Download - CAPITOLUL 1_Strategii Si Politici de Inv_mart 2013

7/28/2019 CAPITOLUL 1_Strategii Si Politici de Inv_mart 2013

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-1strategii-si-politici-de-invmart-2013 1/72

CAPITOLUL 1ROLUL ŞI LOCUL INVESTIŢIILOR ÎN

ECONOMIE

Lector univ. dr. Mariana LUPAN



1.1. Teorii ale investiţiilor. Investiţiile în viziunea

clasicilor ştiinţei economice

Investiţiile se constituie încheltuieli de resurse, realizate în

prezent, în vederea obţinerii înviitor a unor efecte utile şi pe operioadă cât mai mare de timp.



Orice investiţie implică existenţa concretă a resurselor (materiale,financiare, umane şi logistice),utilizarea eficientă a acestora, deci aconceptului de eficienţă, materializarearesurselor în rezultate şi exploatarea

acestora ţinând cont de influenţa factorului timp şi, nu în ultimul rând, defactorul risc.



În concepţia lui Smith, investiţiile

reprezintă calea de sporire a capitaluluifix individual, investiţia fiind decizia luată raţional de către fiecare participant laviaţa economică, de sporire a avuţiei proprii.



Smith subliniază că, măsurarea eficienţei investiţiilor se reflectă prin int ermediul efectelor pe care acestea le au asupra sporir i i cantităţii de muncă, dar mai ales, în efectele lo r asupra randamentu lu i munci i , în creşterile de produse

asigurate de aceeaşi cantitate de muncă. Acest raţionament este valabil doar pentru ceea ce

Smith numeşte muncă productivă: “Există un fel demuncă ce adaugă valoare obiectelor muncii asupracăreia aceasta se exercită şi un altul care nu are acest

efect.” Primul fel de muncă este numită de Smith“muncă productivă”, în timp ce al doilea fel de muncă este “muncă neproductivă”.



Ricardo identifică sursele capitaluluiinvestiţional: surse proprii;

împrumuturi private;

împrumuturile de la bănci.

David Ricardo nu ia în calcul împrumuturilepublice datorită concepţiei sale liberaliste.



Autorul condideră că “bogăţia unei ţări poate fi sporită în două feluri” (Idem, p.

190):

a) prin utilizarea unei părţi mai mari dinvenituri pentru susţinerea lucrătorilor, ceeace nu va mări cantitatea, dar va mări valoarea produselor;

b) făcând munca mai productivă, ceea ce vacontribui la o mai mare abundenţă deproduse, dar nu va mări valoarea lor.



Referindu-se la capital, Ricardo afirmă că: “… este acea parte din bogăţia unei ţări

care este întrebuinţată în vederea unei

producţii vi i toare. El poate fi mărit în

acelaşi mod ca şi bogăţia.” (idem, p. 191)



John Stuart Mill realizează sinteza şcolii clasice de economie politică, recunoaşte existenţa celor trei factori de producţie, dar aduce elemente noi cu privire lafactorul capital.

El consideră că întreg capitalul este

productiv şi că acesta rezultă dineconomisire.



Keynes abordează investiţiile din perspectiva relaţiei venituri-consum-economisire, apreciind că: “volumul economi i lor este un rezul tat al com portamentulu i colect iv al con sum ator i lor

indiv idual i , iar volumul investiţiilor - un rezultat al comportamentului colect iv al întreprinzătorilor indiv idual i , aceste două mărimi sunt necesar egale deoarece fiecare din ele este egală cu surp lusu l veni tu lu i pentru consum ”. (John Maynard Keynes, “Teoria generală a

folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor ”, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1970, p. 97)



Făcând legătura dintre economii şi investiţii, autorul face următoarea afirmaţie: “… cu toate că volumul econom i ilor este un

rezul tat al comportamentulu i colect iv al consumator i lor indiv idual i , iar volumul

investiţiilor – un rezul tat al com po rtamentulu i

co lect iv al întreprinzătorilor ind ividuali , aceste

două mărimi sunt necesar egale deoarece

fiecare din ele este egală cu surp lusu l v eni tu lu i

pentru consum ”. (Idem, p. 96)



Keynes notează cu A – vânzările totale

agregate , cu A1 – vânzările agregate

de la un întreprinzător la altu l şi cu U – costul de ut i l l izare agregat al

întreprinzătorilor . (Idem, p. 123) Venitul = A – U

Consumul = A – A1

De aici rezultă că:

Economiile = A1 – U.



Keynes pune accentul pe definirea veni tu lu i , considerând că aceste “esterelevant pentru deciziile privind producţia

curentă” (Idem, p. 122) “Venitul net este relevant numai pentru

deciziile privitoare la consum şi estedespărţit doar printr-o linie foarte subţire de numeroşi alţi factori care influenţează consumul.” (Idem, p. 122)



Definiţia consumul, consideră Keynes,conduce la definiţia investiţiilor curente:

“… adaosul curent la valoarea capi ta lu lu i

tehn ic rezultat din act iv i tatea productivă a perioadei luate în cons iderare. Acest adaos

este egal cu ceea ce tocmai am def in i t ca

fi ind econom ii , deoarece este acea parte a

ven itu lui perioadei ce nu a trecu t în consum.” (Idem, pp. 123-124)



Venit = valoarea producţiei =

= consum + investiţii

Economii = venit – consum

De aici rezultă că:

ECONOMII = INVESTIŢII



Keynes consideră că cea mai importantă schimbare asupra venitului are efect asupranivelului investiţiilor :

„acumularea de capital este esenţială pentru capital ism. [. . . ] factorul determinant de care

depinde nivelu l şi evoluţia investiţiilor îl

co ns ti tu ie rata dobânzii ”;

„econom isirea este o mărime relativ stabilă în funcţie de venit şi relativ sensibilă la

mod if icarea ratei dobânzii ”.



Referindu-se la caracterul deciziilor,autorul apreciază că: “Deciziile de consum şi decizi i le de

investiţii sunt cele care, împreună,

determină nivelul veni tu r i lor .” (Idem, p. 125)



Gheorghe Popescu (2004), în Evoluţia

gândirii economice, (Ediţia a II-a, Ed. Academiei Române, Bucureşti, p. 636)

sintetizează relaţia dintre rata dobânzii şi celelalte agregate economice astfel:

Reducerearatei dobânzii

Creştereainvestiţiilor

Scădereaeconomiilor

Creştereapreţurilor

Reducereaprofitului



Mergând mai departe cu analizainvestiţiilor, Keynes aprecia că sumelecare sunt destinate pentru realizarea

investiţiilor sunt determinate de doifactori esenţiali: randamentul investiţiilor (eficienţa marginală

a capitalului); costul împrumutului necesar finanţării

investiţiei (rata dobânzii).



Keynes consideră că randamentulinvestiţiilor depinde de doi factori:

volumul vânzărilor ; nivelul preţurilor practicate.



“În această vastă penumbră, economiculse împleteşte cu socialul şi politicul,factorii sociali şi politici putând fi factori

importanţi ai evoluţiei specifice aeconomicului.” (Georgescu-Roegen, N., Legea entropiei şi

procesul economic , Editura Politică, Bucureşti 1979, p. 509 )



Referindu-se la economia politică standard,autorul român constată că acesta se limitează la a studia “modu l în care m ijloacele reale sunt fo los i te pentru a îndepl ini scopu ri date ” .

În forma abstractă, alocarea unor m i j loace date pentru îndeplin irea optimă a unor scopur i date nu poate f i tratată ca o presupunere permanentă a fiecărui ind iv id .Este un mod static-abstract de abordare aproblemelor economiei.



Întrebarea pe care o pune autorul esteurmătoarea: ”De ce o ştiinţă interesată de mijloacele,

scopurile şi repartiţia economică poatesă reflecteze în mod dogmatic, să

studieze şi să analizeze progresul prin

care se creează noi mijloace economice,

noi scopuri economice şi noi relaţii economice?”



Modelele analitice folosite frecvent îneconome pentru a reprezenta un procesdinamic de producţie sunt împărţite de

către Roegen în două mari categorii. Prinanaliza critică a ambelor modele,economistul român îşi fundamentează

concepţia despre dezvoltare:



primul model, în mare vogă după apariţia modelului imput-output, postulează că unproces economic este descris în întregimede componentele fluxurilor ;

a doua opinie, diametral opusă primei,consideră că reprezentarea completă a unuiproces economic constă din două instantanee, cele care se referă lainventarierea de la începutul intervalului deobservaţie şi de inventarierea de lasfârşitul intervalului.



În continuarea argumentaţia autorulconsideră că, esenţa problemei îndiscuţie este: un f lux nu reprezintă

neapărat o creştere sau o descreştere a stoculu i pe acelaşi material . În concepţia lui N.G. Roegen, creşterea

economică se materializează într-o acumulare sub formă de fonduri , nu în una de fluxu r i .



Pe măsura diminuării fluxului, investiţia, ajunsă în forma finală, antrenează alte resursecrescându-le entropia prin prelucrare. Pe baza

folosirii lor se realizează profiturile. Procesulcontinuă până când resursele ce au stat labaza investiţiei îşi transformă entropia joasă

într-o entropie înaltă, ajungând astfel deşeuri,

deci în momentul când investiţia nu mai poatefi exploatată. (N. Georgescu Roegen, Op. cit., p 379)



În termodinamică, entropia este omăsură a cât de aproape de echilibrultermodinamic este un sistem

termodinamic. Noțiunea a fost introdusă de Rudolf Clausius. Este o funcție destare. [1]

[1] Răduleț, R. și colab. Lexiconul Tehnic Român, Editura Tehnică, București, 1957-1966

http://ro.wikipedia.org/wiki/Termodinamic%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Echilibru_termodinamic


http://ro.wikipedia.org/wiki/Sistem_termodinamic


http://ro.wikipedia.org/wiki/Rudolf_Julius_Emanuel_Clausius

http://ro.wikipedia.org/wiki/Entropie

http://ro.wikipedia.org/wiki/Remus_R%C4%83dule%C8%9B


http://ro.wikipedia.org/wiki/Lexiconul_Tehnic_Rom%C3%A2n

http://ro.wikipedia.org/wiki/Editura_Tehnic%C4%83


























http://ro.wikipedia.org/wiki/Termodinamic%C4%83



Entropia economică[2] este un procescomplex de degradare continuă și iremediabilă a potențialului de resurse existente, ca și

crearea unei dezorganizări. Este un termenconținut în teoria termoeconomică.

[2] Dicţionat Explicativ Ecologic

Degradarea entropică este un proces care areloc în timp, cu o viteză mai mare sau maimică, facând vizibilă reducerea resurselor.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Entropie_economic%C4%83






Entropia economică a fost explicată înlucrarea The Entropy Law and the Economic

Process (Legea entropiei și procesul

economic) publicată în 1971 de NicholasGeorgescu-Roegen, fondatorul teorieibioeconomice.

Nicolae Georgescu-Roegen afirma că:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicholas_Georgescu-Roegen









“Procesul economic este, clar, entropic și nu

mecanicist. Și pentru că legea entropiei

domină toate transformările materiale, acest

proces se dezvoltă într-un mod ireversibil.Epuizarea resurselor nu poate fi controlată și obună parte a deșeurilor rămân deșeuri de

nefolosit. Această simplă afirmație conține

germenele “penuriei” văzută din perspectivă ecologică globală” .



Conform lui N.G. Roegen, dacă legăm creşterea economică de entropie, esenţa fenomenului se reduce la numai două

fenomene fundamentale: creşterea de fapt – perfecţionarea

procesului de producţie în vederea obţinerii entropiei joase şi reducerea deşeurilor ;

creşterea de fond – amplificarea obţinerii entropiei joase prin intermediul progresuluitehnico-ştiinţific.



Până prin anii ’60 ai secolului al XX-lea,creşterea era privită doar ca un procesmecanicist, percepută ca manifestare, prin

creşterea producţiei agregate de bunuri,creşterea valorică a agregatelor macroeconomice (PIB, VN etc.), cu ocreşterea a avuţiei naţionale. Saltul major

înregistrat de preţul petrolului a început să ridice întrebări cu privire la rezerva de resursepe care omenirea o deţine.



Realizarea faptului că, relativ curând,multe dintre acestea se vor fi epuizat afăcut ca înregistrarea unei creşteri

economice să nu mai fie un scop în sine,raţionalitatea în consumul prezent şi viitor apărând şi dezvoltându-se ca un

obiectiv major al politiciimacroeconomice.



O altă constrângere de care trebuie să se ţină seama în prezent este reprezentată deimplicaţiile de natură ecologică pe care le are

creşterea economică. Dezvoltarea economică sustenabilă şi teoriile despre aceasta nu maipot face abstracţie de concepţia generală şi deideile concrete ale lui N.G. Roegen despre

relaţiile multiple dintre investiţii – creştere economică – legea entropiei.



Corporaţia transnaţională este unfenomen economic aflat în plină dinamică, iar teoriile referitoare la

aceasta urmează caracterul său dinamic,caracterizându-se printr-o diversitateextremă.



Conform raportului UNCTAD (1999), ISDpot fi definite ca acele investiţii careimplică o relaţie pe termen lung

reflectând interesul şi controlul de durată al unei entităţi rezidente într-o economie(persoană fizică sau juridică).

Fluxurile investiţionale ataşate ISD se



Fluxurile investiţionale ataşate ISD secompun din:

capitalul vărsat pentru cumpărarea deacţiuni la o entitate economică dinstrăinătate;

profiturile reinvestite obţinute dinactivitatea din străinătate;

împrumuturile în cadrul firmei ( în special

cele acordate de firma mamă filialei).



Teorii ale ISD

Teoria ciclului de viaţă al produsului

aparţinând lui Raymond Vernon [3],constituie o explicaţie pertinentă a

strategiilor de internaţionalizare adoptate în primele faze de către firmeleamericane.

[3] Vernon, R., International Investment and International Trade in the Product Cycle, QuarterlyJournal of Economics, Nr. 80, 1966



Conform acestei teorii: într-o primă fază, firma introduce un produs

inovator pe piaţa de origine;

în etapa următoare, de creştere a producţiei (faza de produs matur), firma începe să exporte pe pieţe cu o structură a cererii şi acapacităţilor de producţie apropiate de celeale pieţei de origine (aflate la o distanţă psihologică mai mică).



La momentul standardizării produsului,al pierderii avansului tehnologic şi alapariţiei concurenţei, firma caută reducerea

costurilor de producţie şi de comercializare, începând să producă în străinătate.

În faza de declin, producţia în exterior

devenind mai eficientă prin costuri, seajunge la situaţia ca bunul respectiv să fieimportat în ţara de origine.



Tot printre primele teorii referitoare laISD este şi cea supranumită “ follow-my-

leader ” , aparţinând lui Knickerbocker. [4]

[4] Knickerbocker, F., Oligopolistic Reaction of Multinational Enterprise, Boston:Harvard University Press, 1973



Într-un studiu care se referă la modelele deinternaţionalizare a firmelor americane, acestaobservă sincronizarea unor grupări de firme înprivinţa momentului intrării pe diferite pieţe,

remarcând caracterul oligopolistic (sau mimetic) alcomportamentului acestora.

Ipoteza sa este susţinută şi de alte exemple(penetrarea pieţei europene de către investitorii

japonezi în domeniul produselor electronice deconsum în anii ’70, sau în industria autovehiculelor,a pneurilor şi a fotocopiatoarelor în anii ’80).



Ipoteza act ivelor intang ibi le susţine că firmele vor investi în exterior numaiatunci când posedă avantaje de acest tip

superioare, care să depăşească eventualele costuri de intrare (diferenţele culturale, practicile locale legate de

afaceri, relaţiile industriale, reţelele dedistribuţie, cadrul economic şi politiclocal).



Paradigma eclectică (sau modelul OLI -

Ownership Location Internalization) esteo teorie cu caracter sintetic, care

cuprinde într-o viziune globală aspecteleanalizate de mai multe din teoriile ISD.Printre cei mai importanţi promotori ai săi

se numără şi John Dunning [6], caredescrie forma dinamică a teoriei.[6] Dunning, John H., Multinational Enterprises and the Global Economy , Addison-Wesley, 1993



Autorul consideră că pentru a se angaja înactivităţi de investiţii externe, o firmă trebuiesă dispună de avantaje de tip O (avantaje

specifice firmei), L (condiţii favorabilelocaţiei pe o anumită piaţă) şi I(internalizare), adică dacă există premisepentru a produce pe piaţa respectivă printr-o investiţie green field mai degrabă decâta apela la exporturi sau la intermediari.



Internalizarea este de fapt un rezultat fieal eficienţei organizaţionale a corporaţiei, fie al abilităţii sale de a exercita o poziţie

de monopol asupra activelor aflate înadministrarea sa, configuraţia OLIrezultată fiind cea care va determina

decizia de investire.



Conform teoriei lui Dunning, trebuie îndeplinite simultan trei condiţii: compania să posede avantaje specifice faţă

de alte firme care activează pe pieţele respective; avantajele de tip O se referă laactivele intangibile ale firmei, care îi aparţin exclusiv acesteia cel puţin pentru o anumită

perioadă de timp;



presupunând că prima condiţie estesatisfăcută, aceste avantaje specifice firmeitrebuie să îi aducă acesteia beneficii mai maridacă sunt folosite chiar de către aceasta,decât dacă sunt subcontractate unor companii de pe piaţa respectivă, cu altecuvinte să internalizeze aceste avantajespecifice prin extinderea propriilor

activităţi,în

defavoarea externalizării lor prin intermediultranzacţiilor de piaţă cu firme independente;



celelalte două condiţii fiind satisfăcute, maitrebuie adăugată condiţia existenţei unor beneficii mai mari prin utilizarea unor input-

uri (resurse) din afara ţării de origine.



Investiţiile străine directe au efecteimportante asupra economiilor ţărilor gazdă, printre care cele mai importante

sunt cele legate de creşterea productivităţii muncii prin transfer de know-how,tehnologie, abilităţi de management şi marketing, favorizând progresul tehnologicşi creşterea economică pe termen lung înţările emergente.

Ef t l ISD



Efecte ale ISD

O clasificare interesantă realizată decătre Damijan (2005) împarte efecteleproduse de ISD către alte firme în:

efecte orizontale;

efecte verticale.



Efecte verticale (între industrii)

(vertical spillovers), (organizarea

lanţurilor verticale de ofertă): lanţuri în amonte: firmele locale sunt

ofertanţi de input-uri pentru cele străine (efect pozitiv datorită creşterii cererii deinput-uri pentru firmele locale şi putândconduce la o reducere a costurilor medii);



lanţuri în aval : firmele străine sunt ofertanţi de input-uri pentru firmele locale (este deasemenea un efect pozitiv – companiile

străinepot determina progresul tehnologic

al ofertanţilor lor interni prin asistenţă tehnică şi suport).

Download - CAPITOLUL 1_Strategii Si Politici de Inv_mart 2013

Top Related