Deuteronom 1:1 1. Întregului Israel. S-ar părea să fie greu ca glasul lui Moise să fie auzit de o mulţime aşa de mare. De aceea este posibil că toate cuvintele lui au fost repetate de anumiţi conducători care se aflau în mijlocul poporului.

Dincoace de Iordan. Adică partea de răsărit a râului. „Dincolo de Iordan (RSV) văzută din Palestina de vest. Astăzi, regiunea este cunoscută ca Transiordania.

În pustie. Vecinătatea părţii estice a iordanului, alăturată cu pustia prin care au rătăcit.

Într-o câmpie. Adică „araba Moabului” (Numeri 22,1). Termenul „araba”, tradus aici „câmpie”, se aplică tuturor regiunilor joase ale râului Iordan, tocmai până la golful Acaba, sau ale vreunei părţi a acestuia. Partea cea mai adâncă a acestei depresiuni geografice este Marea Moartă.

Suf . Cuvântul „mare” nu este în textul ebraic. Când Moise se referă la Marea Roşie, el foloseşte cuvântul „mare” (Deutronom 1,40). Ebraicul suf, tradus „roşie”, literal, înseamnă „trestie” (vezi comentariul pentru Exod 10,19). Probabil că referirea de aici este la o localitate la răsărit de Iordan încă neidentificată.

Între Paran. Numele de locuri redate aici nu apar în raportul peregrinărilor israelite (Numeri 33). Unii l-au identificat pe Haţerot cu locul de peregrinaj ’Ain-Cadra, la jumătatea drumului dintre Sinai şi Eţion-Gheber. De altfel, despre locurile amintite aici nu se cunoaşte nimic. Laban înseamnă „alb” şi Di-Zahab se referă la o regiune „de aur”.

Deuteronom 1:2 2. Drumul care duce la muntele Seir. Adică pe drumul muntelui Seir, ocolind hotarele Edomului (vezi comentariul pentru Numeri 21,4).

Deuteronom 1:3 3. În al patruzecilea an. Acesta include şi anul în care au părăsit Egiptul; al doilea an în care au părăsitSinaiul, după o staţionare de 11 luni, plus 38 de ani de rătăcire până după moartea lui Aaron (Exod 19,1; Numeri 10,11; Deutronom 2,14).

Luna unsprezece. Două luni şi nouă zile înainte de a trece Iordanul (compară cu Iosua 4,19). Cartea Deutronom este un raport a ceea ce s-a întâmplat în acest interval de timp.

Deuteronom 1:4 4. După ce a bătut. Vezi Numeri 21,21 la 22,1. Cei doi regi amintiţi aici au fost învinşi în al patruzecilea an al Exodului. Înfrângerea lor a fost una din ultimele realizări ale lui Israel sub conducerea lui Moise.

Deuteronom 1:5 5. Moise a început. Literal, „Moise a întreprins” sau „Moise a luat asupra sa...” forma verbului ebraic folosit aici sugerează hotărârea lăuntrică a lui Moise.

Legea aceasta. Cuvântul tradus aici „lege” este unul care se referă la instruire în general şi urmează săse aplice oricărei instruiri care vine de la Dumnezeu.

Deuteronom 1:6 6. Ne-a vorbit. Vezi Numeri 10,13.

La Horeb. Vezi despre Exod 3,1 şi 10,1.

Aţi locuit destul. Israel a cantonat la picioarele muntelui Sinai din a treia lună a anului întâi al exodului(Exod 19,1) până în a douăzecia lună a celui de-al doilea an (Numeri 10,11). Rămânerea lor la Sinai a fost consacrată organizării ca biserică şi naţiune şi construirii Cortului Întâlnirii.

Deuteronom 1:7 7. Muntele. Nu un munte „deosebit”, ci toată „regiunea muntoasă” (RSV) a Palestinei, apoi a teritoriului amorit. Este aceeaşi regiune străbătută de către cele 12 iscoade (Numeri 13,17-25).

Toate împrejurimile. „Toţi vecinii lor” (RSV). Sunt enumerate apoi regiunile învecinate cu regiunea deluroasă a Palestinei.

În câmpie. Ebraicul Araba, depresiune incluzând valea inferioară a Iordanului (vezi comentariul pentru Deutronom 1,1; vezi şi Deutronom 3,17; 2 Regi 25,5), Marea Moartă şi câmpia care se întinde spre sud de golful Acaba. Marea Moartă a fost numită „marea câmpiei” [’Araba] (Iosua 3,16; 2 Regi 14,25).

Pe munte. De la acelaşi cuvânt ca „munte” în versetul anterior, referindu-se la regiunile superioare muntoase ale Palestinei centrale.

În vale. Ebraicul Şefela, un termen aplicat regiunii de la picioarele muntelui, aşezată între regiunea înaltă a Palestinei centrale şi câmpia de coastă, mai ales acea parte a ei dintre Iudea şi Filistia.

Miază-zi. Literal, Negeb-ul, regiunea din jurul Beer- Şebei şi Cades-Barnea.

Ţărmul mării. Câmpia de ţărm a Filistiei şi aceea a Şaronului, la nord de Filistia.

Deuteronom 1:8 8. V-am pus ţara. În mod literal, „v-am dat ţara”, adică am pus-o la dispoziţia voastră.

A jurat. O referire la făgăduinţele făcute lui Avraam, Isaac şi Iacov şi raportate în Geneza 15,18; 17,7.8; 28,13. Compară cu Geneza 9,9, 17,7-10.19; 35,12; 48,4; Exod 28,43; Numeri 25,13.

Deuteronom 1:9 9. Purta. O referire la sfatul lui Ietro din Exod 18 şi la numirea colaboratorilor care să-l ajute pe Moise în lucrarea administraţiei civile.

Deuteronom 1:10 10. Ca stelele cerului. O referire la binecuvântarea lui Avraam (Geneza 22,17) şi Iacov (Geneza 26,24). Vezi şi Exod 32,13.

Deuteronom 1:11 11. Cum a făgăduit. Vezi Geneza 12,2; 15,5; 17,5.6; 18,18; 22,17.18 etc.

Deuteronom 1:12 12. Pricinile. Ceva ce oboseşte o persoană, o istoveşte. Cuvântul astfel tradus mai apare numai în Isaia 1,14, unde este redat „necaz”. Forma de verb a cuvântului apare numai o dată (Iov 37,11) şi este tradusă„încarcă”.

Povară. O greutate pentru a fi ridicată. Acelaşi cuvânt este tradus „datorie” în Neemia 10,31 şi „bir” în 2 Cronici 17,11.

Certurile. Dispute, pretenţii, controverse (vezi Geneza 13,7; Deutronom 19,17).

Deuteronom 1:13 13. Luaţi. Literal, „prezentaţi” sau „alegeţi” (RSV).

Înţelepţi. Cuvântul tradus astfel poate să se refere la iscusinţa în lucrarea tehnică (Isaia 3,3; Ieremia 10,9), pricepere în administraţie (Geneza 41,33.39), oameni isteţi (2 Samuel 13,3) şi oameni culţi (Exod 7,11).

Pricepuţi. De la un substantiv a cărui rădăcină înseamnă „a discerne”, „a fi inteligent”, „a fi judicios”,

„a avea abilitatea de a învăţa”.

Cunoscuţi. Adică „experimentaţi” (vezi Exod 18,21.25). Ei au fost recunoscuţi ca nişte oameni competenţi şi experimentaţi.

Deuteronom 1:14 14. Mi-aţi răspuns. Consimţământul verbal al poporului faţă de planul de alegere a asistenţilor seminţiilor pe lângă Moise este raport pentru prima dată aici.

Deuteronom 1:15 15. Căpetenii. Cuvântul tradus astfel înseamnă „scrib” sau „secretar” şi vine de la verbul „a scrie”. Probabil că substantivul înseamnă „scriitor” sau „secretar” şi se referă la unul însărcinat cu rapoartele scrise. Aceeaşi folosire a unei rădăcini identice se află în limba arabă.

Deuteronom 1:16 16. Am dat. Adică am instruit sau am dat ordine.

Deuteronom 1:17 17. Să nu cătaţi la faţa oamenilor. Săracul trebuia să fie tratat la fel ca bogatul, sau ca şi cel cu autoritate. Nu trebuia să se caute la faţa omului (vezi Exod 23,2.5; Levitic 19,5).

Dumnezeu face dreptate. Bogăţia, puterea, poziţia, naşterea, educaţia – nimic din acestea nu trebuia să influenţeze hotărârea judecătorească. Judecătorii lui Israel ţineau locul lui Dumnezeu. De fapt, ei erau numiţi ’elohim, literal, „zei”, chiar cuvântul folosit pentru Dumnezeu în texte ca Geneza 1,1-31 (vezi Exod 7,1).

’Elohim se aplică la judecător în Exod 21,6 şi 22,8.9 în calitatea lor de a vorbi şi a lua hotărâri în numele lui Dumnezeu.

Deuteronom 1:18 18. În vremea aceea. Adică în timp ce erau la Horeb.

Deuteronom 1:19 19. Am plecat. Literal, când ne-am „ridicat” sau am „scos” (stâlpii şi ţăruşii).

Pustia grozavă. Nu numai întinsă, ci şi fierbinte, potrivită pentru vânturi care ridică nisipul în aşa măsură încât să primejduiască viaţa, de asemenea plină de diferite fiinţe otrăvitoare şi de animale sălbatice.

Pe drumul care. „Pe drumul spre” (RSV).

Cades-Barnea. Unde izraeliţii au rămas timp îndelungat în pustia Paran, după refuzul de a intra în Canaan (Numeri 13,3.26).

Deuteronom 1:20 20. Ni-l dă. Dealurile Palestinei centrale făceau parte din moştenirea promisă.

Deuteronom 1:21 21. Nu te teme. Compară cu folosirea unei expresii asemănătoare a lui Hristos în Ioan 14,27.

Deuteronom 1:22 22. Ţara. Vezi Numeri 13,17-20.

Deuteronom 1:23 23. Doisprezece oameni. Vezi Numeri 13,1-16.

Deuteronom 1:24

24. Au plecat. Adică au lăsat Cades-Barnea în urmă şi au mers mai departe.

Valea Eşcol. Vezi Numeri 13,24. Cuvântul „Eşcol” tradus înseamnă „ciorchine”, mai ales ciorchine destruguri. Valea Eşcol se crede că ar fi fost la nord de Hebron, o regiune renumită pentru marii ei ciorchini de struguri delicioşi.

Deuteronom 1:25 25. Roadele. Vezi Numeri 13,23.

Bună ţară. Vezi Numeri 13,27; 14,7.

Deuteronom 1:26 26. Răzvrătit. Literal, „răzvrătiţi cu încăpăţânare”.

Deuteronom 1:27 27. Cârtit. Vezi Numeri 14,1.

Ne urăşte. Copiii lui Israel au ajuns nesuferiţi pentru Iehova din cauza idolatriei şi a cârtirii lor constante.

Deuteronom 1:28 28. Copiii lui Anac. Vezi Numeri 13,28.33.

Deuteronom 1:30 30. Merge. Adică în stâlpul de nor ziua şi de foc noaptea (vezi Exod 13,21; 32,34; Deutronom 31,6.8).

Se va lupta pentru voi. Vezi Exod 14,14; 17,8; Iosua 10,14.42; 23,3.10.

Deuteronom 1:31 31. Pustie. Pustia Mării Roşii (Exod 13,18), pustia Sin (Exod 16,1), pustia Sinai (Exod 19,1.2) şi pustia Paran (Numeri 10,12).

Te-a purtat. Compară cu Exod 19,4; Isaia 46,4; 63,9; Osea 11,4.

Deuteronom 1:33 33. Înaintea voastră. Adică în nor (Exod 13,21.22; Numeri 14,14).

Un loc. Vezi Numeri 10,33.

Deuteronom 1:34 34. S-a mâniat. În diferite ocazii (Deutronom 9,7.8.19.22; Isaia 47,6; 57,16.17).

Deuteronom 1:35 35. Ţara aceea bună. Descrisă iarăşi şi iarăşi în felul acesta (Exod 3,8; Numeri 14,7; Deutronom 3,25; 4,21 etc.).

Deuteronom 1:36 36. Caleb. Împreună cu Iosua, urmaşul lui Moise, Caleb a făcut excepţie de la blestemul pe care şi l-a atras poporul la Cades (Numeri 14,24.30). Eleazar, fiu şi urmaş al lui Aaron, a intrat de asemenea în Canaan (Iosua 17,4; 24,33).

Deuteronom 1:37 37. S-a mâniat şi pe mine. Din cauza nesupunerii în apropiere de Cades (Numeri 20,2-5).

Deuteronom 1:38

38. Slujitorul tău. Adică un slujitor amabil. Lui i s-a dat făgăduinţa intrării în Canaan împreună cu Caleb (Numeri 14,6.7.30).

Deuteronom 1:39 39. Pruncii. Vezi Numeri 14,31. Vârsta lor fragedă şi nevinovăţia i-a scutit să fie părtaşi la păcatul părinţilor lor.

Deuteronom 1:41 41. Am păcătuit. Ei au pretins că se pocăiesc şi fac voia Domnului, după ce era prea târziu şi de teama pedepsei care s-a abătut asupra lor (Numeri 14,40).

V-aţi încumetat. Literal, „aţi privit-o ca pe o treabă uşoară”, de la un verb ebraic care înseamnă „a privi ca uşor”, „a face cu uşurinţă”. De aceea, atitudinea poporului a fost oarecum diferită de impresia redată prin „v-aţi încumetat”. Traducerea RSV redă „aţi socotit a fi uşor”.

Deuteronom 1:42 42. Nu vă suiţi. Compară cu Numeri 14,41.42. Întreaga atitudine a poporului a dat pe faţă judecată slabă şi pocăinţă superficială. Chivotul prezenţei Domnului n-a putut să-i însoţească (Numeri 14,44).

Deuteronom 1:43 43. V-aţi suit semeţi. Vezi Numeri 14,42-44. Verbul ebraic înseamnă „a se înfierbânta”, „a se agita”, „a acţiona în mod insolent”. Ei au sfidat cu aroganţă sfatul lui Dumnezeu.

Deuteronom 1:44 44. Urmărit ca albinele. O potrivită formulă de exprimare, care înseamnă spontaneitate, rapiditate şi ferocitate în atac. Există riscuri premeditate pe care oamenii le pot lua când au de-a face cu lumea şi, în ciuda acestor riscuri, ei pot să reuşească. Dar niciodată nu sunt în siguranţă când sfidează pe Dumnezeu.

Deuteronom 1:45 45. Aţi plâns. Lacrimile lor au fost de suferinţă trupească şi de mânie, nu de adevărată pocăinţă. „Înaintea Domnului” înseamnă în faţa Cortului Întâlnirii, unde se adunau să spună cu glas tare simţămintele lor. Compară cu experienţa notată în Judecători 20,23.26.

Deuteronom 1:46 46. La Cades. De pe vremea când au părăsit Cades-Barnea, până la sosirea lor la muntele Hor, au trecut aproape 38 de ani. Dumnezeu hotărâse ca ei să intre imediat. Dar plânsul falsei pocăinţe nu poate lua locul nici al ascultării şi nici al adevăratei pocăinţe.

Comentariile lui Ellen G. White

1-46 TM 420

2 PP 376, 387

15 Ed 37; PP 374

16,17 AA 94; PP 381

22 PP 387

41 PP 392

45 PP 394

Deuteronom 2:1 1. Ne-am întors. Ei mergeau acum spre sud, spre ţărmul Mării Roşii.

Muntele Seir. Regiunea deluroasă a edomiţilor, din care făcea parte chiar muntele Seir (vezi 1 Regi 9,26; 2 Cronici 8,17).

Deuteronom 2:3 3. Vă ajunge. Trecuseră 39 de ani de când izraeliţii au plecat din Egipt. Ei petrecuseră aproximativ 38de ani de peregrinare.

Spre miază-noapte. Adică de la Eţion-Gheber spre Moab şi Canaan.

Deuteronom 2:4 4. Fraţilor voştri. Urmaşii lui Esau (Deutronom 23,7; Amos 1,11; Obadia 10,12; Maleahi 1,2).

Să vă păziţi bine. Locuitorii Edomului aveau să fie nervoşi şi neîncrezători şi puteau să atace pe neaşteptate pe Israel. Pe de altă parte, dându-şi seama de teama din inima edomiţilor, izraeliţii puteau să cautesă tragă foloase din această teamă şi să invadeze ţara.

Deuteronom 2:6 6. Să cumpăraţi... hrană. Literal, „cumpăraţi hrană” (vezi Geneza 41,35.36.48; 42,7.10; 44,1.25; 47,24). Verbul tradus „a cumpăra” se referă la cumpărarea de cereale (Geneza 47,14), în timp ce substantivul din aceeaşi rădăcină înseamnă „grâu” (Geneza 42,1.2.19.26; 43,2; 47,14; Amos 8,5).

Să cumpăraţi... apa. Apa este un produs preţios în pustiurile deşerte şi uşor poate deveni pricină de ceartă (vezi Geneza 26,17-22).

Deuteronom 2:7 7. Călătoria. Grija lui Dumnezeu se aplică la amănuntele călătoriei vieţii (Psalmi 1,6).

Patruzeci de ani. Un număr rotund. De la Paştele din Egipt până la primul Paşte la Ghilgal (Iosua 4,19; 5,10) au fost exact 40 de ani.

Deuteronom 2:8 8. Elat. Direcţia lor de la Seir a fost spre sud, spre Eţion-Gheber la golful Acaba şi Elat, care probabil că era aşezat aproape de Eţion-Gheber pe ţărm. Apoi, înconjurând teritoriul Edomului, când s-au întors şi au călătorit spre nord, au ajuns pe teritoriul Moabului.

Deuteronom 2:9 9. Arul. Descendenţilor lui Lot, ca şi celor ai lui Israel şi Esau, le fusese stabilită moştenirea înainte casămânţa lui Avraam să fi ocupat ceea ce a fost hotărât pentru ei. Se pare că Arul a fost cetatea principală a acelui ţinut şi a dat numele lui întregii regiuni (Numeri 21,15.28).

Deuteronom 2:10 10. Emimii. Pentru a ne reaminti de popor şi de cetatea lor, Şave-Chiriat-aim, vezi Geneza 14,5 şi Iosua 13,19.

Deuteronom 2:12 12. Horiţi. Vechii locuitori ai muntelui Seir (Geneza 14,6; 36,20), horiţii, a căror istorie, limbă şi religie au fost aduse la lumină numai de curând.

Deuteronom 2:13 13. Pârâul Zered. Compară cu Numeri 21,12. Modernul Wâdi el-Hesa, la colţul de sud-est al Mării Moarte.

Deuteronom 2:14 14. Oamenilor de război. O expresie folosită pentru a arăta pe oamenii în vârstă de 20 de ani şi mai mari (Numeri 1,3).

A pierit. N-a mai rămas nici unul (Numeri 26,64.65).

Cum le jurase Domnul. Vezi Numeri 14,28.29.

Deuteronom 2:18 18. Să treci. Adică să înconjori hotarul, fără să-l treci.

Deuteronom 2:19 19. Copiii lui Amon. Ei nu trebuiau să calce teritoriul copiilor lui Amon, ci să treacă prin ţinutul lui Sihon, regele Hesbonului (vezi Numeri 21,13.24).

Deuteronom 2:20 20. Zamzumimi. Vezi Geneza 14,5. Nu avem nici o informaţie cu privire la acest neam de oameni, cu excepţia faptului că erau de statură uriaşă şi că au fost alungaţi de amoniţi.

Deuteronom 2:21 21. I-a nimicit. Amoniţii au fost folosiţi de Domnul pentru a pedepsi poporul.

Deuteronom 2:22 22. Horiţi. Vezi v.12.

Deuteronom 2:23 23. Aviţii. Vezi Iosua 13,3.4. Locuitorii băştinaşi ai Palestinei de sud-vest, deposedaţi de filisteni.

Caftoriţi. Vezi comentariul pentru Geneza 10,14, precum şi Ieremia 47,4 şi Amos 9,7.

Deuteronom 2:24 24. Sculaţi-vă. Vezi Numeri 21,13. Porunca de a trece Arnonul şi de a invada teritoriul învecinat cu Iordanul locuit de amoriţi.

Sihon Amoritul. Sihon luase acest ţinut de la moabiţi, care s-au retras la sud de Arnon.

Deuteronom 2:25 25. Groaza. Compară cu făgăduinţa făcută lui Moise (Exod 15,15.16) şi cu experienţa lui Iosua cu amoriţii la Gabaon. (Iosua 10,11).

Deuteronom 2:26 26. Chedemot. Vezi Iosua 13,18; 21,37; 1 Cronici 6,71, unde este amintită o cetate cu acelaşi nume în câmpia Iordanului.

Deuteronom 2:27 27. Drumul mare. Un drum împărătesc păstrat pentru călătoria expediţionară a slujbaşilor şi a trupelor(Numeri 20,17; 21,22). Urme ale acestui mare drum antic se văd astăzi de la golful Acaba spre nord, prin Transiordania.

Deuteronom 2:28 28. Să-mi vinzi. Izraeliţii au oferit orice înlesnire pentru acordarea unei treceri paşnice.

Deuteronom 2:29 29. Trece Iordanul. O asigurare pentru Sihon că ei nu aveau intenţia să se aşeze în ţinutul lui, deoarece moştenirea lor se afla dincolo de Iordan.

Deuteronom 2:30 30. N-a vrut să ne lase să trecem. El a suspectat sinceritatea lor şi a pus la îndoială temeinicia cererii lor (vezi Numeri 21,23).

Duhul neînduplecat. Adică a îngăduit ca încăpăţânarea lui Sihon să-şi urmeze cursul.

I-a împietrit inima. Verbul ebraic tradus astfel înseamnă „a fi tare”, a fi puternic, „a fortifica” (Numeri 2,1), „hotărâtă” (Rut 1,18). Dumnezeu nu avea să Se amestece în acţiunea firească a inimii şi intenţiilor lui Sihon, ci să-l întărească în atitudinea lui (vezi comentariul pentru Exod 4,21). Cineva poate să folosească puterea minţii şi a inimii date de Dumnezeu pentru a persista în rău, sau pentru a se întoarce spre bine. Domnul nu-l constrânge pe om pentru o cale sau alta, dar este gata întotdeauna să conlucreze prin Duhul Săucu omul care alege binele. Acelaşi cuvânt este tradus în Iosua 1,6 cu „întăreşte-te şi îmbărbătează-te”.

Deuteronom 2:34 34. Nimicit cu desăvârşire. Literal, „pus sub interdicţie”, „pus deoparte”. O astfel de faptă poate fi adusă la îndeplinire numai prin porunca lui Dumnezeu. Acelaşi lucru s-a făcut şi cu privire la Ierihon.

Deuteronom 2:36 36. Aroer. O cetate amorită pe malul drept al râului Arnon, aproximativ la 13 mile de Marea Moartă (vezi Iosua 12,2; 13,16; 2 Regi 10,33). Numele ei modern este ’Arî’ir.

Deuteronom 2:37 37. Iaboc. Vezi Numeri 21,24; Judecători 11,22. Conform cu porunca divină, ţinutul amoniţilor nu a fost invadat. Ambiţia trebuie să fie întotdeauna în armonie cu voia lui Dumnezeu şi să nu încerce a trece dincolo de limitele impuse de El. Atunci succesul din această viaţă va fi întru totul binecuvântat. Dar, dacă cineva merge dincolo de voia lui Dumnezeu şi caută mai mult decât permite El, succesul acţiunii riscante poate foarte bine să se dovedească asemenea Mării Moarte.

Comentariile lui Ellen G. White

1-37 PP 433-435

3-6 PP 414

4,5 PP 423

6.7 PP 424

7 PP 406

9 PP 433

14,15 PP 406

19 PP 433

24,25 PP 434

27,28,30 PP 434

32-34 PP 435

Deuteronom 3:1 1. Ne-am întors şi ne-am suit. Vezi Numeri 21,32.33

Basan. Probabil de la rădăcina ebraică ce înseamnă „a fi moale”, „a fi plăcut la pipăit”. Substantivul canume propriu ar însemna „neted”, „fertil”, ceea ce este adevărat despre regiunea de la nord de Iarmuc până la Hermon. Ea are pomi puţini, dar un sol bogat, ideal pentru cereale.

Deuteronom 3:2 2. Nu te teme. O repetare din Numeri 21,34.

Îl dau. Compară cu Exod 23,31; Deutronom 7,24; 20,13.

Deuteronom 3:3 3. L-am bătut. Vezi Numeri 21,35.

Deuteronom 3:4 4. Argob. Vezi 1 Regi 4,13. Argob înseamnă „grămadă de bulgări”, „movilă de pământ” şi poate fi aplicat la ţinutul accidentat. Aceasta este regiunea ţinutului înalt la sud-est de Basan şi a cuprins cetăţile Carnaim şi Aştarot.

Deuteronom 3:6 6. Nimicit. Acelaşi cuvânt este în cap. 2,34 şi înseamnă la origine „a devota pentru”, „a dedica”, aici pentru nimicire.

Deuteronom 3:8 8. Ţara. Teritoriul atribuit lui Gad şi Ruben şi jumătate din seminţia lui Manase.

Arnon până la muntele Hermon. Hotarele sudic şi nordic ale ţării. Hermon, la vreo 2700 m deasupra nivelului mării, domină întreaga regiune.

Deuteronom 3:9 9. Sirion. Întrucât hotarele mai mult naţiuni se întâlnesc la muntele Hermon, fiecare i-a dat un nume înpropria limbă. Numele Sirion, pentru Hermon, apare în literatura ugaritică a Siriei de nord. Pentru alte cazuri de astfel de diferenţe de nume, vezi Geneza 23,2 şi 31,47.

Deuteronom 3:10 10. Toate cetăţile. Aici sunt amintite diferitele feluri de cetăţi ale ţinutului din cuprinsul ţării cucerite.

Salca şi Edrei. Vezi Iosua 13,11 şi Numeri 21,33.

Deuteronom 3:11 11. Uriaşi. Literal, „refaimiţi”, un popor foarte vechi, întâlnit printre cei învinşi de Chedorlaomer şi împăraţii asociaţi cu ei (Geneza 14,5). Ei locuiau pe ambele părţi ale Iordanului şi se pare să fi aparţinut unei grupe mai vechi de locuitori ai regiunii.

Patul. Cuvântul tradus astfel mai este redat „culcuş” (Psalmi 6,6; Amos 3,12; 6,4). El se poate referi şi la un sarcofag sau mormânt.

Deuteronom 3:13 13. Ţara uriaşilor (engleză). Literal, „ţara refaimiţilor” (vezi comentariul pentru v.11). Regele Og a fost ultimul dintre „uriaşi”.

Deuteronom 3:14 14. Iair. Mama lui era din seminţia lui Manase, dar tatăl lui era din seminţia lui Iuda (vezi 1 Cronici 2,22). Iair cucerise acest teritoriu, care i-a fost dat lui şi urmaşilor lui (Numeri 32,41).

Gheşuriţilor şi maacatiţilor. Acesta era ţinutul dintre Iarmuc şi Hermon, fiind partea vestică a Basanului (vezi Geneza 22,24; 2 Samuel 12,8; 1 Cronici 19,6).

Deuteronom 3:15 15. Machir. Acea porţiune a Galaadului care nu fusese dată copiilor lui Gad a fost atribuită urmaşilor lui Machir (Numeri 32,40).

Deuteronom 3:16 16. A cărui mijloc. Pârâul care curgea prin vale sau Wadi, avea să formeze hotarul.

Iaboc. Pârâul acesta avea să fie celălalt hotar al teritoriului. Aici a fost locul unde Iacov s-a luptat cu îngerul (Geneza 32,33-35).

Deuteronom 3:17 17. Chineret. Marea Chineret (Iosua 12,3; 13,27). Mai era o cetate cu acelaşi nume (Iosua 19,35), de la care şi-a primit numele lacul. Ea era pe ţărmul nordic al lacului, ruinele ei fiind acum cunoscute ca Tell el-’Oreimeh. Marea Chineret este Marea Galileii Noului Testament, cunoscută ca lacul Ghenezaret şi mai târziu ca Marea Tiberiadei.

Marea Sărată. Cunoscută şi ca Marea Moartă, „marea „câmpiei” (Deutronom 4,49; 2 Regi 14,25; compară cu Geneza 14,3; Numeri 34,3.12).

La picioarele muntelui Pisga, spre răsărit. Literal, „sub panta lui Pisga înspre răsărit” (RSV). Muntele Pisga învecinat cu muntele Nebo se cheamă acum Râs es-Siâga. Muntele Nebo însuşi este modernul Yebel-Neb?. ambele vârfuri, în munţii Abarim, domină Marea Moartă (vezi Numeri 27,12; Deutronom 34,1-3).

Deuteronom 3:18 18. V-am dat porunca. O referire la porunca dată seminţiilor lui Ruben şi Gad şi la jumătate din seminţia lui Manase (vezi Numeri 32,30).

Vă dă în mână ţara aceasta. Cum au cerut ei în mod special (Numeri 32,30-22).

Înarmaţi. Vezi Numeri 32,17-32.

Înaintea copiilor lui Israel. Membrii celor două seminţii urmau să fie avangarda oştirii lui Israel. Compară cu curajul lui Gad din cap. 33,20.

Deuteronom 3:19 19. Femeile voastre. Vezi Numeri 32,16.24.26.

Deuteronom 3:20 20. Odihnă. Când Ţara Făgăduinţei a fost ocupată, Iosua a eliberat oştirea celor două seminţii şi jumătate de a se întoarce pe teritoriul lor, de cealaltă parte a Iordanului (Iosua 22,4).

Deuteronom 3:21 21. Ochii tăi au văzut tot. Literal, „proprii tăi ochi, aceştia sunt văzători a toate”. Apelul lui Moise către popor era ca să-şi aducă aminte de calea pe care i-a călăuzit Dumnezeu.

Deuteronom 3:22 22. Domnul. Ultima parte a versetului se citeşte literal: „Iehova, Dumnezeul vostru, El este Cel ce luptă cu voi”. Pronumele „El” este accentuat.

Deuteronom 3:23 23. M-am rugat. Forma verbului ebraic sugerează traducerea „eu căutam favoarea Domnului pentru mine”. Aceasta fost când Dumnezeu i-a spus lui Moise că nu va intra în Ţara Făgăduinţei, ci va trebui să moară la hotar (Numeri 27,12.13).

Deuteronom 3:24 24. Tu ai început să arăţi. Moise era dornic să participe ca martor la sfârşitul campaniei de cucerire a Canaanului, după cum participase la începutul ei.

Mână... puternică. Vezi Iosua 4,24. Mâna este un simbol al puterii, pentru că este unealta prin care

este exercitată puterea. Ea este tradusă „stăpânire” în 1 Cronici 18,3 şi 2 Cronici 21,8.

Care este Dumnezeul? Moise ştia că alte naţiuni credeau în ceruri populate de mulţi zei, dar el ştia că există doar un singur Dumnezeu; toţi ceilalţi sunt născociri ale imaginaţiei.

Deuteronom 3:25 25. Să văd. În sensul de a o cunoaşte în premieră, adică prin experienţă personală.

Munţii frumoşi şi Libanul. Literal, „această bună ţară muntoasă şi Libanul” sau poate mai bine „acest munte frumos şi Libanul”. Numele Liban este de la verbul „a fi alb” şi înseamnă „vârf alb”. Poalele răcoroase şi împădurite ale muntelui şi vârful lui acoperit de zăpadă arătau atrăgător şi vrednic de dorit în contrast cu ţinutul pustiu. Moise a dorit să umble în răcoarea Libanului.

Deuteronom 3:26 26. S-a mâniat. Dintr-un cuvânt a cărui rădăcină înseamnă „a trece peste”. Forma folosită aici fiind reflexivă, cuvântul înseamnă „a trece de limită” adică a-şi ieşi din fire faţă de cineva sau când se iveşte un incident (vezi Psalmi 78,21.59.62).

Deuteronom 3:27 27. Pisga. Vezi comentariul pentru v.17.

Nu vei trece. Compară cu Deutronom 3,12 şi Iosua 1,2.11.

Deuteronom 3:28 28. El va merge. Pronumele este accentuat: „El este Cel ce va trece peste”. Prin această accentuare Moise a ştiut că hotărârea era irevocabilă.

Deuteronom 3:29 29. Bet-Peor. Primul cuvânt al acestui termen compus înseamnă „casă”. Cel de-al doilea cuvânt „peor” poate fi dintr-o rădăcină care înseamnă „a fi lacom”, „a fi deschis”, „a avea dorinţă arzătoare”. În cazul acesta, cuvântul ar însemna „casa dorinţei”. Moise a fost înmormântat de Dumnezeu prin apropiere (cap. 34,6).

Comentariile lui Ellen G. White

1-11 PP 435-437

2 PP 436

4.5 PP 435

24-27 PP 462

25 DA 421; PP 479

26 PP 419, 420; 3T 319

26.27 SR 166

27 MH 508

Deuteronom 4:1 1. Ascultă. În sensul de „ia aminte”. Capitolul al treilea a făcut un rezumat al călătoriei lui Israel de la Horeb la râul Iordan înainte de a-l trece. Capitolul al patrulea constă în mare măsură dintr-un îndemn la ascultare.

Legile. Adică prevederile codului civil care reglementează comportamentul, în contrast cu „poruncile”care se referă la administrarea „legilor” în mod deosebit cu privire la sentinţele judecătoreşti. Cuvântul redat prin „porunci” este uneori tradus „drept”, în sensul de „dreptate” sau „sentinţă dreaptă” (Geneza 18,25; Iov 34,6.7; 35,2; Psalmi 9,4).

Ca să trăiţi. Părinţii lor muriseră în pustie din cauza neascultării. Ei aveau să trăiască – dacă ascultau de Dumnezeu – în ţara promisă părinţilor lor.

Deuteronom 4:2 2. Să n-adăugaţi. Tot ce face Dumnezeu este desăvârşit. A adăuga sau a scoate înseamnă a strica sau a ruina (Deutronom 12,32; Ieremia 26,2; Apocalipsa 23,18).

Poruncile. Din cuvântul ebraic tradus de obicei „ordin” sau „poruncă” (Geneza 26,5; Exod 15,26; Levitic 4,2; Numeri 15,22; Psalmi 78,8 etc.).

Deuteronom 4:3 3. Faptei lui Baal-Peor. Literal „în Baal Peor”. Pentru păcatul şi rezultatele lui din acest loc, vezi Numeri 25,1-5; Deutronom 3,29; Osea 9,10. Unii comentatori cred că Baal Peor amintit aici a fost un zeu al plăcerii sexuale, aşa cum i se închină în mod atât de liber unii locuitori din India de astăzi.

Deuteronom 4:4 4. Alipit. Cuvântul acesta exprimă cea mai apropiată legătură posibilă, ca aceea dintre soţ şi soţie (Geneza 2,24; vezi şi Iov 19,20 şi Ieremia 13,11).

Deuteronom 4:6 6. Să le păziţi şi să le împliniţi. A le păzi înseamnă a le accepta cu mintea şi cu inima cu intenţia de a rândui viaţa în conformitate cu ele, a le împlini înseamnă a aduce la îndeplinire intenţia voinţei. Omul trebuie să aibă de gând să facă binele înainte de a-l face. Aceste două îndemnuri sunt repetate mereu (cap. 7,12; 16,12; 23,23; 24,8; 26,16; 28,13). Împlinirea practică a voinţei lui Dumnezeu este ceea ce El apreciază şi preţuieşte cel mai mult.

Înţelepciunea... voastră. Respectul lui Israel printre naţiuni avea să fie proporţional cu credincioşia lorîn păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Binecuvântările lui Dumnezeu asupra poporului Său prin trăirea în armonie cu cerinţele Lui urmau să impresioneze în mare măsură neamurile înconjurătoare.

Deuteronom 4:8 8. Toată legea aceasta. Literal, „toată Tora aceasta”. Cuvântul Tora cuprinde toate instrucţiunile şi doctrina, precum şi toate principiile de purtare. Moise sugerează ideea de comparare a „legii” lui Dumnezeu, sau a principiilor de purtare cu acelea ale naţiunilor înconjurătoare.

Deuteronom 4:9 9. Cu luare aminte. Este necesară o veghere continuă pentru ca viaţa spirituală să poată fi în consonanţă cu voinţa descoperită a lui Dumnezeu.

Fă-le cunoscut copiilor tăi. Literal „fă-le cunoscut copiilor tăi” (vezi Exod 12,26; 13,8.14; Iosua 4,21).

Deuteronom 4:10 10. La Horeb. Memorabila ocazie când Dumnezeu a descoperit Legea sfântă. Amintirea acestei ocaziitrebuia să fie păstrată în mod clar şi pentru totdeauna.

Să se teamă de Mine. A te teme de Dumnezeu înseamnă a-L privi cu cinste profundă şi respectuoasă (Exod 19,10-13; 20,20) şi a privi cum se cuvine voinţa Lui (Deutronom 8,6; Proverbe 3,7; Eclesiast 12,13; Isaia 11,2.3.; 33,6).

Deuteronom 4:11

11. V-aţi apropiat. Vezi Exod 19,17.

Aprins. Adică muntele semăna cu un foc, cu rugul care „ardea” (Exod 3,2; compară cu Evrei 12,18).

Deuteronom 4:12 12. Domnul v-a vorbit. Vezi Exod 19,20; 20,1.22.

Mijlocul focului. Vezi Exod 10,18; 24,17; Deutronom 4,15.33.36; 5,4.22.24; 9,10; 10,4.

Glas. Literal, „sunetul” cuvintelor pe care le-a rostit Dumnezeu (vezi Exod 19,19; 24,16).

Nici un chip. Literal, „n-aţi văzut nici un chip”. „Chip” este redat „înfăţişare” în Deutronom 4,23.25; 5,8; Psalm 17,15 şi Iov 4,16.

Deuteronom 4:13 13. Legământul. Cuvântul ebraic tradus astfel poate fi aplicat oricărui acord sau contract. Probabil că vine de la verbul ebraic „a lega”, „a împiedica”. Este folosit pentru tratat sau alianţă (Geneza 14,13; Exod 23,32), pentru acord (2 Samuel 3,12.13.21; Ieremia 34,8) şi pentru jurământul de căsătorie (Maleahi 2,14).

Zece porunci. Literal, „cele zece cuvinte”. Acestea au fost scrise mai târziu chiar de Dumnezeu (Exod24,12; 34,28; Deutronom 10,4).

Deuteronom 4:14 14. Mi-a poruncit. Cele Zece Porunci le-a prezentat Însuşi Dumnezeu, dar toate legile civile şi ceremoniale au fost date prin Moise (Exod 24,3). Moise scoate în evidenţă în mod repetat această deosebire (Exod 20,1.19; 21,1; 24,3; Deutronom 5,22). Cartea Deutronom se ocupă în primul rând cu legile civile.

Deuteronom 4:15 15. Chip. Literal „formă (vezi comentariul pentru v.12). Omul este înclinat să încerce să exprima în formă materială, vizibilă concepţiile lui despre Dumnezeu. Manifestarea gloriei divine la Sinai nu trebuia să fieo scuză de a face aşa ceva.

Deuteronom 4:16 16. Să vă stricaţi. Vezi Exod 20,4. Neamurile păgâne s-au degradat, înfăţişând pe zei parţial oameni şiparţial animale şi făcând reprezentări groteşti ale formei umane.

Deuteronom 4:18 18. Târăşte. Închinarea la şerpi şi ale creaturi inferioare este obişnuită pentru milioane de oameni chiarîn ziua de azi.

Peşte. Vechii filisteni, mesopotamieni şi posibil egipteni au inclus în panteonul lor un peşte-zeu (vezi Exod 20,4).

Deuteronom 4:19 19. Oştirea cerurilor. Închinarea la corpurile cereşti este o cursă în care omul a căzut din cele mai vechi timpuri. Astăzi, o astfel de închinare este obişnuită în multe ţări orientale. Pentru un raport despre acest păcat în poporul lui Dumnezeu, vezi 2 Regi 17,16; 23,3.5; 23,4.5; Ieremia 14,18.19; Ezechiel 8,16; Ţefania 1,5.

Deuteronom 4:20 20. Cuptorul de fier. În 1 Regi 8,51 şi în Ieremia 11,4 este folosită această expresie pentru a descrie o robie aspră. Isaia defineşte experienţele de disciplinare sub mâna lui Dumnezeu ca un proces de curăţire într-un cuptor (Isaia 48,10; Iov 28,10).

Popor pus deoparte. Sau „propria Lui moştenire” (vezi cap. 32,9).

Deuteronom 4:21 21. Domnul S-a mâniat. Moise vorbeşte despre faptul acesta a treia oară în dorinţa de a imprima în mintea izraeliţilor pericolele împotrivirii faţă de voia lui Dumnezeu (cap. 1,37; 3,26)-

Ţi-o dă. Literal, „pe punctul de a o da” sau „în preajmă de a o da” (vezi şi cap. 15,4; 25,19; 26,1).

Deuteronom 4:22 22. Eu voi muri. Moise a simţit amărăciunea de a fi oprit să intre în Ţara Făgăduinţei (vezi Numeri 27,12-14).

Deuteronom 4:23 23. Chip cioplit. Pericolul practicilor idolatre apăsa greu pe inima lui Moise (vezi v.16, 25).

Deuteronom 4:24 24. Un foc mistuitor. Compară cu Psalmi 50,3; Isaia 29,6.30; 27,30; Amos 5,6; Ţefania 1,18; Evrei 12,29.

Un Dumnezeu gelos. Dumnezeu nu va îngădui iubire împărţită sau serviciu cu jumătate de inimă (Exod 20,5).

Deuteronom 4:25 25. De multă vreme. Literal, „a cădea de somn”. Cuvântul ebraic tradus astfel înseamnă „a adormi” şi poate fi folosit în mod figurat despre o viaţă spirituală slabă, sau despre pierderea de către cineva a primelor impresii.

Deuteronom 4:26 26. Nu veţi avea zile multe. Ei aveau să piară ca naţiune (vezi Deutronom 5,33; 11,9; 17,20; 22,7; 30,18; 32,47).

Deuteronom 4:27 27. Vă va împrăştia. Vezi Levitic 26,32.33.

Deuteronom 4:28 28. Sluji unor dumnezei. Versetul acesta este descrierea celei mai înjositoare forme de idolatrie (vezi 2 Regi 19,18; Psalmi 115,4; 135,15; Mica 5,13).

Deuteronom 4:29 29. Din toată inima. Motivele omului trebuie să fie curate şi spirituale (vezi cap. 6,5; 10,12; 11,13; 30,2.6.10).

Deuteronom 4:30 30. În zilele de pe urmă. Literal „în zilele de după”. Expresia aceasta este într-un sens profetic arătândspre Mesia, împărăţia Sa şi a doua Sa venire (vezi Isaia 2,2; 1 Petru 1,20; 1Io 2,18).

Deuteronom 4:31 31. Plin de îndurare. Rădăcina de la care vine adjectivul tradus astfel înseamnă „a iubi”, „a fi înclinat spre afecţiune” şi în forma lui intensivă „a avea compătimire”. În cele 13 locuri în care este folosit în Vechiul Testament, acest adjectiv este aplicat întotdeauna la Dumnezeu.

Nu te va părăsi. Literal, „El nu te lăsa să te afunzi”. Verbul este adesea tradus „a ajunge slab”, „a slăbi”, „a pierde curajul”.

Deuteronom 4:32 32. Întreabă. Aceasta întăreşte pe credincios să-şi aducă aminte de felul cum a lucrat Dumnezeu în timpurile trecute (vezi LS 196).

Deuteronom 4:33 33. Popor care să fi auzit. Aceasta reflectă teama lor respectuoasă în prezenţa lui Dumnezeu. Omul păcătos nu poate vedea literal pe Dumnezeu şi să trăiască (Exod 33,20; Judecători 13,22).

Deuteronom 4:34 34. Să fi căutat. Adică „aventurat” sau „încercat”.

Încercări. Literal, „încercări”. Aici nu este nici o idee de a duce în ispită, ci mai degrabă este vorba de experienţe grele.

Semne. Vezi Exod 4,9; 7,9.10.

Minuni. O referire la plăgile Egiptului (Exod 7,3; 11,9.10).

Lupte. Înfrângerea egiptenilor la Marea Roşie (Exod 14,14; 15,3).

Braţ întins. Vezi Deutronom 3,24; 9,29; precum şi Exod 6,6; 7,5.

Deuteronom 4:36 36. Focul lui cel mare. O referire la slava lui Dumnezeu (vezi comentariul pentru Deutronom 4,11.24).

Deuteronom 4:37 37. A ales sămânţa lor. Vezi Geneza 12,7; 13,15.16; 22,17.18; Exod 32,13.

Deuteronom 4:38 38. A izgonit. Literal, „a deposedat” cum este tradus în Numeri 32,39.

Mai mari şi mai tari. Aşa de mult încât la raportul iscoadelor, Israel s-a temut şi s-a răzvrătit împotrivalui Dumnezeu (Numeri 13,28-31).

Deuteronom 4:39 39. Nu este alt. Vezi Isaia 44,8; Fapte 4,12.

Deuteronom 4:40 40. Să ai zile multe. Vezi cap. 5,17; 6,2; 11,9. Aici se încheie prima cuvântare a lui Moise.

Deuteronom 4:41 41. A ales trei cetăţi. Literal, „a făcut să fie separate trei cetăţi”, adică cetăţile de scăpare. Acelaşi cuvânt tradus „separat” este folosit la punerea deoparte a seminţiei lui Levi de a duce mobilierul sfânt al Cortului Întâlnirii (cap. 10,8). Ezechiel 42,20 vorbeşte despre zidul care „despărţea locul sfânt de cel nesfânt”.

La răsărit. Adică „spre est”, însemnând la răsărit de Iordan în teritoriul ocupat de cele două seminţii şijumătate.

Deuteronom 4:42 42. Aceste cetăţi. Vezi cap. 19,1-13 pentru legile privitoare la cetăţile de scăpare.

Deuteronom 4:43 43. Beţer. De la un cuvânt care înseamnă „fortăreaţă” sau „împrejmuire”. Cuvântul este tradus „apărare” în Iov 22,25 (engleză). Aşezarea Beţerului n-a fost identificată.

Ramot. Cuvântul tradus astfel este dintr-o rădăcină ce înseamnă „mărgean”. Ramotul a jucat un rol important în istoria de mai târziu a regilor lui Israel (vezi 1 Regi 4,7.13; 22,1-40; 2 Regi 8,28.29). Numit acum Tell R?ith, această aşezare se află la 25 mile est de Iordan în linie dreaptă.

Golan. Probabil de la cuvântul care înseamnă „cerc”. De obicei el este identificat cu satul modern Sagem el I?lân, la 18 mile est de Marea Chineret.

Deuteronom 4:44 44. Legea. Tora, care înseamnă instrucţiuni în general, inclusiv cele Zece Porunci.

A dat-o. Literal, „a pune”, „a aşeza”, aici în ideea de apune legea înaintea ochilor lor (vezi Exod 19,7;unde este redat prin „a pus-o”).

Deuteronom 4:45 45. Învăţăturile. Cuvântul ebraic astfel tradus este folosit de 60 de ori în Vechiul Testament şi aproape fără excepţie despre cele Zece Porunci.

Deuteronom 4:46 46. Bătut. În al 40-lea an al exodului (Numeri 21,24; 33,38).

Deuteronom 4:47 47. Dincoace de Iordan. Vezi Iosua 1,15; 12,1.

Deuteronom 4:48 48. Muntele Sionului. Nu muntele Sionului din Ierusalim, ci fie un alt nume pentru Sirion, nume sidonian al muntelui Hermon, fie numele unuia din vârfurile lui (Deutronom 3,8.9.12; Psalmi 29,6).

Comentariile lui Ellen G. White

1-49 FE 508

1-6 PK 294

5,6 PP 464

5-8 COL 289; MM 26; SR 150, 6T 12

5-9 CT 428; FE 393, 478

5-10 TM 140

6 DA 28; Ed 40, 174, 220; GC 230; PK 30, 83, 500; PP 605

7.8 PP 465

9 PK 295

10 PK 465

13 TM 140

15.16.19 PK 295

20 PP 465

23 PK 295

23,24 PP 466

24 DA 600; EW 102; 3T 238, 248; 4T 370; 8T 266

26 PP 466

26-28 PK 295

29 PK 569

29-31 PP 629

30,31 PK 334

32,35 PP 463

39,40 FE 508

Deuteronom 5:1 1. Legile şi poruncile. Aceleaşi cuvinte ebraice care sunt date în cap. 4,1.

Deuteronom 5:2 2. A încheiat un legământ. Vezi Exod 19,5-8; 24,3-8.

Deuteronom 5:3 3. Părinţii noştri. Adică strămoşii, referindu-se la Avraam, Isaac, Iacov şi cei 12 patriarhi. Acordul dintre Dumnezeu şi „părinţi” a fost de natură personală. La Sinai, pentru prima dată în istorie, Dumnezeu a intrat în legământ cu un popor întreg. El urma să fie Împăratul lor, iar ei poporul Lui.

Deuteronom 5:4 4. Faţă în faţă. Ei au fost în imediata Lui prezenţă, totuşi „n-au văzut nici un chip” (Deutronom 4,12; vezi şi Exod 20,22).

Deuteronom 5:5 5. Între Domnul şi voi. Moise a fost mijlocitor între Dumnezeu şi Israel (Exod 19,10-12.17.21; Galateni 3,19).

Deuteronom 5:8 8. Chip cioplit. Concepţiile omeneşti de formă nu pot fi aplicate lui Dumnezeu. El este micşorat de orice încercare a-L reprezenta în formă materială (Ioan 4,24). Reprezentările materiale ale lui Dumnezeu pot să dea doar o concepţie denaturată şi nedesăvârşită a maiestăţii şi caracterului Său nemărginit şi de aceea ele dispreţuiesc pe Dumnezeu. Singurul chip pământesc care poate doar foarte pe departe să se asemene cu Dumnezeu este caracterul uman transformat după asemănarea divină (Geneza 1,26.27; Ioan 3,3; Romani 8,29; 2 Corinteni 3,18; Coloseni 3,10).

Deuteronom 5:10 10. Cei ce Mă iubesc. Numai cei ce-L iubesc pe Dumnezeu sunt capabili să-L asculte. Ascultarea carenu vine din inimă nu este nimic mai mult decât o încercare legalistă de îndreptăţire de sine, prin care omul caută să se laude în faţa lui Dumnezeu. Aşa ceva nu este deloc ascultare înaintea lui Dumnezeu. Fără spiritul ascultării, litera, forma exterioară sunt fără valoare. Dar cel care-L iubeşte pe Dumnezeu mai presus de orice va găsi cea mai mare plăcere în conlucrarea cu El.

Deuteronom 5:11 11. În deşert. Literal, „spre deşertăciune”, care înseamnă, în mod fals, ipocrit, sau într-un fel comun, necugetat. Atitudinea omului faţă de Dumnezeu trebuie să fie arătată prin veneraţie şi aceasta trebuie să fie reflectată în cuvinte şi fapte.

Deuteronom 5:12

12. Ziua de odihnă. Vezi comentariul pentru Exod 20,8-11. Porunca a patra are un temei natural care se întinde până la creaţiune (Geneza 2,1-3). Ea mai mare şi un temei moral în legătura dintre creaţiune şi Creator. Scopul primar al Sabatului ca instituţie este de a păstra această legătură. Sănătatea fizică cere o zi deodihnă în fiecare săptămână, tot aşa şi sănătatea spirituală pretinde Sabatul pentru exercitarea minţii şi a inimiiîn căutarea lui Dumnezeu, ca să putem „căuta pe Dumnezeu” şi să-L găsim (Fapte 17,27).

Deuteronom 5:15 15. Ai fost rob. Orice faptă a lui Dumnezeu în favoarea noastră constituie un motiv pentru care să ne „aducem aminte”, adică să reflectăm, să recunoaştem şi să apreciem această iubire şi purtare de grijă. Scopul lui Dumnezeu este ca în ziua Sabatului tot ce vine în opoziţie cu părtăşia personală şi directă dintre Creator şi fiinţa creată să fie lăsat la o parte. Sabatul este o zi în care avem fericitul privilegiu să cunoaştem mai bine pe Tatăl nostru din ceruri, cunoaşterea căruia este viaţa veşnică (Ioan 17,3). A-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a-L iubi (vezi 1 Ioan 4,8), a-L cinsti şi a preţui dovezile bunătăţii Sale părinteşti (Romani 1,21).

Eliberarea lor din Egipt a constituit un motiv în plus pentru care izraeliţii să cinstească Sabatul, totuşi chiar cuvintele poruncii a patra arată spre originea Sabatului la creaţiune (Exod 20,8-11) ca motiv pentru porunca de aici de „a păzi ziua de Sabat şi a o sfinţi”. Trebuie să fie reamintit că forma în care a rostit Dumnezeu cele Zece Porunci pe Sinai este cea dată în Exod 20, nu în Deutronom 5. După cum arată şi numele ei, cartea Deutronom este o recapitulare a diferitelor legi transmise lui Israel la Sinai, cu explicaţii suplimentare date de Moise într-o încercare de a imprima în popor importanţa păzirii cu credincioşie a tot ce le fusese poruncit să facă. Dacă amintirea eliberării din Egipt în legătură cu porunca a patra urmează să fie luată ca limitând păzirea ei, în principiu, la cei care au fost astfel eliberaţi – Israelul literal – atunci principiile Celor Zece porunci ca întreg aparţin numai iudeilor, pentru că atât aici (Deutronom 5,6), cât şi în Exod 20,2, Dumnezeu prezintă Legea Sa ca fiind întemeiată pe faptul că îi scosese din ţara Egiptului.

După cum Israelul literal a fost eliberat din robia Egiptului, tot aşa poporul lui Dumnezeu de astăzi a fost eliberat de robia păcatelor (Romani 6,16-18). Sabatul devine astfel pentru creştin o aducere aminte nu numai despre creaţiune, ci şi despre restatornicirea chipului lui Dumnezeu în propria inimă şi minte (vezi comentariul pentru Deutronom 5,8). Sabatul este astfel un „semn” al sfinţirii (Ezechiel 20,12), al răscumpărării şi al creaţiunii.

Deuteronom 5:16 16. Cinsteşte. Compară cu instrucţiunea apostolului Pavel din Efeseni 6,1-3 (vezi şi Exod 20,12). Numai copilul care învaţă să cinstească şi să respecte autoritatea părinţilor lui va învăţa să-L cinstească şi să-Lvenereze pe Dumnezeu.

Deuteronom 5:22 22. Adunarea. Cuvântul tradus astfel se referă la adunarea împreună a poporului sau a reprezentanţilor aleşi ai lui. Adesea el este tradus „congregaţie” (Levitic 4,14.21) şi „gloată mare” (Ezechiel 23,46).

Două table de piatră. Mai sunt numite „tablele legământului” (cap. 9,9.11.15) şi „cele două table ale mărturiei” (Exod 31,18; 32,15; 34,29).

Deuteronom 5:25 25. Pentru ce să murim. Poporul fusese pe drept impresionat de maiestatea lui Dumnezeu şi a înţeles că, păcătoşi fiind, nu puteau nici măcar să trăiască în prezenţa Lui. Povara păcatului i-a făcut să se teamă pentru viaţa lor. Cei răi vor alege, până la urmă, să moară decât să trăiască în prezenţa lui Dumnezeu (Apocalipsa 6,15-17).

Deuteronom 5:28 28. Ce au zis este bine. Adânca lor temere evlavioasă faţă de manifestarea puterii şi gloriei divine a fost tocmai atitudinea minţii şi a inimii pe care a dorit s-o nască Dumnezeu în ei. Numai atunci când omul devine smerit înaintea lui Dumnezeu, când îşi dă seama de totala lui păcătoşenie şi neputinţă în contrast cu dreptatea şi atotputernicia lui Dumnezeu, numai atunci poate Dumnezeu să lucreze în el şi pentru el.

Deuteronom 5:29 29. Aceeaşi inimă. Sau „astfel de dispoziţie a minţii”. Viaţa este numai o proiectare a cugetelor „inimii” sau minţii. Cum cugetă omul aşa şi este (Proverbe 23,7). Dumnezeu nu este atât de mult preocupat de faptele exterioare, cât de motivele care au dat naştere la fapte. Dacă un om îşi propune în „inima” lui să conlucreze cu Dumnezeu, „dacă este bunăvoinţă” (2 Corinteni 8,12), viaţa va fi schimbată în mod corespunzător (Romani 12,2). Ascultarea din inimă este singura ascultare adevărată şi numai aceasta poate fi primită de Dumnezeu.

Deuteronom 5:30 30. Întoarceţi-vă. O poruncă dată cu recunoaşterea cererii lor de a fi eliberaţi de prezenţa lui Dumnezeu. De aici înainte Moise avea să fie intermediarul (v.5).

Deuteronom 5:32 32. Să nu vă abateţi. De la cei care intră în legământ se aşteaptă să-I slujească cu o inimă neîmpărţită şi să nu se abată ca să urmeze propriile lor înclinaţii (vezi cap. 17,11.20; 28,14).

Deuteronom 5:33 33. Să aveţi zile multe. Binecuvântarea lui Dumnezeu este condiţionată de ascultarea de preceptele Sale, nu prin decretul Lui arbitrar, ci pentru că această conlucrare cu principiile veşnice tinde în mod firesc să „prelungească” viaţa. Ba mai mult, ocuparea ţării făgăduinţei era condiţionată de continua lor credincioşie. Dreptul lor la Canaan se întemeia exclusiv pe prevederile legământului. Dacă aveau să calce cerinţele lui, aveau să piardă dreptul asupra acelei ţări.

Comentariile lui Ellen G. White

1-33 PP 305-309; TM 135

12 PK 182

Deuteronom 6:1 1. Poruncile. Aceleaşi cuvinte ebraice în aceeaşi ordine ca în cap. 5,31.

Deuteronom 6:2 2. Să te temi de Domnul. Cuvântul ebraic „a se teme” înseamnă „a sta cu teamă evlavioasă”, „a venera”, „a cinsti” (vezi comentariul pentru cap. 4,10).

Deuteronom 6:3 3. Înmulţiţi mult. Compară cu făgăduinţa lui Dumnezeu făcută patriarhilor (Geneza 12,2; 17,6; 22,17.18).

Deuteronom 6:4 4. Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Literal, „Iehova, Dumnezeul nostru, singurul Iehova (este)”. În contrast izbitor cu naţiunile din jur, care erau politeiste, evreii credeau într-un singur Dumnezeu adevărat. Această mărturisire de credinţă a fost lozinca neamului evreiesc timp de mai mult de 3000 de ani (vezi Marcu 12,29). Apostolul Pavel mărturiseşte acelaşi adevăr ca doctrină a creştinătăţii (1 Corinteni 8,4-6; Efeseni 4,4-6).

Înainte de descoperirea sulurilor de la Marea Moartă, cel mai vechi manuscris ebraic existent din oricare parte a Vechiului Testament a fost papirusul Naş din primul secol al erei creştine, care conţine Decalogul şi Deutronom 6,4.5.

Deuteronom 6:5 5. Să iubeşti. Cuvântul ebraic tradus aici „iubeşte” este un termen general care sugerează şi ideea de „dorinţă”, „afecţiune”, „înclinaţie”, o apropiere mai intimă între două suflete. Legătura credinciosului cu Dumnezeu este întemeiată pe iubire (1 Ioan 4,19) şi iubirea este principiul fundamental al legii Lui (Marcu 12,29.30). A iubi cu desăvârşire înseamnă a asculta din toată inima (Ioan 14,15; 15,10).

Inima ta. Creştinismul cere tot ceea ce un om este şi are – mintea, iubirea şi toată capacitatea lui de acţiune (1 Tesaloniceni 5,23). Cuvântul tradus aici „inimă”, la general, se referă la motive, afecţiune, simţăminte, dorinţe şi voinţă. Este izvorul acţiunii şi centrul gândirii şi simţirii (vezi Exod 31,6; 36,2; 2 Cronici 9,23; Eclesiast 2,23). Cuvântul tradus „suflet” înseamnă principiul de viaţă din om, viaţa, dar cuprindeşi poftele şi dorinţele lui trupeşti (vezi Numeri 21,5). El este redat „poftă” în Proverbe 23,2; Eclesiast 6,7.

Cuvântul tradus „putere” este de la un verb care înseamnă „a înmulţi”. Substantivul, ca aici, înseamnă „belşug” şi poate să se refere la lucrurile de care a avut parte un om în viaţa lui.

Deuteronom 6:6 6. În inima ta. Literal, „pe inima ta” (vezi cap. 11,18).

Deuteronom 6:7 7. Să le întipăreşti. Cuvântul tradus aici „întipăreşti” înseamnă „a ascuţi”, (vezi Deutronom 32,41; Psalmi 64,3; 140,3; Isaia 5,28). Apelul acesta este pentru a lămuri învăţături tăioase. Părinţii au răspunderea dificilă de a instrui zi de zi pe copiii lor cu privire la îndatorire şi scop.

Deuteronom 6:8 8. Să le legi. Mai târziu, iudeii au aplicat acest cuvânt literal, purtând filacterii pe cap şi pe partea interioară a braţului stâng (vezi Exod 13,9).

Deuteronom 6:9 9. Pe uşiori. În unele ţări orientale este astăzi un obicei de a scrie cuvinte de binecuvântare şi făgăduinţa dorită pe uşiorii uşii. Aceasta o fac musulmanii şi hinduşii, precum şi chinezii, mai ales în timpul anului nou.

Deuteronom 6:12 12. Vezi. Versetele 10-12 rămân ca o avertizare pentru Israel când au intrat într-o ţară în care toate lucrurile bune ale vieţii se găseau din belşug. Ei nu trebuiau să fie atât de absorbiţi de bunurile lor noi, încât să-şi uite îndatoririle faţă de Dumnezeu. O dată cu înmulţirea bunurilor materiale există întotdeauna tendinţa de a uita pe Domnul, prin a cărui putere au venit.

Casa robiei. Literal, „casa sclavului”. Aici se face referire la fostul lor loc de şedere, Egiptul, ca la o „casă”.

Deuteronom 6:13 13. Să juri. Adică cineva să se lege printr-un jurământ. Cuvântul tradus astfel este din aceeaşi rădăcinăcu numeralul şapte. Implicaţia este că atunci când un om „jură”, el se leagă de şapte ori, în sensul că ia asuprasa o obligaţie de care nimic nu-l poate elibera.

Deuteronom 6:14 14. Alţi dumnezei. Porunca aceasta este în strânsă legătură cu v.13; ei nu trebuiau nici măcar să amintească numele altor zei (Exod 23,13; Iosua 23,7; Ieremia 5,7).

Deuteronom 6:15 15. Un Dumnezeu gelos. Vezi Exod 20,5; 34,14; Deutronom 4,24. Rădăcina cuvântului tradus „gelos” înseamnă „a deveni foarte colorat la faţă”, adică de emoţii adânci, precum iubirea, zelul sau mânia. Prin însăşi natura Lui, Dumnezeu nu poate fi altfel; cum ar putea El să împartă afecţiunea poporului Său cu alţi zei (2 Corinteni 6,14-17)? Lumina şi întunericul nu pot fi împreună; pentru ca cineva să primească întunericul în suflet, trebuie ca întâi să alunge lumina.

Deuteronom 6:16 16. Ispitiţi. Literal, „a încerca”, „a pune la încercare”. Aici el nu are sensul modern de seducere, de atragere în păcat. Acelaşi cuvânt este folosit despre Dumnezeu ca „probând”, sau „punând la încercare” pe oameni pentru a-şi clădi caracterul şi a-şi întări credinţa şi loialitatea faţă de El (vezi Geneza 22,1; Exod

20,20; Deutronom 8,2.16; Daniel 1,14). Cuvântul englezesc încercare este din aceeaşi rădăcină latină ca şi cuvântul a ispiti. O perioadă de probă este o perioadă de încercare, sau probare. La Masa, Israel a inversat procesul şi în mod sfidător a pus pe Dumnezeu la încercare (Exod 17,2.7). Când Satana L-a provocat să sară de pe aripa templului, Hristos a citat din Deutronom 6,16 (Matei 4,7). Dacă Hristos ar fi fost de acord cu sugestia, ar fi dovedit încredere în sine şi nu credinţă. Încrederea în sine este contrafacerea credinţei.

Deuteronom 6:18 18. Ca să fii fericit. Îndeplinirea cu credincioşie a îndatoririlor face posibil ca Dumnezeu să acorde binecuvântări suplimentare. Moise scoate tot mereu în evidenţă necesitatea credincioşiei neabătute faţă de Iehova.

Deuteronom 6:19 19. Toţi vrăjmaşii tăi. Adică toţi cei care s-au împotrivit ocupării ţării făgăduite. Prin refuzul lor continuu de a-L onora pe adevăratul Dumnezeu, ei ajunseseră vrăjmaşii Lui şi astfel ai poporului Său ales.

Deuteronom 6:20 20. Fiul tău te va întreba. Vezi Exod 13,14. Întotdeauna hotărârea lui Dumnezeu a fost că părinţii trebuie să-şi asume răspunderea de a-i instrui pe copiii lor cu privire la răspunderile faţă de El.

Deuteronom 6:23 23. Ne-a scos. Eliberarea lor miraculoasă din robia literală trebuia să fie mereu amintită ca dovadă a puterii lui Dumnezeu şi a pretenţiilor Sale asupra lor. Eliberarea din Egipt înseamnă şi eliberarea din păcat (vezi Romani 6,12-23; 8,21).

Deuteronom 6:24 24. Ca să fim fericiţi. Tot ce cere Dumnezeu de la noi este spre propriul nostru bine. Restricţiile pe care le pune El sunt pentru ocrotirea noastră în faţa pericolelor spirituale care pot să nu fie vizibile. Un păstor nu trebuie să ridice un staul împrejurul oilor lui pentru a le împiedica să petreacă bine cu lupii, ci pentru ca el să le poată păstra în viaţă.

Să ne ţină în viaţă. Adică atât ca naţiune cât şi ca indivizi.

Deuteronom 6:25 25. Îndurarea Lui. Literal, „dreptatea ne va fi (acordată)”. Ideea este că ascultarea de voia descoperităa lui Dumnezeu, în puterea pe care el ne-o dă (Romani 8,3.4; Galateni 2,20) este considerată de El ca şi când „dreptatea” ar fi a noastră. Omul este îndreptăţit numai prin credinţă (Romani 5,1), dar „credinţa fără fapte este moartă” (Iacov 2,20).

Comentariile lui Ellen G. White

1 PK 296

4,5 PP 305, 373

5T 328

4-9 TM 140

Deuteronom 7:1 1. Multe neamuri. Hetiţii sunt amintiţi de multe ori in Scripturi (vezi Geneza 10,15).

Ghirgasiţi. Un trib canaanit din Palestina de vest (vezi Geneza 10,16; Iosua 24,11).

Amoriţii. Vezi comentariul pentru Geneza 10,16. Acest popor numeros şi mult răspândit este adesea amintit în Scriptură (Geneza 14,7,13; 15,16,21; 48,22; etc.). Numele lor apare în 18 cărţi ale Vechiului Testament.

Fereziti. Un popor din partea centrală a Palestinei de Vest (vezi comentariul pentru Geneza 13,7).

Heviţi. Vezi comentariul pentru Geneza 10,17. Se cunoaşte prea puţin despre ei.

Iebusiţi. Vezi comentariul pentru Geneza 10,16. Poporul acesta deţinea fortăreaţa de pe înălţimea Iebus, numită şi Ierusalim sau Salem (Iosua 15,63; 18,28; Judecători 1,21; 2 Samuel 5,6.8). Numele de Ierusalim este atestat de rapoartele egiptene ale sec. al XIX-lea î.Hr.

Deuteronom 7:2 2. Nu închei legământ. Vezi Exod 23,32; 34,12. Scopul lui Dumnezeu nu era ca Israel să rămână pentru totdeauna izolat de alte neamuri. Dar până ce ei aveau să se încreadă şi să-I slujească cu toată inima, asocierea cu idolatrii era plină de pericole. Dumnezeu a intenţionat ca poporul evreu să fie o lumină pentru lume, dar atât timp cât ei erau înclinaţi să-şi însuşească întunericul altora, era cel mai bine pentru ei să rămână la o parte. Trecut de acest pericol, Israel avea să fie în poziţia de a da mărturie despre adevăratul Dumnezeu neamurilor păgâne din jurul lor (vezi Exod 24,12; Numeri 33,52).

Deuteronom 7:3 3. Să nu te încuscreşti. Legături intime ca în cămin cu idolatrii aveau să afecteze nu numai pe individ ci şi naţiunea (vezi Exod 34,15.16). Solomon a călcat acest principiu cu nespus de mare pierdere personală şi naţională ca rezultat (1 Regi 11,1). Nu este nici o fericire sau siguranţă în legăturile cu cei ce nici nu iubesc, nici nu slujesc lui Dumnezeu (1 Corinteni 6,14-17). Experienţele tragice a lui Esau (Geneza 26,34.35), Samson (Judecători 14,1) şi ale altora sunt revelatoare în mărturia lor favorizând îndemnul de a rămâne separaţi.

Deuteronom 7:4 4. Ar abate. Iubirea unui bărbat pentru soţia lui idolatră, de obicei, dacă nu întotdeauna, avea să abatăinima lui de la Dumnezeu. Acesta a fost un pericol deosebit împotriva căruia a avertizat Iosua (Iosua 23,11-13).

Deuteronom 7:5 5. Să le tăiaţi pomii. Aceşti aserim probabil că erau stâlpi de lemn sculptaţi, închinaţi lui Azera, o zeiţăcanaanită (vezi Deutronom 16,21; Judecători 6,25-30).

Să ardeţi. Pentru o poruncă asemănătoare vezi Numeri 33,52. Vezi şi zelul lui David în legătura cu chipurile Filistenilor (1 Cronici 14,12).

Deuteronom 7:6 6. Un popor sfânt. Vezi Levitic 11,44-45; 19,2; 20,7,26. Sfinţenia pentru Iehova trebuia să fie chiar constituţia şi norma de purtare a poporului. Înţelesul iniţial al cuvântului tradus „sfânt” este acela de separare fizică. El a dezvoltat apoi ideea de „consacrare” sau „dedicare”, Un popor „sfânt” era un popor „separat”, adică separat de obiceiurile neamurilor din jurul lor şi consacraţi exclusiv slujirii lui Dumnezeu (vezi 1 Petru 2,9).

Un popor al lui. Literal, „un popor de proprietate specială”. Cuvântul tradus „special” este dintr-o rădăcină care înseamnă „a achiziţiona proprietate”.

Deuteronom 7:7 7. Întreceţi la număr. Compară cu făgăduinţa făcută lui Avraam (Geneza 12,1-3; 15,1-2). Chiar după 200 de ani de când se făcuse făgăduinţa, în ramura aleasă a familiei lui erau numai 70 de bărbaţi (Geneza 46,26-27).

Deuteronom 7:8 8. Domnul vă iubeşte. Literal, „Iehova, care este iubitorul vostru”. Iubirea lui Dumnezeu poate fi comparată cu aceea a unui părinte pentru copiii lui.

Cu mâna lui puternică. „Mâna puternică” a lui Iehova este mâna puterii divine, folosită pentru a elibera pe poporul Său şi pentru a-i împuternici să împlinească adevăratul lor destin. Aceasta se vede în dezvoltarea seminţei lui Avraam într-o naţiune puternică. Poporul lui Dumnezeu a coborât în Egipt o familie de 70, cu toate acestea, la timp cuvenit Domnul i-a făcut „o mulţime ca stelele cerului (Deutronom 10,22).

Deuteronom 7:9 9. Dumnezeu credincios. Cuvântul tradus cu „credincios” este o formă de participiu a verbului ’aman,din care, pe filieră greacă avem cuvântul “amin”. Sensul verbului ebraic este „a sta”, „a susţine”, „a fi tare, solid, sigur” accentuând astfel ideea dependenţei totale.

Îndurarea. Traducerea termenului chesed, un cuvânt fără echivalent în limba engleză. El reflectă conceptele iubirii arzătoare, dorinţei profunde, bunătăţii altruiste, harului, favorii şi milei. Termenul reprezintăculmea altruismului la Dumnezeu sau om. Versiunea RVS a Bibliei redă termenul cu „iubire neclintită”.

Al miilea neam. Echivalent în sens cu expresia „veşnic”. Referirea este la mulţimile care intră în legământ în decursul istoriei.

Deuteronom 7:10 10. Răsplăteşte. Nu din duşmănie, ci ca Unul care răsplăteşte pe fiecare om exact după meritele lui (Eclesiast 11,9; Romani 2,6-11; Apocalipsa 22,12). Dumnezeu este extrem de drept si răbdător, dar îndurareaSa (vezi comentariul pentru vers 9) faţă de vreun individ este limitată de bunăstarea tuturor. Păcatul se plăteşte, şi acela care merită se poate aştepta la plată deplină. Cei care cu încăpăţânare resping cu dispreţ îndurarea Lui (v.9), vor avea parte până în cele din urmă şi în mod inevitabil de mânia Sa.

Deuteronom 7:11 11. Păzeşte poruncile. Literal, „păzeşte porunca”, probabil ca referire la Decalog, ca întreg sau la vreunul din preceptele lui cu aplicaţie la împrejurări.

Deuteronom 7:12 12. Dacă veţi asculta. Cuvântul tradus „dacă” este în realitate un substantiv care înseamnă „consecinţă”. El este folosit de obicei ca adverb care înseamnă „ca o consecinţă a”, „din cauză”. Prin urmare, traducerea de aici ar fi nu „dacă”, ci „ca o consecinţă a”, indicând spre răsplătirile pentru faptul că se ţine seama de poruncile Domnului.

Deuteronom 7:13 13. Te va binecuvânta. Aceste bogate făgăduinţe sunt o repetare a celor făcute strămoşilor lor (Geneza 15,5; 22,17; 28,14; Levitic 26,4-5; Ieremia 31,12).

Deuteronom 7:14 14. Stearpă. Vezi Exod 23,26. Rodnicia era considerată cea mai mare dintre binecuvântările pământeşti, după cum sterilitatea era cel mai mare blestem.

Deuteronom 7:15 15. Molime rele din Egipt. În Scripturi, despre cele mai dezgustătoare boli se spune ca fiind identificate cu Egiptul (Exod 15,26; Deutronom 28,27,35). Dacă Israel ar fi conlucrat cu principiile vieţuirii sănătoase date lor de Dumnezeu, „debilitatea şi boala n-ar fi fost cunoscute printre ei” (PP 378). Ei ar fi devenit modele de sănătate şi vigoare fizică, şi de tărie morală şi mintală mărită.

Deuteronom 7:16 16. O cursă. Literal, „o momeală”, de la rădăcina verbului „a pune o momeală”. În Amos 3,5 cuvântultradus „cursă” este cu totul diferit de cel folosit aici, şi cuvântul tradus acolo „lat” este cel care aici este tradus „cursă”.

Deuteronom 7:18 18. Să nu te temi. Generaţia cea nouă trebuia să se ferească de spiritul de teamă arătat de părinţii lor, care a avut ca rezultat pieirea lor în pustie (Numeri 14,35). Teama, contrarul credinţei, nu este în măsură să

colaboreze cu Dumnezeu. Aceasta explică faptul că Dumnezeu n-a putut conduce generaţia de mai înainte în ţară cum de altfel ar fi putut fi privilegiul lor de care să se bucure (Evrei 3,12.19).

Deuteronom 7:19 19. Încercări. Literal, „probe” sau „necazuri” dar în Biblie niciodată „ispite” în sensul de seduceri la păcat. Aici referirea este la dovezile puterii divine prin care Dumnezeu a căutat să aducă pe Faraon să elibereze pe poporul Său. Prin acestea Dumnezeu a prezentat regelui dovada cuprinzătoare a faptului că El era Dumnezeu, punându-l astfel faţă în faţă cu încercarea care îi cerea să aleagă între conlucrarea cu voia lui Dumnezeu sau să i se împotrivească.

Deuteronom 7:20 20. Viespii bondăreşti. Folosit probabil într-un sens figurat (vezi comentariul pentru Exod 23,28; vezi şi Iosua 24,12).

Deuteronom 7:21 21. Dumnezeul tău este în mijlocul tău. Compară cu întrebarea lui Moise înaintea stâncii Horeb (Exod17,6-7).

Deuteronom 7:22 22. Încetul cu încetul. Adică, pe măsură ce ei erau pregătiţi să o ocupe (Exod 23,29). Dacă ţării i s-ar îngăduit să revină la pustietate, dificultatea care ar fi confruntat poporul lui Israel ar fi crescut prin aceasta enorm de mult.

Deuteronom 7:23 23. Le va da în mâna ta. Compară cu expresia variantă a aceleiaşi cugetări din Exod 23,27.

Deuteronom 7:24 24. Pe împăraţii lor îi voi da. Iosua enumără o listă de 31 de împăraţi subjugaţi în timpul cuceririi Canaanului (Iosua 12,7-24).

Deuteronom 7:25 25. Argintul şi aurul. Metale folosite spre a îmbrăca idoli de lemn şi ornamente adorate (vezi Isaia 30,22). Acestea aveau să devină numai o cursă pentru Israel (Iosua 7,21-22) şi în orice caz nu aveau valoare permanentă.

Deuteronom 7:26 26. Un lucru blestemat, adică, dat pentru nimicire. A atinge sau a adăposti aceea ce era hotărât pentrunimicire însemna să sufere aceeaşi soartă. Compară cu solia lui Dumnezeu către Ahab (1 Regi 20,42).

Comentariile lui Ellen G. White

1-26 TM 141, 420

2 PK 570; PP 492

2-4 PK 568

3 PP 369; 4T 508; 5T 363

3,4 5T 328

4 4T 508; 5T 363

6 COL 288; MM 26; PK 18; TM 420; 5T 363; 6T 12

6, 7 1T 283

6-8 TM 141; 2T 109; 5T 328

6-11 FE 413

6-14 6T 222

7-9 PP 464

9 COL 288; PP 118

9,10 5T 363; 9T 251

11 TM 141

11-15 COL 288

14 MH 283

15 DA 824; MH 114

26 MH 280

Deuteronom 8:1 1. Toate poruncile. Literal, „fiecare poruncă”, probabil accentuând-o pe fiecare în parte (vezi comentariul pentru cap 7,11).

Deuteronom 8:2 2. Adu-ţi aminte tot drumul. Dovezile călăuzirii lui Dumnezeu sunt şi multe şi importante încât copilulsmerit al lui Dumnezeu nu trebuie să-şi piardă niciodată încrederea sau se descurajeze. Primii paşi pe care îi facem de îndepărtare de El în ţara uitării se datorează uitării atât de multor lucruri pe care le-a făcut Dumnezeu pentru noi (Romani 1,21; LS 196).

Deuteronom 8:3 3. Numai cu pâine. Această declaraţie a lui Moise a fost aceea din care a citat Isus ca răspuns la primaispită a lui Satana în pustie (Matei 4,4; Luca 4,4).

Deuteronom 8:4 4. Haina nu ţi s-a învechit. O intervenţie miraculoasă din partea lui Dumnezeu (vezi Deutronom 29,5; Neemia 9,21). După cât se pare ei nu aveau mijloace să-şi asigure îmbrăcămintea; altfel Dumnezeu n-ar fi întreprins nici un pas neobişnuit spre a satisface cerinţele lor. Dumnezeu a asigurat hrană, băutură, ocrotire şi alte lucruri când ei nu se puteau ajuta singuri.

Umflat. Cuvântul tradus astfel apare în altă parte numai în Neemia 9,21, şi înţelesul lui este mai de grabă obscur. El ar putea să însemne, poate, „a se spuzi”. Totuşi substantivul din aceeaşi rădăcină este tradus „cocă” (Exod 12,34,39; Ieremia 7,18; Osea 7,4), fără îndoială pentru că ea se umflă ca rezultat al fermentaţieidrojdiei.

Deuteronom 8:5 5. Te mustră. Disciplina lui Dumnezeu întotdeauna este educativă, niciodată pentru a produce doar suferinţă şi durere (Evrei 12,5-11; Apocalipsa 3,19). Cuvântul grecesc tradus „încercare” sau „cercetaţi” din 2Corinteni 8,8; 1 Timotei 3,10, înseamnă aproape în mod inevitabil proba făcută cu scopul de a pune aprobare pe ceea ce este probat. Aşa este cu mustrarea lui Dumnezeu (Iov 23,10; Ieremia 9,7).

Deuteronom 8:6 6. Să umbli în căile lui. Mai de grabă decât în căile propriei noastre alegeri (vezi Exod 18,20; 1 Regi

3,14).

Deuteronom 8:7 7. O ţară bună. Palestina modernă este foarte neasemănătoare cu această descriere. Poate din cauza folosirii cu nepăsare a pământului timp de secole şi a despuierii de lemnul lui de construcţie, care stăpânea apaşi eroziunea, fertilitatea lui a fost consumată. Descrierile contemporane egiptene ale ţării oferă un tablou mult mai atractiv decât îl prezintă ea astăzi.

Deuteronom 8:8 8. Grâu cu orz. Recoltele cu cereale de bază.

Smochini şi cu rodii. Împreună cu măslinii aceştia erau principalii pomi fructiferi ai vechii Palestine.

Deuteronom 8:9 9. Pietre sunt de fier. Fierul se găsea în regiunea muntoasă de la sud de Marea Moartă. Astăzi fierul este exportat din această regiune. Pe timpul judecătorilor, filistenii deţineau monopolul asupra fabricării fierului (1 Samuel 13,19-22). Probabil că fierul lor venea din Asia Mică. Numai pe timpul lui David, când puterea Filistenilor a fost frântă, s-a ajuns la folosirea obişnuită a fierului în Israel.

Aramă. Mai de grabă „cupru” sau „bronz”, un aliaj de cupru şi cositor. Arama, un aliaj de cupru şi zinc, era necunoscută în vremurile cele vechi. Descoperirile recente includ rafinăriile de cupru ale lui Solomonaflate la Eţion-Gheber. Topitoriile producătoare de la Eţion-Gheber erau echipate cu multe tuburi şi pentru curenţii lor se foloseau puternicele vânturi nordice care suflau prin Arabia dinspre regiunea Mării Moarte.

Deuteronom 8:10 10. Să binecuvântezi pe Domnul Dumnezeul tău. Recunoştinţa trebuie să fie exprimată tot aşa cum este simţită. Fără recunoştinţă omul este ceva mai bun decât o brută necuvântătoare. Adevărata nobleţe a sufletului începe cu aprecierea pentru binecuvântările Cerului şi amabilitate pentru semenii noştri (Psalmi 103,2).

Deuteronom 8:11 11. Să nu uiţi. Compară cu cap. 6,12.

Deuteronom 8:12 12. Case frumoase. Bunurile materiale adesea duc la preocuparea excesivă cu lucrurile acestei lumi. Creştinul trebuie să aibă în vedere pe Dumnezeu în primul rând, şi să se încreadă în El pentru nevoile vieţii (Matei 6,33). Prea adesea noi suntem înclinaţi să punem aceste „lucruri” pe întâiul loc şi să nădăjduim că pe ocale oarecare ni se va „adăuga” şi cerul.

Deuteronom 8:13 13. Tot ce ai. Bogăţia în sine nu este un râu. Totuşi, tendinţa omenească este să devină absorbită în încercările de a acumula şi a o păstra pentru plăcere personală, şi să uite pe Dumnezeu din socoteală. Atunci când Avraam şi Lot au ajuns bogaţi s-a iscat ceartă între ei (Geneza 13,6,7). Atunci când creştinii ajung „bogaţi cu multe bunuri” şi sunt mulţumiţi de ele, tocmai atunci ajung săraci în lucruri de o valoare mai permanentă (Apocalipsa 3,17). Adesea, cei „săraci în ochii lumii acesteia”, se dovedesc a fi „bogaţi în credinţă” (Iacov 2,5).

Deuteronom 8:14 14. Umfle inima. Adică de mândrie că bogăţia şi prosperitatea se datorează propriilor eforturi ale cuiva (vezi v.18). Ia act de sfatul dat cu privire la îndatoririle unui rege (cap. 17,20) şi compară cu Osea 13,6.

Deuteronom 8:15 15. Pustie...grozavă. Vezi comentariul pentru cap. 1,19.

Şerpi înfocaţi. Vezi despre Numeri 21,6.

Scorpioni. O pacoste obişnuită în regiunea pustie la sud de Iudea şi mai puţin aşa în altă parte din Palestina. Acolo există vreo opt varietăţi, cel mai mare fiind de vreo 20 cm. lungime. Muşcăturile de scorpionpot fi extrem de dureroase.

Locuri uscate. Literal, „pământ însetat” (vezi Psalmi 107,33; Isaia 35,7).

Stâncă ... tare. Se afla şi în Deutronom 32,13 şi Psalmi 114,8. Aşa cum este folosit în Biblie „cremene” se poate referi la orice stâncă tare. Unele cuţite au fost făcute din cremene (Iosua 5,2). În mod figurat, cremenea reprezintă loialitate şi devoţiune faţă de datorie (Isaia 50,7).

Deuteronom 8:16 16. Să-ţi facă bine. Adică, „la urmă”, cu referire aici a aşezarea lui Israel în Ţara Făgăduinţei. Aceasta stabileşte în mod simplu un contrast între lecţiile dureroase ale celor 40 de ani de peregrinaj comparaţi cu pacea şi siguranţa Canaanului (vezi Evrei 12,11). Aici expresia nu se referă la sfârşitul lumii.

Deuteronom 8:17 17. Tăria mea. Omul este înclinat să-şi acrediteze sie-şi buna lui stare şi să se mândrească prin faptul că este o persoană care s-a ridicat prin sine însuşi.

Deuteronom 8:18 18. Îţi va da putere. Tot ceea ce suntem şi tot ceea ce avem sunt de la Dumnezeu. Conştienţa acestui fapt îl face pe om smerit şi-l face în stare să privească lucrurile vremelnice din perspectiva lor adevărată.

Deuteronom 8:19 19. Dacă vei uita. Literal, „dacă uitând vei uita”, un idiom tipic ebraic asemănător cu „vei muri negreşit” (vezi Geneza 2,17) şi „să mănânci după plăcere” (Geneza 2,16). Această expresie idiomatică este folosită pentru accentuare.

Vă spun. Literal „vă afirm astăzi”. În ziua judecăţii ei nu vor putea pretinde că Dumnezeu nu i-a avertizat (cap. 30,19; 32,46).

Deuteronom 8:20 20. Nu veţi asculta. Cuvântul tradus „asculta” înseamnă a auzi şi a face în consecinţă (cap. 7,12).

Comentariile lui Ellen G. White

1-20 TM 420

2 Ed 39; 5T 49

2,3 DA 121; PP 407

3 CH 371; CSW 27; DA 386; Ed 171; MB 83; 6T 347

4 PP 429

5 Ed 39; PP 407

7,8 PP 128

7-9 PP 465

11-14 COL 291

15 COL 287; PP 428

17 COL 52, 291; 1T 562

17,18 1T 536; 2T 652

18 AA 75; COL 351; CS 47, 138, 148; Ed 138; MH 212; PP 525; 3T 549; 5T 481; 6T 452; WM 15

19 PK 296

19,20 COL 291

Deuteronom 9:1 1. Astăzi. Timpul fixat pentru luarea în stăpânire a Canaanului era aproape. Israel trebuia să se pregătească să treacă în viitorul apropiat. Înainte de trecerea cu adevărat a Iordanului mai urmau să aibă loc moartea lui Moise şi o jelire pentru el.

Deuteronom 9:2 2. Popor. Vezi Numeri 13,28.32.

Anac. Literal, „cei cu gâtul lung”. Ei par să fi fost descendenţii lui Arba, întemeietorul Hebronului (Iosua 14,15; 15,13). Ei erau răspândiţi în regiunile muntoase ale Iudeii (vezi Numeri 13,22; 28,33).

Copiii lui Anac. După cucerirea izraelită n-a mai rămas în Iudea nici un Anachim, dar o mică rămăşiţa a supravieţuit în Filistia (Iosua 11,22; 2 Samuel 21,16; 1 Cronici 20,4). Se crede că Goliat a fost un descendent al lui Anac (Numeri 13,33; Iosua 11,22; 1 Samuel 17,4).

Deuteronom 9:3 3. El îi va nimici. Pronumele „El” este emfatic; „El care merge înaintea ta”, „El îi va nimici”, şi „El va smeri”. Cucerirea Canaanului avea să fie adusă la îndeplinire prin puterea LUI – „şi tu (Israel) îi vei izgoni”. Slava avea să fie a Lui, nu a lor (vezi Iosua 3,1-11; 11,21-23).

Deuteronom 9:4 4. Bunătatea mea. Purtarea lor rea de când au părăsit Egiptul dovedea clar că nu li s-a dat ţara Canaanului pentru că au meritat-o (v.7-27).

Răutăţii. Când Avraam se afla în Canaan „nelegiuirea amoriţilor nu şi-a ajuns încă vârful” (Geneza 15,16). În timpul celor 215 ani al lor din Canaan, Avraam şi urmaşii lui au depus o mărturie credincioasă pentru Dumnezeul cel adevărat, aşa că locuitorii ţării să poată avea ocazia să-şi îndrepte căile. Numai când naţiunile din Canaan păcătuiseră iremediabil până ce a trecut ziua lor de har, Dumnezeu i-a deposedat de ţara lor (vezi Levitic 18,24-28; 1 Regi 14,23.24; 21,26).

Deuteronom 9:5 5. Le izgoneşte. La început, Dumnezeu repartizase Canaanul amoriţilor şi altor triburi pe care izraeliţiile-au găsit acolo (Deutronom 32,8; Fapte 17,26), dar ei au pierdut dreptul lor asupra lui din cauza căii lor rele. Dacă Israel ar fi imitat căile acestor naţiuni ei ar fi fost izgoniţi la fel. Aceasta s-a şi întâmplat până la urmă (vezi Exod 34,24; Deutronom 4,38; 11,23; Iosua 23,5.9).

Deuteronom 9:6 6. Încăpăţânat. Cuvântul tradus cu „încăpăţânat” provine dintr-o rădăcină semnificând „a fi tare”, „a figreu” şi astfel, figurat, „a fi încăpăţânat”. Un gât „ţeapăn” este un gât care a fost înţepenit (2 Regi 17:14; Neemia 9:16, 17, 29; Proverbe 29:1). Acelaşi cuvânt este folosit în dreptul lui Faraon, descriind „împietrirea” inimii lui (Exod :3). Dumnezeu cere poporului Său să nu-şi „împietrească” inima (Psalmi 95:8). Totuşi aceasta s-a întâmplat adesea (Exod 32:9; 33:3, 5; 34:9; vezi comentariul la Exod 4:21). </IND>

Deuteronom 9:7 7. Răzvrătiţi. La cea mai mică provocare închipuită ei se răsculau împotriva lui Dumnezeu în aşa

măsură încât Moise i-a numit „răzvrătiţi” (Numeri 20,10).

Deuteronom 9:8 8. La Horeb. Răzvrătirea de la muntele Sinai a fost cea mai condamnabilă având în vedere dovezile impresionante pe care le dăduse Dumnezeu cu puţin timp în urmă (Exod 32,7.8). Ei s-au răzvrătit chiar în prezenţa Lui.

Deuteronom 9:9 9. M-am suit. Vezi Exod 24,18; 34,28.

Fără să mănânc pâine şi fără să beau apă. Exod nu aminteşte postul în legătură cu primele 40 de zile şinopţi ale lui Moise pe Sinai, ci îl aminteşte în legătură cu a doua urcare (Exod 34,28). Adesea postul însoţeşteperioade consacrate meditaţiei asupra subiectelor sacre, pentru că el tinde să clarifice vedenia spirituală.

Deuteronom 9:10 10. Table de piatră. Vezi şi Exod 31,18; 32,15.16.

Ziua când poporul era adunat. O referire la ocazia însemnată când Israel a fost adunat să audă pe Dumnezeu proclamând sfânta Sa Lege (cap. 10,4; 18,16).

Deuteronom 9:14 14. Să-i nimicesc. Îndepărtarea intenţionată a lui Israel de voia descoperită a lui Dumnezeu i-a lăsat fără scuză înaintea Lui, şi ei nu mai meritau îndurarea Lui. Păcatul deliberat, premeditat, poate să aducă pe neaşteptate încheierea zilei de probă. Trebuie să aibă loc un început nou, o reformă adevărată spre a abate ceasul judecăţii (vezi Exod 32,10).

Deuteronom 9:16 16. Viţel turnat. Vezi Exod 32,19.

Vă depărtaserăţi. Numai cu câteva săptămâni mai înainte poporului i se poruncise să nu-şi facă chipuricioplite (Exod 20,4) şi făgăduise să asculte (Exod 24,3).

Deuteronom 9:17 17. Le-am sfărâmat. Sfărâmarea tablelor de piatră simbolizează sfărâmarea şi ruperea legământului (Exod 32,19). Dumnezeu a rupt legăturile cu Israel, şi legământul care fusese ratificat cu o lună mai înainte, a devenit nul şi neavenit. Numai datorită mijlocirii lui Moise Israel a fost primit din nou în favoarea divină şi aceasta pe bază condiţionată şi doveditoare (Exod 32,10-14, 32-34).

Deuteronom 9:18 18. M-am aruncat cu faţa la pământ. Pentru mijlocire în favoarea poporului. În ţările orientale chiar şi astăzi prosternarea este o atitudine de supunere completă.

Ca mai înainte. Adică, ca în timpul primelor 40 de zile şi nopţi. Aceasta a fost dimineaţa după ce sfărâmase viţelul de aur (Exod 32,30-32).

Păcatelor care le săvârşiserăţi. De trei ori înainte de aceasta, existaseră neascultări majore din partea lui Israel - la Mara (Exod 15,23), în pustia Sin (Exod 16,2.3) şi la Masa (Exod 17,2-7).

Deuteronom 9:20 20. Aaron. Aaron a considerat pe Moise ca prea sever cu poporul şi a crezut că este mai bine să fie mai conciliant şi să vină în întâmpinarea în parte a dorinţelor lui. Dar un astfel de compromis cu păcatul a fost dezastruos. Nu este de mirare că Dumnezeu a fost gata să-l nimicească; vina lui a fost mai mare decât cea a poporului. De ce n-a făcut Dumnezeu aşa nu este spus. Faptul că i-a îngăduit să trăiască şi să ajungă mare preot mărturiseşte despre îndurarea şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu.

Deuteronom 9:21

21. Păcatul vostru. Sau, „lucrul păcătos (RVS), ideea evidentă (Isaia 31,7)”.

L-am ars. Aşa cum este raportat în Exod 32,20. Viţelul fusese probabil scos din foc (v.24) şi de aceeaera numai potrivit încredinţat flăcărilor încă o dată.

Pârâul. Adică pârâul care curgea din stânca Horeb, pe care o lovise Moise cu toiagul său (Exod 17,6) şi care alcătuia aprovizionarea lor cu apă.

Deuteronom 9:22 22. Tabeera. Vezi Numeri 11,1-3.

Masa. Vezi Exod 17,2-7.

Chibrot-Hataava. Vezi Numeri 11,4-34.

Deuteronom 9:23 23. Cades-Barnea. Vezi Numeri 13 si 14.

Deuteronom 9:24 24. Adu-ţi aminte de robii Tăi. Un apel la legământul făgăduinţelor ca un motiv de a nu lepăda încă peIsrael, în ciuda stricăciunii lui (Exod 32,13).

Deuteronom 9:28 28. N-avea putere. Vezi comentariul pentru Exod 32,12.

Comentariile lui Ellen G. White

1 PP 487

7-29 3T 319

10 PP 314

18 PP 329; 3T 319

20 PP 323

21 PP 313, 320

24 3T 319

Deuteronom 10:1 1. În vremea aceea. Adică, cele 40 de zile şi nopţi de mijlocire despre care se vorbeşte în cap. 9 care urmează după această poruncă (Exod 34,1.2.28).

Taie. Primele table de piatră au fost oferite de Dumnezeu (Exod 24,12), celelalte două de către Moise.

Fă şi un chivot. Porunca aceasta a fost dată în timpul primelor 40 de zile (Exod 25,10). Unii comentatori ebraici au susţinut că au existat două chivoturi, unul care să meargă înaintea poporului în luptele lor, şi altul care să rămână în Cortul Întâlnirii, dar nu există în privinţa aceasta nici o dovadă. Chivotul la care se face referire aici nu poate fi altul decât chivotul, pentru că acum după 38 de ani, tablele erau încă acolo unde le-a pus Moise de prima dată (v. 5).

Deuteronom 10:2 2. Eu voi scrie. Legea lui Dumnezeu nu este efectivă până ce nu Îi permitea Levi s-o scrie din nou pe

„table care sunt inimi de carne” (2 Corinteni 3,3; vezi şi Romani 8,3,4). Numai atunci când lumea reţine reflectarea legii scrisă în inimile noastre, ea este instruită şi edificată. După cum tablele de piatră au fost scrisede Dumnezeu şi au mărturisit despre caracterul şi viaţa Lui, tot aşa biserica poartă inscripţia lucrată de Duhul Sfânt, prezentată spre a fi citită de toţi oamenii (2 Corinteni 3,2). O astfel de viaţă este un monument al harului lui Dumnezeu, o aducere aminte a puterii Lui lucrătoare în vieţile oamenilor.

Deuteronom 10:3 3. Lemn de salcâm. Literal, „scânduri de salcâm”. Aceasta era probabil o specie de salcâm spinos carese găsea din belşug prin apropierea Sinaiului.

Deuteronom 10:4 4. Cele zece porunci. Literal, „cele zece cuvinte”, ca în Exod 20,1; 34,28; Deutronom 4,13. Cuvântul tradus şi folosit în felul acesta înseamnă un „precept” sau un „edict” (Estera 1,19). Se mai foloseşte şi despre o „propoziţie” sau „zicală” a unui om înţelept (Eclesiast 1,1, etc.), şi despre un „cuvânt” al lui Dumnezeu (Numeri 23,5.16; Ieremia 1,4.11; etc.). Folosirea lor cu privire la cele Zece Porunci le identifică cu o descoperire divină şi este un amintitor al faptului că Dumnezeu le-a rostit în auzul întregului Israel (Deutronom 4,13).

În ziua adunării. Vezi comentariul pentru cap. 9,10.

Deuteronom 10:5 5. M-am pogorât. Adică, la încheierea celor 40 de zile şi nopţi (Exod 34,28.29; compară cu Exod 32,15 şi Deutronom 9,15).

Chivotul. Făcut de Beţaleel sub îndrumarea lui Moise (Exod 37,1; vezi Deutronom 10,1). Chivotul a fost aşezat în Cortul Întâlnirii, după terminarea lui, împreună cu cele două table de piatră conform cu instrucţiunile lui Dumnezeu (Exod 40,20.21).

Au rămas acolo. Ele mai erau încă în chivot cu multe secole mai târziu (1 Regi 8,1.9), în timpul domniei lui Solomon. Nu există nici un raport că ele au fost cândva îndepărtate din chivot. Ele mai sunt acoloşi astăzi (PK 453), şi „vor fi prezentate înaintea lumii ca normă de dreptate” (EGW în Review and Herald, 28 ian. 1909, pag. 8).

Deuteronom 10:6 6. Beerot-Bene-Iacan. Bene-Iaacan in Numeri 33,32.

Deuteronom 10:7 7. De acolo. Adică, de la Bene-Iaacan in Numeri 33,32.

Gudgoda. Aceasta este Hor-Ghidgad, literal „dealul trupei” (Numeri 33,32).

Iotbata. Iotbata din Numeri 33,34.

Pâraie de apă. Aici apa era abundentă, un fapt care fără îndoială că a accentuat lipsa ei la Cadeş, curând după aceea (vezi Numeri 20,3.4). Probabil că Iotbata trebuie să fie identificată cu et-Taba, ca la 22 mile nord de Acaba.

Deuteronom 10:8 8. În vremea aceea. Adică, la Sinai (vezi v.5, 10). Referirea este la întoarcerea lui Moise în tabără după cea de a doua rămânere a lui timp de 40 de zile pe munte.

Despărţit. Forma cuvântului ebraic folosit aici arată un act solemn de consacrare în slujba lui Dumnezeu. Într-un fel asemănător a fost „despărţit” şi Israel dintre celelalte naţiuni (Levitic 20,24), şi Leviţii dintre celelalte seminţii ale lui Israel (Numeri 16,9), făcându-i prin aceasta să fie ai lui Iehova (Numeri 8,14). Leviţii se separaseră ei înşişi de celelalte triburi ca răspuns la chemarea lui Moise de a sta pentru Dumnezeu înmijlocul apostaziei (Exod 32,26-29). Ei erau în caracter despărţiţi de fraţii lor, în virtutea propriei lor alegeri,

acum, în virtutea alegerii lui Dumnezeu ei erau puşi de o parte pentru slujba Lui.

Să ducă chivotul. Această însărcinare sfântă a fost dată chehatiţilor, când se muta tabăra dintr-un loc în altul (Numeri 3,27.31).

Să stea înaintea Domnului. Aceasta este o expresie care înseamnă consacrare pentru slujba Domnului în serviciul public. Ei slujeau înaintea lui Dumnezeu aşa cum făceau slujbaşii de la curte înaintea regelui. Preoţii erau răspunzători faţă de Dumnezeu. Ea mai este folosită de profeţi ca slujitori ai lui Dumnezeu (1 Regi 17,1; 18,15). Ea mai este folosită şi despre prezenţa lui Ghehazi pe lângă profetul Elisei (2 Regi 5,25).

Ca să-I slujească. Leviţii trebuiau să slujească pe preoţi ca ajutoare ai lor (Numeri 3,6), şi să poarte grija generală a Cortului Întâlnirii (Deutronom 10,8). Numele de „levit” a ajuns să indice pe membrii ne-aaronici ai seminţiei preoţeşti. Fiii lui Aaron din punct de vedere tehnic nu sunt „leviţi”. Leviţii erau consacraţi pentru însărcinările serviciului de la Sanctuar, altele decât cele ale serviciului divin şi al jertfelor.

Să binecuvânteze poporul în numele Lui. Vezi Numeri 6,23-27, unde această expresie este folosită despre preamărirea lui Dumnezeu şi binecuvântarea poporului cu mâinile ridicate. Aceasta era o însărcinare solemnă adusă la îndeplinire de către preoţi (Levitic 9,22) ca de încheiere a serviciului de dimineaţă şi seara şi în alte dăţi. La ocazii importante şi regii binecuvântau poporul (2 Samuel 6,18). Moise mai vorbeşte despre eaîn Deutronom 21,5.

Deuteronom 10:9 9. N-are nici parte. Având în vedere că leviţii erau „deosebiţi” pentru serviciul sacru ei nu puteau să-şicâştige existenţa angajându-se în cele mai obişnuite ocupaţii. Din acest motiv lor nu li s-a repartizat teritoriu tribal, cu excepţia unor cetăţi răspândite printre celelalte seminţii (Numeri 18,20; Iosua 13,14,33; 18,7).

Moştenirea Lui. Înţelesul acestei expresii se află în cap. 18,2-4. Seminţia lui Levi avea să primească o parte din jertfele sfinte aduse lui Iehova de către adunare.

Deuteronom 10:11 11. Scoală-te, du-te. Literal, „ridică-te, sparge tabăra”. Cuvântul tradus aici „mergi” apare şi în Numeri 10,2. El mai este folosit şi despre spargerea sau eliberarea de pietre întregi într-o carieră (1 Regi 6,7).

Deuteronom 10:12 12. Cere de la tine Domnul. Aceasta este asemănător cu Mica 6,8. Cuvântul tradus „cere” înseamnă şi„a dori”, „a solicita”. Numele de „Saul” este din aceeaşi rădăcină, şi înseamnă „solicitat”, „dorit”.

Să te temi. In mod literal, „a respecta”, „a avea o vedere pioasă pentru”. Aici respectul este cerut ca principiu de bază în inima copilului lui Dumnezeu. O dreaptă atitudine faţă de Dumnezeu este temelia adevăratei religii (vezi comentariul pentru cap. 6,2).

Să umbli. Vezi comentariul pentru cap. 6,8. Aceasta este o umblare zilnică cu Dumnezeu în puterea Duhului Sfânt, cu scopul unui caracter perfect (vezi Geneza 5,22). Apostolul Pavel afirmă acelaşi adevăr în cuvinte diferite (Romani 6,17.18.22).

Să iubeşti. Acolo unde există adevărată iubire de Dumnezeu în inimă, omul nu se va supune cu uşurinţă faţă de ispitire (vezi Geneza 39,3; Deutronom 13,4; 1 Regi 8,23; Ioan 15,10).

Deuteronom 10:13 13. Poruncile. De la cuvântul obişnuit pentru „porunci”. Rădăcina verbală înseamnă „a aşeza”, „a stabili”. Principiile Decalogului sunt întemeiate pe caracterul lui Dumnezeu, astfel că sunt temeinic statornicite. A păzi poruncile, se spune de către Solomon, este „datoria oricărui om” (Eclesiast 12,13.14), pentru că ele exprimă iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele (Matei 22,36-40).

Deuteronom 10:14

14. Cerurile. Adică cerurile atmosferice.

Cerurile cerurilor. O referire la locul care slujeşte ca locaş al lui Dumnezeu (vezi 1 Regi 8,27; Psalmi 68,32.33; 148,1-4). Apostolul Pavel vorbeşte de „al treilea cer” (2 Corinteni 12,2), iar Hristos s-a înălţat „maipresus de toate cerurile” (Efeseni 4,10).

Pământul. Oamenii ar trebui să caute a trăi o viaţă de proslăvire a lui Iehova, aşa cum fac locuitorii cerurilor (vezi Psalmi 19,1-6).

Deuteronom 10:15 15. Ca să-i iubească. Vezi cap. 7,6.7.

Deuteronom 10:16 16. Nu vă mai înţepeniţi gâtul. Literal, „nu vă mai înţepeniţi gâtul”. Apostolul Pavel exprimă acelaşi principiu în termeni asemănători pentru credinciosul de astăzi (Romani 2,29). O inimă netăiată împrejur nu poate fi pătrunsă de apelul Duhului Sfânt. Inima tăiată împrejur este o inimă care iubeşte pe Dumnezeu (Deutronom 30,6; Ieremia 4,4). O inimă netăiată împrejur este îngâmfată (Levitic 26,14; vezi şi Ieremia 9,25; Ezechiel 44,7.9). Aceeaşi expresie este folosită şi pentru ureche (Ieremia 6,10) şi pentru buze (Exod 6,12.30).

Această expresie figurată poate să vină de la obiceiul boilor care uneori îşi retrag umerii şi gâtul lor dela jug în încercarea de a respinge povara (vezi Neemia 9,29; Zaharia 7,14). Compară cuvintele lui Ştefan faţă de iudei (Fapte 7,51).

Deuteronom 10:17 17. Dumnezeul Dumnezeilor. Observă îndemnul psalmistului (Psalmi 136,2.3), şi cuvintele regelui Babilonului către Daniel (Daniel 2,47). Când Hristos îndepărtează îmbrăcămintea Lui preoţească şi Îşi pune hainele Sale regale, la încheierea timpului de probă, El îşi însuşeşte şi titlul, „Rege al regilor si Domn al Domnilor” (Apocalipsa 19,16; compară 17,14).

Dumnezeul cel mare. Neemia foloseşte un limbaj asemănător (Neemia 9,32).

Puternic. De la un cuvânt care înseamnă un mare erou, un mare luptător (Judecători 11,1). El mai esteaplicat la leu ca fiind cel mai puternic dintre fiare (Proverbe 30,30). Superlativul folosit in Deutronom 10,14 despre locul de locuit al lui Dumnezeu este asemănător cu această expresie pentru Dumnezeu.

Care nu caută la faţă. Declaraţia aceasta se citeşte literal, „el nu înalţă feţele şi nu ia mită”. Iehova va lucra întotdeauna just. Jertfele şi darurile nu-L vor influenţa să treacă cu vederea păcatul cu voia (vezi Exod 23,8; Levitic 19,15). Observă cuvintele lui Petru întâlnirea lui cu Corneliu care, asemenea lui Petru, avusese ovedenie (Fapte 10,34.35).

Deuteronom 10:18 18. Face dreptate. În decursul istoriei, facerea dreptăţii se tărăgăna şi era nesigură în Orient, dar Iehova nu este numai nepărtinitor, ci şi prompt în ce lucra. În Exod 22,21.22, Dumnezeu porunceşte poporului Său să fie absolut nepărtinitor faţă de „străin” şi cel neajutorat.

Deuteronom 10:19 19. Străin. De la un substantiv derivat din verbul „a şedea” (un scurt timp), „a zăbovi”, „a locui”. O traducere mai bună ar fi „cel ce rămâne un timp mai scurt”. Termenul se referă la străinii care rămân vremelnic sau ca şi colonişti permanenţi (vezi Geneza 12,10; 19,9; 47,4; Isaia 52,4).

Deuteronom 10:20 20. O alipeşti. De la un verb care exprimă cel mai puternic ataşament sau alipire posibilă de ceva. El este folosit despre un soţ sau o soţie care devin un singur trup (Geneza 2,24), şi despre boală înlăuntrul ţesuturilor trupului (Deutronom 28,21.60).

Deuteronom 10:21 21. Slava Ta. Compară cuvintele din Ieremia 17,14 folosite în legătură cu vindecarea

Deuteronom 10:22 22. Ca stelele cerului. O astfel de creştere a populaţiei se putea datora numai binecuvântării lui Dumnezeu. Aici Moise redă ecoul făgăduinţelor lui Avraam (Geneza 15,5; compară cu Exod 12,37; Numeri 51,62).

Comentariile lui Ellen G. White

1 MH 508

6 PP 427

8 Ed 148; 1T 650

9 DA 433; Ed 149

12,13 FE 477; PK 326

17-19DA 500

17-21 FE 477

Deuteronom 11:1 1. Să iubeşti … pe Domnul. Iubirea este principiul pe care trebuie să se întemeieze orice închinare şi slujire faţă de Dumnezeu. Iubirea faţă de Dumnezeu transformă în bucurie împlinirea tuturor cerinţelor Lui. Îndurarea şi bogatele binecuvântări ale lui Dumnezeu, dacă sunt apreciate cu adevărat, inspiră în inima omuluio iubire pentru El. Adevărata iubire faţă de Dumnezeu este reacţia inimii omeneşti faţă de bogata Lui iubire.

Întotdeauna. Literal, „toate zilele”. Ascultarea faţă de Dumnezeu trebuie să fie continuă şi nu intermitentă. O iubire care oscilează este în general centrată mai de grabă asupra ta însuţi decât îndreptată asupra lui Hristos.

Deuteronom 11:2 2. Recunoaşteţi astăzi. Ei au fost martori ai puterii celei mari a lui Dumnezeu in acţiune, şi cunoşteau ceva despre nemărginitele resurse care le-au fost puse la dispoziţie de Iehova.

Braţul. Braţul este simbolul puterii, şi este adesea folosit de forţele militare (Daniel 11,15.22.31). Tot aşa, o oştire este „braţul” puternic al unei naţiuni. „Braţul Domnului” este simbolul puterii Lui (vezi Isaia 52,10; 53,1).

Deuteronom 11:3 3. Semnele. Literal, „semnele” (compară cu cap. 4,34). Dovezile puterii divine care au însoţit eliberarea lor din Egipt, au inspirat întotdeauna generaţiile de mai târziu ale lui Israel şi adesea au constituit subiect al imnului şi literaturii inspirate.

Deuteronom 11:5 5. Locul acesta. Ei erau acum în câmpia Moabului, aproape de Sitim şi faţă în faţă cu Ierihonul (Numeri 25,1; Deutronom 1,31).

Deuteronom 11:6 6. Datan şi lui Abiram. Exemple cunoscute de răzvrătire contra lui Dumnezeu (vezi Numeri 16).

Deuteronom 11:7 7. Aţi văzut cu ochii voştri. Literal, „ochii voştri sunt văzători” (vezi cap. 3,21).

Lucrurile mari. În legătură cu eliberarea lor din Egipt şi şederea lor în Canaan (vezi Judecători 2,7).

Deuteronom 11:8 8. Toate poruncile. Literal, „fiecare poruncă”, numărul singular accentuând ascultarea desăvârşită ca principiu de purtare.

Ca să puteţi pune mâna. În sensul de „încingere a cuiva” pentru acţiune, sau „ţinere în mod tenace”. Puterea voastră ca creştini stă în iubirea care se revarsă în ascultare faţă de voinţa descoperită a lui Dumnezeu. Numai cel ascultător poate fi tare, pentru că Dumnezeu nu poate da tărie acelora care calcă cu premeditare Legea Sa.

Deuteronom 11:9 9. Lapte şi miere. Compară cu Exod 3,8; Deutronom 6,3. Laptele nu reprezintă numai binecuvântărilecelor mai alese bunuri ale Canaanului pământesc, ci şi bogata binecuvântare a mântuirii prin Hristos (Isaia 55,1). Dulceaţa mierii este comparată cu dulceaţa Legii lui Dumnezeu (Psalmi 19,10) şi cu toată voinţa revelată a Lui (Ezechiel 3,3; Apocalipsa 10,9.10).

Deuteronom 11:10 10. Le udai. O figură de stil care înseamnă mecanismul folosit spre a ridica apa din Nil şi canalele lui tributare, care consta din muncă grea. Dar Ţara Făgăduinţei era udată prin ploi bogate care niciodată n-au lipsit atâta timp cât Israel a fost credincios faţă de Dumnezeu (vezi 1 Regi 8,35; 17,1; 18,17.18).

O grădină de zarzavat. Trudnicele metode de irigaţie practicate în Egipt erau aplicabile numai îngusteifâşii de pământ mărginaşe cu Nilul, în timp ce ploaia din Canaan avea să facă provincia din Palestina un câmp fertil.

Deuteronom 11:11 11. Ţară cu munţi. Nu o câmpie întinsă ca Egiptul care se putea iriga printr-un sistem de canale. Palestina putea fi udată cum trebuie şi făcută fertilă numai prin ploile bune din cer, iar căderea acestor ploi eraasigurată în măsura în care poporul era credincios faţă de Iehova.

Deuteronom 11:12 12. Îngrijeşte. Literal, „se interesează”, ceea ce înseamnă „a cerceta”, „a face investigaţii”. Aceasta exprimare este folosită la căutarea oii pierdute (Deutronom 22,2; Ezechiel 34,6-8) şi la căutarea lui Dumnezeu după inimile oamenilor (1 Cronici 28,9).

Ochii…Domnului. O figură de stil reprezentând neîncetata purtare de grijă a lui Dumnezeu exercitată în folosul celor credincioşi Lui (Psalmi 33,18; 34,15).

Deuteronom 11:13 13. Veţi sluji. Adică a asculta de El. Pentru a fi primit, slujirea omului faţă de Dumnezeu trebuie să decurgă din iubirea din inima omului, nu din încercarea de a dobândi îndreptăţirea prin conformarea legală cu cerinţele Sale (vezi cap. 10,12).

Deuteronom 11:14 14. Ploaie timpurie. Aceasta era ploaia de toamnă, care cădea pe vremea însămânţării cerealelor de iarnă spre a face să încolţească sămânţa şi să-i dea o pornire bună înainte de a se instala iarna cea rece. Ea cădea în luna a opta, târziu în toamna noastră (vezi Ezra 10,9.13). Într-o ţară care depinde de ploaie, sămânţanu avea să încolţească până nu cădea ploaia la vremea ei (Levitic 26,4).

Ploaie târzie. Aceasta cădea primăvara înainte de seceriş, în timpul lunii noastre martie şi începutul lui aprilie, şi făcea ca recolta să ajungă la maturitate deplină (vezi Ieremia 5,24; Ioel 2,23). În răspunsul său la falsele învinuiri ale lui Elifaz, Iov vorbeşte în mod figurat de importanţa ploii târzii (Iov 29,23). Solomon o foloseşte ca o ilustraţie a favorurilor acordate de un rege (Proverbe 16,15) şi Osea ca o înviorare şi reformă (Osea 6,2.3). Tragedia care a rezultat din lipsă de ploaie târzie este descrisă de Ieremia în prima sa solie către

biserica ce aluneca din zilele sale (Ieremia 3,3; compară cu Amos 4,7; vezi Ioel 2,23).

Deuteronom 11:15 15. Iarbă. Acelaşi cuvânt poate să însemne vegetale pentru folosul omului (Geneza 3,18), cât şi iarbă pentru vite, ca aici (Psalmi 106,20; Ieremia 14,6).

Vei mânca. Vite sănătoase şi bine hrănite înseamnă şi abundenţă de hrană pentru om, şi prosperitate îngeneral (Levitic 25,19; compară cu Ioel 1,10-20).

Deuteronom 11:16 16. Vedeţi. O abundenţă de bunuri de-ale vieţii acesteia, aşa cum sunt făgăduite în versetele precedente, poate să facă pe individul prea încrezut să devină necredincios faţă de marele Dătător al acestor daruri (vezi Deutronom 6,14; Osea 2,5.8; 1 Corinteni 10,12).

Să nu vi se amăgească. Adesea un înţeles fals al valorilor orbeşte atât de mult inimile oamenilor (Ieremia 17,9; Romani 1,21.22) încât ei merg în zadar să urmărească lucruri care sunt numai de valoare trecătoare (Eclesiast 1,13.14; 2,1-11; Matei 6,28-34; Ioan 6,27-29). Este bine a se aminti că a fost un înţeles denaturat al valorilor ceea ce a condus pe Eva să mănânce din fructul oprit. Aceasta fost când ea a „văzut” ceva ce nu era aşa cum socotise ea (Geneza 3,6).

Deuteronom 11:17 17. Închide. Exact contrariul a ceea ce Iehova a dorit să facă pentru poporul Său (Deutronom 28,12,23). Compară cu o expresie similară din Levitic 26,19. Lipsa de ploi avea să fie un amintitor al păcatului care trebuia să fie căit (1 Regi 8,35).

Aţi pieri curând. Neascultarea avea să fie urmată de calamităţi naturale cu scopul de a aduce poporul înapoi la Dumnezeu (Iosua 23,16; Amos 4,6-9).

Deuteronom 11:18 18. Fruntarii. Cuvântul tradus astfel este dintr-o rădăcină care înseamnă „a lega”, „a împrejmui”. Substantivul se află numai aici şi in Exod 13,16; Deutronom 6,8. Luând îndemnul literal, iudeii au legat filacteriile pe frunte, crezând că astfel se recomandă ei înşişi lui Dumnezeu (vezi Exod 13,9).

Deuteronom 11:19 19. Să învăţaţi. Un îndemn adesea reperat părinţilor (cap. 4,10; 6,7). Raşi, comentatorul iudaic, interpretează cuvintele acestea ca însemnând că un părinte trebuie să înveţe pe copil limba ebraică şi Tora, de când începe să vorbească.

Deuteronom 11:20 20. Să le scrii. Astfel păcatele lor aveau să fie scrise „ca un priboi de fier” (Ieremia 17,1).

Deuteronom 11:21 21. Zilele voastre. Compară cu cap. 4,40; 6,2; 11,9.

Cât vor fi zilele cerurilor. „Atâta timp cât cerurile se află deasupra pământului” (RVS; compară cu Matei 5,18). Printre evrei veşnicia cerurilor era o credinţă stabilă şi, de aceea, cuvintele acestea au devenit pentru ei o făgăduinţă despre natura de durată a moştenirii lor (vezi Psalmi 72,5.7; 89,29; Iov 14,12).

Deuteronom 11:22 22. Dacă veţi păzi. Vezi v.13 şi cap. 10,20.

Alipi de El. Ideea de alipire este o figură de afecţiune şi credincioşie (Rut 1,14). Dacă alegem să ne alipim de Dumnezeu nimic nu ne poate smulge din apucătura Lui (Ioan 10,28).

Deuteronom 11:23 23. Va izgoni. O făgăduinţă des reperată (Exod 23,27; Deutronom 7,23). Dar ca toate celelalte

făgăduinţe ea era condiţionată de ascultarea lor de poruncile Sale. Dacă Dumnezeu ar fi continuat să-i binecuvânteze fără a ţine seamă de purtarea lor, ei ar fi devenit cu totul întăriţi în căile lor rele. În felul acesta ei n-ar fi fost martori faptului dorit de a conlucra cu adevăratul Dumnezeu – care era scopul Lui atunci când le acorda toate aceste binecuvântări.

Neamuri mai mari. Compară cu cap. 7,1; 9,1. Ei erau „cel mai mic dintre toate popoarele” (cap. 7,7), dar „nimic nu împiedică pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca printr-un mare număr” (1 Samuel 14,6; compară cu Judecători 7,2-7).

Deuteronom 11:24 24. Din pustie. Adică pustia Sin, care se află la sud de Palestina.

Liban. Hotarul dinspre nord.

Eufrat. Hotarul dinspre nord-est. Compară cu făgăduinţa făcută lui Avraam (Geneza 15,18).

Marea de apus. Literal „de la spate” sau marea „de apus”. Cuvântul tradus „cel mai extrem” este de lao rădăcină care înseamnă „ceea ce este în spate”, adică în spatele vorbitorului. Când evreii indicau direcţiile din Canaan ei se socoteau a fi cu faţa la răsărit şi în felul acesta Marea Mediterană era „în spatele” lor (vezi Deutronom 34,2; Ioel 2,20; Zaharia 14,8; vezi şi Exod 3,1). Marea Mediterană era numită Marea cea mare în Numeri 34,6.

Deuteronom 11:25 25. Frica…de tine. Vezi făgăduinţa lui Dumnezeu la Muntele Sinai (Exod 23,27), şi repetată mai înainte de căderea Ierihonului (Iosua 2,9.24).

Deuteronom 11:26 26. Binecuvântarea şi blestemul. Ceea ce înseamnă voinţă liberă şi puterea de alegere a omului. Dumnezeu porunceşte dar omul este liber să aleagă dacă vrea să asculte (vezi Iosua 24,15; compară cu Ieremia 18,7-10).

Deuteronom 11:27 27. Binecuvântarea. Vezi cap. 28,2-6 pentru o declaraţie amănunţită a ceea ce este cuprins în această binecuvântare.

Deuteronom 11:28 28. Blestemul. Compară cu cap. 28,15-68.

Alţi dumnezei. Vezi cap. 6,14. Numai Dumnezeul cerurilor poate să binecuvânteze pe poporul Său (cap. 7,9; 8,3). Copiii lui Israel au fost adesea avertizaţi despre pericolele idolatriei (cap. 4,3.15.16.23; 6,4.14;7,4.5.25; 8,19; 9,12; 10,20; etc.).

Deuteronom 11:29 29. Te va aduce. Compară cu Deutronom 6,10; 7,1; Exod 13,5,11.

Muntele Garizim. Pe partea de sud a bogatei văi în care este aşezat Sihemul, cu muntele Ebal înspre nord. Garizim este fertil, şi Ebal oarecum sărac. Unii comentatori au văzut în faptul acesta motivul alegerii unuia ca fiind potrivit pentru „binecuvântare” şi celălalt pentru „blestem”.

Deuteronom 11:30 30. Dincolo de. Adică, pe partea de sud a Iordanului în Ţara Canaan (vezi cap. 3,20.25).

Spre apus. O persoană care stă pe malul de răsărit al Iordanului, faţă în faţă cu Ierihonul, poate vedea apusul de soare în apropiere de munţii Garizim şi Ebal ca la cca. 40 mile mai la o parte.

Ghilgal Numele tradus astfel poate veni de la verbul „a rostogoli”. Aceasta înseamnă o „roată” sau un

„cerc”. Unii consideră că aceasta se poate aplica la un cerc de pietre în legătură cu închinarea păgână. Ghilgal aproape de Ierihon, amintit aici, a fost numit aşa pentru că „ocara Egiptului” a fost „prăvălită” de pe popor în acest loc (Iosua 5,9-12).

Stejarii More. Literal „lângă terebinţii lui More” (vezi Geneza 13,18; 18,1).

Deuteronom 11:31 31. Veţi trece. Moise îşi exprimă siguranţa cu privire la ocuparea de către ei a Ţării Făgăduinţei. Participiul folosit aici are forţa că „voi sunteţi pe punctul de a trece dincolo”.

Comentariile lui Ellen G. White

7,8 SR 171

10-12 PP 465

10-17 PK 135

13-218T 81

18,19 FE 141; PK 136; 3T 565

18-21 CSW 45; PP 503

19 PP 504

20 PK 464

22-25 Ed 48; PP 544, 716

26-28 FE 508; 3T 81

27,28 MB 9

29 PP 499

Deuteronom 12:1 1. Iată legile. Capitolule de la 12,1 la 26,19 au fost numite Cartea Legământului. Înclinaţia poporului de a uita cererile lui Dumnezeu a necesitat o repetare a voinţei Lui (vezi cap. 6,1).

Deuteronom 12:2 2. Orice copac verde. Literal, „orice copac cu frunziş bogat”. Cuvântul tradus „verde” este de la verbul „a creşte bogat”. Munţi, dealuri şi tufişuri sunt locurile favorite printre naţiunile păgâne pentru aşezarea unui idol şi a sanctuarului lui (vezi 1 Regi 14,23; 2 Regi 16,4; Isaia 57,5; 65,7; Ieremia 2,20; 3,13; Ezechiel 18,6.11.15; 22,9). În general, o astfel de închinare era însoţită de imoralitate sub înfăţişare religioasă.

Deuteronom 12:3 3. Să le surpaţi altarele. Aceasta era absolut necesar, dacă trebuia ca idolatria să fie dezrădăcinată (vezi Levitic 26,1; Deutronom 7,5).

Stâlpii. Cuvântul tradus „stâlp” se referă la o singură piatră. Altarele erau clădite pe una sau mai multepietre; „stâlpul” era o singură piatră şi de obicei era obiect de închinare. Acelaşi cuvânt este tradus „chip” şi „chipuri” in Exod 23,24; 34,13; Levitic 26,1; Deutronom 7,5; 16,22; 1 Regi 14,23; 2 Regi 3,2; 10,26.27; Osea 3,4).

Deuteronom 12:4 4. Să nu faceţi aşa. Astfel de altare, tufişuri şi stâlpi sacrii nu trebuiau să fie folosiţi în închinarea faţă de Iehova. Totuşi, în istoria lor de mai târziu, copiii lui Israel n-au ascultat de porunca expresă a lui Dumnezeu (2 Regi 17,10.11; Ezechiel 20,28; Osea 4,13).

Deuteronom 12:5 5. Să-şi aşeze numele Lui. Adică, unde avea să locuiască El personal – în Templu. Numele Iehova era sfinţit, şi nu trebuia să fie expus în locuri nevrednice (vezi Exod 20,24). Unde este numele lui Dumnezeu este un loc de scăpare (Psalmi 48,3; 76,1). Mai ales Psalmii sunt foarte bogaţi în referinţe cu privire la numele sfinţit (Psalmi 5,11; 29,2; 33,21; 72,17.19; etc.). Compară cu făgăduinţa din Maleahi către biserica rămăşiţei (Maleahi 4,2).

La locaşul Lui. Sanctuarul din Şilo şi mai târziu Templul in Ierusalim (vezi 2 Samuel 7,13; 1 Regi 3,2;8,17-19,44.48; Isaia 18,7; Ieremia 3,17). În alte cazuri, referirea poate să fie la Ţara Sfântă.

Deuteronom 12:6 6. Arderile voastre de tot. Adesea amintite împreună ca „jertfele”, întrucât erau cele mai obişnuite dintre toate jertfele (Exod 10,25; 18,12; Iosua 22,26.28).

Zeciuielile. Vezi cap. 14,22,23.

Cele dintâi roade. Aceasta este o referire la „primele roade” de grâu, vin, untdelemn şi alte produse ale pământului aduse în persoană (Numeri 18,11.12; Deutronom 18,4; 26,4,10). Închinătorul le-a cultivat prinpropria lui muncă şi le-a cules cu propria lui mână.

Daruri de bunăvoie. Acestea erau jertfele aduse ca îndeplinire a unei juruinţe sau ca jertfe de mulţumire pentru o binecuvântare specială (vezi Levitic 7,16; 22,18.21; 23,28; Numeri 15,3; 29,39).

Întâii născuţi. Vezi Exod 13,2.12; 22,29; 34,19; Numeri 18,15-17.

Deuteronom 12:7 7. Să mâncaţi. Adică, la mesele ceremoniale (Exod 18,12).

Înaintea Domnului. Preoţii mâncau în incinta sanctuarului (Numeri 18,10), dar poporul putea să mănânce numai aproape de Cortul Întâlnirii şi, în sensul acesta, în prezenţa lui Dumnezeu (Exod 18,21; 24,11;Deutronom 27,6,7).

Să vă bucuraţi. A se „bucura” înaintea Domnului este în Scripturi un subiect fără sfârşit (Levitic 23,40; Deutronom 16,11.14; 27,7; Psalmi 32,11; 97,12). În schimb, Dumnezeu se bucură de poporul Său (Ţefania 3,14-17).

Deuteronom 12:8 8. Face ce-i place. Adică, cu privire la prescripţiile ceremoniale la care tocmai se făcuse referire. Mereu trebuie să fie avut în vedere că multe din instrucţiunile date de Moise lui Israel în pustie n-au putut fi întru totul îndeplinite, până n-au ajuns să fie o comunitate stabil aşezată.

În propriii lui ochi. Adică, în mod conştient de acord cu Legea (vezi cap. 13,18).

Deuteronom 12:9 9. Locul de odihnă. „Locul de odihnă”, poate că ar fi mai bine (vezi şi 1 Regi 8,56; Psalmi 95,11). Numele de Noe este derivat din aceeaşi rădăcină. În Vechiul Testament există multe făgăduinţe frumoase despre odihnă, odihnă în prezenţa lui Dumnezeu (Exod 33,14), odihnă după osteneli (Isaia 14,3), şi liberare de vrăjmaş (Isaia 14,5-7).

Deuteronom 12:10 10. El vă va da. Comentatorii iudei aplică aceasta la glorioasa domnie a lui David (2 Samuel 7,1).

Deuteronom 12:11 11. Să aduceţi. Domnul a poruncit să-I fie aduse jertfe şi daruri, nu pentru vreo oarecare virtute inerentă în darurile însăşi, ci ca lecţie intuitivă prin care poporul să poată învăţa calea mântuirii. Fără sinceritatea de inimă din partea credinciosului, darul lui nu era primit înaintea lui Dumnezeu (1 Samuel 15,22; Isaia 1,11; Ieremia 7,22-24).

Juruinţelor voastre. Literal, „toate alesele voastre juruinţe” – toate darurile lor de plată a juruinţelor. Animalele de jertfă alese de ei trebuiau să fie desăvârşite, fără nici un defect.

Deuteronom 12:12 12. Levitul. Seminţia lui Levi a fost consacrată serviciului sfânt al lui Dumnezeu şi, prin urmare, nu avea nici o parte în ocupaţiile obişnuite prin care oamenii îşi câştigau existenţa. Levitul nu avea pământ (cap. 10,9) şi de aceea el primea întreţinerea de la adunare (cap. 14,27; 16,11.14; 18,1-8; 26,11).

Deuteronom 12:13 13. În toate locurile. O aşezare frumoasă nu trebui să-i ademenească. Multe astfel de locuri, fără îndoială că mai înainte fuseseră ocupate de altare idolatre (vezi Ezechiel 20,27-29).

Deuteronom 12:14 14. În locul. Porunca aceasta a fost dată în mod repetat (v.5, 6, 11) ca o avertizare accentuată şi o protecţie împotriva închinării idolatre. Numai când Dumnezeu a stabilit un loc, slujbele lor aduse acolo aveau să fie primite.

Deuteronom 12:15 15. Să înjunghii vite şi să mănânci. Aceasta este o modificare a legii în vigoare în timpul peregrinărilorprin pustie, care interzicea înjunghierea de animale pentru hrană decât înaintea uşii Cortului Întâlnirii (Levitic 17,3.4). Legea cea nouă s-a aplicat la şederea în Canaan.

Prin binecuvântare. Referirea de aici este la o mâncare obişnuită. După cât se pare vânatul căprioarelor nu era mai puţin obişnuit decât astăzi. Pentru că mâncarea aceasta nu era mâncare de jertfă, nu seinsista asupra curăţirii ceremoniale ca în cazul unei mâncări de jertfă (Deutronom 12,22; Levitic 7,20).

Deuteronom 12:16 16. Sângele. În armonie cu prevederile stricte în vigoare încă de pe vremea când omului i s-a îngăduit să mănânce carne după potop (vezi Geneza 9,4-6).

Să-l vărsaţi. Sângele animalului de jertfă era stropit pe altar. Tot aşa, sângele unui animal înjunghiat pentru hrană nu trebuia să fie mâncat, ci vărsat pe pământ.

Deuteronom 12:17 17. Cetăţile tale. Adică, în particular, în propriile cămine. Aceasta este o repetare a versetului 7 cu privire la mâncarea jertfei, cu scopul ca să nu se facă confuzie cu privire la îngăduinţa acordată în versetul 15.

Zeciuiala. Aceasta nu poate fi prima zecime, care era folosită exclusiv pentru întreţinerea leviţilor (Numeri 18,24). Zecimea care era îngăduită poporului s-o mănânce, totuşi numai în apropierea sanctuarului iar nu în căminele lor, era cea de a doua zecime. Amănunte asupra acestei a doua zecimi sunt date în Deutronom 14,22-29.

Întâii născuţi. Vezi cap. 15,19,20. Întâiul născut de parte bărbătească din turme şi cirezi era în mod expres proprietatea Domnului (Exod 13,2.12.15; Numeri 18,15-18) şi aparţinea părţii preoţilor. Acest dar nu putea fi niciodată mâncat de poporul de rând. Se poate ca întâii născuţi la care se referă aici să fie întâi născuţide parte femeiască. Aceştia trebuiau să fie partea poporului şi a preoţilor în prezenţa Domnului.

Juruinţe. Acestea de asemenea aparţineau lui Iehova (Levitic 27,28) şi erau pentru preoţi (Numeri

18,14) când juruinţele erau făcute exclusiv lui Iehova. Alte daruri ca juruinţe erau mâncate la sărbători solemne cu preoţii şi puteau fi împărţite cu văduvele, orfanii şi cu cei săraci.

Cele dintâi roade. Cele dintâi roade din grâu, vin şi untdelemn erau de asemenea partea preoţilor (Numeri 18,12).

Deuteronom 12:19 19. Levit. Această avertizare divină contra neglijării celor din slujba sfântă este repetată în cap. 14,27.Aceasta era necesar pentru că nu era luată nici o măsură legală spre a obliga la plata zecimii. Leviţii puteau fi aduşi la o stare precară dacă poporul devenea neglijent şi nu plătea cu credincioşie zecimea. Apostolul Pavel aplică acest principiu al zecimii cu credincioşie la slujirea creştină (1 Corinteni 9,13.14).

Deuteronom 12:20 20. Hotarele. În armonie cu făgăduinţa din Geneza 15,18 (vezi şi Deutronom 1,21; 19,8; compară cu Exod 34,24).

Deuteronom 12:21 21. Departe. În timpul peregrinărilor prin pustie, sanctuarul era aproape de popor; de aceea toată carnea era mâncată în prezenţa lui Dumnezeu (Levitic 17,3.4). O dată cu lărgirea hotarelor naţiunii, avea să fie o călătorie grea şi costisitoare pentru mulţi spre a ajunge într-un singur loc, indiferent unde acesta era ales.Distanţa până la un loc central de închinare avea să fie pentru cea mai mare parte din popor prea departe din motive de comoditate.

Cetăţile tale. Poporul putea să mănânce din cirezile şi turmele lui acasă. O elaborare a versetelor 15 şi 16 şi o modificare a prescripţiei stricte de a nu face aşa în timp ce se aflau în pustie.

Deuteronom 12:22 22. Căprioară. Aceasta şi „cerbul” nu erau considerate ca animale de jertfă (v.15).

Cel necurat şi cel curat. Vecinătatea faţă de altar făcea locul sfânt şi numai cei curaţi în mod levitic se puteau apropia de loc. Când oamenii mâncau la casele lor, persoana ce nu era curată ceremonial putea să participe şi ea.

Deuteronom 12:23 23. Numai, vezi. Porunca împotriva sângelui este cea mai accentuată şi literal se citeşte „Să devii tare ca să nu mănânci sângele”.

Sângele este viaţa. Vezi Geneza 9,4; vezi şi Levitic 17,11.14; 1 Samuel 14,32-35.

Deuteronom 12:25 25. Să fii fericit. O făgăduinţă deseori făcută (cap. 4,40; 5,29; 6,18). Fără îndoială sunt incluse ambelebinefaceri, atât fizică, cât şi spirituală.

Deuteronom 12:26 26. Lucrurile. O declaraţie generală care cuprinde jertfele (Exod 28,38; Levitic 22,2.3; Numeri 18,8) şi zecimile (Levitic 27,30) şi astfel de jertfe speciale pe care o persoană putea dori să le facă. Aceasta este o repetare că jertfele ceremoniale trebuiau să fie aduse la altar.

Deuteronom 12:27 27. Pe altarul. Vezi versetul 6.

Vărsat. În aceste cazuri, sângele era sfânt, nu ca sângele animalelor înjunghiate acasă, care era vărsat pe pământ.

Carnea s-o mănânci. Adică după ce preoţii şi leviţii îşi primiseră părţile cuvenite lor.

Deuteronom 12:28 28. Ca să fii fericit. Vezi versetul 25.

Ce este bine si ce este plăcut. Vezi cap. 6,18. Fericirea lor viitoare ca popor şi ca indivizi depindea de colaborarea cu voinţa exprimată a Domnului.

Deuteronom 12:29 29. Nimici toate neamurile. Vezi Deutronom 19,1; Iosua 23,4.

Deuteronom 12:30 30. Vezi să nu. În noua patrie aveau să se ivească pentru ei tot felul de ispite.

Prins în cursă. Era o credinţă comună printre vechile popoare că era fatal să se neglijeze închinarea la zeii speciali ai localităţii în care se putea afla o persoană (vezi 2 Regi 17,26). Aceasta explică accentuarea pe care o face Dumnezeu de a nu se închina la zeii ţării în care aveau să intre. Acest început de închinare a fost rădăcina depravării locuitorilor păgâni care aveau să fie alungaţi sau nimiciţi (Deutronom 7,16.25).

Deuteronom 12:31 31. Să nu faci aşa. Riturile şi ceremoniile idolatriei nu trebuiau să fie preluate de poporul lui Dumnezeu şi folosite în închinarea adusă Lui.

Fiii…lor. Vezi Levitic 18,21; 20,2; 2 Regi 17,31; Ieremia 7,31; 19,5; 32,35. Jertfirea de copii la vechile popoare păgâne este cu totul legalizată. Au fost cunoscute cazuri izolate de acestea în India modernă (vezi India, Census, Ethnography, 1901-1931, tipărită de tipografia Guvernului Indiei, New Delhi, 1937, pag.65).

Deuteronom 12:32 32. Toate lucrurile. Acesta este versetul 1din cap. 13 din textul ebraic. El se aplică cu forţă egală atât la capitolul 12, cât şi la capitolul 13.

Comentariile lui Ellen G. White

7 SC 108

8 PP 634

16 AA 191

19 Ed 149

28 PP 634

Deuteronom 13:1 1. Dacă se va ridica. De preferat, „dacă se va ivi”.

Un profet. Literal, un „purtător de cuvânt” sau „crainic”. Cuvântul tradus astfel este dintr-o rădăcină care înseamnă „a grăi cu glas încet”, „a anunţa”, „a transmite o înştiinţare”.

Un visător. Cuvintele ebraice folosite aici se referă la vise obişnuite (Isaia 29,8; Psalmi 126,1), la vise inspirate, ca acelea ale lui Iacov (Geneza 28,12), ale lui Iosif (Geneza 37,5-10), ale lui Nebucadneţar (Daniel 2,1-3), şi ale profeţilor falşi ca aici (Ieremia 23,25).

Semn. De la oth, care înseamnă „semn”, sau o „minune” împlinită spre a dovedi o solie inspirată şi spre a încuraja pe cei care mărturisesc despre ea ca să conlucreze cu credincioşie cu voinţa divină.

Minune. Literal, un „simbol”, „semn”, „prevestire rea”, sau „act simbolic” trimis ca semn al vreunui

eveniment viitor. Aceasta se referă la o manifestare specială a puterii de către un profet adevărat (Exod 7,3; 11,9; Psalmi 105,5), sau de către un profet fals, ca aici.

Deuteronom 13:3 3. Să n-asculţi. Împlinirea unui „semn” sau „minuni” nu trebuie să fie acceptată ca singura dovadă a pretenţiilor profetului. Solia lui trebui să fie în armonie cu adevărul descoperit mai înainte (Isaia 8,19.20). Poporul iudeu era înclinat să caute semne, chiar şi pe vremea lui Hristos (Ioan 6,30), şi pentru aceasta El i-a mustrat (Matei 12,38-45). Şi apostolul Pavel comentează asupra tendinţei oamenilor de a căuta semne (1 Corinteni 1,22).

Dumnezeu vă pune la încercare. Literal, „Dumnezeu este Acela care vă pune la încercare” (vezi cap. 8,2,16).

Iubiţi pe Domnul. Dumnezeu cere de la poporul Său iubire sinceră şi neîmpărţită (Deutronom 6,5; 30,20; Iosua 22,5; 23,11; Psalmi 31,23; Psalmi 56,6). Ascultarea care nu izvorăşte din iubire este fără valoareînaintea lui Dumnezeu.

Deuteronom 13:4 4. Să mergeţi. Aceasta este datoria de bază absolut obligatorie pentru fiecare credincios (Deutronom 6,13; 10,20; 11,13.22; Eclesiast 12,13.14; Mica 6,8). Ordinea cuvintelor ebraice este mult mai accentuată. Ea s-ar citi literal astfel, „după Iehova Dumnezeul vostru să mergeţi”, care înseamnă după El şi nu după altcineva. Părtăşia cu Dumnezeu adesea este numită ca o „umblare” (Geneza 5,24).

Poruncile Lui. Acestea constau din iubire exprimată în atitudini şi acţiuni faţă de Dumnezeu şi om (Levitic 19,18; Deutronom 6,5; 10,12; Mica 6,8), aşa cum a explicat Hristos mai târziu (Matei 5,43-45; 19,16-22; 22,36-40; vezi şi 1 Ioan 4,6-12).

Deuteronom 13:5 5. Pedepsit cu moartea. Vezi 2 Regi 10,19-27 şi 11,18 ca exemple de acţiune drastică în cazuri de idolatrie.

Să te abată de la calea. Sau „te-a învăţat răzvrătire” (RSV). Substantivul ebraic tradus aici „abată” este redat ca răzvrătiţi în Isaia 1,5; 59,13, „abătut” în Isaia 31,6, şi „răzvrătire” în Ieremia 28,16; 29,32.

Să scoţi răul. Literal, „arde răul” (vezi Numeri 11,3; Isaia 10,17; Ieremia 4,4; 7,20; 21,12; etc.).

Deuteronom 13:6 6. Dacă fratele tău. Moise notează aici influenţa rudelor apropiate asupra vieţii spirituale (vezi Matei 10,37; Luca 14,26).

Soţia. Cea mai apropiată de bărbat pentru că sunt un trup (Geneza 2,24). Aceasta sugerează grija carear trebui exercitată în alegerea unui tovarăş de viaţă. În vreme de criză, mai ales în timpul capitolelor finale alemarii lupte dintre bine şi rău, se poate să nu fie posibil să te încrezi nici chiar în cele mai apropiate rude, dacă ele nu ţin la credinţă (Mica 7,5-7; Matei 10,21).

Deuteronom 13:7 7. Dumnezeii popoarelor. Astăzi aceşti dumnezei sunt materialism, bogăţie, popularitate, politică, sport, modă, distracţii, etc.

Deuteronom 13:8 8. Milă. Când interesele veşnice sunt în joc, trebuie să fie luate măsuri drastice. Bisturiul chirurgului poate fi dureros, totuşi el poate fi singurul mijloc de salvare a altor vieţi (cap. 7,16; 19,13.21; 25,12).

Deuteronom 13:9 9. Mâna ta. Martorul crimei, învinuitorul, trebuie să ia parte activă la executarea pedepsei. Scopul acestei prevederi era spre a înlătura acuzaţiile false întemeiate pe ură sau ceartă. Un individ avea să ezite să

conducă execuţia unuia pe care-l ştia nevinovat.

Deuteronom 13:10 10. Să-l ucizi cu pietre. Vezi Deutronom 17,5; 21,21; 22,21.24; Iosua 7,25. Literal, „atacă-l” (cu pietre). Deoarece Palestina este o ţară pietroasă, o cantitate suficientă avea să fie întotdeauna la îndemână.

Deuteronom 13:11 11. Să audă şi să se teamă. Măsurile severe schiţate în versetele precedente au fost destinate spre a proteja biserica de idolatrie (vezi cap. 17,13; 19,20; 21,21). Dumnezeu avea să aibă oameni care să înţeleagă natura odioasă a idolatriei.

Deuteronom 13:12 12. Cetăţile. Ca în timpurile moderne, fără îndoială că atunci cetăţile tindeau să devină pepiniere ale crimei şi declinului spiritual.

Deuteronom 13:13 13. Oameni răi (în limba engleză, copiii lui Belial). Literal, „fiii lui Belial”, adică „fiii răului”, „copiii răutăţii”. Acelaşi cuvânt, „Belial” este redat în cap. 15,9, ca „rău” şi în 2 Samuel 20,5 şi Psalmi 18,3 ca „vrăşmaşi”, în Naum 1,11 ca „răutăcioşi” şi în Psalmi 41,8 ca „rău”.

Au ieşit. Adică, s-au folosit de legătura cu poporul lui Dumnezeu poate cu scopul de a înfiinţa o nouă organizaţie (1 Ioan 2,19). Cei care părăsesc biserica pentru a lucra în opoziţie cu ea, ar fi bine să-şi amintească faptul că separat de Hristos nu pot avea o viaţă spirituală şi nu pot face nimic pentru împărăţia cerurilor (Ioan 15,4,5).

Au amăgit. Mai degrabă „i-a tras” (RSV), adică, au făcut eforturi puternice spre a amăgi pe alţii. Acelaşi cuvânt este tradus „abată” în versetele 5 şi 10, sugerând efort intens.

Deuteronom 13:14 14. Să faci cercetări. Literal, „cercetare”, „investigaţie”, în ideea de a cere un răspuns (cap. 17,4; 19,18). El este folosit în Osea 10,12 de căutarea lui Dumnezeu.

Să cauţi. Folosit despre investigaţie intensă şi amănunţită (Judecători 18,2; Psalmi 139,1; Proverbe 25,2; Ieremia 31,37).

Întemeiat. Literal, „real”, „verificat”, „stabilit” după investigaţia cuvenită ( cap. 17,4).

Urâciunea. Folosită despre practici idolatre. Ca exemplu vezi Deutronom 17,4; 18,9; 20,18; Ieremia 32,35).

Deuteronom 13:15 15. Ascuţişul săbiei. Literal, „gura săbiei”. Sabia este zugrăvită ca având o gură nesătulă (2 Samuel 2,26; 11,25).

Deuteronom 13:16 16. Pieţei. Literal, „locul deschis”, adică piaţa cetăţii sau locul de târg. De obicei, aceasta era aşezată aproape de poarta cetăţii (Neemia 8,1,3,16; 2 Cronici 32,6) şi era folosită pentru adunări publice (2 Cronici 29,4; Ezra 10,9).

Să arzi cu foc. Tradus ca „jertfă pentru arderea de tot” în cap. 33,10 şi Psalmi 51,19. Aceasta înseamnă o jertfă care nu poate fi răscumpărată prin schimb, sau altă formă de plată pentru substituire (vezi Levitic 27,31).

Pentru totdeauna un morman. Un semn despre scârba lui Dumnezeu faţă de apostazie şi idolatrie (veziIosua 7,26; 8,28).

Deuteronom 13:17 17. Blestemat Biserica de astăzi trebuie să vegheze pentru a nu fi întinată de diferite feluri de idolatrie,dintre care lăcomia este un exemplu (Coloseni 3,5; 2 Corinteni 9,5).

Iuţimea. Literal, „căldura” de la verbul „a arde” (vezi Exod 22,24). El apare şi ca „aprins” (Judecători6,39; 10,7).

Asculta. O temă repetată în Deutronom. Ea subliniază că în tabăra lui Dumnezeu nu există neutralitate(Matei 12,30). Astăzi biserica este necesar să se roage continuu pentru putere divină spre a păstra credincioşie absolută. Ia seama la îndemnul apostolului Petru pentru aceste zile de pe urmă (2 Petru 3,17.18), la cuvintele de avertizare ale lui Iuda (Iuda 17-25) şi la solia lui Hristos Însuşi de pe Muntele Măslinilor (Matei 24,11-13).

Deuteronom 14:1 1. Copiii Domnului. Dumnezeu a făcut cunoscut mai dinainte adevărul acesta lui Faraon (Exod 4,22,23). Aceasta este o strânsă legătură intimă care atrage după sine grele răspunderi (vezi Isaia 1,2; 63,8.16; 64,8; Ieremia 3,14.19.22,Osea 11,1-4; Maleahi 2,10).

Faceţi crestături. Compară cu obiceiul închinătorilor lui Baal (1 Regi 18,28). Obiceiul acesta este atestat şi în textele canaanite din nord de la Raş Şamra, vechiul Ugarit, unde chiar zeul cel mai mare ‚ ‘El, s-a crestat ca semn al suferinţei şi al durerii. Vezi şi Ieremia 16,6 despre crestarea trupului cuiva de durere pentrucel mort şi Ieremia 41,5; 47,5 pentru aceeaşi demonstrare în timpul unei calamităţi publice. În unele parţi ale lumii oamenii se taie şi se crestează de durere în diferite ocazii.

Radeţi. Compară cu Levitic 21,5, pentru exprimare similară (vezi şi Ieremia 16,6; Ezechiel 7,18; Mica1,16). Hinduşii au astăzi un obicei de a păstra rasă o porţiune din creştetul capului, în credinţa ca sufletul la moarte să găsească uşor calea de a ieşi din corp prin acel loc.

Deuteronom 14:2 2. Un popor sfânt. Repetat din cap. 7,6, explicând de ce anume Israel trebuia să nimicească monumentele idolatriei pe care avea să le găsească în ţară. Aici apelul este diferit, fiind acela al demnităţii unuipopor a lui Dumnezeu.

Un popor al Lui. Literal, „un popor de avut în posesiune”. Cuvântul ebraic tradus „propriu” este substantivul „posesiune”, „proprietate evaluată”, din verbul „a achiziţiona proprietate”. Acest substantiv este tradus în altă parte „comoară proprie” (Exod 19,5; Psalmi 135,4; Eclesiast 2,8; Maleahi 3,17). Traducerea lui KJV redând „propriu” a fost uneori greşit înţeles ca însemnând „ciudat”. Pe timpul traducătorilor lui KJV un om care pescuia „într-un râu deosebit” încălca drepturile unei proprietăţi particulare. Chiar şi acum înţelesul lui „deosebit” este „ceea ce aparţine mai ales sau exclusiv unui individ”, deşi se referă acum în primul rând la caracteristicile lui „speciale” sau „distinctive”. În conformitate cu aceasta, el înseamnă acum „diferit”, „ciudat”, „straniu”. Dar aceasta, folosirea lui obişnuită de astăzi este neliterară.

Popoarele. Literal, „popoare”, sugerând statul lui Israel şi instituţiile lui, în contrast cu alte state organizate şi instituţiile lor.

Deuteronom 14:3 3. Lucru urâcios. Pentru amănunte, vezi Levitic 11,2-23. Aceasta se referă la lucruri „urâcioase” din punct de vedere sanitar, al sănătăţii şi alte motive. Compară cu declaraţiile apostolului Pavel din 1 Timotei 4,4; Romani 14,14. Principiul creştin trebuie să fie regula mâncării şi băuturii.

Deuteronom 14:4 4. Dobitoacele. Primele animale amintite sunt acelea care erau aduse de obicei ca jertfă (vezi Levitic 1,2.5.10).

Deuteronom 14:5 5. Cerbul. Animalele din acest verset nu erau aduse ca jertfă.

Deuteronom 14:6 6. Copita despicată. Pentru o explicaţie mai amănunţită a versetelor 6-8 vezi Levitic 11,3-8.

Deuteronom 14:9 9. Înotătoare şi solzi. Vezi Levitic 11,9-12.

Deuteronom 14:11 11. Pasăre curată. Precum porumbelul, potârnichea şi pitpalacul şi probabil şi altele (compară cu Levitic 11,13-19).

Deuteronom 14:12 12. Vulturul. Lista enumerată aici este aproape identică cu cea din Levetic 11:13-23.

Deuteronom 14:13 13. Şoimul. Notează felurile despre care se vorbeşte în Levitic 11,14. Vulturul pleşuv este răspândit înRăsărit.

Deuteronom 14:14 14. Corbul şi toate soiurile lui. Vezi Levitic 11,15. Acelaşi cuvânt ebraic ca pentru pasărea căreia Noei-a dat drumul din corabie (Geneza 8,7) şi care a hrănit pe profetul Ilie (1 Regi 17,4,6). Cuvântul este din rădăcina „a fi negru”.

Deuteronom 14:19 19. Orice târâtoare. Vezi Levitic 11,20. Literal, „orice lucru care mişună” cu referire la diferite insectezburătoare, nu păsări.

Deuteronom 14:20 20. Pasăre. Literal, „lucruri care zboară”. Aceasta nu este o repetare a v.11, care se ocupă cu păsări, ci se referă la insecte curate, ca unele specii de lăcuste, considerate chiar şi azi de către arabi ca o delicatesă (vezi Levitic 11,21.22).

Deuteronom 14:21 21. Mortăciune. Literal, „nici un cadavru” al unui animal care moare de la sine, de boală sau altceva. Interdicţia aceasta este o repetare din Levitic 11,39.40 (vezi şi Levitic 17,15). Cuvântul ebraic vine de la verbul „a se afunda”, „a se prăpădi”, „a coborî şi ofili”. Exemple, „te istoveşti” (Exod 18,18), „se veştejesc” (Psalmi 37,2), „cade” (Isaia 34,4). „te voi înjosi” (Naum 3,6).

Străinului. Un străin necircumcis care nu practica idolatria şi de aceea îi era îngăduit să locuiască printre evrei. „Străinii” nu erau obligaţi să practice toate regulile ceremoniale şi levitice.

Unui străin. Adică, un străin vremelnic, unul care nu se stabilise în mod permanent printre evrei, ci eraîn tranzit pentru comerţ, sau pentru alte motive.

Un popor sfânt. Literal, „un popor al sfinţeniei”. Separarea lor, starea lor consacrată, trebuia să fie întotdeauna în faţa lui Israel ca standard de viaţă al lor. Cuvântul „sfânt” mai este folosit pentru a descrie caracterul lui Iehova şi Cortul Întâlnirii, uneltele şi jertfele lui (vezi Levitic 11,44.45).

Fierbi iedul. Pentru explicaţia acestui obicei păgân vezi Exod 23,19 (vezi şi Exod 34,26).

Deuteronom 14:22 22. Zeciuiala. Profetul Samuel a amintit de plata zeciuielii ca sprijin pentru rege, când Israel a cerut unstăpân personal asupra lor (1 Samuel 8,15). Dumnezeu, ca Domn suprem al pământului, a poruncit ca zeciuiala să fie plătită pentru sprijinirea slujbelor Lui. Este în general admis că zeciuiala despre care se vorbeşte în aceste versete este a doua zeciuială care trebuia să fie consumată ca un ospăţ sfânt înaintea Domnului, la Cortul Întâlnirii. Despre această a doua zeciuială se mai vorbeşte şi în Deutronom 14,28 şi

26,12-15. A doua zeciuială era deosebită de prima zeciuială, care era consacrată exclusiv pentru sprijinirea preoţilor şi a leviţilor (Numeri 18,21.26).

Ogorul. Cuvântul tradus „ogor” are sensuri diferite, ca „păşune”, „câmp deschis”, „teren cultivat”, „proprietate particulară”, „vatra cetăţii”. Aici el este folosit în sensul de „teren cultivat”.

Deuteronom 14:23 23. Să mănânci înaintea Domnului. Compară cu cap. 12,5-7. Zeciuiala care trebuia să fie mâncată înaintea Domnului era a doua zeciuială, Acest lucru trebuia să fie făcut timp de doi ani, apoi în al treilea (şi astfel şi în al şaselea) an trebuiau să fie aplicate prevederile din versetul 28. Anul al şaptelea era sabatic, în care pământul era necultivat. Nu se cerea nici o zecime pentru că nu era recoltă.

În locul. Poporul urma să se ducă la locul ales de Dumnezeu pentru serviciile şi ospeţele religioase. Eiaveau să mănânce ca familii în împreună părtăşie înaintea Domnului. Astfel de ocazii au fost hotărâte pentru apromova viaţa religioasă. Aveau să fie scoase în evidenţă numeroase învăţăminte ca: dăruirea conştiincioasă pentru scopuri practice şi religioase, caritatea pentru nevoiaşi (vezi Levitic 7,15), împreuna părtăşie sfântă înaintea Domnului, întărirea legăturilor de familie, etc.

Zeciuiala din grâul tău. Aceasta nu se putea referi la prima zeciuială plătită leviţilor, deoarece poporulde rând nu era potrivit să se împărtăşească de ea, ci numai preoţii. Necredincioşia în zeciuiala veniturilor putea duce la pierderea întregii recolte, prin reţinerea binecuvântării lui Dumnezeu (Osea 2,8.9).

Întâii născuţi. Vezi cap. 12,6. Legea întâilor născuţi este dată în cap. 15,19-23. Aici ea este amintită aproape incidental.

Să înveţi să te temi. Ascultare conştiincioasă de aceste cerinţe divine avea să impresioneze pe închinător cu teama de Domnul şi să încurajeze statornicia în comuniune cu El. „Frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea” (Iov. 28,28). „Să mă închin cu frică în Templul Său cel sfânt” (Psalmi 5,7). „Frica de Domnul este urârea răului” (Proverbe 8,13). „Frica de Domnul este un izvor de viaţă” (Proverbe 14,27). „Frica de Domnul este şcoala înţelepciunii” (Proverbe 15,33). „Frica de Domnul duce la viaţă” (Proverbe 19,23).

Deuteronom 14:24 24. Prea lung. Dacă o familie locuia departe de sanctuar, sau dacă drumurile erau grele, aşa încât zecimea în natură nu putea fi luată decât cu mare greutate, atunci aveau să se aplice prevederile din versetele următoare. Aici era un plan practic care făcea pe închinători în stare să ajungă în mod expeditiv la sanctuar şi fără pierderea bunurilor perisabile.

Deuteronom 14:25 25. Să-ţi prefaci zeciuiala în argint. Pentru că banii sunt mai uşor de dus decât produsele.

Să strângi. Literal, „a asedia”. Ca exemplu vezi Isaia 29,3; Ieremia 21,4; 37,5. Banii trebuiau să fie strânşi într-un fel şi fixaţi la încheietura braţului.

Deuteronom 14:26 26. Ce vei dori. Mai bine, „dori”. Acelaşi cuvânt ebraic mai este tradus „dorit” sau „doreşte” (Iov. 23,13; Psalmi 132,13.14; Isaia 26,9; Mica 7,1). Necesitatea de a-i aproviziona pe închinătorii care veniseră dela depărtare cu diferite articole pentru ospăţ a dus până la urmă la înfiinţarea unui târg în zona Templului din Ierusalim. O astfel de situaţie avea să corupă în curând o preoţie înclinată spre cele lumeşti şi să dea naştere laun izvor de câştig personal (vezi Ieremia 6,13; 23,11).

Băuturi tari. „Vinul” şi „băuturile tari” la care se face referire aici erau ambele fermentate. În timpuriletrecute, adesea Dumnezeu a „trecut cu vederea” marea „ignoranţă” răspunzătoare de practici pe care El niciodată nu le putea aproba. Dar până la urmă vine timpul când, în privinţa fiecărui punct, Dumnezeu „porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” (Fapte 17,30). Atunci cei care persistă în practicile lor, în ciuda sfatului şi avertizării, nu mai au „nici o dezvinovăţire pentru păcatele lor” (Ioan

15,22). Înainte de timpul acesta, „ei nu avuseseră păcat”, iar Dumnezeu nu-i trăgea întru totul la răspundere, chiar dacă faptele lor erau departe de ideal. Îndelunga lui răbdare este extinsă asupra tuturor celor care „nu ştiu ce fac” (Luca 23,34). Asemenea lui Pavel, care a prigonit biserica „din neştiinţă, în necredinţă” (1 Timotei1,13), ei pot obţine îndurare.

În vremurile cele vechi, Dumnezeu a îngăduit izraeliţilor să aibă sclavi, dar a ocrotit pe sclavi împotriva nedreptăţii (Exod 21,16.20). Nici chiar în biserica creştină, sclavia n-a fost desfiinţată imediat, dar stăpânii erau îndemnaţi să se poarte amabil cu sclavii lor (Efeseni 6,9; Coloseni 4,1).

Tot aşa, Dumnezeu n-a aprobat niciodată practicarea divorţului sau păstrarea mai multor soţii. „De la început n-a fost aşa” (Matei 19,8). Dar, pentru un timp, Dumnezeu a îndurat aceasta şi a dat instrucţiuni destinate să ocrotească drepturile femeilor pentru a îndulci suferinţa care rezultă din aceste practici şi spre a ocroti legătura de căsătorie de abuzuri mai mari (Exod 21,7-11; Deutronom 21,10-17). În timp ce, pe de o parte, Dumnezeu n-a interzis lui Avraam, de exemplu, să ia o a doua soţie, pe Agar, El nu l-a ocrotit de relelecare au rezultat dintr-o astfel de procedare.

Dumnezeu a dat lui Moise legi destinate nu să desfiinţeze direct poligamia, ci pentru a o descuraja (Levitic 18,18; Deutronom 17,17), pentru a pune restricţii la divorţ (Deutronom 22,19.29; 24,1) şi pentru a ridica nivelul vieţii de căsătorie (Exod 20,14.17; Levitic 20,10; Deutronom 22,22). Hristos a arătat clar că prevederile Vechiului Testament pentru mai multe soţii şi pentru divorţ nu erau ideale, ci mai degrabă un mijloc vremelnic îngăduit de Dumnezeu, „din pricina împietririi inimilor voastre” (Matei 19,4-8). Hristos a arătat idealul lui Dumnezeu pentru căminele creştine (Matei 19,9), care întotdeauna a fost monogamia (Matei 19,4-6; 1 Timotei 3,2; Tit 1,6). Creştinul nu trebuie să fie în îndoială cât priveşte voia lui Dumnezeu în această privinţă şi, de aceea, nu are nici cea mai mică scuză avută de bărbaţii vremurilor Vechiului Testament..

Astfel a fost şi cu „vinul” şi cu „băuturile tari”. Nici unul nici altul n-au fost strict oprite, cu excepţia celor angajaţi în însărcinări religioase, şi probabil şi în administrarea dreptăţii (Levitic 10,9; Proverbe 31,4.5). Relele „vinului” şi ale „băuturilor tari” au fost arătate în mod clar, poporul a fost sfătuit să se abţină de la ele (Proverbe 20,1; 23,29-33), şi un blestem a fost pronunţat asupra acelora care aveau să ademenească pe alţii să se dedea la băutură (Habacuc 2,15). Dar Pavel pune în faţa noastră idealul, declarând „Deci fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul spre slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10,31) şi ne avertizează că Dumnezeu va nimici pe cei care pângăresc trupurile lor (1 Corinteni 3,16.17). Băuturile alcoolice „mânjesctemplul lui Dumnezeu”, iar folosirea lor nu poate fi considerată ca mijloc de preamărire a Lui (1 Corinteni 6,19.20; 10,31). Pavel a părăsit folosirea oricărui lucru vătămător pentru corp (1 Corinteni 9,27). Nu există astăzi nici o scuză pentru argumentul că nu este nimic rău în folosirea băuturilor îmbătătoare, pe temeiul că Dumnezeu le-a îngăduit cândva. După cum s-a văzut deja, El a îngăduit pe vremuri şi sclavia şi poligamia. Biblia avertizează că „beţivii” nu vor „moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6,10).

Plăcea. De la un verb ebraic diferit decât „plăcea”. „A dori” este dintr-un cuvânt care înseamnă „a solicita”, „a cere”.

Să le mănânci. Un ospăţ sacru pentru întreaga familie „înaintea Domnului”, adică înaintea sanctuarului.

Familia ta. Aceasta avea să cuprindă nu numai membrii apropiaţi ai familiei, ci şi slujitorii (cap. 12,18).

Deuteronom 14:27 27. Levitul. Leviţii, fără partea lor proprie de pământ (cap. 12,12), locuiau în cetăţile proprii, răspândite printre diferitele seminţii, şi urmau să fie invitaţi la aceste ospeţe sfinte (cap. 12,18).

Deuteronom 14:28 28. Din anul. Adică, al treilea an.

Cetăţile tale. Sau, „în cetăţile tale” (RSV).

Deuteronom 14:29 29. Străinul. „Străinul”, întocmai ca levitul, nu avea pământ. Orfanii şi văduvele meritau de asemenea o consideraţie deosebită (vezi cap. 16,11.14; 24,17.19; 26,12). Prima zecime era exclusiv pentru întreţinerea preoţilor şi a leviţilor. A doua zecime se îngrijea fie de un ospăţ sacru de familie înaintea Domnului, ori pentruo masă prescrisă de Iehova pentru orfani, pentru săraci, şi pentru „străinii” din interiorul ţării. Era de preferat ca leviţii să ia parte la toate aceste ospeţe. Prescripţiile lui Israel pentru cei nevoiaşi au încurajat practica adevăratei religii. Apostolul Iacov a exprimat acelaşi principiu pentru biserica creştină (Iacov 1,27).

Comentariile lui Ellen G. White

2 GC 46; LS 350; MM 321

PK 568; 1T 282; 3T 172

8 MH 313

23,29 PP 530

29 COL 220

Deuteronom 15:1 1. La fiecare şapte ani. Adică, în anul al şaptelea, ca în v.12 (vezi Deutronom 31,10; Ieremia 34,14). Porunca din versetul acesta este o extindere a lui Exod 21,2; Levitic 25,3.

Să dai iertare. Literal, „să faci o scutire”. Cuvântul tradus „eliberare” înseamnă o scutire vremelnică, de la rădăcina „a lăsa să picure”, „a desprinde”. El este folosit vorbind despre pământ. „Dar în al şaptelea an să-i dai răgaz”, adică să fie scutit de cultivare şi să rămână nelucrat (Exod 23,11); şi referindu-se la fiinţa Izabelei, aruncată jos de eunucii ei (2 Regi 9,33). Această „scutire” se referă la o eliberare de datorie, de sclavie, precum şi la o odihnă pentru pământ de a nu se cultiva.

Deuteronom 15:2 2. Cum se va face iertarea. Literal, „cazul scutirii”. Vezi cap. 19,4, unde acelaşi cuvânt este tradus „caz”.

Orice creditor care va fi împrumutat. Literal, „orice stăpân al împrumutului mâinii lui”, ceea ce înseamnă „fiecare proprietar a ceea ce mâna lui a împrumutat vreunei alte persoane”. Aceasta este legea care să guverneze pe creditor în fiecare al şaptelea an, cu privire la cei săraci neînstare să plătească împrumuturile lor.

Aproapele. Cuvântul mai înseamnă şi „prieten”, „tovarăş”, „asociat”. Forma verbală înseamnă „a se asocia cu”.

Să nu silească. Aceeaşi rădăcină în limba arabă are sensul „a conduce în mod vehement”. Evident că înţelesul este că nu putea fi exercitată nici o presiune pentru a recupera datoria (vezi Exod 22,25).

Pe fratele său. Nu un frate de corp, ci un compatriot israelit, accentuând în felul acesta legăturile de tovărăşie şi de frăţietate naţională a izraeliţilor (vezi cap. 17,15; 19,18.19; 22,1-4; 23,20.21; 25,3).

Scutirea Domnului. Aceasta vrea să spună, în cinstea lui Iehova, căruia creditorul îi datorează toată averea şi buna stare a sa, şi care a poruncit o Lege atât de binefăcătoare pentru binele general al poporului.

Deuteronom 15:3 3. Pe un străin. Adică, un străin care nu era un prozelit al credinţei iudaice, nici un locuitor permanent, ci un simplu călător vremelnic pentru comerţ sau alte scopuri. O astfel de persoană nu era obligatăsă asculte de legile anului al şaptelea, de aceea nu era nevoie să se înlăture pretenţia unui creditor asupra lui

(vezi Levitic 25,1-7.20-22).

Deuteronom 15:4 4. La tine să nu fie. Literal, „totuşi ca să nu fie” (vezi v.11). Cuvântul tradus „sărac” în acest verset înseamnă unul supus abuzului sau oprimării, unul care nu este în situaţia de a se apăra (vezi Amos 2,6; 5,12).

Te va binecuvânta. Credincioşia faţă de instrucţiunile lui Dumnezeu avea să însemne binecuvântări divine care urmau să elimine sărăcia jalnică, cu toate că nu egaliza în mod necesar distribuirea averii. Compară cu situaţia primilor credincioşi ai comunităţii creştine (Fapte 4,33.34).

Moştenire. Vezi cap. 4,21.

Deuteronom 15:5 5. Să asculţi. Mai ales în ceea ce priveşte mila fată de săraci şi cei în nevoie. Credincioşia în aducerea la îndeplinire a voinţei exprimate a lui Dumnezeu avea să aducă binecuvântările Sale asupra lor.

Aceste porunci. Literal, „porunca aceasta” (compară cu ci cap. 5,31; 8,1).

Deuteronom 15:6 6. Te va binecuvânta. Forma verbului ebraic este la trecut, „te-a binecuvântat”, scoţând în evidenţă siguranţa făgăduinţei dacă Israel avea să asculte (vezi v.14; cap. 12,7). Binecuvântarea făgăduită este atât de sigură, încât Moise vorbeşte despre ea ca fiind deja împlinită.

Vei da cu împrumut. Forma verbului tradus aici „da cu împrumut” înseamnă „a da un zălog”; forma cauzativă, ca aici, înseamnă „a face (pe alţii) să dea zălog”. Aceasta este o făgăduinţă de prosperitate financiară şi materială. Ei aveau să fie „cap, şi nu coadă” (cap. 28,13). Dacă Israel, prin conformarea faţă de cerinţele înţelepte ale lui Dumnezeu, ar fi devenit reprezentanţi demni ai Lui, ei ar fi ajuns puterea conducătoare politică şi comercială a antichităţii.

Nu vei lua cu împrumut. Literal, „nu vei da un zălog”. Ascultarea de instrucţiunile lui Dumnezeu urmau să împiedice înrobirea lor faţă de orice naţiune, pentru că a fi dator înseamnă a risca să fii înrobit (Proverbe 22,7).

Vei stăpâni peste. Compară cu capitolul 28,1.

Deuteronom 15:7 7. Sărac. Literal, „un nevoiaş”. Se pare că sărăcia există întotdeauna (Deutronom 15,11; Matei 26,11); totuşi, se poate face mult spre a o reduce şi a alina suferinţa care o însoţeşte. Atâta timp cât există o diversitate de talente printre oameni, întotdeauna vor fi unii care vor avea nevoie de ajutor. Membrii bisericii ar putea face mult mai mult pentru cei mai puţin dăruiţi din jurul lor, şi încă nefăcut pe calea evanghelizării publice.

Cetăţile tale. Sau „cetăţile tale” (RSV; vezi cap. 12,12).

Închizi mâna. Verbul tradus aici „închis” mai înseamnă „a retrage”. Este ca şi când omul bagă mâna înbuzunarul său, sau o duce la spatele lui, refuzând să o întindă înainte în gest de generozitate. În 1 Ioan 3,17, apostolul Ioan explică literal, „dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea lui Dumnezeu?” Răspunsul anticipat este că iubirea divină nu poate rămâne în inima unei astfel de persoane.

Deuteronom 15:8 8. Să-i deschizi mâna. O figură de vorbire despre un spirit darnic. Forma ebraică este tare, „deschizând să-i deschizi mâna ta”. Compară cu cuvintele lui Hristos (Matei 5,42; Luca 6,30-34). Una din cele mai grele lecţii de învăţat pentru mulţi este că egoismul este auto-înfrângere.

Să facă faţă nevoilor lui. Trebuie să fie împrumutat îndeajuns pentru a face faţă nevoii. Adevăratul caz

de nevoie cere compasiune (Matei 18,33).

Deuteronom 15:9 9. Ochi fără milă. Un ochi „rău” sau „egoist” afectează caracterul întreg (Deutronom 28,54.56; vezi şiProverbe 23,6).

Striga. Compară cu Exod 22,22.23.

Păcat. Literal, „păcat în tine” (vezi cap. 23,22; 24,15).

Deuteronom 15:10 10. Să nu dai cu părere de rău. Literal, „a nu fi rău”. Acelaşi cuvânt este tradus „întristată” (1 Samuel 1,8 RSV), „rău” (Deutronom 28,54). Apostolul Pavel vorbeşte de aceeaşi stare de spirit în 2 Corinteni 9,7, spunând literal, „după cum a hotărât în inima lui; nu cu părere de rău, sau de silă”.

În toate. Dumnezeu i-a aminte la tot ceea ce face un om; nimic nu este trecut cu vederea. Trebuie să fie un „belşug” sau aşa cum spune Pavel literal, „sporiţi” în tot ce facem pentru Dumnezeu (2 Corinteni 8,7.9).

Deuteronom 15:11 11. Totdeauna vor fi. La aceasta se referă Hristos în Matei 26,11. Nevoia de generozitate şi caritate creştină nu va înceta niciodată. Iacov vorbeşte despre săraci ca despre unii pe care El i-a ales pentru Sine (Iacov 2,5). Săracii în nevoie au o cerere faţă de cei care nu sunt săraci, şi ajutorul pe care ei îl cer trebuie să fie cu inimă largă, şi nu cu un spirit de părere de rău. Contradicţia aparentă de aici cu versetul 4 se datorează faptului că versetul 4 arată înainte spre rezultatul de conlucrare cu planul stabilit aici (vezi v.4). Dar niciodată nu va veni timpul să nu mai fie nici o ocazie de a ajuta pe aproapele.

Să-ţi deschizi mâna. Literal, „deschizând să-i deschizi mâna ta”, forma ebraică de accentuare. Forma substantivală a cuvântului astfel tradus înseamnă „intrarea” unui cort (Geneza 18,1.2.10), a unei case particulare (Exod 12,22), a Cortului Întâlnirii (Exod 38,8), şi a unei case a regelui (2 Samuel 11,9). A „deschide larg mâna” înseamnă astfel o părtăşie din lucrurile cele bune ale căminului cuiva.

Deuteronom 15:12 12. Dacă… fraţii tăi. Compară cu Exod 21,2-6; Ieremia 34,9-14. Un bărbat putea să se facă pe sine rob, sau putea fi făcut prin hotărâre judecătorească. În orice caz, robii izraeliţi trebuiau să fie bine trataţi de fraţii lor, şi dacă nu se răscumpărau mai devreme, în al şaptelea an trebuiau să fie lăsaţi liberi. Vezi Exod 21,20.26.27; Levitic 25,39, privind restricţiile pentru stăpân în legătură cu tratamentul robilor.

Al şaptelea an. Anul sabatic afecta tot cursul vieţii (Levitic 25,2). Dar anul al şaptelea, care prevedea eliberarea sclavului, nu trebuie să fie confundat cu anii care îşi aveau împlinirea în anul sabatic. Anul eliberării sclavului urma după şase ani de robie şi putea sau nu să coincidă cu anul sabatic. Sclavia era o instituţie a ordinii sociale a vremii. Dar Dumnezeu a dat legi spre a ocroti pe sclavi în calitate de copii ai lui Dumnezeu, ca fraţi în comunitatea religioasă şi ca cetăţeni într-o ordine socială care avea ca ţintă oamenii liberi.

Deuteronom 15:13 13. Goală. Adică „cu mâna goală”. Rădăcina cuvântului tradus „goală” adesea înseamnă „în zadar” (Levitic 26,16.20). Aici se referă la efortul depus care nu aduce folos. A trimite un sclav eliberat să meargă fără mijloace necesare spre a începe o nouă viaţă, ca membru independent al societăţii, ar fi ca un gest făcut înzadar. Probabil că el avea să cadă iarăşi în robie. Vezi făgăduinţa lui Dumnezeu pentru cel credincios (Isaia 65,23; compară cu Geneza 31,42; Exod 3,21).

Deuteronom 15:14 14. Să-i dai. Literal, „aprovizionându-l cu lănţişor, să-l aprovizionezi cu un lănţişor”. Cuvântul tradus „aproviziona” este folosit despre „lănţişoarele de la gâtul cămilelor lor” (Judecători 8,26). Băştinaşii din Orient şi astăzi mai împodobesc cu lănţişoare cămilele lor. Vezi acelaşi cuvânt pentru „lanţ” în Proverbe 1,9; Cânt. cânt. 4,9; Psalmi 73,6. Stăpânului evreu îi era poruncit să „împodobească”, sau să echipeze un sclav

când părăsea slujba stăpânului său.

Binecuvântarea Domnului. Compară cu cap. 7,13; 12,15; 16,17. Stăpânul trebuia să dea dovadă de dărnicie faţă de sclavul lăsat slobod, în proporţie cu binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lui.

Deuteronom 15:15 15. Rob. Un argument puternic din experienţă, cel mai puternic motiv pentru generozitate (vezi Deutronom 16,12; 24,18.22; compară cu Matei 10,8; 18,23-35). Legile biblice referitoare la sclavie nu numai că uşurau soarta sclavului, ci până la urmă duceau la libertatea lui. Nici un israelit nu trebuia să fie ţinut în sclavie pentru totdeauna. Regulile acestea cuprindeau prevederi, (1) Sclavul israelit nu putea fi obligat să slujească mai mult de şase ani, iar în al şaptelea an trebuia să fie eliberat. (2) Tratamentul aspru din partea stăpânului era strict oprit (Levitic 25,39-43). (3) Dacă într-un moment de mânie stăpânul provoca serioasa vătămare corporală sclavului, acesta din urmă trebuia să fie eliberat (Exod 21,26). (4) Pedeapsa severă neraţională aplicată sclavului atrăgea pedeapsa legală pentru stăpân (Exod 21,20.21). (5) În timpul robiei, condiţiile slujbei trebuiau să fie atât de liberal administrate încât să fie posibil pentru rob să achiziţioneze proprietate sau suficiente mijloace spre a se elibera pe sine (Levitic 25,49). Efectul acestor principii avea să tindă neabătut spre a elimina neplăcuta şi nefericita soartă a sclavului. De fapt, soarta „sclavului” evreu cu greu putea fi recunoscută ca sclavie de către naţiunile din jurul lui Israel.

Deuteronom 15:16 16. Nu vreau să ies de la tine. Aici este cazul unui bărbat care a ajuns atât de ataşat de stăpânul său încât prefera să rămână (vezi Exod 21,5). Când un om refuza astfel să devină liber, el alegea în mod voluntar sclavia perpetuă. Prevederea aceasta, dacă era adusă la îndeplinire în conformitate cu regulile puse de Dumnezeu (vezi v.15), se putea dovedi o binecuvântare pentru indivizi neînstare să-şi administreze propriile treburi. Ei se puneau astfel în mod permanent sub ocrotirea unuia care putea să administreze treburile pentru ei şi care dovedise amabilă purtare de grijă faţă de sclavii lor. Aceleaşi prevederi care fuseseră aplicate unei robii vremelnice trebuiau să fie continuate.

Te iubeşte. Tratamentul generos şi plin de consideraţie câştigase inima omului. În sclavie el aflase suficientă măsură de libertate spre a-l satisface. Motivul pe care se întemeia dorinţa lui de a rămâne era iubirea.

Deuteronom 15:17 17. Să iei o sulă. Pentru amănunte vezi Exod 21,1-6. Prin acest simbol bărbatul era pentru totdeauna legat de un slujitor ascultător de familia stăpânului său.

Pentru totdeauna. Aceasta pare să se contrazică cu Exod 21,7, „ea să nu iasă cum ies robii”. Dar aici nu se spune că ea să nu iasă deloc, ci mai degrabă ca ea să nu fie eliberată pe aceeaşi bază ca robii. Condiţiile pentru eliberarea ei sunt arătate în Exod 21,8-11; compară cu Ieremia 34,9.

Deuteronom 15:18 18. Să nu-ţi pară rău. O referire la versetele 13, 14.

Face. Un om tocmit cu plată avea să câştige de două ori mai mult decât un sclav.

Te va binecuvânta. Dumnezeu este întotdeauna gata să dea binecuvântările Sale oamenilor, dar El poate face aşa numai pentru cei care preţuiesc îndeajuns iubirea Lui spre a-L iubi şi a-L asculta (1 Ioan 4,19; Ioan 14,15; 15,10). Dacă Dumnezeu ar face altfel şi ar binecuvânta pe cei care nu-i slujesc, i-ar încuraja să continue în neascultare.

Deuteronom 15:19 19. Întâi născut de parte bărbătească. Legea era dată la ieşirea din Egipt că orice întâi născut de parte bărbătească atât dintre oameni cât şi din animale aparţinea lui Dumnezeu (vezi Exod 13,12-15; Numeri 18,15-18).

Să închini Domnului. Aceasta nu contrazice Levitic 27,26, „nimeni nu va putea să închine Domnului

pe întâiul născut”. Aici înţelesul este că proprietarul trebuie să recunoască pe întâiul născut ca proprietate a lui Iehova, şi nu trebuie să fie folosit în nici o împrejurare pentru alt scop. Levitic 27,26 înseamnă că nici un om să nu ia ceea ce Domnul consideră deja ca fiind al Său – întâiul născut – şi să-l prezinte ca plată pentru o juruinţă personală.

Să nu munceşti. Întâii născuţi de parte bărbătească erau sfinţiţi lui Iehova. Ei nu trebuiau să fie puşi la muncă profană obişnuită, chiar dacă ei puteau rămâne în mod temporar în posesiunea omului. Întâii născuţi departe femeiască nu erau consacraţi Domnului, cum erau cei de parte bărbătească. Ei puteau fi aduşi ca jertfă de pace, cu participarea aducătorului la o masă ceremonială, dând o parte şi preoţilor. Aceasta este în armonie cu principiul zecimii a doua (cap. 14,23).

Să nu tunzi. Un întâi născut din turmă nu trebuia să fie tuns, pentru că el era consacrat pentru o folosire sfântă. Dumnezeu are în primul rând pretenţia asupra a tot ce avem, viaţa noastră, afecţiunile noastre,puterile noastre spirituale, mintale şi fizice, slujirea noastră, proprietatea noastră.

Deuteronom 15:20 20. În fiecare an. La cele trei mari ocazii festive, când toţi adulţii de parte bărbătească trebuiau să se prezinte înaintea Domnului la Ierusalim. La aceste ocazii întotdeauna se celebrau sărbători ceremoniale şi jertfe de pace.

Familia ta. Compară cu cap. 12,6-7.17.18.26; 14,23. Levitul şi străinul trebuiau să fie invitaţi să ia parte la aceste sărbători sfinte.

Deuteronom 15:21 21. Vreun cusur. Cusururile sunt enumerate în Levitic 22,21-24 (vezi Deutronom 17,1).

Şchiop. Cusurul acesta nu este menţionat în Levitic 22,21-24, ci în Maleahi 1,8 se menţionează jertfa unui animal şchiop ca „rea”.

Să nu-l aduci ca jertfă. Acesta nu era primit ca animal consacrat.

Deuteronom 15:22 22. În cetăţile tale. La acesta se lua parte acasă ca la o masă obişnuită. Alături probabil că luau parte la masă leviţii, străinii şi nevoiaşii.

Cel… necurat. Nu era cerută curăţirea ceremonială, ca atunci când era mâncat un animal de jertfă înaintea Domnului, pentru că aceasta era hrană obişnuită şi nu o jertfă sfinţită (vezi cap. 12,15.20).

Deuteronom 15:23 23. Sângele. Compară cu Deutronom 12,16.23.24; vezi Geneza 9,4.

Comentariile lui Ellen G. White

1,2 PP 532

6 MH 187

6-9 PP 533

7,8 MB 111; MH 186; PK 647

7-11 6T 270

10 MH 187

11 MH 186; PK 647; PP 533; 8T 134; WM 17

12-14 PP 532

21 CH 69; 1T 115, 195, 221; 3T 546

Deuteronom 16:1 1. Luna spicelor (luna lui Abib). Literal, „luna tinerelor spice de grâu” (Exod 9,31; Levitic 2,14). Această lună iudaică, numită mai târziu Nisan, se întindea între sfârşitul lui martie şi sfârşitul lui aprilie. Abib era numită de Dumnezeu ca prima lună a anului bisericesc israelit (Exod 12,2; compară cu 13,4; 34,18).

Paştelui. Din cele trei sărbători anuale poruncite, Paştele era prima (Exod 23,14-17). Ea se ţinea în Abib sau Nisan, pentru că aceasta era luna în care Dumnezeu a scos pe Israel din ţara Egiptului. Timp de şapte zile poporul mânca pâine nedospită, ca la plecarea lor grăbită din Egipt (vezi Exod 12,34). În casele lor nu trebuia să rămână deloc aluat, nici ceva din mielul pascal după prima noapte. După ce animalul pascal era mâncat, poporul se întorcea la corturile lui. Timp de şase zile mâncau pâine nedospită şi ţineau o adunare în a şaptea zi, care era respectată ca un Sabat (vezi şi Exod 12,1-28).

Noaptea. De fapt, când copii lui Israel au părăsit Egiptul era dimineaţa devreme (PP 281) (Exod 12,29-34). Porunca să se pregătească pentru plecare urgentă şi cererea lui Faraon ca ei să plece imediat fuseseră date cu o seară înainte (Exod 12,11.12.31-33).

Deuteronom 16:2 2. Să jertfeşti paştele. Animalul de jertfă pentru Paşti trebuia să fie un miel sau un ied (Exod 12,5). Să se observe că Exod 12,3-6 prescrie un animal de parte bărbătească de un an, miel sau ied, spre a fi consumat la o singură masă. Mai târziu a fost ales în mod neabătut mielul ca jertfă, mai degrabă decât iedul.

În locul. Locul în care ei trebuia să înjunghie Paştele era sanctuarul Domnului, o poruncă repetată mereu (cap. 16,2.6.7; compară cu v.11, 15, 16 pentru alte sărbători).

Deuteronom 16:3 3. Nu… pâine dospită. Pâinea dospită era interzisă la orice mâncare de jertfă (vezi Levitic 2,1), deoarece aluatul reprezintă fermentare şi decădere, şi deci stricăciune.

Şapte zile. Vezi Exod 12,15.18-20; 13,6.7; 23,15; Levitic 23,6.

Întristării. Cuvântul astfel tradus este dintr-o rădăcină care înseamnă „a fi aplecat”, „a fi dezamăgit”. Referirea se aici este la robia lui Israel din Egipt (Exod 3,7; 4,31).

În grabă. Expresia tradusă astfel este dintr-un cuvânt care înseamnă „a fi alarmat”, „a tremura”. Verbul arabic corespunzător înseamnă „a grăbi”, „a constrânge”, „a incita”. Înţelesul de aici este că Israel s-a grăbit să plece în mare grabă. Compară cu aceeaşi rădăcină redată ca „înspăimântaţi” (cap. 20,3). Compară cuExod 12,11.34.39, unde este spus că Israel n-a avut timp să pună aluat în plămădeala lor (vezi Isaia 52,12).

Să-ţi aduci aminte de ziua. Vezi Deutronom 4,9; Exod 13,8.

Deuteronom 16:4 4. Peste noapte. Vezi Exod 12,10; 34,25; Numeri 9,12 (compară cu Exod 23,18).

Deuteronom 16:5 5. Nu vei putea să jertfeşti. În viitor, jertfa nu putea fi făcută în nici o locuinţă sau loc particular, ci numai în locul arătat de Iehova (vezi cap. 12,5.11). Primul Paşti a fost mâncat în locuinţele oamenilor din Egipt, în ajunul fugii lor. Atunci nu exista sanctuar, nici loc de adunare sfântă unde ei puteau să se adune.

Deuteronom 16:6 6. Seara. Adică, între cele două seri (vezi Exod 12,6). După ce era adusă jertfa de seară, era înjunghiată jertfa de Paşti.

Pe vremea. Literal, „vremea hotărâtă” sau „locul adunării”. Compară cu „la vremea hotărâtă” (Exod 23,15; 34,18); „un loc hotărât” (Iosua 8,14). În aceste cazuri, referirea este la ceasul hotărât şi anume acela alExodului din Egipt.

Deuteronom 16:7 7. Să fierbi vita… şi s-o mănânci. Vezi Exod 12,8.9. Verbul tradus aici „fierbi” este redat „copt” (2 Samuel 13,8) şi de două ori „fiert” (Deutronom 16,7; 2 Cronici 35,13), dar în toate celelalte cazuri de gătire este tradus „fiert”. După cum s-ar părea, însemnătatea rădăcinii lui era „a coace”, ca în „secerişul este copt” (Ioel 3,13) şi „struguri copţi” (Geneza 40,10). Deoarece în toate cazurile ideea este aceea a coacerii sau a aducerii la punctul deplinei pregătiri prin căldură, aici „fript” ar putea fi mai potrivit. Compară cu expresia „fript la foc” (Exod 12,9) şi raportul de mai târziu despre Paşti care contrastează mielul fript cu alte jertfe, care erau fierte (2 Cronici 35,13).

Corturile. Aici cu înţelesul de „cămine”. Acest obicei a rămas chiar şi după ce Israel n-a mai peregrinat ci a devenit o naţiune stabilă în Palestina, cu locuinţe permanente (vezi Judecători 7,8; 2 Samuel 19,8; 1 Regi 12,16). Ei trebuiau să rămână peste noapte în locul în care mâncaseră Paştele. Dimineaţa, cei care se uniseră cu alte familii la mielul pascal, puteau să se întoarcă la casele lor (vezi Exod 12,4).

Deuteronom 16:8 8. A şaptea zi. Sărbătoarea ţinea şapte zile, cât ţinea şi mâncarea de pâine nedospită (Exod 12,15; 13,6; Levitic 23,6; Numeri 28,17). Declaraţia făcută aici trebuie să fi însemnat că după ce s-a mâncat pâinea nedospită timp de şase zile, copiii lui Israel trebuiau să ţină „o adunare de sărbătoare”, în timp ce continuau sămănânce pâine nedospită.

O adunare de sărbătoare. Cuvântul tradus astfel este dintr-un verb care înseamnă „a reţine”, „a îngrădi”, „a închide”, mai ales pentru scopuri religioase (vezi Levitic 23,36; Numeri 29,35; 2 Cronici 7,9; Neemia 8,18, cu referire la sărbătoarea corturilor; compară cu Amos 5,21).

Să nu faci nici o lucrare. Adică, ei nu trebuiau să facă nici o lucrare obişnuită (Numeri 28,25; comparăcu „lucrarea” din 2 Regi 22,5.9).

Deuteronom 16:9 9. Şapte săptămâni. Vezi Levitic 23,15. Această expresie dă sărbătorii numele de „sărbătoarea săptămânilor” (vezi Deutronom 16,10). La iudeii din răspândiri aceasta a fost numită mai târziu „Cincizecime” (Fapte 2,1).

Să numeri. Aceste şapte săptămâni începeau pe timpul seceratului de orz (vezi Iosua 3,15; 5,10; vezi şi Levitic 23,15).

Deuteronom 16:10 10. Sărbătoarea. De la chag, un cuvânt care înseamnă mai mult decât „sărbătoare”. El cuprinde ideea de pelerinaj religios şi este, de fapt, deviat dintr-un verb care înseamnă „a face un pelerinaj”, „a întreprinde o călătorie către un obiect de închinare”. Cuvântul arab haj descrie pelerinajul sacru al musulmanilor la Mecca.

Sărbătoarea săptămânilor. Acestei sărbători îi mai sunt date şi numele de „sărbătoarea secerişului” şi „ziua celor dintâi roade” (vezi Exod 23,16; 34,22; Numeri 28,26).

Să aduci tribut (engleză). Cuvântul astfel tradus nu se mai află în nici un alt loc din Vechiul Testament. Echivalentul aramaic al cuvântului înseamnă „suficienţă”. Ideea poate să fie a unui dar proporţional cu poziţia şi mijloacele vieţii unui om. Derivarea cuvântului este obscură.

Binecuvântarea. Vezi versetul 17.

Deuteronom 16:11 11. Să te bucuri. Trebuia să fie arătat un spirit generos faţă de cei în nevoie (cap. 12,7.12.18; 14,29).

Aceasta avea să aducă bucurie pentru cel ce dăruia şi pentru cel ce primea.

Deuteronom 16:12 12. Rob. Vezi cap. 15,15.

Deuteronom 16:13 13. Sărbătoarea corturilor. Ultima sărbătoare anuală iudaică. Era poruncit ca toţi bărbaţii să fie prezenţi în fiecare an (vezi versetul 16). Cuvântul „corturi” este tradus din cuvântul pentru „colibe” (Geneza 33,17). Verbul înseamnă „a împleti împreună”, „a acoperi”. Substantivul derivat este, atunci, un „acoperiş” sau „colibă” de ramuri împletite şi întreţesute pentru a forma un acoperământ vremelnic şi totuşi adecvat. Sărbătoarea corturilor era ţinută la sfârşitul secerişului când cerealele şi strugurii din vii fuseseră adunaţi şi prelucraţi.

Deuteronom 16:14 14. Să te bucuri. Sfârşitul sezonului culesului de struguri avea să fie un timp de veselie (vezi Isaia 16,10). Secerişul grâului fusese adunat aproximativ cu patru luni mai devreme; culesul strugurilor venea prin septembrie sau octombrie.

Deuteronom 16:15 15. Sărbătoarea. Notează diferitele daruri oferite pentru această perioadă (Numeri 29,12-35). În Levitic 23,36; Numeri 29,35 se vorbeşte despre o zi, a opta.

Deuteronom 16:16 16. De trei ori. Vezi Exod 23,14-17; vezi şi Exod 34,18,22,23. Observă că Exod 34,24 adaugă făgăduinţa că Domnul ca păstra ţara neatinsă în timpul absenţei poporului din casele lor. Expresia „înaintea Domnului” literal se citeşte „în faţa lui Iehova” care înseamnă acces în prezenţa Lui. Notează aceeaşi expresiefolosită despre o întâlnire regală faţă către faţă (2 Samuel 3,13; 14,28.32; 2 Regi 25,19; Estera 1,14). Psalmistul vorbeşte despre extazul credinciosului la privirea feţei lui Dumnezeu (Psalmi 17,15).

Goale. Adică, „cu mâna goală” (RSV). Poporul trebuia să apară în faţa lui Iehova cu astfel de daruri care să fie vrednice de binecuvântările primite la secerişurile lor (vezi Exod 23,15; 34,20). Vezi versetul 10.

Deuteronom 16:17 17. Să dea ce va putea. Literal, „conform cu darurile mâinii lui”. Deşi el trebuia să dea cu mână largă, după binecuvântările primite, el nu trebuia să dea până la măsura de a se împovăra pe sine şi de a crea greutăţipentru familia sa.

Deuteronom 16:18 18. Să pui. Literal, „numeşte pentru tine”. Compară cu numirea de către Moise de judecători pentru a aplana disputele dintre oameni (Exod 18,21-26; Deutronom 1,12-18).

În toate cetăţile. Sau, „în toate cetăţile tale” (RSV). Aceasta se referă la numirea de judecători locali. Procedura juridică a fost mai târziu amplificată prin numirea de preoţi ca şi curte de recurs (cap. 17,8,9).

Judece… cu dreptate. Literal, „judecăţile dreptăţii” (vezi cap. 1,16).

Deuteronom 16:19 19. Să n-atingi nici un drept. Vezi Exod 23,6,8 (compară cu Deutronom 24,17; 27,19; 1 Samuel 8,3; Isaia 10,1,2).

Să nu cauţi la faţa oamenilor. Literal, „să nu recunoşti feţe” (vezi Exod 23,1-3; Levitic 19,15; Psalmi 82,1-5).

Daruri. Mai ales, mită (vezi Exod 23,8; 1 Samuel 8,3; Iov 15,34; Psalmi 26,10).

Deuteronom 16:20

20. Cu scumpătate dreptatea. Literal, „dreptate, dreptate”, o formă iudaică caracteristică de afirmare accentuată a chestiunii.

Să urmezi. Adică, ca şi cum ai urmări-o (Geneza 35,5; Levitic 26,7; 2 Samuel 2,19).

Deuteronom 16:21 21. Lemn. Ebraicul aşerim. Cuvântul este folosit de mai mult de 30 de ori în Vechiul Testament şi în mod constant este redat prin „crâng” în KJV. Cuvântul este întotdeauna folosit în legătură cu idoli (vezi Exod34,13). Ar trebui tradus „copaci sacri”, sau „stâlpi de lemn”. Aceştia erau dedicaţi zeiţei păgâne Ashera, în timp ce stâlpii de piatră erau obiecte de închinare consacrate lui Baal.

Deuteronom 16:22 22. Stâlpi. Literal, „stâlp”. Astfel de „stâlpi” au fost ridicaţi de păgâni ca obiecte de închinare (vezi Geneza 28,18). Acelaşi cuvânt apare în Exod 23,24; 34,13; Levitic 26,1; etc.. De obicei aceşti „stâlpi” erau de piatră şi erau dedicaţi închinării idolatre, mai ales lui Baal. În multe cazuri ei erau în legătură cu închinarea perversă sau desfrânată. Din contră, Iacov a ridicat un stâlp de aducere aminte a vizitei făcută lui de către Dumnezeu (Geneza 28,18,22; 31,13; 35,14).

Comentariile lui Ellen G. White

11-14 PP 530

16,17 3T 395

17 CS 73

Deuteronom 17:1 1. Cusur. O jertfă desăvârşită n-ar fi simbolizat cum se cuvine pe Hristos (vezi 1 Petru 1,19). Legea cu privire la desăvârşirea cerută pentru animalele de jertfă este dată în mod amănunţit în Levitic 22,17-25. Vezi şi Maleahi 1,7-12, unde profetul se plânge de nedesăvârşirea jertfelor aduse în înţelegere cu o preoţie coruptă. Orice mai puţin decât ceea ce este cel mai bun este nevrednic spre a fi pus în serviciul lui Dumnezeu.Dumnezeu are drept la ceea ce este mai bun din ce este al omului, şi a reţine aceasta înseamnă a arăta dispreţ faţă de El. Este îngâmfare a oferi lui Dumnezeu ceea ce este de mică valoare, sau ceea ce ne costă puţin, ori nimic.

Meteahnă. Literal, „ceva rău”. Aceasta explică propoziţia de mai înainte, care se referă la boala unui animal

Deuteronom 17:3 3. Oştirea cerurilor. Primitivă şi în multe feluri cea mai rea formă de idolatrie era închinarea la corpurile cereşti (vezi Deutronom 4,19; Iov 31,26.27).

N-am poruncit. Mai degrabă „oprit” (RVS).

Deuteronom 17:4 4. Lucrul aceasta. Disciplina bisericească trebuie să fie întemeiată pe siguranţă, nu pe zvonuri. Cele din auzite nu trebuiau să fie primite ca dovadă. Dacă cineva îşi permite să facă o învinuire, lui trebuie să i se ceară să aducă dovada concludentă despre aceasta înainte de a se trece la acţiune (vezi v.6).

Deuteronom 17:5 5. Porţile. Vezi cap. 16,18. Pentru „porţi” care înseamnă edificiu de intrare în cetate. Aici, încăperi clădite anume în care luau loc în mod oficial bătrâni, judecători şi regele (vezi Geneza 19,1).

Ucizi cu pietre. Vezi Levitic 24,14; Numeri 15,36; Deutronom 22,24; Fapte 7,58.59.

Deuteronom 17:6

6. Martori. O persoană nu trebuia să fie condamnată pe mărturia unui singur martor (Numeri 35,30), ca nu cumva hotărârea să fie influenţată de ciudă sau dorinţă de răzbunare.

Deuteronom 17:7 7. Mâna. Vezi cap. 13,9. Aceasta pune o mare răspundere asupra martorilor. Păcatul vinovăţiei sângelui avea să rămână asupra aceluia care depunea mărturie falsă, pentru că el avea să devină executorul principal. Această lege tindea să cultive credincioşie faţă de adevăr în rândul martorilor, precum şi grija în prezentarea de acuzaţii.

Deuteronom 17:8 8. Prea greu. Adică, pentru instanţele de judecată locale, care urmau să fie înfiinţate în toate cetăţile lor (cap. 16,18). În ebraică textul literal este „prea surprinzător”, „care depăşeşte” sau „neobişnuit”. Acelaşi cuvânt apare în 2 Samuel 1,26; PSALMI 118,23; Proverbe 30,18; Mica 7,15. Referirea este la vreo parte din lege care nu era clară pentru judecătorii locali.

La un omor. Adică, vărsarea de sânge care a dat naştere la moarte – era accidentală, premeditată, o crimă cu voia? (vezi Exod 21,12-14). Hotărârea într-un astfel de caz avea să determine dacă acuzatul să fie admis sau nu într-o cetate de scăpare.

Neînţelegere. O referire la procese civile, privind proprietatea personală, datorii şi cazuri de pierdere personală şi prejudiciu.

Prilej de ceartă. Cazuri care nu puteau fi rezolvate la instanţele inferioare şi, de aceea, aveau să fie transferate instanţelor de judecată levitice.

Deuteronom 17:9 9. Preoţi. Compară cu cap. 19,17; 21,5. Regele (2 Samuel 14,3; 15,2) sau vreo persoană numită de el (2 Samuel 15,3) putea activa ca judecător. Preoţii erau administratorii legii (Maleahi 2,7), şi regele şi cei numiţi de el, executorii ei.

Deuteronom 17:10 10. Cum îţi vor spune. Literal, „conform cu gura (porunca) cuvântului” (ca în Geneza 45,21).

Ei. Adică judecătorii.

Deuteronom 17:11 11. După Legea. Literal „după gura instrucţiunii divine”, „gură” care din nou înseamnă „poruncă”, ca în v.10. Cuvântul tradus „Lege” înseamnă directive divine („instrucţiuni” RSV), în acest caz cu privire la deciziile luate în cazuri de procese civile (vezi cap. 33,10).

Să nu te abaţi. Literal, „să nu te abaţi pe-alături” (Exod 32,8; Judecători 2,17; Proverbe 13,14).

Deuteronom 17:12 12. Din mândrie. Rădăcina cuvântului tradus astfel înseamnă „a fierbe”, „a activa în mod răzvrătit”, şi substantivul ebraic derivat, ca aici, „insolenţă”, „mândrie”, „înfumurare” (vezi Deutronom 18,22; 1 Samuel 17,28; Ieremia 49,16).

Deuteronom 17:13 13. Să audă şi să se teamă. Procedura schiţată avea de gând să înveţe poporul să respecte cum se cuvine autoritatea stabilită. În schimb, aceasta avea să întipărească respectul datorat autorităţilor divine şi instrucţiunilor date prin uneltele alese.

Deuteronom 17:14 14. Un împărat. Adevăratul conducător sau comandant al poporului era Hristos (Isaia 55,1.4). În experienţa lui Israel a sosit timpul când Israel a simţit nevoia imperativă de a avea un împărat pământesc ca popoarele păgâne din jur (1 Samuel 8,5; 12,12). Dar sub teocraţie, adevăratul lor împărat era Dumnezeu

(Psalmi 5,2; 10,16; 29,10; 44,4; 68,24; Ţefania 3,15).

Deuteronom 17:15 15. Va alege Domnul. Alegerea unui împărat peste poporul lui Dumnezeu nu trebuia să fie lăsată la buna plăcere a omului. Vezi cuvintele profetului Samuel către Saul (1 Samuel 10,1.19.22.24). Părerea Domnului se vede în cuvintele lui David cu privire la urmaşul său (1 Cronici 28,5; 29,1).

Din mijlocul fraţilor tăi. Bărbatul care urma să fie ales trebuia să fie un iudeu. Poporul putea dori să stăpânească un străin peste ei.

Deuteronom 17:16 16. Să n-aibă mulţi cai. Solomon n-a ţinut seama de porunca aceasta (1 Regi 4,26). Dependenţa de cavalerie arăta spre lipsa de credinţă în puterea lui Dumnezeu de a păzi pe poporul Său. De obicei aceasta era însoţită de răzvrătire sau păcat.

Întoarcă... în Egipt. Egiptul era recunoscut ca o sursă de aprovizionare pentru cai (1 Regi 10,28.29). Porunca însemna că nu trebuiau să fie trimişi agenţi în Egipt să cumpere cai. Aici Solomon a făcut din nou o mare greşeală. De fapt, topografia Palestinei, fiind muntoasă, nu se preta uşor la mişcări de mari corpuri de călăreţi. De aceea a înfiinţa o mare forţă de cavalerie avea să însemne alianţe cu naţiuni îndepărtate şi reflecta dorinţa de a cuceri teritorii învecinate.

Deuteronom 17:17 17. Mare număr de neveste. David a călcat porunca aceasta (2 Samuel 5,13), dar Solomon a călcat-o şi mai mult (1 Regi 11,3). Multe din legăturile de căsătorie pe care le-a încheiat acesta din urmă erau, după cât se pare, motivate de interese politice (1 Regi 11,1.3).

Argint şi aur. Bogăţia nu este rea în sine. Totuşi ea se poate dovedi o cursă când ia locul lui Dumnezeu în inima şi viaţa omului. Viaţa particulară şi publică a împăratului era limitată de condiţii hotărâte. Lucrurile pentru care împăratul trebuia să fie demn sunt redate în versetele următoare.

Deuteronom 17:18 18. O copie. Literal, „scrie-i lui însuşi un duplicat”. O mare distincţie care trebuia să deosebească pe conducătorul lui Israel era devoţiunea lui din inimă faţă de perceptele divine (vezi Iosua 8,32). Făcând o astfelde „copie” avea demonstreze credinţa lui în Cuvântul inspirat, şi hotărârea sa de a se conduce după el. Aceasta avea să întărească încrederea poporului că împăratul lor pământesc era smerit în supunerea faţă de Împăratul împăraţilor.

Deuteronom 17:19 19. S-o citească. Pe monarh trebuia să-l caracterizeze studierea şi meditaţia asupra Cuvântului lui Dumnezeu (vezi Iosua 1,8; Psalmi 1,2; 119,1.2.9.15.16.36).

Deuteronom 17:20 20. Să se teamă. Vezi cap. 8,2.14. Omul are nevoie de harul lui Dumnezeu spre a evita să devină îngâmfat. Nu este uşor pentru un împărat sau alt conducător să creadă despre sine că este servul poporului său.

Să aibă multe zile. Vezi cap. 4,26.40. Numai un om convertit cu adevărat ar putea să-şi ordoneze viaţa în conformitate cu obligaţiile schiţate pentru un monarh în acest capitol. Călăuzit de instrucţiunile divine raportate în cartea legii, el avea să devină un model pentru poporul său, o copie vie a voinţei lui Dumnezeu pentru oameni.

Comentariile lui Ellen G. White

16,17 PK 56

17-20 PK 52

Deuteronom 18:1 1. Toată seminţia lui Levi. Mai bine, „adică seminţia lui Levi”.

Nici moştenire. Declarat mai înainte în Numeri 18,20 şi Deutronom 10,9. Comentatorii iudei referă aceasta la preoţii care puteau să slujească la slujbele sfinte, şi la cei din seminţia lui Levi care nu puteau sluji din cauza defectelor fizice. Deşi nu puteau sluji, aveau şi ei parte la întreţinerea asigurată pentru preoţie.

Jertfele. Arderile de tot aparţineau lui Iehova şi nu erau incluse în moştenirea preoţilor. Dar o parte din toate celelalte jertfe era a lor (Numeri 18,9-11.18.19).

Darurile. Adică moştenirea lui Iehova, în a cărui prezenţă vorbea Moise şi care rezervase anumite animale de jertfă pe Sine (vezi Numeri 18,8.9.12-15).

Deuteronom 18:2 2. Moştenirea lor. Domnul era „moştenirea” întregii seminţii a lui Levi (vezi Numeri 18,20; Iosua 13,14.33; 18,7; Ezechiel 44,28). Din „moştenirea” repartizată pentru celelalte seminţii fiecare familie trebuia să se aprovizioneze pentru nevoile vremelnice. Levi nu avea o astfel de „moştenire”; în schimb, însuşi Domnulse va îngriji de ei.

Deuteronom 18:3 3. O jertfă. În mod deosebit, o jertfă de mulţumire (Levitic 17,5.8; Numeri 15,3).

Spata. Amintită împreună cu pieptul în Levitic 7,32-34.

Fălcile şi pântecele. Neamintite mai înainte, astfel că probabil că au fost adăugate pe vremea aceasta. „Pântecele” este stomacul aspru al animalului rumegător, în care este completat procesul digestiv. Părţile dateaici sunt ca adaos la pieptul de legănat şi piciorul ca dar de ridicat din jertfa de mulţumire, despre care se vorbeşte în Levitic 7,14.15.23.30.31; Numeri 18,11; compară cu 1 Samuel 2,12-17.

Deuteronom 18:4 4. Lâna. Acesta este singurul loc în care este amintită lâna ca parte a „moştenirii” leviţilor.

Deuteronom 18:5 5. Dintre toate seminţiile. Vezi Deutronom 21,5; 1 Samuel 2,28.

Deuteronom 18:6 6. Când va pleca. Preoţii şi leviţii au primit 48 de cetăţi în Israel (Numeri 35,7). Mulţi aveau să locuiască departe de sanctuar, dar ori de câte ori veneau, lor trebuia să li se acorde privilegiul slujirii conform cu slujba de familie repartizată lor. Preoţia nu fusese încă împărţită în cete (1 Cronici 23,6; 24,1; 2 Cronici 8,14).

Să se ducă. Adică, cu intenţia de a sluji la sanctuar.

În locul. Sanctuarul, locaşul Lui de locuit (vezi cap. 12,5).

Deuteronom 18:7 7. Face slujbă. Adică, a fi prezent la altar şi a îndeplini diferite slujbe ale sanctuarului. Deşi levit din altă parte a ţării, el trebuia să fie primit şi trebuia să-i fie îngăduit să participe la slujbele preoţeşti în mod egal cu leviţii din localitate.

Deuteronom 18:8 8. O parte la fel. El trebuia să aibă parte egală din toate veniturile primite.

Averii lui. Ceea ce era a lui din darurile pe care le aducea poporul, el putea să le păstreze pentru sine. Preoţii erau liberi să cumpere şi să vândă averea (1 Regi 2,26; Ieremia 32,7.8). Moştenind averea tatălui său,

un fiu nu avea să fie obligat s-o împartă cu alţi preoţi la Ierusalim (vezi Levitic 25,33).

Deuteronom 18:9 9. Urâciunile. O poruncă des repetată (vezi cap. 13,14).

Deuteronom 18:10 10. Să treacă pe fiul său. Mai de grabă, „arde pe fiul lui” (RSV). Vezi Levitic 18,21; 20,2-5. Aceasta era una din urâciunile la care se face referire în Deutronom 12,31. În vremurile de mai târziu era practicată pescară largă în Israel (2 Regi 16,3; 21,6; Ieremia 32,35). Închinarea la Moloh dădea naştere la copii nelegitimi, ţi apoi îi ardea – ambele fapte fiind considerate cele mai plăcute pentru el. Încă din vremurile străvechi focul afost adorat şi cinstit de către popoarele păgâne ca zeu. Închinarea la foc supravieţuieşte astăzi în Persia.

Meşteşug de ghicitor. Literal, „ghicitorul care practică ghicirea”. După cât se pare folosită în legătură cu ceremonia focului (2 Cronici 33,6; Ezechiel 20,31). Aceasta se crede că se făcea prin tragere la sorţi, care consta din săgeţi fără vârf (vezi Ezechiel 21,21).

Cititor în stele. Literal, „un observator al norilor”. „Cititorul în stele” putea deci să fie unul care făcea preziceri întemeiate pe studiul norilor (vezi şi Levitic 19,26; 2 Regi 21,6; 2 Cronici 33,6).

Vestitor al viitorului. Literal, „şoptitor” sau „fluierător” de la o rădăcină care înseamnă „a fluiera”. Forma substantivală derivată care înseamnă „şarpe” este folosită de 31 de ori în Vechiul Testament (Geneza 3,1; Mica 7,17; etc.). Probabil că aceasta este o referire la practicile spiritismului.

Vrăjitor. Vezi 2 Cronici 33,6. Un alt substantiv din aceeaşi rădăcină este „vrăjitorie” (vezi 2 Regi 9,22; Mica 5,12; Naum 3,4).

Deuteronom 18:11 11. Descântător. Literal, „unul care întreabă despre un ob”, un „medium” (RSV). Un ob este pielea unei oi sau a unei capre, folosită de obicei ca o recipient de apă de oamenii care aprovizionau satele cu apă dela o fântână sau izvor (vezi Levitic 19,31). Referirea de aici poate fi la sunetul gol produs de o astfel de piele uscată, şi astfel să se referă la şoptirea, ciripirea şi murmurarea unui spirit familiar, care a câştigat control asupra „celui care întreabă” sau mediumului. Aceasta mai poate cuprinde şi ventrilogismul, practicat în vechime de o preoţie decăzută pentru a-i înşela pe oameni. Pentru folosirea acestui cuvânt cu referire la o sticlă de piele vezi Iov 32,19. În literatura ugaritică, descoperită recent la Ras Şamra (vezi pag. 128) cuvântul ob înseamnă mai ales „spirit plecat”.

Dau cu ghiocul. Literal, „un cunoscător”, de la verbul „a şti”. Aici el se referă la cei care pretind că auînţelepciune din alte izvoare decât cele umane.

Întrebe pe morţi. Literal, „unul care consultă morţii”. Se pare a fi o diferenţă mică sau nici una între cel care „întreabă morţii” şi cel care întreabă pe cei ce „cheamă duhurile”.

Deuteronom 18:13 13. În totul totului tot. Acelaşi cuvânt ebraic este tradus aici în diferite feluri. Verbul înseamnă „a fi complet”, „a fi sfârşit”. Adjectivul, folosit şi aici, este diferit redat ca „fără cusur” (Exod 12,5), „întregi” (Levitic 23,15), „fără pată” (Numeri 19,2), „cu toată curăţia” (Judecători 9,16), „fără vină” (2 Samuel 22,24),„fără prihană” (Psalmi 119,1).

Deuteronom 18:14 14. Citesc în stele. Cuvântul tradus astfel este dintr-o rădăcină care înseamnă „a practica ghicirea”. Sensul original al substantivului se poate referi la zumzetul insectelor, la foşnetul frunzelor, ca în rădăcina arabă înrudită. În acest caz, cuvântul s-ar referi la cei care pretind a fi în stare să interpreteze diferite sunete misterioase ale naturii şi să comunice cu lumea ne-umană.

Ghicitori. Vezi versetul 10.

Îngăduie. Literal, „dă”, „acordă”. Astfel de practici ca acele despre care se vorbeşte aici nu erau în armonie cu voia lui Dumnezeu.

Deuteronom 18:15 15. Un prooroc. „Şi tot ce a fost scris mai dinainte, a fost scris pentru învăţătura noastră”, pentru ca, prin ele, „să avem nădejde” (Romani 15,4). Dar nu trebuie să uităm că deşi „aceste lucruri... au fost scrise pentru învăţătura noastră”, ele „s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde” (1 Corinteni 10,11). Multe din afirmaţiile profetice, evenimente istorice şi simboluri care arătau în mod clar înainte spre Mesia aveau de asemenea o însemnătate imediată pentru cei care le auzeau şi erau martori la ele. Solii profetice adresate poporului lui Israel au apărut în legătură cu împrejurări istorice care au ieşit la iveală şi au fost poruncite de Dumnezeu pentru a face faţă nevoilor poporului Său pe vremea când au fost date. Prezicerile profeţilor Vechiului Testament pot fi împărţite în următoarele patru categorii:

1. Cele care au apărut au fost în legătură numai cu situaţia istorică imediată, sau cu evenimente care se împlineau în curând. Astfel a fost interpretată profeţia lui Ieremia despre jugurile de lemn şi de fier (cap. 28), cumpărarea simbolică a ogorului aproape de Anatot (cap. 32) şi prezicerea lui cu privire la moartea lui Hanania (cap. 28,15-17). Tot aşa, Ezechiel a asediat simbolic Ierusalimul pe o cărămidă de piatră din Tel-Abib (cap. 4 şi 5), Amos a denunţat naţiunile vecine ale lui Israel (cap. 1 şi 2) şi Naum a prezis căderea Ninivei (cap. 2 şi 3).

2. Cele care arătau înainte în mod evident şi exclusiv spre evenimente în legătură cu venirea lui Mesia,precum ar fi declaraţiile profetice din Isaia 9,6.7; 40,3-5; 53; 61,1-3; Daniel 9; Zaharia 9,9; 13,1.6.7.

3. Acele profeţii din cartea lui Daniel care se ocupă în primul rând cu evenimente istorice ale viitoruluiîndepărtat, era creştină şi timpul sfârşitului, după cum este în mod specific spus în profeţiile însuşi (Daniel 2,44; 7,27; 8,14; 10,14; 11,40; 12,4).

4. Acele profeţii care au o aplicare dublă – în primul rând la o situaţie istorică, locală; în al doilea rândla Mesia şi Împărăţia Lui. Profeţiile din aceasta a patra categorie sunt probabil cele mai mult greşit înţelese şi astfel greşit aplicate. Adesea aceasta se întâmplă din cauză că nu se înţelege că anumite profeţii au un aspect dublu.

Scripturile abundă de profeţii care au o aplicaţie dublă. Făgăduinţa către Avraam despre „sămânţă” (Geneza 12,7; 13,15; 22,18) care arată clar înainte spre Hristos (Matei 1,1; Galateni 3,16), dar a avut o împlinire reală şi adevărată şi în naşterea lui Isaac (Geneza 13,16; 15,4.5.13; 17,7.16.19-21; 18,10; 21,1,3). De fapt, prima împlinire în Isaac a fost un semn pregătitor pentru ultima împlinire în Hristos. O făgăduinţă asemănătoare făcută lui David a fost în mod evident o profeţie cu privire la Hristos (2 Samuel 7,12.13; Matei 1,1; Fapte 2,30) totuşi ea s-a aplicat şi la naşterea lui Solomon (1 Regi 8,20). Când Moise era gata să încheie însărcinarea lui de conducător şi când poporul se întreba cine îi va lua locul, el a făcut prezicerea inspirată, „Domnul, Dumnezeul tău îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un prooroc ca mine” (Deutronom 18,15). Contextul arată clar că făgăduinţa aceasta şi-a avut aplicaţie imediată la conducerea profetică a lui Israel în anii care au urmat după moartea lui Moise (Deutronom 18,18; compară cu Exod 20,19; Deutronom 5,25-27; vezi şi Numeri 27,18-23; Deutronom 34,9.10; Osea 12,10.13), totuşi Inspiraţia declară că „în Israel nu s-a mai ridicat prooroc ca Moise (Deutronom 34,10; compară cu Numeri 12,6-8). Numai Hristos a putut împlini pe deplin condiţiile puse în prezicerea lui Moise (vezi Ioan 1,21; 6,14; 7,40).

Tot în felul acesta era mielul pascal, care mai întâi era pentru eliberarea literală, istorică, a lui Israel din Egipt, şi mai târziu pentru eliberarea spirituală a poporului lui Dumnezeu din păcat prin Mesia (1 Corinteni 5,7). Stânca lovită în pustie a dat apă, literal, unui popor însetat, şi prin urmare a devenit un simbol al Stâncii, Isus Hristos, care avea să ofere apa vieţii fără bani tuturor oamenilor (Ioan 4,10; 7,37; 1 Corinteni 10,4). În acelaşi fel, mana care a căzut din cer a fost pâinea spre a satisface foamea lui Israel, dar Isus a declarat mult mai târziu că El era „adevărata pâine din cer” (Ioan 6,31-33). Marele preot Iosua a fost încoronat cu coroane literale ca anticipare profetică a încoronării lui Hristos ca preot şi Împărat (Zaharia 6,9-13; 9,9).

Referindu-se la eliberarea lui Israel din robie, Osea a vorbit despre Dumnezeu chemându-şi „fiul din

Egipt” (Osea 11,1), totuşi Matei vede în cuvintele lui Osea o profeţie despre Hristos (Matei 2,15). Referirea lui Ieremia, „Rahela îşi plânge copii” (Ieremia 31,10.11.15.16.20), la început s-a aplicat la captivitatea babiloniană, după cum se vede clar din context, dar evanghelistul o găseşte profetică despre uciderea copiilor de către Irod în Betleem (Matei 2,18). Isaia zugrăveşte în mod viu starea spirituală a lui Israel din zilele lui (Isaia 6,9.10; 29,13), dar Hristos declară profetice aceste cuvinte despre generaţia Sa (Matei 13,14.15; 15,7-9), zicând „bine a proorocit profetul Isaia despre voi”. Exegeza lui Pavel despre evenimentele istorice şi spusele profetice raportate în Vechiul Testament (vezi Fapte 13,32.33; 2 Corinteni 2,15; Galateni 3,13.16; 4,22-31; 1 Timotei 5,17.18; Evrei 1,5-8; 10,5). Astfel scriitorii Noului Testament în mod constant au dezvăluit, au explicat şi au interpretat spusele profetice ale Vechiului Testament.

Acestea şi multe alte ilustraţii care ar putea fi date dovedesc în mod evident că declaraţiile biblice văzute mai târziu a fi profetice despre Hristos, adesea au fost întru totul de însemnătate literala şi mai mult imediată pentru oamenii care le-au auzit de prima dată şi au fost martorii oculari ai evenimentelor descrise. Vederea lor întunecată poate, într-adevăr, să fi restrâns declaraţiile inspirate la propriile lor zile. Dar mai târziu, sfinţii profeţi călăuziţi de inspiraţie au văzut chiar în acele declaraţii o altă însemnătate profetică (Luca 24,25-27.32; Ioan 16,13; 1 Petru 1,10-12). Adesea numai datorită faptului că atunci când Hristos sau Duhul Sfânt „le-a deschis mintea”, bărbaţii vremurilor creştine au început „să înţeleagă Scripturile” (Vechiul Testament) în împlinirea lor (Luca 24,45). Mai înainte, întocmai ca şi compatrioţii lor necredincioşi, au trecut cu vederea multe profeţii care arătau spre prima venire, şi au aplicat greşit altele care se refereau exclusiv la cea de a doua venire (DA 30,777). Este evident, de altfel, că anumite profeţii ale Vechiului Testament care arată spre înainte, spre venirea lui Mesia şi întemeierea Împărăţiei Lui se aplică în parte la prima venire şi în parte la cea de a doua. Astfel, în prima Sa predică la Nazaret, Hristos a citat pe Isaia 61,1-3 ca fiind împlinită „astăzi” (Luca 4,16-21), totuşi a omis în mod semnificativ referirea la „o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru” (Isaia 61,2), pentru simplul motiv că „ziua de răzbunare” vine numai la cea de a doua venire. Lucrarea hotărâtă a lui Ilie, de întoarcere a inimilor lui Israel spre Tatăl lor ceresc (1 Regi 18,36-40) este folosită de profeţii de mai târziu ca un simbol al lucrării lui Ioan Botezătorul (Isaia 40,3; Maleahi 3,1; 4,5.6; Ioan 1,23; Matei 11,9-17; 17,10-13; Marcu 9,11-13; Luca 7,24-27). Dar prezicerea despre apariţia lui Ilie „înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată” (Maleahi 4,5) are să fie din nou împlinită în zilele noastre (3T 62). La ziua Cinzecimii, Petru a arătat spre Ioel ca fiind împlinit în acea zi (Fapte 2,16-21); dar cuvintele lui Ioel urmează să-şi găsească o a doua împlinire în zilele noastre (EW 142; AA 54,55). Tot aşa, anumite preziceri din Matei 24 arătau atât spre distrugerea Ierusalimului în anul 70 d.H., cât şi spre sfârşitul timpului (DA 628; GC 22,25).

Întrebarea care se naşte în mod firesc este: Cum putem şti când un eveniment istoric special poate fi văzut, pe drept cuvânt, ca având încă o aplicaţie într-un eveniment de mai târziu, sau o declaraţie profetică, caavând o aplicaţie dublă? Răspunsul este: Când un scriitor inspirat face o astfel de aplicare a ei. A trece dincolode ceea ce este arătat în mod clar de Inspiraţie, înseamnă a intra în domeniul părerii personale. Într-o perioadăîn care suflă orice vânt de învăţătură, este bine să fim siguri că înţelegerea Scripturii se întemeiază pe un hotărât „aşa zice Domnul” (vezi Deutronom 29,29; Isaia 50,11; Ieremia 2,13; Matei 7,24-28; 1 Corinteni 2,4.5.12.13; Efeseni 4,14; Coloseni 2,2-4.8; 2 Petru 1,16; Apocalipsa 22,18). Regula sigură în interpretarea biblică este de a compara Scriptura cu Scriptura. În nici un alt fel nu putem fi siguri faţă de explicaţiile fanteziste şi chiar groteşti pe care le-au dat unii profeţiilor Vechiului Testament.

Deşi pe vremea când a fost dată la început profeţia, se putea înţelege numai aplicarea locală şi imediată, totuşi în preştiinţa lui Dumnezeu a fost făcută şi prevedere pentru o aplicaţie ultimă şi completă la Hristos, sau la semnele care prevesteau a doua Sa venire, şi întemeierea împărăţiei Sale. Faptul că profeţii înşişi puteau să nu-şi dea seama că declaraţiile lor inspirate aveau uneori o aplicaţie dublă, în nici un caz nu slăbeşte validitatea unei astfel de aplicaţii. Mai de grabă ea mărturiseşte despre o înţelepciune mai mult decât omenească care a inspirat cele spuse. Avraam n-a fost singurul despre care Hristos a putut spune că a văzut „ziua Mea... şi s-a bucurat” (Ioan 8,56), pentru că profeţii înşişi făceau studiu zelos asupra propriilor solii pentru a înţelege mai bine însemnătatea mesianică despre care ei înşişi la început puteau să-şi dea seama numai în mod întunecos (1 Petru 1,10-12).

Forţa unei profeţii cu privire la Hristos în nici un caz nu este slăbită din cauză că cuvintele profetului se aplică întâi la o situaţie istorică imediată. Adesea prima şi mai imediata împlinire slujeşte nu numai să confirme şi să lămurească pe cea de a doua, ci poate fi chiar necesară pentru ea. Când un scriitor al Noului

Testament aplică o afirmaţie a unui profet din Vechiul Testament la timpul Noului Testament sau la cel următor, a nega validitatea unei astfel de aplicaţii înseamnă a nega inspiraţia scriitorului Vechiului Testament. Dar când contextul unei afirmaţii a Vechiului Testament este evident că se aplică şi la o situaţie istorică imediată, a nega această aplicaţie ar însemna să se calce o principală regulă de interpretare: anume, că examinarea contextului şi a împrejurării istorice este fundamentală pentru o înţelegere corectă a oricărui text.

Crezând că atât scriitorii Vechiului Testament, cât şi ai Noului Testament, sunt întru totul inspiraţi, pentru a fi consecvenţi, noi trebuie să credem că unele profeţii au o aplicaţie dublă. Făgăduinţele Vechiului Testament, făcute la început Israelului literal, urmează să fie împlinite, cel puţin în principiu, pentru Israelul spiritual. Şi, după cum Israelul literal a privit înainte spre o „odihnă” în Canaanul pământesc, dar n-a reuşit să intre în el, este privilegiul nostru de a privi înainte, în speranţă şi credinţă, spre o odihnă veşnică în Canaanul ceresc (Eve 4,8-11); vezi şi Matei 25,34.

Cuvântul tradus „profet” este din verbul „a spune”, „a anunţa”. Prezicerea evenimentelor viitoare de abia că este sarcina majoră a slujbei profetice. Sarcina principală a profetului era să vorbească pentru Dumnezeu cuvinte de sfat, avertizare şi mustrare. Cuvântul „profet” este din grecescul prophetes, „a vorbi pentru”, adică „în locul cuiva”. Aceasta este concepţia biblică despre un profet. El este un purtător de cuvânt pentru Dumnezeu.

Deuteronom 18:16 16. În Horeb. Vezi Exod 20,19; Deutronom 5,25-29. Aceasta a fost o urmare a acelei cereri de la început că a fost făcută această făgăduinţă.

Deuteronom 18:17 17. Ce au zis, este bine. Vezi cap. 5,25.28. Dumnezeu a apreciat simţămintele exprimate de popor cu privire la bunăvoinţa lor de a asculta sfatul Lui, şi nu le-a mai vorbit aşa ca pe Muntele Sinai.

Deuteronom 18:18 18. Un profet. Vezi versetul 15. Hristos a fost adevăratul profet „care avea să vină în lume” (Ioan 6,14).

El va spune. Hristos a făcut aluzie la această profeţie când a spus: „Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci, Tatăl care locuieşte în Mine, el face aceste lucrări ale Lui” (Ioan 14,10; compară cu Ioan 16,13.14; 5,45.46).

Deuteronom 18:19 19. Spune în Numele Meu. Adevărata slujbă a unui profet este de a descoperi voia lui Dumnezeu. Aspectul acesta al lucrării unui profet a fost exemplificat în modul perfect de Hristos (Ioan 12,47-50; compară cu Ioan 8,28.42.47; Evrei 12,25.26).

Deuteronom 18:20 20. Îndrăzneala să spună. A pretinde că vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, când în realitate un om vorbeşte numai cuvintele lui, Dumnezeu consideră ca fiind cea mai odioasă crimă (Ieremia 14,14.15; 23,16.21-27.30-33; 28,15-17; Ezechiel 12,24; 13,1-3).

Deuteronom 18:21 21. Cum vom cunoaşte. Dovada scrisorii de acreditare a unui profet constă, în parte, în împlinirea prezicerilor sale. Observă cât de adevărat a fost aceasta despre Samuel (1 Samuel 3,18-21). Iudeii aveau tendinţa să se bazeze pe semne şi minuni (Ioan 2,18; 1 Corinteni 1,22) şi Domnul i-a avertizat împotriva acestora (Deutronom 13,1.2).

Deuteronom 18:22 22. Nu va avea loc. Aceasta avea să fie dovada concludentă că „profetul” nu era trimis de Dumnezeu (vezi Ieremia 28,9).

Comentariile lui Ellen G. White

4 AA 337

5 AA 336

12 PP 689

15 DA 190; PP 480

15,18 AA 222; PK 684

Deuteronom 19:1 1. După ce. Vezi capitolul 12,29.

Vei locui. Problema în discuţie avea să se aplice în mod deosebit la situaţia din Palestina, o dată ce Israel urma să se aşeze în mijlocul ţării alese de Dumnezeu. Ceea ce urmează se aplică unei ordini de viaţă socială (vezi cap. 6,10).

Deuteronom 19:2 2. Să desparţi trei cetăţi. Aşa poruncise Dumnezeu mai înainte de Moise (Numeri 35,14.15). Cele trei de pe partea de apus a Iordanului au fost hotărâte de Iosua după cucerire (Iosua 20). Cele trei de pe partea derăsărit a Iordanului fuseseră deja hotărâte de Moise, şi anume: Bezer, Ramot-Ghilead şi Golan (Deutronom 4,41-43).

În mijlocul. Nu exact în centrul geografic, dar distribuite aşa fel ca să le facă accesibile tuturor celor care aveau nevoie de ele. Cetăţile de scăpare arată inimii temătoare spre siguranţa în Isus Hristos.

Deuteronom 19:3 3. Drumuri. Literal, „drumul” adică „şoseaua”. Accesul la cetăţile de scăpare trebuia să fie uşor. Şoseaua trebuia să fie în mod clar însemnată şi bine întreţinută (PP 513), pentru că era în pericol viaţa oamenilor. Tot aşa trebuie să fie şi „calea” spre refugiul nostru în Isus Hristos, aşa de clară încât nimeni să nu se rătăcească pe ea (vezi Isaia 35,8).

Ţinutul. Adică „regiunea” (RVS). Fiecare cetate de scăpare avea să servească drept centru convenabilpentru districtul în care era aşezată şi nici un loc nu trebuia să fie prea îndepărtat de cetatea de scăpare. Aceleaşi aranjamente trebuie să fie făcute pentru toate părţile ţării.

Fugi în. Creştinul consacrat se va gândi cu siguranţă la privilegiul păcătosului de a fugi la Hristos. După cum porţile cetăţii de scăpare nu trebuiau să fie închise niciodată pentru cel care căuta să intre, tot aşa Hristos nu refuză niciodată pe omul care vine la El plin de remuşcări şi pocăit (Psalmi 51,17; Isaia 57,15).

Deuteronom 19:4 4. Fără voie. Adică, „neintenţionat”, literal, „fără ştiinţă” (Deutronom 4,42; Iosua 20,3.5).

Fără să-i fi fost vrăjmaş. Bărbatul responsabil a lucrat neintenţionat (vezi Numeri 35,23). A cere viaţa unui astfel de ucigaş fără voie ar însemna să se verse sânge nevinovat.

Deuteronom 19:5 5. Lemne. Probabil pe o coastă de deal. După rapoartele egiptene, Canaanul era mult împădurit pe vremea patriarhilor. Acesta este cazul de omucidere fără premeditare (vezi Numeri 35,22). Omul a fost angajat într-o ocupaţie legală, şi moartea tovarăşului său a fost cu totul accidentală.

Coadă. Unii consideră că aceasta înseamnă că securea a sărit din pom deoarece cuvântul pentru pom este acelaşi ca acela tradus aici „coadă”. Dar poate că este mai bine a se înţelege aşa cum este redat în KJV, că a sărit fierul securii din coadă în timp ce omul tăia pomul.

Viaţa. Compară cu Iosua 20,1-4 pentru amănunte suplimentare. Aceasta este o figură de exprimare evident simbolică a siguranţei pe care o poate găsi păcătosul în Isus Hristos. Persoana vinovată de sânge este curăţită în Isus (Romani 8,1), pentru că fiind „socotiţi neprihăniţi prin credinţă”, ei au „pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos” (Romani 5,1).

Deuteronom 19:6 6. Răzbunătorul. Din acelaşi cuvânt tradus „rudă” (vezi Rut 2,20), şi „răscumpărător” (Iov 19,25; Psalmi 19,14; 78,35; Isaia 41,14; 43,14; 54,5).

Lung drumul. Acelaşi interes cu privire la lungimea şi inconvenienţa drumului le arătase Dumnezeu în legătură cu altarul central (cap. 12,21; 14,24).

Deuteronom 19:7 7. De aceea. Cele trei cetăţi au fost stabilite în diferite părţi ale ţării pentru a preveni o situaţie nenorocită ca aceea amintită în versetele precedente.

Deuteronom 19:8 8. Lărgi. Vezi Geneza 15,18; Exod 23,31; Deutronom 1,7.

Deuteronom 19:9 9. Numai să păzeşti. Împlinirea făgăduinţelor despre lărgire era dependentă de ascultare (cap. 11,22-24). Compară cu făgăduinţa făcută lui Avraam (Geneza 15,18).

Mai adaugi trei cetăţi. În total aveau să fie nouă, deoarece se stabiliseră deja câte trei de fiecare parte a Iordanului (versetul 2; cap. 4,41-43). Totuşi nu există nici un raport al celor trei adăugate ca fiind vreodată hotărâte în istoria de mai târziu a naţiunii.

Deuteronom 19:10 10. Nevinovat. Compară cu Deutronom 21,8; Ieremia 7,6. Cuvântul tradus astfel este din rădăcina unui verb care înseamnă „a fi curat”, „a fi liber”. Ideea inerentă în ea este a fi liber de obligaţiile care rezultă din vinovăţie.

Să fii vinovat de omor. Compară cu 2 Samuel 16,8; Osea 12,14. Sângele nevinovat asupra lor avea săfie al aceluia care a ucis pe cel care omorâse un om în mod întâmplător, şi n-a putut găsi un loc de refugiu înainte ca să fie omorât.

Deuteronom 19:11 11. Vrăjmăşie împotriva lui. Pentru amănunte vezi Numeri 35,16-24. Ura în inima unui om face să întindă „laţuri”, apoi să se arunce „asupra lui” la momentul oportun, şi „l-a lovit aşa încât i-a pricinuit moartea” aproapelui pe care-l detesta (vezi Exod 21,14).

Deuteronom 19:12 12. Bătrânii. Cei legal numiţi şi autorizaţi trebuiau să lucreze în acest domeniu important. Compară cucap. 21,2.4.6.19, pentru exemple de bătrâni legal numiţi. Cât priveşte bătrânii acestor cetăţi, vezi Iosua 20,1-6.

Să-l dea. Dacă era găsit ca vinovat de ucidere cu premeditare el trebuia să fie predat răzbunătorului sângelui; altfel, trebuia să primească ocrotire (Numeri 35,12.24.25).

Deuteronom 19:13 13. Să n-ai milă. Vezi versetul 21.

Să ştergi. Literal „să consumi” sau „să arzi” arătând îndepărtarea completă.

Deuteronom 19:14 14. Să nu muţi. Literal, „muţi înapoi”, adică, aşa fel ca să lărgeşti propria bucată de pământ şi să

micşorezi corespunzător pe cea a vecinului. Din vechi timpuri, semnele de hotar au fost considerate ca inviolabile. Asupra aceluia care muta pe furiş semnele de hotar era pronunţat un blestem (Deutronom 27,17; vezi şi Iov 24,2; Proverbe 22,28; 23,10; Osea 5,10).

Puse de strămoşi. Sau „de cei de mai înainte”. Nu se referă la generaţiile timpurilor trecute ajungând până la antichitate, ci la cei care au împărţit la început pământul şi au pus semn hotarelor.

Deuteronom 19:15 15. Un singur martor. Un om nu putea fi osândit pe mărturia unui singur martor, fie învinuire civilă, fie penală (compară cu Deutronom 17,6; Numeri 35,30).

Deuteronom 19:16 16. Martor mincinos. Un martor mincinos trebuia să fie pedepsit (versetul 19).

Deuteronom 19:17 17. Înaintea Domnului. Un caz mai greu putea fi adus la o instanţă superioară la uşa sanctuarului Domnului, unde părţile avea să fie în faţa lui Iehova (cap. 17,8-12).

Deuteronom 19:18 18. Martor mincinos. Sperjurul este cea mai odioasă crimă, totuşi mulţi nu ezită să mintă chiar sub jurământ. Unul care nu spune în mod public adevărul păcătuieşte împotriva lui însuşi, a vrăjmaşului lui şi împotriva lui Dumnezeu.

Deuteronom 19:19 19. Cum avea el de gând să facă. Un martor mincinos avea să sufere pedeapsa pe care el a avut de gând să i-o aplice învinuitului (vezi Deutronom 19,21; compară cu Exod 23,1; Psalmi 35,11). Aceasta este legea pedepsei juste.

Deuteronom 19:20 20. Nu se va mai face. Această lege a fost dată pentru a înfrâna egoismul şi tindea să ridice pe o treaptă mai înaltă slujba publică şi moralitatea (vezi cap. 13,11; 17,13).

Deuteronom 19:21 21. Să n-ai nici o milă. Sfatul acesta este dat judecătorilor, ca să nu fie ispitiţi a fi mai îngăduitori decât cerea stricta dreptate.

Viaţă pentru viaţă. Pentru mai multe amănunte, vezi Exod 21,23-25; Levitic 24,19.20. O conspiraţie care urmăreşte depunerea unei mărturii mincinoase şi, prin aceasta, punerea unui om nevinovat în primejdie, este de neiertat, pentru că reprezintă o crimă latentă în inima martorului mincinos (vezi Matei 5,22). Groaza pe care a inspirat-o în inima vecinului său nevinovat trebuia să fie propriul său mormânt.

Deuteronom 20:1 1. Cai şi care. Canaaniţii aveau un mare număr de care (Iosua 11,4; Judecători 4,3). Oştirea lui Israel era alcătuită din infanterişti. Ei nu şi-au pierdut niciodată teama de carele înarmate (Iosua 17,16; Judecători 1,19; 4,3; 1 Samuel 13,5,6). Abia în timpul lui David au avut şi ei carele lor (2 Samuel 8,4).

Să nu te temi. Iehova îi scosese din Egipt. El avea să fie cu ei în greutăţile luptei care le sta în faţă (Psalmi 20,6-8).

Dumnezeul tău... este cu tine. Pentru aceeaşi făgăduinţă dată în alte împrejurări vezi cap. 1,30,42; 7,21. Compară cu solia lui Isaia către Ahaz în conflictul lui cu Rezin şi Peca (Isaia 7,4-14; 8,8.10).

Deuteronom 20:2 2. Preotul să vină. Vezi Numeri 31,6; 2 Cronici 13,12. Pentru chivotul luat pe câmpia de luptă, vezi 1 Samuel 4,4.5 (compară cu 2 Samuel 11,11), şi pentru o jertfă adusă lui Dumnezeu pentru victorie în bătălie, vezi 1 Samuel 7,9; compară cu 1 Samuel 13,9-13.

Deuteronom 20:3 3. Turbure. Mai bine „moaie”, „a fi plăpândă”, „a fi slabă”. Pentru alte întrebuinţări ale cuvântului tradus „turbure” vezi 2 Regi 22,19; Psalmi 55,21; Isaia 1,6.

Deuteronom 20:4 4. Domnul Dumnezeul vostru. Compară cu încrederea lui David (1 Samuel 17,45; Psalmi 20,7). Adesea jertfele erau aduse lui Dumnezeu la începutul campaniei cu scopul de a invoca prezenţa Sa. În marea luptă de pe urmă, de înaintea celei de a doua veniri a lui Hristos, Iehova este reprezentat ca fiind prezent în persoană pentru a duce lupta (vezi Isaia 13,6-14; Ioel 3,9-21; Apocalipsa 16,14-16; 19,11-16).

Deuteronom 20:5 5. Mai marii. Acelaşi cuvânt tradus aici „mai mari” se află în Exod 5,6.10.14.15.19; Numeri 11,16; Deutronom 1,15; 16,18; Iosua 1,10, etc., şi ca „priveghetor” în Proverbe 6,7. Aceşti bărbaţi erau magistraţi civili, pentru că oştirea lui Israel nu era o grupare de soldaţi profesionişti.

Nu s-a aşezat. (consacrat, în engleză) Verbul astfel tradus (consacrat n.trad.) este folosit pentru a consacrarea unui altar (Numeri 7,10) şi a sanctuarului (1 Regi 8,63; 2 Cronici 7,5). În acest verset, pentru o casă particulară.

Deuteronom 20:6 6. N-a mâncat încă din ea. Proprietarul nu putea să mănânce legal rodul unei vii în timpul primilor treiani după plantare (Levitic 19,23; etc.). În al patrulea an el putea să aducă roadele la Ierusalim şi să le mănânceca dar de mulţumire (Levitic 19,24). Dar în anul al cincilea roadele erau ale lui (Levitic 19,25).

Deuteronom 20:7 7. S-a logodit cu o femeie. Această scutire era un act de atenţie, aşa ca omul să nu moară fără să aibă copii care să perpetueze numele şi interesele lui. Scutirea aceasta dura un an (cap. 24,5). Cele trei scutiri inserate în versetele 5-7 nu puteau să aibă un efect folositor asupra economiei naţiunii. Ele erau o importantă uşurare a nesiguranţei şi a extrem de tulburătoarelor efecte ale războiului asupra întregii vieţi a poporului.

Deuteronom 20:8 8. Fricos şi slab la inimă. Se simţea necesar a ocroti oştirea de spiritul molipsitor al laşităţii. Este de asemenea necesar a se menţine un înalt nivel de curaj în lupta creştină. Biruinţele se câştigă prin disciplină, curaj, devoţiune faţă de datorie şi un spirit de sacrificiu de sine (Luca 14,26.27; Galateni 6,9).

Deuteronom 20:9 9. Căpeteniile. Referindu-se la slujbaşii care aveau comanda peste grupele de mii, de sute, de cincizeci(vezi Numeri 31,14.48; 1 Samuel 8,12; 22,7; 2 Samuel 18,1). Numărul singular de căpitan al „oştirii” este folosit spre a-l desemna pe comandantul şef al armatei întregi (Geneza 21,22; 2 Samuel 2,8; 1 Regi 16,16).

Deuteronom 20:10 10. Îmbii cu pace. Însemnând condiţii de supunere. Vezi propunerile de negociere făcute de Ben-Hadad al Siriei lui Ahab, regele lui Israel (1 Regi 20,1-6), şi de reprezentantul regelui Asiriei lui Ezechia, regele lui Iuda (2 Regi 18,17-37).

Deuteronom 20:11 11. Să-ţi dea bir. Cuvântul tradus astfel este un substantiv colectiv care indică un corp de lucrători pentru muncă forţată (vezi RVS). Împăratul Solomon a strâns astfel de oameni din popor, vreo 30.000 (1 Regi 5,13) pentru a fi trimişi în Liban (1 Regi 5,14; compară cu 1 Regi 9,15.20.21; 12,18; 2 Cronici 10,18). În Isaia 31,8 acelaşi cuvânt este tradus „robiţi”.

Deuteronom 20:12 12. Nu primeşte pacea. O respingere a ofertei de pace era privită ca o declaraţie de război şi era urmată de începerea ostilităţilor.

Deuteronom 20:13 13. Prin ascuţişul săbiei... cei de parte bărbătească. Respingerea ofertei de pace era expresia unei hotărâri de a continua închinarea la idoli, cu toate imoralităţile prezente. Corupţia morală şi totala stricăciune a locuitorilor cetăţilor idolatre făcea inevitabilă nimicirea lor dacă refuzau să primească pe Dumnezeu şi să întoarcă spatele idolatriei.

Deuteronom 20:14 14. Prada. Metale preţioase, îmbrăcăminte, stocuri de hrană şi tot felul de bunuri de gospodărie (vezi cap. 2,35).

Deuteronom 20:16 16. Cetăţile. Referindu-se special la cetăţile Canaanului. Lor nu trebuia să li se facă nici o ofertă de pace. Dumnezeu dăduse mai înainte instrucţiuni severe în privinţa cruţării vreuneia dintre ele (Exod 23,31-33;34,11-16). A fost luată orice precauţie pentru a ocroti pe Israel de formele degradante ale idolatriei practicatede canaaniţi. Despre urâciunea acestor popoare vezi Levitic 18,24-28; 20,23.

Deuteronom 20:17 17. Nimiceşti cu desăvârşire. Literal, „consacrat”, adică dat nimicirii.

Hetiţii. Compară cu Deutronom 7,1 şi Iosua 24,11, unde sunt enumerate şapte naţiuni, nu şase. Aici sunt omişi ghirgasiţii.

Cum ţi-a poruncit. Vezi cap. 7,2; compară cu instrucţiunile raportate în Exod 23,31-33.

Deuteronom 20:18 18. Urâciunile. Acestea indică spre motivul suprem al măsurilor severe luate. Marea răutate îmbinată cu respingerea harului cerea judecată (vezi cap. 7,26; 12,31). Când „nelegiuirea amoriţilor” s-a umplut, judecata a venit (vezi Geneza 15,16; 1 Regi 21,26).

Deuteronom 20:19 19. Pomii. Pomii fructiferi aveau să dea reînviorare şi întreţinere. Ei nu puteau creşte într-o zi.

Pomul de pe câmp. Compară cu 1 Samuel 16,20, care literal se citeşte „un măgar de pâine”, care înseamnă un măgar încărcat cu pâine. Tot aşa, despre pomii fructiferi se spune ca fiind pentru întreţinerea oamenilor. În RSV citim: „Sunt oare pomii de pe câmp oameni ca să fie interesaţi de tine?”

Deuteronom 20:20 20. De mâncat. Literal, „pentru hrană”.

Întărituri. Literal, „lucrări de asediere” (RSV). Referirea este la diferitele ziduri de apărare, tranşee, etc., construite pentru a ajuta la supunerea cetăţii. Acelaşi cuvânt este tradus „întărit” (2 Cronici 8,5); „întărite” (2 Cronici 11,5); „fortăreaţă” (Ieremia 10,17); „fortificat” (Mica 7,12); „turn” (Habacuc 2,1; compară cu 2 Cronici 26,15; 2 Samuel 20,15).

Va cădea. Literal, „doborî” (vezi Deutronom 28,52; Isaia 32,19)

Comentariile lui Ellen G. White

5-8 PP 548

16 PP 492

17 COL 253 18-21

18-214T 204, 455

Deuteronom 21:1 1. Om ucis. Pentru o expresie similară faţă de alte împrejurări vezi cap. 17,2; 24,7. Dumnezeu a scos întotdeauna în evidenţă sfinţenia vieţii omului şi a drepturilor personale (vezi Geneza 9,5.6).

Deuteronom 21:2 2. Bătrânii. Probabil bătrânii şi judecătorii satului din apropierea locului unde a fost găsit trupul (cap. 16,18; 19,12).

Deuteronom 21:3 3. Mai apropiată. Bătrânii cetăţii cele mai apropiate de locul unde găsea trupul erau răspunzători de aducerea la îndeplinire a ultimelor ritualuri necesare. Se putea presupune că ucigaşul era un individ din imediata apropiere.

Viţea. Vârsta nu este dată, deşi comentatorii iudaici dau vârsta de doi ani ca fiind cerută. În alte împrejurări este specificată o viţea în vârstă de trei ani (Geneza 15,9).

Nu pusă la muncă. Adică, să nu fi lucrat ca animal de tracţiune (Numeri 19,2).

Deuteronom 21:4 4. Văile care nu seacă. Literal, „o vale nelipsită niciodată de apă”. Accentul în versetul de aici este asupra apei care curge continuu, şi nu asupra dimensiunii sau condiţiei suprafeţei.

Ară. Mai bine, „arat”, referindu-se la un loc necultivat (vezi Geneza 45,6).

Să se taie. Literal, „rupă”. Comentatorii văd în viţea un înlocuitor pentru ucigaş. Există un oarecare element de ritual în aceea că animalul este tânăr şi nu a fost folosit la munca obişnuită.

Deuteronom 21:5 5. Preoţii. Vezi cap. 17,9; 18,1. Preoţii din cetatea levitică cea mai apropiată aveau să fie prezenţi ca să vadă că cerinţele au fost aduse la îndeplinire în armonie cu ce fusese poruncit, pentru că „ei trebuiau să hotărască”, literal, „după gura lor”, în toate aceste cazuri. Autoritatea leviţilor era foarte întinsă. Ei aveau un cuvânt de spus în orice hotărâre importantă. În acest caz, prezenţa lor dădea validitate punerii sarcinii ucigaşului asupra districtului unde a fost găsit cadavrul.

Deuteronom 21:6 6. Să-şi spele mâinile. Luând apă din izvorul văii, arătau în felul acesta nevinovăţia lor şi a cetăţii pe care o reprezentau. Compară cu cuvintele psalmistului (Psalmi 26,6; 73,13) şi cu acţiunea lui Pilat la judecata lui Hristos (Matei 27,24).

Pe viţeaua. Dacă viţeaua reprezenta pe ucigaşul necunoscut, după cum se pare că era cazul, atunci actul acesta al punerii vinovăţiei asupra lui era simbolic.

Tăiat capul. Literal, „al cărei gât a fost frânt” (vezi v.4).

Deuteronom 21:7 7. Să zică. În sens ceremonial (cap. 27,14). Ei făceau o declaraţie solemnă în concordanţă cu autoritatea slujbei lor sacre.

Deuteronom 21:8 8. Iartă. Cuvântul tradus astfel probabil înseamnă „a acoperi”. Traducerea RSV conţine „a ierta”. Aceeaşi rădăcină arabă înseamnă „a acoperi”, „a ascunde”. Traducerea obişnuită este „a face ispăşire” (Exod 30,10; Levitic 4,20.26.31.35; 5,6.10.13.18; etc.). Substantivul din aceeaşi rădăcină este tradus „scaunul îndurării” (Exod 25,17-22). Ideea este aceea unei acoperiri pentru ocrotire.

Răscumpărat. Literal, „cumpărat”, „plătit preţul pentru”. Uneori este tradus „eliberat” (Iov 33,28; Psalmi 55,18; 69,18; 78,42; 119,134), şi „scăpat” (1 Samuel 14,45).

Nu pune. Literal, „nu îngădui să rămână”. Este foarte probabil să însemne că oamenii din apropiere erau consideraţi vinovaţi, în parte, poate pentru că n-au făcut să fie în siguranţă drumurile care duceau la cetatea lor, aşa cum ar fi trebuie să fie.

Deuteronom 21:9 9. Trebuie să cureţi. Textul ebraic este accentuat: „şi tu, tu trebuie să-l arzi”, ceea ce înseamnă „a scoate din rădăcini cu desăvârşire”, sau „a consuma”.

Deuteronom 21:10 10. Vei lua prinşi. Deoarece canaaniţii trebuiau să fie exterminaţi, este posibil ca referirea de aici să fiegenerală cu privire la conflictele viitoare cu naţiunile din jur (vezi cap. 20,13.14.16).

Deuteronom 21:11 11. O femeie frumoasă. Nu se spune dacă ea era măritată, dar dacă toţi bărbaţii erau omorâţi (cap. 20,13), ea putea fi ori măritată, ori văduvă.

Deuteronom 21:12 12. În lăuntrul casei tale. Literal, „în mijlocul familiei tale”, desigur o procedură mai onorabilă decât s-o ţină altundeva în taină.

Să-şi radă capul. Procedura schiţată aici probabil că era simbolică de jelire. Văduvele arabe urmează un ritual asemănător la sfârşitul unui an de jelire pentru bărbaţii lor decedaţi. Unii comentatori cred că acesta este pentru curăţire.

Deuteronom 21:13 13. În casa ta. Ea urma să fie sustrasă privirii publice şi să rămână retrasă timp de o lună (vezi Geneza38,11).

O lună de zile. Compară cu perioada de jelire pentru Aaron şi Moise (Numeri 20,29; Deutronom 34,8). Aceasta avea să-i ofere timp să se acomodeze la noua ei situaţie.

Nevastă. Este evident că Dumnezeu a intenţionat să descurajeze relaţiile ilicite şi să încurajeze căsătoria legală. Nici chiar o femeie captivă nu trebuia să fie făcută jucăria pasiunilor unui bărbat, dar dacă vroia să trăiască în armonie cu poporul lui Dumnezeu, ei trebuiau să-i ofere o situaţie onorabilă.

Deuteronom 21:14 14. Unde va voi. Literal, „în acord cu sufletul ei”, adică oriunde doreşte. Ea era liberă să-şi hotărască viitorul, ca stăpână a propriei persoane.

Nu vei putea s-o vinzi. Compară cu situaţia unei roabe ebraice căsătorite, de care soţul dorea să divorţeze (Exod 21,8).

Nici să te porţi cu ea ca şi cu o roabă. Literal, „să nu te porţi tiranic”, adică s-o sileşti să devină roabă.

Deuteronom 21:15 15. Nu iubeşte. Cuvântul „nu iubeşte”, în astfel de cazuri înseamnă aversiune sexuală faţă de ea (2 Samuel 13,15). Acesta a fost cazul cu Iacov şi Lea (vezi Geneza 29,16.30.31). Nu este imposibil ca în astfel de cazuri afecţiunea soţului faţă de copiii soţiei favorite să fi fost mult mai prezentă.

Deuteronom 21:16 16. Împarţi averile, între fiii lui. A se observa că se vorbeşte numai de fii, nu de fiice, pentru că acestea din urmă nu erau îndreptăţite la o porţie dublă. Tradiţia iudaică este că numai fiii născuţi înaintea tatălui erau astfel privilegiaţi. Un fiu născut după moartea tatălui nu era îndreptăţit la o porţiune dublă.

Nu va putea face. Aceasta este echivalent cu executarea modernă a unui testament (vezi Geneza 24,36; 25,5).

Deuteronom 21:17 17. Să recunoască. În ciuda simţămintelor şi predilecţiilor lui personale.

Parte îndoită. Literal, „gura a doi”, adică două porţii. Dacă un om avea cinci fii, moştenirea avea să fie împărţită în şase părţi, fiul cel mai mare primind două (vezi Geneza 48,22; 2 Regi 2,9).

Cel dintâi rod. Adică cel dintâi rod al puterii lui (vezi Geneza 49,1-3 şi Psalmi 78,51; 105,36).

Deuteronom 21:18 18. Neascultător şi îndărătnic. „Încăpăţânat” este dintr-un verb care înseamnă „a fi răzvrătit”, „revoltat”, „ursuz”. Comentatorii iudei în general aplică aceasta la fiii care au dat pe faţă resentimente ursuze faţă de cerinţele lui Dumnezeu şi au refuzat să le îndeplinească. „Îndărătnic”, iudeii l-au aplicat unuia care a făcut lucruri care i-au fost interzise mai ales în legătură cu părinţii (vezi Psalmi 78,8; Ieremia 5,23).

Nici… de glasul mamei lui. Amândoi părinţii trebuiau să fie cinstiţi în mod egal; amândoi trebuiau să fie ascultaţi conştiincioşi.

Pedepsit. Adică, „disciplinat”, „corectat”, „mustrat”, adesea referindu-se la pedeapsa corporală (vezi Deutronom 8,5; Proverbe 19,18; 29,17).

Deuteronom 21:19 19. Să-l ia. Literal, „a ţine cu fermitate”, ca o sabie (Ezechiel 30,21).

Bătrânii. Vezi cap. 16,18; 19,12.

Cetăţii. Vezi Geneza 19,1.

Neascultător. Vezi v.18.

Lacom. Vezi aceeaşi expresie în Proverbe 23,20-22. „Lacom” este mai bine tradus cu „mâncător gălăgios”. Aceasta implică ideea de a fi risipitor iraţional, cheltuind sănătatea şi averea cuiva.

Deuteronom 21:21 21. Oamenii din cetatea lui. Tânărul era incorigibil, totuşi aducerea la îndeplinire a unei pedepse atât de severe nu era lăsată la judecata tatălui; această solemnă răspundere revenea oamenilor din cetate (vezi cap.13,10; 17,5; 22,24). A disciplina cu severitate era competenţa părintelui (Proverbe 19,18), dar nu şi executarea pedepsei cu moartea. Pentru alte crime care meritau pedeapsa cu moartea, vezi Exod 21,15.17; Levitic 20,2.27; compară cu Iosua 7,25.

Să cureţi răul. Vezi cap. 19,20.

Deuteronom 21:22 22. L-ai spânzurat. Spânzurarea nu este rar raportată în Biblie (Geneza 40,22; 2 Samuel 21,12; Estera7,10; 9,14). Comentatorii iudaici susţin că acuzatul era omorât şi după aceea cadavrul spânzurat de un pom.

Deuteronom 21:23 23. Să nu stea noaptea. Vezi Iosua 8,29; 10,27.

Cel spânzurat. Rădăcina tradusă „blestemat” mai înseamnă şi „josnic”, „de dispreţuit”. Compară cu argumentul apostolului Pavel din Galateni 3,10-14.

Să nu spurci ţara. Ţara era considerată ca fiind spurcată prin expunerea trupurilor criminalilor cărora li s-a aplicat pedeapsa capitală. Criminalul care era spânzurat era considerat ca fiind sub blestemul lui

Dumnezeu şi trupul lui nu trebuia să rămână de privelişte publică. Isus a fost condamnat de propriul popor ca unul din cei mai răi criminali şi ca fiind sub blestemul lui Iehova (Matei 27,43; compară cu Isaia 53,4).

Deuteronom 22:1 1. Boul... fratelui tău. Răspunderea pentru prosperitatea unui prieten sau vecin a fost cu stricteţe prescrisă şi extinsă chiar la un vrăjmaş (Exod 23,4). Traducerea KJV, „rătăcindu-se”, este nepotrivită faţă de cuvântul ebraic care înseamnă „fiind alungată”. Acelaşi cuvânt mai este redat prin „tăindu-i” (Deutronom 20,19), „risipit” (Deutronom 30,4), „abate” (Deutronom 30,17), „fugit” (Iov 6,13). Dacă vitele, în acest caz, doar s-ar fi rătăcit, a le aduce înapoi n-ar fi fost altceva mai mult decât o chestiune de timp şi efort. Dat textulmai sugerează şi că în unele cazuri erau alungate de hoţi. În astfel de cazuri, exista un element de risc personal, când era posibil să aibă loc pierderea vieţii.

Ocoleşti. Compară cu Isaia 58,7.

Să le aduci. Nu era de ajuns să aducă la cunoştinţa proprietarului, ci trebuia să fie depus efort spre a redobândi proprietatea lui. Compară cu pilda samariteanului milos (Luca 10,30-35).

Deuteronom 22:2 2. Să iei dobitocul. Aceasta putea să cuprindă îngrijirea animalelor rănite şi, desigur, adăpostirea şi hrănirea lor, până ce va fi descoperit proprietarul de drept.

Deuteronom 22:3 3. Orice lucru pierdut. Aceeaşi lege ca în versetele 1 şi 2 era aplicată la orice ar putea un om să găsească. Principiul de bază al iubirii pentru aproapele cuprindea interes pentru tot ce îl afecta pe el. Comparăcu învăţătura lui Isus din Matei 5,42-48.

Deuteronom 22:4 4. Să nu-l ocoleşti. Adică, a o lua din loc înainte ca el să fie observat în apropierea animalelor în suferinţă (vezi Luca 10,31.32).

Să-i ajuţi. Compară cu Exod 23,4.5.

Deuteronom 22:5 5. Să nu poarte. Probabil că aceasta se referă la obiceiul păgân – destul de comun astăzi în unele ţări –a unui schimb de sex simulat pentru scopuri imorale, bărbaţii purtând îmbrăcămintea femeilor, imitând manierele lor şi oferind trupurile lor pentru scopuri imorale. Cuvântul tradus aici „ceea ce aparţine” este folosit pentru multe alte obiecte, nu doar pentru îmbrăcăminte, precum „scule de aur” (Geneza 24,53), „arme” (Geneza 27,3), „lucruri” (Geneza 31,37), „arme” (1 Samuel 14,1.6), „traistă” (1 Samuel 17,40), „lucruri scumpe” (Naum 2,9). Dumnezeu a făcut pe om parte bărbătească şi parte femeiască, iar această deosebire trebuie să fie cinstită şi respectată. Dorinţa de a ascunde această deosebire izvorăşte din idealuri josnice şi contribuie la imoralitate.

Deuteronom 22:6 6. Mama şi pe puii ei. Sau „mama şi puiul ei”. Se presupune că referirea de aici se referă la o pasăre curată care poate fi mâncată. Dumnezeu ţine seama de susceptibilităţile şi vieţile creaturilor Lui mai mici (Matei 10,29; Luca 12,6) şi este mulţumit şi onorat când facem la fel (vezi Levitic 22,27). A lua viaţa creaturilor lui Dumnezeu din distracţie, sau ale necăji sau tulbura fără rost este nevrednic de un creştin şi neplăcut în ochii lui Dumnezeu.

Deuteronom 22:7 7. Să dai drumul mamei. Aceasta va proteja specia, asigurând păstrarea vieţii păsării. Legile de vânătoare moderne reflectă, în general, principiul stabilit aici.

Deuteronom 22:8 8. Un pălimar. Acoperişul orizontal al unei case trebuia să aibă un parapet scund pentru a proteja de cădere o persoană neatentă. Adesea acoperişul era folosit ca loc pentru uscarea diferitelor cereale şi fructe,

pentru copii sau pentru relaxare în răcoarea serii (vezi Iosua 2,6; 2 Samuel 11,2; 18,24; Neemia 8,16; Matei 10,27; Fapte 10,9).

Deuteronom 22:9 9. Feluri de seminţe. O poruncă asemănătoare fusese dată şi cu privire la holdele lor (Levitic 19,19). Probabil că această lege a fost dată pentru a se asigura păstrarea calităţii seminţelor. Din încrucişare putea uşor să rezulte varietăţi inferioare şi Dumnezeu a considerat să ocrotească pe poporul Său faţă de acestea. Încrucişarea selectivă ştiinţifică era necunoscută.

Întinezi. Literal, „sfinţit”, „sacru”, „sanctificat”, „consacrat” (Exod 29,21.37; 1 Samuel 21,5; 2 Cronici 26,18; 31,6; Ezra 3,5). Termenul acesta a fost aplicat la preoţi şi leviţi, la jertfe, altar, persoana lui Dumnezeu, biserică, etc. Din cele 589 de ori în care este amintit cuvântul acesta şi forma lui substantivală în Vechiul Testament, acesta este singurul loc unde este tradus „întinat”. După cât se pare, traducătorii au înţeles greşit sensul. Înţelesul de aici este că produsul viei ar deveni „sfânt”, adică „confiscat pentru sanctuar” (RSV). Acesta nu trebuia să fie folosit de proprietar, nici nu putea fi vândut sau înstrăinat. El nu trebuia să beneficieze de el în nici un fel.

Deuteronom 22:10 10. Un bou şi un măgar. Boul era un animal „curat”, iar măgarul „necurat”. Totuşi această interdicţie probabil că era umană, având în vedere faptul că dimensiunea şi puterea animalelor erau inegale. În răsărit astăzi cămilele şi măgarii sunt uneori înjugaţi împreună.

Deuteronom 22:11 11. Lână şi in. Vezi Levitic 19,19; Ezechiel 44,17.19; Apocalipsa 19,8.

Deuteronom 22:12 12. Ciucuri. Mai exact încheietori. Cuvântul ebraic tradus astfel mai este folosit numai o singură dată în Vechiul Testament (1 Regi 7,17, „ghirlandă”). El este de la verbul „a ajunge mare”, „a răsuci”, şi nu este acelaşi cuvânt tradus cu „ciucuri” din Numeri 15,37-41.

Cele patru colţuri. Sau „cele patru colţuri” (RSV; compară Numeri 15,38 „margine” acelaşi cuvânt în ebraică). „Haină”, de la verbul „a acoperi” era probabil o haină pe deasupra, de formă dreptunghiulară, asemenea unei mantale, care mai este încă purtată de ţăranii din Palestina. Săracii o foloseau ca acoperitoare în timpul nopţii. În vechime, iudeii purtau încheietori la vedere, peste îmbrăcăminte. Întrucât acestea îi identificau uşor în vreme de persecuţie, ei au trecut încheieturile de la haină pe dedesubt. Mai târziu ei au luat obiceiul să poarte încheieturile, sau corzile împletite, numai la mantaua mică, purtată la rugăciuni. Îmbrăcămintea poporului lui Dumnezeu trebuia să fie deosebită. Ei nu aveau voie să urmeze moda popoarelorîn mijlocul cărora locuiau.

Deuteronom 22:13 13. O urăşte. Adică, află că nu-i place de ea. După cum s-ar părea, el s-a căsătorit cu femeia respectivă fără nici o iubire reală pentru ea, ci în primul rând din cauza atracţiei fizice. Atracţia fizică este unuldintre cele mai precare baze de întemeiere a unei familii. Unitatea spiritului este unica legătură sigură şi statornică dintre soţ şi soţie.

Deuteronom 22:14 14. O învinuieşte. Literal, „a o învinui de desfrânare”. Nu este decât un om josnic şi egoist acela care va învinui pe nedrept pe soţia lui şi va ruina cinstea ei numai pentru a-şi asigura dreptul „legal” de a o alunga. Un astfel de om trebuia să fie pedepsit în public (versetul 18). Vezi textele din Numeri 14,36.37; Deutronom 19,18.19 despre atitudinea lui Dumnezeu faţă de un raport mincinos.

Fecioară. Cuvântul tradus „fecioară” este adevăratul termen pentru o virgină în sensul absolut. Versetul se citeşte literal: „şi n-au găsit-o privitor la fecioria ei”. Pentru acelaşi substantiv vezi versetul 15,17.20 (vezi şi Levitic 21,13, etc.).

Deuteronom 22:15

15. Semnele. Din vremurile cele vechi dovada fecioriei unei tinere femei era păstrată ca dovadă a nepătatei ei tinereţi. Imediat după consumarea împreunării, această dovadă fizică (vezi versetul 17) era arătatăcelor mai apropiate rude, care puteau fi chemate apoi ca martori importanţi ai fecioriei ei.

La poartă. Vezi Geneza 19,1.

Deuteronom 22:16 16. Tatăl fetei. După cum s-ar părea, mama nu lua parte activă la apărarea publică, dar prezenţa ei acolo era o dovadă deosebită a interesului faţă de caz.

Deuteronom 22:17 17. Haina. Cuvântul tradus „haină” este cel obişnuit pentru „capot” sau „învelitoare”, o haină mare pătrată, de obicei din in, purtată ca îmbrăcăminte exterioară atât de bărbaţi cât şi de femei (folosit în Deutronom 22,5; compară cu Geneza 35,2; Exod 22,24; 2 Samuel 12,20; Rut 3,3), şi folosită ca învelitoare laculcare (Exod 22,27).

Deuteronom 22:18 18. Bătrânii. Adică, cercetarea oficială fiind făcută împreună cu prezentarea dovezilor, hotărârea era luată de bătrâni.

Să-l pedepsească. Condamnatul primea 40 de lovituri de la bărbaţii numiţi să administreze pedeapsa (cap. 25,3). Iosif Flaviu (Antiquities IV 8,23) spune că omul primea 39 de lovituri.

Deuteronom 22:19 19. Să-l osândească la o gloabă. „Să-l amendeze” (RSV). Amenda aplicată era de două ori din ceea cemirele se obliga să dea miresei. Cuvântul tradus „gloabă” mai însemna şi „a pedepsi”, adică pedeapsă prin plătirea pedepsei (Exod 21,22).

Nu va putea s-o gonească. Un astfel de aranjament cu greu a putea face viaţa de căsătorie fericită în sensul modern. Soţul a dorit să scape de nevasta lui, dar a fost obligat s-o reţină împotriva voinţei lui. Dar procedura a îndreptăţit-o pe soţie şi a restabilit caracterul ei în ochii lumii.

Deuteronom 22:21 21. La uşă. Ea a dezonorat casa tatălui ei, de aceea trebuia să fie pedepsită la uşa lui.

Ucisă cu pietre. Compară cu cap. 21,21.

Mişelie în Israel. Cuvântul tradus „mişelie” este greu de exprimat, el este redat ca „nelegiuire” (Judecători 19,24) şi „nelegiuit” (Isaia 32,6). El conţine ideea de ruşine, destrăbălare fără nici un pic de bun simţ.

Deuteronom 22:22 22. Amândoi. Felul morţii nu este arătat. Tradiţia iudaică este că toţi cei de felul acesta erau spânzuraţi, dar puteau fi şi omorâţi cu pietre, ca în versetul 24 (Ezechiel 16,38.40; 23,45.47).

Vezi şi întâmplarea din Noul Testament (Ioan 8,5.7) a unei femei presupusă a fi logodită.

Deuteronom 22:23 23. Logodită. Cazul acesta este tratat ca şi când ar fi adulter adevărat, având în vedere că fata era făgăduită „soţului” ei şi considerată ca femeie măritată. Compară cu cazul lui Iosif şi Maria, a căror ceremonie de căsătorie nu avusese încă loc, ci numai logodna lor. Totuşi, despre ea se vorbea ca despre „soţia” lui Iosif (Matei 1,20.24). Logodnei apusene îi lipseşte solemnitatea şi caracterul obligatoriu al logodnei orientale (2 Samuel 3,14).

Deuteronom 22:25 25. În câmp. Se presupunea că fata a fost obligată să se supună, ei i se acorda beneficiul îndoielii. Prin

apropiere nu existau oameni cărora să le ceară ajutor (versetul 27), şi i se atribuia nevinovăţia dacă cercetărilenu dovedeau contrariul (2 Samuel 13,11).

Deuteronom 22:27 27. Întâlnit-o. Poate păzind turma sau strângând ierburi, ori scoţând apă. Se presupunea că ea se află într-o lucrare legitimă şi a fost violată.

Deuteronom 22:28 28. Nelogodită. În acest caz, fata nu era considerată ca soţie, pentru ca nu avusese loc nici o ceremonie de logodna, cu schimbul de făgăduieli solemne şi plata unei sume de bani.

Să fie prinşi. Se putea să fie surprinşi de martori, sau puteau mărturisi ei, cu scopul de a forţa situaţia – datorită opoziţiei părinţilor privind căsătoria.

Deuteronom 22:30 30. Nevasta tatălui său. Compară cu Levitic 18,8; 20,11; Ezechiel 22,10.

Învelitoarea tatălui său. Textul se citeşte literal, „să nu îndepărteze poala hainei tatălui său”. Aceasta se referă la obiceiul oriental când un bărbat nou căsătorit întinde poala hainei lungi peste soţia sa, ceea ce înseamnă că ea este proprietatea lui şi că numai el are drept asupra ei (Rut 3,9-14; 4,10; Ezechiel 16,8).

Comentariile lui Ellen G. White

4 WM 48

5 1T 421, 457, 459

Deuteronom 23:1 1. Cel scopit. Schilodirea intenţionată a organelor unui bărbat încă este practicată în India de „oameniisfinţi”, ca o consacrare pentru zeii lor. Obiceiul acesta a existat la diferitele popoare antice ca parte a religiei lor (vezi Levitic 21,20).

Să nu intre. Pentru a scoate în evidenţă oroarea lui Dumnezeu privind mutilarea corpului omenesc. Aceeaşi interdicţie aplicată şi la anumiţi străini, însemna în mod evident excluderea de la sanctuar, unde se închina adunarea (Neemia 13,1,7; Plângeri 1,10), dar nu excludere de la mântuire, sau casa spirituală de la Dumnezeu (vezi Isaia 56,3.5). Mai târziu, în comunitatea spirituală a credincioşilor creşti, un eunuc a fost mult onorat de către un sol special trimis de Dumnezeu (Fapte 8,27-40). Eunucii erau folosiţi în slujba regilor lui Israel şi Iuda (2 Regi 9,32; Ieremia 29,2).

Deuteronom 23:2 2. Cel născut din curvie. Rădăcina cuvântului astfel tradus este necunoscută. Tradiţia rabinică nu aplică acest cuvânt la cineva născut în afara căsătoriei, ci îl limitează la cel născut din incest. Altfel considerat cuvântul ar însemna un ne-israelit, sau un străin a căror strămoşi sunt necunoscuţi. Curăţenia familiei şi viaţa spirituală au fost întotdeauna o chestiune de supremă importanţă pentru Dumnezeu. Despre excluderea din adunare vezi versetele 1,3.

Deuteronom 23:3 3. Amonitul şi moabitul. Tobia, un amonit, a fost exclus din Templu, pe baza acestui text (vezi Neemia 2,10; 13,1-8).

Deuteronom 23:4 4. Nu v-au ieşit. Atitudinea neprietenoasă a lui Amon si Moab a adăugat mult la greutăţile copiilor lui Israel. Amândoi erau înrudiţi cu Israel, dar nu i-au acordat nici măcar politeţea obişnuită datorată străinilor, cu mult mai puţin aceea datorată rudelor (Geneza 14,18; 18,2; 19,1.2). Dumnezeu le poruncise deja izraeliţilor să nu deranjeze pe amoniţi (Deutronom 2,19). Contradicţia aparentă dintre declaraţia făcută aici, că moabiţii nu au ieşit înaintea lui Israel cu provizii, şi aceea din capitolul 2,29, că ei au făcut lucrul acesta,

este mai mult aparentă decât reală. Cuvintele din capitolul 23,4 înseamnă numai că moabiţii nu le-au oferit hrană de bună voie, într-un spirit prietenos – nu că ei n-au vândut hrană izraeliţilor în schimbul banilor.

Au adus... împotriva ta pe Balaam. Aceasta a fost lucrarea moabiţilor ajutaţi de madianiţi (Numeri 22,4-7). Hristos a învăţat că persoana nerecunoscătoare nu va moşteni împărăţia (Matei 25,41-46). Vrăjmăşiaarătată faţă de biserică este privită ca ostilitate faţă de Hristos însuşi (Fapte 9,4.5).

Deuteronom 23:5 5. N-a voit să asculte. Profetul era dornic să blesteme pe Israel, dar Iehova a pus în gura lui cuvinte pe care el nu s-a putut abţine să le pronunţe (vezi Numeri 22). Era cu neputinţă pentru un profet fals să înlăture binecuvântările lui Dumnezeu şi să aplice blesteme asupra poporului Său. Blestemele lui Balaam au fost schimbate în binecuvântări (Numeri 23 şi 24). Alte exemple a grijii ocrotitoare a lui Dumnezeu sunt raportate despre Iosif (Geneza 39,1-3; 41,39-45), despre Mardoheu şi poporul iudeu (Estera 6-10), despre tânărul Daniel şi cei trei tovarăşi (Daniel 3,16-30; 6,1.2) şi mulţi alţii.

Deuteronom 23:6 6. Propăşirea lor. Aceasta se referă la fraternizarea cu vecinii lor păgâni (vezi Ezra 9,12). Israel trebuia să rămână cu totul deosebit de aceste popoare în măsura în care era vorba de legături pentru scopuri sociale. Experienţa de la Baal-Peor dovedise tragicele rezultate ale unor astfel de asocieri (vezi Numeri 25,1-9). Avertizarea aceasta era deosebit de potrivită având în vedere faptul că moabiţii erau vecinii lor apropiaţi, şi fără îndoială că ar fi fost multe ocazii de asocieri libere şi intime.

Deuteronom 23:7 7. Pe edomit. Exista o permanentă stare de ostilitate între regatul vecin al lui Israel şi al Edomului (Numeri 20,18-21; vezi 2 Samuel 8,13).

Pe egiptean. Nu trebuia să se uite că Israel a găsit refugiu în Egipt timp de mulţi ani, şi a prosperat în ţară, în ciuda greutăţilor impuse.

Deuteronom 23:8 8. Al treilea neam. Timp de 200 de ani, Israel găsise un cămin în Egipt. Ei se bucuraseră de ocrotire şiîntreţinere într-un timp de foamete grozavă. Mai târziu a venit prigoana. Totuşi Dumnezeu nu dorea ca poporul Său să vadă numai partea rea a caracterului unei naţiuni şi să stăruie asupra ei. În al treilea neam, urmaşilor Edomului sau Egiptului le erau îngăduite toate privilegiile poporului lui Dumnezeu, după ce au fost circumcişi. Probabil că au existat relaţii comerciale şi culturale importante între cele două ţări.

Deuteronom 23:9 9. De orice lucru rău. Aici este amintită stricteţea cu privire la curăţenia fizică şi spirituală. O oştire în marş, o mare grupare de oameni ruptă de legăturile sociale normale, are multe ispite de comportare josnică. Situaţia lui Israel înaintea lui Dumnezeu era mult mai importantă decât pregătirile ei militare pentru confruntarea cu vrăjmaşul. Dumnezeu nu putea să conducă în mod consecvent la victorie un popor necredincios şi necurat.

Deuteronom 23:10 10. Să nu fie necurat. Vezi Levitic 15,16. De fapt, Dumnezeu cerea ca oştirea lui Israel să fie liberă depângărirea morală, ceremonială şi fizică, naturală. Iehova era în mijlocul taberei pentru a-i conduce la biruinţă.El nu avea să îngăduie purtarea josnică, prea frecvent asociată cu viaţa militară.

Deuteronom 23:11 11. Spre seară. El nu avea să-şi recâştige curăţia până la sfârşitul zilei.

Deuteronom 23:12 12. Acolo să ieşi afară. Trebuia să se aibă în vedere bunăcuviinţă şi respect faţă de regulile de viaţă. Trebuiau să fie impuse reguli sanitare nu numai din respect pentru fineţea de sentiment, ci şi pentru a ocroti sănătatea oştirii.

Deuteronom 23:13 13. O lopată. O unealtă ascuţită pentru diferite întrebuinţări. Ea era folosită ca pană sau ţăruş pentru cort (Exod 27,19; Judecători 4,21.22), ca unealtă de ţesut (Judecători 16,13.14), ca stâlp, folosit la figurat drept ocrotire sub braţul lui Dumnezeu (Isaia 33,20). Traducerea RSV zice: „un baston cu armele voastre”.

Deuteronom 23:14 14. Dumnezeu merge. Făcând astfel tabăra un pământ sfânt. Chivotul era în tabără ca semn al prezenţei lui Iehova (vezi Numeri 10,33-36). Forma verbului „a umbla” folosită aici sugerează umblarea în sus şi în jos în tabără (vezi Geneza 3,8; 13,17; 2 Samuel 7,6.7). Compară cu declaraţia apostolului Pavel din 2Corinteni 6,16 la 7,1, care se poate să fi avut în minte acest verset când scria.

Nimic necurat. Literal, „nici o goliciune de nici un fel”, de obicei însemnând poziţie indecentă. Acelaşicuvânt se întâlneşte în Geneza 9,22.23; Exod 28,42; Levitic 18,6.7; etc.

Să nu se abată. Compară cu Ieremia 32,40. Nimic ruşinos, necurat, indecent, nu trebuia să fie îngăduitsă aibă loc nemustrat, sau Dumnezeu nu avea să mai rămână în tabără, ceea ce însemna că El avea să îngăduievrăjmaşilor lor să-i înfrângă. O biserică necurată nu poate fi biruitoare în lupta dintre Hristos şi Satana, pentrucă binecuvântarea cerului îi aşteaptă numai pe cei care se încred în El şi-L ascultă fără rezerve.

Deuteronom 23:16 16. Să rămână la tine. În cetatea în care îi plăcea lui (cap. 15,7; 16,5; 17,2; 18,6).

Să nu-l asupreşti. Spiritul legii lui Moise se opunea robiei. Mai degrabă era recomandat un spirit al amabilităţii (Levitic 19,33.34).

Deuteronom 23:17 17. Nici o curvă. Limbajul acestui verset este general, totuşi referirea principală pare să fie la prostituţia religioasă. Cuvintele traduse „curvă” şi „sodomit” se trag din aceeaşi rădăcină ebraică, care înseamnă „sfinţit” sau „sfânt”, aşa cum este aplicat la sanctuar (Exod 26,33.34), la hainele sfinte (Exod 28,2.4), la altar (Exod 29,37), etc. RSV traduce „prostituată de cult”. Prostituata de la templu a fost întotdeauna un element al idolatriei. Una ca aceasta este o parte a vieţii de la templu astăzi în unele părţi ale Orientului şi este cunoscută ca devadasi, literal „slujitoare a zeului”. Prostituarea templului era o scârbă înaintea lui Dumnezeu, în orice caz, dar prostituţia consacrată ca parte a religiei este cea mai oribilă degradare. Vezi referirile la prostituţie în legătură cu religia din 1 Regi 14,23.24; 15,12; 2 Regi 23,7; Ieremia 3,2.

Deuteronom 23:18 18. Câştigul. Cuvântul pentru „câştig” este de obicei folosit pentru plata făcută unei femei pentru prostituirea obişnuită, fie pentru aceea în legătură cu închinarea de la templu (Osea 9,1; Mica 1,7).

Preţul unui câine. Cuvântul „preţ” nu este din aceeaşi rădăcină ca „câştig”. Acesta este „preţul” sau „plata” pe care o primeşte „câinele”. Cuvântul „câine” este folosit aici pentru a indica o persoana amintită în versetul 17 ca fiind un „sodomit”. În ebraică, el este un termen de dispreţ (1 Samuel 17,43; 2 Samuel 16,9; Isaia 56,10). Compară cu descrierea apostolului Ioan despre cei care nu pot intra în Împărăţia veşnică (Apocalipsa 22,15). În ţările orientale, câini rătăcesc încoace şi încolo, jumătate sălbatici, înfometaţi şi murdari (1 Regi 14,11). Ei sunt un simbol al necurăţiei şi al celor respinşi.

Deuteronom 23:19 19. Dobândă. Vezi Exod 22,25. Porunca aceasta nu se referă la afacere obişnuită, negoţ sau comerţ, ci era partea săracilor, o lege în ţara lui Israel, şi era destinată numai pentru cei care sunt cu adevărat în nevoie (vezi Exod 22,25; Levitic 25,35.36; compară cu Neemia 5,2-5.10-13).

Deuteronom 23:20 20. De la străin. Un ne-iudeu, fie că locuieşte sau nu în Israel. Străinul care devenise un prozelit trebuia să fie tratat ca un frate (Levitic 19,33.34).

Deuteronom 23:21 21. O juruinţă. Adică o făgăduinţă solemnă făcută lui Iehova, o obligaţie să nu fie tratată cu uşurinţă. Vezi, spre exemplu, Geneza 28,20; Numeri 21,2; Judecători 11,30; 1 Samuel 1,11; 2 Samuel 15,7; compară cu Numeri 30,2-16. Sensul principal al cuvântului ebraic este „ a dedica”.

Pregeţi. De la cuvântul ebraic obişnuit, care înseamnă „a întârzia”, „a zăbovi”, „a rămâne în urmă”. Aici nu se spune nimic cu privire la locul unde trebuia să fie făcută plata. Această informaţie este dată în cap. 12,5.6.11.18.26. Pentru binecuvântarea pe care o primeşte cel care îşi aduce la îndeplinire juruinţele sale, veziPsalmi 22,25; 50,14; 56,12.13; 61,8; 65,1; 66,13.

Deuteronom 23:22 22. Fereşti. Nu este obligatoriu să faci juruinţe lui Iehova. Ceea ce este obligatoriu este aducerea la îndeplinire a juruinţei după ce aceasta a fost făcută. O astfel de violare este păcat înaintea lui Dumnezeu. A face o juruinţă lui Dumnezeu este a-ţi asuma o obligaţie sacră. Sustragerea de la această obligaţie înseamnă a duce pagubă vieţii spirituale (vezi Levitic 27; Numeri 30).

Deuteronom 23:23 23. Ieşi de pe buze. N-a fost constrângere. Juruinţa a fost făcută de bună voie şi, prin urmare, trebuie să fie adusă la îndeplinire.

Să mănânci struguri. Referirea de aici este în primul rând pentru lucrătorii din vie şi pentru trecătorii care au nevoie de hrană. Este o practică obişnuită astăzi în Orient ca un om să ia un fir de trestie de zahăr din ogor, în trecerea de la un sat la altul (vezi Matei 12,1-9).

După plac. Literal, „conform cu sufletul tău”. Cuvântul tradus de obicei „suflet”, înseamnă aici „poftă” (vezi Psalmi 107,9; Proverbe 13,25; Isaia 58,11).

În vas. Trecătorii puteau să-şi astâmpere foamea din acel moment. Dar a lua ceva însemna să abuzeze de un privilegiu destinat ca binecuvântare pentru călători.

Deuteronom 23:25 25. Secera... să n-o pui. Compară cu Marcu 2,23. Foamea legitimă trebuia să fie satisfăcută, a lua maimult avea să fie considerat furt. Această prevedere era în armonie cu cea de a doua „mare poruncă” a iubirii faţă de aproapele şi era o recunoaştere că recolta era de la Dumnezeu.

Proprietarul n-avea să piardă o cantitate mare de grâu sau fructe luate astfel din ogorul sau grădina luide către un trecător. Proprietarul nu putea să simtă propriu zis că fusese păgubit, nici străinul, dacă era sărac, să ajungă să simtă că societatea nu se interesa de nevoile lui.

Comentariile lui Ellen G. White

3-6 PK 670

7, 8 PP 375

10, 11, 14 CH 62, 81, 101

14 Ed 38; MH 280; ML 129; PP 375; 6T 170

15, 16 PP 532

19 PK 647

19, 20 1T 535

21-23 4T 471

24, 25 DA 284

Deuteronom 24:1 1. Ruşinos. Literal, „goliciune” şi în mod figurat, ca aici, „ruşine” sau „dezonoare”. Fapta ei ruşinoasănu putea fi adulterul, pentru că acesta era pedepsit cu moartea (Deutronom 22,22; compară cu Matei 19,9). Era pur şi simplu o comportare pe care soţul o considera indecentă sau degradantă. Iudeii au înţeles acest precept mozaic ca însemnând că un bărbat putea divorţa de soţia lui aproape pentru orice motiv. (Matei 19,3.7). Hristos a explicat, totuşi, că nu era voia lui Dumnezeu ca divorţul să fie obţinut atât de uşor (Matei 19,4-6) şi că prevederea aceasta fusese făcută numai din cauza „împietririi” inimilor lor. (Matei 19,8).

O carte de despărţire. Literal, „o notă de separare”.

Îi va da-o. Aceasta trebuia să fie dată în mod formal, probabil înaintea martorilor, pentru ca ea să fie legal valabilă şi incontestabilă.

Să-i dea drumul. Un alt act formal presupunea că soţul era dator să-i dea drumul aprovizionând-o cel puţin cu mijloacele necesare pentru a ajunge în siguranţă la casa tatălui ei (vezi Geneza 21,14; compară cu Deutronom 15,13).

Deuteronom 24:2 2. Şi va putea. Plecarea ei formală era un anunţ public al faptului că nu mai era soţia bărbatului şi din cauza aceasta se putea mărita din nou. „Nota de separare”, sau „cartea de despărţire” desfăcea complet căsătoria.

Deuteronom 24:4 4. S-a pângărit. Consumarea căsătoriei cu un al doilea soţ o făcea necurată faţă de întâiul ei soţ. A o lua iarăşi de nevastă însemna să comită adulterul. Ea era nelegitimă pentru el (vezi Ieremia 3,1).

Vinovată de păcat ţara. Adică, prin îngăduirea de stricăciune morală. Deşi Dumnezeu a îngăduit unelelucruri pe care desigur că El nu le putea aproba (vezi Deutronom 14,26), existau limite dincolo de care omul nu putea să treacă. Adesea „ţara” este personificată, ca şi când aceasta ar simţi şi acţiona (vezi Levitic 18,25; Isaia 24,5).

Astăzi unii oameni se referă la Deutronom 24,1-4 ca un temei pe care ei sunt bucuroşi să-l considere „divorţ creştin”. În realitate, aceste versete ne descoperă viaţa de cămin a iudeului, în care luarea unei soţii era considerată ca achiziţionarea unei bucăţi de teren. Autoritatea soţului asupra soţiei sale era aproape absolută. Scopul legii anunţate era de a îmbunătăţi soarta femeilor evreice. Legea aceasta, departe de a stabili un nivel moral inferior, sau a aproba unul ca acesta, reprezenta un nivel mult mai înalt decât recunoscutele obiceiuri crude ale vremii. Legea garanta unei femei divorţate anumite drepturi şi în realitate o ocrotea de a fi considerată ca o adulteră şi ca o lepădată. Ea părăsea căminul primului ei soţ ca femeie liberă şi membru respectat al societăţii, cu dreptul de a contracta o căsătorie onorabilă. Cartea de despărţire declara că primul ei soţ nu mai avea asupra ei nici o pretenţie legală şi că nu avea nici un fel de obligaţie faţă de el – ea era liberă să devină soţia altui bărbat. Măritându-se din nou, ea nu devenea vinovată de adulter şi drepturile primului ei soţ nu erau încălcate.

Divorţul mozaic nu a fost instituit pentru a anula idealurile căsătoriei aşa cum au fost instituite de Dumnezeu la creaţiune, ci din cauza „împietririi” inimilor oamenilor. (Matei 19,8). Soarta femeii gonite era deplorabilă. Cartea de despărţire uşura nenorocita ei soarta. Legea aceasta recunoştea pur şi simplu situaţia apăsătoare şi încerca s-o îmbunătăţească. Aceasta era o lege a îngăduinţei, nu poruncitoare. Aceste restricţii precise erau destinate să elimine uşoara procedură de divorţ, pe care se pare că evreii o învăţaseră din legăturile lor cu popoarele păgâne.

Vorbirea atât de accentuată a lui Hristos a fost contra ideii soţiei ca proprietate (Matei 5,27-32; 19,3-9). Aceasta a adus multă mizerie şi nedreptate sexului feminin. Şcoala lui Hillel, care a elaborat filozofia religioasă populară iudaică pe vremea lui Hristos, a interpretat expresia tradusă „ceva ruşinos” (Deutronom

24,1) ca însemnând ceva care putea să fie neplăcut pentru soţ. Şcoala mai strictă şi mai puţin populară a lui Şamai a definit „necurăţia” ca un act dovedit de impudoare sau adulter. Pe vremea lui Hristos, şcoala Hillel îngăduia divorţul pentru astfel de josnicii ca expunerea braţului unei femei în public, arderea mâncării, sau când soţul găsea o altă femeie mai atrăgătoare. Despre această atitudine elastică Iosif Flavius scria: „Acela care doreşte să se despartă de soţia sa pentru o pricină oarecare (şi multe astfel de pricini se întâmplau să fie printre oameni) să-i dea în scris asigurarea că niciodată nu va mai fi soţia lui, căci în felul acesta ea putea fi liberă să se mărite cu un alt soţ, cu toate că înainte de a fi dată această carte de despărţire nu trebuia să i se îngăduie să facă aşa”. (Antiquities iv. 8,32).

Legea din Deutronom 24,1-4 nu instituie divorţul ci numai îl tolerează, ţinând seama de nedesăvârşirile naturii omeneşti şi inferioarele concepţii morale ale poporului lui Dumnezeu din acel timp. Spre a cunoaşte părerea lui Dumnezeu cu privire la căsătorie, nu trebuie să stabilească alături de Deutronom 24,1-4, ci să meargă mai departe înapoi la Geneza 1,27 şi 2,24, cum a făcut şi Isus. (Matei 5,27-32; 19,3-9). Sfatul scris de Moise pentru poporul zilelor lui trebuie să fie interpretat în contextul acelor zile şi întotdeauna având în vedere idealul divin. Hristos a înălţat privirea oamenilor spre acel ideal divin rânduit în Eden. Acea primă căsătorie constituie modelul pe care Dumnezeu doreşte să fie urmat de poporul Său.

Deuteronom 24:5 5. Însurat de curând. Adică dacă este „căsătorit de curând” (RSV; vezi cap. 20,5-8).

La război. Vezi cap. 20,7. Este în avantajul statului să dispună astfel de măsuri care vor cinsti şi înălţacăsătoria. Legea aceasta prevedea timp pentru trainica stabilire a căminului. Ba chiar mai important, din punctde vedere ebraic, ea făcea mai sigur ca un moştenitor să perpetueze numele familiei şi să moştenească pământul familiei.

Sarcină. Literal, „slujbă” aşa cum este adesea tradus cuvântul ebraic (Numeri 4,23; 30, 35.39.43; 8,24). Aceasta se referă la orice slujbă publică care l-ar fi dus departe de cămin.

Deuteronom 24:6 6. Piatră de râşniţă. Literal, „ambele pietre de râşniţă sau una din ele”. Cuvântul tradus „piatra de râşniţă de deasupra” se poate referi la o piatră sau la o piesă a râşniţei (Judecători 9,53; 2 Samuel 11,21).

Viaţa cuiva. Adică, luând de la el ceva esenţial pentru pregătirea hranei lui şi periclitând sănătatea familiei lui. De secole, săracii Orientului au trăit la limita înfometării, şi un lucru ca acesta, în aparenţă mic, se putea dovedi tragic.

Deuteronom 24:7 7. Să fi furat. Vezi Exod 21,16. Răpirea unui om pentru a face un rob din el era o crimă pedepsită cu moartea. Libertatea personală a omului era scumpă înaintea lui Dumnezeu. Robia era un păcat nescuzabil înaintea lui Dumnezeu şi a societăţii, ca împotriva robului. Totuşi, sclavia a existat într-o formă sau alta în ţările din Răsărit din timpuri imemorabile. Legile date de Dumnezeu lui Israel erau destinate să elimine sclaviacu timpul. Sclavia calcă buna cuviinţă şi orice drept uman.

Deuteronom 24:8 8. Rana leprei. Aceasta era cea mai rea formă de necurăţie ceremonială şi, de aceea, cu privire la ea trebuiau să fie luate cele mai prudente precauţii. Două capitole lungi din Leviticul (cap.13 şi 14) enumără simptomele foarte amănunţit. „Rana”, literal „lovitură”. Acelaşi cuvânt ebraic este folosit în capitolul 17,8; 21,5.

Deuteronom 24:9 9. Mariei. Vezi Numeri 12. Maria era unul din cei trei conducători de seamă din Israel (Mica 6,4). Cu toate acestea ea a fost deodată lovită cu teribila boală a leprei şi scoasă din tabăra lui Israel timp de 7 zile (Numeri 12,14). Nici poziţia ei însemnată, nici înrudirea ei personală cu Moise, n-au scutit-o de aceasta. Leprosul cel mai sărac şi mai mizerabil nu era mai aspru tratat decât un lepros bogat sau dintr-o familie de seamă. Exista printre iudei tendinţa de a vedea toate cazurile de lepră ca o pedeapsă divină, dar nu este corectde a avea o astfel de părere faţă de toate cazurile. (Luca 13,1-6). Lepra este un simbol al păcatului. Leprosul

spiritual la care însuşi sufletul este bolnav, nu poate găsi vindecare de boala lui în afară de Isus Hristos.

Deuteronom 24:10 10. În casa lui. Prevedere legală pentru ocrotirea celui sărac. Căminul lui şi conţinutul acestuia avea săfie de mică valoare materială şi era compus numai din cele mai sărace lucruri de strictă necesitate. O astfel de familie probabil că nu avea nimic mai mult decât îmbrăcămintea, câteva oale şi o râşniţă primitivă, pe lângă teren şi casă. Totuşi un astfel de cămin trebuia să fie respectat şi să rămână inviolabil. Acesta avea puţin de oferit pentru un împrumut (vezi Exod 22,26.27), dar nu trebuia să se facă abuz de ceva de mică importanţă. Stăpânul trebuia să vină afară la uşă şi să arate ce poate să ofere ca zălog. Cel care împrumuta nu trebuia să intre în cămin să ia sau să aleagă ce voia să ia.

Deuteronom 24:11 11. Să stai afară. Literal, „afară să stai”. Dumnezeu a ridicat un gard în jurul celui sărac şi umil. Drepturile de proprietate ale nevoiaşului sunt tot atât de scumpe înaintea lui Dumnezeu ca ale celui avut şi de clasă înaltă. Compară cu parabola din Matei 18,23-35. Dumnezeu aşteaptă ca creştinul să dovedească consideraţie în legăturile lui cu fraţii.

Deuteronom 24:12 12. Să nu te culci. Haina lui de deasupra poate să fi fost singurul lui lucru de valoare pe care omul sărac avea să-l ofere ca „zălog”. A oferi haina ca zălog nu era neobişnuit (Deutronom 24,17; Iov 22,6; Proverbe 20,16; 27,13; Amos 2,8). Acest zălog nu trebuia să fie reţinut peste noapte (Exod 22,25.26). Îmbrăcămintea exterioară era folosită pentru multe scopuri (Exod 12,34; Judecători 8,25). Cu privire la cerinţa de a restitui zălogul unui om sărac, vezi Ezechiel 18,7.12; 33,15.

Deuteronom 24:13 13. Ca un lucru bun. Credinţa lui Avraam i-a fost considerată ca îndreptăţire înaintea lui Dumnezeu. Arătarea îndurării faţă de cei săraci şi nevoiaşi este tot aşa de plăcută înaintea lui Dumnezeu (Matei 25,34-36). Oamenii sunt persoane care fac obiectul afectuoasei iubiri şi îndurări a lui Dumnezeu şi El doreşte ca noi să privim pe semenii noştri în acelaşi fel. Cuvântul ebraic pentru „îndreptăţire” apare atât în forma masculină, cât şi feminină. Ultimii profeţi ai lui Israel au folosit forma feminină, aşa cum face Moise aici, cu referire la atenţia compătimitoare faţă de săraci şi nevoiaşi. Ei erau dependenţi de Dumnezeu (Psalmi 10,14; 72,2), care amintea mereu poporului Său că datoria lor faţă de El cuprindea şi atenta purtare de grijă pentru aceşti nevoiaşi (compară cu 1 Samuel 2,8). Dar în acelaşi timp ei nu trebuiau să facă din „pomenile” lor, literal „îndreptăţire” înaintea oamenilor (Matei 6,1). Ei trebuiau să fie drepţi înaintea lui Dumnezeu.

Deuteronom 24:14 14. Nedreptăţeşti. Literal, „fraudezi”. Acelaşi cuvânt ebraic este folosit în Levitic 19,13; 1 Samuel 12,3.4; Levitic 6,2,4.

Simbriaşi. Vezi Levitic 19,13; Ieremia 22,13; Maleahi 3,5; Iacov 5,4.

Străinii. Nici o deosebire nu trebuia să fie făcută între iudeu şi prozelit (Levitic 19,34).

Deuteronom 24:15 15. Plata. Punctualitatea în plata salariului este o cerinţă tot atât de divină ca păzirea Sabatului sau plata zecimii. Aceasta nu este o faptă de bunăvoinţă, ci de dreptate. Compară cu pilda lucrătorilor din vie (Matei 20,1,2.8).

O doreşte. Literal, „înalţă sufletul său”. El trăieşte de pe o zi pe alta şi nu are rezerve.

Deuteronom 24:16 16. Fiecare. Nu era neobişnuit printre păgâni să se condamne o întreagă familie pentru crima unui membru (Daniel 6,24), dar Dumnezeu doreşte ca păcătosul însuşi să poarte întreaga pedeapsă pentru crima lui (2 Regi 14,6; Ezechiel 18,10-24). Scriptura trage o clară linie de despărţire între pedeapsa aplicată pentru o faptă rea, ca aici (vezi şi Romani 6,23), şi rezultatele naturale ale unei astfel de fapte (Ezra 20,5).

Deuteronom 24:17 17. Să nu te atingi de dreptul. Vezi Exod 22,22-24.

Haina văduvei. Compară cu Iov 24,3. Dreptatea nu trebuie să fie negată nici celui mai neajutorat. Străinul, văduva, orfanul şi cel lipsit trebuie să se bucure de totala protecţie a legii (vezi Matei 18,18-35).

Deuteronom 24:18 18. Ai fost rob. Compară cu Levitic 19,33-34. Asupritorul care a experimentat el însuşi amărăciunea asupririi are o îndoită vină.

Deuteronom 24:19 19. Vei secera. Dumnezeu a lăsat numeroase legi pentru a uşura soarta celor nevoiaşi (Levitic 19,9.10; 23,22). Celor fără ogor le-a fost dat privilegiul de a culege ce rămânea pe ogor, în vie sau în pădurilede măslini. Proprietarul terenului putea să renunţe la ce rămânea în urma recoltării şi astfel să aducă fericire celor săraci, să uşureze nevoile lor şi în acelaşi timp să încălzească propria inimă (vezi Proverbe 11,24).

Deuteronom 24:20 20. Măslinii. Din anotimp în anotimp vremea recoltei ar vrea să le amintească oamenilor despre valoarea şi frumuseţea spiritului de milă. Existenţa săracilor în mijlocul nostru ne dă ocazia de a cultiva spiritul de generozitate. Acela care rămâne cu inima zgârcită pe vremea recoltei, când adună frumoasele daruri ale naturii, se poate cu greu aştepta să exercite generozitate în alte vremuri.

Deuteronom 24:22 22. Adu-ţi aminte. Vezi v.18; cap. 15,15. Propriile experienţe grele şi dezamăgitoare din viaţă ar trebui să ne facă miloşi faţă de alţii care mai târziu pot să sufere aşa cum am suferit noi altă dată.

Comentariile lui Ellen G. White

5 AH 216

10-12 MH 187

10-13 MB 111

14, 15 PP 532

17 MH 187

19-21 MH 186

19-22 PP 531

Deuteronom 25:1 1. Cearta. O discuţie care duce la litigiu, aşa cum rezultă din ceea ce urmează. Cuvântul tradus astfel este din rădăcina „a agita”, „a se certa gălăgios”, „a striga” (vezi Geneza 26,22; Iov 9,3; Proverbe 25,9). Forma de substantiv folosită ca aici apare şi în Geneza 13,7; Iov 31,13.

Înaintea judecăţii. „La judecată” (RSV), locul de judecată (1 Regi 7,7; Isaia 28,6). Cuvântul judecată se referă şi la proces, sau la procedura juridică din sala de judecată (Iov 14,3; Eclesiast 11,9; 12,14). În sfârşit, este folosit şi pentru hotărârea, sau „judecata” dată de judecător după auzirea cazului (Maleahi 2,17) celui nevinovat. Literal, „pricina celui drept să fie dreaptă”. Cel acuzat în mod fals trebuia să fie scutit şi achitat. Cuvântul tradus „îndreptăţit” este folosit şi pentru îndreptăţirea păcătosului înaintea lui Dumnezeu. Eleste folosit aici în sensul legal de a pronunţa nevinovăţia unui om (vezi Exod 22,9; 2 Samuel 15,4; Psalmi 4,21; Proverbe 17,15; Isaia 5,23). Curţile de judecată au fost stabilite sub directa conducere a lui Dumnezeu.

Pe... vinovat să-l osândească. Cuvintele traduse aici „vinovat” şi „osândească” sunt din aceeaşi

rădăcină. Literal, expresia ar însemna „a face să fie ordonat cel nenormal” (neordonat). Rădăcina înrudită în arabă înseamnă „a fi eliberat” (de ramuri) şi, de aceea, „rău ordonat” sau „scrântit”. Trebuia să fie depusă o stăruinţă de a reabilita şi a potrivi, mai degrabă decât a pedepsi în înţeles de răzbunare.

Deuteronom 25:2 2. În faţa lui. Adică, în faţa publicului, înaintea martorilor şi judecătorilor. El era pus jos şi i se dădea numărul de lovituri stabilite de judecători. Pedeapsa corporală era administrată de obicei cu un băţ (2 Samuel 7,14), deşi erau folosite şi ramuri cu spini (Judecători 8,7.16), şi uneori bice (1 Regi 12,11.14). „Scorpioanele” erau făşii de piele împletite cu noduri tari conţinând bucăţi ascuţite de metal sau lemn.

Deuteronom 25:3 3. Patruzeci de lovituri. Compară cu experienţa lui Pavel (2 Corinteni 11,24). Mai târziu iudeii au fixat numărul la treizeci şi nouă ca să nu se dea, din nebăgare de seamă, mai mult de patruzeci.

Înjosit. O pedeapsă prea severă ar fi dus la resentiment şi la simţământul că omul fusese tratat pe nedrept. O lovitură peste patruzeci avea să fie considerată nedreaptă. Când pedeapsa era aplicată în sinagogă era obiceiul să se citească texte ca Deutronom 28,58.59, în timpul biciuirii şi în prezenţa martorilor.

Deuteronom 25:4 4. Gura boului. Din timpuri vechi era obiceiul să se folosească boii la scoaterea cerealelor prin călcare.În India este astăzi un lucru obişnuit a pune botniţă la animale. Scoaterea cerealelor prin călcare este adesea dureroasă pentru picioarele boilor şi nu este neobişnuit ca ei să şchioapete ca rezultat al acestei acţiuni, mai ales dacă erau folosiţi peste măsură. Acest precept mozaic nu numai că ocroteşte pe „bou” de tratamentul cel crud, ci era destinat să întipărească delicateţea – o trăsătură neobişnuită la păgâni. Ia aminte la simţămintele exprimate în Proverbe 12,10 chiar asupra acestei chestiuni. Apostolul Pavel s-a referit la Deutronom 25,4 ca dovadă că slujitorul trebuie să primească un salariu potrivit şi adecvat, în armonie cu demnitatea sacră a slujbei lui (vezi 1 Corinteni 9,9; 1 Timotei 5,18; compară cu Matei 10,10). Slujirea credincioasă a oamenilor sau a animalelor, merită o recunoaştere generoasă.

Deuteronom 25:5 5. Să se însoare cu ea ca cumnat. Scopul unei astfel de căsătorii era să se asigure un succesor celui decedat (vezi Geneza 38,8; Matei 22,25). Primul copil născut dintr-o astfel de legătură numită de obicei căsătorie levirată (căsătoria în care fratele soţului mort fără urmaşi ia în căsătorie pe cumnata rămasă văduvă, n. trad.), trebuia să fie moştenitorul fratelui decedat, cu scopul de a perpetua numele şi moştenirea lui. Un frate care refuza să îndeplinească această îndatorire era dispreţuit în public. Acest obicei era comun la multe popoare vechi, deşi cu mici deosebiri, şi mai era practicat de descendenţii unor vechi popoare din India. Cel mai bine cunoscut exemplu biblic al aplicării principiului căsătoriei levirate este acela al lui Rut moabita (Rut 1,22; 2,1-4.17).

Deuteronom 25:6 6. Numele. Compară cu Numeri 27,4; Rut 4,5. În toate epocile, oamenii au preţuit perpetuarea numelui de familie. Aceasta rămâne adevărat pentru ţările orientale de astăzi, unde nu poate deveni o nenorocire mai mare decât aceea de a muri fără un moştenitor de parte bărbătească.

Deuteronom 25:7 7. Bătrâni. Cu privire la autoritatea bătrânilor la poartă, vezi Deutronom 21,19; 22,15; Rut 4,1. Legeanu cerea fratelui să se căsătorească cu văduva, dacă el simţea că nu o poate iubi. Dar în cazul în care refuza săse căsătorească cu ea, ea putea face o plângere formală contra lui.

Deuteronom 25:8 8. Bătrânii. „Bătrânii” erau conducătorii responsabili ai cetăţii care se ocupau cu el. Fără îndoială că erau pe deplin cunoscători ai circumstanţelor lui şi capabili să dobândească noi informaţii asupra cazului. „Bătrânii”, literal „bărbaţi între două vârste”, erau foarte respectaţi şi exercitau o autoritate considerabilă.

Deuteronom 25:9 9. Să-i scoată încălţămintea. Literal, „sandaua” lui. Tradiţia iudaică indică încălţămintea piciorului

drept. Fapta descrisă aici era privită ca un act de nedemnitate, având în vedere că a nu consimţi cu Legea leviratului (vezi v.5) era privit ca un semn de egoism (vezi Rut 4,6). Punerea piciorului încălţat pe proprietate făcea cunoscut fie dispreţul cuiva asupra ei, fie deplina proprietate a cuiva asupra acesteia (Psalmi 60,8; 108,9). În conformitate cu aceasta, îndepărtarea încălţămintei unui bărbat de către văduva fratelui lui, făcea cunoscut nevrednicia bărbatului. El refuza să facă ceea ce era numai drept să se aştepte de la el. Compară cu Cântarea Cântărilor 7,1 ca figură pentru piciorul încălţat, ca tablou al frumosului şi atracţiei. A merge desculţ era privit ca degradant (2 Samuel 15,30; Isaia 20,2,4), sau ca un semn de umilinţă (Exod 3,5; Iosua 5,15).

În faţă. Comentatorii iudaici interpretează aceasta ca scuipare pe pământ, „înaintea feţei lui”. Aceasta pare rezonabil, pentru că prepoziţia nu este „pe” ci „lângă” sau „înainte” (Deutronom 11,25; Iosua 10,8). Scuiparea înaintea feţei era considerată a fi umilitoare (Numeri 12,14). Verbul acesta apare de trei ori în Biblia ebraică.

Aşa să se facă. Singura excepţie era mare preot căruia nu i se aplica legea leviratului (Levitic 21,13,14), fraţii care locuiau la depărtare şi cel în vârstă.

Deuteronom 25:11 11. Cearta unul cu altul. În Exod 21,22 este raportat oamenilor care se ceartă şi recompensa care trebuie să fie dată unei femei gravide rănită ca rezultat al unei bătăi între bărbaţi. În cazul acesta, se asigura ocrotirea legală bărbatului. Unii comentatori au sugerat că aceasta se referă la văduva din versetele 5-10, aşa încât cumnatul ei să fie obligat să se căsătorească cu ea. Dacă aceasta ar fi aplicaţia, legea aceasta ar interzice femeii să treacă dincolo de marginile decenţei. Cu toate acestea, contextul arată clar că aceasta era o ceartă personală, în care soţia unuia dintre bărbaţi se străduia să-şi ajute soţul. Cuvântul tradus aici „luptă” ar putea fi mai bine tradus cu „bătaie corp la corp”. El este redat diferit în Exod 2,13; 21,22; Levitic 24,10; 2 Samuel 14,6).

Deuteronom 25:12 12. Să-i tai mâna. Acest lucru nu trebuia să fie făcut de bărbatul pe care l-a apucat ea, pentru că el avea să fie incapabil, poate rănit permanent. El urma să aducă plângerea lui înaintea judecătorilor. Legea aceasta rezultă din principiul arătat în Exod 21,24. Unii comentatori iudei resping ideea că exprimarea trebuiesă fie interpretată literal. Rabinii au schimbat mai târziu sentinţa într-o amendă grea.

Deuteronom 25:13 13. Două feluri de greutăţi. „Două feluri de greutăţi” (RSV). Una mai uşoară folosită pentru vânzare şi alta mai grea pentru cumpărare. Literal, „o piatră şi o piatră, mare şi mică”. Vechile greutăţi ebraice erau făcute de obicei din piatră. Amos 5,5 arată că aceste fel deosebit de necinste nu era neobişnuit la iudei. Notează declaraţia despre diferite greutăţi din Proverbe 20,23, ca o „urâciune” pentru Iehova, în timp ce greutăţile drepte sunt aprobate de Domnul (Proverbe 16,11). Profetul Mica face o declaraţie similară despre neplăcerea lui Dumnezeu cu privire la greutăţile false (Mica 6,11). Dumnezeu intenţionează ca în poporul Săusă stăpânească principiile de dreptate şi echitate. Aceia care Îi slujesc lui Dumnezeu nu-i vor înşela pe semeniilor (vezi 1 Ioan 4,20).

Deuteronom 25:15 15. Greutatea adevărată şi dreaptă. Vezi Levitic 19,35.36. Tentaţia de a se lăsa în voia ispitei spre a realiza profituri uşoare nu este întotdeauna uşor eliminată din preocupările de afaceri. Noi vorbim despre cinste ca fiind cea mai bună politică. Cu toate acestea, politica urmată de unii oameni de afaceri este atât de crudă ca dinţii şi fălcile în junglă. Trebuie să se admită că astfel de proceduri au adus oamenilor bogăţii imense şi chiar mare reputaţie în societate. Totuşi, fără cinste nu poate exista pace în suflet şi o conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu.

Deuteronom 25:17 17. Amalec. Referirea de aici este la ostilitatea amaleciţilor faţă de Israel în călătoria lor din Egipt (Exod 17,8-16). Este adevărat că pe vremea scrierii cărţii Deutronom amaleciţii nu mai erau o ameninţare pentru Israel. Totuşi, Iehova nu a uitat vătămarea pe care au făcut-o poporului Său.

Deuteronom 25:18

18. S-a aruncat... pe dinapoi. Reflectând laşitate şi cruzime (vezi Exod 17,8-13).

Fără nici o teamă de Dumnezeu. Acesta a fost motivul relei lui purtări. Indiferenţa faţă de principiile dreptăţii cu greu poate constitui o temelie trainică pe care să fie clădite bunătatea şi dragostea faţă de aproapele.

Deuteronom 25:19 19. Să ştergi. Domnul este un Dumnezeu al iubirii şi dreptăţii. Porunca de a şterge pe amaleciţi ca naţiune a fost adresată prima dată lui Iosua (Exod 17,14), dar adevărata lucrare de judecată asupra acestui popor care îşi umpluse paharul nedreptăţii lui, a fost adusă la îndeplinire pe etape. Barac şi Ghedeon (Judecători 5,14; 6,3; 7,12), Saul şi Samuel (1 Samuel 15,1-9) şi David (1 Samuel 26,8.9; 30,1.17), toţi au luat parte la executarea poruncii împotriva lor. În cele din urmă au venit copiii lui Simeon care au desăvârşit însărcinarea (1 Cronici 4,42.43).

Comentariile lui Ellen G. White

4 GW 450; TM 253, 347, 493

13, 14 MH 188

13-16 CS 77

13-18 TM 371

14-16 7T 179

17-19 PP 299; 2T 108; 5T 245

19 PP 628; TM 372

Deuteronom 26:1 1. Vei intra, adică aşezat în Ţara Sfântă. Forma aceasta de exprimare a mai fost deja folosită de nenumărate ori (cap.17,14).

Deuteronom 26:2 2. Cele dintâi. Despre legea celor dintâi roade vezi Numeri 18,12; Deutronom 18,4)

La locul. O parte din cele dintâi roade coapte trebuia să fie pusă într-un coş, adusă la sanctuar şi predată preotului de serviciu.

Deuteronom 26:3 3. Să te duci. Adică în timpul sărbătorii Cinzecimii (Exod 23,16). În anii de mai târziu, după intrarea în curtea Templului, unde aştepta preotul care slujea, închinătorii cântau Psalmi 122, şi apoi Psalmi 150 şi Psalmi 30,1. Cu mărturisirea de păcat şi o rugăciune de recunoştinţă, închinătorul avea să recunoască bunătatea lui Dumnezeu care a eliberat pe poporul Său din robia egipteană şi i-a dat Ţara Făgăduinţei.

Deuteronom 26:4 4. Înaintea altarului. Preotul legăna coşul şi-l punea înaintea Domnului, recunoscând proprietatea lui Iehova asupra ţării. Ceremonia aceasta trebuia să fie o ceremonie de bucurie în Domnul, ca Dătător al secerişului, păcii şi prosperităţii. Principiul de a da înapoi lui Dumnezeu o parte a binecuvântărilor primite de la El este un principiu spus de apostolul Pavel care să stimuleze pe creştini (1 Corinteni 16,2; 2 Corinteni 8,7-9).

Deuteronom 26:5 5. Arameu... gata să piară. Literal, „un arameu pribeag” (RSV). Aceasta este o referire la originea umilă a naţiunii, la Rebeca şi Lea, care erau din Padan-Aram (Geneza 25,20), şi la Iacov care a petrecut acolo

un număr de ani (Geneza 29-31). Laban, unchiul lui Iacov era numit ca „sirian”, literal „arameul” (Geneza 25,20; 28,5.6; 31,20.24). Expresia tradusă „gata să piară”, era folosită pentru animale care rătăceau şi se pierdeau (Deutronom 22,3; 1 Samuel 9,3.20) şi de asemenea pentru oameni pierduţi (Psalmi 119,176) şi în pericol de a pieri (Iov 6,18). Originea nomadă a lui Israel este chestiunea la care se referă Moise aici.

Pogorât în Egipt. Vezi Geneza 46,26; 47,4 pentru călătoria lor în Egipt şi pentru numărul lor cel mic din acel timp.

Un neam. Vezi Exod.1,7,9.12.20. Iacov este descris ca un sirian sau arameu în parte pentru îndelungata lui rămânere în Mesopotamia nordică, unde Avraam venise din Canaan (Geneza 11,31). Din acestmic început a ieşit o mare naţiune. Prezentarea celor dintâi roade comemora salvarea întâiului născut din Egipt.

Deuteronom 26:6 6. Ne-au chinuit. Binecuvântarea lui Dumnezeu care a pricinuit o aşa de mare creştere a lor, a devenit şi motiv de cruntă persecutare din partea Egiptenilor (Exod 1,9-14; compară cu Numeri 20,15).

Deuteronom 26:7 7. Domnul ne-a auzit. Vezi Exod 2,23-25; 3,7-9; 4,31; Numeri 20,16).

Deuteronom 26:8 8. Ne-a scos. Vezi cap. 4,34; 7,19; 16,3.

Deuteronom 26:9 9. Locul acesta. Vezi cap. 1,1.5.

Lapte şi miere. Vezi Exod 3,8; Deutronom 6,3.

Deuteronom 26:10 10. Să le pui. Adică să le dai preotului care avea să le prezintă Domnului (v.4).

Să te închini. Recunoaşterea milostivelor îndurări ale lui Dumnezeu este o parte vitală a închinării. Iehova este un Dumnezeu păstrător al legământului care îndeplineşte cu credincioşie făgăduinţele Sale. Poporul Său nu poate face altceva decât să-şi exprime aprecierea pentru credincioşia Sa. Literal, „apleacă-te”,adică prosternează-te (Geneza 37,10; Exod 11,8; Levitic 26,1; Isaia 60,14).

Deuteronom 26:11 11. Să te bucuri. Când se aduceau cele dintâi roade trebuia să fie sărbătoare şi bucurie. Nu numai cei ai familiei, ci şi leviţii, vecinii şi străinii, puteau să fie invitaţi să ia parte la darurile cerului (amintite în cap. 12,6.7; 16,10-12).

Deuteronom 26:12 12. În anul al treilea. În anul al treilea trebuia să fie dată o „zecime” pentru săracii locali (vezi cap.14,28.29) ca adaos la aceea care se plătea mereu leviţilor. Dumnezeu n-a uitat pe cei mai puţini fericiţi şi poporul Lui trebuia să facă la fel.

Ei să mănânce. Legalistul şi moralistul pot spune despre cei săraci că suferă datorită propriilor defecte. Este adevărat, desigur, că nu toţi sunt atât de cu grijă, energici sau atenţi cum ar putea să fie. Dar, dacă sunt în nevoie, ei nu trebuie să fie trecuţi cu vederea din cauza aceasta. Dumnezeu a aşezat în mod special pe leviţi într-o poziţie de dependenţă faţă de fraţii lor, ca o provocare la generozitate pentru Israel.

Deuteronom 26:13 13. Am scos. O atare mărturisire a îndatoririi îndeplinite avea să fie un privilegiu de fiecare an. Săracul şi levitul trebuiau să fie sprijiniţi. Aducătorul afirma că cerinţele lui Dumnezeu le îndeplinise pe deplin,că „zecimea” fusese în întregime plătită în armonie cu instrucţiunile Lui. Atâta timp cât „zecimea” rămânea într-un cămin particular, acel cămin era dator faţă de Dumnezeu. El nu putea binecuvânta căminul acela până

ce nu datoria era plătită pe deplin.

Deuteronom 26:14 14. Timpul meu de jale. Probabil în legătură cu necurăţia ceremonială pentru morţi (vezi Levitic 7,20; 21,1; compară cu Osea 9,4). Diferite împrejurări puteau da naştere la necurăţie şi prin aceasta „jalea” făcea imposibil ca acea persoană să apară înaintea lui Dumnezeu cu veselie. Nu numai că persoana în cauză avea să fie necurată ceremonial, ci chiar şi lucrurile consacrate aveau să devină necurate dacă ea lua parte la ele în starea de „necurat” (vezi Deutronom 14,23-26).

Pentru vreo întrebuinţare necurată. Sau, „în timp ce eram necurat” (RSV). El nu avea să întrebuinţezezecimea pentru vreo folosire „necurată”.

Cu prilejul unui mort. Sau, „pentru cel mort” (RSV). Din vremurile vechi, păgânii credeau că cei morţi putea fi făcuţi fericiţi prin darurile de hrană, sau alte lucruri de care se putea ca ei să aibă nevoie. Este vrednic de observat că religia iudaică nu numai că nu prevedea nimic pentru astfel de ritualuri, ci le excludea în mod specific. În ţările păgâne, obiceiul de a pune hrană în mormântul celui decedat, ca dar pentru „sufletul”lui (vezi Tobit 4,17; şi Eclesiast 30,18) mai este încă practicat, ca de exemplu în India şi China. Poate că cheltuielile de înmormântare erau mari şi ispita de a folosi o parte din „zecime” pentru acoperirea acestor cheltuieli nu era neobişnuită.

Deuteronom 26:15 15. Priveşte. O cerere pentru privirea binevoitoare a lui Dumnezeu. Aceasta mai este şi o recunoaştere evlavioasă a înaltei poziţii a lui Dumnezeu, mult deasupra locuinţei oamenilor şi a faptului că toate binecuvântările sunt de la El. Compară cu cuvintele lui David înaintea adunării (1 Cronici 29,11-13). Vezi şi 2 Cronici 30,27; Isaia 63,15; Ieremia 25,30; Zaharia 2,13).

Binecuvântează. Cuvântul tradus astfel înseamnă a îngenunchea. Un substantiv derivat înseamnă „genunchi”, iar altul „o binecuvântare”. Expresia „binecuvântează pe Dumnezeu” prezintă descrierea închinării la Dumnezeu plecat pe genunchi.

Cum ai jurat. O plăcută recunoaştere a credincioşiei lui Dumnezeu faţă de legământul Său şi a credincioşiei faţă de toate făgăduinţele Lui. Iehova nu este numai în măsură să îndeplinească făgăduinţele Lui,dar este imposibil ca El să greşească vreodată în desăvârşirea aducerii lor la îndeplinire (vezi ver.3, şi cap. 1,8;6,3).

Deuteronom 26:16 16. Legile. Cuvintele diferite folosite în acest text cuprind toate cerinţele lui Dumnezeu faţă de poporul Său, nu numai cu privire la îndatoririle religioase, ci şi la cele civile şi sociale. Moise se referă la rămânerea lor „în vale, în dreptul Bet-Peorului” (cap. 3,29), unde a prezentat poporului toate legile care i-au fost descoperite lui la Horeb. Aici începe o mare însărcinare pentru tot poporul. Acesta este un monument de aducere aminte că au intrat în legături de legământ cu Dumnezeu şi că, făcând aşa, îşi asumaseră cele mai solemne obligaţii. Iar de partea Sa Iehova a promis să-i binecuvânteze.

Să le păzeşti şi să le împlineşti. Partea lor din legământul cel solemn. Aceasta este o chemare la sinceritatea vieţii cu privire la relaţiile legământului (vezi cap.4,6; 7,12).

Deuteronom 26:17 17. Ai mărturisit. În ebraică, declaraţia astfel prezentată este foarte emfatică: „Astăzi ai făcut pe Iehova să proclame că El este pentru tine Dumnezeul tău”. Aceasta a fost împlinit de Israel, care asculta recitirea tuturor prescripţiilor legământului şi recunoştea obligaţia lor de a rămâne în ele.

Deuteronom 26:18 18. Domnul ţi-a mărturisit. Aceasta este o paralelă a expresiei emfatice din v.17. Ea spune, literal: „Domnul a făcut să-ţi spună astăzi că pentru El tu eşti un popor care Îi aparţii”, adică proprietatea Lui particulară.

Popor al Lui. Vezi Exod 19,5; 1 Petru 2,9. Acelaşi cuvânt ebraic tradus aici „deosebit”, apare şi în Exod.19,5; Deutronom 7,6. În 1 Cronici 29,3 cuvântul este tradus „aurul şi argintul pe care-l am” şi în Maleahi 3,17 „comoară deosebită”.

Cum ţi-am spus. Ambele părţi şi-au asumat obligaţii. Legământul era mutual şi făgăduinţa de la Sinai era condiţională (Exod 19,5-8; 24,3.7).

Deuteronom 26:19 19. Întâietate. Vezi Deutronom 28,1 şi Geneza 17,1. Substantivul tradus aici „întâietate” este unul dinnumele lui Dumnezeu (vezi Geneza 14,18-20.22; Numeri 24,16; Deutronom 32,8; 2 Samuel 22,14; Psalmi 9,2; Isaia 14,14). În scop divin, numele Celui Prea Înalt este pus asupra poporului lui Dumnezeu (Numeri 6,27).

Măreţie. Cuvântul tradus astfel este din verbul „a înfrumuseţa”, „a glorifica”. Substantivul derivat înseamnă „turban”, „îmbrăcămintea capului”, la început un „ornament”. Pentru alte cazuri de traducere a aceluiaşi cuvânt, vezi Isaia 46,13; 62,3. Notează semnificaţia lăuntrică a acesteia aşa cum este exprimată de Hristos (Ioan 17,10) şi aplicaţia ei privind biserica de astăzi, aşa cum este comentată de apostolul Petru (1 Petru 2,9.10). Aşa se încheie aşa numita Carte a Legământului şi, o dată cu ea, cea de-a doua cuvântare a lui Moise.

Comentariile lui Ellen G. White

5 PP 526

8 6T 9

8-11 PP 526

11 MH 281

12 PP 530

17-19 PK 18; 6T 222

18,19 MH 283

19 DA 28; Ed 40

Deuteronom 27:1 1. Şi bătrânii. Pentru prima oară în Deutronom bătrânii se unesc cu Moise în a îndemna poporul. Motivul pentru care fac acest lucru nu este arătat (vezi cap. 31,9), dar se poate să fi fost că moartea lui Moiseavea să pună o răspundere mai mare asupra lor în calitate de conducători.

Toate poruncile. Probabil inclusiv toate instrucţiunile pe care le descoperise Dumnezeu lui Moise.

Deuteronom 27:2 2. Pietre. Comentatorii iudei spun că au fost ridicate trei grupe de pietre, una chiar în mijlocul Iordanului (Iosua 4,9), alta la Ghilgal (Iosua 4,20) şi a treia la muntele Ebal (Deutronom 27,4). Alţii consideră că au fost ridicaţi în total 12 stâlpi, ca atunci când Moise a ratificat legământul dintre Iehova şi Israel (Exod 24,4). Nu se spune nimic despre dimensiunile sau numărul acestor pietre, cu excepţia că erau destul de mari pentru a asigura spaţiu spre a scrie pe ele cele Zece Porunci şi legile date prin Moise.

Să le tencuieşti. La multe popoare era obiceiul de a grava cuvintele în piatra însăşi. Aici era urmat un procedeu egiptean. Peste pietre se punea o îmbrăcăminte de tencuială bună de var, care avea să se întărească aproape tot aşa de tare ca şi cimentul modern. Învelişul acesta avea să prezinte o suprafaţă netedă şi tare pentru gravarea de litere. Totuşi, astfel de inscripţii nu erau permanente, pentru că mai devreme sau mai

târziu tencuiala avea să crape şi să cadă. Probabil că izraeliţii s-au obişnuit cu felul acesta de a lucra în Egipt şi unii erau experţi în materie. Verbul tradus „a tencui” se află numai în versetele 2 şi 4 ale acestui capitol. Forma de substantiv „tencuială” apare de asemenea numai aici, iar ca „var” în Isaia 33,12 şi Amos 2,1.

Deuteronom 27:3 3. Legea aceasta. Probabil legislaţia adevărată, nu binecuvântările şi blestemele enumerate mai târziu în versetele 14-26 (vezi P.P. 500). Cuvântul tradus aici „Lege” este Tora, un termen general pentru toate instrucţiunile sacre, dar nu limitat la Decalog. Aici el se referă mai ales la voia lui Dumnezeu şi la felul în care i-a fost descoperită lui Moise. Aceasta trebuie să fie scrisă citeţ şi pusă la un loc bine văzut, un perpetuu aducător aminte a legământului dintre Iehova şi Israel (vezi Iosua 8,30-35). Astăzi avem voia descoperită a lui Dumnezeu în căminele noastre, dar Israel n-a avut un privilegiu ca acesta. Prin urmare, chiar pietrele ţinutului aveau să o descopere tuturor oamenilor prin citire, ca să nu uite.

Deuteronom 27:4 4. Ebal. Vezi cap.11,29. Pentateuhul samaritean substituie aici „Muntele Garizim” muntele cel sfânt alsamaritenilor. Ca în altă parte, traducătorii au schimbat cuvintele lui Moise pentru a corespunde cu credinţa lor. Muntele Ebal se află aproximativ la 18 mile de cel mai apropiat vad peste Iordan şi aproximativ la 30 de mile de Ghilgal, unde avea să tăbărască Israel.

Deuteronom 27:5 5. Altar. Dedicarea unui altar nou avea să fie o ocazie de jertfe şi o reînnoire a legământului lui Dumnezeu.

Să nu treacă fierul. Vezi Exod 20,25. Cuvântul acesta este folosit despre fier prelucrat în unelte şi diferite scule şi ustensile de metal (Geneza 4,22; 1 Cronici 22,3.16; 29,2,7). Vezi şi Proverbe 27,17; Eclesiast 10,10; Isaia 10,34; Amos 1,3).

Deuteronom 27:6 6. Pietre întregi. Pietrele nu trebuiau să fie tăiate, fasonate sau lustruite, ca nu cumva încercările de a le decora să rezulte în forme care puteau deveni obiecte de cult. După comentatorii iudei, pietrele acestea au fost luate din albia Iordanului. Astfel de altare din pietre brute erau clădite cu diferite ocazii ca acela ridicat deGhedeon şi Manoah (Judecători 6,24.26; 13,19), Samuel (1 Samuel 7,17), Saul (1 Samuel 14,35), şi David (2Samuel 25,25). Compară cu cei 12 stâlpi ai lui Moise ridicaţi când, la început, Israel a intrat în legături de legământ la Horeb (Exod 24,4). Mai târziu, Ilie a luat 12 pietre şi a clădit un altar ca parte a stăruinţei lui de aaduce pe Israel înapoi la legământul lui Dumnezeu (1 Regi 18,31.32).

Arderi de tot. Cuvântul tradus astfel este din rădăcina verbului „a merge în sus”, „a înălţa”. Substantivul, folosit aici, se referă la o jertfă mistuită în întregime pe altar (vezi comentariul pentru Levitic 1,3), în contrast cu alte jertfe, din care pe altar erau puse numai o parte. Numai pielea şi astfel de părţi care nuputeau fi spălate nu ajungeau pe altar. Jertfa aceasta simboliza înălţarea sufletului în închinare.

Dacă jertfa era un animal, el trebuia să fie de parte bărbătească, fără cusur (Levitic 1,3.10; 22,18.19). dacă era o pasăre trebuia să fie o turturea sau un porumbel (Levitic 1,14). De obicei, porumbelul era adus de cei săraci (vezi Levitic 5,7; 12,8) şi mielul de persoane care îşi puteau îngădui lucrul acesta (Levitic 12,6; Numeri 6,14) şi de naţiune (Levitic 23,12). Jertfa aceasta însemna supunere completă a aducătorului, consacrare deplină faţă de Domnul (vezi Exod 24,5-7).

Deuteronom 27:7 7. Jertfe de mulţumire. Jertfele de mulţumire exprimau preţuirea pentru salvare, pentru sănătate, pentru eliberare. Trecerea cu bine a Iordanului şi intrarea în moştenirea făgăduită oferea un bun motiv de bucurie.

Legea scrisă pe piatră avea să fie atât un amintitor al datoriei cât şi o mărturie pentru călcător. Jertfeleaveau să dovedească despre îndurarea, harul şi iertarea păcatului – despre faptul că au fost luate măsuri suficiente pentru pocăinţa păcătosului. Ele erau ca mărturie, ca şi consacrare reînnoită. Jertfele de pace erau acelea care aduceau aminte despre iubirea, îndurarea şi harul cu care Dumnezeu se întâlnea cu omul.

Împăcarea avea loc aici. Aici începea o viaţă nouă.

Să te bucuri. Sufletul pocăit avea să înţeleagă că jertfa de mulţumire era o masă de bucurie şi fericire. Prietenia cu Dumnezeu fusese refăcută şi la sărbătoarea sacră. Dumnezeu şi omul comunicau împreună. Între Iehova şi poporul Său era pace şi unire.

Deuteronom 27:8 8. Foarte desluşit. Literal, „făcând desluşit”, „făcând bine”.

Deuteronom 27:9 9. Astăzi. Adică, ziua ultimei adresări a lui Moise către popor. Când au intrat în moştenirea lor, Dumnezeu a confirmat legământul făcut cu părinţii lor (vezi cap. 28,18). Întoarcerea în Ţara Făgăduinţei a devenit o ocazie potrivită pentru o nouă afirmare a prevederilor legământului. Dumnezeu era aproape să împlinească făgăduinţa legământului Său – darul Canaanului – şi Israel nu-şi putea îngădui să uite făgăduinţa de a asculta de El, ca să nu piardă dreptul la moştenirea ţării. Probabil că „bătrânii” (v.1) se aflau la puncte strategice din cuprinsul taberei, pentru a transmite mai departe cuvintele lui Moise către marea mulţime. Această reînnoire a legământului pare să fi fost la fel de impresionantă ca ratificarea legământului la Sinai. Cea mai mare parte a adulţilor care luau acum parte la ceremonia de reconsacrare, fie că la Sinai erau copii, fie că nu se născuseră încă.

Deuteronom 27:10 10. Să asculţi. Copiii lui Israel aveau grele şi solemne răspunderi. Părtăşia cu Dumnezeu întotdeauna atrage după sine obligaţii grele. Aşa este şi „sfânta chemare” a creştinului (1 Petru 2,1-9).

Deuteronom 27:11 11. A mai dat. Verbul astfel tradus este în forma emfatică şi înseamnă că Moise a poruncit poporului în modul cel mai serios, chiar vehement. Binecuvântările şi blestemele trebuiau să fie repetate în formă rituală.

Deuteronom 27:12 12. Muntele Garizim. Muntele de la sud de Sihem.

Deuteronom 27:13 13. Muntele Ebal. Muntele acesta este aşezat la nord de Sihem, faţă în faţă cu Garizim cu o vale strâmtă între ei. Cei doi munţi au format astfel un mare amfiteatru natural de dimensiune suficientă pentru a încăpea mulţimea cea mare. Vorbitorii trebuiau să stea în centru, în vale, iar seminţiile trebuiau să se adune peversanţii celor doi munţi. Şase seminţii care descindeau din Lea şi Rahela trebuiau să răspundă la binecuvântări. Seminţiile prin care urma să se dea răspunsul la blesteme pentru neascultare erau descendente din Zilpa şi Bilha, împreună cu aceia ai celui mai tânăr fiu al lui Lea, Zabulon, şi ai lui Ruben care şi-a pierdut dreptul de întâi născut din cauza păcatului lui contra tatălui său (Geneza 35,22; 49,4).

Deuteronom 27:14 14. Leviţii. Glasurile lor puteau fi auzite de toată mulţimea adunată. La citirea Legii şi răspunsul poporului, Dumnezeu şi poporul Său intrau din nou într-un legământ solemn care conţinea binecuvântări pentru ascultare şi pedepse pentru neascultare. Ocazia impresionantă nu avea să fie uitată curând.

Aici era o anticipare a creştinismului. Vinovatul (Iacov 2,10) care a călcat Legea (Romani 1,32) consimţământul că cerinţele lui Dumnezeu sunt drepte şi bune (Romani 7,12-14); răscumpărarea din blestemul legii (Galateni 3,13), împreună cu neputinţa Legii de a osândi pe om dacă este cu Hristos Isus (Romani 8,1); biruinţa finală şi ţara făgăduită (Apocalipsa 15,2; 21,1-7).

Deuteronom 27:15 15. Chip cioplit. Vezi Exod 20,4.23; 34,17; compară cu Ieremia 10,3-5; Osea 8,6; 13,2; şi Isaia 40,19; 41,7; 44,10-20.

Loc ascuns. Este curios cum oamenii se înşeală singuri, socotind că pot să ascundă ceva de Dumnezeu (vezi Deutronom 13,6; Iov 31,27).

Deuteronom 27:16 16. Va nesocoti. Literal „necinstitori”. Idolatri şi cei care blestemau pe părinţii lor erau pedepsiţi cu moartea (Exod 21,17; Levitic 20,9).

Deuteronom 27:18 18. Un orb. Despre călăuzirea greşită a orbului vezi Levitic 19,14.

Deuteronom 27:24 24. Va lovi. Un blestem asupra criminalului (Exod 20,13; 21,12; Levitic 24,17), chiar nedescoperit şi de aceea criminal nepedepsit.

Deuteronom 27:25 25. Va primi un dar ca să verse sânge. Luarea de mită pentru crimă (vezi Exod 23,7.8; Deutronom 16,19; Ezechiel 22,12). Poate că acuzarea aceasta este adresată judecătorilor care puteau fi mituiţi în legăturăcu un caz de crimă.

Deuteronom 27:26 26. Nu va împlini. Literal, „a face să stea”, de aceea „a stabili”, „a face să îndure”, „a lega”, „a aduce la îndeplinire”. Aceeaşi formă a verbului este redată şi „stabili” (Deutronom 28,9; Geneza 17,21; Psalmi 78,5); „a îndeplini” (1 Regi 8,20; 2 Cronici 6,10); „a ridica” (Iov 4,4).

În Galateni 3,10 apostolul Pavel citează din acest verset.

Comentariile lui Ellen G. White

15 5T 318

17-19 3T 517

26 PP 372

Deuteronom 28:1 1. Asculta. Literal, „ascultând să asculţi” (vezi şi cap. 7,12). Aceasta este o invitaţie la o foarte serioasă luare în seamă (vezi Exod 23,22). După ce a dat instrucţiuni pentru ceremonialul blestemului şi binecuvântării şi pentru repetarea lui într-o ocazie viitoare, Moise revine în acest capitol să repete ceva mai amplu răsplătirile şi făgăduinţele pentru ascultare şi neascultare.

Moise se apropia acum de sfârşitul vieţii. El era constrâns să prezinte mult mai clar înaintea poporului lui, alternativa ascultării şi a neascultării. Moise ştia că discursul pe care-l prezenta lui Israel era educativ şi disciplinar. Legea era temelia educaţiei lor ca popor. Prin cuvintele lui de introducere: „Dacă vei asculta cu grijă”, el le făcea cunoscut că soarta lor veşnică era în propriile lor mâini. Mâinile lui Dumnezeu sunt încă legate de alegerea omului. El nu are altă alternativă, decât să răsplătească pe om în armonie cu purtarea sa (Matei 6,33).

Întâietate. Vezi cap. 26,19.

Deuteronom 28:2 2. Binecuvântările. Ca ploile torenţiale asupra pământului, asupra celui ascultător aveau să cadă bogate binecuvântări.

Deuteronom 28:3 3. În cetate. Versetul acesta constituie o declaraţie rezumativă a tot ceea ce urmează. Lucrările enumerate în versetele care urmează cuprind întreaga viaţă a lui Israel, particulară şi naţională.

Deuteronom 28:4

4. Pântecelui. De preferat „pântecul tău” (ca în Geneza 30,2; Deutronom 7,13; etc.) O făgăduinţă că nu va mai avea loc nici o naştere prematură sau avort şi de succes în creşterea de copii sănătoşi (vezi Deutronom 28,11).

Pământului tău. Adică, a tuturor recoltelor cultivate şi, de aceea, o făgăduinţă despre ploi potrivite şi la timp, precum şi acel fel de vreme necesară spre a asigura recolte bogate (vezi Deutronom 7,13; 30,9; şi Exod 23,26).

Turmelor tale. Tradus din cuvântul obişnuit pentru animale mai mari, precum cămile şi vite (Exod 9,25; 12,12; Psalmi 135,8; Ieremia 50,3). Acesta este din verbul „a fi mut în vorbire”, „a fi cu limba legată”.

Vacilor. Cuvântul tradus „vaci” este de la verbul „a învăţa”. Aceeaşi rădăcină în arabă înseamnă „a se lipi de”, „a deveni familiar cu”. Substantivul înseamnă „dresat”, „docil” şi „domesticit”, şi este folosit pentru animalele domestice dresate în ferma de lucru sau în serviciul omului în general.

Oilor tale. Poate mai bine înţeles că înseamnă partea femeiască a oilor şi caprelor. Cuvântul tradus „turmă” cuprinde diferite animale mici ca oi şi capre. Atunci, aici este binecuvântare asupra femelelor, ca să poată naşte la timp şi să dea naştere la rase sănătoase.

Deuteronom 28:5 5. Coşniţa. Comentatorii iudei consideră că aceasta se referă la vasele în care erau păstrate fructele şi pâinea. Aceasta se referă la proviziile de hrană zilnice ale copiilor lui Israel, făgăduinţa fiind că nu vor duce lipsă de nevoile lor zilnice.

Postava. Comentatorii iudei aplică aceasta la covata de frământat aluatul, în care era păstrată acea parte de hrană care nu era încă gata pentru a fi folosită. Această făgăduinţă asigură pe Israel că nu va fi lipsă, ci întotdeauna ceva de rezervă spre folosinţă. Compară cu vasul de untdelemn al văduvei (2 Regi 4,6).

Deuteronom 28:6 6. La venirea ta. Expresia din versetul 6 se aplică la toate activităţile vieţii (vezi Deut. 31:2; 2 Sam. 3:25; Psalmi 121:8; Isaia 37:28).

Deuteronom 28:7 7. Vrăjmaşilor tăi. Compară cu Exod 34,24.

Şapte drumuri. Când vrăjmaşii lor înaintau spre ei în formaţie strânsă, rând după rând, ca oameni de luptă, cum era obiceiul, ei aveau să fie împrăştiaţi, ca şi când ar fi o gloată neorganizată (vezi Judecători 7,21.22 despre madianiţi şi 2 Regi 7,7 despre sirieni). </IND>

Deuteronom 28:8 8. Grânare. Versetul acesta este cuprinzător al tuturor activităţilor legate de câştigul traiului vieţii. Compară cu Proverbe 3,10 pentru „grânare” sau hambare, şi cu Deutronom 12,7 pentru activităţile din circuitul zilnic al vieţii.

Deuteronom 28:9 9. Sfânt. Aceasta nu se referă la sfinţenie ca idee abstractă, ci la Israel ca fiind pus deoparte pentru a fipoporul lui Dumnezeu şi recunoscut astfel înaintea tuturor naţiunilor (vezi cap. 26,18,19).

Dacă. Compară cu Deutronom 7,12; Exod 19,5. Binecuvântările lui Dumnezeu sunt condiţionate, dependente de ascultarea lui Israel faţă de poruncile Lui cele drepte. Moise a prezentat înaintea lor destinul lor veşnic, cum a făcut mai târziu şi Hristos (Matei 6,33).

Deuteronom 28:10 10. Porţi numele Domnului. Literal, „că numele Domnului este pus asupra ta”, ceea ce înseamnă că Israel are să fie recunoscut ca proprietate a lui Dumnezeu (vezi cap. 14,2; 26,18). Tot aşa numele lui Dumnezeu este chemat peste cetatea Ierusalimului (Ieremia 25,29). Toţi oamenii aveau să cunoască legăturile

lui Iehova cu poporul Său (Isaia 61,9).

Deuteronom 28:11 11. Copleşi. Sunt cuprinse toate binecuvântările materiale. Literal, „te va face să ai un surplus” (vezi Deutronom 30,9; 2 Regi 4,43.44).

Deuteronom 28:12 12. Comoara lui cea bună. Declaraţia se înţelege literal, „Iehova va deschide pentru tine comoara Lui”(vezi Iosua 6,19.24; Psalmi 33,7, „cămări”; Ieremia 50,25 „casa de arme”).

Vei da cu împrumut multor neamuri. Compară cu cap. 15,6. Posibilitatea de a da cu împrumut înseamnă abundenţă.

Deuteronom 28:13 13. Cap. O făgăduinţă de conducere viitoare (vezi Isaia 9,14; 19,15). Contrastul este afirmat în Deutronom 28,43.44.

Deuteronom 28:15 15. Nu vei asculta. Cuvântul tradus „asculta” cuprinde mai mult decât doar auzirea. El mai cuprinde şiascultarea. Lucrul acesta este bine ilustrat în cuvintele lui Daniel, „ascultă” şi „lucrează” (Daniel 9,19).

Deuteronom 28:16 16. Blestemat Compară-l pa acesta cu v.3. Binecuvântările pentru ascultare aveau să întreacă imaginaţia omenească. Dar pedepsele pentru neascultare aveau să fie tot atât de impresionante.

Deuteronom 28:20 20. Vei pieri curând. Compară cu expresia din Psalmi 39,11, „îi prăpădeşti ca molia”, şi Ţefania 1,18, „căci va nimici deodată pe toţi”.

Deuteronom 28:21 21. Ciuma. Vezi Levitic 26,25 pentru ciuma cea teribilă. Cu o ocazie au murit 70000 de oameni (2 Samuel 24,15; vezi şi Ieremia 14,12; 21,6.7.9;Ezechiel 5,12; 6,11.12; Amos 4,10).

Deuteronom 28:22 22. Te va lovi. Diferitele încercări redate în acest verset sunt greu de definit. A încerca să le identifici cu boli moderne înseamnă a da frâu liber speculaţiei. În general, se admite că primele patru amintite se referă la fiinţe omeneşti, şi că ultimele trei la recolte. Se crede că ch-r-b, cuvânt tradus „sabie”, aşa cum a fost scris la început de Moise, trebuie să fi fost vocalizat de către masoreţi ca choreb, „secetă”, mai de grabă decât ca chereb, „sabie”. Cuvântul „secetă” se armonizează mai bine cu contextul.

Deuteronom 28:23 23. Aramă. „Cerurile” considerate în mod obişnuit ca sursă a umezelii, sub blestemul lui Dumnezeu nu aveau să dea mai multă apă decât se poate aştepta de la aramă (vezi Levitic 26,19; Ieremia 14,1-10).

Fier. Fără umezeală, pământul avea să se usuce atât de tare, încât uneltele primitive ale vremii nu-l mai puteau cultiva. Poporul avea să piară din lipsă de hrană.

Deuteronom 28:24 24. Praf şi pulbere. Marele deşert de la frontiera estică a Palestinei era un arsenal gata pentru aceste arme ale lui Dumnezeu. Dinspre deşert sufla temuta furtună de praf cunoscută ca sirocco.

Deuteronom 28:25 25. Pe şapte drumuri vei fugi. Ei aveau să meargă împotriva vrăjmaşilor lor ca o oştire compactă bine organizată, pe deplin echipată, dar aveau să fie învinşi ca o gloată neorganizată şi fără conducere.

Vei fi o groază. Literal, „vei fi o groază”. Cuvântul tradus astfel nu include ideea de „dispersare” ca în

LXX. Rădăcina lui înseamnă „a tremura”, „a se cutremura”, „a se teme” (Eclesiast 12,3; Daniel 5,19; 6,26). Dacă evreii rămâneau neascultători aveau să ajungă un exemplu îngrozitor de sărăcie, boală şi suferinţă pentrutoţi ne-iudeii (vezi 2 Cronici 29,8; Isaia 28,19).

Deuteronom 28:26 26. Trupul tău mort. O ameninţare repetată în Ieremia 7,33 (vezi Ieremia 15,3; 16,4; 19,7; 34,20). Iudeii erau deosebit de sensibili cât priveşte morţii lor rămaşi neîngropaţi. O astfel de privelişte era privită ca pedeapsa extremă (vezi Ieremia 22,19; 36,30; compară cu Psalmi 79,2.3).

Să le sperie. Literal, „să le sperie”, adică fiarele şi păsările de pradă care aveau să sfâşie trupurile lor moarte.

Deuteronom 28:27 27. Buba rea. Sau „fierbe”. Cuvântul tradus astfel este dintr-o rădăcină care înseamnă „a fi fierbinte”, „a fi inflamat” (vezi Deutronom 28,35; Exod 9,9-11; Levitic 13,18-23; 2 Regi 20,7; Iov 2,7; Isaia 38,21). Boli de piele de diferite feluri întotdeauna au fost obişnuite în Orient.

Bube rele la şezut. Literal, „umflături”, de obicei cu înţelesul că se referă la umflăturile hemoroidale. Unii au sugerat „tumorile” (vezi 1 Samuel 5,6.9.12).

Deuteronom 28:28 28. Cu orbire. Deşi orbirea fizică este destul de obişnuită în Răsărit, este în general admis că aici adevărata explicaţie este la lipsa de judecată sănătoasă în politica de guvernare, dând naştere la ruinarea naţiunii (vezi Zaharia 12,4; compară cu Isaia 13,8; 29,9-12.18; Ieremia 4,9; 25,16.18; Ţefania 1,17).

Deuteronom 28:29 29. Să-ţi vină în ajutor. Adică, împotriva vrăjmaşilor străini. Compară cu eşecul Egiptului de a-i ajuta (Ieremia 37,7; 46,17).

Deuteronom 28:30 30. O logodnică. Soţul îşi va pierde soţia chiar înainte de a se consuma căsătoria. Acesta era considerat ca un blestem foarte greu, deoarece căsătoria reciprocă era preţuită ca o mare binecuvântare.

Se va culca cu ea. Cuvântul tradus astfel înseamnă „a răpi”, „a silui” (vezi Isaia 13,16; Zaharia 14,2). Aceasta se referă la violenţă, aşa cum se poate aştepta de la soldaţii beţi de victorie.

Deuteronom 28:31 31. Boul tău. Animalele domestice aveau să fie neajutorate spre a face ceva în propria lor apărare (vezi Isaia 1,7).

Nimeni. Literal, „nici un salvator pentru tine” (vezi Deutronom 28,29).

Deuteronom 28:33 33. Rodul. Compară cu făgăduinţa din Isaia 65,21-25.

Deuteronom 28:34 34. Te va face să înnebuneşti. Adică, dus la disperare, înţelegând zădărnicia încercării de a face ceva spre a uşura situaţia.

Deuteronom 28:35 35. O bubă rea. Vezi v.27.

Deuteronom 28:36 36. Vei sluji altor dumnezei. O stare de apostazie completă. Naţiunea avea să fie părăsită de Dumnezeu şi însuşi poporul umilit avea să se închine la idolii naţiunii care i-a luat ca robi (vezi Ieremia 9,15.16; 16,13).

Deuteronom 28:37 37. De pomină. Urma să fie aproape de necrezut ca o naţiune atât de favorizată altădată de Dumnezeu să cadă atât de jos cum a căzut Israel (vezi 1 Regi 9,7-9; Ieremia 18,15-17; 19,8).

De batjocură. Când păgânii doreau să-şi exprime dispreţul pentru o persoană, aveau să facă lucrul acesta numindu-o jidan.

Deuteronom 28:38 38. Puţin. Un cuvânt care descrie foametea. Pentru o împlinire a acesteia, precedând robia din Babilon, vezi Ieremia 14,1-6.

Lăcustele. Sau „cosaşi” ca în Judecători 6,5; 7,12; Iov 39,20, etc.

Deuteronom 28:39 39. Viermii. Probabil dăunători care aveau să mănânce viile lor.

Deuteronom 28:40 40. Nu te vei unge. Compară cu Mica 6,15 pentru acelaşi fel de vorbire. Despre obiceiul oriental de a unge corpul cu untdelemn de măsline vezi 2 Samuel 12,20; 14,2; 2 Cronici 28,15.

Deuteronom 28:42 42. Omizile. Tradus dintr-un cuvânt diferit de cel folosit în v.38, ca fiind o varietate de lăcuste.

Vor mânca. Literal, „a pune stăpânire pe”, „a moşteni”, „a dispune”, este folosit de peste 200 de ori înVechiul Testament. Lăcustele aveau să pună stăpânire completă pe ţară şi s-o lase pustie.

Deuteronom 28:43 43. Peste tine. Compară cu cap. 10,19. Nu este nimic mai umilitor pentru o naţiune decât a avea străini în ţară care prosperă pe socoteala unei populaţii băştinaşe lovite de sărăcie.

Deuteronom 28:44 44. Coada. Exact antiteza scopului lui Dumnezeu în stabilirea legământului Lui cu poporul Său (v.12, 13).

Deuteronom 28:45 45. N-ai ascultat. Blestemele lui Dumnezeu aveau să urmeze progresiv, unul după celălalt până ce Israel a fost adus la ruină completă. Motivul pentru toate acestea a fost dispreţuirea condiţiilor legământului lui Dumnezeu în care ei au intrat de bunăvoie. Ei au depus înaintea Lui un jurământ solemn să fie credincioşi faţă de voinţa Lui expresă. Completa repudiere de către ei a lui Dumnezeu şi a legământului Său a adus o completă răsturnare a scopului lui Dumnezeu cu ei. Degradarea lor avea să fie proporţională cu posibila înălţare a lui Israel înaintea tuturor naţiunilor.

Deuteronom 28:46 46. Semne. Compară cu cap. 4,34. Iudeii aveau să fie priviţi atât de cu totul în dizgraţia lui Dumnezeu, ca unii care purtau semnele mâniei Sale care pedepseşte. Aceasta avea să continue pentru totdeauna – ca prosperitatea lor, dacă ar fi fost credincioşi.

Deuteronom 28:48 48. Un jug de fier Compară cu Ieremia 28,12-14 pentru împlinirea acestei profeţii.

Nimici. Literal, „exterminat”, „anihilat” (vezi Ezechiel 14,9; Amos 2,9; 9,8, Mica 5,14; Hagai 2,22).

Deuteronom 28:49 49. Un neam. Comentatorii au aplicat această profeţie la diferitele neamuri, de obicei la Asiria (Isaia 10,5) şi Babilon (Ieremia 5,15). Alţii insistă asupra romanilor, arătând spre vulturul de pe steagurile romane.

Comentatorii iudei vorbesc despre atacul forţelor romane conduse de Vespasian şi Titus care au luat Ierusalimul în anul 70 d.Hr.

Cu zbor de vultur. Literal, „cum se repede vulturul”. Compară cu o figură asemănătoare din Iov. 9,26; 39,27-29; Matei 24,28. Repezirea iute a vulturului din înaltul cerului asupra prăzii lui este consemnată în Osea 8,1, şi este asemănată cu atacurile vechilor oştiri ale Asiriei şi ale forţelor haldeilor (Ieremia 48,40; 49,22; Habacuc 1,8).

N-o vei înţelege. Vezi Ieremia 5,15. Aceeaşi expresie este folosită de profetul Isaia vorbind despre asirieni (Isaia 28,11; 33,19). Mulţi comentatori creştini şi majoritatea celor iudei văd aceste cuvinte împlinite în oştile romane. Popoarele asirian şi caldeean vorbesc limbi apropiat înrudite cu limba iudeilor. Limba latină este complet străină pentru evrei, deoarece era diferită de a lor, iar ei nu avuseseră nici un contact cu romanii.

Deuteronom 28:50 50. Cu înfăţişare sălbatică. Literal, „înfăţişare inflexibilă”, din rădăcina verbală „a fi tare”, „a fi puternic”, „a fi formidabil”. Acelaşi cuvânt este folosit în Daniel 8,23 despre puterea romană. Cuvântul acestaeste tradus „sălbatic” (Geneza 49,7) „puternici” (Numeri 13-24), „porniţi la rău” (Psalmi 59,3), „asprime” (Proverbe 18,23), „lacomi” (Isaia 56,11).

Nu se va sfii. Compară cu haldeii (2 Cronici 36,17; Plângeri 5,6-12) şi mezii (Isaia 13,18).

Deuteronom 28:51 51. Vei fi nimicit. Împlinirea diferitelor pedepse asupra unui popor neascultător ne învaţă că Dumnezeu nu se abţine pentru totdeauna de la aplicarea judecăţii cerute de păcat. Nu este nici consolare a aminti că starea deplorabilă a cuiva este rezultatul propriilor lui umblări îndărătnice.

Deuteronom 28:52 52. Te va împresura. Un cuvânt descriptiv al luptei poporului pentru oraşele şi cetăţile lor împrejmuitecu ziduri, cu regiunea care producea hrană naţiunii pustiită.

Vor cădea zidurile. Chiar şi ultimele lor fortăreţe aveau să fie slăvite, părăsindu-le fără adăpost. Moartea din cauza foamei, datorată ogoarelor devastate, avea să contribuie la căderea cetăţilor fortificate (vezi Ieremia 5,17).

Deuteronom 28:53 53. Rodul trupului tău. Mai bine „al pântecelui tău”. Pentru un astfel de blestem teribil vezi Levitic 26,29; Ieremia 19,9; Ezechiel 5,10. Aceasta s-a împlinit prin asedierea Samariei de către sirieni (2 Regi 6,26.29), în asedierea Ierusalimului de către Nebucadneţar (Plângeri 2,20; 4,10), şi iarăşi la asedierea Ierusalimului de către Titus.

Deuteronom 28:54 54. Se va uita rău. Aceasta se poate referi la supravegherea şi la râvnirea oricărei mici bucăţele pe care putea s-o vadă în posesia altor membri ai casei lui şi la intenţiile rele împotriva propriilor lui rude.

Deuteronom 28:55 55. Nu-i va mai rămânea nimic. O descriere a stărilor de foame ce se pot imaginea. Chinuitoarea suferinţă a lipsei poate îndepărta toate caracteristicile delicateţei şi culturii.

Deuteronom 28:56 56. Femeia... gingaşă. O descriere a femeilor care au fost învăţate şi crescute să observe şi să practice toată graţia în purtare asociată cu cultură şi educaţie nobilă.

Deuteronom 28:57 57. Noului născut. Literal, „placenta ei”. Mama avea să fie atât de chinuită de foame încât avea să mănânce placenta, şi apoi şi copilul pe care l-a născut (vezi v.53).

Deuteronom 28:58 58. Cartea aceasta. Probabil că aceasta nu se referă numai la cartea Deutronom, ci şi la Tora (vezi cap. 17,19; 27,3.8; 29,29; 31,12; 32,46).

Nume înfricoşat. Adesea numele este folosit pentru persoană, renumele şi caracterul persoanei (vezi Ieremia 14,7.21; Ezechiel 20,9.14; Psalmi 25,11; 31,3; Isaia 48,9; 66,5).

Deuteronom 28:59 59. Minunat. Mai bine „extraordinar” sau „greu de înţeles”. Plăgile au fost ieşite din comun prin severitatea şi durata lor (Isaia 29,14).

Deuteronom 28:60 60. Bolile. Compară cu Deutronom 7,15; şi prin contrast Exod 15,26.

Deuteronom 28:61 61. Legii acesteia. Ca exemplu al acestui caz vezi Deutronom 29,21; Iosua 1,8.

Deuteronom 28:63 63. Să vă nimicească. Compară cu simţământul opus exprimat de Dumnezeu în Osea 11,8; de asemenea în Ieremia 32,41.

Deuteronom 28:64 64. Te va împrăştia. Compară cu Levitic 26,33; Deutronom 4,27; Ieremia 9,16.

Deuteronom 28:65 65. Nu vei fi liniştit. Literal, „nici o odihnă” (vezi Ieremia 31,2; 50,34).

Ochii lâncezi. Oboseala rezultată din privirea după eliberarea care nu venea (vezi Iov 11,20; 17,5; Psalmi 119,123).

Sufletul îndurerat. Literal, „privirea sufletului”.

Deuteronom 28:66 66. Nehotărâtă. Literal, „atârnat pentru tine în faţă”, ca ceva de un fir de aţă care este în pericol continuu de a se rupe.

Deuteronom 28:67 67. Groaza. Cuvântul tradus „groază” conţine spaimă, teamă îmbinată cu respect, teroare şi tremurare. Iov a avut o astfel de experienţă aşa cum este descrisă aici (vezi Iov 7,2-4; compară cu Proverbe 28,1).

Deuteronom 28:68 68. În Egipt. Nici o pedeapsă mai de temut nu putea fi dată, decât o reîntoarcere forţată în ţara robiei din care îi eliberase Dumnezeu.

Pe corăbii. Angajate probabil în comerţul cu sclavi (vezi Ezechiel 27,13; Ioel 3,6; Amos 1,9). Aici se termină a treia vorbire a lui Moise.

Comentariile lui Ellen G. White

1-68 PP 466-467

1 PP 466

1-14 SR 171

2-6 MH 284

2-13 1T 609; 2T 574

3-8 PP 466

8-13 MH 284

9-13 6T 351

10 DA 28; Ed 40; MH 404

12 PK 134

15 PK 136; PP 466

20 Ed 143

23,24 PK 136

32 Ed 143

37 PP 466; 3T 200

49-53 PP 467

56,57 GC 32; PP 467

64 EW 75, 213

64-67 PK 569; PP 466

65-67 DA 223

Deuteronom 29:1 1. Iată cuvintele. În limba ebraică acesta este v.69 din capitolul 28. Totuşi, textul poate fi tot aşa de bine aplicat şi la cele ce urmează.

În ţara Moabului. Israel era cantonat încă în acelaşi loc amintit în cap.1,5.

Legământul. Nu alt legământ ca adaos la acel făcut la Sinai, ci mai degrabă o reafirmare a acestuia. LaSinai legământul a fost încheiat şi ratificat prin sânge (vezi Exod 24).

Deuteronom 29:3 3. Încercări. Mai bine „încercări” (vezi cap. 4,34; 7,19), adică, experienţă de probă prin care Dumnezeu a rânduit ca ei să-şi dezvolte caracterul.

Le-au văzut ochii. Compară cu cap. 10,21. Vederea fizică naturală poate fi excelentă iar discernământul spiritual aproape neglijabil. Vederea spirituală este un dar de la Dumnezeu; fără darul acesta un om înţelege greu (Ezechiel 20,49; Psalmi 106,7).

Deuteronom 29:4 4. Minte să pricepeţi. Altfel, simţurile ar fi fost în măsură să priceapă voia lui Dumnezeu, şi voinţa consacrată să o aducă la îndeplinire. Omul care îşi dă seama de nevoia de discernământ spiritual şi-l caută îl vaprimi (vezi Psalmi 25,9.12.14; 119,18). Compară cu contrastul pe care l-a arătat Isus Hristos între iudei şi ucenicii Săi (vezi Matei 13,10-17; Ioan 7,17). Mintea nerenăscută nu are însuşirea de a preţui valorile

spirituale. Dar când un om se întoarce sincer la Dumnezeu, vederea lui spirituală va fi refăcută (vezi Ioan 6,45; 1 Corinteni 2,12-16; 2 Corinteni 4,6; Efeseni 1,17).

Deuteronom 29:6 6. Pâine. Compară cu cap. 8,3. Afară de astfel de cumpărături, pe care erau în măsură să le facă, de lapopoarele din regiunile alăturate, izraeliţii erau dependenţi în mod absolut de Dumnezeu care arăta în mod constant putere miraculoasă în favoarea lor. Ei nu semănau nici nu secerau şi de aceea nu aveau nici o recoltă.

Deuteronom 29:9 9. Să izbutiţi. Literal, „arată atenţie faţă de”, „lucrează în mod circumspect”, „dă pe faţă prudenţă”. Aceasta se referă mai mult la conducere înţeleaptă, la darea pe faţă a isteţimii în toate afacerile personale (veziDeutronom 32,29; Iosua 1,8; Psalmi 101,2; Daniel 12,3).

Deuteronom 29:10 10. Căpeteniile. Literal „căpetenii”.

Bătrânii. Probabil cei 70 despre care se vorbeşte în Numeri 11,16 şi judecătorii (vezi Deutronom 19,12.18; 21,2.4.6; 25,8).

Mai marii. Slujbaşii civili care executau hotărârile luate de judecători (vezi cap. 16,18).

Deuteronom 29:11 11. Străinul. Referindu-se în principiu la egiptenii care au ieşit din Egipt cu ei (vezi cap.5,14; 24,14; 31,12).

Cel ce-ţi taie lemne. Poate mai bine „cel care-ţi culege lemne pentru foc”, în armonie cu folosirea aceleaşi rădăcini în limba arabă.

Deuteronom 29:12 12. Cu jurământ. Prima întâlnire a cuvântului tradus astfel în Deutronom. El este folosit în sensul unuilegământ sigilat cu un jurământ cu sugerarea blestemelor în caz de neîndeplinire a condiţiilor legământului. Vezi acelaşi cuvânt în Numeri 5,21.

Deuteronom 29:15 15. Nu sunt aici. Legământul urma să cuprindă toate generaţiile viitoare.

Deuteronom 29:16 16. Ţara Egiptului. Ei cunoşteau din plin, prin experienţa personală, viaţa din Egipt, cu toată idolatria ei şi imoralitatea care o însoţeşte.

Deuteronom 29:17 17. Urâciunile. Mai bine, „lucrurile lor odioase”, adică toate lucrurile care erau folosite la închinarea şiobiceiurile păgâne.

Deuteronom 29:18 18. Otravă şi pelin. Cuvântul acesta apare ca „venin” în cap. 32,33, „otravă” în Iov 20,16 şi „otrăvitoare” în Osea 10,4. Cuvântul tradus „pelin” este tradus la fel în toate celelalte texte, afară de Amos 6,12, unde este redat ca „otravă”. Aceşti termeni sugerează urmările amare ale idolatriei.

Deuteronom 29:19 19. Laude în inima lui. Adică, să caute să se convingă pe sine printr-un proces de a raţiona, că nici unul din aceste blesteme nu avea să se abată asupra lui, ci se va bucura de lucrurile bune ale vieţii.

După pornirile. Mai bine „încăpăţânarea”.

Aşa adăuga beţia la sete. Literal, „cu intenţia de a înlătura pe cel udat cu cel uscat”. Probabil că

aceasta a fost o expresie proverbială, însemnând nimicirea multora care fuseseră rău influenţaţi de alţii.

Deuteronom 29:20 20. Numele. Adică, „omul însuşi”. El şi urmaşii lui urmau să fie nimiciţi cu desăvârşire (vezi cap. 7,24;9,14; 25,19).

Deuteronom 29:23 23. Sodomei, Gomorei. Simboluri ale nimicirii rezultate din răutate (vezi Geneza 18,20; 19,24.25; Iov18,15; pentru contrast vezi Isaia 61,11).

Deuteronom 29:24 24. Vor zice. Adică, cele spuse în v.24. Generaţiile viitoare ale poporului ţării, precum şi vizitatorii aveau să observe cu uimire calamităţile aduse de Dumnezeu asupra poporului răzvrătit.

Deuteronom 29:25 25. Au părăsit legământul. Vezi 1 Regi 19,10.14; Ieremia 22,9. Timp de sute de ani, Ţara Palestinei a fost răspândită înaintea tuturor oamenilor ca o dovadă a blestemului lui Dumnezeu. Mare parte a ţării a fost timp îndelungat o pustietate goală. Aceasta a venit asupra ţării din cauza apostaziei neamului iudaic care a părăsit legământul. Oamenii sunt adesea uimiţi că o ţară atât de respingătoare ca Palestina de astăzi a putut fi descrisă vreodată ca având în ea „lapte şi miere” (vezi Exod 3,8; etc.; Geneza 12,6).

Deuteronom 29:27 27. Mânie. Compară cu Ieremia 21,5; 32,37. Cuvântul tradus „mânie” este redat uneori „nări” (vezi Geneza 2,7; Exod 15,8; Numeri 11,20; 2 Samuel 22,9.16; Iov 4,9; 27,3; Psalmi 18,8, etc.). Aceasta înseamnă adeseori respiraţie rapidă prin nas ca un semn de emoţie.

Deuteronom 29:28 28. I-a aruncat. Literal, „a-i azvârli”. Definitiva pierdere a Canaanului nu a fost doar rezultatul unui număr de circumstanţe care au avut loc. Ei au fost „aruncaţi” de Dumnezeu Însuşi.

Deuteronom 29:29 29. Lucrurile ascunse. Mulţi comentatori, printre care şi iudei, au aplicat aceste cuvinte la păcate ascunse, cunoscute numai de Dumnezeu, ca în Psalmi 19,12. Totuşi, expresia paralelă, „lucruri descoperite”, adică „nouă”, înseamnă că „lucrurile ascunse” sunt lucruri pe care Dumnezeu n-a considerat că este bine să le descopere. Omul nu poate pătrunde în sfaturile intime ale Celui Atotputernic. Ele sunt ale Lui. Lucrurile pe care El le-a descoperit despre Lege şi viaţă sunt ale noastre ca să privim la El. În Scripturi avem voia descoperită a lui Dumnezeu. Aceasta toată este a noastră.

Comentariile lui Ellen G. White

19-22 Te 52

29 CT 248; DA 234; Ed 171; Ev 627; FE 335; GC 324; MH 429; PP 113; SC

113 5T 701; 8T 279

Deuteronom 30:1 1. Le vei pune la inimă. Literal, „să-i aduci înapoi la inima ta”. Notează aceeaşi expresie în 1 Regi 8,47. Avea să fie necesar ca ei să mediteze asupra cauzelor exilului lor şi a legăturilor lor cu Iehova ca o măsură pregătitoare pentru refacerea lor faţă de favoarea lui Dumnezeu (vezi Levitic 26,40; Deutronom 4,29.30).

Deuteronom 30:2 2. Întoarce. Aceasta trebuie să fie şi o întoarcere de la păcat şi o reîntoarcere la închinarea la Iehova (vezi Numeri 1,8.9). Sinceritatea avea să fie reflectată în ascultare.

Deuteronom 30:3 3. Va aduce înapoi robii tăi. Compară Psalmi 14,7; 85,1-3; 126,1.4; Ezechiel 16,53. Nu eliberarea din captivitatea fizică este cel mai important lucru, ci mai degrabă eliberarea din captivitatea păcatului (vezi Psalmi 41,4; Ieremia 3,22; 17,14; Osea 14,4; Matei 13,15).

Deuteronom 30:4 4. Cealaltă margine a cerului. Profetul Neemia se referă la făgăduinţa acestui verset (Neemia 1,8,9). Pentru o expresie asemănătoare, vezi Deutronom 4,32; Psalmi 19,4; Isaia 13,5. Iehova nu avea să lepede pe poporul Său. Ca indivizi, El nu i-a lepădat niciodată. Pedeapsa lor avea să fie împrăştierea. Pedeapsa divină are întotdeauna un obiectiv deosebit. Când efectul acesta s-a realizat, Dumnezeu Se întoarce la copilul Său cuoferta de restaurare şi ajutor de aducere la îndeplinire (vezi Iov 23,10; Osea 6,1-3; Evrei 12,11).

Deuteronom 30:5 5. Îţi va face bine. Vezi Ieremia 32,42,43, cu privire la felul în care Dumnezeu a intenţionat să împlinească această făgăduinţă.

Deuteronom 30:6 6. Îţi va tăia împrejur inima ta. Compară cu Levitic 26,41; Ieremia 31,33. A tăia împrejur inima înseamnă a însufleţi percepţia spirituală a cuiva şi a face sensibilă conştiinţa cuiva.

Deuteronom 30:7 7. Peste vrăjmaşii tăi. Adevărata pocăinţă inversează blestemul adus de încăpăţânare. Nu există nici o separare între Dumnezeu şi păcătos, atât de largă şi de adâncă încât să nu poată fi închisă imediat după întoarcerea din nou a păcătosului la Dumnezeu. Bucuria lui Dumnezeu este totală când un om se întoarce la El, pentru că atunci pot fi revărsate binecuvântările cerului. Păcătosul care stăruie în păcat este cel care trebuie să sufere blestemul deplin al păcatului.

Deuteronom 30:8 8. Te vei întoarce. A reveni pe urmele paşilor săi, ca dintr-o călătorie. Aceasta se foloseşte adesea în mod figurat despre întoarcerea la Dumnezeu în pocăinţă umilită (vezi Isaia 10,21; 19,22; Ieremia 4,1; 15,19; 18,11; Ezechiel 18,23; etc.).

Deuteronom 30:9 9. Te va umplea. Când un om iubeşte pe Dumnezeu şi ascultă de voinţa Lui (vezi Ioan 14,15), pentru că găseşte plăcere în poruncile lui Dumnezeu (vezi 1 Ioan 5,3), atunci principiile divine ajung să fie păstrate îninima lui (Psalmi 40,8). Aceasta îngăduie lui Dumnezeu să învioreze sufletul şi viaţa acelui om şi să adauge binecuvântări materiale (vezi Deutronom 28,63; Ieremia 32,41; Matei 6,33).

Deuteronom 30:10 10. Acestei legi. De la Tora, care se referă la voia descoperită a lui Dumnezeu în general. Iudeii o aplică de asemenea la Pentateuh şi chiar la Vechiul Testament în întregime.

Deuteronom 30:11 11. Mai presus de tine. Literal, „şi nu este nici prea grea”, adică nu este prea greu de înţeles (vezi Geneza 18,14; Deutronom 17,8; Ieremia 32,17.27; etc.).

Deuteronom 30:12 12. Cine se va sui. Este posibil că versetele 12 şi 13 citează o zicală proverbială. Sensul este că nu se cere ca cineva să întreprindă vreo lucrare supraomenească, să facă o călătorie lungă şi obositoare, sau să încerce să se suie în ceruri în scopul de a înţelege voia lui Dumnezeu pentru om. Dumnezeu a descoperit în mod clar gândul Său lui Israel, prin proorocul Său Moise. Poruncile Sale cele drepte au fost scrise; omul pe deplin informat Compară cu argumentul apostolului Pavel (Romani 10,5-13).

Deuteronom 30:14 14. Aproape de tine. Moise făcuse cunoscută voinţa lui Dumnezeu nu numai prin cuvântul vorbit, ci şisub formă de scriere. Compară cu apărarea lui Pavel (Fapte 20,26.27; Filipeni 1,8).

Deuteronom 30:20 20. Atârnă viaţa ta. Mai bine, „aceasta este viaţa ta”, a-L iubi pe Dumnezeu. A avea o viaţă inspirată şi condusă de iubirea lui Dumnezeu înseamnă a avea viaţa veşnică. Posibilităţile vieţii pentru fiecare om sunt în cele din urmă reduse la două. Una este a iubi pe Dumnezeu cu toate puterile lui. Rezultatul final este viaţa în toată plinătatea ei, unindu-se până la urmă cu nemurirea. Alternativa este o neluare în seamă a bunei plăceria lui Dumnezeu, cu viaţa cuiva care este consacrată lucrurilor acestui pământ. O viaţă petrecută în felul acestaîn mod constant, duce la moarte veşnică. Aceste alegeri confruntă pe fiecare bărbat şi femeie născut/născută în această lume. Aici se termină a patra cuvântare a lui Moise.

Comentariile lui Ellen G. White

15 GC 544

16-18 SR 171

19 PK 393

19,20 PP 467

Deuteronom 31:1 1. Moise s-a dus. Comentatorii iudaici consideră că aceste cuvinte înseamnă că Moise a rezumat aici cuvântările sale în faţa poporului adunat înaintea lui. Apoi el a plecat de la seminţie la seminţie spre a duce ştirea apropiatei lui morţi şi spre a îndemna poporul să-l susţină şi să-l sprijine pe Iosua, succesorul său.

Deuteronom 31:2 2. „Astăzi”. Evident, el a ştiut că lucrarea lui era aproape terminată. El a murit la scurt timp după aceasta (cap. 34,7). Când Moise a stat înaintea lui Faraon era în vârstă de 80 de ani (Exod 7,7). De atunci au trecut 40 de ani de peregrinări prin pustie.

Nu voi mai putea merge. El părea să fie tare şi viguros (vezi Deutronom 34,7; Iosua 14,11).

Deuteronom 31:3 3. Înaintea ta. Compară cu Deutronom 9,3; Exod 23,23. Chivotul şi prezenţa lui Dumnezeu aveau să meargă înaintea lor (vezi Iosua 3,5.11).

Deuteronom 31:4 4. Sihon. Vezi cap. 2,32 la 3,8; 29,7.

Deuteronom 31:5 5. Vi le va da. Vezi cap. 7,23; 9,3.

Poruncile. Adică, diferitele porunci pe care le dăduse Dumnezeu cu privire la nimicirea „pomilor închinaţi”, a idolilor şi a altarelor păgânilor (vezi capitolele 7,2-5.25; 12,1-3).

Deuteronom 31:6 6. Întăriţi-vă. O chemare către popor să exercite credinţă.

Nu vă temeţi. Aceeaşi poruncă fusese dată şi părinţilor lor (vezi cap. 1,21.29; 3,2.22; 7,17; 18,21), dar generaţia mai în vârstă fusese necredincioasă (cap. 1,28-32).

Va merge... cu tine. Făgăduinţa aceasta fusese dată mai înainte (vezi cap. 20,4).

Nu te va părăsi. Vezi făgăduinţa făcută lui Iosua după moartea lui Moise (Iosua 1,5). Apostolul Pavelaplică experienţa aceasta la biserica creştină (vezi Evrei 13.5).

Moise trăise o viaţă lungă şi plină de evenimente. El slujise lui Dumnezeu şi poporului Său în mod neegoist şi neobosit. Pe pământ, el nu putea fi niciodată mai mare decât a fost în acea vreme, cu toate acestea Dumnezeu avea în păstrare ceva mai mult pentru el, în Canaanul ceresc. Compară cu experienţa lui Pavel (2 Timotei 4,6-8).

Deuteronom 31:7 7. Iosua. Conducătorul cel nou numit de Dumnezeu (vezi Numeri 27,18-21). Iosua înseamnă „salvarea lui Iehova”. El este amintit de prima dată în Exod 17,9. Asemenea lui Moise el primise o pregătire adecvată pentru lucrarea sa. El fusese asociat cu Moise la darea legii, în luptă şi în conducere. Ca şi cei 12 apostoli aleşi de Hristos, lui i s-a dat o educaţie specială în experienţă şi asociere.

Deuteronom 31:8 8. Nu te va părăsi. De la verbul obişnuit „a lăsa sărac” (vezi Geneza 24,27; Psalmi 16,10).

Deuteronom 31:9 9. Legea aceasta. De la Tora, un termen care cuprinde toată voia descoperită a lui Dumnezeu. Neemia se referă la Exod 13,2.12; 23,19 şi vorbeşte despre ceea ce este „scris în Lege” (Neemia 10,35,36). Isaia a adus la îndeplinire poruncile din Levitic 19,30; 20,6.27 şi spunea să se împlinească „cuvintele legii” (2 Regi 23,24). Ezechia a dat poruncă să se aducă la îndeplinire toate îndatoririle din Numeri 28 şi 29 „scrise în Lege” (2 Cronici 31,3).

Duceau chivotul. Vezi Deutronom 10,8; Iosua 3,3.6; 1 Regi 8,3.4.

Deuteronom 31:10 10. Anului iertării. Cuvântul tradus „eliberare” este dintr-o formă a verbului şamat, „a arunca jos”. În Exod 23,11 este redat „răgaz”. Referirea de aici este la anul sabatic , când pământul trebuia să se odihnească şi când era eliberare de datorie (vezi Deutronom 15,1-10). Eliberarea unui om care se vânduse pe sine în robie avea loc după şase ani plini de slujire (vezi Deutronom 15,12). Pentru el, „anul al şaptelea” nu trebuia săcoincidă cu anul sabatic, „anul iertării”. Citirea Legii avea loc pe timpul Sărbătorii Corturilor care începea în 15 a lunii Tişri. Anul sabatic evident că începea, ca anul al 50-lea, anul jubiliar, în luna lui Tişri. Anul jubiliar se deschidea în mod oficial prin sunarea trompetelor la încheierea Zilei de Ispăşire, în ziua a 10-a a lui Tişri (vezi Levitic 25,9).

Deuteronom 31:11 11. Să citeşti Legea aceasta. Legea mai era citită şi cu alte ocazii (vezi Iosua 8,34; 2 Regi 23,2; Neemia 8,1-3). O citire respectuoasă a Cuvântului lui Dumnezeu este un factor care stabilizează viaţa oricăruiom. Este un lucru bun a auzi ce spune Domnul către sfinţii Lui (vezi Psalmi 85,8). Leviţilor le era poruncit să înveţe pe popor Scripturile (vezi Deutronom 33,10; Levitic 10,11; Maleahi 2,7).

Deuteronom 31:12 12. Să audă. Secvenţa este: auzire, învăţare, teamă de Domnul şi ascultare de Lege (vezi cap. 4,10; 14,23; 17,19).

Deuteronom 31:13 13. Copiii lor. Unul din cele mai de seamă privilegii acordate iudeilor a fost să li se încredinţeze Cuvântul lui Dumnezeu (vezi Romani 3,1,2). Planul Mântuirii, minunile împărăţiei viitoare, toate sunt raportate în Cuvântul Său. Nu este înţelept ai lăsa pe copii să crească fără să cunoască Cuvântul. Scripturile au fost scrise să fie citite şi să se mediteze asupra lor. Înţelepciunea lor trebuie să fie moştenirea copiilor noştri. A neglija să se dea tinerilor educaţia religioasă adecvată, înseamnă a neglija o datorie principală.

Deuteronom 31:14 14. Înfăţişaţi-vă. Literal, „luaţi poziţie” (vezi Exod 33,7).

Poruncile. Compară cu cap. 3,28, unde lui Moise i s-a spus să dea porunci lui Iosua. Conducerea lui Iosua avea să atragă după sine răspunderi mari.

S-au înfăţişat. Literal, „au luat poziţia lor”. Probabil că au stat în curte cu faţa spre uşa Cortului Întâlnirii, deasupra căruia avea să apară slava lui Dumnezeu.

Deuteronom 31:15 15. Domnul s-a arătat. La ocazii deosebite, stâlpul de nor care rămânea asupra Cortului Întâlnirii (veziNumeri 9,15.18) se muta la uşa Cortului Întâlnirii. Aici strălucea prin el slava lui Iehova (vezi Exod 33,9.10; 40,35).

Deuteronom 31:16 16. Iată. Ceea ce înseamnă, „dă atenţie”. Ce urmează este foarte important.

Adormi. Vezi aceeaşi expresie pentru moarte din 2 Samuel 7,12; 1 Regi 2,10; 11,43.

Poporul acesta. Un trist tablou al istoriei viitoare a poporului lui Dumnezeu.

Curvi. Vezi Exod 34,15. Deja s-au manifestat anumite tendinţe care indicau purtarea viitoare a naţiunii (vezi Judecători 2,7-17). Psalmistul a înregistrat un capitol trist din istoria lui Israel (vezi Psalmi 106,34-39). Lor li s-a spus să nu se teamă de zeii păgâni (Judecători 6,10) şi să cunoască bine datoria lor faţă de adevăratul Dumnezeu (Exod 20,3).

Călca legământul. Prin închinarea la alţi zei (vezi Exod 20,22.23; 23,32.33; Deutronom 5,3.4; 6,3.4). Intrând în legământ, ei consimţiseră să-L recunoască pe Domnul ca Dumnezeu şi să-I slujească şi să-L iubească numai pe El.

Deuteronom 31:17 17. Mânie. Tot aşa în Judecători 2,14 la prima lor apostazie după trecerea Iordanului.

Şi-Mi voi ascunde faţa. Aceasta înseamnă o retragere a mâinii protectoare a lui Dumnezeu (vezi Deutronom 32,20; Isaia 8,17; 64,7; Ezechiel 7,22; 39,23).

Dumnezeul meu nu este în mijlocul nostru. Vezi Ieremia 14,9; Mica 3,11; compară cu Isaia 12,6; Ţefania 3,15,17.

Deuteronom 31:19 19. Cântarea aceasta. Vezi cap. 32,1. Izraeliţii aveau să înveţe cântarea şi în felul acesta ea era transmisă din neam în neam. Ea avea să rămână astfel vie în memoria lor şi să-i lege faţă de înaltele principii pentru care a stat Moise.

Deuteronom 31:21 21. Pornirile. Cuvântul tradus aici „închipuire” este dintr-o rădăcină de verb care înseamnă „a născoci în mintea cuiva”, „a urzi”, „a stabili”, „a forma”. Forma de substantiv derivat este folosită despre un impuls al minţii, o născocire, un scop. Plănuirile, înclinaţiile, intenţiile existente deja în inima multora erau cunoscute luiDumnezeu (vezi 1 Cronici 28,9; Psalmi 103,14 „născocire”).

Deuteronom 31:23 23. Îmbărbătează-te. Domnul a repetat aceasta pentru Iosua după moartea lui Moise (vezi Iosua 1,6.7.9; compară cu 10,25).

Deuteronom 31:25 25. Leviţilor. Vezi 1 Regi 8,3. Aceasta era îndatorirea şi privilegiul atribuit lor de a se apropia de chivot când li se poruncea să facă aşa.

Deuteronom 31:26 26. Lângă. Vezi 1 Regi 8,9; 2 Cronici 5,10, compară cu Deutronom 29,21; 30,10. Comentatorii iudei sunt împărţiţi în vederile lor în legătură cu aceste cuvinte. Unii susţin că sulurile scrise erau puse înlăuntrul chivotului împreună cu cele două table de piatră, alţii, că acestea erau puse într-o despărţitură făcută din

scândură, ca o anexă în partea dreaptă a chivotului. Declaraţia hotărâtă că „în chivot nu erau decât cele două table, pe care le pusese acolo Moise în Horeb” (2 Cronici 5,10) confirmă ultima părere. În traducerea RSV sespune, „alături de chivot” (Deutronom 31,26). Principiile scrise pe cele două table de piatră erau de aşa natură încât ele să fie puse prin ele însele într-o categorie. Decalogul era suprem, „cartea” cuprinzând „cuvintele legii acesteia” (Deutronom 31,24) erau o amplificare şi a aplicaţie a principiilor acesteia la gospodărirea lui Israel.

Deuteronom 31:27 27. Încăpăţânarea. Cuvântul tradus „încăpăţânare” mai are şi sensul de „tare”, „sever”, „greu”, „încăpăţânat” (vezi Ieremia 7,26; 17,23; 19,15). Poporul se fixase pe căile lui şi era greu, dacă nu imposibil pentru ei, să se schimbe.

Deuteronom 31:29 29. În cele din urmă. Această expresie apare pentru prima oară în Biblie în Gen. 49:1, unde este tradusă cu „vremile care vor veni” (vezi Num. 24:14; Deut. 4:30). Această expresie este folosită cu destulă largheţe în Vechiul Testament. În general se referă, în mod simplu, la viitor.

Deuteronom 31:30 30. Moise a rostit. Iosua era asociat cu el în aceasta (vezi cap. 32,44). Moise, marele legislator, era pepunctul de a fi eliberat de sarcinile sale. Un tânăr soldat avea să ia sarcina de a conduce pe Israel la cucerirea Palestinei. Iehova l-a întărit pe Moise. El avea să meargă şi înaintea lui Iosua.

Comentariile lui Ellen G. White

6 PK 393

8 PK 576

9 PP 311; SR 171

10-13 PP 503

12,13 PK 465

23 PP 470

24 PP 312, 365; SR 149

26 SR 172

Deuteronom 32:1 1. Voi ceruri. Moise începe cântarea lui, chemând pe oameni şi îngeri să dea ascultare cuvintelor pe care Duhul Sfânt le-a pus în gura lui. Aceştia trebuie să fie martori (vezi cap.31,28) pentru maiestatea şi puterea lui Dumnezeu. Compară cu psalmistul (50,4), Isaia (Isaia 1,2; 34,1) şi Mica (Mica 1,2). Aceasta aminteşte de cântarea lui Moise la Marea Roşie (Exod 15).

Deuteronom 32:2 2. Învăţăturile mele. Literal, „luarea mea” de la verbul „a lua”. Ideea este aceea a primirii pentru a da mai departe altora. Apostolul Pavel scria bisericii din Corint despre modul cum le-a dat învăţătura pe care o primise de la Dumnezeu (vezi 1 Corinteni 11,2). Pavel a folosit chiar limbaj asemănător cu cel al lui Moise (1 Corinteni 11,23).

Ca ploaia. Un simbol a reînviorării (vezi Iov 29,23; Psalmi 72,6).

Cuvântul. Tradus şi ca „cuvânt” (vezi Deutronom 33,9; 2 Samuel 22,31; Psalmi 12,6) şi ca „poruncă”(vezi Psalmi 147,15).

Ca roua. Cuvântul tradus „rouă” este din rădăcina verbului „a fi umed”, „a ploua ploaie fină”, adică ceaţă. Roua este un simbol al vorbirii blânde, reînviorătoare, ca aici, a unităţii între fraţi (vezi Psalmi 133,3), afavorii regale (vezi Proverbe 19,12), şi a-l afectuoaselor îndurări ale lui Dumnezeu faţă de poporul Său (vezi Osea 14,5).

Verdeaţă. Literal, „iarbă” ca în Geneza 1,11.12; 2 Samuel 23,4).

Iarbă. De la cuvântul obişnuit pentru vegetaţie, mai ales vegetale potrivite pentru consumul oamenilor(vezi Geneza 1,11.12.29.30; 3,18; 9,3).

Deuteronom 32:3 3. Voi vesti. Cântarea lui avea să fie despre bunătatea lui Dumnezeu, despre bunăvoinţa îngăduitoare a Lui faţă de oameni (vezi Exod 34,6).

Deuteronom 32:4 4. Stânca. Aceasta se întâlneşte de vreo 30 de ori în Vechiul Testament ca titlu descriptiv pentru Hristos, Rege şi Conducător al teocraţiei ebraice. Aici se foloseşte pentru prima dată cu referire la Iehova (vezi şi v.15,18.30.31). Compară cu folosirea ei de către Anania în 1 Samuel 2,2; a lui David în Psalmi 18,2.31.46; 19,14 (unde „tăria mea” este literal „stânca mea”); 28,1; 62,2.7; şi multe altele. Ultimul loc de folosire a ei în Vechiul Testament este în Habacuc 1,12, unde „o, Dumnezeu puternic”, literal se citeşte „o, Stâncă”.

Stânca cea solidă, muntele cel înalt, lanţul de munţi, sunt sugestive pentru multe atribute ale lui Dumnezeu. Veşnicia Lui este considerată în termeni ai munţilor veşnici (vezi Psalmi 90,2). Castelul de necucerit cu turnurile lui pe vârful muntelui este un simbol al apărării de neatacat a lui Dumnezeu şi al purtăriiSale de grijă pentru copiii Săi (vezi Psalmi 18,2; Daniel 2,35). Domnul este de asemenea descris în aceeaşi figură ca un loc sigur de locuit, un adăpost şi o umbră (vezi Psalmi 90,1; Isaia 32,2), şi ca temelie pe care stă biserica (Matei 16,18; 1 Corinteni 3,11) şi pe care creştinul trebuie să-şi clădească locuinţa credinţei lui (Matei 7,24).

Iehova este singura Stâncă adevărată. Munţii sunt un simbol al neclintitei Lui credincioşii, a caracterului Său neschimbător şi a credincioşiei Lui faţă de biserică şi faţă de membrii ei în parte. Cuvântul „stâncă” niciodată nu este aplicat la oameni.

Desăvârşite. Niciodată Dumnezeu nu lasă lucrarea Lui neterminată sau nedesăvârşită. El are să aducă la îndeplinire Planul Mântuirii până la completa lui încheiere.

Drepte. Mai degrabă, „dreptate” (RSV, compară cu Isaia 61,8). Toate lucrările lui Dumnezeu sunt conforme cu natura Lui cea dreaptă. Hotărârile Lui sunt ireproşabile şi căile Lui cu toate fiinţele create sunt fără greşeală. El este într-adevăr „un Dumnezeu al dreptăţii” (Isaia 30,18).

Credincios. Cuvântul „adevăr” de aici nu se referă la adevărata doctrină, adică la un număr de puncte de credinţă. El se referă mai degrabă a „credincioşie” ca un principiu. El este un Dumnezeu care este credincios faţă de Sine, care lucrează în armonie cu propriile atribute divine. Cuvântul este din verbul „a fi sigur”, „a fi hotărât”.

Fără nedreptate. Este imposibil pentru Iehova de a face rău, de a înşela pe cineva, de a avea nişte defecte etice sau morale. El Însuşi este propria normă de conducere şi normă pentru toate fiinţele create.

Deuteronom 32:5 5. S-au stricat. Textul ebraic este neclar. O redarea literală a primelor două expresii probabil că ar fi „stricăciunea nu este a lui”, „a copiilor lui”, „a lor este ruşinea”. Se pare că se are în vedere un contrast între Dumnezeu şi poporul Său, între desăvârşirea Lui şi nedesăvârşirea lor.

Îndărătnic. Cuvântul tradus astfel este dintr-o rădăcină care înseamnă „a strâmba”. Aplicat la inimă,

buze, gură, sau căi, el înseamnă diformitate şi urmărirea de metode ocolite cu scopul de a ajunge la obiective suspecte. Folosind rădăcina acestui verb Isaia zice: „Apucă pe cărări sucite” (Isaia 59,8; vezi şi Proverbe 2,15). Cuvântul englezesc „stricat” nu este potrivit cu sensul ebraic; „corupt” este mai apropiat, pentru că termenul ebraic cuprinde ideea de a strâmba tot ceea ce ar trebui să fie drept, o „strâmbare” a lucrurilor.

Stricat. Al doilea adjectiv, redat aici „stricat”, accentuează sensul celui dintâi. El se află numai aici în Biblie şi poate fi redat, „întortocheat”. Rădăcina apare în 2 Samuel 22,27 ca „îndărătnic” şi în Psalmi 18,26 ca„stricat”. Este sigur că Moise descrie aici această generaţie ca stricată, neascultătoare, refractară. Este comparabilă cu descrierea făcută de Hristos generaţiei Lui (vezi Matei 16,4; 17,17), ca şi cu explicaţiile lui Pavel (vezi 1 Tesaloniceni 2,15; 2 Tesaloniceni 3,2).

Deuteronom 32:6 6. Pe Domnul îl răsplătiţi. Ordinea ebraică a cuvintelor este emfatică, „Iehova este cel răsplătit astfel?” O mustrare pentru felul lipsit de sens în care ei s-au comportat faţă de Iehova.

Nechibzuit. De la nabal, care înseamnă dârzenia lor nesocotită în neluarea în seamă a bunătăţii lui Dumnezeu.

Fără înţelepciune. Lipsă de discernământ, discriminare, înţelepciune.

Tatăl tău. Israel era copilul lui Iehova prin adopţie (vezi Ezechiel 16,6).

Te-a întocmit. Cu referire la creşterea lor, dezvoltare ordonată şi progres sub braţul lui Dumnezeu.

Deuteronom 32:7 7. Zilele in vechime. Un îndemn de a merge înapoi în istoria lor atât de mult cât puteau şi de a povesti toate cazurile de eliberare din pericol (vezi Isaia 63,11).

Bătrânii. Oameni ai experienţei şi în vârstă care au păstrat cunoaşterea providenţei lui Dumnezeu. Astfel de oameni erau izvoarele lor de informare istorică. Era o vreme când cărţile sub orice formă erau rare şi informaţiile erau predate verbal din generaţie în generaţie.

Deuteronom 32:8 8. A dat. Vezi Geneza 10,5.25.32. Sensul este acela al repartizării pentru fiecare naţiune a moştenirii ei (vezi Fapte 17,26).

A despărţit pe copiii oamenilor. Mai bine, „în despărţirea lui a fiilor oamenilor” (vezi Geneza 1,26; 3,17; vezi şi Geneza 11,8,9), deoarece separarea neamurilor a venit după Turnul Babel.

A pus hotare. Mulţi comentatori iudaici consideră că aceasta înseamnă că Iehova a vegheat la creşterea şi răspândirea naţiunilor ca să fie loc suficient pentru Israelul cel numeros. Declaraţia lui Moise se poate referi la faptul că Dumnezeu a condus destinele naţiunilor cu privire la propriul Său popor, ca prin ei toţi oamenii să poată ajunge să-L cunoască pe El (vezi Fapte 17,26.27).

Deuteronom 32:9 9. Partea. Literal, „porţiune”, „posesiune”, „parte”. Compară cu „moştenirea mea” (Psalmi 16,5), de asemenea şi ideea cealaltă că Dumnezeu este „partea” sau „posesiunea” noastră (vezi Psalmi 119,57; 142,5; Plângeri 3,4).

Deuteronom 32:10 10. Într-un ţinut pustiu. Ca şi când Israel ar fi fost un copil nedorit, aruncat să moară şi Iehova l-ar fi găsit astfel (vezi Ieremia 2,2; Ezechiel 16,5.6; Osea 9,11).

L-a înconjurat. Literal, „l-a înconjurat”. Adică, Dumnezeu a încercuit pe Israel cu ocrotire şi îndurare infinită (vezi Psalmi 32,10). În felul acesta ocroteşte El întotdeauna pe poporul Său (Psalmi 34,7).

L-a îngrijit. L-a învăţat, cum ar învăţa un tată pe copilul să (vezi Exod 20,1.2; 34,1.10).

Lumina ochiului lui. Literal, „pupila ochiului lui”. Expresia tradusă astfel este din aceeaşi rădăcină ca cuvântul „om” şi se poate referi, aşa cum consideră unii, la imaginea care este reflectată în ochi. Poate că ochiul este cel mai sensibil organ al corpului şi unul pe care omul îl ocroteşte, fără să-şi dea seama, cu mai mare grijă decât pe oricare altul. Dumnezeu priveşte la poporul Său cu o grijă asemănătoare (Isaia 49,15).

Deuteronom 32:11 11. Ca vulturul. Aceasta este o dezvoltare a celei asemănătoare din Exod 19,4. Ea sugerează nobila conducere şi ocrotire a lui Dumnezeu (vezi Deutronom 1,31; Osea 11,3).

Şi-i poartă. Această vorbire figurată sugerează iubitoarea purtare de grijă a lui Iehova pentru poporul Său, mai ales în timpul purtării lor îndărătnice din pustie (vezi Fapte 13,18). Purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi faptele Lui de disciplină sunt întotdeauna cu scopul de dezvoltare a caracterului (vezi Evrei 12,11; Apocalipsa 3,19). El Îşi propune ca oamenii să-şi dea seama de posibilităţile inerente legăturii de filiaţiune cu Dumnezeu.

Deuteronom 32:12 12. Domnul singur. Ajutorul altor zei era pură închipuire. Din contră, puterea lui Iehova era pe deplin îndestulătoare (vezi Psalmi 81,10; Osea 13,4).

Deuteronom 32:13 13. Înălţimile. O sugestivă figură de vorbire a conducerii triumfătoare a lui Dumnezeu (vezi Amos 4,13). Compară cu făgăduinţa aplicabilă astăzi bisericii rămăşiţei (vezi Isaia 58,13.14).

Roadele datorate binefăcătoarei purtări de grijă a lui Dumnezeu şi binecuvântărilor pe care El avea să le adauge la munca lor, şi viaţa de ascultare (Matei 6,33).

Miere din stâncă. O aluzie la nenumăratele albine sălbatice care se găseau în crăpăturile stâncoase ale Palestina. Mierea era folosită pentru a ilustra învăţăturile divine (vezi Proverbe 24,13.14), de asemenea şi ca oînchipuire a dreptei judecăţi a lui Dumnezeu (vezi Psalmi 19,9-11) şi a Cuvântului Său (vezi Psalmi 119,103). Aici, primul înţeles este la darurile naturale ale Canaanului.

Untdelemnul care iese din stânca cea mai tare. Nici un bine nu avea să lipsească. Untdelemn sau „grăsime” este un simbol al prosperităţii şi al abundenţei (vezi Ezechiel 16,13.19).

Deuteronom 32:14 14. Untul. Mai bine, „lapte covăsit”, nu untul modern. Acesta era un simbol al belşugului (vezi Iov 20,17; compară cu Geneza 18,8; Judecători 5,25; 2 Samuel 17,29).

Laptele oilor. Mai bine, „laptele turmei”, referindu-se mai ales la laptele caprelor. Cuvântul tradus „oi” este cel obişnuit pentru turma de oi sau de capre.

Grăsimea mieilor. Poate, mai bine, „grăsimea berbecilor”, având în vedere că substantivul aici este masculin.

Basan. Renumit pentru păşunile lui (vezi Numeri 32,1-5).

Grăsimea grâului. Sau, „boabele de grâu”, însemnând o recoltă neobişnuit de bună.

Sângele strugurelui. Compară cu Geneza 49,11.

Deuteronom 32:15 15. Israel. Aici este un nume poetic pentru Israel (vezi Deutronom 33,5.26; Isaia 44,2). El este derivat din verbul „a fi drept”, „a fi drept în sus” şi este aplicat la Israel ca „cel drept”. Probabil că aici este folosit ca mustrare a unui Israel decăzut care avea să se abată mult de la idealul lui Dumnezeu pentru poporul

Lui.

S-a îngrăşat. Când Israel a ajuns prosper s-a răzvrătit împotriva Aceluia care le-a dat prosperitate (vezi Ieremia 5,28; Osea 2,8; 4,16).

A nesocotit. Sau, „a dispreţuit”. Literal, „tratat ca un nebun”. Pentru acelaşi verb vezi „fapte de nebunie” (Proverbe 30,32), „te voi face de ocară” (Naum 3,6), „batjocoreşte” (Mica 7,6). Şi adjectivul aceleiaşi rădăcini „nechibzuit” (Deutronom 32,6,21), „nebunul” (Psalmi 14,1; 53,1; Proverbe 17,7.21; 30,22; Ieremia 17,11), „prooroci fără minte” (Ezechiel 13,3).

Deuteronom 32:16 16. L-au întărâtat. Prin urâciuni idolatre Israel, ca o soţie necredincioasă, l-a întărâtat pe Domnul Dumnezeul lor la gelozie (Exod 43,14; Isaia 54,5).

Deuteronom 32:17 17. Au adus jertfe dracilor. Compară cu 1 Corinteni 10,19.20. Cea mai mare urâciune a cultului păgânera jertfirea copiilor pentru demoni (vezi Psalmi 106,37). Curentul păcătos se pare că a pornit aproape în etape imperceptibile. Primul pas nu putea să fie un act pozitiv de ilegalitate ci mai degrabă un păcat negativ, omiterea vreunei cerinţe pozitive. Un pas aduce pe celălalt, până ce poate să rezulte o schimbare completă a purtării de mai înainte a cuiva. Cu toate acestea, se pare aproape de necrezut cum poporul ales al lui Dumnezeu să se fi putut închina la demoni şi să aducă pe proprii lor copii ca daruri de jertfă. Abătându-te de la calea lui Dumnezeu se poate să fi condus la cele mai îngrozitoare alternative, cum s-a întâmplat cu Israel.

Veniţi de curând. Sau, „sosiţi mai la urmă”. Compară cu descrierea grafică a lui Isaia (Isaia 44,15; vezi şi Judecători 5,8).

Nu se temuseră. Verbul ebraic exprimă teamă, groază, ca de exemplu „înfioraţi-vă de spaimă şi groază” (Ieremia 2,12; Ezechiel 32,10).

Deuteronom 32:18 18. Stânca. Vezi v.4.

Ai uitat pe Dumnezeu. Ei aveau să fie absorbiţi întru totul de idolatrie.

Care te-a tocmit. Vezi Exod 19,5.6; compară cu Ieremia 2,27; învăţătura apostolului Pavel (1 Corinteni 4,15; Filimon 10; Galateni 4,19).

Deuteronom 32:19 19. S-a mâniat. Literal, „dispreţuit”. Pentru alte locuri ale acestui verb vezi Proverbe 1,30; 5,12; 15,5;Plângeri 2,6.

Deuteronom 32:20 20. Îmi voi ascunde faţa. El avea să-i lase să se descurce singuri (vezi cap. 31,17.18).

Stricat. Adică, dedat la perversiune şi eludare de la adevăr şi purtare bună.

Necredincioşi. Ei se vor dovedi nedemni de încredere totală. Pe ei nu se mai putea conta.

Deuteronom 32:21 21. Gelozia. Vezi v.16.

Nu este Dumnezeu. Idolii la care se închinau şi reprezentau dumnezei care nu existau. Ei nu erau dumnezei care lucrau în şi prin idoli.

Nu este un popor. Literal, „un ne-popor”.

Neam fără pricepere. O descriere mai departe a „ne-poporului” din propoziţia precedentă. Mulţi comentatori iudei atribuie aceasta la prima nimicire a Templului de către caldeeni, citând, „Iată pe haldei, carenu erau un popor” (Isaia 23,13; compară cu Habacuc 1,5.6). Comentatorii susţin că haldeii nu au avut nici un fel de statut naţional până când Dumnezeu nu i-a ridicat să pedepsească pe Israel. Dar argumentul acesta nu este valid din punct de vedere istoric. Apostolul Pavel aplică Deutronom 32,21 la ducerea Evangheliei la neamuri după refuzul naţiunii iudaice de a primi pe Mesia (vezi Romani 10,19; compară cu 1 Tesaloniceni 2,15.16). Vezi şi cuvintele lui Hristos din Matei 21,43.44.

Deuteronom 32:22 22. Focul. Un simbol al marilor calamităţi (vezi Ezechiel 30,8) sau o izbucnire de mânie (vezi Ieremia 15,14; 17,4). „Locuinţa morţilor” este o preînchipuire a nimicirii (vezi Proverbe 15,11; Psalmi 86,13).

Fundul locuinţei morţilor. Literal, „adâncurile Şeol-ului” (RSV), adică ale „mormântului”. O expresie figurată care înseamnă nimicire totală.

Munţilor. Comentatorii iudei vorbesc despre Ierusalim ca fiind aşezat şi înconjurat de munţi (vezi Psalmi 125,2) şi atribuie invaziei lui Nebucadneţar ca împlinind, în parte, această prezicere (vezi 2 Regi 25,1-7).

Deuteronom 32:23 23. Îmi voi arunca toate săgeţile. O figură de vorbire referindu-se la judecăţile lui Dumnezeu (vezi Psalmi 7,12.,13; 38,2; 91,5; Plângeri 3,12.13; Ezechiel 5,16).

Deuteronom 32:24 24. Topiţi de foame. Literal, „istoviţi de foame”. Rădăcina verbului înseamnă „a absorbi”, şi adjectivul, ca aici, înseamnă „absorbit” sau „gol de foame”.

Stinşi de friguri. Literal, „săgeată de foc”. Compară cu versetele următoare care au acelaşi cuvânt ebraic, Psalmi 78,48, „focul cerului”; Cânt. cânt. 8,6, „jar de foc”; Psalmi 76,3, „săgeţile”.

Şerpilor. Sau, „târâtoare”. Cuvântul tradus aici „şerbi” este din rădăcina „a se târî”, „a se căţăra”. În Mica 7,17 acelaşi cuvânt este tradus „viermi”.

Deuteronom 32:25 25. Sabie. Versetul acesta descrie războiul ca punct culminant al relelor. Nu va fi cruţată nici vârsta, nici sexul şi nici un loc nu avea să acorde siguranţă faţă de efectele lui (vezi Ieremia 9,19-22; Plângeri 1,20; Ezechiel 7,15).

Deuteronom 32:26 26. Îi voi lua cu o suflare. Literal, „tăia în bucăţi”. Textul ebraic nu este clar. Unii comentatori sugerează „îi voi sufla departe”, adică, a-i împrăştia cu desăvârşire.

Deuteronom 32:27 27. Mă tem. Nu că Iehova are teamă ca oamenii. El vorbeşte adesea în limba adaptată la înţelegerea omenească (vezi Numeri 14,13-16; Exod 32,12).

Să se amăgească. Adică, să nu recunoască adevăratele fapte ale cazului.

Mâna noastră cea puternică. Mândrindu-se că au învins pe Israel datorită propriei superiorităţi şi nerecunoscând că Iehova le dăduse victoria (vezi Isaia 10,5-11; Habacuc 1,15.16).

Deuteronom 32:28 28. Şi-au pierdut bunul simţ. Cuvântul tradus aici „gol” este de la verbul „a pieri”, „a distruge”, „a fi pierdut” şi este tradus astfel practic aproape în fiecare loc din cele vreo 200 în care se găseşte verbul în Vechiul Testament. El poate fi tradus „pieire de sfat”. Adică, ei urmau întru totul sfatul rău dat de falşii păstori şi drept rezultat au pierit (vezi Ieremia 18,18). Pentru alte texte care folosesc rădăcina aceasta vezi

Levitic 26,38, Iosua 23,16; 2 Regi 9,8; Estera 4,16; Iov. 18,17, etc. Forma precisă folosită aici mai este tradusă ca „pieire” (Deutronom 26,5; Iov 4,11; 29,13; 31,19), „sfărmat” (Psalmi 31,12) şi „pierdut” (1 Samuel 9,20; Psalmi 119,176).

Deuteronom 32:29 29. Li se va întâmpla. Traducerea KJV a omis prepoziţia „to” ca în original: „şi-ar da seama în mod clar de sfârşitul lor de la urmă”.

Deuteronom 32:30 30. Vândut. Versetul acesta zugrăveşte o schimbare completă a sorţii lor, datorită faptului că ei au lepădat pe Iehova (vezi Levitic 26,8,17.36.37; Deutronom 28,25).

Vândut. Vezi acelaşi verb, tradus aici „vândut”, redat ca „dăduse în mâinile tale” (1 Samuel 24,18), „adat în mâinile” (Plângeri 2,7), „voi da în mâna” (Amos 6,8).

Deuteronom 32:31 31. Stânca lor. Neamurile păgâne se încredeau în zeii lor pentru biruinţă şi succes. Dar când ei erau martori ai puterii lui Iehova erau obligaţi să recunoască nemărginita superioritate a Lui faţă de zeii lor (vezi Exod 14,25; Numeri 23,24; Iosua 2,9; 1 Samuel 5,7). Cât despre Stânca lui Israel, vezi Deutronom 32,4.

Deuteronom 32:32 32. Viţa. Neamurile păgâne sunt privite aici ca mlădiţe vătămătoarelor plante Sodoma şi Gomora. Tulpina lor era rea; de aceea roada lor era otrăvitoare (vezi Ieremia 2,21). Şi Israel a fost asemănat cu o viţă (vezi Isaia 5,2.7; Osea 10,1).

Deuteronom 32:33 33. Şerpi. Cuvântul astfel tradus este din rădăcina „a lungi”, „a întinde”. Înţelesul literal al substantivului derivat este „cel întins”, cu referire la lungimea corpului. În altă parte, el apare ca „peşti mari” (Geneza 1,21), „şarpe” (Exod 7,9,10,12), „şacali” (Plângeri 4,3).

Aspidă. În general presupusă a fi înrudită cu cobra. Acelaşi cuvânt este redat ca „năpârcă” (Psalmi 91,13).

Deuteronom 32:35 35. Răzbunarea, voi răsplăti. Ca Creator şi Domn al universului, Iehova este judecătorul lui, Comparăfolosirea de către apostolul Pavel a acestei expresii (Romani 12,19; Evrei 10,30).

Nenorocirii lor. Compară cu avertizările privind pe Babilonul haldeu (Isaia 47,7-10; 51,6.8) şi aplicarea la Babilonul spiritual (Apocalipsa 18,8.10.17).

Deuteronom 32:36 36. Va judeca pe poporul Său. Adică, va apăra şi va proteja pe poporul Lui de vrăjmaşii lor (vezi Ieremia 50,34). Vezi şi experienţa Rahelei (Geneza 30,6), rugăciunea psalmistului (Psalmi 54,1) şi profeţia despre regele Lemuel (Proverbe 31,4,9).

Va avea milă. Va întoarce mâna Sa de la poporul Său să lovească pe vrăjmaşii lor, prin care El îi pedepsise – de exemplu Babilonul (vezi Ieremia 50,23; 51,24). Pentru „părerea de rău” a lui Dumnezeu vezi Numeri 23,19.

Puterea le este slăbită. Literal, „mâna lor este istovită”. Mâna este un simbol al puterii şi al priceperii de aduce la îndeplinire un plan (vezi Isaia 28,2; compară cu Psalmi 76,5; 78,42).

Deuteronom 32:37 37. Stânca. Folosită în mod ironic despre dumnezeii falşi (vezi v.31).

Deuteronom 32:38

38. Să se scoale. Vezi Isaia 46,1.2.7; compară cu 1 Regi 18,27.

Deuteronom 32:39 39. Eu sunt. Observă pronumele repetat şi compară cu Osea 5,14; Isaia 43,11.25; 51,12.

Deuteronom 32:40 40. Îmi ridic mâna. Semnul unei juruinţe solemne. Compară cu experienţa lui Avraam (Geneza 14,22) şi cu aceea a copiilor lui Israel la intrarea în Canaan (Exod 6,8; Neemia 9,15). Compară cu jurământul solemnal îngerului din Apocalipsa 10,5.

Deuteronom 32:41 41. Potrivnicilor mei. Adesea Iehova este zugrăvit în imagine poetică precum un războinic, combătând pe vrăjmaşii poporului Său (vezi Exod 15,3; Isaia 42,13). A te opune poporului lui Dumnezeu înseamnă a te ridica vrăjmaş împotriva lui Dumnezeu şi a lupta cu El.

Deuteronom 32:42 42. Săgeţile. Preînchipuire a unui mare măcel (vezi Isaia 34,5.6; 66,16). Compară cu cuvintele lui Hristos cu privire la scenele în legătură cu a doua Sa venire (Matei 24,36-44; Marcu 13,35-37) şi a profeţiei lui Petru (2 Petru 3,10).

Deuteronom 32:43 43. Ispăşire. Îndurarea lui Dumnezeu asupra ţării şi poporului Lui. Cuvintele acestea vor avea împlinirea lor deplină în legătură cu cei mântuiţi pe pământul cel nou (vezi Apocalipsa 21,1-7). Apostolul Pavel citează acest verset pentru a arăta că Neamurile trebuie să aibă parte de mântuire făcută cu putinţă prin Hristos (vezi Romani 15,10).

Deuteronom 32:44 44. Iosua...era cu el. O repetare a Deutronom 31,30, cu excepţia că Iosua (vezi Numeri 13,8.16) este amintit ca fiind colaboratorul lui Moise (vezi Deutronom 31,3.7.14.23).

Deuteronom 32:46 46. Puneţi-vă la inimă. Compară cu îndemnul lui Dumnezeu către Ezechiel (cap. 40,4).

Copiilor voştri. Instrucţiunea aceasta cu privire la educarea copiilor fusese deja dată de mai multe ori (vezi cap. 4,10; 6,7; 11,19).

Deuteronom 32:47 47. Nu este un lucru fără însemnătate. Slujirea faţă de Dumnezeu nu rămâne niciodată nerăsplătită (vezi cap. 30,20).

Deuteronom 32:49 49. Abarim. Abarim se înţelege că se referă la un lanţ de munţi, dintre care unul din vârfurile lui este Nebo. Instrucţiuni cu privire la moartea sa fuseseră date lui Moise mai înainte (vezi Numeri 27,12).

Priveşte ţara. Lui Moise i s-a dat privilegiul de a vedea Ţara Făgăduinţei. În afară de aceasta, el a văzut în vedenie scene din istoria poporului lui Dumnezeu peste veacuri până la împlinirea tuturor lucrurilor (vezi PP 472-477).

Deuteronom 32:50 50. Adăugat la poporul Tău. Vezi Numeri 20,24. Moise a fost ascultător până la moarte şi moartea luia fost preţioasă înaintea lui Dumnezeu. În unele privinţe, el a fost un simbol al lui Hristos. Dumnezeu l-a înviat din locul lui singuratic de odihnă spre a locui în Canaanul ceresc şi l-a trimis să încurajeze pe Hristos la schimbarea Sa la faţă (vezi Marcu 9,2-4). O astfel de răsplată i-a revenit ca un slujitor credincios în casa Domnului său (vezi Evrei 3,5).

După cum Aaron. Vezi Numeri 20,24-28; 33,38.

Deuteronom 32:51 51. Aţi păcătuit. Vezi Numeri 27,14.

Nu m-aţi sfinţit. „Nu M-aţi respectat ca Sfânt” (RSV). Vezi Numeri 20,12; 27,14.

Deuteronom 32:52 52. Nu vei intra. Moise a dorit foarte mult să aibă privilegiul de a intra în Ţara Sfântă, dar dorinţa i-a fost refuzată (vezi Deutronom 1,37; 3,25.27; compară cu Evrei 11,13).

Comentariile lui Ellen G. White

1-4 PK 394

2 MH 157; MYP 227; 3T 448; 5T 422

4 DA 413, 414, 769; PP 43

7 5T 585

7-10 PK 394

9, 10 COL 166

9-11 8T 275

9-12 COL 287; PK 17

10 PP 407

10,12 Ed 33, 39

11 TM 255

11,12 PP 469; 8T 150

15 PP 413

15-21 PK 395

16-22 1T 280, 364

23,24 PK 395

26-30 1T 365

28-31 PK 395

30 TM 277

34, 35 PK 396

35-37 1T 368

39 TM 23

46 MH 114

47 Ed 174; PK 500

49,50 PP 470

50-52 SR 166

Deuteronom 33:1 1. Binecuvântarea. Compară cu Geneza 49,1.

Înainte de moartea lui. Vezi Deutronom 32,49; compară cu Isaac (Geneza 27,7), Iacov (Geneza 50,16), David (1 Cronici 22,5).

Deuteronom 33:2 2. Din Sinai. Gloria divină manifestată cu ocazia promulgării Legii (Exod 19,20) este zugrăvită aici cafiind reflectată în mod strălucitor din vârfurile şi versanţii munţilor învecinaţi.

Zecilor de mii de sfinţi. Literal, „de miliarde de sfinţi” adică, din locul şederii Sale din ceruri cu nenumăratele fiinţe sfinte, unde El şede încoronat cu slavă (vezi 1 Regi 22,19; Iov. 1,6; Psalmi 89,7; Daniel 7,10). Prepoziţia „cu” (în engleză) nu este o redare exactă a textului ebraic. Tabloul este acela al regiunilor cereşti, unde fiinţele cereşti aşteaptă să facă plăcerea lui Dumnezeu (vezi Geneza 28,12; 32,2.3; Psalmi 103,21).

Focul legii. Compară cu Exod 19,16.18. Poate că o traducere mai clară ar fi, „la dreapta Lui era un foc arzător pentru ei;” sugerând prezenţa fiinţelor cereşti /vezi Galateni 3,19).

Deuteronom 33:3 3. Iubeşte popoarele. Popoarele erau copiii Lui (vezi Exod 4,22; 19,4).

Toţi sfinţii. Adică, poporul lui Israel, neamul cel sfânt (Exod 19,6; Deutronom 7,6; 14,2.21; 26,19).

Au stătut la picioare. În poziţie de expectativă, aşteptând proclamarea voii lui Dumnezeu.

Au primit cuvintele tale. Referirea de aici ar fi pentru toate cele ce Dumnezeu le-a descoperit prin Moise.

Deuteronom 33:4 4. Ne-a dat Legea. Folosind pronumele „ne”, Moise se identifică pe sine cu poporul.

Deuteronom 33:5 5. Împărat în Israel. Prin autoritatea şi sub braţul lui Dumnezeu. În timpul vieţii sale, Moise a fost profet, preot, rege, judecător şi legiuitor pentru Israel. Desigur că în sensul cel strict, numai Iehova a fost regele lor (vezi Exod 15,18; Psalmi 47,6.7). Yeşurum este un nume poetic pentru Israel.

Deuteronom 33:6 6. Ruben. O referire subînţeleasă la păcatului cu Bilha (Geneza 35,22). Ruben era întâiul născut (Geneza 49,3), dar n-a atins niciodată o mare importanţă naţională. Mai degrabă seminţia aceasta s-a micşoratmereu ca număr. Iacov a declarat profetic că ea nu va excela, Moise asigură aici pe Rubeniţi că nu vor disparecu totul din Israel.

Deuteronom 33:7 7. Iuda. Poate că înţelesul numelui este „lăudat” sau „obiect de laudă”. El era fiul lui Iacov cu Lea. Înţelesul numelui lui se întemeiază pe cuvintele mamei lui la naşterea lui (vezi Geneza 29,35). Tatăl său i-a prezis că fraţii lui îl vor lăuda (vezi Geneza 49,8). Despre seminţia lui Iuda vezi Iosua 14,6; 1 Regi 12,20; 2 Regi 17,18; Psalmi 78,68.

Deuteronom 33:8 8. Levi. După Iosif, această seminţie este amintită cel mai des în cărţile lui Moise. În binecuvântarea lui Iacov, Simeon şi Levi sunt uniţi. Aici, Moise nu aminteşte pe Simeon, având în vedere că Iacov a prezis căel avea să fie împrăştiat printre fraţii lui (vezi Geneza 49,7).

Tumim. Seminţia lui Levi avea să păstreze înalta cinste a conducerii spirituale.

Deuteronom 33:10 10. Tămâie. A jertfi tămâie era privilegiul special al preoţilor (Numeri 16,6-10.40; 1 Samuel 2,28).

Deuteronom 33:11 11. Tăria. Acelaşi cuvânt ebraic este tradus „bogăţie” (engleză) în cap. 8,17.18.

Primeşte. Recunoaşte şi apreciază lucrarea lui.

Frânge. Leviţii erau investiţi cu îndatoriri atât civile cât şi religioase (vezi cap.17,8-12). A te ridica împotriva lor însemna să devii un vrăjmaş al statului.

Deuteronom 33:12 12. Beniamin. Copilul bătrâneţilor tatălui său, pe care el îl iubea.

Odihni între umerii Lui. Adică, a fi purtat pe spatele Lui, sau ocrotit. Dumnezeu ava să-l ocrotească pe Beniamin. Unii comentatori aplică aceste cuvinte la limitele teritoriului lui Beniamin (vezi Iosua 15,8; 18,13) şi vorbesc despre Ierusalim ca fiind în teritoriul lui.

Deuteronom 33:13 13. Iosif. Aici sunt referinţe la binecuvântarea pronunţată asupra lui Iosif (vezi Geneza 49,22-26). Este prezis un pământ bogat, care la rândul lui va asigura un înalt nivel de trai. Ţara repartizată urmaşilor lui era bine udată. Acolo erau din belşug diferite recolte de cereale şi fructe alese. Vitele lui aveau să fie puternice şi sănătoase. Puterea lui militară avea să fie mare.

Deuteronom 33:16 16. Bunăvoinţa. „Bunăvoinţa” lui Dumnezeu a umplut pământul acesta cu aşa zisele bogăţii inepuizabile, dovezi ale iubirii Lui pentru oameni. Există un anumit sens în care de această „bunăvoinţă” se bucură toţi (Matei 5,45). Dar, într-un sens special, totuşi „bunăvoinţa” lui Dumnezeu este asupra reprezentanţilor Lui aleşi de pe pământ (vezi Galateni 3,26).

În rug. Cuvintele acestea se referă la prezenţa lui Dumnezeu în rugul aprins (Exod 3,2.4).

Deuteronom 33:17 17. Efraim. Iacov a ridicat pe Efraim la gradul de întâi născut (vezi Geneza 48,18.19), de aceea „zecile de mii” sunt prezise pentru el, şi numai „miile” pentru Manase.

Deuteronom 33:18 18. Zabulon. Zabulon este descris aici ca un popor maritim. Aceasta se reflectă şi în profeţia lui Iacov (vezi Geneza 49,13). Din seminţia aceasta s-au ridicat mulţi luptători de seamă (vezi Judecători 5,18, 1 Cronici 12,33).

Zabulon şi Isahar erau asociaţi cu Iuda în divizia conducătoare din pustie (vezi Numeri 2,5-7). Ca ultimii doi fii ai Leii, aici Moise îi tratează împreună. Dintre cei doi, Zabulon era cel mai mic, dar este pus primul, în armonie cu Geneza 49,13.

Deuteronom 33:19 19. Jertfe. Purtarea şi închinarea lor avea să fie în armonie cu instrucţiunile lui Dumnezeu şi, de aceea,după plăcerea Lui (vezi Psalmi 4).

Deuteronom 33:20 20. Gad. O seminţie războinică care a crescut în număr şi în putere (vezi 1 Cronici 5,18-20; 12,8; compară cu Geneza 49,19).

Leu. Vezi 1 Cronici 12,8 pentru cei 11 gadiţi „ca nişte lei”.

Deuteronom 33:21 21. Cea dintâi parte. Primul teritoriu cucerit a fost împărţit de Moise între Ruben, Gad şi jumătatea seminţiei lui Manase (vezi Numeri 32,1.2.33).

Poruncile Lui. Gadiţii au împlinit făgăduinţa lor de a trece Iordanul spre a-şi face partea lor în cucerirea Canaanului, până a fost cucerită toată ţara (Numeri 32,21.22.29).

Deuteronom 33:22 22. Dan. Iacov l-a comparat cu un şarpe, sau o viperă (vezi Geneza 49,17). Aici se spune despre el cafiind un „pui de leu”, cum era Iuda (vezi Geneza 49,9; compară cu Judecători 18,25-31).

Deuteronom 33:23 23. Neftali. Pentru teritoriul lui Neftali, vezi Iosua 19,32-39.

Sătul de bunăvoinţă. Compară cu Psalmi 145,16, pentru binecuvântările lui Dumnezeu pentru copiii Lui.

Apus. Literal, „mare”. Aceasta cu greu ar putea să fie Marea Mediterană, ci mai degrabă Marea Ghenezaret (cap. 3,17), adică Marea Galileii.

Deuteronom 33:25 25. Zăvoarele. Cuvântul tradus aici „încălţăminte” nu se află niciunde în Vechiul Testament. El este mai bine tradus „zăvoare” ca în Neemia 3,3, unde este folosită o formă asemănătoare. El este derivat din verbul „a zăvorî”, „a închide puternic”. Poate că aici înţelesul este acela al nepătrunderii referindu-se la casele şi fortăreţele lui Aşer. Vezi Psalmi 107,16; Isaia 45,2 unde „ferul” şi „arama” sunt amintite împreună cu porţile şi zăvoarele. Aceste materiale de obicei nu sunt amintite în legătură cu încălţămintea.

Deuteronom 33:26 26. Trece pe ceruri. O figură de vorbire pentru a descrie supremaţia universală (vezi Psalmi 18,8.9; 68,33-35).

Deuteronom 33:27 27. Loc de adăpost. Vezi Psalmi 90,1. O traducere mai bună ar fi „loc de locuit”. Vezi Deutronom 26,15 pentru acelaşi cuvânt ebraic.

Deuteronom 33:28 28. Fără frică în locuinţa lui. Comentatorii iudei aplică aceste cuvinte la domnia lui Solomon (vezi 1 Regi 4,25; compară cu Ieremia 23,6).

Izvorul lui Iacov. În general considerat a fi o referire la curentul continuu al descendenţilor patriarhului Iacov (vezi Isaia 48,1; compară cu Psalmi 68,26).

Deuteronom 33:29 29. Vor face pe prietenii. Neamurile din jur aveau să se apropie de Israel sub înfăţişarea prieteniei şi smereniei cu sensul de a cere favoarea lor. Rădăcina verbului ebraic sugerează linguşire, supunere ploconitoare (vezi Psalmi 18,44; 66,3; 81,14).

Vei călca peste. Va fi triumfător asupra vrăjmaşilor lor (Amos 4,13; Mica 1,3). Nimeni nu va fi în stare să stea în faţa lor.

Versetele finale ale acestui capitol sunt o încurajare pentru a avea credinţă în Dumnezeu. El este suprem. El binecuvântă din belşug pe copiii Săi credincioşi, dându-le siguranţă, pace şi belşug de bunuri pentru viaţă. În cele din urmă, El le va da o moştenire veşnică. Copiii lui Dumnezeu trebuie să aibă întotdeauna un bun curaj.

Comentariile lui Ellen G. White

1 SR 172

2,3 MB 75; PP 304

13-16 PP 475

25 CT 258; FE 264; MB 50; ML 51; MYP 98; SC 131; 4T 278; 5T 200

25-29 MH 285

26-29 PP 471

27 AH 204; CH 362; EW 88; GW 265; MB 148; ML 316; 1T 617; 4T 328, 538;

8T 131

27-29 8T 270

Deuteronom 34:1 1. S-a suit. Aşa îi poruncise Dumnezeu (vezi cap. 32,49).

Moabului. Ultima oprire înainte de a intra în Canaan (vezi Numeri 33,48-50), locul de unde Dumnezeu dăduse directive (vezi Numeri 35,1; 36,13) şi de unde Moise a dat lui Israel cuvintele cărţii Deutronomului (vezi Deutronom 1,5).

Nebo. Vezi comentariul pentru cap. 32,49. Era şi o cetate cu acelaşi nume (vezi Numeri 32,38; Isaia 15,2) în imediata apropiere.

Pisga. Partea de nord a lanţului de munţi Abarim (vezi Numeri 27,12).

I-a arătat. Dumnezeu îi făgăduise deja lui Moise că avea să-i fie îngăduit să vadă ţara Canaanului, însănu va pune piciorul în ea (Numeri 27,12; Deutronom 3,27).

Deuteronom 34:2 2. Tot... Neftali. Domnul i-a dat lui Moise o privelişte a părţilor de nord ale ţării, unde în depărtare puteau fi văzuţi muntele Hermon şi dealurile lui Neftali, partea centrală unde s-au aşezat Efraim şi Manase, şi partea de sud unde s-a aşezat Iuda.

Marea de Apus. Unii comentatori aplică aceasta la Marea Sărată (vezi Numeri 34,3), sau Marea Moartă în partea de răsărit a hotarului lui Iuda. Este mai bine a se înţelege Marea Mediterană, ascunsă în spatele dealurilor lui Iuda.

Deuteronom 34:3 3. Miază-zi. Negeb-ul (vezi Geneza 12,9; 13,1).

Împrejurimile. Toată valea Iordanului; mai ales, extrem de frumoasa câmpie a Ierihonului, prin care curge Iordanul (vezi Geneza 13,10). Cuvântul tradus aici „împrejurimile”, literal „rotund” sau „oval”, se referă la bazinul circular al Iordanului, mai ales la acea parte a lui unde intră Iordanul în Marea Moartă.

Acelaşi cuvânt este folosit despre o felie rotundă de pâine (vezi Exod 29,23; Judecători 8,5; 1 Samuel 10,3; 1 Cronici 16,3).

Cetatea finicilor. Regiunea învecinată cu cetatea Ierihonului a fost întotdeauna renumită pentru finicii ei şi clima ei tropicală (vezi Judecători 1,16; 3,13, 2 Cronici 28,15). Aceasta constituie o staţiune de iarnă ideală.

Ţoar. Poate că la capătul de sud al Mării Moarte (vezi Geneza 14,3,10; 19,22.24).

Deuteronom 34:4 4. Aceasta este ţara. Vezi Geneza 12,7; 13,15; 15,18; Exod 33,1. Moise a văzut-o în toată frumuseţeaei; pentru aceasta el se rugase, şi Dumnezeu l-a ascultat (Deutronom 3,23-29).

Deuteronom 34:5 5. Robul. Vezi Iosua 1,27, unde Iehova numeşte pe Moise robul Lui. Apostolul Pavel spune că Moise„a fost credincios în toată casa lui Dumnezeu” (Evrei 3,5). Cuvântul tradus „rob” în Epistola către evrei este therapon. Cuvântul terapie derivă din acesta. Termenul înseamnă lucrare compătimitoare şi credincioasă a unui medic alături de patul unui bolnav. Râvna neobosită, iubitoare şi compătimitoare a lui Moise pentru poporul său îi este pusă lui în socoteală şi spre gloria lui Dumnezeu. Este interesant a se observa că termenul grecesc modern pentru medic este therapon.

După porunca Domnului. Literal, „la gura lui Iehova” (Numeri 27,12-14).

Deuteronom 34:6 6. Bet-Peor. Literal, „casa lui Peor”. Valea aceasta era în ţara lui Sihon, regele Amoriţilor (Deutronom 4,46), dar pe vremea aceasta era în stăpânirea lui Israel şi cuprinsă în moştenirea lui Ruben (Iosua 13,20). Ea a fost numită după un zeu păgân cu numele Peor şi templul lui (Iosua 22,17).

Mormântul. Numai Iehova cunoştea locul exact unde l-a ajuns pe Moise moartea. Diavolului i-ar fi plăcut foarte mult să continue a-l ţine pe Moise în legăturile morţii (vezi Iuda 9) şi în scopul acesta s-a împotrivit lui Hristos. Dar Moise a fost înviat şi luat la cer (vezi Marcu 9,2-4).

Deuteronom 34:7 7. Puterea. Literal, „prospeţimea”, „vigoarea”. Deci, declaraţia ar suna „prospeţimea lui n-a trecut”. Aceasta nu poate însemna mai puţin decât că puterile fizice erau tot atât de proaspete şi viguroase la acea dată cum au fost întotdeauna.

Aceasta este scena finală a unei vieţi într-adevăr mari. Cât priveşte ajutorul fizic, Moise a fost singur în scenă la moarte. Dar el a murit în braţele lui Dumnezeu. Aceasta era de ajuns (compară cu Psalmi 23,4). Moartea nu este o perspectivă plăcută, dar când vine, dacă spiritul omului este în legătură intimă cu Duhul lui Dumnezeu, nu există teamă. Chiar dacă cineva trebuie să moară în singurătate, departe de simpatia şi ajutorul omenesc, dacă poate să moară în prezenţa lui Dumnezeu, acesta este un sfârşit minunat, plin de speranţă.

Deuteronom 34:8 8. Plâns şi de jale. După moartea neegalatului lor conducător, poporul nu putea decât să simtă un mare gol în viaţa naţiunii. Cu ce interes trebuie să fi urmărit Moise soarta variată a lui Israel când el îi vedea din ceruri.

Deuteronom 34:9 9. Iosua. Acest conducător relativ tânăr a fost umplut cu spiritul înţelepciunii prin punerea mâinilor luiMoise. Acest „spirit” de înţelepciune cuprindea iscusinţă atât în administrarea civilă, cât şi în conducerea militară. El se dovedise mai înainte tare în credinţă, în curaj şi în neabătută consacrare faţă de datorie.

Deuteronom 34:10 10. Faţă în faţă. O figură de vorbire pentru a descrie legătura intimă, prietenia împărtăşită. Compară cu experienţele lui Iacov (Geneza 32,30) şi ale lui Ghedeon (Judecători 6,22). Nici o altă fiinţă omenească nu

a avut vreodată o mai strânsă legătură cu Iehova. El este pe drept cunoscut ca fiind cel mai mare eliberator şi legiuitor al lumii. El a influenţat istoria în decursul tuturor vremurilor care au urmat În primul rând, fiind o personalitate puternică, Moise a avut o comuniune cu Dumnezeu care a dezvoltat şi întărit în mare măsură caracterul lui.

Note suplimentare pentru capitolul 34

Inspiraţia n-a descoperit cine este autorul versetelor de încheiere a Deutronomului. Unii comentatori susţin că Moise a scris această parte a cărţii înainte de moartea lui, iar alţii consideră că Iosua sau alt scriitor nenumit a adăugat-o mai târziu, ca un post-scriptum la Pentateuh. Fiecare punct de vedere este pe deplin în armonie cu felul în care a lucrat Duhul Sfânt în alte ocazii. Cu toate acestea, unele expresii din versetele 6-12 par să fie cel mai bine înţelese admiţând că Iosua a fost autorul:

1. Cuvintele „Nimeni nu i-a cunoscut mormântul până în ziua de azi” (v.6) reflectă interesul din parteaacelora care au supravieţuit lui Moise, cu privire la locul înmormântării. Este un motiv mai întemeiat a crede că declaraţia aceasta a fost scrisă de o altă persoană după moartea lui, prin inspiraţie, mai degrabă decât că eaa fost scrisă chiar de Moise înainte de acest eveniment.

2. Cuvintele din versetul 9 care atestă autoritatea lui Iosua şi priceperea lui în calitate de conducător, par să fie mai mult un simplu raport istoric al transferării de conducere, decât o prezicere cu privire la ea. În descrierea lui Moise a viitoarelor experienţe ale celor douăsprezece seminţii ale lui Israel (cap. 33) el vorbeşteîntr-o limbă clar profetică (v.10, 12, 19, etc.); aici, limba este aceea a unui simplu raport istoric.

3. Cuvintele „În Israel nu s-a mai ridicat prooroc ca Moise” (v.10), par mult mai potrivite ca un elogiufăcut de Iosua sau de o altă persoană decât de către Moise însuşi.

Paternitatea pauliană a epistolei către Romani este neîndoielnică, totuşi scribul care a scris pentru Pavel s-a simţit liber să adauge un salut personal al lui, adresat prietenilor din Roma (Romani 16,22-24). Prezenţa acestui post-scriptum nu schimbă cu nici un chip faptul că epistola este lucrarea lui Pavel mai degrabă decât a lui „Terţiu, care am scris epistola aceasta” (v.22), nici nu afectează în vreun un fel calitatea inspiraţiei ei. Duhul Sfânt putea să călăuzească pe Terţiu tot aşa de bine cum putea să-l călăuzească şi pe Pavel. În acelaşi fel, Duhul Sfânt a putut tot aşa de uşor să călăuzească pe Iosua în scrierea versetelor de încheiere a Deutronomului, după cum călăuzise pe Moise în scrierea părţii precedente a cărţii, sau după cum l-a călăuzit mai târziu pe Iosua în scrierea cărţii care-i poartă numele.

COMENTARIILE E.G.WHITE

1 PP 471

1-4 PP 472

1-7 SR 172; 1T 659

5 EW 164; 4T 156

5,6 PP 477

6 AH 477

7 PP 463

8 PP 481

9 4T 156

10 Ed 64; MH 475

10-12 PP 478