Download - Stimulare extracutanata.docx
-
8/10/2019 Stimulare extracutanata.docx
1/1
Introducere
Una dintre principalele proceduri medicale folosite in urgente este stimularea
cardiaca extracutanata (defibrilarea, reanimarea). Pentru aplicarea unui stimul electric
sunt folositi, in general, doi electrozi plasati pe torace. Procedura este insotita de efecte
secundare negative (necroza, durere) atunci cand pragul de stimulare este atins pentru
densitati de curent in peretele toracic mai mari decat in tesutul cardiac. La succesul
procedurii si la reducerea efectelor secundare contribuie urmatorii factori: pozitionarea
electrozilor, numarul, dimesiunile si formele lor, forma impulsului aplicat
(amplitudine, durata, etc.). Pentru reducerea durerii se folosesc electrozi pentru
uniformizarea densitatii de curent, geluri de mare impedanta, atentia la durata
impulsului de stimulare si la dimensiunile electrozilor.
Stimulatoarele cardiace (sau pacemakerele) sunt dispozitive de mici dimensiuni
care pot fi implantate pentru a trata diferite tipuri de anomalii ale ritmului cardiac
(bradiaritmie- ritm rar al inimii, diferite grade de bloc: in acest caz, nu intotdeauna se
obtine o contractie a muschiului cardiac, ceea ce inseamna ritm mai rar al inimii ).
Astfel, cand ritmul inimii este prea scazut aceste dispozitive transmit un curent electric
la nivelul muschiului cardiac, determinand in acest fel contractia (si deci bataie
cardiaca), ceea ce asigura o functie cardiaca optima si un circuit al sangelui in corp
adecvat. In plus, aceste dispozitive ajusteaza ritmul inimii in raport cu nevoile
organismului (de exemplu, la efort, ritmul cardiac este accelerat in mod normal, lucru
care nu se intampla in anumite afectiuni si pe care stimulatorul il poate corecta).