Cuprins
Cuprins..................................................................................................1
Cap.1 Democratie.........................................................................2
1.1. Etimologia cuvantului democratie....................................2
1.2. Despre democratie..............................................................3
Cap.2 Regimuri politice................................................................9
2.1. Regimuri politice in general...............................................9
2.2. Regimuri politice democratice.........................................10
2.3. Tipuri de regimuri politice democratice..........................11
Cap.3 Regimul politic in Statele Unite ale Americii...................12
3.1. Oragnizarea administrativa si regimul politic................12
3.2. Sistemul de guvernare la nivel federal............................16
Cap.4 Regimul Politic in Franta................................................18
4.1. Statutul Presedintelui Republicii Franceze......................19
4.2. Guvernul Francez............................................................19
4.3. Structura administratiei locale franceze..........................20
Bibliografie..........................................................................................21
1
Cap.1 Democratie
1.1.Etimologia cuvantului democratie
Cuvantul democratie are o vechime de aproximativ 2005 ani. Acesta
provine din limba greaca “demos” insemnand popor iar “kratos” insemnand putere,
intr-un cuvant puterea poporului si conducerea de catre acesta.
Cuvantul democratie a aparut in Atena in secolul 6 i.Hr. ca urmare a
reformelor lui Solomon urmate de cele ale lui Clistine(508 i.Hr.) si a culminat sub
conducerea lui Pericle(416-450 i.Hr.) zisa “epoca de aur” a democratiei ateniene.
In principiu, o democratie poate fi organizata si poate functiona in mai
multe feluri, in practica, la fel, democratiile moderne poseda o varietate de institutii
guvernamentale formale, cum sunt legislativele si tribunalele, de asemenea
sistemul de participare politica si de grupuri de inerese.
Abraham Lincoln sustinea ca democratia inseamna “guvernarea nu
numai de catre popor, ci si pentru popor, adica guvernarea in accord cu preferintele
poporului”.
Laureatul Premiului Nobel, Sir Arthur Lewis arata ca sensul primar al
democratiei este acela ca “toti cei care sunt afectati de o decizie trebuie sa aiba
sansa de a participa la luarea deciziei, fie in mod direct, fie prin reprezentanti
alesi”.
2
1.2.Despre democratie
Pentru Guy Hermet, cercetator la prestigiosul Centru de Studii si de
Cercetari Internationale(CERI) al Fundatiei Nationale de Stiinte Politice si
professor la Institutul de Studii Politice din Paris, intelegerea democratiei nu se
reduce la formula stereotipa si vaga “domnia poporului”, nici la jocul complicat si
elitist al politicienilor. Prin geneza si mecanismele sale, democratia rezulta din
intersectia a doua tendinte: presiunea majoritatii pentru o mai mare participare
politica si actiunile guvernantilor de a limita aceasta presiune. Evolutia sistemului
democratic n-a condus in mod automat spre forme nonautoritare de guvernare;
adesea ea a fost rezultatul unor accidente in care actorii politici au devenit
promotori sau constructori ai libertatilor democratice independent, sau chiar
impotriva vointei lor.
Hermet urmareste traiectoriile sinuoase ale devenirii democratice a
societatii occidentale. Originarea democratiei in liberalismul englez al secolului al
XVIII-lea, importat in America de Nord si Franta, releva paradoxul regimurilor
representative, matrici ale democratiei pluraliste, ce se revendicau de la o libertate
inegalitara si, deci, discriminatorie.1
Desemnand pe de o parte un tip de regim politic, regimul
reprezentativ, pe de alta parte un set de valori, de principia si de finalitati politice,
cuvantul democratie in acceptiunea sa etimologica semnifica fie guvernarea
poporului, fie guvernare a unui popor.
1 Guy Hermet, Aux frontiers de la democratie, Paris,PUF,1983,p.14
3
Pentru filosofii antici, Platon sau Aristootel de exemplu, democratia
avea mai degraba o conotatie negative; argumentele lor teoretice justificand
preferintele catre formele pure(aristocratia, sau regimul in care cei mai buni si mai
merituosi erau reprezentantii unui mod de guvernare superior, la Aristotel),
democratia fiind considerate mai degraba o perioada de tranzitie in care multimea
isi impunea tirania asupra cetatii. Aceasta este viziunea care a dominat gandirea
politica pana spre mijlocul secolului al XIX-lea; abia odata cu publicarea
Democratiei in America a lui Alexis de Tocqueville s-a modificat perceptia asupra
regimului care va tenta preocuparile ganditorilor.
Anterior, partizanii ideii de libertate preferau conceptului de
democratie pe cel de guvernamand reprezentativ sau de republica(prin idealizarea
precedentului antic, cum au facut, de pilda, in Statele Unite partizanii lui Jefferson
ce se denumeau republicani, omagiind astfel democratia antica, si pe care
adversarii lor ii numeau democrati, adica demagogi2).
In secolul al XVIII-lea, democratia desemna o forma politica desueta3.
Pentru Jean – Jacques Rousseau, care s-a aplecat asupra conceptului, democratia
era un ideal-tip care putea fi analizat in cadrul unei tipologii, dar care nu putea fi
aplicat in explicarea lumii moderne, si care de altfel nici nu aa existat, caci doar
“daca ar exista un popor de zei, s-ar guverna democratic.Oamenilor nu li se
potriveste un guvernamant atat de perfect4. Data fiind perceptia epocii, democratia
vizata de Rousseau era democratia directa.
Acceptiunii democratiei ca system de institutii si de practice politice I
se suprapune analizarea ei ca stare sociala. Inaugurand aceasta perspective,
Tocqueville considera ca democratia nu este atat o stare sociala reala, cat efectul
2 Francoise Burgess, Les institutions americanes, Paris, PUF,1992,p.363 Pierre Rosanvallon, ”L’histoire du mot democratie a l’epoque modern”, in La pensee politique.Situation de la democratie, Paris,Seuil,1993,p.114 Jean – Jacques Rousseau, Contractul social, Bucuresti, Ed. Stiintifica,1957,p.182
4
valorizarii egalitatii asupra culturii politice. Examinand consecintele politice a ceea
ce el desemna a fi starea sociala a anglo-americanilor, Tocqueville observa ca “este
imposibil sa nu intelegi ca egalitatea va sfarsi prin a patrunde in lumea politica asa
cum a facut-o in alte domenii, Este de neconceput ca oamenii sa fie vesnic inegali
intre ei intr-o singura privinta, si egali in toate celelalte; prin urmare, dupa un timp
previzibil vor ajunge sa fie egali in toate privintele”5.
In zilele nostre, defazajul intre cele doua acceptiuni, empirica si ideala,
ale democratiei face dificile definitiile globale ale conceptului. Pentru Giovanni
Sartori democratia este puterea minoritatilor democratice active; cuvantul
“democratic” desemneaza un mod transparent si deschis de recrutare a
guvernantilor si posibilitatea concurentei reglate prin regulile sistemelor
multipartidiste. Democratia ar fi deci sistemul politic in care poporul exercita
sufficient control pentru a fi capabil sa schimbe conducatorii, dar nu destul de
capabil pentru a se guverna el insusi. Democratiile modern presupun, dupa Sartori,
respectarea regulii majoritatii limitate, a procedurilor electorale si transmiterea
puterii prin intermediul reprezentantilor6. Ceva mai elitist, T.B. Bottomore percepe
democratia ca pe o forma de guvernare care permite elitelor sa se consitituie liber
sis a stabileasca intre ele o competitie pentru putere.7
Trei sunt dimensiunile esentiale ale conceptului de democratie:
problema concilierii inntre egalitate si libertate(izvorand din aceeasi perspective
rationalista asupra naturii umane, egalitatea si libertatea, valori colective, au intrat
in conflict, in functie de perspectiva dominanata a epocii); a doua priveste
democratia fie ca regim politic real, fie ca scop ultim al evolutiei istorice(ansamblu
al institutiilor politice si al relatiilor dintre ele); a treia dimensiune vizeaza relatia
dintre stat si societate, postuland fuziunea intre acestea (sau societatea ce a dat
5 Alexis Tocqueville, Despre democratie in America, vol.1, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1995,p.996 Giovanni Sartori, The Theory of Democracy Revisited, Chatham, New Jersey, Chatham House, 1987,p.307 T.B. Bottomore, Elites and Society, New York, Penguin Books, 1966, pp.112-121
5
nastere statului se va identifica cu acesta, sau societatea va absorbi statul si-l va
reduce la rolul unei simple agentii publice).
Lucrarea lui Hermet se revendica de la traditia cercetarii critice si a
libertatii de expresie, deosebindu-se radical de operele politice partizane, in care
obiectivitatea cercetatorului este dependenta de apartenenta sa politica. Libertatea
de exprimare stiintifica este o conditie sine qua non a dezvoltarii unei discipline,
iar in cazul stiintei politice, avand in vedere specificul obiectului, ea este cu atat
mai importanta. Doua obstacole stau in calea acestei libertati: climatul intelectual
conformist ori represiv, sau, desi nu tine neaparat de o sursa exterioara, alegerea
subiectului.8
Intr-un domeniu supus presiunilor mediatice, opiniile dominante se
dovedesc de multe ori, in urma analizei, eronate. Este si cazul unui eseu de succes
in Franta anilor’80, Le droit sans l’Etat in care redescoperirea tocquevilliana a
sistemului american, definit ca sistem cu autoreglare, pleaca de la ideea ca „Franta
traieste inca, in linii mari, dupa un model de reglementare etatica mostenit de la
Revolutie”9. Etatismul denuntat ca o deformare continentala(in special latina) a
democratiei si ca expresie a continuitatii birocratice a Vechiului Regim, era, la data
aparitiei cartii, mai evident in cazul statelor anglo-saxone.
Asociata etatismului, birocratizarea este considerata o consecinta a
traditiilor administrative europene. Dar analiza datelor statistice dovedeste altceva.
In 1991 in Statele Unite existau 18,6 milioane de functionari civili(dintre care 3,1
milioane de functionari federali) si 1,3 milioane de militari la o populatie de 252,2
milioane de locuitori, deci 79 de functionari la 1000 de locuitori. In aclasi timp, in
Franta, functionarii de stat si teritoriali, militarii si functionarii nontitulari
8 Pascal Bruckner, Melancolia democratiei, Bucuresti, Ed. Antet, 1996, p.1649 Philippe Braud, La science politique, Paris, PUF, 1982, p.34
6
reprezentau 3,7 milioane de persoane la o populatie de 56,7 milioane de locuitori,
deci 66 functionari la 1000 de locuitori.10
In concluziile cartii La frontierele democratiei, Hermet indica
ambivalenta votului universal: „Obiect controversat al consensului democratic
pana la al doilea razboi mondial sufragiul universal a devenit dupa aceea un vector
incontestabil. Totusi, realizarea acestui pas decisiv in exercitarea cetateniei n-a fost
insotita de un progres corespunzator, nu doar in ceea ce priveste amploarea
participarii politice, ci si a densitatii sale, cu alte cuvinte invatarea de catre cetateni
a unei libertati mai putin incorsetate de agentii electorali sau de profesionistii
partidelor. Pesimismul care se poate resimti in aceasta privinta nu face decat sa
exprime frustrarea nascuta dintr-o conceptie sublimata a democratiei, uitand ca
natura sa tangibila si meritul sau n-au constat niciodata decat in posibilitatea
acordata guvernantilor de a inlocui guvernantii si de a evita astfel rasturnari
violente si costuri umane, fara sa devina un obstacol in fata miscarii graduale a
societatilor.”11
Afirmand diversitatea cailor de democratizare, Hermet respinge ideea
unui model occidental si pledeaza, implicit, pentru capacitatea noilor democratii de
a se consolida pornind de la datele existente. Analizand conditiile culturale,
economice, sociale si politice care au contribuit la aparitia si consolidarea
democratiei, Hermet avertizeaza asupra absolutizarii lor. Relevand multiplele
forme de democratizare, politica comparata sustine ca democratia ar putea deveni
nu doar un accident occidental legat de o intamplatoare valorizare a libertatii si
participarii politice, ci o forma de organizare politica cu temeiuri sociale si morale
specifice si altor comunitati politice. Fara a ajunge la un relativism absolut, politica
comparata depaseste inconvienentele filosofiei politice ce oferea o perspectiva
10 Laurent Cohen Tanugi, Le droit sans l’Etat, Paris, PUF, 1987, p.311 Marie-France Toinet, „Etas Unis: l’Etat tentaculaire, irresistiblement inefficace”, in Fractures de l’Etat-nation, coord. Noelle Burgi, Paris, Kime, 1994, p.74
7
unilaterala rezultata din privilegierea unei viziuni normativiste, neglijand varietatea
datelor istorice sau sociologice. Forma complexa de guvernare, democratia este
intr-un permanent pericol de reducere la formele de guvernare simple, autoritare
sau totalitare. Utilitatea metodei comparative este insa relativa; ea depinde de
rigoarea cu care sunt definiti termenii. Oferind posibilitatea identificarii
raporturilor specifice, comparativismul permite elaborarea unor ipoteze, dar nu
constituie prin sine o veritabila explicatie decat in masura in care este legat de o
teorie.
Problema identificata de Hermet este reala. Democratia nu este doar un
set de instituii; ea este o forma de existenta sociala si chiar familiala. Victoria
asupra regimurilor concurente nu este un argument suficient pentru a nu reflecta
asupra problemelor democratiei in fata schimbarilor profunde pe care le cunoastea
societatea. Dovedind preocuparea cercetatorilor pentru problemele democratiei la
sfarsitul secolului XX si inceputul secolului XXI, Pierre Rosanvallon reia, iata, in
1998, in Le peuple introuvable aceleasi teme ca si Guy Hermet. Cetatenia, element
in jurul caruia s-a contruit democratia, risca sa devina doar o abstractie; a reduce
cetatenia la statutul de simplu drept este o eroare, deoarece cetatenia este un raport
in continua schimbare. Reprezentarea politica nu epuizeaza problema democratiei,
caci anumite intrebari legitime devin din ce in ce mai puternice: cine pe cine
reprezinta, in numele cui vorbeste si pentru cine decide el?12
Guy Hermet imprima analizei sale privind democratia o nota pozitiva,
adusa de instrumentele sociologiei politice. Simtind nevoia sa adauge dominatiei
filosofiei politice, care prin natura discursului specific este unilaterala si polemica,
o nota de obiectivitate stiintifica, Hermet face proba unei increderi in virtutile
rationale ale democratiei. Traducerea cartii sale in Romania decine, in momente in
12 Guy Hermet, Aux frontiers de la democratie, ed. cit., p.245
8
care politica este pe punctul de a se indeparta de cetatean, o invitatie la reflectie si
la moderatie.
Cap.2 Regimuri politice
2.1. Regimuri politice in general
Regimul politic reprezinta forma concreta de oraginzare si functionare a
sistemului politic si in consecinta, prin regim politic se intelege modul concret de
oragnizare, institutionalizare si functionare a sistemului politic si de exercitare a
puterii politice de catre o forta social-politica in cadrul unei comunitati sociale sau
a unui sistem social global.
Regimul politic nu poate si nu trebuie identificat cu forma de
guvernamant.
M. Prelot imparte regimurile politice in grupuri dupa numarul
conducatorilor:
Democratie
Monocratie
Oligarhie
Regim mixt
9
2.2. Regimurile politice democratice
Una din primele forme de oragnizare a vietii social-politice a constituit-
o regimurile democratice. Acesta a luat nastere in societatea sclavagista
(exemplu:regimul atenian). Astazi regimurile politice democratice constituie o
dominanta a vietii politice contemporane.
Regimurile democratice se individualizeaza printr-o serie de note:
- organele de conducere ale puterii de stat, politice in general se constituie si
actioneaza prin consultarea cetatenilor
- in aceste societati se aplica principiul separarii puterilor in stat
- exista un larg sistem de drepturi si libertati cetatenesti
- pluripartidismul politic si pluralismul ideologic constituie o componenta
majora
- prin structurile lor organizatorice, prin mecanismele de functionare,
regimurile politice democratice, apara si promoveaza interesele generale ale tuturor
membrilor societatii
10
2.3. Tipuri de regimuri politice democratice
Regimurile politice democratice se impart in mai multe categorii:
Regimuri politice parlamentare – parlamentul are rol preponderent
– seful statului este desemnat de parlament
– parlamentul poate dizolva guvernul
Exemple: Anglia, Germania, Italia
Regimuri politice prezidentiale – seful statului este investit cu conducerea
suprema a statului – seful statului are prerogative precum
numirea primului ministru
Exemple: Statele Unite ale Americii, Franta, Indonezia
Regimuri politice parlamentare semiprezidentiale – seful statutului este
inzestrat cu prerogative ce tin atat de executiv, cat si de legislativ
Exemple: Europa centrala
11
Cap. 3 Regimul politic in Statele Unite ale Americii
3.1. Organizarea administrativa si regimul politic
Statele Unite ale Americii formeaza o tara imensa, cat un continent:
9.936.691 km2 si are o populatie care in aprilie 2006 era de 298,6 milioane
locuitori.13Acest stat dispune de forte de productie uriase, care il situeaza pe primul
loc in economia mondiala.
Statele Unite ale Americii formeaza o republica prezidentiala. Este un
stat federal, potrivit Constitutiei din 1787, completata intre 1791 si 1971 cu 26 de
amendamente.
Statele Unite ale Americii sunt compuse din 50 de state si un district
federal, respectiv districtul Columbia, pe teritoriul caruia se afla capitala:
Washington. Statele sunt conduse de guvernatori, care sunt alesi pe perioade de
patru ani. La fiecare doi ani se alege 1/3 din guvernatori.
Populatia Statelor Unite ale Americii este cu totul inegal repartizata
teritorial. Cele mai mari aglomerari umane se intalnesc in regiunea de nord-est,
catre coasta Atlanticului, Marile lacuri si fluviul Missisippi, pe coasta Oceanului
Pacific si a Golfului Mexic, zona care cunoaste o intensa viata industriala si
prezenta unor orase cu o populatie numeroasa: New York, Chicago, Philadelphia,
Detriot, Boston, iar pe coasta Pacificului Los Angeles si San Francisco.
Capitala federala este la Washington(impreuna cu districtul Columbia si
suburbiile are peste 3 milioane de locuitori), avand aceasta calitate de la 1
13 http://ro.wikipedia.org/wiki/SUA
12
decembrie 1801. In perioada proclamarii independentei, rezidenta a fost stabilita la
Philadelphia. Dar odata cu expansiunea spre Vest, orasul devine o capitala
periferica, ceea ce a impus, din initiativa fostului presedinte Th. Jefferson, mutarea
ei mai in interior. Functia principala a capitalei federale este aceea administrativa,
unde este resedinta presedintelui(Casa Alba).
Conform Constitutiei, Presedintele este seful statului, fiind totodata seful
statului si al guvernului. El concentreaza in mainile sale intreaga conducere de stat.
Constitutia americana nu cuprinde dispozitii cu privire la guvern. Practica
a stabilit insa existenta cabinetului sau a guvernului si a Biroului Presedintelui ca
organe principale ale executivului. Astfel, guvernul este format din ministri-
secretari de stat, numiti de Presedintele SUA, cu acordul Senatului. Secretarii de
stat conduc fiecare cate un departament de stat si raspund pentru activitatea
departamentala numai fata de Presedintele SUA, in virtutea principiului
„incompatibilitatii functiei de secretar de stat cu aceea de membru al
Congresului”.14
Cabinetul executa dispozitiile date de Presedinte si este consultat in diferite
probleme, fara insa a lua hotarari. Reuniunile cabinetului ce se tin din initiativa
Presedintelui au caracter de coordonare a activitatii tuturor departamentelor,
Presedintele SUA fiind unica persoana in drept sa adopte aceste hotarari.
Biroul Presedintelui a fost creat in 1939 de catre Fr.D.Roosevelt si s-a
dezvoltat sub presedintia lui Truman. Biroul Presedintelui cuprinde mai multe
servicii:15
a) Cancelaria Casei Albe(White House Office),
care este un cabinet si un secretariat personal al Presedintelui, cuprizand
aproximativ 350 de colaboratori apropiati ai sai. Prin intermediul Cancelariei,
14 Andre Hauriou, Droit constitutionnel et institutions politiques, Paris, 196715 David R. Rosenbloom, Public Administration, Understanding Management, Politics and Law in the Public Sector, Random House, New York, 1989, p.56
13
Presedintele tine legatura cu Congresul, cu sefii unor organe centreale
administrative, cu presa.
b) Biroul Bugetului, consultat de presedinte la
intocmirea bugetului si a programului fiscal.
c) Consiliul consultantilor economici(Council of
Economic Advisers), format din trei consilieri, care pregatesc raportul economic
semestrial asupra starii Uniunii.
d) Consiliul securitatii nationale(National
Security Council), creat in 1947, avand atributii de elaborare a programului si
politicii militare, coordonarea activitatii tuturor departamentelor civile si militare
care lucreaza in domeniul apararii si securitatii nationale.
e) Biroul de dezvoltare politica(Office of Policy
Development), care este de fapt un serviciu de politica interna, introdus de
administratia Reagan, dar cum in acea perioada agenda de politica interna a
implicat reduceri bugetare si de personal, precum si o regularizare a administratiei,
acest birou nu a fost foarte activ in dezvoltarea unor noi propuneri legislative.
Alte birouri existente in cadrul acestei structuri sunt:
Biroul politicii stiintifice si tehnologice(Office of Science and
Technology Policy);
Consiliul calitatii mediului ambiant(Council of Environmental
Quality);
Biroul Administratiei(Office of Administration)
Biroul reprezentantului comercial al SUA(Office of the United
States Trade Representative).
Guvernul Statelor Unite ale Americii este un guvern federal. In sistemul
federal, guvernul „central”, „general” sau „national” are o jurisdictie estinsa pana
la granitele tarii. Fiecare guvern „regional” sau „statal” acopera o sectiune
14
geografica a tarii mai mica decat intregul: suma ariilor georgafice ale guvernelor
statale(plus districtul Columbia) in SUA este egala cu aria totala a guvernului
national. Exista o diviziune a puterii intre cele doua nivele ale guvernului, care se
presupun a fi egale din punct de vedere legal; nu numai ca statele sunt egale intre
ele, dar fiecare guvern statal este considerat a fi egal cu guvernul national.
Deoarece cele doua nivele(guvernul national si guvernul statal) acopera
aceeasi arie geografica, ele pot fi privite ca unitati coordonate ale guvernului, in
interiorul acestei arii. Teoretic, in timp ce ele opereaza in aceeasi arie geografica si
cu aceiasi oameni, ele nu conduc aceiasi oameni cu privire la indeplinirea acelorasi
indatoriri.16
16 Stephen I. Wesby,Government and Politics-The Process and Structures of Policy – Making in American Government, New York, Charles Serbners Sons, 1973, pp.34-38
15
3.2. Sistemul de guvernare la nivel federal
Structura administratiei federale este fragmentata, constand din
departamente, agentii, comisii, corporatii si alte tipuri de unitati functionale.
Departamentele sunt in general considerate unitati administrative cele
mai importante si cele mai comprehensive. Ele se bucura si de cel mai inalt statut
formal. Astazi, exista 13 departamente, desi numarul lor a variat in decursul anilor.
Sunt marcate diferente in marimea lor si a bugetelor detinate fiecarui departament.
Unele au structuri piramidale, ierarhice, asociate cu birocratia. Altele, sunt
conglomerate de unitati separate, intrucatva autonome si sunt organizate in cea mai
mare paret ca niste comanii gen „holding”.
Guvernul federal este compus din secretari(ministrii), care sunt numiti
de catre Presedinte, indiferent de apartenenta lor politica si compozitia Congresului
si confirmati de Senat. Membrii cabinetului nu pot fi in acelasi timp si membri ai
Congresului.
Cabinetul este format din urmatori secretari: Secretarul de Stat,
Secretarul apararii, Procurorul General(ministrul justitiei), Secretarul pentru
interior, Secretarul pentru agricultura, Secretarul pentru comert, Secretarul pentru
munca, Secretarul pentru sanatate, Secretarul pentru constructii de locuinte si
dezvoltare urbana, Secretarul pentru transporturi, Secretarul pentru energie,
Secretarul pentru educatie.
Presedintele SUA are dreptul sa numeasca si alti sefi de agentii si
departamente specializate ca membrii ai cabinetului, cu confirmarea Senatului. In
anul 1947 a fost creat Consiliul Securitatii Nationale, care coordoneaza
16
principalele actiuni de politica externa, legate direct de securitatea nationala a
SUA.
Membrii consiliului sunt: Presedintele, Vicepresedintele, Secretarul de
Stat, secretarul apararii, consilierul presedintelui pentru probleme de securitate
nationala, directorul Agentiei Centrale de Informatii si alte persoane, desemnate de
Presedinte.
Secretarul de stat este cel mai mare in rang, fiind principalul ministru si
este instituit cu o superioritate relativa, fata de ceilalti secretari executivi. Acesta
are subsecretari si secretari asistenti colaboratori.
In SUA guvernul federal conduce afacerile politice si gestiunea
inereselor generale pentru ansamblul colectivitatilor nationale. Asa dupa cum mai
aratam, guvernul are deci menirea de a guverna si de a administra:
- prima datorie, menirea de a guverna, prezinta o importanta primordiala,
intrucat prin solutiile pe care le foloseste, influenteaza cursul general al vietii
politice, economice si sociale a tarii, fiind de natura a afecta interesele esentiale ale
natiunii, a pune in cauza unitatea ei, de a angaja destinul acesteia;
- a doua menire, de a administra, reprezinta insasi actele si faptele
administrative care conduc la executarea masurilor luate de guvern.
Seful statului, presedintele SUA, este in acelasi timp si seful
executivului si are relatii direct cu guvernul si administratia, exercitand controlul
asupra serviciilor publice. Actele sale poarta denumirea de ordine executive. In
activitatea sa, Presedintele SUA dispune de anumite organe administrative, precum
si de consilieri civili si militari si de un secretariat.
17
Cap.4 Regimul politic in Franta
Franta este o republica semiprezidentiala, parlament bicameral, stat
unitar descentralizat si cuprinde 26 de regiuni, 100 de departamente si 36.763
comune.
Daca avem in vedere gradul de autonomie al colectivitatilor
componente ale Republicii, putem distinge intre:
1. Colectivitati situate in Metropola, care cuprind Hexagonul si
Corsica.
2. Colectivitati ultramarine
3. Noua Caledonie
Spre deosebire de Marea Britanie, Franta are o Constitutie scrisa, din
care se degaja cu claritate diferentele majore dintre sistemul administrativ
francez(continental) si sistemul englez(insular): in principal, diferenta intre
conceptia centralista si self-government.
Titlul II al Constitutiei Frantei este consacrat Presedintele Republicii.
Reglementarea institutiei prezidentiale s-a realizat inaintea celorlalte autoritati ale
statului, chestiune ce denota preeminenta sa fata de aceste autoritati(Guvern,
Parlament, Consiliul Constitutional). Titlul II este unul din cele mai vaste titluri(el
cuprinde 15 articole). Seful statului ocupa un rol central in cadrul instituiilor celei
de a V-a Republici.
18
4.1.Statutul Presedintelui Republicii Franceze
Alegerea Presedintelui Republicii
Mandatul Presedintelui de 5 ani poate fi reinnoit. Constitutia nu face
nici o precizare cu privire la numarul mandatelor ce pot fi indeplinite de Seful
Statului.
In literatura de specialitate, prerogativele prezidentiale au fost
clasificate in urmatoarele categorii:
Atributii personale sau autonome ale Presedintelui;
Atributii partajate;
Atributii exercitate in situatii exceptionale.
4.2.Guvernul Francez
Al doilea element al puterii executive, Guvernul a fost definit drept
„colegiul condus de catre Primul Ministru si format din ministri, excluzandu-l pe
seful Statului.”
Rolul sau decizional a variat in intensitate, in functie de mediul
constitutional, in schimb, nu a incetat sa ocupe un rol esential in domeniul
operational.
Guvernul ocupa un loc important in continuitatea vietii nationale fiind
locul de confluenta al tuturor problemelor. Aceasta se situeaza, de fapt, la raspantia
autoritatilor publice: fie ca este vorba de autoritatea prezidentiala, de autoritatea
administrativa si militara cu care traieste in osmoza(art.20 din Constitutie) sau de
19
autoritatea parlamentara: intr-un cuvant, masinaria institutionala converge si
tranziteaza prin Matignon.
Notiunea de Guvern cuprinde un ansamblu complex, care are in
componenta sa trei elemente:
1. Un organism colegial – Consiliul de Ministri
2. Un actor principal – Primul Ministru, a caror titulatura si functii
difera in functie de locul si rolul pe care il ocupa.
3. Un numar variabil de ministri, a caror titulatura si functii difera
in functie de locul si rolul pe care il ocupa.
Pozitia uzuala intre acestia se stabileste, in general, conform dispozitiei urmatoare:
Ministru de stat;
Ministru;
Ministru delegat;
Secretar de stat.
4.3. Structura administratiei locale franceze
Regiunea a fost creata prin Legea 72-619 din iulie 1972, ulterior
modificata de 14 ori, in cresterea autonomiei.
In Franta exista 22 de regiuni metropolitane la care se adauga alte 4 din
teritorii de peste mari: Guadelupa, Guyana, Martinica si Reunion.
Departamentul are o vechime istorica mult mai mare, fiind creat inca
din 1790;modificari privind structura si competentele s-au produs pana in iulie
1987. Inainte de Revolutie, Franta era organizata din punct de vedere administrativ
in provincii.
20
Comuna constituie al treila nivel al administratiei locale. Franta are ea
singura mai multe comune decat ansamblul partenerilor sai din Uniunea
Europeana.
Bibliografie
Guy Hermet „Poporul contra democratie”, Ed. Institutul European, Iasi,
1998
Robert A. Dahl „Democratia si criticii ei”, Ed. Institutul European, Iasi,
2002
Ioan Alexandru „Tratat de Administratie Publica”, Ed. Universul Juridic,
Bucuresti, 2008
Arend Lijphart „Modele ale democratiei”, Ed. Polirom, Iasi, 2000
Richard Rose „Democratia si alternativele ei”, Ed. Institutul
William Misher European, Iasi, 2003
Christian Haerpfer
http://ro.wikipedia.org
21