REZUMAT
ABORDĂRI PSIHOSOCIALE ŞI
FARMACOTERAPEUTICE
ÎN TULBURĂRILE SEVERE DE
PERSONALITATE
Coordonator ştiinţific
Prof. Univ. Dr. Roxana CHIRIŢĂ
Doctorand
Dr. Cozmin MIHAI
IAŞI, 2017
“GRIGORE T. POPA” UNIVERSITY OF MEDICINE AND
PHARMACY OF IASI
2
Teza de doctorat cuprinde:
• O parte generală organizată în 3 capitole însumând 80 pagini
• O parte personală organizată în 6 capitole însumând 160 pagini
• Partea de referinţe cuprinde 288 referinţe bibliografice
• Abrevieri
• Au fost inserate 49 tabele şi 145 figuri
• 3 articol B+ ca prim autor şi 1 coautor
• 1 aricol ISI ca prim autor și 1 coautor
Notă: prezentul rezumat redă selectiv bibliografia şi iconografia în
text, respectând numerotarea şi cuprinsul din teză.
Cuvinte cheie: tulburări severe de personalitate, deținuți, tratament
psiho-farmacologic
3
CONTENTS
Lista abrevierilor
CAPITOLUL 1. INTRODUCERE
1.1. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI DE CERCETARE 1.2. ÎNCADRAREA TEMEI ÎN CONTEXTUL CERCETĂRILOR DIN DOMENIUL
TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE
1.3. RELEVANŢA ŞI NOUTATEA CERCETĂRII
STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII
CAPITOLUL 2. TULBURĂRILE DE PERSONALITATE
2.1. DEFINIREA TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE 2.2. PERSPECTIVE ÎN ABORDAREA TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE
2.2.1. Perspectiva biologică
2.2.2. Perspectiva psihanalitică
2.2.3. Tulburările de personalitate din perspectiva domeniului interpersonal al funcţionării
individului uman
2.2.4. Perspectiva cognitivă 2.2.5. Perspectiva evoluţionistă şi neurodevelopmentală
2.3. SISTEME DE CLASIFICARE A TULBURĂRILOR DE PERSONALTATE
2.3.1. Sistemul categorial 2.3.2. Sistemul dimensional
2.3.3. Sistemul structural-dinamic
2.3.4. Sistemul prototipal 2.3.5. Sistemul relaţional
2.4. PREVALENŢA TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE 2.4.1. Date epidemiologice generale
2.4.2. Prevalenţa tulburărilor de personalitate în funcţie de variabilele socio-demografice
2.4.3. Comorbidităţi în tulburările de personalitate 2.4.4. Stabilitatea în timp a tulburărilor de personalitate
2.5. ETIOLOGIA TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE
2.5.1. Natura interactivă a factorilor care contribuie la dezvoltarea tulburărilor de personalitate
2.6. DIAGNOSTICAREA TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE
2.6.1. Criterii generale pentru diagnosticarea tulburărilor de personalitate 2.6.2. Dificultăţi în diagnosticarea tulburărilor de personalitate
2.6.3. Elemente de diagnostic diferenţial
2.6.4. Instrumente standardizate pentru evaluarea tulburărilor de personalitate 2.7. TULBURĂRILE SEVERE DE PERSONALITATE: CARACTERISTICI CLINICE ŞI
EVOLUŢIE
2.7.1. Tulburarea de personalitate antisocială 2.7.2. Tulburarea de personalitate emoţional-instabilă de tip impulsiv
2.7.3. Tulburarea de personalitate de tip borderline
2.8. TRATAMENTUL TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE 2.8.1. Farmacoterapia tulburărilor de personalitate
2.8.2. Abordări psihoterapeutice în asistarea pacienţilor cu tulburări de personalitate
2.9. SUMARUL CAPITOLULUI CAPITOLUL 3. COMPLICAȚIILE, RISCURILE ȘI CONDUITA DELINCVENTĂ
ASOCIATE TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE
3.1. TULBURĂRILE DE PERSONALITATE CA FACTOR DE RISC PENTRU ABUZUL/DEPENDENŢA DE SUBSTANŢE
3.1.1. Dinamica consumului/dependenţei de alcool și stupefiante în rândul pacienţilor
1
1
2
2
4
4 6
6
8
15
16 17
18
19 20
21
21 21
22 22
24 25
27
30
30
30 30
33
38 40
44 44
49
52 54
54
65
65
4
diagnosticaţi cu tulburări de personalitate
3.2. SPECTRUL COMPORTAMENTELOR AUTOAGRESIVE
3.2.1. Riscul suicidar în tulburările de personalitate severe 3.3. PREVALENŢA TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE ÎN RÂNDUL
DEŢINUŢILOR
3.4. PRIVAREA DE LIBERTATE – FACTOR CU ROL MAJOR ÎN ACCENTUAREA MANIFESTĂRILOR PSIHOPATOLOGICE ÎN TULBURĂRILE DE
PERSONALITATE
3.4.1. Schimbări majore în viaţa unei persoane private de libertate 3.4.2. Încarcerarea ca factor de risc pentru activarea/intensificarea manifestărilor
psihopatologice
3.5. PATOLOGIA PERSONALITĂŢII ŞI RISCUL DELINCVENŢIAL 3.5.1. Manifestările heteroagresive în rândul deţinuţilor diagnosticaţi cu tulburări severe de
personalitate
3.5.2. Problematica automutilărilor
3.5.3. Comportamentele suicidare
3.6. SUMARUL CAPITOLULUI
CONTRIBUŢII PROPRII
CAPITOLUL 4. PROFILUL PSIHOSOCIAL AL DETINUŢILOR CU TULBURĂRI DE
PERSONALITATE
4.1. OBIECTIVE ALE STUDIULUI
4.2. IPOTEZE
4.3. MATERIALE ŞI METODĂ 4.3.1. Participanţi
4.3.2. Colectarea datelor. Chestionarul de interviu utilizat 4.3.3. Procedură
4.3.4. Indicatori şi teste utilizate în analiza statistică a datelor
4.4. REZULTATE 4.4.1. Caracteristici socio-demografice
4.4.2. Profilul judiciar
4.4.3. Vulnerabilităţi ale traseului dezvoltării 4.4.4. Profilul comportamentelor cu risc pentru sănătatea fizică şi mintală
4.5. DISCUŢII
4.6. CONCLUZII CAPITOLUL 5. VULNERABILITĂŢI ALE DEŢINUŢILOR CU TULBURĂRI SEVERE
DE PERSONALITATE: STUDIU COMPARATIV
5.1. OBIECTIVE ALE STUDIULUI 5.2. IPOTEZE
5.3. MATERIALE ȘI METODĂ
5.3.1. Participanți și procedură 5.3.2. Indicatori şi teste utilizate în analiza statistică a datelor
5.4. REZULTATE
5.4.1. Caracteristici socio-demografice 5.4.2. Caracteristici judiciare
5.4.3. Factori adversivi ai dezvoltarii în copilărie şi adolescenţă
5.4.4. Comportamente cu risc pentru sănătatea fizică şi mintală 5.5. DISCUŢII
5.6. CONCLUZII
CAPITOLUL 6. RISCUL SUICIDAR ÎN RÂNDUL DETINUŢILOR: CONTRIBUŢIA
TULBURĂRILOR SEVERE DE PERSONALITATE
6.1. OBIECTIVE ALE STUDIULUI
66
66
68
69
69
69
70
71
71
74
75
79
81 81
82
82 82
83 83
85
85 85
94
95 102
108
117
119
119 119
120
120 121
121
121 130
135
141 151
156
158
158
5
6.2. MATERIALE ŞI METODĂ
6.2.1. Participanţi şi procedură
6.2.2. Strategia pentru analiza statistică a datelor 6.3. REZULTATE
6.3.1. Substudiul I: Predictori ai riscului suicidar în rândul deţinuţilor
6.3.2. Substudiul II: Un model predictiv pentru antecedentele suicidare în rândul deţinuţilor 6.5. DISCUŢII
6.6. CONCLUZII
CAPITOLUL 7. TRATAMENTUL PSIHOFARMACOLOGIC AL TULBURĂRILOR DE
PERSONALITATE
7.1. TRATAMENTUL TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE
7.2. OBIECTIVE ALE STUDIULUI 7.3. MATERIALE ŞI METODĂ
7.3.1. Participanţi şi procedură
7.4. REZULTATE
7.4.1. Antidepresive
7.4.2. Timostabilizatoare
7.4.3. Antipsihotice 7.4.4. Benzodiazepine
7.5. DISCUŢII
7.6. CONCLUZII CAPITOLUL 8. CONCLUZII FINALE
CAPITOLUL 9. ASPECTE DE ORIGINALITATE ȘI PERSPECTIVE PE CARE LE
DESCHIDE TEZA
BIBLIOGRAFIE ANEXE
159
159
165 167
167
179 194
196
198
198
200 201
201
202
202
209
214 219
226
234 235
238
240 255
INTRODUCERE
1.1. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI DE CERCETARE
Tulburările de personalitate reprezintă un model persistent de trăiri
sufletești și de comportament care sunt pervazive, înglobate și organizate
pentru individ, astfel încât se îndepărtează mult de la normele societății din
care provine. Modelul este inflexibil, debutând încă din adolescență sau de
la vârsta adultă tânără, prezintă stabilitate în timp și degenerează cu
suferință și disfuncție socială (DSM-5). O tulburare de personalitate nu este
reprezentată doar de anumite domenii izolate ale conduitei individuale, ea
afectând totodată funcționarea psihologică generală a unei persoane. O
categorie clinică aparte, precum tulburările de personalitate din spectrul
sever, și anume tulburarea de personalitate antisocială și borderline, se
diferențiază ca o categorie clinică aparte, prin toate implicațiile pe care le
au pentru pacienții diagnosticați, familiile din care provin, cât și pentru
comunitatea și societatea în care trăiesc. O componentă importantă a
acestor tulburări o reprezintă stabilitatea de-a lungul timpului,
6
considerându-se faptul că rigiditatea, inflexibilitatea, dezaptativitatea
trăirilor emoționale și manifestărilor de comportament ale pacienților cu
tulburări severe de personalitate, sunt mențiunute de-a lungul biografiei
individuale și nu doar în anumite situații interpersonale (137).
Astfel de severitate a constanței în timp, a coerenței și a continuității
dimensiunilor personalității normale, implică un amalgam de aspecte din
sfera biologică, psihică, socială și juridică, de aici și toate repercursiunile
asupra societății pentru disfuncționalitatea acestora.
Un aspect ce este ținut în umbră și privit cu opacitate de către specialiștii în
domeniu, este deficiența în diagnosticarea acestor tulburări. Se întâmpină
dificultăți în diagnosticarea tulburărilor de personalitate, acestea fiind
abandonate în subsolul diagnosticelor psihiatrice. Structura instabilă a
manifestărilor, condensarea manifestărilor clinice, structurarea tulburărilor
în criterii cu o anumită flexibilitate decizională, face ca aceste diagnostice
să pună în dificultate clinicienii la diagnosticarea clinică. În plus, o
alimentare a celor menționate, este reprezentată de slaba încadrare în
protocoale terapeutice, ceea ce produce dezamăgire și incapacitate
clinicienilor pentru diagnosticarea tulburărilor de personalitate.
O prima motivație pentru această temă de cercetare este reprezentată de
cele descrise mai sus, și anume: toxicitatea produsă de aceste tulburări în
societatea în care trăiesc, respectiv problematica juridică, care necesită mai
multă cercetare și resurse de rezolvare a lor. Iar în ceea ce privește
diagnosticarea tulburărilor, considerăm că este nevoie de o atenție
suplimentară îndreptată spre aceste diagnostice.
O motivație suplimentară, este reprezentată de dorința clarificării și
gestionării acestor tulburări pentru a atenua complicațiile în domeniul
funcționării per ansamblu. Asocierea cu infracționalitatea, abuzul de
substanțe, necesitatea pentru consumul de substanțe, necesitate crescută
pentru îngrijire medicală prin frecvente tentative de suicid sau chiar
suiciduri finalizate, auto sau hetero agresiuni fizice, reprezintă o
problematică deosebită cu care se confruntă societatea. Toate acestea
degenerează în instuționalizare, rata scăzută a productivității pe piața
muncii, destrămarea familială complicată cu diverse abuzuri asupra
copiilor, vagabondaj, trai pauper, predispoziție către boli cu transmitere
sexuală, cât și multe alte aspecte ce reprezintă un adevărat handicap pentru
pacient, familia acestuia și pentru societatea din care provine. Considerăm
imperios necesară o intervenție în tot ceea ce impactează dezechilibrul
7
tulburărilor de personalitate, printr-o cunoaștere și o mai bună gestionare a
acestor cazuri.
De cele mai multe ori, acești pacienți sfârșesc prin a comite diverse
infracțiuni și de a-și găsi o a doua casă în penitenciar, iar de aici o altă
problemă majoră pentru societate. În penitenciar, se instalează o paletă
variată de conduite dezadaptative carcerale, în cadrul căreia autorănirile,
automutilările și tentativele suicidare, reprezintă o complicație alarmantă;
prin toate acestea, cladindu-se o altă motivație de cercetare, în a găsi soluții
de prevenție suplimentată de o mai bună gestionare.
Interesante prin complexitate, diversitate și complicațiile ce le produc,
tulburările severe de personalitate reprezintă o puternică motivație de cercetare,
contemplată cu o speranță de clarificare și soluționare a acestora.
1.2. ÎNCADRAREA TEMEI ÎN CONTEXTUL CERCETĂRILOR DIN
DOMENIUL TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE
Tema aceasta de cercetare este concepută în contextul interesului național și
mondial de prevenire și tratare a tulburărilor de personalitate. Etiologia
tulburărilor de personalitate reprezintă o topică de studiu ce a suscitat interesul
constant din partea clinicienilor și cercetătorilor din aria psihiatrică și
psihopatologică. Studiile efectuate de cercetătorii de specialitate descriu o
etiologie plurifactorială a acestor tulburări care includ factori biologici, precum
vulnerabilități genetice, traume fizice suferite de-a lungul vieții, disfuncții
biochimice și organice, factori psihologici precum experiențe emoționale și
sociale negative, cât și factori socio-culturali, precum enculturația și
socializarea (64, 119, 155, 172, 193, 195).
S-a argumentat faptul că etiologia tulburărilor de personalitate este imposibil
de explicat și descris doar prin simple procese monocauzale, lineare, ci doar
prin procese complexe interactive care înglobează factori biologici,
psihologici și sociali. Acest model bio-psiho-social clarifică și argumentează
faptul că la baza tulburărilor de personalitate își au rădăcinile diverși factori
care includ caracteristici individuale corelați cu influențe din partea mediului
(64).
Cercetarea noastră se încadrează în acest domeniu, având scopul precizării
interrelațiilor dintre toți acești factori împreună cu o abordare
farmacoterapeutică și psihosocială a tulburărilor de personalitate.
1.3. RELEVANŢA ŞI NOUTATEA CERCETĂRII
Problematica infracţionalităţii în rândul pacienților cu diferite tulburări
mintale, reprezintă un domeniu de cercetare cu importante implicaţii pentru
specialiştii care lucrează în domeniul sănătăţii mentale, precum şi pentru
8
cei din domeniul judiciar. Atât populaţia deținuților condamnați pentru
diverse infracţiuni de natură penală, cât şi pacienții reprezentați de tineri şi
adulţi diagnosticaţi cu o tulburare de personalitate recunoscută din punct de
vedere clinic, prezintă o eterogenitate a caracteristicilor sociodemografice,
la care se adaugă caracteristicile specifice traseului dezvoltării şi
socializării. Acestea din urmă cumulează vulnerabilităţi ale personalităţii şi
comportamente grefate, adesea, pe adversităţi care s-au manifestat cronic
pe parcursul dezvoltării din copilărie şi până la vârsta adultă (DSM-5,
2013). În literatura ce s-a preocupat de problematica tulburărilor de
personalitate, istoria experienţelor de viaţă atipice şi disfuncţionale este
considerată unul dintre factorii cu rol etiologic în raport cu dezvoltările
patologice ale personalităţii (172). Mai mult de atât, în literatura care s-a
preocupat de etiologia infracţionalităţii, este recunoscut rolul important pe
care îl joacă socializarea negativă la vârsta copilăriei şi adolescenţei, proces
ce are loc, adesea, pe un fond familial marcat de toxicități și
disfuncţionalități, în contextul problemelor pe care persoanele private de
libertate (mai ales cele care au comis infracţiuni grave) le-au întâmpinat în
domeniul integrării sociale (175).
Pe lângă factorii legaţi de traseul dezvoltării, tulburările mintale sunt
recunoscute ca reprezentând un mare factor de risc pentru trecerea la actul
criminal, în cadrul procesului dinamic prin care se ajunge la comiterea
infracţiunilor de natură penală, mai ales a celor care implică violență
manifestată împotriva altor persoane (172). Rezultatele studiilor de factură
epidemiologică care au fost realizate în penitenciare, evidenţiază o prevalenţă
destul de ridicată a tulburărilor de personalitate antisocială și borderline în
rândul bărbaţilor şi al femeilor care ispăşesc pedepse privative de libertate
(82, 258, 269). Așadar, majoritatea studiilor care şi-au concentrat atenţia pe
tulburările severe de personalitate s-au efectuat în străinătate.
Cercetarea noastră își dovedește utilitatea prin demonstrarea incidenței
marcante a tulburărilor de personalitate în rândul bărbaților încarcerați,
sumarizând rezultatele primului studiu realizat în România pe un eşantion
de 888 de subiecți, dintre care 458 de bărbaţi încarceraţi în trei penitenciare
pentru diverse infracţiuni penale, 202 prezentând în istoricul medical sau
curent un diagnostic de tulburare de personalitate (167). Este strict necesar
să se cunoască riscurile la care este supus un copil abuzat și maltratat,
crescut într-o familie disfuncțională, cât și tot cursul vieții unui astfel de
individ expus riscurilor menționate, atât pentru el, cât și pentru societate.
9
Prezintă deasemnea utilitate, depistarea și inițierea precoce a tratamentului
la indivizii predispuși sau diagnosticați cu tulburare de personalitate.
Prin toate investigațiile efectuate în acest studiu, atragem atenția asupra
factorilor de risc care sunt neglijați și care conturează aceste dizarmonii
încă de la vârste fragede și le transformă de-a lungul anilor în adevărate
riscuri și poveri pentru familie și societate.
Studierea tulburărilor de personalitate își are rolul și utilitatea în implementarea
programelor de prevenție, investigare și tratare a acestor tulburări, scăzând
astfel riscul complicațiilor.
Originalitatea acestei cercetări constă în investigarea tulburărilor de
personalitate în rândul bărbaților încarcerați în penitenciarele din România,
nemaiexistând până în prezent o astfel de structură de cercetare.
CONTRIBUȚII PERSONALE
CAPITOLUL 4. PROFILUL PSIHOSOCIAL AL
DEȚINUŢILOR CU TULBURĂRI DE PERSONALITATE
4.1. OBIECTIVE ALE STUDIULUI
Acest studiu are ca obiective evidenţierea principalelor coordonate
ale profilului psihosocial în rândul deţinuţilor condamnaţi pentru
diverse infracţiuni de natură penală şi care se află în evidenţa
specialiştilor în sănătate mintală ca suferind de o tulburare de
personalitate severă.
4.2. IPOTEZE
Axa temporală a experienţelor de viaţă semnificative (care, în opinia
noastră, au contribuit la comiterea de infracţiuni) a inclus atât
perspectiva dezvoltării în perioada copilăriei şi a adolescenţei
(marcată de numeroase adversităţi), cât şi status-ul psihosocial
curent. Populația din mediul carceral diagnosticată cu tulburări de
personalitate, prezintă o eterogenitate a caracteristicilor
sociodemografice și în plus, caracteristici specifice traseului
dezvoltării și socializării încă din perioada copilăriei. Toți acești
factori compun vulnerabilități ale personalității și comportamentului
grefate adesea pe adversități care s-au manifestat cronic pe parcursul
dezvoltării copilăriei și continuând la vârsta adultă (DSM-5, 2013).
10
4.3. MATERIALE ŞI METODĂ
4.3.1. Participanţi
Grupul de cercetare este compus din 888 de subiecţi, 458 deţinuţi
custodiați în penitenciarele Botoșani, Iași și Vaslui, subiecți de sex
masculin încarcerați pentru diverse infracțiuni penale şi 430 subiecţi
fără probleme judiciare din lotul martor. Toți cei 888 de subiecți au
fost selectați în funcție de vârstă și studii astfel încât sa existe
exchivalențe între cele trei loturi, raportul cotelor fiind de 1,1/1
divizaţi în următoarele subgrupuri:
1. Grupul deţinuţilor cu TPS sau TPNS (Tulburări de Personalitate
Severe/ Tulburări de Personalitate Non-Severe) reprezentat de 202
subiecţi (28,8%)
2. Grupul deţinuţilor nonTP (fără Tulburări de Personalitate)
reprezentat de 256 subiecţi (22,7%)
3. Lotul Comunitar, fără probleme judiciare şi psihiatrice reprezentat
de 430 de subiecţi (48,4%).
CAPITOLUL 5. VULNERABILITĂŢI ALE DEŢINUŢILOR
CU TULBURĂRI SEVERE DE PERSONALITATE: STUDIU
COMPARATIV
5.1. OBIECTIVE ALE STUDIULUI
Obiectivele acestui capitol sunt de a evidenția vulnerabilitățile
tulburărilor de personalitate severe în raport cu tulburările de
personalitate nonsevere cât și cu lotul de deținuți fără tulburări de
personalitate sau alte tulburări psihice.
Dorim să accentuăm aspecte importante referitoare la diverși factori
cu potențial vulnerabilizant în libertate cât și în mediul carceral. Sa
tragem un semnal de alarmă vis a vis de toți factorii vulnerabilizanți
care îi pot conduce înspre delincvență pe mulți copii sau adolescenți
defavorizați datorită mediului familial neprielnic, a unei slabe
dezvoltări cât și a multor factori toxici care propulsează traseul vieții
acestora înspre o viață pătată de ani în suferință.
Obiectivarea acestor capcane toxice și caustice care pot modela o
structură sănătoasă într-una defectuoasă este extrem de importantă.
11
Elucidarea acestor molii ale structurilor de personalitate trebuiesc
bine analizate și stabilite obiective clare de a le monitoriza și anihila
din timp. O societate dornică de un popor sănătos, cu o rată a
delincvenței cât mai scăzută și cu o siguranță mult îmbunătățită ar
trebui sa se ghideze în a lua măsurile necesare ținând cont de
concluziile studiilor de specialitate care conduc pe drumul cel mai
sigur pașii și deciziile ce trebuiesc luate.
5.2. IPOTEZE
Ținându-se cont de faptul că în acest capitol dezbatem un grup aparte
din lotul total de deținuți, dorim să schițăm ipoteze cu privire la
factorii ce intuim a fi triggeri în dezvoltarea și influențarea
structurilor de personalitate.
Ipoteza 1: Mediul de rezidență considerăm a fi important în
dezvoltarea unui individ cu oarecare predispoziții, în sensul în care
un mediu rural ar fi mai protejat din punct de vedere sociofamilial și
mai ferit de riscurile unei vieți agitate precum este mediul urban, prin
urmare mediul urban este un izvor declanșator înspre un
comportament delincvent grefat pe trăsături dizarmonice.
Ipoteza 2: O familie dezorganizată cu scăparea din vizorul educației
și spre un drum anevoios fără suporți familiali, poate chiar cu
încurajări din modelele parentale defectuoase, pot predispune către o
pantă abruptă a delincvenței și nepăsării în onestitate.
Ipoteza 3: Un statut socioeconomic pauper credem că poate îndrepta
individul către un drum în viață mult mai predispus șuntării pașilor
onești.
Ipoteza 4: O copilărie nefericită predispune către frustrări și
componente patologice la vârsta adultă.
Ipoteza 5: Un traseu școlar afectat de o conduită defectuoasă cu note
scăzute la purtare, absențe nemotivate și cicluri nefinalizate credem
că ar predispune și totodată ar sublinia trăsăturile dizarmonice, toate
acestea focusându-se cu o predispoziție îndreptată înspre delincvența
patologică infracțională.
Ipoteza 6: O altă ipoteză ar fi aceea că un statut civil împlinit, în
sensul căsniciei, și prin urmare a unei vieți organizate și
responsabile, ar proteja individul și i-ar oferi o armonie familială care
12
ar cântări suficient înspre o viață demnă și corectă, fără tentații din
sfera ilegalităților. Prin urmare, statutul de necăsătorit impinge
oarecum individul înspre iresponsabilitatea vieții cotidiene și automat
înspre o viață mai riscantă din punct de vedere legal.
Ipoteza 7: Tulburările de personalitate, și mai ales cele din spectrul
sever, reprezintă un factor predispozant în consumul/ dependența de
alcool și stupefiante. Un consum exagerat de alcool sau de
stupefiante (droguri) credem că ar predispune subiectul înspre acte
necugetate si l-ar împinge înspre riscul comiterii unei infracțiuni.
5.3. MATERIALE ŞI METODĂ
5.3.1. Participanţi şi procedură
Grupul de de participanți din acest studiu este format din deținuții
încorporați în cele trei penitenciare participante Botoșani, Iași și
Vaslui. Structura grupului celor 458 bărbaţi cu probleme judiciare în
funcție de locația în care au fost încarcerați pentru diverse infracţiuni
a evidențiat ponderea mai crescută a deținuților din Penitenciarul
Vaslui (53,9%; N = 247) și Penitenciarul Botoşani (36,2%; N = 166),
în timp ce numai 9,8% dintre deținuți au provenit din Penitenciarul
cu Regim de Maximă Siguranţă Iaşi (N = 45).
CAPITOLUL 6. RISCUL SUICIDAR ÎN RÂNDUL
DEȚINUŢILOR: CONTRIBUŢIA TULBURĂRILOR SEVERE
DE PERSONALITATE
6.1. OBIECTIVE ALE STUDIULUI
Tulburările de personalitate severe se asociază cu numeroase
complicaţii care se pot acutiza sau croniciza pe parcursul vieţii
persoanei, dacă aceasta nu este diagnosticată la timp (imediat ce au
apărut primele semne clinice) şi nu primeşte tratamentul famacologic
şi suportul psihoterapeutic adecvat (137).
Comportamentele din spectrul suicidar sunt recunocute ca una dintre
cele mai frecvente complicaţii ale TPS (120, 196, 245, 282, 270). În
particular, pacienţii cu TPB prezintă un risc semnificativ de a se
angaja în comportamente autovătămătoare cu sau fără caracter
suicidar (41, 93, 198, 281). Aproximativ 10% din pacienţii cu TPB
mor prin comiterea unui act suicidar reuşit (261). Comportamentele
suicidare asociate TPB pot exprima o modalitate prin care pacienţii
13
îşi exprimă durerea sufletească prin care trec. Unii dintre pacienţii
diagnosticaţi cu TPS prezintă un aspect cronic al comportamentelor
suicidare care se întind pe o plajă variată: de la ameninţări fără trecerea
la act, la pregătirea unui plan de suprimare a propriei vieţi şi a
mijloacelor necesare şi până la punerea în aplicare eşuată (126, 246).
Comportamentele suicidare reprezintă un fapt destul de frecvent
întâlnit în rândul deţinuţilor de ambele sexe (181). În comparaţie cu
populaţia comunitară, deţinuţii prezintă un risc mai ridicat de a
comite tentative suicidare eşuate sau reuşite (84, 120, 242). Conform
părerii exprimată de unii autori, mediul carceral contribuie la
creşterea expunerii unei populaţii deja vulnerabile la un risc
suplimentar pentru angajarea în conduita suicidară; comportamentele
suicidare în mediul carceral reprezentând un fenomen complex care
rezultă din interacţiunea dinamică dintre caracteristicile individuale
ale deţinuţilor şi caracteristicile mediului în care sunt nevoiţi să
trăiască (143).
Datele studiilor realizate în populaţia deţinuţilor cu manifestări
suicidare sugerează că predictorii riscului pentru manifestarea
comportamentelor autoagresive, în particular a suicidului, includ un
ansamblu de factori referitori la mediul carceral, factori situaţionali
(de exemplu: antecedentele suicidare), socio-demografici (de
exemplu: sexul, vârsta sau status-ul familial), vulnerabilităţi
individuale (de exemplu: abuz de substanţe, nivel scăzut al capacităţii
de adaptare, tulburări mintale) şi experienţe de viaţă traumatizante
(10, 25, 28, 83, 91, 156, 157, 223, 259). Studiile comparative
evidenţiază evenimentele de viaţă negative şi traumele trăite în
propria istorie de viaţă (de exemplu, abuzul la vârsta copilăriei)
printre predictorii comportamentelor suicidare (24, 156, 157). Alţi
factori de risc includ comportamentele agresive manifestate de-a
lungul vieţii, fumatul, antecedentele de consum de droguri şi
alcoolismul, adică spectrul comportamentelor cu risc pentru sănătatea
fizică şi mintală (156).
Constatările studiilor efectuate în rândul pacienţilor cu tulburări
mintale susţin un model etiologic al factorilor care acţionează
cumulativ pe parcursul vieţii, în care riscul pentru manifestarea
14
comportamentelor suicidare apare ca rezultat al interacţiunii dintre o
serie de factori legaţi de experienţele emoţionale şi sociale timpurii şi
cele pe care individul le trăieşte la vârsta adultă, factori de mediu
social, factori de personalitate, respectiv probleme în domeniul
sănătăţii mintale (156).
Datele cercetărilor epidemiologice sugerează că cel puţin 10% dintre
persoanele private de libertate suferă de o tulburare mintală cronică şi
pervazivă (60). În rândul deţinuţilor, diagnosticul de TPS
înregistrează o prevalenţă semnificativă (26, 82), reprezentând unul
dintre factorii de risc importanţi pentru angajarea în comportamente
suicidare (25, 27, 47, 133, 270).
Modelele teoretice actuale care se preocupă de explicarea factorilor
ce contribuie la suicidul în populaţia comunitară, a persoanelor cu
diverse tulburări mintale, precum şi în rândul persoanelor private de
libertate sugerează că angajarea în comportamente suicidare este
rareori consecinţa unei singure cauze (de exemplu, un eveniment de
viaţă care produce un stres acut), depinzând, mai degrabă, de un
complex de factori de personalitate şi stări psihice acute grefate pe
anumite evenimente de viaţă (104, 120). Identificarea şi înţelegerea
contribuţiei pe care o au aceşti factori, precum şi a modului dinamic
în care interacţionează, determinând comportamentele suicidare în
rândul deţinuţilor reprezintă un obiectiv important al cercetării
aplicate în domeniul sănătăţii mintale a deţinuţilor şi poate contribui
la efortul de elaborare a politicilor şi măsurilor de prevenire a
fenomenelor sociale nedorite în mediul carceral.
O parte considerabilă dintre studiile care au vizat factorii ce
contribuie la predicţia comportamentelor suicidare în rândul
persoanelor private de libertate au luat în considerare o plajă
restrânsa de variabile (25, 83, 223). Prezentul studiu a urmărit
construirea şi testarea unui model predictiv al factorilor care
contribuie la riscul suicidar în rândul bărbaţilor privaţi de libertate
pentru diverse infracţiuni.
A fost luată în considerare o varietate de factori care au intervenit în
istoria personală de viaţă a deţinuţilor, care a inclus: caracteristicile
socio-demografice ale deţinuţilor, status-ul judiciar, background-ul
15
social al familiei de origine, climatul socio-afectiv şi educaţional din
familia de origine, experienţele negative trăite în copilărie şi la vârsta
adolescenţei (de exemplu, victimizarea prin expunerea la violenţă),
vulnerabilităţi individuale apărute în traseul socializării timpurii (de
exemplu, comportamentele violente sau profilul dizarmonic al
personalităţii), comportamentele cu risc pentru sănătatea fizică şi
mintală ş.a. O variabilă cheie de care s-a ţinut cont în construirea
modelelor de predicţie a fost reprezentată de prezenţa diagnosticului
de TPS (de exemplu, TPA sau TPB).
6.2. MATERIALE ŞI METODĂ
6.2.1. Participanţi şi procedură
Caracteristici generale ale deţinuţilor care au participat la studiu.
Datele analizate în acest capitol au la bază prelucrările realizate
asupra răspunsurilor pe care 338 de bărbaţi încarceraţi pentru diverse
infracţiuni în Penitenciarul Botoşani (N = 150), Penitenciarul cu
Regim de Maximă Siguranţă Iaşi (N = 25) şi Penitenciarul Vaslui (N
= 163) le-au dat la interviurile realizate individual în perioada
noiembrie 2014-februarie 2016, în contextul studiului mai larg
focalizat pe evidenţierea aspectelor psihosociale şi farmacologice
relevante pentru diagnosticarea şi tratamentul tulburărilor de
personalitate în rândul deţinuţilor.
CAPITOLUL 7. TRATAMENTUL PSIHOFARMACOLOGIC
AL TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE
7.2. OBIECTIVE ALE STUDIULUI
Obiectivele acestui studiu sunt de a urmări evoluția pacienților sub
tratamentul prescris de medicul psihiatru al unității de detenție și de a
stabili corelații între medicația administrată și efectul acesteia la
scorul SBQ (chestionarul de comportament suicidar) după un interval
cuprins între două și trei luni de zile. Urmărim deasemenea echilibrul
și dozajul medicației în astfel de influențe asupra scorului SBQ,
precum și impactarea pe cele cinci fațete ale chestionarului:
gandurile suicidare, ideația suicidară, comportamentul suicidar,
probabilitatea suicidului în viitor, precum și evaluarea globală.
Suicidul este o complicație foarte importantă pe care am studiat-o
atent de-a lungul acestui material, dar mai cu seamă, în capitolul 6.
16
Prevenția acestei complicații sumbre din tulburările de personalitate,
reprezintă un aspect deosebit de important pentru acest studiu, cât și
pentru toate cercetările în domeniu.
7.3. MATERIALE ŞI METODĂ
7.3.1. Participanţi şi procedură
Grupul de participanți din acest studiu este format din deținuții
încorporați în cele trei penitenciare participante Botoșani, Iași și
Vaslui. Structura grupului celor 458 bărbaţi cu probleme judiciare în
funcție de locația în care au fost încarcerați pentru diverse infracţiuni
a evidențiat ponderea mai crescută a deținuților din Penitenciarul
Vaslui (53,9%; N = 247) și Penitenciarul Botoşani (36,2%; N = 166),
în timp ce numai 9,8% dintre deținuți au provenit din Penitenciarul
cu Regim de Maximă Siguranţă Iaşi (N = 45).
CONCLUZII Concluziile acestei cercetări, cât și a multor studii efectuate de
cercetătorii străini, demonstrează incidența mare a tulburărilor de
personalitate în rândul deținuților și contribuie la o abordare
responsabilă având scopul de a preveni și trata adecvat aceste
tulburări. Cercetarea cuprinde o caracterizare amănunțită și foarte
atent selecționată, în vederea descoperirii aspectelor importante ce țin
de prevalență, etiologie, diagnosticare, caracteristici clinice, evoluție,
complicații, urmărirea predispoziției lor înspre viața de detenție cu
toate comorbiditățile survenite în penitenciar cât și tratamentul
tulburărilor severe de personalitate. Comorbiditățile, cât și
tratamentul farmacologic și/sau psihoterapeutic se evidențiază ca
fiind factori care modifică de-a lungul timpului configurația și
intensitatea caracteristicilor TP.
Pacienţii diagnosticaţi cu tulburări de personalitate întâmpină
dificultăţi în controlul impulsurilor şi al emoţiilor, adesea având
percepţii greşite despre ei înşişi şi despre ceilalţi. În general, prezintă
diverse niveluri ale deficitului de adaptare la status-rolurile familiale
şi profesionale şi de integrare în societate.
17
Familiile pacienţilor diagnosticaţi cu tulburări de personalitate sunt
forţate să asiste la manifestările impulsiv-explozive şi agresive,
actele de automutilare, precum şi la stările depresive severe, care sunt
însoţite de comportamente parasuicidare sau suicidare (Beckwith,
2014). Trăsăturile de personalitate dezadaptative reprezintă un factor
de risc important pentru nivelul scăzut al integrării familiale şi al
adaptării pe piaţa muncii a persoanelor diagnosticate cu diverse
tulburări de personalitate, care adesea conduce la nedeţinerea unui
loc de muncă sau la pensionarea timpurie, ambele fenomene având
un impact social complex (Samuels, 2011).
1. Familia dezorganizată- situația familială până la vârsta de 18 ani
în rândul subiecților a fost problematică, în sensul în care 23,2%
dintre cei cu TPS, 28,3% dintre cei cu TPNS și aproape de trei ori
mai puțin reprezentați cu 8,2% dintre cei nonTP, au provenit din
familii dezorganizate. Dezorganizarea familială în rândul celor cu
TPS se relevă a fi într-un procent mai mare. O familie dezorganizată
predispune la carențe în educație și la un drum fără suporți familiali
care pot constitui pante abrupte înspre delincvență.
2. Statutul socioeconomic scăzut s-a evidențiat mai mult în familiile
deținuților cu TPS (23,2%) și TPNS (36,7%) față de 5,5% în
familiile deținuților nonTP. Este urmat de statutul socioeconomic
submediu reprezentat în proporții aproximativ egale în cele trei
loturi. Aproximativ 23% dintre deţinuţii cu tulburări de personalitate
severe au provenit din familii dezorganizate, în timp ce ponderea
subiecţilor din lotul nonTP a fost de numai 8,2%. Pe piața muncii, nu
au lucrat deloc 14,8% dintre mamele și 5% dintre tații deținuților cu
TPS și 14,4% dintre mamele și 5,2% dintre tații deținuților cu TPNS,
totuși statusul socio-economic a fost submediu la 68,3% dintre
deținuții cu TPS și 75% dintre cei cu TPNS. Astfel, un statut
socioeconimic pauper, poate conduce individul înspre un traseu
delincvențial.
3. Copilăria nefericită este confirmată de procentele extrase din
declarațiile deținuților, și anume, 29,4% dintre cei cu TPS, 45,4%
dintre cei TPNS și doar 6,2% dintre deținuții nonTP au avut o
copilărie nefericită. Se constată un procent chiar mai ridicat în rândul
18
celor TPNS față de TPS, dar se conturează clar o diferență
semnificativă dintre loturile TP și lotul nonTP. Așadar, o copilărie
nefericită predispune la componente patologice și frustrări atunci
când se ajunge la vârsta adultă.
4. Nivelul educațional a fost redus în toate loturile de deținuți, 41,5%
dintre deținuții cu TPS, 41,3% dintre cei cu TPNS și 46,1% dintre
deținuții nonTP aveau cel mult 5-8 clase sau școală complementară.
Efectul de interacțiune al variabilelor analizate, ne arată foarte clar
faptul că există diferențe semnificative între deținuții nonTP și cei TP
(severe și non severe), în sensul că deținuții fără TP au obținut o
medie semnificativ mai mare la analiza nivelului de studii
comparativ cu ceilalți (TPS și TPNS).
Se schițează o pantă clară în declinul educațional începând cu
deținuții nonTP, urmând cei TPNS și sfârșind cu cei TPS, în sensul
în care studiile au fost developate ca fiind din ce în ce mai slab
reprezentate cu cât s-a observat diagnosticul de TP și agravându-se
cu diagnosticul de TPS.
5. Istoricul problematic al traseului școlar a evidențiat faptul că
48,1% dintre deținuții cu TS, 42,3% dintre cei cu TPNS și 45,3%
dintre deținuții nonTP au avut probleme severe în decursul
școlarizării, cele mai importante probleme fiind absențele
nemotivate, scăderea notei la purtare și exmatricularea. Astfel, toate
abaterile școlare (notă scăzută la purtare, absențe nemotivate,
exmatriculare, repetenție, abandon), se evidențiază în procentaj
descendent pornind de la deținuții cu TPS, TPNS și sfârșind cu cei
nonTP.
Un nivel educațional redus predispune către delincvență, iar
informațiile statistice referitoare la istoricul problematic al traseului
școlar în toate cele trei loturi, semnifică faptul că abaterile școlare
evidențiate (notă scăzută la purtare, absențe nemotivate,
exmatriculare, repetenție, abandon), grefate pe un nivel educațional
redus, predispun către o delincvență patologică infracțională.
6. Consumul de alcool al deținutului relevă că 26,8% dintre deținuții
cu TPS, 20,9% dintre cei TPNS și 5% dintre subiecții din lotul
19
nonTP sunt frecvent consumatori de alcool atunci când au ocazia;
tulburările de personalitate predispunând către consumul de alcool.
Gravitatea acestei predispoziții, este reprezentată de complicațiile pe
care le declanșează consumul de alcool în comiterea infracțiunilor.
Așadar, consumul de alcool se regăsește printre factorii declanșatori
în comiterea infracțiunilor; un procent de 63,4% dintre deținuții cu
TPS, 54,2% dintre cei cu TPNS și 29,7% dintre cei nonTP au
consumat alcool atunci când au provocat infracțiunea. Consumul de
alcool în rândul celor diagnosticați cu TP, și mai ales în râmdul celor
TPS, reprezintă un factor de risc major în comiterea infracțiunilor.
7. Statusul de consumator de stupefiante este evidențiat prin
consumul semnificativ mai frecvent de droguri la cei cu TPS
(30,5%), față de TPNS (22,5%) și doar 14,5% în rândul deținuților
nonTP. Mai grav este faptul că procente obiectivabile dintre cele trei
loturi, cu precădere lotul TPS, a consumat aceste stupefiante în
momentul infracțiunii; TPS (8,5%), TPNS (7,5%) și nonTP (5,1%).
Consumul de stupefiante în rândul deținuților cu TP, grefat și de
consumul de alcool, predispune îngrijorător către producerea faptelor
penale.
8. Ordinea nașterilor- ne oferă informații importante, și anume, în
toate cele trei loturi studiate în cadrul penitenciarului (TPS, TPNS,
nonTP), subiectul a fost al treilea copil în ordinea nașterilor. Acest
lucru, din punct de vedere al perspectivei psihanalitice adleriene,
semnifică că ultimul copil și cel mai mic prezintă un pericol la vîrsta
adultă, existând riscul să nu realizeze nimic în viață. El poate
conserva sentimente de neajutorare și dependență încă din copilărie;
nefiind obișnuit să lupte și să ia viața în piept, va putea avea
dificultăți la vârsta adultă.
9. Nivelul riscului suicidar s-a asociat pozitiv atât cu frecvenţa
victimizării prin expunere la violenţă în copilărie şi adolescenţă, cât
şi cu frecvenţa comportamentelor violente pe care, aceștia le
manifestaseră.
Peste 51% dintre deţinuţii diagnosticaţi cu diferite tipuri de TPS au
raportat că aveau în antecedente tentative suicidare, în timp ce doar
20
7,8% dintre deţinuţii fără tulburări psihice se angajaseră în tentative
suicidare.
Aproximativ un sfert dintre deţinuţii recidivişti săvârşiseră cel puţin
o tentativă suicidară de-a lungul vieţii, faţă de numai 12,1% dintre
deţinuţii care se aflau la prima condamnare.
Aproximativ 59% dintre deţinuţii care prezentau antecedente de
automutilare, faţă de numai 10,2% dintre cei fără comportamente
autovătămătoare, au raportat că se angajaseră în cel puţin o tentativă
suicidară de-a lungul vieţii.
În eşantionul de deţinuţi pe care am realizat studiul, prezenţa/absenţa
antecedentelor suicidare de-a lungul vieţii a fost cel mai consistent
predictor pentru probabilitatea prospectivă de săvârşire a unei
tentative suicidare.
Substanțele administrate au avut un impact benefic, cu rezultate
favorabile asupra scorului la chestionarul din spectrul suicidar. Toate
cele patru clase de substanțe au impactat pozitiv rezultatele finale,
după cum urmează:
10. Efectul antidepresivelor asupra ideației suicidare s-a evidențiat
prin eficacitate în cele patru grupe ale chestionarului SBQ chiar dacă
numărul subiecților care au primit această medicație nu a fost unul
generos.
Ruminațiile autolitice au înregistrat estompări ale scorurilor SBQ iar
ideațiile suicidare nu au evidențiat modificări semnificative, dar nu
este de neglijat rolul antidepresivelor în diminuarea lor. Comunicarea
intenției suicidare a înregistrat deasemenea ameliorări iar
probabilitatea comiterii de suicid în viitor, s-a evidențiat printr-o
modificare semnificativă.
Evaluarea globală post tratament cu antidepresive, a evidențiat un
scor mediu semnificativ mai redus, ceea ce sugerează o eficiență în
tratarea acestor pacienți cu antidepresive.
11. Efectul timpostabilizatoarelor asupra ideației suicidare a
înregistrat eficacitate în cele patru grupe ale chestionarului SBQ,
impactul asupra spectrului suicidar fiind unul pozitiv. Ruminațiile
autolitice au înregistrat ameliorări semnificative, la fel ca și ideațiile
suicidare. Comunicarea intenției suicidare deasemenea s-a evidențiat
21
prin ameliorări notabile. Ca și probabilitate de suicid în viitor, s-au
înregistrat scăderi, cee ce se traduce printr-un impact îmbucurător iar
evaluarea globală post tratament, a înregistrat rezultate favorabile.
12. Efectul antipsihoticelor asupra ideației suicidare înregistrat o
eficacitate în tratamentul tulburărilor de personalitate, așadar,
ruminațiile autolitice s–au înregistrat cu ameliorări semnificative iar
ideația suicidară a înregistrat un impact asupra ultimei perioade
evaluate cu scăderea în procentaj a celor cu ideații suicidare.
Comunicarea intenției suicidare, împreună cu probabilitatea suicidară
în viitor, au prezentat deasemenea modificări pozitive semnificative.
Evaluarea globală post tratament cu antipsihotice a confirmat
eficiența antipishoticelor în tratarea și prevenția suicidului.
ASPECTE DE ORIGINALITATE ȘI PERSPECTIVE PE CARE
LE DESCHIDE TEZA
Teza abordează una dintre temele de actualitate cercetate în literatura
internațională de specialitate, dedicată tulburărilor severe de
personalitate, ce reprezintă un subiect de interes pentru psihiatria
clinică, psihiatria forensică, psihologie cât și pentru alte domenii de
interes.
Subiectul abordat are o importanță majoră pentru țara noastră,
datorită puținelor studii pe această temă efectuate și publicate până în
prezent. Cercetările s-au bazat în special pe celelalte tulburări
psihiatrice, și mai puțin pe tulburările de personalitate, în special cele
din spectrul sever.
Cercetarea noastră reprezintă primul studiu complex pe această temă,
axat pe cercetarea acestor tulburări în penitenciare, astfel dovedindu-
și o mare utilitate prin demonstrarea incidenței marcante a
tulburărilor de personalitate în rândul bărbaților încarcerați,
sumarizând rezultatele unui minuțios studiu realizat în România pe
un eşantion de 888 de subiecți, dintre care 458 de bărbaţi încarceraţi
în trei penitenciare pentru diverse infracţiuni penale, 202 prezentând
în istoricul medical sau curent un diagnostic de tulburare de
personalitate iar restul subiecți din lotul martor (comunitar).
22
Considerăm că este strict necesar să se cunoască riscurile la care este
supus un copil încă din copilărie și adolescență prin modul toxic de
creștere și educație în familiile disfuncționale, cât și tot cursul vieții
unui astfel de individ expus riscurilor traseului vieții, atât pentru el,
pentru familie, cât și pentru societate. În plus, o parte anexă foarte
importantă este reprezentată de utilitatea, depistarea și inițierea
precoce a tratamentului la indivizii predispuși sau diagnosticați cu
tulburări de personalitate.
Prin tot ceea ce am investigat și efectuat în această cercetare, dorim
să atragem atenția asupra factorilor de risc care sunt mereu neglijați
și care, adesea, conturează aceste dizarmonii încă de la vârstele
copilăriei și le transformă de-a lungul anilor în adevărate riscuri și
complicații pentru familie și societate.
În acest studiu, am investigat, descoperit și expus în amănunt, fiecare
latură socio-familială responsabilă de devierea traseului individului
înspre delincvența patologică și mai apoi înspre complicațiile
tulburărilor severe de personalitate. Riscul deținuților de a se
sinucide în incinta penitenciarelor a evidențiat aspecte importante
care trebuie și pot deasemenea dezvolta la măsuri de prevenție a
suicidului. Tratamentul investigat și expus prin beneficii, poate
contribui la o mai bună cunoaștere a acestor indivizi bolnavi și
încarcerați.
Teza deschide perspective pentru noi cercetări mult mai largi în
penitenciare, existând o imperioasă nevoie de implementarea unor
programe de prevenție, investigare și tratare a acestor tulburări, astfel
existând șansa să scadă riscul complicațiilor.
Ideea de noi perspective vor trebui concepute în contextul
standardelor actuale educaționale și terapeutice, cu scopul de a
reduce pe cât posibil, rata fatorilor de risc pentru dizarmonie,
infracționalitate, cât și creșterea măsurilor de prevenție psiho-
terapeutică în cazul deținuților predispuși suicidului.
23
Bibliografie selectivă
1. Andersen, H. S. (2004). Mental health in prison populations. A
review with special emphasis on a study of Danish prisoners on
remand. Acta Psychiatrica Scandinavica, 110 (Suppl.), 5-59.
2. Blaauw, E., Arensman, E., Kraaij, V., et al. (2002). Traumatic
life events and suicide risk among jail inmates: The influence
of types of events, time period and significant others. Journal
of Traumatic Stress, 15 (1), 9-16.
3. Blaauw, E., Kerkhof, J. F. M., & Hayes, L. M. (2005).
Demographic, criminal and psychiatric factors related to
inmate suicide. Suicide and Life-Threatening Behavior, 35 (1),
63-75.
4. Black, D. W., Gunter, T., Loveless, P., et al. (2010). Antisocial
personality disorder in incarcerated offenders: Psychiatric
comorbidity and quality of life. Annals of Clinical Psychiatry,
22 (2), 113-120.
5. Black, D. W., James, M., Evan, R., & Rogers, P. (2007). The
association between a self-reported history of mental health
problems and a history of parasuicide in a sample of UK male
prisoners. International Journal of Nursing Studies, 44 (3),
427-434.
6. Brodsky, B. S., Malone, K. M., Ellis, S. P., et al. (1997).
Characteristics of borderline personality disorder associated
with suicidal behavior. American Journal of Psychiatry, 154
(12), 1715-1719.
7. Daniel, A. E. (2006). Preventing suicide in prison: A
collaborative responsibility of administrative, custodial, and
clinical staff. Journal of the American Academy of Psychiatry
and the Law, 34 (2), 165-175.
8. Depue, R. A., & Lenzenweger, M. F. (2001). A
neurobiological dimensional model. In W. J. Livesly (Ed.),
Handbook of Personality Disorders: Theory, Research, and
Treatment (pp. 136-176). New York: Guilford Press.
24
9. Fazel, S., Cartwright, J., Norman-Nott, A., & Hawton, K.
(2008). Suicide in prisoners: A systematic review of risk
factors. Journal of Clinical Psychiatry, 69 (11), 1721-1731.
10. Fazel, S., Grann, M., Kling, B., & Hawton, K. (2010). Prison
suicide in 12 countries: An ecological study of 861 suicides
during 2003-2007. Social Psychiatry and Psychiatric
Epidemiology, 46 (3), 191-195.
11. Fruehwald, S., Matschnig, T., Koening, F., Bauer, P., &
Frottier, P. (2004). Suicide in custody: Case-control study.
British Journal of Psychiatry, 185 (2), 494-498.
12. Gerson, J., & Stanley, B. (2002). Suicidal and self-injurious
behavior in personality disorder: Controversies and treatment
directions. Current Psychiatry Reports, 4(1), 30–38.
13. Hawton, K., & van Heeringen, K. (2009). Suicide. Lancet, 373
(9672), 1372-1381.
14. Jang, K. L., & Vernon, P. A. (2001). Genetics. In W. J. Livesly
(Ed.), Handbook of Personality Disorders: Theory, Research,
and Treatment (pp. 177-196). New York: Guilford Press.
15. Jenkins, R., Bhugra, D., Meltzer, H., et al. (2005). Psychiatric
and social aspects of suicidal behaviour in prisons.
Psychological Medicine, 35 (2), 257-269.
16. Kernberg, O. F. (1987). Diagnosis and clinical management of
suicidal potential in borderline patients. In J. S. Grotstein, M.
F. Solomon, J. A. Lang (Eds.), The Borderline Patient:
Emerging Concepts in Diagnosis, Psychodynamics, and
Treatment (Vol. 2, pp. 69-80). New Jersey: The Analytic Press.
17. Kullgren, G., Tengstrom, A., Grann, M. (1998). Suicide among
personality-disordered offenders: A follow-up study of 1943
male criminal offenders. Social Psychiatry and Psychiatric
Epidemiology, 33 (Suppl. 1), 102-106.
18. Liebling, A. (2006). The role of the prison environment in
prison suicide and prisoner distress. In G. E. Dear (Ed.),
Preventing Suicide and Other Self-Harm in Prison (pp. 16–28).
Basingstoke: Palgrave-Macmillan.
25
19. Magnavita, J. J. (2004). Classification, prevalence, and
etiology of personality disorders: Related issues and
controversy. In J. J. Magnavita (Ed.), Handbook or Personality
Disorders. Theory and Practice (pp. 3-23). New Jersey: John
Wiley & Sons, Inc.
20. Mann, J. J., Waternaux, C., Haas, G. L., & Malone, K. M.
(1999). Toward a clinical model of suicidal behavior in
psychiatric patients. American Journal of Psychiatry, 156 (2),
181-189.
21. Marzano, L., Hawton, L., Rivlin, A., & Fazel, S. (2011).
Psychosocial influences on prisoner suicide: A case-control
study of near-lethal self-harm in women prisoners. Social
Science & Medicine, 72 (6), 874-883.
22. Mihai, C. et. al. (2015). Predictors of suicide risk in
incarcerated male offenders: The role of personality disorders.
The medical-surgical journal, Vol. 119, nr. 4
23. Millon, T. (2004). Personality Disorders in Modern Life.
Second Edition. New Jersey: John Wiley and Sons, Inc.
24. Mumola, C. (2005). Suicide and Homicide in State Prisons and
Local Jails. Special Report. Washington, DC: U.S. Department
of Justice, Office of Justice Programs, Bureau of Justice
Statistics. Document disponibil pe www.bjs.gov.
25. Paris, J. (1998). A biopsychosocial model of psychopathy. In
T. Millon, E. Simonsen, M. Birket-Smith, & R. D. Davis
(Eds.), Psychopathy. Antisocial, Criminal, and Violent
Behavior (pp. 277-287). New York: The Guilford Press.
26. Paris, J. (2001). Psychosocial adversity. In W. J. Livesly (Ed.),
Handbook of Personality Disorders: Theory, Research, and
Treatment (pp. 231-241). New York: Guilford Press.
27. Paris, J. (2002a). Implications of long-term outcome research
for the management of borderline personality disorder.
Harvard Review of Psychiatry, 10 (6), 315-323.
28. Paris, J. (2004). Is hospitalization useful for suicidal patients
with borderline personality disorder? Journal of Personality
Disorder, 18 (3), 240-247.
26
29. Roma, P., Pompili, M., Lester, D., et al. (2010). Incremental
conditions of isolation as a predictor of suicide in prisoners.
Forensic Science International, 233 (1-3), E1-E2. Articol
disponibil pe www.ncbi.nlm.nih.gov.
30. Snow, L., Paton, J., Oram, C., & Teers, R. (2002). Self-
inflicted deaths during 2001: An analysis of trends. The British
Journal of Forensic Practice, 4 (4), 3-17.
31. Soloff, P. H., Lynch, K. G., & Kelly, T. M. (2002). Childhood
abuse as a risk factor for suicidal behavior in borderline
personality disorder. Journal of Personality Disorders, 16 (3),
201-214.
32. Soloff, P. H., Lynch, K. G., Kelly, T. M., et al. (2000).
Characteristics of suicide attempts of patients with major
depressive episode and borderline personality disorder: A
comparative study. American Journal of Psychiatry, 157(4),
601-608.
33. Tripodi, S. J., & Bender, K. (2007). Inmate suicide:
Prevalence, assessment, and protocols. Brief Treatment and
Crisis Intervention, 7 (1), 40-54.
34. Trull, T. J., Stepp, S. D., & Solhan, M. (2006). Borderline
personality disorders. In M. Hersen & J. C. Thomas (Editors-
in-Chief), Comprehensive Handbook of Personality and
Psychopathology (Vol 2: Adult Psychopathology, pp. 299-
315). New Jersey: John Wiley & Sons, Inc.
35. Way, B. B., Miraglia, R., Sawyer, D. A., et al. (2005). Factors
related to suicide in New York State prisons. International
Journal of Law and Psychiatry, 28 (3), 207-221.
36. Yen, S., Shea, M. T., Pagano, M., et al. (2003). Axis I and axis II
disorders as predictors of prospective suicide attempts: Findings
from the Collaborative Longitudinal Personality Disorders Study.
Journal of Abnormal Psychology, 112(3), 375-381.
37. Yen, S., Shea, M. T., Sanislow, C. A., et al. (2004). Borderline
personality disorder criteria associated with prospectively
observed suicidal behavior. American Journal of Psychiatry,
161(7), 1296-1298.