1
2
Cuprins
Cuvânt înainte / 3
Ştii cine te reprezintă? / 4
FASFR / 4
UNSR / 5
Proiecte SSFB / 6
Evenimente internaţionale / 20
Calendar activități SSFB (2013-2014) / 24
Evenimente internaţionale viitoare / 26
Noutăţi din lumea farmaceutică / 27
Ştiaţi că? / 31
Info + / 32
Hai să ne distrăm / 37
Aventurile lui Farmsy / 39
Echipa SSFB 2013-2014 / 40
3
Cuvânt înainte
Informaţia este acum la îndemâna tuturor, aşa că haideţi să profităm de acest privilegiu
şi să ne bucurăm de tot ce ne poate oferi viaţa de student!
Revista pharmaStudent îţi aduce în atenţie subiecte care cu siguranţă îţi vor trezi
interesul. Află noutăţi din lumea farmaciei, oportunităţile pe care le ai după terminarea
facultăţii, dar şi posibilităţi pentru studiile postuniversitare.
Nu trebuie să rămâi străin de organizaţiile studenţeşti FASFR şi UNSR care ne reprezintă
la nivel naţional sau de evenimentele organizate de acestea, la care desigur eşti invitat să
participi! Citeşte impresiile colegilor tăi care au luat parte la diferite proiecte şi evenimente
organizate la nivel naţional, dar şi internaţional, iar dacă vei fi convins de reuşita lor, găseşti în
paginile revistei informaţii despre evenimentele ce urmează!
Şi pentru că ştim că viaţa de student nu înseamnă numai studiu ci şi distracţie, găseşti
aici câteva sugestii despre cum şi unde îţi poţi petrece timpul liber.
pharmaStudent, o invitaţie la informaţie şi inspiraţie!
Mulţumesc,
Oana Felicia Popescu
Coordonator al Departamentului de Publicaţii SSFB |2013-2014
4
Ştii cine te reprezintă?
Reprezentarea studentului farmacist din Romania la nivel național
Federaţia Asociaţiilor Studenţilor Farmacişti din România | FASFR
Federaţia Asociaţiilor Studenţilor Farmacişti din România este o organizaţie nonguvernamentală ce are drept obiectiv principal susţinerea cooperării şi interacţiunii dintre studenţii farmacişti din 8 centre universitare din România, dar şi oferirea unor cadre în care aceştia să facă schimb de informaţii, cunoştinţe, să deprindă noi abilităţi şi să dezvolte capacităţi.
Pentru realizarea acestui scop federaţia apelează la muncă voluntară a 16 tineri, studenţi la facultăţile de farmacie din 7 centre universitare care se asigură ca la nivel naţional se desfășoare 2 evenimente în fiecare an: Gala FASFR, în primul semestru al anului universitar, respectiv Congresul Anual FASFR, în al doilea semestru al anului universitar. Programele acestor evenimente se derulează în concordanţă cu tematica aleasă de asociaţia locală care, în parteneriat cu echipa FASFR, organizează evenimentul. Astfel au loc prezentări, workshopuri, traininguri, concursul de « Comunicare cu pacientul », « Aptitudini clinice », şi nu în ultimul rând Adunarea Generală.
Obiectivul major FASFR este susținut de principalele activităţi ale acestuia, printre care:
Pe parcursul anului universitar au loc schimburi studenţeşti prin intermediul programului InterFarma, prilej care asigură vizitarea unui centru universitar pe perioada unei săptămâni.
Zilele Mondiale ale Sănătăţii Publice sunt transmise către cele 8 centre universitare, membre prin asociaţiile locale, o parte dintre ele desfăşurându-se sub formă de campanie publică la nivel local şi naţional.
Prin activitățile organizate în cadrul acestui departamentului de Educaţie şi Practică Farmaceutică se dorește promovarea educaţiei farmaceutice și a profesiei de farmacist în rândul populaţiei, pregătirea profesională a studenților farmaciști, precum și creșterea interesului pentru cercetarea științifică prin intermediul unor proiecte.
La nivel internaţional are loc programul Student Exchange Programme prin care studenţii români îşi realizează practica de vară pe teritoriul unei alte ţări.
Prin toate activităţile desfăşurate de către FASFR, se doreşte ca drepturile studentului farmacist să fie îndeplinite, să există o colaborare continuă între studenţi în vederea conturării unei viziuni cât mai ample asupra domeniului farmaceutic atât din punct de vedere personal, cât şi profesional.
Ioana Laura Bogdan
Vicepreședinte Externe FASFR|2013-2014
5
Ştii cine te reprezintă?
UNSR
Uniunea Națională a Studenților din România
(UNSR) este o federație studențească, apolitică și
nonguvernamentală, care are ca scop reprezentarea
intereselor sociale, educaționale, culturale și
economice ale studenților din România.
UNSR este vocea studenţilor din întreaga ţară,
aflându-se în contact direct cu Ministerului Educaţiei
şi Cercetării, Ministerul Tineretului şi Sportului şi
Direcţia pentru Sport şi Tineret.
Prin proiectele demarate, sunt urmărite:
facilitarea accesului la informaţii pentru studenţi,
susţinerea dezvoltării abilităţilor personale şi
profesionale ale fiecărui individ, promovarea
egalității de șanse la studii și programe educaționale,
evaluarea şi asigurarea calităţii învăţământului
universitar.
Astfel, Studenţiada, festivalul studenţesc cu o
tradiţie de peste 8 ani în România, asigură accesul
gratuit în cadrul unui set de acţiuni cultural-
educative, sociale şi sportive, pentru informarea şi
culturalizarea tinerilor.
O altă campanie cu tradiţie în cadrul
Federaţiei este “Sângele înseamnă viaţă” – o
săptămână în care studenţii pot dona sânge sau
celule stem, care vor ajuta mai departe vieţile
pacienţilor din spitalele din ţară.
Pentru a le asigura tinerilor informaţii
actualizate despre viaţa de student, a fost lansat în
octombrie 2013 Radio UNSR. Tot în acest an a
debutat şi “Campionatul Naţional de Fotbal UNSR”,
proiect care a adus în Bucureşti 16 echipe din toate
cele 14 centre universitare. Reprezentanţii
studenţilor au avut ocazia să joace alături
personalităţi ca Gheorghe Hagi şi domnul ministru
Mircea Costoiu.
Ceea ce nu trebuie să lipsească din viaţa
oricărui student este distracţia. Aşa că, UNSR
organizează petreceri şi activităţi recreative pentru
relaxarea acestora.
Reprezentând interesele tinerilor la cel mai
înalt nivel şi, totodată, asigurându-le acestora accesul
la informaţii, activităţi educaţionale şi
extracurriculare, UNSR este vocea fiecărui student
din România.
Mihaela-Corina Bălănescu
Vicepreşedinte Externe SSFB|2013-2014
6
Proiecte SSFB (2012-2013)
Zâmbeşte Romania!
(15 septembrie- 31 octombrie)
12 septembrie - ZIUA MONDIALĂ A SĂNĂTĂŢII ORALE
SSFB, partener al campaniei Zâmbeşte
România!, a participat la prima zi a campaniei, o campanie care promovează o igienă orală corespunzătoare şi care strânge fonduri în beneficiul organizaţiilor Salvaţi Copiii România, United Way România şi Salvaţi Dunărea şi Delta.
Platforma Europeană pentru o Igienă Orală
mai Bună urmăreşte o abordare europeană comună
pentru a facilita accesul la educaţie şi prevenţie în
vederea îmbunătăţirii sănătăţii orale. Misiunea
Platformei este de a promova importanţa sănătăţii
orale şi de a încuraja prevenirea bolilor cauzate de
lipsa igienei orale în Europa - proiect co-sponsorizat
de GSK Consumer Healthcare şi Wrigley Oral
Healthcare Program.
Cele 3 reguli de bază pentru un zâmbet sănătos:
1. Periază-ţi dinţii de două ori pe zi
2. Mergi la medicul dentist în mod regulat
3. Adoptă o dietă sănătoasă şi echilibrată
Sănătatea orală influenţează starea generală a corpului tău şi calitatea vieţii!
Educaţia se face la orice vârstă, iar farmacistul
are un rol foarte important, deoarece intră în contact
cu pacienţi de toate vârstele şi din medii sociale
diferite. Ca viitori farmacişti trebuie să punem
accentul pe consilierea pacientului, care ajunge în
farmacie cu probleme de igiena orală, confirmate de
o reţetă din partea medicului dentist pentru diferite
probleme. Îndrumarea spre produse de igienă orală şi
consilierea în folosirea acestora corespunzător sunt
necesare pacientului pentru o viaţă sănătoasă!
SSFB are ca ţel în această campanie
transmiterea din zâmbet în zâmbet a tuturor acestor
informaţii, care pot fi găsite uşor pe următoarele
adrese: www.oralhealthplatform.eu,
www.zambesteromania.ro.
Anca Mihaela Tudor
Presedinte SSFB |2013-2014
7
Proiecte SSFB (2012-2013)
Campania de recrutare Prin "Campaniile de recrutări", Societatea Studenţilor în Farmacie Bucureşti, îşi propune să atragă şi să invite studenţii să se implice în activităţi de voluntariat, cu scopul de a îi determina pe aceştia să devină activi şi implicaţi în programe, evenimente şi proiecte, din lumea farmaceutică şi nu numai, ce îi vor ajuta în dezvoltarea personală.
În cadrul SSFB-ului sunt desfăşurate două campanii de recrutare în fiecare an universitar, sub responsabilitatea Coordonatorului de Resurse Umane. Prima este cuprinsă între 1-31 octombrie, iar cea de-a doua, pe parcursul primei luni din al doilea semestru.
Considerăm foarte importantă ideea de a nu ne limita la a avea cât mai mulţi voluntari, ci de a îi avea pe cei potriviţi pentru activităţile derulate.
Odată cu fiecare campanie de recrutare, ne dorim să avem aproape oameni capabili, care prin prezență și muncă depusă să revigoreze societatea.
Din experienţa personală, pot afirma că entuziasmul, bunăvoinţa şi încrederea echipei implicate în recrutare sunt factori
esenţiali, ce în fiecare an conduc la succesul campaniilor de recrutare. Este important să credem în activităţile pe care le întreprindem şi în potenţialul voluntarilor de a se implica activ şi eficient în acestea, iar mesajul nostru va fi convingător şi încununat de succes! Experimentează şi altă latură a vieţii de student! Fii voluntar SSFB!
Balul Bobocilor
A fost organizat pe data de 8 noiembrie, dată ce a coincis cu sărbătorirea celor ce poartă numele de "Mihail şi Gavriil", în Club Player.
Tema balului a fost "Glow in the dark" şi a dat frâu liber imaginaţiei fiecăruia pentru a-şi adapta ţinuta în corelaţie cu aceasta.
Pe parcursul întregii nopţi, atmosfera a fost întreţinută de invitaţi speciali, tombole şi concursul "Miss şi Mister Boboc", ai cărui câştigători au fost Costea Daniel şi Gales Iuliana Paula.
MC-ul serii a fost Teo, de la Deko Cafe, iar Narcotic Sound şi Raluk au binedispus publicul prin melodiile ritmate şi show-ul creat.
Feedbackul a fost unul pozitiv, fiind o experienţă inedită atât pentru boboci, ce au cunoscut o altă latură a vieţii de student, cât şi pentru cei mari, toţi cei prezenţi profitând de o şansă în plus de a ieşi din cotidian.
Andreea Orzan
Coordonator Departament Resurse Umane SSFB|2013-2014
8
Proiecte SSFB (2012-2013)
InterFarma
Eşti curios să vezi cum îşi desfăşoară activitatea colegii tăi din ţară? Mergi cu InterFarma!
InterFarma este un program de schimburi studenţeşti pe plan național, realizat în colaborare cu alte centre universitare din ţară. Studenții experimentează pentru o săptămână viața de student din alt oraş, luând parte atât la cursurile şi lucrările practice din facultatea gazdă, cât şi la minimum trei zile de socializare organizate de asociaţia studenţească locală.
Centrele în care poţi pleca cu InterFarma sunt următoarele: Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Târgu-Mureş, Iaşi, Oradea, Chişinău.
Părerile participanţilor:
„Pe mine, această experiență m-a ajutat să îmi completez dezvoltarea ca viitor farmacist, să cunosc mentalitatea şi modul de abordare al colegilor mei de la Cluj-Napoca şi, bineînțeles, să vizitez acel oraș frumos.”
Antonia Caracaş, anul III
„Este minunat să vezi că astfel de proiecte
au loc şi că studenți ai Facultăților de Farmacie din toate centrele universitare ale ţării, sunt dispuși să cunoască ce este dincolo de zidurile facultăţii lor. În doar o săptămână, am avut ocazia să vad cum se desfășoară cursurile şi laboratoarele ardelenilor, mai mult decât atât, am avut șansa de a schimba impresii cu studenții clujeni. Nu am putut decât să mă bucur de experiența avută în spiritul ardelenesc şi să mă întorc cu dorința de a mai face încă o dată parte din acest program de mobilităţi studențești.”
Oana Popescu, anul III „InterFarma este ceva ce încadrez la
categoria merită încercat!”
Andrei Witek, anul III
Cristina Gabriela Stecoza
Coordonator Departament Schimburi Studenţeşti SSFB|2012-2013
9
Proiecte SSFB (2012-2013)
Campania “InfoDiabet”
Ziua Mondială a Diabetului are loc în fiecare
an în data de 14 noiembrie. Departamentul de Sănătate Publică din cadrul Societății Studenților în Farmacie București (SSFB) își propune cu ocazia acestui eveniment să ofere o mai bună informare studenților, a persoanelor care suferă de diabet și nu numai.
Diabetul zaharat este una dintre cele mai
răspândite boli cronice netransmisibile și cea mai frecventă boală endocrină. Se caracterizează prin tulburări ale întregului metabolism, în special ale metabolismului glucidelor şi prin complicaţii care
afectează ochii, rinichii, nervii şi vasele de sânge. În esenţă, diabetul zaharat este o boală în care organismul nu produce destulă insulină sau nu o foloseşte eficient. Prin frecvenţa sa, diabetul zaharat intră în categoria aşa-numitelor boli cronice ale civilizaţiei.
Statisticile centralizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că, în anul 2000, existau în România mai mult de un milion de diabetici şi se estimează că până în 2030 numărul lor se va dubla. Şi mai alarmant este că aproape o treime dintre pacienţii care suferă de diabet zaharat nu sunt conștienţi de existenţa bolii.
Pentru a trăi normal, singura regulă, verificată ştiinţific, este controlul glicemiei de către fiecare pacient sau persoană cu risc de a face diabet.
Lipsa de informare şi mai ales de avertizare a pacienţilor (îndeosebi cei care suferă de diabet zaharat de tip 2, nou-descoperiţi) privind importanţa controlului glicemiei poate să ducă la complicaţii, suferinţe şi cheltuieli foarte mari pentru îngrijirea medicală. Educaţia pacientului în diabet este esenţială pentru prevenirea acestora. În acest context, campania InfoDiabet este menită să ofere tinerilor informaţiile şi educaţia necesară pentru a conştientiza pericolele pe care le poate aduce această boală. Totodată, campania urmărește să aducă atât persoanelor care prezintă risc de boală, cât şi celorlalţi informaţiile necesare privind îngrijirea şi controlul acestei boli.
Alina Ionela Alan
Coordonator Departament Sănătate Publică|2013-2014
10
Proiecte SSFB (2012-2013)
AntiSIDA - 1 Decembrie
Campania AntiSIDA este menită să ofere
tinerilor informaţiile şi educaţia necesară pentru a
conştientiza pericolele pe care le poate aduce SIDA,
campanie în care fundiţele roşii (simbolul
internaţional) sunt nelipsite.
Anul trecut, cu ocazia Zilei Mondiale AntiSIDA, voluntarii SSFB au distribuit în rândul studenţilor prezervative şi materiale informative privind contracepţia şi bolile cu transmitere sexuală. Pentru al doilea an, a fost organizat un concurs de fotografii
care a avut ca temă “Fight AIDS, not people with AIDS”, iar 3 dintre fotografii au fost premiate conform numărului de like-uri primite pe pagina de Facebook.
Prescrie un zâmbet - decembrie
În preajma sărbătorilor de iarnă, voluntarii SSFB l-
au ajutat pe Moş Crăciun să împartă cadouri copiilor
mai puţin norocoşi din centrul de plasament
Pinocchio nr.1. Am fost aşteptaţi, lângă bradul
împodobit, de 60 de copii, care nu au avut
posibilitatea de a-şi petrece aceste sărbători alături
de o familie.
Teambuilding
Teambuilding-ul SSFB a avut loc la Buşteni între
14-16 decembrie, unde s-au întâlnit cei mai “vrednici”
voluntari SSFB care au discutat despre viitoarele
proiecte ce se vor desfăşura, dar şi îmbunătăţirile pe
care le putem aduce proiectelor “vechi”. Bineînțeles,
distracţia nu a lipsit, astfel am organizat diverse jocuri
care ne-au ajutat să ne cunoaştem.
11
Proiecte SSFB (2012-2013)
Paper Mania
Este un proiect nou în care voluntarii SSFB,
dar şi studenţii Facultății de Farmacie arată că le
pasă de mediul înconjurător. Această campanie a
fost inspirată de faptul că după sesiune cu siguranţă
toţi avem foooarte multă maculatură: notiţe,
cursuri, ciorne cărora nu le mai găsim folosul. Aşa
că NU le arunca! Vino cu ele la sediul SSFB, iar noi le
vom reda utilitatea. Arată că îţi pasă! Reciclează!
Petrecerea Halatelor Albe – mai
Deja transformată în tradiție, Petrecerea
Halatelor Albe se desfăşoară în fiecare an, la finalul
Sesiunii de Comunicări Științifice Studențești. După ce
au participat timp de două zile la prezentări ale
lucrărilor de cercetare și la concursurile care le-au pus
la încercare cunoştinţele acumulate în timpul studiilor,
tinerii farmaciști schimbă „sensul” halatului alb. Plini
de entuziasm și voie bună, studenții își îmbracă
uniforma reprezentativă pentru o noapte plină de
distracție alături de prieteni.
12
Proiecte SSFB (2012-2013)
Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice
Studenţeşti – ediţia a XIII-a
Sesiunea de Comunicări
Ştiinţifice Studenţeşti
este evenimentul
organizat în primăvara
fiecărui an, mai precis în
luna mai. Eveniment ce
are drept scop
stimularea cercetării
ştiinţifice studenţeşti şi
facilitarea colaborării
între studenţii farmacişti
şi între studenţi şi profesori, Sesiunea de Comunicări
Ştiinţifice Studenţeşti este un eveniment organizat de
SSFB, în colaborare cu Facultatea de Farmacie
Bucureşti. Scopul acestei manifestări este de a crea
un cadru propice aducerii la cunoştinţă întregului
mediu farmaceutic universitar, studenţesc şi
profesoral, a ultimelor studii efectuate de către
studenţi, în diferite ramuri ale farmaciei şi afirmării
studenţilor implicaţi în studiul ştiinţific.
Pe lângă concursul de susţinere a lucrărilor
ştiinţifice, structurat în 3 categorii: Lucrări
experimentale cu parte practică din domeniul
Ştiinţelor Farmaceutice Fundamentale, Lucrări
experimentale cu parte practică din domeniul
Ştiinţelor Farmaceutice de Specialitate şi Referate
ştiinţifice, evenimentul va cuprinde şi Concursurile de
„Comunicare cu Pacientul” şi „Aptitudini Clinice”.
Programul acestei manifestări studenţeşti a
cuprins un workshop de prezentare al noului concept
de Prescripţie electronică şi o prezentare din partea
BestJobs, care a dezvăluit posibile întrebări primite
într-un interviu de angajare.
Prezentările au fost susţinute în format
electronic, în faţa juriului şi a audienţei, în sala
Lăzărescu din incinta Facultăţii de Farmacie,
Bucureşti, iar rezumatele lucrărilor au fost însumate
într-o broşură, dată tuturor participanţilor în mapa
evenimentului.
Lucrările câştigătoare conform categoriilor
menţionate au fost:
1. Lucrări experimentale cu parte practică din
domeniul Ştiinţelor Farmaceutice Fundamentale:
Premiul I: Studiu privind toxicitatea speciilor
Anemone ranunculoides şi Anemone nemorosa –
Oana-Marina Pîrvu (I), Iulia Marina Potolea (I),
Mădălina Alexandra Rusînac (I), Cristiana Spînu (I)
Premiul II: Sinteza şi caracterizarea spectrală a unui
compus cu potenţială acţiune anestezic locală –
Elena Valentina Roşca (III)
Premiul III: Utilizarea unui software morfometric în
caracterizarea și identificarea specilor vegetale –
Theodor Trăuşan-Matu (I), Raluca Elena Trofin (I),
Horațiu Viziteu (I)
Menţiune: Lichide ionice. Lichide ionice chirale:
caracteristici, aplicaţii, sinteză – Irina Doicin (II),
Andrei Witek (II)
13
Proiecte SSFB (2012-2013)
DISCIPLINA BOTANICĂ FARMACEUTICĂ ŞI BIOLOGIE CELULARĂ
Determinarea citotoxicităţii unor extracte vegetale de Anemone nemorosa L. şi Anemone
ranunculoides L. (Ranunculaceae)
Autori: Oana-Marina Pîrvu (I), Iulia Marina Potolea
(I), Mădălina Alexandra Rusînac (I), Cristiana Spînu (I)
Coordonator ştiinţific: Asist. Univ. Dr. Octavian
Tudorel Olaru
Introducere:
Anemone ranunculoides L. şi Anemone
nemorosa L. fac parte din familia Ranunculaceae şi
sunt două specii erbacee, perene, frecvent întâlnite
în zona montană.
În această lucrare ne-am propus compararea
toxicităţii celor două specii.
Metodă:
În cadrul lucrării am realizat examenul
macroscopic (plante proaspete) şi microscopic. Am
evaluat toxicitatea prin determinarea letalităţii
induse de extracte asupra gasteropodelor şi
evaluarea genotoxicităţii acestora asupra celulei
vegetale prin testul Triticum. Prin cele două metode
am testat din fiecare extract câte 4 diluţii succesive
(2,00; 1,00; 0,50; 0,25 mg/mL) şi un martor (apă
distilată) timp de 24h.
Rezultate:
La ambele specii am observat: stomate de tip
anomocitic, peri tectori, grăuncioare de polen cu 3
pori germinativi (preparatele superficiale), colenchim
tabular şi angular, lipsa cilindrului central în rizom,
dispoziţia dezordonată a fasciculelor conducătoare,
structura heterogen-asimetrică în frunză (secţiune
transversală).
În urma testului Triticum s-au observat
modificări semnificative ale materialului nuclear în
special la concentraţii mari ale extractului obţinut din
rizomul speciilor A. ranunculoides L. şi A. nemorosa L.
Letalitatea gasteropodelor a fost maximă la
concentraţii mari, iar la concentraţii mici, în urma
ambelor metode am obţinut rezultate comparabile
cu martorul.
Concluzie:
Cele două specii se diferențiază prin prezenţa
cilindrului central în tulpina aeriană a speciei A.
nemorosa L. şi lipsa acestuia la A. ranunculoides L.
Ambele metode de determinare a toxicităţii
indică extractul obţinut din rizomul de A. nemorosa L.
ca fiind cel mai toxic.
2. Lucrări experimentale cu parte practică din
domeniul Ştiinţelor Farmaceutice de Specialitate:
Premiul I: Evaluarea acțiunii selegilinei, piracetamului
și a asocierii selegilină-piracetam la șobolani cu
deficit de memorie indus – Horea Gurgu (V)
Premiul II: Optimizarea expresiei genei umane wdr1
în sistem procariot în scopul obținerii de proteină
solubilă – Ioana Iancu (IV)
Premiul III: Screening farmacologic privind influenţa
glutamatului monosodic asupra formării reflexului
condiţionat la şobolan – Mara Ioana Lefter (V)
Menţiune: Quercetina şi curcumina - efect protector
asupra celulelor limfoblastice de tip Jurkat supuse
condiţiilor de stres oxidativ generate prin surplus de
glucoză – Liviu Florea (IV)
14
Proiecte SSFB (2012-2013)
DISCIPLINA FARMACOLOGIE ŞI FARMACIE CLINICĂ
Evaluarea acțiunii selegilinei, piracetamului și a asocierii selegilină-piracetam la șobolani cu
deficit de memorie indus
Autor: Gurgu Horea (V)
Coordonator ştiinţific: Șef de Lucrări Dr. Cornel
Chiriță
Introducere:
Demența Alzheimer este una dintre cele mai
dinamice afecțiuni ale secolului, preconizându-se că
numărul de bolnavi se va dubla în următorii 20 de
ani. De aceea este absolut necesară căutarea de
resurse terapeutice eficiente și accesibile. Selegilina,
inhibitor al MAO-B și piracetamul, medicament
nootrop, au efecte pozitive asupra memoriei și a
capacității de învățare.
Metode:
Am evaluat efectul selegilinei, piracetamului
și a asocierii lor asupra capacității de învățare, la
șobolani cu deficit de memorie indus prin
administrare de scopolamină. Determinările mnezice
s-au efectuat utilizând testul labirintului acvatic
Morris.
Rezultate:
Cele două medicamente au stimulat
capacitatea de învățare a șobolanilor cu deficit de
memorie scopolamino-indus. Astfel, în cazul
selegilinei efectele cresc pe măsura administrării, de
la 19,7% în prima zi până la 62,6% după 5 zile de
administrare. Efectele benefice ale piracetamului se
manifestă mai ales după 4 și 5 administrări zilnice,
fiind de 57,2%, respectiv 53,7%. Asocierea celor două
substanțe nu s-a soldat cu un sinergism în ceea ce
privește capacitatea de învățare. S-a înregistrat în
schimb o creștere marcată a vitezei de înot, care a
dus la o capacitate de explorare mai redusă decât în
cazul substanțelor administrate separat.
Concluzii:
Studiul a demonstrat efectele benefice asupra
memoriei și capacității de învățare ale celor două
substanțe cercetate, administrate separat. Există
posibilitatea utilizării acestor medicamente, în doze
adecvate, în tratamentul demenței Alzheimer. În
ceea ce privește asocierea selegilină-piracetam,
cercetările trebuie extinse la alte niveluri de doze, cu
scopul de a limita creșterea vitezei de înot și de a
favoriza capacitatea de explorare a șobolanilor.
3. Referate ştiinţifice:
Premiul I: Ciuperci comestibile cu potenţial terapeutic
– Alexandra-Elena Sărariu (III)
Premiul II: Metode HPLC pentru determinarea
alprazolamului – Anda Elena Andreianu (II)
Premiul III: Farmacia militară în al doilea Război
Balcanic – Cristina Enculescu (V)
Menţiune: RAW FOOD – hrană pentru vegetarieni şi
nu numai – Corina Ştefania Matei (I), Ioana Dora
Mocanu (I),
Iana Neaga (I)
15
Proiecte SSFB (2012-2013)
DISCIPLINA FARMACOGNOZIE
Ciuperci comestibile cu potenţial terapeutic
Autor: Alexandra-Elena Sărariu (III)
Coordonator științific: Conf. Dr. Lidia Popescu,
Conf. Dr. Cerasela Gîrd
Introducere:
În această lucrare ne-am propus evidențierea
potențialului terapeutic al celor mai cunoscute
ciuperci comestibile din România, pe baza datelor
oferite de literatura de specialitate.
Rezultate:
Principalele indicații ale macromicetelor
analizate sunt:
- hipercolesterolemii (din speciile de Pleurotus a fost
izolat lovastatin, un inhibitor de HMG-CoA
reductază);
- hiperglicemii (Agaricus bisporus și Agaricus
campestris prin lectine, poliholozide, arginină);
- unele forme de neoplasm (cele mai folosite sunt
extractele de Ganoderma lucidum, dar efectul
antitumoral pe anumite linii celulare experimentale a
fost demonstrat pentru numeroase macromicete, de
multe ori fiind asociat cu proprietățile
imunomodulatoare ale acestora);
- unele infecții (extracte de Lactarius deliciossus,
Amanita caesarea);
- sursă de ergosterol (Cantharellus cibarus, dar și alte
ciuperci);
- sursă de oligoelemente (Seleniu în Boletus edulis,
Macrolepiota procera, Magneziu în Russula vesca,
Zinc în Tuber aestivum);
- sursă de proteine (toate ciupercile sunt recunoscute
pentru aportul proteic);
- cure de slăbire (aport caloric redus);
- cosmetică (tradițional, extracte apoase din
Cantharellus cibarus, unele specii de Tuber) etc.
Concluzii:
Ciupercile comestibile analizate prezintă atât
valoare nutritivă, cât și interesante proprietăți
terapeutice.
Concursul de „Comunicare cu Pacientul” a
avut cazuri interesante şi amuzate, dar Baubec Leila-
Ioana - farmacist şi Vîrban Dana - pacient au făcut
faţă provocării.
„Aptitudini Clinice”, concursul de Farmacie
Clinică dedicat studenţilor din anii IV şi V, are ca
reguli de participare identificarea problemelor
medicale, întocmirea unei liste cu problemele puse
de terapia medicamentoasă, construirea unui plan de
asistenţă farmaceutică. Echipei i se cere să identifice
informaţiile necesare luării unor decizii terapeutice,
să evalueze regimul de administrare al terapiei
curente şi să construiască o listă a problemelor şi
riscurilor terapiei, iar studentele câştigătoare au fost
Carmen Sultan şi Irina Tabacu (anul V).
Anca Mihaela Tudor
Preşedinte SSFB|2013-2014
16
Proiecte SSFB (2012-2013)
Training-uri Torrent Pharmaceuticals
Activităţile extracurriculare sunt foarte
importante în formarea unui adevărat profesionist,
iar metoda cea mai rapidă de a obţine un rezultat
favorabil sunt training-urile susţinute de firme de
specialitate (dezvoltare profesională) sau cu caracter
general (dezvoltare personală). Printre partenerii
SSFB se numără Leaders Education, Colegiul
Farmaciştilor din România sau Torrent
Pharmaceuticals, aceştia din urmă susţinând două
training-uri în cadrul Facultăţii de Farmacie Bucureşti.
În cel dintâi training am aflat cine este de fapt
Torrent Pharmaceuticals şi cu ce produse s-au lansat
aceştia pe piaţa farmaceutică din România. Apoi
având în vedere faptul că OMS (Organizaţia Mondială
a Sănătăţii) a ales ca temă pentru Ziua Mondială a
Sănătăţii (7 aprilie 2013) hipertensiunea arterială,
sloganul acestei zile fiind “Verifică-ţi tensiunea
arterială! Elimină riscul de infarct miocardic şi de
accident vascular cerebral!”, voluntarii SSFB au
măsurat tensiunea arterială şi le-au oferit sfaturi
tuturor celor prezenţi în ziua respectivă în facultate.
De asemenea, studenţii au putut participa la
prezentarea interactivă susţinută de către Torrent
Pharmaceuticals, prilej cu care au aflat mult mai
multe despre hipertensiunea arterială, medicaţia
specifică, dar şi complicaţii. La sfârşitul prezentării,
studenţii au primit o diplomă de participare.
Valentina Niţu
Coordonator Departament Publicaţii|2012-2013
17
Proiecte SSFB (2012-2013)
Student Exchange Programme (SEP)
Student Exchange Programme este un program IPSF (International Pharmaceutical Students’ Federation - Federația Internațională a Studenților Farmaciști) de mobilitate studenţească, implementat şi în Romania, prin intermediul FASFR (Federaţia Asociaţiilor Studenţilor Farmacişti din România).
El oferă studenţilor din toată lumea, o experienţă educaţională şi culturală unică, plus şansa
de a cunoaşte ce implică domeniul farmaceutic într-o altă ţară. Practic, programul îţi oferă atât posibilitatea de a-ţi face stagiul obligatoriu de practică de vară într-o altă ţară, cât şi oportunitatea de a vizita locuri noi, de a cunoaşte şi de a face schimb de experienţă cu studenţi străini şi de a cunoaşte o cu totul altă cultură.
Pentru mai multe informaţii puteţi accesa http://sep.ipsf.org.
Părerile studenţilor: „SEP într-un cuvânt? Nu se poate. Pentru că
SEP a însemnat pentru mine prea multe pentru a-mi ajunge o carte să exprim în cuvinte experiența. De la farmacie de circuit deschis la cea clinică, de la preparare la consiliere, de la parametri biochimici la legislație. Încadrați totul în peisajul incredibil al Cehiei, pe malului Vltavei, alături de studenți farmaciști din toate colţurile lumii (inclusiv Japonia şi SUA), degustând bunătățile culinare şi berea cehă. Este imposibil să uiți chiar şi un minut din experiența SEP. Nu mă credeți? Încercați la vară!”
Monica Luca, anul V
"SEP-ul a fost probabil, pentru mine, cea mai
internațională experiență a studenției. Ajungi să-ţi dai seama că nu contează de unde vii, Europa, Asia sau America de Sud, ci limbajul pe care-l folosești. Studenții la farma şi farmaciștii, de oriunde ar fi, au un numitor comun care-i unește în mod inevitabil, limbajul științific. Recomand pentru oricine are ocazia să plece cu acest program, să profite de fiecare moment la maxim."
Horea Gurgu, absolvent
Cristina Gabriela Stecoza
Local Exchange Officer| 2012-2013
18
Proiecte SSFB (2012-2013)
SSFB Summer School 2013
Care este secretul unei şcoli de vară
fantastice? O mână de studenţi dornici de distracţie,
nişte organizatori atenţi până la cele mai mici detalii
şi o temă de discuţie în vogă, gata mereu să scoată la
iveală argumente care de care mai interesante.
Această reţetă a primit numele “SSFB – Summer
School” şi s-a copt la foc mic în Eforie Nord, între 26-
30 iulie 2013.
Ediţia de anul acesta a adunat studenţi de la
cele mai mari centre universitare farmaceutice atât
din ţară cât şi de peste hotare. Studenţi din
Timişoara, Cluj, Bucureşti, Turcia şi-au unit forţele
pentru a crea împreună o atmosferă de neuitat şi o
dorinţă de a reveni cât mai curând înapoi. Cel mai
mare imbold l-am primit de la însăşi tema aleasă spre
dezbatere în ediţia din acest an: “Drug Safety” sau,
aşa cum e cunoscută la noi în ţară,
“Farmacovigilenţa”. Este evident cum o astfel de
temă a determinat dezbateri lungi, susţinute
exemplar de către cadre didactice ale Facultăţii de
Farmacie din cadrul Universităţii de Medicina şi
Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, de către
reprezentaţi ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului
şi ai marilor companii farmaceutice din Romania:
Actavis, Teva, Labormed Alvogen, Polipharma.
S-a discutat despre importanţa evaluării
efectelor adverse ale medicamentelor, de la cele
comune până la cele cu importanţă vitală şi despre
rolul farmaciştilor şi al medicilor în încurajarea
raportării unor astfel de efecte de către pacienţi. Mai
mult, s-au oferit şi exemple de medicamente scoase
de pe piaţă din cauza confirmărilor unor efecte
adverse cu un risc crescut, fapt ce nu a făcut decât să
întărească importanţa existenţei unor astfel de
departamente de farmacovigilenţă în cadrul
companiilor farmaceutice. Entuziasmul studenţilor a
venit imediat, mulţi dintre ei luând în considerare şi
posibilitatea de a lucra, în viitor, într-un departament
de farmacovigilenţă.
Cum şcoala
de vară înseamnă o
continuă învăţare şi
descoperire a
talentelor fiecăruia
dintre participanţi,
nu au putut lipsi
workshop-urile
despre comunicare,
creativitate sau
fotografie, şi diferite
jocuri care au pus în
practică cele
învăţate în timpul lor. Şi pentru ca totul să iasă ca o
adevărată vacanţă studenţească, organizatorii au
piperat prelegerile cu tombole, jocuri şi în final cu
petreceri de pomină. Distracţia a fost “în deplasare”
când pe malul marii, când la piscină, când printre
piraţi strategic deghizaţi şi, în final, totul a fost
încununat cu eleganţă la seara de gală.
Buna-dispoziţie a fost la ea acasă în cele 4 zile
de activităţi, iar concluzia s-a dovedit a fi una unanim
împărtăşită de toţi participanţii: “Deja s-a terminat?
A fost extraordinar!” Aşadar, ne rămâne doar să
urmărim cu sufletul la gură următoarele evenimente
sub egida SSFB care, sunt convinsă că ne vor întrece
toate aşteptările!
Irina Maria Chiriac, anul III
19
Proiecte SSFB (2012-2013)
Biblioteca Societății Studenților în Farmacie
București
Anul 2012-2013 a fost marcat de lansarea unui
nou proiect, și anume înființarea bibliotecii SSFB, scopul acestuia fiind creșterea și facilitarea accesului studenților la lectură.
Necesitatea înființării unei biblioteci vine ca urmare a faptului că numeroase societăți și organizații beneficiază de această facilitate.
Situată în sediul SSFB, biblioteca oferă studenților posibilitatea de a împrumuta: reviste, broșuri, cărți de specialitate, cursuri, dicționare, cărți de beletristică etc. Fondul documentar cuprinde atât cărțile existente anterior în sediu, cât și donații ale studenților. Au fost înregistrate peste 60 de cărți, dintre care aproximativ 10 sunt cărți de beletristică. Un catalog cuprinzând lista acestor cărți poate fi accesibil oricărui student la solicitarea acestuia.
Încă de la început proiectul s-a bucurat de o largă apreciere în rândul tinerilor viitori farmaciști. La doar câteva luni de la înființare, au fost înregistrate 20-30 de împrumuturi. Cele mai căutate cărți au fost cele de beletristică, studenții demonstrând că pe lângă miile de pagini de chimie, farmacologie și tehnică farmaceutică, pot savura și o altfel de lectură. Vă prezentăm câteva titluri interesante: Calea cea lungă – Sebastian Barry, Goana după cumpărături la New York – Sophie Kinsella, La cumpărături în rochie de mireasă – Sophie Kinsella, Mă dau în vânt după cumpărături – Sophie Kinsella, Narcis Gură-de-Aur – Hermann Hesse, Taras Bulba, Mantaua, Nasul, Vii – Nikolai Vasilievici Gogol, Vreau să fiu V.I.P. – Lauren Weisberger, Gluma – Milan Kundera.
De asemenea, broșurile Sesiunilor de Comunicări Științifice Studențești vă pot fi de folos în cazul în care aveți și voi de susținut o prezentare.
Doriți să citiți o carte interesantă în pauza dintre cursuri? Vreți să savurați o lectură interesantă acasă? Vă așteptăm în sediul SSFB! Dar, nu uitați, condiția pentru a putea împrumuta este de a fi membru SSFB. Împrumutul se va face numai după completarea fișei de împrumut, iar restituirea cărților se face în maxim o lună de zile, prelungirea termenului realizându-se cu acordul secretarului. Acesta este responsabil de îngrijirea bibliotecii și de informarea cititorilor asupra regulamentului existent.
Accesul în sediu se poate face la orice oră cu condiția ca cel puțin un membru al comitetului executiv să fie prezent pentru a vă putea oferi cartea dorită.
Studenții se pot bucura astfel de o altă experiență din timpul facultății. De asemenea, vă invităm să faceți donații pentru ca biblioteca să își extindă serviciul. În acest fel puteți oferi ceva și viitoarelor generații.
Vă așteptăm în sediu și vă dorim o lectură plăcută!
Laura Nicolae
Secretar SSFB |2012-2013
20
Evenimente internaţionale (2012-2013)
EPSA Annual Reception - Bruxelles, Belgia
Avem cu adevărat acces la medicamente?
21 Februarie, Parlamentul European: 100 studenţi
farmacişti, 6 invitaţi reprezentativi pentru domeniul
farmaceutic, o singură temă: „Accesul la medicamente”.
Despre ce este vorba? Bruxelles-ul a fost anul
acesta gazda unei dezbateri publice în Parlamentul
European, eveniment care a adunat studenţi farmacişti
din ţări membre ale Uniunii Europene şi nu numai.
Asociaţia organizatoare, EPSA (European Pharmaceutical
Students’ Association), a oferit studenţilor şansa
deosebită de dialoga direct cu persoane ce ne reprezintă
în faţa instituţiilor europene, atât pe noi, viitori farmacişti,
cât şi pe noi, cetăţeni europeni.
Scopul dezbaterii a fost evaluarea accesibilităţii la
medicamente şi identificarea cauzelor, dar şi a
potenţialelor soluţii la situaţia actuală. Dar cel mai
important, participarea activă a studenţilor farmacişti în
procesul de decizie la nivel european a fost încurajată pe
toata durata evenimentului. Prin urmare, după prelegerile
invitaţilor, studenţii au beneficiat de o oră pentru a adresa
întrebări invitaţilor, pentru a descoperi cât mai multe
puncte de vedere, pentru a-şi exprima aşteptările şi a
investiga modalităţi de colaborare cu organizaţiile ce le
reprezintă interesele.
Atenţia a fost îndreptată încă din primul moment
asupra pacientului şi drepturilor sale, perspectiva acestuia
fiind prezentată de European Patients’ Forum. S-a
accentuat în multiple rânduri efectul bolilor cronice
asupra populaţiei, bolnavul cronic fiind dependent de
medicaţie şi având nevoie de un acces cât mai facil la
aceasta. Complianţa scăzută a pacienţilor faţă de
tratamentul medicamentos a fost identificată drept
problema principală a societăţii actuale ce poate fi
adresată prin servicii farmaceutice de înaltă calitate,
centrate pe pacient. Diferitele exemple de sisteme de
compensare a medicamentelor au dovedit importanţă
participării pacienţilor în dezvoltarea şi evaluarea
strategiilor de compensare, pentru a asigura accesul
optim la medicamente.
Entuziasmul viitorilor farmacişti a fost evident în
momentul dezbaterii când studenţii, de pregătiri şi
înclinaţii diferite, s-au implicat activ în dialog, au cerut
lămuriri suplimentare, au discutat cazuri particulare şi au
expus punctul de vedere al noii generaţii. Interesul a fost
centrat atât pe procesul de investiţie în inovaţie şi
cercetare ştiinţifică, cât şi pe procesul de fixare a
preţurilor medicamentelor sau problema tratamentelor
pentru boli rare. Tinerii au avut ocazia de a interacţiona
direct cu invitaţii şi de a afla detalii suplimentare despre
activitatea lor în cadrul organizaţiilor şi instituţiilor
europene.
Lipsa anumitor medicamente din farmacii, timpul
îndelungat de procurare a medicamentelor mai puţin
uzuale, preţul ridicat sunt doar câteva dintre problemele
identificate de fiecare dintre noi pe piaţa farmaceutică
actuală. O colaborare mai eficientă între producători,
distribuitori, farmacişti şi pacienţi este singura posibilitate
de a adresa deficienţele domeniului farmaceutic actual.
De asemenea, pregătirea continuă şi adaptată la
progresele recente va asigura profesionalismul nostru,
viitorilor farmacişti.
Monica Luca
EPSA Public Health & Social Services Coordinator|2012-2013
21
Evenimente internaţionale (2012-2013)
Congresul Anual EPSA – Catania, Sicilia
În primăvara acestui an, Catania, unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Siciliei, s-a umplut de spiritul
EPSA cu ocazia Congresului Anual, care a adus împreună peste 400 de participanți din toată Europa.
Una dintre cele mai frumoase săptămâni ale vieții mele! Nu pot uita această săptămână plină de oboseală, dar și de noi experiențe!
Atâtea amintiri într-un timp atât de scurt! Am muncit din greu, ne-am dezvoltat și ne-am perfecționat pe noi înșine. Ați fost toți (participanții) o inspirație pentru mine și am învățat foarte multe cu ajutorul discuțiilor provocatoare pe care le-am avut!
Nu există un congres perfect, dar există amintiri perfecte. M-am întors acasă plină de acestea!
Pentru mine acest congres a fost o aventură minunată și mă bucur că am trăit-o alături de niște oameni extraordinari! Am simțit cu adevărat spiritul EPSA!
Mulțumesc EPSA pentru o săptămână plină de energie pozitivă, petreceri minunate și munca extraordinară pe care o faceți pentru viitorul nostru!
Mii de mulțumiri RC-ului pentru munca grea pe care au depus-o și congresul minunat pe care l-au organizat. Ați făcut ca primul meu congres să fie de neuitat și m-am bucurat de o zi de naștere perfectă! Îmi este dor de voi toți!
După un somn demult așteptat, mă pot uita înapoi la săptămâna care a trecut. Toate amintirile, toată fericirea și tristețea, dar mai ales oamenii pe care i-am întâlnit mi-au amintit: EPSA te face să te simți ca acasă! Sunt sigur că ne vom revedea cândva, undeva prin Europa!
Raluca Radu
Liaison Secretary EPSA|2013-2014
Threen – Turcia Antibiotics are not candies
"Antibioticele nu sunt bomboane" a fost un
proiect ce s-a desfăşurat în perioada 15-22 octombrie 2012 în Ankara între Turcia, Polonia şi Romania. Echipa României a fost formată din 8 membri, dornici de informare şi schimbare în ceea ce priveşte tema aleasă, atât ca şi consumatori de antibiotice, cât şi ca viitori farmacişti. Pe parcursul întregii săptămâni s-au ţinut prelegeri despre utilizarea şi recomandarea responsabilă a antibioticelor, despre bacteriile rezistente la acestea,
dar s-au făcut şi comparaţii pe baza studiilor despre piaţa antibioticelor în cele trei ţări participante. Farmacistul este primul consilier al comunităţii, din domeniul sănătăţii, aşadar ar trebui să le aducă la cunoştinţă pacienţilor, răul pe care îl pot face utilizarea excesivă şi abuzul de antibiotice. Rolul nostru, ca participanţi la proiect, este de a împărtăşi cunoştinţele acumulate cu cei din jur, pentru a duce la reducerea consumului mult prea mare de antibiotice. Acest Threen a fost şi o excelentă modalitate de a cunoaşte culturi noi, de a forma prietenii şi mai ales, de a ne dezvolta atât în plan ştiinţific, dar şi social.
Andreea Orzan
Coordonator Departament Resurse Umane|2013-2014
22
Evenimente internaţionale (2012-2013)
Summer University - Zadar, Croaţia (2013)
„Bringing pharmacy, knowledge and students
together”. Acesta este moto-ul EPSA (European
Pharmaceutical Students’ Association) şi trebuie să
recunosc, nu puteau alege cuvinte care să îi
reprezinte mai bine. Datorită lor studenţi din toate
colţurile Europei sunt aduşi la un loc, alături de
informaţii utile din domeniul farmaceutic, menite să
ne îmbunătăţească cunoştinţele şi să ne deschidă
orizontul!
Pe parcursul săptămânii petrecute în Croaţia
în cadrul evenimentului organizat de EPSA, Summer
University, am avut ocazia să iau contact cu peste
200 de studenţi ai Facultăţilor de Farmacie din
numeroase centre universitare, din întreaga Europă.
Spania, Portugalia, Franţa, Norvegia, Suedia sau
Turcia sunt doar câteva exemple de ţări care au
participat la acest eveniment. Este un sentiment
minunat ce te cuprinde atunci când întâlneşti atât de
mulţi studenţi care îţi împărtăşesc pasiunea cu atât
mai mult cu cât realizezi distanţele geografice care ne
de despart.
Programul educaţional ne-a oferit
posibilitatea de a participa la workshop-uri susţinute
de specialişti din domeniul farmaceutic: Arijana
Mestrovic şi Mike Rouse pe tema „Patient
counselling”, dar şi la training-uri susţinute de
traineri EPSA, o parte dintre ei încă studenţi ai
Facultăţii de Farmacie, pe diverse teme precum:
„creativity”, „networking” sau „time management”. A
fost de asemenea organizată, o campanie de
sănătate publică, noi putând astfel să informăm
turiştii de pe malul mării despre riscul cancerului de
piele. În sprijinul campaniei au fost oferite broşuri şi
mostre de loţiuni cu factor de protecţie UV ridicat,
din partea sponsorilor evenimentului.
Farmacia nu a fost singurul subiect abordat,
am putut afla de la colegii de peste hotare despre
cultura, obiceiurile, mâncarea şi băutura lor. EPSA a
prevăzut şi aspectul cultural venind cu ideea serii
internaţionale ce are loc la fiecare eveniment
organizat. Aici participanţii decorează standuri cu fel
de fel de obiecte aduse din ţările în care îşi
desfăşoară activitatea academică şi servesc gustări
sau băuturi tuturor celor interesaţi de preferinţele lor
culinare.
Petrecerile tematice din fiecare seară au jucat
de asemenea un rol foarte important, socializarea
fiind de data aceasta cuvântul cheie!
Dar pe lângă socializare, educaţie şi cultură,
EPSA, ne-a oferit o locaţie superbă la malul mării
Adriatice, de care ne-am putut bucura pe întreaga
durată a evenimentului.
A fost desigur o experienţă de neuitat şi nu
pot decât să îmi doresc să mai iau parte la acest gen
de evenimente şi în viitor!
Oana Felicia Popescu
Coordonator Departament Publicații|2013-2014
23
Evenimente internaţionale (2012-2013)
Congresul Mondial al Studenţilor Farmacişti
„Acceptă provocările pentru a putea simţi bucuria victoriei.”
De departe una dintre provocările pe care
fiecare student farmacist ar trebui să şi-o asume, o
reprezintă întâlnirea cu studenţii din alte centre
universitare sau chiar din alte ţări ale lumii. Federaţia
Internaţională a Studenţilor Farmacişti organizează în
fiecare an un Congres Mondial destinat studenţilor
farmacişti din 84 de ţări ale lumii. Vara aceasta, preţ
de 10 zile, între 30 iulie şi 9 august s-a desfăşurat în
Utrecht, Olanda. Tema generală „Global Healthcare
for Individual Paţient” a fost susţinută de către
fiecare discuţie, simpozion, training şi workshop.
Deschiderea evenimentului s-a realizat într-un
cadru elegant, încărcat de emoţiile care au creat o
atmosferă spectaculoasă. Locul ales a fost Dom
Church, iar printre cei care au avut onoarea de a
susţine un discurs s-au numărat: Radek Mitura
(Preşedinte IPSF), Thomas Kempen (Preşedintele
Congresului), Denise van Vessem (Preşedintele
asociaţiei naţionale a studenţilor farmacişti
K.N.P.S.V), Aleid Wolfsen (Primarul oraşului Utrecht),
dar şi profesori de la facultatea de farmacie din
Utrecht. Atmosfera a fost marcată de linia melodică
propusă de pianistul Xavier Boot, dar şi de
decernarea steagurilor delegaţiei fiecărei ţări
prezente.
Prima zi a congresului a început cu workshop-
ul ”Discover IPSF”, la care au participat toţi cei 7
membri care formau delegaţia FASFR, şi s-a continuat
cu ”IPSF în Your Corner” unde studenţii au fost
împărţiţi în funcţie de zona din care proveneau.
Următoarele două zile au inclus sesiunile de
simpozioane ”Personalised Medicine” şi ”Developing
Pharmaceutical Care through Collaborative Practice”
ce pot fi urmărite în momentul de faţă pe site-ul
www.farmaactueel.nl.
Evenimentul s-a constituit pe de o parte din
programul educaţional, dar şi din Adunările Generale
în cadrul cărora au fost discutate anumite aspecte
din interiorul federaţiei şi a fost aleasă echipa IPSF
2013-2014.
În cadrul programului, loc aparte l-a
reprezentat felul în care a fost sărbătorită fiecare
seară prin petreceri cu o tematică diversă: Neon Lab
Coat, Casino Royale 007 Party, Underwater World:
Will you Find your Nemo?, Ramadan – Arabian Nights
Evening şi Petrecerea Internaţională.
Întregul evenimentul s-a concentrat pe
colaborarea dintre tinerii din întreaga lume, pe
contribuţia acestora la dezvoltarea lor, dar şi la
informarea acestora cu privire la ultimele tendinţe
din domeniul farmaceutic.
Fiecare clipă petrecută la acest eveniment ne-a asigurat că trebuie să urcăm necontenit foarte sus, pentru a vedea foarte departe, altfel spus este esențial pentru dezvoltarea noastră personală și profesională să ieșim din zona de confort și să trăim experiențe multiple alături de persoane din diverse cadre.
Ioana Laura Bogdan
Vicepreşedinte Externe FASFR|2013-2014
24
Calendar activităţi SSFB 2013-2014
OCTOMBRIE
1 Octombrie Deschiderea Anului Universitar
2 Octombrie Simpozion aniversar – 90 de ani Facultatea de Farmacie Bucureşti
14 Octombrie Campanie de Donare de Sânge - UNSR
NOIEMBRIE
28-3 Noiembrie Studenţiada - UNSR
1 Noiembrie Conferinţe – Sănătate – Studenţiada UNSR
2 Noiembrie Sănătate pe 2 roţi – Crossul Bicicletelor – Studenţiada UNSR
28-3 Noiembrie InterFarma
29-3 Noiembrie EPSA Autumn Assembly - Valencia
7 Noiembrie Balul Bobocilor
18 Noiembrie Campanie InfoDiabet
Ziua Mondială a Informării despre Antibiotice
DECEMBRIE
1-4 Decembrie Gala FASFR - Bucureşti
4 Decembrie Gala Farmaciştilor – ediţia II
1 Decembrie Campanie AntiSIDA
5-18 Decembrie Prescrie un zâmbet! - campanie umanitară
MARTIE
InterFarma
4-11 Martie Quatrino (schimb de experienţă EPSA)
Congresul Naţional al Studenţilor Farmacişti FASFR - Iaşi
25-27 martie 2014 DIA EuroMeeting - Viena, Austria
25
Calendar activităţi SSFB 2013-2014
APRILIE
EPSA Annual Congress
7 Aprilie Ziua Mondială a Sănătăţii
7-11 Aprilie
“Săptămâna altfel”
Simulare Admitere
Campanie de informare în licee asupra profesiei de Farmacist
Ziua Porţilor Deschise
Aprilie-Mai Automedicaţia
MAI
10-17 Mai Quatrino (schimb de experienţă EPSA)
Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti
Petrecerea Halatelor Albe
oBIGsity
Campanie AntiTabac
IULIE-AUGUST
Şcoala de Vară SSFB
Student Exchange Programme (SEP) - IPSF
Revista SSFB - pharmaStudent
EPSA Summer University - Ohrid, Macedonia
31 Iulie - 10 August IPSF World Congress – Porto, Portugalia
Proiecte anuale
Biblioteca SSFB
Paper Mania - campanie de reciclare
26
Evenimente internaționale viitoare
EPSA Autumn Assembly
EPSA Autumn Assembly este al doilea cel
mai important eveniment din calendarul EPSA. Se
desfăşoară pe parcursul a 6 zile pline cu prezentări
pe temă, workshopuri şi traininguri menite să te
ajute să îţi dezvolţi abilitaţi care te vor ajuta atât în
viaţa profesională cât şi în cea personală. Este o
ocazie minunată de a intra în lumea EPSA şi de a
interacţiona cu studenţi din întreaga Europa.
EPSA Annual Congress
Cel mai mare eveniment din calendarul EPSA
strânge laolaltă peste 400 de participanţi din toate
ţările membre EPSA. În cadrul acestuia se
desfăşoară, pe lângă un program educaţional din
cele mai interesante şi Science Day – un concurs de
lucrări ştiinţifice – dar şi alegerile pentru noua
echipă EPSA din acel an.
EPSA Summer University
EPSA Summer University
oferă celor 120 de participanţi
oportunitatea de a învăţa lucruri noi
atât despre domeniul farmaceutic,
cât şi despre ei înşişi într-un mediu
mult mai relaxat, menit să te facă să
te simţi într-adevăr în vacanţă.
Următorul SU se va desfăşura în vara lui
2014, în Ohrid, Macedonia.
IPSF World Congress
IPSF World Congress este un eveniment
destinat studenţilor farmacişti din
întreaga lume, fiind ocazia perfectă de a
dezbate probleme de interes mondial şi
de a lua contact cu diferite culturi şi
perspective într-un mediu non-formal.
Următorul World Congress se va desfăşura
în Porto, Portugalia, între 31 iulie şi 10 august 2014.
DIA EuroMeeting
DIA EuroMeeting este un eveniment anual,
destinat membrilor domeniului farmaceutic şi
atrage 3000 de participanţi din peste 50 de ţări.
Este locul ideal pentru a te pune la curent cu
noutăţile din domeniul farmaceutic, programul
educaţional fiind structurat în 14 teme diferite,
oferind posibilitatea participanţilor de a alege
sesiunea preferată.
Următorul eveniment – 25-27 martie 2014,
Viena, Austria.
Raluca Radu
Liaison Secretary EPSA|2013-2014
27
Noutăţi din lumea farmaciei
Sânge artificial creat de cercetătorii clujeni
O reţetă de sânge artificial, care conţine o
proteină din viermi marini şi care s-ar dovedi util în
cazul unor intervenţii chirurgicale sau al unor
accidente, a fost creată de o echipă de cercetători
clujeni, conform Mediafax.
O echipă de cercetători de la Facultatea de
Chimie a Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj,
condusă de Conf. Univ. Dr. Radu Silaghi-Dumitrescu,
face, de şase ani, cercetări de laborator pentru a
produce sânge artificial, util în cazul unor intervenţii
chirurgicale în care se pierde mult sânge sau în cazul
accidentelor, iar rezultatele testelor preliminare pe
şoareci sunt încurajatoare.
Soluţia conţine apă, săruri şi o proteină -
hemeritrină, extrasă din viermii marini, iar în unele
preparate se adaugă albumina, o altă proteină, ca
agent de protecţie faţă de agenţii de stres.
"Unicitatea vine din proteina unor viermi
marini, care se numeşte hemeritrină, tot pe bază de
fier, ca hemoglobina din sângele nostru, dar care este
mult mai rezistentă la factorii de stres. Noi credem că
acesta este secretul succesului şi motivul pentru care
toţi cei care au încercat să producă sânge artificial au
eşuat în testele clinice din cauza reacţiilor secundare
ce implică factorii de stres din sânge, cum ar fi apa
oxigenată, al cărei nivel din sânge depinde mult de
boli, stres, efort fizic", a detaliat cercetătorul clujean.
Potrivit acestuia, la testele de laborator
reţetele se dovedesc rezistente la factorii de stres
mecanic şi chimic, iar în testele preliminare pe
animale par să nu dezvolte toxicitatea care apare în
alte produse.
"Rezultatele preliminare pe şoareci sunt
încurajatoare. Şoarecii trataţi cu sângele artificial
«Made în Cluj» au rămas indiferenţi, şi asta e tot ce
ne dorim, nu dorim să fie mai bine ca înainte, ci, pur
şi simplu, să nu prezinte semne de inflamaţie, de
boală. Scopul final este să nu existe reacţii de
respingere a sângelui artificial de către organismul
uman, care există acum la anumite produse", a
explicat Conf. Univ. Dr. Silaghi-Dumitrescu.
Sursa: http://www.paginafarmacistilor.ro/stiri-pharma/sange-artificial-creat-cercetatorii-clujeni_6297/
28
Noutăţi din lumea farmaciei
SIDA: Şansele de vindecare scăzute, din cauza unui rezervor viral mai mare
Rezervorul viral al persoanelor infectate cu
HIV, virusul care produce SIDA, este mult mai vast
decât s-a estimat până acum, ceea ce complică şi mai
mult eforturile de a vindeca această maladie, au
arătat, cercetătorii americani.
Potrivit estimărilor echipei de cercetători,
"rezervorul" HIV este de 60 de ori mai mare decât s-
a constatat până de curând.
Cu toate că tratamentele antiretrovirale
actuale identifică şi distrug virusul activ, împiedicând
reproducerea acestuia, ele nu pot elimina virusurile
care nu sunt activate şi se ascund în celulele
sistemului imunitar, explică cercetătorii.
Până acum, virusologii măsurau mărimea
rezervorului viral activând toate limfocitele T,
principalele celule ale sistemului imunitar,
considerând că astfel puteau să descopere toate
celulele HIV inactive, dar validitatea acestei proceduri
nu a fost confirmată niciodată.
Altă metodă constă în inventarierea
numărului de genomuri ale virusului prezent, dar,
conform cercetătorilor, aceasta tehnică nu permite
decât identificarea copiilor virusului cu mutaţii
genetice care îl împiedică să funcţioneze, fapt pentru
care acestea nu prezintă nicio ameninţare clinic.
Pentru acest nou studiu, Robert Siliciano şi
echipa sa au pus la punct o tehnică ce măsoară nu
numai dimensiunea rezervorului viral, ci şi
compoziţia acestuia.
Virusologul american a efectuat această
experienţă în laborator, pornind de la 213 virusuri ale
imunodeficienţei umane inactive, izolate în
rezervorul viral al unui număr de opt persoane,
analizând codul genetic al acestor virusuri.
Stimulând sistemul imunitar al acestor
pacienţi, cercetătorii au constatat că majoritatea
acestor virusuri inactive sau pro-virusuri, aproximativ
88%, aveau defecte genetice care le împiedicau să se
activeze, dar că restul de 12% erau intacte din punct
de vedere genetic şi capabile să se reproducă.
Bazându-se pe proporţia de 12% a virusurilor
potenţial valabile, cercetătorii au calculat că
rezervorul viral ar putea fi de 60 de ori mai mare
decât s-a estimat.
O mai bună înţelegere a acestor rezervoare
virale este indispensabilă pentru a se pune la punct o
nouă generaţie de tratamente, capabile să distrugă
HIV, este concluzia cercetătorilor americani.
Sursa: http://www.paginafarmacistilor.ro/stiri-pharma/sida-sansele-vindecare-scazute--cauza-rezervor-
viral_6292/
29
Noutăţi din lumea farmaciei
Un nou dispozitiv intrauterin pătrunde pe
piaţa farmaceutica europeana
Compania farmaceutica Bayer HealthCare a
finalizat cu succes procedura de autorizare a noului
său dispozitiv contraceptiv intrauterin (DIU), care
eliberează doze mici de levonorgestrel (hormon din
grupa progestogenilor, derivat sintetic de
progesteron). Produsul este denumit Jaydess®, a fost
autorizat prin procedura descentralizată având ca
stat membru de referinţă Suedia şi asigură o
protecţie împotriva sarcinilor nedorite timp de 3 ani.
Jaydess® se prezintă sub forma unui dispozitiv
în formă de "T", de dimensiuni reduse (28 mm x 30
mm), fabricat din material plastic flexibil şi învelit de
un cilindru ce conţine levonorgestrel. Jaydess® este
introdus de către medicul ginecolog în uterul
pacientei, unde eliberează cantităţi mici de hormon,
motiv pentru care doar o mică parte din cantitatea
de levonorgestrel eliberată pătrunde în circulaţia
sistemica. Jaydess® se adresează în principal acelor
femei care doresc să beneficieze de o metodă
contraceptivă de lungă durată şi care nu doresc să
utilizeze anticoncepționalele orale zilnice. El prezintă
de asemenea beneficiul de a restabili nivelul normal
de fertilitate al femeii după înlăturarea sa.
Efectul contraceptiv al DIU hormonale diferă
de cel al contraceptivelor orale. Ciclul menstrual şi
procesul ovulaţiei rămân practic neschimbate în cazul
folosirii DIU. Mecanismul principal de acţiune al
tuturor DIU hormonale, şi implicit Jaydess®, constă în
manifestările la nivel local (uter) ale hormonului
conţinut de acestea (de cele mai multe ori
levonorgestrel), precum creşterea vâscozităţii
mucusului la nivelul colului uterin. DIU pe bază de
cupru prezintă acţiune spermicidă, deşi există şi
evidenţe ale prezenţei altor acţiuni.
Autorizarea Jaydess® a venit ca urmare a
analizării rezultatelor unui studiu clinic multicentric
de fază III, care a inclus un număr de 1.432 de femei,
cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, dintre care
556 (39%) nu au avut naşteri până în momentul
studiului. Drept criteriu principal de evaluare a
eficacităţii Jaydess® a fost folosit indicele Pearl
(raportul procentual între numărul de sarcini x 12 şi
numărul de femei x numărul de luni ale studiului;
introdus de Raymond Pearl în 1933). Datele obţinute
au arătat ca Jaydess® are o rată de eficacitate în
prevenţia sarcinii de peste 99%.
În general, Jaydess® a fost bine tolerat de
către participantele la studiu şi nu au fost raportate
reacţii adverse neaşteptate. În câteva cazuri izolate,
s-au semnalat: sarcina ectopică, boala inflamatorie
pelvină (BIP), expulzarea dispozitivului din uter,
perforarea uterului.
Sursa: http://www.noutatimedicale.com/2012/12/Jaydess-dispozitiv-intrauterin-
levonorgestrel.html#ixzz2jRK5btca
30
Noutăţi din lumea farmaciei
Top 5 aplicaţii pentru iPpad şi iPhone
Practice, elegante, uşoare, de mici dimensiuni, tabletele îşi găsesc din ce în ce mai multe aplicaţii în domeniul medical. Acestea variază de la facilitarea accesului personalului medical la o bază de date conţinând informaţii complete ale pacienţilor şi monitorizarea evoluţiei stării de sănătate a acestora, până la ajutorul acordat medicilor pentru optimizarea procedurilor medicale şi îmbunătăţirea metodelor de diagnosticare.
Deoarece numărul aplicaţiilor medicale ce pot fi instalate pe iPad-uri este în creştere, experţii în domeniu au hotărât că este timpul să stabilească un top al aplicaţiilor medicale. Topul a fost realizat de către echipa Apple şi se referă la aplicaţiile disponibile pentru iPad şi iPhone.
Pe primul loc se află Airstrip Cardiology, aplicație ce permite medicilor să vizualizeze EKG-urile pacienţilor; aplicaţia oferă posibilitatea construirii unui istoric al EKG-urilor şi consultarea acestuia ori de câte ori este nevoie.
Skeletal System Pro III se află pe locul doi. Aceasta le permite medicilor să explice mult mai bine pacienţilor detalii legate de diverse afecţiuni ale oaselor, lovituri, răni, deoarece aplicaţia facilitează accesul la imagini detaliate ale sistemului osos. Poate fi folosită şi în scop didactic.
Urmează EyeDecide MD (Orca Health), disponibilă gratuit – cuprinde descrieri şi ilustraţii ale fiecărei afecţiuni oculare; este folosită mai ales în scop didactic.
Mobile MIM, a 4-a pe listă, este de asemenea disponibilă gratuit şi este folosită pentru vizualizarea, analizarea în vederea stabilirii diagnosticului sau ca o bază de date pentru stocarea tomografiilor, radiografiilor, ecografiilor cu ultrasunete, analizelor RMN etc. Mobile MIM permite interpretarea mai uşoara a acestor analize şi în acest fel stabilirea unui diagnostic şi a unor scheme de tratament optime.
Pe ultimul loc în top 5, însa la fel de importantă ca şi cele de dinainte, se află VueMe (disponibilă gratuit), folosită pentru vizualizarea analizelor imagistice medicale de către pacienţi.
O altă aplicaţie impresionantă, votată numărul unu în topul preferinţelor specialiştilor, este Medscape Mobile, de asemenea disponibilă gratuit pentru: iPad, iPhone, iPod Touch, dispozitivele Android şi Blackberry. Este cea mai utilizată aplicaţie de către medici, ceea ce se explică prin faptul că le pune acestora la dispoziţie informaţii despre mai mult de 7.000 de medicamente, peste 3.500 de afecțiuni, peste 2.500 de analize imagistice, clipuri cu proceduri medicale, un soft ce permite predicția interacțiunilor medicamentoase, numeroase aplicații folosite în scop didactic etc.
Sursa: http://www.noutatimedicale.com/2012/07/aplicatii-medicale-dispozitive-mobile-ipad-
iphone.html#ixzz2B3jJQmmK
31
Ştiaţi că?
antihistaminicele în combinaţie cu alcoolul pot
provoca depresia SNC? Acest lucru înseamnă că
ambele încetinesc funcţiile sistemului nervos
central.
în intoxicaţiile cu paracetamol se administrează
cât de repede posibil antidotul N-acetilcisteină?
ceaiul de sunătoare consumat cu regularitate, pe
o perioadă îndelungată poate diminua sau chiar
anula efectele anticoncepţionalelor?
Chanel no. 5 a fost primul parfum aldehidic, creat
în 1921 de parfumierul Ernest Beaux, ci nu de
creatoarea de modă Coco Chanel?
eroziunea smalţului dentar este favorizată de
ingestia repetată, prelungită şi în exces de
alimente/băuturi cu pH marcat acid, produs de:
acidul citric (fructe şi sucuri de fructe), acidul
acetic (murături, salate, sosuri) şi acidul carbonic
(băuturi carbogazoase)?
Informaţiile au fost preluate din prezentările cadrelor didactice ale Facultăţii de Farmacie
„Carol Davila” Bucureşti: Conf. Dr. Gîrd Cerasela Elena, Şef de Lucrări Dr. Chiriţă Cornel şi Şef
de Lucrări Dr. Ancuceanu Robert.
Oana Felicia Popescu
Coordonator Departament Publicaţii|2013-2014
32
Info+
Masterul în cadrul U.M.F. „Carol Davila”, Facultatea de Farmacie, București
Facultatea de Farmacie a Universităţii de
Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti , în
colaborare cu Facultatea de Matematică şi
Informatică a Universităţii din Bucureşti, organizează
începând din anul universitar 2006-2007, masterul
interdisciplinar „Biostatistică”.
Admiterea la MASTERUL INTERDISCIPLINAR
DE BIOSTATISTICĂ se face pe bază de dosar, în
a doua jumătate a lunii iulie
Criteriul de selecţie este media anilor de
studiu
Media minimă de admitere este 7 (şapte)
Taxa de înscriere este de 150 RON
Taxa anuală de şcolarizare este de 3100 RON,
plătibilă în două rate semestriale
Criteriul de selecţie este media anilor de
studiu, fără luarea în considerare a mediei de
licenţă
Criteriu de departajare: în caz de medii egale,
departajarea candidaţilor se va face pe baza
mediei de licență
Numărul de locuri aprobat este de 25
Master- IF (învăţământ cu frecvenţă), doar
taxă
Cursurile cu specific de analiza datelor rezultate din experimentele clinice sunt prezentate de cadre didactice ale Facultății de Medicină şi Farmacie, iar cele de statistică şi informatică sunt prezentate de cadrele didactice de la Facultatea de Matematică şi Informatică. Acest master respectă întocmai cerinţele formei de învăţământ de zi, prin următoarele: durata studiilor este de 4 semestre absolvenţii vor susţine o lucrare de disertaţie toate cursurile se găsesc în format electronic
pe pagina Web a Facultăţii de Matematică şi Informatică a Universităţii din Bucureşti şi sunt accesibile cursanţilor pe bază de parolă
cursurile/seminariile/laboratoarele sunt organizate modular și programate după ora 16 şi sâmbăta şi duminica dimineaţa
Absolvenţii cu lucrare de disertaţie al acestui masterat primesc diploma corespunzătoare eliberată de Universitatea din Bucureşti. În urma acestui master, aveți posibilităţi de
angajare atât în cercetare cât şi în administraţie.
Potenţiali angajatori: industria farmaceutică,
spitalele, laboratoarele de analize, universităţile şi
agenţiile guvernamentale implicate în serviciile de
sănătate.
Gabriela Toma
Coordonator Departament Educaţie şi Practică Farmaceutică|2013-2014
33
Info+
PRACTICĂ ÎN INDUSTRIA FARMACEUTICĂ
Bună dragi SSFB-işti! Numele meu este Ioana-
Bianca Stoica, sunt studentă în anul 4 la Facultatea de
Farmacie, din cadrul Universităţii de Medicină şi
Farmacie “Carol Davila” Bucureşti şi ocup funcţia de
Coordonator Relaţii Publice în cadrul Societăţii
Studenţilor în Farmacie Bucureşti, implicându-mă cu
plăcere în toate proiectele pe care le derulăm.
Vreau să vă împărtăşesc în cele ce urmează
din scurta mea experienţă
pe care am căpătat-o în
practica de vară în una
dintre cele mai importante
fabrici de medicamente din
ţară de la ora actuală, Glaxo Smith Kline România.
Fabrica GSK din Braşov este una dintre cele
mai mari şi mai moderne unităţi de producţie
farmaceutică din România. Aceasta a evoluat în
ultimii ani de la producerea de mărci generice
exclusiv pentru piaţa locala către poziţia de fabrică
integrată la nivel mondial, fiind conformă
standardelor de Bune Practici de Fabricaţie (GMP).
GSK produce la Braşov o gamă largă de produse
farmaceutice, care ajung atât la pacienţii romani, cât
şi la cei din peste alte 80 de ţări din întreaga lume.
Fabrica GSK din
Braşov produce 16 mărci
de medicamente -
analgezice, antipiretice şi
antiinflamatorii,
medicamente pentru sistemul gastrointestinal,
sistemul nervos şi cel respirator. În 2011 au finalizat
la Braşov investiţii de 7 milioane de dolari în două
linii de producţie pentru mărcile Seroxat
(antidepresiv) şi Retrovir (HIV), devenind astfel
singura companie farmaceutică inovatoare ce
produce branduri globale la nivel local.
Spiritul de voluntariat este prezent şi în rândul
angajaţilor GSK din Braşov, aceştia se implică activ în
viaţa comunităţii locale. Din 2009, ei participă la
“Orange Day”, un eveniment anual în cadrul căruia
angajaţii GSK îşi dedică o zi
lucrătoare voluntariatului.
Anul trecut au creat
ornamente şi bijuterii
pentru a aduna fonduri pentru centrul de îngrijire
paliativă Hospice Casa Speranţei, au donat sânge
pentru pacienţii internaţi în Spitalul Judeţean şi au
ecologizat o zonă turistică din judeţul Braşov.
Datorită acestor realizări poţi să îţi dai seama
ce fel de oameni lucrează în cadrul companiei,
primitori şi dedicaţi, care m-au impresionat în mod
semnificativ şi pentru care port un respect
considerabil. Aceştia mi-au asigurat un mediu de
lucru foarte plăcut şi au fost deschişi întrebărilor
mele. Au reuşit să îmi împărtăşească din experienţele
lor, lămurindu-mi toate curiozităţile legate atât de
producţie, calitatea produselor, cât şi în cadrul
laboratoarelor Fizico-chimic şi cel de Microbiologie.
Prima zi alături de un personal calificat,
angajaţi ai unei companii multinaţionale de prestigiu
şi cu înalte standarde în domeniul calităţii
produselor, îţi face o
mare plăcere şi îţi
dezvoltă dorinţa de a
învăţa sistemul de
funcţionare a unei
instituţii de o mare
amploare, cât şi studierea fiecărei componente a
acestui sistem.
34
Info+
Primul contact cu brandul GSK îl reprezintă o
scurtă introducere în istoria companiei, urmată de
prezentarea a câtorva proiecte de voluntariat în care
angajaţii sunt implicaţi. Următorul punct pe ordinea
de zi o reprezintă protecţia şi siguranţa în muncă,
asigurată de o inducţie ţinută de către un membru al
departamentului de EHS (Environment, Health and
Safety).
În următoarele zile am fost repartizată
departamentului de Controlul Calităţii, pe partea de
Controlul Documentelor, dar
şi Conformitate şi Înregistrări,
unde am studiat diverse
proceduri şi un dosar stufos
destinat obţinerii autorizaţiei
de punere pe piaţă a unui medicament.
Următoarea oprire a fost în cadrul
Laboratorului de Analiză şi Control Fizico-Chimic,
unde mi-a fost explicată procedura de echipare, iar
apoi mi-au fost prezentate diferite aparate pe care se
lucra în laborator, cum
ar fi balanţe analitice,
ph-metru, tester de
dizolvare, tester de
duritate, HPLC, dar şi
aparate care realizau
spectre IR, sub diferite forme ale materiei prime sau
medicamentului analizat. Toată această aparatură te
pune pe gânduri şi te face să-ţi aminteşti toate
cursurile din timpul anilor precedenţi de facultate în
care domnii profesori îţi explică cu atâtea amănunte
funcţionarea acestora, dar nu îţi captează în
totalitate interesul pentru acestea. Dar când asişti la
realizarea unei analize pe un astfel de aparat ţi se
deschide apetitul de mai mult, iar curiozitatea pentru
analizele realizate în laborator pe diferite
medicamente este în creştere.
Am continuat în Laboratorul de Microbiologie,
unde am putut vedea prepararea mediilor de cultură,
prelevarea de probe de pe diferite ambalaje, dar şi
interpretarea unor rezultate. Aici am putut să
aprofundez cunoştinţele pe care le-am acumulat în
urma cursului de microbiologie, recunoscând multe
din procedurile utilizate de către analişti.
Am încheiat stagiul de practică cu o mult
aşteptată vizită în secţia de producţie, unde am fost
impresionată de volumul de medicamente care se
produc într-o singură zi, dar şi de diversitatea
produselor şi formelor farmaceutice. Am urmărit cu
interes procesele de fabricaţie, cum sunt
comprimarea, capsularea, iar apoi condiţionarea
primară, secundară, dar şi terţiară.
Stagiul de practică din cadrul fabricii GSK
Braşov a fost unul foarte interesant, unde am câştigat
experiență în diferite arii pe care le implică fabricarea
medicamentelor, dar mai ales am reuşit să înţeleg ce
presupune munca de laborator. Cu siguranţă acest
domeniu reprezintă un punct foarte atractiv pentru
cariera mea.
Vă doresc, vouă viitorilor farmacişti, să găsiţi
şi voi o oportunitate asemănătoare care să vă inspire
în viaţă, aşa cum am avut eu şansa.
Bianca Ioana Stoica
Coordonator Departament Relaţii Publice|2013-2014
35
Info+
CÂND ISTORIA SE UNEȘTE CU PREZENTUL
BURSA “CONF. DR. FARM. ZISI ȘT. FÂRȘIROTU” ȘI SOCIETATEA ROMÂNĂ DE ISTORIA
FARMACIEI ÎN CÂTEVA CUVINTE
Preocuparea pentru istoria științelor farmaceutice reprezintă un element de interes pentru orice student al Facultății de Farmacie.
Studiul istoriei profesiei noastre constituie unul dintre obiectivele fundamentale ale Societății Române de Istoria Farmaciei (SRIF), societate înființată în anul 1991 sub atenta îndrumare a Lector Univ. Dr. Farm. Constantin Iugulescu (1924-2006), având sediul în Facultatea de Farmacie din București.
Între obiectivele societății figurează și: conservarea și valorificarea patrimoniului farmaceutic național, cunoașterea istoriei farmaciei românești în toate domeniile ei etc.
În prezent, Societatea se bucură de aproximativ 300 membri, încadrați în mai multe secțiuni: București, Iași, Brăila, Oradea, Craiova. Comitetul de organizare este format din:
Președinte – Conf. Dr. Farm. Adriana-Elena TĂEREL Vicepreședinte – Conf. Dr. Farm. Valentina
SOROCEANU Secretar general și președinte de onoare – Prof.
Dr. Farm. Ana CARATA Trezorier – Șef. Lucr. Dr. Farm. Cristina RAIS
De-a lungul scurtei sale istorii, Societatea a cunoscut mai multe etape importante de formare, ca de exemplu, înfrățirea cu Societatea Catalană de Istoria Farmaciei (1993) și afilierea la Societatea Internațională de Istoria Farmaciei (1998).
Membrii au posibilitatea de a participa cu lucrări sau postere științifice în cadrul sesiunilor trimestriale, la reuniunile naționale sau la congresele internaționale din domeniu. Anul acesta avem privilegiul de a vă invita să participați la Sesiunea trimestrială din data de 23 Octombrie ce va avea loc la București în cadrul Facultății de Farmacie. Amintim de faptul că viitoarea Reuniune Națională va avea loc la Brăila, în primăvara anului 2014.
Un privilegiu deosebit este acordat studenților Facultății de Farmacie, care beneficiază de o serie de facilități. Aceștia au posibilitatea de a participa la sesiunile trimestriale cu sau fără lucrare științifică. De asemenea, studenții, membri SRIF, nu vor plăti cotizație de membru, având gratuitate la toate evenimentele societății.
Cu scopul stimulării activității de cercetare științifică a studenților Facultății de Farmacie, începând cu anul 2010, a fost lansată o bursă anuală de către fiica fostului cadru didactic de la disciplina de Istoria Farmaciei, Conf. Dr. Farm. Zisi Șt. Fârșirotu.
Aceasta este acordată unui student al Facultății de Farmacie din anul de studiu a materiei de Istoria Farmaciei pentru realizarea unei lucrări de excelență și este premiată cu o bursă în valoare de 1000 de euro. Pe lângă acest premiu substanțial, studentul va deveni membru al Societății, putând realiza și alte cercetări pe viitor.
În calitate de fost participant și premiant al bursei de excelență doresc, pe această cale, să îi încurajez pe studenți să nu ezite în a participa la această activitate. Vă asigur, dragi colegi, că nu partea financiară este premiul acestei competiții, ci experiența pe care o veți cumula. Astfel, cu toții veți fi câștigători. În plus, toți participanții vor primi o diplomă de participare și vor deveni membri SRIF.
Eu, personal, nu am crezut vreodată că voi câștiga. Cu toate acestea, nu gândul premiului m-a împins să merg mai departe, ci dorința arzătoare de a descoperi și de a împărtăși cu alții din descoperirile realizate. Un lucru important pe care trebuie să îl învățați în viață este ideea că, pentru a primi ceva, trebuie, la rândul tău, să dăruiești ceva. Am simțit o emoție puternică atunci când am reușit, la rândul meu, să scriu pagini de istorie.
Am descoperit pe parcurs o serie de avantaje pe care le oferă participarea la bursă:
36
Info+
Pregătirea pentru lucrarea de licență. Lucrarea de
excelență trebuie să respecte aceleași condiții de redactare ca cele ale lucrării de licență (părțile componente: coperta cu informații complete referitoare la instituția de învățământ, disciplina, titlul lucrării, autorul, anul realizării, cuprins, titlu, subtitlu, concluzii, bibliografie, aspecte referitoare la valoarea informațiilor, forma de prezentare, caractere diacritice etc.)
Cunoașterea exprimării academice, aspect util în viitoare lucrări științifice
Creșterea respectului și a încrederii față de propria persoană
Cunoașterea unor personalități și oameni de valoare din domeniul farmaceutic
Posibilitatea de a participa la congrese, conferințe etc.
Veți învăța cum se realizează o lucrare științifică de calitate, având totodată, posibilitatea de a le publica în reviste și cărți de specialitate. Acest lucru vă va fi util pentru continuarea pregătirii universitare.
Colaborarea cu diferite cadre didactice. Veți avea de învățat foarte multe lucruri.
În selectarea câștigătorului se va avea în vedere atât
calitatea dosarului academic, cât și calitatea lucrării
prezentate de către student comisiei de evaluare.
Comitetul de evaluare este compus din cadre didactice
ale facultății și de reprezentantul bursei Fârșirotu : Prof.
Dr. Farm. Ileana Chiriță, Prof. Dr. Farm. Ana Carata, Conf.
Dr. Farm. Adriana Tăerel, Conf. Dr. Farm. Valentina
Soroceanu, Conf. Dr. Farm. Lăcrimioara Popa, Asistent
univ. Dr. Farm. Emilia Stancu, Fizician Vladimir Fârșirotu.
Regulamentul bursei vă va fi prezentat la începerea predării cursului de Istoria Farmaciei sau îl puteți cere chiar de la disciplină. Ținând cont de acest lucru, nu voi insista decât asupra unor aspecte esențiale pe care trebuie să le luați în considerare.
Cunoașterea de către studenți a contribuției părintelui Colecției de Istoria Farmaciei “Conf. Dr. Farm. Zisi Șt. Fârșirotu”. Lucrarea voastră trebuie să conțină cel puțin un capitol dedicat Farm. Fârșirotu. Realizările sale reprezintă un model de urmat, pe care fiica sa ne îndeamnă să îl redescoperim.
Încercați să vă axați pe elementele de noutate pe care le aduceți: documente originale, descoperiri noi etc.
Încercați să prezentați descoperirile dvs. în cadrul sesiunilor de comunicări științifice studențești. În încheiere doresc să vă reamintesc SCOPUL
pentru care a fost creată această bursă, și anume: încurajarea studentului de la Farmacie, a trei calități critice, care conduc la EXCELENȚĂ: CAPACITATEA DE A VISA, PERSEVERENȚA ȘI PASIUNEA. Sunt reguli care trebuie urmate nu doar pentru a obține o bursă, ci pentru a obține succesul în viață.
Primul pas pe care trebuie să îl faceți este să încercați, restul va veni de la sine!
Laura Nicolae
Secretar SSFB|2012-2013
37
Hai să ne distrăm!
Reţeta de distracţie !
Pentru că am trecut de perioada de sesiune şi pentru că dorim să pășim cu dreptul în noul semestru al
anului universitar vă propunem câteva metode de distracție alături de prieteni:
Tribute
Club de înaltă ținută cu muzică şi cultură
live, un omagiu adus divertismentului de calitate.
Concerte live de mare clasă şi nopți de petrecere
sălbatică.
Tribute este un loc special, alimentat de
acei oameni speciali care sunt însufleţiţi de fiorii
unei reprezentații live, cu o experiență distinctă
experienței de club. O seară obişnuită în Tribute
înseamnă party alături de band-ul clubului - Asha
and the Tribute Girls. Pe scena clubului au cântat
tot felul de nume, de la trupe de jazz până la
formaţii autohtone precum Voltaj, Incola, Vama,
Horia Brenciu.
Zona Lipscani este celebră pentru cluburile
Fire, Expirat şi Club A, preferatele iubitorilor de
muzică veche. În Club A se organizează frecvent
concerte pentru iubitorii de muzică rock, în timp ce
fiecare seară din săptămână găzduieşte o petrecere
tematică. Preţurile sunt ca pentru studenţi, o bere
fiind numai 6 lei. În clubul Fire poţi asculta melodii
celebre apărute în ultimii 30 de ani, în timp ce în
B52, un club din zona Parcului Carol, se poate
dansa pe ritm de rock sau rock alternativ.
Concertele live şi berea ieftină fac din acesta un loc
iubit de tineri.
Sursa:http://adevarul.ro/news/societate/cele-mai-tari-locuri-distractie-studenti-
1_50ad5d887c42d5a66393c22d/index.html
38
Hai să ne distrăm!
Stand-up comedy este o altă metodă de
relaxare şi distracție, pe care v-o recomandăm. Dacă
vă plictisiți sau pur şi simplu aveți chef să râdeți şi să vă
destindeți într-un mediu plin de umor, spectacolele de
acest gen sunt cele mai potrivite.
Un număr de comedie la un show de acest gen
durează între una sau două ore, iar programul şi
preţurile diferă, în funcție de loc şi eveniment. În
general prețul biletelor este între 15-25 lei / persoană.
De asemenea, este bine să vă faceți rezervare din
timp, ca sa fiți siguri că veți avea loc.
Sursa: www.metropotam.ro
Valentina Niţu
Coordonator Departament Publicaţii|2012-2013
39
Aventurile lui Farmsy
După cum v-am promis, vom continua şi în acest număr seria de benzi desenate cu
simpatica Farmsy!
40
Echipa SSFB 2013-2014 Executivul
Anca Mihaela Tudor
Preşedinte
Elena Mădălina Zaharia
Secretar
Andreea Sălăgean
Vicepreşedinte Interne
Mihaela Corina Bălănescu
Vicepreşedinte Externe
Cristina Gabriela Stecoza
Trezorier
41
Echipa SSFB 2013-2014 Coordonatori Departamente
Ioana Bianca Stoica
Coord. Dept. Relaţii Publice
Emilia Buiac
Coord. Dept. IT
Raluca Radu
Coord. Dept. Schimburi Studenţeşti
Oana Felicia Popescu
Coord. Dept. Publicaţii
Andreea Orzan
Coord. Dept. Resurse Umane
Gabriela Toma
Coord. Dept. Educaţie şi Practică Farmaceutică
Alina Ionela Alan
Coord. Dept. Sănătate Publică
42
Redacţia: Oana Felicia Popescu
Coordonator Departament Publicaţii SSFB
Asistenţi redacţie:
Cristina Gabriela Stecoza Trezorier SSFB
Raluca Radu Coordonator Departament Schimburi Studenţeşti SSFB
Colaboratori: Anca Mihaela Tudor
Mihaela Corina Bălănescu Alina Ionela Alan Andreea Orzan
Bianca Ioana Stoica Gabriela Toma Monica Luca
Ioana Laura Bogdan Valentina Niţu Laura Nicolae
Irina Maria Chiriac Ioana Păun
Corector:
Cristina Gabriela Stecoza