Dragostea nu intră în ca-drul șabloanelor rațiu-nii. Dragostea este mai

presus de rațiune. Așa este și dragostea lui Dumnezeu. Ea depășește rațiunea oamenilor. Din această pricină nu putem judeca cu criterii raționale pe oamenii care Îl iubesc pe Dum-nezeu. Pentru aceasta Sfi nții lui Dumnezeu s-au mișcat după propria lor rațiune. Au avut o altă rațiune, nu rațiunea ome-nească. Și aceasta pentru că rațiunea lor a fost rațiunea dra-gostei.

Biserica nu ne învață să deve-nim oameni buni. Nu. Aceasta este ceva fi resc, trebuie să se facă. Dacă nu devenim oameni buni, atunci ce am făcut? Aces-tea sunt lucrurile grădiniței. Biserica ne învață să-L iubim pe Hristos, adică să iubim în-săși persoana Domnului nos-tru Iisus Hristos.

În Biserică se dezvoltă o relație, o relație personală a omului cu Hris-tos, nu cu învățătura lui Hristos, nu cu Evanghelia. Evanghelia este ceea ce ne ajută să ajungem la dragostea lui Hristos. Când vom ajunge la dra-gostea lui Hristos, nu va mai trebui Evanghelia. Nimic nu ne va mai trebui. Aceasta le oprește pe toate. Rămâne numai legătura omului cu Dumnezeu. Aceasta este diferența Bisericii de religie. Religia te învață să-ți faci îndatoririle tale, așa cum erau închinătorii la idoli.

Un exemplu: Am mers la locurile de închinare, ne-am închinat, am pus niște bani în cutie, am lăsat lu-

mânări, untdelemn, pomelnice cu nume, prescuri, totul. Acestea con-stituie îndatoriri religioase. Cu toate acestea inima noastră nu s-a schim-bat deloc. S-a sfârșit vremea îndato-ririlor noastre, însă am rămas la fel cum am fost mai înainte. Gata să-i atacăm pe ceilalți, gata să protestăm, gata să ne oțărâm ca și mai înainte. Nu se schimbă inima noastră. Nu dobândim legătura cu Hristos. Și aceasta pentru că ne rezumăm nu-mai la îndatoriri, la îndatoririle re-ligioase.

Și să știți că acești oameni, oamenii pietiști, sunt cei mai periculoși în Bi-serică. Dumnezeu să ne păzească de ei! Odată, când am săvârșit o Litur-

ghie în Sfântul Munte, și spu-neam: „Doamne, mântuiește pe cei binecredincioși”, un aghio-rit spunea în glumă: „Doamne, mântuiește-ne de cei binecre-dincioși”. Adică, Dumnezeu să te păzească de oamenii pietiști, pentru că omul pietist înseam-nă o personalitate deformată, care niciodată nu va avea o le-gătură personală cu Dumne-zeu. Ci își face numai îndatori-rile sale față de Dumnezeu, însă nici o legătură serioasă nu are cu El, iar Dumnezeu nu spune nimic acestui om. Și vă mărtu-risesc din experiența mea că nu am văzut vrăjmașii mai răi a Bi-sericii ca oamenii pietiști.

Atunci când oamenii pietiști din Biserică, preoții, teologii sau oamenii care o fac pe reli-gioșii au încercat să-i facă pe copiii lor monahi sau preoți, acești oameni au devenit mai răi și decât demonii. S-au ridi-

cat împotriva tuturor. Au devenit cei mai răi vrăjmași ai oamenilor.

Îmi aduc aminte de unii părinți ca-re-și aduceau copiii la omiliile mele, iar când copilul lor la un moment dat făcea un pas mai mult, aceștia deveneau cei mai răi oameni și spu-neau cele mai urâte cuvinte despre mine. Iar eu le spuneam: Dar tu ți-ai adus copilul la omilie, nu eu.

Odată am spus unui tată a cărui fi ică avea râvnă pentru Biserică:

– Ascultă! N-o mai aduce la omilie pentru că mâine-poimâine fi ica ta va deveni monahie, și atunci eu voi fi de vină.

Dragostea este mai presus de rațiune

1

Foaie parohială lunară a bisericii ortodoxePogorârea Sfântului Duh - Sfântul Nicolae

Militari - Bucureşti

Anu

l IV,

Nr.

58/ 2

febr

uarie

2018

DIALOG DE DUMINICĂ

2 3

– Nu, Părinte! Vai, dar noi vă adorăm.

Și au trecut șapte ani de când fiica lor a devenit monahie și încă nu mai vorbesc cu mine. Și oameni care nu au pierdut nici o omilie, ci erau totdeauna primii. Omilii, privegheri, cărți, toate. Și mai aduceau și pe copii lor, iar când a venit ceasul ca copilul lor, având dreptul să aleagă, a hotărât să urmeze propriul său drum, atunci acești oameni s-au postat exact în tabăra adversă și s-a dovedit că Hristos nu le-a vorbit niciodată în inimă. Ci au fost numai niște oameni pietiști. De aceea, oamenii pietiști este categoria cea mai dificilă din cadrul Bisericii. Și vreți să mai știți ceva? Acești oameni niciodată nu se vor vindeca, pentru că ei cred că sunt aproape de Dumnezeu.

În timp ce păcătoșii, cei pierduți – cum mai sunt numiți, știu că sunt păcătoși. De aceea Hristos a spus că vameșii și desfrânatele vor merge în Împărăția lui Dumnezeu. Iar despre farisei a spus: „Voi, care sunteți pietiști nu veți merge niciodată în Împărăția lui Dumnezeu”. Și aceasta pentru că niciodată cuvântul lui Dumnezeu nu le-a schimbat inima, ci s-au limitat numai la ținerea unor rânduieli exterioare.

Așadar, să luăm aminte la noi înșine și să înțelegem că Biserica este un spital care ne tămăduiește, care ne face să-L iubim pe Hristos – iar dragostea lui Hristos este o flacără care se aprinde în inima noastră – și să ne cercetăm dacă suntem în dragostea lui Dumnezeu. Dacă vedem înlăuntrul nostru toate aceste răutăți, indiferențe și viclenii, atunci trebuie să ne neliniștim. Pentru că nu este cu putință ca Hristos să fie în inima noastră și să fim plini de oțet. Cum este cu putință să te rogi și să fii plin de fiere față de semenul tău? Cum este cu putință să citești

Evanghelia și să nu-l primești pe fratele tău? Cum este cu putință să spui că ai atâția ani de slujire în Biserică, că ai atâția ani de când ești monah, cleric sau

orice altceva, iar pe alfa în viața duhovnicească, care

este dragostea, care este să-l rabzi pe

fratele tău, să faci puțină răbdare, să nu o cunoști? Înseamnă că nu ai făcut nimic. Cu desăvârșire nimic.

Hristos a spus despre acele fecioare că nu le cunoaște. Le-a aruncat afară din cămara de nuntă, pentru că, cu toate că aveau toate celelalte virtuți, nu aveau dragoste. Ca și cum le-ar fi spus: Deși aveți virtuți exterioare, deși ați rămas fecioare, deși ați făcut nenumărate fapte, nu ați izbutit însă esența, care are mai mare însemnătate decât toate. Dacă nu ai izbutit aceasta, la ce îți folosesc celelalte? La ce-mi folosește dacă astăzi mănânc mâncare cu untdelemn sau nu? Se poate să nu mănânc mâncare cu untdelemn, însă să-l mănânc pe fratele de dimineață până noaptea.

În Sfântul Munte spuneau: „Nu mă întreba dacă mănânc pește. Pe pescar să nu-l mănânci, peștele poți să-l mănânci. O picătură de untdelemn poți să mănânci, numai pe producătorul de untdelemn să nu-l mănânci”. A mânca pe aproapele cu limba este mult mai rău decât a mânca o lingură de untdelemn. Și totuși numai la asta rămânem. A băgat cineva lingura în altă mâncare care are untdelemn și ne putem certa chiar pentru aceasta: de ce a băgat lingura mai înainte în altă mâncare? Vă dați seama cât de ridicole sunt aceste lucruri, pentru care își bat joc de noi demonii și oamenii care sunt în afara Bisericii? Când se apropie aceștia de noi, în loc să-i vadă pe oamenii Bisericii schimbați în Iisus Hristos, în loc să fie niște oameni plăcuți, maturi, echilibrați, integri, oameni plini de armonie înlăuntrul lor, din nefericire ne văd cu toate aceste patimi și acreli și spun:

– Ei, decât să devin și eu astfel, mai bine să rămân așa cum sunt.

Tu care mergi la Biserică, cu ce te-a folosit Biserica? Așa cum spuneam ieri, ai fost pe la mănăstiri, i-ai văzut pe Părinți, ai văzut Sfintele Moaște, ai văzut Sfântul Munte, pe Maica Domnului de la Tinos. La toate acestea am mers și ne-am întors, dar care este folosul de la toate aceste lucruri? Ți s-a schimbat inima? Am devenit niște oameni smeriți? Am devenit oameni mai plăcuți?

Am devenit oameni mai blânzi în familia noastră, în mănăstire? Sau acolo unde lucrăm? Aceasta are însemnătate. Dacă nu vom izbuti aceste lucruri, cel puțin să devenim mai smeriți. Iar aceasta prin pocăință. Să devenim smeriți. Și dacă nici aceasta nu o izbutim, atunci suntem vrednici de multe lacrimi. Suntem de plâns. Deoarece, din păcate, timpul trece și se pierde, iar noi numărăm anii.

Pe Părintele Paisie l-a întrebat cineva:

– Gheronda, câți ani aveți în Sfântul Munte?

– Eu am venit în Sfântul Munte în anul în care vecinul meu și-a cumpărat un catâr. Vecinul meu, bătrânul Zitos avea un catâr și știți că în Sfântul Munte fiecare chilie are și un catâr cu care își cară lucrurile. Animalul acesta trăiește mulți ani, nu poți cumpăra în fiecare zi catâri, pentru că sunt scumpi. Așadar în anul în care am venit eu în Sfântul Munte, și-a cumpărat și vecinul un catâr. Avem același număr de ani în Sfântul Munte. Și amândoi am rămas aceiași, acela, sărmanul, a rămas tot catâr, iar eu tot mirean, nu m-am schimbat.

De multe ori noi, călugării și preoții, spunem aceste lucruri. Unul spune: „Eu am patruzeci de ani în mănăstire”. Dar anii sunt spre paguba ta, căci Dumnezeu îți va spune: „Patruzeci de ani și încă nu ai izbutit să faci ceva? Ai patruzeci de ani și încă te mai mânii, mai judeci, te mai contrazici, te mai împotrivești, încă nu te supui? Ai patruzeci de ani și nu ai învățat primul lucru al vieții monahale? Nu ai învățat prima literă a vieții creștine? Ce să fac cu anii tăi? Ce să-ți fac dacă ai cincizeci de ani cu spovedanie regulată și nu poți răspunde aproapelui cu un cuvânt bun. Ce să fac cu toate aceste lucruri?”.

Mitropolitul Athanasie de Limasol, sursa: marturieathonita.ro

Cel care vrea să se roage cu minte curată, nu trebuie să afle noutățile ziarelor, să nu

citească cărți fără legătură cu via-ța noastră duhovnicească, mai ales cele care stârnesc patimile, și să nu cerceteze din curiozitate cele care privesc viața celorlalți. Toate acestea aduc în minte gânduri străine, iar când omul încearcă să le lămureas-că, ele și mai mult tulbură și îngre-uiază sufletul.Când sufletul va fi învățat de Domnul despre dragoste, atunci se tânguiește pentru toată lumea, pentru toată zi-direa lui Dumnezeu și se roagă ca toți să se pocăiască și să primească Harul Sfântului Duh. Dar dacă sufletul pierde Harul, pleacă dragostea de la el, pentru că fără Harul lui Dumnezeu este cu ne-putință să iubească cineva pe vrăjmași și atunci ies din inima sa gânduri vicle-ne, așa cum spune Domnul (Matei 15, 19; Marcu 7, 21-22).Fără smerenia lui Hristos nu se cură-ță mintea și niciodată nu se odihnește sufletul în Dumnezeu, ci este tulburat totdeauna de diferite gânduri, care îm-piedică contemplarea lui Dumnezeu. O, smerenie a lui Hristos! Cine te-a gustat, se avântă spre Dumnezeu cu nesaț zi și noapte.O, cât de neputincios sunt! Am scris puțin și îndată am obosit, iar trupul vrea odihnă Și Domnul când era pe pământ „în trupul Său”, a cunoscut ne-putința omenească. Și El, Cel milostiv, se ostenea de călătorie și dormea în co-rabie în vremea furtunii. Iar când L-au trezit Ucenicii, a poruncit mării și vân-tului să tacă și s-a făcut liniște mare. Tot astfel și în sufletul nostru, când che-măm Numele Domnului se face liniște mare. Dă-ne, Doamne, să Te slăvim până la ultima noastră suflare!În înșelare cade cineva fie din lipsă de experiență, fie din mândrie. Dacă este

din lipsă de experiență, Domnul îl vin-decă degrabă pe cel care s-a înșelat, dar dacă este din mândrie, atunci sufletul va suferi multă vreme, până când va în-văța să se smerească. Numai atunci va fi vindecat de Domnul.Cădem în înșelare atunci când credem că suntem mai înțelepți și mai expe-rimentați decât ceilalți, chiar și decât duhovnicul nostru. Așa am cugetat și eu în lipsa mea de experiență și pentru aceasta am suferit. Dar Îi mulțumesc lui Dumnezeu din inimă pentru că, în felul acesta, m-a smerit și m-a dojenit și nu Și-a luat mila Sa de la mine. Și acum mă gândesc că fără spovedanie la duhovnic nu este cu putință să ne slobozim de înșelare, pentru că duhov-nicului i-a dat Dumnezeu harul „de a lega și a dezlega”.Dacă vezi lumină înlăuntrul sau în ju-rul tău, să nu crezi în ea, dacă nu simți că ai, în același timp, umilință și dra-goste pentru Dumnezeu și aproapele tău. Însă nu te teme, ci smerește-te și lumina aceea va dispare.Dacă vezi vreo vedenie sau imagine sau un vis, nu te încrede în aceasta, pentru că de este de la Dumnezeu, te va lumina Domnul pentru aceasta. Su-fletul care nu a gustat Duhul Sfânt, nu poate distinge de unde vine vedenia. Vrăjmașul dă în suflet o „simțire plăcu-tă” amestecată cu slava deșartă, și din aceasta se face arătată înșelarea.Părinții spun că atunci când vedenia este de la vrăjmașul, sufletul simte tulburare sau frică. Însă aceasta se în-tâmplă numai în sufletul smerit care se consideră nevrednic pentru vedenii. Dar cel plin de slavă deșartă se poate să nu simtă nici frică, nici tulburare, pen-tru că dorește vedeniile și se consideră vrednic, și tocmai pentru aceasta îl în-șeală ușor vrăjmașul.Cele cerești se cunosc cu Duhul Sfânt, iar cele pământești prin metode natu-

rale. Se înșeală cel care încearcă să-L cunoască pe Dumnezeu cu mintea fi-rească, cu știința, pentru că Dumnezeu se cunoaște numai prin Duhul Sfânt.Dacă vezi demoni cu mintea, smereș-te-te și încearcă să nu vezi, și aleargă cât poți mai repede la duhovnicul tău, căruia te-ai predat. Spune-i toate și atunci Domnul te va milui și te vei izbăvi de înșelare. Dar dacă tu crezi că știi mai multe despre viața duhovni-cească decât duhovnicul tău și încetezi să-i mai spui cele ce ți se întâmplă, din pricina acestei mândrii Dumnezeu va îngădui fără îndoială o ispită ca să te cumințească.Să-l războiești pe vrăjmașul cu sme-renia. Când vei vedea că o altă minte se luptă cu mintea ta, smerește-te și va înceta războiul. Dacă ți se va întâmpla să vezi demoni, nu te teme, ci smereș-te-te pe sine și demonii vor dispărea. Iar dacă te va cuprinde frica, vei suferi o oarecare vătămare. Să fii bărbătos. Să-ți aduci aminte că Domnul te vede dacă-ți pui nădejdea în El.Pentru ca sufletul să dobândească odihnă dinspre demoni, trebuie să spună: „Sunt mai rău decât toți; sunt mai netrebnic decât orice dobitoc și decât orice fiară”. Așa cum oamenii in-tră și ies din casă, tot astfel și gândurile vin, dar pleacă, dacă nu le primim.Dacă gândul îți spune, „fură”, iar tu asculți, în felul acesta dai stăpânire demonului asupra ta. Dacă gândul îți spune, „mănâncă mult, până te vei să-tura”, iar tu mănânci mult, atunci iarăși te stăpânește demonul. Și astfel, dacă gândul fiecărei patimi te biruiește, vei ajunge locuința demonilor. Dar dacă începi cu cuvenita pocăință, atunci de-monii vor începe să tremure și vor fi nevoiți să fugă.

Arhim. Sofronie Saharov(Măn. Sf. Ioan Botezătorul, Essex)

Cum să ne rugăm cu mintea curată

Rătăcitor, cu ochii tulburi,Cu trupul istovit de cale,Eu cad neputincios, Stăpâne,În faţa strălucirii Tale.În drum mi se desfac prăpăstiiȘi-n negură se-mbracă zarea,Eu în ghenunchi spre Tine caut:Stăpâne-orânduie-mi cărarea!

În pieptul zbuciumat de doruriEu simt ispitele cum sapă,Cum vor să-mi tulbure izvorulDin care sufletul s-adapă.Din valul lumii lor mă smulgeȘi cu povaţa ta-nţeleaptăÎn veci spre cei rămași în urmăStăpâne, văsul meu îndreaptă.

Desleagă minţii mele tainaȘi legea farmecelor firii,Sădește-n braţul meu, Stăpâne, Taina urii și-a iubirii.Dă-mi cântecul și dă-mi luminaȘi zvonu firii-ndrăgostite, Dă-i raza soarelui de varăPloapei mele ostenite.

Alungă patimile mele,Pe veci strigarea lor o frângeȘi de durerea altor inimiÎnvaţă-mă Ștăpâne a plânge.Nu rostul meu, de-apururi pradăUrsitei mastere și rele,Ci jalea unei lumi, Părinte,Să plângă-n lacrimile mele.

Dă-mi tot amarul, toată trudaAtâtor patimi fără leacuri,Dă-mi viforul în care urlăȘi gem robiile de veacuri.-Demult plâng umiliţi-n umbrăCu umerii gârbori de povoarăDurerea lor înfricoșatăÎn inimă tu mi-o coboară.

În suflet samănă-mi furtună,Să-l simt în matca-i cum se zbate,Cum tot amarul se revarsăPe strunele înfiorate:Și cum sub bolta lui aprinsă,În smalţ de fulgere albastre,Închingă-mi glasul de aramă:Cântarea pătimirii noastre.

Contactul redacţiei: dialog-de-duminica@sf-nicolae-militari.ro 0742 451 895 - Natalia www.sf-nicolae-militari.ro

Adresa Parohiei Ortodoxe Pogorârea Sfântului Duh-Sfântul Nicolae Militari:Str. Aleea Politehnicii, Nr. 7, Sector 6, Bucureşti

Rugăciunede Octavian Goga

Psihologia în duhul Sfinților Părinți

Unele lucruri, din cele spuse de psihologie și psihiatrie, sunt cele spuse de medicină,

în general. Medicii fac anumite ex-perimente, studiază bolile care apar la pacienţii lor și ajung la anumite concluzii și spun: „Pentru ca aceas-tă durere să treacă, trebuie să iei, de pildă, aspirină. Pentru ca această boală să se vindece, trebuie să faci operaţie. Când te doare aici, rău-tatea nu este aici, ci în stomac”. Iar noi, de vreme ce aceștia au studiat și le-au învăţat și le cunosc, trebuie să le acceptăm. Cu singura diferenţă că pe toate acestea noi le vom privi în duhul Evangheliei, în duhul Părin-ţilor, în general, în duhul creștinis-mului, în duhul revelaţiei.Așa și aici. Psihologia astăzi, după cercetări, după strădanii, a făcut une-le descoperiri, unele observaţii, a tras unele concluzii.Pe acestea Părinţii le știau pe altă cale și în alt mod. Nu este îngăduit cel puţin această este umila mea părere; nu știu dacă mai târziu o voi schimba – să le ștergem dintr-o trăsătură de condei și să spunem: „Lasă-i, să zică aceștia ce vor”, dacă în anumite pro-bleme ne pot ajuta.Nu putem spune că medicul nu ne poate ajuta. Chiar și un ascet, care poate fi cel mai mare sfânt, dacă-l doare stomacul, va îndura, va face răbdare, dar, dacă vede că nu-L vin-decă Dumnezeu, se va duce la medic.Avem în vedere pe cei mai sfinţi oa-meni din Sfântul Munte, care vin la

Tesalonic și fac operaţii și stau inter-naţi, pentru a se vindeca. Ar fi putut să-i vindece Dumnezeu, dar este ca și când ar zice: „De vreme ce există o cale să te vindece medicii, mergi aco-lo să te vindece; eu nu te vindec”.Așa se întâmplă deci și în cazul de faţă, de vreme ce astăzi există boli care au legătură cu psihologia, care au legătură cu cercetările psihologiei, și de vreme ce avem elementele cu-noscute ale acestor cercetări, avem elemente ale acestor descoperiri, să zic așa, de ce să nu le folosim? Nu ne este îngăduit să le ștergem pe toate acestea dintr-o o trăsătură de condei și să spunem: „noi nu le acceptăm”.Cu singura deosebire că pe toate acestea le vom privi îndeosebi prin duhul Părinţilor, al Părinţilor neptici, care ne ajută foarte mult. Părinţii au văzut acestea pe altă cale, le-au înţe-les, le-au înfruntat, le-au biruit, le-au depășit și s-au sfinţit.Astăzi vine știinţa și le descoperă prin alte mijloace. Însă greșeala știinţei este că le vede numai și numai știinţific și, în loc ca acești specialiști ai știinţei să-i ajute pe oamenii care aleargă la ei, de multe ori le fac mai rău.Atunci când aceste descoperiri sunt utilizate de cineva în duhul lui Hristos, în duhul Evangheliei și al Părinţilor, sunt de folos și ne ajută foarte mult.

Arhim. Simeon Kraiopoulos, Viaţa duhovnicească şi problemele

psihologice, Editura Bizantină, Bucureşti, pp. 27-28