Măgărin Lucian Pavel
Măgărin Odor Dionisos
Istoria geopolitică a
românilor. Studii, articole,
note didactice
2000-2014
Tehnoredactarea și corectura: autorii
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
MĂGĂRIN, LUCIAN PAVEL
Istoria geopolitică a românilor : studii, articole, note didactice : 2000-2014
/
Măgărin Lucian Pavel şi Măgărin Odor Dionisos. -
Braşov : Etnous, 2014
Bibliogr.
ISBN 978-606-712-056-1
I.Măgărin, Odor-Dionisos
94(498)"2000/2014"
913(498):32
Copiilor mei,
Măgărin Odor Dionisos, Măgărin Semela Amara,
Măgărin Temis Emilia, tuturor martirilor trecuţi,
prezenţi şi viitori, ştiuţi sau neştiuţi, comemoraţi sau
omişi...
Viaţa este cea mai dezvoltată şi complexă formă
a contradicţiei universale infinite, căreia îi dăm sens/
omenie prin forţă, rezistenţă, adevăr, voinţă, iubire
reciprocă, solidaritate, respect pentru strămoşi, mult-
mult sacrificiu...credinţă...creaţie...
“ De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se
veseleşte şi trupul mi se odihneşte în linişte. Căci nu vei
lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca
iubitul tău să vadă putrezirea...” ( Psalmii, 16/ 9, 10 )
Cuprinsul
1.Democraţia parlamentară confesională a românilor din Austro-Ungaria în perioada 1867-1918
versus Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 şi legislaţia interbelică a statului naţional unitar..... 4
2.Ipoteze verosimile despre morfemul stem primitiv onomatopeic, alternant fonetic, „or/ oar-
oare”; note despre originea şi structura semantică a limbilor antice şi a limbii române
contemporane…………………………………………………………………………………… 10
3.Dovezi ale continuităţii milenare a populaţiei din satul Valea Drăganului, judeţul Cluj ;
contribuţii la cercetarea civilizaţiei primitive protourbane, originare şi a istoriei geopolitice a
românilor şi a strămoşilor acestora................................................................................................ 15
Măgărin Odor Dionisos 4. Literatura publicistică; specii literare-publicistice în presa din Banat, în perioada 1911-
1938............................................................................................................................ ................... 23
Măgărin Lucian Pavel 5. Rolul determinant al parteneriatelor şcolare în eficientizarea procesului didactic, realizarea
unei educaţii performante-selective, dezvoltarea motivaţiei şcolare şi conştientizarea
capacităţilor reale ale tuturor elevilor. Exemplificări din programul personal de optimizare a
ciclului relaţional şcoală- familie-comunitate în anul şcolar 2011-2012………………………..
32
6.Sfera semantică a conceptului curriculum. Structura sistematizatoare-predictivă,
administrativă-funcţională şi operaţională-formativă actuală a Curriculumul Naţional………… 40
7.Învăţământul general obligatoriu, structură determinantă a sistemului instituţionalizat al
educaţiei naţionale şi noile standarde de dezvoltare socială durabilă şi de integrare comunitară
europeană şi geopolitică, conform noii Legi a educaţiei naţionale, nr. 1/ 2011............................
45
8.Administrarea fondurilor şcolare centralizate ale episcopiilor greco ortodoxe din Arad şi
Caransebeş şi ale Reuniunii învăţătorilor din Dieceza Caransebeşului versus situaţia generală
a învăţământului din comitatul Caraş Severin, în perioada 1881-1900 .........................................
50
9.Memoriu deschis adresat unor reprezentanţi ... pentru democratizarea învăţământului şi pentru
integrarea acestuia într-o strategie socială şi naţională-europeană, durabilă şi eficientă... în
2007...............................................................................................................................................
64
10.Standardele evaluării didactice naţionale în 2013. Minighid de evaluareT.I.M.S.S.( Tendinţe
în Studiul Internaţional al Matematicii şi Ştiinţelor) în conformitate cu standardele elaborate
de I.E.A. ( Asociaţia Internaţională de Evaluare a Randamentului Şcolar ……………………….
72
11. Evaluarea regulamentară comună şi selectivă şi reevaluarea remedială. Fişe didactice
sistematizatoare pentru istorie şi geografie în ciclul primar şi gimnazial……………………….. 84
12.Propuneri asupra conţinutului şi structurii noilor programe şcolare şi manuale interactive,
clasice şi electronice pentru istorie, geografie, cultură civică ş.a., planificate să fie redactate şi
aplicate în perioada 2014- 2017………………………………………………………………….
91
13.O reprezentare sintetică a istoriei ştiinţifice. Fişe sistematizatoare pentru istoria
didactică…………………………………………………………………………………………. 94
14.Comuniunea administrativă- culturală româno-germană şi continuitatea şi predominanţa
relaţiilor patriarhale din obştile săteşti milenare ale românilor în teritoriul grăniceresc din
comitatul Caraş Severin.
Constituirea Micii Românii în acest teritoriu, bastionul modelator al conştiinţei naţionale şi al luptei de emancipare naţională, modernă a tuturor românilor ( 1849 ).........................................
105
15.Proiectarea didactică curriculară. Modele de proiecte de lecţie/ activitate aplicative………. 111 16.Interculturalitatea şi multiculturalitatea din teritoriul comitatului Caraş Severin, în perioada
1867-1900, reflectate în comparaţii statistice metodice şi ideologice………………………… 129
17.Structură orientativă a cadrului/statutului juridic al autonomiei, modernizării, etatizării şi
maghiarizării progresive a învăţământului confesional-naţional comunitar român şi german din teritoriul comitatului Caraş Severin în perioada 1867-1900……………………………………
155
18.Integrarea şi specificul presei din Banat în presa şi cultura naţională……………………….. 160
4
CAPITOUL 1
Democraţia parlamentară confesională a românilor din Austro-Ungaria în
perioada 1867-1918 versus Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 şi legislaţia
interbelică a statului naţional unitar
Concepte demonstrate: democraţia parlamentară confesională a românilor din
Austro-Ungaria în perioada 1867-1918; sistemul politic-administrativ-
confesional-naţional-autonom al românilor din Austro-Ungaria; Statutul organic
al Bisericii greco-orientale din Ungaria ; caracterul democratic şi coparticipativ
al structurii instituţionale autonome naţional, confesionale-administrative;
„parlamentul confesional-naţional” al românilor din Ungaria; continuitatea
milenară a modului de organizare din obştile săteşti daco-getice, originare,
dezvoltat în modul de organizare confesională-politică seculară a daco-
romanilor, protoromânilor şi românilor ; organizare obiectivată în instituţiile
comunitare din obştile săteşti daco-romane, administrate şi conduse de moşii din
« sfatul oamenilor înţelepţi şi bătrâni », capii familiilor patriarhale şi ai moşiilor;
unificarea politică-administrativă rapidă a teritoriilor naţionale
În prezentul articol am sintetizat pentru prima oară în istoriografia naţională două
concepte istorice: democraţia parlamentară confesională a românilor din Austro-
Ungaria în perioada 1867-1918 şi sistemul politic-administrativ-confesional-naţional-
autonom al românilor din Austro-Ungaria.
Aceste concepte au un rol metodologic major în elaborarea unei probabile istorii
sistematice, ştiinţifice, “universale sau geopolitice” a românilor, constituind axa
centrală a demonstrării continuităţii şi dezvoltării poporului nostru, de la obştile
săteşti daco-getice până în 1918.
A trecut circa un secol, de când Nicolae Iorga sugera o posibilă istorie “universală” a
românilor, schiţînd comparaţii evenimenţiale, episodice între societatea românească şi
societatea universală. Acum e timpul, să relevăm dincolo de mulţimea copleşitoare de
izvoare documentare şi de analize minuţioase, dar unilaterale, “legile” dezvoltării
istorice ale societăţii româneşti şi universale; în cazul de faţă, una dintre aceste legi,
respectiv continuitatea instituţiilor comunitare-statale din obştile săteşti antice şi
reformarea lor constantă, până în 1918, în raport cu politica de dominaţie externă şi cu
politica internă de rezistenţă şi asimilare a “factorilor externi perturbatori”.
În perioada 1867-1918, românii din Austro-Ungaria au dezvoltat şi generalizat un
sistem politic-administrativ-confesional-naţional-autonom, centralizat în jurul
următoarelor instituţii: Congresul naţional bisericesc al Mitropoliei greco-ortodoxe, cu
şedinţe anuale la Sibiu, Sinodul electoral mitropolitan al Mitropoliei greco-catolice de
Alba Iulia şi Făgăraş, cu sediul la Blaj, adunările “naţionale” ale Partidului Naţional
Român din Banat şi Ungaria şi Partidului Naţional Român din Transilvania ,
oficializate în 1869 şi unificate în 1881; aceste trei instituţii centrale având o structură
comunitară-instituţională regională şi locală complexă, în constantă progresie în toată
această perioadă, corespunzător acutizării « problemei naţionale » şi generalizării
luptei de emancipare socială şi naţională, constând din elemente ca : sinoadele
comunitare-confesionale ale parohiilor şi eparhiilor greco-ortodoxe şi greco-catolice
din Arad, Caransebeş, Lugoj, Oradea, Gherla, autorităţile administrative-confesionale
colective locale, şcolile comunitare-confesionale locale şi eparhiale, respectiv
5
institutele pedagogice şi teologice, miile de asociaţii culturale comunitare,
profesionale, regionale, naţionale, de la asociaţiile corale, de lectură, teatrale,
« învăţătoreşti », până la « casinele naţionale », reprezentând « case culturale
naţionale locale », unificând diverse asociaţii culturale locale şi la societăţile culturale
naţionale, precum Astra, Asociaţiunea pentru cultura şi literatura poporului român din
Transilvania, fondată în 1861 (care din 1868 instituţionaliza « despărţăminte » în toată
Ungaria), Asociaţia pentru cultura poporului român din Maramureş, 1861, Asociaţia
naţională arădeană, fondată în 1863, Societatea română de lectură din Arad, 1867,
Societatea pentru crearea unui fond de teatru românesc în Ardeal, fondată în 1870 ş.a.,
apoi sutele de instituţii cooperatiste de credit locale, săteşti, dar şi băncile naţionale,
cu capital majoritar românesc, biblioteci poporale şi şcolare, zecile de mii de
conferinţe de « popularizare a ştiinţei şi de solidarizare naţională », sutele de fundaţii
naţionale şi miile de donaţii pentru « cauza naţională », tipografiile, editurile şi
redacţiile publicaţiilor naţionale, presa, adunările comunitare-naţionale, organizate
periodic, local, regional, festivaluri culturale, diverse expoziţii şi manifestaţii
naţionale, instituţii naţionale, precum Muzeul Astrei , fondat în 1905 ş.a.
În cadrul acestui sistem, clericii au avut rolul administrativ activ, predominant,
centralizator, datorită statutului lor juridic autonom, dar şi datorită rolului lor social
efectiv, de militanţi pentru emancipare socială şi naţională. De exemplu, episcopul
greco-ortodox din Caransebeş, Nicolae Popea, care a păstorit între 1889-1909 a
cumulat o mulţime impresionantă de funcţii confesionale-administrative, dar şi
politice, culturale, civice, dintre care enumerăm: asesor în Consistoriul mitropolitan,
preşedinte al Comitetului naţional al Partidului Naţional din Transilvania, care a
convocat şi adunarea naţională politică de unificare, din 1881, fondator şi apoi
preşedinte al Asociaţiunii pentru literatura română şi cultura poporului român,
fondator al Reuniunii pentru crearea unui fond de teatru român (în Ungaria), fondator
şi protector al Reuniunii învăţătorilor greco-ortodocşi din dieceza Caransebeşului,
membru pe viaţă al Reuniunii agronomice române din comitatul Sibiului, membru al
mai multor societăţi literare.
Tot acest sistem politic-administrativ-confesional-naţional-autonom avea ca forţă
directoare relaţiile coparticipative ale tuturor românilor « de sine stătători”, adică
majori şi capabili să se întreţină, relaţii reglementate juridic de o veritabilă
„Constituţie” a rezistenţei şi continuităţii naţionale, nu doar confesională, dar şi
politică (trăsătură mai puţin relevată în istoriografia naţională ), respectiv de Statutul
organic al Bisericii greco-orientale din Ungaria, adoptat de Congresul naţional
bisericesc organizat la Sibiu, în 1864.
Această Constituţie garanta cel puţin patru principii sociale-administrative-politice : 1.
autonomia confesională-naţională ; 2. sinodalitatea sau participarea laicilor în
proporţie de 2/3 în toate instituţiile administrative-confesionale ; 3. autonomia
comunităţilor locale confesionale, reprezentate de sinodul parohial ; 4.caracterul
democratic şi coparticipativ al structurii instituţionale autonome naţional,
confesionale-administrative, de la sinodul parohial până la congresul naţional
bisericesc, reprezentând „parlamentul confesional-naţional” al românilor din Ungaria.
Baza întregului sistem instituţional-confesional-administrativ era, conform
prevederilor capitolului I din Statut, « parohia, ca o comună bisericească » sau
sinodul parohial, format din toţi membri majori ai parohiei, care se întreţineau, erau
« nepătaţi » şi îşi îndeplineau obligaţiile parohiale. Sinodul parohial, ca celulă
comunitară-instituţională hotăra în cvasi-totalitatea problemelor comunitare-
6
administrative locale şi naţional-reprezentative, nu doar în cele « strict
confesionale », având atribuţii ca : alegerea comitetului parohial (care exercita
administrarea curentă), a epitropiei parohiale (care gestiona fondurile locale), a
funcţionarilor administrativi-confesionali locali (preot, învăţător, diacon ş.a.),
exercitarea sancţiunilor disciplinare împotriva funcţionarilor administrativi locali-
confesionali, examinarea şi aprobarea tuturor proiectelor administrative locale,
alegerea membrilor sinodului eparhial (regional) şi ai Congresului naţional bisericesc.
Din relevarea acestor atribuţii reiese, că în fapt, Statutul consfinţea un sistem
instituţional parlamentar-confesional, reprezentat de axa sinodul parohial- Congresul
naţional bisericesc (ale cărei şedinţe anuale se desfăşurau la Sibiu!) şi o democraţie
întemeiată pe votul direct şi deschis al cvasitotalităţii cetăţenilor comunităţii naţionale
şi pe reprezentarea directă a fiecărei comunităţi locale în instituţiile centrale; un model
comparabil în linie directă tocmai cu vechea democraţie ateniană şi reprodus mutatis
mutandis, într.-un mod unic, modelator, până în epoca contemporană, în societatea
românească !
Dacă ar fi să reţinem doar aceste instituţii, e suficient, pentru a recunoaşte nu numai
suprema dovadă a originii şi continuităţii milenare a poporului român, dar şi pentru a
demonstra originalitatea şi creativitatea lui colectivă, care contrazic toate teoriile
istoricilor-politruci de ieri şi de azi despre lipsa instituţiilor politice ale românilor,
limitarea instituţiilor moderne asle românilor din Ungaria predominant în „sfera
culturală”, influenţa civilizatoare determinantă a „imperiilor”/ Occidentului şi
importul instituţional cvasipermanent, incapacitatea de autoguvernare a românilor,
indiferenţa faţă de „mersul şi spiritul istoriei”, a-bla-bla ...revers la omisiunea
statutului politic şi economic inferior, „acordat” românilor de către toţi cuceritorii
vremelnici ai spaţiului carpato-danubiano-pontic.
În comunităţile greco-catolice instituţia comunitară-administrativă-confesională era
reprezentată de comuna confesională.
Comparativ, să menţionăm, că în România, ţara- mamă, exista doar votul censitar,
alternativ direct şi indirect, prevăzut de Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris,
din 1864, prima constituţie modernă a României şi apoi de Constituţia din 1866 şi că
privilegiile de clasă se extindeau şi în modul de administrare al Bisericii Ortodoxe
Române; abia în 1872 a fost adoptată o lege sinodală a Bisericii Ortodoxe Române,
care prevedea o structură centrală, alcătuită dintr-un Colegiu electoral al
mitropoliţilor şi episcopilor şi Sfântul Sinod, alcătuit din doi mitropoliţi, şase episcopi
şi toţi arhiereii titulari din România (oare istoria comparativă a acestor instituţii
confesionale-administrative nu este relevantă până azi, dacă ne raportăm la diferenţele
de atitudine şi comportament politic şi confesional comunitar şi regional !).
Dar care este originea istorică a acestui Statut ? Istoriografii ideologi au căutat
originea Statutului organic în diferite izvoare formale-religioase străine, adepţi taciţi
ai teoriei, că poporul român nu ar fi avut instituţii politice moderne şi că tot timpul ar
fi imitat şi adaptat asemenea instituţii, prin reprezentanţii lui elitişti şi
colaboraţionişti...
Viitorul episcop Nicolae Popea afirma încă în 1870, că Statutul organic “ este compus
după prototipul învăţăturilor lui Hristos…printr-ânsul se restituie şi se garantează
7
legislaţiunea Bisericii noastre în deplina ei formă veche canonică şi constituţională.
Legea electorală se puse pe baza cea mai largă ce se poate cugeta... »1
În fapt, Statutul confirmă tacit continuitatea milenară a modului de organizare din
obştile săteşti daco-getice, originare, dezvoltat în modul de organizare confesională-
politică seculară a daco-romanilor, protoromânilor şi românilor ; organizare
obiectivată în instituţiile comunitare din obştile săteşti daco-romane, administrate şi
conduse de moşii din « sfatul oamenilor înţelepţi şi bătrâni », capii familiilor
patriarhale şi ai moşiilor, în- organizarea şi administrarea comunitară-locală a
primelor biserici şi episcopate creştin-ortodoxe, evoluate « în pas cu timpul », în ciuda
« tăcerii şi omisiunii din izvoarele istorice oficiale ».
Astfel, ca să ne referim doar la centralizarea confesională a greco-ortodocşilor români,
aceştia aveau de facto, o ierarhizare mitropolitană « democratică » încă din secolul al-
XIV-lea, când este atestat mitropolitul Ghelasie de la Râmeţ (1377), dar de jure,
această mitropolie autonomă a fost recunoscută de statul austro-ungar abia în 1864 !
Mai mult, odată cu intensificarea politicii de deznaţionalizare a popoarelor din
Austro-Ungaria au fost reglementate diverse amendamente legislative-confesionale
eparhiale, care prevedeau extinderea atribuţiilor sinoadelor parohiale, noi instituţii
comunitare-administrative locale şi mărirea numărului reprezentanţilor comunitari în
instituţiile comunitare-administrative-confesionale locale.Astfel, prin Ordinul
Consistorului eparhial din Caransebeş, nr.2816/648 din 17 noiembrie 1876 au fost
reglementate comisiile şcolare locale, cu un număr mărit, de şapte membri.
Un gen constant de protest şi de luptă pentru emanciparea socială şi naţională a
românilor îl reprezintă depunerea la autorităţile statale centrale a unor « memorii »
naţionale, de către « delegaţii » cu largă participare socială, conduse de clerici locali,
episcopi sau mitropoliţi. În aceste delegaţii, reprezentanţii comunităţilor locale militau
conştient pentru soluţionarea legală şi echitabilă a « problemelor naţionale » De
exemplu, la sfârşitul deceniului al şaptelea din secolul al-XIX-lea, preotul Laurenţiu
Barzu din Bacăul de Mijloc, care a îndeplinit şi funcţia de inspector şcolar în tractul
Făget s-a deplasat cu o delegaţie confesională-comunitară la Budapesta, pentru a cere
anularea ordinului guvernului de colonizare în hotarul comunal a unui grup de
maghiari.
Episcopii bisericilor confesionale naţionale române au cerut în repetate rânduri
audienţă privată la monarh sau au protestat în camera parlamentară din care făceau
parte, ori de căte ori au fost dezbătute proiecte legislative de generalizare a
instituţionalizării limbii maghiare şi de asimilare culturală forţată a
naţionalităţilor.Una din cele mai impresionante delegaţii naţionale s-a prezentat la
Viena în 1879, înainte de adoptarea legii privind introducerea obligatorie a limbii
maghiare în învăţământul elementar şi în institutele pedagogice! Din acea delegaţie au
făcut parte „mitropolitul Vancea din Blaj, însoţit de episcopul Lugojului, Dr. Victor
Mihalyi, cât şi mitropolitul Miron Romanul din Sibiu, episcopii Ioan Popasu al
Caransebeşului şi Ioan Meţianu al Aradului, precum şi de căte doi membri ai fiecărui
consistoriu diecezan şi au predat domnitorului câte o rugare bine motivată în chestia
împiedicării atentatului ce se plănuia în contra şcoalelor româneşti şi peste tot în
contra şcolilor cu limba de propunere nemaghiară”. La 10 februarie 1879 o delegaţie
condusă de episcopul greco-catolic din Lugoj a protestat, într-o audienţă imperială
1 N. Popea, Vechea Mitropolie ortodocsă română a Transilvaniei, suprimarea şi restaurarea ei, Sibiu,
1870, p. 349-350
8
privată, împotriva proiectului de lege referitor la introducerea limbii maghiare; proiect
adoptat, totuşi, în acelaşi an.
O remarcabilă activitate de educare comunitară au constituit-o miile de adunări
publice electorale sau cetăţeneşti, coordonate de numeroşii reprezentanţi şi/sau
deputaţi naţionali, adunări în cadrul cărora erau propuse diferite proiecte legislative şi
de organizare şi administrare locală, în interes comunitar-naţional sau în care se
propuneau şi se redactau „plângeri” colective adresate autorităţilor centrale, pe care
deputaţii se obligau, să le reprezinte acelora. În acest sens sunt relevante sutele de
adunări publice organizate în perioada imediat următoare desfiinţării confiniului
militar din teritoriul Regimentului de graniţă româno-bănăţean nr.13, cu sediul în
Caransebeş, prin Manifestul imperial din 1872 şi adoptării Articolului de lege
XXII/1873, având ca obiect constituirea comitatului Severin, ca „municipiu
independent” în cadrul civil unitar, generalizat în Ungaria.Prin aceste adunări,
reprezentanţii comunitari ai românilor, dar şi ai altor naţionalităţi din comitat au
protestat împotriva abrogării statutului militar şi autonom al fostelor teritorii
grănicereşti, împotriva nerespectării vechilor drepturi culturale şi economice,
individuale şi comunitare-naţionale.
Odată cu desfiinţarea autonomiei administrativ-militare a teritoriului Regimentului
de graniţă româno-bănăţean nr.13, cu sediul în Caransebeş, dispare ultima „redută” a
autonomiei naţionale din epoca modernă şi odată cu ea şi ultimele „vestigii” ale
continuităţii anticelor familii patriarhale care alcătuiau obştile săteşti, vestigii
reprezentate de cele circa 25.ooo comunioane/ familii/ moşii grănicereşti !
Existenţa acestui sistem politic-administrativ-confesional-naţional-autonom,
centralizat în jurul instituţiilor comunitare-naţionale şi confesionale, care funcţionau
după principiile democraţiei parlamentare confesionale şi a votului direct şi deschis
din sinoadele comunităţilor confesionale locale, a asigurat unificarea politică-
administrativă rapidă a teritoriilor naţionale din Austro-Ungaria, în urma adoptării
declaraţiei de unire cu statul naţional român, în Marea Adunare Naţională desfăşurată
la 1 Decembrie 1918, în Alba Iulia.
Un rol coordonator esenţial în evenimentele politice de atunci l-au avut, cum altfel,
tocmai „reprezentanţii executivi ai Congreselor naţionale bisericeşti”, ai
„parlamentelor confesionale naţionale”, respectiv reprezentanţii ierarhici confesionali,
în frunte cu mitropolitul greco-catolic Vasile Suciu (1873-1935), părintele spiritual al
gărzilor naţionale române, pe care le legifera în numele Consiliului Naţional Român,
prin Circulara pastorală nr. 5742/ 27 noiembrie 1918, dispunând către clerici astfel:
„Faceţi-vă sfaturile voastre naţionale române în fiecare comună românească şi
faceţi-vă gărzile voastre naţionale române supuse nemijlocit Sfatului Naţional Român
comunal...ordon tuturor fraţilor preoţi, ca în toate slujbele bisericeşti şi dumnezeieşti
să fie pomenit Sfatul Naţional Român...”. Tot el a fost redactorul şef al unicei
publicaţii naţionale unioniste, ziarul Unirea, tipărit de Mitropolia greco-catolică.
Prin urmare, Constituţia neoliberală din 1923, a statului naţional unitar român a
preluat în art. 22, 28, 64 şi 68, volens-nolens, spiritul comunitar deschis şi
reprezentarea directă a comunităţilor locale, legalizate prin Statutul organic al
Bisericii greco-orientale din Ungaria.
Ulterior, acest spirit comunitar deschis a fost deformat şi redus prin legi organice,
doar la... statutul civic formal al „reprezentării confesionale indirecte”, al „întrunirilor
comunitare libere” şi al „votului universal, obligatoriu, direct şi secret, diferenţiat
9
după sex, vârstă şi criterii suprastructurale”, care excepta femeile, militarii şi
magistraţii, astfel:
„ art. 22, alin.6, 7 -În tot regatul Romaniei Biserica creştin ortodoxă va avea o
organizaţie unitară cu participarea tuturor elementelor ei constitutive, clerici şi mireni.
O lege specială va statornici principiile fundamentale ale acestei organizaţii unitare,
precum şi modalitatea după care Biserica îşi va regulamenta, conduce şi administra,
prin organele sale proprii şi sub controlul Statului, chestiunile sale religioase,
culturale, fundaţionale şi epitropeşti.
Art. 28, alin.1, 2 -Românii, fără deosebire de origine etnică, de limbă sau de religie,
au dreptul de a se aduna paşnici şi fără arme, conformându-se legilor care regulează
exercitarea acestui drept, pentru a trata tot felul de chestiuni; întru aceasta nu este
trebuinţă de autorizare prealabilă.
Întrunirile sub cerul liber sunt permise, afară de pieţele şi căile publice.
Art. 64 - Adunarea deputaţilor se compune din deputaţi aleşi de cetăţenii români
majori, prin vot universal, egal, direct, obligator şi secret pe baza reprezentării
minorităţii.
Art. 68. - Toţi cetăţenii români de la vârsta de 40 ani împliniţi aleg, pe circumscripţii
electorale care nu pot fi mai mari decât judeţul, prin vot obligator, egal, direct şi
secret, un număr de senatori. «
10
CAPITOLUL 2
Ipoteze verosimile despre morfemul stem primitiv, onomatopeic, alternant
fonetic, „or/ oar-oare”; note despre originea şi structura semantică a limbilor
antice şi a limbii române contemporane
Concepte : civilizaţie protourbană primitivă originară; morfeme- stem
onomatopeice primitive, originare ; unităţi lingvistice funcţionale ale limbajului
primitiv originar; matrice fonetică- polisemantică; prima scriere imitativă-
reprezentativă sistematizată, scrierea hieroglifică; familii lexicale logice;
orfismul, primul cult profan, popular, cel mai trainic şi răspândit cult precreştin
al tracilor (daco- geţilor ) şi al grecilor, Zeul-Om/ personificat Dionisos; nume
străvechi, anterioare epocii fierului şi perioadei romanizării; capacitatea
funcţională lingvistică excepţională sau frecvenţa unor grupuri sonore identice în
procesul de derivare/ derivaţie/ reproducere lingvistică sau de valenţă/ conexiune
lingvistică.
Analiza istorică a „creaţiilor” tehnice, valorice şi lingvistice din perioada
generalizării civilizaţiei protourbane primitive originare, în mezolitic şi neolitic,
respectiv între mileniile al-X-lea-al-III-lea î. Cr., în spaţiul dintre Bazinul Dunării,
Bazinul Munţilor Carpaţi şi zonele limitrofe din nordul Mării Negre şi Mării Caspice
şi extinsă treptat în sudul Angliei, Europa Centrală, Peninsula Italică, Peninsula
Balcanică, Peninsula Asia Mică, Mesopotamia şi Valea Indului 2, determină
următoarele constatări/ axiome metodologice, structurale- funcţionale în lingvistică:
1.___Morfemele- stem compuse din câteva sunete onomatopeice sunt unităţile
lingvistice funcţionale, care au format limbajul primitiv originar al umanităţii, în jurul
căruia s-au structurat idiomurile/ protolimbile primitive originare, divizate dintru
început în nenumărate dialecte şi graiuri, datorită inexistenţei unei comunicări
curente/ regulate între populaţiile diferitelor regiuni, economiei naturale, inexistenţei
unui sistem politic centralizat durabil, inexistenţei unui sistem instituţional
administrativ-educativ generalizat ş.a.
Astfel nici un popor antic european ( traci, geto- daci, celţi, germani ş.a. ) nu a creat
o limbă unitară, iar limbile majorităţii acestor popoare nu au atins stadiul consemnării
literale decât în mod excepţional şi atunci pentru uzul privilegiat al clericilor şi al
căpeteniilor militare- administrative. De exemplu, izvoarele scrise
celtice, dinainte de creştinarea acestora sunt rare şi scrise cu litere greceşti!
Celţii vorbeau o mulţime de dialecte, dintre care doar cîteva au fost continuate şi
dezvoltate până în epoca modernă şi contemporană, în Marea Britanie şi în nordul
Franţei : „ Dialectele lor se împart în două grupuri. Primul grup este numit gelic sau
goidelic, subdivizat la rândul lui în idiomul iric vorbit în Irlanda, cel gelic vorbit în
Scoţia şi cel manx vorbit în Insula Man. Al doilea grup este numit britanic, subdivizat
şi el în idiomul welshic vorbit în Ţara Galilor ( Wales ), idiomul cornic vorbit în
Cornwallis şi dispărut din secolul al-XVIII-lea, precum şi idiomul breton, vorbit în
Bretagne.3 „
2 http://ro.wikipedia.org/wiki/Limbi_indo-europene
3 http://ro.metapedia.org/wiki/Cel%C5%A3i
11
Limbile moderne actuale au fost structurate şi dezvoltate treptat, corespunzător
reflectării şi simbolizării noilor obiecte, relaţii, activităţi/ acţiuni şi însuşiri naturale şi
sociale „descoperite” de oameni, în jurul unei matrici fonetice- polisemantice formată
din morfeme- stem, scurte, îndeosebi mono- şi bisilabice, care conţineau grupuri de
sunete onomatopeice, imitative, asociate/ comunicate ritmic şi nu în jurul altor „unităţi
segmentale” precum vocale şi consoane, consemnate târziu, în alfabetele inventate şi
utilizate odată cu centralizarea politică- statală !
Prima scriere imitativă- reprezentativă sistematizată, scrierea hieroglifică, „apărută”
după zeci de mii de ani de protoscriere stilizată şi geometrică, cu ideograme zgâriate
pe pietre, oase, lemn, idoli şi vase din ceramică, reflectă încă acest stadiu/ proces
originar, de formare a protolimbilor primitive, prin hieroglifele mono-, bi- şi
triconsonantice, derivate din câteva zeci, poate sute de morfeme- stem. Mai
mult, într-un răstimp de circa 4 milenii, între 3400 î.Cr. şi 400 d. Cr., corespunzător
dezvoltării culturale şi sociale, numărul glifelor a crescut de la 700 în egipteana
clasică la peste 50004/ 6000
5 sau chiar 7000
6 în egipteana nouă, adică în progresie
geometrică ( 700x2=1400x2=2800x2=5600...! ), fapt care a determinat în cele din
urmă imposibilitatea continuării acestei scrieri şi „căderea” ei în desuetudine.
Procesul de învăţare a limbajului uman în prima copilărie, de la naştere până la 3
ani, confirmă şi el predominanţa utilizării/ rolului morfemelor- stem onomatopeice;
aşa sunt onomatopeile care reproduc sunetele diverselor animale, dar şi acelea care
sugerează stări/ acţiuni, precum durere, „buba”, interdicţie „naa, naa, bau- bau”,
bucurie, „aaa”, „tâta-mare”, somnul, „naani”, excreţia, „ţâşşş, şşşş”, defecaţia, „aa-
aaa”, jocul de-a v-aţi ascunselea, „cucu-bau”, sunetele şi tîrîitul reptilelor, „şşşş, sss”,
zgomotul ceasului, „tic-tac” sau al maşinilor, „brrr” ş.a.
Dar şi în perioadele următoare ale copilăriei, aceste morfeme- stem onomatopeice se
repetă şi se dezvoltă, ca mijloace de învăţare şi integrare socială, asociate cu muzica,
dansul, poezia, gimnastica sau ca limbaj de grup în adolescenţă sau argou ( în liceu
aveam câţiva colegi dintr-un sat montan, relativ izolat, care şi-au consolidat relaţiile
interpersonale „descoperind” un asemenea limbaj amuzant şi inteligibil, adăugând la
sfârşitul fiecărui cuvând sufixul „ghi”: „Ce faci tu ?” pronunţându-se „Ceghi facighi
tughi?” )
2.___Morfemele- stem se regăsesc până în contemporaneitate, ca foneme, în prefixe
şi sufixe/ radicali, determinante pentru formarea unele categorii morfologice (
substantive, adjective, verbe) şi a familiilor lexicale sau ca grupuri de sunete integrate
în familii lexicale-logice ( categorie gramaticală mai puţin analizată, n.n. ! ), care
cuprind cuvinte cu sens generic/ logic asemănător sau din aceeaşi sferă semantică
generică; de exemplu, obiecte, relaţii, activităţi/ acţiuni şi însuşiri din gospodărie, în
care se repetă grupul de sunete „or-oar-oare”, presupus a fi un morfem- stem : topor,
bordei, borş, ciorbă, orz, porc, cuptor, horn, sforăit, dormit, cornute, poartă, toartă,
sfoară, moară, culegător, vînător ş.a. .
Acest morfem- stem va fi fost inclus în stadiul originar al protolimbilor primitive în
aceeaşi silabă, apoi, odată cu dezvoltarea limbajului şi în silabe separate !
3.___Evoluţia sau diseminarea şi diversificarea semantică a morfemelor- stem în
structura funcţională şi în vocabularul unei limbi nu pot fi demonstrate doar strict
4http://eternal-egypt.xhost.ro/hieroglife.htm
5 http://www.hieroglyphen.de/hiero_allg2.shtml
6 http://de.wikipedia.org/wiki/%C3%84gyptische_Hieroglyphen
12
formal, morfologic şi sintactic, fără o cercetare istorică şi logică, incluzând metode
complementare de cronologie şi comparaţie istorică, sistematizare, identificare a
frecvenţei fonologice ş.a.
Demonstraţie istorică-logică-lingvistică
Presupunem că în stadiul iniţial de comunicare umană articulată, predominant
imitativ- reprezentativ, morfemul-stem primitiv onomatopeic, alternant fonetic, „or/
oar/ oare”, în funcţie de intonaţia/ înălţimea, durata şi pronunţia sunetelor era
polisemantic, avea mai multe semnificaţii, imitând/ simbolizând iniţial tunetul, dar şi
fulgerul, focul aprins din fulgere, trosnetul copacilor, trosnetul lemnelor aprinse,
durerea, mormăitul ursului, urletul lupilor, grohăitul porcilor, orăcăitul broaştelor,
cârâitul găinilor, boncănitul cerbilor, incantaţie, sforăitul în timpul somnului şi somnul
sau un fragment melodic în drama comunitară, gentilică- tribală, care integra muzică,
dans, recitare, pantomimă, incantaţii prozaice.
Acest morfem s-a conservat până azi, în câteva cuvinte din aceeaşi familie lexicală-
logică incluzând corpuri, însuşiri/ calităţi şi fenomene/ acţiuni cosmice, precum: nor (
ciocnirea norilor producând tunetul şi fulgerul, n.n. ), trosnet ( sinonim cu tunet,
bubuitură, trosnitură, vuiet, detunătură ş.a. ), Soare, dogoare ( căldura asociată cu
tunetul şi fulgerul, n.n. ), răcoare, strop ( stropii de ploaie, care urmau fulgerului şi
tunetului, n.n. ), moarte ( starea animalelor lovite de fulger, n.n. ) ş.a.
Deducem acest stadiu, observând primul alfabet structurat al omenirii, scrierea
hieroglifică: de exemplu hieroglifa consonantică „f” ( pronunţat prelung „ffff”, imita
şuieratul sau tărâtul unei vipere/ reptile ), reprezentată printr-o viperă stilizată,
semnifica deopotrivă „viperă şi coarne”; „glifa pentru cuvântul crocodil este o
imagine pentru crocodil şi de asemenea reprezintă sunetul „msh” ( imitând sunetele şi
mersul crocodilului pe uscat, n.n. ). Când scriau cuvântul pentru crocodil, egiptenii
vechi combinau imaginea unui crocodil cu glifele care semnificau „msh”. La fel,
hieroglifele pentru pisică, „miw” ( miu sau miau, n.n. ), combinau glifele pentru m, i
şi w cu imaginea unei pisici.7”
Într-un stadiu cognitiv următor, abstract, corespunzător conştientizării relaţiilor
universale de conexiune, cauzalitate, contradicţie, negaţie, ciclicitate/ repetitivitate,
infinitate ş.a., reflectate în operaţii mentale complexe, precum analiza, comparaţia şi
comparaţia dezvoltată în sinteză, generalizare, inducţie, deducţie, s-a produs o
„explozie lexicală”, în care morfemul-stem primitiv onomatopeic, în aceeaşi unitate
fonetică variată sonor şi semantic până la un „prag saturat”, „punct terminus”
simboliza Focul, dar şi Soarele, Forţa Creatoare, Divinitatea, Viaţa şi totodată
Moartea, Lumina, Fertilitatea, diverse calităţi vitale; Naşterea şi în acelaşi timp se
pierdea/ integra în nenumărate alte cuvinte, formate din tot atâtea combinaţii sonore
ale acestor morfeme- stem onomatopeice, primitive, originare cu alte morfeme- stem
şi cu noi sunete sau grupuri de sunete inventate ş.a.
Şi această presupunere este credibilă, raportându-ne la aceeaşi scriere hieroglifică,
în care alături de hieroglifele sonore erau şi „determinanţi” sau glife non-fonetice
polisemantice abstracte; de exemplu, aceeaşi glifă semnifica Soarele-lumina-timpul-
7 http://eternal-egypt.xhost.ro/hieroglife.htm
13
viaţa; viţa de vie, fructele şi grădina/ terenurile cultivate; duşmanul, duşmănia şi
moartea; patul, şederea/ odihna, boala/ bolnavul şi slăbiciunea ş.a.8
Morfemul stem primitiv onomatopeic „or” se regăseşte întîmplător (!!!) sau nu şi în
denumirea Soarelui dacic, dar şi în denumirile polisemantice ale unor zeităţi animiste ,
care dezvoltau calităţile solare, căldura, viaţa, focul, precum: Horus, la egipteni,
derivat de la substantivul „hor”/ faţă, chip, arătare a fost adorat rând pe rând, ca zeul
spaţiului cosmic, Zeul- Soare, dătător de viaţă, protectorul statului egiptean şi al
faraonilor ş.a.9; Thor, posterior lui Horus, semnifica „tunet” şi avea mai multe
atribuţii: era conducătorul de fapt al zeilor antici ai popoarelor nordice, al oamenilor şi
al Lumii, zeul naturii, fulgerelor, războiului, fierarilor, ale căror „creaţii”, uneltele
asigurau prosperitatea ( având mănuşi din fier şi un ciocan magic, cu care arunca
fulgere ), protector al tărâmurilor cosmice Asgard şi Midgard ş.a.10
.
Este doar o întâmplare, că în limba germană contemporană, anticul Tor şi-a
schimbat semnificaţia, din „tunet” devenind „poartă”, respectiv deschizătură/
crăpătură/ ruptură/ drum în nori/ ceruri, fenomene asociate tunetului, în timp ce în alte
limbi germanice, ca norvegiana şi daneza, derivatul „torden” şi-a conservat
semnificaţia originară, „tunet” sau că în limba română contemporană cuvinte ca: torţă
( lumina fulgerului, n.n. ), torid ( căldură extremă, n.n. ), tornadă ( vânt şi precipitaţii
extreme, însoţite de fulgere şi tunete, n.n. ), torpilă ( o bombă prelungită, care produce
„tunete şi fulgere”, n.n. ), torent, cu sinonime onomatopeice ca zăpor, şiroi11
( curs
rapid de apă, cu debit excepţional, care distruge obiectele atinse, comparabil imaginar
cu un fulger, n.n. ) sunt alternanţe fonetice- imaginative ale morfemului-stem primitiv
onomatopeic „or”, raportate la aceeaşi familie lexicală logică, cuprinzând obiecte/
elemente, acţiuni şi însuşiri asociate tunetului şi fulgerului.
Orfeu, de asemenea, este o variaţie a morfemului-stem onomatopeic primitiv „or”.
Orfeu a fost mai mult decât un erou, jumătate-om şi jumătate- zeu, el este una dintre
personalităţile care au schimbat viaţa culturală şi conştiinţa socială a întregii omeniri,
căci a „democratizat”/ centralizat/ unificat cultele/”misterele „ anterioare,
instituţionalizate separat de „iniţiaţii” privilegiaţi ai polisurilor greceşti, creând
primul cult profan, popular, prin revalorizarea şi reinterpretarea misterelor dedicate
lui Dionisos, primul zeu întrupat, dezmembrat/ consumat simbolic de sectanţii orfici şi
apoi reânviat, anual; cel mai trainic şi răspândit cult precreştin al tracilor (daco-
geţilor ) şi al grecilor, orfismul, în care ciclul cosmogonic era reprezentat prin
spectacolul comunitar al învierii/ reînvierii şi morţii Zeului-Om/ personificat
Dionisos. El ar fi inventat/ primit lira magică, cu care interpreta cântece care
determinau armonia cosmică. De asemenea, reprezenta simbolul fidelităţii casnice,
având o unică soţie şi iubită, Eurydice, omorâtă chiar în ziua nunţii de o viperă. De
dorul acesteia coboară în Hades sau Tartar, pentru a o readuce la viaţă; Zeul morţilor,
Hades îi permite, să o ia pe Eurydice de acolo, cu condiţia ca până la revenirea pe
tărâmul celor vii, Orfeu să meargă tot înainte, urmat de Eurydice, fără să se întoarcă şi
să o privească.
Dar Orfeu nu se poate abţine şi unica lui iubită redevine o umbră moartă.
În limba română comtemporană s-a conservat până azi cuvântul „tartor”,
semnificând forţele cosmice negative, dracii sau căpetenia dracilor, dar şi o persoană
8 http://eternal-egypt.xhost.ro/hieroglife.htm
9 http://ro.wikipedia.org/wiki/Horus
10 http://ro.wikipedia.org/wiki/Thor
11 http://dexonline.ro/definitie/torent
14
rea, un copil neascultător; dovadă a practicării cultului orfic de către strămoşii noştri
daco-geţi.
Cea mai concludentă dovadă a rolului lingvistic al acestui morfem- stem
onomatopeic originar reiese din întrebuinţarea lui frecventă în nume străvechi,
anterioare epocii fierului, când circa o cincime a teritoriului daco- geţilor a fost ocupat
de armata şi administraţia romană, care au generalizat în acel teritoriu procesul de
romanizare.
Aceste nume corespund, aşadar, unor obiecte/ elemente/ creaţii şi însuşiri, naturale şi
comunitare preexistente perioadei daco- romane, dintre 106- 271/ 276, când s-ar fi
format în acea cincime din teritoriul daco- geţilor limba daco- romană, care a fost
generalizată ulterior şi în restul teritoriului locuit de daco- geţi !?
Vom reda numele străvechi selectate de noi, folosite anterior coexistenţei dacilor cu
romanii, în Dacia romanizată şi în regiunile limitrofe ale acesteia, în asociere cu
numele/ perechile latine corespunzătoare, cu scopul de a demonstra, că între aceste
nume nu există corespondenţă fonetică, ceea ce demonstrează, că provin din limba
primitivă originară, protodacă, anterioară perioadei daco- romane şi limbii daco-
romane: ogor- agro, orz- hordeum, moară- molendinum, porc- sus, topor-securis,
bordei- tigurium, borş- ... , ciorbă- ..., cuptor- clibanum, scorbură- cavum, fecior-
filius, hora- aliqua, vorbă ( având sens general, vorbire )- verbo ( cu sensul restrâns,
verb !), mormânt- sepulcrum, mormăi- mutio, ciubăr- dolium, brânză- caseum ( caş,
n.n. ), picior- pede ş.a. comparativ cu soră- soror, Soare- Solis, poartă- portam ş.a. ;
aceste ultime nume fiind create în perioada convieţuirii daco- romane sau ulterior !
Un criteriu de recunoaştere a morfemelor- stem onomatopeice primitive, originare îl
constituie capacitatea funcţională lingvistică excepţională sau frecvenţa unor grupuri
sonore identice în procesul de derivare/ derivaţie/ reproducere lingvistică sau de
valenţă/ conexiune lingvistică.
Astfel, morfemul- stem primitiv „or” este în limba română contemporană:
1. prefix în cele mai frecvente pronume nehotărâte, precum: „ orce /or(i)ce, orcât/
or(i)cât/ oarecât, oricine/ oarecine, oricare/ oarecare „, ; în adverbe, ca „orcum/
or(i)cum, oarecum, oriîncotro, orunde/ oriunde/orişiunde, oricât, oareunde „;
2. conjuncţie independentă, primară, ca „or, ori” sau derivată din adverbe „oriunde,
oricum/ orcum, oricât/orcât „
3. formează viitorul familiar prezent şi viitorul familiar anterior la persoana a treia
plural, prin constricţia/ reducerea auxiliarului „vor” în „or”: or face, or fi făcut ş.a.;
4. sufix în formarea substantivelor şi adjectivelor derivate din verbe: iubi-re/ iubi-( t )
or; cânta- re/ cântă- ( t )or sau în radicalii familiilor lexicale ( muncă/ munci-tor ), ş.a.;
5. desinenţă nominală în cazurile genitiv şi dativ, plural ( ale copiilor, copiilor ).
15
CAPITOLUL 3
Dovezi ale continuităţii milenare a populaţiei din satul Valea Drăganului,
judeţul Cluj ; contribuţii la cercetarea civilizaţiei primitive protourbane,
originare şi a istoriei geopolitice a românilor şi a strămoşilor acestora
august 2013
Concepte demonstrate : structurarea cronologiei istorice în două epoci, după
criteriul dezvoltării tehnice-economice/ ocupaţionale şi al sedentarizării,
respectiv: 1. comuna primitivă, naturală şi 2. societatea politică/ organizată sau
centralizată politic; prima civilizaţie politică a omenirii sau societatea primitivă
protourbană, primordială, originară ; protoscrierile primitive originare,
preliterare, stilizate şi geometrice; activităţile comunitare specifice societăţii
primitive protourbane ; unitate culturală protoeuropeană; integrarea culturilor
mezolitice şi neolitice autohtone în cultura mezolitică şi neolitică euro-asiatică
primordială, formată, concentrată şi consolidată în mileniile al-X-lea-al-III-lea
î.C. ; dovezi ale civilizaţiei primitive protourbane, originare ; scrierea/ ortografia
fonemică comună, specifică limbilor indo- ariane/ europene originare ; cuvinte
onomastice sau comune străvechi, de origine agrară;numele personale genitivale
compuse-contopite formate din patru-cinci nume, respectiv din numele de
familie, prenume, articolul posesiv feminin singular „a” şi numele maternal sau
porecla maternă la cazul genitiv ; porţile monumentale din lemn încrustat sau
perforat/ găurit
Sedentarizarea, determinată de evoluţia creativităţii tehnice, de apariţia şi
dezvoltarea diviziunii sociale a muncii şi a primelor comunităţi structurate politic-
administrativ-cultural-gentilic/ după filiaţie împarte istoria/ cronologia omenirii în
două epoci :
1. comuna primitivă, naturală şi
2. societatea politică/ organizată sau centralizată politic, conform unor relaţii
teritoriale, economice/ ocupaţionale, sanguine/ de înrudire maternă sau matriliniară şi
culturale ; relaţii care au fost determinate apoi, odată cu centralizarea primelor oraşe/
cetăţi- stat şi a proprietăţii/ capitalului de stat, de legea istorică universală a
concentrării, generalizării şi integrării mondiale a capitalului/ proprietăţii; legea care
determină toate relaţiile sociale şi interpersonale şi în contemporaneitate.
Relativa unitate culturală a popoarelor europene, dar şi a întregii societăţi umane a
fost creată încă din epoca generalizării aşezărilor rurale primitive- mezolitice ( circa
10000/ 8000-5500 î.Cr. ) şi neolitice ( circa 5500- 2000 î.Cr.); aceste aşezări formează
prima civilizaţie politică a omenirii sau societatea primitivă protourbană primordială,
originară.
Corespunzător noilor creaţii tehnice şi noilor relaţii comunitare, determinate de
reproducerea şi extinderea/ generalizarea acestor creaţii, acest răstimp/ interval
temporar sus menţionat constituie şi epoca generalizării operaţiilor mentale logice,
abstracte, inductive, deductive, analitice, sintetice, cauzale, ordinale, sistemice ş.a.,
operaţii reflectate, reproduse şi dezvoltate constant prin activităţile economice,
valorizatoare, instituţionale-administrative-ideologice sau politice-centralizatoare din
16
comunităţile gentilice- tribale ; comunităţi care au construit acele aşezări rurale
primitive- mezolitice, originare.
Aceste operaţii mentale logice primordiale au fost comunicate exclusiv şi
concomitent, oral şi prin semne simbolice imitative sau ideograme, redate pe pereţii
peşterilor, lemne, oase, pietre sau vase ceramice, fără a avea corespondenţă şi în
pronunţie, determinând constituirea limbajului civilizator, primordial, dezvoltat rapid
în primele concentrări protourbane, până la calitatea limbajului scris literal, notat cu
litere.
Din activităţile comunitare specifice acestei societăţi primitive protourbane,
originare menţionăm :
construcţia locuinţelor/ bordeielor săpate în sol sau la suprafaţă, cu vatră ;
construcţia cuptoarelor primitive cu horn, « în pământ », respectiv în gropi căptuşite
cu pietre sau construite din pietre şi mortar primitiv, compus din argilă, apă şi resturi
vegetale mărunţite, care înlocuiesc vetrele cu foc deschis, în aer liber, folosite de sute
de mii de ani şi revoluţionează modul de viaţă primitiv, generând creşterea duratei
vieţii umane, expansiunea şi creşterea demografică ş.a. ;
domesticirea/ creşterea animalelor în ţarcuri/ împrejmuiri cu pari ;
grădinăritul primitiv ;
meşteşugurile primitive ( tors, ţesut, împletit, olărit) ;
confecţionarea toporului din piatră, legat cu fibre vegetale, a bărcii scobite în
trunchiul unui copac, a arcului, săgeţii, săpăligii ;
săparea mormintelor personale şi comunitare ;
decorarea ceramicii geometrice sau stilizate antropomorf şi zoomorf, sculptura
figurativă, pictura rupestră ;
primele scrieri simbolice, stilizate geometric;
nenumărate culte/ ritualuri, precum : cultul înmormântării, cultul fecundităţii/
fertilităţii, cultul solar, cultele de iniţiere şi integrare comunitară, care constituie, în
genere, prima formă de educaţie comunitară-instituţionalizată, intensivă, idolatria;
sacralizarea/ sfinţirea/ “individualizarea” sau “personalizarea” spaţiilor locative
comunitare şi gentilice/ familiale prin fetişuri confecţionate sau naturale, “căi şi
ritualuri speciale de acces”, toate fiind, totodată forme primitive originare ale
“proprietăţii personale şi comunitare/ devălmaşe”, proprietate care în istoria naţională
a românilor a continuat până în forma satului devălmaş, liber, al obştilor de moşneni
şi răzeşi, decăzut progresiv în epoca medievală şi menţinut pe alocuri până
contemporaneitate;
constituirea şi dezvoltarea comunităţilor gentilice- tribale matriliniare, în care
predominau relaţiile de înrudire şi cooperare matriliniară;
constituirea proprietăţii gentilice- tribale originare, centralizate, “nucleul oricărei
proprietăţi politice” sau “de stat, etatizate”, incluzând primele suprafeţe sacre şi
ofrandele lăsate acolo, administrate exclusiv de oficianţii cultelor comunitare-
primitive sau depozitele de unelte, arme şi alimente, administrate de căpeteniile
bărbaţilor « iniţiaţi », purtători de arme;
migraţia şi trocul pe suprafeţe întinse, ş.a. .
Această unitate culturală protoeuropeană corespunde, deci, unui mod de viaţă relativ
asemănător al unor populaţii şi circulaţiei constante, pe suprafeţe vaste a acestor
populaţii şi a produselor create de ele. Migraţia determină la rândul ei nu doar
confruntarea şi concurenţa politică- militară- teritorială- culturală între populaţii, ci
17
mai ales asimilarea şi integrarea lor, în funcţie de număr, spor natural, organizare,
eficienţă tehnică- militară, solidaritate, alianţe conjuncturale ş.a.
Astfel, harta repartiţiei populaţiei Europei în epoca mezolitică şi neolitică este o
hartă regională, cu permanente suprapuneri şi întrepătrunderi, concomitente
dezvoltării şi diversificării tehnice şi sociale- economice, reflectate de tot atâtea
« culturi arheologice », precum : cultura aziliană, tardenoasiană, swideriană,
maglemosiană, hamburgiană, campigniană ş.a. ; culturi denumite după diversele
aşezări în care au fost descoperite obiectele arheologice specifice fiecăreia dintre
aceste culturi.
Descoperirile arheologice mezolitice şi neolitice din teritoriul naţional al României
demonstrează integrarea culturilor mezolitice şi neolitice autohtone în cultura
mezolitică şi neolitică euro-asiatică primordială, formată, concentrată şi consolidată
în mileniile al-X-lea-al-III-lea î.C. în spaţiul dintre Bazinul Dunării, Bazinul Munţilor
Carpaţi şi zonele limitrofe din nordul Mării Negre şi Mării Caspice şi extinsă treptat
în sudul Angliei, Europa Centrală, Peninsula Italică, Peninsula Balcanică, Peninsula
Asia Mică, Mesopotamia şi Valea Indului 12
.
În vatra/ teritoriul formării şi continuităţii poporului român au fost identificate
unele dintre cele mai elocvente dovezi ale acestei civilizaţii primitive protourbane,
originare, constând în :
1. cea mai veche civilizaţie agricolă din Europa, datând de circa 10 000 ani, de la
Schela Cladovei, din vecinătatea municipiului Drobeta Turnu Severin, judeţul
Mehedinţi ;
2.obiecte ceramice datând din mileniile al-VIII-VI-lea î.Cr., ca acelea descoperite pe
teritoriul ocupat de autostrada Sibiu- Orăştie ;
3.obiecte cu semne stilizate şi geometrice, constituind scrieri simbolice originare,
datate între mileniile al-XXVI-VI-lea, ca acelea de la Cuina Turcului13
, judeţul
Mehedinţi, Turdaş-Vinca, Miercurea Sibiului, vecinătatea satului Fărcaşa, judeţul
Neamţ sau Tărtăria, judeţul Alba ;
4. unele din primele concentrări protourbane mondiale, datate încă în mileniile VIII-
VI î. Cr., ca aceea de la Turdaş, ocupând circa 100 hectare14
ş.a.
5. numeroase cuvinte uzuale în limba română contemporană şi în limba sanscrită a
Vedelor/ vedică, datând din jurul mileniului III î. Cr., limbă dispărută din uzul comun
înainte de fondarea Romei, în anul 753 î. Cr., care atestă indubitabil, că aceste cuvinte
provin dintr-o în limbă protodacică originară ( bordei, topor, cuptor, vatră, borş, porc
ş.a. ), răspândită în mileniul al-II-lea î. Cr., în teritoriul vast dintre Munţii Carpaţi,
spre nord, cursul mijlociu al Dunării şi Câmpia Panoniei, în vest, Munţii Balcani, în
sud şi bazinul Nistrului şi ţărmul Mării Negre în est.
Iată câteva cuvinte foarte asemănătoare din sanscrita vedică şi limba română actuală.
« acasha (acasă), lup (lup), om (om), vrate(frate), lamba (limba), navasti (nevastă),
luptă (luptă), prans (prînz), dzambaiami (a zîmbi), dusman(duşman), crapaiami(a
crăpa), naiba (naiba) şi nu în ultimul rînd, apu (apa) şi multe altele.
12
http://ro.wikipedia.org/wiki/Limbi_indo-europene 13
http://www.dacia.org/paleoinformatica/6_Cuina_Turcului__11_000_BC/6_cuina_turcului__11_000_
bc.html 14
http://jurnalul.ro/stiri/observator/a-fost-descoperit-cel-mai-vechi-oras-din-transilvania-dateaza-de-
dinainte-de-piramide-621764.html
18
Şi cu toate acestea despre aceste cuvinte, (acasă, apă, lup, om, frate, limbă, luptă, a
crăpa şi prînz) aflăm ( de la nenumăraţii istorici şi lingvişti oficiali sau circumstanţiali
n.n. ) că ( aceste cuvinte, n.n. ) au etimon latin sau ... nevastă are etimon slav, a zîmbi
are etimon bulgar, duşman are etimon turc, iar naiba se recunoaşte că nu se ştie cine
l-a invocat prima dată având etimon necunoscut. «15
La aceste cuvinte se adaugă scrierea/ ortografia fonemică comună, specifică limbilor
indo- ariane/ europene originare, deosebită de scrierea morfologică specifică limbilor
indo- ariane/ europene moderne ( ca franceza, germana, engleza ş.a. ), structura
gramaticală, topica şi existenţa unor foneme asemănătoare, utilizate frecvent, foneme
inexistente, utilizate parţial sau mai puţin în alte limbi, precum : ş, scris s, sh; ă, scris
r, RRI; ci, scris c, ch, chh; gi, scris j, jh; ghe, scris gh16
în sanscrită.
“ Bazinul Dunării de Jos este locul primului neolitic european, care nu poate fi
conceput fără o limbă conţinând toţi termenii definind cuceririle experienţei umane
ale epocii. .
Aici este sediul primului popor de agricultori din Europa, care nu a abandonat
niciodată România, păstrând, de aproximativ 10.000 de ani, “o limbă unitară”, pe un
teritoriu vast, ramificată până în Pirinei, prin cei care au emigrat, încă din preistorie,
pe căile urmate de această civilizaţie, ce se ştie că a plecat de la est spre vest şi nu
invers.
Onomatopeia “genuină”, păstrată numai în limba rumână, este cea care a condus la
un sistem de comunicare numit limbajul morfemelor stem, un tipar specific al
cuvintelor româneşti, indiferent de etimoanele presupuse. .
Morfemele stem româneşti compun sonor noţiunile europene. .
Fiecare cuvânt românesc, prin aglutinarea de morfeme stem, cuprinde o descriere
metaforică a noţiunii, copiată de străini, cu mici deformări sonore.
Cuvintele româneşti sunt scrise în diverse variante ale sanscritei, cu aproximativ 1000
de ani înainte de a fi scrisă greaca sau latina, pentru că atât iranienii sciţi, cât şi
hinduşii vedici sunt plecaţi din “România”. .
La rândul lor, atât grecii, cât şi romanii au plecat tot dintre “români”, pentru că
“România” este un mare centru de antropogeneză europeană, după glaciaţiunea
Wűrm.
Româna dă impresia unei limbi “de strânsură”, pentru că lexemele ei se găsesc, mai
mult sau mai puţin stâlcite, în toate limbile europene, dând această falsă percepţie, dar
compunerea metaforică a lor se menţine doar în dulcele grai românesc, care a precedat
sanscrita…”17
În acest spaţiu carpatic- danubian-pontic se integrează şi satul Valea Drăganului,
judeţul Cluj, delimitat geografic- matematic între coordonatele de 46 grade, 55 minute
şi 10 secunde latitudine nordică şi 22 grade, 49 minute şi 53 secunde longitudine
estică, iar istoric, de hotarul nordic dintre Dacia romanizată şi Dacia liberă, fapt
atestat de existenţa castrului roman de la Bologa, la circa 5 kilometri distanţă de vatra
actuală. În acel castru, construit chiar în anul ocupării militare a Daciei apusene, 106,
15
http://vox.publika.md/politica/protodaca-limba-divina-a-pamantului-505807.html;
http://vox.publika.md/politica/protodaca-limba-divina-a-pamantului-
505807.html#sthash.vQ292Kjn.dpuf 16
http://de.wikipedia.org/wiki/Sanskrit#Einzelnachweise 17
http://anatolbasarab.ro/limba-sanscrita-
%E0%A4%B8%E0%A4%82%E0%A4%B8%E0%A5%8D%E0%A4%95%E0%A5%83%E0%A4%A
4%E0%A4%AE%E0%A5%8D-si-romana/
19
a fost sediul Cohortei II Hispanorum18
, care apăra graniţa nordică a noii provincii
imperiale romane şi indirect exploatările miniere aurifere din Munţii Apuseni , de
maximă importanţă pentru reproducerea şi consolidarea puterii imperiale romane, în
condiţiile intensificării atacurilor populaţiilor migratoare şi ale creşterii
corespunzătoare a efectivelor militare, însărcinate să apere imensul teritoriu imperial
de aceste atacuri, în secolul al-II-lea d. Cr.
În acest sat, cu multe elemente urbane, moderne am perceput încă (doar) trei izvoare
istorice străvechi :
1. folosirea unor cuvinte onomastice sau comune străvechi, de origine agrară;
2.numele personale genitivale compuse-contopite, formate din patru-cinci nume,
respectiv din numele de familie, prenume, articolul posesiv feminin singular „a” şi
numele maternal sau porecla maternă la cazul genitiv, precum în A/ioanei, A/mariei,
A/vădanei ş.a. sau două nume maternale, ambele la genitiv;
3.porţile monumentale din lemn încrustat sau perforat/ găurit, care delimitează spaţiul
„sacru” familial de restul lumii, reliefând ca simboluri predominante discul solar
dătător de viaţă, în diverse forme, crucea în „x” a Sfântului Andrei, simbolul
modestiei, umilinţei şi jertfirii umane şi... acoperişul în două ape al unora din aceste
porţi, unde erau adăpostiţii porumbeii casnici, simbolizând pacea, armonia şi Duhul
Sfânt întrupat;
Aceste izvoare istorice provin mutatis- mutandis din civilizaţia/ societatea primitivă
protourbană, generalizată în perioada cuprinsă între mileniile X-II î. Cr. în teritoriul/
vatra formării şi continuităţii poporului român, fiind vestigii/ultimele rămăşiţe ale
comunităţii agrare- meşteşugăreşti tradiţionale, ale comuniunii naturale ancestrale şi
ale relaţiile interpersonale şi grupale specifice acestei comunităţi.
Iată câteva din aceste izvoare istorice menţionate, aşa cum le-am constatat în timpul
unei drumeţii scurte în vatra satului:
1.Folosirea unor cuvinte onomastice sau comune, a căror semnificaţie raportată la
modul de viaţă tradiţional- agrar, precum şi la frecvenţa fonemelor „r, z, ă, ş” din
conţinutul lor, comparativ cu limba română contemporană uzuală în teritoriul naţional
şi în diverse regiuni dialectale şi subdialectale atestă vechimea lor milenară şi
originarea lor în limba dacă ( o limbă transpusă literal abia în epoca medievală ) !
Menţionăm aleatoriu mai multe nume proprii (toponime, hidronime, nume familiale,
dar şi nume de animale, ca vaci, cai, oi ş.a. ) şi nume comune doveditoare: Zărna,
Zărnişoara, Dara, Bălătruci, Tăclu, Lazea, Vievoara, Cora, Sturz, Buzea, Gogor,
Morcoş, Vârvoara, Vârvoruţa, Giler, Ghereş, Brudaşca, Gârdan, Hondri, Zamfir,
Lăpuşte, Andra, Morlaca, Abrudan, Tranis, Buru, Potra, Şimleu, Murii, Bujor,
Cojocar, Baloşca, Mangău, Iştălade, Frunzi, Jiler, Mojar, Mişca sau cergă, drâglă,
covată, troacă, cioareci, pănură, bărnace, dărab, hârb, mohorât, murună (coroană
purtată de fete la joc şi logodnă), prici (pat din grinzi scurte), rumăgă, şuştar (ciubăr în
care se colecta laptele de vacă), brâncă (mână), şură, şa sau tarniţă ( porţiunea joasă a
unei culmi sau creste deluroase sau montane), văiugă (vale îngustă, puţin adâncă)
ş.a.19
18
http://romanian-explorer.com/apuseni/html/descrieri.html
19 I. Lungu, Valea Drăganului – trecut şi prezent Monografia satului Valea Drăganului,Cluj-Napoca,
Edit. Todesco, 2002, p. 9, 63, 63, 190-195
20
2. Numele personale genitivale compuse-contopite, formate din patru-cinci nume,
respectiv din numele de familie, prenume, articolul posesiv feminin singular „a” şi
numele maternal sau porecla maternă la cazul genitiv, precum în A/ioanei, A/mariei,
A/vădanei ş.a. sau două nume maternale, ambele la genitiv au o origine milenară, din
epoca mezolitică şi neolitică, atunci când s-au constituit şi dezvoltat ginţile şi triburile
matriarhale. Exemplificăm : Avram Gheorghe a Bibili, Dumitraş Constantin a Todi,
Paşcalău Gheorghe a Nătiţi Cosmi, Lungu Gheorghe a Samoili, Stoica Gheorghe a
Nunuţi, Albu Trăian a Ghibi, Dumitraş Maria a Nicuţi, Lungu Floarea a Roşchi,
Teuca Ana a Ioanii Sărmioanii.20
Apoi, există şi nume personale genitivale compuse-contopite, formate din patru-
cinci nume, respectiv din numele de familie, prenume, articolul posesiv feminin
singular „a” şi numele paternal; dovada unui alt stadiu, ulterior, de filiaţie paternală şi
organizare socială, specifice familiilor patriarhale şi obştilor săteşti ale dacilor şi
românilor medievali; asemenea nume sunt: Arsenici Varvara a Drului, Lungu Maria a
lui Gogor, Popa Veronica a lui Onisie ş.a.21
Existenţa milenară a familiilor/ proprietăţilor patriarhale, a proprietăţii devălmaşe
asupra păşunii şi pădurii ( Borişte, desemnând păşunea vitelor sau Lunca cea Mare ) şi
convieţuirea familiilor patriarhale în cadrul obştii săteşti este atestată nu doar de
aceste nume personale genitivale compuse-contopite, cu genitiv masculin, paternal
sau cu genitivul feminin, maternal, menţionate înainte, ci şi de toponimele conservate
încă, din teritoriul satului, compuse şi ele din două-trei nume, primul reflectând
elemente de relief şi ape (săcătură sau teren sec, nearabil, dâmb, câmp, baie, tău/
baltă, pârâu ), forme de proprietate ( ogradă, arie ) sau repere inedite ( merii, calea/
cărarea/ poteca, faţa/ loc neted: Merii lui Achim, Piciorul Floarei, Calea Bologi, Faţa
Bunii Stanii ), iar al doilea şi al treilea proprietarul acelui loc. Redăm câteva toponime
selectate din monografia redactată de Ioan Lungu: Săcătura Costanii Toaderii, Câmpul
Palaghii, Săcătura Gavrilosului, Boriştea, Lunca cea Mare, Dâmbu Lămăşoii, Dâmbu
Taşicului, Ograda Durghi, Merii lui Achim, Câmpu lui Pelechiuc, Aria Popii, Ograda
lui Săcan, Piciorul Floarei, Ogrezile Mângâieştilor, Câmpu Teleji, Câmpu lui Păvală,
Pârâul lui Mangău, Ograda Costănaşi, Săcătura lui Zângor, Tăul Savului, Dâmbu lui
Dejeu, Fântâna Buzi, Calea Bologi, Faţa Bunii Stanii, Dâmbu lui Filip, Baia lui
Sultan22
.
Comparativ cu epoca contemporană, să reţinem frecvenţa excepţională a numelor de
familie/ familiale genitivale compuse-contopite, formate din particula posesivă „a” şi
genitivul pronumelui feminin, matern, în toate regiunile naţionale.
De exemplu, Aioanei este frecvent în Banat; Ţara Bârsei, Moldova, Basarabia;
Avădanei ( cu adjectiv substantivizat în genitivul pronumelui feminin ! ) în Muntenia,
Ţara Făgăraşului, Ţara Bârsei, Moldova, Basarabia, Dobrogea; Amariei, în Banat,
Muntenia, Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului, Moldova, Dobrogea, Basarabia ş.a.m.d.23
3.Porţile monumentale din lemn încrustat sau perforat/ găurit, care delimitează
spaţiul „sacru” familial de restul lumii. Sacralitatea acestor porţi rezidă în simbolurile
încrustate pe faţada porţilor, între care predomină discul solar, în diverse forme,
crucea în „x” a Sfântului Andrei, simbolul modestiei, umilinţei şi jertfirii umane şi în
20
Ibidem, p. 102, 110 21
Ibidem, p. 110 22
Ibidem, p. 65-67 23
http://nume.ottomotor.ro/en?search=aioanei&type=text
21
acoperişul cu două ape al unora din aceste porţi, unde erau adăpostiţi porumbeii
casnici, simbolizând pacea, armonia şi Duhul Sfânt întrupat !
Aceste porţi aveau următoarele funcţii:1. protectoare/ apotropaice; 2. educative-
estetice; 3. funcţionale; 4. civice, de identificare familială/ personală ( familiile de
pădureni, păstori şi vânători încrustau simboluri precum: funia, bradul, viţa de vie,
căprioara, lalele, flori ş.a. ); 5. cosmogonice ( de realizare a integrării şi armoniei
cosmice între spaţiul locuit, viaţa membrilor familiei şi restul lumii )
Modelul tradiţional al acestor porţi se compune din trei părţi: o poartă centrală,
poarta mare, pe unde intrai cu căruţa şi vitele şi două porţi mici, laterale, simetrice;
una ornamentală, magică şi alta folosită de proprietarii casei şi de vizitatori, având
alipită şi o bancă, pentru hodină, odihnă sau „odicnă”, cum scrie pe poarta de la
numărul 332.
Această triadă arhitectonică reproducea/ simboliza şi ea curba ciclului vital:
1.naştere/copilărie ( prima poartă mică ), maturitate ( poarta mare, centrală ) şi
bătrâneţe/ moarte ( a doua poartă mică ) .
Doar vreo zece porţi conservă integral acest model, precum şi materialul lemnos
originar, alte cîteva zeci fiind dezmembrate, respectiv înlocuite parţial cu alte
materiale de construcţie ( grilaj din fier, plăci de azbociment, tablă de fier ş.a. ); de
exemplu, la numărul 188 se mai văd cele două porţi laterale, mici, din lemn, acoperite
însă cu tablă, în timp ce poarta mare, centrală a fost înlocuită cu o poartă metalică,
placată cu tablă.
Aceste porţi tradiţionale datează din anii 1950-1980, perioadă în care
cvasitotalitatea locuinţelor şi anexelor gospodăreşti tradiţionale, din bârne, protejate şi
izolate în exterior cu şipci/ leaţuri şi chirpici au fost dărâmate şi înlocuite cu imobile
din piatră,
După 1950, odată cu etatizarea/ naţionalizarea şi extinderea exploatării pietrei în zonă,
alături de cariera din Poieni, începută încă din 1873 s-au deschis alte cariere şi
balastiere la Bologa, Valea Lungă/Valea Drăganului, Morlaca, situate la cîţiva
kilometri de vatra satului şi preţul tonei de piatră a scăzut considerabil; astfel încât,
rând pe rând, aproape fiecare familie din sat a putut cumpăra noile materiale de
construcţie, piatra şi cheresteaua, cu care au construit actualele imobile „moderne”.
Vom exemplifica asupra primului simbol predominant, discul solar purificator, vital,
reprezentat în următoarele forme/ ipostaze:
1.Discul solar simplu, reprezentat prin cercuri, identic discului solar roşu, remarcat
în „arta faraonică”, ca fiind simbolul Zeului- Soare/ Lumină/ Viaţă, Horus/ Ra/ Re,
din vechiul Egipt, în perioada mileniilor IV- I î. Cr.
În fapt, discul solar reproducea forma Soarelui, dar şi un mod de raportare vitală
milenară a oamenilor primitivi la forma ovală şi circulară a colibelor sau bordeielor
primordiale, apărute încă din paleoliticul inferior şi generalizate în perioada existenţei
aşezărilor rurale primitive- mezolitice ( circa 10000/ 8000-5500 î.Cr. ) şi neolitice
(circa 5500- 2000 î.Cr.); căci, un bordei oval sau circular semiîngropat, ridicat
deasupra unor gropi săpate, căptuşite cu piei şi crengi, avea proprietăţi
termoizolatoare excepţionale în comparaţie cu adăposturile deschise anterioare şi
asigura adăpostirea, convieţuirea şi reproducerea sporită a unei întregi hoarde/ cete,
într-un spaţiu redus.
Am constatat astfel, formele de la intrarea în imobilul cu numărul 332, reprezentate
prin cercuri, în şiruri de două coloane verticale, încadrate între câte două coloane
laterale şi o coloană centrală cu cruci ale Sfântului Andrei; şiruri delimitate în partea
superioară/ sus de cinci discuri cu rozete cu spiţe/ linii circumscrise.
22
Aceste forme circulare predomină şi pe porţile din faţa imobilelor cu numerele: 127,
128, 130, 132, 137, 145, 153, 309, 310, 317, 324, 325, 328,
2.Cercuri incluzând rozete, cu 27 raze/ spiţe, ca acelea din capătul stâlpilor care
susţin poarta mare din dreptul imobilului cu numărul 313, cu 18 raze/ spiţe, ca la
numărul 314, cu 6 raze, ca pe poarta de la intrarea în imobilul cu numărul 97, cu 4
raze, dispuse în direcţiile punctelor cardinale, ca acelea de la poarta imobilului cu
numărul 99, ca acelea intercalate între coloane de discuri solare şi cruci ale Sfîntului
Andrei, de la imobilul cu numărul 332 sau ca acelea din capătul superior al stâlpilor,
la porţile cu numerele 120.
3.Discul solar prelungit cu o rozetă, având un disc/cerc central, cu patru „petale”
tangente, orientate în direcţiile punctelor cardinale, aşa cum sunt orificiile din porţile
aliniate în faţa imobilelor cu numerele 296, 305.
4.Două discuri solare concentrice, constituind partea centrală a corolei, prelungite
cu petale tangente, reprezentând flori, ca la numărul 330. Aceste două discuri
concentrice sunt identice cu glifa nonfonetică din scrierea hieroglifică veche, care
desemna deopotrivă, timpul, Soarele, lumina24
.
5.Rozeta circulară, atestată încă din mileniul al-III-lea î.Cr., ca element decorativ al
palatelor din Mesopotamia25
este reprezentată în două forme:
5.1.Rozete cu 8, 9 sau 12 „petale”, reprezentate prin triunghiuri înşirate în jurul unui
cerc, ca pe poarta din faţa imobilului cu numărul 174.
5.2.Rozete cu 7, 8, 9 „petale”, reprezentate prin semicercuri înşirate în jurul unui
cerc, ca pe poarta din faţa imobilului cu numărul 313.
Acoperişul în două ape al unora din aceste porţi, unde erau adăpostiţii porumbeii
casnici, simbolizând pacea, armonia şi Duhul Sfânt întrupat se regăseşte la numerele
127, 128, 130, 137, 296, 305, 315, 324 ş.a.
24
http://eternal-egypt.xhost.ro/hieroglife.htm 25
http://ro.wikipedia.org/wiki/Rozet%C4%83_gotic%C4%83
23
CAPITOLUL 4
Literatura publicistică; specii literare-publicistice în presa din Banat, în
perioada 1911- 1938
Concepte: cea mai veche scriere literară a umanităţii; istoriografii şi teorii
literare; genuri literare; metoda sistematică de cercetare şi structurare a
genurilor literare, metoda complexă, sintetică a modurilor de reprezentare
stilistică şi tehnică a conţinutului literar, raportate la specificul social şi istoric al
acestui conţinut; presa literară sau literatura publicistică; presa literară/
literatura publicistică din Banat, în perioada 1911- 1938; specii literare-
publicistice
Epopeea lui Ghilgameş, cea mai veche scriere literară a umanităţii, creaţie
sumeriană- baniloniană, datată la sfîrşitul mileniului al-III-lea î. Cr. reflectă originea
primitivă a literaturii, prin conţinutul ei complex, deopotrivă poetic, prozaic şi
dramatic, dezvoltat din drama primitivă comunitară originară, în care se succedau
cântece, melodii, dansuri, recitări ritmice, incantaţii/ declamaţii/ urări/invocări sau
scurte dialoguri prozaice, pantomime vitale şi cosmogonice.
Primele istoriografii şi teorii literare, redactate de Platon ( 427- 347 î. Cr. ) şi
Aristotel ( 384- 322 î. Cr. ), datează dintr-o perioadă în care existau două genuri
literare- politice, diferite prin conţinut, publicitate, accesibilitate, rol/ sens cultural-
social ; 1. genul literar administrativ-politic secret şi genul literarar pentru uz comun,
care a devenit conceptul de „ literatură propriu-zisă „, termen formal parţial, preluat
până în contemporaneitate.
Sugestiv pentru originea limbajului din morfemele- stem imitative, onomatopeice
sunt şi primele istoriografii/ metodici literare, Republica şi Poetica, create de Platon şi
Aristotel, în care aceştia clasifică scrierile şi genurile literare după felul imitaţiei/
mimesis/ modul de reprezentare a conţinutului literar ( Platon ); după criteriile
formale/ stilistice, precum : personaje, subiecte, « regula celor trei unităţi » sau
valorice, de realizare a imitaţiei/ mimesisului ( de exemplu, Aristotel făcea o
clasificare formală-valorică- ideologică-sociologică a claselor/ genurilor literare
imitative/ genus imitativum şi narative/ genus ennarativum, diferenţiate apoi în genuri
literare imitative superioare şi inferioare, cuprinzând : 1. tragedia suoerioară şi 2.
comedia inferioară şi genuri literare narative superioare şi inferioare, cuprinzând : 1.
epopeea superioară şi 2. literatura populară, de divertisment ).
Platon distingea genuri precum : 1. mimetica/ imitaţia sau imaginaţia pură din tragedie
şi comedie; 2. mimetica/ imitaţia expozitivă personală din poezia ditirambică ; 3.
mimetica/ imitaţia mixtă, care armoniza mimetica/ imitaţia sau imaginaţia pură din
tragedie şi comedie; şi mimetica/ imitaţia expozitivă din poezia ditirambică, în
epopee, respectiv în proză.
Pentru cei doi savanţi, poezia cuprindea doar trei specii literare : tragedia, comedia
si epopeea.
După cei doi pionieri antici, aproape toţi istoriografii şi criticii literari au « definit »
genurile literare după criterii formale, de accesibilitate şi educaţie socială,
structurându-le antagonist, estetic, explicit sau tacit ş.a.m.d. în genuri superioare/
morale/ semnificative, propagate şi instituţionalizate de către grupul politic central
24
dominant şi genuri inferioare/ de divertismen/ imorale, destinate poporului şi
cercetând îndeosebi doar genurile literare superioare.
În perioada contemporană există o unică metodă sistematică de cercetare şi
structurare a genurilor literare, metoda complexă, sintetică a modurilor de
reprezentare stilistică şi tehnică a conţinutului literar, raportate la specificul social şi
istoric al acestui conţinut, respectiv la procesul general de diviziune socială a muncii
şi a « creaţiilor » sociale, fie ele tehnice, valorice-literare, ştiinţifice, pedagogice sau
ideologice.
Odată cu apariţia şi socializarea presei sau tipăriturilor cotidiene şi periodice
accesibile unui număr crescător de cetăţeni şi cu generalizarea învăţământului
elementar obligatoriu, apoi a învăţământului secundar-profesional, alături de literatura
cultă, creată şi destinată păturii privilegiate, dominantă politic se formează o nouă
literatură, literatura publicistică sau presa literară, destinată întregii populaţii de
cititori, care preia şi dezvoltă unele specii literare anterioare, precum : poezii, romane,
drame şi totodată conţine şi dezvoltă specii literare noi, « revoluţionare « , precum :
articole; eseuri; recenzii/ note/ cronici/critici artistice, teatrale şi muzicale; informaţii
cotidiene/grupajul informativ/ anunţuri (publicitare, mondene, comerciale)/ reclame,
în stil literar; schiţe; romane-foileton; reportajul; ancheta; tableta; pamfletul; studii;
portrete, evocări/memorii; note de călătorie; anecdota/ bancul; documentare;
scrisoarea; conferinţe sau prelegeri ş.a.
De asemenea, presa literară sau literatura publicistică a propagat treptat un nou gen
literar, critica literară, respectiv genul critic sau metaliterar, determinat de
intensificarea concurenţei literare şi de noul statut al literaturii moderne, acela de
marfă sau obiect de consum.
Genul critic sau metaliterar conţine totalitatea creaţiilor care analizează valoarea
literară, culturală, comunitară şi socială a unei/ unor opere literare, după diferite
criterii formale, stilistice, culturale şi sociale.
În esenţă, sfera noţiunii de presă literară s-a amplificat constant, odată cu
dezvoltarea socială- istorică, prin intensificarea specializării şi diversificării editorilor,
redactorilor, creatorilor şi propagatorilor ei, dar şi prin accentuarea diviziunii speciilor
literare-publicistice; asupra cărora nu există încă o istorie culturală naţională şi
universală sistematică!
O „definiţie/ analiză/ cercetare sistematică” a presei literare nu poate fi percepută
obiectiv, decât într-o integrare istorică-cronologică, cât mai concretă şi obiectivă a
„acestei specii a diviziunii generale a muncii sociale şi culturale” în totalitatea
activităţilor sociale, structurate generic în activităţi economice, politice, culturale.
În sens istoric, presa a fost mai mult decât o simplă sursă de inspiraţie pentru istoria
literară sau o oglindă a realizărilor şi tendinţelor literare, respectiv o „structură
instituţională, deopotrivă culturală şi socială“, care a determinat chiar o nouă „istorie
literară“, în care scrisul, literele, informaţia şi opere literare noi, « moderniste » au
devenit mijloace esenţiale ale realizării umane individuale şi comunitare, ca şi ale
reproducţiei şi dezvoltării societăţii. .
Chiar în unele istorii literare consacrate26
, acest statut social-cultural-istoric al presei
26
Nicolae Iorga, Istoria literaturii româneşti, Editura Librăriei Pavel Suru, Bucureşti, 1925; I. D.
Suciu, Literatura bănăţeană de la început pănâ la Unire 1582- 1918, Editura Regionalei Bănăţene
Astra, Timişoara, 1940; G. Călinescu, Istoria literaturii române, Editura Moldova, Iaşi, 1992
25
literare este rezumat/ sugerat doar prin câteva exemplificări de opere literare
propagate în jurnale speciale şi în numere speciale ale acestor jurnale sau prin
relevarea unor orientări programatice, fără a se ajunge la un raţionament unitar asupra
rolului cultural specific al presei literare sau la integrarea unor capitole speciale
dedicate presei literare/ literaturii publicistice.
În ultima istoriografie monumentală asupra istoriei literaturii române27
, de exemplu,
lipsesc trimiterile la jurnale şi lipseşte un capitol dedicat presei, care constituie o
structură şi o specie literară integrată „istoriei literare“, ca orice altă specie literară,
creată individual, de către scriitori. Autorul acestei istoriografii relevă fără echivoc,
într-un epilog, faptul că obiectul cercetării l-a reprezentat exclusiv creaţia scriitorilor:
„Revăzând sumarul Istoriei critice, trebuie să admit că selecţia constă mai puţin în ce
afirmă decât în ce neagă: e mai bine definită de absenţe decât de prezenţe. Marii
scriitori au rămas, în secolul XIX aceiaşi. În secolul XX, lista e mai bogată... ( ce
paradoxuri, n.n. )“28
În continuare am schiţat un tablou evolutiv-comparativ al presei literare/ literaturii
publicistice din Banat, în perioada 1911- 1938, exemplificînd asupra speciilor literare,
propagate modest, dar progresiv, înainte de 1918, în condiţiile discriminării politice,
economice şi sociale din Imperiul habsburgic/ Austro- Ungaria şi apoi din perioada
interbelică, 1918- 1939, selectând următoarele publicaţii: Plugarul român, publicaţia
cea mai durabilă în perioada menţionată, respectiv între 1906- 1947, fondată de
Nicolae Mitru; Banatul, apărut între 1926- 1930, sub redacţia lui Ioachim Miloia,
Aron Cotruş ş.a., Banatul literar 1934-1938, sub redacţia lui Lucian Costin şi
Luceafărul, 1935- 1943, redactat de Aurel Cosma- junior.
Abia după 1918 au apărut şi în Banat primele reviste culturale- literare, care au avut
ca obiective : 1. propagarea limbii literare şi a valorilor şi creaţiilor literare şi
folclorice naţionale; 2. dezvoltarea literaturii române prin creaţii literare în grai
bănăţean/ dialectale şi prin creaţii literare ale scriitorilor din Banat; 3. propagarea
valorilor şi creaţiilor literare internaţionale reprezentative pentru societatea modernă
democratică.
Prima publicaţie cu un conţinut exclusiv literar- cultural, respectiv o publicaţie literară
specializată, redactată de specialişti literari, revista Banatul a apărut abia în 1926, la
Timişoara.
În cele doar 26 de numere ale Plugarului român din anul 1911 am descoperit
următoarele specii literare-publicistice: povestiri ( numerele 1, 2, 4, 5, 7, 8, 14, 16, 17,
18 ş.a., la rubrica Foiţa ); rubrici de informaţii culturale şi literare naţionale, intitulate
Ce este mai nou ( nr. 23 ), Noutăţi, Bibliografie ( nr.6, 7, 10, 13 ), conţinând portrete
sumare, note bibliografice şi critice/ valorizatoare, recenzii; poezii ( nr. 2, 3, 8, 9, 10,
16, 19, 20 ); traduceri ( nr. 9, 17, 18 ); folclor ( nr. 10, 11, 26 ); portrete sau note
bibliografice ( nr. 13, 16, 23 ); studii literare, precum Rolul cronicarilor în literatura
românească, de Codreanul, din nr. 23, 24, 25, 26; polemici, ca aceea intitulată S-a
supărat ca văcariul pe sat, din nr. 17 sau din rubricile Loc deschis, Replică, din nr.
19- 27.
Numerele din 1912 reflectă un salt calitativ, rezultat al muncii eroice a redactorului şi
editorului Nicolae Mitru; astfel, regăsim specii literare publicistice din anul precedent:
rubricile de informaţii culturale-literare, Ce este mai nou, Bibliografie, Breviar, în
27
Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură, Editura Paralela 45,
Piteşti, 2008, p.14-94 28
Ibidem, p. 1494
26
numerele 1, 2, 5, 9; poezii ( nr. 2, 15, 16, 28, 39, 44, 47 ); traduceri ( nr. 2, 40, 42 );
folclor ( nr. 10, 16, 21, 23, 24, 25, 28, 29, 33, 34 ş.a. ); povestiri ( abia în numărul 13
reapare rubrica de povestiri, Foiţa plugarului, continuată în nr. 16, 17, 27, 31, 32, 35,
36, 42, 46, 47 ); portrete sau note bibliografice ( nr. 15, 16, 19 ); polemici, precum O
împintenare, de Chevereşanu, din nr. 9; dar şi specii noi, precum: articolul literar, ca
acela din nr. 20; legenda ( nr. 47, 48); reportajul ( nr. 26, Un centru peste Murăş, de
Onisifor O. Borcea ); glume, anecdote, tablete umoristice ( nr. 21, 23, 29, 36, 37, 39,
45, 46; prelegeri sau conferinţe ( nr. 3, 4, 5, 6, 15, 40, 41, 42 )
După 1918 literatura publicistică a fost promovată de o pleiadă de scriitori şi
redactori emancipaţi, cu vaste cunoştinţe lingvistice, istorice, culturale şi sociale, care
au creat opere de valoare naţională şi au propagat numeroase specii literare-
publicistice moderne, precum:
1.Ancheta : în Banatul literar au fost prefigurate şi câteva anchete modeste,
insuficient structurate formal, confundate cu foiletonul şi subintitulate „instantanee,
impresii”, precum Reşiţa, semnată de Lucian Costin29
.
2.Anecdota : în Luceafărul au fost publicate „anecdote culturale” sub pseudonimul C.
Săteanu30
.
3.Anunţuri literare, dar şi publicitare, mondene, comerciale sau grupaje informative,
cu specific literar-cultural : în Banatul a existat o rubrică cvsi-permanentă de
Însemnări, care sintetiza evenimentele literare şi culturale recente.În Luceafărul au
apărut cu regularitate rubrici despre „note”, „cărţi primite”, „reviste primite”, care
informau asupra pieţei publicitare şi culturale naţionale şi regionale.Luceafărul a fost
una din puţinele publicaţii, cu un comitet redacţional-administrativ eficient, vizionar,
cu o strategie managerială şi administrativă modernă, care nu numai că a propagat
creaţii literare şi literare publicistice regionale şi naţionale, ci a şi editat volume cu
asemenea creaţii, tocmai pentru a propaga şi dezvolta o mişcare literară durabilă şi
pentru a conexa literatura şi publicistica bănăţeană la valorile naţionale unitare. În
anunţul sugestiv, din care am selectat aici, intitulat Consideraţii pe marginea
bibliotecii Luceafărul, urmând modelul redactorilor Foii diecezane, care au fondat
apoi şi prima Bibliotecă populară naţională din Banat,, în care au apărut zeci de cărţi
„naţionale”, S. Dobrian prezenta succint un traseu evolutiv al celor trei ani de
activitate ai revistei şi tipografiei Luceafărul: „Pe lângă marea ospitalitate acordată
scrisului românesc şi pe lângă încurajarea talentelor bănăţene, ca şi din restul ţării,
29
Banatul literar, nr.7/1935 30
Luceafărul, anul I, nr. 9/1935
27
revista Luceafărul a trasat un început de drum luminos, pe care istoria culturii
bănăţene îl va însemna aşa cum se cuvine.
Biblioteca Luceafărul a dat la lumină cărţi de incontestabilă valoare...” şi enumera
câteva din operele reprezentative ale corifeilor literaturii regionale bănăţene din
perioada interbelică, „Brazde păgâne volumul de debut al tânărului poet bănăţean
Dorian Grozdan, e o fericită culegere de gânduri...Schiţe din călătoriile mele e o
minunată culegere din operele scriitorului bănăţean Victor Vlad Delamarina, pe care
publicul bănăţean chiar l-a cunoscut prea puţin. Schiţe şi nuvele, un volum care se
găseşte sub tipar , scris cu mult suflet şi talent, e opera dlui Aurel Cosma...Poezii în
grai bănăţean, de Victor Vlad Delamarina ne dă o colecţie splendidă a regretatului
poet bănăţean. Cântece de seară, poezii de Grigore Bugarin, reliefează şi mai mult
talentul poetului bănăţean...Candelabre albastre, poezii ale tânărului începător P.P.
Belu e o carte de debut...Cioplituri în lemn, versurile dlui Dorian Grozdan...”31
.
4.Apelul : în Luceafărul din 1938 apare Un apel, de O. Daminescu.
5.Articole şi studii literare şi lingvistice: în Banatul literar au apărut între altele:
Natura şi poezia de Aurel E. Peteanu, Estetica constructivismului în limbă, Estetica
constructivismului în arta poetică, Scriitori şi scriitori, Studii asupra folclorului
bănăţean,Metoda de investigaţie în folclor, geneza baladei bănăţene, Poezia
reprezentativă, Estetica artei poporane de Lucian Costin, Opinii fugare şi libere
despre Banat de George Călinescu.32
În Banatul au apărut articole, precum: Puncte de contact între arta poporală la
români şi balto-slavi, de Ioachim Miloia, Încurajarea şi dezvoltarea artei ţărăneşti,
de D.Comşa, Studii asupra folclorului bănăţean, de Lucian Costin.
În Luceafărul din 1935 au apărut articole despre Literatura ţărănească, Patriotismul
în opera şi poezia lui Vasile Alecsandri, de Ion Pillat, Poezia neoelenă, de Anton
Mistakide.33
În 1936 a crescut simţitor mulţimea articolelor şi studiilor publicate,
dintre care am reţinut: O altfel de aniversare, de Cezar Petrescu, Antioh Cantemir şi
satira rusă, de Grigore V. Coban, Urme de grai bănăţean din secolul al-XV-lea, de
Emil Petrovici, Literatura modernă elenă, de Caius Văleanu, Nuvela neo-elenă şi
Romanul neoelen, de Anton Mistakide, Poezia contemporană, de Liana Jar, Proza lui
Victor Vlad Delamarina, de Aurel Cosma junior, Sufletul irlandez în poezie şi
Primăvara în literatura populară românească, de Ion Pillat.Din 1938 am consemnat:
Despre colindele de la Belinţ, de Tr. Topliceanu, Reminiscenţe primitive în muzica
românească, de Vasile Ijac, Drumurile ciobanilor noştri, de Traian Birăescu, Pentru
începutul slovei bănăţene Contribuţii, de Ion B. Mureşianu, Poporanism şi
popularizare, de Aurel Bugarin, Influenţe dăunătoare în băştinaşul nostru grai, de
Gheorghe Atanasiu.
6.Cronici, recenzii sau critici artistice, teatrale şi muzicale, comemorări: în Banatul au
apărut cu regularitate cronici şi recenzii, din care am selectat:Concertele maestrului
Enescu, Cronica măruntă, Comemorări, De la expoziţia de artă ţărănească din
31
Luceafărul, nr5-6/1937, p. 190-191 32
Banatul literar, anul I, nr.1/1934 -nr.8-10/ 1938 33
Luceafărul, nr. 4,5, 11/ 1935
28
Timişoara ş.a.34
În Banatul literar a apărut cu regularitate, aproape în fiecare număr o
ultimă rubrică, Cronica, în care erau comentate reviste, ziare, cărţi.35
În Luceafărul a
apărut cu regularitate o rubrică de cronici, însumând sute de cronici. Exemplificativ
menţionăm doar nr.1/ 1935, cu cronicile dedicate Aradului, Sibiului, Târgu-Mureşului
şi Lugojului.
7.Cugetări, maxime : în Luceafărul au apărut cugetări de Victor Eftimiu36
.
8.Epigrame : în Banatul literar au fost publicate epigrame semnate de M.Ar.Dan, Ion
Miuţa, Dinu Forini, Geo Pajuşte, Lycus37
. Epigrame au apărut sporadic şi în
Luceafărul, semnate de Radu D. Rosetti38
sau de Filippo Pananti39
.
9.Eseuri : din puţinele eseuri publicate, menţionăm Peisaj bănăţean,intitulat eseu, de
Anatole Chircev, apărut în 1938, în Luceafărul.
10.Foiletonul: în Banatul literar au fost publicate mai multe foiletoane semnate de
Lucian Costin şi G.Bugărin ;
11.Folclor : în Banatul au apărut relativ constant creaţii şi studii foclorice, din care
exemplificăm: Puncte de contact între arta poporală la români şi balto-slavi, de
Ioachim Miloia, Încurajarea şi dezvoltarea artei ţărăneşti, de D. Comşa, Bisericile de
lemn din judeţul Arad, de Coriolan Petranu, Din creaţiile poetice ale poporului
român, de Aurel E. Peteanu, Un caiet de cântări din 1866 ş.a.40
În Banatul literar a
existat o rubrică permanentă de propagare a folclorului şi studiilor folclorice. Printre
altele menţionăm publicarea în numerele din 1934-1935 a baladei Cântecul lui Cioban
Costa, din culegerea lui Gheorghe Cătană, fragmente din Studii asupra folclorului
bănăţean, de Lucian Costin, referitoare la cântece, strigături, balade.
12.Legenda cultă : în Banatul literar a fost publicată legenda Apucăturile femeii, de
Mihail Lungianu.41
.
13.Literatura documentară şi memorialistică : în Banatul au apărut în 1927 articole
documentare, ca: Din trecutul nostru dureros, de Al. Grigorovici, Un călător turc prin
Banat, în veacul al-XVII-lea, de Egumenul Serafim, Probleme actuale Cazul
Judecătoriei arbitrale Lloyd din Timişoara, de Al.V. Cimponeriu, Dezvoltarea
34
Banatul, nr. 1-12/ 1927 35
Banatul literar, anul I, nr.1/1934 -nr.8-10/ 1938 36
Luceafărul, nr. 1/1935 37
Banatul literar, anul I, nr.1/1934 -nr.8-10/ 1938 38
Luceafărul, nr. 2/1935 39
Luceafărul, nr. 2/1937 40
Banatul, nr. 1-12/ 1927 41
Banatul literar, nr.6-7-8/1936, p. 13-16
29
tipografiei timişorene de la 1716 până la 1895, de Petru Loris ş.a. În Banatul au
apărut şi memorii precum: Acum 25 de ani la „Luceafărul” Evocări fugare, de Ion
Montani, Din trecutul Lugojului, de G. Bogdan Duică, La Alba Iulia, de C.
Grofşorean, Din trecutul nostru dureros, de A.Grigorovici ş.a.42
În Luceafărul au
apărut note memorialistice şi note de călătorie, precum acelea din În excursie cu
ziariştii străini Însemnări şi amintiri, de Ion Clopoţel, De la răsărit spre vest Cronici
ieşene, de C. Săteanu, Banatul de altădată, de Teodor V. Păcăţian.43
Din 1936 am
selectat articole precum: Urme străvechi de românism şi ortodoxism în Banat
Bisericile din Beba Veche, de Gheorghe Cotoşman, Pagini cu însemnări
neşterse...Amintiri din timpul celor zece ani de gazetărie profesată în Banat, de Şt.
Vlădescu, Arome din trecut, de Aurel Bugariu; iar în 1938 Ghenadie Ilie publica Un
călător francez prin Banat la începutul secolului al-XIX-lea.
14.Note de călătorie şi/sau reportaje : în Banatul au apărut note de călătorie, ca : În
drum prin Germania, Băile Herculane, Castelul Huniade, Mănăstirea Bodrog, Căile
ferate ăn Valea Timocului, Reşiţa de astăzi, Biserica din Lipova44
ş.a. În Banatul
literar au apărut note de călătorie, precum: Excursiuni în Banat, Pe câmpia Banatului
de Damian Izverniceanu. În Luceafărul din 1936 au apărut o mulţime de note de
călătorie, contopite pe alocuri cu note documentare şi memorialistice; din care
exemplicăm cu: Primăveri basarabene,Oraşul lui Ion Vodă-Cahulul, de D.Iov, Schiţe
din călătoriile mele, de V.V. Delamarina, Spre locurile biblice, de Aurel Cosma
junior, Mediterana, Fanteziile creaţiunii-prin grotele din Postumia, de Ion Totu, La
Ruginoasa, de Aurel Bugarin, Pe litoralul românesc al Mării Negre Coasta de Argint,
de A.E. Peteanu, Rătăcind prin Munţii Banatului, de Dorian Grozdan, Impresii din
Barcelona, de Dorel Draguescu.În 1938, când revista apare la două luni, am
consemnat doar un reportaj memorabil, La marginea Banatului, de I. Miloia.
15.Nuvela : în Banatul au apărut nuvele, precum : Taina lui Vlahu, La troiţa
Moroianului, de Al. Negură, Duşmanii, de Iulian Giurgea, Lotca între nuferi, de
Emanoil Bucuţa.45
În Luceafărul din 1936 au fost publicate nuvelele Reântoarcerea şi
Carmela, de Aurel Cosma junior şi Păcatul, de Virgil Darzău; iar în 1938 a apărut
nuvela Clopoţeii amintirilor, de Mia Cerna ;
42
Banatul, nr. 1-12/ 1927 43
Luceafărul, nr.1-11/ 1935 44
Banatul, 1927-1928 45
Banatul, nr. 1-12/ 1927-1928
30
16.Poeme în proză : în Luceafărul din 1936 au fost publicate Poeme în proză, semnate
de Constantin Râuleţ ;
17.Poezii : în Banatul au apărut îndeosebi în rubrica intitulată Pagina începătorilor
bănăţeni, poezii de Cassian R. Munteanu, Olimpia Teodoru, Victor Ungur, Nicolae
Jucu, Aron Cotruş, Al. Negură, Ion Pillat, I. Buzdugan, Constantin Doboş, Nicolae
Badiu, D.O. Blidariu, Traian Ieremici, Grigore Popiţi ş.a.În Banatul literar au apărut
poezii ale unor poeţi regionali consacraţi şi o rubrică periodică intitulată Pagina
începătorilor bănăţeni, în care au debutat numeroşi poeţi.
În Luceafărul din 1935 au publicat nenumăraţi poeţi regionali, precum: Al.
Iacobescu, C. Miu Lerca, Dorian Grozdan, P. Bogdan, D. Iov, Leontin Iliescu. În
1936 au fost publicaţi zeci de poeţi locali şi naţionali, precum: Leontin Iliescu, Coca
Farago, George Bălteanu, Mircea Ovidiu Savu, Ion Buzdugan, Agatha Grigorescu
Bacovia, soţia lui George Bacovia, G. Şt. Cazacu, I. Imbrescu, M. Avramescu, Dorian
Grozdan, P.P. Bellu, Mia Marian, B.B. Cedan, C. Miu Lerca, N. Galetaru, Victor
Tudoran, Ada Negri, V. Mioşoarcă, Silviu Lazăr, Rozina Creţeanu, Grigore Bugarin,
Liana Jar, Romulus Fabian, Ion Pillat, Emil Isac, Radu Stanca.În 1938 au publicat:
Dorian Grozdan, Grigore Bugarin, A. Parţanu, Corneliu Sav, Ada Crin, Volbură
Poiană Năsturaş, P.P. Bellu.
18.Piese dramatice : în Banatul literar au apărut cîteva fragmente dramatice, precum
tragedia Flori strivite, de Fane Geo Pajişte, Nuneasca de Gheorghe Lică Olt.46
Şi în
Luceafărul a apărut teatru ; Pavel Chinezul, de Ştefan Cioroianu47
ş.a.
19.___Portretul sau note biografice : în Banatul au apărut cu regularitate la rubrica
Din viaţa scriitorilor , note bibliografice ale unor personalităţi culturale, precum:Ioan
Sârbu, Traian Grozăvescu, Constantin Diaconovici Loga, Vasile Pârvan, B.P.Hasdeu,
Ion Brătianu, Valeriu Branişte, Gheorghe Popovici ş.a. Şi în Luceafărul a apărut cu
regularitate, chiar de la debutul din 1935, o rubrică de note biografice, consacrate şi
scriitorilor Mihai Eminescu, Calistrat Hogaş ş.a.48
pentru ca în 1936, alături de
portretele unor politicieni, pictori, sculptori, să apară şi portrete sau note ale unor
scriitori regionali şi universali sau ale unor folclorişti, respectiv: Miron Pompiliu,
Cassian R. Munteanu, Aurel Cosma, dar şi Liviu Rebreanu, Vasile Alecsandri,
Garabet Ibrăileanu, dar şi Ibsen, Vergilius sau Emilian Novacovici. Din 1938 am
reţinut notele biografice despre Traian Vuia, D, Annunzio, Victor Babeş, Vincenţiu
Babeş, George Dobrin, Iosif Popovici ş.a.
În Banatul literar au apărut portrete literare, precum acelea ale lui Gheorghe Bogdan
Duică (1866-1934), Mihail Sadoveanu, Damian Izverniceanu (1883-1935), Artur
Gorovei, Octavian Goga, Liviu Rebreanu49
ş.a.
46
Banatul literar, nr.6-7-8/ 1936, nr.2-8/ 1937 47
Luceafărul, nr.2/1937 48
Luceafărul, nr. 1,3/ 1935 49
Banatul literar, anul I, nr.1/1934 -nr.8-10/ 1938
31
20.Poveşti : în Luceafărul din 1936 au fost publicate poveştile Bătălia Împăratului
Frunză Verde şi Năzdrăvana, de Mia Cerna.
21.Povestiri : în Luceafărul din 1936 au apărut mai multe povestiri: Primăvară, de
Alexandru Bistriţianu, Cântecul lebedei, Calul de lemn, de Mia Marian, Florile
dalbe, de Melentie Şora, Suflet în ceaţă, de Florin Cibian, iar în 1938 Frăţie de cruce,
de Dorel Draguescu.
22.Recenzii : în Banatul literar şi în Luceafărul au apărut cu regularitate rubrici cu
recenzii.
23.Romane sau fragmente de roman : în Banatul a apărut un serial din romanul
Românii din Potlogi, de Mihail Gaşpar50
Luceafărul apare în 1935, având la început un fragment din romanul Luceafărul sau
Romanul lui Eminescu, de Cezar Petrescu. În acelaşi număr mai apare încă un
asemenea fragment romanesc din Vulpea de baltă a prozatorului şi poetului
basarabean D. Iov, apoi Spre Orşova, fragment din romanul Cerna, de Al. Iacobescu. 51
În Luceafărul din 1936 au apărut Fragmente dintr-un roman inedit, de Aurel
Cosma junior, în 1937, fragmente din romanul Bastardul, de Mia Marian52
, iar în
1938 fragmente din Toamna şi noaptea în cetate, de Pompiliu Tomiciu ;
24.Schiţe literare : în Banatul au apărut schiţe, precum : Vraje, de Al. Negură. În
Banatul literar au apărut schişe semnate de Gheorghe Lică Olt, intitulate Bornete
Tolbarul, De la tavernă la cămin53
În Luceafărul din 1936 au fost publicate schiţele
Maestrul, de Ion Totu şi Vis de Crăciun, de Aurel Cosma, iar în 1938 Crâmpei
minuscul, de Mircea T. Bandu.
25.Scrisori : în Banatul a apărut Scrisoare către un român din America, de Sim. Sam.
Moldovan. Încă în primul număr al Luceafărului au fost publicate două scrisori de
felicitare.54
În 1938 au fost publicate alte scrisori, semnate de Caius Brediceanu, Ioan
Popovici Bănăţanu, Mircea T. Bandu.
26.Traduceri : în Luceafărul din 1936 au apărut traduceri ale unor poezii şi poeme din
creaţia lui Costis Palamas, Zaharias Papantoniu, Alexei Puşkin, Enrico Panzacchi,
Fausto Salvatori.
27.Literatură dialectală, în „grai bănăţean” : Luceafărul a promovat nu doar creaţii
dialectale curente, cu şi un program literar-dialectal, prin editura proprie publicînd
cîteva volume „literare-dialectale”, precum La nana-n vale, de Grigore Bugarin, în
1937.55
În Luceafărul a apărut unul dintre primele articole interbelice, consacrate
literaturii dialectale interbelice, sub titlul Literatura ţărănească din Banat, de Aurel
Cosma junior.56
În 1936 au fost publicate mai multe poezii în grai bănăţean, dintre care
remarcabile sunt acelea ale lui V.V. Delamarina, dar şi schiţe şi nuvele, ca În Noaptea
Paştilor, de Petru Petrică.
50
Banatul, anul II.III, 1927-1928 51
Luceafărul, anul I/ 1935, nr. 1-12 52
Luceafărul, nr.2/1937 53
Banatul literar, nr.9-10-11/ 1936, p.16-17, 30-31 54
Luceafărul, nr.1/1935 55
Luceafărul, nr.3-4/1937, p.138 56
Luceafărul, nr.4/1935, p. 164-169
32
CAPITOUL5
Rolul determinant al parteneriatelor şcolare în eficientizarea procesului
didactic, realizarea unei educaţii performante-selective, dezvoltarea motivaţiei
şcolare şi conştientizarea capacităţilor reale ale tuturor elevilor. Exemplificări
din programul personal de optimizare a ciclului relaţional şcoală- familie-
comunitate în anul şcolar 2011-2012
Concepte: descentralizarea sistemului de învăţământ; optimizarea utilizării
tuturor resurselor alocate instituţiilor de învăţământ; plan anual de activităţi
extraşcolare; viabilitatea proiectelor de activităţi extracurriculare anuale;
strategia de dezvoltare instituţională pe termen mediu şi lung, în care să prevadă
expres direcţiile şi obiectivele principalelor activităţi extracurriculare;
procedura de propunere şi adoptare a activităţilor extracurriculare este un
întreg proces de dezvoltare a gândirii critice a elevilor, de motivare excepţională
a acestora, de integrare a comportamentului fiecărui elev într-un comportament
colectiv, democratic, de conştientizare a drepturilor didactice şi umane;
programul „ Învăţăm să comunicăm, să ne evaluăm şi să dezvoltăm viaţa
socială !”; chestionar referitor la ciclul sărbătorilor de iarnă în comunitatea
locală
Politica actuală de descentralizare a sistemului de învăţământ şi de optimizare a
utilizării tuturor resurselor alocate instituţiilor de învăţământ impune dezvoltarea
accelerată a unor strategii locale, autonome de relaţionare a şcolii, având ca obiective
principale: eficientizarea procesului didactic, accelerarea integrării actului didactic în
viaţa comunitară şi socială, motivarea şi conştientizarea tuturor beneficiarilor actului
didactic (familiile elevilor, parteneri, reprezentanţii informali şi formali ai
comunităţii), pentru realizarea unei orientări şcolare, profesionale şi civice
corespunzătoare capacităţilor personale ale tuturor elevilor.
În cadrul acestei strategii, în continuitatea „activităţii din clasă” , la nivelul fiecărei
instituţii şcolare trebuie elaborat un plan anual de activităţi extraşcolare, adecvat
obiectivelor de dezvoltare instituţională, condiţiilor şi resurselor locale.
În cadrul acestui plan anual de activităţi extraşcolare, cele mai frecvente, accesibile
şi „ieftine” activităţi sunt constituite de parteneriatele educaţionale/ şcolare.
Parteneriatele educaţionale/ şcolare sunt activităţi extracurriculare (prescurtat AEC),
complementare planului-cadru de învăţământ şi curriculumului la decizia şcolii sau
interferente, curriculare-extracurriculare, care se realizează într-o unitate şcolară, de
regulă în continuarea orarului didactic obligatoriu ( de exemplu, parteneriate locale cu
familiile elevilor, sponsori locali ş.a. ) şi între unităţi şcolare şi/ sau alţi parteneri din
afara comunităţii locale. Procedural, ele sunt propuse de orice elev, părinte, cadru
didactic, de reprezentanţii comisiilor metodice sau ai comisiei pentru curriculum, sunt
avizate prealabil şi definitiv de comisia pentru curriculum şi consiliul profesoral şi în
final sunt adoptate anual/ pe an şcolar, de Consiliul de administraţie, motivat, în
funcţie de mulţimea propunerilor, resursele date, strategia de dezvoltare şi integrare
comunitară-socială a unităţii de învăţământ ş.a..
Viabilitatea proiectelor AEC este determinată în primul rând de conştientizarea
rolului acestora şi de motivarea/ activarea tuturor participanţilor pentru realizarea lor;
33
astfel că se impune, ca în procedura prealabilă adoptării lor, după ce toate proiectele
de activităţi extracurriculare anuale au fost discutate şi avizate prealabil în consiliul
profesoral, să fie aduse la cunoştinţa tuturor elevilor şi a potenţialilor parteneri, pentru
ca aceştia să îl poată consulta şi optimiza, iar după această fază, în urma noii evaluări
a eventualelor propuneri de optimizare a activităţilor extracurriculare, comisia pentru
curriculum şi consiliul profesoral să se întrunească din nou şi să avizeze definitiv
proiectul instituţional al activităţilor curriculare anuale !
Chiar dacă în prezent, datorită finanţării speciale a unităţilor de învăţământ, în
funcţie de costurile standard/ elev se impune încadrarea strictă a tuturor cheltuielilor
în fondurile alocate şi implicit o diminuare a unor fonduri, această situaţie juridică nu
trebuie să afecteze continuitatea şi dezvoltarea activităţilor extracurriculare, ci să
consolideze procesul de selecţie al acestor activităţi, relaţiile de cooperare didactică
instituţională şi selecţia acelor activităţi extracurriculare temeinic proiectate şi viabile
pe termen mediu şi lung, care contribuie cel mai eficient la dezvoltarea instituţională
şi la integrarea reală a unităţii şcolare în comunitatea locală şi regională, în interesul
tuturor participanţilor şi benefiarilor didactici !
În unele unităţi de învăţământ, s-a dispus prin Regulamentul de ordine interioară
obligativitatea participării elevilor şi cadrelor didactice la toate activităţile
extracurriculare adoptate de Consiliul de administraţie şi recompensarea participării la
aceste activităţi, în clasă şi la nivelul şcolii ! Propunem, de asemenea, ca fiecare
Consiliu de administraţie să întocmească o strategie de dezvoltare instituţională pe
termen mediu şi lung, în care să prevadă expres direcţiile şi obiectivele principalelor
activităţi extracurriculare, aceste direcţii şi obiective constituind totodată criterii de
selecţie a proiectelor propuse de cadrele didactice, reprezentanţii comisiilor metodice
şi/ sau ai comisiei pentru curriculum ! În acest sens, la unele unităţi de învăţământ, cu
autorităţi manageriale competente, se întocmeşte nu doar planificarea anuală curentă a
activităţilor extracurriculare, ci şi oferta pentru anul şcolar viitor a activităţilor
extracurriculare, afişată, cu observaţia modificării şi eficientizării ei de către toţi
cointeresaţii în realizarea procesului didactic instituţional local !Tocmai prin
respectarea acestor proceduri, relativ durabile, se conferă o bază instituţională-
comunitară solidară acestor activităţi extracurriculare, precum şi un caracter
transparent, democratic, de cointeresare reală a tuturor factorilor educaţionali locali şi
zonali, nu numai instituţionali, ci şi comunitari sau extracomunitari.Din păcate, puţini
manageri conştientizează, că această procedură de propunere şi adoptare a activităţilor
extracurriculare este un întreg proces de dezvoltare a gândirii critice a elevilor, de
motivare excepţională a acestora, de integrare a comportamentului fiecărui elev într-
un comportament colectiv, democratic, de conştientizare a drepturilor didactice şi
umane (Drepturile Omului ! ) şi de asumare responsabilă a unor sarcini într-un context
colectiv-instituţional-comunitar-social, dar şi de iniţiere şi motivare superioară în
îndeplinirea viitoarelor roluri familiale-comunitare-sociale.
În anul şcolar 2011-2012 mi-am orientat programul personal de dezvoltare a
parteneriatului şcoală-familie-comunitate asupra realizării următoarelor obiective:
1. recomandarea unor teme/ sarcini independente, a căror rezolvare presupunea
cooperarea dintre elevi şi părinţi;
2. organizarea unor activităţi tematice cu părinţii, concomitent cu activităţi de
consiliere parentală;
34
3. realizarea unei reviste şcolare, solicitând şi colaborarea părinţilor, cu informări
asupra actului didactic în familie, preocupările copiilor în timpul liber, sugerarea unor
modalităţi de adecvare a actului didactic la capacităţile reale ale copiilor ş.a.;
4. organizarea unor activităţi, care au constituit şi oportunităţi de învăţare permanentă
pentru părinţi;
5. conştientizarea părinţilor şi elevilor asupra rolului determinant al unui program
didactic-familial zilnic în realizarea performanţei şcolare şi în dezvoltarea
capacităţilor didactice reale ale elevilor.
În acest sens, am realizat activităţi metodice, precum:
* 1. Elaborarea şi realizarea unui parteneriat didactic între şcolile din zonă, cu un
conţinut complex, axat pe valori civice democratice ( educaţia pentru democraţie ), la
care au participat grupuri de câte câte trei-şapte elevi, al cărui conţinut îl anexăm aici:
Şcoala ____________________ Şcoala…………………...
ACORD DE PARTENERIAT
1. Părţile contractante:
A/ Propunător- fidejusor, profesor doctorand Măgărin Lucian Pavel
B/ Şcoala cu clasele I-VIII din Voiteg, nr.166, judeţul Timiş, reprezentată prin
director _______________________________ în calitate de Aplicant.
C/ Şcoala……………………………strada……………. ………….......…….,
nr.............., localitatea………………………………
….…......…..…….……....judeţul …..…….………., nr. telefon.........................
reprezentată prin ……………………………………………………..…
……………………......…,în calitate de Partener.
2. Obiectul contractului:
Obiectul prezentului acord de parteneriat îl reprezintă colaborarea dintre
aplicant şi partener în vederea organizării şi desfăşurării de activităţi extracurriculare
în ambele instituţii-contractante, activităţi reunite sub programul « Învăţăm să
comunicăm, să ne evaluăm şi să dezvoltăm viaţa socială şi istoria locală ! «
Scopul acestui program este dezvoltarea competenţelor specifice de
creativitate, comunicare şi iniţiativă în viaţa grupului şcolar şi a comunităţii locale,
competenţe prevăzute în programele şi planificările din ariile curriculare Limbă şi
comunicare şi Om şi societate, prin realizarea în grupuri coordonate de profesorii-
iniţiatori a următoarelor activităţi extraşcolare :
*** 1. Confecţionarea de către fiecare elev-participant a câte două felicitări,
două scrisori adresate unui « adevărat prieten » sau unei « adevărate prietene » şi două
desene; lucrări care vor fi depuse în două plicuri sigilate, din care unul va fi transmis
celuilalt grup-ţintă, din şcoala co-contractantă, până în data de 20 aprilie 2012, iar al
doilea plic rămâne spre prezentarea propriului grup ţintă şi a celorlalţi colegi din
35
şcoală, până în data de 30 mai 2012, odată cu deschiderea expoziţiilor organizate în
fiecare şcoală co-contractantă, cu creaţiile/ materialele didactice confecţionate de
către toţi elevii participanţi.
*** 2. Alcătuirea unui album ( compus dintr-un bloc de desen sau dosar, cu foi
tip A4 ) de către fiecare grup ţintă, având următorul conţinut :
1. foaia de prezentare a instituţiei şi a componenţei grupului-ţintă (nume şi prenume,
clasă, adresa) ;
2.foaia/ foile despre cele mai importante cinci activităţi omeneşti, votate de comun
acord, în fiecare grup ;
3.foaia cu cele zece fotografii din comunitate, considerate cele mai atractive/
sugestive şi interesante, de către fiecare grup ;
4. foaia cu descrierea celor trei activităţi de cooperare civică, prin care unul sau mai
mulţi membri ai fiecărui grup, au ajutat diverse persoane, inclusiv colegi sau părinţi,
în ultimele luni ;
5.foaia/ foile în care este descrisă viaţa copiilor în localitatea lor , redactată/ redactate
în dublă traducere, respectiv în limba română şi într-o limbă internaţională, învăţată în
şcoală ;
6. foaia cu cele două interviuri cu persoane de vârsta a treia, despre trecutul şi
prezentul comunităţii locale ;
7. foaia cu două propuneri pentru desfăşurarea unor activităţi mai interesante şi
relaxante în şcoală.
Acest album poate fi realizat şi în formă electronică şi comunicat astfel !
*** 3. Evaluarea celor mai interesante cinci lucrări, din fiecare şcoală, prin
note justificate, acordate de vizitatorii expoziţiei sau de un grup selectat de profesorul
coordonator, centralizarea notelor de către profesorii coordonatori şi premierea
elevilor cu diplome şi cărţi, până în data de 15 iunie 2012, de către profesorii
coordonatori.
3. Grup ţintă:
3- 7 elevi din învăţământul primar şi gimnazial, selectaţi din şcolile
contractante.
4. Obligaţiile părţilor:
A/ Fidejusorul se obligă, să monitorizeze programul, să îndrume elevii
selectaţi în grupurile ţintă, să centralizeze creaţiile şi evaluările elevilor, să amenajeze
expoziţiile în şcolile contractante, să coordoneze evaluarea creaţiilor elevilor şi să
comunice premiile.
B/ Aplicantul se obligă :
- să informeze partenerul, respective consiliul profesoral şi profesorul-iniţiator/
coordinator intern despre regulamentul şi desfăşurarea programului;
- să selecteze şi să pregătească pentru programul de activităţi propus ;
- să organizeze expoziţie cu lucrările elevilor participanţi la concurs;
- să respecte termenele de desfăşurare a programului, prevăzute în regulament;
- să tipărească şi să distribuie diplomele elevilor premianţi;
- să asigure din fonduri interne/ comunitare şi să distribuie în termen diplomele
de participare şi premiile elevilor şi cadrelor didactice îndrumătoare!
B) Partenerul se obligă să respecte următoarele condiţii:
36
- să mediatizeze concursul în şcoala unde funcţionează;
- să selecteze şi să pregătească elevii pentru programul de activităţi;
- să selecteze lucrările cele mai bune care vor participa la concurs;
- să respecte regulamentul de desfăşurare a concursului;
- să evite orice situaţie care ar putea afecta negativ imaginea concursului.
- să asigure din fonduri interne/ comunitare şi să distribuie în termen diplomele
de participare şi premiile elevilor şi cadrelor didactice îndrumătoare!
5. Durata acordului:
Acordul intră în vigoare la data semnării acestuia de către părţile contractante
şi este valabil pănă în 15 iunie 2012, data finalizării programului şi a distribuirii
premiilor, în fiecare instituţie contractantă !
6. Clauze finale ale acordului:
Modificarea acestui protocol va fi făcută numai cu acordul scris al părţilor.
Prezentul acord se încheie în trei exemplare, câte un exemplar pentru fiecare
parte şi intră în vigoare de la data semnării.
Programul propus aici, « Învăţăm să comunicăm, să ne evaluăm şi să
dezvoltăm viaţa socială ! « face parte din categoria activităţilor extraşcolare şi
contribuie la stabilirea de relaţii de colaborare între instituţiile de învăţământ
contractante, conform prevederilor Legii educaţiei naţionale, nr.1/ 2011.
Aplicant
Partener Director
Fidejusor
Director
*2. Efectuarea unor sarcini independente de către elevi, în cooperare cu părinţi,
precum : completarea unor fişe de lucru, realizarea unor reprezentări didactice, a
unor fişe tematice, redactarea unor referate prin selectarea unor informaţii, copiere
xerox ş.a.
Menţionăm exemplificativ completarea unui chestionar la unitatea de învăţare Viaţa
în societate, la obiectul Cultura civică, clasa a-VII-a, lecţia dedicată Comunităţii
locale şi anexăm chestionarul :
CHESTIONAR ASUPRA ROLULUI/ COPARTICIPĂRII CETĂŢENILOR ÎN
VIAŢA COMUNITĂŢII LOCALE
Domiciliul locuitorului/ respondentului
Gen ( încercuiţi ) M F
Vârsta ( încercuiţi ): 18-30 30-50 50-65 mai mult de 65
Ocupaţia ________________________________
1. Apreciaţi cu o notă de la 1 la 5 (punând X în căsuţa respectivă ! ) cît de
grave sînt problemele prezentate mai jos (1 – DELOC, 2 – NU CONTEAZĂ, 3 –
PUŢIN, 4 – ESTE FOARTE GRAVĂ ŞI IMPORTANTĂ, 5 - ESTE URGENTĂ
!!! ):
37
Probleme personale şi comunitare 1 2 3 4 5
1.1 Cetăţenii nu sânt bine informaţi despre deciziile luate de
administraţia publică locală (primărie, consiliul local) ?
1.2 Casele naţionale sunt necesare educaţiei tinerilor doar la
aniversarea unor sărbători religioase sau comunitare ?
1.3 Iluminarea străzilor este satisfăcătoare ?
1.4 Tinerii pînă la 18 ani consumă în locuri publice alcool,
ţigări, programe TV interzise minorilor !?
1.5 Lipsa locurilor de joacă special amenajate pentru copiii
mici şi a unor terenuri de sport amenajate corespunzător pentru
tineri ?
1.6 Multe drumuri sînt deteriorate şi nu au canalizare
corespunzătoare ?
1.7 Gunoiul de pe străzile satelor şi de pe marginea
drumurilor !
1.8 Locuitorii nu cunosc date reale despre calitatea apei din
fântâni şi din râul extravilan, Bârzava !
1.9 Locuitorii au acces liber, legal la luarea deciziilor în
şedinţele Consiliului local ?
1.10 În comună ar fi nevoie urgentă de racordarea reţelei cu
apă potabilă la fiecare casa!?
1.11 Deocamdată nu e nevoie de adunări cetăţeneşti, fiindcă
oamenii au acces liber în audienţe, unde pot spune orice
problemă !
2. Scrieţi o altă problemă din localitate, care nu s-a menţionat şi apreciați cu nota 1-
5 cît este de
gravă:________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
3. Numiţi problema/ problemele în soluţionarea căreia/ cărora aveţi interes, să vă
implicaţi personal:
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
4. Indicați prin ce modalitate vă veţi implica
Prin bani Prin munca voluntară Prin oferirea materialelor Prin
asistenţă
De asemenea, unii părinţi au contribuit prin redactarea sau formularea unor
informări, sugestii şi păreri, la realizarea unor lucrări ale elevilor, trimise la câteva
concursuri şcolare ( e elevă obţinând premiul al-III-lea la un concurs internaţional ! ),
precum şi la redactarea celor două numere ale revistei şcolare Pasărea Phoenix ; a
căror foaie de titlu o anexăm :
Pasărea Phoenix
Revistă semestrială a elevilor de la şcolile din Birda şi Voiteg
38
*** redactată în temeiul art.2, alin.3, 4, 271, 273 ş.a. / Legea educaţiei naţionale,
nr.1/ 2011 şi concepută ca o activitate extracurriculară, cu scopul de a dezvolta la
elevi competenţele specifice de autocunoaştere, de manifestare a capacităţilor
creative şi a iniţiativei în rezolvarea unor probleme ale grupurilor din care fac parte
şi ale comunităţi locale; competenţe prevăzute în planificările curente din ariile
curriculare Limbă şi comunicare şi Om şi societate
anul II, numărul 2/ 2012
redactor-coordonator- profesor Măgărin Lucian Pavel................................
* 3.Efectuarea unor activităţi de voluntariat de către unii părinţi, care au contribuit
la completarea unui chestionar dedicat sărbătorilor de iarnă., pe care îl anexăm :
Chestionar referitor la ciclul sărbătorilor de iarnă în comunitatea locală__________
Data_____________
Numele şi prenumele intervievatului________________________
Adresa/domiciliul_______________ Locul naşterii______________
Data stabilirii în actuala comunitate_______________________
Vârsta______________________
Profesia_______________________
Ocupaţia____________________ Starea civilă________________
*** Cum sărbătoriţi/ aniversaţi sărbătorile de iarnă ?
1---Postul Crăciunului (din 15 noiembrie )____________________________
2---Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21noiembrie )________________
3---Sfântul Apostol Andrei (30noiembrie )________________________
4---Sfânta Varvara/Barbara (4decembrie )__________________________
5---Sfîntul Ierarh Nicolae Arhiepiscopul Mirelor Lichiei (6decembrie )_________
6---Sfântul Ierarh Spiridon (12decembrie)___________________________
7---Sfântul Ignatie Teoforul/ignatul (20decembrie)______________________
8---Ajunul Sărbătorii Naşterii Domnului (24decembrie )____________________
9---Crăciunul/ Sărbătoarea Naşterii Domnului (25decembrie)_____________
10---Sfântul Ştefan (27decembrie )___________________________________
39
11---Sfântul Vasile cel Mare/ Anul Nou (1ianuarie )_____________________
12---Boboteaza (6ianuarie)_________________________________________
13---Sfântul Ioan Botezătorul ( 7ianuarie )_________________________
14---Sfinţii Trei Ierarhi, Sfântul Vasile, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigore din
Nazianz (30ianuarie)___________________________
15---Întâmpinarea Domnului/ Sfinţii mucenici Iordan şi Gavril (2februarie) ; Stretenia
sau Ziua Ursului, în calendarul popular______________________
40
CAPITOLUL 6
Sfera semantică a conceptului curriculum. Structura sistematizatoare-
predictivă, administrativă-funcţională şi operaţională-formativă actuală a
Curriculumul Naţional
Originea şi sfera semantică a conceptului curriculum
Sistemul de învăţământ naţional este un subsistem integrat social ; fapt perceput
acut abia în ultimele decenii, odată cu democratizarea instituţiilor şi a statului de
drept, precum şi cu accelerarea polarizării şi concurenţei economice-sociale interne şi
internaţionale şi cu diversificarea şi specializarea extremă a pieţei muncii, prin
apariţia unor noi profesii, pentru care cererea a crescut accelerat ( îndeosebi în
domeniul industriei şi administraţiei informatizate, asistenţei sociale ş.a.)!
Pentru administrarea eficientă şi durabilă a acestui sistem de învăţământ a fost
adoptată o nouă politică educaţională, deschisă şi integrată într-o strategie
operaţională sistematică, numită cvasi-unanim în literatura pedagogică şi în noile acte
juridice- administrative Noul Curriculum Naţional, coordonat centralizat, de către
Guvernul României şi ministerul de specialitate; în structura internă a Ministerului
Educaţiei şi Cercetării fiind iniţiat şi dezvoltat instituţional un Consiliu Naţional
pentru Curriculum, care, prin Hotărârea Guvernului, H.G. nr. 23/ 7.03.2007 a
dobândit personalitate juridică şi a fost restructurat, sub numele de Centrul Naţional
pentru Curriculum şi Evaluare în învăţământul preuniversitar, având următoarele
competenţe sistematizatoare:
1. proiectarea, dezvoltarea, aplicarea şi revizuirea curriculumului naţional;
2. coordonarea şi organizarea sistemului de examene şi evaluări naţionale;
3. coordonarea evaluării manualelor şcolare;
4. selectarea, pregătirea, stimularea şi valorificarea potenţialului tinerilor capabili de
performanţă.
Chiar dacă de drept Curriculumul naţional şi strategia curriculară de funcţionare şi
reformare a învăţământului naţional au fost proclamate şi instituţionalizate încă prin
Legea învăţământului nr. 84/ 1995, care în articolul 127, alineatul 1, din titlul III,
Conţinutul învăţământului, capitolul I, Învăţământul preuniversitar, prevedea :
« Conţinutul învăţământului preuniversitar este asigurat prin Curriculumul naţional.
Curriculumul naţional este ansamblul coerent al planurilor-cadru de învăţământ, al
programelor şi al manualelor şcolare din învăţământul preuniversitar. Acest
ansamblu cuprinde o componentă comună pentru toate şcolile de acelaşi tip şi o altă
componentă aflată la decizia şcolii. », o sinteză sistematică, deopotrivă pedagogică,
socială, istorică, administrativă şi juridică asupra curriculumului aplicat în
contemporaneitate şi în România, nu a fost elaborată încă, chiar şi cercetătorii şi
autorii consacraţi ai « fenomenului curricular pedagogic », relevând complexitatea,
specializarea şi « dificultatea » extremă, ba chiar şi ambiguitatea curriculumului ;
astfel, profesorul universitar Dan Potolea consemna : « Se cuvine să specificăm, chiar
din primele rânduri, că întotdeauna ( ?, n.n.) elaborarea unei lucrări dedicate Teoriei
şi Metodologiei Curriculum-ului este un demers dificil şi extrem de solicitant. Dacă
adăugăm alături (pleonasm, n.n.) şi faptul că lucrarea în sine se vrea un document
curricular în adevăratul sens al termenului, un document elaborat pentru un public
educaţional bine delimitat...cum este cazul prezentei, intitulată sugestiv şi cuprinzător
Teoria şi metodologia curriculum-ului...atunci demersul devine mult mai dificil de
41
realizat. »57
, iar profesorul universitar Anton Ilica opina, într-o exprimare dezarmantă
şi ambiguă : « Termenul curriculum accede spre o carieră destul de complexă şi
întârzie să se aşeze într-o noţiune suficient de clar definită şi unanim acceptată... »58
Să sugereze aceste opinii lipsa acută de competenţe pedagogice în învăţământul
superior şi de acolo, efectele mediocre şi durabile din învăţământul preuniversitar
actual şi toate celelalte obiectivări ale crizei din învăţământul naţional ?
În sens general, curriculumul este un mijloc operaţional-integrator, de planificare şi
administrare sistematică, măsurabilă, cuantificabilă, predictivă a sistemului de
învăţământ contemporan.
Introdus iniţial în Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, prin Education Reform Act,
în 1988, el a fost preluat şi instituţionalizat după 1990 şi în România, prin articolele
127, 128/ Legea învăţământului nr. 84/ 1995, în temeiul cărora a fost instituţionalizat
în structura Ministerului Învăţămîntului, Consiliul Naţional pentru Curriculum ; ca
urmare, abia după trei ani, în anul şcolar 1998-1999 a fost elaborat Noul Curriculum
Naţional, concomitent cu indicatorii evaluării instituţionale a şcolilor şi liceelor, iar în
perioada următoare acest curriculum a fost revizuit în repetate rânduri, prin mai multe
legi de completare şi modificare a legii organice ( altă dovadă a lipsei de viziune şi
strategie unitară la nivelul ministerului de specialitate, unde s-au tot perindat miniştri
cu vagi competenţe pedagogice, manageriale, administrative... şi minime cunoştinţe
legislative ).
Actuala Lege a educaţiei naţionale, nr. 1/ 2011 dezvoltă şi generalizează conceptul
de curriculum în întregul proces didactic ( pe care îl standardizează strict, riguros !) ;
dispunând într-un întreg capitol, capitolul IV asupra Curriculumului învăţământului
preuniversitar, căruia îi adaugă la conţinutul didactic ( planurile-cadru de învăţământ,
programele şcolare şi manualele alternative prevăzute încă în prima lege a
curriculumului, Legea învăţământului nr. 84/ 1995 !) şi finalităţile/ scopurile
reprezentate prin opt domenii de competenţe-cheie, evaluabile în profilul de formare a
elevului; un curriculum pentru clasa pregătitoare, preparatorie pentru integrarea în
învăţământul general-obligatoriu, precum şi precizările despre conţinutul didactic
curenr, referitoare la obiectul Educaţie fizică, care e inclus în trunchiul comun,
obligatoriu al curriculumului şi la obiectul Tehnologia informaţiei şi comunicării, care
este opţional în clasele primare, I-IV şi obligatoriu din clasa a-V-a ş.a.
Dar care este originea istorică-culturală a acestei curriculumului şi totodată sfera
semantică a acestuia!?
Cum a evoluat această sferă, de la banalul cuvând latin curriculum, desemnînd
conţinutul didactic planificat în unele universităţi moderne din secolele al-XVI-lea şi
al-XVII-lea, la conceptul centralizator al unor teorii pedagogice-manageriale, unor
sisteme educaţionale naţionale contemporane şi unei noi pedagogii curriculare,
impusă de facto, treptat, în unele state, centrată pe deschidere şi integrare socială, pe
continuitatea activităţilor didactice, managementul oportun şi strict operaţional, o
cultură organizaţională interactivă şi orientată spre eficienţă şi creativitate, pe
măsurarea şi cuantificarea permanentă a unor indicatori sistemici ai resurselor şi
produselor/ rezultatelor/ evaluărilor învăţământului !?
57
Marian D. Ilie, coordonator, Teoria şi metodologia curriculum-ului, Timişoara, Editura Mirton,
2009, p. 9 58
Gianina Prodan, Paradigma curriculumului în societatea modernă şi postmodernă, suport de curs
pentru specialişti în curriculum, Timişoara, Editura Brumar, 2011, p. 7
42
1.Etimologic, cuvântul latinesc curriculum are o polivalenţă semanică; el semnifică
de la caz la caz, fie curs ciclic, circuit, ciclu, fie cale, drum, direcţie, ţintă, mod, teren,
cursă, timp !
Primele consemnări moderne ale curriculumului apar în acte administrative ale
universităţilor din Leiden, în 1582 şi Glasgow, în 1633, curriculum semnificând
diferite conţinuturi şi obiective sau ţinte didactice.
Cuvântul curriculum devine un concept centralizator al pedagogiei moderne şi
contemporane şi sugerează chiar o pedagogie curriculară, nesistematizată încă
teoretic, în ciuda literaturii curriculare deosebit de stufoase şi multilaterale ; o
pedagogie evidentă instituţional, operaţional şi metodologic, în care axa centrală nu
mai constă în transmiterea de informaţii sau predare, învăţare predominant
mnemotehnică şi notare după criterii subiective şi aleatorii, ci constă în realizarea de
activităţi didactice adecvate intereselor şi capacităţilor personale ale beneficiarilor
educaţiei, precum şi situaţiei şi evoluţiei comunitare locale şi sociale şi în evaluarea
continuată a « produselor » acestor activităţi didactice, realizând astfel, un feedback
constant, care sugerează un învăţământ reprezentabil circular, ciclic, ca un
curriculum !
2.Primele experimente radicale, care contrastează cu pedagogia tradiţională şi care
vor determina constituirea noii teorii curriculare, după Primul Război Mondial,
datează încă de la sfârşitul secolului al-XIX-lea, când John Dewey ( 1859-1952)
releva necesitatea unei pedagogii « funcţionale », « progresiste », centrată pe nevoile
psihologice fundamentale ale copilului ( reţinând conversaţia, curiozitatea, construcţia
şi exprimarea artistică), a cărei viabilitate a încercat să o demonstreze în Şcoala
Laborator de la Chicago (1896-1904), închisă în cele din urmă, din cauza conflictelor
ideologice cu superiorii academici, care nu au mai aprobat finanţarea acestei şcoli.
Cercetările şi aplicaţiile iniţiate de John Dewey au fost continuate cu studii şi teorii
ştiinţifice, având ca obiect curriculum-ul tocmai în perioada interbelică.59
. Ele
cercetează criza sistemului de învăţământ tradiţional, ex cathedra ( infailibil, formal,
mnemotehnic, informativ, unilateral, lipsit de feedback ) şi implicit criza socială
generalizată şi propun instituţionalizarea unui management pedagogic ştiinţific,
centrat pe individualitatea educatului şi a unui sistem de indicatori riguroşi, măsurabili
şi cuantificabili asupra resurselor şi rezultatelor procesului didactic; sistem inspirat de
calculele profitului din societăţile economice-comerciale60
, pentru a evalua eficienţa
instituţională şi socială a învăţământului.
3. Teoriile curriculare ulterioare au constituit o „complexitate de interpretări”, care
au produs doar aparent impresia unei diversităţi disonante, echivoce, asemănătoare
unei „cacofonii de voci”61
, dar în fapt au impus o nouă pedagogie curriculară,
instituţionalizată deja şi în România, prin Noul Curriculum Naţional, aplicat din anul
şcolar 1998-1999, în temeiul Legii Învăţământului nr.84/ 1995, o pedagogie
predominant operaţională şi extinsă dincolo de programul didactic obligatoriu, având
ca trăsături :
a.elaborarea unei instrucţii tehnologice (instructional tehnology) sau taxonomice ;
59
Bobbitt F., The Curriculum, Boston, Houghton Mifflin, 1918 ; Charters W.W., The Curriculum
Construction, New York, Macmillan, 1923 60
Taylor F.W., The Principles of Scientic Management, New Zork, Harper Bros, 1911 61
Pinar W. ş.a., Understanding Curriculum.An Interpretation to the Stady of Historicel and
Contemporary Curriculum Discourses, New York, Peter Lang, 1995
43
b. consolidarea unei pedagogii curriculare, unitare şi integratoare- de la plan de
învăţământ, la programă analitică şi la rezultate, în funcţie de care urmează reglarea
continuată a sistemului şi re-producerea/ dezvoltarea lui adecvată ) ;
c. extinderea curriculumului şi în afara şcolii, prin instituţionalizarea unei educaţii
comunitare şi sociale permanente, conform unor proiecte nominalizate Şcoala altfel,
Şcoală după şcoală ş.a. ;
d. rolul fundamental al experienţelor, aplicaţiilor sau situaţiilor de învăţare sau al
curriculumului extins, teoretizat de însuşi pionierul curriculumului, F. Bobbitt, în
opera The Curriculum, a summary of the development concerning the theory of the
curriculum, din 1918 ; după principiul director al cursei/ circuitului/ Curriculumului
învăţării şi al studiilor/programului didactic ( the course of training and
study) :« Educate the individual according to his capabilities/ Educă individualitatea,
pentru a-i forma capacităţi ! «62
;
e. critica cvasi-permanentă a educaţiei tradiţionale, circumscrisă aşa numitei epoci
moderne, în raport cu epoca post- modernă, în care noua pedagogie curriculară ar
trebui să se emancipeze şi să predomine, după cum ne sugerează unele din sintezele
recente asupra curriculumului, datorate lui Patrick Slattery63
.
Structura sistematizatoare-predictivă, administrativă-funcţională şi
operaţională-formativă actuală a Curriculumul Naţional
După criteriul cronologic şi operaţional, Curriculumul Naţional actual, atât de variat
şi în continuă reformare ( trăsătură care produce “specialiştilor mai puţin competenţi”
impresia de haos, lipsă de finalitate, diletantism, formalism excesiv sau efemeritate ),
se realizează/ reproduce juridic- administrativ- factual conform următoarelor trei
structuri successive şi în acelaşi timp interferente:
1. structura iniţială, normativă-centralizatoare, denumită structura sistematizatoare-
predictivă;
2. structura intermediară, dispozitivă, numită structura administrativă-funcţională;
3. structura efectivă, în fapt, aplicată curent, numită structura operaţională-formativă.
1./ Structura sistematizatoare-predictivă sintetizează conţinutul didactic, repartizarea
lui graduală/ ciclică pe trepte de învăţământ/clase, temporală/ anuală şi semestrială,
pe obiecte/ discipline didactice, precum şi obiectivele şi scopurile procesului didactic
Ea cuprinde planurile-cadru de învăţământ, programele şcolare, manualele alternative
şi cadrul de referinţă sau sistemul naţional de indicatori pentru educaţie.
Concret, în Capitolul IV din Legea educaţiei naţionale nr. 1/ 2011 sunt dispoziţii
despre Curriculumul naţional din învăţământul preuniversitar, menţionându-se că
acest curriculum este alcătuit din planurile-cadru de învăţământ şi programele şcolare,
raportate la diferite trepte de vârstă sau la evoluţia cronologică a beneficiarilor
educaţiei.
62
http://en.wikipedia.org/wiki/John_Franklin_Bobbitt 63
Slattery Patrick, Curriculum development in the postmodern era, New York, Garland, 2006,
Curriculum Development in the Postmodern Era: Teaching and Learning in an Age of Accountability.
[Third Edition]. New York: Routledge/Taylor and Francis, 2013
44
Planul cadru este structurat într-un curriculum sau trunchi comun, care prevede
disciplinele didactice obligatorii, având o pondere de 80% în învăţământul obligatoriu
şi 70% în învăţământul liceal şi un curriculum sau trunchi la decizia şcolii, care
prevede discipline opţionale ofertate la nivel naţional, regional şi local şi care sunt
adoptate prin decizia consiliului de administraţie al şcolii.
Programele şcolare prevăd, de asemenea, 75% ore destinate predării şi evaluării, în
timp ce restul de 25% din norma orară a anului şcolar este la dispoziţia profesorului/
educatorului, pentru realizarea unei învăţări remediale, de consolidare sau
performante, adaptată la trăsăturile colectivului de elevi şi la individualitatea fiecărui
elev !
2.Structura administrativă-funcţională cuprinde un sistem de acte formale ale
instituţiilor de specialitate, centrale, judeţene şi locale ( minister, inspectorate
judeţene, autorităţi- partenere, sponsori, unităţi de învăţământ ş.a.) şi ale structurilor
interne ale acestora, care sunt în concordanţă cu conţinutul didactic, precum şi cu
obiectivele şi scopurile procesului didactic, normate în structura sistematizatoare-
predictivă menţionată înainte, respectiv acte decizionale, manageriale, de planificare,
control, monitorizare sau reformare/ revizuire, anterioare, concomitente sau ulterioare
proiectării, desfăşurării şi evaluării procesului didactic şi/ sau activităţilor instituţiilor
menţionate !
Ea cuprinde ierarhic, cvai-totalitatea actelor de administrare, dispuse în temeiul Legii
educaţiei naţionale nr.1/ 2011, cu completările şi modificările curente, respectiv acte
ministeriale (ordine, proiecte, programe, metodologii, manuale operaţionale,
instrucţiuni, adrese, nomenclatoare ş.a.), acte ale autorităţilor administrative de
specialitate judeţene, respectiv ale inspectoratelor şcolare, acte administrative de
dispoziţie şi evaluare, elaborate de directori sau de structurile interne din fiecare
unitate de învăţământ (consiliul de administraţie, consiliul profesoral, comisii
metodice, catedre ş.a.), respectiv: decizii, planificări, programe, proiecte, planuri de
activităţi extraşcolare, evaluări periodice şi anuale, portofolii, procese-verbale,
dispoziţii, note informative ş.a.
3./ Structura operaţională-formativă cuprinde un sistem de acte specifice,
personalizate şi ale structurilor interne ale unităţilor de învăţământ, care concretizează
în termeni operaţionali sau în mărimi determinate experienţele de învăţare planificate
în şcoală şi în afara ei, modalităţile de evaluare, gradul de satisfacere a nevoilor
beneficiarilor educaţiei ( feedback-ul, care realizează/ definitivează circuitul cauză-
efect, lanţul cauzal circular şi totodată însuşi Curriculumul naţional !), măsuri de
remediere şi optimizare didactică ş.a.
Toate aceste acte trebuie să fie conforme actelor elaborate în cele două structuri
anterioare.
Această structură include astfel: planificările curente, planuri de lecţii, planuri de
activităţi, teste, fişe de lucru, portofolii, activităţi de învăţare în curs, autoevaluări,
procese verbale de constatare, referate, eseuri, desene, reprezentări grafice, înregistrări
ale activităţilor de învăţare, proiecte curente, parteneriate şcolare, fişe de observaţie,
caracterizări pedagogice, portofoliul individual al elevului ş.a.
45
CAPITOLUL 7
Învăţământul general obligatoriu, structură determinantă a sistemului
instituţionalizat al educaţiei naţionale şi noile standarde de dezvoltare socială
durabilă şi de integrare comunitară europeană şi geopolitică, conform noii Legi a
educaţiei naţionale, nr. 1/ 2011
Caracterul novator al Legii educaţiei naţionale, nr. 1/2011
Legea educaţiei naţionale, nr.1/2011 este prima lege din istoria legiferării
învăţământului naţional obligatoriu, începută cu adoptarea Legii instrucţiunii publice,
din 1864, care concepe învăţământul naţional, ca structură centralizatoare şi
determinantă a sistemului naţional de educaţie continuată, permanentă; asigurând
cadrul normativ organic „pentru exercitarea sub autoritatea statului român a dreptului
fundamental la învăţătură pe tot parcursul vieţii”, conform articolului 1.
Legea prevede în premieră un sistem unitar de indicatori de acreditare periodică,
evaluare continuă şi finanţare anuală pentru fiecare unitate de învăţământ şi de
asemenea, responsabilizarea fiecărui cadru didactic, prin prevederea unor noi atribuţii
şi prin evaluarea continuată a eficienţei activităţii profesionale, după indicatori
naţionali unitari.
Această lege promovează pentru prima dată un învăţământ riguros şi unitar, evaluat
cvasipermanent la nivelul tuturor treptelor şi etapelor/ ciclurilor funcţionale, centrat pe
beneficiarul direct: antepreşcolarul, preşcolarul, elevul, ale cărui rezultate şi capacităţi
didactice sunt consemnate într-un portofoliu educaţional personal ( al fiecărui
beneficiar ).
Articolele 73, 74, alin.2,4 prevăd pentru prima dată instituţionalizarea evaluării
periodice continuate, naţionale, începând cu evaluarea de la sfârşitul clasei
pregătitoare, continuând apoi cu evaluarea de la sfârşitul clasei a-II-a, a-IV-a şi a-VI-a
şi cu evaluarea de la sfârşitul clasei terminale a învăţământului general obligatoriu,
clasa a-IX-a ( prevedere amânată )!
De asemenea, pentru prima dată, se prevede, ca în funcţie de rezultatele evaluărilor
individuale, să fie elaborat un plan individualizat de învăţare, adaptat stadiului
capacităţilor didactice evaluate şi direcţionat către optimizarea acestor capacităţi, până
la realizarea standardelor minimale de evaluare generalizată, conştientizarea propriilor
capacităţi didactice şi auto-orientarea profesională şi socială.
Portofoliul educaţional personal şi planul individualizat de învăţare sunt două acte
administrative- didactice noi, care centralizează şi radicalizează întregul proces
didactic instituţionalizat şi care au schimbat deja planificarea didactică formală şi
preponderent subiectivă de până acum, (reformată deja în 2009, prin înlocuirea
„obiectivelor de referinţă” cu „competenţe specifice”; de ce nu în obiective
operaţionale minimale, pentru fiecare treaptă şi ciclu de învăţământ, n.n. ?!)
transformând-o într-un indicator constant, aplicativ, în continuă re- formare/ revizuire,
determinată de rezultatele didactice evaluate periodic.
Aşadar, se amplifică şi se generalizează procesul de evaluare didactică, care se
structurează în trei direcţii majore, complementare:
1. evaluarea elevului;
2. evaluarea profesională a fiecărui cadru didactic;
46
3. evaluarea instituţională, concomitent cu integrarea evaluării în structura de facto a
planificării didactice, incluzând actele aferente planificărilor de până acum, precum
planificări ale evaluărilor/ modalităţilor de evaluare, planurile individualizate de
învăţare reziduală, constatată prin evaluările naţionale periodice, portofoliul
educaţional personal, fişele de evaluare periodică luate spre comparaţie, pentru
justificarea eficienţei acţiunilor selectate în planurile individualizate de învăţare
reziduală ş.a. !
Pentru prima dată, menţionatul portofoliu educaţional al fiecărui elev va deveni
criteriul unic la admiterea în liceu, în cazul în care numărul candidaţilor la un liceu nu
va depăşi numărul locurilor oferite şi în cazul mediilor egale, în urma probei de
admitere stabilite de liceu, unde numărul de candidaţi va fi mai mare decăt numărul
locurilor oferite de liceu.
Acest nou tip de evaluare periodică continuată va norma şi va obiectiva noi atribuţii
şi sarcini ale personalului didactic, va obliga la intensificarea muncii specifice, dar şi
la eficientizarea actului didactic, va stimula dezvoltarea răspunderii profesionale şi a
creativităţii individuale, va restructura cultura organizaţională şi criteriile de
promovare din fiecare unitate de învăţământ.
Legea dispune pentru prima dată o evaluare periodică continuată a competenţelor
fundamentale, scris-citit şi matematică, în clasa a-II-a , o evaluare transdisciplinară la
limbă şi comunicare şi matematică şi ştiinţe în clasele a-IV-a şi a-VI-a şi o evaluare
cvasi-globală în clasa a-IX-a, cuprinzând o probă scrisă la limba şi literatura română,
la limba maternă, la o limbă de circulaţie internaţională, o probă scrisă
transdisciplinară la matematică şi ştiinţe, o probă practică de utilizare a calculatorului
şi o probă orală transdisciplinară de evaluare a competenţelor civice şi sociale;
conform art. 74, alin.5.
Legea recunoaşte pentru prima dată, în mod cumulativ, criterii, standarde şi
indicatori de performanţă, pe care trebuie să le îndeplinească fiecare unitate de
învăţământ preuniversitar, pentru a fi acreditată legal, conform art. 60, alin.2 versus
art. 61, alin.7.
Legea prevede pentru prima dată responsabilizarea fiecărui cadru didactic asupra
strategiei didactice personale şi instituţionale planificate şi în sensul, că impune
restructurarea planificărilor- standard, prin integrarea unor activităţi continuate de
diminuare şi optimizare a învăţării remediale şi de stimulare a elevilor capabili de
performanţe superioare.
Noile programe şcolare, corespunzătoare fiecărei discipline şi fiecărui domeniu de
studiu vor conţine 75% ore de predare şi evaluare, lăsând la dispoziţia cadrului
didactic 25% din norma didactică anuală alocată fiecărei/-ui discipline/ domeniu de
studiu; timp folosit pentru învăţarea remedială, consolidarea cunoştinţelor sau pentru
stimularea elevilor capabili de performanţe superioare şi justificat în planuri
individuale de învăţare ale fiecărui elev, după cum dispune art.66, alin.5.
Pentru prima dată, Legea educaţiei naţionale prevede un curriculum naţional pentru
învăţământul primar şi gimnazial, orientat pe opt domenii de competenţe; alături de
competenţele tradiţionale tacite din legislaţia anterioară, privind comunicarea în limba
română, în limba maternă şi în limbile străine de circulaţie internaţională, de
competenţele de bază de matematică, ştiinţe şi tehnologie, sociale şi civice, de
47
sensibilizare şi de expresie culturală, fiind prevăzute pentru prima dată, adecvat
reproducţiei sociale informaţionale globale şi competenţe digitale de utilizare a
tehnologiei informaţiei, competenţe antreprenoriale şi competenţa de a învăţa să înveţi
, conform art. 68, alin.1.
De asemenea, legea dispune asupra unor programe naţionale permanente, precum:
„A doua şansă, Şcoala după şcoală, Şcoala altfel ş.a.”, care asigură accesul la
învăţământ al tuturor cetăţenilor, pe întraga durată a vieţii şi integrarea socială a
învăţământului.
Pentru prima oară este legiferat învăţământul alternativ nediscriminatoriu.
De asemenea, pentru prima oară statul îşi propune promovarea unui învăţământ
diferenţiat, destinat copiilor şi tinerilor capabili de performanţe înalte, coordonat de o
structură internă a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, numită
Centru Naţional de Instruire Diferenţiată; conform articolului 57.
Rolul social prioritar şi strategic al învăţământului naţional, în general şi al
învăţământului general obligatoriu, în special, reflectate în prima Lege a
educaţiei naţionale, nr.1/2011
Pentru prima oară, legea prevede instituţionalizarea unui învăţământ derivat din
„statutul României de ţară membră a Uniunii Europene şi din funcţionarea în
contextul globalizării”, conform art. 2, alineatul 2, dar şi a unui învăţământ integrat în
noua economie generalizată, de piaţă, după indicatori stricţi de calitate şi eficienţă.
Încă din anul 2005, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a difuzat un sistem naţional de
indicatori pentru educaţie, iar noua lege a educaţiei naţionale proclamă în premieră
principii de finanţare a învăţământului preuniversitar, în articolul 9; determinante fiind
principiul adecvării volumului de resurse în funcţie de obiectivele urmărite şi
principiul eficienţei utilizării resurselor.
Indicatorul/ Principiul de bază al finanţării va fi „resursa financiară urmează elevul”,
care se va operaţionaliza prin alocaţia bugetară aferentă unui elev sau unui preşcolar,
care se va transfera la unitatea de învăţământ la care acesta învaţă !
De asemenea, pentru prima oară este proclamat un învăţământ competitiv, raportat
la reproducerea socială prezentă şi viitoare şi pe tot parcursul vieţii, statul garantând
învăţarea şi reorientarea profesională pe tot parcursul vieţii; art.1, 2, alineatul 4.
Articolul 2, alineatul 7 prevede, că învăţământul constituie prioritate naţională;
statut confirmat de prioritatea alocării anuale din bugetul de stat şi din bugetele
autorităţilor publice locale a minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv!
Corelativ, se prevede şi pentru finanţarea cercetării ştiinţifice a minimum 1% din
produsul intern brut al anului respectiv.
Legea educaţiei naţionale instituţionalizează structuri care vor generaliza într-un
termen mediu, obligativitatea educaţiei antepreşcolare, preşcolare şi liceale.
Articolul 27, alineatul 6, de exemplu, prevede că statul sprijină educaţia timpurie, ca
parte componentă a învăţării pe tot parcursul vieţii, prin acordarea unor cupoane
sociale valorice, în scop educaţional, a căror mărime va corespunde veniturilor
financiare ale fiecărei familii, iar articolul 16, alineatul 1 prevede generalizarea
învăţământului liceal obligatoriu până în anul 2020.
48
Pentru prima oară, actele didactice personalizate într-un portofoliu vor atesta nu
doar absolvirea formală a unor trepte şi forme de învăţământ, ci competenţe;
evaluările naţionale unitare ale acestor competenţe putând deveni posibile criterii
generalizate, orientative profesional, pentru angajatori.
Pentru prima oară se prevăd limitativ criterii , standarde şi indicatori de
performanţă, în temeiul cărora unităţile de învăţământ preuniversitar, indiferent de tip,
nivel, formă, filieră şi profil sunt supuse acreditării şi evaluării periodice, conform
articolului 61, alin.7.
În concluzie, este legiferat un învăţământ integrat social, după criterii de
competitivitate şi eficienţă; ceea ce produce, explicabil, reacţii adverse/ contradictorii
din partea multor promotori ai tradiţionalului învăţământ formal, mnemotehnic,
dictatorial, netransparent.
Propuneri pentru realizarea unui învăţământ general obligatoriu mai
eficient, prospectiv şi adecvat procesului reproducţiei societăţii informaţionale,
transnaţionale şi geopolitice contemporane
În viitorul apropiat se impune legiferarea unei proceduri stricte de adoptare a
bugetului anual al fiecărei unităţi de învăţământ, a controlului financiar permanentizat
şi specializat din unităţile de învăţământ şi a unor sancţiuni administrative şi penale
speciale, pentru nerespectarea procedurilor de cheltuire a bugetului instituţional şi de
evidenţă a resurselor didactice sau pentru deturnarea fondurilor didactice; lipsa
acestor sancţiuni, respectiv încadrarea sancţiunilor în vigoare în procedura şi
sancţiunile juridice comune fiind una din cauzele determinante ale uriaşei risipe şi
deturnări de fonduri didactice, în urma cărora şi azi, în ciuda achiziţiilor zecilor de mii
de PC-uri şi a amenajării a mii de săli dotate cu tehnică informaţională, şcolile noastre
au încă un inventar cu resurse modeste, reduse, disparate şi preponderent
nefuncţionale, inventar nefuncţional, incomparabil cu situaţia din anii 1980.
Afirm cu toată responsabilitatea, că în învăţământul preuniversitar nu există un
control financiar adecvat şi că majoritatea fondurilor şcolare se consumă abuziv, după
interese manageriale şi administrative de grup, fără adoptarea democratică a planurilor
de finanţare, fără o strategie instituţională modernă, pe termen mediu şi lung.
Se impune urgent, amenajarea unor cabinete de specialitate/ săli de clasă
corespunzătoare tuturor ariilor curriculare evaluate la finalul învăţământului general
obligatoriu şi dotarea acestora cu resurse didactice centralizate şi locale, la fiecare
unitate de învăţare. Să ne amintim, că această specializare a sălilor de clasă a fost
prevăzută încă din anii 1970; când cel puţin în mediul rural vor fi existat mult mai
multe asemenea săli de specialitate/ cabinete.
Recomandăm, de asemenea, promovarea constantă a activităţilor extracurriculare şi
extraşcolare dincolo de programul naţional „Şcoala altfel”, propagat prin Ordinul nr.
4282/ 2011 al Ministerului Educaţiei şi prin organizaţii sau asociaţii profit sau non-
profit naţionale, finanţate parţial, la nevoie, chiar din bugetul centralizat al
Ministerului Educaţiei, care să motiveze participarea cât mai multor copii şi
adolescenţi, pe întreaga durată a învăţământului preuniversitar obligatoriu, la diverse
acţiuni culturale şi de voluntariat, îndeosebi voluntariat ecologic, de protecţia
mediului, de comunicare, asistenţă şi solidaritate socială ş.a., cu statut de cursuri de
iniţiere şi formare profesională- civică, a căror frecvenţă, să fiie finalizată cu un test
49
de evaluare şi cu emiterea unor certificate, orientative pentru selecţia profesională şi
promovarea profesională şi socială ulterioară.
Se impune accesul liber la funcţiile didactice manageriale, indiferent de vechime şi
grade, exclusiv pe bază de concurs, anunţat public, în perioada anuale stabile,
structurat pe :
1. evaluarea concomitentă a activităţii didactice personale, prin raportul de evaluare al
consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, fişa de autoevaluare anuală şi
raportul de evaluare instituţională globală (centrat pe situaţia resurselor didactice şi a
rezultatelor didactice ale cadrelor didactice şi elevilor), dat fiind faptul dovedit public,
că un dascăl valoros nu va fi niciodată recunoscut de un contracandidat dintr-o şcoală
mediocră sau de consiliul de administraţie dintr-o şcoală dominată de interesele
materiale şi politice locale, de clan !
De remarcat, totodată, că promovarea în funcţiile manageriale trebuie să rămână o
atribuţie exclusivă a autorităţilor administrative de specialitate judeţene şi centrale, iar
avizul autorităţilor administraţiei publice locale, să fie motivat după criterii legale
limitative şi să aibă doar o valoare consultativă, nu decisivă;
2. probă scrisă de pedagogie;
3. probă scrisă de legislaţie didactică şi de management administrativ;
4. proiect personal de dezvoltare instituţională.
Există o categorie masivă de personal didactic cu capacităţi excepţionale,
remarcabile îndeosebi în activităţile extracurriculare cu impact comunitar, social,
categorie nevalorificată încă în interes social şi care ar putea constitui „elementul
determinant” al viitoarei pături manageriale din administraţia învăţământului şi al
instituţionalizării unui învăţământ naţional flexibil, accesibil, fără absenteismul şi
abandonul tacit din prezent, eficient, care să propulseze forţa de muncă naţională la
alte cote, pe piaţa muncii şi în dezvoltarea socială- naţională.
Se impune, de asemenea revizuirea masivă a programelor şi manualelor
voluminoase, redundante, astfel încât, programele să prevadă obiecte interdisciplinare
şi transdisciplinare, predate concomitent sau separat de unul sau mai multe cadre
specializate, titularizate la un consorţiu şcolar sau la mai multe unităţi şcolare, să
existe concordanţă între obiectivele minimale, exemplificate în programă şi conţinutul
manualelor didactice (manualele să prevadă exact aceleaşi teme şi aceeaşi termeni
din programă!), manualele să prevadă în „introducere”, accesibil, prin reprezentări,
sinteza metodică a cunoştinţelor, abilităţilor şi capacităţilor conţinute în manual şi
exemple „aplicative” despre rolul social al însuşirii respectivelor cunoştinţe, abilităţi
şi capacităţi, ceea ce ar stimula motivaţia didactică, să fie introduse adecvat vârstei şi
gradual, obiecte didactice noi, incluzând cunoştinţe accesibile de logică, psihologie,
economie, contabilitate, informatică, încă din clasa pregătitoare ( care vor deveni
oricum indispensabile în viitorul apropiat şi în societatea românească şi care ar putea
da un specific revoluţionar, privilegiat şi de maximă eficienţă învăţământului naţional
în contextul integrării şi competiţiei europene şi al globalizării ).
P.S. În trei ani, Legea educaţiei naţionale a fost modificată de zeci de ori, prin acte
ministeriale şi ordonanţe de urgenţă ale guvernului; ceea ce demonstrează lipsa unei
strategii educaţionale- sociale naţionale, pe termen mediu şi lung şi predominanţa
intereselor politice asupra ...nevoii sociale de educaţie şi emancipare socială şi
economică !
50
CAPITOLUL 8
Administrarea fondurilor şcolare centralizate ale episcopiilor greco ortodoxe
din Arad şi Caransebeş şi ale Reuniunii învăţătorilor din Dieceza
Caransebeşului versus situaţia generală a învăţământului din comitatul Caraş
Severin, în perioada 1881-1900
Concepte: comitatul Caraş Severin ; fondurile centralizate la nivelul diecezelor
şi ale reuniunilor învăţătorilor ; structura fondurilor şcolare ale învăţământului
confesional-naţional din comitatul Caraş Severin, în perioada 1881-1900 ;
funcţia complementară, de capitalizare în învăţământul naţional confesional-
autonom, execitată mai ales de/ prin conducătorii/ reprezentanţii ierarhici
superiori din structurile administrative de control; metoda analizei comparative
a mai multor protocoale ale sinoadelor eparhiale greco ortodoxe din Arad şi din
Caransebeş şi a unui protocol al celei mai mari reuniuni învăţătoreşti, din
Dieceza Caransebeşului ; politica de etatizare sau comunalizare a şcolilor ;
contabilizarea ocultă a fondurilor şcolare centralizate de Episcopiile din Arad şi
Caransebeş şi gestionarea lor frauduloasă, în interes grupal
Motto: Demistificarea istoriografiilor naţionaliste despre Banat, în epoca medie şi
modernă şi crearea unei istoriografii naţionale a Banatului, căt mai obiectivă şi cât
mai integrată social şi geopolitic, întemeiată pe cercetarea izvoarelor documentare
multilingvistice, este un deziderat imperativ al culturii naţionale contemporane; cu
atât mai mult cu cât nici în ultima ediţie monumentală în opt volume, a Istoriei
românilor, redactată chiar sub antetul Academiei Române, istoria modernă a
Banatului, în perioada 1821-1918 nu are nici măcar un capitol distinct şi Banatul nici
nu este menţionat în titlurile capitolelor dedicate provinciilor naţionale aflate sub
dominaţie străină...
Comitatul Caraş Severin a fost cea mai mare unitate teritorială-administrativă din
Ungaria dualistă, instituţionalizată prin Articolul de lege LV/ 1881.
Situarea acestui comitat la graniţa cu România, a determinat o politică specifică a
autorităţilor centrale maghiare, dar şi a autorităţilor confesionale-naţionale, autonome,
centralizate în jurul Mitropoliei greco-ortodoxe din Sibiu şi a Mitropoliei greco-
catolice din Blaj, instituţii care administrau sistemul naţional de şcoli elementare-
confesionale.
Conform statisticilor de la sfărşitul secolului al-XIX-lea, românii greco ortodocşi şi
populaţia şcolară de la şcolile confesionale greco ortodoxe deţineau majoritatea
absolută. Deducem aceasta din prima enciclopedie română64
, care menţiona în 1898 o
populaţie de 407635 locuitori, dintre care 311335 români, adică 76,4%, 48058
germani sau 11,8%, 11862 sârbi sau 2,9%, 10879 maghiari sau 2,7%, 5723 slovaci
sau 1,4%, 5018 bulgari sau 1,2% şi alte naţionalităţi, reprezentând restul de
3,6%.După confesiuni, greco-ortodocşii erau în număr de 306023 sau 77,2%, romano-
64
Enciclopedia română - publicată din însărcinarea şi auspiciile Asociaţiunii pentru literatură
română şi cultura poporului român de dr. C. Diaconovich, tomul I, Sibiu, Editura şi tiparul lui W.
Krafft, 1898
51
catolicii numărau 73817 sau 18,1%, greco-catolicii numărau 18950 sau 4,64%,
evanghelicii reformaţi numărau 3053 sau 0,74%, mozaicii numărau 3713 sau 0,91%
ş.a.
Această structură demografică sus menţionată este reprodusă relativ identic şi de
statistica oficială, preluată în lexiconul editat la sfărşitul secolului al-XIX-lea.Tot
acolo se menţiona, că ar fi funcţionat: 33 şcoli cu limba de predare maghiara, 162
mixte, cu alte limbi de predare, împreună cu limba maghiară şi 227 şcoli nemaghiare,
confesionale-naţionale.
Şcolile româneşti din teritoriul comitatului Caraş Severin, care includeau şcoli
confesionale elementare şi o unică şcoală medie, reprezentată de Institutul teologic şi
pedagogic din Caransebeş, erau finanţate în cvasitotalitate de comunităţile
confesionale locale, administrate de episcopiile greco ortodoxe din Arad şi
Caransebeş şi de episcopia greco catolică din Lugoj.
La nivelul acestor episcopii, cu funcţii de inspectorate şcolare şi minister al educaţiei,
în contemporaneitate, erau constituite şi fonduri centralizate complementare
fondurilor şcolare confesionale- locale şi care, cel puţin declarativ şi propagandistic,
erau destinate, pentru dezvoltarea mai rapidă a învăţământului şi pentru integrarea mai
activă a acestuia în strategia de emancipare socială şi naţională a românilor!
După cum vom concretiza în prezenta cercetare, aceste fonduri centralizate, la
nivelul celor două episcopii greco ortodoxe, atingeau valori de zeci de mii şi sute de
mii de florini, în timp ce valoarea investiţiilor şcolare, a burselor şi a ajutoarelor
didactice anuale atingea valori modeste, de cel mult căteva sute de florini sau lipsea
„cu desăvârşire...sau valoarea cheltuielilor pentru dotarea cu mobilier didactic,
imobile didactice, manuale, rechizite pentru copiii defavorizaţi sau pentru
modernizarea imobilelor şcolare existente !?
În sinteză, structura fondurilor şcolare ale învăţământului confesional-naţional din
comitatul Caraş Severin, în perioada 1881-1900, a fost următoarea:
(1.) fondurile confesionale-comunitare locale;
(2.) fondurile particulare ale diverselor fundaţii;
(3.) taxele individuale ale elevilor;
(4.) fonduri de stat;
(5.) fondurile centralizate la nivelul diecezelor şi ale reuniunilor învăţătorilor.
Îndeosebi acestea din urmă, date fiind mărimea lor considerabilă, creşterea lor
constantă, prin închiriere sau prin plasarea lor în operaţiuni de creditare, precum şi
administrarea lor concomitentă cu fondurile particulare ale diverselor fundaţii şi cu
ajutoarele de stat, ar fi trebuit să contribuie la accelerarea dezvoltării învăţământului
confesional-naţional şi la ameliorarea statutului economic, cultural şi social modest al
cvasi-totalităţii personalului didactic. Dar nu a fost aşa, după cum vom demonstra în
continuare.
Ca să conştientizăm importanţa naţională, deloc minoră a acestor fonduri ( şi omisă,
de regulă, în studiile istorice patriotarde din istoriografia bănăţeană tradiţională ! ),
vom continua să ne raportăm la unele date statistice, care dovedesc, că cele două
episcopii administrau în jur de 300 şcoli, situate doar în comitatul Caraş Severin şi
între 500-600 şcoli, situate în toată aria jurisdicţiilor lor. În 1888 funcţionau 248
posturi didactice şi şcoli, în jurisdicţia Episcopiei Caransebeşului.Un protocol al
Sinodului eparhial din Caransebeş menţiona în 1892 un număr de 278 şcoli cu
locuinţă şi 20 şcoli fără locuinţă, toate aflate sub jurisdicţia Episcopiei greco ortodoxe
52
din Caransebeş.Un alt protocol al aceluiaşi sinod, menţiona în 1899, că pe teritoriul
administrat de episcopie funcţionau 216 şcoli confesionale greco ortodoxe, 11 şcoli
administrate de Societatea căilor ferate, prescurtată S.T.E.G., 106 şcoli administrate
deopotrivă de comune şi de stat, în fostul teritoriu grăniceresc şi 5 şcoli comunale.
În administraţia Episcopiei sau Consistoriului greco ortodox din Arad au funcţionat
constant peste 30 şcoli confesionale, situate în partea nordică a comitatului, în
inspectorate şcolare precum Belinţ, Leucuşeşti, Lipova, Birchiş şi Seceni, conform
unei arondări administrative şcolare din 1892. În 1898 funcţionau 32 şcoli, situate în
comitatul Caraş Severin, în protopopiatele Belinţ şi Lipova.
Numărul şi populaţia celorlalte şcoli confesionale-naţionale româneşti, respectiv ale
şcolilor greco catolice, erau mult mai mici.Şematismul diecezei Lugojului cuprinde
nominal 32 şcoli situate în comitat, cu o populaţie şcolară modestă.
Şcolile elementare confesionale au avut indiscutabil un rol social şi politic-naţional
emancipator.Ele au constituit împreună cu bisericile, structura centralizatoare a
sistemului administrativ-cultural autonom al comunităţii naţionale a românilor din
teritoriul comitatului Caraş Severin, ca şi din întreg teritoriul Banatului, în perioada
dualismului austro-ungar, 1867-1918.
Dar, la fel de indiscutabil, odată cu realizarea sensului istoric legic, democratizator
şi creativ al învăţământului confesional-naţional, în această perioadă au coexistat în
structurile administrative de control, din cadrul episcopiilor greco ortodoxe din
Caransebeş şi Arad şi greco catolică din Lugoj, episcopii care administrau totalitatea
şcolilor confesionale comunitare din comitat, ca şi în cadrul reuniunilor de învăţători,
corespunzătoare jurisdicţiei teritoriale exercitate de fiecare din episcopiile menţionate,
diverse interese grupale dominante şi chiar o politică ocultă, tacită de acaparare
capitalistă a diferitelor resurse didactice; politică pe care istoriografiile ideologice le
omit sau nu le recunosc.
Am ales tocmai „cazul” fondurilor şi şcolilor confesionale administrate de
episcopiile greco ortodoxe din Arad şi Caransebeş, pentru că incontestabil, în
diocezele acestora, învăţământul confesional naţional a avut cea mai activă integrare
comunitară şi socială şi cea mai mare dezvoltare, comparativ cu situaţia generală a
tuturor românilor, în epoca modernă, precum şi „cazul” Reuniunii învăţătorilor greco
ortodoxi din Caransebeş, pe care numeroşi istoriografi ideologi o reprezintă, ca fiind
cea mai activă şi mai apreciată dintre toate asociaţiile profesionale şi culturale ale
românilor aflaţi sub dominaţia străină.
În istoria reală, însă, dovedită cu documente variate şi numeroase, aceste episcopii, cu
competenţă de inspectorate şcolare şi ministere ale educaţiei, în contemporaneitate,
precum şi această reuniune au avut concomitent cu funcţiile de administrare,
culturalizare şi emancipare naţională şi o predominantă funcţie de capitalizare a
fondurilor băneşti, în interesul ocult al reprezentanţilor executivi ai episcopiilor şi ai
comitetelor sau prezidiilor reuniunilor învăţătoreşti!
Aceste interese corespundeau unei politici de centralizare strictă, de uniformizare şi
chiar de „monopolizare” a procesului didactic ( întreţinut şi reprodus totuşi, în acea
perioadă din contribuţia comunităţilor confesionale locale ) şi ele dovedesc, că
dincolo de ideologia rolului istoric, social şi naţional arhi-teoretizat al învăţământului,
a existat şi atunci o anume funcţie complementară, de capitalizare în învăţământul
naţional confesional- autonom, funcţie exercitată mai ales de/ prin conducătorii/
reprezentanţii ierarhici superiori din structurile administrative de control.
53
Această funcţie a constituit în sens fizic, real, social, chiar motorul dezvoltării
generale a învăţământului confesional naţional, însă aproape exclusiv cu fonduri
comunitare confesionale- locale, dat fiind interesul „rapace, consimţit tacit” al
majorităţii parveniţilor în structurile administrative de control, de a mări continuu aria
resurselor didactice, de a dispune fondarea unor noi şcoli, instituirea mai multor taxe
şcolare şi astfel, de a mări şi cantitatea fondurilor, pe care le puteau colecta şi frauda.
În cercetarea noastră am făcut o analiză comparativă a mai multor protocoale ale
sinoadelor eparhiale greco ortodoxe din Arad şi din Caransebeş şi a unui protocol al
celei mai mari reuniuni învăţătoreşti, din Dieceza Caransebeşului, pentru a demonstra
cu certitudine, că în toate aceste documente se regăsesc :
1.lipsa unei evidenţe contabile stricte a veniturilor şi cheltuielilor destinate
învăţământului şi drept urmare şi lipsa unor bilanţuri contabile anuale;
2.prezentarea unor rapoarte contabile discutabile, generale şi omisive;
3.lipsa unei strategii sistematice de utilizare şi direcţionare a fondurilor şcolare, pentru
dezvoltarea reală a învăţământului naţional;
4.mărimea modestă, dacă nu ridicolă a „ajutoarelor” acordate aleatoriu şi după criterii
oculte, şcolilor, familiilor învăţătorilor nevoiaşi şi stipendiştilor sau bursierilor,
mărime contrastând flagrant cu mărimea apreciabilă a fondurilor şcolare, cu politica
de închiriere şi plasare continuată a acestor fonduri în afaceri bancare profitabile, de
creditare, precum şi cu rata creşterii anuale a acestor fonduri închiriate sau plasate în
bănci;
5.lipsa unui control instituţionalizat şi reglementat juridic, al administrării fondurilor
şcolare şi perpetuarea iresponsabilă a gestionării frauduloase a fondurilor şcolare.
Din alte informaţii concludente, redate în finalul opusculului, reiese că această
contabilitate formală şi ocultă, dovedind cu certitudine gestionarea frauduloasă, în
interes de grup, a fondurilor şcolare centralizate, era instituţionalizată şi consolidată
prin coparticiparea tacită a reprezentanţilor executivi ai episcopiilor şi mitropoliilor.
Aşadar:
I.) Din protocolul şedinţei din 21 aprilie 1881 al Sinodului eparhial din Arad reţinem
o înşirare formală de indicatori contabili, fără vreo detaliere a modului lor de utilizare
trecută sau viitoare, ca şi anularea abuzivă a unor fonduri, anulare care în fapt şi de
drept constituie o deturnare de fonduri. Este menţionat un ajutor de stat, de 8626
florini, cheltuit. Fondul cultului şi al instrucţiunii publice în 1880 a produs venituri de
19839 florini, din care au fost cheltuiţi 15712, rămânând „casei” sau casieriei 4126
florini.
Fondul rezidenţei şi instrucţiei a avut venituri de 45394 florini şi spese de 34630
florini şi un rest activ de 10763 florini; acest fond a fost declarat „anulat”, fără să fi
fost precizat vreun transfer al soldului activ! Fondul tasul II număra 4513 florini,
fondul tasul III avea un sold activ de 2668 florini, iar fondul pensiunilor învăţătoreşti
avea şi el un sold activ de 2330 florini.
După 8 ani, în şedinţa din 20 aprilie 1889 sunt enumerate la fel de lapidar şi formal
mai multe fonduri, fără a fi raportate la un bilanţ contabil anual şi la o strategie
administrativă şi contabilă, pentru învăţământul prezent şi viitor!
Se precizează întâi soldurile active din 1888, respectiv fondul general cu 14393
florini, fondul instrucţiei cu 6563 florini, fondul seminarial cu 6759 florini.Fondul
54
pensiunilor învăţătoreşti a crecut din 1881, de la 2330 florini la 5917 florini, în 1888
cheltuindu-se din el doar 67 florini. Fondul bibliotecii preparandiale a avut venituri de
21 florini, atingând 467 florini.Din fostele fonduri comune cu Biserica ortodoxă sârbă,
au rămas în 1888, 350908 florini şi fondul şcolar activ din 1888 număra 52412 florini.
Fondurile comune cu Biserica ortodoxă sârbă ascundeau cele mai mari deturnări de
fonduri şi acte de gestiune frauduloasă. În realitate încă din 1874 se realizase o
transpunere a fondurilor şcolare comune ale diecezelor române greco ortodoxe din
Arad şi Caransebeş, episcopiei din Arad revenindu-i atunci 80286 florini, repartizaţi
în numerar, 7837 florini, obligaţii de stat, 14800 florini, obligaţii ipotecare cu 6%
dobândă, în valoare de 54136 florini şi obligaţii de împrumut cu 10% dobândă, în
valoare de 3461 florini!
Să raportăm fondurile din 1881 şi 1889 la cele menţionate în şedinţa din 12 aprilie
1890, adică în anul imediat următor.Atunci au fost detaliate şi fondurile alocate
Senatului şcolar, cu atribuţii de inspectorat şcolar. Asesorul ordinar al senatului a fost
salarizat cu 1200 florini, dar doar 1000 florini au fost cheltuiţi ca ajutoare destinate
şcolilor sărace, 800 florini au fost destinaţi stipendiilor ( unde ne sunt visătorii, care
susţin grelele sacrificii ale unor episcopi- eroi şi ale altor personalităţi adninistrative
remarcabile, pentru acordarea burselor tinerilor şi pentru formarea elitei ştiinţifice-
administrative moderne !? ), 300 florini pentru învăţătorii săraci ş.a., rezultând
cheltuieli totale de 14020 florini.Cheltuielile tuturor fondurilor diocezei, respectiv
fondul bisericesc, şcolar şi apitropesc au totalizat însă 35925 florini. Este menţionat şi
un ajutor de stat de 9000 florini, dar nu se precizează cum va fi fost cheltuit!
Aşadar, cheltuielile şcolare din 1890, de numai 14020 florini erau inferioare
cheltuielilor şcolare de 15712 florini, efectuate în 1881, din fondul cultului şi
instrucţiei publice, menţionat la acea dată şi reprezentau doar 89, 23% din acestea!?
Dacă adăugăm la această constatare şi faptul că rata medie a inflaţiei crescuse cu cel
puţin 10%, putem recunoaşte „înfiorător” decăderea absolută a învăţământului
confesional naţional din dioceză, în perioada 1881-1890.
II.) Aceleaşi raportări contabile formale şi oculte se regăsesc şi în protocoalele
Sinodului eparhial din Caransebeş.
Din protocolul tipărit în 1892 aflăm, că valoarea fondurilor şi a fundaţiilor
consemnate în 1891, se ridica la 530532 florini.Din aceste fonduri au fost acordate în
1891 ajutoare în valoare de...190 florini, respectiv 100 florini pentru şcoala din
Orşova, 50 florini pentru şcoala din Zăgujeni şi ajutoare de 25 florini şi 15 florini la
doi învăţători!.
Cheltuielile sau datoriile şcolare s-ar fi ridicat la 8095 florini, incomparabil mai puţin
decât cheltuielile sau datoriile bisericeşti, de 71536 florini.
Fundaţiile şcolare numărau 131727 florini, din ele fiind acordate burse în valoare de
340 florini, doar din fundaţia Peţa şi din Fundaţia Balla!?
Alături de fondurile menţionate deja, episcopia dispunea de un fond imobiliar de 596
jugăre în valoare de 55921 florini, cu o medie de 93, 82 florini/ jugăr, aflate în
folosinţa sau „dotaţiunea” învăţătorilor şi 164 jugăre, în valoare de 14953 florini, cu o
medie de 91, 17 florini/ jugăr; suprafaţa acestora fiind arendată în cvasi-totalitate;
valoarea arenzilor nefiind menţionată.
Din alte date contabile, putem deduce starea precară a imobilelor şcolare şi a
resurselor didactice, inadecvate realizării obiectivelor din planul de învăţământ.Astfel,
55
episcopia administra 278 şcoli cu locuinţă pentru învăţători şi cu o valoare totală de
397816 florini, ceea ce reprezenta o valoare medie pentru fiecare şcoală, de 1430,9
florini; valoare modestă, care evidenţia, că aceste imobile erau construite, în
majoritate, din materiale ieftine, respectiv din chirpici.La acea dată, valoarea unui
imobil din cărămidă urca la căteva mii de florini.
De asemenea, mobilele şi rechizitele şcolare, din cele 278 şcoli cu locuinţă şi 20 şcoli
fără locuinţă, valorau 28979 florini, cu o medie de 97,24 florini/ şcoală.
Din protocolul publicat în 1899 aflăm mai multe date contabile, care corelate cu cele
anterioare, dovedesc aceeaşi administrare ocultă şi omisivă a fondurilor şcolare, dar şi
creşterea inexplicabilă a unor fonduri şcolare, concomitent cu reducerea numărului
şcolilor confesionale administrate de episcopie.
Din cele 298 şcoli confesionale administrate în 1892 au rămas doar 216, dar cu toate
acestea dotaţiunea învăţătorească a scăzut de la 596 jugăre la doar 530 jugăre, în
valoare de 68616 florini, corespunzând unei valori medii de 129, 46 florini/ jugăr, în
timp ce mărimea jugărelor din fundaţii a crescut de la 164 la 388, în valoare de 55353
florini, corespunzând unei valori medii de 142, 66 florini/ jugăr. Creşterea valorii
medii a jugărelor s-a datorat, desigur, şi creşterii constante a inflaţiei.Creşterea valorii
medii a jugărelor din dotaţiunea învăţătorească, de la 93, 82 florini la 129, 46 florini,
cu o creştere medie de 137, 98%, dovedeşte şi scăderea absolută a salarizării
învăţătorilor, beneficiari ai folosinţei respectivelor jugăre; valoarea medie a folosinţei
anuale a fiecărui jugăr, fiind scăzută corespunzător din valoarea salariului, care de
drept trebuia să fie de 300 florini/ an!
Dat fiind, că fiecare dotaţiune învăţătorească nu putea depăşi 2 jugăre, mărime fixă a
terenului şcolii şi a terenului în folosinţa învăţătorului (Lehrerwiese), instituţionalizată
prin legile de sistematizare din perioada 1769-1772, celor 278 şcoli cu locuinţă,
menţionate în 1892 ar fi trebuit, să le corespundă un total de 556 jugăre, faţă de cele
596 contabilizate, iar celor 216 şcoli cu locuinţă, rămase în 1899, ar fi trebuit, să le
corespundă doar 432 jugăre, nu 530 jugăre contabilizate în acel an.Din aceste calcule
putem deduce şi modul arbitrar în care erau calculate salariile învăţătorilor cu
„dotaţiune” în jugăre şi faptul că în dotaţiunea învăţătorească generală era inclus un
excedent de căteva zeci de jugăre, care va fi fost folosit şi el în scopuri frauduloase.
Putem deduce valoarea speculativă a folosinţei jugărelor din fiecare dotaţiune
învăţătorească sau post didactic, luând două exemple. Aproape în nici o şcoală nu se
plătea salariul anual prevăzut legal, de 300 florini, iar învăţătorii erau plătiţi parţial în
bani şi complementar în produse naturale şi în folosinţa unei suprafeţe variabile de
teren, mai mare sau mai mică decât suprafaţa legală de 2 jugăre, corespunzătoare
imobilului şcolar împreună cu terenul şcolar aferent, atribuit învăţătorului în exerciţiu.
Astfel, în 1888, veniturile ( emolumintele) învăţătorului din Valea Pai, lângă Bocşa,
constau în: salariu anual de 250 florini cumulat cu 5 florini pentru cancelarie sau
scripturistică, 60 florini pauşal pentru lemne, 10 florini cheltuieli pentru „cercetarea
conferinţelor” sau diurne, căte 20 creiţari de la fiecare înmormântare, unde
învăţătorul era cantor sau cântăreţ în strană, folosinţa a 2,5 jugăre şi a unui cartel cu
grădină de legume.În acelaşi timp, învăţătorul din Coştei, lângă Făget, primea un
salariu anual de doar 150 florini, cumulat cu 2 florini pentru scripturistică, 6 florini
pentru servitorul şcolii, 10 orgii de lemne, locuinţă şi 1 jugăr, în folosinţă, iar
învăţătorul din Dezeşti, aproape de Lugoj, primea un salariu anual de 300 florini,
56
cumulat cu 8 stânjeni de lemne, 8 florini pentru scripturistică, 8 florini pentru
conferinţe, folosinţa a 2 jugăre şi a unei grădini.
Remarcăm, de asemenea, costul superior al mediei folosinţei jugărelor din fundaţii,
faţă de media folosinţei jugărelor din dotaţiunea învăţătorilor, de 142, 66 florini faţă
de 129, 46 florini, cu o creştere medie de 110, 19%, fapt care atestă nu atât
randamentul superior al jugărelor din fundaţii, cât închirierea lor profitabilă, respectiv
plasarea lor în arendă!
Din cele 278 şcoli cu locuinţă, administrate în 1892, cu o valoare medie de 1439, 9
florini, au rămas 188 şcoli cu locuinţă, în valoare totală de 402401 florini,
corespunzând unei medii de 2140, 43 florini şi o creştere valorică medie cu 148, 65%.
Surprinde modul ocult de valorizare şi de creştere a valorii acestor şcoli, comparativ
cu modul ocult de valorizare şi de creştere a valorii medii a folosinţei jugărelor,
creşterea valorii medii a acestora fiind inferioară creşterii medii a valorii imobilelor
şcolare cu locuinţă; deşi putem deduce, că valoarea acestor imobile nu a crescut deloc
datorită unor investiţii masive, ci mai ales sau exclusiv datorită creşterii ratei inflaţiei!
Tot în protocolul din 1899 este menţionată şi valoarea şcolilor fără locuinţă
învăţătorească, cele 20 şcoli fără locuinţă, nevalorizate, din 1892 devenind 31 şcoli
fără locuinţă, în valoare de 34060 florini, cu o medie de 1098, 70 florini.
Numărul şcolilor cu locuinţă, 188 din 1899, adunat cu numărul şcolilor fără locuinţă,
31, din 1899, dădea o sumă de 219 şcoli, adică cu 3 mai mult, decât cele 216 şcoli
confesionale administrate de episcopie, precizat la pagina 66. Ne întrebăm atunci, care
era folosinţa altor 13 case închiriate, pentru scopuri didactice, valorând în total 7860
florini, cu o chirie medie anuală de 604, 61 florini! Ce fel de operaţiuni speculative se
vor fi desfăşurat prin această închiriere şi mai ales, cine erau beneficiarii acestor
operaţiuni!
Faţă de 1892 remarcăm şi valoarea considerabil mărită a ajutoarelor şi stipendiilor
acordate, respectiv ajutoare de 400 florini pentru 6 şcoli şi stipendii de 500 florini,
contabilizate prin Senatul şcolar, 260 florini, din fondul Balla, 80 florini din fondul
Peţa, 50 florini din fondul Nicolaeviciu.
Ca să avem o tablou generic al măsurii capacităţilor de administrare, dar şi as
decăderii în învăţământul din Episcopiile de la Arad şi Caransebeş, să reţinem şi
următoarele comparaţii statistice orientative, între 1884-1885, publicate în revista
periodică Romänische Revue: în episcopia Arad funcţionau 311 parohii cu şcoli, faţă
de 216, 64 parohii fără şcoli, faţă de 0, 352 şcoli proprii faţă de 216, 12 şcoli închiriate
faţă de 3, 317 săli de clasă corespunzătoare, faţă de 131, 63 sau 16,5% săli de clasă
necorespunzătoare din totalul celor 380 săli de clasă, faţă de 93 sau 41, 51% săli de
clasă necorespunzătoare din totalul celor 224 săli de clasă, 228 şcoli construite (din
cărămidă!, n.n.) sau 64,77% din cele 352 şcoli proprii, faţă de 130 sau 60, 18% din
cele 216 şcoli proprii, şcoli construite după 1882, 16 faţă de 0, 25 şcoli de fete faţă de
5, 8 comune fără şcoli faţă de 4!
III.) Din Protocolul Reuniunii învăţătorilor greco-ortodocşi din dioceza
Caransebeşului, încheiat cu ocazia adunării generale anuale din 1882, am remarcat,
între altele:
57
1.Adunarea nu a avut reprezentativitate, pentru că din totalul celor 373 membri ai
reuniunii, au participat la adunare doar 60, respectiv 16, 08% şi dintre aceştia 60,
doar 20 au fost învăţători din comitatul Caraş Severin !
2.Cvasi totalitatea hotărârilor adunării au fost luate „în unanimitate”, în temeiul unor
propuneri unice, formale, făcute de membri ai comitetului sau prezidiului executiv al
reuniunii!
Este sugestiv, de exemplu, modul în care au fost aleşi membri executivi ai reuniunii,
prin numiri, adoptate fără vot, respectiv „aclamare la unison”: „Domnul preşedinte ad
hoc, pe baza unei combinări prealabile a membrilor prezenţi, propune a se alege de
preşedinte Domnul Martin Ţapu.Adunarea generală aclamă de preşedinte al reuniunii
pe Domnul Martin Ţapu.De vicepreşedinte se propune Domnul Ioan Simu.Adunarea
aclamă de vicepreşedinte pe Domnul Ioan Simu ş.a.m.d.”
La fel, a fost propus ca loc de desfăşurare a următoarei adunări generale o locaţie din
Caransebeş sau din Vrani, deşi nu a fost prezent nici un reprezentant al şcolilor de
acolo; în final, „prin majoritate absolută de voturi se declară oraşul Caransebeş”.
Mai departe „Domnul Ioan Lenger propune următoarele trei teme pentru adunarea
generală din anul viitor...Adunarea generală primeşte aceste trei teme”.
Se deduce, din aceste exemple, managementul festivist şi ideologic propagat la acea
dată, în cadrul reuniunii învăţătorilor din dieceza Caransebeşului.
3.Bugetul propus pentru anul 1882-1883 este votat în bloc, fără nici o dezbatere!
4.Interesele „oculte” sau clientelare ale grupului executiv al reuniunii reies şi din
atitudinea protocolară excesivă faţă de „patronul spiritual” şi totodată „inspectorul
general”, reprezentat de episcopul Ioan Popasu; căruia îi este adresată o telegramă de
felicitare, al cărei model este propus de membrii prezidiului adunării, care vor expedia
îndată şi telegrama: „Prea Sfinţiei Sale Părintelui Episcop Ioan Popasu...primindu-se
între urări de –să trăiască!”
5.Comisiile de analiză a activităţii reuniunii în anul şcolar 1881-1882, în număr de
patru, au fost anunţate tocmai la încheierea primei şedinţe a adunării, din ziua de 1
septembrie 1882 şi abia atunci le-au fost prezentate şi „actele necesare” , pentru a face
o evaluarea generală ( formală! ) a activităţilor reuniunii, respectiv : 1.raportul
comitetului; 2. raportul casierului; 3. raportul bibliotecarului; 4. actele relegate,
respectiv corespondenţa trimisă în numele reuniunii, de către comitetul executiv.
Membri acestor comisii au fost aleşi, cum altfel, tot prin „aclamaţiune”.
E evident, că în timpul record de câteva ore, în care comisiile (dacă) vor fi citit
respectivele rapoarte, fără a avea şi dovezile anexate despre temeinicia acestora, nu se
putea face o analiză obiectivă şi nu puteau fi emise propuneri pentru eficientizarea
activităţii reuniunii.Poate că acest scop al eficientizării activităţii reuniunii nici nu era
conştientizat de către membri comitetului executiv, fiind în contradicţie cu propriile
lor interese şi poate şi cu interesele unor reprezentanţi executivi ai episcopiei, care au
impus tacit şi au consolidat acest stil managerial în cadrul reuniunii.
De asemenea, întrunite separat, aceste comisii nu puteau ajunge la o viziune şi la o
concepţie integratoare asupra activităţilor membrilor reuniunii, fiind incapabile să
propună o stategie unitară pentru dezvoltarea activităţii reuniunii.
58
Reiese şi din aceste proceduri, stilul managerial formal, duplicitar, lipsit de
responsabilitate, exercitat de membri comitetului executiv, în frunte cu preşedintele
Martin Ţapu.
6.Deşi în cuprinsul protocolului sunt relevate implicit acte de gestionare abuzivă şi
de deturnări de fonduri, acte a căror responsabilitate revenea în principal preşedintelui
reuniunii, Martin Ţapu, acesta îşi depune candidatura pentru un nou mandat şi este
reales „în unanimitate”, de membri prezenţi, reprezentând doar 16, 08% din membri
nominali ai reuniunii!
Apoi el surprinde asistenţa cu un discursul apologetic, pompos, clientelar, din care
lipsesc orice angajamente sau obiective, corespunzătoare nevoilor reale ale procesului
didactic: „bărbaţi însufleţiţi pentru progresul omenirii s-au silit a lăţi ideea
reuniunilor în toate ramurile sociale (aici confundă asociaţiile profesionale cu
sindicatele şi cu societăţile capitaliste asociative, n.n.); astfel prin reuniuni şi asociaţii
au fondat căile ferate care cutreieră mai toată faţa pământului uscat, căi conduse de
vapor care cu iuţeala fulgerului aleargă peste mări şi oceane, mori şi fabrici
grandioase care aduc mari foloase întreprinzătorilor şi omenirii întregi; atari reuniuni
între învăţătorii popoarelor mai înaintate s-au introdus deja de mult, iar în anii din
urmă şi între învăţătorii din diverse părţi ale patriei noastre...Această idee lăudabilă a
reuniunilor şi a asociaţiilor, la îndemnul bunului nostru părinte, Episcopul diecezan
Ioan Popasu a fost şi de noi, învăţătorii români îmbrăţişată şi aşa încă din anul 1870
ne-am întrunit...”
Nu ne îndoim, că având abilitatea specifică parveniţilor, Martin Ţapu a impus adunării
nu numai propria realegere, ci şi alegerea celorlalţi membri din comitetul
executiv.Astfel, în timp ce învăţătorii absenţi de la adunarea generală urmau să fie
sancţionaţi prin comunicarea numelor lor către Consistoriul diecezan, cu atribuţii de
autoritate administrativă ierarhic superioară, competent să dispună cercetarea lor
disciplinară, Ioan Simu, bibliotecar „central” şi în acelaşi timp şi membru în comitetul
executiv, deşi absent, a fost numit vicepreşedinte în noul comitet executiv, chiar dacă
formal, absenţa acestuia a fost recomandată adunării, pentru „a lua în considerare
această împrejurare la constituirea noului birou central”!
7.Urmare a nereprezentativităţii adunării generale, numeroşi membri ai comitetului
executiv şi preşedinţi ai despărţămintelor au fost „numiţi”, în absenţă. Din cei zece
membri ordinari ai comitetului reuniunii, au fost prezenţi doar patru: Paul Chinezu,
Ioan Baica, Ioan Oprea, Ilie E. Ţăranu, din cei opt membri ai prezidiului comitetului
reuniunii, doi au fost aleşi în absenţă, iar din cei zece comisari şcolari ai
despărţămintelor, doar trei au fost aleşi în prezenţă: Ioan Simu, Aureliu Drăgan şi
Pavel Fiscea. Formalitatea în „alegerea” reprezentanţilor executivi şi administrativi ai
reuniunii a determinat o „cultură organizaţională” precară şi o atitudine sfidătoare
făţişă, reciprocă a majorităţii absenteiştilor, ca şi a reprezentanţilor lor executivi şi
administrativi. Aceştia din urmă îi raportau pe absenteişti Consistoriului diecezan,
pentru a fi sancţionaţi, dar pentru propriile abuzuri, ca omisiunea membrilor
comitetului executiv al reuniunii, de a „subaşterne adunării” deciziile redactate după
şedinţa a doua din 20 septembrie/ 2 octombrie 1882, nu dădeau nimănui socoteală!
8.Absurdul relaţiilor „dictatoriale” impuse în cadrul reuniunii este sintetizat sugestiv
în telegrama de felicitare din 18/ 30 septembrie 1882, a preşedintelui
despărţământului Făget, prin care acesta îşi anunţa absenţa de la adunarea generală,
fără a menţiona măcar un motiv plauzibil al absenţei lui.
59
9.Scopul adunării, ca şi al reuniunii părea a se reduce doar la regularizarea încasării
cotizaţiilor, la creşterea constantă a fondurilor reuniunii şi la plasarea lor în activităţi,
cu o dobândă cât mai mare.În ciuda unor apeluri repetate ale comitetului director,
„constatăm cu părere de rău, că nu progresăm, căci taxele membrilor nu incurg şi nu
se încasează la timp din partea membrilor.Afară de aceasta, restanţele membrilor sunt
enorme”.De aceea, „propunem ca Mult On. Adunare generală să binevoiască a lua
dispoziţiile de lipsă pentru constatarea taxelor ce se pot încasa, precum şi a acelora ce
sunt neâncasabile, adică dubioase, ca acelea să se descrie şi să nu mai figureze ca
avere efectivă a reuniunii”. .
Însă numai în cazul despărţământului (filialei) Făget a reuniunii a fost propusă o
măsură concretă, extremă, de plată a restanţelor, de către moştenitorii decedaţilor: „se
însărcinează preşedintele despărţământului Făget a se îngriji de taxele restante ale
membrilor răposaţi din despărţământul său, să se încaseze pe calea despărţământului
(moştenirii, n.n.), iar dacă după atari membri nu a rămas nici o avere, să raporteze
comitetului pentru fiecare caz concret”. În felul acesta reuniunea îşi aroga şi drepturi
de executare silită, fapt care pune la îndoială participarea conştientă, voluntară şi
activă a membrilor ordinari la activităţile reuniunii.
Urmărirea cvasi-totalităţii restanţierilor este dispusă şi pe loc, dar într-un mod arbitrar,
după criterii oculte, ştiute mai ales de către preşedintele reuniunii; astfel unii rău
platnici sunt somaţi, iar alţii dispensaţi, fără nici o justificare publică.Învăţătorului
Vasiliu Nicolaescu i se aprobă prelungirea achitării cotizaţiilor restante, în timp ce
cererea lui Ion Bistreanu de a solvi restanţele în taxe lunare este remisă comitetului
reuniunii. Preşedintele ordonă ca văduva Elisaveta Deminescu, cu trei copii, să
prezinte un atestat despre incapacitatea materială, de a plăti restanţele soţului decedat.
Restanţa decedatului Iosif Lăpădatu urma să fie încasată „de la următorii
aceluia”.Iosif Avram, fost membru al reuniunii este somat, să achite taxa restantă, în
timp ce taxele datorate de fostul membru Petru Drăgan şi de Domnişoara membră
Emilia Raţiu sunt reduse!
Deşi era evident, că incapacitatea de a plăti cotizaţiile se datora salariilor modeste şi
aleatorii ale învăţătorilor, achitate în mare parte şi în produse agricole şi în folosinţa
unor terenuri arabile, membrii comitetului executiv insistau, ca peste cuantumul taxei
statutare anuale, să fie încasată şi o taxă de 50 creiţari, pentru procurarea obligatorie a
portretului Domnului Alexandru Gavraşa; după cum a fost prevăzut încă prin
hotărârea nr.27/ 1879 a adunării generale!
În vădit contrast cu politica de „recuperare” a cotizaţiilor restante şi cu scopul
declarativ, statutar al reuniunii, de a contribui la „cultivarea şi perfecţionarea
învăţătorilor şi prin dânşii a poporului nostru”, membri comitetului executiv
recunoşteau ipocrit, diversionist şi iresponsabil, gestionarea catastrofală, desigur, în
interes personal, a fondurilor reuniunii, respectiv inexistenţa unei evidenţe contabile şi
a unui bilanţ contabil.Aşadar „nu se pot examina socotelile din cauză că lipsesc unele
documente, examinarea rămâne pe anul viitor” sau poate sine die, dacă corelăm
această afirmaţie cu constatarea alăturată, că „socotelile revăzute în Bocşa Montană în
adunarea generală a-XI-a din anul 1881 nu sunt exacte” şi cu recunoaşterea
inexistenţei unei contabilităţi deschise şi exacte, încă de la fondarea reuniunii; şi
pentru ca toţi foştii şi actualii membri ai comitetelor executive, să fie absolviţi de
orice răspundere, pentru gestionarea frauduloasă a fondurilor reuniunii, „atăt din
această eroare, cât şi din lipsa documentelor referitoare la socotelile din anii trecuţi,
socotelile în total nu se pot examina exact”, „comisia propune a se alege o comisie
60
lichidatoare statutară din 3 sau 5 membri, căreia dându-i-se la dispoziţie toate
documentele de la începutul existenţei reuniunii, să facă o socoată detaliată pentru toţi
anii şi să o subaştearnă proximei adunări generale”!?
Aceeaşi gestiune frauduloasă exista şi în activitatea bibliotecii centrale şi
abibliotecilor despărţămintelor (filialelor).Se menţionează, că din fondurile alocate
acestor instituţii în 1881-1882 nu a fost cumpărată nici măcar o carte! Inventarul
bibliotecii centrale a crescut, totuşi, cu o carte, iar acela al bibliotecii despărţământului
Bocşa a crescut cu patru cărţi, donate de bibliotecarul Ioan Marcu!?
„Domnul Ioan Simu propune ca pe banii ce s-au luat din buget pe seama procurării
opurilor pedagogice pentru biblioteca centrală, să se şi procure opuri şi să nu se mai
economisească”.
Chiar dacă nu a fost cheltuit nici un ban pentru cumpărarea vreunei cărţi, au fost
prevăzute fonduri pentru „legarea opurilor (volumelor, n.n.) bibliotecii” şi pentru că
bibliotecile nu aveau statut, registre şi sigilii, au fost prevăzute fonduri şi pentru
dotarea cu acestea !? Se deduce, că cheltuielile aferente acestor operaţii erau
supraevaluate, falsificate şi că pe reprezentanţii executivi ai reuniunii nu interesa
dotarea bibliotecilor didactice din fondurile reuniunii.
10.___Un procent important al fondurilor reuniunii se cheltuia şi datorită lipsei unui
sediu al acesteia.Mai mult, lipsa acestui sediu determina efectuarea altor cheltuieli
costisitoare, poştale şi de deplasare, ale membrilor reuniunii.Cu toate că la bilanţul
discutabil efectuat atunci, casierul raporta un activ net curent de 8312 florini, adică o
sumă suficientă, îndestulătoare pentru cumpărarea unui sediu comod, în proprietatea
reuniunii, comitetul executiv şi adunarea nu au consimţit la propunerea învăţătorului
Ioan Simu, de a se cumpăra un imobil, ca sediu al reuniunii, „pentru buna păstrare şi
asigurare a averii reuniunii”.
11. Remarcăm şi iresponsabilitatea/ cinismul cu care membrii comitetului executiv
tergiversau şi în cele din urmă refuzau soluţionarea petiţiilor „disperate” ale
membrilor ordinari. Petiţia lui Iacob Istvan, având ca obiect acordarea unui ajutor
modest din fondurile reuniunii, nici nu a fost menţionată în rapoartele comitetului
executiv şi a fost amânată încă un an, până la următoarea adunare generală, căreia
urma să i se prezinte un raport prealabil, al comitetului executiv. Cât despre petiţia lui
Ioan Popovici, aceasta a fost retrimisă acestuia!
12. Este remarcabil, că în toată perioada de funcţionare a reuniunii, mărimea
„ajutoarelor” acordate învăţătorilor nevoiaşi a fost ridicol de modestă, ea cumulănd 40
florini, în 1877, 40 florini în 1879, 25 florini în 1884, 50 florini în 1886, 150 florini în
1887, pentru doi învăţători şi 200 florini, în 1894, pentru trei învăţători!.
13. Fapt relevant pentru evaluarea activităţii reuniunii şi pentru instituţionalizarea
unei strategii didactice reale, nici la această adunare generală a reuniunii nu au
participat directorii de fapt şi de drept ai şcolilor comunitare confesionale, greco-
ortodoxe, respectiv preoţii.
La deschiderea adunării generale a luat cuvântul, totuşi, şi un preot, Dimitrie Iorga. A
fost criticată atitudinea multor preoţi, care deşi erau şi directori şcolari, refuzau să
predea catehismul, motivul fiind, după cum se poate deduce, neplata orelor planificate
pentru acest obiect didactic şi se cerea Consistoriului diecezan din Caransebeş, să
sancţioneze acest refuz al îndeplinirii sarcinilor de serviciu: „Cu privire la rugămintea
înaintată venerabilului Consistoriu diecezan de a se îndatora preoţimea parohială la
ţinerea catichisaţiunii prescrise, comisia propune: se recomandă comitetului reuniunii
61
a fi cu atenţie, întru-cât venerabilul consistoriu a dispus meritoriu în cauză şi dacă
va observa că această scădere nu s-a îndeplinit, să adreseze o nouă rugăminte spre
îndeplinirea rugăminţii luate de adunarea generală”. Observăm şi din această
formulare echivocă, lipsa de autoritate şi atitudinea clientelară a membrilor
comitetului (prezidiului) reuniunii faţă de directorii şcolari confesionali locali, preoţii
şi faţă de inspectorii şcolari confesionali, reprezentaţi în comisia şcolară a
Consistoriul diecezan din Caransebeş!
Pentru a dovedi, preocuparea Consistoriului diecezan pentru eficientizarea activităţii
didactice şi pentru realizarea planului de învăţământ, arătăm că abia peste 10 ani (!),
consistoriul din Caransebeş a dat o nouă decizie privind obligarea tuturor preoţilor,
care erau şi directori şcolari, de a preda catehismul; prin decizia nr.98/ 1891 a
Sinodului eparhial, această obligaţie fiind generalizată şi pentru preoţii din
comunităţile confesionale situate „pe teritoriul fostului confiniu militar”.
14. Semnificativ pentru existenţa unei interculturalităţi şi chiar a unei comuniuni
culturale române şi germane, menţionăm că preşedintele Reuniunii învăţătorilor
germani din Ungaria de Sud ( reuniunea învăţătorilor de la şcolile etatizate, în curs de
magiarizare, n.n.) a trimis o telegramă de solidaritate cu activităţile adunării generale.
De asemenea, la aceste activităţi au participat şi unele autorităţi locale din Ciacova,
reprezentate de Carol Scherer, Iuliu Munteanu, Gustav Frombach, Trifon Gaitia,
Aureliu Drăgan ş.a.
Societatea căilor ferate, S.T.E.G.-ul, cea mai mare societate capitalistă din Ungaria,
care acaparase cea mai mare parte din teritoriul comitatului Caraş Severin, a acordat
reduceri de transport tuturor participanţilor la adunare.
15Numărul membrilor reuniunii a crescut în ultimul an, de la 358 la 373.
16. Preotul şi directorul şcolar confesional din Şipet, Teodor Cioloca, împreună cu
notarul comunal Bielitz au colectat de la locuitorii aşezării suma de 4 florini, pe care
au donat-o reuniunii.
17. Învăţătorii de la şcolile decretate comunale, cu limba de predare maghiară, din
despărţămintele Bozovici şi Mehadia au refuzat, să se înscrie în reuniune.
18. A fost adoptată hotărârea, ca despărţămintele să folosească în viitor tipărituri de
cancelarie, procurate prin intermediul comitetului executiv, „din prisosinţa bugetului”
( altă găselniţă pentru gestionarea frauduloasă a unor fonduri ).
19. Parcă pentru a dezice lipsa oricăror preocupări pedagogice, membrii comitetului
reuniunii au decis şi prepararea ierbarelor accesorii colecţiei de plante, prevăzută în
planul de învăţământ, la obiectul Istoria naturală şi a comunicat această decizie
Consistoriului diecezan din Caransebeş, pentru a dispune aplicarea acestei decizii cu
ocazia conferinţelor anuale ale comisarilor şcolari şi ale învăţătorilor din
despărţăminte.
20. Intuind caracterul formal, cvasi-inexistent al preocupărilor pedagogice concrete
ale reuniunii, ca şi absenţa raportării activităţilor reuniunii la prevederile statuate în
legislaţia şcolară naţională, avocatul Ioan Lenger, prezent la adunare, recomanda, ca
în alcătuirea viitoare a rapoartelor comitetului executiv al reuniunii, să se facă
conexiuni exprese cu „dispoziţiile şcolare din Statutul organic (al Bisericii greco
ortodoxe a românilor, n.n.) şi statutele reuniunii, materialele pedagogice pertractate în
rândul reuniunii în decursul anului, care au să formeze partea cea mai însemnată din
raport, apoi rezultatele privind ducerea la îndeplinire a concluziilor adunării generale
şi numai în fine să se cuprindă şi partea administrativă”, care momentan ocupa cvasi-
totalitatea timpului activităţilor generale ale reuniunii!
62
21. Lipsa de autoritate a comitetului reuniunii, determinată de interesele clientelare
ale membrilor acestuia, dacă nu şi de pregătirea pedagogică precară a unora dintre ei
se reflecta în absenteismul şi dezinteresul masiv şi în celelalte structuri administrative
ale reuniunii, respectiv în activitatea despărţămintelor şi a bibliotecilor. Absenteismul
şi pasivismul majorităţii membrilor reuniunii corespundeau stării deplorabile a
învăţământului, în general şi interesului redus al personalului didactic pentru
autoformare şi dezvoltare profesională. La această adunare generală, patru
despărţăminte din cele zece, respectiv: Bocşa, Vărşeţ, Biseric Albă şi Panciova nu au
depus nici un raport anual de activitate, despărţămintele Oraviţa, Făget, Buziaş şi
Lugoj au depus numai nişte protocoale de activitate formale, elaborate de preşedinţi,
în timp ce numai două despărţăminte, Ciacova şi Caransebeş au depus protocoale de
activitate întocmite statutar, adoptate în adunări generale. De asemenea, doar trei
biblioteci, aceea centrală şi acelea din despărţămintele Bocşa şi Ciacova au prezentat
rapoarte de activitate, în timp ce bibliotecile din celelalte opt despărţăminte nu au
prezentat nici un raport de activitate.
22. Deşi la acea dată reuniunea dispunea de un fond apreciabil, încă nu fuseseră
instituţionalizate biblioteci în toate despărţămintele, fiindcă aflăm, că abia prin decizia
nr.43/ 1882, comitetul executiv a repartizat „o sumă de bani”, „pentru înfiinţarea
bibliotecii despărţământului Caransebeş”. Momentan, bibliotecile nu realizau funcţiile
instructive şi profesionale preconizate; dat fiind, că de la biblioteca centrală au fost
împrumutate doar două cărţi, alte două nefiind încă restituite, iar de la biblioteca din
Ciacova a fost împrumutată doar o carte!
Nu doar intensificarea politicii de etatizare sau comunalizare a şcolilor, cât mai ales
această administrare ocultă şi iresponsabilă a fondurilor reuniunii, cheltuirea acestor
fonduri îndeosebi în interes de grup şi nu în interesul general al învăţământului
confesional-naţional a contribuit la descreşterea numărului membrilor ordinari ai
reuniunii, această numărând doar 240 membri ordinari, în 1895, dintre care 68 erau
membri fondatori, faţă de 373 în 1882. De altfel, dacă raportăm cei 240 membri
ordinari, dintre care 68 fondatori, din 1895, la numărul posturilor didactice
confesionale, 212, în 1892 şi 216, în 1899, reiese, că în 1895, reuniunea nu mai
includea membri- asociaţi, cu alte profesii şi nu îşi lărgise baza comunitară naţională,
ci dimpotrivă, nu mai cuprindea nici pe toţi învăţătorii în funcţiune; chiar dacă, de
drept, fiecare învăţător era obligat să se înscrie şi în reuniune, odată cu numirea pe
postul didactic!
Contabilizarea ocultă a fondurilor şcolare centralizate de Episcopiile din Arad şi
Caransebeş şi gestionarea lor frauduloasă, în interes grupal, cu coparticiparea
episcopilor, a fost denunţată chiar „în epocă”, desigur, de „voci izolate”, dar cu
autoritate indiscutabilă, conştiente/ informate despre mecanismul instituţional „în
cauză”:
Astfel, o serie de articole documentate, coordonate de renumitul publicist şi avocat,
Pavel Rotariu, publicate în Tribuna poporului, demascau abuzurile continuate ale
episcopului de Arad, Ioan Meţianu, numit prin decret imperial, în 18 februarie 1899,
mitropolit al românilor din Ungaria! „Episcopul Ioan Meţianu 24 ani a guvernat
dioceza Aradului după sistemul lui Tisza-Banffy, graţie sprijinului de care s-au
bucurat totdeauna la domnii Mocsonyi, Babeş”...După ce a fost numit mitropolit,
eludând prevederile Statutului organic al Bisericii greco orientale, naţionale, a numit
„pe rudenia sa A. Hamzea, conducătorul senatelor bisericesc şi şcolar...” „Preasfinţia
Sa, episcopul Ioan Meţianu a retăcut faptul că de la 1875 până la 1885 epitropia
63
provizorie a fondurilor comune din Arad a administrat consistoriului regulat o cotă
anuală de 12000 florini, pentru trebuinţele administraţiei şi ale instrucţiei, ceea ce face
pe anii 1875-1885 o sumă de 132000 florini şi cu 8000 florini din fundaţiunile Balta şi
Paffi, pentru stipendii, se arată de tot 140000 florini, cheltuiţi în bugetul consistorial
din fondurile şi fundaţiunile diecesei...la zidirea seminarului s-a cheltuit între fondul
convictual arădean şi seminarial Raiacici cu 10330 florini, care astăzi nu mai
figurează între fondurile diocesei, apoi fondurile tasurilor II şi III, cu 13948 florini...(
şi erogaţiunile ce s-au făcut după 1884, de la împărţirea fostelor fonduri comune
provenite de la Carlovaţ, erogaţiuni care, n.n.) de atunci încoace din ele n-au avut o
limită sau regulă ca înainte, când le administra epitropia provizorie...” „Lucrurile însă
se prezintă altfel, în realitate fondurile diecesane existente la 1875 cât şi acelea
primite la 1884 din fondurile foste comune nu numai n-au sporit, în proporţia
capitalului, dar unele s-au mistuit cu totul şi s-au desfiinţat, precum fondul reşedinţei
episcopale, fondul convictual arădean şi seminarial Raiacici...Cum stăm însă cu
fondurile şi fundaţiunile diocezei? Ce avem real şi ce numai fictiv sau pe hârtie, astăzi
încă nu se ştie...”
Elie Miron Cristea, primul mitropolit al României Mari, devenit episcop de
Caransebeş, la sfărşitul primului deceniu al secolului al-XX-lea, constata şi el
contabilizarea formală şi ocultă a fondurilor consistoriului şi diocezei, notând: „La
consistor era o contabilitate de tot primitivă, patriarhală.Eu am introdus contabilitate
dublă, bună rânduială.Am luat strict administrarea, cauzând multe dureri şi mie
duşmani...Unii zbierau rău de tot de câte ori le luam o ţâţă de la gură, ce o sugeau.”
Dacă putem face deducţii concludente şi din corelarea altor informaţii, am conchide
cu certitudine, că coautorii principali ai gestionării frauduloase a fondurilor şcolare
centralizate au fost episcopii...Dar poate, că ei executau doar nişte ordine ale
mitropoliţilor din Sibiu... Să reţinem, sugestiv despre măsura sentimentului patriotic,
că Mitropolitul Andrei Şaguna, remarcabilă personalitate naţională a donat Reuniunii
învăţătorilor confesionali din dioceza Caransebeşului, doar 100 florini, în 1870, iar
episcopul Ioan Popasu din Caransebeş a donat aceleeaşi reuniuni 200 florini, în 1870
şi încă 100 florini, în 1871. .
Dacă însă raportăm valoarea infimă a acestor donaţii la salariile şi privilegiile acestor
administratori, dar şi la alte acte ale acestora, mai puţin cunoscute public, precum
testarea întregii moşteniri imobiliare şi a 100.000 florini, de către mitropolitul Andrei
Şaguna „unui institut de asecuraţiune din Triest, pentru scopuri ecleziastice şi
scolastice, vom avea o măsură mai obiectivă a patriotismului şi capacităţii
administrative a acestora.
64
CAPITOLUL 9
Memoriu deschis adresat unor reprezentanţi... pentru democratizarea
învăţământului şi pentru integrarea acestuia într-o strategie socială şi naţională-
europeană, durabilă şi eficientă...în 2007
Şi totuşi, dacă unii din „ decidenţii grupului politic central decizional” vor
recunoaşte public, că mai ales învăţământul naţional a fost şi este una dintre cele mai
profitabile surse de privatizare sau capitalizare după 1989; ca o premisă, pentru
conştientizarea rolului social şi politic esenţial în viitor, al învământului, pentru
consolidarea statului de drept şi eficientizarea vieţii sociale în România?!...
Cercetez de vreo doi ani situaţia învăţământului confesional-naţional românesc din
comitatul Caraş Severin şi din Banat, în secolul al-XIX-lea şi mă întreb: -Ce s-a
schimbat, dincolo de dominaţia străină!?
Totodată concluzionez: învăţământul continuă să fie structura centralizată a unei noi
strategii de emancipare culturală, naţională, politică şi socială, în acelaşi timp, chiar şi
în situaţia noului statut geopolitic al României integrate în Uniunea europeană, aşa
cum a fost, mutatis mutandis şi la sfârşitul secolului al-XIX-lea, în societatea austro-
ungară!
Am demonstrat în modesta mea operă-manuscrisă ( deocamdată ), intitulată Forme
comunitare şi interculturale ale educaţiei şcolare a românilor şi a germanilor, din
comitatul Caraş Severin, în perioada 1867-1900, că învăţământul confesional-
naţional românesc s-a dezvoltat ca o structură centralizatoare a unui sistem educativ şi
cultural unitar, numit învăţământ confesional-naţional integrat comunitar, în care
comunităţile locale confesionale, ortodoxe şi greco-catolice/ unite, alcătuite în cea mai
mare parte din ţărani, cu venituri mici, au finanţat nu numai instituţiile şcolare, ci şi
nenumărate activităţi culturale comunitare, care constituie încă, pentru cetăţenii
conştienţi şi responsabili, un model naţional şi european chiar!
Dar dincolo de realizările/ realităţile naţionale „mult mai profunde”, pe care
majoritatea specialiştilor universitari sau circumstanţiali continuă să le reprezinte
predominant unilateral, omisiv, exemplificativ şi triumfalist, într-o inimitabilă
„istoriografie naţionalistă, conservatoare şi retrogradă”, a existat şi atunci aceeaşi
contradicţie ireconciliabilă între masa majoritară a societăţii civile, cu venituri
modeste şi de aceea şi cu nevoi culturale limitate, masă activată constant de creatorii
şi vizionarii, care concepeau dezvoltarea învăţământului şi a culturii, ca elemente
centrale ale strategiei de emancipare naţională şi socială şi managerii/ manipulatorii
resurselor materiale ale învăţământului, dedaţi, cu puţine excepţii, la deturnări de
fonduri, furturi, înşelăciune, abuzuri contrare intereselor publice ale învăţământului.
Istoriografii „de serviciu” au reţinut şi reţin mai ales „aspectele progresive”,
concretizate adeseori ridicol, disparat, în diverşi indicatori instituţionalizaţi,
circumstanţiali, evitând orice comparaţie metodologică sistematică, cu situaţia
mondială, reflectarea continuităţii istorice sau raportarea la indicatorii generali,
economici-sociali.
Se citesc nişte publicaţii, se copiază de acolo nişte informaţii, ca acestea: „s-au adunat
fonduri, s-au construit trei şcoli, s-au cumpărat nişte hărţi, s-au cântat cântece (nu
65
contează cum!), s-au organizat conferinţe” şi se subliniază, musai, caracterul inedit al
acestor informaţii, care justifică valoarea şi originalitatea noului studiu sau noii lucrări
de doctorat...Ajunge şi atât!???
Dacă s-ar face o statistică oficială obiectivă asupra valorii şi cheltuirii fondurilor
bugetului de stat după 1989, s-ar putea constata un fapt exploziv, ascuns opiniei
publice, cu aceeaşi grijă şi suspiciune, ca prin 1900, anume, una dintre cele mai
masive capitalizări, în interes personal şi de grup, a fondurilor bugetare naţionale şi a
patrimoniului naţional public s-a desfăşurat şi continuă să se desfăşoare, în tăcere, în
„sectorul” învăţământului, unde numeroşi administratori numiţi politic au realizat
proprietăţi extraordinare, de zeci şi sute de mii de euro, din salariul modest de 300-
400 euro !
În învăţământ a „înflorit” cea mai compactă categorie de mici-capitalişti, care fură
pe îndelete bugetele locale alocate învăţământului, care a furat, prin falsificarea anuală
a unor inventare formale, cvasi-totalitatea inventarului existent în 1989 (nota bene,
sute de ateliere şcolare, sere, loturi şcolare cu mini-stupine, iazuri cu peşte, mini-
crescătorii zootehnice, terenuri cultivate, cabinete şcolare, unele cu o dotare
costisitoare de mijloace audio-vizuale moderne, laboratoare şi săli muzeale sau „loturi
şi spaţii” experimentale, administrate în colaborare cu diverse „întreprinderi
patronatoare” ş.a. ), care valora cîteva miliarde de dolari, la valoarea/ paritatea
monetară din 1989, respectiv 1/12- 1/ 16.
Dar dincolo de bugetele locale, judeţene şi ministeriale alocate învăţământului, se fură
alte mii de miliarde, neimpozitate legal, de pildă, prin utilizarea ocultă a terenurilor
din proprietatea şi folosinţa instituţiilor şcolare şi ale cadrelor didactice din mediul
rural ( zeci de mii de hectare...) sau prin reţinerea lunară din salariu, pe liste
neânregistrate contabil sau fiscal, a aşa ziselor „cotizaţii” ale membrilor celor patru
federaţii sindicale naţionale; miliardele adunate din aceste reţineri constituie o enormă
masă monetară, care asigură „piaţa oficială” a spălării banilor în învăţământ, prin
nenumăratele tipuri de protocoale, de la nivelul ministerului şi inspectoratelor, prin
„alimentarea” conturilor valutare şi a concediilor de lux în străinătate, ale
nenumăraţilor parveniţi cu funcţii executive, prin „cumpărarea” posturilor executive,
începând cu directoraşii locali şi terminând cu inspectorii şcolari generali şi cu diverşi
funcţionari ministeriali...
Nu e de mirare, astfel, că „numirile” în funcţii executive din învăţământ, au ajuns, să
fie condiţionate şi de avizul „telefonic sau sugestiv” al unor şefi de poliţie şi ale unor
procurori, care au partea lor, din fondurile alocate diverselor instituţii şcolare, fie ele
fonduri locale, fie chiar fonduri europene...
Această categorie capitalistă privilegiată, cu circuit închis, asemănător castelor
indiene, compusă în majoritate din directori numiţi şi inspectori şcolari este organizată
informativ şi funcţional în stil milităresc şi a conservat cu cea mai mare fidelitate
structurile administrative şi decizionale dinainte de 1989! Ea se constituie, totodată,
într-o structură instituţionalizată ocult, de tip mafiot, devenită stat în stat, tocmai
pentru că e centrată pe administrarea secretă a unei părţi masive a bugetului naţional
centralizat, reprezentată de fondurile şcolare.
Mii de miliarde de lei vechi şi zeci de milioane de lei noi sunt furate şi deturnate anual
şi prin nesfârşita operaţie de ”reparaţii anuale” ale imobilelor şcolare sau prin „dotări”
la preţuri duble, triple sau înzecite, faţă de preţurile maximale, curente ale pieţii...şi
asigură reproducţia liniştită a acestei categorii sociale-politice- intelectuale ?!
66
Inventarele şi bugetele anuale alocate şcolilor sunt cele mai inofensive şi mai
necunoscute acte de „inginerii financiare”, spălări de bani şi evaziune fiscală, care
asigură existenţa comodă a acestei categorii şi îi intensifică, nu-i aşa, ataşamentul
patriotard faţă de cauza naţională!
Au fost modernizate relativ instituţiile şcolare, în cel mai bun caz, cu câteva
calculatoare, la care copiii învaţă adesea doar jocuri distractive, fiindcă lipsesc
informaticienii-pedagogi; posturile acestora fiind suplinite de sute de parveniţi,
suplinitori, cu atestate de „iniţiere în calculatoare”...Dar peste 80% din bugetele locale
alocate anual instituţiilor şcolare sunt cheltuite ocult, în interes de grup mafiot
instituţionalizat local şi judeţean şi cvasi-totalitatea instituţiilor şcolare nu dispun nici
azi de resurse didactice şi materiale adecvate unui învăţământ motivant, activ,
eficient, „confortabil” pentru starea psihică a „agenţilor”!
Foşti miniştri ai învăţământului, care au trâmbiţat tare propaganda reformei, au
cheltuit sute de milioane de dolari, ştiu ei cum, fără a realiza vreo eficientizare
durabilă a sistemului naţional de învăţământ şi...au fost sancţionaţi doar cu o
„retrogradare simbolică”, pe posturi de rectori naţionali ori
ambasadori...culturali...într-o ţară în care rata sărăciei afectează peste 70% din
populaţie şi datoria publică externă a depăşit cota alarmantă de 40% din produsul
intern brut ( respectiv, circa 46miliarde euro, din produsul intern brut de circa
95miliarde euro, în 2006! )...
Datele acestea sunt recunoscute tacit şi oficial şi nu le mai dezvolt!
Nimeni nu zice nimic, nu mai are sens, fiindcă din aceste fonduri destinate
învăţământului şi administrate ocult, îşi fac vile şi poliţişti, primari, procurori,
judecători şi alţi funcţionari publici...Ce să zici!?????
Când se întâmplă ca vreun control ministerial, să se rătăcească la vreun inspectorat
şcolar judeţean, după nenumărate sesizări despre abuzurile strigătoare la cer, din
cadrul acestei instituţii administrative de specialitate...cei „avizaţi deja”, invocă, fără
nici o altă responsabilitate, motive de „vendetă politică” şi demisionează; aşa s-a
întâmplat deunăzi şi la Inspectoratul şcolar Caraş Severin, unde doi inspectori generali
au demisionat, cu motivaţia „schimbării componenţei politice a Executivului, care
doreşte să-şi impună proprii oameni”.
Mai are vreo importanţă, că cererea de demisie, publicată şi ea, abia dacă are o virgulă
şi că se încheie, cât se poate de amiabil şi abil, uitând virgula, după expresia „vă rog”
şi semnul exclamării, după comunicarea unei rugăminţi; la repezeală, de, uiţi, să
menţionezi şi instituţia căreia i te adresezi...”Urându-vă succes în importanta misiune
pe care (v-, n.n.) aţi asumat-o, vă rog ( n.n.) Domnule (m, n.n.) Ministru (, n.n.) să
dispuneţi...(!, n.n.)
Din păcate, decăderea învăţământului regional, în Banatul istoric, a atins culmi
incomparabile chiar în perioada austro-ungară...şi nu mă mir, că mulţi responsabili din
acest sistem educaţional instituţionalizat fac, la cafenelele şi barurile privilegiate din
Reşiţa, Caransebeş ori Timişoara apologia „civilizaţiei” din Banatul secolului al-XIX-
lea...
Cu această ideologie de doi bani, se scriu încă doctorate, pe bandă rulantă, la
universităţile din Banat, se selectează noile cadre universitare, pro-europene, care
propagă mai departe acelaşi învăţământ predominant mnemotehnic, servil,
informaţional, ineficient şi formal, în timp ce adevăratele competenţe pedagogice, cu
67
reale capacităţi profesionale, metodice, creative sunt marginalizate şi persecutate, sub
„atenta îndrumare” a magistraţilor din zona de competenţă teritorială a Curţii de apel
Timişoara...
Dar să nu insistăm enervant asupra managementului, să renunţăm puţin la analiza
„prea” generală a administrării actuale a învăţământului şi să admitem obiectiv, că ea
ar fi determinată doar de „moştenirea trecutului”; după cum reiese fie numai dintr-o
comparaţie istorică „limitată”, asupra situaţiei locative şi asupra administrării
fondurilor didactice centralizate, din perioada modernă, când a fost proclamat
învăţământul general şi obligatoriu şi...situaţiile corespunzătoare actuale!
Să ne reamintim, bunăoară, cum a fost administrat învăţământul bănăţean, la
sfârşitul secolului al-XIX-lea, în comunităţile locale din comitatele Arad, Timiş şi
Caraş, aflate sub jurisdicţia episcopiilor ortodoxe române din Arad şi din Caransebeş
şi a Episcopiei greco-ortodoxe din Lugoj, episcopii care aveau atunci autoritatea unor
administraţii confesionale-naţionale, centralizate regional, comparabile cu autoritatea
administrativă de specialitate a inspectoratelor şcolare!
Imobilele şcolare erau suprapopulate; zeci de elevi se îngrămădeau în săli mici, lipsite
de resurse didactice, de normele de luminozitate şi aerisire „sănătoase”, unde erau
stresaţi continuu şi unde deveneau incapabili, să realizeze un învăţământ conştient,
activ.
Redau aici numai unul din sutele de asemenea exemple, referitoare la precaritatea
spaţiilor şcolare.În 1878, în localitatea Zorlenţu Mare exista o şcoală confesională
greco- ortodoxă şi una greco-catolică şi o populaţie şcolară de circa 200 elevi; în 1886
populaţia şcolară a crescut la 299 elevi şi datorită insuficienţei spaţiului didactic,
comitetul parohial a scutit de frecvenţă şcolară nu mai puţin de 83 elevi!În iarna
anului 1887 cursurile şcolare au fost suspendate, iar în 1888 Consistoriul diecezan din
Caransebeş a aprobat construirea unei şcoli noi, cu două săli de clasă!
Chiar legislaţia şcolară naţională reformată la sfârşitul secolului al-XIX-lea a prevăzut
nişte norme locative contrare stării de sănătate.Regulamentul naţional pentru şcolile
populare, publicat în 1895 a prevăzut, ca sălile de clasă să cuprindă 80 elevi, fiecărui
elev revenindu-i o normă locativă de 0,6-0,8 metri pătraţi!
În asemenea săli de clasă nu exista nici atunci şi nu există nici acum (când norma
personalului/clasă atinge doar 20-32 persoane...) norma ergonomică de 25 metri cubi
de aer/persoană; reprezentând cantitatea medie de aer inspirat de o persoană/oră...Nu e
de mirare, că menţionarea acestei norme ergonomice, de către Ministrul Sănătăţii, în
mass media din zilele de 4-7 iulie 2007, respectiv a unei suprafeţe de 7 metri pătraţi şi
a unei înălţimi medii de 3 metri, a spaţiului corespunzător unui pat de spital, este luată
şi acum în derâdere...
Consistoriile diecezei greco-catolică din Lugoj şi diecezei greco-ortodoxe din
Caransebeş nu au planificat niciodată o strategie investiţională durabilă, de construire
a imobilelor şcolare moderne şi s-au limitat la acordarea unor credite rambursabile şi a
unor ajutoare modeste, în cazuri extreme, doar şcolilor aflate în pericol de etatizare şi
maghiarizare.
De exemplu, în 1891, din totalul fondului şcolar existent (fundaţii şcolare), de 131727
florini al diocezei din Caransebeş au fost acordate ajutoare de 100 florini şcolii din
Orşova, 50 florini şcolii din Zăgujeni şi ajutoare de 25, respectiv 15 florini către doi
învăţători!
Mobilele şi rechizitele şcolare sau inventarul didactic în cele 298 şcoli ale diocezei
valora doar 28279 florini, de unde rezulta o medie de circa 95 florini a inventarului
68
didactic/şcoală, adică o valoare modestă; corelată cu lipsa cronică a unor spaţii
recreative, sportive sau a bibliotecilor!
Criza locativă a instituţiilor şcolare naţionale a fost agravată şi de tergiversarea de
către autorităţi a reâmproprietăririi comunităţilor confesionale naţionale, în temeiul
dreptului existent înainte de constituirea Austro-Ungariei, în 1867.În 1881 încă,
episcopul greco-catolic din Lugoj, Victor Mihaly sesiza cancelaria imperială, cerând
împăratului, să redea fostele proprietăţi, respectiv toate „posesiunile patriarhale şi
şcolare”!
Cu toate, că au fost dispuse unele măsuri juridice centrale, ca în Ordinul Ministrului
Cultelor şi Învăţământului, nr.10349/8 aprilie 1881, prin care au fost constituite
comisii de evaluare şi arbitraj, pentru retrocedarea şi repartizarea proprietăţilor
comune, în cadrul episcopiilor greco-ortodoxe române din Arad şi Caransebeş şi al
episcopiei greco-ortodoxe sârbe din Timişoara, nici la ortodocşii şi nici la romano-
catolicii din Banat nu s-a realizat o reâmproprietărire justă, recunoscută de jure, până
la dezintegrarea Imperiului austro-ungar.
Dar şi azi există încă sute/ mii de şcoli, majoritatea lipsite de spaţii didactice şi
recreative adecvate, în care se îngrămădesc 20-30 persoane, într-un spaţiu de cel mult
90 metri cubi, corespunzător unei săli didactice cu dimensiunile de 5/6/3metri; sub
norma individuală a unei respiraţii sănătoase, de circa 20-30 metri cubi de aer/oră!
Nu mai vorbim de luminozitatea insuficientă, de căldura, care nu depăşeşte 15 grade
Celsius, cu toată existenţa instalaţiilor de încălzire locale, proiectate şi construite după
„interesele” grupului local, dominant administrativ...
Un elev, care trăieşte într-un asemenea spaţiu copleşitor, cu mult praf şi atmosferă
îmbâcsită, stând în majoritatea timpului imobilizat într-o bancă, o perioadă de 8- 12
ani, cu o medie zilnică de 5-6 ore, se îmbolnăveşte... fie la plămâni, fie la organele
digestive, fie de inimă şi în mod sigur se îmbolnăveşte psihic; dacă nu de o depresie
pasageră, atunci de o depresie cronică sau de paranoia.
Asistând mii de ore la aceeaşi reprezentaţie distrugătoare, respectiv la nesfărşitele
monologuri-dictate ale cadrelor didactice, aflate în imposibilitate de a aplica metode
didactice active, co-participative şi chiar creative; monologuri care par demonstraţii
tematice planificate, ordonate cronologic, dar care devin treptat, într-o perioadă
scurtă, stereotipuri mentale ale unor educatori paranoici, care reproduc întocmai un
„conţinut didactic model”, fără a mai face conexiuni interdisciplinare sau logice
obiective, dincolo de „litera subiectivă a manualului” şi care îi transformă treptat,
imperceptibil, din nişte profesionişti dezorientaţi, cu o pregătire teoretică relativă,
dacă nu precară, în nişte funcţionari autoritari, „fixişti, susceptibili în permanenţă la
posibila problematizare sau revalorificare a conţinutului didactic, răzbunători pe
oricare elev, care se îndoieşte de eficienţa metodelor personale impuse”...educatorii
care în cele din urmă „uită misia şi responsabilitatea” şi care fie întârzie regulat la
lecţii, fie transformă lecţiile într-un parteneriat complice cu căţiva elevi, promovaţi ca
elevi-dominanţi şi modelatori, în „cultura instituţională locală”, fie renunţă la
standardele profesionale şi lasă elevii, să copieze în masă, la pretinsele evaluări
periodice şi finale, fie se complac în inepuizabile reclamaţii administrative, stimulate
cu abilitate de către managerii numiţi după criterii „strict politice”, fie pierd timpul la
lecţii, delirând despre „situaţia personală, familială sau culturală”...
Dar adevărata tragedie a educatorilor responsabili, obligaţi şi azi să propage cu
umilinţă şi sacrificiu, cultura naţională şi universală în spaţii didactice improprii şi
chiar dăunătoare echilibrului psiho-somatic nu a constituit niciodată un veritabil
69
obiect de cercetare ştiinţifică, necum o problemă de ordin politic sau mass-media, în
ţara noastră!
La fel, nici statutul social şi cultural, pe termen lung, al pedagogilor!
Dimpotrivă, cine abordează aceste probleme sociale şi naţionale acute este persecutat,
marginalizat sau distrus psihic, familial, profesional şi social, după aceleaşi metode
oculte-instituţionalizate, comandate gradual şi continuat, de la „centru”...Care ?
Revenind la metoda comparaţiei istorice menţionate, în 1881, de exemplu, în
sinodul eparhial din Caransebeş a fost amânată problema garantării protecţiei sociale a
învăţătorilor, prin constituirea unui fond de pensii, „Faţă de rescriptul ministrului de
culte, prin care se cere comunităţilor bisericeşti, să plătească taxele la fondul de pensii
pentru învăţători, sinodul eparhial a trimis cauza la congresul (confesional-naţional)
de la Sibiu.”Tot atunci şi acolo, „Cererea Reuniunii învăţătorilor din dioceza
Caransebeşului prin care s-a cerut stabilirea a doi inspectori şcolari diecezani, dar cu
calificare pedagogică” nu a fost dezbătută democratic şi „sinodul a derivat-o
consistoriului diecezan (autoritatea confesională-administrativă centrală-locală,
executivă, n.n.), ca el să-şi procure...toate informaţiile referitoare la piedicile, care se
opun progresării învăţământului şi să raporteze viitorului sinod eparhial.”
Deducem şi de aci, că alături de eforturile remarcabile pentru dezvoltarea
învăţământului local şi naţional, numeroşi reprezentanţi administrativi se opuneau,
într-o formă sau alta, laicizării, modernizării şi eficientizării învăţământului, ca şi
dezvoltării calităţii vieţii „dascălilor neamului”!
Valoarea socială a muncii culturale a învăţătorilor nu era nici atunci recunoscută.
Să reţinem şi faptul, că numeroşi învăţători nu aveau o pregătire profesională
adecvată nevoilor comunitare-sociale şi standardelor programelor şi manualelor
şcolare, în numeroase şcoli funcţionau învăţători provizorii. În aceeaşi eparhie greco-
ortodoxă din Caransebeş, funcţionau în 1881 92 învăţători provizorii, reprezentând
67,15% din totalul celor 137 învăţători calificaţi!
În 1899 venea în Arad noul episcop, Iosif Goldiş.”Cît e de la gară până la teatru...se
evaluează la 12000 numărul ţăranilor veniţi din provincie”.La sosirea trenului în gara
din Arad au răsunat aclamaţii, ca „Trăiască episcopul!Trăiască Naţia românească!”
Impresionat de comuniunea naţională, imediat, Iosif Goldiş a exprimat public
strategia instituţională a episcopiei, de emancipare culturală, proclamând abstract,
depăşirea „stării prezente” şi „ridicarea statutului învăţătoresc la acel nivel de cultură
intelectuală, care îl pretind cerinţele de progres ale timpului”, fiindcă „în
corporaţiunile noastre bisericeşti se decide de şcoală fără şcoală”, adică fără
consultarea învăţătorilor locali!
Să fi fost aceste afirmaţii doar o stratagemă, prin care noul episcop Iosif Goldiş a
încercat, să îşi atragă simpatizanţi, pentru constituirea unui nou grup
managerial!Desigur, mai ales o stratagemă, dată fiind nemulţumirea publică vădită
faţă de abuzurile de decenii ale predecesorului lui, Ion Meţianu!
Într-o serie de articole dedicate „Erei episcopului Ion Meţianu”, avocatul şi publicistul
naţional Pavel Rotariu sintetiza căteva abuzuri capitale ale acestui episcop, care,
neândoielnic, a avut şi contribuţii substanţiale la dezvoltarea învăţământului şi a
culturii naţionale. Astfel, „Preasfinţia persoană arhidiecezană din Arad face oamenilor
promisiuni în contra dreptului electoral şi a sfintei libertăţi a alegătorilor: promite
oficii de învăţători, preoţi, protopopi şi îşi dă şi forma sa, ca ei sub ea, să se facă
pregătiri şi întocmiri ca cele de sus...Legea, regulamentul de disciplină sunt litere
moarte; voinţa proprie a Preasfinţiei sale este totul: pe unii îi chinuie, terorizează fără
70
cauză şi motiv, pe alţii, criminali formali îi remunerează şi distinge...Sinodul întreg
este şi în aparenţă şi de fapt o corporaţiune de oameni fără voinţă
proprie...Nestatornicia a devenit lege şi regulă fără excepţiune la Consistoriul din
Arad...”
Mai mult, „Preasfinţia Sa însă, episcopul Ioan Meţianu a retăcut faptul că de la 1875
până la 1885 epitropia provizorie a fondurilor comune din Arad a administrat
consistoriului regulat o cotă anuală de 12000 florini, pentru trebuinţele administraţiei
şi ale instrucţiei, ceea ce face pe anii 1875-1885 o sumă de 132000 florini şi cu 8000
florini din fundaţiunile Balta şi Paffa, pentru stipendii, se arată de tot 140000 florini,
cheltuiţi în bugetul consistorial din fondurile şi fundaţiunile diecezei...la zidirea
seminarului s-a cheltuit întreg fondul convictual arădan şi seminarial Raiacici cu
10330 florini, care astăzi nu mai figurează între fondurile diocezei, apoi fondurile
tasurilor II şi III, cu 13946 florini...precum şi erogaţiunile ce s-au făcut după 1884, de
la împărţirea fostelor fonduri comune primite de la Carloveţ, erogaţiuni care de atunci
încoace... n-au avut o limită sau regulă ca înainte, când le administra epitropia
provizorie.”
Un opinent ocazional, membru municipal de lângă Oraviţa completa tabloul
administraţiei corupte a învăţământului confesional naţional din Banat, referindu-se la
politica diversionistă a unor membri ai senatului şcolar din dioceza Caransebeşului:
„renegarea sau lepădarea de neam a referentului de la senatul şcolar şi preşedintele
reuniunii învăţătorilor, Ioan Ionaşiu, a unui dr.Bădescu, secretar episcopesc, aspirant
la episcopie, ba după recomandările colegului său de politică Petru Brancovits
candidat la acel oficiu înalt şi a unui Patriciu Dragalina, dirigintele institutului
pedagogic, zău aceasta mi-ar fi ca o enigmă de a nu-şi cunoaşte oala cu carne, după
care îşi ling buzele...ei s-au însoţit cu jidanii şi cu renegaţii, pe care până ieri alaltăieri
înşişi ei îi huiduiau...”
Dincolo de aceste diversiuni continuate, justificate de „concurenţa acerbă pentru
posturile didactice ” şi în Dioceza greco-ortodoxă a Caransebeşului, operaţiunea
centrală a administrării consta, ca şi la Arad, în cheltuirea ocultă a fondurilor şcolare
în interesul grupului administrativ central-decizional.
Acest fapt a fost confirmat şi de către primul patriarh al României Mari, Miron
Cristea, numit episcop de Caransebeş în 1909: „La consistor era o contabilitate de tot
primitivă, patriarhală.Eu am introdus contabilitate dublă, bună rânduială.Am luat strict
administrarea, cauzând multe dureri şi ură, duşmănii.Unii zbierau rău de tot ori de
câte ori le luam o ţâţă de la gură, ce o sugeau...Deşi ani de muncă au fost numai 1910,
1911...”
Mă gândeam, că numirea şi activitatea Comisiei prezidenţiale pentru educaţie, care
va delibera după 10 august 2007, întru „viitorul unui învăţământ naţional mai eficient”
nu vor fi suficiente şi că tot o metodă democratică, „ de jos „, ar fi preferabilă...Dar
mai avem dascăli creativi ?!
Poate că o sumă modestă, de căteva mii de euro ar fi suficientă pentru recrutarea
celor mai competenţi metodişti din învăţământul românesc şi pentru constituirea unei
Comisii naţionale de reformare structurală/ curriculară, durabilă a învăţământului
românesc!
Această comisie, completată cu specialişti veritabili în jurisdicţie, administraţie, cu
reprezentanţi ai guvernului, ai Preşedinţiei şi poate ai părinţilor, ar putea fi consultată
timp de cel mult o săptămânî- două, în Bucureşti, în timpul unei vacanţe şcolare de
vară şi ar putea produce cel puţin:
71
1. proiectarea unui plan-cadru şi a unor programe şcolare unitare asupra întregului
învăţământ preunivesitar, de la învăţământul preşcolar la toate formele liceale de
învăţământ;
2.proiectarea unui plan naţional de evaluare didactică şi managerială unitară, prin
precizarea unor obiective operaţionale minimale, pentru fiecare an şi treaptă didactică
şi a unor fişe manageriale unitare, pentru fiecare serviciu administrativ al unei
instituţii şcolare;
3.proiectarea restructurării administrative în învăţământ, prin desfiinţarea actualelor
inspectorate şcolare judeţene şi înlocuirea lor cu servicii specilizate, de evaluare
permanentă, din structura prefecturilor şi a Ministerului Educaţiei!
Acum sunt calculatoare şi această comisie ar putea redacta rapid planificări
operaţionale, adică cu obiective concretizate şi cu precizări asupra resurselor didactice
minimale-obligatorii, pentru fiecare obiect didactic, renunţându-se la planificările
actuale, tematice-formale, stufoase, fără evaluări ferme şi continuate ş.a.m.d.
Evidenţierea de către mass media a corupţiei generalizate din sistemul naţional de
învăţământ, cu ocazia desfăşurării bacalaureatului, în iunie-iulie 2008, concretizată, în
cumpărarea examenelor şi a „dreptului generalizat ” de a copia la examene, în zeci de
lucrări copiate, cu conţinut identic, verificate de aceeaşi comisie, în cele peste 40.000
contestaţii, dintre care 5.200 doar în Bucureşti, reprezentând peste 50% din numărul
candidaţilor prezenţi la bacalaureat...a demonstrat o dată mai mult, că în mod
premeditat, învăţământul naţional e predominant formal şi minimal formativ-
educativ, iar cadrele didactice militante sau creative sunt marginalizate, persecutate şi
distruse profesional şi social, la comandă politică şi juridică...
72
CAPITOLUL 10
Standardele evaluării didactice naţionale în 2013. Minighid de evaluare
T.I.M.S.S. ( Tendinţe în Studiul Internaţional al Matematicii şi Ştiinţelor) în
conformitate cu standardele elaborate de I.E.A. ( Asociaţia Internaţională de
Evaluare a Randamentului Şcolar )
Concepte: evaluarea/ valorizarea didactică sistematică sau calitativă,
standardele şi mediile didactice T.I.M.S.S. ; curriculum cadru ; activităţi
remediale; caietul de teste; competenţe specifice; distractori; domenii cognitive;
domenii didactice; elevii deficitari/ cu deficit de învăţare; elevii
performanţi ;grila de scoruri sau grila de corectare ; itemi ; randamentul
didactic ; itemi cu multiple variante valide
Există o ştiinţă interdisciplinară modernă despre eficienţă/ calitate în toate
domeniile vieţii sociale şi instituţionale
Odată cu publicarea operei The Economy of Machinery and Manufacture, a
profesorului Charles Babbage, în 1832, în care au fost analizate principiile eficienţei
industriale a fost consacrată o nouă specie ştiinţifică interdisciplinară având ca obiect
eficienţa economică; generalizată apoi în cercetarea instituţională şi socială.
Eficienţa este un indicator economic-social-cultural calculat ca un raport între costuri
sau cheltuieli şi rezultate sau profit. Conţinutul lui variabil, adeseori mistificat este
determinat obiectiv, atât de interese politice, cât şi de alţi factori, precum:
intensificarea concurenţei geopolitice, dezvoltarea socială ( reducerea costurilor,
socializarea consumurilor produselor industriale, extinderea activităţilor sociale
instituţionalizate, mărirea productivităţii sociale şi economice, dezvoltarea calitativă a
produselor în serie şi a activităţilor sociale instituţionalizate şi economice,
valorificarea maximală a produselor şi activităţilor sociale instituţionalizate,
informatizarea globală ş.a. ).
Ştiinţa eficienţei s-a dezvoltat prin identificarea, aplicarea şi reformarea constantă a
unui sistem de indicatori de eficienţă globali, sectoriali şi individuali, statistici sau
medii. Astfel, în 1935 a
fost publicat primul act oficial standardizat din Marea Britanie, BS 600 sau Standardul
Britanic, subintitulat Aplicarea metodelor statistice la standardizarea industrială şi
controlul calităţii industriale, elaborate de o echipă interdisciplinară, coordonată de E.
G. Pearson; de atunci standardele de eficienţă şi evaluare s-au generalizat în toate
domeniile vieţii şi structurilor sociale instituţionalizate.
2004-2013; generalizarea accelerată a indicatorilor de calitate în toate
structurile sistemului naţional de învăţământ şi în toate actele procesului didactic
În anul 2000, reforma didactică naţională s-a extins şi asupra evaluării didactice,
prin normarea unor obiective operaţionale detaliate pentru fiecare unitate de învăţare
şi lecţie, la toate obiectele didactice din învăţământul preuniversitar; elaborarea unei
73
matrici de evaluare şi a unor bareme obligatorii pentru fiecare evaluare scrisă/ test;
concentrarea actului didactic pe învăţarea operaţională şi dezvoltarea unui învăţământ
interactiv între învăţător/ profesor şi elevi; generalizarea metodei de evaluare prin
teste operaţionale, culminând cu testele naţionale unitare, organizate la sfârşitul
ciclului secundar, la obiectele didactice: matematică, limba română, limba maternă,
geografie şi istorie. .
În 2004 a fost elaborat de către o echipă multidisciplinară, coordonată de către
reprezentanţi ai Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei un sistem naţional de indicatori
pentru educaţie, care în anii următori a fost instituţionalizat şi dezvoltat, în
conformitate cu sistemele internaţionale de indicatori. Astfel, acesţi indicatori nu
sunt doar calcule numerale, relevante în sine, ci şi raportări complexe „la anumite
criterii de evaluare: de exemplu, obiectivele politicilor educaţionale, anumite
programe sau măsuri de reformă, starea generală a sistemului educativ65
”.În prezent,
întregul sistem naţional de învăţământ actual este organizat în funcţie de un sistem
unitar de indicatori de calitate/ performanţă sau standarde, elaborate de Ministerul
Educaţiei Naţionale, în temeiul art. 43/ Legea educaţiei naţionale nr. 1/ 2011 ; adaptat
de fiecare unitate şcolară, în funcţie de condiţiile locale şi strategia proprie de
dezvoltare.
Astfel, în cadrul fiecărei unităţi şcolare funcţionează o structură administrativă
internă, Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii formată din 3-9 membri, care
elaborează un Raport anual de evaluare internă privind calitatea educaţiei.
La nivel administrativ central funcţionează comisii de inspecţie a calităţii
educaţiei şi o structură ministerială internă, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii
în Învăţământul Preuniversitar. .
În 2011 a fost dispusă ministerial prima evaluare didactică unitară şi generalizată la
toate obiectele didactice, constând în acele evaluări iniţiale, de la începutul anului
şcolar 2011-2012. Din variate motive, inclizând şi critici acerbe ale unor reprezentanţi
ai corpului didactic s-a renunţat temporar la această testare naţională iniţială, dar a
rămas în practică regula testelor iniţiale, periodice şi finale, iniţiate de fiecare cadru
didactic, în temeiul unei matrici de evaluare divizată în conţinuturi didactice şi
competenţe specifice; matrice notată în antetul fişei de testare/ evaluare.
De asemenea, au continuat evaluările naţionale ale absolvenţilor clasei a-VIII-a, la
limbă şi comunicare şi matematică. Din păcate, rezultatele mediocre de la aceste
evaluări naţionale, din multe unităţi de învăţământ, nu au avut şi efecte
administrative- manageriale; în funcţiile executive rămânând aceleaşi persoane; de
unde concluzionăm, că evaluarea didactică este încă predominant formală,
declarativă.
2013-2014; realizarea unei evaluări didactice naţionale unitare, calitative şi
sistematice, raportată la standardele şi mediile didactice internaţionale
T.I.M.S.S., orientată spre planurile didactice individualizate şi concentrată în
evaluarea de portofoliu
În anul şcolar 2013-2014 se generalizează sistemul unitar de evaluare naţională la
toate treptele interciclice ale învăţământului preuniversitar şi totodată, continuă
65
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Sistemul naţionl de indicatori pentru educaţie Manual de utilizare,
, Bucureşti, 2005, p. 5
74
aplicarea pilot a evaluărilor standardizate TIMSS. Evaluările naţionale unitare
organizate până în prezent doar pentru absolvenţii claselor a-VIII-a se generalizează şi
la clasele interciclice primare şi gimnaziale, a-II-a şi a-VI-a, ca şi la clasa terminală a
ciclului primar, clasa a-IV-a, în conformitate cu dispoziţia articolului 74/ Legea
educaţiei naţionale nr.1/ 2011.
Scopul acestor evaluări naţionale unitare îl constituie adaptarea procesului didactic
la nevoile individuale ale elevilor, prin elaborarea planurilor individualizate de
învăţare pentru elevii deficitari, preorientarea şcolară şi profesională a elevilor şi
realizarea unui portofoliu concludent despre cunoştinţele şi capacităţile fiecărui elev
din colectivul didactic. La sfârşitul clasei
a-II-a vor fi evaluate competenţele specifice prevăzute pentru scris-citit şi matematică.
La sfârşitul clasei a-IV-a vor fi evaluate prin selecţie competenţele fundamentale,
dobândite în aria curriculară limbă şi comunicare şi matematică şi ştiinţe, elaborate în
conformitate cu standardele internaţionale.
La sfârşitul clasei a-VI-a vor fi evaluate competenţele dobândite în aria curriculară
limbă şi comunicare, incluzând limba română, limba modernă 1 şi limba maternă, în
cazul minorităţilor naţionale şi în aria curriculară matematică şi ştiinţe.
Exemplificativ, testările naţionale interciclice la clasa a-VI-a se organizează anual,
în luna mai, în una şi aceeaşi zi la toate unităţile şcolare, pe durata a 90 minute,
divizate în două secţiuni cu câte 45 minute, despărţite de o pauză de 10 minute, în
sălile de clasă ale şcolii locale. Administrarea testelor este atribuţie a administratorilor
de test, care veghează la ordonarea elevilor în bănci, în ordine alfabetică, la
corectitdinea rezolvării testelor, la distribuirea testelor, informează elevii asupra
procedurii de evaluare şi a rolului ei, monitorizează timpul de rezolvare a testelor ş.a.
Pentru realizarea unitară şi operativă a testărilor naţionale intraciclice
preuniversitare se impune completarea următoarelor acte/documente tip,
standardizate:
1. caietul cadrului didactic, elaborat de Centrul naţional de evaluare şi examinare, care
cuprinde baremele şi instrumentele de evaluare ;
2. manualul de proceduri, care precizează modul în care se administrează evaluarea
elevilor ;
3. fişa de evaluare, în care sunt menţionate rezultatele evaluării elevilor la finalul
claselor evaluate ;
4. planul individualizat de învăţare, care conţine informaţii diagnostice şi prognostice
privind orientarea şi remedierea/ dezvoltarea didactică ;
5. portofoliul individual al elevilor, care cuprinde acte de identitate ale elevului şi de
evidenţă didactică, inclusiv rezultatele la testările interciclice preuniversitare şi
reflectă profilul psihic-vocaţional al fiecărui elev, la sfârşitul unui ciclu didactic.
Rezultatele evaluării sunt trecute, deci, nu numai în actele instituţionale de
evaluare, ci şi într-un portofoliu educaţional individual al fiecărui elev şi se comunică
părinţilor elevilor. În temeiul rezultatelor evaluării, fiecare cadru didactic întocmeşte
75
planuri individualizate de învăţare, în care dispune diverse activităţi de remediere sau
ameliorare a învăţării pentru toşi elevii deficitari66
.
De asemenea, în 2013, în conformitate cu modificările prevăzute pentru planificările
didactice, atribuţiile personalului didactic, obiectivele generale ale sistemului de
învăţământ din noua Lege a educaţiei naţionale, Legea nr.1/ 2013, au fost dispuse
centralizat noi activităţi pilot, selective, pentru propagarea şi instituţionalizarea unui
nou tip/ proiect de evaluare/ valorizare sistematică şi calitativă ( concept denumit de
noi, pentru a releva generalizarea indicatorilor de calitate şi în procesul de evaluare a
grupului didactic ), raportată la standardele şi mediile didactice internaţionale,
identificate de I.E.A. ( Asociaţia Internaţională de Evaluare a Randamentului Şcolar)
prin studiile ei periodice TIMSS ( Tendinţe în Studiul Internaţional al Matematicii şi
Ştiinţelor).
Evaluarea/ Valorizarea didactică sistematică sau calitativă, raportată la standardele
şi mediile didactice internaţionale TIMSS este un sistem de activităţi pedagogice de
control, autocontrol şi măsurare a randamentului didactic al activităţii didactice
personale şi al grupului şcolar local, care constă în:
1.elaborarea şi redactarea unor caiete de teste, cuprinzând 28 de blocuri de itemi, 14
pentru matematică şi 14 pentru ştiinţe, respectiv itemi cu răspuns la alegere şi cu
răspuns construit, raportaţi la competenţele specifice selectate din programa şcolară;
la domeniile cognitive: cunoaştere sau informativ ( noi propunem în locul termenului
cunoaştere, tradus, pare-se formal, termenul informativ, pentru a evita identitatea de
sens cu cognitiv), aplicare şi raţionament; la activităţile de învăţare planificate şi
realizate şi la standardele medii ale randamentului didactic dovedit până atunci de
grupul şcolar local, naţional sau internaţional de referinţă ;
2. încadrarea răspunsurilor la aceşti itemi valorizatori într-un sistem conştient de
notare sau de bareme, structurat în tabele sinoptice, pentru itemii cu răspuns la alegere
şi grile de scoruri sau coduri, unice pentru itemii cu răspuns construit,
corespunzătoare pentru fiecare răspuns corect, parţial corect, incorect şi nonrăspuns;
3.corectarea itemilor realizaţi de elevi în activitatea de evaluare planificată şi
calcularea mediei pentru fiecare răspuns din tabelele sinoptice şi din grila de scoruri;
4. identificarea greşelilor tipice sau repetabile;
5. replanificarea unor activităţi de remediere sau corijare a greşelilor tipice, pentru
elevii deficitari sau a unor activităţi de stimulare a creativităţii şi succesului didactic
pentru elevii performanţi.
Reprezentare sinoptică a cronologiei şi operaţiilor evaluării/ valorizării
didactice sistematice sau calitative, raportată la standardele şi mediile didactice
T.I.M.S.S.
66 Anexa la Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 3439/ 5martie 2012
privind aprobarea Metodologiei de organizare a evaluării elevilor la finalul clasei a VI-a Metodologia
de organizare a Evaluării elevilor la finalul clasei a VI-a
76
Nr.
crt.
Structura şi ordinea unei evaluări didactice sistematice sau calitative
Planificarea evaluării/
valorizării
Aplicarea
itemilor
evaluatori/
valorizatori
Corectarea/
Măsurarea
rezultatelor
individuale
ale şi medii
de la evaluare
Diagnoza
medie/
statistică
asupra
evaluării
Predicţia asupra
eşecului şi
performanţei
realizate prin
evaluare/
valorizare şi
amendarea
planificării cu
activităţi de
învăţare
reziduală/
recuperare,
adaptate elevilor
deficitari sau
activităţi de
stimulare a
performanţei
didactice
Elaborarea unor itemi
de evaluare/ valorizare
raportaţi la competenţele
specifice selectate din
programa şcolară, la
domeniile cognitive
generale: cunoaştere sau
informativ, aplicativ şi
logic/ raţionament, la
activităţile de învăţare
planificate şi realizate şi
la randamentul didactic
mediu dovedit de grupul
şcolar local
Rezolvarea
fişelor sau
aplicaţiilor cu
itemi
valorizatori, de
către grupul
şcolar local
Corectarea
itemilor
realizaţi în
activitatea de
evaluare
planificată
Identificarea
erorilor/
greşelilor
tipice şi
reprezentarea
rezultatelor
evaluării într-
o grilă de
scor, cu
coduri/
bareme
pentru fiecare
categorie de
răspunsuri:
corecte,
incorecte/
parţial
corecte şi
nonrăspunsuri
Replanificarea
didactică prin
consemnarea şi
realizarea unor
activităţi de
remediere
adaptate erorilor
tipice constatate
în evaluare,
precum şi prin
individualizarea
unui plan de
învăţare pentru
fiecare elev
deficitar; dar şi a
unor activităţi de
stimulare
extracurriculară a
creativităţii şi
succesului
didactic, în cazul
elevilor
performanţi
77
Minighid de elaborare a unor itemi şi de realizare a unei evaluări
statistice/medii şi a activităţilor remediale, în conformitate cu standardele
TIMSS
Itemi cu alegere multiplă
______Id. item : S_001
Domeniul cognitiv : cunoaştere
Clasa : a-V-a
Unitatea de învăţare: Pământul ca planetă
Competenţe specifice : 1.1. Recunoaşterea termenilor geografici în texte diferite .
Conţinutul itemului : Ce fel de corp cosmic este Pământul ?
a) stea ; b) satelit ; c) planetă; d) meteorit.
_______ Id. item : S_002
Domeniul cognitiv : cunoaştere
Clasa : a-V-a
Unitatea de învăţare : Relieful Pământului
Competenţe specifice : 3.2.Identificarea legăturilor dintre elemente, fenomene şi procese observabile;
4.3. Poziţionarea corectă a elementelor geografice pe reprezentările cartografice specifice
Conţinutul itemului : Cum se numeşte partea componentă a vulcanului, care s-a format din materialul
rezultat în urma erupţiilor?
a) vatra; b) conul; c) craterul; d) coşul.
_______ Id. Item S_003
Domeniul cognitiv : cunoaştere
Clasa : a-V-a
Unitatea de învăţare : Hidrografia Pământului
78
Competenţe specifice : 3.2.Identificarea legăturilor dintre elemente, fenomene şi procese
observabile;4.3. Poziţionarea corectă a elementelor geografice pe reprezentările cartografice specifice.
Conţinutul itemului : Care ocean are cea mai întinsă suprafaţă ?
a) Oceanul Arctic; b) Oceanul Indian; c) Oceanul Pacific; ; d) Oceanul Atlantic .
TTAABBEELL SSIINNOOPPTTIICC CCUU PPRROOFFIILLUULL IITTEEMMIILLOORR DDEE EEVVAALLUUAARREE PPRROOPPUUŞŞII
33 IITTEEMMII CCUU AALLEEGGEERREE MMUULLTTIIPPLLĂĂ
IIDD iitteemm
**nnuummăărr
oorrddiinnaall
**ttiippuull
iitteemmuulluuii
**ddoommeenniiuull ddee
ccuunnooaaşştteerree
CCllaassaa şşii uunniittaatteeaa ddee
îînnvvăăţţaarree
CCoommppeetteennţţee ssppeecciiffiiccee CCoonnţţiinnuuttuull iitteemmuulluuii
11
SS__000011
iitteemm ccuu aalleeggeerree
mmuullttiippllăă
ccuunnooaaşştteerree
CCllaassaa aa--VV--aa
PPăămmâânnttuull ccaa ppllaanneettăă
11..11.. RReeccuunnooaaşştteerreeaa
tteerrmmeenniilloorr ggeeooggrraaffiiccii
îînn tteexxttee ddiiffeerriittee
Ce fel de corp cosmic
este Pământul ?
a) stea ; b) satelit ; c)
planetă; d) meteorit
22
SS--000022
iitteemm ccuu aalleeggeerree
mmuullttiippllăă
ccuunnooaaşştteerree
CCllaassaa aa--VV--aa
RReelliieeffuull PPăămmâânnttuulluuii
3.2.Identificarea
legăturilor dintre
elemente, fenomene şi
procese observabile;
4.3. Poziţionarea
corectă a elementelor
geografice pe
reprezentările
cartografice specifice
Cum se numeşte partea
componentă a
vulcanului, care s-a
format din materialul
rezultat în urma
erupţiilor?
a) vatra; b)conul; c)
craterul; d) coşul.
33
SS--000033
iitteemm ccuu aalleeggeerree
mmuullttiippllăă
ccuunnooaaşştteerree
Clasa : a-V-a
HHiiddrrooggrraaffiiaa
PPăămmâânnttuulluuii
Pământul ca planetă
3.2.Identificarea
legăturilor dintre
elemente, fenomene şi
procese observabile;
4.3. Poziţionarea
corectă a elementelor
geografice pe
reprezentările
cartografice specifice;
Care ocean are cea mai
întinsă suprafaţă ?
a) Oceanul Arctic; b)
Oceanul Indian; c)
Oceanul Pacific; ; d)
Oceanul Atlantic .
79
Itemi cu răspuns construit
______Id item : S_004
Domeniul cognitiv : raţionament
Clasa : a-V-a
Unitatea de învăţare : Hidrografia Pământului
Competenţe specifice : 3.2.Identificarea legăturilor dintre elemente, fenomene şi procese observabile .
Conţinutul itemului : Precizaţi prin ce trăsături se deosebesc mările de oceane !
______Id item : S_005
Domeniul cognitiv : raţionament
Clasa : a-V-a
Unitatea de învăţare : Hidrografia Pământului
Competenţe specifice :
7.8. Reprezentarea prin desen schematic a elementelor şi fenomenelor învăţate; 7.9. Descrierea
elementelor, fenomenelor şi proceselor observate direct sau indirect.
Conţinutul : Explicaţi cum se transformă aspectul văii, de-a lungul cursului unui râu .
TTAABBEELL SSIINNOOPPTTIICC CCUU PPRROOFFIILLUULL IITTEEMMIILLOORR DDEE EEVVAALLUUAARREE PPRROOPPUUŞŞII
22 IITTEEMMII CCUU RRĂĂSSPPUUNNSS CCOONNSSTTRRUUIITT
IIDD iitteemm
**nnuummăărr
oorrddiinnaall
**ttiippuull
iitteemmuulluuii
**ddoommeenniiuull ddee
ccuunnooaaşştteerree
CCllaassaa şşii uunniittaatteeaa ddee
îînnvvăăţţaarree
CCoommppeetteennţţee ssppeecciiffiiccee CCoonnţţiinnuuttuull iitteemmuulluuii
11
SS--000044
iitteemm ccuu
rrăăssppuunnss
ccoonnssttrruuiitt
rraaţţiioonnaammeenntt
Clasa : a-V-a Hidrografia Pământului Hidrografia Pământului
Hidrografia
Pământului
3.2.Identificarea
legăturilor dintre
elemente, fenomene şi
procese observabile
Precizaţi prin ce trăsături
se deosebesc mările de
oceane !
22
SS--000044
iitteemm ccuu
rrăăssppuunnss
Clasa : a-V-a Hidrografia Pământului Hidrografia Pământului
Hidrografia
: 7.8. Reprezentarea
prin desen schematic a
elementelor şi
fenomenelor învăţate;
Explicaţi cum se
transformă aspectul văii,
80
ccoonnssttrruuiitt
rraaţţiioonnaammeenntt
Pământului
7.9. Descrierea
elementelor,
fenomenelor şi
proceselor observate
direct sau indirect
de-a lungul cursului unui
râu .
Grila de scoruri/ Schema de corectare corespunzătoare itemului S-004
Cod Răspuns Item:
Răspuns corect
10 Referire la suprafaţa şi adâncimea mai mică a mărilor şi la poziţia lor intracontinentală (Marea Azov,
Marea Caspică, Marea Moartă)
11 Referire la suprafaţa şi adâncimea mai mică a mărilor şi la platforma continentală mai întinsă a acestora.
12 Referire la oricare două deosebiri dintre cele patru menţionate anterior: suprafaţa şi adâncimea mai mică
a mărilor, platforma continentală mai întinsă a acestora, poziţia intracontinentală, în interiorul
continentelor a unor mări
Răspuns parţial corect şi incorect
70
79
Oricare răspuns care menţionează doar o deosebire, dintre cele patru deosebiri reţinute anterior.
Orice alte răspunsuri, inclusiv tăieturi, ştersături, semne distinctive, ilizibil.
Nonrăspunsuri
99 Necompletat
Grila de scoruri/ Schema de corectare corespunzătoare itemului S-005
Cod Răspuns Item:
Răspuns corect
10 Referire la îngustimea/ lăţimea redusă şi la pant abruptă a văii în cursul superior, lărgirea văii în cursul
mijlociu şi panta mai lină şi lărgimea maximă a văii în cursul inferior, unde valea devine aproximativ
orizontală şi continuă cu terase şi lunci la distanţe mari de maluri.
11 Referire la îngustimea văii în cursul superior şi lărgirea treptată a acesteia în cursul mijlociu şi inferior.
Răspuns parţial corect şi incorect
70
79
Valea se lărgeşte de la izvor spre vărsare sau alte variante cu acelaşi sens, fără alte detalii spaţiale.
Orice alte răspunsuri, inclusiv tăieturi, ştersături, semne distinctive, ilizibil.
Nonrăspunsuri
99 Necompletat
TABEL SINOPTIC CU MEDIA RĂSPUNSURILOR LA ITEMII CU
ALEGERE MULTIPLĂ
ID item
*număr
ordinal
*domeni
ul de
cunoaşter
e
Nr.
elev
i
prez
enţi
Răspu
nsul
A
Răspun
sul
B
Răspun
sul
C
Ră
sp
un
sul
D
Număr elevi
care au răspuns
corect
Număr
elevi care
nu au
răspuns
corect
Numă
r
elevi
cu
nonră
spuns
uri
81
TABEL SINOPTIC CU MEDIA RĂSPUNSURILOR LA ITEMII CU
RĂSPUNS CONSTRUIT
ID item
*număr
ordinal
*domeni
ul de
cunoaşte
re
Numă
r elevi
prezen
ţi
Codu
l din
grila
de
scoru
ri
___
Codu
l din
grila
de
scoru
ri
___
Codu
l din
grila
de
scoru
ri
___
Codu
l din
grila
de
scoru
ri
___
Codu
l din
grila
de
scoru
ri
___
Numă
r elevi
care
au
răspu
ns
corect
Nr.
elevi
care
au
răspu
ns
parţial
corect
Nr.
elevi
care
au
răspun
s
incore
ct
Nr. elevi
cu
nonrăspuns
uri
Număr
elevi
Procent
Termeni specifici evaluării didactice calitative elaborate în raport cu
standardele TIMSS
Activităţi remediale sunt activităţi de recuperare şi ameliorare didactică, incluzând
şi activităţi recreative, adaptate elevilor care au dat răspunsuri parţial corecte,
incorecte şi nonrăspunsuri.
Caietul de teste este setul sau blocul care conţine itemi cu răspuns la alegere şi itemi
cu răspuns contruit, selectaţi din curriculumul cadru pentru matematică şi ştiinţe (
fizică, chimie, biologie şi geografie ).
Competenţele specifice sunt informaţii, operaţii psihice, deprinderi, capacităţi,
atitudini, valori, comportamente conştiente comunicate şi exersate în activităţile
didactice ( de predare-învăţare ).
Distractorii sunt variante de răspuns incorecte, dar plauzibile, care împreună cu
varianta corectă sau răspunsul corect formează cele patru soluţii ale itemilor cu
alegere multiplă. De regulă, aceştia sunt selectaţi din lista de greşeli tipice constatate
în evaluări/ valorizări anterioare.
Domeniile cognitive sunt în fapt domenii didactice, structurate pe trei nivele:
cunoaşterea, în sensul de obiectivare prin scris a unor cunoştinţe ( termenul latin
connoscere- cunoaştere are însă în acest context o sferă semantică identică cu
neologismul francez cognitif, utilizat anterior ca termen integrator, sistematic),
aplicare şi raţionament.
***Propunem înlocuirea acestui termen redundant-domenii cognitive, generic şi
cunoaştere, particularitar- cu termenul domenii didactice, care are o sferă semantică
Număr
elevi
Procent
82
mult mai extinsă decât cunoaşterea redusă la cele trei nivele menţionate, incluzând şi
acte precum comunicarea de valori, acte de empatie, jocuri de rol ş.a.
Elevii deficitari/ cu deficit de învăţare sunt elevii cu rezultate cognitive, aplicative,
logice/ de raţionament, atitudinale mai mici/ parţiale decât cele propuse prin
activităţile de învăţare şi prin itemii de evaluare corespunzători activităţilor de
învăţare realizate.
Elevii performanţi sunt elevii ale căror rezultate la evaluare sunt excepţionale,
distingându-se prin claritate, concizie, interdisciplinaritate, stil comunicativ,
problematizare ş.a.
Grila de scoruri sau grila de corectare este un tabel structurat sau ierarhizat cu
coduri sau puncte corelate cu fiecare răspuns corect, parţial corect, incorect şi
nonrăspuns, care formează temeiul calculului statistic asupra rezultatelor testării şi al
identificării greşelilor tipice, repetabile, în funcţie de care se realizează replanificarea
activităţilor didactice şi activităţile remediale corespunzătoare acestor greşeli.
Itemii sunt enunţuri interogative sau problematizatoare, formulate cu scopul
evaluării sau valorizării didactice sistematice, în concordanţă cu conţinuturile
didactice şi competenţele specifice prevăzute în programele didactice.
Randamentul didactic este o mărime subunitară, calculată prin raportul dintre
cantitatea de informaţii, aplicaţii şi valori comunicate şi învăţate în grupul şcolar local
în activităţile de învăţare planificate şi realizate şi cantitatea de informaţii, aplicaţii şi
valori realizate individual de către elevi, în activităţile de evaluare
Tipologia actuală a itemilor utilizaţi în testele naţionale. Propunere pentru
dezvoltarea acestor itemi
Operaţii
psihice şi
aplicative
Recunoaştere/
memorare/
identificare
Explicare, analiză,
comparare,
generalizare...
Sinteză,
abstractizare,
creativitate...
Tipuri formale
de itemi
Itemi obiectivi :
-i. cu alegere duala
-i. cu alegere
multipla
-i. tip pereche
* propun şi
introducerea
itemilor cu multiple
variante valide
Itemi semiobiectivi :
-i. cu raspuns scurt
de completare
-întrebări structurate
Itemi subiectivi :
-rezolvare de
probleme
-eseu structurat
-eseu nestructurat
Descrierea/ analizarea/ observarea/ compararea şi asemănarea unui obiect, fenomen,
proces ş.a cu alte obiecte, fenomene, procese deja observate şi cunoscute, constituie
primele operaţii din lungul şir de operaţii ale unei cunoaşteri sistematice, multilaterale
şi contradictorii ale acelui obiect, fenomen, proces, sistem ş.a.
În realitate fiecare obiect, fenomen, proces, sistem este încadrat concomitent într-o
varietate de structuri sau subsisteme obiective de relaţii/ condiţionări/ cauze/ efecte,
care relevă o multitudine de trăsături în mişcare sau diferenţe specifice ale acestuia, în
timp ce sistemul nostru de referinţă didactică relevă doar una sau unele dintre aceste
83
structuri sau subsisteme obiective de relaţii/ condiţionări, cauze, efecte, conforme
logicii terţului exclus.
Fără a surprinde şi identifica diferenţele specifice fiecărei structuri sau fiecărui
subsistem obiectiv, în care se integrează şi relaţionează obiectul/ fenomenul/ procesul
nu putem dezvolta procesul unei cunoaşteri sistematice, coerente şi unitare, care să
evolueze de la operaţiile psihice simple de observare, descriere, comparare la
operaţiile psihice complexe, superioare de imaginare/ modelare, inducţie, deducţie,
generalizare, sinteză, creativitate.
Pentru a asigura continuitatea procesului de învăţare sistematică, consider că între
itemii de evaluare actuală trebuie să fie integraţi şi itemii cu multiple variante valide !
Exemplificare : Care din următoarele trăsături corespunde Pământului ? a) corp
cosmic ; b) geoid ; c)rotund ; d) meteorit ; e) planetă ; f) corp ceresc.
Barem de notare : 2-5 puncte pentru fiecare din variantele corecte : a, b, e !
84
CAPITOLUL 11
Evaluare regulamentară comună şi selectivă şi reevaluarea remedială. Fişe
didactice sistematizatoare pentru istorie şi geografie în ciclul primar şi gimnazial
Concepte pedagogice şi metodice specifice: predarea-învăţarea şi evaluarea
generală, comună, corespunzătoare programelor şcolare şi competenţelor
specifice minimale prevăzute/ consemnate în planificările didactice personale;
repredarea-reânvăţarea şi reevaluarea remedială; predarea-învăţarea şi
evaluarea selectivă, performantă; capacităţi psihice- volitive- atitudinale şi
comportamentale conştiente şi durabile; tipuri de evaluare regulamentară;
evaluarea comună, evaluarea selectivă şi reevaluarea remedială; adaptarea
conţinutului didactic programat, corelat cu standardele de referinţă, indicatorii
de performanţă şi competenţele specifice normate de ministerul de specialitate la
„nivelul” clasei; aplicarea sistematică a Legii educaţiei naţionale nr. 1/ 2011, în
procesul educaţiei permanente; set minim de cunoştinţe/ informaţii, operaţii,
deprinderi şi capacităţi psihice- volitive- atitudinale şi comportamentale
conştiente şi durabile; competenţe specifice minimale comune
Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
aprobat prin Ordinul M.E. C. nr. 4925/ 8.09.2005, în vigoare, prevede în articolul
art.55, că „ Fiecare semestru cuprinde şi perioade de consolidare şi de evaluare a
competenţelor dobândite de elevi. În aceste perioade se urmăreşte:
a) ameliorarea rezultatelor procesului de predare-învăţare;
b) fixarea şi sistematizarea cunoştinţelor;
c) stimularea elevilor cu ritm lent de învăţare sau cu alte dificultăţi în dobândirea
cunoştinţelor, deprinderilor şi atitudinilor;
d) stimularea pregătirii elevilor capabili de performanţă.”
Deducem din interpretarea acestui articol, că în temeiul prevederilor legislative
aplicative, respectiv al ordinului ministerial, procesul didactic instituţional actual este
orientat normativ şi faptic/ aplicativ în trei direcţii:
1. predarea-învăţarea şi evaluarea generală, comună, corespunzătoare programelor
şcolare şi competenţelor specifice minimale prevăzute/ consemnate în planificările
didactice personale;
2. repredarea-reânvăţarea şi reevaluarea remedială;
3. predarea-învăţarea şi evaluarea selectivă, performantă .
În mod real, un profesor, inclus generic în conceptul de „ personal didactic de
predare şi instruire practică”, utilizat în articolul 2 din acelaşi regulament, conştient
de resursele materiale şi umane locale, dar şi de interesul şi motivaţia didactică a
beneficiarilor actului didactic, de deschiderea, legalitatea sau limitele strategiei
instituţionale impuse formal de directorul şi/ sau consiliul de administraţie (...adeseori
doar din interese de grup şi de clientelă politică disimulată) încearcă şi tot încearcă
neobosit, cu nenormate sacrificii personale ( demne de martirii anonimi, „luminători
ai neamului”, de altădată...) să adapteze conţinutul didactic programat, corelat cu
standardele de referinţă, indicatorii de performanţă şi competenţele specifice normate
85
de ministerul de specialitate la „nivelul” clasei şi să facă salturi calitative, de la un test
la altul, de la un an şcolar la altul...
Asta cu atât mai mult, cu cât în cazul dat, istoria şi geografia sunt încadrate într-o
normă minimală de doar o oră/ săptămână, în şcoală nu există încă un cabinet de
specialitate, în speţă pentru orele de istorie şi geografie şi nici resurse electronice
individuale şi grupale, care au devenit intrinseci procesului didactic, extins/ integrat
deunăzi, prin diverse obiective şi structuri instituţionale-comunitare complementare,
prevăzute în Legea educaţiei naţionale nr. 1/ 2011, în procesul educaţiei permanente
sau al educaţiei pe parcursul întregii vieţi .
Orice proces normat, sistematic şi eficient de învăţare se centralizează/ obiectivează
în jurul formării unui set minim de cunoştinţe/ informaţii, operaţii şi deprinderi ( citit,
scris, exprimare coerentă şi logică, reprezentare spaţială, capacitate aplicativă ş.a. ) şi
în dezvoltarea unor capacităţi psihice- volitive- atitudinale şi comportamentale
conştiente şi durabile ( dezvoltarea rapidităţii şi conţinutului/ volumului citirii, a
atenţiei, a interacţiunii şi motivaţiei grupale şi comunitare, a exprimării unor judecăţi
valorice în limbaj de specialitate ş.a. ). În lipsa acestui set minim de cunoştinţe/
informaţii, operaţii, deprinderi şi capacităţi psihice- volitive- atitudinale şi
comportamentale conştiente şi durabile e iluzoriu să vorbim de un proces didactic
selectiv şi performant; în cel mai bun caz îl mimăm, cu diverse concursuri naţionale,
cu lucrări cizelate după ureche, încadrate în standarde şi tematici discutabile ale
propunătorilor proiectelor acelor concursuri, cu note excepţionale, formale, care
transformă şcoala în locaţie de diplome festive, suveniruri şi trocuri diverse,
reflectând în culise orgolii deşarte şi alienarea pasagerilor administratori locali ai
ogorului didactic!
Cunoştinţele/ informaţiile directoare din programele didactice, dezvoltate/
exemplificate în diverse metodologii de specialitate, referitoare la realizarea unor
competenţe specifice minimale comune au fost selectate şi sistematizate de noi în
diverse fişe de lucru/ muncă independentă, adaptate la mediul didactic local. Vom
enumera/ expune câteva mai departe.
Astfel, la obiectul istorie urmărim aproape lecţie de lecţie realizarea următoarelor
competenţe specifice minimale comune: 1. utilizarea termenilor istorici specifici în
diferite situaţii de comunicare scrisă şi orală; 2. localizarea/ ordonarea cronologică, în
timp şi plasarea în spaţiul geografic a faptelor istorice; 3. prezentarea/ şi reprezentarea
unui fapt istoric, utilizând surse istorice date.
La obiectul geografie urmărim, de asemenea, consecvent realizarea următoarelor
competenţe specifice minimale comune: 1. precizarea sensului termenilor geografici
de bază; 2. utilizarea termenilor geografici în contexte cunoscute sau în contexte noi;
3. poziţionarea corectă şi corelarea elementelor geografice pe reprezentările
cartografice specifice date sau realizate cu resurse locale; 4. utilizarea sistemului de
coordonate geografice în localizarea elementelor şi fenomenelor geografice.
86
Modele de fişe didactice sistematizatoare, prin care realizăm competenţele
specifice minimale comune propuse:
Tabel sistematizator/ ordonator cronologic asupra diferitelor activităţi, evenimente, personalităţi,
procese istorice, izvoare istorice
activităţi,
evenimente,
personalităţi,
procese istorice,
izvoare istorice
anul, perioada,
epoca
mezoliticul
10.000-3500
î.Hr.
Folosirea
focului
arcul şi
săgeta
X
monoxila ginta
matriliniară
picturile rupestre
din peştera de la
Cuciulat...
3200-2360 î.Hr. Civilizaţia
antică a
Sumerului,
Egiptului
primele
scrieri
pictografice,
imagistică şi
cuneiformă
pe tăbliţe de
lut, foi din
papirus
271/ 275- 999
d.Hr.
Retragerea
armatei
romane din
Dacia romană
în sudul
Dunării
Impăratul
roman
Hadrian
Relaţiile
tributare
dintre daco-
romani şi
popoarele
migratoare
Tabel sistematizator asupra conţinutului/ limbajului didactic la geografie ( structura/ alcătuirea Terrei şi
sferele terestre/ învelişurile Pământului )
substanţele
sau
învelişurile
Pământului
elemente
geografice
componente
Pietre
Litosfera
Pedosfera
Apă
Hidrosfera
Aer
Clima
Vieţuitoare
Biosfera
Oamenii
Spaţiul
umanizat,
oicumena
Geografia
umană
Relieful
continentelor şi
oceanelor
Oceanul
planetar, mările
intercontinentale
Temperaturile,
precipitaţiile,
vânturile,
presiunea/
T.P.V.
Vegetaţia, flora,
animalele, fauna
Indicatori
demografici
Aşezările
umane
Unităţi de relief Ape
continentale :
curgătoare,
stătătoare,
subterane,
izvoarele,
gheţarii
Vremea,
clima
Zone biogeografice Ocupaţiile-
activităţile
economice şi
exploatarea
resurselor
naturale
87
Scoarţa terestră Zone de climă-
climate
Poluarea
mediului,
activităţi de
conservare a
echilibrului
biosferelor
Solul
Subsolul-
bogăţiile,
resursele
subsolului
Fişă de muncă independentă pentru istoria didactică
Elev/ă_________________________ clasa_________________
Unitatea de învăţare__________________________________________________
Cronologie
Fapt, eveniment,
proces istoric//
personalitate
Cauze// realizări Forţe participante,
momentele
desfăşurării//
realizării
schimbărilor
sociale
Urmările,
efectele sociale,
importanţa
istorică a
faptului…
Documentul
utilizat,
sarcinile
independente,
autoevaluarea
muncii
independente
Tabel sistematizator al conţinutului lecţiilor la istorie
88
Fişă sistematizatoare despre corelaţiile elementelor economiei
Economia
Resursele
naturale
Ramuri/
sectoare
economice
Regiuni/
centre
economice
Trăsături
specifice
Resurse
informative
utilizate
Fişă sistematizatoare asupra unităţilor majore de relief
Trăsături
Unităţi majore
de relief
Localizare/
poziţie
geografică/
limite/ vecini
Perioada
geologică în
care s-a
format şi
modul de
formare
Subdiviziuni/
structura
rocilor
Altitudini Structura
mineralogică,
peisaj
Fişă sistematizatoare asupra corelaţiilor dintre climă, vegetaţie, faună şi soluri
Etaj climatic/
etaj de
vegetaţie//zonă
de climă/ climat
Localizare/
limite
geografice
Trăsături :
T.P.V./temperatură,
vânturi, precipitaţii
Plante
specifice
Animale
specifice
Tipuri de soluri
CRONOLOG
IE
UNITĂŢI
DE
MĂSURĂ
ACTIVITĂŢI
GENERAL-
UMANE
COMUNITĂŢI
ŞI GRUPURI
SOCIALE-
POLITICE
INSTITUŢII
SOCIALE-
POLITICE ŞI
COMUNITARE
RELAŢII
INTERGRUPALE,
SOCIALE ŞI
INTERCOMUNITA
RE
unităţi
absolute,
astronomice-
matematice:
anul,
deceniul,
secolul…
1. ECONOMICE
(ocupaţii, unelte,
diviziunea
socială a muncii,
indicatori
economici...)
ceată, hoardă,
gintă, trib,
uniuni de triburi,
popoare, naţiuni
armată, poliţie,
justiţie, partide,
sindicate, biserica,
şcoala, asistenţa
sanitară, asistenţa
socială
relaţii de cooperare şi
echitate din comuna
primitivă...
democraţia militară
corespunzătoare
comunităţilor
gentilice- tribale...
unităţi
relative :
perioade,
epoci ;
exemplu
epoca pietrei,
perioada
mezoliticului.
..
2. POLITICE
(organizarea
socială,
conducerea
societăţii,
grupuri şi clase
dominante
politic, instituţii
politice, relaţii
politice…)
aristocraţie,
stăpâni de
sclavi, sclavi,
oameni liberi,
preoţi...
relaţiile de dominaţie
politică-
statală...răscoale,
revoluţii
3. CULTURALE
(genuri şi specii
culturale, forme
de cunoaştere,
instituţii
culturaleşi rolul
lor social-
cultural, creaţii şi
valori...)
imperii, războaie
89
Modele de planificare a evaluărilor comune şi selective semestriale şi anuale
Data Instrumentul
regulamentar
de evaluare
Unitatea
didactică/
conţinutul
didactic
evaluat
Itemii
evaluaţi
Greşelile tipice
constatate în
aplicarea şi
evaluarea
instrumentelor
de evaluare
Activităţi
remediale
efectuate
Planificarea activităţilor de evaluare şi remediale TIMMS în semestrul / anul şcolar_____
Obiectul didactic__________________________
Clasa_________________
Unitatea de învăţare____________________________________________________________
Data_________________ Propunător-profesor___________
TTAABBEELL SSIINNOOPPTTIICC CCUU PPRROOFFIILLUULL IITTEEMMIILLOORR ŞŞII AACCTTIIVVIITTĂĂŢŢIILLEE RREEMMEEDDIIAALLEE
CCOORREESSPPUUNNZZĂĂTTOOAARREE GGRREEŞŞEELLIILLOORR TTIIPPIICCEE IIDDEENNTTIIFFIICCAATTEE ÎÎNN EEVVAALLUUAARREEAA IITTEEMMIILLOORR CCUU
AALLEEGGEERREE MMUULLTTIIPPLLĂĂ ŞŞII CCUU RRĂĂSSPPUUNNSS CCOONNSSTTRRUUIITT
IIDD iitteemm
**ttiippuull
iitteemmuulluuii
**ddoommeenniiuull
ddee
ccuunnooaaşştteerree
CCoonnţţiinnuuttuull
iitteemmuulluuii CCoommppeetteennţţee
ssppeecciiffiiccee
Analiza soluţionării itemului şi a greşelilor
tipice, conform grilei de scoruri/ coduri de
evaluare/ baremului de evaluare
AAccttiivviittăăţţii
rreemmeeddiiaallee
ppllaanniiffiiccaattee
11
22
33
Planificarea diferenţiată, comună şi performantă a evaluării/ instrumentelor
de evaluare în anul şcolar 2013- 2014, la obiectele didactice: istorie, geografie,
cultură civică
Instrumente de evaluare comună minimală şi remedială:
1.teste iniţiale la clasele a-V-a;
2.două lucrări scrise/ teste periodice semestriale, anunţate;
3.o lucrare scrisă/ test final, anunţată;
4.realizarea de mape cu activităţi practice, conţinând reprezentări cartografice
geografice şi istorice, fişe tematice cu axe cronologice, plante, animale, aşezări şi alte
elemente geografice specifice diferitelor regiuni, ţări, continente;
90
5.evaluarea muncii independente recomandate din caietele elevilor sau a lucrărilor
scrise independente din caietele elevilor, integrate procesului de predare-învăţare din
cursul lecţiilor;
6.teza
Instrumente de evaluare selectivă, performantă:
1.referate cu indicarea a cel puţin două surse bibliografice;
2.proiecte experimentale, tematice, precum realizarea planului străzii şi a localităţii,
măsurători meteo corelate cu activităţi economice şi sociale din orizontul local şi
apropiat, realizarea unor chestionare civice, a unei reviste locale ş.a.;
3.lucrările scrise realizate la diferite concursuri locale şi naţionale sau la activităţile de
parteneriat cu alte şcoli.
91
CAPITOLUL 12
Propuneri asupra conţinutului şi structurii noilor programe şcolare şi manuale
interactive, clasice şi electronice pentru istorie, geografie, cultură civică ş.a.,
planificate să fie redactate şi aplicate în perioada 2014- 2017
Nota bene: Procesul didactic instituţional constituie „axa instituţională” prin
care se realizează strategia centralizată politic, de formare profesională şi
totodată integrare şi solidarizare socială. Reducerea acestui proces doar la actul
predării- învăţării- evaluării formale determină ineficienţă economică, grave
disfuncţionalităţi sociale, justiţie coruptă, criză socială generalizată...
1.Actualele manuale au multe elemente de conţinut ştiinţific şi metodic ( volum
accesibil, de cel mult 100 pagini, structurarea şi continuitatea sistemică a învăţării,
recapitulare, exemple aplicative, motivarea muncii independente, informaţii cotidiene
şi contemporane ş.a. ) depăşit de realităţile mediului familial- educaţional, de
descoperirile ştiinţei, de strategia dezvoltării naţionale şi geopolitice, de obiectivele
sociale- instituţionale recomandate sistemului de învăţământ în diverse acte
normative... Nu dau alt exemplu, decât al abecedarului şi învăţării scrisului-cititului
doar într-un an şcolar; de aci, în mare măsură, rezultă şi lipsa deprinderilor conştiente
de scris, citit, exprimare; care se reflectă concludent în rata medie de 50- 70% a
promovabilităţii la examenele de evaluare naţională de la sfârşitul clasei a- VIII-a...
E nevoie de manuale, fie şi digitale, electronice aerisite, cu cel mult 100 pagini, cu cât
mai multe aplicaţii atractive, rezolvate în cea mai mare parte în clasă...
Conţinutul didactic stufos al programelor şi planificărilor didactice determină încă
predominanţa temporală a predării, în timpul rezervat procesului didactic, iar lipsa
unor resurse moderne: fişe de lucru/ aplicative, caiete metodice, cabinete informatice,
cabinete de specialitate cu materiale sintetice ( albume, atlase, portofolii şi fişe
tematice, enciclopedii, dicţionare ş.a. ) face aproape imposibilă realizarea măcar a
predării-învăţării, necum şi cumularea acesteia cu activităţile remediale şi predarea
selectivă, performantă, prevăzute şi ele continuat şi în perioada consolidărilor şi
recapitulărilor.
2.Conţinutul programei gimnaziale la istorie să fie structurat astfel: clasa a-V-istoria
antică şi medie, până în secolul al-XVI-lea ( Marile descoperiri geografice...); clasa a-
VI-a- istoria modernă şi contemporană ( inclusiv un capitol despre istoria Uniunii
Europene !!!); clasa a-VII-a şi a VII-a-istoria geopolitică a românilor.
De asemenea, se impune adaptarea conţinutului didactic din programe şi manuale cu
noile descoperiri şi teorii ştiinţifice; de pildă, capitolul referitor la originea oamenilor
primitivi şi epoca comunei primitive ar trebui studiat în minimum 10 ore, chiar din
clasa a-V-a şi ar putea menţiona distinct cele trei teorii larg popularizate în Occident,
despre originea oamenilor: 1. teoria evoluţionistă; 2. teoria creaţionistă; 3.teoria
încrucişării genetice cu astronauţii antici.
3.Conţinutul programei gimnaziale la geografie să fie structurat astfel: clasa a-V-a şi
a-VI-a- geografia generală, incluzând capitole despre formarea Universului şi
Pământului, redactare de hărţi, calcule ale coordonatelor geografice, cât mai multe
aplicaţii, îndeosebi comparaţii geografice ale zonelor de climă, zonelor altitudinale,
92
zonelor demografice industriale şi agrare ş.a.; clasa a-VII-a-geografia continentelor;
clasa a-VIII-a- geografia României ( cu capitolul final Integrarea economiei naţionale
în economia Uniunii Europene şi în economia mondială şi indicatori concreţi ).
Primul capitol, destinat Universului şi formării Pământului, în clasa –V-a trebuie
adaptat noilor descoperiri ştiinţifice, simplificat, lărgit şi sistematizat cu imagini
relevante, ordonate cronologic, în circa 10 ore.
De asemenea, ar trebui introduse sistematic, tabele sinoptice cu diverşi indicatori
naturali, sociali, economici la toate capitolele, începând cu clasa a-V-a şi exerciţii
aplicative comparative.
4.Programa de cultură civică trebuie modificată radical şi trebuie să includă capitole
iniţiale despre valori personale, familiale, comunitare-democratice şi geopolitice;
definiţii actuale şi istorice, sintetice ale acestor valori; informaţii legislative minimale;
Constituţia României; aplicaţii cu cereri legale adresate autorităţilor; studii de caz
asupra realităţii sociale şi economice; jocuri de rol în situaţii-problemă; exemple de
activităţi de coparticipare civică în procesul consolidării statului de drept, al
soluţionării unor probleme comunitare de interes general, al dezvoltării integrării
europene... S-ar putea introduce obligativitatea normei didactice săptămânale la toate
clasele primare şi secundare, cu efecte previzibile şi durabile în realizarea solidarităţii
comportamentului familial, comunitar şi social.
5.Introducerea în programele şcolare, din clasa a-IV-a- a-V-a, a unor obiecte noi,
precum Economia şi Logica sau Bazele raţionamentului ştiinţific, cu cunoştinţe şi
aplicaţii adecvate.
6.Introducerea în toate manuale a unor teste orientative, de 2- 3 pagini, cu standarde
unice, naţionale.
7. Capitolul „Introducere”, să fie un capitol distinct, cu o componentă metodică
pregnant motivaţională, o sinteză accesibilă asupra noţiunilor fundamentale, a
capitolelor şi asupra rolului cognitiv- aplicativ şi social al învăţării acestor capitole;
tabelele sinoptice pot fi un model indispensabil !
8.Itemii educaţionali ai manualelor de istorie pot fi concentraţi/ sintetizaţi în
reprezentarea câtorva axe cronologice, în forma unor unghiuri obtuze, cu laturile
reprezentând cele două mari epoci istorice- culturale: înainte şi după Cristos; fiecare
axă cronologică reprezentând sintetic, datat, cu imagini, dezvoltarea diferitelor
activităţi, comunităţi, instituţii, relaţii sociale, precum : axa dezvoltării uneltelor; axa
devenirii formelor de comunitate; axa dezvoltării ocupaţiilor/ diviziunii sociale a
muncii ş.a.
Fiecare capitol să aibă texte documentare sugestive, nu formale, cu aplicaţii variate:
comentarii, comparaţii, alcătuirea unor tabele, completarea unor chestionare ş.a.
Fiecare capitol să recomande şi adresele unor websituri de specialitate, naţionale şi
internaţionale, pentru elevii performanţi.
Fiecare manual electronic să conţină şi un film metodic- anexă, despre
instrumentele de evaluare şi situaţii de evaluare şi autoevaluare, având în prim
plan elevi; ar conta decisiv pentru stimularea motivaţiei/ comparaţiei
comportamentale didactice şi formarea unui învăţământ conştient şi eficient.
93
9.Să fie consultaţi periodic „dascălii de ţară”, provinciali, , prin organizarea unor
conferinţe naţionale „de lucru” , cu tematică indicată şi participare liberă, în perioada
vacanţelor de vară şi sugestiile lor, să fie integrate „din mers”, cu scopul eficientizării
procesului didactic şi integrării sociale. Cheltuielile aferente acestoe conferinţe să fie
decontate din fondurile ministeriale centralizate.
10.La redactarea noilor manuale, să fie cooptaţi specialişti comparabili acelora care au
contribuit la redactarea unor site-uri excepţionale metodic şi ştiinţific, precum:
http://www.romanian-explorer.com/Timeline/start.html#;http://www.
Filmedocumentare.com/oamenii cavernelor şi sutele de fişe aferente acestora !
94
CAPITOLUL 13
O reprezentare sintetică a istoriei ştiinţifice. Fişe sistematizatoare pentru
istoria didactică
Ce este istoria ştiinţifică ?
Istoria ştiinţifică este un sistem de cunoştinţe exacte, legice şi temporale/
cronologice despre relaţiile şi activităţile trecute din societate ( sau generale-umane ),
de la confecţionarea primelor unelte, în urmă cu circa 4 000 000 ani până azi,
raportate la relaţiile şi activităţile generale umane prezente şi la probabilitatea
devenirii/ evoluţiei lor viitoare .
Care este sfera conceptuală actuală a istoriei sau care sunt sensurile
conceptului istorie ?
Deosebim mai multe sensuri ale conceptului istorie, în funcţie de conţinutul mai
mult sau mai puţin sistematic şi metodic al operelor istorice, competenţa şi interesele
creatorilor operelor istorice, modul de socializare/ interpretare/ integrare comunitară
al operelor istorice sau rolul social al acestor opere: istoria ştiinţifică, istoria didactică,
istoria ideologică, istoria reală ş.a.
Istoria ştiinţifică este un sistem de cunoştinţe exacte, legice şi temporale/
cronologice despre relaţiile şi activităţile trecute din societate ( sau generale-umane ),
de la confecţionarea primelor unelte, în urmă cu circa 4 000 000 ani până azi,
raportate la relaţiile şi activităţile generale umane prezente şi la probabilitatea
devenirii/ evoluţiei lor viitoare .
Istoria didactică este un sistem selectat, normat, de informaţii şi valorizări ale unor
fapte şi personalităţi istorice trecute şi prezente, precum şi de aplicaţii cognitive şi
metodice, comunicat gradual în toate sistemele şi formele educative instituţionalizate
din statale moderne şi contemporane. Această istorie este doar un raţionament ordonat
cronologic asupra societăţii trecute, o simplă istoriografie, preponderent formativă şi
nu o analiză legică a structurii şi reproducţiei societăţii în unitatea temporală
contradictorie a trecutului-prezentului şi viitorului.
Istoria ideologică este un sistem de informaţii şi valorizări ale unor fapte şi
personalităţi istorice trecute şi prezente, care au ca scop socializarea acestora şi
justificarea puterii politice a grupului politic central decizional şi a grupului politic
central dominant dintr-o societate.
Istoria reală este totalitatea reproducerii curente, cotidiene a relaţiilor şi
activităţilor comunitare şi sociale.
Structura/ elementele, dimensiunile/ mărimile şi legitatea Universului,
Cosmosului, Lumii
95
Structura Universului/
elementele universale,
cosmice
Dimensiunile/ mărimile Universului,
Cosmosului
Legitatea Universului,
Cosmosului, Lumii
Universul este materie
infinită în mişcare sau
materie şi energie
infinite, structurate/
organizate într-o
infinitate de sisteme
deschise, interactive,
culminând cu sistemele
informaţionale-
creatoare, psihice,
conştiente
Structura evolutivă-
funcţională a materiei
cuprinde:
1.___substanţele
cosmice-atomice,
începând cu primul
element chimic cosmic,
hidrogenul, obiectivate în
totalitatea obiectelor/
corpurilor cosmice, care
sunt totodată forţe active
( care se mişcă şi
determină mişcarea altor
obiecte ) sau pasive (
care reflectă mişcarea
altor obiecte ); 2.___
energia, câmpul sau
radiaţiile, obiectivate în
totalitatea schimbărilor şi
proceselor câmpului
unitar al obiectelor
cosmice, incluzând şi
informaţia şi procesele
psihice; 3.___informaţia
este un proces de
reflectare externă şi/ sau
internă a schimbărilor
unui sistem de referinţă (
inclusiv obiect, persoană,
grup ) într-un receptor
natural-pasiv ( de
exemplu, structura
solului dintr-un loc
geografic reflectă
activitatea vulcanică din
vecinătate ) sau activ,
animal ( de exemplu,
ofilirea unei plante
reflectă cantitatea
scăzută de apă în sol ) ;
4.___procesele psihice şi
psihicul sunt schimbări
energetice concomitente:
informaţionale-organice-
Dimensiunile generale ale Universului
absolut, raportate la capacităţile personale
şi istorice umane sunt : relativitatea,
infinitatea, potenţialitatea şi
subiectivitatea/ spiritualitatea !
Universul relativ, real, natural, limitat
într-un moment dat este măsurat spaţial-
temporal, convenţional cu unităţi exacte
precum : anul- lumină, anul cosmic, anul
cronologic, kilogramul, metrul ş.a.
Universul potenţial include: 1.___
Universul probabil; 2.___ Universul
posibibil
Univesrul subiectiv/ spiritual include : 1.
infinitatea proceselor şi stărilor psihice ;
2. capacităţile şi proiectele creative
personale, comunitare şi sociale
1___Legea infinităţii şi
permanenţei materiei în
mişcare: Lumea este materie
infinită, reală şi potenţială,
respectiv materie şi antimaterie,
în permanentă mişcare sau
devenire energetică sau o
infinitate de elemente/ obiecte şi
sisteme/ structuri atomice şi
subatomice şi energii/ câmp de
forţe.
2___Legea conexiunii,
interdependenţei şi organizării
sistemice şi ciclice a materiei
infinite şi în permanentă
mişcare : Substanţele atomice şi
subatomice şi energiile/ câmpul
de forţe sau de schimbări
acţionează/ se manifestă într-un
timp dat, relativ constant, ciclic/
în cicluri, într-o infinitate de
sisteme deschise sau
interdependente. Toate aceste
sisteme deschise, inclusiv
sistemele sociale, coordonate
conştient, se integrează în
sistemele macro-cosmice, stelare
şi galactice, care se reproduc
constant, într-un timp cosmic
determinat, prin mişcări circulare
şi spiralate, fapt intuit încă în
comuna primitivă, odată cu
redactarea primelor calendare
istorice şi confirmat de
nenumărate descoperiri
ştiinţifice moderne şi
contemporane.
Ciclicitatea organizării
sistemice a materiei reflectă
totodată unitatea, devenirea,
reproducerea şi interacţiunea
permanentă a formelor materiei
reale şi potenţiale sau
complementare. Ultimele dovezi
ştiinţifice în acest sens sunt :
1.___Imaginile diferitelor
galaxii, inclusiv ale galaxiei
noastre, Calea Lactee
demonstrează mişcarea spiralată,
cu numeroase braţe spirale
principale şi secundare, a
stelelor, constelaţiilor şi
96
67
http://www.astro-urseanu.ro/galaxia.html 68
http://www.e-referate.ro/referate/Rotatia_galaxiei2005-03-18.html 69
http://www.ziare.com/articole/sistem+solar+galaxie
somatice, specifice
sistemului animalelor.
Lumea, Universul,
Cosmosul, Marele Tot
ş.a. este o infinitate de
sisteme/ structuri
deschise, obiectuale (
corpuri ), energetice,
psihice ( subiective ) şi
informaţionale, în
permanentă mişcare
contradictorie.
Sisteme/ structuri
generale- cosmice:
1.___obiecte/ corpuri;
2.___ energia; 3.___
procesele psihice (
senzaţii,
percepţii...sentimente,
imaginaţia,
creativitatea...); 4.___
informaţia
galaxiilor67
, braţe spiralate care
se încadrează în cicluri spaţiale-
temporale specifice ;
2. ___Galaxia noastră, conform
mişcării eliptice generale din
interiorul ei, s-ar roti în jurul
unei axe imaginare,
perpendiculară pe planul ei.
Sistemul nostru solar şi Soarele
se rotesc complet în jurul unui
nucleu galactic în circa 250
milioane de ani, cu o viteză de
circa 220 km./ s.
Imaginile panoramice ale
galaxiei dovedesc, că există o
mişcare de translaţie a tuturor
stelelor şi sistemelor stelare în
jurul unui nucleu galactic, pe
orbite eliptice, în formă de
cerc68
.
3. ___Helicoada sau coada
sistemului solar, descoperită
recent de observatorul IBEX (
Interstellar Boundary Explorer ),
lansat în 2008, are forma de
trifoi şi se răsuceşte concomitent
cu deplasarea şi direcţia
sistemului solar în galaxie.
Existenţa unor cozi
asemănătoare, identificate la
comete sau stele, precum
LLOrionis, BZ Cam şi Mira,
dovedeşte rolul mişcărilor
circulare/ ciclice, în constituirea
şi funcţionalitatea/ energia
acestor corpuri şi a sistemelor
cosmice, pe care le determină69
.
4.____Acidul dezoxiribonucleic
sau ADN-ul, care asigură
reproducerea şi funcţionalitatea
cvasitotalităţii celulelor organice,
de la organismele unicelulare
până la mamifere şi oameni are o
structură dublu- spiralată.În
structura ADN-ului, care este un
acid nucleic, apar/ se repetă
relativ ciclic şi totodată
aleatoriu/ statistic mai mulţi
monomeri sau nucleotide (
exceptând poziţionarea
alternativă sau repetitivă a
acestora ).
5.___Mişcarea de translaţie şi
rotaţie este mişcarea dominantă
în sistemele stelare şi în galaxii
97
Definiţia societăţii, structura activităţilor sociale sau general umane şi legile reproducţiei sociale-
istorice
ş.a.m.d.
3___Legea unităţii contrariilor
sau legea coexistenţei atracţiei
şi contrarietăţii : Orice sistem,
fie anorganic sau organic-
conştient conţine dintru început
elemente sau structuri
funcţionale, reproductive şi
autodistructive, care evoluează
într-o ordine relativă,
determinată de câmpul interior şi
exterior de forţe. La nivel psihic,
logica bivalentă, a adevărului,
reprezentată prin principiul
noncontradicţiei şi identităţii,
coexistă cu logica probabilităţii
sau coexistenţei contrariilor.
La nivel cosmic, Universul real,
măsurabil, determinabil, în
expansiune, coexistă cu
Universul complementar,
probabil, statistic, în relativă
contracţie ; materia reală
coexistă cu antimateria
potenţială, complementară şi
totodată interacţionează,
devenind energie. La nivel
subatomic, particulele şi
antiparticulele coexistă un timp
extrem de scurt, în care se
anihilează şi se transformă în
energie, care, la rândul ei, prin
micşorarea vitezei, frecare şi
răcire se obiectivează în diferite
corpuri atomice.
4___Legea integrităţii/ unităţii
şi infinităţii Cosmosului sau
legea conservării masei şi
energiei
5___Legea determismului şi
finalităţii relative constă în
aceea, că orice element sau
sistem real şi potenţial se
formează, se reproduce şi se
dezintegrează datorită unor
cauze şi efecte specifice ş.a.
98
Definiţia societăţii Structura activităţilor sociale sau general
umane
Legile reproducţiei sociale-
istorice
Societatea umană sau
geopolitică este un
sistem deschis, integrat
în sistemul stelar solar,
constituit din oameni,
activităţile şi relaţiile
conştiente ale acestora
1.Activităţi politice, având ca obiect
organizarea şi conducerea comunităţilor
umane şi a societăţii umane;
2.Activităţi economice, având ca obiect
crearea şi producerea curentă a diferitelor
obiecte, pentru reproducţa şi/sau
dezvoltarea nevoilor umane;
3.Activităţi culturale, având ca obiect
cunoaşterea lumii, crearea şi socializarea
diferitelor valori, relaţii, activităţi şi
instituţii, care au ca scop, fie consolidarea
şi dezvoltarea politică a societăţi, fie
eficientizarea şi umanizarea relaţiilor
sociale.
1___Legea dezvoltării
conştiente şi creatoare a
muncii, obiectelor/ uneltelor, a
diviziunii sociale a muncii şi a
nevoilor individuale şi
comunitare
2___Legea diviziunii radicale
şi antagoniste între munca
socială naturală şi
suprastructura muncilor
politice, de organizare, legiferare
şi control al activităţilor sociale
de către grupul politic central
decizional şi grupul politic
dominant, centralizat şi
instituţionalizat şi de represiune/
anihilare a tuturor actrivităţilor,
persoanelor şi grupurilor care se
opun direct sau potenţial
împotriva dominaţiei sociale
exercitate de către grupul politic
central decizional şi grupul
politic dominant, centralizat şi
instituţionalizat.
3___Legea rolului determinant
al activităţilor politice-
economice ale grupului politic
central decizional şi grupului
politic dominant, centralizat şi
instituţionalizat asupra tuturor
nevoilor şi activităţilor sociale.
4___Legea concentrării,
generalizării şi integrării
mondiale a capitalului/
proprietăţii, începând cu
constituirea primelor capitaluri/
proprietăţi primitive temporare şi
aleatorii, ale administratorilor
grupali ai plusprodusului
comunitar primitiv ( constând în
alimente, arme, podoabe,
teritoriu, incinte şi terenuri sacre
sau apărate ş.a. ), din perioada
paleoliticului inferior, apoi ale
comunităţilor gentilice-tribale
din perioada mezolitică şi
culminând cu capitalurile/
proprietăţile legiferate şi
suprastructurate politic, care
centralizează şi domină toate
relaţiile şi activităţile sociale din
primele oraşe- state şi imperii
din China, Mesopotamia, Egipt ;
99
70
http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Mesopotamiei_antice
datând din mileniul IV î.C. până
la cartelurile şi confederaţiile
economice-politice
transnaţionale contemporane.
În acest sens, să reţinem câteva
din prevederile legale ale codului
editat de regele Babilonului,
Hammurabi ( 1792-1750 î. C. ),
din aşa numitul Codul lui
Hammurabi, unul dintre primele
coduri legislative, care
definitivează/ reflectă dominaţia
ireversibilă a capitalului/
proprietăţii, în procesul de
consolidare şi reproducere a
întregii societăţii politice-
statale : « ...Dacă cineva găseşte
un sclav evadat şi îl returnează
proprietarului, acesta va trebui
să plătească doi şekeli. Dacă un
hoţ este descoperit în timp ce
fură, va fi omorât. Dacă cineva
nu are suficientă grijă de un
baraj şi barajul cedează, el va fi
vândut, iar banii obţinuţi vor
înlocui recolta pierdută în timpul
inundării culturilor... Dacă
cineva are o datorie şi nu o
poate plăti, el se poate vinde pe
sine, pe soţia sa, pe fiul său şi pe
fiica sa, să muncească ; după
trei ani ei vor fi eliberaţi...»70
5___Legea transmutaţiei
conştiente perpetue a energiei
personale : constă în capacitatea
fiecărei persoane, de a emite
energii pozitive, care resping
energiile negative, distructive şi
de a-şi controla, orienta şi
dezvolta toate forţele vitale
personale, activând totodată
comportamente excepţionale,
creatoare, valorizatoare politic,
cultural ş.a. la nivel grupal,
comunitar şi social ş.a.
100
Cronologia, măsurarea şi reprezentarea timpului istoric
Cronologia este ştiinţa măsurării timpului istoric.
Cele mai vechi unităţi de măsurare a timpului constau în cicluri sau procese
repetitive ( reprezentate liniar, circular, sferic, spiralat, ondulat, grupuri de linii
simetrice pe ideograme, care formează protoscrierea simbolică din mezolitic şi
neolitic pe vase ceramice, obiecte din piatră, lemn şi os ş.a. ) ale anumitor obiecte,
fiinţe sau fenomene naturale, mişcarea anumitor corpuri cosmice faţă de anumite
sisteme de referinţă ( reprezentată pe coordonate matematice- astronomice ş.a. ).
Timpul istoric modern se măsoară în ani calendaristici, raportaţi la anul iulian din
calendarul iulian instituţionalizat de împăratul Iulius Cezar în anul 45 î. Hr. şi la anul
gregorian din aşa-numitul calendar gregorian, instituţionalizat de Papa Grigore al-
XIII-lea, în 1582. Anul iulian avea 365, 25 zile, iar anul gregorian are 365, 2425 zile;
având o durată mai mare cu 0, 000309581 decât anul tropic71
.
În funcţie de diferite trăsături ale reproducţiei relaţiilor şi activităţilor generale
umane, timpul istoric este împărţit în unităţi/ cicluri relative numite: perioade
( paleoliticul timpuriu, mijlociu şi târziu, prima revoluţie industrială ş.a. ) şi epoci
( paleoliticul, comuna primitivă, epoca medievală ş.a. ).
Unităţile cronologice absolute, matematice- astronomice sunt anul calendaristic şi
multiplii acestuia; deceniul, secolul şi mileniul.
Timpul istoric este reprezentat prin tabele, benzi, linii şi axe cronologice şi cuprinde
două epoci, delimitate convenţional- ideologic- cultural de anul 1, anul naşterii lui
Isus Cristos
71
http://ro.wikipedia.org/wiki/An
101
Modele de axe/ benzi cronologice ştiinţifice şi didactice. Fişe didactice pentru
muncă independentă
AXĂ CRONOLOGICĂ A ISTORIEI COSMICE, PLANETARE ŞI UMANE
Anul,
perioada
Faptul/ descoperirea/
evenimentul
13, 800
miliarde
ani
Big Bang,
începutulUniversului !?
13, 1
miliarde
ani
Formarea galaxiilor
4, 567
miliarde
ani
Formarea Pământului
4, 5
miliarde
ani
Formarea scoarţei
terestre
4, 45
miliarde
ani
Formarea atmosferei
4, 4
miliarde
ani
Formarea oceanelor
3, 9
miliarde
ani
3, 8
miliarde
an
1, 2
miliarde
ani
180
milioane
ani
Apar moleculele de
ADN, prin combinaţii
de substanţe anorganice
Apar celulele anaerobe,
de tipul bacteriilor şi
algelor albastre şi verzi
Apar algele roşii
autotrofe, care consumă
lumină solară şi
elemente chimice,
pentru a se dezvolta şi
reproduce, capabile,
deci, să transforme
substanţele anorganice
în substanţe organice
Pangeea s-a divizat în
102
Anul,
perioada
Faptul/ descoperirea/
evenimentul
Laurasia şi Gondwana,
primele două
continente
66
milioane
ani
26
milioane
ani
7
milioane
ani
4,4-2,1
milioane
ani
Au dispărut dinozaurii
şi au apărut primatele,
cu degetul mare
opozabil, cu o dantură
specifică şi cu membre
terminate cu unghii
Au apărut maimuţele
antropoide
Au apărut oamenii
primitivi, cu mersul
biped
Australopitecul, om
primitiv cu o capacitate
a cutiei craniene de
400-550 cm372
Axă cronologică a paleoliticului inferior, prima perioadă istorică a umanităţii
72
http://www.romanian-explorer.com/Timeline/start.html#
CRONOLOGIE
EPOCĂ/ PERIOADĂ/ ANI
ACTIVITĂŢI GENERAL-UMANE/ EVENIMENTE
Raleoliticul inferior, cca. 4 milioane-
480.000 ani î. Cr.
___3- 1, 7 milioane
* apariţia limbajului articulat şi a muzicii
* ocupaţiile primitive-naturale : pescuitul, culesul şi vânătoarea
___2, 4 milioane_________1, 65
milioane_________________1, 6
milioane_______________
* cultura Olduwan din Africa de Est, prima cultură primitivă
mondială, cu unelte din piatră cioplită_________*unelte din piatră
cioplită în Kenia_____________* cultura Acheulean, cu topoare din
piatră, confecţionate iniţial în Africa şi răspândite ulterior în Eurasia ;
prima emigrare mondială,colonizarea continentelor_____* culturi
primitive cu cuţite, în Etiopia
___* folosirea focului şi a alimentelor gătite, în Africa de Est
103
TABEL SINOPTIC CU CONŢINUTUL DIDACTIC AL LECŢIILOR DE
ISTORIE
______________1, 4 milioane _____1
milion
___500.000-
100.000__________________________
_______________480.000-400.000
___* construirea primelor locuinţe şi confecţionarea îmbrăcămintei
din piei_______ *cultura clactoniană, creată de primele specii ale lui
Homo erectus, pitecantropul şi sinantropul, creatorii primelor unelte
geometrice, în serie, din piatră_folosirea pigmenţilor naturali în
Zambia___primele lănci în Germania ş.a.
104
CRONOL
OGIE
UNITĂŢI
DE
MĂSURĂ
ACTIVITĂŢI
GENERAL-
UMANE
COMUNITĂ
ŢI ŞI
GRUPURI
SOCIALE-
POLITICE
INSTITUŢII
SOCIALE-
POLITICE ŞI
COMUNITARE
RELAŢII
INTERGRUPAL
E, SOCIALE ŞI
INTERCOMUNI
TARE
unităţi
absolute,
astronomic
e-
matematice
: anul,
deceniul,
secolul…
1.
ECONOMIC
E (ocupaţii,
unelte,
diviziunea
socială a
muncii,
indicatori
economici...)
ceată, hoardă,
gintă, trib,
uniuni de
triburi,
popoare,
naţiuni
armată, poliţie,
justiţie, biserica,
şcolile ş.a.
relaţii de
cooperare şi
echitate din
comuna
primitivă...
democraţia
militară
corespunzătoare
comunităţilor
gentilice-
tribale...
unităţi
relative :
perioade,
epoci ;
exemplu
epoca
pietrei,
perioada
mezoliticul
ui...
2. POLITICE
(organizarea
socială,
conducerea
societăţii,
grupuri şi
clase
dominante
politic,
instituţii
politice, relaţii
politice…)
aristocraţie,
stăpâni de
sclavi, sclavi,
oameni liberi,
preoţi...
relaţiile de
dominaţie
politică-
statală...răscoale,
revoluţii
3.
CULTURAL
E (genuri şi
specii
culturale,
forme de
cunoaştere,
instituţii
culturaleşi
rolul lor
social-
cultural,
creaţii şi
valori...)
imperii, războaie
105
Tabel cronologic-istoric
activităţi,
evenimente,
personalităţi,
alte izvoare
istorice
anul,
perioada,
epoca
mezoliticul
10.000-3500
î.Hr.
Folosirea
focului
arcul şi
săgeta
X
monoxila ginta
matriliniară
picturile
rupestre din
peştera de la
Cuciulat...
3200-2300
î.Hr.
Civilizaţia
antică a
Sumerului
primele
scrieri pe
tăbliţe de
lut
271 d.Hr. Retragerea
armatei
romane
din Dacia
romană în
sudul
Dunării
Impăratul
roman
Hadrian
Relaţiile
tributare
dintre
daco-
romani şi
popoarele
migratoare
Fişă de muncă independentă pentru istoria didactică
Elev/ă_________________________ clasa_________________
Unitatea de învăţare__________________________________________________
Cronologie
Fapt
Proces
Eveniment
Cauze Forţe
participante
Desfăşurarea
Momentele
principale
Urmările
Importanţa
socială
Documentul
Tema
Munca
Indepe
ndentă
Autoev
aluare
106
CAPITOLUL 14
Comuniunea administrativă- culturală româno-germană şi continuitatea şi
predominanţa relaţiilor patriarhale din obştile săteşti milenare ale românilor în
teritoriul grăniceresc din comitatul Caraş Severin.
Constituirea Micii Românii în acest teritoriu, bastionul modelator al conştiinţei
naţionale şi al luptei de emancipare naţională, modernă a tuturor românilor (
1849 )
Situat la intersecţia marilor religii şi civilizaţii universale medievale: romano-
catolică, ortodoxă şi islamică, Banatul, incluzând teritoriul grăniceresc al comitatului
Caraş Severin, instituţionalizat în 1881, a conservat timp de circa un mileniu, de la
atestarea « ducatului » condus de Glad şi a cetăţilor Cuvin şi Orşova, în jurul anului
900 până în 1872, când a fost desfiinţată autonomia administrativă comunitară şi
culturală a românilor din teritoriul Regimentului româno- bănăţen nr. 13 şi al
Regimentului ilir- bănăţean nr. 12, relaţiile specifice obştilor săteşti/ţărăneşti libere;
obşti datoare/ obligate cu un tribut colectiv, format din produse agricole şi
meşteşugăreşti, prestaţii în muncă şi uneori o „dare în oameni”, doar reprezentanţilor
executivi ai efemerelor state tributale ale unor popoare migratoare, apoi
reprezentanţilor absoluţi ai statului tributal şi suzeran maghiar, otoman şi habsburgic.
Teritoriul fostului comitat Caraş-Severin este parte a nucleului proto-urban
european, originar, constituit în perioadele mezolitic şi neolitic, între mileniile X- III î.
C., în aria delimitată de Munţii Carpaţi, Dunărea mijlocie şi Marea Neagră.
Aşezările neolitice protourbane din Banat şi din aria cursului mijlociu şi inferior al
Dunării, corespunzătoare Banatului istoric şi zonelor învecinate, datând din anii 7000-
5000 î. C. au format una din primele civilizaţii politice- centralizate, protostatale din
teritoriul european, continuată în condiţii istorice specifice, cu / oraşele- cetăţi sau
davele aristocratice dacice, având rol militar, meşteşugăresc, cultural- religios şi
comercial şi cu coloniile şi municipiile din teritoriul ocupat de armata şi administraţia
romană, în perioada 106- 271, la sfârşitul epocii antice.
Din mulţimea aşezările neolitice protourbane din Banat menţionăm pe acelea din :
Uivar, Parţa, Dudeştii Vechi, Sânnicolau Mare, Foeni, Hodoni, Sânandrei, Chişoda
Veche în judeţul Timiş, Zorlenţu Mare, Liubcova, Gornea în judeţul Caraş73
ş.a.
Printre cele mai vechi sanctuare mondiale, care atestă cultul cosmogonic originar al
fecundităţii şi fertilităţii din comunităţilor gentilice primitive-neolitice, precum şi
autoritatea comunitară-familială implicită a mamei/ femeii, se numără şi sanctuarul
rectangular de la Parţa, din apropierea Timişoarei, al cărui altar se compune dintr-un
corp statuar cu două ramificaţii: un cap de femeie şi altul de taur.
Neoliticul a început în Banat în jurul anului 7000 î. Cr., ca urmare a dezvoltării
tehnice, sociale şi culturale, obiectivată în: consolidarea ginţii matriarhale, dezvoltarea
meşteşugurilor casnice: tors, ţesut olărit, domesticirea şi creşterea animalelor,
73
http://www.banaterra.eu/romana/biblioteca_banat/articole/resita.pdf
107
grădinăritul primitiv, cultele fecundităţii şi fertilităţii, înmulţirea fetişurilor
matriarhale din ceramică, piatră, lemn, os ş.a.
În epoca metalelor, cultul neolitic dedicat fertilităţii şi fecundităţii s-a dezvoltat şi
diversificat în culte noi dedicate focului, căminului/ familiei şi centralizării politice-
familiale, în care predomină altarele şi fetişurile matriarhale din ceramică, piatră,
lemn, os ş.a., reprezentând îndeosebi femei-prolifice, cu coapse şi mamele
proeminente, dar şi stilizări feminine pe vase, stânci, oase, pereţii locuinţelor, pietre
sacralizate ş.a. Zeitatea feminină generică geto-dacă, Hestia era venerată în
nenumărate temple ale uniunilor de obşti săteşti gentilice- tribale, în calitate de Mamă
cosmogonică şi politică, al cărui simbol suprem era vatra şi focul sacru, de la care
emanau solidaritatea, căldura, fertilitatea, înţelepciunea.
Ulterior, în perioada centralizării uniunilor de obşti săteşti gentilico- tribale ale daco-
geţilor în regatele conduse de Burebista şi succesorii lui ( cca. 70 î. C.- 106 d. C. ),
ideologia dominantă a Zeului- Om, Zamolxis prevedea, că Zamolxis ar fi învăţat şi
instituţionalizat „legile frumoase”, după ce ar fi intrat în comuniune spirituală cu
Zeiţa Mamă Hestia.
La începutul dominaţiei Imperiului habsburgic asupra Banatului, în prima jumătate
a secolului al-XVII-lea existau încă instituţia judelui sătesc şi a judeţului/ scaunului de
judecată sătesc, alcătuit din juraţii aleşi de membrii obştei săteşti, în „sfaturile
oamenilor buni şi bătrâni”; organizare ancestrală, atestată de nenumărate documente
oficiale ale statului absolutist habsburgic. Judele şi juraţii administrau satul şi judecau
în primă instanţă cauzele de insultă, grăniţuire, posesie devălmaşă, furturi în valoare
de cel mult 12 florini ş.a. Judele şi întregul sat aveau răspundere solidară în cazul
prinderii şi deferirii autorităţilor judiciare ierarhic superioare a violatorilor, tâlharilor,
distrugătorilor, criminalilor.
Reproducerea acestor obşti săteşti era determinată de următoarele elemente/ relaţii/
structuri sociale- umane- administrative: predominanţa relaţiilor de înrudire/ filiaţie
maternă şi colaborare între membrii comunităţii; organizarea comunităţii în familii/
clanuri înrudite; autoritatea familială şi comunitară a „moşilor”, care administrau
proprietatea familială şi administrau, judecau şi decideau prin „ sfatul bătrânilor „
asupra relaţiilor extracomunitare; existenţa unei proprietăţi comune, formată din
pădure, islaz/ păşune, ape; solidaritatea/ răspunderea administrativă- militară comună
a familiilor patriarhale ş.a.
Predominanţa relaţiilor patriarhale într-o mare parte a teritoriului comitatului Caraş
Severin până la sfârşitul secolului al-XIX-lea a fost produsul istoric al relaţiilor
tributale dintre comunităţile locale formate din obşti săteşti- familiale ( gentilice ) şi
autorităţile politice centrale- suzerane, din Regatul Ungariei, Imperiul otoman,
Imperiul habsburgic ( devenit în ultima perioadă a existenţei lui Imperiul austro-
ungar ), în toată perioada medievală şi modernă a dominaţiei politice externe asupra
Banatului, precum şi al reproducţiei dominante a relaţiilor economice agrare, care au
determinat existenţa unei populaţii majoritare de ţărani „liberi”, dispuşi să presteze
servicii militare, în schimbul folosinţei libere a sesiilor şi al conservării unei
autonomii administrative-culturale locale relative; periodic restricţionate, până la
anihilare, prin maghiarizarea forţată, intensificată şi generalizată la sfârşitul secoluluii
al-XIX-lea.
108
Dezvoltarea capitalului financiar, industrial şi funciar după revoluţia burgheză
europeană din 1848-1849, liberalizarea circuitului funciar în teritoriul grăniceresc şi
accesul/ migraţia străinilor, prin legea care permitea străinilor, să dobândească
proprietăţi imobiliare în teritoriul grăniceresc, adoptată în februarie 1868, au accelerat
procesul de destructurare a relaţiilor obşteşti săteşti şi a instituţiilor comunitare
milenare din obştile săteşti ale românilor. Anterior, în 1862, a fost adoptată altă
lege, legea comunală, care înlocuia autorităţile comunitare locale, strămoşeşti,
compuse din juzi şi sfatul bătrânilor cu antistia comunală, compusă din 10- 35 membri
ordinari şi 1/3 supleanţi, aleşi pentru un mandat de 6 ani, dintre locuitorii care au
absolvit învăţământul elementar.
În schimbul dreptului de uzufruct asupra sesiilor grănicereşti, a căror mărime
depindea de numărul membrilor familiei/ comunionului fiecărui grănicer, grănicerii
liberi prestau servicii militare obligatorii şi plăteau taxe micşorate cu o treime
comparativ cu ceilalţi locuitori ai imperiului, din teritoriile administrate civil,
respectiv capitaţia, plătită în funcţie de numărul membrilor familiali, impozitul pe
casă/ imobiliar, taxa marhelor sau vitelor ( de aci până azi în graiul bănăţean cuvântul
marvă, desemnând taurinele din gospodărie ) şi impozitul comercial. Serviciile
militare obligatorii ale grănicerilor cu vârste între 16- 64 ani constau în paza graniţei,
participarea la instrucţia anuală şi periodică la sediul campaniilor, diviziei,
batalionului şi regimentului, participarea la concentrările periodice şi la expediţiile
militare/ campaniile în timp de război. În timpul pazei graniţei grănicerii procurau
hrana şi uniforma din resurse personale şi primeau o soldă de cîţiva cruceri/ zi de
pază; din care se reţinea o sumă pentru plata uniformei. Fiecare grănicer poseda o
sesie minimă de 15 iugăre sau circa 8, 5 hectare, pe care o puteau lăsa moştenire
exclusiv în linie masculină. Sesia familială sau mărimea comunionului familial/
Stammgut din graniţa bănăţeană măsura maxim 24 iugăre cadastrale sau vieneze,
indiferent de numărul membrilor din familie, respectiv 13, 81 hectare ( 0.57546 ha x
24) Grănicerii erau scutiţi de sarcini publice, exceptând serviciul poştal grăniceresc,
întreţinerea cazărmilor. Copiii grănicerilor frecventau gratuit şcolile grănicereşti, de la
cele inferioare la cele superioare. Un rol deosebit în consolidarea relaţiilor familiale
patriarhale ancestrale l-au avut şi alte „privilegii grănicereşti”, precum timpul liber
anual,de care dispuneau grănicerii, când aceştia se puteau ocupa de propria gospodărie
şi de mici afaceri agricole, meşteşugăreşti sau comerciale; solidaritatea şi
responsabilitatea familială, care se manifesta în perioada campaniilor militare, când
familiile combatanţilor erau scutite de orice taxe, paza grănicerească revenea
rezerviştilor şi invalizilor, iar economia familială era continuată de bătrânii şi femeile
din fiecare familie/ comunion.
Teritoriul Regimentului româno- bănăţean nr. 13 a constituit în perioada 1849- 1872
o unitate administrativă-militară relativ autonomă din Imperiul habsburgic ( unul şi
acelaşi cu Imperiul austriac şi Imperiul austro- ungar sau Austro-Ungaria) şi mai mult
decât atât, prima provincie naţională denumită oficial cu etnonimul „român”, Mica
Românie, înainte de proclamarea denumirilor oficiale ale statului modern român,
format în 1859, care au reprodus acest etnonim, în perioada 1862-1866 astfel:
Principatele Unite ale Ţării Româneşti şi Moldovei, Principatele Unite Române şi
România74
.
74
http://ro.wikipedia.org/wiki/Denumirile_oficiale_ale_Rom%C3%A2niei
109
Comuniunea administrativă- culturală româno-germană a fost o structură a unui
sistem de instituţii administrative-militare- culturale-comunitare ( administraţie locală,
autorităţi militare, şcolare, religioase, poştă, servicii medicale ş.a. ) şi relaţii sociale
comunitare-naţionale determinate de existenţa acestor instituţii, concomitent cu
continuitatea şi predominanţa relaţiilor patriarhale din obştile săteşti milenare ale
românilor, în teritoriul grăniceresc din comitatul Caraş Severin.
Această comuniune s-a constituit şi dezvoltat în perioada 1717 ( când Banatul ocupat
de armata habsburgică devine domeniu al Coroanei imperiale şi este administrat de
Consiliul de Război şi Camera aulică din Viena ) – 1779 ( când prin Articolul de lege
XVIII/ 1879 autonomia locală, proclamată ca principiu al “monarhiei federative
imperiale- regeşti parlamentare austro- ungare” devine caducă, prin generalizarea
obligativităţii folosirii limbii maghiare în toate instituţiile de învăţământ ); astfel
paragaful 3, alin. 3 şi 4 din Articolul de lege XVIII/ 1879 prevedea: “În atari
comune, unde locuiesc locuitori de limba maghiară şi nemaghiară amestecaţi,
începând din anul 1883 se vor putea aplica la şcolile poporale publice, comunale,
confesionale sau altele, ca învăţători ordinari, auxiliari sau provizorii numai astfel de
indivizi, care sunt în stare a instrui limba maghiară; însă şi până în anul 1883, la
ocuparea posturilor învăţătoreşti sunt preferaţi aceia ce posedă limba maghiară; iar
pentru şcolile poporale elementare comunale sunt executorii cu rigurozitate
determinaţiunile cuprinse în art. De lege XXXVIII/ 1868, paragraful 58 şi în articolul
de lege XXVIII/ 1876, paragraful 13, alin. 2 şi 3.
Limba maghiară se primeşte prin acestea între studiile obligatorii în toate şcolile
poporale publice... »75
Maghiarizarea nu a fost doar un act cultural, de generalizare socială a uzului limbii
maghiare, ci şi un mijloc de consolidare a autorităţii monarhice, o aplicaţie a
milenarului principiu imperial, divide et impera şi de distrugere a identităţii şi
conştiinţei etnice şi naţionale, care a culminat cu interzicerea unor denumiri
comunitare- etnice şi cu maghiarizarea tuturor numelor proprii, inclusiv a numelor
familiale şi a aşezărilor umane, la sfârşitul secolului al-XIX-lea.
Astfel, în 1871 deja, chiar la aniversarea unui secol de existenţă a coloniei industriale
Reşiţa Germană, autorităţile maghiare au interzis utilizarea supranumelui/ etnonimului
germană din denumirea compusă a acestei localităţi.
Comuniunea administrativă- culturală româno-germană a fost un produs istoric-
obiectiv, care a conservat rezistenţa şi continuitatea formelor ancestrale, milenare de
organizare socială şi politică a obştilor săteşti libere ale românilor, a căror autonomie
s-a reprodus şi în perioada ocupaţiei militare- grănicereşti din sudul şi vestul
teritoriului istoric al Banatului în perioada 1717- 1872 ; astfel, nici una din formele de
organizare şi administrare militară a teritoriului de graniţă a Banatului nu a fost
viabilă, până când acestea nu au fost adaptate formelor de organizare socială şi
politică ale autohtonilor români şi slavi din bazinul cursului mijlociu al Dunării şi al
Munţilor Banatului, astfel cum prevăd reglementările consacrate în Legile
fundamentale pentru graniţa militară croată, slavonă şi bănăţeană/Grundgesetze für
die kroatische, slawonische und Banater Militärgrenze, adoptate şi aplicate din 1807,
legi integrate Constituţiei imperiale pentru graniţa militară din acelaşi an.
75
Colecţiunea legilor din anul 1879, Budapesta, Editura Ministerului ungar de interne, 1878, p. 283-
287
110
Aceste legi atestă continuitatea milenară a instituţiilor comunitare şi familiale ale
românilor şi a relaţiilor şi valorilor corespunzătoare acestor instituţii, respectiv
continuitatea şi indivizibilitatea familiei patriarhale ancestrale şi a proprietăţii
familiale, autoritatea complementară a mamei, după decesul sau în lipsa capului
familiei, solidaritatea permanentă a membrilor familiei patriarhale, responsabilitatea
cvasi-exclusivă a capului familiei în faţa autorităţilor, fondarea şi dezvoltarea
aşezărilor rurale de către familii înrudite, succesoare ale ginţilor matriarhale ş.a.
Punctul 1 al Legilor fundamentale pentru graniţa militară croată, slavonă şi
bănăţeană prevedea : « Toate bunurile pe care le posedă individualii sau familiile în
graniţă sau pe care le vor achiziţiona în viitor, trebuie tratate ca adevărate domenii-
militare, faţă de care proprietarului- sub rezerva dreptului absolut de proprietate al
monarhului şi în schimbul îndeplinirii tuturor îndatoririlor grănicereşti- îi revine
dreptul de folosinţă ereditară şi continuă.
Punctul 2.Posesia şi achiziţia bunurilor existente sunt admisibile, de regulă, doar
acelor persoane, care şi-au asumat îndatoririle grănicereşti.
Punctul 3.Grănicerii sunt împuterniciţi să achiziţioneze bunurile situate în graniţă şi
cu atât mai mult, să le şi stăpânească, doar dacă legea nu prevede expres limitări.
Punctul 4.Pentru a preveni separarea şi împrăştierea bunurilor grănicereşti, averea
nemişcătoare a caselor grănicereşti/ comunioanelor/ Grenzhäuser va fi împărţită în
bunuri familiale/ moşia ancestrală/ bunuri tribale/ stammgut şi terenul complementar/
Überland. Bunurile familiale/ moşia ancestrală nu trebuie, de regulă, îmbucătăţite sau
parcelate.
Terenul complementar însă poate fi înstrăinat, alienat.
Punctul 5.Păşunile sunt proprietate a comunelor/ obştilor/ satelor/ Eigenthum der
Gemeinden.
Punctul 6.Bunurile familiale/ moşia ancestrală nu sunt înstrăinabile decât în cazurile
în care legea prevede aceasta76
.
Punctul 7.Atât timp cât există o comuniune familială/ Hauskommunion, formată din
mai mulţi bărbaţi, toţi, fără deosebire- dacă coboară/ provin din acelaşi propietar
originar/ ancestral, dacă s-au căsătorit în aceeaşi casă sau în orice alt mod şi nu au fost
asimilaţi ca simpli servitori- au aceleaşi drepturi faţă de averea nemişcătoare a casei.
Când unul iese din comuniunea familială sau devine altfel absent, atunci el pierde
aceste drepturi.
Punctul 8___Pentru ca economia caselor grănicereşti ( comuniunilor familiale, n.n. )
să se poată dezvolta neîntrerupt şi în absenţa bărbaţilor-vasali/ Dienstmänner este
iminent necesară comuniunea/ viaţa comună a unui mai mare număr de bărbaţi în
numitele case sau comuniuni casnice/ Hauskommunion
Punctul 9__Pentru a păstra ordinea şi liniştea necesară, cel mai vârstnic bărbat capabil
din casă, în calitate de tatăl- casei/ tată familial/ Hausvater preia supravegherea şi
conducerea casei; după el urmează soţia lui şi atunci când aceasta nu este
capabilă, cea mai vârstnică femeie capabilă din casă preia supravegherea
excepţională a membrilor casei şi a economiei interne...
Punctul 11___Grănicerii care sunt apţi să poarte arme au fără excepţie obligaţia
prestării serviciilor de război atât în interiorul, cât şi în exterioriul graniţei.
76
http://books.google.ro/books?id=bWNPAAAAcAAJ&pg=PA289&lpg=PA289&dq=die+milit%C4%
83rische+Grenze+in+Banat&source=bl&ots=edMjPeFks-
&sig=j5Z2yH5FSEzjw_fawixEaXFPhRc&hl=en&sa=X&ei=VFXRUqBFjoPIA6uVgcAD&ved=0CG
wQ6AEwCQ#v=onepage&q&f=false
111
CAPITOLUL 15
Proiectarea didactică curriculară. Modele de proiecte de lecţie/ activitate
aplicative
Modelul de proiectate didactică propus de mine este inovator, prin structura mai
dezvoltată decât a modelelor virtuale curente ( fiindcă în metodicile de ieri şi de azi
lipsesc chiar şi modele orientative de proiectate didactică ), incluzând următoarele
elemente/ rubrici noi :
1. matricea/ schiţa cognitivă-aplicativă, integrând termeni, concepte, probleme
specifice, idei centrale/ sintetice, sarcini didactice independente individuale şi în grup;
2. actualizarea/ verificarea cunoştinţelor/ deprinderilor anterioare şi realizarea
continuităţii/ sistematizării învăţării;
3. concluzii ( analiza realizării activităţii, observaţii, empatizare cu întregul colectiv
de elevi...);
4. evaluare şi autoevaluare;
5. activităţi diferenţiate/ remediale;
6. integrarea fiecărui proiect de lecţie/ activitate didactică într-o planificare a unităţii
de învăţare, adecvată situaţiei şi resurselor locale, având următoarea structură:
lecţiile constitutive/ repartizarea timpului planificat; matricea/ schiţa cognitivă-
aplicativă conţinând: termeni, concepte, probleme specifice, idei centrale/ sintetice,
sarcinile didactice independente individuale şi în grup ...); activităţile didactice
specifice; evaluare/ autoevaluare; activităţi diferenţiate şi remediale.
Această corelare a unui proiect de lecţie cu planificarea/ proiectarea unităţii de
învăţare nu este doar un act formal, o propunere imaginară, ci un act metodic-
sintetic, de eficientizare a procesului didactic ( compus din unităţi de învăţare
raportate la capacităţi proiectate şi realizate; demonstrate în evaluările naţionale
periodice şi sistematice ), respectiv un act edificator asupra competenţelor
pedagogice, conceptuale- aplicative şi proiective/ previzionale reale ( nu disimulate,
mai ales în cazul inspecţiilor anunţate... ) ale educatorului şi totodată asupra calităţii şi
adaptării actului didactic la resursele umane şi didactice locale.
Căci, de regulă, proiectul de lecţie analizat formal, izolat pare excepţional, lecţia de
asemenea, dar rezultatele, evaluările pe termen mediu şi lung sunt mediocre şi chiar
catastrofale, fiindcă în general, educatorii coordonează lecţii, fără a conştientiza şi
realiza coerent, metodic, logic, aplicativ şi conexiunile lecţiilor în unităţi de învăţare
sau între unităţi de învăţare.
Proiectul de lecţie izolat, fie excepţional, poate sugera doar o scară în trepte a
procesului didactic, se prevăd formal, într-un prezent dat diverse competenţe/
capacităţi specifice realizabile; în schimb, proiectul de lecţie corelat simultan cu
planificarea/ proiectarea unităţii de învăţare reflectă fidel realizarea învăţării, pe
termen mediu şi lung şi progresul/ eficienţa învăţării, prin compararea competenţelor/
capacităţilor realizate la sfârşitul ultimei unităţi de învăţare cu capacităţile evaluate la
sfârşitul noii unităţi de învăţare.
Conţinutul didactic al modelelor aplicative redactate de mine este integrat în aria
curriculară „om şi societate”, disciplina/ obiectul istorie.
112
Deci, eu predau unităţi de învăţare, repartizate în norme orare săptămânale sau
„lecţii”!
Precizez, că fiecare nouă unitate de învăţare, prevăzută în programele gimnaziale la
istorie este dintru- început delimitată cronologic, pe axa cronologică a istoriei
universale şi naţionale ( copiată în fişe individuale, distribuite fiecărui elev la
începutul anului ) şi caracterizată/ sistematizată prin câteva „idei centrale” care
sintetizează evenimentele/ procesele istorice integrate acelei unităţi de învăţare şi care
sunt reproduse apoi în fiecare lecţie; fapt care contribuie la realizarea eficientă a
fixării şi continuităţii didactice şi la stimularea interesului didactic al elevilor, pentru
realizarea unor proiecte de grup, fişe tematice ordonate sau ierarhizate după diferite
criterii metodologice, fişe completate în grup cu multiple modalităţi de realizare sau
„expoziţii de muzeu” la epuizarea timpului planificat pentru realizarea respectivei
unităţi de învăţare.
Conţinutul didactic al fiecărei lecţii este reprezentat pe tablă sau fişe de lucru, în
forma unui „ciorchine”, având în centru „ideea centrală” sau al unui al unui algoritm
cognitiv- aplicativ specific, care sintetizează evenimentele sau procesele istorice
didactice şi în spaţiile laterale evenimentele/ izvoarele istorice determinante, cauzale,
faptele doveditoare, rolul/ urmările/ efectele/ importanţa istorică şi socială.
Deoarece, resursele umane locale sunt deficitare, cu o rată ridicată, între 60- 70%, a
lipsei capacităţilor conştiente de scris, redactare, exprimare, orientare spaţială-
temporală, dar şi a lipsei climatului familial motivant didactic sau a resurselor
didactice personale ( cel mult 5% din elevi frecventează biblioteca şcolară şi/ sau au o
bibliotecă familială, compusă din câteva volume literare, informative-ştiinţifice şi
aplicative ... ), folosesc regulat învăţarea în grupuri neomogene, în care elevii
deficitari pot conştientiza tehnici didactice în relaţii de cooperare şi problematizare cu
elevii performanţi.
Rata promovabilităţii de 25- 35 % la evaluările naţionale din ultimul deceniu atestă
constatarea asupra nivelului menţionat, al resurselor umane locale.
Modele de proiecte de lecţie/ activitate aplicative
Proiect de lecţie/ activitate didactică
Data_______________ Clasa: a-VIII- a
Şcoala Propunător: profesor Măgărin Lucian Pavel
Aria curriculară: Om şi societate Obiectul didactic: Istorie
Tipul de curriculum: c.nucleu/___o oră/ săptămână
Unitatea de învăţare : România după Al Doilea Război Mondial 1945- prezent
Subiectul : Constituţia din 1991
Tipul lecţiei : predare-învăţare-evaluare/ autoevaluare ; formare de priceperi şi deprinderi
Competenţe generale : 1. Utilizarea eficientă a comunicării şi a limbajului de specialitate ; 3.
Aplicarea principiilor şi a metodelor adecvate în abordarea surselor istorice ; 4. Folosirea resurselor
care susţin învăţarea permanentă.
Valori şi atitudini : Coerenţă şi rigoare în gândire şi acţiune ; asumarea diversităţii etnice, sociale,
religioase şi culturale; dezvoltarea atitudinilor pro-active în viaţa personală şi socială .
Competenţe specifice : 1.2.___Utilizarea termenilor istorici specifici faptelor istorice din secolul al-
XX-lea în diferite situaţii de comunicare scrisă şi orală ; 2.3. Realizarea prin cooperare a unei
113
investigaţii istorice, care implică relaţionarea pozitivă cu ceilalţi; 3.8.___Analizarea unui fapt istoric
din secolul al-XX-lea pe baza surselor istorice
Resurse :
___1. Pedagogice :
Strategia didactică : analogică ( cu modele, reprezentări ) şi algoritmică (explicativ-demonstrativă,
intuitivă, expozitivă, programată ), incluzând : predarea-învăţarea-evaluarea interactivă orientată
diferenţiat, individual şi în grupuri eterogene; învăţarea distributivă, prin indicarea unor surse de
informaţii digitale; învăţarea reciprocă direct, prin fişe de lucru/autoevaluare programate şi prin
dialoguri virtuale coleg- coleg, elev-profesor, incluzând şi elevii cu deficit de învăţare ;
Metode şi procedee : reprezentarea grafică, conversaţia, problematizarea, observarea dirijată, metoda
ciorchinului, rezolvarea de probleme, prelegerea, conversaţia euristică, investigarea, demonstraţia
expozitivă şi cu substitute ( planşe, fotografii ), lucrul/ învăţarea cu manualul, lectura , interpretarea/
analizarea, munca independentă individuală şi în grupuri eterogene, învăţarea reciprocă în grupuri,
proiect în grup- confecţionarea unei mape tematice despre istoria României după 1945 până în prezent,
debrifare
Forme de organizare a activităţii : frontală, în grupuri neomogene, individuală, perechi actuale şi
virtuale între colegi
Mijloace didactice : Constituţia României; manualul ; hărţi istorice ; fişă cronologică a istoriei
universale şi naţionale ; P.C.-urile elevilor, saiturile : http://istorie-edu.ro/;
https://profudeisto.wikispaces.com/; http://www.filmedocumentare.com/istorie/ ş.a.
______22.. Umane : colectivul de elevi, cu nivel mediu de inteligenţă şi motivaţie didactică, nivel deficitar
de cunoştinţe specifice şi tehnici didactice, obişnuit cu tehnici didactice reproductive, refractar la
metodele didactice interactive; apreciez că 60% din colectiv reprezintă elevii cu cerinţe speciale ( CES
), fără deprinderi conştiente de scris, citit, exprimare, redactare, fapt dovedit de testele din portofoliul
fiecărui elev ş.a.
___3. Temporale: 50 minute
___4. Bibliografie : Gheorghe Tănase, Metodica predării şi învăţării istoriei, Bucureşti, Editura Spiru
Haret, 1995 ; Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de istorie, MEC CNC, Bucureşti,
Aramis Print, 2001; Recomandarea 15/2001 a Consiliului Europei cu privire la predarea istoriei
;http://istorie-edu.ro/; forum.por ; Istorie,
manual, clasa a-V-a, Bucureşti, Teora, 2007
Matricea/ schiţa cognitivă-aplicativă ( termeni, concepte, probleme specifice, idei centrale/
sintetice, sarcini didactice independente individuale şi în grup ) : revenirea la democraţie, instituţii
ale societăţii democratice, Constituţia, principii constituţionale: suveranitatea naţională, separarea
puterilor în stat, supremaţia legii, descentralizarea administrativă.
STRATEGIA DIDACTICĂ:
MMOOMMEENNTTEELLEE
LLEECCŢŢIIEEII//
RREEPPAARRTTIIZZAARR
EEAA TTIIMMPPUULLUUII
CCOONNŢŢIINNUUTTUULL
IINNSSTTRRUUCCTTIIVV --EEDDUUCCAATTIIVV SSTTRRAATTEEGGIIAA
DDIIDDAACCTTIICCĂĂ
SSPPEECCIIFFIICCĂĂ
EVALUARE/
AUTOEVAL
UARE
AACCTTIIVVIITTĂĂŢŢII
DDIIFFEERREENNŢŢIIAATT
EE//
RREEMMEEDDIIAALLEE
11______OOrrggaanniizzaarree
aa ccllaasseeii,,
ccaappttaarreeaa
aatteennţţiieeii,,
ssttiimmuullaarreeaa
iinntteerreesseelloorr
ccooggnniittiivvee şşii aa
mmoottiivvaaţţiieeii
ccooppaarrttiicciippăărriiii
aaccttiivvee aa
eelleevviilloorr;;________33
mmiinnuuttee
22______EEnnuunnţţaarreeaa
şşii nnoottaarreeaa
ttiittlluulluuii nnooiiii
lleeccţţiiii;;
pprreecciizzaarreeaa
--ssaalluutt,, nnoottaarreeaa aabbsseennţţeelloorr,,
rreemmaarrccii rreeffeerriittooaarree llaa
rreessuurrsseellee ddiiddaaccttiiccee ppeerrssoonnaallee
nneecceessaarree ddeessffăăşşuurrăărriiii aaccttiivviittăăţţiiii
şşii aassuupprraa oorrddiinniiii şşii ddiisscciipplliinneeii;;
--cciittaarreeaa uunnoorr mmaaxxiimmee ddeesspprree
rroolluull ssoocciiaall şşii vviittaall aall
îînnvvăăţţăăttuurriiii
--aazzii vvoomm ccoonnttiinnuuaa cceerrcceettaarreeaa
sscchhiimmbbăărriilloorr iissttoorriiccee dduuppăă
11998899 şşii vvoomm aannaalliizzaa ccoonnţţiinnuuttuull
CCoonnssttiittuuţţiieeii aaddooppttaattee îînn 11999911
-- nnootteezz ttiittlluull ppee ttaabbăă
-- rreepprreezzeennttaarreeaa
ggrraaffiiccăă,,
ccoonnvveerrssaaţţiiaa,,
pprroobblleemmaattiizzaarreeaa
114
ccoommppeetteennţţeelloorr//
oobbiieeccttiivveelloorr
ssppeecciiffiiccee;;__________
33 mmiinnuuttee
3___Actualizar
ea / verificarea
cunoştinţelor/
deprinderilor
anterioare şi
realizarea
continuităţii/
sistematizării
învăţării;___9
minute
44______PPrreezzeennttaarree
aa nnoouulluuii
ccoonnţţiinnuutt
ddiiddaaccttiicc;;________1100
mmiinnuuttee
-- uunn eelleevv pprreezziinnttăă aallggoorriittmmuull
llooggiicc-- iissttoorriicc ddeesspprree
eevveenniimmeenntteellee// rreevvoolluuţţiiaa
aannttiiccoommuunniissttăă ddiinn 11998899
-- aalltt eelleevv pprreezziinnttăă mmaatteerriiaalleellee//
ffiişşeellee ccoolleeccttaattee îînn mmaappaa
tteemmaattiiccăă;; aacceeaassttaa ccoonnţţiinnee ssuurrssee
şşii aannaalliizzee ddeesspprree ppeerriiooaaddaa ddiinn
11994455 ppâânnăă îînn pprreezzeenntt şşii vvaa ffii
vvaalloorriiffiiccaattăă ppâânnăă llaa lleeccţţiiaa
rreeccaappiittuullaattiivvăă ddeesspprree aacceeaassttăă
ppeerriiooaaddăă
-- pprreezziinntt ttrrăăssăăttuurriillee cceennttrraallee aallee
ccoonnssttiittuuţţiieeii:: ccoonnffeerrăă
lleeggiittiimmiittaattee nnoouulluuii rreeggiimm
ppoolliittiicc;; aaddooppttaattăă ddee oo aadduunnaarree
aalleeaassăă lliibbeerr;; ccoonnţţiinnuuttuull
ddeemmooccrraattiicc______ şşii ddee llaa aacceessttaa,,
pprriinn mmeettooddaa cciioorrcchhiinneelluuii
rreepprreezziinntt mmaaii mmuullttee ddoovveezzii ,
respectiv principii
constituţionale: suveranitatea
naţională, separarea puterilor
în stat, supremaţia legii,
descentralizarea
administrativă..;; eexxpplliiccâânndd
ttoottooddaattăă ccoonnţţiinnuuttuull aacceessttoorraa
-- rreepprreezzeennttaarreeaa
ggrraaffiiccăă,,
ccoonnvveerrssaaţţiiaa,,
ddeezzbbaatteerreeaa
-- eexxppuunneerreeaa,,
ddeeuubbaatteerreeaa,,
oobbsseerrvvaarreeaa
ddiirriijjaattăă
--iiddeeeeaa cceennttrraallăă ee
nnoottaattăă îînn mmiijjlloocc,,
ssiimmuullâânndd
rreepprreezzeennttaarreeaa
ddiinn mmeettooddaa
cciioorrcchhiinneelluuii
-- pprreelleeggeerreeaa,,
lluuccrruull// îînnvvăăţţaarreeaa
ccuu mmaannuuaalluull,,
pprroobblleemmaattiizzaarreeaa
-- eevvaalluuaarree
ffrroonnttaallăă şşii
iinnddiivviidduuaallăă
oorraallăă
55______DDiirriijjaarreeaa
îînnvvăăţţăărriiii;;
______1100-- 1155
mmiinnuuttee
66______OObbţţiinneerreeaa
ppeerrffoorrmmaannţţeeii____
__55--1100 mmiinnuuttee
-- eelleevviiii lleeccttuurreeaazzăă CCoonnssttiittuuţţiiaa
RRoommâânniieeii şşii pprreezziinnttăă sseelleeccttiivv
ccoonnţţiinnuuttuull mmaaii mmuullttoorr aarrttiiccoollee
ddiinn cciipprriinnssuull eeii
--vvoorr ffii mmeennţţiioonnaaţţii şşii ffeelliicciittaaţţii
eelleevviiii ppeerrffoorrmmaannţţii,, aaccttiivvii şşii
iinntteerraaccttiivvii,, ccaarree aauu ssoolluuţţiioonnaatt
ssaarrcciinniillee ddiiddaaccttiiccee ooppeerraaţţiioonnaallee
pprrooppuussee
-- rreeaammiinntteesscc eelleevviiiilloorr,, ssăă
rreeaalliizzeezzee ppeennttrruu lleeccţţiiaa
uurrmmăăttooaarree,, ddee ssiisstteemmaattiizzaarree//
eevvaalluuaarree uunn pprrooiieecctt ddee ggrruupp,,
rreessppeeccttiivv oo mmaappăă tteemmaattiiccăă ccuu
ddiivveerrssee ooppiinniiii şşii ssuurrssee iissttoorriiccee
rreeccoommaannddaattee şşii iinnddeeppeennddeennttee
-- eelleevviiii ppeerrffoorrmmaannţţii vvoorr
ccoonnssoolliiddaa îînnvvăăţţaarreeaa,, cceecceettâânndd
ssuurrsseellee vviirrttuuaallee iinnddiiccaattee îînnccăă llaa
îînncceeppuuttuull aannuulluuii şşccoollaarr,,
pprreeccuumm:: http://istorie-edu.ro/;
http://www.filmedocumentare.
--mmuunnccaa
iinnddeeppeennddeennttăă,,
iinnvveessttiiggaarreeaa,,
lleeccttuurraa,,
îînnvvăăţţaarreeaa
rreecciipprrooccăă..,,
iinntteerrpprreettaarreeaa//
aannaalliizzaarreeaa uunnuuii
tteexxtt iissttoorriicc,,
ddeezzbbaatteerree
-- ccoonnvveerrssaaţţiiaa,,
ddeezzbbaatteerreeaa
-- îînnvvăăţţaarree
--eevvaalluuaarree,,
aauuttooeevvaalluuaarree,,
iinntteerreevvaalluuaarree
115
com/istorie/ şi comunicând
opinii personale la adresa mea
virtuală sau în întâlniri virtuale
colegiale
ddiissttrriibbuuttiivvăă
77______FFeeeedd--bbaacckk,,
pprriinn rraappoorrttaarree llaa
ccoommppeetteennţţeellee
ssppeecciiffiiccee
eennuunnţţaattee iinniiţţiiaall
şşii llaa ggrraadduull ddee
ssaattiissffaacceerree aa
cceerriinnţţeelloorr//
iinntteerreesseelloorr
ddiiddaaccttiiccee aallee
bbeenneeffiicciiaarriilloorr
aaccttiivviittăăţţiiii
ddiiddaaccttiiccee;; ______33
mmiinnuuttee
88______EEvvaalluuaarree;;__
____22mmiinnuuttee
-- eelleevviiii ccoommpplleetteeaazzăă aaffiirrmmaaţţiiiillee
ccaarree uurrmmeeaazzăă:: „„ AAssttăăzzii aamm
îînnvvăăţţaatt ssăă uuttiilliizzăămm nnooii tteerrmmeennii
iissttoorriiccii,, pprreeccuumm...... şşii ssăă
eexxpprriimmăămm ooppiinniiii ppeerrssoonnaallee
ddeesspprree uurrmmăăttooaarreellee
ffaappttee......uuttiilliizzâânndd şşii
iinntteerrpprreettâânndd uunneellee ssuurrssee
iissttoorriiccee..””
-- nnootteezz sseelleeccttiivv,, îînn ccaattaalloogg,,
ccoonnffoorrmm eevvaalluuăărriiii oorraallee aa
rrăăssppuunnssuurriilloorr aattiittuuddiinniiii
ppaarrttiicciippaattiivvee îînn ttiimmppuull lleeccţţiieeii
--oobbsseerrvvaaţţiiee
ddiirriijjaattăă,,
ccoonnvveerrssaaţţiiee
--eevvaalluuaarree
ffoorrmmaattiivvăă
99______RReetteennţţiiee ;;
______33 mmiinnuuttee
1100.. CCoonncclluuzziiii ((
aannaalliizzaa
rreeaalliizzăărriiii
aaccttiivviittăăţţiiii,,
oobbsseerrvvaaţţiiii,,
eemmppaattiizzaarree ccuu
îînnttrreegguull
ccoolleeccttiivv ddee
eelleevvii......));;______22
mmiinnuuttee
-- eelleevviiii ccoommpplleetteeaazzăă
eennuunnţţuurriillee::
AAzzii aamm îînnvvăăţţaatt ddeesspprree______________
MMii--aa
ppllăăccuutt________________________________
NNuu aamm rreeuuşşiitt ssăă rreezzoollvv
ssaarrcciinniillee
ddiiddaaccttiiccee__________________ppeennttrruu
ccăă____________
PPrroommiitt,, ccăă vvooii ccăăuuttaa şşii ssuurrssee
ddiiggiittaallee şşii vvooii ccoommuunniiccaa
ppăărreerriillee mmeellee ddeesspprree aacceesstteeaa llaa
aaddrreessaa//
aaddrreesseellee______________________________
LLeeccţţiiaa uurrmmăăttooaarree aaşş
ddoorrii____________________
--ccoonnvveerrssaaţţiiaa
116
Proiect de lecţie/ activitate didactică
Data_______________ Clasa: a V a
Şcoala Propunător: profesor Măgărin Lucian Pavel
Aria curriculară: Om şi societate Obiectul didactic: Istorie
Tipul de curriculum: c.nucleu/___o oră/ săptămână
Unitatea de învăţare : Geneza lumii în mileniul I d. Hr.
Subiectul : Etnogeneza românească. Primele formaţiuni politice româneşti
Tipul lecţiei : predare-învăţare-evaluare/ autoevaluare ; formare de priceperi şi deprinderi
Competenţe generale : 1. Utilizarea eficientă a comunicării şi a limbajului de specialitate ; 3.
Aplicarea principiilor şi a metodelor adecvate în abordarea surselor istorice ; 4. Folosirea resurselor
care susţin învăţarea permanentă.
Valori şi atitudini : Coerenţă şi rigoare în gândire şi acţiune ; asumarea diversităţii entice, sociale,
religioase şi culturale; dezvoltarea atitudinilor pro-active în viaţa personală şi socială .
Competenţe specifice : 1.2.___Utilizarea termenilor istorici specifici epocii antice în diferite situaţii de
comunicare scrisă şi orală ; 2.1. Cooperarea în vederea realizării unei mape istorice;
3.3.___Localizarea în timp şi plasarea în spaţiu a faptelor istorice din antichitate, pe baza surselor
istorice
Resurse :
___1. Pedagogice :
Strategia didactică : analogică ( cu modele, reprezentări ) şi algoritmică (explicativ-demonstrativă,
intuitivă, expozitivă, programată ), incluzând : predarea-învăţarea-evaluarea interactivă orientată
diferenţiat, individual şi în grupuri eterogene; învăţarea distributivă, prin indicarea unor surse de
informaţii digitale; învăţarea reciprocă direct, prin fişe de lucru/autoevaluare programate şi prin
dialoguri virtuale coleg- coleg, elev-profesor, incluzând şi elevii cu deficit de învăţare ;
Metode şi procedee : reprezentarea grafică, conversaţia, problematizarea, observarea dirijată, metoda
ciorchinului, rezolvarea de probleme, prelegerea, conversaţia euristică, investigarea, demonstraţia
expozitivă şi cu substitute ( planşe, fotografii ), lucrul/ învăţarea cu manualul, lectura , interpretarea/
analizarea, munca independentă individuală şi în grupuri eterogene, învăţarea reciprocă în grupuri,
proiect în grup-« expoziţie de muzeu » cu fişe tematice dedicate societăţii româneşti din perioada celui
de-Al Doilea Război Mondial, debrifare
Forme de organizare a activităţii : frontală, în grupuri, individuală, perechi actuale şi virtuale între
colegi
Mijloace didactice : fişe de lucru/ autoevaluare programate individuale şi pe grupe anexată
proiectului ; manualul ; hărţi istorice ; fişă cronologică a istoriei universale şi naţionale ; P.C.-urile
elevilor, saiturile : http://istorie-edu.ro/; https://profudeisto.wikispaces.com/;
http://www.filmedocumentare.com/istorie/; ...ş.a.
______22.. Umane : colectivul de elevi, cu nivel mediu de inteligenţă şi motivaţie didactică, nivel deficitar
de cunoştinţe specifice şi tehnici didactice, obişnuit cu tehnici didactice reproductive, refractar la
metodele didactice interactive; apreciez că 30-40 % din colectiv reprezintă elevii cu cerinţe speciale (
CES ), fără deprinderi conştiente de scris, citit, exprimare, redactare, fapt dovedit de testele din
portofoliul fiecărui elev ş.a.
___3. Temporale: 50 minute X 2
___4. Bibliografice : Gheorghe Tănase, Metodica predării şi învăţării istoriei, Bucureşti, Editura Spiru
Haret, 1995 ; : http://istorie-edu.ro/;
; Istorie, manual, clasa a-V-a,
Bucureşti, Teora, 2007
Matricea/ schiţa cognitivă-aplicativă ( termeni, concepte, probleme specifice, idei centrale/
sintetice, sarcini didactice independente individuale şi în grup ) : continuitatea daco- romanilor şi a
dacilor liberi, obşti săteşti, vlahi, etnogeneză, legături cu romanitatea sud- dunăreană, creştinismul,
limbă romanică, cnezat, voievodat, formaţiuni politice- statale, problemele nr. 2,3, de la pagina 171 din
manual
117
Iddeeeeaa cceennttrraallăă.. „„ ccoonnttiinnuuiittaatteeaa oobbşşttiilloorr ssăătteeşşttii lliibbeerree aallee ddaaccoo--rroommaanniilloorr şşii ddaacciilloorr lliibbeerrii şşii ffoorrmmaarreeaa
ppooppoorruulluuii rroommâânn””
STRATEGIA DIDACTICĂ:
MMOOMMEENNTTEELLEE
LLEECCŢŢIIEEII//
RREEPPAARRTTIIZZAARR
EEAA TTIIMMPPUULLUUII
CCOONNŢŢIINNUUTTUULL
IINNSSTTRRUUCCTTIIVV --EEDDUUCCAATTIIVV SSTTRRAATTEEGGIIAA
DDIIDDAACCTTIICCĂĂ
SSPPEECCIIFFIICCĂĂ
EVALUARE/
AUTOEVAL
UARE
AACCTTIIVVIITTĂĂŢŢII
DDIIFFEERREENNŢŢIIAATT
EE//
RREEMMEEDDIIAALLEE
11______OOrrggaanniizzaarree
aa ccllaasseeii,,
ccaappttaarreeaa
aatteennţţiieeii,,
ssttiimmuullaarreeaa
iinntteerreesseelloorr
ccooggnniittiivvee şşii aa
mmoottiivvaaţţiieeii
ccooppaarrttiicciippăărriiii
aaccttiivvee aa
eelleevviilloorr;;________33
mmiinnuuttee
22______EEnnuunnţţaarreeaa
şşii nnoottaarreeaa
ttiittlluulluuii nnooiiii
lleeccţţiiii;;
pprreecciizzaarreeaa
ccoommppeetteennţţeelloorr//
oobbiieeccttiivveelloorr
ssppeecciiffiiccee;;__________
33 mmiinnuuttee
--ssaalluutt,, nnoottaarreeaa aabbsseennţţeelloorr,,
rreemmaarrccii rreeffeerriittooaarree llaa
rreessuurrsseellee ddiiddaaccttiiccee ppeerrssoonnaallee
nneecceessaarree ddeessffăăşşuurrăărriiii aaccttiivviittăăţţiiii
şşii aassuupprraa oorrddiinniiii şşii ddiisscciipplliinneeii;;
--cciittaarreeaa uunnoorr mmaaxxiimmee ddeesspprree
rroolluull ssoocciiaall şşii vviittaall aall
îînnvvăăţţăăttuurriiii
AAzzii vvoomm ccoonnttiinnuuaa cceerrcceettaarreeaa
sscchhiimmbbăărriilloorr iissttoorriiccee ddiinn
mmiilleenniiuull II şşii vvoomm îînnvvăăţţaa
ddeesspprree......(( ddeeffiinneesscc tteerrmmeennuull
eettnnooggeenneezzăă ))
--ÎÎnn mmiilleenniiuull II......(( eelleevviiii
mmeennţţiioonneeaazzăă iiddeeiillee cceennttrraallee aallee
uunniittăăţţiiii ddee îînnvvăăţţaarree,, rreessppeeccttiivv::
ffoorrmmaarreeaa ssoocciieettăăţţiiii ffeeuuddaallee şşii aa
rreeggaatteelloorr bbaarrbbaarree,, ffoorrmmaarreeaa
nnooiilloorr ppooppooaarree eeuurrooppeennee şşii
ccrreeşşttiinnaarreeaa aacceessttoorraa,, ffoorrmmaarreeaa
ssttaattuulluuii aarraabb şşii aa rreelliiggiieeii
iissllaammiiccee..
--ssee rreepprreezziinnttăă ggrraaffiicc,, llaa ttaabbllăă
aaxxaa ccrroonnoollooggiiccăă şşii ssee
ddeelliimmiitteeaazzăă ppeerriiooaaddaa cceerrcceettaattăă
-- eelleevviiii oobbsseerrvvăă hhaarrttaa ddiinn
mmaannuuaall,, ddee llaa ppaaggiinnaa 116611 şşii
nnootteeaazzăă llaa ttaabbllăă cceell ppuuţţiinn ttrreeii
rreeggaattee rroommaannoo-- ggeerrmmaannee//
bbaarrbbaarree
-- ssuunntt eexxpplliiccaaţţii tteerrmmeenniiii::
ffeeuuddăă,, ddoommeenniiuu,, aarriissttooccrraaţţiiee
mmiilliittaarrăă şşii eessttee rreepprreezzeennttaatt
ggrraaffiicc ddoommeenniiuull ffeeuuddaall
-- rreepprreezzeennttaarreeaa
ggrraaffiiccăă
3___Actualizar
ea / verificarea
cunoştinţelor/
deprinderilor
anterioare şi
realizarea
continuităţii/
sistematizării
învăţării;___9
minute
ÎÎnn aaccttuuaallaa uunniittaattee ddee îînnvvăăţţaarree,,
ddeennuummiittăă......îînnvvăăţţăămm ddeesspprree
uurrmmăăttooaarreellee eevveenniimmeennttee şşii
pprroocceessee iissttoorriiccee......
(( eelleevviiii mmeennţţiioonneeaazzăă iiddeeiillee
cceennttrraallee aallee uunniittăăţţiiii ddee
îînnvvăăţţaarree,, rreessppeeccttiivv:: ffoorrmmaarreeaa
ssoocciieettăăţţiiii ffeeuuddaallee şşii aa rreeggaatteelloorr
bbaarrbbaarree,, ffoorrmmaarreeaa nnooiilloorr
ppooppooaarree eeuurrooppeennee şşii
ccrreeşşttiinnaarreeaa aacceessttoorraa,, ffoorrmmaarreeaa
-- rreepprreezzeennttaarreeaa
ggrraaffiiccăă,,
ccoonnvveerrssaaţţiiaa,,
pprreelleeggeerreeaa
--
-- vveerriiffiiccaarree
ffrroonnttaallăă şşii
iinnddiivviidduuaallăă
oorraallăă
118
44______PPrreezzeennttaarree
aa nnoouulluuii
ccoonnţţiinnuutt
ddiiddaaccttiicc;;________1100
mmiinnuuttee
ssttaattuulluuii aarraabb şşii aa rreelliiggiieeii
iissllaammiiccee))......
--ssee rreepprreezziinnttăă ggrraaffiicc,, llaa ttaabbllăă
aaxxaa ccrroonnoollooggiiccăă şşii ssee
ddeelliimmiitteeaazzăă ppeerriiooaaddaa cceerrcceettaattăă
-- eelleevviiii oobbsseerrvvăă hhaarrttaa ddiinn
mmaannuuaall,, ddee llaa ppaaggiinnaa 116611 şşii
nnootteeaazzăă llaa ttaabbllăă cceell ppuuţţiinn ttrreeii
rreeggaattee rroommaannoo-- ggeerrmmaannee//
bbaarrbbaarree
-- ssuunntt eexxpplliiccaaţţii tteerrmmeenniiii::
ffeeuuddăă,, ddoommeenniiuu,, aarriissttooccrraaţţiiee
mmiilliittaarrăă şşii eessttee rreepprreezzeennttaatt
ggrraaffiicc ddoommeenniiuull ffeeuuddaall
-- nnootteezz llaa ttaabbllăă iiddeeeeaa cceennttrraallăă..
„„ ccoonnttiinnuuiittaatteeaa oobbşşttiilloorr ssăătteeşşttii
lliibbeerree aallee ddaaccoo--rroommaanniilloorr şşii
ddaacciilloorr lliibbeerrii şşii ffoorrmmaarreeaa
ppooppoorruulluuii rroommâânn”” şşii iiddeeiillee
pprriinncciippaallee,, ccoonneexxaattee pprriinn
iinntteerrooggaaţţiiiillee:: ccuumm ?? ddee ccee ??
ssuurrssee iissttoorriiccee ??;; „„ ccuumm ??”” ((
pprriinn aassiimmiillaarreeaa ppooppuullaaţţiieeii
ppooppooaarreelloorr mmiiggrraattooaarree,, aaşşeezzaattee
tteemmppoorraarr îînn ssppaaţţiiuull ccaarrppaattoo--
ddaannuubbiiaannoo-- ppoonnttiicc));; „„ddee ccee”” ((
ddaattoorriittăă ssuuppeerriioorriittăăţţiiii
nnuummeerriiccee,, tteehhnniicciilloorr
eeccoonnoommiiccee mmaaii ddeezzvvoollttaattee,,
oorrggaanniizzăărriiii ppoolliittiiccee ssttaabbiillee şşii
ssoolliiddaarree îînn oobbşşttii ssăătteeşşttii şşii
ffoorrmmaaţţiiuunnii ppoolliittiiccee ––ssttaattaallee ddee
aappăărraarree dduurraabbiillee,, ccnneezzaatteellee,,
vvooiieevvooddaatteellee,, ţţăărriillee şş..aa..,, ccaarree ss--
aauu uunniitt şşii aauu ffoorrmmaatt ssttaatteellee
mmeeddiieevvaallee:: ŢŢaarraa RRoommâânneeaassccăă,,
MMoollddoovvaa,, TTrraannssiillvvaanniiaa,,
DDoobbrrooggeeaa,, BBaannaattuull,, ccaa şşii
ssuuppeerriioorriittăăţţiiii ccuullttuurraallee şşii
rreelliiggiieeii ccrreeşşttiinnee,, aatteessttaattee ddiinn
ppeerriiooaaddaa aappoossttoolluulluuii AAnnddrreeii,, „„
OOccrroottiittoorruull RRoommâânniieeii”” îînn
sseeccoolluull II dd.. HHrr.. ))
-- iiddeeiillee pprriinncciippaallee ccoonneexxaattee ccuu
iiddeeeeaa cceennttrraallăă ffoorrmmeeaazzăă
„„cciioorrcchhiinneellee”” ccaarree rreepprreezziinnttăă „„
mmaattrriicceeaa ccooggnniittiivvăă-- aapplliiccaattiivvăă””
aa lleeccţţiieeii
-- oobbsseerrvv îîmmpprreeuunnăă ccuu eelleevviiii
ffoorrmmaaţţiiuunniillee ssttaattaallee pprreeffeeuuddaallee
ppee hhaarrttaa ddiinn mmaannuuaall
pprroobblleemmaattiizzaarreeaa
,, lluuccrruull ccuu
mmaannuuaalluull ((
eelleevviiii ppoott
ccoonnssuullttaa
mmaannuuaalluull şşii
ccoommpplleettaa
rrăăssppuunnssuurriillee......)),,
ddeezzbbaatteerree,,
ccoonnvveerrssaaţţiiee
--iiddeeeeaa cceennttrraallăă ee
nnoottaattăă îînn mmiijjlloocc,,
ssiimmuullâânndd
rreepprreezzeennttaarreeaa
ddiinn mmeettooddaa
cciioorrcchhiinneelluuii
-- pprreelleeggeerreeaa,,
ddeemmoonnssttrraaţţiiaa
eexxppoozziittiivvăă şşii ccuu
ssuubbssttiittuuttee,,
lluuccrruull// îînnvvăăţţaarreeaa
ccuu mmaannuuaalluull,,
oobbsseerrvvaarreeaa
hhăărrţţiilloorr ddee llaa
ppaaggiinnaa 116611 şşii
117711 ddiinn mmaannuuaall
-- rreepprreezzeennttaarreeaa
ggrraaffiiccăă,,
pprroobblleemmaattiizzaarreeaa
,, oobbsseerrvvaarreeaa
ddiirriijjaattăă
55______DDiirriijjaarreeaa
îînnvvăăţţăărriiii;;
______1100-- 1155
mmiinnuuttee
-- mmuunnccaa iinnddeeppeennddeennttăă şşii îînn
ggrruupp (( eelleevviiii ccoommuunniiccăă lliibbeerr llaa
mmaassaa sseemmiirroottuunnddăă uunnddee ssuunntt
aaşşeezzaaţţii şşii rreezzoollvvăă ssaarrcciinniillee
ddiiddaaccttiiccee nnrr.. 22,, 33 ddee llaa ppaaggiinnaa
117711 ddiinn mmaannuuaall
-- rrăăssppuunndd îînnttrreebbăărriilloorr eelleevviilloorr
--mmuunnccaa
iinnddeeppeennddeennttăă,,
iinnvveessttiiggaarreeaa,,
lleeccttuurraa,,
rreezzoollvvaarreeaa ddee
pprroobblleemmee,,
îînnvvăăţţaarreeaa
--aauuttooeevvaalluuaarree,,
iinntteerreevvaalluuaarree,,
eevvaalluuaarree
--eekkeevviiii ccuu
ddeeffiicciitt ddee
îînnvvăăţţaarree
nnoommiinnaalliizzaaţţii vvoorr
ssoolluuţţiioonnaa ddooaarr
ssaarrcciinnaa
ddiiddaaccttiiccăă nnrr.. 33
119
66______OObbţţiinneerreeaa
ppeerrffoorrmmaannţţeeii____
__55--1100 mmiinnuuttee
şşii aannaalliizzeezz mmoodduull ddee
ssoolluuţţiioonnaarree aa ssaarrcciinniilloorr
ddiiddaaccttiiccee,, ffăăccâânndd aapprreecciieerrii
-- ddeezzbbaatteerree aassuupprraa
rrăăssppuunnssuurriilloorr rreeddaaccttaattee
iinnddeeppeennddeenntt ddee eelleevvii
--vvoorr ffii mmeennţţiioonnaaţţii şşii ffeelliicciittaaţţii
eelleevviiii ppeerrffoorrmmaannţţii,, aaccttiivvii şşii
iinntteerraaccttiivvii,, ccaarree aauu ssoolluuţţiioonnaatt
ssaarrcciinniillee ddiiddaaccttiiccee ooppeerraaţţiioonnaallee
pprrooppuussee
-- rreeaammiinntteesscc eelleevviiiilloorr,, ssăă
rreeaalliizzeezzee ppeennttrruu lleeccţţiiaa
uurrmmăăttooaarree,, ddee ssiisstteemmaattiizzaarree//
eevvaalluuaarree uunn pprrooiieecctt ddee ggrruupp,,
rreessppeeccttiivv oo mmaappăă tteemmaattiiccăă ccuu
ddiivveerrssee ooppiinniiii şşii ssuurrssee iissttoorriiccee
rreeccoommaannddaattee şşii iinnddeeppeennddeennttee
-- eelleevviiii ppeerrffoorrmmaannţţii vvoorr
ccoonnssoolliiddaa îînnvvăăţţaarreeaa,, cceecceettâânndd
ssuurrsseellee vviirrttuuaallee iinnddiiccaattee îînnccăă llaa
îînncceeppuuttuull aannuulluuii şşccoollaarr,,
pprreeccuumm:: http://istorie-edu.ro/;
http://www.filmedocumentare.
com/istorie/ şi comunicând
opinii personale la adresa mea
virtuală sau în întâlniri virtuale
colegiale
rreecciipprrooccăă
-- ccoonnvveerrssaaţţiiaa,,
ddeezzbbaatteerreeaa
-- pprrooiieeccttuull ddee
ggrruupp// mmaappaa
tteemmaattiiccăă
-- îînnvvăăţţaarree
ddiissttrriibbuuttiivvăă
--eevvaalluuaarree,,
iinntteerreevvaalluuaarree
ddiinn mmaannuuaall
77______FFeeeedd--bbaacckk,,
pprriinn rraappoorrttaarree llaa
ccoommppeetteennţţeellee
ssppeecciiffiiccee
eennuunnţţaattee iinniiţţiiaall
şşii llaa ggrraadduull ddee
ssaattiissffaacceerree aa
cceerriinnţţeelloorr//
iinntteerreesseelloorr
ddiiddaaccttiiccee aallee
bbeenneeffiicciiaarriilloorr
aaccttiivviittăăţţiiii
ddiiddaaccttiiccee;; ______33
mmiinnuuttee
88______EEvvaalluuaarree;;__
____22mmiinnuuttee
-- eelleevviiii ccoommpplleetteeaazzăă aaffiirrmmaaţţiiiillee
ccaarree uurrmmeeaazzăă:: „„ AAssttăăzzii aamm
îînnvvăăţţaatt ssăă uuttiilliizzăămm nnooii tteerrmmeennii
iissttoorriiccii,, pprreeccuumm......ssăă ccoonnttrruuiimm
aaxxee ccrroonnoollooggiiccee,, ssăă nnee
oorriieennttăămm îînn ssppaaţţiiuull ggeeooggrraaffiicc şşii
ssăă eexxpprriimmăămm ooppiinniiii ppeerrssoonnaallee
ddeesspprree uurrmmăăttooaarreellee
ffaappttee......uuttiilliizzâânndd şşii
iinntteerrpprreettâânndd uunneellee ssuurrssee
iissttoorriiccee..””
-- nnootteezz sseelleeccttiivv,, îînn ccaattaalloogg,,
ccoonnffoorrmm eevvaalluuăărriiii oorraallee aa
rrăăssppuunnssuurriilloorr şşii aattiittuuddiinniiii
ppaarrttiicciippaattiivvee îînn ttiimmppuull lleeccţţiieeii
--oobbsseerrvvaaţţiiee
ddiirriijjaattăă
--eevvaalluuaarree
ffoorrmmaattiivvăă
99______RReetteennţţiiee ;;
______33 mmiinnuuttee
-- eelleevviiii ccoommpplleetteeaazzăă
eennuunnţţuurriillee::
AAzzii aamm îînnvvăăţţaatt ddeesspprree______________
MMii--aa
ppllăăccuutt________________________________
NNuu aamm rreeuuşşiitt ssăă rreezzoollvv
ssaarrcciinniillee
ddiiddaaccttiiccee__________________ppeennttrruu
ccăă____________
--ccoonnvveerrssaaţţiiaa
120
1100________TTrraannssffeerr
;;______22 mmiinnuuttee
1111.. CCoonncclluuzziiii ((
aannaalliizzaa
rreeaalliizzăărriiii
aaccttiivviittăăţţiiii,,
oobbsseerrvvaaţţiiii,,
eemmppaattiizzaarree ccuu
îînnttrreegguull
ccoolleeccttiivv ddee
eelleevvii......));;______33
mmiinnuuttee
PPrroommiitt,, ccăă vvooii ccăăuuttaa şşii ssuurrssee
ddiiggiittaallee şşii vvooii ccoommuunniiccaa
ppăărreerriillee mmeellee ddeesspprree aacceesstteeaa llaa
aaddrreessaa//
aaddrreesseellee______________________________
LLeeccţţiiaa uurrmmăăttooaarree aaşş
ddoorrii____________________
-- rreetteennţţiiaa ssee rreeaalliizzeeaazzăă şşii pprriinn
ccoo--ppaarrttiicciippaarreeaa llaa rreeaalliizzaarreeaa
mmaappeeii tteemmaattiiccee;; oobbiieeccttiivv
ffoorrmmuullaatt eexxpplliicciitt llaa îînncceeppuuttuull
nnooiiii uunniittăăţţii ddee îînnvvăăţţaarree
-- aapplliiccaaţţiiii:: ssoolluuţţiioonnaarreeaa
pprroobblleemmeelloorr 11 şşii 33 ddee llaa ppaaggiinnaa
117711 ddiinn mmaannuuaall şşii
iinntteerrpprreettaarreeaa// aannaalliizzaarreeaa
tteexxttuulluuii ddee llaa ppaaggiinnaa 117722
--lleeccttuurraa tteexxttuulluuii
îînn ccllaassăă,,
iinntteerrpprreettaarreeaa//
aannaalliizzaarreeaa uunnuuii
tteexxtt iissttoorriicc
--ccoonnvveerrssaaţţiiaa
Proiect de lecţie/ activitate didactică
Data_______________ Clasa: a VIII a
Şcoala Propunător: profesor Măgărin Lucian Pavel
Aria curriculară: Om şi societate Obiectul didactic: Istoria românilor
Tipul de curriculum: c.nucleu/___o oră/ săptămână
Unitatea de învăţare : România între democraţie şi totalitarism
Subiectul : România în Al Doilea Război Mondial
Tipul lecţiei : predare-învăţare-evaluare/ autoevaluare ; formare de priceperi şi deprinderi
Competenţe generale : 1. Utilizarea eficientă a comunicării şi a limbajului de specialitate ; 3.
Aplicarea principiilor şi a metodelor adecvate în abordarea surselor istorice ; 4. Folosirea resurselor
care susţin învăţarea permanentă.
Valori şi atitudini : Coerenţă şi rigoare în gândire şi acţiune ; dezvoltarea atitudinilor pro-active în
viaţa personală şi socială .
Competenţe specifice : 1.2.___Utilizarea termenilor istorici specifici faptelor istorice din spaţiul
românesc în epoca modernă şi contemporană în diferite situaţii de comunicare scrisă şi orală ;
3.6.___Localizarea în timp şi plasarea în spaţiu a faptelor din istoria românilor desfăşurate în epoca
contemporană, pe baza surselor istorice ; 3.10.___Formularea unor opinii referitoare la un fapt istoric
din istoria românilor în secolul al-XX-lea pe baza surselor istorice.
Resurse :
1. Pedagogice :
Strategia didactică : analogică ( cu modele, reprezentări ) şi algoritmică (explicativ-demonstrativă,
intuitivă, expozitivă, programată ), incluzând : predarea-învăţarea-evaluarea interactivă orientată
diferenţiat, individual şi în grupuri eterogene; învăţarea distributivă, prin indicarea unor surse de
informaţii digitale; învăţarea reciprocă direct, prin fişe de lucru/autoevaluare programate şi prin
dialoguri virtuale coleg- coleg, elev-profesor, incluzând şi elevii cu deficit de învăţare ;
Metode şi procedee : reprezentarea grafică, conversaţia, problematizarea, observarea dirijată, metoda
ciorchinului, rezolvarea de probleme, prelegerea, conversaţia euristică, investigarea, demonstraţia
expozitivă şi cu substitute ( planşe, fotografii ), lucrul/ învăţarea cu manualul, lectura , interpretarea/
analizarea, munca independentă individuală şi în grupuri eterogene, învăţarea reciprocă în grupuri,
proiect în grup-« expoziţie de muzeu » cu fişe tematice dedicate societăţii româneşti din perioada celui
de-Al Doilea Război Mondial, debrifare
121
Forme de organizare a activităţii : frontală, în grupuri, individuală, perechi actuale şi virtuale între
colegi
Mijloace didactice : fişe de lucru/ autoevaluare programate individuale şi pe grupe anexată
proiectului ; manualul ; hărţi istorice ; fişă cronologică a istoriei universale şi naţionale ; P.C.-urile
elevilor, saiturile : http://istorie-edu.ro/; https://profudeisto.wikispaces.com/;
http://www.filmedocumentare.com/istorie/; ...ş.a.
22.. Umane : colectivul de elevi, cu nivel mediu de inteligenţă şi motivaţie didactică, nivel deficitar de
cunoştinţe specifice şi tehnici didactice, obişnuit cu tehnici didactice reproductive, refractar la metodele
didactice interactive; apreciez că 30-40 % din colectiv reprezintă elevii cu cerinţe speciale ( CES ), fără
deprinderi conştiente de scris, citit, exprimare, redactare, fapt dovedit de testele din portofoliul fiecărui
elev ş.a.
3. Temporale: 50 minute X 2
4. Bibliografie : Gheorghe Tănase, Metodica predării şi învăţării istoriei, Bucureşti, Editura Spiru
Haret, 1995 ; Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de istorie, MEC CNC, Bucureşti,
Aramis Print, 2001; Recomandarea 15/2001 a Consiliului Europei cu privire la predarea istoriei;
http://istorie-edu.ro/; forum.portal.edu.ro/index.php? ; Istorie,
manual, clasa a-VIII-a, Bucureşti, Humanitas Educaţional, 2000
Matricea/ schiţa cognitivă-aplicativă ( termeni, concepte, probleme specifice, idei centrale/
sintetice, sarcini didactice independente individuale şi în grup ) : decret- lege, dictat, regim
autoritar, dictatură-militară, stat naţional- legionar, anul 1940, tragedia evreilor şi a rromilor în perioada
1938- 1944, holocaust, sarcinile didactice nr. 1- 4 din fişa de lucru/ autoevaluare
STRATEGIA DIDACTICĂ:
MMOOMMEENNTTEELLEE
LLEECCŢŢIIEEII//
RREEPPAARRTTIIZZAARR
EEAA TTIIMMPPUULLUUII
CCOONNŢŢIINNUUTTUULL
IINNSSTTRRUUCCTTIIVV --EEDDUUCCAATTIIVV SSTTRRAATTEEGGIIAA
DDIIDDAACCTTIICCĂĂ
SSPPEECCIIFFIICCĂĂ
EVALUARE/
AUTOEVAL
UARE
AACCTTIIVVIITTĂĂŢŢII
DDIIFFEERREENNŢŢIIAATT
EE//
RREEMMEEDDIIAALLEE
11______OOrrggaanniizzaarree
aa ccllaasseeii,,
ccaappttaarreeaa
aatteennţţiieeii,,
ssttiimmuullaarreeaa
iinntteerreesseelloorr
ccooggnniittiivvee şşii aa
mmoottiivvaaţţiieeii
ccooppaarrttiicciippăărriiii
aaccttiivvee aa
eelleevviilloorr;;________33
mmiinnuuttee
22______EEnnuunnţţaarreeaa
şşii nnoottaarreeaa
ttiittlluulluuii nnooiiii
lleeccţţiiii;;
pprreecciizzaarreeaa
ccoommppeetteennţţeelloorr//
oobbiieeccttiivveelloorr
ssppeecciiffiiccee;;__________
33 mmiinnuuttee
--ssaalluutt,, nnoottaarreeaa aabbsseennţţeelloorr,,
rreemmaarrccii rreeffeerriittooaarree llaa
rreessuurrsseellee ddiiddaaccttiiccee ppeerrssoonnaallee
nneecceessaarree ddeessffăăşşuurrăărriiii aaccttiivviittăăţţiiii
şşii aassuupprraa oorrddiinniiii şşii ddiisscciipplliinneeii;;
--cciittaarreeaa uunnoorr mmaaxxiimmee ddeesspprree
rroolluull ssoocciiaall şşii vviittaall aall
îînnvvăăţţăăttuurriiii
AAzzii vvoomm îînnvvăăţţaa ddeesspprree uullttiimmaa
ppaarrttee aa ppeerriiooaaddeeii 11991199--11994455,,
rreessppeeccttiivv 11994400--11994455,, ccâânndd ss--
aauu ddeessffăăşşuurraatt uurrmmăăttooaarreellee
eevveenniimmeennttee:: ppaarrttiicciippaarreeaa
RRoommâânniieeii îînn AAll DDooiilleeaa RRăăzzbbooii
MMoonnddiiaall,, ppiieerrddeerriillee tteerriittoorriiaallee
şşii ddeezziinntteeggrraarreeaa tteerriittoorriiuulluuii
ssttaattuulluuii nnaaţţiioonnaall uunniittaarr ffoorrmmaatt
îînn 11991188 şşii iinnttrraarreeaa ssttaattuulluuii
rroommâânn ssuubb ddoommiinnaaţţiiaa UU..RR..SS..SS..,,
îînn ssffeerraa ddee iinnfflluueennţţăă ssoovviieettiiccăă..
NNee vvoomm ssttrrăădduuii ssăă rreezzoollvvăămm 44
ssaarrcciinnii ddiiddaaccttiiccee,, nnoottaattee îînn ffiişşaa
ddee lluuccrruu// aauuttooeevvaalluuaarree,, ppee ccaarree
oo pprriimmiiţţii aaccuumm şşii ssăă
ccoonnssoolliiddăămm uurrmmăăttooaarreellee
ccoommppeetteennţţee......
122
3___Actualizar
ea / verificarea
cunoştinţelor/
deprinderilor
anterioare şi
realizarea
continuităţii/
sistematizării
învăţării;___9
minute
44______PPrreezzeennttaarree
aa nnoouulluuii
ccoonnţţiinnuutt
ddiiddaaccttiicc;;________1100
mmiinnuuttee
--rreepprreezziinntt ppee ttaabbllăă mmooddeelluull
aaxxeeii ccrroonnoollooggiiccee nnaaţţiioonnaallee şşii
ppeerriiooaaddaa cceerrcceettaattăă ddee nnooii îînn
uunniittaatteeaa ddee îînnvvăăţţaarree
ppllaanniiffiiccaattăă,, aappooii ppuunn îînnttrreebbăărrii
oorrddoonnaattee::
-- CCee ppeerriiooaaddăă iissttoorriiccăă ccuupprriinnddee
uunniittaatteeaa ddee îînnvvăăţţaarree llaa ccaarree nnee
rraappoorrttăămm ?? (( RR...... 11991199-- 11994455 ))
-- CCuumm ssee nnuummeeşşttee uunniittaatteeaa ddee
îînnvvăăţţaarree ccoorreessppuunnzzăăttooaarree
aacceesstteeii ppeerriiooaaddee ?? ((
RR........DDeemmooccrraaţţiiee şşii
aauuttoorriittaarriissmm))
-- CCee ssuunntt ddeemmooccrraaţţiiaa şşii
aauuttoorriittaarriissmmuull ?? (( RR......ffoorrmmee ddee
eexxeerrcciittaarree aa ppuutteerriiii ppoolliittiiccee ssaauu
rreeggiimmuurrii ppoolliittiiccee ))
-- MMeennţţiioonnaaţţii ddoouuăă ddeeoosseebbiirrii
îînnttrree aacceessttee rreeggiimmuurrii ppoolliittiiccee !!
--CCaarree aa ffoosstt iiddeeeeaa cceennttrraallăă aa
ccoonnţţiinnuuttuulluuii lleeccţţiieeii ttrreeccuuttee ?? ((
RR..:: DDeeccăăddeerreeaa rreeggiimmuulluuii
ppoolliittiicc ddeemmooccrraattiicc,, mmoonnaarrhhiicc--
ccoonnssttiittuuţţiioonnaall,, ccoonnccoommiitteenntt ccuu
ccoonnssoolliiddaarreeaa ppaarrttiiddeelloorr
eexxttrreemmiissttee şşii iinntteennssiiffiiccaarreeaa
ppoolliittiicciiii mmiilliittaarriissttee,, rrăăzzbbooiinniiccee
îînn lluummee ))
-- CCâânndd aa ffoosstt iinnssttaauurraatt nnoouull
rreeggiimm ppoolliittiicc aauuttoorriittaarr ?? ((
RR......ÎÎnn ffeebbrruuaarriiee 11993388,, ooddaattăă ccuu
ddiiccttaattuurraa ccaarrlliissttăă,, ccâânndd rreeggeellee
CCaarrooll aall--IIII--lleeaa ccuummuulleeaazzăă
ppuutteerreeaa eexxeeccuuttiivvăă şşii
lleeggiissllaattiivvăă,, ccoonndduuccâânndd pprriinn
ddeeccrreettee-- lleeggii......))
-- vveerriiffiicc eeffeeccttuuaarreeaa tteemmeeii//
aapplliiccaaţţiieeii nnrr.. 11 ddee llaa ppaaggiinnaa
114455,, ddiinn mmaannuuaall îînn ccââtteevvaa
ccaaiieettee aallee eelleevviilloorr
-- eennuunnţţ şşii nnootteezz ppee ttaabbllăă,, llaa
mmiijjlloocc aallăăttuurrii ddee ttiittlluull lleeccţţiieeii
şşii iiddeeeeaa cceennttrraallăă;; vvoomm îînnvvăăţţaa
ddeesspprree uullttiimmaa ppaarrttee aa ppeerriiooaaddeeii
aannaalliizzaattee,, rreessppeeccttiivv 11994400--
11994455,, ccîînndd ss--aauu pprroodduuss
uurrmmăăttooaarreellee ffaappttee// eevveenniimmeennttee
ssoocciiaallee:: ddeezziinntteeggrraarreeaa
tteerriittoorriiuulluuii ssttaattuulluuii nnaaţţiioonnaall
uunniittaarr// ppiieerrddeerriillee tteerriittoorriiaallee şşii
ppaarrttiicciippaarreeaa RRoommâânniieeii îînn AAll
DDooiilleeaa RRăăzzbbooii MMoonnddiiaall (( iiddeeeeaa
cceennttrraallăă))
.. eexxppuunn ccoonncciiss eevveenniimmeenntteellee
ssoocciiaallee ddeetteerrmmiinnaannttee
mmeennţţiioonnaattee şşii îînn ffiişşaa ddee lluuccrruu//
aauuttooeevvaalluuaarree pprrooggrraammaattăă ppee
-- rreepprreezzeennttaarreeaa
ggrraaffiiccăă,,
ccoonnvveerrssaaţţiiaa,,
pprreelleeggeerreeaa
pprroobblleemmaattiizzaarreeaa
,, lluuccrruull ccuu
mmaannuuaalluull ((
eelleevviiii ppoott
ccoonnssuullttaa
mmaannuuaalluull şşii
ccoommpplleettaa
rrăăssppuunnssuurriillee......)),,
ddeezzbbaatteerree,,
ccoonnvveerrssaaţţiiee
--iiddeeeeaa cceennttrraallăă ee
nnoottaattăă cceennttrraall,,
ssiimmuullâânndd
rreepprreezzeennttaarreeaa
ddiinn mmeettooddaa
cciioorrcchhiinneelluuii
-- pprreelleeggeerreeaa,,
ddeemmoonnssttrraaţţiiaa
eexxppoozziittiivvăă şşii ccuu
ssuubbssttiittuuttee
((ppllaannşşee ssaauu
ffoottooggrraaffiiii
ddeesspprree
HHoollooccaauusstt,,
ddeeppoorrttăărrii,, llaaggăărree
ddee
ccoonncceennttrraarree......)),,
--eekkeevviiii ccuu
ddeeffiicciitt ddee
îînnvvăăţţaarree
nnoommiinnaalliizzaaţţii vvoorr
ssoolluuţţiioonnaa ddooaarr
ssaarrcciinniillee
ddiiddaaccttiiccee nnrr.. 11 şşii
33 ddiinn ffiişşaa ddee
lluuccrruu//
aauuttooeevvaalluuaarree
123
ccaarree oo ddiissttrriibbuuii eelleevviilloorr,,
rreessppeeccttiivv:: 11.. ddeezziinntteeggrraarreeaa
tteerriittoorriiuulluuii ssttaattuulluuii nnaaţţiioonnaall
uunniittaarr îînn aannuull 11994400;; 22.. ccaauuzzeellee
ppaarrttiicciippăărriiii RRoommâânniieeii îînn AAll
DDooiilleeaa RRăăzzbbooii MMoonnddiiaall,, 33..
ppaarrttiicciippaarreeaa RRoommâânniieeii îînn AAll
DDooiilleeaa RRăăzzbbooii MMoonnddiiaall;; 44..
HHoollooccaauussttuull ssaauu mmaassaaccrraarreeaa
eevvrreeiilloorr şşii rrrroommiilloorr// ţţiiggaanniilloorr
-- nnootteezz llaa ttaabbllăă iiddeeiillee
pprriinncciippaallee,, rreessppeeccttiivv
eevveenniimmeenntteellee ccoonneexxaattee ccuu
iiddeeeeaa cceennttrraallăă şşii ccoommpplleetteezz
aassttffeell „„cciioorrcchhiinneellee”” ccaarree
rreepprreezziinnttăă „„ mmaattrriicceeaa
ccooggnniittiivvăă-- aapplliiccaattiivvăă”” aa lleeccţţiieeii
-- oobbsseerrvv îîmmpprreeuunnăă ccuu eelleevviiii
ppiieerrddeerriillee tteerriittoorriiaallee şşii
ddiirreeccţţiiiillee ccaammppaanniiiilloorr mmiilliittaarree
ppee hhăărrţţiillee ddiinn mmaannuuaall
--pprroobblleemmaattiizzeezz eelleevviiii,, cceerrâânndduu--
llee ssăă lleeccttuurreezzee şşii ssăă
iinnvveessttiigghheezzee îînn mmaannuuaall şşii îînn
ffiişşaa ddee lluuccrruu// aauuttooeevvaalluuaarree
pprriimmiittăă ddeesspprree ccaauuzzeellee
ppaarrttiicciippăărriiii RRoommâânniieeii îînn AAll
DDooiilleeaa RRăăzzbbooii MMoonnddiiaall şşii
mmooddaalliittăăţţiillee îînn ccaarree ss--aa rreeaalliizzaatt
HHoollooccaauussttuull eevvrreeiilloorr şşii
ţţiiggaanniilloorr
lluuccrruull// îînnvvăăţţaarreeaa
ccuu mmaannuuaalluull,,
oobbsseerrvvaarreeaa
hhăărrţţiilloorr ddee llaa
ppaaggiinnaa 114477 ddiinn
mmaannuuaall
--oobbsseerrvvaarreeaa
ddiirriijjaattăă
aanneexxaattăă
pprrooiieeccttuulluuii
55______DDiirriijjaarreeaa
îînnvvăăţţăărriiii;; ______1155
mmiinnuuttee
66______OObbţţiinneerreeaa
ppeerrffoorrmmaannţţeeii____
__55 mmiinnuuttee
-- mmuunnccaa iinnddeeppeennddeennttăă şşii îînn
ggrruupp (( eelleevviiii ccoommuunniiccăă lliibbeerr llaa
mmaassaa sseemmiirroottuunnddăă uunnddee ssuunntt
aaşşeezzaaţţii şşii rreezzoollvvăă ssaarrcciinniillee
ddiiddaaccttiiccee ddiinn ffiişşaa ddee lluuccrruu//
aauuttooeevvaalluuaarree ))
-- rrăăssppuunndd îînnttrreebbăărriilloorr eelleevviilloorr
şşii aannaalliizzeezz mmoodduull ddee
ssoolluuţţiioonnaarree aa ssaarrcciinniilloorr
ddiiddaaccttiiccee,, ffăăccâânndd aapprreecciieerrii
--vvoorr ffii mmeennţţiioonnaaţţii eelleevviiii
ppeerrffoorrmmaannţţii,, aaccttiivvii şşii
iinntteerraaccttiivvii,, ccaarree aauu ssoolluuţţiioonnaatt
ssaarrcciinniillee ddiiddaaccttiiccee ooppeerraaţţiioonnaallee
pprrooppuussee
-- rreeaammiinntteesscc eelleevviiiilloorr,, ssăă
rreeaalliizzeezzee ppeennttrruu lleeccţţiiaa
uurrmmăăttooaarree,, ddee ssiisstteemmaattiizzaarree//
eevvaalluuaarree uunn pprrooiieecctt ddee ggrruupp îînn
vvaarriiaannttaa eexxppoozziiţţiieeii ddee mmuuzzeeuu,,
pprriinn aaffiişşaarreeaa llaa ttaabbllăă ssaauu ppee uunn
ppaannoouu,, aa uunnoorr ffiişşee ccuu ooppiinniiii şşii
ffoottooggrraaffiiii ddeesspprree eevveenniimmeenntteellee
ddiinn ppeerriiooddaa iissttoorriiccăă îînnvvăăţţaattăă,,
11991199-- 11994455 şşii ccoolleecctteezz ffiişşeellee
rreeaalliizzaattee ddeejjaa îînn aacceesstt sseennss
--mmuunnccaa
iinnddeeppeennddeennttăă,,
iinnvveessttiiggaarreeaa,,
lleeccttuurraa,,
rreezzoollvvaarreeaa ddee
pprroobblleemmee,,
îînnvvăăţţaarreeaa
rreecciipprrooccăă
-- ccoonnvveerrssaaţţiiaa,,
pprrooiieeccttuull ddee
ggrruupp// eexxppoozziiţţiiaa
ddee mmuuzzeeuu
pprreezzeennttaattăă ddee
rreepprreezzeennttaannţţiiii
ggrruuppuurriilloorr
eetteerrooggeennee
aauuttooccoonnssttiittuuiittee
-- îînnvvăăţţaarree
--aauuttooeevvaalluuaarree,,
iinntteerreevvaalluuaarree,,
eevvaalluuaarree
--eevvaalluuaarree,,
iinntteerreevvaalluuaarree
124
-- eelleevviiii ppeerrffoorrmmaannţţii vvoorr
ccoonnssoolliiddaa îînnvvăăţţaarreeaa,, cceecceettâânndd
ssuurrsseellee vviirrttuuaallee iinnddiiccaattee îînnccăă llaa
îînncceeppuuttuull aannuulluuii şşccoollaarr,,
pprreeccuumm:: http://istorie-edu.ro/;
http://www.filmedocumentare.
com/istorie/ şi comunicând
opinii personale la adresa mea
virtuală sau în întâlniri virtuale
colegiale
ddiissttrriibbuuttiivvăă
77______FFeeeedd--bbaacckk,,
pprriinn rraappoorrttaarree llaa
ccoommppeetteennţţeellee
ssppeecciiffiiccee
eennuunnţţaattee iinniiţţiiaall
şşii llaa ggrraadduull ddee
ssaattiissffaacceerree aa
cceerriinnţţeelloorr//
iinntteerreesseelloorr
ddiiddaaccttiiccee aallee
bbeenneeffiicciiaarriilloorr
aaccttiivviittăăţţiiii
ddiiddaaccttiiccee;; ______33
mmiinnuuttee
88______EEvvaalluuaarree;;__
____22mmiinnuuttee
-- eelleevviiii ccoommpplleetteeaazzăă aaffiirrmmaaţţiiiillee
ccaarree uurrmmeeaazzăă:: „„ AAssttăăzzii aamm
îînnvvăăţţaatt ssăă uuttiilliizzăămm nnooii tteerrmmeennii
iissttoorriiccii,, pprreeccuumm......ssăă ccoonnttrruuiimm
aaxxee ccrroonnoollooggiiccee,, ssăă nnee
oorriieennttăămm îînn ssppaaţţiiuull ggeeooggrraaffiicc şşii
ssăă eexxpprriimmăămm ooppiinniiii ppeerrssoonnaallee
ddeesspprree uurrmmăăttooaarreellee
ffaappttee......uuttiilliizzâânndd şşii
iinntteerrpprreettâânndd uunneellee ssuurrssee
iissttoorriiccee..””
-- ccoolleecctteezz ffiişşeellee ddee lluuccrruu şşii
nnootteezz sseelleeccttiivv,, îînn ccaattaalloogg,,
ccoonnffoorrmm eevvaalluuăărriiii ffiişşeelloorr ddee
lluuccrruu// aauuttooeevvaalluuaarree şşii aattiittuuddiinniiii
ppaarrttiicciippaattiivvee îînn ttiimmppuull lleeccţţiieeii
--oobbsseerrvvaaţţiiee
ddiirriijjaattăă
--eevvaalluuaarree
ffoorrmmaattiivvăă
99______RReetteennţţiiee ;;
______33 mmiinnuuttee
1100________TTrraannssffeerr
;;______22 mmiinnuuttee
1111.. CCoonncclluuzziiii ((
aannaalliizzaa
rreeaalliizzăărriiii
aaccttiivviittăăţţiiii,,
oobbsseerrvvaaţţiiii,,
-- eelleevviiii ccoommpplleetteeaazzăă
eennuunnţţuurriillee::
AAzzii aamm îînnvvăăţţaatt ddeesspprree______________
MMii--aa
ppllăăccuutt________________________________
NNuu aamm rreeuuşşiitt ssăă rreezzoollvv
ssaarrcciinniillee
ddiiddaaccttiiccee__________________ppeennttrruu
ccăă____________
PPrroommiitt,, ccăă vvooii ccăăuuttaa şşii ssuurrssee
ddiiggiittaallee şşii vvooii ccoommuunniiccaa
ppăărreerriillee mmeellee ddeesspprree aacceesstteeaa llaa
aaddrreessaa//
aaddrreesseellee______________________________
LLeeccţţiiaa uurrmmăăttooaarree aaşş
ddoorrii____________________
-- rreetteennţţiiaa ssee rreeaalliizzeeaazzăă şşii pprriinn
ccoo--ppaarrttiicciippaarreeaa llaa rreeaalliizzaarreeaa
eexxppoozziiţţiieeii ddee ggrruupp;; oobbiieeccttiivv
ffoorrmmuullaatt eexxpplliicciitt llaa îînncceeppuuttuull
nnooiiii uunniittăăţţii ddee îînnvvăăţţaarree
-- aapplliiccaaţţiiii:: ssoolluuţţiioonnaarreeaa
pprroobblleemmeelloorr 11 şşii 33 ddee llaa ppaaggiinnaa
115511 ddiinn mmaannuuaall
--ccoonnvveerrssaaţţiiaa
--lleeccttuurraa,,
iinntteerrpprreettaarreeaa//
aannaalliizzaarreeaa uunnuuii
tteexxtt iissttoorriicc
--ccoonnvveerrssaaţţiiaa
125
eemmppaattiizzaarree ccuu
îînnttrreegguull
ccoolleeccttiivv ddee
eelleevvii......));;______33
mmiinnuuttee
Fişă de lucru / autoevaluare a elev/-ei______________________________
Matricea cognitivă-aplicativă a lecţiei şi sarcinile didactice independente diferenţiate,
individuale şi în grup
Citeşte şi rezolvă itemii propuşi, 1-4 !
1.Cauzele participării României în Al Doilea Război Mondial : ___1. ocuparea Franţei, principalul
aliat al României, în iunie 1940 ;___2. ultimatumul dat de U.R.S.S.în iunie 1940, pentru evacuarea
Basarabiei şi a Bucovinei de Nord ;___3. sprijinul militar şi politic de care au beneficiat legionarii din
partea Germaniei şi interesele Germaniei de a controla politica, economia şi resursele petroliere ale
României, prin preluarea puterii politice de către legionarii organizaţi în Legiunea Arhanghelului
Mihail şi în partidul Garda de Fier ; legionarii promovând obiective politice fasciste, respectiv
anticomuniste şi antisemite ;___4. realipirea teritoriilor ocupate de U.R.S.S. la teritoriul naţional.
2. Principalele evenimente din anul 1940 : iunie 1940, ocuparea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi
Ţinutului Herţa de către U.R.S.S., 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, Romînia era obligată să
cedeze Ungariei Transilvania de Nord, septembrie 1940, România era obligată să cedeze Bulgariei
Dobrogea de Sud ( Cadrilaterul ), abdicarea regelui Carol al-II-lea în 5 septembrie 1940 şi instaurarea
unui stat naţional- legionar, în frunte cu « conducătorul statului », generalul Ion Antonescu, până în
ianuarie 1941, când a fost înlocuit cu dictura militară a lui Ion Antonescu, până la 23 august 1944
3. Participarea României în Al Doilea Război Mondial : 1____campania din est, antisovietică, 22
iunie 1941- 23 august 1944 ; 2___campania din vest, 23 august 1944- 9 mai 1945 şi intrarea României
în sfera de dominaţie politică-militară a U.R.S.S ( observă hărţile de la pagina 147 ! ) ; 3. actul de la 23
august 1945, arestarea mareşalului Ion Antonescu, armistiţiul cu Naţiunile Unite şi alianţa cu U.R.S.S.,
restabilirea regimului monarhic-constituţional, sub ocupaţia militară sovietică.
***Sarcina didactică 1 : Observă în manual, la pagina 147 pierderile teritoriale ale statului
român unitar în anul 1940 !
***Sarcina didactică 2 : Notează două efecte sau urmări ale acestor pierderi teritoriale !
***Sarcina didactică 3 : Construieşte o axă cronologică, pe care ordonează principalele
evenimente politice şi militare din anul 1940 şi din perioada participării României în Al Doilea
Război Mondial, menţionate în fişă şi în manual, la paginile 147, 150, 151 !
4.Tragedia evreilor şi rromilor în perioada 1938- 1944.
*** Sarcina didactică 4: Citeşte textul alăturat şi notează trei modalităţi/ activităţi prin care
evreii şi rromii din România au fost persecutaţi în perioada 1938- 1944 : « În iunie-august 1940,
printr-un pachet de legi ...autoritățile române i-au exclus din serviciul public pe funcționarii evrei.
Etnicilor evrei li s-a interzis excercitarea oricăror funcții publice, fiind înlăturați nu numai din aparatul
funcționăresc, din armată și din magistratură, ci și din societățile comerciale, din echipele sportive etc.
Totodată li s-a interzis cumpărarea de imobile. Pentru amănunte: Decretul-lege din 8 august 1940
126
privind situația juridică a evreilor, publicat în Monitorul Oficial nr. 183/1940. În continuare, prin
Decretul-lege din 9 august 1940, publicat în Monitorul Oficial nr. 193/1940, au fost interzise căsătoriile
etnicilor români cu etnici evrei, iar cele deja existente au fost declarate nule. În octombrie 1940
bunurile funciare ale evreilor au fost naționalizate... Chiar și după înlăturarea de la putere a Gărzii de
Fier, regimul Antonescu, aliat al Germaniei naziste, a continuat politica de opresiune și masacrare a
evreilor şi apoi şi a ţiganilor/ rromilor (n.n. )...Numărul morților este incă în discuție, dar și cea mai
mică estimare atinge un număr de 250.000 de evrei (și 25.000 țigani) în regiunile estice, în timp ce
120.000 dintre evreii din Transilvania ocupata au fost adunați de autoritățile maghiare și transferați
autorităților germane.
Atrocitățile au început în luna iunie 1941 prin pogromul de la Iași. În așa-
numitele trenuri ale morții (trenuri cu deportați plimbate atâta timp prin Moldova, până când pasagerii
au murit de sete și de foame) au fost ucişi aproximativ 4.400 de evrei. (Sursa: Muzeul Evreilor din
România, citat de ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung de la joi, 24 ianuarie 2005)...
Totuşi, în zona Europei Centrale și de Est, majoritatea evreilor de naționalitate română au
supraviețuit războiului. Regimul Antonescu făcuse planuri pentru deportări în masă din Valahia, sudul
Transilvaniei, și din sudul și vestul Moldovei, dar nu le-a pus niciodată în practică. » ( Sursa istorică
: http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia_%C3%AEn_al_Doilea_R%C4%83zboi_Mondial)
*** Autoevaluare : Consider că am rezolvat sarcinile didactice : puţin ; mediu ; complet.
Planificarea predării- învăţării-evaluării unităţii de învăţare
România între democraţie şi autoritarism ( 1919- 1945 )
Data_______________ Clasa: a VIII a
Şcoala Propunător: profesor Măgărin Lucian Pavel
Aria curriculară_Om şi societate Obiectul didactic_Istoria românilor
Tipul de curriculum_c.nucleu/___o oră/ săptămână
Competenţe generale_1. utilizarea eficientă a comunicării şi a limbajului de specialitate ; 3. aplicarea
principiilor şi a metodelor adecvate în abordarea surselor istorice ; 4. folosirea resurselor care susţin
învăţarea permanentă.
Valori şi atitudini :_coerenţă şi rigoare în gândire şi acţiune ; dezvoltarea atitudinilor pro-active în
viaţa personală şi socială ;
Competenţe specifice : 1.2.___Utilizarea termenilor istorici specifici faptelor istorice din spaţiul
românesc în epoca modernă şi contemporană în diferite situaţii de comunicare scrisă şi orală ;
3.6.___Localizarea în timp şi plasarea în spaţiu a faptelor din istoria românilor desfăşurate în epoca
contemporană, pe baza surselor istorice ; 3.10.___Formularea unor opinii referitoare la un fapt istoric
din istoria românilor în secolul al-XX-lea pe baza surselor istorice.
Resurse :
1. Pedagogice :
Strategia didactică : analogică ( cu modele, reprezentări ) şi algoritmică (explicativ-demonstrativă,
intuitivă, expozitivă, programată ), incluzând : predarea-învăţarea-evaluarea interactivă orientată
diferenţiat, individual şi în grupuri eterogene; învăţarea distributivă, prin indicarea unor surse de
informaţii digitale; învăţarea reciprocă direct şi prin dialoguri virtuale coleg- coleg, elev-profesor,
incluzând şi elevii cu deficit de învăţare ;
Metode şi procedee : problematizarea, observarea dirijată, rezolvarea de probleme, prelegerea,
conversaţia euristică, investigarea, demonstraţia expozitivă şi cu substitute ( planşe, fotografii ), lucrul
cu manualul, lectura explicativă, munca independentă individuală şi în grupuri eterogene, proiect în
grup-« expoziţie de muzeu » cu fişe tematice dedicate societăţii româneşti din perioada celui de-Al
Doilea Război Mondial
Forme de organizare a activităţii : frontală, în grupuri, individuală, perechi actuale şi virtuale între
colegi
127
Mijloace didactice : fişe de lucru individuale şi pe grupe ; manualul ; hărţi istorice ; fişă cronologică
a istoriei universale şi naţionale ; P.C.-urile elevilor, saiturile : http://istorie-edu.ro/;
https://profudeisto.wikispaces.com/...ş.a.
22.. Umane : colectivul de elevi, cu nivel mediu de inteligenţă şi motivaţie didactică, nivel deficitar de
cunoştinţe specifice şi tehnici didactice, obişnuit cu tehnici didactice reproductive; apreciez că 30-40 %
din colectiv reprezintă elevii cu cerinţe speciale ( CES ), cu deficienţe majore de scris, citit, exprimare,
redactare, comprehensiune logică şi faptică
3. Temporale: 5o minute X 2
4. Bibliografice : Gheorghe Tănase, Metodica predării şi învăţării istoriei, Bucureşti, Editura Spiru
Haret, 1995 ; : http://istorie-edu.ro/; .
; Istoria românilor, manual, clasa
VIII, Bucureşti, Editura Sigma, 2004 ; Istorie, manual, clasa a-VIII-a, Bucureşti, Humanitas
Educaţional, 2000
LLEECCŢŢIIIILLEE
CCOONNSSTTIITTUUTTII
VVEE//
RREEPPAARRTTIIZZAARR
EEAA TTIIMMPPUULLUUII
PPLLAANNIIFFIICCAATT
MMAATTRRIICCEEAA// SSCCHHIIŢŢAA
CCOOGGNNIITTIIVVĂĂ-- AAPPLLIICCAATTIIVVĂĂ
(( tteerrmmeennii,, ccoonncceeppttee,, pprroobblleemmee
ssppeecciiffiiccee,, iiddeeii cceennttrraallee//
ssiinntteettiiccee,, ssaarrcciinniillee ddiiddaaccttiiccee
iinnddeeppeennddeennttee iinnddiivviidduuaallee şşii îînn
ggrruupp ......))
AACCTTIIVVIITTĂĂŢŢII
DDIIDDAACCTTIICCEE
SSPPEECCIIFFIICCEE
EVALUARE/
AUTOEVAL
UARE
AACCTTIIVVIITTĂĂŢŢII
DDIIFFEERREENNŢŢIIAATT
EE ŞŞII
RREEMMEEDDIIAALLEE
11..RRoommâânniiaa
dduuppăă MMaarreeaa
UUnniirree..
IInntteeggrraarreeaa
pprroovviinncciiiilloorr
rroommâânneeşşttii şşii
ssttaattuuttuull
mmiinnoorriittăăţţiilloorr;;____
__oo oorrăă
22.. MMoonnaarrhhiiaa şşii
ppaarrttiiddeellee
ppoolliittiiccee..
CCoonnssttiittuuţţiiaa ddiinn
11992233;;______22 hh
33.. RRoommâânniiaa îînn
AAll DDooiilleeaa
RRăăzzbbooii
MMoonnddiiaall.. AAnnuull
11994400.. TTrraaggeeddiiaa
eevvrreeiilloorr şşii aa
rrrroommiilloorr;;______22hh
(( ** oo oorrăă ddee
eevvaalluuaarree
ppeerriiooddiiccăă ))
--vvoott uunniivveerrssaall,, ddeemmooccrraaţţiiee
iinntteerrbbeelliiccăă,, iinntteeggrraarreeaa
pprroovviinncciiiilloorr rroommâânneeşşttii îînn ssttaattuull
nnaaţţiioonnaall uunniittaarr,, ssttaattuuttuull
mmiinnoorriittăăţţiilloorr……
IIddeeaa cceennttrraallăă:: ccoonnssoolliiddaarreeaa
ssttaattuulluuii nnaaţţiioonnaall uunniittaarr
--mmoonnaarrhhiiaa ccoonnssttiittuuţţiioonnaallăă,,
rreeggeennţţăă,, ddooccttrriinnee ppoolliittiiccee,,
lliibbeerraalliissmmuull,, ţţăărrăănniissmmuull,,
lleeggiioonnaarriissmmuull,, ccoommuunniissmmuull,,
ppaarrttiidduull uunniicc,, ddeeccrreett..lleeggee,,
rreeggiimm aauuttoorriittaarr-- ddiiccttaattuurraa
ccaarrlliissttăă……
IIddeeeeaa cceennttrraallăă:: ddeeccăăddeerreeaa
rreeggiimmuulluuii ppoolliittiicc ddee llaa
mmoonnaarrhhiiaa ccoonnssttiittuuţţiioonnaallăă llaa
ddiiccttaattuurraa mmiilliittaarrăă..
--ddiiccttaattuurraa mmiilliittaarrăă,, ssttaatt
nnaaţţiioonnaall-- lleeggiioonnaarr,, ddiiccttaatt,,
hhoollooccaauusstt ssaauu mmaassaaccrraarree,,
eexxtteerrmmiinnaarree
IIddeeeeaa cceennttrraallăă:: ppiieerrddeerriillee
tteerriittoorriiaallee ddiinn aannuull 11994400 şşii
iinnttrraarreeaa RRoommâânniieeii ssuubb
ddoommiinnaaţţiiaa ppoolliittiiccăă--mmiilliittaarrăă
ssoovviieettiiccăă
reprezentarea
grafică,
conversaţia,
problematizarea
, observarea
dirijată, metoda
ciorchinului,
rezolvarea de
probleme,
prelegerea,
conversaţia
euristică,
investigarea,
demonstraţia
expozitivă şi cu
substitute (
planşe,
fotografii ),
lucrul/ învăţarea
cu manualul,
lectura ,
interpretarea/
analizarea,
munca
independentă
individuală şi în
grupuri
eterogene,
învăţarea
reciprocă în
grupuri, proiect
în grup-
« expoziţie de
muzeu » cu fişe
tematice
dedicate
societăţii
-- ffiişşee ddee lluuccrruu//
aattooeevvaalluuaarree,,
eevvaalluuaarree
ffrroonnttaallăă,,
pprrooiieecctt ddee
ggrruupp// eexxppoozziiţţiiee
ddee mmuuzzeeuu
tteesstt--
ssoolluuţţiioonnaarreeaa
pprroobblleemmeeii nnrr..
11 ddee llaa ppaaggiinnaa
115566 ddiinn
mmaannuuaall
ppoorrttooffoolliiuu
iinnddiivviidduuaall
ddeesspprree
ppeerriiooaaddaa
îînnvvăăţţaattăă
-- iinntteerrpprreettaarreeaa//
aannaalliizzaarreeaa
pprroobblleemmeelloorr 11 şşii
44 ddee llaa ppaaggiinnaa
114411 ddiinn mmaannuuaall
-- iinntteerrpprreettaarreeaa//
aannaalliizzaarreeaa
pprroobblleemmeelloorr 11
ddee llaa ppaaggiinnaa 114455
ddiinn mmaannuuaall
-- iinntteerrpprreettaarreeaa//
aannaalliizzaarreeaa
pprroobblleemmeelloorr 11 şşii
44 ddee llaa ppaaggiinnaa
114411 ddiinn mmaannuuaall,,
pprrooiieeccttuull ddee
ggrruupp,, rreeddaaccttaarreeaa
ddee ffiişşee tteemmaattiiccee//
mmaappee
iinnddiivviidduuaallee
128
româneşti din
perioada celui
de-Al Doilea
Război
Mondial,
debrifare
129
CAPITOLUL 16
Interculturalitatea şi multiculturalitatea din teritoriul comitatului Caraş
Severin în perioada 1867-1900 reflectate în comparaţii statistice metodice şi
ideologice
Aşezarea geopolitică a Banatului şi a comitatului Caraş-Severin la interferenţa
marilor civilizaţii universale instituţionalizate religios în evul mediu, ortodoxă,
catolică şi islamică a determinat existenţa unei populaţii relativ eterogene etnic şi
cultural, în care românii au reprezentat neîncetat majoritatea absolută; populaţie care
constituie, totodată, o unitate inconfundabilă şi un model de convieţuire şi toleranţă, în
geografia umană şi istoria europeană şi universală.
În acest sens se exprimă şi autorii multiculturali ai unei recente monografii turistice şi
economice prospective: „Mulţimea grupurilor etnice din Banat şi convieţuirea lor
timp de secole, lipsită de fricţiuni sau cu fricţiuni insignifiante, este un alt criteriu de
unicitate al Banatului, cel puţin pe plan european.“77
Totuşi, cel puţin în cazul teritoriului comitatului Caraş- Severin,
instituţionalizat abia în 1881, când a devenit pentru prima dată în cursul istoriei o
unitate administrativ-teritorială integrată complet jurisdicţiei statale maghiare, se
impune încă o precizare esenţială, indispensabilă pentru o cercetare demografică şi
multiculturală sistematică şi obiectivă, despre structura comunitară-etnică a
comitatelor din Banat, aceea că populaţia acestui comitat a constituit cel mai compact
bloc demografic naţional din toate comitatele româneşti majoritare, reanexate la
Ungaria în 1860 şi în întreaga perioadă dualistă, 1867-1918. De aceea, dintotdeauna
cultura dominantă de facto, cultura comunitară predominantă reală a fost cultura
românilor; ar fi simplist, naţionalist-şovin, însă, să dovedim această calitate strict
statistic, numeric, fără a releva şi inepuizabila capacitate comunicativă, creatoare şi
asimilatoare a acestei culturi.
În cele ce urmează am reprezentat unele aspecte ale continuităţii şi creativităţii ei şi
pentru a demonstra şi forţa ei asimilatoare, paşnică, tolerantă; ne rezumăm
deocamdată, la menţionarea numărului semnificativ al persoanelor din celelalte
comunităţi naţionale, care au învăţat limba română şi în perioada cercetată de noi,
77
Fridrich Ebert Stiftung, Calea fierului din Banat, Reşiţa, Editura intergraft, 2000, p. 17.
130
ceea ce a condus la dezvoltarea unui plurilingvism centrat pe utilizarea mai frecventă
a limbii române.
Acest fapt, constatabil documentar, unanim admis de către cercetătorii obiectivi, poate
fi dedus şi din influenţa constantă a limbii române asupra celorlalte limbi comunitare-
naţionale, noi reţinând aici cazul limbii craşovenilor; influenţată prin preluarea unor
cuvinte intrate în uz în perioada cercetată de noi, ca: zahăr, muncitor, bucătar ş.a., ca
şi a unor expresii şi locuţiuni78
.De remarcat, însă, că aceşti caraşoveni s-au aşezat în
grup compact pe teritoriul comitatului modern Caraş-Severin cu vreo două secole
înaintea coloniştilor germani şi maghiari, adică încă în prima jumătate a secolului al
XV-lea şi în mod obiectiv, fiind înconjuraţi de comunităţile româneşti majoritare, au
stabilit mult mai devreme relaţii inter-culturale cu românii; în virtutea cărora au
continuat, să preia de la aceştia şi termeni moderni ai vocabularului.
De asemenea, comunitatea românilor din comitatul Caraş Severin este relevantă
cultural şi pentru dezvoltarea conştiinţei naţionale unitare a poporului nostru, fapt
dovedit aci doar de prima utilizare publică a numelui român, în 1848, în cazul
Regimentului nr.13 româno-bănăţean79
, denumire conservată până la desfiinţarea
acestuia în 1872; această denumire a fost generalizată apoi în denumirea poporului
nostru şi a statului naţional modern, constituit după 1859.
Conform tuturor recensămintelor oficiale, populaţia românească alcătuia circa
trei pătrimi din totalul populaţiei acestui comitat de peste 11.074 Km², cu cea mai
mare suprafaţă din Ungaria. Cealaltă pătrime a populaţiei este constituită aproape
jumătate din germani, iar cealaltă jumătate din alte naţionalităţi, ca: maghiari, sârbi,
croaţi-bulgari/ craşoveni, cehi, slovaci, ruteni, evrei, ţigani/ rromi, dar şi din rezidenţi
nominalizaţi în recensăminte „străini”, ca: italieni, spanioli, englezi, francezi, migraţi
odată cu dezvoltarea capitalului industrial şi comercial ş.a.
Ca şi politica de asimilare/ monoculturalizare şi de colonizare maghiară, existenţa
acestor rezidenţi a determinat o continuă variaţie a structurii demografice naţionale şi
multiculturale, dar în limitele restrânse ale câtorva sute şi mii de persoane, sub 1% din
totalul populaţiei; nici politica de asimilare şi de colonizare maghiară şi nici rezidenţa
diverşilor străini nu au determinat migraţii sau dislocări masive de populaţie, pentru
78
Mihai Radan, Influenţa limbii române asupra graiurilor caraşovene din judeţul Caraş-Severin, [în]
„Studii de limbă, literatură şi folclor“, vol. 3, Reşiţa, 1976, p. 127-140. 79
Enciclopedia română, tomI, Sibiu, Editura W.Krafft, 1898, p.385
131
că ele au constituit doar fenomene complementare, relativ paşnice ale „unei
îmburgheziri mai intense şi a unei politici economice corespunzătoare.“80
Statistica personală efectuată de K. Keleti în 1871 menţionează prima oară o
structură multiculturală-etnică, înlocuind secularele statistici confesionale, care îi
asimilau, de exemplu, pe românii şi sârbii ortodocşi în aşa-zisa naţiune illirică,
proclamată în 1790 la Congresul illir de la Timişoara, dar instituţionalizată treptat,
anterior; în cadrul căreia sârbii deţineau controlul administrativ-confesional şi
economic. În această statistică nu apare teritoriul grăniceresc, viitorul comitat
temporar Severin, ci doar comitatul Caraş, în care românii numărau 210.483 persoane,
fiind urmaţi în ordine descrescătoare de germani, cu 31.372 persoane, croaţi, 7.017,
slovaci, 5.956, unguri, 3.083, ruteni, 828, sârbi, 335 şi alţii, 5!
În 1871 a fost efectuat şi un recensământ al comunităţilor militare şi al
companiilor grănicereşti din teritoriul care va fi circumscris în 1872 noului comitat
Severin; astfel, în teritoriul Regimentului 13 româno-bănăţean erau consemnaţi
atunci: 87.986 români, 7.369 germani, 128 sârbi, 11 croaţi şi slovaci, 83 maghiari, 117
slovaci, 1 italian, 738 ţigani, iar pe teritoriul Campaniei 12, Berzasca din cadrul
Regimentului 14 sârbesc-bănăţean, integrat şi el comitatului Severin e de presupus, că
exista, de asemenea, o majoritate a populaţiei româneşti, pentru că pe întregul teritoriu
regimental structura demografică se compunea din: 43.479 sârbi, 34.941 români,
4.736 germani, 11 croaţi şi sloveni, 167 maghiari, 479 slovaci, 4 italieni, 424 ţigani.81
Din punct de vedere administrativ-lingvistic, teritoriul viitorului comitat
Caraş-Severin, cuprindea între 1867-1872: comitatul Caraş, în care limbile oficiale
erau germana şi maghiara; teritoriul Regimentului confiniar româno-bănăţean nr. 13
(reţinem această titulatură naţională!), unde se vorbea oficial limba germană şi limba
română, deopotrivă şi teritoriul Companiei a douăsprezecea, cu sediul la Berzasca, din
cadrul Regimentului confiniar sârbo-bănăţean nr. 14, teritoriu alipit comitatului
Severin, instituţionalizat în 1772, unde limbile oficiale erau germana şi sârba.
Din 1772, în cele două comitate, Caraş şi Severin, iar din 1881 în comitatul unic
Caraş-Severin, limba oficială era maghiara, al cărei teritoriu uzual depăşea cu puţin
sediul instituţiilor, dacă observăm indicatorii vorbitorilor de limbă maghiară,
80
Ludwig von Gogolák, Zum Problem der Assimilation in Ungarn in der Zeit von 1790-1918, [în]
„Südostdeutsches Archiv“, IX Band, 2966, München, Verlag R. Oldenbourg, 1966, p. 10. 81
Grigore Popiţi, Date şi documente bănăţene. 1728-1887, Timişoara, [s.n.], 1939, p. 134.
132
menţinaţi în recensăminte; doar 4,83% reprezentau maghiarii din totalul populaţiei
comitatului, în 1900, în timp ce nemaghiarii declaraţi vorbitori ai limbii maghiare
reprezentau mai puţin, adică 4,6%, ceea ce dovedeşte însă, o creştere aritmică,
disproporţionată a numărului vorbitorilor de limbă maghiară faţă de 1890, când la
numai 2,6% maghiari corespundea un procent egal de nemaghiari vorbitori de limbă
maghiară! De altfel, chiar în „teritoriul“ instituţionalizat erau numeroase, repetate
sau constante cazuri de nesupunere civică şi de uz al limbii comunităţii locale
majoritare; menţionăm situaţia de la Prefectura din Lugoj, unde o hotărâre din 1870
prevedea întrebuinţarea egală a limbilor române şi germane, fapt care a durat până la
23 februarie 1887, când a fost redactat primul proces verbal trilingv, român, german şi
maghiar.82
Cu ocazia inaugurării şi sfinţirii drapelului batalionului 86 de honvezi din
Orşova, în 1877, episcopul greco-ortodox Ioan Popasu a predicat în limba română.83
La fel, în şcolile germane din Reşiţa, centrul industrial cu o comunitate germană
majoritară, până în 1890 au fost utilizate documente şcolare redactate atât în limba
germană, cât şi în limba oficială, maghiară.84
În şcolile administrate de STEG limba
maghiară va fi introdusă abia în anul şcolar 1893-189485
, iar în 1902 aceste instituţii
şcolare, şcoli primare şi grădiniţe din 34 localităţi vor fi etatizate, respectiv
transformate în şcoli comunale sau de stat.86
În comunităţile naţionale în care învăţarea limbii maghiare atinsese un grad suficient
de popularizare, mai ales cu concursul preoţilor şi al învăţătorilor, se putea comunica
în limba maghiară şi în adunări publice, cum a fost cazul concertului Reuniunii greco-
catolice din Vărădia, datat în 28 februarie 1897.87
Recensământul oficial din 1880 indica următoarea structură etnică pe teritoriul
comitatului Caraş-Severin: români, 219.169, germani, 29.958, croaţi-sârbi, 15.195,
82
Ioan Lotreanu, Monografia Banatului, vol. I, Timişoara, Institutul de Arte Grafice Tara, 1935, p.
260. 83
Familia, Oradea, nr.42/1877, p.502 84
Christian Gitzing, op. cit., p. 16. 85
Ibidem, p.21 86
[în] „Arhivele Naţionale Caraş-Severin, Fond Inspectoratul şcolar al judeţului Caraş, Dosar 87/ 1931,
f. 1-6“. 87
[în] „Dreptatea“, Lugoj, IV, (1897), nr. 41, p. 3.
133
slovaci, 5.615, maghiari, 3.526, alte naţionalităţi, 1.990 şi străini, 5.711; mai existau şi
8.683 persoane cu limbă maternă necunoscută!88
Oare numărul mult redus/ falsificat al populaţiei înregistrate în acest recensământ nu
era o stratagemă ideologică, propagandistică preluată de la oficialii Habsbugilor,
pentru descurajarea „naţionaliştilor” şi pentru justificarea intensificării/ continuării
politicii de colonizare!
Conform statisticii redactate de L. Lang, I. Iekefalussy avem cu totul alţi indicatori
demografici-naţionali, deşi au fost preluaţi după aceleaşi date ale recensământului,
respectiv un total al populaţiei comitatului de 381.304 locuitori, dintre care 298.758
români ( mai mult cu circa 80.000 locuitori ! ), 7.422 unguri, 38.966 germani, 6.439
slovaci, 329 ruteni, 19.260 croaţi şi sârbi, 3.055 alte naţionalităţi din ţară şi 7.045
naţionalităţi din alte ţări; procentual, românii deţineau 78,35%, germanii peste 12%,
iar maghiarii doar 1,94%!89
Remarcăm aici numărul relativ mare, 7045 de străini rezidenţi în comitat, adică 1,84%
din totalul populaţiei şi deducem ritmul intens de capitalizare industrială şi comercială
şi de acumulare primitivă a capitalului, care nu se corela şi cu o rată corespunzătoare a
investiţiilor, a dezvoltării urbane sau a dezvoltării serviciilor sociale.
Spre deosebire de toate recensămintele anterioare, care indicau minoritatea
maghiară pe un loc codaş al structurii etnice, naţionale a comitatului, statistica oficială
de la 1900 indică pentru prima dată minoritatea maghiară pe locul al treilea, ca urmare
a celei mai spectaculoase rate a sporului natural, datorate falsificărilor statistice ( vezi
doar suma populaţiei confesionale a ortodocşilor români, sârbi şi ruteni, care nu
concordă cu numărul populaţiilor „naţionale“ minus numărul greco-catolicilor români
şi ruteni sau comparaţia între cele 17.197 persoane de la rubrica „alte limbi“ şi cei
1.299 străini, ca şi comparaţia dintre numărul populaţiilor naţionale, etnice şi totalul
populaţiilor confesionale-lingvistice corespunzătoare fiecărei populaţii naţionale ); în
timp ce românii, având o creştere inferioară a ratei menţionate, erau în scădere
relativă, ca şi germanii, iar slovacii, cu 3.280, rutenii cu 781 faţă de 838 în 1871,
croaţii cu doar 162 şi sârbii cu 11.021 erau în descreştere absolută, ireversibilă.
88
*** Studia Censualia Transsilvanica. Recensământul din 1880. Transilvania, Cluj-Napoca, Editura
Staff, 1997, p. 360-361, apud. A Magyar Kotona országalban az 1881, év elejen végrehajtott
népszámlálás fob eredményei megyék es községek szerint részletezve, kötet, Budapest, [s.n], 1882. 89
L.Lang, I. Iekefalussy
134
De asemenea, în recensământul de la 1900, comparativ cu acela din 1880, nu mai erau
rubricile cu „alte naţionalităţi, străini şi limbă maternă necunoscută“, ci o unică
rubrică complementară, cu „alte limbi“, unde erau numărate 17.197 persoane.90
Enciclopedia română de la 1898 menţionează următoarea structură etnică, naţională
rezultată în urma Articolului de lege LV din 1881, care instituţionaliza noul comitat
Caraş-Severin: români, 311.335, germani, 48.058, sârbi, 11.862, maghiari, 10.879,
slovaci, 5.723, bulgari, 5.018, alte naţionalităţi, 14.760. Procentual, populaţia
comitatului, numărând 407.635 locuitori avea următoarea structură: români, 76,4%,
germani, 11,8%, sârbi, 2,9%, maghiari, 2,7%, slovaci, 1,4%, bulgari, 1,2%.91
Ion Russu-Şirianu menţionează în statistica lui de la 1900 un total al populaţiei
comitatului Caraş-Severin de 443.001 locuitori, dintre care români, 323.181, unguri,
21.439, germani, 55.256, sârbi, 13.138, care era divizat procentual astfel: români,
74,2%, germani, 12,4%, unguri, 4,8%, sârbi, 2,9%, ruteni, 0,2%, slovaci, 0,9%.
Statistica oficială a fost vădit omisivă/ falsificată, dacă raportăm totalul românilor la
totalul ortodocşilor sârbi şi români, 325.613, care adunaţi cu românii greco-catolici,
18.262 dau un total de 343.875 persoane, adică un număr care nu concordă cu suma
populaţiilor etnice, naţionale.92
Din această statistică reiese şi calculul falsificat al
ratei sporului natural din cadrul fiecărei populaţii naţionale; comparativ cu datele din
Enciclopedia română de la 1898, reiese că din 1881, populaţia românilor a descrescut
de la 76,4% la 74,2%, a germanilor a crescut cu 0,6%, a sârbilor a rămas aceeaşi, iar a
maghiarilor a crescut cu 2,1%93
, deşi rata generală a sporului natural din comitat, în
anii 1900 se situa în jurul valorii de 0,49%.94
Dacă ne raportăm la repartiţia comunităţilor etnice, naţionale, respectiv la structura
demografică-naţională a celor 14 cercuri administrative/ plăşi şi a celor două oraşe,
Caransebeş şi Lugoj, constatăm, că românii erau aşezaţi în fiecare localitate şi
deţineau majoritatea absolută în cvasitotalitatea aşezărilor şi a diviziunilor
administrativ-teritoriale ale comitatului, cu o minoritate relativă faţă de germani în
90
*** Studia Censualia Transsilvanica. Recensământul din 1900. Transilvania, Cluj-Napoca, Editura
Staff, 1999, p. 614-619. 91
C. Diaconovich, op. cit., p. 720. 92
Ion Russu-Şirianu, op. cit., p. 96-106. 93
Ibidem, p. 276. 94
135
unele teritorii din zona Banatului Montan; dar în nici o plasă din cuprinsul
comitatului, nici germanii şi nici o altă naţionalitate nu aveau superioritate numerică
faţă de români.
Din cele 362 localităţi ale comitatului, românii deţineau majoritatea absolută în 273
localităţi cu peste 500 locuitori şi în alte 127 localităţi cu peste 1.000 locuitori, în timp
ce germanii deţineau o majoritate relativă faţă de celelalte comunităţi naţionale în 13
localităţi cu peste 1.000 locuitori (Dognecea, Rusca Montană, Darova, Vecsehaza,
Oraviţa Montană, Steierdorf, Orşova, Ferencfalva, Reşiţa Montană, Reşiţa Română,
Nădrag, Caransebeş, Lugoj), ungurii erau majoritari faţă de români în 6 localităţi cu
peste 1.000 locuitori (Bodofalva, Szaparfalva, Mutnicul Mic, Orşova, Reşiţa Montană,
Lugoj) şi în alte 9 localităţi cu peste 500 locuitori, sârbii aveau o majoritate relativă în
12 localităţi: Subotiţa, Belobreşca, Divici, Liubcova, Socol, Măceşti, Moldova Veche,
Pojejena, Radimna, Moldova Nouă, Zlatiţa, Sviniţa, cehii erau relativ majoritari în
coloniile din Valea Almăjului, respectiv în 5 sate: Bigăr, Sfânta Elena, Gârnic,
Ravenska, Şumita95
, iar caraşovenii aveau majoritate relativă în 7 sate: Caraşova,
Iabalcea, Nermet, Clocotici, Lupac, Vodnic, Rafnic.96
Un interes ştiinţific- metodic deosebit reflectă şi statistica demografică a teritoriului
capitalizat de STEG în comitatul Caraş, reprezentând cea mai mare concentrare a
capitalului industrial şi comercial multinaţional şi multicultural din întregul Banat;
deşi în acest teritoriu erau cele mai numeroase colonii germane, la Oraviţa Germană,
Ciclova Germană, Steierdorf, Sasca Germană, Ştinăpari, Cărbunari, Moldova Nouă,
Moldoviţa, Padina Matei, Dognecea, Moraviţa Montană, Bocşa Germană, Kohldorf,
Neuwerk, Altwerk, Reşiţa Germană, Franzdorf, Gladna Germană şi Anina, în 1885,
germanii numărau doar 21.198 sau 16,8%, în timp ce românii numărau 89.688, adică
71,3%, caraşovenii sau bulgarii 13.266 sau 10,5% şi alţii 1.620.97
. În cel mai
productiv centru economic, Reşiţa Germană, a cărui denumire a fost interzisă de
oficialităţi în 1871 şi înlocuită cu denumirea de Reşiţa Montană98
, în 1891 existau:
95
Nicolae Dolângă, Ţara Nerei, Bucureşti, Editura Kriterion, 1995. 96
Mihai radan, Influenţa limbii române asupra graiurilor caraşovene din judeţul Caraş-Severin, [în]
„Studii de limbă, literatură şi folclor“, vol. 3, 1976, Reşiţa, p. 128. 97
Rudolf Gräff, op. cit., p. 243, p. 246. 98
Rudolf Gräff, op.cit., p. 60.
136
6.344 germani, 1.419 români, 895 slovaci, 715 unguri, 27 ruteni, 22 sârbi, 6 francezi,
3 croaţi şi 733 italieni, cehi, bulgari, ţigani, evrei ş.a.99
Raportul dintre populaţia rurală şi populaţia urbanizată era de 94,9% faţă de 5,1%,
după indicatorii preluaţi de Ion Russu-Şirianu.100
Acest raport dovedeşte caracterul
predominant agrar, tradiţional, dar şi predominant-confesional al culturii tradiţionale-
ţărăneşti, agrare corespunzătoare, precum şi limitele obiective ale interculturalităţii
specifice tuturor societăţilor din această specie premodernă, naturală-agrară.
În 1900, din totalul populaţiei active, de 220.199 persoane, 166.500 erau angajaţi
nemijlocit în agricultură101
, iar din totalul populaţiei de 443.001 locuitori, 320.282
trăiau din agricultură, ca producători sau întreţinuţi ai acestora.
Este remarcabil, că în peisajul rural se înmulţesc elementele de civilizaţie
industrială, importate din Occident; o parte din cele 983 locomotive, 2.440 batoze,
1.972 secerători, 2.547 semănători din întregul Banat,102
au fost utilizate şi în
comunele din comitatul Caraş. La sfârşitul secolului al XIX-lea s-a intensificat,
„fluctuant” procesul de creştere a populaţiei urbanizate, adică a populaţiei celor două
oraşe declarate, Lugoj şi Caransebeş, dar şi a altor centre relativ urbanizate şi
industrializate, ca Steierdorf-Anina, cu 12.144 locuitori, Cornereva, cu 4.386, Reşiţa,
cu 10.164, Oraviţa, cu 4.115.103
Acest proces, evidenţiat de statistici, a fost determinat
de o migraţie corespunzătoare a populaţiei rurale, concomitent cu reducerea populaţiei
şi a proprietăţilor ţărăneşti, cu intensificarea pauperizării agricole şi cu persistenţa
crizei din agricultură, datorită folosirii maşinilor de tip industrial şi generalizării
proprietăţii funciare de tip capitalist.
Dirijarea inflaţionistă a preţurilor a fost, însă, factorul decisiv, care a transformat
ireversivil numeroase comunităţi rurale tradiţionale şi structura demografică-
ocupaţională a acestora; de exemplu, doar în decursul a trei ani, 1896-1898, preţul
grâului, cultura agricolă dominantă, care asigura întreţinerea şi resursele financiare ale
99
Ibidem, p. 247-248. 100
Ion Russu-Şirianu, op.cit., p. 106. 101
Ioan Munteanu, op. cit., p. 20-21. 102
L. Kakucs, Contribuţii la istoria agriculturii din Banat. Secolele VIII-XIX, Timişoara, Editura
Mirton, 1998, tabelul 5 din anexă. 103
C. Diaconivich, op. cit., p. 721.
137
cvasi-totalităţii populaţiei ţărăneşti a variat de la 8,47 florini pentru unitatea de măsură
în 1896, la 12,80 florini în 1897 şi la 10,55 florini în 1898.104
Acum apare noua categorie socială a muncitorilor agricoli zilieri şi sezonieri, mulţi
dintre ei migranţi; în 1900 erau consemnaţi 859 muncitori agricoli sub 16 ani, 15.872
peste 16 ani şi 15.603 membri de familie ai acestora.105
Tot acum, începe restructurarea profesională a comunităţilor rurale germane, căci
tineretul german se orientează către şcoli de meserii, emancipându-se de tradiţionalul
statut familial agricol. „Marele pericol, propriu-zis al maghiarizării începea abia prin
1880. Până atunci ţărănimea şvăbească nu şi-a dat interes pentru oraşe şi profesiuni
intelectuale; toţi copiii ei au devenit ţărani, pentru că exista încă destul teren
ocupabil. Atunci a încetat colonizarea internă. (nota bene, n.n.) Copiii supranumerari
de ţărani au fost obligaţi, să înveţe alte profesii, ei au devenit funcţionari şi
învăţători, au acces ca meseriaşi şi comercianţi în oraşe şi astfel au intrat într-o
pătură socială mai înaltă.“106
O altă specie a migraţiei interne, o constituia deplasarea periodică, constantă a
muncitorilor necalificaţi din sectoarele neagricole, numiţi tot zilieri, al căror număr a
crescut, exploziv chiar tocmai în perioada crizei economice-agrare de la sfârşitul
secolului al XIX-lea; între 1890-1900, numărul zilierilor din comitatul Caraş-Severin
a crescut de la 3.431 la 10.324, fiind cel mai mare din comitatele bănăţene.107
În acest sens, este sugestivă şi o statistică a întreprinderilor industriale din comitat în
anul 1900, care indica, faţă de celelalte două comitate bănăţene, cel mai mare număr
de întreprinderi fără salariaţi, 5.863, urmat descrescător de 1.304 întreprinderi cu un
unic salariat, 503 cu 2 salariaţi, 409 cu 3-5 salariaţi, 86 cu 6-10 salariaţi, 25 cu 11-20
salariaţi, 58 cu peste 20 salariaţi.108
Caracterul urbanizat al unor centre industriale provenea mai ales din concentrarea şi
din industrializarea relativă a locului de muncă, pentru că serviciile şi construcţiile
urbane erau modeste sau cvasi- inexistente; la Anina, de exemplu, la sfârşitul
secolului al XIX-lea erau 400 familii greco-ortodoxe stabile şi 600 de lucrători
104
Krassó Szörényer Zeitung, Lugoj, nr.5/1899, p.1 105
Ioan Munteanu, op. cit., p. 38. 106
Nikolaus Hans Hockl, Das deutsche Banat. Seine geschichtlich-politische Entwicklung und
Aufgabe, Temeschburg, [s.n.], 1940. 107
Ioan Munteanu, op. cit., p. 20. 108
Ibidem, p. 54.
138
externi, care navetau la sfârşitul săptămânii şi care nu dispuneau de nici o şcoală şi
nici o biserică.109
Dincolo de migraţia internă, multiculturalitatea comitatului a fost influenţată în
limite minore, la nivelul indicatorilor statistici ai comitatului, dar majore prin efectele
ei, pentru progresul social şi pentru dezvoltarea modernă a relaţiilor interculturale, de
o migraţie a diverşilor specialişti, aşa cum se poate deduce din cazul structurii etnice-
naţionale a populaţiei Reşiţei, centrul cel mai dezvoltat din teritoriul S.T.E.G.-ului;
cum am prezentat mai sus.
De asemenea, criza economică-agrară generală din Ungaria la sfârşitul secolului al
XIX-lea110
a determinat şi în comitatul Caraş-Severin o emigrare semnificativă, care a
contribuit la dezvoltarea unei multiculturalităţi locale cu trăsături mondializate, dată
fiind aria desfăşurării ei şi continuitatea relaţiilor inter-umane dintre autohtoni şi
emigraţi. În statistica selectată de profesorul Ioan Munteanu sunt menţionaţi 2.197
emigranţi între 1899-1904. Majoritatea emigranţilor din perioada 1899-1913, ultimul
an paşnic, s-au stabilit în SUA, 61,6%, iar restul mai ales în Germania, 14,2% şi în
România, 22,2%111
, devenite state naţionale între 1859- 1871.
Câteva concluzii se deduc din datele statistice preluate din recensămintele efectuate
de autorităţile maghiare între 1869-1900, raportate la modul în care statul maghiar
promova multiculturalitatea prin politica naţională-demografică şi prin stimularea
selectivă, strategică a acestei multiculturalităţi:
1. Numeroşi indicatori variază, în funcţie de autor şi de metoda de calcul sau de
justificare a altor indicatori compuşi, ca acela al nemaghiarilor vorbitori de limbă
maghiară (care la rându-i poate fi comparat cu alţi indicatori complementari, ca
indicatorul alfabetizaţilor, discutabil şi neconcordant prin raportare la alţi indicatori
referitori la numărul acelora care ştiu citi şi la numărul acelora care ştiu citi şi scrie
ş.a.).
109
Arhiva Mitropoliei Banatului, Fond Cronici parohiale, A-B, Dosar Parohia Anina, nepaginat. 110
Paul Lendvai, op. cit., p. 337. 111
Ioan Munteanu, op. cit., p. 43.
139
2. În aceste statistici nu apar unele naţionalităţi consemnate în statisticile anterioare
despre Banat, ca ţiganii şi bulgarii, menţionaţi, de exemplu, de Griselini şi de Ehrler
încă din secolul al XVIII-lea112
sau în ultima statistică generalizată a autorităţilor din
graniţa militară, datată în 1871. De asemenea, e de presupus, că numărul evreilor a
fost falsificat sensibil; comparând statisticile din 1880 şi 1900113
observăm o creştere
numerică a evreilor, de la 1.300 la 1.862, respectiv o creştere procentuală cu 143%
sau o creştere anuală a sporului natural cu peste 2%, vădit disproporţionată faţă de
media anuală a sporului natural current, de aproximativ 0,5%, consemnat statistic. Nu
ne îndoim, că numărul evreilor a crescut sensibil pe teritoriul militarizat al fostului
Regiment româno-bănăţean nr. 13 odată cu liberalizarea totală a circuitului civil al
capitalului, prin aplicarea Legii nr. XXIV/ 1885, având ca obiect individualizarea
coproprietăţilor grănicereşti; faptul e dovedit de concentrarea rapidă a evreilor,
dincolo de centrul mai vechi al Lugojului, unde numărau 1.253 în 1900 şi unde aveau
şi sinagogă încă din 1843114
, în Caransebeş, unde erau 388115
( şi unde, de asemenea,
vor ridica sinagogă în 1894 ), în Reşiţa, unde erau 221, la Oraviţa, unde erau 190 ş.a.
Falsificarea numărului evreilor e evidentă: totalul populaţiei comitatului numără doar
1.862 persoane, deşi doar adunarea populaţiei din cele patru aşezări menţionate dă o
sumă de 2.052 persoane. Mai departe, dacă ne raportăm la Schematismul Episcopiei
romano-catolice din Cenad, care consemna în 1883 doar 363 evrei în districtul sau
diaconatul Caransebeş, dar 458 în districtul sau diaconatul Oraviţa, este greu de
admis, că în acesta din urmă, unde majoritatea evreilor locuiau în reşedinţa Oraviţa
numărul lor a descrescut dramatic până în 1900, când ar fi ajuns la 190.116
O altă
statistică, prevedea în 1900 o populaţie totală a comitatului de 443001 locuitori, dintre
care 4375 evrei, iar din aceştia, cei mai mulţi, 1622 ar fi locuit în Lugoj, unde ar fi
reprezentat peste 10% din populaţia totală de 16126 locuitori.117
E cert, că a existat nu numai o creştere a ratei sporului natural, ci şi o migraţie masivă
a evreilor, orientată predilect spre oraşe şi centre industriale, dirijată politic; dovedit
fiind la nivelul societăţii din întregul imperiu, că „Evreii migraţi, lingvistic şi cultural
112
Francisc Griselini, Istoria Banatului Timişan, Bucureşti, Editura Tipografie Române Unite, 1926, p.
196; Jonann Jakob Ehrler, Banatul de la origini până acum. 1774, Timişoara, Editura Facla, 1982, p.
166. 113
Colecţia Studia Censualia Transsilvanica. Recensământul din 1880, p. 360-361 şi Idem.
Recensământul din 1900, p. 614-619. 114
Victor Neumann, op. cit., 1999, p. 177-178. 115
Studia Censualia Transilvania. Recensământul din 1900, p. 218-219, p. 328-329, p. 616-617. 116
Scematismus… op. cit., 1883, p. 254-255. 117
Drapelul, nr.72/1902, p.1-2
140
maghiarizaţi au marcat şi ei decisiv apariţia noii burghezii. Ei au acţionat ca motor
al acelui proces de modernizare, care în structura aşa de mult timp încremenită a
ţării a avut drept efect transformări sociale radicale şi până la urmă a antrenat pe
fiecare individ, fie că acesta a vrut, fie că nu. Semnalmentele unei societăţi urbane, în
rapidă îmburghezire, de pildă, tendinţa spre înnoire, orientarea spre succes şi
performanţă, punerea sub semnul întrebării a tuturor valorilor existente, precum şi
tradiţiile adânc înrădăcinate (atitudini relevate în mare măsură de activitatea
reprezentanţilor culturali şi politici, de numeroasele publicaţii plurilingve,
multiculturale, de modernizarea majorităţii aşezărilor din comitat, n.n.) au fost
interpretate adesea ca însuşiri ‹‹tipic evreieşti››… “118
Aşadar, asemenea naţionalităţi „minoritare“ au format masa de manipulare a
indicatorilor demografici augmentaţi/ falsificaţi excesiv, „obsesiv“ în favoarea
maghiarilor, prin diferite procedee de culegere şi înregistrare a datelor statistice, ca de
exemplu înlocuirea rubricilor „alte naţionalităţi, străini şi limbă maternă
necunoscută“ de la capitolul „populaţia după limba maternă“ din recensământul
efectuat în 1880 cu rubrica „alte limbi“, străinii şi alte naţionalităţi constituind alt
capitol distinct şi menţionarea evreilor doar într-un capitol „populaţia după religie“,
ca izraeliţi, în 1900; precum şi prin interpretarea şi justificarea ideologică a
informaţiilor „din teren“, conform cadrului juridic echivoc despre „naţionalităţi“, aşa
cum a fost premeditat prin Legea naţionalităţilor nr. XLIV/ 1868, care prevedea o
naţiune politică unică şi în consecinţă doar egalitatea juridică formală a cetăţenilor, nu
şi recunoaşterea identităţii lor comunitare şi naţionale şi a instituţiilor, care să le
garanteze dezvoltarea acestor identităţi; fapt intuit, dar şi explicat univoc, de un autor
consacrat, ca Jean Béranger119
, care utilizează preferenţial noţiunea de grup etno-
lingvistic în locul aceleia de naţionalitate.
Acest cadru juridic a promovat mai mult o multiculturalitate privată şi/ sau
comunitară, nu şi una instituţională, politică, generalizată social, după cum o
demonstrează sugestiv tocmai cazul evreilor: „După pierderea luptei pentru libertate
şi ca urmare a adoptării în 1867 a legii emancipării, o parte tot mai mare a evreimii
în deosebit de rapidă creştere numerică, s-a declarat ca ‹‹maghiari de credinţă
mozaică›› sau ca unguri de ‹‹confesiune israelită››.“
118
Paul Lendvai, op. cit., p. 342-343. 119
Jean Béranger, Istoria Imperiului Habsburgilor. 1273-1918, Bucureşti, Editura Teora, 2000, p. 456.
141
Religia a fost factorul de apartenenţă hotărâtor. Evreii nu formau un grup etnic separat
sau o minoritate naţională, ci erau o parte constitutivă a naţiunii politice, numai că de
confesiune mozaică. Acest concept a fost consfinţit juridic printr-o lege din 1895, care
includea religia mozaică în categoria aşa-numitelor confesiuni „primite“, ocrotite de
stat. Urmarea acestei soluţii politico-juridice a fost, că în statisticile etnice, structurate
după limbi materne, evreii nu apăreau separat. Deja amintita „revoluţie demografică“
în favoarea maghiarilor nu ar fi fost posibilă fără masele de evrei...”120
E remarcabil, totodată, că în perioada 1867-1900, numărul evreilor a crescut
spectaculos, de căteva ori, în comitatul Caraş Severin, unde s-au afirmat exemplar în
câteva comunităţi, contrar propagandei oficiale: „Deşi organul de publicitate evreiesc
deplânge decadenţa, prigonirea etc. a elementului evreiesc în Ungaria, totuşi, nici un
popor şi nici o confesiune a ţării nu arată o creştere aşa mare a populaţiei (din
comitat, n.n.) ca tocmai evreii.”121
3. În perioada 1869, data primului recensământ oficial şi 1900, anul efectuării ultimul
recensământ cercetat de noi, cea mai mare parte din slovacii şi croaţii din comitatul
Caraş-Severin, asemenea altor naţionalităţi din diferite părţi ale Ungariei, au fost
deznaţionalizaţi sau asimilaţi lingvistic şi cultural. Această constatare a făcut-o şi
renumitul istoric şi statistician Ştefan Manciulea.122
Numărul total şi procentul
celorlalte naţionalităţi nemaghiare erau în scădere constantă, inclusiv în cazul
germanilor, care conform statisticilor oficiale înregistrau între 1880-1900 o creştere
relativ constantă doar în comitatul Caraş-Severin, nu şi în celelalte comitate locuite de
ei, din Ungaria.123
Indicatorii demografici-confesionali demonstrează în cea mai mare măsură
multiculturalitatea specifică a comitatului Caraş-Severin, care depăşeşte limitele
naţionale şi produce relaţii interculturale complexe în interiorul aceleeaşi naţionalităţi
şi între naţionalităţi, iar la sfârşitul secolului al XIX-lea, ca urmare a emigrărilor
transcontinentale, va produce relaţii interculturale integrate în circuitul mondial.
120
Paul Lendvai,Ungurii, Bucureşti, Editura Humanitas, 2001, p.340-341 121
Drapelul, nr.78/1902, p.1-2 122
Ştefan Manciulea, Graniţa de Vest, Baia Mare, Editura Gutinul SRL, 1994, p. 125. 123
Ibidem, p. 126-127.
142
În cadrul aceleeaşi comunităţi naţionale exista o interculturalitate confesională.
Astfel, la români şi ruteni (care aveau doar o comunitate confesională greco-catolică
şi o şcoală, la Scăiuş, în administrarea Episcopiei greco-catolice din Lugoj)124
existau
greco-ortodocşi şi greco-catolici, la germani şi la maghiari existau romano-catolici,
evanghelici-lutherani şi reformaţi. Cea mai diversificată interculturalitate se constată
însă la evrei, care au fost recunoscuţi religios abia în această perioadă. Printr-un decret
imperial din 1869 „într-un oraş putea fi organizată doar o singură comunitate, aceea
neologă-reformistă. Cum era de aşteptat, această hotărâre a nemulţumit evreii
ortodocşi. Ei nu s-au supus reglementării şi în urma presiunilor exercitate timp de doi
ani, în 1871 au obţinut dreptul de a se organiza în comunităţi proprii. Începând cu
acelaşi an, 1871, au luat fiinţă patru tipuri de comunităţi religioase: 1. pe baza
statutului adoptat de Congres, cunoscute sub denumirea de status quo; 2. comunităţi
ortodoxe; 3. comunităţi bazate pe organizarea anterioară Congresului (din 1868-
1869, n.n.), numite status-quo ante; 4. comunităţi independente, neafiliate nici uneia
dintre cele trei tipuri...“125
Romano-catolicii, ortodocşii şi evreii aveau contacte constante şi susţinere adecvată
din partea organizaţiilor confesionale mondiale proprii; remarcăm aici contactul
evreilor din Timişoara şi implicit din întregul Banat cu „organismele internaţionale
menite să le susţină drepturile, să le promoveze interesele materiale şi culturale, să-i
apere în faţa denigrărilor antisemite frecvente în Imperiul austro-ungar la finele
veacului trecut.“126
Statistica anului 1880 consemnează în comitatul Caraş-Severin următoarea structură
confesională: ortodocşi români şi sârbi, 220.222, greco-catolici români şi ruteni,
15.454, romano-catolici, 51.075, reformaţi sau calvini, 960, evanghelici sau luterani,
1.123, unitarieni, 13, izraeliţi, 1.300, alte religii, 15. După datele preluate de
profesorul Victor Neumann, această structură confesională a evoluat astfel în 1900:
ortodocşi, 324.758, romano-catolici, 84.094, greco-catolici, 18.224, reformaţi, 7.694,
lutherani, 1.999, mozaici, 4.343; se observă creşteri spectaculoase de 1.898% la
reformaţi şi de 334% la izraeliţi, creşteri, de asemenea, discutabile, dar care reflectă
într-o mare măsură gradul de toleranţă socială, de interculturalitate paşnică din acest
124
Radu Demetriu, Diecesa Lugoşului.Şematism istoric, Lugoj, /s.n./, 1903, p.219-335 125
Victor Neumann, op. cit., p. 146. 126
Ibidem, p. 147.
143
comitat, precum şi dezvoltarea capitalistă accelerată, ştiut fiind că membrii
comunităţilor confesionale evanghelice şi izraelite ( îndeosebi în Lugoj, Reşiţa,
Caransebeş, Oţelu Roşu, Steierdorf )127
constituiau abia prima şi a doua generaţie de
migraţi sau emigraţi, care s-au remarcat prin abilităţi economice şi manageriale
excepţionale.
De asemenea, Enciclopedia română de la 1898 menţionează următoarea structură
multiconfesională din comitat: greco-ortodocşi, 306.023, romano-catolici, 73.817,
greco-catolici, 18.950, reformaţi, 3.053, lutherani, 2.040, mozaici, 3.713.128
În fine, statistica oficială, preluată în lucrarea Studia Censualia Transsilvanica129
imenţiona alţi indicatori, mai moderaţi de creştere a comunităţilor confesionale
reformate şi mozaice, dar semnificativi în cazul romano-catolicilor, în 1900, respectiv:
ortodocşi, 242.540, greco-catolici, 17.157, romano-catolici, 65.102 (faţă de 51.075 în
1880), reformaţi, 1.853, lutherani, 1.135, unitarieni, 27, izraeliţi, 1.862 (faţă de 1.300
în 1880), alte religii, 93 (faţă de 15 în 1880).
Dacă analizăm repartiţia demografică confesională, constatăm, că în timp ce
ortodocşii şi romano-catolicii aveau o prezenţă generală în localităţile comitatului şi în
localităţile cu o majoritate relativă a comunităţilor române, sârbeşti, germane şi
caraşovene, mozaicii locuiau mai ales în oraşe, având cele mai active comunităţi la
Lugoj şi la Caransebeş, reformaţii şi luteranii erau concentraţi îndeosebi în Lugoj,
Reşiţa, Oţelu-Roşu şi Caransebeş (ca şi continuatori ai coloniştilor veniţi după
1848)130
, greco-catolicii români aveau biserici doar în 32 localităţi din cele 362 ale
comitatului, respective în: Lugoj, Balinţ, Coşteiul Mare, Dobreşti, Nevrincea, Părul,
Silha, Valea Lungă, Izgar, Vermeş, Visag, Zgribeşti, Zorlenţu Mare, Ciuchici,
Greovăţ, Ilidia, Oraviţa Română, Ticvaniul Mare, Ticvaniul Mic, Jitin, Bocşa
Montană, Gârlişte, ramna, Reşiţa, Secaş, Târnova, Cârnecea, Comorâşte, Mercina,
Surducul Mare, iar greco-catolicii ruteni aveau propria biserică doar în Scăiuş.131
Dacă analizăm evoluţia comunităţilor religioase din comitat în perioada 1867-1900,
constatăm, că în general, aceste comunităţi au crescut constant, în măsura sporului
natural, ca şi în măsura capacităţii lor financiare-economice. Fiecare comunitate şi-a
127
Heinrich Lay, Das Banat 1849-1867, Töging a Inn, /s.n./, 2001, p.24-25 128
C. Diaconovich, op .cit., vol. I, p. 720. 129
Op. cit., Recensământul din 1900, p. 617. 130
Heirich Lay, op. cit., p. 285. 131
Apud. Dieceza Lugoşului. Şematism istoric, Lugoş, [s.n.], 1903, p. 219-335.
144
ridicat noi locaşuri de cult, din materiale durabile, piatră, mortar, fier. În numeroase
localităţi existau două sau mai multe biserici, cazurile mai frecvente fiind căte o
biserică ortodoxă şi una romano-catolică sau greco-catolică; la Reşiţa existau în
această perioadă 8 biserici, dintre care două ortodoxe datând din 1818 şi 1878.132
Situaţia este diferită, când analizăm baza administrativă şi implicit resursele
materiale şi culturale ale acestor comunităţi, respective structurarea lor în parohii,
coordonatoare, matre şi subordonate, filii sau filiale.
La ortodocşi o parohie cuprindea regulamentar cel puţin o sută de familii133
;
Enciclopedia română din 1898 precizează, că Episcopia ortodoxă a Caransebeşului
cuprindea teritoriul fostului comitat Severin şi trei pătrimi din Caraş şi 70 comune din
celelalte două comitate bănăţene, având la acea dată 317 parohii matre şi alte 39 filii,
iar după raportul de la Congresul naţional bisericesc din octombrie 1903, această
episcopie avea în 1900, 320 parohii matre şi tot 39 filii, în timp ce o altă statistică
germană menţiona la sfârşitul secolului al XIX-lea 428 parohii.134
Rezultă, că numărul
parohiilor ortodoxe era în creştere.
Numărul parohiilor reformate era de asemenea în creştere. Odată cu colonizarea unor
reformaţi maghiari, la Bodo, în 1892, Dumbrava, în 1893 au fost ridicate şi lăcaşuri de
cult. Comunităţile reformaţilor, biserica şi şcoala din localitate erau subvenţionate
substanţial, ca şi acelea ale romano-catolicilor de către stat.
De asemenea, romano-catolicii îşi măresc numărul comunităţilor ierarhizate, cu
curaţiile de la Ţipari, 1878, Oţelu-Roşu, 1880, Anina, 1888 şi Weidental, 1896135
,
după ce în 1876 aceasta din urmă a fost integrată la Wolfsberg. Se construiesc lăcaşuri
noi la Iersig, o biserică în 1882, la Şumiţa, o biserică în 1888, la Lugoj, o capelă în
1877, la Petroasa, o biserică în 1871, la Bulci, o biserică în 1871, la Bethausen, o
capelă în 1886, la Weizenried, o capelă în 1871, la Anina, o biserică în 1877 ş.a., cum
menţionează Schematismele selectate de noi. Se constată, că majoritatea comunităţilor
romano-catolice aveau sub o sută de reprezentanţi şi e de presupus, că salarizarea
preoţilor şi întreţinerea lăcaşurilor de cult deveneau din ce în ce mai costisitoare,
imposibil de susţinut din contribuţia locală; „patronii“ parohiilor se schimbau
132
Ioan Lotreanu, op. cit., p. 224. 133
Rudolf Gräf, op. cit., p. 224. 134
Onisifor Ghibu, Viaţa şi organizaţia bisericescă şi şcolară în Transilvania şi Ungaria, Bucureşti,
Institutul de Arte Grafice „Nicolae Stroilă“, 1915, p. 283; Heinrich Lay, op. cit., p. 286. 135
Schematismus… 1904, op. cit., p. 34, p. 41.
145
frecvent, uneori anual, aşa ca în parohiile exceptate de la întreţinerea în sarcina STEG-
ului (Ciclova, Dognecea, Franzdorf sau Văliug, Bocşa, Clocotici, Oraviţa, Reşiţa,
Steierdorf, Sasca, Moldova Veche, Caraşova, Lupac, Ravnic) şi a Societăţii urbariale
sau Erariului regesc (Bozovici, Eibenthal, Caransebeş, Mehadia, Orşova, Rusca
Montană, Slatina, Weidenthal).136
Totuşi, parohiile romano-catolice erau cele mai privilegiate faţă de toate celelalte
comunităţi confesionale ale comitatului şi dispuneau de cele mai mari resurse
materiale, pentru că primeau cele mai mari subvenţii de la stat şi pentru că întreţinerea
lor era garantată anual, planificat de „capitalişti siguri”, ca: S.T.E.G.( pe teritoriul
fostului comitat Caraş), Societatea regală urbarială( pe teritoriul fostului comitat
Severin) sau diferiţi patroni potenţi. De exemplu, S.T.E.G.-ul s-a obligat contractual
în 1866, faţă de administraţia de stat, că preia întreţinerea şcolilor şi parohiilor
romano-catolice şi greco-catolice din cele 72 localităţi cumpărate şi situate în
comitatul Caraş.137
Am remarcat, totodată, limbajul anacronic din Schematismele Episcopiei romano-
catolice referitor la identitatea lingvistică-culturală a conlocuitorilor romano-catolici;
limbile caraşovenilor, sârbilor şi românilor sunt numite „illyrica, slavica, daco-
romana.“138
, în contradicţie vădită cu spiritul Diplomei constituţionale imperiale din
20 octombrie 1860, care recunoştea explicit egalitatea juridică a tuturor cetăţenilor şi
în acelaşi timp, implicit şi egalitatea juridică a tuturor naţiunilor sau naţionalităţilor,
ca şi cu limbajul public, în care se încetăţenise numele de români, de la denumiri ca:
Regimentul nr.13 româno-bănăţean, cu sediul în Caransebeş, oficializat astfel în
1848139
sau Partidul Naţional al Românilor din Banat şi Ungaria, fondat în 1869, la
Timişoara.
Acest limbaj demonstrează o atitudine conservatoare consecventă a reprezentanţilor
Episcopiei romano-catolice din Cenad, cu efecte negative în dezvoltarea
interculturalităţii comunităţilor naţionale din comitat.
Un alt indicator statistic, deosebit de util în analiza complexităţii multiculturale şi
totodată determinant în cercetarea interculturalităţii din comitat în perioada 1867-1900
136
Schematismus…1895, op. cit., p. 53-156. 137
Rudolf Gräff, op.cit., p.51-52,224 138
Scematismus… 1904, op. cit., p. 66, p. 71, p. 153 ş.a. 139
Enciclopedia română, tom I, Sibiu, Editura W.Krafft, 1898, p.385
146
şi apoi până la 1918, îl reprezintă indicatorul politic-demografic şi corelativ acestuia,
dat fiind votul de tip cenzitar, indicatorii proprietăţii şi ai veniturilor sau profiturilor
economice. Restrângerea dreptului de vot, baza celorlalte drepturi politice şi culturale
în epoca modernă şi contemporană a frânat constant şi progresiv emanciparea
culturală a naţiunilor de sub tutela exclusivă politică şi confesională a Dinastiei
Habsbufgilor şi accesul acestora la o cultură creatoare modernă, integrată, emancipată
prin multiculturalitate.
Ideologia şi educaţia instituţionalizată de stat despre „Dubla frică existenţială faţă de
Viena şi faţă de naţionalităţile atât de copleşitoare numeric, dar cultural şi politico-
administrativ inferioare ( ce sfidare a realităţii istorice, n.n. ) ungurilor, a fost
reversul unei psihoze a puterii, al unei psihoze hrănite cu romantismul naţional“140
au
fost incompatibile cu garantarea şi exercitarea unei multiculturalităţi libere, reciproce
între cultura dominantă politic şi culturile naţionale.
Tocmai pentru a atrage atenţia autorităţilor maghiare şi opiniei publice internaţionale
asupra acestei situaţii discriminatorii, retrograde, alegătorii români majoritari din cel
mai mare cerc electoral al Ungariei, Caransebeş, l-au ales în 1888, ca deputat în Dietă,
în locul generalului Traian Doda, care a refuzat mandatul, fiindcă ar fi fost „singurul
reprezentant naţional al întregului popor român“, pe singurul maghiar „care s-a arătat
cu bunăvoinţă faţă de naţionalităţile nemaghiare din patrie“, Lajos Mocsáry, caz unic
în istoria acestei perioade.141
În legislatura 1870-1874, dreptul de vot a fost restrâns de la 6,7% la 5,9%142
şi
începea „ultima“ perioadă, a desăvârşirii statului naţional maghiar, sub cea mai lungă
guvernare din istoria maghiară modernă, a premierului Kálman Tisza (1875-1890).
Astfel, la sfârşitul secolului al XIX-lea, în comitatul cu cea mai largă reprezentare
românească, în Caraş-Severin erau doar 16.192 alegători dietali români şi 3.891
alegători dietali neromâni143
dintr-un total al populaţiei de 407.635 locuitori, după
Enciclopedia română de la 1898. Dacă raportăm aceste numere ale alegătorilor dietali
privilegiaţi, recte deţinători ai unei proprietăţi şi plătitori ai uni cens minimal, la
numărul marilor proprietari agricoli şi de terenuri arabile cu o suprafaţă de peste 50
140
Paul Lendvai, op. cit., p. 315. 141
T. V. Păcăţian, Cartea de aur sau luptele politice naţionale ale românilor sub coroana ungară, vol.
7, Sibiu, Tipografia Societate pe Acţiuni, 1913, p. 359, p. 374. 142
Paul Lendvai, op. cit., p. 314. 143
Arh. Stat. Bucureşti, Fond PNR din Transilvania şi Ungaria, dos. 6, f. 10, vol. IV, apud. Ioan
Munteanu, op. cit., p. 303.
147
jugăre, 396144
, majoritatea maghiari sau maghiarizaţi şi germani, constatăm încă o
dată injusteţea scopului şi a strategiei politicii sociale din comitat, ca şi din întreaga
Ungarie.
Aceste date demonstrează sugestiv şi generalizator baza politică îngustă a
dezvoltării reale a multiculturalităţii şi interculturalităţii, atât în cel mai întins comitat,
cu o majoritate românească absolută, cât şi în întreaga Ungarie, precum şi
imposibilitatea metodologică-teoretică de a găsi o altă explicaţie cauzală decât una
politică, în continuă schimbare şi unidirecţionată progresiv, pentru interculturalitatea
constant tensionată sau conflictuală dintre diversele structuri comunitare şi sociale
multiculturale, începând cu diversele comportamente individuale şi comunitare
„naţionaliste“ şi sfârşind cu organizarea politică reprezentativă; este esenţial, să
menţionăm, că, în perioada cercetată de noi, exceptându-i pe români, celelalte
comunităţi naţionale din comitat, inclusiv comunitatea celor circa 35.000-55.000
germani nu au avut reprezentanţi aleşi în Parlamentul maghiar şi nici o organizaţie
politică modernă instituţionalizată, adică un partid.
Reprezentanţii politici oficiali ai românilor din comitat au avut o participare activă,
atît prin numărul lor, cât şi prin contribuţia adusă în adunările naţionale confesionale
şi politice regulate, organizate după 1867.De exemplu, la cea de-a cincea adunare
naţională a conducătorilor români din Banat, Crişana şi Transilvania, desfăşurată la
Sibiu, în mai 1881, unde s-a hotărât unificarea politică a tuturor românilor din
Ungaria, în cadrul Partidului Naţional Român, au participat şi şase reprezentanţi ai
populaţiei din Caraş-Severin: Ioan Budinţan, pentru cercul electoral Bocşa Montană,
Coriolan Brediceanu, Mihail Popovici, prezbiter greco-ortodox din Caransebeş,
Baltazar Muntean, pentru cercul electoral Oraviţa Montană, Vicenţiu Babeş, pentru
cercul electoral Sasca, Fabiu Reziu, pentru cercul electoral Zorlenţu Mare.145
Apreciind activismul politic al românilor şi situaţia politică din Banat, o autoare a
unei memorialistici de referinţă menţiona recent: „După desfiinţarea graniţei militare
la 1872, statutul politic al comunităţilor bănăţene, fie ele romăneşti sau germane, s-a
uniformizat. Întregul Banat fusese anexat Ungariei şi acum trebuiau să facă faţă
144
Ioan Munteanu, op. cit., p. 26. 145
Romului S. Molin, Delegaţii Banatului şi ai părţilor ungurene la conferinţa de la 1881 a Partidului
Naţional Român, [în] „Banatul“, III, (1928), Timişoara, p. 40-41.
148
maghiarizării forţate. Românii văd în germanii din Banat un aliat firesc. Se pare
chiar că, din punct de vedere al organizării politice, romănii au fost un model, în
orice caz un precedent pentru şvabi. Aceştia îşi întemeiază un partid propriu abia în
1906, încercând să se opună şi pe această cale tot mai agresivelor măsuri de
maghiarizare luate de guvernul de la Budapesta.“146
Dacă analizăm şi repartiţia comunitar-naţională a proprietăţii funciare, constatăm, că
din totalul suprafeţelor proprietăţii agricole existente în 1895, românii deţineau
50,1%, maghiarii 41,8%, germanii 2,5%, sârbii 3,4% şi alţii 2,2%147
; procente mult
scăzute faţă de procentele populaţiilor naţionale ale românilor şi germanilor, uşor
crescute, cu circa 0,5% în cazul sârbilor şi înmulţite de 15,4 ori în cazul maghiarilor,
demonstrând implicit şi o relativă superioritate a disponibilităţilor şi atitudinii
culturale a maghiarilor, faţă de relativa inferioritate şi incapacitate economică şi
culturală a naţionalităţilor, invocate nu ca stare de fapt, determinată strict politic, ci ca
stare de ordin istoric, motivând un pretins rol civilizator al „naţiunii politice“
privilegiate a maghiarilor. Aceste date confirmă, de asemenea, că „în Ungaria,
liberalismul definit de Francisc Deak în 1868 nu a fost deloc aplicat şi că politica
şovină a guvernului a fost un alibi pentru evitarea indispensabilei reforme agrare. În
1914, guvernul ungar dominat de nobilime continua să refuze introducerea votului
universal şi scrutinul secret.“148
Relaţiile interculturale au fost grav afectate şi în comitatul Caraş-Severin de politica
monoculturală dominantă, generalizată progresiv, culminând cu etatizarea şi
maghiarizarea procesului de învăţământ şi cu maghiarizarea tuturor numelor
personale, administrative şi geografice, proces definitivat juridic spre sfârşitul
secolului al XIX-lea, prin adoptarea Legii de maghiarizare a toponimiei în 1897,
completată cu precizări metodologice-regulamentare de însuşi Preşedintele Societăţii
Centrale de Maghiarizare a Numelui,149
instituţie centralizată de specialitate.
Au continuat însă, numeroasele opoziţii individuale, comunitare şi administrative,
cunoscute din perioada anterioară, având exemplul reprezentativ al unor militari chiar,
ca locotenentul Ianko Rumun, care cerea în 1870 comandamentului Regimentului 13
146
Smaranda Vultur, Germanii din Banat prin povestirile lor, Bucureşti, Paideia, 2000, p. 51. 147
Ibidem, p. 31; Ioan Munteanu, op. cit., p. 31. 148
Jean Bérenger, op. cit., p.459. 149
Simon Telekes, Pesti komuniomda reszvenytarsasag, Budapesta, [s.n.], 1898.
149
româno-bănăţean, să îi aprobe schimbarea numelui în Ioan Romanu150
şi mai ales
exemplul suprem curent al unei emancipări tacite, evidenţiate de redactarea trilingvă a
hotărârilor Prefecturii din Lugoj, instituţia administrativă ierarhic superioară a
comitatului, după cum am menţionat.
Totodată, politica de maghiarizare generalizată progresiv a determinat o emulaţie
creatoare şi o concentrare de valori creatoare fără precedent în vreo altă regiune a
spaţiului naţional românesc; în Caransebeş, Lugoj, Reşiţa, Oraviţa au fost publicate
opere fundamentale pentru unificarea şi dezvoltarea conştiinţei naţionale, ca şi pentru
sistematizarea unei istorii naţionale unitare151
şi au activat unele dintre cele mai
eficiente grupuri culturale instituţionalizate comunitar.
Multiculturalitatea comitatului a fost influenţată şi de continuarea politicii de
colonizare a unor comunităţi maghiare şi germane le Bethausen, în 1883 şi maghiare
la Ţipari, 1881, Dumbrava, 1893, Mănăştur, 1899, Darova, 1893, Bodo, 1893, Făget,
1900, Balinţ, 1900.152
Colonizările de la Bodo şi Dumbrava au fost colonizări
originare, în timp ce celelalte au contribuit doar la mărirea comunei, acapararea
suprafeţelor funciare mai mult sau mai puţin exploatabile şi rentabilizarea
proprietăţilor funciare. Este remarcabil, că acest ultim val colonizator nu a perturbat
relativa comuniune socială multiculturală şi noile comunităţi colonizate s-au integrat
paşnic în viaţa socială, stabilind, în general, relaţii cotidiene de bună vecinătate,
cooperare, transfer cultural şi toleranţă cu comunităţile româneşti majoritare.
Un alt indicator demografic-cultural specific din această perioadă a fost „migraţia
confesională“ sau prozeletismul, manifestat cu intensitate în ultimul deceniu al
150
Grigore Popiţi, op. cit., p. 133. 151
Ioan Bartolomeu, Schiţe istorice şi culturale de pe teritoriul fostului regiment ces. Crăiesc.
Regimentul grăniceresc 13 român. 1866-1872, Caransebeş, [s.n.], 1892; Iosif Bălan, Numiri de
localităţi, Caransebeş, [s.n.], 1898; Gheorghe Cătană, Poveştile Banatului, vol. 1-3, Gherla, [s. n.],
1893-1895; *** Balade poporale din Banat; Braşov, [s.n.], 1895; *** Viaţa şi faptele lui Ştefan Vodă
cel Mare şi Bun. Domnul Moldovei, Sibiu, [s.n.], 1898; Avram Corcea, Balade poporale, Caransebeş,
[s.n.], 1899; Enea Hodoş, Manual de istoria literaturii române, Caransebeş, [s.n.], 1893; Simeon
Mangiuca, Daco-romanische Sprach-und Geschichtsforschung, Oravicza, [s.n.], 1891; Vasile Maniu,
Zur Geschichtsforschung über die Romänen, Reşiţa, [s.n.], 1884; Dionisie Păşcuţiu, A roman (oláh)
nyelvo eredete, Lugoj, [s.n.], 1892; Romänische Revue, coordonator Corneliu Diaconovici, Reşiţa,
[s.n.],1886-1888; Iosif Tempea, Stilul şi poetica limbii române, Lugoj, [s.n.], 1892; Idem, Manual
pentru epica, lirica şi didactica limbii române, Lugoj, [s.n.], 1886; Ilie Trăilă, Simplificarea graficii şi
ortografiei, Caransebeş, [s.n.], 1899. 152
Ştefan Manciulea, Elemente entice streine aşezate în Banat între 1000-1870, [în] „Revista
Institutului Social Banat Crişana“, XII, (1943), Timişoara, p. 102, p. 389.
150
secolului al XIX-lea, la toate confesiunile. Exemplificativ cităm doar situaţia din anii
1898 şi 1899, cu indicatori statistici, care includ deopotrivă rata sporului natural şi
prozelitismul: romano-catolicii au adoptat încă 1.217 credincioşi în 1898 şi alţi 1.701
în 1899; greco-catolicii au adoptat 154 în 1898 şi au pierdut 252 coreligionari în 1899;
greco-ortodocşii au adoptat 108 în 1898 şi au pierdut 125 în 1899; biserica lutherană a
pierdut 46 în 1898 şi încă 313 în 1899; reformaţii au pierdut 900 în 1898 şi 814 în
1899; în fine, izraeliţii au pierdut 308 în 1898 şi 221 în 1899 (numărul acestora din
urmă pare exagerat, raportat la totalul falsificat de 1.862 persoane al comunităţii din
comitat în 1900!).153
Structura administrativă-politică-jurisdicţională suprapusă, divergentă, întreţinea o
birocraţie „înfloritoare“, în creştere constantă şi producea cheltuieli imense de energie
şi bani cvasi-totalităţii cetăţenilor, spre profitul absolut al statului anacronic catolic-
feudal.
Structura administrativă-teritorială cuprindea 14 cercuri pretoriale sau plăşi (Bega,
Bocşa, Bozovici, Făget, Jamu, Caransebeş, Lugoj, Mureş, Oraviţa, Orşova, Reşiţa,
Timiş, Teregova, Moldova Nouă), două oraşe cu magistrat regulat, Caransebeşul şi
Lugojul, 13 comune mari şi 345 comune mici.154
Structura administrativă-teritorială confesională cuprindea episcopii, protopopiate sau
protoprezbiterate şi parohii în cazul greco-ortodocşilor şi greco-catolicilor şi
arhidiaconate, districte şi parohii în cazul romano-catolicilor. Aceste unităţi
administrative-teritoriale confesionale, ca şi partidele politice, în cazul românilor erau
unicele instituţii autonome ale naţionalităţilor din comitat. Unităţile
administrative-teritoriale confesionale se suprapuneau, ceea ce conducea la
stimularea relativă a interculturalităţii, prin preluarea şi dezvoltarea unor
comportamente administrative şi comunitare. De exemplu, Episcopia romano-catolică
din Cenad îşi exercita autoritatea asupra majorităţii parohiilor din comitat prin
Arhidiaconatul Caransebeş, care cuprindea trei districte: Caransebeş, Oraviţa şi Caraş.
Câteva parohii din comitat erau arondate unor districte inter-comitatense, ca acelea
din Bulci şi Făget, care aparţineau districtului Lippensis, cu sediul în Lipova, din
arhidiaconatul Arad.155
Dar tot în Caransebeş era şi sediul Diocesei greco-ortodoxe
153
Drapelul, Lugoj, anul I, (1901), nr. 16, p. 1-2. 154
Ion Russu Şirianu, op.cit., p.96-106 155
Schematismus… 1883, p. 60-179.
151
române, ca şi sediul unui protopopiat al acesteia, precum şi o comunitate izraelită
relativ-numeroasă, cu sinagogă.
Întinderea acestor unităţi administrative confesionale a variat de-a lungul timpului; de
exemplu, numărul protopopiatelor din Episcopia greco-ortodoxă a Caransebeşului a
crescut de la 7, în 1868 la 11, în 1900, iar numărul parohiilor a crescut de la 354 în
1895 la 369 în 1905 şi astfel unele protopopiate şi-au mărit suprafaţa156
.
Structura politică-administrativă includea şapte cercuri electorale, care alegeau
deputaţi.Existau, de asemenea, cu o altă suprafaţă, mai multe cercuri electorale
ecleziastice aparţinând de Episcopiile romano-catolică din Cenad, ortodoxe din
Caransebeş şi Arad şi greco-ortodoxă din Lugoj, care alegeau asesori consistoriali,
deputaţi mireni. De exemplu, cercul electoral Birchiş al Episcopiei greco-ortodoxe din
Arad cuprindea localităţi din comitat, subordonate confesional protopopiatelor din
Lipova şi Hasiaş.157
Episcopia greco-ortodoxă din Caransebeş avea doar 11
protopopiate, dar mai multe cercuri electorale, 20.158
Structura jurisdicţională era ierarhizată în tribunale regeşti la Lugoj, Caransebeş şi
Biserica Albă, judecătorii cercuale la Lugoj, Caransebeş, Teregova, Oraviţa, Sasca,
Bozovici, Orşova Veche, Bocşa şi Făget. Toate aceste instanţe intrau în competenţa
teritorială a instanţei ierarhic-superioare, Tabla regească din Timişoara. Procurorii
erau subordonaţi Procuraturii supreme din Seghedin/ Szeged. Judecătoriile montane
din Biserica Albă şi Caransebeş şi juriile de presă din Arad şi Caransebeş completau
sistemul jurisdicţional al comitatului.159
Structura notarială cuprindea notariatele din Caransebeş, Lugoj, Bocşa şi Oraviţa,
situate în circumscripţia teritorială a Camerei notariale din Timişoara.
Direcţia financiară avea sediul în Lugoj şi oficii perceptoriale în Bocşa, Făget,
Caransebeş, Lugoj, Oraviţa şi Orşova Veche.
În domeniul industrial-comercial teritoriul comitatului aparţinea circumscripţiei
Camerei de industrie şi comerţ din Timişoara.160
Toată această structură administrativă stufoasă, suprapusă şi extinsă teritorial peste
limitele comitatului, în variate direcţii, premeditată după principiul imperial universal,
156
E. Greuceanu, Biserica din Banat în lumina unor cifre oficiale din perioada 1850-1918, [în]
„Mitropolia Banatului“, XXXIX, (1989), nr. 1, p. 78. 157
Lumina, Arad, anul II, (1873), nr. 8, p. 43-44. 158
Foaia Diecezană, Caransebeş, anul XI, (1896), nr. 47, p. 4-5. 159
C. Diaconovich, op. cit., p. 721. 160
Ibidem.
152
„divide et impera”, era costisitoare şi reproducea mai mult o interculturalitate
instituţionalizată, monopolizată de „naţiunea politică maghiară”, în timp ce
interculturalitatea concretă, locală era tot mai limitată, de risipa de cheltuieli
administrative premeditate şi de procedurile administrative tergiversate ani de zile.
Totodată, această structură administrativă menţinea/ consolida şi ea caracterul
predominant rural şi confesional al societăţii din comitat, în contrast evident cu
ideologia „superiorităţii civilizatoare” a naţiunii dominante maghiare.
Structura profesională sau diviziunea generală a muncii reţinută de statisticile
oficiale de la sfârşitul secolului al XIX-lea conţine următoarele categorii: muncitori în
agricultură, în minerit şi siderurgie, în industrie, în transporturi, în comerţ şi credit,
funcţionari, militari, zilieri, argaţi sau slugi şi „alte ocupaţii“; sunt exceptate din
enumerare diversele categorii ale proprietarilor capitalişti.161
Analiza acestei structuri relevă nivelul şi direcţiile dezvoltării sociale-economice.
Astfel, între 1890-1900 populaţia ocupată şi întreţinută a crescut cu 60,8% în
transporturi, 39,1% în industrie, 30% în comerţ şi activitatea bancară, cu 21,5% în
sectorul funcţionarilor de stat, cu 21,4% în agricultură şi cu 19,4% în sectorul militar,
în timp ce în sectorul mineritului şi siderurgie a scăzut brusc cu 28,9%. În acelaşi
timp, numărul zilierilor a crescut cu 300,9%, de la 3.431 la 10.324, numărul argaţilor
a crescut cu 119,4% şi al „liber profesioniştilor“ cu 141,4%.
Populaţia ocupată în agricultură deţinea 75,6% din totalul populaţiei active de 220.199
persoane, iar aceea ocupată în industrie doar 8,8%; urma, se pare categoria
muncitorilor zilieri, adică a acelor lipsiţi de ocupaţii, care se ridica la 16.731,
reprezentând circa 7,5% din totalul populaţiei active, Acest ultim număr, de 16.731
zilieri contrazice numărul anterior de 10.324 zilieri şi membri de familie, reţinut de
acelaşi autor.162
Este remarcabil, că procentul populaţiei românilor ocupaţi în
agricultură, dar şi al întregii populaţii populaţii ocupate în agricultură se situa mult
sub media de 87,4% a românilor din Ungaria, ocupaţi în agricultură în 1900.163
Observăm şi rata cumulată crescută a zilierilor şi argaţilor, reprezentând circa 10% din
totalul populaţiei active, datorită extinderii mecanizării agriculturii în această
161
Ioan Munteanu, op. cit., p. 20-21. 162
Ibidem, p. 20 versus p. 38. 163
*** Istoria României, Bucureşti, Corint, 2002, p. 328.
153
perioadă, dar şi datorită continuităţii relaţiilor retrograde de tip feudal în majoritatea
exploataţiilor agricole.
Structura social-economică a populaţiei sau structura veniturilor populaţiei
demonstrează accentuarea procesului de concentrare şi polarizare a capitalurilor şi a
profiturilor corespunzătoare acestora şi accentuarea pauperizării majorităţii populaţiei.
Listele „virilor“, bărbaţilor impozitaţi dublu conform Articolului de lege XXI/ 1886,
pentru anul 1899 cuprindeau 229 persoane cu impozite de peste 100 florini, dintre
care doar 17 aveau impozite achitabile de peste 1.000 florini (între aceştia fiind şi
cinci români, nominalizaţi prin Zeno Mocsoni, cu 5.175florini, Alexandru Mocsoni,
Michael Besan, Elias Trăilă şi Paul Todorescu, cu 1.083 florini); virii români
reprezentau doar circa 18,7% din totalul virilor nominalizaţi.164
Printre cele mai mari salarii ale funcţionarilor se aflau şi salariile preoţilor, calculate
după norma de 1 florin/ suflet din parohie, începând cu valoarea minimă de 400
florini; comparativ cu aceste salarii, salariile învăţătorilor, a doua pătură numerică a
„funcţionarilor comunitari-naţionali“ nu depăşeau 200-300 florini. „Or, cu un salariu
de 120-200 de florini anual, pentru o familie de învăţători era foarte greu să-şi
şcolarizeze fiii la universităţi, în condiţiile în care întreţinerea unui tânăr la studii
costa anual în jur de 300-500 de florini.“165
Cele mai mari salarii ale muncitorilor,
ajungând până la 300-400 florini anual le aveau muncitorii industriali de la unele
societăţi, ca acelea din Reşiţa sau Topleţ.166
Cea mai mare parte a populaţiei, ocupată
în agricultură avea venituri sub 100 florini, variind în funcţie de preţul cerealelor şi
nivelul inflaţiei.167
Cu asemenea venituri mici, majoritatea populaţiei era lipsită de un acces real la
educaţie, ca şi de dreptul de a se afirma conform propriei identităţi comunitare
culturale şi politice.168
În concluzie, din perspectivă culturală-economică şi a nivelului de trai sau de
satisfacere a nevoilor sociale-istorice, populaţia comitatului între 1867-1900 se găsea
încă în mare măsură în stadiul civilizaţiei agrare“ în curs de modernizare”, prin
164
Krassó-Szörényer Zeitung, XL, (1898), nr. 39-45, p... 165
Cornel Sigmirean, Istoria formării intelectualităţii româneşti din Transilvania şi Banat în epoca
modernă, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2000, p.22. 166
Lajos Kakucs, Începuturile dezvoltării industriale la Topleţ, [în] „Banatica“, vol. 6, (1981), Reşiţa,
p. 270. 167
Krassó-Szörényer Zeitung, XLI, (1899), nr. 5, p. 1. 168
Lumina, Arad, nr.3/1874, p.1
154
activitatea unor întreprinderi industriale, generalizarea sistemului capitalului
circulant-bancar, unificarea pieţei şi integrarea ei în circuitul marfar-valoric mondial,
dezvoltarea căilor de comunicaţii moderne, generalizarea instituţiilor moderne de
educaţie şi de „ protecţie şi solidaritate socială“ ş.a., dar nu şi prin nivelul de trai,
nivelul salariilor, accesul la cultură, asistenţa socială ş.a., toate acestea fiind reflectate
în modificările intravilanului/ perimetrului locuibil al majorităţii aşezărilor.
Referindu-se la acest ultim criteriu al modernităţii sau urbanizării, reţinem, că în
perioada analizată:
1.se generalizează construcţia durabilă a imobilelor din piatră, cărămidă, ţigle,
mortar; este sugestiv, că în statistica anului 1900, comitatul Caraş-Severin ocupa a
treia poziţie, după Sibiu şi Braşov, la numărul caselor construite din piatră şi cărămidă
şi a patra poziţie la numărul caselor acoperite cu ţiglă;
2. se ridică primele imobile moderne cu variate funcţii comunitare, publice, ca: poşte,
dispensare, diverse ateliere şi magazine, librării, cazinouri şi hoteluri, grădini sau
parcuri urbane, pieţe, case de asigurări, tipografii, bănci, biblioteci, palate, săli de dans
şi pentru reprezentaţii, instalaţii de iluminat, rafinării, uzine ş.a. De exemplu, în mica
localitate submontană Topleţ, cu circa 1.300 locuitori, la sfârşitul secolului al XIX-lea
existau alături de cele 127 case şi două imobile industriale, respectiv o moară
hidraulică, unde se produceau şi unelte agricole şi care a devenit treptat o uzină, o
topitorie, 5 negustori, 5 măcelari, 5 cârciumari, 4 birjari, 3 zidari, un fierar şi un
brutar.169
169
Lajos Kakucs, op.cit., p. 266-269.
155
CAPITOLUL 17
Structură orientativă a cadrului/statutului juridic al autonomiei, modernizării,
etatizării şi maghiarizării progresive a învăţământului confesional-naţional
comunitar român şi german din teritoriul comitatului Caraş Severin în perioada
1867-1900
1. Acte normative generale
Diplomele imperiale din anii 1856 şi 1861, care garantează jurisdicţia confesională-
naţională a bisericilor greco-catolice, respectiv greco-ortodoxe asupra învăţământului
elementar naţional şi care recunosc caracterul confesional-naţional al acestui învăţământ.
Legea „Leo Thun” din 1856 sau Organisations-entwurf, aplicabilă şcolilor naţionale
din teritoriul Graniţei militare bănăţene până la desfiinţarea acesteia, în 1872, când aceste
şcoli au fost transformate „de drept” în şcoli comunale, cu limba de predare maghiară.
Hotărârea Consiliului locotenenţial maghiar din Budapesta, datată în 3/15 ianuarie
1862, prin care şcolile elementare ortodoxe române au fost subordonate jurisdicţiei
Episcopiilor greco-ortodoxe din Timişoara şi Vârşeţ.
Articolul de lege XXXVIII/1868, care prevedea: caracterul confesional-naţional şi
obligativitatea învăţământului elementar; structura sistemului de învăţământ;
generalizarea şcolilor în toate comunităţile; planul de învăţământ în şcolile poporale;
procedura numirii şi salarizării învăţătorilor confesionali( salariul minim era fixat la 300
florini şi era suplimentat cu alte drepturi speciale „de serviciu”, respectiv cu asigurarea
unei locuinţe corespunzătoare şi cu dreptul de folosinţă asupra unei grădini de un sfert
jugăr); normarea spaţiilor didactice, a frecvenţei, a manualelor şcolare, a efectivului
didactic; dreptul de asociere al învăţătorilor; obligativitatea învăţării limbii maghiare în
învăţământul mediu şi exclusivitatea învăţământului superior în limba maghiară;
calificarea învăţătorilor în preparandii dotate cu „şcoli de aplicaţie”, cu o durată a
studiilor de trei ani.
Articolul de lege XVIII/1871, care prevedea: nulitatea obligaţiilor administraţiei
comunale în contractele curente dintre comună şi comitetul şcolar confesional-naţional,
având ca obiect finanţarea şi susţinerea şcolii; cetăţenii comunei nu mai aveau obligaţia
egală de finanţare a şcolii, această obligaţie trecând în sarcina „confesiunii majoritare”,
iar şcoala dobândea titlul de „şcoală comunală”; responsabilitatea fiecărei comune
administrative pentru funcţionarea instituţiilor şcolare.
Articolul de lege XXVIII/1876, care prevedea: extinderea drepturilor de control şi
decizie ale inspectorilor şcolari de stat şi asupra planului de învăţământ şi manualelor
folosite; dreptul de sesizare al inspectorilor şcolari de stat către ministerul de specialitate,
pentru interzicerea unor manuale „anticonstituţionale”; sarcinile obligatorii ale comunelor
în administrarea şcolilor.
Articolul de lege XVIII/1879, care prevedea predarea obligatorie a limbii maghiare din
clasa a-II-a a şcolilor elementare şi în preparandii, într-o normă didactică suficientă, astfel
încăt fiecare absolvent, să şi-o însuşească scris şi vorbit, ca să o poată preda în şcolile
elementare.
Articolul de lege XXX/1883, care prevedea: instituţionalizarea a două tipuri de şcoli
medii, gimnaziile „umaniste” şi şcolile reale, „tehnice-aplicative”, cu o durată de 8 ani;
planul de învăţământ pentru şcolile medii; introducerea obligatorie a limbii şi literaturii
maghiare în clasele a-VII-a şi a-VIII-a şi obligativitatea susţinerii examenului de
absolvire şi la acest obiect didactic; subvenţionarea şcolilor aflate în incapacitate
156
financiară de către stat, care îşi rezerva dreptul de a propune planul de învăţământ
ministerial şi de a numi profesori, prin ministerul de specialitate; în cazul în care statul
contribuia cu mai mult de 50% la finanţarea unei instituţii şcolare, aceasta trecea în
administrarea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice; şcolile medii nu aveau
dreptul de a solicita sau primi ajutoare materiale de la state străine; dreptul de control al
statului asupra învăţământului secundar, mediu, prin numirea unor comisari ministeriali,
cu aceleaşi drepturi de control, ca şi inspectorii comitatensi din învăţământul elementar, la
care se adăugau dreptul de a asista la examene şi dreptul de examinare a candidaţilor;
dreptul statului de a interzice funcţionarea acelor şcoli medii, în care procesul didactic nu
se desfăşura legal; emiterea certificatelor de absolvire în limba maghiară şi semnarea
acestora şi de către inspectorii de stat competenţi teritorial.
Articolul de lege XXII/1887, privind starea de sănătate şi vaccinarea elevilor.
Articolul de lege XV/1891, care prevedea: instituţionalizarea azilurilor/grădiniţelor de
copii şi a şcolilor pentru educatoare, cu o durată de doi ani şi obligativitatea susţinerii
examenului de capacitate în limba maghiară; obligativitatea frecventării azilurilor de către
copiii de 3-6 ani; dreptul comunităţilor de a institui o taxă de până la 3% din darea directă
asupra imobilelor şi altor venituri, pentru finanţarea azilurilor; drepturile de administrare
şi de control asupra azilurilor ale consiliului şcolar comunal, confesiunii tutelare, comisiei
comunale de supraveghere, inspectorilor de stat; dreptul statului de a administra azilurile
finanţate de el într-o proporţie mai mare de 50%.
Articolul de lege XLIII/1891, privind pensionarea învăţătorilor.
Legea nr.XXVI/1893, care prevedea: salarizarea minimă anuală a învăţătorilor cu 300
florini şi asigurarea celorlalte drepturi corelative, „de serviciu”; salarizarea graduală şi
progresivă, prin sporuri corespunzătoare unor trepte cincinale, de vechime în muncă;
dreptul învăţătorilor de a acţiona în justiţie comunele confesionale pentru nerespectarea
drepturilor salariale contractuale; dreptul comunelor confesionale de a apela la ajutor de
stat, pentru susţinerea şcolii; dreptul statului de a constata incapacitatea comunei
confesionale de a finanţa corespunzător şcoala, de a dispune retragerea autorizaţiei de
funcţionare a şcolii confesionale respective şi de a instituţionaliza o altă şcoală, comunală,
susţinută din taxa locală de cult şi din impozitele locale.
Legea nr.XII/1894, care prevedea: instituţionalizarea şcolilor economice de repetiţie, cu
cursuri şi în duminici sau în sărbătorile legale; obligaţia învăţătorilor confesionali-
naţionali de a preda şi la aceste şcoli, în cadrul aceleeaşi norme didactice; obligaţia
elevilor de la şcolile elementare de a frecventa şi aceste şcoli, pentru a-şi însuşi mai mult
limba maghiară.
2.Acte normative ale autorităţilor administrative
2. 1. Acte normative exclusive ale Ministerului Instrucţiunii Publice şi Cultelor
Intimatul ministerial nr.68151/17 decembrie 1861, care stabilea durata anului şcolar
între 1 octombrie-6 august;
Ordinul nr.67343/15 ianuarie 1862 al Consiliului regesc maghiar stabilea autonomia
confesională administrativă a greco-ortodocşilor, inspecţia şcolilor poporale greco-
ortodoxe fiind atribuită în Banatul timişean, preoţilor şi episcopilor
Ordinul din 15 mai 1869, care detalia drepturile de control ale inspectorilor şcolari
de stat.
Ordinul nr.32488/1872, care prevedea obligaţia autorităţilor administrative-
confesionale şcolare naţionale (ale diocezelor) de a raporta trimestrial ministerului de
specialitate despre activitatea lor şi a Senatului şcolar din comitat;
Ordinul nr.9312/1875 privind salarizarea regulată a învăţătorilor;
157
Ordinul nr.12973/1875 privind interzicerea folosirii Abecedarului compus de Vasile
Petri;
Ordinul nr.31657/1879, care menţiona fondarea şcolii de moşit(asistente medicale)
în Oradea, cu secţii în română şi maghiară şi îndemna la popularizarea acesteia şi la
recrutarea unor şcolăriţe cu capacităţi adecvate.
Ordinul nr.7040/1885 privind obligativitatea comitetelor parohiale locale de a
efectua conscripţia elevilor care frecventează învăţământul elementar şi de repetiţie.
Ordinul nr.10892/1885, care garanta stabilitatea pe post a învăţătorului, declarat
„membru natural al scaunului şcolar”.
Ordinul nr.1516/1887, care scutea de taxe poştale epistolele în afaceri şcolare.
Ordinul nr.4437/1887, care prevedea obligaţia susţinătorilor şcolilor de a procura
cataloage.
Ordinul nr.21171/1896, care interzicea utilizarea în şcoli a 80 cărţi şi rechizite,
apărute în perioada 1868-1895 ş.a.
2.2. Acte normative interministeriale Ordinul nr.21227/1874 al Ministerului Agriculturii, Industriei şi Comerţului privind
regularea grădinilor aferente şcolilor confesionale.
Ordinul nr.46569/1874 al Ministerului regesc ungar de Interne, corelat cu Ordinul
nr.33465/1874 al Ministerului Instrucţiunii Publice şi Cultelor privind prevenirea
epidemiilor sau „morburilor lipicioase”,de „râie, vărsat, scarlatină, pecingine, gripă sau
inflamaţiune de gât”.
Circulara Ministerului de Finanţe din 22iunie1883, corelată cu Ordinul
nr.28557/1883 al Ministerului de culte şi învăţământ, privind scutirea de taxe a petiţiilor
învăţătorilor populari, având ca obiect litigii salariale.
Circulara nr.33881/1883 a Ministerului Industriei şi Comerţului, transmisă prin
Ordinul nr.1395/1883 al Ministerului de culte şi învăţământ, privind abrevierea măsurilor
metrice moderne ş.a.
2.3.Acte administrative ale autorităţilor administrative de stat locale Hotărâri, ordine, decizii, rapoarte sau dări de seamă, informări sau adrese ale
Consiliilor şcolare locale, ale Comisiei comunale de supraveghere a instituţiilor şcolare,
ale Comisiei şcolare a comitatului, ale reprezentanţilor executivi ai comitatului, plăşii sau
cercului administrativ şi ai comunei, ale inspectorilor şcolari şi comisarilor ministeriali:
Informarea nr.1208/11iunie1885 a inspectorului de stat Francisc Suttag din Lugoj,
privind desfăşurarea cursului de învăţare a limbii maghiare pentru învăţători.
Ordinul nr.3795/10octombrie1886 al protojudelui cercual din Ilidia despre
manualele interzise în şcoli de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice ş.a.
2.4. Acte normative ale autorităţilor administrative confesionale-naţionale
2.4.1. Acte normative ale autorităţilor administrative- confesionale centrale şi
regionale, recte ale Congreselor naţionale confesionale şi ale structurilor interne ale
Mitropoliilor greco-catolică şi greco-ortodoxă, ale Dioceselor romano-catolică din
Cenad, greco-catolică din Lugoj şi greco-ortodoxă din Caransebeş şi Arad şi ale
structurilor interne ale acestora (sinoade, senate şi comisii şcolare, episcopi)
Statutul organic al Bisericii ortodoxe române, aprobat prin actul imperial din 28 mai
1869, primul act de emancipare efectivă, politică-administrativă şi culturală al naţiunii
române din Ungaria şi totodată, „legea-cadru naţională” de organizare şi funcţionare a
învăţământului.
158
Organizarea provizorie a învăţământului naţional confesional în Mitropolia greco-
ortodoxă a românilor din Ungaria şi din Transilvania, adoptat în Congresul naţional
bisericesc din 15 octombrie 1870.
Provisorische Instruktion für katolische Seelsorger in ihrem Verhältnisse zur
Volksschule/Instrucţiune provizorie pentru preoţii catolici în raporturile lor cu şcolile
populare, 1857(aplicabilă în şcolile elementare catolice şi greco-catolice, germane,
maghiare, romăne).
Vorschriften festgesetzt durch den ungarischen Episcopat in Betreff der
Organisierung und des Wirkungskreises der Schulstühle der römisch-katolischen
Glaubensgemeinden des lateinischen und griechischen Ritus/Prevederi stabilite de
Episcopatul ungar în legătură cu organizarea şi competenţa scaunelor şcolare ale
comunelor confesionale romano-catolice de rit latin şi grec, 1880.
Circulara din 17februarie1867 a Episcopului din Caransebeş, Ioan Popasu, către
protoprezbiteri, privind aprecierile şi recomandările Înaltului Consiliu Regesc
Locţiitor/Guvernului din Ungaria asupra situaţiei învăţământului din dioceză şi din
comitatele Banatului.
Instrucţiunea Senatului şcolar din Caransebeş din 18noiembrie1876 despre
instituirea comisiilor şcolare locale consultative, din care să facă parte preotul şi
învăţătorul şi despre atribuţiile corespunzătoare comitetelor parohiale.
Decizia nr.6/1871 a Sinodului extraordinar eparhial greco-ortodox din Arad, de
numire a unei comisii pentru a rezolva lipsa cărţilor de şcoală.
Decizia nr.96/1872 a Sinodului eparhial greco-ortodox din Arad privind aprobarea
Proiectului pentru regularea şi înfiinţarea Preparandiilor.
Normativul consistorial nr.646/epitr. 204/1874 al Consistoriului eparhial greco-
oriental al Aradului privind obligaţia uzufructuarilor de pământuri bisericeşti şi şcolare de
a aduna toate restanţele contribuabile până inclusiv la capătul anului 1873.
Norme pentru administrarea învăţământului naţional confesional în districtul
Consistoriului român ortodox din Arad, 1877.
Hotărârea Consistoriului diecesan din Caransebeş din 13 decembrie 1874 privind
planul de învăţământ şi orarul şcolar.
Ordinaţiunea consistoriului din Caransebeş, nr.126/1879, privind obligaţia
autorităţilor şcolare de a asigura frecventarea şcolilor elementare şi de către fete.
Ordinaţiunea consistoriului din Caransebeş, nr.360/1883 despre obligaţia
autorităţilor confesionale locale de a întocmi şi raporta situaţia încasării taxelor locale de
cult ş.a.
Sentinţele definitive ale Consistoriilor diecesane în cauzele disciplinare ş.a.
2.4.2. Acte normative ale autorităţilor administrative-confesionale naţionale
locale
Dispoziţii, ordine, hotărări, circulare sau informări, rapoarte ale sinoadelor
protopresbiterale, protopopilor, sinoadelor parohiale, comitetelor parohiale locale,
comitetelor şcolare locale, ale directorilor şcolari/preoţilor locali :
Hotărările sinoadelor parohiale privind alegerea învăţătorilor, aprobate ulterior prin
decizii ale Senatului şcolar eparhial.
Circulara din 20noiembrie1870 a protopopului de Iam, Iosif Popovici, care confirmă
Ordinul nr.21555/1870 al Ministrului de culte şi instrucţiune publică, reluat în Ordinul
Senatului şcolar diecezan din Caransebeş, nr.199/1870, privind obligaţia preoţilor şi
învăţătorilor de a alfabetiza şi adulţii,începând cu toamna acelui an şi cotele de salarizare
pentru acest serviciu ş.a.
159
3. Acte normative ale diferitelor asociaţii comunitare locale, în structura cărora
erau integraţi învăţătorii şi elevii : Statutele de funcţionare ale bibliotecilor şcolare, fundaţiilor şcolare, societăţilor
culturale : de cânt, de lectură, casinelor/ caselor de cultură naţionale ş.a.
4. Acte normative ale asociaţiilor profesionale ale învăţătorilor Statutele reuniunilor învăţătorilor, decizii sau protocoale ale adunărilor generale ale
reuniunilor învăţătorilor, protocoale, decizii sau rapoarte ale comitetelor executive ale
reuniunilor învăţătorilor, ordine şi rapoarte ale comisarilor şcolari responsabili de
conferinţele anuale din protopopiate sau despărţăminte, apeluri publice ale organizatorilor
conferinţelor învăţătorilor privind taxele de participare ş.a. :
Statutele Reuniunii învăţătorilor români de şcoale capitale şi elementare populare
din Dieceza dreptmăritoare răsăriteană a Caransebeşului, 1869
Statutele Reuniunii învăţătorilor din Ungaria de Sud, 1871
Statutele reuniunii învăţătorilor români greco ortodoxi din protopopiatele
Timişoarei, Lipovei, Banat-Comloşului şi Belinţului, 1872
Statutele Reuniunii învăţătorilor români de la şcoalele confesionale greco-ortodoxe
din Dieceza Caransebeşului, 1880
Statutele Reuniunii învăţătorilor greco-catolici din ţinutul Lugojului, 1888
Statutele Asociaţiei învăţătorilor din şcolile comunale şi de stat din Caraş Severin,
1895.
Protocolul adunării generale a-XII-a al Reuniunii învăţătorilor români de la şcolile
confesionale române greco-ortodoxe din Dieceza Caransebeşului,1882.
Decizia nr.44/1881 a Comitetului executiv al Reuniunii învăţătorilor români greco-
ortodocşi din Dieceza Caransebeşului.
Protocolul nr.64/1882 al Comitetului executiv al Reuniunii învăţătorilor români
greco-ortodocşi din Dieceza Caransebeşului.
Planul de învăţământ adoptat de Conferinţa învăţătorilor de la Belinţ în 22august
1872, aplicabil în şcolile administrate de Episcopia greco-ortodoxă din Arad.
Siebenter Rechnungs-Ausweis über den Stand des im Jahre 1860 gegründeten
Unterstützungs-Fondes für dienstunfähige Lehrer und deren Witwen und Waisen in
der Diöcese Csanad/ Al şaptelea bilanţ contabil despre starea fondurilor de într-
ajutorare fondate în 1860, pentru învăţătorii lipsiţi de capacitate de muncă şi pentru
văduvele şi orfanii lor, din Dioceza Cenad, 1866 ş.a.170
170
Archivum Dioecesanum Timisoarensis(A.D.T.),fondul Scholaria 1862-1929, neordonat
Ibidem, fondul Ordines Scholares, 1754-1930, neordonat
Educatorul, Oraviţa, nr 10/1910; nr.9-10/1913
Foaia diecezană, Caransebeş, 1885-1896
Lumina, Arad,nr.3,9,17,19,30/1872; nr.3-19/1874
Nicolae Bocşan, Valeriu Leu, Şcoală şi comunitate în secolul al-XIX-le.Circularele şcolare bănăţene,
Cluj Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2002
Onisifor Ghibu, Viaţa şi organizarea bisericească şi şcolară în Transilvania şi Ungaria, Bucureşti,
Institutul de Arte Grafice “Nicolae Stroilă”, 1915
Organizarea provizorie a învăţământului naţional confessional în Mitropolia Greco-ortodoxă a
românilor din Ungaria şi Transilvania, Lugoj, Editura Traunfellner Wenczely, 1872
Petru Oallde, Lupta pentru limba românească în Banat, Timişoara, Editura Facla, 1983
Protocolul adunării generale a Reuniunei învăţătorilor români de la şcoalele confesionale gr.or. din
dieceza Caransebeşului ţinute în Biserica Albă, Reşiţa Montană, Tiparul lui Julius Wunder, 1879
Protocolul adunării generale a-XII-a a Reuniunii învăţătorilor români de la şcolile confesionale
române gr. Or. dn dieceza Caransebeşului, Bocşa Montană, Tipografia E.Fidrant, 1883
Istoria Învăţământului românesc,vol.I-II, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1993
160
CAPITOLUL 18
Integrarea şi specificul presei din Banat în presa şi cultura naţională
Programul de emancipare culturală, socială şi naţională a românilor din Imperiul
habsburgic, formulat de reprezentanţii Şcolii ardelene, în opere literare, ştiinţifice,
istorice, a fost socializat/ difuzat în perioada 1815-1848, de diverse grupuri culturale-
economice- politice, determinând relaţii culturale şi instituţionale reformatoare,
sistematice, care au activat procesul general de emancipare culturală, socială şi
naţională al tuturor românilor !
Tranziţia de la teorie/ ideologie la practică, respectiv de la programul politic- cultural-
ştiinţific la adoptarea şi dezvoltarea instituţională şi socială a acestuia a fost cauzată
de situaţia geopolitică, respectiv de restauraţia absolutismului european, după
constituirea Sfintei Alianţe, în 1815, de interesele strategice divergente dintre
Imperiul habsburgic, Imperiul otoman şi Imperiul rus şi de intensificarea şi
generalizarea actelor de emancipare socială şi naţională ale popoarelor dominate de
marile puteri-imperialiste .
În realizarea acestei tranziţii de la programul politic- cultural-ştiinţific de emancipare
culturală, socială şi naţională al unui grup de creatori la conştientizarea şi
solidarizarea socială a acestui program, presa şi învăţământul au fost cele mai
eficiente mijloace. În Banat s-a creat un bastion modelator şi indestructibil al luptei de
emancipare modernă, prin apariţia unei prese cu un program naţional, reflectat în
articolul- program şi în conţinutul primei publicaţii „culturale- literare” naţionale,
Biblioteca românească, redactată încă din 1821, cu circulaţie nu numai în Banat, ci pe
întregul teritoriu naţional. Biblioteca românească, prescurtată astfel în notele
istoriografilor presei a apărut la Buda, în ianuarie 1921 (primul număr), apoi a fost
reluată, în 1829, când sunt atestaţi zeci de „prenumeranţi” sau abonaţi bănăţeni şi
redactorul bănăţean Damaschin Bojincă, în 1830, când au fost publicate câte două
numere şi în 1834, când au apărut ultimele patru numere.171
Vasile Popeangă, Şcoala romănească din părţile Aradului în perioada 1867-1918, Arad,/s.n./, 1976,
p.8-22
Victor Ţârcovnicu, Contribuţii la istoria învăţământului românesc din Banat 1780-1918, Bucureşti,
Editura Didactică şi Pedagogică, 1970, p.156-164
Statutul pentru administrarea fondurilor şi fundaţiilor diocesei Greco-catolice din Lugoj, Lugoj,/s.n./,
1898
171
Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti,
1979, p.103 şi Luceafărul, nr.5-6/1937, p. 188-189
161
Ea precede astfel, primelor publicaţii româneşti atestate în „principate”, respectiv
Albina românească, apărută la Iaşi, în 1 iunie 1829 şi Curierul românesc, apărut în 8
aprilie 1829, la Bucureşti.
Totodată, cercetările recente ale reputatului istoriograf al culturii din Banat, Vasile
V. Munteanu relevă că primul ziar în limba română ar fi apărut la Oraviţa, între 1818-
1820172
, dar el ar fi avut doar o difuzare locală şi un conţinut cultural-literar
incomparabil mai redus decât Biblioteca românească.
După eşecul previzibil al luptei politice, concentrată în jurul clerului greco-catolic şi
ortodox, prin desconsiderarea de către autorităţile imperiale centrale ale celor două
petiţii naţionale din anii 1791 şi 1792, intitulate Supplex Libellus Valachorum
Transsilvaniae/ Petiţia Valahilor din Transilvania, ultimii reprezentanţi ai Şcolii
ardelene au continuat/ concentrat lupta de emancipare culturală şi socială în
următoarele direcţii :
1. instituţionalizarea unor şcoli confesionale-naţionale elementare şi şcoli normale/
pedagogice, de învăţători;
2. redactarea şi difuzarea de cărţi şi publicaţii naţionale;
3. formarea unei categorii sociale moderne, de intelectuali, propagatori ai culturii
naţionale, ai ideilor moderne de emancipare culturală, socială şi naţională ;
4. unificarea limbii naţionale, cu caractere latine;
5. socializarea dezvoltarea conştiinţei unităţii şi emancipării naţionale.
Presa modernă din Banat şi din Transilvania a fost element centralizator al luptei de
emancipare culturală naţională şi al primelor programe culturale naţionale moderne,
formulate de reprezentanţii-fondatori ai primelor societăţi culturale naţionale-
academice ; între care bănăţenii Paul Iorgovici ( 1764- 1808 ) şi Constantin
Diaconovici Loga /( 1770- 1850 ), autorii primelor cărţi de cultivare a limbii literare
naţionale şi pionieri ai luptei pentru unificare limbii naţionale, respectiv : Observaţii
de limbă românească prin Paul Iorgovici făcute173
şi Gramatica românească174
.
Paul Iorgovici este cu certitudine primul publicist şi editor român modern, alături de
medicul-oftalmolog Ioan Molnar Piuariu ; cei doi editînd în timpul Revoluţiei
franceze, respectiv în 1893 primul ziar românesc, atestat de Raportul guvernatorului
Banffi către Cancelaria aulică din Viena, în data de 24 aprilie 1793 astfel : « Auzindu-
se, că proiectatul ziar valah se tipăreşte deja de către un anumit Paul Iorgovici la
Viena şi că s-au trimis câteva exemplare lui Gherasim Adamovici… guvernul a
notificat starea lucrurilor cancelariei imperiale, făcând în acelaşi timp propunerea să
se interzică strict lui Molnar scoaterea ziarului, căci nu are nici o încuviinţare şi
anume din motiv că astăzi, când lucrurile se agravează din zi în zi, răspândirea de
ziare este inadmisibilă ca or şi când, căci periculoasele idei de eliberare ale
172 Vasile V. Munteanu, Contribuţii la Istoria Banatului, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara,
1990, p. 203, http://arhivavestea.files.wordpress.com/2009/09/vestea-1tipar1.pdf
173 Paul Iorgovici, Observaţii de limbă românească prin Paul Iorgovici făcute, Pesta, 1799
174 Constantin Diaconovici Loga, Gramatica românească, Arad, 1822- 1823
162
francezilor se propagă cu mare iuţeală, încât ori ce apare în ziar, uşor s-ar putea
răstălmăci, iar opiniile pot produce sguduirea liniştei publice ».
După acest eveniment, cei doi au fondat prima societate academică naţională, având
ca obiectiv principal emanciparea culturală naţionale prin popularizarea/ cultivarea
limbii naţionale şi dezvoltarea unităţii limbii naţionale, odată cu publicarea de cărţi şi
ziare. Acest obiectiv se regăseşte în schiţa de program a Soţietăţii filosofeşti a
neamului românesc în Mare Prinţipatul Ardealului, formulat de cei doi în 1795 .
Următoarea societate academică naţională, Societatea pentru cultivarea limbii
române, fondată în 1808, prevedea în Programul- Manifest, scris de bănăţeanul C. D.
Loga, acelaşi obiectiv central !
Acelaşi obiectiv principal va fi continuat apoi de toate societăţile culturale şi literare
naţionale moderne, de la Societatea literară constituită în Bucureşti, în 1827 până la
Astra, fondată în 1861 şi la Academia Română, fondată în 1866.
La începutul secolului al-XIX-lea constatăm o explozie de emancipare culturală
naţională fără precedent, în tipografia Universităţii din Buda fiind publicate între
1800- 1830 circa 250 de titluri de cărţi româneşti, cu circulaţie în întregul teritoriu
naţional, care au avut o influenţă determinantă în educarea primilor publicişti români,
precum Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Bariţiu, Timotei Cipariu, Nicolae Bălcescu,
Mihail Kogălniceanu ş.a. şi a revoluţionarilor de la 1848-1849 şi care vor contribui la
modernizarea statului şi la realizarea statului naţional în 1859.
După această tipografie, în ordinea difuzării cărţilor şi al producţiei de tipărituri
româneşti în Banat ar urma, după decenii de opresiune şi interdicţii imperialiste,
Tipografia diecesană din Caransebeş, funcţională din 1886, apoi Tipografia Progresul
din Oraviţa, funcţională din 1907 ; ambele tipărind zeci de creaţii literare regionale şi
naţionale şi mai multe publicaţii periodice.
Cu mult înainte de 1848 sau de apariţia primelor publicaţii naţionale periodice
exista deja/deci în Transilvania şi Banat o pleiadă de savanţi şi oameni de acţiune,
care vor determina evoluţia şi unificarea culturală naţională din deceniile următoare şi
în mod deosebit instituţionalizarea şi dezvoltarea presei naţionale, considerată tacit
forţa motrice a accelerării generalizării şi consolidării conştiinţei naţionale.
Reprezentanţi ai acestei pleiade, în frunte cu promotorii presei şi tipografiei naţionale
din Banat, precum : Paul Iorgovici Brâncoveanu (1764-1808 ), care a scris cu litere
latine „Observaţii de limba românească”, publicată la Pesta, în 1799 ( într.un moment
în care majoritatea intelectualilor din Banat cunoştea doar scrisul slavon ! ) ;
Damaschin Bojincă, coredactor alături de Zaharia Carcalechi al primei reviste
culturale şi literare naţionale, Biblioteca românească, apărută între 1821- 1834 ;
Dimitrie Ţichindeal, autorul primelor fabule româneşti, compilate după sârbul Dositei
Obradovici, publicate la Buda, în 1814, cu titlul Filosoficeşti şi politiceşti prin fabule
moralnice învăţături acum întâia oară culese şi într-acest chip pe limba românească
întocmite... ; Eftimie Murgu, autorul unei publicaţii volante, în timpul revoluţiei din
1848-1849 ; Andrei Mocioni, care a înfiinţat în 1866 ziarul Albina, coordonat de
Vincenţiu Babeş ş.a.175
, continuau strategia culturală a corifeilor Şcolii ardelene,
175 Maria Berényi, Cultură românească la Budapesta în secolul al XIX-lea,
Giula, 2000, p. 40.
163
Samuil Micu Clain, Gheorghe Şincai, Petru Maior, care s-au remarcat a fi şi printre
primii editori şi cenzori moderni, ai cărţilor româneşti, publicate în Tipografia
Universităţii din Buda, întrunindu-se în salonul literar naţional din casa aromânului
Anastasie Grabovszki.
De asemenea, în al treilea deceniu al secolului al-XIX-lea, în Banat exista deja o
solidă tradiţie culturală naţională şi o largă categorie emancipată, de preoţi, învăţători
şi ofiţeri, propagatori ai culturii naţionale şi totodată militanţi pentru emancipare
culturală naţională, inclusiv a presei naţionale. Să menţionăm/ reţinem bunăoară, că la
Caransebeş a fost tipărit încă din 1648, de către banul român al Caransebeşului şi
Lugojului, Acaţiu Barcsai, primul manual de Catehism, cu litere latine, iar în anul
1700 a fost tipărit primul dicţionar bilingv, cu litere latine, de către Halici-fiul,
Dictionarium valachico-latinul. Tot la Caransebeş a funcţionat până în 1741 Şcoala
grănicerească ortodoxă, unde erau pregătiţi şi învăţători şi preoţi, iar din 1783 aici a
funcţionat o nouă Şcoală grănicerească trivială, în limba română şi germană. În 1811
este atestată în Caransebeş o nouă Şcoală normală-matematică, pentru pregătirea
subofiţerilor, iar în 1829 se organizează primul curs preparandial, pentru învăţători.
În 1812 s-a înfiinţat la Arad prima şcoală pedagogică naţională, Înalta şcoală
pedagogică a naţiunii valahe, având 4 profesori, printre care şi C:D. Loga şi 78
cursanţi ! C.D.Loga a fost nu numai unul dintre primii pedagogi naţionali moderni, ci
şi autorul primelor manuale de ortografie, gramatică românească şi ritual liturgic
ortodox, Ortografia sau dreapta scriere, publicat la Buda, în 1818, Gramatica
românească, publicat în 1823, Octoih şi tipicon cu catavaseriu, publicat în 1826 şi
utilizat îm biserici până în perioada interbelică.
Tot el a tipărit şi Chiemare la tipărirea cărţilor româneşti, primul manifest-
programatic, care relevă mutatis mutandis strategia emancipării presei şi tipăriturii de
cărţi naţionale, prin contribuţii ( mecenat ) comunitare: „ spre luminarea neamului
sunt de lipsă...cărţi...toţi din puterile sale să dea daruri, ca să ajute neamul, toţi acum
să se apuce de lucru, că au sosit primăvara neamului românesc”176
Fără să speculăm,
ne întrebăm, dacă acest îndemn nu are o motivaţie intimă, determinată de revoluţia de
emancipare naţională, condusă de Tudor Vladimirescu, în curs de desfăşurare la acea
dată, în Ţara Românească.
Caransebeşul era situat în ultima regiune autonomă a obştilor săteşti, constituită din
străvechile familii patriarhale, continuate/ reproduse în forma comunioanelor
grănicereşti, respectiv în teritoriul Regimentului de graniţă valaho-ilir, constituit în
1775, devenit ulterior, în 1849 Regimentul de graniţă româno-bănăţean, desfiinţat abia
în 1872. În acest
teritoriu s-a născut, la Gârlişte, în judeţul Caraş Severin şi primul publicist modern,
reprezentant marcant al iluminismului naţional, Damaschin Bojincă, coredactorul
primei reviste culturale şi literare naţionale, Biblioteca românească. înanul1775:
Reg- în anul 1838: Regimentul de graniţă valaho-bănăţean nr. 13
Presa din Banat, definită în integralitatea ei, ca instituţie şi totodată activitate
informativă-educativă socială, deşi sporadică şi precară până în deceniul al şaptelea al
secolului al-XIX-lea a constituit un avanpost al presei naţionale şi o resursă de
generalizare şi dezvoltare a presei naţionale, atât prin exemplul modelator al primei
176
C. D. Loga, Chiemare la tipărirea cărţilor româneşti, Buda, 1821, p. 8
164
reviste naţionale cu relativă periodicitate şi de asemenea prima revistă culturală-
literară naţională, Biblioteca românească, cât şi prin promotorii ei, care au contribuit
la redactarea, diversificarea şi difuzarea primelor publicaţii cu circulaţie populară,
comună în Banat, Transilvania şi Principate.
Istoriografii culturii naţionale omit să analizeze minuţios « cazul Bibliotecii
româneşti », pe care o rezumă doar formal-publicistic, ca pe un almanah, cu o
circulaţie sporadică şi insignifiantă, abstracţie făcând de conţinutul ei cultural cvasi-
complet şi de monumentul lingvistic naţional unic, pe care îl reprezintă. În
contemporaneitate, Biblioteca românească a fost o „explozie” de identitate culturală
şi politică naţională a tuturor românilor, o mostră efemeră despre universalitatea şi
geniul învăţaţilor şi publiciştilor români, lipsiţi de accesul la mijloacele moderne ale
presei; o dovadă supremă de emancipare culturală naţională, tocmai în perioada de
modernizare instituţională a Principatelor Române, 1821-1829-1934, când Tudor
Vladimirescu începuse revoluţia de emancipare politică-administrativă a Ţării
Româneşti, continuată până în 1929, anul în care Principatele Române dobândeau o
largă autonomie administrativă şi culturală faţă de Imperiul otoman şi totodată, acces
la însuşirea şi reproducerea valorilor şi relaţiilor sociale moderne, occidentale.
Titlul V din "Actul osăbit pentru prinţipaturile Moldova şi Valahia" al Tratatului de
la Adrianopol, din 2/ 14 septembrie 1829, încheiat între Imperiul rus şi Imperiul
otoman, consemna astfel autonomia Principatelor Române: « Deoarece cnezatele
Moldovei şi Valahiei s-au supus în baza capitulaţiilor speciale puterii supreme a
Porţii Strălucitoare şi deoarece Rusia s-a angajat să garanteze bunăstarea lor, atunci
acestora li se păstrează toate drepturile, avantajele şi beneficiile acordate în aceste
capitulaţii sau acorduri, semnate între ambele case imperiale sau în hatti-şerifuri,
editate anterior. De aceea, acestor cnezate li se acordă libertatea religioasă,
securitatea deplină, administrarea populară locală şi dreptul de comerţ liber.
Articolele suplimentare acordurilor anterioare, considerate necesare pentru ca aceste
regiuni neapărat să se poată folosi de drepturile lor, specificate într-un document
separat, care este şi va fi respectat identic cu celelalte părţi ale prezentului acord. »
În mod tacit, conţinutul primei reviste periodice naţionale, Biblioteca românească,
cu circulaţie în întregul teritoriu naţional, fapt atestat de listele cu sute de
prenumeranţi sau abonaţi nominalizaţi la sfîrşitul volumelor, redactată de bănăţeanul
Damaschin Bojincă ( 1802-1869 ) împreună cu Zaharia Carcalechi ( 1784- 1856 ), în
perioada 1821-1834 reflectă un adevărat program cultural de emancipare culturală şi
naţională, reluat apoi în revista Dacia literară, apărută abia în 1840, la Iaşi, respectiv
în primul program cultural naţional expus în articolul-program al acestei reviste,
formulat de Mihail Kogălniceanu, având următoarele obiective : 1. Combaterea
imitaţiei scriitorilor străini şi a traducerilor mediocre ; 2. Crearea unei literaturi
naţionale, rolul determinant al folclorului şi istoriei ca surse de inspiraţie literară ; 3.
Lupta pentru unitatea limbii ; 4. Dezvoltarea criticii obiective, a operei, nu a persoanei
Iată conţinutul Bibliotecii româneşti177
din primul număr, cu 12 părţi, pe vreo 200
pagini, în anul 1821 : articolul-program introductiv, informaţii despre eclipsa din 20
august 1820, informaţii bibliografice despre Petru Maior, extrase din istoria
177
Biblioteca românească în 12 părţi, după numărul celor 12 luni. Întâia oară tipărită pentru naţia
românească prin Zaharia Carcalechi, ferlegheru de cărţi a Crăieştii şi mai marei tipografii din Buda a
Universitatea Ungariei, Partea I, cu o figură ( la Buda, în Crăiasca tipografie a Universitatei
Ungariei, 1821 )
165
romanilor, după Eutropius, două traduceri ale unor nuvele, versuri, un amplu indice
bibliografic, Izvoru cărţilor, din întregul teritoriu naţional ( paginile 165-182 ) şi în
final un Lexicon pentru vorbele româneşti neobicinuite între unii români, ce nu s-au
pus în cartea aceasta, reprezentând tacit un act de promovare a limbii literare
unitare178
.
În sinteză, în perioada 1821-1834, în Biblioteca românească au apărut :
1. primele studii de istorie naţională, dedicate lui Dimitrie Cantemir, Radu Şerban,
Mihai Viteazul, care în integralitatea lor, conturează deja un curs de istorie naţională ;
2. traducerea unor studii de istorie universală, a romanilor şi Istoria lumii pe scurt, de
Damaschin Bojincă ;
3. traducerea unor povestiri şi istorioare moralizatoare din greacă şi germană, de
Zaharia Carcalechi ;
4. informaţii din Principatele Române ;
5. informaţii bibliografice curente, locul comercial şi lista de preţuri a cărţilor, la
rubrica Izvorul cărţilor ;
6. creaţii literare originale din tot teritoriul naţional, precum versuri nesemnate,
fabula Guzganul de cetate şi cel de câmp, de Gheorghe Asachi şi poezia lui Vasile
Cârlova, Ruinurile Târgoviştii ;
7.drame teatrale traduse, unele reprezentate chiar pe scena primului teatru naţional,
deschis la Oraviţa, în 1817 ;
8. primele articole de critică literară, despre situaţia poeziei româneşti în anul 1930 ;
9. primele cronici culturale ;
10.primele litografii de presă, modelate de pictorul Constantin Lecca, reprezentând
portretele unor domnitori, ca : Dimitrie Cantemir, Radu Şerban, Mihai Viteazul, Radu
Negru, Dragoş Vodă ş.a.179
Comparativ, pentru a releva rolul cultural naţional modelator al Bibliotecii
româneşti, să reţinem şi conţinutul primelor două numere din prima revistă culturală
naţională Dacia literară : în primul număr era publicată literatură istorică, respectiv
Alexandru Lăpuşneanu, de Constantin Negruzzi; literatură folclorică despre obiceiuri
populare, în articolul Nou chip de a face curte, de Mihail Kogălniceanu; breviar
informativ din publicaţiile româneşti reprezentative, Foaie pentru minte, inimă şi
literatură, Curierul românesc, Albina românească şi Telegraful Daciei, iar în al
doilea număr apăreau Cântece populare a Moldaviei, de Costache Negruzzi,
fragmente de călătorie în Banat, Valahia şi Moldova, de D.A. Damidoff, şambelan al
împăratului Rusiei, poezia Cavalerul C. Stamate, de A. Donici, breviar informativ din
alte publicaţii naţionale, Arhiva românească, Curierul românesc, Critica, Telegraful
Daciei.
În temeiul acestor dovezi, putem conchide, că în ciuda apariţiei sporadice, doar 12
numere în 4 ani de apariţie efectivă, respectiv un număr în 1821, câte două numere în
1829 şi 1830 şi patru numrere în 1834, Biblioteca românească constituie modelul care
a impus ideologic şi cultural « bazele presei româneşti » şi nu Curierul românesc,
apărut la Bucureşti, între 8 aprilie 1829 şi 12 decembrie 1859, sub conducerea lui Ion
Heliade Rădulescu.
178
Iosif Pervain, Biblioteca românească, 1821, în Revista de istorie şi teorie literară, tomul 17/ 1968,
nr. 4, p. 653-671 179
Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti,
1979, p. 103
166
Considerăm, că primele publicaţii naţionale-programatice şi emancipatoare cultural
şi social au fost, în ordine cronologică : Biblioteca românească, editată de Zaharia
Carcalechi şi Damaschin Bojincă, între 1821- 1834, Curierul românesc, editat de Ion
Heliade Rădulescu, în 1829, Albina românească, editată de Gheorghe Asachi, în 1829
şi Gazeta de Transilvania, editată de Gheorghe Bariţiu, în 1838 !
În acest sens, aserţiunea lui Nicolae Iorga , despre „ întemeierea presei periodice „ de
către cei trei „ scriitori fruntaşi” Gheorghe Asachi, Ion Heliade Rădulescu şi
Gheorghe Bariţiu este depăşită de o cercetare istorică- documentară obiectivă şi
sistematică. Toate aceste patru
periodice ale perioadei de pionierat a presei naţionale conţin aceeaşi concepţie
publicistică deschisă şi enciclopedică, al cărei scop tacit conducea către dezvoltarea
conştiinţei naţionale, prin deschiderea şi integrarea culturii naţionale în cultura
mondială; concepţie relevată de rubricile comune, politice, economice, istorice,
sociale, culturale, literare şi informative, din întregul teritoriu naţional şi din lume !
Biblioteca românească a deschis însă şi lungul şir al presei tip-magazin sau al presei
de tip enciclopedic, corelată cu informaţiile de uz cotidian ; un gen publicistic
continuat apoi şi de alte publicaţii din secolul al-XIX-lea, până în prezent: Foaie
pentru minte, inimă şi literatură, apărută la Braşov, între 1835- 1865, revista
enciclopedică Familia, fondată în 1865, prima revistă enciclopedică de la Iaşi,
Propăşirea, apărută în 1844, Revista română, 1861-1863, 1902, 1924-1925, 1941-
1942,1995-prezent sau revista Magazin din prezent. În Banat, conţinutul-magazin al
Bibliotecii româneşti va inspira unica revistă în limba germană, editată de un român,
cu scopul reflectării problemelor sociale, culturale şi naţionale ale comunităţii
naţionale a bănăţenilor români în mediile publice şi politice din Imperiul habsburgic,
austro-ungar şi din Europa; Corneliu Diaconovici ( 1859-1923 ) a editat la Budapesta
Romänische Revue, mutată din 1886 la Reşiţa, din 1888 până în 1892 la Viena şi
apoi, din 1893 la Sibiu şi la Timişoara. Se întîmpla după şapte decenii de la apariţia
primului număr al Bibliotecii Româneşti, când românii erau la fel de lipsiţi de o
instituţie publicistică modernă, care să includă servicii integrate de tipografiere,
redactare şi difuzare şi când costurile impresionante ale tipografierii publicaţiilor
româneşti în diverse tipografii adiacente redacţiilor din diverse locaţii private sau
închiriate, determinau creşterea preţurilor publicaţiilor, reducerea numărului de
abonaţi şi a pieţei culturale. În paginile revistei lui Diaconovici au fost difuzate, între
multe altele şi creaţii ale clasicilor literaturii naţionale, Mihai Eminescu, Ion Creangă,
Vasile Alecsandri, precum şi imnul naţional, Deşteaptă-te, române, de Andrei
Mureşanu; constituind primele traduceri universale ale acestor clasici ai literaturii
naţionale.
Am putea face însă şi speculaţii asupra Bibliotecii româneşti, în sensul că a
reprezentat un model publicistic enciclopedic, universal in nuce pentru întreaga
cultură naţională, care îl va fi inspirat şi pe Ion Heliade Rădulescu, să imagineze
planul unei « biblioteci universale », în 1848, care să cuprindă capodoperele literare şi
culturale universale, ca şi pe cei circa 200 autori ai primei Enciclopedii Române,
coordonată de publicistul bănăţean Cornel Diaconovicu şi publicată la Sibiu, între
1898-1904.
Dintre aceşti 200 de autori să reţinem şi pe publiciştii bănăţeni sau care au profesat în
Banat :G. Augustini, publicis din Arad, Valeriu Branişte, redactor la publicaţiile
bănăţene Dreptatea şi Drapelul, bănăţeanul Aurel Popovici.
167
Dar chiar aceste începuturi promiţătoare, au fost realizate cu mari sacrificii
materiale şi umane, corifeii presei bănăţene fiind obligaţi, să migreze în Transilvania
şi în Principatele Române, pentru a continua realizarea obiectivelor programului de
emancipare culturală, socială şi naţională. Damaschin Bojincă ( 1802- 1869 ), primul
redactor renascentist, multilateral al românilor a fost obligat, să suporte persecuţii
politice şi să emigreze în 1833 în Moldova, unde a contribuit la dezvoltarea presei,
învăţământului, administraţiei şi jurisdicţiei naţionale. În acest sens ar putea fi date
zeci de exemple şi sintetizate cîteva volume, de interes major pentru cultura
naţională ! Să menţionăm exemplificativ şi pe Pavel Vasici Ungureanu ( 1806- 1881),
unul dintre primii ziarişti bănăţeni, fondatorul primei reviste medicale a românilor din
Austro-Ungaria, Higiena şi şcoala, apărută la Timişoara, în 1876-1877, apoi la
Gherla, între 1878-1880 şi colaborator la reviste din Ardeal şi România, ca : Gazeta
de Transilvania, Telegraful român, Transilvania, Foaie pentru minte, inimă şi
literatură ş.a.180
Sau exemplul altui pionier al publicisticii din Banat, Iulian Grozescu
( 1839- 1872 ), care în scurta lui viaţă a fost redactor al publicaţiilor Umoristul, de la
Buda, în 1863, Albina, din Pesta, în 1871, Priculiciul, din Timişoara, în 1872 şi
colaborator la Familia, din Oradea, Telegraful şi Poşta română, din Bucureşti,
precum şi exemplul colaborării publicistice naţionale al preotului Emilian Micu, autor
de articole apărute în Drapelul, Luminătoriul, Foaia diecezană, Biserica în şcoală,
Biserica ortodoxă română, Drapelul, Dreptatea, Transilvania, Revista critică
literară, Arhiva, Tribuna ş. a., din Timişoara, Caransebeş, Sibiu, Lugoj, Arad, Iaşi.
De asemenea, după 1918 un alt bănăţean, Virgil Molin ( 1898- 1968 ), având
specializare în tipografie în Germania va avea o contribuţie publicistică remarcabilă,
atât prin fondarea unor publicaţii noi în spaţiul cultural naţional, precum almanahuri
profesionale, ca Vocabularul tipografului român, 1923, 1928, 1940, almanahuri –
monografice, precum Almanahul Banatului, 1929-1931, reviste publicitare, precum
Publicitatea şi Reclama, almanahuri-arhivistice, ca Arhivele Olteniei, cât şi prin
activităţile de colaborator, redactor şi fondator al unor publicaţii, precum : Opinca,
Progresul, Tribuna Banatului, Grafica Română, Presa, Presa Olteniei, Mitropolia
Olteniei, Mitropolia Banatului ş.a.181
Situaţia politică a naţiunii române tolerate şi nerecunoscută alături de naţiunile
politice dominante, asimilarea ei confesională-culturală cu naţiunea sârbă, în aşa-
numită «
naţiune ilirică
», indivizibilă cultural-
administrativ-
financiar până în a doua
jumătate a secolului al-XIX-lea, situaţia economică defavorizată a cvasi-totalităţii
românilor, dar şi legea presei, adoptată prin Articolul de lege XVIII/ 1848 şi
intensificarea cenzurii oficiale şi a politicii de maghiarizare forţată, au determinat o
pauză de aproape cinci decenii, până la apariţia primelor publicaţii periodice şi
cotidiene în Banat.
180
http://ro.wikipedia.org/wiki/Pavel_Vasici-Ungureanu
181
http://www.bibliotecametropolitana.ro/Uploads/Biblioteca_Bucurestilor_1998_nr11.pf
168
În fapt, până după 1848, Curtea imperială de la Viena, care centraliza administraţia
Imperiului habsburgic, deşi a promovat dezvoltarea culturii naţiunii dominante,
germane, în Banat, respectiv dezvoltarea învăţământului comunitar-confesional şi a
culturii germane, nu a admis însă, decenii la rând, şi dezvoltarea tipografiilor şi a
presei, deoarece aceste servicii culturale ar fi acutizat indirect şi conştiinţa naţională a
românilor majoritari, dar şi a celorlalte comunităţi naţionale minoritare din această
provincie.
De exemplu, chiar cererile de înfiinţare ale unor tipografii, semnate de cetăţeni
germani, ca Josef Schotter, în 1758 sau de Anton Kolb, în 1768 au fost respinse de
Cancelaria aulică. Totodată, reprezentanţii cenzurii oficiale nu au admis dezvoltarea
unei prese independente şi au admis timp de decenii doar o presă formală, cu un
conţinut predominant informativ, administrativ-politic ; e sugestiv, de asemenea, că în
1833, Consiliul de la Viena, care aproba editarea oricărei publicaţii, respingea cererea
lui Joseph Beichel, Johann Nepomuk Preyer şi Ferdinand Freund de a redacta un
supliment politic, economic şi social al Ziarului Timişan , Temescher Zeitschrift !
Abia în urma vizitei în Banat a principelui moştenitor, Iosif al-II-lea şi a raportului
adresat de acesta împărătesei Maria Tereza, în 1768, Cancelaria aulică devine
permisivă la propunerea înfiinţării unei tipografii multilingve în Timişoara, care, în
cele din urmă, se va rezuma doar la privilegiul acordat lui Matthäus Heimerl, de a
tipări în Timişoara primul ziar din România, Temesvarer Nachrichten, apărut în doar
13 numere, în 1771182
! De altfel, « Până la mijlocul secolului al-XIX-lea toate ziarele
care au apărut în Banat au fost scrise în limba germană şi au avut ca loc de apariţie
oraşul Timişoara. »183
Cel mai durabil ziar a fost Temesvarer Wochenblatt, apărut în
1831, care până în 1840 avea ca structură-tip, o serie de anunţuri, întrerupte în final de
o poezie sau o ghicitoare de divertisment. Din 1840, acesta devine ziar literar,
adăugând la partea de anunţuri, o parte literară, compusă din : creaţii, convorbiri,
descrieri, corespondenţe, cronici şi informaţii literare şi culturale.
Abia în 1850 este înfiinţată o a doua tipografie în Banat, de către Franz Paul Pleitz, la
Becicherecul Mare, unde din 1851 a apărut primul ziar sătesc din Banat, Gross-
Becskereker Wochenblatt.184
În 1852 a apărut şi primul cotidian modern ( exceptând ziua de luni ), Temesvarer
Zeitung, structurat în trei părţi : prima, de anunţuri normative oficiale, a doua, cu
informaţii sociale, politice, administrative centrale şi locale şi a treia, un foileton-
literar, de două ori în săptămână, cuprinzând cronici dramatice, informaţii culturale,
nuvele, note de călătorie ş.a.
Articolul de lege XVIII/ 1848 prevedea îndeplinirea următoarelor condiţii legale,
pentru redactarea şi difuzarea unei publicaţii : autorizaţie prealabilă ; garanţie de
10000 florini pentru un ziar şi de 5000 florini pentru o revistă ; în cazul condamnării
definitive a vreunui redactor sau colaborator al publicaţiei, reprezentantul legal al
acesteia era obligat, ca în termen de 10 zile, să plătească amenda, care se reţinea din
garanţia iniţială, iar în cazul neândeplinirii acestei proceduri, publicaţia era
182
Ciprian Glăvan, Premisele, geneza şi evoluţia presei de limbă germană din Banat între 1771-1867,
în Analele Banatului arheologie-istorie, XIX, 2011, p. 361-362, pe
www.muzeulbanatului.ro/uploads/products/21_Glavan.pdf. 183
Ibidem, p. 362 184
Ibidem, p. 363-367
169
suspendată ; semnarea unor angajamente politice despre conţinutul publicaţiei.185
Această lege a fost amendată în 1872, cu prevederi privind obligativitatea depunerii
unui exemplar al publicaţiei la procurorul, tribunalul şi reprezentanţii Ministerului de
Interne, cu competenţă teritorială şi sancţionarea penală a importului de publicaţii,
care contraveneau intereselor de stat austro-ungare. Dincolo de aceste prevederi
legale, în fapt erau tergiversate şi îngreunate procedurile de legalizare şi apariţie a
publicaţiilor, gazetarii români erau supuşi uneori la un regim de detenţie ordinar,
împreună cu deţinuţii de drept comun, statul maghiar finanţa gazete bilingve sau
româneşti, care susţineau politica de maghiarizare şi marginalizare a românilor ş.a.
În temeiul acestei legislaţii echivoce şi al instituţionalizării unei cenzuri pe măsură,
doar în perioada 1886- 1908 au fost învinuiţi şi condamnaţi la sute de ani de
închisoare ( mulţi plătind cu îmbolnăviri cronice şi cu viaţa ) de instanţele din
Ungaria nu mai puţin de 376 ziarişti români, printre care şi unii ziarişti bănăţeni ;
astfel în 8 iunie 1898, Aurel Trif, redactor al Tribunei poporului din Arad a fost
condamnat la 3 luni de închisoare şi amendă de 100 coroane, pentru articolul Vremea
s-a împlinit ; în 22 februarie 1899, Emanuil Maglas de la Tribuna poporului din Arad
a fost condamnat la două luni de închisoare şi 20 coroane amendă, pentru articolul
Fericita ţară ; la 26 octombrie 1904, Sever Bocu, de la aceeaşi publicaţie a fost
condamnat la 14 zile de temniţă ordinară şi 500 coroane amendă, pentru insulte aduse
unui solgabirău ; la 17 aprilie 1905 au fost condamnaţi Mihail Gaşpar, la 10 luni de
închisoare, St. Petrovici la 6 luni de închisoare şi Cornel Jurca, la 8 luni de închisoare
şi la plata solidară a unei amenzi de 1000 coroane, pentru articole agitatorii contra
naţiunii maghiare ş.a.m.d. La acestea se adăugau şi cheltuielile de judecată, care erau
în medie triple faţă de mărimea amenzilor !186
Numai redactorul Valeriu Branişce,
unul din martirii culturii naţionale a fost torturat cu 23 procese de presă, în urma
cărora a fost condamnat la doi ani de închisoare şi la plata unor amenzi penale
considerabile !
Unul dintre istoriografii consacraţi ai presei din Banat, N. D. Petniceanu considera
restrictiv, că în perioada modernă, până în 1919 ar fi apărut doar 13 publicaţii notabile
în Banat, respectiv cu oarecare continuitate ; situaţie în evident contrast cu presa
dominantă a comunităţilor minoritare germană şi maghiară, care între 1771-1919
cuprindea 98, respectiv 72 publicaţii !?187
Situaţia economică precară a majorităţii
românilor, lipsa fondurilor de investiţii pentru achiziţionarea unor tipografii, lipsa
unor publicişti de profesie, a unor instituţii culturale accessibile cvasi-totalităţii
185 Maria Berenyi, Românii dinUngaria de azi în presa română din Transilvania şi Ungaria secolului al-
XIX-lea, Editura Noi, Bucureşti, 1994, p. 14, http://www.doxolog.ro/web/apologetica/Radu_Theodoru-
Urmasii_lui_Atilla/Radu_Theodoru-Urmasii_lui_Atilla-dreapta.htm
186http://www.doxolog.ro/web/apologetica/Radu_Theodoru-Urmasii_lui_Atilla/Radu_Theodoru-
Urmasii_lui_Atilla-dreapta.htm
187http://vestea.wordpress.com/eveniment/nicolae-irimiapresa-din-banatul-montan-omagiata-la-
mehadia/
170
populaţiei, a unei largi pieţe culturale au determinat, de asemenea, raritatea
publicaţiilor româneşti şi viabilitatea lor redusă, pe termen scurt.
În lipsa unei prese naţionale constante, libere, adecvată nevoilor şi intereselor
dominante ale românilor, concepută în redacţii moderne, au fost găsite alternative
culturale, de difuzare a valorilor culturale naţionale şi de consolidare a conştiinţei şi
solidarităţii naţionale, prin colportare, abonamente la presa din România şi prin presa
editurilor ; în acest sens, să reţinem excepţia fericită a tipografiei Eparhiei greco-
ortodoxe din Caransebeş, unde alături de organul confesional oficial, Foaia
diecesană, apărut în 1886, a fost editată şi una dintre primele colecţii naţionale,
intitulată Biblioteca poporală, în care au apărut zeci de titluri, inclusiv creaţii ale
clasicilor literaturii naţionale, precum şi lucrări de pionierat, ca prima monografie din
cultura naţională, despre satul Maidan, scrisă de Sofronie Marcu, în 1895 !188
După această politică culturală de control cvasi-total asupra drepturilor la informare,
exprimare şi coparticipare la viaţa socială-politică şi de promovare « cenzurată » a
culturilor şi publicaţiilor dominante, în limba germană şi maghiară, în Banatul
interbelic s-a dezvoltat, cel puţin din punct de vedere cultural-publicistic o « societate
europeană, deschisă, multiculturală », incluzînd numeroase publicaţii plurilingve şi
publicaţii „libere” ale tuturor comunităţilor naţionale conlocuitoare; alcătuind o
comuniunea culturală unică, bănăţeană . Şi după Primul Război Mondial, presa din
Banat a continuat să fie o presă multilingvistică, exemplară prin multitudinea,
frecvenţa şi diversitatea ideologică-culturală, nu doar pe plan naţional, ci şi pe plan
european şi mondial. Una dintre primele publicaţii multilingvistice a fost Limba
română, editată în 1919 de Camil Petrescu, fiind urmată de alte zeci, dintre care
enumerăm Almanach de adrese al comerţului şi industriei din Timişoara şi Banat,
Handels und Industrie Adressenbuch, Kerekesdelmi es ipori cimtar, apărut în1934,
Almanach de adrese, apărut la Timişoara în 1922 ş.a.
În perioada 1919-1939, în Timişoara, devenită centru publicistic naţional au existat 15
tipografii, 9 în limba română şi 6 în limbile germană, maghiară şi ebraică, au fost
publicate zeci de periodice şi cotidiene, cu cele mai diverse orientări profesionale,
confesionale şi politice-ideologice şi cîteva zeci de publicaţii multilingve, îndeosebi în
română, germană şi maghiară
; astfel, în 1922 apăreau 4 publicaţii trilingve, în 1925,
188
http://vestea.wordpress.com/istorie-prin-evenimente-si-chipuri/nicolae-danciu-petniceanudin-
istoria-presei-banatene/
171
7, în 1926, 4, în 1930, 3, în 1932, 4, în 1933, 6, în 1934, 7 !189
În 1941, de exemplu,
în judeţul Timiş Torontal apăreau 62 publicaţii, între care 9 cotidiene, 22 săptămânale,
10 bilunare, în limbile română, germană, maghiară, sârbă şi bulgară !190
Rarisime au fost publicaţiile cu continuitate înainte şi după 1918, precum Foaia
diecesană a Episcopiei din Caransebeş, editată între 1886- 1950, Progresul, din
Oraviţa, între 1907-1924 şi Plugarul român, editat la Timişoara între 1908-1947 !
Să reţinem astfel, că prima tipografie românească privată din Banat a fost
proprietatea lui Simeon Pocreanu, din Reşiţa, redactor al publicaţiilor Privighetoarea,
în 1882, Revista, în 1884 şi Opinca, în 1885 !191
Dar o tipografie modernă, performantă, cu un tiraj adecvat, a românilor bănăţeni a
apărut mult mai târziu, prin asocierea mai multor personalităţi culturale şi politice,
care au fondat tipografia Concordia din Arad, în 1911. În această tipografie a apărut
ziarul Românul, începând cu 1911, interzis în 1916, publicaţie oficială a Partidului
Naţional Român, apoi a Consiliului Naţional Român Central, care a reapărut la
sfârşitul anului 1918 şi avut un rol ideologic şi social dominant în organizarea Marii
Adunări Naţionale şi în realizarea Marii Uniri a românilor de la 1 Decembrie 1918.
Existenţa unei pieţe culturale modeste, corelată cu nivelul redus al veniturilor
majorităţii populaţiei au determinat un tiraj scăzut al publicaţiilor, un număr mic de
abonaţi şi falimentarea rapidă a cvasitotalităţii publicaţiilor anterioare Primului
Război Mondial ; chiar în teritoriul Regimentului nr. 13 româno-bănăţean, cu circa
100 localităţi, cu cea mai îndelungată tradiţie a învăţământului pedagogic şi
confesional şi a şcolilor comunitare-confesionale rurale din Banat şi din teritoriul
naţional, statistica oficială din 1868 menţiona o populaţie de 98652 persoane, din care
doar 19921 bărbaţi şi 10535 femei aveau deprinderi de scris şi citit, reprezentând doar
30, 87 % din totalul populaţiei.192
Între primele publicaţii din Banat remarcăm preponderenţa acelora periodice,
confesionale-culturale şi satirice-umoristice, dat fiind că cele mai multe dintre aceste
publicaţii au fost finanţate masiv din fondurile noilor episcopii greco-ortodoxe din
Arad şi Caransebeş, a căror autonomie a fost confirmată prin Diploma imperială din 4
iulie 1865 şi că speciile literare satirice- umoristice erau mult mai accesibile
publicului popular, puteau fi declinate mai uşor de la rigorile cenzorilor oficiali, aveau
o piaţă de desfacere mai largă. Am reţinut astfel : Lumina, apărută în tipografia
Eparhiei greco-ortodoxe din Arad, foaie bilunară, literară-bisericească, apărută între
13 februarie 1869 şi 27 decembrie 1869, apoi între 22 ianuarie 1871 şi 15 iunie 1872,
Speranţia, foaie bisericească, scolastică, literară şi economică, bisăptămânală,
apărută între 13 august 1872 şi 11 iulie 1875, ca Organulu Societăţei de lectură a
teologilor români din Aradu, Gura satului, cu subtitlul Organ glumeţ socio-politic,
revistă satirică apărută la Pesta, apoi la Arad, între 7 martie 1871 – 30 septembrie
189
Thomas Mochnacs, Cultura în Timişoara interbelică, Teză de doctorat în istorie, Universitatea de
Vest Timişoara, 2012, p. 101-164 190
http://www.dusanbaiski.eu/node/135
191
Gheorghe Jurma, Presa şi viaţa literară în Caraş Severin, Reşiţa, 1978, p. 10
192
Coriolan Buracu, Cronica istorică a Almăjului. Rezumat, pe teraalmajului.ro/ Cronica pdf., p. 11
172
1879 ; Biserica şi şcoala, Foaie bisericească, scolastică, literară şi economică a
Episcopiei Aradului, săptămânal apărut între 11 februarie1877- 27 iunie1948 ; Foaia
diecesană, săptămânal al Episcopiei Caransebeşului între 1886-1939, revista
Umoristul, editată la Buda, în 1864, de George Ardelean, Priculiciul, ziar umoristic
apărut la Timişoara, în 1872, Privighetoarea, foia poporală română pentru luminare
şi distracţia, apărută la Bocşa Montană, în 1882, Opinca, editată de Simion Pocreanu,
la Reşiţa, în 1885, Balaurul, foaie umoristică, apărută la Reşiţa, în 1886193
ş.a.
Dacă publicaţiile satirice-umoristice au corespondent în ideologia şi programul
cultural naţional propagat în presa naţională postpaşoptistă, prin publicaţiile din
Principatele Române, precum : Nichipercea, 1859, Satirul, 1866, Scrânciobul, 1868,
celelalte publicaţii, confesionale- culturale, preponderente în perioada de început a
presei moderne din Banat constituie un alt caracter specific al Banatului, determinat
de generalizarea luptei de emancipare naţională, culturală şi socială şi de dezvoltarea
capitalistă a comunităţii naţionale a românilor din Banat, manifestată şi prin
centralizarea unor fonduri de investiţii în contabilitatea episcopiilor şi mitropoliilor,
acestea reprezentând autorităţi administrative naţionale autonome ierarhic superioare.
Dar, spre deosebire de publicaţiile ecleziastice din România, cu un conţinut
predominant teologic, publicaţiile ecleziastice din Banat au un conţinut complex,
cultural, social, didactic, administrativ, juridic, informativ, publicitar ş.a., determinat
de condiţiile istorice concrete.194
Cea mai elaborată şi metodică dintre aceste reviste pare să fi fost Lumina, care era
structurată în cinci rubrici, cuprinzând : 1. acte juridice ale autorităţilor administrative
confesionale şi de învăţământ ; 2. articole administrative, de popularizare ştiinţifică,
pedagogice, manageriale, administrative ; 3. texte bisericeşti ; 4. corespondenţe şi
evenimente curente ; 5. publicitate. Deşi proclamate literare, aceste publicaţii au
promovat predilect literatura religioasă şi doar ocazional şi neregulat unele creaţii
literare culte, populare sau traduceri !
Înainte de 1918 în presa bănăţeană au fost consemnate şi unele premiere naţionale.
Aşa a fost prima femeie-publicist, Emilia Lungu Puhallo ( 1853-1932 ), nepoata
publicistului Iulian Grozescu, autoarea unor articole din publicaţii precum : Biserica
şi şcoala, Familia ş.a. Profesiunea ei de credinţă va fi fost exprimată succint într-un
articol omagial despre familie, apărut în Familia : « Iubirea familială e temeiul vieţii
întregi- pe ea se zideşte onoarea, virtutea şi progresul unei naţiuni...Fiind dar familia
temeiul tuturor simţirilor, femei române, ocrotiţi limba şi obiceiurile
strămoşeşti... »195
193
Gheorghe Jurma, Presa şi viaţa literară în Caraş Severin, Reşiţa, 1978, p. 10
194
Mihaela Bedecean, Presa ecleziastică românească din Transilvania în perioada 1850- 1875, p. 204,
în
http://www.historycluj.ro/Istorie/anuare/AnuarBaritHistorica2007/14.M.Bedecean.Presa%20eclesiastic
a%20romaneasca.pdf 195
Familia, nr. 2/ 1890, p. 279
173
De asemenea, prima revistă apicolă din România a apărut la Sânnicolau Mare, între
1873-1890, fiind editată de Damian Petrovici.
Presa cotidiană regulată, continuată din Banat va apare târziu, abia după Primul
Război Mondial. Primul « cotidian » Luminătoriul, nominalizat « cotidian » de unii
istoriografi culturali, a apărut în fapt doar de două ori/ săptămână, în perioada 1880-
1884 şi de trei ori, în perioada 1885-1886 !
Primul cotidian veritabil Tribuna poporului, a apărut zilnic doar în perioada 1
ianuarie 1897- 28 februarie 1912.
Mai târziu, un alt ziar de succes, datorită numeroaselor vizite în localităţile Banatului
ale directorului Nicolae Mitru, Plugarul român, care deţinea recordul de tiraj, cu circa
3000 exemplare, a apărut tot de trei ori / săptămână, din 1914.
De asemenea, Drapelul , cel mai longeviv ziar bănăţean anterior anului 1918, apărea
de două ori săptămânal, între 1901-1920.
Primul cotidian bănăţean românesc a apărut la Timişoara abia în 1936, „Colţ de
Ţară” redactat şi editat de primul monograf al Banatului, Ion Lotreanu, urmat de
Dacia din Timişoara, în 1939 şi de Jurnalul arădean, în 1944, continuat apoi cu
Patriotul şi Flacăra roşie ! Totuşi, la sfârşitul perioadei interbelice existau în Banat
doar un cotidian românesc, Dacia din Timişoara, cu cel mai mare tiraj din istoria
publicisticii bănăţene, de 7000 exemplare, faţă de 7 cotidiene ale minorităţilor !196
În schimb, germanii aveau din 1852 primul cotidian modern, Temesvarer Zeitung,
iar maghiarii aveau un cotidian din 1903, Temesvari hirlap (1903-1939).
O altă trăsătură a presei din Banat este caracterul ei consecvent naţional, reflectat în
permanentul schimb de valori şi informaţii culturale cu celelalte provincii istorice
aflate sub dominaţia marilor puteri imperialiste moderne şi cu România. Să reţinem
dincolo de exemplul modelator al Bibliotecii româneşti şi exemplul sugestiv al uneia
dintre primele publicaţii din Banat, Gura satului, apărută la Arad între 1871-1879 şi
continuată între 1901-1903, care a publicat nu numai umor, ci şi literatură naţională
semnată de Grigore Alexandrescu, I.L. Caragiale sau Alexandru Macedonski ;
exemplu continuat de cvasi-totalitatea publicaţiilor ulterioare din Banat, indiferent de
conţinutul predominant al acestora, cultural, ştiinţific, literar, social sau politic.
Mai mult, acest caracter naţional al presei din Banat s-a relevat şi în permanenta
circulaţie a publicaţiilor şi tipăriturilor naţionale în Banat şi reciproc; sugestiv,
reţinem cea mai vastă bibliotecă privată naţională din Banat a preotului Emilian Micu
( 1873-1909 )197
, remarcabil contemporan al colportorului cultural naţional, Badea
Cârţan ( 1849- 1911 ) şi a protopopului Andrei Ghidiu ( 1849- 1937), care a adunat
sute de cărţi cu valoare naţională şi le-a expediat Academiei Române.198
196
http://banatica.ro/media/b21/rail.pdf 197
Drapelul, XVIII, nr. 119/ 1909, p.2 198
http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/Andrei%20Ghidu%20-
%20carturar%20de%20seama%20al%20banatului%20de%20Tiberiu%20Ciobanu.htm
174
După 1918 Banatul devine regiunea cu cea mai densă reţea publicistică. Banatul,
având ca centre publicistice Timişoara, cu 214 publicaţii şi Aradul, cu 126 publicaţii
se situa în avangarda presei româneşti, alături de Cluj, cu 457 publicaţii, depăşind cu
mult capitala Bucureşti, cu 76 publicaţii, în perioada 1919-1939. 199
După Primul
Război Mondial s-a produs o veritabilă explozie publicistică în Banat, între 1919 şi
1941 apărând 125 ziare, reviste şi foi săptămânale în limba română.
Cele mai reprezentative au promovat consecvent identitatea regională şi comuniunea
multiculturală, specifică regiunii, până la limita unor orgolii abstracte, care sugerau o
superioritate culturală relativ incompatibilă sau distinctă faţă de centralismul capitalei,
din noul stat naţional unitar, în numele unei ideologii a « bănăţenismului »,
consacrată, se pare, în Semenicul, din Lugoj, între 1928-1932, de către doctorul
Cornel Corneanu şi colaboratori ai acestuia, ca Iuliu Vuia, Traian Simu, Ioan Boroş
sau doctorul Aurel E. Peteanu. Numai titlurile acestor publicaţii sunt suficiente, pentru
a deduce această orientare : Banatul, redactat de Iosif Velcean, între 1919-1921,
Banatul Românesc, editat între 1919-1924 de Avram Imbroane, Ţara, redactată de
Camil Petrescu, în 1921, Voinţa Banatului, având printre redactori pe Sever Bocu,
între 1921- 1930, Tribuna Banatului, editată între 1921-1930 de Romulus Molin,
Reciţa noastră, redactată în 1922 de Emil Doboşan, Gazeta Banatului, editată de
Petru Nemoianu, între 1924- 1929, Deşteptarea Banatului, editată de Mihail
Gropşianu, în 1926, Banatul, editat de Ioachim Miloia, în 1926-1927, Banatul,
redactat de Aron Cotruş, în 1926, Banatul literar, editat de Lucian Costin, între 1934-
1938, Vestul, editat de Ion Stoia Udrea, între 1930- 1947, Analele Banatului, editate
de Ioachim Miloia, între 1929-1935, Fruncea, editată de Nicolae Ivan, în 1934,
Banatul, redactat de Adrian Brudariu, în 1935, Colţ de Ţară, cotidianul editat de Ion
Lotreanu, între 1936-1940, Grănicerul, editat de Ion Marghetici, între 1938-1941 ş.a.
După 1944 apar mai multe reviste culturale-sociale multilingve, precum : Periszkop,
Banatul, Genius, Bansagi iras, Banaterschriftum, Orizont ş.a. Numai în Timişoara, de
exemplu, au apărut odată cu zecile de publicaţii româneşti şi publicaţii reprezentative
în limba maghiară şi germană, precum : Banati Hirlop/ Ştiri bănăţene, în 1922, Banati
Friss Ujsag/ Ziar nou bănăţean, Temesvári Futár/ Curierul de Timişoara, 1934-1940
199
http://enciclopedie.referinte.transindex.ro/articoletematice/articol.php?id=108
175
şi Temesvári Híradó/ Jurnalul de Timişoara, 1934-1940, cotidianul “Temesvari
hirlap” 1903-1939, Schwäbische Volkpresse/ Presa populară şvăbească, în 1919,
continuată de Banater Deutsche Zeitung/ Ziarul german bănăţean ş.a.Situaţia aceasta
a continuat şi după 1944, în condiţiile monopolului cultural-politic absolut exercitat
de reprezentanţii partidului unic, Partidul Muncitoresc/ Comunist Român. În anii
1970, de exemplu, fondul documentar al Bibliotecii Judeţene din Timişoara înregistra
143 de titluri de ziare şi reviste, dintre care 60 erau româneşti, 39 maghiare şi 40
germane,200
cele mai reprezentative fiind : Luptătorul bănăţean, continuat în
Drapelul roşu, Scrisul bănăţean/ Orizont, Die Wahrheit-Adevărul/ Neue Banater
Zeitung-Noul ziar bănăţean, Neue Literatur, Szabad Szo, Pravda/ Banatske Novine,
Knijevni Jivot, Forum Studenţesc ş.a.
În perioada interbelică s-au tipărit publicaţii de circulaţie naţională, regională şi
locală în numeroase oraşe, dar şi sate, precum : Timişoara, Lugoj, Arad, Caransebeş,
Reşiţa, Bocşa, Lipova, Sannicolau Mare, Oraviţa, Şoşdea ( Poporul Românesc, 1922-
1924 ), Mehadia ( Grănicerul, 1933 ), Comorâşte ( Zorile Banatului, 1928-1929 ),
Vasiova ( Vasiova, 1929- 1947 ), Comloşu Mare ( Suflet Nou, 1934 ), Ciacova (
Csakovaer lebende Zeitung/ Ziarul viu al Ciacovei, 1931 ) ş.a.
Presa sătească, rurală, propagată de ziarişti/ condeieri ţărani în Banat, constituie o altă
trăsătură specifică, originală la nivel naţional şi mondial.
Numărul mare al publicaţiilor bănăţene, al redactorilor, editorilor, tipografilor a
determinat şi instituţionalizarea primului sindicat al publiciştilor din Banat şi Crişana,
la 21 mai 1932 !
Presa literară din Banat, care avea ca precedent monumental, Biblioteca românească
a apărut în forma publicaţiilor specializate abia după 1919.
Prima revistă literară din Banat, Limba română, editată de Camil Petrescu a apărut
doar în 13 numere, în 1919, fiind urmată apoi de revistele Salonul literar, apărut în
1925 la Arad, urmat de România literară, în 1930, Banatul, apărut la Timişoara, în
1926, Seminicul, Banatul literar, Luceafărul, Fruncea, Vrerea ş.a., în timp ce
revistele literare din teritoriul principatelor deschiseseră seria primelor reviste
specializate din presa noastră, încă din 1840, cu Dacia literară, editată de Mihail
Kogălniceanu, urmată de România literară, în 1855, editată de Vasile Alecsandri,
Convorbiri literare, în 1867, editată de Titu Maiorescu ş.a.
Abia după 1918 presa bănăţeană s-a specializat şi diversificat constant, aproape an
de an apărând noi publicaţii sociale-politice şi culturale. Cităm câteva asemenea
200
http://www.primariatm.ro/timisoara/index.php?meniuId=8&viewCat=60
176
publicaţii, pentru a sugera o panoramă a orientărilor culturale şi sociale din presa
bănăţeană interbelică: Biruinţa, periodic de informaţii şi reportaje, redactat la
Timişoara, de G. Mihăilescu, Biserica bănăţeană, periodic religios-cultural al
Eparhiei ortodoxe române din Timişoara, Abstinenţa, organ pentru combaterea
alcoolismului şi stupefiantelor, editat de Bunii Templieri din Banat, publicaţie
multilingvistică, în română, germană şi maghiară, Acţiunea, editată în Timişoara, de
Constantin Danciu, ziar de cultură, informaţii şi afirmare românească, Almanach de
adrese al comerţului şi industriei din Timişoara şi Banat, Handels und Industrie
Adressenbuch, Kerekesdelmi es ipori cimtar, apărut în Timişoara, din 1934, Almanach
de adrese, apărut la Timişoara, în română şi maghiară, din 1922, Almanachul
judeţului Caraş pe anul 1932, apărut la Oraviţa, Almanahul cu adrese din oraşul şi
judeţul Arad, apărut în 1938, Almanahul învăţătorului pe anul 1929, apărut la Lugoj,
Almanahul neamului pe anul 1940, apărut la Timişoara şi editat de Mihuţ Gruiţă,
Almanahul poporului pe anul 1942, editat de Ion Tulici, la Timişoara, Almanahul
revistei Film, apărut în Timişoara, în 1938, redactat de Lucian Popa, Almanahul
satelor calendar ilustrat pe anul 1935, editat de Ion Ciucurel ş.a.
Literatura a fost promovată constant, însă, îndeosebi în formă publicaţiilor satirice
independente, ca Priculiciul, editat de Iulian Grozescu din 1874 la Timişoara, a
suplimentelor literare-satirice, ca bilunarul Baba satului, care completa între 1908-
1912 Plugarul roman sau ca rubrică constantă în diverse publicaţii complexe, tip-
mozaic politic-social-cultural-literar, ca Deşteptarea, apărută la Lugoj, între 1879-
1881, foaie beletristică, economică şi umoristică, redactată de Iosif Tempea, preot şi
profesor de limba română, Timişiana, săptămânal ilustrat economic şi literar, apărut
între 1885-1886, Dreptatea, “cotidian politic, economic şi literar”, apărut în
Timişoara, între 1894- 1898, cu suplimentul ei politic, economic şi literar, intitulat
Foaia de duminică ş.a. Abia la sfârşitul secolului al-XIX-lea au apărut gazetari cu
talent literar şi cultură literară, care au reuşit, să coordoneze largi cercuri culturale,
capabile să propage veritabile curente literare-culturale regionale; aşa cum au fost
Valeriu Branişce, promotorul literaturii dialectale la Dreptatea şi Drapelul sau
Nicolae Mitru, promotorul unei literaturi deschise debutanţilor şi tuturor creatorilor
bănăţeni.
Presa dialectală/ în grai bănăţean este unică în presa, literatura şi cultura naţională.
O altă trăsătură a presei din Banat constă în instituţionalizarea unui veritabil « curent
popular de presă » sau a unei « culturi publicistice ţărăneşti », care s-a dezvoltat pe
următoarele direcţii : 1. valorificarea folclorului prin culegători-locali ţărani ; 2.
promovarea literaturii dialectale scrise şi de autori-ţărani ; 3. propagarea unei prese
săteşti, atât prin conţinutul adecvat modului de viaţă al ţăranilor sau de popularizare a
ştiinţei, cât şi prin editarea unor publicaţii în diverse localităţi rurale şi prin editarea
unor publicaţii de către ţărani ( fenomen cultural excepţional la nivel mondial !).
Încă între 1839-1840 şi 1846-1850, Gheorghe Asachi a redactat Foaia sătească, iar în
1846, Icoana lumii, publicaţii care au fundamentat genul publicistic destinat ţăranilor,
societăţii rurale, popularizării ştiinţelor moderne ; gen care a atins însă apogeul şi
diversitatea în Banat, unde a apărut şi s-a dezvoltat o presă ţărănească neaoşă şi o
literatură regională unică în teritoriul naţional, în graiul bănăţean, care este un
subdialect al dialectului dacoromân, răspândit în judeţele Caraş Severin şi Timiş,
partea sudică a judeţelor Hunedoara şi Arad, precum şi în regiunea Voivodina din
Serbia.
177
Emeric Andreescu ( 1848- 1923 ) a fost printre primii publicişti interesaţi să fondeze o
presă rurală, editată în sate. El a editat în comuna timişană Beregsău primele publicaţii
săteşti din Banat, Junimea Română şi Săteanul, între 1890-1892 . Ulterior, în perioada
interbelică, în această localitate va fi fondată în 1934, de către ţăranii Bălan Ghiţă şi
Dogaru Maria, cea mai durabilă revistă sătească naţională, Suflet Nou –revista satului
bănăţean. Între 1934- 1939 aceasta a fost însoţită de nemeroase suplimente ştiinţifice
şi culturale, alcătuind prima « biblioteca Suflet Nou », respectiv prima colecţie de
difuzare a unor lucrări culturale şi ştiinţifice, editate într-un sat !
Din 1885, când Simion Pocreanu edita la Reşiţa periodicul Opinca, destinat ţăranilor,
problema ţărănească/ satului bănăţean devine obiectul unei noi orientări publicistice.
După două decenii, în 1905, când Valeriu Branişte editează alături de Drapelul,
destinat clasei mijlocii şi Banatul, dedicat societăţii rurale, publicistica pentru ţărani a
devenit deja o preocupare generală pentru cvasitotalitatea publicaţiilor bănăţene, care
i-au rezervat rubrici ocazionale sau periodice şi constante apeluri de colaborare
adresate cititorilor şi creatorilor rurali. Saltul calitativ va fi înregistrat însă abia în
perioada interbelică. Atunci au apărut mai multe publicaţii, care au propagat
programatic literatura şi presa rurală, redactată de ţărani şi pentru ţărani, rezervând
rubrici speciale cu un conţinut corespunzător.
În 1918 apărea deja la Oraviţa, Ţăranul, primul ziar bănăţean după Marea Unire de
la 1 Decembrie 1918, editat de Ilie Crăciunel, primul publicist şi condeier ţăran « de
succes » şi reprezentant al Gărzii Naţionale la Marea Adunare Naţională de la 1
Decembrie 1918 şi Nicole Vucu Secăşanu, apoi, tot la Oraviţa a apărut între 1928-
1929 şi 1938-1940, Zorile Banatului, redactată de ţăranul Paul Târbăţiu ( 1902- 1965
), iar în 1929, Tata Oancea, ţăran, redactează la Vasiova, bilunarul literar şi informativ
Vasiova.201
În 1923, ţăranul Ion Ciucurel ( 1897- 1955 ) şi preotul Petru Bohariu au
redactat la Şoşdea, Poporul românesc-Gânduri şi îndemnuri de la sat.202
Între 1926-
1945 a apărut Cuvântul satelor, iniţial în satul Şoşdea, apoi în Lugoj şi Timişoara,
fondată de un grup de ţărani şi intelectuali, animaţi de acelaşi ţăran-publicist Ion
Ciucurel. Apogeul acestui gen de presă l-a constituit editarea primei reviste pentru
ţărani, Zorile Banatului, redactată de ţărani, la Comorâşte, în judeţul Caraş Severin, în
anii 1928-1929 ! Totodată, revista Vrerea, una din publicaţiile bănăţene exemplare din
perioada interbelică, apărută între 1932-1937 şi 1945-1947, completa tabloul
multilateral al presei rurale, prin seria de colecţii, care valorificau literatura şi presa
ţărănească, precum : Poeţi bănăţeni contemporani, Prozatori bănăţeni contemporani,
Vechi scriitori bănăţeni ş.a. ; ea fiind poate prima publicaţie regională din România,
care sintetiza programatic originalitatea şi valorile culturale şi publicistice rurale din
Banat !
Propagarea literaturii dialectale a început cu nuvelele lui Dimitrie V.Păcăţianu ( 1856-
1900), publicate între 1889-1891, continuând cu publicarea primei poezii, Toaca din
Lugoj , a primului scriitor dialectal român, Victor Vlad Delamarinea ( 1870- 1896 ),
apărută în 1893, în Dreptatea din Timişoara, condusă de Valeriu Branişce. Valeriu
Branişce devine promotorul literaturii dialectale în publicistica naţională, continuând
să publice apoi, între anii 1902-1905, în Drapelul din Lugoj, cvasitotalitatea poeziilor
lui George Gârda, iar în 1911 primele poezii dialectale ale lui Cassian R.
Munteanu.După 1918 au existat publicaţii care au promovat programatic, în rubrici
201
Vasile Rămneanţi, Lucian Ciucurel, Istoricul gazetei Cuvântul satelor ( scris de Ion Ciucurel ),
Timişoara, Editura Mirton, 2005, p. 9 202
Ibidem, p. 11
178
speciale, literatură dialectală bănăţeană, precum Semenicul, din 1928 şi Fruncea, din
1934. Dar aproape toate publicaţile cu conţinut literar sau cultural din perioada
interbelică au promovat periodic literatura dialectală : Poporul Românesc, de la
Şoşdea, Progresul, Junimea, Opinia noastră, Zorile Banatului, de la Oraviţa,
Cuvântul satelor, de la Lugoj şi Timişoara, Suflet Nou, Cartea vieţii, de la Comloş,
Vestul, de la Timişoara, Drum nou, de la Bocşa Montană ş.a. Existenţa acestei
literaturi dialectale a constituit unul dintre motivele dominante ale promovării unui
curent cultural provincial, « provincialismul cultural bănăţean », pe care au încercat
să îl argumenteze istoric, cultural şi literar redactorii şi colaboratorii unor publicaţii
remarcabile, precum Banatul, Fruncea, Banatul literar, Luceafărul ş.a.
Abia în perioada interbelică, vor apare publicaţiile culturale-literare care vor
concentra cei mai reprezentativi scriitori bănăţeni, redacţiile acestora formând de
facto, veritabile societăţi literare, comparabile cu societăţile culturale care au propagat
curentele literare apărute în România în “perioada clasică” şi după aceea; astfel,
revista-magazin Fruncea, promova între 1934-1944 o veritabilă generaţie de
bănăţeni, care vor deveni valori naţionale, aşa ca Petru Vintilă, Mircea Şerbănescu,
Nicolae Tomiciu, Grigore Bugarin, Nicolae Ivan, iar revista literară Luceafărul ( care
va fi fost tacit o replică la Luceafărul, unde apăruseră între 1902-1914 cele mai
reprezentative condeie ale literaturii ardelene şi care tocmai apărea într-o nouă serie,
la Sibiu, 1934- 1939 ) ), coordonată de Aurel Cosma junior, concentra între 1935-
1940 cei mai reprezentativi scriitori bănăţeni, precum: Romul Fabian, Mia Cerna,
Ioan Curea, Pavel Bellu, Volbură Poiană Năsturaş, Grigore Bugarin, C. Miu Lerca,
Dorian Grozdan ş.a.
Dacia din Timişoara, la rândul ei a fost o veritabilă societate culturală naţională,
concentrând între 1939-1944 personalităţi culturale naţionale impresionante, ca: Petru
Nemoianu, Alexandru Borza, Aurel E. Peteanu, Traian Borza, Nicolae Tomiciu,
Gheorghe Cotoşman, I.d. Suciu, Victor Motogna ş.a.
Scriitorii şi publiciştii s-au asocial abia în perioada interbelică, în primele asociaţii
multiculturale; astfel apare în această perioadă prima Asociaţie Culturală din Banat, în
15 aprilie 1920, având ca scop valorificarea culturii din Banat şi promovarea valorilor
culturale naţionale, iar zecile de scriitori bănăţeni constituie primele asociaţii
profesionale-culturale, respective Altarul Cărţii, devenită în 1933 Asociaţia scriitorilor
Români din Banat.
Unele dintre cele mai reprezentative ( valoric şi calitativ-tipografic ) reviste
naţionale din perioada interbelică au apărut în Banat : Hotarul, 1933-1940 şi Înnoirea,
1937-1940, în Arad, Banatul, 1926- 1930, Fruncea, 1934-1944, Luceafărul, 1935-
1944, la Timişoara.
Deşi în Banat exista cea mai densă populaţie muncitorească din perioada modernă,
totuşi, aceasta nu a beneficiat şi de o presă socială şi politică corespunzătoare. În timp
ce prima publicaţie muncitorească a apărut în România în 1865, odată cu Tipograful
român, urmată de altele, ca : Analele tipografice, în 1869, Uvrierul şi Lucrătorul
român, în 1872, presa muncitorească din Banat apare după câeva decenii, în 1903, cu
Votul poporului, editat în Timişoara, care a fost continuat după 1904 de Adevărul.
Faţă de tipografi, care au constituit primul sindicat modern, Societatea generală a
lucrătorilor tipografi din România, în 1879, muncitorii din centrele metalurgice
179
bănăţene vor constitui abia după Primul Război Mondial un sindicat regional,
Uniunea muncitorilor mineri şi topitori din Ardeal şi Banat, în 1919, având şi un
« organ public », gazeta Minerul.