Doritorii nebuniDimitrie Bolintineanu

I. Informaţii contextuale:

- a apărut în 3/15 iunie 1864;

- textul nu este finalizat, autorul exprimându-şi dorinţa de a publica şi o a doua parte a

romanului;

- prima apariţie este sub formă de foiletoane, în “Dâmboviţa”, an VI; rata de succes la

public nu este una foarte mare în comparaţie cu celelalte romane deja publicate, “Manoil”

şi “Elena”;

- în perioada respectivă, romanul nu s-a bucurat de succes nici în ceea ce priveşte critica

literară, iar mai târziu situaţia a rămas aceeaşi. Prima menţionare a romanului este în

“Dimitrie Bolintineanu, vieaţia şi operile sale” de George Popescu, la Noua tipografie a

laboratorilor români, în 1876. Mai târziu, într-o reeditare a “Istoriei literaturii române de

la origini până în prezent”, G. Călinescu afirmă că “romanul e fără miez realistic şi e de

înţeles de ce a zăcut în uitare”.

II. Tipul romanului: roman social – politic de moravuri

- tema: organizarea mişcărilor revoluţionare de la 1821 şi 1848;

- subiectul: subiectul romanului se conturează în jurul personajului principal, Dem,

un tânăr de şaptesprezece ani, ale cărui idealuri sunt înfrânate de pasiunea pentru

Caterina, o tânără sortită să se căsătorească cu un alt bărbat.

Textul este structurat pe două fire narative, astfel încât sunt prezentate faptele

premergătoare revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, dar şi povestea societăţii secrete

Regeneraţiunea, grupare care dorea eliberarea Ţărilor române se sub stăpânirea

fanariotă.

Prezentarea fundalului istoric dă veridicitate textului, dar modul în care

Bolintineanu îmbină povestea de amor cu incursiunile retrospective în

evenimentele de la 1821 dă senzaţia de artificialitate, unitatea compoziţională

nefiind foarte solidă.

Sfârşitul romanului, de fapt a primului volum, după cum Bolintineanu notează, ni-

i aduce în prim plan pe membri Regeneraţiunii, care rămân în continuare ataşaţi

ideilor democratice şi patriotice, în ciuda tuturor piedicilor pe care le întâmpină.

- construcţia acţiunii: acţiunea romanului este ramificată pe două planuri narative:

mişcarea revoluţionară a lui Tudor Vladimirescu, care implică şi povestea tatălui

lui Dem, viteazul Preda, şi pregătirea celei de-a doua revoluţii, de la 1848, context

în care apare introdusă şi povestea romanţioasă a lui Dem.

- Repere spaţio – temporale: reperele temporale sunt marcate de incursiunile pe

care Bolintineanu le face în perioada de la 1821 până la 1837. În ceea ce priveşte

setarea spaţială, încă de la început aflăm că totul se va petrece “pe lunca

Dâmboviţei”.

III. Personaje:

Bolintineanu se foloseşte în construirea romanului său de un număr foarte mare de

personaje. În ceea ce priveşte planul secundar, cel în care sunt descrise acţiunile

revoluţiei de la 1821, figurile principale sunt: Preda Protopopescu, Dulina(părinţii lui

Dem), Anastase Himariotul, Tudor Vladimirescu, vornicul Constantin Samurcaş,

căpitanul Macedonschi, Radoţi.

În planul primar, personajele cele mai importante de menţionat sunt: Dem,

protagonist al romanului, Caterina, cocoana Elenca, femeia care l-a crescut pe Dem, Vel,

Luţ, Radoţi, Cheren, Edem, colonelul X.

Cele mai multe personaje sunt previzibile, plate, uşor de anticipat. Pe de altă

parte, putem afirma că sunt şi statice.

IV. Perspectivă narativă:

- naratorul este heterodiegetic, fiind implicat în text, implicit este şi omniscient.

- Din punct de vedere a perspectivei narative, autorul este constant în ceea ce

priveşte obiectivitatea.

- Tehnici de portretizare: Bolintineanu nu are o structură elaborată a portretizării,

figurile pe care le construieşte sunt descrise foarte vag.

- Autorul alcătuieşte un sistem de personaje în care sunt încadraţi membri lojei

franc-masonice. Toţi sunt construiţi după acelaşi calapod, au aceleaşi idealuri,

chiar dacă există printre ei şi trădători.

V. Compoziţia

Romanul este segmentat pe capitole şi episoade, care nu sunt sudate între el, nu se află

într-un raport de continuitate ascendentă. Dimensiunile sunt variabile.

Fiind un roman bazat pe fapte istorice, acţiunile sunt uşor de anticipat, iar sfârşitul este

precipitat, forţat.

VI. Stil

Bolintineanu înfăţişează elita capitalei din perioada respectivă folosind stilul

epocii, cu descrieri amănunţite ale locurilor, peisajelor. Totodată, în capitolul “Grădina cu

cai” autorul descrie limbajul pestriţ al cetăţenilor, care îmbinau într-un mod

neconvenţional limba română cu limba franceză.

Procedeele specifice romanului sunt descrierea şi naraţiunea.

VII. Impresie personală