Transcript
Page 1: PREMIILE ANULUI 2014 ÎN CULTURĂ LA BRAȘOV UP ANIVE R …old.unitbv.ro/Portals/0/Newsletter/03_Newsletter martie... · 2015-03-09 · contribuit partenerii noștri, Clubul Sportiv

NEWSLETTER

ÎNCREDERE ŞI EXCELENŢĂ

Nr. 35Martie

2015

Înfiinţată în anul 2014, Asociația Consorțiul Cultural Corona îşi propune „ridicarea profilului artelor şi al culturii, asigurarea performanţei în creativitate, cultură şi educaţie, promovarea vieţii culturale în Municipiul Braşov”. În acest context a fost lansată în ianuarie 2015 competiţia pentru Premiile Anului 2014 în Cultură la Brașov la nouă categorii: Cartea ,anului, Proiectul muzical al anului, Expoziția anului, Proiectul cultural al anului, Concertul anului, Spectacolul teatral al anului, Festivalul anului, Organizația culturală a anului, Personalitatea culturală a anului la Brașov. Prin membrii comunității academice și manifestările organizate, Universitatea Transilvania și-a onorat locul de instituție promotoare de cultură și cunoaștere în cadrul comunității

brașovene, convinși fiind că matricea oricărei civilizații este legătura pe care aceasta o are cu elementele cunoașterii, care însă trebuie oferite de la cel care o produce spre comunitatea căreia îi aparține, într-un gest firesc de respect al valorilor umane.

C o m u n i t a t e a a c a d e m i c ă brașoveană s-a regăsit la categoriile „Cartea anului” (Albumul Braşov, atmosfera, arhitectură

şi spaţiu urban, autor dr. arh. Teofil Mihăilescu, Firul alb, autor Andrei Bodiu, Seria de autor Gheorghe Crăciun lansată în 2014 la editura Cartea Românească), „Proiectul muzical al anului” (Stagiunea de concerte a Universității Transilvania, Inaugurarea primei ediții), „Proiectul cultural al anului” (Serile Facultății de Litere, Excelență Culturală Academică la Brașov), Concertul Horia „Concertul anului” (Mihail de inaugurare a pianului Steinway – la deschiderea stagiunii de concerte a Universității Transilvania), Festivalul Studențesc al Muzicii de Cameră „Festivalul anului” („Brassovia”, Festivalul Etnovember, ediția a XVI-a), Facultatea „Organizația culturală a anului” (de Litere a Universității Transilvania) şi ”Personalitatea culturală a anului la Brașov” (Andrei Bodiu).

În cadrul Galei Premiilor anului 2014 în Cultură la Braşov din data de 11 februarie 2015 organizată la Centrul Cultural Reduta, Consorțiul Cultural Corona a anunţat câștigătorii şi a acordat premii în valoare totală de 1.000 euro.

Universitatea Transilvania a fost laureată la categoriile: Cartea anului 2014 – seria de autor Gheorghe Crăciun, lansată la editura Cartea Românească, cu două titluri: „Acte originale, copii legalizate“ și „Mecanica fluidului“, Inițiativa culturală a anului 2014 – Inaugurarea stagiunii de concerte a Universităţii Transilvania, Personalitatea culturală a anului 2014 – Andrei Bodiu. Nominalizările şi premiile obţinute vin să demonstreze încă o dată puternicul potenţial cultural al universităţii, precum şi implicarea ei în viaţa comunităţii braşovene.

Prof.univ.dr. Liliana RogozeaProf.univ.dr. Andrea Deaconescu

La ce foloseşte instituţia universităţii dacă nu deschide drumul spre o societate a înţelepciunii?

(Paolo Blasi)Nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul care domneşte într-însa.

(Regele Ferdinand I)

Universitatea Transilvania din BraşovPREMIILE ANULUI 2014 ÎN CULTURĂ

LA BRAŞOV

Prima ediție a Cupei Universității Transilvania la Baschet s-a bucurat de un real

succes în rândul studenților universității, fiind un prilej favorabil promovării întrecerii

sportive în limitele sportivității şi fair-play-ului.Astfel, în perioada de desfășurare a

jocurilor, 24-27 februarie 2015, sălile de

sport situate pe Colina Universității s-au

d o ve d i t n e î n că p ăto a re p e nt r u

susținătorii echipelor reprezentative

ale facultăților. La competiția

masculină, cele 12 echipe înscrise

au fost repartizate în 2 grupe,

calificându-se primele 2 în urma

meciurilor în sistem fiecare cu fiecare. Câștigătoarea la masculin

a trofeului este reprezentativa Facultății de Educație Fizică și

Sporturi Montane, învingătoare în finală în fața echipei

Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor,

podiumul fiind completat, pe locul al III-lea, de echipa

Facultății de Medicină.Competiția feminină a adus la start doar 4

echipe, studentele contribuind la reușita

evenimentului prin jocul prestat, pasiunea pentru

sport și dorința de victorie. Medaliile de

campioane au revenit componentelor echipei

Facultății de Design de Produs și Mediu, iar cele

de vice-campioane celor de la Facultatea de

Construcții.La succesul evenimentului au

contribuit partenerii noștri, Clubul Sportiv

Universitatea Brașov și Clubul Sportiv

Transilvania Brașov.

Prof.univ.dr.ing. Daniel Munteanu,Asist.univ. Bogdan Oancea

CUPA UNIVERSITĂȚII TRANSILVANIA LA BASCHET, 2015SPORTIVITATE ŞI FAIR-PLAY

PREMIILE ANULUI 2014 ÎN CULTURĂ LA BRAȘOV

CUPA UNIVERSITĂȚII TRANSILVANIA LA BASCHET, 2015

ZIUA UNIVERSITĂȚII TRANSILVANIA LA FACULTATEA DE MATEMATICĂ ȘI INFORMATICĂ

ZIUA UNIVERSITĂȚII LA FACULTATEA DE CONSTRUCȚIICUPA UNIVERSITĂȚII TRANSILVANIA LA ȘAH

REVISTELE UNIVERSITĂȚII TRANSILVANIASĂPTĂMÂNA PSI PENTRU PĂRINȚISERILE FACULTĂȚII DE LITEREIMPLICAREA STUDENȚILOR DE LA FACULTATEA PSE

ÎN COMUNITATEA LOCALĂ

ADMITEREA LA GRADUL DIDACTIC I, SERIA 2015-2017ALUMNI DE SUCCESRECTORII UNIVERSITĂȚII TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

Page 2: PREMIILE ANULUI 2014 ÎN CULTURĂ LA BRAȘOV UP ANIVE R …old.unitbv.ro/Portals/0/Newsletter/03_Newsletter martie... · 2015-03-09 · contribuit partenerii noștri, Clubul Sportiv

ÎNCREDERE ŞI EXCELENŢĂ

CUPA UNIVERSITĂŢII TRANSILVANIA LA ŞAH

ZIUA UNIVERSITĂȚII TRANSILVANIA LA FACULTATEA DE MATEMATICĂ ȘI INFORMATICĂ

Cu ocazia Zilelor Universităţii, Facultatea de Matematică şi Informatică a organizat Cupa Universităţii Transilvania la Şah, ediţia I. Concursul s-a bucurat de o prezenţă generoasă: 4 cadre didactice (Radu Păltănea, Nicuşor Minculete, Adrian Damșescu, Gabriel Stan), 12 studenţi, 2 copii, un angajat TESA şi un pensionar. Concursul a beneficiat de participarea, în calitate de arbitru, a marelui maestru internaţional GM Costică Ciprian Nanu (student masterand la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane) şi s-a

desfăşurat după sistemul elveţian în 7 runde. Dintre participanţi merită remarcat câştigătorul turneului, maestru FIDE Lehel Vrencian (coeficient Elo 2128), campion mondial la șah amator (coeficient Elo<2000) în 2013, student în anul I la Facultatea de Matematică şi Informatică. Lupta pentru locul al doilea a fost strânsă şi a fost decisă de ultima partidă a turneului dintre David Voinescu (12 ani) şi Constantin Brumar încheiată remiză. Astfel după desfăşurarea celor 7 runde (70 partide) clasamentul final este: Vrencian Lehel (7 puncte), 2. Voinescu David (5,5), Stan Ion-Gabriel (5), Brumar Constantin (4,5), Miklos Norbert (4), Berbece Cătălin (4), Nedianu Viorel (4), Minculete Nicușor (4), Damşescu Adrian (4), Smailovic Alen (4), Păltănea Radu (3,5), Michea Paul (3,5), Baciu Cosmin (3), Timar Daniel (3), Stan Luciana Gabriela (3), Damşescu Ion (2), Nedelea George (2), Muraru Petrică (2), Adrian Mihai (1), Cristea Alexandru (1). Rezultatele partidelor se găsesc pe site-ul specializat în concursuri şahiste:

http://chess-results.com/tnr163154.aspx?lan=1&art=1&wi=821 Sperăm ca la următoarele ediţii să avem o participare cel puţin la fel de numeroasă şi valoroasă.

Lector univ.dr. Gabriel Stan

„ȘAHUL ESTE VIAȚĂ”Bobby Fischer

În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Universității Transilvania, Facultatea de Matematică și Informatică a organizat un workshop de matematică și informatică.

Workshopul a îmbinat armonios cercetările din cele două domenii, stând sub auspiciile cuvintelor lui Grigore Moisil: „Matematica va fi .... obligatorie pentru toţi oamenii

de ştiinţă. Tocmai pentru că matematica permite accelerarea maximă a circulaţiei ideilor ştiinţifice.” în timp ce „Informatica restabileşte .... unitatea matematicilor pure şi a celor aplicate.”

La workshop au participat 49 de cadre didactice titulare și 4 cadre asociate, iar 38 dintre paticipanți au prezentat comunicări legate de

preocupările și realizările lor științifice.Lucrările au fost deschise de către decanul facultății și s-au desfășurat pe trei secțiuni: Analiză,

Geometrie și Informatică. Workshopul a fost un real eveniment științific ce a scos în evidență potențialul de cercetare

deosebit al colectivului departamentului, urmând să fie publicat un volum în cadrul „Colecției π”, conținând „Book of Abstracts”.

La nivelul facultății s-a hotărât ca acest workshop să capete o periodicitate bianuală.Prof.univ.dr. Marin Marin

PREOCUPĂRILE DE CERCETARE ALE MATEMATICIENILOR ȘI INFORMATICIENILOR

ZIUA UNIVERSITĂȚII LA FACULTATEA DE CONSTRUCȚII Cu ocazia „Zilei Universităţii Transilvania din Brașov”, Facultatea

de Construcții, prin Departamentele de Inginerie civilă şi Instalaţii pentru

construcţii, a organizat în data de 27 februarie 2015, în parteneriat cu

mediul de afaceri, două manifestări cu tematică științifică, de larg interes

pentru studenţi şi cadre didactice:

Nemetschek BIM România – Soluții optime de proiectare

integrate;

STABIPLAN România – Optimizarea soluţiilor de proiectare a

instalaţiilor şi a sistemelor de instalaţii pentru construcţii.

La acţiunile desfăşurate în Corpul J al facultăţii au participat 80 de studenţi, 25 de cadre didactice şi 30

de reprezentanţi ai unor importante firme cu activitate de proiectare şi execuţie din Braşov.

Modul de desfăşurare a lucrărilor a avut un pronunţat caracter interactiv, manifestat prin discuţii,

dezbateri şi realizarea de conexiuni. Subliniem caracterul aplicativ al tematicii abordate şi interesul viu pentru

dezbateri, dat fiind domeniul comun de interes al participanţilor.

S-a remarcat în mod deosebit participarea activă a unor studenţi ai facultăţii, care au devenit instructori pentru promovarea programelor de

calcul dezvoltate în cadrul acestor companii. Câţiva dintre absolvenţii facultăţii noastre, care utilizează aceste programe de calcul în tehnica

proiectării, au avut şi ei intervenţii şi contribuţii semnificative la succesul evenimentului.

Prof.univ.dr.ing. Ioan Tuns

PREZENTĂRI INTERACTIVE ALE PARTENERILOR

DIN INDUSTRIE

Page 3: PREMIILE ANULUI 2014 ÎN CULTURĂ LA BRAȘOV UP ANIVE R …old.unitbv.ro/Portals/0/Newsletter/03_Newsletter martie... · 2015-03-09 · contribuit partenerii noștri, Clubul Sportiv

ÎNCREDERE ŞI EXCELENŢĂ

Continuând o tradiţie deja instituită, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, în parteneriat cu Editura Trei, a organizat la Librăria Cărtureşti din Braşov, în săptămâna 23-28 februarie 2015, a şaptea ediţie a „Săptămânii PSI”, dedicată, ca în fiecare iarnă, părinţilor.

Programul săptămânii a prezentat teme variate, centrate pe preocupările părinţilor:

Marţi 24 februarie - Mami, mi-e frică! Când este frica sănătoasă şi când trebuie să intervenim?

Miercuri 25 februarie - Cum să fiu un părinte eficient?

Joi 26 februarie - Emoţionalitate negativă, temperament şi inadaptare şcolară

Vineri 27 februarie - Cum să fim părinţi imperfecţi, liberi şi fericiţi Conferinţele publice au fost susţinute de cadre didactice din facultatea noastră : Laura Teodora David,

Ramona Henter, Aurel Ion Clinciu alături de invitata Delia Dascălu, de la Asociaţia Sol Mentis din Bucureşti. Participanţii, între 20 şi 40 în fiecare seară, au fost studenţi la psihologie şi ştiinţele educaţiei, educatori, consilieri şcolari şi, desigur, părinţi şi bunici.

Prof.univ.dr.psih. Marcela Rodica Luca

În data de 5 februarie 2015, Facultatea de Litere, în parteneriat cu Editura Polirom şi Librăria St. O. Iosif, a organizat o lansare de carte urmată de o interesantă dezbatere, pornind de la volumul Poveşti cu scriitoare şi copii, coordonat de Alina Purcaru. La eveniment au participat: decanul Facultăţii de Litere, conf.univ.dr. Adrian Lăcătuş, prof.univ.dr. Rodica Ilie, scriitoarea Adriana Marcu, jurnalistele Alina Purcaru şi Petronela Rotaru, care au avut alături un public format din cititorii rafinaţi. Ideea de a realiza o carte despre scriitoare care au trecut prin perioada maternităţii poate să pară mai degrabă de natură sociologic-antropologică. Jurnalista de presă culturală, Alina Purcaru, are

abilitatea de a interoga o situaţie existenţială ale cărei reiterări cunosc varii poziţionări individuale. Caracterul particular al experienţelor despre care mărturisesc cele optsprezece scriitoare, deşi ireductibil şi irepetabil în esenţă, poate fi totuşi redus tipologic la un conţinut arhetipal, nelipsit de autenticitate, dramatism, ludic, participare sau abstragere de la lumea sau activitățile anterioare apariţiei copiilor. Tema scrisului nu dispare dintre preocupările niciuneia dintre scriitoarele devenite mame, dimpotrivă, aceasta fie se acutizează şi se condensează sub formule mai imperative, fie se decantează poetic/eseistic în cadrele estetice deja practicate.

Prof.univ.dr. Rodica Ilie

SERILE FACULTĂȚII DE LITERE

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI IESE DIN NOU ÎN COMUNITATE

POVEȘTI CU SCRIITOARE ȘI COPII

SĂPTĂMÂNA PSI PENTRU PĂRINȚI

Primul număr al revistei RECENT, ISSN 1582-0246, a apărut în martie 2000. În timp, revista a devenit una dintre publicațiile periodice ale Universității Transilvania, iar din 2006 RECENT este marcă înregistrată.

RECENT este o revistă de Inginerie Industrială având printre obiective diseminarea la nivel național și

internațional a rezultatelor cercetărilor științifice din domenii precum: construcții de mașini, mașini-unelte și sisteme de producție, tehnologii neconvenționale, materiale industriale, inginerie economică industrială și nu numai.

În 15 ani de activitate au apărut 44 de numere (cu o medie de 10 – 14 articole în fiecare număr) și au fost organizate tot atâtea simpozioane.

Autori ai articolelor sunt mulți colegi din Universitatea Transilvania, din universități din țară (București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Galați, Craiova, Târgu-Mureș, Baia Mare, Suceava, Constanța și nu numai), dar și din mediul economic real. Mulți autori sunt tineri cercetători, doctoranzi sau tineri doctori în științe tehnice. RECENT este o revistă cu caracter internațional din ce în ce mai pronunțat: mai bine de 25% din articole au autori din străinătate (Algeria, Bulgaria, Cehia, China, Franța, Germania, India, Slovacia, Turcia, Ucraina).

RECENT are pagină web proprie, www.recentonline.ro, unde apare ediția electronică a revistei cu e-ISSN distinct, 2065-4529.

Ultimele evaluări de către CNCSIS au plasat RECENT în categoria B+. Revista este indexată în două baze de date internaționale, ULRICHSWEB și Index Copernicus.

Colegiul științific al revistei cuprinde personalități din țară și din spațiul european: Bulgaria, Germania, Marea Britanie și Portugalia. Colegiul de redacție are și membri onorifici, care s-au remarcat în timp prin susținerea acordată revistei. Colegiul tehnic al revistei este în principal format din membri ai Departamentului de Inginerie și Management Industrial, colectiv în cadrul căruia a apărut inițiativa editării publicației.

REVISTELE UNIVERSITĂȚII TRANSILVANIA

RECENT

Prof.univ.dr.ing. Romeo Cioară

Page 4: PREMIILE ANULUI 2014 ÎN CULTURĂ LA BRAȘOV UP ANIVE R …old.unitbv.ro/Portals/0/Newsletter/03_Newsletter martie... · 2015-03-09 · contribuit partenerii noștri, Clubul Sportiv

ÎNCREDERE ŞI EXCELENŢĂ

ADMITEREA LA GRADUL DIDACTIC I, SERIA 2015-2017Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar au participat în data de 4 februarie 2015 la Colocviul

de admitere la gradul didactic I – seria 2015-2017, organizat de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, din cadrul Facultăţii de Psihologie și Științele Educației. Comisiile au fost constituite în conformitate cu ultimele precizări ale Ministerului Educaţiei Naţionale, incluzând în componenţa lor câte un specialist în științele educației și câte un didactician din fiecare arie curriculară. Dominantele analizate, în cadrul colocviului, au vizat două arii tematice: metodologia cercetării pedagogice şi tehnica elaborării unei lucrări metodico-ştiinţifice, respectiv, domeniul de specialitate şi didactica acestuia. Informaţiile au fost din timp furnizate candidaţilor pe site-ul departamentului.

Au participat peste 160 de candidaţi, proveniți din 12 județe, cu specializări diferite (educatori/institutori/profesori învăţământ preşcolar şi primar, educatori învăţământ special primar, pedagogie muzicală, interpretare muzicală, educaţie fizică şi sport, matematică, informatică, limba şi literatura română, limba engleză, limba franceză, silvicultură). Candidații au făcut dovada preocupării pentru dezvoltarea carierei profesionale prin calitatea proiectelor şi argumentelor aduse în favoarea temei propuse. După derularea unui proces complex, îndeplinirea condiţiilor de admitere la gradul didactic I, alcătuirea dosarului, preinspecţii, pregătirea design-urilor lucrărilor metodico-ştiinţifice, susţinerea propunerilor, analiza și evaluarea acestora de către comisii, toţi candidaţii au fost declaraţi „admis”. După admiterea la colocviu şi

distribuirea candidaţilor pe coordonatori va începe procedeul de elaborare a lucrării metodico-ştiinţifice, care se va finaliza cu susţinerea acesteia.

Mulțumim tuturor celor care au colaborat cu noi şi care au răspuns cu promptitudine demersurilor noastre de organizare şi derulare a acestui eveniment.

Lector univ.dr. Elena-Simona Indreica

FACULTATEA PSE - RESURSĂ INSTITUȚIONALĂ

PENTRU FORMAREA CONTINUĂ A CADRELOR

DIDACTICE

An de an, între Facultatea de Psihologie și Științele Educației și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă de Recuperare Hipoacuzici Brașov s-au derulat activități de colaborare prin care studenții au avut oportunitatea de a descoperi specificul terapiei educaționale și recuperatorie a copiilor cu deficiență de auz.

În primul semestru al acestui an universitar, în cadrul disciplinei Psihoterapie, studenții anului III de la programul de studiu Psihopedagogie specială s-au implicat activ în proiectul „Învățăm împrietenindu-ne, ne împrietenim jucându-ne”. A fost o experiență inedită, plină de provocări atât pentru preșcolarii cu deficiență de auz și cadrele didactice, dar mai ales pentru studenți. În funcție de tipul psihoterapiei expresiv-creative studiate, s-au format patru grupe de studenți, fiecare îndrumată de un specialist din cadrul centrului. Au urmat întâlniri, exerciții, efort din partea tuturor actorilor implicaţi şi la final satisfacţia unui proiect reuşit (5 februarie 2015).

Studenţii au avut ocazia de a pune în practică aspectele teoretice învățate, dar mai ales de a descoperi resursele și vulnerabilitățile lucrului în echipă. Tehnicile din art-terapie, dans-terapie, meloterapie și dramaterapie folosite i-au provocat pe copiii hipoacuzici să se exprime, pe studenți să se cunoască mai bine pe ei înşişi, şi pe ceilalţi să înţeleagă şi să accepte că fiecare persoană este unică şi că este important să adopte o atitudine de încredere şi sprijin mutual.

Succesul proiectului s-a datorat implicării emoționale a fiecărui student și profesor, împletindu-se armonios creativitatea, exuberanța și experiența.

Lector univ.dr. Laura-Elena NăstasăProf. Georgeta Nichifor-Drăgușel

IMPLICAREA STUDENȚILOR DE LA FACULTATEA PSE ÎN COMUNITATEA LOCALĂ

ÎNVĂȚĂM ÎMPRIETENINDU-NE, NE ÎMPRIETENIM JUCÂNDU-NE

ALUMNI DE SUCCESRoxana Bucur este absolventă a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, promoţia 2008, programul

de studiu Psihologie-pedagogie. În perioada studenţiei a petrecut un an la Universitatea din Sassari, Italia, ca student Erasmus. Această experienţă a motivat-o să-şi perfecţioneze cunoştinţele de limbă italiană şi engleză şi, mai apoi, de olandeză, franceză şi spaniolă. În perioada studenţiei, dar şi după plecarea din România, a activat ca formator şi promotor de proiecte pentru integrarea tinerilor în cadrul unor organizaţii neguvernamentale ca ARP România, YMCA Italia şi Synergy Olanda.

Studiile de master în Psihologie socială şi organizaţională le-a absolvit în anul 2009 la Universitatea din Gröningen, Olanda, unde, în anul 2011 a mai absolvit un masterat de cercetare în acelaşi domeniu. Din anul 2012 este doctorandă la Departamentul de Management al Resurselor Umane şi Comportament Organizaţional, pregătind o teză despre ierarhiile informale în echipe şi în organizaţii. Ca doctorandă, a prezentat lucrări ştiinţifice la conferinţe organizate de Universitatea din Gröningen (2012, 2013) şi la conferinţe internaţionale de specialitate din Amsterdam (2014) şi San Francisco (2014).

În toţi aceşti ani a lucrat la Universitatea din Gröningen ca asistent de cercetare (2008-2010), asistent didactic la anii I şi II licenţă (2010-2011), iar din 2012, în calitatea sa de doctorand, are sarcini de predare şi îndrumare la ciclul de master.

La şapte ani de la plecarea din România, cariera Roxanei Bucur este extrem de promiţătoare şi dovedeşte încă o dată, că formaţia de specialitate dobândită în universitatea noastră alături de calităţile personale indiscutabile, fac dintr-un absolvent un viitor cercetător de talie europeană.

Prof.univ.dr.psih. Marcela Rodica Luca

ROXANA ELENA BUCUR

Page 5: PREMIILE ANULUI 2014 ÎN CULTURĂ LA BRAȘOV UP ANIVE R …old.unitbv.ro/Portals/0/Newsletter/03_Newsletter martie... · 2015-03-09 · contribuit partenerii noștri, Clubul Sportiv

ÎNCREDERE ŞI EXCELENŢĂ

Profesorul univ.dr.ing. dr.h.c. Sergiu T. Chiriacescu a fost o personalitate marcantă a vieții academice brașovene și românești.

Născut la 18 octombrie 1940, a absolvit, în anul 1965, Facultatea de Tehnologia Construcţiilor de Maşini a Institutului Politehnic din Braşov şi în 1971 a obţinut titlul de doctor în Mecanică Teoretică, la Institutul Politehnic din Iaşi, sub conducerea regretatului profesor dr. docent Mangeron. A parcurs toate treptele ierarhiei universitare de la preparator la profesor la Catedra de Rezistenţa

Materialelor. Paralel cu activitatea didactică a desfășurat o bogată activitate științifică aducându-și contribuția în domenii precum: dinamica mașinilor-unelte, analiza sistemelor dinamice, comportarea materialelor și a elementelor de mașini la sarcini statice și/sau dinamice. Cercetările realizate s-au concretizat într-un număr de 12 cărți și monografii de specialitate, publicate în țară și în străinătate, dintre acestea putând fi amintite: „Automatizarea proceselor tehnologice”, „Vibrații în construcția de mașini”, „Stability in the Dynamics of Metal Cutting” (Editura Elsevier), „Sisteme mecanice liniare. O introducere” (Editura Academiei Române), „Vibraţiile

Mașinilor-Unelte. Prolegomene” (Editura Tehnică) ș.a., peste 170 articole de specialitate și 10 brevete de invenție. Participant la numeroase conferințe internaționale fie științifice, fie dedicate problemelor învățământului

superior, a susținut numeroase prelegeri în țări precum Franța, Germania, Olanda, Marea Britanie, Italia ș.a. Din anul 1980 a fost referent ştiinţific la Zentralblatt für Mathematik fiind, în același timp laureat al premiului Aurel Vlaicu al Academiei Române, membru corespondent al Academiei Române, începând cu anul 1999.

A fost un creator de școală dezvoltând, la Brașov, domeniul vibrațiilor mecanice, atât în domeniul didactic cât și prin activitatea de îndrumare a doctoranzilor săi și a contribuit la formarea a numeroase generaţii de ingineri şi de cercetători.

Alături de activitatea didactică și de cea de cercetare s-a implicat profund în dezvoltarea învățământului superior brașovean și românesc. A fost rector al Universităţii Transilvania din Braşov în perioada 1990-2004, fiind cel care a demarat transformarea universității într-una comprehensivă, sprijinind înființarea multora din actualele facultăți.

A fost preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor (1996-2004), membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România, membru în Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică, membru şi vicepreşedinte al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, preşedinte al Societăţii Naţionale de Mecanică Teoretică şi Aplicată, membru în Biroul Permanent al Asociației Europene a Universităților (din 1996), Prefect al judeţului Braşov (1990) și senator în Parlamentul României (1996-2000), expert european pentru Învăţământul Superior şi Inginerie Mecanică, membru fondator al Fundaţiei Europene „Nicolae Titulescu”.

Ca o recunoaștere a meritelor sale în toate domeniile de activitate i s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa de către Universitatea Tehnică din Chişinău, Universitatea din Petroşani, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi Academia Tehnică Militară din Bucureşti. Pentru activitatea și rezultatele sale, în anul 2001 i-a fost acordată distincţia Serviciul Credincios cu grad de Comandor.

Profesorul Sergiu T. Chiriacescu a fost un specialist complex și militant acerb pentru calitate în învățământul superior, un intelectual de mare anvergură și rafinament, personaj emblematic al învățământului superior. Profesorul Chiriacescu a fost un spirit formativ și un exemplu de urmat în cariera universitară. A dovedit mereu talent, seriozitate, competență și cunoaștere – cele patru coloane care i-au susținut cariera exemplară. A avut simțul exactității matematice. A fost conștiincios și meticulos. A dovedit mereu stăruință în rezolvarea problemelor. A militat pentru planuri de activitate precise, bine gândite și care trebuiau îndeplinite întocmai. S-a dăruit total universității și studenților săi. A crezut în corectitudine, cinste și respect, dăruire, atașament și colegialitate. În această lume agitată, stresantă și în criză, a promovat idei generoase, precum toleranța, solidaritatea, diversitatea, comunicarea și afecțiunea în rândul studenților și al corpului profesoral din universitate. A lăsat în universitate idei, a avut tenacitatea de a construi ceva, a fost un om de o delicatețe rară și o discreție deosebită. Este un om pe care nimeni nu poate să-l uite. A fost un mare profesor și a făcut istorie în învățământul superior, a predat magistral, a împărtășit tainele științei studenților și colaboratorilor săi. Cu timpul a devenit o personalitate proeminentă a învățământului superior românesc. Și-a sacrificat viața personală, a avut mereu în minte, în suflet și în trăire școala și știința. Profesorul Sergiu T. Chiriacescu a fost un specialist complet și o personalitate radiantă. A crezut în greutatea cuvântului izvorât din suflet, credință și dragoste.

Prin statura sa științifică și umană, Prof.univ.dr.ing. dr.h.c. Sergiu T. Chiriacescu reprezintă un reper al mediului academic brașovean. Dispariția sa timpurie, la vârsta deplinei maturități științifice, în plină putere creatoare, a lăsat un gol greu de umplut atât în sufletele și inimile colegilor cât și în domeniul științei pe care, cu atâta abnegație, a slujit-o.

Prof.univ.dr.ing. Ioan Călin Roşca, prof. univ.dr.ing. d.h.c. Ioan Curtu, prof.univ.dr.ing. Ion Balcu

Ne-am regăsit de curând, pe scena Aulei Universității, cu absolventul Facultății de Muzică din Brașov, cunoscut melomanilor, mai ales ca director artistic al Operei Brașov.

Ovidiu Mezei și-a confirmat valoarea intuită de profesorii săi: prof.univ.dr. Corina Ibănescu și prof.univ.dr. Stela Drăgulin și care l-au îndrumat în perioada de desăvârșire a artei pianistice, în cadrul studiilor făcute la facultatea noastră, cea pe care a absolvit-o în 1996.

Începând cu anul 1992, student fiind, îşi alege viitoarea carieră – pianist în cadrul Operei Braşov, unde datorită pregătirii muzicale şi talentului său devine, în 1996, maestru corepetitor, iar pe parcursul a două perioade: 2003-2005 şi 2011-2013, şeful compartimentului „Studii Muzicale” al Operei Braşov.

Opera Brașov, centru de excelenţă a culturii muzicale româneşti şi europene, îi prilejuiește colaborarea cu nume importante ale scenei și artei dirijorale. Profesionalismul său este remarcat de numeroşi maeştri ai muzicii clasice româneşti, precum dirijorii Cornel Trăilescu, Ilarion Ionescu-Galaţi, Petre Sbârcea, Victor Dumănescu, Ladislau Roth, Tiberiu Soare şi soliştii Octav Enigărescu, Cornel Stavru, Mariana Nicolesco, Leontina Văduva-Ciobanu, Robert Nagy, Felicia Filip, Marian Pop și Aurelia Florian.

În repertoriul său se regăsesc peste 60 de titluri de operă şi operetă, portofoliu ce l-a recomandat pentru numeroase turnee artistice în peste 20 de ţări ale lumii.

Este iniţiatorul şi coordonatorul artistic al „Studioului experimental de operă” ce oferă tinerilor regizori, dirijori şi solişti atât şansa afirmării şi desăvârşirii artistice cât şi a Festivalului Internaţional Mozart, organizat de Opera Braşov - prima ediţie – în februarie 2015.

Ovidiu Mezei este cadru didactic asociat al Facultăţii de Muzică din Braşov din anul 1996, asumându-şi misiunea de a-i pregăti pe viitorii solişti vocali, studenţii programului de studiu Canto, susţinând cursurile disciplinei „Clasa de operă”

Prof.univ.dr. Stela Drăgulin

OVIDIU MEZEI

RECTORII UNIVERSITĂȚII TRANSILVANIA DIN BRAȘOVPROF.UNIV.DR.ING.DR.H.C.

SERGIU T. CHIRIACESCU18.10.1940 – 19.01.2010

ALUMNI DE SUCCES


Top Related