CuvântulVieții

Februarie 2014

"Fericiţi cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu" (Mt 5,8).

Isus îşi începe învăţătura cu predica de pe munte. În faţa Lacului Tiberiadei, aşezat pe o colină din jurul

Cafarnaumului cum făceau de obicei învăţătorii, Isus vesteşte mulţimii cine este omul fericirilor.

De mai multe ori în Vechiul Testament se întâlneşte cuvântul „fericit”, adică cinstirea celui care împlinea,

în cele mai diferite moduri, cuvântul Domnului.

Fericirile lui Isus erau, în parte, ecoul a ceea ce ucenicii ştiau deja; însă pentru prima dată ei auzeau că cei curaţi cu inima

nu numai că erau vrednici să urce pe muntele Domnului, după cum spune Psalmul, ci puteau să-L vadă chiar pe Dumnezeu.

Şi care era acea puritate atât de înaltă care să merite atât de mult? Isus a explicat-o de mai multe ori de-a lungul predicării Sale. Să încercăm să-L urmărim deci

ca să ne adăpăm la izvoarele curăţiei autentice.

"Fericiţi cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu“.

Înainte de toate, după cum explică Isus, există un mijloc de purificare prin excelenţă:

„Voi sunteţi deja curaţi datorită cuvântului pe care vi l-am spus”.

Nu atât gesturile rituale sunt cele care purifică sufletul, cât Cuvântul Său. Cuvântul lui Isus nu

este asemenea cuvintelor umane.

In acesta este prezent Cristos, după cum în mod diferit se află în Sf. Euharistie. Prin acesta Cristos intră în noi si atâta timp cât îl lăsăm să lucreze ne eliberează de păcat şi deci ne face inima curată.

Curăţia, aşadar, este rodul Cuvântului trăit, al tuturor Cuvintelor lui Isus, care ne eliberează de aşa-zisele

ataşamente în care cădem fără să vrem dacă inima nu ne este în Dumnezeu şi în învăţăturile Sale.

Acestea pot fi lucrurile, făpturile, noi înşine. Dar dacă inima este îndreptată doar spre Dumnezeu,

tot restul cade.

Ca angajamentul nostru să aibă reuşită, de-a lungul zilei ne poate fi de folos să-i adresăm mereu

lui Isus, lui Dumnezeu, invocaţie psalmului care spune: „Eşti Tu, Doamne, singura mea comoară!”.

Să încercăm să o repetăm cât mai des, mai ales când diferitele ataşamente ar vrea să ne atragă inima

spre acele imagini, sentimente şi pasiuni care pot să întunece viziunea binelui şi să ne fure libertatea.

Suntem ispitiţi să privim anumite reclame publicitare, să vizionăm unele programe de televiziune?

Nu, să spunem: „Eşti Tu, Doamne, singura mea comoară!” şi va fi primul pas care ne va face să ieşim din noi înşine, declarându-I din nou lui Dumnezeu iubirea noastră. Şi aşa

vom dobândi curăţia.

Simţim uneori că o persoană sau o activitate se interpune, ca un obstacol, între noi şi

Dumnezeu şi împiedică legătura noastră cu El?

Este momentul să-I spunem din nou: „Eşti Tu, Doamne, singura mea comoară!”. Aceasta ne va ajuta să purificăm

intenţiile şi să ne regăsim libertatea interioară.

"Fericiţi cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu".

Cuvântul trăit ne face liberi şi curaţi pentru că este iubire. Iubirea, cu focul ei divin ne purifică intenţiile şi întreaga noastră fiinţă interioară, pentru că „inima”, după Sfânta Scriptură, este lăcaşul cel mai profund al inteligenţei şi al

voinţei.

Există însă o iubire pe care Isus o porunceşte şi care ne permite să trăim această fericire.

Este iubirea reciprocă, a celui care este gata să-şi dea viaţa pentru alţii, după exemplul lui Isus.

Aceasta face să se nască un curent, un schimb reciproc, o atmosferă a cărei notă dominantă este tocmai transparenţa,

puritatea, datorită prezenţei lui Dumnezeu, singurul care poate zidi în noi o inimă curată . Tocmai prin trăirea iubirii

reciproce, Cuvântul lui Dumnezeu acţionează cu efectele sale de purificare şi de sfinţire.

Omul singur este incapabil să reziste mult timp tentaţiilor lumii, în timp ce în iubirea reciprocă află

ambientul sănătos, capabil să-i ocrotească curăţia şi întreaga existenţă autentic creştină.

"Fericiţi cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu".

Şi iată rodul acestei purităţi mereu redobândite: îl putem”vedea” pe Dumnezeu, adică să-i înţelegem

lucrarea în viaţa noastră şi în istorie, să-i simţim glasul în inimă, să-i simţim prezenţa acolo unde este: în cei

săraci, în Sf. Euharistie, în Cuvântul Său, în comuniunea fraternă, în Biserică.

E o pregustare a prezenţei lui Dumnezeu care începe chiar din această viaţă „umblând prin credinţă, nu prin vedere” până când „vom vedea faţă în faţă”

pentru veşnicie.

"Fericiţi cei cu inima curată, pentru că ei îl vor

vedea pe Dumnezeu".

Text de: Chiara Lubich, publicat în Città Nuova 1999/20, pag.7

Cuvântul Vieții este tradus în 96 de limbi și ajunge la milioane de persoane

în toată lumea imprimat, prin intermediul radioului, TV sau internet.

Pentru mai multe informații: www.focolare.org

Varianta electronică tradusă în diferite limbi este publicată pe

www.santuariosancalogero.org