Download - REZUMAT.tapaloaga Dana

REZUMAT

TEZĂ DE DOCTORAT

«Cercetări de micromorfometrie computerizată asupra spermatozoizilor de la vier»

Printre metodele biotehnice şi biotehnologice de mare actualitate şi de perspectivă

în optimizarea şi dirijarea procesului de reproducţie la animale, (concomitent cu

accelerarea ritmului de ameliorare a acestora), alături de sincronizarea căldurilor şi

diagnosticul precoce al gestaţiei se află şi însămânţările artificiale.

Aplicarea însămânţărilor artificiale face posibilă verificarea produsului seminal

înainte de utilizarea vierilor tineri la reproducţie, ceea ce reprezintă o garanţie a calităţii

materialului biologic.

Prin utilizarea însămânţărilor artificiale, progresul genetic este considerabil

accelerat. În primul rând, luând în calcul utilizarea unui vier prin montă, acesta poate

fecunda circa 80-100 scroafe anual, în timp ce prin însămânţări artificiale, de la acelaşi

vier se pot obţine aproximativ 2000 de doze pe an, ceea ce reprezintă 1000 de scroafe

dublu însămânţate. Dacă se trece la sistemul de unică inoculare, acest număr se dublează.

Consecinţa imediată este reducerea vierilor de calitate uneori îndoielnică care populează

complexele de producţie. Reducând acest număr, se pot utiliza numai vieri extrem de

valoroşi, crescând foarte mult presiunea de selecţie.

În sens larg, însămânţările artificiale reprezintă un proces biotehnic complex, care

constă în recoltarea spermei de la un reproducător mascul şi depunerea acesteia cu

ajutorul unui instrumentar adecvat în organele genitale ale unei femele în călduri.

Prima încercare a omului de a introduce sperma unui reproducător mascul în

organele genitale ale unei femele, s-a făcut la cabaline, în secolul al XIV-lea, de către un

trib arab. Operaţiunea s-a desfăşurat pe ascuns şi a constat în recoltarea spermei cu

ajutorul unui burete, care a fost introdus în vaginul unei iepe montată de un armăsar

foarte valoros, aparţinând unui trib inamic. Sperma astfel recoltată a fost folosită la

însămânţarea altei iepe în călduri, în dorinţa de a avea descendenţi de la un reproducător

pe care nu-l puteau folosi altfel.

În secolul al XVII-lea sunt semnalate în diverse scrieri observaţii referitoare la

însămânţări artificiale practicate la viermii de mătase. În aceeaşi perioadă (1677),

studentul Hamm din Leyda, descoperă la microscop spermatozoizii, pe care i-a denumit

“animalicule”. În secolul următor, Ludwig Jakobi a efectuat prima însămânţare artificială

la păstrăvi.

La mamifere, recoltarea şi însămânţarea artificială s-au efectuat abia la sfârşitul

secolului al XVIII-lea, când călugărul italian Lazzaro Spallanzani a recoltat spermă prin

masturbare, de la un câine şi a inoculat-o la o căţea în călduri; după 62 de zile a obţinut 3

căţei vii.

Cercetări cu caracter aplicativ s-au realizat în secolul al XIX-lea, la cabaline, în

urma cărora englezul Heape a constatat că după însămânţarea cu spermă proaspătă a 4

iepe, 3 iepe au rămas gestante. Depăşirea stadiului experimental s-a realizat în a doua

jumătate a secolului al XX-lea, când după perfecţionarea tehnicilor de recoltare şi

conservare a spermei, însămânţarea artificială şi-a găsit o largă aplicare în ţările cu

zootehnie performantă.

Studii aprofundate, bazate pe cercetări experimentale au fost efectuate de

fiziologul Ilia Ivanov, care poate fi considerat fondatorul modern al însămânţărilor

artificiale. El a pus bazele teoretice şi practice ale însămânţărilor artificiale, mai întâi ca

mijloc profilactic de prevenire a bolilor infecţioase şi parazitare transmisibile prin montă

şi ulterior ca metodă de ameliorare a animalelor. A elaborat, împreună cu o serie de

specialişti formaţi sub îndrumarea lui, studii valoroase privind: biochimia spermei,

perfecţionarea aparaturii, a instrumentarului, a tehnologiei însămânţărilor artificiale.

La suine, însămânţările artificiale s-au extins mai mult decât la taurine, după ce s-

au organizat unităţi de creştere de mare capacitate. Actualmente, în foarte multe ţări s-a

trecut la generalizarea însămânţărilor artificiale la suine, aşa cum este cazul Japoniei,

Germaniei, Elveţiei şi S.U.A. Cu toate că în România primele însămânţări artificiale la

suine au debutat în anul 1955, metoda a rămas localizată aproape în întregime la nivelul

complexelor industriale de creştere a porcilor, neglijându-se efectivele de femele din

gospodăriile private şi fermele familiale.

Însămânţările artificiale s-au extins în practică datorită numeroaselor avantaje de

ordin zootehnic, economic, sanitar veterinar şi ştiinţific existând însă şi câteva

dezavantaje, care apar însă în cazul aplicării incorecte a acestei biotehnici.

Extinderea în producţie a însămânţărilor artificiale presupune un control

permanent al indicilor materialului seminal, pe baza unor spermograme adaptate

particularităţilor sexuale ale vierilor. Însă, indiferent dacă se aplică însămânţare artificială

sau montă trebuie efectuat periodic controlul reflexelor sexuale şi spermograma vierilor

de reproducţie.

Plecând de la aceste considerente, în lucrarea de faţă ne-am propus să

aprofundăm aspecte legate de citomorfologia spermatozoizilor de vier în diferite situaţii,

la masculii aparţinând raselor crescute în Romsuintest Periş S.A.

CUPRINS

CAPITOLULPARTEA I-A INTRODUCTIVĂIntroducere

Capitolul 1. Coordonarea neuro-endocrină a funcţiei de reproducere la vier

1.1. Comportamentul sexual la vier

1.2. Morfofiziologia spermatogenezei la vier

Capitolul 2. Principalele însuşiri cantitative şi calitative ale spermei de la vier

Capitolul 3. Cercetări anterioare privind însuşirile producţiei spermatice la vier

PARTEA A II-A CERCETĂRI PROPRII

Capitolul 4. Scopul cercetării, materialul biologic studiat şi metoda de lucru

4.1. Scopul cercetării

4.2. Materialul biologic studiat

4.3. Metoda de lucru

4.3.1. Metoda de lucru pentru aprecierea

parametrilor spermogramelor uzuale

4.3.2. Metoda de lucru pentru aprecierea

parametrilor morfometrici ai spermatozoidului

Capitolul 5. Rezultate privind valorile parametrilor spermogramelor uzuale în

funcţie de rasă

5.1. Volumul ejaculatului

5.2. Mobilitatea spermatozoizilor

5.3. Concentraţia spermei

5.4. Gradul de aglutinare

Capitolul 6. Rezultate privind valorile parametrilor morfometrici ai

spermatozoizilor în funcţie de rasă

6.1. Lungimea totală

6.2. Lungimea capului

6.3. Lungimea cozii

6.4. Lăţimea capului

6.5. Indicele de format al capului

6.6. Indicele de format al corpului

6.7. Valorile suprafeţei şi volumului capului

spermatozoidului în funcţie de rasă

Capitolul 7. Rezultate privind corelaţiile fenotipice între parametrii

spermogramelor uzuale în funcţie de rasă

Capitolul 8. Rezultate privind corelaţiile fenotipice între parametrii morfometrici

ai spermatozoizilor în funcţie de rasă


funcţie de vârstă






spermatozoizilor în funcţie de vârstă



10.3. Lungimea cozii





spermatozoidului în funcţie de vârstă


spermogramelor uzuale în funcţie de vârstă


morfometrici ai spermatozoizilor în funcţie de vârstă


funcţie de regimul de recoltare






spermatozoizilor în funcţie de regimul de recoltare



14.3. Lungimea cozii





spermatozoidului în funcţie de regimul de recoltare


spermogramelor uzuale în funcţie de regimul de recoltare


morfometrici ai spermatozoizilor în funcţie de regimul de recoltare

Capitolul 17. Concluzii şi recomandări

17.1. Concluzii

17.2. Recomandări

Bibliografie

În 1957, J.A. Laing spunea următoarele cuvinte legate de reproducţia suinelor:

„...fertilitatea suinelor aparent normale fiziologic, care sunt întreţinute în condiţii

ce ar putea fi definite ca optime, este mult mai scăzută decât ar putea fi în realitate...”.

Acest lucru înseamnă că există încă multe rezerve şi posibilităţi în vederea

maximizării fecundităţii suinelor cu toate că, în ultimii 25 de ani s-a acumulat un volum

impresionant de date ce încearcă să explice şi interpreteze esenţa procesului reproductiv

la această specie.

Biotehnologiile moderne, conexe reproducţiei animalelor domestice – şi nu numai

– se bazează în mod nemijlocit, în prezent şi în viitorul previzibil, pe descifrarea şi

înţelegerea cât mai profundă a mecanismelor ce dirijează dezvoltarea, maturarea şi

evoluţia celulelor sexuale.

Astfel, în ciuda progreselor remarcabile din acest domeniu, care au condus la

elucidarea unor aspecte biologice şi fiziologice de importanţă deosebită şi care s-au

concretizat, nu de puţine ori, în practica zootehnică a ameliorării animalelor, eficienţa

procedeelor uzuale biotehnologiilor de reproducţie este şi la ora actuală extrem de scăzută

şi deci, cu implicaţii economice adesea negative.

Pornind de la realitatea obiectivă că peste 95% din totalul eforturilor de cercetare

din acest domeniu a fost depus în exclusivitate pentru studiul speciei bovine, am

considerat că, prin abordarea unei tematici actuale, prezenta lucrare poate să îşi aducă o

modestă contribuţie la elucidarea unor aspecte ce pot să fundamenteze anumite procese

biotehnologice, la o specie mai puţin studiată din acest punct de vedere şi anume, specia

suine.

În acelaşi context, nu este mai puţin adevărat, că efortul cercetătorilor a fost

direcţionat, aşa cum era şi normal, de cerinţele pieţei, care în ultimii 40 de ani şi-a

focalizat atenţia spre posibilităţile de optimizare a procesului reproductiv la bovine,

specie caracterizată, după cum se ştie, printr-un interval între generaţii mare şi deci

mijloace de ameliorare limitate de factorul timp.

Pe de altă parte, suinele, datorită înaltului grad de industrializare a producţiei

reproducţiei şi astfel, posibilităţilor aparte de ameliorare într-un ritm accelerat, au fost

considerate animale la care efortul cercetării biotehnologice a fost, multă vreme

neprofitabil şi puţin aplicabil imediat în practica zotehnică.

Se pare însă, că în ultimii 15 ani, această optică a suferit o oarecare modificare,

întrucât, s-a ajuns la concluzia că şi în domeniul ameliorării suinelor, biotehnologiile de

reproducţie pot să-şi aducă o contribuţie deloc neglijabilă, la creşterea eficienţei

economice globale. Este de asemenea incontestabil faptul, că este puţin probabil ca

biotehnologiile de reproducţie moderne – cum sunt însămânţările artificiale – vor atinge o

răspândire comparabilă celei existente în industria creşterii bovinelor. Totuşi, accelerarea

progresului genetic, precum şi dezvoltarea şi extinderea activităţii unor companii

multinaţionale, al căror obiect de activitate este reprezentat strict de comercializarea

materialului de prăsilă suin, a condus la o amplificare fără precedent a mişcării

efectivelor dintr-o ţară în alta, sau chiar de pe un continent pe altul.

Într-o atare conjunctură, la care adăugăm şi restricţiile tot mai severe privind

operaţiunile de import / export cu animale vii, devine tot mai populară şi agreată ideea

dezvoltării rapide a unui comerţ cu doze de material seminal ca vectori ai progresului

genetic şi implicit ai dezvoltării producţiei de carne de porc. Avantajele unui asemenea

sistem comercial, dacă avem în vedere chiar şi numai câteva aspecte, ar fi:

- reducerea masivă a cheltuielilor de transport, care se ridică la cifre fabuloase

în cazul comerţului cu animale vii;

- scăderea sau chiar anularea pierderilor prin mortalităţi survenite pe parcursul

transportului, pierderi direct proporţionale cu distanţa dintre expeditor şi

destinatar-beneficiar;

- reducerea, sau chiar eliminarea cheltuielilor vizând carantinizarea, mai ales

într-un sistem în care, acest aspect este extrem de neomogen, fiind prevăzut în

legislaţia fiecărei ţări într-o formă mai mult sau mai puţin coerentă;

- evitarea unui imens aparat birocratic implicat în comerţul mondial cu animale;

- accelerarea şi intensificarea comerţului internaţional cu gene, aspect benefic

pentru tendinţele legitime ale consumatorului de a atinge standarde de

civilizaţie cât mai avansate, standarde, care nu în ultimul rând, depind de

gradul de satisfacere a cererii de alimente;

- posibilitatea uniformizării şi standardizării rapide a cerinţelor şi exigenţelor de

natură sanitară veterinară referitoare la materialul biologic comercializat;

- reducerea semnificativă a riscurilor legate de posibilitatea importului, alături

de materialul biologic şi a afecţiunilor tipice zonei de provenienţă sau ţării

exportatoare.

Având în vedere toate aceste aspecte, prezenta lucrare îşi propune să aprofundeze

cercetările referitoare la materialul seminal suin (spermatozoizi de vier), prezentând ca

substrat bazal progresul accelerat al informaticii, pentru ca în final, să poată fi pusă la

dispoziţia acelor cercetători din domeniu care au dedicat ani, sau zeci de ani din viaţă

unei IDEI.

Rolul însămânţărilor artificiale în eficientizarea industriei creşterii porcinelor este

un subiect extrem de controversat întrucât, această biotehnică îşi manifestă efectele şi

avantajele, cu precădere în sistemele de producţie integrate (Bichard şi Seidel, 1983). Din

acest motiv, specialiştii nu discută concret despre avantajele însămânţărilor artificiale în

creşterea porcilor ci, doar de avantaje potenţiale. Dintre acestea le amintim pe

următoarele, neavând pretenţia că lista ar fi încheiată:

- reducerea costurilor legate de procesul reproductiv, la nivelul fermelor

comerciale;

- îmbunătăţirea ratei progresului genetic în fermele de elită;

- creşterea acurateţei procesului de testare după descendenţi;

- reducerea rapidă a diferenţelor de valoare genetică existentă între fermele de

elită şi cele comerciale;

- creşterea gradului de biosecuritate;

- dezvoltarea schimburilor internaţionale de material genetic;

- posibilitatea adoptării unor scheme de fătări grupate etc.

Din aplicarea corectă şi competentă a acestei biotehnici decurg şi alte avantaje

reale ale utilizării însămânţărilor artificiale la această specie:

-obţinerea unor performanţe productive sporite / animal abatorizat;

-posibilitatea obţinerii unei cărni cu calităţi deosebite;

-uniformizarea produselor de abator conform cererii consumatorilor.

În afară de importanţa ce trebuie acordată materialului seminal folosit în cadrul însămânţărilor artificiale, noi biotehnologii conexe şi-au făcut simţită prezenţa. Printre acestea, rezultatele consistente din domeniul separării populaţiilor de spermatozoizi purtători de cromozomi Y sau X, în materialul spermatic provenit de la vier, sunt de dată destul de recentă (Johnson şi colaboratorii în 1989, Johnson în 1991) şi au fost luate în considerare întrucât există deja date concludente în ceea ce priveşte rata fertilităţii. Procesul separării spermatozoizilor Y şi X se bazează, în principiu, pe diferenţele dintre aceştia cu privire la cantitatea totală de ADN pe care cei doi cromozomi o deţin.

Dificultatea separării spermatozoizilor de vier Y şi X se datorează faptului că această diferenţă de conţinut ADN nu depăşeşte 3,4 – 3,6% aspect ce se repercutează asupra preciziei separării, care la sperma de vier nu depăşeşte 30 – 60% (Johnson, 1992). Unul dintre marile neajunsuri ale sistemului este legat de viteza de separare care este insuficient de mare (în medie 400000 celule spermatice / oră) pentru a permite producerea pe scară largă a dozelor de inseminare transcervicală. Astfel, este practic exclusă utilizarea pe scară largă a unor doze astfel condiţionate, însă ele ar putea dobândi o valoare aparte dacă materialul spermatic, astfel prelucrat, ar fi dirijat spre programele de producere „in vitro” a embrionilor acestei specii.

Materialul biologic pe care s-au derulat analizele de micromorfometrie computerizată este reprezentat de materialul seminal recoltat de la vierii din unitatea S.C.

ROMSUINTEST S.A. Periş, vieri aparţinând raselor Marele alb şi Landrace, precum şi vieri din linia L.S. – 345 Periş şi hibrizi Dalland.

Rasa Marele alb (Large White) s-a format în Anglia, prin încrucişări complexe, în diferite etape, între suinele locale englezeşti şi rasele Micul alb, Essex, Chinezesc cu mască şi Napolitană. Denumirea de Marele alb s-a atribuit în anul 1868, după stabilirea standardului rasei, fiind considerată şi în prezent ca rasa cea mai bine consolidată genetic. Pe lângă încrucişare, la formarea acestei rase s-au utilizat selecţia şi chiar consangvinizarea.

Datorită însuşirilor sale, rasa s-a răspândit repede în foarte multe ţări, având o capacitate mare de aclimatizare. A contribuit la formarea multor rase, din diverse ţări, cum ar fi: Landrace în Danemarca, Edelschwein în Germania, Chester- White în America, Alb ucrainian în Ucraina etc., şi stă la baza diverselor scheme de încrucişare pentru producerea de metişi industriali sau de hibrizi. În ţara noastră această rasă are ponderea cea mai mare (cca. 44%) din totalul raselor pure de suine.

Rasa Marele alb este de talie mare, cu masa corporală de asemenea mare, robustă, de culoare albă şi cu conformaţie corporală armonioasă. Înălţimea la grebăn la animalele adulte, variază între 85-90 cm, iar greutatea corporală între 200-240 kg.

Capul este potrivit de mare, cu profil uşor concav, iar urechile sunt de mărime mijlocie, purtate înainte şi uşor lateral. Trunchiul este lung, larg şi adânc, iar spinarea, şalele şi crupa sunt lungi, largi şi bine îmbrăcate în musculatură. Linia superioară este dreaptă, sau uşor lăsată la femelele cu mai multe gestaţii. Şuncile posterioare sunt bine dezvoltate, iar membrele sunt puternice şi fără defecte de aplomb. Tipul morfo-productiv este de carne.

Prolificitatea este foarte bună, fiind de 11 purcei, cu greutatea medie la naştere de 1,250 kg, înregistrându-se şi cazuri mai rare cu 15-20 purcei la fătare. Fecunditatea este bună, între 85-90 %, iar capacitatea de alăptare foarte bună, între 40-50 kg, cu o medie de 42,5 kg în unităţile cuprinse în controlul oficial al producţiei. Scroafele sunt bune mame, ducând până la înţărcare 9,3 purcei, cu o greutate medie de 4,56 kg (vârsta de 35 zile). Precocitatea este de asemenea foarte bună, tineretul de prăsilă atingând greutatea corporală corespunzătoare pentru reproducţie (110-120 kg) la vârsta de 8-9 luni. La aceeaşi vârstă, sau mai devreme, animalele se pot valorifica pentru sacrificare (la 105-110 kg).

În perioada de testare (91-182 zile), tineretul realizează un spor mediu zilnic cuprins între 620-660 g, cu un consum specific de concentrate situat între 2,9-3,2 kg. Proporţia de carne în carcasă, la indivizii sacrificaţi la vârsta de 182 zile este de cca. 70%, iar suprafaţa ochiului de muşchi Longissimus dorsi este între 30-32 cm2.

Rasa Marele alb se creşte cu rezultate foarte bune atât în sistemul intensiv – industrial cât şi în cel gospodăresc, valorificând bine aproape toate categoriile de furaje, inclusiv masa verde. În exploatarea pe păşuni se are în vedere sensibilitatea animalelor la acţiunea razelor solare şi la frig.

Rasa Marele alb este utilizată la ameliorarea efectivelor locale de suine şi este introdusă în toate schemele de încrucişare în vederea obţinerii metişilor destinaţi îngrăşării. Este încadrată în categoria raselor „materne”, care prin încrucişarea cu rasa

Landrace (masculi), duce la obţinerea de scrofiţe metise F1. Aceeaşi categorie de metişi se pretează la obţinerea baconului.

Rasa Landrace s-a format în Danemarca prin încrucişarea suinelor locale daneze cu mai multe rase albe, cu predominarea rasei Marele alb, într-o perioadă mai lungă de timp, cuprinsă între anii 1850-1907. La formarea acestei rase, pe lângă încrucişare şi o selecţie riguroasă a exemplarelor, în direcţia producţiei de carne, s-a adăugat şi o creştere dirijată a reproducătorilor, utilizându-se o alimentaţie bazată pe lapte ecremat şi furaje concentrate, în care a predominat orzul.

În procesul de selecţie s-a pus accent pe îmbunătăţirea precocităţii şi a calităţii carcaselor, urmărindu-se alungirea corpului, dezvoltarea şuncilor posterioare şi ridicarea proporţiei de carne de calitate superioară, alături de sporirea prolificităţii. În această acţiune un rol însemnat l-a avut controlul după descendenţi privind precocitatea şi calitatea carcasei, Danemarca înfiinţând încă din anul 1899 primele staţiuni de control pentru suine.

Suinele din rasa Landrace sunt de talie mijlocie spre mare, însă cu lungimea corpului foarte mare, între 160-180 cm. corpul este zvelt, sub formă de pară şi cu constituţie fină. Animalele sunt de culoare albă, cu îmbrăcămintea piloasă nu prea abundentă şi pielea subţire.

Capul este relativ mic, cu profil drept, cu urechile mari şi aplecate, gâtul este lung şi uşor turtit lateral. Trunchiul este foarte lung, ca urmare a prezenţei a 1-2 vertebre şi deci perechi de coaste în plus. Adâncimea toracelui este relativ redusă. Crupa este lungă, largă şi bine îmbrăcată în musculatură, iar şuncile posterioare sunt convexe, largi şi descinse. Înălţimea la nivelul crupei este mai mare cu 3-4 cm faţă de cea de la grebăn.

Membrele au osatura fină, dar suficient de rezistente. Prolificitatea este bună, de 10 purcei, din care se înţarcă 8-9, iar capacitatea de alăptare a scroafelor este foarte bună, între 42-45 kg. Prolificitatea medie din unitate este de 9,7 purcei, iar capacitatea de alăptare de 42,5 kg.

Precocitatea este foarte bună: tineretul de prăsilă ajunge la vârsta de 8 luni între 115-130 kg, putând fi dirijat la reproducţie. Sporul mediu zilnic în perioada de testare variază între 635-670 g , cu un consum specific între 2,8-3,1 U.N.

Calitatea carcasei este foarte bună: la vârsta de 182 de zile, grosimea medie a slăninii dorsale este de circa 25mm, iar proporţia de carne macră de cca. 71%, cu un raport carne / grăsime de 2,3:1. Grosimea stratului de slănină dorsală variază între 19,1 mm şi 22,6 mm.

Rasa Landrace este specializată pentru producţia de carne şi pretabilă pentru producţia de bacon, însă pretenţioasă în privinţa hranei, mai ales la tineret şi chiar la condiţiile de întreţinere. În România, este utilizată la încrucişări de infuzie în scopul ameliorării precocităţii şi a calităţii carcaselor la alte rase albe de carne.

Liniile specializate pentru producţia de carne din cadrul rasei Landrace sunt utilizate în aproape toate schemele de încrucişare pentru obţinerea de „porci hibrizi”, aducându-şi contribuţia la sporirea proporţiei de carne de calitate superioară şi la reducerea consumului specific de concentrate, ambele îmbunătăţind rentabilitatea unităţii.

Linia Sintetică – 345 Periş este o populaţie de suine creată la SC Romsuintest S.A. Periş, prin încrucişarea complexă a raselor Landrace belgian, Duroc şi Hampshire, urmată de creşterea „în sine” şi consolidarea însuşirilor prin selecţie şi izolare reproductivă pe parcursul a cinci generaţii. Modul de lucru a constat din încrucişări reciproce între cele trei rase (LBxD şi LBxH), urmate de împerecheri între produşii F1 selecţionaţi scopului propus, concomitent cu încrucişări de întoarcere spre rasele iniţiale pentru consolidarea însuşirilor urmărite. Din generaţia a III-a s-a trecut la împerecheri „în sine”. S-a urmărit reţinerea celor mai reuşiţi indivizi de culoare albă. Cotele de participare ale raselor parentale au fost: 56% Landrace belgian; 36,5% Duroc şi 7,5% Hampshire.

Prolificitatea scroafelor este de 10 purcei la fătare, din care se înţarcă 8,5. Scopul final a fost crearea unui vier cu următoarele însuşiri: spor de creştere ridicat, carcasă de calitate şi consum specific redus de furaje.

La vârsta de 182 zile se atinge greutatea corporală de 100 kg, cu un consum specific de 3,18 kg concentrate. Proporţia de carne+oase în carcasă e de 73,5%, iar grosimea medie a slăninii dorsale este de 15,2 mm. Suinele din această linie au culoarea albă, talie mijlocie spre mare şi cu însuşiri specifice raselor paterne. Se utilizează în încrucişările trirasiale, ca vieri terminali, în schema: F1 (Ma x L) x L.S.-345 Periş.

Vierii Dalland au fost importaţi la Romsuintest Periş de la firma cu acelaşi nume, Dalland, cu scopul de a fi folosiţi la crearea unei noi linii sintetice. Cu acest deziderat, aceştia beneficiază de spermograme amănunţite, ale căror interpretări sunt utilizate şi în lucrarea de faţă.

Vierii Dalland sunt folosiţi ca vieri terminali în schemele de hibridare, moştenind însuşirile morfologice, dar în special cele productive ale raselor Pietrain şi Marele alb, din care s-au format, în 1975, fiind înregistraţi ca rasă pură „Daltrain” în Herdbook-ul Olandei.

Culoarea pielii este albă, iar calitatea cărnii deosebită, obţinută ca rezultat al selecţiei de peste 25 de ani. Se pretează la încrucişări cu scroafe aparţinând oricărei rase. Ca vier este agresiv, dar afectiv şi se comportă foarte bine la recoltare de spermă. Linia folosită la Romsuintest Periş a fost selectată pentru vitalitatea sa şi datorită faptului că transmite o descendenţă cu o foarte mare uniformitate.

Are un apetit deosebit şi este recunoscut pentru capacitatea sa mare de creştere şi excelenta putere de conversie a hranei. Vierii terminali Dalland sunt capabili de a transmite o grosime medie a stratului de slănină mică, chiar şi după o greutate a carcasei de peste 125 kg. Carnea este slabă, de calitate excelentă, cu o bună perselare şi deosebită în ceea ce priveşte culoarea şi gustul.

Vierii luaţi în studiu sunt animale din vârful piramidei de ameliorare din domeniul ameliorării porcinelor, fiind aleşi pentru predicţia valorii de ameliorare în baza modelului animal individual (B.L.U.P. – Best Linear Unbiased Prediction), cunoscându-se faptul că în comparatie cu selecţia clasică pe baza performanţelor proprii eficienţa metodologiei B.L.U.P. este cu 30% mai mare (Grosu H. şi Lungu S. 2002).

Fiecare vier a fost foarte bine individualizat în conformitate cu noile norme metodologice şi instrucţiuni tehnice privind individualizarea animalelor aprobate de

Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (A.N.A.R.Z.) şi Agenţia Naţională Sanitară Veterinară (A.N.S.V.)

Alegerea materialului biologic a fost efectuată cu o deosebită conştiinciozitate şi în strictă conformitate cu precizările şi exigenţele prevăzute în literatura de specialitate, respectiv în „Tratatul de Andrologie Veterinară” elaborat sub coordonarea prof. univ. dr. med. vet. Dorina Bogdan şi şef lucr. dr. med. vet. Alin Bîrţoiu. În acest sens s-a procedat în mod individual la întocmirea unor fişe andrologice, după modelul prezentat în tratatul mai sus menţionat pag. 258 – 261.

Trebuie să subliniem de asemenea faptul că toţi vierii de reproducţie luaţi în studiu au îndeplinit în mod corespunzător cerinţele sanitar-veterinare, precum şi criteriile zootehnice prevăzute în certificatele de origine şi productivitate, deoarece am avut şansa specială de a lucra pe un foarte valoros material genetic existent în prima unitate de selecţie şi testare la porcine, care a fost şi este S.C. ROMSUINTEST Periş.

Considerăm că este interesant de precizat faptul că în literatura de specialitate din ţara noastră au fost traduse reglementările internaţionale pentru materialul seminal de la vierii de reproducţie (148), reglementări referitoare la principalele boli infecto-contagioase, şi anume: boala veziculoasă a porcului, bruceloza suină, febra aftoasă, pesta porcină africană, pesta porcină clasică – la fiecare se precizează perioada de incubaţie, obligaţiile Administraţiilor Sanitar-Veterinare, precum şi a Centrelor de însămânţări artificiale.

De asemenea, materialul biologic analizat a trecut de testul genetic, ei nefiind purtători de gene patologice. Se cunoaşte că testele de profilaxie genetică au drept sarcină împiedicarea transmiterii unor gene patologice de la o generaţie de animale la alta.

Totodată, vierii analizaţi nu au prezentat semnele patognomonice specifice noii afecţiuni, numită Sindromul Respirator şi de Reproducţie a Porcului (P.R.R.S.), identificată la noi în ţară în anul 1998 de către specialiştii Institutului Naţional de Medicină Veterinară Pasteur şi Laboratorul Central Sanitar Veterinar de Diagnostic, caracterizat prin scăderea volumului de lichid seminal (la examinare macroscopică) şi a viabilităţii spermatozoizilor (la examinare microscopică).

Din punct de vedere zooigienic materialul seminal a fost de calitate superioară, deoarece chiar dacă s-a aplicat metoda recoltării manuale directe, au fost respectate cu stricteţe toate măsurile pregătitoare şi de antisepsie, înainte, în timpul şi după recoltarea ejaculatelor de vier. Facem aceste precizări deoarece în literatura de specialitate există conceptul de spermogramă bacteriologică la vierii de reproducţie.

Parametrii spermogramelor uzuale întocmite pe baza ejaculatelor de la vierii luaţi în studiu au fost analizaţi diferit, în funcţie de specificul fiecăruia.

De la fiecare vier luat în studiu, pe grupe de rase: Marele alb, Landrace, L.S.-345

Periş şi Dalland, pe grupe de vârstă: vieruşi şi adulţi şi pe categorii, în funcţie de

regimul de recoltare: o dată la 3-4 zile, o dată la 2 zile sau zilnic, s-au analizat

consecutiv fiecărei recoltări de spermă, următorii parametri:

- volumul ejaculatului, exprimat în mililitri;

- concentraţia spermei, exprimată în număr spermatozoizi pe mililitru de

spermă;

- mobilitatea spermatozoizilor, exprimată procentual;

- gradul de aglutinare a spermei, exprimat procentual.

Ejaculatele recoltate în afară de realizarea spermogramelor biofizice au beneficiat şi de

spermograme bacteriologice. Astfel materialul seminal a fost declarat liber de germeni

deoarece recoltarea

s-a realizat în condiţii aseptice.

Pentru recoltarea spermei s-a folosit metoda manuală directă. Partenerul artificial,

care să ofere excitaţiile necesare pentru declanşarea reflexelor de erecţie şi îmbrăţişare

este reprezentat de manechinul metalic de tip Minitüb.

Recipientul colector în care se recoltează fiecare ejaculat este gradat, are un volum de

1litru şi este prevăzut cu pereţi dubli. Pentru filtrarea spermei de fracţiunea gelatinoasă

se ataşează un filtru. Paharele se menţin înainte de recoltare la termostat, la o

temperatură de 40 grade Celsius. Acestea asigură păstrarea temperaturii pe toată

perioada recoltării, ea netrebuind să scadă sub 35 de grade Celsius. Astfel se determină

volumul fiecărui ejaculat.

Mobilitatea spermatozoizilor s-a determinat în condiţii de metabolism activ

(temperatura este aproximativ 35 grade Celsius), pe material seminal brut.

Aceste condiţii de izotermie, la 35 grade Celsius se asigură prin folosirea unor

plăcuţe încălzitoare, cu termoreglare automată, produse de firma Minitüb, aceste plăcuţe

fiind fixate pe platina microscopului. S-a realizat un preparat simplu, între lamă şi lamelă.

S-au examinat la microscop trei câmpuri, în fiecare câmp microscopic urmărindu-se

mişcarea a 10 spermatozoizi. S-a folosit scara de notare de la 0-100, mobilitatea

exprimându-se procentual.

Concentraţia spermei în spermatozoizi s-a determinat prin metoda fotocolorimetrică, cu

ajutorul fotocolorimetrului de la firma germană Minitüb. Exprimarea se face direct în

miliarde de spermatozoizi pe mililitru de spermă, cu o eroare de maxim 5%. Deşi această

metodă are o eroare mare, întrucât este foarte expeditivă şi cu un preţ de cost relativ mic

pentru fiecare determinare, metoda este foarte răspândită.

Gradul de aglutinare s-a determinat în mod clasic, ca şi celelalte însuşiri, prin

apreciere microscopică, exprimându-se în procente, această valoare reprezentând numărul

de spermatozoizi aglutinaţi, din total spermatozoizi vizualizaţi în câmpul microscopic.

După determinarea valorilor fiecărei însuşiri, s-au stabilit pe baza formulelor

cunoscute principalii parametri statistici: media şi eroarea mediei, deviaţia standard şi

coeficientul de variabilitate.

De asemenea, s-au stabilit diferenţele absolute şi diferenţele relative între

diferitele categorii de vârstă, rasă sau regim de recoltare.

S-a realizat apoi testarea semnificaţiei diferenţelor între categoriile mai sus amintite, cu

ajutorul testului Student.

Totodată s-au calculat valorile corelaţiilor fenotipice între însuşirile analizate,

ulterior precizându-se concluziile.

Parametrii morfometrici ai spermei de vier au fost evaluaţi prin metoda

videomorfometriei computerizate. Această metodă vine să completeze metodologia care

se bazează strict pe analiza parametrilor morfologici, aducând un plus de obiectivitate,

prin măsurătorile privind lungimea şi lăţimea capului spermatozoizilor, lungimea cozii

şi lungimea totală a spermatozoizilor, pe baza acestora determinând matematic indicele

de format al capului spermatozoidului (diametrul mare al capului / diametrul mic al

capului, exprimat în valori absolute), indicele de format al corpului spermatozoidului

(diametrul mare al capului / lungimea cozii, exprimat în valori relative), precum şi

suprafaţa şi volumul capului spermatozoidului.

Ca metodă modernă, înlocuind metodele clasice de măsurare, cu ajutorul

micrometrului ocular, etalonat periodic cu micrometrul obiectiv, videomorfometria

computerizată are la bază aşa numitele sisteme de achiziţie şi prelucrare a imaginilor,

care se doresc a fi modalităţi înlocuitoare ale canalului vizual uman de percepţie, implicit,

subiectiv. În acest scop, operatorul supune imaginea video unor transformări reglabile şi

unor modificări, care să-i scoată în evidenţă caracteristicile căutate.

De regulă, formele din imagini, care sunt căutate spre analiză, nu sunt univoc

definite. De aceea, atât în cazul nostru, cât şi în tot mai complexele utilizări ale sistemelor

menţionate, luarea deciziilor este deocamdată apanajul specialiştilor , pentru ca în viitor

acestea să fie luate de aşa numitele sisteme „expert” (Cristea, 1993).

Inspectarea şi analiza integratoare a unor volume masive de date, cum ar fi

imaginile video ale spermatozoizilor, este de neconceput în timp fără prezenţa sistemelor

automate de prelucrare a imaginilor. Aceste sisteme permit, nu numai transformări ale

unor imagini, ci şi comparaţii şi măsurători, între imagini diferite şi succesive temporar.

Astfel, afişarea unui set de imagini sub forma unei succesiuni temporare, care să dea

senzaţia de mişcare şi modificare în timp, permite ochiului să sesizeze, prin integrarea

variaţiilor, aspecte ce nu pot fi remarcate în imagini individuale (Bogdan şi col., 1991).

Aplicaţia abordată în cadrul acestei lucrări are de-a face cu imagini binalizate,

având un număr redus de tonuri, de regulă alb/negru, în care trebuie recunoscute anumite

părţi sau întregul, ca elemente ale unei colecţii.

Sistemul de achiziţie şi prelucrare a imaginilor, utilizat în experiment, este în

esenţă compus dintr-un sistem de calcul cu microprocesor de tipul IMAGE PRO PLAS şi

o interfaţă .

În principiu interfaţa este compusă din trei blocuri de bază şi anume:

1. blocul de condiţionare video şi sincronizare;

2. blocul de conversie analog-digitală ( A/D);

3. blocul de conversie digital.analogă (D/A).

Comunicaţia datelor cu sistemul de calcul şi în interiorul modulului se

realizează pe două magistrale unidirecţionale de date şi anume: „DATA IN” şi „DATA

EX”.

Magistrala „DATA IN” asigură transmiterea transferului semnalului video la

modul, în vederea afişării imaginii pe monitor. Pe de altă parte, magistrala „DATA EX”

asigură achiziţia şi stocarea datelor în memorie. În consecinţă, semnalul video este în

prealabil prelucrat, astfel încât, convertorul blocului A/D să nu ia în considerare decât

partea purtătoare de informaţie utilă. Acest tip de prelucrare poartă denumirea de „axare a

imaginilor” (Bogdan şi col., 1993).

Cel de-al doilea bloc de conversie, digital-analogă (D/A) recunoaşte semnalul

video complex, din informaţia de tip memorie, selectată pe una din magistrale.

Rezultatele experimentale obţinute cu acest tip de interfaţă sunt excelente,

imaginea numerică prezentând o foarte bună asemănare cu cea iniţială, iar luminozitatea

şi contrastul sunt identice. Efectul conversiei este vizibil, în special în cazul analizei

suprafeţelor mari, relativ uniform luminate şi cu variaţii de strălucire.

Structura interfeţei a fost concepută astfel încât să permită o mare flexibilitate şi

în consecinţă, un spectru larg de aplicaţii. De asemenea, se doreşte ca acest tip de

interfaţă să poată fi implementată pe o singură placă de dimensiunile unei cartele de

extensie pentru calculatoarele personale.

Blocul I constă într-un sistem capabil să proceseze un semnal de luminanţă (Y) şi

două semnale de diferenţă de culoare (R-Y şi B-Y), obţinute prin decodarea semnalului

video complex PAL sau SECAM. În cazul în care se doreşte ca semnalul video să fie

preluat de o cameră video, iar imaginea să fie înregistrată pe un recorder, este necesară

suplimentarea sistemului cu un modul codor/decodor PAL.

Pornind de la aceste principii de natură tehnică, care se constituie în fundamentul

oricărei utilizări a sistemelor de analiză a imaginilor, am procedat la identificarea

posibilităţilor de videomicromorfometrare a spermatozoizilor.

În vederea derulării analizelor de videomorfometrie computerizată s-au selectat

randomizat 3000 imagini reprezentând spermatozoizi aparţinând ejaculatelor obţinute de

la toţi vierii luaţi în observaţie.

Fiecare imagine video, în vederea analizei sale ulterioare a fost prelucrată iniţial

prin intermediul hard-ului şi soft-ului specializate în achiziţia şi procesarea imaginilor.

În principiu, această operaţiune cuprinde următoarele etape de lucru:

1. pregătirea probei şi pregătirea ansamblului microscop - cameră

video. Probele s-au obţinut prin colorarea cu eozină-nigrozină a

frotiurilor realizate din material seminal recoltat de la vierii luaţi în

studiu.

2. prelucrarea imaginii microscopice prin intermediul camerei şi

transmiterea semnalului video, fie direct la interfaţa computerului (cu

stocare în memorie), fie indirect spre stocare prin intermediul unui

videorecorder.

3. analiza imaginii achiziţionate, indiferent de sursă, prin intermediul

hard-ului şi soft-ului specializat în morfometrare. Marele avantaj pe

care acest sistem îl prezintă este posibilitatea utilizării opţiunii

„freeze”, imaginea astfel blocată, putând fi stocată în memoria

dinamică a computerului şi astfel realizarea unor bănci de date –

imagini ce pot fi reactualizate sau comparate.

Studiul în sine a presupus derularea a trei faze, pe care le prezentăm în cele ce

urmează:

Faza I - preluarea imaginii video pe interfaţa specializată a unui computer PC şi

încorporarea acesteia în memoria computerului;

Faza II - prelucrarea imaginilor în vederea morfometrării;

Faza III - morfometrarea propriu-zisă şi înregistrarea datelor obţinute.

Consecutiv acestor etape s-a trecut la calcularea diferiţilor parametrii şi la

interpretarea datelor din punct de vedere statistic, cu ajutorul testelor Student şi a testelor

de corelaţie fenotipică între diferitele caractere.

Ca soft folosit pentru morfometrie LABORATORY UNIVERSAL COMPUTER

IMAGE ANALYSIS (L.U.C.I.A) a reprezentat sistemul de analiză completă a imaginii.

Menţionăm, că în principiu, acelaşi soft este folosit şi în medicina umană.

Astfel, s-au determinat: lungimea capului spermatozoidului, lăţimea capului

spermatozoidului, lungimea cozii spermatozoidului. Pe baza acestor valori s-a determinat

lungimea totală a spermatozoidului. Alături de aceste însuşiri dimensionale s-au

determinat şi indicii de format ai capului şi ai corpului spermatozoidului.

Indicele de format al capului s-a calculat raportând diametrul mare al capului

(lungimea capului) la diametrul mic al capului (lăţimea capului), iar cel de format al

corpului, raportând diametrul mare al capului la lungimea cozii, acest indice fiind

exprimat însă în valori relative.

Ulterior s-a stabilit şi suprafaţa şi volumul capului spermatozoidului. Considerând

capul spermatozoidului ca fiind un elipsoid şi schematizând această structură astfel:

putem nota lungimea spermatozoidului ca fiind 2a, iar lăţimea capului 2b.

Pe baza acestor valori stabilite anterior,s-au putut calcula:

unde S este aria capului spermatozoidului.

unde V este volumul capului spermatozoidului.

În funcţie de valorile medii ale însuşirilor morfometrice ale spermatozoizilor s-au

calculat apoi aceşti parametri, în funcţie de rasa şi vârsta vierilor şi în funcţie de regimul

de recoltare.

Consider că cea mai bună introducere a acestui ultim capitol este prima frază din

prefaţa recentului şi foarte valorosului tratat intitulat “Andrologie Veterinară” elaborat

sub coordonarea prof. univ. dr. med. vet. Groza Ioan Ştefan, în care autorii afirmă că:

“A încerca să scrii o carte care să cuprindă totul despre ceva este o utopie.”

Prezenta teză de doctorat elaborată de subsemnata, sub conducerea ştiinţifică a

doamnei profesor universitar dr. med. vet. Dorina Bogdan, nu şi-a propus să epuizeze

toate ideile, ci să deschidă o nouă cale de cercetare în acest domeniu.

Din mai multe variante succesive pe care le-am utilizat în redactarea şi

prezentarea concluziilor acestei teze de doctorat, la propunerea conducătorului ştiinţific,

m-am oprit la modalitatea de sistematizare a acestora în funcţie de principalii parametrii

ai spermogramelor andrologice, în mod selectiv, atât din cadrul spermogramelor uzuale,

cât mai ales din cadrul celor speciale.

A. Concluzii referitoare la dinamica parametrilor analizaţi în cadrul

spermogramelor uzuale (volumul ejaculatului, mobilitatea spermatozoizilor,

concentraţia spermei, gradul de aglutinare)

A.I. Concluzii referitoare la dinamica volumului ejaculatului:

a. Volumul mediu al ejaculatului în funcţie de rasa vierilor a fost cuprins între

100,01±20,02ml la vierii din L.S.-345 Periş şi 150,00±5,32 ml, la vierii din rasa

Landrace.

b. Referitor la factorul de influenţă vârstă se remarcă faptul că volumul mediu al

ejaculatului a înregistrat valori mai mari la vierii adulţi (135,00±5,68 mililitri),

depăşindu-l pe cel obţinut de la vieruşi (102,5±7,18 mililitri).

c. Volumul cel mai mare al ejaculatului s-a obţinut de la vierii cu interval mediu

între recoltări – trei zile, fiind egal cu 140,00±9,12 ml, în timp ce prin mărirea acestui

interval la patru zile, s-a obţinut cel mai mic volum al ejaculatului şi anume 102,5±7,18

ml, înregistrându-se o diferenţă semnificativă de 37,5 ml.

A.II. Concluzii referitoare la dinamica mobilităţii spermatozo-

izilor:

a. În funcţie de factorul de influenţă rasă, parametrul mobilitatea spermei brute

a înregistrat valori cuprinse între 62,5% şi 70,0%. La rasele analizate, ea este însă mai

scăzută decât cea apreciată de alţi autori. Singura rasă care se apropie de valoarea

considerată optimă este rasa Landrace, la care mobilitatea spermei brute a fost de 70,0 ±

3,25 %.

b. În ceea ce priveşte factorul vârstă, mobilitatea spermei brute, a fost mai bună

la reproducătorii mai tineri, înregistrând valoarea de 69,00±3,53%, în timp ce la masculii

adulţi aceasta a fost egală cu 63,75±2,06%. În ambele situaţii, valorile sunt mult mai mici

decât cele găsite de alţi autori.

c. Referitor la regimul de recoltare, mobilitatea spermei brute a avut valori

medii superioare în cazul recoltării la un interval de 4 zile şi anume 69,00±3,53% şi cea

mai mică valoare în cazul recoltării la un interval de două zile, respectiv 63,75±2,30%.

A.III. Concluzii referitoare la dinamica parametrului concentraţia

spermei:

a. Concentraţia spermei în spermatozoizi a înregistrat valori diferite luând în

considerare factorul rasă, toate cele patru rase având valori medii ce au depăşit 300

milioane spermatozoizi pe mililitru spermă; pe primul loc s-au situat vierii de rasă

Marele alb cu o concentraţie de 0,454±0,01 miliarde spermatozoizi pe mililitru spermă,

iar pe ultimul loc vierii Dalland, la care concentraţia a avut valoarea medie egală cu

0,347± 0,03 miliarde spermatozoizi pe mililitru spermă.

b. Ca şi în privinţa mobilităţii spermatozoizilor şi în cazul concentraţiei în

spermatozoizi, tot vieruşii se situează pe primul loc, cu un număr de 0,467±0,06 miliarde

spermatozoizi/ml, iar la vierii cu vârsta peste 12 luni, acesta a fost egal cu 0,360±0,02

miliarde spermatozoizi/ml; aceste valori atestă faptul că sperma de vier este rară în celule

seminale.

c. Aşa cum era de aşteptat, concentraţia în spermatozoizi a variat şi în funcţie

de regimul de recoltare. În condiţiile unei frecvenţe de recoltare reduse, concentraţia a

fost de 0,467±0,06 miliarde spermatozoizi / ml, iar în cazul unei frecvenţe crescute

valoarea medie înregistrată a fost de 0,315±0,033 miliarde spermatozoizi / ml spermă.

A.IV. Concluzii referitoare la dinamica parametrului gradul de

aglutinare:

a. Şi acest parametru a înregistrat variaţii în funcţie de factorul rasă, oscilând în

jurul valorii de 20%, cu o excepţie, la vierii Dalland, la care acest procent a fost mai

redus şi anume: 17,5 ± 1,13% (ceea ce reprezintă un aspect pozitiv). La celelalte rase,

valorile înregistrate se înscriu în limitele citate de literatura de specialitate.

b. Gradul de aglutinare a spermei, având valoare mai mică la vieri

(18,75±1,25%), denotă o calitate mai bună a acesteia faţă de categoria de vârstă vieruşi,

la care acest indicator a înregistrat valoarea de 20,00±2,88%.

c. Gradul de aglutinare cel mai mic (deci cel mai bun) s-a înregistrat la

recoltările mai dese (16,25±1,25%), iar cel mai mare se constată la recoltările medii, la un

interval de recoltare de 2-3 zile, fiind egal cu 21,25±1,25%.

B. Concluzii referitoare la dinamica parametrilor morfometrici , analizaţi în

cadrul spermogramelor speciale (lungimea totală a spermatozoidului, lungimea

capului, lungimea cozii, lăţimea capului, indicele de format al capului

spermatozoidului, indicele de format al corpului, suprafaţa şi volumul capului):

B.I. Concluzii referitoare la dinamica lungimii totale a spermato-

zoidului:

a. În funcţie de rasa vierilor luaţi în studiu, în urma prelucrării statistice a datelor

primare înregistrate se poate remarca faptul că lungimea totală a spermatozoizilor a

avut valoarea medie cea mai mare la vierii de rasă Landrace, fiind egală cu 53,17±1,4

microni, iar cea mai mică la cei de rasă Dalland, având 49,74±0,61 microni, celelalte rase

prezentând valori intermediare.

b. Paralel cu vârsta, se constată faptul că lungimea totală a spermatozoidului a

fost superioară la vieruşi, la care media a înregistrat valoarea de 51,14±0,48 microni, în

timp ce la vierii adulţi aceasta a ajuns la 50,76±0,81 microni, diferenţa fiind de 0,38

microni.

c. Regimul de recoltare a spermei a constituit de asemenea un factor de influenţă.

Din datele prezentate în subcapitolul 14.1 putem concluziona următoarele: lungimea

totală a spermatozoidului a înregistrat valorile cele mai mari la vierii la care recoltarea

s-a făcut la un interval de trei zile şi anume 52,07±1,08 microni, iar în cazul recoltărilor

mai dese, la interval de 1-2 zile, adică de 18 ori pe lună, însuşirile morfometrice

înregistrate au avut valorile cele mai mici, respectiv 49,45±0,87 microni.

B.II. Concluzii referitoare la dinamica parametrului lungimea

capului spermatozoidului:

a. În funcţie de rasa vierilor luaţi în studiu parametrul lungimea capului a

înregistrat valori apropiate, cuprinse între 9,26±0,30 microni (la rasa Marele alb) şi

9,47±0,11 microni (la L.S.-345 Periş), valori intermediare fiind stabilite la vierii din

rasele Landrace şi Dalland.

b. Referitor la categoria de vârstă, se constată la lungimea capului

spermatozoidului o mică diferenţă în favoarea vierior adulţi. Astfel, lungimea capului a

fost în medie egală cu 9,43±0,09 microni, adică mai mică cu 0,09 microni faţă de vieruşi,

ceea ce atestă o diferenţă nesemnificativă.

c. Lungimea capului spermatozoidului a oscilat şi în funcţie de regimul de

recoltare. S-a constatat faptul că la vierii folosiţi la reproducţie o dată la trei zile,

lungimea medie a capului a înregistrat cea mai mare valoare şi anume 9,59±0,11 microni,

iar la cei folosiţi zilnic s-a înregistrat cea mai mică valoare 9,28±0,12 microni.

B.III. Concluzii referitoare la dinamica parametrului lungimea

cozii spermatozoidului:

a. Lungimea cozii spermatozoizilor în funcţie de rasă a variat în limite mai

largi, de la 40,20±0,63 microni (la vieri Dalland), la 43,88±1,37 microni (la rasa

Landrace).

b.În funcţie de categoria de vârstă, lungimea cozii sperma-tozoidului a

înregistrat valoarea medie de 41,80±0,53 microni la vieruşi şi 41,25±0,83 microni la

vierii adulţi, diferenţa de 0,55 microni fiind nesemnificativă.

c. Ca şi în cazul lungimii totale a spermatozoidului, precum şi a lungimii capului,

lungimea cozii spermatozoidului a înregistrat valoarea medie cea mai mare la vierii la

care recoltarea s-a făcut la interval de trei zile, adică de aproximativ zece ori pe lună şi

anume 42,31±1,29 microni. În cazul recoltărilor mai dese, adică de 18 ori pe lună,

valoarea medie înregistrată a fost 40,19±0,89 microni.

B.IV. Concluzii referitoare la dinamica lăţimii capului

spermatozoidului:

a. În funcţie de rasă, lăţimea capului spermatozoizilor a oscilat în jurul valorii de

5 microni, având valoarea cea mai mare la vierii din L.S.-345 Periş (5,74±0,15 microni)

şi cea mai mică la vierii de rasă Landrace (5,32±0,06 microni).

b. Referindu-ne la lăţimea capului spermatozoidului în funcţie de categoria de

vârstă constatăm o valoare mai mare la vierii adulţi (5,55±0,15 microni), faţă de vieruşi

(5,47±0,16 microni), dar diferenţa de 0,08 microni este nesemnificativă.

c. Dimensiunile de lărgime mai mari ale capului spermatozoidului, respectiv

lăţimea capului, au situat vierii cu recoltare la interval de trei zile pe primul loc

(5,60±0,16 microni), iar pe cei cu recoltare la interval de patru zile pe ultimul loc

(5,47±0,16 microni).

B.V. Concluzii referitoare la dinamica indicelui formatului capului

spermatozoidului:

a. Oscilaţiile indicelui formatului capului în funcţie de rasa vierilor, prezintă o

valoare medie de 1,76±0,02 ce situează vierii Landrace pe primul loc, iar valoarea medie

de 1,66±0,05 plasează vierii din L.S.-345 Periş pe ultimul loc.

b. Indicele formatului capului a înregistrat valori sensibil egale la cele două

categorii de vârstă (1,71±0,04 la vieruşi şi respectiv 1,72±0,05 la adulţi).

c. După valoarea indicelui formatului capului, tot vierii recoltaţi la trei zile se

plasează pe primul loc, acest indice fiind egal cu 1,73±0,04, iar pe ultimul loc se găsesc

vierii recoltaţi la patru zile (indicele formatului capului fiind de 1,71±0,04).

B.VI. Concluzii referitoare la dinamica indicelui formatului

corpului spermatozoidului:

a. Cea mai mare valoare a indicelui formatului corpului s-a înregistrat la vierii

Dalland (23,68±0,48), iar cea mai mică la vierii Landrace (21,34±0,26), celelalte rase

prezentând valori intermediare.

b. Indicele formatului corpului spermatozoidului la vierii adulţi a depăşit cu

0,51 pe cel de la vieruşi, valorile medii ale lui la cele două categorii de vârstă fiind

22,61±0,21 şi respectiv 23,12±0,52.

c. La vierii recoltaţi la 1-2 zile, indicele formatului corpului spermatozoidului a

fost superior faţă de celelalte două categorii, înregistrând o medie de 2,27±0,59; valoare

inferioară constatăm la vierii cu recoltări mai puţine pe lună 22,61±0,21.

B.VII. Concluzii referitoare la dinamica valorilor suprafeţei şi

volumului capului spermatozoidului:

a. Cea mai mare suprafaţă a capului şi respectiv volumul capului se constată la

vierii din L.S.-345 Periş, fiind de 42,67 microni2şi respectiv 163,287 microni3, în timp ce

la vierii de rasă Landrace aceşti indicatori au avut cele mai mici valori.

b. Suprafaţa capului şi volumul acestuia la spermatozoizii proveniţi de la

animale mai vârstnice au fost mai mari comparativ cu cele provenite de la animale mai

tinere (41,08 microni2 şi 152,01 microni3 la vieri şi respectiv 40,10 microni2 şi 146,25

microni3 la vieruşi).

c. Cea mai mare suprafaţă a capului şi cel mai mare volum al capului au avut

spermatozoizii din ejaculatele obţinute la interval de trei zile, valorile acestor însuşiri

fiind de 42,20 microni2 şi respectiv 157,72 microni3. Cele mai mici valori ale

suprafeţei şi volumului capului spermatozoidului s-au găsit la vierii recoltaţi mai des, la

1-2 zile (40,06 microni2 şi respectiv 146,09 microni3).

În final, pe baza celor menţionate mai sus putem afirma că:

1. Î n funcţie de rasă, parametrii spermogramelor uzuale (volumul,

mobilitatea, concentraţia, gradul de aglutinare) şi speciale (morfometrice) au

înregistrat cele mai bune valori la vierii de rasă Landrace şi L.S.-345 Periş, în

majoritatea cazurilor, în timp ce la vierii de rasă Dalland, acestea au înregistrat

valorile cele mai scăzute.

2. În funcţie de vârstă, însuşirile apreciate în cadrul spermogramelor uzuale

au avut valori mai bune la vierii adulţi în privinţa volumului ejaculatului şi a

gradului de aglutinare, iar la vieruşi au fost superioare mobilitatea spermei brute şi

concentraţia în spermatozoizi.

În ceea ce priveşte însuşirile morfometrice apreciate în cadrul

spermogramelor speciale, cu excepţia lungimii cozii, toate au înregistrat valori mai

mari la vierii adulţi.

3. Pe baza valorilor parametrilor analizaţi în cadrul spermo-gramelor uzuale

şi speciale, în raport cu regimul de recoltare, constatăm că cele mai bune rezultate s-

au obţinut în cazul în care intervalul între recoltări a fost de 3 zile, adică 10 recoltări

pe lună.

4.Considerăm că lipsa diferenţelor asigurate statistic este justificată în mod

deplin prin locul şi rolul ADN-ului şi ARN-ului din capul spermatozoidului, în

procesul complex al fecundaţiei, astfel încât capacitatea fecundantă, în general şi

transmiterea ereditară a însuşirilor de producţie, în special, au în mod categoric un

grad foarte ridicat de determinism genetic, respectiv un coeficient de heritabilitate

(h2) peste 0,9.

C. O atenţie deosebită s-a acordat calculării unor corelaţii fenotipice dintre unii

parametri ai spermogramelor uzuale (volumul ejaculatului, mobilitatea

spermatozoizilor, concentraţia spermei, gradul de aglutinare) şi unii parametri ai

spermogramelor speciale (de exemplu morfometria spermatozoizilor), în raport cu cei

trei factori de influenţă luaţi în studiu (rasa, vârsta şi regimul de recoltare). Pe baza

acestor calcule se pot desprinde următoarele concluzii:

C.I. Concluzii referitoare la dinamica valorilor coeficienţilor de corelaţie

fenotipică calculaţi între parametrii spermogramelor uzuale:

a. Valorile corelaţiilor fenotipice dintre volumul ejaculatului şi mobilitatea

spermei brute au fost strâns pozitive, oscilând între +0,3 şi +1 la analiza raselor; între

+0,61 şi +0,81 în raport cu vârsta şi între +0,43 şi +0,82 în funcţie de regimul de

recoltare.

b. Coeficienţii de corelaţie fenotipică dintre volumul ejaculatului şi

concentraţia în spermatozoizi au fost strâns negativi în toate situaţiile analizate: -0,64

până la -0,99 în funcţie de rasă; -0,63 până la –0,97 în funcţie de vârstă şi -0,78 până la –

0,88 în raport cu regimul de recoltare.

c. Mobilitatea, în majoritatea cazurilor se corelează pozitiv cu concentraţia, în

limitele +0,63 şi +0,97 şi negativ cu gradul de aglutinare: -0,20 până la –0,99.

C.II. Concluzii referitoare la dinamica valorilor coeficienţilor de corelaţie

fenotipică calculaţi între parametrii spermogramelor speciale:

a. Lungimea totală a spermatozoidului se corelează pozitiv cu lungimea capului

(r=+0,27 până la r=+0,97), cu lungimea cozii (r=+0,92; r=+0,99) şi negativ cu indicele

formatului corpului (r=-0,40; r=-0,96) şi cu indicele formatului capului (r=-0,27; r=-

0,85).

b. Lungimea capului spermatozoidului se corelează pozitiv cu lăţimea capului

spermatozoidului ( r=+0,14, până la r=+0,93) şi cu indicele formatului capului (r=+0,66,

până la +0,92).

c. Corelaţiile dintre lăţimea capului spermatozoidului şi indicele formatului

capului sunt negative, cu valori cuprinse între r=-0,31 şi

r=-0,96, iar cele dintre lungimea cozii şi indicele formatului corpului spermatozoidului

sunt tot negative, oscilând între r=-0,08 şi r=-0,96.

Datorită extraordinarelor performanţe ştiinţifice ale biotehnologiilor avansate în

domeniul creşterii animalelor considerăm că este necesar aplicarea cu mai multă

deschidere şi rapiditate a diferitelor noutăţi specifice bioingineriei şi biotehnologiei, fapt

pentru care recomandăm:

1. introducerea în cadrul conceptului de spermogramă citologică (parte

componentă a fişei andrologice) a unui compartiment de citomorfometrie a

materialului seminal, considerând că spermogramele citomorfometrice trebuie

efectuate periodic, cel puţin la masculii care fac parte din patrimoniul naţional

zootehnic;

2. organizarea şi dezvoltarea unui segment specific al prestărilor de servicii din

zootehnia privată, care să cuprindă în mod adecvat toate serviciile directe şi

indirecte, la nivelul parametrilor internaţionali de calitate competitivă, legate de

însămânţările artificiale la specia suine (atât în amonte cât şi în aval de unităţile

de producţie), inclusiv pe bază de conexiuni internaţionale necesare pentru

dezvoltarea durabilă a spaţiului rural;

3. introducerea ca o cerinţă obiectivă, în cadrul reţelei de reproducţie şi

însămânţări artificiale, a efectuării spermograme-lor uzuale, dar şi speciale la

toţi reproducătorii animalelor de fermă, având în vedere că producţia lor

zootehnică este reprezentată de fapt de producţia spermatică, care trebuie

examinată şi certificată;

4. înfiinţarea în fiecare D.J.A.R.Z., pe lângă laboratorul de seminalogie a unui

laborator mobil, care să fie dotat cu cele necesare recoltării şi controlului calităţii

materialului seminal;

5. elaborarea de către specialiştii în domeniu a unui nou soft specializat pentru

determinări ale materialului seminal întrucât actualul program L.U.C.I.A. este

costisitor şi nu este utilizat numai pentru spermă;

6. organizarea şi funcţionarea unor bănci de imagini citologice şi

citomorfometrice (inclusiv citopatologice), care să permită în viitor analiza

computerizată a calităţii spermatozoizilor de vier pe baza Image Analysis System;

7. în perspectiva apropiatei integrări a României în Uniunea Europeană (1 ianuarie

2007), ca unităţile de selecţie şi testare a porcinelor din ţara noastră să treacă în

mod etapizat şi hotărât la îndeplinirea treptată a tuturor exigenţelor sanitar-

veterinare referitoare la comerţul internaţional cu material seminal de vier;

8. folosirea la reproducere numai a masculilor amelioraţi, testaţi din punct de vedere

genetic, dar şi al principalelor caracteristici de andrologie veterinară, întrucât, ca

urmare a aceleiaşi perspective, toate aspectele tehnico-economice şi mai ales

economico-sociale ale biotehnologiilor însămânţărilor artificiale, în general şi la

suine în special, capătă o nouă dimensiune, deoarece plata carcaselor se va face

după sistemul european de apreciere (grila „SEUROP);

9. înfiinţarea şi în medicina veterinară a unor laboratoare private pentru analize,

inclusiv pentru materialul seminal, în mod asemănător medicinei umane (în

reţeaua căreia există laboratoare private pentru analize);

10. extinderea şi la materialul seminal de la alte specii de importanţă economică a

metodologiei de lucru utilizată în lucrarea de faţă pentru aprecierea însuşirilor

morfometrice;

11. privatizarea prin sistem competitiv a serviciilor de însămânţări artificiale la suine,

cu respectarea legislaţiei naţionale şi internaţionale din domeniu, deoarece

concurenţa este cea care va impune necesitatea spermogramelor obiective,

întrucât rămâne încă o enigmă parţială modalitatea în care biotehnologia

însămânţărilor artificiale pentru taurine este privatizată prin SC SEMTEST, de

peste un deceniu, pe când la suine asigurarea cantitativă şi calitativă cu material

seminal se face în general prin unităţile bugetare şi doar sporadic prin sistem

privat.

În finalul recomandărilor noastre considerăm că poziţia ştiinţifică corectă în utilizarea şi interpretarea spermogramelor uzuale şi speciale este aceea conform căreia toţi parametrii trebuie corelaţi şi interpretaţi comparativ (aşa cum am încercat şi noi în prezenta teză de doctorat), fără a absolutiza sau exacerba importanţa numai a unui singur parametru.

Download - REZUMAT.tapaloaga Dana

Top Related