LUNI| 2 APRILIE 2018 | anul XXI, nr. 61 (5248) | 12 pagini | 1,50 lei
ADMINISTRAŢIE
Cu taxiul pe benzile dedicate autobuzelor?Poliţia Rutieră Cluj pare să fi e de partea taxi-metriştilor în „războiul” cu Primăria. Pagina 3
ACTUALITATE
„Farmaciştii online”, eliberaţi de judecătoriCurtea de Apel Cluj a decis ca cele 11 per-soane arestate in lotul „farmaciştilor onli-ne” să fi e eliberate din arest. Pagina 3
POLITICĂ
Încă o lecţie pentru ex-PMP-istul Rareş RusuLiderul PMP Cluj, Cristian Lungu, consideră că Rareş Rusu este un repetent politic. Pagina 4
Dacă aveţi informaţii care pot constitui o ştire, scrieţi-ne pe adresa [email protected]
SOCIAL
Pensiile private Piloanele II și IIIpot fi achitate și eșalonat
EDUCAŢIE
Simulare BAC: Mai puţin de 50% din elevii clujeni au avut medii peste 6
Autoritatea de Suprave-ghere Financiară (ASF) a aprobat recent un set de nor-me pentru introducerea, de la 1 aprilie 2018, a plăţilor eşalonate pentru Pilonul II şi III de pensii private. Până în prezent, suma acumulată din contribuţii se plătea nu-mai o dată, integral, la ieşi-rea în pensie.
După adoptarea de către ASF, a fost publicată în Mo-nitorul Oficial norma privind „utilizarea activului personal net al participanţilor la pen-siile private”, care prevede că, începând cu aprilie 2018, be-neficiarii de pensii Pilon II şi III vor putea opta pentru pla-ta unică sau în tranşe (până acum fiind posibilă doar pla-tă unică).
Pentru tranşe, suma va putea fi plătită în rate egale, de mini-mum 500 de lei lunar, pe maxi-mum 5 ani – cu excepţia ultimei rate, care este reziduală.
Spre exemplu, dacă un pen-sionabil (Pilon II şi/sau Pilon I-II) avea acumulată în fondul de contribuţii personale suma de 100.000 de lei, acesta nu putea decât să încaseze 100.000 de lei în momentul ieşirii la pensie; de acum, această sumă se poa-te eşalona în încasări de mini-mum 500 de lei lunar, pe 60 de luni (cinci ani), iar ultima rată, reziduală, ar urma să fi e, în acest caz, de 70.000 de lei.
Există trei situaţii privind pla-ta pensiilor din Pilon II şi Pilon III: pentru limită de vârstă sau anticipat, apoi pentru invalidi-tate şi pentru deces.
În urma simulării probelor scrise de la examenul de baca-laureat, ponderea elevilor de cla-sa a XII-a cu medii care asigură promovarea, respectiv de 6 şi peste 6, este de 39,55%, adică 43.800 de elevi din 110.752 de elevi prezenţi, anunţă Ministe-rul Educaţiei Naţionale (MEN).
La clasa a XI-a, rata de promo-vare este de 33,73%, în creştere cu aproape 4 procente, compara-tiv cu 2017, când s-a situat la va-loarea de 29,85%, respectiv cu 8 procente faţă de 2016 (25,76%).
Mai precis, dintre cei 119.990 de elevi participanţi, 40.475 de elevi au obţinut medii peste 6.
Rata cumulată de promovare este de 36,52%.
Pe tranşe de medii, situaţia cumulată (clasa a XI-a şi clasa a XII-a) arată astfel: 27.104 elevi
au obţinut medii între 6 şi 6,99, 29.180 de elevi – medii între 7 şi 7,99, 20.434 de elevi – medii între 8 şi 8,99 şi 7.509 elevi – medii între 9 şi 9,99. 48 de elevi au obţinut media 10.
Pe segmentul 5 – 5.99, au fost cuprinse 11.907 medii, însă con-form metodologiei de organiza-re şi desfăşurare a examenului, nota minimă pentru fi ecare dis-ciplină în parte este 5, iar media fi nală a notelor la toate discipli-nele, necesară pentru promova-rea examenului, este cel puţin 6. În această situaţie sunt 146.467 de elevi, care nu au reuşit să ob-ţină media minimă.
În 6 judeţe, rata de promovare la clasa a XII-a a depăşit 45%: Hu-nedoara (45,3%), Brăila (46,1), Alba (47,3%), Galaţi (48,7%), Cluj (49,8%) şi Iaşi (50,2%).
PUBLICITATE
Tel 0264-414076www.hotelonix.ro, [email protected]. Septimiu Albini Nr. 12, Cluj-Napoca
1 = 4.6576 LEI
Telefon Monitorul: 0264/59.77.00
CLUJ-NAPOCA
80C Detalii în pagina 2MET
EO
PUBLICITATE
PUBLICITATE
• operator date
Se oferă salariu atractiv.
Telefon: 0724-379279,
email: [email protected]
ANGAJEAZĂ
Floriile, sărbătoarea care marchează începutul drumului patimilor lui Iisus Hristos, a adunat zeci de persoane la o mică biserică din judeţul Cluj. Pagina 7
Floriile sau sărbătoarea „mâţişorilor”
Au murit nevinovați într-un accident pe Bulevardul MunciiDoi tineri au murit din cauza unui şofer teribilist, care a depăşit neregulamentar. Pagina 2
Se redeschide Croco, un simbol al boemei clujeneCafeneaua, inaugurată în 1960, a stat închisă din 2007.Cafeneaua Croco reînvie, după 11 ani în care a stat închisă. Localul din Piaţa Lucian Blaga a fost un simbol pentru Cluj, pentru că a rezistat 47 de ani, fiind un celebru loc de întâlnire al studenţilor, scriitorilor şi artiştilor. Pagina 5
2 actualitate.monitorulcj.ro luni, 2 aprilie 2018PUBLICITATE
40/8
0C
Înnorat
TURDA
GHERLA
HUEDIN
DEJ
BĂIŞOARA
BELIŞ
VALEA IERII
RĂCHIŢELE
5°/9° Variabil
4°/7° Variabil
3°/6° Înnorat
4°/8° Variabil
3°/7° Variabil
0°/8° Ploaie
2°/6° Variabil
-1°/0° Înnorat
CLUJ-NAPOCA
PUBLICITATE
TOATE ANVELOPELE SI JANTELE INTR-UN
SINGUR LOC!!
Anvelope – Jante – Vulcanizare – Hotel Anvelope
www.adax.ro www.adax.ro www.adax.ro
Str. Aurel Vlaicu nr. 150 Cluj Napoca
Tel. Mobil : 0722.619.317 Tel. Fix : 0264.411.691 Email : [email protected]
Cele mai bune prețuri și servicii
Experiență de peste 20 ani
Disponibilitate mare în stoc
Orice anvelopa sau janta la comanda
cii
a
IMPORTANT PENTRU CITITORI ŞI ABONAŢIAbonamentele la Monitorul de Cluj (monitorulcj.ro), inclusiv ediţia Monitorul de Weekend se pot contracta doar prin Poşta Română,
Donath Media sau la sediul redacţiei (str. Republicii 109, et. 1).Monitorul de Weekend (ediţie de vineri – sâmbătă – duminică a cotidianului Monitorul de Cluj – monitorulcj.ro) se distribuie prin
abonament doar împreună cu Monitorul de Cluj.Monitorul de Cluj SRL nu vinde abonamente prin servicii de tip
call-center (vânzare prin telefon), nici prin vânzare din ușă în ușă.
Informaţii despre abonamente puteţi obţine la numărul de telefon 0264/59.77.03 sau prin email, la adresa [email protected].
ISSN 2065 – 6408Editor: SC MONITORUL DE CLUJ SRL
Acționariat: Sorin Stanislav – 60%, Paul Niculescu – 40%[email protected], tel. 0371/177 371, fax 0264/597 703
Director general I Sorin Stanislav Director editorial I Paul Niculescu
REDACŢIARedactor-șef I Bianca Preda
monitorul de cluj folosește serviciile text și fotoale agenţiilor de presă Agerpres și Mediafax.
ADMINISTRAŢIE & PUBLICITATE
ADRESA REDACŢIEISIGMA Business Center Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 109, etaj I
Telefoane: 0264-597.700, 0264-59.77.03; 0364-401.531; fax: 0264-59.77.03E-mail: [email protected]; [email protected];
[email protected]: 0264-599.416; Abonamente: 0264-59.77.03
CENTRE DE MICA PUBLICITATE:Sediul redacţiei – SIGMA Business Center – str. Republicii nr. 109, Et. 1
Librăria BIBLOS (standul de ziare) – P-ţa A. Iancu nr. 13
Abonamentele la monitorul de cluj se pot face la sediul redacţiei, prin Poșta Română, Donath Media
Potrivit articolului 206 C.P., responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului.Articolele marcate cu reprezintă materiale publicitare, iar monitorul de cluj
nu își asumă responsabilitatea pentru conţinutul acestora. De asemenea, în cazul unor agenţii de presă și personalităţi citate responsabilitatea juridică le aparţine.
Tiparul executat la BETA MEDIA GROUP
Anca M. Colibășanu – politicăAngelica Teocan – economieRaluca Sas – sportBianca Tămaș – social
Eliza Lucaciu – dtpSzalai Robert – dtpDenise Oțoiu – dtp
Mica publicitate – Iuliana NagyConsilier Marketing – Călin TanțăuIT – Radu Moraru
Secretariat – Iulia TodeaContabilitate – Camelia PetreanDistribuție – Sorin Mădărășan
Redactor responsabil de număr: Bianca [email protected], tel.: 0264/59.77.00 int. 125
Sorin Mărghitaș – editor Monitorul de Arieș, Mesagerul de Alba și Ziarul Popular
Pe scurt
Razie de amploare împotriva organizatorilor de curse auto neautorizatePolițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca-Secția 2 Poliție au organizat o razie pentru prevenirea încălcării legislației rutie-re și a întrecerilor neautorizate.În noaptea de 29 spre 30 martie, polițiștii Secției 2 Poliție și ai Biroului Rutier Cluj-Napoca, în colaborare cu lucrători din cadrul Registrului Auto Român Cluj, au desfășurat o acțiune pentru combaterea încălcării norme-lor rutiere, a întrecerilor neautorizate, pre-cum și pentru verifi carea stării tehnice a au-tovehiculelor. Potrivit unui comunicat de pre-să al IPJ Cluj, în urma controalelor efectuate și a neregulilor constatate, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale pentru încăl-cări ale legislației rutiere și au fost reținute 6 certifi cate de înmatriculare pentru stare teh-nică necorespunzătoare. De asemenea, a fost reținut un permis de conducere pentru conducere sub infl uența băuturilor alcoolice.
Scandal în familie. Bărbat cercetat pentru tentativă de omor! Un bărbat de 79 de ani, din Cluj-Napoca, es-te cercetat de după ce și-ar lovit de mai mul-te ori soția cu un corp dur în zona capului.Sâmbătă, în jurul orei 07.54, Poliția județului Cluj a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 despre faptul că într-un a-partament din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, are loc un scandal în familie.„Ajunși la fața locului polițiștii au avut de a face cu un bărbat de 79 de ani, care a decla-rat că și-a agresat soția lovind-o de mai mul-te ori în zona capului cu un obiect conton-dent. Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe Cluj, pentru în-grijiri medicale. La rândul său, bărbatul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de omor, cazul fi ind preluat de că-
tre Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj”, spun polițiștii.
A așteptat curierul cu un pachet cu droguri, dar a venit poliția!Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a fost depistat de către poliţiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate în timp ce primea droguri. Acesta fost depistat în mu-nicipiul Cluj-Napoca, în timp ce primea 1 kilo-gram de substanţe psihoactive prin interme-diul unei societăţi de coletărie. Ulterior, la do-miciliul bărbatului, în vârstă de 37 de ani, din Cluj-Napoca, a fost efectuată o percheziţie, fi -ind ridicate aproximativ 40 de grame de sub-stanţe psihoactive, instrumente pentru consu-mul acestora, precum și 3 telefoane mobile. În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul să-vârșirii infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu susbtanţe psihoactive.
Cel puţin două persoane au
murit şi alte trei au fost
rănite într-un accident de
circulaţie care a avut loc
sâmbătă pe Bulevardul
Muncii. Totul din cauza
unui şofer care s-ar fi anga-
jat într-o depăşire neregula-
mentară, apoi şi-a văzut de
drum fără să-l intereseze de
soarta răniţilor.
Potrivit poliţiştilor, un con-
ducător auto, în vârstă de 23
de ani, care se circula cu un
autoturism Ford, dinspre
Cluj-Napoca spre Apahida, a
încercat să efectueze o depă-
şire neregulamentară şi a tre-
cut peste linia continuă.
Din partea opusă circula re-
gulamentar un autoturism Da-
cia Logan, al cărui şofer a în-
cercat să evite impactul, a tras
dreapta de volan, a intrat în ba-
lans şi s-a rostogolit de câteva
ori pe carosabil, iar mai apoi a
părăsit carosabilul, oprindu-se
la câţiva zeci de metri pe câmp.
„Un conducător auto în vâr-
stă de 23 de ani, care se depla-
sa dinspre Cluj-Napoca spre A-
pahida, pe centura ocolitoare
Vâlcele-Apahida, a încercat să
efectueze o depăşire neregula-
mentară şi a trecut peste mar-
cajul continuu. Din partea opu-
să venea regulamentar un alt
autoturism, al cărui şofer a în-
cercat să evite impactul, a tras
dreapta de volan, a intrat în ba-
lans şi s-a rostogolit de câteva
ori pe carosabil. În Dacia Lo-
gan se afl au 5 persoane, şofe-
rul şi 4 pasageri. În urma acci-
dentului, unul dintre pasageri
în vârstă de 22 de ani a dece-
dat. Şoferul a fost grav rănit şi
se afl a în comă, iar alte 3 per-
soane au fost rănite. Şoferul ca-
re a provocat incidentul şi-a
continuat drumul ca şi cum nu
s-ar fi întâmplat nimic”, a de-
clarat Traian Morar, purtătorul
de cuvânt al IPJ Cluj.
Morar a mai precizat că mar-
torii care au văzut ce s-a întâm-
plat au dat dovadă de spirit ci-
vic, au sunat la 112 şi au mers
în urmărirea şoferului care a pro-
dus accidentul. Cu ajutorul aces-
tora, şoferul a fost identifi cat şi
prins de un echipaj de poliţie în
localitatea Răscruci. Bărbatul a
fost dus de către poliţişti la faţa
locului accidentului, apoi a fost
dus la unitatea medicală pentru
recoltare de probe biologice.
Trafi cul pe centura ocoli-
toare Vâlcele – Apahida a fost
blocat zeci de minute.
Pasagerul care a decedat pe
loc în urma accidentului este Oc-
tavian Rus, un tânăr de 22 de
ani din Cluj-Napoca. Şoferul ca-
re a ajuns în comă la spital, Rareş
Sabău, a decedat şi el ulterior.
Avea şi el 32 de ani. Celelalte trei
victime sunt în stare gravă, fi ind
internate în spital. Unul dintre
răniţi a suferit leziuni la coloana
vertebrală şi la cap, iar celelalte
două victime au suferit multiple
leziuni, medicii derulând inves-
tigaţii amănunţite.
Şoferul vinovat de produce-
rea accidentului avea o alcoole-
mie de 1,26 mg/l alcool pur în
aerul expirat. Potrivit poliţiştilor,
acesta este cercetat penal pen-
tru ucidere din culpă, vătămare
corporală din culpă şi părăsirea
locului accidentului fără încuvi-
inţarea organelor de poliţie.
Au murit nevinovaţi într-un accident pe Bulevardul MunciiRareș și Tavi au murit din cauza unui şofer teribilist care a depăşit neregulamentar. Cu jumătate de oră înainte de tragedie, şi-au făcut ultima poză împreună.
Sâmbătă, Bulevardul Muncii a fost blocat mai bine de o oră
Cu aproximativ jumătate de oră înainte de ac-cident, cei cinci băieți și-au făcut un selfi e. Aceasta a fost ultima fotografi e cu Tavi și Rareș în viață. Rareș Sabău este cel cu șapcă albas-tră. Cel de-al doilea tânăr care a murit în urma accidentului este Tavi, cel care a făcut selfi e-ul.
Un prieten al tinerilor implicați în accident a scris câteva cuvinte emoționante despre ei și despre prietenia care îi leagă.
„Tineri, faini și mereu puși pe glume, și-au trăit viața, cu bune sau cu rele... Mă leagă multe amintiri de șoferul Loganului, Rareș Sabău care mi-a fost mereu un prieten apro-piat și - vecinu’ de la 2 – timp de 23 de ani... Rareș și Tavi (cel care a făcut selfi e-ul) s-au dus să «bea o bere» – vorba noastră comu-nă – sus de tot. Ultima dată când m-am în-tâlnit cu victimele accidentului (exact în a-ceastă formulă) a fost la ziua tânărului care a murit pe loc - Tavi. Am răs, am băut, am cân-tat – de parcă ne știam de o viață. Așa erau ei: prietenoși, oameni de omenie, te-ar fi ajutat dacă le-ai fi cerut ajutorul. Iar cu Rareș (șoferul) m-am întâlnit acum aproximativ 2 săptămâni. O dubă albă trece pe lângă mine
și îmi face cu farurile, dar trec mai departe. Apoi mă sună: «Ce faci mă patroane (așa îmi mai zicea uneori Rareș)? Nu mai știi lumea?» A tras pe dreapta mașina, în față la o biseri-că, și m-am întors la el. Am povestit cam 30 de minute. Multe. L-am întrebat când se în-soară. Apoi am râs amândoi… Pe parcursul discuției l-am simțit fericit. N-aș fi crezut pen-tru nimic în lume că aia urma să fi e ultima mea întâlnire cu el, prietenul meu de-o viață. Mă doare sufl etul foarte tare!”, a scris Mihai C. pe Facebook.
Ultima poză
luni, 2 aprilie 2018 actualitate.monitorulcj.ro 3
Primăria municipiului
Cluj-Napoca, în calitatea sa
de administrator al drumu-
lui public, împreună cu
Poliţia Rutieră anunţă
decizia privind interzice-
rea virajelor la stânga în
toate intersecţiile străzilor
Alexandru Vaida Voevod şi
Teodor Mihali cu străzile/
aleile adiacente.
În acest sens au fost ampla-
sate indicatoare rutiere cores-
punzătoare de interzicere a vi-
rajelor la stânga, respectiv o-
bligatoriu la dreapta.
Potrivit unui comunicat de
presă al Primăriei Cluj-Napo-
ca, în zilele următoare, în func-
ţie de condiţiile meteo, se vor
aplica şi marcajele rutiere lon-
gitudinale de separare a sensu-
rilor de circulaţie de tipul „li-
nie dublă continuă”. Conducă-
torii auto pot să efectueze ma-
nevra de întoarcere utilizând
cele două sensuri giratorii exis-
tente, de la intersecţiile str. U-
nirii-str. Alexandru Vaida Voe-
vod, respectiv str. Alexandru
Vaida Voevod-str. Slănic.
„Menţionăm că această mă-
sură are drept scop principal re-
ducerea riscului producerii unor
accidente de circulaţie în inter-
secţiile în cauză. Rugăm condu-
cătorii auto să circule cu atenţie
în zonă şi să respecte noile re-
glementări de circulaţie institui-
te”, transmite municipalitatea.
Primăria schimbă regulile de circulaţie în GheorgheniCurtea de Apel Cluj a
decis că cele 11 persoane
arestate în lotul ”farma-
ciştilor online”, din care
patru erau şefi reţelei,
trei farmaciste, şi alte
patru persoane care sus-
ţineau vânzarea de medi-
camente, să fi e eliberate
din arest.
Din cele 11 persoane, opt
au fost plasate în arest la do-
miciliu, în timp ce farmacis-
tele implicate în cea mai ma-
re vânzare de medicamente
interzise, din istoria Româ-
niei, să fi e plasate în control
judiciar, scrie evz.ro.
Grupul „farmaciştilor on-
line” a intrat atenţia Depar-
tamentului Antidrog din Sta-
tele Unite, după ce au livrat
peste 70.000 de scrisori, ca-
re conţineau medicamente
destinate bolnavilor psihici
şi care în România se elibe-
rează în baza unor reţete
speciale. În cinci ani, „far-
maciştii online” au livrat în
SUA, medicamente în valoa-
re de 55 de milioane de lei,
adică aproximativ 11 milioa-
ne de euro, profi tul fi ind es-
timat la peste trei milioane
de euro.
După ce au stat două luni
în arest, judecătorul Delia
Purice, de la Curtea de Apel
Cluj, a dispus eliberarea aces-
tora din arest.
„Corespunde realităţii că
în speţă se impune efectua-
rea unei expertize care să
demonstreze că medicamen-
tele în discuţie, în calitate de
produse finite păstrează
structura şi proprietăţile sub-
stanţelor componente, dar a-
ceasta trebuie depusă de pro-
curori până la fi nalizarea ur-
măririi penale dacă se apre-
ciază ca oportună trimiterea
în judecată a inculpatului
când probele trebuie să fi e
certe, sigure şi să dovedeas-
că vinovăţia acestuia dinco-
lo de orice îndoială rezona-
bilă, până la acel moment fi -
ind sufi ciente ca indicii ra-
poartele de constatare teh-
nico ştiinţifi ce întocmite de
către BCCO Cluj în luna ia-
nuarie, februarie şi martie
2018. Aprecierea temeinici-
ei conţinutului rapoartelor
de constatare excede actua-
lului cadru procesual, fi ind
apanajul judecătorului de
fond”, este concluzia jude-
cătorului Delia Purice.
Cu alte cuvinte, între sub-
statanţa activă din medica-
mentul interzis şi substanţa
incriminată de legea penală,
afl ată pe lista antidrog, nu
există identitate chimică.
Procurorii DIICOT au ce-
rut prelungirea mandatelor
de arestare cu înă 30 de zi-
le, ceea ce ar fi reprezentat
a treia lună de arest preven-
tiv. Numai că judecătorul
Delia Purice nu a fost de
acord şi a motivat exemplar
acest fapt. „Atitudinea in-
culpaţilor de negare a înca-
drării juridice a presupuse-
lor infracţiuni în cea de tra-
fic de droguri de mare risc,
stabilită de către procurori,
aceasta nu poate justifica
acordarea unei prelungiri a
măsurii arestării preventive
care nu poate fi privită ca o
sancţiune faţă de poziţia
procesuală a inculpaţilor,
care au libertatea de a-şi fa-
ce apărarea, în speţă, aşa
cum consideră”.
Procurorii DIICOT Cluj
susţin că reţeaua era condu-
să de un anume Cosmin Mun-
tean din Cluj-Napoca. Aceas-
ta avea trei locotenenţi în
persoana numiţilor Cristian
Muntean, fratele lui Cosmin
Muntean, Ovidiu Piroş şi Do-
rin Gabriel Poruţiu. Anche-
tatorii mai spun că afaceri-
le au „pornit” în anul 2012
şi au vizat, în principal SUA,
ţară unde medicamentele au
un regim special. Pentru
exemplifi care, reţeaua vin-
dea xanax în SUA cu 200 de
dolari cutia, în condiţiile în
care în România, pentru acest
medicament se achita între
15 şi 20 de lei, adică de 40
de ori mai puţin.
„Farmaciştii online”, eliberaţi. Un judecător clujean a trimis DIICOT la plimbare.
Taximetriştii sunt nemul-
ţumiţi de faptul că nu pot
folosi banda dedicată mij-
loacelor de transport în
comun şi spun că cele mai
mari probleme le au pe
Bulevardul 21 Decembrie
unde nu pot opri pentru a
prelua clienţi. Recent,
viceprimarul Dan Tarcea
le-a transmite taximetrişti-
lor să caute alveole unde
pot parca şi clienţilor să se
deplaseze 10 metri pe jos.
Taximetriştii au trimis o adre-
să către conducerea Poliţiei mu-
nicipiului Cluj-Napoca şi Poliţi-
ei Rutiere în care au pus urmă-
toarea întrebare: unde să opreas-
că pentru a lăsa şi prelua clien-
tul pe Bulevardul 21 Decembrie
sau Memorandumului?
Potrivit răspunsului, taxime-
triştilor le este permisă staţio-
narea pe banda dedicată trans-
portului în comun atât timp cât
este vorba doar de îmbarcarea
şi debarcarea pasagerilor şi nu
a fost perturbată circulaţia.
„Conform legislaţiei în vi-
goare nu se consideră imobili-
zarea vehiculului atât timp cât
este necesară pentru îmbarca-
rea sau debarcarea unor per-
soane dacă prin această mane-
vră nu a fost perturbată circu-
laţia pe drumul respectiv. Aşa-
dar, în aceste condiţii este per-
misă imobilizarea voluntară a
oricărui autovehicul chiar şi pe
banda rezervată transportului
în comun atât timp cât este ne-
cesară pentru îmbarcarea sau
debarcarea unor persoane şi fă-
ră să perturbe circulaţia pe ban-
da respectivă. În concret, con-
siderăm că este interzisă circu-
laţia altor vehicule pe banda
rezervată transportului în co-
mun însă pătrunderea, imobi-
lizarea voluntară a taximetre-
lor pe această bandă doar pen-
tru a lăsa, a prelua clienţi fără
perturbarea circulaţiei transpor-
tului în comun şi reînscrierea
în trafi c pe banda iniţială nu
poate fi considerată circulaţie
pe banda rezervată. Totodată,
atragem atenţia că imobiliza-
rea voluntară a vehiculelor pe
banda rezervată transportului
în comun urmată de perturba-
rea circulaţiei acestora consti-
tuie contravenţie iar în cazul
în care imobilizarea are ca efect
împiedicarea circulaţiei mijloa-
celor de transport în comun
fapta întruneşte elementele con-
stitutive ale infracţiunii de îm-
piedicarea sau îngreunarea cir-
culaţiei pe drumurile publice
care se pedepeşte cu închisoa-
re sau cu amendă”, se arată în
răspunsul semnat de Dan Cri-
şan, şeful Biroului Rutier Cluj.
Săptămâna trecută, vice-
primarul Dan Tarcea spunea
că în acest moment taxime-
triştii nu pot folosi benzile de-
dicate, exceptând perioada de
noapte, iar situaţia nu se va
schimba prea curând.
„Primăria Cluj-Napoca va
continua procesul de imple-
mentare a benzilor dedicate
pentru mijloacele de transport
în comun. Clar vom prioritiza
mijloacele de transport în co-
mun şi folosirea acestora.
Într-adevăr, a fost o discuţie în
care dorim să fi e folosite aces-
te benzi dedicate şi de către ta-
ximetrişti. Dar înainte cred că
trebuie să mai facem câţiva paşi
pentru că în acest moment nu
se pot folosi aceste benzi dedi-
cate de către taximetrişti doar
pentru perioada de noapte un-
de pot să parcheze şi să le fo-
losească ca staţii de taxi. Nu
putem să ţinem două troleibu-
ze cu 150 de călători în spate-
le unui taxi care e parcat pen-
tru un minut să aştepte clien-
tul. Peste tot în lume acolo un-
de sunt benzi dedicate nu se
opreşte taxiul ci merg unde sunt
alveole şi pot să parcheze şi să
aştepte preluarea clientului”, a
spus Tarcea miercuri diminea-
ţa la un post de radio.
Discuţia a pornit după ce
mai mulţi taximetrişti s-au plâns
că în zona clădirii de birouri de
pe 21 Decembrie nu pot staţi-
ona pentru a-şi lua clienţii.
„Ar trebui ca şi noile pro-
iecte imobiliare care se dez-
voltă de-a lungul benzilor de-
dicate să prevadă acces pen-
tru taximetre şi să-şi rezolve
situaţia sub această manieră.
The Offi ce are parcare, iar in-
trarea în parcare dacă este o
aşa problemă majoră pentru
respectiva clădire poate să-şi
amenajeze locuri dacă cei ca-
re lucrează acolo vor să folo-
sească taxi. Astăzi, nu putem
ţine blocat două-trei troleibu-
ze pentru un singur taxime-
tru. Să-şi găsească soluţii să
meargă 100 de metri în faţă
sau în spate. Pe 21 Decembrie
nu putem face alveole la fi e-
care casă pentru taxi. Să opreas-
că acolo unde îi permite legea,
poate să oprească în alveole şi
în zonele de trotuar. Şi noi, cei
care folosim maşina, ar trebui
să avem răbdare pentru 30 de
secunde sau un minut cu cei
care se dau jos din taxi.”, a
mai spus viceprimarul.
Cu taxiul pe benzile dedicate? Poliţia Rutieră le dă undă verde taximetriştilorPoliţia Rutieră Cluj pare să fie de partea taximetriştilor în „războiul” pe care aceştia îl au cu Primăria Cluj-Napoca după implementarea benzilor dedicate.
Deocamdată, pe benzile dedicate au voie să circule doar mijloacele de transport în comun și bicicliștii
Viceprimarul este nemulţumit de faptul că șoferii de taxi nu folosesc standurile speciale amenajate de primărie în Mărăști și amenin-ţă cu ridicarea licenţei.
“Dacă e să ne raportăm la zona Mărăști, am făcut un stand de taxi care nu este folosit. Taximetriștii parchează înaintea trecerii de pi-etoni din Piaţa Mărăști, toţi sunt acolo, blo-când astfel o bandă de circulaţie. Noi ne-am învăţat prost, începând cu mine, că vreau să intru cu mașina până în farmacie sau dacă se
poate să nu fac nici 10 metri pe jos până la taxi. De la trecerea de pietoni până la staţia de taxi sunt maxim 25 de metri. Trebuie să fi e un proces de învăţare și educare continuă a tuturor pentru a folosi cât mai efi cient și benzile dedicate și taximetrele și bicicletele și mașinile. Tot timpul în zonă e un echipaj de poliţie pentru că altfel nu se poate. Ne jucăm de-a șoarecele și pisica. Când pleacă mașina de poliţie, taximetriștii se întorc. Vom merge până la ridicarea licenţei”,a mai spus Tarcea.
Nu folosești standul de taxi, riști să-ți fie ridicată licența
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE
4 politica.monitorulcj.ro luni, 2 aprilie 2018
Acesta este nu numai scopul esenþial al pe care îl luãm zi de zi faþã de clienþii
Adresa: Bd. Muncii Nr. 16, Cluj-Napoca,Tel 0264 415 262; 0722 424 000; 0732 127 114
0720 543 737; 0726 777 319
60%
900 magazine specializateîn cartușe pentru imprimante
CLUJ-NAPOCA, Piața Cipariu, Tel: [email protected] www.prink.ro
Anca M. COLIBĂȘ[email protected]
Reprezentanţii PMP Cluj
oferă noi argumente şi
explicaţii privind plecarea
lui Rareş Rusu la PNL.
Reacţiile acestora vin după
ce zilele trecute fostul con-
silier judeţean a transmis,
într-un comunicat de
presă, că a părăsit PMP
alături de alte 150 de per-
soane. Este un fake news
cum nu a mai văzut Clujul,
spune liderul organizaţiei
judeţene a partidului,
senatorul Cristian Lungu.
Cristian Lungu îi dă din nou
o lecţie lui Rareş Rusu precizând
încă o dată că acesta a fost exlus
din partid cu majoritate de vo-
turi încă de anul trecut, deci nu
avea cum să plece singur. Lide-
rul PMP Cluj a prezentat de al-
tfel, decizia de excludere a aces-
tuia din partid.
Unele persoane de pe listă nici măcar nu există
Mai mult, spune Lungu, pe
lista amintită de Rusu fi gurea-
ză persoane care de fapt nici
măcar nu există.
„Din start vă spunem că aţi
fost părtaşi ai celui mai mare
fake news făcut la Cluj-Napo-
ca, probabil, pentru că acest
Rareş Rusu a fost exclus încă
din august anul trecut din par-
tid, ca urmare a atacurilor lan-
sate în presa locală împotriva
organizaţiei. A fost o şedinţă
în luna august, sunt documen-
te care arată foarte clar asta.
Rareş Rusu a fost aşadar
exclus nu doar pentru atacuri
ci şi pentru că în şedinţele pe
care le-am avut nu am dorit
să îl cooptăm în noua noas-
tră formulă de conducere da-
torită faptului că nu a făcut
performanţe sub nicio formă.
Acest pesonaj are o carieră
în spate de aproape 18 ani de
politică, iar cea mai mare treap-
tă pe care a ajuns a fost cea
de consilier judeţean, de un-
de a fost părtaş în numeroase
scandaluri. Eu nu am găsit ni-
ciun proiect pe care el să îl fi
iniţiat, să şi-l asume, ca şi con-
silier judeţean. Amintim şi ci-
frele pe care le-a obţinut în pri-
mul rând ca preşedinte al or-
ganizaţiei municipale Cluj-Na-
poca (2,72 %) la ultimele ale-
geri locale. La parlamentare,
ca preşedinte al organizaţiei
judeţene a obţinut 3,15%. Nu
văd un mare om politic, ci un
repetent politic şi vreau să fe-
licit PNL Cluj pentru marea
achiziţie”, a declarat liderul
PMP Cluj, senatorul Cristian
Lungu, într-o conferinţă de
presă la care au participat şi
lideri ai principalelor organi-
zaţii PMP din judeţul Cluj.
Preşedintele organizaţiei
judeţene a PMP a făcut câte-
va lămuriri şi în privinţa uno-
ra dintre cei amintiţi de Ru-
su că ar fi plecat alături de
el din partid.
„Marian Morar nu a mai
fost cu noi de anul trecut..
În ce îl priveşte pe Sebasti-
an Lazin de la Dej, acesta
este preşedintele care a ple-
cat voluntar, în vara anului
trecut. A spus că nu îşi do-
reşte să se implice pentru că
nu mai are timp...
Şi pentru a vă arăta că
aţi asistat la un mare fake
news, acest Călin Pavel de
la Huedin nu există... Am
apelat şi la Bucureşti, acest
om nu a fost niciodată în
PMP, de la înfiinţare şi pâ-
nă astăzi. Nu apare un Că-
lin Pavel în judeţul Cluj, nu
ştiu cine este acest domn.
Am dat telefoane, nu am re-
uşit să îl identificăm”, a
completat Cristian Lungu.
Ex PDL-ist, ex PMP-ist, în prezent la PNL
Vă reamintim, liberalii clu-
jeni au anunţat marţi că peste
150 de membri ai PMP Cluj,
printre care şi persoane din con-
ducere, au decis să plece din a-
ceastă formaţiune politică şi să
treacă la PNL.
„Membrii PMP Cluj pără-
sesc în masă formaţiunea şi ad-
eră la PNL Cluj! Fostul preşe-
dinte şi consilier judeţean al
PMP Cluj, Rareş Rusu, alături
de preşedintele organizaţiei
Câmpia Turzii şi fost secretar
general al judeţului, domnul
Marian Morar, de preşedintele
organizaţiei Dej, domnul Se-
bastian Lazin, de preşedintele
organizaţiei Huedin, domnul
Călin Pavel, împreună cu pes-
te 150 de membri din aceste
organizaţii şi din Cluj-Napoca,
au decis să părăsească PMP
Cluj şi să adere la PNL Cluj”,
se arăta într-o informare trans-
misă, marţi, de PNL Cluj.
Liderul PMP Cluj, Cristian Lungu: „Rusu, un repetent politic.”„Plecarea lui Rareş Rusu din PMP alături de alte 150 de persoane, cel mai mare fake news pe care l-a văzut Clujul”.
Liderii PMP Cluj oferă noi argumente şi explicaţii privind plecarea lui Rareş Rusu la PNL
Fostul premier Dacian
Cioloş a anunţat, vineri, că
a depus actele pentru înfi -
inţarea partidului
„Mişcarea România
Împreună”, iar sigla parti-
dului va fi „RO+”.
„Am depus la tribunal acte-
le pentru înfi nţarea partidului.
(...) Vreau să fi u parte a unui
partid mare cu oameni noi. Cu
oameni care schimbă România
în bine acum şi nu doar vorbesc
despre necesitatea schimbării.
Un partid în care eu voi fi unul
dintre cei mulţi care muncesc
pentru a pregăti generaţia nouă
de politicieni oneşti şi compe-
tenţi de care avem atât de mare
nevoie. Un partid susţinut prin
cotizaţii mici de românii care îşi
doresc o Românie normală fără
politicieni ţinuţi în laţ de fi nan-
ţatori interesaţi. Un partid în ca-
re atât donaţiile cât şi cheltuieli-
le să fi e total transparente”, a de-
clarat Dacian Cioloş, potrivit si-
te-ului partidului, http://www.
romaniaimpreuna.ro/.
El a adăugat că gestul său
va fi o încercare ”ambiţioa-
să si riscantă” mai ales că
aşteptările de la această for-
maţiune sunt mari.
„Ne dorim să inspirăm oa-
menii care cred că România me-
rită o nouă clasă politică. O cla-
să politică cu toleranţă zero fa-
ţă de corupţie, nepotism şi ne-
simţire. Avem nevoie de voi, de
fapt avem nevoie unii de alţii.
În următoarele luni, Mişcarea
România Împreună va căpăta o
existenţă formală şi vom înce-
pe pregătirile pentru alegerile
care vor urma. Avem nevoie
acum de cât mai mulţi simpa-
tizanţi şi voluntari care să poa-
tă să pună umărul şi să ajute.
Oameni gata să îşi asume că
schimbarea se face nu pentru
ei ci cu ei. Oameni care sunt ga-
ta să doneze timp şi bani pen-
tru a construi o clasă politică
aşa cum ar trebui să avem. Oa-
meni care atunci când partidul
va primi aprobarea judecăto-
rească să devină membrii de
partid”, a adăugat preşedintele
fondator al partidului.
Anunţul a fost făcut şi în ca-
drul unui eveniment intern al
platformei România 100, trans-
mis pe Facebook, la care parti-
cipă mai mulţi miniştri din Gu-
vernul Cioloş, printre care Vlad
Voiculescu şi Dragoş Pâşlaru,
dar şi fostul purtător de cuvânt
al Executivului condus de Cio-
loş, Liviu Iolu.
RO+, SIGLA pentru noul partid al lui Cioloş
luni, 2 aprilie 2018 actualitate.monitorulcj.ro 5
Foto
: n
ap
oca
ne
ws.
ro
Până la începutul anului
viitor, 67% din reclamele
digitale vor fi programati-
ce. Reclamele programati-
ce presupun înlocuirea
factorului uman cu pro-
grame care iau cu ajuto-
rul algoritmilor decizii şi
pot executa procese între-
gi în doar câteva microse-
cunde, oriunde în lume,
arată o analiză RTB
House.
„În industria publicitară,
automatizarea a fost utilizată
pentru a livra mesaje perso-
nalizate mai bine decât o pot
face oamenii. Maşinăriile pre-
iau deja o bună parte din ac-
tivităţile tradiţionale de mar-
keting. Cumpărarea şi vânza-
rea programatică au fost punc-
tele-cheie pentru această evo-
luţie tehnologică”, potrivit ex-
perţilor RTB House.
Înainte de publicitatea
programatică, cumpărarea
spaţiilor publicitare presu-
punea efort uman care con-
suma timp şi resurse. Meto-
dele programatice au persmis
înlocuirea factorului uman
prin utilizarea de algoritmi
care iau decizii automat, iar
– potrivit specialiştilor – cum-
părarea spaţiului publicitar
devine mai efi cientă, mai ief-
tină şi mai rapidă. Maşină-
riile pot executa procese în-
tregi în câteva microsecun-
de, oriunde în lume.
Publicitatea programatică
aduce oamenii de marketing
mai aproape de publisher,
iar în zilele noastre nu mai
este necesară o persoană ca-
re să facă negocieri între ce-
le două părţi.
Modelul programatic per-
mite oamenilor de market-
ing să obţină un control mai
bun asupra campaniilor pe
care le desfăşoară, oferind
fl exibilitatea preţului şi alte
avantaje care să îi ajute să
atingă ţeluri specifi ce. Auto-
matizarea a dat un avânt şi
mai mare publicităţii progra-
matice. Tehnologiile precum
inteligenţa artifi cială permit
analizarea utilizatorilor în
mod individual, mai degra-
bă decât să se bazeze pe seg-
mentarea tradiţională. Aceas-
ta din urmă permite doar sta-
bilirea unor grupuri generi-
ce, adesea inexacte. În loc
să pună accentul pe poziţi-
onarea bannerului, maşină-
riile stabilesc mai uşor un-
de ar fi cel mai bine să îl afi -
şeze”, se arată într-un stu-
diu al RTB House.
Automatizarea avansată
permite stabilirea unui
grup-ţintă şi adaptarea recla-
melor la preferinţele şi com-
portamentul acestuia, într-un
mod ultra-precis, inaccesibil
oamenilor, iar procesul durea-
ză câteva milisecunde.
„Modelele de licitare au
avantaje diferite, îmbunătă-
ţind fl exibilitatea şi stabilind
preţuri realiste, bazate pe ce-
rere şi oferă. Principalul mo-
del de achiziţie sunt licitaţii-
le second-price, în cadrul că-
rora câştigătorul plăteşte al
doilea cel mai mare preţ ofe-
rit. Acest model oferă un avan-
taj celor care licitează preţuri
mai mari, economisind bani
în cazul supraestimării valo-
rii de licitare şi oferind con-
trolul total asupra achiziţiei”,
spun specialiştii.
Anticiparea comportamen-
telor utilizatorilor folosind ac-
tivităţile anterioare permite
retargeterilor să realizeze re-
comandări mai bune.
Studiu: 67% din reclamele digitale vor fi programate automat până în 2019
Evoluţia raportului euro/
leu a fost mai agitată
decât în zilele precedente,
chiar dacă cursul nu s-a
despărţit de cota 4,66 lei.
Scăderea aversiunii faţă de
risc la nivel internaţional a
permis leului să se aprecieze
în primele şedinţe ale perioa-
dei. Media euro a coborât pâ-
nă la 4,6502 iar cotaţiile au
scăzut pentru scurt timp pâ-
nă la 4,649 lei.
Treptat euro a revenit spre
pragul de 4,66 iar intervalul
s-a încheiat cu un curs de
4,6576 lei, când transferurile
s-au efectuat între 4,655 şi
4,662 lei.
Tendinţa de depreciere a
leului se va menţine şi în ur-
mătoarele luni. În cazul fac-
torilor interni trebuiesc rea-
mintite infl aţia sau impredic-
tibilitatea politicilor fi scale
dar şi adâncirea defi citelor
de cont curent şi comercial
cât şi creşterea majoră a ce-
lui bugetar, în condiţiile în
care PSD a ales calea inves-
tiţiilor în consum, prin ma-
jorarea salariilor şi pensiilor,
şi nu pe cea în economie.
„În ultimul raport al FMI
este o frază care spune că da-
că politica monetară nu va fi
încurajată de politica fi scală,
Banca Naţonală nu poate de-
cât să majoreze şi mai mult
dobânda”, a atras atenţia gu-
vernatorul Mugur Isărescu,
în faţa membrilor Comisiei
Economice din Senat. „Pre-
siunea pe deprecierea mone-
dei naţionale este încă un ar-
gument pentru întărirea po-
liticii monetare. Stabilizarea
cursului de schimb nu se poa-
te face la orice dobândă”, a
punctat guvernatorul BNR,
care a precizat că „suntem
acuzaţi sau se sugerează că
la începutul anului am dat
cu capul precum berbecul în
creşterea economică”.
Analiştii Băncii Transilva-
nia punctează în ultimul lor
raport asupra riscurilor cu ca-
re se confruntă economia lo-
cală. Creşterea infl aţiei medii
la 3,4% va pune BNR în situ-
aţia de a majora dobânda sa
de politică monetară până la
3,5%. În ceea ce priveşte cur-
sul mediu acesta ar urma să
fi e de 4,7 lei, ceea ce înseam-
nă că euro ar putea atinge va-
lori de până la 4,75 – 4,8 lei.
Cursul dolarului american
a crescut de la 3,7453 la 3,7819
lei, pentru a încheia perioada
la 3,7775 lei, într-o şedinţă în
care cotaţiile au fl uctuat între
3,776 şi 3,789 lei.
Moneda elveţiană s-a miş-
cat pe pieţele internaţionale
între 1,169 şi 1,18 franci/eu-
ro, iar media a fl uctuat între
3,9494 şi 3,9690 lei, cea de la
sfârşitul intervalului fi ind sta-
bilită la 3,9632 lei.
Perechea euro/dolar a co-
borât de la 1,2477, în prima
parte a perioadei, la 1,2284
dolari la fi nalul ei, când pie-
ţele americane s-au închis la
1,2320 dolari.
Catolic, plasamentele în
euro, în ciuda faptului că
economia americană dă sem-
ne majore de revigorare,
șomajul atingând în februa-
rie minimul ultimilor 45 de
ani, iar vânzările cu amă-
nuntul au crescut cu 3,1%.
Dolarul ar fi trebuit să fi e
impulsionat și de creșterea
infl ației la 1,8%.
Indicele compozit al bitco-
in calculat de Bloomberg a
scăzut la fi nalul perioadei la
7.084,18 dolari, mai jos cu
21% față de începutul lui.
Analiza cuprinde perioada
26 – 30 martie 2018 (R.G.)
Primăvara nu a adus aprecierea leului
Anca M. COLIBĂȘ[email protected]
Cafeneaua literară Croco
reînvie, după ani de zile
în care în aceeaşi locaţie
a funcţionat o sucursală
de bancă. Croco va face
parte din lanţul de
bistrouri Engels.
Înfiinţată în 1960, fosta
cafenea Croco a fost închi-
să în 2007, iar în acest spa-
ţiu a fost amenajată o agen-
ţie bancară a BCR. Proprie-
tarii au invocat, la momen-
tul închiderii, că vânzările
erau foarte slabe în ciuda
amplasării centrale.
Închiderea legendarei ca-
fenele a stârnit o serie de
reacţii din partea celor care
o frecventau.
Un grup de scriitori clu-
jeni a protestat atunci in
centrul orasului, împotriva
transformării cafenelei „Cro-
co” într-un sediu de bancă.
Protestul a fost intitulat „Ca-
feneaua Croco – odihneas-
că-se în pace: 1960-2007”.
„Croco a fost un simbol
pentru oraş pentru că a re-
zistat timp de 47 de ani. În
jurul unei cafele şedeau la
poveşti scriitori, universi-
tari, artişti plastici, ziarişti,
arabi, studenţi, taximetrişti,
de unde reputaţia îndreptă-
ţită a cafenelei ca spaţiu al
boemei locale”, se spunea
in manifestul protestatari-
lor. Grupul acestora a ma-
nifestat atunci împotriva
„stilului de viaţă sterp şi uti-
litarist, sufocat de griji şi in-
terese materiale”.
Cafeneaua literară „Cro-
co” face parte din istoria
culturală a oraşului, fiind
un brand al Clujului. S-a
deschis în 1960 când s-a ri-
dicat şi Casa de Cultură a
Studenţilor.
Cafeneaua din Piaţa Lu-
cian Blaga a fost un simbol
pentru oraş poate şi pentru
cã a rezistat timp de 47 de
ani, fiind un celebru loc de
intalnire al studenţilor, scri-
itorilor şi artiştilor.
Dintre cei care au frecven-
tat localul în anii 70 îi amin-
tim pe poeţii Horia Bădescu,
Negoiţă Irimie, Aurel Rău şi
Aurel Ghurghianu, iar în anii
80 pe poeţii Ion Mureşan sau
Ion Cristofor. Cafeneaua a
fost apoi frecventată de po-
eţi post-decembrişti precum
Adrian Suciu, Ioan Buteanu,
Tudor Ştefan, Flavia Teoc,
Horia Muntenus.
Se redeschide cafeneaua Croco, un simbol al boemei clujeneO veste bună pentru oamenii de cultură clujeni. Se redeschide o cafenea legendă a oraşului, Croco.
Croco s-a înfi nțat în 1960, odată cu Casa de Cultură a StudențilorCroco era locul de întâlnire al studenţilor
PIAŢA VALUTARĂ
6 RELIGIE monitorulcj.ro | luni, 2 aprilie 2018
PUBLICITATE
Papa Francisc a condus
Slujba de Înviere pentru
Paştele Catolic în noaptea
de sâmbătă spre duminică
la Bazilica Sf Petru din
Vatican în condiţii de
securitate stricte, îndem-
nându-i pe credincioşii
catolici să lase deoparte
mulţumirea de sine şi
să-şi reînnoiască credinţa
în depăşirea nedreptăţii.
În timpul serviciului reli-
gios, papa a vorbit posomo-
rât despre complacere şi re-
înnoire.
„Credinciosul de astăzi ...
a cedat unei realităţi care îl fa-
ce să creadă că nu poate face
nimic pentru a depăşi nenu-
măratele nedreptăţi pe care
mulţi dintre fraţii săi le îndu-
ră personal”, a spus Pontiful.
El „a intrat într-o rutină
opresivă care l-a privat de
memorie”, a spus papa Fran-
cisc, adăugând că sărbători-
le de Paşte sunt tocmai une-
le de „reînnoire a credinţei
că Dumnezeu intră ... pu-
nând la încercare determi-
nismul nostru monoton şi
paralizant.”
Opt adulţi au fost bote-
zaţi la slujba de sâmbătă, in-
clusiv un solicitant de azil
din Nigeria, care a devenit
erou în Italia după ce a aju-
tat la dejucarea unui jaf anul
trecut.
Măsurile de securitate au
fost mai stricte decât de obi-
cei la slujba de sâmbătă,
după ce poliţia italiană a
efectuat în cursul săptămâ-
nii patru raiduri împotriva
unor susţinători suspecţi ai
unor grupări teroriste isla-
miste şi a arestat şapte per-
soane având legături cu un
cetăţean tunisian care a
efectuat un atac cu un ca-
mion în Berlin.
Duminică, papa Francisc
va prezida Sfânta Liturghie,
iar la încheierea celebrării e-
uharistice va adresa Cetăţii
şi Lumii ("Urbi et Orbi") tra-
diţionalul mesaj de Paşti şi
Binecuvântarea apostolică.
Papa Francisc: „Lăsați deoparte mulţumirea de sine”
Credincioşii romano-cato-
lici s-au adunat, sâmbătă
seara, la Biserica
Romano-Catolică „Sf.
Mihail” din Cluj-Napoca
unde mai mulţi preoţi au
luat lumină de la un foc
aprins în faţa lăcaşului de
cult, după care credincio-
şii au intrat cu lumânările
aprinse în biserică şi au
asistat la slujba de Înviere.
Administratorul parohial al
Bisericii Romano-Catolică „Sf.
Mihail”, Stelian Veres, a de-
clarat că, în cadrul slujbei, s-a
citit Evanghelia Învierii lui
Isus Hristos din morţi.
„Participăm cu toţii la Învi-
erea Domnului nostru Isus Hris-
tos din mormânt, El a înviat
pentru noi şi ne deschide împă-
răţia veşnică. Sfânta Liturghie
de Paşti a început cu binecu-
vântarea focului, care este un
simbol străvechi. Focul este bi-
necuvântat şi de la acest foc s-a
aprins lumânarea pascală care
îl reprezintă pe Isus Hristos cel
Înviat, iar preotul a intrat în bi-
serică cu lumânarea aprinsă ca-
re a fost dăruită credincioşilor,
să încălzească şi să lumineze.
S-a desfăşurat apoi Liturghia Cu-
vântului şi s-a citit Evanghelia
Învierii lui Isus Hristos din mor-
ţi”, a spus Veres.
La fi nalul slujbei a avut loc
binecuvântarea apei, credincio-
şii s-au împărtăşit după care au
ieşit şi au înconjurat biserica, în
cadrul procesiunii de Înviere.
Duminică, credincioșii au
dus la Biserica Româno-Cato-
lică „Sf. Mihail” din Cluj-Na-
poca, coşuri cu mâncare, pen-
tru a fi binecuvântate de pre-
oţi în ziua de Paşti, conform
unei tradiţii care datează din
secolul al XV-lea.
Administratorul parohial al
Bisericii Romano-Catolice „Sf.
Mihail”, Stelian Veres, a decla-
rat, duminică, că, în ziua de
Paşti, credincioşii aduc la bise-
rică bucate care sunt binecu-
vântate la Liturghie după care
acestea sunt duse la familii pen-
tru a putea fi mâncate după pe-
rioada de post de 40 de zile.
„După 40 de zile de post, po-
porul creştin sărbătoreşte din
nou şi credem că bucatele pre-
gătite pentru cea mai mare săr-
bătoare a creştinătăţii, Învierea
Domnului, trebuie binecuvânta-
te de acel Dumnezeu care ni le-a
dăruit. Binecuvântarea bucate-
lor este un obicei străvechi pe
care l-am primit de la strămoşii
noştri, datează din secolul al
XV-lea şi l-am păstrat cu sfi nţe-
nie şi azi în toate bisericile ro-
mano-catolice. Aducem la bise-
rică acele bucate care ne sunt
dragi, le binecuvântăm la Litur-
ghie şi apoi ne întoarcem cu ele
la familii pentru a putea mânca
toţi din bucatele sfi nţite”, a spus
Veres, citat de Mediafax.
Potrivit acestuia, în urmă
cu sute de ani ritualul era a-
tât de sfânt încât tot ceea ce
rămânea din coşul cu bucate-
le binecuvântate erau arse pen-
tru că se ştia că sunt sfi nţite
şi nu era voie să fi e aruncate.
În coşurile aduse la biseri-
că şi acoperite cu ştergare al-
be, credincioşii au pus cozo-
naci, ouă roşii, pâine, produ-
se din carne şi ciocolată şi vin.
Credincioșii catolici și reformațiau sărbătorit duminică Învierea DomnuluiSute de credincioşi au participat, sâmbătă seara, la ceremonia de binecuvântare a focului în faţa bisericii romano-catolice „Sf. Mihail” din Cluj-Napoca şi au luat lumină de la preoţi, asistând la slujba de Înviere.
Sute de credincioşi au asistat la slujba de Înviere
luni, 2 aprilie 2018 | monitorulcj.ro CULTURĂ/RELIGIE 7
PROMOVARE
Bianca TĂMAȘ[email protected]
De Florii, sărbătoarea
care marchează începutul
drumului patimilor lui
Iisus Hristos, a adunat
zeci de persoane la o mică
biserică din judeţul Cluj.
Încă de dimineaţă, clopote-
le bisericii ortodoxe Sfânta Tre-
ime din Huedin au început să
răsune. Credincioşii s-au adu-
nat, cu mic, cu mare. Slujba nu
este una deosebită, nu are ri-
tualuri diferite de celelalte du-
minici ale anului, însă atmo-
sfera este alta. Oamenii, deşi
mulţi, sunt calmi. Încep să îşi
pregătească sufl etul pentru a
intra în Săptămâna Patimilor.
Sărbătoarea „mâţişorilor”
Preotul înalţă rugăciuni, în
timp ce corul îl slăveşte pe
Dumnezeu. O tânără îmbră-
cată în costum popular cântă
şi ea în timp ce alta, din când
în când, cu glas duios, citeş-
te câte un verset. Oamenii se
adună pentru Împărtăşanie.
Prima dată gustă din sângele
şi trupul lui Hristos copiii mi-
ci, cei fără de păcat.
Din cor, dirijorul dă tonul
pentru o priceasnă potrivită:
„Duminica la Florii/A zis Ma-
ma către Fiu: Spune-mi Fiul
Meu iubit,/De ce eşti Tu ne-
căjit?”. Din rândul credincio-
şilor, alte glasuri li se alătură.
În fi nal, preotul începe pre-
dica.
„Duminica Floriilor este ul-
tima duminică din Postul Ma-
re. Aceast mare sărbătoare es-
te ziua în care Mântuitorul cu
apostolii intra în Cetatea Ieru-
salimului, cum este numită în
Vechiul Testament, Cetatea ca-
re îi omoară pe prooroci”, îşi
începe preotul cuvânarea.
În biserică se lasă liniştea,
fi ecare credincios este cu gân-
durile sale, cu rugăciunile sa-
le.
Slujba se încheie cu rugă-
ciunea „Tatăl Nostru”, pe ca-
re cei prezent o rostesc într-un
glas cu preotul.
Pe altarul de vară, ramuri-
le de salcie, sau, cum se spu-
ne în popor, „mâţişorii”, aş-
teaptă să fi e luaţi la sfârşitul
slujbei de către enoriaşi. E un
obicei vechi de când lumea,
însă nu prea mulţi ştiu de ce
se sfi nţesc ramurile de salcâm.
„Aşa a fost de când sunt şi
Floriile. Se aduc mâţi şi se
sfi nţesc apoi îi ducem acasă.
Nu ştiu de ce se face asta, dar
aşa facem în fi ecare an, în ul-
tima duminică înainte de Paş-
te”, spune o bătrână.
Un băiat de nici optspre-
zece ani, la îndemnul bunicii
lui, se strecoară printre vârst-
nici şi ia şi el câteva ramuri.
„M-a rugat bunica să îi
aduc, sunt sfi nţite şi le ducem
acasă. Dar nu ştiu ce se face
cu ele”, spune tânărul.
Obiceiuri şi tradiţii de Florii, ramurile de salcie
În ziua Floriilor, oamenii
merg cu ramuri de salcie la
biserică pe a-L întâmpina pe
Hristos. Ele sunt sfi nţite şi
puse la icoane. Se credea că
nu e bine să renunţi la aces-
te ramuri dacă nu au venit
celelalte Florii. Oamenii de
la ţară încă le pun şi pe po-
mii fructiferi, pentru a-i aju-
ta să dea rod. Există credin-
ţa că abia acum pomii prind
putere să rodească. De ace-
ea, nu se plantau pomi îna-
inte de Florii, de teamă că
aceştia nu vor face fructe.
În ziua de Florii, stupii
erau împodobiţi cu ramuri-
le de salcie sfi nţite, ca albi-
nele să se bucure de binecu-
vântarea divină.
În unele sate, mâţişorii
erau atuncaţi în curte când
începea să bată grindină, în-
să ramurile de salcie au în
principal scopul de a-i feri
pe oameni de duhurile rele.
De asemenea, ramura de
salcie sfinţită este utilizată
şi în scopuri terapeutice. Oa-
menii înghit mâţişori pen-
tru a fi feriţi de boli. Pe vre-
muri părinţii îşi loveau uşor
copiii cu nuieluşa de salcie
când veneau de la biserică.
Credeau că aşa vor creşte
sănătoşi şi înţelepţi.
Semnifi caţia sărbătorii
Cu o săptămână înainte
de Patimile Sale, Iisus Hris-
tos intrat în Ierusalim pe un
asin înconjurat de cei 12
Apostoli. Mulţimea, recu-
noscându-l ca fiind adevă-
ratul Mântuitor, l-au întâm-
pirat cu ramuri de finic şi
cântări de bucurie. Din punct
de vedere liturgic, din aceas-
tă zi începe Săptămâna Pa-
timilor, în amintirea cărora
în biserici se oficiază în fi-
ecare seară Deniile, slujbe
prin care credincioşii îl pe-
trec pe Hristos pe drumul
Crucii, până la moarte şi
Înviere.
Floriile sau sărbătoarea „mâţişorilor”Drumul spre moartea Mântuitorului a fost presărat cu flori.
Cu ocazia duminicii Floriilor, la biserică au fost tineri îmbrăcați în costum tradițional Credincioșii și-au luat ramuri de salcâm sfi ințite să ducă acasă
Preotul a împărtășit copiii
Credincioșii s-au rugat într-un glas împreună cu preotul In duminica Floriilor, zeci de credincioși au mers la biserică să se roage
8 MAPAMOND monitorulcj.ro | luni, 2 aprilie 2018
PUBLICITATE
ANUNȚ CONTRACTARE SERVICII MEDICALE, MEDICAMENTE ȘI DISPOZITIVE MEDICALE
Procesul de contractare pe toate domeniile de asistenţă medicală, medicamente și dispozitive medicale pentru anul 2018 se desfășoară în luna aprilie 2018, după următorul calendar:
• În perioada 03.04.2018-10.04.2018 se vor transmite cererile însoţite de documentele de contractare pentru anul 2018, conform informaţiilor pe care le puteţi obţine la adresa www.cascluj.ro pentru fi ecare tip de asistenţă medicală.
• În data de 11.04.2018 orele 15,00 se va realiza validarea de etapă a dosarelor de contractare și se va posta la afi șierul instituţiei și pe site-ul C.A.S. Cluj lista dosarelor de contractare validate, respectiv lista dosarelor de contractare nevalidate și motivele care au dus la invalidare, pe fi ecare tip de asistenţă medicală.
• Furnizorii de servicii medicale si medicamente și dispozitive medicale ale căror dosare au fost invalidate pot depune contestaţie până la data de 12.04.2018 orele 12,00.
• Contestaţiile se vor analiza și soluţiona până în data de 16.04.2018, orele 13,00 când se va posta pe afi șierul instituţiei și pe site-ul C.A.S. Cluj lista dosarelor de contractare nevalidate și respinse la contractare.
• În data de 30.04.2018 C.A.S Cluj va publica pe site lista furnizorilor validaţi pentru încheierea contractelor de furnizare de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale pentru anul 2018.
Furnizorii care la data de 31.03.2018 se afl ă în relaţie contractuală cu C.A.S. Cluj vor transmite documentele necesare încheierii contractelor numai în format electronic, inscripionate pe CD și prin e-mail, la una dintre următoarele adrese, în funcţie de domeniul de contractare:
Documentele sunt asumate fi ecare în parte prin semnătura electronică extinsă/califi cată a reprezentantului legal al furnizorului;.reprezentantul legal al furnizorului răspunde de realitatea și exactitatea documentelor necesare încheierii contractelor. Toate documentele se vor transmite în format PDF, cu aplicarea semnăturii electronice în partea dreaptă, jos, a paginii.
Furnizorii care la data de 31.03.2018 nu se afl ă în relaţie contractuală cu C.A.S. Cluj, vor transmite documentele de contractare pentru anul 2018 atât în format electronic, în formatul menţionat mai sus, cât și pe suport de hârtie. Documentele pe suport de hârtie se verifi că obligatoriu la Serviciile de specialitate ale C.A.S. Cluj, apoi se depun la registratura C.A.S. Cluj: luni - joi intre orele 08.00 – 16.00, vineri intre orele 08.00 – 13,00. Toate documentele depuse în copie necesare încheierii contractelor trebuie certifi cate pentru conformitate prin sintagma „conform cu originalul” și se semnează de către reprezentantul legal al furnizorului, pe fi ecare pagină. Dosarul va fi înregistrat la Registratura C.A.S. Cluj respectând termenul de depunere.
Rusia va expulza un
diplomat român,
în cadrul seriei de repre-
salii decise de Moscova
împotriva statelor
care la rândul lor
au expulzat diplomaţi
ruşi pentru a fi solidare
cu Marea Britanie
în urma otrăvirii unui
fost agent rus şi a fiicei
sale în această ţară,
informează vineri
Sputniknews.
Conform aceleiaşi surse,
vor fi expulzaţi de aseme-
nea trei diplomaţi din Repu-
blica Moldova.
Vineri au fost convocaţi
la MAE rus ambasadori sau
reprezentanţi diplomaţi din
23 de ţări, pentru a li se în-
mâna câte o notă de protest
şi a fi înştiinţaţi asupra mă-
surilor de represalii.
Diplomaţi ai acestor sta-
te, dintre care 16 membre
ale Uniunii Europene, vor
fi expulzaţi din Rusia, du-
pă ce ele au expulzat diplo-
maţi ruşi într-un gest de so-
lidaritate cu Marea Britanie
în legătură cu otrăvirea fos-
tului agent rus Serghei Skri-
pal şi a fiicei sale, Iulia, la
Salisbury (în sud-vestul
Angliei).
„Nu Rusia a angajat acest
război diplomatic (...), nu
Rusia este cea care a iniţiat
un schimb de sancţiuni sau
un schimb de expulzări de
diplomaţi”, a motivat în fa-
ţa presei purtătorul de cu-
vânt al Kremlinului, Dmitri
Peskov.
Moscova a cerut deocam-
dată expulzarea a 13 diplo-
maţi ucraineni, patru diplo-
maţi germani, patru diplo-
maţi polonezi, trei diplomaţi
moldoveni, trei diplomaţi
cehi, trei diplomaţi lituani-
eni, doi spanioli, doi diplo-
maţi italieni, doi diplomaţi
olandezi, doi danezi şi câte
un diplomat finlandez, su-
edez, leton, norvegian, cro-
at, irlandez, român, precum
şi un ataşat militar eston.
MAE rus a anunţat de a-
semenea că încă evaluează
măsurile împotriva Belgiei,
Ungariei, Muntenegrului şi
Georgiei, întrucât acestea
s-au raliat în ultima clipă
represali i lor împotriva
Rusiei.
Georgia fusese iniţial
menţionată de presă printre
ţăr i le cu d ip lomaţ i
expulzaţi.
Cât despre Marea Brita-
nie, care a declarat persona
non-grata 23 de diplomaţi
ruşi, MAE de la Moscova a
anunţat că aceasta trebuie
să-şi reducă într-un termen
de 30 de zile numărul de re-
prezentanţi ai Ambasadei şi
consulatelor sale în Rusia
până la nivelul la care se ri-
dică numărul de membri ai
personalului diplomatic rus
din Marea Britanie, după ce
23 de diplomaţi britanici au
fost deja declaraţi persona
non-grata în Rusia.
SUA au expulzat la rân-
dul lor 60 de diplomaţi ruşi
şi au dispus închiderea con-
sulatului Rusiei de la Seattle,
măsură căreia Rusia i-a răs-
puns joi prin expulzarea
unui număr similar de di-
plomaţi americani şi închi-
derea consulatului american
la Sankt Petersburg. AGER-
PRES/(AS – autor: Sorin Po-
pescu, editor: Tudor Marta-
logu, editor online: Irina
Giurgiu).
Rusia expulzează un diplomat român şi trei diplomaţi din Republica Moldova
Statele Unite au blocat
adoptarea unei declaraţii a
Consiliului de Securitate
ONU în care se făcea un
apel la calm şi se cerea
demararea unei anchete
privind incidentele violen-
te din timpul protestelor
din Fâşia Gaza, în urma
cărora 16 protestatari au
fost ucişi de forţele de
securitate israeliene.
Kuwait, care reprezintă sta-
tele arabe în Consiliul de Secu-
ritate, a prezentat un proiect de
declaraţie, în care se cerea o
„investigaţie independentă şi
transparentă” privind inciden-
tele violente, informează site-ul
postului France 24.
Zeci de mii de palestini-
eni au participat vineri la
„Marşul întoarcerii”, organi-
zat de mişcarea islamistă Ha-
mas pentru încurajarea reve-
nirii refugiaţilor palestinieni
pe teritoriul israelian.
Cel puţin 16 palestinieni au
fost împuscaţi mortal, iar alţi
peste 1.400 de protestatari au
fost răniţi, cei mai mulţi după
ce forţele israeliene au folosit
gaze lacrimogene şi muniţie de
război pentru a dispersa mul-
ţimea, au anunţat autorităţile
palestinienex.
Pe de altă parte, conform
autorităţilor israeliene, aproa-
pe toţi indivizii împuşcaţi
mortal erau militanţi „tero-
rişti” cu vârste cuprinse în-
tre 18 şi 30 de ani.
În plus, declaraţia subli-
nia „dreptul de a protesta paş-
nic” şi exprima „regretul (Con-
siliului de Securitate ONU)
pentru moartea palestinieni-
lor nevinovaţi”.
Reprezentanţii Statelor Uni-
te au indicat sâmbătă că Wa-
shingtonul nu susţine adopta-
rea declaraţiei, a declarat un
diplomat de la ONU.
Proiectul de declaraţie sub-
linia necesitatea promovării pă-
cii între Israel şi palestinieni pe
baza soluţiei cu două state, unul
israelian şi altul palestinian.
SUA au blocat adoptarea unei declaraţii ONU privind Fâşia Gaza
Kratu, un metis mioritic,
găsit abandonat pe străzi-
le municipiului
Cluj-Napoca, a fost adop-
tat în urmă cu patru ani
de o englezoaică, Tess,
diagnosticată cu o formă
uşoară de autism, iar
patrupedul a devenit
câine de terapie, însoţin-
du-şi stăpâna peste tot,
inclusiv în avion.
Câinele Kratu este primul din
Marea Britanie care a trecut exa-
menul ”Do as I Do”, o tehnică
nouă de dresaj, care se bazea-
ză pe imitarea stăpânului.
Tess şi Kratu s-au întâlnit
în urmă cu patru ani când me-
tisul mioritic a fost adoptat
din Cluj-Napoca şi dus cu ma-
şina în Cambridgeshire (Ma-
rea Britanie).
”Pe Kratu l-am adoptat de
la vârsta de 5 săptămâni, din
Cluj-Napoca, era un câine
abandonat. Terapeutul meu
mi-a recomandat să îmi iau un
câine, fi ind diagnosticată cu o
formă mai uşoară de autism.
Aveam nevoie de câinele po-
trivit şi când ne-am întâlnit a
fost dragoste la prima vedere.
O dată în viaţă se întâmplă să
întâlneşti un astfel de câine,
s-a creat o legătură instant în-
tre noi şi cel mai bun lucru pe
care l-am făcut este că l-am
salvat şi l-am adoptat. L-am
dresat şi, astfel, Kratu a deve-
nit câine de terapie, mă înso-
ţeşte peste tot, inclusiv în avi-
on, nu în cală, ci stă la picioa-
rele mele. Mă ajută enorm, es-
te calm, dacă mă lupt cu boa-
la el este alături de mine. Es-
te răsăritul meu de soare, via-
ţa mea s-a schimbat total de
când îl am alături de mine,
acum sunt fericită, benefi ciez
de dragoste necondiţionată din
partea lui”, a declarat Tess, ci-
tată de Mediafax.
Aceasta a precizat că pa-
trupedul a învăţat foarte re-
pede limba engleză şi comen-
zile date, astfel că a reuşit să
participe la cel mai mare show
britanic de televiziune despre
câini, Crufts, unde prestaţia
sa a strâns peste 8 milioane
de vizualizări.
”Dresarea lui Kratu a ne-
cesitat o muncă asiduă, pen-
tru că venea de pe stradă. Ca-
racterul său perfect este tipic
pentru mioriticii carpatini, iu-
beşte oamenii. Cred că aceş-
ti câini de terapie sunt mari
vindecători. Kratu este primul
câine din Marea Britanie ca-
re a trecut examenul Do as I
Do, o tehnică nouă de dresaj,
care se bazează pe imitarea
stăpânului. Este un dar minu-
nat să îl am pe Kratu, care mă
face să zâmbesc”, a explicat
stăpâna patrupedului.
Celia Blacu, cea care l-a gă-
sit pe Kratu pe o stradă din
Cluj-Napoca, a povestit că îna-
inte de a-l trimite în Marea Bri-
tanie a înregistrat vocea viito-
rului stăpân pentru ca anima-
lul să se obişnuiască atât cu
ea cât şi cu accentul englezesc.
Abandonat pe străzile din Cluj, ajuns celebru în AngliaCâinele Kratu este primul din Marea Britanie care a trecut examenul „Do as I Do”, o tehnică nouă de dresaj, care se bazează pe imitarea stăpânului.
Kratu a fost abandonat pe străzile din Cluj
luni, 2 aprilie 2018 sanatate.monitorulcj.ro 9
PUBLICITATE
Peste 100 de locuitori ai
satului Răchiţele, judeţul
Cluj, au fost consultaţi şi
investigaţi medical gratu-
it, sâmbătă, de o echipă
de medici şi studenţi de la
Universitatea de Medicină
şi Farmacie (UMF)
Cluj-Napoca, printre paci-
enţi fi ind şi mama prima-
rului Emil Boc.
Coordonatorul „Caravanei
cu Medici” Cluj-Napoca, Răzvan
Tirpe, medic rezident radiolo-
gie şi imagistică medicală, ini-
ţiatorul acţiunii, a declarat, sâm-
bătă, că aceste consultaţii se de-
rulează în şcoala din Răchiţele,
unde autorităţile au pus la dis-
poziţie 12 paturi.
O echipă de 36 de studenţi
de la UMF Cluj-Napoca, me-
dici specialişti şi medici pri-
mari, acordă timp de o zi con-
sultaţii şi investigaţii medica-
le gratuite locuitorilor satului
Răchiţele, în cadrul Carava-
nei cu Medici, pe patru spe-
cialităţi şi anume cardiologie,
gastroenterologie, radiologie
şi ginecologie. Încercăm să
depistăm persoanele din zo-
nele de munte, mai izolate,
cu acces redus la servicii me-
dicale, care au probleme de
sănătate şi, ulterior, dacă le
diagnosticăm cu ceva boli, să
îi şi urmărim în continuare şi
să îi ajutăm să se interneze în
spital. În cadrul acţiunii efec-
tuăm examene ecografi ce,
EKG-uri, consultaţii de medi-
cină internă, cardiologie, ne-
urologie. Consultaţiile şi in-
vestigaţiile gratuite au loc în
şcoala din Răchiţele unde, cu
ajutorul autorităţilor locale,
au fost instalate 12 paturi”, a
spus Tirpe, potrivit Mediafax.
Potrivit acestuia, Caravana
cu Medici a fost solicitată de
autorităţile locale să îi ajute pe
sătenii din Răchiţele, iar în ur-
mă cu două săptămâni a fost
realizată în sat o acţiune de
recoltare de sânge pentru ana-
lize, la care au răspuns 120 de
săteni, care sâmbătă au intrat
în programul de consultaţii.
Răzvan Tirpe a subliniat că
pacienţii consultaţi sâmbătă au
vârste cuprinse între 18 şi 85 de
ani, printre aceştia fi gurând şi
mama primarului municipiului
Cluj-Napoca, Emil Boc, care lo-
cuieşte în Răchiţele.
„Dânsa a venit anterior şi la
partea de analize medicale”, a
precizat coordonatorul Carava-
nei cu Medici Cluj-Napoca.
Asociaţia “Caravana cu Me-
dici” a fost fondată în 2014 de
5 medici rezidenţi care au re-
marcat absenţa serviciilor me-
dicale de bază în mediul rural,
lipsa de educaţie medicală şi
mentalitatea nepreventivă a ro-
mânilor şi au decis să găsească
soluţii pentru aceste probleme.
Consultaţii şi investigaţii medicale gratuite în RăchiţelePrintre pacienţi s-a aflat mama primarului Emil Boc.
Raluca [email protected]
Peste 600.000 de români
suferă de bolii reumatis-
male, dintre care aproxi-
mativ 7.000 au fost dia-
gnosticaţi sau monitorizaţi
doar în anul 2017 în
Clinica Reumatologie Cluj.
La Cluj-Napoca, vineri, s-au
reunit peste 250 de medici re-
umatologi din peste 10 speci-
alităţi, la cel de-al 10-le-a sim-
pozion Naţional „Interferen-
ţe în Reumatologie”, dedicat
abordării multidisciplinare a
bolilor reumatice.
„Reumatologia este o sub-
specialitate a medicinei inter-
ne şi este cea mai tânără din-
tre ele. Acesta este şi motivul
pentru care am început în ur-
mă cu 10 ani această manifes-
tare. Am avut în cei 10 ani în-
tâlniri cu radiologia-imagistica,
pnemumologia, cardiologia, ne-
urologia, bolile infecţioase, gas-
troenterologia, obstetrica-gine-
cologia, pediatria, oftalmologia
şi, în sfârşit, anul acesta, cu or-
topedia”, a declarat Prof. Dr.
Simona Rednic, medic primar
în reumatologie, şeful Clinici
de Reumatologie din cadrul Spi-
talului Judeţean Cluj şi a disci-
plinei de Reumatologie din ca-
drul UMF „Iuliu Haţieganu”
Cluj, secretar general al Socie-
tăţii Române de Reumatologie.
„La nivelul Clinicii Reuma-
tologie din cadrul Spitalului
Clinic Judeţean de Urgenţă
Cluj-Napoca majoritatea pa-
cienţilor internaţi au avut în-
tre 15 şi 64 de ani şi doar o
treime aveau peste 65 de ani”,
a mai mărturisit Prof. Dr. Si-
mona Rednic, medic primar
în reumatologie.
„Sunt câteva lucruri ca-
re rămân valabile cu toate
bolile reumatice, faptul că
principalul simptom, indi-
ferent de care vorbim este
durerea. Avem de a face cu
durere mare şi avem de a
face cu dizabilitatea şi han-
dicap. Dacă te dor articula-
ţiile, spatele, genunchiul,
este foarte greu să îţi faci
treburile de zi cu zi. Rela-
ţia pe termen lung cu paci-
enţi noştri este foarte im-
portantă, am pacienţi pe ca-
re îi cunosc şi îi urmăresc
de când am fost tânără. Prac-
tic, avem o viaţă împreună”
a conchis Prof. Dr. Rednic.
„Ce se întâmplă la Cluj
în reumatologie este fantas-
tic, tot ce se face aici, nu
cred că s-a făcut în altă par-
te. Avem doar 300 de me-
dici în reumatologie, în toa-
tă ţara şi aceştia sunt con-
centraţi în marele centre u-
niversitare. În România sunt
zone care nu au astfel de
medici. Sfatul meu, de ase-
menea, este: trecerea de la
medicul de familie la medi-
cul specialist nu trebuie să
întârzie. Anumite bolii tre-
buie să beneficieze repede
de anumite tratamente, exis-
tă lucruri ireversibile.” a de-
clarat Andrei Huţanu.
Categoria bolilor reumatice
include peste 200 de forme de
afecţiuni musculoscheletale ce
afectează proporţii semnifi ca-
tive din populaţia României.
Cele mai frecvente boli sunt
degenerative (artroză, reuma-
tisme abarticulare, etc) dar ce-
le mai invalidante sunt cele in-
fl amatorii articulare, care afec-
tează probabil aproximativ 3%
din populaţie.
7.000 de clujeni suferă de boli reumatismale„Trecerea de la medicul de familie la medicul specialist nu trebuie să întârzie”.
Peste 250 de medici reumatologi din peste 10 specialități s-au reunit vineri la Cluj
PROF. DR. SIMONA REDNIC | medic primar în reumatologie
„Sunt câteva lucruri care rămân valabile cu toate bolile reumatice, faptul că principalul simptom, indiferent de care vorbim este durerea. Avem de a face cu durere mare și avem de a face cu dizabilitatea și handicap. Dacă te dor articulațiile, spatele, genunchiul, este foarte greu să îți faci treburile de zi cu zi. Relația pe termen lung cu pacienți noștri este foarte importantă, am pacienți pe care îi cunosc și îi urmăresc de când am fost tânără. Practic, avem o viață împreună“
10 MICA PUBLICITATE monitorulcj.ro | luni, 2 aprilie 2018—
VA
LAB
IL P
EN
TRU
PE
RS
OA
NE
FIZ
ICE
—
TALON DE MICĂ PUBLICITATE
Redacţia nu-şi asumă responsabilitatea pentru conţinutul anunţurilor. Trimiţând acest talon vă exprimaţi acordul privind utilizarea datelor
înscrise pe talon în scopuri de marketing şi publicitate.
Completaţi CITEŢ acest talon (maxim 25 de cuvinte) şi veţi beneficia GRATUIT de două anunţuri de mică publicitate!
Anunţurile pt. rubricile „Acorduri de mediu“, „Citaţii“, „Pierderi“, „Matrimoniale“ şi „Mulţumiri prezi că toare“ se taxează integral.Depune TALONUL DE MICA PUBLICITATE la sediul redacţiei,
str. Republicii nr. 109, Et. 1 sau librăria BIBLOS (standul de ziare) – P-ţa A. Iancu nr. 13
GRA-
TUIT
NUME ŞI PRENUME:
ADRESĂ:
TELEFON:
TEXTUL ANUNŢULUI:
IMOBILIARE
VÂNZĂRI/CUMPĂRĂRI
GARSONIERE
¤ Cumpăr urgent garsonieră.Ex-clus cart. Plopilor. Aștept tele-foane la tel. 0758-802398.
CASE/CABANE
¤ Vând două case + anexe în Tu-reni, în aceeași curte (se vinde și separat), supr. totală 6500 mp, curte, livadă, teren arabil, utili-tăţi, apă, gaz, curent, întăbulat, preţ negociabil. Inf. suplimentare la tel. 0745-182440.
¤ Vând sub preţul pieţei, în loc. Sânnicoară, casă de 80 mp, cu toate utilităţile, grădină de 3300 mp, front la DN E576. Preţ negociabil. Accept varianta schimbului cu ap. cu 2 camere în Mărăști + diferenţă la înţele-gere. Informaţii și relaţii supli-mentare la tel. 0743-285183 sau 0754-025684.
TERENURI
P.F. vând 1145 mp de teren intravilan cu C.F. la Rudar, la
200 m de str. D.D. Rosca, front la drum de servitute 36,6 m. Terenul este plan,
situat într-o poiană.
Informaţii la tel. 0753-222 759.
¤ Vând teren în intravilanul Clu-jului, supr. 500 mp, la distanţa de 1,5 km de Iulius Mall, cu utili-tăţi, apă, curent, cu C.F. în regu-lă. Inf. suplimentare la tel. 0752-397165 sau 0745-501314.
¤ Vând teren intravilan în supr. de 400 mp, front 14,61 ml și te-ren în supr. de 2438 mp front, 22 ml la șoseaua asfaltată, cu-rent, apă, gaz în apropiere. Cei interesaţi pentru detalii, pot su-na la tel. 0734-777772.
¤ Vând teren în supr. de 800 mp, front 17,78 ml la sosea asfaltată, în centrul satului Mă-cicașu, com. Chinteni, cu toate utilitatile. Informaţii suplimen-tare la tel. 0734-777772.
¤ Vând teren extravilan, cu uti-lităţi, în apropiere (paralel) de Wonderland, suprafaţa 2900 mp, preţ 20 euro/mp, negocia-bil. Informaţii suplimentare la tel. 0745-182440.
¤ Vând 2 parcele de teren lângă lacul din Chinteni, supr. 613 mp, front 18 ml la drum judeţean, preţ 15 euro mp. Inf. și relaţii su-plimentare la tel. 0745-251703.
Vânzare TEREN INTRAVILAN în Șelimbăr,
jud. Sibiu, lângă pensiunea Dracula, suprafaţa 4700 mp,
deschidere 27 m la str. M. Viteazul.
Utilităţile sunt la marginea terenului.
Urbanism pentru construcţii de locuinţe.
Preţ 50 euro/mp, negociabil.
Tel. 0756-313.015.
ÎNCHRIERI
SPAŢII
¤ Caut să închiriez curte/grădi-nă cu casă la ţară, lângă Cluj, cu posibilitatea de a ţine mai mulţi câni în curte. Ofer 1200 RON/lună. Aștept oferte la tel. 0741-455348. (11.15)
APARTAMENTE
¤ Dau în chirie ap. cu 1 camera în cart. Mărăști, str. Fabricii nr. 4, et. 7, utilat mobilat, mașină spălat. Rog seriozitate. Exclus agentii imobiliare. Informaţii suplimenta-re la tel. 0745-265436.
LOCURI DE MUNCĂ
SOCIETATE COMERCIALĂangajează în condiţii
avantajoase:
Inginer instalaţii apă canalElectrician autoElectromecanic
Maistru instalatorSudor
Lăcătuş mecanicInstalator apa canal
Fierar-BetonistMuncitor necalifi cat
Oferim salariu atractiv, tichete de masă și
decontarea transportului.C.V.-urile se trimit pe email [email protected]
sau se depun la sediul societăţii din Sibiu, str.
Frezorilor, nr. 2Relaţii la telefon:
0269-238.201.(6.13)
¤ CAUT cioban serios la oi, cu experienţă. Cerem și oferim se-riozitate. Pentru informaţiile su-plimentare apelaţi la tel. 0742431611 sau 0758-356073.
¤ Caut de lucru în domeniul gastronomiei, part-time (în zile-le libere), experienţă în dome-niu. Cer și ofer seriozitate. Rog sunaţi la tel. 0745-802150.
¤ Caut de lucru ca ȘOFER, expe-rienţă 18 ani (și pe comunitate), cat. B și C, cunoscător al lb. ger-mane și engleze. Rog și ofer seri-ozitate. Sunaţi la tel. 0752-397165 sau 0745-501314.
SERVICII
¤ Depanare și reparaţii TV la domiciliul clientului, cu garan-ţie. Pentru informaţii suplimen-tare sunaţi la 0264-547523, 0744-877328.
¤ Montăm uși și geamuri, auto-rizat Porta Doors. Informaţii la tel. 0745-993104.
ElectrotacVÂNZĂRI-CONSUMABILE-SERVICE
Case de marcat, Cântare electronice,
cititoare coduri de bare, conectare case de marcat-PC
POS-URI
Tel: 0264-421506; 0729-072651;
0722-357640; 0722-437444
Str Frunzișului, nr. 29, Cluj-Napoca,
Varianta Zorilor-Mănăștur
www.electrotac.ro
AUTO-MOTO
¤ Vând OPEL ZAFIRA 1,9 die-sel, an 2008, 7 locuri, culoare gri, 210.000 km, în stare bună de funcţionare. Preţ negociabil. Informaţii și relaţii suplimenta-re la telefon 0740-694047.
¤ VÂND Dacia 1410, an 1997, pentru programul RABLA, acte în regulă, preţ negociabil. In-formaţii și relaţii suplimentare la telefon 0740-694047.
¤ Vând DACIA 1307L, an 1995, pentru programul RABLA, acte în regulă. Informaţii și relaţii la telefon 0754-312994.
VÂNZĂRI/CUMPĂRĂRI
PIESE AUTO
¤ Vând piese noi, cruce carda-nică, capete de bară, parbriz, pentru autoturism LADA 1500. Informaţii suplimentare la tel. 0744-653097. (2.7)
CĂRȚI / REVISTE
¤ Vând coleția ”007 James Bond”, nou; 14 buc cărți; 20 DVD-uri, preț informațiv 700 RON. Informații suplimentare la
tel. 0264-321720. (1.20)
¤ Vând urgent suplimentele apă-rute în colecții complete de la ”Jurrnalul Național”, după cum urmează: 250 buc Ediție de colecție, 240 buc Jurnalul Casei Tale, 302 buc Bucătăria Mea, 258 buc Sănătatea, 60 buc ZOOM și 50 buc diverse, credință, călătorii. Preț negociabil. Informații supli-mentare la tel. 0264-321720. (1.20)
MOBILIER
¤ Vând 6 scaune tapiţate, cu sche-let metalic, vopsit grena, cu șezu-tul tapiţat în aceeași culoare și ra-batabil, preţ 30 RON/buc. Infor-maţii la telefon 0744-309401 sau 0264-444915. (4.7)
DIVERSE
¤ Societate comercială vinde be-ton mărunțit; foarte bun pentru umplutură, platforme și drumuri. Informații la telefon 0730-017008. (1.5)
¤ Vând covor de 2,50 x 3,50, cu medalion și chenat, fond bej, cu-lori grena și bleumarin. Informaţii la telefon 0744-309401 sau 0264-309401. (5.7)
¤ Vând urgent suplimentele a-părute în colecţii complete de la ”Jurrnalul Naţional”, după cum urmează: 250 buc Ediţie de co-lecţie, 240 buc Jurnalul Casei Tale, 302 buc Bucătăria Mea, 258 buc Sănătatea, 60 buc ZO-OM și 50 buc diverse, credinţă, călătorii. Preţ negociabil. Infor-maţii suplimentare la tel. 0264-321720. (2.20)
COLECŢIONARI
¤ Cumpărăm sau achiziţionăm în regim de consignare (sorin.vasilescu@ artmark.ro, 0752534013): pictură, sculptu-ră, artă tradiţională româneas-că, mic mobilier, obiecte de co-lecţie. (1.34*)
¤ Vând mașină de cusut ”Sin-ger”, foarte veche, în stare per-fectă de funcţionare, colecţie deceasuri de buzunare cu lanţ de epocă și panoplie pentru ex-pus ceasurile. Informaţii la tel. 0759-020427. (2.7)
¤ Vând 2 buc scaune foarte vechi, sculptate și tapiţate cu piele. Informaţii suplimentare la tel. 0741-266069. (2.7)
¤ Clujean colecţionar caut pe ci-neva care ar avea timbre, pic-turi, poze vechi, scaune foarte vechi. Aștept telefoane la 0752-362823. (2.7)
CITAȚIE
¤ Numiţii SZUCS VONUCZ și so-ţia SZTANCS FLOARE, SZUCS PE-TRE și soţia ABRUDAN MARIA, SZUCS MARIA măr. RESINAR MIHALY, SZUCS MINA a lui SI-MON, SZUCS TODOR volcse, BORCZOS VONYICZA, SUCIU IOAN VALCI, SUCIU IOAN lui IOAN kozăcel, SUCIU IOAN lui IOAN kozăcel, SUCIU IOAN lui IOAN kozăcel sunt citaţi la Jude-cătoria Huedin în dosar nr. 36/242/2013 în data de 26.04.2018 ora 10,00.
¤ Numitul Sorcoi Octavian, cu ultimul domiciliul cunoscut în Orasul Huedin, str. Horea, nr. 54, jud. Cluj, este citat la Jude-cătoria Huedin, sala 4, ora 10,00, în dos. civ. nr. 1944/242/2017, termen de ju-decată 17.04.2018, în proces cu Laze Teofi l pentru întabulare drept de proprietate.
T Ă M Ă D U I T O A R E A ANDREEA vă deschide cărţile de Tarot gratuit.
Este venită recent din Israel cu plante de dragoste, leacuri de sănătate și fertilitate, vă poate ajuta în orice problemă aţi avea 100%garantat.
Apelaţi cu încredere!Lecuiește orice fel de
problemă, este cea mai renumită tămăduitoarea din Europa.
Sunaţi la nr. +4 0767-540600. (2.2*)
• operator date
Se oferă salariu atractiv.
Telefon: 0724-379279,email: [email protected]
ANGAJEAZĂ
Firma de curatenie One Wayisi mareste echipa!!
Cautam persoane energice, deschise,amabile care sa asi-gure servicii de curatenie la standard inalte de calitate intr-o atmosfera placuta, relaxanta.
Cerinte:– femei si barbati cu varsta cuprinsa intre 20-50 ani;– persoane serioase, punctuale, amabile si cu o atitudine
respectuoasa;– nu este obligatoriu sa ai experienta, te vom invata noi
ceea ce trebuie sa faci.
Oferta: Vei avea oportunitatea sa oferi servicii de curatenie clien-tilor nostri, iar noi iti vom oferi:– un loc de munca unic si un pachet de benefi cii atractiv;– salariu fi x plus bonusuri in functie de implicarea si reali-
zarile dumneavoastra.
Nr.de contact:– 0748.610.421, 0264.483.783Adresa de e-mail: offi [email protected]: Str. Fabricii, nr. 118,Cluj-Napoca
Keep your image clean!
0729–15.86.00
www.batrom.ro
¤ plăteşti doar 20 lei pe lun㤠citeşti cele mai fierbinţi ştiri din Cluj¤ participi la concursuri
0264.59.77.00
Abonează-te lamonitorul
luni, 2 aprilie 2018 monitorulcj.ro 11
SecondTex angajeazăvânzătoare
Locul Jobului: Cluj NapocaDescrierea jobului- servirea clienţilor- manipularea casei de marcat- aranjarea și punerea hainelor pe rafturi- recepţionarea și gestionarea mărfi iCe cerem:-responsabilitate-sociabilitate-cunoașterea modei-experienţa în domeniul vânzării de haine- angajăm și bărbaţi și femei- vorbirea limbii maghiarăCe oferim:Salar atractivZilnic 8 oreBonusuri de haineInformaţii: nr Tel: 0748 228 553 şi [email protected]
ASTĂZI LA TVTVR 1
12:00 Tribuna partidelor parlamentare13:00 Aici, acum14:00 Telejurnal14:55 Vorbește corect!15:00 Maghiara de pe unu16:00 Telejurnal16:05 Maghiara de pe unu17:00 Telejurnal17:30 Întrebări și răspunderi18:30 Pulsul zilei19:30 Jurnal de Centenar19:35 Pulsul zilei19:55 Starea zilei20:00 Telejurnal21:00 România 922:00 România 922:30 Starea naţiei22:55 Starea zilei22:59 Starea naţiei23:30 Documentar23:30 Provocări, decizii, efecte
ANTENA 1
13:00 Observator14:00 Totul pentru dragoste16:00 Observator17:00 Acces direct19:00 Observator20:00 Asia Express23:00 Xtra Night Show
PRO TV
13:00 Știrile Pro Tv14:00 Lecţii de viaţă15:00 La Maruţă17:00 Știrile Pro Tv18:00 Ce spun românii19:00 Știrile Pro Tv
20:30 Mă însoară mama22:30 Pe bune?!23:30 Știrile Pro Tv
PRIMA TV
13:00 Camera de râs13:30 Teleshopping14:00 Focus14:45 Pasiune Toscană17:00 Fiica Elisei18:00 Focus 1819:30 Mama mea gătește mai bine20:30 În slujba legii22:30 Trăsniți din NATO23:15 Focus din inima României
KANAL D
12:00 Știrile Kanal D13:00 Te vreau lângă mine15:00 Teo Show16:30 Bravo, ai stil! All Stars18:45 Știrile Kanal D19:45 Exatlon23:15 WOWBiz
LOOK TV
13:00 Fotbal Liga II: FC Afumați – CS Pandurii Tg. Jiu15:00 România te privește16:30 City News Live17:15 Fotbal Liga 1 Betano: AFC Astra Giurgiu – FC Viitorul19:00 City News Live19:45 Știri20:00 Fotbal Look20:45 Fotbal Liga 1 Betano: ACS Poli Tiimișoara – ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe21:00 Fotbal Look23:00 Faci pariu?
ANUNȚ DE MEDIU
Primăria IARA anunţă publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare , conform HG 1076/2004 în vederea obținerii acordului de mediu pentru „Actualizare plan urbanistic general Comuna Iara“ Prima versiune a planului poate fi consultata la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Cluj, str. Dorobanţilor, nr. 99 și la sediul Primăriei Iara, localitatea Iara, str. Principală, nr. 282, din data de 30 martie 2018 , între orele 800-1400. Publicul interesat poate transmite , în scris, comentarii și sugestii, în termen de 15 zile calendaristice de la data de 2 aprilie 2018, la APM Cluj, str. Dorobanţilor, nr. 99, blocul 9B, cod 400609 fax 0264-412914, email: offi [email protected], in zilele de luni-vineri, între orele 800-1400.
LICITAȚIE
Subscrisul Asset Recovery IPURL, în calitate de lichidator judiciar al Rombela Invest SRL (în faliment, in bankruptcy, en faillite) cu sediul în Municipiul Dej, Str. NICOLAE IORGA, Nr. 12, Ap. 3, Judet Cluj, organizează licitaţie publică pentru vânzarea următoarelor bunuri:
(1) Cabina de pulverizare (Wagner/Pastrata in conditii improprii) – 2250 lei, (2) Compresor (nefunctional) – 450 lei, (3) Masina de rindeluit pe 4 fete (Sicar Prima 4/Stare buna) – 19850 lei, (4) Pompa de inalta presiune cu pistol de vopsire (Wagner/ stare satisfacatoare) –450 lei, (5) Presa pentru ramne (Sicar Sode 2/ stare satisfacatoare) – 6750 lei, (6) Freze din otel(8 buc, stare sastisfacatoare) – 350 lei.
Valoarea totală a bunurilor este de 30100 lei + TVA.
Licitaţia va avea loc în data de 11.04.2018, ora 13.00 în Cluj-Napoca, str. Avram Iancu, nr. 8, Etaj I, ap. 2B, jud. Cluj. Înscrierea la licitaţie, achiziţionarea caietului de sarcini și depunerea garanţiei de participare de 10% din preţul bunului licitat + TVA (condiţii obligatorii pentru participarea la licitaţie) se fac cel târziu cu 2 ore înainte de organizarea licitaţiei. În caz de neadjudecare, licitaţia publică se va repeta în aceleași condiţii în data de 18.04.2018, ora 13.00, respectiv în data de 25.04.2018, ora 13.00.
Informaţii suplimentare pe http://giura.ro și la tel 0721414183
CONVOCATOR
Consiliul de Administraţie alTERMOROM S.A.
cu sediul social în Cluj-Napoca Str. Moţilor, Nr. 101, ap. 2, Jud. Cluj, înregistrată la Reg. Com sub nr. J12/1/1990, C.I.F. RO 202220 convoacă ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ ŞI EXTRAORDINARĂ A ACŢIONARILOR pentru data de 03.05.2018, ora 10:00, respectiv ora 11:00, la sediul Societăţii, pentru toţi acţionarii înregistraţi în Registrul acţionarilor, administrat de societatea Registrul Mioriţa S.A., la data de referinţă 23.04.2018, care au dreptul de a participa și de a vota în cadrul adunărilor generale. În cazul în care nu sunt întrunite condiţiile legale pentru prima convocare a adunării, se stabilește data de 04.05.2018 pentru cea de-a doua convocare, în același loc și la aceleași ore, cu aceeași ordine de zi:
Ordinea de zi pentru şedinţa Adunării Generale Ordinare
1. Aprobarea raportului de gestiune al Consiliului de Administraţie pentru exerciţiul economico-fi nanciar pe anul 2017 și descărcarea de gestiune a administratorilor societăţii pentru exerciţiul fi nanciar 2017.
2. Aprobarea bilanţului contabil, a anexelor la bilanţ și a contului de profi t și pierdere pe anul 2017.
3. Aprobarea repartizării profi tului realizat în anul 2017.4. Aprobarea raportului cenzorilor pentru anul 2017.5. Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru
anul 2018.6. Alegerea membrilor Consiliului de administraţie.
Stabilirea duratei mandatului si a remuneratiei acestora.7. Prelungirea contractului de închiriere spaţiu sediu
social societate.8. Mandatarea unei persoane să semneze în numele și
pentru toţi acţionarii societăţii Hotărârea AGOA ce va fi adoptată.
9. Mandatarea unei persoane să îndeplinească toate formalităţile privind înregistrarea Hotărârii AGOA ce va fi adoptată la Ofi ciul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj și publicarea acesteia în Monitorul Ofi cial al României, partea a IV-a, precum și să obţină documentele aferente eliberate de ORC.
Ordinea de zi pentru Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor:
1. Stabilirea preţului minim de vânzare imobile-terenuri, în conformitate cu raporturile de evaluare terenuri întocmite în anul 2012 și în anul 2017, a căror vânzare a fost aprobată prin art. 3 din Hotărârea AGEA TEROMORM S.A. nr.1 din data de 25.07.2016.
2. Mandatarea unei persoane să semneze în numele și pentru toţi acţionarii societăţii Hotărârea AGEA ce va fi adoptată.
3. Mandatarea unei persoane să îndeplinească toate formalităţile privind înregistrarea Hotărârii AGEA ce va fi adoptată la Ofi ciul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj și publicarea acesteia în Monitorul Ofi cial al României, partea a IV-a, precum și să obţină documentele aferente eliberate de ORC.
Candidaturile pentru nominalizarea membrilor in Consiliul de Administratie se vor depune până cel târziu în data de 26.04.2018 ora 10:00, conform prevederilor legale si statutare
Conform art. 117 alin. 6 din Legea nr. 31/1990 republicată și modifi cată, lista cuprinzând informaţii cu privire la numele, localitatea de domiciliu și califi carea profesională a persoanelor propuse pentru funcţia de administrator, se afl ă la dispoziţia acţionarilor, la sediul societăţii putând fi consultată și completată de aceștia.
Formularele de procuri speciale se pot obtine de la sediul societatii și se vor completa și depune la sediul societăţii până cu cel puţin 48 de ore inaintea datei primei convocări.
Unul sau mai multi acţionari reprezentând individual sau împreună cel puţin 5% din capitalul social au dreptul de a introduce puncte pe ordinea de zi (cu condiţia ca fi ecare punct să fi e însoţit de o justifi care sau un proiect de hotărâre propus spre adoptare) sau de a propune un proiect de hotărâre pentru punctele incluse/propuse pe ordinea de zi, în termen de 15 zile de la data publicării convocării.
Fiecare acţionar are dreptul să adreseze consiliului de administraţie întrebări în scris înaintea datei de desfășurare a adunării generale, privind punctele de pe ordinea de zi.
Începand cu data de 02.04.2018, formularele de procuri speciale, documentele si materialele informative referitoare la problemele incluse pe ordinea de zi a AGA, proiectele de hotărâri și orice alte informaţii suplimentare se pot obţine de la sediul societăţii din Cluj-Napoca, str. Motilor, nr. 101, ap. 2, jud. Cluj între orele 10-15, telefon/fax 0264/590639.
Preşedinte Consiliu de AdministraţieBrisc Ion Florin
CONVOCATOR
Administratorul unic al societăţiiBIMEXIM S.A.
cu sediul social în Cluj-Napoca, str. Aurel Vlaicu, nr. 180, jud. Cluj, înregistrată la Reg. Com sub nr. J12/347/1991, C.I.F. RO200297, convoacă ADUNAREA GENERALĂ EXTRAORDINARĂ A ACŢIONARILOR pentru data de 03.05.2018, ora 10:00, la sediul societăţii, pentru toţi acţionarii înregistraţi în Registrul acţionarilor, administrat de societatea Registrul Mioriţa S.A., la data de referinţă 23.04.2018, care au dreptul de a participa și de a vota în cadrul adunării generale, cu următoarea ordine de zi:
1. Aprobarea dizolvării voluntare a societăţii, având ca urmare deschiderea procedurii lichidării societăţii și radierea acesteia din evidenţele ORC Cluj, în condiţiile art. 227 alin. 1 lit. d) și art. 233 din Legea nr. 31/1990 republicată.
2. Aprobarea numirii unui lichidator.3. Aprobarea încetării mandatului administratorului unic
al societăţii începând cu data adoptării prezentei hotărâri AGEA convocate.
4. Aprobarea mandatării unei persoane să semneze în numele și pentru toţi acţionarii societăţii Hotărârea AGEA ce va fi adoptată.
5. Aprobarea mandatării unei persoane să îndeplinească toate formalităţile privind înregistrarea Hotărârii AGEA ce va fi adoptată la Ofi ciul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj și publicarea acesteia în Monitorul Ofi cial al României, partea a IV-a, precum și să obţină documentele aferente eliberate de ORC.
Documentele și materialele referitoare la problemele incluse pe ordinea de zi pot fi consultate și procurate de la sediul Societăţii, începând cu data 02.04.2018.
Acţionarii se vor putea prezenta personal la adunarea generală, își vor putea numi un reprezentant, reprezentarea acţionarilor putându-se face și prin alte persoane decât acţionarii, cu excepţia administratorului unic, pe bază de procuri speciale, care se vor depune în original la sediul Societăţii până la data de 30.04.2018 inclusiv, personal sau prin poștă recomandat cu confi rmare de primire pe care să fi e trecută adresa expeditorului (acţionarului).
În cazul în care la prima convocare nu vor fi întrunite condiţiile de prezenţă, a doua convocare se face pentru data de 04.05.2018, în același loc, la aceeași oră și cu aceeași ordine de zi.
Administrator unic,BRUMARU VALENTIN
AVIZ DE MEDIU
Bărbos Cristian Virgil în calitate de titular anunţă publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare, conform H.G. 1076/2004, în vederea obţinerii avizului de mediu pentru P.U.Z. conform Legii 350/2001, actualizată, Cluj-Napoca, str. Frunzișului judeţul Cluj. Prima versiune a planului poate fi consultată la S.C. Arhimar Serv S.R.L. proiectant, în zilele de luni-vineri între orele 9-16, din data 02.04.2018.
Publicul interesat poate transmite, în scris comentarii și sugestii, până la data de 18.04.2018 la APM Cluj, Calea Dorobanţilor nr.99, bloc 9B, cod 400609, ţel 0264-410722, fax 0264-412914, e-mail [email protected].
AVIZ DE MEDIU
S.C. GEAINV S.A., în calitate de titular, anunţa publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare, conform cu Hotărârea de Guvern nr.1076/2004, în vederea obţinerii avizului de mediu pentru planul „Elaborare plan urbanistic zonal cnf Legii 350/2001 actualizata propus a fi amplasat în Municipiul Cluj-Napoca strada Fabricii de Chibrituri nr. 5-11, strada Maramureşului nr. 36, 38, strada Jean Jaures f.nr, judeţul Cluj”.
Prima versiune a planului poate fi consultată la sediul A.P.M .Cluj, Calea Dorobanţilor nr. 99 și la sediul proiectantului începând cu data 02.04.2018 între orele 9-16.
Publicul interesat poate transmite sugestii și comentarii, până la data de 18.04.2018, la A.P.M. Cluj, Calea Dorobanţilor nr.99, bl. 9B, cod 400609, fax 0264-412914, e-mail offi [email protected], luni-joi 9-14, vineri 9-12.
ANUNŢ AVIZ DE MEDIU
S.C. SOCAR PETROLEUM S.A. în calitate de titular, anunţa publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare, conform cu Hotărârea de Guvern nr.1076/2004, în vederea obţinerii avizului de mediu pentru planul „Elaborare plan urbanistic zonal cnf Legii 350/2001 actualizata propus a fi amplasat în Municipiul Cluj-Napoca strada Frunzişului f.nr., Cluj-Napoca, jud. Cluj.“
Prima versiune a planului poate fi consultată la sediul A.P.M. Cluj, Calea Dorobanţilor nr.99 și la sediul proiectantului începând cu data 02.04.2018, între orele 9-16.
Publicul interesat poate transmite sugestii și comentarii, până la data de 18.04.2018, la A.P.M. Cluj, Calea Dorobanţilor nr. 99, bl.9B, cod 400609, fax 0264-412914, e-mail offi [email protected], luni-joi 9-14, vineri 9-12.
ANUNŢ DE MEDIU
Agenţia pentru Protecţia Mediului Cluj anunţă publicul interesat că planul „PUZ introducere în intravilan pentru construire pensiune agroturistică la Nicula, judeţul Cluj”, în Comuna Fizeșu Gherlii, sat Nicula, jud. Cluj, titular: Bărăian Ioan Traian- Intreprindere Individuală, nu necesită evaluare de mediu, planul urmând a fi supus procedurii de adoptare fără aviz de mediu. Observaţiile și comentariile publicului interesat privind decizia etapei de încadrare se trimit în scris la Agenţia pentru Protecţia Mediului Cluj, Calea Dorobanţilor, nr. 99, bl. 9B, cod 400609, tel. 0264 410722, fax: 0264 410716, e-mail: offi [email protected] în zilele de luni-vineri, între orele 9:00-14:00, în termen de 10 zile calendaristice de la data apariţiei anunţului.
SPORTSPORT. luni, 2 aprilie 2018
Un fost jucător la CFR Cluj a căzut de la etajul 3Fostul jucător al formaţiei CFR Cluj, Pelayo Novo Garcia a căzut de la etajul trei al hotelului unde era cazată formaţia sa, Albacete, înaintea partidei cu Huesca, din liga a doua spaniolă. A fost transportat de urgenţă la spital din Zaragoza și se afl ă în afara oricărui pericol, deși are un trau-matism cranian. Potrivit presei internaţionale, Pelayo Novo a în-cercat să se sinucidă, sărind de la etajul trei al hotelului. Primii care au realizat că jucătorul vrea să se sinucidă au fost Ruben Mino și Susaeta, care au apelat serviciile medicale, acestea reușind să se ocupe de jucător. Mijlocașul spa-niol în vârstă de 27 de ani se afl ă la Albacete din august 2017. În iunie, Pelayo semnase cu CFR Cluj. Dan Petrescu nu s-a bazat însă deloc pe serviciile sale și l-a lăsat să plece după mai puţin de două luni în liga a doua spanio-lă. Pelayo a mai jucat pentru Oviedo, Cordoba și Lugo.
Falub: „Nu se poate jigni un club ca şi U”La fi nalul partidei de la Alba Iulia (2-0), jucătorii lui Adrian Falub au „sărbătorit” victoria cu cei aproxi-mativ 400 de suporteri veniţi de la Cluj. Tehnicianul Adrian Falub a fost nemulţumit de acuzele primite din partea formaţiei Ighiu. „Faptul că poţi să jignești un club ca și «U» Cluj, nu am putut să-mi imaginez. Cred că trebuie mai mult respect. «U» Cluj nu a fost și nu va fi nicio-dată născut din viol. E un club res-pectat, unul dintre cele mai impor-tante din România, iar restul nu mai contează. Contează să fi e res-pect între noi, ca parteneri de în-trecere. Dacă jucam acest meci la Ighiu cred că terenul ne-ar fi pus mai multe probleme, dar fotbalul e făcut pentru suporteri. Am câști-gat cu Ighiul după un joc dominat de noi. Am fost echipa care a jucat mai bine și nu s-a pus problema învingătorului. Cred că suntem echipa cea mai bună din serie, dar mai avem meciuri grele de jucat, nu ne este chiar așa ușor. Eu res-pect toţi adversarii, dar și ceilalţi trebuie să respecte «U» Cluj”, a spus Adrian Falub.
Haltere -CE 2018: Onică a câştigat două medalii de aurSportivul Nicolae Onică a câști-gat, sâmbătă seara, două me-dalii de aur la stilul aruncat și total, categoria 94 de kilogra-me, din cadrul Campionatelor Europene de haltere care se desfășoară în aceste zile la Izvorani. Sportivul legitimat la CS Dinamo și-a asigurat medalia de aur la aruncat chiar de la pri-ma încercare, cu 204 kilograme. La a doua a ratat 210 kg, dar a reușit să ridice aceeași greutate la cea de-a treia încercare. Onică a mai câștigat și medalia de ar-gint la stilul smuls. Medalia de argint la aruncat i-a revenit lui Stanulis Zygimantas din Lituania, cu 202 kg, iar cea de bronz lui Kozevnikovs Vadims din Letonia, cu 198 kg. Podiumul la total a fost următo-rul: aur – Nicolae Onică (381 kg), argint – Stanulis Zygimantas (374 kg), bronz – Lukasz Grela (357 kg). România are 23 medalii câștigate de la începerea competiţiei.
Pe scurt
U-Banca Transilvania a obţi-
nut sâmbătă prima victorie
din Top 6 în acest sezon,
pe teren propriu împotriva
BC SCM Timişoara.
Cele două combatante au în-
ceput meciul destul de moale
pe faza defensivă, până la ju-
mătatea primei secvenţe înre-
gistrându-se abia câte un atac
respins de fi ecare parte. Când
baschetbaliştii noştri au crescut
intensitatea apărării, Timişoara
a ratat două atacuri consecuti-
ve şi U-Banca Transilvania s-a
desprins, 21-12, oaspeţii solici-
tând timp de odihnă (min. 7).
Într-o oarecare măsură, bă-
ieţii lui Tudor Costescu au re-
acţionat, însă Torok şi Sakic au
perforat de la distanţă şi U-Ban-
ca Transilvania încheie sfertul
1 cu o zestre bogată, 27-21.
Primele trei minute ale sfer-
tul al doilea, U-BT a punctat
anemic, doar din ”libere”, pe-
rioadă în care oaspeţii au to-
pit tot defi citul şi au trecut la
conducere. Mihai Silvăşan a
cerut timp de odihnă, iar un
antisportiv la Sakic, transfor-
mat în două puncte, comple-
tate cu o pătrundere-fulger a
lui Watson au readus echipa
din Cluj la timonă.
Cele două echipe s-au al-
ternat la conducere în urmă-
toarele două minute, Timişoa-
ra solicitând timp de odihnă
(40-39, min. 18). În afară de
câteva bâlbe în dreptul celor
două formaţii nu s-a întâmplat
nimic notabil în următorul mi-
nut de joc, fi ind rândul băncii
noastre să ceară pauză, cu un
minut şi jumătate rămas din
prima repriză (42-42).
Până l-a pauză s-a înscris
mai ales de la linia de pedeap-
să, Kromah încheind repriza
cu un coş de trei puncte de la
mare dinstanţă, aruncarea sta-
bilind, de altfel, diferenţa du-
pă două sferturi: 49-46.
În ciuda scorului, bănăţe-
nii au fost stăpâni pe zona de
sub panouri, aceştia culegând
16 mingi ratate, faţă de doar
11 ale U-Banca Transilvania.
Dintre acestea, şase au fost
ratări ale coechipierilor, pro-
ducându-se astfel 11 puncte
din second chance, faţă de
doar 5 de partea noastră.
Diferenţa de pe tabelă a
fost construită din diferenţa
de la ”libere”: U-Banca Tran-
silvania a înscris 13 aruncări
din cele 15 primite, în timp
ce timişorenii au adunat doar
şase puncte din şapte vizite.
În continuare, baschetul a
părut să nu se joace pe co-
şuri, ci pe faulturi, Barro, Mi-
jajlovic şi Jeremic trecând pe
la linia de penalitate. O pasă
rapidă pe contraatac a lui Ku-
ti către Torok a dus ecartul
pentru prima dată la zece
puncte, iar oaspeţii au cerut
timp de odihnă.
După trei minute scurse
din sfertul decisiv, Timişoara
s-a apropiat la doar 7 puncte
şi Mihai Silvăşan a cerut timp
de odihnă. Lucrurile au reve-
nit pe cursul dorit şi, peste al-
te trei minute, a venit rândul
oaspeţilor să ceară pauză.
Timişoara a decis să se
apere om la om foarte agre-
siv şi a strâns la doar două
posesii după o aruncare de
dincolo de semicerc a lui Je-
remic, astfel că banca noas-
tră a solicitat din nou pau-
ză. Ultimele 70 de secunde
erau abordate cu un avans
de nouă puncte (93-84). Bă-
năţenii au cerut time-out, în-
să nu s-a mai schimbat ni-
mic până la fi nal şi U-Ban-
ca Transilvania învinge pen-
tru a patra oară BC SCM Ti-
mişoara în acest sezon.
U-BT, prima victorie în Top 6, cu BC SCM Timişoara
CS Universitatea Craiova a
terminat la egalitate cu CFR
Cluj, 0-0, sâmbătă seara, în
Bănie, într-un meci din
etapa a treia a fazei play-off
a Ligii I de fotbal. Meciul a
fost unul echilibrat, în care
echipele şi-au împărţit peri-
oadele de dominare. CFR a
avut mai multe ocazii de
gol, prin Ovidiu Hoban
(36), Juan Culio (60),
Ciprian Deac (68). Cea mai
bună oportunitate a craio-
venilor a fost semnată de
Alex Mitriţă (74), al cărui
şut a fost respins în corner
de portarul Andrei Vâtcă.
Prima repriză din U Craio-
va – CFR Cluj a fost sub sem-
nul încrâncenării. Cei 27.000
de oameni din tribunele are-
nei Ion Oblemenco le-au ofe-
rit o răutate în plus elevilor lui
Mangia, remarcată şi în rapor-
tul cartonaşelor galbene, 2-0.
Singura ocazie a reprizei a ve-
nit în minutul 36, când Hoban
a expediat un şut puternic din
afara careului, respins fără pro-
bleme de Mitrovic.
Nici partea secundă nu a
fost mai antrenantă. Craiova
a vrut să dicteze ritmul întâl-
nirii şi a avut posesia mingii.
Dan Petrescu a fost cel care a
mutat primul. Introducerea lui
Alexandru Ioniţă în locul lui
Djokovic, o mutare ofensivă,
putea să îl coste. La doar câ-
teva minute, Alexandru Mitri-
ţă a fost aproape să îi pedep-
sească cutezanţa, dar Vâtcă a
intervenit excelent.
Ultimele 10 minute au fost
oglinda primelor. Multe faul-
turi, acţiuni înăbuşite din fa-
şă şi debutul lui Gardoş, intrat
în locul accidentatului Kelic,
au fost lucrurile remarcabile.
La Universitatea au debutat
în acest meci atacantul croat
Dominik Glavina şi fundaşul
Florin Gardoş, ambii veniţi în
această iarnă. Universitatea ră-
mâne neînvinsă pe noul stadi-
on „Oblemenco”.
Universitatea, afl ată la al doi-
lea rezultat de 0-0 consecutiv,
e neînvinsă de zece etape, în
care a înregistrat cinci victorii şi
cinci egaluri. Oltenii au primit
un singur gol în ultimele şapte
jocuri (şase în campionat, unul
în Cupa României).
CFR Cluj se afl ă la al doi-
lea rezultat consecutiv de ega-
litate, fi ind neînvinsă de şap-
te etape (patru victorii, trei
egaluri). În sezonul regulat, fi -
ecare echipă a câştigat meciul
de acasă cu 2-1.
Iuliu Mureşan, preşedinte-
le celor de la CFR Cluj, a vor-
bit despre confl ictul dintre Mi-
hai Stoica şi Dan Petrescu şi
e optimist în privinţa conti-
nuităţii antrenorului pe ban-
ca clujenilor.
Despre jocul cu U Craiova,
scor 0-0: „Bineînţeles că am
vrea şi noi să avem 2-0 în pri-
mele 10 minute, să jucăm ofen-
siv. Nu o să avem niciun re-
gret la fi nalul sezonului. Obiec-
tivul nostru nu a fost titlul. Nu
spun asta doar din complezen-
ţă. Lupta la titlu se păstrează
între cele 3 echipe. Ne-am se-
curizat un oarecare avantaj fa-
ţă de Craiova, dar nimic nu e
terminat”, a declarat Mureşan
la TV Digi Sport.
Despre confl ictul dintre Dan
Petrescu şi MM Stoica: Dan Pe-
trescu l-a ajutat odată pe MM
Stoica. I-a întins o mână de a-
jutor. Nu fi nanciar, ci profesi-
onal. Nu vreau să vorbesc des-
pre asta. Dan Petrescu chiar e
afectat de aceste declaraţii. Nu
se aştepta la un asemenea com-
portament. Cred că Dan Petres-
cu va continua indiferent de
poziţia pe care vom termina.
Mai are contract pentru încă
un sezon. Nu a dat semne că
vrea să plece. Are o clauză im-
portantă de reziliere”.
Dan Petrescu şi Mihai Stoi-
ca au un confl ict prelungit. Ul-
timele episoade au apărut când
antrenorul celor de la CFR a lan-
sat un atac dur la adresa lui Mi-
hai Stoica, după ce MM s-a plâns
de suspendarea mică primită de
antrenorul CFR-ului pentru in-
cidentele de la meciul din play-off
cu Poli Iaşi, 2-1.
CRAIOVENII ȘI CLUJENII AU REMIZAT ÎNTR-UN MECI FĂRĂ OCAZII CLARE
Dușmanii golului. FCSB poate redeveni liderU Craiova și CFR Cluj au remizat, 0-0, pe „Ion Oblemenco”, într-un meci dominat de încrâncenare, fără vreo ocazie clară de gol. FCSB poate redeveni lider în Liga 1 dacă o bate acasă pe Iași.
CS Universitatea Craiova - CFR Cluj 0-0, în play-off