1

Rezumatul Tezei de doctorat

Cultura muzicală bisericească în Bucovina

de-a lungul vremii până astăzi

Conducător ştiinţific şi Îndrumător: Doctorand:

Preot Profesor Universitar Dr. Nicu Moldoveanu Nechita I. V. Costel-Mirel

Nu sunt multe zone din ţara noastră, care să cuprindă atâtea amintiri ale

timpurilor de închegare naţională, ca Bucovina, care a câştigat de-a lungul anilor

preţuirea creştinilor ortodocşi prin locurile de pelerinaj şi popas duhovnicesc oferite

tuturor celor dornici de adevărată trăire creştină ortodoxă.

Bogăţia tradiţiilor, pitorescul plaiurilor şi numărul mare de mănăstiri şi

biserici, care se întrec una pe alta în frumuseţe, au făcut ca vestea despre acest colţ

de ţară să se răspândească pretutindeni.

Aici, cele mai multe locaşuri sfinte sunt ctitorii voievodale, ce au dus peste

veacuri faima voievozilor moldoveni, precum şi bogăţia duhovnicească a

înaintaşilor noştri.

De problemele şi frământările acestor locuri s-au ocupat mai mulţi istorici,

români şi străini, care au analizat şi transmis mai departe ceea ce înseamnă, de fapt,

provincia Bucovina.

Până în anul 1775, când Imperiului austro-ungar a ocupat acest loc

binecuvântat, cu oameni paşnici, gospodari şi cuminţi, aşezaţi într-un spaţiu mirific,

presărat cu munţi acoperiţi de păduri şi înconjuraţi de văi bogate în păşuni şi ape

2

cristaline, fenomenul cultural din Bucovina=Ţara fagilor (numită astfel de către

ocupanţi) are istorie comună cu cel al Moldovei, provincie din care a făcut parte.

Aşadar, lucrarea de faţă intitulată: Cultura muzicală bisericească în

Bucovina de-a lungul vremii până astăzi ar fi purtat, probabil, alt titlu, în ceea ce

priveşte denumirea provinciei la care se adresează, dacă n-ar fi intervenit

conjunctura istorică ce a despărţit în două fiii Moldovei.

Soarta acestei părţi a României a fost împărtăşită şi de alţi confraţi, locuitori

ai acestei ţări, înmănuncheată în provincii râvnite şi ocupate, parte dintre ele, de

Imperiu austro-ungar, în următoarea ordine istorică: Transilvania (1699), Banatul şi

Oltenia (1718). Se spune că România este singura ţară din lume care se învecinează

la graniţe cu proprii ei cetăţeni.

În tratarea evenimentelor cultural istorice, diferenţierea faţă de provincia-

mamă, Moldova, se face doar ţinând cont de amplasarea geografică a Bucovinei şi

implicit de specificul zonei.

Lucrarea conţine două mari părţi:

-Prima parte, trei capitole şi

-Partea a doua, două capitole.

În Prima parte, intitulată: Contextul istoric şi situaţia învăţământului şi a

cântării bisericeşti monodice în Bucovina, până la jumătatea secolului al XIX-

lea, realităţile ce reflectă perioada de dinainte şi de după ocupaţie sunt evidenţiate

în Capitolul I, care aparent nu ar avea legătură cu titlul lucrării.

Ţinând cont însă, că nu vorbim de cultura muzicală a unei provincii libere,

care să fi avut posibilitatea să-şi desfăşoare nestingherit activitatea creatoare, ci

dimpotrivă, a unei provincii ocupate de străini şi cu o istorie zbuciumată, am

considerat necesară introducerea, la începutul lucrării, a Capitolului I intitulat:

Bucovina - repere istorice, pentru ca cititorul să fie familiarizat în ce priveşte

contextul istoric în care s-a dezvoltat această cultură, înainte şi după ocupaţie, cu

3

forma de organizarea statală şi bisericească şi colaborarea sau divergenţele dintre

aceste instituţii, cu stadiul de evoluţie a culturii muzicale bisericeşti în momentul

anexării şi cum s-a comportat după aceea, şi să accepte necesitatea acestui capitol,

gândit iniţial ca Introducere.

Astfel, se va sublinia, pe scurt, formarea şi creşterea noastră ca popor,

deodată român şi creştin, ceea ce a implicat (în ceea ce priveşte tema abordată)

organizare bisericească proprie, cu zidire de locaşuri de cult, locul favorabil unde s-

a născut şi a evoluat cultura muzicală bisericească.

Apoi, se va dovedi încercarea gradată de asimilare a culturii Bucovinei de

către Imperiul austro-ungar prin metode cu urmări imediate sau de durată,

interesând doar finalul, adică ştergerea valorilor tradiţionale autohtone şi înlocuirea

lor cu cele ale ocupantului. Fenomenul a fost trenat de înfiinţarea asociaţiilor şi

instituţiilor, care au luptat şi s-au apărat prin cultură, predominantă fiind cultura

muzicală, mai ales cea bisericească corală, care a ţinut fiii neamului strâns uniţi

lângă Biserica străbună, dătătoare de nădejdi, chiar dacă, după cum vom vedea în

primul capitol, factorii de răspundere şi decizie ai neamului bucovinean nu au

luptat toţi, din toate puterile, „cu timp şi fără timp”, în acest sens.

Încercarea de occidentalizare a culturii bucovinene de către administraţia

germană şi catolică, cu centrul de control şi comandă la Viena, a generat o stagnare

a culturii autohtone şi a tradiţiilor vechi culturale româneşti, moştenite din moşi-

strămoşi.

În vreme de strâmtoare însă, ies în evidenţă valoarea şi caracterul persoanei

aşezată într-o oarecare funcţie de răspundere, fapt probat încă odată şi în Bucovina

ocupată, unde corupţia a cuprins, în această perioadă, atât oameni politici cât şi

reprezentanţi ai Bisericii, numiţi, în majoritatea cazurilor, în această funcţie, nu de

către Forul bisericesc suprem, ci, prin decrete imperiale menite să distrugă

Biserica şi neamul românesc din această parte a ţării.

4

La toate acestea se adaugă încercarea de infiltrare a rutenilor în conducerea

Bisericii româneşti, încurajaţi de multe ori de păstorii ei, mulţi de neam străin, dar

şi străini de interesele şi dorinţele credincioşilor, cum a fost, de exemplu, cazul

episcopului Eugenie Hacman.

Se vor analiza şi condiţiile în care s-a înfiinţat Mitropolia Bucovinei, precum

şi activitatea deosebită a mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici, activitate

laborioasă şi cu mari beneficii pentru neamul românesc şi cultura sa.

Totodată, aşezarea Capitolului I sub acest titlu şi în această formă, la

începutul lucrării, este motivată şi din alte privinţe.

Cunoaşterea fenomenului muzical bisericesc este strâns legată de

cunoaşterea generală a fenomenului bisericesc cultic unde îşi desfăşoară activitatea,

de contextul istoric şi de organizarea bisericească, chezaşe ale evoluţiei şi

dezvoltării cântului liturgic, sau oprimării şi stagnării evoluţiei lui, folosite ca

forme de ştergere din memorie şi anulare treptată a tradiţiilor ortodoxe, păstrate în

cult. Cuvintele exprimate în acest caz ar putea duce mintea cititorului la o regie de

război. Nimic greşit în cazul Bucovinei şi a celorlalte provincii ocupate, dacă ţinem

cont de luptele morale şi fizice duse în această perioadă. Şi atunci, cum au rezistat

aceste provincii în astfel de momente? O întrebare firească, la care încercăm să

răspundem în lucrarea de faţă.

În mare parte, la această rezistenţă, dusă de multe ori până la supravieţuire,

au contribuit şi modelele de curaj şi de vitejie ale înaintaşilor, de pe vremea când

nu se pronunţa aici cuvântul Bucovina. Vorbim de ierarhii, voievozii, slujitorii

altarelor sau ai curţii domneşti, cinstea neamului românesc, parte dintre ei

consemnaţi în calendarul ortodox român, ca repere ale Bisericii luptătoare şi a celei

triumfătoare.

Spre finalul Capitolului I s-a adăugat un subcapitol, numit: Configuraţia

teritorială şi organizarea bisericească a Bucovinei, astăzi, unde se limitează

5

spaţiul analizat, menţionând că nu ne ocupăm de Bucovina ocupată ci de cea

retrocedată, suprapusă unei părţi a judeţului Suceava, fără a putea face abstracţie de

anumite părţi din Bucovina, numită de Nord, unde s-au desfăşurat evenimente de

importanţă capitală în ceea ce priveşte iconomia subiectului tratat, adică, de oraşul

Cernăuţi şi împrejurimile sale, precum şi de partea de Sud, rămasă neocupată,

componentă a judeţului Suceava..

Finalul Capitolului I face referiri la locaşurile de cult, perle ale ortodoxiei şi

păstrătoare ale culturii bisericeşti, în general şi a celei muzicale cultice, în special.

Cercetând şi consemnând, în acest capitol, conjunctura politică şi religioasă

în care s-a desfăşurat cultura muzicală bisericească a Bucovinei, volumul de

informaţii necesare cunoaşterii acestui fenomen a depăşit cu mult spaţiul alocat

unei Introduceri, producând, dacă ar fi fost lăsat cu acest titlu, o

disproporţionalitate a lucrării.

Prin Capitolul II, intitulat: Învăţământul muzical-bisericesc în Bucovina,

se pătrunde în cultura muzicală a provinciei de dinainte şi de după ocupaţie,

prezentându-se situaţia învăţământului românesc de aici până la Şcoala muzicală de

la Putna, reper al culturii neamului nostru, şi după această perioadă până la mijlocul

secolului al XX-lea, cu analiza cântării monodice.

Începând cu anul 1470 mânăstirea Putna a adăpostit o şcoală de grămătici,

unde se învăţa scrisul şi cititul, limbile slavonă şi greacă şi altă şcoală de nivel mai

ridicat, de retorică, unde se preda logică, retorică, astronomie şi se studia muzica

psaltică. A intrat în istoria culturii sub denumirea de Şcoala muzicală de la Putna,

iar în numai două decenii a devenit un centru de cultură românesc, a cărui faimă a

ajuns până în sudul Peninsulei Balcanice şi până la Moscova.

Şcoala de la Putna nu a dat numai compozitori, autori de cântări sfinte, ci şi

specialişti în arta alcătuirii şi scrierii de manuscrise.

6

Vor fi amintiţi profesorii şi compozitorii acestei şcoli: Eustatie Protopsaltul,

Ioan Diaconu, Dometian Vlahul, Theodosie Zotica, Kyr Gheorghe Mitropolitul,

precum şi manuscrisele acestei şcoli, studiate de mulţi specialişti români şi străini,

cei străini, nu în toate cazurile cu intenţii şi gânduri corecte în ce priveşte

provenienţa lor, fapt analizat şi consemnat, printre alţi cecetători, şi de Părintele

Profesor Dr. Nicu Moldoveanu.

Întrucât Partea I-a a lucrării se referă şi la Situaţia cântării bisericeşti

monodice în Bucovina, iar cele douăsprezece manuscrise descoperite sunt produsul

Şcolii muzicale de la Putna şi reprezintă filonul autentic al cântării bisericeşti

monodice, am socotit potrivită menţionarea şi analizarea lor, pe scurt, în acest

capitol.

Doar trei, dintre cele douăsprezece manuscrise descoperite, ca fiind ale Şcolii

muzicale de la Putna, se află pe teritoriul Bucovinei: două la mănăstirea Putna şi

unul la mănăstirea Dragomirna.

Acestea vor fi analizate şi prezentate mai pe larg spre finalul Capitolului III,

în subcapitolul intitulat: Manuscrise medio şi neo-bizantine, litografii şi tipărituri

muzicale bisericeşti, psaltice şi liniare, păstrate în bibliotecile şi arhivele unor

mănăstiri bucovinene.

La celelalte nouă manuscrise, risipite prin arhivele şi bibliotecile din ţară şi

străinătate, vom face doar o prezentare succintă a lor.

Încărcarea volumului fizic al lucrării cu aceste amănunte, deja studiate şi

tipărite în studiile de muzicologie româneşti şi străine, ar fi dus la depărtarea de

standardele propuse în ceea ce priveşte originalitatea ei.

De aceea, în privinţa manuscriselor putnene, aflate în afara Bucovinei, s-a

analizat doar: locul, data, conţinutul, autorii manuscriselor precum şi alte câteva

consideraţii ce ţin de analiza unor asemenea documente.

7

În privinţa şcolilor din Bucovina până în 1775, Capitolul II continuă

prezentarea cu Şcoala duhovnicească de la Rădăuţi şi a altor şcoli din această

perioadă, ca o continuare firească a învăţământului muzical bisericesc monodic din

această parte a ţării.

Prima reşedinţă a Mitropoliei Moldovei fiind oraşul Rădăuţi, acesta s-a

bucurat de atenţia domnitorilor, care l-au transformat într-un important centru de

cultură.

Şcoala duhovnicească de la Rădăuţi era în mare înflorire în timpul când era

episcop de Rădăuţi Iacov Putneanu (1745-1750), şi mai ales în perioada 1747-1760,

când se reorganizează, sporind numărul cărţilor de cult, iar dascălii au fost aleşi

dintre cei mai învăţaţi. În programa şcolii au fost introduse obiecte noi: istoria,

geografia şi aritmetica, pe lângă socotit, cântare, cronologie pascală precum şi

limbile română, slavonă şi greacă.

Atât la Şcoala muzicală de la Putna cât şi la Şcoala duhovnicească de la

Rădăuţi se foloseau ca manuale cărţile bisericeşti, în special Ceaslovul şi Psaltirea,

şi abia după însuşirea lor se trecea la alte materii.

Începând cu anul 1775, învăţământul românesc bucovinean este modificat de

factorii de decizie ai Imperiului, prin impunerea obligatorie a limbii germane, care

strecura subtil şi parte din cultura germană, cu toate că profesorii de naţionalitate

germană, conştienţi de paradoxul asimilării unor cunoştinţe greu de reţinut şi în

condiţiile predării lor în limba maternă, darămite într-o altă limbă, neînţeleasă nici

la nivel de abecedar, au considerat normal (o parte dintre ei), să predea cursanţilor

în limba proprie.

Atât învăţământul religios cât şi cel laic era în aceeaşi situaţie, copiii sau

studenţii români, luptând din greu pentru învăţarea, cunoaşterea şi asimilarea

literaturii germane.

8

Sub amprenta ocupaţiei austro-ungare este analizată, în continuarea

Capitolului II, situaţia următoarelor şcoli:

- Academia duhovnicească de la Putna şi Şcoala elementară, cu două

perioade de înflorire: prima sub conducerea călugărului Antonie şi a doua a

arhimandritului Vartolomeu Măzăreanu. După 1775, când partea de Nord a

Moldovei a fost anexată austro-ungarilor, profesorii de la Academie nu mai

primeau salarii şi mulţi au renunţat să mai predea aici. Vartolomeu Măzăreanu,

împreună cu alţi egumeni, pleacă şi se aşează, din 1785, la Mănăstirea Neamţ;

- Seminarul de la Suceava deschis, după unii cercetători, la mănăstirea

Sfântul Ilie de lângă Suceava, iar după alţii, chiar în acest oraş.

Dezvoltarea şcolilor din Bucovina a fost curmată de războiul ruso-turc

(1768-1774), timp în care şcolile de pe teritoriul viitoarei Bucovina nu au mai

funcţionat, în afara Şcolii din incinta mănăstirii Putna, care şi-a continuat

activitatea şi după 1786, an în care s-a înfiinţat la mănăstirea Sf. Ilie de lângă

Suceava (aşa cum susţine Ion Nistor şi alţi cercetători despre care vom vorbi, cu

toate că realitatea este alta în ce priveşte locaţia şcolii), prin planul de culturalizare

a Austriei, o Şcoala clericală, sub conducerea arhidiaconului Daniil Vlahovici, de

neam sârb, primit cu reticenţă de popor, fapt pentru care episcopul Dosoftei

Herescu a intervenit cu o scrisoare pastorală, spre a înlătura bănuielile şi a

determina părinţii să-şi dea copii la şcoală. De fapt postul de director era o găselniţă

a guvernului austriac, ce pregătea, în felul acesta, arhidiaconului Daniil Vlahovici

drumul spre scaunul de episcop.

Şcoala de la Suceava a mai fost numită şi şcoală catehetică, diferită de

şcolile de cateheţi din Moldova, sau şcoală clericală, pentru că acolo se preda

catehismul, un curs de teologie cu noţiuni elementare biblice, apologetice sau de

morală. Apoi, aici se învăţau cântările bisericeşti (muzica bizantină) şi rânduiala şi

9

însemnătatea slujbelor bisericeşti (tipic şi liturgică). Se punea accentul şi pe

caligrafie, citire şi aritmetică, după modelul Şcolii teologice de la Carlowitz.

Cursurile aveau o durată de trei ani cu examene anuale şi la absolvire,

susţinute în faţa Consistoriului eparhial. Cursurile se desfăşurau între 1 octombrie

şi 30 iunie

Interzicerea învăţământului în limba română, după anul 1786, va fi o altă

problemă, ce va fi adusă în atenţie când vom descrie activitatea acestei şcoli;

- Institutul teologic şi Seminarul clerical, proiectul episcopului Isaia

Baloşescu, unde se folosea foarte puţin limba română ca limbă de predare.

Limba română a fost folosită, ca limbă oficială, în administraţia

bisericească, mai ales sub episcopii Dosoftei Herescu, Daniil Vlahovici şi Isaia

Baloşescu.

Este pusă în cumpănă situaţia jalnică a învăţământului din timpul episcopul

Evghenie Hacman (primul care a îngăduit ca în rapoartele oficiilor parohiale să fie

folosită şi limba ruteană) şi activitatea cultural-didactică a Mitropolitului Silvestru

Morariu-Andrievici, luminătorul poporului bucovinean.

Subordonarea şcolilor primare din Bucovina (în perioada 1816-1850)

Consistoriului romano-catolic de la Lemberg a fost o altă lovitură dată neamului

bucovinean, cu urmări ce vor fi dezbătute tot în interiorul acestui capitol;

- Universitatea din Cernăuţi şi Facultatea de Teologie Ortodoxă, înfiinţată

pe cheltuiala Fondului bisericesc din Bucovina în timpul episcopului Teoctist

Blajevici, care mult timp a fost un reper important pentru teologia românească şi

pentru studenţii străini care au studiat aici.

Şi în facultatea nou înfiinţată, la început, se folosea pentru prelegeri limba

germană. Ulterior, elevii ruteni au preferat mai degrabă să înveţe limba română de

la colegii lor, decât limba germană, ceea ce a atras după sine decizia conducerii

facultăţii de a preda în limba română.

10

Capitolul III, intitulat: Cântările bisericeşti de tradiţie bizantină în

manuscrisele şi tipăriturile muzicale din Bucovina, partea centrală a lucrării, este

structurat în cinci subcapitole, astfel:

A. Lupta pentru introducerea definitivă a limbii române în cultul liturgic

şi tipărirea cântărilor bisericeşti în notaţie liniară.

Deoarece capitolul se referă la şi la cântările bisericeşti de tradiţie bizantină,

tipărite şi în limba română, se va evidenţia, întâi de toate, strădania primilor

compozitori şi tipografi de carte muzicală bisericească de a scrie şi tipări în limba

română, eveniment care, alături de începutul transpunerii cântărilor bisericeşti de

pe notaţia bizantină pe notaţia liniară şi acceptarea, în cele din urmă, a acestui

demers de către Biserică, va deschide o nouă etapă în evoluţia cântării bisericeşti de

tradiţie bizantină din ţara noastră. Se va consemna importanţa deosebită a traducerii

şi tipăririi în limba română a cărţii Psaltichia rumănească a lui Filotei

Ieromonahul, „primul codice în care se păstrează şi atestă cântarea în limba

română”.

Începând cu Psaltichia rumănească a lui Filotei sin Agăi Jipei vorbim deja

de o legătură, întreruptă în timp, după Şcoala muzicală de la Putna, în domeniul

muzical bisericesc, psaltic, de tradiţie bizantină în România. Este vorba de

începutul traducerii din limba greacă a volumelor diferiţilor autori, numite

Anastasimatare, care cuprind, în mod deosebit, cântările Octoihului, adică slujbele

care se practică la Vecernie şi Utrenie.

Chiar dacă Manuscrisele de la Putna nu poartă, niciunul, denumirea de

Anastasimatar, asta nu înseamnă că ele nu conţin cântări de la Vecernie şi Utrenie,

ci dimpotrivă, iar legătura dintre Anastasimatarele mai noi şi Manuscrisele de la

Putna este evidentă, mulţi dintre autorii cuprinşi în Anastasimatarele greceşti, care

au fost preluate de compozitorii români, fiind comuni cu cei cuprinşi în

Manuscrisele de la Putna.

11

Cântările cuprinse astăzi în Anastasimatare au existat (parte dintre ele) şi în

Manuscrisele de la Putna, incluse în Stihirare şi Antologhioane, din care s-au

desprins în timp.

Apariţia prin filiera greacă a cântărilor cumulate în Anastasimatare

reprezintă o noutate doar prin structurarea lor în această formă şi denumire şi prin

completarea lor cu compoziţii inedite.

Capitolul III este cel mai important pentru lucrarea de faţă şi planează în

jurul personalităţii mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici (1818-1895), omul

providenţial pentru această perioadă, care alături de episcopul Melchisedec

Ştefănescu de la Roman, Andrei Şaguna, mitropolitul Ardealului, Gavriil

Musicescu, Gheorghe J. Dima şi Grigorie J. Gheorghiu, la Iaşi, părintele Dimitrie

Cunţanu şi mai târziu Gheorghe Dima şi Ion Vidu, în Transilvania, Mihai Ursuleac,

Eusebie Mandicevschi şi de ceilalţi compozitori ai Bucovinei şi ai ţării întregi, a

iniţiat şi susţinut, verbal şi concret, prin scris, transpunerea cântărilor bisericeşti de

pe notaţia bizantină pe notaţia liniară,

B. În acest sens, al doilea subcapitol al Capitolului III, consemnează

concretizarea acestui fapt prin: „Psaltichia bisericească” a mitropolitului Silvestru

Morariu-Andrievici, prima transcriere a unei părţi din muzica bisericească

tradiţională, psaltică, românească, în notaţia liniară. Ecouri în şi din

Principatele Române. Psaltichia bisericească a mitropolitului Silvestru Morariu-

Andrievici reproduce în notaţie liniară parte din cântările celor opt glasuri ale

Vecerniei, de factură bizantină, aşa cum circulau ele în Bucovina chiar şi sub

ocupaţie străină şi tipărite la Viena în anul 1879. Încercăm să arătăm, pe lângă

valoarea acestei opere ca noutate în domeniu muzical-religios liniar, legăturile

dintre cântările Psaltichiei bisericeşti şi alte cântări, cu acelaşi conţinut liturgic, din

Principatele Române.

12

Înainte de analiza propriu-zisă vom sublinia câteva aspecte generale, ce ţin

mai ales de asemănările dintre stilul bisericesc al cântărilor propuse spre analiză şi

cel practicat de compozitorii români în Anastasimatarele secolelor XIX şi XX.

Iar analiza, care-şi propune descoperirea ideii de unitate dintre aceste

cântări, se va face între cântările din:

-Psaltichia bisericească scrisă în 1879 de mitropolitul Silvestru Morariu-

Andrievici, în comparaţie cu cele din:

-Cântările bisericeşti după melodiile celor opt glasuri, culese din

Transilvania şi Banat şi întâi publicate în 1890 de preotul Dimitrie Cunţanu (1837-

1910), tipărite tot la Viena şi cu cântările din:

-Anastasimatarele scrise înainte de 1879 şi după acest an, mare parte, din

cele mai frumoase formule ale acestor opere, fiind alese şi pe alocuri prelucrate de:

Profesor Nicolae I Lungu, Preot Profesor Grigore Costea şi Profesor Ion Croitoru,

în Anastasimatarul Uniformizat-Vecernierul sau Cântările Vecerniei de sâmbătă

seara pe cele opt glasuri bisericeşti, operă folosită, de asemenea, în studiul

comparativ anunţat.

Analiza propriu zisă se va desfăşura pe trei segmente:

1. Prezentarea scărilor muzicale ale glasurilor din:

-Gramatica muzicii bisericeşti „psaltice”, scrisă de: Profesor Nicolae I

Lungu, Preot Profesor Grigore Costea şi Profesor Ion Croitoru, scări muzicale

comune cu cele întrebuinţate în cântările Anastasimatarelor româneşti şi în

Anastasimatarul Uniformizat-Vecernierul sau Cântările Vecerniei de sâmbătă

seara pe cele opt glasuri bisericeşti, în comparaţie cu scările muzicale ale

glasurilor din:

-Psaltichia bisericească a mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici şi

-Cântările bisericeşti după melodiile celor opt glasuri, culese şi întâi

publicate în 1890 de Dimitrie Cunţanu.

13

2. Argumente teoretice şi muzicale din aceste lucrări, prin care vom arăta

asemănările sau deosebirile dintre scările celor două opere şi cele originale ale

glasurilor muzicale bisericeşti, bizantine, analizate în Gramatica muzicii bisericeşti

„psaltice”;

3. Exemple care vor scoate în evidenţă sursa de inspiraţie pentru cântările din

Psaltichia bisericească şi cele din Cântările bisericeşti după melodiile celor opt

glasuri. Se vor avea în vedere Anastasimatarele scrise înainte de momentul scrierii

celor două opere, precum şi ecouri ale acestora în alte Anastasimatare.

Analiza demonstrează, cu exemple teoretice şi muzicale, alinierea culturii

muzicale bisericeşti de tradiţie bizantină chiar şi sub ocupaţie, la cultura muzicală

bisericească a întregii ţări.

C. În acest subcapitol vom prezenta şi analiza o altă operă, ce se referă la

revizuirea Psaltichiei bisericeşti a mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici, sub

numele de Psaltichia română, de către compozitorul, profesorul, dirijorul şi

teologul bucovinean, Mihai Ursuleac (1863-1928).

În acest sens, al treilea subcapitol, va purta numele de: „Psaltichia română”

a compozitorului Mihai Ursuleac. După prezentarea şi analiza acestei opere se vor

face câteva precizări referitoare la noutăţile aduse de Psaltichia română faţă de

Psaltichia bisericească a mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici.

D. Următorul subcapitol va constitui un fel de concluzie la cele trei dinainte,

va purta titlul: Importanţa „Psaltichiilor” bucovinene transcrise pe notaţie liniară

şi a celor de acelaşi gen din Principatele Române, şi v-a răspunde la trei întrebări:

a) Ce a însemnat pentru cultura muzicală bisericească „Psaltichia

rumănească” a lui Filotei Ieromonahul, „primul codice în care se păstrează şi

atestă cântarea în limba română” şi „Psaltichia bisericească” a mitropolitului

Silvestru Morariu-Andrievici, prima transcriere a unei părţi din muzica

bisericească tradiţională, psaltică, în notaţie liniară? Asemănări şi deosebiri.

14

b) Ce reprezintă cele două „Psaltichii” bucovinene şi „Cântările bisericeşti

după melodiile celor opt glasuri”, culese şi publicate de Dimitrie Cunţanu, pentru

ţara noastră, de unde au fost inspirate şi care este importanţa lor pentru evoluţia

ulterioară a muzicii bisericeşti pe ambele notaţii. Ecouri.

c) În urma analizei făcute, putem spune că există unitate între cele două

„Psaltichii” şi între acestea şi cântările bisericeşti de acelaşi gen din Principate?

Vom arăta şi evidenţia, că pe lângă importanţa demersului de trecere la

transpunea cântărilor bisericeşti de tradiţie, psaltică, bizantină, şi pe notaţia liniară,

de provenienţă apuseană, aceste cântări, ale Bucovinei şi Transilvaniei, au

asemănări între ele şi între acestea şi cele compuse în celelalte provincii româneşti,

existând unitate între cântările bisericeşti, de tradiţie bizantină, la nivelul întregii

ţări.

E. Ultimul subcapitol, intitulat: Manuscrise medio şi neo-bizantine şi

tipărituri muzicale bisericeşti, psaltice şi liniare, păstrate în bibliotecile şi

arhivele unor mănăstiri bucovinene, inventariază şi analizează manuscrise,

litografii şi tipărituri muzicale neo-bizantine, psaltice şi liniare, aflate în fondurile

mănăstirilor din Bucovina: Putna, Rădăuţi, Teodoreni, Suceviţa, Moldoviţa şi

Dragomirna, unele provenite de la anumite parohii, pentru completarea tabloului

muzical religios al culturii bucovinene şi a întăririi ideii de legătură şi unitate cu

ţara.

În cazul mănăstirii Putna vorbim despre Manuscrisele 56 / 544 / 576 - Putna

I şi Putna II, provenind de la Şcoala muzicală de la Putna şi de manuscrisul neo-

bizantin, intitulat: Colecţie de cântări bisericeşti a cântăreţului Ioan Negru din

Havârna, scris în anul 1957, care conţine 203 cântări religioase, precum şi despre

manuscrisele în notaţie liniară cu titlul: Irmologhion din secolul al XVIII-lea şi

Psaltichia slavonă, care este de fapt Psaltichia română a compozitorului Mihai

Ursuleac, scrisă pe text slavon pentru uzul studenţilor Seminarului de la Cernăuţi.

15

Totodată sunt consemnate parte din tipăriturile psaltice şi cele cu muzică

liniară, aflate în arhiva mănăstirii Putna.

Tipărituri cu cântări pe notaţie psaltică: Irmologhion-Catavasier, tipărit la

Buzău, în 1856; Tomul întâiu al Antologhiei, retipărit a doua oară, la aceiaşi

Tipografie din Buzău, pe 9 octombrie 1856; Teoria principiilor elementare de

muzică bisericească şi Anastasimatarul teoretic şi foarte practic, de Lazăr S.

Ştefănescu, tipărită la Tipo-Litografia „Cărţilor bisericeşti”, Bucureşti, 1897; Curs

elementar de muzică orientală (bisericească), de Nicolae Severeanu, tipărit la

Tipografia şi Legătoria de cărţi, Dimitrie Bălănescu, Buzău, 1900, Ediţia I-a şi tot

la Buzău, Ediţia a II-a, în 1926; Colecţie de cântece naţionale, bătrâneşti şi

călugăreşti, tipărite la Buzău, în 1904, de Nicolae Severeanu.

Tipărituri cu cântări pe notaţie liniară: Cântările Sântei Liturgii a lui

Joan Gură-de-Aur, în do magior compusă pentru trei voci bărbăteşti, de George

M. Stephănescu, Profesor de Cânt la Conservatorul de musică din Bucureşti,

Editura Autorului, Bucureşti, 1894; Tatăl nostru, de P. Tschaikowsky, scris în

septembrie 1933, la Cernăuţi; Irmosul Învierii (Îngerul a strigat), de Ciprian

Porumbescu, pentru cor mixt, tipărit la „Editura familiei”; Imnul Patriarhal

pentru cor mixt, compus în ordinea şi proslăvirea întîiului patriarh al României,

D. D. Dr. Miron de Gheorghe Cucu, Dirijorul corului patriarhal şi profesor la

conservatorul de muzică şi Seminarul Nifon din Bucureşti, scris pentru cor mixt;

Imnele Sfintei Liturghii pentru trei voci egale sau mixte, de Gavriil Musicescu,

Profesor de Armonie şi Director la Conservatoriu, Şeful Corului Mitropolitan din

Jaşi. Lucrare tipărită în 1903, anul morţii autorului; Imnele Sfintei Liturghii, de

Gavriil Musicescu, aranjate pentru trei voci egale, de Sava Golumna, profesor de

muzică la Liceul Gheorghe Bariţiu din Cluj; Cântările Sfintei Liturgii compuse şi

aranjate pentru voci mixte de Ioan Cr. Danielescu, Profesor la Liceul din Ploieşti.

Editate la Institutul Grafic „Ioan Călinescu”, Buzău, 1930; Liturgia Sfântului Ioan

16

Gură de Aur în fa majior compusă pentru cor mixt de Antoniu Sequens, Op. 11,

Editura Autorului, Caransebeş, 1926; Imnele Sfintei Liturghii cuprinzând

concerte religioase, răspunsurile la : Te Deum, Cununii şi Parastase, după

diferiţi autori, alese şi aranjate pentru cor bărbătesc de profesor Sava Golumba,

dirijorul Coralei Banatul, Timişoara, 1947; Imnele Sfintei Liturghii a Sf. Joan

Gură de Aur după mai mulţi autori, întocmită de prof. Sava Golumba, dirigintele

Corului Episcopesc. Scrisă de Beniamin Ardelean, Cluj, 1927; Cântările Liturgiei

pentru trei voci egale, compuse de Timotei Popovici, Ediţia a VI-a, tipărită la

Editura proprie, Sibiu, 1942; Repertor Coral Religios şi „Imnele Sfintei Liturghii”

a Sfântului Ioan Gură-de-Aur, pentru cor mixt, întocmit, tradus şi aranjat după

diferiţi autori, de: Profesor Sava Golumba, dirijorul „Coralei Banatului”,

Timişoara Mai 1948; Cântările Sfintei Liturghii, de Ion Popescu-Pasărea după

melodiile bisericeşti tradiţionale scrise pe notaţiunea modernă şi armonizate pe 2

voci pentru trebuinţa corurilor bisericeşti şcolare, Partea I-a, Ediţia a III-a,

revăzută şi completată. Tipărită la „Tipografia Cărţilor Bisericeşti”, Bucureşti,

1934. În varianta aflată la Putna cartea este legată cu Prohodul Domnului nostru

Iisus Hristos şi Cântările Paştilor; Cântările Bisericii Române, vol. I, Liturgia

melodică transpusă de pe muzica orientală şi armonizată pe două, trei şi patru voci

mixte şi bărbăteşti pentru uzul, seminariilor, şcoalelor normale de învăţători, de

cântăreţi şi a corurilor bisericeşti, de Mihail D. Rădescu, Profesor la Seminar şi la

Şcoala Normală de învăţători din Craiova. Editate la Craiova în 1923;

Îndrumătorul liturgic, de Gherontie Nicolau, Episcopul Constanţei, cuprinzând:

vizite canonice la oraşe şi sate, vecernia cu litie şi priveghere, Liturghiile Sfinţilor

Ioan Gură de Aur şi Grigorie Dialogul, cu muzică şi text, Tipografia Cărţilor

Bisericeşti, 1939; Cântările liturgice în stil psaltic pentru: cor bărbătesc, cor mixt,

cor pe trei voci egale şi cor pe două voci de Pr. Ion Runcu, Bucureşti, 1956;

Liturghia solemnă în fa major pentru cor mixt de Sabin V. Drăgoi, Ediţie îngrijită

17

de Liviu Rusu. Tipărită la Editura Mitropolitul Silvestru, Cernăuţi, 1939; Imnele

Sfintei Liturghii pentru cor mixt, bărbătesc şi pentru trei voci egale de

Protoiereul Mihail Berezovschi, preot la biserica catedralei, director al Şcoalei de

cântăreţi şi şeful Corului Arhiepiscopal. Ediţia I a Eparhiei Chişinăului şi

Hotinului, 1922; 10 Coruri mixte pentru uzul şcoalelor secundare şi societăţilor

corele de Alexandru Jonescu Butaş, profesor la Liceul „Petru Maior” din Gherla.

Litografia şi Tipografia Schildkraft, Cluj; Cântările Sfintei Liturghii pe două voci

după melodiile bisericeşti pentru trebuinţa corurilor şcolare...în alcătuirea C. C.

Diaconi Ion Trandafir şi Dumitru Gligăneanu. Editura Sfintei Episcopii de Argeş,

1942; Cântările Liturghiei pentru copii şi popor, Institutul de Arte Grafice N. D.

Miloşescu, Târgu-Jiu, 1926; Cântările Sfintei Liturghii. Întocmită pentru şcoală

şi popor de Ion Popescu-Pasărea, Pr. George Comana şi George Breazul. Editura

„Scrisul Românesc S. A.” Craiova-Bucureşti; Coruri pentru voci mixte de

Alexandru Zavulovici. Editura Asociaţie Trezviei, Cernăuţi, 1928; Colecţie de

coruri pentru voci egale, de Ioan D. Chirescu şi George Breazul, profesori la

Academia regală de muzică din Bucureşti, Editura „Scrisul Românesc”, Craiova.

La mănăstirea Teodoreni din Suceava (str. Ecaterina Teodoroiu nr. 16) se

află depozitul de carte veche din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, unde se

păstrează peste 4000 de lucrări, cărţi de cult, între care şi cărţi de muzică

bisericească, manuscrise şi tipărituri, precum: Cântările Sfintei Liturghii în limba

greacă; Psaltichie din anul 1874; Idiomelar grecesc din anul 1870; Psaltichia

bisericească a mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici din anul 1879, în două

exemplare; Cântările Sfintei Liturghii de Isidor Vorobchievici; Heruvico-

chinovicar de Nectarie Frimu (mănăstirea Neamţ) din 1840, ş. a

La mănăstirea Suceviţa se păstrează manuscrise şi tipărituri. Amintim:

Irmologhii... scrise la mănăstirea Neamţ în 1863 (ms.), în limba ucrainiană;

Cântări bisericeşti alese, adunate din mai multe cărţi, de smeritul monahul Filaret

18

Buliga, casierul Sfintei Monastiri Neamţu, la 6 februarie 1920; un manuscris

intitulat: Bucheţel de muzică bisericească pentru Sfânta Mănăstire Suceviţa din

frumoasa Bucovină, jud. Rădăuţi 1947 oct., de Arhidiaconul Ghenadie Honciuc;

Manual de cântări Bisericeşti necesare peste tot anul care s-a tipărit în zilele

Înălţimii Sale Domnitorul Românilor Carol I. Cu spesele şi binecuvântarea Prea

Sfinţitului Episcop al Râmnicului Noul Severin D. D. Athanasie. Aşezate, revăzute

şi corectate de cucernicul între Preoţi: Preotul Exarh Gh. Joannescu de la Biserica

Zlătari din Bucureşti. Buzău Noua Tipografie română Al. Georgescu 1878;

Cântările din Săptămâna Patimilor, de Pr. Sachelar Niculae V. Paveliuc. 1903;

Colecţiune de Cântările Sf. Liturghii scrise pe muzică bisericească după cum se

întrebuinţează în Sfânta noastră Biserică Română - Ortodoxă şi tipărite de I.

Popescu Pasărea, profesor de muzică bisericească la Seminarul central şi Nifon

Mitropolitul, cântăreţ şi diriginte de cor la biserica Sf. Ilie Calinderu. Bucureşti-

Tipografia cărţilor bisericeşti 1905; Slavoslovia pe opt glasuri lucrată precum se

vede în zilele M. S. Regelui României Carol I de P. S. Episcop Gherasimu al

Romanului. Bucureşti. Tiografia cărţilor bisericeşti, 1907; Buchet de muzică

(Psaltichii), de Ieromonahul Amfilohie Iordănescu, maestru de cântări. Cuprinde:

Teorii de muzică, cântări de vecernie, utrenie şi Liturghie. Bucureşti. Tipografia

cărţilor bisericeşti. 1933; Irmologhion, ce cuprinde: Alte cântări, psalmi şi alte

stihuri, Tipografia din Cernăuţi, anul 1849, în ucrainiană, cu însemnarea lui

Ghenadie Zaharovici, arhimandrit şi egumen; Manual practic de muzică vocală

pentru clas I-a a şcoalelor secundare de băieţi şi fete de Vasile Soloveanu. Carte

aprobată de Ministerul Instrucţiunei cu ord. No. 570 din iunie 1933. Editura

autorului „Bucureşti” Str. Hramului 12; Colecţie de cântări Liturgice Bisericeşti

pentru trei voci egale întocmită de Ipolit Omelschi; Repertoriu liturgic litografiat

de Direcţiunea Seminarului sub supravegherea D. lui Prof. Constantin Ionescu,

1945; Liturghia psaltică pentru voci egale, armonizată de Nicolae Lungu;

19

Cântări religioase, de Dometie Ionescu; Cântări corale. Liturghia Sf. Ioan Gură

de Aur pentru cor de bărbaţi, de Francisc Hubic; Slujba Sfintelor Patimi,

Francisc Hubic; Colinzi pentru cor mixt şi bărbătesc, de Fr. Hubic; Manual de

Cântări bisericeşti puse pe Psaltickie şi Muzică liniară de arhiereul Nifon

Ploieşteanu.

Şi mănăstirea Moldoviţa păstrează unele manuscrise şi cărţi de psaltichie

cum ar fi un Acatistier din secolul XIX şi un Idimiolar tot din secolul XIX şi

Începutul Tomului întâiu şi al doilea cu cele ce să cuprind într-nsele, dupre

urmare alcătuite. Anul 1838 ianuar. Ghelasie monah Cer.

La mănăstirea Dragomirna se păstrează, printre altele, Manuscrisul

52/1886, un Antologhion scris de un copist anonim pe la jumătatea secolului al

XVI-lea şi două Liturghii ale Mitropolitului Crimca, alcătuite în anul 1610,

respectiv 1612.

Partea a II-a, a lucrării, este alcătuită din două capitole şi evocă Situaţia

cântării bisericeşti, corale şi psaltice, în Bucovina, din a doua jumătate a

secolului al XIX-lea, până astăzi, adică activitatea compozitorilor bucovineni şi

situaţia muzicii corale şi psaltice, până în zilele noastre. Sunt amintiţi compozitorii:

Capitolul IV, va prezenta Autori şi creaţii muzicale, corale şi psaltice, şi va

avea următoarele subcapitole:

A. Personalităţi din domeniul muzical coral şi psaltic, care s-au născut şi au

activat, sau activează, în Bucovina:

1. Autori de muzică corală religioasă: Narcis Carol Miculi (n. 20 X 1821,

Cernăuţi - m. 21 V 1897, Lemberg); Ştefan Nosievici (n. 1 XII 1833, com. Boian,

Cernăuţi - m. 12 XI 1869, Suceava); Isidor Vorobchievici (n. 6 V 1836, Cernăuţi -

m. 18 IX 1903, Cernăuţi); Ciprian Porumbescu (14 X 1853, sat. Şipote, Suceava -

m. 26 V 1883, Stupca, Suceava); Victor Vasilescu (n. 2 XI 1856, comuna Solca,

judeţul Suceava - m. 26 II 1938, Cernăuţi); Constantin Şandru (n. 27 V 1880,

20

Cernăuţi - m. 16 I 1956, Bucureşti); Eusebie Mandicevschi (n. 18 VII 1857 - m.

13 VII 1929); Tudor Flondor (n. 10 VII 1862, Storojineţ - m. 10 VI 1908,

Schlachtensee, Berlin, înmormântat la 2 VII 1908, Rogojeşti, Siret); Gheorghe

Mandicevschi (n 8 XI.1870, com. Molodia - m. 23 III 1907, Cernăuţi); Iancu

Ursuleac (n. 16.IX.1889, Cernăuţi - m. 1915, pe câmpul de luptă din Polonia); Alexandru Zavulovici (n. 17 VII 1889, Suceava - m. 21 VI 1967, Suceava); Dionisie Para (n. 19 XI 1891 - m. 28 XII 1921); Filaret Gh. Vedeanu (n. 19 V

1913, Horodnic de Jos - m. februarie 1989, Horodnic de Jos).

2. Cântăreţi bisericeşti, protopsalţi şi dirijori: Antioh Noviţchi (n. 1732,

Hotin - m. 1815, Cernăuţi); Zaharia Buzilă (n. 17 X 1810, Suceava - m.

8.III.1878, Hotin); Teoctist Morariuc (n. 1840, Cernăuţi - m. 1903, Cernăuţi);

Constantin Milici (n. 29 IV 1880, com. Soloneţ, jud. Suceava - m. 23 X 1971,

Soloneţ); Axentie Prisăcaru (n. 1883, Vancicăuţi, jud. Hotin - m. 8 VIII 1975,

Vancicăuţi, reg. Cernăuţi); Teodor Ionică (n. 5 II 1909, Cernăuţi); Vasile Balan.

(n. 1910, Dolhasca, jud. Suceava - m. 1999, Rădăşeni, jud. Suceava); Vasile Miron

(n. 3 VI 1912, Buciumeni).

B. Personalităţi din domeniul muzical care s-au născut în Bucovina, dar au

activat, sau activează, în alte zone ale ţării:

1. Autori de muzică corală religioasă: Liviu Rusu (n. 27 VI 1908, com

Cuciurul Mare, Bucovina - m. 12.X.1991, Bucureşti); Viorel Munteanu, (n. 2 V

1944, com. Reuseni, jud.Suceava).

2. Autori de muzică bisericească, psaltică: Dimitrie Suceveanu (n. 17 XI

1813 (1816), Suceava - m. 18 I 1898, Iaşi); Theodor V. Stupcanu (1861, Basarabii

Fălticenilor - m. 1936, Iaşi); Florin Bucescu (n. 18 V 1936, Broscăuţii Noi, fostul

judeţ Storojineţ din Bucovina de Nord răpită (azi în Ucraina).

21

C. Personalităţi din Bucovina care au contribuit sau contribuie prin

activitatea lor la menţinerea şi dezvoltarea fenomenului cultural muzical şi la

ridicarea prestigiului Bucovinei în ţară şi peste hotare: Artur Gorovei (n. 19 II

1864, Fălticeni, jud. Suceava - m. 19 III 1951, Bucureşti); Adalbert Caudella (n. ?

Viena - m. 1828, Cernăuţi); Iraclie Porumbescu (n. 9 III 1823, com. Suceviţa, jud.

Suceava - m. 13 II 1896, com. Frătăuţii - Noi, jud Suceava); Vasile (Bazil)

Mandicevschi (n. 1824, com. Băhrineşti, Bucovina - m. 1896 Cernăuţi); Grigore

Vindereu (n. 1830 – m. 12 V 1888, Suceava); Constantin Buchental (n. 12 X

1842, Cernăuţi - m. 28 VIII 1897, Cernăuţi); Leon Goian (n. 12 II 1843, sat.

Jadova, jud Storojineţ - m. 16 VIII 1911, Suceava); Simeon Florea Marian (n. 1

IX 1847, com. Ilişeşti, jud.Suceava - m. 11 IV 1907, Suceava); Dionisiu Olinescu.

(n. 1850, Cernăuţi - m. 1910, Cernăuţi); Constantin Procopovici (n. 20 V 1853

satul Corceşti, jud. Storojineţ, Bucovina - m. 3 IV 1936, Cernăuţi); Constantin

Morariu (n. 5 V 1854, Mitocul Dragomirnei - m. 16 III 1927, Cernăuţi); Severin

Procopovici (n. 8 IX 1856, com. Româneşti, jud. Suceava - m. 22 VI 1933,

Suceava); George (Gheorghe) Cosmovici (n. 4 V 1859, loc. Sasca Mare, jud.

Suceava - m. 14 II 1927, Paris); Alexandru Voevidca (n. 27 V 1862, com.

Vlăsăuţ - m. 6 VI 1931, Cernăuţi); Mihai Lupescu (n. 15 IX 1862, com. Spătăreşti,

jud.Suceava - m. 17.VIII.1922); Victor Negruş (n. 22 XII 1863, Cernăuţi - m.

Londra); Mihail Gr. Posluşnicu (n. 1/14 XII 1871, Suceava - m. 30 I 1936,

Botoşani); G(heorghe) T(eodorescu) Kirileanu (n. 13/25 III 1872, com. Holda-

Broşteni, jud. Suceava - m. 12 XI 1960, Piatra Neamţ); Felomena Lopatinskaia.

(n. 1873, Cernăuţi - m. 26 III 1940, Odesa); Ilarion Verenca (n. 8 VII 1877,

Cernăuţi - m. 18 V 1923, Cernăuţi); Adrian Forgaci (n. 17 XII 1878, com. Roşca,

jud. Bucovina - m. 10 V 1905, Cernăuţi); Aglaia Lupu-Onciul (n. 1879, Cernăuţi -

29 XII 1940, Râmnicu -Vâlcea); Ioan Vicoveanu (n. 17 XII 1879, Vicovu de Jos,

Suceava - m. 16 I 1973, Vicovu de Jos); Ludmila Petroviceva (n. 5 XI 1882,

22

Cernăuţi - m. 27 XII 1971, Ucraina); Otakar Hrimaly (n. 20 X 1883, Cernăuţi - m.

10 VII 1945, Praga); Calistrat Şotropa (n. 16 IX 1884, Horodnicul de Jos, jud.

Rădăuţi - m. 16 III 1948, Bucureşti); Andrei Vlădiceanu (n. 13 XII 1884, Hotin -

m. 19 IX 1980, Cernăuţi); August Karnet (n. 1885, ? - m. 1937, Suceava);

Alexandru (Leca) Morariu (n. 25 VII 1888, com. Pătrăuţi, jud. Suceava - m. 15

XII 1963, Râmnicu Vâlcea); Dionisie Popa (n. 19 IX 1891, Suceava - m. 28 XII

1921, Cernăuţi); Isabelle Flondor (n. 28 XII 1891, Bucovina - ? S.U.A.); Ion

Chiriac (n. 6 I 1893, com. Vancicăuţi, jud. Hotin - m. 2 VII 1986, Vancicăuţi, reg.

Cernăuţi); Theo (Thodire) Dron (n. 2 III 1894, com. Darabani, jud. Suceava - m.

25 VI 1977, Bucureşti); Viorica Ursuleac (n. 26 III 1894, Cernăuţi - m. 21 X 1985,

Ehrwald, Tyrol, Austria); Titus Tarnavschi (n. 1 I 1896, Suceava - m. 20 I 1978,

Iaşi); Florica Racoviţă (Flondor) (n. 27 XI 1897, Rogojeşti, Bucovina - m. 7 II

1983, Bucureşti); Alexandru Alger (n. 1 IV 1898, Fălticeni - ?); George

Adamachi (n. 14 X 1899, Fălticeni - m. 28 XI 1980, Bucureşti); Eugen Isar (n. 16

III 1901, com. Dragoieşti, jud. Suceava - m. 23 I 1983, Iaşi); Filomela Peteiu (n.

29 VI 1902, Cernăuţi); Octavia Lupu-Morariu (n. 22 IX 1903, Suceava);George

Onciul (n. 24 VII 1904, Cernăuţi - m. 21 IV 1981, Ansbach/Germania); Vera

Mora (n. 1908, Cernăuţi - m. 1980, Praga); Sidi Birkental-Sidi-Tal (n. 8 IX 1912,

Cernăuţi - 17. VIII 1983, Cernăuţi); Roman Vlad (n. 29 XII 1919, com. Văscăuţi,

jud. Cernăuţi); Dragoş Lucan (n. 20 X 1922, com. Mahala, jud. Cernăuţi - m. 20

XI 1983, Suceava); Silviu Zavulovici (n. 16 II 1922, Cernăuţi); Margareta

(Melnicki) Landwehr von Prageanu (n. 18 IV 1923, Rădăuţi, jud. Suceava);

Lucian Grigorovici (n. 30 VII 1924, Vatra Dornei, jud. Suceava); Dumitru

Gnatiuk (n. 28 III 1925, Cernăuţi); Iacob Gabe (n. 29 VII 1925, Siret, jud.

Rădăuţi); Uşer Magalnic (n. 1929, Făleşti); Titus Pauliuc (n. 8 VII 1929,

Suceava); Şandor Kolosch (n. 23 X 1935, Cernăuţi); Mircea Stan (n. 10 X 1936,

com. Mălini, jud. Suceava); Valenţiu Grigorescu (n. 8 III 1937, Cernăuţi); Vasile-

23

Victor Tarnavschi (n. 1938, Cernăuţi - m. 1991, Iaşi); Lucian Cocea (n. 21 VI

1940, Voloca, jud. Cernăuţi); Ioan Paulencu (n. 15 XII 1940, Cernăuţi); Sofia

Vicoveanca (n. 23 XII 1941, Cernăuţi); Maria Bararu (n. 1 VIII 1946, Zvoriştea,

Suceava); Sofia Rotaru (n. 9 VIII 1947, Cernăuţi); Felicia Veronica Nenoiu (n.

30 XII 1955, com. Cacica, jud.Suceava); Elena Gherman (n. 18 VII 1956,

Cernăuţi).

D. Personalităţi născute în România sau în altă parte, care au activat sau

activează şi în Bucovina: Adalbert Hrimaly (n. 30 VII 1842, Pilsen-Cehia - m.

15 VI 1908, Viena); Emil Weitzsecker (n. 30 IX 1864, Roman - m. 21 XI 1896,

Cernăuţi); Alexandru Zirra (n. 14 VI 1883, Roman - m. 23 III 1946, Sibiu);

Grigore Macovei (n. 23 I 1908, com. Lozna, Jud. Botoşani - m. 3 VIII 1976,

Suceava); George Sârbu (n. 5 II 1937, Botoşani).

În Capitolul IV vom încerca să scoatem în evidenţă faptul că şi în

Bucovina, în toate domeniile şi deci şi în cel muzical, au apărut oameni cu valoare

profesională deosebită.

Sunt multe nume consemnate în acest capitol, care au contribuit prin

activitatea şi opera lor la ridicarea prestigiului Bucovinei şi au constituit prin

munca lor culturală zidul de rezistenţă spirituală în faţa luptelor psihice,

permanente, ale ocupaţiei străine.

Un exemplu în acest sens este profesorul şi compozitorul Eusebie

Mandicevschi, cel mai de frunte specialist al vremii în domeniu muzical, cu toate

că opera sa a însemnat pentru cultura românească o muzică germană pe texte

româneşti.

Activând mare parte a vieţii sale în mediu german, i-a scăpat, multă vreme,

ideea unei „muzici româneşti originale”. Abia după primul război mondial a trecut

la realizarea acestui proiect prin armonizarea a două sute de cântece populare din

Bucovina, lucrare încă nepublicată.

24

Însă meritul cel mai mare al profesorilor şi compozitorilor: Eusebie

Mandicevschi, Narcis-Carol Miculi, Ştefan Nosievici sau Isidor Vorobchievici,

constă în instruirea în şcoala germană a numeroşi viitori profesori şi compozitori ai

Bucovinei, aspecte ce vor fi detaliate în acest capitol.

Totodată, pe lângă mulţi alţi compozitori de valoare, va fi evidenţiat numele

lui Ciprian Porumbescu, artistul care a însemnat (în scurt-ai viaţă) un model de

luptă prin cultură muzicală, atât compozitorilor şi românilor bucovineni, cât şi

fraţilor, de acelaşi neam, din Transilvania şi din întreaga ţară.

Deasemenea, va fi recunoscut faptul că, ocupaţia austro-ungară a avut, pe

lângă dezavantajele ce decurg din ceea ce înseamnă statutul celui stăpânit, şi unele

avantaje ce ţin de dezvoltarea şi progresul aduse de un imperiu înaintat, mai ales în

ceea ce priveşte cultura, în general, şi cea muzicală, în special.

Compozitorii care s-au născut în Bucovina, chiar dacă nu au activat aici,

sunt menţionaţi în lucrarea de faţă, precum şi compozitorii născuţi în afara

Bucovinei dar care au activat în interiorul ei, şi cei care, prin activitatea lor, au

contribuit la dezvoltarea şi menţinerea fenomenului cultural în general şi a celui

religios, cultic, în special: preoţi, compozitori, muzicologi, dirijori, profesori,

folclorişti, scriitori, instrumentişti, etnografi, muzeografi, istorici, editori,

colecţionari de muzică, critici, filologi etc.

Capitolul V prezintă Mişcarea corală şi activitatea cultural-muzicală din

Bucovina până astăzi.

Este format din patru subcapitole, denumite astfel:

A. Lupta dusă în Principate pentru introducerea în cultul liturgic a

muzicii liniare-corale

Chiar dacă, în Bucovina, până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, s-a folosit

mai ales cântarea de strană la slujbele bisericeşti, iar corul bărbătesc a fost cel care

a dat răspunsurile liturgice, încă din evul mediu, intonând imnuri de origine

25

bizantină, greacă, slavonă şi mai târziu, română, începând cu a doua jumătate a

acestui secol mişcarea corală s-a dezvoltat foarte intens şi va căpăta amploare prin

activitatea compozitorilor de pe aceste meleaguri şi a numeroaselor coruri înfiinţate

aici.

Totuşi, cântarea bisericească, psaltică, a continuat să se desfăşoare în cadrul

liturgic, mai ales la Vecernie, Utrenie, Sfintele Taine şi Ierurgii şi mai puţin la

Sfânta Liturghie, unde formaţiile corale, bărbăteşti şi mixte, au înfrumuseţat

sfintele slujbe cu repertoriu coral bucovinean, dar şi cu repertoriu din ţară sau

împrumutat din Apus şi trecut prin filiera compozitorilor bucovineni, sau preluat

identic din repertoriu compozitorilor basarabeni şi ruşi.

Această preluare identică, sau prelucrare a repertoriului din Basarabia şi

Rusia, la început într-o mică măsură, s-a practicat şi în ţară, mai ales de către

Gavriil Musicescu, care l-a şi pregătit, dirijat şi interpretat cu formaţia corală mixtă,

la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

B. Mişcarea corală şi rolul societăţilor culturale din Bucovina până în

anul 1989 în care este prezentată activitatea următoarelor tipuri de formaţii corale:

1. Coruri şcolare şi studenţeşti

2. Coruri ale Reuniunilor şi Societăţilor muzicale

3. Coruri ţărăneşti şi meşteşugăreşti

În acest subcapitol se face radiografierea mişcării corală şi a activităţii

cultural muzicale a Bucovinei începând, mai ales, cu a doua jumătate a secolului al

XIX-lea. Este amintită activitatea vecilor Societăţi culturale şi muzicale, Reuniuni,

Asociaţii, coruri de catedrală, de parohie, preoţeşti, şcolare şi studenţeşti, ţărăneşti

şi meşteşugăreşti, coruri de copii din oraşele Cernăuţi, Suceava, Rădăuţi, Siret,

Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Vatra Dornei, precum şi din satele şi

comunele Bucovinei. Sunt amintite Societăţile: Arboroasa lui Ciprian Porumbescu

şi Mihai Eminescu precum şi Junimea, Academia Ortodoxă, Bucovina, Moldova,

26

Dacia şi Cercul studenţesc. Deasemenea este prezentată activitatea Reuniunilor de

cântări: Ciprian Porunbescu, Răsunetul Carpaţilor, Dorna, Psaltul ş. a.

C. Cultura muzicală bisericească în Bucovina, din anul 1989 până astăzi,

cu următoarele subtitluri:

1. Seminarul ,,Mitropolitul Dosoftei” de la Suceava, reînfiinţat în anul

1990, contribuie prin activitatea sa la progresul cultural muzical-religios al

Bucovinei prin formarea de noi tineri, slujitori ai sfintelor altare şi a neamului

românesc din această parte a ţării.

2. Activitatea corală

a) Coruri ale mănăstirilor

b) Coruri de catedrală

c) Coruri mixte ;

d) Formaţii corale orăşeneşti din Câmpulung Moldovenesc

e) Coruri din zona Cernăuţi

f) Coruri bărbăteşti

3. Concerte şi concursuri corale

Presa vremii consemnează performanţele corurilor bucovinene, fie ele mixte

sau bărbăteşti, la diferite concursuri şi festivaluri. Un loc important în rândul

acestor concursuri este ocupat de concertele de colinde organizate în toate zonele

ţării.

Astfel, la Concertul de colinde, ce a avut loc la Casa de Cultură din Suceava,

în decembrie 2001, organizat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, au participat

16 coruri şi grupuri vocale.

La Festivalul-concurs judeţean de colinde: Astăzi s-a născut Hristos!, Ediţia

a II-a, din decembrie 2004, organizat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, ce a

avut două faze: zonală şi finală, şi trei secţiuni, au participat coruri parohiale, coruri

şcolare şi grupuri vocale.

27

În anul 2005 s-a desfăşurat în localitatea Fundul Moldovei, Festivalul de

muzică religioasă „Buna Vestire”, organizat de Arhiepiscopia Sucevei şi

Rădăuţilor, în colaborare cu alte instituţii de cultură din Suceava.

La acest concurs au participat atât formaţii din judeţ, cât şi din alte zone.

Menţionăm că, în fiecare an se desfăşoară în localitatea Fundul Moldovei

Festivalul de muzică religioasă „Buna Vestire”, unde participă coruri din

Bucovina şi din întreaga ţară.

Dată fiind amploarea acestui Festival cât şi importanţa lui cultural-muzical

educativă, am propus Înalt Presfinţitului Pimen, mutarea desfăşurării anuale a

acestui eveniment la Suceava, într-un spaţiu mai larg, cu posibilitatea culturalizării

muzical-religioase a mai multor credincioşi. La Fundul Moldovei activitatea

festivalului se desfăşoară într-un spaţiu foarte strâmt, unde abia încape corul care

îşi prezintă programul pe scenă.

D. Ce fel de muzică se cântă astăzi în Bucovina la stranele bisericilor

parohiale şi ale mănăstirilor, în afară de muzica corală? Comparaţie cu muzica

bisericească din Transilvania

În Bucovina fenomenul coral a fost foarte bogat, începând chiar de după

ocupare, şi a fost tratat în lucrare. Este evidenţiat faptul că numărul corurilor din

această perioadă, din Bucovina, întrece cu mult numărul formaţiilor corale din

întreaga ţară, nemaivorbind de diversitatea lor.

În privinţa muzicii bisericeşti, sunt două influenţe în ce priveşte învăţarea şi

practicarea ei la strană: influenţa de la Cernăuţi şi, mai târziu, cea a Seminarului

Teologic de la Mănăstirea Neamţ.

Cu privire la varianta „după Cernăuţi”, foarte puţini dintre cei întrebaţi

(preoţi mai în vârstă sau cântăreţi) cunosc că originea acestora stă în Psaltichia

bisericească a mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici.

28

Majoritatea numesc, şi au studiat la Seminarul Teologic din Cernăuţi,

varianta „după Cernăuţi” a Psaltichiei române, a compozitorului Mihai Ursuleac.

Iar varianta aceasta s-a stins, în mare parte, odată cu preoţii şi cântăreţii care au

studiat aici. A fost preluată în foarte mică măsură, pe alocuri, „după auz”.

Putem vorbi aşadar, despre varianta „după Cernăuţi” în perioada aprox.

1879 - 1990, în parohiile cu dascăli sau preoţi absolvenţi la Cernăuţi, şi în paralel

de varianta „după Neamţ”, începând, mai ales, după al doilea război mondial şi

eliberarea Bucovinei.

Cele două variante, „după Cernăuţi” şi „după Neamţ”, s-au practicat şi au

avut influenţă puternică, în funcţie de apropierea de cele două centre şcolare de

cultură muzicală bisericească: parte de Nord, după Cernăuţi şi partea de Sud, după

mănăstirea Neamţ. În partea dinspre Sud se cunoaşte influenţa benefică a

Seminarului teologic de la mănăstirea Neamţ unde s-au studiat şi practicat cântările

autorilor români din ţară.

A contat mult şi faptul că partea de Sud, a ceea ce numim astăzi Bucovina,

nu a fost cuprinsă în întregime în graniţele Imperiului austro-ungar.

Unde se mai cântă varianta „după Ursuleac”, mai ales de către tineri, aşa de

mult sunt depărtate cântările de original, încât ele nu mai produc nici un sentiment

religios, aproape nici o plăcere faţă de ceea ce trebuie să însemne cântarea liturgică.

Ascultându-le cântate, nu poţi să nu te întrebi, în sinea ta, cum de mai vin

credincioşii la biserică. Şi totuşi, bisericile bucovinene sunt pline de români

creştini, care şi-au păstrat credinţa portul şi portul românesc. În bisericile

bucovinene, ceea ce salvează ideea de frumuseţe a cântului religios sunt cântările

Sfintei Liturghii, care antrenează orice creştin din biserică, mai ales prin forţa şi

hotărârea cu care sunt cântate, străbătând într-însele stilul patriotic românesc al

compozitorului Ciprian Porumbescu.

29

Unde nu există cor, cântările la Sfânta Liturghie sunt cântate după Anton

Pann şi alţi autori de cântări tipărite, multe dintre ele în Cântările Sfintei Liturghii

şi alte cântări liturgice, transcrise pe ambele notaţii de Părintele Profesor Dr. Nicu

Moldoveanu.

Înalt Prea Sfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a hotărât ca

în Bucovina să se revină la cântările uniformizate, atât cât sunt cunoscute de cei ce

le-au învăţat în seminarii sau şcoli de cântăreţi, iar în unele locuri, preluate după

auz de cei care se apropie de strana bisericii. Deja la Catedrala Arhiepiscopală „Sf.

Ioan cel Nou” din Suceava şi în multe parohii hotărârea a fost pusă în practică.

Inventarul făcut la strana Catedralei şi la o serie de parohii mi-au confirmat acest

lucru.

Cum era normal, dată fiind tradiţia şi bogăţia cântărilor scrise de mână sau

intrate în arhiva şi biblioteca mănăstirii, mănăstirea Putna rămâne pe primul loc în

ce priveşte diversitatea repertoriului, dar şi a executării măiestrite a acestuia.

Mănăstirea reprezintă şi astăzi un model de cântare şi un loc de polarizare a

cântecului liturgic religios ortodox, corect interpretat, către multe parohii din

împrejurime sau mai de departe, în special de pe teritoriul Bucovinei. Mare parte

din acest repertoriu, care nu este altul decât cel al Bisericii noastre ortodoxe, cu

excepţia unei părţi greceşti, este preluat de cântăreţii sau preoţii din spaţiul

bucovinean, pentru a fi folosit la slujbele religioase.

Dacă în cazul Bucovinei putem vorbi de acest fenomen unic şi de importanţă

majoră pentru Biserica Ortodoxă Română, în general referindu-ne la transcrierea pe

notaţie liniară a cântărilor bisericeşti care circulau oral, de către mitropolitul

Silvestru Morariu-Andrievici, în cazul Transilvaniei salvarea şi menţinerea

melosului psaltic s-a datorat (pe lângă păstrarea în formă orală) influenţei ce au

exercitat-o vestiţii protopsalţi din Principate: Ieromonahul Macarie (1770-1836),

Anton Pann (1796-1854), George Ucenescu (1830-1896) şi V. Berencescu

30

Protosinghelul (1808-1894), precum şi ostenelii Părintelui Dimitrie Cunţanu, care

la îndemnul mitropolitului Andrei Şaguna a transpus pe muzică liniară ceea ce a

reuşit să adune din comoara muzical-bisericească a Transilvaniei şi tipărit, la

Viena, în anul 1890, Cântările bisericeşti după melodiile celor opt glasuri.

Putem vorbi chiar de un schimb între provincii în ceea ce priveşte muzica

bisericească în general, adică Transilvania s-a împrumutat în domeniul religios

coral din muzica Bucovinei, prin lucrările lui Ciprian Porumbescu, şi din cea a

Moldovei, prin compoziţiile lui Gavriil Musicescu venite prin filiera rusă, iar prin

intermediul lui Anton Pann, care a făcut misionarism muzical bisericesc şi la

Braşov şi a lui Macarie, în Moldova, muzica bisericească psaltică a reajuns la locul

de unde a polarizat (îmbunătăţită şi oarecum evoluată prin transformările suferite),

adică în Bucovina.

În Concluzii este întărită ideea păstrării unităţii muzicale bisericeşti sub

ocupaţie şi a alinierii culturii muzicale bisericeşti bucovinene la cea de acelaşi tip

din ţară. Totodată, se resubliniază ideea de luptă prin muzică împotriva unui

imperiu asupritor, ce încerca prin toate mijloacele să şteargă orice urmă de

românism din această parte a ţării. Una din măsurile luate în acest sens a fost

interzicerea construirii bisericilor din piatră, în ideea că cele din lemn vor dura doar

o perioadă scurtă, după care, treptat, se vor şterge urmele creştinismului românesc

de pe aceste meleaguri.

Sunt elogiate multe nume ce au constituit prin activitatea lor culturală zidul

de rezistenţă în faţa Imperiului austro-ungar.

Este apreciat faptul că, deşi oprimaţi şi persecutaţi, locuitorii Bucovinei nu s-

au lăsat învinşi şi nu au acceptat să li se impună o nouă gândire civică şi religioasă

în timpul ocupaţiei austro-ungare, ba mai mult, starea lucrurilor i-a ambiţionat

lăsând urmaşilor un exemplu viu, precum şi opere nemuritoare în toate domeniile.

31

Necazul bucovinenilor, piedică în calea dezvoltării culturale libere, a

continuat şi după anul 1944, când Bucovina de Nord a intrat sub ocupaţia rusească,

copiii bucovinenilor şi chiar părinţii lor fiind nevoiţi să înveţe, iară şi iar, o altă

limbă străină, pentru a se înţelege cu noii stăpâni. Nici cei de dincoace de graniţă

nu au avut o soartă mai strălucită întrucât comunismul s-a extins peste mai bine de

jumătate din Europa, încât, ai impresia că şi bucovinenii de dincolo de graniţă şi cei

de dincoace preferau vechea stăpânire cu care se obişnuiseră. Chiar şi mulţi români

din ţară, rude ale fraţilor lor ocupaţi sau cândva ocupaţi, preferau, din povestirile

acestora, dominaţia austro-ungară.

Totuşi, după 1989, în condiţii de libertate, când posibilităţile de a tipări cărţi

(unele rămase încă în manuscris) s-au diversificat, repertoriul muzical bisericesc

bucovinean şi transilvănean, tipărit, încă suferă.

Cu toate acestea este îmbucurător faptul că, atât în Bucovina cât şi în ţară, se

promovează şi studiază, în ultimul timp, de multe ori la nivel interpretativ ridicat,

muzica corală, alături de interesul şi dorinţa cunoaşterii şi studierii muzicii psaltice.

Concertele şi concursurile religioase, organizate la nivelul întregii ţări, scot în

evidenţă acest fapt. Mulţimea corurilor şi a grupurilor psaltice (uneori mai timide)

nu fac altceva decât să redescopere şi să repună în valoare muzica tradiţională a

bisericii, afectată de-a lungul timpului de vitregii şi diverse încercări, cauzate de

ocupaţie străină, comunism, nepăsare, necunoaştere, necercetare, plafonare, etc.

Credem că lucrarea de faţă constituie, de fapt, o continuare a studierii

fenomenului bucovinean. Titlul lucrării fiind mai mult de cercetare, de evocare şi

informare istorică, decât de analiză muzicală (care se poate face pe fiecare operă în

parte), conduce spre ideea că s-a încercat o ordonare a datelor referitoare la cultura

muzical - bisericească a Bucovinei, ca punct de sprijin pentru toţi cei care se vor

apleca în viitor asupra acestui subiect, unii poate şi cu gând de analiză muzicală a

unor opere neanalizate ale compozitorilor bucovineni, asupra cărora se pot elabora

32

lucrări: la unii compozitori măcar la nivel de referat, la alţii de teză de licenţă, iar la

o parte dintre ei, lucrări de doctorat.

Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu Psaltichia bisericească a mitropolitului

Silvestru Morariu-Andrievici, operă de mare valoare, atât pentru Bucovina cât şi

pentru întreaga ţară, tratarea ei, în comparaţie cu alte opere de acelaşi gen,

constituind miezul acestei lucrări.

În această idee am analizat şi alte opere psaltice şi corale atât cât am

considerat că ne permite iconomia titlului lucrării în tratarea subiectului, încercând

mai ales să argumentăm, prin cercetare şi analiză comparativă, alinierea culturii

muzicale bisericeşti de tradiţie bizantină, psaltică şi corală a Bucovinei, la cultura

muzicală de acelaşi fel practică la nivelul întregii Ţări Româneşti.

Analizarea întregului volum a operelor compozitorilor bucovineni, sau a

patrimoniului cultural muzical bisericesc bucovinean, ar fi însemnat o lucrare în

mai multe volume. Şi aşa volumul de informaţii depăşeşte spaţiul alocat unei

lucrări, chiar de doctorat.

Însă, fiind vorba de studiul culturii muzicale bisericeşti a unei provincii pe o

perioadă istorică întinsă, a existat o dilemă în ceea ce priveşte structurarea lucrării:

ori să evocăm cu deamănuntul, şi prin analiza în parte a operelor mai importante, să

arătăm ceea ce înseamnă, de fapt, cultura muzicală bisericească a Bucovinei

(volumul de informaţii şi analiza cu deamănuntul ducând la întinderea exagerată a

lucrării), ori să descriem, în urma studiului făcut, ce înseamnă această cultură, prin

descriere înţelegând o inventariere istorică a fenomenului (şcoli de muzică, situaţia

cântării monodice şi corale, compozitori bucovineni şi operele lor), şi să completăm

acest demers cu analizarea unor lucrări de importanţă unică, necunoscute şi

neanalizate la nivelul întregii ţări, pentru a merge spre ideea de unitate în cântările

bisericeşti, între toate Provinciile Româneşti.

33

S-a încercat de la început alcătuirea lucrării printr-o combinaţie între cele

două situaţii de mai sus, adică, pe de o parte, prezentarea istorică a fenomenului

muzical bisericesc din Bucovina, urmărind mai ales:

- prezentarea şcolilor cu profil religios şi situaţia cântării monodice, în prima

parte şi a compozitorilor bucovineni şi situaţia cântării monodice şi corale în cea

de-a doua parte;

-studierea şi menţionarea şi a altor manuscrise (decât cele de la Putna) în

notaţia chrisantică, ce se păstrează la unele mănăstiri bucovinene;

-studierea, menţionarea şi analiza unor lucrări corale, mai ales Liturghii ale

compozitorilor bucovineni, necunoscute în ţară, iar, pe de altă parte, ceea ce este de

mare importanţă pentru cei ce vor citi aceste rânduri, constituind şi miezul lucrării,

analiza cântărilor Psaltichiilor bucovinene, cu precădere a Psaltichiei bisericeşti a

mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici, scrisă în 1879 şi compararea lor cu

cântările din Anastasimatarele secolelor XIX şi XX şi cu Cântările bisericeşti

după melodiile celor opt glasuri, culese din Transilvania şi întâi publicate în 1890

de Părintelui Dimitrie Cunţanu, pentru a întări existenţa unităţii cântării bisericeşti

la nivelul întregii ţări, fapt dovedit, de altfel, de Părintele Profesor Dr. Nicu

Moldoveanu, de mulţi ani încoace, completat în acest demers de mulţi ucenici ai

sfinţiei-sale din toate provinciile româneşti şi de alţi cercetători.

Pe de altă parte, au fost necesare şi esenţiale, pentru conţinutul lucrării,

răspunsurile la următoarele întrebări:

„Ce şi cum se cântă azi în bisericile parohiale şi în mănăstirile din Bucovina?

Care sunt melodiile bisericeşti de strană astăzi şi ce legătură au ele cu cele psaltice?

Ce muzică bisericească se predă şi se practică în şcolile teologice actuale din

Bucovina? Se mai păstrează melodiile consemnate de mitropolitul Silvestru

Morariu-Andrievici sau au fost denaturate până la dispariţie şi înlocuite cu altele?

Dacă da, care sunt acelea?”

34

Acestea şi multe alte probleme, analizate sub conducerea ştiinţifică a

îndrumătorului meu, Părintele Profesor Universitar Dr. Nicu Moldoveanu, căruia îi

mulţumesc, îndatorat pentru încrederea acordată, au dus la întocmirea lucrării de

faţă, însumând 772 de pagini.

Aplecându-mă, cu această ocazie, asupra studiului culturii muzicale

bisericeşti din această parte a ţării noastre, mi-am propus, ca o datorie faţă de

înaintaşi, contemporani şi urmaşi (pe lângă lucrarea în sine), să introduc, o parte

din aceste opere, în repertoriul corului „Sanctus” al Catedralei Mitropolitane din

Iaşi, pe care îl dirijez de la 1 iulie 1996, şi să purced, în viitor, la transcrierea,

editarea şi publicarea acestor opere, insuficient sau deloc cunoscute, cu scopul de a

face parte din repertoriul mai multor coruri şi de ce nu, pentru a fi studiate şi în

şcolile teologice din ţară.