Download - educarea limbajului1
Autor:MARIAN GINA MARIANA Biblografie: Gheorghe Tomşa, Mirela Chelaru ,Corina Iurea, Cornelia
I.-,,Psihopedagogie preşcolar si primară’’.Bucureşti ,2005;
IMAGINI :http://www.didactic.ro/fotografie/39058
ZALAU2013
ISBN 978-973-0-14150-4.
ARGUMENT
,,COPILUL RÂDE:
ÎNŢELEPCIUNEA ŞI IUBIREA MEA E JOCUL
TÂNĂRUL CÂNTĂ:
JOCUL ŞI ÎNŢELEPCIUNEA MEA E IUBIREA
BĂTRÂNUL TACE:
IUBIREA ŞI JOCUL MEU E ÎNŢELEPCIUNEA MEA”
LUCIAN BLAGA
De ce jocul?
Pentru un copil jocul este o formă de activitate cu serioase implicaţii psihologise
şi pedagogice care contribuie la informarea şi formare lui ca om, jocul didactic dă un
randament sporit faţă de celelalte modalităţi de lucru folosite în activitatea de învăţare în
special la preşcolari, deoarece el face parte dintre ocupările zilnice preferate ale copiilor.
Atât în activitatea mea didactică cât si a colegilor am constatat că fie datorită
slabei rezistenţe la efort intelectual al copiilor, fie din cauza negăsirii celor mai adecvate
metode şi procedee de meţinere a atenţiei acestora, se piarde continuitatea evenimentelor
desfăşurării activităţii.
De aici nevoia introducerii din când în când a jocului dadactic, metodă care
asigură captarea, activizarea, relaxarea intelectuală şi fizică a copiilor.
De ce jocul didactic?
Tema „ Rolul jocului didactic în educarea limbajului la preşcolari” a pornit de la
ideea că introducerea jocului didactic în cadrul procesului de învăţământ este imperios
reclamantă de particularităţile de vârstă a copiilor şi de necesitatea tratări individuale a
acestora în vederea creşterii randamentului şcolar, deci îmbunătăţirea performanţei
şcolare.
Prin caracterul său atractiv, prin dinamismul său, prin stimularea interesului şi
competivităţii contribuie la consolidarea cunoştinţelor în activităţile de educare a
limbajului la însuşirea unor cunoştinţe noi.
Este de ştiut că jocul didactic are în activitatea preşcolară o deosebită valoare
practică, ajutând la obţinerea următoarelor obiective:
-permit valorificare la timp a disponibilităţii preşcolarului mic;
-înbogăţeşte experienţa de viaţă a limbajului copiilor;
-reprezită un mijloc eficient prin care copii care învaţă mai greu sunt ajutaţi să-şi
însuşeacă cunoştinţele mai uşor;
-jocul didactic contribuie în mare măsură la realizarea sarcinilor educaţionale,
fiind o formă accesibilă şi atractivă;
-jocul este o activitate specific umană dominantă în copilărie,prin care copilul
îşi satisface,imediat după posibilitaţi,propriile dorinţe ,acţioanând conştient şi liber în
lumea imaginară pe care şi-o creează singur.
-jocul fiind forma de activitate specifică vârstei preşcolare, îndeplineşte în viaţa
copilului funcţii formative;
-prin joc se îmbunătăţeşte viaţa afectivă şi cognitivă a copilului, se dezvoltă
curiozitatea, se conturează interesele, se extinde sfera relaţiilor interpersonale;
-jocul constituie ocupaţia naturală şi spontană a copilului în primii ani de viaţă,
îndeosebi în viaţa preşcolară;
-în cadrul jocului are loc dezvoltarea tuturor laturilor personalităţii copiilor:
capacităţi intelectuale, capacităţi morale, spiritul creativ;
Jocul este apreciat ca bază a conceperii întregii activităţi instructiv –educative,
fără joc eforturile copiilor sunt zadarnice, formale şi deci, lipsite de o reală finalitate;
Jocul, ca procedeu metodic, cunoaşte o largă aplicabilitate în activitatea de
instruire şi educare a limbajului a preşcolarilor.
În vederea atingerii obiectivelor propuse, jocul didactic trebuie sa îmbine elementele surpriză
cu cele de aşteptare.
Din activitatea practică desfăşurată la catedră, din studiul experienţei dobândite,
am constatat că jocul didactic poate fi introdus în orice moment al activităţii pentru
înţelegerea unor noţiuni, pentru consolidarea cunoştinţelor în evaluarea formativă dar şi
în momentele în care copiii dau semne de oboseală, de lipsă de atenţie.
De aceea consider că jocul didactic este o formă de activitate plăcută si atractivă
pentru copii de vârstă preşcolară şi pentru copiii de vârstă şcolară mică.
I-am urmărit pe copii în timpul jocului şi am citit în ochi bucurie şi satisfacţie, am
văzut în ei dorinţa de ieşire din anonimat, de autodepăşire, am observat în jocul lor
competitate, perseverenţă, spontaneitate şi mi-am dat seama de impactul puternic pe care
îl are jocul didactic asupra lor.
De aceea munca educatoarei necesită o reflectare atentă asupra modalităţii de
lucru folosită în care să primeze inventivitatea, originalitatea şi creativitatea.
Jocul pregăteşte copilul în două direcţii: îl fortifică fizic şi îi dezvoltă o serie de
calităţi de ordin psiholojic, îi creează deprinderi şi obişnuinţe pentru colaborare în
vederea atingerii unui scop.
Jocul didactic este o activitate instructiv educativă plăcută şi atractivă pentru
copii.
El contribuie în mare măsură la verificarea, precizarea, adâncirea, consolidarea,
sistematizarea şi educarea memoriei şi gândirii, la spiritul creator al gândirii copiilor.
Elementul joc este prezent în toate etapele activităţilor de învăţare şi de muncă
sau de sine stătător.
Jocul, ca formă de activitate instructiv - educativă, trebuie înţeles ca un cadru
organizatoric inedit de desfăşurare a activităţii didactice, cadru care oferă cel mai bun
climat psihologic şi social de manifestare şi de dezvoltare a propriei lor personalităţi.
Elementele de joc, pe care le conţin jocurile didactice dau posibilitatea copilului să
asimileze ceea ce este nou, fară a-şi da seama de efort, dar mai ales să înveţe jucându-se.
Jocul didactic îşi găseşte locul cu maximă eficienţa el fiind o punte între joc ca tip de
activitate dominantă în grădiniţă şi activitate specifică şcolii-învăţarea.
,,Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi în
consecinţă poate să acţioneze. A ne întreba de ce se joaca copilul înseamnă a ne întreba de ce
este copil, nu ne putem imagina copilarie fară râsetele şi jocurile sale",spune Ed. Claparede în
„Psihologia copilului şi pedagogia experimentală".1
Lucrarea de faţă are ca scop să contribuie la mai buna cunoaştere a unora dintre
tehnologiile didactice folosite privind educarea limbajului .
Această lucrare reprezintă întrucâtva o materializare a interesului cu care am
conceput şi realizat proiectarea şi realizarea demersului didactic în limitele vârstei
preşcolare, determinând, într-un mod creator educarea limbajului copiilor prin diferite
tipuri de activităţi desfăşurate în grădiniţă folosind jocul didactic.
Consider că lucrarea prezită o lucrare practică pentru că descrie rolul jocului
didactic în instruirea şi dezvoltarea copilului preşcolar şi sugerează modele de programe
educaţionale pentru pregătirea copilului pentru şcoală.
Doresc ca aceste valenţe să fie apreciate şi de colegii mei din şcoală şi în general
de colegii de profesie .
Am dorit ca acest demers sa îmbrace o notă originală atât modalitatea în care am
valorificat bibliografia, dar mai ales prin programele elaborat.
1.-JOCUL DIDACTIC-FORME DE ACTIVITATE INSTRUCTIVĂ EDUCATIVĂ ÎN GRĂDINIŢĂ
1
Jocul apare ca mijloc principal de fundamentare a activităţii copilului
preşcolar,
el influenţează întreaga conduită a activităţii copilului, îl ajută să se socializeze în
mod progresiv şi să se iniţieze în cunoaşterea lumii fizice a mediului social şi
cultural căruia aparţine a comunicării orale si a limbajului citit - scris.
Prin caracter şi conţinut jocurile sunt foarte numeroase şi variate şi se
clasifică astfel: -jocurile libere spontane iniţiate de copii;
-jocurile didactice sau dirijate;
Jocurile didactice sau dirijate contribuie la realizarea sarcinilor instructiv
educative în grădiniţă. Ele facilizează procesul de asimilare, fixare şi consolidare a
cunoştinţelor iar caracterul formativ influenţează dezvoltarea copilului, ceea ce
caracterizează în esenţă jocul didactic este că el înbină într-u tot unitar şi armonios
atât sarcini specifice jocului căt şi sarcini si funcţii specifice învăţării.
Jocul didactic reprezintă una dintre activitaţile didactice frecvent utilizate în
grădiniţă şi îndrăgite de copii. Termenul „didactic" asociat celui de joc accentuează
partea instructiva a activităţii, deoarece, indiferent de etapa de vârstă la care este
utilizat, jocul didactic favorizează atât aspectul informativ cât şi formativ al
procesului de învăţământ.
Spre deosebire de celelalte activităţi, jocul didactic are acea particularitate
esenţiala de a îmbina armonios partea instructivă si exercitiul cu partea distractivă.
Copilul, prin joc, intr-un mod plăcut şi distractiv, învaţă îmbinarea elementului
instructiv cu cel distractiv conduce la apariţia unor stări emotive complexe care
stimulează şi exersează procesele de dezvoltare psihică.
În literatura de specialitate jocul didactic este desemnat ca cel mai eficient
mijloc de instruire si educare a copiilor fiind folosit pentru a forma sau consolida
anumite cunoştinţe, priceperi si deprinderi, jocul didactic are drept scop ,pe de o
parte instruirea copiilor intr-un domeniu pe de alta parte sporirea interesului pentru
activitatea respectivă prin uttilizarea unor elemente distractive, caracteristice
jocului, facilizează atingerea scopului formativ-educativ urmărit, şi împreuna cu
celelalte activităţi frontale,exercită o puternică influenţă a copilului in vederea
pregătirii sale pentru şcoală.
Pornind de la considerentul că activitatea predominantă în activitate este
jocul, o mare parte din obiectivele propuse de programă se pot realiza prin
intermediul jocului, pentru ca el sa aibă fmalitatea scontantase impune respectarea
catorva condiţii cum ar fi:
Crearea unei atmosfere de lucru antrenante,din partea educatoarei;
Conceperea jocului astfel încât să corespundă particularităţilor de vârstă a
copiilor;
Prezentarea cunoştinţelor în succesiune gradată;
Stabilirea precisă a regulilor jocului
Utilizarea unui material didactic adecvat;
In mod obişnuit o asemenea activitate este izvorâtă din nevoia de acţiune, de mişcare
a copilului o modalitate de a-şi consuma energia sau de a se distra, un mod plăcut, de a
utiliza timpul liber,şi nu numai.
Jocul reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţiuni care urmăresc obiective de
pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului.
Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai
viu si mai atragător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie functională, de veselie
şi bucurie,de destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei şi a plictiselii, a oboselii.
Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care învaţătorul consolidează ,
precizează şi chiar verifică cunoştinţele elevilor, le îmbogăţeşte sfera lor de cunoştinţe,
pune în valoare şi le antrenează capacităţile creatoare ale acestora
Atunci când jocul este utilizat în procesul de învăţământ,el dobândeşte funcţii
psihopedagogice semnificative,asigurând participarea activă a elevului lecţii,sporind
interesul de cunoaştere fată de conţinutul lecţie
O dată cu împlinirea vârstei de 6 ani , în viaţă copilului începe procesul de
integrare în viaţa şcolară, ca o necesitate obiectivă determinată de cerinţele instruirii şi
dezvoltării sale multilaterale. De la această vârstă, o bună parte din timp este rezervată
şcolii,activităţii de învăţare ,care devine o preocupare majoră.
În programul zilnic al elevului intervin schimbări impuse de ponderea pe care o
are acum şcoala, schimbări care nu diminuează însă dorinţa lui de joc, jocul rămânând o
problemă majoră în prioada copilului.
Ştim că jocul didactic reprezintă o metodă de învăţământ în care predomină
acţiunea didactică simulată.Această acţiune valorifică la nivelul instrucţiei finălităţile
adaptive de tip recreativ proprii activităţii umane, în general ,în anumite momente ale
evoluţiei sale ontogenice, în mod special.
Psihologia jocului evidenţiază importanţa activării acestei metode mai ales în
învăţământul preşcolar şi primar.Analiza sa permite cadrului didactic valorificarea
principalelor cinci direcţii de dezvoltare,orientate astfel :
-de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase ;
-de la grupurile instabile spre grupurile tot mai stabile ;
-de la jocurile fară subiect spre cele cu subiect ;
-de la şirul de episoade nelegate între ele spre jocul cu subiect şi cu
desfăşurare sistematică ;
-de la reflectarea vieţii personale şi a ambianţei apropiate,la reflectarea
evenimentelor vieţii sociale’’(Elkonin).
GENEZA SI ROLUL JOCULUI
În demersul teoretic referitor la joc este necesară şi o trecere în revista a
teoriilor ce vizeaza motivatia jocului. Apelam la lucrarea lui Ed. Claparede,
Psihologia copilului şi pedagogia experimentală, devenită o piesă clasică în
pedagogia contemporană şi pe care o luăm ca reper. În analiza sa, autorul enumeră
opt teorii care au fost enuntate pentru a explica esenţa şi cauzalitatea ce au stat la
baza jocului copilului (Ed. Claparede, 1975, p. 60-6I).2
O prima teorie este cea a recrearii sau odihnei (Schaller, in 1891, Lazarus,
în 1883), potrivit careia funcţia jocului ar fi aceea de a relaxa si detensiona atât
corpul, cât spiritul obosit, idee neştiută de Claparede întrucât nu explică de ce copiii
preferă să se joace oricând, şi nu doar când sunt obosiţi.
A doua teorie, propusa de poetul Schiller şi apoi susţinută de Spencer, este
cea a surplusului de energie, conform căreia, surplusul de energie acumulat de
copil se descarcă prin joc, urmând nişte canale create deja de obişnuinţă. Contra
argumentele propuse de Claparede se referă la caracterul inovator al acţiunilor
intreprinse de copii, precum şi la categoria de copii care se joacă, deşi nu manifestă
surplus de energie.
A treia teorie mentionata este cea propusa de Hall, teoria atavismului, care
susţine ca jocul este un exerciţiu necesar disparţiei tuturor funcţiilor rudimentare,
devenite inutile (jocul „de-a vanatoarea" al copilului, care exprimă o funcţie
2
rudimentară nu are adrept scop dispariţia prin istovire, ci exercitarea trecatoare a
unei influenţe asupra dezvoltării altor funcţii. Claparede considera ca cele doua
poziţii ale lui Hall sunt antagonice şi susţine funcţia de instrument creator a jocului.
A patra teorie este cea e Uborata de K. Groos, in 1896, si se numeşte teoria
cxercitiului pregatitor, în care autorul a pornit de la insuficienţa explicativă a
teoriilor anterioare, pledând pentru o reintoarcere la punctul de vedere biologic
pentru a explica problematica jocului. Groos susţine existenţa a multiple tipuri de
joc în conformitate cu numărul instinctelor (jocuri de întrecere, jocuri erotice, jocuri
de vânătoare, de lupta etc.) şi ca niciodată nu o să vedem în jocurile unei specii
animale exerciţii instinctive (jocuri) practicate de alte specii. Astfel, funcţia jocului
este de a fi un exerciţiu pregătitor pentru viaţă adevărată. Ed. Claparede apreciază
aceasta teorie ca având o importanţă capitală pentru pedagogie, dar precizează ca
ea trebuie completată de o altă, care să considere jocul ca pe un agent de
dezvoltare, de expansiune a personălităţii.
O alta teorie prezintă jocul drept un stimulent al creşterii. Acest punct de
vedere îşi are originea în ideile lui H. Carr, care a atras atenţia asupra rolului pe
care jocul îl are în dezvoltarea organismului, în special ca stimulent pentru sistemul
nervos, dar şi pentru sistemul muscular, circulator etc.
Teoria cxerciţiului complementar (sau a compensaţiei) a fost elaborata
tot de Carr si se bazeaza pe ideea potrivit careia jocul intretine si improspateaza
deprinderile nou dobândite. Astfel, caracteristica mai degrabă a jocului adulţilor,
funcţia jocului ar fi de exerciţiu pregătitor, anterior. Ed. Claparede nu împărtăşeşte
punctul de vedere al lui Carr, precizând ca un exerciţiu de repetare în vederea
perfecţionării unei deprinderi nu poate fi considerat joc şi, în al doilea rând, dacă
este vorba de o întărire prin perfecţionare a unei funcţii încă imperfecte, nu avem
de-a face cu un exerciţiu posterior, ci cu unul de perfecţionare.
K. Lange propune teoria întregirii, potrivit căreia jocul ar fi un înlocuitor al
realităţii care ar procura animalului, copilului, ocaziile pe care nu le găseşte în
realitate. Prezentarea facută de Claparede acestei teorii vizează sensul cuvântului
întregire, care, potrivit autorului, trebuie dinamizat. Astfel, funcţia jocului nu ar fi atat
complementară, cât mai degraba compensatoare, de a satisface trebuinţe presante.
În sfarşit, ultima teorie la care se refera Claparede îşi are originile tot în
consideraţiile lui H. Carr. Este vorba de teoria cathartică, după care funcţia jocului
ar a copilului. La vârsta preşcolară, copilul nu poate face încă distincţia dintre bine
şi rău şi nu este capabil să-şi aleagă valorile de referinţă. Se impune, ca atare,
formarea sa în virtutea valorilor pozitive, şi îndepărtarea ori corectarea celor
negative. Aceasta este, de fapt, esenţa educaţiei morale. Pană la intrarea în
grădiniţă, dar şi ulterior, pană la şcolarizare, familia reprezintă mediul primordial
pentru educaţia morala a copilului. Dat fiind ca în familia modernă parinţii nu mai
dispun de suficient timp pentru a petrece cu copilul, rolul lor este preluat, parţial,
de cadrul didactic din instituţia grădiniţei. Acesta poate realiza prin joc dezideratele
educaţiei morale a preşcolarului, raportându-se la o serie de obiective generale
aferente zonei social-atitudinalului, zonei afectivului si inclusiv zonei cognitivului.
Jocurile-exerciţii, jocurile de rol, cele de imitaţie şi jocurile cu reguli oferă un
context larg in care copilul poate opera cu principalele valori morale, aplicând
norme şi reguli. Deşi iniţial nu le cunoaste semnificaţia socială, el este pus în
situaţia de a le respecta, de a se conforma acestora. Achiziţiile preşcolarului trebuie
evaluate de către adult la nivel de comportamente. Se urmăreşte ca deprinderile
comportamentale să fie interiorizate şi generalizate, să devină automatisme şi nu să
rămână manifestări limitate la contexte particulare, familiare, cunoscute. Jocul este
o bună şcoalp a relaţiilor între copii întrucât în acest context sunt acceptaţi,
valorizaţi şi dezirabili ca parteneri aceia care se manifestă corect, cooperând, care
îşi frânează emoţiile negative. Aceasta oferă o motivaţie extrinsecă copiilor pentru
a-şi forma unele deprinderi de comportament, unele norme de discipline, pentru a-şi
exersa hotararea, perseverenţa, stăpânirea de sine, onestitatea, competitivitatea,
conduita fair-play. „Simularea prin joc este modalitatea de folosire a ficţiunii ludice
drept cadru si mijloc educativ"; ea permite exersarea atitudinilor umanitare -
compasiunea pentru neajutoraţi, sprijinul reciproc, permite corectarea unor regresii
şi/sau defecte comportamentale (E. Macavei, 2001).
CLASIFICAREA JOCURILOR DIDACTICE
Dupa conţinut:
Jocuri didactice pentru cunoaşterea mediului înconjurător.
Jocuri didactice pentru educarea limbajului (cuprinde aspecte fonetice.
lexical-semantice şi gramaticale ale limbii materne sau ale unei limb:
străine).
Jocuri didactice matematice (vizează capacitatea de formare a unor: mulţimi,
consolidarea si verificarea numeraţiei, formarea abilităţilor: pentru
elaborarea judecţilor de valoare prin jocurile logico-matematice).
Jocuri didactice pentru însuşirea normelor de comportare civilizată.
Jocuri didactice pentru însuşirea unor norme de circulaţie rutieră.
După prezenţa sau absenţa materialului didactic:
Jocuri didactice orale.
Jocuri didactice cu material ajutător:
-cu material didactic - jucării, jetoane, jocuri de masa, cuburi etc.;
-cu material ajutator - diferite obiecte si jucării cu rol auxiliar;
-cu material suport - imagini, diafilme, diapozitive etc.
c) După scopul urmărit:
Jocuri senzoriale - pentru dezvoltarea sensibilitaţii vizuale
-pentru dezvoltarea sensibilităţii auditive;
-pentru dezvoltarea sensibilitaţii tactile si kinestezice;
-pentru dezvoltarea sensibilităţii gustativ-olfactive;
Jocuri intelectuale - de stimulare a comunicării orale:
-de exersare a pronunţiei corecte;
-de atenţie si orientare spaţială;
-de analiză şi sinteză mentală;
-de realizare a comparaţiei mentale;
-de realizare a abstractizării şi generalizării;
-pentru dezvoltarea perspicacităţii;
-pentru dezvoltarea imaginaţiei;
-pentru dezvoltarea proceselor de inhibiţie voluntară şi a autocontrolului;
Jocurile didactice au o tematica variată: omul, viaţa socială, activitaţi, natura,
mediul social (reguli, norme) etc. În funcţie de conţinutul jocurilor şi de vârsta
copiilor, pot fi abordate următoarele jocuri didactice:
GRUPA MICĂ
Educarea limbajului: Unde s-a oprit roata (denumirea unor obiecte) Când facem
aşa?(momentele zilei)
Cine a primit mingea? (învăţarea numelor copiilor şi a pronumelor personale)
Cu ce ne jucam?(denumirea corectă a jucăriilor şi a acţiunilor cu acestea)
Ghici cine este?(recunoaşterea personajului din poveşti cunoscute)
Spune ce fac?(denumirea unor acţiuni cunoscute de copii)
Ne jucăm cu baloane colorate (asocierea corectă a culorii cu cuvântul care o
denumeşte)
Cunoasterea mediului: Spune cum se numeşte ce-ţi arăt eu (denumirea parţilor
corpului)
Ce culoare are?(denumirea culorilor de bază)
Cu ce se îmbracă fetiţa si băiatul? (denumirea obiectelor de îmbrăcăminte)
Ce este şi ce face cu el?(recunoaşterea obiectelor de veselă şi utilizării lor)
Ce a ascuns Ursuleţul?(recunoaşterea unor obiecte si a utilizarii lor) Ce se vede? Ce
se aude? Ce gust are? Cum este? (dezvoltarea sensibilităţii)
Educaţie pentru societate: Este bine - nu este bine (precizarea unoi exemple de
conduită)
Te rog să-mi dai (folosirea dialogului si a formulelor de politeţe)
La magazin (folosirea formulelor de politeţe)
Activitati matematice; Spune ce sunt?(constituirea de mulţimi)
Ce a ascuns Ursuleţul?
Înarcăm trenul.
Ce ai găsit?
Ghici, ghici! (relaţii spaţiale), Unde s-a ascuns Ursuleţul?
Steguleţe şi baloane, Săculeţul cu surprize, Magazinul cu jucării, Să facem ordine
pe etajeră (numeraţia 1-5).
GRUPA MIJLOCIE:
Educatia limbajului: Sa vorbim corect (exersarea pronunţiei)
Este ziua mea, Daruri pentru prietenii mei (activizarea vocabularului Eu spun una,
tu spui mai multe (folosirea singularului şi pluralului) Completează ce lipseşte
(acordul substantiv - adjectiv) Spune ce face?(utilizarea corectă a verbelor)
Cine (i-a dat jucăria? A cui este jucăria? Cui am dat jucăria? (folosirea
corespunzătoare a cazurilor) Ştii când...? (momentele zilei) Jocul ghicitorilor,
proverbelor.
Cunoaşterea mediului: Cu ce mă joc?(denumirea jucăriilor şi a modului de
utilizare)
Spune ce face copilul?(denumirea acţiunilor)
Ce ne mai trebuie?(denumirea şi clasificarea obiectelor de uz personal
Ce lipseşte de la masă?(verificarea cunoştintelor despre alimente, veselă,
tacâmuri)Spune ce ai gustat?(joc senzorial gustativ)
Ce ştim despre? Ce lucrează părinţii? (verificarea cunoştinţelor despre meserii şi
unelte)
Aşează la locul potrivit (clasificarea obiectelor după utilitatea lor) Completează ce
lipseşte (mijloace de locomoţie şi transport, reguli de circulaţie)
Ce se potriveşte (verificarea cunoştinţelor despre anotimpuri, aspecte din natură,
fenomene, etc.)
Cum spui? (formule de politeţe şi de adresare corectă) Activităţi matematice: Spune
ce obiecte ai găsit? Gaseşte-mi fraţii? Cine ştie mai bine? (constituire de mulţimi
după diferite criterii) Alege ce îţi spun eu, Cine are o grupă la fel ca a mea?
Să alegem 1 ,2 ... jucării, Numără şi spune câte sunt, Spune şi arată, Te rog să-mi
dai (numeraţia)
GRUPA MARE
Educaţia limbajului: ,,Ce ştii despre mine? ‘’(denumirea obiectelor şi exprimarea
corectând în propoziţie) ,,Cine face, ce face? ’’(acordul subiect — predicat),, Spune
mai departe,,(alcătuirea de propoziţii dezvoltate şi fraze) Să facem o poveste
(exprimarea corectă, fluentă),,Răspunde repede şi bine ’’(utilizarea corectă a
acordurilor în propoziţie) ,,Eu spun una, tu spui multe ‘’’(utilizarea corectă a
singularului şi pluralului) Cine este, cine sunt? (utilizarea corectă a pronumelor
personale) Găseşte cuvinte potrivite (sinonime, antonime, omonime) Găseşte
cuvântul care lipseşte (completarea propoziţiei)
Câte cuvinte am spus? Jocul cuvintelor, Jocul silabelor, Cu ce sunet începe? Cuvinte,
silabe, sunete (propoziţii — cuvinte — silabe, sunete) Cine sunt personajele ? Ce ştii
despre ? (recunoaşterea personajelor din poveşti şi caracterizarea lor) Telefonul,
Cum discutăm între prieteni (vorbirea dialogată).
Cunoaşterea mediului: La cumpărături, La magazin, Spune ce este, este şi ce faci
cu el? (denumirea unor alimente, fructe, legume,diverse şi explicarea utilizării lor)
Ghiceşte din ce este făcut? (clasificarea obiectelor după materialele care sunt
făcute) Spune unde eşti? (poziţii spaţiale) Când se întâmplă (momentele zilei,
săptămânii, anului) Roata timpului, Cum ne pregătim de şcoală? Rechizitele
şcolarului (verificarea cunoştinţelor despre obiectele şi rechizitele şcolare)
Alegeţi şi grupaţi, Cum ştie mai multe despre (clasificarea obiectelor în funcţie de
diferite criterii)Spune prin ce se deosebesc, prin ce se aseamănă(realizarea
comparaţiei între obiecte) La ce foloseste? (obiecte de mobilier) Cu ce călătorim ?
(mijloace de transport şi locomotorii) Jocul anotimpurilor, Cănd se întâmplă
(caracterizări ale anotimpului, fenomene ale naturii), Căsuţa toamnei - Căsuta iernii
Educaţia pentru societate: Fapte bune, fapte rele (reguli de comportare) în vizita.
La prieteni, La petrecere (reguli de comportare, formule de salut şi politeţe)Cum
circulăm? Pe stradă, Mici pietoni (reguli de circulaţie) Când se intâmplă? (sărbători
religioase) Noi suntem români (drapelul, portul naţional) Cum ocrotim natura, Viaţa
si plantele, Mici ecologişti (reguli de comportare ecologică)
Activităţi matematice: Cine aşează mai bine ? Să adunăm fructe, legume (etc.)
Grădina zoologică, De câte ori te-am strigat? Grădina cu flori, şi facem perechi,
Asează cum îţi spun (construcţie de mulţimi, ordonare de obiecte, corespondenţa
între elementele unei mulţimi Spune unde se află? Ghiceşte unde este jucăriă, Să
facem un tablou (poziţii spaţiale)Magazinul cu jucării, Cine ştie câştigă, Să facem
ordine pe etajeră Cine are acelaşi număr, Numară şi spune, Cine ştie să numere mai
bine, să adăugăm, să scădem, Caută vecinii.
IV.4.STRUCTURA JOCURILOR DIDACTICE
Jocul didactic are o componentă informativă şi una formativă.
Structura jocului constă din: conţinutul jocului, sarcina didactică, regulile jocului şi
acţiunile de joc.
Conţinutul jocului reprezintă cunoştinţele, în majoritate asimilate anterior, în
grade diferite, în funcţie de acestea jocul având menirea de a le solita şi a le
verifica.
Există totuşi unele jocuri care permit achiziţionarea unor cunoştinţe noi,
cunoştinţe referitoare la culori, relaţii dimensionale, la orientarea în spaţiu şi
timp.
Conţinutul jocului didactic are tematica variată:
1. Omul şi viaţa socială
-înfăţişare (corpul omenesc);
-activitate în familie şi în societate;
-comportamente;
-obiecte de îmbrăcăminte;
-obiecte de toaletă;
-jucării;
-alimente;
-profesii;
mijloace de transport s.a.
natura
anotimpuri;
fenomene ale naturii;
animale;
plante.
3. Limbajul (jocuri de exersare a vorbirii)
aspect fonetic;
lexic;
structura gramaticală.
4. Exersarea capacităţilor şi a proceselor psihice
atenţie;
memorie;
gandire s.a.
Sarc ina d idact ică este problema intelectuală centrală pe care copiii trebuie să
o rezolve. Sarcina didactică declanşează operaţii intelectuale precum: recunoaştere,
descriere, reconstituire, comparaţie ş.a.
Regul i le jocului concretizeaza sarcina didactică; arată cum trebuie rezolvată
problema intelectuală; arată căile de organizare a acţiunii ludice. Regulile jocului
sunt cerinţele care dirijează acţiunile copiilor; indică acţiunile de joc şi succesiunea
lor, reglementează distribuirea rolurilor si relaţiile dintre copii, stimulează sau
inhibă manifestările comportamentale ale participanţilor la joc.
Acţ iuni le de joc (elementele sau procedeele de joc) sunt mijloace prin care
jocul devine o acţiune placută, distractivă, relaxantă. Ele antrenează copiii la o
activitate intelectuală al cărei efort nu este conştientizat, ele dinamizează
participarea şi favorizează obţinerea performanţelor.
Jocul antrenează o gamă largă de stimuli. Caracterul formativ al jocului constă
în:
exersarea şi perfecţionarea senzaţiilor şi a percepţiilor
antrenarea memoriei;
exersarea imaginaţiei şi a atenţiei;
dezvoltarea gândirii;
exersarea limbajului.
Jocul didactic are şi valoare educativă:
influenţează comportamentul copiilor; mai ales prin intermediul regulilor,
aceştia învaţă conduita civilizată;
se realizează o formă de socializare a relaţiilor. Jocul didactic impune:
rezolvarea corectă a sarcinilor didactice;
putere de stăpânire;
spirit disciplinat;
respectarea partenerului;
spirit critic şi cooperant.
În grădiniţa de copii se pot desfăşura:
jocuri didactice cu material;
jocuri didactice fară material.
Jocul didactic poate fi organizat ca activitate obligatorie sau ca metoda în
structura altei activitaţi.
Ca activitate de învaţare dirijată, jocul didactic necesită:
proiectarea judicioasă, într-o succesiune de activităţi care asigură însuşirea
cunoştinţelor ce vizează conţinutul jocului;
cunoaşterea jocului sub toate aspectele;
procurarea şi confecţionarea materialului didactic adecvat.
Selectarea jocului se realizează în funcţie de obiectivele propuse şi de
cracteristicile grupei de copii.
În concordanţa cu acestea, trebuie ales materilul didactic. Orice material
didactic trebuie sa îndeplinească următoarele cerinţe:
accesibilitate;
adecvare la conţinutul jocului;
simplitate;
claritate;
atractivitate;
vizibilitate din orice poziţie;
valoare artistică.
STRUCTURA JOCURILOR DIDACTICE CUPRINDE MAI MULTE
ETAPE:
Organizarea jocului presupune asigurarea unui cadru adecvat desfăşurării
activităţii, pregătirea şi antrenarea copiilor.
Desfăşurarea jocului conţine o succesiune de secvenţe în care este prezentat
jocul, se realizează familializarea copiilor cu jocul şi antrenarea la o participare
activă, efectivă. Jocul se însuşeşte pe măsura desfăşurării lui.
Introducerea în activitate constă în captarea atenţiei copiilor printr-un element
de surpriză, o noutate, un scurt dialog atractiv, amuzant, o jucărie ş.a.
Enunţarea titlului jocului şi a unor obiective orientează copiii în specificul acestei
activităţi didactice.
Familiarizarea copiilor cu jocul are ca obiective:
trezirea interesului pentru joc, pentru tema jocului (crearea motivaţiei);
crearea unei atmosfere relaxante, de bună dispoziţie, favorabilă
performanţelor;
prezentarea şi intuirea materialului didactic;
prezentarea şi întelegerea sarcinilor didactice şi a regulilor jocului, condiţie
de bază pentru buna desfăşurare a jocului şi pentru realizarea obiectivelor
operaţionale trebuie asigurată înţelegerea şi realizarea acţiunilor de joc în
succesiunea lor firească.
Introducerea unor sarcini didactice noi şi a unor acţiuni de joc menţine interesul
copiilor şi îi face participanţi activi.
Metodele de însuşire a jocului diferă în funcţie de grupa de vârsta, de
complexitatea jocului, de experienţă de joc a copiilor, de sarcinile jocului. Cea mai
simplă modalitate de însuşire a jocului de către copii, frecvent folosită la grupa
mică, este acţiunea; explicarea şi demonstrarea jocului se realizează prin
desfăşurarea efectivă a lui — calea inductivă. Calea deductivă presupune explicarea
prealabilă a jocului, sarcinile didactice, regulile, acţiunile de joc urmate de aplicare.
Explicaţia trebuie sa fie simplă, clară, succintă; demonstraţia se poate face cu
ajutorul unor copii sau al grupei întregi. Uneori deducerea regulilor se realizează cu
ajutorul copiilor.
Etapa principală a jocului este desfăşurarea propriu-zisă a acestuia.
Desfăşurarea jocului şi performanţele copiilor relevă gradul de înţelegere a jocului,
nivelul însuşirii cunoştinţelor implicate în conţinutul jocului, capacitatea intelectuală
şi abilităţile motrice ale copiilor. Educatoarea trebuie să urmărească:
gradul de îndeplinire a acţiunilor în succesiunea normală
gradul de respectare a regulilor;
rezolvarea rapidă şi corectă a sarcinilor didactice;
activizarea tuturor copiilor dupa posibilităţile lor;
îmbinarea elementelor de joc cu sarcinile didactice;
stimularea spiritului de independenţă al copiilor;
asigurarea unui ritm vioi bazat pe interes constant, pe o atmosferă relaxantă;
antrenarea unor copii la conducerea jocului.
Eficientizarea jocului didactic necesită conceperea a una-două variante, adică:
introducerea unor elemente noi de joc;
complicarea jocului prin sarcini didactice mai complexe, cu un grad mai mare
de dificultate;
prezentarea unor materiale didactice suplimentare;
introducerea unor reguli noi;
organizarea unei întreceri;
utilizarea fişelor de muncă independentă
Structura unui astfel de joc conţine mai multe momente de explicare şi
demonstrare a jocului.
Ca modalitate de asigurare a înţelegerii adecvate a jocului, se practică ; o
desfăşurare dirijată a jocului, însoţită de explicaţii şi indicaţi: Alteori, se adresează
întrebări selective referitoare la acţiunile şi regulile jocului.
3. Încheierea jocului didactic
În această etapă se rezolvă unele sarcini didactice de sinteză; se audiază un
text literar sau un cântec; se pot îndeplini acţiuni impuse de temă, de exemplu
închiderea magazinului, plecarea sau întoarcerea dintr-o excursie, dintr-o expoziţie,
de la teatru etc.
Se fac aprecieri frontale şi individuale, se stabilesc caştigătorii, care vor fi
recompensaţi prin aplauze sau surprize, premii.
Se poate desfăşura un joc liber al copiilor cu jucăriile folosite sau se execută
mişcări imitative cu sau fară jucarii, se reproduc onomatopee etc.
Devine tot mai evidentă necesitatea organizării şi desfăşurării jocurilor
conţinut şi cu sarcini interdisciplinare. Acestea accentuează latura formativă şi
educativă a jocului didactic, sporesc atractivitatea şi facilitează antrenarea
proceselor psihice.
Jocurile didactice interdisciplinare
Jocul didactic interdisciplinar este o activitate în care se îmbină sarcini
didactice din domenii de cunoaştere diverse, de obicei doua-trei domenii, într-o
structura unitară, axată pe învăţare, în condiţii agreabile, relaxante, fară ca să se
simtă conştientizarea de către copii a efortului intelectual depus.
O astfel de activitate nu trebuie să depăşească timpul optim prevăzut pentru
fiecare grupă de va sta. În jocul didactic interdisciplinar se realizează conexiuni
interdisciplinre şi se transferă cunoştinţe şi deprinderi însuşite, de pildă, la
cunoaşterea medilui, educarea limbajului şi educaţie muzicală; obiective ale acestor
domenii sub sumează unor obiective operaţionale preponderente, de obicei obiective
ale educării limbajului.
Este posibil să se valorifice achiziţii de la activităţi tematice şi activităţi
artistico-plastice în joc didactic axat pe obiective de educare a limbajului sau se
combină achiziţii din activităţile matematice cu de la cunoaşterea mediului şi de la
activităţti motrice etc.
O simplă utilizare a unor cunoştinţe din domenii diferite nu constituie
activitate interdisciplinară. Condiţia realizării unor asemenea demersuri didactice o
reprezintă restructurarea cunoştinţelor, aplicarea informaţiilor iterdisciplinare în
acţiuni utilitare, în generalizări şi abstractizări.
Eficienta jocului didactic interdisciplinar constă în:
corelarea dintre discipline stimulează interesul pentru cunoaştere,
descoperire şi autocunoaştere;
copilul realizează mai uşor sarcinile didactice datorită elementelor de joc
care creează motivaţia învăţării;
în jocul didactic, prin elementele de joc şi prin variante, se preântâmpină
monotonia, plictiseala;
prin corelaţiile interdisciplinare din jocul didactic copilul înţelege adecvat
fenomenele ştiinţifice, aspectele de viaţă şi manifestarea lor firească;
prin jocul didactic se deplasează ponderea de pe informativ pe formativ,
creşte capacitatea de aplicare practică a cunoştinţelor;
abordarea interdisciplinară a problemelor favorizează dezvoltarea gândirii
logice, a creativităţii si a originalităţii.
CONTRIBUŢIA JOCULUI DIDACTIC ÎN EDUCAREA LIMBAJULUI
COPIILOR PREŞCOLARI
Jocul antrenează intes copilul în stimularea şi execitare vorbirii în direcţia
propusă, fară ca el să conştientizeze acest efort .prin intermediul jocului didactic se
fixează şi se activează vocabularul copiilor,se îmbunătaţeşte pronunţia,se formează
noţiuni, se însuşesc consrucţii gramaticale.
În scopul îmbogăţirii vocabularului cu substantive proprii,care sa denumească
numele lor,al fraţilor ,al parinţilor(la grupele din nivelul l)apoi numele de localitati
din tara ,din judeţ a unor personalitaţi istorice,se pot desfaşura diverse jocuri
didactice cum ar fi:”Familia mea ”,’’La cine s-a oprit jucăria’’,’’Unde este
scrisoarea?’’
Cele mai multe jocuri didactice sunt destinate îmbogăţirii lexicului copiilor
cu substantive comune care denumesc obiecte,fenomene,parţi ale corpului,alimente
etc.
La grupa mare se va acorda prioritatate cvintelor care exprimă aspecte
comportamentale,stări afectve,norme de comportare,sentimente etc.
Jocul didactic contribuie la îmbogăţirea lexicului copiilor şi cu diverse
adjective: însuşiri privind culoarea, raporturi dimensionale, olfative sau anumite
calităţi morale cum ar fi: ‘’Fluturii vin la flori”,’’Spune ce ai gustat?’’,’’Găseşte
obiectul potrivit”,’’Ce ştim despre el?’’
Jocurile didactice contribuie dinplin la îmbogăţirea lexicului sub aspectul
achiziţionării de cuvinte. O contribuţie importantă la pregătirea copilului pentru şcoală şi-
o aduc jocurile didactice pentru dezvoltarea limbajului. Se ştie că mediul familial exercită
o influenţă cultural-educativă binefăcătoare asupra dezvoltării limbajului copilului şi în
mod deosebit, asupra dezvoltării limbajului acestuia. Cu toate acestea, realitatea confirmă
că influenţele exercitate de mediul familial sub acest aspect sunt încă deosebit de variate.
În consecinţă, fie datorită acestor influenţe, fie datorită unor întârzieri sau defecţiuni în
vorbirea copiilor la intrarea lor în grădiniţă, diferenţele semnalate în dezvoltarea
limbajului sau a vocabularului acestora sunt încă deosebit de sesizabile. Aceste
diferenţieri accentuate se menţin până la intrarea copilului în şcoală, mai ales pentru cei
ce nu frecventează zilnic grădiniţa. Ori, între limbaj şi gândire există o interdependenţă
binecunoscută. Aceste diferenţieri în domeniul dezvoltării limbajului situează copiii în
poziţii diferite, sub aspectele deosebit de complexe ale activităţilor instructiv-educative.
Una are sarcinile majore ale grădiniţei instructiv-educative o constituie omogenizarea
relativă a dezvoltării limbajului copiilor, în aşa fel încât la intrarea în şcoala primară, să
posede noţiunile strict necesare însuşirii cunoştinţelor de bază prevăzute de programa
şcolară.
Dezvoltarea limbajului se realizează atât în activităţile specifice dezvoltării
vorbirii, cât şi în cadrul întregului program din grădiniţă.Procesul de influenţare asupra
dezvoltării limbajului copiilor începe la grupa mică ţinându-se seama de caracterul
concret al limbajului, dificultăţile de pronunţie, vocabularul redus şi alte particularităţi
psihice cum sunt: gândirea concretă, atenţia instabilă, memoria individuală.
Dezvoltarea vorbirii copiilor se realizează în mod treptat, prin lărgirea relaţiilor
verbale cu cei din jur, în condiţiile manifestării de către copii a curiozităţii de cunoaştere
a obiectelor, a însuşirilor acestora, pe de o parte şi a atitudinii interogative referitoare la
originea şi cauza unor fenomene, pe de altă parte.
În întregul proces de cultivare a limbajului, atât în activităţile specifice, cât şi în toate
celelalte împrejurări se urmăreşte:
formarea deprinderilor de vorbire corectă (sub aspect fonetic, lexical, gramatical,
coerentă şi expresivă);
îmbogăţirea şi activizarea limbajului şi a gândirii, dezvoltarea limbajului
monologat şi dialogat, însuşirea simbolurilor verbale cu caracter generalizator, în
funcţie de particularităţile de vârstă;
formarea deprinderii de exprimare adecvată a gândurilor, ceea ce contribuie la
pregătirea lor pentru activitatea instructiv-educativă din şcoală;
trecerea treptată de la limbajul concret - situativ la limbajul contextual, pe măsură
ce copilul depăşeşte limitele experienţei senzoriale, însuşirea treptată a structurii
gramaticale a limbii materne în practica vorbirii, îmbogăţirea vocabularului în
condiţiile comunicării continue cu persoanele din jur;
prevenirea şi corectarea defectelor de pronunţie, în cadrul muncii individuale, cu
grupuri mici de copii, precum şi în cadrul activităţii de dezvoltare a limbajului cu
întreaga grupă de copii.
Cel mai eficient mijloc de realizare a acestor sarcini îl constituie jocul didactic.
Jocurile didactice pot fi folosite atât pentru consolidarea şi precizarea cunoştinţelor, cât şi
pentru verificarea şi sistematizarea lor, pentru deprinderea unei pronunţii corecte, pentru
îmbogăţirea sau consolidarea vocabularului, pentru formarea vorbirii corecte şi coerente.
Jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului contribuie, în mare măsură, la
dezvoltarea acuităţii auditive a auzului fonematic. Ele solicită perceperea corectă a
sunetelor, descifrarea compoziţiei sonore sau semnalarea prezenţei sau absenţei unui
anumit sunet într-un cuvânt. Asemenea sarcini pot fi înfăptuite prin jocurile: „Cine
face?”, „Ce se aude?”, „De-a trenul”, „Repetă ce spune”, „Cu ce sunet începe?” etc. În
astfel de jocuri s-a introdus mai întâi sunetele a căror pronunţie poate fi prelungită, cum
este cazul vocalelor sau unele consoane ca: s, r, j, z, ş. Aceste sunete au fost introduse în
exclamaţii ca: „Aaaa”, „Uuuu”, „Oooo” etc., fie prin onomatopee ca: sss, vâjjjj, bâzzzz,
fâşşşş etc.
Dezvoltarea auzului fonematic este strâns legată, şi de sarcina deosebit de
importantă privind corectarea defectelor de vorbire, întrucât cauza principală a acestor
defecte o constituie tocmai slaba dezvoltare a auzului fonematic. În acest sens, jocurile
enumerate pot aduce o contribuţie de seamă nu numai la perceperea clară şi corectă a
sunetelor corespunzătoare, ci şi pentru corectarea pronunţiei defectuoasă acestora,
solicitând copiilor audierea lor cu atenţie şi reproducerea lor corectă.
O altă sarcină pe care o îndeplinesc jocurile didactice destinate dezvoltării
limbajului se referă la clarificarea şi precizarea unor noţiuni, sarcină ce se realizează
concomitent cu cele care se referă la îmbogăţirea vocabularului şi activizarea lui.
Cum am mai spus, jocul antrenează intens copilul în stimularea şi exercitarea
vorbirii în direcţia propusă, fără ca el să conştientizeze acest efort. Astfel prin intermediul
jocului didactic se fixează şi se activizează vocabularul copiilor, se îmbogăţeşte
pronunţia, se formează noţiuni, se însuşesc construcţii gramaticale.
În scopul îmbogăţirii vocabularului copiilor cu substantive proprii, care să
denumească numele lor, al fraţilor, al părinţilor, al educatoarelor (la grupele mici şi
mijlocii), apoi la grupa mare, nume de localităţi importante din judeţ, din ţară, ale unor
forme de relief sau obiective socio-economice cunoscute de copii, numele ţării, ale unor
personalităţi istorice, se pot organiza şi desfăşura diverse jocuri didactice cum ar fi: „La
cine s-a oprit jucăria?”(recunoaşterea şi denumirea membrilor grupei din care fac parte),
„Familia mea” (numirea părinţilor, fraţilor, surorilor), „Unde s-a ascuns scrisoarea?”
(denumirea corectă a adresei de acasă, de la grădiniţă, a unor muzee, magazine, oraşe
etc).
Cele mai multe jocuri didactice sunt destinate îmbogăţirii lexicului copiilor cu
substantive comune ce denumesc: obiecte şi fenomene percepute direct în natura
înconjurătoare şi în viaţa socială, nume de obiecte necesare în viaţă şi activitatea lor,
principalele încăperi cu obiectele necesare, părţile componente ale corpului, obiecte de
igienă personală, îmbrăcăminte, încălţăminte, alimente, mijloace de locomoţie,
anotimpurile şi fenomenele specifice lor, animale domestice şi sălbatice, plante cunoscute
şi unele părţi componente ale acestora, unele aspecte ale muncii, ale vieţii sociale
desfăşurate de părinţii lor.
La grupa mare se acordă prioritate cuvintelor care exprimă aspecte
comportamentale, sări afective, relaţii sociale şi noţiuni cu un grad mai mare de
generalizare, trăsături de caracter, norme de comportare, sentimente etc.
De asemenea, la grupa mică se pot organiza jocuri didactice diverse prin care se
urmăreşte:
identificarea şi denumirea obiectului de îmbrăcăminte, corespunzător acţiunii
efectuate de educatoare (jocul „Cu ce se îmbracă păpuşa?”),
recunoaşterea şi denumirea corectă a părţilor corpului omenesc, executarea unor
acţiuni specifice (jocul „Spune ce face păpuşa?”),
recunoaşterea şi denumirea unor obiecte de veselă, alegerea lor în raport de
utilitate (jocul „Să servim musafirii”),
recunoaşterea şi denumirea jucăriilor (jocul „Sacul lui Moş Crăciun”),
denumirea unor profesii, materiale, unelte, produse ale muncii (jocul „Stop”),
denumirea unor mijloace de transport şi a mediului de deplasare (jocul „Cu ce
plecăm în vacanţă?”),
denumirea unor fructe, legume, alimente (jocul „Ghiceşte ce a cumpărat vecina”),
denumirea diferitelor animale, a hranei lor (jocul „Caută-ţi hrana).
Toata cunoştinţele de limbă sunt date într-o organizare concentric – cantitativă,
adăugându-se pe niveluri de vârstă, componente ale aceleiaşi probleme abordate la
grupele următoare, se reiau şi se aprofundează într-o prezentare concentric superioară,
prin sporirea gradului de generalizare şi abstractizare a cunoştinţelor, fiecare parte de
vorbire este reluată şi însoţită de precizări şi recomandări clare cu privire la cunoştinţele
şi jocurile care se recomandă, pe grupe de vârstă.
Dar jocul didactic contribuie la îmbogăţirea lexicului copiilor preşcolari şi cu
diferite adjective; la grupa mică accentul cade pe însuşiri privind culoarea (roşu, galben,
albastru, alb, negru), pe raporturi dimensionale (mare, mică); însuşiri gustative (dulce,
acru), olfactive, termice sau anumite calităţi morale (leneş, harnic, mincinos).
La grupa mijlocie se are în vedere îmbogăţirea vocabularului cu adjective şi
adverbe care se referă la însuşiri privind culoarea, raporturi dimensionale, raporturi
cantitative, trăsături de caracter, însuşiri gustative, olfactive, termice.
La jocurile didactice, se are în vedere formarea deprinderii de a folosi corect
gradele de comparaţie pozitiv şi comparativ ale adjectivelor, formulând propoziţii scurte
în urma sesizării relaţiilor ce se pot stabili între două obiecte „Cum este?”.
Jocurile didactice ce se organizează la grupele mari şi pregătitoare au sarcini
didactice mai complicate:
recunoaşterea şi denumirea diferitelor culori şi nuanţe, raportarea acestora la obiecte
cunoscute („Ce culoare se potriveşte?”),
descoperirea numelui colegului după descrierea unor însuşiri fizice şi morale
(„Recunoaşte colegul de grupă”),
recunoaşterea unor personaje din poveştile cunoscute, precizând trăsăturile fizice şi
morale ale acestora („Recunoaşte personajul”).
Jocurile didactice contribuie din plin la îmbogăţirea lexicului sub aspectul
achiziţionării de noi cuvinte, al consolidării şi activizării lor, sarcină deosebit de
importanţă la această vârstă a marilor acumulări. Se pot organiza diferite focuri care pot
să opereze cu diferite antonime, ştiut faptul că preşcolarul îşi precizează mai uşor
sensurile cuvintelor pe care le diferenţiază prin contrast „Răspunde repede şi bine”
(precizarea şi activizarea vocabularului cu unele cuvinte – adjective – substantive – cu
sens contrar, găsirea antonimelor unor cuvinte, formularea unor propoziţii cu acestea).
Pentru precizarea sensului unor cuvinte – omonime, se pot desfăşura diferite jocuri cum
ar fi: „La televizor”, (se denumesc obiectele expuse şi se alcătuiesc propoziţii cu ele: toc
– broască; cocoş; căţel; ochi etc.).
Îmbogăţirea vocabularului cu cuvinte sinonime se poate realiza cu mare eficienţă
tot prin intermediul jocului didactic: „Cum este?” (expunerea unor scurte poveşti despre
anumite animale cunoscute prin observarea directă, şi din poveşti, fabule, în care să se
folosească în fraze succesive diferite sinonime: vulpe hoaţă, şireată, vicleană, precizând
sensul lipsit de sinceritate.
Ştiind că numărul sinonimelor ca şi al cuvintelor polisemantice în limba română este
foarte mare şi sunt mai greu sesizabile la vârsta preşcolară, este necesar un bogat material
concret, intuitiv în desfăşurarea unor astfel de jocuri didactice.
În ceea ce priveşte folosirea corectă a pronumelui, la grupa mică sunt recomandate jocuri
– exerciţii destinate pronumelui personal şi a celui de politeţe: „Cine a primit mingea?”
(înlocuirea numelui colegului din grupă şi al educatoarei cu pronumele personale şi de
politeţe).
La grupa mijlocie se adaugă însuşirea pronumelor posesive şi a celor
demonstrative. Jocul didactic „Cine ţi-a dat jucăria?” contribuie la formarea deprinderii
copiilor de a folosi corect diferitele pronume personale şi demonstrative în funcţie de
relaţiile ce se stabilesc între membrii jocului, aceştia nu au voie să folosească numele
copilului care oferă jucării, ci să-l desemneze folosind pronumele personal sau
demonstrativ corespunzător.
La grupa mare se completează pronumele demonstrativ „celălalt, cealaltă” şi se
recomandă folosirea unor pronume relativ-interogative: care, cine ce şi nehotărâte:
cineva, ceva, unul altul, fiecare, oricine. Acestea se pot însuşi numai prin exerciţii în
cadrul jocurilor didactice („Cine este?”, „Cine sunt?”).
Prin anumite jocuri didactice se urmăreşte îmbogăţirea vocabularului cu numerale
cardinale şi ordinale; la grupa mică se însuşesc numeralele cardinale: unu, doi, trei şi
ordinale corespunzătoare: primul, al doilea, al treilea.
La grupele mare şi pregătitoare copii se familiarizează şi cu numeralele
distributive: câte doi, câte zece, în cadrul jocurilor didactice utilizându-se şi versuri care
au un accentuat caracter ludic, fiind atractive prin umorul lor, prin ritmicitate şi
muzicalitate.
Jocul didactic contribuie şi la îmbogăţirea vocabularului cu cuvinte ce denumesc
acţiuni (verbe): la grupa mică accentul cade pe acţiunile copilului în familie, pe stradă, pe
acţiunile adultului şi ale animalelor cunoscute. Astfel jocul didactic „Cine este şi ce
face?” pune accent pe activizarea vocabularului cu cuvinte ce denumesc fiinţe cunoscute
şi acţiunile acestora („câinele latră, câinele roade un os, câinele muşcă, câinele fuge, stă
la pândă”).
La grupa mijlocie se continuă procesul de îmbogăţire şi activizare a vocabularului
copiilor cu verbe care denumesc atribuţii ale membrilor familiei, ale altor adulţi, iar al
grupa mare elementul de noutate este legat de denumirea efectelor unor fenomene ale
naturii („Găseşte cuvântul potrivit”).
Se pot folosi exerciţii-joc pentru precizarea înţelesului unor antonime, sinonime şi
folosirea lor corectă în propoziţii şi fraze.
Anumite jocuri didactice contribuie la îmbogăţirea vocabularului copiilor cu
cuvinte – adverbe referitoare la locul unde se petrece acţiunea, la timpul când se
desfăşoară şi la modul cum aceasta se realizează.
Exerciţiile de vorbire raţional dozate judicios îmbinate cu elemente de joc,
contribuie din plin la îmbogăţirea vocabularului, dar şi la realizarea corectă a acordului
între diferite părţi de vorbire, exprimarea corectă a gradelor de comparaţie, folosirea
corectă a timpului verbelor.
Jocul didactic contribuie atât la îmbogăţirea vocabularului, activizarea şi
exersarea lui; cât şi la însuşirea unei exprimări clare, coerente, corecte din punct de
vedere gramatical, la cultivarea independenţei în vorbire şi stimularea creativităţii în
exprimarea orală.
Deci, prin jocul didactic se asigură înţelegerea, fixarea sau repetarea anumitor
cunoştinţe în mod plăcut, fără ca interesul celor care comunică să scadă. Jocul se
constituie ca activitate fundamentală la vârsta preşcolară. J. Piaget denumeşte jocul ca
fiind un anumit tip de activitate, înţeleasă ca un exerciţiu funcţional.