3. 3. Ce este literatura?Ce este literatura?Definiții ale literaturii în relație cu alte domenii ale spiritului (filosofie, religie, morală)

Bibliografie Bibliografie T. Vianu, Estetica, Fundaţia pentru

literatură şi artă „Regele Carol II”, 1939, partea a III-a, cap. 6, par. d) „Arta și religia”

T. Vianu, Filosofie şi poezie, Editura enciclopedică română, 1971, cap. „Semnificația filosofică a artei”

B. Croce, Estetica, Editura Univers, 1971, p. 95-105, 355-360

L. Blaga, Despre conştiinţa filosofică, Editura Facla, 1974, p. 164-177

H.-G. Gadamer, Actualitatea frumosului, Editura Polirom, 2000, p. 127-143, 165-177

Artă și filosofie. Artă și filosofie. Introducere. Istoricul problemei. Cazul poeziei Introducere. Istoricul problemei. Cazul poeziei filosofice. Semnificaţia filosofică a artei.filosofice. Semnificaţia filosofică a artei.

Filosofia - pretenţia de a defini arta (v. poetica,

estetica). Filosofia, în măsura în care îşi pune

problema totalităţii, e consubstanţială artei.

Amândouă au o perspectivă integratoare, dau o

imagine globală (directă sau indirectă) asupra

lumii.

Deosebire (proclamată de filosofi): filosofia

vizează planul esenţelor, arta alege calea

aparenţelor şi a existenţei concrete.

Artă și filosofie - istoricArtă și filosofie - istoricÎn Antichitate: conflict. Platon - viziune largă asupra artei

(include artele frumoase, ştiinţele, tehnicile); arta este inferioară dpdv gnoseologic filosofiei, pentru că oferă o simplă copie a realităţii. Aristotel: filosofia este sistemul tuturor ştiinţelor; acces la cunoaştere cu ajutorul principiilor; esenţa artei este tot imitaţia, dar una necesară; conceptul de verosimil. Poezie şi istorie.

Kant (Critica facultăţii de judecare, 1790): valorizare a frumosului - este ceea ce place în mod universal şi dezinteresat, fără concept. Finalitate fără scop. Universalitatea plăcerii estetice.

Romantici: unitatea poezie/filosofie. Caracter filosofic al artei. Hegel: arta e reprezentarea sensibilă a Ideii absolute. Schelling, Novalis, Schopenhauer – privesc filosofia şi arta ca pe nişte vase comunicante; transfer de idei şi de mijloace.

Artă și filosofie - istoricArtă și filosofie - istoric Blaga - construcţiile metafizice majore sunt

echivalente unor produse artistice (prin organicitate, armonie, formă, structură). Mijloacele la care recurg cele două domenii sunt însă diferite: intuiţie şi sensibilitate, respectiv abstracţiuni, concepte. Textul filosofic are un caracter demonstrativ, metodic, care lipseşte celui literar.

Sec. XX: arta ca model pentru filosofie. I se recunoaşte rolul creator (nu simplă imitație). B. Croce: filosofia recurge la intuiţie în elaborarea conceptelor. Influența lui H. Bergson asupra literaturii moderne.

Artă și filosofie – cazul Artă și filosofie – cazul poeziei filosoficepoeziei filosoficeTudor Vianu (1937): Poezia e filosofică, dar nu prin

tematică (ex. poemele filosofice ale lui Voltaire,

Al. Pope, sau Panait Cerna). Poezia cade atunci

în didacticism.

Vianu: „Fără să formuleze vreo idee, fără să

speculeze savant şi fără să îndoctrineze, poezia

este şi ea purtătoarea unui sens absolut,

întocmai ca filosofia, deşi în alt chip şi cu alte

mijloace”. De cealaltă parte, Vianu priveşte cu

rezerve estetizarea filosofiei.

Artă și filosofie – sArtă și filosofie – semnificaţia emnificaţia filofilossofică a arteiofică a artei

Tudor Vianu a pledat pentru ideea unei

înrudiri profunde între domeniile

cunoaşterii (filosofie, religie, artă), chiar

şi în epoca modernă, a specializărilor

stricte. Caracterul de cosmicitate al artei

(model pentru cosmos prin armonia deja

realizată) şi, de aici, responsabilitatea

artistului de a nu rata opera.

Artă și religie. Artă și religie. Originea artei şi Originea artei şi practicile magice. Mituri şi literatură. practicile magice. Mituri şi literatură. Interferenţe şi diferenţe religie/artă. Interferenţe şi diferenţe religie/artă.

Originile artei și practicile magice – desenele

omului primitiv reprezintă animalele pe care

le vâna; evocarea prezenţei lor astfel.

Una dintre funcţiile dansului ar fi fost, pentru

primitivi, cea de rit magic cu efect asupra

prăzii.

Reprezentarea animalelor totemice pe

locuinţe, arme, morminte etc.

Artă și religie – etimologie, Artă și religie – etimologie, miturimituriLat. carmen – poezie, vrajă (fr. charme). Ambiguitate originară.Influenţa religiei în apariţia tragediei greceşti < imnurile în cinstea lui Dionysos sau Adonis.Mitologia greacă ne-a parvenit pe calea poeziei (Homer, Hesiod). Miturile aveau funcţie sacră, acum au (doar) una literară. Literatura reinterpretează continuu miturile cunoscute şi îşi contruieşte propriile mituri (Joyce şi Ulise, Borges și Biblioteca Babel etc.).

Artă și religie – Artă și religie – interferențeinterferențe

În Evul Mediu se scriau piese religioase: misterii, miracole (ex. Everyman). Se jucau la început în biserici sau în faţa lor (funcţie preponderent religioasă). Ulterior au intrat în domeniul istoriei literaturii.Caracterul religios al literaturii, picturii, sculpturii, arhitecturii medievale şi renascentiste (în bună parte).

Gio

tto

Botticelli

MichelangeloMichelangelo

Artă și religie – influențeArtă și religie – influențe

Elemente și influențe de ordin religios în opera unor scriitori ca Dante, Milton, Calderon, Racine, Chateaubriand, Dostoievski, T.S. Eliot, Paul Claudel...

Totodată, a existat un puternic curent antireligios în literatură, care viza latura conservatoare, tradiţionalistă a bisericii (Boccaccio, Rabelais...).

Scriitorul anglo-indian Salman Rushdie (Versetele satanice, 1988).

Artă și religieArtă și religie

Filosoful Hans Georg Gadamer: în discursul religios primează autoritatea bisericii, mesajul, nu arta scrisului (chiar dacă aceasta joacă un rol important – v. Biblia).

„Arta nu este religie. Dar contemplaţia artei creează o stare de suflet favorabilă religiei.” (Vianu, Estetica) v. Madonele lui Botticelli sau Rafael

Artă și religie în modernitateArtă și religie în modernitate

Tendinţa modernă a purismului estetic: eliminarea din sfera artei a conţinuturilor exterioare (filosofice, sociale, morale, religioase, politice etc.). Ce rămâne? Consecinţă: scade impactul social al artei, aceasta îşi pierde publicul şi se adresează doar unei elite de specialişti.

Artă și morală.Artă și morală. Cerinţe de moralitate artistică în cursul Cerinţe de moralitate artistică în cursul istoriei. Argumente filosofice pentru istoriei. Argumente filosofice pentru separarea celor două valori. Reacţia artiştilor: separarea celor două valori. Reacţia artiştilor: estetismul. Bătălia pentru autonomie. estetismul. Bătălia pentru autonomie. Semnificaţia morală a artei.Semnificaţia morală a artei.

Artă și morală – cerințe Artă și morală – cerințe

Morala în artă – cvasiexplicită (fabule, basme, romane sentimentale etc.: ex. Richardson, Pamela sau virtutea răsplătită, 1740) şi implicită. C.

C. Dobrogeanu-Gherea distingea între arta cu teză (morală explicită) /arta cu tendinţă (de preferat). Ex. Filimon/ Slavici.

Antichitatea unifica valorile în conceptul kalokagathiei. Arta trebuia să răspundă şi altor cerinţe decît cea estetică, nedelimitată clar atunci.

Platon: reproş de ordin moral adus artei ca simplu joc gratuit, ce urmăreşte doar plăcerea. Poetul e nociv pentru educația tinerilor, pentru că subminează prestigiul zeilor. Capacitatea acestuia de a adopta diferite măşti e o dovadă de versatilitate, de disimulare.

Conceptul aristotelic de catharsis (efect de purificare a pasiunilor reprezentate pe scenă în tragedie: mila şi groaza).

Artă și morală – argumente pt Artă și morală – argumente pt separareseparare

Creştinismul reinstaurează contradicţia artă/morală. Argumente teologice: abatere de la spirit prin importanţa acordată formei. Disputa iconoclaştilor şi iconodulilor în Bizanţ. Arta medievală e ascetică (Giotto). Mesajul religios primează.

Lucrurile se schimbă treptat, în Renaştere. Contraofensiva Reformei.

Primul care a separat într-adevăr arta de morală (şi de ştiinţă; pas important spre autonomia artei) a fost Kant, prin noţiunile de judecată dezinteresată (pentru că judecata estetică nu angajează realitatea, ci numai reprezentarea acesteia) şi def. frumosului ca finalitate fără scop (nu se urmăreşte altceva decît contemplaţia). Ideea moralităţii intrinseci a artei.

Argumentul lui Schopenhauer: arta are o semnificaţie morală fiindcă ne scoate de sub imperiul voinţei oarbe a trăi. Apoi, arta se opune naturii (în cazul omului, aceasta din urmă e imorală).

Acest argument a fost folosit şi de T. Maiorescu în apărarea lui Caragiale.

Artă și morală - estetismulArtă și morală - estetismul

O tendinţă de absolutizare a esteticului şi de ignorare a valorii morale a apărut la sfârşitul sec. XIX: estetismul (arta pentru artă). Th. Gautier, Oscar Wilde, apoi A. Gide în sec. XX (şi Mateiu Caragiale). Apologia crimei, a actului gratuit (v. şi Străinul lui Camus, după unele interpretări). Riscuri ale unei atitudini pronunţat imorale (de fapt, amorale): acuze aduse artiştilor, procese intentate scriitorilor (Baudelaire, Flaubert, Haşdeu, Oscar Wilde, Geo Bogza etc.).

Artă și morală – semnificația Artă și morală – semnificația morală a arteimorală a artei

În ce constă moralitatea artei? Nu are efect o morală direct exprimată. Un

obiect estetic poate avea, de asemenea, o valoare morală, una politică (de propagandă), una religioasă (obiect de cult), una economică (pentru negustorul de artă). Caracterul estetic îl dă faptul că această valoare le subordonează pe celelalte, le recontextualizează, încât nu mai funcţionează în cazul artei criteriile moralităţii practice. Forma atenuează şocurile şi armonizează elementele eteronome. Sensul ficţiunii iese din sfera moralităţii.

3. 3. Ce este literatura?Ce este literatura?

Definiţii ale literaturii în relaţie cu celelalte arte

Arta – etimologie, interpretăriArta – etimologie, interpretări

Arta - activitatea specific umană de producere a unor valori estetice; totalitatea produselor acestei activităţi. În sens larg: pricepere, măiestrie, îndemânare deosebită într-o activitate.Etimologie: lat. ars, gr. τέχνη (techne; meşteşug) şi ποίησις (poiesis; producţie, creaţie). Le corespund 2 interpretări diferite ale artei: ca iscusinţă tehnică şi artizanală (v. mai ales artele plastice) şi ca o creaţie inspirată de divinitate, înrudită cu profeţia (v. poezia). În ambele sensuri, arta nu este o creaţie originală, ci se realizează ca μίμησις (mimesis).

Literatura și artele – statut istoricLiteratura și artele – statut istoric

Antichitate: cele 9 muze/arte - poezie epică, istorie, poezie erotică, poezie lirică, tragedie, imnuri adresate zeilor, dans, comedie, astronomie.

Evul Mediu: două categorii de arte - liberale şi mecanice. Cele liberale stăteau la baza ciclurilor din învăţământul medieval (trivium şi quadrivium).

Trivium: gramatică, retorică, dialectică.Quadrivium: aritmetică, geometrie,

astronomie, teoria muzicii.

Literatura și artele – statut istoricLiteratura și artele – statut istoric

Artele liberale tind a se identifica ştiinţelor.

Leonardo da Vinci (Tratatul despre pictură) scoate pictura din rândul artelor mecanice; pentru că este creativă, aparține artelor liberale.

Diderot (art. despre „Artă” din Enciclopedia franceză) contestă superioritatea tradițională a artelor liberale.

Sensul modern (arta definită prin valoarea estetică) n-a funcţionat decât din sec. XVIII.

Literatura și celelalte arteLiteratura și celelalte arte

Corespondenţe între arteEpoca clasică (sec. XVI): pictura

Renașterii italiene târzii se corelează cu tragedia clasică franceză şi cu muzica lui Mozart. Regularitate, proporţie, simetrie, armonie. Ideal geometric (v. idealul antic al numărului de aur/ proporției divine ce serveşte drept criteriu al frumuseţii).

Leonardo,Leonardo,Omul vitruvian Omul vitruvian (1492)(1492)

Bernini, 1625

David, 1824

Literatura și celelalte arteLiteratura și celelalte arte

CorespondențeRomantismul evită simetria netă. Versul se eliberează. Cezura e deplasată, se practică engambamentul. Mişcare similară în muzică („Neterminata” lui Schubert).Tendinţa de a scrie opere cu un suflu unic, nediferenţiat, neîntrerupt. Muzică: nocturne, fantezii, impromptu-uri.Arta clasică avea ca model pictura (ut pictura poesis, Horaţiu). Idealul reprezentării.Arta romantică – modelul muzicii (ut musica poesis). Chiar și în pictură (impresionismul). Funcţie emoţională a culorii. Expresivitatea - criteriul dominant.

Literatura și celelalte arteLiteratura și celelalte arte

Simbolismul – relaţia poezie/muzică. E. A. Poe (Principiul poetic – poezia şi muzica sunt manifestări ale Frumuseţii absolute); Verlaine (de la musique avant tout chose; cultul nuanţei, nu al culorii). Baudelaire - „vrăjitorie evocatoare” ce se creează în/ prin poezie.

Şi în roman (sec. XX): M. Proust, Th. Mann – model muzical, atât la nivel tematic, cât şi formal.