Scris de Thomas CSINTA. Posted in Dezvaluiri
Cel de-al 3-lea Presedinte al celei de a V-a Republici Franceze
(din 1958) si ultimul Presedinte in exercitiu al Republicii care avea
dreptul de a decide soarta celor inghesuiti pe culoarele mortii,
Valéry Giscard d’Estaing, in timpul mandatului sau prezidential
(27 mai 1974-21 mai 1981) nu a gratiat niciun condamnat la
moarte pentru infanticid (Christian Ranucci, in 1976 ; Jérôme
Carrein, 1977), insa l-a gratiat pentru viol si o dubla crima de
sange pe Marcellin Horneich (cu Joseph Keller, varul sau) in 1977,
fara a-l gratia in acelasi an pe Homida Djandoubi,
ultimul condamnat la moarte si ghilotinat in lume, pentru prostituarea amantei sale, rapirea, sechestrarea, iar
ulterior strangularea acesteia ! (A se vedea si articole pe aceasta tematica: http://ne-cenzurat.ro/index.php?
option=com_content&view=article&id=19348:pedeapsa-capitala-&catid=8:justitie&Itemid=12; http://ne-
cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=19377:ghilotina-o-masina-qumanaq-si-
qdemocraticaq-de-ucis-&catid=11:cultura&Itemid=15; http://ne-cenzurat.ro/index.php?
option=com_content&view=article&id=23501:rolul-pozitiv-al-pedepselor-lungi-de-
inchisoare&catid=8:justitie&Itemid=12; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/03/padurea-
spanzuratilor.html)
PREAMBUL
Pe 26 iulie 1976, al 20-lea Presedinte al Republicii Franceze Valéry Giscard d’Estaing, actualmente titularul
fotoliului N°16 al Academiei Franceze (din 11 decembrie, 2003), refuza gratierea lui Christian Ranucci,
condamnat la moarte si executat (ghilotinat !) pe 28 iulie, ora 04h13, pentru rapirea, sechestrarea si
asasinarea fetitei Marie-Dolorès Rambla, pe 3 iunie 1974 (atunci in varsta de opt ani) la Marsilia (in Cartierul
Les Chartreux), de catre André Obrecht penultimul calau in exercitiu in Franta (A se vedea si articolele
autorului pe aceasta tema: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/12/pedeapsa-capitala.html;
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/03/padurea-spanzuratilor.html)
Daca in privinta vinovatiei lui Ranucci, in fata Juriului Popular Bouches du Rhône de la Marsilia au existat
atunci serioase indoieli (care de-altfel, din pacate, persista inca si astazi, dupa 36 de ani de la eveniment si
care il disculpa pe acesta, se vedea si articolul: http://dossiers-criminels.blogspot.ro/2010/12/affaire-
ranucci.html), in privinta vinovatiei lui Marcellin Horneich (atunci in varsta de 28 de ani), respectiv, a lui Joseph
Keller (pe atunci in varsta de 24 de ani), varul lui, condamnati amandoi la moarte tot in 1976, pe 25 iunie,
pentru rapirea, sechestrarea, violarea si asasinarea unui cuplu de studenti englezi (in varsta de 20 si 23 de
ani), in noaptea de 29-30 august 1972 la Ondes (Departamentul Haute Garonne, Regiunea administrativa, Midi
Pyrénées), nu numai ca nu au existat indoieli in fata Juriului Popular Haute Garonne de la Toulouse, dar cei
doi ″gitans″ (nesedentari) nu au putut beneficia nici macar de circumstante atenuante ! (A se veda si ciclul de
articole ale autorului : http://ne-cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=20999:l-
nesedentarii-r-lui-iliescu-&catid=1:dezvaluiri&Itemid=7; http://investigatie-
jurnalistica.blogspot.ro/2010/06/satra.html; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/09/eurosatra-
algebra-euroromilor.html)
HOME EDITORIAL DEZVALUIRI ECONOMIE ADMINISTRATIE ANCHETA (IN)JUSTITIE SOCIAL +18 SOS
(POLI)TICHIA SANATATE AGRICULTURA SPORT CULTUR(NICI)A OPINI(UN)I INVATAMANT CONTACT
GISCARD D’ESTAING SI ″CONDAMNATII
SAI″ LA MOARTE !Tradare nationala in ConsiliulLocal Bai…
In stilul de
„arhanghel al
luminii”, galagiosul
primar care isi
reduce fara
scrupule adversarii
la tacere, cel
pentru care
sangele lui Hristos
e alb a facut iar
spectacol infantil
la...
Traficul eMM si traficul deinfluenta de…
Dupa ce-au tacut malc atunci cand procurorii DNA
i-au luat „din senin” la purecat, sperand cumva ca
momentul cu pricina a fost deja uitat, nimuricii de la
eMM au inceput...
EDITORIAL
PDL intoxică din nou opiniapublică! Nou…
Cătălin Ivan, purtătorul de cuvânt al PSD, atrage
atenţia că noul acord cu FMI nu conţine măsuri de
majorare sau apariția de noi taxe şi impozite,
subliniind că informaţiile apărute în spaţiul mediatic
„sunt intoxicări care nu provin din surse oficiale”.
Ivan îi critică, de ase...
(POLI)TICHIA
Thomas CSINTAJurnalist de Investigatii Criminale
Redactor-CorespondentFranta (Paris)
Si totusi, Valéry Giscard d’Estaing, marele Om Politic si Om de Cultura (un intelectual de exceptie, un mare
umanist, ″Parintele″ Constitutiei Europene, pentru care am un deosebit respect !), îi gratiaza pe cei doi in
1977 !
Pe atunci insa, Domnia sa nici nu banuia ca daca Keller se va retrage din peisajul urbanistic delictual,
Horneich, va recidiva si va purta o bratara electronica timp de o jumatate de an, de care se va debarasa in
timpul ″libertatii sale sub sechestru″ (a se vedea si articolul autorului pe aceasta tematica: http://ne-
cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=24207:stiinta-si-tehnologia-in-slujuba-unui-mare-
suveran-un-mare-patriot-raportul-observatorului-national-al-delincventei-si-al-raspunderii-penale-regimul-armelor-
si-munitiilor-in-franta&catid=1:dezvaluiri&Itemid=7), motiv pentru care va fi revocat din eliberarea conditionata
sub control judiciar si reincarcerat, iar in noaptea de 28 catre 29 octombrie, in jurul orei 02h30 isi va pune
capat zilelor (prin spanzurare)!
Pe 12 octombrie 2010, in cadrul emisiunii ″O zi, un destin″, care i-a fost consacrata, Giscard d’Estaing
(decorat cu numeroase distinctii : Mare Maestru al Legiunii de Onoare 1974-1981 ; Marea Cruce a Legiunii de
Onoare 1974 ; Marea Cruce al Ordinului National de Merit ; Crucea Razboiului 1939-1945 ; Marele Colier al
Ordinului Sant’Iago de Epée 1975 ; Marea Cruce al Ordinului Saint Olaf-Norvegia, 1962 ; Cavaler al Ordinului
Elefantului – Danemarca, 1978 ; Marele Colier al Ordinului Infant Dom Henrique-Portugalia, 1978 ; Nansen
Refugee Award-HCR, 1979 ; Cavalerul Ordini Seraphin-Suedia, 1980, etc.), a afirmat ca nu-si regreta decizia
sa (nici astazi !) pentru a nu fi gratiat pe Christian Ranucci : ″El a fost vinovat, a fost condamnat si trebuia sa
fie sanctionat. (…) Am lasat justitia sa-si urmeze cursul″ !
APROFUNDAREA DOSARULUI
Horneich si Ranucci, doi tineri in 1976, care asteptau pe culoarele mortii (primul la Toulouse si celalat la
Marsilia) si a caror supravietuire depindea de Giscard d’Estaing, au avut parte de destine complet diferite !
Nesedentarul Marcellin Horneich (in varsta de 24 de ani), cu varul sau Joseph Keller (in varsta de 20 de ani),
″ratacindu-se″ la Ondes (Sud-Estul Frantei), in noaptea de 29 catre 30 august 1972, la bordul unei masini
furate, imbarca un cuplu tanar (de studenti autostopisti englezi, in varsta de 20, respectiv, 23 de ani).
Intr-un loc izolat (pe un teren viticol), pe tanara o violeaza sub ochii prietenului (iubitului) ei, iar ulterior, dupa
ce sunt batuti fara mila amandoi (pana in stare de inconstienta !), cei doi indragostiti sunt ucisi cu o rara
cruzime, aproape ″decapitati″ cu secera !
Dupa o instructie, care a durat patru ani, spre satisfactia partii vatamate, reprezentata de catre tanarul avocat
penalist (pe atunci), Jacques Monferran, timp in care Horneich era in detentie provizorie, in 1976, pe 25 iunie,
Juriul Popular Haute Garonne (Toulouse) il condamna pe acesta la moarte (alaturi de varul sau Joseph Keller),
pentru viol si dublu asasinat, in ciuda faptului ca ei au fost aparati de doi avocati reputati : Alain Furbury et
Philippe Lamouroux.
Intre timp, cand cei doi condamnati la moarte asteapta la Inchisoarea Saint Michel de la Toulouse sa fie
executati, in 1977, VGE (Valéry Giscard d’Estaing) il gratiaza pe acestia si le comuta pedeapsa capitala la
inchisoare pe viata cu 22 de ani de perioada de siguranta, perioada maxima prevazuta de Codul Penal francez
in a semenea situatii, considerate, abominabile! (A sevedea si articolele autorului : http://ne-
cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=30814:whole-life-
tariff&catid=4:anchete&Itemid=9; http://ne-cenzurat.ro/index.php?
option=com_content&view=article&id=31069%3Aqgringo-justiceq-whole-life-tariff-
ii&catid=1%3Adezvaluiri&Itemid=7 )
In 2001, dupa 29 de recluziune criminala si repetate demersuri pe langa TAP (Tribunalul responsabil cu
amenajarea pedepselor celor condamnati), Marcellin Horneich, obtine o eliberare conditionata sub control
judiciar si se instaleaza intr-o tabara nesedentarista alaturi de familia sa (″Gens du Voyage″) in
Departamentul Tarn (Regiunea administrativa Midi Pyrénées) in sudul Frantei.
Din nefericire insa, in 2005 (in timpul libertatii sale conditionate sub control judiciar), la o petrecere specifica
nesedentaristilor (betie si bataie), utilizand pusca sa de vanatoare (ilegal achizitionata !) trage cateva focuri de
arma (fara sa fi ranit pe cineva !), in directia caravanei in care locuia baiatul sau, motiv pentru care este
condamnat de catre Tribunalul Corectional din Albi la sapte luni de inchisoare, pentru ″violenta cu arma de foc
″.
Datorita acestei condamnari, TAB, îi revoca liberatea lui conditionata sub control judiciar si il reincarcereaza
(conform legii !) in cadrul primei sale pedepse, (condamnarea la inchisoarea pe viata), pana in martie 2012,
cand este eliberat din nou sub control judiciar, insa sub control GPS (Bratara electronica) la Nantes (Capitala
Departamentului Loire-Atlantique, precum si a Regiunii administrative Pays de la Loire, in vestul Frantei).
LORILE DE MINĂ BĂIMĂRENEJUNG LA BUCUR…
um arată o femeie că vrea săcă sex?
Dupa sase luni de ″liberate sub sechestru″ (Roland Agret, a se vedea si : http://ne-cenzurat.ro/index.php?
option=com_content&view=article&id=19207:un-simbol-al-erorilor-judiciare--&catid=8:justitie&Itemid=12), ceea
ce a fost impusa, recent, si lui Dany Leprince, dupa eliberarea sa conditionata pe 19 octombrie 2012 (a se
vedea si ciclul de articole ale autorului consacrate condamnarii si eliberarii acestuia: http://ne-
cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=22390:l-macelarul-din-sarthe-r-
&catid=4:anchete&Itemid=9; http://ne-cenzurat.ro/index.php?
option=com_content&view=article&id=22776:drama-unui-nevinovat-condamnat-la-inchisoare-pe-viata-
&catid=4:anchete&Itemid=9; http://ne-cenzurat.ro/index.php?
option=com_content&view=article&id=29809:lettre-ouverte-a-monsieur-francois-hollande-candidat-a-lelection-
presidentielle-de-2012&catid=15:editorial&Itemid=19), in noaptea de marti catre miercuri (22-23 octombrie)
acesta isi decupeaza bratara electronica si isi paraseste domiciliul la bordul unui vehicul Peugeot 307 break.
El este arestat la Paris de catre politistii Oficiului Central de Lupta contra Crimei Organizate (OCLO), joi, pe
25 octombrie, pe Champs Elysées, in proximitatea Arcului de Triumf, fiind incarcerat la Inchisoarea de
maxima siguranta din Fresnes (Departamentul Val de Marne, Regiunea administrativa pariziana), construita
intre 1995-1998 (a doua ca dimensiune dupa cea din Fleury Mérogis), cu 1.200 de celule si cca 2.200 de
detinuti pentru un parc carceral de 1.700 de locuri.
De fapt, dupa ce s-a debarasat de bratara sa electronica, marti, pe 23 octombrie, Horneich a plecat la Le
Mans (Capitala Departamentului Sarthe, Regiunea administrativa Pays de la Loire), pentru a-si vizita familia,
care intre timp, pentru a fi mai aproape de el (dupa incarcerarea lui in 2005) sa mutat din sud (Tarn) in vestul
Frantei (Sarthe).
In varsta de 64 de ani, cu un trecut rocambolesc, stiind ca este dat in UG (Urmarie Generala) de catre
autoritatile politienesti si judiciare, acesta nu va ptrece cu membrii ei mai mult de 20 de minute, careia îi
marturiseste ca a venit sa-si ia ramas bun, pentru ca el s-a saturat de aceasta viata (″liberate sub sechestru
″ !) si ca isi doreste sa puna capat zlelor.
Dupa incarcerarea lui la Fresnes, el este clasat de catre AP (Administratia Penitenciarelor), DPS (Detinut de
suprevegheat cu prioritate), ceea ce practic insemna ca el era verificat de catre gardienii inchisorii la fiecare
ora!
Si totusi, acest lucru desi considerat necesar, nu a fost si suficient, pentru ca in noaptea de duminica catre
luni (28-29 octombrie), el a fost gasit spanzurat la ora 02h30 de catre supraveghetorii turei de noapte !
De-a lungul anilor, prin intermediul altori detinuti incarcerati pentru pedepse lungi de inchisoare in marile
centre penitenciare franceze de maxima siguranta (Rocco, Le Roi, Blacky, Samurai, Gentil mec, Frangin,
Bon Marché, Lampedusa, Frère Capucin, Le Doc, Eau Sauvage, Le Marocan etc.), am primit o serie de
informatii de la Marcellin Horneich, care nu rareori mi-au fost de mare utilitate in cadrul investigatiilor pe care
le-am efectuat pentru descoperirea adevarului si restabilirea istoriei.
Pacat ca nu a fost suficient de puternic pentru a face fata unei ″libertati sub sechestru″ !
Regret sincer si pe aceasta cale, moartea lui !
In cea ce il priveste pe Christian Ranucci (6 aprile 1954, Avignon, Departamentul Vaucluse - 28 iulie 1976,
Inchisoarea Baumettes-Marsilia, Departamentul Bouche du Rhône ; Regiunea administrativa Provence-Alpes-
Côte d’Azur), acesta, din pacate, nu a avut parte de o ″libertate sub sechestru″, la care cu certitudine ar fi
avut dreptul (cel putin !) si care cu siguranta ar fi facut fata unei aemenea semi-libertati, suficient timp in care
si-ar fi putut proba autoritatilor judicaire nevinovatia, in care, eu, personal, am crezut si cred in continuare !
Cu alte cuvinte, cunoscand Dosarul Ranucci pana in cele mai mici detalii, am convingerea ferma, ca acesta a
fost victima a unei grave erori judiciare, iar executia lui, a fost o gresala, care din pacate nu mai poate fi
reparata, nici macar cu reabilitarea lui (care desi a fost incercata, a esuat !).
Primul condamnat la moarte si ghilotinat in timpul septenatului a lui VGE (27 mai 1974-21 mai 1981) si
antepenultimul in Franta, Ranucci a fost executat la Inchisoarea Baumettes din Marsilia pe 28 iulie 1976, ora
04h15, de catre André Obrecht (9 august 1899, Paris-30 iulie 1985, Nisa, Departamentul Alpes Maritimes,
Regiunea administrativa Provence-Alpes-Côte d’Azur/PACA), penultimul calau in exercitiu in Franta
(pensionat pe 30 septembrie 1976 din cauza maladiei Parkinson), dupa 25 de ani activitate si 322 de executii
pe intreg teritoriul francez (in 150 ca adjunct a lui Anatole Deibler si in 65 ca sef), din care doua in Insula
Martinica-Departament si Regiune administrativa franceza nemetropolitana.
Ultimul condamnat la moarte, executat de catre Obrecht, el a fost urmat de catre Jérôme Carrein (nascut in
1939), tatal a cinci copii, semivagabond, bolnav de tuberculoza, alcolic, fost condamnat pentru violenta
conjugala (in corectional, la opt luni de inchisoare), pentru tentativa de viol, sugrumarea si inecarea fetitei de
opt ani Cathy Petit, fiica proprietarului cafenelei pe care acesta o frecventa, pe 27 octombrie 1975.
Negratiat de catre VGE pe 15 iunie 1977 (ca de-altfel nici Ranucci pe 26 iulie 1976, probabil si din cauza unui
crime similare care avut loc la Troyes, uciderea de catre Patrick Henri al baietelului de opt ani, Philippe
Bertrand!), el a fost condamnat la moarte de catre Juriul Popular Pas de Calais la Saint Omer, pe 12 iulie
1976 (confirmat si de catre Curtea de Casatie pe 1 februarie 1977), cu numai 16 zile inainte de executia lui
Ranucci si a fost executat pe 23 iunie 1977, la ora 04h30, la Inchisoarea Douai de catre Marcel Charles
Chevalier (28 februarie 1921, Montrouge, Departamentl Hauts Seine, Regiunea administrativa pariziana – 8
octombrie 2008, Vandôme, Departamentul Cher et Loire, Regiunea administrativa Centre), succesorul lui
André Obrecht, ultimul calau (legitim) in exercitiu in Franta!
El este urmat de catre Hamida Djandoubi (nascut in 1949), de origine tunisiana (amputat de un picior in urma
unui accident de munca in 1971), condamnat la moarte pe 27 februarie 1977 de catre Juriul Popular Bouche
du Rhône la Aix en Provence-Marsilia (si confirmat si de catre Curtea de Casatie pe 9 iunie) fiind ghilotinat de
catre Marcel Charles Chevalier (ca si Jérôme Carrein) pe 10 septembrie 1977, ora 04h40 (la varsta de 31 de
ani), la Inchisoarea Baumettes din Marsilia (ca si Christian Ranucci).
Eliberat din inchisoare in noaptea de 3 catre 4 iulie (fiind acuzat de un viol cu violenta comis asupra unei
minore de 15 ani), libertatea lui nu va dura mult timp!
Arestat pentru prostituirea, rapirea, sechestrarea, violarea (cu o rara cruzime: arderea sanilor si a sexului cu o
tigara!), strangularea (in fata a doi copii minori cu care traia si dintre care unul il va denunta!) si abandonarea
cadavrului (dupa ce a fost stropit cu benzina si i-a dat foc!), pe la mijlocul lunii iulie 1974, a amantei sale
Elisabeth Bousquet (in varsta de 21 de ani), la cca 40 de km de Marsilia (Lançon-de-Provence), la procesul lui
(in care Juriul l-a condamnat cu unanimitate de voturi la moarte!), Procurorul general al Republicii, Chauvy, il
clasa pe acest „proxenet si asasin”, un „suflet demoniac”, cu o inteligenta superioara, „care constituie un
pericol colosal”, pentru societate, in ciuda faptului ca celebrul profesor si avocat penalist Robert Badinter,
parintele abolirii pedepsei capitale in Franta (numit ministrul Justitiei de catre Mitterrand dupa invingerea lui
Giscard „la limita” la alegerile prezidentiale din 10 mai 1981) îi lua apararea (ca de-altfel si in cazul altor zeci
de condamnati la moarte, pe care îi apara gratuit!): „unijambist (amputat de un picior), care indiferent de ororile
comise, este un om slab si prezinta semnele unei serioase dezechilibari psihice si mentale”!
Mitterrand, inca din 16 martie 1981, intr-un interviu televizat „Cartes sur table” (Cartile pe masa), s-a pronuntat
contra pedepsei capitale si a promis ca daca va fi ales Presedinte al Reoblicii, va suspenda aceasta
sanctiune penala (votat de catre Adunarea Nationala pe 18 septembrie la prpounerea Ministrului de Justitie,
Riobert Badinter), in timp ce un procent de cca 66-67% din populatia franceza era favorabila pentru
mantinerea acestei sanctiuni!
Ajuns in Franta (la Marsilia) din Tunisia in 1968 (la varsta de 22 de ani), isi gaseste rapid un loc de muna
(manipulant intr-o intreprindere, unde de-altfel isi pierde si un picior intr-un accident in 1971) si se integreaza
rapid in sanul societatii franceze, insa, din nefericire, nu peste foarte mult o ia pe calea proxentetismului, care
pana la urma il aduce la esafod (dupa ce este obligat de calaul Chevalier sa se debaraseze de proteza sa!), la
Inchisoarea Baumettes (Marsilia).
In ciuda faptului ca avocatii sai (si in special Emile Pollak), utilizeaza toate mijloacele si circumstantele
atenuntate din viata sa („bland, docil, muncitor, cinstit, etc.), pentru a evita condamnarea lui la pedeapsa
suprema.
Ulterior, dintre cei peste zece condamnati la moarte in Franta, niciunul nu mai este executat!
Ei beneficiaza fie de garatiile prezidentiale, fie de recurs in casatie, in favoarea lor.
Abolirea pedepsei capitale in Franta, in 1981 (ceea ce pe 19 februarie 2007, sub presedentia lui Jacques
Chirac, va fi inscrisa in Constitutie!) face din Djandoubi (comparat de catre unele media cu Hitler), ultimul
executat (ghilotinat) al Republicii franceze.
Revenind la Christian Ranucci, justitia i-a reprosat rapirea fetitei Marie-Dolorès Rambla, in varsta de opt ani (in
timp ce se juca cu fratele ei mai mic in varsta de sase ani, Jean-Baptiste) din fata locuintei acesteia in
Cartierul Chartreux (in zona Sainte Agnès) la Marsilia, pe 3 iunie 1974, in jurul orei 11h20, iar ulterior
sechestararea si uciderea acesteia!
Pe de-o parte, cu putin timp inainte ca tatal acesteia, Pierre Rambla, de profesie brutar, sa se intorcea acasa,
o masina se opreste in fata copiilor, din care coboara un individ si le spune ca nu-si gaseste cainele (negru)
care s-ar fi ratacit prin imprejurimi, cerandu-i lor sa-l insoteasca in cautarea lui.
Intre timp, tatal lor, ajungand acasa porneste in cautarea lor si previne Politia.
Pe de alta parte, in jurul orei 12h15, Vincent Martinez (cu logodnica), venind din directia Aix en Provence-
Toulon pe DN96 la bordul unui R16 (Renault) alb, la cca 20 de km de Marsilia, la intersectia ″La Pomme″,
intra in coliziune cu un Peugeot 304 Coupé, gri metalizat, venind de pe DN8 Bis din directia Marsilia-
Pourcieux, care nu i-a acordat prioritate, iar soferul acesteia, identificat mai tarziu in persoana lui Christian
Ranucci, de profesie reprezentant comercial, in varsta de 20 de ani, paraseste locul accidentului (cu masina)
in directia Marsilia.
Avand masina avariata (aripa stanga infundata pe roata), Martinez nu-l poate urmari pe fugar, insa il roaga pe
Alain Aubert (cu sotia sa), conducatorul vehiculului care venea in urma lui la bordul unui R15 (Renault)
albastru, sa-i faca acest serviciu si care cu cateva minute mai tarziu, revine la locul accidentului cu numarul
placutei de inmatriculare al Peugeot 304, apartinand lui Ranucci.
Intre timp redresand aripa masinii sale, Martinez reuseste sa plece de la locul coliziunii si in jurul orei 13h15,
ajungand la Brigada de Jandarmerie din Gréasque (Departamentl Bouche du Rhône, Regiunea administrativa
PACA), depune plangere contra lui Ranucci, fara sa fi intalnit masina acestuia in drum.
Din contra, in jurul orei 17h00, la cca 2 km de la locul accidentului, intr-o ciupercarie (loc consacrat culturilor
de cipuperci), un tanar il roaga pe Mohamed Rahou (care locuia prin cartier) sa-l ajute pentru a pune in
miscare o masina Peugeot 304, deraiata la marginea drumului, dupa care acesta demareaza si in jurul orei
18h00 pleaca in directia Nisa.
In ziua urmatoare, pe 4 iunie, jandarmii examineaza zona descrisa de catre Vincent Martinez si Alain Aubert,
unde gassc corpul fetitei Marie-Dolorès Rambla si langa cadavrul ei, un pulover rosu !
In concluzie, pe 5 iunie, Ranucci este arestat la domiciliul sau (oficial pentru delictul de fuga de la locul
accidentului !) si transferat de la sediul Brigazii de Jandarmerie la Comisariatul Central din Marsilia, unde este
supus unui lung si dificil interogatoriu de catre Comisarul Alessandra.
La inceput, el recunoaste numai delictul de fuga, insa cu 17 ore mai tarziu, pe 6 iunie isi recunoaste si
delictul criminal (descriindu-l chiar cu detalii, atat locul : o cipercarie la cca 2 km de locul accidentului, cat si
arma crimei : cutitul sau cu lama rabatabila, marca Virginia-Inox!) pe care justitia i-a reprosat inainte de a-l
condamna la moarte, ceea ce reitereaza si in fata Judecatorului de Instructie, numit de catre Procurorul
Republicii, care urma sa-i instrumenteze dosarul sau criminal, dupa care, la putin timp, el a revenit asupra
depozitiei sale, recunoscad numai delictul de parasire a locului accidentului si declarandu-se nevinovat, in
ceea ce priveste rapirea, sechestrarera si asasinarea lui Marie-Dolorès Rambla.
In acest dosar, in care dupa pararea mea, singura gresala comisa de catre Ranucci, din pacate, este ca a
fost prezent la momentul nepotrivit, la locul nepotrivit, exista o serie de contradictii, confuzii si incoerente,
care pun la indoiala culpabilitatea lui, iar conform principiului indoielii, aceasta ar fi trebuit sa-i fie benefica !
Cu alte cuvinte, chiar daca nu ar fi fost achitat la proces in beneficiul indoielii (cum in asemenea situatii legea
o prevede !), nu ar fi trebuit, sub nicio forma, sa fie condamnat la moarte !
Chiar si condamnarea lui la inchisoare pe viata, ca si in cazul lui Patrick Henry, i-ar fi putut da sansa de a-si
proba (in timp !) nevinovatia ca si Patrick Dils !
Francezul Patrick Hanry, care a avut sansa sa poarta numelele celebrei figuri proeminente al Revolutiei
americane, Patrick Henry (29 mai 1736-6 iunie 1799), unul dintre ″parintii fondatori″ (alaturi de Samuel Adams
si Thomas Paine) ai natiunii americane, celebru pentru sloganul sau : ″Give me liberty or give me death″, nu
prea i-a facut cinste acestuia din urma !
Acuzat si inculpat pentru uciderea copilului Philippe Bertrand, in varsta de opt ani, pe care l-a rapit (pentru
rascumparare !) pe 30 ianuarie 1976 la Troyes (Departamentul Aube, Regiunea administrativa Champagne-
Ardenne in estul Frantei) la plecarea acestuia (acasa), in jurul orei 12h30 de la scoala, el scapa de ghilotina
la procesul sau din ianuarie 1977, numai datorita pledoariei lui Robert Badinter, care secundeaza pe Robert
Bocquillon, avocatul sau din oficiu (Batonierul baroului de avocati) din Troyes !
Acesta, sunand din Bréviandes (regiunea urbana Troyes), familia Bertrand dintr-o cabina telefonica, la cca o
ora de la rapire, pretinde acesteia, pentru eliberarea baietelului lor, suma de 1 Million de FRF (cca 150.000 de
euro), ceea ce neobtinand, ucide copilul (in apartamentul sau), avand in vedere ca lasandu-l in libertate, il
putea denunta autoritatilor politienesti.
Timp de mai multe zile (in care pleaca, printre altele si la ski cu prietenii !) solicita parintilor lui Philippe
rascumpararea, asigurandu-i ca acesta din urma, este inca in viata !
Desi Politia il banuieste si il aresteaza, intarogandu-l timp de 47 de ore, acesta face pe nevinovatul si nu
recunoaste nimic, motiv pentru care din lipsa de probe materiale este eliberat, dupa care intr-o emisiune
televizata el isi mentine nevinovatia si afirma cu convingere ca adevaratul criminal merita sa fie condamnat la
moarte !
Insa politistii nu se lasa si pe 17 februarie 1976, il aresteaza la resedinta sa in Hotelul-Restaurant ″Les
Charmilles″ din Montieramey (Departamentul Aube, regiunea administrativa Champagne-Ardenne), dupa care
la indicatiile lui gasesc si cadavrul lui Philippe ascuns intr-un sac de plastic sub patul lui.
Acest context social-istoric, in care intreaga Franta este scandalizata si solicita pedeapsa capitala pentru
Patrick Henry, este complet defavorabil lui Christian Ranucci.
Insa, trebuiau 8 voturi din 12, ale Juriului Popular Aube la Troyes, pentru ca Patrick Henry sa fie condamnat la
moarte !
Datorita pledoariei lui Badinter, numai sapte au votat pentru, astfel incat acesta a fost condamnat la
recluziune criminala pe viata cu 22 de ani perioada de siguranta, pedeapsa maxima prevazuta de lege (ceea
ce i-a multumit si pe parintii lui Philippe, acestia nereclamand pedeapsa capitala pentru ucicasul baietelului
lor ! A se vedea si ciclul de articole ale autorului pe aceasta tematica: http://ne-cenzurat.ro/index.php?
option=com_content&view=article&id=30814:whole-life-tariff&catid=4:anchete&Itemid=9; http://ne-
cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=31069:qgringo-justiceq-whole-life-tariff-
ii&catid=1:dezvaluiri&Itemid=7).
Nascut pe 31 martie 1953 la Troyes, titular de un certficat de aptitudini profesionale de bucatar (scoala
profesionala), Patrick Henry, presteaza, pana la arestarea lui diverse munci temporare (mai mult sau mai
putin remunerate, mai mult sau mai putin penibile), pana la falimentul magazinului in care lucra, in 1975.
Tebuie sa mentionam aici ca in anii ’70, pe cand Patrick Henry isi comite fapta sa criminala, rapirea copiilor
(in special ai celor bogati) era, oarecum la ″moda″, ceea ce sigur l-a inspirat ! (Dosarele criminale : Mérieux,
in care Christophe Mérieux, va fi eliberat contra sumei de 20 Milioane de FRF, cca 3 Milioane de euro ;
Cathalan : Maxime Cathalan pentru 1,5 Milioane de FRF, cca 250.000 de euro ; Empain, etc.)
In timpul detentiei sale, din care o mare parte in QHS (Cartier de Inalta Securitate), Henry studiaza intens,
reusind sa obtina o Licenta in Matematici si un DUT (Diploma Universitara de de Tehnologie) in Informatica
(diplome universitare de scurta durata) care vor contribui la eliberarea lui conditionata (in buzunar cu o pecula
de cca 17.000 de euro) sub control judiciar (dupa sapte refuzate !) pe 15 mai 2001, dupa 25 de ani privati de
libertate, in urma unei decizii din 26 aprilie 2001 al TAB Basse-Normandie (Normandia Inferioara), urmand sa
lucreze la o imprimerie in Departamentul Calvados.
Insa, ca de-altfel si Marcellin Horneich, Patrick Henry recidiveaza si in iunie 2002, este prins furand dintr-un
magazin de obiecte de broclaj la Mondeville, fiind amendat cu 2000 de euro !
Si acesta nu este decat inceputul, pentru ca in noaptea de 5 catre 6 octombrie in acelas ani este arestat in
Spania, avand in posesia lui, aproape 10 kg de rasina de canabis, pe care a cumparat-o in Maroc in luna
septembrie.
Astfel, in cazul unei proceduri judiciare clasice, ca si in cazul lui Marcellin Horneich, dupa extradarea lui in
Franta pe 16 aprilie 2003, este revocata (suspendata) libertatea lui conditionata sub control judiciar, datorita
condamnarii lui, la patru ani de inchisoare si 20.000 de euro amenda penala (inclusiv la confiscarea Jeep-ului
cu care s-a deplasat in Maroc, precum si a sumei de 8.228 de euro gasiti asupra lui in momentul interpelarii),
de catre Tribunalul Corectional Caen (Departamentul Calvados, in nordul Frantei).
In ceea ce priveste pe Patrick Dils (nascut pe 30 iunie 1970 la Longeville les Mtez, Departamentul Moselle,
Regiunea administrativa, Lorainne), acesta bucatar-ucenic (care in a 36-a ora de arest/48h si-a recunoscut
fapta, dupa care s-a retractat!), a fost acuzat si ulterior inculpat pe 30 aprilie 1987 si incarcerat la Inchisoarea
Metz-Queuleu (la varsta de 16 ani, deci ca minor !) pentru uciderea voluntara pe 28 septembrie 1986, in jurul
orei 17h00 a doi copii : Cyril Beining et Alexandre Beckrich, la Montigny les Metz (aproape de zona sa de
resedinata), motiv pentru care pe 27 ianuarie 1989 este condamnat pentru dublu asasinat la inchisoare pe
viata ca si Dany Leprince, de catre Juriul Popular Moselle (pentru minori ) de la Metz!
Dupa refuzul Curtii de Casatie de a-i anula condamnarea pe 26 iulie 1990 si refuzul de catre Francois
Mitterrand (″Niciodata nu voi gratia un asasin de copii″) pe 6 mai 1994 de a-l gratia, pare aca Dils va ramane
inchis cel putin un sfert de secol !
Insa, pe 24 octombrie 1997, Adjutantul Sef Jean-Francois Abgrall, de la sectia de investigatii criminale a
JBrigazii de Jandarmerie Rennes (Departamentul Ille et Vilaine, Regiunea administrativa Bretania), responsabil
cu ancheta in Dosarul criminal a lui Francis Haulme (serial-killer francez, care lucra atunci la 400 de metrii de
la locul crimei) descopera o marturie a acestuia intr-un Proces verbal care data din 1992 la Inchisoartea din
Brest (Departamentul Finistere, Regiunea administrativa Bretania) si care ar putea constitui ″un element nou″
pentru revizuirea procesului lui Patrick Dils. (A se vedea si articolul autorului pe aceasta tematica:
http://www.ne-cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=17489:revizuirea-pedepselor-in-
procedura-juridica-penala-corectionala-si-criminala&catid=8:justitie&Itemid=12 ).
Astfel, pe 27 martie 1998, avocatul lui Dils, Jean-Marc Florand depune o cerere de revizuire al procesului
acestuia la Comisia de Revizuire (art.622 CPP francez), care in doua rapoarte (din 30 iunie 1998 si 16 iulie
1998) isi va da acordul, pentru ca 21 iunie 1989, sub presedentia lui Henri Le Gall sa accepte supunerea
dosarului lui Dils Curtii de Revizuire, statuand ca o Curte de Casatie, iar pe 21 aprilie 2001, aceasta anuleaza
condamnarea acestuia, insa nu-l va pune in libertate pentru ca urma sa fie rejudecat !
Insa, spre marea surpriza a auditoriului (ca si in cazul lui Dany Leprince), pe 29 iunie 2001, in cadrul noului
sau proces, Curtea in loc sa-l achite, il condamna pe Patrick Dils (atunci in varsta de 30 de ani), la 25 de ani
de recluziune criminala.
Facand apel, pe 8 aprilie 2002 se deschide cel de-al treilea proces al sau in fata Juriului Popular (pentru
minori) Rhone si in sfarsit, pe 24 aprilie, el este achitat (dupa 15 ani de detentie !), parasind inchisoarea la ora
22h10.
Considerata ca una dintre cele mai grave erori judiciare din intreaga istorie criminala a Frantei si primul caz de
condamnare a unui minor la inchisoare pe viata, Dils a fost despagubit de catre Statul Francez cu 1 Million de
euro (cea mai mare indemnizatie acordata vreodata !), in ciuda faptului ca avcatul sau Jean-Marc Florand,
tinand cont de cei 15 ani de detentie (in care Dils a fost supus, umilintei, violului, hartuirii, bataii, etc.) a
solicitat un prejudiciu de 10 milioane de FRF (cca 1,5 milioane de euro).
Iata acum si incoerenta (probelor materiale) din dosarul lui Ranucci, in ciuda careia, acesta a fost condamnat
la moarte !
In primul rand, fratele lui Marie-Dolorès, Jean-Baptiste, nu l-a recunoscut pe Ranucci ca fiind necunoscutul
care i-a rapit sora si nici masina acestuia, el afirmand ca ar fi fost vorba nu de un Peugeot 304 Coupé (cea a
lui Ranucci), ci un Simca 1100 !
Un alt martor ocular, un garajist, Eugène Spinelli, aflat la cca 50 de metri de la locul rapirii, nu a remarcat o
″rapire″ in adevaratul sens al cuvantului si nici nu a putut descrie cu certitudine vehiculul implicat in rapire !
In plangerea din Procesul sau verbal pe 3 iunie 1974 la Brigada de Jandarmerie de la Gréasque, Vincent
Martinez nu pomeneste nimic de rapirea unui copil (care ar fi trebuit sa fie in masina lui Ranucci !) in
momentul accidentului.
Din contra, acesta a mentionat : ″Soferul parea sa fi fost singur in masina″ !
Ceea ce sotii Aubert (care la o prima confruntare, nici nu l-au recunoscut pe Ranucci in grup !), contrazic (dar
numai dupa ce afla, a doua zi, de disparitia lui Marie-Dolorès) si sustin ca ei au semnalat telefonic acest lucru
Brigazii de Jandarmerie Roquevaire (Departamentul Bouche du Rhone, Regiunea administrativa PACA), care
insa nu a tinut cont de marturia lor, cum in plangerea lui Vincent Perez era vorba de un simplu delict de fuga
de la locul accidentului, dar vor anunta telefonic, pe 5 iunie, in jurul orei 19h00 un jandarm de la Brigada din
Gréasque.
Un alt martor care niciodata nu a facut vreo declaratie la Politie, Guy Rosano, pretindea ca l-ar fi vazut pe
Ranucci la locul rapirii, in ziua rapirii fetitei, dupa aparitia pozei acestuia in presa, iar tatal si fratele lui Patrice
Pappalardo, un copil de patru ani si jumatate, ar fi recunoscut si ei pe acesta ca l-ar fi acostat pe micut (care
in schimb, nu l-a recunoscut !).
In sfarsit, cutitul cu lama rabatabila (marca Virginia-Inox) a lui Ranucci (descoperit de catre jandarmi intr-o
gramada de balegar, dupa aproape doua ore de cautare) nu a fost identificat formal de catre experti ca arma
a crimei, iar puloverul rosu descoperit in fundul ciupercariei, nu departe de locul unde Ranucci si-ar fi lasat
masina, nu-i apartinea (nefiind de talia lui !), cu toata ca anumiti martori ar fi afirmat ca acesta ar fi fost
imbracat cu acesta in timpul rapirii !
In ceea ce priveste petele de sange de pe pantalonii gasiti, nu puteau proveni de la el, pentru ca el nu avea
nicio rana deschisa (in urma examinarii), iar el, descris ca rapitor, purta un costum gri (gasit acasa in
garderoba lui!) si el nu s-a scimbat dupa rapirea victimei si revenirea de la ciupercarie !
In concluzie, in contextul celor mentionate mai sus, climatul social-politic este extrem de tensionat in
momentul deschiderii procesului lui Ranucci in fata Juriului Popular din Aix en Provence, pe 9 martie 1976,
ceea ce in mod evident contribuie la condamnarea lui la pedeapsa capitala cu 9 voturi pentru si 3 contra,
confirmat si de catre Curtea de Casatie pe 17 iunie.
Pe 26 iulie, Giscard d’Estaing refuzandu-i gratierea, el este ghilotinat de catre Calaul André Obrecht la ora
04h13, in fata avocatilor acestuia Paul Lombard, Jean-Francois Le Forsonney si André Fraticelli.
Conform unei tinere stagiare Marie-Anne Donsimoni, prezenta si ea la executie, Ranucci ar fi spus :
″Reabilitati-ma″, ceea ce a fost infirmat de catre Obrecht, afirmand ca ″Ranucci niciodata nu a solicitat
reabilitarea lui si a fost silentios pana la sfarsit″.
Datorita polemicilor care exista in acest dosar criminal de exceptie, in special datorita unori lucrari postume
ale lui romancierului Gilles Perrault (Jacques Peyroles, absolvent Sciences Po, fost Avocat), in favoarea
nevinovatiei lui Ranucci si ale Ofiterului de Politie Gérard Bouladou (Maior, in cadrul PJ-Politia Judiciara), in
favoarea culpabilitatii acestuia, mai multe cereri de revizuire ale procesului acestuia (pentru a-l reabilita !) au
fost depuse de catre avocatii mamei sale (in 1979, 1982, 1990), insa toate au fost respinse de catre Comisia
de Revizuire.
Iata si argumentele lui Gilles Perrault, care pun la indoiala culpabilitatea lui Ranucci (care este pusa in
evidenta si de cartea acestuia scrisa cu Héloïse Mathon, pana la moartea lui: ″Ecrits d'un condamné″, Paris,
Editions Hachette, 1980, 217 p. : ISBN 978-2010072307), publicate in cartea in lucrarile sale : ″Le Pull-over
rouge″, Editions Ramsay-1978 et Coll. ″Littérature et Documents″, 14 mai 1980, 468 p. : ISBN 978-
2253025436 ; Editions Fayard, ″Le Déshonneur de Valéry Giscard d'Estaing″, Coll. ″Documents″,
29 septembre 2004, 89 p. : ISBN 978-2213622859 ; ″L'Ombre de Christian Ranucci, 24 août 2006, 267 p. :
ISBN 978-2213628875).
Cei doi martori oculari ale caror marturii sunt capitale in condamnarea lui Ranucci, nu recunosc nici rapitorul
inculpat (Ranucci : 1,75cm si 69 kg, par saten, purtator de ochelari) si nici masina acestuia : Jean-Baptiste,
fratele victimei (atunci in varsta de sase ani, care astazi este incarcerat tot la Inchiosoare Baumettes din
Marsilia pentru uciderea angajatorului sau Corinne Beidl, in varsta de 42 de ani, disparuta in iulie 2004 si
corpul careia este descoperit pe 12 februarie 2005 in gradina acestuia !), nu-l recunoaste pe Ranucci ca
individul care isi cauta cainele, ca de-altfel nici garajistul (caroserist) Spinelli, care amandoi au vazut la locul
rapirii stationand nu un Peugeot 304 Coupé (a lui Ranucci), ci un Simca 1100 (1968-1972).
In plus, o a doua masina asemanatoare cu ele a fost vazuta in preajma ciupercariei, unde fetia a fost gasita
asasinata si carei sosete (pierdute) nu a fost niciodata gasite !
Nicio urma materiala a victimei nu a fost descoperita in masina lui Ranucci si ora precisa a crimei nu a putut fi
stabilita cu precizie, insa la cea indicata de catre IML (ora 17h00), Ranucci lucra inca la restaurant, de unde a
plecat dupa ora 18h30, iar puloverul rosu gasit la locul crimei (de culoare rosie) de catre Capitanul Gras
Comandantul Brigazii de Jandarmerie din Aubagne in ciupercarie, nu-i apartinea lui, care dupa marturia mamei
sale detesta aceasta culoare (si era ″vizibila″ si in carderoba lui personala), ca de-altfel nici pantalonii patati
cu sange (care apartineau unei persoane in varsta), avand in vedere ca rapitorul purta un costum gri (ca al
lui !) gasit acasa la el in dulap de catre jandarmi.
In ceea ce priveste cutitul lui Ranucci (Virginia-Inix) gasit de catre jandarmii in ciupercarie (pe care Ranucci
marturiseste in dupa-masa zilei de 6 iunie 1974 ca ar fi arma crimei, pe care el ar fi folosit-o la uciderea
victimei), este pusa la indoiala, pentru ca atunci cand acestia incepeau cautarile (pe 6 inie), deja in Procesul
verbal al Inspectorului Porte (pe 5 iunie), era consemnat existanta lui ca proba materala in dosar !
Marturiile lui Martinez si a sotilor Aubert sunt destul de confuze (care au ″evoluat″ in tmp in versiuni diferite!),
pentru ca ei s-au concentrat atunci nu pe rapire, ci pe delictul de fuga de la locul accidentului.
Apoi, in timp ce Ranucci era deja incarcerat, Jeannine Mattéi (baiatul careia era incarcerat tot la Inchisaoarea
Baumettes la Marsilia ca si Ranucci), povesteste Doamnei Mathon (mama lui Ranucci), care depune si
marturie in acest sens (insa dupa inchiderea dosarului !), ca un individ necunoscut, care din punct de vedere
fizic semana cu baiatul ei (in jur de 30 de ani si purta un pulover rosu care a coborat dintr-o masina Simca
1100, gri metalizata !) ar fi fost vazut in repetate randuri in diferite cartiere ale Marsiliei sub pretextul ca-si
cauta cainele !
Astfel, vineri pe 31 mai 1974, in Cartierul Saint Jérôme (zona Tilleuls), in jurul orei 15h00, acesta i-ar fi abordat
fetita ei Agnès (in varsta de 12 ani) si prietena acesteia Carole Barraco (in varsta de 11 ani) !
Ceva mai tarziu, pe 1 iunie 1974, fratele lui Carole, Alain Baracco (in varsta de 6 ani) cu un prieten de-al lui ar
fi fost si ei acostati de acel necunoscut !
Aceasta marturie nu a fost consemnata in dosar, avand in vedere ca Gilbert Collard (unul dintre cei mai mari
si celebri avocati penalisti si publicisti francezi, de la Baroul din Marsilia), desi ostil pedepsei capitale,
reprezentand partea civila, in cadrul unei pledoarii magistrale, ar fi sugerat Juriului ca este vorba de o marturie
mincinoasa, cum femeia nu l-a recunoscut pe cel care i-ar fi abordat copii (Ranucci, cu care semana
individul), la inmormantarea lui Marie-Dolorès.
Un alt antecedent, datand din 1 iunie 1974.
In jurul orei 18h30 in cartierul Saint Loup (zona Cerisiers) la Marsilia, doua fetite : Patricia (in varsta de 9 ani)
si Nathalie (in varsta de 8 ani) ai lui Jean C., au fost abordate (mangaiate) de catre un necunoscut imbracat
cu pulover rosu si pantaloni negri de velur !
Portarul imobilului Paul Martel care in acel moment manipula tomberonul cu gunoi (chiar in fata blocului), a
remarcat si el acest individ (in varsta de cca 30 de ani !) asteptand pe cineva, cu putin timp dupa eveniment.
Conform marturiei unui locatar, acesta ar fi plecat (in graba !) la bordul unui Simca 1100, ceea ce Martel a
povestit cu detalii politistilor pe 4 iunie, adica!
Ori, pe 31 mai si 1 iunie, Christian Ranucci se afla la Nisa (ccea a putut fi verificat !).
In ceea ce priveste marturiile in privinta necunscutului (Jeaninne Mattei, Patricia C. si Nathalie C., respectiv
Paul Martel) sunt destul de confuze, insa ele nu-l identifica sub nicio forma pe Ranucci ca autorul rapirii
micutei Rambla !
Iata acum si argumentele lui Gérard Bouladou, conform carora, Ranucci ar fi fost rapitorul si asasinul micutei
Rambla (mentionate de catre acesta si in lucrarile sale : (Gérard Bouladou, Autopsie d'une imposture.
L'affaire Ranucci : Toute la vérité sur l'affaire du pull-over rouge, Pascal Petiot Éditions, 12 octobre 2006,
335 p. : ISBN 978-2848140346 ; Gérard Bouladou, L'Affaire du pull-over rouge, Ranucci coupable ! : Un pull-
over rouge cousu... de fil blanc, France Europe Editions, 2 mars 2005, 383 p. : ISBN 978-2848250977)
Ranucci ar fi avut mici zgarieturi la nivelul antebratelor si cum corpul victimei ar fi fost gasit in ciupercarie intr-
o zona cu arbusti (cu tepe), mai mult ca sigur ca el ar fi fost zgariat de catre acestia in momentul in care ar fi
ascuns cadavrul acesteia, de unde si petele de sange de pe pantalonii lui, care corespondeau ca grupa de
sange cu cea a lui Marie-Dolorès (grupa A).
In ceea ce priveste pantalonii patati de sange gasiti in masina lui Ranucci sunt de culoare bleumarin, iar
garajistul Spinelli afirma ca individul pe care el a vazut purta pantalon de culoare inchisa.
Pe de alta parte, in declaratia lui Ranucci pe 6 iunie (in care isi recunoaste vina si descrie cu lux de amanunte
crima) acesta spune : ″pantalonii de culoare albastra care erau in masina mea sunt cei pe care i-am purtat in
momentul accidentului″, iar cu ocazia primului interogatoriu in fata Judecatorului de Instructie care i-a
instrumentat dosarul, Ilda di Marino, acesta mentioneaza : ″Fara a putea fi formal (a afirma cu certitudine!), eu
cred ca daca pete de sange au fost descoperite de catre poltisti pe pantalonii gasiti in masina mea, ele provin
de la fetita, pentru ca inainte ca gatul fetitei sa fi fost taiat, ei n-aveau nici o pata″ !
In plus, conform marturiei sotilor Aubert, masina implicata in accident cu Vincent Martinez apartinea lui
Ranucci si aceasta masina (avand in vedere placutele de inmatriculare !) a fost gasita in perximitatea
ciupercariei, care nu a fost condusa de catre nicio alta persona conform declaratiei lui Ranucci si el nu are
niciun alibi in perioada in care garajistul Spinelli l-a vazut, intre 10h50-11h15, cand fetita a fost rapita, avand in
vedere ca la 11h05, ea se juca inca cu fratele ei Jean-Baptiste, iar descrierea garajistului privind persoana lui
este convingatoare : 1,80cm, copulenta medie, par saten deschis.
In ceea ce priveste similitudinea dintre Simca 1100 (prima versiune:1986-1972) cu Peugeot 304 coupé,
explica confuzia facuta de catre acesta, iar Ranucci, de-a lungul intregii instructiei, niciodata nu a negat ca
cutitul cu pete de sange, descoperit la cateva sute de metrii de locul crimei, n-ar fi fost al lui si nici faptul ca in
dupa masa zilei de 3 iunie 1974 n-ar fi fost la ciupercarie care de-altfel a fost atestata si de catre doi martori.
O legatura intre Dosarul Ranucci cu cel al serial-killer-ul Michel Fourniret a fost facuta de catre cotidianul
belgian ″Le Soir″ pe 19 ianuarie 2006 (iar ulterior de catre ″Nouvel Observateur″), conform caruia acesta din
urma ar fi rezidat prin zona in aceasi perioada si care ar fi asistat si la procesul lui Ranucci (conform unor
imagini foto), ceea ce insa a fost dezmintit de catre Procurorul Republicii de la Charleville Mézières, Francis
Nachbar ! (A se vedea si ciclul de articole ale autorului pe aceasta tematica : http://ne-
cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=27738:ce-s-a-intamplat-cu-estelle-mouzin-
&catid=1:dezvaluiri&Itemid=7; http://ne-cenzurat.ro/index.php?
option=com_content&view=article&id=30339:padurarardennessss02365&catid=1:dezvaluiri&Itemid=7).
COMENTARIUL AUTORULUI
Avand in vedere relatarea detaliata a evenimentelor, in contextul social-istoric si politic al presedentiei lui
Giscard d’Estaing, intrebarea care se pune este ca daca Domina sa, in legatura cu gratiile prezidentiale
privind condamnarile la moarte din acea perioada, (pronuntate de catre Juriile Populare in numele Poporului
Francez !), a luat sau nu deciziile corecte !
Fara a polemica pe aceasta tematica, nu putem pune la indoiala faptul ca Valéry Giscard d’Estaing ar fi fost
si este un mare umanist si intelectual sau ca si el insusi nu ar fi fost ostil Pedepsei Capitale.
Nici faptul ca Domnia sa a avut (cel putin in timpul mandatului sau prezidential !) o mare incredere in
autoritatile politienesti si judiciare franceze.
Desigur, in calitatea lui de Presedinte al Republicii, in cazul unei gratieri, el nu avea obligatia sa studieze
dosarul unui condamnat la moarte, nici din punctul de vedere al unui Magistrat instructor (Judecator de
Instructie) sau al unui Judecator (membru al Juriului Popular), respectiv, al Avocatului general (al acuzarii, din
partea Ministerului Pulic) si nici din partea unui Auxiliar de justitie (Avocat al apararii).
Din acest motiv, eu, personal, chiar daca il sustin pe Gilles Perrault in cadrul investigatiilor efectuate in
Dosarul Ranucci, consider ca atacurile lui la adresa Domniei sale, sunt dure si nejustificate.
Eu cred ca in ciuda faptului, ca Giscard nu l-a gratiat pe Ranucci, nu putem vorbi de o ″lipsa de onoare″ a
Domniei sale pentru ″gresala comisa″ pe care de-altfel nu o regreta, nici astazi (ceea ce dupa parerea unora
ar fi cea de-a doua gresala a Domniei sale !).
Am convingerea ferma insa ca Domnia sa a fost mult prea influentat atat de catre opinia publica, pe de o parte
(care solicita pedepsa capitala pentru Ranucci), cat pe de alta parte si de principiul lui Mitterrand (″Niciodata
nu voi gratia un asasin de copii″, in cazul lui Patrick Dils), care in aceea perioada (in care aceste tipuri de
asasinate au luat amploare), era ridicata la rang de ″lege″, a Republicii !
Din contra, eu cred ca, VGE (Valéry Giscard d’Estaing) ar fi trebuit sa se consulte cu avocatii apararii in
Dosarul Ranucci (avand in vedere varsta frageda a acestuia si incoerentele din dosar !) si sa faca o legatura
intre cele doua asasinate, Rambla (ucisa in mod bestial cu 15 lovituri de cutit), iar Gallardo (inecat), comise la
numai un interval de doi ani, ceea ce ar fi impus mentinerea lui Ranucci in viata !
Adica, gratierea lui si comutarea pedepsei sale capitale, la o pedepasa de inchisoare pe viata !
Poate ca astfel ar fi fost descoperit si adevaratul asasin al micutei Rambla si ca si al micutului Gallardo, iar
Ranucci ar fi avut sansa revizuirii procesului sau pentru disculaparea si achitarea lui.
Insa, nu este exclus faptul ca el sa fi ezitat, pentru ca in general, avocatii apararii, sunt rareori obiectivi si in
majoritatea cazurilor ei minimizeaza, respectiv, denatureaza realitatea, in favoarea clientilor lor, pentru a-i
salva !
In ceea ce îi priveste pe Marcellin Horneich si Joseph Keller, in ciuda crimelor atroce pe care le-au comis, ei
nu au fost asasini de copii, iar in ceea ce îi priveste pe Jérôme Carrein si Hamida Djandoubi, in cazul lor nu a
existat nicio indoiala in privinta crimelor comise.
In sfarsit, in ciuda faptului ca ″libertatea sub sechestru″, pentru Marcellin Horneich era un adevarat calvar
(cosmar), pentru altii ca Dany Leprince, nevinovat, condamnat pe nedrept in 1997 la inchisoare pe viata (cu 22
de ani perioda de siguranta), pentru o cvadrupla crima pe care ar fi comis-o in 1994, eliberat recent pe 19
octombrie 2012, este o adevarata ″renastere″, dupa 17 ani de detentie, care incearca sa profite de aceasta
semi-libertate la maxim. (A se vedea si articolul autorului : ″Libertatea sub sechestru″ a lui Dany Leprince:
http://ne-cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=33617:libertatea-sub-sechestru-a-lui-
dany-leprince-&catid=1:dezvaluiri&Itemid=7).
Aceasta libertate sub sechestru, in ultimul timp, este acordata si altor condamnati, care prezinta garantii de
reinsertiune sociala (in dosare corectionale, cu pedepse mici de inchisoare sau ulterioare unei pedepse cu
suspendare : furt cu violenta, consum de droguri usoare, inselaciune in dauna unei persoane, ultraj la adresa
autoritatilor politienesti si judiciare, conducere fara permis de conducere, sub influenta alcolului-peste
0,5/1000 sau cu viteza peste limita legala, etc.), ca alternativa contra incarcerarii, care pot presta astfel o
activitate lucrativa remunerata in libertate si pot duce, in ciuda delictelor comise, o viata aproape nomala !
In 2011, dintre cele 476 de masuri de amenajare a pedepselor (eliberare conditionata sub control judiciar), 298
erau de PSE cu o medie a varstei de 35 de ani.
In peste 55% dintre cazuri, cu o crestere de 125% intre 2009-2012.
Ceea ce ridica serioase probleme pentru ca la fiecare problema (disfunctiune !) cu bratara electronica, oricat
ar fi ea de mica (fie ca este prea stransa si creaza rani, fie ca devine defainta si suna peste tot unde nu
trebuie, fie ca se uzeaza bateria, etc.) alarma suna intodeauna si alerteaza autoritatile politienesti, in mod,
practic inutil, pentru ca detinutul nu este vinovat pentru cele intamplate.
In medie 5% dintre cei sub PSE (ceea ce nu este chiar neglijabil !) suporta cu dificultate ″programul″ impus
de bratara (ca de-altfel si Marcellin Horneich !) si solicita intoarcerea in inchisoare (in special, cei carora
ramane putina detentie de executat).
Pe 1 septembrie 2012, 11.549 detinuti (reprezentand 19,3% din totalul celor incarcerati, deci o progresie de
17,8% intr-un an) au beneficiat de o amenajare a pedepsei.
Printre ei 1.813 (cca 3%) sunt in semi-libertate, 8.722 afalati sub PSE (fata de 2008 cand numarul lor era de
2.940) si 964 erau plasati in exterior pentru a desfasura o activitate lucrativa (o masura care se aplica numai
in cazul detinutilor condamnati la mai putin de doi ani de inchisoare).
In 2012, pana in prezent, cca 20.781 de persoane se afla sub PSE (Plasament sub Supraveghere
Electronica), care poate fi propusa si minorilor de peste 16 ani, in timp ce 66.126 (pe 1 septembrie, astazi
66.748, deci in crestere seminficativa !) sunt incarcerati persoane cu varsta cuprinsa intre 13 si 85 de ani (cu
o treime intre 21 si 39 de ani) si o varsta medie de 34,4 ani, in cele 190 centre de detentie franceze (cu 9,4m2
teoretic pentru un detinut, dar nu rareori impartit la doi sau chiar si trei !) pentru un parc carceral de 57.481 de
locuri (mai exact, 99,1%/100.000 de locuitori in 2012, dupa ce in in 2011 erau 93,1%, din care 18 de
nationalitate straina ; 3,5% femei si 1% minori), cu o durata medie de incarcerare de 9,6 luni in 2011, cu
25,1% preveniti (incarcerati preventiv) si 13.3% dintre detinuti incarcerati mai putin de o luna, iar dintre ei,
numai 27,7% presteaza o activitate lucrativa !
Conform Profesorului Robert Badinter, parintele abolirii Pedepsei Capitale in Franta (1981), fost Ministru al
Justitiei in timpul primului mandat al lui Francois Mitterrand (1981-1988), fost Presedinte al Consiliului
Constitutional, la inaugurarea, unitatii de spitalizare psihiatrica pentru detinuti (cca 16.000, in prezent), care îi
poarta numele, la CHR (Centrul Regional Spitalicesc) din Rouvray (Sotteville-lès-Rouen, Departamentul Seine
Maritimes, Regiunea administrativa Normandia de Sud), marti pe 18 septembrie 2012, acesta afirma ca este
contra jurisdictiei de exceptie, fiind cel care in 1981 a aparat suprimarea Curtii de Siguranta al Statului si in
1983 al Tribunalelor Militatre.
El considera ca pentru minori (ca de-altfel si pentru cei condamnati la pedepse scurte), inchisoarea trebuie sa
fie o ultima alternativa (cand au fost epuizate toate posibilitatile pentru mentinerea condamnatilor in libertate),
pentru ca in mediul carceral (deosebit de criminogen), nu facem decat sa ″fabricam″ delincventi !
Modelul este si economicos, pentru ca bratara electronica (PSE-Plasament sub Supraveghere Electronica)
revine comunitatii la 10 euro/zi, contra 94 de euro/zi de inchisoare.
In plus, ea pare a fi utila si in lupta impotriva recidivei, favorizand deci reinsertiunea (activitatea lucrativa,
legatura cu familia, cei apropiati, etc.): statistic vorbind, intre 60-62% dintre cei care sunt purtatori de bratara
electronica, nu recidiveaza in urmatorii cinci ani.
Christiane Taubira, actualul Ministru al Justitiei, care refuza sa mareasca parcul penitenciar la 80.000 de
locuri (cum si-a luat angajamentul Guvernul Fillon sub presedentia lui Nicolas Sarkozy), multumindu-se cu
6.000 de locuri suplimentare, dorind sa largeasca insa munca detinutilor in folosul comunitatii.
Conform lui Pierre-Victor Tournier, Director de Cercetare la CNRS (Centrul National de Cercetare Stiintifica),
un asemenea sistem ar putea fi aplicat in aproape 50% din cazuri in pedepse corectionale (cei condamnati in
dosare corectionale, pentru pedepse relativ mici, pana in cinci ani).
Contrar sistemului englez, in care supravegherea electronica, precum si insertiunea detinutilor sunt in
intregime incredintate sectorului privat, Franta si-a ales un sistem mixt: sectorul privat furnizeaza
echipamentul, iar AP (Administratia Penitenciara), prin intermediul serviciilor de insertiune este cea care
plaseaza si incadreaza detinutii !
In 15% dintre cazuri de amenajare clasica a pedepsei AP a inregistrat esecuri. (Semi-libertate cu o scadere la
16,5% in 2012 fata 27,6% in 2009 ; plasament in exterior la munca in scadere la 8,4% in 2012, fata de 14,7%
in 2009 ; libertate conditionata sub control judiciar in scadere cu 3,4% in 2012 fata de 2009).
Insa serviciile de insertiune si de probatiune sunt saturate.
Ca urmare al dramei din comuna Port-Saint-Père in 2011, fostul Presedinte a reprosat judecatorilor o serie de
neglijente pentru care i-a facut responsabili.
Este vorba de un trunchi uman descoperit, sambata pe 9 aprilie 2011 in comuna Port-Saint-Père intre Nantes
si Pornic (Departamentul Loire Atlantique, regiunea administrativa, Pays de la Loire), conform declaratiei
Procurorului Republicii de la Nantes, Xavier Ronsin, in cadrul unor cercetari efectuate de catre jandarmii de la
Brigada de Jandarmerie din Nantes, pentru a gasi partile lipsa ale corpului unei tinere in varsta de 18 ani,
Laetitia, disparuta pe 18 ianuarie, in vecinatatea localitatii Pornic, dupa ce a parasit restaurantul in care lucra
la Bernerie-en-Retz (si corpul careia dezmembrat a fost gasit la cca 50 de km distanta la Lavau, pe 1
februarie).
Principalul suspect Tony Meilhon, arestat pe 20 ianuarie, a afirmat ca ar fi ucis-o pe Leatitia accidental.
Considerat labil din punct de vedere psihic, acesta a fost plasat intr-o Unitate pentru Bolnavi Dificili (UMD) la
spitalul psihiatric specializat din Plouguernevel (Departamentul Côtes-d'Armor, Regiunea administrativa
Bretania).