Download - Relatii.publice.Galateanu
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 1/124
Universitatea “Dunărea De Jos”Galaţi
RELATII PUBLICE
Lector univ. doctor Oana Elena Gălăţeanu
D.I.D.F.R
Facultatea: Stiinte Juridice , Sociale si Politice
Specializare Administratie Publica
An: III
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 2/124
Universitatea “Dunărea De Jos”Galaţi
RELATII PUBLICE
Lector univ. doctor Oana Elena Gălăţeanu
Galaţi - 2010
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 3/124
CUPRINS
Pag.
Capitolul 1 Comunicare. Tehnici de comunicare
1.1. Noţiuni generale despre comunicare...................................................... 2
1.1.1. Noţiunea de comunicare ............................................................. 2
1.1.2. Care sunt elementele comunicării şi analiza distinctă aacestora ...................................................................................... 2
1.1.3. Modele de comunicare recunoscute ........................................... 4
Teme de auto evaluare ................................................................................... 8
Capitolul 2 Relaţiile publice - Cadrul general2.1. Noţiunea de relaţie publică................................................................... 10
2.2. Termeni de referinţă în definirea relaţiilor publice. Organizaţiile.Publicul. Funcţia managerială. Comunicarea ....................................... 12
2.3. Principii şi valori în relaţiile publice ....................................................... 19
Teme de auto evaluare ................................................................................. 21
Capitolul 3 Momente semnificative din istoria relaţiilor publice
3.1. Precursorii ............................................................................................ 24
3.2. Primele instituţii .................................................................................... 26
3.3. „Părinţii” relaţiilor publice moderne....................................................... 27
3.4. Relaţiile publice în societatea modernă................................................ 29
Teme de auto evaluare ................................................................................. 32
Capitolul 4 Comunicarea în instituţii şi organizaţii
4.1. Noţiunile de "Instituţie" , "Organizaţie". "Comunicare internă înorganizaţie" .......................................................................................... 33
4.2. Tipurile de comunicare internă ............................................................. 35
4.2.1. Comunicarea formală................................................................ 36
4.2.2.1. Comunicarea verticală ................................................. 364.2.2.2. Comunicarea orizontală............................................... 36
4.2.2. Comunicarea informală ............................................................. 38
4.2.3. Comunicarea internă funcţională (operaţională) ....................... 38
4.2.3.1. Comunicarea şi conducerea ....................................... 394.2.3.2. Comunicarea şi grupurile de lucru din cadrul
organizaţiei.................................................................. 394.2.3.3. Comunicarea şi cultura organizaţională ...................... 40
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 4/124
4.2.3.4. Comunicarea şi managementul performanţei ............. 40
4.3. Comunicarea internă strategică şi comunicarea internă în cazde criză ................................................................................................ 42
4.3.1. Comunicarea internă strategică. Noţiune şi scop. Etape........... 424.3.2. Comunicarea în caz de criză. Etape şi direcţii de
desfăşurare ............................................................................... 44
Teme de auto evaluare ................................................................................. 48
Capitolul 5 Departamente şi firme de relaţii publice
5.1. Departamentele de relaţii publice......................................................... 50
5.2. Firmele de relaţii publice ...................................................................... 54
5.3. Specialistii în relaţii publice . Calităţi şi obiective .................................. 55
Teme de auto evaluare ................................................................................. 58
Capitolul 6 Autorităţile publice subiecte de drepturi şi obligaţii înrelaţiile de comunicare. Compartimentele de relaţiipublice
6.1. Consideraţii generale asupra obligaţiilor autorităţilor privind accesul la
informaţiile de interes public...........................................................................60
6.1.1. Noţiunile de autoritate şi instituţie publică ; compartimentele de
informare şi relaţii publice.............................................................................60
6.1.2. Informaţiile oferite de autorităţile publice....................................61
6. 2. Autorităţile publice centrale din România şi compartimentele lor de relaţii
publice.............................................................................................................63
6 . 3. Autorităţile publice centrale de specialitate...........................................71
Teme de auto evaluare...................................................................................76
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
7.1. Comunicarea cu mass-media. Importanţa acesteia..............................79
7.2. Agenţiile şi departamentele de relaţii publice........................................81
7.2.1. Purtătorul de cuvânt...................................................................817.2.2. Biroul de presă...........................................................................837.2.3. Centrul de presă........................................................................85
7.3. Tipurile de tehnici de comunicare cu mass-media................................88
7.3.1. Tehnicile scrise de relaţii publice...............................................89
7.3.1.1. Ştirea de presă.............................................................897.3.1.2. Comunicatul de presă. Alerta media............................937.3.1.3. Scrisoarea de propunere (pitch letter)..........................94
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 5/124
7.3.1.4. Buletinul de presă........................................................957.3.1.5. Scrisoarea către editor .................................................957.3.1.6. Dosarul de presă..........................................................967.3.1.7. Biografia.......................................................................977.3.1.8. Articolul de presă..........................................................98
7.3.2. Tehnici verbale de relaţii publice................................................99
7.3.2.1. Interviul. Reguli de bază. Tehnici pentru a răspunde la întrebări. ......................................................................997.3.2.2. Conferinţa de presă. Briefingul de presă. Recepţia de
presă..........................................................................1007.3.2.3. Vizite organizate pentru jurnalişti (tururi media). Vizita
jurnaliştilor la sediul organizaţiei. Călătorii pentru presă(media trips). Vizita la redacţie...................................104
7.3.2.4. Radioul. Trăsături specifice........................................1057.3.2.5. Discursul....................................................................1077.3.2.6. Suspendarea relaţiilor cu mass-media.......................111
7.3.3. Tehnici vizuale de relaţii publice..............................................111
7.3.4. Comunicarea electronică. Particularităţi..................................113
Teme de auto evaluare................................................................................116
Bibliografie..............................................................................................117
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 6/124
Capitolul 1 Comunicarea. Tehnici de comunicare
RELAŢII PUBLICE. 1
Capitolul 1
Comunicare. Tehnici de comunicare
CONŢINUT
1.1. Noţiuni generale despre comunicare
1.1.1. Noţiunea de comunicare
1.1.2. Care sunt elementele comunicării şi analiza distinctă a acestora
1.1.3. Modele de comunicare recunoscute
OBIECTIVE:
Prin parcurgerea acestui capitol vor fi reţinute şi înţelese următoarele
aspecte şi noţiuni: Noţiunea de "Comunicare" şi importanţa comunicării;
Care sunt elementele raportului comunicaţional;
Care sunt modelele recunoscute de comunicare;
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 7/124
Capitolul 1 Comunicarea. Tehnici de comunicare
RELAŢII PUBLICE. 2
1.1. Noţiuni generale despre comunicare
1.1.1. Noţiunea de "Comunicare"
Prin comunicare se înţelege tentativa de a stabili o legătură cucineva, de a aduce în comun idei, informaţii, concepţii, de a le grupa sau de a
realiza legături între ele.
Comunicarea este un termen de bază în sociologie şi în psihologia
socială, unde este privită în mai multe accepţiuni. Conform uneia dintre ele,
comunicarea este acel mecanism prin care relaţiile umane există şi
evoluează.
Wilbur Schram priveşte comunicarea ca fiind un proces de formar e a
unei legături strânse de gânduri, concepţii, idei, între emiţătorul mesajului (cel
care transmite mesajul) şi receptorul (cel care îl primeşte) cu ajutorul unui
canal de comunicaţii.
Conceptul de "comunicare" provine de la termenul latin "communis"
= comun.
Intr-o accepţiune foarte simplă, comunicarea înseamnă transmitereaşi recepţionarea de informaţii între subiecte diferite, în anumite moduri, prin
anumite mijloace.
1.1.2.Elementele comunicării. Analiza acestor elemente
Comunicarea umană poate fi ve rbală sau nonverbală, impersonală
sau inter personală. Comunicarea interpersonală la rândul ei, poate fi directă
(în prezenţă) sau mediată de un suport anume (canal, media). În acest ultimcaz se face distincţie între comunicare mediată doar de un anume suport
(exemplu: scrisoare, staţie de amplificare, telefon, internet) şi comunicare de
masă (unde alături de suportul tehnologic mai intervin şi numeroase instituţii
de profesionişti în comunicare). Deci, comunicarea poate avea loc direct sau
indirect, într-un cadru public sau privat, imediat, într-un timp mai mult sau mai
puţin îndelungat sau nedeterminat; în moduri saulimbaje variate; prin
mijloace mai mult sau mai puţin complexe; între subiecte determinate sau
mai puţin determinate.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 8/124
Capitolul 1 Comunicarea. Tehnici de comunicare
RELAŢII PUBLICE. 3
Indiferent de specificitatea diferitelor modele şi teorii ale ei, la modul
general, comunicare implică următoarele elemente: sursa (emiţătorul),
mesajul, canalul, receptorul, codul, zgomotul, feed-back-ul.
Sursa - este locul unde se naşte mesajul şi de unde porneşte el.
Emiţătorul - este persoana care transmite mesajul. Este sinonim cu
„emitent”.
Mesajul - reprezintă conţinutul actului de comunicare. El constituie o
totalitate de informaţii, prezentate într -o formă simbolică.
Calitatea mesajului depinde de cunoaşterea scopului urmărit de
sursă, cât şi a intenţiilor receptorului. Canalul - este reprezentat de acele media prin care este transmis
mesajul.
Receptorul - este persoana sau persoanele pentru care a fost
construit mesajul şi care primesc acest mesaj.
Codul - reprezintă totalitatea valorilor, normelor, convenţiilor comune
ce garantează înţelegerea normală a mesajului.
Feed-back-ul - implică reacţia receptorului la mesajul primit (aşa
cum este percepută de emiţător). El dă posibilitatea evaluării modului în care
mesajul a ajuns la receptor şi a felului cum a fost interpretat de acesta; adică
a eficienţei sau ineficienţei mesajului.
Zgomotul - este format din acele elemente ce înconjoară
comunicarea şi care pot afecta eficienţa ei.
Comunicarea poate fi realizată în mod direct sau indirect, prin
mijlocire.
Comunicarea directă este posibilă doar între două sau mai multe
persoane aflate faţă în faţă.
Comunicarea indirectă intervine ori de câte ori apare un canal
comunicaţional care, automat duce la mijlocirea comunicării. Acest canal
comunicaţional poate fi reprezentat de telefon, radio, televiziune, film,
teatru, etc. De exemplu comunicarea de masă - se adresează mai multor
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 9/124
Capitolul 1 Comunicarea. Tehnici de comunicare
RELAŢII PUBLICE. 4
persoane, astfel încât este o comunicare publică. În cazul acesteia,
emiţătorul are posibilităţi de a transmite acelaşi mesaj la un număr foarte
mare de receptori potenţiali. Aceste posibilităţi sunt date de mijloace tehnice
de comunicaţie de masă (mass-media) precum: presă, radio şi televiziune.
1.1.3. Modele de comunicare recunoscute
Comunicarea umană este plină de dificultăţi şi probleme.
De multe ori când dorim şi încercăm să comunicăm, pare că ne stă
ceva în cale şi nu suntem înţeleşi aşa cum am dori. Comunicarea are
obiective principale:
1. să fim receptaţi (citiţi sau auziţi);
2. să fim înţeleşi;
3. să fim acceptaţi;
4. să provocăm o reacţie (o schimbare de atitudine).
Oamenii pentru a comunica nu folosesc numai cuvintele , ci ei
transmit în exterior mesaje şi prin intermediul altor mijloace. Chiar şi în
cazurile în care nu scriu sau vorbesc, oamenii comunică totuşi ceva, uneori
neintenţionat.
O clasificare a comunicării este făcută (în doctrină) de către
J.L. Aranguren, în funcţie de tipurile de activităţi umane în:
Comunicare obişnuită (comună);
Comunicare ştiinţifică şi/sau tehnică;
Comunicare de noutăţi (informaţii);
Comunicare publicitară;
Comunicare pedagogică;
Comunicare artistică;
Comunicare socială;
Comunicare economică;
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 10/124
Capitolul 1 Comunicarea. Tehnici de comunicare
RELAŢII PUBLICE. 5
Comunicare politică;
Comunicare religioasă etc.
În funcţie de numărul receptorilor, comunicarea poate fi:
Comunicare privata sau publică;
Comunicare individuală sau socială (interpersonală, interumană,
de grup, de masă).
Comunicarea de grup este o formă de comunicare dintre cele mai
des întâlnite.
Comunicarea de masă este adresată mai multor indivizi, fiind o
comunicare publică. Ea vizează un public de masă, nediferenţiat, spre
deosebire de comunicarea personalizată, care se adresează unui public ţintă
bine definit. Activităţile de comunicare de masă vizează grupuri mari de
persoane - definite sau nu - faţă de alte tipuri de comunicare.
Principalele tipuri de comunicare de masă sunt:
a) Relaţiile publice
Acestea urmăresc stabilirea unui sentiment de încredere şi simpatie
între o organizaţie şi publicului acesteia. În realizarea acestui scop se
recurge la diverse modalităţi de atragere a atenţiei mass-media sau a
publicului organizaţiei respective. Relaţiile publice urmăresc să obţină spaţiu
gratuit în presă. Relaţiile publice utilizează ca instrumente, în primul rând
relaţiile cu presa cât şi orice manifestări de genul vizitelor unor oficialităţi,
aniversărilor, inaugurărilor, lansărilor de produse, etc.
b) Relaţiile cu presa
au în vedere toate legăturile pe care le poate avea o organizaţie
cu mass-media;
scopul lor este de a face cunoscute activităţile organizaţiei şi
punctele de vedere ale sale şi ale persoanelor sale, în rândurile publicului
ţintă, prin intermediul canalelor mediatice. Este vorba practic, despre toate
acţiunile ce încearcă să atragă atenţia presei, acţiuni ce pot îmbrăca forme
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 11/124
Capitolul 1 Comunicarea. Tehnici de comunicare
RELAŢII PUBLICE. 6
diferite, dintre care cele mai importante fiind: comunicatele de presă;
conferinţele de presă; întâlnirile şi brief ing-urile.
c) Activitatea de lobby reprezintă o parte din domeniul relaţiilor
publice, ce vizează zona relaţiilor guvernamentale şi administrative.Organizaţiile folosesc aşa-numitul lobby, care reprezintă un tip special de
intervenţie ce are ca scop să influenţeze deciziile publice.
Activitatea de lobby este legalizată de o legislaţie care impune
organizaţiilor să aducă la cunoştinţa publicului cine le reprezintă, cât şi acele
legi şi norme pe care doresc să le modifice, împreună cu sumele de bani pe
care sunt dispuse să le investească pentru atingerea scopurilor lor 1.
d) Propaganda - specificul ei este că încearcă să impună o anumită
idee. O deosebeşte de relaţiile publice în primul rând modul în care este
construit discursul, şi mai puţin modalitatea în care acesta este transmis. Ea
reprezintă o abordare care vrea să impună în minţile oamenilor un mod de a
gândi, o filozofie de viaţă. Din acest motiv ea depăşeşte ideea de simplă
difuzare a informaţiei, întrucât încearcă prin toate mijloacele şi în mod
deschis, să determine publicul ţintă să accepte ideile promovate.
Propaganda presupune anumite reguli proprii. Fiind interesată doar
de rezultatele finale, ea poate să recurgă la demagogie, minciună,
manipularea faptelor pentru a-şi impune ideile. Se rezumă la orice încercare
de a forţa un public să adere la o cauză.
e) Publicitatea implică spre deosebire de celelalte tehnici
precedente, un cost de achiziţie a spaţiilor de presă-scrisă sau de antenă (în
cazul audiovizualului). Organizaţia alege instituţia de presă, mesajul ce vreasă-l transmită şi momentul pe care îl doreşte. În publicitate organizaţiile sunt
cele care deţin controlul şi pentru aceasta ele trebuie să plătească. Acest
fapt reprezintă o deosebire a publicităţii de relaţiile publice în cazul cărora
mijloacele de informare propun ştiri şi instituţiile de presă sunt cele care
stabilesc modul în care aceste ştiri sunt tratate.
1 B. Dagenais, Campania de relaţii publice" , Editura Polirom, Bucureşti, 2003, pag. 107-109
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 12/124
Capitolul 1 Comunicarea. Tehnici de comunicare
RELAŢII PUBLICE. 7
f) Comunicarea directă la aceasta apelează tot mai multe firme
pentru a se adresa direct publicului ţintă. Recurg la comunicarea directă
întrucât s-a constatat de către companiile ce difuzează reclame - că prin
intermediul televiziunii acestea se adresează unui public mult prea d ivers.Acestor firme ce adoptă comunicarea directă le stau la dispoziţie două
tehnici: promovarea şi publicitatea directă.
Promovarea se face la locul de vânzare, acolo unde publicul este
determinat să încerce produsul ce-i este oferit.
Publicitatea directă rezidă în a scrie direct ţintei sau în a-i telefona
pentru a-i propune produse sau servicii.
Comunicarea (în funcţie de perenitate ) este:
verbală (efemeră) - ea limitează distanţa în spaţiu şi timp;
scrisă (permanentă) - în cadrul acestei comunicări per manente,
după suportul de stocare distingem comunicare prin intermediul: hârtiei;
benzi video; discului; C.D.-ului; floppy disk-ului; computerului.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 13/124
Capitolul 1 Comunicarea. Tehnici de comunicare
RELAŢII PUBLICE. 8
TEME DE AUTOEVALUARE
Care sunt elementele raportului de comunicare?
Ce este comunicarea de masă şi care sunt principalele tipuri ale ei?
Ce urmaresc relatiille publice?
Care este legatura dintre relatiile publice si activitatea de lobby ?
Ce deosebeste propaganda de relatiile publice?
Care este deosebirea dintre publicitate si relatiile publice?
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 14/124
Capitolul 2 Relaţii publice - Cadrul general
RELAŢII PUBLICE. 9
Capitolul 2
Relaţiile publice - Cadrul general
CONŢINUT
2.1. Noţiunea de relaţii publice
2.2. Termeni de referinţă în definirea relaţiilor publice. Organizaţiile.
Publicul. Funcţia managerială. Comunicarea
2.3. Principii şi valori în relaţiile publice
OBIECTIVE:
Studiul acestui capitol va ajuta la aflarea:
Diferitelor concepţii referitoare la noţiunea „relaţii publice”;
Termenilor ce stau la baza definirii relaţiilor publice;
Valorilor şi principiilor de bază ale relaţiilor publice.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 15/124
Capitolul 2 Relaţii publice - Cadrul general
RELAŢII PUBLICE. 10
2.1. Noţiunea de relaţii publice
Frecvent sintagma „relaţii publice” este uzitată de persoane care nu
înţeleg semnificaţia ei sau o înţeleg foarte puţin. Această noţiune are un
număr mare de definiţii datorat modului variat de înţelegere a acestor relaţii
publice.
Relaţiile publice au loc în organizaţii foarte diverse. Ele sunt
efectuate pentru şi în instituţii guvernamentale, organizaţii non-
guvernamentale, pentru firme preocupate de obţinerea de profit, pentru
asociaţii ecologice sau civice, pentru instituţii bancare şi pentru instituţii
culturale ori educaţionale etc.
Scopurile relaţiilor publice sunt diverse, de la convingerea publicului
în interesul unei organizaţii, până la forţarea organizaţiei să-şi schimbe
atitudinea faţă de public, de la ajutarea funcţionării democratice a unei
societăţi până la promovarea intereselor unei firme sau personalităţi ş.a.
Relaţiile publice constituie o funcţie a comunicării, ce pune accentul
pe natura dublă a procesului comunicaţional. Ele se concentrează pe
stabilirea şi menţinerea înţelegerii reciproce între organizaţii şi grupurileparticulare de indivizi(public).
Relaţiile publice necesită activităţi de genul:
Scrierea şi publicarea de mesaje (ştiri de presă scrisă, radio, tv,
comunicate, scrisori, cuvântări, anunţuri, rapoarte de activitate, newsletter
ş.a.);
Relaţii cu presa (contactarea jurnaliştilor , menţinerea legăturilor
cu jurnaliştii, sprijinirea legăturilor dintre jurnalişti şi liderii sau specialiştii din
organizaţie, plasarea unor materiale în presă, verificare informaţiilor etc.);
Cercetarea (descoperirea acelor categorii de public ce
interacţionează cu organizaţia, adunarea informaţiilor din organizaţie şi din
afara ei cu privire la opinia diverselor categorii de public, atitudinea grupurilor
cu interese specifice, materialele apărute în presă; supravegherea şi
evaluarea modului în care programele de relaţii publice au fost efectuate şi aefectului lor);
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 16/124
Capitolul 2 Relaţii publice - Cadrul general
RELAŢII PUBLICE. 11
Activităţile de management (planificarea activităţilor, colaborarea
cu conducerea organizaţiilor, deciderea bugetelor şi programelor de lucru,
gestionarea personalului din departamentul din relaţii publice);
Consilierea (specialiştii în relaţii publice alcătuiesc recomandări
pentru liderii întreprinderilor, alte persoane cu funcţii de conducere, oamenii
politici, cu privire la atitudinile publicului, comportamentul organizaţiilor,
mesajele privitoare la probleme sensibile ş.a.);
Organizarea de evenimente speciale (a conferinţelor de presă,
a inaugurărilor unor obiective sau a lansărilor de programe, a campaniilor de
strângere de fonduri, vizitelor, concursurilor etc.);
Cuvântările în public;
Producţie (constituirea unor produse de comunicare bazate pe
tehnici tipografice, fotografice, de radio şi televiziune etc.);
Pregătire profesională (specialiştii în relaţii publice desfăşoară
activităţi de pregătire pentru comunicare cu liderii organizaţiilor, personalul
organizaţiei, purtătorul ei de cuvânt şi cu alţi membri din organizaţie);
Legături (crearea de contacte cu reprezentanţii presei, a
comunităţii, ai lumii de afaceri ori politice, cu membrii organizaţiei şi cu cei ce
o vizitează).
Relaţiile publice prin unele tehnici se intersectează cu alte genuri de
activitate precum: marketing, reclamă, publicitate, afaceri publice, lobby-ul,
promoţiunea, fund-raising-ul ş.a.
Referindu-ne la definirea relaţiilor publice menţionăm că in doctrinăexistă un număr mare de definiţii atribuite acestei activităţi emise de
numeroşi doctrinari. Aceste definiţii au la bază: unele dintre ele, activităţile
din relaţiile publice, ceea ce realizează specialiştii din relaţii publice
(consilierea liderilor, scrierea de comunicate, organizarea de evenimente,
planificarea şi efectuarea unor campanii de comunicare etc.), iar altele
efectele produse de activitatea practicienilor din relaţii publice (stabil irea unor
relaţii de încredere între organizaţie şi publicul ei, persuadarea publicului,garantarea bunei funcţionări a societăţii etc.)
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 17/124
Capitolul 2 Relaţii publice - Cadrul general
RELAŢII PUBLICE. 12
Potrivit celei mai importante dintre definiţiile date de specialiştii
incluşi în prima categorie, „practica relaţiilor publice este arta şi ştiinţa socială
a analizării unor tendinţe, a anticipării consecinţelor lor, a sfătuirii liderilor
unei organizaţii şi a implementării unor programe care vor servi atât intereselor organizaţiei, cât şi interesele publicului” 7 .
Adepţii din a doua categorie au în vedere realitatea că specialiştii în
relaţii publice au un rol de „punte” între o organizaţie şi grupurile externe,
garantând circuitul informaţiilor de la conducerea organizaţiei spre politic şi
de la public spre manageri, motiv pentru care ei au o contribuţie importantă la
conducerea eficientă a organizaţiei.
Din acest punct de a interpreta Relaţiile publice reprezintă un mod de
comunicare între organizaţie şi publicul ei. Ele sprijină managerii să afle
atitudinile publicului şi să poată lua deciziile corecte şi ajută publicul să
înţeleagă specificul organizaţiei şi să se încreadă în aceasta.
Practic, relaţiile publice sunt o funcţie a managementului ce dă
posibilitatea definirii şi păstrării identităţii unei organizaţii prin îmbunătăţirea
comunicării interne şi externe8.
2.2. Termeni de referinţă în definirea relaţiilor publice.
Organizaţiile. Publicul. Funcţia managerială.
Comunicarea
În definirea relaţiilor publice termenii de bază sunt: organizaţiile,
publicul, funcţia managerială şi comunicarea.
Organizaţiile
„Organizaţia” este un termen generic ce cuprinde instituţii de diferite
genuri precum: instituţii administrative, structuri ale puterii (preşedinţia,
guvernul, ministerele, puterile locale, armata şi poliţia) întreprinder i, firme
comerciale, instituţii culturale şi sportive, instituţii din sfera educaţiei,
organizaţii non-guvernamentale ş.a.
7 Definiţie propusă de Asociaţia Internaţională a relaţiilor publice cu ocazia Conferinţei
anuale din 1978 din Mexic, Newson dong şi colab. This is R.P. Wadworth Publ. Comp.Belmont, 1993
8 Cristina Coman, „Relaţii publice. Principii şi strategii” , Editura Polirom, 2006, p.189
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 18/124
Capitolul 2 Relaţii publice - Cadrul general
RELAŢII PUBLICE. 13
Organizaţiile se formează atunci când anumite grupuri de oameni
urmăresc să realizeze nişte obiective pe care nu le-ar putea atinge prin
acţiunea lor separată. În vederea îndeplinirii acestui scop aceste grupuri
recurg la împărţirea (între ei) a îndatoririlor prin diviziunea muncii şi laconstituirea unei clasificări de responsabilitate şi de autoritate. Membrii unei
organizaţii se conduc după un sistem de valori si după norme unanim
acceptate.
Potrivit unuia dintre dicţionarele române de sociologie9, Organizaţia
reprezintă grupuri de oameni ce- şi organizează şi coordonează activitatea cu
scopul de a obţine finalităţi relativ clar formul ate ca obiective.
Într-o altă definiţie10, organizaţiile sunt ansambluri umane, ordonate
şi ierarhizate în vederea cooperării şi coordonării membrilor lor în anumite
scopuri.
Aşa cum spuneam, organizaţiile au anumite scopuri principale şi
secundare.
De exemplu, o întreprindere economică are ca obiectiv principal
producerea de bunuri pentru o piaţă anume şi obţinerea de profit prin
comercializarea lor, iar ca obiectiv secundar - păstrarea stabilităţii unei
comunităţi prin asigurarea locurilor de muncă pentru membrii acesteia.
Este foarte importantă cunoaşterea şi stabilirea exactă a obiectivelor
pe care le vizează o organizaţie, atât pentru conducerea respectivei
organizaţii, cât şi pentru departamentul de relaţii publice. Cunoscându-le,
specialistul în relaţii publice va putea crea o strategie de comunicare, aptă să
ţină cont de toate condiţiile impuse de mediul în care se integreazăorganizaţia (în exemplul nostru este vorba de mediul economic şi de cel
social).
În exemplul dat cunoaşterea de către specialistul în relaţii publice că
organizaţia economică pe care o reprezintă are ca scop (secundar) păstrarea
echilibrului comunităţii, îl va ajuta să întocmească o strategie de comunicare
9 Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu, Dicţionar de sociologie, ditura Babel, Bucureşti 1993,
p.41310 Raymond Boudon şi colab., Dicţionar de sociologie, Editura Univers, Bucureşti, 1996,p.197
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 19/124
Capitolul 2 Relaţii publice - Cadrul general
RELAŢII PUBLICE. 14
internă care să-i sensibilizeze pe salariaţi la presiunile economice şi la
responsabilităţile pe care le au pentru a menţine întreprinderea competitivă.
De asemenea, îl va ajuta în a crea şi o strategie de comunicare externă
menită să pregătească respectiva comunitate pentru eventualele dificultăţieconomice, să-i mărească încrederea în întreprindere şi să formeze o
oarecare solidaritate comunitară în jurul întreprinderii.
Promovarea identităţii şi susţinerea unor acţiuni destinate să crească
gradul de cunoaştere al unui public faţă de o instituţie, un grup sau o
persoană reprezintă primul scop identificabil la nivel istoric al relaţiilor
publice.
În doctrină s-au exprimat opinii potrivit cărora relaţiile publice se pot
practica în cinci genuri diferite de organizaţii şi anume:
1. Agenţiile de relaţii publice - aceste agenţii sunt firme independente
care, pe bază de contract, realizează activităţi de relaţii publice cerute de
diverse organizaţii.
2. Corporaţiile - marile grupuri economice deţin în interiorul lor
departamente de relaţii publice (în care lucrează angajaţi ai companiei) care
sunt preocupate de publicul specific respectivei companii. Specialiştii de
relaţii publice administrează în general, relaţiile cu salariaţii prin organizarea
de evenimente, producţia de publicaţii de întreprindere, de newsletter ,
emisiuni tv şi r adio, site-uri de web), relaţiile cu presa (prin pregătirea liderilor
pentru relaţia cu jurnaliştii, pregătirea de vizite de presă, de conferinţe, de
comunicate), relaţiile cu comunitatea (prin păstrarea legăturilor cu grupurile
de interes din mediul apropiat), relaţiile cu clienţii (prin pregătirea de
evenimente, de campanii de promoţie, de comunitate etc.), relaţiile cu
investitorii (prin pregătirea rapoartelor anuale, de newsletter, de întâlniri de
bilanţ, prin permanentă informare a investitorilor ş.a), relaţiile cu guvernul
(prin producerea de rapoarte, broşuri şi prin activitatea de lobby);
3. Structurile guvernamentale - departamentele de relaţii publice sunt
constituite în cadrul ministerelor, administraţiei locale, agenţiilor şi are ca
misiune de a împărţi informaţiile privitoare la activitatea acestor instituţii şi de
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 20/124
Capitolul 2 Relaţii publice - Cadrul general
RELAŢII PUBLICE. 15
a supraveghea reacţiile presei şi ale opiniei publice. Aceste departamente
sunt constituite din angajaţi guvernamentali.
4. Organizaţii non-profit - specialiştii îşi desfăşoară activitatea în
universităţi, fundaţii, spitale, biserici, ONG-uri etc. şi are ca îndatoriri relaţiilecu organizaţiile guvernamentale, cu presa, cu donatorii (fund-raising), cu
publicul specific.
5. Consultanţii independenţi de relaţii publice - specialişti angajaţi de
diverse instituţii pentru a realiza punctual activităţi specifice de relaţii publice.
Publicul
Prin „public „ în sens larg se înţelege orice grup ai cărui membri auacelaşi interes într -o situaţie anume ori au (împărtăşesc) valor i comune.
Exemplu : pot fi apreciate drept „publicuri”:
candidaţii la examenul de admitere;
fanii unei formaţii;
managerii unei corporaţii;
un partid politic.
Din perspectiva relaţiilor publice, prin public se înţelege: orice grup
sau individ ce este în vre un fel anume implicat în viaţa unei organizaţii.
Specialiştii în relaţii publice au clasificat publicurile unei organizaţii
după mai multe criterii cum ar fi: comportamentul comunicaţional; gradul de
implicare al lor în activitatea organizaţiei; poziţionar ea lor în raport cu
organizaţia (public intern şi extern); atitudinea faţă de organizaţie ş.a.m.d.
În cursul de faţă ne vom referi doar la câteva dintre aceste criterii de
clasificare a publicurilor şi anume:
1. După interesul şi modul în care sunt influenţate de activitatea
organizaţiei se disting:
a) publicuri direct vizate de activitatea organizaţiei, implicate (stake
holders); ele sunt afectate de deciziile, politicile, acţiunile şi
practicile sau scopurile organizaţiei.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 21/124
Capitolul 2 Relaţii publice - Cadrul general
RELAŢII PUBLICE. 16
b) publicuri vizate ori afectate indirect de această activitate.
2. După poziţia lor faţă de organizaţie
a) publicuri interne - care activează în interiorul organizaţiei;
b) publicuri externe - cele poziţionate în afara organizaţiei.
3. După atitudinea faţă de organizaţie se disting:
a) publicuri sprijinitori;
b) publicuri oponenţi;
c) publicuri neutri.
4. În raport de resursele pe care le pun la dispoziţia organizaţiei:
a) publicuri primare - care au o mare putere în a sprijini
organizaţia;
b) publicuri secundare - mai puţin importante;
c) publicuri marginale - care au o foarte mică influenţă asupra
organizaţiei
5. După prezenţa lor în organizaţie publicurile pot fi împărţite în:
a) publicuri tradiţionali - acel public deja legat de organizaţie;
b) publicuri viitori - publicul ce va deveni interesat de
organizaţie.
6. Potrivit unei alte clasificări date în literatura de specialitate 11,
publicurile unei organizaţii sunt împărţite astfel:
a) mass-media - respectiv presa locală şi naţională, scrisă şi
audiovizuală, specializată şi generalistă;
b) angajaţii - respectiv echipele de conducere, echipele
nemanageriale de specialişti, reprezentanţi
sindicali, persoane necalificate, alţi angajaţi.
11 Jerry A. Hendrix, Public Relations Cases , Wadsworth Publishing Company, Belmont,1995, ediţia a III-a, pag. 13-16
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 22/124
Capitolul 2 Relaţii publice - Cadrul general
RELAŢII PUBLICE. 17
c) membrii - acei reprezentanţi ai organizaţiilor ierarhic
superioare, board-uri şi alte comitete; pensionari,
consilieri, membri onorifici ş.a.
d) comunitatea - acele organizaţii comunitare de la poliţie şi pânăla biserică, şi persoanele importante din aceste
medii precum: educatori, lideri locali, oficialităţi
ale clerului, bancheri, lideri etnici etc.
e) instituţii guvernamentale - instituţii şi persoane cu atribuţii
ministeriale, legislative, administrative.
f) investitorii - oamenii de afaceri cu interese legate
de organizaţie, deţinătorii de acţiuni,
serviciile de analiză şi statistică ş.a.
g) consumatorii - organizaţiile şi persoanele ce au
beneficii din activitatea organizaţiei.
Specialiştii în relaţii publice trebuie să acorde prioritate definirii şi
cunoaşterii publicurilor organizaţiei pe care o reprezintă pentru că doar aşa
va reuşi crearea de mesaje distincte, diferite în funcţie de valorile, concepţiiledespre lume, expectativele şi limbajul diferitelor tipuri de public cu care
organizaţia intră în legătură.
Funcţia managerială
Cea mai mare asociaţie profesională de relaţii publice, Public
Relations Society of America a stabilit că relaţiile publice „ajută societatea
noastră complexă şi pluralistă să ia decizii şi să funcţioneze mai eficient,
contribuind la înţelegerea reciprocă dintre grupuri şi instituţii”. Organizaţiile
pentru a putea funcţiona cât mai bine şi să-şi realizeze obiectivele, trebuie să
dezvolte relaţii utile cu diferitele categorii de public cu care interacţionează
(cu mediul lor). Pentru a realiza acest lucru este necesar ca , conducerile
întreprinderilor să ştie şi să înţeleagă categoriile de public, valorile şi
atitudinile acestora. De aceea, specialiştii în relaţii publice se vor manifesta
ca şi consilieri ai conducerii, fiind mediatori între ea şi publicurile interne şi
externe.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 23/124
Capitolul 2 Relaţii publice - Cadrul general
RELAŢII PUBLICE. 18
Official Statement of P.R. (adoptată în 1982 de Public Relations
Society of America) defineşte funcţia managerială a relaţiilor publice prin
prisma activităţilor următoare:
1. Analizarea, interpretarea şi anticiparea opiniei publice (ce ar puteainfluenţa pozitiv sau negativ activitatea organizaţiei);
2. Consilierea conducerii organizaţiei, ţinând cont de
responsabilităţile sociale şi civice ale organizaţiei, pentru luarea deciziilor şi
pentru strategiile de comunicare;
3. Cercetarea, conducerea şi evaluarea permanentă a programelor
de acţiune şi comunicare pentru a înfrunta publicul cu privire la obiectivele
organizaţiei;
4. Planificarea şi introducerea acţiunilor referitoare la influenţarea şi
schimbarea politicilor publice;
5. Administrarea acelor resurse necesare şi îndeplinirea scopurilor
mai sus prezentate (fixarea obiectivelor, planificarea, recrutarea, bugetarea şi
pregătirea personalului, dezvoltarea metodelor tehnice).
Comunicarea
În realizarea îndatoririlor manageriale specialiştii în relaţii publice
trebuie să recurgă la o mare varietate de tehnici de comunicare.
Cercetătorii în sociologia organizaţiilor au definit comunicarea drept
una dintre cele mai importante forme de exprimare a raporturilor de
interacţiune dintre organizaţie şi mediu.
Relaţiile publice folosesc mai multe forme de comun icare respectiv:comunicarea interpersonală (Exemplu: conferinţele de presă); comunicarea
mediată tehnologic (scrisori); comunicarea de masă (comunicatele,
înregistrările video).
Prin folosirea diferitelor tehnici de comunicare specialistul în relaţii
publice administrează schimbul de informaţii atât între organizaţie şi mediu
(în exterior) cât şi între diferitele subsisteme ale organizaţiei (în interior).
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 24/124
Capitolul 2 Relaţii publice - Cadrul general
RELAŢII PUBLICE. 19
Întrucât fiecare organizaţie se dezvoltă într -un mediu specific şi are o
personalitate distinctă, specialiştii de relaţii publice vor alege un anume tip de
comunicare în raporturile cu publicul specific fiecărei organizaţii. Astfel,
pentru organizaţiile mici, cu membri puţini şi cu probleme mai puţine, vor fimai mult tehnicieni ai comunicării decât consilieri şi se vor ocupa în special
de întocmirea de broşuri sau comunicate în scopul informării publicului. În
organizaţiile cu vastă experienţă în confruntarea cu crizele însă, specialiştii în
relaţii publice vor acţiona mai mult în calitate de consilieri, urmărind
rezolvarea eventualelor conflicte prin comunicare (ţinând cont că,
comunicarea în aceste cazuri are în vedere două direcţii: public →
organizaţie şi organizaţie → public şi nu o singură direcţie - organizaţie →
public - ca în cazul precedent).
2.3. Principii şi valori în relaţiile publice
Diferite organizaţii profesionale şi diverse lucrări de specialitate
prezintă care sunt principiile şi valorile pe care practica relaţiilor publice
trebuie să se bazeze. Dintre acestea vom prezenta doar un punct de vedere
din doctrină12
potrivit căruia relaţiile publice ar trebui să se bazeze peurmătoarele zece principii de bază:
1. Relaţiile publice urmăresc şi se ocupă de probleme cu adevărat
serioase şi nu de false probleme. Ele se bazează pe folosirea de fapte
concrete în formarea unor programe ce au ca principal scop interesul public
(şi nu se bazează pe fabricarea de relaţii fictive);
2. Relaţiile publice sunt o profesie îndreptată spre interesul public şi
nu pe interesele individuale;
3. Specialiştii în relaţii publice trebuie să privească interesul public ca
unic criteriu în alegerea unui client ori a unei strategii. Trebuie să aibă curajul
de a refuza un program sau un client ce nu corespunde acestor valori.
4. Profesioniştii în relaţii publice trebuie să respecte mass-media
pentru că reprezintă principalul canal prin care ajung informaţiile la public.
12 D. Newson, A.Scott s.a, op.cit, p.4-5
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 25/124
Capitolul 2 Relaţii publice - Cadrul general
RELAŢII PUBLICE. 20
Totodată ei trebuie să protejeze mass-media întrucât minciunile distrug
credibilitatea presei.
5. Profesioniştii în relaţiile publice trebuie să fie comunicatori eficienţi.
Ei mediază între organizaţii şi publicurile lor, motiv pentru care trebuie sătransmită informaţia în ambele sensuri.
6. Pentru a putea garanta o comunicare bilaterală simetrică şi
responsabilă relaţiile publice trebuie să utilizeze metode ştiinţifice de
cercetare a opiniei publice.
7. Relaţiile publice, pentru a putea înţelege publicul şi a transmite
mesaje eficiente, trebuie să utilizeze tehnici şi teorii din ştiinţele sociale
(sociologie, psihologie, psihologie socială, comunicare);
8. Profesioniştii din relaţii publice trebuie să se adapteze specificului
muncii din ştiinţele şi disciplinele din care preiau concepte şi metode de
cercetare;
9. Profesioniştii în relaţii publice sunt obligaţi să explice publicului
problemele apărute mai înainte ca acestea să se transforme într -o criză.
10. Standardul unic de măsurare a performanţelor profesioniştilor din
relaţii publice trebuie să fie ţinuta etică.
Respectarea acestor principii duce la sporirea preocupărilor şi
interesului pentru performanţa morală a specialiştilor în relaţii publice.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 26/124
Capitolul 2 Relaţii publice - Cadrul general
RELAŢII PUBLICE. 21
TEME DE AUTOEVALUARE
În ce instituţii/organizaţii sunt practicate relaţiile publice şi care sunt
scopurile relaţiilor publice?
În ce constă activitatea de management pe care o implică relaţiile
publice?
Cum aţi defini relaţiile publice?
Ce definiţie aţi da organizaţiei?
Ce se înţelege prin public şi care sunt genurile de public din perspectiva
poziţiei pe care acestea o pot avea faţă de o organizaţie?
Care este rolul comunicării în activitatea de relaţii publice?
Care sunt cele zece principii de bază ale activităţii de relaţii publice?
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 27/124
Capitolul 3 Momente semnificative din istoriarelaţiilor publice
RELAŢII PUBLICE. 22
Capitolul 3
Momente semnificative din istoria relaţiilor publice
CONŢINUT
3.1. Precursorii
3.2. Primele instituţii
3.3. „Părinţii” relaţiilor publice moderne
3.4. Relaţiile publice în societatea modernă
OBIECTIVE:
Studiul acestui capitol va ajuta la aflarea:
Unor aspecte de ordin general cu privire la istoricul relaţiilor publice;
Primelor instituţii în domeniu şi a celor consideraţi „părinţi” ai relaţiilor
publice moderne;
Rolului pe care îl joacă relaţiile publice în societatea actuală.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 28/124
Capitolul 3 Momente semnificative dinistoria relaţiilor publice
RELAŢII PUBLICE. 23
Relaţiile publice constituie un fenomen specific secolului XX, însă
această activitate îşi are rădăcinile în cele mai vechi perioade istorice,
părând a fi la fel de vechi ca şi comunicarea umană.
O serie de tehnici de comunicare ce în prezent sunt incluse în
activităţile de relaţii publice au fost folosite în diverse momente ale istoriei, de
diferite personalităţi şi grupuri. Prin perfecţionarea, instituţionalizarea şi
teoretizarea acestor tehnici s-a ajuns la impunerea unui domeniu de sine
stătător, la activităţi bine delimitate şi la apariţia unei categorii profesionale
distinctă, bine definită.
Fondatorii acestui domeniu, lucrările de referinţă, terminologia debază, firmele de succes şi forumurile de dezbateri, toate provin în
exclusivitate aproape de pe continentul nord-american, astfel că se poate
spune că evoluţia relaţiilor publice în sensul legitimării lor ca activitate
profesională de sine stătătoare este un fenomen aproape în totalitate
american.
Vorbind de „o istorie” a relaţiilor publice trebuie să avem în vedere că
ne referim de fapt la un ansamblu de momente în care relaţiile publice aucunoscut anumite evoluţii ca urmare a diverselor presiuni ale împrejurărilor
sociale, politice şi economice.
În trecut, oamenii de afaceri au început să privească cu ser iozitate
relaţiile publice abia când puterea lor a fost ameninţată de fermieri, muncitori,
comercianţi, guvern sau de tânăra generaţie. Evoluţiile importante ale
relaţiilor publice guvernamentale au avut loc în perioade de criză (primul
război mondial, marea depresiune, al doilea război mondial, războiul rece
etc.).
Totodată, istoria relaţiilor publice este suma istoriilor diverselor
tehnici ce formează acest domeniu de activitate şi a principalelor activităţi din
acest domeniu (agent de presă, publicitatea, consilierea).
Termenul „relaţii publice” a fost folosit pentru prima dată în anul
1882 când un avocat pe nume Dorman Eaton a ţinut un discurs în faţa
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 29/124
Capitolul 3 Momente semnificative dinistoria relaţiilor publice
RELAŢII PUBLICE. 24
studenţilor de la Facultatea de Drept a Universităţii Yale pe care l -a intitulat
„Relaţii le publice şi îndatoririle juriştilor” . El înţelegea prin relaţii publice
interesul pentru binele public.
Ulterior, în anul 1920, Eduard Bernays a folosit expresia „consilier în
relaţii publice” pentru a numi activitatea specialiştilor în domeniu care până
atunci era caracterizată prin noţiuni precum „agent de presă”, „agent de
publicitate” .
3.1. Precursorii
„În sensul lor cel mai general, relaţiile publice sunt la fel de vechi caşi civilizaţia, deoarece la baza lor se află efortul de a convinge […]
Persuasiunea este forţa conducătoare a relaţiilor publice şi multe dintre
tacticile pe care le folosesc practicienii de azi ai relaţiilor publice au fost
folosite şi de conducătorii societăţii timp de mii de ani.” 13
Cele mai vechi exemple a unor tehnici de comunicare sunt:
Un „buletin” descoperit în Irak, ce datează din anul 1800 îCr, în
care ţăranii erau sfătuiţi să semene şi irige câmpurile şi cum să strângă
recolta;
Actele conducătorilor Romei antice precum:
- rapoartele lui Iulius Cesar despre realizările sale ca guvernator
al Galiei, pe care le-a trimis la Roma pregătindu-şi trecerea
Rubiconului; aceste rapoarte aveau menirea de promovare a
imaginii personale;
- campanii electorale pentru funcţii de senatori ori consuli, în
care erau folosite tehnici uzitate şi în prezent precum: afişe
electorale, întâlniri publice pregătite dinainte, promovarea
imaginii, manipularea zvonurilor;
13 Doug Newson, Alan Scott, Van Slike Judy Turk, „This is P.R.” ,Wadworth Publ. Comp.,
Belmond, 1993, p.33-34
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 30/124
Capitolul 3 Momente semnificative dinistoria relaţiilor publice
RELAŢII PUBLICE. 25
Publicitatea făcută de grecii antici pentru jocurile Olimpice - era de
asemenea bazată pe tehnici asemănătoare celor utilizate pentru Olimpiada
de la Los Angeles din 1984;
Succesul apostolilor în răspândirea creştinismului - a reprezentat
de asemenea una din marile realizări de tip relaţii publice în istoria umanităţii,
întrucât ei au utilizat tehnici de bază în comunicarea publică (precum:
discursuri, evenimente pregătite) pentru captarea publicului şi modificarea
comportamentului şi atitudinii lui.
Faptul care a marcat începutul erei comunicării de masă a fost
descoperirea tiparului şi generalizarea lui. Impunerea comunicării scrise adus la modificarea multor tehnic ce ar putea fi reclamate de relaţiile publice:
scrisorile, afişele, ziarele, broşurile ş.a. Acum apar şi primele instituţii cu
atribuţii ce ţin de sfera relaţiilor publice cum ar fi: în 1662 papa Grigore al XV-
lea formează „Congregaţia pentru propagarea credinţei” , menită să
influenţeze opinia publică spre creşterea numărului de credincioşi din cadrul
Bisericii Romano-Catolice.
Evenimentul ce pare a consfinţi puterea relaţiilor publice a avut loc în
1791 cu prilejul Revoluţiei americane. Atunci susţinătorii independenţei au
realizat rolul pe cale îl au masele (oameni simpli, neinteresaţi de problema
dominaţiei engleze, precum erau oamenii influenţi care, în marea lor
majoritate sprijineau această dominaţie) în pornirea unei mişcări de eliberare
şi au iniţiat ceea ce a constituit prima mare companie de relaţii publice.
Practica în domeniul relaţiilor publice rămâne strâns legată însă de
dezvoltarea fără precedent în secolul XIX a instituţiilor şi organizaţiilor, sfera
publică lărgindu-şi dialogul dintre relaţiile personale ale actorilor sociali înspre
relaţiile profesionalizate, intre instituţii personalizate.
Instituţiile şi organizaţiile întervin ca „persoane” în comunicarea din
spaţiul public şi efectele acestei comunicări sunt aceleaşi cu cele ale
comunicării interpersonale. Dezvoltarea spaţiului comunicării mediatice,
apariţia primelor agenţii de presă şi a celorlalte instituţii mass -media
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 31/124
Capitolul 3 Momente semnificative dinistoria relaţiilor publice
RELAŢII PUBLICE. 26
specializate, sunt rezultatul presiunii manifestate de intrarea în domeniul
public a capitalului organizat şi a organizaţiilor industriale. Lărgirea continuă
a spectrului public a produs şi primele probleme comunicaţionale între
indivizi, instituţii şi organizaţii. Practica relaţiilor publice e, în mare parte,
rezultatul transformării intereselor private în interese economice, respectiv a
modificării obiectului schimbului comunicaţional înspre economia politică a
relaţiilor între clasele sociale şi instituţiile lor specifice.
Concluzionând, industrializarea şi urbanizarea au constituit mediul
cel mai propice pentru dezvoltarea relaţiilor publice în ultimii ani ai sec.XiX şi
la inceputul sec.XX. Un alt factor crucial e reprezentat de dezvoltarea fărăprecedent a presei scrise şi apariţia mijloacelor de comunicare în masă.
Evoluţia grupurilor de persoane cu drepturi sociale şi alfabetizate au mărit
posibilitatea de pătrundere a ideilor transmise de ziarişti. De la început
jurnaliştii au reprezentat o categorie prin care elita economică şi financiară îşi
instrumenta poziţia socială. Însăşi conceptul de „relaţii publice” se leagă de
explozia industrială şi de impactul presei asupra domeniului economic.
3.2. Primele instituţii
Primele forme de anunţare şi promovare a unor idei, produse sau
persoane, fără finalitate politică, au fost aşa zisele siquis (in latină si
quis= dacă cineva doreşte...) apărute în Anglia secolului XVII. E vorba de
acele mesaje prin care diverşi indivizi îşi făceau cunoscute capacităţile , iar
cei interesaţi de serviciile lor le răspundeau. Deci, scopul principal era de a
anunţa publicul cu privire la existenţa şi scopurile unei persoane, instituţiisau organizaţii.
Potrivit istoricilor în relaţii publice după anul 1830 apar primii
practicieni în acest domeniu cu statut autonom , respectiv agenţii de presă.
Aceştia promovau interesele unor personalităţi sau firme şi o făceau prin
intermediul presei ieftine (penny press) care se dezvoltase foarte mult
datorită oamenilor simpli ce erau amatori de întâmplări şi poveşti neobişnuite.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 32/124
Capitolul 3 Momente semnificative dinistoria relaţiilor publice
RELAŢII PUBLICE. 27
În modelul „agentului de presă” comunicarea era realizată într -un
singur sens, respectiv de la agent către public, fără a se ţine cont de
interesele şi valorile acestuia din urmă. De cele mai multe ori informaţia era
incompletă, exagerată ori chiar falsă, iar scopul organizaţiei ce o distribuia
era de a controla publicul şi de a obţine vizibilitate prin respectivul material.
Agentul de presă îşi baza activitate nu pe cercetarea ştiinţifică ci pe căutarea
acelor subiecte ce făceau senzaţie şi pe promptitudinea în distribuirea lor.
În apropierea secolului XX, presaţi tot mai mult de revendicările
muncitoreşti, restricţiile guvernamentale şi atacurile presei, tot mai mulţi
oameni de afaceri şi politicieni au conştientizat importanţa opiniei publicepentru reuşita acţiunilor lor. Astfel au recurs, pentru a se apăra la o altă
metodă: au transmis presei mesaje adevărate ce se bazau pe realităţile din
instituţiile lor.
În 1889 a fost creat primul departament de relaţii publice în interiorul
unei corporaţii, ce va avea ca scop promovarea soluţiei curentului electric
alternativ în lupta contra curentului continuu14.
În 1902 la Washington s-a înfiinţat un alt birou, şi atât acesta, cât şicel precedent aveau ca scop protecţia clienţilor lor de atacurile presei, prin
distribuirea unor informaţii favorabile.
3.3. „Părinţii” relaţiilor publice moderne
În 1904 Ivy Lebder Lee şi George Parker, ambii ziarişti, au deschis la
New York o agenţie de relaţii publice.
În 1916 o altă agenţie va fi înfiinţată de Lee, care renunţă la asociaţia
încheiată anterior, şi va purta denumirea „Harris & Lee. Lee a avut un mod
nou de abordare a relaţiilor cu presa, bazat pe încredere reciprocă şi
deschidere.
14 Este vorba de corporaţia lui George Westinghouse, care se afla în competiţ ie cu firma lui
George Edison ce promova curentul continuu.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 33/124
Capitolul 3 Momente semnificative dinistoria relaţiilor publice
RELAŢII PUBLICE. 28
Lee a pus bazele comunicării moderne cu presa şi publicul, bazată
pe furnizarea acelor informaţii necesare pentru scrierea articolelor şi nu pe
minţirea reporterilor.
Bucurându-se de o presă favorabilă, organizaţia a început
prezentarea versiunii ei proprii asupra anumitor fapte şi în acest mod, ambele
versiuni - a presei şi a organizaţiei - puteau fi publicate, iar publicul putea să-
şi formeze o imagine corectă şi să poată concluziona singur, să tragă singur
concluzia cea mai bună.
Activitatea lui Ivy Lee şi a celor ce i-au urmat inaugurează modelul
informării publicului ; în acest model comunicarea continuă să fieunidirecţionată de la organizaţie spre public - însă este bazată pe informaţii
corecte. Scopul comunicării este atât binele organizaţiei, cât şi cel al
publicului.
Treptat ideile lui Ivy Lee au fost preluate de numeroase firme care şi -
au înfiinţat departamente proprii de relaţii publice.
Perioada primului război mondial a marcat apariţia modelului de
comunicare bilaterală asimetrică, model în care scopul relaţiilor publice este
identificarea atitudinilor publicului şi schimbarea lor în direcţia dorită de
organizaţie. Acest model implică efectuarea cercetării ştiinţifice în scopul
influenţării publicului. Activitatea de relaţii publice devine mai complicată, mai
complexă, implicând şi organizarea de evenimente.
În domeniul relaţiilor publice, inovaţii au fost aduse şi de activitatea
preşedintelui F.D. Roosevelt care a utilizat pentru prima dată radioul ca mod
de comunicare directă cu publicul, devenind renumit prin conversaţiile în
OBSERVAŢIE:
Potrivit unor specialişti în domeniu, în prezent acest model este utilizat în special în relaţiile publice financiar -bancare şi în cele din altedomenii a economiei.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 34/124
Capitolul 3 Momente semnificative dinistoria relaţiilor publice
RELAŢII PUBLICE. 29
direct cu milioane de ascultători. Această comunicare apropia, umaniza şi
promova imaginea preşedintelui, în opoziţie cu metodele utilizate de
propaganda hitleristă ce avea ca obiectiv dominarea şi manipularea
publicului.
3.4. Relaţiile publice în societatea modernă
După al doilea război mondial, relaţiile publice şi-au creat o poziţie
bine definită şi şi-au diversificat domeniile de acţiune, tehnicile, modurile de
organizare şi de formare, urmare a marilor schimbări din viaţa economică,
socială şi politică. Mai multe crize succesive au scos în evidenţă importanţa încrederii
publicului şi a rolului pe care îl au relaţiile publice, bazate pe comunicarea
bilaterală simetrică, în formarea şi menţinerea capitalului de încredere. Din
acest motiv toate întreprinderile şi grupurile importante au constituit
departamente de relaţii publice sau au angajat firme specializate pentru a le
reprezenta interesele.
Totodată, viaţa publică mai vie, mai complexă, mai transparentă a
adus organismele puterii, liderii şi partidele într -o stare de dependenţă
puternică de opinia publică şi de public. Au apărut departamente şi birouri de
relaţii publice în instituţii guvernamentale, iar consilierii de relaţii publice au
devenit obişnuinţă în medul liderilor politici.
În prezent relaţiile publice sunt prezente în toate activităţile sociale şi
politicile importante, în toate instituţiile, în desfăşurarea marilor manifestări
culturale şi sportive, în împrejurări de criză şi în cele de normalitate, în ţările
bogate cât şi în cele sărace. Noile tehnologii permit suporturi şi posibilităţi de
comunicare flexibile, rapide, de calitate şi cu capacitate de depozitare tot mai
mare. Aceste facilităţi au influenţă asupra relaţiilor publice creând noi
oportunităţi de exprimare şi noi moduri de practicare a profesiei.
În organizaţiile moderne, practicienii de relaţii publice au un dublu rol
şi anume: sunt consilieri ai conducerii, dar totodată sunt şi specialişti în
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 35/124
Capitolul 3 Momente semnificative dinistoria relaţiilor publice
RELAŢII PUBLICE. 30
comunicare cu sarcina de a prezenta publicului politica organizaţiei. Ei sunt
deci implicaţi atât în deciderea unei strategii a organizaţiei pe care o
reprezintă cât şi în comunicarea către public a acestei strategii.
Dezvoltarea relaţiilor publice moderne se individualizează prin câteva
evoluţii majore care sunt:
Sporirea numărului de programe de relaţii publice din viaţa
socială, economică şi politică, activitatea guvernamentală, acţiunea
organizaţiilor neguvernamentale, lupta sindicală, activitatea instituţiilor de
cultură, religioase sau educaţionale.
Explozia publicaţiilor destinate relaţiilor publice: reviste, cărţi,
articole de specialitate, creşterea rapidă a numărului forumurilor de
dezbatere şi a organizaţiilor profesionale;
Dezvolt area formelor de pregătire profesională - în prezent
relaţiile publice se învaţă în sisteme de educaţie complexe precum programe
universitare de lungă şi scurtă durată, programe post universitare, sisteme de
învăţământ la distanţă ş.a. şi nu ca înainte, „pe teren” de la practicieni rutinaţi
şi posibil plafonaţi;
Internaţionalizarea standardelor acestei profesii şi a practicilor
ei - globalizarea şi trustizarea au determinat circulaţia specialiştilor şi
umidificarea practicilor; lucrările de specialitate „clasice”; programele de
învăţământ şi revistele ştiinţifice şi în domeniu au circulat şi continuă să o
facă.
Sporirea responsabilităţii profesionale - dată fiind importanţa şiexistenţa relaţiilor publice în domenii diferite şi foarte diverse, a fost creat un
orizont de aşteptare care le impune practicienilor să aibă un comportament
etic şi profesional. Totodată este nevoie de un surplus de profesionalism şi
responsabilitate din partea specialiştilor în relaţii publice datorită realităţii că
erorile sau indiferenţa anumitor firme de relaţii publice şi permanentele
atacuri ale jurnaliştilor au dus această profesie în atenţia opiniei publice.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 36/124
Capitolul 3 Momente semnificative dinistoria relaţiilor publice
RELAŢII PUBLICE. 31
În societatea modernă, prin strategiile şi programele de comunicare
pe care le aplică şi dezvoltă relaţiile publice îşi aduc contribuţia la formarea
unor legături de încredere între organizaţiile existente şi publicurile care le
înconjoară, favorizând crearea unor legături interactive între diversele niveluri
ale societăţii.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 37/124
Capitolul 3 Momente semnificative dinistoria relaţiilor publice
RELAŢII PUBLICE. 32
TEME DE AUTOEVALUARE
Termenul de relaţii publice a fost pentru prima dată folosit în:
a) 1882, de către avocatul american Dorman Eaton
b) 1920 de specialistul Eduard Bernays
c) 1791 cu prilejul Revoluţiei americane
În modelul „agentului de presă” comunicarea era realizată:
a) bilateral, fiind prezentate publicului versiunile organizaţiei, cât şi a
presei cu privire la o anume problemă;
b) într-un singur sens, de la agent spre public;
c) punându-se accent şi pe interesele şi valorile publicului.
Când a apărut modelul de comunicare bilaterală şi ce implică el?
Care este rolul relaţiilor publice în societatea modernă?
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 38/124
Capitolul 4 Comunicarea în instituţii şi organizaţii
RELAŢII PUBLICE. 32
Capitolul 4
Comunicarea în instituţii şi organizaţii
CONŢINUT
4.1. Noţiunile de "Instituţie" , "Organizaţie". "Comunicare internă în
organizaţie"
4.2. Tipurile de comunicare internă
4.2.1. Comunicarea formală
4.2.2.1. Comunicarea verticală
4.2.2.2. Comunicarea orizontală 4.2.2. Comunicarea informală
4.2.3. Comunicarea internă funcţională (operaţională)
4.2.3.1. Comunicarea şi conducerea 4.2.3.2. Comunicarea şi grupurile de lucru din cadrul
organizaţiei 4.2.3.3. Comunicarea şi cultura organizaţională 4.2.3.4. Comunicarea şi managementul performanţei
4.3. Comunicarea internă strategică şi comunicarea internă în caz de criză 4.3.1. Comunicarea internă strategică. Noţiune şi scop. Etape. 4.3.2. Comunicarea în caz de criză. Etape şi direcţii de desfăşurare
OBIECTIVE:
Studiul acestui capitol va ajuta la înţelegerea:
noţiunilor de "organizaţie" şi "comunicare internă" ;
tipurilor de comunicare internă şi a factorilor în raport de care trebuie
analizată şi înţeleasă comunicarea internă;
ce se înţelege prin comunicare strategică;
ce rol trebuie să joace comunicarea internă în situaţii de criză.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 39/124
Capitolul 4 Comunicarea în instituţii şi organizaţii
RELAŢII PUBLICE. 33
4.1. Noţiunile de "Instituţie" , "Organizaţie". "Comunicare
internă în organizaţie"
"Instituţia" este definită în Dicţionarul explicativ al limbii române, ca
fiind "acel organ sau organizaţie care desfăşoară cu precădere activităţi cu
caracter administrativ sau social-cultural" , ca de exemplu organele
administraţiei de stat, organele judiciare, şcolile, spitalele etc.
Organizaţia reprezintă un grup de persoane fizice care, în r ealizarea
unui scop anume, are o organizare de sine stătătoare, un patrimoniu propriu
şi personalitate juridică (exemplu: o întreprindere, o instituţie etc.). Comunicarea internă în organizaţie este concepută în context
organizaţional, acesta aflându-se la baza oricărei analize a unei asemenea
comunicări. Acest context organizaţional este însăşi organizaţia.
Contextul organizaţional - practic organizaţia - are în prezent definiţii
diferite, în raport de teoria ştiinţifică ce le-a produs. Orice proces de
comunicare internă este pus în legătură cu una dintre numeroasele definiţii
ştiinţifice ale organizaţiei.
Până în prezent, pentru a examina comunicarea internă, ştiinţele
comunicării şi ale informării au preluat definiţiile date de alte ştiinţe (precum
ştiinţele gestiunii, sociologie, ştiinţele politice, psihologia, psihosociologia,
ştiinţele economice şi biologia) organizaţiei.
Din trecerea în revistă a principalelor abordări ştiinţifice a
organizaţiillor , putem concluziona că orice organizaţie poate fi privită ca unansamblu de situaţii problematice stereotipe, pe care cei responsabili trebuie
permanent să le soluţioneze.
Totalitatera studiilor referitoare la management efectuate în cadrul
disciplinelor tradiţionale (ştiinţele gestiunii, psihosociologice, sociologie,
psihologie) ne relevă o listă de probleme specifice cu care se confruntă
managerul, probleme, care, întotdeauna, sunt aceleaşi. Putem spune că ele
formează "lista de probleme standard" ale managementului organizaţiilor.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 40/124
Capitolul 4 Comunicarea în instituţii şi organizaţii
RELAŢII PUBLICE. 34
Practic, indiferent la orice nivel ierarhic s-ar afla o organizaţie, un manager va
avea într-o zi de rezolvat una dintre problemele de pe lista la care facem
referire.
În literatura de specialitate toate aceste probleme cu care seconfruntă un manager au fost grupate în trei categorii mari şi anume:
1. Categoria problemelor care ţin de structurarea şi organizarea
muncii;
2. Categoria problemelor referitoare la coordonare şi participare;
3. Categoria problemelor legate de evoluţie şi schimbări.
Este logic faptul că pentru a putea rezolva aceste probleme standardce apar într-o organizaţie, unul dintre mijloacele folosite de cei implicaţi -
poate chiar primul dintre ele - este comunicarea .
Putem defini organizaţia ca fiind acel loc unde se desfăşoară
dezbateri neîncetate între "actori" pentru a se ajunge la soluţionarea, în cel
mai convenabil mod pentru unii, a problemelor situaţionale.
Având în vedere că, în mod frecvent, "actorii" implicaţi nu au o
viziune comună asupra lucrurilor şi situaţiilor existente (întrucât nu au toţi
aceeaşi funcţie şi acelaşi statut în acea organizaţie, nu au aceleaşi îndatoriri,
nu au acelaşi tip de angajare, aceleaşi orientări spirituale şi nici aceleaşi
ţeluri), prima problemă ce trebuie soluţionată este de a se pune toţi de acord
asupra înţelegerii situaţiei. Este evident că pentru a se realiza aceasta,
esenţială este comunicarea internă. Ea are scopul de a stabili datele
fundamentale asupra cărora actorii trebuie să se pună de acord.
Definim "comunicarea internă" ca fiind totalitatea acţiunilor de schimb
comunicaţional detaliat de managerii implicaţi în respectiva situaţie. Planul de
comunicare are ca scop să soluţioneze problemele principale apărute şi
constatate de la început de conducerea organizaţiei.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 41/124
Capitolul 4 Comunicarea în instituţii şi organizaţii
RELAŢII PUBLICE. 35
4.2. Tipurile de comunicare internă
Comunicarea în interiorul organizaţiei este de multe ori o
necunoscută, deoarece este considerată o latură implicită a activităţii de
muncă.
Membrii organizaţiei folosesc frecvent temenii de "comunicare
formală" şi "comunicare informală" , fără însă a face o deosebire clară între
cele două tipuri de comunicare. Pentru a le deosebi trebuie să se aibă în
vedere menirea organizaţiei, astfel: tot ce vizează activităţi şi sarcini, adică
aspecte profesionale, constituie "comunicare formală" iar tot ceea ce se
referă la sfera relaţiilor socio-afective reprezintă "comunicare informală" .
Structura organizaţiei evidenţiază modelul informaţional intern al
acesteia.
Structurile şi, în consecinţă, reţelele de comunicare formală sunt de
mai multe tipuri:
a) centralizată
fie informală - cu un singur nivel ierarhic (structură
antreprenorială)
fie formală - cu mai multe nivele ierarhice deosebite după
departamente, zone şi produse (structură
"funcţională" )
b) descentralizată - în funcţie de linia de produs sau aria
geografică (diagrama).
OBSERVAŢIE:
Comunicarea este formală atunci când mesajele se transmit pe canale
prestabilite. Reţelele de comunicare formală sunt descrise în
organigramă. Ele presupun transmiterea de informaţii între nivelele
ierarhice (comunicare pe verticală) şi între departamente şi poziţii
asemănătoare (comunicare pe orizontală).
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 42/124
Capitolul 4 Comunicarea în instituţii şi organizaţii
RELAŢII PUBLICE. 36
4.2.1. Comunicarea formală
4.2.2.1. Comunicarea verticală
Comunicarea verticală poate fi:
A. Comunicare verticală descendentă (comunicarea de sus în jos
sau comunicare managerială) - are ca emiţători pe manageri şi este orientată
spre nivelurile inferioare (angajaţi).
Acest tip de comunicare este de regulă folosit pentru repartizarea
sarcinilor, explicarea regulamentelor şi practicilor, pentru cererea de
informaţii, precum şi pentru anunţarea deciziilor, demarcarea
responsabilităţilor şi uneori, pentru investirea autorităţii.
Comunicarea managerială ocupă o parte importantă din
comunicarea strategică. Pe lângă rolul ei funcţional, este foarte important şi
rolul pe care il are în realizarea şi menţinerea culturii, a climatului şi identităţii
organizaţionale. În organizaţiile productive, comunicarea managerială are ca
scop şi motivarea angajaţilor şi susţinera performanţei prin realizarea unui
climat plăcut şi împărtăşirea valorilor specifice identităţii colective.
B. Comunicarea verticală ascendentă (comunicarea de jos în sus)
este orientată dinspre angajaţi către manageri, atunci când se transmit
informaţii despre aplicarea, punerea în practică a deciziilor, realizarea
sarcinilor şi activităţilor efectuate.
Ea reprezintă totodată şi un feed-back pentru comunicarea
descendentă prin faptul că angajaţii rezumă modul în care ei înţeleg
responsabilităţile şi îndatoririle date.
4.2.2.2. Comunicarea orizontală
O altă formă de comunicare internă în organizaţii este realizată între
angajaţii cu poziţii analoage sau între departamente.
Rolul acestui tip de comunicare este acela de a guverna activităţile
individuale pentru îndeplinirea unor sarcini complexe sau departamentale, ce
de obicei, sunt în interdependenţă.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 43/124
Capitolul 4 Comunicarea în instituţii şi organizaţii
RELAŢII PUBLICE. 37
S-a constatat că în majoritatea organizaţiilor acest tip de comunicare
- orizontală - este slabă ori chiar inexistentă. Sunt preferate canalele
informale, însă acest fapt generează interpretarea şi denaturarea
informaţiilor, cât şi lipsa de certitudine a receptorilor cu privire la exactitatealor. Această situaţie este datorată frecvent lipsei unor valori culturale
corespunzătoare de neconştientizarea necesităţii comunicării pe orizontală.
Astfel, comunicarea managerială se limitează doar la circulaţia pe
verticală, informaţiile necirculând şi pe orizontală. Aceasta le provoacă
angajaţilor aflaţi pe aceeaşi poziţie ierarhică sentimentul că sunt în posesia
aceloraşi informaţii ca şi colegii de pe poziţii analoage, cu toate că, de multe
ori apar diferenţe pentru că managerii nu practică o informare periodică şisistematică, ci una dominată de sistemul faţă în faţă. De aceea, angajaţii cu
care se colaborează mai des sunt în posesia unui volum mai mare de
informaţii decât ceilalţi.
Vorbind de comunicarea internă în cadrul organizaţiilor şi de tipurile
acesteia, menţionăm că trebuie să distingem în interiorul unei organizaţii o
comunicare internă funcţională; aceasta trebuie analizată din mai multe
puncte de vedere, respectiv trebuie să avem în vedere:
raportarea acesteia la conducerea organizaţiei;
raportarea acesteia la grupurile de lucru din interiorul organizaţiei;
cultura organizaţională;
perspectiva motivării angajaţilor unei organizaţii;
în fine, trebuie avută în vedere şi comunicarea internă strategică,
care reprezintă "relaţiile publice interne" .
Vorbind despre comunicare internă în cadrul organizaţiilor şi de
tipurile ei, menţionăm că într -o organizaţie distingem două tipuri de
comunicare internă, respectiv:
A)Comunicare internă funcţională sau operaţională;
B)Comunicare internă strategică, sau "relaţiile publice interne"
(comunicare ce nu are drept scop desfăşurarea în condiţii bune a activităţilor
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 44/124
Capitolul 4 Comunicarea în instituţii şi organizaţii
RELAŢII PUBLICE. 38
organizaţiei, ci informarea sau conceperea unor elemente absolut necesare
şi importante pentru viitorul organizaţiei, precum introducerea unor schimbări,
stabilirea identităţii sau culturii organizaţionale).
4.2.2. Comunicarea informală
Are un dublu avantaj: pe de o parte ea este foarte utilă pentru
organizaţie, contribuind la înlesnirea contactelor între salariaţi, iar pe de altă
parte, are rol terapeutic. Contractele de tip informal asigură în mod eficient,
legătura dintre salariaţii aceluiaşi departament sau între departamente
diferite. Salariatul va căuta informaţia de care are nevoie acolo unde el ştie
că o poate găsi, fără a recurge la reţelele formale pentru a ajunge la
interlocutorul potrivit, care, nu întotdeauna, este acelaşi cu cel stabilit de
organigramă. Deci, practic, comunicarea informală permite valorificarea
ocaziilor de comunicare eficientă ce pot apare şi în acelaşi timp, evitarea
unor riscuri legate de incompatibilitatea dintre situaţia de fapt din organizaţie
şi organigramă.
Acest tip de comunicare (comunicare informală) se potriveşte cel mai
bine cu o politică managerială bazată pe încurajarea iniţiativei şi autonomiei,
mărind spaţiul de joc al fiecărui "actor" al organizaţiei.
O promovare a comunicării informale determină diminuarea riscurilor
legate de greve, conflicte de muncă, fenomene determinate de regulă de un
formalism excesiv.
Concluzionând, pentru a funcţiona eficient, comunicarea
organizaţională trebuie să vizeze atât conţinutul formal, cât şi pe cel informal.
4.2.3. Comunicarea internă funcţională sau
operaţională
Este determinată de mai mulţi factori existenţi în cadrul unei
organizaţii, fapt ce face necesară analiza comunicării în raport cu aceştia, şi
anume:
a) Comunicarea şi conducerea;
b) Comunicarea şi grupurile de lucru din cadrul organizaţiei;
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 45/124
Capitolul 4 Comunicarea în instituţii şi organizaţii
RELAŢII PUBLICE. 39
c) Comunicarea şi cultura organizaţională;
d) Comunicarea şi managementul informaţiei, motivarea angajaţilor
organizaţiei.
4.2.3.1.Comunicarea şi conducerea
Presiunile exercitate în ultima vreme asupra organizaţiilor au impus
schimbări la nivelul echipelor de conducere şi al structurii. Aceste schimbări
s-au înregistrat în primul rând în formarea managerilor, în rolurile pe care
aceştia le joacă în organizaţie şi în tipul de comunicare cu angajaţii.
Totodată, descentralizarea a determinat creşterea numărului
managerilor în organizaţii precum şi a numărului acelora care coordoneazădiverse zone de activitate. Această creştere a determinat scăderea
presiunilor din interior asupra managerilor generali, aceştia din urmă
administrând în prezent mai mult deciziile strategice şi răspunsurile spre
exteriorul organizaţiei.
Schimbări există şi la nivelul comunicării şi la cel relaţional: dată fiind
complexitatea îndatoririlor şi necesitatea rezolvării lor într -un timp cât mai
scurt, a devenit mai importantă "echipa" , "grupul" .
Deşi tehnologia modernă (cu precădere informatizarea) a
schematizat multe aspecte ale activităţii din organizaţii, relaţiile profesionale
au devenit mai variate, şi din acest motiv, trebuie ca managerul modern să
fie un bun comunicator, şi deci, un bun lider.
Cercetările au dus la concluzia că, pe toată durata existenţei unui
grup de muncă, este de dorit ca liderul să îmbrăţişeze patru stiluri de
conducere succesive definite de următorii termeni: comunicare, persuasiune,
participare şi delegare.
4.2.3.2.Comunicarea şi grupurile de lucru din cadrul organizaţiei
În cadrul grupului de lucru participarea şi comunicarea sunt doi
factori importanţi pentru îndeplinirea sarcinilor ce revin acestuia.
Participarea reprezintă legătura fiecărui membru al grupului cu
sarcina comună (ţintă) a grupului.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 46/124
Capitolul 4 Comunicarea în instituţii şi organizaţii
RELAŢII PUBLICE. 40
4.2.3.3. Comunicarea şi cultura organizaţională
Cultura organizaţională a fost abordată în mai multe moduri şi s -au
formulat mai multe definiţii ale termenului, fiecare scoţând în evidenţă
anumite componente ale acesteia.
M. Vlăsceanu6 defineşte cultura organizaţională ca fiind expresia
normelor şi valorilor, reprezentând acel tipar al normelor şi valorilor ce
deosebesc o organizaţie de alta, indicând ce este mai important pentru
respectiva organizaţie.
Valorile reprezintă acele idei considerate ca valabile pentru
interpretarea realităţii şi pentru conducerea comportamentelor individuale în
organizaţie.
Normele vizează transpunerea valorilor în comportamente.
Valorile şi normele se întrevăd în toate acţiunile membrilor
organizaţiei, respectiv în relaţiile cu clienţii, în modul de lucru, în comunicarea
cu exteriorul, cât şi în acţiunile strategice, (regulamente, parteneriate,
declaraţii etc.).
Comunicarea internă este mijlocul prin care acest sistem de valori se
menţine şi, atunci când este necesar, poate constitui modalitatea pr in care se
introduc schimbări. Totodată, comunicarea internă poate fi un instrument
pentru proiectarea şi crearea unui sistem de valori care să stimuleze
performanţa şi aptitudinea de a rezista influenţelor exterioare.
4.2.3.4. Comunicarea şi managementul performanţei
Managementul performanţei constituie un subiect foarte dezbătut înliteratura de specialitate.
Organizaţiile neglijează un aspect foarte important şi anume rolul pe
care îl are comunicarea internă printre altele, la crearea motivaţiei angajaţilor.
Ori, lipsa de creativitate în determinarea şi susţinerea motivării produce
efecte la nivelul performanţei, care în aceste condiţii, nu atinge nivelul
maxim. Din acest motiv este necesar a se cerceta modalităţile de folosire
6 Mihaela Vlăscanu, "Organiza ţiile şi cultura organizării" , Editura Trei, Bucureşti, 1999
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 47/124
Capitolul 4 Comunicarea în instituţii şi organizaţii
RELAŢII PUBLICE. 41
creativă a comunicării interne în scopul de a se găsi acel model potrivit de
motivare şi a se realiza îmbunătăţirea performanţei.
Comportamentul uman este orientat cu precădere spre anumite
scopuri, iar organizaţiile nu sunt o excepţie de la această regulă. Ţelurilepersonale nu sunt conştientizate întotdeauna, însă, ele se află la capătul
mecanismului ce crează motivaţia. Înţelegerea motivelor care îi determină pe
angajaţi este foarte importantă pentru realizarea cu succes a misiunii
organizaţiei.
Motivele sunt privite ca nevoi, orientări sau tendinţe ori impulsuri
individuale ce stau la baza acţiunilor individuale. Motivul este raţiunea ce
determină şi susţine o acţiune din punct de vedere energetic.
Obiectivele se definesc frecvent ca fiind recompense "sperate" spre
care sunt orientate motivele.
În concluzie, comunicarea internă este un instrument indispensabil
pentru managementul performanţei.
Pentru firmele româneşti managementul performanţei reprezintă încă
un subiect teoretic. Acesta a fost practicat mai mult în firmele multinaţionale.Din păcate, companiile româneşti apreciază în mod greşit consultanţa
organizaţională ca fiind un aspect opţional şi lasă ca performanţă să se
axeze doar pe remuneraţie ca motivator, fără obiective specifice în acest
sens. Astfel, variabilele socio-umane, ce sunt esenţiale pentru evoluţia,
performanţa şi supravieţuirea unei companii, rămân neutilizate.
Managerii trebuie să prevadă posibilele probleme şi în momentul în
care acestea apar, să vină cu soluţii bazate şi pe observaţiile practice aleanga jaţilor. Să nu aştepte soluţii de la angajaţi, fiind posibil să nu fie în
măsură a le oferi, însă, să conştientizeze că informaţiile oferite de angajaţi
sunt foarte utile şi creativitatea lor poate fi cultivată în timp, printr -un dialog
deschis şi prin sporirea participării lor la decizie.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 48/124
Capitolul 4 Comunicarea în instituţii şi organizaţii
RELAŢII PUBLICE. 42
4.3. Comunicarea internă strategică şi comunicarea
internă în caz de criză
4.3.1. Comunicarea internă strategică. Noţiune şi scop.
Etape
Ea poate fi definită ca fiind ansamblul acţiunilor de comunicare
planificată, cu obiective prestabilite, prin care se păstrează în colectivul de
angajaţi informarea, performanţa şi încrederea în organizaţie.
Scopul acesteia este acela de a informa sau proiecta elementele
cheie pentru viitorul organizaţiei precum introducerea unor schimbări,
definirea culturii organizaţionale. Deci angajaţii reprezintă, formează un
public cheie, un factor foarte important pentru succesul organizaţiei.
Este adevărat că, comunicarea cu publicul extern este foarte
complexă şi trebuie să i se acorde atenţie, însă este necesar ca realizarea
reputaţiei şi imaginea companiei să aibă ca punct de plecare comunicarea
internă. Aceasta întrucât angajaţii sunt forma de promovare în exterior a
organizaţiei cea mai eficientă şi mai puţin costisitoare. Ei pot arăta aspectele
pozitive ale organizaţiei cu prilejul contractelor ce le au cu mediul extern (fie
personale, fie profesionale). Fiecare angajat poate să-şi asume rolul de
comunicator extern, orientându-se în mesajul său pe seriozitatea, eficienţa şi
calitatea organizaţiei. Însă, o poate face doar în măsura în care salariatul ştie
(iar aceasta depinde de eficienţa comunicării interne), crede şi vrea
(respectiv simte nevoia să vorbească de organizaţie, ceea ce va fi posibil
atunci când este motivat, iar motivaţia se poate realiza doar prin comunicare
internă).
Studierea din punct de vedere al comunicării strategice
demonstrează minim două aspecte legate de politica generală a organizaţiei.
a) pe lângă clienţi, şi celelalte categorii de persoane ce au legătură
cu organizaţia au importanţă pentru păstrarea unui climat
favorabil;
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 49/124
Capitolul 4 Comunicarea în instituţii şi organizaţii
RELAŢII PUBLICE. 43
b) categoriile la care facem referire nu sunt omogene, unitare.
Dintre ele putem enumera: furnizorii, distribuitorii, mass-media,
angajaţii, familiile angajaţilor, organizaţiile concurente, ministerul
de resort etc.Orice activitate de comunicare strategică este desfăşurată prin
parcurgerea unor etape clare:
1. Research (cercetarea) - uneori lipseşte din păcate şi de aceea
planificarea se face superficial.
2. Planning (planificarea) este foarte importantă pentru eficacitatea
procesului de comunicare strategică.
Lipsa unei planificări făcută în amănunt ar putea determina realizarea
de proiecte ori programe de comunicare care să accentueze aspectele
negative ce există deja în organizaţie, în loc să le rezolve. Ea poate avea ca
urmări: eşecul în atingerea obiectivelor de comunicare şi imagine; slaba
organizare a departamentului de specialitate, cu efecte asupra întregii
structuri a organizaţiei; slaba organizare a informării interne şi inegala
informarepublică etc.
Un plan de comunicare organizaţională trebuie să includă: obiective
clare, tactici şi strategii pentru îndeplinirea obiectivelor; metode de evaluare a
rezultatelor, bugetul şi termenele de realizare pentru fiecare acţiune.
3. Execution (punerea în aplicare a planului)
4. Evaluation (evaluarea) ce constă în analiza în mod sistematic al
modului cum se desfăşoară procesul de comunicare internă şi a rezultatelor
lui. Această fază permite constatarea reuşitelor şi a eşecurilor, a progreselor
în legătură cu informarea şi imaginea organizaţiei cât şi corectarea greşelilor
(cu costuri minime pentru situaţii asemănătoare ce pot apare pe viitor ).
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 50/124
Capitolul 4 Comunicarea în instituţii şi organizaţii
RELAŢII PUBLICE. 44
4.3.2. Comunicarea în caz de criză. Etape şi direcţii de
desfăşurare
În firmele româneşti prevenirea şi managementul crizelor a început
să se dezvolte recent. Crizele au efecte negative ce vizează atât planul
material (producţia, baza materială, vânzările) cât şi în special, planul
simbolic, prin degradarea imaginii organizaţiei. Ar fi o mare greşeală tratarea
unei crize cu indiferenţă.
Orice organizaţie se poate confrunta cu o situaţie de criză, capabilă
să pună în pericol funcţionarea ei normală şi renumele de care se bucură
într-o comunitate anume.
În general se apreciază că o criză afectează puternic imaginea unei
organizaţii. De aceea conducerea organizaţiei împreună cu departamentul de
relaţii publice vor trebui să fie din timp pregătiţi pentru a face uşor faţă unor
situaţii anormale ori neaşteptate.
Gestionarea crizei se bazează pe o evaluare corectă a
circumstanţelor şi pe deţinerea unor strategii adecvate de răspuns, pregătite
şi experimentate chiar cu mult timp înainte de explozia crizei. Vorbind de o definiţie a crizei , menţionăm că în cercetările şi
practicile recente în sfera relaţiilor publice, situaţiile de criză (sau pre-criză)
sunt definite drept fenomene de întrerupere a lucrului normal al unei
organizaţii şi ca momente de proastă organizare a schimbului de informaţii
dintre organizaţie şi publicul ei (intern ori extern). În consecinţă, pentru
specialiştii în relaţii publice criza este un moment predilect pentru găsirea şi
aplicarea unor strategii de comunicare care urmăresc limitarea sau oprireadaunelor.
Problemele comunicaţionale pe care le are o organizaţie ce se
confruntă cu o criză se desfăşoară pe patru sectoare:
1. Comunicarea în interiorul organizaţiei
2. Comunicarea cu publicul organizaţiei
3. Comunicarea cu actorii crizei
4. Comunicarea cu presa
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 51/124
Capitolul 4 Comunicarea în instituţii şi organizaţii
RELAŢII PUBLICE. 45
În literatura de specialitate au fost date numeroase definiţii crizei.
Dintre toate acestea vom menţiona una dată de o autoare consacrată în
domeniu7 potrivit căreia: „criza este o situaţie cu consecinţe potenţial
negative, care afectează o organizaţie, o companie sau o întreprindere, precum şi publicurile, produsele, serviciile sau renumele acestora” .
Din punctul de vedere al specialiştilor în materie criza reprezintă o
ruptură, o situaţie nedorită ce întrerupe activitatea obişnuită a unei organizaţii
şi care aduce atingere imaginii ei la nivelul publicului. De aceea se impune
existenţa:
unei strategii de întâmpinare a crizei (managementul crizei);
unui grup de specialişti bine pregătiţi (celule de criză); unei politici de comunicare potrivită, adecvată (comunicarea de
criză).
Managementul crizelor
În stăpânirea unei situaţii de criză nu sunt „reţete miracol”.
Prin management corect al crizei se înţelege ansamblul de măsuri
din timp stabilite şi pregătite, care îi permit organizaţiei să controleze orice
urgenţe.
Scopul managementului crizei este de a înlătura o parte din
nesiguranţa şi riscul determinate de evenimente negative şi astfel de a da
posibilitatea organizaţiei de a deţine sub control evoluţia sa.
Controlarea unor astfel de evenimente se întemeiază pe crearea
unui Plan de Management al Crizei (PMC) care include o listă de proceduri
ce trebuie aplicate în toate sectoarele.Un management al crizei cuprinde o componentă esenţială:
comunicarea de criză.
Comunicarea de criză - reprezintă comunicarea dintre organizaţie şi
publicurile ei înainte, în timpul şi după evenimentele negative. Scopul ei este
7 Kathleen Fearn -Banks, Crisis communication , Lawrence Eribaum Publ., New Jersey,1996, pag.1
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 52/124
Capitolul 4 Comunicarea în instituţii şi organizaţii
RELAŢII PUBLICE. 46
de a reduce acele elemente periculoase ce ar putea afecta imaginea
organizaţiei.
Întocmirea planului de criză implică parcurgerea mai multor faze:
a) întocmirea unei liste cu cauzele şi modelele de posibile crize
(realizată prin analizarea istoricului organizaţiei pentru identificarea unor
asemenea evenimente nedorite ce s-au produs în trecut şi prin adăugarea la
acestea a unor crize ce ar putea fi posibile).
b) întocmirea unei evaluări a riscurilor de criză, probabilităţii
producerii unei crize;
c) detalierea strategiilor şi mesajelor ce urmează a fi comunicate şi
către cine. Nu va exista un singur plan de criză ci mai multe, pentru fiecare
tip de criză în parte;
d) întocmirea unui plan de gestionare a crizei ce va cuprinde atât
măsuri ce se vor lua în plan comunicaţional, cât şi cele ce vor fi luate în plan
intern.
Rolul specialiştilor în relaţii publice în situaţii de criză
Sarcina specialiştilor în relaţii publice este de a păstra contactul
permanent cu jurnaliştii aşa încât să li se transmită acestora cu maximă
operativitate toate datele pe care le solicită.
În literatura de specialitate li se recomandă specialiştilor în relaţii
publice următoarele:
să se informeze detaliat asupra evenimentelor, a cauzelor şi
consecinţelor lor în plan material şi uman, imediate (pagube,
decese, răniţi) şi viitoare (poluarea, scăderea vânzărilor unui
produs, pierderea locurilor de muncă) atât referitoare la
OBSERVAŢIE:
Planul de criză este unul ipotetic, fiind posibil ca evenimentul nedorit
să nu aibă loc şi astfel planul întocmit să nu fie pus în practică.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 53/124
Capitolul 4 Comunicarea în instituţii şi organizaţii
RELAŢII PUBLICE. 47
organizaţie, cât şi în legătură cu partenerii ei şi societatea în
ansamblu;
să cunoască toate măsurile luate de organizaţie înaintea, în timpul
şi după eveniment;
să convoace presa înainte chiar ca să o ceară şi să stabilească
dacă este necesar, un „cartier general” cu toate facilităţile
necesare unde jurnaliştii să fie permanent informaţi cu informaţii
verificate, exacte;
să răspundă tuturor întrebărilor în mod clar şi detaliat, să le
faciliteze acestor accesul la locul evenimentelor şi să
-i
familiarizeze cu zona şi să vegheze la securitatea lor;
să-i identifice din organizaţie pe acei interlocutori care răspund,
prin cunoştinţele ce le deţin, aşteptărilor jurnaliştilor şi să-i
pregătească pentru întâlnirea cu presa;
să conducă negocierile dintre presă şi reprezentanţii organizaţiei
în legătură cu informaţiile ce pot fi publicate şi cele aflate sub
embargo;
să nu dezvăluie numele victimelor înainte de a fi anunţate familiile
acestora şi să comunice acest fapt jurnaliştilor pentru evitarea
oricăror îndoieli;
în situaţiile în care sunt obligaţi a recunoaşte un fapt deja cunoscut
de jurnalişti, să se limiteze la confirmarea lui, fără a încerca să
schimbe informaţia;
să nu le fie teamă să-şi contrazică anumite afirmaţii dacă evoluţia
situaţiei infirmă primele analize. Aceasta întrucât întotdeauna
contrazicerea este preferabilă unei minciuni.
Strategiile de comunicare de criză au drept scop refacerea
imaginii organizaţiei (image restoration) ce a fost afectată de criză.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 54/124
Capitolul 4 Comunicarea în instituţii şi organizaţii
RELAŢII PUBLICE. 48
TEME DE AUTOEVALUARE
Cum ar putea fi definită organizaţia?
Ce este "comunicarea internă" şi care sunt tipurile de comunicare
internă?
Ce este "comunicarea managerială" şi care este scopul ei?
Ce este "comunicarea strategică" şi care este scopul ei?
Cum poate fi definită „criza” ?
Ce se înţelege prin „managementul crizelor” şi care este scopul acestuia?
Care este rolul specialiştilor în relaţii publice în situaţiile de criză şi ce
atribuţiuni au aceştia în caz de criză?
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 55/124
Capitolul 5 Departamente şi firme de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE. 49
Capitolul 5Departamente şi firme de relaţii publice
CONŢINUT
5.1. Departamentele de relaţii publice
5.2. Firmele de relaţii publice
5.3. Specialistul în relaţii publice - calităţi şi obiective
OBIECTIVE:
Studiul acestui capitol va sprijini învăţarea:
Modului de organizare, sarcinile unui departament de relaţii publice;
Avantajele şi dezavantajele pe care la incumbă un departament de relaţii
publice într-o organizaţie;
Avantajele colaborării cu o firmă de relaţii publice;
Obiectivele unui specialist în relaţii publice şi a calităţilor pe care acesta
trebuie să le deţină pentru a face faţă problemelor cu care se confruntă
permanent pe activitatea sa.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 56/124
Capitolul 5 Departamente şi firme de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE. 50
5.1. Departamente şi firme de relaţii publice
Specialiştii în relaţii publice îşi pot efectua activitatea în organizaţii ori
firme de consultanţă în relaţii publice în cadrul departamentelor de relaţii
publice .
Organizarea acestor departamente este făcută ţinându-se cont de
următorii factori :
a) scopurile conducerii organizaţiei
Exemplu: O strategie de contacte permanente cu mass-media poateduce la angajarea unui specialist în relaţii cu presa.
b) tipul de service şi produse pe care se axează organizaţia -
influenţează structura departamentului.
Exemplu:
O firmă producătoare de bunuri de larg consum fiind mai
preocupată de publicitate, va urmări să întărească efectelereclamelor prin relaţii publice;
Firmele industriale producătoare de armament pun un accent
mai mare pe relaţii publice;
Organizaţiile non-guvernamentale - sunt interesate de specialişti
în strângerea de fonduri.
c) genul de activităţi şi extinderea geografică a unei firme
Exemplu: dacă o firmă desfăşoară activităţi care ar putea dăuna
mediului înconjurător, ar avea posibilitatea de a dezvolta grupuri de
management al crizei care să acţioneze eficient în eventualitatea unui
dezastru ecologic inclusiv în ce priveşte comunicarea cu mass-media sau cu
publicul afectat.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 57/124
Capitolul 5 Departamente şi firme de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE. 51
d) vizibilitatea organizaţiei sau prezenţa ei pe piaţă
Cu cât o organizaţie este mai cunoscută şi deci are un mediu mai
complex de realizare a activităţii, cu atât va avea mai multă nevoie de undepartament mai puternic de relaţii publice.
Rolul departamentului de relaţii publice este acela de a asigura
comunicarea internă şi externă a organizaţiei. Dacă printr-o comunicare
eficientă se va reuşi obţinerea şi menţinerea diferitelor categorii de public,
organizaţia va deţine în rândul opiniei publice o imagine bună, pozitivă.
Funcţiile departamentului de relaţii publice ţin de structura
organizaţiei şi de concepţia conducerii faţă de rolul lui, de abilităţile şi
calităţile profesionale ale directorului de relaţii publice. Astfel, specialiştii în
relaţii publice pot fi constituiţi într -un departament subordonat direct
conducerii ori în unul subordonat unui alt departament cum ar fi de exemplu,
cel de marketing, de resurse umane ori de publicitate. Departamentele mari
de relaţii publice pot fi împărţite în secţii specializate precum:
Relaţii cu investitorii;
Relaţii cu consumatorii;
Relaţii cu presa;
Relaţii cu personalul angajat;
Relaţii cu comunitatea;
Relaţii cu agenţiile guvernamentale
Sarcinile departamentelor de relaţii publice sunt următoarele:
a) anticiparea reacţiilor opiniei publice şi analizarea feed-back-ului;
b) îndrumarea conducerii organizaţiilor;
c) întocmirea şi punerea în practică a programelor de relaţii publice;
d) evaluarea programelor de relaţii publice;
e) supravegherea presei şi relaţiei cu mass-media;
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 58/124
Capitolul 5 Departamente şi firme de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE. 52
f) coordonarea comunicării interne;
g) organizarea evenimentelor;
h) descoperirea problemelor, organizaţiei şi garantarea legăturilor comunicaţionale între conducere şi publicurile interne sau
externe;
i) administrarea, din punct de vedere al comunicării, a situaţiilor de
criză.
Schema de organizare a unui departament de relaţii publice include
poziţiile:
Şef de departament, care:
- planifică şi conduce programele de relaţii publice;
- consiliază liderii organizaţiei;
- decide în ce priveşte politica de comunicare a organizaţiei;
- administrează personalul departamentului;
- stabileşte bugetele necesare programelor de relaţii publice;
Specialişti în comunicare, care:
- răspund de scrierea şi editarea de mesaje precum: scrisori,
comunicate de presă, declaraţii, rapoarte de activitate etc.;
- iau decizii în ce priveşte strategiile de comunicare şi aplică
deciziile conducerii.
Specialişti media - pot exista uneori în departamente şi care:
- asigură legătura cu presa;
Avantajele şi dezavantajele creării unui departament de relaţii
publice sunt:
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 59/124
Capitolul 5 Departamente şi firme de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE. 53
I. Avantaje
1. Familiarizarea cu problemele organizaţiei îi va ajuta pe membrii
departamentului să stabilească modalităţile cele mai potrivite deacţiune cât şi să găsească soluţiile adecvate pentru soluţionarea
rapidă a problemelor cu care se confruntă organizaţia;
2. Comunicarea directă şi nemijlocită în interiorul organizaţiei,
specialiştii în relaţii publice cunoscând cum să comunice şi să
obţină informaţiile utile relaţiilor publice de la angajaţi;
3. Spiritul de echipă; membrii departamentului se simt incluşi în
marea „familie” a organizaţiei, iar acest fapt asigură un grad
ridicat de loialitate;
4. Disponibilitate permanentă;
5. Costurile scăzute, fiind mai avantajoasă înfiinţarea unui
departament propriu de relaţii publice decât încheierea de
contracte cu firme specializate în domeniu, contracte ce uneori
sunt foarte costisitoare.
II. Dezavantaje
Un departament de relaţii publice aflat în strânsă legătură cu viaţa
zilnică a unei organizaţii are şi unele dezavantaje cum ar fi:
1. Membrii departamentului aflându-se prea aproape de activitatea
zilnică şi de interesele organizaţiei, riscă să fie subiectivă şi să nu
mai sesizeze cu luciditate problemele organizaţiei;
2. Cei care lucrează numai în aceeaşi organizaţie îşi limitează
competenţa la problemele curente ale acesteia şi astfel nu
dobândesc o competenţă bogată în domeniul relaţiilor publice,
riscând în cazul unor situaţii speciale (ieşite din comun) să nu
aibă reacţiile potrivite;
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 60/124
Capitolul 5 Departamente şi firme de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE. 54
3. În cazul supraîncălcării membrilor departamentului cu activităţi de
cercetare şi planificare. Se poate ajunge la o diminuare a calităţii
şi eficienţei acestor programe;
4. Pierderea autonomiei profesionale urmare a apropierii de
conducerea organizaţiei şi a apariţiei unei relaţii de genul
dominare-supunere. Departamentul va fi în aceste cazuri încărcat
cu sarcini minore, iar specialiştii în relaţii publice este posibil să
fie confruntaţi cu misiuni confuze datorită greşitei imagini a
conducerii asupra activităţii lor.
5.2. Firmele de relaţii publice
Prima firmă de relaţii publice a apărut în anul 1900 în Boston şi se
numea „Publicity Bureau”. Ulterior firmele de relaţii publice s-au dezvoltat
rapid ca urmare a cererii de informaţii, a creşterii contractului legislativ,
dezvoltării industriale şi amplificării rolului mass-mediei.
Serviciile pe care le oferă asemenea firme sunt:
Activităţi de cercetare în vederea stabilirii categoriilor de publicale unei organizaţii şi a identificării problemelor de comunicare-
internă şi externă cu care organizaţia se confruntă;
Activităţi de planificare, punere în practică şi evaluare a
companiilor de relaţii publice;
Activităţi de pregătire a mesajelor de relaţii publice (materiale
scrise - broşuri, pliante, documente pentru presă, prezentări,
newsletter - materiale audio-vizuale şi mesaje vocale;
Organizarea evenimentelor de presă (interviuri, conferinţe de
presă, vizite de presă, inaugurări) şi a evenimentelor speciale
(comemorări, aniversări, simpozioane, seminarii etc.)
Sesiuni de training în domeniul relaţiilor publice pentru membri ai
organizaţiei şi pentru echipele manageriale;
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 61/124
Capitolul 5 Departamente şi firme de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE. 55
Strategii de promovare a unor produse sau servicii;
Oferirea de servicii de relaţii publice pentru anumite domenii
(Exemplu: politic, financiar-bancar, lobby, fund-raising etc.)
Orice firmă de relaţii publice poate oferi câteva avantaje (în raport cu
departamentul constituit în interiorul organizaţiei) pentru o organizaţie. Printre
acestea se pot enumera:
Credibilitatea numelui firmei va putea da credibilitate şi
organizaţiei;
Analize obiective în sensul că experţii unei asemenea firme pot
da o judecată independentă din afară pentru problemele
organizaţiei;
O varietate de tipuri de experienţe în cazuri asemănătoare;
Flexibilitatea, întrucât conducerea firmei are obligaţia de a da o
mai mare importanţă relaţiilor publice ăn interesul organizaţiei -
client.
Însă firma de relaţii publice se poate lovi de indisponibilitatea
conducerii organizaţiei care nu are timp sau resurse să explice problemele cu
care se confruntă şi care este situaţia concretă în care se află.
5.3. Specialiştii în relaţii publice. Calităţi şi obiective
Un specialist în relaţii publice trebuie ca pe lângă cunoştinţele
profesionale ce i se cer în îndeplinirea activităţilor specifice, să deţină şi
anumite calităţi pentru a face faţă cu succes problemelor de comunicare careapar în activitatea zilnică a unei organizaţii, cât şi o pregătire teoretică şi
cultură generală solidă.
Funcţia de bază a practicantului de relaţii publice este aceea de
popularizare, de transmitere a informaţiilor într -un mod cât mai inteligibil si
mai captivant, pentru a atrage atenţia publicului şi pentru a pune în evidenţă
produsul pe care îl promovează.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 62/124
Capitolul 5 Departamente şi firme de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE. 56
Obiectivele unui specialist în relaţii publice sunt:
a) obţinerea şi păstrarea unei imagini pozitive a organizaţiei pentru
care lucrează; b) câştigarea încrederii publicului din acea organizaţie;
c) captarea atenţiei mass-media;
d) influenţarea atunci când este cazul, a atitudinilor publicului faţă de
organizaţie;
e) transmiterea către diverse categorii de public vizate a cât mai
multor materiale de relaţii publice;
f) contribuţia la sporirea moralităţii, fidelităţii şi motivaţiei membrilor
organizaţiei în care lucrează;
g) îmbunătăţirea comunicării în interiorul organizaţiei;
h) identificarea corectă a problemelor ce ţin de relaţiile publice şi a
celor mai bune soluţii pentru rezolvarea acestor probleme.
Pentru îndeplinirea acestor obiective specialiştii în relaţii publicetrebuie să deţină calităţi precum:
Sociabilitatea;
Tactul (răbdare, amabilitate, simţul umorului, lipsa de rigiditate,
abilitate de a ceda în anumite privinţe);
Memorie şi capacitate de a reţine uşor date, fapte, nume figuri
etc.);
Intuiţie, prezenţă de spirit, imaginaţie în soluţionare unor situaţii
neprevăzute;
Capacitate de analiză şi sinteză;
Rapiditate în gândire şi luare a deciziilor;
Simţ de organizare;
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 63/124
Capitolul 5 Departamente şi firme de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE. 57
Abilităţi de comunicare scrisă şi orală;
Onestitate, corectitudine, obiectivitate;
Putere de muncă şi capacitate de a fi disponibil la orice oră;
uşurinţa de adaptare la programe de muncă neregulate;
Capacitate de prezentare clară şi simplă, în limbaj accesibil
publicului larg, mesaje ori idei specifice diferitelor domenii şi
limbaje specializate,
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 64/124
Capitolul 5 Departamente şi firme de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE. 58
TEME DE AUTOEVALUARE
Care sunt factorii determinanţi în organizarea departamentelor de relaţii
publice şi care este rolul acestor departamente?
Menţionaţi sarcinile departamentelor de relaţii publice.?
Arătaţi care sunt avantajele înfiinţării în cadrul unei organizaţii a unui
departament de relaţii publice?
Care credeţi că este mai avantajoasă soluţie pentru o organizaţie,
înfiinţarea unui departament de relaţii publice sau apelarea la o firmă de
relaţii publice? Motivaţi răspunsul.
Care sunt obiectivele unui specialist în relaţii publice?
Care sunt calităţile pe care ar trebui să le deţină un specialist în relaţii
publice?
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 65/124
CAPITOLUL 6 Autorităţile publice subiecte dedrepturi şi obligaţii în relaţiile de
comunicare.Compartimentele de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 59
Capitolul 6Autorităţile publice subiecte de drepturi şi obligaţii în
relaţiile de comunicare. Compartimentele de relaţii publice
CONŢINUT
6.1. Consideraţii generale asupra obligaţiilor autorităţilor privind
accesul la informaţiile de interes public6.1.1. Noţiunile de autoritate şi instituţie publică ; compartimentele
de informare şi relaţii publice
6.1.2. Informaţiile oferite de autorităţile publice
6. 2. Autorităţile publice centrale din România şi compartimentele
lor de relaţii publice
6 . 3. Autorităţile publice centrale de specialitate
OBIECTIVE:
Prin parcurgerea acestui capitol vor fi reţinute şi înţelese următoarele
aspecte referitoare la:
● Noţiunile de autoritate şi instituţie publică
●Compartimentele de informare şi relaţii publice şirolul pe care acestea îl
au
●Tipurile de informaţii pe care autorităţile publice au obligaţia de a le
comunica publicului
●Autorităţile publice centrale şi de specialitate şi compartimentele lor de
relaţii publice
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 66/124
CAPITOLUL 6 Autorităţile publice subiecte dedrepturi şi obligaţii în relaţiile de
comunicare.Compartimentele de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 60
6. 1. Consideraţii generale asupra obligaţiilor autorităţilor
privind accesul la informaţiile de interes public.6.1.1. Noţiunile de autoritate şi instituţie publică
Potrivit Legii nr.544/12 oct. 2001 privind liberul acces la informaţiile de
interes public, modificată prin Legea nr. 371/2006, prin autoritate sau instituţie
publică se înţelege orice autoritate sau instituţie publică ce foloseşte sau
administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, companie
naţională precum şi orice soietate comercială aflată sub autoritatea unei autorităţi
publice centrale ori locale şi la care statul român sau, după caz, o unitateadministrativ teritorială este acţionar unic sau majoritar.
Din modul cum este structurată Constituţia României rezultă că autorităţile
publice sunt următoarele : Parlamentul , Preşedintele României , Guvernul ,
Administraţia Publică –centrală de specialitate şi locală- , Autoritatea
Judecătorească.
Legea privind accesul liber la informaţiile de interes public obligă
autorităţile să garanteze accesul la informaţii prin intermediul compartimentelor
de informare şi relaţii publice. Aceste compartimente au atribuţiile stabilite prin
lege şi pe baza regulamentelor de organizare şi funcţionare a respectivelor
autorităţi în care fiinţează.
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 propun
organizarea compartimentelor de relaţii publice potrivit schemei clasice, care
presupun componentele următoare :
- informarea presei;
- informarea publică directă a persoanelor - informarea internă a personalului
- informarea instituţională
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 67/124
CAPITOLUL 6 Autorităţile publice subiecte dedrepturi şi obligaţii în relaţiile de
comunicare.Compartimentele de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 61
6. 1.2. Informaţiile oferite de autorităţile publice
Autorităţile publice dau informaţii din oficiu sau la cerere.
A. Informaţiile din oficiu
Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a comunica din oficiu
anumite informaţii de interes public, privitoare la activitatea lor, cât şi de a elabora
unele documente informative:
Datele de idenificare , respectiv: a) actele normative ce reglementează
organizarea şi funcţionarea lor ; b) structura lor organizatorică şi atribuţiile
departamentelor,programul de funcţionare şi programul de audienţe ; c)numele
persoanelor din conducere sau al funcţionarului responsabil de difuzarea
informaţiilor publice ; d) datele de contact(denumire, sediu, numere de telefon,
fax, adresă e-mail şi cea a paginii de Internet) ; e) sursele financiare, bugetul şi
bilanţul contabil ; f) programele şi strategiile proprii ; g) lista cu documente de
interes public; h) lista cu categoriile de documente produse şi/ori gestionate
conform legii; i) modalităţile de contestare a deciziilor.Accesul la aceste informaţii este realizat prin modurile următoare:
1. prin afişare la sediul autorităţii sau instituţiei publice ori prin
publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă,
în propriile publicaţii, cât şi pe pagina proprie de Internet ;
2. prin consultarea lor la sediul autorităţii ori instituţiei publice, în spaţii
special amenajate pentru aceasta
Buletine informative - care cuprind informaţiile mai sus enumerate şi pe
care Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să le publice şi să le
actualizeze anual
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 68/124
CAPITOLUL 6 Autorităţile publice subiecte dedrepturi şi obligaţii în relaţiile de
comunicare.Compartimentele de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 62
Raporturi periodice de activitate - trebuie date din oficiu publicităţii, cel
puţin anual şi se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea a Iia.B. Informaţiile la cerere
Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure la cerere
persoanelor interesate informaţii de interes public pe care acestea le solicită în
scris ori verbal.
Autorităţile sau instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris, în
termen de 10 zile, sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea
solicitării, în raport de dificultatea, complexitatea , volumul lucrărilor documentare
şi de urgenţa solicitudinii. Refuzul de a comunica informaţiile solicitate se
comunică în termen de 5 zile de la primirea cererilor. Cererea şi obţinerea
informaţiilor de interes public pot fi realizate dacă sunt îndeplinite condiţiile
tehnice necesare, şi în format electronic.
Există unele excepţii cu privire la accesul liber al cetăţenilor şi ele sunt
prevăzute expres de lege.
C. Obligaţia autorităţilor de a permite accesul mijloacelor decomunicare de masă la informaţiile de interes public
Această obligaţie autorităţile la care ne referim o duc la îndeplinire prin
recurgerea la următoarele activităţi:
*a. Desemnarea unui purtător de cuvânt pentru asigurarea accesului
acestor mijloace la informaţiile de interes public. El e desemnat de regulă din
interiorul compartimentelor de informare şi relaţii publice
*b. Organizarea periodic(o dată pe lună de regulă) de conferinţe de presă
şi alte acţiuni publice, pentru aducerea la cunoştinţă publică a informaţiilor de
interes public.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 69/124
CAPITOLUL 6 Autorităţile publice subiecte dedrepturi şi obligaţii în relaţiile de
comunicare.Compartimentele de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 63
*c. Acreditarea jurnaliştilor şi reprezentanţilor mijloacelor de
informare în masă, fără discriminări, cu anumite excepţii ce ţin de asigurareadesfăşurării normale a activităţii autorităţi publice în cauză.
Precizăm faptul că Legea accesului la informaţii de interes public este
completată cu Legea privind transparenţa decizională în administraţia publică,
nr.52/23 ian.2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 70/3 febr. 2003. Aceasta dă
posibilitatea la accesul către informaţiile privind deciziile administrative, însă
impune şi implicarea cetăţenilor în adoptarea acestora şi în procesul de creare a
actelor normative.
6 . 2. Autorităţile publice centrale din România şi compartimentele
lor de relaţii publice
☺Parlamentul
Ca organ reprezentativ suprem Parlamentul îndeplineşte o serie de funcţii.
Dintre acestea, cea mai importantă este cea legislativă, el fiind singura autoritate
emitentă de legi, care pot fi : constituţionale, organice şi ordinare. Altă funcţie
este şi cea de investire, alegere, avizare a formării ori revocării unor autorităţistatale.
În realizarea aceatei funcţii Parlamentul are atribuţii şi în sfera comunicării.
O altă funcţie a Parlamentului este şi aceea de control (parlamentar)
asupra executivului şi a altor autorităţi. Asemenea atribuţii de control exercită şi
asupra unor autorităţi ce au ca atribuţii de reglementare şi organizare în domeniul
comunicării.
În general, Parlamentul este o instituţie deschisă comunicării şi îşi exercită
activitatea în mod transparent (menţionăm caracterul public al şedinţelor, cu
unele excepţii).
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 70/124
CAPITOLUL 6 Autorităţile publice subiecte dedrepturi şi obligaţii în relaţiile de
comunicare.Compartimentele de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 64
Compartimentele de relaţii publice ale Parlamentului şi accesul la
informaţii de interes public Prin natura instituţiei pe care o reprezintă Parlamentul(instituţie
democratică) are obligaţia ,prin Constituţie şi alte acte normative, să-şi exercite
activitatea transparent.
Direcţia pentru presă şi imagine a Camerei Deputaţilor are obligaţia să
prezinte zilnic o revistă a presei membrilor Biroului permanent, preşedinţilor
comisiilor permanente şi liderilor grupurilor parlamentare( conform art.131 din
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Deputaţilor).
Direcţia pentru relaţii publice a Camerei Deputaţilor
Aceasta are ca principale preocupări:- comunicarea în timp real şi
profesionist a ansamblului de informaţii de interes public către presă, cetăţeni,
ONG-uri ; prezentarea în mod transparent a acţiunilor care ţin de activitatea
legislativă a Camerei Deputaţilor şi de activităţile serviciilor Secretariatului
general.
Această Direcţie include următoarele servicii şi centre : serviciul dedocumentare şi imagine; serviciul multimedia ; serviciul pentru informare publică
şi pentru relaţia cu societatea civilă; centrul educaţional; centrul de publicaţii şi
televiziune. Totodată ea deţine şi un site pe care sunt cuprinse amănunţit cele
mai importante date de contact pentru fiecare serviciu şi centru menţionat, cât şi
domenii specifice relaţiilor publice cum ar fi: presa , societatea civilă,
cetăţenii(respectiv drepturile lor de petiţionare, audienţele etc), alte informaţii.
Dintre toate cele conţinute de Direcţie, serviciul pentru informare publică şi
pentru relaţia cu societatea civilă este compartimentul specializat care asigură
accesul tuturor persoanelor la informaţiile publice ce ţin de activitatea curentă a
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 71/124
CAPITOLUL 6 Autorităţile publice subiecte dedrepturi şi obligaţii în relaţiile de
comunicare.Compartimentele de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 65
Camerei Deputaţilor şi a deputaţilor, potrivit dispoziţiilor Legii nr.544/2001 şi are
ca scop consolidarea unei comunicări eficiente cu reprezentanţii societăţii civile. ☺ Preşedintele României
Ca atribuţii generale ce-i revin Preşedintelui României enumerăm :
veghierea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice,
inclusiv a celor cu competenţe în sfera comunicării publice. În acest scop, potrivit
Constituţiei, el manifestă funcţia de mediere între autorităţile statului şi între stat şi
societate.
Rolul de mediere ce pe care-l deţine nu poate exclude comunicarea. Ca
exemplificare trecemîn revistă două ditre raporturile de comunicare în care
Preşedintele este parte:
- Decretele Preşedintelui României sunt comunicate prin publicarea lor în
Monitorul Oficial al ţării.
-O altă formă de comunicare , prin care Preşedintele poate cere poporului
să-şi prezinte voinţa cu privire la problemele de interes naţional este
referendumul.
Departamentul de Comunicare P ublică
Acest Departament face parte din structura organizatorică a Administraţiei
Prezidenţiale. El este abilitat să :-promoveze punctele de vedere ale Preşedintelui
României;- să întocmească mesaje şi documente de presă, analize şi monitorizări
media;- să administreze pagina internet şi – să realizeze activităţi de
documentare.
Persoana care coordonează acest Departament este şi purtătorul de
cuvânt al Preşedintelui României.
Componenţa Departamentului de Comunicare Publică este alcătuită din :
a. Compartimentul Relaţia cu presa, Evenimente, Acreditări- ce
asigură permanente legături cu mass-media prin comunicarea de informaţii către
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 72/124
CAPITOLUL 6 Autorităţile publice subiecte dedrepturi şi obligaţii în relaţiile de
comunicare.Compartimentele de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 66
presă şi public. Acest Compartiment organizează-sub aspect tehnic- conferinţele
de presă ale Preşedintelui României şi ale Purtătorului de cuvânt al acestuia. b. Compartimentul Evaluarea Comunicării- care vizează în
special imaginea publică a Preşedintelui României. Printre atribuţiile principa le
ale acestui compartiment se numără şi propunerea de realizare a unor
evenimente ori acţiuni ale Preşedintelui României.
c. Compartimentul Administrare pagină internet/ Documentare/
Bibliotecă- ce gestionează şi actualizează zilnic(text şi foto) pagina web. Printre
informaţiile transmise astfel enumerăm : comunicatele de presă, discursurile,
declaraţiile Preşedintelui României către instituţiile mass-media centrale şi locale,
ambasade şi instituţii internaţionale.
☺ Guvernul
Este o instituţie ce poate să deţină, în general, atribuţii în domeniul
comunicării prin ordonanţe(într -un număr mai mic în acest domeniu) şi hotărâri.
Serviciul relaţii cu publicul şi mass-media
Acesta fiinţează în cadrul Secretariatului general al Guvernului. Elsoluţionează cereri referitoare la obţinerea de informaţii de interes public ce
vizează activităţile Secretariatului General al Guvernului, organizarea şi
funcţionarea lui, fundamentarea proiectelor de acte normative, declaraţi de avere
şi de interese, alocaţii bugetare, cheltuieli bugetare, administraţie publică locală
etc.
☺ Autoritatea judecătorească
Autoritatea judecătorească, potrivit Constituţiei României, este formată din
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, celelalte instanţe judecătoreşti, Ministerul
Public, Consiliul Superior al Magistraturii.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 73/124
CAPITOLUL 6 Autorităţile publice subiecte dedrepturi şi obligaţii în relaţiile de
comunicare.Compartimentele de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 67
1. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- ca Instanţă Supremă asigură
interpretarea unitară a legii de celelalte instanţe judecătoreşti şi are şi alte atribuţiilegal prevăzute.
Biroul de informare şi relaţii publice garantează legăturile Înaltei
Curti de Casaţie şi Justiţie cu publicul şi cu mijloacele de comunicare în masă, în
scopul asigurării transparenţei activităţii judiciare, în condiţiile prevăzute de lege.
Acest birou e condus de un judecător numit de preşedintele Înaltei
Curti de Casaţie şi Justiţie, ce are rol de purtător de cuvânt.
Atribuţiile acestui birou sunt prevăzute în Regulamentul de
organizare şi funcţionare administrativă a Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie,
republicat în M.Of. Partea I nr.1076/30.11.2005 şi printre ele enumerăm:
- primirea şi soluţionarea cererilor referitoare la informaţiile de interes
public
- organizarea şi funcţionarea punctului de informare-documentare
- furnizarea către ziarişti în mod complet şi promt, orice informaţie de
interes public ce vizează activitatea Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie
- asigură periodic sau ori de câte ori activitatea Înaltei Curti deCasaţie şi Justiţie prezintă interes imediat pentru public, difuzarea e comunicate,
informări de presă, organizarea de conferinţe de presă, interviuri sau briefinguri
etc.
Punctul de Informare-Documentare- constituie o structură nouă în
sistemul judiciar, prevăzută în acelaşi Regulament menţionat mai sus.
Acesta funcţionează în interiorul Biroului de informare şi relaţii publice sub
conducerea directă a purtătorului de cuvânt, aflat în subordinea directă a
Vicepreşedintelui instanţei. El asigură sprijinul necesar pentru soluţionarea în
termen a solicitărilor referitoare la informaţiile de interes public. Are următoarele
categorii de utilizatori : justiţiabilii sau părţile în proces; societatea civilă
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 74/124
CAPITOLUL 6 Autorităţile publice subiecte dedrepturi şi obligaţii în relaţiile de
comunicare.Compartimentele de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 68
contribuabilă(pentru transparenţa instituţiei); purtătorul de cuvânt, magistraţii şi
personalul de specialitate din compartiment; Comisia de analiză referitoare la încălcarea dreptului de acces la informaţiile de interes public.
2. Consiliul Superior al Magistraturii
Este organul constituţional ce deţine rolul de garant al independenţei
justiţiei.
Biroul de informare publică şi relaţii cu mass-media
Are următoarele atribuţii: ~ răspunde sesizărilor şi cererilor formulate în
baza Legii nr.544/2001 în legătură cu activitatea proprie
~ informează preşedintele Consiliului în legătură
cu aspectele importante referitoare la justiţie difuzate în mass-media şi comunică
presei-cu autorizarea preşedintelui Consiliului-puncte de vedere oficiale
~ redactează comunicatele de presă pe probleme
de competenţa Consiliului şi organizează conferinţe de presă de câte or i Plenul,secţiile, preşedintele sau vicepresedintele Consiliului consideră că e necesar
~ informează preşedintele Consiliului cu
privire la posibilităţile de rezolvare a problemelor ridicate de persoanele
primite în audienţă, colaborând, dacă e cazul, cu celelalte compartimente
~ colaborează cu birourile de informare şi relaţii
publice de la instanţe şi parchete ori u purtătorii lor de cuvânt în probleme de
interes comun.
~ realizează sau participă la elaborarea unor
studii, evaluări, lucrări de sinteză referitoare la reflectarea activităţii Consiliului în
mass-media
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 75/124
CAPITOLUL 6 Autorităţile publice subiecte dedrepturi şi obligaţii în relaţiile de
comunicare.Compartimentele de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 69
~ intocmeşte prognoze legate de activitatea
Consiliului care urmează să fie reflectate în mass-media.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului
Îşi desfăşoară activitatea în cadrul Biroului de informare publică şi relaţii cu
mass-media şi are ca atribuţii:
¤ transmiterea operativă a mesajului Consiliului prin declaraţii, în scopul de
a informa opinia publică;
¤ prezentarea în conferinţele de presă a poziţiei Consiliului asupra unor
probleme referitoare la activitatea lui, pentru exacta informare a opiniei publice
3. Instanţele Judecătoreşti
Potrivit Legii nr.304/2004 modificată în România instanţele judecătoreşti
sunt : Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curţile de Apel, Tribunalele şi
Judecătoriile.
Acestea deţin un Biroul de informare şi relaţii publice, care este
organizat potrivit Regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.El ţine legăturile instanţei cu publicul şi cu mijloacele de comunicare în masă, în
scopul garantării transparenţei activităţii judiciare, în condiţiile legale. El este
condus de un judecător desemnat de preşedintele instanţei, sau de un absolvent
al facultăţii de jurnalistică ori de un specialist în comunicare, numit prin concurs
ori examen. Conducătorul lui are şi rolul de purtător de cuvânt.
Atribuţiile acestuia sunt :
- organizează activitatea de furnizare a informaţiilor
- asigură îndeplinirea obligaţiei legale de furnizare din oficiu a
informaţiilor prevăzute de lege, prin afişare în locuri vizibile la sediul instanţei a
înscrisurilor care să cuprindă aceste informaţii
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 76/124
CAPITOLUL 6 Autorităţile publice subiecte dedrepturi şi obligaţii în relaţiile de
comunicare.Compartimentele de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 70
- identifică ştirile difuzate de mass-media cu impact negativ asupra
imaginii sau activităţii instanţei sau judecătorilor ce funcţionează în cadrulacesteia, expunând poziţia instanţei faţă de problemele semnalate.
- Redactează declaraţii de presă şi participă la interviuri, dând
informaţiile de interes public, în scopul unei informări corecte şi complete
- Sprijină judecătorii în exercitarea dreptului la replică
Furnizarea de informaţii legate de activitatea judiciară poate fi limitată, în
condiţiile legii, atunci când ea se face în interesul moralităţii, ordinii publice sau
securităţii naţionale ori când interesele minorilor sau protejarea vieţii private a
părţilor din proces o impun. Dreptul la accesul liber la informaţii va putea fi
restrâns şi atunci când instanţa, în anumite împrejurări speciale, consideră că
publicitatea ar aduce atingere intereselor justiţiei.
Raporturile de serviciu cu publicul se realizează în condiţiile şi potrivit
Legii accesului la informaţii de interes public, care prevede afişarea în interiorul
instanţei, în locuri vizibile, publicului, regulile de conduită şi îndrumările spre
compartimentele ce au relaţii cu publicul. Totodată, programul şedinţelor de
judecată şi programul cu publicul se aduc la cumnoştinţă prin afişare la loc vizibil. Accesul publicului e permis: a. în sălile de şedinţă cu 30 minute înainte de
deschiderea şedinţelor de judecată; b. la compartimentele ce desfăşoară activităţi
cu publicul, conform programului stabilit, şi înorele de audienţă.
Accesul la dosar şi la evidenţele instanţei e permis cu respectarea
dispoziţiilor art.31 din Constituţia României revizuită şi cu cele ale Legii
nr.544/2001 privind accesul la informaţiile de interes public.
Şedinţele de judecată au şi ele un caracter public, accesul publicului în
sala de şedinţe putând fi limitat doar în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 77/124
CAPITOLUL 6 Autorităţile publice subiecte dedrepturi şi obligaţii în relaţiile de
comunicare.Compartimentele de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 71
Purtătorul de cuvânt al instanţei este în drept a consulta documentele ori
dosarele aflate la instanţă, având obligaţia de a respecta secretul de serviciu şide a proteja informaţiile confidenţiale de care ia cunoştinţă.
6. 3. Autorităţile publice centrale de specialitate
Acestea sunt :
1. Ministerele
În raport de profilul lor, ele au atribuţii de reglementare şi control
administrativ sub incidenţa cărora intră şi relaţiile de comunicare şi autorităţi
publice din această sferă.
2. Consiliul Naţional al Audiovizualului
Acesta e o autoritate publică autonomă în domeniul audiovizual din
România,sub controlul Parlamentului,inclusă în structura organelor administraţiei
publice centrale de specialitate(art.115alin.2 Constituţie). Are rol de garant al
interesului public în domeniul comunicării audiovizuale. Activitatea lui este
finanţată din bugetul de stat.
Este autoritatea unică de reglementare în domeniul serviciilor media deprograme audiovizuale, în condiţiile şi cu respectarea dispoziţiilor legale. El deţine
şi un serviciu de comunicare şi relaţii publice care are printre atribuţii : a)
promovarea imaginii instituţionale a CNA ; b) gestionarea relaţiei cu presa ,
organisele societăţii civile etc ; c) redactarea şi transmiterea comunicatelor de
presă ; d) furnizarea informaţiilor cerute de mass-media ; e) realizarea zilnică a
revistei presei ; f) iniţierea şi organizarea de evenimente legate de activitatea lui,
precum: conferinţe, briefinguri de presă, colocvii şi seminarii pe teme de
specialitate ; g) redactarea Raportului anual de activitate a Consiliului.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 78/124
CAPITOLUL 6 Autorităţile publice subiecte dedrepturi şi obligaţii în relaţiile de
comunicare.Compartimentele de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 72
3. Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii
Ea stabileşte condiţiile şi procedura de eliberare şi modificare a licenţei deemisie, ce se acordă atât în domeniul radiodifuziunii, cât şi în al televiziunii ( pe o
perioadă de 9 ani cu posibilitate de prelungire la cerere).
4. Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei
El elaborează Planul naţional al frecvenţelor radioelectrice, prin care
stabileşte frecvenţele destinate difuzării serviciilor de programe audiovizuale.
5. Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu
Caracter Personal
E o autoritate publică cu personalitate juridică, independentă şi autonomă
faţă de orice autoritate a administraţiei publice şi faţă de orice altă persoană fizică
sau juridică din domeniul privat ce exercită atribuţii în sfera prelucrării datelor cu
caracter personal.
Scopul ei e de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale
persoanelor fizice, în special a dreptului la viaţa intimă, familială şi privată, în
legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal şi cu libera circulaţie a
acestor date..Are atribuţii prevăzute în Legea nr.677/2001 pentru protecţiapersoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera
circulaţie a acestor date.
Autoritatea e condusă de un preşedinte ce-şi are funcţia asimilată cu cea a
unui secretar de stat. El reprezintă Autoritatea în faţa Senatului şi a Camerei
Deputaţilor, în raporturile cu Guvernul şi persoanele fizice şi juridice străine şi
române.
Preşedintele şi vicepreşedintele sunt numiţi de Senat pe o perioadă de 5
ani, mandatul lor putând fi reînnoit o singură dată.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 79/124
CAPITOLUL 6 Autorităţile publice subiecte dedrepturi şi obligaţii în relaţiile de
comunicare.Compartimentele de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 73
6. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca
poliţie politică Este o instituţie autonomă cu personalitate juridică, sub controlul
Parlamentului, căruia îi prezintă anual sau de câte ori i se cere, rapoarte.
E condus de un colegiu format din 11 membri, numiţi de Parlament la
propunerea grupurilor parlamentale, pentru un mandat de 6 ani ce poate fi
reînnoit o singură dată.
El răspunde, în general, cererilor pentru îndeplinirea dreptului la acces la
propriul dosar al persoanelor îndreptăţite- al cetăţenilor români din ţară şi
străinătate, cât şi al unor persoane juridice şi mijloace de comunicare în masă(
presă, partide politice, organizaţii neguvernamentale, autorităţi şi instituţii
publice).
O altă obligaţie pe care o are e de a da publicităţii informaţiile şi
documentele ce atestă implicarea organelor de securitate şi a altor structuri
politice şi represive ale regimului totalitar comunist în comiterea unor infracţiuni
grave, contra vieţii, integrităţii fizice sau psihice şi libertăţii persoanei, cât şi a unor
acte de trădare a intereselor naţionale. 7. Centrul Naţional al Cinematografiei
Este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale şi
funcţionează în subordinea directă a Guvernului, având atribuţii în
cinematografie, una din formele libertăţii de exprimare. Are personalitate juridică
şi e finanţat de stat.
Preşedintele şi vicepreşedintele lui sunt numiţi de Guvern, având funcţii
asimilate celor de secretar de stat şi subsecretar de stat.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 80/124
CAPITOLUL 6 Autorităţile publice subiecte dedrepturi şi obligaţii în relaţiile de
comunicare.Compartimentele de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 74
Principiile de bază în realizarea atribuţiilor ce-i revin sunt:
libertatea de creaţie şi de exprimare artistică afirmarea identităţii culturale naţionale şi a minorităţilor naţionale din
România
încurajarea iniţiativei private în domeniul creaţiei, producţiei,
finanţării, difuzării, exploatării filmelor cinematografice româneşti sau cu
participare română
protejarea patrimoniului cinematografic naţional
promovarea unui sistem concurenţial deschis de acces la
modalităţile de credit financiar din Fondul cinematografic.
8. Institutul Cultural Român
Este o instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică şi
aflată sub autoritatea Preşedintelui României. Ca instituţie, îsi propune iniţierea,
organizarea şi dezvoltarea capacităţii asociative, de mobilizare şi convergenţă în
jurul unor proiecte culturale de interes naţional a tuturor instituţiilor şi organizaţiilor
neguvernamentale, asociaţii profesionale şi uniuni de creaţie, a reprezentanţilor
societăţii civile şi a personalităţilor independente care pot contribui la îndeplinireascopului şi obiectivelor Institutului.
Scopul lui e de a promova ,reprezenta şi apăra cultura şi civilizaţia
naţională în ţară şi în străinătate.
Deţine un Departament de Relaţii Publice( ce intocmeşte planuri de
mediatizare, propuneri de programe şi acţiuni de promovare a Institutului în ţară
sau străinătate şi alcătuieşte rapoarte de activitate cu privire la activităţile
propuse) şi un Serviciu de Presă( ce contribuie la crearea unei imagini corecte
despre activităţile şi rolul Institutului, prin informaţiile ce le difuzează către mass -
media).
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 81/124
CAPITOLUL 6 Autorităţile publice subiecte dedrepturi şi obligaţii în relaţiile de
comunicare.Compartimentele de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 75
9. Autoritatea Electorală Permanentă
Este o instituţie administrativă autonomă cu personalitate juridică, ce arerol de a asigura aplicarea unitară a dispoziţiilor legale referitoare la organizarea
alegerilor sau a altor consultări electorale. Are rol de a realiza o informare a
electoratului în mod continuu, chiar şi în intervalul dintre perioadele electorale. O
parte dintre atribuţiile ei nu pot fi realizate fără ajutorul mijloacelor de comunicare
în masă. Astfel, ea elaborează studii şi propuneri pentru îmbunătăţirea sistemului
electoral pe care le dă apoi publicităţii şi le prezintă autorităţilor publice, partidelor
politice şi organizaţiilor neguvernamentale interesate.
De asemenea, ca atribuţie importantă, îi revine şi aceea de a întocmi
programe şi materiale informative şi de instruire a electoratului cu privire la
deontologia electorală şi respectarea ei şi la sistemul electoral românesc.
Deţine un Serviciu de comunicare şi relaţii publice care asigură
legătura dintre cetăţeni, organizaţii, asociaţii şi Autoritate.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 82/124
CAPITOLUL 6 Autorităţile publice subiecte dedrepturi şi obligaţii în relaţiile de
comunicare.Compartimentele de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 76
TEME DE AUTOEVALUARE
● Care sunt, potrivit dispoziţiilor constituţionale, autorităţile publice în ţara
noastră şi cum garantează acestea accesul la informaţii?
● Care este schema clasică de organizare a unui compartiment de relaţii publice,
potrivit dispoziţiilor legale în materie şi a normelor de aplicare a acestora ?
● Care sunt informaţiile pe care autorităţile publice sunt obligate să le comunice
din oficiu şi în ce mod o fac ?
● Care este termenul legal în care autorităţile publice sunt obligate să asigure, la
cererea persoanelor, informaţiile de interes public pe care acestea le solicită în
scris?
● Care sunt compartimentele de relaţii publice ale Preşedintelui României ? ● Prezentaţi compartimentele de relaţii publice ale Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justitie
● Care sunt autorităţile publice centrale de specialitate cu atribuţii în sfera
comunicării ?
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 83/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 77
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
CONŢINUT:
7.1. Comunicarea cu mass-media. Importanţa acesteia
7.2. Agenţiile şi departamentele de relaţii publice.
7.2.1. Purtătorul de cuvânt
7.2.2. Biroul de presă
7.2.3. Centrul de presă
7.3. Tipurile de tehnici de comunicare cu mass-media
7.3.1. Tehnicile scrise de relaţii publice
7.3.1.1. Ştirea de presă
7.3.1.2. Comunicatul de presă. Alerta media
7.3.1.3. Scrisoarea de propunere (pitch letter)
7.3.1.4. Buletinul de presă
7.3.1.5. Scrisoarea către editor
7.3.1.6. Dosarul de presă 7.3.1.7. Biografia
7.3.1.8. Articolul de presă
7.3.2. Tehnici verbale de relaţii publice
7.3.2.1. Interviul. Reguli de bază. Tehnici pentru a răspunde la întrebări.
7.3.2.2. Conferinţa de presă. Briefingul de presă. Recepţia de presă.
7.3.2.3. Vizite organizate pentru jurnalişti (tururi media). Vizita
jurnaliştilor la sediul organizaţiei. Călătorii pentru presă (media trips). Vizita la redacţie. 7.3.2.4. Radioul. Trăsături specifice
7.3.2.5. Discursul
7.3.2.6. Suspendarea relaţiilor cu mass-media
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 84/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 78
7.3.3. Tehnici vizuale de relaţii publice
7.3.4. Comunicarea electronică. Particularităţi.
OBIECTIVE:
Parcurgerea acestui capitol va facilita înţelegerea şi cunoaşterea
următoarelor noţiuni:
în ce constă şi care este importanţa comunicării cu mass-media/relaţiile
publice şi care sunt departamentele şi agenţiile de relaţii publice;
care sunt tehnicile scrise de relaţii publice şi cum se folosesc;
care sunt tehnicile verbale de relaţii publice şi cum se realizează în
practică;
tehnicile vizuale de relaţii publice;
rolul şi particularităţile comunicării electronice.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 85/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 79
7.1. Comunicarea cu mass-media. Importanţa acesteia
Mass-media constituie canalul în lipsa căruia comunicarea de masă nu poate fi
concepută, iar comunicarea reputaţiei unei organizaţii spre propriile publicuri ţintă este
imposibilă. Un specialist în relaţii publice care lucrează pentru o organizaţie ar trebui să
efectueze acţiuni în cel puţin trei domenii importante:
comunicare internă defineşte ansamblul de activităţi menite să informeze
publicul intern al organizaţiei, respectiv membrii ei;
relaţiile cu comunitatea cuprind totalitatea activităţilor realizate nemijlocit de
organizaţie (prin reprezentanţii ei) pentru a obţine simpatia, încrederea şi sprijinul
vecinilor din spaţiul geografic al organizaţiei respective, vecinii ce pot fi alte organizaţiiori persoane din mediul exterior;
relaţiile cu mass-media (informare publică) includ activităţi de informare a
opiniei publice sau a unor publicuri cât mai largi, cu ajutorul presei.
În acest al treilea domeniu trebuie acordată o atenţie deosebită întrucât o
greşeală comisă în relaţia cu presa are consecinţe faţă de public mai larg decât cele
interne sau cele ale organizaţiilor vecine cu care sunt stabilite raporturi pe plan local.
Realizarea comunicării eficiente cu mass-media este importantă întrucât:
1. Relaţiile unei organizaţii cu mass-media au ca scop creşterea reputaţiei
acestei organizaţii. Acest lucru se poate realiza, evident, firesc, printr -o informare
corespunzătoare şi astfel, prin influenţarea unui public ţintă, determinat. În acest mod
va spori renumele produselor respectivei organizaţii.
În concluzie, pentru a putea beneficia de "sprijinul public" , organizaţiile trebuie
nu numai să facă "lucruri bune" , ci şi să comunice aceste lucruri publicului într-un mod
adecvat.
2. Presa (scrisă ori audiovizuală) constituie un canal de comunicare importantcu public extins şi divers şi cu posibilităţi nebănuite de informare cât şi de formare şi
influenţare a opiniilor şi comportamentelor oamenilor. Este la ora actuală, cel ma i
eficient canal de comunicare ce poate fi folosit de organizaţii.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 86/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 80
3. Presa, prin contribuţia pe care o aduce la evoluţia imaginii şi reputaţiei
publice a organizaţiilor, poate acorda "legitimitate" activităţilor şi ţelurilor acestora, iar
această "legitimitate" este absolut necesară oricărei forme de organizare socială.
4. Mass-media utilizează cu precădere noile tehnologii informaţionale din
realitatea cotidiană, iar acestea au un efect formativ important în ce ceea ce privesc
tiparele de gândire şi comportare ale oamenilor, influenţând mult cursul şi rezultatele
proceselor educaţionale. De aceea nu trebuie neglijat potenţialul acestor tehnologii în
crearea unei imagini publice pozitive pentru o organizaţie.
5. Mass-media încurajează consumul, factor decisiv pentru organizaţii din
sectorul economic al afacerilor. În acelaşi timp, prezenţa pozitivă în mass-media are
importante semnificaţii publicitare, în special pentru organizaţii de afaceri, care altfel,
pot economisi o parte din resursele destinate a fi utilizate pentru reclame. Apariţiile în
presă au o credibilitate mai mare decât reclama, pentru că oamenii cumpără presa
pentru a se informa, nu pentru a fi influenţaţi referitor la consumul de servicii şi bunuri.
6. Mass-media influenţează credinţele, opiniile şi comportamentele
consumatorilor de presă.
7. O acoperire mediatică bună constituie totodată şi un element important în
influenţarea comportamentelor pozitive ale membrilor organizaţiei şi altfel se contribuie
la întărirea moralului acestora. 8. Folosirea materialelor apărute deja în presă nu trebuie privită cu indiferenţă,
întrucât prin această folosire, impactul materialului publicat în mass-media este extins
mai departe, în special în acele arii ce prezintă interes pentru organizaţie.
Trebuie însă ca "istoria unei organizaţii să fie spusă de specialistul acestei
organizaţii în relaţii publice, el trebuie să vorbească despre organizaţia sa, în cadrul
unui proces de comunicare bine condus şi planificat, pentru că, în caz contrar, vor
putea apare "pur tători de cuvânt" externi ce vor furniza adevăruri trunchiate, aducând
prin aceasta deservicii organizaţiei.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 87/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 81
7.2. Agenţii şi departamente de relaţii publice.
7.2.1. Purtătorul de cuvânt
Este persoana însărcinată să prezinte în relaţiile cu mass-media, punctul de
vedere oficial al unei organizaţii, mai exact al conducerii acesteia.
Rolul purtătorului de cuvânt este de a transmite informaţii importante şi corecte
pentru public. Putem spune că în cadrul raportului comunicaţional, instituţia este
emiţătorul mesajului, şi purtătorul de cuvânt este cel ce mijloceşte transmiterea
mesajului către publicul ţintă (receptorii). Însă, purtătorul de cuvânt nu este un simplu
transmiţător al mesajului, ci are un rol important în modul de formulare a mesajului ce
va fi difuzat public şi în transmiterea cu succes a lui.
Purtătorul de cuvânt poate fi desemnat de o organizaţie în mod permanent (înacele organizaţii ce au relaţii importante cu mass-media), ori pe o perioadă determinată
sau ca sarcină suplimentară la obligaţiile profesionale ale unui membru al ei, situaţie în
care respectiva persoană va trebui să îndeplinească un rol cheie în organizaţie (ca de
exemplu: conducătorul ei, responsabilii departamentelor celor mai importante) şi care
înţelege strategiile, scopul şi obiectivele organizaţiei şi care cunoaste în detaliu, cele
mai recente activităţi şi orientări ale organizaţiei.
Funcţia de purtător de cuvânt presupune efectuarea unora dintre activităţileurmătoare:
susţinerea de conferinţe şi briefinguri de presă;
redactarea şi difuzarea comunicatelor, buletinelor, dosarelor de presă,
dezminţirilor, rectificărilor, drepturilor la replică etc.
Această funcţie este necesară pentru că jurnaliştii au nevoie de o poziţie
oficială a organizaţiei, de o persoană investită cu prestigiul şi autoritatea necesare
pentru a exprima aceste poziţii.
Purtătorul de cuvânt al organizaţiei, pentru a-şi îndeplini cu succes sarcinile ce-i
revin, trebuie să deţină anumite calităţi importante:
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 88/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 82
în primul rând să aibă capacitatea de bun comunicator, să prezinte
credibilitate în relaţiile cu jurnaliştii;
să fie inteligent, amabil, spiritual, spontan, transparent şi sincer însă în
limitele intereselor organizaţiei pe care o reprezintă.
nu în ultimul rând, trebuie să îndeplinească şi cerinţele importante ce ţin de
vocea "radiofonică" şi însuşirile "telegenice" .
În ce priveşte prestaţia corectă a lui în faţa jurnaliştilor, purtătorul de cuvânt
trebuie să respecte unele recomandări tehnice cum ar fi:
să nu-şi depăşească mandatul dat de conducerea organizaţiei;
când nu are siguranţa cu privire la corectitudinea informaţiilor pe care le va
transmite, poate răspunde negativ, cu utilizarea tehnicilor de menţinere a credibilităţii
(exemplu: "nu cunosc răspunsul, dar mă voi documenta şi vă voi da răspunsul complet
în cel mai scurt timp"; " nu pot răspunde la întrebarea dumneavoastră deoarece... " etc.);
să dea dovadă de relaxare, de încredere în forţele proprii şi de onestitate;
să folosească avantajele paralimbajului în comunicare pe perioada formulării
răspunsurilor, adică să schimbe tonul periodic, să schimbe ritmul şi intensitatea vocii,
pentru preîntâmpinarea monotoniei;
să evite sarcasmul;
să răspundă pe rând la câte o singură întrebare;
să nu folosească pe durata prestaţiei referiri la starea sa de spirit şi la
propriile trăiri sufleteşti sau fiziologice;
nu trebuie să folosească speculaţiile - acestea nefiind dovadă de
profesionalism;
să dea informaţii suplimentare (doar dacă este în favoarea organizaţiei);
să nu furnizeze informaţiile off -the record (nedifuzabile sau confidenţiale) în
speranţa că ele nu vor fi difuzate de jurnalişti; să respecte în apariţiile TV regulile referitoare la interviuri şi apariţii TV.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 89/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 83
7.2.2. Biroul de presă
Este o structură de relaţii publice, o formă de organizare care poate fiinţa atât
de sine stătător, cât şi în cadrul unei structuri mai complexe de relaţii publice. În raport
de mărimea şi forţa pe care le are imaginea publică a unei organizaţii, biroul de presăpoate cuprinde, un număr de persoane mai mare sau mai mic.
În cazurile în care acest birou este format din mai puţine persoane, atunci
funcţiile lor nu sunt distincte, ci fiecare dintre ele trebuie să ştie să facă tot ce ţine de
competenţele biroului. În situaţiile în care însă cuprinde un număr mai mare de membri,
atunci este de dorit ca aceştia să fie specializaţi pe atribuţii diferite ca de exemplu:
relaţia cu presa scrisă, cu radiourile şi televiziunile; monitorizarea presei; întocmirea şi
difuzarea unor comunicate de presă, întocmirea profesională a fotografiilor ,
înregistrărilor video etc.
Seful acestui birou de presă poate fi uneori purtătorul de cuvânt al organizaţiei.
Obligaţia, sarcina biroului de presă este aceea de a creea şi menţine relaţii de
comunicare între organizaţie şi mass-media. În atingerea acestui scop, biroul trebuie să
îndeplinească anumite obiective precum:
promovarea renumelui organizaţiei;
impresionarea unui anumit public în legătură cu unele aspecte ce ţin de
activitatea organizaţiei;
exercitarea acţiunii asupra uneia sau unora dintre componentele importante
ale imaginii organizaţiei, acţiune care poate să aibă ca ţintă un anumit public prioritar
pentu organizaţie sau opinia publică în general.
Obiectivele biroului de presă se îndeplinesc prin relaţiile cu mass-media astfel:
intermediarul interpretează mesajele organizaţiei şi le transmite apoi publicului ei.
Pentru îndeplinirea acestor obiective, biroul de presă va trebui să efectueze în
special, două tipuri de activităţi: informarea membrilor organizaţiei asupra afirmaţiilor despre organizaţie
făcute în mass-media şi care pot interesa ori influenţa în vreun fel organizaţia;
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 90/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 84
crearea şi menţinerea unor bune relaţii cu mass-media, în beneficiul
organizaţiei. Aceasta întrucât doar relaţiile corecte din punct de vedere profesional şi
moral cu mass-media constituie acţiunea de bază, prin care îşi realizează obiectivele.
Ca lucrări concrete efectuate de biroul de presă pot fi amintite: căutarea,
alegerea şi sintetizarea informaţiilor din interiorul organizaţiei.
Membrii biroului de presă pot fi desemnaţi fie prin alegerea lor din rândul
personalului organizaţiei proprii (aceasta fiind un avantaj în sensul că ei deja au o
cunoaştere profundă a specificului organizaţiei), fie prin aducerea unor foşti jurnalişti din
afara organizaţiei (situaţie în care, deşi pentru început, aceştia vor avea cunoştinţe
superficiale despre organizaţie, vor fi suficient de familiarizaţi cu specificul colaborării cu
mass-media şi cu redactarea materialelor necesare informării publice, aptitudini pe
care, este posibil ca membrii organizaţiei să nu le aibă),
Aşezarea biroului de presă va trebui făcută ţinând cont de două aspecte
importante:
a) întrucât atât şeful biroului de presă, cât şi conducătorii organizaţiei au nevoie
de acces rapid unii în raport cu ceilalţi, va trebui ca amplasarea lui să fie în apropierea
sediului conducerii organizaţiei;
b) este necesar totodată ca biroul de presă, să fie amplasat într -o zonă
accesibilă jurnaliştilor , de multe ori aceştia venind în vederea soluţionării cerinţelor lor,direct la sursă;
c) Datorită succesului formidabil înregistrat de internet în viaţa socială, mai
există în prezent şi posibilitatea creării unui "birou de presă online" . Acesta poate
consta într-un site adresat în special relaţiilor pe care le are organizaţia cu presa, fie
într-o secţiune aparte a site-ului organizaţiei fie într -un blog (respectiv un "jurnal" ţinut
pe internet unde sunt tratate diverse subiecte sau aspecte ca de exemplu jurnale
scrise, fotografice, video sau audio cu posibilitatea ca vizitatorii să posteze comentarii
proprii).
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 91/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 85
7.2.3. Centrul de presă
Centrul de presă reprezintă o structură temporară înfiinţat cu ocazia desfăşurării unor
evenimente importante ce nu se înscriu în sfera de acţiuni frecvente ale organizaţiei şi care
necesită o perioadă de efectuare a informării publice mai mari decât cea a unei conferinţe depresă, cum ar fi: lansarea unui produs nou, cu o importanţă deosebită pentru opinia publică şi
funcţionarea organizaţiei, o criză majoră în viaţa organizaţiei sau participarea ei la rezolvarea
unei crize; începerea unei strategii noi de activitate; antrenarea organizaţiei într -un eveniment
cu implicaţii naţionale ori internaţionale ce ar putea constitui interes pentru mass-media etc.
Concret, centrul de presă se înfiinţează de câte ori în viaţa organizaţiei are loc un
eveniment care ar putea avea un interes mult peste medie pentru opinia publică şi care, prin
rezultatele lui ar putea explica eforturile materiale şi umane ce au fost făcute pentru
constituirea unei astfel de structuri de informare.
Atunci când în evenimentul ce necesită înfiinţarea unui centru de presă, sunt
implicate mai multe organizaţii, acest centru va fi creat prin efortul comun al organizaţiilor şi
va funcţiona în beneficiul acestora.
Sunt şi centre de presă ce activează î n structuri permanente - cum ar fi acelea care-
şi desfăşoară activitatea pe lângă marile instituţii internaţionale la sediile lor centrale sau
chiar regionale (ONU - http://www.un.org/news; OSCE - Organizaţia pentru Securitate şi
Cooperare în Europa - http://osce.org/press; UE - centrul de presă EU Press Room,
http://www. europa.eu/press-room/index_en.htm etc.).
Există şi centre de presă online (cum sunt cele
exemplificate mai sus) care se aseamănă, iar uneori se identifică
cu birourile de presă online, având aceleaşi funcţii. Ele funcţionează în
cadrul marilor companii private ca de exemplu: cele ale
companiilor GOOGLE (http://www.google.com/press/index.html) ori Samsung
(http://samsung.com/presscenter/).Rolurile pe care un centru de presă le poate îndeplini sunt următoarele:
de informare a opiniei publice referitor la acţiunile efectuate de organizaţie în
cadrul unui eveniment concret, de o importanţă majoră;
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 92/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 86
ajutarea jurnaliştilor în munca lor de documentare cu privire la evenimentul pentru
care s-a înfiinţat centrul de presă;
dobândirea, prin intermediul informării publice oneste, a simpatiei, înţelegerii
şi sprijinului opiniei publice pentru organizaţie sau pentru acţiunile ei;
anihilarea, informaţiilor distorsionate negativ care ar putea afecta prestigiul,
reputaţia organizaţiei, prin informarea corectă.
În ce priveşte alcătuirea centrului de presă, menţionăm că trebuie să existe o
"celulă de conducere" a acestuia care să conducă în totalitate activitatea centrului, să
stabilească strategia de informare publică şi să menţină legături cu conducerea
organizaţiei şi cu principalii factori implicaţi în acele evenimente pe care centrul de
presă trebuie să le administreze din punct de vedere al informării publice.
Această celulă de conducere poate fi constituită dintr -o singură persoană - ce
este şi şeful centrului de presă - sau din aceasta şi un număr mai mare sau mai mic de
asistenţi specializaţi pe anumite aspecte.
Tot în cadrul centrului de presă trebuie să existe şi un departament pentru
relaţii cu mass-media care este specializat în activitatea directă cu jurnaliştii. El trebuie
să răspundă cererilor acestora, să strângă cererile de interviuri şi să le negocieze cu
cei vizaţi, să încunoştiinţeze jurnaliştii de oportunităţile mediatice (briefinguri, declaraţii
şi conferinţe de presă, oportunităţi foto şi video etc.) să asigure sprijin administrativ jurnaliştilor şi posibilităţi de acces în diferite zone de desfăşurare a evenimentului sau în
spaţiile de documentare.
Există deasemenea şi un departament de producţie ce are îndatorirea de a
produce materiale în sprijinul jurnaliştilor (dosare de presă, ştiri şi comunicate de presă,
fotografii etc.). Tot odată acest departament editează publicaţii proprii (un ziar, broşuri
şi pliante, materiale de informare internă, newslettere).
Cel care se ocupă cu soluţionarea problemelor logistice ce ţin de funcţionarea
centrului de presă cât şi de rezolvarea solicitărilor din partea mass-media etc. este
departamentul administrativ (exemplu: asigurarea cazării, hranei şi transportului pentru
personalul centrului, materialele necesare pentru buna funcţionare a centrului de presă,
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 93/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 87
securitatea acţiunilor şi facilităţilor din interiorul centrului, închirierea, când este
necesară, de spaţii etc.).
Tot el administrează din punct de vedere logistic relaţiile cu mass-media
(respectiv asigurarea transportului pentru deplasarea jurnaliştilor la centrul de presă,
când această sarcină nu revine altei structuri).
Uneori, (atunci când evenimentul necesită constituirea unui centru de presă
complex), centrul de presă mai poate deţine şi un departament specializat în munca de
planificare. Acesta asigură coordonarea permanentă cu conducerea organizaţiei şi cu
cei implicaţi în desfăşurarea evenimentului, detaliază strategiile de informare publică şi
planifică modul de soluţionare a cererilor jurnaliştilor, asigură fluxul de informaţii între
departamentele centrului (comunicare internă) şi programează briefingurile şi
conferinţele de presă.
Regulile de funcţionare a centrului de presă sunt următoarele:
programul de funcţionare trebuie să fie zilnic, până la ora 1800 cel puţin (ora
la care ediţiile de a doua zi a cotidianelor sunt aproape de închidere şi emisiunile de
ştiri principale ale serii sunt spre finalizare. Dacă se apreciază ca fiind necesar, centrul
de presă poate funcţiona în permanenţă;
centrul trebuie să devină funcţional înainte de începerea evenimentului pe
care urmează să-l administreze şi va înceta să funcţionzeze numai după ceevenimentul s-a consumat în totalitate;
centrul de presă nu face favoruri jurnaliştilor ce îi sprijină din punct de
vedere profesional.
jurnaliştii ce vor să participe la evenimentele organizate de centru trebuie să
obţină o acreditare; procedura va dura câteva minute în care jurnalistul va răspunde la
chestionar şi va prezenta anumite documente după care va primi un card de
identificare;
politeţea şi amabilitatea sunt esenţiale în comportamentul celor din cadrul
centrului de presă.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 94/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 88
7.3. Tipurile de tehnici de comunicare cu mass-media. Analiza lor.
Tehnicile folosite în relaţiile publice se pot clasifica după mai multe criterii.
Dintre acestea, cel mai practic este criteriul modului de exprimare al mesajului. În raport
de acesta se caută răspuns la întrebări precum: mesajul este exprimat în scris ori prinalte mijloace grafice, sau are ca suport principal cuvântul vorbit?
Acest mesaj este adresat către un receptor vizual, implică utilizarea mijloacelor
nonverbale?
Pe baza acestui criteriu, specialiştii au categorisit tehnicile de relaţii publice în:
tehnici scrise - materializate în produse ca: articole de presă; comunicate de
presă; foi volante (fact sheet, newsletterem, dosare de presă, pliante, broşuri, manuale
sau instrucţiuni, presă instituţională (adică periodice editate de organizaţie), articol sauemisiuni în regim de reclamă plătită (advertoriale), rapoarte anuale etc.
tehnici verbale - folosite în situaţii precum: comunicarea directă (faţă în faţă);
discursuri, audio-comunicate de presă; comunicare interpersonală informală; posturi
telefonice speciale (hotline) etc.
tehnici vizuale - uzitate în: apariţii TV, video-comunicate de presă; clipuri;
filme; televiziune cu circuit închis; prezentări ce folosesc imagini fotografice şi video;
publicaţii ce folosesc în special desene şi fotografi i; afişarea simbolurilor organizaţiei
etc.
În practică de multe ori este necesară combinarea celor trei tehnici.
De exemplu: o conferinţă de presă poate fi considerată o tehnică verbală, dar
nu putem să nu ţinem seama de elementele tehnicii vizuale (respectiv prezenţa şi
acţiunea în faţa camerelor de luat vederi) ori cele ale tehnicii scrise (realizarea
dosarului de presă ori a declaraţiei iniţiale).
Eficienţa tehnicilor enumerate creşte atunci când sunt utilizate în cadrul unei
strategii bine pusă la punct şi asociată cu evenimentele, instituţii de relaţii publice şi reprezentanţi ai lor precum: conferinţe şi briefinguri de presă, interviuri, vizite organizate
la sediul organizaţiei pentru jurnalişti, purtători de cuvânt, birouri de presă, centre de
presă etc.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 95/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 89
Prin tehnicile folosite, specialistul în relaţii publice vizează anumit public ţintă
precum:
mass-media - un public foarte important ce ajută la retransmitere în forme
specifice a mesajului către alte categorii largi de destinatari;
publicul intern;
clienţii;
susţinătorii;
furnizorii;
acţionarii etc.
Tehnicile de relaţii publice nu produc efectele dorite prin ele însele, ci, ca
urmare de cele mai multe ori, a vizitării lor de către anumiţi agenţi şi anumitedepartamente de relaţii publice în scopul consolidării prestigiului, reputaţiei unei
organizaţii. Asemenea agenţi şi departamente există în orice organizaţie.
De modul cum aceşti agenţi şi departamentele de relaţii publice îşi cunosc şi îşi
exploatează calităţile de comunicatori ai organizaţiei pe care le au, este strâns legat
succesul tehnicilor de relaţii publice.
7.3.1.Tehnicile scrise de relaţii publice
În cazul comunicării prin scris avantajele oferite de limbajul nonverbal trebuie înlocuite prin claritatea şi logica mesajului, cât şi prin folosirea de materiale ilustrate
potrivite ca: fotografii, grafice, scheme, desene. Nu trebuie să fie neglijate nici
avantajele presuasiunii (care reprezintă darul, puterea de a convinge pe cineva să
creadă, să gândească sau să facă un anume lucru) în procesul de comunicare.
Persuasiunea este apreciată de specialişti, drept "o parte explicită a activităţii din
domeniul relaţiilor publice" (Newson Carrell).
7.3.1.1. Ştirea de presă
Dintre tehnicile scrise de relaţii publice cele mai frecvente sunt acelea de
redactare şi difuzare a unor comunicate de presă. Cu toate acestea, există situaţii când
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 96/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 90
unele publicaţii, posturi de radio ori de televiziune să ceară relatări ce deja au fost
redactate pentru publicare, despre unele aspecte referitor la funcţionarea unei
organzaţii. Aceste situaţii au o frecvenţă ce este determinată de aspecte precum:
obiectul de activitate al organizaţiei, specificul organizaţiei, produsele ei, domeniul de
specialitate al publicaţiei/postului ş.a.
Atunci când există astfel de cereri, se va opta pentru întocmirea unei "ştiri de
presă" - foarte vizată şi cunoscută de opinia publică.
Regulile de redactare ale unei ştiri de presă sunt utile în întocmirea celorlalte
tipuri de texte către presă şi în special la comunicatele de presă. Practic cunoaşterea
regulilor după care se întocmeşte o ştire de presă reprezintă ABC-ul tehnicilor scrise
folosite în relaţiile publice.
Potrivit unei definiţii date în literatura de specialitate ştirea de presă reprezintă
un text succint de agenţie, de ziar, de radio, de televiziune, care constituie o primă
avizare a unui fapt socialmente semnificativ. Din această definiţie se deduce faptul că
ştirea este o relatare clară8, că reprezintă o primă aducere la cunoştinţă publică a unui
fapt, eveniment anume, şi că respectivul eveniment este de o anumită semnificaţie
socială, nu privată.
Ştirea de presă este modalitatea cea mai la îndemână pentru difuzarea
informaţiilor de actualitate (cu privire la evenimente ce tocmai s-au petrecut, sau sunt îndesfăşurare, ori care urmează să aibă loc în viitorul apropiat).
Pentru ca ştirea de presă să fie recepţionată cât mai repede şi uşor de editori şi
cititori, ea trebuie să fie redactată potrivit unei reguli numite "piramida inversată"
conform căreia: informaţiile se structurează în ordinea descrescătoare a importanţei lor,
elementele de impact fiind aflate în prima fază.
8 Cristian Florin Popescu, Radu Bâlbâie, "Mic dicţionar de jurnalism", Fundaţia Rompres, Bucureşti 1998, p.112
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 97/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 91
Fig.1
O ştire de presă trebuie să poată răspunde la următoarele întrebări: "Cine?",
"Ce?", "Unde?", "Când?", "Cum?" şi "De ce?". Pentru a respecta regula mai sus
amintită şi a răspunde la cele şase întrebări menţionate, orice ştire de presă trebuie
structurată, împărţită în trei părţi: a) introducerea; b) cuprinsul; c) încheierea.
a) Introducerea (lead-ul)
Este privită ca fiind cea mai importantă parte a ştirii pentru că ea trebuie să
răspundă în cât mai puţine cuvinte, la cât mai multe din cele şase întrebări. În lucrările
de specialitate s-au subliniat necesitatea ca acestea să nu aibă mai mult de 35 - 40 de
cuvinte.
Este un rezumat al ştirii cuprinzând cele mai importante informaţii ale acesteia.
Rolul introducerii este de a-i capta atenţia cititorului şi de a-l determina să
parcurgă ştirea în totalitatea ei.
b) Cuprinsul
Cuprinsul ştirii de presă prezintă în detaliu informaţiile despre: subiect,
acţiunea, cauzele şi împrejurările evenimentului. Aici se vor da informaţii despre:
INTRODUCERE (lead)
primul paragraf. Răspuns la întrebările:"Cine?" "Ce?" "Unde?" şi "Când?"
CUPRINSDetaliile despre cele relatate în
"Introducere"; răspunsuri la întrebările cuprinse în Introducere
("Cum?" "De ce?")
ÎNCHEIERE
Detaliisuplimentare
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 98/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 92
numele şi prenumele persoanei/persoanelor implicate, organizaţia căreia îi
aparţin funcţiile îndeplinite de aceştia, faptele secundare privitoare la evenimentul
prezentat pe scurt în introducere;
afirmaţiile diferitelor surse (şi citarea lor) cu privire la subiect, acţiune, cauze, împrejurări, evoluţii eventuale etc.;
citate ale opiniilor experţilor, martorilor şi participanţilor direcţi la evenimentul
prezentat;
detalierea unor afirmaţii existente în introducere;
legături ale evenimentului relatat cu alte evenimente anterioare sau
ulterioare etc.
Şi în cadrul cuprinsului trebuie respectată regula "piramidei inversate" , în sensul
că informaţiile trebuie prezentate în ordinea descrescătoare a importanţei lor pentru
opinia publică.
c) Încheierea
Încheierea include informaţii de importanţă mai mică , dar considerate utile
pentru opinia publică sau pentru informarea deplină a celor din redacţie.
Informaţiile din încheiere dezvoltă de regulă:
răspunsurile date în introducere şi cuprins la cele şase întrebări menţionate;
datele de stare civilă sau profesionale ale persoanelor implicate curespectarea dreptului la intimitate (în sensul că potrivit prevederilor legale, unele dintre
datele personale nu pot fi publicate decât cu acordul celui în cauză);
date suplimentare despre istoricul evenimentului sau despre împrejurările în
care se desfăşoară;
enumerarea şi a altor evenimente de acelaţi tip etc.
Însă, se poate renunţa la difuzarea informaţiilor de încheiere dacă "editorul" o
doreşte. Încheierea nu trebuie să cuprindă opinii sau concluzii proprii, comentarii sau
alte intervenţii subiective ale editorului în prezentarea datelor.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 99/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 93
7.3.1.2. Comunicatul de presă. Alerta media
Comunicatul de presă reprezintă o formă de difuzare în scris a informaţiilor,
formă ce, spre deosebire de ştirea de presă nu este destinată în primul rând publicării,
ci mai mult informării mass-mediei. El constituie o formă pr oactivă de difuzare ainformaţiei, în care iniţiativa aparţine posesorului informaţiei (la fel ca ştirea de presă şi
spre deosebire de interviu unde posesorul informaţiei are o atitudine de răspuns la
iniţiativa altcuiva, reactivă şi nu proactivă).
Apariţia comunicatului de presă se va face la iniţiativa sursei deţinătoare a
informaţiei, adică a organizaţiei, însă înformaţia difuzată prin el, nu va fi preluată
obligatoriu de mass-media, ci doar în măsura în care va fi considerată importantă şi
atractivă pentru opinia publică. Din acest motiv, redactarea şi difuzarea comunicatelor
de presă vor trebui făcute numai atunci când sunt oportune, respectiv când informaţia
ce se vrea difuzată este de interes public. Totodată, trebuie acordată mare atenţie
stilului de redactare a comunicatului, în sensul că, la conceperea lui trebuie să se
urmărească câştigarea în competiţia cu celelalte mesaje ce invadează redacţiile
mass-media şi opinia publică. De aceea, comunicatul de presă trebuie să cuprindă
elemente de noutate, să fie întocmit/scris corespunzător, şi să fie adresat publicului
ţintă cel mai potrivit.
Scopul comunicatului de presă constă în:
aducerea la cunoştinţa mass-mediei a producerii unui eveniment recent;
încunoştiinţarea mass-mediei că urmează ca în viitorul apropiat să aibă loc o
acţiune anume;
prezentarea unor informaţii suplimentare cu privire la un fapt relatat deja în
presă etc.
Primind comunicatul de presă, reprezentanţii mass-mediei pot proceda astfel:
pot prelua comunicatul aşa cum a fost publicat şi cu un minim de efort să-ltransforme într-o ştire de presă;
pot folosi informaţia suplimentară cuprinsă în comunicat;
pot participa ei înşişi la evenimentele anunţate prin comunicat;
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 100/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 94
pot promova acţiuni proprii de cunoaştere amănunţită a evenimentelor
relatate.
7.3.1.3. Scrisoarea de propunere (pitch letter)
O organizaţie va recurge la tehnica scrisă a "scrisorii-propunere"
într-una dintre următoarele situaţii:
1. Atunci când un eveniment ce se vrea a fi făcut public nu este de interes
general, pentru întreaga opinie publică, ci prezintă interes doar pentru o anumită
categorie de public (exemplu: o manifestare profesională va capta atenţia doar a
aceslora din domeniu).
2. Când este necesară o abordare specială pentru anumite aspecte din viaţa
unei organizaţii, abordare care este destinată unui public cheie bine determinat - înaceastă situaţie un comunicat de presă ar putea fi neproductiv, existând riscul ca mare
parte din destinatarii săi să nu fie interesaţi de subiect.
3. În cazurile în care o publicaţie sau un post de televiziune ori radio să
difuzeze o relatare cu privire la un subiect ce ţine de o organizaţie, relatare care, însă,
conţine inexactităţi sau să nu expună aspectul principal al problemei.
În aceste împrejurări, organizaţia respectivă va putea adresa o scrisoare-
propunere doar celui "vinovat" prin care îi va sugera să facă o urmare a relatării iniţiale,
cu îndreptarea greşelilor sau omisiunilor constatate.
Scopul scrisorilor propuneri
Prin trimiterea unor asemena scrisori propuneri organizaţiile propun un subiect
care poate fi tratat în amănunt de către un anumit mijloc de informare.
Destinatarii scrisorilor de propuneri
Scrisoarea propunere are un singur destinatar, ea nefiind adresată tuturor
jurnaliştilor aflaţi pe lista de contacte media a unei organizaţii. Destinatarul este un singur jurnalist - despre care există convingerea că va exploata subiectul care i se oferă
cel mai bine, contribuind prin aceasta la consolidarea organizaţiei respective.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 101/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 95
Un exemplu de astfel de subiect poate fi intenţia organizaţiei de a investi pentru
a reduce poluările determinate de procesul de producţie.
Obligatoriu scrisoarea-propunere trebuie să includă:
a) elementele de identificare şi contact ale celui din cadrul organizaţiei ce aformulat-o;
b) toate elementele de identificare ale destinatarului (nume, prenume, funcţia,
departament, publicaţia, adresa poştală a publicaţiei etc.)
7.3.1.4. Buletinul de presă
Este o modalitate de a menţine interesul jurnaliştilor, având un scop
asemănător cu cel al scrisorilor -propunere.
Deosebirile dintre cele două sunt următoarele:
buletinul este difuzat în general cu privire la evenimente ce nu prezintă
caracter de urgenţă
scopul secundar al buletinului este de a dubla difuzarea de comunicate, ştiri
şi scrisori-propunere, dublare realizată în mod neregulat, funcţie de oportunităţile
apărute.
Buletinul de presă poate fi realizat pe hârtie sau pe CD, ori în format online.
7.3.1.5. Scrisoarea către editor
Este folosită atunci când se doreşte îndreptarea unor nedreptăţi făcute cu
ocazia apariţiei în presă a unor relatări nedrepte, sau când au fost omise fapte
apreciate ca fiind esenţiale pentru a pune o organizaţie într -o altă lumină mai favorabilă.
Este o modalitate de ripostă uzitată de respectiva organizaţie faţă de nedreptăţi apărute
în presă.
Această scrisoare va fi trimisă fie editorului , adică şefului ierarhic al jurnalistului
care a făcut relatările vizate fie şefului rubricii ori paginii în care a apărut relatarea, ori
producătorului emisiunii, redactorului-şef sau directorului publicaţiei sau postului.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 102/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 96
Scrisoarea trebuie să îndeplinească anumite condiţii de fond:
a) să fie rezonabilă şi motivată temeinic
b) să fie politicoasă
c) să fie clară d) să aibă stil elevat.
Condiţiile de formă ale ei se referă la următoarele aspecte:
să fie datată şi să cuprindă elementele de identificare ale organizaţiei de la
care provine.
să provină de la o persoană oficială;
să fie scurtă;
să se adreseze unei persoane ce îndeplineşte funcţia potrivită în redacţiarespectivă.
7.3.1.6. Dosarul de presă
Este modalitatea auxiliară prin care se transmit informaţii către reprezentanţii
mass-mediei, informaţii ce constau în detalii asupra organizaţiei, despre un eveniment,
o persoană, un produs, o activitate etc.
Acesta completează informaţia ce nu poate fi difuzată (datorită unor cauze
referitoare la spaţiu şi timp într-un comunicat sau o conferinţă de presă. Acest dosar de presă reprezintă o "carte de vizită" a organizaţiei de la care
provine şi este creat pentru a fi distr ibuită:
la conferinţe sau breafinguri de presă, pe durata vizitelor pentru jurnalişti de
genul "zilele porţilor deschi se" pe durata călătoriilor de documentare organizate pentru
jurnalişti etc.;
în diverse redacţii în cazul în care o organizaţie nou creată doreşte să
devină cunoscută opiniei publice prin intermediul mass-media;pentru a da jurnaliştilor informaţii despre o anumită organizaţie, eveniment,
persoană etc.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 103/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 97
În prezent o pondere tot mai mare capătă şi întocmirea dosarelor de presă
online, care trebuie să fie disponibil pe site-ul organizaţiei
7.3.1.7. Biografia
În DEX 1998 (Dicţionarul Explicativ) biografia este definită ca fiind expunerea(scrisă şi comentată) a vieţii unei persoane. Prin prisma specificului utilizării biografiilor
în activitatea de relaţii publice, specialiştii în domeniu au definit biografia ca f iind "o
relatare în scris sau în alte modalităţi (film, imagini, prezentări multimedia) despre viaţa
unei persoane care există în realitate" 9.
În activităţile de relaţii publice, o biografie are de regulă 1-2 pagini. Ea este
întocmită nu de "eroul" ei, ci de o altă persoană.
O biografie poate fi alcătuită într -un stil narativ (ce este mai apropiat debiografiile literare) sau într-unul direct (formal, factual). Ea trebuie să fie concisă şi în
acelaşi timp plină de conţinut. Pentru acesta trebuie să se găsească de către autor
răspunsuri şi la următoarele întrebări:
Cine din organizaţia din care face parte autorul ar trebui să aibă întocmită o
biografie?
Care este eventualitatea, posibilitatea ca respectiva biografie să prezinte
interes pentru mass-media şi pentru publicurile vizate?
Care sunt pentru opinia publică momentele de marcă, importante ce ar
trebui subliniate în biografie?
Care sunt trăsăturile de caracter care au contribuit cel mai mult la evoluţia
profesională a persoanei în cauză şi în evoluţia organizaţiilor unde a activat până la
data întocmirii biografiei?
Ce decizii importante pentru organizaţie a luat respectiva persoană şi cum
au fost privite în viaţa publică?
Ce stil este potrivit biografiei ce urmează a fi scrisă?
9 George David, op. cit. p. 89
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 104/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 98
7.3.1.8. Articolul de presă
Termenul de "articol" este unul atribuit oricărui text care apare în presa scrisă.
Sub această denumire globală se pot întâlni diferite genuri publicistice precum: cronica,
editorialul, eseul, foiletonul, pamfletul, ancheta, comentariul, recenzia, reportajul etc.De scris un articol de presă este mai uşor şi totodată mai dificil decât o ştire sau
un comunicat de presă. Este mai uşor deoarece el nu implică respectarea tuturor acelor
condiţii ce se referă la redactarea unei ştiri sau a unui comunicat cum ar fi regula
"piramidei inverse" ori cea a "celor şase întrebări esenţiale" .
Este însă mai dificilă redactarea lui, întrucât autorul deţine libertate şi
responsabilitate totale cu privire la alegerea formei de exprimare, dar, cu condiţia să
transmită mesajele dorite şi în aşa fel încât ele să aibă un impact cât mai mare asupra
publicului ţintă.
Articolul de presă se concepe, de cele mai multer ori, în scopul de a fi propus
unei anumite publicaţii, sfera de difuzare a lui fiind mult mai restrânsă decât cea a unui
comunicat de presă (care de la început este creat pentru a fi difuzat de mai multe
media). Din acest motiv, va trebui ca de la început, să se ţină seama că, în funcţie de
specificul publicaţiei, articolul de presă să abordeze realitatea într -un anumit mod.
Articolele de presă pot fi scrise atât pentru instituţiile media independente, dar
şi pentru instrumentele de comunicare internă a organizaţiei (precum presadepartamentală, newsletterul, ziarul de întreprindere etc.).
Articolele de regulă, fac parte din categoria "ştirilor durabile" (soft news), spre
deosebire de ştirea de presă şi comunicatul de presă, apreciate ca fiind "ştiri perisabile"
(hard news), fapt logic, dacă avem în vedere că un reportaj despre o personalitate
marcantă dintr -un domeniu anume al vieţii sociale, indiferent de data publicării lui, va
avea aceeaşi valabilitate decât o ştire despre un accident de maşină.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 105/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 99
7.3.2. Tehnici verbale de relaţii publice
Tehnicile verbale de comunicare şi deci de relaţii publice reprezintă î n cele mai
multe cazuri instrumente foarte eficiente şi puternice.
Ele folosesc ca material, ca şi tehnicile scrise cuvintele , însă la acestea se maiadaugă şi elemente nonverbale şi paraverbale, care subliniază mesajul.
Limbajul verbal (sau comunicara verbală) reprezintă acel act de comunicare ce
foloseşte pentru transmiterea unei semnificaţii cuvintele.
Limbajul nonverbal (sau comunicarea nonverbală) este acel act de comunicare
ce completează comunicarea verbală transmiţând semnificaţii prin gesturi, înfăţişare,
mimica feţei, ţinută, mişcare, inflexiunile vocii, intornaţie, privire, aspectul
îmbrăcămintei, mirosurile emise de subiecţii comunicării).
Limbajul paraverbal (sau comunicarea paraverbală) - constă în transmiterea de
semnificaţii prin intermediul atitudinii şi tonului, adoptate în timpul unui act de
comunicare.
7.3.2.1. Interviul. Reguli de bază. Tehnici pentru a răspunde la întrebări.
A. Noţiune.
Interviul este o tehnică de relaţii publice exclusiv verbală, utilizată de toate
tipurile de mass-media (jurnaliştii din presa scrisă, cei din presa audiovizuală) într -omăsură mai mare sau mai mică.
Interviul poate fi desfăşurat faţă în faţă, telefonic, scris, pentru radio sau pentru
televiziune şi reprezintă pentru jurnalişti o formă de prezentare a informaţiilor şi totodată
un mijloc de documentare proprie. Pentru cel intervievat interviul constituie un bun prilej
pentru explicarea specificului organizaţiei sau funcţiei sale, de a vorbi despre ea,
despre a convinge şi de a creşte vizibilitatea ei publică.
B. Tipuria) Interviul poate fi clasificat, în raport cu specificul mass-mediei pentru care se
acordă:
pentru presa scrisă;
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 106/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 100
pentru televiziune;
pentru radio.
b) În funcţie de pregătirile ce se fac în prealabil de către intervievat, se cunposc
trei tipuri de interviu, şi anume: interviul spontan ("stand-up) - când jurnalistul cere de obicei o opinie neutră.
În acest caz nu este nimic pregătit dinainte şi intervievatul nu cunoaşte decât, cel mult,
tema generală ce va fi abordată în interviu;
interviul preg ătit - pentru care toate întrebările şi săspunsurile sunt pregătite
în prealabil şi interviul se desfăşoară după un "scenariu" strict;
interviul semispontan - pentru care jurnalistul şi intervievatul stabilesc în
prealabil tipurile de întrebări ce vor fi puse, astfel încât intervievatul îşi va putea pregătimental răspunsurile.
7.3.2.2. Conferinţa de presă. Briefingul de presă. Recepţia de presă.
A. Conferinţa de presă.
Conferinţa de presă este o activitate complexă ce se desfăşoară în relaţiile cu
mass-media. Organizarea unei conferinţe de presă va fi făcută atunci când au loc
acţiuni importante care provoacă un foarte mare interes opiniei publice cum ar fi spre
exemplu: evoluţiile politice de ultimă oră, achiziţiile majore din domeniul afacerilor;demisia ori promovarea unor importante persoane fizice, începerea sau finalizarea unui
proiect de mare importanţă pentru public, lansarea unei campanii etc.
1.Clasificarea conferinţelor de presă
Conferinţele de presă pot fi clasificate după mai multe criterii: Astfel:
a) În raport cu modul în care este concepută organizarea unei conferinţe de
presă, aceasta poate fi de două tipuri:
conferinţa de presă dirijată - care are o tematică anumită, stabilită din timp şicare începe cu o declaraţie iniţială, ce ulterior este urmată de adresarea de întrebări din
partea jurnaliştilor, în legătură cu subiectul pus în discuţie (cel puţin teoretic). Avantajul
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 107/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 101
acestui tip de conferinţă este dat de faptul că li se oferă organizatorilor un management
eficient al evenimentului, pregătirii mai simple şi rezultate previzibile.
conferinţa de presă liberă - în care întrebările jurnaliştilor se pot referi la o
sferă largă de teme. Avantajul acestui tip este de a atrage un număr mare de jurnalişti,
însă el necesită o experienţă valoroasă, întrucât un asemenea eveniment e greu de
condus şi rezultatele lui se prevăd cu greu.
b) după modalităţile tehnice de comunicare, se disting:
conferinţa de presă în direct - în care comunicarea între organizatori şi
jurnalişti este nemijlocită;
conferinţa de presă prin satelit - când intervievaţii şi jurnaliştii nu sunt de
faţă, ci se află la distanţe mari;
conferinţa de presă prin telefon - dă o discreţie mai mare vorbitorilor; de
regulă este utilizată în domeniul bancar;
c) În funcţie de aşteptările pe care le are organizatorul se disting:
conferinţa de presă cu caracter ofensiv - ce este organizată de regulă din
proprie iniţiativă în scopul prezentării dintr -un unghi pozitiv, opinii sau planuri ale
organizaţiei ce o iniţiază;
conferinţa de presă cu caracter defensiv - organizată când în viaţa unei
organizaţii se produc evenimente controversate sau neaşteptate, ce pot crea imaginiincriminatoare, stânjenitoare pentru aceasta;
2. Condiţii pentru desfăşurarea conferinţelor de presă
Pentru ca o conferinţă de presă să se desfăşoare în condiţii optime, trebuie să
se ţină cont de anumite reguli precum:
prezentarea în sala de desfăşurare a presoanelor ce susţin conferinţa de
presă să se facă la ora anunţată, nu mai târziu;
efectuarea de către moderator a prezentăr ii presoanei / persoanelor ce vorsusţine conferinţa de presă şi a regulilor ce vor trebui să fie respectate (cu privire la
limita de timp, limitarea numărului de întrebări ce pot fi adresate de o singură persoană,
recomandarea închiderii telefoanelor mobile pe durata conferinţei de presă etc.)
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 108/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 102
pentru început persoana ce susţine conferinţa de presă sau o altă
desemnată va prezenta declaraţia iniţială în care vor fi făcute referiri la subiectul ce se
va prezenta, iar ulterior moderatorul va da cuvântul jurnaliştilor pentru a adresa
întrebări, în ordinea solicitărilor făcute;
răspunsurile trebuie să fie clare şi concise, evitându-se dialogul om la om;
durata conferinţei de presă nu trebuie să fie prea mare, de obicei realizându-
se în limite cuprinse între 30 şi 60 minute.
odată ce o conferinţă de presă a fost anunţată şi planificată, ea nu va putea
fi anulată, chiar dacă în sală vor fi doar doi jurnalişti prezenţi.
B. Briefingul de presă
Este asemănător conferinţelor de presă, deosebirile dintre acestea constând în
aceea că:
în cadrul briefingului va fi supus discuţiei doar un singur subiect, ce prezintă
o complexitate mai mică decât în cadrul conferinţei de presă;
durata acestuia este mai mică.
De regulă se organizează un briefing în cazul când există evenimente
neplăcute în viaţa unei organizaţii şi există riscul ca acestea să fie prezentate şi
interpretate în presă, sau când sunt în desfăşurare evenimente complexe care nu au o
întindere anumită în timp (operaţiuni de salvare, catastrofe naturale, accidente majore),
precum şi în situaţiile în care există crize mediatice în desfăşurare.
Briefingul cuprinde 2 părţi:
a) declaraţia iniţială:
este prezentată de persoana ce susţine briefingul;
nu trebuie să depăşească 5 minute (ca la conferinţa de presă)
b) formularea întrebărilor şi a răspunsurilor - limitată la o durată de 15 minute
C. Recepţia de presă
Poate fi interpretată ca o conferinţă de presă transformată într -un eveniment
social. Conferinţa de presă este un element al programului de lucru (atât pentru
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 109/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 103
organizatori cât şi pentru jurnalişti), în care un reprezentant (purtător de cuvânt) al unei
organizaţii transmite informaţii către jurnalişti.
Recepţia de presă este mai puţin oficială sub aspectul furnizării informaţiilor şi
alocă un timp mai mare difuzării acestora, punând pe primul plan încercarea de a
construi relaţii de cooperare pe termen lung cu cei din presă şi nu necesitatea de a
difuza un subiect de actualitate. Practic ea reprezintă o încercare de a constitui o
asemenea relaţie cu presa, într -un cadru în care accent mai mare se pune pe
socializare, nu pe informare.
Organizarea unei recepţii de presă poate fi făcută în orice moment din zi, sub
forma - de exemplu - a unui mic dejun sau prânz cu jurnaliştii, ori a unui dineu.
Ea va cuprinde:
o parte neoficială - în care participanţii vor socializa într -un cadru informal;
o parte formală - în care gazda va prezenta ce anume şi-a propus să aducă
la cunoştinţa jurnaliştilor (exemplu: un eveniment de genul "hard news", consideraţii cu
privire la strategia organizaţiei într -o problemă anume, sau o mai bună cunoaştere
reciprocă).
Cazurile în care poate fi organizată o recepţie de presă sunt:
1. Lansarea unei strategii, companii, program etc.;
2. Lansarea unui produs;
3. Inaugurarea unui nou sediu al organizaţiei;
4. Invitarea în cadrul unui program al organizaţiei, a unei persoane de
renume;
5. Momente festive din viaţa organizaţiei;
6. Previzualizarea unui film, videoclip, expoziţii, târg etc.;
7. Evitarea caracterului oficial al unei conferinţe de presă.
Pentru recepţia de presă va trebui să se procedeze la activităţi de anunţare a jurnaliştilor şi de verificare a disponibilităţii lor de participare, de stabilire a
reprezentanţilor organizaţiei ce urmează a participa la aceasta şi de pregătire a lor cu
privire la regulile de comunicare.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 110/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 104
7.3.2.3. Vizite organizate pentru jurnalişti (tururi media). Vizita jurnaliştilor
la sediul organizaţiei. Călătorii pentru presă. Vizita la redacţie.
A. Vizite organizate pentru jurnalişti (tururi media).
Aceste vizite constituie o tehnică de relaţii publice ce impune eforturiimportante. Unii specialişti clasifică aceste vizite realizate în folosul celor din mass-
media în trei categorii:
1. Călătoriile de presă la una sau mai multe facilităţi ale organizaţiei (dispuse de
regulă în localităţi diferite, inclusiv în cea unde se află sediul central al organizaţiei);
2. Călătorii ale unor experţi - persoane importante (cheie) din organizaţie în
localităţi distince unde se organizează întâlniri cu membrii redacţiilor (cu scopul
prezentării unui produs, unei persoane, unei tehnologii etc.) Aceste întâlniri pot avea locşi la sediile redacţiilor diferitelor instituţii media.
3. Călătorii de familiarizare - realizate în special de companii turistice în folosul
jurnaliştilor specializaţi în domeniu (finanţate în întregime de organizatori, pentru a se
prezenta jurnaliştilor un produs turistic nou)
B. Vizita jurnaliştilor la sediul organizaţiei.
Are ca scop atingerea a două obiective:
punerea în temă a jurnaliştilor referitor la specificul organizaţiei;crearea de ocazii pentru apariţia în presă a unor relatări pozitive.
C. Călătoriile pentru presă (media trips)
Se aseamănă cu vizitele la sediul organizaţiei. Pregătirile privesc aceleaşi
aspecte numai că vor trebui să acopere o arie geografică mai extinsă.
Aceste călătorii sunt justificate atunci când informaţia ce se vrea a fi furnizată
ziariştilor este în strânsă legătură cu o locaţie anume (uzină, fabrică, şantier, loc de
producere a unui produs anume, sau de desfăşurare a unui anumit evenimen t).
Astfel de călătorii pot avea ca obiective:
trecerea în revistă a unor sucursale ale organizaţiei aflate la distanţă destul
de mare de sediul central;
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 111/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 105
participarea la acţiuni importante pe care organizaţia le desfăşoară în afara
sediului;
finalizarea (ori deschiderea) unei investiţii aflate la distanţă de sediu etc.
D. Vizita la redacţie Aceste vizite la redacţie sunt generate de evenimente importante şi complexe
(prezentarea unei organizaţii sau a unei persoane, promovarea unei strategii, doctrine,
instalarea în funcţie a unui conducător nou pentru organizaţie, de interes pentru opinia
publică, înfiinţarea unei noi organizaţii etc.).
O vizită la redacţie impune efectuarea unor anumite activităţi ce ţin de stabilirea
unei echipe care să fie reprezentativă pentru organizaţie şi să viziteze diverse sedii ale
redacţiilor, alese de aşa natură încât să existe un echilibru între presa scrisă şi audio-
vizuală, mass-media de informare generală şi publicaţiile/ posturile specializate etc.)
Ea se aseamănă cu o conferinţă de presă, deosebirea dintre ele reprezentând -
o locaţia unde se desfăşoară.
Desfăşurarea vizitei la redacţie se realizează prin răspunsuri date de membrii
echipei sosite aici, întrebărilor ce au fost formulate de membrii redacţiei.
La acordarea răspunsurilor, membrii echipei vor trebui să aibă în vedere că
informaţiile pe care le furnizează pot apare în presă cu atribuirea lor directe (on-the-
record).
De regulă pentru completarea răspunsurilor date, sunt oferite şi dosare de
presă menite să uşureze documentarea de fond referitoare la respectiva organizaţie.
7.3.2.4. Radioul. Trăsături specifice
Radioul se caracterizează prin viteză, în sensul că mesajele pot fi puse în undă
imediat, nefiind necesare efectuarea pregătirilor tehnice prealabile care durează.
O altă caracteristică a radioului este mobilitatea. Reporterii radio sunt mai
mobili, ei trebuind să transporte în deplasările pe care le fac puţine echipamentetehnice şi de dimensiuni mici, spre deosebire de reporterii din televiziune.
Posturile de radio, de regulă, sunt preocupate de crearea unui echilibru între
relatarea de ştiri factuale şi transmiterea de divertisment, motiv pentru care ele sunt
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 112/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 106
solicitate pentru difuzarea atât a informaţiilor incluse în categoria "hard news" cât şi a
celor din categoria "soft news" .
Impactul unui mesaj asupra ascultătorilor va fi realizat în măsura în care el va
răspunde regulii cunoscute sub numele "regula celor şase C" , adică mesajul trebuie să
fie:
clar - respectiv să fie înţeles de prima dată;
concis - adică să aibă fraze scurte, compuse din cuvintele necesare pentru
a exprima esenţa mesajului;
conversaţional - în sensul să utilizeze un limbaj uzual pe înţelesul omului
obişnuit pentru ca să poată fi înţeles de cât mai mulţi ascultători;
complet - adică trebuie să răspundă la întrebările: "Cine?", "Ce?", "Unde?",
"Când?", "Cum?" şi "De ce?" . De regulă, mesajele radio încep cu răspunsul la
întrebarea "Ce?".
curent/actual - respectiv mesajul trebuie să cuprindă o informaţie actuală
(pentru radio nu se mai consideră ca fiind de actualitate informaţii de câteva ore în
urmă);
corect - adică în momentul în care îndeplineşte toate celelalte condiţii mai
sus menţionate şi când informaţiile ce se difuzează sunt temeinic verificate sub
aspectul acurateţei. Interviul la o emisiune radio poate fi făcut în mai multe forme, respectiv:
faţă în faţă - situaţie în care şi reporterul şi intervievatul sunt împreună, în
acelaşi timp şi în acelaşi spaţiu (cameră sau spaţiu închis) ori în acelaşi studio;
panel - atunci când la discuţie participă mai multe persoane şi este
moderată de un reporter. Discuţia se axează pe o temă anume , iar participanţii sunt
familiarizaţi cu tema ori chiar experţi în materie;
interviu de la distanţă - când reporterul se află în studioul radioului iarintervievatul la o distanţă destul de mare de el, într -o încăpere sau un alt studio;
interviu telefonic - caz în care cel intervievat se află în mediul său, fie la
birou, fie acasă.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 113/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 107
Folosind tehnica de comunicare a radioului, vor putea fi folosite spre deosebire
de presa scrisă, o serie de elemente de paralimbaj (prin care se transmit în timpul
actului de comunicare semnificaţii prin intermediul tonului şi al atitudinii adoptate în
acele momente). Ele au ca scop evidenţieze anumite idei importante sau cuvinte cheie.
Astfel de elemente sunt:
inflexiunile vocii - ce permit accentuarea anumitor cuvinte cheie sau idei
importante;
variaţiile ritmului vorbirii - în sensul că, dacă va fi menţinut acelaşi ritm
(alert sau lent) pe tot parcursul interviului, acest fapt va fi deranjant pentru ascultători;
pauzele - care, utilizate înaintea unor expresii cheie sau cuvinte, ori după
pronunţarea lor, vor contribui la accentuarea importanţei respectivelor cuvinte sau
expresii şi, involuntar , vor antrena atenţia ascultătorului;
tonul plin de încredere - va mări şansele mesajului radiofonic de a fi
receptat de ascultători;
atitudinea în timpul cât vorbeşte la radio - trebuie să îi transmită
ascultătorului imaginea că persoana intervievată este modestă, caldă, prietenoasă,
pozitivă, rezonabilă, deschisă, încrezătoare şi în nici un caz arogantă, negativă sau
ostilă;
energia - în sensul că intervievatul trebuie să aibă o prestaţie din careascultătorii să perceapă vitabilitatea şi energia declaraţiilor pe care el le face la radio.
Aceste recomandări sunt necesar a fi avute în vedere de cei ce se pregătesc
pentru apariţiile televizare.
7.3.2.5. Discursul. Noţiune. Modul de întocmire. Organizarea sistematică
(alcătuirea)
A. Noţiune
Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte discursul ca fiind acea specie a
genului oratoric ce constă într -o expunere făcută în faţa unui auditoriu pe o temă
politică, morală etc. o cuvântare.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 114/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 108
În acest domeniu al relaţiilor publice, pentru organizaţii în general şi pentru
organizaţiile politice în special, cât şi pentru politicienii independenţi, discursul
reprezintă unul din modurile cele mai eficiente pentru a-şi crea o imagine pozitivă sau a
şi-o întări în cadrul comunităţii. Discursurile vor contribui într -o mare măsură la crearea
unei imagini pozitive a oratorului, ori a organizaţiei pe care o reprezintă, dacă vor reuşi
să atragă atenţia şi simpatia publicului.
Tactica de a atrage atenţia, bunăvoinţa şi sprijinul comunităţii cu ajutorul acestui
talent de a vorbi frumos şi convingător nu reprezintă o descoperire nouă, ci ea datează
de peste 2500 ani de când statele - cetăţi ale Greciei Antice au creat-o. În acea
perioadă, în care statele cetăţi greceşti treceau de la regiunile tiranice la cele
democratice devenise imperios ca fiecare cetăţean să-şi susţină, să-şi pledeze singur
cauza în cadrul unui proces, neavând posibilitatea de a-şi angaja un avocat de profesie,
indiferent de situaţia în care se afla (acuzat sau acuzator).
Această posibilitate de a comunica în mod convingător a fost denumită
"retorică" , înţelegându-se prin aceasta "ştiinţa şi arta de a convinge" . Ea a devenit tot
mai importantă în planurile juridic şi politic, constituind în mod r eal un ajutor în apărarea
intereselor proprii şi în afirmarea profesională ori publică.
Arta comunicării convingătoare a fost preluată mai apoi de la greci şi în cultura
Romei Antice unde a cunoscut o înflorire.De-a lungul perioadei medievale această artă a studiului comunicării
interumane nu s-a dezvoltat calitativ decât în perioada Renaşterii. Din această perioadă
şi până la ora actuală, comunicarea persuasivă şi, în special, cea orală a făcut obiect
de studiu pentru cercetătorii din diverse domenii (diplomaţie, sociologie, psihologie,
logică, lingvistică, stilistică, marketing etc.).
B. Modul de întocmire a unui discurs
Pentru întocmirea unui discurs este necesar a fi parcurse trei faze:1. Faza de planificare a discursului - în care vor trebui obţinute o serie de
informaţii preliminare, referitoare la:
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 115/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 109
auditoriul ce va fi prezent şi la ce ar putea atrage interesul acestuia (ce
subiect) şi care sunt motivaţiile acestui auditoriu. În funcţie de caracteristicile
auditoriului va fi stabilit conţinutul discursului şi modul în care acesta va fi prezentat.
Scopul discursului, ţinându-se cont de ce se dor
eşte să simtă, să gândeascăşi să facă ascultătorii după audierea lui. În raport de acestea, scopul poate fi dupa caz:
- informativ - cazul prezentărilor făcute la seminarii, congrese
ştiinţifice etc.;
- persuasiv - în mitingurile electorale, conferinţele pentru vânzarea
unor produse etc.
- social - în divertisment, la o întrunire a unor oaspeţi etc.
ocazia cu care se desfăşoară manifestarea (întâlnire de afaceri, întâlnire
neoficială, activitate electorală, sărbători, întâlnire festivă etc.). La o întâlnire de afaceri,
spre exemplu, va fi susţinut un discurs precis, obiectiv, informativ, în timp ce la o
întrunire de aniversare, discursul va fi unul mai emoţional, mai informal, mai spumos.
locul de desfăşurare (avându-se în vedere localizarea, configuraţia şi
mărirmea sălii, iluminatul ei, existenţa aparaturii de prezentare a unor materiale
ilustrative, a microfonului etc.);
timpul desfăşurării discursului (adică) data şi ora începerii, ordinea
vorbitorilor, dacă se prezintă mai multe discursuri şi durata stabilită pentru discurs);
persoana ce va prezenta discursul (ce poate fi un coleg sau şef al celui ce
va ţine discursul, care trebuie să îndeplinească condiţiile potrivite ce ţin de înfăţişare,
mod de vorbire etc.)
2. Faza de alegere a discursului (în funcţie de factorii pe care i-am prezentat
mai sus şi de scriere a lui - după ce tema a fost aleasă cu convingerea că va capta
interesul auditoriului.
3. Faza de prezentare efectivă a discursului . Prezentarea discursului se
poate realiza utilizându-se următoarele metode:
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 116/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 110
metoda prezentării unui material scris - prezintă avantajul preciziei şi al
orgănizării temeinice, în măsura în care însă prezentar ea nu va fi monotonă;
metoda memorizării - realizată prin memorarea unor scheme cheie, a
cuvintelor cheie, frazelor de legătură şi a argumentelor etc.
metoda prezentării după notiţe - diminuează efortul de memorare;
metoda conversaţională - impune parcurgerea în prealabil a unei bibliografii
cu privire la tema aleasă şi se bazează pe experienţa oratorică a persoanei care
prezintă discursul.
C. Organizarea sistematică (alcătuirea) discursului
Trebuie făcută după următoarea schemă generală:
1. Introducerea - parte dificilă a discursului, pentru că trebuie să-i captezeatenţia ascultătorului, transpunându-l în sfera specifică temei alese. Modul în care
auditoriul va primi introducerea este decisiv pentru restul discursului, motiv pentru care,
introducera va trebui să fie bine scrisă, concisă şi corect prezentată publicului fără a fi
prea lungă, pentru a-i face pe auditori să aprecieze scrierea, concepţia, prezentarea şi
motivara discursului. De regulă, ea trebuie să dureze între 30 - 120 secunde.
2 . Cuprinsul - trebuie organizat în aşa fel încât să fie accesibil audienţei, dat
fiind faptul că este partea cea mai consistentă a discursului. În cadrul lui trebuie alese 2
- 3 idei principale care dezvoltă tema aleasă, idei care să fie formulate accesibil şi
concis, iar ulterior să fie dezvoltate ţinând cont de anumite procedee specifice (ca de
exemplu: explicaţii, statistici, ilustraţii, mărturii etc.).
3. Încheierea - este ultima posibilitate pe care o are vorbitorul de a prezenta
importanţa ideilor prezentate în discurs, de a sintetiza principalele idei ale temei,
oferindu-i ascultătorului o viziune nouă asupra chestiunii în cauză şi de a-i lăsa o
impresie de final pozitivă. Pentru a realiza toate acestea, va trebui ca vorbitorul să
întărească efectul introducerii şi a cuprinsului urmărind aspecte importante precum:
reamintirea ideilor principale;
reamintirea motivaţiei;
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 117/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 111
o concluzie sintetică, ce poate consta într -o invitaţie la acţiune sau reflecţie,
ori într-un citat semnificativ, în arătarea unor soluţii eventuale la problemă etc.
7.3.2.6. Suspendarea relaţiilor cu mass-media
Oprirea relaţiilor cu mass-media poate fi utilizată în cazuri extreme, putând
avea o consecinţă gravă precum: creara unei atitudini ostile sau indiferente a presei
faţă de iniţiator (organizaţie). Această atitudine ar putea cauza rezultate dramatice
pentru organizaţia în cauză, cum ar fi de exemplu prejudicii de imagine a acesteia.
Având în vedere aceste urmări periculoase, folosirea unei astfel de măsuri de
către instituţiile publice a fost interzisă prin lege şi avem în vedere Legea nr. 544 din 12
octombrie 2001 referitoare la liberul acces la informaţiile de interes public, care prevede
în art. 15 că "accesul mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public este garantată" şi în art. 21 că "refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei
autorităţi sau instituţii publice pent ru aplicarea prevederilor prezentei legi constituie
abatere şi atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat".
Pentru organizaţiile private nu există o obligaţie stabilită prin lege de a avea în
permanenţă relaţii cu mass-media, dar practica a demonstrat că o suspendare a
acestor relaţii nu ar fi în beneficiul lor, întrucât se afectează imaginea publică şi
reputaţia organizaţiilor.
7.3.3. Tehnici vizuale de relaţii publice
Aceste tehnici au drept principală caracteristică transmiterea unei semnificaţii
ce ajunge la receptor în principal prin intermediul ochiului.
În multe cazuri, aceste tehnici vizuale sunt folosite în combinaţie cu tehnicile
scrise sau verbale, ponderea tehnicilor aflate în combinaţie fiind aşa de echilibrată încât
este greu de stabilit dacă este vorba despre o tehnică verbală sau una vizuală. În
aceste cazuri se vorbeşte de apariţia unei subcategorii aparte de tehnici şi anume cea atehnicilor audiovizuale. În cadrul lor se completează armonios sunetul şi imaginea.
În procesul de comunicare cu mass-media, un instrument ce nu trebuie neglijat
îl constituie cuvântul scris. Dar acesta, nu este cel mai important în transmiterea
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 118/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 112
semnificaţiei, ci trebuie ţinut cont şi de rolul de asemenea important, pe care-l au
elementele ce vizează celelalte simţuri. În comunicarea de masă un rol important este
atribuit stimulilor văzului, şi auzului, având în vedere că cercetările au stabilit că omul
primeşte din imformaţia din mediu 83 % prin analizatorii vizuali; 11 % prin auz şi 3 %
prin miros.
Pe lângă cuvântul scris, presa scrisă recurge şi la alte elemente adresate
văzului, cum ar fi: fotografia, desenul, schema, graficul etc.
Radioul se referă exclusiv la simţul auditiv. Televiziunea este un mijloc de
comunicare ce afectează simultan două simţuri: văzul şi auzul. Şi ea (ca şi radioul şi
presa scrisă) este ghidată de anumite reguli menite să sensibilizeze şi să influenţeze
populaţia.
Ca tehnici de comunicare mass-media audio-vizuală menţionăm:
fotografia (folosită în presa scrisă). Se consideră că o fotografie bine
realizată spune mai mult decât o mie de cuvinte;
logo- ul şi sigla organizaţiei - ce reprezintă identitatea vizuală a organizaţiei şi
deci o necesitate pentru aceasta. Concret este vorba de înregistrarea legală a
organizaţiei care se face la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM).
- Logo-ul - este semnul grafic ce identifică şi caracterizează organizaţia. Constă
într-un semn, desen, ilustraţie, simbol, cuvânt, abreviere, ce e înregistrat legal de oorganizaţie şi folosit în scopuri de identificare.
- Sigla - este forma prescurtată sau cea statornicită, încetăţenită în opinia
publică a denumirii unei organizaţii. (Exemple: AVAS - prescurtarea sub care este
ccunoscută Agenţia pentru Valorificarea Activelor Statului, TAROM - Transporturile
Aeriene Române, METROREX - Societatea Comercială de Transporturi cu Metroul
Bucureşti METROREX S.A.).
filmele, prezentările, animaţile vizuale - şi ele sunt tehnici menite să
consolideze imaginea publică a organizaţiei;
Video comunicatul de presă - reprezintă echivalentul audio-vizual al
comunicatului de presă scris. Vizează evenimente care, ori doar ce s-au desfăşurat, ori
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 119/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 113
sunt în plină desfăşurare, sau urmează a începe în viitorul apropiat. De regulă sunt
materiale realizate de companii specializate în producerea lor.
7.3.4. Comunicarea electronică. Particularităţi.
În ultimii zece ani fenomenul Internet a devenit nu doar un mijloc nou de a crea
relaţii şi de a căuta bunăvoinţa, simpatia, înţelegerea şi sprijinul publicului prin
comunicare cu anumite categorii de public ţintă bine delimitate, ci un mediu nou de
viaţă, în care fiecare participant are capacitatea de a fi în acelaşi timp şi consumator şi
emiţător de mesaje. Din acest motiv, specialistul în relaţii publice va trebui să nu se
limiteze numai la relaţiile publice clasice, ci să se adapteze acestei lumi tot mai
dependentă de internet, pentru a putea face faţă noilor provocări.
Dezvoltarea comunicării electronice şi în special a internetului a mai creat ocale facilă şi a dat cele mai mari posibilităţi dintre toate tehnicile de comunicare pentru
cei ce doresc să răspândească spre opinia publică informaţiile despre propriile
organizaţii. Totodată, internetul a venit şi în sprijinul jurnaliştilor, oferindu-le resurse de
documentare nesperate, nebănuite, motiv pentru care, în prezent, activitatea
redacţională fără utilizarea lui este de neconceput.
Organizaţiile la ora actuală, pentru a putea fi "văzute" în reţea, astfel încât
mesajul lor să câştige în această competiţie trebuie ca, într -o primă fază, să-şi
clădească un site propriu . A doua etapă este aceea de a face ca acest site deschis să
fie funcţional , nu doar sub aspect tehnic, ci şi în ce priveşte comunicarea (fapt ce
impune ca respectiva organizaţie să devină mai transparentă atât în raport cu publicul
extern cât şi în raport cu proprii ei membri).
Pentru promovarea imaginii propriei organizaţii, în mediul comunicării
electronice, în prezent există câteva metode printre care ar fi şi:
1. Utilizarea poştei electronice - necesită crearea unei liste cu adresele de e-
mail ale persoanelor ce se numără în publicul pe care organizaţia îl vizează şi trimiterea
ulterioară, în mod periodic, la acesta a mesajelor ei;
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 120/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 114
2. Crearea şi difuzarea unor newslettere electronice - care pot mediatiza un
subiect anume ori o organizaţie anume. Se procedează în mod analog cu cel mai sus
prezentat, după ce în prealabil, s-a făcut o selecţie riguroasă a publicului ţintă.
3. Participarea la grupuri de discuţii sau formarea unor asemenea grupuri -
metodă utilă pentru comunicarea cu publicul intern fără a mai fi necesară adunarea
periodică a membrilor organizaţiei, şi prin aceasta, întreruperea activităţii ei pe o
perioadă determinată;
4. Crearea de forumuri de dicuţii - pentru comunicarea cu publicul extern,
introducând în dezbatere subiecte ce prezintă interes şi pentru organizaţie şi pentru
vizitatorii virtuali.
5. Utilizarea blogging-ului corporatist .
Prin "blogging" se înţelege ţinerea pe Internet a unor "jurnale" ce analizează
subiecte diverse, cu posibilitatea ca vizitatorii să-şi posteze opiniile. Această metodă
capătă o pondere tot mai mare. Avantajele acestei metode / bloggingu-lui ar fi:
feed-back-ul rapid cu privire la mesajul ce a fost postat de membrii
organizaţiei sau de conducătorii ei;
posibilitatea ca în mod gratuit să fie obţinute date despre cei ce formează
publicul ţintă al organizaţiei (ce ţin de vărstă, educaţie, sex, ocupaţie, nivel de trai,
mediu de viaţă rural sau urban etc.); posibilitatea utilizării blogului şi pentru comunicarea internă prin care
membrii organizaţiei îşi pot spune părerile proprii şi în acelaşi timp sunt şi informaţi;
6. Utilizarea serviciilor de difuzare a comu nicatelor de presă prin Internet -
astfel se creează posibilitatea ca un atare comunicat astfel difuzat să devină sursa unor
relatări în mass-media.
7. Publicarea comunicatelor de presă multimedia (MNR - multimedia news
release) - sistem ce foloseşte imagini şi sunete pentru a " îmbogăţ i" substanţa textului.
8. Difuzarea de feed-uri (alimentări, fluxuri) - este un mod de a notifica
utilizatorii înregistraţi ai unui site la această opţiune: ori de câte ori site-ul este actualizat
cu noi informaţii, aceştia să primească astfel de notificări.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 121/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 115
9. Difuzarea de materiale specifice comunicaţiilor mobile (SMS-uri, MMS-uri,
podcast-uri etc.)
10.Crearea unui site . Site-ul reprezintă o grupare de fişiere organizate de
regulă într -o structură arborescentă, grupare ce ulterior e gestionată din punct de
vedere tehnic de un furnizor de servicii internet, care asigură accesul lor permanent.
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 122/124
Capitolul 7 Tehnici de relaţii publice
RELAŢII PUBLICE 116
TEME DE AUTOEVALUARE
Care este regula generală ce trebuie respectată în cadrul tehnicilor de
relaţii publice şi în ce constă ea?
Care sunt cele şase întrebări la care trebuie să se răspundă prin folosirea
acestor tehnici de relaţii publice?
Care credeţi că este tehnica de relaţii publice cea mai potrivită pentru
mediatizarea unei organizaţii?
În ce constă un articol de presă?
Care este scopul întocmirii unui dosar de presă?
Care este deosebirea între o conferinţă de presă şi briefingul de presă?
Ce reprezintă sigla unei organizaţii?
Care sunt regulile ce trebuie avute în vedere la susţinerea unui discurs?
Ce este blogging-ul şi care sunt avantajele lui?
Cum se realizează redactarea unei scrisori-propuneri?
Care sunt particularităţile comunicării electr onice?
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 123/124
BIBLIOGRAFIE
I. Tratate, cursuri, monografii
1. Victor Alistar, Ion Popescu-Slăniceanu, “Protocol, corespondenţă, secretariat în Administraţia publică” Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001
2. A. Androceanu, "Managementul public", Editura Economică, Bucureşti, 1999
3. Ion M. Anghel, “Drept diplomatic şi consular” , Editura Lumina Lex, Bucureşti,2002
4. P. Anghel, "Stiluri şi metode de comunicare" , Editura Aramis, Bucureşti, 1998
5. R. Baron, D. Bryne, “ Social Psyhology - Understand Human Interaction ” ,Allyn and Bacon Inc., New York, 1980
6. Diana-Maria Cismaru, "Comuniarea internă în organizaţii" , Editura Tritonic ,
Bucureşti, 20087. Cristina Coman, „Relaţiile publice. Principii şi strategii” , Editura Polirom,
2006
8. B. Dagenais, “compania de relaţii publi ce ” , Editura Polirom, Bucureşti, 2003
9. George Davin, "Tehnici de relaţii publice. comunicarea cu mass-media",Editura Polirom, Iaşi, 2008
10. M. Dinu, "Comunicarea", Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 199711. L. Dussault, "Protocolul, instrument de comunicare", Editura Galaxia,
Bucureşti, 199612. Paul Folquie, "Vocabulaire des siences sociales", PUF, Paris, 1978
13. A. Garner, A. Peace, "Limbajul vorbirii - Arta conversaţiai" , Editura Polimak,Bucureşti, 1994
14. Patrick d'Humieres, "Management de la communication de l'entreprise",Eurolles, Paris, 1994
15. V. Izdrăilă, "Buna cuviinţă şi comportamentul civilizat" , Editura Facla,Timişoara, 1988
16. J-N. Jeannemy, "O istorie a mijloacelor de comunicare", Editura InstitutuluiEuropean, , 1997
17. G. Johns, "C omportamentul organizaţional", Editura Economică, Bucureşti,1998
18. L. King, "Secretele comunicării" , Editura Almatea , , 1997
19. J-A Legrand, J. Boniface, A. Paretti, "Tehnici de comunicare", EdituraPolirom, Iaşi, 2001
20. Mircea Maliţa, "Diplomaţia, şcoli şi instituţii", Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, 1973
21. Aurelia Marinescu, "Codul bunelor maniere astăzi", Editura Humanitas,Bucureşti, 1973
22. C. Mircea , "Inter-comunicare", Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,1979
23. D. McQuail, "Comunicarea", editura Institutului European, Iaşi, 1999
RELAŢIIPUBLICE 117
5/12/2018 Relatii.publice.Galateanu - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/relatiipublicegalateanu 124/124
24. Nernard Miege, "Societatea cucerită de comunicare" , Editura Polirom, Iaşi,2000
25. Alex Mucchielli, "Comunicarea în instituţii şi organizaţii" , Editura Polirom,Iaşi, 2008
26. C. Nemţeanu, "Comunicare sau înstrăinare" , Editura Gnmosis, , 1996
27. Maria Pariza, "Curs de secretariat şi asistenţă managerială" , EdituraC.H.Beck, , 2008
28. Allan Pease, Alan Garner, "Limbajul vorbirii. Arta convorbirii", EdituraPolirom, Bucureşti, 1994
29. C. Păunescu, "Comunicarea. Relaţii publice", Editura Arionda, , 2000
30. Doru Pop, „Introducere în teoria relaţiilor publice”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,2003
31. Ştefan Prutianu, "Comunicare şi negociere în afaceri", Editura Polirom, Iaşi,1998
32. Daniela Rovenţa-Frumuşani, "Analiza discursului. Ipoteze şi ipostaze",Editura Tritonic, Bucureşti, 2005
33. C. Rusu, "Managementul resurselor umane", Editura Economică, Bucureşti,1997
34. Şt. Stancu, "Relaţia cu publicul", Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1995
35. Şt. Stancu, "Relaţii publice şi comunicare, Editura Teora, Bucureşti, 1995
36. N. Stanton, "Comunicarea", Editura Ştiinţifică şi Tehnică, , 1995
37. D. Apostol Tofan, "Puterea discreţionară şi excedul de putere al autorităţilor publice", Editura All Beck, Bucureşti, 1999
38. Dragoş Vasile, "Tehnici de negociere şi comunicare", Editura Expert,Bucureşti, 2000
39. Verginia Vedinaş, "Elemente de protocol", Editura Lumina Lex, Bucureşti,2000
II. Dicţionare şi reviste
1 DEX - Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, Editura UniversEnciclopedic, Bucureşti, 1998
2 E. A. Botezat, E.M.Dobrescu, M. Tomescu, "Dicţionar e de comunicare,negociere şi mediere" , Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007
3. Drancis Dessart, "Abordarea comunicaţională a unei reînnoiri a relaţiilor internaţionale" în "Revista Română de studii internaţionale" , an XXVI,nr. 3 - 4 (119-120), Mai - August 1992, pag. 193-209
RELAŢIIPUBLICE 118