La fiecare meci, pasiunea pura este cea care ma determina sa fiu prezent, iar unicul loc in care mi-am imaginat mereu ca pot domoli flacara asta care arde mocnind in mine a fost peluza. De cand vedeam cainii la televizor stiam ca ala e locul in care vreau si o sa fiu, la momentul potrivit, iar primul meci pe stadion nu a facut decat sa imi intareasca decizia. Am avut multe discutii cu tata pe tema asta pana am evoluat de la “Nu ai ce cauta acolo” la „ Doar de data asta”. El, caine de T1, linistit, demn, cu o dragoste neclintita fata de culori, nu isi putea imagina ca fiul lui vrea sa mearga in vacarmul ala – pentru ca da, era spectacol pe atunci si asta ma atragea nebuneste. Venea cu tot felul de argumente pe care le consideram absurde la momentul respectiv: ca nu e un mediu sanatos, ca nu esti in siguranta, ca sunt tot felul de oameni. Insa mintea mea necoapta se puteam concentra doar pe vocea care urla neincetat „BA ESTI NEBUN?? ACOLO E CEL MAI FRUMOS LOC DE PE PAMANT!!”. Chiar asta credeam. Imi creasem o imagine idealizata asupra fenomenului numit peluza si as fi fost pregatit sa garantez cu viata mea ca tot ce fac oamenii aia acolo e din dragoste. Si, Doamne, cat am gresit! Eram avocatul lor fidel. Fie ca era vorba de batai (cu jandarmi, rivali, INTRE EI), torte aruncate in cap sau intrari pe teren eu incercam sa gasesc o explicatie decenta. Tot avantul ala mi-a determiat parintele sa-mi ofere ocazia de a constata spusele lui prin propria experienta.

Anii au trecut si am strans destul de multe meciuri in peluza, insa infime in comparatie cu cei care isi dedica viata acestui fenomen si, din pacate, se considera indreptatiti sa ii traga la raspundere pe cei care nu au ales acelasi stil de viata ca al lor. Cea mai trista concluzie la care am ajuns este ca pentru multe persoane, stadionul, peluza mai exact, este locul in care isi varsa frustrarile. Am fost atentionat de multe ori de o persoana mult mai inteleapta decat mine, insa nu concepeam asa ceva. Copilul din mine ar fi fost devastat de o mica analiza asupra sufletelor care populeaza spatiul de sub tabela, ca mi-e greu sa il denumesc altfel deoarece vreau sa identific termenul de peluza cu un loc demn, plin de pasiune si bucurie. Suntem departe de asa ceva,iar cauzele isi au originea in societate si fac obiectul unui subiect de discutie mult mai amplu.

A doua constatare e ca in inima dinamovistului de rand ura pe care o poarta rivalei, tiganilor, ungurilor, arbitrilor, fostilor actionari, politicienilor etc a devansat dragostea fata de Dinamo si a devenit sentimentul predominant. Cand corelam cele doua concluzii putem sa intelegem de ce beneficiaza de cea mai mare popularitate si rasuna incontestabil cel mai tare lozinci felurite la adresa celor multi.

Lumea a uitat scopul principal al venirii pe stadion – exprimarea DRAGOSTEI fata de Dinamo. Nu comentatul deciziilor arbitrului, nu injuratul jucatorilor pentru atitudinea lor, nu injuratul stelei, nu pozele pentru Facebook, nu intalnirea cu prietenii, nimic altceva. Daca nu veniti pentru Dinamo eu, cel putin, va invit politicos sa stati acasa.

Voi sunteti cei care ati calcat in picioare asteptarile copilului din voi, caruia i-ar fi rusine daca ar sti ca este motivul pentru care peluza de care el s-a indragostit este doar o utopie.