Constanta CALINOIU
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI
INSTITUŢII POLITICE
MODULUL I Suport de curs pentru învățământ la distanță (I.D.)
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 2
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Introducere
Stimate student,
Acest suport de curs a fost redactat pentru studenţii înscrişi la
forma de învăţământ la distanţă şi a fost realizat după manualul
universitar, Drept constituţional şi instituţii politice – autori prof.univ.dr.
Constanţa Călinoiu şi prof.univ.dr. Victor Duculescu.
Manualul a fost întemeiat pe o amplă informare şi pe studierea
atentă a fenomenului constituţional românesc, raportat la contextul
european şi internaţional.
Dreptul constituţional şi instituţii politice reprezintă una din
ramurile de bază ale dreptului, deoarece reglementează cele mai
importante principii care stau la baza organizării statale, politice şi
sociale.
Cursul de drept constituţional şi instituţii politice se constituie şi
într-o pledoarie pentru respectul Constituţiei, al instituţiilor democratice.
Cursul reprezintă o disciplină de învăţământ fundamentală ce asigură
formarea de ansamblu pentru profesia de jurist. În noua societate
românească democratică, juriştilor le revine un rol important, ei fiind
primii chemaţi să-şi aducă contribuţia la făurirea unei Europe noi, bazată
pe respectul drepturilor cetăţenilor, pe funcţionarea exemplară a
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 3
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
instituţiilor democraţiei şi pe recunoaşterea priorităţii absolute a justiţiei
în statul de drept.
Dreptul constituţional şi instituţiile politice reprezintă ramura
conducătoare într-un sistem de drept al unui stat. El influenţează toate
celelalte diviziuni ale dreptului public şi într-o ultimă analiză, toate
marile principii care guvernează diferite ramuri ale dreptului îşi găsesc
sorgintea în dreptul constituţional.
Cu alte cuvinte, orice modificare sau completare în această ramură
de drept, duce în mod obligatoriu la modificări şi completări în celelalte
ramuri de drept.
Dreptul constituţional şi instituţii politice îl pregăteşte pe student să
înţeleagă viaţa socială într-o perspectivă de bază statal-juridică,
obişnuindu-l să opereze cu termeni, noţiuni şi categorii specifice, unui
domeniu al conducerii la nivel superior al societăţii.
Analiza fenomenelor şi instituţiilor legate de puterea de stat,
specifice dreptului constituţional se realizează în sistemul de învăţământ
superior în cadrul facultăţilor cu profil juridic. Pe lângă oferirea unui
suport concret, de tip didactic pentru pregătirea studenţilor, lucrarea de
faţă, se completează cu unele precizări cu caracter metodologic,
considerate utile în contextul unui învăţământ desfăşurat la distanţă, dar
şi cu un extrem de bogat material bibliografic.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 4
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
AȘTEPTĂRI
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 5
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
OBIECTIVE
Ce este un obiectiv?
Obiectivul este o anumită stare pe care ne-o imaginăm în viitor şi
pe care tindem să o atingem prin acţiunile noastre.
Diferenţa între un obiectiv şi o simplă dorinţă este dată de prezenţa
sau absenţa acţiunilor care să ne apropie de acel scop final.
De ce avem nevoie de obiective?
1. Pentru o gândire de zi cu zi mai productivă – obiectivul este ca o
lumină călăuzitoare. Fără un obiectiv, mintea noastră tinde să funţioneze
haotic. Este ca un motor care merge în gol ore şi zile în şir. Prezenţa unui
obiectiv în schimb ne orientează gândirea spre acel scop final unic şi bine
definit şi ne face să ne mişcăm cu toate pânzele sus spre rezultatul dorit,
chiar şi atunci când aparent nu facem nimic.
2. Pentru a identifica şi a exploata oportunităţi – e foarte interesant
cum, datorită unui obiectiv bine definit, lucruri aparent neutre care se
întâmplă în jurul nostru, brusc capătă sens, se leagă între ele şi ne ajută
să ne mişcăm înainte. Este precum spunea Paulo Coelho "când îţi doreşti
ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău".
Ceea ce spune scriitorul este parţial adevărat pentru că nu există vreo
abracadabra care intră în acţiune atunci când vine dorinţa puternică; ci
este vorba de chiar subconştientul nostru care începe să observe lucruri
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 6
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
şi să facă conexiuni pe care în mod normal nu le-am face cu mintea
conştientă. De aceea anumite fapte şi oameni care altfel ar trece pe lângă
noi neobservate, brusc se aliniază cu obiectivul şi îşi găsesc loc în tabloul
general.
3. Pentru că definesc priorităţi - de fiecare dată când am mai multe
lucruri de făcut decât sunt în stare fizic să fac îmi amintesc de obiectivele
mele. Şi atunci, toate treburile pe care le am în faţă şi care mă îngrozesc,
dacă sunt privite în lumina obiectivelor, brusc se aliniază foarte clar în
două categorii: cele care mă ajută să-mi ating obiectivele şi cele care nu
mă împing înainte spre obiective. În acest fel am răspunsuri rapide la
eterna întrebare "mă ocup de lucruri urgente sau de cele importante?".
În același mod, un suport de curs ce permite asimilarea unor
cunoștinţe și deprinderi trebuie să definească o serie de obiective. Astfel,
în urma parcurgerii cursului de Drept constituţional şi instituţii
politice, studentul va dobândi următoarele competenţe:
- Va aprofunda noţiunile, categoriile şi conceptele ce formează ştiinţa
dreptului constitutional.
- Isi va insuşi conceptele de bază ale consttutional, a metodelor şi
procedeelor specifice acestuia.
- Va cunoaște principiile specifice dreptului constitutional.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 7
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
CUPRINS
UNITATEA DE ÎNVĂTARE 1 ............................................................................................. 10
DREPTUL CONSTITUŢIONAL ŞI LOCUL SĂU ÎN SISTEMUL JURIDIC AL
STATELOR ............................................................................................................................. 10
1.1. INTRODUCERE ÎN DREPTUL CONSTITUŢIONAL .............................................. 11
1.2. DREPTUL CONSTITUŢIONAL - RAMURĂ A DREPTULUI PUBLIC ................. 13
1.3. LOCUL DREPTULUI CONSTITUŢIONAL ÎN SISTEMUL DE DREPT ................ 19
1.4. OBIECTUL DREPTULUI CONSTITUŢIONAL ......................................................... 22
NU UITA! ............................................................................................................................... 23
INTREBĂRI DE CONTROL................................................................................................. 24
PROPUNERI DE REFERATE .............................................................................................. 24
BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 1 ............................................. 25
UNITATEA DE ÎNVĂTARE 2 ............................................................................................. 27
EVOLUŢIA CONSTITUŢIONALĂ A STATULUI ROMÂN .......................................... 27
2.1. PROCESUL DE CONSTITUŢIONALIZARE ÎN ROMÂNIA .................................. 28
2.2. ŞCOALA ROMÂNEASCĂ DE DREPT CONSTITUŢIONAL ................................ 32
2.3. EVOLUŢIA CONSTITUŢIONALĂ A STATULUI ROMÂN ................................... 38
NU UITA! ............................................................................................................................... 51
INTREBĂRI DE CONTROL................................................................................................. 52
PROPUNERI DE REFERATE .............................................................................................. 52
BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 2 ............................................. 53
UNITATEA DE ÎNVĂTARE 3 ............................................................................................. 54
STRUCTURA DE STAT ŞI FORMA DE GUVERNĂMÂNT A STATULUI ................. 54
3.1. STRUCTURA DE STAT ................................................................................................. 55
3.2. FORMELE DE STAT .................................................................................................. 55
3.3. CONCEPTUL DE FORMA DE GUVERNĂMÂNT ................................................... 59
NU UITA! ............................................................................................................................... 60
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 8
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
INTREBĂRI DE CONTROL................................................................................................. 61
PROPUNERI DE REFERATE .............................................................................................. 61
BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 3 ............................................. 61
UNITATEA DE ÎNVĂTARE 4 ............................................................................................. 62
SEPARAŢIA PUTERILOR – PRINCIPIU POLITIC ŞI JURIDIC FUNDAMENTAL AL
STATULUI DE DREPT ......................................................................................................... 62
4.1. PRINCIPIUL SEPARAŢIEI PUTERILOR STATULUI .............................................. 63
4.2. LIMITELE ŞI CRITICA SEPARAŢIEI PUTERILOR .............................................. 68
4.3. SEPARAŢIA PUTERILOR ÎN CONSTITUŢIILE ROMÂNE ................................... 70
NU UITA! ............................................................................................................................... 75
INTREBĂRI DE CONTROL................................................................................................. 76
PROPUNERI DE REFERATE .............................................................................................. 76
BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 4 ............................................. 76
UNITATEA DE ÎNVĂTARE 5 ............................................................................................. 78
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE CONSTITUŢIEI DIN 1991 .............................. 78
5.1. CONSIDERAŢII GENERALE ....................................................................................... 79
5.2. OPŢIUNILE DEMOCRATICE DUPĂ REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE 1989 ...... 79
5.3. CĂI ŞI DIRECŢII DE ACŢIUNE .................................................................................. 83
5.4. PRINCIPIILE GENERALE ALE CONSTITUŢIEI DIN 1991 .................................... 85
NU UITA! ............................................................................................................................... 92
INTREBĂRI DE CONTROL................................................................................................. 92
PROPUNERI DE REFERATE .............................................................................................. 93
BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 5 ............................................. 93
UNITATEA DE ÎNVĂTARE 6 ............................................................................................. 94
DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE
CETĂŢENILOR ROMÂNIEI ............................................................................................... 94
6.1. NOŢIUNEA ŞI NATURA JURIDICĂ A DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR
FUNDAMENTALE ............................................................................................................... 95
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 9
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
6.2. PRINCIPIILE REGLEMENTĂRII DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR
FUNDAMENTALE ............................................................................................................... 98
6.3. CLASIFICAREA DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE........ 107
6.4. ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR ................................. 117
NU UITA! ............................................................................................................................. 119
INTREBĂRI DE CONTROL............................................................................................... 120
PROPUNERI DE REFERATE ............................................................................................ 120
BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 6 ........................................... 120
UNITATEA DE ÎNVĂTARE 7 ........................................................................................... 122
PARLAMENTUL – ROLUL SĂU ÎN SISTEMUL POLITIC ŞI ÎN CEL AL PUTERII DE
STAT ...................................................................................................................................... 122
7.1. ROLUL PARLAMENTULUI ÎN SISTEMUL POLITIC ŞI CEL INSTITUŢIONAL
AL PUTERII DE STAT ........................................................................................................ 123
7.2. SISTEMUL ELECTORAL ........................................................................................... 125
7.3. STRUCTURA ŞI ORGANELE DE LUCRU ALE PARLAMENTULUI ................. 128
NU UITA! ............................................................................................................................. 129
INTREBĂRI DE CONTROL............................................................................................... 130
PROPUNERI DE REFERATE ............................................................................................ 130
BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 7 ........................................... 131
AUTOEVALUARE - RĂSPUNSURI ................................................................................. 132
BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................... 133
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 10
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Unitatea de învăţare 1
DREPTUL CONSTITUŢIONAL ŞI LOCUL SĂU ÎN
SISTEMUL JURIDIC AL STATELOR
Timp de studiu individual estimat: 4h
După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, studentul:
va cunoaşte noţiunile generale privind dreptul constitutional
va defini dreptul constitutional
va cunoaşte obiectul dreptului civil
isi va dezvolta limbajul juridic specific disciplinei
Cuprinsul unităţii de studiu
UNITATEA DE ÎNVĂTARE 1 ............................................................................................. 10
DREPTUL CONSTITUŢIONAL ŞI LOCUL SĂU ÎN SISTEMUL JURIDIC AL
STATELOR ............................................................................................................................. 10
1.1. INTRODUCERE ÎN DREPTUL CONSTITUŢIONAL .............................................. 11
1.2. DREPTUL CONSTITUŢIONAL - RAMURĂ A DREPTULUI PUBLIC ................. 13
1.3. LOCUL DREPTULUI CONSTITUŢIONAL ÎN SISTEMUL DE DREPT ................ 19
1.4. OBIECTUL DREPTULUI CONSTITUŢIONAL ......................................................... 22
NU UITA! ............................................................................................................................... 23
INTREBĂRI DE CONTROL................................................................................................. 24
PROPUNERI DE REFERATE .............................................................................................. 24
BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 1<<<<<<<<.<<<25
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 11
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
1.1. INTRODUCERE ÎN DREPTUL CONSTITUŢIONAL
Dreptul constituţional prezintă o însemnătate deosebită pentru
dezvoltarea fiecărei ţări deoarece fundamentează organizarea politică,
raporturile dintre puterile statului, drepturile şi libertăţile fundamentale ale
cetăţenilor, propunându-şi să asigure respectarea ordinii de drept,
făurirea unui climat de încredere bazat pe norme juridice, propice
întregii dezvoltări economice şi sociale. Constituţiile au, aşa cum se
cunoaşte prea bine, o însemnătate cu totul excepţională în viaţa
politică a statelor întrucât asigură desfăşurarea normală a relaţiilor
dintre cetăţenii unei ţări, garantează drepturile şi stabileşte îndatoririle
lor, definesc raporturile dintre cetăţeni şi puterea de stat, normele şi
conceptele generale care interesează activitatea fiecăreia dintre puterile
statului, raporturile dintre acestea.
Dreptul constituţional se încadrează, împreună cu dreptul
administrativ, dreptul penal şi dreptul internaţional public, în marea
subdiviziune a dreptului public, deoarece vizează în special raporturi ce
se statornicesc la nivelul puterii, raporturi între indivizi şi stat,
considerat în plenitudinea autorităţii sale. Dreptul constituţional se
ocupă de organizarea întregii vieţi a statului, determină structura
acestuia, organizează şi proteguieşte viaţa indivizilor. După cum
subliniază doi cunoscuţi profesori români de drept constituţional –
Paul Negulescu şi George Alexianu – referindu-se la rolul dreptului
constituţional, „el determină structura statului, organizează şi
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 12
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
proteguieşte viaţa individului. El influenţează toate celelalte diviziuni
ale dreptului public, le determină caracteristica, le vizează cadrul de
dezvoltare”. Într-o ultimă analiză, toate marile principii care
guvernează diferite ramuri ale dreptului îşi găsesc sorgintea în dreptul
constituţional care, stabilind forme feudale de organizare politică şi de
comportament al indivizilor înrâureşte nemijlocit modul în care
celelalte ramuri de drept îşi structurează sistemul de drepturi şi
obligaţii, principii şi norme care, în fond, dezvoltă şi precizează
normele constituţionale. „Dreptul constituţional, prin natura sa,
stăpâneşte întreaga ramură a dreptului public şi privat. El îşi trage
puterile de viaţă din filozofia dreptului şi însufleţeşte, influenţează şi
determină întreaga structură a dreptului. El determină atitudinea şi
natura tuturor celorlalte subdiviziuni ale dreptului”.
Potrivit unui punct de vedere competent, exprimat de profesorul
Jean Gicquel, din prevederile cunoscute ale „Declaraţiei drepturilor
omului şi cetăţeanului din 1789”, care proclamau că „orice societate în
care garanţia drepturilor omului şi separaţia puterilor nu sunt
asigurate, nu are o constituţie”, decurge ideea că dreptul constituţional
are ca principală misiune să organizeze în cadrul statelor o coexistenţă
paşnică între „putere” şi „libertate”. Ralierea la valorile occidentale ale
pluralismului şi economiei de piaţă a fostelor state socialiste din
Europa de răsărit, precum şi a unor ţări din lumea a treia, dau – potrivit
părerii specialistului francez – un sens nou dezvoltării istorice a
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 13
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
dreptului constituţional, marcând apariţia unui „universalism
democratic”, întemeiat pe un „minimum vital instituţional”.
Ahmed Mahiou, fost Decan al Facultăţii de Drept din Alger şi
fost preşedinte al Comisiei de Drept Internaţional a Organizaţiei
Naţiunilor Unite, dezvoltă o idee asemănătoare şi chiar mai angajantă,
susţinând, în cadrul unui curs predat la Academia Internaţională de
Drept Constituţional, „apariţia unui drept la democraţie şi la buna
guvernare”.
1.2. DREPTUL CONSTITUŢIONAL - RAMURĂ A DREPTULUI
PUBLIC
Dreptul însumează ansamblul normelor juridice existente în
societate, norme ce au devenit indispensabile organizării şi
desfăşurării vieţii sociale. Stricto sensu, dreptul înseamnă posibilitatea
recunoscută prin lege unui individ sau unei persoane juridice de a face
sau de a nu face ceva sau de a pretinde altuia să facă sau să nu facă
ceva precum şi posibilitatea conferită anumitor autorităţi publice de a
sancţiona nerespectarea unei reguli de drept sau încălcarea ei de către
orice altă persoană fizică sau juridică.
Potrivit unui punct de vedere dominant în doctrină prin drept se
înţelege ansamblul normelor juridice edictate sau sancţionate de stat, a
căror respectare este asigurată în ultimă instanţă prin forţa coercitivă a
statului.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 14
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Într-o altă opinie, dreptul ar fi ansamblul regulilor de conduită
umană edictate şi sancţionate de către autoritatea statală şi destinate să
asigure domnia ordinii şi libertăţii în relaţiile sociale.
Dreptul românesc se prezintă ca un ansamblu sistematizat de
norme juridice cuprinzând mai multe ramuri de drept.
După cum s-a relevat în doctrină, între dreptul public şi dreptul
privat există trei distincţii principale: scopul (dreptul public urmăreşte
satisfacerea intereselor colective ale unei anumite societăţi umane;
caracterul (dreptul public este esenţialmente imperativ); sancţiunea
(sancţiunea de drept public se stabileşte cu mai multă dificultate, poate
şi pentru motivul că însuşi statul poate fi sancţionat).
Întregul ansamblu de norme juridice care formează dreptul
pozitiv poate fi separat în mari categorii prin aplicarea unui criteriu de
clasificare sau altul. Spre exemplu, din punctul de vedere al formei de
exprimare, dreptul poate fi împărţit în drept scris (sau actul normativ) şi
drept nescris (sau cutuma). Din punctul de vedere al naturii prevederilor
care sunt grupate, dreptul poate fi împărţit în drept determinator şi
drept sancţionator. Pe când dreptul determinator indică ce anume
trebuie să se facă sau să nu se facă în societate, dreptul sancţionator
organizează reacţia socială la conduita individului care este contrară
dreptului determinator.
Din punct de vedere al sursei de formare, dreptul este divizat în
drept intern (expresie a voinţei unei societăţi date, organizată în stat) şi
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 15
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
drept internaţional public (expresie a acordurilor de voinţă dintre state în
raporturile dintre ele).
Caracterul autoritar al dreptului este mai vizibil în dreptul
intern; în timp ce caracterul convenţional al său se manifestă mai
vizibil – dar nu absolut – în dreptul internaţional public.
Din punct de vedere al obiectului imediat al normelor juridice,
dreptul se poate clasifica în drept material şi drept procedural, Primul
reglementează modul de comportare al oamenilor; al doilea
reglementează modalităţile prin care primul este aplicat de către
organele statului sau, respectiv, organele internaţionale. Dreptul
procesual – aplicat de către instanţele judecătoreşti şi tribunalele
arbitrale – este, probabil, cea mai importantă parte a dreptului
procedural. De regulă, încălcarea unei norme de drept material este
condiţia aplicării normelor de drept procedural, dar multe alte norme
de drept procedural sunt aplicate în absenţa unei asemenea încălcări,
sau numai pentru aducerea la îndeplinire a normelor de drept
material. În fine, menţionăm marea diviziune a dreptului în drept public
şi drept privat, care este probabil cea mai folosită în practică, dar şi cel
mai greu de explicat. Un prim criteriu care a fost propus pentru
distincţie este acela al naturii raportului social reglementat (sau al
obiectului său de reglementare). Dreptul public este compus numai
din norme reglementând raporturi sociale la care organe ale puterii,
cum ar fi organele de stat, participă în mod direct pentru exercitarea a
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 16
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
ceea ce numim jure imperii (acte de putere). Dacă astfel de acte de
putere nu sunt exercitate, ne aflăm în domeniul dreptului privat,
caracterizat prin exercitarea a ceea ce numim jure gestionis (acte de
afaceri). După un alt criteriu pentru distincţie - acela al utilităţii
generale sau particulare a normei juridice - dreptul public
reglementează relaţii de interes particular. Publicum jus est quod ad
statum rei romanae spectat, privatum quod ad singularum utilitatem pertinent.
În general, caracteristica dreptului public este subordonarea uneia din
părţile la raportul social reglementat de către norma juridică (raportul
juridic). Caracteristicile dreptului privat sunt egalitatea şi autonomia de
voinţă a participanţilor la raportul social.
Diviziunea dreptului în ramuri se obţine prin raportarea
grupurilor de norme juridice la relaţiile sociale pe care le
reglementează. În acest sens se vorbeşte, spre exemplu, de dreptul
constituţional, dreptul administrativ, dreptul civil, dreptul comercial,
dreptul familiei, dreptul muncii sau dreptul cooperatist. Deşi
împărţirea dreptului în ramuri este, de multe ori, socotită ca înţeleasă
de la sine, ea nu se poate face uşor şi, de aceea, nu este marcată în toate
împrejurările de acurateţea necesară. Aceasta se întâmplă deoarece
criteriul principal al naturii relaţiei sociale reglementate (obiectul
reglementării) este, de obicei, suplimentat de un criteriu secundar care nu
este întotdeauna acelaşi. Într-un exemplu simplu, ca acela de vânzare a
unui lucru, tranzacţia dintre cele două părţi are incontestabil un
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 17
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
caracter patrimonial şi aparţine, de aceea, dreptului privat. Această
tranzacţie poate fi, însă, reglementată fie de către dreptul civil, fie de
către dreptul comercial. Dacă Primus, un cetăţean oarecare, cumpără
lucrul de la Secundus, un alt cetăţean oarecare, tranzacţia va fi
reglementată de dreptul civil. Dacă însă Primus şi Secundus sunt
comercianţi (adică persoane care cumpără lucruri pentru a le revinde,
în exercitarea profesiei lor), aceeaşi tranzacţie va fi guvernată de
dreptul comercial. Un alt exemplu va demonstra – poate şi mai bine –
dificultatea categorisirii raporturilor sociale ca aparţinând uneia sau
alteia din ramurile dreptului. Este un principiu general al dreptului
privat că oamenii trebuie să încheie contracte cu bună credinţă. Dacă
însă una din părţi obţine încheierea unui contract prin folosirea de
mijloace viclene şi este evident că fără aceste maşinaţii cealaltă parte
nu ar fi contractat, aceasta din urmă (partea inocentă) poate cere, pe
baza art.960 C.civ., anularea contractului pentru ceea ce se numeşte dol,
fără a fi nevoie să probeze leziunea sa sau îmbogăţirea celeilalte părţi.
Dacă însă aceleaşi maşinaţii întrunesc elementele de înşelăciune, care
sunt descrise în art.215 C.pen. (şi anume obţinerea unui folos material
injust şi pricinuirea unei pagube), autorul lor va putea fi condamnat cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. De remarcat că existenţa
unui folos material pentru înşelător şi a unei pagube pentru partea
înşelată, care nu trebuie dovedite în cazul dolului, indică un grad mai
mare de pericol social al acţiunii înşelătorului. De aceea, depinzând de
prezenţa sau absenţa acestor elemente, tranzacţia va fi reglementată de
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 18
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
dreptul civil sau, respectiv, de dreptul penal. Precum vedem, în primul
exemplu calitatea părţilor contractante este criteriul secundar pentru
clasificarea relaţiei sociale ca aparţinând fie dreptului civil, fie
dreptului comercial. În al doilea exemplu, criteriul secundar de
clasificare este gradul de pericol social al relaţiei sociale însăşi.
Este neîndoielnic că dreptul constituţional exercită influenţe
notabile asupra tuturor celorlalte ramuri ale dreptului. Fără a căuta
câtuşi de puţin să ierarhizăm ramurile sau disciplinele juridice, nu
putem să nu recunoaştem că respectul dreptului de proprietate, al
familiei, îşi găseşte consacrarea în primul rând în normele
constituţionale şi apoi în normele specifice unor ramuri de drept.
Dreptul penal, care sancţionează infracţiunile comise împotriva ordinii
juridice, ca şi procedura penală, se întemeiază pe anumite norme de
drept constituţional. Administraţia de stat, reglementată de normele
dreptului administrativ, îşi găseşte şi ea sorgintea în norme de bază
prevăzute în dreptul constituţional.
Dreptul constituţional prezintă însă nu numai o legătură organică
cu toate ramurile dreptului, cărora le conferă importante deschideri şi
orientări principale, dar şi cu alte discipline sociale ca, de pildă, ştiinţa
politică, sociologia, deoarece multe dintre principiile şi normele
fundamentale ale dreptului constituţional se raportează nu numai la
sistemul de drept propriu zis, ci şi la organizarea politică a societăţii, la
modul în care o anumită colectivitate, respectiv naţiunea,
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 19
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
instituţionalizată din punct de vedere juridic pe teritoriul unui anumit
stat, îşi defineşte cadrul său de existenţă şi îşi construieşte propria sa
ordine de drept.
Dreptul constituţional are, aşadar, o însemnătate primordială
pentru statornicirea tuturor raporturilor juridice, dar şi a celor politice.
El reprezintă o însemnătate dintre cele mai mari pentru edificarea
vieţii politice democratice a statului de drept, se corelează strâns cu
evoluţiile profunde ce intervin în viaţa popoarelor, devenind un factor
propulsor al impunerii respectului faţă de drept, al edificării unor
relaţii în care supremaţia dreptului urmează să devină o realitate în
viaţa oricărei societăţi.
1.3. LOCUL DREPTULUI CONSTITUŢIONAL ÎN SISTEMUL
DE DREPT
Sistemul dreptului român deşi unitar cunoaşte o grupare a
normelor sale pe ramuri de drept.
Orice sistem presupune o ierarhizare a elementelor sale
componente şi deci şi sistemul de drept cunoaşte o asemenea
ierarhizare a ramurilor sale.
Faptul că dreptul constituţional ca ramură a dreptului întruneşte
trăsăturile privind esenţa, mijloacele de realizare şi finalitatea comune
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 20
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
întregului sistem de drept, se impune să stabilim ce loc ocupă el în
sistemul dreptului unitar român.
Pentru a stabili acest lucru este necesar să fie avute în vedere
două aspecte:
1. Importanţa relaţiilor sociale reglementate prin dreptul
constituţional.
2. Valoarea formelor juridice prin care voinţa guvernanţilor de
apărare a acestor relaţii sociale devine drept (izvoarele de drept).
Cât priveşte primul aspect, normele dreptului constituţional
reglementează cele mai importante relaţii sociale, adică acele relaţii
fundamentale ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării
puterii. Este incontestabil că relaţiile sociale privind instaurarea şi
menţinerea puterii prezintă cea mai mare importanţă pentru popor,
căci cucerirea puterii este scopul oricărei revoluţii. Cucerind puterea
guvernanţii pot apoi să organizeze întreaga viaţă economică, socială şi
politică.
Iată cât de evidentă este valoarea deosebită a intereselor ocrotite
prin normele dreptului constituţional.
Faţă de valoarea deosebită a relaţiilor sociale reglementate prin
dreptul constituţional, apare evidentă necesitatea exprimării voinţei
guvernanţilor prin cele mai importante şi mai eficiente forme juridice,
şi anume prin acte normative de reglementare primară a relaţiilor
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 21
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
sociale. De aceea aceste relaţii sociale sunt reglementate, în primul
rând, prin constituţie - legea fundamentală a statului - care se situează
în fruntea sistemului de drept, din normele sale desprinzându-se
principiile după care celelalte ramuri de drept reglementează în
domeniul lor de activitate.
Examinarea acestor două aspecte duce la concluzia că dreptul
constituţional este ramura principală în sistemul de drept. Din această
trăsătură a dreptului constituţional decurg două consecinţe cât priveşte
întregul drept.
O primă consecinţă este urmare a faptului că: dreptul
constituţional conţine norme elaborate în cadrul activităţii de realizare a puterii
de stat, care este o activitate de conducere.
Constituţia - ca izvor principal al dreptului constituţional - este
în acelaşi timp şi izvor pentru întregul drept, cuprinzând reglementări
care privesc activitatea de instaurare, menţinere şi exercitare statală a
puterii.
Constituţia, printre alte reglementări, conţine şi reglementări
privind proprietatea, organele executive şi organele judecătoreşti.
Relaţiile sociale din aceste domenii sunt apoi detaliat
reglementate prin normele dreptului civil, dreptului comercial,
organizării judecătoreşti.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 22
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Analizând corelaţia dintre Constituţie şi ramurile de drept
putem afirma că orice ramură de drept îşi găseşte fundamentul juridic
în normele din Constituţie. De aici regula conformităţii normelor din
celelalte ramuri ale dreptului cu reglementările de mare generalitate
cuprinse în Constituţie.
Cerinţa conformităţii conduce la o a doua consecinţă
edificatoare pentru stabilirea locului dreptului constituţional şi anume
că o modificare intervenită în această ramură de drept impune în mod
necesar modificări corespunzătoare ale normelor din celelalte ramuri
de drept care conţin reglementări detaliate ale aceloraşi relaţii sociale,
pe care dreptul constituţional le orientează numai în principiu – ex.
garantarea dreptului de proprietate, prezumţia de nevinovăţie etc.
1.4. OBIECTUL DREPTULUI CONSTITUŢIONAL
Dreptul constituţional grupează două mari categorii de norme
particulare şi principii generale.
Prima categorie cuprinde normele particulare şi principiile care se
referă la constituirea şi funcţionarea puterilor statului: puterea
legislativă, puterea executivă, puterea judecătorească.
A doua categorie cuprinde normele particulare şi principiile
generale care definesc drepturile şi libertăţile individuale şi
reglementează exerciţiul lor.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 23
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Dar, în acelaşi timp, în obiectul dreptului constituţional sunt
cuprinse două categorii de relaţii şi anume: a) relaţii cu o dublă natură
juridică, respectiv acele relaţii care fiind reglementate şi de alte ramuri de
drept sunt reglementate în acelaşi timp şi de constituţie; b) relaţii specifice
de drept constituţional, care formează obiectul de reglementare numai
pentru normele de drept constituţional.
Obiectul dreptului constituţional îl formează relaţiile sociale ce
apar în activitatea de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii şi
constă în reglementarea organizării şi funcţionării statului şi ale
organelor sale.
NU UITA!
Dreptul constituţional prezintă o însemnătate deosebită pentru
dezvoltarea fiecărei ţări deoarece fundamentează organizarea politică,
raporturile dintre puterile statului, drepturile şi libertăţile fundamentale ale
cetăţenilor, propunându-şi să asigure respectarea ordinii de drept,
făurirea unui climat de încredere bazat pe norme juridice, propice
întregii dezvoltări economice şi sociale. Constituţiile au, aşa cum se
cunoaşte prea bine, o însemnătate cu totul excepţională în viaţa politică a
statelor întrucât asigură desfăşurarea normală a relaţiilor dintre cetăţenii
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 24
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
unei ţări, garantează drepturile şi stabileşte îndatoririle lor, definesc
raporturile dintre cetăţeni şi puterea de stat, normele şi conceptele
generale care interesează activitatea fiecăreia dintre puterile statului,
raporturile dintre acestea.
INTREBĂRI DE CONTROL
1. Definiţi categoriile de drept.
2. Identificaţi relaţiile de determinare ce apar între stat şi drept şi
analizaţi-le
3. Identificaţi şi analizaţi asemănările şi deosebirile dintre dreptul
public şi dreptul privat.
PROPUNERI DE REFERATE
Obiectul dreptului constitutional
Dreptul constituţional şi locul său în sistemul juridic al statelor
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 25
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂȚ II DE ÎNVĂȚARE 1
Angela Banciu, Istoria constituţională a României. Deziderate naţionale
şi realităţi sociale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001.
Constanţa Călinoiu, Victor Duculescu, Drept constituţional şi
instituţii politice, Ediţia a IV-a, Editura “Lumina Lex”, Bucureşti,
2010.
Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan
Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida, Constituţia României, comentată
şi adnotată, Regia Autonomă “Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1992.
Constituţia României, editată de Guvernul României, Bucureşti, 2003
.
Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, Tratat, vol.I şi II,
Editura NOVA, Bucureşti, 1996.
Constantin C.Dissescu, Curs de drept constituţional, Bucureşti, 1915
Jean Gicquel, Droit Constitutionnel et institutions politiques, 14e
édition, Montchrestien, Paris, 1995.
Cristian Ionescu, Drept constituţional şi instituţii politice, vol.I, Teoria
generală a instituţiilor politice, vol.II, Editura “Lumina Lex”,
Bucureşti, 2001.
Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii
politice, ediţia IX-a, revăzută şi completată, Editura “Lumina Lex”,
Bucureşti, 2001.
Paul Negulescu, George Alexianu, Tratat de drept public, 2 vol.,
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 26
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Editura “Casa Şcoalelor”, Bucureşti, 1942-1943.
Genoveva Vrabie, Drept constituţional şi instituţii politice
contemporane, Ediţia a V-a, revăzută şi întregită, Editura
“Cugetarea”, Iaşi, 1999.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 27
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Unitatea de învăţare 2
EVOLUŢIA CONSTITUŢIONALĂ A STATULUI ROMÂN
Timp de studiu individual estimat: 4h
După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, studentul va deprinde
competenţe de a:
cunoaşte procesul de constitutionalizare in Romania
cunoaste principiile scolii romanesti de drept constitutional
dezvolta limbajul juridic specific disciplinei
Cuprinsul unităţii de studiu
UNITATEA DE ÎNVĂTARE 2 ............................................................................................. 27
EVOLUŢIA CONSTITUŢIONALĂ A STATULUI ROMÂN .......................................... 27
2.1. PROCESUL DE CONSTITUŢIONALIZARE ÎN ROMÂNIA .................................. 28
2.2. ŞCOALA ROMÂNEASCĂ DE DREPT CONSTITUŢIONAL ................................ 32
2.3. EVOLUŢIA CONSTITUŢIONALĂ A STATULUI ROMÂN ................................... 38
NU UITA! ............................................................................................................................... 51
INTREBĂRI DE CONTROL................................................................................................. 52
PROPUNERI DE REFERATE .............................................................................................. 52
BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 2 ............................................. 53
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 28
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
2.1. PROCESUL DE CONSTITUŢIONALIZARE ÎN ROMÂNIA
Procesul de constituţionalizare în România (iniţial divizată în trei
principate care s-au unit de fapt în cadrul unui singur stat naţional
unitar, abia în 1918 după ce Muntenia şi Moldova se uniseră în 1859) a
fost complex şi contradictoriu. Iniţial a existat o influenţă bizantină în ce
priveşte organizarea principatelor, vizibilă în special în aşezămintele lui
Constantin Mavrocordat (1741), ale lui Alexandru Ipsilante (1776) şi în
„Manualul de legi” al lui Mihai Fotino (1765-1766). Mai târziu, diversele
proiecte de constituţii elaborate în special în secolul XIX (de pildă,
Constituţia Cărvunarilor din 1822) au dat expresie influenţei franceze. În
tot acest timp s-a manifestat un puternic sentiment pentru unitatea
naţională, care a dominat întregul proces de constituţionalizare.
Programele şi actele revoluţionare din 1848 poartă, de asemenea,
influenţa franceză, ca şi a teoriei dreptului natural.
Cele două Regulamente organice din Muntenia (1831) şi Moldova
(1832) erau de fapt nişte cadre constituţionale care cuprindeau şi norme
de organizare administrativă şi judecătorească. Deşi aceste regulamente
au fost adoptate în timpul în care principatele se aflau sub ocupaţie rusă,
guvernatorul Pavel Kiseleff, un personaj luminat pentru epoca în care a
trăit, a permis includerea unor prevederi democratice, inclusiv a
principiului separaţiei puterilor în stat.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 29
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris (1864), elaborat de
Alexandru Ioan Cuza, a legalizat pe plan constituţional unirea Moldovei
şi Munteniei înfăptuită în 1859, ca şi programele de reformă ale
domnitorului. Importanţa acestui document constă, printre altele, în
aceea că a consacrat, după experienţa franceză, un sistem parlamentar
bicameral. El a fost influenţat, de altfel, de prevederile Constituţiei
franceze din 1852 a lui Ludovic Bonaparte, altminteri un prieten al
poporului român care a sprijinit Unirea Moldovei cu Muntenia, în 1859,
Constituţia din 1866 a fost elaborată după modelul Constituţiei
belgiene din 1832, estimată la timpul respectiv a fi una dintre cele mai
democratice din Europa.
Constituţia română din 1923 a fost consecinţa alipirii la regatul
Românei a Transilvaniei, Banatului, Basarabiei şi Bucovinei, prin făurirea
„României Mari”. Ea a oferit un cadru democratic de dezvoltare a vieţii
politice democratice unanim apreciat.
A urmat Constituţia dictaturii regale din 1938, care a consacrat
atribuţii exhaustive monarhului şi a instaurat o organizare politică
inspirată de regimul mussolinian din Italia. Cadrul constituţional creat
prin Constituţia din 1938 a fost însă suspendat în 1940, urmând perioada
regimului militar al Generalului Antonescu, care a antrenat România în
războiul împotriva Naţiunilor Unite.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 30
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Actul revoluţionar de la 23 august 1944, când România a denunţat
alianţa cu Germania şi s-a aliat Naţiunilor Unite, a marcat totodată şi
restaurarea pentru o scurtă perioadă de timp a Constituţiei din 1923.
Ocuparea ţării de către Armata Roşie şi apoi menţinerea României,
până în 1965, în sfera de dominaţie a URSS au avut un efect negativ
asupra evoluţiei constituţionale.
Constituţiile din 1948, 1952 şi 1965, pornind de la principiile
sovietice, au desfiinţat separaţia puterilor şi sistemul de drepturi şi
libertăţi, consacrând monopolul politic al unui singur partid..
După evenimentele revoluţionare din decembrie 1989, România a
adoptat un nou cadru constituţional în 1991, folosind experienţa franceză
şi orientându-se spre regimul semprezidenţial de tip francez, consacrat
de Constituţia din 1958.
O importantă revizuire constituţională a avut loc în anul 2003,
aducând îmbunătăţiri mecanismelor de funcţionare constituţională pe
baza experienţei acumulate şi consacrând cadrul juridic al viitoarei
integrări a României (din anul 2007) în Uniunea Europeană.
În ce priveşte procesul de constituţionalizare şi problemele
globalizării, trebuie arătat că România a înţeles să răspundă noilor
sfidări aduse de fenomenul globalizării printr-o colaborare activă cu
organizaţiile internaţionale. Astfel, România a salutat cele 10 principii ale
Pactului mondial (UN Global Compact 2000) propus de Secretarul
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 31
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
general al ONU pentru promovarea de către societăţile multinaţionale a
valorilor fundamentale în domeniul drepturilor omului, normelor de
muncă, protecţiei mediului şi luptei contra corupţiei. De asemenea,
România a aderat în 2005 la Declaraţia OCDE pentru investiţii
internaţionale şi întreprinderi multinaţionale. În acelaşi an s-a deschis
oficial Punctul Naţional de Contact în cadrul Agenţiei Române pentru
Investiţii Străine, organism creat în vederea aplicării Ghidului OCDE
pentru Întreprinderi Multinaţionale.
În ce priveşte privatizarea, aceasta s-a efectuat începând din 1991 pe
baza Legii nr.58 din 14 august 1991 cu modificările ulterioare, în special
OUG nr.88 din 23 decembrie 1997.
Procesul de privatizare nu a însemnat însă, nici un moment, o
slăbire a cadrului constituţional, deoarece acel proces nu s-a efectuat în
mod haotic, prin simplul joc al cererii şi ofertei, ci pe baza unor legi
votate de Parlamentul României şi a unor ordonanţe de urgenţă emise
Guvern, deci într-un cadru juridic organizat de autorităţile de stat.
Pe de altă parte, prin diversele legi de privatizare au fost create
instituţii care au monitorizat în de aproape acest proces *fondul
proprietăţii de stat (FPS), APAPS, AVAS etc., asigurându-se desfăşurarea
lui în spiritul actelor legislative+.
Procesul de privatizare s-a desfăşurat sub monitorizarea autorităţilor
de stat care, până la modificarea OUG nr.88/1997, au dispus chiar de o
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 32
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
„acţiune normativă”, cu alte cuvinte de o poziţie diferenţiată a statului
faţă de ceilalţi acţionari, implicând în cazul societăţilor comerciale de
interes strategic sau a celor rezultate ca urmare a reorganizării regiilor
autonome, dreptul statului de a se opune schimbării obiectului de
activitate, unei absorbţii sau fuziuni a societăţii în cauză, dacă s-ar fi
estimat că asemenea decizii ar fi putut afecta protecţia consumatorilor.
În sfârşit, acţiunile de privatizare frauduloasă sau cu nerespectarea
normelor legale au fost anulate de justiţie, ceea ce denotă că în România
nu se poate vorbi de o „deconstituţionalizare” în cazul procesului de
privatizare, acesta desfăşurându-se sub controlul statului român şi cu
corectivul unor sancţiuni pentru nerespectarea dispoziţiilor legale.
2.2. ŞCOALA ROMÂNEASCĂ DE DREPT CONSTITUŢIONAL
În România, după cum s-a arătat deja la pct.4.1. studiul dreptului
constituţional are o veche tradiţie. Dreptul constituţional a fost predat,
de regulă, împreună cu dreptul administrativ, sub denumirea de drept
public.
În 1837, francezul G.Maissonabe ţinea în limba franceză, la
Academia Mihăileană din Iaşi, un curs comparat de evoluţie
constituţională a diferitelor popoare. În 1867, tot la Iaşi, Simion Bărnuţiu
preda un curs intitulat "drept public românesc".
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 33
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
În 1864, Al.Codrescu ţinea un curs la Bucureşti intitulat Drept
constituţional, iar în 1889, la Brăila, vedea lumina zilei volumul
"Elemente de drept constituţional" de Christofor I.Suliotis care, după
cum mărturiseşte el însuşi, a folosit atât lucrările unor autori străini, cât
şi cursul de drept constituţional al profesorului Paul Vioreanu.
Dreptul constituţional se afirmă în perioada care urmează prin
operele unor importanţi profesori: C.G.Stere la Iaşi şi C.D.Dissescu la
Bucureşti, în 1915, pe care i-am amintit deja.
În dezvoltarea acestei discipline un rol important îl are Catedra de
drept public de la Bucureşti. Această catedră este deţinută de profesorii
Dimitrie Paul Viorean (1859-1881), Constantin G.Dissescu (1881-1926),
Paul Negulescu (1926-1939), Ion V.Gruia (1939-1947), profesorul
C.G.Rarincescu suplinind catedra între 3 noiembrie 1939 şi 4 august 1940.
Perioada interbelică s-a remarcat prin afirmarea unor puternice
personalităţi în domeniul gândirii dreptului constituţional. Aceştia, în
majoritatea cazurilor, au predat atât dreptul constituţional, cât şi dreptul
administrativ, fie sub denumirea generică de "drept public", fie sub
titulatura celor două discipline distincte.
Personalitatea profesorului C.G.Dissescu - care a fost de altfel şi
raportorul Constituţiei din 1923 - a dominat, de pildă, întreaga
dezvoltare a dreptului public în prima jumătate a secolului XX. Apărător
al interesului naţional şi critic al unor reglementări pe care nu le
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 34
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
considera potrivite specificului românesc, el s-a impus ca un apărător al
democraţiei în sensul său cel mai autentic. Undeva în cursul său el scria
că "într-o societate unde lipseşte sentimentul de demnitate personală, oricât
mecanismul politic şi legile ar fi concepute într-un spirit liberal şi democratic,
nu putem realiza principiile adevăratei democraţii”.
Paul Negulescu s-a impus la rândul său ca o prestigioasă
personalitate a vieţii universitare şi teoretician de seamă al dreptului
constituţional. Lucrarea sa fundamentală în dreptul constituţional "Curs
de drept constituţional român" din 1927 rămâne şi astăzi un model de
claritate şi putere de analiză. În lucrările sale el s-a pronunţat pentru
respectul suveranităţii naţionale, pentru sistemul democratic
parlamentar, criticând reformele adoptate în anumite ţări în perioada
interbelică prin care prerogativele Parlamentului au fost considerabil
reduse în favoarea executivului. Totodată, s-a pronunţat cu hotărâre
pentru corectarea organizării defectuoase a administraţiei din timpul
său.
Paul Negulescu a elaborat, împreună cu George Alexianu - un
eminent profesor care a căzut victimă represiunilor de după război -
"Tratatul de drept public" în două volume, un adevărat monument al
gândirii juridice româneşti din perioada interbelică. Ca şi predecesorul
său, el a desfăşurat o bogată activitate publicistică, împletind permanent
munca didactică cu activitatea publicistică şi participarea la viaţa
ştiinţifică internaţională..
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 35
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
În rândul marilor specialişti ai perioadei interbelice se mai cuvin a
fi menţionaţi în mod deosebit doi eminenţi profesori: C.G.Rarincescu,
care s-a impus în special prin cercetările sale în domeniul contenciosului
administrativ, şi Ion V.Gruia, titular al catedrei de drept constituţional
până la înlăturarea sa abuzivă din învăţământ în 1948.
Profesorul I.V.Gruia a adus importante contribuţii ştiinţifice,
demonstrând existenţa unor reguli tradiţionale constituţionale originale
şi proprii la români cuprinse în Dreptul consuetudinar, în obiceiul
pământului. Sunt relevante punctele sale de vedere cu privire la
legalitate şi legitimitate din punct de vedere juridic, ştiinţa politică şi arta
politică, relaţia dintre stat şi drept, dintre acestea şi echilibrul forţelor
sociale, contribuţiile cu privire la definiţia noţiunii de democraţie, relaţia
dintre justiţie şi legislaţie, cerinţa reorganizării administrative. Deşi s-a
ocupat precumpănitor de administraţie, profesorul Anibal Teodorescu a
abordat în Tratatul său de drept administrativ (în două volume)
importante probleme conexe dreptului constituţional, cum ar fi
semnificaţia principiului separaţiei puterilor, raporturile dintre organele
statului, rolul administraţiei publice, responsabilitatea administrativă,
manifestându-se ca un promotor consecvent al ideii responsabilităţii
ministeriale şi al elaborării unui statut al funcţionarilor publici.
La Bucureşti, profesorul Ion Vântu – devenit ulterior Director al
Institutului de Cercetări Juridice – a publicat studii asupra
responsabilităţii ministeriale, insistând asupra necesităţii de a se realiza o
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 36
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
răspundere politică efectivă şi a publicat, pentru prima dată, o
"Introducere la cursul de drept public comparat". La Facultatea de Drept
din Cluj au ţinut cursuri apreciate şi au elaborat lucrări de specialitate
Romulus Boilă, Victor Onişor, Tudor Drăganu, Dragoş Rusu, precum şi
Erast Diti Tarangul, care a fost anterior profesor şi la Facultatea de Drept
din Cernăuţi.
După 1945, cercetări de drept constituţional s-au desfăşurat mai
ales în centrele universitare, căpătând totodată un impuls deosebit odată
cu constituirea Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române.
Din această perioadă se cuvin a fi semnalate lucrările publicate de Ion
Vântu, Mircea Lepădătescu (Controlul constituţionalităţii), Nistor
Prisca, Mihai Oroveanu ş.a.
După Revoluţia din Decembrie 1989, în noile condiţii istorice, s-a
afirmat o puternică şcoală românească de drept constituţional.
Menţionăm în această privinţă personalităţi de prestigiu ale gândirii
ştiinţifice româneşti precum Ioan Muraru, Antonie Iorgovan şi Cristian
Ionescu la Bucureşti, Tudor Drăganu şi Ion Deleanu la Cluj, Genoveva
Vrabie la Iaşi, activitatea deosebită desfăşurată de membrii Comisiei
Constituţionale al cărui preşedinte a fost profesorul Antonie Iorgovan şi
vicepreşedinte academicianul Vasile Gionea. În aceeaşi perioadă s-au
afirmat, de asemenea, în literatura de drept constituţional, Rodica
Narcisa Petrescu la Cluj şi Dan Ciobanu la Bucureşti.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 37
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Au apărut numeroase monografii consacrate dreptului
constituţional, printre care Dreptul parlamentar (Ioan Muraru, Mihai
Constantinescu), Cetăţenia română (Barbu Berceanu), două comentarii
ale Constituţiei României (Ioan Muraru, Mihai Constantinescu şi Victor
Duculescu, Cosntanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu).
Au fost publicate numeroase manuale şi cursuri universitare
consacrate dreptului constituţional, afirmându-se o nouă generaţie de
specialişti printre care Simina Tănăsescu, Gheorghe Iancu, Corneliu
Liviu Popescu, Ion Rusu, Dorin Clocotici, Mihai Bădescu, Ştefan
Deaconu, Nicolae Pavel, Iulian Teodoroiu.
Ne permitem, totodată, să menţionăm şi lucrările scrise de autorii
prezentului manual, singuri sau în colaborare cu alţi autori (Constanţa
Călinoiu, Drept constituţional şi instituţii politice, editat de
Universitatea Hyperion; Victor Duculescu, Constanţa Călinoiu, Georgeta
Duculescu, Tratat de drept constituţional comparat (2 volume),
Crestomaţie de drept constituţional (2 volume), Tratat de drept
parlamentar (2 volume), Revizuirea Constituţiei).
Constituirea unui puternic curent de cercetare în domeniul
dreptului constituţional, facilitat de noile condiţii istorice existente în
ţara noastră, a permis afirmarea unui larg schimb de idei, desfăşurarea
cu succes a unor simpozioane, manifestări ştiinţifice, care au contribuit la
clarificarea unor probleme actuale şi la evidenţierea direcţiilor de acţiune
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 38
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
pentru perfecţionarea cadrului constituţional al organizării de stat a
României.
2.3. EVOLUŢIA CONSTITUŢIONALĂ A STATULUI ROMÂN
În România, documentele privind organizarea constituţională au o
tradiţie foarte veche.
Cele mai vechi acte de organizare politică ale Ţării Româneşti
datează din secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea.
Elemente de organizare politică se regăsesc, de pildă, în Aşezămintele lui
Constantin Mavrocordat din 1740 şi 1743 şi în Pravilniceasca condică,
tipărită în 1780 de către Alexandru Ipsilanti. Norme juridice importante
se întâlnesc şi în Codul civil al lui Scarlat Calimah din 1817, şi Legiuirea
Caragea din 1818. Aceste din urmă reglementări vizau, însă, mai ales
raporturile de drept privat. Pe planul organizării politice sunt de
semnalat şi o serie de Memorii elaborate de reprezentanţi ai boierimii,
care propuneau reforme politice sau chiar programe de organizare
politică a statului. Asemenea Memorii au fost elaborate, de pildă, în 1770,
şi supuse împărătesei Ecaterina a II-a a Rusiei şi în 1721, adresate Rusiei
şi Austriei. Se aveau în vedere în special emanciparea deplină a
Principatelor de sub dominaţia Porţii Otomane. În Transilvania, în 1791,
din iniţiativa unor episcopi români – unul greco-catolic şi altul ortodox –
este adresată împăratului Leopold al II-lea al Austriei cunoscuta petiţie
denumită Supplex Libellus Valachorum, prin care se revendica egalitatea
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 39
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
naţiunii române din punct de vedere politic cu populaţia de alte
naţionalităţi existentă în Transilvania.
Un ecou dintre cele mai importante îl are Programul de reforme
elaborat de Tudor Vladimirescu, în 1821. Remarcabil este şi Memoriul
Cărvunarilor din 13 septembrie 1822, pe care A.D.Xenopol l-a calificat ca
fiind „cea dintâi întrupare a unei gândiri constituţionale în Ţările
Române şi cea dintâi manifestare politică a cugetării liberale”. Nicolae
Iorga consideră, la rândul său, că ideile cuprinse în Constituţia
Cărvunarilor au contribuit la regenerarea noastră naţională. O opinie
pozitivă cu privire la acest important document emite şi Dumitru
Barnoschi, care estimează că „originile vieţii de stat moderne
democratice se încheagă la noi în Constituţia moldovenească de la 13
septembrie 1822”. Deşi Memoriul Cărvunarilor a fost în cele din urmă
înlăturat datorită opoziţiei unei părţi a marii boierimi, el conţine o serie
de idei valoroase care au marcat, neîndoielnic, dezvoltarea
constituţională ulterioară. Aşa, de pildă, este de remarcat recunoaşterea
statutului de independenţă a Moldovei, care trebuia să devină acelaşi ca
pe vremea lui Bogdan, înfiinţarea Sfatului obştesc (adunare
reprezentativă) din care urmau să facă parte şi boierii de rang mai mic,
până atunci înlăturaţi din funcţii importante. Proiectul mai prevedea
garantarea dreptului de proprietate şi principiul exproprierii pentru
cauză de utilitate publică. Erau, totodată, înserate norme asemănătoare
celor cuprinse în declaraţia franceză de drepturi cu privire la libertatea
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 40
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
individului, era garantată libertatea religioasă, egalitatea tuturor la
dobândirea unor slujbe publice, menţionându-se că ocuparea funcţiilor
trebuia să se facă numai după meritul bunelor fapte şi după puterea
vredniciei fiecăruia pentru slujba ce e să i se încredinţeze. Dovedind o
concepţie novatoare, Constituţia cărvunarilor tindea spre restrângerea
puterilor domneşti, încredinţând dreptul de conducere efectivă a ţării
Sfatului obştesc, organ reprezentativ.
Domnul exercita, împreună cu Sfatul obştesc, puterea supremă în
conducerea ţării, în condiţiunile prevăzute de pravilă. Alte importante
dispoziţii priveau organizarea finanţelor ţării, preconizând un control al
Sfatului obştesc şi atribuţii precise pentru vistiernic. Aceste prevederi
aveau menirea să lichideze situaţia abuzivă din trecut, când vistieria ţării
era considerată un bun personal al domnului. În ceea ce priveşte
administraţia, erau stabilite măsuri pentru sancţionarea abuzurilor
funcţionarilor care îşi încălcau îndatoririle. În privinţa armatei se
preconiza ca oştile ţării să nu poată fi recrutate dintre străini, urmărindu-
se crearea unei armate pământene etc.
Aceste prevederi, ca şi numeroase altele, denotă faptul că proiectul
de Constituţie a cărvunarilor anticipează din multe puncte de vedere o
dezvoltarea constituţională modernă, ce avea să se producă mai târziu în
Principatele Române. Este drept că proiectul de Constituţie conţinea şi
unele insuficienţe, printre care lipsa unor prevederi care să garanteze
traducerea în viaţă a unor libertăţi nou introduse, conferirea, totuşi,
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 41
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Domnului a unor atribuţii destul de largi etc. Considerat, în ansamblul
său, el rămâne însă unul dintre cele mai importante proiecte
constituţionale din ţara noastră, care denotă preocuparea pentru făurirea
unei constituţii moderne.
Regulamentul Organic, adoptat în 1831 în Muntenia şi în 1832 în
Moldova, ca urmare a prevederilor Tratatului de la Adrianopol, a
consfinţit o puternică influenţă a Rusiei în Principatele Române. Dar, cu
toate criticile care se aduc acestui document, nu poate fi ignorat că el a
consacrat pentru prima oară principiul separaţiei puterilor şi a favorizat
dezvoltarea noilor relaţii economice. De fapt, el a înlocuit arbitrariul
puterii domnitorilor şi a introdus norme şi instituţii moderne de
organizare a statului. Este semnificativ, din acest punct de vedere, că
Nicolae Bălcescu arată: „cu toate relele sale, Regulamentul aduse însă
oarecari principii folositoare şi se făcea un instrument de progres. El
recunoscu în drept principiul libertăţii comerciale, despărţi puterile
judecătoreşti, administrative şi legislative şi introduse regimul
parlamentar”.
Influenţa Revoluţiei franceze a fost deosebit de puternică în Ţările
Române, unde aspiraţiile de unitate şi emancipare naţională, coroborate
cu marile idei ale Revoluţiei franceze, s-au regăsit în documentele
programatice ale revoluţiei de la 1848 din Transilvania, Moldova şi Ţara
Românească.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 42
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
În Moldova, Dorinţele partidei naţionale – document iniţiat de
Mihail Kogălniceanu – propune un adevărat program de reglementări
democratice, printre care desfiinţarea rangurilor şi privilegiilor personale
sau din naştere, egalitatea tuturor în privinţa impozitelor, desfiinţarea
robiei, a boierescului, şi împroprietărirea ţăranilor, egalitatea drepturilor
civile şi politice, adunarea obştească compusă din toate stările societăţii,
domn ales din toate stările societăţii, responsabilitatea miniştrilor şi a
tuturor funcţionarilor publici, libertatea individului şi a domiciliului,
instrucţiunea egală gratuită pentru toţi românii, desfiinţarea pedepsei cu
moartea şi a bătăii, neamestecul domnitorilor în activitatea instanţelor
judecătoreşti.
În Muntenia, unde evenimentele revoluţionare au avut un caracter
mai pronunţat, a fost adoptată la 9 (21) iunie 1848, Proclamaţia de la
Islaz, acceptată la 11 (23) iunie 1848 de domnitorul Gheorghe Bibescu
sub presiunea maselor. Spre deosebire de Doleanţele partidei naţionale
din Moldova, Proclamaţia de la Islaz a avut nu numai forma, dar şi
valoarea unui act constituţional, fapt ce o situează în fruntea actelor
revoluţionare ale anului 1848.
În ceea ce priveşte prevederile Proclamaţiei de la Islaz, sunt de
semnalat independenţa administrativă şi legislativă, separaţia puterilor,
egalitatea drepturilor politice, alegerea unui domn responsabil pe termen
de cinci ani, căutat în toate stările societăţii, reducerea listei civile a
domnitorului, emanciparea clăcaşilor, dezrobirea ţiganilor, instrucţiune
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 43
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
egală, înfiinţarea unor aşezăminte penitenciare, crearea gărzii naţionale.
Dintre aceste prevederi se remarcă în mod special cele menţionate la
punctul 13, care proclamau emanciparea clăcaşilor prin despăgubire,
problemă ce a suscitat, la timpul respectiv, mari dezbateri în rândul
conducătorilor revoluţiei.
În Transilvania se remarca, în acelaşi an revoluţionar, Moţiunea de
la Blaj, adoptată de Adunarea Populară de la Blaj la 4 (16) mai 1848.
Acest document, expresie a unui vibrant patriotism, preconizează
recunoaşterea drepturilor românilor ca naţiune, libertăţi democratice
moderne în concordanţă cu cerinţele epocii care se afirma atunci. Aşa
cum se arată în acest document, „Naţiunea română, rezimată pe
principiul libertăţii şi frăţietăţii, pretinde independenţa sa naţională în
respectul politic, ca să figureze în numele său, ca naţiunea română să-şi
aibă reprezentanţii săi în toate ramurile administrative, judecătoreşti şi
militare în aceeaşi proporţiune, să se servească cu limba sa în toate
treburile ce se ating de dânsa, atât în legislaţiune, cât şi în administraţie”
Alte idei cuprinse în Moţiunea de la Blaj se refereau la egalitatea în
drepturi şi foloase ale bisericii române cu celelalte biserici din
Transilvania, la libertatea industrială şi comercială, desfiinţarea cenzurii
şi libertatea tiparului, asigurarea libertăţii personale şi a libertăţii
adunărilor, înfiinţarea de tribunale cu juraţi, înarmarea poporului sau
garda naţională, înfiinţarea de şcoli române pe la toate satele şi oraşele,
gimnazii, instituţii militare şi tehnice şi seminarii preoţeşti, precum şi a
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 44
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
unei universităţi române din casa statului, purtarea comună a sarcinilor
publice şi ştergerea privilegiilor.
Evenimentele care au dus la Unirea Principatelor sunt bine
cunoscute. Ele au marcat încă o etapă pe drumul cristalizării instituţiilor
moderne ale României. Este de remarcat, în această ordine de idei,
Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris (1864), proclamat de
Alexandru Ioan Cuza, care cuprinde importante dezvoltări
constituţionale. Sunt de notat, astfel, consfinţirea ideii de bicameralism,
prin crearea Corpului ponderator (precursor al Senatului de azi), care
alături de Adunarea electivă trebuia să constituie puterea legiuitoare. În
Statutul lui Cuza este consfinţită şi ideea că ocuparea unor dregătorii sau
funcţii administrative este incompatibilă cu mandatul de deputat, cei
care dobândeau asemenea funcţii nemaiputând face parte din adunările
elective. Dispoziţiile Statutului – înaintate pentru epoca respectivă – se
cer întregite cu cele ale unor acte normative importante, emise în aceeaşi
perioadă, printre care Legea electorală din 1864, Legea privind
proprietăţile rurale din acelaşi an ş.a.
Ca urmare a înlăturării lui Alexandru Ioan Cuza, se instituie o
locotenenţă domnească, formată din Nicolae Golescu, Lascăr Catargi şi
colonelul Nicolae Haralambie, după refuzul contelui Filip de Flandra de
a primi tronul Principatelor Unite. Cu toate că fusese proclamat ca atare
de corpurile legislative, este adresată o cerere prinţului Carol de
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 45
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Hohenzollern, care acceptă. O comisie elaborează un proiect care este
supus Domnului şi Adunării elective.
Constituţia de la 1866 este inspirată din Constituţia belgiană din
1831, considerată la timpul respectiv cea mai liberală din Europa. Ea
consfinţeşte o serie de idei importante, printre care: principiul
suveranităţii naţionale, principiul guvernământului reprezentativ,
separaţia puterilor, monarhia ereditară, responsabilitatea ministerială,
recunoaşterea drepturilor omului şi cetăţeanului.
În legătură cu aceasta trebuie remarcat că procesul preluării a tot
ceea ce a fost mai înaintat în gândirea politică a altor popoare s-a împletit
în mod permanent cu elaborarea unor instituţii juridice proprii, capabile
să dea expresie năzuinţelor autentice de libertate şi de dreptate ale
poporului român. După cum arătau Paul Negulescu şi George Alexianu,
„instituţiile unui popor n-au valoare decât dacă ele sunt opera naţională
a acestui popor, făurit în focul luptelor şi al suferinţelor, în slujba
idealului pe care viaţa le-a sădit în fiecare naţiune”.
Dând expresie noilor realităţi, întregirii ţării după Marea Unire din
1918, a fost adoptată în ţara noastră Constituţia din 29 martie 1923,
document ce a reprezentat un instrument juridic mult mai elaborat decât
Constituţia din 1866 şi care a fost orientată nemijlocit spre cerinţele
dezvoltării societăţii într-un stat de drept. Sunt de remarcat prevederile
privind caracterul de stat naţional unitar şi indivizibil al României,
inalienabilitatea teritoriului, consfinţirea detaliată a drepturilor
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 46
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
românilor, departajarea puterilor statului, dispoziţiunile precise cu
privire la prerogativele regelui, miniştrilor şi puterii judecătoreşti,
prevederile privind organizarea locală, finanţele şi puterea armată. O
idee esenţială, care caracterizează Constituţia din 1923, este conceperea
proprietăţii ca o funcţie socială, idee ce se îndepărtează de
individualismul Constituţiei din 1866. Remarcabilă este şi înscrierea în
noua Constituţie a votului universal, ce fusese admis încă de la
revizuirea din 1917 a Constituţiei anterioare, preocuparea tot mai
accentuată faţă de problemele sociale, înscrierea ideii de legalitate ca
fundament al statului realizată prin controlul constituţionalităţii legilor,
al actelor administrative şi inamovibilitatea magistraţilor.
Dintre textele Constituţiei din 1923 se cer a fi menţionate în mod
special prevederile articolului 21, care dispune că toţi factorii producţiei
se bucură de o egală ocrotire, consacrând libertatea muncii şi dreptul
statului de a interveni prin legi spre a preveni conflictele economice sau
sociale. De asemenea, sunt de remarcat şi prevederile articolului 22, care
consfinţeşte libertatea tuturor de a comunica şi publica ideile şi opiniile
prin grai, prin scris şi prin presă, răspunderea pentru abuzul acestora
nefiind de natură să ducă însă la restrângerea în sine a dreptului ca atare.
Potrivit prevederilor constituţionale, „nici cenzura, nici o altă măsură
preventivă pentru apariţia, vinderea sau distribuirea oricărei publicaţii
nu se va putea înfiinţa. Nu este vorba de autorizaţia prealabilă a nici unei
autorităţi pentru apariţia oricărei publicaţii”. Aceleaşi prevederi dispun
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 47
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
că „presa nu va fi pusă niciodată sub regimul avertismentelor. Nici un
ziar sau publicaţie nu va putea fi suspendat sau suprimat”.
Datorită dispoziţiilor sale democratice, Constituţia din 1923 a oferit
un cadru de seamă al înfăptuirii democraţiei în ţara noastră, ea
răspunzând standardelor moderne de elaborare a documentelor de acest
gen. Constituţia din 1923 a fost înlocuită – formal – la 20 februarie 1938,
când a fost proclamată o nouă Constituţie, de tip corporatist, elaborată
din iniţiativa regelui Carol al II-lea şi cu participarea colaboratorilor săi
apropiaţi. Elaborarea acestei constituţii a fost determinată de degradarea
climatului politic, mediul internaţional neprielnic şi tendinţele de
concentrare a puterii în mâinile monarhului. Ca orientare de ansamblu,
Constituţia din 1938 încerca, după cum au remarcat autorii de
specialitate, să limiteze individualismul şi să dea întâietate socialului,
voind să transforme statul individualist în stat comunitar corporatist. În
acelaşi timp, ea admitea proprietatea şi capitalul ca drepturi inviolabile,
îndepărtându-se de la principiile Constituţiei din 1923, care recunoştea
proprietatea ca funcţie socială şi revenind astfel la principiile Constituţiei
din 1866. Constituţia din 1938 concentrează, totodată, puterile politice în
mâna regelui, care dobândeşte prerogative deosebit de mari. Această
Constituţie a fost suspendată în vara anului 1940, ca urmare a
cunoscutelor evenimente care au dus în final la abdicarea regelui Carol al
II-lea.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 48
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Ca urmare a Revoluţiei din 22 Decembrie 1989, în ţara noastră s-a
pus problema eliminării vechiului cadru constituţional, existent în anii
dictaturii comuniste, şi a elaborării unor instrumente juridice care să
asigure tranziţia spre un sistem pluripartid şi o economie de piaţă în
cadrul statului de drept.
Indiferent de faptul că noua Constituţie a stârnit foarte multe
dezbateri, că ea a suscitat opinii dintre cele mai diverse, este un fapt cert
că în momentul de faţă ţara noastră dispune de un cadru juridic –
desigur perfectibil, dar preferabil unei situaţii de provizorat. Pentru a
păstra obiectivitatea ştiinţifică, trebuie arătat că au existat şi păreri
favorabile la adresa noii Constituţii din partea unor specialişti străini
care au vizitat ţara noastră şi care şi-au exprimat acordul în legătură cu
noile instituţii create.
Evaluând în mod realist bilanţul activităţii desfăşurate, realizările
dar şi neîmplinirile Constituţiei adoptate în 1991, un deputat ecologist
avea să argumenteze în mod semnificativ: „Constituţia adoptată de noi
era imperativ necesară nu numai pe considerentul că acolo unde nu este
lege este posibil orice şi se înfiripă rapid anarhia, ci şi pentru a instaura
statul de drept, pentru ancorarea solidă şi sigură a democraţiei în
România; era necesară pentru ca o societate dirijată aproape o jumătate
de secol prin mecanisme artificiale, dictatoriale, să-şi redobândească
funcţia şi calitatea de sistem social, desfăşurat după legi naturale, fireşti,
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 49
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
în interesul oamenilor, respectând diversitatea socială a grupurilor
culturale, etnice, socio-profesionale, demnitatea şi tradiţiile lor”.
Este cert că funcţionarea în bune condiţii a tuturor mecanismelor
prevăzute de noua Constituţie implică un grad sporit de înţelegere a
separaţiei puterilor în stat, evitarea amestecului unei puteri în treburile
celeilalte, un respect sporit faţă de norma de drept, faţă de reglementările
internaţionale la care ţara noastră a devenit parte. Integrarea României în
noua ordine juridică europeană revendică un rol sporit pentru drepturile
şi libertăţile omului care se cer a fi respectate cu stricteţe, cultivarea
respectului faţă de lege trebuind să devină o raţiune a însăşi existenţei şi
funcţionării statului. Evident, asemenea transformări de substanţă
vizează nu numai litera noilor reglementări constituţionale, dar şi
spiritul lor, cerinţa respectării principiilor şi normelor juridice pe care
trebuie să se întemeieze statul de drept. Edificarea întregii vieţi politice
româneşti pe ideile de drept şi legalitate a devenit şi devine tot mai mult
o condiţie a acceptării României ca membru cu drepturi depline al
comunităţii statelor lumii, al unor organisme internaţionale. În acest
amplu efort, juriştilor le revine un rol esenţial ei trebuind să fie primii
care să contribuie la promovarea respectului pentru statul de drept,
aplicând cu consecvenţă şi cu dreptate legile, dar şi contribuind în mod
direct la conştientizarea întregii opinii publice româneşti în legătură cu
valoarea normelor juridice, cu cerinţa respectării neabătute a dreptului în
relaţiile dintre indivizi, în raporturile dintre aceştia şi autorităţi, în
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 50
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
întregul mecanism de funcţionare al organelor şi organismelor statului
nostru.
Încercând să sintetizăm problema relaţiei dintre modernitate şi
tradiţie în dreptul constituţional, dorim să subliniem următoarele:
- unele concepte de drept constituţional au evoluat în mod firesc pe
parcursul timpului, dobândind noi conotaţii, care au definit mult mai
profund şi mai clar profilul acestora. Astfel, se poate menţiona conceptul
de suveranitate, de drepturi ale omului etc.;
- s-a înregistrat în mod continuu o mai mare supleţe în înfăptuirea
separaţiei puterilor, care rămâne un principiu fundamental de
organizare politică. În acest sens poate fi menţionată, de pildă,
competenţa Guvernului de a legifera în anumite condiţii, pe durate
determinate, sub un strict control parlamentar, pe calea unor ordonanţe;
- în dreptul constituţional modern au apărut, totodată, instituţii
noi, menite să garanteze într-o măsură şi mai mare drepturile omului,
respectul principiilor democratice, într-un cuvânt, funcţionarea
mecanismelor statului de drept. Dintre aceste instituţii noi este
caracteristică, desigur, instituţia Ombudsman-ului (Avocatul Poporului),
curţile de conturi, curţile constituţionale (sau consiliile constituţionale);
- ca o consecinţă a evoluţiilor menţionate au apărut noi posibilităţi
de garantare a drepturilor constituţionale ale cetăţenilor, s-au
perfecţionat căile judiciare, înfăptuindu-se totodată o joncţiune între
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 51
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
mecanismele interne de apărare a drepturilor cetăţenilor (justiţia,
contenciosul administrativ, excepţia de neconstituţionalitate în cadrul
proceselor) şi mecanismele internaţionale, cum ar fi de pildă,
recunoaşterea dreptului cetăţenilor prejudiciaţi în drepturile lor, care au
epuizat căile interne, de a se adresa Curţii Europene a Drepturilor
Omului.
NU UITA!
Cele mai vechi acte de organizare politică ale Ţării Româneşti
datează din secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea.
Elemente de organizare politică se regăsesc, de pildă, în Aşezămintele lui
Constantin Mavrocordat din 1740 şi 1743 şi în Pravilniceasca condică,
tipărită în 1780 de către Alexandru Ipsilanti. Norme juridice importante
se întâlnesc şi în Codul civil al lui Scarlat Calimah din 1817, şi Legiuirea
Caragea din 1818. Aceste din urmă reglementări vizau, însă, mai ales
raporturile de drept privat. Pe planul organizării politice sunt de
semnalat şi o serie de Memorii elaborate de reprezentanţi ai boierimii,
care propuneau reforme politice sau chiar programe de organizare
politică a statului. Asemenea Memorii au fost elaborate, de pildă, în 1770,
şi supuse împărătesei Ecaterina a II-a a Rusiei şi în 1721, adresate Rusiei
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 52
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
şi Austriei. Se aveau în vedere în special emanciparea deplină a
Principatelor de sub dominaţia Porţii Otomane. În Transilvania, în 1791,
din iniţiativa unor episcopi români – unul greco-catolic şi altul ortodox –
este adresată împăratului Leopold al II-lea al Austriei cunoscuta petiţie
denumită Supplex Libellus Valachorum, prin care se revendica egalitatea
naţiunii române din punct de vedere politic cu populaţia de alte
naţionalităţi existentă în Transilvania.
INTREBĂRI DE CONTROL
1. Prezentati documentele privind organizarea constituţională in
Romania
2. Prezentati procesul de constitutionalizae din Romania
PROPUNERI DE REFERATE
1. Evoluţia constituţională a statului roman.
2. Principiile scolii romanesti de drept constitutional.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 53
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂȚ II DE ÎNVĂȚARE 2
Constanţa Călinoiu, Victor Duculescu, Drept constituţional şi
instituţii politice, Ediţia a IV-a, Editura “Lumina Lex”, Bucureşti,
2010.
Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, Tratat, vol.I şi
II, Editura NOVA, Bucureşti, 1996.
Constantin Dissescu, Dreptul Constituţional, Editura Librăriei
SOCEC, Societate anonimă Bucureşti, 1915.
Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii
politice, Ediţia a IX-a, revăzută şi completată, Editura ”Lumina Lex”,
Bucureşti, 2001.
Paul Negulescu, Drept Constituţional român, Editura
„Alex.Th.Doicescu”, Bucureşti, 1927.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 54
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Unitatea de învăţare 3
STRUCTURA DE STAT ŞI FORMA DE GUVERNĂMÂNT
A STATULUI
Timp de studiu individual estimat: 4h
După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, studentul:
va cunoaşte structura de guvernamant a statului
va defini forma de stat
va cunoaşte structura de stat
isi va dezvolta limbajul juridic specific disciplinei
Cuprinsul unităţii de studiu
UNITATEA DE ÎNVĂTARE 3 ............................................................................................. 54
STRUCTURA DE STAT ŞI FORMA DE GUVERNĂMÂNT A STATULUI ................. 54
3.1. STRUCTURA DE STAT ................................................................................................. 55
3.2. FORMELE DE STAT .................................................................................................. 55
3.3. CONCEPTUL DE FORMA DE GUVERNĂMÂNT ................................................... 59
NU UITA! ............................................................................................................................... 60
INTREBĂRI DE CONTROL................................................................................................. 61
PROPUNERI DE REFERATE .............................................................................................. 61
BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 3 ............................................. 61
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 55
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
3.1. STRUCTURA DE STAT
Categoriile de state
Statele se pot clasifica în mai multe categorii, în raport de diferite
criterii. Din punctul de vedere al dreptului constituţional, o importanţă
deosebită prezintă clasificarea statelor: a) după structura lor; şi b) după
sistemul de guvernământ. După structura lor, statele se împart, în
primul rând, în state unitare şi state compuse. Acestea din urmă se
împart la rândul lor în: a) uniuni personale; b) uniuni reale; c) uniuni
încorporate; d) confederaţii de state; şi e) federaţii sau uniuni de state.
După sistemul de guvernământ, statele se împart în două mari categorii
şi anume monarhii şi republici, prima subdivizându-se în categorii de
monarhie absolută şi monarhie constituţională, iar cea de-a doua
subdivizându-se în republică parlamentară şi republică prezidenţială.
3.2. FORMELE DE STAT
Uniunea personală
Cea mai limitată formă de uniune a statelor este aceea a uniunii
personale a două sau mai multe state suverane. Caracteristica uniunii
personale este menţinerea independenţei statelor componente şi a
individualităţii lor constituţionale, cu excepţia persoanei monarhului,
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 56
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
care este şeful statului în ambele state. Crearea unor asemenea uniuni a
fost uneori consecinţa combinaţiilor matrimoniale dinastice, care erau
folosite în scopuri de expansiune teritorială şi consolidarea puterii
statelor membre ale uniunii. Astfel, în anul 1474, s-a realizat uniunea
personală dintre Aragon şi Castilia, ca urmare a căsătoriei lui Ferdinand
al V-lea cu Isabela. În acelaşi an s-a format uniunea Burgundiei şi Ţărilor
de Jos cu Austria, ca urmare a căsătoriei dintre Maria, fiica lui Carol
Temerarul, cu Maximilian de Habsburg. Alteori, uniunile personale
reprezentau acte politice deliberate, în scopul de a mări influenţa unuia
sau a ambelor state membre ale uniunii în relaţiile internaţionale. În
această privinţă, se poate cita, în primul rând, uniunea personală dintre
Polonia şi Lituania (1386-1596), în care regele era ales de fiecare dată de
către dieta poloneză, dar se ţinea seama de legile succesorale ale
Lituaniei.
Alexandru Ioan Cuza a fost ales, în Moldova, în ziua de 5 ianuarie
1859, iar în Muntenia pe 24 ianuarie acelaşi an. O comisie centrală,
stabilită la Focşani, avea să coordoneze activităţile organelor
constituţionale din cele două Principate. În anul 1861 s-a făcut însă
fuziunea dintre cele două Principate, mergându-se mult mai departe
decât o uniune reală. Comisia de la Focşani a fost desfiinţată şi corpurile
legiuitoare s-au contopit într-unul singur.
Uniunea reală
Comparată cu uniunea personală, uniunea reală reprezintă o
treaptă superioară, din punct de vedere constituţional, dar lasă
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 57
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
neschimbate structurile interne ale statelor componente. În esenţă, deşi
fiecare stat îşi păstrează individualitatea, cei doi parteneri convin ca
unele probleme de interes comun să fie rezolvate în mod uniform, prin
organe speciale. Cele mai cunoscute uniuni reale sunt acelea dintre
Suedia şi Norvegia (1815-1905), Austria şi Ungaria (1867-1918) şi
Danemarca şi Islanda (1918-1944). În uniunea reală dintre Suedia şi
Norvegia, fiecare stat şi-a păstrat forma lui de guvernământ şi structura
sa constituţională, inclusiv parlamentul şi guvernul.
Uniunea încorporată
George Plastara a apreciat uniunea încorporată ca fiind cea mai
înaltă treaptă de organizare a uniunii dintre state. În această specie de
uniuni „două sau mai multe state formează o singură personalitate,
absorbind într-o unitate suveranitatea internă şi externă< Statele care
iau parte la acest fel de unire nu păstrează decât o slabă individualitate
în ceea ce priveşte administraţiunea şi legislaţiunea lor civilă”. El a dat ca
exemplu Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.
Confederaţia de state
Confederaţia prezintă următoarele caracteristici principale:
a) stabilirea ei printr-un tratat;
b) crearea unui organ comun, de obicei numit dietă, sub forma unei
adunări deliberative având mai degrabă caracterul unei conferinţe
diplomatice;
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 58
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
c) limitarea puterii conferite confederaţiei asupra statelor membre
şi nu asupra cetăţenilor.
Federaţia
Spre deosebire de confederaţie, federaţia de state este compusă din
două sau mai multe colectivităţi care nu au, în genere, calitatea de
subiecte de drept internaţional sau, dacă li se recunoaşte o asemenea
calitate – cum a fost cazul cu participarea Bielorusiei şi Ucrainei ca
membri la Organizaţia Naţiunilor Unite – o astfel de recunoaştere este
făcută pentru scopuri politice limitate, care nu se găsesc într-o legătură
intimă cu structura internă a federaţiei. Între aceste colectivităţi există
raporturi de drept comun. În statul federal există întotdeauna o
constituţie aplicabilă pe teritoriile tuturor statelor federale, care
proclamă, aşa cum am arătat deja, că în caz de conflict între legile
federale şi legile statelor federale, primele vor avea întâietate. De
asemenea, drepturile şi libertăţile politice ale cetăţenilor tuturor statelor
federate sunt reglementate, la nivel federal, prin legislaţia adoptată de
către organele centrale. Mai mult, conflictele dintre statele federale sunt
reglementate de către curţile şi tribunalele federale şi nu pe cale
diplomatică, sau prin recurs la organele de jurisdicţie internaţională. Prin
structura sa constituţională, statul federal se asemănă în multe privinţe
cu statul unitar.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 59
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
3.3. CONCEPTUL DE FORMA DE GUVERNĂMÂNT
În dreptul constituţional, forma de guvernământ prezintă o
însemnătate dintre cele mai mari. După cum se arată într-un Dicţionar
politic român relativ recent, forma de guvernământ este un mod de
organizare şi exercitare a puterii de stat.
Aşa cum arăta la timpul său Aristotel în Politica, guvernământul
reprezintă de fapt puterea suverană a cetăţii care, „trebuie în chip
necondiţionat< să se compună ori dintr-un singur individ, ori dintr-o
minoritate ori, în sfârşit, din masa cetăţenilor”. Aristotel recunoştea trei
forme de guvernământ, pe care le denumea – impropriu – „constituţii” şi
anume regalitatea, aristocraţia şi republica, indicând totodată trei
derivate peiorative care reprezentau denaturări ale acestora: tirania
pentru regalitate, oligarhia pentru aristocraţie şi demagogia pentru
republică.
La rândul său Jean Jacques Rousseau definea guvernământul ca
fiind „un corp intermediar, plasat între supuşi şi suveran”. În opinia sa,
guvernământul sau administraţia supremă nu ar fi astfel decât
exercitarea legitimă a puterii executive, iar principele sau magistratul -
omul sau corpul însărcinat cu această administrare. Pentru Jean Jacques
Rousseau însă nu există decât un singur contract în stat: acela al
asociaţiei dintre indivizi. În viziunea sa, instituirea guvernământului este
un act complex, primul prin care poporul hotărăşte că va exista un corp
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 60
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
de guvernământ care va fi alcătuit într-o formă sau alta, iar cel de al
doilea, acela prin care poporul numeşte conducătorii care vor fi
însărcinaţi cu guvernarea în modul astfel stabilit.
În literatura română de specialitate, forma de guvernământ a fost
definită în strânsă corelaţie cu noţiunea de putere. Într-o accepţie
restrânsă a conceptului, forma de guvernământ se referă la „modul în
care sunt constituite şi funcţionează organele supreme. Ea se raportează
în principiu la trăsăturile definitorii ale şefului de stat şi la raporturile
sale cu puterea legiuitoare”.
NU UITA!
Statele se pot clasifica în mai multe categorii, în raport de diferite
criterii. Din punctul de vedere al dreptului constituţional, o importanţă
deosebită prezintă clasificarea statelor: a) după structura lor; şi b) după
sistemul de guvernământ. După structura lor, statele se împart, în
primul rând, în state unitare şi state compuse. Acestea din urmă se
împart la rândul lor în: a) uniuni personale; b) uniuni reale; c) uniuni
încorporate; d) confederaţii de state; şi e) federaţii sau uniuni de state.
După sistemul de guvernământ, statele se împart în două mari categorii
şi anume monarhii şi republici, prima subdivizându-se în categorii de
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 61
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
monarhie absolută şi monarhie constituţională, iar cea de-a doua
subdivizându-se în republică parlamentară şi republică prezidenţială.
INTREBĂRI DE CONTROL
1. In ce categorii se pot clasifica statele?
2. Ce reprezinta uniunea reala?
3. Ce caractersitici prezinta confederatia e state?
PROPUNERI DE REFERATE
Formele de stat
Natura juridica aguvernamantului
BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂȚ II DE ÎNVĂȚARE 3 Constanţa Călinoiu, Victor Duculescu, Drept constituţional şi instituţii
politice, Ediţia a IV-a, Editura “Lumina Lex”, Bucureşti, 2010.
Victor Duculescu, Constanţa, Georgeta Duculescu, Drept constituţional
comparat. Tratat , Ediţia III-a, vol.I şi II, Editura “Lumina Lex”,
Bucureşti, 2002.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 62
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Unitatea de învăţare 4
SEPARAŢIA PUTERILOR – PRINCIPIU POLITIC ŞI JURIDIC
FUNDAMENTAL AL STATULUI DE DREPT
Timp de studiu individual estimat: 4h
După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, studentul:
va cunoaşte principiul separatiilor puterilor in stat
va cunoaşte originea şi conţinutul acestui principiu în opera lui
Aristotel
va cunoaşte conceptia lui Montesquieu despre teoria separaţiei
puterilor
isi va dezvolta limbajul juridic specific disciplinei
Cuprinsul unităţii de studiu
UNITATEA DE ÎNVĂTARE 4 ............................................................................................. 62
SEPARAŢIA PUTERILOR – PRINCIPIU POLITIC ŞI JURIDIC FUNDAMENTAL AL
STATULUI DE DREPT ......................................................................................................... 62
4.1. PRINCIPIUL SEPARAŢIEI PUTERILOR STATULUI .............................................. 63
4.2. LIMITELE ŞI CRITICA SEPARAŢIEI PUTERILOR .............................................. 68
4.3. SEPARAŢIA PUTERILOR ÎN CONSTITUŢIILE ROMÂNE ................................... 70
NU UITA! ............................................................................................................................... 75
INTREBĂRI DE CONTROL................................................................................................. 76
PROPUNERI DE REFERATE .............................................................................................. 76
BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 4 ............................................. 76
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 63
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
4.1. PRINCIPIUL SEPARAŢIEI PUTERILOR STATULUI
Originea şi conţinutul acestui principiu în opera lui Aristotel
Principiul esenţial care guvernează într-un stat de drept întreaga
organizare politică, relaţiile dintre puterea publică şi cetăţeni, raporturile
dintre diferitele puteri ale statului este principiul separaţiei puterilor.
Acest principiu, enunţat pentru prima dată de Aristotel în lucrarea sa
Politica, a fost dezvoltat mai târziu cu deosebire de şcoala dreptului
natural (Grotius, Wolff, Puffendorf), iar apoi de John Locke, găsindu-şi
încununarea în opera lui Montesquieu.
„Există în toate constituţiile – scria Aristotel – trei elemente în
legătură cu care un bun legiuitor trebuie să studieze ceea ce este
avantajos pentru fiecare”. După părerea sa, „una din aceste trei părţi este
aceea care deliberează cu privire la problemele comune, a doua este
aceea care are drept obiect magistratura<; a treia este aceea care
distribuie justiţia”.
În pofida diferenţei de redactare faţă de terminologia modernă cu
privire la separaţia puterilor, elaborată de Montesquieu în secolul XVIII,
multe elemente de gândire politică a filosofului antic premerg principiul
care s-a încetăţenit ulterior şi este recunoscut astăzi în toate democraţiile
moderne: un corp legislativ, o putere executivă şi un număr de
judecători independenţi, chemaţi să împartă justiţia, în mod egal, tuturor
membrilor cetăţii.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 64
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Asemănarea dintre concepţiile lui Aristotel şi Montesquieu rezidă
mai ales în identificarea unor laturi indispensabile exercitării oricărei
puteri constituţionale. Diferenţierile apar însă atunci când analizăm în
profunzime fiecare dintre elementele avute în vedere. Puterea
deliberativă, similară puterii legislative din zilele noastre, are – în
viziunea lui Aristotel – o competenţă mult mai largă decât cea
recunoscută astăzi parlamentelor în democraţiile moderne. Puterea
deliberativă trebuie să aibă, potrivit opiniei sale, dreptul suveran de a
decide problemele războiului, ale păcii şi ale alianţelor, de a face legile,
de a pronunţa sentinţele de condamnare la moarte, de exil şi confiscare,
numind totodată magistraţii (termen folosit de Aristotel pentru a
desemna înalţii demnitari, de fapt puterea executivă a cetăţii). Este de
subliniat, pe de altă parte, că în viziunea autorului Politicii, puterea
deliberativă trebuie să se desfăşoare în cadrul unei adunări democratice,
la care participă toţi cetăţenii. Există, prin urmare, după cum se vede din
ideile reproduse mai sus, o competenţă mult mai largă a puterii
legislative în raport cu actuala putere legiuitoare, ce reflectă şi modul
direct de participare a poporului la exercitarea ei.
În ceea ce priveşte magistraţii sau demnitarii cetăţii – care
alcătuiesc ceea ce noi numim astăzi puterea executivă – este de observat
că Aristotel recunoaşte calitatea de magistrat tuturor acelor oficialităţi
care au puterea de a decide şi a da ordine în anumite domenii
determinate. Numărul magistraţilor trebuie să fie însă potrivit pentru
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 65
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
asigurarea înfăptuirii unei bune constituţii. După părerea sa, în statele
mai mari accesul la magistratură trebuie asigurat unui număr tot mai
mare de cetăţeni, în timp ce în cazul micilor ţări este mai bine de a lăsa
aceste atribuţiuni în mâinile unui număr relativ restrâns de oameni
calificaţi. Alegerea magistraţilor se poate face prin diferite modalităţi,
inclusiv prin desemnarea lor de către triburi sau fratrii, prin tragere la
sorţi sau alegeri. După părerea lui Aristotel, dintre modurile de
desemnare a demnitarilor, două prezintă o însemnătate deosebită:
alegerea magistraţilor efectuată de toţi cetăţenii prin alegeri ori tragere la
sorţi, sau prin combinarea acestor procedee. Potrivit opiniei sale, „dacă
numai o categorie de cetăţeni alege într-un grup determinat, aceasta este
o procedură oligarhică”. Referindu-se la puterea judecătorească, marele
filosof antic înţelege prin aceasta un corp de judecători care asigură
înfăptuirea unor tipuri diferite de jurisdicţie în probleme dintre cele mai
variate, cum ar fi atingerea intereselor publice, datorii, litigii cu privire la
amenzi, contracte private, crime, jurisdicţie pentru străini etc. El
consideră că se poate concepe un mod democratic de alegere a
judecătorilor, aceştia provenind, în acest caz, din rândurile tuturor
cetăţenilor şi fiind abilitaţi să judece orice fel de litigii, dar şi un mod
oligarhic de a concepe justiţia, situaţie în care calitatea de judecător este
rezervată numai unor categorii speciale de oameni, recrutaţi pentru
anumite probleme sau având dreptul de a judeca numai anumite cauze
determinate.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 66
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
O comparaţie de fond între principiul separaţiei puterilor – aşa
cum îl cunoaştem din monumentala operă a lui Montesquieu Spiritul
legilor – şi ideile lui Aristotel cu privire la cele trei elemente obligatorii
pentru orice constituţie denotă că ideile lui Aristotel nu prezintă decât o
concepţie embrionară cu privire la separaţia puterilor, în gândirea sa un
sistem de separaţie a celor trei puteri nefiind pe deplin elaborat. În
special, lipsesc din opera lui Aristotel elemente privind delimitarea
concretă a celor trei puteri şi controlul reciproc dintre acestea, pe care
Montesquieu le fundamentează cu atâta claritate. Pe de altă parte, în
opera lui Aristotel există şi anumite deosebiri – deloc neglijabile – în ce
priveşte competenţele recunoscute celor trei puteri. El conferă, de pildă,
anumite atribuţii puterii deliberative, care sunt recunoscute astăzi ca
fiind de competenţa executivului sau a puterii judecătoreşti. Intuiţia sa
este însă demnă de a fi semnalată peste hotarele veacurilor care au trecut
de la elaborarea Politicii, meritul său principal rămânând incontestabil
acela de a identifica cerinţa existenţei mai multor elemente – şi nu numai
a unuia singur – pentru orice fel de constituţie.
Montesquieu despre teoria separaţiei puterilor
Reluând şi dezvoltând ideile lui John Locke, „Montesquieu şi după
dânsul toţi teoreticienii statului liberal au văzut în principiul separaţiei
puterilor mijlocul eficace de a slăbi atotputernicia statului, împărţindu-i
atribuţiunile”. Pornind de la ideea că există o înclinaţie naturală a omului
care deţine puterea de a abuza de ea, Montesquieu a dezvoltat principiul
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 67
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
că puterea trebuie să fie stăvilită tot de putere. În concepţia sa, separaţia
puterilor reprezintă singurul mijloc prin care se poate asigura respectul
legilor într-un stat în care este posibilă existenţa unui guvern legal.
„Atunci când, în mâinile aceleiaşi persoane sau în ale aceluiaşi corp de dregători
se află întrunite puterea legislativă şi puterea executivă, nu există libertate,
deoarece se poate naşte teama ca acelaşi monarh sau acelaşi Senat să întocmească
legi tiranice, pe care să le aplice în mod tiranic. Nu există, de asemenea, libertate
dacă puterea judecătorească nu este separată de puterea legislativă şi de cea
executivă. Dacă ea ar fi îmbinată cu puterea legislativă, puterea asupra vieţii şi
libertăţii cetăţenilor ar fi arbitrară, căci judecătorul ar fi şi legiuitor. Dacă ar fi
îmbinată cu puterea executivă, judecătorul ar putea avea forţa unui opresor.
Totul ar fi pierdut dacă acelaşi om, sau acelaşi corp de fruntaşi, fie al nobililor,
fie al poporului, ar exercita aceste trei puteri: pe cea de a face legi, pe cea de a
aduce la îndeplinire hotărârile obşteşti şi pe cea de a judeca infracţiunile sau
litigiile dintre particulari”.
Concepţia lui Jean Jacques Rousseau despre separaţia puterilor
Principiul separaţiei puterilor a fost dezvoltat ulterior şi de
Rousseau, dar filosoful francez foloseşte o logică diferită, considerând că
puterea legislativă se confundă cu însăşi suveranitatea şi nu poate fi
exercitată decât de întreaga naţiune. În opinia sa puterea executivă este
competentă numai să emită acte particulare, care trebuie să rezulte din
aplicarea măsurilor generale adoptate de puterea legislativă. „El nu
poate însă concepe independenţa puterii executive, căci aceasta este
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 68
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
supusă puterii legislative, ale cărei ordine le execută şi care o
supraveghează, spre a vedea cum îşi îndeplineşte atribuţiile fixate de
dânsa”.
Cât priveşte puterea judecătorească, Jean Jeacques Rousseau
consideră că aceasta este o putere distinctă de executiv şi legislativ, dar
menţionează că ea a suferit practic anumite ştirbiri ale autorităţii sale
faţă de executiv prin recunoaşterea dreptului de graţiere şi faţă de
legislativ, prin dreptul de amnistie exercitat de poporul suveran.
4.2. LIMITELE ŞI CRITICA SEPARAŢIEI PUTERILOR
Principiul separaţiei puterilor şi-a găsit o largă aplicaţie în practica
constituţională a ţărilor occidentale. Cu toate acestea, el a fost criticat de
o serie de gânditori şi oameni politici, printre care fostul preşedinte
american Woodrow Wilson, care a estimat că aplicaţiunea acestui
principiu face să dispară, practic, orice idee de răspundere în guvernare.
Doctrina germană (Laband, Jellinek) a considerat teoria lui Montesquieu
ca fiind nelogică şi imposibil de realizat în practică. S-a apreciat că ea nu
ar reprezenta decât o metodă de organizare menită să slăbească
atotputernicia statului pentru a apăra individul. Juriştii germani,
puternic influenţaţi de ideile etatiste, au estimat că „urmărind slăbirea
puterii politice prin repartizarea atribuţiunilor la diferite organe
juxtapuse, quasi-independente unele de altele, având fiecare un domeniu
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 69
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
de activitate proprie, cu toate că lucrează la aceeaşi operă generală, s-a
ajuns la neputinţa Statului de a crea o ordine nouă, de a satisface nevoile
unei societăţi în plină transformare”.
Din punct de vedere juridic, principiul separaţiei puterilor a fost
consacrat în numeroase documente de drept constituţional. Astfel, el se
regăseşte în cunoscuta Declaraţie a drepturilor omului şi cetăţeanului
din 1789, precum şi în documentele revoluţiei americane. Unul dintre
părinţii actualei Constituţii a Statelor Unite, James Madison, arăta că
„acumularea tuturor puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească –
în aceleaşi mâini indiferent dacă acestea aparţin unei singure persoane,
unor puţini sau la mai mulţi, sau dacă aceasta (acumularea) este
ereditară, autonumită sau electivă, poate fi considerată în mod justificat
ca fiind adevărata definiţie a tiraniei”.
În multe constituţii moderne principiul separaţiei puterilor este
consacrat expres, cum ar fi Constituţia Cantonului Jura din Elveţia
(art.55), Constituţia Republicii Moldova din 28 iulie 1994, care dispune în
art.6 că „puterile legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi
colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin”. De asemenea,
referiri la puterile statului se regăsesc în Constituţiile Germaniei, spaniei,
Belgiei, Danemarcei, Greciei, Finlandei, Italiei, Portugaliei şi altor state,
precum şi în Constituţia S.U.A.
Regimurile politice totalitare, de toate nuanţele, au criticat
principiul separaţiei puterilor, susţinând că de fapt puterea ar fi unică şi
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 70
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
că ea ar aparţine poporului şi, în consecinţă, nu ar putea în nici un caz să
fie divizată. În realitate, prin ignorarea voită a principiului separaţiei
puterilor şi prin eliminarea sa practică din constituţiile fostelor state
socialiste, a fost favorizată concentrarea puterii în mâinile unor persoane
şi negarea practică a oricăror mecanisme de conducere colectivă.
Principiul unicităţii puterii a netezit nu numai calea unor dictaturi, dar a
şi subordonat întregul sistem al organizării politice dominaţiei unui
singur partid, împrejurare ce a avut ca efect lichidarea opoziţiei politice,
negarea principiilor pluralismului şi, în final, îndepărtarea de la marile
principii democratice ale dreptului constituţional, validate de o întreagă
experienţă istorică. Revenirea la democraţie în ţările Europei de răsărit a
impus tot mai mult reabilitarea principiului separaţiei puterilor,
recunoaşterea utilităţii sale ca un principiu fundamental de organizare
politică şi premisă a aşezării întregii vieţi sociale pe principii umaniste şi
democratice.
4.3. SEPARAŢIA PUTERILOR ÎN CONSTITUŢIILE ROMÂNE
În România, principiul separaţiei puterilor apare pentru prima dată
în Regulamentele Organice, pentru a fi consacrat apoi de Statutul lui
Cuza, precum şi de prevederile constituţiilor din 1866, 1923 şi 1938. De
aceea, cu prilejul dezbaterii şi adoptării textelor noii Constituţii din 1991
s-au purtat în Parlamentul României ample discuţii în legătură cu
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 71
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
necesitatea şi utilitatea consacrării teoriei separaţiei puterilor printr-un
text special, înscris în Constituţie. Din păcate, însă, nu s-a reuşit a se
însera un asemenea text, care ar fi ridicat – incontestabil – calitatea
teoretică şi valoarea principiilor constituţionale. În fapt, însă, s-a
consacrat o anumită separaţie funcţională de atribuţiuni, dar şi o
colaborare între autorităţile statale. Aşa, de pildă, puterea
judecătorească examinează pe calea contenciosului administrativ actele
administrative din punctul de vedere al legalităţii, anulând actele ilegale
şi condamnând pe cei care s-au făcut vinovaţi de abuzuri să
despăgubească pe cei vătămaţi. Ea nu se substituie însă organelor
administraţiei şi nici nu emite alte acte administrative, deoarece acest
lucru ar încălca principiul separaţiei puterilor.
În sistemul Constituţiei române din 1991, Curtea Constituţională se
pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, a Regulamentelor
Parlamentului şi hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor
judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor.
Parlamentul are dreptul să-şi exprime neîncrederea în Guvern şi poate
declanşa procedura suspendării din funcţie a Preşedintelui României.
Preşedintele României are dreptul de a adresa Parlamentului mesaje şi
chiar de a dizolva Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de
încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la
prima solicitare. Aceste prevederi – ca şi numeroase altele existente în
Constituţia României, dar şi în constituţiile altor state ce îşi regăsesc
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 72
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
identitatea ca state democratice – denotă faptul că nu se poate vorbi nici
pe departe în cadrul sistemului separaţiei puterilor de o departajare
totală a atribuţiilor celor trei puteri. Este vorba, în realitate, de o
delimitare precisă de competenţe, interferenţele fiind posibile numai în
situaţii de excepţie, când anumite probleme de interes major nu pot fi
rezolvate în mod exclusiv cu aportul uneia dintre puteri, ci în egală
măsură cu contribuţia celorlalte.
Aşa cum am mai arătat, principiului separaţiei puterilor i s-au adus
o serie de critici de către unii autori, el fiind considerat fie depăşit, fie
îmbătrânit, fie reflectând numai o anumită etapă a dezvoltării
constituţionale. În fond, însă, toţi criticii separaţiei puterilor omit –
intenţionat sau neintenţionat – faptul că separaţia puterilor nu a fost
niciodată concepută, nici măcar de teoreticienii săi, ca o separare ori o
izolare artificială între puterile statului. Separaţia puterilor a reprezentat
şi reprezintă o garanţie împotriva acaparării puterii de către forţe
totalitare şi un mijloc de a asigura echilibrul între puterile statului. După
cum observă autorii români Ioan Muraru şi Simina Tănăsescu,
„Manifestându-se rezerve faţă de teoria clasică a separaţiei puterilor nu
trebuie să se interpreteze că ea şi-a pierdut din importanţă şi actualitate
şi că deci rămâne o teorie a trecutului. Marea forţă a teoriei separaţiei
puterilor constă în fantastica sa rezonanţă socială, politică şi morală. Ea a
intrat în conştiinţa mulţimilor care au receptat-o ca pe cea mai eficientă
reţetă contra despotismului şi în favoarea libertăţii şi democraţiei.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 73
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Sintetizând acest paradox, Pierre Pactet arată că se constată un decalaj
important între declinul unei teorii, care pierde progresiv din forţa şi
valoarea sa explicativă şi pentru că ea nu mai corespunde cu adevărat
realităţii, şi recepţionarea sa de către opinia publică, care continuă să
creadă în ea, şi pentru clasa politică care persistă în a o evoca.”.
Într-un Tratat de Drept constituţional şi instituţii politice, Cristian
Ionescu constată şi el că „În momentul în care a fost instituţionalizat în
constituţii, principiului separaţiei puterilor i s-au adus multe corective,
constând în colaborarea puterilor. Se va crea ceea ce doctrina denumeşte
checks and balances, adică supravegherea reciprocă a celor trei puteri
pentru reechilibrarea raportului între ele. Dacă concepem principiul
separaţiei puterilor în mod abstract şi rigid, între cele trei puteri nu există
nici o legătură; aplicat în condiţii practice de guvernare, principiul astfel
conceput ar produce haos şi dezordine publică, întrucât oricare dintre
cele trei puteri ar avea înclinaţia să se manifeste în mod tiranic.”.
În concluzie, se poate aprecia că principiul separaţiei puterilor,
într-o accepţie suplă şi dinamică, rămâne un element esenţial,
indispensabil existenţei şi funcţionării statului de drept. Nu întâmplător
numeroase lucrări teoretice, documentele partidelor politice, opinii ale
unor specialişti fac referire la necesitatea separaţiei puterilor. Într-un
Dicţionar politic românesc, separaţia puterilor este definită ca fiind un
„principiu major al democraţiei moderne”. Se subliniază ideea că
„Fiecare putere este localizată într-o instituţie separată, iar cei ce o aplică
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 74
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
sunt selectaţi prin diferite proceduri, au diferite termene şi sunt
independenţi unii de alţii. Separarea nu înseamnă însă izolare, pentru că
fiecare ramură a puterii participă la funcţionarea celeilalte printr-un
sistem de control şi echilibrare reciprocă a puterilor în stat. Separarea
între cei ce fac legea (puterea legislativă), cei ce o aplică (puterea
executivă) şi cei ce o interpretează (puterea judecătorească) este menită
să prevină instaurarea unui regim dictatorial.”.
Răspunzând solicitărilor unor specialişti care au demonstrat că
separaţia puterilor este indispensabilă organizării statului de drept şi
ţinând seama de faptul că inexistenţa unui text special prin care să fie
consacrat principiul separaţiei puterilor a determinat, pe parcursul
timpului, numeroase neclarităţi, în special în ceea ce priveşte dreptul
executivului de a emite ordonanţe de urgenţă, reforma constituţională
din 2003 a completat însuşi primul articol al Constituţiei înserând un text
nou, având următorul cuprins:
"(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi
echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în
cadrul democraţiei constituţionale."
Menţionăm că în cadrul lucrărilor din 1991 ale Adunării
Constituante nu s-a reţinut ideea introducerii unui text expres care să
statueze menţionarea expresă a principiului separaţiei puterilor. Ideea
introducerii separaţiei puterilor în însuşi textul Constituţiei a fost însă
preconizată de numeroşi autori de Drept constituţional (Tudor
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 75
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Drăganu), iar o Decizie a Curţii Constituţionale (nr.73 din 4 iunie 1996) a
estimat că deşi principiul separaţiei puterilor nu este explicit prevăzut de
Constituţia României din 1991, el poate fi totuşi dedus din întreaga
concepţie care a stat la baza elaborării Constituţiei.
NU UITA!
În România, principiul separaţiei puterilor apare pentru prima dată
în Regulamentele Organice, pentru a fi consacrat apoi de Statutul lui
Cuza, precum şi de prevederile constituţiilor din 1866, 1923 şi 1938. De
aceea, cu prilejul dezbaterii şi adoptării textelor noii Constituţii din 1991
s-au purtat în Parlamentul României ample discuţii în legătură cu
necesitatea şi utilitatea consacrării teoriei separaţiei puterilor printr-un
text special, înscris în Constituţie. Din păcate, însă, nu s-a reuşit a se
însera un asemenea text, care ar fi ridicat – incontestabil – calitatea
teoretică şi valoarea principiilor constituţionale. În fapt, însă, s-a
consacrat o anumită separaţie funcţională de atribuţiuni, dar şi o
colaborare între autorităţile statale. Aşa, de pildă, puterea
judecătorească examinează pe calea contenciosului administrativ actele
administrative din punctul de vedere al legalităţii, anulând actele ilegale
şi condamnând pe cei care s-au făcut vinovaţi de abuzuri să
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 76
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
despăgubească pe cei vătămaţi. Ea nu se substituie însă organelor
administraţiei şi nici nu emite alte acte administrative, deoarece acest
lucru ar încălca principiul separaţiei puterilor.
INTREBĂRI DE CONTROL
1. Care este concepţia lui Jean Jacques Rousseau despre separaţia
puterilor?
2. Care este conceptia lui Montesquieu despre teoria separaţiei puterilor?
PROPUNERI DE REFERATE
Principiile fundamentale ale Constituţiei din 1991
Separaţia puterilor în constituţiile române
BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂȚ II DE ÎNVĂȚARE 4
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 77
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Constanţa Călinoiu, Victor Duculescu, Drept constituţional şi
instituţii politice, Ediţia a IV-a, Editura “Lumina Lex”, Bucureşti,
2010.
Cristian Ionescu, Drept constituţional şi instituţii politice, Teoria
generală a instituţiilor politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
1997.
Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii
politice, Ediţia a IX-a, revăzută şi completată, Editura ”Lumina
Lex”, Bucureşti, 2001.
Paul Negulescu, Drept Constituţional român, Editura
„Alex.Th.Doicescu”, Bucureşti, 1927.
Paul Negulescu, George Alexianu, Tratat de drept public, 2 vol.
Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1942-1943.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 78
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Unitatea de învăţare 5
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE CONSTITUŢIEI
DIN 1991
Timp de studiu individual estimat: 4h
După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, studentul:
va cunoaşte care sunt caracteristicile statului român
va cunoaşte principiile fundamentale ale Constitutiei din 1991
isi va dezvolta limbajul juridic specific disciplinei
Cuprinsul unităţii de studiu
UNITATEA DE ÎNVĂTARE 5 ............................................................................................. 78
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE CONSTITUŢIEI DIN 1991 .............................. 78
5.1. CONSIDERAŢII GENERALE ....................................................................................... 79
5.2. OPŢIUNILE DEMOCRATICE DUPĂ REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE 1989 ...... 79
5.3. CĂI ŞI DIRECŢII DE ACŢIUNE .................................................................................. 83
5.4. PRINCIPIILE GENERALE ALE CONSTITUŢIEI DIN 1991 .................................... 85
NU UITA! ............................................................................................................................... 92
INTREBĂRI DE CONTROL................................................................................................. 92
PROPUNERI DE REFERATE .............................................................................................. 93
BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 5 ............................................. 93
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 79
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
5.1. CONSIDERAŢII GENERALE
Primul document al Revoluţiei române Comunicatul către ţară al
Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989, a
consacrat abolirea dictaturii dar nu a specificat în mod expres regimul
constituţional al ţării şi nici forma de guvernământ a statului. În
document se arată că „Din acest moment se dizolvă toate structurile de
putere ale clanului Ceauşescu, Guvernul se demite, Consiliul de Stat şi
instituţiile sale îşi încetează activitatea. Întreaga putere în stat este
preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor
subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga
activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne. Toate
ministerele şi organele centrale, în actuala lor structură, îşi vor continua
activitatea normală subordonându-se Frontului Salvării Naţionale,
pentru a asigura desfăşurarea normală a întregii vieţi economice şi
sociale.
În teritoriu se vor constitui consilii judeţene, municipale, orăşeneşti
şi comunale ale Frontului Salvării Naţionale ca organe ale puterii locale”.
5.2. OPŢIUNILE DEMOCRATICE DUPĂ REVOLUŢIA DIN
DECEMBRIE 1989
Inexistenţa unor prevederi clare cu privire la forma de
guvernământ a statului şi regimul constituţional aplicabil a generat în
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 80
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
rândul specialiştilor o diversitate de interpretări cu privire la
semnificaţia acestui Comunicat. S-a susţinut, de pildă, că Revoluţia din
decembrie 1989 nu a abrogat decât parţial prevederile Constituţiei din
1965, rămânând în vigoare toate acele dispoziţii ale sale care nu priveau
structurile de putere ale fostei dictaturi. Acest punct de vedere s-a
reflectat şi în Tezele cu privire la elaborarea noii Constituţii a României,
care au prevăzut, în forma iniţială, că de la data intrării în vigoare a noii
Constituţii, Constituţia din 21 august 1965 este abrogată. O asemenea
interpretare a generat pe drept cuvânt obiecţii, pe de o parte datorită
faptului că nu numai prevederile vădit incompatibile ale Constituţiei din
1965 cu ideile Revoluţiei din Decembrie 1989 nu mai erau aplicabile, dar
şi alte numeroase dispoziţii ale vechii Constituţii, care puteau fi
considerate depăşite în raport cu noile structuri. Pe de altă parte,
acceptarea tezei potrivit căreia Constituţia din 21 august 1965 nu a fost
expres abrogată putea duce, practic, la interpretări dezavantajoase
pentru ordinea ce fusese instaurată în stat. S-ar putea susţine, astfel, că
toată activitatea ulterioară, inclusiv activitatea Parlamentului ales la 20
mai 1990, ar fi fost neconstituţională, deoarece contravenea evident
principiilor Constituţiei din 21 august 1965. În cadrul amplelor dezbateri
ce s-au purtat pe această temă s-a mai susţinut că ar putea fi invocate şi
normele generale de drept cu privire la desuetudine, pentru a demonstra
încetarea forţei juridice a constituţiei din 1965. S-a argumentat că
scurgerea timpului nu este necesarmente un element de esenţa
desuetudinii, atunci când un act normativ, fără a fi abrogat formal, este
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 81
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
totuşi desconsiderat intenţionat şi pe faţă de toate cele trei puteri
existente în stat: legislativă, executivă şi judecătorească. În doctrină a mai
fost invocat şi argumentul potrivit căruia revoluţiile au un efect
abrogator asupra constituţiilor existente în momentul încheierii lor
victorioase. În orice caz, teza subzistenţei Constituţiei din 1965 a fost larg
contestată, deoarece era de natură să pună sub semnul întrebării întreaga
ordine juridică post-revoluţionară, inclusiv o serie de legi importante
care au fost adoptate după constituirea noului Parlament, ale cărui
principii erau vădit contrare Constituţiei din 21 august 1965. Ar fi fost
deci preferabil – considerăm noi – ca primul document al Revoluţiei
române „Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării
Naţionale” să precizeze expres situaţia Constituţiei din 1965, cerinţă
indispensabilă pentru definirea cadrului în care urma să fie edificat
ulterior noul stat de drept.
La câteva zile după victoria Revoluţiei, la 27 decembrie 1989, a fost
emis Decretul-lege nr. 2 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea
Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Nici acest act normativ nu
cuprinde referiri la menţinerea sau abrogarea Constituţiei din 21 august
1965. Este de observat că în acest act normativ se menţionează, pentru
prima dată, că forma de guvernământ a ţării este republica, idee ce nu
fusese enunţată iniţial în Comunicatul din 22 decembrie 1989.
Adunarea Constituantă, compusă din membrii celor două
forumuri legislative, care a dezbătut şi adoptat noua Constituţie, a
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 82
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
funcţionat pe baza Decretului-lege nr.92/1990 pentru alegerea
Parlamentului şi a Preşedintelui României. Potrivit acestui decret,
Adunarea Deputaţilor şi Senatul, reunite în şedinţă comună, urmau să se
constituie de drept în Adunare Constituantă, pentru adoptarea
Constituţiei.
Metodologia urmată pentru adoptarea noii Constituţii a fost
următoarea: Comisia pentru redactarea proiectului de Constituţie, creată
în baza Hotărârii nr.1 din 11 iulie 1990, a trecut mai întâi la elaborarea
unor Teze, care cuprindeau de fapt, într-o formă concisă, ideile esenţiale
ale textelor constituţionale, unele teze fiind astfel redactate încât au putut
fi transformate cu uşurinţă în articole ale noii Constituţii. Au fost situaţii
în care, neconvenindu-se anumite teze, ele au fost retrimise Comisiei
pentru elaborarea proiectului de Constituţie. În unele situaţii s-a recurs
la întâlniri ale şefilor grupurilor parlamentare, în special pentru a se
pune de acord asupra unor probleme politice, care erau destul de
spinoase şi care implicau realizarea unui consens.
În ce priveşte modalitatea de adoptare a Constituţiei au fost
acceptate, în final, propunerile care vizau votul nominal al
parlamentarilor cu prilejul adoptării Constituţiei. Totodată, au fost
validate şi două prevederi noi, care nu figurau în regulamentele
anterioare.
Intrarea în vigoare a noii Constituţii ca urmare a referendum-ului
din 8 decembrie 1991 nu a constituit însă punctul terminus al
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 83
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
schimbărilor constituţionale din ţara noastră. După cum arată însuşi
textul Constituţiei, urmau să fie înfiinţate o serie de instituţii noi, printre
care Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Avocatul Poporului, şi să
fie numiţi din nou membrii Curţii Supreme de Justiţie.
În ceea ce priveşte situarea Constituţiei române din 1991 în
contextul reglementărilor constituţionale moderne, trebuie precizat că
noua Constituţie a fost elaborată pe baza unui studiu atent al
constituţiilor ţărilor democratice, ca şi a valorificării celor mai bune
tradiţii din trecutul gândirii constituţionale româneşti.
5.3. CĂI ŞI DIRECŢII DE ACŢIUNE
Constituţia României din 1991 stabileşte un regim de guvernare
semi-prezidenţial şi fundamentează organizarea bicamerală a
Parlamentului, compus din Camera Deputaţilor şi Senat. Puterile statului
(deşi nu se consacră expres principiul separaţiei puterilor) sunt exercitate
de Guvern (puterea executivă), de Parlament (puterea legislativă) şi de
instanţele judecătoreşti (puterea judecătorească), Preşedintele ţării având
rol de arbitru între puterile statului. Constituţia instituie un mecanism
democratic de funcţionare a organelor statului, garantează pe larg
drepturile şi libertăţile şi consacră mecanisme eficiente de garantare a
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Aceste prevederi ale Constituţiei
reprezintă tot atâtea direcţii de acţiune pentru promovarea valorilor
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 84
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
statului de drept, pentru eliminarea oricăror vestigii ale arbitrariului din
viaţa societăţii noastre, pentru făurirea unei democraţii durabile.
Pe parcursul timpului, prevederile Constituţiei României s-au
dovedit fie în general adaptate condiţiilor dezvoltării ţării în anii de
tranziţie, prevederile constituţionale fiind apreciate de numeroşi
specialişi străini, ca şi de Comisia de le Veneţia, organism al Consiliului
Europei constituit pentru a da asistenţă noilor democraţii, spre a se
încadra în marea familie a popoarelor europene. Cu toate acestea,
revizuirea Constituţiei a devenit o cerinţă imperioasă în ultimii ani, ca o
consecinţă a necesităţii de a se valorifica experienţa acumulată în
perioada care a trecut de la adoptarea actualei Constituţii din 1991 ca şi a
imperativului de a fi înscrise în Constituţie probleme şi aspecte noi,
decurgând din practică.
Programul de guvernare, adoptat de Parlamentul României la 28
decembrie 2000, preciza că "se impune cu necesitate efectuarea unui
proces de atentă revizuire şi adaptare a unor prevederi constituţionale în
raport cu actualele realităţi social-politice ale ţării, precum şi cu
exigenţele procesului aderării României la Uniunea Europeană".
În anul 2002 a fost adoptată Hotărârea Parlamentului României
nr.23 din 25 iunie 2000 privind constituirea Comisiei pentru elaborarea
propunerii legislative privind revizuirea Constituţiei.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 85
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Din iniţiativa Comisiei pentru elaborarea propunerii legislative
privind revizuirea Constituţiei, în care au fost reprezentate toate
partidele parlamentare, un grup de 233 deputaţi şi 94 senatori au semnat
Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei, care a obţinut avizul
Consiliului Legislativ şi pe marginea căruia Curtea Constituţională a
emis Decizia nr.148 din 16 aprilie 2003 privind constituţionalitatea
propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României.
În esenţă, propunerea legislativă a avut în vedere o mai bună
definire a poziţiei şi rolului organelor de stat, o eficienţă sporită a
prevederilor prin care sunt apărate, respectate şi garantate drepturile
cetăţeneşti, întărirea principiului autonomiei locale, a independenţei
justiţiei, a rolului Consiliului Superior al Magistraturii, ca şi al Curţii
Constituţionale.
Propunerea legislativă a fost votată de Camera Deputaţilor la 30
iunie 2003 şi de Senat la 1 septembrie 2003, şi validată în urma
referendumului popular la 18 - 19 octombrie 2003, după efectuarea
procedurii de mediere şi adoptarea Raportului de mediere de către cele
două Camere.
5.4. PRINCIPIILE GENERALE ALE CONSTITUŢIEI DIN 1991
Noua Constituţie a României consacră în Titlul I o serie de principii
generale, indispensabile pentru înţelegerea instituţiilor ce sunt
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 86
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
reglementate ulterior prin textele constituţionale. Este de menţionat că în
forma definitivă a Constituţiei a fost reţinut termenul de “principii
generale”, spre deosebire de formularea iniţială pe care au folosit-o
Tezele pentru elaborarea proiectului de Constituţie, care făceau referire
la principii fundamentale. Înlocuirea termenului de „principii
fundamentale” cu „principii generale” se explică ţinând seama de
caracterul de maximă generalitate al principiilor enunţate. Constituţia
fiind, prin definiţie, o lege fundamentală a statului, ar fi apărut ca o
tautologie să se enunţe “principii fundamentale” pentru o lege care este
ea însăşi fundamentală.
Prevederile Titlului I, care cuprind reglementări cu caracter
general, ar putea fi grupate în jurul a patru idei principale: 1) trăsăturile
fundamentale ale statului; 2) sistemul politic al României; 3) cetăţenii
români şi românii aflaţi în străinătate; 4) statul român şi relaţiile
internaţionale.
1) În ceea ce priveşte prima categorie de prevederi cu caracter
general, care privesc în mod direct statul român, sunt de semnalat
dispoziţiile articolelor 1, 2, 3, 12, 13 şi 14. Aceste texte se referă, respectiv,
la trăsăturile statului român, suveranitatea sa asupra teritoriului
acestuia, simbolul naţional, limba oficială şi capitala ţării.
Reţine atenţia, în primul rând, prevederea potrivit căreia România
este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. La fel de
importantă este şi precizarea potrivit căreia forma de guvernământ a
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 87
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
statului este republica. O deosebită importanţă o are caracterizarea
României ca fiind stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea
omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a
personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori
supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi
idealurilor Revoluţiei din Decembrie 1989 şi sunt garantate (art.1 alin.3).
Caracteristicile statului român enunţate în articolul 1 sunt deosebit
de importante deoarece pun în lumină mai multe idei: a) suveranitatea
şi independenţa ţării; b) unitatea şi indivizibilitatea statului român; c)
caracterul de stat naţional; d) forma republicană de guvernământ; e)
ideea că România este un stat de drept, ce promovează drepturile
omului; f) trăsăturile statului român ca fiind un stat democratic şi social.
Dintre caracteristicile menţionate mai sus considerăm necesar să
insistăm asupra a două dintre acestea, deoarece ni se pare că ele solicită
explicaţii suplimentare: a) ideea de stat naţional, întrucât această idee a
fost viu discutată în cadrul lucrărilor Adunării Constituante; şi b) ideea
de stat de drept.
Calificativul de stat social solicită, însă, şi el o precizare. Această
idee, care figurează într-o serie de constituţii moderne, printre care şi cea
italiană, doreşte să pună în lumină împrejurarea că statul se preocupă de
apărarea drepturilor tuturor categoriilor de cetăţeni, luând măsuri,
atunci când este cazul, pentru a opri degradarea vieţii economice sau
pauperizarea unor categorii ale populaţiei. În condiţiile amintite, ideea
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 88
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
de stat social devine o garanţie a înfăptuirii drepturilor cetăţenilor
întrucât, aşa cum se cunoaşte, Constituţia prevede printre drepturile
fundamentale: dreptul la muncă, dreptul la protecţie socială, interzicerea
muncii forţate şi dreptul la grevă.
Tot în legătură cu acele prevederi fundamentale care se referă la
stat, mai menţionăm enunţarea cuprinsă în art.2, în cele două alineate ale
sale, potrivit cărora Suveranitatea naţională aparţine poporului român,
care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum. Nici
un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
Din lectura textului rezultă că suveranitatea naţională aparţine
poporului, principiu recunoscut de toate constituţiile democratice după
Marea Revoluţie Franceză. În legătură cu modul de exercitare a
suveranităţii, Constituţia precizează că exerciţiul suveranităţii se poate
înfăptui prin organele reprezentative constituite prin alegeri libere
periodice şi corecte, precum şi prin referendum. Este vorba, deci, de aşa
numita democraţie reprezentativă, când cetăţenii încredinţează unor
reprezentanţi aleşi prerogativa lor de a acţiona în cadrul Parlamentului,
şi democraţia directă, când cetăţenii, în mod nemijlocit, îşi spun cuvântul
asupra unor legi, a unor probleme importante privind viaţa de stat sau
asupra modificării Constituţiei.
Deosebit de importantă ni se pare şi prevederea potrivit căreia nici
un grup sau nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume
propriu, fiind vizate aici tendinţele dictatoriale totalitare, încercările unor
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 89
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
partide unice de a prelua puterea sub pretextul exprimării intereselor
naţionale.
În legătură cu problemele statului, prezintă o însemnătate dintre
cele mai mari şi dispoziţiile art.3, potrivit căruia:
(1) Teritoriul României este inalienabil.
(2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu
respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului
internaţional.
(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune,
oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.
(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate
populaţii străine.
Din text reţinem ideea inalienabilităţii teritoriului statului, ceea ce
înseamnă că nu pot fi înstrăinate porţiuni ale teritoriului naţional, idee ce
se împleteşte cu cea a inviolabilităţii frontierelor. Teritoriul este organizat
sub aspect administrativ în comune, oraşe şi judeţe, unele oraşe fiind
declarate municipii. În legătură cu teritoriul, este de semnalat şi
prevederea potrivit căreia pe teritoriul statului român nu pot fi
strămutate sau colonizate populaţii străine. Această prevedere are în
vedere păstrarea caracterului naţional al statului şi a unităţii etnice a
poporului român. Strămutarea unor populaţii străine ar fi nu numai în
contradicţie cu tradiţiile naţionale, dar ar crea un factor nedorit de
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 90
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
presiune asupra evoluţiei instituţiilor statului. Este evident că aceste
prevederi au în vedere colonizări masive cu populaţii din alte state. El nu
se opune însă posibilităţii pe care o au străinii de a deveni cetăţeni
români, în condiţiile în care îndeplinesc formalităţile cerute de lege.
În cadrul prevederilor cu caracter general ce privesc statul român
mai menţionăm şi dispoziţiile înscrise la art.13, potrivit căruia în
România limba oficială a ţării este limba română, şi art.14, potrivit căruia
Capitala ţării este municipiul Bucureşti.
2) Cu referire la sistemul politic, Titlul I cuprinde o prevedere
fundamentală în art.8, care recunoaşte sistemul politic pluralist.
Enunţarea din Constituţie este categorică, în sensul că Pluralismul în
societatea românească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei
constituţionale.
3) O a treia categorie de probleme se referă la cetăţenia română şi
la minorităţile naţionale.
În această privinţă menţionăm prevederea constituţională potrivit
căreia cetăţenia română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în
condiţiile legii (art.5 alin.1). Deşi textul constituţional nu cuprinde
reglementări detaliate în legătură cu cetăţenia, el enunţă, totuşi, un
principiu fundamental potrivit căruia Cetăţenia română nu poate fi
retrasă aceluia care a dobândit-o prin naştere (art.5 alin.2). Acest text se
întemeiază pe Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi pe
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 91
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
tendinţele cele mai recente care s-au manifestat în literatura de drept
constituţional. Cu toate acestea, este de semnalat că Legea nr.21/1991 cu
privire la cetăţenia română – în forma sa iniţială – recunoaşte
posibilitatea retragerii cetăţeniei române, ca sancţiune cetăţeanului
român care a săvârşit în străinătate fapte deosebit de grave,
incompatibile cu loialitatea faţă de ţară, sau care ar fi lezat prestigiul
României. Această prevedere a fost abolită cu prilejul modificării Legii
cetăţeniei române, în 1999, astfel că, în prezent, cetăţenia română nu mai
poate fi retrasă cetăţenilor români prin naştere, nici în asemenea situaţii.
4) Problemele statului român în relaţiile internaţionale sunt
enunţate în articolul 10 şi 11. Articolul 10 se referă la relaţiile
internaţionale ale României şi prevede următoarele: „România întreţine
şi dezvoltă relaţii paşnice cu toate statele şi, în acest cadru, relaţii de
bună vecinătate, întemeiate pe principiile şi pe celelalte norme general
admise ale dreptului internaţional”.
Reforma constituţională din 2003, luând în considerare tocmai
acest aspect, a introdus o nouă prevedere, sub forma unui nou alineat, la
articolul 11, în sensul că, dacă un tratat la care România urmează să
devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui
poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 92
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
NU UITA!
În legătură cu problemele statului, prezintă o însemnătate dintre
cele mai mari şi dispoziţiile art.3, potrivit căruia:
(1) Teritoriul României este inalienabil.
(2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu
respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului
internaţional.
(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune,
oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.
(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate
populaţii străine.
INTREBĂRI DE CONTROL
1. Care sunt caracteristicile statului roman?
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 93
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
PROPUNERI DE REFERATE
1. Constituţia din anul 1991. Principiile generale
2. Opţiunile democratice după Revoluţia din Decembrie 1989
BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂȚ II DE ÎNVĂȚARE 5
1. Dan Ciobanu, Victor Duculescu, Drept constituţional român,
Fundaţia Universitară “Hyperion”, Universitatea “Hyperion”,
Facultatea de Drept, Editura Hyperion XXI, Bucureşti, 1993
2. Constanţa Călinoiu, Victor Duculescu, Drept constituţional şi
instituţii politice, Ediţia a IV-a, Editura “Lumina Lex”, Bucureşti,
2010.
3. Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, Tratat, vol.I
şi II, Editura NOVA, Bucureşti, 1996.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 94
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Unitatea de învăţare 6
DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE
FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR ROMÂNIEI
Timp de studiu individual estimat: 4h
După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, studentul:
va cunoaşte drepturile cetatenilor Romaniei
va cunoaşte libertatile cetatenilor Romaniei
va cunoaşte inatoririle cetatenilor Romaniei
isi va dezvolta limbajul juridic specific disciplinei
Cuprinsul unităţii de studiu
UNITATEA DE ÎNVĂTARE 6 ............................................................................................. 94
DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE
CETĂŢENILOR ROMÂNIEI ............................................................................................... 94
6.1. NOŢIUNEA ŞI NATURA JURIDICĂ A DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR
FUNDAMENTALE ............................................................................................................... 95
6.2. PRINCIPIILE REGLEMENTĂRII DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR
FUNDAMENTALE ............................................................................................................... 98
6.3. CLASIFICAREA DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE........ 107
6.4. ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR ................................. 117
NU UITA! ............................................................................................................................. 119
INTREBĂRI DE CONTROL............................................................................................... 120
PROPUNERI DE REFERATE ............................................................................................ 120
BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 6 ........................................... 120
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 95
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
6.1. NOŢIUNEA ŞI NATURA JURIDICĂ A DREPTURILOR ŞI
LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE
Respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti constituie unul
dintre domeniile esenţiale în care dreptul constituţional a acţionat în
decursul timpului şi de care este legată însăşi configuraţia modernă a
acestei discipline.
După cum este bine cunoscut, drepturile cetăţeneşti au apărut
pentru prima dată sub forma unor declaraţii de drepturi, care au dat
expresie traducerii în viaţă a unor mari concepţii şi idei umaniste, ce s-au
constituit în adevărate pledoarii pentru recunoaşterea drepturilor
omului în societate şi apărării demnităţii sale împotriva oricărui arbitrar.
Privind retrospectiv se poate aprecia că declaraţiile de drepturi au
reprezentat – atât la timpul respectiv, cât şi mai ales după trecerea unor
secole – documente fundamentale, de o incomparabilă relevanţă pentru
definirea conţinutului politic şi juridic al instituţiei drepturilor omului.
Ele au fundamentat ideea egalităţii oamenilor atât în domeniul
drepturilor civile, cât şi în domeniul politic, definind o viziune elaborată
cu privire la raporturile dintre individ şi stat, dintre om şi autoritate.
Trebuie amintit că încă din 1215 Magna Charta definea, pentru prima
oară, o regulă de maximă importanţă: aceea că ori de câte ori guvernul
unei ţări vrea să aducă o anumită limitare bunului plac al indivizilor,
această limitare nu poate fi justă şi legală decât dacă se întemeiază pe o
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 96
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
regulă de drept, preexistentă şi imparţial interpretată. Toate
documentele elaborate, la timpul lor, în Anglia, Franţa şi S.U.A. au
reprezentat, privite prin perspectiva istoriei, manifestări curajoase ale
tendinţei de a proteja drepturile legitime ale cetăţeanului împotriva
tentativelor puterii de a-şi extinde prerogativele în pofida drepturilor
oamenilor şi în detrimentul acestora. Doctrina liberală a demonstrat, de
altfel, cu argumente temeinice, obligaţia statului de a nu întreprinde
nimic în măsură să împiedice libera dezvoltare a activităţilor pe care
omul le desfăşoară, exercitarea drepturilor ce-i sunt recunoscute şi
garantate individului de legi şi de Constituţie.
O examinare – chiar şi sumară – a concepţiilor elaborate în
decursul timpului cu privire la drepturile omului arată că încărcătura
filosofică a acestui concept s-a reflectat nemijlocit în definirea trăsăturilor
politice şi juridice ale conceptului însuşi. Considerăm demn de subliniat
faptul că elaborarea conceptului de drepturi ale omului a constituit, în
fond, o operaţiune de sinteză, constând din generalizarea unor idei
consacrate în diferite ţări în documente juridice cu un bogat conţinut
moral şi politic, redactate de jurişti de mare prestigiu, care au rezistat
timpului.
Conceptul în sine de drepturi ale omului a reprezentat, aşa dar, o
generalizare şi o abstractizare a tot ceea ce gândirea umană a avut mai
bun, ridicând pe trepte noi principiile filosofice umaniste, reluând
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 97
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
elemente din gândirea religioasă şi din năzuinţele generale de libertate
care se făcuseră cunoscute cu atâta vigoare în secolele XVII şi XVIII.
Pe planul dreptului constituţional, conceptul de drepturi ale
omului s-a regăsit şi se regăseşte în special sub forma noţiunii de
drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. Sfera drepturilor omului este, evident,
mult mai largă decât aceea de drepturi ale cetăţeanului, deoarece
drepturile omului includ în egală măsură, în mod necesar, şi protecţia
străinilor şi a apatrizilor. Cu toate acestea, toate constituţiile efectuează
diferenţieri în ceea ce priveşte drepturile, libertăţile şi îndatoririle
fundamentale ale cetăţenilor proprii, care sunt direct corelate cu
obligaţiile de fidelitate şi loialitate, şi obligaţia generală de protecţie a
drepturilor omului, care acţionează şi atunci când este vorba de străini şi
apatrizi.
În ceea ce priveşte conceptul propriu zis de drepturi, libertăţi şi
îndatoriri fundamentale ale cetăţeanului român, acestea, după cum
apreciază prof.Ioan Muraru, sunt „acele drepturi subiective aparţinând
cetăţenilor, esenţiale pentru viaţa, libertatea şi demnitatea acestora,
indispensabile pentru libera dezvoltare a personalităţii umane, drepturi
stabilite prin Constituţie şi garantate prin Constituţie şi legi”.
Noţiunea de drepturi fundamentale se referă, prin urmare, la
drepturi subiective şi la drepturi esenţiale ce aparţin cetăţeanului,
prezentând o importanţă primordială atât pentru cetăţean, cât şi pentru
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 98
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
stat şi societate, şi care sunt în fond determinante pentru definirea
statutului juridic al cetăţeanului.
Pe de altă parte, rolul şi însemnătatea deosebită a drepturilor
fundamentale au făcut ca acestea să fie înscrise în acte deosebite, cum ar
fi constituţii, legi fundamentale sau declaraţii de drepturi.
6.2. PRINCIPIILE REGLEMENTĂRII DREPTURILOR ŞI
LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE
Titlul II din Constituţia României intitulat Drepturile, libertăţile şi
îndatoririle fundamentale constituie unul dintre domeniile cele mai
importante ale reglementărilor constituţionale. El cuprinde nu numai o
enumerare clară şi corespunzătoare a drepturilor, libertăţilor şi
îndatoririlor fundamentale dar, în acelaşi timp, enunţă garanţii de natură
să asigure respectul ferm al acestora. Elaborarea textelor a avut în vedere
în primul rând convenţiile internaţionale privind drepturile omului,
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cele două Pacte
internaţionale ale drepturilor omului (Pactul privind drepturile civile şi
politice şi Pactul privind drepturile economice şi sociale). Totodată, au
fost avute în vedere modul în care aceste drepturi sunt enunţate în
constituţiile principalelor state democratice.
Titlul II cuprinde de fapt patru capitole, respectiv Capitolul 1
Dispoziţii comune (articolele 15-21), Capitolul 2 Drepturile şi libertăţile
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 99
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
fundamentale (articolele 22-53), Capitolul 3 Îndatoririle fundamentale
(articolele 55-57) şi Capitolul 4 Avocatul Poporului (articolele 58-60).
În ceea ce priveşte Dispoziţiile comune ale Titlului II, cu alte
cuvinte prevederile constituţionale care sunt în egală măsură aplicate
tuturor drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor sunt de remarcat o serie
de dispoziţii esenţiale, definitorii pentru modul în care noua Constituţie
concepe interpretarea şi traducerea în viaţă a reglementărilor cu caracter
umanitar.
În rândul acestor dispoziţii sunt enunţate: a) universalitatea
drepturilor şi libertăţilor (art.15 alin.1); b) principiul neretroactivităţii
legilor (art.15 alin.2); c) egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi
autorităţilor publice (art.16); d) protecţia, de către statul român, a
cetăţenilor români aflaţi în străinătate (art.17); e) cetăţenia română,
regimul străinilor şi apatrizilor, cu toate consecinţele lor, inclusiv
problemele pe care le ridică extrădarea şi expulzarea (art. 18 şi 19); f)
relaţia dintre dispoziţiile constituţionale şi tratatele internaţionale
privitoare la drepturile omului (art.20); g) accesul liber la justiţie pentru
apărarea drepturilor şi libertăţilor.
Sub titulatura dispoziţiilor comune sunt enunţate, deci, o serie de
principii cu caracter general, considerate indispensabile pentru
înţelegerea întregii problematici a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor.
Astfel, este de reţinut de la început ideea universalităţii, în sensul că toţi
cetăţenii ţării beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate prin
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 100
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Constituţie şi prin legi, asumându-şi totodată şi obligaţiile pe care
acestea le prevăd. Corelată acestui aspect se înfăţişează ideea accesului la
justiţie, specifică pentru statul de drept, care întregeşte, în mod fericit
ideea de universalitate. Ideea de universalitate se coroborează şi cu
principiul egalităţii în drepturi, care statorniceşte egalitatea tuturor
cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi discriminări.
Reforma constituţională din 2003 a adus precizarea importantă că
statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru
ocuparea unor funcţii sau demnităţi publice.
Este de remarcat şi prevederea expresă cuprinsă în articolul 16
alineatul 2, care dispune că nimeni nu este mai presus de lege, înţelegând
prin aceasta să pună capăt pentru totdeauna unor practici care au făcut
ca în trecut anumite persoane ocupând funcţii importante în stat să
încalce în mod voit prevederile Constituţiei şi ale altor legi.
Constituţia diferenţiază regimul cetăţenilor români de acela al
cetăţenilor străini. Funcţiile şi demnităţile publice, civile şi militare, pot
fi ocupate numai de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliază
în ţară. Apare, în felul acesta, o deosebire între două categorii de cetăţeni
români: cetăţenii români care au domiciliul în ţară, şi cetăţenii români
care au domiciliul în străinătate. Cetăţenii români aflaţi în străinătate se
bucură de protecţia statului român, trebuind să îndeplinească obligaţiile
ce le revin, cu excepţia acelora care nu sunt compatibile cu absenţa lor
din ţară. Astfel, de pildă, cetăţenii români aflaţi în străinătate nu sunt
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 101
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
obligaţi să efectueze serviciul militar. Este de remarcat că actele
normative apărute după Revoluţia din Decembrie 1989 au permis
cetăţenilor români care şi-au pierdut cetăţenia din diferite motive, să o
redobândească, păstrându-şi totodată cetăţenia străină pe care au
dobândit-o între timp. Pe de altă parte, modificările aduse Legii
cetăţeniei române, în forma sa republicată în anul 2000, permit
cetăţenilor români să beneficieze de dublă cetăţenie. Aceste prevederi
normative întregesc cadrul diviziunii pe care am enunţat-o, ceea ce face
ca în momentul de faţă să avem practic trei categorii de cetăţeni români:
a) cetăţeni români care trăiesc pe teritoriul ţării; b) cetăţeni români
aflaţi în străinătate cu domiciliul; şi c) cetăţeni români care beneficiază
şi de cetăţenia unui alt stat.
Drepturile şi îndatoririle cetăţenilor români sunt, evident, aceleaşi,
cu menţiunea însă că în ceea ce priveşte cetăţenii români aflaţi în
străinătate, aceştia nu beneficiază de anumite categorii de drepturi.
Cu referire la regimul străinilor şi apatrizilor, Constituţia prevede
că acestora li se poate acorda sau retrage dreptul de azil “în condiţiile
legii”, respectându-se tratatele şi convenţiile internaţionale la care
România este parte. Această prevedere este vădit insuficientă, deoarece
după Revoluţia din Decembrie 1989 s-a produs o schimbare a opticii faţă
de conţinutul şi natura dreptului de azil. În regimul trecut, în fostele ţări
comuniste s-a acordat de multe ori azil politic unor persoane care
desfăşuraseră activităţi teroriste sau care contribuiseră la destabilizarea
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 102
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
vieţii politice într-o serie de ţări din Occident, participând la activitatea
unor organizaţii clandestine, interzise, sprijinite din afară. Este cert că
noua orientare a politicii româneşti, de prietenie cu toate statele şi de
respectare a principiilor statului de drept, nu mai face posibilă în viitor
acordarea de azil pentru asemenea motive.
În legătură cu regimul cetăţenilor români, străinilor şi al apatrizilor
mai trebuie precizat şi faptul că până la modificarea din 2003 a
Constituţiei, cetăţeanul român nu putea fi nici extrădat şi nici expulzat,
în timp ce străinii şi apatrizii puteau fi extrădaţi, în baza unei convenţii
internaţionale sau în condiţii de reciprocitate. Neexistând o menţiune
expresă în Constituţie cu privire la expulzarea străinilor, este clar că
aceasta poate fi efectuată în condiţiile în care ei ar fi indezirabili pe
teritoriul statului român. Prin urmare, se contura o mare deosebire de
principiu între cetăţenii români (de toate categoriile) şi străini, primii
neputând fi nici extrădaţi şi nici expulzaţi, iar cei de al doilea fiind
pasibili de ambele măsuri. Amintim că expulzarea constituie o măsură
administrativă, luată de organele Ministerului de Interne, măsură ce se
confirmă de justiţie, prin care un cetăţean străin este îndepărtat de pe
teritoriul României. Extrădarea reprezintă remiterea străinului către o
altă ţară (ţara sa de origine, statul împotriva căruia a comis o infracţiune
sau statul pe teritoriul căruia a săvârşit o faptă deosebit de gravă) pentru
a executa o pedeapsă privativă de libertate. Menţionăm că întrucât
România a desfiinţat pedeapsa cu moartea, un străin sau apartid nu
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 103
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
poate fi extrădat în condiţiile în care statul către care ar urma să fie
extrădat ar trebui să-i aplice pedeapsa cu moartea. Consideraţii
umanitare împiedică asemenea proceduri.
Prin faptul că atât expulzarea cât şi extrădarea se hotărăsc de
justiţie, sunt eliminate măsurile arbitrare sau discriminatorii, luate la
nivelul unor autorităţi administrative, care ar putea viza un străin sau
apartid. Justiţia este cea care va hotărî şi în caz de extrădare şi în caz de
expulzare, ţinând seama de toate elementele concrete şi de argumentele
care pledează în favoarea sau împotriva aplicării acestor măsuri.
O prevedere deosebit de importantă se referă la tratatele
internaţionale privind drepturile omului. Sediul materiei se găseşte în
articolul 20 din Constituţie, care iniţial avea următorul cuprins:
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile
cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care
România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la
drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile
interne, au prioritate reglementările internaţionale.
Din analiza acestui text rezultă că el ridica două categorii de
probleme: a) problema interpretării dispoziţiilor constituţionale privind
drepturile şi libertăţile cetăţenilor; şi b) situaţia unei eventuale
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 104
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
neconcordanţe între pactele şi tratatele internaţionale referitoare la
drepturile omului şi dispoziţiile legislative interne.
În ceea ce priveşte prima dintre cele două probleme, este de
semnalat că prin articolul 20 din Constituţie se consacră în mod expres
teza priorităţii dreptului internaţional faţă de dreptul intern.
Dispoziţiile constituţionale urmează să fie interpretate în concordanţă cu
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte
tratate la care România este parte. Deşi textul este, fără îndoială, generos
şi dă expresie principiilor noi care trebuie să călăuzească statul de drept,
referirea din text potrivit căreia dispoziţiile constituţionale vor fi
interpretate şi aplicate suscită unele probleme. Dacă este de înţeles că
textele constituţionale pot fi interpretate în spiritul documentelor
internaţionale, este mai greu de văzut cum vor fi aplicate în concordanţă
cu acestea.
În ceea ce priveşte cea de a doua problemă, soluţia optimă pare a fi
o Decizie a Curţii Constituţionale, ale cărei atribuţiuni au fost
considerabil extinse, mai bine precizate în urma reformei constituţionale
din 2003, prin care s-ar constata incompatibilitatea sau neconcordanţa,
ceea ce ar face legea în cauză inaplicabilă. Ar fi, desigur, de imaginat şi
soluţia adaptării prealabile a legislaţiei interne, anterior aderării sau
ratificării unui tratat internaţional.
Menţionăm că asemenea modificări legislative s-au operat în
momentul în care România a devenit parte la Convenţia internaţională
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 105
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane
sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984. Ratificând
convenţia în cauză, Parlamentul României a adoptat şi o lege prin care
au fost aduse unele completări Codului penal, introducându-se în
legislaţia penală, ca fapte sancţionate prin lege, situaţiile la care se
referea convenţia menţionată.
O ultimă menţiune cu privire la dispoziţiile comune ale Titlului II
priveşte principiul neretroactivităţii legilor. Acest principiu a fost
consacrat sub forma unei reguli cu caracter general în articolul 15
alineatul 2. Trebuie amintit că în cadrul dezbaterilor Adunării
Constituante au fost ridicate obiecţii în legătură cu consacrarea
principiului în cauză ca principiu constituţional. S-a arătat, de pildă, că
acest principiu funcţionează numai în materie civilă, articolul 1 din
Codul civil începând cu enunţul „Legea dispune numai pentru viitor. Ea
nu are putere retroactivă”. În materie penală s-a aplicat în toate cazurile
şi se aplică încă principiul legii mai blânde (mitior lex). Cu alte cuvinte,
în situaţia în care o persoană a comis o infracţiune şi, mai târziu, în
timpul urmăririi sau judecării, ar apare o lege nouă, care este mai
favorabilă infractorului, se va aplica această lege. Situaţia este valabilă şi
în cazul în care, dimpotrivă, pentru o faptă care era iniţial sancţionată cu
o pedeapsă gravă, apare o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară sau
chiar dezincriminează fapta respectivă. În toate aceste situaţii, dreptul
penal a recunoscut că infractorul trebuie să beneficieze de legea cea mai
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 106
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
blândă, în situaţia în care fapta sa este afectată de două sau mai multe
legi care reglementează succesiv materia în cauză. În cadrul dezbaterilor
constituţionale s-a ridicat problema dacă consacrarea principiului
neretroactivităţii legii, ca un principiu general, nu ar vrea să însemneze o
abrogare a principiului mitior lex. Deşi textul nu face excepţii, este greu
de imaginat că el ar putea să se refere şi la faptele penale unde există
reglementări statornice, aplicate de o îndelungată practică, în direcţia
recunoaşterii principiului aplicării legii mai blânde.
În legătură cu neretroactivitatea legilor se pune şi problema legilor
excepţionale, care au fost edictate numai pentru anumite perioade
speciale sau care se aplică pe un anumit termen. Asemenea legi
consacrau, fireşte, excepţii de la principiul mitior lex. Uneori era încălcat
însuşi principiul neretroactivităţii, fiind încriminate fapte săvârşite cu
mulţi ani în urmă etc. Este evident că această categorie de legi este
afectată de principiile Constituţiei, ceea ce însemnează că nu ar fi
posibile legi cu caracter excepţional, care să încrimineze fapte din
domeniul trecutului. În această privinţă prevederile Constituţiei sunt
categorice şi trebuie interpretate ca atare.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 107
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
6.3. CLASIFICAREA DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR
FUNDAMENTALE
În ceea ce priveşte enumerarea, clasificarea şi interpretarea
prevederilor legate de drepturile fundamentale, în literatura de
specialitate au fost emise puncte de vedere autorizate de către specialiştii
români care au analizat această instituţie. Pornind de la triada structurii
române, de la faptul că omul este o fiinţă bio-psiho-socială, prof.Ion
Deleanu clasifică drepturile şi libertăţile în: a) drepturi şi libertăţi care
ocrotesc fiinţa umană ca valoare în sine, ca entitate bio-psihică şi b)
drepturi care proteguiesc fiinţa umană ca persoană, ca relaţie socială sau
ca moleculă socială. În opinia profesorului Ioan Muraru, drepturile şi
libertăţile s-ar clasifica în: a) inviolabilităţi, adică acele drepturi şi
libertăţi care, prin conţinutul lor, asigură viaţa, posibilitatea de mişcare
liberă, siguranţa fizică şi psihică, precum şi siguranţa domiciliului
persoanei fizice; b) drepturi şi libertăţi social-economice şi culturale,
adică acele drepturi şi libertăţi care, prin conţinutul lor, asigură condiţiile
sociale şi materiale de viaţă, educaţia şi posibilitatea protecţiei; c)
drepturi exclusiv politice care, prin conţinutul lor, pot fi exercitate de
cetăţeni numai pentru participarea la guvernare; d) drepturi şi libertăţi
social-politice care, prin conţinutul lor, pot fi exercitate de cetăţeni la
alegere, fie pentru rezolvarea unor probleme sociale şi spirituale, fie
pentru participarea la guvernare; şi e) drepturi garanţii, drepturi care,
prin conţinutul lor, joacă în principal rolul de garanţii constituţionale.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 108
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Capitolul 2 din Titlul II al Constituţiei se ocupă de enunţarea
propriu zisă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, pe parcursul a 28
de articole. Fiecare dintre aceste articole, cu excepţia articolului 49 care se
referă la posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau libertăţi
tratează un drept distinct.
Încercând să sistematizăm multitudinea de drepturi şi libertăţi pe
care le consacră Constituţia României, apreciem că acestea ar putea fi
subsumate celor două mari diviziuni ale drepturilor omului consacrate
de altfel de cele două pacte adoptate de Organizaţia Naţiunilor Unite în
1966, şi anume: drepturile civile şi politice şi drepturile economice şi
sociale.
a) În ce priveşte drepturile civile şi politice sunt enunţate: dreptul
la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică (art.22), libertatea individuală
(art.23), dreptul la apărare (art.24), libera circulaţie (art.25), dreptul la
viaţă intimă, familială şi privată (art.26), inviolabilitatea domiciliului
(art.27), secretul corespondenţei (art.28), libertatea conştiinţei (art.29),
libertatea de exprimare (art.30), dreptul la informaţie (art.31), dreptul la
învăţătură (art.32), accesul la cultură (art.33), dreptul de vot (art.36),
dreptul de a fi ales (art.37), libertatea întrunirilor (art.39), dreptul de
asociere (art.40), interzicerea muncii forţate (art.42), dreptul de
petiţionare (art.51), dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
(art.52), de a cere recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi
repararea pagubei.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 109
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
b) În categoria drepturilor economice şi sociale pot fi încadrate
dreptul la muncă şi protecţie socială (art.41), dreptul la ocrotirea sănătăţii
(art.34), dreptul la grevă (art.43), protecţia proprietăţii private (art.44),
dreptul la moştenire (art.46), dreptul de protecţie socială (art.41),
protecţia copiilor şi a tinerilor (art.49), protecţia persoanelor cu handicap
(art.50), dreptul la un mediu sănătos (art.35).
În ce priveşte drepturile din prima categorie – drepturi civile şi
politice – ele vizează, aşa cum o arată însăşi denumirea acestei categorii,
două mari idei: drepturile legate organic de persoana omului (drepturile
civile) şi drepturile ce vizează participarea sa la viaţa politică (drepturile
politice).
În ce priveşte drepturile civile propriu zise, acestea sunt: dreptul la
viaţă şi integritatea fizică şi psihică şi libertatea individuală (art.22). O
serie de drepturi apar ca o consecinţă firească a dreptului la viaţă şi a
libertăţii persoanei ca, de pildă, libera circulaţie (art.25), inviolabilitatea
domiciliului (art.27), secretul corespondenţei (art.28). Unele drepturi
privesc protecţia acestui drept pe plan judiciar (cum este cazul dreptului
la apărare – articolul 24: altele se referă la viaţa particulară a persoanei -
articolul 26; la recunoaşterea dreptului individului de a cunoaşte
informaţii de interes public – articolul 31. Alte drepturi vizează
împlinirea unor deziderate fireşti de autoperfecţionare, cum este cazul
dreptului la învăţătură (art.32).
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 110
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Drepturi politice propriu zise sunt dreptul de vot (art.36), dreptul
de a fi ales (art.37), libertatea întrunirilor (art.39), dreptul de asociere
(art.40) etc.
În legătură cu drepturile din această categorie dorim să atragem
atenţia numai asupra unor elemente de noutate pe care le oferă actuala
Constituţie. Astfel, în ceea ce priveşte libertatea individuală remarcăm
prevederile deosebit de importante ale articolului 23, care are următorul
cuprins:
„(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt
permise numai în cazurile şi cu procedurile prevăzute de lege.
(3) Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore.
(4) Arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în
cursul procesului penal.
(5) În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate
dispune pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30
de zile, fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil, şi nu
mai mult de 180 de zile.
(6) În faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să
verifice periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia
arestării preventive şi să dispună, de îndată, punerea în libertate a
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 111
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au
încetat sau dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să
justifice menţinerea privării de libertate.
(7) Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt
supuse căilor de atac prevăzute de lege.
(8) Celui reţinut sau arestat i se aduce de îndată la cunoştinţă, în
limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau ale arestării, iar
învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoştinţă
numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.
(9) Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie,
dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum şi în alte situaţii
prevăzute de lege.
(10) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa
în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
(11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de
condamnare, persoana este considerată nevinovată.
(12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în
condiţiile şi în temeiul legii.
(13) Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură
penală”.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 112
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Textul prevede o serie de termeni şi modalităţi în care se pot aduce
limitări ale libertăţii individuale. Sunt de reţinut astfel prevederile care
dispun că arestarea se poate face numai în temeiul unui mandat emis de
judecător, pe o durată de cel mult 30 de zile, împotriva căruia arestatul se
poate plânge judecătorului. Remarcăm şi prevederile potrivit cărora celui
reţinut trebuie să i se aducă de îndată la cunoştinţă, în limba pe care o
înţelege, motivele reţinerii sau arestării, dreptul persoanei arestate
preventiv de a solicita punerea sa în libertate provizorie, sub control
judiciar sau pe cauţiune. În sfârşit, remarcăm valoarea prezumţiei de
nevinovăţie, potrivit căreia până la rămânerea definitivă a unei hotărâri
judecătoreşti de condamnare, o persoană este considerată nevinovată.
Aceste măsuri sunt de natură a garanta drepturile individuale ale
cetăţenilor împotriva oricărui abuz sau arbitrar. Ele sunt de natură a
conferi ideii statului de drept o dimensiune cât se poate de reală şi
concretă, făcând să dispară definitiv arbitrarul şi abuzurile, frecvente în
trecut, din partea unor autorităţi chemate tocmai să respecte ordinea.
În legătură cu drepturile civile remarcăm valoarea prevederilor
privind libera circulaţie în ţară şi străinătate – o noutate pentru sistemul
nostru constituţional. Această măsură reprezintă şi ea o cucerire a
Revoluţiei din Decembrie 1989, ştiut fiind că în trecut dreptul de
circulaţie peste hotare fusese supus unor numeroase restricţii. Elemente
noi aduce şi articolul 26, referitor la viaţa intimă, familială şi privată. Se
înfăptuieşte astfel un deziderat al constituţiilor moderne actuale, care fac
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 113
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
din protecţia vieţii intime un element esenţial decurgând din respectul
personalităţii. Situaţiile în care se poate deroga de la inviolabilitatea
domiciliului sunt precis enumerate în articolul 27 alineatul 2, nefiind
posibile pătrunderea sau rămânerea în domiciliul unei persoane în alte
situaţii decât cele prevăzute de lege (executarea unui mandat de arestare
sau a unei hotărâri judecătoreşti, înlăturarea unei primejdii, apărarea
siguranţei naţionale, prevenirea răspândirii unei epidemii).
Elemente demne de analiză sunt aduse de articolul 31, care se
referă la dreptul la informaţie, exprimat în primul rând în dreptul unei
persoane de a avea acces la orice informaţie de interes public. Pe de altă
parte, autorităţile sunt obligate să asigure informarea corectă a
cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes
personal, ceea ce constituie o importantă inovaţie a legii.
În legătură cu dreptul la învăţătură subliniem valoarea
prevederilor de la articolul 32 alineatul 5, unde se statuează că Instituţiile
de învăţământ, inclusiv cele particulare, se înfiinţează şi îşi desfăşoară
activitatea în condiţiile legii, ca şi a prevederii de la punctul 6 al aceluiaşi
articol, prin care se garantează autonomia universitară.
Învăţământul de stat este gratuit potrivit legii. Reforma
constituţională din 2003 a adus o completare, în sensul că „statul acordă
burse sociale, de studii, copiilor şi tinerilor proveniţi din familii
defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii”.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 114
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Cât priveşte dreptul de petiţionare, sunt relevante posibilităţile
inedite pe care le oferă textul constituţional al articolului 51. În condiţiile
acestuia, persoanele vătămate într-un drept al lor de o autoritate publică,
printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei
cereri, au dreptul să se adreseze instanţelor judecătoreşti pentru a obţine
recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.
Deşi o asemenea prerogativă a existat, într-o anumită formă, în
Constituţia din 1965, fiind legiferată prin Legea nr.1/1967, ea nu şi-a găsit
o aplicaţie practică în condiţiile regimului de dictatură, care prefera să
îndrume cetăţenii să ia calea sesizărilor către organele de stat, care aveau
nevoie de un număr cât mai mare de solicitări, spre a-şi manifesta
democratismul. În condiţiile vechiului regim, prevederile Legii nr.1/1967,
care dădeau posibilitatea cetăţenilor să atace în justiţie actele
administrative ilegale, nu au fost aplicabile. Condiţiile şi limitele
exercitării dreptului persoanei vătămate de a se adresa justiţiei sunt
stabilite, în prezent, prin Legea contenciosului administrativ.
În legătură cu aspectele politice ale exercitării drepturilor
cetăţeneşti subliniem importanţa prevederilor legate de libertatea
întrunirilor şi dreptul de asociere. Cu privire la dreptul de asociere
trebuie observat că, potrivit Constituţiei, „Partidele sau organizaţiile
care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva
pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a
integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale”.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 115
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
O asemenea prevedere se corelează cu dispoziţiile legii siguranţei
naţionale, care interzic activităţile de natură a pune în pericol cuceririle
statului de drept, principiile pluralismului politic, precum şi orice acţiuni
de sorginte totalitaristă, fascistă sau comunistă. Cu privire la partidele
politice, este de observat că nu pot face parte din partidele politice
judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii,
membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici,
stabilite prin lege organică.
În categoria persoanelor care nu pot face parte din partidele
politice se află şi Preşedintele României care, odată ales, trebuie să
păstreze o atitudine de echidistanţă faţă de toate forţele politice,
devenind garantul independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii
teritoriale a ţării. Restrângerea dreptului de a face parte din partidele
politice – mai exact interdicţia pentru unele persoane de a fi membri ai
unor partide sau altora – nu reprezintă o măsură de natură a aduce
restricţii dreptului de asociere. Ea este determinată de raţiuni bine
justificate. Este lesne de înţeles că judecătorii Curţii Constituţionale,
magistraţii, poliţiştii etc., prin funcţiile pe care le îndeplinesc şi pe care ei
le exercită în interesul întregii populaţii, al tuturor categoriilor sociale,
nu pot să adopte o atitudine partizană, ci numai o atitudine de deplină
obiectivitate, aceasta fiind o condiţie a exerciţiului funcţiei lor.
Cu referire la drepturile economice şi sociale trebuie amintit că în
noile condiţii social-economice rolul statului în economie s-a restrâns şi
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 116
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
se va restrânge în continuare, ca urmare a diversificării agenţilor
economici şi a trecerii la măsurile de privatizare. În aceste condiţii şi
rolul statului trebuie regândit, în concordanţă cu noile realităţi. Statul
român nu mai poate să garanteze dreptul la muncă în condiţiile
desprinderii de regimul centralizat. În schimb, el va trebui să ia măsuri
de protecţie, să instituie un salariu minim în economie, să vegheze la
respectarea strictă a legilor de către toţi factorii economici.
O importantă prevedere o constituie recunoaşterea dreptului la
grevă. Articolul 43, care constituie sediul acestei materii, dispune în
primul său alineat că „Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea
intereselor profesionale, economice şi sociale”. O asemenea prevedere
exclude greva cu caracter politic, care nu se încadrează în textul
constituţional. Este de menţionat că legea conflictelor colective de muncă
detaliază situaţiile în care dreptul la grevă poate fi exercitat, stabilind o
procedură prealabilă declanşării grevei, care trebuie respectată de părţile
în conflict. Este reafirmat principiul că dreptul la grevă nu poate fi
exercitat pentru motive politice şi nici în sprijinul unor cazuri
individuale, cum ar fi, de pildă, desfacerea contractului de muncă al
unui anumit salariat.
Importante prevederi sunt legate de protecţia proprietăţii private,
care este ocrotită de lege şi nu poate fi supusă exproprierii decât în
cazuri de utilitate publică, pe baza unei drepte şi prealabile despăgubiri.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 117
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Este de remarcat, ca o prevedere comună tuturor categoriilor de
drepturi la care ne-am referit, dispoziţia din articolul 53 al Constituţiei,
referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi.
Aceasta nu poate fi efectuată decât prin lege, în situaţii deosebite, cum ar
fi apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, prevenirea unei calamităţi, a
unui sinistru etc. Trebuie semnalată şi dispoziţia potrivit căreia
restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o,
neputându-se aduce atingere existenţei însăşi a dreptului sau a libertăţii
în cauză.
O privire de ansamblu asupra modului în care sunt reglementate
drepturile şi libertăţile în noua Constituţie a României atestă
preocuparea de a se da acestora un conţinut real şi concret. Sistemul
drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti se înfăţişează, prin urmare, ca un tot
armonios, unitar, în care, pornindu-se de la declaraţii de drepturi, de la
tratate internaţionale, statul român a configurat un adevărat catalog
corespunzător de drepturi şi libertăţi asigurând totodată posibilităţile
juridice ale garantării acestora, precum şi mijloacele ce pot fi utilizate
pentru restabilirea situaţiilor încălcate şi repararea prejudiciilor.
6.4. ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR
În Capitolul 3 din Titlul II al Constituţiei României sunt înscrise
îndatoririle fundamentale (art.54-57).
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 118
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Îndatoririle fundamentale constau în fidelitatea faţă de ţară
respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, dreptul şi
obligaţia de a apăra ţara, contribuţia prin impozite şi taxe la cheltuielile
publice.
În ce priveşte îndatoririle fundamentale, acestea constituie,
evident, un corolar al drepturilor, în rândul lor fiind înscrise prevederi
normale, fireşti în orice stat democratic.
În legătură cu îndatoririle fundamentale trebuie observat că unele
dintre acestea privesc exclusiv pe cetăţenii români, ca de pildă fidelitatea
faţă de ţară, apărarea ţării ori prestarea unor contribuţii financiare.
Respectarea legilor este însă obligatorie atât pentru cetăţenii români, cât
şi pentru străini şi apatrizi, care trebuie, în conformitate cu prevederile
articolului 57 din Constituţie, să-şi exercite drepturile şi libertăţile
constituţionale cu bună credinţă, fără a aduce atingere drepturilor şi
libertăţilor celorlalţi.
Capitolul despre îndatoririle fundamentale întregeşte prevederile
legate de drepturi şi libertăţi, deoarece într-un stat de drept, într-o
societate democratică, este firesc ca să fie recunoscute, în primul rând,
drepturile şi libertăţile omului, enunţându-se însă, totodată, şi un anumit
sistem de îndatoriri. Întrucât în condiţiile moderne cetăţeanul nu mai
poate fi abordat în mod izolat, desprins de societate, ci devine el însuşi o
componentă a marelui mecanism al societăţii, aceasta este datoare să-i
asigure un număr de drepturi şi libertăţi, de care să se bucure, fără nici
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 119
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
un fel de discriminări sau oprelişti, având, în schimb, şi el o serie de
îndatoriri faţă de societate, îndatoriri care reprezintă, într-un fel, o altă
faţetă, un alt aspect al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Este de menţionat că în legătură cu îndatorirea cetăţenilor români
de a efectua serviciul militar există şi posibilitatea efectuării unor servicii
alternative pentru persoanele care nu prestează serviciul militar
obligatoriu din motive religioase sau de conştiinţă.
NU UITA!
Pe planul dreptului constituţional, conceptul de drepturi ale omului s-a
regăsit şi se regăseşte în special sub forma noţiunii de drepturi şi
libertăţi cetăţeneşti. Sfera drepturilor omului este, evident, mult mai
largă decât aceea de drepturi ale cetăţeanului, deoarece drepturile
omului includ în egală măsură, în mod necesar, şi protecţia străinilor şi a
apatrizilor. Cu toate acestea, toate constituţiile efectuează diferenţieri în
ceea ce priveşte drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale
cetăţenilor proprii, care sunt direct corelate cu obligaţiile de fidelitate şi
loialitate, şi obligaţia generală de protecţie a drepturilor omului, care
acţionează şi atunci când este vorba de străini şi apatrizi.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 120
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
INTREBĂRI DE CONTROL
1. Care sunt principiile reglementării drepturilor şi libertăţilor
fundamentale?
2. Care sunt îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor?
3. Clasificati drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor.
PROPUNERI DE REFERATE
Noi dimensiuni ale drepturilor cetăţeneşti ca urmare a reformei
constituţionale
Avocatul poporului
Drepturile si indatoririle cetatenilor
BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂȚ II DE ÎNVĂȚARE 6
1. Constanţa Călinoiu, Victor Duculescu, Drept constituţional şi
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 121
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
instituţii politice, Ediţia a IV-a, Editura “Lumina Lex”, Bucureşti,
2010.
2. Constituţia României, editată de Guvernul României, Bucureşti,
2003.
3. Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, Tratat, vol.I şi
II, Editura NOVA, Bucureşti, 1996.
4. Ion Diaconu, Drepturile omului în dreptul internaţional
contemporan, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001.
5. Tudor Drăganu, Declaraţiile de drepturi ale omului şi
repercusiunile lor în dreptul internaţional public, Editura “Lumina
Lex”, Bucureşti, 1998.
6. Legea privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul
Poporului (nr.35/1997), republicată în Monitorul Oficial al României
nr.844 din 15 septembrie 2004;
7. Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii
politice, Ediţia a IX-a, revăzută şi completată, Editura ”Lumina
Lex”, Bucureşti, 2001.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 122
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Unitatea de învăţare 7
PARLAMENTUL – ROLUL SĂU ÎN SISTEMUL POLITIC
ŞI ÎN CEL AL PUTERII DE STAT
Timp de studiu individual estimat: 4h
După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, studentul:
va cunoaşte rolul parlamentului in sistemul politic
va cunoaşte sistemul electoral
isi va dezvolta limbajul juridic specific disciplinei
Cuprinsul unităţii de studiu
UNITATEA DE ÎNVĂTARE 7 ........................................................................................... 122
PARLAMENTUL – ROLUL SĂU ÎN SISTEMUL POLITIC ŞI ÎN CEL AL PUTERII DE
STAT ...................................................................................................................................... 122
7.1. ROLUL PARLAMENTULUI ÎN SISTEMUL POLITIC ŞI CEL INSTITUŢIONAL
AL PUTERII DE STAT ........................................................................................................ 123
7.2. SISTEMUL ELECTORAL ........................................................................................... 125
7.3. STRUCTURA ŞI ORGANELE DE LUCRU ALE PARLAMENTULUI ................. 128
NU UITA! ............................................................................................................................. 129
INTREBĂRI DE CONTROL............................................................................................... 130
PROPUNERI DE REFERATE ............................................................................................ 130
BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 7 ........................................... 131
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 123
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
7.1. ROLUL PARLAMENTULUI ÎN SISTEMUL POLITIC ŞI CEL
INSTITUŢIONAL AL PUTERII DE STAT
Instituţia Parlamentului are origini îndepărtate. Islanda înainte de
anul 1000, Sicilia în 1130 şi Anglia în jurul anului 1300, cunoşteau
existenţa unor adunări care aveau să constituie, în secolul următor,
modelul unor Adunări deliberative. În secolul al XVIII-lea, Parlamentul
britanic – profitând de slăbiciunea unor monarhi – a impus ca model de
guvernare regimul parlamentar, care introducea pentru prima dată
responsabilitatea Guvernului faţă de Adunarea deliberativă. Acest
model a fost adoptat ulterior în Franţa şi Belgia. Constituţia S.U.A. a
creat un Parlament bicameral (Congresul), care echilibrează şi astăzi
puterea prezidenţială.
Create la origine cu misiunea unică de a consimţi asupra stabilirii
unor impozite, parlamentele au ajuns – cu timpul - nu numai să
controleze modul în care erau utilizate fondurile statului, dar şi întreaga
activitate guvernamentală. În anumite situaţii, parlamentele au ajuns
chiar să dispună de întreaga politică a ţării, aşa cum a făcut, de pildă,
Convenţia revoluţionară franceză prin comitetele sale (Le Régime des
Assemblées).
Pe măsură însă ce principiul separaţiei puterilor s-a afirmat ca o
creaţie a gândirii liberale, parlamentele au început să-şi asume atribuţii
tot mai importante legate de alegerea unor demnitari, a judecătorilor, iar
în unele ţări chiar a şefului statului. Regimurile parlamentare sunt cele
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 124
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
care astăzi controlează cel mai eficient activitatea guvernelor, îşi permite
să le înlocuiască atunci când comit greşeli şi chiar să tragă la răspundere
pe şeful statului, în cadrul unei procedurii care, evident, comportă o
serie de trepte şi garanţii.
Forţa sistemului parlamentar constă însă în principiul
suveranităţii naţionale, în ideea că Parlamentul reprezintă poporul
însuşi, iar parlamentari sunt delegaţii săi, care nu pot delega, în nici un
caz, prerogativele lor unor funcţionari ai statului. Cunoscutul principiu
din dreptul roman delegata potestas non delegatur se opune transmiterii
oricăror prerogative parlamentare către alte instituţii alese sau numite.
Principiul autonomiei parlamentului garantează forumului
legislativ plenitudinea de acţiune şi decizie în orice domeniu,
Parlamentul fiind, totodată, în unele state, singurul organism în măsură
să tragă la răspundere pe membrii săi. Puterea excepţională ce revine
parlamentelor şi calitatea cu totul aparte a celor care le alcătuiesc au
determinat elaborarea unor statute, a unui regim de imunităţi şi
inviolabilităţi, chemate tocmai să garanteze exercitarea mandatului
parlamentar. Acesta a devenit tot mai mult un mandat reprezentativ,
parlamentul reprezentând nu o părticică din suveranitatea naţiunii, ci
însăşi această suveranitate, de unde fundamentul drepturilor şi
prerogativelor parlamentarilor, independenţa de care ei se bucură pentru
a-şi putea înfăptui mandatul în condiţii optime.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 125
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Ca putere deliberativă, parlamentul are mai multe funcţii, a căror
enumerare implică o ordine firească şi anume: a) funcţia legislativă
(legiferarea); b) funcţia de stabilire a direcţiilor principale ale activităţii
social-economice, culturale, statale şi juridice; c) funcţia de alegere,
formare, avizarea formării, numirea sau revocarea unor autorităţi
statale; d) funcţia de control; e) funcţia de conducere în politica externă;
f) funcţia de organizare internă a sa.
În virtutea principiului autonomiei Parlamentului, cele două
Camere ale sale îşi adoptă propriile Regulamente, prin care sunt
precizate structura organizatorică şi modalităţile de lucru, este detaliată
procedura legislativă parlamentară şi sunt definite alte proceduri de
detaliu legate de exercitarea funcţiilor parlamentare.
7.2. SISTEMUL ELECTORAL
În România, mecanismul alegerilor parlamentare şi prezidenţiale
este reglementat prin prevederile Constituţiei şi ale unor legi speciale.
Legislaţia electorală a cunoscut numeroase modificări în perioada care a
trecut după 1990. În literatura de specialitate s-a subliniat importanţa
legislaţiei electorale, relevându-se că “de cea mai mare importanţă este
calitatea legilor electorale, calitate ce poate fi un factor mult mai
important în determinarea unei atitudini civice a cetăţenilor decât orice
sistem de sancţiuini, oricât de riguros”.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 126
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Candidaturile se propun pe liste separate, numai de partidele
politice şi alianţele politice constituite potrivit Legii partidelor politice
nr.14/2003, precum şi de alianţele politice.
Partidele politice şi alianţele politice se pot asocia între ele numai
la nivel naţional, pe bază de protocol.
Candidaţii independenţi pot participa la alegeri individual, dacă
sunt susţinuţi de cel puţin 5% din numărul total al alegătorilor înscrişi în
listele electorale permanente ale localităţilor situate în circumscripţia
electorală în care candidează. Nu se admit candidaturi independente pe
listele de candidaţi depuse de partidele politice, de alianţele politice sau
de alianţele electorale, şi nici liste de candidaţi independenţi.
Autoritatea Electorală Permanentă este o instituţie administrativă
autonomă, cu personalitate juridică şi competenţă generală, care asigură
aplicarea unitară în intervalul dintre două perioade electorale, a
dispoziţiilor legale privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor sau a
altor consultări cu caracter naţional sau local. Autoritatea Electorală
Permanentă urmăreşte şi sprijină dotarea secţiilor de votare cu logistica
necesară, precum şi realizarea operaţiunilor specifice în intervalul dintre
două perioade electorale. Autoritatea Electorală Permanentă este
condusă de un preşedinte cu rang de ministru, ajutat de doi
vicepreşedinţi având rangul de secretar de stat.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 127
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Autoritatea Electorală Permanentă exercită o serie de atribuţii
logistice, financiare, de protecţie a secţiilor de votare, dar elaborează
totodată studii şi propuneri vizând îmbunătăţirea sistemului electoral şi
prezintă Parlamentului, în maximum trei luni de la încheierea alegerilor,
un raport cuprinzând referiri la participarea la scrutin, modul de
desfăşurare a acestuia, abaterile şi neajunsurile inclusiv de ordin
legislativ, constatate şi rezultatul consultării.
Biroul Electoral Central este alcătuit din şapte judecători ai Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii
Electorale Permanente, 16 reprezentanţi ai partidelor politice şi alianţelor
politice care participă la alegeri, precum şi un reprezentant desemnat de
grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.
De menţionat că, în România, din Camera Deputaţilor fac parte un
număr de 18 reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, care sunt aleşi în
condiţii specifice.
Perfecţionarea sistemului electoral a constituit o importantă
problemă,care a stat de mai mulţi ani în atenţia forţelor politice, a
parlamentarilor, a reprezentanţilor societăţii civile. Majoritatea partidelor
politice reprezentate în Parlament s-au pronunţat într-un fel sau altul
pentru adoptarea unei variante a sistemului de vot uninominal. In
consecinţă, Parlamentul României a desemnat o Comisie pentru Codul
electoral care a elaborat mai multe materiale, iar în final – de comun
acord cu Guvernul şi Societatea Pro Democraţia –un proiect de lege cu
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 128
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
privire la votul uninominal, pentru care Guvernul României şi-a asumat
răspunderea la 24 octombrie 2007.
7.3. STRUCTURA ŞI ORGANELE DE LUCRU ALE
PARLAMENTULUI
În legătură cu structura Parlamentului dorim să remarcăm că
Parlamentul României este un parlament bicameral, alcătuit din Camera
Deputaţilor şi Senat. În perioada premergătoare elaborării noii
Constituţii a ţării – şi chiar în perioada anterioară, când se puneau de
abia bazele viitoarelor instituţii ale statului – după Revoluţia din
Decembrie 1989 a fost luată în discuţie problema dacă Parlamentul
României trebuie să fie alcătuit dintr-o singură Cameră sau din două. În
sprijinul ideii bicameralismului au fost invocate argumente istorice,
necesitatea unei dezbateri temeinice în cadrul a două forumuri distincte
a proiectelor de legi, pentru a fi convenit cele mai bune soluţii, precum şi
experienţa altor state democratice europene. S-a mai relevat că sistemul
unicameral a fost folosit de statul totalitar, ducând la o simplificare
nedorită a procesului legislativ şi la adoptarea unor măsuri ce n-au
corespuns în toate cazurile asigurării supremaţiei legii. În final, după ce
au fost confruntate toate argumentele pro şi contra, pentru fiecare
opţiune, a fost aleasă soluţia bicamerală – dar şi aici s-a ivit o a doua
problemă: dacă între cele două Camere urma să existe o specializare sau
dacă ele vor avea aceeaşi competenţă.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 129
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
Cu referire la modalitatea de alegere a parlamentarilor, indiferent
dacă este vorba de deputaţi sau de senatori, subliniem că această
modalitate este aceeaşi – vot universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat. Reforma constituţională din 2003 a redus vârsta pentru
alegerea senatorilor de la 35 la 33 ani, menţinând vârsta de 23 ani pentru
persoanele care candidează pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor.
Trebuie reţinut că reforma constituţională din 2003 nu a
diferenţiat competenţele ci a stabilit numai o procedură mai eficientă de
sesizare şi de desfăşurare a fluxului legislativ.
NU UITA!
Ca putere deliberativă, parlamentul are mai multe funcţii, a căror
enumerare implică o ordine firească şi anume: a) funcţia legislativă
(legiferarea); b) funcţia de stabilire a direcţiilor principale ale activităţii
social-economice, culturale, statale şi juridice; c) funcţia de alegere,
formare, avizarea formării, numirea sau revocarea unor autorităţi
statale; d) funcţia de control; e) funcţia de conducere în politica externă;
f) funcţia de organizare internă a sa.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 130
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
INTREBĂRI DE CONTROL
1. Care sunt functiile parlamentului?
2. Care este rolul parlamentului?
3. Prezentati structura parlamentului.
PROPUNERI DE REFERATE
1. Relaţiile Parlamentului cu societatea civilă, cu diverse organisme
politice şi profesionale
2. Statutul deputaţilor şi al senatorilor
3. Competenţa Parlamentului
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 131
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂȚ II DE ÎNVĂȚARE 7
Constanţa Călinoiu, Victor Duculescu, Drept constituţional şi
instituţii politice, Ediţia a IV-a, Editura “Lumina Lex”, Bucureşti,
2010.
Mihai Constantinescu, Ioan Vida, Promulgarea legii, în “Dreptul”,
anul XI, seria III-a, nr.6/2000, p.3-8.
Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, Tratat, vol.I şi
II, Editura NOVA, Bucureşti, 1996.
Tudor Drăganu, Câteva consideraţii critice asupra sistemului
bicameral instituit de Legea de revizuire a Constituţiei, adoptată de
Camera Deputaţilor şi Senat, în „Revista de drept public”,
no.4/2003, pag.65 şi urm.
Marian Enache, Controlul parlamentar, Editura POLIROM, Iaşi,
1998.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 132
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
AUTOEVALUARE - RĂSPUNSURI
Grilă răspunsuri
Unitatea 1: pag. 13
Unitatea 2: pag. 28
Unitatea 3: pag. 55
Unitatea 4: pag. 63
Unitatea 5: pag. 78
Unitatea 6: pag. 94
Unitatea 7: pag. 123
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 133
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
BIBLIOGRAFIE
– Académie Internationale de Droit Constitutionnel. Droit
Constitutionnel et mutations de la société internationale, Recueil des
cours, volume XI, XVII-e session, 6-21 iulie 2001.
– Philippe Ardant, Institutions politiques. Droit Constitutionnel, 14-e
ed., Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence, Paris, 2002.
– Mihai Bădescu, Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a
doua, revăzută şi adăugită, „V.I.S.” Print, Bucureşti, 2002.
– Angela Banciu, Istoria constituţională a României. Deziderate
naţionale şi realităţi sociale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001.
– Constanţa Călinoiu, Drept constituţional şi instituţii politice,
Societatea Ateneul Român, Universitatea Ecologică Bucureşti, Bucureşti,
1999.
– Dan Ciobanu, Victor Duculescu, Drept constituţional român,
Fundaţia Universitară “Hyperion”, Universitatea “Hyperion”, Facultatea
de Drept, Editura Hyperion XXI, Bucureşti, 1993.
– Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, Tratat, vol.I şi
II, Editura NOVA, Bucureşti, 1996.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 134
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
– Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice, Tratat
elementar, vol.I şi II, Editura “Lumina Lex”, Bucureşti, 1998.
– Victor Duculescu, Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu,
Constituţia României, comentată şi adnotată, Editura “Lumina Lex”,
Bucureşti, 1997.
– Victor Duculescu, Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu,
Crestomaţie de drept constituţional, vol.I şi II, Editura “Lumina Lex”,
Bucureşti, 1998.
– Victor Duculescu, Constanţa, Georgeta Duculescu, Drept
constituţional comparat. Tratat , vol.I şi II, Editura “Lumina Lex”,
Bucureşti, 2007.
– Victor Duculescu, Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Tratat
de teorie şi practică parlamentară, vol.I şi II, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2001.
– Constanţa Călinoiu, Victor Duculescu, Drept parlamentar, ediţie
revăzută şi completată, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2009.
– Jean Gicquel, Droit Constitutionnel et institutions politiques, 14e
édition, Montchrestuen, Paris, 1995.
– Cristian Ionescu, Drept constituţional şi instituţii politice, vol.I,
Teoria generală a instituţiilor politice, vol.II, Sistemul constituţional
român, ediţia II-a, Editura “Lumina Lex”, Bucureşti, 2001.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 135
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
– Cristian Ionescu, Studii de drept constituţional, Editura „Lumina
Lex”, Bucureşti, 2001.
– Antonie Iorgovan, Constanţa Călinoiu, Le bicaméralisme en
Roumanie – entre la tradition et les exigences de l’intégration
éuropéenne, Comunicare, Academia Internaţională de Drept
Constituţional, Tunis, 2003.
– Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii
politice, vol.I şi vol.II, Editura BECK, Bucureşti, 2006.
– Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Simina Tănăsescu, Marian
Enache, Gheorghe Iancu, Interpretarea Constituţiei. Doctrină şi practică,
Editura „Lumina Lex”, Bucureşti, 2002.
– Pierre Pactet, Institutions politiques. Droit Constitutionnel, 18-e
édition, Ed.Armand Collin, Paris, 1999.
– Ingolf Pernice, Fondements des droit constitutionnel éuropéen,
Editions A.Pedone, Paris, 2004.
– Ion Predescu, Bianca Predescu, Mandatul de parlamentar şi
imunitatea parlamentară, Editura „Scrisul românesc”, Craiova, 2002.
– Ion Rusu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 2001.
– Elena Simina Tănăsescu, Legile electorale. Comentarii şi explicaţii,
Editura All Beck, Bucureşti, 2004.
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 136
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
– Elena Simina Tănăsescu, Ştefan Deaconu, Drept constituţional şi
instituţii politice Editura ALLBECK, Bucureşti, 2001.
– Michel de Villiers, Dictionnaire du droit constitutionnel, 3e édition,
Ed.Armand Colin, Paris, 2001.
ACTE NORMATIVE
Constituţia României din 1991 (revizuită). Constituţia României a
fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei
Românieinr.429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr.758 din 29 octombrie 2003
Regulamentul Camerei Deputaţilor din 24 februarie 1994, republicat
în Monitorul Oficial al României nr.35 din 6 ianuarie 2006.
Regulamentul Senatului din 24 octombrie 2005, publicat în Monitorul
Oficial al României nr. 948 din 25 octombrie 2005, cu modificările şi
completările ulterioare.
Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi
Senatului, publicat în Monitorul Oficial al României nr.34 din 4 martie
1992.
Legea nr.35 din 13 martie 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi
a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru
DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE 137
Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU Universitatea “Hyperion”
2011
alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei
publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor
locali publicată în Monitorul Oficial al României nr.196 din 13 martie
2008.
Legea pentru alegerea Preşedintelui României (nr.370/2004)
republicată în Monitorul Oficial al României nr.650 din 12 septembrie
2011;
Legea pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a
ministerelor (nr.90/2001) publicată în Monitorul Oficial al României
nr.164 din 2 aprilie 2001.
Legea partidelor politice (nr.14/2003) publicată în Monitorul Oficial al
României nr.25 din 17 ianuarie 2003.