Download - Cu Un Pas Mai Aproape Altfel de imagini despre romi din România

CU UN PAS MAI

APROAPE

La nivelul vieţii cotidiene, imaginea romilor fluctuează, adesea, între exclu-‐

dere radicală şi bunăvoinţă paternalistă. Trebuie să admitem că nici discursul

ştiinţelor sociale nu este totalmente lipsit de o ideologizare în acest sens, mai

ales atunci când se vorbeşte de „problema” romilor. Întrebarea firească care

apare atunci, ţine de reprezentarea noastră asupra lor şi de posibilitatea unui

altfel de discurs sau unei alte viziuni în ce-‐i priveşte. În paginile acestei cărţi

ne-‐am propus să arătăm, prin intermediul unor imagini, asemănări şi deosebiri

ale modalităţii în care romii se percep pe sine şi sunt percepuţi de către alţii.

Volumul are menirea de a aduce mai aproape cititorul de punctul de vedere

interior, cel dinlăuntru, de imaginile pe care comunităţile le consideră veridice,

corecte, reale despre ele însele, dar în acelaşi timp doreşte să dărâme stereo-‐

tipiile despre „ţigani”, ce sunt atât de pregnante la nivel de simţ comun. Este

responsabilitatea fiecăruia dintre noi ca această perspectivă a timpului nostru,

atât de frecventă, să dispară. Să facem un pas, să păşim mai aproape! Astfel,

vom observa că diferenţele sunt mărunte, distanţele sunt mai mici decât par

când le privim din exterior, de departe.

ALTFEL DE IMAGINI DESPRE

ROMI DIN ROMÂNIA

Editat deGÁBOR FLECK şi PÉTER SZUHAY

CU UN PAS MAI

APROAPE

CLUJ-NAPOCA, 2008

ALTFEL DE IMAGINI DESPRE ROMI DIN ROMÂNIA

CU UN PAS MAI APROAPE Altfel de imagini despre romi din România Editat de Gábor Fleck şi Péter Szuhay© 2008 ISPMN

Publicat de ISPMNCluj-‐Napoca, 2008România

Toate materialele vizuale (cu excepţia pp. 8-‐9) şi textele (cu excepţia „Introducerii”) publicate în volumul de faţă au fost culese şi prelucrate în timpul proiectului de cercetare Incluziunea 2007, coordonat de Gábor Fleck, în cadrul Departamentului de Cercetare PHARE 2004, Consolidarea capacităţii instituţionale şi dezvoltarea de parteneriate pentru îmbunătăţirea percepţiei şi condiţiei romilor, implementat de Secretariatul General al Guvernului României, având ca beneficiar Agenţia Naţională pentru Romi.

Pregătirea şi publicarea materialului prezent au fost finanţate de către Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale şi Decade Matching Fund -‐ Open Society Instituteprin Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi.

Lectura textului: Iulia Hossu

Concepţie grafică, layout, prelucrare imagini: Copertă: Könczey Elemér Tipărit în România.

ISBN 978-‐973-‐0-‐06147-‐5

3

CUPRINS

INTRODUCERE 4

INTRODUCTION 6

COLTĂU 11

BABADAG 41

SEBEŞ 71

CETATE 113

BUZESCU 139

PLOIEŞTI 161

OŞORHEI 183

SFÂNTU GHEORGHE 203

VESEUŞ 251

INTRODUCERELa nivelul vieţii cotidiene, imaginea romilor fluctuează, adesea, între excludere radicală şi bunăvoinţă paternalistă. Trebuie să admitem că nici discursul ştiinţelor sociale nu este totalmente lipsit de o ideologizare în acest sens, mai ales atunci când se vorbeşte de „problema” romilor. Întrebarea firească care apare atunci, ţine de reprezentarea noastră asupra lor şi de posibilitatea unui altfel de discurs sau a unei alte viziuni în ce-‐i priveşte. În paginile următoare ne propunem să arătăm, prin intermediul unor imagini, asemănări şi deosebiri ale modalităţii în care romii se percep pe sine şi sunt percepuţi de către alţii.

Volumul de faţă a fost precedat de cercetarea „Incluziune 2007” realizată în cadrul programului PHARE 2004 „Consolidarea Capacităţii Instituţionale şi Dezvoltarea de Parteneriate pentru Îmbunătăţirea Percepţiei şi Condiţiilor Romilor”, implementat de Secretariatul General al Guvernului României, având ca beneficiar Agenţia Naţională pentru Romi. Cercetarea şi-‐a propus să analizeze excluziunea şi incluziunea romilor în societatea românească de astăzi, folosind trei metode distincte. Una dintre acestea a fost realizarea unui număr de 36 de studii de comunitate de către cercetătorii care au petrecut fiecare, câte trei săptămâni, în aceste comunităţi de romi din România. Pe lângă observaţia participativă şi interviul de profunzime, cercetătorilor li s-‐a cerut să fotografieze membrii comunităţii, să copieze fotografii din albumele de familie ale celor intervievaţi şi să împartă camere foto de unică folosinţă, îndemnând membrii comunităţii să-‐şi fotografieze familiile şi să surprindă secvenţe din viaţa lor cotidiană. Graţie acestor cercetări de teren, s-‐au scris nu doar studii deosebit de utile şi interesante, dar s-‐a strâns şi un număr impresionant de materiale vizuale. Din cele 36 de studii, în acest volum am selectat fotografii ce provin din nouă comunităţi în vederea editării prezentei cărţi ilustrate. Astfel, se pot distinge mai multe categorii de imagini ce reprezintă una şi aceeaşi comunitate: cele realizate de către cercetători, de către membrii comunităţii şi copii după fotografii din albumele de familie. În plus, cititorul va întâlni, în cazul comunităţii din Coltău (judeţul Maramureş), fotografii realizate de un artist fotograf, iar pentru Babadag (judeţul Tulcea) şi Sfântul Gheorghe (judeţul Covasna), fotografii făcute cu diverse ocazii de către profesori ce predau în comunităţile respective.

După acestea, pare surprinzător să afirmăm că, de fapt, cititorul nu ţine în mână o carte ilustrată ce prezintă viaţa romilor. Volumul nu vorbeşte despre romi, ci mai degrabă despre diferenţe şi asemănări. Diferenţele se referă la diferenţe de perspective. Dintre acestea, cea mai vizibilă diferenţă este cea dintre imaginea transmisă de o mass media consumeristă ce influenţează mentalitatea colectivă şi cea transmisă de fiecare comunitate despre ea însăşi. Pe de o parte, perspectiva exterioară, ce abundă de stereotipii, impune o distanţare, iar pe de altă parte, omogenizează. Se evidenţiază alteritatea „celuilalt”, străinătatea sa, deosebirea de majoritate, formându-‐se, pe alocuri, o imagine exotică despre romi. În acelaşi timp, perspectiva exterioară face insesizabile diferenţele existente între indivizii sau grupurile desemnate ca fiind „ceilalţi”.

Este destul de clară deosebirea dintre punctul de vedere prezentat de către cercetători şi cel al fotografiilor prin care comunitatea se autoreprezintă – relaţia dintre cele două este fundamental diferită. Privind imaginile, se conturează un „dialog”, dintre un punct de vedere interior şi unul exterior-‐empatic. Fotografiile încep să „reflecteze” unele la altele, să-‐şi ofere răspunsuri. Din momentul în care cercetătorul se apropie de comunitate, între el şi „ceilalţi” se naşte un dialog veritabil astfel că, subiectele care sunt fotografiate de către acesta se regăsesc şi în fotografiile efectuate de către membrii comunităţii. Mai apoi, unele comunităţi preiau punctul de vedere redat de cercetător, apropriindu-‐şi-‐l, identificându-‐se cu acesta.

Volumul îşi propune să vorbească despre diferenţele dintre comunităţile de romi. Despre faptul că romii sunt, la rândul lor, diverşi, în ciuda punctului de vedere exterior, omogenizant. Romii sunt la fel de variaţi precum sunt

4

5

şi alte grupuri. A fi rom nu înseamnă a aparţine unei unităţi în ceea ce priveşte modul de viaţă, îmbrăcămintea, comportamentul sau habitatul. A fi rom nu înseamnă automat apartenenţa la o cultură unitară. Nu înseamnă nici faptul că aşa-‐numitul „grup de ţigani” sau cei catalogaţi astfel ar aparţine unei singure unităţi culturale. Dar mai ales, ei nu pot fi înţeleşi fără a fi puşi în relaţie cu acele grupuri în proximitatea cărora trăiesc şi independent de cultura altor grupuri etnice. Precum se deosebesc de aceştia, romii se deosebesc între ei. Cu toţii facem parte, romi sau neromi, dintr-‐o lume eterogenă, multiculturală, o lume a culorilor şi a nuanţelor multiple.

Volumul mai vorbeşte despre asemănare. Asemănare ce se referă la autoreprezentarea romilor şi a neromilor. Asemănare prin ceea ce romii păstrează din momentele trecutului familiei lor, dar şi prin modul în care neromii ajută la rememorare graţie unor albume de familie. Asemănare prin ceea ce ce este important, ceea ce este frumos, asemănare cu ceea ce vrem să ne amintim. Dacă privim fotografiile din albumele de familie nu ni se relevă doar trecutul comunităţii de romi, ci trecutul nostru comun, secvenţe ale unui trecut împărtăşit. În acest context, referinţa nu constă în compararea fotografiile actuale, ci în aceea a albumelor noastre de familie, păstrate cu grijă acasă. Nu este o întâlnire a trecutului cu prezentul, ci o regăsire a istorie rome şi nerome în noi.

Volumul nu ne vorbeşte despre romi, ci despre noi toţi: despre romi, neromi, despre cetăţeni europeni. Trebui să înţelegem că diferenţa se instituie nu între comunităţi, grupuri, etnii, ci între puncte de vedere. În modul în care ne privim pe noi înşine şi îi privim pe „ceilalţi”. „Graniţa între noi şi ei” devine abruptă prin însuşi modul în care ne privim unii pe alţii, prin perspectiva pe care o folosim. Iar această diferenţă de perspectivă produce mai apoi, diferenţe în modalitatea în care îi tratăm pe semenii noştri, în autoafirmare, generând inegalitate socială, tratament diferenţial şi excluziune socială.

Volumul are menirea de a aduce mai aproape cititorul de punctul de vedere interior, cel dinlăuntru, de imaginile pe care comunităţile le consideră veridice, corecte, reale despre ele însele, dar în acelaşi timp doreşte să dărâme stereotipiile despre „ţigani”, ce sunt atât de pregnante la nivel de simţ comun. Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi ca această perspectivă a timpului nostru, atât de frecventă, să dispară. Să facem un pas, să păşim mai aproape! Astfel, vom observa că diferenţele sunt mărunte, distanţele sunt mai mici decât par când le privim din exterior, de departe.

Gábor Fleck25 noiembrie 2008, Cluj-‐Napoca

Aşa cum am arătat mai sus, ne-‐am propus să prezentăm, din diverse perspective, comunităţile de romi din fiecare localitate. Pentru o mai bună înţelegere, am distins punctele de vedere diferite prin aşezarea fotografiilor pe diferite nuanţe de fundal. Astfel,• fotografiile realizate de către cercetători sunt pe fundal negru,• fotografiile realizate de către membrii comunităţilor de romi despre ei înşişi sunt pe fundal alb,• fotografiile din albumele de familie sunt pe fundal gri deschis.Pe lângă acestea, în cazul comunităţilor din Babadag şi Sfântul Gheorghe, apar fotografii realizate de către profesorii din localităţile respective; aceste fotografii au primit un contur gri închis. În plus, în cazul comunităţii din Coltău, au fost adăugate fotografiile unui fotograf profesionist (paginile 8-‐9) ce reflectă imaginea plină de stereotipii pe care mass media o proiectează adesea asupra romilor.

6

INTRODUCTIONImages of the Roma in everyday life often vary between portraying radical exclusion and benevolent paternalism. We have to admit that ideology is not absent even from the discourse of social sciences. This is especially true when we speak of the Roma “issue”. The obvious question that arises is related to our representation on Roma and the possibility of a different kind of discourse or even a different vision of what is happening on the ground. On the following pages we show different types of images of the Roma. By doing this we suggest similarities and differences in the ways Roma perceive themselves and are perceived by others.

This volume was preceded by the research “Inclusion 2007” carried out under the PHARE 2004 program, “Strengthening Capacity and Partnership Building to Improve Roma Condition and Perception” implemented by the General Secreteriat of the Romanian Government and having as beneficiary the National Agency for Roma. The aim of the research was to analyze the exclusion and inclusion of the Roma community in present Romanian society. The research used three distinct methods. One of these was the elaboration of community studies by researchers who have spent three weeks each in a total of 36 Roma communities in Romania. In addition to participatory observation and in-‐depth interviews these researchers were required to make photos of the community members, to copy photos from family albums of those interviewed, and to distribute single use cameras, asking community members to make photos of their own families in order to capture sequences of their daily lives. Based on these field research sessions extremely useful and interesting studies have been written. and also an impressive number of visual materials had been collected. Out of the 36 research sites we have selected nine. Photos coming from these nine communities were edited in this volume to create a photo album.

Thus, one can distinguish three categories of images representing one and the same community: those made by researchers, those made by community members and copies of the photos from the family albums. In addition to these the reader will notice in the case of the Roma community of Coltău (Maramures county) shots taken by a professional photographer; in cases of Babadag (Tulcea county) and Sfântu Gheorghe (Covasna county) some photos were made on different occasions by school teachers of those communities.

In fact the reader does not hold in his/her hand an album showing the life of the Roma. This might seems surprising to claim, but the book does not talk about Roma. Or not just about Roma. It presents rather differences and similarities of the representations on Roma. The differences of representations relate to differences in perspectives. Of these, the most manifest is the difference between the image conveyed by a consumerist media that influence the collective mentality and the image of each community about itself. On the one hand, the perspective from outside, the stereotypes, which impose remoteness and create homogeneity. The alterity of the “other” is highlighted, his strangeness which distinguish him from majority, creating an exotic image of Roma. At the same time, an external point of view makes undetectable differences between individuals or groups designated as being “others”.

There is quite clear distinction between the point of view of the researchers and the way the community represent itself -‐ but the relationship between these two categories is fundamentally different. Looking at the images we can notice a “dialogue” between the internal perspective and the external-‐empathic one. The photos start to reflect on each other; to offer answers to each other. When the researcher becomes closer to the community a genuine dialogue starts also; the same topics can be seen in his photos which are considered important by the community. In some cases communities borrow the point of view of the researcher and appropriate it by identifying themselves with this view. Best example for this can be Coltau, where members of the Roma community took similar photos as were done by the researcher on the beach.

7

In addition to the differences in ways of representations the volume also talks about the differences between Roma communities. It reveals the fact that Roma are different despite the external homogenizing viewpoint. Roma communities are as diverse as all other groups. Being Roma does not mean a unitary way of life, neither in clothing or behavior nor in habitat. It does not imply a homogenous culture. Does not mean that the so-‐called Gypsy community, and those who are categorized as such, would belong to a single cultural unit. Especially, they can not be understood if taken as isolated without considering their relatedness to other groups who live in their proximity. These relations are important regardless of the culture and way of life of other ethnic groups; as Roma differ between them as much as they differ from other groups. All of us, Roma or non-‐Roma, are part of the same world of multiple tones, a heterogeneous, multicultural world.

This book also speaks also about similarity: a similarity between the self-‐perception of Roma and non-‐Roma. There are resemblances in the way in which Roma and non-‐Roma remember their pasts, their family events. Resemblances can be found also in expressing what is really important, what is considered beautiful and what we want to remember. If we look at the pictures from the family albums, they do not simply reveal the past of the Roma community, but our common past; sequences of the past we share. Therefore the background of this comparison is not the context of the current photos but that of our own family albums with the carefully preserved photos kept in our homes. Here there is not an encounter of past and present, but a retrieval of a shared history of non-‐Roma and Roma.We would like to highlight again, the volume does not speak about Roma but it talks about all of us: the Roma, non-‐Roma, all European citizens. All of us have to understand that the differences are not established between communities, groups, ethnicities, but between points of view: in the way we look at ourselves and on the “other”. “The border between us and them” becomes apparent by the way we look at each other, through the perspectives we use. Then, differences in perspectives produce differences in the manner in which we treat other, the differences in achieving status, in maintaining social inequalities, biased treatments, and social exclusion.

This book has the intention to bring the reader closer to the insider perspective, which is the genuine, accurate, and real image communities have about themselves. At the same time this book wants to demolish stereotypes about “Gypsies” which are so prominent in everyday life. It is the responsibility of each of us to make this so frequently held view disappear. Let’s make a step closer! We will notice that the differences and distances are smaller than they seem to be from outside, from far away.

Gábor Fleck 25th of November 2008, Cluj-‐Napoca

As we have noted above, we intended to present different perspectives of Roma communities in each locality. For a better understanding we distinguished the different points of view by putting pictures on different backgrounds. Thus, • photos taken by researchers have a black background, • photos taken by members of the communities have a white background, • photos from family albums have light gray background. Additionally, in the case of Babadag and Sfântu Gheorghe, there are photographs made by school teachers in those localities; these photos have a dark gray background. In case of Coltau, there are photograps taken by a professional photographer (pages 8-‐9) representing the stereotypical perspective of the mass media on Roma.

8 CU UN PAS MAI APROAPEAltfel de imagini despre romi din România

8

9JUDEŢUL MARAMUREŞ

COLTĂU9

COLTĂUJUDEŢUL MARAMUREŞ

Pornind din Baia Mare, un drum şerpuitor conduce către comuna Groşi, apoi coboară către satul Cătălina, urmând să urce un pic, până în centrul Coltăului. Satul Coltău, fostă moşie în proprietatea unui grof maghiar, se află la aproximativ 17 km distanţă de Baia Mare. Satul este unul cu o populaţie majoritară de etnie maghiară (62,3%), alături de care convieţuieşte o comunitate romă (37,1%).

CU UN PAS MAI APROAPEAltfel de imagini despre romi din România

12

COLTĂUJUDEŢUL MARAMUREŞ 13


14

COLTĂUJUDEŢUL MARAMUREŞ 15


K. T., rom: „Ungurii sunt oameni, dar avuţi, că au pământ.”G. A., maghiară: „Merg romii şi-‐i plătim… -‐ zicem tot timpul că romii sunt leneşi. Eu zic că romii nu sunt leneşi atâta timp cât ei iţi sapă de dimineaţa de la 7 până seara la 7, pe căldură şi indiferent ce vreme ar fi. Dacă ei fac chestia asta şi tu n-‐o faci, atunci asta înseamnă că ei nu sunt leneşi, ci că nu ştii să-‐i apreciezi, pentru că ei lucrează şi poate pentru 20 – 30 de lei, ei lucrează mai mult decât lucrezi tu. Atuncea eu zic că nu sunt leneşi...se folosesc de ei.”

19


Aşezarea spaţială a comunităţii rome nu permite ieşirea din comunitate decât prin traversarea centrului comunei, ceea ce implică expunere şi interacţiune cu populaţia neromă. Populaţia romă formează o comunitate în sensul deplin al termenului. În trecut, principala ocupaţie a fost cărămidăria. Astăzi, mai mult de jumătate dintre ei supravieţuiesc din ajutorul social pe care îl mai completează, uneori, ca zilieri, cules de fructe de pădure şi ciuperci sau ca muncitori calificaţi dar pe piaţa neagră (de obicei în construcţii).

21


23


COLTĂU25JUDEŢUL MARAMUREŞ

27



T. P., rom: „M-‐am gândit într-‐o vară cu nevasta mea să ne facem o colibă şi nu mai avem treabă. Nu mai am treabă cu nimeni. Am luat aici pe imaş, atunci nu mai era nimeni a fost o singură casă. A fost casa aia, aia cu alb şi una sus acolo. Şi apoi mi-‐am făcut coliba. De mai era să dăm şi bani pe asta, poate nu aveam nici acum casă. Ţi se dă o porţiune, fiecare să aibă câte 3 ari. Câte o casă şi nu ştiu ce. După care cum am prins eu, m-‐am gândit că un pic mai încolo dacă am bani fac la copii.”


G. A., maghiară: „E o stradă -‐ eu stau aproape de ei şi ştiu, o stradă unde sunt 68 de case fără curent electric. Legal. Bine, că trag ei... Dar nu au curent legal şi nu au nici stâlpi de curent, nici nimic şi, Doamne fereşte, se aprinde o casă, se aprind toate! Dar până ce nu au titluri de proprietate şi nu au un act doveditor că este pământul lor, nici Electrica nu vine să le bage curent sau să le pună stâlpii ăia sau ceva.”

Pentru romii din Coltău, familia este cel mai important lucru. Aceştia preferă uniunea consensuală sau concubinajul. Singura motivaţie pentru a se căsători o reprezintă cei 200 de euro acordaţi de statul român cuplurilor la prima căsătorie, dar nu foarte mulţi se lasă ispitiţi. Nu există nici un fel de zestre de nici o parte, de nici un fel. Singurul lucru cu care unii tineri pornesc la drum îl reprezintă darul de la petrecerea de „cununie” – dacă pot realiza o astfel de petrecere! În cazul în care se dă zestre aceasta constă în câteva aşternuturi şi veselă. Decizia de a fura fata este dictată numai de nevoia de a avea o nevastă, iar nu de o situaţie care să permită şi constituirea unei familii.„Romul e foarte legat de familie. Păi ăla nu stă mai mult de 2 zile departe de nevastă.” (K. O., rom, 37 ani)

33



K. O., rom: „Mă, asta e problema, ai noştri, la romi e mai greu ca să ţină un program. Ei, şi prin natura lor, ei au fost şi sunt nişte oameni liberi, nu? La care nu le place să fie sub, ţinuţi sub un program.”

I. Z, maghiar: „Cu ţiganii lucrez mai bine decât cu maghiarii. Că maghiarii sunt mai retraşi şi tot de ei se interesează. Curăţenie, parcul îl întreţinem cu ei, cosim iarba, văruim. Sunt foarte mulţi care ştiu zidărie şi tencuială şi din astea. Ca să mă înţeleg bine cu ei, le-‐am zis: îmi tencuieşti interiorul, exteriorul, luna asta şi atâtea ore sau luna asta ţi-‐ai efectuat orele. Deci cu meseria aşa fac, nu mă interesează când merge să facă şi mie îmi convine că nu trebuie să plătesc la o firma să-‐mi facă şi lor le convine că în 3 zile poate îşi face treaba pe o lună. ”

Situaţia generală în Coltău este una extrem de delicată, deoarece discutăm despre două etnii conlocuitoare care îşi cer fiecare drepturile înaintea celeilalte. De vreme ce neromii au izbutit să-‐şi câştige traiul prin ceea ce fac (agricultură, grădinărit şi agroturism), mergând la piaţă la Baia Mare sau în Ungaria, romii sunt încă izolaţi şi incapabili de a realiza ceva prin propriile puteri. Comunitatea romă din Coltău este în plin proces de creştere demografică şi de expansiune teritorială pe pământurile aflate în proprietate neromă. Dacă problema pământurilor nu se rezolvă destul de repede, nemulţumirile se pot agrava. Totodată, fără eludarea acestei probleme nu se pot rezolva nici cele care ţin de infrastructură şi acces la servicii. Din păcate, acest fapt măreşte riscul de conflicte.

35


39


BABADAGJUDEŢUL TULCEA

În partea de est a oraşului Babadag, la ieşirea dinspre Tulcea, se găseşte cartierul Bendea, locuit de romi turci. Nu are drumuri asfaltate, casele sunt construite mai ales din chirpici, motiv pentru care aspectul general al cartierului este acela de sat.Oficial, în Babadag trăiesc doar 168 de romi, numărul real fiind de fapt mai mare de 3000 de persoane. Comunitatea s-‐a format prin sedentarizarea romilor nomazi prin decretul din 1957. Alegerea făcută de numeroşi romi nomazi de a se stabili la Babadag s-‐a datorat, spun unii, faptului că primarul oraşului din vremea aceea era de etnie romă.Este vizibil pentru oricine că o parte însemnată a locuitorilor oraşului Babadag este de etnie romă. Îi poţi vedea tot timpul pe străzile din centru, la gară şi la piaţă în grupuri pitoreşti de femei îmbrăcate cu şalvari sau copiliţe cu haine viu colorate şi încinse în jurul şoldurilor cu un „solo” (batic roşu cu numeroase ornamente metalice care zornăie la fiecare pas), zgomotoşi şi „exotici”.

43


45


Romii turci se declară ca formând o comunitate solidă, cu tradiţii şi cutume înrădăcinate adânc, acestea având o influenţă covârşitoare asupra vieţii lor sociale. Toţi membrii comunităţii menţionează în permanenţă diferenţele de religie şi limbă care îi deosebesc de alte grupuri de romi, numindu-‐se şi horahai, horahane sau „xoraxaj”.

Cu toate acestea relaţiile etnicilor romi cu autorităţile şi instituţiile sunt caracterizate de lipsă de transparenţă, incoerenţă, acestea se desfăşoară la limita legalităţii, într-‐un fel de „activare a statului minimal”. Comunitatea de horahai este practic obligată să se conformeze la două coduri de legi: cele formale, ale statului şi un alt cod informal, constituit dintr-‐un set foarte bogat de tradiţii care, de multe ori, se găseşte în conflict cu primele. Evident, rezultatul constă într-‐un fel de compromis tacit.

47


49


Comunitatea din Babadag este considerată a fi una tradiţională, în care multor acţiuni li se oferă valoare simbolică., de tipul: „Aşa e legea noastră. Aşa e la noi!”. Vârsta la prima căsătorie poate fi extrem de mică, de 10 – 12 ani, în cazurile fericite de 15 sau 16 ani. Pe lângă banii cu care se cumpără mireasa, mirele mai are de cheltuit pentru bijuteriile de aur pe care le primeşte tânăra în noaptea nunţii, darurile pentru rudele apropiate, batalul gras care se oferă socrilor şi fireşte, toate cheltuielile cu nunta. Deflorarea se face în noaptea nunţii mai ales de către soacră, folosind degetul, fiind de faţă alte nurori, soacra mică şi alte rude. După realizarea actului, fata se împodobeşte cu bijuteriile primite de la mire şi se îmbracă cu haine noi.Familia de horahai este un sistem extrem de raţional, în ciuda aspectului său patriarhal, fiind foarte strict din perspectiva orientării profitului, astfel se aseamănă cu oricare organizaţie de tip capitalist. Toate energiile familiei sunt concentrate spre economisire pentru evenimentele importante din viaţa primului dintre fraţi: circumcizia şi căsătoria, evenimente deosebit de costisitoare pentru întreaga familie. Mai apoi, vin la rând ceilalţi băieţi. Deciziile în familie sunt luate de către bărbat, dar femeia are dreptul să se opună. Bugetul familie este administrat tot de soţie care păstrează banii (şi alte lucruri de valoare sau acte) într-‐un buzunar special, cusut pe interiorul fustei sau şalvarilor, în partea din faţă, în zona pelviană, de unde îi scoate de fiecare dată când e nevoie. Obiceiul acesta stârneşte dezgustul şi nemulţumirea mai ales vânzătoarelor de la magazine, care refuză să le primească banii şi să le vândă marfa. Un alt amănunt surprinzător este legat de informaţiile (puţine şi ambigue) cu privire la poligamie.

51


53


În privinţa gospodăriilor, acestea prezintă spaţii largi pentru găzduirea întregii familii la masă sau cu alte ocazii. Aceste spaţii sunt terasa şi o cameră mare cu aspect de hol de trecere. Aici se mănâncă, se bea cafeaua, se primesc musafirii obişnuiţi ai casei, se prepară mâncarea sau se frământă pâinea de casă. Toate aceste lucruri se fac stând jos, turceşte, aşezaţi pe perniţe de buret. Mâncarea este adusă pe o tavă mare din aluminiu sau inox, cu diametrul între 50 şi 100cm şi aşezată pe o masă scundă de lemn, înaltă de 20-‐30 cm. Gospodăriile de romi au venituri f luctuante, cele mai multe informale şi subdeclarate. Pentru mai toate gospodăriile din comunitate, comerţul ambulant reprezintă principala ocupaţie şi sursă de venit.


Cele mai multe familii sunt de religie musulmană, fără a fi însă practicanţi. Ei consideră că religia musulmană este cea mai importantă caracteristică a comunităţii, care îi şi deosebeşte de alţi romi. Romii turci sunt îngropaţi în cimitirul musulman. Din considerente religioase practică circumcizia, dar nu se poate şti în ce măsură religia a determinat şi comportamente poligame (existente dar neidentificate în mod precis). Pe lângă religia musulmană, dominantă în comunitate, au mai apărut în perioada anilor ’90 şi culte neoprotestante foarte active în viaţa comunităţii: adventişti, baptişti şi penticostali.

Petrecerile care însoţesc botezul musulman al băieţilor, concretizat prin circumcizie, sunt destul de dese în cartierul Bendea. Este o dorinţă care ţine şi de statusul social al fiecărei familii de a organiza petreceri cât mai fastuoase la care să participe un număr cât mai mare de oameni.

Comunitatea de romi turci din Bab-adag se prezintă ca un monolit greu de penetrat pentru curiosul din exterior. Solidaritatea acestor oameni în faţa intrusului este descurajantă. Toate aceste reţele de rudenie care leagă practic oricare membru al comunităţii de toţi ceilalţi şi o puternică conştiinţă a identităţii de grup sunt principalele forţe coezive ale comunităţii de romi horahai din cartierul Bendea.

55


BABADAG57JUDEŢUL TULCEA

59



60

O zi din viata mea ca Tigan Turc

Ma numesc Regep Aise,am 12 ani si stau in Cartierul Bendea impreuna cu alti tigani turci. Noi locuim 8 persoane intr-o familie de tigani turci.Eu sunt in clasa a V-a si toti colegii mei romani ma urasc, cateodata ma bat pentru ca eu sunt „tiganca turca” si nu ma prea baga in seama. O zi din viata mea ca tigan turc se desfasoara astfel:Intr-o zi, eu cu mama ne-am sculat de dimineata sa mergem la primarie sa luam banii de la ajutor social si ne-am asezat la rand de unde au venit niste romani si m-au impins. Acolo eram aproape 30 de tigani turci si romanii ziceau ca nu avem voie sa ne

asezam pe scaune pentru ca suntem tigani. Dupa aceea am venit acasa, am aprins focul, am pus apa la

incalzit pentru paine, am facut painea si am pus-

o in cuptor. Am facut mancare, am pus din nou apa la incalzit pentru spalat vase, le-am clatit si apoi le-am pus pe masa pentru a servi masa. Chiar daca am numai 12 ani lucrurile casei nu sunt o noutate pentru mine. Dupa aceea m-am dus la magazin, am luat ulei, l-am pus intr-o oala sa fac niste turte. Afara deja s-a intunecat si m-am dus la matusa

mea sa cer o pastila de cap, durerea de cap e

obisnuinta la noi, asta din cauza vrajitoriei. Cand m-am intors acasa am intalnit un roman cu un caine, a pus cainele pe mine, eu am

inceput sa tip si am alergat pana acasa. Romanii ne bat, ne cearta, ne prigonesc si ne sperie pentru ca suntem tigani turci. Tiganii turci din Babadag poarta salvari si batice. Cand ma duc la scoala romanii ma sperie si macearta. La noi cand este baieram facem turte multe si fetele care nu sunt maritate vin la casele oamenilor si impart doua cate doua. De revelion, la noi se face placinta si la ora 12 seara punem foc mare, aducem muzica si dansam cu toate fetele mari si mici. Aducem mese afara si

punem tort, suc si placinta si mancare buna si mancam cu toti tiganii turci. Eu mi-as dori ca in viitor inimile romanilor sa iubeasca pe tiganii turci si lucrurile din familiile turcilor din Babadag sa se schimbe mult mai mult si mult mai

bine. Ca si fete suntem

invatate de mici cu munca, ceea ce ar trebui sa insemne copilarie pentru noi, in prezent este un necunoscut pentru noi. Mi-as dori ca pe

viitor si tiganii turci sa aiba o viata mai buna,

iar copiii sa aiba parte de minunata copilarie. Va multumim pentru alegerea voastra.

$�IL�ĦLJDQ�WXUF�DVWĆ]L�üL�vQ�YLLWRU��

0Ć�QXPHVF�$ULI�6LQDQ�üL�DP��DQL��ORFXLHVF�vQ�2UDüXO�%DEDGDJ�OD�PDUJLQH�GH�RUDü�vQ�FDUWLHUXO�ĦLJĆQHVF��1RL�FD�üL�ĦLJDQLL�WXUFL�DYHP�PDL�PXOWH�RELFHLXUL�SULQWUH�FDUH��OD�QRL�vQ�IDPLOLH�GH�%DLHUDP�VH�IDF�WXUWH��QH�vPEUĆFĆP�IUXPRV�üL�SH�VHDUD�DGXFHP�R�IDWD�üL�VH�GXFH�VĆ�vPSDUWĆ�OD�FHL�VĆUDFL��VĆ�OH�GH-D�GH�PkQFDUH��

&kQG�VH�IDFH�R�QXQWĆ��IDPLOLD�PHD�VH�vPEUĆFĆ�IUXPRV�üL�VH�GXFH�OD�QXQWĆ��GXSĆ�XQ�WLPS�ÅDUXQFĆPµ�EDQLL��DFROR�SHQWUX�FĆ�üL�IDPLOLD�UHVSHFWLYĆ�QH�GĆ�FHYD�SHQWUX�EDQLL�GDĦL��6HUYHVF�üDPSDQLH��PkQFDUH�üL�GXSĆ�DFHHD�QH�LQYLWĆ�OD�GDQV��

ÍQWU-R�]L�DP�PHUV�OD�R�SULHWHQĆ��üL�XQ�URPkQ�PL-D�]LV�QLüWH�OXFUXUL�

vQJUR]LWRDUH��VSXQHD�FĆ�R�VĆ�PĆ�WDLH�FX�WRSRUXO�üL�R�VĆ�PĆ�RPRDUH�GDFĆ�PDL�PHUJ�OD�SULHWHQD�PHD��(VWH�

GXUHURV�SHQWUX�PLQH�FD�XQ�URPkQ�VD�VH�SRDUWH�DüD�FX�

QRL��ĦLJDQLL�WXUFL�� /D�QRL��XQ�ĦLJDQ�

WXUF�FkQG�PRDUH�vO�GXFHP�OD�JHDPLH�üL�+RJHD�vO�ELQHFXYkQWHD]Ć�üL�GXSĆ�GRXĆ�]LOH�vO�vQJURSĆP�OD�FLPLWLUXO�ĦLJĆQHVF�WXUF«

/D�QRL�vQ�IDPLOLH��SkLQHD�VH�IDFH�vQ�WDYĆ�GH�LQR[� (X�PHUJ�OD�

üFRDOĆ�üL�VXQW�vQ�FODVD�D�VI-D��6XQWHP�R�FODVD�GH�

ĦLJDQLL�WXUFL�üL�vQYĆĦĆP�IRDUWH�ELQH��5HODĦLD�PHD�FX�FROHJLL�GH�üFRDOĆ�QX�HVWH�DüD�EXQĆ��DOĦLL�PĆ�vQMXUĆ��DOĦLL�VSXQ�FĆ�QX�üWLP�QLPLF��DOĦLL�VSXQ�FĆ�VXQWHP�ĦLJDQL�WXUFL��OHQHüL�üL�SXWXURüL��GDU�HX�QX�FUHG�FH�VSXQ�DOĦLL�GHVSUH�QRL��

/D�QRL�vQ�IDPLOLH�VXQWHP�WUHL�FRSLL�üL�PHUJHP�WRĦL�OD�üFRDOĆ��

/D�QRL�FĆVĆWRULLOH�VH�IDF�GLQ�GUDJRVWH��GDU�FX�EDQL��&kW�GH�IUXPRDVĆ�HVWH�IDWD�EDQLL�VXQW�PDL�PXOĦL��2ELFHLXO�QRVWUX�HVWH�GH��GH��PLOLRDQH�üL�DSRL�IDFHP�QXQWD�OD�EĆLDW��

'H�%DLUDP��VĆUEĆWRDUHD�QRDVWUĆ��QH�GXFHP�OD�JHDPLH�üL�QH�UXJĆP�OD�$OODK�üL�VSXQHP�YHUVHWH�GLQ�&RUDQ��7DĦLL�QRüWUL�üWLX�OLPED�WXUFĆ�IRDUWH�ELQH��0DPD�PHD�XPEOĆ�FX�üDOYDUL�üL�DFRSHULWĆ�FX�EDWLF��

7DĦLL�QRüWUL�FkQG�DX�R�QHYDVWĆ��PDL�DGXF�vQFĆ�R�QHYDVWĆ�üL�VWĆ�FX�DPkQGRXĆ�QHYHVWH�üL�IDF�FRSLL�FX�DPEHOH�üL�VWDX�vPSUHXQĆ��$FHVW�H[HPSOX�SH�FDUH�O-DP�GDW�HVWH�WĆWLFXO�PHX��7DWĆO�PHX�D�OXDW�SH�FHD�GH-D�GRXD�QHYDVWĆ�vQ�3RUWXJDOLD�üL�PXQFHVF�

DFROR�FD�VĆ�OH�DGXFĆ�GH�PkQFDUH�OD�FRSLLL�GH�DFDVĆ��'H�SULPD

VRĦLH��DGLFĆ�GH�PDPD�PHD��QX�PDL�HVWH�LQWHUHVDW��VĆ�IDFĆ�FH�YUHD�HD��OD�IHO�üL�FRSLLL��(VWH�WULVW�SHQWUX�PLQH�

ÍQ�JHQHUDO�RFXSDĦLD�QRDVWUĆ�HVWH�FRPHUĦXO��ĥLJDQLL�WXUFL�VH�GXF�vQ�%XFXUHüWL�üL�DGXF�PDUIĆ�üL�R�YLQGH�OD�VDWH��

/D�QRL�vQ�IDPLOLH�DSD�VH�LD�GLQ�IkQWkQĆ�VDX�

GH�OD�FLQHYD�GLQ�FXUWH��DWXQFL�FkQG�QRL�QX�DYHP�DSĆ�

SRWDELOĆ�� /D�üFRDOĆ�URPkQLL�QH�XUĆVF�üL�QH�

YRUEHVF�GH�UĆX��GDU�QRL�QX�EĆJĆP�vQ�VHDPD�YRUEHOH�ORU�

5HODĦLLOH�PHOH�FX�FHL�GLQ�MXU�QX�VXQW�DüD�EXQH��&kQG�PHUJ�OD�

PDJD]LQ��RDPHQLL�QX�YRU�VĆ�PĆ�SULPHDVFĆ�vQĆXQWUX��&XP�VH�SRDWH�VĆ�WUĆLP�vQ�DFHODüL�RUDü�üL�VĆ�QX�ILP�SULPLĦL�vQ�PDJD]LQH��

(X�YUHDX�VĆ�ILX�FHYD�vQ�YLDĦĆ��3UREDELO�OXFUXULOH�QX�VH�YRU�VFKLPED�DüD�FXP�PL-DP�

GRULW�üL�vQFĆ�vPL�GRUHVF��vQVĆ�QRL��FD�üL�ĦLJDQL�WXUFL�OXSWĆP�SHQWUX�DVWD�üL�

QH�GRULP�FD�vQWUHDJD�VRFLHWDWH�VĆ�QH�SULPHDVFĆ�üL�VĆ� QH�DFFHSWH�� 6XQWHP�RDPHQL�FD�üL� WRĦL�FHLODOĦL�� DYHP�R�FXOWXUĆ�

ERJDWĆ�üL�SOLQĆ�GH�WUDGLĦLL�üL�YUHDX�VĆ�QH�LQWHJUĆP�FDW�PDL�UHSHGH�vQ�VRFLHWDWH�

8Q�JUXS�GH�FUHüWLQL�DX�FUHDW�R�ELVHULFĆ�SHQWUX�QRL�üL�QH�vQYDĦĆ�GHVSUH�'RPQXO�,VXV�+ULVWRV�üL�QH�vQYDĦĆ�GH�ELQH��'H�FkQG�DX�YHQLW�DFHüWL�FUHüWLQL��HX�P-DP�VFKLPEDW��YLDĦD�PHD�V-D�VFKLPEDW��$P�VSXV�üL�DOWRUD�GHVSUH�,VXV�FDUH�D�PXULW�SHQWUX�SĆFDWHOH�QRDVWUH��DOH�WXWXURU��$YHP�vQWkOQLUL�vQ�ILHFDUH�VĆSWĆPkQĆ�YLQHUL�üL�GXPLQLFĆ��QH�EXFXUĆP�FĆ�,VXV�+ULVWRV�QH�DFFHSWĆ�DüD�FXP�VXQWHP��HVWH�IRDUWH�LPSRUWDQW�SHQWUX�QRL�VĆ�QH�VLPĦLP�LXELĦL��6XQWHP�DOXQJDĦL��HVWH�DGHYĆUXO�FDUH�GRDUH�üL�QH�DGXFH�DPLQWH�vQ�ILHFDUH�]L�FĆ�QX�VXQWHP�DFFHSWDĦL��ÍPL�GRUHVF�FD�DFHVWH�OXFUXUL�VĆ�VH�VFKLPEH��

$ULI�6LQDQ�YĆ�PXOĦXPHüWH�SHQWUX�DFFHSWDUHD�DFHVWXL�HVHX��

BABADAGJUDEŢUL TULCEA 61


62


64


66

69


71

SEBEŞJUDEŢUL ALBA

SEBEŞJUDEŢUL ALBA

Municipiul Sebeş-‐Alba este situat la intersecţia drumurilor naţionale Sibiu – Cluj-‐Napoca şi Sibiu – Arad, la 15 km de Alba Iulia. Zona numită „Cartierul” se află la câteva minute de mers pe jos de Parcul Central, cu toate că nu desemnează astăzi o unitate administrativă a oraşului Sebeş, termenul continuă să fie folosit în limbajul curent.

„Sebeşul a fost un oraş săsesc cu spiritul lui, cu mediul lui, cu curăţenia lui, cu tot.” „Unii zic [arătând spre o casă] că-‐i casa unde-‐i Ţiganu’, alţii zic că-‐i casa lui Lucian Blaga, în Sebeş nu mai este nimic al lui Lucian Blaga, totu-‐i al ţiganilor … Dar aicea-‐i bag şi pe români.”

„… şi au venit cinci căruţe care s-‐au aşezat în Lancrăm pe un fost aerodrom, cum i se spune, adică un loc unde păşteau vitele, cu corturile, adică cu căruţele. Cu timpul, s-‐au tras aici la oraş, pentru că viaţa era mai uşoară la oraş decât la sat. Aşezându-‐se aicea, a fost familia asta, s-‐au căsătorit, s-‐au măritat fetele, băieţii şi s-‐o format cartierul ăsta al nostru. Propriu-‐zis cartierul nu era aicea, ci era în altă parte, mai înspre oraş, înspre cimitirul ăsta catolic pentru că acolo era marginea oraşulu. Na, şi mergând pe parcursul timpului, au evoluat şi s-‐au înmulţit ţiganii şi s-‐au înmulţit şi românii, şi aveau şi românii nevoie de teren. Şi fiind locurile astea mai izolate, mai libere, ne-‐o dat la ţigani aicea şi la români le-‐o dat dincolo.”


72

SEBEŞJUDEŢUL ALBA 73


74


76

Copil rom: „Eu când o să fiu mare vreau să mă fac şofer de taxi pentru că plimb oamenii şi îi duc în oraşe mari şi în străinătăţi.”Copil nerom: „Când voi fi mare mă fac electrician. Voi repara lucrurile electrice: calculatoare, cuptoare cu microunde, telefoane, televizoare.”

Copil rom: „Când voi fi mare vreau să mă fac cântăreaţă, fiindcă îmi place să cânt.”Copil nerom: „Eu când voi fi mare vreau să fiu dansatoare şi să lucrez la fabrică”

Copil rom: „Când voi fi mare, vreau să fiu un mare actor cunoscut în toată lumea. Semenii mei să fie mândri de mine că, fiind un copil rom, am avut curajul să ajung unde mi-‐am propus. Mama şi fraţii mei să fie mândri de mine că am putut ajunge unde mulţi n-‐au reuşit. Mai vreau ca eu şi familia mea să locuim în micul Paris şi aş mai vrea să am propriul meu centru pentru copii cu abilităţi şi să pot ajuta mulţi copii cu probleme, săraci, orfani şi copii neajutoraţi. Când am să am toate acestea, am să fiu foarte mândru de mine şi foarte bucuros că am ajuns ceva în viaţă.”


78


80

Maria: „Nu au papuci [pentru a merge la şcoală]. Când dă frigul cu ce să vină? Că e tină. Are un singur rând de haine, dacă îl spăl, nu mai are cu ce să se îmbrace.”Marga: „Mărie, tu cu cine crezi că vorbeşti? Eu nu le-‐am trimis pe toate patru la şcoală şi serviciu?! Uită-‐te aici la mine! Şi dacă-‐i pân-‐acolo, cu o sută de mii [zece lei] îl îmbraci din cap până-‐n picioare de la second hand. Deci să nu îmi spui tu mie ...”


82

„La grădiniţă la fiu-‐meu sunt doi copii de etnie romă, foarte mult îmi plac, cel puţin în cazul mamei unei fete se vede pe ea că se străduieşte să fie aşa ca toţi copiii. N-‐o scoate în evidenţă, e un copil care se dezvoltă într-‐un mediu normal cu toţi ceilalţi.”


84


Copil nerom: „După liceu o să joc mult fotbal şi o să fiu mare. Când voi fi mare, o să mă fac electronist. După aceea, fotbalist la Steaua. După aceea, o să mă căsătoresc, o să am copii şi o să-‐i duc la Club. La 26 de ani o să îmi iau o soţie. Apoi copiii mei o să se facă carieră şi o să se facă electronişti ca tatăl lor”.


86

Copil rom: „Când voi fi mare vreau să mă fac inginer, să am o ... Aş vrea să am un BMW. Aş vrea să mă duc la casă mare în Anglia şi să am o soţie şi să am copii şi facultate. Să am o casă cu un etaj şi cu garaj. Aş vrea să fiu miliardar, să merg cu familia mea în excursii, să am doi copii, o fată şi un băiat. Bine, să am o curte mare să-‐i cresc pe părinţii mei la bătrâneţe, şi să am şase motorete, obiecte de aur în casă şi să cresc familia mea până la bătrâneţe.”


Copil nerom: „Când voi fi mare vreau să fiu doctoriţă să vindec oameni.”Copil rom: „Eu vreau să mă fac motociclist să sar pe trambulină. Aş vrea să am o motocicletă nouă să câştig cu ea un concurs de motociclete.”


88


90

93

SEBEŞJUDEŢUL ALBA

95

SEBEŞJUDEŢUL ALBA

97

SEBEŞJUDEŢUL ALBA

99

SEBEŞJUDEŢUL ALBA

101

SEBEŞJUDEŢUL ALBA

103

SEBEŞJUDEŢUL ALBA

SEBEŞ105JUDEŢUL ALBA


Copil rom: „Când am să fiu mare, mi-‐am propus să ajung un mare bucătar şi cunoscut de toţi că sunt rom dintr-‐o familie de romi. Apoi, din câştigul meu propriu, să-‐mi fac un centru pentru copiii abandonaţi de părinţi. Să avem grijă de aceşti copii până la 18 ani, dar să nu-‐i lăsăm după aceea în plata Domnului. Trebuie să-‐i găsim un loc de muncă şi o căsuţă. Mai aş vrea să-‐i ajut pe romi să înţeleagă că fără şcoală nu pot face nimic, nici măcar să se angajeze. Să nu mai fure, să nu înjure să putem ca naţia noastră de romi să fim mândri de noi. Dar pentru asta le trebuie un loc de muncă şi să luptăm toţi romii pentru ca noi să fim acceptaţi pentru ceea ce suntem. Apoi vor vedea că n-‐o să mai fie discriminare şi să putem fi la un nivel cu românii, să putem fi mândri de naţia noastră de romi că putem merge oriunde, dar cu capul sus. Când am reuşit toate acestea pot să fiu mândră că sunt neam de romi.”

CETATEJUDEŢUL BISTRIŢA NĂSĂUD

Comuna Cetate este situată în Judeţul Bistriţa Năsăud, între Dealurile Bistriţei ce mărginesc la est Munţii Călimani. Din punct de vedere istoric, cele trei sate ale comunei fac parte, alături de multe alte localităţi săseşti, din aşa-‐numita Ţara Năsăudului (Nösenerland), zonă colonizată cu germani de către regii maghiari, începând cu secolul al XIII-‐lea.


114

CETATEJUDEŢUL BISTRIŢA NĂSĂUD 115

117


119


121


123


125



În comună există două „districte” vechi ale comunităţii rome. Cea mai veche este situată la marginea sud-‐estică a satului Petriş şi se numeşte „Pe Vale”, iar cealaltă este situată între Petriş şi Satu Nou, numindu-‐se popular „Ţigănie.” În plus, există un fenomen recent de integrare a comunităţii rome în proximitatea locuinţele de neromi, ca urmare a plecării saşilor şi ocupării de către romi a gospodăriilor rămase libere. Romii din comuna Cetate se autoidentifică drept „ţigani săseşti”. Vorbesc un dialect al limbii romani, dar îşi folosesc limba maternă mai mult în cadrul familiei. Cei mai bătrâni susţin că încă nu au uitat dialectul săseas.

A. S.: „Noi, [pronunţând acest cuvânt foarte apăsat], noi suntem ţigani săseşti.”

127


În mod tradiţional, romii au două baluri anuale, de Crăciun şi de Paşti, şi un bal mascat. Toate cele trei baluri au fost copiate după tradiţiile saşilor. Balurile se ţineau la căminul cultural şi la ele participau romii din toate localităţile din jur. „Participau”, fiindcă de câţiva ani aceste baluri nu se mai ţin. Ele au fost înlocuite astăzi cu chefuri ale tinerilor.

D. J.: „Mai bine a fost pe vremea lui Ceauşescu, decât cu golanii de astăzi. Tăţi îs mincinoşi. Şi una spun şi nu fac nimic din ceea ce spun. Femeile care o făcut patru şi cinci copii pe atunci, o căpătat patru sute de lei şi o putut să se descurce să nu ajungă să trăiască pe cont. Atunci n-‐o fost pe cont. O tăiat ajutorul, o tăiat drepturi la pensia aia de patru sute.”

129


131


CETATE133JUDEŢUL BISTRIŢA NĂSĂUD

BUZESCUJUDEŢUL TELEORMAN

Comuna Buzescu se află situată în centrul judeţului Teleorman, în câmpia Burnaşului de Nord, fiind un important nod care face legătura între Alexandria şi Bucureşti, precum şi cu celelalte localităţi din judeţ.Localizaţi de o parte şi de alta a drumului central către Alexandria, în cele peste 100 de palate, romii din Buzescu şi locuinţele lor au contribuit la recunoaşterea unicităţii satului, graţie arhitecturii sale. În raport cu ocupaţiile lor profesionale, romii din comună se diferenţiază astfel: romii fierari, numiţi „de vatră” sau „de sat” şi romii căldărari.

141


„Ponderea principală a ocupaţiei locuitorilor acestei aşezări a fost şi va rămâne agricultura, industria fiind aproape inexistentă.”

Soţia primului rom fierar din comuna, Ilie, se presupune ca s-‐a născut în anul 1860, anul înfiinţării comunei. Nu se ştie cu siguranţă dacă s-‐a născut în Buzescu, dar cert este că populaţia romă are rădăcinile în localitate încă de la înfiinţarea sa.

Vestită ca fiind comuna cu cele „100 de palate”, Buzescu din Alexandria, mai este cunoscută ca fiind Micul Beverly Hills din Teleormanului unde există câte un turnuleţ pentru a arăta statutul social. Multe dintre casele romilor sunt construite fără un proiect sau alte documente necesare ridicării unei astfel de construcţii. Acestea şochează prin opulenţa aparentă şi printr-‐un amestec de stiluri şi elemente din cele mai diverse: turnuleţe cu iz oriental, coloane pe alocuri greceşti sau maure. Acestea sunt doar câteva dintre amănuntele care individualizează aşa numitele „palate ţigăneşti”, case masive, derutante prin eclectism.

Principala sursă de venit este confecţionarea manuală a cazanelor de cupru.


Saloanele de oaspeţi – cu funcţie în primul rând reprezentativă – au canapele de piele, televizoare cu plasmă iar scările largi sunt pavate cu marmură adusă din Italia, mobilier scump făcut la comandă, iar barul este umplut cu băuturi fine. Aproape în fiecare cameră se află icoane de bronz şi argint.

Religia membrilor comunităţii rome este creştin-‐ortodoxă. Deşi sunt puţine persoanele care vin la slujbele religioase din timpul anului, ei respectă ritualurile religioase începând cu naşterea, botezul, terminând cu moartea.

143


În fiecare an, pe data de 8 septembrie (sărbătoare religioasă a Sfintei Fecioare Maria), romii merg la Sanulet, în Horezu, pentru a se ruga, a da de pomană şi mai apoi, pentru a se distra. Astfel în fiecare an ei merg într-‐o poiană unde îşi pun corturi, sacrifică porci şi organizează un festin.

„Cum se distrează? Există acolo o poiană, ca să zic aşa, un loc verde şi acolo îşi pun corturi, scot preparate, porci tăiaţi, sacrificaţi, toate băuturile scumpe. Vin mulţi de la Bucureşti, vin miniştri de la Bucureşti, vin parlamentari, oameni mari, foarte frumos!”

BUZESCU145JUDEŢUL TELEORMAN

149


153


155


157


159


PLOIEŞTIJUDEŢUL PRAHOVA

Municipiul Ploieşti, unul din oraşele mari ale României, reşedinţă a judeţului Prahova, este situat la 60 km nord de Bucureşti.


162

PLOIEŞTIJUDEŢUL PRAHOVA 163


164


166


168

Se spune că există un număr de aproape 20.000 de romi în Ploieşti. În realitate, însă, nu se poate estima un număr exact al lor din simplul motiv că există foarte mulţi care nu îşi recunosc etnia.

Deoarece vechile meserii au dispărut, oamenii s-‐au orientat către noi meserii, cum ar fi cele de f lorari sau comercianţi. Majoritatea ursarilor din Ploieşti sunt negustori. Cei cu o situaţie mai precară se ocupă cu comercializarea diferitelor mărfuri (mărunţişuri, baloane, îmbrăcăminte, jucării etc.) la diferite târguri prin ţară. Cele mai mari bâlciuri la care merg sunt în Giurgiu, Călăraşi Olteniţa. Ei păstrează această tradiţie de foarte mult timp.

Toţi ursarii din localitate au stat cândva în cel mai mare cartier de ursari din Ploieşti, cartierul Mimiu. Cartierul este împărţit în două, Cătun şi Mimiu. Aici a fost locul în care au copilărit şi părinţii mei. Tatăl meu a locuit în Cătun, era cătunean, iar mama a locuit în Mimiu, era mimiancă. În tot cartierul locuiau numai ursari, din spusele bunicii mele „samas toko rom amarendar” („eram numai romi de-‐ai noştri”). Bineînţeles, cu timpul, cei mai vrednici şi mai înstăriţi au început să plece din cartier, cumpărându-‐şi case prin diferite zone ale oraşului.


170

171


173


175


177


179


181


OŞORHEIJUDEŢUL BIHOR

Comuna Oşorhei este situată în vestul judeţului Bihor, la o distanţă de aproximativ 8 km de municipiul Oradea. Aici se poate vorbi, în mod cert, de o comunitate romă eterogenă. În afara coloniei trăiesc, pe un teritoriu mixt din punct de vedere etnic (români, maghiari, germani, slovaci), următoarele familii de romi: o familie extinsă de muzicanţi, o familie nucleară care se identifică ca fiind romi românizaţi şi trei familii extinse de gabori.


184

OŞORHEIJUDEŢUL BIHOR 185

187


Comunitatea de gabori din Oşorhei şi Fughiu nu este segregată teritorial, fapt ce denotă un status social şi economic diferit de ceilalţi romi. Pentru aceştia reprezintă o insultă să fie asemănaţi cu alte grupuri de romi din trei motive: limba pe care o vorbesc este „cea mai curată”, portul este diferit şi originea din Târgu Mureş le conferă identitate de grup. Mai mult, le este radical interzisă căsătoria cu alţi romi sau neromi. În mod tradiţional, ei se ocupau cu producerea de ceaune, însă astăzi ei confecţionează şi instalează burlane, fiind numiţi de majoritari „cetârnari”. O tendinţă mai nouă este negoţul cu oale de inox şi aparatură tehnică.

Meseria de tinichigiu nu este deloc uşoară. De regulă, în căutarea de lucru ei se deplasează pe un teritoriu extins (de câteva judeţe). Mai toţi au căzut de câteva ori de pe acoperiş, trăind experienţa morţii iminente. În urma acestor evenimente, s-‐au convertit la cultele neoprotestante şi practică cu stricteţe învăţăturile bisericilor la care au aderat. Modelul burlanelor este schimbat odată la 2-‐3 ani, altfel spus poziţia „valurilor” şi al cercurilor din colţul lucrării variază simţitor. Se poate spune că executarea burlanelor nu cere doar o îndemânare tehnică, ci este o producţie artizanală de mare valoare.

Statusul social al familiei era conferit în mod tradiţional de tahtai – pocală de argint sau argint placat cu aur, cu vechime considerabilă -‐ ce este deţinut de un membru masculin al familiei. El se transmite, prin moştenire, fiului celui mai vrednic, cu comportamentul cel mai adecvat.

189


191



192

OŞORHEIJUDEŢUL BIHOR 193

Colonia „de pe deal” sau aşa cum este numită de autorităţi „Şargadomb” se află pe marginea drumului judeţean ce leagă Oşorhei de Alparea. În actele oficiale, acest teren apare ca fiind teren extravilan, proprietate a Statului Român. Colonia s-‐a format în urmă cu 30 de ani, pe locul fostului cimitir de cai. Migrarea romilor de pe raza judeţului Bihor a coincis cu apariţia coloniei. Lingurarii din Cheriu sunt segregaţi teritorial de restul populaţiei, trăind pe o stradă limitrofă terenului agricol.

Corturarii din Chieriu trăiesc la marginea satului, pe aceeaşi stradă cu lingurarii. O mamă a cinci copii povesteşte că părinţii ei se ocupau cu creşterea de cai şi comerţ, cea dintâi îndeletnicire fiind păstrată şi de generaţia actuală. Averea unei familii se măsura în numărul de cai suri, frumuseţea corturilor şi, eventual, aur. Viaţa nomadă presupunea iernatul în corturi sau, în cazul mai fericit, în case închiriate. Dacă iarna îi prindea în corturi, se mânca „mămăligă îngheţată” – expresie ce denotă precaritatea economică a acelei generaţii. Corturarii de astăzi deţin în fiecare gospodărie cel mult un cal.

Cum nu posedă teren agricol, hrănirea cailor este problematică. Animalele sunt lăsate la păscut pe fâneţele localnicilor, fapt ce generează conflicte şi arestări succesive. Trebuie adăugat că astăzi, transportul cu căruţa devine din ce în ce mai mult o activitate nerentabilă.

La ora actuală, nu se mai pun restricţii la căsătorie cu membri din alt grup etnic, fiind permisă cununia între corturari, lingurari sau neromi. Cu toate că limba diferă, obiceiurile la rândul loc fiind diferite, sărăcia îi aduce pe corturari să-‐şi piardă orice identitate de grup. Penuria este faptul social cel mai pregnant întipărit la nivel comunitar.

OŞORHEI195JUDEŢUL BIHOR

SFÂNTU GHEORGHEJUDEŢUL COVASNA

În judeţul Covasna, în extremitatea vestică a oraşului Sfântu Gheorghe, se află cartierul Őrkő. Zona este locui-tă în majoritate de romi, mulţi dintre ei considerându-‐se însă maghiari, având o populaţie de 1100 – 1800 locu-itori. Denumirea Őrkő provine din poziţia geografică a cartierului, ce era în Evul Mediu un punct de pază, de strajă.


204

SFÂNTU GHEORGHEJUDEŢUL COVASNA 205


206


208


210


212

215


217


219


221


223


225



Primii romi care s-‐au stabilit în zonă, la începutul secolului al XIX-‐lea, aveau ocupaţii tradiţionale, cum ar fi fabricarea de cărămizi, căldărăritul, unii dintre ei fiind lăutari. În anii 1870, Császár Bálint, primarul oraşului, a permis romilor să se stabilească pe teritoriul actualului cartier Őrkő.

În momentul de faţă, în comunitatea romă din Őrkő există o stratificare socială, dată de situaţia financiară a locuitorilor, astfel că se poate vorbi despre trei subcategorii existente: „groapa”, zona cea mai săracă a comunităţii (ce reprezintă majoritatea), stratul de mijloc şi cei care sunt mai bogaţi decât celelalte două categorii.


228


230


232

Aproape fiecare persoană din comunitatea Őrkő care a avut un loc de muncă, în timpul regimului comunist, la una dintre fabricile din Sfântu Gheorghe, şi-‐a pierdut locul de muncă după 1989. Actualmente, pentru cei mai mulţi, sursele principale de venit sunt: alocaţiile pentru copii, ajutorul social, munca sezonieră şi munca „la negru”.

O parte a romilor din Őrkő desfăşoară activităţi de comerţ. Principalele bu-nuri comercializate sunt caii şi căruţe-le, iar pentru cei care practică activi-tăţi de comerţ în afara ţării (Ungaria, Serbia şi Austria) bunurile comerciali-zate înseamnă tot „ce se poate cumpăra ieftin şi vândut scump” (N.G.). Tot în ramura activităţii de comerţ intră şi recuperarea şi valorificarea deşeurilor de gunoi. Foarte puţini, doar câteva persoane, de obicei cei cu handicap, au ca sursă de venit cerşitul.


234


236


238


240

Comunitatea romă din Őrkő este una netradiţională atât sub aspectul limbii, în sensul că membrii comunităţii nu sunt vorbitori ai limbii romani, cât şi în sensul păstrării unei vestimentaţii tradiţionale. Comunitatea este formată din romi de vatră, care nu mai practică meserii tradiţionale.


„Dacă îţi cumperi calul doar să călăreşti, atunci îl pui la încercare; dacă nu-‐ţi convine, nu ţi-‐l iei. Dacă îţi cumperi să tragă greutăţi, atunci trebuie dresat iar vânzătorul trebuie să facă orice să fie calul bun de vândut, dacă trebuie îl şi bate”. După opinia lui N. G., cauzele principale ale acestor jocuri, pe lângă cele comerciale, sunt însă sărăcia mare şi o „nervozitate amestecată cu un pic de alcool”, rezultat direct al condiţiilor de viaţă.

N. G.: „Trasul cu cai este ca şi cursa de cai sau bătălia de cocoşi”

N. G.: „Bărbatul trebuie să dreseze calul, ca animalul să ştie cine este stăpânul lui, că dacă nu face aşa, calul devine nerecunoscător, dar dacă animalul se comportă frumos, trebuie recompensat şi lăudat. La fel este şi cu bărbatul şi femeia, singura diferenţă este că aici dresarea trebuie să fie reciprocă.”

N. G.: „Într-‐o familie femeia este tot timpul gâtul, iar bărbatul capul”


242

Altfel de imagini despre romi din România


244


246


248

VESEUŞJUDEŢUL ALBA

Veseuş este unul dintre cele cinci sate care alcătuiesc comuna Jidvei. Situat în partea de est a judeţului Alba, Jidveiul este cunoscut românilor de rând pentru podgoriile sale. Veseuşul a fost sat săsesc, la fel ca Jidvei şi Bălcaciu. Satul pare să fi fost împărţit geografic la un moment dat între patru etnii: saşi, unguri, români şi romi. Case de romi sunt acuma intercalate în toate celelalte teritorii etnice. Nu ştiu cât de strictă a fost această separaţie etnică şi când s-‐ar fi produs amestecarea. Câţiva etnici romi, cam de 70 de ani, îmi povesteau că au locuit cu părinţii înainte de a se căsători, printre români, chiar lângă biserica ortodoxă.


252

VESEUŞJUDEŢUL ALBA 253


254


256


258

261


263


Secretara Liceului Economic din Blaj: „Tu eşti chiar ţigancă?” TC: „Doamnă, doar nu minţim! Vreţi să vă vorbesc ţigăneşte?”

Planul Urbanistic General. Plan de Amenajare a Teritoriului -‐ Comuna Jidvei. 2005. p. 34: „Ponderea mare a populaţiei de etnie rromă în unele sate [ale comunei Jidvei] va genera probleme sociale specifice şi va necesita asistenţă şi programe de susţinere. Populaţia romă este caracterizată de un comportament demografic diferit de cel al populaţiei majoritare şi de grad mare de sărăcie.”

„Îs mulţi ţigani dar îs respectuoşi, domnişoară! Nu-‐s ţigani măgari să spurce, nu! Mai sunt printre ei, că nu e pădure fără uscături. – şi muncitori – N-‐avem treabă cu ei. Că doar ei văd că cu ţiganii au noroc. Ţiganii le lucră. Dacă n-‐ar fi ţiganii ce-‐ar fi de români? Ţiganii-‐s peste tot locu’, şi la sapă şi la orice, numai „haideţi mă”. Şi omu’ se duce că dacă-‐i dă 25 pe zi, 30, se bucură.”

265



„Aici dacă s-‐ar face drumu’, domnişoară. Şi trotuarele, domnişoară! Ca prin toate satele la noi ... de ce diferenţa asta între noi şi alţii? Noi nu suntem oameni? Că i-‐e silă de noi, ne cunoaştem ... de departe: Bă, ăla e veseuşean! Suntem plini de noroi pân-‐aici în ceafă. Suntem murdari.” Nu se pune la îndoială faptul că romii şi neromii ar putea face casă bună : „Sigur că ne-‐am bucura căci şi noi suntem civilizaţi, numai să vreie românul să se însoare cu ţigan. Îs tineri, se împerechează ei. Doar sunt şi romi la noi care nu poţi să faci diferenţa între ei şi copiii de români, care-‐s educaţi, familie cumsecade. Sunt! Sunt destule” căsătorii mixte.

„Dar nu faci diferenţă că-‐s ţigani. Că mai sunt şi negri între noi, mai sunt.”„Îs faini, nu zici că sunt ţigani”.

„Era o stradă ... şi noi aicea eram tot oameni din ăia de frunte eram pe strada asta. Şi ui’ aicea era joc, unde e stâlpu’ ăsta, era plopi, aveam umbră. Eeee! Venea ungurii la noi la joc, venea românii ... Un joc juca ungurii, un joc ţiganii, c-‐aşa ne zice, un joc românii. Eram ca fraţii. Că noi am fost altfel, ţigani de frunte, nu am fost legaţi de ăilalţi.”

VESEUŞ267JUDEŢUL ALBA

269


271



Relaţia cu munca reprezintă, cred, elementul recurent în fiecare interviu sau discuţie informală. Cum se vede în cazul corturarilor, succesul dobândit prin muncă poate şterge stigma asociată cu obârşia. Bătrâna G are pensie 213 lei de la CAP „că era tot fruntaşă”. Am întrebat-‐o dacă i-‐a pus poza la panou: „Nu, că mă citea acolo de bine, că-‐s fruntaşă, c-‐am lucrat bine, pe hotar cartofii, ce era ... duceam. Eram tot fruntea, tot fruntea eram. Ş-‐apoi am avut noroc c-‐am oţâr de pensie, atâta, mă mai descurc şi mai bine şi mai rău. Mi-‐a fost drag să lucru, dar acum nu mai pot că mă dor picioarele.”

Iar dacă nu se prea fac diferenţe între romi şi neromi, este după părerea unora dintre romi pentru că mulţi neromi sunt săraci, nu muncesc aşa de mult ca romii: „S-‐or măritat domnişoară românii cu ţiganii, ungurii cu ţiganii. La noi nu-‐i diferenţă între ţigani şi între români ca într-‐alte părţi. Poate românii îs mai săraci ca ţiganii. Că n-‐au ... lor nu le place la lucru, la coasă, ei nu umblă pe la coasă prin munţi, ei se înghesuie pe oţâr acolo pe 6000 un kil de lapte [râde].”

Copil rom: „Deci tot ce vreau este să am un viitor care să mă mulţumească pe mine, mai bun decât cel pe care l-‐au avut părinţii mei.” Copil rom: „Visul meu pentru un viitor mai bun este să termin şcoala şi să merg mai departe la o şcoală cu o meserie cât mai frumoasă.”

Când am întrebat-‐o pe M. – elevă la SAM de 16 ani care, în absenţa mamei plecate la lucru în Germania, poartă responsabilitatea celei mai mari gospodării rome din sat – „Cum e viaţa în Veseuş?”, mi-‐a răspuns fără să îmi dea răgazul să termin întrebarea: „Grea! Nu îmi place! Numai să mergi la sapă. Cu agricultura, aici numai aşa trăieşti, aici nu ai altcumva cum să trăieşti.”


Pentru volumul de faţă ne-‐au stat la dispoziţie descrierile de localităţi şi de comunităţi întreprinse în cadrul rapoartele de cercetare subsecvente:

COLTĂU: Iorga, Alexandru (2007). Raport de cercetare a comunităţii rome din localitatea Coltău, judeţul Maramureş.

BABADAG: Gătin, Constantin (2007). Ţiganii horahai din Babadag. Actori raţionali şi stat minimal.

SEBEŞ: Silian, Alina (2007). Raport de cercetare – Sebeş, judeţul Alba.CETATE: Işan, Ovidiu (2007). Ţiganii săseşti. Raport de cercetare a comunităţii rome

din comuna Cetate, judeţul Bistriţa.BUZESCU: Operations Research (2007). Raport asupra comunităţii rome – comuna

Buzescu, Teleorman.PLOIEŞTI: Gheorghe, Ramona (2007). Raport privind studiul referitor la populaţia de

etnie romă din localitatea Ploieşti.OŞORHEI: Pantea, Ana (2007). Identităţi fragmentate.SFÂNTU GHEORGHE: Kalamár, Gáspár Gábor (2007). Rromii din cartierul Őrkő. Sf. Gheorghe.

Judeţul Covasna.VESEUŞ: Silian, Alina (2007). Cercetarea de teren în satul Veseuş, comuna Jidvei,

judeţul Alba.

Cercetătorii care au realizat fotografiile, respectiv le-‐au cules din albume de familie şi din camere foto de unică folosinţă prin care membrii comunităţii s-‐au reprezentat pe sine sunt:

COLTĂU: Iorga, Alexandru BABADAG: Gătin, ConstantinSEBEŞ: Silian, Alina CETATE: Işan, Ovidiu BUZESCU: Operations Research PLOIEŞTI: Gheorghe, RamonaOŞORHEI: Pantea, Ana SFÂNTU GHEORGHE: Kalamár, Gáspár Gábor VESEUŞ: Silian, Alina

Fotografiile de la paginile 8-‐9 sunt realizate în Coltău (jud. Maramureş) de către fotograful Gy. Balázs Béla şi se află în arhiva Muzeului Maghiar de Fotografie din Kecskemét.

CU UN PAS MAI

APROAPE

La nivelul vieţii cotidiene, imaginea romilor fluctuează, adesea, între exclu-‐

dere radicală şi bunăvoinţă paternalistă. Trebuie să admitem că nici discursul

ştiinţelor sociale nu este totalmente lipsit de o ideologizare în acest sens, mai

ales atunci când se vorbeşte de „problema” romilor. Întrebarea firească care

apare atunci, ţine de reprezentarea noastră asupra lor şi de posibilitatea unui

altfel de discurs sau unei alte viziuni în ce-‐i priveşte. În paginile acestei cărţi

ne-‐am propus să arătăm, prin intermediul unor imagini, asemănări şi deosebiri

ale modalităţii în care romii se percep pe sine şi sunt percepuţi de către alţii.

Volumul are menirea de a aduce mai aproape cititorul de punctul de vedere

interior, cel dinlăuntru, de imaginile pe care comunităţile le consideră veridice,

corecte, reale despre ele însele, dar în acelaşi timp doreşte să dărâme stereo-‐

tipiile despre „ţigani”, ce sunt atât de pregnante la nivel de simţ comun. Este

responsabilitatea fiecăruia dintre noi ca această perspectivă a timpului nostru,

atât de frecventă, să dispară. Să facem un pas, să păşim mai aproape! Astfel,

vom observa că diferenţele sunt mărunte, distanţele sunt mai mici decât par

când le privim din exterior, de departe.

ALTFEL DE IMAGINI DESPRE

ROMI DIN ROMÂNIA

Download - Cu Un Pas Mai Aproape Altfel de imagini despre romi din România

Top Related