Download - Gigantica Inainte
PLANUL LUCRĂRII
CAPITOLUL I INTRODUCERE .............................................2
CAPITOLUL II DATE DIN LITERATURĂ .........................6
2.1. Particularităţile antrenamentului în gimnastica artistică la
nivelul categoriei a IV-a ...............................................................2
2.2. Descrierea elementului gigantică înainte ...............................8
2.2.1.Tehnica mişcării ........................................................8
2.2.2. Succesiunea învăţării ................................................9
2.2.3. Greşeli tipice .............................................................10
2.3. Conţinutul şi obiectivele pregătirii gimnastelor la paralele
inegale la categoria a IV-a ............................................................11
2.3.1. Pregătirea tehnică .....................................................12
2.3.2. Pregătirea artistică ....................................................14
2.3.3. Pregătirea fizică ........................................................15
2.3.4. Pregătirea psihologică ..............................................16
2.3.5. Pregătirea teoretică şi tactică ....................................16
2.4. Calităţi motrice necesare în gimnastica artistică la categoria
a IV-a ............................................................................................17
2.4.1. Îndemînare ................................................................17
2.4.2. Mobilitate .................................................................18
2.4.3. Viteză ........................................................................19
2.4.4. Forţă ..........................................................................19
2.4.5. Rezistenţă .................................................................20
2.5. Particularităţile de vârstă ale gimnastelor de 8-10 ani ...........21
CAPITOLUL III CONTRIBUŢII PERSONALE ..................23
3.1. Material şi metodă .................................................................23
3.1.1. Prezentarea lotului de subiecţi ..................................23
3.1.2. Protocolul cercetării ..................................................23
1
3.1.2.1. Modele operaţionale ..............................................26
3.1.2.2. Tratament statistic .................................................28
3.2. Rezultate şi discuţii ................................................................29
3.2.1. Analiza comparativă a parametrilor înregistraţi în
cadrul grupei experiment şi grupei martor de la testarea
iniţială la testarea finală ......................................................29
3.2.2. Analiza comparativă a parametrilor celor două
grupe privind testările iniţiale şi finale ...............................32
3.2.3. Analiza comparativă a rezultatelor înregistrate la
corelarea datelor ................................................................45
3.3. Concluzii şi propuneri ............................................................48
ANEXE .........................................................................................49
BIBLIOGRAFIE ...........................................................................54
2
INTRODUCERE
Gimnastica artistică este, fără îndoială, unul din marile noastre
sporturi. Ea a adus ţării servicii greu de estimat atât pe plan extern,
făcându-ne cunoscuţi şi admiraţi în întreaga lume, cât şi pe plan intern,
dăruindu-ne satisfacţii remarcabile.
Şcoala românească de gimnastică este o realitate prestigioasă,
demonstrată atât de rezultatele care au monopolizat deseori medaliile
marilor confruntări internaţionale, entuziasmul şi admiraţia spectatorilor,
cât şi celelalte atribute ale noţiunii de şcoală.
În condiţiile creşterii impresionante a nivelului mondial, al noilor
cerinţe precizate de Codul de Punctaj şi al „aproprierii valorilor”, când ţări
inexistente în constelaţia gimnasticii au înregistrat creşteri incredibile,
suntem din ce în ce mai presaţi să contribuim la o perfecţionare rapidă şi
actuală a antrenorilor chemaţi să preia, să pregătească şi să ducă mai
departe destinele gimnasticii româneşti.
În prezent gimnastica artistică se dezvoltă atât pe linia creşterii
continue a dificultăţii, complexităţii şi riscului mişcărilor, cât şi a
compoziţiei exerciţiilor atingând culmi nebănuite în trecut.
Gimnastica artistică este o disciplină care solicită intens şi
multilateral întregul organism din care cauză execuţia tehnică
corespunzătoare se însuşeşte cu greutate şi cere o pregătire continuă
concepută încă de la vârste foarte mici.
Analiza ultimelor Olimpiade şi Campionate Mondiale arată că proba
la care satisfacţiile noastre au fost cele mai modeste, a fost paralele
inegale. Dar au existat şi excepţii de răsunet. La această probă am fost
nevoiţi să privim uneori cu admiraţie, invidie şi chiar amărăciune la unele
3
realizări deosebite ale gimnastelor străine, concretizate în elemente
originale sau combinaţii valoroase, maniere deosebite de execuţie. Deşi în
ultimii ani se constată o relativă criză privind originalitatea exerciţiilor,
paralele inegale rămân pentru multe motive proba cea mai revoluţionantă
din gimnastica feminină de peste 10 ani.
Principala mişcare ce a revoluţionat această probă după criza de
varietate şi spectaculozitate o reprezintă GIGANTICA. Aceasta este un
element de mare amplitudine şi spectaculozitate, executat din balans,
sprijinindu-se majoritar pe forţele externe, cuprinde mai multe acţiuni
parţiale, componente care trebuie efectuate corespunzător, pentru a reuşi la
parametri superiori.
O gigantică întinsă demonstrează o optimă valorificare a forţelor
externe, o bună stăpânire a corpului, o dezvoltare şi o pregătire fizică
echilibrată.
Pentru atingerea execuţiei perfecte a acestor mişcări de o fineţe şi
acurateţe deosebită trebuie să ţinem cont de capacitatea sportivelor de a
folosi cu eficienţă forţele exterioare, cât şi de capacitatea de mobilizare şi
executare a tuturor acţiunilor parţiale cât mai corect.
De aceea lucrarea de faţă are ca scop consolidarea tehnicii de
execuţie a elementului gigantică înainte la paralele inegale.
În vederea realizării acestor modele operaţionale am ţinut seama de
particularităţiile de vârstă, de potenţialul fizic individual al gimnastelor şi
de importanţa elementului.
Lucrarea urmăreşte verificarea procentului în care modelele
operaţionale aplicate contribue la consolidarea giganticii înainte la paralele
inegale.
Lucrarea este generată de o activitate practică demarată pe două
grupe de gimnaste de categoria a-IV-a, care la sfârşitul acestei perioade
urmează să participe la Campionatele Naţionale de Junioare, şi este axată
4
pe un experiment practic.
Ipoteza lucrării: presupunem că modelele operaţionale cu ajutorul
instalaţiilor propuse contribuie la consolidarea tehnicii elementului
gigantică înainte.
Lucrarea de faţă este structurată pe 3 capitole astfel: capitolul I
reprezentat de introducerea lucrării, în capitolul II se dezbat date din
literatură legate de tema lucrării, iar capitolul III cuprinde referiri la
contribuţiile personale ce constau într-un experiment ce a fost realizat pe o
periadă de 6 luni care s-a bazat pe modele operaţionale.
5
CAPITOLUL II
FUNDAMENTARE TEORETICĂ
2.1.PARTICULARITĂŢILE ANTRENAMENTULUI ÎN
GIMNASTICA ARTISTCĂ LA CATEGORIA A-IV-A
Pentru a stabili particularităţile lecţiei de antrenament cu gimnastele
de categoria a-IV-a este necesar să se ţină seama de particularităţile
fetiţelor de 8-10 ani în perioada de creştere şi dezvoltare a organismului.
Practica şi rezultatele obţinute în munca cu gimnastele de vârstă şcolară
mică, precum şi numeroasele cercetări efectuate au demonstrat că
gimnastele sunt la fel de capabile ca şi adulţii să depună un efort incredibil
de mare şi să realizeze performanţe înalte, cu specificaţia de a nu se ignora
ritmurile de creştere ale organismului în diverse stadii de dezvoltare. În
cazul în care volumul şi intensitatea efortului sunt exagerate,
antrenamentele sunt unilaterale, iar refacerea după efort insuficientă.
Antrenamentele la vârsta de 8-10 ani trebuie să fie orientate spre
dezvoltarea coordonării neuro-musculare, fără să se urmărească cu tot
dinadinsul creşterea puterii aerobe şi anaerobe. Deci se recomandă să se
insiste asupra tehnicii şi preciziei mişcărilor (Avramoff E. 1982).
Primele concursuri trebuie să fie precedate de o pregătire extrem de
minuţioasă, realizată în timp. La această vârstă antrenamentele se
caracterizează prin simplitate, multilateralitate şi atractivitate, deoarece
copilul, prin natura sa, învaţă mai bine jucându-se.
În procesul de antrenament al tinerelor gimnaste trebuie să se ţină
seama de specificitatea efortului, deoarece în momentul selecţiei iniţiale
6
gimnasta trebuie să fie dotată cu calităţile cerute de gradul de dificultate şi
complexitate al tehnicii în gimnastică. Numarul antrenamentelor la această
vârstă este de 6 pe săptămână, iar numărul orelor variază între 18-20 pe
săptămână.
Învăţarea mişcărilor de către gimnaste trebuie să se realizeze ţinând
seama de o serie de reguli: în pregătirea lor, accentul se pune pe
dezvoltarea calităţilor fizice şi morale, pe formarea ţinutei corecte, estetice
şi expresive, dar şi pe corectitudinea elementelor tehnice şi artistice. La
fiecare aparat de concurs trebuie să fie învăţate corect poziţiile
fundamentale pornind de la cele mai simple, accesibile la această vârstă.
Învăţarea poziţiilor la aparate este destul de uşoară, greutăţi fiind doar în
ceea ce priveşte aprecierea corectă a poziţiei corpului în spaţiu, mai ales în
poziţiile răsturnate (Dungaciu P. 1982).
Ponderea instruirii în prima parte a perioadei pregătitoare cade
asupra pregătirii fizice şi motrice a gimnastelor şi asupra asigurării unei
pregătiri tehnice corespunzătoare vârstei lor. Aceasta constă în învăţarea
elementelor de bază din gimnastica feminină şi a elementelor tehnice
separat şi eventual cu legături simple.
În partea a doua a perioadei pregătitoare raportul dintre pregătirea
fizică şi cea tehnică se mai echilibrează. În acelaşi timp se trece la legări,
combinaţii simple şi chiar la exerciţii executate în întregime.
Lucrul în cadrul antrenamentului cu micile gimnaste presupune o
periodizare şi programare corectă a antrenamentelor. În activitatea practică
există o mare varietate a modalităţilor de alcătuire a documentelor de
planificare şi evidenţă. La nivelul grupelor de copii se pot folosi doar trei
grupe de documente de planificare şi anume: planul de perspectivă, planul
anul de pregătire şi planul de etapă.
7
2.2. DESCRIEREA ELEMENTULUI
GIGANTICĂ ÎNAINTE
Element de mare amplitudine spectaculos cu o tehnică relativ
simplă a îmbogăţit bagajul de mişcări şi mai ales permite apariţia de noi
combinaţii de valoare.
2.2.1. Tehnica mişcării
Stând pe mâini înitns apucat de jos se intră în rotaţie înainte
depărtându-se la maxim de axa rotativă, pentru acumularea unei viteze
optime, capul puţin aplecat înainte. Poziţia se menţine până la aproximativ
verticala de jos, dacă lungimea gimnastei nu necesită evitarea barei joase
printr-un echer redus, care ulterior redeschis parţial.
La depăşirea verticalei sau chiar după se efectuează o bătaie spre
înapoi, foarte scurtă, urmată imediat de o închidere a articulaţiei
coxofemurale simultan cu depărtarea picioarelor astfel apropiindu-se de
axa de rotaţie ceea ce măreşte viteza ascensională, pe traiectorie mai
apropiată de bară. În tot acest timp palmele rulează pe bară fără a o strânge
excesiv.
Această înălţare facilitează schimbarea prizei din atârnat în sprijin
concomitent cu exercitarea unei presiuni cu braţele asupra barei în jos şi
înapoi.
Acesta acţiuniuni duc gimnasta spre stând pe mâini, picioarele
rămânând puţin în urmă. În ultima fază viteza trunchiului se reduce, cea a
picioarelor creşte ajungându-se în stând pe mâini întins, odată cu
apropierea picioarelor. Capul nu se duce pe spate pentru a nu reduce viteza
8
de rotaţie.
De mare importanţă este ca bătaia să fie orientată înapoi în sus scurt
(frânată) cu echer şi presiune asupra barei pentru a parcurge o traiectorie
cât mai apropiată de bară.
Mişcarea poate fi executată şi cu picioarele apropiate, dacă distanţa
dintre bare permite.
2.2.2. Succesiunea învăţării
Apucarea neobişnuită oblică la exerciţii de acomodare anterioare
învăţării, fapt pentru care se efectuează câteva zile atârnat de jos, apoi
balansuri mici cu rularea mâinilor pe bară.
În continuare prezentăm o succesiune de exerciţii care conduc la
însuşirea mişcării:
stând pe mâini apucat de jos la bara joasă, capul întins, între braţe,
împingerea şi căderea înainte pe braţele antrenorului apoi pe
saltelele suprapuse.
la bară, pe groapă, apucat de jos, din stând pe mâini întins, echer
redus înainte de verticala de jos, bătaie scurtă şi blocată înapoi,
terminată cu echer depărtat, rularea palmelor pe bară, iar la
terminarea înălţării cădere în groapă.
acelaşi exerciţiu cu elan mai accentuat, schimbarea apucării în
sprijin, presiune mare pe bară pentru urcarea umerilor şi a
trunchiului deasupra barei şi cu ajutor din lateral finalizarea mişcării
în stând pe mâini.
În paralel cu perfecţionarea giganticii la o bară singură se încep
repetările şi la un paralel cu bară joasă acoperită cu saltea sau cu
pansament vizibil din aceleaşi considerente ca şi la gigantica înapoi.
având în vedere că gimnastele care abordează acest element au o
9
experienţă superioară trecerea cu efectuarea ei între bare cu ajutor de
jos, numai prezintă atâtea dificultăţi ca la gigantica înapoi.
2.2.3. Greşeli tipice
Apucarea prea largă începerea “căderii” în extensie capul pe spate.
Echerul pentru evitarea barei joase prea devreme, sau prea accentuat
(pierdere de viteză).
Bătaie insuficientă neblocată scăpând picioarele înapoi, (prea
departe de bară) neefectuarea echerului.
Strângerea exagerată a barei şi mai ales mularea palmelor din atârnat
în sprijin.
Presiune insuficientă asupra barei cu braţele pentru trecerea în
sprijin.
Deschiderea articulaţie coxofemurale (echerului) prea devreme
precum şi ducerea capului spre spate în faza de urcare.
Recomandare: Este bine să nu lucrăm în paralel şi alte elemente
din balans cu priza de jos, care necesită bătaie lungă-largă înapoi,
pentru a nu produce interferenţe nedorite.
10
2.3. CONŢINUTUL ŞI OBIECTIVELE
PREGĂTIRI GIMNASTELOR LA CATEGORIA A-IV-A
LA PARALELE INEGALE
În gimnastica artistică conţinutul pregătirii este determinat de
elementele şi exerciţiile specifice aparatului, evident la categoria de
clasificare.
Antrenamentele includ în pregătire, atât însuşirea elementelor
impuse de Codul de Punctaj, căt şi unele elemente tehnice suplimentare
mai dificile care devin în majoritatea lor elemente impuse la categoria de
clasificare imediat superioară realizându-se astfel pregătirea de perspectivă
a tinerelor gimnaste.
Obiective generale de instruire (Frum, M. 1993):
formarea unei ţinute corecte şi a stilului gimnastic;
dezvoltarea calităţilor motrice de bază şi specifice prin corelarea
pregătirii fizice generale şi specifice cu pregătirea tehnică;
obţinerea unei pregătiri motrice speciale prin:
a. dezvoltarea capacităţii de apreciere a mişcărilor în timp şi
spaţiu după gradul de încordare musculară;
b. îmbunătăţirea funcţiei analizatorului vestibular;
însuşirea conţinutului de bază al gimnasticii artistice şi consolidarea
deprinderilor motrice de bază;
perfecţionarea elementelor, mişcărilor şi exerciţiilor impuse de
concurs;
pregătirea artistică corespunzătoare;
familiarizarea cu diferite concursuri;
creşterea substanţială a volumului de lucru.
11
2.3.1. Pregătirea tehnică
În gimnastica artistică pregătirea tehnică trebuie să fie judicios
elaborată deoarece întâietatea în concursuri se stabileşte după acurateţea
acesteia, amplitudinea mişcărilor, expresivitatea, cursivitatea, concretizate
prin calitatea execuţiei. Pregatirea tehnică are ca suport fizic pregătirea
fizică specifică.
Însuşirea şi perfecţionarea tehnicii solicită cea mai mare parte a
timpului afectat pregătirii ca fiind cea care permite practicarea gimnasticii
pe aparate (paralele). Importanţa ei este primordială mai ales in această
probă, care este alcătuită numai din mişcări inventate de imaginaţia
antrenorilor şi gimnastelor, fiind îngrădită doar de caracteristicile
constructive ale aparatului şi de prevederile regulamentului de concurs.
Tehnica la paralele inegale este dificilă, cuprinzând mişcări şi
acţiuni care beneficiază într-o măsură foarte redusă de deprinderile native
anterioare.
Pregătirea tehnică reprezintă procesul de învăţare şi perfecţionare a
tuturor elementelor care alcătuiesc exerciţii de concurs în conformitate cu
exigenţele acestuia. Ea se sprijină numai pe cunoaşterea precisă a formei
de execuţie, adică pe aspectul general al mişcării respective şi forţelor care
intervin în reuşita lor. În prezent primul aspect, cea care precizează
“filmul” fiecărei mişcări, este uşor de rezolvat cu mijloacele tehnice
electronice actuale (video), care pot prezenta înregistratea, ce ne
interesează, contribuind la formarea reprezentării cât mai corecte, mai
exacte (Bibire Mircea 2001).
Tehnica fiecărei mişcări se sprijină pe nişte modele care evoluează
în timp în funcţie de progresele înregistrate din acest punct de vedere.
Modelul este reprezentat de exerciţiile deosebit de reuşite ale celor mai
bune gimnaste la un momnet dat, reuşite determinate de calităţile
12
psihomotrice personale şi de metodica folosită în pregătire, model ce nu
poate fi reprezentat identic de alte gimnaste. Deci mişcarea, modelul, nu
poate reuşi identic, ci va îmbrăca forme personale, determinate de cumulul
de însuşiri individuale.
Pregătirea tehnică pentru paralele inegale impune unele
particularităţi de care vom ţine seama:
folosirea ajutorului fizic direct din partea antrenorului,
calificat şi suficient, pentru învăţarea în siguranţă a conţinutului tehnic
fundamental într-un ritm corespunzător.
utilizarea mijloacelor potrivite situaţiilor, destinate a preveni
şi atenua urmările eventualelor căderi sau loviri de aparate (saltele,
gropi de bureţi sintetici, manşoane protectoare pentru bare, montarea
barelor la înălţimi corespunzătoare scopului şi nivelului de pregătire).
eşalonarea metodică a materialului de parcurs pentru
grăbirea, eficacitatea şi siguranţa procesului de învăţare.
grija deosebită faţă de starea zilnică a palmelor pentru
evitarea exagerărilor şi deci a întreruperilor. Lucrul zilnic la paralele
pentru folosirea potenţialului integral al palmelor.
Conţinutul pregătirii tehnice a gimnastelor de categoria a-IV-a este
alcătuit în majoritate din elemente sau combinaţii tehnice impuse precum
şi din elemente şi combinaţii suplimentare.
Astfel se va concura cu următorul program de cerinţe (Cod de Punctaj
2006):
urcare: din stând cu faţa la bara inferioară, săritură din atârnat pe
aceeaşi bară şi îndreptare în sprijin înainte cu picioarele apropiate;
balans înapoi în stând pe mâini la 90o;
roată liberă în stând pe mâini pe bara inferioară;
roată înapoi la abdomen cu sprijin înainte;
gigantică înapoi;
13
coborâre prin salt înapoi întins.
Obiectivele pregătirii tehnice:
lărgirea conţinutului pregătirii tehnice şi includerea în pregătire a
celor mai recente şi eficiente „cuceriri” pe plan mondial;
organizarea instruirii;
onsolidarea mişcărilor şi exerciţiilor de bază;
perfecţionarea elementelor tehnice;
învăţarea de noi elemente tehnice ce depăşesc nivelul categoriei.
2.3.2.Pregătirea artistică
Pregătirea artistică are o importanţă deosebită la această vârstă când
obiectivul prioritar în instruire este constituit de formarea unei ţinute
corecte şi estetice.
Conţinutul pregătirii artistice cuprinde:
exerciţii coregrafice;
exerciţii de balans şi arcuire;
exerciţii de echilibru;
întoarceri şi piruete;
elemente şi combinaţii artistice impuse;
Obiectivele pregătirii artistice:
consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice cu caracter
artistic;
formarea expresivităţii în mişcare
educarea simţului estetic (graţie, ţinută corectă);
Ţinuta corpului intră în „calculul” performanţei devenind un element
hotărâtor în această disciplină. Perioada de vârstă între 8-10 ani este
14
decisivă în formarea unei ţinute corecte, după această vârstă fiind nevoie
doar de întreţinerea şi consolidarea ei.
Educarea ţinutei este orientată preponderent spre consolidarea
deprinderii de a menţine ţinuta corectă şi spre perfecţionarea capacităţii de
a adopta o poziţie raţională în condiţiile schimbătoare ale activităţii
motrice. În educarea ţinutei corecte un rol important îl deţin exerciţiile
coregrafice şi baletul clasic.
2.3.3. Pregătirea fizică
Pregătirea fizică trebuie realizată în mod analitic, în conformitate cu
specificul şi direcţia acţiunilor principale ale exerciţiilor de gimnastică.
Pregătirea fizică generală asigură dezvoltarea capacităţiilor funcţionale ale
organismului, dezvoltarea armonioasă a indicilor morfo-funcţionali şi
îmbogăţeşte fondul general de deprinderi motrice.
Pentru aparatul paralele inegale pregătirea fizică se realizează
intercorelat cu pregătirea tehnică şi cuprinde exerciţii pentru (Hidi I. 1991):
dezvoltarea vitezei şi îndemânării (tracţiuni la bara fixă, urcări pe
frânghie, serii de îndreptari legate);
exerciţii pentru dezvoltarea mobilităţii articulare (menţineri atârnat
la bara fixă, menţineri atârnat cu picioarele pe bară);
exerciţii pentru dezvoltarea forţei în regim de viteză (din culcat
ridicări de trunchi şi membre (abdomene), din atârnat la scara fixă
ridicarea picioarelor întinse executate rapid şi repetat;
exerciţii de coordonare;
exerciţii pentru dezvoltarea simţului de orientare în timp şi spaţiu.
Obiectivele pregătirii fizice:
creşterea în continuare a capacităţii de efort specific;
15
educarea calităţiilor motrice;
valorificarea maximă a disponibilităţiilor fizice pentru obţinerea
virtuozităţii tehnice.
2.3.4. Pregătirea psihologică
Pregătirea psihologică trebuie să fie realizată în strânsa legatură cu
pregătirea tehnică şi fizică, prin formarea unor deprinderi specifice şi
trainice.
Conţinutul şi obiectivele pregătirii psihologice sunt:
pregătirea intelectuală, afectivă şi volitivă prin educarea atenţiei
concentrate şi a voinţei;
formarea spiritului de disciplină a muncii şi de ordine;
dobândirea încrederii în forţele proprii;
învingerea greutăţiilor obiective şi subiective;
dezvoltarea capacităţii de autoreglare;
pregătirea psihologică de bază pentru concurs.
2.3.5. Pregătirea teoretică şi tactică
Acestea nu sunt în modelul de antrenament, dar figurează în cel de
concurs. La această vârstă importanţa acestor factori este redusă.
Conţinutul şi obiectivele pregătirii teoretice şi tactice sunt:
cunoaşterea şi respectarea cerinţelor regulamentului de concurs;
cunoaşterea ordinii de lucru la aparat (în concurs şi a timpului de
încalzire generală şi specială dinaintea concursului);
desfăşurarea antrenamentului în condiţii variate;
cunoaşterea diferitelor variante de execuţie a exerciţiilor în situaţii
neprevăzute, ivite în timpul concursului.
16
2.4.CALITĂŢI MOTRICE NECESARE ÎN GIMNASTICA
ARTISTICĂ LA NIVELUL CATEGORIEI A-IV-A
În gimnastică nu se poate vorbi despre o singură calitate motrică sau
psihică necesară obţinerii rezultatelor superioare ci despre o îmbinare de
calităţi psiho-motrice. În acelaşi timp trebuie subliniat faptul că unele
calităţi au un caracter preponderent. Calitaţile motrice trebuie dezvoltate în
mod continuu în aşa fel încât să fie la nivelul cerinţelor categoriei a-IV-a.
Numai pe baza calităţilor fizice şi motrice corespunzătoare poate fi însuşită
marea varietate de elemente tehnice şi artistice din gimnastica feminină.
Dezvoltarea calităţiilor motrice la această vârstă este foarte necesară în
primul rând pentru întărirea sănătăţii, dar şi pentru formarea unei ţinute
corecte cu atât mai mult cu cât gimnastica cultivă calităţile estetice ale
mişcărilor la fiecare aparat, mai ales la sol şi bârnă.
Calităţiile motrice de bază sunt: forţă, îndemînare, viteză (în special
cea de reacţie), mobilitate articulară şi rezistenţă specială. Dintre calităţile
motrice combinate, cele necesare a fi dezvoltate în antrenamentul
gimnastelor de categoria a-IV-a sunt: forţa în regim de viteză (forţa
explozivă), viteza în regim de forţă (detentă), îndemânarea în regim de
viteză şi mobilitatea în regim de viteză.
2.4.1. Îndemânarea
Îndemânarea, cea mai complexă calitate motrică, ocupă un loc de
frunte între calităţiile necesare practicării gimnasticii artistice.
Substratul ei morfo-funcţional se manifestă de timpuriu, ca atare prezenţa
sau absenţa ei din bagajul motric al gimnastelor se poate depista la o vârstă
destul de fragedă. Orientarea corpului în spaţiu se apropie de cea a
17
adulţilor la vârsta de 12-13 ani iar simţul ritmului poate fi usor dezvoltat la
vârsta de 8-10 ani. Pentru o mai deplină şi mai precisă manifestare a
îndemânării fetiţelor, este mai bine ca la anumite intervale de timp să se
înnoiască şi să se schimbe atât exerciţiile la fiecare aparat cât şi condiţiile
de executare a exerciţiilor în sensul alegerii unor condiţii mai dificile. De
asemenea, pentru a se perfecţiona coordonarea mişcărilor şi precizia lor, se
includ în lecţii sarcini şi teme din ce în ce mai complicate, mai dificile care
impun respectarea riguroasă a parametrilor spaţiali şi temporali ai mişcării
(direcţia, amplitudinea, ritmul).
2.4.2. Mobilitatea articulară
Mobilitatea articulară apare ca o componentă a îndemânării şi ea se
manifestă atunci când este dezvoltată corespunzător. Mobilitatea articulară
are un coeficient de ereditate ridicat mai ales la nivelul articulaţiei
umărului. Aceşti coeficienţi sunt mai mici la nivelul coloanei vertebrale şi
foarte mici la sistemul articular al şoldului. Pentru dezvoltarea mobilităţii
articulare se folosesc mijloacele specifice pregătirii coregrafice, datorită
regimului de coordonare fină şi a amplitudinii largi a mişcărilor. De
mărimea amplitudinii articulaţiilor genunchiului şi gleznelor depinde ţinuta
în timpul execuţie elementelor artistice şi acrobatice în gimnastică, dar
nivelul atins în dezvoltarea mobilităţii nu trebuie să vină în contradicţie cu
formarea unei ţinute corecte. O metodă modernă folosită pentru
dezvoltarea mobilităţii este aceea numită STRETCHING. Exerciţiile de
stretching au ca efect controlul asupra ţinutei corpului, stimularea
frecvenţei şi profunzimii aparatului respirator şi implicit asigurarea
confortului fizic şi psihic al organismului (Gh. Băiaşu).
Se folosesc exerciţii de arcuire şi menţinere care constau în
efectuarea unor contracţii repetate ale muşchilor agonişti în scopul
18
obţinerii întinderii rapide a muschilor antagonişti.
Mijloacele sunt de tip balansări care după trei-patru repetări menţin
partea corpului antrenată într-o poziţie extremă timp de câteva secunde.
Mobilitatea este o calitate perfectibilă şi dezvoltarea ei este întotdeauna
încununată de succes dacă suprafaţa articulară este normală.
2.4.3. Viteza
Viteza este o calitate care poate fi depistată la această vîrstă fragedă
(8-10 ani). Ea are un caracter ereditar stabil şi este prea puţin perfectibilă
în antrenament. În antrenamentul gimnastelor de categoria a-IV-a se va
pune accent deosebit pe dezvoltarea vitezei, evitându-se eforturile continue
şi de lungă durată care pot genera apariţia „barierei de viteză”. Nivelul
scăzut de dezvoltare al forţei şi rezistenţei la vârstă mică limitează
manifestările pe linia viteză-forţă. Atunci când se educă viteza se
acţionează cu precădere asupra unor calităţi ca: viteza de reacţie motrică,
viteza unor mişcări, capacitatea de a mări într-un timp scurt tempoul
mişcărilor.
Exerciţiile de viteză trebuie să fie de intensitate maximală
nedepăşind 15-20 secunde şi ele trebuie îmbinate cu exerciţii de relaxare
raţională a muşchilor.
2.4.4. Forţa
Forţa reprezintă calitatea motrică solicitată frecvent în gimnastica
artistică, dar în perioada de vârstă pe care o caracterizăm forţa este destul
de slab dezvoltată, iar efortul de forţă care reclamă încordări musculare
mari nu este recomandat. Gradul de ereditate cel mai ridicat se manifestă în
forţa mâinilor şi forţa muşchilor spatelui, iar cel mai mic coeficient de
19
ereditate este pentru forţa explozivă (la mână).
Gimnastele au nevoie de forţă musculară pentru a stăpâni perfect
tehnica corectă a elementelor tehnice şi artistice. În realizarea exerciţiilor
pe aparate forţa apare şi în combinaţie cu alte calitaţii, de exemplu forţa în
regim de viteză (forţa explozivă), forţa în regim de rezistenţă, de echilibru,
etc.
Forţa constituie un factor care influenţează în mod pozitiv siguranţa
exerciţiilor la fiecare aparat. Ponderea pregătirii de forţă a gimnastelor de
categoria a-IV-a cade asupra regiunilor scapulo-humerale şi a braţelor. În
cadrul antrenamentelor trebuie utilizate structuri de exerciţii apropiate de
mişcări specifice, forţa sporind în timpul deprinderilor motrice, executate
corect din punct de vedere tehnic(Stroescu A. 1968).
Din metodele de dezvoltare a forţei cea mai folosită este metoda
lucrului în circuit.
2.4.5. Rezistenţa
În dezvoltarea rezistenţei trebuie să se ţină seama de deosebirile
mari de vârstă, de reacţiile de adaptare ale organismului la eforturile fizice
mărite. Gimnastele de categoria a-IV-a au nevoie de o rezistenţă specială
fără de care nu ar fi capabile să efectueze numărul mare de exerciţii si
repetări la fiecare aparat. Această calitate trebuie dezvoltată prin repetarea
multiplă a combinaţiilor şi exerciţiilor integrale.
2.5. PARTICULARITĂŢILE DE VÂRSTĂ
20
ALE GIMNASTELOR DE CATEGORIA A-IV-A
În etapa de instruire primară este deosebit de important să se ţină
seama de particularităţile de vârstă ale copiilor de 8-10 ani.
Procesul de osificare a scheletului este departe de a fi încheiat.
Oasele conţin încă multe zone cartilaginoase. La 8 ani se osifică falangele
degetelor. Coloana vertebrală se caracterizează printr-o mare mobilitate, cu
un suport muscular încă insuficient dezvoltat, ceea ce determină ca la
această vârstă să apară unele devieri.
În comparaţie cu muşchii adultului, muşchii copilului sunt mult mai
elastici, mai bogaţi în apă, dar mai săraci în albumine şi săruri organice.
Datorită elasticităţii deosebite muşchii copiilor nu sunt capabili de
încordări mari, dar se pot alungi şi întinde uşor.
Capacitatea funcţională a organelor vegetative se caracterizează
prin: suprafaţă mai mare a plămânului decât la adult, cantitate mai mare de
sânge ce trece prin plămâni, capacitate respiratorie crescută, minut–
volumul inimii mai mare decât în repaus şi în timpul efortului, un grad
sporit de elasticitate a vaselor sanguine. (Avramoff E. 1982).
Trebuie reţinut faptul că posibilităţile funcţionale ale sistemelor şi
organelor copiilor influenţează caracterul şi specificul activităţilor motrice.
Organele şi sistemele vegetative se dezvoltă mai lent decât capacitatea de a
executa mişcarea. Este indicat, ca în procesul de dezvoltare a funcţiilor
motrice la copii, să se ţină seama, nu numai de gradul de dificultate a
coordonării mişcărilor folosite, ci şi de influenţa lor asupra organelor
vegetative, precum şi de consumul energetic necesar pentru executarea lor.
Este cunoscut faptul că la copiii de această vârstă capacitatea de lucru este
mai redusă decât la adult. Ei obosesc mai repede în urma unei activităţi
monotone, dar îşi refac mai uşor capacitatea de muncă.
La copiii între 8-12 ani se dezvoltă intens şi se perfecţionează
21
funcţiile scoarţei cerebrale. Copiii de 8-10 ani sunt inferiori celor de 10-12
în ceea ce priveşte formarea legăturilor reflex-condiţionate pentru acţiunile
motrice naturale. Cu cât sarcina motrică este mai corectă cu atât exerciţiiul
este mai accesibil şi se însuşeşte cu mai multă uşurinţă.
Capacitatea copiilor de orientare şi apreciere a propriilor mişcări în
timp şi spaţiu este legată de dezvoltarea simţului muscular. Posibilitatea de
a simţi, de a aprecia mişcările în timp, în spaţiu şi după gradul de încordare
musculară este legată de dezvoltarea simţului kinestezic. S-a stabilit că
simţul kinestezic se perfecţionează în timp, de-a lungul a mai multor ani,
ajungându-se la un nivel superior abia la 13-14 ani. Totuşi, la 8-9 ani,
copiii sunt capabili să aprecieze caracteristicile de spaţiu, de timp şi de
încordare musculară, într-o serie de acţiuni motrice, iar în urma unei
pregătiri speciale această capacitate se îmbunătăţeşte în mod evident. S-a
observat că la această vârstă copiii reuşesc să aprecieze mai corect
mişcările de întindere decât cele de îndoire, disting şi apreciază cu mai
multă uşurinţă valorile mari de spaţiu, de timp şi de încordare musculară
decât pe cele mici.
De asemenea, copiii învaţă repede mişcările uşoare alcătuite din
unul-două elemente motrice cu coordonare simplă, cu ritm uniform care
nu pretind precizie mare în aprecierea relaţiilor de timp, de spaţiu şi de
efort muscular. Este caracteristic faptul că deprinderile motrice se
formează inegal. Deseori, după o serie de exerciţii executate corect,
urmează altele nesatisfăcătoare. De aceea, pentru fixarea deprinderilor
motrice, este necesară o muncă îndelungată şi perseverentă.
CAPITOLUL III
22
CONTRIBUŢII PERSONALE
3.1 MATERIAL ŞI METODĂ
3.1.1 Prezentarea lotului de subiecţi.
Lucrarea conţine un experiment pentru verificarea şi încercarea unor
modele operaţionale în vederea perfecţionării şi consolidării giganticii
înainte la paralele inegale.
Experimentul s-a realizat pe gimnastele din cadrul Clubului Sportiv
Şcolar Nr. 1. Constanţa, de categoria a-IV-a.
Grupele se antrenează în sala de la Complexul Sportiv ,,TOMIS,,
sub îndrumarea antrenorilor Garabet Clemenţa pentru grupa experiment şi
Olga Didilescu pentru grupa martor.
Grupa experiment cuprinde opt gimnaste cu o medie de vârstă de 8.6
± 0.765 ani la testarea iniţială şi practică gimnastica de 2.7 ± 0.548 ani.
Grupa martor cuprinde opt gimnaste cu o medie de vârstă de 8.8 ±
0.954 la testarea iniţială şi practică gimnastica de 2.4 ± 0.839 ani.
3.1.2 Protocolul cercetării
Experimentul s-a desfăşurat pe o perioadă de 6 luni (oct. 2005-mar.
2006), timp în care s-a lucrat efectiv 25 de săptămâni, restul zilelor fiind
zile libere, sărbători sau zile de repaus. Din totalul de ore, 450,
experimentului i s-au acordat 30 de minute zilnic în prima parte şi 25 de
minute în a doua parte, deci însumând în total 70 de ore.
Perioada derulării experimentului a cuprins stadiile perioadei
pregătitoare (15 săptămâni) şi precompetiţională (10 săptămâni). Pentru
început am realizat experimentul pe 30 minute însumănd 45 de ore, iar in
23
perioada precompetiţională am redus la 25 de minute însumând 25 de ore
din totalul de 70 de ore.
Pentru perfecţionarea giganticii am lucrat pe toată perioada
experimentului în aceleaşi condiţii în sală, temperatură şi la aceeaşi oră.
Testările efectuate atât pe grupa martor cât şi pe cea experiment s-au
desfăşurat în timpul orelor de antrenament.
Grupă Experiment Grupă Martor
T. iniţială T. finală T. iniţială T.finală
Vârstă(ani) 8,6 ±
0,765
9 ± 0,765 8,8 ± 0,954 9,2 ± 0,954
Greutate
(kg)
28,8±3,4 28,68±3.41 27,8±2,8 29,7±2,71
Talie(cm) 129,6±4.0
5
134,1±3,48 128,7±2,49 132,7±2,43
L.m.
superioare
52±1,309 54,1±1,241 51,1±1,55 53,3±9,19
L.m.
inferioare
71,8±2,16
8
74,1±1,64 71,5±1,92 76,3±1,84
Mobilitate
(xº)
96±1,85 104,12±1,24 96,37±2,27 100±2,39
După măsurătorile ce caracterizează subiecţii s-au făcut următoarele
teste de evaluare atât pentru pregătirea fizică cât şi pentru pregătirea
tehnică.
24
Teste pentru pregătirea fizică:
Testul I
Din atârnat cu faţa la scara fixă priză specifică elementului, extensie,
cu picioarele întinse, cât mai sus. Se înregistrează numărul de repetări
corecte în timp de 30 secunde.
Testul II
Din culcat facial cu picioarele blocate se execută extensia
trunchiului cu braţele întinse pe lângă cap în prelungirea trunchiului. Se
înregistrează numărul de repetări în timp de 30 secunde
Testul III
Din atârnat la bara fixă cu corpul şi braţele întinse se execută
tracţiunea corpului până la trecerea bărbiei peste bară. Se înregistrează
numărul de repetări corecte în decursul a 30 secunde.
Testul IV
Din stând pe mâini pe bara joasă, mobilă, cu picioarele întinse se
execută flotarea trunchiului. Se înregistrează numărul de repetări în timp
de 30 secunde.
25
Teste pentru pregătirea tehnică:
Testul V
Din stând pe mâini pe bara superioară subiectul execută o serie de
10 gigantici legate. Se notează numărul de execuţii corecte din 10 repetări.
Testul VI
Se execută pe bara superioară a aparatului. Din stând pe mâini pe
bară subiectul execută o gigantică înainte. Se notează corectitudinea
execuţie elementului cu note de la 1 la 10.
Notă: Pentru aceste teste am cerut ajutorul a două arbitre de nivel
naţional, iar notele reprezintă media celor două arbitre şi cuprind o
zecimală. Aceste teste de evaluare au fost executate atât la începutul cât şi
la sfârşitul experimentului,atât pe grupa experiment cât şi pe grupa martor.
3.1.2.1. Modele operaţionale.
Modelele operaţionale prezentate în continuare s-au realizat pentru
consolidarea şi perfecţionarea giganticii înaite la paralele, la categoria
a IV-a.
Însuşirea corectă şi rapidă a elementului impune folosirea unor
instalaţii speciale, pentru exerciţii ajutătoare şi pregătitoare.Astfel am
folosit o instalaţie ce constă în înlocuirea barei superioare de lemn cu o tijă
metalică, cu diametrul de 3 centimetri, in exteriorul căreia s-a ataşat un tub
de plastic, cu diametrul interior de 3,4 centimetri. Subiecţii execută priză
26
fixă pe tubul de plastic cu ajutorul unor chingi textile.
Această instalaţie permite, datorită glisării tubului de plastic pe tija
metalică, executarea modelelor operaţionale în condiţii uşurate neexistînd
elementul frecare între palmele subiecţilor şi bara de lemn.
Modelele operaţionale propuse pentru consolidarea şi perfecţionarea
giganticii înainte sunt:
Model operaţional I
Din atârnat la instalaţia descrisă subiectul execută balansări înainte
şi înapoi. Se execută 3 serii a câte 10 repetări.
Model operaţional II
Din atărnat subiectul execută balansări înainte şi înapoi urmărindu-
se consolidarea acţiunii premergătoare acţiunii de bătaie »un echer discret«
precum şi consolidarea ţinutei în partea a doua a giganticii, cea de urcare în
stând pe mâini, care reprezintă un uşor echer (figura de mai jos). Se
execută 3 serii a câte 10 repetări pe serie.
Model operaţional III.
Din stând pe mâini subiectul execută gigantici legate cu ajutor,
urmărindu-se trecerea corectă a trunchiului prin toate mişcările ce compun
gigantica. Se execută 3 serii a câte 10 repetări.
Model operaţional IV.
Din stând pe mâini subiectul execută gigantici înainte legate fără
ajutor, urmărindu-se acţiunile de acurateţe şi fineţe ale elementului. Se
execută 3 serii a câte 10 repetări.
Notă: pentru corectitudinea mişcărilor subiecţii execută toate
modelele operaţionale cu bureţi subţiri între genunchi şi degetele
27
membrelor inferioare.
3.1.2.2. Tratamentul statistic
Populaţiile de valori au fost caracterizate prin estimarea tendinţei
centrale şi a variabilităţii. Astfel în lucrarea de faţă sunt menţionate media
şi deviaţia standard sub forma expresiei: X ± DS.
Diferenţele existente între populaţiile de valori au fost obţinute prin
aplicarea testului ” t ” pentru eşantioane dependente (corelate), de volum
mic, precum şi aplicarea testului ” t ” pentru eşantioane independente
(necorelate), de volum mic.
Diferenţele au fost considerate semnificative pentru următoarele
praguri de semnificaţie: p < 0,05; p < 0,005; p < 0,0005.
Pentru interpretarea datelor obţinute în urma testelor efectuate
pentru pregătirea fizică şi tehnică am folosit şi testul Pearson ” r ” pentru
înregistrarea corelaţiilor existente între performanţele înregistrate la
pregătirea fizică şi performanţele înregistrate la pregătirea tehnică.
28
3.2.REZULTATE ŞI DISCUŢII
3.2.1. Analiza comparativă a parametrilor înregistraţi în cadrul
grupei experiment de la testarea iniţială la testarea finală
■ În ceea ce priveşte greutatea subiecţilor din cadrul grupei experiment
s-a inregistrat o creştere de 1,8 kg de la testarea iniţială la testarea finală,
ceea ce denotă un progres normal de creştere la această vârstă. Această
creştere nu este mare şi deci nu influenţează în nici un fel execuţia corectă
a giganticii.
■ În ceea ce priveşte talia subiecţilor din cadrul grupei experiment s-a
inregistrat o creştere de 4,5cm de la testarea iniţială la testarea finală. Şi
acest parametru a inregistrat creşteri în conformitate cu vârsta subiecţilor,
neinfluenţând în mod cert execuţia elementului.
■ În ceea ce priveşte lungimea membrelor inferioare şi superioare se
constată creşteri cu 2,1cm şi respectiv 2,3cm de la testarea iniţială la
testarea finală. Acest parametru este foarte important în procesul de
consolidare al elementului, însă creşterile nesemnificative faţă de testarea
iniţială denotă o influenţă infimă.
Notă: parametrii antropometrici au inregistrat creşteri normale, în
conformitate cu literatura de specialitate în ceea ce priveşte evoluţia
acestora la această vârstă.
■ În ceea ce priveşte mobilitatea scapulo-humerală subiecţii au
inregistrat creşteri semnificative de 8 grade de la testarea iniţială la testarea
finală. Această creştere semnificativă statistic influenţează în mod major
corectitudinea execuţiei elementului, contribuind la formarea ţinutei
corecte şi la trecerea cu uşurinţă prin mişcare. (anexa nr.1)
29
TABEL:1.a
DIFERENŢA DINTRE MEDII DE LA TESTAREA INIŢIALĂ
LA TESTAREA FINALĂ
PARAMETRI
TEST I
GRUPĂ
EXPERIMENT
GRUPĂ MARTOR
TESTAREA INIŢIALĂ
X ± DS
26,5 ± 2,07 26,3 ± 2,2
COEFICIENT DE
VARIABILITATE
7,811% 8,369%
TESTAREA FINALĂ
X ± DS
32,2 ± 1,58
●●
31,3 ± 1,306
●
COEFICIENT DE
VARIABILITATE
4,962% 4,169%
30
●●-semnificativ diferit statistic faţă de testarea iniţială la p < 0,0005
● -semnificativ diferit statistic faţă de testarea iniţială la p < 0,0005
■ În ceea ce priveşte testul I diferenţa dintre medii de la testarea iniţială
la testarea finală este de 5,7 flexii abdominale, aceasta fiind semnificativă
diferită statistic la p < 0,0005 (tabel:2.a). Menţionez că forţa abdominală
este foarte importantă în realizarea elementului, contribuind la menţinerea
poziţiei verticale a corpului în timpul execuţiei. Rezultă că creşterile sunt
însemnate şi necesare.
■ În ceea ce priveşte parametrii antropometrici înregistraţi pentru grupa
martor, diferenţele sunt aproximativ egale cu rezultatele grupei
experiment, grupele având acelaşi nivel iniţial de dezvoltare. Menţionez că
dezvoltarea parametrilor antropometrici nu fac obiectul cercetării.
TABEL:2.b
DIFERENŢA DINTRE CELE DOUĂ GRUPE LA
TESTAREA INIŢIALĂ
PARAMETRI
TESTAREA INIŢIALĂ
GRUPĂ
EXPERIMENT
X ± DS ●26,5 ± 2,07
GRUPĂ MARTOR X ± DS 26,3 ± 2,2
31
● – nesemnificariv statistic faţă de testarea iniţială a grupei martor la
p > 0,05
TABEL:2.c
DIFERENŢA DINTRE CELE DOUĂ GRUPE LA
TESTAREA FINALĂ
PARAMETRI TESTAREA FINALĂ
GRUPA
EXPERIMENT
X ± DS ●32,2 ± 1,582
GRUPA MARTOR X ± DS 31,3 ± 1,306
● – nesemnificativ statistic faţă de testarea finală a grupei martor la
p > 0,05
3.2.2. Analiza comparativă a parametrilor celor două grupe
privind testările iniţiale şi finale
■ În ceea ce priveşte testele fizice diferenţa dintre mediile celor două
grupe la testarea iniţială este nesemnificativă diferită statistic la p > 0,05
(tabelele 2b,3b,4b,5b), acest lucru fiind normal deoarece ambele grupe se
aflau la acelaşi nivel de pregătire la începutul experimentului.
32
TABEL:3.a
DIFERENŢA DINTRE MEDII DE LA TESTAREA
INIŢIALĂ LA TESTAREA FINALĂ
●● -semnificativ diferit statistic faţă de testarea iniţială la p <
0,0005
PARAMETRI
TEST II
GRUPĂ
EXPERIMENT
GRUPĂ
MARTOR
TESTAREA
INIŢIALĂ
X ± DS
36,3 ± 2,20135,8 ± 1,603
COEFICIENT DE
VARIABILITATE
6,064% 4,454%
TESTAREA
FINALĂ
X ± DS
43,3 ± 1,6
●●
41,5 ± 1,197
●
COEFICIENT DE
VARIABILITATE
3,695% 2,884%
33
● -semnificativ diferit statistic faţă de testarea iniţială la p < 0,0005
■ În ceea ce priveşte testul II diferenţa dintre medii de la testarea
iniţială la testarea finală este de 6,8 extensii ale trunchiului, aceasta fiind
semnificativă diferită statistic la p < 0,0005 (tabel:3.a.). Menţionez că
tonifierea muşchilor spatelui contribuie la realizarea ţinutei în timpul
execuţiei, de unde rezultă că progresele înregistrate la acest test
influenţează în mod decisiv consolidarea giganticii înainte.
TABEL:3.b.
DIFERENŢA DINTRE CELE DOUĂ GRUPE LA
TESTAREA INIŢIALĂ
PARAMETRI TESTAREA INIŢIALĂ
GRUPA
EXPERIMENT
X ± DS ● 36,3 ± 2,201
GRUPA
MARTOR
X ± DS 35,8 ± 1,603
●– nesemnificariv statistic faţă de testarea iniţială a grupei martor la
p > 0,05
34
TABEL:3.c
DIFERENŢA DINTRE CELE DOUĂ GRUPE
LA TESTAREA FINALĂ
PARAMET
RI
TESTAREA FINALĂ
GRUPA
EXPERIMENT
X ± DS ● 43,3 ± 1,6
GRUPA MARTOR X ± DS 41,5 ± 1,197
●– nesemnificativ statistic faţă de testarea finală a grupei martor la p
> 0,05
Analiza comparativă a mediilor celor două grupe la testarea finală
indică o diferenţă nesemnificativă statistic la p > 0,05 (tabelele
2c,3c,4c,5c), acest lucru fiind datorat faptului că în ceea ce priveşte
pregătirea fizică ambele grupe au lucrat standard.
Notă: menţionez că pregătirea fizică nu face obiectul cercetării şi
deci este normal să nu existe diferenţe semnificative între cele două grupe
atât la testarea iniţială cât şi la testarea finală.
■ În ceea ce priveşte testul III şi testul IV subiecţii au înregistrat creşteri
de 6,8 tracţiuni şi respectiv 4,2 flotări, acestea fiind semnificative diferite
35
statistic la p < 0,0005 (tabel 4.a. şi respectiv tabel 5.a.). Forţa braţelor este
o calitate foarte importantă atât în flexie cât şi în extensie, aceasta trebuind
dezvoltată la parametri superiori. Absenţa forţei duce la nerealizarea
acţiunilor parţiale ale elementului, atât în atârnat cât şi în sprijin pe braţe.
Consider că progresul realizat de gimnaste este optim pentru consolidarea
giganticii înainte.
Notă: Cele de mai sus arată importanţa pregătirii fizice pentru
realizarea experimentului.
■ În ceea ce priveşte rezultatele testelor fizice subiecţii grupei martor au
înregistrat creşteri semnificative diferite statistic la p< 0,0005 (tabelele
2a,3a,4a,5a.), ceea ce demonstrează că şi această grupă prezintă suportul
fizic necesar consolidării elementului gigantică înainte.
36
TABEL:4.a
DIFERENŢA DINTRE MEDII DE LA TESTAREA
INIŢIALĂ LA TESTAREA FINALĂ
PARAMETRI
TEST III
GRUPĂ
EXPERIMENT
GRUPĂ MARTOR
TESTAREA
INIŢIALĂ
X ± DS
17,8 ± 2,476 18,2 ± 2,493
COEFICIENT DE
VARIABILITATE
13,911% 13,7%
TESTAREA
FINALĂ
X ± DS
24,6 ± 2,134
●●
23,8 ± 2,269
●
COEFICIENT DE
VARIABILITATE
8,675% 9,649
37
●●-semnificativ diferit statistic faţă de testarea iniţială la p < 0,0005
● -semnificativ diferit statistic faţă de testarea iniţială la p < 0,0005
TABEL:4.b.
DIFERENŢA DINTRE CELE DOUĂ GRUPE
LA TESTAREA INIŢIALĂ
PARAMETRI TESTAREA
INIŢIALĂ
GRUPA
EXPERIMENT
X ±DS ● 17,8 ± 2,476
GRUPA
MARTOR
X ±DS 18,2 ± 2,493
● – nesemnificariv statistic faţă de testarea iniţială a grupei martor la p >
0,05
38
TABEL:4.c.
DIFERENŢA DINTRE CELE DOUĂ GRUPE
LA TESTAREA FINALĂ
PARAMETRI TESTAREA FINALĂ
GRUPA
EXPERIMENT
X ± DS ● 24,6 ± 2,134
GRUPA MARTOR X ± DS 23,8 ± 2,296
● – nesemnificativ statistic faţă de testarea finală a grupei martor la
p > 0,05
■ În ceea ce priveşte testul V analiza făcută celor două grupe indică o
diferenţă nesemnificativă statistic la testarea iniţială la p > 0,05 (tabel 6.b.),
lucru datorat omogenitătii iniţiale a celor două grupe. La testarea finală
însă, diferenţa dintre medii este semnificativă diferită statistic faţă de grupa
martor la p < 0,0005 (tabel 6.c.). Aceasta arată o îmbunătăţire
semnificativă a tehnicii la nivelul grupei experiment, lucru datorat
modelelor operaţionale aplicate.
39
TABEL:5.a
DIFERENŢA DINTRE MEDII DE LA TESTAREA
INIŢIALĂ LA TESTAREA FINALĂ
●●-semnificativ diferit statistic faţă de testarea iniţială la p < 0,0005
PARAMETRI
TEST V
GRUPĂ
EXPERIMENT
GRUPĂ
MARTOR
TESTAREA INIŢIALĂ
X ± DS
4,25 ± 0,886 4 ± 1,096
COEFICIENT DE
VARIABILITATE
20,855 % 26,72 %
TESTAREA FINALĂ
X ± DS
9 ± 0,755
●●
7,25 ± 0,709
●
COEFICIENT DE
VARIABILITATE
9,44 % 9,77 %
40
● -semnificativ diferit statistic faţă de testarea iniţială la p < 0,005
■ Analiza făcută rezultatelor obţinute de grupa experiment la testul V
arată o creştere a notei de la testarea iniţială la testarea finală cu 2,10
unităţi (puncte), aceasta fiind semnificativă diferită statistic faţă de testarea
iniţială la p < 0,0005 (tabel 7.a.). Acest lucru denotă un real progres în plan
tehnic, nota fiind cea care arată nivelul pregătirii tehnice.
■ În cadrul testului V această grupă prezintă diferenţe semnificative
diferite statistic de la testarea iniţială la testarea finală la p < 0,005 (tabel
6.a.), ceea ce arată un redus progres faţă de grupa martor în ceea ce
priveşte numărul de execuţii corecte din 10. Acest lucru se datorează
faptului că grupa martor a lucrat clasic, nefiindu-i aplicate modelele
operaţionale propuse.
TABEL:5.b.
DIFERENŢA DINTRE CELE DOUĂ GRUPE
LA TESTAREA INIŢIALĂ
PARAMETRI TESTAREA INIŢIALĂ
GRUPA EXPERIMENT X ± DS ● 4,25 ± 0,886
GRUPA MARTOR X ± DS 4 ± 1,069
● – nesemnificariv statistic faţă de testarea iniţială a grupei martor la
p < 0,05
TABEL:5.c.
41
DIFERENŢA DINTRE CELE DOUĂ GRUPE
LA TESTAREA FINALĂ
PARAMETRI TESTAREA FINALĂ
GRUPA
EXPERIMENT
X ± DS ● 9 ± 0,755
GRUPA MARTOR X ± DS 7,25 ± 0,709
●– nesemnificativ statistic faţă de testarea finală a grupei martor la p <
0,0005
■ Analiza făcută rezultatelor obţinute de grupa experiment la testul VI
arată o diferenţă de 4,7 execuţii corecte, aceasta fiind semnificativă diferită
statistic faţă de testarea iniţială la p < 0,0005 (tabel 6.a.). Acest lucru
indică un progres considerabil în registrat de subiecti, progres datorat în
mare măsură modelelor operaţionale propuse şi aplicate grupei experiment.
TABEL:6.a.
DIFERENŢA DINTRE MEDII DE LA
42
TESTAREA INIŢIALĂ LA TESTAREA FINALĂ
●● - semnificativ diferit statistic faţă de testarea iniţială la p < 0,000
● - semnificativ diferit statistic faţă de testarea iniţială la p < 0,005
■ În cadrul testului VI diferenţa de la testarea iniţială la testarea finală
este semnificativă diferită statistic la p < 0,005 (tabel 7.a.),aceasta
dovedind un progres mai redus privind corectitudinea execuţiei faţă de
PARAMETRI
TEST VI
GRUPĂ
EXPERIMENT
GRUPĂ
MARTOR
TESTAREA INIŢIALĂ
X ± DS
7,33 ± 0,529 7,27 ±0,229
COEFICIENT DE
VARIABILITATE
7,21% 3,154%
TESTAREA FINALĂ
X ± DS
9,43 ± 0,119
●●
8,21 ± 0,3
●
COEFICIENT DE
VARIABILITATE
1,268% 3,658%
43
grupa experiment. Acest lucru indică faptul că în plan tehnic modelele
operaţionale propuse au adus îmbunătăţiri semnificative grupei experiment
faţă de lucrul clasic asupra grupei martor.
TABEL:6.b
DIFERENŢA DINTRE CELE DOUĂ GRUPE
LA TESTAREA INIŢIALĂ
● – nesemnificariv statistic faţă de testarea iniţială a grupei martor la
0,05
TABEL: 6.c..
DIFERENŢA DINTRE CELE DOUĂ GRUPE
LA TESTAREA FINALĂ
PARAMETRITESTAREA
FINALĂ
GRUPA EXPERIMENT X ± DS ● 9,43 ± 0,119
GRUPA MARTOR X ± DS 8,21 ± 0,3
●– nesemnificativ statistic faţă de testarea finală a grupei martor la p
PARAMETRI TESTAREA
INIŢIALĂ
GRUPA EXPERIMENT X ± DS ● 7,33 ± 0,529
GRUPA MARTOR X ± DS 7,27 ± 0,229
44
< 0,005
■ În ceea ce priveşte testul VI analiza comparativă făcută celor două
grupe indică o diferenţă nesemnificativă statistic la p > 0,05 (tabel 7.b.) la
testarea iniţială faţă de grupa martor şi o diferenţă semnificativă diferită
statistic la p < 0,0005 (tabel 7.c.) la testarea finală faţă de grupa martor,
ceea ce indică că modelele operaţionale propuse au contribuit la însuşirea
corectă a tehnicii îmbunătăţindu-le considerabil notele pentru execuţia
corectă a elementului.
3.2.3. Analiza comparativă a rezultatelor
înregistrate la corelarea datelor
TABEL: 7
TEST V TEST VI
TEST I 0,7164 0,7293
TEST II 0,2365 0,2987
TEST III 0,6421 0,6981
TEST IV 0,8972 0,8523
45
r < 0,6215 -- corelat nesemnificativ statistic la p > 0,05;
r > 0,6215 -- corelat semnificativ statistic la p < 0,05;
r > 0,7887 -- corelat semnificativ statistic la p < 0,01;
Analiza comparativă a valorilor corelaţiilor între nivelul de pregătire
tehnică, înregistrată în urma aplicării modelelor operaţionale, şi nivelul de
pregătire fizică realizate de grupa experiment.
■ În cazul corelării testului I de pregătire fizică cu testele V şi VI de
pregătire tehnică s-au constatat rezultate semnificative statistic ( r >
0,6215) la p < 0,05 (tabel 8.). Rezultatul pozitiv al acestei corelaţii ne este
favorabil deoarece confirmă strânsa legătură între progresele înregistrate la
nivilul musculaturii abdominale şi progresele înregistrate pe plan tehnic.
■ În cazul corelării testului II de pregătire fizică specifică cu testele V
şi VI de pregătire tehnică s-au constatat rezultate nesemnificative statistic
( r < 0,6215) la p > 0,05 (tabel 8.). De aici tragem concluzia că nivelul de
dezvoltare al musculaturii spatelui nu influenţează semnificativ
performanţa sportivă în ceea ce priveşte consolidarea elementului.
■ În cazul corelării testului III de pregătire fizică cu testele V şi VI de
pregătire tehnică s-au constatat rezultate semnificative statistic ( r >
0,6215) la p < 0,05 (tabel 8.). Acest lucru demonstrează că îmbunătăţirea
performanţelor acestui exerciţiu contribuie la consolidarea giganticii
înainte.
46
■ În cazul corelării testului IV de pregătire fizică cu testele V şi VI de
pregătire tehnică s-au constatat rezultate semnificative statistic ( r <
0,7887) la p > 0,005 (tabel 8.). Acest lucru dovedeşte că nivelul de
dezvoltare al musculaturii braţelor influenţează semnificativ progresul în
cadrul pregătirii tehnice.
În urma celor de mai sus concluzionăm că progresele făcute de
gimnaste pe plan fizic le-au ajutat foarte mult în procesul de consolidare a
giganticii înainte.
47
3.3. CONCLUZII ŞI PROPUNERI
În urma discuţiilor efectuate am desprins următoarele concluzii:
■-din reflectarea rezultatelor testelor tehnice rezultă că modelele
operaţionale propuse au condus la consolidarea giganticii înainte la
paralele inegale
■-evaluând procentul în care modelele operaţionale selecţionate au
îmbunătăţit performanţa tehnică, observăm că: în cadrul testului V grupa
experiment a înregistrat creşteri cu 15.3% mai mult faţă de grupa martor
(47,8% progres grupa experiment faţă de 32,5% progres grupa martor), iar
în cadrul testului VI grupa experiment a înregistrat creşteri cu 11,6% mai
mult faţă de grupa martor (21% progres grupa experiment faţă de 9,4%
progres grupa martor).
■-din reflectarea rezultatelor testelor fizice rezultă că gimnastele de
categoria a IV-a prezintă suportul fizic necesar pentru consolidarea
giganticii înainte.
■-din reflectarea rezultatelor corelaţiilor între nivelul final al
pregătirii tehnice şi nivelul final al pregătiri fizice rezultă că performanţele
atinse de sportive pe plan fizic constitue suportul indisponibil pentru
consolidarea giganticii. Deducem de aici strânsa legătură între pregătirea
tehnică şi cea fizică.
Propunem ca pe viitor, în programele de antrenament ale
gimnastelor de categoria a-IV-a la paralele inegale, să se introducă şi lucrul
la instalaţia propusă cu ajutorul modelelor operaţionale selectate, datorită
creşterii rapide a performanţelor pe plan tehnic.
48
ANEXE
ANEXA 1a
Grupă Experiment Grupă Martor
T.iniţială T.finală T.iniţială Ţ.finală
TEST I
flexii abdominale
26,5±2,07
7,811%
32,2±1,582
4,962%
26,3±2.2
8,369%
31,3±1,306
4,169%
TEST II
extensii
36,3±2,201
6,064%
43,3±1,6
3,695%
35,8±1,603
4,454%
41,5±1,197
2,884%
TEST III
tracţiuni
17,8±2,476
13,911%
24,6±2,134
8,675
18,2±2,493
13,7%
23,8±2,296
9,649%
TEST IV
flotări
17,5±1,309
7,481%
21,7±1,278
5,891
17,2±1,166
6,78%
21,5±1,195
5,559%
TEST V
reuşite din 10
4,25±0,886
20,855%
9±0,755
9,44%
4±1,069
26,72%
7,25±0,709
9,77%
TEST VI
notă
7,33±0,529
7,21%
9,43±0,119
1,268%
7,27±0,229
3,154%
8,21±0,3
3,658%
ANEXA 1b
49
REZULTATELE TESTELOR ANTROPOMETRICE
- pentru grupa experiment -
Nr.
crt.
NUME ŞI PRENUME
Vârstă
ani
Greutate
kg.
Talie
cm.
L.m.sup.
cm.
L.m.inf.
cm.
Mobilitate
grade
1 M. R. I 8,9 34 136 54 76 98
F 9,3 36 140 56 77 101
2 S. R. I 8,8 28 134 53 74 96
F 9,2 30 138 56 76 98
3 K. A. I 8,6 29 128 51 70 98
F 9 30 134 53 73 95
4 M. A. I 8,6 25 130 53 72 94
F 9 26 134 54 74 104
5 D. A. I 8,8 24 126 50 70 95
F 9,2 26 130 53 73 102
6 I. R. I 8,4 25 129 52 72 94
F 8,10 27 133 54 74 106
7 J. G. I 8,2 26 128 52 71 93
F 8,8 28 134 54 74 102
8 G. A. I 8 24 126 51 70 96
F 8,6 26 130 53 72 104
50
ANEXA 2.
Nr.
crt.
NUME ŞI PRENUME
Vârstă
ani
Greutate
kg
Talie
cm.
L.m.sup.
cm.
L.m.inf.
cm.
Mobilitate
grade
1 S. A. I 8,4 32 134 54 75 97
F 8,10 34 138 55 77 104
2 D. I. I 8,8 30 130 52 73 97
F 9,2 32 134 53 75 104
3 D. L. I 8,8 29 127 50 70 94
F 9,2 31 131 53 72 102
4 C. A. I 8,7 30 129 52 72 96
F 9,1 31 132 54 74 100
5 O. A. I 8,9 27 127 50 70 95
F 9,3 29 133 53 73 108
6 G. G. I 8,4 26 126 49 69 94
F 8,10 28 130 52 71 102
7 D. D. I 8,2 24 129 51 72 95
F 8,8 26 133 53 74 99
8 D. M.
I 8,3 25 128 51 71 97
F 8,9 27 132 54 73 101
REZULATELE TESTELOR ANTROPOMETRICE
- pentru grupa martor -
51
ANEXA 3.
REZULTATELE TESTELOR FIZICE
GR
UP
A
EX
PE
RIM
EN
T
TE
ST
I
flex
ii
abdo
min
ale
TE
ST
II
exte
nsii
TE
ST
II
Itr
acţi
uni
TE
ST
IV fl
otăr
i
Iniţial Final Iniţial Final Iniţial Final Iniţial Final
1 M. R. 30 34 37 43 20 24 22 28
2 S. R. 29 34 40 45 18 22 20 27
3 K. A. 27 32 39 45 18 23 20 25
4 M. A. 26 31 36 43 17 21 17 25
5 D. Ă. 24 30 34 44 18 22 17 22
6 I. R. 25 32 33 44 16 20 16 24
7 J. G. 25 31 35 43 16 21 16 22
8 G. Ă. 26 34 34 40 17 21 15 24
GRUPA MARTOR
1 S. A. 31 37 37 42 19 22 21 26
2 D. I. 28 38 38 43 17 23 20 27
3 D. L. 26 37 37 40 18 22 21 26
4 C. A. 25 35 35 41 15 20 16 23
5 O. A. 24 37 37 43 17 21 15 23
6 G. G. 25 36 36 41 18 23 20 24
7 D. D. 26 35 35 42 17 20 16 21
8 D. A. 26 33 33 40 17 21 17 21
52
ANEXA 4.
REZULTATELE TESTELOR TEHNICE
Nr
Crt
GRUPĂ
EXPERIMENT
TEST V
reuşite corecte din 10
TEST VI
Notă
Iniţial Final Iniţial Final
1. M. R. 5 10 7 9,4
2. S. R. 5 9 7,5 9,6
3. K. A. 4 8 7,3 9,3
4. M. A 5 9 7 9,6
5. D. A. 3 9 7,7 9,3
6. I. R. 5 10 7 9,5
7. J. G. 4 9 7,2 9,4
8. G. A. 3 8 8 9,4
GRUPĂ MARTOR
1. S. A. 5 8 7,2 8,2
2. D. I. 4 7 7,3 7,7
3. D. L. 4 8 7,3 8,3
4. C. A. 3 6 6,9 8,1
5. O. A. 6 7 7,5 8
6. G. G. 3 7 7,4 7,8
7. D. D. 4 8 7,6 8,2
8. D. A 3 7 7 7,8
53
BIBLIOGRAFIE
1. ALBU V. – Teoria educaţiei fizice şi sportului. Constanţa. 1999.
2. ALEX NICU—Antrenamentul sporiv modern. Ed. Editis. Buc. 1993.
3. AVRAMOFF E. – Probleme medico-sportive. Ed. Sport-Turism Buc. 1982.
4. AVRAMOFF GH. –Probleme de fiziologia antrenamentului. Buc. 1993.
5. BĂIAŞU GH. – Gimnastica. Ed. Stadion. 1972.
6. BIBIRE MIRCEA – Paralele inegale – modernizarea antrenamentului. Ed. Media. 2001.
7. CÂRSTEA GH. – Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului. Ed. Universului. Buc. 2000.
8. DEMETER. – Bazele fiziologice ale educaţiei fezice şcolare.
8. DEMETER. – Bazele fixiologice ale formării deprinderilor motrice.
9. DRAGNEA A. – Antrenamentul sportiv - teorie şi metodologie. Vol. I şi vol. II. Buc. 1993.
10. DRAGNEA A. şi BOTA A. – Calităţi coordinative. Buc. 1999.
11. DRAGNEA A. şI BOTA A. – Teoria activităţilor motrice. Ed. Didactică şi Pedagogică. Buc. 1999.
12. DRAGU A. – Psihologia antrenamentului sportiv. Note de curs. Constanţa. 2000.
13. DRĂGAN I.- Medicina sportivă aplicată. Ed. Editis. Buc. 1994.
14. DUNGACIU P. – Gimnastica sportivă pentru copii şi juniori. Buc.1971.
15. DUNGACIU P. – Pregătirea tinerilor gimnaşti. Traducere. 1976.
16. DUNGACIU P. – Aspecte ale antrenamentului modern în gimnastică. Ed. Sport-Turism. Buc. 1982.
17. EPURAN M. – Metodologia cercetării activităţilor corporale. Buc 1992.
54
18. EPURAN M. – Psihologia sportului. Buc. 1968.
19. FRUM MIRCEA – Gimnastica. Buc. 1993.
20. HARRE D. – Teoria antrenamentului. Ed. Stadion. 1973.
21. HIDI I. – Gimnastică sportivă - note de curs. Buc. 1991.
22. JIPA I. – Pregătirea artistică în gimnastică.
23. MITRA ŞI MOGOŞ – Dezvoltarea calităţilor motrice. Buc. 1977.
24. MIRCEA BIBIRE, RĂZVAN DUMITRU – Modernizarea antrenamentului. Ed. Media 2001
25. OZOLIN G.- Metodica antrenamentului sportiv.
26. SOLOMON M. – Gimnastica.Buc. 1996.
27. STROESCU A. – Gimnastica. Ed. Sport-Turism. Buc. 1968.
28. STROESCU A. – Tehnica şi metodica mişcărilor în gimnastica
artistică. Ed. Didactică şi Pedagogică. Buc. 1962.
29. ŞICLOVAN I. – Teoria antrenamentului aportiv. Ed. Sport-Turism. Buc. 1977.
30. ŞCHEUL ELENA – Note de curs. Constanţa. 1996.
31. ŞCHIOPU U. – Psihologia vârstelor. Ed. Didactică şi Pedagogică. Buc. 1981.
32. TUDUSCIUC I. – Gimnastica sportică . Ed. Sport-Turism. Buc. 1984.
33. ***COLECTIV DE AUTORI – Gimnastica. Ed. Sport-Turism. Buc. 1985.
34. ***APTITUDINI MOTRICE – teste şi măsurători pentru sportivi. M.T.S. – centrul de cercetare pentru probleme de sport 1995
55