Download - Rezumat Teza Doctorat
1
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE
CATEDRA DE GEOGRAFIE UMANĂ ŞI ECONOMICĂ
TEZĂ DE DOCTORAT
(rezumat)
EVOLUŢIA FUNCŢIEI BALNEOCLIMATERICE ÎN CÂMPIA
ŞI DEALURILE DE VEST
Coordonator:
prof. univ. dr. Melinda Cândea
Doctorand:
Elena Cristina Marian
Bucureşti, 2012
2
CUPRINS
INTRODUCERE......................................................................................................................1
CAPITOLUL I
ASPECTE TEORETICE ŞI METODOLOGICE.....................................................5
CAPITOLUL II
ISTORICUL CERCETĂRILOR BALNEARE ÎN CÂMPIA ŞI DEALURILE DE
VEST……………………………………………………………..….………………..9
2.1. PERIOADA ANTICĂ…………………………………..……………….9
2.2. PERIOADA MEDIEVALĂ…………………….……………………...10
2.3. PERIOADA MODERNĂ………………………..…………………….10
2.4. PERIOADA CONTEMPORANĂ…………………..…..…………….14
CAPITOLUL III
ELEMENTE DE IDENTIFICARE ALE ZONELOR BALNEARE DIN
CÂMPIA ŞI DEALURILE DE VEST……………………………………………..21
3.1. POTENŢIALUL BALNEAR……………………….....………….…...21
3.2. CĂILE DE ACCES…………………...………………………….…….28
3.3. CARACTERISTICILE RELIEFULUI……………………………….36
3.4. ÎNCADRAREA ADMINISTRATIVĂ..................................................41
3.5. POPULAŢIA ŞI AŞEZĂRILE..............................................................44
3.5.1. Populaţia....................................................................................44
3.5.2. Aşezările…………………..……………………..……………47
CAPITOLUL IV
FACTORII DE FAVORABILITATE CE SUSŢIN DEZVOLTAREA
FUNCŢIEI BALNEARE ........................................................................................52
4.1. STRUCTURILE GEOLOGICE............................................................52
4.2. APELE TERMALE................................................................................55
4.2.1. Terminologia şi clasificări....................................................55
4.2.2. Stratele acvifere......................................................................58
4.2.3. Modalităţile de formare a apelor minerale..........................61
4.2.4. Temperatura apelor termale.................................................64
4.3. POTENŢIALUL CLIMATO-TURISTIC............................................66
4.3.1. Presiunea atmosferică..............................................................67
3
4.3.2. Temperatura.............................................................................69
4.3.3. Precipitaţiile..............................................................................70
4.3.4. Umiditatea aerului....................................................................73
4.3.5. Nebulozitatea............................................................................74
4.3.6. Vânturile....................................................................................75
4.3.7. Tipuri de bioclimat specifice...................................................76
4.4. PĂDUREA – MEDIU AMBIENTAL PENTRU DESFĂŞURAREA
TURISMULUI................................................................................................80
4.5. SPECII ENDEMICE...............................................................................84
CAPITOLUL V
EVOLUŢIA FUNCŢIEI BALNEARE ....................................................................85
5.1. TURISMUL BALNEAR DIN PERSPECTIVA GEOGRAFIEI
ISTORICE......................................................................................................88
5.2. TURISM BALNEAR ÎN PERIOADA ANTICĂ..................................93
5.3. TURISM BALNEAR MEDIEVAL ……………………………....…..98
5.4. TURISM BALNEAR ÎN PERIOADA MODERNĂ...........................107
5.5. TURISM BALNEAR INTERBELIC..................................................136
5.6. TURISM BALNEAR POSTBELIC…………….…………………..159
5.7. TURISMUL BALNEAR ACTUAL……………….……………….174
5.7.1. Reţeaua locaţiilor cu funcţii balneare……………...…..…..175
5.7.1.1. Potenţialul balnear valorificat…………..….….…175
5.7.1.2. Potenţialul balnear latent……………………...…178
5.7.2. Caracteristici generale………………..…………………….179
5.7.2.1. Staţiuni turistice balneoclimaterice permanente..179
5.7.2.2. Staţiuni balneoclimaterice sezoniere……….....…182
5.7.2.3. Locaţii de interes balnear……………..………….184
5.7.3. Infrastructura turistică………………..……………………186
5.7.3.1. Structuri de cazare…………………...……….…..188
5.7.3.2. Structuri de tratament………….……......……….203
5.7.3.3. Structuri de alimentaţie publică………..………..206
5.7.3.4. Structuri de agrement……………...……………..207
5.7.4. Circulaţia turistică…………………………….…...……….214
5.7.5. Tipuri şi forme de turism……………………...……………221
4
CAPITOLUL VI
PERSPECTIVELE TURISMULUI BALNEAR…………………….……….…226
CONCLUZII…………………………………………………….………………...……….234
ANEXA 1…………………………………………………...………………………………246
LISTA ILUSTRAŢIILOR ŞI A TABELELOR…………………….….……………….256
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………….….266
5
INTRODUCERE
Prin caracterul său interdisciplinar, geografia istorică îmbină cele două ştiinţe de bază
- geografia şi istoria – pentru a înţelege mai temeinică aprofundat anumite teme elucidate
incomplet prin mijloacele proprii de care dispun aceste ştiinţe. Deşi istoria este o ştiinţă
umanistă, iar geografia fizică o ştiinţă a naturii, fenomenele petrecute în societatea omenească
– economice, istorice, politice, sociale – au fost influenţate de împletirea şi interferenţa
domeniului istoric cu mediul natural. Din această perspectivă, acest studiu reprezintă o
viziune interdiciplinară asupra evoluţiei funcţiei balneoclimaterice în Câmpia şi Dealurile de
Vest.
Regiunea turistică a Câmpiei şi Dealurilor de Vest deţine obiective naturale şi
antropice aflate, ca pondere, într-un echilibru relativ. Resursa naturală de maximă importanţă
o reprezintă apele termale cantonate în orizonturile acvifere ale Câmpiei de Vest (două la
Oradea şi trei la Timişoara), dar şi în perimetrul deluros, în Depresiunea Şimleului, Dealurile
Crasnei, Dealurile Ghepişului. Acestora li se asociază apele minerale din Dealurile Lipovei şi
Buziaşului şi din câmpie, de la Călacea. În anumite locaţii izvoarele de apă termală au fost
descoperite încă din Antichitate şi Evul Mediu, iar în alte locaţii, prin metodele progresiste
ale vremurilor, s-a reuşit captarea de izvoare termale în perioada modernă şi contemporană.
Cert este faptul că majoritatea covârşitoare a localităţilor din Câmpia şi Dealurile de Vest,
care deţin în prezent surse naturale de ape termale, au o istorie îndelungată în timp, primele
atestări documentare referitoare la acestea, datând din secolele XIII-XIV.
CAPITOLUL I: ASPECTE TEORETICE ŞI METODOLOGICE
Evoluţia funcţiei balneare în Câmpia şi Dealurile de Vest este un studiu geografic la
baza realizării căruia au stat numeroase metode de cercetare cu o aplicabilitate concretă
asupra specificului geografico-istoric al aspectelor balneare din această regiune. La
elaborarea acestei lucrări au fost utilizate o serie de metode clasice de cercetare geografică şi
istorică, precum şi o serie de mijloace moderne bazate pe interdisciplinaritate. Metodologia
folosită a fost destul de variată, cu metode de lucru proprii sau conexe, fiind abordate metoda
deductivă, metoda analizei şi a sintezei, metoda statistică.
Metoda analizei, o metodă de bază în cercetarea geografică, a fost utilizată pe
parcursul acestei lucrări în cercetarea categoriilor de ape minerale şi termale, şi în aprecierea
nivelului dezvoltării turismului pe baza acestora, în funcţie de perioada istorică respectivă.
6
Metoda este prezentă în capitolele de bază ale lucrării în care se demonstrează că factorii
terapeutici stau la baza dezvoltării turismului balnear, alături de analizele fizico — chimice
ale apelor termale şi minerale, geologia acestora, precum şi favorabilitatea climei şi a
reliefului specifice zonei de studiu. Totodată această metodă a fost utilizată în realizarea
descrierilor de infrastructură turistică în evoluţie, analizându-se numărul locurilor de cazare,
al structurilor de alimentaţie publică şi al bazelor de tratament existente în staţiunile
balneoclimaterice din Câmpia şi Dealurile de Vest.
Metoda comparativă presupune o validitate de care depinde rigurozitatea cu care sunt
definiţi termenii. Fiind un mijloc de a descoperi raporturi, metoda poate suscita ipoteze, însă
nu poate constitui prin ea însăşi o veritabilă explicaţie, ataşată unei teorii. În cadrul acestui
studiu metoda comparativă evidenţiază diferenţele dintre caracteristicile fizico-chimice ale
apelor termale, precum şi eficienţa lor balneară. Această metodă a mai fost utilizată în
compararea caracteristicilor turistice specifice staţiunilor de interes naţional şi local, sau în
studiul potenţialului balnear oferit de locaţiile situate în unităţi de relief diferite.
Prelucrarea datelor legate de chimismul apelor, dar şi de fluxurile turistice s-a realizat
prin metode statistico - matematice ce au scos în evidenţă caracterul evolutiv al realizării
analizelor chimice ale apelor minerale, dar şi marea variabilitate a fenomenului de circulaţie
turistică. Metodele cartografice sunt prezente de asemenea în lucrare, servind astfel la
realizarea materialelor grafice. În acest sens, cartografierea statistică a fost utilizată în
elaborarea hărţilor tematice, unele dintre scopurile acestora fiind şi repartizarea în teren a
staţiunilor balneoclimaterice, dar şi a localităţilor ce deţin factori balneari.
Datele prelucrate în acest studiu au fost preluate de la direcţiile arhivelor judeţene şi
bibliotecile judeţene din Satu-Mare, Zalău, Oradea, Arad, Timişoara, din arhivele primăriilor
locaţiilor balneare, dar şi de la bibliotecile specializate ale Universităţii din Bucureşti,
Biblioteca Academiei, Biblioteca Centrală Universitară, dar şi Biblioteca Naţională a
României.
CAPITOLUL II: ISTORICUL CERCETĂRILOR BALNEARE ÎN CÂMPIA ŞI
DEALURILE DE VEST
Începuturile balneare pe teritoriul naţional sunt atestate încă din antichitate din punct de
vedere arheologic, însă lipsesc dovezile scrise ale preocupărilor ştiinţifice balneare. Medicina
dacilor era practicată de preoţi şi se baza doar pe cunoştinţe de botanică şi farmaceutică
primitivă. Însă dacii foloseau în scop terapeutic şi efectele vindecătoare ale apelor minerale
7
termale. După cucerirea Daciei de către Imperiul Roman, deşi Crişana rămâne locuită de
dacii liberi, romanii au exploatat totuşi izvoarele minerale, fapt atestat de o serie de mărturii
arheologice precum pietrele funerare ale veteranilor romani veniţi la tratament în zona Băilor
Felix sau conductele şi pietrele de construcţie romane de la Buziaş.
Primele mărturii scrise clare, cu caracter ştiinţific, referitoare la caracteristicile
balneare ale Câmpiei şi Dealurilor de Vest, datează cu precădere doar din perioada
medievală. În acest sens, umanistul român transilvănean, Nicolaus Olahus, (Căluşer, I.,
Sfârlea, T.,1980, p. 545), care şi-a desfăşurat activitatea şi prin aceste regiuni, ne-a lăsat
informaţii despre apele termale specifice zonei, în lucrarea istorico-etnografică Hungaria,
sive de originibus gentis, regionis situ, divisione, habitu atque opportunitatibu,scrisă în anul
1536. În capitolul XVIII al acestei scrieri, există date geografice referitoare la Transilvania,
printre care sunt prezentate şi băile termale de lângă Oradea. Acestea sunt considerate de
către autor demne de a fi enumerate alături de cele mai bune ape terapeutice în îngrijirea
diferitelor boli, alături de cele de la Buda, Trencin şi cele din Slovacia.
În perioada modernă informaţiile ştiinţifice balneare referitoare la zona de studiu,
devin tot mai numeroase, fiind consemnate tot mai mult de specialişti medicali în domeniu
care demonstrează valoarea terapeutică a acestor ape termale şi minerale. În acest sens,
primele analize ale apelor de la Băile Episcopiei şi indicaţiile de folosire ale acestora au fost
realizate de către medicul orădean Francisc Gebb, în anul 1731. Lucrarea sa se intitula
Gemina investigatio thermalum Episcopalium Magno-Varadinensium” (Dubla investigaţie a
Băilor Episcopiei de la Oradea Mare).
A doua jumătate a secolulul al XIX-lea se remarcă prin revigorarea cercetărilor
balneare în Europa. În plan naţional, această perioadă se caracterizează prin descoperirea unui
număr foarte important de izvoare minerale şi efectuări de analize chimice ale apelor, în
vederea valorificării lor, în scop terapeutic. Pe măsură ce se adunau datele ştiinţifice, se
fundamenta şi folosirea factorilor balneari în scop terapeutic, sub forma indicaţiilor,
respectiv contraindicaţiilor pentru curele balneare.
La începutul secolului XX, literatura balneară românească se îmbogăţeşte cu două
lucrări de o deosebită valoare ştiinţifică, care, prin complexitatea lor, vin să pună bazele
ştiinţifice ale balneologiei româneşti: Apele minerale şi staţiunile climatice din România,
ediţiile 1900 şi 1906, scrise de Al. Saabner-Tuduri şi Hidroterapia medicală, editată în 1904
de Gheorghe Baiulescu. Trebuie precizat faptul că monografia lui Saabner-Tuduri cuprinde
date importante despre izvoarele minerale şi staţiunile balneoclimaterice cunoscute în
8
spaţiul românesc. Ediţia din 1900 i-a adus autorului cinstea de a fi ales membru corespondent
al Societăţii de Hidrologie Medicală din Paris.
După realizarea statului naţional român, activitatea de cercetare balneară se
intensifică, fapt dovedit de doctorii E. Ţeposu şi L. Câmpeanu de la Universitatea din Cluj-
Napoca, care, în 1920, publică prima lucrare în limba română despre Staţiunile climaterice
din Ardeal în paginile revistei Clujul Medical. Lucrarea se bucură de un succes neaşteptat şi
în anul următor doctorii Ţeposu şi Câmpeanu publică o a doua ediţie mult mai argumentată
ca text, sub titlul Apele minerale şi staţiunile balneoclimatice din Ardeal, cu cele din Vechiul
Regat, Basarabia şi Bucovina, Editura Viaţa Românească, 1921. În cadrul acestor studii se
regăsesc, evident, date ştiinţifice despre staţiunile balneoclimaterice din zona vestică a ţării:
Băile Felix, Băile Episcopiei, Călacea, Buziaş, Lipova, Tinca. Ritmul cercetărilor balneare
este susţinut în continuare de Emil Ţeposu, care, în lucrarea sa, Bogăţia apelor minerale ale
Ardealului şi Banatului, publicată în 1929 enumera cele mai importante zone româneşti
bogate în ape termale (oligometalice), alături de exemple similare din Franţa, Germania,
Cehoslovacia, Austria, Italia, Iugoslavia, Elveţia, Anglia, Spania. Apoi, în anul 1932,
balneologia românească e înfăţişată prin lucrarea profesorilor E. Ţeposu şi Val. Puşcariu,
România balneară şi turistică, editată de Touring Clubul României, pentru ca în 1937 Gh.
Mareş să publice o valoroasă lucrare de cercetare ştiinţifică „asupra acţiunilor
farmacodinamice şi indicaţiunilor terapeutice ale apelor noastre minerale‖ (Enciclopedia
României, vol. IV, 1943, p. 248-249). Un alt cercetător pasionat al balneologiei, Ion Păsărică,
redacta la Bucureşti, în 1936 o lucrare de popularizare a obiectivelor naturale regionale,
Frumuseţile naturale ale Banatului, în cadrul căreia oferea câteva date despre apele
tămăduitoare de la Călacea. Deasemenea, Băile Felix şi Băile Episcopiei sunt descrise detaliat
în Monografia Crişanei din 1937, alături de Băile Tinca, subliniindu-se efectul lor terapeutic.
În perioada postbelică Institutul de Balneologie îşi continuă existenţa pe temelia
institutului interbelic al profesorului Theohari. În 1949 ia fiinţă oficial noul Institut de
Balneologie şi Fizioterapie, ca for ştiinţific şi metodologic al reţelei de balneologie şi
fizioterapie din ţară. Organizat pe departamente specifice, institutul cuprindea în activitatea
sa de cercetare toate domeniile balneoclimatologiei, de la descoperirea factorilor balneari
(ape minerale, nămoluri, gaze terapeutice-mofete), până la valorificarea acestora prin
recomandări metodologice de tratament în staţiunile balneare. Aceste studii complexe ajutau
la dezvoltarea bazelor de tratament din staţiunile existente şi constituiau piatra de temelie
pentru noile aşezăminte balneare în curs de dezvoltare. În cadrul acestui institut şi-au
9
desfăşurat activitatea cercetători precum dr. Olga Bonciu, chim. Sofia Vasilescu, ing. Witzel
Emil, geolog Dragoş Vasile, biolog Valeria Trică, arhitect Darius Ionescu.
Alături de articolele de cercetare ştiinţifică trebuie menţionate şi monografiile
geografice ale judeţelor, patronate de Editura Academiei, şi ghidurile turistice ale majorităţii
staţiunilor balneare. Toate acestea au constituit o importantă bază teoretică şi documentară,
aducându-şi contribuţia la elaborarea studiului de faţă.
Ramură economică de consecinţă, cu caracter sintetic, turismul balnear este un
rezultat al condiţiilor naturale favorabile şi al întregului complex de activităţi economice şi
medicale, puse în slujba satisfacerii unor exigenţe umane: odihnă, agrement, îngrijirea
sănătăţii, necesitatea cunoaşterii.
CAPITOLUL III: ELEMENTE DE IDENTIFICARE ALE ZONELOR
BALNEARE DIN CÂMPIA ŞI DEALURILE DE VEST
Potenţialul balnear
Numeroase localităţi din această regiune deţin izvoare minerale şi termale, având un
grad diferit de utilizare în scopuri terapeutice. În acest sens, sunt situaţii în care autorităţile
locale au cunoştinţă de existenţa unor izvoare pe raza localităţii respective, însă nu au realizat
nici un demers în vederea unei investigaţii ştiinţifice primare: Chişlaz, Răbăgani, Tămăşeu,
Şumal. Apoi există localităţi în care s-au efectuat analize chimice ale apei din izvoarele
minerale sau termale, acestea fiind ulterior încadrate în fondul balnear de rezervă: Ady Endre,
Arad, Banloc, Beba Veche, Biled, Borş, Carastelec, Cărand, Cărpiniş, Cebza, Ceica,
Cherechiu, Chişineu-Criş, Ciocaia, Ciumeghiu, Crişeni, Deta, Greoni, Jimbolia, Lenauheim,
Lovrin, Meseşenii de Sus, Mihai Bravu, Nădlac, Periam, Roşiori, Salonta, Satu Mare,
Socodor, Şandra, Teremia Mare, Timişoara, Tomnatic, Variaş, Zăuan. În alte cazuri,
primăriile locale au reuşit să valorifice potenţialul balnear la zonei, însă la standarde minime,
prin construirea a unuia sau două bazine alimentate cu apă termală şi apoi amenajarea unor
ştranduri modeste în jurul acestora: Acâş, Balc, Beltiug, Bizuşa, Carei, Curtici, Dorobanţi,
Jibou, Livada de Bihor, Macea, Marghita, Mădăras, Oradea, Sarcău, Săcueni, Sânmihaiu
German, Sânnicolau de Munte, Sânnicoalua Mare, Şofronea. Urmând cursul evolutiv al
funcţiei balneare, un real turism balnear se practică în localităţile desemnate ca fiind staţiuni
turistice: Băile Felix, Băile 1 Mai, Buziaş, Călacea, Lipova, Tăşnad, Tinca.
Căile de acces spre locaţiile balneare din Câmpia şi Dealurile de Vest se înscriu în mod
armonios în ansamblul reţelei naţionale al căilor de comunicaţie, prezentând totuşi o serie de
10
caracteristici semnificative. În acest sens, în zona de studiu există două mari direcţii de acces:
dinspre est (Transilvania) şi dinspre sudul ţării. Aceste două direcţii de acces sunt deservite
de către patru din cele opt magistrale feroviare ale României (magistralele 1, 2, 3 şi 4) alături
de drumurile rutiere însoţitoare.
Finalitatea acestora se concretizează în realizarea legăturilor de comunicaţie cu statele
învecinate, Serbia, Ungaria şi Ucraina, prin punctele de frontieră corespunzătoare: pe calea
ferată – Stamora Moraviţa, Jimbolia, Curtici, Salonta, Episcopia Bihor, Valea lui Mihai,
Carei, Halmeu – şi pe cale rutieră: Moraviţa, Jimbolia, Nădlac, Turnu, Vărşand, Salonta,
Borş, Valea lui Mihai, Petea, Halmeu.
Toate locaţiile balneare prezente în Câmpia şi Dealurile de Vest se raportează, din
punct de vedere al căilor de acces la principalele oraşe-reşedinţă de judeţ: Satu Mare, Zalău,
Oradea, Arad şi Timişoara. Aceste oraşe beneficiază de trei categorii de căi de acces: rutiere,
feroviare şi aeriene, stabilind astfel legăturile atât cu cele mai importante locaţii din ţară, cât
şi din străinătate. Sub aspectul funcţionalităţii turistice, Câmpia şi Dealurile de Vest
alcătuiesc un sistem de baze şi căi de comunicaţie polarizat de o axă orientată nord-sud, pe
aliniamentul Satu Mare-Timişoara.
Caracteristicile reliefului
Câmpia de Vest se desfăşoară de la nord la sud ca o fâşie îngustă între graniţa de vest
a României şi treapta colinară de la est, în care pătrunde sub forma unor golfuri largi până în
interiorul munţilor. Altitudinea câmpiei este cuprinsă între 200 şi 100 m, cu excepţia unor
porţiuni mai coborâte din partea vestică, unde coboară la 80 – 95 m. Suprafaţa câmpiei are o
pantă redusă de la est la vest, pusă în evidenţă de direcţia râurilor carpatice care o străbat
transversal. Pe profilul său est-vest, Câmpia de Vest este formată din două trepte orografice,
bine reprezentate: cea înaltă şi cea joasă.
Fig. nr. 1. Ponderea potenţialului balnear pe unităţi de relief
58%
16%
26%Câmpia de Vest
zona de contact
Dealurile de Vest
11
12
Dealurile de Vest reprezintă, în ansamblu, o regiune de dealuri piemontane joase, ce
se desfăşoară pe o lăţime de circa 5 – 30 km, având cea mai mare extensiune între Someş şi
Barcău. Spre sud au o lăţime mai redusă, formând un brâu colinar pe latura externă a
frontului carpatic apusean, cu excepţia Munţilor Zarandului şi Locvei, unde lipsesc. Dealurile
de Vest sunt formate din culmi netede sau slab ondulate şi din văi largi cu aspectul unor
golfuri ale câmpiei, ceea ce dă impresia discontinuităţii lor. De aceea, către Câmpia de Vest
limita Dealurilor de Vest nu este evident, tocmai din cauza evoluţiei comune a celor două
unităţi de relief şi a întrepătrunderii elementelor de peisaj.
Încadrarea administrativă
Din punct de vedere administrativ, arealul de studiu este încadrat în judeţele Satu Mare,
Maramureş, Sălaj, Bihor, Arad şi Timiş, două locaţii balneare aflându-se totuşi la graniţa
dintre judeţele Sălaj şi Satu Mare, respectiv Timiş şi Caraş-Severin. Localităţile cu factori
balneari din Câmpia şi Dealurile de Vest se regăsesc în întreaga taxonomie administrativă
specifică României, acestea fiind, în procentaje diferite, desigur, sate, comune şi oraşe.
Populaţia şi aşezările
Situaţia actuală a principalelor elemente geodemografice comportă anumite
particularităţi. În acest sens, Dealurile şi Câmpia Banatului se înscriu în ceea ce este definit
ca tip geodemografic bănăţean: spor natural redus, rezultat din concepţia şvabilor de a avea
numai un urmaş pentru a nu diviza proprietatea; Crişana se caracterizează printr-un tip de
tranziţie, bihorenii însuşindu-şi, în parte, comportamentul geodemografic bănăţean, iar
Câmpia Someşului şi Dealurile Silvano-Someşene se încadrează în tipul mediu (naţional), în
privinţa evoluţiei sporului natural.
Printre satele reprezentative ale Câmpiei de Vest se remarcă cele din Câmpia Banatului
ca Şimand, Şiria, Vladimirescu, Dudeştii Vechi, Periam ,Variaş, Vinga, Giarmata, după care
spre nord apar mai izolate Tinca, Diosig, Livada, Turţ. Un număr destul de însemnat dintre
acestea sunt situate la limita câmpie – dealuri, dezvoltarea lor fiind favorizată de potenţialul
geografic al celor două unităţi. Faţă de câmpie, în unitatea de dealuri s-au format numai două
sate foarte mari, respectiv Sărmăşag, pe baza resurselor de cărbune din zonă, şi Tileagd, cu
prelucrarea lemnului.
Din punct de vedere urban, la nivelul compartimentelor celor două unităţi, în raport cu
extinderea lor longitudinală şi potenţialul geografic de care dispun, se remarcă, în unitatea de
câmpie, o descreştere evidentă a numărului oraşelor de la sud către nord, 13 fiind situate în
Câmpia Banatului (Curtici, Sântana, Pâncota, Nădlac, Pecica, Arad, Sânnicolau Mare,
Jimbolia, Timişoara, Recaş, Ciacova, Deta şi Gătaia), apoi 6 în Câmpia Crişurilor (Carei,
13
Valea lui Mihai, Săcueni, Oradea, Salonta şi Chişineu-Criş) şi doar 3 în Câmpia Someşului
(Satu Mare, Tăşnad şi Ardud). Faţă de câmpie, în unitatea de dealuri, situaţia se inversează,
numărul cel mai ridicat de centre urbane, respectiv 10, aparţinând Dealurilor Silvano-
Someşene (Seini, Tăuţii-Măgheruş, Baia Mare, Şomcuta Mare, Ulmeni, Cehu Silvaniei,
Jibou, Şimleu Silvaniei şi Zalău), în Dealurile Crişanei fiind prezente 8 centre urbane
(Marghita, Aleşd, Beiuş, Ştei, Nucet, Vaşcău, Ineu şi Sebiş), iar în Dealurile Banatului doar 6
(Lipova, Făget, Lugoj, Buziaş, Oraviţa).
CAPITOLUL IV: FACTORII DE FAVORABILITATE CE SUSŢIN
DEZVOLTAREA FUNCŢIEI BALNEARE
Structurile geologice
Geologia de suprafaţă de pe teritoriul Câmpiei şi Dealurilor de Vest este monotonă;
formaţiunile geologice mai vechi sunt integral acoperite cu depozite cuaternare şi aluvionare.
Pe areale restrânse, la nivelul general al dealurilor, apar magmatite laramice şi magmatite
neogene reprezentate prin piroclastite şi chiar curgeri de lavă andezitică. Pe alocuri sunt
prezente la suprafaţă şisturile cristaline, sub formă de culmi şi măguri în Dealurile de Vest,
rămase la zi încă din stadiul iniţial de evoluţie sau ajunse într-o asemenea poziţie prin
înlăturarea treptată a sedimentarului miocen în care au fost îngropate iniţial (Culmea
Codrului, Măgura Coşeiului, Măgura Şimleului, Culmea Buziaşului). Tectonic, formaţiunile
geologice se încadrează în două etaje structurale: cele sedimentare, la etajul structural
superior, şi fundamentul cristalin, la etajul structural inferior.
Apele termale
Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie
generalizează noţiunea de „apă minerală‖ astfel: „se conferă denumirea de apă minerală din
categoria substanţelor terapeutice apelor de provenienţă exclusiv naturală, ale căror procese
de mineralizare îşi au originea într-un acvifer subteran sau ecosistem lacustru salin-natural,
protejat de riscurile de poluare, şi care indeplinesc minim una din următoarele condiţii:
mineralizarea sau conţinut de săruri minerale total dizolvate;
prezenţa unor elemente chimice, cu acţiune farmacologică cunoscută, pentru a
conferi apei minerale calitatea de substanţă terapeutică naturală;
conţinut de gaze liber dizolvate cu efecte biologice atestate;
14
temperaturi la emergenţă de peste 200C în cadrul surselor geotermale în asociere
cu nivelul de mineralizare al apei;
Apoi, conform aceluiaşi institut de profil, apele termale comportă în prezent următorul tip
de clasificări:
ape minerale hipotermale: 20-340C;
ape minerale mezotermale sau homeotermale: 34-380C;
ape minerale hipertermale peste 380C.
Din punct de vedere hidrogeologic, Câmpia de Vest cunoaşte două tipuri de strate
acvifere: freatice şi de adâncime. Apele freatice, alimentate integral din precipitaţii
atmosferice, sunt cantonate în depozitele de terase şi aluviunile văilor din regiune, precum şi
în depozitele deluviale, la adâncimi şi cu pante de curgere condiţionate de formele
morfologice ale terenului. Stratele acvifere de adâncime, cu ape reci sau termale, sunt
cuprinse în formaţiuni permeabile pliomiocene, cretacice, jurasice şi triasice. Referindu-ne
numai la stratele acvifere termale, acestea se găsesc în depozitele permeabile ale
panonianului superior şi inferior, ale miocenului, precum şi în reţelele cu fisuri ale
formaţiunilor carbonatate mezozoice. Apele de adâncime din Câmpia şi Dealurile de Vest
sunt cantonate la întâlnirea dealurilor cu câmpia şi mai ales în cuprinsul Câmpiei de Vest.
Conform definiţiilor actuale, apele minerale şi termale se leagă genetic de apele de
adâncime de-a lungul faliilor majore din vestul ţării, orientate, în general pe direcţie nord-sud.
Insular ele apar însă şi în regiunea carpatică. Termalismul se leagă, în primul caz, de
tectonica accentuată şi de un gradient geotermal, iar în al doilea caz de efectul remanent al
activităţilor vulcanice neogene. Cea mai bogată în ape termale este Câmpia de Vest cu
apariţii la zi la Băile Felix, 1 Mai, Călacea, Marghita, Teremia Mare. Surse de ape
termominerale se întâlnesc şi în Munţii Apuseni, la Moneasa (320C), Geoagiu (34
0C), Vaţa de
Jos (35-380C), în grabenul Cernei la Băile Herculane (62
0C în cazul apelor din foraje, în zona
Vadu Oii-Topalu).
În prezent, s-a convenit că temperatura ridicată a apelor termale se explică printr-una
dintre ipotezele:
ape vadoase a căror temperatură se ridică corespunzător gradientului geotermic de la
adâncimea la care au ajuns în scoarţă;
ape vadoase care circulă în scoarţă şi se încălzesc în urma fenomenelor de
dezintegrare radioactivă;
ape juvenile provenite din deshidratarea topiturilor magmatice;
15
ape vadoase care circulă în scoarţă şi se încălzesc în urma proceselor chimice
exoterme.
Potrivit unor cercetări relativ recente termalitatea apelor se datorează atât gradientului termic
normal, cât şi anomaliei gradientului geotermic din Bazinul Panonic.
Potenţialul climato-turistic
În aria geografică balneoclimaterică a Câmpiei şi Dealurilor de Vest, media presiunii
atmosferice anuale este cuprinsă între 750 – 755 mm. În cazuri izolate, precum staţiunea
Lipova, există modificări în valorile presiunii datorate faptului că Lipova este înconjurată de
dealuri şi, cum temperatura scade o dată cu înălţimea, atunci şi presiunea variază ca valoare.
Odată cu modificarea presiunii atmosferice se modifică şi presiunea parţială a oxigenului,
care scade şi ea, odată cu creşterea altitudinii. Scăderea oxigenului din aer determină
modificări ce se resimt la nivelul sistemului nervos şi la nivelul aparatului cardio-vascular.
Din punct de vedere al valorilor climatice, în cuprinsul Câmpiei de Vest, valorile de
temperatură din ianuarie nu coboară sub – 20C în compartimentul central şi sudic, în timp ce
în compartimentul nordic al câmpiei nu depăşeşte – 30C, iar în privinţa valorilor medii ale
lunii iulie se constată prezenţa unor temperaturi de peste 210C în partea centrală şi sudică a
câmpiei şi de 20 – 210C în nordul acesteia. Din acelaşi punct de vedere, fâşia Dealurilor de
Vest înregistrează temperaturi medii anuale de 8 – 90C, valorile lunii iulie fiind de 18 – 20
0C.
Valorile medii de temperatură ale lunii ianuarie se diferenţiază astfel: - 20C în zonele sudice
şi centrale ale dealurilor, - 30C în partea nordică şi – 4
0C în zonele mai înalte, la limita cu
Carpaţii Occidentali.
Fig. nr. 2. Valori ale temperaturii medii multianuale în staţiunile balneare din Câmpia şi Dealurile de Vest (2000-
2010). Sursa: Administraţia Naţională de Meteorologie
Cantităţile medii anuale de precipitaţii sunt cuprinse între 530 şi 750 mm/an, în Câmpia
de Vest, creşterea volumului acestora realizându-se de la vest către est. În Dealurile de Vest
-505
10152025
OC
Ianuarie
Media anuală
Iulie
16
cantităţile anuale de precipitaţii sunt în jurul valorilor de 550 – 900 mm/an, iar umiditatea
relativă este în medie de 75%.
Pentru organismul uman aerul în care umezeala relativă este mai mică de 30% este
considerat foarte uscat. Când umezeala variază între 31 şi 50%, aerul este considerat uscat,
când este situată între 51 şi 80% aerul are o umiditate normală, iar când este situată între 81 şi
99%, aerul este foarte umed. În situaţia în care umezeala relativă este de 100%, aerul este
saturat, iar dacă depăşeşte 100%, se spune că aerul este suprasaturat în vapori de apă. Din
punct de vedere higric, turiştii au o senzaţie de confort, dacă umezeala relativă este cuprinsă
între 40 şi 65%.
Din punct de vedere al circulaţiei generale a vânturilor, dinspre sud-vest bate Austrul, un
vânt uscat în perioada de vară şi destul de geros în timpul iernii; acestuia i se adaugă Coşava,
tot dinspre sud-vest, cu efect de uscăciune în perioada de vegetaţie. De asemenea, la limita
câmpiei cu dealurile şi mai cu seamă în culoarele – depresiuni se înregistrează, la scară
redusă, brizele.
Bioclimatul excitant – solicitant, prezent în Câmpia de Vest, se identifică prin valori
medii diurne ale temperaturii aerului crescute, umiditate relativă a aerului redusă, calm
atmosferic, radiaţie solară globală abundentă. Prin nebulozitatea redusă şi insolaţia puternică,
climatul Câmpiei de Vest se caracterizează prin durata îndelungată a timpului frumos şi
atenuarea unor fenomene meteorologice de risc turistic (ceaţă, polei, furtuni puternice).
Aceste caracteristici determină asupra organismului stresuri de adaptare la cald, mobilizând
cu precădere mecanismele de termoliză; se creează condiţii de pierdere a lichidelor din
organism, de stimulare a sistemului nervos central şi vegetativ şi de stimulare maximă a
funcţiei glandelor endocrine; de creştere a capacităţii proceselor imunobiologice nespecifice
de apărare ale organismului; de îmbunătăţire a metabolismului calciului, favorizându-se
depunerea lui la nivelul sistemului osos; de îmbunătăţire a glicoreglării. Bioclimatul sedativ –
indiferent sau de cruţare, existent în Dealurile de Vest, prezintă un climat specific, mai umed
(700 – 800 mm anual) şi cu valori termice mai reduse (6 – 80C), graţie influenţelor oceanice
ce se manifestă în Dealurile Banato-Crişene. Durata timpului frumos se diminuează (140 –
160 zile anual) în favoarea creşterii nebulozităţii şi a numărului de zile cu precipitaţii. Creşte
de asemenea grosimea şi durata stratului de zăpadă (20 – 40 cm, 2 – 3 luni). În aceste
condiţii, aclimatizarea este imperceptibilă, indiferent de clima localităţii de origine a
bolnavului, vârstă şi afecţiune, iar sensul efectelor biologice este de punere în repaus a
funcţiilor sistemului neurovegetativ şi endocrin.
17
Pădurea -mediu ambiental pentru desfăşurarea turismului
O contribuţie considerabilă la efectele pozitive ale bioclimatului asupra organismului
uman, în cadrul staţiunilor balneoclimaterice din Câmpia şi Dealurile de Vest, o reprezintă
prezenţa pădurii, ca mediu ambiental, prin caracteristica sa turistică generată de posibilităţile
de cunoaştere a naturii, drumeţie şi recreere. Pădurea îşi îndeplineşte principalele sale funcţii
– recreativă, de agrement şi estetică – în staţiunea Buziaş unde Pădurea-Parc Buziaş
reprezintă o arie naturală protejată de interes local, apoi în staţiunea Călacea, unde din
întinderea de peste 15 ha a staţiunii, parcul ocupă 14 ha, incluzând şi o pădure de salcâmi şi
arbori seculari, dar şi în Băile Felix şi Băile 1 Mai unde pădurile reprezintă destinaţii ideale
pentru relaxare.
Funcţia recreativă a pădurii reprezintă calitatea acesteia de a proteja şi fortifica
sănătatea, de a asigura un nivel superior al stării psihice, de a reface capacitatea de muncă a
oamenilor prin mediul ambiant deosebit de favorabil pe care îl crează.
Funcţia de agrement, de recreere exprimă destinaţia pădurii în plan social conferită
prin valorificarea complexă, prin amenajare şi gestionare durabilă, a capacităţii acesteia de a
satisface motivaţiile şi cerinţele turiştilor de a se apropia de natură şi de un mediu curat, fiind
permise o serie de activităţi recreative precum: vânătoarea, pescuitul, turismul de drumeţie şi
orientare turistică, camping, sporturi uşoare şi agrement.
Funcţia estetică – constă în producerea de peisaje ce înfrumuţesează viaţa. Ea este legată
de conservarea şi amplificarea diversităţii formelor, structurilor, luminilor şi contrastelor, de
armonie, proporţionalitate şi echilibru, adică de conservare şi ameliorare a peisajului şi
transfigurarea perspectivelor, precum şi a calităţii estetice a pădurii.
Specii endemice
Deşi s-ar părea că seamănă cu nufărul alb din ghioluruile din Delta Dunării, „floarea de
lotus‖ de la Băile 1 Mai, Nymphaea Lotus Thermalis, prin procesul ei biologic, se deosebeşte
mult de acesta, aflându-şi o rudă mai apropiată în lotusul de la gurile Nilului, plantă specific
tropicală. Pentru prima dată în 1886 a fost propusă protejarea acestei specii. Lotusul termal a
fost însoţit în decursul erelor geologice de o specie de melc, care astăzi este declarat
monument al naturii - Melcul Melanopsis parreyssi. În pliocen, clima subtropicală şi
condiţiile fizico-chimice ale Lacului Peţa au favorizat formarea unor depozite de travertin cu
o faună bogată de gasteropode din care au fost determinate peste 30 de specii şi subspecii de
melanopside fosile. Melcul din Peţa este unicul supravieţuitor al acestei faune, supravieţuind
perioadei glaciare datorită microclimatului specific, creat de izvoarele şi apele geotermale din
regiune. Tot aici se poate observa şi roşioara lui Racoviţă, o subspecie endemică de peşte,
18
Scardinius erythrophtalmus racovitzai, denumită după marele biolog Emil Racoviţă. Peştele
este o specie strict termofilă, trăieşte numai în apele calde ale pârâului Peţa, preferând o
temperatură cu valori cuprinse între 27-34ºC. Nu depăşeşte lungimea de 12 cm, fiind uşor
recunoscut după aripioarele înotătoare de culoare roşiatică.
CAPITOLUL V: EVOLUŢIA FUNCŢIEI BALNEARE
Turismul balnear din perspectiva geografiei istorice
În anumite locaţii ale zonei de studiu, izvoarele de apă termală au fost descoperite
încă din Antichitate şi Evul Mediu, iar în alte locaţii, prin metodele progresiste ale
vremurilor, s-a reuşit captarea de izvoare termale în perioada modernă şi contemporană. Cert
este faptul că majoritatea covârşitoare a localităţilor din Câmpia şi Dealurile de Vest, care
deţin în prezent surse naturale de ape minerale şi termale, au o istorie îndelungată în timp,
primele atestări documentare referitoare la acestea, datând din prima parte a Evului Mediu în
spaţiul românesc. Despre o exploatare balneară a factorilor naturali de cură, atât la nivel
european, cât şi la nivel naţional, se poate vorbi numai începând cu secolul al XVIII-lea, când
se descoperă şi redescoperă numeroase izvoare minerale, se fac cercetări şi testări ale apelor
minerale, se certifică efectul terapeutic al acestora, se realizează unele stabilimente
rudimentare, care vor constitui, cel mai adesea, nucleul viitoarelor staţiuni balneare ale
secolului al XIX-lea.
Turism balnear în perioada antică
Conform descrierilor unor cercetători, la începutul secolului al XIX-lea mai existau
încă la Băile 1 Mai două pietre de mormânt cu câte o inscripţie romană fiecare, însă acestea
nu au fost apreciate la justa lor valoare, fapt pentru care s-au înglobat în construcţiile ridicate
ulterior în cadrul staţiunii. Aurel Tripon aminteşte în „Monografia Crişanei‖, publicată la
Oradea în 1937, despre existenţa acestor băi încă din antichitate, de pe vremea romanilor,
deoarece „chiar şi romanii s-au folosit de ele, iar aceasta o documentează obiectele casnice şi
banii romani descoperiţi aci cu prilejul săpăturilor‖ (Tripon, A., 1937, p. 231). Din păcate,
autorul citat nu dezvoltă mai pregnant această referinţă, însă lucrarea sa conţine textul celor
două inscripţii romane gravate pe două pietre funerare, dovadă că acestea au existat până în
secolul al XIX-lea, dar nu li s-a acordat importanţa cuvenită. Pe baza acestor descoperiri ne
putem situa pe poziţia acelor istorici care susţin că romanii, meşteri iscusiţi şi vestiţi în
construirea băilor publice, au cunoscut şi folosit băile orădene.
19
În aceeaşi perioadă antică, există dovezi arheologice, care au demonstrat faptul că
apele minerale de la Buziaş au fost şi ele utilizate de daco-romani. Astfel, concluzia la care
ajunge arheologul A. Borza, preluând cercetările mai vechi ale arheologilor Torma Karoly şi
Teglas Gabor este aceea că „Buziaşul a fost cu certitudine cunoscut şi exploatat, căci s-au
aflat acolo conducte de apă romane şi cărămizi. Numele roman al localităţii nu ne-a fost
transmis‖ (Borza, A., 1943, p.85).
Mai trebuie adăugat faptul că la cei vechi, virtuţile curative ale acestor ape erau
învăluite într-o atmosferă de credinţe şi practici magice sau religioase, întrucât credinţa şi
puterea curativă a divinităţii era factorul esenţial terapeutic.
Turism balnear medieval
În contrast cu Antichitatea, Evul Mediu a reprezentat declinul terapiei balneare. Acest
fapt s-a datorat, pe de o parte, fricii de apă, ca factor posibil al răspândirii unor boli cum ar fi
ciuma, pe de altă parte veto-ului bisericii, care considera băile ca fiind imorale. Ceea ce
fusese clădit cu atâta măiestrie şi folosit cu rezultate atât de bune în perioada antică, avea să
decadă simţitor în perioada feudală. Totuşi, cu timpul, unele staţiuni reînvie, cum este cazul
staţiunii Băile Episcopiei (1 Mai) care se bucură de o mare dezvoltare în secolul al XV-lea,
când se înfiinţează aici un spital, iar personalităţi de seamă, printre care poetul regelui Matei
Corvin, Ianus Pannonius, o vizitează. Aceasta constituie însă o excepţie, deoarece abia în
secolul al XVIII-lea preocupările pentru dezvoltarea staţiunilor balneare sunt prezente în
Europa şi, deci, şi în spaţiul românesc. De altfel, în această perioadă, balneologia, ca şi
întreaga medicină evoluează cu paşi înceţi şi nesiguri pentru a ieşi din obscuritatea în care se
găsea, bazându-se numai pe legende, tradiţii şi observaţii rudimentare, ce se transmiteau din
generaţie în generaţie, un exemplu în acest sens fiind legenda descoperirii izvoarelor de la
Buziaş. Totuşi, un aspect pozitiv se referă la faptul că, spre deosebire de perioada antică, din
Evul Mediu ni s-au păstrat numeroase scrieri despre efectele binefăcătoare ale apelor termale
din Câmpia şi Dealurile de Vest: Papa Inocenţiu al VII-lea în anul 1405, poetul umanist
Ianus Pannonius în anul 1465, umanistul român transilvănean Nicolaus Olahus în anul 1536,
iezuitul italian G.P. Campani în anul 1584, diplomatul italian Antonio Possevino în anul
1583, profesorul Giovanni Antonio Magni, de la Universitatea din Bologna în anul 1598.
La vremea respectivă, apele termale din Băile Episcopiei (1 Mai) erau mai apreciate
decît cele din Băile Sânmartin (Felix). Fiind ceva mai reci, Băile Episcopiei erau numite
„Băile Bune‖, iar cele din Sânmartin, fiind mai greu suportabile, „Băile cele Rele‖. Treptat,
însă, Băile Sânmartin au fost mai des vizitate datorită construirii unui drum pietruit de acces,
în timp ce Băile Episcopiei au rămas multă vreme greu accesibile din cauza noroiului care se
20
forma pe vreme ploioasă. Medicii medievali descoperiseră că apa termală de lângă Oradea
poate fi utilizată pentru tratamentul unor boli ca râia, podagra, scorbutul sau paralizia şi că
grăbea vindecarea rănilor.
În secolul al XIV-lea documentele vorbesc şi despre izvoarele minerale de la Buziaş,
localitatea fiind atestată documentar pentru prima dată în anul 1321. Descoperirea apelor
minerale este descrisă în mai multe legende pe care localnicii le-au transmis din generaţie în
generaţie.
În secolul al XV-lea, scrierile despre apele termale de lângă Oradea nu delimitează de
fiecare dată în mod evident Băile Sânmartin de Băile Episcopiei. Majoritatea referinţelor
descriu băile termale de lângă Oradea, deoarece între cele două locaţii există o distanţă foarte
mică. Doar spre începuturile perioadei moderne se realizează diferenţieri între cele două
staţiuni, deoarece, în urma unei analize mai riguroase, se constată deosebirile de patronaj şi
investiţii turistice balneare.
Dacă în această perioadă medievală am constatat existenţa unor preocupări incipiente
de organizare a unui posibil turism balnear în Câmpia şi Dealurile de Vest, evident într-o
modalitate empirică, totuşi interpretarea efectelor curative ale apelor termale este inexistentă,
deşi opinia generală încetăţenită era că acestea sunt binefăcătoare. De altfel, în această
perioadă, balneologia, ca şi întreaga medicină, evoluează cu paşi înceţi şi nesiguri pentru a
ieşi din obscuritatea în care se găsea, bazându-se numai pe legende, tradiţii şi observaţii
rudimentare, ce se transmiteau din generaţie în generaţie.
Turism balnear în perioada modernă
În perioada modernă sursele de informare despre valorificarea apelor termale din
Câmpia şi Dealurile de Vest sunt mult mai generoase, comparativ cu perioada medievală.
Însă şi în acest interval istoric de timp, un turism balnear bazat pe efectele curative ale apelor
termale se practica doar în câteva staţiuni din zona de studiu: Băile Felix, Băile 1 Mai,
Buziaş, Lipova, Călacea.
Aşadar, în această perioadă, se poate constata un debut real al turismului de tip
balnear în Câmpia şi Dealurile de Vest, deoarece în secolele XVII – XVIII se efectuează
primele analize ştiinţifice ale compoziţiei chimice ale apelor curative. Din acest punct de
vedere, dar şi din perspectiva recomandărilor medicale, secolele XVIII-XIX se remarcă prin
publicarea unor lucrări tematice de mare amploare.
Dacă evoluţia funcţiei balneare în Băile Felix se regăseşte preponderent în domenii ca
exploatarea apei termale şi în realizarea unei infrastructuri specializate, în cazul Băilor
Episcopiei perioada modernă debutează cu efectuarea unor analize chimice ale apelor
21
termale. Astfel, empirismul avea să dispară treptat, locul său fiind ocupat de explicaţii şi
argumente ştiinţifice.
Prima etapă în evoluţia balneară a Buziaşului în perioada modernă este identică cu cea
a Băilor Episcopale: analiza chimică a apelor curative. În cazul Buziaşului, prima analiză
chimică a apei a fost realizată în anul 1776 de către farmacistul timişorean Cechini şi se va
continua în anii 1800, 1805, 1806. În anul 1805, cercetătorul Winterl Andreas din Pesta a
identificat în apă gaz carbonic, calciu, fier şi natriu. În contextul acestor considerente se poate
aprecia că „descoperirea ştiinţifică‖ a zăcământului hidromineral de la Buziaş a avut loc în
anul 1805, deoarece din acest an începe practic activitatea de cercetare. Din rezultatele
analizelor chimice efectuate a reieşit că apele izvoarelor deţin proprietăți curative, având un
conţinut mare de minerale.
În 1818 se conturau germenii unei noi staţiuni balneare: Băile Lipova. În acest caz,
izvoarele de apă minerală au fost descoperite accidental de către câţiva ciobani în anul 1818.
Apoi, realizarea împăduririi zonei în 1819, alături de condiţiile fizico-geografice locale şi mai
ales existenţa apelor minerale au favorizat desfăşurarea de activităţi balneare.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, turismul balnear din Câmpia şi Dealurile de
Vest, dobândeşte valenţe curative medicale de specialitate prin activitatea unor medici
balneari specialişti. În acest sens, cura balneară de la Buziaş a fost fundamentată de doi
medici: Lindenmayr Adalbert şi Gheorghe Ciocârlan. Modelul balnear medical specializat se
regăsea şi la Băile Felix. În anul 1841 medicul Grosz Frederic a realizat o descriere fizico-
chimică a apelor termale, iar pe baza acestei descrieri medicul a stabilit şi efectul terapeutic
pozitiv obţinut în tratamentul unor boli.
Concomitent, la Lipova, s-au desfăşurat, în anul 1854, primele lucrări de captare a
izvoarelor, care însă nu au reuşit să localizeze ivirile concentrate de apă minerală, astfel că
apa exploatată şi-a pierdut din calităţi. După 1896 staţiunea a fost achiziţionată de Karatsony
Anton din Arad, care a finanţat executarea unor foraje de cercetare şi captare, precum şi noi
construcţii.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, o mare parte din activitatea locuitorilor Buziaşului
era legată îndeosebi de valorificarea apelor minerale. De aici, apa minerală îmbuteliată se
exporta în Serbia, Germania, Rusia, Ungaria şi Austria.
Cercetările balneologice au continuat în Câmpia şi Dealurile de Vest şi în ultima parte
a secolului al XIX-lea, când au arătat că izvoarele din zona Tămăşeu (judeţul Bihor) erau
bogate în litium. De asemenea, în anul 1880, la Călacea au fost efectuate cercetări pentru
22
descoperirea zăcămintelor de hidrocarburi şi a apelor termominerale cu calităţi terapeutice, pe
baza cărora se va înfiinţa staţiunea balneară.
Totalitatea acestor preocupări denotă în mod evident existenţa şi funcţionarea unui
turism balnear, superior din punct de vedere calitativ şi adaptat evoluţiei lumii moderne. Din
păcate, izbucnirea Primului Război Mondial va afecta în mod negativ funcţia evolutivă a
valorificării apelor minerale şi termale din Câmpia şi Dealurile de Vest.
Turism balnear interbelic
După realizarea statului naţional român, în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, sub
conducerea profesorului Iuliu Moldovan, s-a creat pentru Ardeal un Inspectorat Balnear cu
însărcinarea de a lua măsurile necesare pentru refacerea şi organizarea staţiunilor balneare.
Acţiunea de reconstruire a principalelor staţiuni, necesară în urma distrugerilor provocate de
Primul Război Mondial, a fost întreprinsă sub egida Societăţii de Hidrologie şi Climatologie
Medicală. În urma investiţiilor realizate, staţiunile balneoclimaterice din Câmpia şi Dealurile
de Vest şi-au urmat linia evolutivă de dezvoltare, însă fiecare cu particularităţile sale
specifice. În acest sens, deşi evoluţia Băilor Episcopale părea să se desfăşoare în acelaşi ritm
cu cea a Băilor Felix, în realitate însă, în perioada interbelică, Băile Episcopale au fost
considerate mai tămăduitoare decât Băile Felix, dar şi „cele mai frecventate şi mai cu efect‖
dintre băile termale din România. Informaţiile statistice ale vremii susţin că în anul 1919
numărul oaspeţilor se ridica la 2000-3000 pe an (Negoescu, C., 1919, p. 184).
Între timp, la Buziaş, exploatarea necontrolată a forajului săpat în 1903 a avut
consecinţe negative asupra zăcământului hidromineral, materializate în reducerea debitului
unor izvoare şi, drept urmare, forajul s-a oprit în 1916 datorită fenomenului de înnisipare.
Apoi, în 1921 au secat izvoarele Mihai şi Iosif, fapt pentru care s-au săpat 17 sonde de
adâncime şi, de fiecare dată, punerea lor în producţie era însoţită de puternice erupţii de gaze,
apă minerală şi nisip. În 1923, după moartea lui Jacob Muschong, proprietarul Băilor Buziaş,
staţiunea a fost moştenită de către una dintre fiicele sale, Ecaterina, care avea să mai rămână
proprietarul staţiunii până în anul 1948, când aceasta va fi naţionalizată. Buziaşul continua să
fie una dintre cele mai reprezentative staţiuni balneare, bucurându-se de recunoaştere
internaţională, însă începea să dispară aura aristocratică exclusivistă, făcându-şi loc
construcţii noi, moderne, hoteluri şi baze de tratament, având capacităţi de cazare foarte mari.
Numărul de turişti şi vizitatori sosiţi la Buziaş în fiecare sezon era cuprins între 3000 - 5000
persoane, conform datelor din arhiva staţiunii.
De asemenea, zestrea Băilor Episcopale avea să intre într-un amplu proces de
prosperitate. Pe lângă cele trei hoteluri funcţionale deja încă din perioada modernă, s-a mai
23
construit o vilă cu opt camere, dar şi un cazinou şi o cofetărie. De asemenea, în staţiune mai
funcţiona un spital epidemic cu două camere, precum şi o farmacie. Toate aceste iniţiative au
putut fi materializate, deoarece Băile Episcopale, ca şi Băile Felix, după Primul Război
Mondial, au fost arondate unui grup financiar britanic, perioadă prosperă în care s-au realizat
investiţii deosebite, ajungându-se la 500 de locuri de cazare.
Documente din anii 1926-1927 consemnează existenţa „Staţiunii Balneare Lipova‖,
înfiinţată în 1922, ca fiind o societate anonimă pentru industrializarea acidului carbonic şi
apei minerale‖, în cadrul căreia existau patru surse de apă minerală. Alte patru puţuri au fost
executate în perioada 1927 – 1930. În anul 1928 ―Borvizul de Lipova‖ a fost premiat cu
medalia de aur la Expoziţia balneo-climaterică de la Bucureşti, fiindu-i acordat titlul de
―Furnizorul Curţii Regale‖.
În 1932, Călacea, încadrată administrativ în judeţul Timiş-Torontal, era considerată o
staţiune balneară de interes local, cu ape termale cloruro-sodice alcaline, valorificate în două
mici stabilimente şi deservite de un hotel cu restaurant.
În Câmpia Înaltă a Crişurilor, pe raza localităţii Tinca din judeţul Bihor, existenţa
apelor termale subterane a fost descoperită relativ târziu, primele referiri în acest sens datând
doar din perioada interbelică.
La Bizuşa, ( judeţul Sălaj), primele captări de ape minerale s-au realizat în anul
1932, an în care au fost amenajate şi primele două izvoare.
În majoritatea staţiunilor balneare, dar mai ales la Băile Felix, turismul pentru
tratament era dublat de turismul de plăcere, deoarece, ca divertisment, aveau loc concerte
de fanfară, baluri şi serate, tombole, concursuri de înot şi tenis, iar iarna schi şi patinaj; nu
lipseau plimbările în parcul staţiunii sau în păduricea apropiată, ori excursiile în
împrejurimi sau în restul judeţului.
Fig. nr. 3. Hotel America, Băile Felix, perioada interbelică
24
Începutul celui de Al Doilea Război Mondial a afectat într-un mod negativ considerabil
activitatea turistică balneară în staţiunile din Câmpia şi Dealurile de Vest. Băile au suferit
grave deteriorări din partea armatelor germane în retragere, care au demontat instalaţiile, au
distrus mobilierul, astfel că la sfârşitul acestui război staţiunile nu mai funcţionau.
Turism balnear postbelic
În cadrul sistemului comunist, dimensiunea economică a turismului balnear s-a
confruntat cu procesul socio-economic de naţionalizare. Toate stabilimentele balneare au
trecut din proprietatea privată a unor persoane sau instituţii în proprietatea statului comunist
„binefăcător‖, prin intermediul unor aşa-zise acte de donaţie dinspre sistemul privat spre stat.
Pe parcursul câtorva ani, în baza unei propagande acerbe îndreptată împotriva iniţiativelor
private, considerate negative pentru noul stat comunist, majoritatea staţiunilor balneare au
devenit proprietatea statului, destinate odihnei şi refacerii, celor din „clasa muncitoare, de
origine sănătoasă‖. După naţionalizarea din 1949, în acelaşi an sistemul comunist a demarat
organizarea staţiunilor balneare conform unor principii noi, de tip centralizat, prima iniţiativă
în acest sens impunându-se în domeniul organizării sanatoriilor în care asistenţa medicală nu
avea un caracter diferenţiat şi nu se acorda după cerinţele specifice diferitelor categorii de
boli. Un an mai târziu, în 1950, fără investiţii logistice adecvate, câteva staţiuni sezoniere au
primit statutul de staţiuni permanente, iar în 1951 în cadrul Ministerului Sănătăţii s-a
organizat Direcţia Generală Balneo-Climatică şi a apărut prima lege care clasifica staţiunile
balneo-climatice după importanţa şi felul lor de utilizare.
Însă, dincolo de aspectele negative ale dominaţiei comuniste în România, trebuie
recunoscut faptul că totuşi, în cadrul turismului balnear, în general, s-a îmbunătăţit asistenţa
medicală şi a început o muncă susţinută de cercetare ştiinţifică, dar şi geologică. Astfel, la
Lipova, şase noi foraje au fost forate în perioada 1962 – 1963. Între 1964 – 1966 şi 1969 –
1977, ca urmare a creşterii necesarului de apă minerală, atât pentru balneaţie, cât mai ales
pentru îmbuteliere, s-au executat noi studii şi foraje, destinate cercetării zăcământului şi
înlocuirii unor foraje vechi, degradate tehnic. Apoi, în 1968 localitatea Tăşnad era declarată
oraş, iar zece ani mai târziu, datorită unor prospecţiuni geologice efectuate în anul 1978, în
urma realizării unui foraj la adâncimea de 959-1559 m, a fost pus în evidenţă un zăcământ
hidromineral valoros. Staţiunea a fost înfiinţată în 1986, când aici a fost construit şi Hotelul
Ministerului Apărării Naţionale, cu 56 de locuri de cazare, exploatate în regim special.
Concomitent au început să se execute lucrări de amenajare şi utilare modernă a
staţiunilor, iar ritmul de dezvoltare a bazei de tratament şi a celei de cazare a fost foarte rapid.
25
Sub îndrumarea Direcţiei Sanitare Judeţene, a O.J.T. Bihor şi a U.G.S.R., în Băile Felix s-au
deschis tot mai multe cabinete medicale de specialitate, iar în anul 1970 la numărul de locuri
de cazare existente s-au mai adăugat încă 538 de locuri în hoteluri moderne. După 1975 au
fost construite cele două complexe sanatoriale U.G.S.R., dintre cele mai moderne din ţară,
dotate cu: baze de tratament, bazine, cabinete medicale, biblioteci, săli de spectacole. Treptat,
s-au construit Hotelul Felix cu 700 de locuri, Hotelul Termal cu 450 de locuri, Hotelul
Nufărul cu 200 de locuri, Hotel Belvedere, Hotel Lotus, Hotel Poieniţa, Hotel Someş, Hotel
Unirea, Hotel Mureşul, Hotel Crişana, precum şi pavilioanele, casele de odihnă, Spitalul de
Recuperare, campinguri, o parcare la intrarea în staţiune, o şcoală cu clasele I-IV şi o şcoală
specială cu clasele I-VIII pentru copiii bolnavi de reumatism care veneau la tratament în
Băile Felix. Aşadar, în anul 1980 capacitatea de cazare atingea cifra de 3556 locuri în
hoteluri, 300 de locuri în campinguri şi 250 de locuri în Spitalul de Recuperare, aici
desfăşurându-şi activitatea 102 medici, 810 cadre cu pregătire medie şi 3318 personal de
îngrijire. Conform situaţiei statistice a anului 1987, Băile Felix beneficiau de: 10 hoteluri
moderne de cură, două complexe balneare, iar un spital clinic de recuperare oferea
posibilitatea ca anual cca 110000 de pacienţi să urmeze tratament la Băile Felix.
La Băile 1 Mai, în paralel cu tratamentul balnear, accentul s-a pus şi pe dezvoltarea
turismului de tranzit şi a agrementului. Pentru tratament, Uniunea Naţională a Cooperativelor
Agricole de Producţie (UNCAP) a construit în anul 1979 o unitate pentru membrii CAP
(complex balnear) cu o bază proprie de tratament. Pentru turismul de tranzit şi de agrement s-
au amenajat şi dotat trei popasuri turistice, locuri pentru campare, s-a construit un complex de
alimentaţie publică şi s-a dat în funcţiune un ştrand considerabil ca mărime, alcătuit din 14
piscine cu apă termală.
În urma unei analize succinte a evoluţiei turismului balnear în Câmpia şi Dealurile de
Vest în perioada comunistă, se desprind anumite aspecte comune de acţiune:
naţionalizarea staţiunilor cu trecut turistic balnear interbelic;
efectuarea unor noi investigaţii geologice;
construirea unor baze incipiente de tratament;
iniţierea unor noi analize chimice asupra apelor termale;
restabilirea indicaţiilor terapeutice;
îmbunătăţirea logistică a bazelor de tratament şi adăugarea altora noi în funcţie de
categoriile sociale vizate: protipendada comunistă, muncitorii, ţăranii.
26
Acest demers a funcţionat doar în cazurile în care a existat o moştenire turistică balneară
interbelică de ordin considerabil, deoarece în situaţiile prezente la Tăşnad sau Balc, unde au
fost valorificate noi izvoare de apă termală, investiţiile comuniste au fost de o calitate slabă şi
nefinalizate. Această atitudine denotă în mod evident lipsa de interes economic turistic real al
autorităţilor comuniste faţă de noile obiective balneare ce puteau fi valorificate. Propaganda
politică de partid devenea mai motivantă şi mobilizatoare în locaţiile în care a fost impusă
naţionalizarea.
Turismul balnear actual
În prezent, reţeaua locaţiilor cu funcţii balneare din Câmpia şi Dealurile de Vest este
caracterizată de un potenţial balnear valorificat, dar şi de un potenţial latent. În prima
categorie se înscriu staţiunile balneoclimaterice permanente - Băile Felix, Băile 1 Mai,
Buziaş, Călacea, Lipova, Tăşnad şi Tinca - , alături de cele sezoniere – Bizuşa, Jibou, Acâş,
Beltiug, Marghita. La acestea se adaugă şi locaţiile de interes balnear (15 locaţii), printre care
Balc, Carei, Curtici, Mădăras, Macea, Oradea, Sarcău. Potenţialul balnear latent din Câmpia
şi Dealurile de Vest se identifică cu fondul balnear de rezervă, fiind reprezentat de 35 de
locaţii, printre care: Arad, Ceica, Chişineu-Criş, Nădlac, Salonta, Satu Mare, Timişoara.
Potenţialul balnear valorificat se referă la existenţa acelor locaţii balneoclimaterice care
posedă factori naturali (climă, ape minerale, nămoluri, gaze naturale) cu acţiune terapeutică,
în cantităţi suficiente. Aceste locaţii îndeplinesc condiţiile prevăzute în normele tehnice
elaborate de Ministerul Sănătăţii referitoare la asistenţa medicală, balneară şi climatică.
Potenţialul balnear latent cuprinde locaţiile care posedă factori naturali (climă, ape minerale,
nămoluri, gaze naturale) cu proprietăţi fizico-chimice verificate prin studii complexe. Acestea
alcătuiesc fondul balnear de rezervă. Fondul balnear de rezervă asigură baza continuei
dezvoltări a reţelei de balneoclimatologie din România. Locaţiile cu potenţial balnear
valorificat sau slab valorificat se individualizează printr-o serie de particularităţi. Astfel,
Băile 1 Mai şi Băile Felix deţin cel mai important zăcământ termomineral al ţării, ca volum
de rezerve exploatabile şi calităţii terapeutice ale apei, fapt pentru care beneficiază de o
continuă dezvoltare turistică, datorată şi unei iniţiative private puternice. Băile Buziaş au
stagnat din punct de vedere turistic, dar din anul 2005, noua echipă executivă a staţiunii şi-a
propus prin strategia investiţională derulată pe o perioadă de 8 ani, să readucă Buziaşul în
rândul staţiunilor balneare reprezentative din România şi cu posibilităţi de recunoaştere în
ţările europene învecinate. Băile Călacea au intrat într-un amplu proces de reamenajare şi
relansare şi, în urma numeroaselor investiţii de proporţii, staţiunea şi-a schimbat aspectul,
oferind atracţii pentru toate vârstele. La Lipova s-au realizat investiţii masive, astfel încât
27
staţiunea poate fi denumită "Perla Văii Mureşului", ea oferind condiţii de cazare şi campare la
standarde occidentale. La Tăşnad, după anul 2005, investiţiile şi iniţiativele de construire a
unei infrastructuri se amplifică, apărând hotelurile, motelurile, şi un număr mare de pensiuni
şi case private. Tinca funcţionează ca stațiune balneoclimaterică cu ape bicarbonatate,
magnezice, sodice, slab carbonatate, recomandate în tratamentul afecțiunilor tubului digestiv
și glandelor anexe, procesul de valorificare balneară fiind în continuă ascensiune. Bizuşa
deţine factori terapeutici sunt favorabili unui tratament balnear şi de recuperare pentru
afecţiuni ale aparatului locomotor, afecţiuni ginecologice, ale tubului digestiv şi ale
sistemului nervos periferic. Băile curative de la Jibou au fost preluate în anul 2004, de un
investitor român, care a reabilitat pavilioanele de tratament şi a construit o pensiune. Băile
Acâş oferă o cură de apă termală în două bazine deschise şi în văni situate în camerele de
hotel. Băile Beltiug şi Băile Marghita sunt încadrate într-un proiect de dezvoltare menit să
creeze un areal balnear foarte modern denumit Tăşnad-Beltiug-Marghita. Carei beneficiază
de ştrandul termal “Joy‖, care a fost înfiinţat în anul 2004. La Mădăras există un ştrand
termal care a fost înfiinţat înainte de 1989, pornind de la o sondă cu apă termală pentru
încălzirea serelor. De asemenea, ştrandul din Sânmihaiu German a fost inaugurat în anul
1990, zona de agrement dispunând de trei bazine, dintre care unul acoperit. Sânnicolau de
Munte deţine un ştrand cu apă termală, provenită de pe o pungă de petrol. Sarcău a beneficiat
de investiţii private, începând din anul 2003.
Infrastructura turistică prezentă în Câmpia şi Dealurile de Vest, în evoluţia sa, încearcă să
respecte o integrare armonioasă bazată pe următoarele principii: al flexibilităţii, al
funcţionalităţii maxime, al reţelelor interdependente şi al rentabilităţii, care să stimuleze
direct şi indirect efectul multiplicator al activităţilor turistice.
Evoluţia structurilor de cazare a fost relativ lentă şi cu realizări modeste până la
sfârşitul secolului al XIX-lea, când se conturează unele concentrări ale acesteia în câteva
staţiuni balneoclimaterice: Băile Felix, Băile Episcopiei, Băile Buziaş. Perioada interbelică,
remarcabilă prin intensificarea şi diversificarea activităţilor turistice, este marcată de
eforturile pentru refacerea structurilor de cazare după prima conflagraţie mondială. Efectul de
recul pe care activitatea turistică l-a simţit şi ca urmare a efectelor celui de Al Doilea Război
Mondial, a fost lent compensat în următoarele decenii. A urmat o dezvoltare rapidă, lansată la
sfârşitul anilor ’70, când se produc eforturi susţinute pentru amenajarea şi extinderea
structurilor de cazare. Noile amenajări au cuprins în sfera lor de incidenţă alte areale de
interes turistic. Acestea s-au materializat prin edificarea a noi staţiuni balneo-climaterice,
28
mărirea şi diversificarea capacităţilor şi staţiunilor intrate în circuitul naţional şi, parţial,
internaţional, având legături facile cu axele majore de circulaţie rutieră şi fiind dotate cu baze
de cazare adaptate unor solicitări tot mai intense şi variate.
Fig. nr. 4. Evoluţia numărului de hoteluri în staţiunile turistice balneare din Câmpia şi Dealurile de Vest (1990-
2011)
Cea mai modernă şi extinsă bază de tratament din regiunea studiată, este prezentă în
cadrul staţiunilor Băile Felix şi 1 Mai. Aici există 9 baze de tratament, distribuite astfel: şapte
în proprietatea SC Turism-Felix SA şi două în proprietatea Romsind. Renumite pentru
programele de tratament ce combină în mod ideal metodele moderne cu cele tradiţionale,
hotelurile societăţii „ Turism- Felix‖ pot fi considerate adevărate temple ale relaxării. Astfel,
în cadrul bazelor de tratament ale hotelurilor Poieniţa 2 *, Mureş 2*, Unirea 2*, Lotus 3*,
Termal 3* şi Internaţional 4* se poate beneficia de proprietăţile de excepţie ale apelor
termale. Echipamentele de tratament de ultimă generaţie se completează perfect cu
profesionalismul personalului medical, pentru a reda tonusul şi pofta de viaţă. Capacitatea
totală a acestora este de 110.000 pacienţi anual. Ministerul Sănătăţii deţine Spitalul Clinic de
Recuperare din Băile Felix ( capacitate 250 locuri) şi Sanatoriul Balnear de Recuperare
pentru Copii din Băile 1 Mai (150 locuri pe serii, durata unei cure fiind de 30 de zile).
Este evident faptul că în staţiunile balneare cu caracter permanent infrastructura de
alimentaţie este superioară ca dimensiune, ofertă şi organizare celei din staţiunile sezoniere.
Astfel la Băile Felix fiecare hotel, vilă sau pensiune din staţiune deţine o unitate proprie de
servire a mesei, fie ea restaurant, bar sau terasă, însumând un total de 6000 de locuri de
servire a mesei. La acestea se adaugă o serie de structuri de alimentaţie individuale, fără bază
de cazare proprie, dar cu o ofertă diversificată şi avantajoasă.
În cadrul staţiunilor balneoclimaterice, baza de agrement determină, în mod evident,
profilul funcţional al acestora, contribuind astfel la diversificarea activităţilor balneare, în
TOTAL
0
10
20
30
19901992199419961998 2000 2002 2004 2006 2008 2010
29
condiţiile în care toate locaţiile balneare cu potenţial valorificat dispun de bazine de înot în
aer liber.
Circulaţia turistică reprezintă vectorul fundamental al tuturor activităţilor turistice,
elementul etalon al potenţialului atractiv gradului de dezvoltare a turismului într-o regiune
dată. Mărimea, orientarea şi structura fluxurilor de vizitatori indică, în mod cât se poate de
expresiv, calitatea şi diversitatea ofertei turistice, reprezentând totodată principalul factor ce
dă consistenţă eficienţei economice a ramurii în integralitatea sa. În cazul staţiunilor
balneoclimaterice cu funcţionalitate permanentă, apele minerale sau termale oferă, în cadrul
unor dotări destinate tratamentului, servicii turistice întregul an, independente de mersul
vremii. Aşa se explică faptul că turismul de tip curativ are sezonalitatea cea mai redusă, cel
recreativ este caracterizat de două vârfuri ale circulaţiei, de vară şi de iarnă, în vreme ce
turismul cultural este definit printr-un maxim estival suprapus vacanţelor şi concediilor.
Dacă în perioada modernă a turismului, acesta se practica, în mare parte, doar din
considerente medicale, astăzi intervin o serie de criterii de clasificare a tipurilor de turism
contemporan în care se regăseşte şi turismul balnear. În acest sens, unul dintre criteriile cele
mai importante de abordare este legat de motivaţia deplasării. În funcţie de acest criteriu se
disting: turismul de tip balneoclimateric, turismul de recreere, turismul cultural, turismul de
afaceri, turismul staţionar (de sejur), turismul de week-end. Din punct de vedere al formelor
de turism, turismul balnear are cea mai bună reprezentare în teritoriu, ca urmare a bogăţiei de
resurse balneare. Prin staţiuni sunt valorificate aproape toate tipurile de ape minerale,
mofetele, nămolurile şi calităţile terapeutice ale bioclimatelor de câmpie şi deal, cu rol
deosebit în profilaxia şi terapeutica diverselor maladii, ca şi pentru întreţinere.
CAPITOLUL VI: PERSPECTIVELE TURISMULUI BALNEAR
Există numeroase preocupări referitoare la viitorul turismului balnear în Câmpia şi
Dealurile de Vest, mai ales în condiţiile în care Organizaţia Patronală a Turismului Balnear
din România este real interesată în dezvoltarea şi promovarea acestui tip de turism, mai ales
că în România există premise ale unei abordări optimiste în cadrul acestui domeniu
economic. Având în vedere rolul staţiunilor balneoclimaterice, se impune tot mai mult
educarea unor categorii largi de populaţie, în sensul deprinderii măsurilor profilactice
primare. În acest sens, ministerele de resort (sănătate, turism) şi instituţiile specializate au luat
măsuri de introducere a unor programe de „cură profilactică activă‖ care se desfăşoară sub
supravegherea unor cadre de specialitate. Acestea pot fi urmate de persoane sănătoase clinic
30
sau aparent sănătoase clinic, care prin modul lor de activitate sau de viaţă sunt expuse unor
riscuri de a se îmbolnăvi.
În ultimii ani au intervenit schimbări profunde în sistemul politico-social şi economic
din România, schimbări care au determinat o serie de modificări structurale şi în domeniul
asistenţei medicale, pe de o parte, ca şi în turismul românesc, şi care au afectat în mare
măsură evoluţia staţiunilor balneo-climatice şi asistenţa medicală balneară.
CONCLUZII
Resursele geotermale ale Câmpiei şi Dealurilor de Vest îndreptăţesc o specializare în
domeniile amintite, cu accentul pus pe bazele mici, mai flexibile la opţiunile cererii şi mai
uşor adaptabile la restructurările funcţionale. Regiunea de vest, prin poziţia sa geografică,
pune în faţa turiştilor externi, veniţi dinspre vest, prima imagine a realităţilor româneşti. De
aceea, amenajarea şi multiplicarea elementelor ofertei turistice devin imperios necesare, cu
atât mai mult cu cât, în cazul accentuării colaborării transfrontaliere, această zonă ar avea un
avantaj net în raport cu potenţialul atractiv al regiunilor învecinate din Ungaria şi Serbia. Pe
lângă anumite centre urbane, unde se concentrează baze de mare capacitate din categoria
hotelurilor (Timişoara, Arad, Oradea, Satu Mare) s-au afirmat câteva staţiuni, între care
Băile Felix şi 1 Mai se situează în avanpostul turismului românesc.
Analiza evolutivă a funcţiei balneoclimaterice în Câmpia şi Dealurile de Vest arată că
principalele categorii de ape minerale reprezintă o componentă geografică majoră care a stat
la baza înfiinţării, dezvoltării, modernizării, din cele mai vechi timpuri a staţiunilor cu
caracter balnear. Însă, dezvoltarea staţiunilor balneoclimaterice a fost influenţată şi de
condiţiile istorice ale perioadei respective de timp. Aşa se explică evoluţia ondulantă a unora
dintre ele, strălucirea efemeră a altora. Continuitatea în timp a fost asigurată însă de valoarea
perenă a factorilor balneari, răspândiţi atât de generos în Câmpia şi Dealurile de Vest.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Judeţeană Bihor, Fond Episcopia Romano-
Catolică Oradea, dos. nr. 3298, 3799, 3800, 3801, 3803, 3804, 3805
Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Judeţeană Bihor, Fond Episcopia Romano-
Catolică Oradea, Registre, nr. 370;
31
Atanasiu, T., şi colab., (1965), Studii şi cercetări balneologice, Editura Medicală,
Bucureşti;
Banciu, Mioara, (1996), Monografia apelor termominerale din Municipiul Timişoara
şi Judeţul Timiş, Editura Miron, Timişoara;
Barbu, G., (1973), Funcţiile economică, culturală şi educativă ale turismului, Turismul
în economia naţională, Editura pentru Turism, Bucureşti;
Barbu, G., (1980), Turismul şi calitatea vieţii, Editura Politică, Bucureşti;
Bădulescu, Alina, (2004), Economia turismului, Editura Universităţii din Oradea,
Oradea;
Benţe, F., şi colab., (2002), Potenţialul turistic al bazinului hidrografic al Crişului Alb,
Editura Universităţii din Oradea, Oradea;
Berindei, I.O. şi colab., (1977), Câmpia Crişurilor. Crişul Repede. Ţara Beiuşului,
Bucureşti;
Berlescu, Elena,(1971), Staţiunile balneare de-a lungul timpului şi azi, Editura
Medicală, Bucureşti;
Berlescu, Elena, (1998), Enciclopedia de balneo-climatologie a României, Editura
ALL, Bucureşti;
Cândea, Melinda şi Bran, Florina, (2001), Spaţiul geografic românesc, Editura
Economică, Bucureşti;
Cândea Melinda, şi colab., (2003), Potenţialul turistic al României şi amenajarea
turistică a spaţiului, Editura Universitară, Bucureşti;
Cândea,Melinda, Simon, Tamara, (2006), Potenţialul turistic al României, Editura
Universitară, Bucureşti;
Cândea, V., (1973), Trecutul nostru în conştiinţa lumii, în Magazin Istoric, an VII, nr.
70, Bucureşti;
Ciangă, N., (1997), Hidrotermalismul şi amenajarea turistică a spaţiului geografic în
România, Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Geologie-Geografie;
Ciangă, N. (2001), România – Geografia turismului, Editura Presa Universitară
Clujană, Cluj Napoca;
Clift, S. Şi colab., (1996), Health and international tourist, Routledge, London and
New York;
Cocean, P. (1998), Geografia turismului românesc, Universitatea Ecologică Deva,
Deva;
32
Cocean, P. Şi colab., (2003), Geografia generală a turismului, Editura Meteor Press,
Bucureşti;
Corba, I., (2009), Studiu privind marketingul turistic al potenţialului balnear din
judeţul Bihor, în Geis, Editura Casei Corpului Didactic Deva;
Creţan, R. şi Frăţilă,V., (2007), Dicţionar geografico-istoric şi toponimic al judeţului
Timiş, Timişoara;
Dejeu, P., (1937), Instituţiunile culturale din Municipiul Oradea şi Judeţul Bihor,
Oradea;
Diaconovich, C., (1900), Enciclopedia Română, tomul II, Sibiu;
Dinu, Mihaela, (2006), Geografia turismului, Editura Didcatică şi Pedagogică,
Bucureşti;
Firu, L., (2006), Stadiul actual de dezvoltare a turismului balnear din România,
Editura Mirton, Timişoara;
Gartner, W., şi colab., (2000), Trends in outdoor recreation, leisure and tourism,
CABPublishing, Wallinford, Oxon, UK;
Ghinea, D., (2002), Enciclopedia geografică a României, Bucureşti;
Giurcăneanu, C., (1956), Aspecte ale geografiei turismului, Natura nr. 3, Anul VIII;
Glăvan, V. şi colab., (1995), Tendinţe şi perspective ale ofertei turistice balneare în
contextul turismului european, ICT;
Glăvan, V., (2005), Geografia turismului, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti;
Griselini, F., (1926), Istoria Banatului Timişan, Tipografiile Române Unite, Bucureşti;
Hathvany, S., (1977), Thermae Varadinenses, Viennae apud Rudolphus Graeffer;
Jalea, I., (1925), Ardealul, Editura Steinberg, Bucureşti;
Jallad, A., (2000), Environment and Curative Tourism, Alam AL Kutub, Cairo;
Josan, N., (1970), Lacul Peţa, Lucrările Colocviului Naţional de Limnologie Fizică,
Bucureşti;
Marinescu, G., (1903), Studii asupra unor staţiuni balneare din ţară şi străinătate,
Atelierele Grafice I. V. Socecu, Bucureşti;
Maruşca, Angela, Moţ,G., (2008), Rolul fondului turistic în relansarea economică a
unor spaţii rurale din judeţul Bihor în Geis, vol. XII, Editura Casei Corpului
Didactic, Deva;
33
Maruşca, Angela, Moţ,G., (2009), Modalităţi de valorificare a potenţialului turistic
balnear în arealul Marghita-Beltiug-Tăşnad în Geis, vol. XIII, Editura Casei Corpului
Didactic, Deva;
Măhăra, G., (1995), Geografia turismului, Editura Universităţii din Oradea, Oradea;
Măhăra, G., (1996), Dealurile Banatului şi Crişanei – aspecte geografice, Analele
Universităţii din Oradea, Tom VI;
Măhăra, G., şi colab., (1999), Potenţialul turistic al bazinului hidrografic al Crişului
Repede, Editura Universităţii din Oradea, Oradea;
Măhăra, G. (2003), Unităţile şi subunităţile geografice ale dealurilor Banatului şi
Crişanei, Analele universităţii din Oradea, Seria Geografie, Tom XIII;
Mărghitan, L., (1980), Banatul în lumina arheologiei, Timişoara;
Mehedinţi, S., (1938), Geografie şi geografi la începutul secolului XX, Editura
Librăriei Socec &Co S.A., Bucureşti;
Meruţiu, V., (1929), Judeţele din Ardeal, Institutul de Arte Grafice „Ardealul‖, Cluj;
Miklos, A., (2002), Evaluarea resurselor geotermale, Editura Universităţii din Oradea,
Oradea;
Ministerul Sănătăţii şi Prevederilor Sociale, Direcţia balneo-climatică, (1958),
Staţiunile balneo-climatice de interes republican din R.P.R., Editura Medicală,
Bucureşti;
Morariu, T., (1947), Graniţa de Vest a României, Tipografia Cartea Românească, Cluj;
Muntele, I., Iaţu, C., (2006), Geografia Turismului – Concepte, metode şi forme de
manifestare spaţio-temporală, Editura Sedcom Libris, Iaşi;
Negoescu, C. (1919), Ardealul nostru – Transilvania, Banatul, Crişana, Maramureşul,
Bucureşti;
Negru, I., (1943), Contribuţie la cunoaşterea Banatului, Editura G. Matheiu,
Timişoara;
Petrea, Rodica, Pâle Luminiţa, (2003), Tinca – aspecte geomorfologice cu implicaţii în
amenajare, Studia Universitatis Babeş Bolyai, Geographia, tom XLVIII, nr. 1, Cluj
Napoca;
Popescu, N., (1919), Prin Banatul Timişoarii, Editura Librăriei Pavel Suru, Bucureşti;
Posea, G., (1997), Câmpia de Vest a României, Editura Fundaţiei „România de
Mâine‖, Bucureşti;
34
Pricăjan, A., Airinei, Ş., (1981), Bogăţia hidrominerală balneară din România, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti;
Pricăjan, A., (1984), Consideraţii privind exploatarea zăcământului hidromineral din
zona Băile Buziaş în Studii tehnice şi economice, nr. 14, Bucureşti;
Puşcariu, V., (1929), O ţară de turism: Ardealul, în Transilvania, Banatul, Crişana,
Maramureşul 1918-1928, vol. II, Editura Cultura Naţională, Bucureşti;
Saabner – Tuduri, A., (1906), Apele minerale şi staţiunile climatice din România,
Bucureşti;
Subsecretariatul de Stat al Propagandei, Oficiul Naţional de Turism, (1939), Turismul
în Ţările Române acum un veac, Editura Cartea Românească, Bucureşti;
Teleki, N., Munteanu L., Bibicioiu S., (2004), România balneară, Organizaţia
Patronală a Turismului Balnear din România, Bucureşti;
Traia, I., (2006), Călacea, contribuţii monografice, Editura Eurostampa, Timişoara;
Tripon, A., (1937), Monografia Crişanei, Oradea;
Ţeposu, E., Câmpeanu, L., (1921), Apele minerale şi staţiunile balneo-climaterice din
Ardeal, Editura Viaţa Românească, Bucureşti;
Ţeposu, E., (1929), Bogăţia apelor minerale ale Ardealului şi Banatului în
Transilvania, Banatul, Crişana, Maramureşul 1918-1928, vol. I, Editura Cultura
Naţională, Bucureşti;
Ţeposu, E., Puşcariu, V., (1932), România balneară şi turistică, Editura Cartea
Românească, Bucureşti;
Vedea, V., (2001), Geografia turismului, Editura Alma Mater, Sibiu, 2001;
Vicaş, Lucia şi colab., (2006), Balneologie, Editura Convex, Oradea;
Voiculescu, Sorina, (2004), Oraşele din Câmpia de Vest, Editura Universităţii de Vest,
Timişoara;
*** (1939), Enciclopedia României, volumul III, Bucureşti.
