09-04-2005

Utilizările terapeutice ale trifoiului roşu

Deşi este folosit ca furaj pentru animale, fiind bogat în proteine, trifoiul roşu (Trifolium pratense) este utilizat şi ca plantă medicinală. În scop terapeutic, se utilizează doar florile, care conţin saponozide triterpenice şi flavonozide (izoflavone cu acţiune de tip estrogenic), acizi fenolici, ulei volatil, cumarine. Florile de trifoi roşu au proprietăţi depurative, antitusive, expectorante, antiinflamatoare, antispastice, diuretice, emoliente, estrogenice, cicatrizante şi antitumorale. Sînt indicate în inflamaţii ale căilor urinare, gută, reumatism, artroze, spondilită, tuse spastică, tuse convulsivă, bronşite, astm bronşic, intoxicaţii cronice ale organismului, tulburări de menopauză. Florile de trifoi roşu se utilizează sub formă de pulbere – din care se ia cîte o linguriţă, sublingual, de 4 ori/zi şi ca macerat la rece – din 5 linguriţe plantă la 1 litru apă, timp de 6-8 ore. Nu se prepară sub formă de infuzie sau decoct. (E.P.)

Infuzie, decoct, macerat din Macese - Rosa caninaArticol scris de Prof. Univ. Angela Elena Beju  Continutul ridicat de vitamina C si a altor substante, asigura functionarea normala a organismului, intarirea sistemului imunitar si un flux sanguin mai bun.  Pe langa vitamina C, Macesele mai contin vitaminele B1, B2, K,P, PP, provitamina A, tanin, acid citric si malic, pectide, flavonoizi, saruri minerale, lecitina, zaharuri etc. Proprietati ale Maceselor:- Intareste sistemul imunitar.

1

- Vitamizant, tonic, astringent, colagog, coleretic, vasodilatator arterial, antilitiazic, antiinflamator intestinal. - Mareste permeabilitatea si elasticitatea capilarelor, actionand pentru normalizarea circulatiei periferice.- Intervine favorabil in respiratia tisulara, in reactiile fermentative, in procesul de eliminare a toxinelor din corp.- Stimuleaza contractia vezicii biliare si a cailor biliare, provocand golirea continutului lor. - Impiedica formarea calculilor renali. - Vindeca inflamatiile.- Completeaza necesarul de saruri al organismului.  Ele sunt recomandate mai ales pentru convalescenti si copii.Macesele sunt eficiente in avitaminoze, tulburari de circulatie periferica, leucemie, calculoza renala, colite, enterocolite, afectiuni hepatice, litiaza biliara. Pentru tratarea avitaminozelor, enterocolitelor, calculozelor renale, tulburarilor de circulatie periferica, se face decoct din 2 linguri Macese zdrobite la 500 ml apa calduta. Se fierb 10 minute. Intreaga cantitate se bea intr-o zi, in doua reprize. Pentru afectiunile vasculare, pentru vitaminizare, ca tonic general sau pentru litiaza biliara se face infuzie cu 2 linguri de Macese la 500 ml apa. Cantitatea se bea in cursul unei zile. Pentru vitaminizarea organismului se face o bautura racoritoare din 100 g Macese macerate in 1000 ml apa rece, timp de 12 ore. Se adauga 100 g zahar sau putina miere. Se strecoara si se pastreaza la rece. Este utila asocierea Maceselor cu fructe de Catina.  

2

Aceste fructe au multiple utilizari si in cosmetica. Astfel pentru inlaturarea ridurilor se poate utiliza un ulei antirid cu macese: se macereaza 20 fructe de maces in 150 ml ulei de masline timp de cateva ore, apoi se filtreaza.Seara se unge fata cu acest ulei.

Socul (Sambucus nigra)

Socul este originar din Europa şi America de Nord. Socul este un arbust de 4-5 m, cu tulpina şi ramurile acoperite de o scoarţă cenuşiu-verzuie, având în interior o măduvă albă. Aceste caracteristici îl deosebesc de socul roşu, care creşte la munte şi care are măduva de culoare brun-roşcată. Frunzele sunt aşezate opus, fiecare fiind formată din 5-7 foliole, dinţate pe margini. Florile sunt de culoare albă, plăcut mirositoare, aşezate mai multe la un loc, într-un corimb plat. Fiecare floare are un caliciu cu 5 dinţi, o corolă cu 5 petale, 5 stamine cu anterele galbene, un ovar şi 3 stigmate. Fructele sunt mici, de culoare neagră, lucioase, având la interior 3 seminţe lunguieţe. Înfloreşte în lunile mai-iunie. Creşte prin păduri, pe lângă garduri şi prin zăvoaie.

Florile se recoltează în momentul în care 75% din ele sunt înflorite, iar restul se află sub formă de boboci. Recoltarea se face numai pe timp frumos, în zile însorite şi numai după ce roua s-a ridicat complet. Fructele se recoltează numai toamna, când au ajuns la completa maturitate, devenind negre.

Inflorescenţele se expun fie la soare puternic, fie se aşază în încăperi bine aerisite. După 4-6 ore, florile sunt uscate. Florile se pot usca şi pe cale artificială, la o temperatură de 35 grade C. Fructele se expun la soare sau, dacă timpul nu permite, se usucă artificial la o temperatură de 50-60 grade C.

La noi, întâlnim socul în zonele muntoase, pe văile râurilor şi

3

pâraielor, unde razele soarelui pătrund mai greu, iar ciclul de vegetaţie al acestei plante este întârziat. Întâlnim frecvent socul în marginile de pădure, în zonele limitrofe drumurilor forestiere, în tăieturile de pădure unde arborii de bază încă nu s-au regenerat şi unde arbuştii de talie mică se dezvoltă luxuriant.

Părţile utilizate sunt : florile, fructele şi scoarţa. Florile se culeg la sfârşitul lunii mai, când sunt pe deplin înflorite, se usucă şi se folosesc la prepararea ceaiurilor. Nu se utilizează florile proaspete. Aplicate pe piele sau pe mucoase produc eriteme. Fructele se culeg la începutul toamnei, când sunt coapte şi au culoarea indigo. Rădăcina este insecticidă, bursucii se masează cu ea pe blăniţă pentru a scăpa de păduchi. Socul iubeşte solul umed, bogat şi locurile însorite sau uşor umbrite.

Extractele de fructe de soc sunt un puternic concurent al medicamentelor antivirale de ultimă generaţie, ajutând la vindecarea bolilor degenerative, la prevenirea bolii canceroase, la combaterea tumorilor benigne şi, nu în ultimul rând, se spune că prelungeşte tinereţea biologică.

Principii active: Diuretic, sudorific, antireumatismal, laxativ, emolient, antiinflamator, galactogen, behic. Acţiune farmaceutică: Edeme, ascită, nefrită cronică, litiază urinară, cistită, gută, reumatism, constipaţie, conjunctivită, blefarită, orgelet, eczeme, urticarie, furuncul, bronşită, astm, rujeolă, scarlatină, gripă.

Remedii naturiste având la bază frunzele şi fructele de soc

Infuzia din flori de socInfuzia se prepară dintr-o lingură de flori la 250 ml apă clocotită, se ţine vasul acoperit aproximativ cinci minute, se strecoară, se îndulceşte cu miere de albine şi se consumă câte 3 căni cu infuzie pe zi, după mesele principale, în tratarea bronşitelor, scarlatinei,

4

reumatismului, gutei sau a scarlatinei.

Decoct din flori de soc. Folosit pentru inhalaţii sau spălături oculare Într-un litru de apă se fierb pentru trei minute 50 g flori. Se acoperă vasul pentru 10 minute, se strecoară şi se foloseşte în cazuri de rinite, gripă sau spălături oculare.

Suc din fructe de soc 20 g fructe se storc la storcătorul electric, iar sucul obţinut se amestecă cu o lingură de miere de albine, se consumă dimineaţa, ca laxativ.

Decoct din scoarţă de socDoi pumni de scoarţă de soc se fierb într-un litru de apă, până ce cantitatea de apă a scăzut la jumătate, se filtrează, iar întreaga cantitate se împarte în trei prize, care se vor administra înaintea meselor principale. Acest decoct este indicat în retenţiile de urină, nefrita cu edeme, colici renale, reumatism şi gută. Se prepară sub forma de decoct.

Tinctură din fructe de soc Aceasta se poate cumpăra de la magazinele specializate. În timpul epidemiilor de gripă de la începutul toamnei, se recomandă folosirea unei cure de două săptămâni, timp în care se iau câte 3 linguri de tinctură pe zi. Dacă gripa este deja instalată, se recomandă administrarea a patru linguri de tinctură, diluată în apă, o perioadă de zece zile. Starea febrilă, durerile musculare şi starea generală proastă vor fi diminuate. A

ceeaşi tinctură de soc este recomandată şi în cazul tratării obezităţii, atunci când se recomandă administrarea a trei - patru linguri de tinctură de soc pe zi, timp de trei luni, neîntrerupt.

Pentru tratarea tumorilor maligne sau benigne se recomandă o

5

cură de treizeci de zile cu tinctură din fructe de soc, administrată astfel: câte 2 linguri pe zi. Efectele sunt surprinzător de puternice, prin activarea sistemului imunitar, element extrem de important în tratarea acestor afecţiuni.

Pentru îmbunătăţirea vederii - pulberea de fructe uscate Se iau zilnic 3-4 linguriţe de pulbere de fructe uscate de soc. Administrarea se face pe stomacul gol, în cure de 3-4 săptămâni. Sucul proaspăt - se obţine prin zdrobirea boabelor de soc cu ajutorul mixerului electric, sau manual, cu ajutorul unei linguri de lemn. După zdrobire, pasta rezultată se filtrează printr-un tifon pus în două, iar sucul astfel obţinut se pune într-o sticlă ce se va depozita la rece. Termenul de valabilitate al sucului este de 48 de ore, păstrat la frigider. Tinctura - se obţine prin amestecarea sucului proaspăt de fructe de soc cu alcool dublu rafinat de 90 de grade. Într-o sticlă se pun un pahar de 125 ml suc de fructe de soc şi un pahar de alcool, după care se agită bine amestecul pentru a se omogeniza. Tinctura se pune la păstrare într-o sticlă închisă bine, la loc întunecos şi rece. Termenul său de valabilitate este de doi ani. Se administrează 1-4 linguri pe zi, ca remediu forte în curele de slăbire, ca detoxifiant în bolile cronice şi degenerative, pentru creşterea rapidă a imunităţii.

Precauţii Este interzis a se consuma fructele în stare crudă. Este interzisă folosirea produselor din fructe sau frunze de soc în perioada de sarcină sau de alăptare. Folosirea excesivă a produselor pe bază de soc poate conduce la pierderea potasiului din organism prin urină. 7 Afisari

6

CATINA ALBA

ingrijire vita de vie, ulei de peste, lemnul, fructe, mancare cu vinete, cresterea plantelor, vita-de-vie, pofta de mancare, taieri arbori, vinete, tratamentul obezitatii, suc de fructe, soiuri de vinete, tufe, cultivarea catinei

Arbust fructifer.Denumire stiintifica: Hyppophae rhammnoidesFamilia: EleagnaceaeOrigine:Asia centralaDimensiuni: 1 - 3 mCatina alba - Hippophae rhamnoides a fost introdusa recent in cultura. Una dintre cele mai mari plantatii din tara se gaseste in apropierea Bacaului. Este un abust fructifer cunoscut ca facand parte din flora spontana a Romaniei, care se utilizeaza deopotriva in industria alimentara, in silvicultura, in farmacie dar si ca planta ornamentala. Fructul de catina contine de doua ori mai multa vitamina C decat macesul si de 10 ori mai mult decat citricele. In fructele coapte continutul depaseste 400-800 mg la 100 g suc proaspat. Alte vitamine prezente in fruct sunt A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F. Mai regasim celuloza, betacaroten (intr-un procent net superior celui din pulpa de morcov), microelemente ca fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier si sodiu, uleiuri complexe, etc.Efectele benefice ale acestei plante sunt cunoscute inca din antichitate. In China de exemplu, medicina traditionala o recomanda in tratamentul bolilor digestive. Pe continentul european, exista insemnari privind importanta catinei ramase de la Dioscorid si Teophast.In prezent, de la catina se obtin urmatoarele produse: ceaiuri din fructe, muguri, frunze si chiar scoarta, siropuri de fructe, ulei de fructe. Acesta din urma este si cel mai valoros din punct de vedere

7

medical. Uleiul de catina este utilizat in tratamentul unor afectiuni precum: ulcerul gastric si duodenal, alergiile, diarea, urticaria, reumatismul, afectiunile neuroendocrinologice, circulatorii, hepatice. Are o actiune reconfortanta, chiar cu efecte usor narcotice. De asemenea se mai foloseste in alcoolism, anemii, astenie si stres. Se utilizeaza si in geriatrie cu rezultate spectaculoase. Cu catina se mai trateaza afectiunile oftalmologice, coronariene, hipertensiunea arteriala si gingivitele. Prin prelucrari in laboratoarele farmaceutice din catina se obtin tratamente extraordinare pentru tratarea: depresiilor, bolii Parkinson, tumorilor, adenoamelor si leucemiei. Mugurii de catina au efect afrodisiac. Catina este si un foarte bun antiinflamator si inhiba pofta de mancare in cazul unor tratamente ale obezitatii.Prin prelucrarea fructelor in industria alimentara se obtin produse foarte apreciate cum ar fi suc, nectar, sirop, gem, jeleu, dulceturi, peltea, lichioruri, diverse bauturi alcoolice.Datorita capacitatii mari de drajonare, catina alba se utilizeaza pentru consolidarea terenurilor in panta, dar si sub forma de gard viu, avand in vedere numerosii spini puternici care impiedica patrunderea iepurilor si altor animale in spatiile care necesita protectie (livezi, podgorii, diverse culturi).La noi in tara, catina alba creste spontan in zona subcarpatica din Moldova si Muntenia, incepand din bazinul superior al Siretului pana la Olt.In agricultura, se foloseste in unele zone pentru imbogatirea in azot a solurilor, datorita nodozitatilor similare celor intalnite la leguminoase, dar si pentru consolidarea terenurilor predispuse la eroziune datorita capacitatii mari de drajonare.In subcarpatii Moldovei se intalneste pe vaile raurilor Bistrita, Trotus, Putna si Milcov. In zona subcarpatica a judetului Buzau catina alba are o frecventa mai mare decat in alte zone din Romania. De asemenea, se mai intalneste pe vaile raurilor Teleajen si Dambovita, precum si in Delta Dunarii. Prezenta catinei albe este insa semnalata de profesorul Ion Simionescu inca din secolul 19 pe vaile Prahovei si Siretului, in palcuri mixte de catina

8

rosie - Tamarix gallica - si catina alba - Hippophae rhamnoides. La acea vreme profesorul Simionescu observa doar caracterul de planta decorativa a catinei.("Cand trenul te duce spre Sinaia, un decor frumos se prezinta ochiului, prin viroagele din apropierea Campinei. Malurile, numai rapi, colorate cand ca huma, vinete, cand galbene, galbenul nisipului, cand mai albie, gresia dezgolita ori chiar caramiziu, sunt impestritate de dese tufe argintii, pe crengile carora stau ciucur bobite portocalii".)Revenind in zilele noastre, preocuparile cercetatorilor in privinta acestei plante, si indeosebi rezultatele acestora, readuc tara noastra in prim-planul lumii stiintifice internationale.In anul 1999, la al 12-lea Salon international de inventii, tehnici si produse noi, Geneva, domnul Moraru Ionut, de la Asociatia Stiinta si viata obtine medalia de bronz pentru mai multe preparate medicinale, printre care Vita-Gins - capsule continand radacini de ginseng rosu, de Hippophae rhamnoides si de maces cu o actiune vitaminizanta, antioxidanta, stimulanta si tonica SNC, cresterea capacitatii de efort fizic si intelectual al organismului.Doamna Nicole-Livia Atudosiei, sefa de lucrari la Catedra de microbiologie a Universitatii Bioterra din Bucuresti si secretarul stiintific al Facultatii de Ingineria Produselor Alimentare au creat un procedeu de obtinere si conservare naturala a unui suc pe baza de catina alba, imbogatit cu extracte de plante aromate si medicinale. Acest suc este un biostimulator, fiind bogat in vitaminele A, C, E, F, bioflavonoide, licopine (coloranti naturali), cu o actiune marcant antioxidanta, acizi organici, minerale, intre care salutara este prezenta seleniului din catina (unul dintre cei mai puternici antioxidanti). Pentru aceasta creatie, autoarea a primit Medalia de argint la Salonul international de inventii, produse si tehnologii noi - EUREKA - Bruxelles, 2000 si Medalia de argint la Salonul international de inventii, Geneva, 2002.2. Cresterea si fructificarea la catina albaCatina se prezinta ca un arbust inalt de 1,5 - 3,5 m, cu numerosi tepi puternici. In functie de conditiile de clima si sol, ea creste

9

diferit, si anume ca tufa joasa taratoare in zonele aride si pe soluri sarace, sau sub forma arborescenta de 8-10 m inaltime pe soluri fertile. Catina alba intra pe rod in anul 3 de la plantare si are o durata de productie de 18-20 de ani. Sistemul radicular este foarte bine dezvoltat, raspandit mai mult la suprafata solului, la 20 cm adancime si are mare capacitate de drajonare. Pe radacinile catinei se formeaza nodozitati fixatoare de azot, ca la leguminoase.Aceste nodozitati sunt formatiuni simbiotice produse de bacterii din genurile Rhizobium, Azotobacter, Clostridium, bacterii fixatoare de azot care traiesc libere in sol. Acestea patrund in planta prin perisorii absorbanti printr-un mecanism de atractie chimica (recent s-a descoperit ca bacteriile sunt atrase de flavone secretate de radacina) si se instaleaza in interiorul radacinii plantei unde formeaza formatiuni globuloase cu aspect de noduri. Formarea acestor formatiuni este avantajata de prezenta unor microelemente ca bor, molibden, calciu si sulf. In interiorul nodozitatilor bacteriile se dezvolta, se inmultesc si fixeaza azotul atmosferic, transformandu-l in azot asimilabil. Bacteria isi insuseste de la planta zaharuri si alte substante pe care nu si le poate sintetiza, iar planta utilizeaza azotul organic fixat de bacterii.Tulpina catinei are o scoarta neteda, de culoare bruna-verzuie, care cu timpul se inchide la culoare. O particularitate a catinei este prezenta a numerosi spini puternici, lignificati, foarte ascutiti. Toate cresterile anuale de pe tulpina si ramuri se termina cu astfel de ghimpi.Frunzele sunt mici, dispuse altern, scurt petiolate, cu limbul ingust si lung de 5-6 cm, cu perisori solzosi de culoare cenusie-argintie pe ambele fete. De la aceasta caracteristica ii vine si denumirea populara de catina alba. Frunzele sunt ele insele bogate in vitamina C.Catina alba este o specie unisexuat dioica, avand plante deopotriva femele si barbatesti. Plantele barbatesti sunt mai viguroase decat cele femele, au ramuri anuale mai lungi, mai groase si de culoare inchisa, precum si mugurii mai mari. Florile barbatesti sunt grupate in conuri scurte de culoare bruna, si se afla

10

pe ramurile anuale. Florile femele sunt grupate cate 10-12 intr-un racem foarte scurt.Fructele sunt drupe false, mici, de forma variabila, de la ovoida la globuloasa, chiar turtita. Culoarea lor predominanta este portocalie, cu treceri spre galben. Mai rar apar si fructe de culoare rosie. Fiind in numar foarte mare, foarte scurt pedunculate si asezate unul langa altul, fructele imbraca ramurile ca un manson. Pulpa fructelor este de culoare galbena sau portocalie, foarte suculenta si lasa pete unsuroase. Fructele de catina au un miros placut si aromat, dar nu se consuma cu placere in stare proaspata, fiind acre si astringente. La maturitate completa, ele pierd multa aciditate si au aroma particulara, mai puternica atunci cand recoltatul se face dupa inghet.Catina alba infloreste in aprilie mai, cand temperatura medie diurna este de 12-15°C si se desfasoara pe o perioada de 15 zile. Plantele mascule infloresc mai devreme, in timp ce plantele femele infloresc o data cu infrunzirea. Polenizarea se face cu ajutorul vantului si al insectelor. La sfarsitul perioadei de inflorire, florile femele polenizate evolueaza spre fructe.Maturarea fructelor incepe in luna august, in primele saptamani. Fructele se ingalbenesc, iar semintele sunt complet formate si sunt capabile sa germineze. Culoarea pielitei si a pulpei se intensifica, fructele crtesc in volum. La sfarsitul lui septembrie inceputul lui octombrie fructele ajung la maturitate optima. Daca recoltarea se face cu intarziere, calitatea fructelor se depreciaza, acestea crapa si pierd din suc.In plantatii, catina alba intra pe rod din anul al treilea. In perioada optima de productie se obtin cantitati ce pot depasi 25 tone/ha. Dupa 18-20 de ani, catina intra in declin, cresterile vegetative sunt mici, productie scade foarte mult, iar plantele incep sa se usuce total sau partial.3. Cerintele fata de factorii de mediuCatina alba este deosebit de adaptabila diferitelor conditii climaterice, ea crescand in zonele submontane si montane dar si in zona de podis. Este intalnita indeosebi pe prundisuri, rape, sau la

11

liziere.In privinta temperaturii, catina este putin pretentioasa, suportand temperaturi joase de pana la -35 °C, raportandu-se cazuri de supravietuire chiar dupa geruri de -40 °C. Aceeasi rezistenta o manifesta si la temperaturi pozitive excesive, la temperaturi la nivelul solului de pana la + 45 °C.Catina are insa nevoie de foarte multa lumina, productia optima se obtine in zonele in care planta este expusa direct la soare, pe toata perioada zilei.Fata de umiditate, catina se adapteaza foarte usor, rezistand la cele mai cumplite secete din zona temperate, dar si la inundatiile temporare.Catina este un arbust adaptabil pana la extrem pe orice tip de sol, pe terenuri uscate, prundisuri, dar si pe cernoziumuri si soluri brun-roscate. Uimitor, catina creste chiar si pe soluri saraturoase, pe care alte specii nu se pot dezvolta.Profesorul David Davidescu aminteste de catina alba ca facand parte, alaturi de catina de rau (Tamarix pailassi), din grupul plantelor lemnoase din flora spontana care suporta o concentratie mai mare de saruri (0,15%).Chiar daca aceasta planta manifesta o rezistenta sporita, la infiintarea plantatiilor in general se va evita un astfel de sol, iar daca totusi suntem nevoiti sa cultivam pe sol saraturat, se vor aplica amendamente chimice pentru corectarea reactiei alcaline a solului. Profesorul Davidescu sugereaza urmatoarele substante:1. Gips - este amendamentul cel mai des folosit la imbunatatirea solurilor saraturoase. Este etalon in masurarea valorii de acidifiere (=100).2. Fosfogips - rezulta ca deseu in procesul de fabricare a acidului fosforic sau a fosfatului trisodic. Are o valoare de acidifiere de 80% fata de gips.3. Acifer - se obtine prin imbibarea cu acid sulfuric a unui amestec de sulfat de fier, sulfat de aluminiu si sulfat de calciu. Are valoarea de acidifiere de 260% fata de gips.4. Sulfat de aluminiu - produs incolor, solubil in apa, cu val oare de

12

acidifiere 72%5. Sulfat de fier - sare cristalina verde, valoare de acidifiere 72%6. Sulf - valoarea de acidifiere 550%7. Clorura de calciu8. Praf de lignit9. Carbonat de calciuUtilizarea acestor amendamente se face dupa norme bine stabilite, in functie de cantitatea de saruri din sol, dupa analize riguroase. Sunt o sumedenie de conditii ce trebuie avute in seama, orizontul de saraturare, repartizarea sarurilor pe profil, continutul in saruri a panzei freatice, etc. In caz contrar, reactia solului poate fi una contrara asteptarilor. Se recomanda asadar consultarea inginerului agronom inainte de aplicarea oricaror fertilizanti, amendamente sau agenti chimici de combatere a bolilor si daunatorilor.Fertilizarea solului se impune numai in plantatiile situate pe terenuri sarace, subtiri, unde plantele se dezvolta foarte incet si cresterile sunt mici. In aceste cazuri, la plantarea puietilor se dubleaza cantitatea de ingrasaminte organice si chimice, iar o data la 3 ani se administreaza 20-30 t/ha gunoi de grajd, 300-400 kg/ha superfosfat, 200 kg/ha sare potasica. Pe astfel de terenuri se aplica lucrarea cu paraplaul, un plug in forma de sageata care ridica brazda dar nu o si intoarce. In cazul in care solul este mentinut in plantatie ca ogor negru, gunoiul de grajd se ingroapa imediat dupa imprastiere la o adancime potrivita.Pe solurile fertile sau potrivit de fertile ingrasamintele incorporate la infiintarea plantatiei sunt suficiente pana cand planta se aprovizioneaza singura cu azotul atmosferic.Totodata este indicat adaosul de mranita in cazul infiintarii de plantatii prin drajoni. Mranita ofera mediul perfect pentru dezvoltarea sistemului radicular insuficient al drajonului.4. Principalele soiuri cultivate in Romania.Serpeni 11 : are fructe foarte mari, in medie de 0,5 g, de forma ovala sau cilindrica, de culoare portocalie deschis, uniforma pe toata suprafata, cu peduncul lung de 3-4 mm, ceea ce usureaza recoltarea manuala. Planta este viguroasa, cu cresteri puternice,

13

drepte, de culoare gri deschis, prevazute cu spini mari, lungi.Este un soi precoce si foarte productiv, se obtin in medie 8-10 kg de fructe/planta, in primul an de rod. Dupa jumatatea lunii octombrie recoltarea se poate face prin scuturare.Delta 1 : de asemenea cu fructe mari, usor alungite, de culoare portocalie, cu peduncul scurt de 2 mm. Tufa este foarte viguroasa si mult ramificata, cu spinii lungi si rigizi. Culoarea ramurilor este gri in primii 2 ani, cu nuante de maro pe partea umbrita. Intra pe rod destul de tarziu, si se pot recolta 6-7 kg/planta.Murgesti 1 : are un fruct frumos de marime mijlocie, aproape rotund, de culoare portocalie, lucios. Tufa este viguroasa, aerisita si rodeste aproape de baza. Cresterile de 1-2 ani au culoarea gri deschis, cu spini rari dar puternici. Productia este medie, de 4-6 kg/planta.Maracineni 1 : fructul de marime mijlocie, rotund, de culoare galben intens. Tufa este potrivit de viguroasa, nu depaseste 1,8 m in inaltime, si are fructele aglomerate, dispuse sub forma de manson, ceea ce ingreuneaza recoltarea. Rodeste abundent si constant 8-10 kg/planta.Un specific al soiului se datoreaza taliei mici, care permite plantarea la distante de 3/1,5 m, cu productie de pana la 22 t/ha.Delta 3 : un soi rar cu cresteri viguroase si tendinta de a forma trunchi. Nu prezinta spini. Are fructe rotunde portocalii, de marime mijlocie spre mica. Pe lemnul batran fructifica pe formatiuni scurte, cu mari aglomerari de fructe.In flora spontana, cresc plantele cu fructe portocalii, rotunde si mijlocii ca marime.5. Obtinerea materialului saditorSunt mai multe metode de inmultire care se preteaza acestei specii. Cele mai importante sunt:Inmultirea prin butasi : Butasirea este o metoda de inmultire vegetativa prin care portiuni de ramuri sau lastari sunt puse la inradacinat in conditii optime controlate, dupa desprinderea de planta mama. Butasul poate avea lungimea de 18-22 cm si un diametru la baza de 6-10 mm.

14

In functie de varsta fragmentului detasat, distingem butasirea in uscat, la care se utilizeaza ramuri de peste 1 an. Butasirea in verde se face dupa cum se poate subintelege din denumirea, cu ramuri verzi, aceasta se practica in lunile de vara, cu precadere in iunie-iulie, ramuri tinere care necesita o tehnologie superioara - ele se cresc in solarii cu ceata artificiala si se pot aplica adaosuri cu substante favorizante inradacinarii (auxine). Butasirea in sistem intensiv se face in sere cu temperatura controlata, tot sub ceata artificiala, si cu incalzirea solului la 22°C.In cazul butasirii in sistem clasic se recomanda plantarea butasilor la 10-15 cm unul de altul, pe biloane.Inmultirea prin drajoni : Drajonarea este capacitatea plantelor de a produce lastari direct din mugurii adventivi aflati la nivelul coletului. Capacitatea mare de drajonare a catinei permite recoltarea drajonilor si folosirea lor direct pentru plantare. De cele mai multe ori, drajonii tineri au un sistem radicular slab dezvoltat, din care cauza randamentul de prindere la plantare nu este cel mai bun. Se recomanda fertilizarea terenului destinat plantarii drajonilor si adaos de mranita.Inmultirea prin marcote : Marcotajul este o metoda de inmultire similara butasirii, cu diferenta ca lastarul nu este detasat de planta mama. Este o metoda de inmultire cel mai des utilizata la vita de vie. Catina se preteaza la marcotajul prin musuroire. Tehnica utilizata este cea clasica. Musuroiul se desface de regula dupa 2 ani, cand marcotele sunt foarte bine inradacinate, iar de la o planta se pot obtine 10-12 marcote.Inmultirea prin seminte : Semintele de catina pot germina din momentul in care fructul a inceput sa-si schimbe culoarea in galben sau portocaliu. Insa, cu cat fructele sunt mai coapte si puterea de germinare creste proportional. Pentru extragerea semintelor, fructele bine coapte se zdrobesc, se preseaza printr-o sita deasa pentru a se desprinde din invelisul protector.Dezavantajul acestei metode fata de butasire si marcotaj este impurificarea soiurilor, primele doua fiind tipuri de inmultire vegetativa prin care caracteristicile plantei mama se transmit fidel

15

in descendenta.Semintele se spala bine, se usuca la umbra in curent de aer, dupa care se pastreaza in saculeti de panza pana la data semanatului. Dintr-un kilogram de fructe se obtin 80-90 g de samanta. Rezultate mai bune se obtin la semanarea de primavara. Terenul destinat insamantarii trebuie sa fie curat, cu sol usor, maruntit si fertilizat. Inainte de semanat, semintele se stratifica timp de 30 de zile in nisip sau in pamant umed, la temperaturi de 3-5 °C. Pentru rezultate mai bune se practica inmuierea semintelor timp de 30 de ore inainte de semanat in apa curata, la temperatura camerei. Dupa ce se scot din apa, semintele se dezinfecteaza timp de 10 minute intr-o solutie de hipermanganat de potasiu (KMnO7) sau termic, mai complicat, la 70°C timp de 3-4 zile. Desi metoda termica este mult mai costisitoare, este indicata atunci cand nu suntem siguri de materialul biologic pe care il avem la dispozitie. Dezinfectarea chimica cu permanganat este eficienta impotriva fungilor si a bacteriilor, ineficienta impotriva unor eventuale infectii virale. Termoterapia actioneaza si impotriva virusurilor.Semintele se seamana in straturi la distanta de 12-15 cm, 20-25 cm sau 30-35 cm, in functie de soi, dupa care puietii vor ramane in acelasi loc 1, 2 sau 3 ani. Adancimea de semanat este de 1 cm, iar cantitatea de samanta este de 2-3 g/m2.Semintele se pot trata impotriva ciupercii Pytium debaryanum, iar pamantul se trateaza saptamanal cu hipermanganat de potasiu de concentratie 1 la mie timp de 30-35 zile de la rasarire. In timpul vegetatiei se efectueaza lucrarile normale de ingrijire.Inmultirea prin puieti : se presupune in acest caz ca dispunem deja de materialul saditor si nu ne ramane decat sa il plantam. Plantarea se face clasic, precedata de fasonarea radacinilor (scurtarea lor) la 6-8 cm si mocirlirea radacinilor intr-un amestec de nisip, argila si gunoi de grajd timp de 15 minute. Plantarea puietilor se poate face toamna si primavara. Este mai recomandata toamna, din mai multe motive :- perioada de plantare este mai lunga- temperaturile sunt mai blande

16

- precipitatiile se acumuleaza in sol ceea ce permite ca radacinile fasonate sa se cicatrizeze, si sa realizeze un contact intre ele si particulele de sol. In acest caz, procentul de prindere se apropie de 100%.Puietii plantati din toamna pornesc primavara normal in vegetatie, cu cresteri viguroase, iar lemnul se matureaza inainte de venirea inghetului. Imediat dupa plecarea in vegetatie se mai efectueaza o lucrare de taiere in verde, cu scopul de a stimula formarea coroanei, dar si cu scop de fasonare a acesteia, dupa preferinte, in functie de tipul de conducere preconizat. Despre acestea, in randurile imediat urmatoare.Inmultirea prin altoi: altoirea se practica indeosebi la speciile lemnoase, de arbori si arbusti. Este o metoda de inmultire a soiurilor valoroase, aplicata in tara noastra de foarte mult timp. Profesorul Ioan Ionescu de la Brad aminteste peste 10 tipuri de altoire in tratatele sale de agricultura, printre primele de acest gen din Romania. Altoirea presupune unirea a doi parteneri : port-altoiul si altoiul, primul avand sistem radicular bine dezvoltat, si altoiul, detasat de la o planta cu caracteristici valoroase, pe care vrem sa o replicam. In urma unei astfel de operatii reusite rezulta un individ care prezinta insusirile urmarite, insusirile plantei mama (productivitate, vigurozitate, etc).Compatibilitatea intre cei doi parteneri este o conditie esentiala reusitei altoirii. Aceasta metoda se foloseste mai rar in cazul catinei, dar ea se aplica indeosebi in ameliorare sau pentru raspandirea soiurilor certificate in plantatii.Inmultire prin metode moderne: se utilizeaza din ce in ce mai mult pe plan mondial. Dezavantajele legate de pretul ridicat, tehnologia necesara si cerinta de personal calificat sunt depasite de principalele avantaje ale acestor metode, legate mai ales de obtinerea de material saditor liber de virusuri, obtinerea materialului intr-o cantitate foarte mare (de ordinul milioanelor) intr-un timp scurt si intr-un spatiu redus. Metodele sunt deosebit de utile in cazul speciilor la care metodele traditionale de inmultire vegetativa sau sexuata nu dau randament.

17

Dintre aceste metode de care aminteam, fac parte culturile de meristeme, apexuri, fragmente foliare, etc. Aceste culturi se realizeaza in laboratoare, pe medii de cultura speciale si in conditii aseptice.La catina acest mod de inmultire (micropropagarea) face apanajul laboratoarelor de cercetare, in sensul producerii unor noi soiuri, devirozarilor, diferitelor studii biochimice, histologice, etc.In incheiere, as recomanda celor care doresc sa infiinteze o astfel de plantatie sa isi procure materialul biologic din surse autorizate, respectiv de la institutele de cercetari din tara, unde el este obtinut tocmai prin metodele amintite mai sus. Institutele de la Maracineni, Stefanesti, Fundulea sunt institutii prestigioase care s-au remarcat de-a lungul timpului prin brevetarea unor soiuri valoroase, din diferite specii cultivate. Din experienta, stiu ca specialistii de acolo sunt oricand bucurosi sa ofere informatii despre modul de achizitie a puietilor.6. Infiintarea si intretinerea plantatiilorIn primul rand, in functie de relief si tipul de sol se alege directia randurilor. Pe terenurile in panta predispuse la eroziune se alege plantarea in triunghi, cu varful corespunzator celui mai inalt punct al terenului, si astfel incat pomii randurilor cu sot sa fie plantati la jumatatea distantei dintre pomii randurilor fara sot. Se obtine astfel o plantatie in mozaic, specifica combaterii eroziunii. Pe terenurile plane, care nu prezinta probleme, directia randurilor se va alege astfel incat plantele sa beneficieze de cat mai mult soare, catina fiind pretentioasa din acest punct de vedere. Forma plantatiei va fi dreptunghiulara sau patrata, dar nu este o regula.O ultima observatie : pe terenurile excesiv nisipoase, cu tendinta de desertificare, catina se planteaza in copci la 20-30 cm adancime.In functie de tipul de plantatie, intensiv sau clasic, catina se poate conduce sub forma aplatizata sau sub forma globuloasa.Conducerea sub forma aplatizata, cu si fara trunchi, este in general caracteristica tipurilor de plantatii intensive. Distantele de plantare sunt 2,8-3 m intre randuri si 2 m pe rand. Prin dirijarea sub aceasta

18

forma a coroanelor se realizeaza o serie de avantaje de ordin agrotehnic, legate de mecanizarea de intretinere a solului, de combatere a bolilor si daunatorilor, usurand executarea unor lucrari de taiere si recoltare. Conducerea aplatizata a coroanei satisface in mare masura cerinta de lumina a catinei.Conducerea globuloasa a tufelor se practica in plantatiile clasice, unde distantele de plantare sunt 3,5/2 - 2,5 m, sau la plantele isolate, aceasta fiind de fapt forma naturala a catinei.7. Intretinerea soluluiPentru a asigura conditii bune de crestere si dezvoltare a radacinilor si a inlatura orice concurenta, solul, in plantatiile de catina, se mentine obligatoriu ca ogor negru. Exceptii se pot face in primul an si eventual in anul 2 de la plantare, cand pe mijlocul intervalului este posibila cultivarea plantelor de talie mica, ce nu concureaza catina si permit executarea mecanizata a lucrarilor.Inierbarea intervalelor este indicata si pentru usurarea culesului, a taierilor, efectuarii diferitelor lucrari, mai ales in zonele cu precipitatii frecvente, unde mocirlirea ar putea crea probleme.In plantatiile unde catina are si rolul de a preveni sau combate eroziunea solului, intervalul dintre randuri se poate mentine inierbat, iar terenul pe directia randurilor se lucreaza ca ogor negru (similar plantatiilor viticole).Solul se poate inierba si pastra ca atare si pe terenurile plane si umede cu exces temporar de apa cu conditia ca in perioadele secetoase iarba sa fie cosita des iar in jurul plantelor sa se lucreze ca ogor negru.Daca spatiul dintre randuri permite, toate lucrarile solului se pot face mecanizat cu combinatorul.8. Taierile de formare si fructificareTaierea de formare incepe o data cu plantarea sau imediat dupa plantare si se executa diferentiat in functie de tipul de coroana ce urmeaza sa se proiecteze. Pentru formele de coroana globuloasa sau usor turtite, taierea de formare consta in alegerea axului si a 3-5 ramuri laterale cat mai bine asezate pe ax. Atat ramurile cat si axul se scurteaza cu 1/2 sau 1/3, in functie de vigurozitatea

19

cresterilor. In anii 2 si 3 se urmareste garnisirea axului din 30 in 30 cm cu ramuri de schelet, pana la inaltimea de 1,6-1,7 m considerata ca potrivita pentru executarea manuala a lucrarilor de taiere si recoltare.Concomitent cu imbracarea corecta a axului cu ramuri de schelet, se executa aceeasi operatie si pe ramurile de schelet, cu deosebirea ca distantele dintre ramurile de semischelet este de 12-15 cm si sunt preferate acelea care au o pozitie bilaterala alterna.Pentru obtinerea de coroane aplatizate taierea de formare incepe tot de la plantare. Se indeparteaza axul la 35-40 cm inaltime, la care se si proiecteaza primul etaj. Se aleg 2 ramuri de schelet ce au pozitii in directia randului.In continuare, in anii 2 si 3, din cresterile rezultate se aleg ramurile de schelet care sunt orientate pe directia randului, pana la inaltimea de 1,6-1,8 m. In scopul obtinerii unei garnisiri bune cu ramuri de schelet si semischelet, cresterile anuale de prelungire se scurteaza cu 1/3. Ramurile de semischelet se raresc la 15 cm una de alta si se scurteaza la 30 cm. Ramurile de schelet se pot dirija pe sarmele spalierului, fie prin taieri fie prin palisare.Taierea de fructificare este orientata mai mult asupra ramurilor care rodesc, urmarindu-se ca rodul sa se gaseasca cat mai la periferia coroanei. Catina intra pe rod in anul 2, 3 sau 4 de la plantare. La inceput rodul este concentrat pe ax si la baza ramurilor de schelet. Pe masura ce plantele avanseaza in varsta, prin taiere, rodul se dirijeaza spre periferia coroanei. De asemenea, taierea urmareste repratizarea uniforma a ramurilor de rod, precum si intinerirea lor.Anual se raresc formatiunilor de rod la distanta de 10-12 cm in zonele mai putin luminate si de 6-7 cm catre periferia coroanei. O parte din formatiunile de rod se elimina de la baza, iar o alta parte se taie in cepi de 1-1,5 cm. Din lastarii care se formeaza pe cepi, se elege cel mai viguros si cel mai bine plasat, care va inlocui formatiunea de rod care a fructificat anul precedent.Aceasta operatiune de inlocuire alternativa se repeta dupa aceleasi principii an de an. Taierea de fructificare se efectueaza toamna sau

20

primavara, dar partial se poate executa si in perioada maturarii fructelor cand recoltarea se face prin detasarea ramurilor de rod.9. Recoltarea si valorificareaOperatiunea cea mai dificila este recoltarea. Tufele dese cu spini lungi si puternici, fructele mici si aglomerate, prinderea lor puternica de ramuri precum si pedunculul scurt sunt principalele cauze care ingreuneaza recoltarea.Momentul optim de recoltare se stabileste in functie de modul de valorificare a fructelor. Culesul se va efectua in momentul in care fructele ajung la greutate maxima, si deci sunt acumulate majoritatea substantelor active.Calendaristic, culesul se efectueaza din a doua jumatate a lunii august pana la jumatatea lunii octombrie. Dupa aceasta data, fructele sunt supramaturate, scad in greutate, se zdrobesc, iar o parte din ele crapa in momentul recoltarii.Recoltarea manuala se face prin desprinderea bob cu bob direct de pe tufa. Fructele culese manuale sunt curate, iar planta nu este deloc afectata prin taierea formatiunilor de rod, in schimb randamentul este scazut. Un muncitor poate culege 5-10 kg pe zi. Se mai practica sistemul de detasare a ramurilor cu rod si recoltarea ulterioara a fructelor.Se folosesc si sisteme mai practice de recoltare, care se bazeaza pe folosirea unor instrumente ajutatoare ca piepteni de metal cu dinti lungi, carlige, greble, etc.Cu ajutorul acestor instrumente randamentul creste simtitor, un muncitor ajungand sa recolteze 15-16 kg pe zi direct din tufa, si 20-22 kg pe zi de pe ramuri detasate.Pentru obtinerea de suc de fructe de catina in scopuri industriale, s-a recurs la instalatii mobile de presare a fructelor direct de pe tufa, precum si instalatii fixe unde ramurile cu fructe detasate sunt fragmentate, zdrobite si presate.Deoarece fructele de catina sunt perisabile, depozitarea lor trebuie sa se faca in ambalaje mici, iar transportul in ladite ce nu depasesc cantitatea de 4 kg. Trebuie acordata mare atentie la manipularea, transportul si depozitarea fructelor, mai ales in faza de maturitate

21

deplina. In stare proaspata ele se pot pastra timp de 3-4 saptamani in depozite frigorifice la temperatura de 0 °C.Fructele de catina se pot valorifica sub forma de suc, sirop, nectar, gem, marmelada, etc.10. LegislatieCatina se regaseste in anexa 7 a ordinului MAPAM nr 564/2003, intitulat Reguli si norme tehnice interne privind producerea in vederea comercializarii, prelucrarea, controlul si/sau certificarea calitatii semintelor si a materialului saditor din unele specii de plante produse si comercializate pe teritoriul Romaniei.Fructele de catina se pot valorifica sub forma de suc, sirop, nectar, gem, marmelada, etc.Infiintarea de plantatii de catina (peste 0,5 ha) fac obiectul finantarii prin programul Sapard, masura 3.4, cu sume intre 10000-500000 Euro

Frunze Urzica –Folium Urticae

Familia Urticaceae

Materia prima : Herba Urticae constituita din tulpini tinere recoltate inainte sau in timpul infloririi, avand frunze ovale cu marginea dintata, lungi de 7-14 cm, late de 2-4 cm, petiolate, cu varful ascutit, acoperite cu peri aspri, de culoare verde – inchis caracteristica. Mirosul specific, gustul amarui.

Compozitia chimica: Substantele de natura proteica, avand un mare numar de aminoacizi, substante de natura glucidice, amine, steroli, cetone ( metilheptenona şi acetofenona ), ulei volatil, substante grase, sitosteroli, acid formic si acetic vitaminele C, B2, si K ( cca 400 unitati pe gram ), acid pantotenic, acid folic, clorofila 0,3 – 0,8, protoporfirina si coproporfirina, b-caroten, saruri de Ca, Mg, Fe, Si, fosfati s.a. Substanta vezicanta pentru piele a plantei proaspete este formata din acid formic, o enzima si o toxalbumina. Prin uscare, aceste substante se pierd sau se transforma, disparand astfel proprietatile vezicante.

22

Actiune farmacodinamica - utilizari terapeutice : In medicina traditionala, urzica a fost utilizata pentru proprietatile sale antianemice, hemostatice, antidiabetice, diuretice si colagoge. Mai importanta este insa pentru extractia b-carotenului ca sursa de provitamina A si pentru obtinerea clorofilei. Aceasta din urma se foloseste mai rar ca atare, cat mai ales sub forma produsilor sai de degradare hidrolitica, operatie prin care clorofila este transformata in asa-zisele clorofiline. Acestea, ca saruri de sodiu sunt solubile in apa si se folosesc ca antituberculoase, antianemice, cicatrizante ( in arsuri, dermatoze ), dar mai ales dar mai ales ca dezodorizante in tot felul de preparate medicamentoase si cosmetice sub forma de pomade, aerosoli, paste de dinti, guma de mestecat, sprayuri deodorante. Clorofilina de cupru, de culoare verde, este de asemenea, mult utilizata drept colorant verde sau deodorant. In afara de substantele amintite, urzica mai contine histamina, urme de acid formic si o toxina urticanta a carei compozitie chimica este inca nedeterminata. 1/10.000.000 din aceasta toxina produce inca efectul urzicant la nivelul pielii. In urzicile tinere, productia toxinei inca nu are loc. De aceea, nu se vor folosi urzici mature sau batrane, care chiar dupa fierbere, atat lichidul cat si partea vegetala integrata, duce la aparitia unei iritatii gastrice, senzatia de arsura la nivelul pielii, edeme, imposibilitate de a urina. In ceea ce priveste actiunea diuretica, trebuie specificat ca frunzele de urzica se folosesc in special pentru tratamentul bolilor metabolice, ca reumatismul si guta. S-a demonstrat ca extractele de urzica provoaca o eliminare renala abundenta de acid uric, iar pe de alta parte deplaseaza acidul uric din tesuturi, trecandu-l in circulatia sanguina. Se prescrie un decoct preparat astfel : o lingura produs vegetal se fierbe 5 minute cu 150 ml apa. Se beau zilnic 3 decocturi, timp de 4-6 saptamani. Empiric, cazurile de lombago şi sciatica se trateaza prin flagelarea locurilor dureroase cu un buchet de urzici proaspete. Operatia se efectueaza timp de 2-3 zile, dupa care se face o pauza tot de 2-3 zile ca urmare a sensibilitatii pielii. Procedeul este mai putin eroic decat pare, deoarece cei care aplica acest tratament capata obisnuinta, iar senzatia initiala de

23

arsura se transforma intr-o senzatie de caldura placuta care invaluie tot corpul. Pacientul nu are voie, insa sa vina peste zi in contact cu apa rece, deoarece senzatia placuta de caldura se transforma iarasi in arsura si usturime. Li se mai atribuie frunzelor de urzica si preparatelor obtinute din ele, proprietati hemostatice, astringente si antidiareice, si de asemenea se obtin bune rezultate in tulburarile gastrice datorate abuzului de tutun. Tot asa de importanta este actiunea hematopoetica, comparabila cu cea a spanacului si a preparatelor de fier. Asupra aparatului cardiovascular determina o actiune hipertensiva. Interesante sunt si proprietatile galactogoge si de stimulare a secretiei pancreatice. S-a descris si un efect hipoglicemiant dar, ca si in alte cazuri, alaturi de principiul hipoglicemiant exista si unul hiperglicemiant. Se utilizeaza infuzia 5-10 %, decoctul 3-10 % si extractul 1:2 in alcool de 70 °C. Pentru tratamentul enterocolitelor se administraza cate o lingura de infuzie la fiecare 1-3 ore, sau 2-5 picaturi de extract alcoolic. Ca purgativ se administreaza cate un paharel de decoct, dimineata, sau 5-10 picaturi de extract alcoolic, de 2-4 ori pe zi, timp de 5-15 zile pe luna.

Urzica – un ajutor bun la toate!

Cu aspectul sau ne tine la distanta, dar trebuie sa trecem peste amintirile dureroase. Urzica este curativa începand de la radacina, continuand cu tulpina si frunzele si terminand cu florile. Înca din antichitate se bucura de multa apreciere.Cu aspectul sau ne tine la distanta, dar trebuie sa trecem peste amintirile dureroase. Urzica este curativa începand de la radacina, continuand cu tulpina si frunzele si terminand cu florile. Înca din antichitate se bucura de multa apreciere.Datorita substantelor sale active hematopoietice, urzica este de mare ajutor în cloroze, anemii si alte boli grave ale sangelui. Asociata cu alte plante medicinale, urzica este folosita cu succes si contra leucemiei. Celor ce sufera de orice fel de alergie, le este recomandat sa bea

24

ceai de urzici o perioada mai îndelungata. Aceasta planta anihileaza predispozitia la raceli si combate afectiunile artritice si reumatice. De asemenea, poate usura procesul de urinare la barbati, mai ales daca prostata este inflamata. Urzica este un diuretic. Ajuta corpul sa elimine acidul uric si bacteriile care cauzeaza infectii ale tractului urinar si pietrele de rinichi. De asemenea, poate scadea tensiunea si usura sindromul premenstrual.

Obiceiul antic de a te lovi cu urzici are o explicatie plauzibila. Aparent, planta contine antihistaminice si antiinflamatorii naturale. Se credea ca frunzele întepatoare ajuta patrunderea acestor substante în locurile afectate.

Beneficii multiple

Urzica este recunoscuta pentru actiunea ei benefica asupra organismului uman, si anume:

Vitaminizeaza, remineralizeaza si echilibreaza sistemul de aparare al organismului.  

Elimina starea de anemie. Actioneaza bactericid limitand sau înlaturand multiplicarea

bacteriilor. Are efect benefic in bronsite si astm. Fluidifica secretiile

bronhice si favorizeaza eliminarea lor prin expectoratie. Combate tusea.

Stimuleaza metabolismul si secretia bilei, cea pancreatica, gastrica si intestinala. Stimuleaza totodata peristaltismul intestinal si digestia.

Combate diareea, dizenteria si starile inflamatorii ale mucoasei tubului digestiv.

Actioneaza împotriva viermilor intestinali. Activeaza procesele fiziologice de formare a eritrocitelor,

leucocitelor si trombocitelor; fluidifica sangele. Scade glucoza în sange.  

25

Activeaza regenerarea tesuturilor si epitelizarea, cicatrizand ranile.

Influenteaza favorabil reumatismul si guta. Este tonic capilar si combate matreata.

Asigurati-va ca purtati manusi cand culegeti urzicile. tepii plantei contin histamine care provoaca durere pentru cateva ore.

 Ceaiul de urzici

Avand o influenta pozitiva asupra pancreasului, ceaiul de urzici scade nivelul glicemiei. El vindeca si bolile si inflamatiile cailor urinare, precum si retentia urinara patologica. Avand în acelasi timp un efect usor laxativ, este recomandabil mai cu seama pentru o cura de primavara!

Folositi 2 lingurite de urzici uscate la o ceasca de apa fierbinte si beti infuzia de 4 ori pe zi. Ceaiul se bea fara zahar. Puteti însa adauga musetel sau menta pentru îmbunatatirea gustului. În medicina populara, cura cu ceaiul de urzici este propusa pe o durata de mai multe saptamani in afectiunile hepatice, biliare si splenice (chiar in cazul tumorii la splina), la secretii abundente ale stomacului si aparatului respirator, la crampele si ulcerele stomacale, la ulcerele intestinale si bolile de piept. Pentru a mentine substantele active, ceaiul se prepara doar prin oparire. Ca mijloc profilactic însa, se bea o singura ceasca cu ceai de urzici zilnic, tot timpul anului.

Puteti manca frunze proaspete sau fierte de urzici ca pe orice leguma. Planta este bogata în vitamina C, prin urmare, apa în care au fiert poate fi consumata în loc de ceaiul obisnuit de urzici.

Mod de folosire

26

Infuzie -  se foloseste o lingurita cu varf de urzica uscata la 1/4 litru de apa. Nu se fierbe, ci doar se opareste.

Tinctura de urzica - radacinile, scoase din pamant primavara sau toamna, se spala cu o perie si se taie marunt. Se umple cu ele o sticla si se toarna deasupra rachiu de secara de 38-40% si se lasa sa stea 14 zile la loc calduros.

Bai de picioare -  radacinile bine spalate si periate (2 maini pline) si de urzici proaspete (tulpina si flori – aceeasi cantitate) se lasa peste noapte in 5 litri de apa si se încalzesc a doua zi pana dau în clocot. Se introduc picioarele în baia facuta cat se suporta de fierbinte si se tin 10 minute. Urzicile raman în apa în timpul baii. Aceasta baie de picioare poate fi folosita înca de 2-3 ori, daca este reîncalzita.

Spalat pe cap - urzicile proaspete sau uscate (cat luati cu ambele maini de 10 ori) se pun într-o oala de 5 litri cu apa rece si se încalzesc încet, pe foc mic, pana la fierbere, dupa care se lasa sa stea 5 minute. Daca se folosesc radacini de urzici, se pun 2 maini pline de radacini sa stea peste noapte în apa rece, se încalzeste totul a doua zi pana da în clocot si se lasa sa stea 10 minute. Pentru spalatul pe cap ar trebui întrebuintat în acest caz sapun medicinal.

Urzica este contraindicata…Datorita actiunii sale diuretice, consumul prelungit de urzici poate cauza un dezechilibru electrolitic. Lauzele nu trebuie sa consume urzici, iar oamenii care mananca în mod repetat aceasta planta trebuie sa aiba grija ca în dieta lor zilnica au introdus destul potasiu. Cercetarile de laborator au dovedit ca urzica determina contractiile uterului, deci si femeile gravide ar trebui sa se fereasca de consumul de urzici.

27

URZICA

Descriere: Un medic a aratat odata intr-un discurs la radio ca urzica - numita si urzica-creata, urzica- mare sau urzica-de-padure - este una dintre cele mai bune plante de leac pe care le avem. Deci daca oamenii ar sti ce efect tamaduitor are, n-ar mai cultiva decti urzici. Din pacate sint foarte putini cet care cunosc acest lucru. Urzica este curativa incepind de la radacina, continuind cu tulpina si frunzele si terminind cu florile. Inca din antichitate se bucura de multa apreciere. Albrecht Durer (1471-1528) a pictat

un inger care zboara catre tronul Atotputernicului tinind urzica in mtna. Preotul elvetian Kunzle arata in scrierile sale ca urzica ar fi fost distrusa de mult daca nu s-ar fi autoaparat urzicind; insectele si alte animate ar fi facut-o de mult sa dispara. Am putut sfatui odata pe o mama a sapte copii, care de la ultima nastere tot facea eczeme, sa bea ceai de urzici. In scurt t'imp acestea au disparut, la fel si durerile de cap care o chinuiau si ele tot de-atunci incoace. Intrucit urzica ajuta in cazuri de nisip la rinichi si in urina, iar eu am presupus ca fermeia ar avea dupa ultima nastere probleme cu rinichii, am sfatuit-o sa bea acest ceai. Mina in mina cu bolile renale merg adesea durerile puternice de cap. In scurt timp au disparut atit eczema cit si migrenele. Eczemele, avind de cele mai multe ori o cauza interna, trebuie tratate din interior cu plante care curata singele. Urzica este cea mai buna planta de leac depurativa si hematopoetica. Avind si o influenta pozitiva asupra pancreasului, ceaiul de urzici scade nivelul glicemiei (al zaharului din singe). El vindeca si bolile si inflamatiile cailor urinare, precum si retentia urinara patologica Avind in aceiasi timp si efect usor laxativ, este recomandabil mai cu seama pentru o cura de primavara. De cind am aflat ce efect curativ au urzicile, mi-am creat un obicei din a face o cura de patru saptamini cu ceai de urzici, primavara din plantele tinere si toamna dupa otava, cind rasar iarasi fire tinere pretutindeni. Beau dimineata pe stomacul gol 1 ceasca, 1/2 ora

28

inainte de micul dejun si 1-2 cesti pe parcursul zilei, inghititura cu inghititura. Si ceaiul dinaintea micului dejun trebuie baut in inghitituri mici, pentru a-i mari efectul. Dupa o astfel de cura de ceai ma simt extraordinar de bine si am de fiecare data senzatia ca pot realiza de trei ori mai multe lucruri ca pina atunci. Familia mea si cu mine n-avem nevoie de ani de zile de medicamente, iar eu ma simt plin de mobilitate si tinerete. De altfel, ceaiul nu-i deloc rau la gust. Se bea fara zahar. Cei sensibili pot insa adauga ceva musetel sau mentai pentru imbunatatirea gustului. in medicina populara, cura cu ceaiul de urzici este propusa pe o durata de mai multe saptamini in afectiunile hepatice. biliare si splenice (chiar in cazui tumoril la splina), la secretii abundente ale stomacului si aparatului respirator, la crampele si ulcerele stomacale, la ulcerele intestinale si bolile de piept Pentru a mentine valo-roasele substante active, ceaiul se prepara doar prin oparire. Ca mijloc profilactic insa, se bea o singura ceasca cu ceai de urzici zilnic, tot timpul anului. Este de mare ajutor si in viroze si infectii bacteriene. De la o anumita virsta incolo se diminueaza cantitatea de fier din organism. Apar de aceea stari de oboseala, chiar epuizare, omul se simte batrin si cu mai putina putere de munca. In acest caz, urzica proaspata care contine fier, poate fi folosita cu mare succes. Ea ne ajuta sa depasim acest punct critic. Dupa o cura de urzici ne simtim, relativ repede, mai bine din punct de vedere fizic, energia si puterea de munca ne revin, renastem si inflorim vizibil. O tfnara femeie din Urfahr a venit odata la mine, anemica, bolnava de stomac si vezicula biliara". Ca fenomen secundar permanent manifesta dureri puternice de cap. Am sfatuit-o sa recurga la ceaiul de urzici. Dupa un timp am intilnit-o din nou in mod intfmplator. Radiind de fericire, mi-a povestit ce repede o ajutase urzica. Intreaga ei famllie s-a indreptat de atunci spre aceasta planta medicinala. In hidropizii, urzica ajuta prin extragerea puternica a apei din tesuturi si cavitatile naturale ale corpului. Datorita substantelor sale active hematopoetice, este de folos si in cloroze, anemii si alte boli grave ale singelui. Asociata cu alte plante medicinale, urzica este folosita cu succes si contra leucermei (a se

29

vedea articolul despre ..Leucemie"). Celor ce sufera de orice fel de alergie (si guturaiul de fin intra aici), le recomand sa bea ceai de urzici o perioada mai indelungata. Urzica anihileaza predispozitia la raceli si combate afectiunile artritice si reumatice. O doamna din Eichstatt a stat timp de trei ani sub tratament medical, avind sciatica si dureri puternice. In decursul a jumatate de an a scapat de dureri, dupa ce a facut 6 bai complete de urzici cu cite 200 grame de plante. Cu citva timp in urma am facut cunostinta cu o femeie de circa 50 de ani care trebuia sa poarte peruca din cauza parului foarte rar. I s-ar fi distrus astfel si ultimele radacini de par. Am sfcituit-o sa se spele pe cap cu infuzie de urzici proaspete si suplimentar cu infuzie din radacini de urzici. Mi-a urmat sfatul si s-a putut vedea pe saptamina ce trecea cum parul s-a regenerat, incepind sa creasca si sa se indeseasca din nou. Foarte binefacatoare pentru orice par este tinctura de urzica, pe care ne-o putem face singuri din radacini de urzici scoase din pamint primavara sau toamna (a se vedea la ,,Moduri de folosire": ,,Spalatul pe cap" si .Jinctura de urzica"). Eu insumi imi masez zilnic pielea capului cu aceasta tinctura, pe care o iau cu mine chiar si in excursii sau cind calatoresc ca sa tin prelegeri. Efectul este evident: pielea capului n-are matreata; parul este des si matasos, cu un luciu frumos. Urzica ajuta excelent si in arterita. Multi oameni suferind de aceasta boala ar putea sa scape de o amputare de picior daca ar face la timp bai de picioare cu radacini de urzici (a se vedea ,,Moduri de folosire"). Orice spasm, indiferent de unde provine, induce tulburari ale irigatiei sangvine In aceasta situatie se recomanda spalaturile si baile cu infuzie de urzici. Acelasi lucru este valabil si in cazul special al stenozei mitrale. Se apleaca bustul deasupra cazii, se spala regiunea inimii cu infuzie calduta de urzici, masind usor in acelasi timp. O femeie din Bavaria in virsta de 51 de ani a suferit timp de 28 de ani de pe urma unei fistule. Profesorul consultat a considerat o operatie ca fiind problematica, intrucit fistula era plasata pe obraz, pe osul molar, in anul 1978, aceasta femeie nefericita s-a adresat unui tamaduitor, care i-a aratat mai ales foarte multa intelegere. I-a prescris

30

alimentafie vegetariana cu fructe si legume crude si gimnastica respiratorie. Starea ei a devenit mai suportabila, fara a fi insa vorba de o insanatosire. In mai 1999, a inceput sa adune primele urzici proaspete, bind zilnic 3 cesti cu ceai amestecate de fiecare data cu 1 lingurita de bitter suedez. A scris: ,,Dupa exact 14 zile, fistula mea din obraz se vindecase si nu mai aveam nici o durere. Si asa a ramas pina azi" (28.11.1999). Aud tot mereu cu bucurie despre cit de multi oameni au cunoscut si simtit asupra propriului lor organism puterea lecuitoare a urzicii. Astfel, mi-a scris de curind o femeie ca luni de-a rindul a baut zilnic ceai de urzici. Nu numai ca a scapat de orice senzatie de oboseala, de epuizare, in ciuda muncii grele de zi cu zi, dar i-a disparut si o batatura purulenta, care ii pricinuise niste dureri ce se intindeau pina in coapsa, de care n-avusese insa timp sa se ingrijeasca din cauza muncii excesiv de impovaratoare; la fel si o ciuperca la unghii, la a carei indepartare prin operatie nu se putea decide. Da, asa poate ajuta buna urzica depurativa si hematopoetica pe care oricit as recomanda-o, tot n-ar fi suficient. O alta femeie mi-a scris ca urzica a vindecat-o de o eczema care o chinuise ani de zile. Astfel de scrisori sunt raze de lumina in viata mea. Ele-mi arata ca ne putem baza pe bunele noastre plante de leac, oriunde le-am folosi. Odata a venit la mine, pIingind, un barbat mai virstnic. Cu trei ani in urma se imbolnavise de gripa. De atunci, urina sa era maro inichis si suferea de niste dureri de cap insuportabile. Nu i-au folosit nici numeroasele medicamente administrate, nici injectiile (in ultimul timp in regiunea capului). Dimpotriva, migrenele au devenit tot mai acute, incit omul era tn pragul sinuciderii. l-am dat curaj, indrumindu-l spre urzicile proaspete. Urma sa bea 2 1/2 litri de ceai, repartizati pe parcursul intregii zile. Dupa patru zile m-a anuntat telefonic ca durerile de cap ii trecusera total. Ceva mai ttrziu mi-a transmis printr-o femeie ca se simte mai bine acum decit inaintea gripei. Folositi si dumneavoastra urzicile proaspete, tinere, in special primavara, si faceti cu ele o cura depurativa ! Va veti minuna de efectul lor binefacator. O calugarita din ordinul Elisabetinelor din Klagenfurt mi-a urmat, de asemenea, sfaturile si

31

s-a mirat de rezultatul obtinut. Pete, care nu voiau sa se vindece, aparute in regiunea abdominala si lombara si insotite de mincarimi puternice, au disparut in timpul cel mai scurt, datorita ceaiului de urzici si a unei diete pentru ficat. Si la alt caz asemanator ajutase rapid ceaiul de urzici. Dintr-o scrisoare din Dellach Tn Karnten aleg urmatoarele rinduri: ,,Va multumesc din toata inima si Dumnezeu sa va aiba in paza pentru ajutorul inestimabil de care am avut parte datorita sfaturilor dumneavoastra. In decursul bolii mele care a durat 19 ani am fost internata prin toata Austria in multe clinici de neurologie. Nici un medic nu mi-a putut spune ce am de fapt, darmite sa-mi fie de vreun folos. O saptamina intreaga am baut ceai de urzici si ca printr-o minune boala a trecut de parca nici n-as fi avut-o vreodata. Din faptele mentionate reiese cit de repede ne pot ajuta plantele noastre medicinale. Este adevarat ca aici nu este suficienta o ceasca pe zi, ci, in bolile grave, trebuie sa se bea minimum 2 litri in timpul zilei, in Tnghitituri mici. Un om de afaceri mi-a povestit ca-si ia in excursii si calatorii de afaceri ceai de urzici intr-un termos, caci se increde orbeste in performantele sale si in ajutorul sau. Nu numai ca-ti taie cel mai bine setea, dar te si invioreaza si-ti alunga orice oboseala. Inca o indicatie deosebita: In sciatici, lumbago, nevrite la brate si picioare, se freaca foarte u s o r locurile dureroase cu o urzica proaspata. La sciatica, de exemplu, se atinge foarte incet piciorul cu planta proaspata, incepind de la glezna, pe partea exterioara pina la sold, iar pornind de aici, de-a lungul partii interioare a piciorului pina la calcii. Acest lucru este repetat de 2 ori, iar in incheiere se trece urzica de la sold in jos peste sezut. Se procedeaza la fel si cu alte portiuni afectate. La urma se pudreaza pielea pe locurile respective. Nu trebuie oare sa multumim Domnului pentru indurarea LUI de a ne fi daruit o atit de miraculoasa planta medicinala? In viata lor traita rapid, oamenii trec pe linga ea nepasator, preferind sa recurga la calmante si sedative, care sunt luate excesiv. Dar adesea nu pot ajuta in mod real decit bunele noastre plante de leac, cazute din pacate in uitare. In final as vrea sa mai adaug o intimplare care m-a impresionat in mod deosebit. In oraselul nostru am facut cunostinta

32

cu o batrina care mi-a povestit ca medicul constatase ca are tumori canceroase la stomac. Nu se putea decide sa se opereze din cauza virstei inaintate. Atunci cineva a sfatuit-o sa bea ceai de urzici. Cind s-a dus la medic dupa un timp, acesta a intrebat-o mirat: ,,V-ati operat? Dar nu se vede nici o cicatrice!" Excrescentele disparusera complet si ferneia a mai putut beneficia de un amurg sanatos al vietii. Nu trebuie sa ajungem atit de departe. Niciodata nu se poate forma ceva malign, daca pe linga faptul ca o pretuim pe buna noastra urzica, ii asimilam puterea minunata, in intervale regulate de timp, sub forma ceaiului. Inca un sfat bun: Incepeti chiar astazi o cura de urzici. Planta uscata o gasiti in orice magazin specializat. Invitati plantele noastre medicinale iar in casa! Echipati-va primavara cu foarfece si manusi si iesiti la aer liber, in natura lui Dumnezeu! Este o mare placere sa culegi urzicile singur, sub cerul liber al Domnului! Cu cit sunt utilizate mai proaspete, cu atit mai mare este, conform experientei, reusita curativa. Ginditi-va atunci si la o provizie pentru iarna, in vederea careia ar fi cel mai bine sa culegeti urzicile de luna mai. Bucurati-va sa puteti face astfel singuri ceva in folosul sanatatii dumneavoastra! Un cititor din Westfalen scrie: ,,Vecinul meu utilizeaza urzica si pentru stirpirea insectelor si a daunatorilor din gradina sa. Pune o cantitate mai mare de urzici intr-un recipient cu apa, care are in jur de 300 litri (dar se poate muia si o cantitate mai mica) si lasa urzicile la macerat inauntru ceva mai mult timp. Cu aceasta apa de urzici isi uda apoi tot mereu plantele, pe care le poate avea astfel fara daunatori, fara a intrebuinta substante chimice. Nici in morcovi nu mai irrtra atunci viermii!" Pe de alta parte, exista azi unii agricultori care stropesc cu diferite solutii pentru stirpirea buruienilor urzicile care cresc pe margini curate, inverzite de paduri si cimpii, departe de sosele si alte medii poluante. Otravurile nocive pentru om ajung deci pina in colturile neatinse ale padurilor. Nici nu se gindesc aceste persoane ca distrug astfel, simultan, pasari si insecte. Multi tarani nu-si mai gasesc timp pentru a cosi urzicile cu secera. Cit de orbi am devenit noi, oamenii!

33

Mod de folosire: Infuzie: A se folosi 1 lingurita (cu virf) la 1/4 litru de apa; a se opari doar si a se lasa sa ,,traga" putin. Tinctura de urzica: Radacinile, scoase din pamint primavara sau toamna, sunt spalate cu o perie si taiate marunt. Se umple cu ele o sticla pina la git. Se toarna deasupra rachiu de secara de 38-40% si se lasa sa stea 14 zile la loc calduros. Bai de picioare: Cite 2 miini pline de radacini bine spalate si periate si de urzici proaspete (tulpina si flori) se lasa peste noapte in 5 litri apa si se incalzesc a doua zi pina dau in clocot. Se introduc picioarele in baia facuta cit de fierbinte se suporta si se tin 10 minute. Urzicile ramin in apa in timpul baii. Aceasta baie de picioare poate fi folosita inca de 2-3 ori, daca este reincalzita. Spalat pe cap: De 4-5 ori cite 2 miini pline cu urzici proaspete sau uscate se pun intr-o oala de 5 litri cu apa rece si se incalzesc incet, pe foc mic, pina la fierbere. Se trage oala deoparte si se lasa sa stea 5 minute. Daca se folosesc radacini de urzici, se pun 2 miini pline de radacini sa stea peste noapte in apa rece, se incalzeste totul a doua zi pina da in clocot si se lasa sa stea 10 minute. Pentru spalatul pe cap ar trebui intrebuintat in acest caz sapun medicinal.

Cu ce altceva va mai puteti trata:- Kombucco Orientalis este folosita de peste 2000 de ani, si provine din China antica, din timpul dinastiei Tsin. Principiile active recomanda Kombucco Orientalis pentru cancer, boli ale sistemului digestiv, boli si probleme specifice femeilor, boli ale sistemului vascular si limfatic, matreata, apetit, imbunatatirea vederii, ajuta la reducerea dependentei de alcool, caderea parului, boli ale sistemului respirator, slabire etc.

Dr. Soraaya Sh. din Iran este cadru medical. A publicat un articol intitulat "Kombucco inhiba cresterea celulelor maligne" in revista iraniana "Baarg - e - sabs", Teheran/Iran vol. 5 (mar/96), paginile

34

18, 19 si 54. [...] "Am distribuit Kombucco printre pacienti. Au avut rezultate bune si sunt foarte satisfacuti. Kombucco a fost utila pentru vindecarea bolilor prostatei, pintenilor calcaneeni, artritei reumatoide, cancerului maduvei osoase, fibromului uterin, fibrozei pulmonare si altele. Nu am auzit nici o plangere despre Kombucco. Rezultatele folosirii tratamentului Kombucco au fost suficient de bune pentru a-l accepta ca terapie perfecta. Si eu il folosesc zilnic."

DETALII despre Kombucco Orientalis

- Ceai Indian Chippewa a fost si este un tratament indian pe baza de plante. O sora medicala din Canada a recunoscut acest tratament in timp ce trata o pacienta in varsta, din Anglia, pe la inceputul anilor 1920. Pacienta a fost tratata cu Chippewa Tea pentru cancer de san de catre un vraci indian cu 30 ani in urma. Cand femeia i-a spus lui Rene despre cum tumoarea a fost eliminata de aceasta formula, ea a intrebat-o pe aceasta care este formula. Rene a inceput sa trateze pacienti bolnavi de cancer in stadiu terminal la mijlocul anilor 1920, incepand cu matusa ei. DETALII despre ceaiul Indian Chippewa

fructus juniperii- IENUPAR

Denumirea plantei: Ienupar (Juniperus communis)Fam. Cupressaceae

Denumiri populare: anaperi, archis, boaba de brad, bradisor, bradul-ciumei, brazii pitici, butimoaca, ceatina, ceten, cetina, feniar,

35

finier, finior, ineper, jreapan , jneap, sinap, turtal, turtel, zelevat, zelet, zolovat.

Ecologie si raspindire: Ienuparul prefera locurile luminoase, cu umiditate atmosferica ridicata, rezista la ger si seceta, nepretentios fata de sol.

Perioada de vegetatie: Planta multianuala.

Perioada de recoltare: fructele de ienupar se culeg in al doilea an la maturitate deplina, cind devin negricioase incepind din octombrie pina in iarna, prin lovirea sau scuturarea usoara a ramurilor pentru a nu cadea si pseudobacele vrzi, sub ramuri intinzindu-se o prelata. Se usuca in strat subtire, rasfirindu-se din cind in cind.

Bolile in care se utilizeaza:Uz intern: bronsite cronice, enterocolite, diabet, acnee, eczeme, litiaza vezicala, reumatism, hepatita epidemica, anorexie, edeme renale, edeme virotice, edeme cardio-renale, guta, hidropizie (acmulari de lichid in tesuturile si seroasele organismului, ca pleura, pericard, peritoneu, articulatii).Uz extern: reumatism, stimularea circulatiei periferice, tuse, gripa, guturai.

Retete: pentru tratamentul intern, infuzia o preparati in felul urmator: 2 lingurite de fructe la 200 ml apa clocotita din care se iau 3-4 linguri pe zi intre mese (in raport de dureri). Pentru tratamentul extern se recomanda uleiul de ienupar: 10 g de ulei de ienupar se amesteca cu 100 ml alcool, intr-o sticla in care se lasa timp de 4-5 ore, folosindu-se doar seara la culcare pentru frectii.Solutia pentru frectiise mai poate prepara si astfel: o mina de fructe zdrobite se amesteca cu circa 100 g alcool, iar dupa citeva zile se adauga un litru de otet de vin. Dupa o macerare de 7-8 zile se strecoara si se intrebuinteaza in stari febrile.

36

ATENTIE! Este strict necesar sa se respecte doza prescrisa.Orice supradozare poate duce la iritarea cailor renale si produce hematurie.

Denumirea plantei: Ienupăr (Juniperus communis)

Familia: Cupressaceae

Denumiri populare: anaperi, archis, boabă de brad, brădişor, bradul-ciumei, brazii pitici, butimoacă, ceatină, ceten, cetină, feniar, finier, finior, ineper, jreapan, jneap, sinap, turtal, turtel, zelevat, zelet, zolovăt.

Ecologie şi răspindâre: Ienupărul preferă locurile luminoase, cu umiditate atmosferică ridicată, rezista la ger şi secetă, nepretenţios faţă de sol.

Perioada de vegetaţie: Plantă multianuală.

Perioada şi organul de recoltare: fructele de ienupăr se culeg în al doilea an la maturitate deplină, când devin negricioase începând din octombrie până în iarnă, prin lovirea sau scuturarea uşoară a ramurilor pentru a nu cădea şi pseudobacele verzi, sub ramuri întinzându-se o prelată. Se usucă în strat subţire, răsfirându-se din când în când.

Bolile în care se utilizează: Uz intern: bronşite cronice, enterocolite, diabet, acnee, eczeme, litiază vezicală, reumatism, hepatită epidemică, anorexie, edeme renale, edeme virotice, edeme cardio-renale, gută, hidropizie (acmulări de lichid în ţesuturile şi seroasele organismului, ca pleură, pericard, peritoneu, articulaţii). Uz extern: reumatism, stimularea circulaţiei periferice, tuse, gripă, guturai.

37

Reţete: pentru tratamentul intern, infuzia o preparaţi în felul urmator: 2 linguriţe de fructe la 200 ml apă clocotită din care se iau 3-4 linguri pe zi între mese (în raport de dureri). Pentru tratamentul extern se recomandă uleiul de ienupăr: 10 g de ulei de ienupăr se amestecă cu 100 ml alcool, într-o sticlă în care se lasă timp de 4-5 ore, folosindu-se doar seara la culcare pentru frecţii. Soluţia pentru frecţii se mai poate prepara şi astfel: o mâna de fructe zdrobite se amestecă cu circa 100 g alcool, iar după citeva zile se adaugă un litru de oţet de vin. după o macerare de 7-8 zile se strecoară şi se întrebuinţează în stări febrile.

Plantele iernii – Ienupărul

Boabele de ienupăr (Juniperus communis) se culeg iarna, perioadă cînd ajung la maturitate deplină. Principiile active din aceste fructe acţionează diuretic, sudorific, expectorant, antitusiv, antispastic şi antireumatic. Activează puternic metabolismul. Fiind un depurativ foarte puternic, ienupărul favorizează eliminarea toxinelor din organism prin diureză şi transpiraţie. Pentru aceasta, fitoterapia recomandă un decoct diluat din 10-20 de boabe, care se fierb 5 minute într-un litru de apă. Cantitatea se bea în cursul unei zile. Se recomandă în cure de primăvară. Cura cu 213 boabe Pentru a face o cură completă, aveţi nevoie de 213 boabe de ienupăr. În prima zi, se mestecă 4 boabe de ienupăr, a doua zi 5 boabe şi aşa mai departe, pînă la 13 zile, apoi se scade cîte un bob pe zi, pînă se ajunge iarăşi la 4 boabe. Înainte de a fi înghiţite, boabele se mărunţesc bine cu dinţii. Se consumă, întotdeauna, pe stomacul gol. Pe parcursul curei, nu se consumă deloc carne şi se reduce

38

consumul de prăjeli, alimente conservate sau cu aditivi alimentari. Cura este indicată în următoarele afecţiuni: obezitate, mastoză chistică, cistită, gută, litiază urinară, reumatism, dereglări hormonale, afecţiuni hepatice şi biliare, afecţiuni gastro-intestinale, afecţiuni circulatorii, astm bronşic, viroză respiratorie. Tinctura de ienupăr Cu ajutorul rîşniţei, boabele uscate de ienupăr se mărunţesc fin, apoi se pun 15 linguri de pulbere într-un borcan cu filet, adăugîndu-se un pahar de alcool alimentar şi un pahar de apă, amestecîndu-se totul cît mai bine. Se închide borcanul şi se lasă totul la macerat, timp de 10 zile, după care tinctura obţinută se filtrează prin tifon şi se trage în sticluţe închise la culoare. Boli care se vindecă prin tratamentul cu ienupăr În cazurile de cistită, nefrită, pielonefrită sau uretrite se ia o linguriţă de tinctură în jumătate de pahar de apă, pe stomacul gol, de 3 ori/zi. Acest remediu vindecă pînă şi cele mai rezistente forme de cistită şi uretrită, care nu răspund nici la cele mai puternice antibiotice. În infecţiile urinare dar şi renale, tratamentul cu ienupăr are efecte imediate: în 24-48 de ore dispar aproape complet simptomele supărătoare. Este important însă ca tratamentul să nu fie oprit, deoarece boala poate reapărea. În uretrite şi epididimite, ienupărul este un remediu foarte rapid, care înlătura simptomele în cîteva zile. Este nevoie de multă atenţie, pentru că înlăturarea acestor simptome poate ascunde şi o evoluţie discretă şi foarte periculoasă a bolii. Cînd au dispărut toate simptomele, este bine să fie făcut un nou set de analize. Mai trebuie ştiut că, efectul antiinfecţios al ienupărului nu ţine loc de sistem imunitar, care este factorul esenţial pentru ca cistitele, nefritele, uretritele să nu recidiveze. În aceste cazuri însă trebuie avută mare grijă, deoarece cura şi tratamentele cu boabe de ienupăr sînt contraindicate bolnavilor cu afecţiuni renale inflamatorii, persoanelor cu infecţii renale şi urinare acute, deoarece produce iritaţii resimţite sub forma unor usturimi. De asemenea, administrarea îndelungată poate provoca iritaţii renale. Nici un preparat de ienupăr nu se administrează mai mult de 6 săptămîni. Cura cu ienupăr este contraindicată în nefrita acută şi cronică, în nefroză, deoarece poate provoca hematurie şi chiar

39

hemoragii intestinale. De aceea, pentru a verifica sensibilitatea la ienupăr în toate aceste cazuri, se începe tratamentul cu un sfert de doză şi se măreşte, progresiv, cantitatea pînă la doza normală. Dacă usturimea şi senzaţia de iritare s-au intensificat foarte mult, tratamentul se întrerupe. Este bine ca măcar în aceste cazuri, tratamentele cu ienupăr să fie făcute cu acordul medicului de familie, sub supraveghere medicală. Tinctura de ienupăr se administrează în acelaşi mod şi în cazurile de pietre la rinichi şi la vezică (mai ales uraţi). Specialiştii în fitoterapie confirmă efecte benefice în aceste cazuri, menţionînd că ele nu apar în cazul curei cu boabe, pulbere, infuzie sau decoct de ienupăr. Contra obezităţii şi bolilor de piele În cazurile de obezitate şi reţinere de apă în ţesuturi, este indicată cura cu boabe de ienupăr, repetată de 3-4 ori. Pentru a obţine o scădere rapidă în greutate, dar şi pentru a scăpa rapid de retenţia de apă în ţesuturi, se va lua, 3 zile la rînd, cîte o lingură de tinctură de ienupăr, într-un pahar cu apă, de 2-3 ori/zi. Cura cu boabe de ienupăr taie pofta de mîncare. Pentru tratarea unor boli de piele, precum alergie, acnee, psoriazis, se face un tratament de 21 de zile cu tinctură de ienupăr: o linguriţă de tinctură, diluată într-un pahar de apă, se ia de 4 ori/zi, pe stomacul gol. Pentru a amplifica efectul detoxifiant al ienupărului, este bine să fie făcută şi o cură cu ceai laxativ (se găseşte în magazinele Plafar). Adjuvante în tratarea diabetului şi bolilor hepatice În diabet, hepatită şi ciroză, ienupărul se foloseşte pentru rolul său drenant şi purificator, alături de remediile specifice acestor afecţiuni. Se fac 2 cure succesive cu boabe de ienupăr, la distanţă de 3-5 zile una de cealaltă. În hepatită şi ciroză, efectele spectaculoase le au mlădiţele de ienupăr, culese primavara şi conservate cu miere. Cura cu boabe de ienupăr este un bun adjuvant în infecţiile intestinale (enterite, colite, dizenterie). Pentru o eficienţă mai mare, se poate lua, alături de boabele de ienupăr, care sînt un antiinfecţios extrem de puternic, o linguriţă de pulbere de creţişoară sau coada racului, plante cu proprietăţi absorbante şi astringente puternice. (C.I.)

40

Extract din muguri de tei argintiu - tilia tomentosa Indicatii: distonie neurovegetativa cu manifestari de anxietate

insomnia adultului si copilului dezobisnuire de somnifere emotivitate tranchilizant in alergii prurit nervos tulburari cardiace date de stres nervozitate dischinezie biliara hipertonica colite spastice tulburari depresive cu anxietate datorate contraceptivelor

‘TILIA TOMENTOSA’

Teiul

TILIA CORDATA Mill., TILIA PLATYPHYLLOS Scop., TILIA

TOMENTOSA Mnch.

Familia Tiliaceae

Alte denumiri populare: tei pucios, tei rosu, tei paduret, tei balan,

tei verde, tei bun, tei alb, tei fluturesc, teita, tei varatec.

Descriere

Arbore cu inaltimea de 20-40 m, cu coroana globuloasa, tulpina

dreapta, cilindrica, scoarta neteda, de culoare cenusie (dupa varsta

41

de 20-30 de ani apar crapaturi longitudinale -ritidom, negricioase).

Frunzele sunt mari, lung-petiolate, cordiforme, asimetrice Ia baza,

cu varf ascutit, dintate pe margini, de culoare verde-inchis pe fata

superioara si verde-deschis pe fata inferioara. Florile sunt galbene-

aurii, grupate in inflorescente (cime), cu pedunculul concrescut de

o bractee glabra in forma de Iimba, de culoare verde-galbuie. La

Tilia cordata, inflorescentele au 3-16 flori, Ia T. platyphyllos au 3-7

flori, iar Ia T. tomentosa au 7-9 flori.

Inflorirea incepe in luna iunie (Tilia platyphyllos), fiind urmata de

Tilia cordata (dupa 10-15 zile) si mai tarziu de Tilia tomentosa.

Raspandire

Arborii se gasesc in flora spontana din toate zonele naturale ale

tarii, in paduri de foioase (amestecati cu stejarul pufos si garnita),

in masive compacte sau ca arbori ornamentali, izoIati pe marginea

soselelor, in Iocalitati, parcuri, gradini si curti. Ca arborete pure se

gasesc in nordul Dobrogei, maj frecvent Ia altitudini de 500 m.

Organe utilizate: Flores Tillae cum et sine bracteis -

inflorescente cu sau fara bractee.

Recoltarea

FloriIe se culeg impreuna cu bractele insotitoare Ia inceputul

infloririi (lunile iunie-iulie), cand florile au miros aromat de miere,

gust dulceag, usor astringent si emolient, datorita unor glande

42

nectarifere. O parte din flori pot fi in faza de boboc. Culegerea

florilor se face manual, pe timp frumos, dupa ce s-a ridicat roua, Ia

1-2 zile dupa ultima ploaie. Pentru urcare in coroana arborilor se

folosesc scari duble, evitand caderea, ruperea ramurilor si

pastrand aspectul ornamental al coroanei.

Uscarea naturala se face Ia umbra, in strat subtire, in poduri

acoperite cu tabla, soproane sau incaperi bine ventilate. Artificial

se usuca Ia temperaturi sub 35°C. Coeficientul specific de uscare

este 3,5 - 4 : 1. Dupa uscare, florile au miros aromat, placut si gust

dulceag, mucilaginos, datorita uleiului eteric emanat de glandele

nectarifere. Se pastreaza in saculeti de panza, cutii de carton sau

lazi captusite cu hartie. Florile de Tilia cordata se pot amesteca cu

cele de Tilia platyphyllos, dar flroile de tei argintlu (Tilia tomentosa)

intra in amestec numai in proportie de 8%.

ContinutuI chimic

      ulei volatil (0,04 - 0,07%) cu farnesol - un alcool alifatic de tip

sesquiterpenic care da mirosul caracteristic;

      mucilagii care hidrolizeaza in acid galacturonic, acid

poliuronic, arabinoza, galactoza, ramnoza, metilpentoze;

      glicozizi flavonici (cvercetrina, izocvercetrina, hesperidina,

tiliacina), rutozid, saponozide, tirozid, gume, taninuri galice si

catehinice, coline, acetilcoline;

43

      vitamine (C).

Proprietati terapeutice

      pectorale, expectorante, emoliente, antitermice, febrifuge,

diuretice;

      neurosedative, antispastice, decongestive, antiinflamatoare,

calmante, diaforetice;

      hipotensive, coronaro-dilatatoare, calmante in durerile

cardiace.

Actiuni specifice

      boli ale aparatului respirator: bronsite cu eliminarea

secretiilor, astm bronsic, tuse cronica si convulsiva, guturai, raceli,

gripa cu febra, faringite, reducerea inflamatiilor gatului (datorita

mucilagiilor);

      provoaca transpiratie abundenta si scade temperatura

corpului;

      afectiuni ale sistemului nervos: insomnii cu producere de

somn Iinistitor, elimina durerile de cap, ameteli, stari de

nervozitate, isterie, tensiune psihica, migrene, agitatie nocturna,

oboseala, surmenaj intelectual, emotivitate, anxietate;

      afectiuni ale gurii (amigdalite, laningite, stomatite) si ale

nasului (rinite);

44

      combate hipertensiunea si tulburarile cardiace, insuficienta

cardiaca cu edeme, ateroscleroza cu fluidizarea sangelui, palpitatii

si spasme cardiace;

      afectiuni digestive, colecistite, dischinezie biliara, indigestii,

tonificarea stomacului (cand se asociaza cu musetel si menta),

constipatia, hemoroizii, intoxicatiile;

      diabet zaharat, obezitate;

      afectiuni uro-genitale: cistite cronice, cistalgii Ia femei

nevrotice si anxioase, dismenoree, bufeuri de menopauza, marirea

diurezei;

      reumatism, artrite, guta, varice, dureri musculare si de sale;

      combate formarea ridurilor, a cearcanelor si a alopeciei.

Forme de utilizare

UZ INTERN

      lnfuzie din 2 lingurite de flori uscate Ia 200 ml de apa

clocotita; se infuzeaza acoperit 10-15 minute, se strecoara, se

indulceste cu miere sau zahar, si se beau 2-3 ceaiuri caIdute pe zi,

cu efecte calmante in tuse convulsiva, bronsite, dureri de piept,

raceala, stari gripale (ca sudorific), tensiune psihica si tulburari

cardiace. Aceeasi infuzie, luata dupa masa, ajuta Ia digestie si Ia

tonifierea stomacului. Daca se bea o cana cu 30 de minute inainte

45

de culcare, are actiune in caz de insomnii, asigurand un somn

Iinistitor.

      Infuzie din amestec de flori de tei, flori de musetel si frunze

de lamaita sau de mataciune in apa clocotita, din care se beau 2

ceaiuri (dimineata si seara) cu efecte antispasmodice in boli de

ficat, vezica biliara si stomac si efecte diuretice in cistite cronice.

      lnfuzie din amestec de tei si sunatoare, care se bea contra

durerilor de inima (mai ales Ia hipertensivi), dureri de cap, ameteli

si afectiuni psihice.

            Decoct din 50-60 g de flori de tei Ia 1 litru de apa rece;

se fierbe 15 minute, se infuzeaza 10 minute, se strecoara si se

beau cate 500 ml pe zi, pentru combaterea greturilor in indigestii,

albuminurie si reumatism.

      Sirop de tei recomandat in indigestii si Ia eliminarea

secretiilor bronsice.

      Apa de tei din 100 g de flori + 30 ml de alcool + 70 ml de apa,

din care se consuma cate 10-15 ml de 3-4 ori pe zi in inflamatii

bronsice acute si cronice, faringite, stari de nervozitate Ia copii si

femei.

UZ EXTERN

      Gargara cu infuzie din 4 linguri de flori Ia 200 ml de apa

clocotita; se infuzeaza 15-20 de minute, se strecoara si se

46

foloseste ceaiul cald in inflamarea amigdalelor, dezinfectarea

cavitatii bucale (candidoza, stomatita, faringite), stari de neliniste,

nervozitate.

      Inhalatii cu infuzie din 5-10 flori Ia 200 ml de apa clocotita,

care se incalzeste pana Ia clocot si se face inhalatia cu aburi

pentru laringite, faringite si pentru combaterea ridurilor si a

cearcanelor Ia ochi.

      Bai sedative cu decoct din 500 g de flori Ia 3 litri de apa rece;

se fierbe 10-15 minute si se strecoara in apa din cada de baie Ia

temperatura de 37°C. Baia dureaza 20 de minute si are rol calmant

general si decongestiv, mai ales Ia copii nervosi si Ia bolnavi cu

tuse convulsiva si insomnie precum si regenerator in catifelarea

tenului.

      Tinctura din 10 g de flori uscate Ia 100 ml de alcool de 70°,

care se macereaza 10 zile, agitand zilnic pentru uniformizare. Se

strecoara si se toarna in sticle de culoare inchisa si se foloseste ca

lotiune pentru frectii Ia radacina parului, stimuland cresterea firelor

de par.

      Comprese calde cu infuzie din 60-70 g de flori Ia 1 litru de

apa clocotita, folosita pentru combaterea ridurilor, a cearcanelor,

ochilor obositi, pentru tenurile cuperozice si cu eruptii cutanate,

tinand un tifon umed timp de 10-15 minute. Compresele calde se

47

mai pot folosi contra inflamatiilor dureroase produse de contuzii si

reumatisme.

Cataplasme cu frunze proaspete strivite, care se pun pe

furuncule, arsuri, plagi dureroase, pecingine, hemoroizi

externi.

48