Download - MANUAL DE PRIM AJUTOR - orientareweb.ro
MANUAL DE PRIM AJUTOR
1
MANUAL DE PRIM AJUTOR
2
MANUAL DE PRIM AJUTOR
3
PRIMA PARTE
GESTIONAREA SERVICIILOR DE PRIM AJUTOR LA
LOCURILE DE MUNCĂ
REFERINȚE LEGISLATIVE
Decretul Ministerial nr. 388 din 15 iulie 2003 dispune regulile în materie
de prim ajutor, prin implementarea art. 15, alineatul 3 al D.L. 626/94 cu
modificările ulterioare.
Angajatorul are obligația de la lua toate măsurile necesare în materie de
acordare a primului ajutor și a asistenței medicale de urgență, ținând cont
de persoanele și de riscurile existente în societăți, stabilind de asemenea
relațiile necesare cu serviciile externe inclusiv pentru transportul
muncitorilor accidentați. Aceste măsuri constau în:
1. Proceduri de organizare a urgenței;
2. Disponibilitatea dispozitivelor medicale chirurgicale;
3. Numirea muncitorilor desemnați să pună în aplicare măsurile de
prim ajutor și pregătirea specifică a acestora.
1. Clasificarea
societăților:
Grupul A:
I) Societăți sau unități productive cu activități industriale, supuse
obligației de declarare sau notificare, prevăzută de articolul 2 al
decretului legislativ nr. 334 din data de 17 august 1999, centrale
termoelectrice, instalații și laboratoare nucleare prevăzute de articolele 7,
28 și 33 din decretul legislativ nr. 230 din 17 martie 1995, societăți
extractive și alte activități miniere prevăzute de decretul legislativ nr. 624
din 25 noiembrie 1996, lucrări în subteran prevăzute de decretul
Președintelui Republicii nr. 320 din 20 martie 1956, societăți pentru
fabricarea de materiale explozibile, pulberi și muniții;
MANUAL DE PRIM AJUTOR
4
II) Societăți sau unități productive cu peste cinci muncitori ce aparțin sau
pot fi atribuiți grupurilor tarifare INAL cu indice de accidentare și
handicap permanent mai mare de patru, prevăzute de statisticile naționale
INAIL pe ultimii trei ani și actualizate la data de 31 decembrie a fiecărui
an. Statisticile naționale INAIL menționate anterior sunt publicate în
Monitorul Oficial;
III) Societăți sau unități productive cu peste cinci muncitori angajați pe
perioadă nedeterminată în domeniul agriculturii.
Grupul B: societăți sau unități productive cu trei sau mai mulți muncitori
ce nu se încadrează în grupul A.
Grupul C: societăți sau unități productive cu mai puțin de trei muncitori
ce nu se încadrează în grupul A.
2. Organizarea
serviciilor
de prim ajutor
(Art. 2 din D.M.
388/03)
1. În societățile sau unitățile productive din grupul A și din grupul B,
angajatorul trebuie să garanteze următoarele echipamente:
a) trusa de prim ajutor, ce trebuie să existe în fiecare loc de muncă,
păstrată corespunzător într-un loc ușor accesibil și ușor de identificat cu
ajutorul indicatoarelor specifice, care să conțină dotările minime
menționate în anexa 1, ce face parte din prezentul decret, și care trebuie
completată în funcție de riscurile existente la locurile de muncă și la
indicațiile medicului competent, acolo unde există, și ale sistemului de
urgență medicală din cadrul Serviciului Național de Sănătate; integritatea
și starea dispozitivelor păstrate în trusă trebuie verificate în mod constant;
b) un mijloc de comunicare adecvat pentru activarea rapidă a sistemului
de urgență al Serviciului Național de Sănătate.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
5
2. În cadrul societăților sau a unităților productive din grupa C,
angajatorul trebuie să garanteze următoarele echipamente:
a) o trusă de medicamente, ce trebuie să existe în fiecare loc de muncă,
păstrată corespunzător și ușor de identificat, care să conțină dotările
minime menționate în anexa 2, ce face parte din prezentul decret, și care
trebuie completată în funcție de riscurile existente la locurile de muncă;
integritatea și starea dispozitivelor păstrate în trusă trebuie verificate în
mod constant în colaborare cu medicul competent, acolo unde există;
b) un mijloc de comunicare adecvat pentru activarea rapidă a sistemului
de urgență al Serviciului Național de Sănătate.
3. Conținutul minim al trusei de prim ajutor și al trusei de medicamente,
prevăzute în anexele 1 și 2, este actualizat prin decretul Miniștrilor
sănătății și al muncii și politicilor sociale, ținând cont de evoluția tehnico-
științifică.
În societățile care au muncitori care își desfășoară activitatea în locuri
izolate, altele decât sediul societății sau unitatea productivă, angajatorul
este obligat să le furnizeze trusa de medicamente și un mijloc de
comunicare adecvat pentru a contacta societatea în vederea activării
rapide a sistemului de urgență al Serviciului Național de Sănătate.
3. Cerințe și
pregătirea angajaților
serviciilor de
Prim Ajutor (Art. 2
din D.M. 388/03).
Angajații serviciului de prim ajutor, desemnați în temeiul articolului 12,
alineatul 1, litera b), din decretul legislativ nr. 626 din 19 septembrie
1994, beneficiază de o pregătire teoretică și practică pentru aplicarea
măsurilor interne de urgență și pentru activarea intervențiilor de prim
ajutor.
Pregătirea muncitorilor desemnați este asigurată de personal medical, în
colaborare, în limita posibilităților, cu sistemul de urgență al Serviciului
Național de Sănătate. În timpul desfășurării etapei practice a pregătirii,
medicul poate solicita colaborarea asistenților medicali sau a unui alt
personal specializat.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
6
4. Echipamente
minime pentru
intervențiile de prim
ajutor (art. 4
din D.M. 388/03)
Angajatorul, în colaborare cu medicul competent, acolo unde este
prevăzut, în funcție de riscurile specifice existente în cadrul societății sau
a unității productive, identifică și pune la dispoziție echipamentele
minime și dispozitivele de protecție individuală pentru angajații
serviciului intern de urgență și de prim ajutor.
Echipamentele și dispozitivele prevăzute la alineatul 1 trebuie să fie
corespunzătoare riscurilor specifice activității lucrative a societății și
trebuie păstrate într-un loc potrivit și ușor accesibil și în condiții bune de
utilizare.
Obligațiile angajatorului sunt:
să numească angajații serviciului de prim ajutor și să le ofere
pregătirea necesară
să verifice, și eventual să completeze, conținutul trusei de
medicamente și/sau a truselor de prim ajutor în funcție de
riscurile specifice
să întocmească și să disemineze procedura de lucru ce trebuie
aplicată în caz de prim ajutor.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
7
SFATURI PRACTICE ȘI PROCEDURALE (acțiuni
fundamentale):
să identifice cea mai apropiată unitate publică de acordare a
primului ajutor
să se informeze cu privire la distanța și la timpul necesar
pentru sosirea salvării
să fie capabil să prezinte în detaliu amplasarea societății
să evalueze nevoia și/sau posibilitatea de a încheia acorduri
cu structuri dotate cu ambulanțe pentru a facilita procedura
de chemare a salvării
să afișeze numerele de telefon de urgență: SERVICIUL DE
PRIM AJUTOR, POMPIERI, SERVICIUL DE URGENȚĂ,
centre spitalicești specializate.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
8
CONȚINUTUL MINIM
AL TRUSEI DE PRIM AJUTOR
✔Mănuși sterile de unică folosință (5 perechi)
✔Vizieră de protecție împotriva stropilor
✔Flacon de soluție cutanată de iodopovidon în procent de 10%
de iod de 1 litru (1)
✔Flacoane cu soluție fiziologică (clorură de sodiu - 0,9%) de
500 ml (3)
✔Comprese de tifon steril 10 x 10 în punguțe individuale (10)
✔Comprese de tifon steril 18 x 40 în punguțe individuale (2)
✔Prosoape sterile de unică folosință (2)
✔Pensete de medicație sterile de unică folosință (2)
✔Cutie de plasă elastică de măsură medie (1)
✔Cutie de vată din bumbac hidrofil (1)
✔Cutii de plasturi de diferite dimensiuni gata de folosit (2)
✔Role de plasture înalt 2,5 cm (2)
✔O foarfecă
✔Garou (3)
✔Gheață gata de utilizare (două cutii)
✔Punguțe de unică folosință pentru strângerea deșeurilor
medicale (2)
✔Termometru
✔Aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
9
CONȚINUTUL MINIM
AL TRUSEI DE MEDICAMENTE
✔Mănuși sterile de unică folosință (2 perechi)
✔Flacon de soluție cutanată de iodopovidon în procent de 10%
de iod de 125 ml (1)
✔Flacon cu soluție fiziologică (clorură de sodiu - 0,9%) de 250
ml (1)
✔Comprese de tifon steril 10 x 10 în punguțe individuale (3)
✔Comprese de tifon steril 18 x 40 în punguțe individuale (1)
✔Pensetă de medicație sterile de unică folosință (1)
✔Cutie de plasă elastică de măsură medie (1)
✔Cutie de vată din bumbac hidrofil (1)
✔Cutie de plasturi de diferite dimensiuni gata de folosit (1)
✔Rolă de plasture înalt 2,5 cm (1)
✔Rolă de bandaj tivit înalt 10 cm (1)
✔O foarfecă
✔Garou (1)
✔O cutie de gheață gata de utilizare (1)
✔Punguță de unică folosință pentru strângerea deșeurilor
medicale (1)
✔Instrucțiuni de utilizare a acestor dispozitive medicale și de
acordare a primului ajutor în așteptarea ambulanței.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
10
ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA CORPULUI UMAN.
CELE MAI FRECVENTE RISCURI ȘI BOLI LA LOCUL DE
MUNCĂ
APARATUL
RESPIRATOR
ANATOMIA:
Aparatul respirator începe în gură și în nas, unde aerul este filtrat, încălzit
și umezit.
APARATUL RESPIRATOR
În gură și mai apoi în faringe, aerul folosește același canal ca cel al
alimentelor.
Mai jos de faringe, canalul se împarte în două: în spate se află esofagul
ce conduce alimentele în stomac, iar în față se află întâi laringele iar mai
apoi traheea ce conduce aerul spre plămâni.
➔ În punctul în care faringele se împarte, o valvă, denumită epiglotă,
împiedică alimentele să pătrundă în căile respiratorii, închizându-se odată
cu trecerea acestora.
Traheea se întinde de-a lungul părții inferioare a gâtului și a părții
superioare a toracelui, unde se bifurcă în două ramuri divergente:
bronhia dreaptă și bronhia stângă.
Fiecare bronhie pătrunde în plămân și se împarte în ramuri de calibru din
ce în ce mai mic: bronhiolele mari și mici care se închid la capăt cu
alveolele pulmonare.
Acestea din urmă sunt alcătuite din săculețe mici cu pereți subțiri dispuși
sub formă de ciorchine. Peretele alveolei intră în contact cu un țesut
subțire caracterizat de o rețea bogată de capilare sanguine, dând astfel
naștere membranei alveolo-capilare, adică structura în care au loc
schimburile gazoase între aer și sânge.
În cele din urmă cei doi plămâni ce ocupă o parte din cavitatea toracică,
fiind delimitați anterior și posterior de coaste; au o formă conică și se
sprijină cu baza pe diafragmă.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
11
Plămânul drept este împărțit în trei lobi: superior, mediu, inferior.
Plămânul stâng este împărțit în doi lobi: superior și inferior.
Plămânii sunt acoperiți cu o membrană denumită pleură.
FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR
Respirația calmă, în repaus, implică o mișcare activă, inspirația, în timpul
căreia diafragma coboară, iar mușchii intercostali externi, contractându-
se, provoacă expansiunea cavității toracice.
Ritmul respirației este reglat de centrii nervoși situați în zona encefalului
care, fiind sensibili la cantitatea de dioxid de carbon conținută în sângele
arterial, reglează și asigură succedarea mișcărilor inspiratorii (active) și
expiratorii (pasive).
Faza respirației
Inspirația este un proces activ deoarece aerul care pătrunde prin nas, gură,
glotă, trahee, pentru a putea ajunge în bronhii, bronhiole și alveole,
trebuie să învingă rezistența reprezentată de elasticitatea plămânului, care
tinde să se retragă, și rezistența la trecerea în căile aeriene.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
12
La încheierea inspirației, mușchii intercostali externi și diafragma
(mușchi curbat ce separă cavitatea toracică de cea abdominală) se
relaxează, iar prin retracția elastică a peretelui toracic și a plămânilor, se
obține expirația pasivă.
➔În timpul respirației liniștite adultul respiră 6-7 litri de aer pe minut;
frecvența respirației este de 14-16 acte respiratorii pe minut, iar cantitatea
de aer inspirat sau expirat în fiecare act respirator este de aproximativ 500
ml.
Copiii au o frecvență respiratorie mai mare cu 20-30 de acte respiratorii
pe minut. În condiții de stres, exercițiu fizic sau boli deosebite, frecvența
respiratorie crește.
Scopul respirației este acelea de a prelua oxigen din exterior, unul din
principalele substanțe nutritive pentru celule, și de a elimina dioxidul de
carbon, produs rezidual al proceselor metabolice celulare.
Schimbul gazos între oxigen și dioxid de carbon are loc în alveola
pulmonară: sângele care ajunge la plămâni, ramificându-se până la
capilarele membranei alveolo-capilare, este bogat în dioxid de carbon
(CO2) și sărac în oxigen (O2), în schimb, aerul pe care îl inspirăm este
bogat în O2 și sărac în CO2. Sângele va elibera așadar CO2 și va absorbi
O2 pentru a-l trimite întregului organism.
Trebuie menționat că aerul este format dintr-un amestec alcătuit în
procent de 80% din azot și 20% oxigen; o parte din acest oxigen este
folosit în timpul respirației, iar restul de 16% se eliberează împreună cu
aerul pe care îl expirăm și poate fi util, după cum vom vedea mai jos, în
procesul de reanimare a unei persoane.
TULBURĂRILE RESPIRATORII
Tulburările respiratorii de diferite genuri pot duce la asfixiere, termen
folosit pentru a indica orice eveniment ce poate împiedica aerul să ajungă
în alveolele pulmonare și în consecință, oxigenul să ajungă în sânge și de
aici în întreg organismul.
Lipsa îndelungată de oxigen, provoacă deteriorarea sau moartea celulelor;
➔unele țesuturi, cum ar fi cel nervos, sunt atât de sensibile încât chiar și
după câteva minute de lipsă de oxigen se provoacă daune ireversibile.
SUFOCAREA
Este cazul unui corp străin ce a pătruns în căile respiratorii
MANUAL DE PRIM AJUTOR
13
Căile aeriene pot fi înfundate fie prin prezența unor corpuri străine cum ar
fi alimente, vomă, sau în special la copiii mici, obiecte, jucării sau
dulciuri, fie din cauza unor boli ce provoacă inflamarea acută a
mucoaselor gâtului (edemul glotei).
➔ În cazul unei persoane inconștiente, chiar și limba căzută în spate
poate împiedica pătrunderea aerului.
Simptome generale
Persoana va întâmpina dificultăți în timpul respirației și al vorbirii,
culoarea pielii și a buzelor va fi vineție (cianotică) și-și va apuca gâtul cu
mâinile.
Cum trebuie acționat
Înainte de toate rugați persoana accidentată să inspire lent și să tușească;
Dacă starea sa nu se îmbunătățește: Aplecați persoana în față, loviți de
mai multe ori cu palma regiunea dintre omoplați.
Dacă nici această manevră nu dă niciun rezultat (ar trebui să elimine
corpul străin), încercați manevra Heimlich.
Manevra Heimlich - în cazul unei persoane conștiente
Poziționați-vă în spatele persoanei, așezați-vă mâinile sub cutia toracică
și trageți spre voi rapid și cu forță, ridicându-le în același timp.
Încercați această manevră de mai multe ori, alternând-o chiar loviturilor
aplicate pe spate.
Dacă persoana își pierde cunoștința, așezați-o în poziția laterală de
siguranță, și loviți-o între omoplați.
Dacă nu-și reia respirația, culcați-o pe spate și apăsați-i diafragma, iar
imediat după ce va respira din nou, așezați-o din nou în poziția laterală de
siguranță.
Între timp rugați pe cineva să sune la urgențe la 112, dar încercați să nu
vă îndepărtați de persoana accidentată.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
14
ASFIXIEREA
Apare atunci când sângele nu se poate oxigena fie din cauza
imposibilității de pătrundere a aerului, fie din incapacitatea hemoglobinei
de a se lega la oxigen.
Există mai multe tipuri de asfixiere; putem enumera pe scurt asfixierea de
origine ”mecanică” și asfixierea cu originea de ventilație. Prima apare
atunci când persoana rămâne imobilizată de greutatea altor persoane
(mulțime în fugă), sau de dărâmături (alunecări de teren, cutremure), în
așa fel încât cutia toracică nu se mai poate dilata, iar aerul nu poate
pătrunde în plămâni.
A doua apare atunci când aerul inspirat este saturat de fum (în timpul
incendiilor), sau de gaze toxice cum ar fi spre exemplu CO (oxidul de
carbon); în această situație aerul pătrunde în căile respiratorii, însă
oxigenul nu reușește să se lege la hemoglobină fie pentru că are un
conținut scăzut, fie deoarece gazele toxice (CO) se leagă primele ocupând
receptorii dedicați acestuia.
Simptome generale
Culoare vineție a pielii și a mucoaselor cu excepția asfixierii cu CO, când
culoarea este roșu aprins.
Cum trebuie acționat
Eliminați obiectele ce împiedică respirația, spre exemplu greutățile de pe
torace ce împiedică mișcările acestuia, pământul sau alte materiale ce ar
putea bloca nasul și gura.
Controlați dacă persoana respiră. Dacă respiră și este conștientă, așezați-o
în poziția laterală de siguranță.
Dacă nu respiră începeți manevra de respirație artificială și sunați la 112;
dacă lipsește și activitatea cardiacă, adăugați masajul cardiac.
Dacă asfixierea a fost provocată de inhalarea de fum sau gaze, înainte de
toate îndepărtați victima de locul unde a avut loc accidentul și așezați-o
într-un loc unde poate respira aer proaspăt.
BOLILE PULMONARE
Având în vedere tipul de utilizare al prezentului manual și personalul
căruia i se adresează, vom descrie doar astmul.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
15
ASTMUL
Poate fi de origine alergică sau poate fi provocat de factori emoționali.
Constă în principal, într-o dificultate la ieșirea aerului din plămâni
cauzată de contracția căilor aeriene.
Simptome generale
Respirație dificilă, caracterizată de prelungirea fazei expiratorii, însoțită
de un șuierat sau un fluierat, după cum descriu unii.
Buzele au culoarea vineție, iar persoana pare neliniștită, tulburată.
Cum trebuie acționat
Înainte de toate încercați să liniștiți persoana în cauză, este foarte
important să reușească să-și păstreze calmul, întrucât neliniștea
înrăutățește situația respiratorie.
Așezați-o cu capul și toracele îndoite ușor în față.
Controlați frecvența respirației și pulsul; dacă dificultatea respiratorie este
gravă sunați la 112.
SISTEMUL
CARDIOVASCULAR
ANATOMIE
Aparatul cardiovascular este alcătuit din inimă și vasele sanguine, care
împreună sunt răspunzătoare de fluxul continuu al sângelui în întreg
corpul.
Acesta asigură tuturor țesuturilor din organism alimentarea regulată cu
oxigen și substanțe nutritive, și îndepărtează dioxidul de carbon și
celelalte substanțe reziduale.
Structura acestuia constă într-o pompă musculară, inima, și două sisteme
circulatorii: circulația sistemică, ce cuprinde fluxul sanguin îndreptat
spre întreg organismul cu excepția plămânilor; și circulația pulmonară,
răspunzătoare de reoxigenarea sângelui care ajunge în plămâni.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
16
INIMA
Inima este formată dintr-un mușchi denumit miocard care dacă este
oxigenat și hrănit corespunzător, se contractă ritmic și automat fără
intervenția altor stimuli. La exterior are formă conică cu baza îndreptată
în sus; este situată în zona mediană a toracelui, între cei doi plămâni,
așezată pe diafragmă.
În interior este concav, iar un perete muscular gros, septul, împarte
cavitatea în două secțiuni: dreaptă și stângă; la rândul lor, secțiunile sunt
împărțite într-o cavitate superioară și una inferioară de valvele
atrioventriculare. Se obțin așadar patru camere diferite: două superioare,
atriul drept și stâng, și două inferioare, ventriculul drept și stâng.
În atriul drept se deschid cele două vene cave, superioară și
inferioară, care adună sângere încărcat cu dioxid de carbon.
În atriul stâng se deschid venele pulmonare, două drepte și două stângi,
care direcționează spre inimă sângele care s-a oxigenat în plămâni.
De la ventriculul drept pornește artera pulmonară, care ajunge în
plămâni aducând sângele ce trebuie oxigenat. De la ventriculul stâng
pornește aorta, un vas mare ce distribuie prin ramificațiile sale ulterioare
sângele oxigenat întregului organism.
Acest ”sistem hidraulic” este alimentat, după cum am mai spus, de valve
ce permit, prin deschidere, ca sângele să curgă în interiorul vaselor
arteriale și ale inimii, și împiedică, prin închidere, ca acesta să se reverse
înapoi. Aceste valve sunt amplasate astfel: valva tricuspidă între atriul și
ventriculul drept; valva pulmonară la începutul arterei cu același nume;
valva mitrală între atriul și ventriculul stâng; și în cele din urmă valva
aortică la capătul arterei aortice.
Cu toate că mușchiul cardiac pompează în continuu sânge, are nevoie în
aceeași măsură de o irigare sanguină proprie, ce îi este asigurată de două
artere, denumite coronare dreaptă și stângă, ce pornesc din aortă.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
17
VASELE SANGUINE
Vasele sanguine sunt canale de diferite dimensiuni prin care se scurge
sângele și se împart în: artere, vene, capilare.
În circulația mare arterele sunt vase ce transportă sângele oxigenat de la
inimă la periferie; venele sunt vase ce transportă sângele sărac în oxigen
de la periferie spre inimă; capilarele sunt vase mici, între artere și vene,
dotate cu pereți permeabili prin care au loc schimburile de substanțe
nutritive și gazoase între sânge și țesuturi.
În circulația mică arterele sunt case care transportă sângele sărac în
oxigen de la inimă spre plămâni; venele sunt vase ce transportă sângele
bogat în oxigen de la plămâni spre inimă.
FIZIOLOGIA APARATULUI CARDIO-CIRCULATOR
Principalul scop al circulației este, după cum am mai spus, cel de a
alimenta toate țesuturile cu substanțele necesare metabolismului celular
(oxigen, aminoacizi, carbohidrați, lipide, vitamine, hormoni) și de a
îndepărta substanțele rezultate în urma catabolismului.
În plus, există și funcții suplimentare, spre ex. porțiunea cutanată a
circulației contribuie la termoreglare, reglează fluxul hematic în raport cu
agenții externi cum ar fi temperatura externă sau internă a corpului.
➔Oamenii au un volum de sânge de aproximativ 5-6 litri; sângele este
alcătuit dintr-un lichid galben transparent denumit plasmă în care
”înoată” celule ca globulele roșii, globulele albe, trombocite.
Ilustrație: CIRCULAȚIA MARE ȘI MICĂ
Globulele roșii în special conțin hemoglobină, o proteină care, prin fierul
pe care îl conține, se leagă la oxigen și la dioxidul de carbon.
Globulele albe au rolul de a combate infecțiile, iar trombocitele permit
coagularea sângelui.
CICLUL CARDIAC
Inima funcționează ca o pompă care aspiră și apasă.
Faza de aspirare și de repaus se numește diastolă. Faza de contractare și
expulzare se numește sistolă.
Diastolă: în timpul acestei faze, sângele încărcat cu reziduuri pătrunde
prin cele două vene cave superioară și inferioară în atriul drept, iar
MANUAL DE PRIM AJUTOR
18
simultan, sângele oxigenat provenit de la circulația pulmonară, intră prin
venele pulmonare în atriul stâng.
Sistola atrială: în această fază atriile drept și stâng se contrag, valvele
atrioventriculare (tricuspidă și mitrală) se deschid, iar sângele intră în
ventriculul drept și respectiv în cel stâng; la final, valvele se închid
împiedicând sângelui să se scurgă înapoi.
Sistola ventriculară: valvele pulmonară și aortică se deschid,
ventriculele drept și stâng se contrag pompând sângele din partea dreaptă,
în arterele pulmonare pentru a intra în circulația pulmonară și a se
oxigena; din partea stângă în aortă care va distribui, prin numeroasele
ramificații, sângele oxigenat în întregul organism.
➔ În condiții de repaus, inima se contractă de 60-80 de ori pe minut, însă
în condiții de efort fizic frecvența cardiacă (f.c.) crește, și odată cu ea și
cantitatea de sânge pompată pe minut. La copii f.c. este în mod natural
mai ridicată, în jur de 100 de bătăi pe minut.
Presiunea arterială (P.A.) este forța exercitată de fluxul sanguin asupra
pereților arterelor.
TULBURĂRILE CIRCULAȚIEI
LIPOTIMIA SAU LEȘINUL
Leșinul reprezintă pierderea momentană a cunoștinței cauzată de o
reducere temporară a afluxului de sânge spre creier; poate fi cauzată de o
emoție puternică, de scăderea presiunii arteriale, de temperaturi ridicate.
Este benignă și se rezolvă în scurt timp.
Simptome generale
Persoana va avea fața palidă, iar uneori poate transpira puțin; pulsul este
lent.
Cum trebuie acționat
Întrucât obiectivul este acelea de a îmbunătăți circulația cerebrală,
persoana va fi așezată la sol cu picioarele în sus, apucând-o de călcâie sau
folosind un suport adecvat, cum ar fi câteva perne sau un scaun întors.
În momentul în care își revine liniștiți-o, iar după câteva minute ajutați-o
să se pună în șezut; dacă în această poziție se simte rău, rugați-o să se
aplece în fața cu capul între picioare. Ajutați-o să se ridice în picioare
doar atunci când sunteți siguri că și-a revenit.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
19
Dacă în ciuda poziției, persoana nu își reia cunoștința, sunați la numărul
de urgențe 112.
ȘOCUL
Dacă în timpul leșinului doar creierul este cel care suferă din cauza unui
aport insuficient de sânge și implicit de oxigen, în cazul șocului sistemul
cardio-circulator nu este capabil să furnizeze o cantitate suficientă de
sânge tuturor țesuturilor periferice, respectiv întregului organism.
➔ În timpul șocului diminuarea fluxului este acută și gravă, iar dacă nu
este corectată la timp, duce la tulburări metabolice serioase, la daune
permanente sau chiar la deces. Șocul este întotdeauna însoțit de scăderea
presiunii arteriale.
Motivele ce cauzează șocul sunt diferite, cele mai des întâlnite fiind:
mecanismul de pompare al inimii este inadecvat (așa cum se întâmplă în
cazul infarctului miocardic); scăderea semnificativă a volumului de sânge
(așa cum se întâmplă în cazul unei anemii acute cauzată de hemoragie,
sau în cazul arsurilor extinse);
reacții alergice grave la medicamente, la înțepăturile de insecte etc.
Simptome generale
Persoana este palidă și transpiră rece; pulsul este foarte slab, însă
frecvența cardiacă este foarte ridicată; persoana este foarte slăbită și își
poate pierde cunoștința; respiră greu și des.
Cum se poate acționa
Așezați persoana la sol cu fața în sus, cu picioarele ridicate, ca în cazul
leșinului. Dacă își pierde cunoștința folosiți poziția laterală de siguranță,
ținând-o însă tot cu membrele inferioare ridicate.
Sunați la 112
Controlați pulsul și respirația, dacă este nevoie începeți procedura de
reanimare.
TULBURĂRILE CARDIACE
După cum am menționat anterior, inima este irigată de artere denumite
coronare dreaptă și stângă.
În unele condiții patologice, acest flux sanguin poate fi redus, iar în
cazurile extreme se poate întrerupe.
Diminuarea sau oprirea fluxului poate fi provocată fie de prezența unor
plăci artero-sclerotice pe pereții interni ai arterelor care să le înfunde total
MANUAL DE PRIM AJUTOR
20
sau parțial, fie de spasme ale musculaturii arteriale ce împiedică temporar
aportul necesar de oxigen către mușchiul cardiac.
ANGINA PECTORALĂ
Constă în reducerea fluxului sanguin în arterele coronare ce apare de cele
mai multe ori, dar nu neapărat, în timpul unui efort fizic, în mers, în
timpul urcării scărilor, sau în urma unei emoții puternice.
Simptome generale:
Subiectul este obligat să se oprească, va simți o presiune sau chiar o
durere în piept și va duce mâna spre stern. Durerea va putea radia spre gât
și spre mandibule, dar și spre brațul stâng în care ar putea simți durere
sau amorțeală. Respirația ar putea fi superficială.
Cum se poate acționa
Așezați comod persoana, liniștiți-o și calmați-o.
Controlați frecvența cardiacă, dacă simțiți o creștere și o neregularitate a
bătăilor, sau dacă durerea durează mai mult de 5-10 minute, sunați la 112.
Fiți pregătiți să începeți procedura de reanimare care este însă necesară
foarte rar în cazuri de angină pectorală.
INFARCTUL CARDIAC
Infarctul cardiac constă în necroza (moartea) unei porțiuni mai mult sau
mai puțin extinse din țesutul muscular cardiac (miocard), cauzată de
oprirea bruscă a fluxului sanguin sub secțiunea afectată.
Întreruperea este generată de cele mai multe ori de o tromboză ce
blochează ramura principală a arterei coronare. Dacă infarctul este foarte
extins sau dacă afectează zone deosebite, se poate solda cu un stop
cardiac și cu decesul persoanei.
Simptome generale
Durerea, ca și localizare și radiere, este similară celei cauzată de angină,
însă se deosebește prin intensitate și durată care sunt mai mari. În plus,
spre deosebire de durerea anginoasă care apare în general în caz de efort
și se ameliorează sau dispare în stare de repaus, durerea infarctului poate
apărea chiar și în stadiul de repaus și nu se ameliorează odată cu aceasta.
Subiectul resimte senzația morții iminente, culoarea pielii sale devine
palidă, buzele devin vineții, fața se acoperă cu sudoare rece, pulsul este
rapid, iar respirația devine greoaie.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
21
Cum se poate acționa
Așezați persoana într-o poziție comodă, în semi-șezut, cu picioarele
îndoite; așezați dacă se poate câteva perne pentru a-i susține spatele și
capul.
Calmați-o și sunați la 112 sau, dacă se poate, rugați pe altcineva să sune
pentru a nu lăsa pacientul singur, întrucât riscul apariției unui stop cardiac
este foarte ridicat. Anunțați salvarea că ar putea suferi un infarct.
Controlați mereu pulsul și respirația și începeți procedura de reanimare
dacă este nevoie.
STOP CARDIAC
Prin stop cardiac se înțelege oprirea funcției cardiace și oprirea implicită
a fluxului hematic spre toate organele și aparatele. Dacă această situație
persistă timp de mai multe minute se produc daune ireversibile în
anumite organe, în primul rând în sistemul nervos central, iar ulterior
apare decesul.
Simptoame generale
Persoana este inconștientă, nu are puls și nu respiră.
Culoarea pielii este gri cianotic.
Cum se poate acționa
Verificați lipsa pulsului (folosiți carotida) și a respirației.
Apelați numărul de urgențe 112.
Începeți masajul cardiac și respirația artificială alternate pentru a susține
circulația, în special cea cerebrală.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
22
APARATUL
SCHELETRIC
Scheletul este baza pe care se susține corpul nostru; este alcătuit din puțin
peste două sute de oase, care se articulează în diferite feluri între ele, și
datorită mușchilor care se fixează pe ele, ne permit să ne mișcăm în
funcție de dorința noastră. Ansamblul alcătuit din:
• oase,
• articulații și
• mușchi
se numește Aparat locomotor
OASELE
Alcătuite din calciu și fosfor, reprezintă structura cea mai dură și
rezistentă a organismului uman. Tocmai din acest motiv, oasele (fig. 13)
desfășoară o acțiune foarte importantă, ca cea de protecție a:
creierului mare și a creierului mic (prin cutia craniană),
inimii și a plămânilor (prin cutia toracică),
măduvei spinării (prin coloana vertebrală).
Oasele se împart în:
a) oase lungi,
b) oase scurte,
c) oase plate,
fiecare cu propriile caracteristici.
Oasele lungi (femurul, tibia, peroneul etc.) sunt caracterizate de
o parte lungă, denumită diafiză, ce alcătuiește corpul osului, și
din două părți periferice, rotunjite, denumite epifiză, ce au
scopul de a se articula cu oasele învecinate. Diafiza este alcătuită
MANUAL DE PRIM AJUTOR
23
dintr-o structură osoasă compactă, iar la nivelul epifizelor, se
regăsește o structură spongioasă.
Oasele scurte (vertebre, oasele gleznei etc.), au dimensiuni
egale ca lățime și lungime.
Oasele plate (omoplatul, oasele parietale, osul occipital etc.) au
grosimea mai mică decât lungimea și lățimea.
În interiorul osului se află
măduva roșie
măduva galbenă:
prima este localizată la nivelul epifizelor oaselor lungi și a părții centrale
a oaselor plate, produce globule roșii, unele tipuri de globule albe și
trombocite; a doua însă, localizată în diafiza oaselor lungi, este bogată în
grăsimi. Odată cu trecerea timpului, măduva roșie își pierde activitatea de
producătoare de celule sanguine și se transformă în măduvă galbenă.
Datorită unei serii de stimuli (hormoni, calciu, vitamine etc.) oasele cresc
atât în lungime cât și în lățime. Pentru a înțelege bine creșterea oaselor,
trebuie să ne amintim că există două tipuri de celule, cu funcții opuse:
osteoblaste, ce permit creșterea osoasă și vindecarea în
cazul unei fracturi, prin formarea așa-numitei cicatrici
osoase;
osteoclaste, ce combat faza de creștere, erodând osul
din interior.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
24
În cazul în care activitatea osteoblastelor nu este contrabalansată de cea a
osteoclastelor, se subînțelege că oasele ar crește atât în lungime cât și în
lățime, și ne-ar fi imposibil să ne mișcăm.
Dintre caracteristicile oaselor, amintim rezistența la traumatisme,
determinată de consistența și compoziția osului în sine: de altfel s-a
precizat că pot rezista la o sarcină de aproximativ 400 Kg/cm2!
ARTICULAȚIILE
În funcție de rolul specific desfășurat de diferite sectoare articulare,
acestea se împart în principal în:
articulații fixe, ca în cazul oaselor craniului și ale bazinului,
în care oasele sunt sudate între ele pentru a întări mai mult
structura de susținere și de protecție a organelor;
articulații semimobile, ca în vertebre, în care aceste oase
sunt unite între ele datorită unei pernuțe ce permite o
anumită libertate în mișcare;
articulații mobile ca în cazul articulațiilor genunchiului, a
șoldului și a umărului etc.: în acest caz oasele se articulează
între ele datorită prezenței cartilajului, iar pentru a întări și
mai mult articulația, datorită unei structuri fibroase speciale
(capsulă articulară): aceste structuri permit o mobilitate
deosebită, iar suprafețelor articulare ale celor două oase
învecinate le permit să alunece unele peste altele, fără a
suferi nicio uzură deosebită.
MUȘCHII
Prinși pe diferite structuri osoase prin tendoane, modelează scheletul
osos, permițând diferitor sectoare articulare să efectueze diferite mișcări.
În plus, mușchii permit inclusiv ”amortizarea” violenței impactului în
cazul lovirii unui membru de o suprafață dură, evitând astfel ca oasele
respectivului membru să sufere consecințe mai grave. Mușchii, alcătuiți
din mănunchiuri de fibre care îi traversează de-a lungul axei majore, sunt
specializați să efectueze doar un anumit tip de mișcare: îndoire, întindere,
pronație, supinație, rotație etc. Dacă un mușchi, denumit agonist, se
contrage, un alt mușchi, denumit antagonist, se relaxează, permițând
mișcarea dorită în acel sector articular.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
25
PRINCIPALELE LEZIUNI SUFERITE DE APARATUL
LOCOMOTOR
Principalele leziuni suferite de aparatul locomotor sunt reprezentate de:
contuzie
entorsă
luxație
fractură.
După cum vom vedea în continuare, tipul de asistență ce trebuie acordată
în cazul acestor tipuri de leziuni este identic: diferă doar gravitatea și
modul în care este provocată leziunea.
CONTUZIE
În urma unei lovituri de o suprafață dură, după cum am menționat deja
într-un alt capitol al acestui manual, stratul situat între partea superioară a
pielii și suprafața osoasă de dedesubt, este strivit, iar în urma acestei
striviri, se pot forma echimoze sau hematoame în funcție de cantitatea de
sânge ce iese din vasele dermei. Prin urmare, în aceste condiții nu există
nicio leziune osoasă.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
26
CARACTERISTICI
Persoana accidentată va prezenta în regiunea afectată de traumatism,
DURERE,
UMFLĂTURĂ
LIMITAREA MIȘCĂRILOR.
Aceste simptoame vor fi mai evidente în cazul în care traumatismul
afectează o secțiune articulară.
Ca urmare a traumatismului contuzional și a pierderii ulterioare de sânge
în straturile din profunzime, zona în care s-a produs contuzia va prezenta
o variație cromatică caracteristică: se va trece întâi de la culoarea roșie la
vineție în câteva ore, iar în zilele următoare zona va avea o culoare
gălbuie.
Cum se poate acționa:
În cele ce urmează vom descrie comportamentul corect pe care ar trebui
să îl adopte persoana ce acordă primul ajutor într-o situație similară.
Primul lucru pe care ar trebui să-l facă ar fi să încerce să oprească ieșirea
sângelui din vasele sparte prin:
- aplicarea locală de gheață pe partea afectată de traumatism.
- ulterior partea respectivă trebuie bandajată pentru a fi
imobilizată, iar în cele din urmă
- mențineți membrul într-o poziție ridicată.
Să vedem însă ce anume nu trebuie să facă în niciun caz persoana care
acordă primul ajutor:
în primul rând
- nu trebuie să aplice căldură
- nu trebuie să maseze partea afectată de traumatism
întrucât prin una din aceste manevre ar favoriza agravarea situației
medicale a persoanei, în sensul că ar favoriza și mai mult ieșirea sângelui
în regiunea afectată de traumatismul contuzional. Trebuie amintit de
asemenea că, în cazul în care lovitura a fost deosebit de puternică,
medicul ar putea considera indispensabil să facă o radiografie a
segmentului osos afectat de traumatism, pentru a depista eventuale
fracturi osoase.
ENTORSĂ
Dacă traumatismul vizează o secțiune articulară, ar putea fi afectate
capsula articulară și ligamentele de întărire a acestei capsule, fără a
determina însă și o pierdere simultană a legăturilor articulare: în aceste
MANUAL DE PRIM AJUTOR
27
cazuri putem vorbi despre o entorsă. În funcție de gravitate, putem
clasifica entorsele, de la cea mai ușoară la cea mai gravă, în:
entorse de gradul 1
entorse de gradul 2
entorse de gradul 3.
Structurile articulare care sunt afectate cel mai des de entorse sunt:
glezna
genunchiul
încheietura mâinii
degetele etc.
Persoana accidentată va simți
durere
Iar în secțiunea articulară afectată de entorsă va simți
o umflătură din cauza transferului de lichide în
interiorul articulației afectate, și
limitarea mișcărilor.
După cum am precizat deja pe paginile anterioare în cazul contuziei,
persoana care acordă primul ajutor va lua câteva măsuri ce vor permite
evitarea agravării situației clinice locale:
va aplica gheață pe articulația afectată
va bandaja articulația afectată de traumatism pentru a o
imobiliza
va menține membrul în poziție ridicată
Să vedem însă ce anume nu trebuie să facă în niciun caz persoana care
acordă primul ajutor:
nu trebuie să aplice căldură și/sau
să maseze articulația afectată de entorsă, întrucât prin
aceste proceduri ar spori cantitatea de lichid transferat
și umflătura din interiorul articulației.
De asemenea, ar trebui să evite să bandajeze mult prea strâns articulația
afectată, întrucât ar împiedica fluxul normal al sângelui și ar putea
declanșa boli ale sistemului vascular (artere și vene).
După cum am amintit anterior în cazul contuziilor, medicul poate
considera necesar să solicite o radiografie pentru a depista eventualele
fracturi ale structurilor osoase afectate de entorsă.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
28
LUXAȚIE
În cazul unui traumatism mai grav, se poate întâmpla ca în anumite
secțiuni (umăr, cot etc.) să se piardă legăturile articulare normale din
cauza ieșirii extremităților osoase din capsula care le proteja anterior.
Această situație, mai gravă decât cea descrisă anterior, este caracterizată
în primul rând de:
durere localizată în apropierea articulației afectată de
traumatism;
de asemenea, persoana va prezenta, din cauza
caracteristicilor respectivei leziuni,
deformarea articulației și a membrului afectat
cauzată de pierderea legăturilor normale între oase din
interiorul articulației prin ieșirea extremităților articulare.
În plus, din cauza pierderii legăturilor articulare normale, persoana
accidentată va simți și:
o limitare sau imposibilitatea mișcării secțiunii articulare.
Cum se poate acționa în astfel de cazuri:
În primul rând persoana care acordă primul ajutor nu va trebui să încerce
niciodată să reducă luxația: având în vedere structurile importante
afectate, reducerea ar trebui efectuată de un personal specializat calificat,
în urma unei eventuale radiografii făcute pentru a lămuri mai bine situația
creată la nivelul articulației ca urmare a respectivului traumatism. De
altfel, leziunile nervoase și/sau vasculare ar putea cauza probleme grave
ale segmentului afectat.
FRACTURA
Este o întrerupere bruscă a continuității unui os, cauzată în general în
urma unei lovituri de un obiect sau de un traumatism violent care a cauzat
și o entorsă a unei articulații: acest tip de fractură se numește post-
traumatică.
În unele cazuri fractura poate apărea și fără traumatisme aparente la
persoanele care suferă de boli deosebite: acest tip de fractură se numește
patologică.
Fracturile apar mai des la adulți, dintr-o serie de motive cum ar fi:
elasticitatea mai scăzută a oaselor,
MANUAL DE PRIM AJUTOR
29
greutatea mai mare a corpului,
prezența simultană a unor eventuale boli ale oaselor
(osteoporoză).
Fracturile sunt de mai multe tipuri:
fractură deschisă: atunci când fragmentele osului fracturat
rup straturile de mușchi și piele și ies la exterior. În cazul
acestui tip de fractură, fragmentele osoase se pot infecta
destul de ușor.
fractură diafizară, dacă afectează partea centrală (diafiza) a
osului;
fractură epifizară, dacă afectează partea proximală sau
distală a osului (epifiză);
fractură completă, dacă întreruperea este completă;
fractură incompletă, dacă întreruperea este doar parțială;
acest tip de fractură este destul de frecventă la copii.
Persoana accidentată va acuza:
durere puternică, localizată la nivelul osului fracturat;
imposibilitatea de a mișca partea accidentată
umflătură
Local va exista și o zonă deformată cauzată de fragmentele osoase
fracturate.
Cum se poate acționa:
imobilizați membrul fracturat cu multă grijă, încercând să
lăsați libere degetele. Veți putea folosi bandaje, fulare,
bastoane, cozi de mături.
blocați articulațiile deasupra și dedesubtul osului fracturat
Să vedem însă și ce anume nu trebuie să faceți niciodată:
să mișcați persoana
să forțați partea accidentată
să încercați să restabiliți situația normală a osului fracturat:
această manevră poate fi contraproductivă și dăunătoare
dacă este efectuată de o persoană nespecializată (există
posibilitatea de a cauza leziuni vasculare și nervoase).
De asemenea, va trebui să acordați o atenție deosebită fracturilor
deschise: se infectează foarte ușor; de aceea va trebui să fiți foarte atenți
și să folosiți doar bandaje sterile.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
30
În spital se va efectua un bandaj ghipsat, ce va trebui îndepărtat după o
anumită perioadă de timp, sau se va putea recurge la așa-numiții fixatori
externi, folosiți în special în cazul fracturilor corpului (diafizei) oaselor
lungi; în anumite cazuri va fi necesară și intervenția chirurgicală.
Vindecarea fracturilor are loc odată cu formarea așa-numitei cicatrici
osoase, într-o perioadă de timp variabilă în funcție de o serie de facturi ce
țin de:
a) vârsta și starea generală a persoanei,
b) secțiunea osoasă accidentată,
c) situația locală a osului fracturat (eventuala prezență a
osteoporozei și/sau a altor procese patologice),
d) eventuale tratamente în curs de administrare.
AGENȚII
BIOLOGICI
Organismul uman poate fi afectat de procese inflamatorii mai mult sau
mai puțin grave, în funcție de unele caracteristici referitoare la:
a) agentul infecțios,
b) organul afectat,
c) starea generală a persoanei etc.
Cei mai cunoscuți agenți biologici sunt:
Bacteriile: pot avea diferite forme (baston, sferă, spirală etc.) și
dimensiuni. Dintre toate speciile cunoscute, unele sunt patogene
pentru om, altele pentru animale; în plus, unele trăiesc în mod
normal în corp fără a cauza nicio acțiune patogenă, așa cum se
întâmplă la nivelul pielii, a gurii și a faringelui.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
31
La nivel intestinal, bacteriile sunt folosite de organism pentru a
sintetiza vitamina K, importantă în procesele de coagulare.
Unele bacterii au nevoie de oxigen pentru a crește, în schimb
altele se dezvoltă doar în lipsa oxigenului. Enumerăm în
continuare câteva boli ale omului cauzate de bacterii: tifos,
tetanus, botulism, tuberculoză, sifilis, bruceloză etc.
Virușii: sunt mult mai mici decât bacteriile, iar pentru a se putea
multiplica și a-și desfășura propriul ciclu, au nevoie de celule
din care să se hrănească. Enumerăm în continuare câteva boli
cauzate de viruși: varicelă, hepatită, pojar, turbare, S.I.D.A. etc.
Acești agenți infecțioși pot afecta unul sau mai multe organe și
provoca stări specifice bolii (amigdalită, faringită, pneumonie,
hepatită etc.). Prezentăm mai jos căile prin care acești germeni
pătrund în organism, precizând pentru fiecare dintre ele, câteva
tipuri de boli:
MODALITĂȚI DE TRANSMITERE A AGENȚILOR INFECȚIOȘI
- PE CALE AERIANĂ: ex. Răceală, tbc pulmonar, tuse convulsivă, pojar
- PE CALE FECAL-ORALĂ: hepatita A, salmonella, holera.
- PRIN CONTACT DIRECT: hepatita B, C, SIDA, turbarea, tetanus *.
* În ceea ce privește tetanusul, după cum vom vedea în continuare,
transmiterea nu se face prin contagiere de la o persoană bolnavă la o
persoană sănătoasă, spre deosebire de celelalte cazuri.
După contagiere, care se poate produce pe care aeriană, orală, prin
contract direct cu materialul infectat, există trei faze importante, și
anume:
faza de incubație, în care pacientul simte o stare de rău
generală. În această fază, în care germenii se înmulțesc în
organismul uman, există posibilitatea de a contagia alte
persoane;
boala propriu-zisă, caracterizată de febră, durere și simptome la
nivelul diferitor organe afectate de procesul de infectare. În
această fază, organismul își activează sistemul de apărare, prin
producerea de anticorpi specifici pentru respectivul germen;
MANUAL DE PRIM AJUTOR
32
faza de convalescență, în care pacientul este în continuare
foarte slăbit, cu toate că a depășit faza de boală.
Organismul se apără de atacurile germenilor fie prin
anumite celule ale sângelui (globulele albe), încercând să
elimine focarul de infecție la nivel local (spre exemplu în cazul
rănilor);
fie prin
producerea de anticorpi împotriva respectivului germen.
În timpul sarcinii, mama îi transmite copilului, prin placentă, diferiți
anticorpi; după naștere acest proces de transmitere continuă prin laptele
matern.
Posibilitatea de apărare a copilului și a adultului împotriva diferitor
germeni, este amplificată considerabil prin recurgerea la vaccinuri, ce
constau în administrarea de germeni care, în urma unui tratament
corespunzător, și-au pierdut capacitatea de ”a îmbolnăvi”, însă și-au
păstrat-o pe cea de a stimula producerea de anticorpi. Pentru a putea
deține o cantitate bună de anticorpi este indispensabil să efectuați rapeluri
ale acestor vaccinuri după o anumită perioadă de timp.
În tabelul de mai jos sunt menționate vaccinurile obligatorii în
conformitate cu dispozițiile legale în vigoare:
Vârsta de vaccinare
3 luni
Anti-poliomielită
Anti-difterie
Antitetanos
Anti-hepatita B
4-5 luni
Anti-poliomielită
Anti-difterie
Antitetanos
Anti-hepatita B
10-12 luni
Anti-poliomielită
Anti-difterie
MANUAL DE PRIM AJUTOR
33
Antitetanos
Anti-hepatita B
3 ani
Anti-poliomielită (doza de rapel)
6 ani
Anti-difterie (doza de rapel)
Antitetanos (doza de rapel)
12 ani
Hepatita B (3 doze) pentru copiii nevaccinați în primul an
Pe lângă aceste vaccinuri obligatorii prin lege pentru toți, se mai
recomandă și altele:
a) Anti tuse convulsivă
b) Anti-pojar
c) Anti-rubeolă
d) Anti-oreion.
Amintim de asemenea faptul că alte legi impun obligativitatea vaccinării
anumitor categorii de muncitori:
1) LEGEA nr. 1088/1970, referitoare la obligativitatea vaccinului anti-
tuberculoză pentru:
• muncitorii din spitale, clinici sau spitale psihiatrice,
• studenții la medicină
2) D.P.R. nr. 327/1980, cu privire la obligativitatea profilaxiei anti-tifos
pentru muncitorii care manipulează alimentele.
Există de asemenea posibilitatea de a administra anticorpi împotriva
diferitor germeni:
este vorba despre
a) imunoglobuline obținute de la donatori și/sau
b) seruri obținute de la anumite animale (în special bou și cal).
În acest caz anticorpii ar ajunge în mod pasiv la persoană, fără ca
sistemul imunitar competent al persoanei să fie stimulat și să participe la
producerea acestora.
Având în vedere scopurile acestei publicații, vom descrie doar tetanosul
și vaccinul aferent acestuia.
Iar ulterior vom face câteva precizări cu privire la problematicile
referitoare la S.I.D.A. și hepatita B.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
34
Tetanosul este o boală infecțioasă, cauzată de pătrunderea sporilor de
tetanos prin răni, fracturi deschise etc.
Bacilul tetanosului este o bacterie care are nevoie de foarte puțin oxigen,
sau chiar de lipsa totală a oxigenului pentru a se înmulți.
O altă caracteristică a acestui germen este aceea de a se putea prezenta:
- ca formă vegetativă sau
- ca spor,
în funcție de tipul de situație creată, și de a putea trece dintr-o formă în
alta.
Da altfel, dacă condițiile de mediu nu sunt favorabile, bacteria trece din
forma vegetativă în cea de spor, care reprezintă așadar o formă de apărare
a germenului față de condițiile de mediu nefavorabile.
Sporii rezistă la fierbere (timp de aproximativ 20 de minute), la
dezinfectanții obișnuiți și pot rezista în sol chiar și câțiva ani. În cazul în
care sporii găsesc condiții optime (lipsa sau prezența în cantități mici a
oxigenului, necroză celulară, prezența bacteriilor așa-numite aerobe,
corpuri străine, pământ etc.), trec în forma vegetativă care produce toxina
răspunzătoare de manifestările clinice ale bolii.
Din acest motiv este bine să spălați întotdeauna foarte bine rănile pentru a
îndepărta eventualul material existent ce le-ar putea infecta.
Tetanosul nu este o boală contagioasă, prin urmare nu se transmite de
la persoană la persoană.
În urma unor evenimente deosebite (în special răni, fracturi deschise etc.)
se poate solicita profilaxia antitetanos (ser și/sau vaccin preventiv). În
Italia vaccinul este obligatoriu de mulți ani pentru anumite categorii de
muncitori expuși riscului de îmbolnăvire (prin legea nr. 292 din 5
martie 1963, modificată de legea nr. 419 din 20 martie 1968).
Categoriile de muncitori expuși riscului de îmbolnăvire pentru care
este obligatoriu vaccinul antitetanos:
Muncitorii în agricultură, păstorii, crescătorii de animale, grăjdarii,
jocheii, tăbăcarii, supraveghetorii și angajații care se ocupă de
amenajarea și pregătirea pistelor în hipodromuri, măturătorii,
personalul care se ocupă de supravegherea și întreținerea căilor ferate și
a drumurilor, pavatorii, terasierii, minerii, cărămidarii, muncitorii în
construcții, muncitorii la căile ferate, asfaltorii, peticarii, muncitorii care
se ocupă de manipularea deșeurilor, muncitorii implicați în fabricarea
hârtiei și a cartoanelor, muncitori implicați în prelucrarea lemnului,
metalurgiști și siderurgiști.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
35
Această lege impune, printre altele, obligativitatea acestui vaccin în
asociere cu vaccinul anti-difterie, inclusiv la copii conform calendarului
prezentat mai sus.
CICLUL DE VACCINARE
Include administrarea intramusculară a vaccinului (anatoxina tetanică) în
trei doze în diferite momente:
- 1 doză
- 1 doză după 1-2 luni
- 1 doză după 12 luni.
În acest fel persoana este vaccinată corect împotriva tetanosului, adică are
suficienți anticorpi împotriva toxinei tetanice.
Pentru a putea menține ridicat nivelul acestor anticorpi, este nevoie de o
nouă administrare a vaccinului după 5 ani (maximum 10 ani) de la ultima
doză.
SEROPROFILAXIA
Constă în administrarea de ser, provenit de la donatori, cu conținut de
imunoglobulină (anticorpi) în cantitate mare împotriva toxinei tetanice.
AMINTIȚI-VĂ!
Păstrați cu grijă carnetul în care au fost înregistrate vaccinurile
pentru a-l preda, în caz de nevoie, medicului de la secția de urgențe
pentru intervențiile terapeutice corespunzătoare necesare (vaccin
și/sau seroprofilaxie).
Hepatita “B”
Este un virus foarte rezistent la agenții fizici și chimici. Unii cercetători
au evidențiat o rezistență chiar și de 6 luni la temperatura ambiantă. În
Italia hepatita cauzată de virusul B reprezintă aproximativ 55% din
cazurile de hepatită depistate.
Există multe modalități de contagiere, dintre care amintim chiar și
tatuarea cu instrumente infectate. Datorită importanței pe care o au pentru
vaccinarea împotriva hepatitei B, amintim D.M. D.M. 26/4/1990 și
4/10/1991, care prevăd obligativitatea vaccinării doar la copii, conform
tabelului anterior.
Pentru a putea obține rezultate satisfăcătoare în vederea prevenirii acestui
agent biologic, ar trebui extinsă obligativitatea vaccinării la întreaga
populație, având în vedere că în prezent distribuția gratuită a acestui
MANUAL DE PRIM AJUTOR
36
vaccin este prevăzută doar pentru personalul menționat în decretele
amintite mai sus.
S.I.D.A.
După subiectele dezvoltate anterior, a venit momentul să vorbim puțin și
despre S.I.D.A., și în special despre cazurile în care trebuie să acordăm
primul ajutor unei persoane ce prezintă sângerări.
Trebuie menționat că în majoritatea cazurilor reacțiile emoționale cu
privire la posibilitățile de contagiere trebuie considerate nemotivate,
întrucât dacă se respectă câteva recomandări se pot preveni foarte ușor
atât infecțiile cu HIV, cât și infecțiile cu virusul hepatitei B și C. De
altfel, dispozițiile actuale prevăzute de Decretul din 28 septembrie 1990
al Ministerului Sănătății, emise în special pentru personalul din spitale,
impun adoptarea unor măsuri de protecție în vederea prevenirii expunerii
pielii și a mucoaselor în cazurile în care există posibilitatea unui contact
întâmplător cu lichide biologice.
* Odată ce virusul a intrat în organism, sistemul de apărare imunitar al
persoanei afectate încearcă să atace virusul producând anticorpi: Aceștia
pot fi depistați în sânge (cu ajutorul unor tehnici speciale de laborator) de
la 3 săptămâni la 6 luni de la contagiere. Acesta se numește interval
latent, deoarece virusul, dacă există, nu a activat încă sistemul imunitar,
prin urmare nu ne permite să-i identificăm prezența cu ajutorul
instrumentelor de laborator. Abia la 6 luni de la eventuala contagiere, fără
a identifica prezența anticorpilor, putem fi siguri că nu am introdus
virusul SIDA. Dacă în această perioadă apar însă anticorpii, se spune că
persoana este seropozitivă și poate contagia la rândul său.
Aceste măsuri de precauție trebuie aplicate la:
sânge
lichidul seminal,
secrețiile vaginale,
lichidul cerebrospinal,
lichidul sinovial,
lichidul pleural,
lichidul peritoneal,
lichidul pericardic,
lichidul amniotic.
În schimb, aceste măsuri de precauție nu trebuie aplicate la:
MANUAL DE PRIM AJUTOR
37
fecale,
secreții nazale,
transpirație,
lacrimi,
urină și
vomă,
decât dacă conțin sânge în cantități vizibile.
Prin urmare, întrucât nu putem ști dinainte dacă persoana
accidentată căreia trebuie să-i acordăm primul ajutor este sau nu
purtătoare de HIV, trebuie să tratăm cu atenție toate rănile ce ne-ar
putea contagia; recomandăm așadar utilizarea mănușilor de unică
folosință pe care le-am amintit pe paginile anterioare, în cazul
asistării unei persoane cu hemoragie declanșată. Aceste mănuși vor
trebui înlocuite după utilizare. De asemenea, vor trebui folosite
viziera de protecție împotriva stropilor pentru ochi și mucoase
bucale.
SISTEMUL
TEGUMENTAR
ANATOMIA
Pielea este alcătuită dintr-un strat superficial epitelial, epiderma, și dintr-
un strat de adâncime ce include dermul și țesutul subcutanat (fig. 14).
Epiderma este alcătuită din 4 straturi, respectiv, enumerând de jos în sus:
1) stratul bazal (este nivelul la care are loc înmulțirea celulelor,
care se deplasează apoi spre suprafață pentru a înlocui celulele
moarte care se desprind);
2) stratul granulos;
3) stratul lucid
4) stratul cornos (alcătuit din celule inactive la nivel metabolic,
adică celule moarte ce urmează a se desprinde).
MANUAL DE PRIM AJUTOR
38
Derma este alcătuită din fibre (colagen și elastină), câteva tipuri de
celule, vase sanguine, vase limfatice și nervi.
Țesutul subcutanat este un țesut conjunctiv specializat în formarea
grăsimii.
Din sistemul tegumentar fac parte anexele cutanate, alcătuite în principal
din: păr, glande sebacee și glande sudoripare.
Glandele menționate mai sus sunt situate în dermă.
Sebumul, alcătuit din acizi grași, secretat de glandele sebacee și
transpirația contribuie la formarea așa-numitului strat hidrolipidic ce are
funcții importante pe care le vom descrie mai jos.
Pielea - FIZIOLOGIE
Pielea nu este un simplu strat protector, ci îndeplinește numeroase funcții
cum ar fi:
• apărarea de atacurile mecanice datorită structurii caracteristice și
prezenței fibrelor de colagen și elastină ce îi conferă rezistență și
elasticitate.
• apărarea de agenții infecțioși (bacterii și ciuperci); această funcție se
datorează acidității stratului hidrolipidic, datorită prezenței acizilor grași,
și transpirației care creează un mediu nefavorabil dezvoltării germenilor.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
39
• acțiunea de termoreglare, adică de reglare a temperaturii. Această
funcție se desfășoară cu ajutorul a două mecanisme: unul care determină
pierderea căldurii prin transpirație și altul care reglează pierderea căldurii,
crescând-o și reducând-o prin fenomenul vasodilatației și respectiv al
vasoconstricției, cu alte cuvinte, crescând sau diminuând dimensiunea
vaselor sanguine în funcție de temperatura exterioară.
• acțiunea tampon, adică de neutralizare a soluțiilor diluate de acizi sau
de baze.
• acțiunea de epurare, printr-o adevărată funcție excretoare.
RĂNILE
Rana este o întrerupere a continuității pielii ce poate afecta chiar și
straturile din adâncime.
În funcție de adâncimea leziunii și de caracteristicile legate de natura
agentului care a cauzat leziunea, rănile se clasifică în:
- excoriații = leziuni de suprafață cauzate de un corp ascuțit;
- abraziuni = leziuni de suprafață cauzate de un corp contondent
neregulat, aspru (adesea conțin în interior mici corpuri străine ce
pot cauza infecții);
- răni cauzate de vârfuri ascuțite = răni adânci cu orificiul de
intrare mic și dauna internă mai mult sau mai puțin adâncă (cui,
pumnal, țepi de trandafiri etc.)
Riscul de infectare este foarte ridicat din moment ce murdăria și germenii
pot fi transferați în profunzime.
- răni cauzate de arme de foc = tip special de rană cauzată de
vârfuri ascuțite;
- răni cauzate de tăieturi = tăieturi nete cauzate de o margine
ascuțită (lamă, sticlă spartă etc.). Întrucât vasele sanguine de pe
marginile rănii au suferit o tăietură netă, se poate declanșa o
hemoragie abundentă. Rănile cauzate de tăieturi la un membru
pot tăia chiar și tendoanele.
- tăieturi neregulate = cu margini neregulate cauzate de o
lovitură sau de o forță sfâșietoare (spre ex. Un utilaj);
- răni lacerate și contuzionate = margini neregulate și
contuzionate.
Pot sângera într-un mod mai puțin abundent față de celelalte răni, însă
dauna și contuzia țesuturilor sunt mai grave.
Gravitatea rănii se stabilește în funcție de extinderea și adâncimea
acesteia, și de eventuala prezență a corpurilor străine.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
40
Rănile la față, la orificiile naturale ale corpului, la torace și la abdomen se
consideră întotdeauna grave și necesită îngrijiri medicale.
Complicațiile rănilor sunt reprezentate de următoarele evenimente:
- hemoragii
- șocuri
- infecții (inclusiv cea cu tetanos)
- leziuni ale organelor interne
În ceea ce privește tratamentul, este importantă să diferențiem rănile mari
de rănile mici, întrucât în primul caz problema este reprezentată de
ținerea sub control a eventualei hemoragii, pentru care facem trimitere la
capitolul specific.
În ceea ce privește TRATAREA RĂNILOR MICI, sunt necesare
următoarele operațiuni:
spălați-vă bine mâinile;
folosiți mănușile de unică folosință;
spălați rana cu apă și săpun (lăsați-o să sângereze sub apa
curentă);
încheiați faza de curățare cu apă oxigenată (ce poate fi folosită și
pe interior);
dezinfectați marginile (nu cu alcool, nici cu tinctură de iod
deoarece pot produce leziuni);
acoperiți rana cu tifon steril și fixați-l de jur împrejur cu un
plasture sau cu o plasă adezivă;
nu folosiți creme sau prafuri cicatrizante sau antibiotice;
lăsați pansamentul în jur de două zile, apoi îndepărtați-l.
Vindecarea rănilor se produce atunci când se formează crusta și țesutul de
granulație fără a apărea simptome de infecție.
Subliniem importanța normelor de igienă menționate mai sus pentru a
evita riscul de apariție a infecțiilor. Toate rănile deschise pot fi
contaminate de microorganisme existente în obiectul care a cauzat rana,
în aer sau pe degete. Rana se infectează atunci când intră germeni și se
reproduc; acest lucru se întâmplă în special dacă rămâne murdărie sau
particule de țesut mort. Semnele prin care se manifestă infecția sunt:
roșeață, căldură, tumefacție, zvâcniri, uneori febră.
Se poate forma chiar și puroi (lichid vâscos alcătuit din globule albe
moarte, germeni morți, celule desprinse, ser). Poate apărea și o tumefiere
și o senzație de durere la nivelul limfonodulilor satelit (gât, axilă sau
pântec în funcție de locul unde este situată rana).
MANUAL DE PRIM AJUTOR
41
Cea mai periculoasă infecție este cea cu tetanos pentru care facem
trimitere la capitolul referitor la agenții biologici.
În cazul unei răni infectate este foarte important să se prevină agravarea
infecției, acoperind rana cu un pansament steril; în aceste cazuri se
recomandă întotdeauna un control medical.
O atenție deosebită trebuie acordată rănilor toracelui și celor ale
abdomenului datorită posibilității apariției unor complicații grave.
RĂNI ALE TORACELUI
O rană care pătrunde în torace poate produce o leziune internă gravă a
organelor din interiorul toracelui și poate crea o comunicare între exterior
și cavitatea pleurală, provocând complicația denumită pneumotorace.
Prin urmare, în aceste cazuri trebuie efectuate următoarele manevre:
acoperiți rana cu un tifon steril; preveniți sau reduceți la minimum șocul
așezând persoana în poziție semi-șezut dacă este conștientă, în poziție
laterală de siguranță dacă este inconștientă; transportul urgent la
spital.
Este important să țineți cont de faptul că nu trebuie în niciun caz să
îndepărtați corpurile străine.
RĂNI LA ABDOMEN
Gravitatea unei răni abdominale se poate manifesta printr-o hemoragie
externă, printr-o scurgere a conținutului abdominal sau printr-o
hemoragie internă. Riscul de infecție este ridicat.
Nici în acest caz nu trebuie să extrageți corpul străin care a cauzat
perforarea, nici nu trebuie să efectuați manevre pentru a repune la loc
intestinul ieșit în afară.
Persoana accidentată trebuie așezată întinsă cu picioarele îndoite.
HEMORAGIILE
Am considerat oportun să introducem acest subiect în acest capitol,
ținând cont de legătura strânsă cu problema rănilor.
Prin hemoragie se înțelege ieșirea sângelui din fluxul sanguin.
Ieșirea sângelui poate apărea în exteriorul corpului printr-o rană
(hemoragii externe) sau în interior (hemoragii interne); se poate întâmpla
ca sângele să se strângă în interiorul corpului, pentru ca apoi să iasă
printr-un orificiu natural (hemoragii exteriorizate).
MANUAL DE PRIM AJUTOR
42
Hemoragiile externe, în funcție de tipul de vas sanguin care a fost
deteriorat se clasifică în:
hemoragie arterială: sângele este bine oxigenat și roșu aprins,
iar sub presiunea pompei cardiace iese cu putere din rană în mod
intermitent. O arteră tăiată poate duce în scurt timp la golirea
fluxului sanguin.
hemoragia venoasă: sângele este de culoare roșu închis sau
maroniu. Presiunea este mai mică decât cea a sângelui arterial
însă, întrucât peretele vasului este elastic, sângele poate stagna
în interior.
hemoragia capilară: sângele, de culoare roșu aprins, se scurge
în jurul rănii.
Cantitatea de sânge pierdut este în general neglijabilă. Echimoza este
hemoragia capilară care apare în jurul țesuturilor, sub pielea intactă, din
cauza unei contuzii.
Care sunt sarcinile persoanei care dorește să acorde primul ajutor
rănitului?
să controleze hemoragia, fără a extrage niciodată eventualele
corpuri străine;
să prevină șocul;
să reducă la minimum riscul de infecție;
să organizeze transportul urgent la spital.
Mai exact, TRATAREA RĂNILOR MARI prevede:
1. scoaterea sau tăierea hainelor pentru a descoperi rana.
2. exercitarea unei presiuni directe cu degetele, de preferință cu
un tifon steril. Dacă nu puteți exercita presiunea din cauza unui
corp străin, apăsați pe cele două laturi ale rănii;
3. ridicarea și susținerea membrului rănit deasupra nivelului
inimii;
4. dacă sângerarea este abundentă, ar trebui să întindeți persoana
rănită.
5. bandajarea rănii fără a îndepărta tifonul. Bandajul trebuie să
fie fix, însă nu strâns pentru a nu bloca circulația. Dacă există un
corp străin ce iese din rană, aplicați două tampoane pe laturile
obiectului până la o înălțime care să permită așezarea bandajului
deasupra corpului străin menționat mai sus.
6. fixarea și susținerea părții rănite.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
43
7. chemarea ambulanței și asistarea continuă a victimei pentru a
evita producerea unui șoc. Încercați să liniștiți persoana rănită;
agitația crește bătăile inimii și implicit hemoragia.
8. controlarea bandajului pentru a vedea dacă există infiltrații (se
mai poate adăuga un bandaj suplimentar peste cel existent) și
controlarea circulației sub bandaj.
Hemoragiile foarte grave (arteriale)
Hemoragiile arteriale, adică cele care afectează vasele ce conduc sângele
de la inimă la periferie, sunt foarte periculoase, întrucât pot provoca
hemoragii foarte grave.
În acest caz nu este de ajuns să apăsați pe rană, ci va trebui să aplicați
compresia între inimă și rană, de-a lungul arterei principale.
Persoana care acordă ajutorul de urgență trebuie să mențină compresia
până la încheierea asistenței.
Prin urmare, trebuie să țineți cont de punctele de compresie la distanță.
1. compresia carotidei (hemoragia gâtului). Se comprimă
carotida pe partea traheii, sub rană. Persoana este așezată în
poziție semi-șezută.
2. compresia zonei subclaviculare (hemoragia umărului și a
membrului superior). Băgați degetul mare de sus în jos sub
claviculă.
3. compresia arterei axilare (hemoragia părții superioare a
brațului). Apăsați în cavitatea axilară cu degetele mari alăturate
și paralele.
4. compresia arterei femurale (hemoragia părții inghinale sau a
membrului inferior).
Artera femurală traversează bazinul în centrul pliului inghinal. Ajutați
persoana accidentată să se întindă, stând în genunchi lângă acesta;
aplicați o presiune pe pliul inghinal cu pumnul închis, apăsând cu toată
greutatea corpului.
Apăsarea directă pe răni
Este important să mai țineți cont de faptul că:
- În hemoragiile părților înalte ale corpului: este necesară
poziția de semi-șezut;
- În hemoragiile părților joase ale corpului: poziția orizontală
cu picioarele ridicate.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
44
Pot exista situații deosebit de grave ce necesită UTILIZAREA
GAROULUI ARTERIAL.
Trebuie însă să luați în considerare următoarele aspecte:
1. Ar fi mai bine să nu-l folosiți cu prea multă ușurință deoarece este
riscant
2. trebuie folosit doar în cazuri extreme:
- membru amputat
- fractură deschisă cu hemoragie gravă
3. Se aplică doar:
- deasupra cotului
- deasupra genunchiului
4. Scrieți în mod lizibil:
- persoană purtătoare de garou
- ora exactă la care s-a aplicat garoul
ATENȚIE: doar medicul poate scoate garoul!
AMPUTĂRILE DE MEMBRE SAU DE DEGETE
Există situații deosebit de grave în care trebuie:
1. să opriți hemoragia:
a) amputări mari: garou
b) amputarea de degete: bandaj de compresie
2. să dezinfectați (fără a folosi dezinfectanți alcoolici ci pe bază
de apă)
3. introduceți partea amputată într-o pungă curată din
plastic, închisă ermetic și așezată într-un recipient cu gheață.
4. transportați pacientul de urgență într-un centru de
CHIRURGIE.
HEMORAGIILE INTERNE
Sunt cauzate de ruperea vaselor de sânge fără leziuni ale pielii, și
acumularea sângelui în interiorul corpului.
Se pot crea două situații:
Hematom: acumularea de sânge în țesuturile moi. În acest caz folosiți
gheață în primele 12-24 de ore pentru a nu spori cantitatea de sânge
transferat.
Scurgerea sângelui într-o cavitate: traumatism (ex. Ruperea splinei, a
rinichilor) boli (ex. Ulcer gastric perforat)
MANUAL DE PRIM AJUTOR
45
Cum se suspectează o hemoragie internă în lipsa scurgerii sângelui?
În baza prezenței simptoamelor stării de șoc:
piele foarte palidă (dar cu aspect cianotic al extremităților și al
buzelor)
piele rece și umedă
frisoane, tremur
puls slab și rapid
respirație rapidă și superficială
agitație iar apoi somnolență
evoluție spre comă și stop cardiac
Primul ajutor constă în așezarea persoanei accidentate într-o poziție anti-
șoc și acoperirea acesteia, fără a folosi însă pungi calde, întrucât o
vasodilatație excesivă ar putea fi contraproductivă, accentuând scăderea
tensiunii.
Nu trebuie să îi administrați cafea, alcool și alte produse excitante pentru
inimă, întrucât frecvența cardiacă crescută (cafea sau produse excitante)
sau vasodilatația (alcoolul) sporesc cantitatea de sânge pierdută.
Spitalizarea imediată este extrem de importantă.
HEMORAGIILE EXTERIORIZATE
Apar atunci când, în urma unei leziuni a unui vas fără întreruperi de
continuitate ale pielii, sângele se acumulează în corp și iese ulterior prin
orificiile naturale ale acestuia, care sunt:
Urechea: persoana accidentată trebuie mișcată cât mai puțin.
(otoragie) Poziție laterală pe partea care sângerează.
Nu tamponați deoarece compresia poate agrava deteriorarea țesuturilor.
Nasul: poate fi vorba de două situații:
• Rinoragia în urma unui traumatism cranian: aplicați gheață; nu
tamponați.
• Epistaxis: capul trebuie înclinat în față; țineți degetul apăsat pe nara
care sângerează; aplicați comprese reci pe nas și frunte; folosiți eventual
o bucată de vată îmbibată în apă oxigenată (nu tampon hemostatic).
Gura: în acest caz sângele poate proveni
din gură (extracție dentară): aplicați un tampon și gheață.
din căile respiratorii (traumatisme sau boli): pacientul este
conștient: așezați-l în semi-șezut; pacient inconștient: așezați-l în
poziția laterală de siguranță
MANUAL DE PRIM AJUTOR
46
din aparatul digestiv: așezați persoana în poziția laterală de
siguranță; aplicați o pungă cu gheață.
Intestinul (traumatisme și boli): așezați persoana în poziție orizontală cu
picioarele ridicate.
Căile urinare (traumatisme și boli): așezați persoana în poziție orizontală
cu picioarele ridicate.
Aparatul genital feminin (metroragia): așezați persoana în poziție
orizontală cu picioarele ridicate.
Intervenția medicului este întotdeauna necesară.
ARSURILE
Este vorba de leziuni ale pielii cauzate de:
- agenți fizici
Raze (solare, ultraviolete, surse radioactive)
Electricitate (curent cu voltaj scăzut, cu voltaj ridicat, fulgere)
Căldură (foc, aburi, ulei încins etc.)
- agenți chimici
Acizi și baze puternice (sodă caustică, clor etc.)
Gravitatea arsurii se evaluează în funcție de:
- natura agentului care a cauzat-o;
- adâncimea rănii;
- extinderea arsurii;
CLASIFICAREA ARSURILOR
ARSURI DE GRADUL 1: afectează doar stratul superficial al pielii
Simptoame: roșeață (eritem)
Umflătură (edem)
Durere
ARSURI DE GRADUL 2: (daună mai adâncă cu formarea de bășici
pline cu lichid: bășici cauzate de arsură).
Gravitatea depinde de extindere și de scurgerea implicită de lichide
ARSURI DE GRADUL 3: moartea țesuturilor.
Toate straturile pielii au fost deteriorate.
Dauna se poate extinde și la nivelul nervilor și al mușchilor.
Pielea poate fi palidă sau înnegrită.
Solicitați întotdeauna îngrijiri medicale, oricât ar fi de mici.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
47
PRIMUL AJUTOR ÎN CAZUL ARSURILOR
DE GRADUL 1: Trebuie să răciți partea arsă cu comprese cu apă rece.
Administrați un antitermic în caz de febră.
DE GRADUL 2: Introduceți partea în apă rece și administrați lichide
persoanei rănite pentru a reechilibra pierderea de lichide.
Bandajați cu tifon steril.
Dacă bășicile se sparg, bandajați ca în cazul rănilor.
Folosiți plasă adezivă pentru a păstra leziunea aerisită.
În orice caz, întrucât arsurile de gradul 2 se pot infecta foarte ușor:
NU atingeți partea rănită
NU rupeți bășicile
NU aplicați loțiuni, unguente sau grăsimi pe răni
Trebuie însă să țineți cont de faptul că arsurile de dimensiuni mai mari
decât o monedă trebuie îngrijite într-o Secție de Urgențe, într-un
Spital.
DE GRADUL 3:
Nu scoateți hainele dacă sunt lipite de piele pentru a evita
agravarea leziunilor.
Acoperiți leziunile cu tifon steril
Administrați lichide persoanei rănite
Așezați-o în poziția anti-șoc
Spitalizarea este absolut necesară.
ÎNȚEPĂTURILE DE INSECTE
Înțepăturile de albine, viespii și bondari sunt de obicei mai mult
dureroase și alarmante decât periculoase. Însă unele persoane sunt
alergice la aceste veninuri și pot dezvolta o reacție gravă denumită șoc
anafilactic. Multe insecte introduc în piele un ac, iar altele își introduc
serul.
Primul ajutor:
Puteți încerca să extrageți acul cu pensete dezinfectate, fără a apăsa și
fără a insista.
Trebuie să țineți cont de faptul că pot deveni periculoase:
a) numărul mare de înțepături
b) locul în care s-a produs înțepătura (față, limbă și gât din cauza
riscului de edem al glotei, ochiului)
c) sensibilitate individuală accentuată (copil, persoană alergică)
MANUAL DE PRIM AJUTOR
48
În caz de șoc sau de edem al glotei transportați de urgență pacientul
într-un centru de reanimare.
ELECTROCUTAREA
Electricitatea poate cauza unele accidente cu diferite niveluri de gravitate,
atât în mediul casnic, cât și la locul de muncă. Motivele ce stau la baza
acestui tip de accident constau în principal în:
montarea defectuoasă a instalației electrice,
momente de neatenție, superficialitate, neglijență ale
persoanei accidentate.
Trecerea curentului electric prin corpul uman poate cauza leziuni asupra
următoarelor segmente ale corpului:
• Piele: așa-numita marcă electrică atestă contactul ce a avut loc între
cablul electric și piele; aceste leziuni prezintă o zonă în formă de crater
de culoare închisă, și pot avea diferite niveluri de gravitate. În unele
cazuri se poate ajunge chiar și la carbonizarea membrului afectat.
• Mușchii: se produc contracții musculare, care în unele cazuri pot ajunge
la contracția spasmodică a diafragmei și a mușchilor respiratori.
• Sistemul nervos: se pot produce tulburări
a) neurologice de tip senzitiv, crize epileptice,
b) la nivelul ochilor, în special al retinei, al corneei, al nervului optic,
c) la nivelul aparatului auditivi cu deficite de diferite tipuri; în unele
cazuri pacientul resimte chiar și amețeli.
d) psihice: stare confuză, amnezie, tulburări de vorbire.
• Aparatul cardiovascular: se pot produce tahicardie, tulburări la
nivelul tensiunii arteriale, al circulației coronariene cu crize ischemice ce
pot duce chiar și la infarct miocardic.
Uneori, în cazul contactului cu un cablu de înaltă tensiune, este posibil ca
persoana să fie împinsă la o distanță destul de mare.
Gravitatea leziunilor descrise mai sus depinde de:
1. Caracteristicile curentului electric (intensitate, frecvență, tensiune)
2. Rezistența electrică a corpului uman și prezența sau lipsa structurilor
izolante ale persoanei însăși (piele uscată sau udă sau transpirată, tipul de
încălțăminte folosit, pardoseală udă sau uscată etc.)
3. Perioada de contact a corpului cu electricitatea
4. Traseul curentului în corp (leziuni mai grave în cazul în care traseul
afectează creierul, inima).
Cu siguranță situația cea mai gravă este reprezentată de stopul cardio-
respirator, ce poate provoca decesul persoanei accidentate.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
49
CUM SE POATE ACȚIONA ÎN CAZUL ACCIDENTULUI
ELECTRIC:
Înainte de toate, pentru a evita declanșarea unui mecanism în lanț care să
transforme în victimă chiar și persoana care acordă primul ajutor, trebuie:
Să evitați să atingeți direct corpul persoanei rănite înainte de
întreruperea circuitului electric. Înainte de a atinge persoana
rănită, va trebui să vă izolați corpul folosind plăci din lemn,
structuri din cauciuc.
Întrerupeți circuitul decuplând curentul de la sursă. In cazul în
care nu există posibilitatea efectuării unei astfel de intervenții,
desprindeți persoana accidentată de contact: nu ar trebui să o
atingeți niciodată, ci să folosiți întotdeauna bastoane, cozi de
mătură, mănuși din cauciuc.
În cazul unui pacient inconștient: efectuați manevrele de
reanimare cardiacă și respiratorie.
În cazul unui pacient conștient: controlați pulsul și respirația.
Așezați persoana în poziția de siguranță.
În caz de arsuri, evaluați gravitatea leziunilor; folosiți doar
tifoane sterile.
Transportați persoana la spital pentru administrarea unor
eventuale tratamente ulterioare.
INTOXICAȚIILE
În unele cazuri ne putem confrunta cu unele situații cauzate de absorbția
de substanțe veninoase și/sau toxice. Înainte de toate trebuie precizat că
intoxicațiile provocate de o astfel de absorbție, pot fi:
Intenționate
Întâmplătoare.
Nu ne vom ocupa de primele întrucât depășesc sarcinile acestui manual.
În ceea ce le privește pe cele din a doua categorie, cu care ne putem
confrunta mai des, amintim faptul că acestea pot apărea în cea mai mare
parte a cazurilor din greșeală sau din neatenție. În acest capitol, după ce
le vom descrie caracteristicile generale, vom vorbi despre intoxicațiile cu
oxid de carbon.
Intoxicația poate fi provocată prin
a) Înghițire,
b) Inhalare,
MANUAL DE PRIM AJUTOR
50
c) Absorbție prin piele,
a unei anumite substanțe.
În orice caz, imediat după ce au folosit una din aceste trei căi de intrare,
substanțele intră în circulație și ajung la ficat, unde sunt transformate, în
majoritatea cazurilor, în produse netoxice și sunt eliminate prin materiile
fecale, prin aparatul respiratori, salivă etc.
În unele cazuri însă, substanțele sunt transformate în produse mai toxice
decât substanța inițială.
În această etapă ar trebui să vorbim despre etichetarea substanțelor
chimice, întrucât în unele cazuri aceste informații ne pot ajuta să acordăm
primul ajutor unei persoane intoxicate și să oferim date mai clare unității
de urgență contactată telefonic în cazul în care s-a produs o intoxicație
acută. Toate produsele chimice periculoase sunt etichetate prin lege
pentru a
identifica tipul de produs folosit,
indica riscurile pentru om, pentru mediu,
modalitățile de păstrare a respectivului produs.
De altfel, toate recipientele substanțelor toxice prezintă simboluri
(pictograme), ce permit identificarea tipului de periculozitate a substanței
stocate în recipient (toxicitate, nocivitate, inflamabilitate, explozivitate
etc.); unele substanțe au mai multe caracteristici din cele descrise mai
sus, prin urmare vor avea un număr mai mare de simboluri (pictograme).
Pe etichetă se vor menționa și o serie de recomandări cu privire la produs,
cum ar fi:
modalitatea de stocare
măsurile de siguranță ce trebuie adoptate în caz de utilizare
eliminarea corectă a respectivului produs.
În cazul unei suspiciuni de intoxicație, trebuie cunoscută substanța ce ar
fi putut provoca această situație: prin urmare, va fi important să
recuperați și să păstrați recipientele substanțelor considerate periculoase
pentru sănătate.
Cum putem acționa:
a) În cazul arsurilor și al contactului cu ochii: facem trimitere la
capitolele specifice.
b) În caz de înghițire: solicitați informații persoanei în cauză cu
privire la tipul de substanță ingerată.
c) În cazul inhalării: transferați persoana într-o altă încăpere, sau
eventual în aer liber.
În orice caz, atât în cazul b) cât și în cazul c), verificați condițiile:
MANUAL DE PRIM AJUTOR
51
a) neurologice
b) cardio-circulatorii
c) respiratorii
ale persoanei intoxicate.
În cazul în care pacientul este inconștient, așezați-l în poziția laterală de
siguranță.
Sunați la 112 și specificați că este vorba despre un caz de otrăvire și
oferiți informații cu privire la:
condițiile persoanei în cauză,
tipul de substanță inhalată sau ingerată,
perioada de timp care a trecut de la momentul înghițirii sau
al inhalării substanței.
Ce NU trebuie să faceți:
SĂ ADMINISTRAȚI BĂUTURI ALCOOLICE
SĂ STIMULAȚI VOMA ÎN CAZUL UNEI PERSOANEI
INCONȘTIENTE
SĂ STIMULAȚI VOMA ÎN CAZUL INGERĂRII
ACCIDENTALE DE CLOR SAU ALTE SUBSTANȚE
CAUSTICE.
MONOXIDUL DE CARBON
Se dezvoltă în urma arderii incomplete a carbonului și a altor substanțe:
Principalele surse de otrăvire cu oxid de carbon sunt vasele cu jăratec,
gazele de eșapament etc.
Este vorba despre un gaz inodor. Oxidul de carbon are o afinitate
deosebită pentru hemoglobina din sânge, mai mare decât cea a
oxigenului. Compusul care se formează în urma legăturii între oxidul de
carbon și hemoglobină, se numește carboxihemoglobină.
Simptomatologie:
dureri de cap,
amețeli,
tulburări respiratorii,
somnolență,
confuzie mentală,
MANUAL DE PRIM AJUTOR
52
crize de epilepsie,
pierderea cunoștinței,
comă.
Persoana afectată are pielea și mucoasele de culoarea roșu aprins.
Cum se poate acționa:
1. transferați persoana în aer liber
2. asigurați-vă ca pacientul să aibă căile aeriene libere, și
3. transportați-l la spital pentru a i se administra tratamentul
corespunzător.
SISTEMUL
NERVOS CENTRAL
ȘI PERIFERIC
ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE
Sistemul nervos este considerat de mulți cel mai complex ansamblu de
celule și funcții existent în natură.
In realitate, orice element sau structură din lumea înconjurătoare, orice
organ sau aparat al corpului uman are complexitatea lui, integritatea și
ordinea sa extraordinară, însă niciunul nu stârnește atât de mult interesul
precum cunoașterea sistemului nervos.
Plânsul, sentimentele, gândirea, vorbirea, dar și mișcarea, coordonarea,
bătăile inimii, transpirația sunt impulsionate și reglate de această parte a
organismului care desfășoară funcția extrem de importantă de strângere,
MANUAL DE PRIM AJUTOR
53
interpretare a stimulilor externi și de oferire a unui răspuns la acești
stimuli.
De câte ori nu ni s-a întâmplat să percepem un sunet, spre exemplu cel al
unei sirene: urechea umană percepe semnalul și în transmite sistemului
nervos care îl interpretează.
Aici poate fi recunoscut ca fiind o alarmă, un pericol iminent, ca semnal
al încheierii unei ture de lucru, al sosirii unei nave, sau ca glumă a unui
prieten; pentru fiecare din aceste situații urmează diferite reacții, însă
toate sunt elaborate, coordonate de aceiași structură: sistemul nervos.
Putem plânge de bucurie, sau alerga și câștiga un concurs, putem picta o
operă de artă sau putem doar să rămânem în viață datorită funcțiilor
desfășurate de acest ansamblu biologic ce are sarcina de a conduce și
coordona toate activitățile organismului.
Cea mai importantă celulă ce caracterizează și alcătuiește sistemul nervos
este neuronul.
Aceasta este alcătuită dintr-un corp celular ce conține un nucleu și mai
multe ramificații de diferite lungimi.
Aceste prelungiri leagă o celulă nervoasă de alta, permițând trecerea
impulsului care se propagă precum curentul electric.
NEURONUL
Aceste celule au capacitatea de a primi stimuli (excitabilitate) și de a
transmite mesaje (conductivitate): în exemplul descris mai sus, sunetul
sirenei este primit ca semnal de pericol, se transmit mesaje de ”alarmă și
fugă”.
În sistemul nervos se pot deosebi structuri centrale (sistemul nervos
central sau SNC) și structuri periferice (sistemul nervos periferic sau
SNP).
SNC este situat în craniu și în coloana vertebrală, SNP este alcătuit din
structuri externe ale aparatului osos.
IMAGINEA ENCEFALULUI
Sistemul nervos central (sau axa cerebrospinală) este alcătuit din
encefal și din măduva spinării.
Encefalul este o masă gelatinoasă învelită de meninge și protejată de
craniu; cuprinde creierul mare, cerebelul și măduva prelungită sau
trunchiul; acesta din urmă se împarte în mezencefal, punte și bulb.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
54
Creierul (sau scoarța cerebrală) este alcătuit din două emisfere împărțite
în mai multe zone funcționale (spre ex. zona senzitivă, zona motorie,
zona auzului, zona vederii etc.). Acesta este și sediul capacităților
cognitive și intelective ale omului, cum ar fi spre exemplu gândirea,
memoria.
Cerebelul este centrul coordonării motorii și al echilibrului.
Măduva prelungită este sediul de guvernare a funcțiilor vitale (bătăile
inimii, respirația).
Cele mai importante vase ce irigă encefalul sunt ramificații ale arterelor
și ale venelor carotide.
Măduva spinării este alcătuită din celule și fibre senzitive și motorii.
Aceasta este asemănătoare unei autostrăzi imense pe care se deplasează
neîncetat impulsuri senzitive și motorii ce permit viața.
Sistemul nervos periferic reprezintă ramificația externă a SNC. Acesta
este alcătuit din nervi și ganglioni.
Nervii se împart în motorii și senzitivi. Primii conduc spre structurile
centrale stimulii tactili, termici, dureroși și proprioceptivi proveniți din
exterior, iar cei din a doua categorie transmit de la encefal impulsurile
necesare pentru mișcare.
În SNP ganglionii sunt stații de relee ale impulsului nervos.
Sistemul nervos central este situat în craniu și în coloana vertebrală; este
format din encefal și din măduva spinării. Encefalul se împarte în: creier,
cerebel și măduva prelungită. Sistemul nervos periferic reprezintă o
prelungire a SNC: Acesta este alcătuit din nervi senzitivi, ce conduc
stimulii externi spre structurile centrale, nervi motorii ce transmit de la
encefal impulsurile necesare pentru mișcare, și ganglioni, stații de
selectare a impulsului nervos.
În SNC funcțiile principale sunt de elaborare a stimulilor, de
identificare și coordonare a răspunsurilor; SNP are sarcina de a
aduna stimulii din exterior și a transmite impulsurile la organele
executoare: mușchi, glande, inimă etc.
TRANSMITEREA RĂSPUNSURILOR MOTORII
TRANSMITEREA RĂSPUNSURILOR SENZITIVE
Dacă răspunsurile date de sistemul nervos au ca scop corelarea la lumea
exterioară, adică ne permit să stabilim legături cu alte persoane, locuri
MANUAL DE PRIM AJUTOR
55
sau senzații - cum ar fi spre exemplu mișcarea, vorbitul, văzul, rațiunea -
se spune că au ca scop viața de relație (sistemul nervos al vieții de
relație) și implică o participare voluntară a persoanei. Exemplul specific
este impulsul nervos care ajunge la mușchiul striat al mâinii și îi comandă
să apuce un obiect.
Dacă însă sunt răspunsuri ce reglează funcțiile vitale, cum ar fi bătăile
inimii, transpirația, respirația, acestea sunt denumite funcții ale vieții
vegetative (sistemul nervos al vieții vegetative), au loc fără voia
persoanei și au ca organe executoare structuri cum ar fi inima, plămânii,
rinichii, stomacul, glandele.
Acest sistem nervos se mai numește și sistem nervos autonom și se
împarte în ortosimpatic și parasimpatic, în funcție de răspunsurile pe
care este capabil să le determine: sistemul ortosimpatic spre exemplu
crește numărul de bătăi ale inimii sau tensiunea arterială, iar sistemul
parasimpatic încetinește bătăile inimii și reduce tensiunea arterială.
În condiții normale, omul își completează viața vegetativă cu viața de
relație.
În condiții patologice se pot anula funcțiile sistemului nervos referitoare
la viața de relație și rămân nealterate cele ale vieții vegetative: inima
continuă să bată, persoana respiră, însă nu răspunde la întrebări sau la
stimuli; în aceste cazuri se spune că este inconștientă.
Pierderea cunoștinței generează întotdeauna teamă în rândul persoanelor
martore la eveniment și poate reprezenta simptomul unor afecțiuni grave,
și poate pune în pericol grav viața persoanelor afectate.
Pierderea cunoștinței poate fi trecătoare (leșin) sau de durată, superficială
sau profundă (comă), și necesită întotdeauna intervenții de prim ajutor ce
trebuie urmate de o diagnosticare aprofundată.
Alterările funcțiilor vieții vegetative (blocarea respirației sau a bătăilor
inimii) sunt tot simptome extrem de grave și necesită obligatoriu manevre
de reanimare (respirație gură la gură, masaj cardiac) și internarea
ulterioară în centre specializate.
Funcțiile sistemului vieții de relație (cunoștința, interacțiunea cu lumea
exterioară)
motilitate/coordonare
sensibilitate/sentiment
capacități cognitive
capacități intelective
memorie
MANUAL DE PRIM AJUTOR
56
Sistemul vieții vegetative (reglează funcțiile vitale ce se declanșează fără
voia persoanei, sistemul ortosimpatic și parasimpatic).
bătăile inimii, respirația
starea de somn/veghe
secreția glandulară
peristaltismul intestinal etc.
Sistemul nervos central poate fi afectat de boli ce atacă structurile
centrale sau periferice.
În paragrafele următoare vom dezvolta în principal bolile ce necesită
acordarea primului ajutor.
LEZIUNI ALE ENCEFALULUI
În cazul sistemului nervos central există numeroase cauze ce pot provoca
repercusiuni asupra funcționării acestuia; pe scurt, putem identifica boli
cauzate de:
- alterări ale sistemului encefalic (spre ex. epilepsia)
- oxigenarea cerebrală săracă
- irigarea cerebrală săracă
- hrănirea insuficientă a celulei cerebrale
- acțiunea agenților mecanici (traumatisme)
- acțiunea agenților fizici (soare, căldură, frig, electricitate)
- acțiunea agenților chimici endogeni (spre ex. hiperazotemia)
- acțiuni ale agenților fizici exogeni (spre ex. medicamente)
Cel mai grav simptom în cazul alterării sistemului nervos central este
pierderea cunoștinței, condiție deosebită ce necesită acordarea primului
ajutor prin măsuri diferențiate în funcție de cauzele care au declanșat-o.
Prin urmare, această tulburare poate fi însoțită și de alte manifestări în
cazul suferinței cerebrale, cum ar fi: alterări ale motilității, ale
sensibilității sau ale vorbirii, toate acestea fiind tulburări neurologice
grave ce necesită întotdeauna recurgerea la centre specializate.
Situațiile cele mai des întâlnite sunt cele provocate de afecțiuni vasculare
sau de origine traumatică pentru care se descriu modalitățile de
intervenție.
Evaluarea nivelului de cunoștință al unei persoane este un element
extrem de important, deoarece ne poate oferi indicații cu privire la
gravitatea evenimentului tragic care s-a produs, iar pentru a face acest
lucru se poate folosi o metodă extrem de simplă denumită TVDI.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
57
Această siglă descrie pe scurt dacă:
S = persoana este Trează,
V = persoana răspunde la stimuli Vocali (răspunde dacă este strigată pe
nume),
D = persoana răspunde la stimuli Dureroși (încearcă să îndepărteze
stimulul),
I = persoana este Insensibilă la stimuli.
Este evident că cel care nu răspunde la stimulii dureroși se află într-o
situație mai gravă decât cel care răspunde atunci când este strigat pe
nume.
Cel care acordă primul ajutor trebuie să ia în considerare și durata
pierderii cunoștinței: o durată scurtă și tranzitorie a perioadei în care
persoana nu a răspuns la stimulii exteriori este mai puțin gravă decât o
stare de inconștiență ce durează câteva minute; o pierdere prelungită a
cunoștinței se numește comă.
CELE MAI FRECVENTE ALTERĂRI ALE ENCEFALULUI
LIPOTIMIA SAU LEȘINUL
Am vorbit deja despre lipotimie în capitolul dedicat tulburărilor
circulatorii. Este caracterizată de pierderea cunoștinței pe o perioadă
scurtă, urmată de o revenire rapidă, imediat după ce persoana se întinde.
Culoarea palidă a feței este caracteristică leșinului.
Afecțiunea poate fi determinată de o scădere a tensiunii arteriale, însă
cauzele pot fi foarte multe, spre exemplu repaus alimentar prelungit,
epuizarea, tensiunea scăzută specifică constituției, o emoție, o condiție de
stres, o temperatură foarte ridicată și așa mai departe.
Persoana cade din picioare, are o scurtă pierdere a cunoștinței, are pulsul
slab și respirația lentă.
În aceste cazuri este important să întindeți pacientul, să controlați pulsul
și respirația, să desfaceți cravata sau gulerul ce pot strânge gâtul
(stimulare vagală!!), să o așezați în poziția anti-șoc, sau laterală de
siguranță și să aerisiți camera.
Vă recomandăm să nu administrați niciodată băuturi persoanelor
care și-au pierdut cunoștința!
MANUAL DE PRIM AJUTOR
58
Persoana care acordă primul ajutor trebuie să rămână lângă pacient pentru
a controla evoluția simptomelor sale, adică durata pierderii cunoștinței și
apariția unor alte eventuale tulburări, cum ar fi alterări ale bătăilor inimii
sau ale respirației: țineți cont de faptul că uneori pierderea cunoștinței
poate fi urmată de stop cardiac - ca în cazul sincopei - printr-o agravare
considerabilă a condițiilor de sănătate ale persoanei, de aceea este extrem
de important să se perceapă orice modificare a simptomelor pentru a
putea practica corect manevrele necesare (inclusiv manevrele de
reanimare!!!).
Este important să țineți cont de faptul că adevărata lipotimie trece în
câteva minute; de altfel, așezarea persoanei în poziția anti-șoc facilitează
irigarea creierului și reluarea rapidă a funcțiilor cerebrale.
LIPOTIMIA: este caracterizată de o ameliorare rapidă a
simptomatologiei, imediat după întinderea persoanei.
CAUZE:
repaus alimentar prelungit
epuizare
tensiune scăzută specifică constituției
condiții de stres
căldură excesivă etc.
SIMPTOME:
persoana este palidă
pierderea rapidă a cunoștinței (persoana cade din picioare),
are pulsul slab și respirația lentă
CUM ANUME SE POATE ACȚIONA:
întindeți persoana
controlați pulsul și respirația
așezați-o în poziția anti-șoc
desfaceți-i cravata sau gulerele (stimulare vagală!!)
aerisiți camera.
CE ANUME NU TREBUIE SĂ FACEȚI:
să-i administrați băuturi.
să lăsați persoana singură: leșinul ar putea anunța o situația
patologică mai gravă cu insuficiență cardio-respiratorie, caz în
care trebuie efectuate respirația artificială și masajul cardiac.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
59
CRIZA DE HIPERTENSIUNE
Există persoane care știu că au creșteri bruște ale tensiunii, însă acest tip
de boală poate apărea ca prim simptom al unui sindrom hipertensiv.
Persoana este roșie la față, congestionată, acuză dureri de cap, amețeli.
În aceste cazuri trebuie evitate eforturile fizice și este important să
liniștiți pacientul și să-l așezați într-o poziție de semi-șezut cu gheață pe
cap.
HEMORAGIA CEREBRALĂ
Sunt alterări grave ce pot declanșa compromiterea unor funcții ale
sistemului nervos central.
Sunt cauzate de alterarea sistemului vascular la persoanele care suferă de
hipertensiune arterială sau de arterioscleroză.
În aceste cazuri faza de început este caracterizată de pierderea cunoștinței
ce poate fi prelungită mai mult sau mai puțin în funcție de gravitatea
leziunii.
Se poate constata un puls crescut, o respirație lentă sau alterată, o
asimetrie a pupilelor sau midriază.
În funcție de zona afectată se poate evidenția pierderea sensibilității și/sau
a motilității unei părți sau a unui membru.
Persoana care acordă primul ajutor va trebui să verifice starea de
cunoștință a persoanei, să verifice respirația și bătăile inimii (dacă
este nevoie, va efectua masaj cardiac și respirație gură la gură, ca
manevre de prim ajutor) și să așeze persoana în poziția laterală de
siguranță, apoi să sune la 112 și să descrie condițiile în care se află
pacientul.
INSOLAȚIA
Mecanismele termoreglării sunt situate în sistemul nervos central și se
ocupă de preluarea sau pierderea constantă a căldurii în funcție de
condițiile exterioare și de nevoile interne ale organismului.
Corpul se încălzește odată cu:
transformarea hranei în energie la nivelul celulelor,
activitatea musculară,
absorbția din surse externe (soare, aer cald, alimente și băuturi
calde).
MANUAL DE PRIM AJUTOR
60
Pierderea căldurii are loc prin iradiația pielii și a respirației datorită
contactului cu obiecte reci ce sustrag căldură din corp.
Atunci când este foarte frig, vasele periferice se contrag, circulația este
încetinită pentru a evita pierderea căldurii.
În schimb, în condiții de căldură excesivă, vasele periferice se dilată
pentru a permite un aflux mai mare de sânge și o cedare mai mare a
căldurii spre țesuturi cu posibilitatea de a produce transpirație.
În medii deosebit de calde, umede și slab ventilate se pot crea condițiile
propice pentru o acumulare excesivă de căldură în corpul uman cu stări
de rău generalizate până la pierderea cunoștinței.
Lipsa evaporării transpirației stă la baza distrugerii echilibrului delicat al
termoreglării și a apariției unor simptome caracterizate inițial de: stare de
rău, dezorientare, durere de cap, pielea de culoare roșu aprins,
transpirație abundentă, stare de greață, vomă.
Aceste simptome evoluează rapid spre starea de șoc caracterizată de
scăderea tensiunii, puls slab și frecvență cardiacă mare, culoare
palidă a feței, respirație superficială.
Persoana trebuie transportată într-un loc răcoros și ventilat, trebuie să i se
aplice comprese reci, evitând răcirile bruște, și să i se dea să bea cu
înghițituri mici apă ușor sărată, dacă pacientul este conștient.
În cazul unei stări de șoc, așezați pacientul în poziția laterală de siguranță
cu picioarele ridicate.
Evitați să coborâți brusc temperatura sub 39°; acest lucru ar putea
provoca colapsul.
INSOLAȚIA
CAUZE:
medii calde, umede, neaerisite
lipsa evaporării transpirației
SIMPTOME: - stare de rău, dezorientare
cefalee, culoarea roșu aprins a pielii
transpirație abundentă, stare de greață, vomă
stare de șoc caracterizată de scăderea tensiunii, puls slab și
frecvență cardiacă mare, culoarea palidă a feței, respirație
artificială.
CUM ANUME SE POATE ACȚIONA:
transportați persoana într-un loc răcoros și ventilat;
aplicați-i comprese reci, evitând răcirile bruște;
dacă este conștientă, dați-i să bea cu înghițituri mici apă ușor
sărată.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
61
În cazul unei stări de șoc: - așezați pacientul în poziția laterală de
siguranță cu picioarele ridicate.
Evitați să coborâți brusc temperatura sub 39°; acest lucru ar putea
provoca colapsul.
DEGERAREA
Este cauzată de șederea îndelungată a individului în medii extrem de reci
pe perioade lungi.
Într-o astfel de situație dramatică sistemele nervoase ale termoreglării
suferă o dereglare din cauza condițiilor precare induse se mediul exterior.
Vasoconstricția cerebrală stă la baza tulburărilor acuzate de aceste
persoane ce resimt: tahicardie, slăbiciune fizică și mentală,
iritabilitate, dificultăți de vedere și de vorbire, gândire lentă și chiar
amorțeală.
În scurt timp apare pulsul slab, respirația lentă și chiar coma și stopul
cardio-respirator.
În aceste cazuri, persoana trebuie transportată într-un loc uscat și cald,
însă nu foarte tare încălzit.
Scoateți-i îmbrăcămintea dacă este udă sau înghețată, încercați să
încălziți pacientul prin masaje cu cârpe calde, fără a apropia direct surse
de căldură. Administrați-i băuturi călduțe-calde îndulcite.
NU-I ADMINISTRAȚI BĂUTURI ALCOOLICE (vasodilatația ar spori
pierderile de căldură!).
CRIZA DE EPILEPSIE
Este provocată de activarea bruscă a unui grup de neuroni ai sistemului
nervos central ce produc impulsuri anormale. Mișcarea, sensibilitatea,
cunoștința, funcții specifice ale acestui sistem, sunt dereglate de
descărcarea bruscă de energie ce nu poate fi controlată în niciun fel.
Nu se cunosc foarte multe detalii cu privire la cauzele acestei boli, însă
traumatismele sistemului nervos central sunt cele mai des întâlnite.
Manifestarea specifică este apariția unei modificări a stării de
cunoștință, urmată sau nu de o criză convulsivă.
Atacurile de epilepsie pot speria destul de mult persoanele de față, având
în vedere apariția neașteptată a simptomelor, caracterizate de pierderea
cunoștinței și de posibila apariție a unor convulsii violente ce afectează
întregul organism.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
62
Pentru această boală există două situații principale:
a) CRIZA EPILEPTICĂ UȘOARĂ
constă într-o alterare a cunoștinței sau ”lipsa” acesteia, în care
persoana (în special copiii) pierde noțiunea mediului exterior, nu
răspunde la întrebări simple, ci se uită în gol ca și cum ar fi în altă parte.
Poate fi urmată de mișcări tonico-clonice (contracții involuntare ale unor
grupuri de mușchi) fără a ajunge însă la adevărata criză convulsivă.
În momentul revenirii la realitate, persoana nu-și mai amintește nimic
din ceea ce i s-a întâmplat.
b) CRIZA EPILEPTICĂ GRAVĂ
caracterizată la început de o serie de senzații tactile și olfactive, semne
”premonitorii” ale evenimentului (”aură”), urmată de pierderea
cunoștinței și căderea la pământ fără apărare (sunt posibile chiar și răni
foarte grave!!!), înțepenire, convulsii.
Fața se contractă, membrele și întregul corp se mișcă puternic din cauza
convulsiilor, persoana poate face spume la gură, își poate mușca limba
sau poate avea pierderi involuntare de materii fecale și urină.
La finalul crizei, persoana cade într-un somn adânc din care se va trezi și
nu-și va aminti nimic din cele întâmplate.
Cum se poate acționa în astfel de cazuri
Persoana care acordă primul ajutor trebuie să execute câteva manevre
simple:
nu trebuie să încerce să împiedice criza, ci să evite ca persoana
să sufere leziuni traumatice în urma căderii.
să controleze pulsul și respirația, asigurându-se ca persoana să
aibă căile aeriene libere.
să evite, pe cât se poate, ca pacientul să-și muște limba.
să desfacă cravatele sau curelele.
să nu lase pacientul singur.
Criza de epilepsie se deosebește de criza isterică deoarece aceasta din
urmă se petrece de obicei în public, și nu este caracterizată de o
”adevărată” pierdere a cunoștinței.
Persoana își amintește bine ceea ce s-a întâmplat, chiar dacă uneori poate
simula amnezia, ce poate fi combătută cu ușurință.
În momentul pierderii cunoștinței, persoana nu are niciodată posibilitatea
reală de a se răni, întrucât căderea istericului se numește ”cădere în
MANUAL DE PRIM AJUTOR
63
siguranță” deoarece se activează reacțiile instinctuale de apărare ce
lipsesc în starea de inconștiență.
TRAUMATISME ALE ENCEFALULUI - TRAUMATISMUL
CRANIAN
40% din persoanele cu traumatisme grave prezintă leziuni la nivelul
sistemului nervos; acest grup de persoane prezintă un grad dublu de
mortalitate față de cea a pacienților traumatizați cu alte tipuri de leziuni
(35% față de 17%).
Traumatismul cranian poate provoca diferite tipuri de leziuni, în funcție
de intensitatea forței care acționează sau a locului în care se produce.
Astfel putem identifica: leziuni externe, cum ar fi contuziile,
excoriațiile sau tumefierile pielii capului, răni și în cele din urmă
fracturi ale bolții și ale bazei craniene; leziuni interne, ce pot merge de
la contuzie la comoție și până la hematom cerebral.
Nu întotdeauna prezența unor leziuni externe, cum ar fi spre exemplu o
fractură, este simptom de gravitate; de altfel, uneori chiar și o tumefiere
ușoară poate fi urmată de leziuni interne mult mai grave decât cele care
apar în cazul discontinuității osoase.
Encefalul trebuie considerat ca o masă gelatinoasă protejată de o structură
rigidă, cutia craniană. În acest sistem orice mică modificare a presiunii
sau a volumului poate cauza repercusiuni grave asupra funcției cerebrale.
În cazul fracturii, acestea pot fi de mai multe tipuri: fracturi parțiale,
fracturi deschise sau închise, agravate de compresia țesuturilor de
dedesubt sau de scurgerea sângelui în interiorul cutiei craniene sau a
masei encefalice (hematom).
În cazul fracturilor bazei craniene pot exista scurgeri de sânge din nas sau
din ureche.
În cazul în care traumatismul nu este atât de grav încât să provoace o
depășire a elasticității osoase și implicit fractura acestora, pot apărea
leziuni interne la fel de serioase ce necesită o intervenție urgentă și
atentă.
În cazul leziunilor mai ușoare, în care persoana este conștientă și există o
ruptură a țesuturilor, aplicați gheață cât mai repede și timp de cel puțin
două ore consecutive.
Ori de câte ori se produce un traumatism cranian grav, este obligatoriu
să evaluați eventualele simptome de suferință generală: de altfel,
persoana își poate pierde cunoștința (monitorizați durata acesteia!)
putând intra chiar și în comă, poate avea vărsături în jet (fără stare de
MANUAL DE PRIM AJUTOR
64
greață), dureri foarte mari de cap, pupile asimetrice, devierea ochilor,
paralizia membrelor sau a unei laturi întregi a corpului, rinoragie,
otoragie.
Persoana suferindă nu trebuie lăsată singură niciodată, deoarece ar
putea suferi o înrăutățire rapidă a simptomatologiei. Controlați
întotdeauna bătăile inimii și respirația, eliberați căile aeriene dacă sunt
astupate și facilitați respirația (atenție la posibilitatea apariției unor
vărsături bruște!!!). Poziția ce trebuie folosită este cea laterală de
siguranță, tamponând eventualele răni și încercând să nu mișcați foarte
mult persoana.
În cazul unui traumatism cranian victima trebuie internată întotdeauna în
spital.
Sunați la 112 și informați că este vorba despre o persoană care a suferit
un traumatism cranian, precizând starea de cunoștință a acesteia.
TRAUMATISMELE MĂDUVEI SPINĂRII
Apar în mai mult de 10% din cazurile de persoane cu traumatisme
multiple.
Apar în 15-20% din cazurile de persoane care au suferit un traumatism
cranian grav.
Traumatismele ce afectează coloana vertebrală trebuie să trezească
întotdeauna suspiciuni cu privire la posibilitatea compromiterii măduvei
spinării, prin urmare, persoana care a suferit un traumatism al coloanei
vertebrale nu trebuie mișcată deloc, deoarece orice mișcare sau manevră
greșită ar putea determina o leziune a măduvei și paralizia zonelor de sub
leziune.
În caz de urgență din motive de siguranță (posibilitatea izbucnirii unui
incendiu, a unei prăbușiri sau a unei alte catastrofe) ar trebui să târâți pe
jos persoana accidentată trăgând-o de picioare.
În cazul unui traumatism al măduvei spinării, persoana poate rămâne
conștientă sau își poate pierde cunoștința.
În cazul pierderii cunoștinței, putem suspecta că structurile encefalice au
fost vătămate în urma accidentului suferit, prin urmare situația este mai
gravă decât se preconiza. De altfel, trebuie luată în calcul și posibilitatea
ca persoana să-și fi pierdut cunoștința din motive cardiace sau
respiratorii, așadar rămâne în continuare prioritar să verificați respirația
și bătăile inimii, să controlați ca victima să aibă căile aeriene libere, iar
dacă este nevoie, să efectuați masajul cardiac și respirația gură la gură.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
65
Dacă persoana este conștientă poate acuza dureri la nivelul coloanei
vertebrale, pierderea mobilității sau a sensibilității la unul din membre,
sau la ambele, poate avea scăpări involuntare de urină și materii fecale.
În cazul unei leziuni a măduvei spinării, situația trebuie considerată
întotdeauna extrem de gravă, prin urmare va trebui:
să nu mișcați persoana accidentată;
să verificați starea de cunoștință a persoanei;
să vă asigurați că respirația și bătăile inimii sunt prezente; în caz
contrar, efectuați respirația gură la gură și masajul cardiac;
verificați dacă victima răspunde la stimularea dureroasă;
sunați la 112 specificând starea de cunoștință a persoanei și că
aceasta ar putea suferi de o leziune a măduvei spinării.
ORGANELE
DE SIMȚ: OCHIUL
ȘI URECHEA
Sistemul nervos, în partea cea mai periferică, se specializează în
receptori, structuri care au sarcina de a percepe impulsuri senzitive din
lumea exterioară.
Cinci din aceste unități sunt atât de deosebite și de complexe, încât merită
să fie numite organe de simț; ne referim la gust, miros, pipăit, văz și
auz.
Acestea reprezintă calea de intrare a numeroși stimuli senzoriali, care
sunt elaborați de encefal în zone specializate în recunoașterea acestora.
Aceste ”mesaje” descriu lumea exterioară, ne pun în legătură cu ceea ce
ne înconjoară și ne permit să percepem modificările importante pentru
viața noastră: gândiți-vă la armonia unei piese muzicale, la frumusețea
unui peisaj, la blândețea unei mângâieri.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
66
Dacă ar fi să diferențiem nivelurile de evoluție ale organelor de simț, am
putea spune că gustul, mirosul și pipăitul sunt legate de partea
primordială a creierului nostru: acestea reprezintă cea mai veche
modalitate de relaționare cu lumea exterioară, iar vederea, auzul
reprezintă partea mai complexă și rafinată, pe care speciile mai simple și
mai primitive nu o dețin.
Organele de simț sunt receptori cu reacții exacte și univoce; toate aceste
reacții au ca și rezultat generarea unor impulsuri nervoase care prin nervii
senzitivi ajung la creier: papilele gustative, situate pe suprafața limbii,
terminațiile olfactive, situate în zona cea mai înaltă și mai internă a
nasului, sunt solicitate de particule chimice existente în alimente și în aer;
senzația tactilă ia naștere din stimularea prin atingere sau termică a
terminațiilor existente pe întreg corpul; vederea este posibilă deoarece
retina absoarbe energia luminoasă; auzul deoarece urechea transformă
energia mecanică a undei sonore în impuls electric.
Astfel de structuri atât de deosebite și de exacte pot suferi alterări, prin
urmare trebuie intervenit de urgență; mai exact, vom vorbi despre
afecțiunile care afectează ochiul și urechea deoarece sunt mai des
întâlnite.
OCHIUL
Ochiul este organul care adună informațiile din lumea înconjurătoare și le
trimite la creier, în regiunea occipitală, unde sunt transformate în
imagini.
Este alcătuit dintr-o sferă denumită glob ocular, situată în cavitatea
orbitală a craniului.
Partea anterioară, vizibilă clar din exterior, este alcătuită din pleoapă,
conjunctivă, scleră, cornee, iris și pupilă.
Structurile interne sunt reprezentate de umoarea vitroasă, retină, vasele
retiniene, papila optică.
Globul ocular este păstrat pe poziție de musculatură, care permite
inclusiv mișcarea ochilor. Coordonarea bilaterală a mișcărilor permite
perceperea corectă a imaginii.
Corneea și cristalinul reflectă lumina și orice punct luminos al unui obiect
se imprimă pe retină, unde se formează o imagine răsturnată și mai mică.
De pe retină, informația este transmisă prin nervul optic către scoarța
cerebrală pentru recunoașterea și elaborarea imaginii.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
67
Ochiul, Vederea:
Structurile anatomice ale ochiului pot prezenta alterări atât de mari încât
să necesite o intervenție de prim ajutor. Mai exact, traumatismele
accidentale, pătrunderea de corpuri străine și arsurile, sunt cele mai
des întâlnite tipuri de traumatisme.
În cazul traumatismelor accidentale, depinde foarte mult de amploarea
acțiunii care a cauzat acțiunea, întrucât în cazul traumatismelor ușoare
pot fi afectate doar unitățile exterioare (pleoapa, conjunctiva) sau cele
care îndeplinesc funcția vizuală (corneea, cristalinul etc.)
În cazul traumatismelor profunde și extrem de violente, se poate ajunge la
lacerarea structurilor oculare și la ruperea (fracturarea) peretelui osos.
Traumatismele deosebit de grave care afectează regiunea orbitală trebuie
considerate traumatisme craniene, prin urmare trebuie adoptate toate
măsurile menționate în paragraful dedicat acestei teme.
Vă amintim pe scurt să verificați întotdeauna prezența parametrilor
vitali, să aplicați gheață pe regiunea afectată, să tamponați eventualele
răni, iar în cele din urmă să vă adresați întotdeauna unui centru
specializat.
Pătrunderea unui corp străin în ochi este un eveniment obișnuit. Putem
da exemplul unei mici așchii de lemn, sau a unor fragmente de funingine,
ce pot ajunge pe conjunctivă.
Persoana simte o durere puternică pe ochiul afectat, urmată de înroșire,
lăcrimare, hipersensibilitate la lumină, imposibilitatea de a vedea.
Stimulat de senzația de arsură, persoana accidentată încearcă să
îndepărteze corpul străin, frecându-și ochiul, uneori chiar și destul de
MANUAL DE PRIM AJUTOR
68
intens. Acest lucru poate determina pătrunderea materialului în adâncime
și cauzarea unor leziuni mai grave decât se preconiza. Uneori se poate
ajunge la o scădere bruscă a frecvenței cardiace ca urmare a unor reflexe
nervoase ce pornesc de la ochiul rănit (stimularea sistemului nervos
parasimpatic).
Primul lucru pe care trebuie să îl faceți este să nu lăsați persoana să-și
frece ochiul și nu încercați să deschideți pleoapele, dacă această
manevră nu se efectuează cu ușurință, nu încercați să scoateți obiectul
(inclusiv lentilele de contact!!!).
Dacă obiectul se mișcă liber în ochi, trebuie îndepărtat prin spălarea
corespunzătoare a ochiului.
Lăcrimarea este o spălare naturală, însă în cazul în care aceasta nu este de
ajuns, va trebui:
să închideți ochiul sănătos, acoperindu-l cu o batistă curată sau
cu un tifon
deschideți bine ochiul rănit și vărsați timp de 10/15 minute apă
călduță din colțul intern (regiunea nazală) spre colțul extern,
astfel încât să iasă din ochi după ce l-a curățat în întregime. Dacă
operațiunea nu dă rezultate, acoperiți ambii ochi și adresați-vă
unui centru specializat.
Acoperirea ochilor trebuie să fie bilaterală pentru ca organul afectat să
intre în repaus complet, întrucât, datorită coordonării nervoase existente
între cele două structuri, orice reflex la stimulul luminos generat într-un
ochi este consimțită și în celălalt ochi.
Amintiți-vă că bandajele trebuie să fie aplicate și lipite cu plasturi din
hârtie, evitând crearea unor presiuni sau frecări suplimentare.
În cazul arsurilor oculare, cauzate de acțiunea unor surse de căldură sau
de unele substanțe chimice (acizi sau baze puternice), durerea pe care o
resimte persoana este insuportabilă.
Ochiul poate lăcrima puternic, și se poate închide strâns.
În aceste cazuri nu trebuie să forțați niciodată închiderea, ci trebuie să
bandajați ambii ochi și să vă adresați de urgență unui centru specializat.
Ar putea fi util să prezentați substanța care a rănit ochiul pentru a facilita
eventualele măsuri terapeutice.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
69
URECHEA
Oamenii reușesc să audă sunetele și să stea în echilibru datorită
structurilor sistemului nervos periferic (receptori) situate în ureche.
Aceasta este un organ de simț complex, alcătuit din trei părți:
structurile externe (urechea externă), formate din pavilionul
urechii, canalul auditiv extern și timpanul;
urechea medie, în care este situat lanțul osicular (scărița,
nicovala și ciocănelul);
urechea internă, situată în structurile osoase de la baza
craniului (stânca temporalului), unde se pot identifica
cochilia, canalele semicirculare, vestibulul și nervul acustic.
Unda sonoră este condusă prin structurile urechii externe până la
membrana timpanică.
Aceasta, fiind solicitată de energia mecanică, începe să vibreze, atrăgând
în mișcarea sa lanțul osicular. Cele trei formațiuni osoase mici desfășoară
funcția de pârghii ce transmit spre structurile urechii interne, amplificând-
o, energia generată de unda sonoră; mai exact, se pune în mișcare lichidul
existent în interiorul cochiliei.
Această mișcare atrage prelungirile membranei citoplasmatice (cili) ale
celulelor lui Corti, receptori specializați în perceperea vibrației și
transformarea acesteia în impuls nervos.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
70
Nervul acustic transmite mesajul la nivelul scoarței cerebrale în zona
temporală, unde are loc identificarea și elaborarea sunetelor.
În urechea internă sunt situate și canalele semicirculare și vestibulul,
structuri care ne permit să ne menținem echilibrul, datorită capacității lor
de a percepe poziția corpului nostru în spațiu.
Impulsurile nervoase generate de acești receptori ajung la cerebel prin
ramificații ale nervului acustic.
Traumatismele accidentale ce afectează organul auditiv reprezintă
cauza cea mai frecventă de solicitare a primului ajutor.
Dacă forța ce provoacă traumatismul acționează cu o intensitate deosebit
de mare, situația patologică se poate încadra în sindromul mult mai amplu
al traumatismului cranian și trebuie efectuate toate manevrele
prevăzute pentru astfel de leziuni.
Simptoamele se deosebesc în funcție de intensitatea traumatismului.
Persoana poate acuza durere în locul unde s-a produs traumatismul,
amețeli, deficit de auz, pierderi de sânge.
Vă amintim faptul că în cazul fracturilor la baza craniului, apărute în
urma unor acțiuni deosebit de violente, se poate cauza spargerea stâncii
temporalului (una din cele mai rezistente structuri osoase din corpul
uman!!!) și pot apărea pierderi de sânge din canalul auditiv extern.
Prezența unei otoragii trebuie să ne ducă cu gândul la ceva extrem de
grav.
În aceste cazuri controlați starea de cunoștință a persoanei și parametrii
vitali. În lipsa acestora va trebui să riscați să efectuați manevrele de
reanimare (respirație gură la gură, masaj cardiac), încercând să mișcați
cât mai puțin victima.
Nu încercați să opriți otoragia (ați facilita formarea unui cheag de sânge
în interiorul cutiei craniene cu consecințe mult mai grave!!!).
Sunați de urgență la 112 și specificați condițiile în care se află victima,
mai exact: starea de cunoștință, bătăile inimii, respirația.
Structurile externe ale urechii pot suferi traumatisme mai ușoare,
soldându-se cu contuzii, excoriații sau răni, mai mult sau mai puțin
adânci.
În aceste situații, verificați întotdeauna starea de cunoștință a persoanei,
tamponați eventualele răni și aplicați gheață pe locul leziunii.
Ar trebui să consultați întotdeauna un medic în cazul leziunilor de o
anumită amploare.
În cazul pătrunderii unor corpuri străine în canalul auditiv extern, ar fi
bine să nu încercați să extrageți obiectul; această operațiune ar trebui
MANUAL DE PRIM AJUTOR
71
efectuată într-o unitate de specialitate: unele manevre nepotrivite ar putea
cauza ruperea timpanului!!!
MANUAL DE PRIM AJUTOR
72
ORDINEA PROCEDURILOR DE BLS
(BASIC LIFE SUPPORT)
EXTRAS DIN: Manualul de Prim ajutor la
locurile de muncă
LANȚUL SUPRAVIEȚUIRII
1. ACCESAREA RAPIDĂ A SISTEMULUI DE URGENȚĂ (APEL
LA 112).
2. EFECTUAREA RAPIDĂ A RCP DE BAZĂ (reanimare cardio-
pulmonară de bază sau basic life support BLS).
3. Defibrilație rapidă (nu intră în sarcinile persoanei care acordă
primul ajutor)
4. Sosirea personalului centrului de urgențe și efectuarea rapidă a
procedurilor de reanimare cardio-pulmonară avansată).
În cadrul procedurilor BLS, evaluarea fiecărei funcții vitale (starea de
cunoștință, prezența activității respiratorii, prezența activității cardio-
circulatorii) poate fi urmată de o intervenție specifică de reanimare, o
acțiune specifică de prim ajutor, conform următoarei scheme:
EVALUARE - ACȚIUNE
A) EVALUAREA STĂRII DE CUNOȘTINȚĂ
pacient inconștient - deschiderea căilor aeriene
B) EVALUAREA PREZENȚEI ACTIVITĂȚII RESPIRATORII
pacientul nu respiră - reanimare cardio-pulmonară
Adresați-vă aceste două întrebări, în următoarea ordine:
1) Victima este conștientă sau inconștientă?
2) Respiră?
Scopul acestor operațiuni este acela de a evalua funcțiile de bază:
1) activitatea cerebrală
2) activitatea respiratorie
MANUAL DE PRIM AJUTOR
73
A) EVALUAREA STĂRII DE CUNOȘTINȚĂ
Dacă persoana accidentată este conștientă, este evident că respiră și îi
bate inima. Dacă victima se află în stop respirator sau cardiac nu poate fi
conștientă. Dacă victima nu vorbește, trebuie să-i verificăm starea de
cunoștință.
· Întrebați de mai multe ori victima cu o voce destul de ridicată:
”cum vă simțiți?, îmi puteți răspunde?”
· Încercați să o scuturați încet apucând-o de umeri
· Mai întrebați: „puteți deschide ochii?”
· Încercați să-l pișcați ușor de mână și vedeți dacă reacționează.
Această evaluare necesită în mod normal maximum 10 secunde.
Victima nu trebuie însă mutată din locul în care s-a produs accidentul,
decât dacă există un pericol iminent.
Dacă victima este conștientă, după ce veți identifica principala problemă,
sunați la 112, continuând să țineți sub control activitatea respiratorie și
condițiile generale ale victimei.
Dacă persoana accidentată nu răspunde la stimuli, este inconștientă,
trebuie:
1) SĂ SUNAȚI LA 112
2) SĂ ÎNCEPEȚI PROCEDURILE DE BLS
apoi, verificați dacă are căile respiratorii libere.
1) HIPEREXTENSIA CEFEI:
Această manevră este extrem de importantă întrucât într-o stare de
inconștiență tonusul muscular al victimei lipsește complet: consecința
este că limba se sprijină pe peretele posterior al faringelui, închizând
astfel calea aeriană.
Hiperextensia cefei eliberează căile aeriene.
Această operațiune se efectuează așezând o mână pe fruntea victimei,
împingând bărbia în sus cu degetele arătător și mijlociu de la cealaltă
mână.
!!!nu efectuați hiperextensia capului atunci când suspectați fractura
coloanei vertebrale.
2) Dacă suspectați o înfundare a căilor aeriene: inspectați cavitatea
bucală pentru a controla prezența unor corpuri străine, și extrageți-le cu
degetele încovoiate.
Dacă în cavitatea bucală găsim proteze dentare, este bine să nu le
îndepărtăm, decât dacă acestea sunt desprinse deja total sau parțial.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
74
B) EVALUAREA PREZENȚEI ACTIVITĂȚII RESPIRATORII
Frecvența normală a actelor respiratorii este de aproximativ 14-18 pe
minut. O altă frecvență ar putea indica situații anormale.
Poziția optimă ce permite evaluarea generală cât mai bună și în special,
prezența în scurt timp a activității respiratorii folosind simultan trei
simțuri: văz, auz și pipăit - este denumită poziția PAS (Privește, Ascultă,
Simte). Pentru a o obține trebuie să vă înclinați capul și să vă lipiți
obrazul de fața victimei astfel încât să fie foarte aproape pe gura și de
nasul acesteia, numărând până la 10. În această poziție putem:
1) Vedea dacă toracele și abdomenul se mișcă
2) Asculta sunetul produs de mișcarea aerului în gura și în nasul
pacientului
3) Simți pe propria piele suflul aerului expirat de victimă prin
nas și gură.
* Dacă culoarea pielii este vineție, înseamnă că este cianotic, că sângele
este foarte sărac în oxigen.
MANEVRA PAS
HIPEREXTENSIA CAPULUI
Dacă nu respiră și nu există semne de circulație (tuse, mișcări, acte
respiratorii normale, non gasping) sau dacă nu sunteți siguri dacă victima
respiră, începeți cu reanimarea cardio-pulmonară.
*gasping: respirație ineficientă, toracele nu se dilată.
Așadar, dacă parametrii PAS și evaluarea semnelor de circulație sunt
negative, sau nu sunteți siguri dacă victima respiră, începeți procedura de
reanimare cardio-pulmonară.
În acest caz ne aflăm în situația unui posibil stop cardio-respirator, prin
urmare nu trebuie să pierdem timp și să efectuăm toate manevrele
necesare pentru a reveni la o respirație și o circulație spontană
(circulation) înainte să se producă daune cerebrale ireversibile.
Manevrele de reanimare cardio-pulmonară au ca scop înlocuirea
mecanică a funcțiilor de bază pe care organismul victimei nu reușește să
le desfășoare: activitatea cardiacă și respiratorie.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
75
Să descriem acum fazele reanimării cardio-pulmonare
Înainte de toate este important să identificăm punctul în care să exercităm
presiunile masajului cardiac.
1) Așezați victima cu fața în sus și poziționați-vă astfel încât să
puteți efectua manevrele de reanimare cardio-pulmonară,
respectiv lângă victimă, în genunchi, la nivelul toracelui său.
2) Descoperiți toracele
3) Așezați partea periferică a palmei (podul palmei, așa cum ați
fost învățați în partea practică a Cursului de prim ajutor), pe
mijlocul toracelui, având însă grijă să o sprijiniți pe stern și nu
pe coaste. Încrucișați degetele celor două mâini suprapuse.
4) Aplecați-vă corpul în față perpendicular pe torace
5) Începeți să apăsați ajutându-vă de greutatea propriului corp și
ținând brațele și coatele drepte. Nu vă sprijiniți pe abdomen, nici
pe extremitățile inferioare ale sternului.
* O poziție greșită a mâinilor pe cutia toracică sau o forță excesivă de
apăsare ar putea cauza fracturarea coastelor.
Frecvența compresiilor pe torace este de 100 pe minut. Acestea
trebuie alternate insuflațiilor pentru reanimarea pulmonară.
(* Noile linii directoare acordă mai puțină importanță insuflațiilor decât
compresiilor toracice).
MANUAL DE PRIM AJUTOR
76
Pentru a insufla aer în gura victimei trebuie:
1) Să trageți aer în piept
2) Să mențineți capul victimei în hiperextensie
3) Să folosiți corect poketmask
4) Să insuflați ușor o cantitate de aer suficientă pentru a ridica
toracele.
Dacă manevra este efectuată corect, toracele victimei se ridică, iar atunci
când ne îndepărtăm gura de a sa, vom auzi cum îi revine respirația.
Dacă persoana care acordă primul ajutor este singură, raportul
ventilații-compresii toracice este de 2 la 30.
Dacă există două persoane care acordă primul ajutor, una va fi team
leader-ul și va efectua întregul ABC, ordonând celuilalt coleg să înceapă
compresiile toracice la care va alterna insuflațiile, conform cadenței
menționate mai sus. Atunci când persoana care efectuează masajul
obosește, își vor inversa rolurile.
Când trebuie întreruptă reanimarea cardio-pulmonară?
Atunci când activitatea cardiacă și respiratorie revin în mod autonom.
În momentul în care sosește personalul specializat al unității de salvare
(ALS).
În momentul în care persoanele care acordă primul ajutor devin epuizate.
Atunci când medicul constată decesul persoanei.
Dacă persoana accidentată nu stă cu fața în sus, trebuie efectuată manevra
de pronosupinație; această manevră trebuie efectuată menținând capul,
MANUAL DE PRIM AJUTOR
77
gâtul și toracele în linie dreaptă pentru a evita leziuni ale măduvei spinării
provocate de o eventuală leziune a coloanei cervicale.
Respectați procedurile pe care le-ați învățat în partea Practică a
Cursului, ținând cont de faptul că este strict interzis să întindeți, să
rotiți, să îndoiți, să efectuați mișcări de torsiune ale coloanei, în cazul
în care suspectați o leziune a coloanei vertebrale.
Așadar:
1) VICTIMA ESTE CONȘTIENTĂ
· Dacă sunteți siguri că nu există traumatisme vertebrale, așezați-o în
poziția de siguranță; în caz contrar, nu o mutați din poziția în care ați
găsit-o.
· Identificați principala problemă.
· Țineți sub control activitatea respiratorie și condițiile generale
2) VICTIMA ESTE INCONȘTIENTĂ
a) respiră
În acest caz victima și-a pierdut cunoștința; cauzele pot fi multiple: de la
un simplu traumatism care a cauzat un șoc, la lipotimie, la comă.
Pe lângă faptul că va trebui să chemați salvarea, este la fel de important:
· Reconstituiți scenariul accidentului și să încercați să stabiliți
cauzele acestuia
· Dacă există indicii ce ne pot duce cu gândul la un traumatism
al membrelor sau al coloanei (o cădere de la înălțime) nu mișcați
victima.
· Dacă există indicii care nu ne pot duce cu gândul la un
traumatism al membrelor sau al coloanei, atunci ar fi bine să o
așezați în poziția laterală de siguranță.
b) nu respiră
În acest caz ne putem confrunta cu un stop cardio-circulator: Reanimare
Cardio-pulmonară.
Când trebuie să chemăm salvarea?
Chemarea salvării este deosebit de importantă. Trebuie făcută imediat,
specificând dacă victima este inconștientă, dacă respiră sau nu.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
78
** EVALUAREA ACTIVITĂȚII CARDIO-CIRCULATORII
Noile linii directoare prevăd verificarea activității respiratorii și evaluarea
semnelor de circulație (mișcări chiar și ușoare, tuse) simultan sau într-o
succesiune rapidă.
Pentru evaluarea activității cardio-circulatorii de către un personal
calificat (asistent - medic) trebuie căutată prezența pulsațiilor cardiace,
așa-numitul ”puls”; în timpul manevrelor de BLS trebuie căutat pulsul
carotidian.
Poziția laterală de siguranță
1. așezați-vă în genunchi la sol lângă pacient, întindeți foarte bine capul
pentru a elibera căile aeriene, așezați brațul drept al pacientului în unghi
drept față de corp, cu cotul îndoit și palma mâinii îndreptată în sus,
picioarele vor fi întinse;
2. așezați brațul stâng al pacientului pe torace, iar mâna pe obraz cu
palma îndreptată spre exterior menținând poziția cu ajutorul mâinii
dumneavoastră; apoi apucați cu cealaltă mână piciorul stâng de scobitura
genunchiului, menținând piciorul lipit de sol. Acum trageți spre voi și
întoarceți pacientul pe o parte;
3. acum pacientul va fi așezat pe o parte, dacă este nevoie așezați mai
bine brațul în unghi drept, mâna celuilalt sub obraz, și piciorul cu
genunchiul și șoldul în unghi drept.
Sunați la numărul de urgență 112.
N.B.: dacă pierderea cunoștinței a fost cauzată de o cădere de la înălțime,
sau se poate suspecta o leziune a coloanei vertebrale în orice punct, în
special la nivel cervical, este recomandabil să nu mutați persoana și să
sunați cât mai repede la salvare.
MANUAL DE PRIM AJUTOR
79
MANUAL DE PRIM AJUTOR
80