Transcript
Page 1: Ochiul Renasterii-Miscarile Rituale

Extras din cartea “Ochiul renașteri”i de Peter Kelder

Cele 19 vârtejuri energetice

Când m-am instalat în mănăstire, în primul rând, mi-a explicat că corpul omenesc are nouăsprezece centri energetici, numite „vârtejuri”. Șapte din ei sunt de bază, iar ceilalţi douăsprezece sunt secundari. Aceste vârtejuri reprezintă nişte formaţiuni puternice ale câmpurilor, invizibile ochiului, dar existente în mod veridic.

Amplasarea vârtejurilor secundare corespunde amplasării articulaţiilor membrelor:

şase vârtejuri secundare superioare corespund

poziţiei articulaţiilor umerilor, articulaţiilor coatelor, şi a încheieturilor mâinilor;

şase vârtejuri secundare posterioare corespund articulaţiilor bazinului, genunchilor şi gleznelor cu tălpile (Fig.1.1).

Când picioarele omului sunt amplasate lateral formând un unghi de deschidere inferior a 90°, vârtejurile genunchilor formează un vârtej mare, care, datorită conţinutului de energie concentrată în el, este aproape identic cu cel a vârtejurilor de bază. Şi, deoarece o persoană obişnuită foarte rar se află în situaţia când sunt necesare mişcări intense de amplitudă mare, efectuarea „şpagatului" şi alte exerciţii de acest fel, vârtejurile genunchilor aproape întotdeauna formează un vârtej, forma spaţială a căruia se schimbă, continuu, în concordanţă cu mişcările corpului. De acea uneori vârtejului genunchiurilor este atribuit la

cele de bază ca unul suplimentar, al optulea, şi se vorbeşte nu despre nouăsprezece vârtejuri ci despre optsprezece.

Poziţionarea centrilor celor şapte vârtejuri principale este următoarea:

primul cel mai de jos- la baza corpului, al doilea - la acelaşi nivel cu cel mai înalt punct al

organului sexual,

al treilea - un pic mai jos de ombilic, al patrulea - la mijlocul cutiei toracice, al cincilea - la nivelul bazei gâtului, al şaselea - între sprâncene în regiunea celui de al

treilea ochi, al şaptelea - reprezintă un con cu baza îndreptată în

sus şi poziţionat pe creştetul capului (Fig.1.2).

Într-un corp sănătos, aceste vârtejuri se rotesc cu o viteză mare, asigurând cu „prană" sau „forţa eterică" pentru toate sistemele organismului uman. Însă, când funcţionarea unuia sau a mai multor vârtejuri este perturbată, fluxul pranei slăbeşte sau se blochează... Pe scurt, tulburarea circulaţiei pranei este exact ceea ce noi

numim „boală" sau „bătrâneţe". La o persoană normală, frontierele externe ale vârtejurilor ies foarte mult în afara corpului.

La persoanele mai puternice şi dezvoltate în multe privinţe, toate vârtejurile se contopesc într-un câmp de formaţiune densă ce se roteşte formând la aspect un gigantic ou energetic. (Fig.1.3).

Page 2: Ochiul Renasterii-Miscarile Rituale

La un om obişnuit are la fel

aspectul unui ou, doar că densitatea câmpului este diversă, centrul vârtejurilor, după densitate, fiind diferit la periferie. (Fig. 1.4).

La un individ bătrân şi bolnav, aproape toată energia vârtejurilor este concentrată lângă centrul lor şi deseori nu ies în afara corpului. (Fig.1.5).

Cea mai rapidă şi radicală metodă de

restabilire a sănătăţii şi tinereţii constă în redarea vârtejurilor caracteristicile lor energetice normale. Pentru a o face, există cinci exerciţii simple. Mai exact sunt şase, dar al şaselea este deosebit şi eu vă voi povesti despre el separat. La moment ne oprim asupra celor cinci exerciţii, fiecare acţionând benefic, însă plinătatea efectului se atinge doar din îndeplinirea sistematică a tuturor cinci. De fapt, nu sunt doar simple exerciţii, nu în zadar lama le numesc „mişcări rituale". Aceste mişcări rituale compun un sistem simplu de antrenament eteric, numit „Ochiul renaşterii". Prima Mișcare Rituală

Se efectuează cu scopul de a oferi rotirii vârtejurilor un moment adiţional de inerţie. Mai simplu vorbind, cu

ajutorul primei mişcări rituale ca şi cum am accelera vârtejurile, conferindu-le viteză şi stabilitate. Poziţia iniţială pentru prima mişcare rituală: staţi în picioare drepţi cu mâinile întinse lateral orizontal la nivel

umerilor. Având deja această poziţie, începeţi rotirea în jurul propriei axe până veţi simţi o uşoară ameţeală. Este

foarte importantă şi direcţia în care vă rotiţi - de la stânga la dreapta. Cu alte cuvinte, dacă aţi fi in centrul unui

cadran de ceas aflat pe podea şi cu faţa în sus, v-aţi roti în direcţia acelor de ceasornic. (Fig.2). Femeile se

rotesc în aceeaşi direcţie

Pentru marea majoritate adulţilor e de ajuns să se rotească de cinci ori în jurul axei sale pentru a simţi ameţeală. Din această cauză, lama

recomandă pentru începători să se limiteze doar la trei ori. Dacă, după efectuarea primei mişcări rituale, veţi simţi nevoia de a vă aşeza sau culca, pentru a scăpa de ameţeală, în

mod obligatoriu ascultaţi-vă această necesitate naturală a corpului vostru. Eu, la început, procedam anume în acest mod.

În perioada de început a efectuării mişcărilor rituale este important să nu supradozaţi. Să fiţi

atenţi ca să nu treceţi acea limită, după care o uşoară ameţeală trece în una mai puternică şi e acompaniată de uşoare accese de greaţă, deoarece practica următoarelor mişcări rituale

poate duce la vomă. Practicând toate cele cinci mişcări rituale, veţi observa cu timpul că puteţi să vă rotiţi în prima parte tot mai mult şi mai mult fără a ajunge la o ameţeală evidentă.

Page 3: Ochiul Renasterii-Miscarile Rituale

În afară de aceasta, pentru a „îndepărta" limita ameţelilor, puteţi folosi metoda larg aplicată în

practică de către dansatori şi sportivii patinajului artistic. Înainte de a începe rotaţia, fixaţi privirea pe un punct imobil direct în faţa voastră. Începând rotirea, nu luaţi privirea de la

punctul ales pe cât e posibil. Când însă, din cauza rotirii capului, punctul fixării privirii va pleca din câmpul vostru de vizualizare, întoarceţi rapid capul anticipând rotirea corpului, şi,

pe cât e posibil de repede, iarăşi „prindeţi" cu privirea acel punct imobil. Această metodă de lucru cu utilizarea punctului de reper permite de a îndepărta considerabil limita ameţirii.

Când îmi exercitam serviciul militar în India, permanent mă mira cum puteau aşa zişii

„dervişii dansatori" să se rotească fără oprire, ore întregi, într-un dans straniu religios. Cunoscând prima mişcare rituală mi-am amintit două momente destul de importante: primul -

dervişii dansatori se roteau permanent în aceeaşi direcţie, de la stânga la dreapta, după acele ceasornicului, şi al doilea - toţi ei aveau un aspect puternic şi tânăr - nu se puteau

compara cu persoanele de aceeaşi vârstă.

Am întrebat pe unul din învăţătorii lama din sat dacă are vreo legătură practica dervişilor dansatori cu mişcările rituale. Mi-a răspuns că dervişii folosesc în practica lor acelaşi

principiu, însă l-au dus până la absurd. Ca rezultat a hipersolicitării vârtejurilor prin acţiunea corpului, la un anumit moment apare o tulburare serioasă. Are loc ceva asemănător cu o

„explozie internă", ce are acţiuni destul de malefice asupra corpului. Dervişii explică această „explozie" ca pe o „iluminarea psihică" - ceva de genul unei iluminări religioase dar în

majoritatea cazurilor aceasta este o eroare, deoarece starea ce rezultă are foarte puţine tangenţe cu „iluminarea adevărată".

Spre deosebire de dervişi, lama, în practica lor, nu se rotesc niciodată până la completa

epuizare, efectuând mişcarea nu de sute de ori, ci doar zece- douăsprezece ori, exact atâtea ori cât e necesar, în fiecare caz, anume pentru stimularea vârtejurilor. Cifra maximală de

rotaţii pentru o singură dată însă nu trece de douăzeci şi una de ori.

A doua mişcare rituală

Imediat după prima mişcare rituală, - continuă Sir Henry Bradford, - se efectuează a doua mişcare rituală, care umple vârtejurile cu forţa eterică, mărind viteza lor de rotire şi conferindu-le stabilitate. Efectuarea ei este şi mai simplă decât prima. Poziţia iniţială a celei de a doua mişcări rituale este culcat pe spate (Fig.3). Ar fi optim să staţi culcat pe un covor gros sau pe ceva destul de moale şi cald. Lama utilizează covoraşele pentru meditare. Este o rogojină groasă din fibre vegetale şi lână de iac. Scopul principal al covoraşului este de a izola corpul de răceala podelii, cu toate că lama utilizează covoraşele şi în timpul practicilor de meditaţie pentru a şedea confortabil, de aici vine şi denumirea de „covoraş pentru meditaţie". Lama acordă rolul principal în special meditaţiilor, folosind „Ochiul renaşterii" doar ca mijloc pentru a menţine corpul în formă şi asigurându-i acea imensă energie, care e necesară pentru o meditaţie efectivă.

Page 4: Ochiul Renasterii-Miscarile Rituale

A doua mişcare rituală se efectuează astfel: întindeţi mâinile de-a lungul corpului cu degetele

unite strâns lipite de podea şi ridicaţi capul lipind cu putere bărbia de piept. Apoi ridicaţi

picioarele drepte vertical în sus, fiind atenţi să nu va depărtați bazinul de la podea. Dacă

puteţi, ridicaţi picioarele nu doar vertical în sus ci şi spre voi până în momentul când simţiţi

că bazinul se ridică de la podea. Scopul principal - să nu îndoiţi picioarele în genunchi. Apoi,

încet, întoarceţi la podea capul şi picioarele. Relaxaţi toţi muşchii şi repetaţi mişcarea încă o

dată.

În această mişcare rituală o mare importanţă o are coordonarea mişcărilor cu respiraţia. La

început expiraţi pentru a scoate tot aerul din plămâni. Pe parcursul ridicării capului şi a picioarelor urmează să faceţi o lină inspiraţie foarte profundă şi completă, în timpul coborârii

lor - tot o astfel de expiraţie. Dacă aţi obosit şi aţi decis să vă odihniţi un pic între repetări,

stăruiţi-vă să păstraţi acelaşi ritm al respiraţiei, ca şi pe parcursul mişcărilor. Cu cât mai

profundă este respiraţia, cu atât mai înaltă este eficacitatea practicii.

Unul din lama îmi povestea că a venit în mănăstire foarte bolnav şi slăbit şi nu putea ridica

nici un pic picioarele drepte de la podea. Din această cauză a început prin ridicarea

picioarelor îndoindu-le în genunchi şi abia de putea ridica capul de la podea. Treptat a reuşit

să ridice coapsele cu genunchii în sus, însă gleznele rămâneau în jos. Apoi, datorită

antrenamentului zilnic, a învăţat să îndrepte picioarele îndoite şi să strângă bărbia la piept, la

scurt timp, a reuşit să ridice în sus vertical picioarele perfect drepte (Fig.3).

Şi în genere, acest lama mă surprindea. Când îmi povestea despre păţaniile lui de la începutul practicii, el avea aspectul unui etalon al tinereţii virile şi al puterii, cu toate că ştiam, ca vârstă era cu mulţi, mulţi ani mai în vârstă ca mine. Dar, sincer vorbind, în admirarea mea faţă de acest om nu era acea fracţiune de uimire indescriptibilă ce o aveam faţă de lama Kî. După lama Kî, să mă uimeşti cu tinereţea şi puterea sau supraomenescul unui bătrân era practic imposibil. Acelaşi lama, despre care vă povesteam, periodic se distra prin acea, că ducea jos în sătuc fructe din livada mănăstirii pentru a le schimba pe lapte de iac. În mănăstire aveau capre, dar acest om prefera laptele de iac. Si alţi lama îl preferau. Pe semne, altitudinea de la nivelul mării, unde se afla valea noastră, nu era chiar aşa de mare, deoarece în mica grădină, cultivată de lama pe terasa de jos a mănăstirii, acoperită cu un strat gros de pământ fertil adus din luncă, creşteau pomi fructiferi scunzi, ce reuşeau peste vară să dea o roadă destul de bună. De obicei, lama încărca cu fructe un coş mare (în el încăpeau nici mai mult nici mai puţin de o sută de livre de mere mărunte şi pere) şi cu un pas cadenţat cobora în jos pe cărare. În sat dădea merele şi aranja în coş câteva ulcioare grele cu lapte, apoi, tot atât de cadenţat, se ridica înapoi în mănăstire. După câteva luni de trai în mănăstire, în momentul când pentru prima dată m-am decis să îl însoţesc într-o astfel de plimbare, am fost nevoit să mă opresc nu mai puţin de zece ori pentru a-mi trage răsuflarea. E şi adevărat, mai târziu am fost şi eu în stare să fac plimbări în sus şi în jos cu aceeaşi uşurinţă, dar aceasta e o altă poveste. A treia mişcare rituală

A treia mişcare rituală trebuie efectuată imediat după primele două. Şi, la fel ca şi primele două este foarte simplă. Poziţia iniţială este de a sta pe genunchi, îi depărtaţi unul de altul la nivelul bazinului, astfel ca coapsele să fie situate strict vertical. Palmele le amplasaţi pe

Page 5: Ochiul Renasterii-Miscarile Rituale

partea posterioară a muşchilor coapsei exact sub fese. Apoi aplecaţi capul înainte, lipind bărbia de piept. Aruncând capul înapoi în sus, bombaţi cutia toracică şi încovoiaţi coloana vertebrală înapoi, sprijinindu-vă un pic cu mâinile de coapse, după ce vă întoarceţi în poziţia iniţială cu bărbia lipită de piept. Un pic vă odihniţi, şi dacă e necesar repetaţi de la început. Aceasta este a treia mişcare rituală a „Ochiului renaşterii" (Fig.4).

Ca şi a doua mişcare rituală, a treia cere o sincronicitate a mişcărilor cu ritmul respiraţiei. La început faceţi o expiraţie la fel de profundă şi completă ca la exerciţiul doi. Indoindu-vă înapoi urmează să inspiraţi, iar întorcându-vă în poziţia iniţială - să expiraţi. Profunzimea respiraţiei are o importanţă majoră, deoarece respiraţia este veriga de legătură între mişcările corpului fizic şi dirijarea forţei eterice. Din această cauză în timpul efectuării exerciţiilor „Ochiul renaşterii" se cere o respiraţie cât mai profundă şi completă. Cheia unei respiraţii

profunde şi complete este în expiraţie. Dacă expiraţia este făcută complet, la fel de completă va fi şi inspiraţie ce urmează natural. Am avut ocazia să urmăresc cum aproximativ cincizeci de lama efectuează simultan practică „Ochiul renaşterii". Ca atenţia să nu fie distrasă de la procesele interne ce se petrec în corpul

eteric, ei îndeplineau toate mişcările rituale, în afară de primul, cu ochii închişi.

Deja de mii de ani, lama au descoperit, că omul poate găsi în interiorul său răspunsurile la toate misterele de neînţeles ale existenţei. Şi unica metodă veridică este practica, deoarece

începând cu un anumit nivel de complexitate al organizării materiei lumii, intelectul devine neputincios - nu are mijloacele necesare pentru perceperea întregii complexităţi şi totodată a

întregii simplităţi chiar şi a lumii astrale, nemaivorbind deja de multele lumi de rang mai înalt.

Totul, din ce este creată această lume în care trăim, îşi are originea în chintesenţa noastră internă, de aceea viaţa reprezintă întotdeauna propria noastră creaţie. Doar alegerea noastră

defineşte cum se vor constitui circumstanţele, doar datorită dorinţelor noastre şi deciziilor, luate sau neluate, se formează acele situaţii în care noi ne aflăm.

Pentru majoritatea oamenilor din occident, predispuşi să creadă că totul depinde de nişte

forţe ale lumii externe imposibil de controlat prin propria noastră voinţa, această concepţie este incomprensibilă şi inacceptabilă. Insă lama consideră, că e viceversa, voinţa personală

a omului este, într-adevăr, atotputernică. Totul depinde de nivelul „cunoştinţei practice" pe care o deţine omul. Dar cunoştinţa practică este nu doar informaţia, dar mai exact

cunoaşterea a ceea cum să conduci conştientizat voinţa proprie în manifestarea ei nu doar în această lume, ci şi în alte lumi mult mai „fine".

Acum, printre oameni, se propagă eronata idee de a confunda cunoaşterea cu informaţia şi

informatizarea. Poţi poseda graţios, în masă, informaţia intelectuală, dar, de fapt, necunoscând nimic, adică fără a poseda capacitatea de aplicare a cunoştinţeşor. Poţi

cunoaşte, neacumulând mulţimea de informaţie, adică manipulând, în mod practic, voinţa personală pe toate nivelele de manifestare a existenţei.

Un exemplu notoriu reprezintă starea fizică a corpului. Majoritatea oamenilor din occident,

inclusiv fiziologii profesionali, savanţii şi intelectualii superinstruiţi sunt ferm convinşi de

Page 6: Ochiul Renasterii-Miscarile Rituale

ireversibilitatea proceselor de îmbătrânire şi imposibilitatea restabilirii corpului. Insă practica

tuturor lama, ai căror restabilire este doar etapa primară în dezvoltarea fiinţei omeneşti, demonstrează opusul convingerilor intelectualilor. Deci avem de a face cu o iluzie, totul

constă în capacitatea utilizării mecanismelor ce oferă omului accesul la conducerea conştientizată a voinţei personale.

Lama, şi în particular locuitorii mănăstirii, unde se păstrează cunoaşterea despre „Ochiul renaşterii", efectuează, la nivel astral şi eteric, un lucru imens, orientat spre bunăstarea

omenirii. Deoarece nivelele mai fine sunt şi mult mai înalte, având, prin urmare, un caracter regent pentru nivelurile mai brute sau mai joase, schimbările neînsemnate efectuate la nivelele eterului şi în special la nivelele astrale, provoacă schimbări globale esenţiale la nivel fizic, cu toate că cer aplicarea a unei mai mici energii decât ar fi necesară pentru schimbările corespunzătoare nemijlocit la nivel fizic fără aplicarea forţei, ce aparţine nivelurilor mult mai înalte.

Într-o zi lumea va urma să se trezească uimită şi să admire rezultatele lucrului măreţ, făcut de adepţii învăţăturilor tainice (printre care se numără şi lama tibetani) în colaborare cu alţii, cu forţe la moment necunoscute omenirii. Va sosi clipa, când deasupra planetei oamenilor se va aprinde răsăritul unei epoci noi, va fi clipa naşterii unei noi omeniri. Va apărea noul om, care îşi va controla voinţa şi care va învăţa prin acţiunile ei conştiente să descopere imensul potenţial ascuns în propriile forţe, trecând prin durere şi suferinţe pentru a eradica războaiele şi lipsurile din practica acestei planete. Ne aşteaptă încă multe încercări, deoarece aşa zisa „omenire civilizată" se află acum în

necuprinsele adâncuri ale întunericului şi ale celor mai întunecate vremuri dintotdeauna, însă ne sunt rezervate cele mai bune destine şi viitorul nostru este văzut plin de glorie şi de bucuria ascensiunii spre culmile spiritului. Şi fiecare persoană, care va decide să facă măcar cel mai mic pas către dezvoltarea şi descoperirea conştiinţei proprii, un pas către înţelegerea propriului suflet, va contribui cu micul său ajutor la generala evoluţie a inteligenţei omeneşti, apropiind victoria întregii omeniri în crâncena luptă pentru o nouă calitate a conştientizării. Toate acestea sunt spuse de mine doar pentru a sublinia: practicarea mişcărilor rituale ale „Ochiului renaşterii" nu e doar un simplu antrenament fizic şi un mijloc de autoîntremare, ci şi ceva mult mai global - unul din instrumentele de stăpânire a voinţei. A patra mişcare rituală

Atunci când pentru prima dată am început a patra mişcare rituală, povestea colonelul, îmi

părea foarte complicată. Însă, peste o săptămână de antrenamente, o executam cu aceeşi

uşurinţă de care dădeam dovadă la efecturea exercitiilor precedente.

Pentru executarea celei de a patra mişcări rituale, aşezaţi-vă pe podea, întindeţi picioarele în

faţă cu tălpile poziţionate în părţi la nivelul umerilor. Îndreptând coloana vertebrală, puneţi

palmele cu degetele unite între ele pe podea, în părţi, lângă fese. Degetele mâinilor trebuie

să fie îndreptate înainte. Aplecaţi capul în jos, lipind bărbia de piept.

Apoi daţi capul pe spate, pe cât e posibil în sus şi în urmă, şi ridicaţi trunchiul în faţă până la

poziţionarea lui pe orizontală. În faza finală, coapsele şi trunchiul trebuie să se afle pe

acelaşi plan orizontal, iar gambele şi mâinile să fie poziţionate vertical, precum picioruşele

unei mese. Atingând această poziţie, pentru câteva secunde încordaţi toţi muşchii corpului,

Page 7: Ochiul Renasterii-Miscarile Rituale

apoi relaxaţi-i şi reveniţi la poziţia iniţială cu bărbia lipită de piept (Fig.5). Apoi, repetaţi totul

de la început.

În această mişcare punctul cheie este respiraţia.

Iniţial, expiraţi. Ridicându-vă şi, dând capul pe

spate, efectuaţi o inspiraţie lină şi adâncă. În timpul

încordării muşchilor – reţineţi respiraţia, iar când

coborâţi la poziţia iniţială - expiraţi complet. În timpul

odihnei dintre repetări - menţineţi acelaşi ritm al

respiraţiei.

Înainte de a pleca din mănăstire, - continuă

povestirea sa colonelul, - lama-învăţătorii mi-au

spus, că trebuie să transmit învăţătura primită acelor persoane care vor dori să se familiarizeze cu

ea, dar, nici într-un caz, să o nu transform într-o

sursă de îmbogăţire proprie. Este exact acelaşi

lucru pe care mi l-a spus şi lama Kî. Din această

cauză am hotărât să călătoresc un timp prin India,

şi, ca probă, să ofer în câteva oraşe mari lecţii de

practicare a „Ochiului renaşterii" - pentru doritori

indieni sau chiar englezi.

Chiar din primele zile ale predării mele am avut de

înfruntat, cu primii mei ucenici, o problemă care îmi

părea de nerezolvat pe atunci. Elevii englezi şi americani, care erau aproximativ cincisprezece la

număr, au început să mă întrebe, cât îmi datorează

pentru studii. Când le-am spus că sunt un om cu o

stare financiară destul de satisfăcătoare şi ţin

aceste lecţii nu pentru a câştiga bani, câţiva din ei

au încetat să mai vină la mine. Cei care au rămas însă nu au contenit să îmi ceară să fixez

mărimea costului de studii. Un domn în etate mi-a explicat, că, luând lecţii la mine gratis, se

simte dator şi acest fapt îi provoacă permanent o senzaţie de disconfort intern. Conform

tuturor aparenţelor, aceeaşi senzaţie o simţeau şi ceilalţi ucenici ai mei.

Eram într- o profundă confuzie şi nu îmi imaginam cum să rezolv această problemă, când,

într-o zi, plimbându-mă seara de-a lungul râului, am văzut pe un învăţător-yoghin indian înconjurat de ucenici. Şi atunci m-a luminat o idee: iată pe cine trebuia să întreb cum tradiţia

soluţionează astfel de probleme. Datorită unuia dintre ucenici, care şi-a oferit ajutorul de

translator, m-am adresat către guru - astfel sunt numiţi în India învăţătorii-yoghini - şi l-am

rugat să mă ilumineze.

„Văd în faţa mea ochii unui om înţelept, mi-a răspuns guru, şi nu înţeleg de ce nu poţi găsi

soluţia unei probleme atât de simple. Dascălii tăi ţi-au dat instrucţiuni de a nu transforma

această învăţătură în sursa unei îmbogăţiri, dar oare ei ţi-au interzis de a primi plata pentru

învăţarea aelora care simt necesitatea interioară de a achita costul lecţiilor?

„Guru-varta" şi „guru-dakshina" - astfel numesc cei înţelepţi mulţumita, pe care ucenicii

recunoscători o aduc învăţătorului, răsplatind în acest mod, cel puţin simbolic, pentru tot ceea ce el le dă. Şi dacă învăţătorul nu primeşte mulţumita, atunci el ori procedează

incorect, ori dă de înţeles ucenicului că, în careva fapt, nu i-a justificat încredere şi urmează

să plece.

Page 8: Ochiul Renasterii-Miscarile Rituale

Lasă fiecare să aducă ceea ce doreşte, în acea cantitate pe care o consideră justă. Astfel, ei

vor înceta să sufere din cauza senzaţiei de a fi dator, satisfacându-şi necesitatea de a te

mulţămi corespunzător posibilităţilor lor şi acelei importanţe pe care o are pentru ei

învăţătura ce le voi oferi. Vezi, totul e foarte simplu.

Aceasta este tradiţia şi nu e necesar să o încalci. Dacă consideri că ai dreptul de a da

oamenilor ceea ce posezi, trebuie să le acorzi acelaşi drept şi lor. În caz contrar, va apărea o

nedreptate şi fiecare nedreptate are, în aceeaşi măsură, un efect malefic asupra karmei

profesorului şi a karmei ucenicului. Or, puţini sunt predestinaţi de a fi binefăcători, iar karma

de a fi binefăcător în mod merituos este apanajul celor aleşi.

I-am mulţămit lui guru şi, cu o mare uşurare, m-am îndreptat spre camera mea din hotel. Din

acea zi problema achitării nu am mai avut-o. Am adus în clasă o vază, în care orice doritor

putea pune atât cât considera de cuviinţă. Şi nimeni, nici chiar eu, nu ştia cine şi cât a pus în

ea. Iar banii pe care mi-i aduceau ucenicii îi utilizam achitând chiria pentru încăperea în care

ţineam lecţiile.

Să ne întoarcem însă la cea de-a patra mişcare rituală, - a zis Sir Henry. În grupele mele

erau mulţi bătrâni, care, nu ştiu din ce cauză, considerau, că dacă ei nu vor putea chiar de la

început să facă integral cea de-a patra mişcare rituală, nu vor reuşi niciodată nimic.

Eram pus în situaţia de a irosi o mulţime de timp şi efort pentru a-i convinge de a încerca să

facă aşa cum reuşesc. Atunci când ei, pur şi simplu, au început să se apropie maximal de forma dorită, succesul nu a întârziat să sosească şi peste o lună de practică, nimeni nu mai

avea probleme în efectuarea celei de-a patra mişcări rituale.

Îmi amintesc cum în Kalkuta o grupă era compusă, aproximativ două treimi, doar din bătrâni.

Majoritatea din ei nu doar ca nu puteau ridica trunchiul orizontal în cea de-a patra mişcare

rituală, dar abia de putea să-şi dezlipească fesele de la podea. Ceilalţi membri ai grupului -

bărbaţi şi femei de vârstă medie şi tinerii - efectuau această mişcare rituală cu uşurinţă, cea

ce îi jena foarte mult pe bătrâni şi îi făcea să se simtă inferiori. La urma urmei, am fost nevoit

să divizez grupul în două şi să predau separat bătrânilor.

Chiar la prima lecţie a „grupului vârstnic" am menţionat că nu este esenţială efectuarea

perfectă a mişcării, ci regularitatea încercărilor insistente. Le-am comunicat că eu pot efectua cincizeci de repetări a celei de a patra mişcări rituale şi nu simt nici cea mai mică oboseala,

ceea ce am şi demonstrat imediat pentru a le înlătura orice dubiu. Şi apoi am mai adăugat că

eu, când am început însuşirea acestui exerciţiu, aveam aceeaşi problemă ca şi oricare dintre

ei. Şi ei m-au crezut. Din acea zi, această grupă a devenit una dintre cele mai bune în ceea

ce priveşte viteza de ameliorare a rezultatelor.

Unica diferenţă între tinereţe şi bătrâneţe, sănătate şi boală constă în diferenţa regimului de

funcţionare a vârtejurilor. Este suficient să readuci vârtejurile în ordine şi bătrânul iarăşi va

întineri.

A cincea mişcare rituală

Deci am ajuns şi la a cincea mişcare rituală, - anunţă colonelul. - Poziţia iniţială reprezintă sprijinirea corpului culcat şi încovoiat. Corpul se sprijină pe palme şi pe buricele degetelor de

la picioare. Genunchii şi bazinul nu ating podeaua. Vârfurile degetelor, lipite, ale mâinilor

sunt orientate strict înainte. Distanţa dintre palme este puţin mai largă de nivelul umerilor.

Distanţa dintre tălpi, de asemenea.

Page 9: Ochiul Renasterii-Miscarile Rituale

Începem mişcarea prin ridicarea capului, insistând de a-l da pe spate. Apoi trecem într-o

poziţie a corpului, care are aspectul unui unghi ascuţit, cu vârful orientat în sus. Simultan,

mişcând gâtul, lipim

bărbia de piept. Fiţi atenţi

ca picioarele să rămână

drepte, iar "mâinile drepte

şi trunchiul să fie în

acelaşi plan. în această

poziţie copul pare a fi

îndoit în jumătate din zona bazinului. Şi atât. După

aceasta, ne întoarcem în

poziţia iniţială. Sprijin

culcat şi încovoiat

executăm totul de la

început (Fig. 6).

După o săptămână de practicare, această mişcare devine cea mai simplă dintre toate cele

cinci. După ce vă obişnuiţi cu ea, atunci când reveniţi la poziţia iniţială, să încovoiaţi spatele

înapoi cât mai mult posibil, dar nu din contul regiunii lombare, ci îndreptând umerii şi

bombând la maxim pieptul. Să nu uitaţi însă ca genunchii şi bazinul nu trebuie să atingă

podeaua. Suplimentar, introduceţi în exerciţiu şi o pauză în timpul căreia încordaţi maximal toţi muşchii în ambele poziţii, cea iniţială şi cea de vârf.

Schema respiraţiei la cea de-a cincea mişcare rituală este un pic neobişnuită. Începeţi cu o

expiraţie profundă când staţi sprijinit culcat şi încovoiat, faceţi o inspiraţie adâncă, pe cât e

posibil, atunci când vă „puneţi" corpul în jumătate. Reuşiţi să faceţi o respiraţie, aşa numită,

paradoxală. Când vă întoarceţi în poziţia iniţială, faceţi o expiraţie completă. Atunci când vă

opriţi în punctul iniţial şi cel de vârf, pentru a face pauza cu încordarea muşchilor, reţineţi

respiraţia pentru câteva secunde, corespunzător după inspiraţie şi după expiraţie.

Oriunde, unde am predat mişcările rituale „Ochiul renaşterii", - continuă povestirea sa Sir

Henry, - la început le numeau exerciţii izometrice. Parţial este adevărat, deoarece unul din

aspectele acţiunii lor constă în extinderea corpului, redându-i elasticitate şi mărind tonusului general al muşchilor. Dar scopul principal nu constă în aceasta. Efectul-cheie al „Ochiului

renaşterii" se manifestă în acţiunea lui asupra caracteristicilor dinamice ale vârtejurilor

corpului fin.

Într-o persoană tânără şi sănătoasă, caracteristicile dinamice ale tuturor celor şapte vârtejuri

sunt identice şi corespund armonios cu acele ale vârtejurilor secundare.

În corpul fin al unei persoane obişnuite de vârstă medie, vârtejurile principale se rotesc

divers, armonia între ele fiind dezechilibrată. Despre o armonie între vârtejurile principale şi

secundare în acest caz deja nici nu mai poate fi vorba. De fapt, aceasta este cauza

principală a dereglării procesului schimbului de substanţe ce duce la dezechilibrul sărurilor şi

la diverse afecţiuni ale articulaţiilor.

Dezacordul ulterior în caracteristicile dinamice ale vârtejurilor şi pierderea lor de energie

duce la dezvoltarea în organismul fiinţei umane a unor patologii serioase şi provoacă

îmbătrânirea părţii fizice.

Page 10: Ochiul Renasterii-Miscarile Rituale

Întrebări și răspunsuri

Colonelul a tăcut. Părea că povestirea lui a luat sfârşit. Atâta timp cât vorbea, în mintea mea

s-au acumulat o mulţime de întrebări, pe care am şi început să le pun, profitând de tăcerea

lui.

Î: De câte ori e necesar de a repeta fiecare mişcare rituală? - a fost prima mea întrebare.

R: La început, - răspunse colonelul, - vă recomand să efectuaţi fiecare mişcare de trei ori

consecutiv o dată pe zi. Păstraţi acest ritm pentru o săptămână. Apoi, fiecare săptămână,

adăugaţi câte două repetări. Astfel, pe parcursul celei de a doua săptămâni efectuaţi câte

cinci repetări ale fiecărei mişcări rituale, pe parcursul celei de a treia - câte şapte, pe

parcursul celei de a patra - câte nouă şi astfel până când veţi ajunge la repetările zilnice de

douăzeci şi una de ori /21/. Dacă efectuarea tuturor exerciţiilor într-o aşa cantitate creează

dificultăţi, puteţi să le divizaţi în câteva runde şi să le efectuaţi în două sau chiar trei

episoade. Dar fiecare episod trebuie în mod obligatoriu să includă toate cele cinci mişcări

rituale strict în ordinea corespunzătoare. A schimba ordinea mişcărilor rituale „Ochiul

renaşterii", precum şi a le distribui în timp este interzis. Spre exemplu, în loc de un antrenament matinal, să zicem, de douăzeci şi una de repetări ale fiecărei mişcări, puteţi

face două - una de dimineaţă şi alta de seară, efectuând, de exemplu, zece repetări

dimineaţa şi unsprezece seara. Sau trei antrenamente, a câte şapte repetări fiecare,

dimineaţa, la amiază şi seara.

Deseori apar probleme legate, în special, de efectuare a primei mişcări rituale - rotirea în

jurul propriei axe. Dacă vă veţi ciocni de ele, să nu disperaţi şi să nu vă grăbiţi. Faceţi atâtea

rotaţii, câte rezistaţi. Va trece ceva timp şi veţi învăţa, fără careva dificultate, să efectuaţi

toate cele douăzeci şi una de rotaţii prescrise. Un ucenic de-al meu a avut nevoie de un an

pentru aceasta. Celelalte patru mişcări rituale nu îi cauzau probleme, de aceea le efectua de

douăzeci şi una de ori, iar prima o deprindea treptat. Asupra rezultatelor nu a avut nici o

influenţă, iar peste un an a reuşit perfect să se rotească în jurul axei sale atâtea ori câte era necesar.

Există persoane care nu sunt capabile să se rotească nici măcar o dată în jurul axei lor,

deoarece au aparatul vestibular foarte slăbit. În acest caz, se recomandă de a efectua, pe

parcursul primelor patru - şase luni, celelalte patru mişcări rituale, începând cu a doua, iar

prima - de omis. Iar după expirarea acestui termen - treptat se încearcă de a executa şi

prima mişcăre.

Î: În ce perioadă a zilei este mai eficient antrenamentul? - am întrebat.

R: Dimineaţa sau seara. Cel mai bine - la răsărit şi la apus. Dar dacă aveţi mult de lucru şi

nu reuşiţi să vă treziţi până la răsărit, nu disperaţi. Puteţi efectua partea matinală a mişcărilor

rituale atunci când vă este mai comod, important să o faceţi până la amiază, deoarece după amiază începe partea de seară. Dar la acest regim se trece treptat, începând cu o rundă

completă de mişcări o dată pe zi - dimineaţa sau seara. După ce practicaţi „Ochiul renaşterii"

a câte douăzeci şi una de ori odată pe zi, pe parcursul a minim patru luni, puteţi începe cu a

doua rundă, începând cu trei ori şi exact ca la început, mărind cu două repetări în fiecare

săptămână. Desigur, puteţi să nu vă opriţi la efectuarea a douăzeci şi una de repetări,

ajungând la treizeci şi şase, şaptezeci şi două sau chiar până la o sută opt (108), însă pentru

aceasta trebuie să aveţi o motivaţie foarte serioasă, deoarece, în acest caz, nu se va trata

deja doar de grija pentru propria sănătate, ci de o practică de dezvoltare spirituală.

Î: Sunt oare importante în aceeaşi măsură toate cele cinci mişcări rituale? - m-am interesat.

R: Desigur, - răspunse colonelul. - Una fără alta nu funcţionează atât de eficient. Cum deja

am menţionat, în cazuri excepţionale, temporar se poate exclude prima mişcare, dar

Page 11: Ochiul Renasterii-Miscarile Rituale

celelalte patru se efectuează doar împreună. Însă şi prima trebuie să fie însuşită cât mai

curând. În cele mai excepţionale cazuri, se poate exclude din antrenament una din cele patru

mişcări finale. Dar numai atunci când nu există vreo posibilitate de a o efectua, dar şi

aceasta să fie temporar. Cu stăruinţa corespunzătoare în efectuarea a celorlalte exerciţii

posibile, şi acea mişcare care părea imposibilă, la început, cu timpul, va putea fi realizată.

Un alt moment important: nici într-un caz nu acceptaţi supraefortul şi oboseala! Ele pot duce

doar la rezultate negative. Toate mişcările vor fi efectuate în corespondenţă cu propriile

posibilităţi, conform reuşitei, treptat mărind-le numărul şi apropiindu-le de forma ideală.

Timpul şi răbdarea, în acest caz, sunt aliaţi fideli. Nu am avut încă ucenici care nu ar fi putut,

în final, după multe antrenamente, să ajungă la practicarea exerciţiilor în forma desăvârşită.

Î: Ei bine, - am zis, - dar dacă din anumite motive persoana nu poate efectua deloc una din

cele cinci mişcări rituale. De exemplu, în urma unei traume a coloanei vertebrale sau din

cauza pierderii braţului ori piciorului ?

R: Am avut şi astfel de cazuri. Desigur, dacă există o careva posibilitate de a trece

obstacolul, de exemplu inventând un dispozitiv special sau fiind ajutat de cineva, este de

dorit să fie aplicate şi practicate toate cele cinci mişcări. Însă, dacă e ceva ieşit din comun şi

nu există o altă soluţie, se efectuează doar ce e posibil. Căci se ştie: „Ochiul renaşterii" este

o metodă foarte puternică şi eficientă şi, de aceea, chiar anumite părţi ale ei funcţionează

separat. Această afirmaţie poate fi demonstrată şi pe exemplul dervişilor dansatori. Dacă cei

tineri trădează, aparent, semne de epuizare din cauza cantităţii excesive de rotaţii, atunci cei

mai în vârstă, mai temperaţi în practicarea rotaţiilor, ating o imensă forţă, rezistenţă şi vitalitate. Prin urmare, chiar şi practicarea doar a unui element al mişcării rituale „Ochiul

renaşterii" poate fi benefică. Fiecare să facă partea maximă din ce îi este accesibil,

neajungând la epuizare, şi totul va fi perfect.

Î: Iar dacă o persoana mai practică şi un alt tip de sport sau de antrenament fizicopsihologic -

căci „Ochiul renaşterii", pe câte înţeleg, se referă la o asemenea categorie de metode

practice - urmează să-l continue sau este forţată să-l abandoneze? Oare „Ochiul renaşterii

nu acţionează în contradicţie cu alte tipuri de practici ?

R: Nici într-un caz, - a răspuns cu fermitate Sir Henry. - Dacă practicaţi şi altceva - continuaţi

spre binele vostru. „Ochiul renaşterii" doar vă va ajuta şi mai mult, mărind, în mod

considerabil, eficacitatea antrenamentelor voastre de bază. Chiar şi lama utilizează această

practică ca pe una auxiliară. Pentru ei „Ochiul renaşterii" este un fel de bază energetică pentru practicile meditative şi antrenamentele mult mai complexe şi sofisticate. În lăcaş

soseau oameni simpli şi lama nu doar din sud-vest, de unde venisem şi eu, dar şi din nord,

din est - de pretutindeni. Şi unii din lama aduceau cu ei practicile lor personale - arte marţiale

foarte complexe, diverse tehnici de yoga tibetană, printre ei erau şi pictori, erau şi copiatori

de manuscrise... Toţi erau bineveniţi în mănăstire, toţi erau instruiţi, şi tuturor „Ochiul

renaşterii" le ajuta să atingă noi înălţimi în arta lor personală. Sunt convins, orice sistem

construit armonios contribuie la menţinerea tinereţii şi a forţelor. Iar datorită practicii „Ochiul

renaşterii", la acestea se adaugă şi corecţia caracteristicilor dinamice ale vârtejurilor.

Î: Gândiţi-vă Henry, nu aţi omis nimic? - rugasem eu.

R: Probabil mai sunt două lucruri care pot avea însemnătate. Vă amintiţi, menţionasem că în

intervalul dintre repetările mişcărilor rituale trebuie să continuaţi să respiraţi în acelaşi ritm ca şi în timpul practicii. Dar dacă nu simţiţi dificultăţi, intervalele între repetările aceleiaşi mişcări

rituale nu au rost, efectuaţi mişcările ca pe un continuu episod. Însă, între fiecare două

mişcări rituale, pauza este necesară. Şi nu doar o simplă pauză. Trebuie să staţi în

picioare drepţi, puneţi mâinile pe talie şi efectuaţi câteva respiraţii line complete, urmărind

atent, între timp, senzaţiile care apar în corp şi concentrând atenţia pe partea corpului care

se află în abdomen la nivelul ombilicului. Mai devreme sau mai târziu, veţi simţi neapărat

curgând prin corp în timpul inspiraţiei fluxurile de prană. Iar peste un timp, probabil veţi

Page 12: Ochiul Renasterii-Miscarile Rituale

începe a vedea vârtejurile. Respirând în pauzele dintre mişcări, încercaţi, în timpul expirării,

să vă relaxaţi la maxim şi să simţiţi cum prana „deteriorată", împreună cu finele blocaje

întinate şi bolnăvicioase, iese din corp, fiind eliminată de fluxurile pranei „proaspete", care

soseşte în corp în timpul inspiraţiei.

Al doilea moment, care poate fi de mare ajutor: procedurile cu apă de după practicarea

„Ochiului renaşterii". Cel mai bine e să faceţi un duş cald sau doar un pic răcoros. S-ar

putea, la fel, să vă frecaţi întregul corp cu un prosop înmuiat în apă caldă şi apoi să vă

ştergeţi complet pentru a vă usca.

După practicare este strict interzis duşul răcoritor sau cu atât mai mult cel cu apă rece. Şi încă un moment: niciodată să nu faceţi baie cu apă rece sau duş, stropiri sau

ştergeri până în momentul, când frigul pătrunde adânc în corp, deoarece toate acestea

vor distruge considerabil structura eterică pe care o restabileşte practicarea

mişcărilor rituale.

Nici înainte de antrenament, nici după, nici în altă perioadă. Şi chiar dacă până la

antrenament sau în altă perioadă procedurile scurte şi superficiale cu apă rece pot fi folosite

pentru o generală călire a corpului, atunci imediat după antrenament ele sunt strict interzise,

deoarece pot declanşa schimbări patologice, care, având arsenalul vostru accesibil de

mijloace la îndemână, pot deveni ireversibile. De acea, dacă nu aveţi posibilitatea de a primi,

imediat după antrenament, proceduri cu apă caldă, aşteptaţi ca corpul să se răcească şi,

doar după cel puţin o oră de pauză, să vă folosiţi de apa rece.

Eram încântat de toate cele spuse de Sir Henry, dar scepticismul caracteristic unui om

intelectual având mentalitatea occidentală nu îmi dădea pace, din când în când şoptindu-mi

cu neîncredere de undeva din adâncul conştiinţei:

- Nu domnule, ceva aici nu se leagă. E imposibil să fie atât de simplu.

Iată de ce nu am putut să mă abţin şi să nu întreb:

Î: Pentru Dumnezeu, scuzaţi Henry, însă nu mă lasă senzaţia, că totuşi îmi ascundeţi ceva.

Oare să fie într-adevăr totul atât de simplu?

R: Ceva mai simplu nu există, Vă asigur, Pete. E necesar doar să practici sistematic

mişcările rituale, începând cu trei repetări ale fiecărei şi treptat ajungând la douăzeci şi una

pe zi. E acceptabilă o omitere nu mai mare de o dată pe săptămână, nici într-un caz mai multe. Dacă însă o călătorie sau o altă cauză va întrerupe practicarea mai mult de două zile

pe săptămână, toate rezultatele atinse vor fi în pericol. În cazul unei pauze de durată, apare

riscul ca corpul dumneavoastră să înceapă a se degrada cu o viteză mai mare decât cea pe

care o aveaţi înainte de începerea practicii.

Din fericire, marea majoritate a celor care încep a practica „Ochiul renaşterii", la scurt timp

observă că nu doar e util, dar şi foarte plăcut. Senzaţia mobilizării, a puterii şi a disponibilităţii

de a înfrunta cu toate forţele necesare orice problemă, îl inspiră atât de mult pe cel ce

practică mişcările rituale, întrucât el aşteaptă cu nerăbdare momentul rezervat pentru

următoarele exersări. Şi, la urma urmei, pentru efectuarea celor cinci mişcări rituale în

volumul lor complet sunt necesare doar cincisprezece - douăzeci de minute! Iar o persoană

bine antrenată le face toate în doar opt - zece minute! Şi dacă ziua voastră este într-atât de aglomerată cu afaceri, şi nu puteţi să găsiţi nici aceste câteva minute, atunci, pur şi simplu,

sculaţi-vă puţin mai devreme şi culcaţi-vă un pic mai târziu. Aceasta nu vă va schimba cu

mult ritmul, doar câteva minute...

Cele cinci mişcări rituale, despre care v-am relatat, sunt destinate restabilirii rapidă a

sănătăţii şi tonificarii generale a organismului. Dar schimbarea aspectului vostru exterior

depinde de un şir întreg de factori. Cred că exemplul meu este destul de convingător pentru

Page 13: Ochiul Renasterii-Miscarile Rituale

a demonstra că, totuşi, o astfel de metamorfoză este posibilă. Or, la exterior, par de două ori

mai tânăr decât sunt în realitate. E adevărat?

Nu i-am răspuns nimic în faţa evidenţei.

Păi, continuă colonelul, nu e nici un secret, unii au înfăţişarea de bătrân la patruzeci, iar alţii

par tineri şi la şaizeci. Factorii-cheie sunt reprezentaţi de starea psihologică şi de intenţia de

a rămâne tânăr. Dacă dumneata înşuţi, uitând de vârsta voastră cronologică, vă simţiţi tânăr,

vârsta voastră biologică va începe să se „ajusteze" determinările autoconştiinţei voastre, şi

cei din jur vă vor percepe ca pe o persoană tânără. Începând a practica „Ochiul renaşterii",

am făcut totul ce a fost posibil pentru a înlătura complet din conştiinţa mea propria imagine a

unei persoane bătrâne şi ramolite. În loc de aceasta, mi-am format imaginea internă proprie a unui gentilom în floarea vârstei. Apoi am suplimentat această formă mentală cu un conţinut

energetic, exprimat prin intermediul unei intenţii inflexibile de a fi tânăr şi puternic. Intenţia a

mărit puterea voinţei. Iar rezultatul - iată-l, îl aveţi în faţa ochilor.

Pentru mulţi, o astfel de transformare a autoconştiinţei este una dintre cele mai grele sarcini,

deoarece majorităţii oamenilor le este extrem de greu să se rupă din lanţurile schemelor

mentale deja formate. Credeţi-mă, există atâtea fiinţe omeneşti, care nu o pot face nici sub

ameninţarea morţii. Nu le ajunge energie pentru a-şi forma intenţia. Au fost învăţaţi de a

crede ferm că trupul omenesc este programat să îmbătrânească, să se ramolească şi să

piară. Practicarea „Ochiului renaşterii" le oferă energia necesară. Pe neaşteptate pentru ei

înşişi, încep să se simtă tot mai energici şi mai energici. Şi încep a crede în posibilitatea

renaşterii. Iar în continuare: totul ţine de tehnică. Atitudinea faţă de vieţă începe radical să li se schimbe, iar, peste un timp, şi cei din jur încep să perceapă aceste persoane într-o

perspectivă diversă. Când o astfel de persoană aude: „O, domnule, arătaţi atât de tânăr!"

sau „Doamnă, sunteţi încântătoare", ultimele obstacole din calea metamorfozei sunt distruse

praf, iar intenţia devine inflexibilă şi, în lumea oamenilor, nu rămâne nimic inaccesibil voinţei

acestei persoane.

- Şi atât? - mă interesasem.

- Nu, nu e totul, - pe aceeaşi tonalitate şi cu un zâmbet misterios, mi-a răspuns

colonelul. - Am pomenit doar despre doi factori. În realitate sunt trei.

- A-a-a, m-am amintit eu, nu mi-aţi povestit încă despre cea de-a şasea mişcare

rituală. Chiar la început, dacă nu mă înşeală memoria, aţi menţionat despre ea, aşa e?

Exact! A şasea mişcare rituală reprezintă cel mai important factor pentru cei care au

intenţia de a-şi schimba aspectul şi de a arăta mai tineri decât sunt în realitate. Acest exerciţiu este cunoscut în yoga indiană sub denumirea „Uddiana-bandha". Neapărat Vă voi

povesti despre el, doar că nu acum.

A şasea mişcare rituală

Partea majoră din energia liberă a unei fiinţe omeneşti obişnuite, - explică colonelul, - este

reprezentată de energia sexuală - energia sferei de reproducere. Marea majoritate de

oameni cu uşurinţă o cheltuieşte, în timpul actului sexual, pentru propria plăcere. Iată de ce

deseori, când apare necesitatea de a folosi energia liberă în scop de apărare sau în lupta

pentru supravieţuire, ea nu mai există în organism. Şi acolo, unde avem o atitudine mai

raţională a omului faţă de forţa vitală, organismul câştigă cu uşurinţă boala. În caz contrar, el

pierde lupta cu ea, fiind forţat, în scopul depăşirii factorilor fatali, să micşoreze forţa unor

funcţii vitale şi importante, dar nu critice în acel moment, compensând, astfel, pe baza

energiei lor, insuficienţa celei cheltuite iraţional. Condiţionate de aceasta, tulburările şi

greşelile funcţionale se acumulează treptat. Când însă cantitatea lor trece in calitate, ele se

ancorează şi se fixează în codul genetic. Iraţionala şi nedemna utilizare, faţă de fiinţele

conştiente, a propriei energii este principala cauză a marii majorităţi de nenorociri personale

Page 14: Ochiul Renasterii-Miscarile Rituale

şi interumane, deoarece toate acestea se răsfrâng negativ nu doar în plan fizic, ci şi în plan

psihic, nu doar asupra indivizilor în parte, ci şi asupra întregilor naţiuni. La sigur, nici nu

poate fi vorba despre rearanjarea şi transformarea calitativă a energiei libere - sexuale -

atunci când este irosită în mod necontrolat. Persoanele îşi fixează singure limita pe care

nu o pot depăşi în dezvoltarea. Din prostie sau dintr-o neînţeleasă nebunie iresponsabilă,

oamenii benevol se agaţă de partea lor animalică, condamnându-se la o dependenţă înrobită

faţă de această parte joasă a propriei naturi.

Pentru a deveni „supraom" - şi de fapt aceasta este unica şi normala demnă calitate a vieţii

unui om adevărat - e necesar de a învăţa cum se economiseşte energia sexuală, de a o

concentra în corp şi a o „transmuta", orientând-o din cel de-al doilea vârtej în toate celelalte, şi în special - în ultimele două de sus. Dar prin aceasta să avem grijă să nu lipsim cel de-al

doilea vârtej complet de energia liberă, deoarece din el energia pleacă, automat, şi în cel mai

de jos - primul vârtej, responsabil de construcţia carcasei corpului fizic - aparatului

locomotor, adică a oaselor, a muşchilor şi a tendoanelor. Energia liberă trebuie să fie

repartizată armonios între vârtejuri, în mod natural „împletindu-se" în rotaţiile lor. Pentru a

ajunge la aceasta, este necesară respectarea unor anumite reguli ale abstinenţei sexuale,

despre care vom vorbi mai târziu.

A ridica forţa vitală în sus e simplu. Dar pentru a o face, trebuie să o aveţi. Aceasta explică

cauza principală a eşecurilor, care pe parcursul a sute de ani îi urmăreau în Orient pe mulţii

căutători ai „elixirului nemuririi". Căci, în tradiţiile occidentale ale ordinelor religioase, exista

practica abstinenţei forţate - inhibarea agresivă în sine a dorinţei sexuale. Încercând în acest mod de a supune energia sexuală, adepţii pur şi simplu distrugeau bazele vitalităţii

corpului. Există doar o singură cale de a poseda cel mai puternic şi nărăvaş aspect al puterii

din om - energia lui sexuală, care se manifestă prin pasiunea iubirii - cea mai de netrecut din

dorinţele umane, maximal de a o dezvolta şi apoi de a o transmuta. Nici inhibarea, nici

favorizarea ei nu duc la nimic. Prima nu permite puterii de a se dezvolta, a doua - o

împrăştie fără rost. Şi în primul, şi în al doilea caz, omul rămâne în pierdere, deoarece îşi

iroseşte posibilitatea de a acumula energia liberă şi a o aplica conştient.

Transmutarea forţei sexuale lama o

efectuează prin intermediul celei de a

şasea mişcări rituale. Se practică doar

atunci când în corp se simte prezenţa dorinţei sexuale, care semnalizează despre

prezenţa unei cantităţi suficiente de energie

liberă. Cea de-a şasea mişcare rituală

constă în următoarele: stând drept în

picioare faceţi o inspiraţie adâncă,

contractaţi sfincterul anal, sfincterul vezicii

urinare, încordaţi muşchii bazinului şi părţii

de jos a peretelui abdomenului, iar apoi

rapid vă înclinaţi, rezemaţi mâinile în

şolduri şi intensiv expiraţi prin gură

producând sunetul „Ha-a-a-a-ah-h-h",

stăruiţi-vă să eliminaţi din plămâni tot aerul, inclusiv şi pe cel aşa numit restant, după aceasta trageţi cât mai tare abdomenul din contul ridicării încordate în sus a diafragmei şi

relaxării peretelui din faţă al abdomenului şi vă îndreptaţi. Bărbia pe parcursul acestei

mişcări trebuie să fie lipită de gropiţa suprasternală, palmele se află pe talie. Menţinând

poziţia cu abdomenul tras în interior cât mai mult timp posibil - atâta timp pe cât vă permite

reţinerea respiraţiei, relaxaţi diafragma, ridicaţi capul şi inspiraţi adânc foarte calm (Fig. 7).

Restabilind respiraţia, repetaţi. De obicei, pentru a redirecţiona energia liberă şi a „dizolva"

Page 15: Ochiul Renasterii-Miscarile Rituale

dorinţa sexuală apărută, sunt de ajuns trei repetări. De dorit să nu efectuaţi mai mult de

nouă repetări ale celei de-a şasea mişcări rituale într-o singură dată.

Ca antrenament, cea de-a şasea mişcare rituală se face o dată pe zi într-o singură rundă cu

nu mai mult de nouă repetări. Însuşirea se face treptat, începând cu trei repetări şi adăugând

săptămânal câte două. „Implementarea" practică a acestui exerciţiu este posibilă oriunde şi

oricând cu condiţia ca stomacul şi intestinnul să nu fie prea plin şi, de asemenea, ca să fie

prezent semnalul corporal al dorinţei sexuale ivite. Mai mult ca atât, cel care a însuşit

mişcarea a şasea rituală, efectuează calm cu uşurinţă o expiraţie pe deplin completă fară a

se apleca şi fară a atrage atenţia. Iată de ce practicarea transformării energiei sexuale în

forţă vitală este valabilă oriunde şi oricând, în orice moment, când se atestă apariţia în corp a dorinţei sexuale.

Există doar o singură diferenţă între un om obişnuit sănătos, puternic, inteligent şi un

supraom, care deţine puterea magică şi capacitatea de a utiliza după propria dorinţă calităţile

speciale ale conştientizării, ce-i deschide calea în perceperea lumilor paralele. Ea constă în

atitudinea complet opusă faţă de propria energie liberă. Un om obişnuit o lasă în vârtejurile

de jos în forma energiei sexuale, care îşi caută ieşirea în sexul de dragul plăcerii, prin

aceasta irosindu-se permanent. Astfel, cât de înalt ar fi potenţialul energetic al unui om

obişnuit, el este determinat în general de puterea caracteristicii animalice, incapabile de a

schimba calitativ caracterul aparenţelor fiinţei umane. Pentru a ridica conştientizarea la un

nivel mai înalt şi de a dezvolta trăsăturile pur umane prezente în ea, e necesar de a stoca

mult mai multă energie decât poate încorpora în sine un complex compus din cele două vârtejuri de jos. A o face e posibil doar printr-o singură metodă - ridicând energia liberă din

centrii de jos în sus şi eliberând astfel pe cele mai de jos pentru acumularea unei noi „porţii".

Ridicând forţele, caracteristicile ei se schimbă, ea devine mai fină datorită schimbării

caracteristicilor frecvenţelor. Frecvenţele caracteristice forţei libere pompate din ea şi

prezente în vârtejul al doilea, se măresc. Datorită acesteia „porţia" de energie ce se ridică ca

şi cum se comprimă şi „pomparea" energiei în sus deschide în faţa fiinţei omeneşti

perspective de perfecţionare într-adevăr de neimaginat.

Deseori, povestind despre izvorul tinereţii, mi-l amintesc pe dl Leon, care a plecat într-o

inadmisibil de îndepărtată şi riscantă călătorie şi s-a întors cu nimic. Aşa şi nu a găsit izvorul

tinereţii nici în Himalaia, nici în Tibet, nici în China, nici în alte regiuni exotice. Însă putea să îl

găsească fară a ieşi din Paris. Şi cum deja ne e cunoscut (aşa e?) izvorul nesecat al tinereţii noastre este în permanenţă cu noi. Şi sunt necesare doar oarecare cunoştinţe şi o anumită

disciplină pentru a ne învăţa cum să-l utilizăm.

Totodată e necesar să ţinem minte următorul lucru: pentru ca izvorul tinereţii să devină

un aspect veridic al fiinţei noastre, este absolut necesar de a obţine în corp apariţia unei

dorinţe sexuale active şi puternice. Încercarea de a transmuta energia liberă, care e puţină

sau nu e deloc, duce la inevitabila autodistrugere. De aceea unei persoane care nu

sesizează o necesitatea acută în satisfacerea sexuală practicarea celei de-a şasea mişcări

rituale îi este strict interzisă. Mai întâi de toate, trebuie să obţineţi o restabilire a unui

înalt potenţial sexual prin intermediul celor cinci mişcări rituale şi doar după aceasta

să treceţi la transformarea în fiinţe supraomeneşti.

O descriere destul de generală, însă care ne oferă o anumită percepere despre esenţa proceselor ce au loc. E necesar să adăugăm, nu e vorba despre procese lineare, toate transformările, inclusiv şi ridicarea vibraţiilor, au loc în ordin exponenţial sau prin interdependenţe graduale. Din această cauza „volumul" energetic sumar al celor cinci vârtejuri superioare e cu mult, practic la infinit, mai mare decât a celor două de jos.

Page 16: Ochiul Renasterii-Miscarile Rituale

Dar mai există încă un moment, care explică de ce nu sunt aşa de mulţi supraoameni. De ar

fi fost totul atât de simplu, atunci ei ar fi trebuit să mişune în jur pe această planetă, neştiind

unde să aplice forţele lor dezlănţuite. Nu observăm însă aşa ceva. Care e cauza? Explicaţia

constă în faptul că a atinge un stadiu nou prin intermediul transmutării energiei sexuale e

posibil doar în cazul când interesul pentru sex este complet epuizat. Aici, nici într-un caz,

nu trebuie să greşiţi, amăgindu-vă sau supraestimând starea proprie. Doar acel, care într-

adevăr a epuizat pentru sine sexul ca aspect al cunoaşterii existenţei umane, poate să

efectueze cu succes trecerea într-un nou stadiu al conştientizării. Însă acela, pentru

care relaţiile sexuale încă mai prezintă un anumit interes ca sursă a plăcerii sau ca un aspect neexplorat până la sfârşit al părţii animalice a vieţii omeneşti, nici într-un caz nu are voie să

utilizeze careva practici de transmutare. Autoamăgirea aici este mortală, deoarece inevitabil

va duce la aceea că energia liberă redirecţionată nu va fi asimilată de vârtejurile de mai sus

şi, în loc de a dezvolta armonios fiinţa omenească, doar va acutiza lupta sa internă şi

conflictele interne, care mai devreme sau mai târziu vor distruge inevitabil psihicul individului

din interior, impunându-l să piară din cauza bolilor fizice incurabile sau distrugând trăsăturile

umane ale conştiinţei lui cu ajutorul tulburărilor psihice şi aruncându-l în vâltoarea infernală

ale propriilor pasiuni animalice. Aici e foarte importantă maxima puritate cristalină internă şi

maxima sinceritate cu sine însuşi. Acel care doreşte să treacă limita, trebuie să cunoască

spre ce se îndreaptă. Şi trebuie să ştie că niciodată nu va putea să se întoarcă de acolo

înapoi.

De acea vreau, încă o dată, să vă avertizez: de însuşirea celei de-a şasea mişcări rituale se

poate apuca acel care simte că a epuizat complet pentru sine tot ceea ce poate oferi sexul

şi, prin urmarre, nu mai are nevoie de el. Nici într-o formă: aparentă, tăinuită sau mediată de

alte manifestări psihologice.

Pentru marea majoritate a oamenilor normali, refuzarea, în mod natural, a activitatăţii

sexuală, este pur şi simplu inadmisibilă. Din această cauză, foarte, foarte puţini pot practica

cea dea şasea mişcare rituală. Uneori, în unele situaţii, practicarea primelor cinci mişcări

schimbă, cu timpul, ordinea priorităţilor, şi, posibil, unii vor putea trece acel hotar în

dezvoltarea propriei conştiinţe, după care se află libera alegere. Dacă aceasta se întâmplă,

următorul pas va fi luarea deciziei de a schimba propria viaţă. Hotărârea se ia o singură

dată. Pentru totdeauna. Nici o ezitare, nici o privire înapoi.

Exact ca în poveste - de te întorci, pieri. Doar acel care este capabil să facă un astfel de pas, poate să mizeze că va deveni maestru - veritabilul posesor al puterii, în fata căreia e deschisă orice cale, şi voinţa căruia nu cunoaşte înfrângeri. Fiecare pas al acestei persoane duce, inevitabil şi permanent, spre succes, indiferent ce ar face sau ce scopuri şi-ar propune. Dar oricare, chiar şi cea mai mică abatere sau un singur gând la o privire înapoi, chiar şi o mică dorinţă de a se întoarce pentru a privi înapoi, îl poate distruge pentru totdeauna.


Top Related