UNIVERSITATEA DIN BUCURE ŞTI FACULTATEA DE GEOGRAFIE

Şcoala Doctorală SIMION MEHEDINŢI- Natura şi dezvoltare durabilă

EVOLUŢIA SPAŢIAL Ă ŞI TEMPORAL Ă A PEISAJELOR ŞI A PATRIMONIULUI RURAL ÎN SUBCARPA ŢII

DINTRE RÂMNICU S ĂRAT ŞI BUZĂU -rezumatul tezei de doctorat-

Coordonator ştiin ţific: Prof.univ.dr. Maria PĂTROESCU

Drd. Mihăiţă- Iulian NICULAE

BUCUREŞTI -2011-

EVOLUŢIA SPAŢIAL Ă ŞI TEMPORAL Ă A PEISAJELOR

ŞI A PATRIMONIULUI RURAL ÎN SUBCARPA ŢII

DINTRE RÂMNICU S ĂRAT ŞI BUZĂU

-rezumatul tezei de doctorat- Coordonator ştiin ţific:

Prof.univ.dr. Maria PĂTROESCU

Drd. Mihăiţă- Iulian NICULAE

1

CUPRINS ELEMENTE INTRODUCTIVE / 4 Capitolul I . CADRUL CONCEPTUAL ŞI METODOLOGIC 1.1 Peisaj, peisaj rural şi patrimoniu rural în analiza geografică / 6

1.1.1 Evoluţia conceptelor de peisaj şi peisaj rural / 6 1.1.2 Complexitatea conceptului de patrimoniu rural. Politici şi strategii adoptate la nivelul Uniunii Europene şi proiecţia lor în valorificarea şi conservarea patrimoniului rural / 8

1.2 Metode utilizabile în cuantificarea dinamicii peisajelor şi a elementelor patrimoniului rural subcarpatic / 8 Capitolul II. CARACTERE GENERALE ALE SUBCARPA ŢILOR DINTRE RÂMNICU SĂRAT ŞI BUZĂU 2.1 Aşezarea geografică a spaţiului subcarpatic dintre Râmnicu Sărat şi Buzău / 10 2.2 Limitele arealului de studiu şi relaţiile cu unităţile vecine / 11 Capitolul III. EVALUAREA ST ĂRII FACTORILOR DE MEDIU ŞI PROIECŢIA LOR ÎN DINAMICA PEISAJULUI RURAL SUBCARPATIC 3.1. Geodiversitatea subcarpatică şi proiecţia ei în structura şi funcţionalitatea peisajelor rurale / 12 3.2 Relieful- factor coordonator în individualizarea peisajului rural subcarpatic/ 13

3.2.1 Unităţile morfostructurale şi tipurile de relief caracteristice Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău / 13

3.2.2 Proiecţia elementelor morfometrice ale reliefului în dinamica spaţială şi temporală a peisajului rural subcarpatic / 15 3.3 Caracteristicile parametrilor climatici / 18 3.4 Particularităţile hidrogeologice şi hidrologice / 19 3.5 Învelişul edafic- substrat al elementelor de peisaj / 21 3.6 Biodiversitatea peisajelor rurale subcarpatice / 22

3.6.1 Formaţiunile vegetale- factor determinant în dinamica structurală şi spaţială a peisajelor rurale / 22 3.6.2 Diversitatea lumii animale / 22

3.7 Categorii de arii protejate şi rolul lor în protejarea şi conservarea geodiversităţii şi biodiversităţii peisajelor rurale subcarpatice / 23

3.7.1 Principalele categorii de arii naturale protejate din arealul subcarpatic analizat / 23

2

3.7.2 Implementarea Reţelei Natura 2000- factor în conservarea, valorificarea şi valorizarea elementelor patrimoniului rural subcarpatic / 24

Capitolul IV. EVOLU ŢIA RURALIT ĂŢII SPAŢIULUI SUBCARPATIC DINTRE RÂMNICU SĂRAT ŞI BUZĂU ŞI PROIECŢIA EI ÎN DINAMICA PEISAJELOR 4.1 Analiza potenţialului geodemografic al reţelei de aşezări umane- indicator al ruralit ăţii spaţiului subcarpatic dintre Râmnicu Sărat şi Buzău / 24 4.2 Densifierea aşezărilor rurale specifice spaţiului subcarpatic dintre Râmnicu Sărat şi Buzău şi proiecţia ei în dinamica peisajului / 28

4.2.1 Repartiţia geografică a aşezărilor rurale specifie Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău. Factori de localizare / 28 4.2.2 Tipuri de aşezări rurale induse de caracteristicile morfostructurale, funcţionale şi mărimea demografică / 29 4.2.3 Tipuri de aşezări rurale induse de mărimea demografică / 30 4.2.4 Tipuri de aşezări rurale induse de caracteristicile funcţionale / 33

4.3 Dinamica spaţio- temporală a aşezărilor rurale. Etape principale în evoluţia istorică a aşezărilor umane şi proiecţia lor în structura şi funcţionalitatea peisajelor/ 33 Capitolul V. DINAMICA STRUCTURAL Ă ŞI FUNCŢIONAL Ă A PEISAJELOR RURALE SUBCARPATICE INDUS Ă DE INTERNALIT ĂŢILE ŞI EXTERNALIT ĂŢILE DE MEDIU 5.1 Criterii de identificare şi clasificare a tipurilor de peisaje rurale subcarpatice/37 5.2 Surse de degradare a peisajelor subcarpatice şi a patrimoniului rural şi proiecţia lor asupra modificării structurii şi funcţionalităţii acestora / 42

5.2.1 Procese de modelare actuală a reliefului- factor activ în degradarea terenurilor şi a peisajelor subcarpatice / 42 5.2.2 Schimbările de mediu şi degradarea peisajului rural subcarpatic induse de activităţile antropice / 45

5.3 Modific ări locale şi regionale ale stării mediului induse de manifestarea factorilor naturali şi antropici / 49

5.3.1 Sezonalitatea peisajului- metodă de evaluare a dinamicii esteticii peisajului subcarpatic / 49 5.3.2 Schimbări de mediu induse de intensificarea şi diversificarea formelor de

presiune umană / 50 5.3.3 Dinamica modului de utilizare şi acoperire a terenurilor în Subcarpaţii dintre Râmnicu Sărat şi Buzău / 55 5.3.4 Evaluarea dinamicii ecosistemelor forestiere în timp şi spaţiu şi a gradului de naturalitate a peisajelor rurale subcarpatice / 58

5.3.4.1 Dinamica spaţio- temporală a ecosistemelor forestiere în Subcarpaţii dintre Râmnicu Sărat şi Buzău / 58 5.3.4.2 Evaluarea gradului de naturalitate a peisajelor rurale subcarpatice/ 61

3

5.4 Dinamica peisajului rural subcarpatic estimată prin analiza metricilor peisajului / 64

5.4.1 Unitatea de peisaj- element major în definirea structuralităţii peisajului / 64 5.4.2 Heterogenitatea şi fragmentarea peisajelor subcarpatice- factori în organizarea sistemelor ecologice / 64 5.4.3 Categorii de metrici utilizaţi în analiza structurii peisajului rural subcarpatic/65 5.4.4 Metode de calcul utilizate în analiza dinamicii spaţio- temporale a gradului de fragmentare şi a structurii peisajului rural subcarpatic, utilizând metricii peisajului / 66

Capitolul VI. VALORIFICAREA ELEMENTELOR PATRIMONIUL UI RURAL CARACTERISTICE SPAŢIULUI SUBCARPATIC DINTRE RÂMNICU S ĂRAT ŞI BUZĂU 6.1 Componentele patrimoniului rural şi rolul lor în conturarea identit ăţii comunităţilor locale / 90 6.2 Căi şi mijloace de valorizare, conservare şi valorificare a componentelor patrimoniului rural subcarpatic / 91 CONCLUZII / 91 BIBLIOGRAFIE / 97

4

ELEMENTE INTRODUCTIVE

Lucrarea de faţă, intitulată “Evolu ţia spaţială şi temporală a peisajelor şi a patrimoniului rural în Subcarpa ţii dintre Râmnicu Sărat şi Buzău” , se încadrează direcţiilor principale de cercetare stabilite la nivel naţional şi comunitar, atât prin problematica abordată, cât şi prin metodologia aplicată şi rezultatele obţinute.

Studiul elaborat pune accent pe două componente: pe de o parte peisajul rural subcarpatic, ca parte componentă a patrimoniului material, iar pe de altă parte patrimoniul cultural, material şi imaterial, componente definitorii ale patrimoniului rural (Grigorovschi et al., 2007).

Scopul final al acestei lucrări este de a evalua dinamica spaţială şi temporală a peisajelor rurale şi a elementelor de patrimoniu rural din cadrul Subcarpaţilor cuprinşi între văile Râmnicu Sărat şi Buzău.

Funcţie de scopul stabilit, au fost fixate o serie de obiective: • Prioritizarea şi descrierea principalilor factori de mediu cu proiecţie directă asupra

dinamicii structurii şi funcţionalităţii peisajului subcarpatic; • Evaluarea ruralităţii dintre văile Râmnicului Sărat şi Buzău, componentă

definitorie a dinamicii şi complexităţii peisajului subcarpatic, prin analiza dinamicii potenţialului demografic şi densifierea aşezărilor umane;

• Prioritizarea criteriilor de clasificare a tipurilor de peisaje rurale subcarpatice şi identificarea surselor de degradare a acestora, factor activ în dinamica structurii şi funcţionalităţii acestora;

• Evidenţierea dinamicii esteticii peisajului prin analiza sezonalităţii peisajului subcarpatic (Landscape phenology);

• Analiza schimbărilor privind modul de utilizare şi acoperire a terenurilor în Subcarpaţii dintre Râmnicu Sărat şi Buzău, în intervalul 1990- 2006 (Land Use and

Land Cover change), ca urmare a intensificării şi diversificării formelor de presiune umană;

• Cuantificarea şi evaluarea dinamicii structurii spaţiale şi a compoziţiei peisajului subcarpatic din spaţiul analizat, induse de amplificarea fragmentării şi heterogenităţii acestuia, sub acţiunea factorilor naturali şi antropici;

• Identificarea şi prioritizarea politicilor şi strategiilor de valorizare, conservare şi valorificare a elementelor patrimoniului rural specifice subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău în scopul menţinerii şi dezvoltării identităţii comunităţilor locale.

Lucrarea este structurată în 6 capitole cărora le-au fost asociate alte trei componente şi anume: Elementele introductive, Concluziile finale şi Bibliografia.

Cadrul conceptual şi metodologic prezentat în Capitolul I , permite înţelegerea noţiunilor şi aspectelor utilizate în această lucrare. În cadrul acestui capitol, sunt descrise metodele aplicate şi datele folosite în analiză, în scopul îndeplinirii obiectivelor stabilite.

5

Conţinutul Capitolului II este axat în principal pe analiza aspectelor privind localizarea geografică a spaţiului subcarpatic analizat şi problematica impusă de limitele cu unităţile vecine, aspecte ce dau o notă specifică peisajului rural subcarpatic dintre Râmnicu Sărat şi Buzău.

În cadrul Capitolului III , s-a realizat o evaluare a stării factorilor de mediu şi modul în care aceştia influenţează transformările la nivelul structurii şi funcţionalitatăţii peisajelor subcarpatice, în scopul de a evidenţia cât mai corect dinamica spaţială şi temporală a peisajelor şi a elementelor de patrimoniu specifice Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău.

Aspectele analizate în cadrul Capitolului IV au fost axate pe două direcţii principale: pe de o parte analiza potenţialului geodemografic al aşezărilor rurale, iar pe de altă parte evoluţia spaţială şi temporală a reţelei de aşezări rurale subcarpatice, componente principale ce definesc ruralitatea Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău.

Au fost prioritizaţi şi evaluaţi factorii antropici care au permis transformarea peisajului natural iniţial într-un peisaj rural şi agrar prin amplificarea şi diversificarea activităţilor umane şi perfecţionarea organizării comunităţilor umane rurale.

Capitolul V este cel mai amplu şi se impune prin diversitatea metodelor şi datelor

utilizate în evaluarea şi cuantificarea modificărilor locale şi regionale ale stării mediului şi dinamicii spaţio- temporale a peisajelor subcarpatice, sub impactul manifestării factorilor naturali şi antropici.

S-a pus accent pe cuantificarea schimbărilor modului de utilizare a terenurilor în

perioada postcomunistă şi evaluarea dinamicii ecosistemelor forestiere la nivelul ultimelor secole, analiza schimbărilor de mediu induse de intensificarea şi

diversificarea formelor de presiune umană, precum şi evidenţierea dinamicii esteticii peisajului subcarpatic în urma analizei sezonalităţii peisajului.

Au fost adaptate şi aplicate o serie de metode utilizate în analiza dinamicii spaţiale şi temporale a gradului de fragmentare şi heterogenitate a peisajului rural, cu accent pe metricii peisajului.

Ultimul capitol, Capitolul VI , identifică politicile şi strategiile adoptate la nivelul Uniunii Europene în scopul valorificării elementelor patrimoniului rural, recurgându-se în final la cuantificarea şi descrierea componentelor patrimoniului rural ce imprimă identitate comunităţilor umane şi prioritizarea mijloacelor de valorizare, conservare şi valorificare a elementelor cu valoare patrimonială.

Obiectivele fixate în cadrul acestei lucrări nu puteau fi îndeplinite în mod individual, fără sprijinul unei echipe numeroase formată din profesori, cercetători şi prieteni, de al căror ajutor am beneficiat pe toată perioada cercetărilor de teren şi al elaborării tezei.

În primul rând doresc să mulţumesc coordonatorului ştiinţific al lucrării, Prof. univ.dr. Maria PĂTROESCU, pentru răbdarea, înţelegerea şi încrederea de care a dat dovadă în timpul cercetărilor efectuate.

6

Ţin să mulţumesc si colegilor din cadrul Centrului de Cercetare a Mediului şi Efectuare a Studiilor de Impact (CCMESI), pentru suportul logistic şi ştiinţific acordat.

Doresc să mulţumesc D-lui Academician Prof.univ.dr. Dan BĂLTEANU pentru suportul acordat prin punerea la dispoziţie, în cursul anului 2009, a bazei materiale existente în cadrul Staţiunii de Cercetări Geografice de la Pătârlagele, aparţinând Institutului de Geografie al Academiei Române.

Realizarea studiului de faţă nu ar fi fost posibilă fără amabilitatea şi ajutorul locuitorilor din zona studiată, care mi-au oferit informaţii în primul rând cu privire la varietatea elementelor de patrimoniu rural, precum şi reprezentanţii diverselor instituţii de profil, atât în ceea ce priveşte facilitarea accesului la o serie de date, cât şi facilitarea accesului la documente preţioase, la care se adaugă asistenţa acordată în tot acest timp

Adresez mulţumiri Consiliului Naţional pentru Cercetare Ştiin ţifică în Învăţământul Superior (CNCSIS) pentru bursa de cercetare ştiinţifică/creaţie artistică pentru tineri doctoranzi, acordată şi finanţată în perioada 2008- 2010 în cadrul programului Burse doctorale (Cod CNCSIS 253), aceasta fiindu-mi de un real ajutor în efectuarea deplasărilor pe teren, achiziţionarea datelor şi mijloacelor utilizate pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite, precum şi în diseminarea rezultatelor obţinute prin participarea la Simpozioane şi Conferinţe naţionale şi internaţionale.

Capitolul I: CADRUL CONCEPTUAL ŞI METODOLOGIC 1.1 Peisaj, peisaj rural şi patrimoniu rural în analiza geografică

1.1.1 Evoluţia conceptelor de peisaj şi peisaj rural Peisajul reprezintă o componentă fundamentală a patrimoniului natural şi cultural

european, incluzând valori naturale, istorice, etnografice, practici agricole, aspecte ce definesc identitatea umană europeană (CCMESI, 1996).

Conform Convenţiei Europene a Peisajului, adoptată la Florenţa, în anul 2000, peisajul desemnează „ o parte de teritoriu perceput ca atare de către populaţie, al cărui caracter este rezultatul acţiunii şi interacţiunii factorilor naturali şi/sau umani.”

(L451/2002). CCMESI, (1996), afirma că peisajul reprezintă o porţiune dintr-un spaţiu percepută

de populaţie şi al cărui aspect rezultă din interacţiunea în timp dintre mediul fizic iniţial, exploatarea biologică şi factorii antropici (rezultană a interrelaţiilor dintre componentele naturale şi activitatea antropică).

Dragut, (2000), descrie peisajul ca fiind „o structură spaţială exprimată printr-o fizionomie proprie, determinată în urma interacţiunilor dintre factorii abiotici, biotici şi

cei antropici şi valorificată diferenţiat, funcţie de modul de percepţie” . Amplificarea şi diversificarea activităţilor umane din spaţiul subcarpatic, precum şi

perfecţionarea organizării comunităţilor umane rurale din spaţiul subcarpatic, coroborate

7

cu manifestarea la scară locală sau globală a factorilor de mediu naturali, au indus transformarea peisajului natural într-un peisaj rural şi agrar.

Astfel, putem afirma că ruralitatea poate fi identificată ca factor în dinamica şi complexitatea peisajelor subcarpatice, aspect care a stat la baza demersului nostru.

Peisajul rural, ca parte integrantă a patrimoniului material natural (Grigorovschi et al., 2007), este considerat a fi un complex de factori aflaţi în interacţiune şi ale căror internalităţi şi externalităţi îi imprimă întregului o dinamică proprie, un cadru de viaţă al populaţiei rurale (Patroescu et al., 1999-2000).

Peisajele rurale, prin tipologia specifică, reprezintă modul principal de reprezentare şi evaluare a spaţiului rural, permiţând astfel cunoaşterea conţinutului şi dinamicii aşezărilor rurale (Vert, 2001).

Privit din punct de vedere conceptual, peisajul rural se subordonează spaţiului

rural, integrând la rândul său habitatul rural. Se realizează astfel o integrare sinergică a celor trei elemente, diferite între ele atât prin caracteristicile principale, cât şi prin structura acestora şi sfera de întindere (Vert, 2001).

În concepţia altor autori peisajul rural este perceput ca o suprafaţă caracterizată de prezenţa clădirilor şi construcţiilor tipice rurale, localizate în afara centrelor urbane sau industriale, fiind asociat cu modul de utilizare agricolă a terenurilor (Feranec et al., 2006).

Peisajul rural este concret, are o structură reală şi un metabolism socio- economic propriu. Are o dimensiune geografică de care practicienii trebuie să ţină cont în gestiunea şi amenajarea locală şi regională a spaţiului (Patroescu et al., 1999-2000).

În urma acestor afirmaţii elaborate, s-a concluzionat faptul că aşezarea rurală reprezintă componenta definitorie a peisajului rural subcarpatic.

Noţiunea de ruralitate se află în strânsă legătură cu peisajul (Europen Spatial

Planning), spaţiul rural fiind definit în acest context ca o „capodoperă rustică a omului” (Candea et al., 2007).

Conform Cartei Europene a Spaţiului Rural , termenul de spaţiu rural cuprinde o zonă interioară sau de coastă, incluzând sate sau oraşe de mici dimensiuni, în care cea

mai mare parte a teritoriului este utilizată pentru agricultură, silvicultură, acvacultură şi pescuit, desfăşurarea activităţilor economice şi culturale ale locuitorilor acestor

zone, coroborate cu trebuinta zone pentru recreere şi petrecerea timpului liber, diferite de cele urbane, cum ar fi rezervaţii naturale, sau pentru construirea de locuinţe (CE, 1996).

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) defineşte spaţiile rurale, analizate atât la nivel local, cât şi regional.

Astfel, la nivelul comunităţilor locale (NUTS 5), spaţiile rurale definesc comunităţile în care valoarea densităţii populaţiei este mai mică de 150 loc/km2 (OECD, 1994).

Spaţiile rurale sunt definite în general ca fiind suprafeţe caracterizate printr-un număr redus de locuitori sau spaţii în care predomină producţia agricolă (Madu, 2010).

8

Spaţiile rurale sunt caracterizate în principal prin existenţa unei populaţii rurale, susţinută în mod regulat printr-o utilizare extensivă a terenurilor în teritorii deschise şi slab populate, cu un anumit mod de cunoaştere, credinţă, experienţe, abilităţi şi orientări culturale, adaptate la modul de viaţă sătesc (Wolfe şi Fischer, 2003).

1.1.2 Complexitatea conceptului de patrimoniu rural. Politici şi strategii adoptate la nivelul Uniunii Europene şi proiecţia lor în valorificarea şi conservarea patrimoniului rural

În ultimii ani, la nivelul Uniunii Europene, s-a pus un accent deosebit pe

dezvoltarea spaţiilor rurale, în acest sens fiind formulate şi adoptate politici şi strategii, care vizează în mod direct conservarea şi valorificarea elementelor patrimoniului rural, atât la nivel naţional, local, cât şi la nivel comunitar, precum şi creşterea calităţii vieţii în contextul dezvoltării durabile.

În sens larg, prin patrimoniul rural se înţelege ansamblul elementelor materiale şi imateriale, care atestă relaţiile speciale pe care o comunitate umană le-a stabilit de-a lungul istoriei cu teritoriul, cu peisajul iniţial (Grigorovschi et al., 2007).

Astfel, au fost identificate două dimensiuni ce acţionează în mod sinergic asupra dezvoltării spaţiului rural: prima dintre acestea se referă la aspectele ambientale, iar a doua la particularităţile culturale, caracteristice spaţiului rural.

Valorificarea şi conservarea elementelor patrimoniului rural are la bază o serie de documente juridice adoptate de către Consiliul Europei, Uniunea Europeană şi UNESCO, marea majoritate dintre acestea fiind ratificate şi de către ţara noastră, în cele mai multe cazuri după 1990.

1.2 Metode şi mijloace utilizate în evaluarea şi cuantificarea dinamicii structurale şi funcţionale a peisajelor şi patrimoniului rural subcarpatic

Analiza dinamicii spaţiale şi temporale a peisajelor subcarpatice şi a elementelor patrimoniului rural, realizată în scopul îndeplinirii obiectivelor stabilite iniţial, a presupus utilizarea unui set variat de date şi metode de cercetare, cantitative şi calitative.

Au fost folosite numeroase surse cartografice, date statistice, rezultate în urma observaţiilor directe pe teren ori a realizării interviurilor cu populaţia rurală şi actorii locali (membrii Consiliilor locale şi ai Consiliului Judeţean Buzău), etc.

Tehnicile privind colectarea, structurarea datelor primare şi secundare şi constituirea bazei de date utilizate în realizarea acestui studiu au fost diverse presupunând un amplu volum de muncă şi regândirea selectării şi prioritizării lor.

Pentru a evidenţia evoluţia spaţială şi temporală a peisajelor din arealul subcarpatic analizat, au fost prelucrate şi interpretate o serie de materiale cartografice vechi ori hărţi istorice, elaborate la nivelul secolului al XVIII- lea şi al XIX- lea: Harta Stolnicului Cantacuzino (anul 1700); Harta austriacă întocmită în perioada 1790-

9

1791 de către colonelul austriac Specht (Harta Specht); Harta rusă, întocmită în anul 1835; Charta României Meridionale (Harta Szatmary), întocmită pe baza ridicărilor pe teren relizate în perioada 1855- 1857 şi tipărită în anul 1864.

Pentru a evidenţia dinamica elementelor peisajului rural subcarpatic, aceste hărţi au fost corelate cu o serie de materiale cartografice întocmite în timpul secolului XX: Harta austro- ungară (anul 1910), Hăr ţile topografice, ediţia 1978- 1982, scara 1: 25 000, realizate de către Direcţia Topografică Militară.

Hărţile topografice au reprezentat principala sursă care a stat la baza elaborării majorităţii hărţilor utilizate în această lucrare.

Activităţile de vectorizare a materialelor cartografice vechi (secolele XVIII şi XIX), precum şi a celor noi, de la nivelul secolului XX, au permis extragerea informaţiilor cu privire la distribuţia spaţială a aşezărilor rurale în cadrul arealului subcarpatic analizat (Fig.1.4) şi spaţializarea suprafeţelor ocupate cu pădure.

Ortofotoplanurile digitale, ediţiile 2005 şi 2008, rezoluţia 0.5 m, au fost utilizate în analiză cu scopul de a completa baza de date cu informaţii utile şi de a valida datele obţinute pe teren şi a celor rezultate din prelucrarea hărţilor topografice.

În ceea ce priveşte sursele satelitare, a fost utilizată baza de date spaţiale referitoare la modul de utilizare şi acoperire a terenurilor realizată de către Agenţia

Europeană de Mediu în cadrul Programului CORINE (Coordination of information on the environment) Land Cover, la nivelul anilor 1990, 2000 şi 2006.

Pentru a evidenţia schimbările survenite în ceea ce priveşte utilizarea şi acoperirea terenurilor în Subcarpaţii dintre Râmnicu Sărat şi Buzău, s-au folosit datele existente la nivelul anilor 1990 şi 2006, corespunzând perioadei postcomuniste. Clasele de utilizare şi acoperire a terenurilor din cadrul nomenclatorului CLC identificate în cadrul Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat, au fost adaptate şi reclasificate funcţie de metodele aplicate şi obiectivele stabilite.

Datele referitoare la parametrii climatici principali, cu influenţă directă asupra evoluţiei spaţiale şi temporale a peisajelor rurale subcarpatice, au fost extrase din setul de date spaţiale climatice WorldClim 1.4, existente în format raster cu rezoluţia spaţială de 30 m (Savulescu, 2010), descărcate de pe site-ul http://www.worldclim.org .

Pentru completarea bazei de date s-a apelat şi la o serie de metode sociologice, cele mai importante fiind interviurile şi anchetele realizate pe teren, atât la nivel local, cât şi regional, având ca subiecţi populaţia locală (ţărani), membri ai consiliilor locale, primarii localităţilor, membri ai Consiliului Judeţean Buzău, etc.

Metodele statistice utilizate în studiul de faţă au permis utilizarea unor seturi de date statistice oficiale, puse la dispoziţie de către Institutul Naţional de Statistică,

Direcţiile Buzău şi Vrancea (Fişele statistice ale localităţilor, Recensământul General Agricol, Recensământul populaţiei, etc.)

În această lucrare au fost utilizate date incluse în Fişele statistice realizate la nivelul anilor 1992, 200, 2004 şi 2008. Intervalele temporale au fost selectate funcţie de momentul aplicării principalelor legi funciare (L18/1991; L1/2000) evidenţiind astfel

10

dinamica suprafeţelor diferitelor moduri de utilizare a terenurilor în perioada postcomunistă şi implicaţiile directe asupra schimbării structurii şi funcţionalităţii peisajelor rurale subcarpatice.

În fiecare capitol din această lucrare au fost aplicate o serie de metode sugestive funcţie de obiectivele stabilite, axate pe două componente: evaluarea ruralităţii

Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău, respectiv analiza şi cuantificarea dinamicii peisajelor rurale subcarpatice sub acţiunea modelatoare a factorilor naturali

şi intensificarea presiunii exercitate de factorii antropici.

Capitolul II: CARACTERE GENERALE ALE SUBCARPA ŢILOR DINTRE RÂMNICU SĂRAT ŞI BUZĂU 2.1 Aşezarea geografică a spaţiului subcarpatic dintre Râmnicu Sărat şi Buzău

Arealul de studiu, respectiv Subcarpaţii dintre Râmnicu Sărat şi Buzău, este localizat în Subcarpaţii de Curbură, unităţile Subcarpaţii Buzăului şi Subcarpaţii Vrancei (Posea şi Badea, 1984), având o suprafaţă de aproximativ 1154 km2, ceea ce reprezintă aproximativ 17% din suprafaţa Subcarpaţilor de Curbură şi aproximativ 7% din suprafaţa totală a Subcarpaţilor, orientarea întregului areal fiind în general SV- NE.

În spaţiul României, arealul subcarpatic dintre Râmnicu Sărat şi Buzău este localizat aproximativ în partea central- estică, în exteriorul curburii Carpaţilor, la nord de municipiul Buzău, fiind suprapus judeţelor Buzău (96%) şi Vrancea (4%), inclus Regiunii de dezvoltare Sud- Est (Fig. 2.1).

Fig. 2.1 Localizarea geografică a arealului de studiu

11

Aria subcarpatică dintre Râmnicu Sărat şi Slănic este inclusă Subcarpaţilor Vrancei, fiind caracterizată atât de prezenţa formaţiunilor miocene cutate, cât şi a structurilor pliocene monoclinale şi villafranchiene, în timp ce arealul subcarpatic cuprins între Slănic şi râul Buzău este inclus Subcarpaţilor Buzăului, a cărui notă caracteristică este dată de prezenţa formaţiunilor mio-pliocene cutate (Posea, 1969; Posea et al., 1974; Patroescu, 1996).

Din punct de vedere morfohidrografic, arealul subcarpatic analizat este inclus bazinelor hidrografice ale râurilor Buzău (87.4%) şi Râmnicu Sărat (12.6%), afluenţi pe dreapta ai râului Siret.

2.2 Limitele arealului de studiu şi relaţiile cu unităţile vecine

În partea de est şi nord-est limita este formată de valea Râmnicului Sărat, între localităţile Podgoria- Răduceşti (spre sud) şi Dumitreşti (din cadrul depresiunii Dumitreşti), respectiv între localitatea Dumitreşti şi arealul localităţii Jitia (în nord), din cadrul depresiunii cu acelaşi nume.

Limita vestică este individualizată pe axul de turbulenţă al râului Buzău, între confluenţa cu pârâul Sibiciu, la nord de localitatea Sibiciul de Sus, şi localitatea Cislău, pe rama vestică a depresiunii cu acelaşi nume.

Limita nordic ă şi nord- vestică a arealului este complexă, impusă atât de caracteristicile litologice şi morfologice, cât şi de condiţiile climatice (Patroescu, 1982,1996).

Tufescu, (1966), fixează într-un mod evident limita dintre aria subcarpatică (Subcarpaţii buzoieni) şi munte pe sectorul cuprins între Lopătari şi Brăeşti, aceasta fiind marcată de povârnişuri bine individualizate în peisaj, care se înalţă cu peste 300 de

metri deasupra unor mici depresiuni de contact. Prezenţa bazinetelor de eroziune Colţi, Aluniş, Găvanele, explică din punct de

vedere morfogenetic retragerea limitei spre nord, ca urmare a pătrunderii nivelului superior subcarpatic în interiorul ariei flişului paleogen caracteristic zonei montane.

Aceste bazinete rămân închise în partea sudică de martori aparţinând Pintenului Ivăneţu: Coastele Pinului, Muchia Hoţilor, Muchia Vătraiului (Patroescu, 1982,1996).

Astfel, regiunea cuprinsă între liniile care unesc localităţile Sibiciu- Brăeşti- Lopătari, pe de o parte, şi Ml ăjet- Aluniş- Găvanele- Brătileşti, pe de altă parte (Pintenul Ivăneţu), a fost considerată o zonă de tranziţie (Popescu, 1973), adică acea zonă de interferenţă carpato-precarpatică la care se referea în 1966 profesorul V.

Mihăilescu. Corelând aspectele de ordin geologic cu cele morfologice, se poate concluziona că

limita nordică dintre Subcarpaţi şi zona montană, urmăreşte marginea sudică a Pintenului Ivăneţu, în lungul depresiunii de contact sau de flanc (Tufescu, 1966), ce se desfăşoară pe aliniamentul Sibiciu- Brăeşti- Lopătari, dominată altitudinal în partea

12

vestică de martorii de retragere ai abruptului montan Vârful Goşi, Culmea Vătraiului,

Vârful Hoţilor, Muchia Hoţilor, Coastele Pinului, Vârful Malul Alb, Vârful Pietriş Limita sudică urmăreşte valea râului Buzău în partea de sud şi sud-vest, între

Cislău şi Săpoca, având un grad ridicat de despletire, dominând alternanţa bazinetelor de eroziune cu sectoare înguste.

Limita sud- estică dintre confluenţa Slănicului cu Buzăul şi valea Râmnicului Sărat este mult mai complexă, fiind individualizată pe valea Slănicului până în dreptul localităţii Cernăteşti, apoi aceasta urmăreşte contactul morfologic dintre Subcarpaţi şi zona de glacis subcarpatic sau Piemontul Râmnicului (Patroescu, 1996), pe aliniamentele sudice ale dealurilor Cernăteşti, Blăjani, Piatra Albă şi în lungul frunţilor de cuestă din bazinul Câlnăului. Capitolul III: EVALUAREA ST ĂRII FACTORILOR DE MEDIU ŞI PROIECŢIA LOR ÎN DINAMICA PEISAJULUI RURAL SUBCARPATIC 3.1. Geodiversitatea subcarpatică şi proiecţia ei în structura şi funcţionalitatea peisjelor rurale

Arealul de studiu este caracterizat prin prezenţa depozitelor miocene, exprimate în peisaj sub forma unor culmi înguste, faliate, specific subcarpaţilor interni, şi a depozitelor sarmato- pliocene, cutate, faliate, specifice subcarpaţilor externi (în sectorul cuprins între Buzău şi Slănic), în timp ce la est de Slănic (în sectorul dintre Slănic şi Râmnicu Sărat) au fost identificate două fâşii longitudinale: una miocenă, îngustă şi puternic cutată, situată la limita cu unităţile montane, cealaltă pliocenă, alcătuită din formaţiuni monoclinale, separate printr-o linie de falie (Posea et al., 1974).

Formaţiunile miocene acoperă suprafaţe extinse în cadrul Subcarpaţilor interni, la contactul cu unităţile montane din partea nordică şi nord- vestică, ponderea fiind de aproximativ 26% din suprafaţa totală a arealului analizat (Murgeanu et al., 1967; Murgeanu et al., 1968). Depozitele Helvetiene (Burdigalianul superior) ocupă areale extinse, aproximativ 14%, fiind localizate în special în cadrul Subcarpaţilor Buzăului, în culoarul submontan Lopătari- Brăeşti- Sibiciu, Dealul Dâlma, Dealul Trestioarei, Dealul Breazu, etc. Tortonianul (Badenianul) apare pe areale restrânse (~4%), la limita externă a helvetianului şi în axele anticlinalelor. Sarmaţianul, a doua etapă de depunere a molasei miocene (Zavoianu, 1989), este localizat în cadrul unităţilor Subcarpaţilor interni, respectiv Dealul Blidişel, Dealul Stânii, Dealul Ursoaia (Subcarpaţii Buzăului), fiind prezent şi sub forma unor fâşii înguste, în cadrul Dealurilor Bisocăi şi Depresiunea Jitiei (Subcarpaţii Vrancei).

Formaţiunile pliocene deţin cea mai mare suprafaţă din totalul arealului analizat, aproximativ 55%, fiind caracteristice dealurilor subcarpatice externe (sectorul cuprins între Buzău şi Slănic) şi celei mai mare părţi a Dealurilor Bisocăi, Culmea Blăjanilor şi Culmea Budei (sectorul dintre Slănic şi Râmnicu Sărat) (Murgeanu et al., 1967;

13

Murgeanu et al., 1968). Meoţianul, ocupă o suprafaţă de aproximativ 7%, putând fi întâlnit pe flancurile sinclinalelor, pe valea Ruşavăţ, în bazinul Bălănesei, la nord de localitatea Berca, Dealurile Bisocăi, etc. Depozitele Ponţiene sunt răspândite în special în partea centrală a arealului subcarpatic analizat, ocupând o suprafaţă de aproximativ 8%, caracteristice anticlinalului Berca- Arbănaşi, fiind prezente pe valea Sărăţelului, continuându-se sub forma unei fâşii în cadrul văii Slănicului şi bazinului superior al văii Câlnăului. Dacianul ocupă suprafeţe reduse în cadrul arealului analizat (~3%), dispus sub forma unor fâşii între depozitele ponţiene şi levantine, în zona Pârscov- Robeşti depozitele ponţiene nefiind separate de cele daciene. Depozitele levantine (Romanianul) sunt cele mai răspândite la nivelul întregului areal (~29%), fiind preponderente în cadrul unităţilor morfostructurale incluse Subcarpaţilor Vrancei, precum şi în cadrul depresiunii Policiori- Grabicina şi Dealurile Arbănaşului.

Depozitele cuaternare, cele mai recente, ocupă o pondere redusă la nivelul arealului subcarpatic analizat (Murgeanu et al., 1967; Murgeanu et al., 1968). Formaţiunile holocene (~ 6%) sunt specifice luncilor şi albiilor minore din cadrul principalelor râuri, în timp ce formaţiunile pleistocene (~ 9%) sunt dispuse, în general, la contactul subcarpaţilor cu unităţile de glacis din partea de sud- est, între pâraiele Slănic şi Câlnău, ultimele ramificaţii ale Culmii Blăjanilor, şi între pârâul Câlnău şi Râmnicu Sărat, respectiv Dealul Piatra Albă.

3.2 Relieful- factor coordonator în individualizarea peisajului rural subcarpatic

3.2.1 Unităţile morfostructurale şi tipurile de relief caracteristice Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău

Specificul Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău este dat de abundenţa formelor structurale şi adaptarea morfologiei la particularităţile geologice şi litologice (Badea şi Niculescu, 1964), materializate într-o serie de unităţi şi subunităţi morfostructurale.

Cei mai mulţi autori au individualizat în cadrul arealului subcarpatic dintre Buzău şi Slănic două zone distincte, internă şi externă, cunoscute sub denumirea de Subcarpaţii interni şi Subcarpaţii externi (Popp, 1965; Tufescu, 1966; Muica, 1987), două zone morfostructurale caracterizate de prezenţa structurilor mio- pliocene puternic cutate, cu o extindere mai mare, şi a structurilor pliocene cu cute largi (aproape simetrice) (Badea şi Niculescu, 1964).

În cadrul Subcarpaţilor interni, Badea şi Niculescu, (1964), au identificat şi delimitat o serie de unităţi morfostructurale, reprezentate de dealuri, masive deluroase, dezvoltate pe structuri cutate sau monoclinale şi depresiuni, tectonice şi de eroziune, influenţate de litologie.

În categoria dealurilor de anticlinal, au fost individualizate Dealurile Păcuri- Pletari, dezvoltate în lungul unor anticlinale bine individualizate. Dintre dealurile

14

dezvoltate în cadrul unor sinclinale bine individualizate, alcătuite din roci rezistente la eroziune, fac parte dealurile Breazu, alcătuite din gresii sarmaţiene si conglomerate, şi Trestioara, caracteristice fiind rocile argilo- marnoase helvetiene. Dealurile cu structură monoclinală, dezvoltate pe flancurile unor anticlinale şi sinclinale, prezintă altitudinile cele mai mari, fiind incluse aici Dealurile Blidişel şi Dealul Dâlma, caracterizate de prezenţa cuestelor bine evidenţiate şi de prezenţa crestelor de tip hogback. Pe lângă aceste dealuri, în cadrul Subcarpaţilor interni au fost individualizate şi dealuri dezvoltate pe structură complexă (Dealurile Ursoaia).

În cadrul Subcarpaţilor interni au fost identificate următoarele tipuri de depresiuni, funcţie de tipul de structură caracteristic: depresiuni de anticlinal şi văi largi de

anticlinal (depresiunea Trestia- Odăile), depresiuni dezvoltate în lungul unor sinclinale (depresiunile Ghiocari şi Creveleşti, depresiunile Pârscovului, Cislău şi Pătârlagele), depresiunile de flanc şi de contact, dezvoltate pe structură monoclinală (Depresiunea Cornetu- Văvălucile- Brăeşti, Depresiunea Bălăneşti- Bozioru).

În cadrul zonei structurilor pliocene, Badea şi Niculescu, (1964), au individualizat o serie de dealuri, caracterizate prin prezenţa cutelor simple, largi, aproape simetrice, şi depresiuni, a căror dezvoltare a fost influenţată de caractersticile litologice variate, favorabile proceselor de eroziune.

Au fost individualizate două categorii de dealuri, specifice zonei structurilor pliocene: dealuri de anticlinal (Dealurile Arbănaşi, Dealurile Piscul Cerbului, dezvoltate pe anticlinalul Berca- Arbănaşi) şi dealuri cu structură monoclinală, de flanc (Dealurile Bădineşti- Grabicina, formate pe flancul vestic al sinclinalului Joseni-Niculeşti).

Depresiunile din cadrul zonei structurilor pliocene, au fost clasificate de către cei doi autori în două categorii: depresiuni de sinclinal (Depresiunea Niculeşti şi Depresiunea Policiori- Grabicina) şi depresiuni de anticlinal (Depresiunea Pâclele- Beciu, formată pe anticinalul Berca- Arbănaşi, o depresiune tipică de tip butonieră).

În arealul subcarpatic dintre pârâul Slănic şi Râmnicu Sărat (inclus subunităţii Subcarpaţilor Vrancei), Grumazescu, (1973), identifică la baza povârnişului montan, în bazinul Râmnicului, o are depresionară, denumită Depresiunea submontană Între

Râmnice, şi două grupe de unităţi deluroase: grupa dealurilor de la sud de Râmnic (Dealul Ulmuşoru, din care se desprind două culmi principale: culmea Văii Rele, în partea de est şi culmea Bisoca- Şindrila, în partea de vest, aceasta din urmă continuându-se spre povârnişul montan cu o altă culme deluroasă, Lacul Limpede) şi grupa

dealurilor sud- estice (Dealul Sărilor- Blăjani, Dealul Poieni- Piatra Albă). Posea şi Badea, (1984), în baza afirmaţiilor şi a cercetărilor efectuate până în acel

moment, au grupat subunităţile morfostructurale identificate în două mari unităţi: Dealurile Dâlma- Blidişel (arealul cuprins între râu Buzău şi Slănic) şi Dealurile Câlnăului (sectorul cuprins între Slănic şi Râmnicu Sărat) (Fig. 3.1).

15

Fig. 3.1 Unităţile de relief (prelucrare după Posea şi Badea, 1984)

În cadrul primei grupe au fost incluse o serie de dealuri şi depresiuni, dispuse

longitudinal: Dealurile Blidişelului, Dealurile Dâlmei, Dealul Pâclelor, Dealul Bocu Ariile depresionare au fost individualizate în lungul cursurilor râurilor principale:

Depresiunea Bălănesei, drenată de pârâul Bălăneasa, Depresiunea Sărăţelului, drenată de pârâul Sărăţel, Depresiunea Lopătari, pe cursul superior al Slănicului (sectorul subcarpatic).

În lungul culoarului Buzăului, au fost individualizate un număr de trei arii depresionare, cu dimensiuni mai reduse: Depresiunea Pătârlagele, Depresiunea Cislău şi Depresiunea Pârscov.

Cea de-a doua grupă, respectiv Dealurile Câlnăului, inclusă Subcarpaţilor Vrancei, este caracterizată de prezenţa unui număr redus de depresiuni, dealuri şi culmi: Culmea

Blăjani, Culmea Budei, continuate în partea de nord cu Dealurile Bisocăi. Două arii depresionare întregesc peisajul specific subcarpatic: Depresiunea Jitia

(sectorul vestic), situată la contactul culmilor montane nordice şi culmile dealurilor Bisocăi şi Depresiunea Dumitreşti (sectorul vestic).

3.2.2 Proiecţia elementelor morfometrice ale reliefului în dinamica spaţială şi

temporală a peisajului rural subcarpatic Din punct de vedere altitudinal, Subcarpaţii dintre Râmnicu Sărat şi Buzău se

încadrează, în general, între 200 şi 800 m (Patroescu, 1996), cea mai scăzută altitudine, aproximativ 115 m, fiind localizată în sudul arealului, în lunca Buzăului, la confluenţa

16

acestuia cu pârâul Slănic, în timp ce altitudinea cea mai ridicată, de aproximativ 950 m, este localizată în nordul arealului, în Dealurile Bisocăi (nord- vestul localităţii Bisoca) (Fig.3.2).

Fig. 3.2 Distributia treptelor altitudinale în arealul subcarpatic analizat

Cea mai mare pondere este ocupată de treapta cu altitudini cuprinse între 200- 400

m, reprezentând aproximativ 46% din suprafaţa teritoriului analizat, specifice dealurilor externe şi depresiunilor intracolinare din cadrul Subcarpaţilor Buzăului, precum şi în cea mai mare parte a Culmii Blăjanilor, bazinul văii Câlnău şi sectorul mijlociu al văii Râmnicu Sărat. Treapta reprezentată de altitudinile cuprinse între 400- 600 m ocupă, de asemenea, suprafeţe extinse, având o pondere de aproximativ 38% din suprafaţa totală analizată.

Înălţimile cuprinse între 600- 800 m ocupă suprafeţe mai reduse (~10%), fiind caracteristice culmilor dealurilor interne şi a celor externe din cadrul Subcarpaţilor Buzăului, precum şi în cadrul dealului Bisoca- Şindrila (Subcarpaţii Vrancei).

Treapta hipsometrică cu altitudini mai mici de 200 m ocupă o pondere redusă, aproximativ 4%, altitudini localizate în special în lungul râului Buzău, pârâului Slănic şi pe areale restrânse în lungul Bălănesei, Sărăţelului, Câlnăului şi Râmnicului Sărat.

Ponderea cea mai mică (~0.7%) este reprezentată de treapta caracterizată de altitudinile cele mai ridicate, peste 800m, localizate în partea nordică a arealului: Dealul Bisoca, Dealul Şindrila, Dealul Ulmuşoru.

Gradul de fragmentare a reliefului induce caracteristici variate atât la nivelul condiţiilor microclimatice, cât şi în ceea ce priveşte expunerea şi frecvenţa versanţilor

17

(Patroescu, 1996), elemente ce imprimă peisajului rural subcarpatic particularităţi specifice din punctul de vedere al structurii şi funcţionalităţii acestora.

La nivelul arealului subcarpatic analizat, cea mai mare pondere o deţin suprafeţele cu valori ale amplitudinii reliefului cuprinse între 100- 150 m/km2 şi 150- 200 m/km2, aproximativ 37%, respectiv 31%, având o răspândire mai mare în cadrul Subcarpaţilor Vrancei, în cadrul depresiunilor şi dealurilor externe, precum şi în ariile depersionare din cadrul subcarpaţilor interni (Subcarpaţii Buzăului).

Ponderea ridicată a acestor suprafeţe este condiţionată de altitudinile mai reduse comparativ cu sectoarele nordice şi nord- vestice, coroboarte cu alcătuirea litologică (predominanţa rocilor moi) şi gradul ridicat de eroziune cauzată în principal de lipsa formaţiunilor vegetale.

Un procent egal cu aproximativ 18% din suprafaţa totală este ocupat de areale cu valori ale amplitudinii reliefului mai mici de 100 m/km2, localizate în special în lungul

văilor principale, în lungul zonei de contact dintre unităţile montane şi unităţile

subcarpatice, precum şi în cadrul Culmii Blăjanilor, depresiunii Pâclele- Beciu şi Policiori (insular).

Amplitudinile cele mai ridicate, cuprinse între 200- 250 m/km2 şi cele peste 200 m/km2, ocupă areale reduse (~ 11%, respectiv 3%).

Densitatea fragmentării reliefului subcarpatic, manifestată pe cele două direcţii majore, înregistrează valori cuprinse între 0 şi 5.04 km/km2, valorile cele mai ridicate fiind determinate de existenţa unei reţele hidrografice temporare foarte dezvoltate.

Suprafeţele cu valori ale densităţii fragmentării cele mai reduse, cuprinse între 0-0.4 km/km2 şi 0.4- 1.3 km/km2, ocupă cea mai mare pondere la nivelul arealului subcarpatic analizat, aproximativ 56%. Un procent egal cu aproximativ 39%, din totalul arealului, este caracterizat de valori ale densităţii fragmentării reliefului cuprinse între 1.3 km/km2 şi 3 km/km2. Valorile cele mai ridicate ale densităţii fragmentării, cuprinse între 3km/km2 şi 5.04 km/km2, ocupă un procent redus, de aproximativ 4.5% şi sunt prezente insular, în zonele cu pantă ridicată şi grad redus de acoperire cu vegetaţie, în zonele de obârşie ale văilor şi organismelor torenţiale.

Expunerea versanţilor reprezintă un factor important, care, coroborată cu expunerea generală de bazin, influenţează regimul insolaţiei şi implicit pe cel termic, hidric, de luminozitate ori de reţinere a umidităţii în orizontul biologic activ (Stanciu, 1973; Patroescu, 1996).

Analiza întreprinsă la nivelul bazinelor hidrografice a evidenţiat predominanţa bazinelor cu expunere general sudică, specifică râurilor Câlnău, Slănic, Sărăţel, Bălăneasa şi a celorlalte văi afluente râului Buzău pe sectorul sudic şi sud- estic, în timp ce afluenţii direcţi ai Buzăului, localizaţi în vestul arealului studiat, prezintă o expunere de bazin vestică (valea Pănătău, pârâul Sibiciu, valea Roghina, etc.), iar văile tributare râului Râmnicu Sărat prezintă, în general, expunere estică, având suprafeţe mai reduse (valea Budei, pârâul Cătăuţ, pârâul Băbenilor, etc.).

18

La nivelul versanţilor, expunerea este influenţată în principal de fragmentarea orizontală a reliefului exercitată de reţeaua hidrografică temporară (organisme torenţiale, ogaşe, etc) şi permanentă.

Ponderile cele mai ridicate sunt deţinute de versanţii cu expunere sud- estică şi vestică (semiînsoriţi şi calzi) (Patroescu, 1982,1996), aproximativ 28%, şi versanţii cu expunere sudică şi sud- vestică (însoriţi şi calzi), aceştia din urmă ocupând o pondere de aproximativ 27%.

Versanţii estici şi nord- vestici (semiumbriţi şi semireci) deţin o pondere ridicată, 25%, în timp ce ponderea cea mai redusă este deţinută de versanţii cu expunere nordică şi nord- estică (versanţi umbriţi şi reci), aproximativ 20% din totalul arealului analizat.

Geodeclivitatea specifică Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău este influenţată de o serie de factori, dintre aceştia un rol important constituindu-l compoziţia litologică şi caracteristicile geologice, coroborate cu intensitatea fragmentării şi dinamicii reliefului (Patroescu, 1982).

Cea mai mare parte a arealului analizat este caracterizat de valori ale declivităţii cuprinse între 5°- 15°, aproximativ 49%, predominând versanţii cu pante cuprinse între 10°- 15° (~25%). Arealele caracterizate de valori ale pantelor mai mici de 5° ocupă o pondere de aproximativ 13%, fiind distribuite în lungul văilor principale şi afluenţilor acestora: Buzău, Slănic, Bălăneasa (mult mai extinse în sectoarele cu luncă dezvoltată), în ariile depresionare, precum şi în partea de sud- est, în cea mai mare parte a culmii Blăjanilor.

Versanţii cu declivitate cuprinsă între 15° - 25° ocupă aproximativ 33% din suprafaţa totală şi sunt specifici zonelor de la contactul cu unităţile montane, în bazinele superioare ale văilor, unde eroziunea este activă (în special eroziunea laterală).

Ponderea cea mai redusă (~4%) este deţinută de versanţii cu valori ale declivităţii mai mari de 25° (valoarea maximă a declivtăţii fiind 37°).

3.3. Caracteristicile parametrilor climatici Arealul de studiu prezintă o serie de particularităţi climatice locale (topoclimate

locale), induse de configuraţia generală a reliefului, de caracteristicile morfologice, specificul formaţiunilor vegetale, reţea hidrografică, etc. (Bogdan şi Tastea, 1983).

Analizat din punctul de vedere al parametrilor climatici, arealul subcarpatic cuprins între văile Râmnicului Sărat şi Buzău prezintă un specific aparte (Bogdan şi Niculescu, 1996), caracteristic întregii regiuni subcarpatice de la curbură, particularităţile climatice fiind induse în principal de varietatea formelor de relief, dar şi poziţiei arealului subcarpatic la exteriorul arcului carpatic, cu rol de barieră orografică în deplasarea maselor de aer (Bogdan et al., 1974).

Aceste elemente, coroborate cu prezenţa efectelor foehnale şi a insolaţiei manifestată pregnant pe versanţii sudici şi sud-estici, imprimă arealului un climat mai blând, caracterizat prin existenţa unor contraste termice mai reduse, inversiuni de

19

temperatură cu intensitate şi durată diminuate, abundând însă fenomenele de îngheţ-dezgheţ cu efecte directe asupra substratului litologic şi edafic (Bogdan şi Niculescu, 1996).

În cadrul analizei noastre, au fost selectaţi şi evaluaţi parametrii climatici care exercită o influenţă majoră asupra învelişului biotic şi abiotic, cu efecte directe sau indirecte asupra structurii şi funcţionalităţii peisajului rural şi a sezonalităţii acestuia (temperatura aerului, regimul precipitaţiilo).

Analizele valorilor parametrilor climatici şi reprezentările grafice privind dinamica lor spaţială şi temporală a lor au fost realizate utilizând setul de date climatice spaţiale WorldClim1.4, format raster, cu rezoluţia spaţială de 30 m (http://www.worldclim.org) (Hijmans et al., 2005).

Temperatura aerului înregistrează valori diferite repartizate neuniform, funcţie de altitudinea şi varietatea formelor de relief (Bogdan et al., 1974). Temperatura medie anuală se caracterzează prin valori cuprinse între 6°C, în partea nordică, şi 11°C la altitudini reduse, situate la contactul cu unităţile piemontane, în lungul Culoarului Buzăului şi în bazinele mijlocii şi inferioare ale principalelor văi.

Corelând valorile termice şi altitudinea reliefului, s-a constat faptul că temperaturile cuprinse între 8°C- 11°C sunt caracteristice unităţilor cu altitudini mai mici de 500- 600 m, în timp ce valorile cuprinse între 6°C - 8°C sunt specifice altitudinilor mari din cadrul arealului, de peste 600 m

Distribuţia spaţială a cantităţilor de precipitaţii variază funcţie de altitudinea reliefului şi caracteristicile maselor de aer, având direcţii diferite (Bogdan et al., 1974) şi o influenţă majoră asupra dezvoltării şi repartiţiei formaţiunilor vegetale (Patroescu, 1996).

Cantităţile anuale de precipitaţii sunt repartizate neuniform în cadrul arealului subcarpatic analizat, fiind cuprinse între 500mm- 700mm, cele mai ridicate valori situându-se pe culmile cu altitudini ridicate şi la contactul cu unităţile montane, în timp ce valorile cele mai scăzute se înregistrează la contactul cu unităţile piemontane şi în bazinele inferioare ale celor mai importante văi.

3.4. Particularităţile hidrogeologice şi hidrologice

Arealul subcarpatic dintre Râmnicu Sărat şi Buzău este drenat în cea mai mare parte de râul Buzău şi afluenţii acestuia pe partea stângă, pe o suprafaţă de aproximativ 1009 km2 (~87% din suprafaţa totală), restul suprafeţei aproximativ 145 km2 (~13%), fiind drenată de Râmnicu Sărat şi afluenţii acestuia pe partea dreaptă (Fig.3.3).

Arealul de studiu este drenat de două categorii de râuri (Petrescu- Burloiu, 1977; Zavoianu, 1989): alohtone şi autohtone, domeniul acvatic fiind completat şi de prezenţa unui număr însemnat de lacuri, cu geneză şi evoluţie diferită (Gastescu şi Driga, 1971).

Cea mai importantă arteră hidrografică este râul Buzău. Cel mai important afluent al Buzăului pe partea stângă este pârâul Slănic, întregul său bazin hidrografic ocupând la

20

nivelul spaţiului subcarpatic analizat o suprafaţă de aproximativ 305 km2 (~26% din suprafaţa totală a arealului, respectiv 30% din suprafaţa bazinului hidrografic al Buzăului).

Fig. 3.3 Caracteristicile reţelei hidrografice la nivelul Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi

Buzău Sărăţelul, afluent pe stânga al Buzăului, este al doilea râu ca importanţă din cadrul

bazinului râului Buzău. Ocupă o suprafaţă de aproximativ 183km2 (~16% din suprafaţa totală a arealului, respectiv 18% din suprafaţa bazinului hidrografic al Buzăului).

Pârâul Câlnău, al treilea ca importanţă, drenează cea mai mare parte a Subcarpaţilor Vrancei (între Slănic şi Râmnicu Sărat), aproximativ 166 km2 (~14% din suprafaţa totală a arealului, respectiv 16% din suprafaţa bazinului hidrografic al Buzăului).

Pârâul Bălăneasa, afluent pe stânga al Buzăului, drenează arealul subcarpatic dintre Buzău şi Slănic (Subcarpaţii Buzăului), bazinul său hidrografic fiind dezvoltat pe o suprafaţă de 152 km2 (~13% din suprafaţa totală a arealului, respectiv 15% din suprafaţa bazinului hidrografic al Buzăului).

Al doilea râu important la nivelul arealului analizat este Râmnicu Sărat, mai puţin evoluat comparativ cu Buzăul, cu pantă mai accentuată şi grad redus de meandrare (Patroescu, 1996).

Lacurile, elemente incluse apelor de suprafaţă, imprimă peisajului rural subcarpatic note definitorii specifice, majoritatea fiind lacuri naturale.

21

Cele mai importante sunt lacurile pseudocarsto- saline de pe Platoul Meledic, localizat în bazinul Slănicului (Gastescu şi Driga, 1971). Geneza acestora a fost influenţată de substratul litologic, caracterizat de prezenţa sării şi brecia sării, care apare insular între formaţiunile mio- pliocene (Lacul din Poiană, Lacul Mare şi Lacul Castelul). O a doua categorie este reprezentată de lacurile formate în doline dezvoltate pe depozite aqvitaniene, prezente la nord- vest de Bisoca (punctul La Brigadă: Lacul Limpede şi Lacul Negru).

O altă categorie de lacuri sunt cele formate între valurile de alunecare, cum sunt cele localizate în bazinul Câlnăului: Lacul Costomiru, Lacul cu Cânepă, Lacul Motohanca (Patroescu, 1982).

Din categoria lacurilor de origine antropică, au fost identificate şi localizate următoarele lacuri: lacul de acumulare Berca, localizat în lungul văii Buzăului şi lacul

de acumulare construit în lungul pârâului Jgheabu, pe raza localităţii Cireşu, comuna Mânzăleşti, în scopul alimentării cu apă a localităţilor din proximitate.

Apele subterane din acest areal sunt influenţate în principal de alcătuirea şi structura geologică (Zavoianu, 1989). Comparativ cu apele de adâncime, foarte slab exploatate, apele freatice sunt untilizate pentru consum, irigaţii locale şi utilizări industriale (Petrescu- Burloiu, 1977).

Subcarpaţii dintre Râmnicu Sărat şi Buzău se caracterizează şi printr- o varietate a apelor minerale, funcţie de gradul de mineralizare şi depozitele în care se formează şi apar la suprafaţă. Izvoarele sărate şi sulfuroase depind în special de formaţiunile oligocene (Zavoianu, 1989): izvorul de la Fişici, izvorul Negoşina, Izvorul de la Căneşti, izvorul de pe valea Goşi (Valea Sibiciului), izvorul sărat de pe Valea Sării, izvorul sulfuros din satul Păcurile, etc.

3.5. Învelişul edafic – substrat al elementelor de peisaj

Configuraţia mozaicului edafic la nivelul arealului subcarpatic este indusă de o serie de factori: gradul de fragmentare a reliefului şi condiţiile climatice, precum şi caracteristicile litologice, gradul de umezeală, nivelul sărurilor din roci şi apă, factori care influenţează distribuţia solurilor azonale (Petrescu- Burloiu, 1977; Zavoianu, 1989).

Au fost identificate şase clase principale de soluri, fiecare ocupând suprafeţe diferite la nivelul arealului subcarpatic analizat: clasa solurilor neevoluate trunchiate sau desfundate (clasa antrisoluri), având ponderea cea mai ridicată (~36%), clasa

cambisoluri (~32%), clasa molisoluri (clasa cernisoluri), aproximativ ~17%, cu o mare răspândire în cadrul subcarpaţilor dintre Slănic şi Râmnicu Sărat, dar şi în cadrul Subcarpaţilor Buzăului, în special în Bazinul Bălănesei şi Sărăţel, clasa argiluvislouri (clasa luvisoluri) (~10%), având o distribuţie mai mare în cadrul Subcarpaţilor Vrancei (Culmea Budei), precum şi în cadrul dealului Ursoaia, versanţii sudici.

Celelalte două clase, clasa solurilor hidrimorfe şi halomorfe (clasa hidrisoluri şi clasa salsodisoluri), ocupă ponderi reduse în cadrul arealului analizat (~4%, respectiv

22

~0.3%), fiind prezente în special în lungul văilor Băligoasa, Coca, Pecineaga (clasa hidrisoluri).

Ponderea cea mai ridicată la nivelul spaţiului subcarpatic analizat este reprezentată de suprafaţa ocupată cu soluri brune eumezobazice, aproximativ 31%. Erodisolurile şi regosolurile, deţin, de asemenea, o pondere ridicată la nivelul întregului areal (~29%), iar cernoziomurile cambice şi cernoziomurile erodate, o pondere de aproximativ 10%.

În lungul văilor principale, Buzău, Slănic, Râmnicu Sărat şi sectorul inferior al văii Bălăneasa, predomină protosolurile aluviale şi solurile aluviale, ocupând împreună o pondere de aproximativ 6% din suprafaţa arealului analizat. Rendzinele sunt prezente pe suprafeţe foarte reduse, în Dealurile Blidişelului, la nord de localitatea Punga, fiind în concordanţă cu tipul de rocă existent, în timp ce pseudorendzinele ocupă areale mult mai extinse (~6%).

Solurile brune acide (~1%) sunt specifice culmilor zonei de contact dintre unităţile montane şi cele subcarpatice, caracterizate de povârnişuri, unde se manifestă o eroziune pronunţată, precum şi pe culmile Dealului Şindrila. Solurile cenuşii şi solurile negre clinohidromorfe (~7%) sunt prezente pe areale mai extinse în cadrul Subcarpaţilor Buzăului comparativ cu arealul subcarpatic la est de Slănic, iar Solonceacurile ocupă o pondere redusă la nivelul arealului subcarpatic analizat (~0.3%).

3.6 Biodiversitatea peisajelor rurale subcarpatice

3.6.1. Formaţiunile vegetale- factor determinant în dinamica structurală şi spaţială a peisajelor rurale

Subcarpaţii dintre Râmnicu Sărat şi Buzău se caracterizează printr- o floră şi vegetaţie bogată din punctul de vedere al grupărilor vegetale (forestiere, tufărişuri, pajişti secundare) şi al compziţiei, influenţate în principal de substrat şi parametrii climatici (Patroescu, 1982,1996).

Patroescu, (1982,1996), a identificat următoarele grupări vegetale: vegetaţia

forestieră, vegetaţia ierbacee, vegetaţia halofilă şi vegetaţia hidrofilă şi higrofilă.

3.6.2 Diversitatea lumii animale Lumea animală ce populează Subcarpaţii dintre Râmnicu Sărat şi Buzău este în

strânsă legătură cu factorii de mediu (Patroescu, 1982,1996), fiind caracteristiă atât mediului acvatic, cât şi mediului terestru.

Elementele faunistice specifice Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău reprezintă componente ale peisajului rural subcarpatic, unele dintre acestea reprezentând factori de degradare a culturilor şi implicit a peisajului (mistreţul), precum şi valoare cinegetică importantă (mistreţul), în jurul lor fiind desfăşurate o serie de activităţi turistice şi de vânătoare.

23

3.7 Categorii de arii protejate şi rolul lor în protejarea şi conservarea geodiversităţii şi biodiversităţii peisajelor rurale subcarpatice

Din punctul de vedere al regionării biogeografice, Subcarpaţii dintre Râmnicu Sărat

şi Buzău se încadrează în totalitate în Subregiunea euro- siberiană, Provincia Dacică, partea sud-estică, la contactul cu glacisul piemontan, intrând şi sub influenţa Provinciei

Pontice, sub forma unor prelungiri tentaculare ale acesteia (Calinescu, 1969). Conform clasificării realizate de către EEA, în anul 2008, arealul subcarpatic

studiat se suprapune în totalitate Regiunii Continentale.

3.7.1 Principalele categorii de arii naturale protejate din arealul subcarpatic analizat

Reţeaua de arii naturale protejate caracteristice judeţului Buzău, localizate în

arealul subcarpatic dintre Râmnicu Sărat şi Buzău, este reprezentată de următoarele categorii: rezervaţii naturale, monumente naturale şi situri de importanţă comunitară (parte componentă a implementării Reţelei Natura 2000 la nivel naţional) (Fig. 3.4).

Fig. 3.4 Distribuţia spaţială a categoriilor de arii protejate în arealul subcarpatic analizat

În ultimii ani, au fost efectuate studiile necesare implementării proiectului de

înfiinţare a unui geoparc, Geoparcul Ţinutul Buzăului, şi a fost depusă documentaţia pentru integrarea în cadrul Reţelei Europene a Geoparcurilor.

Dintre rezervaţiile naturale declarate ca urmare a aplicării Legii privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional- Secţiunea a III- a- zone protejate şi înscrise în registrul naţional şi european (Legea 5/2000), în arealul analizat s-au

24

individualizat următoarele categorii: Blocurile de calcar de la Bădila, Sarea lui Buzău, Piatra Albă- La Grunj, Platoul Meledic, Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mari si Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mici, Dealul cu Lilieci- Cernăteşti.

3.7.2 Implementarea Reţelei Natura 2000- factor în conservarea, valorificarea şi valorizarea elementelor patrimoniului rural subcarpatic

În arealul subcarpatic dintre Râmnicu Sărat şi Buzău sunt prezente patru Situri de

Importanţă Comunitară (Tabelul 3.1), desemnate prin Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei Natura 2000 în România (OM 1964, 2007). Tabelul 3.1 Principalele Situri Natura 2000 din cadrul arealului analizat

Cod sit

Numele sitului (Suprafaţa, ha)

Localizarea sitului (judeţ; comună/oraş)

ROSCI0009 Bisoca (1160) Comunele Bisoca şi Mânzăleşti ROSCI0103

Lunca Buzăului (3991)

Teritoriul administrativ al oraşului Pătârlagele, comunele Pănătău, Vipereşti,

Pârscov, Berca, Săpoca ROSCI0199 Platoul Meledic (136) Comunele Mânzăleşti şi Lopătari ROSCI0272

Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici

(96)

Comunele Berca şi Scorţoasa

Sursa: OM 1964/2007

Cele patru Situri de Importanţă Comunitară desemnate în cadrul Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzu ocupă aproximativ 1.4% din suprafaţa totală a acestui areal (~ 1 560 ha).

Două dintre acestea, respectiv SCI Platoul Meledic (0.12%, ~ 141 ha) şi SCI

Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici (0.08%, ~ 94 ha), sunt incluse integral în cadrul arealului subcarpatic analizat, celelalte două situri, SCI Bisoca (0.66%, ~760 ha) şi SCI Lunca Buzăului (0.49%, ~563 ha), fiind localizate la contactul cu unităţile montane din nord (Muntele Furu) şi în lungul văii Buzăului, suprafaţa lor depăşind limitele spaţiului analizat.

Capitolul IV: EVOLU ŢIA RURALIT ĂŢII SPAŢIULUI SUBCARPATIC DINTRE RÂMNICU S ĂRAT ŞI BUZĂU ŞI PROIECŢIA EI ÎN DINAMICA PEISAJELOR 4.1 Analiza potenţialului geodemografic al reţelei de aşezări umane- indicator al ruralit ăţii spaţiului subcarpatic dintre Râmnicu Sărat şi Buzău

Populaţia rurală, element fundamental al complexului geografic (Stefanescu, 1969,1972), reprezintă un factor activ în ceea ce priveşte dinamica peisajului

25

subcarpatic. Gradul de ruralitate a Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău poate fi evaluat şi prin caracteristicile parametrilor demografici.

Evoluţia numărului de locuitori diferă din punct de vedere spaţio- temporal. În ultimele două decenii, evoluţia numerică a populaţiei se caracterizează printr- un trend negativ pentru majoritatea unităţilor administrativ- teritoriale analizate (Fig.4.1).

În perioada 1992- 2008, dinamica spaţio- temporală a numărului de locuitori înregistrează valori negative pentru 28 UAT (82%), în timp ce doar 6 UAT prezintă creşteri ale numărului de locuitori în perioada de timp analizată : Grebănu (+5.33%), Chiojdeni (+5.30%), Săpoca (+4.42%), Vipereşti (+2.41%), Topliceni (+0.86%), Pârscov (+0.54%) (Fig.4.1), aceste comune fiind localizate în lungul văii Buzăului şi Râmnicului Sărat.

Cele mai accentuate scăderi în ceea ce priveşte variaţia numărului de locuitori s-au înregistrat în cazul comunelor Chiliile (-27.68%), Blăjani (-26.81%), Cozieni (-24.30%), Mărgăriteşti (-22.98) şi Căneşti (-22.71)

Fig. 4.1 Dinamica numărului de locuitori în Subcarpaţii dintre Râmnicu Sărat şi Buzău

(1992- 2008) Diminuarea numărului de locuitori a avut urmări şi în ceea ce priveşte structura pe

grupe de vîrstă şi sexe a locuitorilor din mediul rural, amplificând practic fenomenul de îmbătrânire la nivel local.

Densitatea populaţiei (calculată ca raport între numărul de locuitori şi suprafaţa exprimată în km2) exprimă practic încărcătura umană a unui anumit spaţiu geografic (Simion, 2007).

26

La nivelul întregului areal, valorile densităţii populaţiei sunt cuprinse între 25 loc/km2 şi 132 loc/km2 în anul 1992, în timp ce în anul 2008 se înregistrează o scădere a valorilor extreme, densitatea populaţiei fiind cuprinsă între 18 loc/km2 şi 130 loc/km2

Valoarea medie la nivelul Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău era de 61.22 loc/km2 în anul 1992 şi de 55.49 loc/km2 în anul 2008.

În anul 2008, cele mai mari densităţi ale locuitorilor se înregistrau în comunele Săpoca (128.32 loc/km2), Berca (123.95 loc/km2) şi Pârscov (105.13 loc/km2), situate în lungul văii Buzăului, în timp ce valorile apropiate de densitatea medie a populaţiei în arealul subcarpatic analizat erau înregistrate în comunele Vipereşti (55.72 loc/km2), Pănătău (53.68 loc/km2) şi Dumitreşti (57.48 loc/km2).

Densităţile cele mai reduse la nivelul anului 2008 sunt specifice comunelor Chiliile (18.76 loc/km2), Pardoşi (23.31 loc/km2), Valea Salciei (25.70 loc/km2) şi Odăile (27.44 loc/km2), localizate în bazinele superioare ale văilor Bălăneasa, Sărăţel şi Câlnău.

Valorile acestui indice sintetic calculate la nivelul unităţilor administrativ- teritoriale analizate au fost raportate la valoarea de 150 loc/km2, considerată a fi limita dintre aşezările rurale şi cele urbane la nivel european (OECD, 1994; UN, 2007).

Se observă că toate valorile obţinute (atât la nivelul anului 1992, cât şi la nivelul anului 2008) sunt inferioare valorii limită enunţate, permiţând astfel încadrarea unităţilor administrativ- teritoriale în categoria spaţiilor rurale tipice.

Aşezarea urbană, localizată în proximitatea arealului de studiu, este oraşul Pătârlagele, situat la limita vestică a arealului, în lungul văii Buzăului, a cărui densitate este inferioară acestei valori limită (109.76 loc/km2 în anul 1992, respectiv 98.92 loc/km2 în anul 2008), pierzându-şi statutul de oraş obţinut conform legislaţiei româneşti în vigoare.

În intervalul de timp analizat, un număr de 28 unităţi administrativ- teritoriale din totalul de 34 (82%) înregistrează scăderi ale valorilor densităţii populaţiei, în timp ce 6 unităţi administrativ- teritoriale (18%) se caracterizează prin creşteri ale valorilor densităţii populaţiei: Săpoca, Grebănu, Chiojdeni, Buda, Vipereşti şi Pârscov, localizate în lungul văii Buzăului şi bazinul Râmnicului.

Structura populaţiei pe grupe de vârstă analizată la nivelul fiecărei unităţi administrative- teritoriale reprezintă un indicator important în ceea ce priveşte evoluţia numărului de locuitori, contribuind la efectuarea predicţiilor în ceea ce priveşte dezvoltarea economică şi socio- culturală a aşezărilor rurale din arealul subcarpatic analizat.

La nivelul întregului areal subcarpatic analizat, datele statistice existente pentru anul 2004, evidenţiază predominanţa grupelor cuprinse între 15- 59 ani (populaţia activă), reprezentând un procent de 54.19% din totalul locuitorilor. O pondere ridicată o reprezintă şi grupele de peste 60 de ani, aproximativ 29.35% din numărul total al locuitorilor, în timp ce populaţia tânără cu vârste cuprinse între 0- 14 ani deţine o pondere de 16.47% .

27

Analiza întreprinsă la nivelul fiecărei unităţi administrative- teritoriale (Fig.4.2), relevă faptul că populaţia activă este predominantă în peste 91% din totalul unităţilor administrativ- teritoriale analizate, valorile cele ridicate, peste valoarea medie înregistrată la nivelul întregului areal (54.19%), înregistrându- se în cadrul comunelor Berca (62.91%), Săpoca (62.41%), Grebănu (58.24%), Topliceni (58%) şi Pârscov (57.59%). Un număr de trei comune se caracterizează prin valori ridicate ale grupei de peste 60 de ani, superioare celorlalte două grupe: Pardoşi (55.26%), Mărgăriteşti (48.36%), Chiliile (47.34%).

Raportând valorile obţinute pentru grupa de peste 60 de ani la valoarea de 12.0%, considerată a fi pragul de identificare a fenomenului de îmbătrânire în cadrul unui areal (Stefanescu, 1972), se observă că toate unităţile administrativ- teritoriale depăşesc această valoare, fapt ce indică o intensificare a procesului de îmbătrânire în rândul populaţiei.

Populaţia tânără cu vârste mai mici de 14 ani ocupă ponderi reduse atât la nivelul întregului areal, cât şi la nivelul fiecărei unităţi administrative- teritoriale analizate. Astfel, la nivelul a trei comune populaţia tânără deţine o pondere de sub 10% (Mărgăriteşti, Chiliile, Pardoşi), cele mai ridicate valori înregistrându-se în cazul comunelor Chiojdeni (26.27%), Bisoca (22.12%), Brăeşti (20.82%).

Fig. 4.2 Structura populaţiei pe grupe de vârstă la nivelul anului 2004

Valorile ridicate ale categoriilor de vârstă cuprinse între 15-59 ani indică un

potenţial ridicat al forţei de muncă, aspect ce induce o presiune antropică intensă asupra

28

componentelor mediului şi implicit asupra structurii şi funcţionalităţii peisajului rural subcarpatic.

Densitatea agricolă, calculată prin raportarea numărului total de locuitori la suprafaţa agricolă (ha) specifică fiecărei unităţi administrativ- teritoriale, reprezintă un indicator sintetic sugestiv în ceea ce priveşte evaluarea ruralităţii spaţiului subcarpatic dintre Râmnicu Sărat şi Buzău şi gradul de artificializare a peisajului rural subcarpatic (Patroescu şi Niculae, 2010).

Analiza întreprinsă la nivelul fiecărei unităţi administrativ- teritoriale a evidenţiat faptul că un număr de 23 de comune au înregistrat diminuări ale valorii densităţii agricole, în timp ce 10 comune prezintă creşteri nesemnificative în ceea ce priveşte densitatea agricolă în anul 2008.

Aceste valori reprezintă o consecinţă directă a evoluţiei numărului de locuitori la nivelul fiecărei comune, coroborată cu diminuarea sau creşterea suprafeţelor agricole existente.

4.2 Densifierea aşezărilor rurale specifice spaţiului subcarpatic dintre Râmnicu Sărat şi Buzău şi proiecţia ei în dinamica peisajului

4.2.1 Repartiţia geografică a aşezărilor rurale specifie Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău. Factori de localizare

Au fost identificaţi şi prioritizaţi o serie de factori de localizare, cea mai mare

amprentă asupra apariţiei şi distribuţiei spaţiale a actualelor aşezări având-o factorii de ordin economic şi cei naturali (Popescu, 1979).

Poziţia generală a Subcarpaţilor de Curbură la exteriorul arcului montan (zonă de tranziţie între Carpaţi şi Câmpia Română), la contactul a trei regiuni istorice importante, Moldova, Transilvania şi Ţara Românească, coroborate cu un grad ridicat de favorabilitate a factorilor de mediu, au contribuit la densifierea aşezărilor rurale de-a lungul timpului, imprimându-le particularităţi morfostructurale şi funcţionale specifice (Popescu, 1979; Patroescu şi Niculae, 2010) (Fig. 4.3).

Prezenţa unei game variate de resurse naturale, existenţa unei axe de transport transcarpatică pe valea Buzăului, au facilitat o intensă activitate de schimburi de produse, aspecte care au influenţat localizarea şi dezvoltarea diferită a aşezărilor subcarpatice.

Analizând distribuţia spaţială a aşezărilor rurale în Subcarpaţii dintre Râmnicu Sărat şi Buzău, au fost identificate câteva direcţii de grupare a acestora, funcţie de caracteristicile morfostructurale şi factorii socio- ecomomici (Stefanescu, 1972; Petrescu- Burloiu, 1977; Popescu, 1979): aşezări situate în lungul văilor principale (Buzău, Slănic, Râmnicu Sărat, etc), aşezări localizate la contactul dealurilor subcarpatice cu unităţile montane din partea de nord şi nord- vest, aşezări grupate în subcarpaţii interni şi depresiunile subcarpatice, distribuţia şi structura lor fiind

29

influenţată de gradul ridicat de fragmentare, aşezări aparţinând dealurilor subcarpatice externe şi depresiunilor intracolinare.

Fig. 4.3 Reţeaua de aşezări rurale actual ă şi relaţia acestora cu reţeaua hidrografică,

infrastructura de transport şi principalele centre urbane identificate ca poli de atracţie Din punct de vedere altitudinal, cele mai multe aşezări rurale, aproximativ 80%, se

găsesc localizate la altitudini medii, între 200- 600 m, în lungul principalelor văi şi arii depresionare, precum şi pe versanţii accesibili (treimea inferioară).

4.2.2 Tipuri de aşezări rurale induse de caracteristicile morfostructurale, funcţionale şi mărimea demografică

În cadrul Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău au fost individualizate mai

multe categorii şi tipuri de aşezări rurale specifice. În urma clasificării realizate de către academicianul Mihailescu, (1936), la nivelul

Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău, la sfârşitul secolului XVIII- lea, au fost identificate următoarele tipuri de sate: tipul caracterizat de gospodării izolate sau în grupuri de două-trei gospodării , identificate pe areale restrânse, sate răsfirate

(complexe de cătune), localizate în cea mai mare parte a Subcarpaţilor Vrancei, tipul reprezentat de cătune asociate cu grupuri de gospodării , individualizat în bazinul inferior subcarpatic al râului Râmnicu Sărat.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, habitatele rurale au evoluat, devenind mult mai sistematizate. Astfel, au fost identificate următoarele tipuri de sate: tipul satelor răsfirate, tipul satelor concentrate, asociate cu clădiri dispersate- sate alungite (ferme,

30

târle, conace), sate cu tendinţe de concentrare, sate dispersate, cu sau fără tendinţe de

concentrare. Pentru a evidenţia evoluţia tipurilor de aşezări rurale specifice spaţiului analizat, s-a

realizat o tipologie a acestora la nivelul anului 2008, funcţie de forma, structura şi textura fiecăreia (Cucu, 1984; Candea şi Bran, 2001; Candea et al., 2006).

La nivelul Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău, dominant este tipul satului răsfirat, caracteristic zonelor deluroase, acesta fiind considerat un tip de tranziţie între satul risipit, specific zonelor montane, şi satul adunat, predominant în zonele joase de câmpie.

În cadrul acestui tip, au fost identificate o serie de subtipuri (Popescu, 1979; Stoica, 2009): sate răsfirate tipice (Dâlma, Beciu, Trestioara), sate răsfirate cu tendinţe de adunare (Bozioru, Balta Tocila, Joseni, Săruleşti, etc.), sate risipit- răsfirate (Valea Salciei,Căneşti, Negoşina, Creveleşti, Golu Grabicina, etc.).

Tipul satelor risipite, prezintă o frecvenţă ridicată la contactul cu zonele montane, pe culmi şi versaţii înalţi: Tulburea, Budeşti, Gonţeşti, Lopătăreasa,etc.

Satele lineare în lanţ, cu tendinţe de ramificare, formă derivată din satul adunat- liniar (Popescu, 1979), sunt prezente în lungul căilor de comunicaţie, a cursurilor de apă şi ulucurilor depresionare (Săpoca- Cernăteşti), în timp ce satele de tip adunat- lineare sunt localizate în special în lungul culoarelor de vale şi a principalelor căi de comunicaţie (Răteşti, Valea Nucului, Aldeni, Muceşti- Dănuleşti, etc)

O altă categorie de sate este cea reprezentată de satele de tip adunat- radiare, întâlnite în special la contactul cu unităţile piemontane din sud- est (Vadu Soreşti).

Satele de tip adunat, cu tendinţe de compactare se găsesc localizate în special în lungul văilor principale, cu luncă şi terase dezvoltate, şi la contactul cu unităţile piemontane, având o răspândire mai redusă (Zărneşti, Gura Dimienii, Buda, etc).

4.2.3 Tipuri de aşezări rurale induse de mărimea demografică Au fost identificate o serie de particularităţi regionale determinate de distribuţia

spaţială a tipurilor de aşezări rurale după numărul de locuitori, condiţionate în primul rând de manifestarea factorilor naturali şi a celor de natură socio- economică.

La nivelul arealului subcarpatic analizat, existau 198 de sate, aparţinând unui număr de 34 unităţi administrativ- teritoriale.

Luând în calcul valorile numărului de locuitori conform datelor Recensământului populaţiei realizat în anul 2002, au fost identificate şi prioritizate cinci tipuri fundamentale de sate: aşezări foarte mici, aşezări mici, aşezări de mărime mijlocie, aşezări mari şi foarte mari (Stefanescu, 1969,1972; Popescu, 1979) ( Tabelul 4.1, Fig. 4.4).

31

Tabelul 4.1 Numărul şi ponderea satelor specifice arealului funcţie de mărimea demografică

Tipuri de aşezări Număr de locuitori Număr de sate Pondere

0-50 24 12.12

51-100 34 17.17 Aşezări foarte mici 101- 250 53 26.77

Aşezări mici 251- 500 44 22.22

Aşezări mijlocii 501- 1000 30 15.15

Aşezări mari 1001- 2000 11 5.56

Aşezări foarte mari > 2000 2 1.01

Total 198 100 Sursa: calcule proprii ale autorului pe baza datelor statistice din anul 2002

Fig. 4.4 Spaţializarea aşezărilor rurale func ţie de mărimea demografică

Aşezările foarte mici (sub 250 locuitori), deţin ponderea cea mai mare din numărul

total, aproximativ 56%, însumând un număr de 111 aşezări. Dintre acestea, un număr de 24 de aşezări se caracterizează prin valori mai mici de 50 de locuitori (~12%), satele cu cei mai puţini locuitori fiind: Grabicina de Sus (comuna Scorţoasa, 3 locuitori), Gresia (comuna Bozioru, 8 locuitori), Arbănaşi şi Tâtârligu (comuna Beceni, comuna Berca,10 locuitori).

Aşezările rurale mici (între 251 şi 500 de locuitori), reprezintă aproximativ 22% din numărul total al aşezărilor, în această categorie încadrându-se un număr de 44 de localităţi.

32

Tipul aşezărilor mijlocii (între 501- 1000 locuitori) însumează un număr de 30 de localităţi, ceea ce reprezintă aproximativ 15% din numărul total al localităţilor.

Aşezările mari (între 1 001- 2 000 de locuitori), în număr de 11, deţin o pondere redusă (~ 6%), în timp ce aşezările foarte mari (peste 2000 de locuitori) sunt în număr de două (~1%) şi sunt localizate în lungul văii Buzăului: Berca (comuna Berca, 3 791 locuitori) şi Pârscov (comuna Pârscov, 3 218 locuitori).

Un factor important în ceea ce priveşte dinamica peisajului rural şi creşterea gradului de presiune antropică asupra componentelor mediului îl reprezintă gradul de dispersie sau concentrare al localităţilor.

Pentru a evidenţia gradul de concentrare sau de dispersie a aşezărilor în arealul subcarpatic dintre Râmnicu Sărat şi Buzău, a fost calculat indicele de dispersie al aşezărilor pentru fiecare unitate administraiv- teritorială.

Valorile obţinute au permis gruparea unităţilor administrativ- teritoriale din arealul analizat în 5 categorii (Stefanescu, 1972): comune cu un grad ridicat de concentrare (valori ale indicelui între 0 şi 1), comune cu un grad mijlociu de concentrare (valori între 1 şi 2.5), comune cu un grad mijlociu de dispersie (valori între 2.5 şi 5), comune cu un grad ridicat de dispersie (valori între 5 şi 10) şi comune caracterizate printr- un grad foarte ridicat de dispersie (valori ale indicelui de dispersie mai mari de 10).

Se observă predominanţa unităţilor administrativ- teritoriale caracterizate printr-un grad ridicat de dispersie, reprezentând o pondere de aproximativ 38% (13 comune), precum şi a celor cu un grad mijlociu de dispersie, având o pondere de aproximativ 35% (12 comune) (Fig. 4.5).

Fig. 4.5 Distribuţia spaţială a valorilor indicelui de dispersie calculat la nivel de comună

(anul 2002)

33

4.2.4 Tipuri de aşezări rurale induse de caracteristicile funcţionale La nivelu Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău au fost identificate două

tipuri funcţionale de aşezări (Stefanescu, 1972; Petrescu- Burloiu, 1977; Popescu, 1979): a. Aşezări rurale cu funcţii agricole

b. Aşezări rurale cu funcţii mixte (agricole şi industriale) Aşezările rurale cu funcţii agricole se caracterizează prin mai multe direcţii de

specializare funcţie de caracteristicile reliefului, modul de utilizare a terenurilor şi caracteristicile socio- istorice, identificându-se mai multe subtipuri: aşezări ruale în care activitatea dominantă este reprezentată de creşterea animalelor, aşezări pomicole şi de

creştere a animalelor, de tip răsfirat, aşezări caracterizate prin creşterea animalelor şi cultura plantelor, specifice zonelor aflate la contactul cu unităţile piemontane, activităţi completate de cultura viţei de vie şi a pomilor fructiferi, satele fiind de tip răsfirat şi adunat. Aşezările rurale cu funcţii mixte, pe lângă activităţile agricole, au înregistrat şi o evoluţie a activităţilor industriale funcţie de resursele existente, depăşind ca importanţă sfera activităţilor agricole şi modificând radical caracteristicile peisajului.

La nivelul actual, s-a realizat o clasificare a tipurilor de aşezări rurale subcarpatice funcţie de indicatori care se bazează pe particularităţile socio- economice ale acestora.

Rey et al., (2000,2006), au fost evidenţiate şi prioritizate cinci tipuri de spaţii rurale caracteristice comunelor din spaţiul subcarpatic dintre Râmnicu Sărat şi Buzău: spaţii rurale dens populate, cu agricultură bazată pe microexploataţii individuale; spaţii rurale relativ bine echipate edilitar şi cu economie rurală diversificată; spaţii rurale situate în arii geografice dificile, îmbătrânite şi cu economie agricolă precară; spaţii rurale cu economie agricolă de subzistenţă, îmbătrânite; spaţii rurale de câmpie, puţin populate şi echipate, cu economie asociativă. Tipul 3 este caracteristic unui număr de 22 de comune.

4.3 Dinamica spaţio- temporală a aşezărilor rurale. Etape principale în evoluţia istorică a aşezărilor umane şi proiecţia lor în structura şi funcţionalitatea peisajelor

Subcarpaţii de Curbură au reprezentat un pol de atracţie pentru locuitorii celorlalte zone, identificându-se două direcţii principale de formare a aşezărilor rurale (Stefanescu, 1972): sate dezvoltate pe loc în urma dezvoltării economiei şi sate care au luat naştere în urma curentelor migratorii exercitate de locuitorii din alte zone sau a mişcărilor de populaţie din interiorul arealului.

Evoluţia aşezărilor umane din spaţiul subcarpatic cuprins între văile Râmnicu Sărat şi Buzău a fost evaluată prin analiza conţinutului materialelor grafice şi a hărţilor vechi, analiza hărţilor topografice (ediţia 1978- 1982), coroborate cu informaţiile evidenţiate pe setul de ortofotoplanuri, ediţiile 2005 şi 2008, şi a volumului de informaţii existente în literatura de specialitate, la care s-au adăugat observaţiile de teren.

34

Documentele cartografice întocmite la nivelul secolului XVIII evidenţiază dispersia aşezărilor umane în cadrul arealului subcarpatic dintre Râmnicu Sărat şi Buzău, localizarea şi evoluţia acestora fiind influenţate direct de componentele mediului.

Harta Stolnicului Cantacuzico, întocmită la nivelul anului 1700, la Padova, permite prioritizarea arealelor cu o concentrare ridicată a aşezărilor, în lungul văilor principale: Buzău, Slănic şi la contactul cu unităţile piemontane din sud- est.

Harta austriacă întocmită de colonelul Specht în anul 1791, permite prin nivelul ridicat de detaliere, identificarea vectorilor de dispersie a aşezărilor în lungul văilor principale şi cele afluente, precum şi pe culmile cu altitudini scăzute sau grad redus de fragmentare: Valea Buzăului, pârâul Trestia, pârâul Sărăţel, valea pârâului Slănic, versanţii sudici ai Culmii Blăjanilor, Piatra Albă, etc. (Fig.4.6).

Secolul al XIX-lea se caracterizează printr-o intensificare a activităţilor agricole, în special culturile viticole şi cele pomicole, la nivelul arealului analizat, ca urmare a degradării relaţiilor sociale dintre ţărani şi stăpânii terenurilor, având loc depopulări ale unor aşezări induse de emigrări în masă a locuitorilor către alte zone.

Datele evidenţiate pe Harta rusă întocmită la nivelul anului 1835, au permis identificarea direcţiilor de dezvoltare a localităţilor şi ponderea ridicată a acestora în zonele joase, în lungul văilor şi pe dealurile cu altitudini reduse.

Fig. 4. 6 Densifierea aşezărilor rurale subcarpatice la nivelul anlui 1791 (prelucrare după

harta Specht)

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-a înregistrat o creştere a numărului localităţilor, coroborată cu amplificarea mărimii suprafeţei vetrelor în cazul celor deja existente, ca urmare a numeroaselor măsuri sociale şi economice, cea mai importantă

35

fiind împroprietărirea din anul 1864, coroborate cu decăderea relaţiilor feudale şi înlocuirea acestora cu forme de producţie capitaliste (Stefanescu, 1972; Petrescu- Burloiu, 1977).

Informaţiile extrase de pe Charta României Meridionale (Harta Szatmary), întocmită în anul 1864, evidenţiază distribuţia spaţială a aşezărilor rurale subcarpatice în arealul subcarpatic analizat (Fig.4.7).

Au fost identificate şi prioritizate principalele nuclee de concentrare a aşezărilor rurale, localizate în lungul văilor principale, Buzău şi Râmnicu Sărat, precum şi în lungul afleunţilor direcţi: Bălăneasa, Sărăţel, Slănic şi Câlnău, în ariile depresionare, precum şi pe versanţii domoli, direcţia principală fiind de la baza acestora către treimea superioară şi culmile domoale ale unităţilor deluroase.

Unul dintre factorii care au favorizat densifierea aşezărilor rurale subcarpatice în această perioadă este reprezentat de intensificarea păstoritului transhumant în sec. XVIII- XIX, mişcarea transhumantă din Transilvania constituind un puternic curent migrator către Ţara Românească şi Moldova (Constantinescu- Mircesti, 1976).

Au fost stabilite două direcţii principale ale procesului transhumant şi polii de origine: regiunea Covasnei, regiunea Braşovului, Mărginimea Sibiului şi, în mică măsură, Valea Oltului (Fig.4.8).

Fig. 4.7 Aşezările rurale subcarpatice evidenţiate pe Harta Szatmary, 1864

Cele două direcţii au fost identificate în lungul râurilor principale: prima, în lungul

râurilor Bâsca Mare, Bâsca Mică şi Bâsca Rozilei, spre Plaiul Buzăului şi Plaiul

36

Pârscovului, iar a doua prin Piscul Alunişului şi Lopătari, în lungul pârului Slanic, spre Plaiul Râmnicului.

Fig. 4.8 Inserţia vectorilor de transhumanţă în peisajul rural subcarpatic şi rolul acestora în

densifierea aşezărilor rurale. Prelucrare dup ă (Constantinescu- Mircesti, 1976) Secolul XX şi se caracterizează printr-o evoluţie majoră a numărului aşezărilor

rurale în arealul subcarpatic analizat şi creşterea nivelului de sistematizare în teritoriu. Materialele cartografice folosite au fost reprezentate de Harta austro-ungară

întocmită în anul 1910 şi Hărţile topografice, scara 1:25000, ediţiile 1978- 1982. Elementele digitizate au fost folosite la întocmirea unei hărţi tematice care să

surprindă dinamica temporală şi spaţială a aşezărilor rurale subcarpatice în arealul dintre Râmnicu Sărat şi Buzău, în perioada analizată (Fig.4.9).

Fig. 4.9 Dinamica temporală şi spaţială a aşezărilor rurale dintre Râmnicu S ărat şi Buzău

37

Capitolul V: DINAMICA STRUCTURAL Ă ŞI FUNCŢIONAL Ă A PEISAJELOR RURALE SUBCARPATICE INDUS Ă DE INTERNALIT ĂŢILE ŞI EXTERNALIT ĂŢILE DE MEDIU 5.1 Criterii de identificare şi clasificare a tipurilor de peisaje rurale subcarpatice

Tipurile de peisaje rurale în Subcarpaţii dintre Râmnicu Sărat şi Buzău au fost identificate şi prioritizate funcţie de gradul de naturalitate sau antropizare (cadrului natural, aspectele sociale şi economice) (Vert, 2001).

În cadrul studiului de faţă, au fost prioritizate şi analizate acele tipuri de peisaje care dau o notă specifică arealului subcarpatic dintre Râmnicu Sărat şi Buzău, individualizându-l în cadrul celorlalte unităţi geomorfologice:

A. Peisajele naturale induse de caracteristicile fizico- geografice Sunt caracterizate de absenţa intervenţiilor antropice asupra componentelor

naturale ale mediului, în unele cazuri existând rezultate ale amprentei umane, fără transformări majore în caracteristicile structurale şi funcţionale ale peisajelor.

a. Peisaje naturale impuse de relieful structual şi petrografic Caracteristicile relieful, prin elementele sale calitative şi cantitative, alcătuirea lito-

geologică, permit individualizarea mai multor subtipuri de peisaje naturale, cum sunt: peisajul dealurilor şi culmilor rotunjite, peisajul tipic de cuestă, peisajul depresiunilor submontane şi intracolinare, peisajul de luncă, peisajul de terasă. S-a individualizat un peisaj specific arealului subcarpatic analizat, şi anume peisajul depresiunilor de anticlinal, denumite sugestiv butoniere (Badea şi Niculescu, 1964) (Fig.5.1).

Fig. 5.1 Depresiunea de tip butonieră Pâclele- Beciu, dezvoltată pe anticlinal, văzută de pe Vf.

Măgura În cadrul Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău au fost identificate şi

prioritizate o serie de tipuri de peisaje reprezentative pentru arealul analizat, care dau o

38

notă aparte arealului subcarpatic, induse în principal de particularităţile structurii lito- geologice, coroborate cu acţiunea factorilor modelatori şi a elementelor climatice:

- Peisaj impus de prezenţa şi activitatea vulcanilor noroioşi. Au fost individualizate patru areale importante în lungul depresiunii Berca- Arbănaşi (depresiune de tip butonieră) în care se manifestă o activitate vulcanică intensă: punctul numit La Fierbători (nord de localitatea Berca), cu o activitate şi dimensiune a formelor rezultate mai redusă, Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mari, Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mici şi vulcanii noroioşi situaţi la nord de localitatea Beciu (Fig. 5.2).

a b Fig. 5.2 Peisaj selenar indus de activitatea vulcanilor noroio şi: a. Vulcanii Noroioşi de la

Pâclele Mari; b. Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mici - Peisajul pseudocarstic dezvoltat pe sare şi brecia sării (Platoul Meledic,

Negoşina, Sările). Arealul platoului Meledic se caracterizează prin formarea şi evoluţia formelor şi

microformelor de relief pseudocarstic, induse de structura litologică. Areale importante în care formaţiunile salifere sunt prezente la zi, dând peisajului

subcarpatic o notă caracteristică, sunt prezente şi la Negoşina (comuna Căneşti), satul Pietraru (comuna Cozieni) şi satul Sările (comuna Bisoca) (Patroescu, 1982,1996; Ciobanu, 2002).

În cadrul acestui tip de peisaj, au fost identificate o serie de subtipuri caracteristice:

peisajul peşterilor dezvoltate în formaţiuni salifere şi brecia sării, peisajul dolinelor, văilor dolinare şi uvalelor, peisajul văilor înguste, asociate cu microforme pseudocarstice (lapiezuri, microvăi, surplombe) (Fig. 5.3).

În cadrul Subcarpaţilor Vrancei dintre pârâul Slănic şi Râmnicu Sărat au fost identificate şi cartate un număr de 45 de peşteri, la nivelul anului 2010 (Giurgiu, 2010).

Cea mai importantă peşteră este peştera 6S (cunoscută sub denumirea de Peştera 6S de la Mânzăleşti), dezvoltată în uvala B, la nord de Lacul Mare de pe Platoul Meledic, descoperită şi cartată prima dată în anul 1980, deţinând de două ori recordul mondial pentru cea mai mare peşteră în sare din lume (Giurgiu, 2010).

Peisajul dolinelor, văilor dolinare şi uvalelor, este specific Platoului Meledic. Marea majoritate a dolinelor sunt înierbate, în cadrul lor luând naştere o serie de lacuri cu apă dulce (Lacul Mare, Lacul Castelul, etc) (Gastescu şi Driga, 1971; Patroescu, 1996; Giurgiu, 2010).

39

a b

c d

e Fig. 5.3 Peşteri dezvoltate în sare localizate pe Platoul Meledic, uvala C (a); vale îngustă, tip canion (Pârâul Sărat) (b); versanţi cu microforme pseudocarstice (Negoşina) (c); lapiezuri dezvoltate pe sare (d); doline

localizate pe Platoul Meledic, vazut de pe Dealul Brazău (e)

Văile înguste, de tip canion, sunt caracteristice pârâului Meledic şi Izvorului Sărat,

precum şi sectorului superior al pârâului Jgheabu. Acestea prezintă versanţi abrupţi, pe suprafaţa cărora s-au dezvoltat microforme pseudocarstice: microvăi, lapiezuri în sare, cruste de sare, surplombe, stalactite, stalagmite, etc.

b. Peisaje naturale impuse de fizionomia şi distribu ţia principalelor fomaţiuni

vegetale. Cea mai mare importanţă o au peisajele reprezentate de ecosistemele forestiere. Acest tip de peisaje, respectiv peisajele forestiere, este definit de existenţa

terenurilor acoperite cu suprafeţe forestiere (păduri de amestec, păduri de foioase şi

păduri de conifere), incluzând şi suprafeţele impădurite şi regenerate.

40

Cele mai mari suprafeţe forestiere sunt specifice comunelor Lopătari, Mânzăleşti, Bisoca, Chiojdeni, Jitia, Vipereşti, Dumitreşti (Fig.5.4).

Fig. 5.4 Mărimea suprafeţelor forestiere reprezentate la nivelul unităţilor administrativ-

teritoriale, la nivelul anului 2002

B. Peisaje rurale subcarpatice antropizate şi antropice I. Un prim criteriu utilizat în identificarea şi prioritizarea tipurilor de peisaje rurale

antropizate şi antropice a fost criteriul economic.

1. Tipuri de peisaje agricole, induse de modul de utilizare a terenurilor Funcţie de principalele moduri de utilizare a terenurilor au fost identificate

următoarele tipuri de peisaje rurale: Peisajul terenurilor cultivate închise (Vert, 2001; Persu şi Nancu, 2009), dominant

în cadrul sectorului mijlociu şi inferior al Slănicului şi Câlnăului, în cadrul comunelor Zărneşti, Grebănu, Racoviţeni, Murgeşti, Săpoca, Scorţoasa, Cernăteşti, Beceni, Topliceni, Vintilă Vodă, comune în care terenurile arabile ocupă suprafeţe întinse.

Peisajele pomicole, întâlnite într-o proporţie ridicată la nivelul comunelor Cozieni, Pănătău, teritoriul administrativ al oraşului Pătârlagele, Beceni, Pârscov, Vipereşti, Lopătari, Mânzăleşti, etc.

Peisajele viticole sunt mai puţin reprezentate la nivelul Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău, fiind caracteristice în special zonei de la contactul cu unităţile piemontane din sud- est.

Peisajul agropastoral specific zonelor deluroase (Vert, 2001; Persu şi Nancu, 2009), este reprezentativ pentru Subcarpaţii dintre Râmnicu Sărat şi Buzău, suprafeţele ocupate cu păşuni şi fâneţe extinzându-se în ultimul secol în detrimentul pădurilor şi

41

recent al culturilor pomicole. Activitatea de creştere a animalelor a reprezentat ocupaţia de bază a comunităţilor rurale subcarpatice încă din cele mai vechi timpuri, prezenţa stânelor şi a construcţiilor aferente creşterii animalelor reprezintând elemente integrate acestui tip de peisaj.

Peisajul agricol mixt (Vert, 2001; Persu şi Nancu, 2009) este prezent în toate unităţile subcarpatice analizate, fiind definit prin asocierea diferitelor moduri de utilizare a terenurilor, cu o structură mozaicată (Vert, 2001), induse de particularităţile factorilor de mediu.

2. Tipuri de peisaje rurale generate de activităţile sectorului secundar (Peisaje industriale)

Activităţile industriale desfăşurate la nivelul Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău au individualizat o serie de peisaje, caracterizate printr-o diversitate şi distribuţie spaţială redusă, cauza principală a acestor aspecte fiind slaba dezvoltare a acestor activităţi în spaţiul subcarpatic analizat.

Peisajul rural industrial Activitatea industrială a generat o serie de peisaje antropice funcţie de profilul de

activitate dominant. În secolul trecut activităţile industriale au cunoscut o largă diversificare şi răspândire în cadrul arealului subcarpatic analizat: industria de prelucrare a lemnului, materializată prin unităţi de depozitare la Gura Văii, ateliere de tâmplărie, cum erau cele de la Grabicina, Şuchea, Scorţoasa, Chiliile, ateliere de dulgherie la Scorţoasa, Beciu, Grabicina, Plopeasa (Stoica, 2009), gatere de importanţă locală utilizate în special pentru obţinerea cherestelei, industria de prelucrare a produselor alimentare, industria materialelor de construcţii (exploatarea diatomitului, pietrişurilor şi nisipurilor şi prelucrarea lor, etc), industria de extracţie a petrolului, activitate ce a indus un peisaj clar conturat în butoniera Berca- Arbănaşi, etc.

La momentul actual, multe din aceste unităţi industriale şi-au încetat activitatea, unităţile de exploatare şi prelucrare devenind importante surse de degradare a peisajului: unităţile de prelucrare a fructelor localizate pe teritoriul comunei Vintilă Vodă, Pătârlagele, Pârscov, situl de exploatare a diatomitului din localitatea Sibiciu de Sus, unele sonde de extracţie a petrolului de la Berca- Arbănaşi, etc.

II. Un al doilea criteriu utilizat în definirea tipurilor de peisaje rurale subcarpatice antropizate sau a celor antropice a fost reprezentat de factorii socio- demografici.

Factorul demografic, respectiv populaţia rurală, constituie elementul fundamental în cadrul peisajului rural, fiind în strânsă corelaţie cu factorii naturali şi componenta economică (Persu şi Nancu, 2009).

Luând în calcul parametrii reprezentaţi de mărimea demografică a aşezărilor rurale, caracteristicile morfostructurale şi funcţionale şi repartiţia geografică la nivelul Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău, au fost identificate şi prioritizate următoarele tipuri de peisaje rurale subcarpatice impuse de trăsăturile de habitat:

42

peisajul satelor mici şi foarte mici, peisajul satelor mijlocii, Peisajul satelor mari şi foarte mari

O categorie aparte a tipurilor de peisaje sunt peisajele cultural- istorice, definite de varietatea şi amploarea elementelor de patrimoniu material şi imaterial, componente ce dau o notă distinctă identităţii locale ale populaţiei rurale din această zonă.

Componentele peisajelor cultural- istorice pot fi grupate în: situri arheologice, monumente religioase, monumente istorice, case memoriale, elemente de etnografie şi folclor, elementele micului patrimoniu, etc (Vezi capitolul VI).

5.2 Surse de degradare a peisajelor subcarpatice şi a patrimoniului rural. Proiec ţia lor în modificarea structurii şi funcţionalităţii acestora

Au fost identificate o serie de surse de degradare a peisajelor rurale specifice spaţiului subcarpatic, induse atât de internalităţile mediului, cât mai ales de externalităţile de mediu.

5.2.1 Procese de modelare actuală a reliefului- factor activ în degradarea terenurilor şi a peisajelor subcarpatice

Majoritatea proceselor de modelare depind de caracteristicile formelor de relief, de

particularităţile lito- geologice specifice fiecărei regiuni, coroborate cu absenţa formaţiunilor vegetale şi manifestarea locală sau regională a parametrilor climatici, factorul antropic, participând şi el în mod direct sau indirect la declanşarea şi amplificarea proceselor de modelare actuală.

a. Procesele de deplasare în masă deţin cea mai importantă pondere în modelarea versanţilor din arealul subcarpatic analizat (Zavoianu, 1989).

În cadrul arealului analizat, au fost indentificate următoarele categorii de procese de deplasare în masă, denumite sugestiv deplasări gravitaţionale (Balteanu, 1971,1983): alunecări de teren, curgeri noroioase, prăbuşiri şi creep (Patroescu, 1982; Zavoianu, 1989; Patroescu, 1996). Dintre acestea, cea mai mare importanţă o deţin alunecările de

teren şi curgerile noroioase, identificate ca fiind deplasări umede (Balteanu, 1971; Petrescu- Burloiu, 1977).

În arealul analizat au fost identificate mai multe tipuri de alunecări: superficiale, de profunzime medie şi de profunzime mare (Zavoianu, 1989) (Fig.5.5, Fig.5.6).

Curgerile noroioase antrenează materialele pe versanţi în stare fluidă, factorul declanşator fiind reprezentat de cantităţile abundente de precipitaţii corelate cu alternanţa marnelor şi argilelor cu gresii şi nisipuri (Zavoianu, 1989).

43

a b

c d Fig. 5.5 Alunecări de teren cu impact negativ major asupra aşezărilor şi infrastructurii: satul

Bălăneşti, februarie, 2010 (a); localitatea Pleşcoi, mai, 2010 (b); satul Lunca Frumoasă, februarie, 2010 (c); DC 69, Sibiciu de Sus- Valea Sibiciului, mai, 2011 (d)

a b

c d Fig. 5.6 Alunecări de teren induse de dinamica albiilor, coroborate cu natura substratului

litologic şi factorii climatici: Valea Slănicului (a); părăul Sărăţel (localitatea Valea Verzei) (b, c); drumul de legătur ă dintre Căneşti şi Şuchea (d)

44

Schimbarea modului de utilizare a terenurilor, diversificarea lucrărilor desfăşurate la baza versanţilor, amplasarea unui număr mare de construcţii pe versant, păşunatul intensiv, defrişările excesive şi tăierea formaţiunilor lemnoase instalate pe alunecările stabilizate constituie o mică parte din activităţile antropice care pot afecta stabilitatea versanţilor şi pot provoca reactivarea unor alunecări mai vechi, coroborate cu declanşarea altora noi.

Alunecările de teren produc pagube importante atât asupra componentelor naturale ale mediului, cât şi asupra infratructurii şi construcţiilor, cu efecte directe asupra comunităţilor locale din spaţiul rural analizat.

În ultimii ani alunecările de teren au fost reactivate ca urmare a infiltrării apei rezultate din topirea zăpezilor ca urmare a încălzirii bruşte a vremii (perioada februarie- martie), dar şi ca urmare a cantităţii mari de precipitaţii căzute în urma ploilor cu aspect torenţial sau de aversă.

Prăbuşirile , incluse deplasărilor uscate, (Balteanu, 1971) şi procesele de creep afectează o suprafaţă redusă la nivelul Subcarpaţilor dintre Rânicu Sărat şi Buzău, fiind localizate în special în zonele în care predomină gresiile, pietrişurile şi depozitele loessoide.

Aceste deplasări uscate degradează suprafeţe de teren restrânse ca extindere, având efecte negative asupra terenurilor cultivate, cursurilor râurilor, infrastructurii şi construcţiilor umane (Fig. 5.7).

a b

c d Fig. 5.7 Efecte negative asupra peisajului şi componentelor mediului induse de prăbuşiri:a. localitatea Pleşcoi, mai, 2010; b. DJ 203K, Mânzăleşti -Lopătari, 2007; c. DC 69, Sibiciu de

Sus – Valea Sibiciului, februarie, 2010; d. DC 69, Valea Sibiciului- Colţi, mai, 2011

45

b. Degradarea terenurilor generată de acţiunea agenţilor externi: eroziune,

transport, acumulare. Terenurile sărăturate sunt caracterizate de procese de eroziune în suprafaţă intense,

aspect indus în special de lipsa covorului vegetal (Balteanu, 1971). Eroziunea în suprafaţă, denumită şi eroziune areolară (Balteanu, 1971), produce o

degradare uşoară a terenurilor pe suprafeţe restrânse, materializată prin înlăturarea orizonturilor superioare ale solului.

Un exemplu în acest sens este reprezentat de platourile vulcanice (La Fierbători- Berca, Pâclele, Beciu) şi arealele cu sâmburi de sare la zi (Sările, Meledic, Negoşina, etc), areale în care din cauza sărăcirii nutritive a substratului, formaţiunile vegetale nu se pot regenera normal, în compoziţia covorului vegetal dominând plantele halofile şi cele silicifile (Patroescu, 1982,1996).

Spălarea în suprafaţă şi şiroirea, afectează în principal terenurile aflate la contactul cu unităţile montane şi zonele înalte ale culmilor situate în cadrul dealurilor subcarpatice dintre Slănic şi Râmnicu Sărat (culmile dezvoltate la sud de Bisoca), dealurile Arbănaşului şi Grabicinei, zonele joase situate în bazinetele Cislău, Pârscov, Pătârlagele (Petrescu- Burloiu, 1977).

5.2.2 Schimbările de mediu şi degradarea peisajului rural subcarpatic induse

de activităţile antropice Activităţile antropice, industriale şi agro-pastorale, constituie o sursă majoră

de degradare a peisajelor rurale, inducând transformări majore asupra structuralităţii şi funcţionalităţii acestora.

Degradarea peisajului determinată de intensificarea şi diversificarea utilizării agricole a terenurilor

Evoluţia spaţială şi temporală a peisajului rural subcarpatic este indusă în primul rând de diversificarea formelor de presiune umană, prin utilizarea agricolă a terenurilor, principala activitate desfăşurată de către comunităţile umane rurale.

În urma demersului nostru au fost identificate şi prioritizate activităţile generatoare de disfuncţionalităţi ale mediului, funcţie de cele două direcţii principale de activitate, şi anume cultura plantelor şi creşterea animalelor, ale căror efecte se manifestă direct în degradarea peisajelor rurale subcarpatice.

Între acestea s-au reţinut: schimbarea modului de utilizare a terenurilor, creşterea gradului de mecanizare în agricultură, utilizarea îngrăşămintelor chimice, densifierea drumurilor de acces către parcelele aflate în exploatare, amplasarea şi realizarea construcţiilor aferente activităţilor agricole, evacuarea apelor uzate folosite în zootehnie, managementul deficitar al deşeurilor rezultate în urma activităţlor agricole, gestiunea spaţiului agricol determinată, pe de o parte, de mărimea exploataţiilor, iar pe de altă parte de diversitatea formelor de proprietate, creşterea numărului de animale pe unitate

46

de suprafaţă agricolă, modificarea valorii gradului de acoperire a suprafeţei topografice indusă de diversificarea culturilor, etc.

Extinderea terenurilor utilizate agricol, în special a terenurilor arabile localizate în cea mai mare parte în zonele de luncă şi pe terasele inferioare, a avut ca efect apariţia speciilor invazive, reprezentate de plante ruderale şi segetale, ceea ce a intensificat procesul de ruderalizare a agroecosistemelor.

Figura 5.8, analizată ca studiu de caz, evidenţiază dinamica spaţială şi temporală a modului de utilizare a terenurilor în arealulPlatoului Meledic, cu proiecţie directă asupra degradării peisajul rural subcarpatic, respectiv modificarea structurii şi funcţionalităţii acestuia. Schimbarea unui anumit tip de utilizare agricolă a terenurilor cu altul şi conversia terenurilor construite (Fig.5.8), sunt rezultatul amplificării şi diversificării formelor de presiune umană exercitată de comunităţile rurale subcarpatice.

Starea de degradare a echilibrului componentelor mediului şi implicit a peisajului a fost amplificată şi prin artificializările topografice impuse de anumite culturi şi practici agricole. Modificarea parametrilor reliefului prin nivelări şi terasări exercită un impact major asupra stării peisajului, evidenţiat prin transformarea directă a acestuia, cât şi prin repercursiunile viitoare asupra învelişului edafic, formaţiunilor vegetale şi regimului hidrologic (Dumitrascu, 2006).

a b Fig. 5.8 Modificări ale peisajului induse de intenificarea activităţilor antropice în arealul

Platoului Meledic-Lacul Castelul: a) anul 1978; b)2010 Un exemplu elocvent este reprezentat de terasările realizate pentru înfiinţarea

culturilor pomicole şi a culturilor viticole (bazinul Slănicului, depresiunea Policiori, depresiunea Bălăneşti, etc.).

Degradarea peisajului subcarpatic determinată de diversificarea şi intensificarea activităţilor industriale

Activităţile industriale localizate în spaţiul subcarpatic, extractive şi prelucrătoare, produc efecte negative asupra structurii şi funcţionalităţii peisajelor, amplificând astfel gradul de fragmentare şi heterogenitate spaţio- temporală.

47

Exploatarea şi prelucrarea lemnului exercită o presiune continuă asupra ecosistemelor forestiere manifestată prin extragerea materialului lemnos, folosit ca materie primă în industria mobilei şi producerea de cherestea, precum şi pentru confecţionarea uneltelor şi instrumentelor tradiţionale, specifice zonei subcarpatice analizate.

În arealul subcarpatic analizat, prelucrarea masei lemnoase se face în unităţi locale, cantonate în lungul Buzăului şi a pârâului Slănic, cea mai mare densitate de gatere fiind înregistrată la Verneşti şi Lopătari (Fig.5.9,a).

Industria extractivă amplifică gradul de degradare a peisajului rural subcarpatic în special prin exploatarea petrolului şi exploatarea materialelor de construcţii (calcar, nisip, pietriş, etc.).

Principalele centre de exploatare a petrolului au fost localizate în bazinul Sărăţelului, la Berca, Pâclele, Beciu, Arbănaşi, Plopeasa, etc. (Fig.5.9,b). În ultimii ani, noi puncte de exploatare au fost înfiinţate, aşa cum este cazul exploatării de la Valea Verzei, pe valea Sărăţelului

Costurile ridicate de dezafectare a sondelor ieşite din folosinţă şi de decontaminare a terenurilor poluate cu hidrocarburi şi derivate ale acestora, împiedică practic reutilizarea terenurilor afectate de către populaţia locală, aspect ce amplifică degradarea peisajului subcarpatic.

a b Fig. 5.9 Puncte de prelucarre a lemnului în comuna Lopătari (a); impactul asupra mediului şi

comunităţilor locale indus de activitatea de extracţie a petrolului, localitatea Beciu (b)

Exploatarea materialelor de construcţii induce o serie de efecte negative asupra componentelor mediului, fiind percepută şi ca o sursă de degradare a peisajului rural subcarpatic.

Exploatarea în trecut a diatomitului din cadrul unităţii administrativ- teritoriale Pătârlagele, a reprezentat o formă de presiune asupra mediului (Fig. 5.10, a).

Exploatarea pietrişurilor şi nisipurilor a permis amplasarea necorespunzătoare a unui număr însemnat de balastiere în lungul râurilor mari (Buzău, Slănic, etc.). Aceste balastiere constituie surse de degradare a peisajului prin depozitarea materialului extras în lunca râului şi prin densifierea infrastructurii de exploatare aferentă (Fig.5.10,b).

48

a b Fig. 5.10 Puncte de extracţie a materialelor de construcţii: cariera de diatomit, Sibiciu de Sus

(a); balastiere localizate în albia Slănicului (b)

Valorificarea industrială a produselor agricole locale (fructe, struguri) a reprezentat o activitate economică importantă în perioada socialistă, rezultat al specializării continue a producţiei agicole (Stefanescu, 1972).

Declinul economic înregistrat la nivel naţional a avut repercursiuni majore şi în cadrul activităţilor industriale de prelucrare a fructelor din cadrul arealului analizat.

Populaţia rurală generează cantităţi însemnate de deşeuri (din construcţii, menajere, periculoase, etc.), rezultate din diferite activităţi.

Depozitarea necontrolată a deşeurilor menajere şi industriale afectează calitatea componentelor mediului (sol, ape de suprafaţă şi subterane, formaţiuni vegetale, etc) constituind o sursă importantă de degradare a peisajului rural subcarpatic (Fig.5.11, a).

Incendierea accidentală sau în scopul creşterii productivităţii şi a curăţării terenurilor agricole, în special a păşunilor, induce o serie de efecte negative asupra faunei ori formaţiunilor vegetale din spaţiul respectiv, constituind un risc pentru calitatea aerului şi locuirii (Fig. 5.11, b).

a b Fig. 5.11 Depozitarea deşeurilor în albia Slănicului (a); incendierea terenurilor agricole –

sursă de poluare şi degradare a peisajului (b)

49

5.3 Modific ări locale şi regionale ale stării mediului şi peisajului subcarpatic induse de manifestarea factorilor naturali şi antropici

5.3.1 Fenologia peisajului- metodă de evaluare a dinamicii esteticii peisajului subcarpatic

Dinamica sezonieră a esteticii peisajului rural subcarpatic poate fi evaluată şi

prioritizată în urma analizei fenologiei peisajului , funcţie de concordanţa şi ritmicitatea anotimpurilor.

Coeterier, (1996), afirmă că percepţia principalelor aspecte sezoniere este în primul rând legată de desfăşurarea activităţilor umane, studiile efectuate evidenţiind faptul că alegerea activităţilor umane de observare şi analiză a unui peisaj este influenţată de anotimpuri.

În ceea ce priveşte mozaicul peisajer, fenologia evidenţiază relaţiile dintre varietatea culorilor şi formelor specifice peisajului şi dimensiunea temporală, evidenţiată de caracteristicile anotimpurilor (Stobbelaar et al., 2004; Stobbelaar şi Hendriks, 2007).

Aspectele definitorii, specifice fiecărui peisaj, sunt în special marcate de către modificările sezoniere (Pinchemel, 1987) ale fizionomiei peisajului.

În zonele rurale diferenţele în ceea ce priveşte fizionomia elementelor peisajere în decursul celor patru anotimpuri sunt mult mai evidente şi spectaculoase, materializate prin schimbarea culorii aparatului foliar propriu pădurilor, copacilor şi a celoralte formaţiuni vegetale (Fig. 5.12) coroborate cu alternanţa culorilor şi formelor parcelelor utilizate agricol (Pinchemel, 1987).

Fenologia peisajului rural diferă de cea a altor categorii de peisaje (peisaj urban, peisaj industrial, etc), influenţată fiind în special de dinamica modului de utilizare agricolă şi forestieră a terenurilor (Fig. 5.13).

a b Fig. 5.12 Schimbarea culorii aparatului foliar funcţie de succesiunea anotimpurilor şi a fenofazelor sezonului de vegetaţie (Dealul Bisoca: a. septembrie, 2009; b. iunie, 2010)

50

a B Fig. 5.13 Evidenţierea aspectelor fenologice ale peisajului în lunca râului Slănic (a.

toamna,2009;b. primavara- vara, 2010)

5.3.2 Schimbări de mediu induse de intensificarea şi diversificarea formelor de presiune umană

În general, impactul uman asupra peisajelor rurale este reprezentat şi amplificat de

utilizarea agricolă a terenurilor, exercitată în mod diferenţiat funcţie de specificul fiecărei regiuni analizate (Mander şi Jongman, 1998), coroborată cu activităţile forestiere, cele de exploatare a resurselor şi transformările socio- economice (Fanta, 1997; Mander şi Jongman, 1998).

În România, în ultimii ani, peisajele rurale analizate prin prisma utilizării agricole a terenurilor au suferit schimbări importante induse de o serie de factori, cei mai importanţi fiind decolectivizarea agriculturii şi intensificarea privatizărilor, cu efecte directe asupra utilizării terenurilor (Balteanu şi Grigorescu, 2006), schimbări care au fost înregistrate şi la nivelul peisajului rural din arealul subcarpatic analizat.

Presiunea umană reprezintă un indicator sintetic al calităţii componentelor mediului şi al gradului de artificializare a peisajului rural (Dumitrascu, 2006), înregistrând intensităţi diferite la nivelul celor 34 de unităţi administrativ- teritoriale din spaţiul rural analizat.

Presiunea umană prin modul de utilizare a terenurilor exercită un impact major asupra structurii şi funcţionalităţii peisajelor rurale (Patroescu et al., 1999-2000), evidenţiind astfel vectorii de intervenţie a factorului uman în structura învelişului biotic dar şi în artificializarea, antropizarea peisajelor rurale iniţiale (Patroescu, 1982,1996).

În acest sens, presiunea umană a fost evaluată prin analiza dinamicii spaţiale şi temporale a valorilor indicilor de presiune umană prin diferite moduri de utilizare a terenurilor (Patroescu, 1996; Patroescu şi Niculae, 2010), permiţând astfel identificarea factorilor de presiune şi efectele induse la nivelul fiecărei comune luate în calcul.

Au fost prioritizaţi şi calculaţi şase indici de presiune umană: indicele de presiune umană prin utilizarea agricolă a terenurilor, indicele de presiune umană prin utilizarea

arabilă a terenurilor, indicele de presiune umană prin păşuni, indicele de presiune

51

umană prin fâneţe, indicele de presiune umană prin vii şi indicele presiunii umane prin

livezi, folosind următoarea formulă de calcul: P=S/N, unde:

P- presiunea umană asupra mediului (ha/loc) S- suprafaţa modului de utilizare a terenului (ha) N- numărul total de locuitori la nivel de comună (loc) Pentru a evidenţia variaţia spaţio- temporală a valorilor acestor indici, au fost

elaborate o serie de hărţi tematice reprezentative, la nivelul anilor 1992 şi 2008, pe baza datelor statistice oferite de către Institutul Naţional de Statistică, Direcţiile Buzău şi Vrancea, la nivelul fiecărei unităţi administrativ- teritoriale.

Conform fişelor localităţilor întocmite la nivelul anului 2008, suprafaţa totală a celor 34 de unităţi administrativ- teritoriale incluse arealului subcarpatic dintre Râmnicu Sărat şi Buzău era de 183 986 ha, din care o suprafaţă de 100 467 ha era utilizată agricol, ponderea terenurilor agricole din suprafaţa totală fiind astfel de 54,61%.

În cadrul terenurilor agricole, ponderea cea mai mare la nivelul anului 2008 este reprezentată de terenurile ocupate cu păşuni (41,54%), terenuri arabile (24,76%), fâneţe (23,57%), livezi (7,39%) şi vii (2,75%).

Indicii presiunii umane asupra componentelor mediului prin diferite moduri de utilizare a terenurilor, calculaţi la nivelul întregului areal subcarpatic analizat, înregistrează valori diferite în anul 2008 comparativ cu anul 1992.

Valoarea indicilor de presiunie umană prin utilizarea agricolă, arabilă, păşuni şi fâneţe a terenurilor, a crescut în anul 2008 comparativ cu anul 1992, valorile fiind cuprinse între 0,02% şi 0,06%, în timp ce valoarea indicelui de presiune umană prin vii scade în intervalul analizat cu 0,01%. Presiunea umană exercitată prin livezi şi pepiniere pomicole, la nivelul întregului areal, rămâne neschimbată, având valoarea de 0,07%.

Analiza întreprinsă la nivelul fiecărei unităţi administrativ- teritoriale, evidenţiază dinamica spaţială şi temporală a presiunii umane în intervalul de timp analizat.

Indicele presiunii umane prin utilizarea agricolă a terenurilor înregistrează valori cuprinse între 0,41 ha/loc şi 2,38 ha/loc în anul 1992, cele mai ridicate valori, de peste 2 ha/loc, înregistrându-se în comunele Odăile, Chiliile şi Pardoşi, localizate în bazinele Bălăneasa, Sărăţelului şi Câlnăului (Fig. 5.14).

În anul 2008, utilizarea agricolă a terenurilor s-a intensificat, valorile indicelui de presiune umană prin agricol variind între 0,51% şi 2,88% ha/loc.

Indicele de presiune umană prin arabil înregistrează valori cuprinse între 0,03% şi 0,99% în anul 1992, în timp ce în anul 2008 valoarea minimă a scăzut, înregistrând valoarea de 0,01%, iar cea maximă a crescut cu 0,24% (1,23%) (Fig. 5.15).

Cele mai mari creşteri ale valorilor indicilor de presiune au fost înregistrate în comunele Blăjani (+ 0,29%), Racoviţeni (+ 0,24%), Murgeşti (+ 0,20%), Pardoşi (+ 0,17%), Zărneşti (+ 0,15%) şi Scorţoasa (+ 0,12%), situate la contactul cu unităţile piemontane din sud- est, în bazinul Câlnăului şi bazinul Sărăţelului, spaţii în care predicţia agricolă este evidentă, favorizând culturile de subzistenţă. Diminuări

52

semnificative s-au înregistrat în cazul comunelor Valea Salciei (- 0,21%), situată în bazinul superior al pârâului Câlnău, şi Odăile (- 0,15%).

a

b Fig. 5.14 Dinamica valorilor indicelui de presiune umană prin agricol: (a) anul 1992; (b) anul

2008

53

a

b Fig. 5.15 Dinamica valorilor indicelui de presiune umană prin arabil: (a) anul 1992; (b) anul

2008

Impactele asupra componentelor mediului şi degradarea peisajelor rurale induse de utilizarea terenurilor prin păşuni, sunt evidenţiate prin valorile ridicate ale indicelui de presiune umană prin păşuni, suprafaţa acestora ocupând cea mai mare pondere din totalul terenurilor agricole.

54

Valorile sunt cuprinse între 0,10 ha/loc şi 1,26 ha/loc în anul 1992, în timp ce în anul 2008 se înregistrează o diminuare a valorii minime, cu 0,05 ha/loc, valoarea maximă înregistrată fiind de 1,79 ha/loc.

Astfel, cele mai mari creşteri ale valorilor s-au înregistrat în cadrul comunelor Căneşti (+0,53%), Chiliile (+0,53%), Odăile (+0,41%) şi Cozieni (+0,40%), situate în bazinele superioare ale râurilor Bălăneasa şi Sărăţel, în timp ce diminuările majore s-au înregistrat în cadrul comunelor Dumitreşti (-0,19%), Beceni (-0,13%), Murgeşti (-0,13%) şi Buda (- 0,10%), localizate în Subcarpaţii Vrancei şi în bazinul Slănicului.

În ceea ce priveşte presiunea umană prin fâneţe, valorile indicelui variază între 0 ha/loc şi 0,83 ha/loc, atât la nivelul anului 1992, cât şi la nivelul anului 2008.

Creşteri importante ale valorii indicelui de presiune umană prin fâneţe în intervalul de timp analizat, s-au înregistrat în cazul comunelor: Valeaa Salciei (+ 0,37%), Dumitreşti (+ 0,34%), Pardoşi (+ 0,30%) şi Săruleşti (+ 0,28%).

Un număr de 11 comune au înregistrat diminuări ale valorii indicelui de presiune umană prin fâneţe, cele mai importante înregistrându- se în cazul comunelor Căneşti (- 0,29%), Bisoca (- 0,24%) şi Brăeşti (- 0,15%).

Presiunea umană prin vii şi pepiniere viticole înregistrează valori ale indicelui cuprinse între 0 ha/loc şi 0,257 ha/loc în anul 1992 şi între 0 ha/loc şi 0,286 ha/loc, în anul 2008.

Cele mai mari variaţii ale valorii indicelui de presiune umană prin mod de utilizare a terenurilor s-au înregistrat în cazul comunelor Blăjani şi Dumitreşti (creşteri ale valorii indicelui cu 0,057 ha/loc , respectiv 0,013 ha/loc), precum şi Racoviţeni, Grebănu şi Topliceni ( scăderi ale valorii indicelui cu 0,142 ha/loc, 0,077 ha/loc şi 0,073 ha/loc).

Indicele presiunii umane prin livezi şi pepiniere pomicole înregistrează valori mai ridicate, comparativ cu indicele presiunii umane prin vii şi pepiniere viticole. În anul 1992, valorile erau cuprinse între 0,008 ha/loc şi 0,231 ha/loc, în timp ce în anul 2008 valorile au oscilat între 0,003 ha/loc şi 0,365 ha/loc (valoarea maximă).

Variaţiile cele mai mari în cazul valorii indicelui de presiune s-au înregistrat în comunele Racoviţeni şi Murgeşti (scăderi ale valorii cu 0,071 ha/loc, respectiv cu 0,063 ha/loc), precum şi în comunele Odăile şi Cozieni (creşteri ale valorii cu 0,153 ha/loc, respectiv 0,136 ha/loc).

În perioada postdecembristă, începând cu anul 1990, s-au produs mutaţii importante privind configuraţia terenurilor agricole şi particularităţile sociale, induse în principal de adoptarea şi aplicarea legilor funciare, ca urmare a reîmproprietăririi ţăranilor cu terenurile colectivizate (Rey et al., 1992; Hirschhausen (von), 1997; Toma, 2008). Putem afirma că decolectivizarea a bulversat peisajele şi structurile agrare (Hirschhausen (von) et al., 1999), punându-şi amprenta asupra dezvoltării ţării noastre în perioada postsocialistă (Rey, 1994).

Pentru a evidenţia schimbările induse la nivelul fondului funciar, a fost realizată o analiză privind dinamica ponderilor suprafeţelor agricole în intervalul 1992- 2008 la

55

nivelul fiecărei unităţi administrativ- teritoriale, permiţând prioritizarea direcţiilor şi ratelor de transformare.

În spaţiul rural analizat, terenurile agricole ocupă ponderi diferite din suprafaţa totală a comunelor, valorile fiind cuprinse între 20% şi 90%, atât la nivelul anului 1992, cât şi la nivelul anului 2008.

Ponderea cea mai mare a terenurilor agricole se înregistrează în cadrul comunelor din sud- estul arealului, aparţinând Subcarpaţilor Vrancei, sau la limita dintre cele două subunităţi subcarpatice; excepţie face comuna Odăile, localizată în bazinul superior al pârâurilor Bălăneasa şi Sărăţel (Subcarpaţii Buzăului).

Terenurile arabile sunt predominante la contactul unităţilor subcarpatice cu unităţile de glacis din partea de sud- est, ocupând peste 50% din suprafaţa agricolă a comunelor.

Suprafeţele ocupate cu fâneţe înregistrează o distribuţie inegală la nivelul spaţiului subcarpatic analizat.

Valorile obţinute în urma raportării suprafeţelor cu fâneţe la suprafaţa agricolă a fiecărei comune sunt cuprinse între 0% şi 54,47% (Mânzăleşti), la nivelul anului 1992, şi între 0% şi 64,57% (Valea Salciei), la nivelul anului 2008

Din punctul de vedere al distribuţiei păşunilor, raportarea suprafeţelor acestora la suprafaţa agricolă specifică fiecărei comune a evidenţiat o dinamică spaţio-temporală importantă a valorilor în intervalul de timp analizat, ponderea păşunilor înregistrând valori cuprinse între 11,50% (Grebanu) şi 62,02% (Berca) la nivelul anului 1992, respectiv 8,41% (Săpoca) şi 73,67% (Canesti) în anul 2008.

Suprafeţele ocupate cu vii şi pepiniere viticole ocupă ponderi reduse la nivelul celor doi ani analizaţi, valorile fiind cuprinse între 0% şi 21% la nivelul anului 1992, respectiv între 0% şi 20% la nivelul anului 2008.

Dinamica ponderilor diferitelor moduri de utilizare a terenurilor în intervalul 1992- 2008, calculate la nivelul fiecărei unităţi administrativ- teritoriale incluse spaţiului subcarpatic analizat, a fost influenţată în principal de aplicarea legilor funciare elaborate în perioada postcomunistă, un pas important către reforma agrară naţională.

Aceste reîmproprietăriri cu terenuri agricole, au avut şi efecte negative asupra calităţii factorilor de mediu şi configuraţiei şi structurii peisajului rural subcarpatic, în special prin intensificarea fragmentării terenurilor, aşa numita parcelare funciară (Hirschhausen (von), 1997).

5.3.3 Dinamica modului de utilizare şi acoperire a terenurilor în Subcarpaţii

dintre Râmnicu Sărat şi Buzău În ultimii ani, studiile realizate cu privire la dinamica peisajelor au impus o

delimitare netă între utilizarea terenurilor (Land use) şi acoperirea terenurilor (Land cover). Deşi termenii sunt folosiţi alternativ de cele mai multe ori, aceştia sunt diferiţi în anumite cazuri (Feranec şi Otahel, 2001; Feranec et al., 2007; Horning et al., 2010).

56

Conform autorilor, acoperirea terenurilor se referă la elementele care acoperă suprafaţa pământului (forma de vegetaţie, suprafeţe acvatice), respectiv starea biofizică acestuia, în timp ce utilizarea terenurilor descrie modul în care oamenii utilizează terenul, transformându-l (sau suprafeţele acvatice).

Pentru a analiza schimbările modului de utilizare a terenurilor, a fost utilizată baza de date spaţiale CORINE Land Cover, format grid cu rezoluţia 100x 100, reproiectate în sistem Stereo 1970, din care au derivat hărţile de utilizare şi acoperire a terenurilor, întocmite la nivelul anilor 1990 şi 2006.

Cele 20 de clase (CLC 1990), respectiv 19 clase (CLC 2006) derivate din modelul CLC, nivelul III, au fost adaptate la situaţia din teren şi reclasificate în 12 clase principale, denumite funcţie de nomenclatorul CLC.

În urma analizei de crostabulare realizată cu ajutorul programului ArcGis 9.3, funcţia Tabulate area, a fost obţinută matricea de tranziţie care ilustrează toate direcţiile de transformare şi amploarea acestora.

Schimbările modului de utilizare şi acoperire a terenurilor au fost cuantificate evidenţiindu-se creşterea şi diminuarea suprafeţelor fiecărei clase descrise anterior în perioada de timp analizată (Tabelul 5.1).

Tabelul 5.1 Schimbările înregistrate la nivelul claselor de utilizare şi acoperire a terenurilor (ha) la nivelul Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău (1990- 2006)

Clase de utilizare şi acoperire a terenurilor

Suprafaţa 1990 (ha)

Suprafaţa 2006 (ha)

Creşterea suprafeţelor-ha

(1990- 2006)

Diminuarea suprafeţelor-ha

(1990- 2006)

Diferenţa-ha (1990- 2006)*

Suprafete artificiale 14589 13387 377 1579 -1202

Terenuri arabile 232 1736 1521 17 +1504

Vii 5815 2591 124 3557 -3433

Livezi 18324 19588 4821 3557 +1264

Pasuni 15738 18868 6650 3520 +3130

Terenuri agricole mixte 16142 18259 7324 5207 +2117

Paduri 36581 35015 2126 3692 -1566

Pajisti naturale 384 178 88 294 -206

Tufarisuri 5673 3942 1036 2767 -1731

Terenuri neproductive 887 354 38 571 -533 Suprafete cu vegetatie

rara 95 40 23 78 -55

Corpuri de apa 972 1474 579 77 +502

Un număr de 7 clase de utilizare şi acoperire a terenurilor din totalul celor 12 clase

identificate au înregistrat o diminuare a suprafeţelor totale la nivelul anului 2006, comparativ cu anul 1990. Restul claselor (în număr de 5) se caracterizează prin creşteri ale suprafeţelor în intervalul de timp analizat.

Cercetările anterioare realizate în acest domeniu au permis identificarea principalelor procese de transformare (Land cover flow) funcţie de informaţiile rezultate

57

din baza de date CLC (Stott şi Haines-Young, 1998; Feranec et al., 2000; Perdigao şi Christensen, 2000; Haines-Young şi Weber, 2006).

În acest studiu, au fost prioritizate şi aplicate 6 procese principale de transformare înregistrate la nivelul modului de utilizare şi acoperire a terenurilor, cu efecte majore asupra structurii şi funcţionalităţii peisajelor (Feranec et al., 2000; Feranec et al., 2010):

Urbanizarea (dezvoltarea industrială) (PT 1), Intensificarea agriculturii (PT 2), Extensificarea agriculturii (PT 3), Împădurirea terenurilor (PT 4), Defrişări (PT 5), Construcţia şi managementul corpurilor de apă (terenuri inundate) (PT 6).

În baza relaţiilor existente între principalele procese de tranformare a terenurilor descrise anterior şi clasele derivate din nomenclatorul CLC, nivelul II, relaţii evidenţiate sugestiv în modelul din figura 5.16 de utilizare şi acoperire a terenurilor, în perioada 1990- 2006.

Fig. 5.16 Relaţiile dintre principalele procese de transformare în ceea ce priveşte utilizarea şi

acoperirea terenurilor şi clasele specifice modelului CLC utilizate în analiză Prelucrare după (Feranec et al., 2010)

Datele evidenţiate în figura 5.17, coroborate cu harta privind distribuţia spaţială a

schimbărilor modului de utilizare şi acoperire a terenurilor funcţie de principalele procese de transformare (Fig.5.18), permit atât analiza mărimii suprafeţelor cât şi spaţializarea acestor transformări, funcţie de procesele descrise (PT1- PT6).

S-a constatat faptul că un procent ridicat din suprafaţa totală se caracterizează prin procese de transformare a terenurilor reprezentate de intensificarea şi extensificarea

agriculturii (6.31%, respectiv 6.28%).

58

Ponderea totală a suprafeţelor afectate de principalele procese de transformare a terenurilor (PT1-PT6) este de 19.05% (2 1984 ha) din suprafaţa totală a arealului analizat, restul de 2.35% (2 723 ha) fiind supusă altor transformări sub impact antropic sau natural.

Procese de

transformare Suprafaţa

(ha) Ponderea

% PT1 377 0.33 PT2 7283 6.31 PT3 7255 6.28 PT4 2957 2.56 PT5 3559 3.08 PT6 553 0.48 Total 21984 19.05%

Suprafaţa totală a arealului: 115 432 ha

Fig. 5.17 Mărimea suprafeţelor transformate (%) funcţie de principalele procese descrise (PT1-PT6). Reprezentarea grafică este argumentată şi de valoarea datelor asociate

Fig. 5.18 Distribuţia spaţială a schimbărilor modului de utilizare şi acoperire a

terenurilor func ţie de principalele procese de transformare identificate

59

5.3.4 Evaluarea dinamicii ecosistemelor forestiere în timp şi spaţiu şi a gradului de naturalitate a peisajelor rurale subcarpatice

5.3.4.1 Dinamica spaţio- temporală a ecosistemelor forestiere în

Subcarpaţii dintre Râmnicu Sărat şi Buzău

Pentru a evidenţia dinamica spaţială şi temporală a suprafeţelor ocupate cu pădure în cadrul Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău s-a aplicat metoda cartografierii

retrospective bazată pe utilizarea hărţilor la scară mare: Harta lui Specht (1790- 1791, scara 1:57 600), Charta României Meridionale (Harta Szatmary, 1864, bazată pe ridicările efectuate în anii 1855- 1857, scara 1:57 600), Harta austro- ungară (1910, scara 1: 200 000), hărţile topografice în proiecţie Gauss- Krüger (ediţia 1978-1982, scara 1: 25 000) şi ortofotoplanurile suprapuse arealului analizat (ediţia 2008, rezoluţia 0.5 m).

Metodologia diferită de întocmire a hărţilor, coroborată cu diferenţele în ceea ce priveşte scara şi sistemul de proiecţie, specifice perioadei de timp respective, nu permite realizarea unei evaluări cantitative a evoluţiei suprafeţelor forestiere.

Din Harta lui Specht (Fig.5.19) reiese faptul că la sfârşitul secolului al XVIII-lea suprafeţele forestiere ocupau areale extinse la nivelul Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău.

Fig. 5.19 Distribuţia spaţială a ecosistemelor forestiere în cadrul Subcarpaţilor dintre

Râmnicu Sărat şi Buzău: a. anul 1791 (schiţă de pe Harta lui Specht) Acoperă cea mai mare parte a dealurilor Blidişel, Dâlma, dealurilor Botanului şi

Bocului (Subcarpaţii Buzăului), precum şi suprafeţe întinse în cadrul dealurilor Bisocăi şi Culmea Budei (Subcarpaţii Vrancei).

60

Charta României Meridionale, (1864), reflectă o restrângere a suprafeţei cu pădure la sfârşitul secolului al XIX-lea. Suprafaţa ocupată cu pădure era de aproximativ 23% din suprafaţa totală a arealului analizat.

Pădurile reprezentate pe hărţile topografice întocmite la începutul secolului XX de către militarii Imperiului Habsburgic în cadrul celei de-a treia campanii de ridicări topografice (Harta austro- ungară,1910) ocupau aproximativ 21.3% din suprafaţa totală a arealului.

Materialele cartografice întocmite începând cu a doua jumătate a secolului XX, reflectă intensificarea gradului de fragmentare a suprafeţelor forestiere şi reducerea lor drastică pe anumite areale. Analog acestui proces, au loc şi creşteri ale suprafeţelor forestiere în anumite zone, ca urmare a regenerării pădurilor, dar şi a plantaţiilor efectuate în acest secol.

Astfel, harta întocmită pe baza hărţilor topografice realizate de către Ministerul Apărării Naţionale- Direcţia Topografică Militară, la nivelul anilor 1978- 1982, evidenţiază o uşoară creştere a suprafeţelor forestiere la nivelul întregului areal analizat, pădurile ocupând aproximativ 26.5%.

Astăzi, pădurile ocupă aproximativ 28% din perimetrul subcarpatic analizat (Fig.5.20), conform datelor obţinute în urma prelucrării ortofotoplanurilor, ediţia 2008.

Fig. 5.20 Distribuţia spaţială a ecosistemelor forestiere la nivelul Subcarpaţilor dintre

Râmnicu Sărat şi Buzău în anul 2008 (Sursa: setul de ortofotoplanuri, ediţia 2008)

Comparând documentele cartografice, s-a constatat că începând cu sfârşitul secolului XVIII a avut loc un proces intens de reducere a suprafeţelor împădurite până la

61

începutul secolului XX, urmată de o creştere uşoară a suprafeţelor forestiere până la momentul actual.

Petrescu- Burloiu, (1977) identifică trei direcţii principale care au stat la baza intensificării procesului de defrişare a pădurilor: pentru extinderea vetrei satelor deja existente sau pentru instalarea de noi aşezări, extinderea păşunilor şi valorificarea materialului lemnos.

O altă cauză care a favorizat restrângerea terenurilor împădurite din anumite zone a fost reprezentată de aplicarea reformei agrare de după primul război mondial, în favoarea extinderii islazurilor comunale (Nedeloaea, 2009), precum şi a aplicării legilor fondului funciar din anul 1991, 1997 şi 2000, prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere (Legea 18/1991; Legea 169/1997; Legea 1/2000).

5.3.4.2 Evaluarea gradului de naturalitate a peisajelor rurale

subcarpatice Dinamica peisajului rural subcarpatic dintre Râmnicu Sărat şi Buzău a fost

exprimată şi prin evoluţia gradului său de naturalitate, ca urmare a intensificării activităţilor antropice asupra componentelor mediului, dar şi diversificării acestora.

În scopul evaluării stării de naturalitate a peisajului, a fost calculat un indice sintetic, respectiv indicele de naturalitate a peisajului subcarpatic (Dumitrascu, 2006), valoarea lui reprezentând ponderea suprafeţei acoperite cu pădure din suprafaţa unităţii teritoriale analizate.

Au fost utilizate datele statistice la nivelul anului 2002, puse la dispoziţie de către INS, Direcţiile Buzău şi Vrancea.

Valorile obţinute au permis încadrarea peisajelor specifice unităţilor admnistrativ- teritoriale în diferite categorii, funcţie de starea de echilibru ecologic al peisajelor (Apostol, 2004), indusă de intensificarea factorilor antropici (Dumitrascu, 2006).

Astfel, un număr de cinci comune (~15%) se caracterizează prin prezenţa peisajelor cu un echilibru puternic afectat (valori ale indicelui mai mici de 20%): Săpoca, Zărneşti, Racoviţeni, Mărgăriteşti şi Blăjani, localizate în bazinul Câlnăului şi versanţii sudici ai Culmii Blăjanilor, cu valori ale indicelui de naturalitate cuprinse între 6.98% şi 18.46%

Cele mai mari valori ale indicelui de naturalitate, peste 50%, sunt specifice comunelor situate la contactul cu unităţile montane din nord şi nord- vest, caracterizate prin peisaje cu un echilibru ecologic foarte slab afectat de intervenţia antropică

Valorile indicelui de naturalitate, calculat pe baza datelor statistice, evidenţiază dinamica spaţială a ponderii suprafeţelor forestiere la nivelul fiecărei unităţi administrativ- teritoriale. Acestea sunt influenţate direct atât de mărimea suprafeţelor ocupate cu pădure, cât şi de suprafeţele totale ale comunelor la care se raportează.

Valoarea indicelui de naturalitate considerăm a fi corect exprimată în urma raportării suprafeţelor forestiere la unităţi teritoriale egale ca suprafaţă. Astfel, dinamica

62

spaţio- temporală a valorilor indicilor de naturalitate în demersul nostru a fost evaluată prin raportarea suprafeţelor forestiere la areale având suprafaţa egală cu 1 km2 (cazul 1) şi 25 km2 (cazul 2).

Baza de date spaţiale, reprezentată din suprafeţele forestiere, a fost alcătuită în urma vectorizării hărţilor topografice, scara 1:25 000, ediţia 1978- 1982, şi a ortofotoplanurilor, ediţia 2008, cu rezoluţia de 0.5 m, permiţând astfel evaluarea dinamicii valorilor indicelui de naturalitate la nivelul spaţiului subcarpatic analizat, în intervalul 1978- 2008.

A fost realizat un sistem de griduri utilizând extensia Hawth’s Tools pentru ArcGis (ArcMap) (Beyer, 2004), cu dimensiunile de 1km x 1km (cazul 1) şi 5km x 5km (cazul

2), obţinând astfel unităţile de suprafaţă la care se raportează ecosistemele forestiere.

Cazul 1

A fost analizată dinamica spaţio- temporală a valorilor indicelui de naturalitate în perioada 1978- 2008, raportând suprafaţa ocupată cu pădure la suprafaţa de 1 km2 (100 ha) (Fig. 21, Fig. 22).

Fig. 5.21 Dinamica spaţială şi temporală a valorilor indicelui de naturalitate, raportat la

suprafaţa de 1km2:, în anul 1978 Analiza generală efectuată la nivelul întregului areal subcarpatic a evidenţiat o

scădere a ponderii suprafeţelor cu valori ale indicelui de naturalitate cuprinse între 0%- 20% şi a suprafeţelor fără pădure, dar şi creşteri ale ponderii suprafeţelor cu valori ale indicelui de naturalitate cuprinse între 20%- 100%, în anul 2008.

63

Fig. 5.22 Dinamica spaţială şi temporală a valorilor indicelui de naturalitate, raportat la

suprafaţa de 1km2, în anul 2008

Cazul 2

În cea de-a doua situaţie, raportarea suprafeţelor forestiere la areale mult mai mari, şi anume de 25 Km2 (comparativ cu 1 km2 în primul caz), permite evaluarea corectă a gradului de naturalitate specific peisajelor subcarpatice dintr- un anumit teritoriu (Fig. 5.23, Fig. 5.24).

Fig. 5.23 Dinamica spaţială şi temporală a valorilor indicelui de naturalitate, în anul 1978

64

Fig. 5.24 Dinamica spaţială şi temporală a valorilor indicelui de naturalitate, în anul 2008

Cele mai ridicate valori ale indicelui de naturalitate, peste 45%, sunt specifice

Dealului Bisoca şi Culmii Buda (60.64%, 53.26%, 50.44% în anul 1978, respectiv 62.52%, 56.47%, 53.55% în anul 2008), Dealul Blidişel, Dealul Bocului ( 51.88%, 50.43%, 46.15% în anul 2008).

5.4 Dinamica peisajului rural subcarpatic estimată prin analiza metricilor peisajului

5.4.1. Unitatea de peisaj- element major în definirea structurii şi heterogenităţii peisajului subcarpatic

Unităţile de peisaj, cunoscute şi sub denumirea de unităţi de teren, reprezită elementul fundamental în studiile efectuate în domeniul ecologiei peisajului, fiind definite ca parcele de teren omogene din punct de vedere ecologic, analizate la o anumită scară (Zonneveld, 1989).

Au fost identificaţi o serie de termeni care definesc unitatea de bază din care este alcătuit un peisaj: element de peisaj, unitate de peisaj, geotop, facies, habitat, sit, etc. (Forman şi Godron, 1986).

Acestor noţiuni li s-au adăugat, ulterior, termenul de patch (McGarigal şi Marks, 1994; McGarigal et al., 2002), definit ca fiind o suprafaţă relativă discretă din punct de vedere spaţial, care prezintă condiţii de mediu omogene şi ale cărei margini sunt exprimate prin discontinuităţi ale factorilor de mediu, funcţie de spaţiul înconjurător (Wiens, 1976).

65

Peisajele sunt alcătuite în general dintr-un ansamblu de tipuri de unităţi de peisaj, matricea reprezentând cel mai răspândit tip de unitate de peisaj, cu rol important în funcţionalitatea peisajului (Forman şi Godron, 1986).

5.4.2 Heterogenitatea şi fragmentarea peisajelor subcarpatice- factori în

organizarea sistemelor ecologice

Modificarea peisajului este o consecinţă a activităţilor desfăşurate de factorul uman (Dumitrascu, 2006), dar şi a manifestării factorilor perturbatori naturali (Hansen şi di Castri, 1992; Farina, 1998; Uuemaa et al., 2009).

Diversitatea în timp a modului de utilizare a terenurilor a indus modele de peisaje contrastante, influenţând semnificativ distribuţia speciilor (Primack et al., 2008).

Cercetările întreprinse în domeniul ecologiei peisajului presupun în principal analiza structurii spaţiale a peisajelor, indusă de relaţiile stabilite între unităţile de peisaj (patch-uri) din interiorul mozaicului peisajer, precum şi schimbările de-a lungul timpului survenite la nivelul modelului peisajer (Risser et al., 1984). Structura peisajelor, principalul element de individualizare şi diferenţiere a peisajelor unele de altele, caracterizează tipul de relaţii spaţiale stabilite între părţile componente, reprezentate de unităţile de peisaj (McGarigal şi Marks, 1994).

Peisajele se caracterizează de asemenea prin două aspecte fundamentale: compoziţia şi configuraţia lor (Turner, 1989). În arealul subcarpatic analizat, compoziţia

peisajului exprimă practic varietatea şi abundenţa tipurilor unităţilor de peisaj, fără să se facă referire la distribuţia şi caracteristicile spaţiale ale acestora în cadrul mozaicului peisajer, aspect evidenţiat prin configuraţia peisajului (McGarigal şi Marks, 1994).

O mare parte dintre studiile realizate în domeniul ecologiei peisajului sunt axate pe analize privind cuantificarea fragmentării şi exprimarea gradului de heterogenitate a peisajului (Saunders et al., 1991; Bunce et al., 1993; Burel şi Baudry, 1999; Apan et al., 2000), obiective care au stat şi la baza studiilor efectuate în spaţiul subcarpatic dintre Râmnicu Sărat şi Buzău.

Fragmentarea presupune ruperea (desfacerea) unităţilor de peisaj cu suprafeţe mari în unităţi mai mici (Forman, 1997), mai exact creşterea numărului fragmentelor cu suprafeţe mici, coroborată cu amplificarea gradului de izolare spaţială (Farina, 1998; Debinski şi Holt, 2000) a anumitor fragmente de habitat în raport cu fragmentele de acelaşi tip.

Din punctul de vedere al peisajului, cuantificarea nivelului de fragmentare se bazează pe analiza numărului de unităţi de peisaj şi a compoziţiei matricilor, stabilind astfel dacă un peisaj este fragmentat ori nu (Wiens, 1995).

Fragmentarea peisajului este un proces dinamic în timp şi spaţiu, factorii care influenţează dinamica acestui proces fiind reprezentaţi de om, prin intensificarea şi diversificarea activităţilor antropice, dar şi de manifestarea proceselor naturale, cu influenţă asupra creşterii gradului de fragmentare (Farina, 1998).

66

Heterogenitatea spaţială a peisajulor este definită ca fiind o distribuţie inegală, nerandomizată a obiectelor (unităţilor de peisaj) (Forman şi Godron, 1986; Forman, 1997), exprimând complexitatea şi variabilitatea spaţială a unui sistem, respectiv a peisajului (Li şi Reynolds, 1994). Ea reprezintă o caracteristică inerentă a mozaicului peisajer, fiind indusă de diferite procese manifestate la nivelul acestuia, cele mai importante fiind fragmentarea şi acţiunea factorilor perturbatori (Farina, 1998).

Gradul de heterogenitate spaţială a peisajului poate fi analizat în strânsă corelaţie cu diversitatea acestuia, diferenţa dintre cele două concepte fiind exprimată de aspectele evaluate: pe de o parte complexitatea spaţială a mozaicului peisajer (heterogenitatea spaţială), iar pe de altă parte însuşirile variate ale unităţilor de peisaj (diversitatea

peisajului) (Farina, 1998).

5.4.3 Categorii de metrici utilizaţi în analiza structurii peisajului rural

subcarpatic Metricii peisajului pot fi grupaţi în trei categorii principale (McGarigal şi Marks,

1994; McGarigal et al., 2002): a. metrici utilizaţi în analiza realizată la nivelul fiecărei unităţi de peisaj din cadrul

mozaicului peisajer, b. metrici utilizaţi la nivelul fiecărei clase de utilizare şi acoperire a terenurilor şi c. metrici utilizaţi la nivelul întregului mozaic peisajer. În scopul îndeplinirii obiectivelor fixate pentru acest studiu, au fost selectaţi,

calculaţi şi interpretaţi o serie de metrici ai peisajului, utilizaţi în analiza efectuată atât la nivelul unei singure clase, cât şi la nivelul întregului mozaic peisajer.

Metricii selectaţi permit cuantificarea compoziţiei peisajului, dar şi configuraţia mozaicului peisajer, cele două aspecte analizate (compoziţia respectiv configuraţia) având o influenţă majoră asupra proceselor ecologice (McGarigal şi Marks, 1994; McGarigal et al., 2002).

În lucrarea de faţă au fost selectaţi şi calculaţi 16 metrici pentru a analiza dinamica spaţio- temporală a peisajului rural subcarpatic, atât la nivelul clasei, cât şi la nivelul peisajului:

a. Indici aplicabili la nivelul claselor de utilizare şi acoperire a terenurilor: Suprafaţa totală a clasei (CA), Indicele celei mai mari unităţi de peisaj (LPI), Numărul unităţilor de peisaj (NumP), Mărimea medie a unităţii de peisaj (MPS), Lungimea totală a marginilor (TE), Indicele formei medii (MSI), Dimensiunea fractală medie a unităţilor (MPFD), Indicele formei medii ponderat cu suprafaţa (AWMSI), Suprafaţa centrală totală (TCA), Distanţa medie a celui mai apropiat vecin (MNND), Indicele mediu de proximitate (MPI).

b. Indici aplicabili la nivelul întregului peisaj: Densitatea unităţilor de peisaj (PD), Mărimea medie a unităţilor de peisaj (MPS), Densitatea marginilor (ED), Indicele de diversitate Shannon (SHDI), Indicele de combinare şi juxtapunere (IJI).

67

5.4.4. Metode de calcul aplicate în analiza dinamicii spaţio- temporale a

gradului de fragmentare şi a structurii peisajului rural subcarpatic, utiliz ând metricii peisajului

Metodele selectate şi aplicate în cadrul acestui studiu, au permis analiza

schimbărilor privind modul de utilizare şi acoperire a terenurilor în Subcarpaţii dintre Râmnicu Sărat şi Buzău, în intervalul 1990- 2006.

Au fost urmate două direcţii principale de analiză funcţie de tipul metricilor selectaţi (McGarigal şi Marks, 1994):

I. Analiza realizată la nivelul clasei (claselor) de utilizare şi acoperire a terenurilor (în acest caz au fost calculaţi metrici ai peisajului din categoria celor utilizaţi la nivelul clasei).

Metoda, ce presupune calcularea şi interpretarea metricilor peisajului, a fost relaţionată cu o serie de metode sugestive având ca scop evidenţierea dinamicii spaţio- temporale a gradului de fragmentare şi a structurii peisajului rural subcarpatic.

Cu ajutorul acestor metode complementare, au fost astfel identificate şi prioritizate direcţiile şi ratele de transformare a peisajului rural subcarpatic sub impactul internalităţilor şi externalităţilor de mediu, punându-se accent pe efectele induse de amplificarea şi diversificarea activităţilor umane asupra gradului de heterogenitate a peisajului subcarpatic.

II. Analiza realizată la nivelul întregului peisaj subcarpatic dintre Râmnicu Sărat

şi Buzău (presupune calcularea metricilor utilizaţi la nivelul peisajului).

I. Analiza realizată la nivelul clasei (claselor) de utilizare şi acoperire a terenurilor

În această primă situaţie au fost realizate două studii de caz având ca obiectiv principal evidenţierea schimbărilor survenite în modul de utilizare şi acoperire a terenurilor.

Astfel, primul caz evidenţiază analiza realizată la nivelul unei singure clase de utilizare şi acoperire a terenurilor (suprafeţele forestiere), raportată la suprafaţa totală a arealului subcarpatic analizat, în timp ce al II-lea caz prezintă analiza realizată la nivelul fiecărei clase de utilizare şi acoperire a terenurilor, raportate la o suprafaţă mai redusă (suprafaţa bazinului hidrografic al pârâului Slănic, sectorul subcarpatic).

În analiză s-a folosit baza de date spaţiale realizată de către Agenţia Europeană de Mediu (EEA) în cadrul proiectului Corine Land Cover (CLC), pentru anii 1990 şi 2006.

Datele iniţiale au fost reproiectate în sistemul de proiecţie Stereo 70, utilizând programul ArcGis 9.3, păstrând rezoluţia iniţială, 100x100.

Cele 20, respectiv 19 clase de utilizare şi acoperire a terenurilor specifice arealului subcarpatic analizat, rezultate din modelul CLC 1990 şi 2006, au fost reclasificate în

68

cinci clase principale conform sistemului de nomenclatură pentru modelul CLC, nivelul 2 (Geri et al., 2010), grupând poligoanele cu acelaşi mod de utilizare şi acoperire a terenurilor (Tabelul 5.2).

Tabelul 5.2 Descrierea claselor modului de utilizare şi acoperire a terenurilor

Clase CLC 1990- 2006 Nivelul 2 Descrierea clasei

Suprafeţe forestiere

3.1

Păduri de foioase, de conifere şi mixte, asociate cu arbuşti şi tufărişuri, coronamentul

arborilor ocupând o suprafaţă >50%

Suprafeţe seminaturale

3.2-3.3

Pajişti naturale, arbuşti, tufărişuri, cursuri temporare, plaje formate în lungul râurilor, terenuri afectate de eroziune, aflorimente,

badlands-uri cu vegetaţie rară Terenuri agricole 2.1-2.2-2.3-2.4 Terenuri arabile, păşuni, livezi, suprafeţe viticole

Suprafeţe acvatice

5.1

Cursuri de apă, lacuri naturale

Suprafeţe construite

1.1-1.3-1.4 Suprafeţe construite, căi de comunicaţie,

situri de extracţie Sursa: (Bossard et al., 2000)

Cazul I. Cuantificarea fragmentării ecosistemelor forestiere în Subcarpaţii dintre Râmnicu Sărat şi Buzău

Cuantificarea fragmentării peisajelor şi a schimbărilor survenite în modul de utilizare şi acoperire a terenurilor, sub impactul activităţilor antropice şi a proceselor naturale (în perioada 1990-2006), au fost evidenţiate utilizând următoarele metode:

1) calcularea şi analiza metricilor peisajului; 2) cuantificarea schimbărilor survenite în modul de utilizare şi acoperire a

terenurilor; 3) analiza modificărilor în ceea ce priveşte numărul unităţilor cu dimensiuni mici,

specifice suprafeţelor forestiere; Prima metodă utilizată pentru cuantificarea fragmentării peisajului presupune

calcularea şi analiza metricilor peisajului (Apan et al., 2000). Pentru calcularea metricilor peisajului, a fost utilizat programul Patch Analyst 4

(Grid), funcţia Spatial Statistics- Class, elaborat de către Rempel în cadrul Centrului de Cercetare a Ecosistemelor Forestiere Nordice (Centre for Northern Forest Ecosystem Research), Universitatea Lakehead, Ontario (Rempel et al., 2008).

Acest program este o extensie pentru ArcGis 9.3, fiind disponibil gratuit, în baza acceptării condiţiilor de licenţă, la adresa http://flash.lakeheadu.ca/~rrempel/patch/ download.htm (Rempel et al., 2008).

Programul include în analiză interfaţa programului FRAGSTATS, elaborat de către McGarical şi Marks, în anul 1995, în cadrul Universităţii din Massachusetts (versiunea

69

originală a software-ului, Fragstat 2, este disponibilă din anul 1995, versiuneea curentă, Fragstat 3.3, fiind disponibilă din anul 2002).

Cea de-a doua metodă evaluează toate transformările survenite în modul de acoperire/utilizare a terenurilor în intervalul de timp analizat.

A fot realizată astfel o analiză statistică de crostabulare, utilizând programul Idrisi 15.0 The Andes Edition, funcţia CROSSTAB.

Cele două seturi de date obţinute au fost comparate prin suprapunerea hărţilor de utilizare a terenurilor, întocmite la nivelul anilor 1990 şi 2006, la nivelul întregului areal.

Transformările specifice fiecărei clase (pierderi/câştiguri) au fost calculate şi reprezentate grafic folosind modulul Land Change Modeler (LCM) al programului Idrisi 15.0 The Andes Edition.

A fost generată astfel matricea de tranziţie, care ilustrează totalul tranformărilor fiecărei clase de utilizare şi acoperire a terenurilor, dintr-o clasă de utilizare a terenurilor în anul 1990, în oricare altă clasă la nivelul anului 2006.

Coroborat cu matricea de tranziţie, au fost generate hărţi tematice, care evidenţiază grafic distribuţia spaţială a tuturor transformărilor.

În scopul evaluării gradului de similitudine dintre cele două hărţi analizate, harta comparată şi harta de referinţă (Geri et al., 2010), a fost calculat indicele de concordanţă kappa (KIA) (Cohen, 1960,1968) pentru fiecare clasă de utilizare şi acoperire a terenurilor (Rosenfield şi Fitzpatrick- Lins, 1986), precum şi la nivelul întregului areal analizat.

A treia metodă analizează modificările numărului unităţilor cu suprafeţe mici, acoperite de vegetaţie forestieră şi cuantificarea acestora.

Prin aplicarea acestei metode a fost comparat numărul unităţilor cu suprafaţa de un hectar, două ,trei, patru şi cinci hectare, la nivelul anilor 1990 şi 2006.

Această metodă presupune gruparea regiunilor conexe utilizând programul ArcGis 9.3, funcţia RegionGroup.

A fost aplicată regula four orthogonal neighbours , care defineşte conectivitatea dintre celulele caracterizate de vegetaţie forestieră, neincluzând aici celulele aflate în proximitate pe diagonală.

1. Calculul metricilor peisajului Au fost selectaţi 8 indici pentru a analiza configuraţia mozaicului peisajer (Turner

et al., 2001), cuantificând astfel suprafaţa clasei, numărul, forma şi mărimea unităţilor de peisaj.

Valorile obţinute în urma calculării metricilor peisajului (Tabelul 5.3) evidenţiază faptul că, în intervalul analizat, suprafaţa totală a terenurilor cu vegetaţie forestieră s-a jdiminuat cu 1 566 ha (4.28%), ajungând la o valoare de 35 015 ha în anul 2006. Numărul patch-urilor a înregistrat o uşoară creştere, de la 146 la 162 unităţi. Indicele privind mărimea medie a patch-urilor (Mean patch size) înregistrează o scădere a

70

valorilor în anul 2006 comparativ cu anul 1990. Valoarea indicelui celui mai mare patch (Largest patch index) exprimă o diminuare evidentă, de la 11.71% în anul 1990 la 5.91% în anul 2006.

Tabelul 5.3 Valorile metricilor peisajului calculaţi la nivelul clasei suprafeţelor forestiere în Subcarpaţii dintre Ramnicu Sarat si Buzau

Metricii peisajului Anul

Nivelul clasei: suprafeţe forestiere 1990 2006

Suprafaţa totală a clasei CA (ha) 36581 35015

Numărul unităţilor de peisaj NumP 146 162

Mărimea medie a unităţii de peisaj MPS (ha) 250.55 216.14

Indicele celei mai mari unităţi de peisaj LPI % 11.71 5.91

Indicele formei medii MSI 1.94 1.98

Dimensiunea fractală medie a unităţilor MPFD 1.08 1.08 Distanţa medie a celui mai apropiat vecin

MNND (m) 174.09 163.32

Indicele mediu de proximitate MPI 1660.17 961.69

Valoarea indicelui formei medii (Mean shape index) este mai mare decât 1 în cazul

celor doi ani, ceea ce indică faptul că forma medie a unităţilor ocupate cu vegetaţie forestieră nu este pătrată. Cele două valori obţinute, 1.94 şi respectiv 1.98, relevă o creştere nesemnificativă a complexităţii formei patch-urilor cu vegetaţie forestieră în anul 2006.

Valoarea dimensiunii fractale medii în cei doi ani este egală cu 1.08, ceea ce indică o complexitate redusă a perimetrelor unităţilor de vegetaţie.

Distanţa medie a celui mai apropiat patch de acelaşi tip (Mean nearest neighbour distance) a scăzut cu 10.77 m, ajungând la valoarea de 163.32 m în anul 2006. Indicele mediu de proximitate înregistrează o scădere evidentă, de la 1 660.17 în anul 1990, la 961.69 în anul 2006.

2. Cuantificarea schimbărilor survenite în modul de utilizare/acoperire a terenurilor

Au fost evidenţiate şi analizate direcţiile şi ratele schimbărilor survenite în cadrul suprafeţelor cu vegetaţie forestieră: transformarea vegetaţiei forestiere în alte clase de acoperire/utilizare a terenurilor (ex. vegetaţie forestieră în suprafeţe artificiale, terenuri agricole, etc), precum şi conversia suprafeţelor celorlalte clase de acoperire/utilizare a terenurilor în vegetaţie forestieră.

Analizând matricea de tranziţie (Tabelul 5.4) se observă faptul că suprafaţa forestieră convertită în alte moduri de utilizare a terenurilor în intervalul de timp

71

analizat, a fost de 3 692 ha (10.09%), cu o medie de aproximativ 230 ha/an, în timp ce suprafaţa conservată a fost de 32 889 ha ( 89.91% din suprafaţa totală în anul 1990).

Tabelul 5.4 Matricea de contingenţă (valori în ha şi%) corespunzătoare celor două

seturi de date

1990 ha (%)

Clase Suprafeţe forestiere

Suprafeţe seminaturale

Terenuri agricole

Suprafeţe acvatice

Suprafeţe construite Total

2006 ha (%)

Suprafeţe forestiere

32889 (89.91)

709 (10.07)

1344 (2.39)

4 (0.41)

69 (0.47) 35015

Suprafeţe

seminaturale 59

(0.16) 3367

(47.84) 908

(1.62) 15

(1.54) 165

(1.13) 4514

Terenuri agricole

3500 (9.57)

2459 (34.93)

53707 (95.4)

57 (5.87)

1319 (9.04) 61042

Suprafeţe acvatice

4 (0.01)

496 (7.05%)

53 (0.09%)

895 (92.08%)

26 (0.18) 1474

Suprafeţe construite

129 (0.35)

8 (0.11)

239 (0.42)

1 (0.1)

13010 (89.18) 13387

Total 36581 7039 56251 972 14589 115432

În anul 1990, vegetaţia forestieră acoperea un procent de 31.69% (36 581 ha) din

suprafaţa totală a arealului subcarpatic analizat (115 432 ha), cu 1.36% (aproximativ 1 566 ha) mai mare comparativ cu anul 2006 (35 015 ha).

Rezultatele obţinute evidenţiază un grad ridicat de conservare a suprafeţei ecosistemelor forestiere existente în anul 1990 la nivelul spaţiul analizat (~ 90%).

Rezultatele sunt confirmate şi de valoarea indicelui de concordanţă Kappa calculat la nivelul celor două hărţilor întocmite pentru anii 1990 şi 2006 (Tabelul 5.5), valoarea de 0.9 indicând o modificare spaţială redusă a suprafeţelor (Cohen, 1960,1968), ceea ce indică o concordanţă foarte bună (0.80 <KIA< 1.00) (Altman, 1991).

Tabelul 5.5 Valorile indicelui de concordanţă Kappa

Clasa de utilizare/ acoperire a terenurilor

Valoarea indicelui kappa

Suprafeţe forestiere 0.9

Total areal 0.84

Au fost reprezentate grafic direcţiile schimbărilor survenite la nivelul ecosistemelor

forestiere (suprafeţele pierdute şi cele câştigate) funcţie de principalele clase de utilizare şi acoperire a terenurilor, în intervalul de timp analizat (Fig. 5.25).

Această hartă permite identificarea principalelor areale în care suprafaţa forestieră a fost defrişată în favoarea extinderii terenurilor agricole, localizate în principal în bazinul superior al Sărăţelului (Dealurile Bocului şi Botanului) şi Slănicului, precum şi pe areale extinse în cadrul Culmii Blăjani şi versanţii nordici ai Culmii Budei.

72

Fig. 5.25 Suprafeţele pierdute şi câştigate la nivelul ecosistemelor forestiere funcţie de

principalele clase de utilizare şi acoperire a terenurilor, în intervalul 1990- 2006 3. Schimbările privind num ărul unit ăţilor cu suprafeţe mici

Exceptând unităţile forestiere cu cuprafaţa de 3 ha, numărul unităţilor cu vegetaţie forestieră, aparţinând celorlalte patru clase de mărime evaluate, a crescut în anul 2006 comparativ cu anul 1990 (Tabelul 5.6).

Tabelul 5.6 Dinamica numărului unit ăţilor cu vegtaţie forestieră corespunzătoare suprafeţelor cu dimensiuni mici

Numărul unit ăţilor de peisaj Mărimea unităţilor de

peisaj Anul 1990 Anul 2006

1 ha 79 91

2 ha 40 47

3 ha 17 17

4 ha 3 8

5 ha 8 9 Rezultatele obţinute impun formularea unor discuţii şi concluzii în scopul

prioritiz ării importan ţei fiecărei metode în atingerea obiectivelor stabilite şi evidenţierii dinamicii spaţio- temporale a peisajului rural subcarpatic, în perioada de timp analizată.

Modificarea suprafeţei clasei reprezentate de ecosistemele forestiere, a numărului unităţilor de peisaj de acelaşi tip, schimbarea formei şi mărimii acestor unităţi, precum şi

73

creşterea gradului de izolare a unităţilor cu vegetaţie forestieră, reprezintă aspecte care evidenţiază intensificarea procesului de fragmentare începând cu anul 1990.

Creşterea numărului unităţilor de peisaj , coroborată cu diminuarea suprafeţei totale a pădurilor, sugerează ruperea, divizarea suprafeţelor de dimensiuni mari în parcele cu dimensiuni mai mici (Apan et al., 2000).

Scăderea valorii indicelui privind mărimea medie a unităţilor indică fragmentarea arealului vegetaţiei forestiere, evidenţiind în acelaşi timp scăderea majorităţii suprafeţelor unităţilor cu pădure. Acest aspect este verificat şi prin diminuarea valorii indicelui celei mai mari unităţi cu vegetaţie forestieră, de la 11.71% la 5.91%, dimensiunea celei mai mari parcele cu pădure existente la nivelul anului 1990, raportată la suprafaţa întregului peisaj, scăzând în anul 2006, convingându-ne astfel că fragmentarea peisajului subcarpatic este un proces activ (Patroescu şi Niculae, 2010).

Intensificarea fragmentării este evidenţiată şi prin creşterea gradului de iregularitate a limitelor şi mărimii unităţilor de peisaj.

Analizând valoarea indicelui formei medii şi valoarea dimensiunii fractale medii obţinute la nivelul celor doi ani analizaţi, s-a constatat faptul că forma unităţilor cu pădure a înregistrat o creştere nesemnificativă în ceea ce priveşte gradul de complexitate, iregularităţile privind marginile acestora fiind reduse. Diferenţele mici înregistrate denotă faptul că fragmentarea peisajului nu a fost foarte intensă.

Scăderea valorii indicelui distanţei medii a celei mai apropiate unităţi de acelaşi tip evidenţiază faptul că în anul 2006 unităţile cu vegetaţie forestieră sunt mai izolate comparativ cu anul 1990, aspect susţinut şi de diminuarea valorii indicelui mediu de

proximitate în intervalul de timp specificat, reducându-se astfel nivelul de interconectivitate dintre unităţi.

Matricea de tranziţie, rezultată în urma analizei de crostabulare, indică toate direcţiile şi ratele schimbării în ceea ce priveşte clasa suprafeţelor forestiere.

Diferenţa dintre suprafaţa vegetaţiei forestiere transformată în alte clase de utilizare şi acoperire a terenurilor (3 692 ha) şi suma suprafeţelor celorlalte clase convertite în suprafeţe forestiere (2 126 ha), exprimă suprafaţa cu pădure diminuată în intervalul de timp analizat. Valoarea de 1 566 ha este verificată şi prin suprafaţa totală cu vegetaţie forestieră rezultată în urma calculării metricilor peisajului, respectiv suprafaţa totală a clasei (CA).

Vegetaţia forestieră a fost defrişată de pe suprafeţe întinse în scopul extinderii suprafeţelor pentru păşunat, principala activitate a locuitorilor din acest spaţiu, sau pentru obţinerea sursei de combustibil pentru nevoile casnice (Muica et al., 2000).

Aceste activităţi de defrişare realizate de către rezidenţii permanenţi, arealul subcarpatic a fost supus şi unui proces de reîmpădurire, atât pe cale naturală, cât şi ca urmare a activităţilor derulate de autorităţile locale, în scopul creşterii gradului de naturalitate şi revitalizare a zonelor degradate.

74

Procentul ridicat ocupat de suprafeţele forestiere conservate, rezultat în urma elaborării matricei de tranziţie, coroborat cu valoarea indicelui KIA, evidenţiază o modificare spaţială redusă pentru această clasă.

Creşterea numărului parcelelor de pădure cu suprafeţe mici, cuprinse între 1ha şi 5 ha (cu excepţia celor de 3 ha), confirmă intensificarea procesului de fragmentare a suprafeţelor forestiere din spaţiul subcarpatic. Valorile sunt verificate şi prin creşterea numărului total al unităţilor cu pădure şi diminuarea suprafeţei totale a acestora rezultate în urma calculării metricilor peisajului (NumP şi CA).

Cele trei metode aplicate au permis cuantificarea şi analiza schimbărilor majore care au avut loc la nivelul suprafeţelor forestiere specifice arealului subcarpatic dintre Râmnicu Sărat şi Buzău în intervalul 1990- 2006, identificând vectorii de transformare a peisajului rural, cauzele şi efectele modificărilor, induse în principal de acţiunea populaţiei rurale în ideea satisfacerii nevoilor umane de adaptare a activităţilor proprii la specificul zonei subcarpatice.

Fragmentarea suprafeţelor forestiere şi-a pus amprenta asupra structurii peisajului subcarpatic; a fost amplificată prin diversificarea activităţilor umane şi perfecţionarea organizării comunităţilor rurale, materializate prin densifierea aşezărilor, exploatarea lemnului, extinderea suprafeţelor agricole, în special suprafeţele pentru păşunat, etc. (Niculae şi Patroescu, 2011).

Cazul II. Cuantificarea fragmentării peisajului subcarpatic în bazinul hidrografic al pârâului Slănicul de Buzău.

Cuantificarea fragmentării peisajelor şi a schimbărilor survenite în modul de utilizare şi acoperire a terenurilor în bazinul hidrografic Slănic, sectorul subcarpatic, au fost evidenţiate utilizând următoarele metode:

1) calcularea şi analiza metricilor peisajului; 2) cuantificarea schimbărilor survenite în modul de utilizare şi acoperire a

terenurilor; 3) evidenţierea relaţiilor dintre dinamica peisajului şi caracteristicile topografice ale

substratului 4) analiza dinamicii privind mărimea suprafeţelor unităţilor de peisaj. Prima metodă utilizată pentru cuantificarea fragmentării peisajului presupune

calcularea şi analiza metricilor peisajului (Apan et al., 2000). Cea de-a doua metodă evaluează toate transformările survenite în modul de

acoperire/utilizare a terenurilor în intervalul de timp analizat. Cele două seturi de date obţinute au fost comparate prin suprapunerea hărţilor de

utilizare a terenurilor, întocmite la nivelul anilor 1990 şi 2006, la nivelul bazinului hidrografic al pârâului Slănic (Fig. 5.26).

75

a b Fig. 5.26 Harta modului de utilizare a terenurilor la nivelul bazinului hidrografic Slănic: (a)

anul 1990; (b) anul 2006 Cea de-a treia metodă presupune identificarea şi descrierea relaţiilor stabilite între

dinamica peisajului subcarpatic şi aspectele topografice caracteristice bazinului hidrografic al pârâului Slănic.

Modelul digital al terenului (DEM) cu rezoluţia spaţială de 30m, specific arealului subcarpatic analizat, a fost reeşantionat folosind algoritmul nearest neighbour la rezoluţia spaţială de 100m, permiţând astfel analiza spaţială şi realizarea comparaţiei dintre date (Geri et al., 2010).

Modelul digital al terenului a fost împărţit în cinci clase altitudinale: <200m, 200m- 400m, 400m- 600m, 600m- 800m, > 800m.

Poligoanele incluzând suparfeţele conservate, suprafeţele pierdute şi cele câştigate în intervalul 1990- 2006, specifice claselor principale de utilizare şi acoperire a terenurilor au fost suprapuse modelului digital al terenului, stabilind astfel relaţiile dintre suprafeţele modificate şi treptele altitudinale.

A patra metodă, permite calcularea schimbărilor în ceea ce priveşte numărul celor mai mici şi a celor mai mari unităţi de peisaj, precum şi a mărimii suprafeţelor totale ale acestora, în intervalul de timp analizat.

Ca şi în cazul precedent, această metodă presupune gruparea regiunilor conexe, aplicând regula four orthogonal neighbours, utilizând programul ArcGis.

Au fost stabilite 6 clase privind suprafaţa unităţilor de peisaj: 0- 50 ha; 50- 100 ha; 100- 500 ha; 500- 1000 ha; 1000- 2000 ha şi peste 2000 ha.

1. Calculul metricilor peisajului

Au fost selectaţi şi calculaţi 6 indici care permit analiza schimbărilor la nivelul configuraţiei mozaicului peisajer specific bazinului hidrografic al pârâului Slănic.

76

La nivelul tuturor claselor analizate, se înregistrează o creştere a numărului

unităţilor de peisaj (Tabelul 5.7), excepţie făcând suprafeţele seminaturale, caracterizate printr-o scădere a numărului unităţilor cu aproximativ 32%.

Mărimea medie a unităţilor de peisaj creşte în cazul clasei reprezentate de terenurile agricole, cu 14.52 ha (6.5%), în timp ce în cazul celorlalte clase valoarea acestui indice înregistrează o scădere.

Tabelul 5.7 Valorile metricilor calculaţi la nivelul celor 5 clase de utilizare a terenurilor

Metrici Suprafete forestiere

Suprafete seminaturale

Terenuri agricole

Suprafete acvatice

Suprafete construite

CLC 1990

CLC 2006

CLC 1990

CLC 2006

CLC 1990

CLC 2006

CLC 1990

CLC 2006

CLC 1990

CLC 2006

NumP 60 67 34 23 64 67 6 15 49 52

MPS 158.08 133.28 69.12 52.35 224.45 238.97 45.83 41.53 81.27 70.94

TCA 5903 5399 1047 543 9393 10665 44 80 1746 1507

MNND 258.25 244.68 403.60 596.58 149.02 141.66 513.88 194.97 418.21 390.55

AWMSI 4.60 4.24 2.41 2.20 4.24 5.48 3.03 3.50 4.42 2.92

TE* 550.2 544.2 207.8 105.4 757.4 815.6 42.4 98.2 352.4 344 * valori exprimate în km

Suprafaţa centrală totală scade la nivelul claselor de utilizare şi acoperire a terenurilor reprezentate de suprafeţele forestiere (8.54%), suprafeţele seminaturale (48.14%) şi suprafeţele construite (13.69%). În cazul claselor reprezentate de terenurile agricole şi suprafeţele acvatice, suprafaţa centrală totală specifică unităţilor de peisaj a înregistrat o creştere cu 13.54%, respectiv 81.8% în anul 2006, comparativ cu anul 1990.

Valoarea indicelui privind distanţa medie a celui mai apropiat patch de acelaşi tip creşte în cazul suprafeţelor seminaturale cu 47.8%, iar în cazul celorlalte clase valoarea acestuia scade, cu valori cuprinse între 4.9% (în cazul terenurilor agricole) şi 62% (în cazul clasei reprezentate de suprafeţele acvatice).

Indicele formei medii ponderat cu suprafaţa evidenţiază o creştere a complexităţii formei unităţilor în cazul claselor reprezentate de terenurile agricole şi suprafeţele acvatice, valoarea indicelui crescând în anul 2006 comparativ cu anul 1990 cu 29,2%, respectiv 15,5%. Celelalte trei clase analizate sunt caracterizate printr-o diminuare a complexităţii formei, cu valori cuprinse între 8.7%, în cazul suprafeţelor seminaturale, şi 33.9%, în cazul suprafeţelor construite.

Lungimea totală a marginilor calculată la nivelul fiecărei clase creşte doar la nivelul a două dintre ele, şi anume terenurile agricole şi suprafeţele acvatice, celelalte trei clase fiind caracterizate prin scăderi ale valorii acestui indice.

Cea mai mare creştere se înregistrează la nivelul clasei reprezentate de terenurile agricole, cu 7.68%, în timp ce scăderea semnificativă a valorii indicelui s-a înregistrat în cadrul clasei reprezentată de suprafeţele seminaturale, cu 49.27%, de la 207.8 km la 105.4 km.

77

2. Cuantificarea schimbărilor survenite în modul de utilizare/acoperire a terenurilor

Matricea de tranziţie (Tabelul 5.8) rezultată în urma analizei de crostabulare a celor două hărţi întocmite la nivelul anului 1990 şi 2006, a permis evidenţierea transformărilor survenite în modului de utilizare şi acoperire a terenurilor la nivelul bazinului hidrografic Slănic, în intervalul de timp analizat.

Tabelul 5.8 Matricea de tranziţie între cele două hăr ţi de utilizare şi acoperire a

terenurilor, întocmite la nivelul anilor 1990 şi 2006

1990 ha (%)

Clase Suprafete forestiere

Suprafete seminaturale

Suprafete agricole

Suprafete acvatice

Suprafete construite Total

2006 ha (%)

Suprafete forestiere

8616 (90.84)

78 (3.32)

223 (1.55)

0 (0)

13 (0.33) 8930

Suprafete seminaturale

33 (0.35)

899 (38.25)

256 (1.78)

15 (5.45)

1 (0.02) 1204

Terenuri agricole

833 (8.78)

1024 (43.57)

13819 (96.20)

0 (0)

335 (8.41) 16011

Suprafete acvatice

0 (0)

349 (14.85)

0 (0)

260 (94.54)

14 (0.35) 623

Suprafete construite

3 (0.03)

0 (0)

67 (0.47)

0 (0)

3619 (90.89) 3689

Total 9485 2350 14365 275 3982 30457

La nivelul întregului bazin hidrografic, suprafaţa forestieră s-a diminuat în

intervalul de timp analizat cu 555 ha (5.85%), de la 9 485 ha în anul 1990, la 8 930 ha în anul 2006.

Procentul suprafeţei forestiere nemodificată în intervalul de timp analizat este egal cu 90.84%, în timp ce 9.16% (869 ha) din suprafaţa acoperită cu pădure în anul 1990 a fost transformată în alte moduri de utilizare a terenurilor, în special în terenuri agricole, 8.78% (833 ha) .

Suprafeţele seminaturale s-au diminuat cu 48.8% (1146 ha), ajungând la un total de 1204 ha în anul 2006.

Suprafaţa conservată în perioada analizată este de 38.25% (899 ha), un procent foarte mare din suprafaţa totală fiind transformată în terenuri agricole, respectiv 43.57% (1024 ha).

Terenurile agricole au înregistrat o creştere a suprafeţei cu 11.45% (1646 ha) în anul 2002, comparativ cu anul 1996, ajungând astfel la o suprafaţă totală de 16 011 ha.

În aceeaşi perioadă, suprafaţa conservată a fost de 96.20%, restul de 3.8% din suprafaţă fiind transformată în alte clase de utilizare şi acoperire a terenurilor, preponderent în suprafeţe forestiere (1.55%) şi suprafeţe seminaturale (1.78%).

În ceea ce priveşte clasele reprezentate de suprafeţele acvatice şi suprafeţele construite, suprafaţa nemodificată în intervalul de timp analizat este de 94.54% (260 ha), respectiv 90.89% (3 619 ha).

78

Suprafaţa totală în cazul clasei reprezentate de suprafeţele acvatice a crescut cu peste 125% (348 ha), în timp ce suprafeţele construite au înregistrat un recul privind suprafaţa totală, diminuându-se în anul 2006 cu 7.36% (293 ha).

Aceste rezultate evidenţiază o stabilitate ridicată în cazul claselor reprezentate de suprafeţe forestiere, terenuri agricole, suprafeţe acvatice şi cele construite, luând în calcul procentul suprafeţei conservate,cu valori de peste 90%, spre deosebire de clasa reprezentată de suprafeţele seminaturale, în care valoarea procentului fiind de sub 40%.

Rezultatele obţinute sunt confirmate şi de indicele de concordanţă kappa (KIA) (Cohen, 1960), calculat pe baza hărţilor de utilizare a terenurilor întocmite la nivelul bazinului hidrografic Slănic, pentru anul 1990 şi 2006 (Tabelul 5.9).

Tabelul 5.9 Valoarea indicelui Kappa calculat pe baza hăr ţilor întocmite

Clasele de utilizare/acoperire

Valoarea indicelui Kappa

Suprafeţe forestiere 0.95

Suprafeţe seminaturale 0.73

Terenuri agricole 0.71

Suprafeţe acvatice 0.39

Suprafeţe construite 0.98

Total areal 0.83 Valoarea cea mai mică a indicelui kappa, s-a înregistrat pentru clasa reprezentată de

suprafeţele acvatice, indicând o modificare spaţială ridicată a acestei clase, respectiv o concordanţă modestă (Altman, 1991).

Pentru clasele reprezentate de suprafeţele forestiere şi cele construite, valoarea indicelui kappa indică o modificare spaţială nesemnificativă, o concordanţă foarte bună (Altman, 1991) între cele două seturi de date.

Clasele reprezentate de suprafeţele seminaturale şi terenurile agricole sunt caracterizate de valori ale indicelui ce indică o concordanţă bună între cele două seturi de date (Altman, 1991), schimbările spaţiale fiind nesemnificative.

Au fost realizate o serie de hărţi tematice privind schimbările înregistrate (Fig.5.27,a,b,c).

Cele patru hărţi tematice întocmite evidenţiază principalele schimbări (pierderi şi câştiguri) survenite în distribuţia spaţială a suprafeţelor diferitelor moduri de utilizare şi acoperire a terenurilor (suprafeţe forestiere, suprafeţe seminaturale şi terenuri agricole), în perioada 1990- 2006, precum şi distribuţia spaţială a suprafeţelor nemodificate (conservate) în acelaşi interval temporal, la nivelul tuturor claselor analizate (Fig. 5.27, d).

79

a b

c d Fig. 5.27 Schimbări în distribu ţia spaţială a diferitelor moduri de acoperire şi utilizare a terenurilor în perioada 1990- 2006: a. suprafeţe forestiere; b. suprafeţe seminaturale; c. terenuri agricole; d. suprafeţe nemodificate de procese naturale şi activităţi antropice Se observă că suprafaţele conservate cu pădure, precum şi cele mai multe suprafeţe

reîmpădurite, sunt localizate în partea superioară a bazinului, caracterizată prin altitudini ridicate.

Terenurile agricole înregistrează creşteri în suprafaţă în partea centrală a bazinului, cu altitudini mai joase, dar şi în partea nordică a arealului, unde persistă terenurile ocupate cu fâneţe şi păşuni, în general în detrimentul suprafeţelor forestiere Harta privind dinamica suprafeţelor seminaturale, evidenţiază în mod concret distribuţia spaţială pierderilor şi câştigurilor de suprafaţă coroborate cu treptele altitudinale specifice arealului analizat, pierderile fiind localizate în special în partea central- sudică,

80

mai joasă a bazinului, în timp ce creşterea suprafeţei terenurilor seminaturale este localizată la altitudini reduse, în partea sudică a arealului.

3. Evidenţierea relaţiilor dintre schimbarile şi conservarea suprafeţelor şi caracteristicile topografice

Setul de date reprezentate grafic privind principalele schimbări ale suprafeţelor în perioada analizată, au fost suprapuse Modelului Digital al Terenului specific bazinului hidrografic Slănic, reclasificat în cinci clase principale de altitudine, evidenţiindu-se direcţiile de modificare a suprafeţelor funcţie de altitudinea reliefului.

A fost exprimată ponderea ocupată de către suprafeţele modificate sau conservate din suprafaţa fiecărei trepte de altitudine, calculată la nivelul fiecărei clase de utilizare şi acoperire a terenurilor, precum şi ponderea suprafeţelor nemodificate, câştigate şi pierdute la nivelul fiecărei trepte altitudinale, specifice fiecărei clase de utilizare şi acoperire a terenurilor, raportate la totalul suprafeţelor nemodificate, respectiv cele modificate.

Analizând valorile obţinute la nivelul fiecărei trepte altitudinale, procesul de conservare a suprafeţelor forestiere a înregistrat ponderi mari în zonele cu altitudini medii ale arealului, cuprinse între 400-600 m (56.01%).

Procesul de reîmpădurire, identificat în analiză prin suprafeţele forestiere câştigate, a înregistrat un procent ridicat la aceeaşi altitudine, respectiv la valori cuprinse între 400- 600m.

Terenurile agricole, reprezentate în principal prin păşuni şi livezi, înregistrează cea mai mare pondere a suprafeţelor conservate la altitudini cuprinse între 200- 400 m (45.53% din totalul suprafeţelor conservate).

Creşterea suprafeţelor agricole în intervalul 1990- 2006 a avut loc în special la altitudini mari, 400- 600m (54.56%), în detrimentul terenurilor seminaturale şi suprafeţelor forestiere.

În ceea ce priveşte suprafeţele seminaturale, procentul cel mai ridicat în ceea ce priveşte suprafeţele conservate în intervalul de timp analizat, este de 62.07% corespuntător treptei altitudinale cuprinsă între 200- 400m

4. Analiza schimbărilor privind m ărimea suprafeţelor unităţilor de peisaj

Au fost calculate suprafeţele totale specifice fiecărei clase de mărime, precum şi numărul unităţilor de peisaj asociate claselor respective (Fig. 5.28).

În anul 1990, 8.17% din totalul suprafeţei era concentrat în unităţi cu suprafaţa mai mică de 50 ha, iar 7.67% în unităţi cu suprafaţa cuprinsă între 50 ha şi 100 ha.

Un procent 18.82% din suprafaţa totală era distribuit în suprafeţe mari, de peste 2000 ha, în timp ce procentele cele mai mari din suprafaţa totală, 26% şi respectiv 25.64% erau concentrate în unităţi cu suprafeţe cuprinse între 100 ha- 500 ha şi 1 000 ha- 2 000 ha.

81

În anul 2006, suprafaţa distribuită în unităţi cu mărimea mai mică de 50 ha a crescut, ajungând la un procent de 9.49%, aspect înregistrat şi în cazul suprafeţei distribuită în unităţi cu suprafaţa cuprinsă între 50 ha şi 100 ha (9.06%).

Şi în cazul suprafeţelor cu mărimea de peste 2 000 ha s-a înregistrat o creştere a suprafeţei totale cu 21.98%, celelalte trei clase de mărime a unităţilor, 100 ha- 500 ha, 500 ha- 1 000 ha şi 1 000 ha- 2 000 ha, înregistrând diminuări ale suprafeţelor totale cu 1.79%, 8.57%, respectiv 14.33%.

Creşterile suprafeţelor totale în intervalul de timp analizat, specifice claselor cu mărimi reduse, de sub 100 ha, dar şi clasei celei mai mari (> 2 000 ha), corespund creşterii numărului unităţilor de peisaj

a b Fig. 5.28 Raportarea suprafeţelor totale (a) şi a numărului unit ăţilor de peisaj (b) la tipurile

claselor de suprafaţă Rezultatele obţinute în urma aplicării celor 4 metode de analiză evidenţiază

schimbările în ceea ce priveşte modul de utilizare şi acoperire a terenurilor în cadrul bazinul hidrografic al pârâulul Slănic, sectorul subcarpatic, la nivelul celor 5 clase principale stabilite anterior.

Valorile obţinute în urma calculării celor 6 metrici ai peisajului pun în evidenţă modul cum a evoluat forma, compoziţia şi configuraţia spaţială a unităţilor de peisaj (Geri et al., 2010), în perioada postcomunistă, cu efect direct asupra modelului spaţial al peisajului.

Modificarea acestor aspecte specifice unităţilor de peisaj a permis stabilirea intensităţii procesului de fragmentare în perioada de timp analizată la nivelul fiecărei clase.

Analizele s-au axat în principal pe trei clase de utilizare şi acoperire a terenurilor şi anume: suprafeţele foresitere, suprafeţele seminaturale şi terenurile agricole.

Terenurile agricole înregistrează un proces de defragmentare (Geri et al., 2010), de compactare a suprafeţelor, pus în evidenţă prin creşterea mărimii medii a unităţilor, a

82

suprafeţei centrale totale specifice parcelelor cu teren agricol, cât şi prin creşterea sumei lungimilor marginilor (perimetrul total).

Clasele reprezentate de suprafeţele forestiere, suprafeţele seminaturale şi suprafeţele construite s-au diminuat, în timp ce terenurile agricole şi arealele acvatice, au crescut în suprafaţă în perioada analizată.

Analiza efectuată la nivelul dimensiunii unităţilor de peisaj a permis evaluarea gradului de fragmentare a peisajului subcarpatic în intervalul 1990-2006, creşterea numărului unităţilor de peisaj cu dimensiuni mici reprezentând principalul indicator privind intensificarea fragmentării peisajului (Echeverria et al., 2006).

Acest aspect este evidenţiat prin creşterea suprafeţei totale şi a numărului unităţilor de peisaj cu mărimi mai mici de 50 ha, la nivelul tuturor celor cinci clase stabilite în intervalul de timp analizat, precum şi a suprafeţelor unităţilor cu mărimi cuprinse între 50- 100 ha.

Se poate astfel formula concluzia potrivit căreia fragmentarea are o intensitate mai ridicată la nivelul unităţilor cu suprafeţe cuprinse între 100 şi 500 ha.

II. Analiza realizată la nivelul întregului peisaj subcarpatic dintre Râmnicu

Sărat şi Buzău În acest caz s-a utilizat aceeaşi bază de date, însă pentru a cuantifica dinamica în

ceea ce priveşte configuraţia şi compoziţia peisajului rural subcarpatic dintre Râmnicu Sărat şi Buzău, s-a apelat la o nouă reclasificare a datelor şi s-au calculat o serie de noi metrici ai peisajului care se pretează mult mai bine în analiza realizată la nivelul peisajului.

Pentru a cuantifica şi analiza structura peisajului s-a utilizat baza de date spaţiale realizată de către EEA, respectiv modelul CLC 1990 şi CLC 2006, format grid cu rezoluţia 100 x 100, sistemul de proiecţie Stereo 70.

Clasele de utilizare şi acoperire a terenurilor rezultate din modelul CLC 1990 şi CLC 2006, au fost agregate în 9 clase principale (Eiden et al., 2000b), conform sistemului de nomenclatură specific modelului CLC, nivelul 2.

Obiectivul principal a fost acela de a cuantifica structura spaţială şi compoziţia peisajului subcarpatic în perioada 1990 şi 2006 şi de a evidenţia dinamica gradului de fragmentare şi heterogenitate a peisajului în intervalul de timp analizat, utilizând ca metodă de lucru calcularea şi analiza metricilor peisajului.

Pentru atingerea ţintelor stabilite, cuantificarea structurii peisajului s-a realizat atât la nivelul întregului areal, respectiv Subcarpaţii dintre Râmnicu Sărat şi Buzău (cazul I), cât şi la nivelul fiecărei unităţi administrative locale (LAU), nivelul 2, (EUROSTAT, 2007), reprezentate la nivelul spaţiului subcarpatic analizat printr-un număr de 33 de comune şi teritoriul administrativ al oraşului Pătârlagele (cazul II).

83

Au fost selectaţi 5 metrici ai peisajului pentru a analiza configuraţia mozaicului peisajer, cu privire la densitatea, mărimea, diversitatea şi nivelul de juxtapunere al unităţilor în cadrul mozaicului peisajer.

Pentru calcularea indicilor s-a folosit programul Patch Analyst 4 (Grid) (Rempel et al., 2008), funcţiile Spatial Statistics – Landscape level (cazul 1) şi Spatial Statistics by

Regions- Landscape level (cazul 2).

Cazul I. Analiza realizată la nivelul întregului areal studiat

La nivelul întregului spaţiu subcarpatic analizat, evoluţia gradului de fragmentare şi heterogenitate a peisajului rural a fost evidenţiată prin calcularea metricilor peisajului, având ca suport hărţile modului de utilizare şi acoperire a terenurilor întocmite la nivelul anilor 1990 şi 2006, în urma prelucrării datelor spaţiale CLC 1990 şi CLC 2006.

Datele obţinute (Tabelul 5.10), evidenţiază creşteri ale valorilor tuturor indicatorilor analizaţi, excepţie făcând indicele cu referire la mărimea medie a unităţilor (MPS), care înregistrează o scădere cu aproximativ 11% în intervalul de timp analizat.

Tabelul 5.10 Valorile metricilor peisajului calculaţi pentru anul 1990 şi 2006 Suprafaţa totală a

arealului PD* ED MPS SHDI IJI

1990 0.96 35.92 104.37 1.75 77.00

2006 1.08 38.71 92.72 1.77 78.13

*PD-densitatea unităţilor de peisaj; ED-densitatea marginilor; MPS- mărimea medie a unităţilor de peisaj; SHDI- indicele de diversitate Shannon; IJI- indicele de combinare şi juxtapunere

Densitatea unităţilor de peisaj (raportate la suprafaţa de 100 ha) creşte în anul

2006, comparativ cu anul 1990, de la o valoare de 0.96 unităţi/ha la valoarea de 1.08 unităţi/ha, aspect coroborat cu creşterea numărului total al unităţilor de peisaj la nivelul întregului areal.

Valoarea densitatăţii marginilor înregistrează o creştere cu aproximativ 7.75%, ajungând în anul 2006 la 38.71 m/ha, faţă de 35.92 m/ha în 1990.

Valoarea indicelui de diversitate Shannon a înregistrat o creştere nesemnificativă, de la 1.75 la 1.77.

Indicele de diversitate Shannon (SHDI) permite cuantificarea diversităţii peisajului (O'Neill et al., 1998; Schreiber et al., 2003; Patru- Stupariu et al., 2009), luând în calcul pe lângă numărul tipurilor de unităţi de peisaj (numărul claselor, componenta

compoziţională) şi distribuţia ponderii suprafeţei acestora în cadrul peisajului (analizat ca unitate de referinţă, componenta structurală) (Eiden et al., 2000b,a; Schreiber et al., 2003).

84

Valoarea indicelui de distribuţie şi juxtapunere a crescut în anul 2006 cu 1.46%, ajungând la o valoare de 78.13%, comparativ cu 77.00% înregistrată la nivelul anului 1990, valorile ridicate indicând un nivel ridicat de adiacenţă între unităţile de peisaj de acelaşi tip în raport cu celelalte tipuri de unităţi, distribuţia devenind regulată în mod progresiv.

Valorile celor cinci metrici calculaţi evidenţiază o intensificare a procesului de fragmentare la nivelul spaţiului subcarpatic analizat, coroborat cu o intensificare a diversităţii peisajului.

Putem deduce că schimbările survenite în modul de utilizare şi acoperire a terenurilor nu au avut o amploare ridicată în intervalul de timp analizat (Apan et al., 2000; Eiden et al., 2000b).

Cazul II. Analiza realizată la nivelul fiecărei unit ăţi administrativ- teritoriale

Analiza întreprinsă în acest caz a permis evidenţierea fragmentării şi

heterogenităţii peisajului rural în intervalul 1990 şi 2006, având ca unităţi spaţiale de referinţă cele 34 unităţi administrative locale (EUROSTAT, 2007), individualizate la nivelul spaţiului subcarpatic dintre Râmnicu Sărat şi Buzău.

Cei cinci metrici ai peisajului selectaţi au fost calculaţi pe baza hărţilor privind modul de utilizare şi acoperire a terenurilor, pentru anii 1990 şi 2006, caracterizate prin existenţa a 9 tipuri de clase cu proporţii diferite la nivelul fiecărei comune.

Valorile obţinute au permis evaluarea dinamicii spaţiale şi temporale a structurii peisajului subcarpatic la nivelul fiecărei comune, în intervalul de timp analizat.

Analizând valorile indicelui privind densitatea unităţilor de peisaj (PD), calculat la nivelul fiecărei comune, s-a constatat că valoarea acestuia s-a diminuat în anul 2006, comparativ cu anul 1990, în cazul a cinci comune.

În ceea ce priveşte densitatea marginilor (ED), aproximativ 91% dintre comunele analizate înregistrează creşteri ale valorii acestui indice, trei comune (Grebănu, Mânzăleşti şi Pănătău) fiind caracterizate prin valori ale indicelui mai reduse în anul 2006.

Indicele privind mărimea medie a unităţilor (MPS) înregistrează scăderi ale valorilor pentru 85% din totalul comunelor (29 comune), celelalte comune analizate fiind caracterizate de valori mai mari ale indicelui în anul 2006, comparativ cu anul 1990 (4 comune). Excepţie face şi în acest caz Pătârlagele, cu valori egale ale indicelui în perioada analizată.

Indicele de combinare şi juxtapunere (IJI ) înregistrează valori ridicate în anul 2006 pentru 50% dintre comune (17 comune), celelalte (50%) caracterizându-se prin valori diminuate ale acestui indice în perioada de timp analizată

Un alt indice calculat şi analizat a fost indicele de diversitate Shannon (SHDI), care evidenţiază heterogenitatea peisajului la nivelul fiecărei comune.

85

Un număr de 21 de comune (62%) prezintă un trend ascendent în ceea ce priveşte valorile acestui indice în anul 2006 comparativ cu anul 1990, în timp ce 11 comune au înregistrat diminuări nesemnificative ale valorilor indicelui în aceeaşi perioadă analizată.

Pentru a stabili tipul de relaţii existente între valorile indicilor metrici calculaţi la nivelul celor doi ani analizaţi, a fost aplicat un test statistic, respectiv corelaţia standard (Pearson product- moment correlation) (Dytham, 2003), care evidenţiază prezenţa sau absenţa corelaţiei dintre aceste variabile, precum şi direcţia şi intensitatea corelaţiei (Tabelul 5.31, Tabelul 5.32).

A fost calculat şi analizat coeficientul de corelaţie simplă Pearson, r (Dytham, 2003; Zar, 2010), având ca variabile indicii metrici calculaţi la nivelul anilor 1990 şi 2006 (PD, ED, MPS, SHDI, IJI). Valorile coficientului de corelaţie Pearson au evidenţiat prezenţa şi intensitatea gradului de asociere dintre două variabile analizate, coeficientul luând valori de la +1 (corelaţie perfectă pozitivă), prin 0 (nicio corelaţie), la –1 (corelaţie perfectă negativă) (Dytham, 2003; Zar, 2010).

Interpretarea coeficieţilor de corelaţie s-a realizat funcţie de pragul de semnificaţie (p< 0.01) şi scala de interpretare a valorilor propusă de către (Hopkins, 2000).

Astfel, la nivelul datelor specifice anului 1990, s-a constatat că există o corelaţie foarte puternică pozitivă între PD şi ED (r= 0.880, p < 0.001) şi între SHDI şi IJI (r=0.762, p < 0.001), în timp ce între ED şi MPS există o corelaţie puternică negativă (r= -0.823, p< 0.001), iar între PD şi MPS există o corelaţie negativă aproape perfectă (r= -0.920, p< 0.001).

Pentru anul 2006, rezultatele corelaţiei exprimă o corelaţie foarte puternică pozitivă între SHDI şi IJI (r= 0.732, p< 0.001) şi o corelaţie pozitivă aproape perfectă între PD şi ED (r= 0.906, p< 0.001), în timp ce între variabilele PD şi ED şi variabila MPS există o corelaţie foarte puternică negativă (r= - 0.856, p< 0.001).

Tabelul 5.11 Valorile coeficientului de corelaţie Pearson (1990)

Corelaţii (1990) PD ED MPS SHDI IJI

Pearson Correlation

1 .880** -.920** -.277 -.201 PD Sig. (2-tailed) .000 .000 .113 .253

Pearson Correlation

.880** 1 -.823** -.114 -.127 ED Sig. (2-tailed) .000 .000 .520 .473

Pearson Correlation

-.920** -.823** 1 .169 .088 MPS Sig. (2-tailed) .000 .000 .340 .619

Pearson Correlation

-.277 -.114 .169 1 .762** SHDI Sig. (2-tailed) .113 .520 .340 .000

Pearson Correlation

-.201 -.127 .088 .762** 1 IJI Sig. (2-tailed) .253 .473 .619 .000 **. Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed), N=34

86

Tabelul 5.12 Valorile coeficientului de corelaţie Pearson (2006)

Corelaţii (2006) PD ED MPS SHDI IJI

Pearson Correlation

1 .906** -.856** -.026 -.019 PD

Sig. (2-tailed) .000 .000 .883 .915 Pearson Correlation

.906** 1 -.856** .067 -.059 ED

Sig. (2-tailed) .000 .000 .705 .739 Pearson Correlation

-.856** -.856** 1 -.118 -.093 MPS

Sig. (2-tailed) .000 .000 .505 .600 Pearson Correlation

-.026 .067 -.118 1 .732** SHDI

Sig. (2-tailed) .883 .705 .505 .000 Pearson Correlation

-.019 -.059 -.093 .732** 1 IJI

Sig. (2-tailed) .915 .739 .600 .000 **. Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed), N=34

Pentru a evidenţia evoluţia gradului de fragmentare a peisajului şi heterogenitatea

acestuia, s-a realizat un studiu de caz la nivelul a patru unităţi administrativ- teritoriale din arealul subcarpatic analizat: Bisoca, Vintilă Vodă, Scorţoasa şi Cernăteşti, localizate aproximativ pe axa nord- sud (Fig. 5.29).

Selectarea celor patru unităţi administrativ- teritoriale eşantion s-a făcut pe baza caracteristicilor morfologice şi morfometrice ale reliefului, respectiv altitudinea, amplitudinea reliefului şi gradul de fragmentare orizontală, precum şi diferenţierea modului de utilizare şi acoperire a terenurilor, indusă de particularităţile reliefului şi condiţiile socio- economice.

Fig. 5.29 Localizarea comunelor analizate ca studiu de caz în raport cu treptele altitudinale

87

Metricii calculaţi pentru fiecare unitate administrativ- teritorială rurală la nivelul

anilor 1990 şi 2006, permit evaluarea dinamicii fragmantării şi heterogenitţii peisajului subcarpatic, evidenţiate atât la nivel spaţial, cât şi temporal (Tabelul 5.13).

Tabelul 5.13 Valorile metricilor peisajului la nivelul comunelor selectate

Bisoca Vintila Voda Scortoasa Cernatesti Metric

calculati 1990 2006 1990 2006 1990 2006 1990 2006

PD (unit/ha) 1.4 1.6 1.14 1.32 1.4 1.59 1.66 2.05

MPS (ha) 71.56 62.36 87.47 75.81 71.54 63.07 60.34 48.68

ED (m/ha) 44.51 48.34 42.22 45.01 42.67 46.65 46.17 51.63

SHDI 1.29 1.32 1.72 1.67 1.79 1.80 1.85 2.02

IJI (%) 67.24 63.78 84.62 74.04 88.20 81.76 81.16 90.21

Densitatea unităţilor de peisaj înregistrează creşteri ale valorilor în anul 2006 în

toate cele patru unităţi administrativ- teritoriale, cea mai mare creştere înregistrându-se în cazul comunei Cernăteşti, cu 0.39 unităţi/ha (cca. 23.5%).

Dimensiunea medie a unităţilor de peisaj prezintă valori mai mici în anul 2006 comparativ cu anul 1990 în toate cele patru comune analizate.

Indicele privind densitatea marginilor înregistrează o dinamică pozitivă, valorile înregistrate la nivelul comunelor fiind mai mari în anul 2006, comparativ cu anul 1990, cele mai mari valori înregistrându-se în cazul comunelor Bisoca şi Cernăteşti.

Heterogenitatea peisajului, exprimată prin dinamica valorilor indicelui de diversitate Shannon, prezintă evoluţii diferite la nivelul celor patru comune analizate.

În cazul comunei Vintilă Vodă indicele Shannon înregistrează o scădere cu 2.9% (0.05) în intervalul de timp analizat, celelalte trei comune fiind caracterizate prin creşteri ale valorii indicelui Shannon, coroborate cu o creştere a gradului de heterogenitate. În cazul comunei Scorţoasa creşterea este nesemnificativă, cu doar 0.01.

Heterogenitatea peisajului s-a amplificat în cazul comunei Cernăteşti, valoarea indicelui Shannon crescând cu aproximativ 9.2% (0.17).

Indicele de combinare şi juxtapunere prezintă variaţii diferite la nivelul celor patru comune analizate.

În cazul a trei din cele patru comune, Bisoca, Vintilă Vodă şi Scorţoasa, indicele înregistrează diminuări ale valorilor cu 5.15%, 12.5%, respectiv 7.3%.

În analiza efectuată la nivelul fiecărei comune, s-a observat că valorile indicilor calculaţi sunt influenţate de mărimea unităţilor spaţiale de referinţă, reprezentate în cazul de faţă de cele 34 de comune, în special valorile indicelui SHDI.

Pentru a elimina restrictivităţile induse de mărimea unităţilor de referinţă, au fost individualizate trei areale cu suprafeţe egale (100 Km2), suprapuse aproximativ teritoriului administrativ al comunelor analizate ca studiu de caz (Fig. 5.30).

88

Fig. 5.30 Localizarea arealelor analizate ca studiu de caz, în raport cu treptele altitudinale şi

unităţile administrative locale Arealele sunt individualizate prin pătrate cu dimensiunea de 10 km x 10 km.

Acestea au fost determinate empiric şi au fost amplasate pe direcţia nord- sud, funcţie de parametrii morfologici şi morfometrici ai reliefului cu particularităţi diferite.

Arealul 1 este suprapus teritoriului administrativ al comunelor Bisoca (în cea mai mare parte), Vintilă Vodă şi Săruleşti (partea nordică), iar în proporţii mai mici teritoriului comunelor Valea Salciei (partea nordică şi nord- vestică), Mânzăleşti şi Jitia.

Arealul 2 se suprapune teritoriului administrativ al comunelor Vintil ă Vodă şi Beceni (cea mai mare parte), Scorţoasa (sectorul estic), precum şi teritoriului comunelor Mărgăriteşti şi Săruleşti (un procent redus).

Cea mai mare parte din suprafaţa arealului 3 se suprapune teritoriului comunei Cernăteşti, restul suprafeţei corespunzând teritoriilor dministrative specifice comunelor Berca, Scorţoasa, Beceni şi Blăjani (într-o proporţie redusă).

Valorile metricilor calculaţi (Tabelul 5.14), permit analiza dinamicii spaţio- temporale a gradului de fragmentare şi heterogenitate a peisajului subcarpatic în arealele analizate ca studiu de caz, în intervalul 1990- 2006. Tabelul 5.14 Valorile metricilor la nivelul celor trei areale individualizate

Metrici Areal 1

(10 kmx10 km) Areal 2

(10 kmx10 km) Areal 3

(10 kmx10 km)

1990 2006 1990 2006 1990 2006 PD (unit/ha) 0.89 0.97 1.17 1.37 1.15 1.3

ED (m/ha) 32.44 35.02 39.69 42.38 39.17 43.31

MPS (ha) 112.36 103.09 85.47 72.99 86.96 76.92

SHDI 1.38 1.32 1.81 1.83 1.81 1.96

IJI (%) 85.15 71.44 81.81 83.34 83.53 83.14

89

Densitatea unităţilor de peisaj şi densitatea marginilor înregistrează creşteri ale valorilor în anul 2006, comparativ cu anul 1990, pentru toate cele trei areale analizate.

Cea mai mare creştere a valorii densităţii unităţilor de peisaj (PD) s-a înregistrat în cazul arealului 2, suprapus în principal comunei Vintilă Vodă (17.09%), valoarea specifică arealului 1, suprapus în principal comunei Bisoca, înregistrând o creştere cu doar 8.99%.

Densitatea marginilor (ED) înregistrează cea mai mare creştere a valorii în intervalul de timp analizat, de 10.57%, în cazul celui de-al III-lea areal, suprapus teritoriului comunei Cernăteşti.

Mărimea medie a unităţilor de peisaj (MPS), înregistrează scăderi ale valorilor la nivelul tuturor arealelor analizate în anul 2006, comparativ cu 1990, ecartul lor variind între 8.25% (arealul 1) şi 14.6% (arealul 2).

Analizând valorile indicelui de diversitate Shannon obţinute la nivelul celor trei areale, s-a constatat o evoluţie diferită a gradului de heterogenitate a peisajului în intervalul de timp analizat.

În cadrul primului areal, valoarea indicelui a înregistrat o scădere nesemnificativă cu 4.35%, de la 1.38 în anul 1990, la 1.32 în anul 2006.

Indicele de combinare şi juxtapunere (IJI ) înregistrează valori diferite la nivelul celor trei areale în intervalul 1990- 2006.

În cazul arealului 2, valoarea indicelui creşte cu 1.53%, celelalte două areale caracterizându-se prin scăderi ale valorilor în 2006, cu 13.71% (arealul 1), respectiv 0.39% (arealul 3).

Prin calcularea indicelui de diversitate Shannon a putut fi evidenţiat gradul de heterogenitate a peisajului sau tendinţa de omogenizare a acestuia în intervalul de timp 1990-2006.

Individualizarea arealelor cu valorile cele mai ridicate ale acestui indice, precum şi a arealelor cu variaţii mari ale indicelui în intervalul analizat, permite practic stabilirea de priorităţi în ceea ce priveşte diminuarea heterogenităţii peisajelor şi creşterea nivelului de compactare a unităţilor de peisaj, inclusiv creşterea naturalităţii peisajului rural subcarpatic.

Acţiunile prevăzute în Planurile de dezvoltare durabilă locală şi regională, elaborate la nivelul comunităţilor locale trebuie să includă şi o serie de măsuri în acest sens.

Studiul de caz elaborat la nivelul celor patru comune evidenţiază modul în care manifestarea factorilor naturali (identificaţi prin particularităţile morfologice şi morfometrice ale reliefului) şi cei antropici (în special dinamica modului de utilizare a terenurilor) influenţează gradul de fragmentare şi diversitatea peisajului rural subcarpatic.

Valorile metricilor calculaţi la nivelul celor patru comune selectate, evidenţiază o intensificare a fragmentării peisajului în intervalul anilor 1990 şi 2006, în special prin creşterea densităţii unităţilor de peisaj, a diminuării mărimilor medii şi o creştere a

densităţii marginilor acestora.

90

Analiza întreprinsă la nivelul celor trei areale cu suprafeţe egale (100 km2) este mult mai relevantă.

Se observă faptul că cea mai mare creştere a valorii densităţii unităţilor şi a densităţii marginilor acestora în intervalul analizat se înregistrează în cadrul arealului 3, localizat în sudul spaţiului subcarpatic analizat, la altitudinile cele mai reduse, şi în cadrul arealului 2.

Diversitatea peisajului înregistrează cele mai mari valori tot în cadrul arealului 3,

areal în care s-a înregistrat şi cea mai mare creştere a acestui indice în anul 2006 ( 0,15). În cadrul arealului 1, localizat la altitudinile cele mai ridicate, fragmentare

peisajului nu a înregistrat o amploare mare în intervalul analizat. Valoarea redusă a creşterii densităţii unităţilor şi a densităţii marginilor, coroborată cu diminuarea cea mai mică a valorii mărimii medii a unităţilor şi a indicelui de combinare şi juxtapunere justifică acest aspect.

Diversitatea peisajului înregistrează o scădere a valorii la nivelul arealului 1, ccea ce induce o creştere a gradului de omogenizare a peisajului şi reducere a fragmentării.

Capitolul VI: VALORIFICAREA ELEMENTELOR PATRIMONIUL UI RURAL CARACTERISTICE SPAŢIULUI SUBCARPATIC DINTRE RÂMNICU S ĂRAT ŞI BUZĂU 6.1 Componentele patrimoniului rural şi rolul lor în conturarea identitat ăţii comunităţilor locale

În anul 2003, la Ljubliana, ca urmare a Recomandării Comitetului de Miniştri, a fost întocmit şi adoptat la nivelul Consiliului Europei, un „Ghid de evaluare a patrimoniului rural european”, cu prilejul desfăşurării celei de-a 13 Sesiuni a Conferinţei europene a Miniştrilor responsabili cu amenajarea teritoriului

(Grigorovschi et al., 2007). Acest Ghid a fost tradus în limba română şi adaptat la particularităţile României cu

ocazia celei de-a Şasea Reuniuni a Grupurilor de Lucru pentru Implementarea Convenţiei Europene a Peisajului- Peisajul şi Patrimoniul Rural, desfăşurată la Sibiu, în septembrie 2007.

Ghidul contribuie astfel la promovarea amenajării durabile a zonelor rurale naţionale şi comunitare, punându-şi amprenta asupra dezvoltării şi protecţiei patrimoniului peisajer, natural şi cultural.

Conform clasificării elementelor patrimoniului rural elaborate de către CEMAT şi evidenţiate în Ghidul de valorificare a patrimoniului rural (Grigorovschi et al., 2007), s-au identificat două categorii principale analizate în strănsă interdependenţă: patrimoniul material şi patrimoniul imaterial.

91

Arealul subcarpatic delimitat de văile Râmnicului Sărat şi Buzău este caracterizat printr-un număr ridicat de elemente ale patrimoniului rural, de o mare diversitate.

Patrimoniul material , vizibil, reprezintă partea uşor identificabilă a patrimoniului rural: patrimoniul natural , ca parte integrantă a patrimoniului material, se prezintă ca un factor definitoriu în conturarea identităţii unui teritoriu, componenta principală a acestuia fiind reprezentată de peisajul rural; patrimoniul construit întregeşte zestrea patrimonială a comunităţilor acestui teritoriu; spaţiul privat, contribuie la conturarea identităţii unei comunităţi şi este componentă a patrimoniului material, individualizat în viaţa privată şi viaţa socială, materializat în special prin modul de organizare a familiei, diverse elemente ce ţin de memoria familială: fotografii, documente, mobilier, etc.

Patrimoniul imaterial este alcătuit din totalitatea bunurilor imateriale, intangibile specifice unui anumit teritoriu. Viaţa comunitară, ca bun patrimonial, se remarcă printr-un număr mare de obiceiuri şi sărbători locale, festivaluri, târguri, pieţe şi activităţi comerciale, atât de importanţă locală, regională, dar şi naţională. Ca o completare a patrimoniului imaterial, particularităţile limbii şi elementele de toponimie, contribuie la identificarea specificului comunităţilor locale.

6.2. Căi şi mijloace de valorizare, conservare şi valorificare a componentelor patrimoniului rural subcarpatic

Analiza patrimoniului rural, şi anume a patrimoniului cltural în special, trebuie să

fie complexă, subordonată cerinţelor fundamentale care stau la baza dezideratelor Consiliului Europei, formulate în documentele emise:

- Ce este patrimoniul rural/cultural? - Pentru cine trebuie să fie conservat? - De ce trebuie să fie conservat? - Care sunt metodele aplicabile pentru a realiza conservarea? (Selfslagh,

2002). Conservarea patrimoniului arhitectural, cea mai importantă cerinţă a documentelor

comunitare, trebuie să se subordoneze conceptului „conservării integrate” (CE, 1975), adoptarea tehnicilor de conservare a elementelor patrimoniului bazându-se pe exigenţele clar formulate în planurile locale de dezvoltare durabilă şi a celor de dezvoltare regională.

Conservarea şi valorificarea elementelor patrimoniului rural contribuie la accelerarea procesului de dezvoltare rurală durabilă, realizând astfel transmiterea valorii patrimoniului rural (Niculae, 2009).

Valorificarea patrimoniului rural poate fi realizată urmărindu-se patru direcţii principale şi anume: valorificare din punct de vedere turistic, economic, didactic şi

socio-cultural (Grigorovschi et al., 2007).

92

CONCLUZII

Subiectul temei de cercetare este unul de actualitate în contextul politicilor prioritare elaborate la nivelul Uniunii Europene în scopul dezvoltării rurale durabile şi creşterea calităţii vieţii, în ultimii ani, la nivel comunitar, punându-se accent pe conservarea, valorificarea şi valorizarea elementelor patrimoniului rural.

Complexitatea temei de cercetare a impus de la bun început, în cadrul primului capitol, necesitatea definirii conceptelor utilizate în lucrare, pentru a înţelege semnificaţia lor şi raporturile existente între elementele componente.

Subcarpaţii dintre Râmnicu Sărat şi Buzău s-au individualizat ca un spaţiu profund

rural (Patroescu, 1996), caracteristică indusă de absenţa centrelor urbane, utilizarea predominant agricolă a terenurilor şi dominanţa populaţiei exclusiv rurale. Toate aceste aspecte au determinat conturarea şi dominanţa în spaţiul analizat a peisajelor rurale şi agrare, incluse peisajului geografic, respectiv patrimoniului rural.

Metodele aplicate şi principalele seturi de date utilizate în analizele efectuate, au fost prezentate succint în cadrul primului capitol.

O atenţie deosebită a fost acordată mijloacelor şi surselor de colectare a datelor în scopul evidenţierii nivelului de aplicabilitate la spaţiul subcarpatic analizat.

Detalierea modului de obţinere şi întocmire a seturilor de date şi explicarea metodelor utilizate, realizată la nivelul fiecărui capitol, a fost justificată şi absolut necesară, tocmai pentru a facilita înţelegerea succesiunii logice a analizelor realizate la nivelul fiecărei etape .

Individualizarea Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău în cadrul marilor unităţi de relief specifice ţării noastre şi în cadrul Subcarpaţilor Curburii, a permis identificarea şi prioritizarea principalelor aspecte induse de localizarea spaţiului subcarpatic analizat, cu rol major în evoluţia peisajelor şi a elementelor patrimoniului lor natural şi cultural.

Problemele de limită, descrise la nivelul capitolului II, au reuşit să clarifice relaţiile cu unităţile vecine, făcând posibilă conturarea unor tipologii de peisaj specifice, identificate ca fiind peisaje specifice zonei de interferenţă carpato- subcarpatică, precum şi peisaje specifice zonei piemontane, aflate la contactul spaţiului subcarpatic cu glacisul Râmnicului, în partea de sud- vest.

Diversitatea geologică şi litologică, coroborată cu unităţile morfostructurale şi tipurile de relief caracteristice spaţiului subcarpatic dintre Râmnicu Sărat şi Buzău, au exercitat o influenţă majoră asupra heterogenităţii spaţiale, fizionomiei şi funcţionalităţii peisajelor, adaptarea morfologiei la particularităţile lito- geologice şi dominanţa formelor structurale imprimând o notă definitorie peisajului, identificată în special prin prezenţa a două şiruri de culmi deluroase şi două şiruri de arii depresionare.

Distribuţia spaţială a principalelor formaţiuni geologice şi litologice, evidenţiată în materialele cartogafice realizate, a permis individualizarea şi localizarea arealelor cu anumite caracteristici morfostructurale, cu proiecţie directă în peisaj.

93

Astfel, depozitele miocene sunt specifice dealurilor subcarpatice interne şi depresiunilor submontane (Subcarpaţii interni), localizate în partea de nord şi nord- vest, prezente pe aproximativ 26% din suprafaţa arealul analizat, în timp ce depozitele pliocene ocupă cea mai mare suprafaţă la nivelul arealului analizat, aproximativ 55%, specifice dealurilor subcarpatice externe şi depresiunilor intracolinare.

Caracteristicile elementelor morfometrice ale reliefului analizate în cadrul capitolului III , au reprezentat un instrument util în evaluarea gradului de favorabilitate sau restrictivitate al acestuia în densifierea aşezărilor umane de-a lungul timpului, posibilitatea utilizării agricole a terenurilor, distrubuţiei formaţiunilor vegetale, toate acestea având un efect direct asupra dinamicii peisajului rural subcarpatic, prin intensificarea şi diversificarea formelor de presiune umană.

Valorile amplitudinii reliefului relativ reduse, cuprinse în general între 100 m/km2 şi 200 m/km2, coroborate cu valori medii ale fragmentării orizontale, cuprinse în cea mai mare parte între 1.3 km/km2 şi 3 km/km2, şi valori ale declivităţii versanţilor cuprinse de regulă între 5° şi 15°, au influenţat configuraţia şi compoziţia învelişului vegetal şi diversificarea modului de utilizare a utilizării terenurilor, arealele cu un grad ridicat de fragmentare limitând practic înfiinţarea culturilor agricole şi amplificând fragmentarea arealelor formaţiunilor vegetale.

Pe lângă elementele morfometrice enumerate, expunerea versanţilor constituie un factor de favorabilitate sau restrictivitate în ceea ce priveşte distribuţia şi structura formaţiunilor vegetale şi a organismelor vii, cu efect direct asupra dinamicii structurii şi funcţionalităţii peisajelor subcarpatice.

Din punct de vedere al parametrilor climatici, Subcarpaţii dintre Râmnicu Sărat şi Buzău prezintă unele aspecte caracteristice, cu efect direct asupra distribuţiei formaţiunilor vegetale şi al densifierii aşezărilor rurale de-a lungul timpului.

Manifestarea efectelor foehnale, coroborate cu frecvenţa inversiunilor de temperatură, imprimă arealului un climat mai blând, cu efecte directe asupra învelişului biotic şi abiotic, respectiv asupra peisajului subcarpatic.

Preponderenţa solurilor din clasa cambisoluri şi antrisoluri, ~68% din suprafaţa arealului analizat, imprimă anumite caracteristici distribuţiei spaţiale a formaţiunilor vegetale, în relaţie directă cu gradul de eroziune.

Toate aceste elemente prezentate şi analizate îndeplinesc un rol important asupra distribuţiei şi tipologiei formaţiunilor vegetale existente la nivelul Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău, factor determinant în dinamica structurală şi funcţională a peisajului rural subcarpatic şi fizionomiei acestuia.

Analiza întreprinsă a evidenţiat existenţa următoarelor grupări vegetale, materialele cartografice întocmite ilustrând principalele areale caracterizate de prezenţa acestora: vegetaţie forestieră, vegetaţie ierbacee, vegetaţie hidrofilă şi higrofilă, respectiv vegetaţie halofilă, multe dintre acestea fiind rezultatul amplificării şi diversificării activităţilor antropice de-a lungul timpului şi a manifestării factorilor naturali.

94

Aşa cum s-a afirmat anterior, ruralitatea reprezintă un factor important în dinamica şi complexitatea peisajelor rurale specifice Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău.

Astfel, a fost realizată o analiză a potenţialului geodemografic al aşezărilor incluse spaţiului supcarpatic analizat, ca indicator principal al ruralităţii, evaluându-se dinamica valorilor indicilor demografici şi rolul lor în evidenţierea gradului de artificializare a peisajului subcarpatic.

De asemenea, evaluarea repartiţiei geografice a aşezărilor rurale şi a tipologiei acestora, coroborată cu analiza densifierii acestora de-a lungul timpului, au permis stabilirea şi descrierea principalelor etape în transformarea peisajului rural subcarpatic şi caracteristicile actuale care imprimă peisajului fizionomii şi funcţii specifice.

Evoluţia negativă a numărului de locuitori în perioada postcomunistă pentru majoritatea unităţilor administrativ- teritoriale, influenţată în principal de migraţia rural- urban şi un spor natural redus, a avut repercursiuni şi asupra intensificării fenomenului de îmbătrânire în cadrul comunităţilor locale, respectiv asupra densităţii locuitorilor.

Fenomenul de îmbătrânire este evidenţiat prin analiza efectuată la nivelul structurii populaţiei pe grupe de vârstă, în special prin procentul ocupat de grupa de peste 60 ani şi sub 14 ani. Procentul ridicat al populaţiei active, evidenţiază un potenţial de muncă ridicat, fapt ce explică intensificarea formelor de presiune umană, cu efect negativ asupra stării peisajelor rurale subcarpatice.

Valorile obţinute în urma analizei potenţialului geodemografic justifică practic caracterul profund rural al spaţiului subcarpatic analizat.

Analiza înteprinsă la nivelul reţelei de aşezări rurale a evidenţiat creşterea numărului de localităţi şi extiderea vetrei celor existente la nivelul Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău, începând cu secolul al XVIII-lea, permiţând astfel identificarea vectorilor de densifiere a aşezărilor şi prioritizarea factorilor de localizare, atât a celor favorabili, cât şi a celor restrictivi.

Indicele de dispersie calculat la nivelul tuturor unităţilor administrativ- teritoriale a scos în evidenţă predominanţa celor caracterizate printr-un grad ridicat şi mijlociu de dispersie, reprezentând aproximativ 73% din totalul unităţilor administrativ- teritoriale analizate. Acest rezultat îşi pune amprenta asupra configuraţiei peisajului rural şi tipologiei acestuia.

O notă caracteristică a spaţiului subcarpatic analizat este reprezentată de predominanţa localităţilor foarte mici, sub 250 locuitori şi a celor mici. Această caracteristică justifică dominanţa satelor de tip răsfirat, în special în zonele deluroase din cadrul Subcarpaţilor interni şi externi.

Caracterul profund rural al Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău este indus practic şi de predominanţa aşezărilor rurale cu funcţii agricole şi mixte, în cadrul cărora predomină activităţile agricole de creştere a animalelor şi cultura pomilor fructiferi.

Analiza dinamicii spaţiale şi temporale a aşezărilor rurale realizată prin analiza materialelor grafice şi cartografice vechi şi contemporane, coroborate cu datele existente

95

în literatura de specialitate, a permis identificarea etapelor principale în evoluţia aşezărilor rurale subcarpatice.

Caracteristicile morfologice şi morfometrice ale reliefului, coroborate cu particularităţile climatice favorabile şi existenţa văilor transversale, în lungul cărora s-au individualizat o serie de căi de transport, au constituit factorii de favorabilitate în densifierea aşezărilor în spaţiul subcarpatic analizat, aspect amplificat şi prin dezvoltarea condiţiilor socio- economice şi politice de-a lungul timpului.

Evaluarea dinamicii structurale şi funcţionale a peisajelor rurale subcarpatice, realizată în cadrul capitolului V, se remarcă prin metodologia complexă şi amploarea setului de date utilizate pentru îndeplinirea obiectivelor fixate, dând o notă de originalitate acestei lucrări.

În acest demers, s-a întocmit o clasificare a tipurilor de peisaje identificate la nivelul spaţiului subcarpatic analizat, punându-se accent pe tipurile de peisaje.

O dată elaborată această clasificare, au fost identificate, localizate şi evaluate sursele de degradare a peisajelor rurale subcarpatice, induse de procesele de modelare actuală şi activităţile antropice, componente importante în evoluţia spaţială şi temporală a peisajelor subcarpatice.

Modificările locale şi regionale ale stării mediului şi peisajului subcarpatic, induse

de manifestarea factorilor naturali şi antropici, au fost analizate aplicând patru metode diferite: evaluarea esteticii peisajului subcarpatic, cuantificarea schimbărilor induse de intensificarea şi diversificarea formelor de presiune umană, evaluarea dinamicii modului de utilizare şi acoperire a terenurilor şi analiza dinamicii ecosistemelor forestiere şi a gradului de naturalitate a peisajelor rurale subcarpatice.

Analiza sezonalităţii peisajului reprezintă o metodă nouă aplicată la nivel mondial în evaluarea dinamicii esteticii peisajului, în lucrarea de faţă fiind adaptată la specificul spaţiului subcarpatic. Această nouă abordare a făcut posibilă diferenţierea fenologiei peisajului rural în raport cu alte tipuri de peisaje, materializată prin dinamica fizionomiei complexelor peisajere în decursul celor patru anotimpuri.

Amplificarea presiunii umane, evaluată în urma calculării indicilor de presiune umană prin diferite moduri de utilizare a terenurilor, exercită un impact negativ asupra structurii şi funcţionalităţii peisajelor subcarpatice.

În urma calculelor efectuate la nivelul întregului areal, s-a constatat o creştere a presiunii umane prin utilizarea agricolă şi arabilă a terenurilor .

Adoptarea şi aplicarea legilor funciare postdecembriste, (Legea 18, 1991; Legea 1, 2000), coroborate cu particularităţile naturale şi socio- economice specifice fiecărei comune din spaţiul subcarpatic analizat, au indus modificări semnificative asupra structurii fondului funciar în ultimii 20 de ani, cu efect direct asupra structurii peisajului şi calităţii componentelor mediului (Patroescu et al., 2000).

Diferenţele spaţiale ale valorilor indicilor de presiune şi a ponderii diferitelor categorii de utilizare a terenurilor raportate la suprafeţele agricole, depind în mare măsură de numărul locuitorilor din cadrul fiecărei unităţi administrativ- teritoriale,

96

precum şi de particularităţile morfologice şi morfometrice ale reliefului subcarpatic, identificaţi ca factori de restrictivitate sau favorabilitate în ceea ce priveşte utilizarea agricolă a terenurilor.

Dinamica peisajelor subcarpatice dintre Râmnicu Sărat şi Buzău s-a evaluat şi prin analiza schimbărilor modului de utilizare şi acoperire a terenurilor, în intervalul 1990-2006, făcând distincţie între cei doi termeni.

Analiza realizată a presupus adaptarea la particularităţile arealului analizat a metodelor elaborate şi aplicate la nivel mondial în acest domeniu, evaluând nivelul său de aplicabilitate la spaţiul subcarpatic.

Astfel, un procent ridicat din suprafaţa totală se caracterizează procese de intensificare sau extensificare a agriculturii, precum şi activităţi de defrişare a terenurilor, consecinţe a aplicării legilor funciare postdecembriste.

Evaluarea dinamicii ecosistemelor forestiere şi a gradului de naturalitate a peisajelor subcarpatice presupune o abordare originală în ceea ce priveşte metodologia aplicată şi setul de date utilizate, constituindu-se un model de analiză în acest domeniu.

Prin analiza şi prelucrarea materialelor cartografice vechi şi a surselor de date contemporane, au fost evidenţiate direcţiile de transformare a ecosistemelor forestiere, prioritizând astfel arealele caracterizate de intensificarea defrişărilor şi creşterea gradului de fragmentare, precum şi de amplificarea activităţilor de împădurire.

Dinamica suprafeţelor forestiere influenţează direct şi valoarea gradului de naturalitate a peisajului subcarpatic. Varietatea modelelor de calcul şi analiză a indicelui de naturalitate a permis selectarea metodei corecte de evaluare a dinamicii spaţio- temporale a gradului de naturalitate.

Dinamica peisajului a fost evaluată şi prin aplicarea metodelor bazate pe aplicarea metricilor peisajului, permiţând astfel cuantificarea şi evaluarea dinamicii configuraţiei spaţiale şi a compoziţiei peisajului din spaţiul subcarpatic analizat, induse de amplificarea gradului de fragmentare şi heterogenitatea acestuia, sub acţiunea factorilor naturali şi antropici.

Aceasta direcţie nouă de analiză la nivelul peisajului este centrată pe trei caracteristici dominante ale peisajului, permiţând astfel cuantificarea fragmentării şi evaluarea gradului de heterogenitate a acestuia: structura peisajului, funcţiile peisajului şi schimbările înregistrate.

Pentru îndeplinirea obiectivelor fixate, au fost selectaţi o serie de metrici ai peisajului, aplicaţi atât la nivelul clasei, cât şi la nivelul peisajului, funcţie de particularităţile spaţiului subcarpatic analizat şi de metodele şi datele utilizate în analiză.

A fost astfel verificat gradul de aplicabilitate a acestor metode la nivelul Subcarpaţilor dintre Râmnicu Sărat şi Buzău şi utilitatea rezultatelor obţinute în evaluarea dinamicii peisajelor rurale subcarpatice şi a peisajului în general, respectiv a schimbărilor modul de utilizare şi acoperire a terenurilor în Subcarpaţii dintre Râmnicu Sărat şi Buzău, în intervalul 1990- 2006.

97

Cele două studii de caz realizate în cadrul analizei întreprinse la nivelul clasei (claselor), şi-au dovedit utilitatea în cuantificarea compoziţiei şi configuraţiei peisajului subcarpatic, identificând şi prioritizând vectorii de transformare a peisajului subcarpatic, precum şi cauzele şi efectele modificărilor, şi amploarea gradului de fragmentare.

Următoarele două studii de caz realizate în cadrul analizei elaborate la nivelul

întregului peisaj, au presupus utilizarea unui set diferit de metrici ai peisajului pretabili analizei realizate la nivelul peisajului şi o altă clasificare a setului de date spaţiale, utilizate în cadrul unei singure metode.

S-a evidenţiat faptul că evaluarea corectă a dinamicii spaţio- temporale a valorilor metricilor peisajului, calculaţi la nivelul unităţilor administrativ- teritoriale, se realizează în cazul aplicării acestora la areale cu suprafeţe egale, eliminând astfel restrictivităţile induse de mărimea unităţilor de referinţă.

Ultimul capitol a răspuns cerinţelor elaborate cu privire la identificarea şi prioritizarea căilor şi mijloacelor de valorizare, conservare şi valorificare a elementelor

patrimoniului rural specifice spaţiului subcarpatic analizat, în scopul menţinerii şi dezvoltării identităţii comunităţilor locale.

Subcarpaţii dintre Râmnicu Sărat şi Buzău deţine o bogată zestre patrimonială. În acest studiu, accentul a fost pus pe identificarea şi clasificarea elementelor de patrimoniu, în special elementele patrimoniului material şi imaterial cultural, urmărind etapele prevărute în Ghidul de valorificare a patrimoniului rural, elaborat de către CEMAT şi adaptat pentru România.

Căile şi mijloacele de valorizare, conservare şi valorificare a componentelor patrimoniului subcarpatic au fost elaborate şi prezentate conform politicilor şi direcţiilor de analiză elaborate la nivel comunitar, adaptate la specificul ţării noastre.

În urma cercetărilor efectuate, am urmărit ca rezultatele obţinute şi materialele grafice întocmite, pe lângă valoarea lor ştiinţifică, să reprezinte şi un instrument util din punct de vedere practic, atât la nivelul populaţiei locale, cât şi la nivelul factorilor de decizie din cadrul aparatului administrativ.

În ceea ce priveşte conservarea, protejarea şi valorizarea elementele patrimoniului natural şi cel cultural, cercetările efectuate au evidenţiat necesitatea extinderii la nivelul spaţiului subcarpatic analizat a reţelei de arii protejate şi siturilor incluse Reţelei Natura 2000, conform politicilor înaintate la nivel Comunitar, crescând astfel valoarea ştiinţifică şi turistică a spaţiului subcarpatic analizat, sursă de dezvoltare socio- economică a spaţiului analizat.

Înfiin ţarea Geoparcului Ţinutul Buzăului va reprezenta o oportunitate în acest sens, urmând a fi inclus în Patrimoniul UNESCO.

După o lungă perioadă de fundamentare ştiinţifică, Consiliul Judeţean Buzău a aprobat derularea unui parteneriat pubic- privat cu Asociaţia Naţională de Turism Rural,

Ecologic şi Cultural, filiala Buzău, pentru promovarea proiectului cu fonduri europene (CJ Buzău), fiind realizat prin Programul Operaţional Regional, Axa 5, „Dezvoltarea

durabilă şi promovarea turismului”.

98

Studiu elaborat de noi poate să reprezinte o sursă de date importante în realizarea managementului viitorului Geoparc, conţinutul ştiinţific şi rezultatele obţinute necesitând a fi incluse în planurile de management întocmite conform strategiei de dezvoltare teritorială şi recomandările UNESCO şi Cartei Reţelei Europene a Geoparcurilor.

BIBLIOGRAFIE Altman, D., G, 1991. Practical statistics for medical research. Chapman and Hall,

London. Apan, A., A., Raine, S., S., Paterson, M., S., 2000. Quantifying landscape fragmentation

in the Lockyer Valley Catchment, Queensland:1973-1997, In AURISA 2000- The 28th Annual Conference of AURISA Hyatt CoolumResort, Coolum QLD.http://www.usq.edu.au/ users/raine/ index_files/AURISA2000.pdf

Apostol, G., 2004. Campia Mostistei. Studiu de Geografie rurala. CD Press, Bucuresti. Badea, L., Niculescu, G., 1964. Harta morfostructurala a Subcarpatilor dintre Slanicul

Buzaului si Cricovul Sarat. Studii si Cercetari de Geologie, Geofizica, Geografie. Seria Geografie 1189-105.

Balteanu, D., 1971. Observatii preliminare asupra proceselor de modelare actuala a versantilor in perimetrul Statiunii de Cercetari Geografice Patarlagele. Geografia Judetului Buzau si a imprejurimilor71-79.

Balteanu, D., 1983. Experimentul de teren in geomorfologie. Aplicatii la Subcarpatii Buzaului. Editura Academiei Romane, Bucuresti.

Balteanu, D., Grigorescu, I., 2006. The impact of changing land use upon the environment in the metropolitan area of Bucharest. Preliminary consideration Romanian Review of Regional Studies 2,1, 35-44.

Beyer, H., L, 2004. Hawth's Analysis Tools for ArcGis. Available at http://www.spatialecology.com/htools,

Bogdan, O., Mihai, E., Teodoreanu, E., 1974. Clima Carpatilor si Subcarpatilor de Curbura dintre Teleajan si Slanic. Institutul de Geografie al Academiei Romane, Bucuresti.

Bogdan, O., Niculescu, E., 1996. Caracteristici climatice ale regiunii subcarpatice de la Curbura si specificul utilizarii terenurilor. Analele Universitatii Stefan cel Mare din Suceava79- 86.

Bogdan, O., Tastea, D., 1983. Clima Romaniei, In Geografia Romaniei. Volumul I. Geografia Fizica. Academia Romana. Institutul de Geografie, Bucuresti.

Bossard, M., Feranec, J., Otahel, J., 2000. Technical report No 40.CORINE land cover technical guide- Addendum 2000. European Environment Agency, Copenhagen

Bunce, R., G., H., Ryszkowski, L., Paoletti, M., G., 1993. Landscape Ecology and Agroecosystems. Lewis Publishers, Boca Raton, USA.

Burel, F., Baudry, J., 1999. Ecologie du paysage. Concepts, methodes et applications. Editions TEC&DOC, Paris.

Calinescu, R. ed., 1969. Biogeografia Romaniei. Editura Stiintifica, Bucuresti. Candea, M., Bran, F., 2001. Spatiul geografic romanesc. Organizare.Amenajare.

Dezvoltare. Editura Economica, Bucuresti. Candea, M., Bran, F., Cimpoeru, I., 2006. Organizarea, amenajarea si dezvoltarea

durabila a spatiului geografic. Editura Universitara, Bucuresti.

99

Candea, M., Simion, T., Tataru, A., 2007. Spatiul rural, turismul rural si agroturismul. Editura Transversal, Bucuresti.

CCMESI, 1996. Dinamica peisajelor rurale din Romania. Studiu de caz: Campia Romana, Contract 5009, Cod CNCSU 649, Faza unica, Bucuresti

CE, 1975. Charta Europeana a Patrimoniului Arhitectural, ed. C.d.M.a.C. Europei, Amsterdam

CE, 1996. Recomandarea 1296/1996 cu privire la Carta Europeana a spatiului rural. Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei

Ciobanu, D., 2002. Exploatarea sarii in perioada marilor migratii (sec. I- XIII e.n.) in spatiul carpato- dunarean. ALPHA, Buzau.

Coeterier, J., F, 1996. Dominant attributes in the perception and evaluation of the Dutch landscape. Landscape and urban planning 3427-44.

Cohen, J., 1960. A coefficient of agreement for nominal scales. Educational and Psychological Measurement 20,1, 37- 46.

Cohen, J., 1968. Weighted kappa: Nominal scale agreement provision for scaled disagreement or partial credit. Psychological Bulletin 70213- 220.

Constantinescu- Mircesti, C., 1976. Pastoritul transhumant si implicatiile lui in Transilvania si Tara Romaneasca in secolele XVIII- XIX. Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti.

Cucu, V., S, 1984. Geografia asezarilor umane, In Geografia Romaniei. Volumul II. Geografia umana si economica. Academia Romana. Institutul de Geografie, Bucuresti.

Debinski, D., Holt, R., 2000. A survey and overview of habitat fragmentation experiments. Conservation Biology 14342-355.

Dragut, L., 2000. Geografia peisajului. Presa Universitar[ Clujeana, Cluj Napoca. Dumitrascu, M., 2006. Modificari ale peisajului in Campia Olteniei. Editura Academiei

Romane, Bucuresti. Dytham, C., 2003. Choosing and using statistics. A biologist's guide. Second edition.

Blackwell Publishing. Echeverria, C., Coomes, D., Salas, J., Rey-Benayas, J., M., Lara, A., Newton, A., 2006.

Rapid deforestation and fragmentation of Chilean Temperate Forests. Biological Conservation 130,4, 481 - 494.

Eiden, G., Kayadjanian, M., Vidal, C., 2000a. Capturing landscape structures: Tools. In From land cover to landscape diversity in the European Union.European Union. available at http://ec.europa.eu/agriculture/publi/landscape/index.htm.

Eiden, G., Kayadjanian, M., Vidal, C., 2000b. Quantifing Landscape Structures: spatial and temporal dimensions. In From land cover to landscape diversity in the European Union.European Union. available at http:// ec.europa.eu/ agriculture/ publi/ landscape/ ch2.htm#2.

EUROSTAT, 2007. Regions in the European Union. Nomenclature of territorial units for statistics. NUTS 2006/EU-27. European Communities

Fanta, J., 1997. Rehabilitating degraded forests in Central Europe into self- sustaining forest ecosystems. Ecological Engineering 8,4, 289-297.

Farina, A., 1998. Principles and methods in landscape ecology. Chapman & Hall, London.

Feranec, J., Hazeu, G., Christensen, S., Jaffrain, G., 2007. CORINE Land Cover change detction in Europe (case studies of the Netherlands and Slovakia). Land Use Policy 24234- 247.

100

Feranec, J., Jaffrain, G., Soukup, T., Hazeu, G., 2010. Determining changes and flows in European landscapes 1990- 2000 using CORINE land cover data. Applied Geography 3019- 35.

Feranec, J., Otahel, J., 2001. Land cover of Slovakia. Veda, Bratislava. Feranec, J., Stoimenov, A., Otahel, J., Vatseva, R., Kopecka, M., Betak, J., Husar, K.,

2006. Changes of the rural landscape in Slovakia and Bulgaria in 1990- 2000 identified by application of the Corine Land Cover data (Case studies- Trnava and Plovdiv regions), In Second Workshop of the EARSel SIG on Remote Sensing of Land Use & Land Cover "Application and Development". ed. M. Braun. EARSel, Center for Remote Sensing of Land Surfaces, Bonn

Feranec, J., Suri, M., Otahel, J., Cebecauer, T., Kolar, J., Soukup, T., Zdenkova, D., Waszmuth, J., Vajdea, V., Vajdea, A., M, Nitica, C., 2000. Inventory of major landscape changes in the Czech Republic, Hungary, Romania and Slovak Republic 1970s- 1990s. International Journal of Applied Earth Observation and Geoinformation 2,2, 129-139.

Forman, R., T., T., 1997. Land mosaics: the ecology of Landscapes and Regions. Cambridge University Press, Cambridge.

Forman, R., T., T., Godron, M., 1986. Landscape Ecology. John Wiley & Sons, New York.

Gastescu, P., Driga, B., 1971. Probleme privind morfogeneza si morfometria lacurilor de la Lopatari- Buzau si Bisoca- Neculele din zona subcarpatica Slanic- Ramnic. Geografia Judetului Buzau si a imprejurimilor111-119.

Geri, F., Amici, V., Rocchini, D., 2010. Human activity impact on the heterogeneity of a Mediterranean landscape. Applied Geography 30370-379.

Giurgiu, I., 2010. Cea mai mare pestera in sare din lume. Romania, Subcarpatii Vrancei. Natura Romaniei 21. available at http//www.Romania- natura.ro/node396,

Grigorovschi, M., Dida, M., Gafar, M., Erca, C., Retegan, E., Suler, T., 2007. Ghid de valorificare a patrimoniului rural. Casa de Presa si Editura Tribuna, Sibiu.

Grumazescu, H., 1973. Subcarpatii dintre Calnau si Susita. Studiu geomorfologic. Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti.

Haines-Young, R., Weber, J., L, 2006. Land accounts for Europe 1990-2000. Towards integrated land and ecosystem accounting. EEA Report, 11. European Environment Agency, Copenhagen

Hansen, A., J., di Castri, F., 1992. Landscape Boundaries. Consequences for Biotic Diversity and Ecological Flows. Springer-Verlag, N.Y.

Hijmans, R., J, Cameron, S., E, Parra, J., L, Jones, P., G, Jarvis, A., 2005. Very high resolution interpolated climate suraces for global land areas. International Journal of Climatology 25, 1965- 1968. Published on line in www.interscience.wiley.com,

Hirschhausen (von), B., 1997. Les nouvelles campagnes roumaines. Paradoxes d'un "retour" paysan. BELIN, Paris.

Hirschhausen (von), B., Patroescu, M., Rey, V., 1999. Les paysages agraires temoins des dilemmes de la transition roumaine, In Paysages agraires et Environnement. Principes ecologiques de gestion en Europe et au Canada. ed. Wicherek, pp. 61-72. CNRS Editions, Paris.

Hopkins, W., G, 2000. A new view of statistics. available at http://www.sportsci.org/ resource/stats/.

Horning, N., Robinson, J., A, Sterling, E., J, Turner, W., Spector, S., 2010. Remote Sensing for Ecology and Conservation. Oxford University Press, Oxford US.

101

Legea 451, 2002. Legea nr. 451 din 8 iulie 2002 pentru ratificarea Conventiei europene a peisajului, adoptata la Florenta la 20 octombrie 2000, ed. P. Romaniei. Monitorul Oficial. Partea I, nr. 536 din 23 iulie 2002

Legea 1, 2000. Legea nr. 1 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii 169/1997, ed. P. Romaniei. Monitorul Oficial, nr. 8 din 12 ianuarie 2000

Legea 5, 2000. Legea 5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national-Sectiunea a III-a- zone protejate, ed. P. Romaniei. Monitorul Oficial, nr. 152 din 12 aprilie 2000

Legea 18, 1991. Legea nr.18/1991, Legea fondului funciar, din 19 februarie 1991, ed. P. Romaniei. republicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1 din 5 ianuarie 1998

Legea 169, 1997. Legea nr. 169 din 27 octombrie 1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, ed. P. Romaniei. Monitorul Oficial, nr. 299 din 4 noiembrie 1997

Li, H., Reynolds, J., F, 1994. A simulation experiment to quantify spatial heterogeneity in categorial maps. Ecology 752446-2455.

Madu, I., A, 2010. The structure and pattern of rurality in Nigeria. GeoJournal 75,2, 175-184.

Mander, U., Jongman, R., H,G, 1998. Human impact on rural landscapes in central and northern Europe. Landscape and urban planning 41149-153.

McGarigal, K., Cushman, S., A, Neel, M., C, Ene, E., 2002. FRAGSTATS: Spatial Pattern Analysis Program for Categorical Maps. Amherst, MA, University of Massachusetts. available at http://www.umass.edu/ landeco/ research/ fragstats/ fragstats.html.

McGarigal, K., Marks, B., J., 1994. FRAGSTATS. Spatial pattern analysis program for quantifying landscape structure.Version 2.0. Forest Science Department, Oregon State University, Corvallis, OR

Mihailescu, V., 1936. L' evolution de l'habitat rural dans les collines de la Valachie entre 1790- 1900. Buletinul Societatii Regale Romane de Geografie LV.

Muica, N., 1987. Subcarpatii dintre Teleajan si Slanicul Buzaului- Studiu geomorfologic. Rezumatul tezei de doctorat. Universitatea din Bucuresti, Bucuresti.

Muica, N., Turnock, D., Urucu, V., 2000. Coping strategies in rural areas of the Buzau Sub-Carpathians. GeoJournal 50157-172.

Murgeanu, G., Dumitrescu, I., Sandulescu, M., Bandrabur, T., Sandulescu, J., 1968. R.S. Romania. Harta Geologica, Scara 1:200000. Foaia Covasna. Institutul Geologic

Murgeanu, G., Motas, I., Bandrabur, T., Ghenea, C., Sandulescu, M., 1967. R.S. Romania.Harta Geologica.Scara 1: 200000, Foaia Ploiesti. Institutul Geologic

Nedeloaea, I., 2009. Dinamica peisajului rural in Campia Boian. Teza de doctorat. Universitatea din Bucuresti, Bucuresti.

Niculae, M., I, 2009. Valorificarea elementelor patrimoniului rural caracteristice spatiului Subcarpatilor de Curbura in contextul dezvoltarii durabile. Studiu de caz:Valea Slanicul de Buzau. Comunicari de Geografie XIII345-352.

Niculae, M., I, Patroescu, M., 2011. Quantifying forest ecosystems fragmentation in the Subcarpathians between the Ramnicu Sarat and the Buzau Valleys, Romania, using landscape metrics. Forum geografic. Studii si cercetari de geografie si protectia mediului in press.

O'Neill, R., V, Krummel, J., R, Gardner, R., H., Sugihara, G., Jackson, B., 1998. Indices of landscape pettern. Landscape Ecology 1153- 162.

102

OECD, 1994. Creating rural indicators for shaping territorial policy. Organisation for Economic Co-operation and Development, Paris.

OM 1964, 2007. Anexa nr.6 la Ordinul Ministrului nr. 1964 din 13 decembrie 2007 privind instituirea regimului de arie naturala protejata a siturilor de importanta comunitara ca parte integranta a retelei ecologice europene Natura 2000 in Romania. Vol. II. Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, Monitorul Oficial, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2008

Patroescu, M., 1982. Studiu biogeografic al Subcarpatilor dintre Ramnicu Sarat si Buzau. Teza de doctorat. Universitatea din Bucuresti, Bucuresti.

Patroescu, M., 1996. Subcarpatii dintre Ramnicu Sarat si Buzau.Potential ecologic si exploatare biologica. Carro, Bucuresti.

Patroescu, M., Niculae, M.I., 2010. The rurality between the Ramnicu Sarat and the Buzau valleys-definitive component of the subcarpathian landscapes dynamics. Forum geografic. Studii si cercetari de geografie si protectia mediului 9.107 -114.

Patroescu, M., Toma, S., Rozylowicz, L., Cenac-Mehedinti, M., 1999-2000. Ierarhizarea peisajelor rurale din Campia Romana functie de vulnerabilitatea la degradare si suportabilitate a presiunii umane. Geographica Timisiensis 8-9,235-245.

Patroescu, M., Toma, S., Sasaki, L., Apostol, G., 2000. Priorities in the re-habilitation and re-naturation of rural landscape of the Romanian Plaine, Southern Romania. Analele Universitatii Bucuresti. Seria Geografie95-102.

Patru- Stupariu, I., Stupariu, M., S, Cuculici, R., 2009. Landscape metrics for assessment of mountain landscape using GIS applications. Revista de Geomorfologie 1159- 62.

Perdigao, V., Christensen, S., 2000. The LACOAST atlas: Land cover changes in European coastal zone. Joint Research Centre, Milano.

Persu, M., Nancu, D., 2009. Types of rural landscapes in the Oltenian Subcarpathian depressions. Forum geografic. Studii si cercetari de geografie si protectia mediului 8124- 130.

Petrescu- Burloiu, I., 1977. Subcarpatii Buzaului. Relatii geografice om- natura. Editura Litera, Bucuresti.

Pinchemel, P. ed., 1987. Lire les paysages,La Documentation Photographique. La Documentation Francaise et le Centre National de Documentation Pedagogique (CNDP), Paris.

Popescu, C., 1979. Studiul geografic al populatiei si asezarilor din zona subcarpatica si montana dintre Buzau si Teleajan. Universitatea din Craiova, Bucuresti.

Popescu, D., 1973. Contactul zonei subcarpatice cu zona montana intre Valea Teleajanului si Valea Calnaului. Analele Universitatii Bucuresti. Seria Geografie XXII205-207.

Popp, N., 1965. Dealurile subcarpatice din Romania. Natura. Seria Geografie- Geologie 623-37.

Posea, G., 1969. Judetul Buzau- Caracterizare geografica. Terra 2. Posea, G., Badea, L., 1984. Republica Socialista Romania. Unitatile de relief.

Regionarea geomorfologica. Editura Stiintifica si Enciclopedica Posea, G., Popescu, N., Ielenicz, M., 1974. Relieful Romaniei. Editura Stiintifica,

Bucuresti. Primack, R., B., Patroescu, M., Rozylowicz, L., Ioja, C., 2008. Fundamentele

conservarii diversitatii biologice. AGIR, Bucuresti.

103

Rempel, R., S, Carr, A., P, Kaukinen, D., 2008. Patch Grid extension for ArcMap: Version 4.2. Ontario, Ministry of Natural Resources. available at http:// flash.lakeheadu.ca/~rrempel/patch.

Rey, V., 1994. La question regionale dans l'espace roumain. L'espace geographique XXIII,4, 361-376.

Rey, V., Groza, O., Ianos, I., Patroescu, M., 2000. Atlas de la Roumanie. CNRS-GDR-Libergeo- La Documentation Francaise, Montpellier- Paris.

Rey, V., Groza, O., Ianos, I., Patroescu, M., 2006. Atlasul Romaniei. Editia a II-a, revizuita. RAO, Bucuresti.

Rey, V., Ianos, I., Leclerc, B., 1992. Les campagnes roumaines en debut de transition (1990- 1991). Bulletin de l' Association de Geographes francais 157-65.

Risser, P., G, Karr, J., R, Forman, R., T, T, 1984. Landscape Ecology: Directions and Approaches Illinois Natural History Survey, Special Publication, Number 2, Champaign, Illinois.

Rosenfield, G., H, Fitzpatrick- Lins, K., 1986. A coefficient of agreement as a measure of thematic classification accuracy. Photogrammetric Engineering and Remote Sensing 52,2, 223- 227.

Saunders, D., A, hobbs, R., J, Margules, C., R, 1991. Biological consequences of ecosystem fragmentation: a review. Conservation Biology 5,1, 18-32.

Savulescu, I., 2010. Interrelatiile dintre componentele fizico- geografice si etajarea padurii in Muntii Iezer. Teza de doctorat. Universitatea din Bucuresti, Bucuresti.

Schreiber, W., E, Dragut, L., Man, T., C eds., 2003. Analiza peisajelor geografice din partea de vest a Campiei Transilvaniei. Presa Universitara Clujeana, Cluj- Napoca.

Selfslagh, B., 2002. Quel avenir pour notre patrimoine?, In Naturopa. pp. 12-13. 97. Conseil de l'Europe.

Simion, G., M, 2007. Zona Metropolitana a Bucurestiului. Studiu de geografia agriculturii prin utilizarea tehnicilor GIS. Teza de doctorat. Universitatea din Bucuresti, Bucuresti.

Stanciu, N., 1973. Insolatia si rezerva de apa a solului. Ceres, Bucuresti. Stefanescu, I., 1969. Evolutia numerica si teritoriala a populatiei in Subcarpatii dintre

Buzau si Susita intre 1835 si 1966. Studii si Cercetari de Geologie, Geofizica, Geografie. Seria Geografie XVI,1, 47-53.

Stefanescu, I., 1972. Subcarpatii dintre Susita- Zabraut si Buzau. Studiu geografico- economic. Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti.

Stobbelaar, D., J, Hendriks, K., 2007. Seasonality of Agricultural Landscapes: Reading Time and Place by Colours and Shapes, In Seasonal Landscapes eds H. Palang, H. Soovali, A. Printsmann7. Springer. Landscape series, Dordrecht, Netherlands.

Stobbelaar, D., J, Hendriks, K., Stortelder, A., 2004. Phenology of the landscape: the role of organic agriculture. Landscape Research 29,2, 153-179.

Stoica, I., V, 2009. Organizarea spatiului geografic si dezvoltarea rurala in bazinul hidrografic Saratel. Teza de doctorat. Universitatea din Bucuresti, Bucuresti.

Stott, A., Haines-Young, R., 1998. Linking land cover, intensity of use and botanical diversity in an accounting framework in the UK, In Environmental accounting in theory and practice eds K. Uno, P. Bartelmus, pp. 245-260. Kluwer, Dordrecht.

Toma, S., 2008. Dinamica structurilor agrare si proiectia lor in ecologia peisajelor rurale din Campia Romana. Teza de doctorat. Universitatea din Bucuresti, Bucuresti.

Tufescu, V., 1966. Subcarpatii si depresiunile marginale ale Transilvaniei. Editura Stiintifica, Bucuresti.

104

Turner, M., G, 1989. Landscape Ecology: The effect of pattern on process. Annual Review of Ecology and Systematics 20171-197.

Turner, M., G., Gardner, R., H., O'Neill, R., V., 2001. Landscape ecology in theory and practice. Pattern and process. Springer-Verlag, New York, U.S.

UN, 2007. Handbook of rural households' livelihood and Well-Being. Statistics on rural development and agriculture household income. United Nations Publication, New York, Geneva.

Uuemaa, E., Antrop, M., Roosaare, J., Marja, R., Mander, U., 2009. Landscape Metrics and Indices: An Overview of Their Use in Landscape Research. Living Reviews in Landscape Research 3. available at http://www.livingreviews.org/lrlr-2009-1, Accesed at 7.01.2011.

Vert, C., 2001. Tipuri de peisaje rurale in Banat. MIRTON, Timisoara. Wiens, J., A, 1976. Population response to patchy environments. Annual Review of

Ecology and Systematics 781-120. Wiens, J., A, 1995. Habitat fragmentation: island v landscape perspectives on bird

conservation. IBIS 137,1, 97-104. Wolfe, R., J, Fischer, V., 2003. Methods for rural/non-rural determination for federal

subsistence management in Alaska. Final Report. Analysis and Recommended Methodology. U.S. Fish and Wildlife Service Alaska

Zar, J., H, 2010. Biostatistical analysis. Fifth edition. Pearson Educational International, USA.

Zavoianu, I. ed., 1989. Potentialul mediului din Subcarpatii Judetului Buzau. Universitatea din Bucuresti. Institutul de Geografie, Bucuresti.

Zonneveld, I., S, 1989. The land unit- A fundamental concept in landscape ecology, and its application. Landscape Ecology 3,2, 67-86.