Download - valorif potential turistic dunare.pdf
INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE - DEZVOLTARE ÎN TURISM
*************************************************************************************************
INCDT - BUCURESTI
STUDIU DE OPORTUNITATE PRIVIND VALORIFICAREA
POTENTIALULUI TURISTIC AL DUNĂRII
- FAZA I-a -
BENEFICIAR : MINISTERUL TURISMULUI
BUCURESTI NOIEMBRIE 2001
COORDONATOR STUDIU
Georgeta MAIORESCU
COLECTIV DE ELABORARE
Geolog Georgeta MAIORESCU - cercetător ştiinţific principal
II
Arhitect Victor TIMOTIN - cercetător ştiinţific principal II
Geograf Sorin LEESCU - cercetător ştiinţific
PROCESARE
Mihaela BARBU - asistent
DIRECTOR GENERAL,
Alexandru STANCU
CUPRINS
INTRODUCERE 4 CAPITOLUL I CADRUL NATURAL ŞI GEOPOLITIC AL DUNĂRII 5 1.1. Cadrul natural al Dunării 5 1.2. Probleme de mediu 7 1.3. Dunărea în geografia Europei 8 CAPITOLUL II EVALUAREA CALITATIVĂ A POTENŢIALULUI 12 TURISTIC AL DUNĂRII 11 2.1. Sectorul Baziaş-Porţile de Fier II 13
2.1.1. Date geografice 13
2.1.2. Potenţialul turistic 14
2.1.3. Forme de turism practicabile 23
2.1.4. Probleme de mediu 24
2.2. Sectorul Porţile de Fier II - Călăraşi 25 2.2.1. Date geografice 25
2.2.2. Potenţialul turistic 26
2.2.3. Forme de turism practicabile 39
2.2.4. Probleme de mediu 40
2.3. Sectorul Călăraşi - Tulcea 41 2.3.1. Date geografice 41
2.3.2. Potenţialul turistic 42
2.3.3. Forme de turism practicabile 54
2.3.4. Probleme de mediu 55 CAPITOLUL III DIRECŢII PRIORITARE PENTRU DEZVOLTAREA 53 TURISMULUI BIBLIOGRAFIE 58
PLANŞE
INTRODUCERE Prezentul studiu face obiectul contractului nr. 20 / 8.11.2001, încheiat cu
Ministerul Turismului. Lucrarea a fost concepută în două faze.
• • Faza I, cea de faţă, cuprinde aspecte legate de cadrul geografic şi
geopolitic al Dunării în contextul european, evaluarea potenţialului turistic al
sectorului românesc al fluviului şi formele de turism generate de existenţa
resurselor naturale şi antropice. Au fost evidenţiate de asemenea calitatea apelor
fluviului şi factorii de poluare care o influenţează.
• • În faza a II-a vor fi selectate zonele şi sectoarele prioritare pentru
dezvoltarea turismului cu descrieri şi amenajări punctuale, menţionându-se în
fiecare caz oportunităţile investiţionale. Pentru noile produse turistice se vor
concepe programe de promovare pe piaţa internă şi externă, care vor avea rolul
de a integra România, prin acest sector dunărean, în turismul regional şi
european.
Vreme de cinci secole, Dunărea a reprezentat, printre alte funcţii ale sale,
o frontieră politică, o linie de demarcaţie între diferite state, dar în prezent ea
tinde să devină o axă a integrării şi cooperării europene, în care rolul
graniţelor se doreşte a fi doar unul administrativ, depăşindu-se astfel concepţiile
rigide ale suveranităţii naţionale.
Valorificarea potenţialului turistic de excepţie şi a poziţiei geopolitice pe
care o are sectorului românesc al Dunării în contextul european, armonizată cu
un cadru juridic şi instituţional adecvat, va atrage după sine o diminuare a rolului
de graniţă politică al Dunării şi o integrare mai rapidă a României în structurile
regionale şi europene. Între formele de cooperare interstatală, turismul se detaşează ca o formă prioritară şi de avangardă.
Problemele legate de amenajarea teritoriului (structuri turistice,
infrastructură) în vederea îmbunătăţirii şi diversificării ofertei turistice pe
sectorul românesc al Dunării, se înscriu într-o sferă mai largă a conceptului de
dezvoltare durabilă. În acest context, protecţia şi utilizarea durabilă a apelor
fluviului Dunărea este esenţială, fiind oficializată prin acorduri şi convenţii
semnate de ţările riverane şi implicit România.
CAPITOLUL I
CADRUL NATURAL ŞI GEOPOLITIC AL DUNĂRII 1.1. Cadrul natural al cursului Dunării
Dunărea, al doilea fluviu ca mărime din Europa, îşi adună izvoarele de
sub vârful Kandel (1241 m), din Munţii Pădurea Neagră, înmănunchindu-se într-
un loc pitoresc din parcul castelului Fürstenberg. Aici, în localitatea
Donaueschingen, cele două pârâiaşe, Brieg şi Brigach, îşi amestecă apele,
pornind spre est, spre Marea Neagră, într-o lungă şi aventuroasă călătorie, de
2857 km. Locul, considerat convenţional ca punct de izvor al fluviului, este
marcat printr-un complex statuar, dăltuit în marmură de Carrara, reprezentat de
două femei, mama, cu mâna întinsă, care simbolizează Europa, arătându-i fiicei
sale, Dunărea, drumul pe care trebuie să-l urmeze. În lungul său traseu,
traversează şi în acelaşi timp uneşte, 4 capitale - Viena, Bratislava, Budapesta,
Belgrad şi 10 state europene: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia,
Iugoslavia, România, Bulgaria, Republica Moldova şi Ucraina.
De la izvoarele sale, din Munţii Pădurea Neagră şi până la vărsare,
străbate variate forme de relief care imprimă cursului Dunării când un aspect de
fluviu năvalnic de munte, când un aspect de fluviu de şes, cu ape liniştite. De-a
lungul a mai bine de două milioane de ani îşi împlineşte cursul, înfruntând mai
multe culmi muntoase ale sistemului alpino - carpatic, dăltuind peisaje de o rară
frumuseţe, împodobite de om cu numeroase castele medievale sau cu aşezări
pierdute în vegetaţie.
Astfel, au fost desferecate şase porţi înguste prin Munţii Jura Suabă -
poarta Tuttlingen - Sigmaringen, Munţii Boemiei - Porţile Passau (Linz - Grein -
Krems), între Carpaţii Mici şi Munţii Leitha - Poarta Bratislavei sau Devin, între
Munţii Pilis şi Borzsony - Poarta Vişegrad, prin Munţii Carpaţi - Porţile de Fier şi
cea din urmă poartă, prin nordul Munţilor Măcin (Peceneaga). După fiecare
obstacol montan apele ei se liniştesc, străbătând în total cinci zone depresionare:
bazinele Bavariei, al Vienei, al Croaţiei, Câmpia Panonică şi Câmpia Română. La
vărsare fluviul formează o deltă de formă clasică, triunghiulară, de o bogăţie
biologică deosebită, declarată pentru importanţa ei, rezervaţie a biosferei.
De-a lungul Dunării se individualizează albia majoră a fluviului sau lunca
naturală a Dunării, ce cuprinde şi partea inundabilă. Aceasta are un rol important
atât în conservarea ecosistemelor, cât şi în activitatea umană.
Bazinul hidrografic al Dunării se extinde pe o suprafaţă de 817.000 kmp,
acoperind suprafeţe variabile din 18 ţări europene, României, Ungariei şi
Iugoslaviei revenindu-le cele mai mari. Primeşte numeroşi afluenţi (120) care îi
aduc ape de pe culmile Alpilor, Alpilor Dinarici, Carpaţilor şi Balcanilor, din care
35 sunt mai importanţi (20 afluenţi de dreapta şi 15 afluenţi de stânga).
Pe baza reliefului de ansamblu şi al aportului de apă, bazinul Dunării este
împărţit în trei sectoare: Depresiunea Dunării de Sus sau bazinul superior al
Dunării, Depresiunea Dunării de Mijloc sau bazinul mijlociu al Dunării şi
Depresiunea Dunării de Jos sau bazinul inferior al Dunării.
Extinderea în longitudine, pe un meridian şi jumătate, apropierea de
Marea Mediterană şi marea varietate a reliefului conferă zonei traversată de
fluviu un climat complex şi variat, de la cel atlantic, predominant în bazinul
superior, spre un climat continental accentuat, în bazinul inferior.
Regimul hidrologic este influenţat de nivelul precipitaţiilor şi de afluenţii
pe care îi primeşte. Acumulări apreciabile de debit se înregistrează după
confluenţa cu apele Innului- 1500 mc/sec, la ieşirea din Ungaria - 2480 mc, în
sectorul sârbesc - 5500 mc şi cel românesc - 6500 mc. Debite maxime, peste
cotele de inundaţie, au fost înregistrate în 1954 şi 1970, în urma topirii zăpezilor
şi precipitaţiilor abundente din perioada de primăvară.
Regimul hidrologic alimentat de ploi şi zăpezi a făcut posibilă navigaţia pe
Dunăre în tot timpul anului, iar condiţiile de mediu şi resursele de hrană oferite au
facilitat dezvoltarea aşezărilor umane. Au luat astfel naştere numeroase porturi fluviale, adevărate porţi spre lumea europeană, prin care circulă un număr mare
de călători, turişti şi cantităţi importante de mărfuri. Renumite sunt Kelheim,
Regensburg, Straubing - în Germania, Linz, Viena - în Austria, Bratislsva - în
Slovacia, Budapesta, Mohacs - în Ungaria, Novi Sad, Belgrad - în Iugoslavia şi
Orşova, Turnu Severin, Giurgiu, Turnu Măgurele, Olteniţa - în România. Porturile
Brăila, Galaţi, Tulcea şi Sulina sunt încadrate în categoria porturilor fluvial-maritime. Pe canalele navigabile Dunăre - Marea Neagră şi Poarta - Albă - Midia
- Năvodari mai sunt amenajate patru porturi fluviale.
1.2. Probleme de mediu Activitatea omului şi-a pus amprenta asupra calităţii mediului din zona
adiacentă Dunării, mai ales în ultimii 150 ani. Calitatea apelor sale, fie că sunt
potabile, pentru irigaţii sau pentru utilizări industriale, dar şi mediu de viaţă pentru
organisme biologice, a fost deseori afectată.
Mineralizarea totală oscilează între 200-350 mg/l, fiind influenţată de
substratul geologic, zona climatică, anotimp, variaţiile de debit sau de activitatea
umană. Anual, Dunărea varsă în mare circa 80 milioane tone de substanţe
dizolvate, în care predomină ionii de bicarbonat, urmaţi de ionii de calciu,
sulfurici, de sodiu, potasiu, clor, magneziu, la care se adaugă circa 9,5 milioane
tone de substanţă organică. Aceste valori sunt din ce în ce mai mari, din cauza
deversărilor direct în Dunăre sau prin afluenţii ei. a apelor uzate. Procentele
pentru România nu diferă cu mult de cele pentru restul Europei. Dar după cum
este de aşteptat, valorile cresc prin cumulare, din amonte înspre aval. În sectorul
românesc există câteva salturi datorită afluenţilor Jiu, Olt, Argeş şi Ialomiţa, dar
în ansamblu, se încadrează în categoria a doua de calitate. Nu se
înregistrează decât depăşiri punctuale în ceea ce priveşte gradul de poluare, mai ales în jurul marilor aglomerări urbane şi nu există zone azoice sau
periculoase. Din punct de vedere saprobiologic, valorile gradului de curăţenie
înregistrate in anul 2000 au încadrat apele fluviului Dunărea, pe teritoriul
românesc, în categoria beta-saproba, adică de impurificare moderată.
Lucrările hidrotehnice executate (diguri, baraje) au consecinţe de ordin
morfologic, hidrologic şi biologic. Sunt necesare studii şi proiecte care să
corecteze perturbările create în biotopurile naturale iniţiale.
Traversând, în drumul său, zone de relief variate, cu structură geologică
complexă şi o vegetaţie specifică, se individualizează arii naturale interesante şi
valoroase din punct de vedere ştiinţific sau turistic, care pentru a fi protejate, au
fost incluse in Parcuri Naţionale, Parcuri Naturale, Rezervaţii naturale,
Rezervaţii ale Biosferei sau declarate Monumente ale naturii de diferite tipuri.
Astfel, se pot aminti: Defileul Friedigen - Beuron, Parcul Natural Valea Altmuhl
sau Pădurea Bavareză din Germania, Defileu Dunării Pescari-Drencova, Parcul
Naţional Porţile de Fier, Rezervaţia ornitologică de la Ciuperceni, Rezervaţia
Insula Mică a Brăilei, sau Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, din România.
În cadrul Programului de dezvoltare regională, susţinut de Consiliul
Europei, în scopul aplicării Strategiei paneuropene de conservare a diversităţii biologice şi peisagere, România, Republica Moldova şi Ucraina au
semnat în anul 2000 Acordul privind realizarea rezervaţiei transfrontieră "Delta
Dunării şi zona inferioară a râului Prut ". Tot în anul 2000 România a iniţiat
împreună cu Bulgaria, Republica Moldova şi Ucraina crearea "Coridorului verde al Dunării", care reprezintă o reţea ecologică la nivel regional în Lunca
Dunării. În acest sens s-au derulat programe prin care s-au stabilit zonele din
sectorul românesc care să facă parte din acest coridor ecologic. Suprafaţa totală
a acestora însumează 870 00 ha, din care:
• • 713 385 ha reprezintă ariile naturale protejate (Parcul Naţional
Porţile de Fier - 115 656 ha, Rezervaţia Ciuperceni-Desa - 200 ha, Balta Mică a
Brăilei - 17 529 ha şi Rezervaţia Biosferei Delta Dunării - 580 000 ha);
• • 20 446 ha sunt zone umede ce nu au statut de arie protejată;
• • 161 883 ha sunt propuse pentru reconstrucţie ecologică.
Prin programul LIFE s-au iniţiat acţiuni susţinute financiar de Uniunea
Europeană pentru înfiinţarea şi realizarea de administraţii şi planuri de
management proprii pentru unele zone protejate adiacente Dunării (de exemplu,
în judeţul Dolj, instituirea Parcului Natural Zaval în zona Gighera – Zaval –
Bechet – fluviul Dunărea).
Aceste acorduri şi convenţii încheiate cu ţările vecine sau vest-europene,
riverane Dunării, au ca scop promovarea conceptului de Dezvoltare Durabilă în
bazinul hidrografic al Dunării.
1.3. Dunărea în geografia Europei Deşi ocupă locul II ca lungime şi debit, după Volga, prin poziţia geografică
şi resursele economice de care dispune, Dunărea este cel mai important fluviu al
Europei, şi are "şansa", prin competiţie cu primul, de a avea o "origine"
occidentală". Numeroase legende i-au zămislit istoria, artiştii i-au imortalizat
frumuseţea, poeţii i-au închinat ode, iar "apele ei albastre" i-au inspirat pe
muzicieni.
Recunoscută ca arteră fluvială încă din antichitate, utilizată pentru prima
oară, cu circa 1000 ani î.e.n. de către fenicieni, apoi de romani, bizantini, greci şi
turci, capătă cu timpul şi un rol strategic.
Rolul strategic şi militar al Dunării a fost evidenţiat încă de pe vremea
imperiului macedonean şi accentuat ulterior de imperiul roman, care a încercat
pentru prima dată să facă din acest fluviu o axă de integrare a spaţiilor răsăritene
şi centrale ale Europei.
În Evul Mediu, evenimentele istorice complexe au diminuat rolul strategic
şi economic al Dunării, iar "Marea schismă" va diviza statele dunărene şi va
împiedica folosirea acesteia ca pivot al unificării europene. Dominat de
intoleranţă şi fanatism religios, de interese economice zonale, Evul Mediu nu va
găsi pârghiile necesare realizării, prin intermediul fluviilor Dunăre şi Rhin, a unei
unităţi a lumii medievale, căutându-se soluţii în sfera militară. Un aspect pozitiv
însă pentru prima parte a acestei perioade este acela că prin extinderea
civilizaţiei creştine spre nordul Europei, Dunărea încetează să mai fie o zonă
frontalieră a civilizaţiei, cum era în antichitate.
La începutul secolului al XIX-lea interesele puterilor europene faţă de
Dunăre vor creşte, cele economice şi comerciale având o pondere tot mai mare,
iar fluviul va cunoaşte un proces de integrare în circuitul internaţional. În urma
Războiului Crimeii şi a Congresului de la Paris (1856) navigaţia pe Dunăre
devine liberă, iar pentru supravegherea acesteia se înfiinţează o Comisie
Europeană cu sediul la Galaţi, alcătuită din reprezentanţii marilor puteri. Prin
acest tratat i se conferă Dunării o dimensiune europeană, devenind un factor
major de cooperare între Europa de Est şi cea de Vest. Urmează apoi un
secol cu multe schimbări în sfera de influenţă şi de control asupra Dunării, dar
care nu aduc modificări sau legiferări de durată.
Realizarea unei legături între Rhin şi Dunăre este un proiect vechi de
1500 ani. Deşi o lucrare tehnică foarte complexă, a preocupat spirite îndrăzneţe
încă de pe vremea lui Carol cel Mare, materializându-se de-a lungul timpului sub
diverse forme, de la dispute aprinse la proiecte ştiinţifice publicate.
Primele lucrări au început în 792, pe vremea lui Carol cel Mare, dar au
fost curând abandonate din cauza dificultăţilor tehnice apărute. El a rămas în
legendă sub numele de "fossa Carolina" sau "Groapa lui Carol".
Următorul capitol al acestei idei a fost scris de regele Ludwig I al Bavariei.
După ce proiectul a fost publicat şi supus dezbaterii publice, lucrările efective au
început în 1836 şi s-au încheiat în 1846. Deşi s-a inaugurat cu mult fast, "Canalul
Ludovic", nume cu care a intrat şi a rămas în istorie, s-a dovedit a fi un eşec
comercial, rentabilitatea lui scăzând vertiginos din cauza dezvoltării transportului
feroviar şi a depăşirii rapide a posibilităţilor lui tehnice, prin realizarea unor vase
de capacitate din ce în ce mai mare. Dar înainte de a deveni istorie, acest canal
de 173 km lungime, cu 100 de ecluze şi 120 de poduri, a căpătat o vocaţie
turistică datorită potenţialului deosebit al zonei de cumpănă dintre cele două
fluvii, fiind menţinut în funcţiune până în 1945, când a fost complet închis. Un nou
canal, cu 117 km lungime, proiectat în 1923, finalizat şi inaugurat în 1992, a fost
conceput pentru funcţii complexe, predominant economice (transport, energetică,
alimentarea cu apă a bazinului Main), în care turismul se detaşează ca o formă
prioritară de cooperare şi integrare europeană. Canalul corespunde necesităţilor
navigaţiei moderne, având o capacitate de 15 milioane tone pe an şi se
integrează reţelei europene a căilor de navigaţie interioară, încadrat în clasa a IV
- a a clasificării internaţionale.
Ideea realizării unui canal care să scurteze drumul între Dunăre şi Marea
Neagră este de asemenea foarte veche, dar primele studii şi proiecte inginereşti
se întocmesc în prima jumătate a sec. al XIX - lea. Problema este reluată cu mai
multe ocazii, dar din lipsa mijloacelor tehnice şi financiare a fost amânată.
Realizarea efectivă are loc în perioada 1976-1982.
Situaţia economică şi geopolitică de după al doilea război mondial, dar
mai ales după destrămarea blocului socialist, a repus în drepturi componenta
economică şi strategică a Dunării în noua arhitectură europeană. Finalizarea
legăturii navigabile între Rotterdam şi Constanţa, prin Magistrala Transeuropeană de Navigaţie Rhin-Dunăre, conectează la reţeaua navigabilă
13 ţări europene. Dezvoltând ideile lui Grigore Antipa se poate spune că
Dunărea reprezintă astăzi un element esenţial în strategiile economice care
vizează ideea de integrare europeană, dar şi aceea de conexare la Europa a
unor importante regiuni din Asia şi Orientul Apropiat.
În acest context, al integrării europene, rezolvarea multiplelor probleme
legate de Artera navigabilă a Dunării se regăseşte în instituirea unui ansamblu
organizat, interdependent, de cooperare economică regională europeană, al
cărui impact depăşeşte limitele ţărilor riverane, înscriindu-se ca un factor de
strategie la nivel european şi chiar mondial.
În acelaşi context, sectorul românesc al bătrânului fluviu, binecuvântat
cu un potenţial turistic de excepţie, favorizat de poziţia sa la Marea Neagră şi de
un cadru legislativ armonizat la cel european, trebuie să susţină integrarea mai
rapidă a României în structurile europene, în condiţiile unei dezvoltări durabile.
Noile reglementări privind circulaţia pe Dunăre, cuprinse în convenţii,
conferinţe, accorduri, semnate la nivel regional sau european, vor contribui la
cooperare transfrontalieră, protecţie şi utilizare durabilă a bazinului Dunării,
urmate de elaborarea unor programe, investiţii şi strategii comune, pe termen
mediu şi lung.
CAPITOLUL II
EVALUAREA CALITATIVĂ A POTENŢIALUL TURISTIC Dunărea, un nume de rezonanţă tracică, a cărei semnificaţie este
"purtătoare de nori", este unul dintre cele mai pitoreşti şi interesante trasee
turistice fluviale din Europa şi implicit din România.
Itinerariul Dunării de la Baziaş la Marea Neagră străbate locuri deosebit
de variate şi inedite, ca forme de relief, vegetaţie, imagini sau trecut istoric.
Funcţia ei de graniţă politico-administrativă se manifestă cu Iugoslavia între
Baziaş şi Pristol, cu Bulgaria între Pristol şi Călăraşi, iar cu Ucraina, de la Galaţi -
confluenţa cu râul Prut şi până la vărsare. Pe teritoriul României, cursul Dunării măsoară 1075 km şi face parte din
Depresiunea Dunării de Jos sau Bazinul inferior al Dunării. Acest sector
reprezintă circa 35 % din lungimea totală a cursului său.
De la Brăila, Dunărea intră în sectorul ei maritim, iar în amonte
(Pătlăgeanca) şi aval de Tulcea se bifurcă în braţele Chilia şi respectiv Sulina şi
Sf. Gheorghe.
Delta pe care o face Dunărea la vărsare este cuprinsă între Ceatalul
Chiliei şi Marea Neagră; are o suprafaţă de 5050 kmp, din care 4340 kmp sunt
pe teritoriul României.
În funcţie de particularităţile geomorfologice şi turistice, pe teritoriul
românesc se individualizează patru sectoare: - Baziaş - Porţile de Fier II
- Porţile de Fier II - Călăraşi
- Călăraşi - Tulcea
- Tulcea - Marea Neagră,
din care primele trei fac obiectul acestui studiu.
2.1. Sectorul Baziaş- Porţile de Fier II 2.1.1. Date geografice
În dreptul confluenţei cu Nera, lângă localitatea Baziaş, Dunărea intră pe
teritoriul românesc şi îşi începe cel mai lung (141 km) şi spectaculos defileu al
său.
Este cea de-a cincea poartă pe care fluviul o traversează, între Carpaţii
româneşti şi Munţii Balcani.
În această zonă, urmele istorice păstrate fac trimitere la timpul geţilor, iar
scrierile bizantine vin să întărescă acest lucru. Aici, pe la Drobeta Turnu-Severin,
armatele romane ale lui Traian au trecut fluviul cucerind Dacia. Ruinele cetăţilor
întemeiate de romani sunt martori ai unor evenimente cu încărcătură istorică
deosebită.
În funcţie de duritatea rocilor întâlnite albia se îngustează foarte mult (150
m în zona Cazanelor) sau se lărgeşte (5 km, în dreptul Depresiunii Moldova
Nouă). Această porţiune, cunoscută şi sub numele de Clisura Dunării, are
caracter de vale transersală, cu versanţi calcaroşi abrupţi şi înălţimi ce nu
depăşesc 800 m. Altitudinile maxime sunt de 768 m - Vf. Veliki Strbac, pe malul
iugoslav şi de 318 m - Vf. Ciucarul Mare, pe malul românesc, acestea
reprezentând şi puncte de belvedere asupra zonei.
Construirea celor două hidrocentrale Porţile de Fier I şi II a modificat
aspectul peisagistic de pe acest sector. Prin ridicarea nivelului apelor au fost
acoperite 13 localităţi, insula Ada Kaleh şi unele vestigii romane, fiind necesară
strămutarea lor pentru a fi conservate. Apele Dunării au păstruns pe gurile
afluenţilor săi, formând numeroase golfuri (Bahna, Cerna, Mraconia, Dubova
ş.a). Afluenţii mai importanţi de pe malul românesc, sunt Nera, Radimna,
Schieviţa, Berzesca, Mraconia, Cerna, Bahna, Topolniţa.
Influenţele submediteraneene prezente în această zonă crează un
microclimat specific care a favorizat dezvoltarea şi conservarea unor ecosisteme
cu valoare de unicat în România şi Europa.
Prin valoarea deosebită, peisagistică, geologică, botanică şi turistică,
această zonă a fost declarată prin Legea nr.5/2000, zona protejată şi inclusă în
Parcul Naţional Porţile de Fier.
Lungimea întregului sector măsoară circa 210 km.
2.1.2. Potenţialul turistic Cursul Dunării reprezintă pe acest sector şi limita sudică a judeţelor
Caraş-Severin şi Mehedinţi. Potenţialul turistic al acestora este reprezentativ
prin diversitate, valoare şi posibilitatea de a fi valorificat.
Judeţul CARAŞ-SEVERIN
Numeroase elemente cu valoare turistică legate de cadrul natural şi cu
precădere de zona montană, de monumente cultural-istorice şi de artă, bogăţia
fondului etnofolcloric, densitatea şi varietatea arterelor de circulaţie, se constituie
într-o ofertă turistică deosebit de atractivă.
A. Resurse turistice naturale sunt reprezentate prin:
• • aspecte peisagistice montane, legate de varietatea formaţiunilor
geologice (roci sedimentare, eruptive şi metamorfice);
• • formele de relief carstic din Munţii Aninei, Locvei, de pe valea Cernei
sau defileul Dunării, majoritatea fiind şi rezervaţii sau monumente ale
naturii, mai importante fiind: - - chei: sectoarele de chei de la Baziaş şi Coronini din defileul
Dunării, Cheile Buhui (afluent al Caraşului), Cheile Văii Mari,
Oraviţa, Berzasca, Şirinia, Boiştei, Şuşarei, Putnei (în vecinătatea
defileului Dunării), Cheile Corcoaiei (pe Valea Cernei), Cheile Nerei
(22 km lungime), Cheile Minişului (14 km lungime), Cheile
Caraşului (17 km lungime), Cheile Gârliştei (afluent al Caraşului, 8
km lungime), Cheile Rudăriei (afluent al Nerei);
- - peşteri: în defileul Dunării: Veterani, Gura Ponicovei
(Peştera Liliecilor), Peştera Gaura cu Muscă; în bazinul Berzasca:
Peştera Gura Cornii, Zamoniţa, Mosnic, Zbegului, Pânzei; în
bazinul Nerei: Peşterile Dracului (cu lacul omonim), Porcului,
Albinei, Rolului, Boilor, Voinii, Peştera lui Vât, peşterile de la Găuri,
peşterile de la Farna, Dubova, Gaura Hicleană; în bazinul
Caraşului: Peştera Comarnic, Racoviţă, Ţolosu, Cervenia, Peştera
cu Fereastră, Peştera de sub Cetate, Liliecilor, Socolovăţ, Spânului,
Peştera de după Cârşă, Buhui, Peştera cu Apă; în Valea Cernei:
pestera Haiducilor, Grota lui Şerban, Gura Dracului, Grota cu aburi;
în bazinul Minişului: Peştera Plopa, Ponor;
- - cascade: Beuşniţa, Şuşarei;
- - izbucuri: Bigăr, Caraşului, Cernei, Minişului, Topleţ, Bârsa;
- - stânci cu forme curioase: Sfinxul bănăţean, Babacai, stânca
lui Iorgovan;
- - lacuri carstice: Lacul Dracului (Cheile Nerei), Ochiul Beu
(Munţii Aninei);
• • domeniu schiabil în Semenic, Muntele Mic;
• • trasee rutiere deosebit de pitoreşti: Cozla - Moldova Nouă - Oraviţa -
Moraviţa (DN 57), Culoarul Timiş-Cerna (E 70), Caransebeş - Anina
(DN 58), Bozovici - Anina - Oraviţa (DN 57 B);
• • lacuri glaciare: Iezerul Ţarcu şi Pietrele Albe din Munţii Ţarcu;
• • ape minerale la Băile Herculane;
• • nămol de turbă în Munţii Semenic;
• • vegetaţia şi fauna de tip submediteranean, de mare varietate (circa
4000 de specii), valoare estetică şi ştiinţifică;
• • fondul forestier, reprezentat în cea mai mare parte prin păduri de
foioase şi mai puţin prin păduri de conifere;
• • fondul cinegetic din zona forestieră: urs, mistreţ, cerb, căprioară,
vulpe, cocoşul de munte şi fondul pisciol din Dunăre - somn, crap,
ştiucă, şalău, cega, din apele de munte - păstrăv, lipan sau din apele
zonei deluroase - mreană, scobar, clean;
• • zone naturale protejate, cu valoare turistică:
- Cheile Nerei - Beuşniţa - Parc Naţional; - Domogled - Valea Cernei - Parc Naţional; - Semenic - Cheile Caraşului - Parc Naţional;
• • zone naturale cu valoare peisagistică şi recreativă:
- Fâneţele cu narcise - Valea Sebeşului - comuna Turnu Ruieni; - Pădurea Dognecea; - Pădurea Berzovia; - Punctul fosilifer Soceni.
B. Resurse turistice antropice I. Potenţialul cultural-istoric este reprezentat de:
a) Vestigii arheologice:
• • cetăţi (ruine) geto-dacice la: Bocşa, Colţan, Ocna de Fier, Oraviţa,
Sasca Montană, Bănia, Fârliug, Zăvoi;
• • castre romane (ruine) la Vărădia (Arcidava), Mehadia (Ad Mediam),
Teregova (Ad Pannonias), Jupa (Tibiscus), Drencova, Moldova Veche;
• • cetăţi medievale: Caraşova (sec.XIII - XIV), Mehadia (sec. al XIII-
lea), Coronini, Bocşa (sec.al XIV-lea), Drencova (Cetatea Dranko - sec.
al XIV-lea), Caransebeş (sec. XIII-XIV).
b) Monumente istorice şi de artă de factură religioasă:
• • mănăstiri: Vărădia (1930), Călugăra (1859) din comuna Ciclova
Română, Vaisova (1850) - oraşul Bocşa;
• • biserici de zid: Biserica "Sf, Gheorghe" (sec. al XVIII-lea), Biserica
"Sf. Ioan Botezătorul" (1781), Biserica franciscană (1725) din
Caransebeş, Biserica "Adormirea Maicii Domnului" (1781-1784), "Sf.
Ilie" (1755) - din Oraviţa, Biserica romano-catolică (1828) din Anina, "Sf.
Nicolae" (1795), "Buna Vestire" (1755), "Sf. Apostoli Petru şi Pavel"
(1808), Biserica romano-catolică (sec. al XVIII-lea) din Bocşa; Biserica
"Naşterea Maicii Domnului" (sec. al XV-lea) - com. Mehadia, Biserica
"Înălţarea Domnului" (1798) - com. Bozovici; Biserica ortodoxă sârbă a
fostei mănăstiri Baziaş (sec. al XIV-lea)- com. Socol, "Sf. Arhangheli
Mihail şi Gavriil" (1836) - com. Berzasca;
• • biserici de lemn: în comuna Dognecea (1780) şi Caraşova (sec. al
XIX-lea).
c) Monumente istorice şi de artă, ansambluri arhitecturale civile:
• • Clădirea Primăriei (1903) cu elemente baroce, fosta cazarmă a
grănicerilor (1799), azi muzeu - din Caransebeş; clădirile Primăriei
(1880), Teatrului (sec. al XIX-lea), clădirea Tribunalului (1818), Casa
Konkz (1840) din Oraviţa; Gara feroviară în stil baroc (1886), Clădirea
Cazinoului (1862), ruinele băilor termale romane (apeducte, băi, votive,
tabule) de la Băile Herculane; clădirea Primăriei (sec. al XIX-lea) din
comuna Bocşa, gara feroviară (1846), Cazinoul (sec. al XX - lea) - în
oraşul Anina.
d) Monumente de artă plastică comemorative:
• • statui: la Caransebeş: statuia lui Ion Dragalina (sculptor Spiridon
Georgescu, 1918); la Băile Herculane: statuia lui Hercules; în comuna
Pojejena: statuile lui Hercules şi Dionysos; Statuia Minerului de la
Anina;
• • busturi: la Bozovici, bustul paşoptistului Eftimie Murgu (sculptor
Oscar Han);
• • monumente: Monumentul turistului din Munţii Poiana Ruscă (unicat
mondial), Monumentul Eroilor de la Grădinari;
e) Muzee şi case memoriale:
• • muzee: în Caransebeş: Muzeul judeţean de etnografie şi al
Regimentului de graniţă - cu secţii de arheologie, istorie, etnografie,
artă populară; Ocna de Fier - Muzeul de mineralogie; Vărădia - Muzeu
Arheologic; Liubcova - Muzeu sătesc de arheologie, etnografie; Oraviţa
- Muzeul de istorie a teatrului şi oraşului şi Muzeul Farmaciei; în oraşul
Anina - Muzeul "Farmacia Steierdorf" şi Muzeul de istorie; în oraşul
Moldova Nouă - Muzeul cu secţii de istorie, arheologie, etnografie şi
ştiinţele naturii;
• • case memoriale: în oraşul Caransebeş - Casa generalului Dragalina.
f) Etnografie şi folclor
• • arhitectură populară (case ţărăneşti tradiţionale, porţi, stâlpi): Marga,
Eftimie Murgu, Glimboca, Bucova, Poiana Mărului, Rusca Montană;
• • tehnică populară, instalaţii (mori, pive): Cornereva, Băuţar,
Globurău, Sicheviţa, Borbova (com. Turnu Ruieni);
• • ţesături, cusături, costume populare: Băuţari, Borbova (com. Turnu
Ruieni), Cărbunari, Glimboca, Obreja, Marga, Gârnic;
• • ceramică populară: Biniş (comuna Dochin), Sasca Română;
• • muzee etnografice: Caransebeş, Liubovca, Moldova Nouă
• • manifestări populare tradiţionale:
- - Festivalul "Luţă Ioniţă" de muzică populară, la Caransebeş;
- - Festivalul "Hercules" la Băile Herculane;
- - Sărbătoarea liliacului - în comunele Caraşova şi Eftimie Murgu;
Sărbătoarea "Alaiul primăverii" în aprilie şi "Cântecul Bârzavei" în
august, la Reşiţa;
- "Sărbătoarea cornilor" la Lăpuşnicul Mare.
II. Potenţialul tehnico-economic:
• • lacuri antropice: Văliug, Breazova şi Secu ( pe râul Bârzava ), Trei
Ape (pe Timiş), Buhui şi Mărghitaş (pe pârâul Buhui, afluent al
Caraşului), lacuri de dimensiuni mai mici pe pâraiele Dognecea şi
Oraviţa, zona de amonte a lacului Porţile de Fier I, Poneasca (afluent al
Minişului);
• • plantaţii întinse de pomi fructiferi pe Dealul Sacoşului şi Oraviţei din
depresiunea Caraş - Ezeriş şi pe culmile joase ale Munţilor Dognecea;
• • podgorii renumite pe dealul Tirolului.
Judeţul MEHEDINŢI Valoroase elemente de potenţial turistic determinate de un cadru natural
variat, asociate cu elemente create de om în timpul existenţei sale milenare pe
aceste meleaguri, reprezintă un potenţial turistic de excepţie, care defineşte una
dintre cele mai importante zone turistice ale României - Zona Porţile de Fier.
A. Resurse turistice naturale
Atracţiile turistice naturale sunt legate de cursul Dunării, zona montană şi
de podiş, iar valoarea lor este în principal estetică, recreativă, terapeutică sau
educativă:
• • Cazanele Mici, tăiate între calcarele Ciucarului Mic (310 m) şi ale
Masivului Mali Strbak (626 m) de pe malul iugoslav, late de circa 150
m, străjuite de versanţi abrupţi, în cea mai mare parte împăduriţi;
• • Cazanele Mari, circa 170 m lăţime, modelate în masivele calcaroase
Ciucaru Mare (315 m) şi Velik Strbak (768 m), sectorul cel mai
impunător şi interesant al defileului;
• • relieful carstic dezvoltat pe platourile şi versanţii masivelor Ciucaru
Mic şi Ciucarul Mare;
• • peisajele pitoreşti dintre Sviniţa şi Greben, date de abrupturile
calcaroase viu colorate;
• • peştera Veterani, inundată de apele lacului Porţile de Fier, aflată la
intrarea în Cazanele Mari;
• • Complexul carstic Ponoarele, rezervaţie naturală care reuneşte
spectaculoase forme de relief carstic, unele unicate pe plan mondial,
între care se disting: Peştera Ponoarele, lacurile carstice Zătonul Mare
şi Zătonul Mic, Podul Natural, Peştera Bulba, Peştera Podului;
• • formaţiunile carstice din împrejurimile comunei Balta (polii, sorburi
carstice permanente - Lacul Balta, Cornetul Mare al Bălţii, grote -
Peştera Balta), monumente ale naturii;
• • Polia Nadanova, cea mai mare din Podişul Mehedinţi;
• • Cornetele calcaroase de la Obârşia Cloşani, monument al naturii;
• • relieful carstic de pe Valea Motrişorului;
• • Peştera Topolniţa, a doua ca mărime din ţară, monument al naturii;
• • Peştera Epuran, monument al naturii;
• • izvoarele şi Cheile Coşuştei, zonă protejată;
• • Cheile Topolniţei (lângă Schitul Topolniţa, 500 m lungime), zonă
protejată;
• • Cheile Costeştilor, afluent al Topolniţei;
• • cursul mijlociu al Văii Cerna, aferent judeţului , între Văile Craiova şi
Ţăsna, şi cel inferior, 5 km, pe E 70, în amonte de confluenţa cu
Dunărea;
• • aspectele peisagistice ale traseului rutier DN 67 D (Baia de Aramă -
Valea Cernei);
• • aspectele peisagistice create de Dunăre pe tot traseul său (DN 57);
• • golfurile lacului Porţile de Fier I: Gura Văii, Bahna, Cerna, Mraconia,
Dubova;
• • apele minerale de la Schela Cladovei (sulfuroase, bromurate,
iodurate, clorurate, sodice);
• • insula Şimian, pe care sunt strămutate ruinele cetăţii Ada Kaleh;
• • fondul piscicol al lacului Porţile de Fier I, al Dunării şi al râurilor din
zona montană şi de podiş;
• • alte rezervaţii naturale care pot fi incluse în circuitele turistice:
- - Locul fosilifer de la Sviniţa; - - Locul fosilifer de la Bahna; - - Cornetul Babelor şi Cerboanei (comuna Balta); - - Cornetul Piatra Încălcată (Izverna); - - Tufărişurile mediteraneene de la Izverna şi din Defileul Dunării
cu valoare ştiinţifică şi peisagistică; - - Vârful lui Stan (Izverna).
B. Resurse turistice antropice
I. Potenţialul cultural-istoric
a) Vestigii arheologice:
• • vestigii geto-dacice: în municipiul Drobeta - Turnu Severin - ruinele
unor aşezări din epoca paleolitică, neolitică şi a bronzului (culturile
Criş, Gârba Mare); în comuna Şimian (pe ostrovul Şimian) - vestigiile
unei aşezări din epoca neolitică şi de bronz - cultura Coţofeni; în
comuna Malovăţ (sat Bobaiţa) - cetate dacică de pământ (sec. II î.Hr.);
• • vestigii romane: municipiul Drobeta - Turnu Severin - ruinele
castrului roman, termelor romane (sec. II - V), ruinele podului Traian
(sec. al II-lea); în satul Gura Văii - fortificaţiile romane "Insula
Banului" (sec. al IV-lea) peste care s-au suprapus alte fortificaţii
romano-bizantine (sec. IV-VI) şi medievale (sec.XIV-XV); în oraşul
Orşova: Cetatea Dierna, întemeiată de Traian; în comuna Sviniţa -
ruinele unui turn roman (sec. al II-lea);
• • vestigii medievale: municipiul Drobeta - Turnu Severin - ruinele
Cetăţii Severin (sec. al XIII-lea); în comuna Şviniţa, ruinele fortificaţiei
Tri Kule (1429); pe Ostrovul Şimian - complexul arhitectonic Ada Kaleh
(sec. al XV-lea).
b) Monumente istorice şi de artă de factură religioasă:
• • mănăstiri: "Sf. Ana" (1924) din oraşul Orşova; Baia de Aramă (1699-
1705), Strehaia (1645), Cerneţi (1663), Burnaz (1345), Schitul Topolniţa
(1646), ruinele mănăstirii Vodiţa (1370), Gura Motrului (1512 - 1521) din
comuna Butoieşti;
• • biserici de zid: "Adormirea Maicii Domnului" (1856), "Sf. Ioan
Botezătorul" (1873) cu picturi de Gh. Tătărescu, biserica romano-
catolică (1855-1875) din Drobeta Turnu Severin; "Sf. Nicolae" (1746) şi
Biserica Domnească cu hramul "Sf. Treime" (1659-1660) - din satul
Cerneţi, comuna Şimian; bisericile din comunele Şişeşti (sat
Ciovârnăşani (1837) şi Gorgova (1755) ş.a.;
• • biserici de lemn: "Adormirea Maicii Domnului" (1819), "Sf. Apostoli
Petru şi Pavel" (1757) şi "Sf. Dumitru" (sec. al XVIII-lea) din
împrejurimile oraşului Baia de Aramă; "Sf. Voievozi" (sec. al XVIII-lea),
"Sf. Ştefan" (1796-1799), "Adormirea Maicii Domnului" (1808), "Sf.
Arhangheli Mihail şi Gavril" (1853 - 1854) din satele Balta, Costeşti,
Gormoniţa, Prejna şi Sfodea care aparţin comunei Balta; "Sf. Dumitru"
(1835) din comuna Godeanu; "Sf. Voievozi" (1783-1786) din comuna
Obârşia Cloşani; "Sf. Gheorghe" (1876) din comuna Ilovăţ; "Sf.
Voievozi" (1783-1823) şi "Sf. Gheorghe" (1829) din comuna Izverna;
"Sf. Nicolae" (1766) din comuna Ponoarele"; "Intrarea în biserică a
Maicii Domnului" (1831) din comuna Sovarna;
c) Monumente istorice şi de artă, ansambluri arhitecturale civile:
• • cule: cula fortificată (1800) de Tudor Vladimidrescu în 1821 şi cula
"Nistor" (1812) din satul Cerneţi, cula "Cuţui" (1815) din comuna
Broşteni, cula din comuna Jirov (1833);
• • case vechi: Municipiul Drobeta - Turnu Severin are în partea
istorică circa 100 de case vechi, ridicate în sec. XIX-XX, din care se
remarcă Casa Averescu (sec. al XX-lea), Casa cu Atlanţi (sec. al XX-
lea), trei case din anii 1878, 1879 şi 1895, clădirea liceului Traian
(1891), azi Muzeul Porţile de Fier, Şantierul Naval şi Clădirea
Administraţiei Portuare (sec. al XIX-lea), Palatul Culturii, Teatrul
orăşenesc (1913), Tribunalul (sec. al XX-lea); în Orşova - beciurile
Palatului Domnesc (sec. al XVI-lea); Turnu Clopotniţei (1645) din
Strehaia; Casa Vasilescu (sec. al XIXlea) din Baia de Aramă; casa "Gh.
Popescu" (1832) din comuna Brezniţa, casa de lemn Paraschiva
Petolea (1866), casele Andrei Dumitru (1850), Gh. Epuraru (1870) şi
Gh. Zamfirescu (1860) din comuna Cireşu; casa de lemn "Ghiţă Lungu"
(1880) din comuna Iloviţa, casele Elisabeta Negoiţescu, Grigore Drăcea
şi Vasile Păunescu (sfârşitul sec. al XIX-lea) din comuna Izverna, casa
I.V. Lupulescu (1887) din comuna Obârşia Cloşani;
d) Monumente de artă plastică şi comemorative:
• • monumente: Monumentul - criptă al eroilor de la 1916-1918,
Monumentul poetului Mihai Eminescu - din oraşul Drobeta - Turnu
Severin, Monumentul comemorativ al Revoluţiei de la 1821 din satul
Cerneţi (comuna Şimian);
• • busturi: În municipiul Drobeta - Turnu Severin - busturile lui Apolodor
din Damasc (sculptor I. Murnu), al lui Decebal şi Traian (sculptor
Defranasovici, 1906), al lui Ştefan Paulian (1932 - 1946) şi al lui Al.
Burileanu (1889); bustul lui Tudor Vladimirescu (sculptor C. Bălăcescu)
din oraşul Baia de Aramă;
e) Muzee, case memoriale:
• • "Porţile de Fier" şi Muzeul memorial al sculptorului Dimitrie Anghel
din Drobeta - Turnu Severin; Complexul muzeal Strehaia, Casa
memorială "Tudor Vladimirescu" de la Cerneţi;
f) Etnografie şi folclor:
• • monumente de arhitectură şi tehnică populară: bisericile de lemn din
satele Balta (sec. al XVIII-lea), Brebina (1757), Căpăţâneşti (1700),
Căzăneşti (1740 şi 1800), Comăneşti (sec. al XVIII-lea), Costeşti (sec.
al XVIII-lea), Prejna (1808) ş.a.; case de lemn în satele Prejna, Izvoru
Frumos, Nadanova, Cireşu, Şviniţa, Eibenthal, Baia Nouă; mori de apă:
Cernăviţa, Izvoru Frumos, Ponoarele şi pivele de la Obârşia Cloşani;
• • creaţie artistică populară: port popular la Balta, Obârşia Cloşani,
Ponoarele, Izverna; ceramică la Şişeşti; tesături la Căzăneşti, Prejna,
Izverna; obiecte din piele şi unelete din fier la Nadanova; crucile din
lemn şi piatră din comuna Izverna;
• • manifestări folclorice tradiţionale:
- serbări câmpeneşti la Balta;
- Sărbătoarea liliacului din luna mai de la Nadanova şi Ponoare.
- serbări specifice etniei sârbe la Şviniţa.
II. Potenţialul tehnico-economic
• • lacurile de acumulare şi hidrocentralele de pe Dunăre, de la
Porţile de Fier I şi II;
• • viaductele peste afluenţii Dunării, peste care trece artera
europeană E70: Virului, Alion, Ada-Kaleh ş.a.;
• • porturile Drobeta -Turnu Severin şi Orşova;
• • podgoriile de la Corcova, Prunişor, Căzăneşti, Stângăceana şi
culturile de pepeni de la Devesel şi Vânjuleţ, care pot fi valorificate
prin turism (cură de struguri sau pepeni).
2.1.3. Formele de turism practicabile Ţinând cont de poziţia, diversitatea, volumul şi valoarea resurselor
turistice ale judeţului Mehedinţi este posibilă practicarea unei palete largi de
forme de turism, precum:
♦ ♦ Turismul de circulaţie, reprezentat prin:
• • turismul de tranzit - forma de turism care are posibilităţi
mari de dezvoltare datorită poziţiei geografice, fiind în calea
fluxurilor turistice din vestul Europei, căilor rutiere ce-l străbat şi
dispersia atracţiilor turistice. Tranzitul turistic se desfăşoară prin:
⇒ ⇒ E 70, artera rutiera europeană, care realizează
legătura judeţului cu capitala ţării, litoralul Mării Negre şi
Delta Dunării dar şi cu partea de vest a ţării şi Europa
central-vestică;
⇒ ⇒ drumuri naţionale - DN 56 A, DN 57, DN 57B, DN 58,
DN 58 B;
⇒ ⇒ cursul Dunării, favorizează tranzitul fluxurilor de
turiştii veniţi din Europa central-vestică sau al celor sosiţi
în capitală pe calea aerului (aeroportul internaţional
Otopeni) şi pornesc spre vest, cu îmbarcare în portul
Giurgiu;
• • turismul itinerant cu valenţe culturale poate valorifica,
prin diverse circuite, monumentele culturale, istorice,
arhitecturale, moderne sau medievale, precum şi elementele de
etnografie şi folclor.
♦ ♦ Turismul montan. Aria montană circumscrisă Defileului oferă
atracţii turistice variate: frumuseţea peisajului, numeroase puncte de belvedere,
chei, cascade, abrupturi, peşteri.
• • drumeţia montană are mari posibilităţi de dezvoltare
datorită peisajelor oferite de munţii Banatului, Mehedinţi şi a
unor trasee turistice marcate, uşor accesibile;
• • speoturismul, una din formele de turism reprezentative
pentru zonă susţinut de numeroase peşteri, cu valoare ştiinţifică
sau turistică.
♦ ♦ Turismul de odihnă şi recreere este legat de existenţa unui cadru
natural cu valenţe estetice deconectante, cu un microclimat reconfortant şi
posibilităţi de practicare a unor activităţi recreative, în zonele: Valea Cernei,
Topolniţei, golfurile Bahnei, Dubovei şi Mraconiei, pădurile Stârmina, Balota,
Arginteşti, Strehaia, Fulga, Dudasul Schelei, Dealul Văratic etc.
♦ ♦ Turismul de vânătoare şi pescuit sportiv este favorizat de
existenţa unui bogat fond cinegetic (urs, mistreţ, vulpe, căprior etc.) şi piscicol
(păstrăv, lipan, scobar, crap, somn etc.), în apele Dunării şi afluenţii săi;
♦ ♦ Turismul pentru practicarea sporturilor nautice. Caracteristicile
oglinzilor de apă create în lungul Dunării prin construcţiile din sistemele
hidroenergetice şi de navigaţie de la Porţile de Fier I şi II şi condiţiile climatice
asigură premise favorabile practicării acestei forme de turism. Se pretează, de
asemenea pentru turismul nautic şi golfurile Orsova, Dubova, Mraconia, Bahna.
♦ ♦ Turismul la sfârşit de săptămână se poate practica pe tot
cuprinsul zonei, el înglobând mai multe forme de turism: drumeţie montană,
turism balnear, sporturi de iarnă, vânătoare şi pescuit sportiv, turism cu valenţe
culturale etc.
♦ ♦ Turismul ştiinţific se adresează în principal specialiştilor din
domeniul disciplinelor lagate de suportul natural şi biologic al zonei; are condiţii
de dezvoltare datorită rezervaţiilor naturale existente în judeţ şi a lacurilor de
acumulare. Arealele ce pot fi valorificate prin această formă de turism sunt:
parcurile naţionale "Porţile de Fier", "Domogled - Valea Cernei" şi alte
monumente protejate;
♦ ♦ Turismul de congrese, afaceri şi reuniuni se practică în
reşedinţa judeţului, Drobeta - Turnu Severin, el fiind legat de hotelul “Parc” (3
stele), la Orşova, la Hotelul Dierna, în staţiunea Băile Herculane. Poate fi extins
prin amenajări corespunzătoare pe probleme legate în special de mediu şi de
cooperare transfrontelieră.
2.1.4. Probleme de mediu În Raportul de mediu pe anul 2000, comunicat de Ministerul Apelor şi
Protecţiei Mediului, pe pagina de internet, este prezentată starea fluviului
Dunărea şi a râurilor interioare. Din acestă informare rezultă că, din punct de
vedere al calităţii globale, apa fluviului Dunărea pe acest sector se înscrie în
categoriile I - II (conforme condiţiilor prevăzute în STAS 4706/1988), iar
tendinţele de evoluţie au fost apreciate ca staţionare.
Sursele majore de poluare sunt ROMAG Drobeta Turnu - Severin, S.C.
Bere Spirt S.A. Drobeta - Turnu Severin şi marile porturi Moldova Nouă, Orşova
şi Drobeta Turnu-Severin - în aval de care se înregistrează creşteri în ce privesc
produsele petroliere. În sectorul Baziaş, tot conform acestui raport, se
înregistrează creşteri, peste limitele maxime admise ale conţinutului de zinc, iar
la Gruia-Radujevac, creşteri în conţinuturile maxime admise de zinc şi cadmiu.
Dar, în ansamblu, din punct de vedere saprobiologic, valorile gradului de
curăţenie încadrează apele fluviului în categoria de "impurificare moderată".
Prin construirea celor două baraje s-a moificat cantitatea de sedimente
trasportată de fluviu (cu urmări negative asupra depunerilor de nisip pe plaja
marină) şi a scăzut fondul piscicol. Unele specii de peşti, cum sunt sturionii, nu
mai pot ajunge în locurile tradiţionale pentru depunerea icrelor.
2.2. Sectorul Porţile de Fier II - Călăraşi
2.2.1. Date geografice În acest sector, numit şi pontic, albia fluviului se lărgeşte treptat, datorită
configuraţiei reliefului. Lungimea este de circa 490 km, iar lăţimea, variabilă, între
1-5 km. Spre sud delimitează Câmpia Română, cu o largă dezvoltare a luncii, de
ţărmul bulgar, mult mai înalt şi mai dur, din punct de vedere litologic. Pe malul
românesc, datorită altitudinilor reduse, existau în trecut numeroase bălţi,
ostroave, legate prin braţe secundare de Dunăre şi situate sub influenţa
oscilaţiilor de nivel ale acesteia. Prin indiguirea fluviului şi desecarea bălţilor au
fost amenajate şi date în exploataţie agricolă 380.000 ha de teren. Acţiunea,
iniţial menită să sporească suprafaţa arabilă şi să reducă pericolul inundaţiilor, s-
a dovedit a avea un impact negativ asupra biotopului fluviului (prin scăderea
drastică a cantităţii de peşte sau dispariţia unor specii valoroase), a condus la
distrugerea unor suprafeţe întinse de vegetaţie specifică, adevărate raiuri
bilogice şi peisagistice sau la modificarea microclimatului, materializat prin
accentuarea fenomenelor de secetă eroziune, deşertificare.
Prin programul intitulat "Dunărea vie", întocmit de Fundaţia Naţională
pentru Management Ecologic, 1998, de reconstrucţie a ecosistemelor acvatice
tradiţionale, s-au propus măsuri ecologice şi cu caracter economic prin care se
urmăreşte reconstituirea biodiversităţii luncii şi ameliorarea stării mediului.
Dezvoltarea turismului, care să valorifice potenţialul Luncii Dunării este unul din
efectele economice şi sociale care decurg din acest proiect.
Afluenţii pe care Dunărea îi primeşte pe acest sector, de pe teritoriul
românesc, sunt numeroşi, reprezentanţi fiind Jiul, Oltul, Vedea, Argeşul şi
Mostiştea, iar porturile mai însemnate: Calafat, Corabia, Turnu Măgurele,
Zimnicea, Giurgiu, Olteniţa, Călăraşi. La Calafat şi Giurgiu există puncte de
frontieră, rutiere sau feroviare (Giurgiu) cu Bulgaria.
Elementele climatice ale acestui sector dunărean sunt puţin diferite de ale
regiunilor înconjurătoare, fiind influenţate de Dunăre şi de altitudinea joasă.
Astfel, temperatura medie anuală din lunca Dunării este cea mai ridicată din
ţară (peste 11° C), caracterul tropical al zilelor de vară este atenuat de umiditatea
mai ridicată a aerului, precipitaţiile scad spre est, iar vânturile sunt sensibil
diminuate de relieful "de adăpost" al Luncii Dunării. Rareori Dunărea îngheaţă de
la un mal la altul, anumite probleme ridicând însă sloiurile acumulate în zăpoare.
Fondul piscicol şi cinegetic din pădurile limitrofe se constituie într-un
potenţial turistic valoros.
Aceste aspecte sunt favorabile practicării şi dezvoltării variatelor forme de
turism.
2.2.2. Potenţialul turistic În acest sector, judeţele pe care Dunărea le traversează nu excelează prin
forme de relief deosebit de atractive, dar sunt compensate de valori cultural-
istorice şi bineînţeles, de prezenţa fluviului.
Judeţul DOLJ Poziţia în teritoriu, de-a lungul unor importante artere de circulaţie care vin
dinspre vest şi nord-vest (E 70 - Giurgiu - Bucureşti - Alexandria - Craiova -
Timişoara - Moraviţa, E 79 - Borş - Oradea - Deva - Craiova - Calafat şi
magistrala feroviară Bucureşti - Craiova - Timişoara - Moraviţa sau Curtici) spre
capitala ţării sau litoral şi existenţa punctului de frontieră Calafat, la graniţa cu
Bulgaria, reprezintă premise favorabile pentru dezvoltarea activităţii de turism.
A. Resurse turistice naturale:
• • peisaje de luncă adiacente Dunării, cu pâlcuri de pădure, dune de
nisip, ochiuri de apă care ademenesc pescarii sportivi;
• • peisajele specifice din lunca Jiului, mai ales în apropiere de vărsarea
în Dunăre;
• • lacurile rămase după lucrările de hidroamelioraţie (Bistreţ, Fântâna
Banului, Rast, Maglavit, Golenţi (Ciuperceni), reprezentând un real
potenţial pentru pescuitul sportiv sau agrement;
• • lacurile naturale din lunca Jiului, unele cu amenajări pentru
agrement (Lacul Prunet - Bratvoieşti);
• • ape minerale de la Gighera (lângă Bechet);
• • potenţialul piscicol din lacuri şi apele curgătoare;
• • ape minerale: lacul Gherceşti (ape bicarbonatate, sulfatate, sodice),
Lacul Ionele (comuna Urzicuţa, ape bicarbonatate, slab sulfatate,
sodice, hipotone);
• • condiţiile de climă, care favorizează practicarea turismului aproape
tot anului (130-137 zile cu cer senin/an);
• • valoarea peisagistică şi de agrement a pădurilor de cer, gârniţă,
gorun, fag, salcâm, unele fiind încadrate în rezervaţii ( Pleniţa);
• • alte rezervaţii ştiinţifice care pot fi incluse în circuitele turistice
(dunele de la Dăbuleni, Valea Rea - Radovan, punctele fosilifere
Bucovăţ, Drănic, rezervaţia ornitologică Ciuperceni – Desa, pajiştea
halofilă Gighera ş.a.);
• • fondul cinegetic valoros, important pentru organizarea unor partide
de vânătoare.
B. Resurse turistice antropice
I. Potenţialul cultural-istoric
a) Aşezări vechi:
• • aşezările geto-dacice de la Bistreţ (9-6 î.Hr.);
• • castrele romane de la Bistreţ (sec. 2-3 d. Hr.), Desa (sec. 2 î.Hr. - 4
d-Hr.), Răcari, Brădeşti;
b) Monumente istorice şi de artă de factură religioasă
• • mănăstiri: Coşuna - Bucovăţ (1572), Jitianu - comuna Podari (1658),
Obedeanu (1747), Sadova (1663), Segarcea (sec. XV-XIX), Alba (sec.
al XVIII-lea), fostul schit Zdraia - Roaba (sec. al XV-lea), fostul schit
Târnaviţa (1672);
• • bisericile din Băileşti (1839 şi 1845), Almăj (1787), Adâncata (1806),
Amărăştii de Sus (1843), Argetoaia (1813), Balota de Sus (1858),
Bechet (1808), bisericile din Craiova: “Madona Dudu” (1758), “Sf. Mina“
(1731), "Sf. Nicolae - Belivaca” (1786), Hagi Enuşi “Toţii Sfinţii” (1792),
“Sf. Treime” (1890);
• • Catedrala Mitropolitană (1690) şi Palatul Mitropoliei din Craiova.
c) Monumente istoriceşi de artă, monumente de arhitectură civilă
• • case fortificate de timpul culelor: Poenaru (1746) din Almăj, Izvoranu
- Geblescu (sec. XVIII) din Brabova, Cernăteştilor (sec. al XVIII-lea) din
Cernăteşti;
• • Casele Băniei (1699), Casa Glogoveanu (1802), Casa Cernătescu -
Cârlogeanu (1776), Casa Bengescu (sec. al XVIII-lea), Palatul
Administrativ (1812), Fabrica Hoffenschranz (1877), Hanul Putureanu
(1885), Ruinele Hanului Hurez (1706), Fântâna Purcariu (1816),
Fântâna Roşie (1850), Fântâna Popova (sec. al XVII-lea), Pacul
Poporului (1897) - în Craiova; Curtea şi conacul lui Cornea Brăiloiu
(1695) din satul Negoieşti, Curtea lui Stan Jianu (sec. al XVII-lea) din
satul Preajba, Casa - conac a pictorului Henri Catargi (sec. al XIX-lea)
din comuna Scăeşti, Conacul Coţofenilor (1653) din satul Coţofeni.
d) Monumente de artă plastică comemorative
• • monumentele: Tudor Vladimirescu, Fraţii Buzeşti, Al.I. Cuza - din
Craiova; bustul lui Th. Aman din Craiova, Obeliscul lui Cobuz (1916-
1918), Obeliscul bateriei “Mircea” din Calafat, Obeliscul “1877" din
Băileşti.
e) Muzee, case memoriale: în Craiova: Muzeul Olteniei, Muzeul de artă,
Muzeul memorial Traian Demetrescu, Muzeul memorial Elena Farago;
Muzeul orăşenesc din Calafat; Muzeul istoric din comuna Poiana Mare;
casa poetului Al. Macedonski din satul Popeasa.
f) Etnografie şi folcor
• • monumente de arhitectură populară: bisericile din lemn din Balota
de Jos (1709), Gubancea (sec. al XIX-lea), Sadova (sec. al XV-lea),
Secu (sec. al XVIII-lea şi reconstruită în 1831), Valea lui Pătru (1815),
Fântânele (1700);
• • creaţie artistică populară: crucile de lemn pictate din satele Tuglui
(sec. al XIX - lea), Salcia, Nisipuri (sec. al XIX-lea), crucile de piatră din
satele Măţăţei (1770), Ostroveni (1862, adusă din Bulgaria); costume
populare tradiţionale la Dăbuleni, olărit la Valea Stanciului, ţesături la
Bârca, instalaţii tehnice populare la Veleşti, Rupturile;
• • manifestări folclorice tradiţionale: “Sărbătoarea teiului” (în jurul datei
de 15 iunie, la Cleanov, 52 km de Craiova), "Sărbătoarea bujorului”
(ultima decadă a lunii mai în pădurea Pleniţa, la 50 km de Craiova),
Festivalul cântecului popular “Maria Tănase”, anual, la Craiova.
II. Potenţialul tehnico-economic este reprezentat prin:
• • podgoriile şi cramele de la: Segarcea (1906), Dăbuleni, Bechet,
Sadova, Ostroveni, Poiana Mare ş.a.
• • lacurile antropice de pe Jiu şi alte văi secundare, cu funcţii piscicole,
de agrement sau industriale.
Judeţul OLT A. Resurse turistice naturale Pe fondul unui peisaj geografic, cu un interes turistic relativ scăzut, se
disting câteva obiective de interes aparte (peisagistic, floristic, faunistic) care se
înscriu ca atracţii naturale ale judeţului, şi anume:
• • Valea Dunării, cu ostroavele şi plajele sale, care oferă valoroase
imagini estetice, cu funcţii recreative;
• • Valea Oltului, apare ca o salbă de lacuri ca urmare a amenajărilor
hidroenergetice în exploatare, atractive prin frumuseţea imaginilor
create de întinsele oglinzi de apă, mărginite pe alocuri de o vegetaţie
de luncă sau de păduri de foioase;
• • Măgura Grădiştei - promontoriu aflat în vestul municipiului Slatina;
• • pădurile, caracterizate de diversitatea esenţelor, fapt ce contribuie
la realizarea unor imagini estetice deosebite în toată perioada lor de
vegetaţie: Strehareţ (în apropiere de Slatina), Sar (lângă oraşul Balş),
Optaşi (pădure de stejar, din apropierea municipiului Slatina), Reşca şi
Călugăreasca, de lângă oraşele Drăgăneşti - Olt şi Caracal;
• • fondul cinegetic (mistreţi, căpriori, iepuri, fazani, potârnichi);
• • fondul piscicol oferă largi posibilităţi de practicare a pescuitului
sportiv: pe Dunăre (unde predomină crapul, plătica, ştiuca, nisetrul,
morunul, scrumbia de Dunăre), pe lacurile din vestul Oltului sau pe
iazurile naturale (crapul, somnul, plătica, ştiuca, caracuda, roşioara,
bibanul), destul de numeroase în judeţ: Giucov, Sâiu, Potolu,
Clocociov, Piscani şi Rusciov;
• • ape termominerale de tip clorosodic, foarte concentrate, cu
temperaturi de circa 55° C, puse în evidenţă prin foraje, în comunele
Potcoava, Oporelu şi Scorniceşti.
B. Resurse turistice antropice I. Potenţialul cultural-istoric a) Situri arheologice:
• • urme ale culturii paleolitice Prund - Dirjov de la Fărcăsele,
Slătioara şi Bugiuleşti;
• • urme ale culturii neolitice Vădastra, la Vădastra şi Sălcuţa;
• • vestigiile geto-dacice de la Sucidava (satul Celei) şi Acidava;
• • vestigiile romane de la Sucidava şi Romula (actualul sat Reşca).
b) Monumente istorice şi de artă de factură religioasă
• • Schitul Strehareţ (1671) - municipiul Slatina;
• • mănăstiri: Clocociov (1645) - municipiul Slatina, Căluiu (1521) -
comuna Oboga, Brâncoveni (1640) - comuna Brâncoveni;
• • biserici: "Sf. Gheorghe" (1877), "Sf. Arhangheli" (1512) - municipiul
Slatina, şi "Sf. Treime", Biserica domnească (1598) - din Caracal,
"Adormirea Maicii Domnului" (1839), şi biserica de lemn de la
Leleasca, "Cuvioasa Paraschiva" (sec. al XVI-lea), comuna Iancu
Jianu.
c) Muzee şi case memoriale
• • muzeul judeţean din Slatina, muzeul de istorie din oraşul Caracal
(sec. al XIX-lea), muzeele săteşti de la Orlea, Vădastra şi Stoicăneşti;
• • casa memorială Iancu Jianu (sec. al XVIII-lea).
d) Etnografie şi folcor
• • costume populare: portul popular femeiesc din Romanaţi;
• • centre de ceramică: Oboga;
• • centre de sculptură: Corbu şi Făgeţelu;
• • ţesături: Osica, Olteneşti, Potcoava;
• • biserica de lemn la Ecleasca;
• • sărbători tradiţionale locale: Sărbătoarea iilor de la Cezieni, Târgul
fetelor de la Coteniţa, Târgul olarilor din Oltenia (Balş);
• • manifestări culturale: concursul de doine şi balade "De la
Drăgăneşti la Vale"; festivalul de comedie al teatrelor de amatori
(Caracal), concursul de muzică uşoară "Radu Şerban" (Caracal).
II. Potenţialul tehnico-economic
• • zonă viticolă: Drăgăşani - Sâmbureşti
• • plantaţiile de meri, pruni, peri, gutui şi cireşi de la Făgeţelu,
Vitomireşti, Leleasca, Verguleasa, Cârlogani, Pleşoiu, Oboga, Bărăşti,
Dobroteasa.
Judeţul TELEORMAN Monotonia reliefului şi a vegetaţiei nu conferă judeţului o valoare turistică
deosebită. Dar, prin poziţia lui şi intervenţia omului, a intrat în circuitul turistic cu
turismul de tranzit - pe uscat şi pe apă, şi cu obiective cultural-istorice şi
folclorice. Este traversat de magistrala rutieră europeană E70 (Bucureşti -
Alexandria - Craiova - Timişoara - Moraviţa) şi feroviară (Bucureşti - Craiova -
Timişoara - Moraviţa sau Curtici), care leagă sud-estul Europei de Occident.
A. Resurse turistice naturale Sunt slab reprezentate, dar oferta turistică ar putea fi diversificată prin
valorificarea Dunării cu luncile şi pădurile sale. Principalele elemente naturale cu
valoare turistică de agrement de pe teritoriul judeţului sunt :
• • păduri cu compoziţie variată şi cu poziţie favorabilă faţă de
principalele localităţi ale judeţului: Brătăşanu, Brânceni, Păuleasca,
Pietroşani ş.a.
• • cursul Dunării (90 km de lungime), cu lunca şi ostroavele ei
(Calnovăţ, Iazul Mare, Iazul Mic, Prundu);
• • lacurile naturale care pot fi amenajate pentru agrement (plajă, sport
nautic, înot), cum ar fi Suhaia, Siliştea, Civaca, Fotana, Pasărea,
Purani, Grosu-Răzmireşti, Beiu, Craca, Primăverii, ş.a.;
• • luncile Oltului, Vedei, Călmăţuiului cu peisaje atractive;
• • zona de confluenţă a Oltului cu Dunărea.
B. Resurse turistice antropice I. Potenţialul cultural - istoric Pe teritoriul judeţului există locuri şi monumente care pot fi introduse în
circuitul turistic:
a) Aşezările vechi, situri arheologice:
• • ruinele unor aşezări geto-dacice: “Cetatea de la Zimnicea" (sec. al V
-lea î.e.n.) şi cele de la Albeşti, Orbeasca de Sus, Trivale, Moşteni,
Pleaşov;
• • ruinele cetăţii romane "Turris” - lângă oraşul Turnu Măgurele, ruinele
de la Islaz, Flămânda, Gresia - Stejaru, Troianu, Putineiu;
• • vestigii arheologice: rezervaţia paleolitică Ciuperceni, rezervaţia
arheologică Valea - Mârzăveşti, Gorganul de la Ţigăneşti, Gorganul de
la Alexandria, Rezervaţia arheologică “La Râpe” de la Poroschia,
rezervaţiile arheologice “Vedea” şi “Racoviţă”, de lângă localitatea Islaz;
• • cetăţi feudale: cetatea feudală “La ziduri” de la Tătărăştii de Sus.
b) Monumente istorice şi de artă de factură religioasă
• • mănăstiri: Mănăstirea Drăgăneşti (1674) de lângă Roşiorii de Vede;
ruinele Mănăstirii Ciolăneşti, Mănăstirea Plăviceni - Aluniş (1837) din
satul Dudu, comuna Plopii - Slăviteşti, Mănăstirea Ţigănia din satul
Coşoteni;
• • biserici de zid: Catedrala “Sf. Alexandru” din Alexandria (1897)
pictată de Ştefan Luchian, biserica din Brânceni pictată de Gh.
Tăttărăscu, biserica din comuna Balaci, construită de Constantin
Bălăceanu în 1684, biserica din comuna Dobroteşti (1753), biserica din
satul Butculeşti (comuna Săceni), biserica din comuna Smârdioasa
(1824), schitul din comuna Dideşti (sec. al XVIII-lea);
• • biserici de lemn, în localităţile: Bujoreni, Sârbenii de Jos, Buteşti,
Puranii de Sus, Drăceşti, Scurtu Mare ş.a.
c) c) Monumente istorice şi de artă, ansambluri arhitecturale civile:
• • “Cula lui Costea” (1718) de la Frăsinet, conacul de la Vităneşti,
conacul Iliescu de la Izvoarele, conacul Beiu Storobăneasa, conacul din
pădurea Lunca.
d) Monumente de artă plastică comemorative
• • în Alexandria: monumentul răscoalei din 1907 (1972, sculptor Naum
Corcescu), Monumentul eroilor din 1877 (sculptor Spiridon Georgescu),
bustul generalului Proporgescu; în Turnu Măgurele: Monumentul eroilor
din 1877 (sculptor G. Boboc) intitulat "Dorobanţu" dezvelit în 1907,
statuia domnitorului Mircea cel Bătrân (1970 - sculptor: Oscar Han),
Grupul statuar “Anotimpurile” (sculptor T. Ionescu); în Zimnicea:
Monumentul eroilor pentru independenţă - 1877; în Roşiori de Vede:
Monumentul eroilor din primul război mondial (scuptor Dimitrie
Măţăuanu), Monumentul Nicolae Bălcescu; la Islaz: Monumentul
Proclamaţiei de la Islaz; la Prunaru: Monumentul eroilor regimentului de
roşiori din primul război mondial; Obeliscul neatârnării de la Pietroşani,
plăcile comemorative de la Balaci, Cernetul, Drăgăneşti - Vlaşca,
Furculeşti, Nanov, Peretu, Slobozia-Mândra, Şoimu ş.a, care amintesc
de răscoala din 1907; locuri şi case ce amintesc de Revoluţia de la
1821 de la Călmăţui, Turnu Măgurele, Roşiorii de Vede, Zimnicea ş.a.
e) Muzee şi case memoriale
• • în Alexandria, Muzeul judeţean de Istorie şi Arheologie, casa
memorială a generalului Praporgescu; în Roşiori de Vede: Muzeul
“Răscoala ţăranilor din 1907”; punctul muzeal din Şcoala generală a
comunei Prunaru; Expoziţia memorială “Gala Galaction” din comuna
Dideşti; Expoziţia memorială “Marin Preda” din comuna Siliştea Nouă;
“Casa memorială Zaharia Stancu” din comuna Salcia; Secţia muzeală
de artă plastică şi Casa memorială Haricleea Darclée, din Turnu
Măgurele.
d) d) Etnografie şi folclor
Zona Teleorman este bine individualizată şi conservată din punct de
vedere etnografic, prin:
• • arhitectură şi tehnică populară: satul Plosca
• • prelucrarea artistică a lemnului - instrumente muzicale, comuna
Merişani;
• • creaţie artistică populară (ţesături, cusături, costum popular): Traian,
Bujoru, Slobozia - Mândra, Dobroteşti, Merişani, zonele Alexandria şi
Zimnicea, Drăgăneşti - Vlaşca, Măgura, Olteni, Seaca, Conţeşti,
Dideşti, Siliştea, Piatra, Tătărăşti ş.a.;
• • muzee, colecţii muzeale etnografice: secţia de etnografie de la
Muzeul judeţean din Alexandria;
• • manifestări populare tradiţionale:
⇒ ⇒ Târgul anual al creatorilor de marame “Marama românească” prima
săptămână din septembrie, la Roşiori de Vede şi Alexandria;
⇒ ⇒ “Festivalul cântecului şi jocului popular teleormănean” - anual, la
Alexandria la 14 septembrie;
⇒ ⇒ Festivalul “Cel mai bun rapsod”, festival - concurs, anual, toamna,la
Roşiori de Vede;
⇒ ⇒ Festivalul “Pe deal pe la Teleormănel”, anual, toamna, la Alexandria;
⇒ ⇒ Sărbătoarea teiului, anuală, în luna mai, la Drăgăneşti - Vlaşca.
II. Potenţialul tehnico-economic
• • lacurile antropice din bazinele Vedei, Teleormanului, Călmăţuiului,
Glavaciocului ş.a., cu funcţii piscicole şi posibilităţi pentru agrement;
• • porturile Turnu Măgurele şi Zimnicea;
• • podgoriile de la Bragadiru (de Zimnicea), Nenciuleşti şi Turnu
Măgurele;
• • pepenăriile de la Ghimpeţeni (lângă Drăgăneşti - Vlasca) şi Piatra
(lângă Zimnicea).
Judeţul GIURGIU A. Resurse turistice naturale Zestrea naturală a judeţului nu este foarte bogată, dar deţine câteva valori
originale, care s-au impus prin valeneţele lor estetice, recreative şi educative.
• • sub aspect peisagistic, teritoriul judeţului cuprinde un relief de
câmpie, joasă, parte integrantă a Câmpiei Române, de interes limitat,
dar linia de contact denivelată, dintre Câmpiile Burnazului - Neajlovului
şi sectoarele de luncă ale râurilor, cu pantă uşoară sau mici denivelări,
rup monotonia peisajului (localităţile Daia, Băneasa, Greaca);
• • lunca joasă şi largă a fluviului Dunărea cu mici golfuleţe, sectoare
de mal acoperite cu nisip fin, ostroave cu o bogată vegetaţie azonală,
de importanţă estetică şi recreativă;
• • condiţiile climatice favorabile pentru turism, mai ales în lunile mai-
iunie şi noiembrie-decembrie;
• • valea râului Argeş, o atracţie turistică prin varietatea peisajelor,
lacul de acumulare Mihăileşti (1000 ha), barajul deversor Mihăileşti -
Cornetu, cu reale premise pentru agrement nautic, pescuit sportiv;
• • văile râurilor afluente Neajlov, Sabar sau Ilfovăţ, cu peisaje de
valoare estetică ridicată, amenajările pentru pescuit sportiv, odihnă şi
recreere;
• • lacurile şi iazurile naturale: lacul Comana (1000 ha), populat cu
peşte, în apropierea confluenţei Neajlovului cu Argeşul, cu împrejurimi
deosebit de pitoreşti; iazurile Greaca, Vladul, Schitu, care oferă condiţii
pentru activităţi recreative pe apă şi uscat;
• • păduri de foioase (4100 ha sau 11% din suprafaţa judeţului), pe
interfluviul Argeş - Neajlov, în partea de NV a judeţului, alcătuite din
specii de stejar şi plopi în amestec cu salcâm, în spaţiul luncilor Argeş
şi Dunăre; locuri destinate odihnei şi recreerii (pădurea Funării - malul
Dunării, pădurile Ostrovul Dinului, Ostrovul Mocanu, Turbatu-
Bălănoaia, Malul Spart, Buturugeni, Căscioarele, Bulbucata din
apropierea reşedinţei de judeţ; pădurile Oloaga - Grădinari, Padina -
Tătarului din zona Comana, Manafu - Ghimpaţi şi Teşila - comuna
Schitu, care sunt şi rezervaţii naturale;
• • fauna judeţului din spaţiile forestiere: cerb lopătar, mistreţ, iepure,
căprior, fazan (pădurile Ghimpaţi, Manafu, Padina - Tătarului ş.a.); raţe
sălbatice (în apropierea iazurilor, pe Dunăre);
• • fondul piscicol (clean, biban, crap, mreană ş.a.) în fluviul Dunărea,
râurile Argeş, Neajlov, lacul Comana şi iazuri.
B. Resurse turistice antropice În judeţul Giurgiu acestea au un conţinut istoric, cultural-artistic sau
ştiinţific, unele fiind considerate unicate pe plan naţional.
I. Potenţialul cultural - istoric
a) Vestigii arheologice
• • comuna Mihăileşti: ruinele aşezării fortificate geto-dacice Argidava,
unde se presupune că a avut regele Burebista una din reşedinţe;
• • ruinele cetăţii Giurgiu, ridicată de genovezi în sec. al XIV-lea şi
zidul Tabiei, de apărare al oraşului din sec. al XIV-lea;
b) Monumente istorice şi de artă de factură religioasă
• • municipiul Giurgiu: Catedrala ortodoxă (sec. al XIX-lea), Biserica
“Sf. Nicolae” (sec. al XIX-lea) şi cu valoare arhitecturală;
• • mănăstirea Comana (1589) cu biserica "Sf. Nicolae" ctitorită de
familia Cantacuzino, necropola domnească;
• • biserici de zid: Strâmbu (1521) şi Căscioarele (sec- al XV-lea),
comuna Găiseni; "Sf. Voievozi" (1644), ridicată de doamna Elina, soţia
lui Matei Basarab - comuan Hotarele; "Sf. Treime" (1689) - comuna
Mihăieşti.
c) Monumente de artă plastică cu valoare arhitecturală:
• • Clădirea fostei prefecturi de Vlăsia (sec. al XX-lea), azi muzeu,
Clădirea portului (1840), gara CFR, Consiliul judeţean (1930) şi
municipal (1920) - în municipiul Giurgiu;
• • Clădirea şcolii generale (1827) - comuna Daia;
• • Casa de piatră Udrişte Năsturel - comuna Hotarele;
• • Palatul Drugănescu - comuna Stoeneşti - Floreşti;
• • Conacele: Mavrache (1850) - comuna Singureni; Nicu Cantacuzino
(1850) şi Păsâi (sec. al XIX-lea) - comuna Vedea; Ion Barbu Arion
(1921) - comuna Răsuceni.
d) Monumente de artă plastică comemorative:
• • Mausoleul eroilor (1834) - municipiul Giurgiu;
• • Obeliscul lui Mihai Viteazul (1901) şi monumentul ridicat în cinstea
eroilor căzuţi în primul război mondial, sculptor O. Spacthe - comuna
Călugăreni;
• • ansamblul monumental dedicat eroilor căzuţi în războiul de
independenţă (1877-1878) alcătuit din 23 busturi - municipiul Giurgiu.
e) Muzee şi case memoriale
• • municipiul Giurgiu: Muzeul judeţean (1950) axat pe descoperiri
arheologice, acte, documente, mărturii din secolele XVIII-XIX;
• • comuna Floreşti - Stoeneşti: Muzeul etnografic al Câmpiei Dunării
(1970);
• • comuna Hereşti: Muzeul de feronerie - adăposteşte obiecte de
feronerie din secolele XVI-XIX;
• • casa scriitorului Tudor Vianu - comuna Floreşti;
• • casa Mariei Tănase (1927) - comuna Bucşani.
f) Etnografie şi folclor
Judeţul Giurgiu face parte din zona etnografică Vlăsia, reprezentată de:
- arhitectură populară în satele: Stoeneşti, Grădinari, Colibaşi, Greaca,
Vedea,
Topanu, Clejani;
- arta prelucrării lemnului: satele Frăţeşti, Gostinari, Putineiu şi Greaca;
- costume populare, broderii, cusături: satele Ghimpaţi, Putineiu,
Grădiştea,
Neajlov, Băneasa;
- arta împletiturilor (nuiele, coşuri, răchită ş.a): satele Vedea, Gostinu,
Frasinu,
Prundu, Puieni, Greaca;
- ansambluri folclorice renumite (taraf, de dans, grupuri vocale): satele
Ghimpaţi,
Letca, Clejani, Bulbucate, Vedea, Răsuceni;
- manifestări folclorice şi culturale:
- "Coruri Vlăscene" în luna august, găzduit de teatrul "Ion Vasilescu" -
municipiul
Giurgiu;
- festivalul concurs de muzică populară "Pe marginea Dunării" în luna
septembrie, la teatrul "Ion Vasilescu" din municipiul Giurgiu;
- - concursul de creaţie "Nichifor Crainic" - municipiul Giurgiu şi
comuna Bulbucata.
II. Potenţialul tehnico-economic
• • Podul prieteniei (1952-1954) care face legătura dintre oraşele
Giurgiu şi Ruse;
• • Fabrica de ulei şi moara de apă - comuna Găişeni (sat Cărpiniş);
clădirile sunt considerate monumente de arhitectură;
• • podgorii renumite, în localităţile: Dara, Bănia, Prundu, Greaca,
Comana sau cele pomicole de la Greaca, Comana, Prundu, Hotarele,
Letca Nouă;
Judeţul CĂLĂRAŞI A. Resurse turistice naturale Cadrul natural al judeţului nu oferă un potenţial turistic diversificat.
Reprezentative pentru activitatea turistică sunt:
• • cursul Dunării, cu multiple posibilităţi de practicare a turismului
(croaziere, pescuit, sporturi nautice);
• • domeniile forestiere: pădurea Ciornuleasa din comuna Mitreni -
rezervaţie naturală, pădurile Floroaica, Bogdana, Tămădău, Caiafele,
Moroiu;
• • lacurile (inclusiv iazurile) din lungul văii Mostiştea: Fundulea (440
ha), Gurbăneşti (680 ha), Frăsinet (1460 ha), Iezerul Mostiştei (2600
ha) sau lacurile din zona de luncă Boianu (230 ha), Ceacu (400 ha)
ş.a.;
• • fondul piscicol din lacurile şi apele curgătoare şi fondul cinegetic
din păduri şi zona bălţilor.
B. Resurse turistice antropice
I. Potenţialul cultural-istoric a) Monumente istorice şi de artă de factură religioasă:
• • Mănăstirea Plătăreşti (1646), ctitorită de Matei Basarab - comuna
Plătăreşti; Mănăstirea Negoieşti (1649), ctitorită de Matei Basarab -
comuna Şoldani;
• • Catedrala ortodoxă cu hramul "Sf. Nicolae" (1838) - municipiul
Călăraşi;
• • bisericile Volna (1856) - municipiul Călăraşi şi "Sf. Nicolae" -
Olteniţa.
b) Monumente istorice şi de artă cu valoare arhitecturală:
• • Palatul Prefecturii (1897), clădirea fostei cazărmi a pompierilor
(1897), azi Arhivele Naţionale, Biblioteca Judeţeană "Alexandru
Odobescu" - municipiul Călăraşi;
• • clădirea fostului Tribunal, azi Muzeu de arheologie şi istorie (1925,
arh. I. Cernescu)- Olteniţa.
c) Monumente comemorative
• • Monumentul eroilor din primul război mondial (1925, sculptor TH.
Burcă).
d) Muzee, case memoriale:
• • municipiul Călăraşi: Muzeul Dunării de Jos cu secţii de arheologie,
istorie şi artă plastică; Muzeul memorial "Gh. M. Vasilescu". II. Potenţialul tehnico-economic
• • Portul fluvial Călăraşi;
• • Portul fluvial Olteniţa.
2.2.3. Formele de turism Resursele naturale şi antropice spaţiului adiacent Dunării în acest sector
crează premise favorabile practicării unor forme de turism variate, iar prin
amenajări specifice, acestea pot fi dezvoltate şi diversificate.
• • Turismul de circulaţie: - turismul itinerant cu valenţe culturale este favorizat de
existenţa a numeroase localităţi cu obiective turistice şi se axează
pe realizarea unor trasee tematice care includ valori cultural-istorice
sau educativ-recreative;
- turismul de tranzit valorifică poziţia geografică în zona de
graniţă cu existenţa unor puncte de frontieră (Calafat, Giurgiu,
Călăraşi) şi arterele europene (E 79, E 70, E 85), pe unde pot fi
dirijate importante fluxuri de turişti.
• • Turismul ştiinţific se adresează în special specialiştilor care
doresc să viziteze rezervaţiile naturale existente şi celor interesaţi de
biotopul aferent Dunării.
• • Turismul de vânătoare şi pescuit sportiv se bazează pe un
important patrimoniu cinegetic şi ichtiologic al fluviului, afluenţilor săi şi
bălţilor limitrofe.
• • Turismul la sfârşit de săptămână poate fi dezvoltat prin
amenajarea unor structuri turistice corespunzătoare şi are la bază
acelaşi potenţial bogat şi variat al Dunării.
• • Turismul de odihnă şi recreere este legat de existenţa unui cadru
natural cu valenţe estetice deconectante, cu un microclimat
reconfortant şi posibilităţi de practicare a unor activităţi recreative, în
special în lunca Dunării.
• • Turismul de reuniuni şi congrese ar putea fi dezvoltat prin
amenajări specifice în zonele Calafat - Vidin şi Giurgiu - Ruse, axat pe
probleme de cooperare transfrontalieră şi dezvoltare durabilă.
• • Turismul rural poate fi practicat în satele dunărene care mai
păstrează obiceiuri tradiţionale legate în special de pescuit.
2.2.4. Probleme de mediu Pe lângă aspectele negative legate de îndiguirea Dunării şi de desecarea
bălţilor, lacurilor şi zăvoaielor, care au generat un adevărat genocid biologic,
calitatea apelor pe acest sector este afectată de aportul râurilor interioare, Olt şi
Argeş în special. Unităţile economice SC VERACHIM Giurgiu, SC SIDERCA şi
SC LAFARGE din Călăraşi sunt nominalizate de Ministerul Apelor şi Protecţiei
Mediului ca surse de poluare majoră, aferente bazinului Dunărea. Pe malul
bulgar, centrala atomo-electrică Kozlodui are influenţe nesemnificative din punct
de vedere al contaminării radioactive. În secţiunile de control nu a fost pusă în
evidenţă prezenţa de radionuclizi artificiali în mediu, ca urmare a funcţionării
centralei.
Depăşiri ale limitelor categoriei a III-a de calitate s-au înregistrat în
secţiunile: Gruia - Radujevac - pentru zinc şi cadmiu; amonte de Olteniţa pentru
fosfor; Chiciu - Silistra - pentru zinc şi fier. Comparativ cu anul 1999, situaţia în
ce priveşte calitatea apelor fluviului este staţionară1[1].
2.3. Sectorul Călăraşi - Tulcea
2.3.1. Date geografice Sectorul Călăraşi - Tulcea, cuprins între km 376 şi km 72 (304 km
lungime), se caracterizează prin două schimbări de direcţie a cursului (spre nord,
la Călăraşi - datorită prezenţei Podişului Dobrogean, mai înalt şi mai dur din
punct de vedere litologic şi spre est, la Galaţi) şi despărţirea Dunării în câte două
braţe (unite printr-un singur curs între Giurgiu -Vadu Oii), din care, prin îndiguiri şi
desecări au luat naştere două zone agricole, cunoscute sub numele de Balta
Brăilei şi Balta Ialomiţei. 1[1] Sursa: pagina internet a Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului.
Cele două maluri, exterioare braţelor, sunt asimetrice, cel dobrogean fiind
mai înalt şi mai dur ca structură geologică.
Între Călăraşi şi Galaţi traseul Dunării se situează exclusiv pe teritoriu
românesc, după care, în aval de Galaţi, el constituie graniţa naturală între
România şi Ucraina.
Pentru scurtarea drumului înspre Marea Neagră a fost construit canalul
Dunăre - Marea Neagră (64 km lungime), pe traseul Cernavodă - Basarabi -
Constanţa şi ulterior încă o ramificaţie, Poarta Albă - Midia.
În această zonă Dunărea este traversată de două poduri rutiere (tronsonul
Urziceni - Ovidiu - Constanţa de pe E 60 şi autostrada A2, Feteşti - Cernavodă)
şi unul feroviar (Bucureşti - Lehliu - Feteşti - Cernavodă - Constanţa - Mangalia).
Podul de la Cernavodă, construit de inginerul Anghel Saligny, după
propriul său proiect, între anii 1890-1895, a fost considerat la momentul
construcţiei, o minune a tehnicii universale, fiind considerat cel mai mare din
Europa (4 km lungime, 30 m înălţime) şi al treilea din lume. Şi în prezent el
reprezintă un monument de arhitectură.
În aval de Brăila, începe Dunărea maritimă; în amonte de Tulcea (de la
Pătlăgeanca) se separă primul braţ (Chilia), iar în aval de Tulcea, celelalte două
(Sulina şi Sf. Gheorghe), marcând începerea Deltei Dunării.
Afluenţii pe care Dunărea îi primeşte în acest sector sunt: Ialomiţa,
Călmăţui, Siret şi Prut.
Elementele de climă şi de vegetaţie sunt relativ asemănătoare cu cele din
sectorul Porţile de Fier II - Călăraşi, cu unele diferenţe în ce privesc amplitudinile
climatice şi vânturile predominante, mai intense fiind aici cele din sectorul estic şi
nord-estic (crivăţul). De asemenea, circulaţia pe Dunărea maritimă este afectată
şi uneori închisă, din cauza îngheţului şi a sloiurilor care curg sau se
acumulează. Precipitaţiile se supun aceloraşi influenţe, ale climatului continental
excesiv.
Pe acest sector Dunărea străbate sau delimitează judeţele Constanţa,
Ialomiţa, Brăila, Galaţi şi Tulcea.
2.3.2. Potenţialul turistic Judeţul CONSTANŢA Străveche arie de locuire şi civilizaţie românească, Judeţul Constanţa
reprezintă o zonă turistică de mare originalitate. Poziţia sa, ca poartă a României
la Marea Neagră, calitatea plajei marine, prezenţa unui tezaur arheologic
deosebit de bogat, a reprezentat şi va reprezenta şi în viitor o şansă pentru
turismul românesc.
A. Resurse turistice naturale Spaţiul dobrogean, situat între apele bătrânului Danubiu şi "marea cea
mare" a păstrat de-a lungul secolelor peisaje şi obiective naturale de valoare
ştiinţifică deosebită, care pentru a fi protejate şi conservate au fost declarate arii
protejate sau monumente ale naturii:
• • relieful carstic al rezervaţiei complexe Cheia: peşterile La Adam,
Gura Dobrogei, La Izvor, Liliecilor - comuna Târguşor (valea
Casimcei);
• • peştera Limanu şi dunele de la 2 Mai - comuna Limanu
• • peştera Movile - municipiul Mangalia;
• • reciful neojurasic de la Topalu;
• • dunele marine de la Agigea;
• • locurile fosilifere de la Cernavodă, Seimenii Mari, Aliman, Movila
Banului;
• • pădurile de la Hagieni, Dumbrăveni, Esechioi, Canaraua Fetii;
• • rezervaţiile naturale Vama Veche - 2 Mai (acvatoriu litoral marin),
Valul lui Traian, lacul Agigea ş. a.;
• • lacurile Techirghiol, Siutghiol, Istria, Nuntaşi, Taşaul;
• • zona de litoral între Mamaia şi Vama Veche.
B. Resurse turistice antropice I. Potenţialul cultural - istoric a) Monumente şi situri arheologice:
• • aşezarea neolitică de tip tell - rezervaţie, oraşul Hârşova;
• • davele getice din punctele Valea lui Voicu şi Vadu Vacilor -
rezervaţie - comuna Oltina;
• • cetatea getică şi cetatea medievală timpurie - rezervaţii - comuna
Aliman;
• • oraşul antic Tomis - rezervaţie - municipiul Constanţa;
• • fortificaţia romană de la Capidava - rezervaţie - comuna Topalu;
• • castrul roman Sucidava - rezervaţie - comuna Aliman;
• • cetatea romană Axiopolis - rezervaţie - oraşul Cernavodă;
• • cetatea romană Carsium - rezervaţie - oraşul Hârşova;
• • cetatea romană Sucidava - rezervaţie - comuna Lipniţa;
• • cetatea romano-bizantină Cius - rezervaţie, comuna Gârliciu;
• • Tropheum Traiani, cetate romană şi romano - bizantină (rezervaţie)
- comuna Adamclisi;
• • cetatea şi aşezarea civilă Histria - rezervaţie - comuna Istria;
• • oraşul antic Callatis - rezervaţie - oraşul Mangalia.
b) Monumente istorice şi de artă de factură religioasă
• • în municipiul Constanţa: Catredrala episcopală ortodoxă "Sf. Petru
şi Pavel" (1912, arhitect Ion Mincu);
⇒ ⇒ bisericile ortodoxe: "Sf. Gheorghe", cu picturi de N. Toniza
(1911) şi de rit vechi, bulgară (1890);
⇒ ⇒ Moscheea Mare (1910), Moscheea Carol I (1912);
⇒ ⇒ Geamia Hunchiar (1868), stil maur;
⇒ ⇒ Sinagoga (1911);
⇒ ⇒ Templul evreiesc, tip bazilică (1908);
⇒ ⇒ biserica greacă "Metamorphosis (1868);
⇒ ⇒ biserica armenească (1880);
• • în municipiul Mangalia - geamia Esmahan Sultan (1590)
⇒ ⇒ biserica ortodoxă "Sf. Gheorghe" (1929);
⇒ ⇒ Techirghiol - schitul "Sf. Maria" (1928);
• • în oraşul Basarabi - complexul monastic rupestru, în stânci de
calcar, alcătuit din şase bisericuţe (sec. IX-X), biserica de zid ortodoxă,
"Naşterea Maicii Domnului" (1906);
• • în oraşul Cernavodă - biserica de zid "Sf. Împăraţi Constantin şi
Elena" (1895);
• • comuna Ostrov - Mănăstirea Dervent "Cuvioasa Paraschiva"
(1936, ridicată pe ruinele unei mănăstiri din sec. al XII-lea);
• • comuna Ioan Corvin - Mănăstirea "Peştera Sf. Andrei" (1991)-
amenajată în peştera unde Sf. Andrei a propovăduit creştinismul.
c) Monumente şi ansambluri de arhitectură civilă
• • în Constanţa: clădirea fostei primării, azi muzeu (1896), Farul vechi
(1861), Clădirea Cazinoului (1909), Clădirea Teatrului Elpis (1919),
clădirea Bibliotecii judeţene (1910), vechiul hotel Carol I (1882, arh. Al.
Orăscu), clădirea şcolii vechi, azi muzeu (1893, arh. I. Socolescu),
vechea reşedinţă regală, azi sediul Tribunalului (1912, arh. E.
Lescovar), gara maritimă (1935), danele nr. 6,11,12,17 (1928, 1935,
1915);
• • gara oraşului Basarabi (sec. al XX-lea);
• • centrul vechi al oraşului Hârşova (1880-1925);
• • în Municipiul Mangalia: Casa Murad Gali (1906), baia turcească (sf.
sec. al XIX-lea), seminarul musulman (începutul sec. al XX-lea), casa
Hagi Smail Memet (sf. sec. al XVIII-lea şi al XIX-lea).
d) Muzee, case memoriale
• • în municipiul Constanţa: statuia poetului Ovidiu (1887, sculptor Et.
Ferrari), Muzeul de istorie naţională şi arheologie, Edificiul roman cu
mozaic (circa 800 mp), Parcul arheologic, Muzeul de artă, Muzeul de
Artă Populară, Muzeul de istorie militară, Muzeul Marinei, Muzeul
Mării, Muzeul de sculptură "Ion Jalea", Muzeul de Ştiinţe ale Naturii
(inclusiv aquarium, planetarium, observator astronomic, delfinarium);
• • comuna Istria - Muzeul arheologic
• • Mangalia - secţia de arheolgie Callatis
e) Etnografie şi folclor
• • arhitectură populară: Ostrov, Oltina, Negru Vodă;
• • port, obiceiuri specifice minorităţilor: Ciocârlia şi zona Cobadin
(tătari), zona Medgidia, Fântâna Mare (turci), iar pentru etnia română:
zonele Cernavodă, Hârşova, localităţile Ostrov, Oltina, Cobadin ş.a.
• • localităţi rurale tradiţionale: Negru Vodă, Tuzla, Costineşti, 2 Mai.
II. Potenţialul tehnico-economic
• • portul vechi şi nou din Constanţa
• • canalul Dunăre - Marea Negră;
• • staţiunile de pe litoral;
• • podgoriile renumite de la Murfatlar, Ostrov, Oltina, Medgidia,
Nazarcea, Hârşova ş.a., cu crame şi centre de degustare a vinurilor;
• • plantaţiile de pomi fructiferi -piersici (Medgidia, Mangalia,
Basarabi), caişi (Nazarcea), cireşi, vişini, meri sau culturile de floarea
soarelui, care oferă peisaje deosebit de atractive.
Judeţul IALOMIŢA Meleagurile ialomiţene, caracterizate de monotonia reliefului şi de
valoarea lor pentru agricultură (zona Bărăganului), beneficiază de puţine
elemente de atracţie turistică, cu excepţia luncilor Dunării, Ialomiţei, a arealelor
lacustre (Amara, Fundata, Strachina) şi urmelor vechi de locuire.
A. Resurse naturale
• • Lunca Ialomiţei, însoţită de lacuri, bălţi şi vegetaţia specifică;
• • Lunca Dunării (între Feteşti şi Hârşova);
• • pădurile Caiafele şi Moroiu;
• • ape minerale (clorurate, sulfuroase, sodice bicarbonatate) şi
nămolurile sapropelice la Amara, Fundata, Strachina.
B. Resurse antropice
I. Potenţialul cultural-istoric
a) Vestigii arheologice
• • staţiunile arheologice de la Dridu şi Piscu Crăşanilor - comuna
Balaciu;
• • vestigiile oraşului medieval "Târgul de Floci" (Cetatea de Floci), în
punctul "La mănăstire" - comuna Giurgeni.
b) Monumente istorice şi de artă de factură religioasă
• • biserica mănăstirii "Slobozia lui Ionache" (1618, 1634) - Slobozia;
• • bisericile "Sf. Trei Ierarhi" (sec. al XVIII-lea) şi Sf. Ioan Botezătorul"
(1697) din comuna Jilavele;
• • biserica de lemn "Sf. Nicolae" (1746) din comuna Ciulniţa.
c) Muzee, case memoriale
• • casa memorială "Ionel Perlea" din satul Ograda, comuna Bucuc;
• • colecţia muzeală de etnografie din municipiul Slobozia.
II. Potenţialul tehnico-economic
• • podul peste Braţul Borcea de la Feteşti al lui Anghel Saligny;
• • podul peste Dunăre de la Giurgeni;
• • staţiunea Băile Amara;
• • culturi de cereale şi de florea soarelui care generează aspecte
peisagistice atractive.
Judeţul BRĂILA Deşi este situat într-o zonă de câmpie, fără forme de relief spectaculoase,
poziţia sa geografică, pe cursul fluviului Dunărea şi la intersecţia fluxurilor
turistice dinspre Moldova spre litoral şi deltă, crează premise favorabile
dezvoltării turismului.
A. Resurse turistice naturale
• • cursul Dunării, cu bălţile şi lacurile adiacente;
• • cursul inferior al Siretului, confluenţa cu Dunărea;
• • cursul inferior al Buzăului;
• • numeroase lacuri, unele cu valenţe turistice (Lacul Sărat, Lacul
Câineni, Lacul Jirlău - rezervaţie naturală, Ianca, Lutul Alb ş.a.);
• • vegetaţia forestieră (Pădurea Cameniţa - rezervaţie naturală,
Viişoara) şi de luncă (de-a lungul Dunării şi râurilor Siret, Buzău,
Călmăţui);
• • rezervaţia naturală Insula Mică a Brăilei;
• • Balta Brăilei - de interes cinegetic şi pescuit sportiv.
B. Resurse turistice antropice I. Potenţialul cultural-istoric a) Situri arheologice
• • aşezarea geto-dacă de la Brăiliţa;
• • necropola de la Chişcani.
b) Monumente istorice şi de artă de fcatură religioasă
• • fosta Mănăstire Măxineni (anterior 1637, Matei Basarab), în
reconstrucţie - comuna Măxineni;
• • Bisericile "Sf. Arhangheli" (sec. al XVII-lea), "Sf. Nicolae", "Buna
Vestire" (1872) - municipiul Brăila;
• • Sinagoga Mare (1910) - municipiul Brăila.
c) Monumente şi ansambluri de arhitectură civilă
• • centrul istoric al oraşului şi orologiu din 1909, Palatul cultural
(1864), "Teatrul "Maria Filotti (sec. al XIX-lea);
• • Clubul NAVROM (1900).
d) Muzee, case memoriale:
• • Muzeul judeţean de istorie cu obiecte geto-dacice - municipiul
Brăila;
• • Casele memoriale "Perpessicius", "Ana Aslan", "Maria Filotti",
"Petre Ştefănescu Goangă" - municpiul Brăila.
e) Etnografie şi folclor
• • localităţi rurale cu valenţe turistice: Gropeni, Ianca;
• • zona etnografică (ţesături de lână, scoarţe, port popular, ocupaţii
tradiţionale) - Corbu Vechi;
• • muzeu de etnografie - comuna Gropeni;
II. Potenţialul tehnico-economic
• • staţiunile balneare Lacul Sărat, Movila Miresei, Câineni - Băi;
• • portul Brăila cu gara fluvială;
• • silozul construit de Anghel Saligny - municipiul Brăila;
• • hruba "Pulberăria Nouă" (1814) - municipiul Brăila;
• • faleza Dunării din municipiul Brăila.
Judeţul GALAŢI
Cadrul natural nu oferă elemente spectaculoase, situaţie compensată de
poziţia judeţului, potenţialul antropic şi bineînţeles prezenţa fluviului Dunărea.
A. Resurse turistice naturale
• • rezervaţii naturale
⇒ ⇒ dunele de nisip de la Hanul Conachi;
⇒ ⇒ locurile fosilifere Rateş, Bărboşi, Bereşti;
⇒ ⇒ lacurile Vlăscuţa, Pochina;
⇒ ⇒ Ostrovul Prut;
⇒ ⇒ bălţile Potcoava, Talabasca;
⇒ ⇒ pădurile Pogăneşti, Buciumeni, Talasmani, Fundeanu,
Breana-Roşcani, Gârboavele;
⇒ ⇒ lunca joasă a Prutului.
• • cursurile inferioare ale Siretului şi Prutului;
• • fondul cinegetic şi piscicol;
• • Lacul Brateş.
B. Resurse turistice antropice I. Potenţialul cultural-istoric a) situri arheologice
• • castrul şi aşezarea civilă de la Tirighina - Bărboşi
• • vestigiile arheologice de la Poiana Folteşti, Bereşti, Suceveni,
Gavadineşţi.
b) Monumente istorice şi de artă de factură religioasă
• • mănăstirile Adam cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" (1652) -
comuna Drăguşeni şi Buciumeni, cu hramul "Sf. Treime" (sec. al XVIII-
lea) - comuna Buciumeni;
• • biserici: "Precista" (1647), Mavromal cu hramul "Adormirea Maicii
Domnului" (1680) "Sf. Gheorghe" (1665), "Intrarea în biserică a Maicii
Domnului" (1790), Sf. Voievozi" (1805), "Sf. Spiridon" (1817), "Sf.
Dumitru" (1649), "Sf. Nicolae" (1845), Catedrala ortodoxă cu hramul
"Sf. Nicolae" (1917) - municipiul Galaţi; bisericile "Sf. Gheorghe"
(1813), "Adormirea Maicii Domnului" (anterior 1809), "Sf. Dumitru"
(1858) din Tecuci.
c) Monumente şi ansambluri de arhitectură civilă
• • clădirea Palatului Prefecturii (1906, arh. Ion Mincu), clădirea
Palatului de justiţie (1923, arh. Grigore Cerchez), Palatul Navigaţiei
(inginer Anghel Saligny), clădirea Hanului (1882) - municipiul Galaţi
d) Monumente de artă plastică comemorative
• • Monumentul eroilor ceferişti - Tecuci
• • statuile Mihai Eminescu (1911), Costache Negri (1912) - Galaţi;
• • busturile Al. Ioan Cuza (1883), M. Kogălniceanu (1893), George
Enescu(1956) - Galaţi
e) Muzee, case memoriale
• • Muzeul judeţean cu colecţie arheologică - municipiul Galaţi;
• • Conacul familiei Negri - comuna Costache Negri.
f) Etnografie şi folclor
• • centrul de olărit Cudalbi.
II. Potenţialul tehnico-economic
• • gara fluvială (1912)
• • faleza Dunării
• • faleza Lacului Brateş
• • podgoriile Nicoreşti, cu centre de degustare şi cramă.
Judeţul TULCEA Condiţiile naturale deosebite create de mirifica Delta Dunării, cel mai tânăr
pământ al ţării, Munţii Măcinului, cei mai vechi munţi din Europa, podgorii vestite,
vechi de sute de ani şi litoralul Mării Negre, cu cel mai fin nisip, formează pe
ansamblu un potenţial turistic specific, inegalabil prin frumuseţea sa.
A. Resurse turistice naturale
Cadrul natural ocupă un rol predominant în structura potenţialului turistic,
având un caracter particular, creat de aspectele fizico-geografice ale judeţului.
Principalele elemente de cadru natural cu valoare turistică sunt:
• • aspectele peisagistice ale Munţilor Măcin, vechi, tociţi, cu altitudinea
maximă de 467 m în vârful Ţuţuiatu, interesanţi mai ales datorită vârstei
lor şi a diferenţei de nivel faţă de zona înconjurătoare;
• • reţeaua hidrografică reprezintă o atracţie turistică deosebită prin
fluviul Dunărea şi bălţile sale, la care se adaugă şi râurile interioare
Teliţa, Taiţa, Salva şi Casimcea;
• • condiţiile de climă, prin temperaturi medii de circa 110C, precipitaţii
reduse (sub 500 mm/an), numărul anual de zile însorite, nebulozitatea
redusă, favorizează practicarea turismului în cea mai mare parte a
anului (mai puţin sezonul de iarnă);
• • fondul forestier, în care predomină pădurile mixte de foioase (stejar,
frasin, ulm, tei, carpen), ce îmbogăţesc frumuseţea peisajului în zonele
Babadag, Luncaviţa (rezervaţie naturală), Topolog, Pricopan, Niculiţel
(rezervaţie naturală), constituind în acelaşi timp adăpost pentru
numeroase specii de animale, unele cu valoare cinegetică;
• • speciile faunistice cu valoare cinegetică (mistreţ, căprior, lup, vulpe,
fazan, prepeliţă şi fauna acvatică de pe râurile interioare şi Dunăre,
importantă pentru pescuitul sportiv şi industrial;
• • rezervaţiile naturale de la Turcoaia (Dealul Bujoarelor) şi Agighiol,
Babadag (rezervaţie botanică Korum Tarla, rezervaţie de liliac)
Ciucurova (rezervaţia de liliac);
• • Rezervaţia Biosferei Delta Dunării unică în Europa şi în lume, prin:
⇒ ⇒ originalitatea şi spectaculozitatea peisajului, în care se asociază
terenuri mlăştinoase, suprafeţe acvatice, grinduri marine şi fluviale,
păduri de stejar şi zăvoaie de sălcii şi plop, plaja mării şi dunele de
nisip;
⇒ ⇒ alternanţa zonelor aride cu cele exotice;
⇒ ⇒ o faună bogată, specifică: păsări (circa 280 specii variate ca
origine geografică şi interes ştiinţific), cu valoare estetică şi
cinegetică (lebăda cântătoare, egreta, lebăda mută, marele
cormoran, raţa mandarină, bâtlanul alb, pelicanul, piciorongul,
vulturul cu coadă albă ş,a), fauna piscicolă, cu importanţă ştiinţifică,
economică şi cinegetică (cega, morunul, păstruga, heringul, crapul,
plătica ş,a), fauna pădurilor, de interes cinegetic (vidra, bizamul,
iepurele, mistreţul, vulpea ş.a);
⇒ ⇒ plajele de pe litoralul marin deltaic (de la Sulina la Sfântul
Gheorghe), cu nisip fin şi pantă de imersiune redusă, cu un bioclimat
excitant - solicitant, numărul zilelor cu soare, pe lună, depăşind 12-
19 în sezonul estival;
⇒ ⇒ oglinzile de apă (braţele Dunării, gârlele şi lacurile) care
reprezintă
atât locuri pentru excursii, cât şi căi de acces sau de circulaţie
turistică în deltă;
⇒ ⇒ factorii de climă - favorizează practicarea turismului, de
primăvara până toamna, datorită regimului termic ridicat
(temperatura medie 110C), precipitaţiilor reduse (350 - 400 mm/an),
duratei mari de strălucire soarelui (23.600 ore/an).
B. Resurse turistice antropice
Prin poziţia ei geografică, la întretăierea marilor drumuri comerciale,
terestre, marine şi fluviale, Dobrogea a jucat un rol important în istoria civilizaţiei
româneşti, teritoriu prin care au trecut, în ambele sensuri, importante valori de
cultură.
I. Potenţialul cultural-istoric
a) Aşezări vechi
• • vestigii ale culturii neolitice: colecţia de oase ale culturii Hamangia,
vestigiile de la Babadag, Nalbant (păstrate în cea mai mare parte în
colecţia de arheologie a Muzeului judeţean;
• • vestigiile cetăţilor traco-getice şi dacice de la Niculiţel (sec.IV-III î.Hr.),
Garvăn (cetatea Dinogetia), Enisala (sec.IX-VII î.Hr.), Movilele Paraipan,
Murighiol, Tulcea, de pe malul lacului Erenciuc;
• • vestigiile cetăţilor romane şi daco-romane de la Măcin (aşezarea
romană "Arrubium), Enisala (castru roman), Isaccea (ruinele cetăţii
romane "Noviodunum"), Topolog, Casimcea, Babadag, fortificaţia
romană de la Topraichioi (monedele şi ceramica descoperite aici datează
din perioada 370-450 d.Hr.), Greci (urmele centrului roman "Trocsmis"),
Mahmudia (fostul "Salsovia", ruinele numite "Cetatea Bisericuţa"), Tulcea
(castrul "Aegyssus"), Nufărul (sarcofage şi monede romane), urmele
zidurilor vechii cetăţi "Libida" din comuna Slava Cercheză, ruinele
marelui castru roman "Troesmis" de lângă comuna Turcoaia;
• • vestigiile cetăţii greceşti de la Chilia Veche (cetatea "Achillea") şi de
la Capul Doloşman (cetatea "Arganum" - analoagă cronologic cu Histria);
• • vestigii ale epocii romano-bizantine: cetatea "Halmyris" (sec. IV-VII)
din municipiul Tulcea, ruinele cetăţii genovezo-bizantine "Heracleea" -
din Enisala.
b) Monumente istorice şi de artă de factură religioasă
• • mănăstiri: Mănăstirea Cocoş (1833, refăcută în 1913), Mănăstirea
Celic-Dere (1844) din comuna Frecăţei, Mănăstirea Saon (1846) din
comuna Niculiţel, Mănăstirea Vovidenia (1667) din comuna Slava
Cercheză;
• • biserici: "Sf. Atanasie" (sec. al XII-lea) din comuna Niculiţel, Catedrala
"Sf. Nicolae" (1865) şi Biserica "Sf. Gheorghe", sau "Biserica cu ceas"
(sec. al XIX-lea), din municipiul Tulcea;
• • geamii: geamia cu minaret de la Isaccea (sec. al XVII-lea), geamia de
la Măcin (sec. al XVIII-lea), geamia lui Ali Gazi Paşa (sec. al XVII-lea) din
Babadag, geamia Azizil (sec. al XVII-lea) din Tulcea.
c) Monumente istorice şi de artă, ansambluri arhitecturale civile:
• • în municipiul Tulcea: Liceul "Spiru Haret" (1883), cea mai veche
instituţie de învăţământ secundar din Dogrogea, Biblioteca municipală
(printre cele mai vechi clădiri ale oraşului), Primăria veche, Palatul
paşalelor (1867);
• • în oraşul Sulina: fostul beilic (Palatul administrativ) din oraşul Sulina,
Palatul administrativ al Asociaţiei fluviale a Dunării de Jos (sec.al XIX-
lea) şi farul vechi (1802).
d) Monumente de artă plastică comemorative
• • în oraşul Tulcea: Monumentul independenţei de pe Colnicul Horei
(1904) ridicat în cinstea războiului pentru independenţă; statuia ecvestră
a lui Mircea cel Bătrân (1972), operă a sculptorului Ion Jalea;
• • bustul dirijorului şi compozitorului George Georgescu din oraşul
Sulina, bustul lui Spiru Haret (sculptor Vasile Chiriachide) din oraşul
Tulcea;.
e) Muzee
• • "Muzeul Dunării" cu secţii de artă, arheologie, ştiinţele naturii şi
etnografie din oraşul Tulcea;
• • Muzeul de artă orientală de la Babadag.
• • case memoriale: Casa memorială "Panait Cerna" din comuna Cerna.
f) Etnografie şi folclor
• • arhitectură populară (în care materialele de bază sunt pământul,
stuful, salcia, răchita, chirpici, mai rar lemnul şi piatra) se întâlneşte în
zona lacului Razim, Enisala, Visterna, la Beştepe, Luncaviţa, Garvăn,
Jijila, Revărsarea, Rachelu, Văcăreni, 23 August ş.a.;
• • tehnică populară (mori de vânt) în comuna C.A. Rosetti, Celic-Dere;
• • creaţie artistică populară (port popular, ţesături, cusături, organizarea
interiorului caselor ţărăneşti) la Enisala, Slava Cercheză, Cerna;
• • icoane pe sticlă şi lemn - la Tulcea;
• • ceramică populară în centrele Alba, Dorobanţu, Cârjelari, Luncaviţa;
• • cherhanale specifice zonei Delta Dunării, locul de preparare a
produselor piscicole, puncte de un real interes turistic, se întâlnesc în
localităţile în care ocupaţia de bază a locuitorilor este pescuitul şi anume:
Chilia Veche, Periprava, Tatanir, Mila 23, Gorgova, Sulina, Caraorman,
Roşuleţ, Crişan, Sf. Gheorghe, Enisala, Sarichioi, Gura Portiţei ş.a.;
• • muzee, colecţii muzeale etnografice: casa ţărănească muzeu de la
Enisala; secţia de etnografie a Muzeului Delta Dunării din Tulcea care
deţine circa 4000 de obiecte din meşteşugurile specifice zonei nord-
dobrogene;
• • folclor, manifestări populare tradiţionale: - Festivalul obiceiurilor şi
datinilor de iarnă "Lerui Ler" - în oraşul Tulcea, în luna decembrie, anual.
II. Potenţialul tehnico-economic
• • podgoriile şi cramele de la Niculiţel (cunoscute de circa două sute de
ani), Isaccea, Enisala, Zebil, Izvoarele, Beştepe;
• • cherhanalele de la Enisala, Sarichioi, Chilia Veche, Periprava, Mila
23, Sulina, Caraorman, Sf. Gheorghe, Gura Portiţei, Jurilovca;
• • culturile de floarea soarelui, de un aspect peisagistic deosebit.
2.3.3. Formele de turism practicabile Potenţialul turistic al acestui sector generează forme de turism specifice:
♦ ♦ Turismul de circulaţie, dezvoltat pe suportul unor reţele rutiere şi
feroviare:
’ ’ turismul itinerant cu valenţe culturale valorifică trasee
tematice pe obiective specifice zonei;
’ ’ turismul de tranzit este favorizat de existenţa unor drumuri
europene (tronsonul Urziceni - Hârşova - Constanţa al E 60,
tronsonul Galaţi - Brăila - Tulcea - Constanţa, al E 87, cu ieşire
prin punctul de frontieră Vama Veche, spre Bulgaria; tronsonul
Slobozia - Galaţi al E 584, cu punct de frontieră spre Republica
Moldova) şi naţionale, la care se adaugă circulaţia pe Dunăre.
♦ ♦ Turismul ştiinţific se adresează specialiştilor pe probleme legate
de cadru natural şi de mediu (în special în ariile protejate din zonă).
♦ ♦ Turismul de vânătoare şi pescuit sportiv valorifică bogatul
potenţial cinegetic şi piscicol din ariile forestiere, stufăriş şi din apele Dunării.
♦ ♦ Turismul pentru practicarea sporturilor nautice (caiac, canoe,
vele, yahting, agrement nautic) - poate fi utilizat traseul Dunării, braţele şi
canalele sale.
♦ ♦ Turismul rural, cu cazare în gospodăriile localnicilor, valorifică
tradiţii legate de viaţa rurală şi pescuit.
♦ ♦ Turismul uval se poate organiza pe baza existenţei unor podgorii
renumite (Niculiţel, Ostrov, Oltina ş.a.).
♦ ♦ Turismul la sfârşit de săptămână - include mai multe forme de
turism - , pescuitul, vânătoarea şi alte sporturi de agrement şi recreative.
♦ ♦ Turismul de congrese şi reuniuni, practicabil în prezent în
municipiul Tulcea (Casa Corpului Didactic de lângă Hotelul Europolis) pe
probleme legate de Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, dar poate fi extins şi în
alte oraşe (Galaţi, Brăila, Cernavodă), pe probleme de mediu, cooperare
transfrontalieră, ş.a.
2.3.4. Probleme de mediu În sectorul Călăraşi - Tulcea, Dunărea este afectată de apele reziduale
deversate de S.C. COMCEH Călăraşi,. SIDERCA Călăraşi, LAFARGE
Medgidia, S.C. CELOHART DONARIS Brăila. Pe de altă parte, aval de
confluenţa cu Ialomiţa, Siret şi Prut, se înregistrează creşteri pentru anumite
substanţe nocive, pe care aceste râuri le acumulează. O altă agresiune asupra
biodiversităţii fluviului o repezintă şi circulaţia fluvială, sitiuaţii critice existând în
aval de marile porturi, prin creşterea rezidurilor petroliere.
Existenţa rezervaţiei Balta Mică a Brăilei, de 17.529 ha, instituită prin
Legea nr. 5/2000, impune măsuri suplimentare de protecţie şi conservare a
biotopului.
CAPITOLUL III
DIRECŢII PRIORITARE PENTRU DEZVOLTAREA TURISMULUI
Sectorul românesc al fluviului Dunărea, prin poziţia sa geografică şi
geopolitică, poate să devină, printr-o politică europeană şi amenajări
corespunzătoare, un coridor economic între Europa şi Asia Centrală, un model
de cooperare transfrontalieră şi regională. Dezvoltarea economică a României,
oportunităţile pe care ea le oferă şi consolidarea poziţiei sale politice în Europa,
atrage după sine oficializarea acestui coridor paneuropean, care pe termen scurt
va realiza racordul dintre zona bogată în resurse a Mării Caspice cu piaţa
centrală şi vestică europeană, iar pe termen mediu şi lung conturează o nouă
rută comercială de transporturi care va traversa întreaga zonă continentală
euroasiatică, de la Atlantic la Pacific.
Fluxurile economice şi, implicit, cele turistice, antrenate de cooperarea
transfrontalieră şi europeană, trebuie să se sprijine nu numai pe un cadru juridic
şi instituţional adecvat, dar şi pe o amenajare a teritoriului riveran (sau chiar mai
mult), în condiţiile dezvoltării durabile. Pe de altă parte, crearea zonelor libere
Giurgiu, Constanţa, Basarabi, Brăila, Tulcea şi Sulina, urmate de impactul lor
asupra stimulării dezvoltării economice (fapt dovedit de experinţa internaţională),
deschide noi oportunităţi pentru România, reprezintă un factor de interes şi
atracţie pentru marii investitori. În acelaşi context, organe locale ale
Administraţiei de Stat au întocmit studii care au evidenţiat oportunitatea înfiinţării
unor zone libere şi în alte localităţi din ţară şi anume: Timişoara, Moldova Nouă.
Curtici-Arad, Oradea, Satu Mare, Cristeşti - Iaşi, Medgidia, Cernavodă şi Mihail
Kogălniceanu (ca filială a zonei libere Constanţa). Acestea urmează să fie
aprobate prin hotărări ale guvernului.
Dintre toate formele de cooperare ale ţărilor riverane Dunării, turismul se
detaşează ca o formă prioritară şi de avangardă. În acest context, resursele
naturale şi antropice, bogate şi variate, aferente tronsonului românesc al văii
Dunării constituie argumente incontestabile pentru o dezvoltare susţinută a
activităţii de turism în această zonă, din păcate prea puţin valorificată până în
prezent.
Configuraţia diferită a reliefului şi varietatea potenţialului turistic
evidenţiază forme de turism specifice, posibil de practicat în fiecare sector al
Dunării.
Astfel, în sectorul Baziaş - Porţile de Fier II amenajările turistice vor fi cu
precădere destinate sporturilor nautice, pescuitului sportiv, speoturismului şi
turismului montan în zonele limitrofe.
Sectorul cuprinde o densitate mare a resurselor turistice naturale, care se
bucură de o uimitoare diversitate, dotările turistice urmând să valorifice cât mai
multe dintre acestea.
Al doilea sector, Porţile de Fier II - Călăraşi, străbate zona de câmpie,
fiind un traseu relativ monoton, amenajările turistice urmând a fi punctuale,
concentrându-se în principalele porturi şi centre turistice existente. Accentul se
va pune, de asemenea, pe valorificarea fluviului, şi anume, pe sporturi nautice,
pescuit sportiv şi croaziere pe Dunăre.
Sectorul Călăraşi - Tulcea se bucură de resurse turistice variate, nu de
complexitatea celor prezente în zona defileului Dunării, dar suficient de
interesante pentru a permite amenajări turistice atractive. Formele de turism
generate de aceste resurse sunt sporturile nautice, pescuitul sportiv, turismul
cultural şi religios, turismul uval, croaziere pe Dunăre şi pe canalul Dunăre -
Marea Neagră. De asemenea, se poate avea în vedere dezvoltarea turismului
de congrese şi reuniuni în principalele centre turistice Brăila, Galaţi şi Tulcea.
În plus, pe tot parcursul văii Dunării, se va pune accent şi pe dezvoltarea
unor dotări şi amenajări destinate cu precădere turismului internaţional, dată fiind
tradiţia şi importanţa deosebită a căii fluviale dunărene şi legăturii sale cu ţările
Europei centrale sau ale Orientului Apropiat.
BIBLIOGRAFIE
1. Constantinescu R.,
Sfârlea M.
- Monumente religioase, biserici şi mănăstiri celebre din
România. Ed. Editis, 1994
2. Gâştescu P. - Fluviile terrei. Ed. Sport -Turism, Bucureşti, 1990
3. Ghinea D. - Enciclopedia Geografică a României. Ed.
Enciclopedică,
Bucureşti, 1996
4. Glăvan V.,
Maiorescu G. et. al
- Localităţi ce pot fi dezvoltatate pe baza potenţialului
turistic în zonele de graniţă ale României. ICT,
Bucureşti,
1997
5. Hilt V. - Fluvii, locuri şi oameni. Ed. ştiinţifică şi enciclopedică,
Bucureşti, 1976
6. Marinescu M. - Pe firul Dunării. De la Baziaş la Marea Neagră. Ed.
Meridiane, Bucureşti, 1968
7. Mironescu V.,
Ghiţă M.
- Itinerarii turistice în zona Porţile de Fier. Ed. Sport-
Turism,
Bucureşti, 1975
8. Năstase G. - Cooperarea regională şi transfrontalieră. Practici,
tendinţe,
perspective. Economistul, aprilie, 1998
9. Sencu V.,
Băcănaru I.
- Judeţul Caraş-Severin. Ed. Academiei, RSR,
Bucureşti
10. Sobaru Al.,
Năstase G.,
Avădanei C.
- Artera navigabilă Dunăre - Main - Rhin. Ed.
Economică,
Bucureşti, 1998
11. * * * - Transfrontier cooperation for local and regional
authorities
in Europe. C.E.E. Nr.4, Strassbourg, 1995
12. * * * - La cooperation transfrontaliere dans le cadre de
l'amenagement durable du teritoire en Europe
Centrale.
Nr. 55, 56, Viena, martie - aprilie, 1993
13. * * * - Studiu privind evaluarea potenţialului turistic pentru
PATJ - Judeţul Mehedinţi. ICT, Bucureşti, octombrie,
1997
14. * * * - Pagina Internet a Ministerului Apelor şi Protecţiei
Mediului