1

UNIVERSITATEA ROMANO-AMERICANA

DEPARTAMENTUL PENTRU INVATAMANT CU FRECVENTA REDUSA

Facultatea:Drept

DREPT ADMINISTRATIV SI CONTENCIOS

ADMINISTRATIV 1

Suport de Curs pentru Invatamant cu Frecventa Redusa

ANUL II-Semestrul I

Titulari de disciplina

CONF.UNIV.DR.LIVIU GIURGIU

LECT.UNIV.DRD.CRISTIAN GIUSEPPE ZAHARIE

2

TEMA 1:Administraţia publică, obiect de cercetare

ştiinţifică al dreptului administrativ şi al ştiinţei

administraţiei; Institutiile fundamentale ale dreptului

administrativ

I.OBIECTIVE

1.Cunoasterea notiunilor de drept administrativ si de administratie publica.

2.Insusirea conceptelor de raport juridic administrativ,norma de drept

administrativ si de izvoare ale dreptului administrativ.

II.CONTINUTUL TEMEI

Consideratii cu caracter general

Indiscutabil, evoluţia societăţii moderne presupune o creştere substanţială a rolului

administraţiei publice care determină implicit, necesitatea aprofundării cunoştinţelor despre

fenomenul administrativ, ca manifestare a unei esenţe.

Sarcinile administraţiei se diversifică odată cu sporirea nevoilor indivizilor şi îndeplinirea

lor corespunzătoare nu este posibilă fără un studiu atent al esenţei şi particularităţilor

fenomenului. Numai pe baza unei analize ştiinţifice temeinice vom putea descoperi fenomenul

administrativ, care la fel ca orice alt fenomen social are particularităţile şi legităţile sale. De

asemenea vom fi în măsură să constatăm că în realitate, cei care execută legea, făcând

administraţie, nu se limitează la ascultarea şi executarea mecanică a unui ordin, ci trebuie să facă

dovada unui spirit organizatoric, de iniţiativă, experienţă profesională şi dinamism.

Preocupări pentru cercetarea ştiinţifică a fenomenului administrativ au existat din cele mai

vechi timpuri. Ele au făcut obiectul unor ramuri diferite ale ştiinţei ca filozofia, ştiinţele politice,

sociologia, dreptul, istoria.

Administraţia publică, obiect de cercetare al ştiinţei dreptului

administrativ

Dreptul administrativ ca ramură a dreptului public

3

Dreptul administrativ ca ramură a dreptului public cercetează administraţia publică,

abordând fenomenul administrativ prin prisma normelor juridice care reglementează organizarea

şi funcţionarea administraţiei publice.

Acest obiect de studiu este limitat la aspectul juridic al fenomenului administrativ fără a

putea elucida toate celelalte aspecte necesare pentru cunoaşterea complexă a respectivului

fenomen.

Din această cauză, elemente importante care pun în mişcare sistemul de autorităţi ale

administraţiei publice, instituţii publice, cum sunt cele politice, sociale şi tehnice constituie

obiectul unei analize mai extinse din partea ştiinţei administrative. Ea a început să se contureze

încă de la sfârşitul secolului trecut, iar în actualul secol s-a consolidat, devenind o nouă ştiinţă ce

îşi propune să continue, la parametrii superiori, studiul administraţiei publice şi al fenomenului

administrativ în complexitatea lor.

Dreptul administrativ, ramură a ştiinţei juridice; Definiţia dreptului

administrativ

Dreptul administrativ constituie acea ramură a sistemului de drept care cuprinde normele

juridice ce reglementează raporturile sociale referitoare la organizarea şi activitatea

administraţiei publice.

Aceste norme juridice se regăsesc în Constituţie, legi organice, legi ordinare, acte

administrative normative (hotărâri ale Guvernului, ordonanţe, ordine şi instrucţiuni emise de

miniştrii; hotărâri ale consiliilor locale şi judeţene).

Normele de drept administrativ nu trebuie confundate cu actele administrative, pe de o

parte, iar pe de altă parte, actele administrative, normative sau individuale pot să reglementeze şi

raporturi sociale specifice dreptului civil, dreptului muncii, financiar, comercial.

Ca ramură a ştiinţei juridice, dreptul administrativ cercetează normele de drept care se

referă la organizarea sistemului administraţiei publice, modalităţile practice de exercitare a

competenţei cu care au fost investite organele administraţiei publice, organizarea serviciilor

publice, drepturile administraţiei asupra bunurilor domeniale, inclusiv controlul jurisdicţional al

legalităţii actelor administrative exercitat de instanţele judecătoreşti.

Spre deosebire de dreptul administrativ, ştiinţa dreptului administrativ include, cum s-a

arătat, în obiectul de studiu şi alte elemente decât normele juridice relative la administraţia

publică, precum şi aspecte referitoare la evoluţia istorică a instituţiilor administrative şi de drept

comparat.

Izvoarele dreptului administrativ

Constituţia, adică legea fundamentală a statului, înzestrată cu cea mai mare forţă juridică şi

sursă directă sau indirectă a tuturor prerogativelor de administraţie publică. Cu titlu

exemplificativ vom menţiona aici, dispoziţiile care reglementează atribuţiile Preşedintelui

României, competenţa şi structura organizatorică a Guvernului, instituţia primului ministru,

administraţia publică centrală şi evident, administraţia publică locală.

4

Legile organice – sunt acelea care reglementează domenii rezervate prin Constituţie unei

atari legiferări şi care au ca obiect organizarea Guvernului, a Consiliului Suprem de Apărare a

Ţării, statutul funcţionarilor publici, contenciosul administrativ (Legea nr.554/2004), regimul

general privind autonomia locală, organizarea unor servicii publice (radio TV, poliţia,

jandarmeria, de informaţii ale statului), domeniul public şi privat etc.

Legile ordinare – În măsura în care ele conţin norme juridice care reglementează raporturi

de drept administrativ, (cum este de exemplu Legea nr. 57/1992 privind încadrarea în muncă a

persoanelor cu handicap sau Legea nr.337/2006 privind privind atribuirea contractelor de

achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune

de servicii), ce instituie obligaţii concrete în sarcina ministerelor şi a celorlalte organe centrale şi

locale, referitoare la locurile de muncă în care pot fi încadrate, în limita solicitărilor, persoanele

cu handicap.

În mod frecvent însă, legile ordinare conţin dispoziţii specifice unor ramuri diferite ale

dreptului, considerent pentru care ele constituie atât sursă de drept administrativ, cât şi o sursă a

altor discipline ale dreptului (de exemplu Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările

ulterioare).

Decretele prezidenţiale – Constituie izvoare ale dreptului administrativ atunci când prin

intermediul lor (cele cu caracter normativ) sunt reglementate raporturi sociale din sfera puterii

executive.

Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în

întreaga ţară ori în unele unitati administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea

măsurii adoptate în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

Constatăm din norma juridică mai sus enunţată, că asemenea acte normative intervin numai

în situaţii excepţionale şi în legătură cu natura lor juridică, autorii de specialitate s-au pronunţat

în sensul că sunt acte administrative:

Actele administrative normative emise de Guvern-ordonanţe, hotărâri,(de exemplu,

O.U.G.nr.34/19 aprilie 2006-privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor

de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii1 sau H.G.nr.925din

19.iulie 2006 privind Normele metodologice cadru de aplicare a O.U.G.nr.34/19 aprilie 20062 )

precum şi de ministere(de exemplu Ordinul ministrului sanatatii si familiei nr.35/2002 privind

reorganizarea asistentei medicale in ambulatoriu de specialitate si in ambulatoriu de spital);

Actele emise de autorităţile administraţiei publice locale care conţin dispoziţii cu

caracter normativ (decizii, hotărâri, dispozitii, ordine, regulamente etc.).

Actele unor instituţii publice centrale în măsura în care conţin dispoziţii cu acelaşi

caracter,

Convenţiile internaţionale – pot constitui izvoare ale dreptului administrativ în

următoarele condiţii:

- dacă au fost negociate de Guvern,incheiate de Presedintele Romaniei si ratificate de

Parlament, situaţie în care, potrivit legii, ele fac parte din dreptul intern;

- dacă stabilesc reguli juridice referitoare la relaţii sociale din sfera de reglementare a

dreptului administrativ:

- convenţiile încheiate cu alte state să fie de aplicare nemijlocită, directă.

1 O.U.G. nr. 34/19 aprilie 2006 a fost publicată în M. Of. nr. 418/2006. 2 H.G. nr. 925 din 19 iulie 2006 a fost publicată în M. Of. nr. 625/2006.

5

Ca urmare a evolutiei procesului de integrare a României în structurile europene, va trebui

să se ţină seama de concepţia generală aplicabilă în această materie în statele comunitare, ceea

ce va influenţa desigur şi problema izvoarelor internaţionale, ca sursă a dreptului pozitiv intern.

Doctrina – Nu constituie izvor de drept, dar ea poate influenţa practica judiciară şi

administrativă, contribuind totodată, la perfecţionarea cadrului legal existent şi la îmbunătăţirea

activităţii administraţiei publice.

Principiile care guverneaza institutiile dreptului administrativ reprezinta idei,reguli de baza

care se aplica in unul sau mai multe domenii ale acestei ramuri de drept.Aceste principii sunt

consacrate de catre prevederi cuprinse in diferite acte normative (de regula legi sau ordonante

guvernamentale).Evident actele normative care le instituie sunt izvoare ale dreptului

administrativ.O importanta deosebita o prezinta aplicarea principiilor dreptului administrativ in

cazurile pentru care nu exista o reglementare explicita facuta de textul legii.De exemplu in

procesul de aplicare a procedurilor de atribuire a contractelor de achizitie publica, orice situatie

pentru care nu exista o reglementare explicita se interpreteaza prin prisma principiilor prevazute

la art.2 alin.(2) din O.U.G.nr.34/20061.

Jurisprudenta- În principiu nu constituie izvor de drept. Exceptie fac deciziile in interesul

legii pronuntate in materia dreptului administrativ in Sectiile Unite de Inalta Curte de Casatie

si Justitie. Ca exemplu putem mentiona decizia nr.1 din 18 februarie 20022 pronuntata in

Sectiile Unite de Inalta Curte de Casatie si Justitie privind contraventile prevazuta de Legea

nr.12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale licite.

Spre deosebire de România, în Franţa practica Consiliului de Stat şi a tribunalelor

administrative este recunoscută ca izvor de drept administrativ. Pe baza ei s-au putut fundamenta

o serie de mari construcţii ale dreptului administrativ, ca ramură a sistemului juridic francez.

De aceea, ne raliem unei opinii exprimate în doctrina recentă, apreciind că nu există motive

serioase pentru a nu se admite şi la noi ca în viitor, practica judiciara consistentă care s-a

cristalizat în cadrul instanţelor judecatoresti de contencios administrativ să constituie un izvor al

dreptului administrativ.3

Norma de drept administrativ

Noţiunea de normă de drept administrativ

Norma de drept administrativ este acea normă juridică, care reglementează organizarea,

funcţionarea şi exercitarea competenţei organelor administraţiei publice.

Normele de drept administrativ pot fi emise de către Parlament, Guvern, ministere, consilii

judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile locale ale municipiilor,

oraşelor sau comunelor, ori ale sectoarelor Municipiului Bucureşti, ori de către alte autorităţi ale

administraţiei publice centrale şi locale. Aplicarea normelor de drept administrativ, se face, în

principal, de către organele şi celelalte persoane juridice de drept public care aparţin

1 Principiile care guvernează atribuirea contractului de achiziţie publică sunt prevazute la art.2 alin.(2) din

O.U.G.nr.34/2006. Autoritatea contractanta are obligatia de a respecta aceste principii in relatia cu operatorii

economici interesati sa participe la procedura de atribuire. 2 Publicata in Monitorul Oficial nr.326 din 16 mai 2002. 3A.Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Ed.Nemira,vol.II,Bucuresti,1996 pag. 12.

6

administraţiei publice şi de către persoane fizice şi juridice de drept privat autorizate în acest

sens în baza şi executarea legii de către autorităţile administrative.

De asemenea, unele norme de drept administrativ sunt cuprinse în tratate internaţionale la

care ţara noastră a aderat şi care au fost ratificate de Parlamentul României.

Prin normele dreptului administrativ se realizează administraţia publică la nivelul întregii

ţări, al întregii societăţi, ori al comunităţilor locale.

Specific dreptului administrativ este numărul mare de norme de aplicare locală, a căror

pondere în peisajul legislativ român este în creştere, în contextul aplicării principiilor autonomiei

locale şi al descentralizării administratiei publice. Acest fapt diferenţiază normele de drept

administrativ de normele altor ramuri de drept (care sunt în totalitatea lor de aplicare pe întreg

teritoriul ţării). Faptul se datorează atât diferenţelor de specific şi particularităţi în ceea ce

priveşte realizarea administraţiei publice în diferite unităţi administrativ-teritoriale, cât şi marii

varietăţi a raporturilor juridice reglementate de normele dreptului administrativ.

Categorii de norme de drept administrativ

A. În funcţie de specificul raporturilor sociale pe care le reglementează, normele

dreptului administrativ se pot împărţi în mai multe categorii:

*. norme privitoare la organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice şi

raporturile care se stabilesc între ele;

*. norme care au ca obiect raporturile dintre autorităţile administraţiei publice, pe de o parte,

şi persoane fizice şi juridice (de drept privat) pe de altă parte;

*. norme care stabilesc statutul juridic al funcţionarului public;

*. norme referitoare la răspunderea autorităţilor administraţiei publice;

*. norme care reglementează răspunderea administrativă a persoanelor fizice şi juridice;

*. norme care instituie contenciosul administrativ;

*. norme care reglementează principiile şi procedura pe baza căreia autorităţile

administraţiei publice îşi exercită competenţa (emiţând acte, efectuând operaţii administrative şi

încheind contracte cu persoane fizice sau juridice).

B. În funcţie de caracterul dispoziţiei normelor de drept administrativ, clasificarea

acestora va fi făcută după cum urmează:

*. norme onerative, care instituie obligaţii în sarcina subiecţilor vizaţi, respectiv de a

efectua o anumită activitate: De exemplu o activitate a autorităţii publice, acţiune administrativă,

ori o prestaţie în favoarea membrilor societăţii. Normele pot reglementa în acest sens emiterea şi

aplicarea actelor administrative, acordarea, încheierea şi executarea contractelor administrative,

ori pot cuprinde prevederi legate de realizarea unor operaţiuni administrative.

*. norme prohibitive, care interzic subiecţilor să efectueze anumite acţiuni;

*. norme permisive, care lasă la latitudinea subiecţilor de drept să desfăşoare sau nu

anumite acţiuni.

C. După întinderea sferei de aplicare în spaţiu a normei administrative distingem:

*. norme ce se aplică pe întreg teritoriul ţării emise de Parlament sau de organe ale

administraţiei centrale de stat;

*. norme de aplicare la nivel judeţean, emise de autorităţile administraţiei publice judeţene;

7

*. norme de aplicare locală cuprinse in acte cu caracter normativ emise de autorităţile

administraţiei publice locale ale oraşului, comunei, sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti;

*. norme cu caracter special, emise de autorităţi ale administraţiei publice centrale, dar care

se aplică doar într-una, sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale;

*. dispoziţii cu caracter juridic-administrativ cuprinse în tratate, dacă sunt de aplicare

nemijlocită şi a căror importanţă creşte substanţial în contextul integrării europene a României.

D. După perioada de timp în care urmează să se aplice distingem:

*. norme cu caracter permanent care formează obiectul majorităţii normelor de drept

administrativ;

*. norme cu caracter temporar, care prevăd în textul lor perioada de timp în care se vor afla

în vigoare. Unele norme de drept administrativ au o acţiune continuă, respectiv în toate

intervalele de timp, iar altele au o acţiune limitată la anumite intervale precis determinate (între

anumite ore, în anumite zile, săptămâni ori luni).

E. În funcţie de conţinutul şi sfera lor de incidenţă diferenţiem:

*. norme cu caracter general;

*. norme cu caracter special. Normele cu caracter general cuprind dispoziţii cu caracter de regulă generală privind

condiţiile în care se nasc, se modifică şi se sting raporturile juridice administrative. Ele au o

aplicabilitate mult mai largă şi sunt incidente în raport cu normele speciale.1

F. În funcţie de calitatea subiectelor de drept cărora li se aplică norma administrativă,

distingem:

*. norme care se aplică persoanelor de drept privat (fizice ori juridice);

*. norme care privesc autorităţile publice;

*. norme care se aplică atât persoanelor de drept privat, cât şi autorităţilor publice.

Normele care se aplică persoanelor de drept privat pot privi:

- numai persoanele fizice;

- numai persoanele juridice;

- ambele categorii de persoane.2

Normele care privesc autorităţile publice se pot aplica:

- autorităţilor publice în general (în sensul Constituţiei);3

- anumitor categorii de autorităţi publice.4

1 De exemplu O.G. nr. 2 din 12.07.2001 – privind regimul juridic al contravenţiilor, are caracter de normă

administrativă contravenţională generală faţă de dispoziţiile cu caracter special, prevăzute în Legea nr. 219 din 1998 –

privind regimul concesiunilor. 2 De exemplu prevederile O.G. nr. 2 din 12.07.2001 se aplică în parte atât persoanelor fizice cât şi persoanelor

juridice de drept privat. 3 De exemplu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 60/2001 se aplică autorităţilor publice, aşa

cum sunt acestea prevăzute în Constituţie; în schimb, dispoziţiile O.G. nr. 20/2002 privind achiziţiile publice prin

intermediul mijloacelor electronice se aplică în mod obligatoriu numai unor autorităţi publice determinate prin

hotărâre guvernamentale. 4 De exemplu prevederile legale cuprinse în O.G. nr. 10/1992, care se aplică numai Fondurilor Proprietăţii

Private.

8

G. În funcţie de obiectul de reglementare distingem:

*norme de drept administrativ material, care reglementează organizarea şi exercitarea

activităţii organelor administraţiei publice; Normele de drept administrativ material privesc:

- organizarea organelor administraţiei publice;

- funcţionarea organelor administraţiei publice.

Unele norme care privesc funcţionarea organelor administraţiei publice stabilesc

competenţa acestora ori realizarea unor proceduri administrative cum ar fi cele de:

- sancţionare a unor fapte materiale juridice;

- acordare a contractelor administrative şi de control asupra modului de încheiere şi de

executare a acestora;

- realizarea unor operaţiuni administrative;

- emiterea şi executarea actelor administrative

* norme care reglementează soluţionarea litigiilor ivite între autorităţile administrative

şi administraţi, sau litigiile dintre două autorităţi administrative.

H. După criteriul forţei lor juridice, normele de drept administrativ sunt:

*. norme cuprinse în legi care, la rândul lor, pot fi:

- norme juridice cuprinse în Constituţie;

- norme juridice cuprinse în legi organice;

- norme de drept cuprinse în legi ordinare;

*. norme juridice cuprinse în decrete;

*. norme juridice cuprinse în acte ale Guvernului cum ar fi:

- hotărâri;

- ordonanţe;

- ordonanţe de urgenţă;

*. norme de drept cuprinse în acte emise de alte organe ale administraţiei publice centrale;

*. norme juridice cuprinse în acte ale organelor administraţiei publice locale;

*. norme cuprinse în tratatele internaţionale de aplicare nemijlocită, la care România este

parte.

I. După criteriul sociologico-juridic, normele administrative pot fi punitive ori stimulative.

*. Normele punitive privesc sancţiuni pentru persoanele care nu respectă conduita prescrisă

de acestea. În aceasta categorie intră normele care reglementează:

- răspunderea contravenţională a persoanelor fizice şi juridice;

- răspunderea disciplinară a funcţionarului public;

- răspunderea civilă a funcţionarului public; precum şi răspunderea sa disciplinară şi penală;

- răspunderea administrativ-patrimonială;

- răspunderea contractuală, contravenţională ori penală în cazul neexecutării sau executării

defectuoase de către părţi a contractelor administrative, ori în ceea ce priveşte acordarea şi

încheierea acestora.

Acestor forme de răspundere le sunt specifice diferite sancţiuni prevăzute şi reglementate de

lege.

În funcţie de scopul urmărit, în dreptul administrativ întâlnim:

- sancţiunea anulării actului administrativ de autoritate întocmit cu încălcarea legii;

- anularea contractului administrativ ilegal;

- sancţiunile disciplinare aplicabile funcţionarului public;

9

- sancţiunile contravenţionale aplicabile funcţionarului public.

În funcţie de gradul de determinare al sancţiunilor, în dreptul administrativ sunt des

întâlnite sancţiunile relativ determinate. În cazul acestora limitele sancţiunii pot fi mărite sau

micşorate între anumite limite. În acest sens pot fi date ca exemplu sancţiunile contravenţionale

în majoritatea lor şi unele sancţiuni disciplinare. Există însă şi sancţiuni absolut determinate.

Aceste sancţiuni sunt categoric formulate şi impuse de lege şi nu pot fi nici micşorate, nici

mărite. Exemple în acest sens sunt sancţiunea confiscării contravenţionale ori sancţiunea

ridicării autorizaţiei de funcţionare.

În dreptul administrativ întâlnim şi sancţiuni alternative, în cazul cărora, organul public

care le aplică are posibilitatea să aleagă între două sau mai multe sancţiuni (de exemplu în

domeniul contravenţional amenda, sau în materia răspunderii disciplinare mustrarea şi

avertismentul scris.

În general, sancţiunile întâlnite în dreptul administrativ nu au caracter cumulativ, ceea ce

înseamnă că pentru aceeaşi încălcare a legii nu se pot aplica mai multe sancţiuni. Intâlnim însă,

uneori cumularea unei sancţiuni contravenţionale principale cu o sancţiune contravenţională

complementară (de exemplu amenda şi confiscarea contravenţională)

*Normele stimulative stabilesc diferite avantaje pentru cei care urmează o conduită dorită

de legiuitor şi în acord cu interesele generale ale societăţii statale. Astfel de conduite pozitive

pentru care sunt prevăzute prin lege stimulente (avantaje) pot fi:

- ocuparea unei funcţii. publice;

- perseverenţa în muncă sau învăţătură;

- căsătoria şi procrearea în cadrul acesteia;

- donarea de sânge;

- satisfacerea stagiului militar;

- participarea la unele forme de instruire;

- stabilitatea şi continuitatea într-o anumită profesie sau domeniu de activitate de utilitate

publică etc.

J. Prof.A.Negoita1 face distinctie intre urmatoarele categorii de norme de drtept

administrativ:

● norme care privesc alcatuirea organelor administratiei publice,legaturile dintre

aceste organe, constituirea lor in sistem ;

norme care privesc organizarea exercitarii competentei administratiei publice;

norme care reglementeaza relatiile sociale ce se formeaza cu prilejul exercitarii

competentei organelor administratiei publice si privesc modalitatile de exercitare a competentei

organelor administratiei publice

norme care prevad sanctionarea contraventiilor;

norme juridice referitoare la executarea silita a actelor administrative;

norme privitoare la accesul in functiile de stat;

norme juridice care reglementeaza relatiile sociale ce se formeaza cu prilejul

exercitarii controlului pentru asigurarea respectarii legii in exercitarea competentei in regim de

drept administrativ de catre organele administratiei publice;

1 A.Negoita, op.cit., 1995,p.32-34.

10

norme referitoare la raspunderea organelor administratiei publice si a functionarilor

care isi desfasoara activitatea in cadrul acestora.

Raportul de drept administrativ

Noţiunea raportului de drept administrativ

Raportul juridic administrativ este acel raport social, reglementat de normele dreptului

administrativ, care se formează în legătură cu organizarea şi funcţionarea administraţiei publice.

Raporturile de drept administrativ nu se stabilesc numai în sfera organelor ce înfăptuiesc

puterea executivă, ci şi în domeniul de activitate al organelor publice (autorităţilor) care

realizează puterea legislativă şi judecătorească.

Reglementând raporturile specifice acestei materii, dreptul administrativ modelează

administraţia publică ca activitate şi ca sistem de organe, în scopul satisfacerii interesului

general al societăţii prin organizarea executării şi executarea în concret a legii.

Pentru ca subiectele dreptului administrativ să poată intra în aceste raporturi, le este

necesară o anumită calitate conferita de lege, care este competenţa legală administrativă.

Raportul juridic administrativ este un raport social, stabilindu-se între oameni, în interiorul

societăţii statale, în vederea realizării diferitelor interese legitime ale persoanelor.

Alături de organele de stat, în anumite raporturi de drept administrativ intră şi persoanele

fizice şi juridice particulare.

În cadrul organelor administraţiei publice îşi desfăşoară activitatea persoane fizice care au

calitatea de funcţionari publici.

Această trăsătură este în concordanţă cu caracteristicile de socialitate şi sociabilitate ale

sistemului administraţiei publice.

În general, părţile raportului, juridic administrativ, nu se află într-o situaţie de egalitate

juridică. . În dreptul privat regula o constituie egalitatea juridică a părţilor. În dreptul

administrativ egalitatea juridică nu se regăseşte în cazul raporturilor de serviciu ale

functionarilor publici a actelor şi nici măcar în cazul contractelor administrative. Totuşi, pot

exista şi raporturi de drept administrativ în care părţile se află într-o situaţie de egalitate juridică.

Egalitatea juridică poate fi totuşi, întâlnită în litigiile de contencios administrativ, sau în

raporturile dintre două autorităţi administrative de rang egal.

În general, raportul de drept administrativ este un raport de conformare. În acest sens, atât

autorităţile publice, cât şi persoanele fizice şi juridice de drept privat au obligaţia de a se supune

prevederilor normelor de drept administrativ. În cazul încălcării dispoziţiilor normelor

administrative, se pot naşte raporturi juridice administrative de conflict, (de exemplu prin

săvârşirea de către o persoană fizică sau juridică a unei contravenţii, ori prin săvârşirea de către

un funcţionar public a unei abateri disciplinare).

În principiu, aceste raporturi au un caracter voliţional, deoarece exprimă voinţa juridică a

autorităţii publice administrative în cadrul emiterii unor acte administrative unilaterale, sau în

cadrul încheierii unor contracte administrative.

Raporturile de drept administrativ trebuie sa se afle in concordanta cu interesele generale ale

societăţii. Scopul acestor raporturi juridice constă în satisfacerea unor nevoi generale şi legitime

ale membrilor societăţii.

11

Izvoarele raportului juridic administrativ

A. Noţiune

Prin izvor al raportului juridic administrativ se înţelege acea împrejurare – act sau fapt – de

care legea administrativă leagă naşterea unui raport administrativ concret.

B. Prezentare

Constituie izvoare ale raportului juridic administrativ:

a. – actul administrativ individual;

b. – contractul administrativ;

c. – actul administrativ normativ;

d. – faptele materiale juridice.

a. Actul administrativ individual.

Acesta, ca manifestare unilaterală de voinţă a autorităţii administraţiei publice, creează,

modifică sau stinge, drepturi şi obligaţii în beneficiul sau în sarcina unuia sau mai multor

subiecte de drept determinate, constituind astfel un izvor al raportului juridic administrativ.

Actele individuale se emit în baza şi în executarea legii şi dau naştere unor drepturi şi

obligaţii pentru cei pe care îi privesc.

b. Contractele administrative.

Sunt acte juridice pe care le încheie organele administraţiei publice cu cei administraţi, acte

care cuprind un acord de voinţă generator de drepturi şi obligaţii pentru părţile contractante1find

supuse regimului juridic administrativ. În doctrina română, contractele administrative sunt

definite ca fiind contractele încheiate pe baza acordului de voinţă ce intervine între o autoritate a

administraţiei publice sau un subiect autorizat de aceasta şi un particular, supuse regimului de

drept administrativ.2

Menţionăm că în aprecierea naturii juridice a acestor contracte prezintă interes regimul

juridic aplicabil, natura interesului concretizat, obiectul lor, precum şi clauzele contractuale

Clauzele esenţiale în vederea apărării interesului public întotdeauna, sunt stabilite prin lege.

Contractele administrative nasc drepturi şi obligaţii atât pentru partenerii contractuali ai

administraţiei, cât şi pentru autorităţile publice participante la aceste raporturi juridice

contractuale.

Drepturile şi obligaţiile născute din perfectarea lor nu pot depăşi limitele prevăzute de

normele de drept administrativ, în vigoare la data încheierii contractelor.

Legea nr.554/2.12.2004 prevede ca obiect al contractelor administrative :

punerea in valoare a bunurilor proprietate publica;

executarea lucrarilor de interes public;

1 A. Negoiţă, op. cit. pag. 159. A se vedea în acest sens capitolul care tratează contractele administrative din

prezentul curs. 2 R.N. Petrescu, Drept administrativ, Ed. Cordial Lex, 2001, Cluj-Napoca, pag. 306.

12

prestarea serviciilor publice;

achizitiile publice.

c. Actul administrativ normativ

Actul administrativ normativ este acel act juridic prin care se stabilesc reguli generale de

conduită cu caracter impersonal şi de aplicabilitate repetată şi care naşte raporturi de drept

administrativ.

În general, este necesar ca în aplicarea unor asemenea acte normative să intervină anumite

fapte juridice concrete, cărora legea le conferă relevanţă juridică.

De asemenea, drepturi şi obligaţii ale persoanelor fizice şi juridice pot rezulta direct din

conţinutul unor acte normative administrative.1

Nici un principiu constituţional, nu împiedică pe legiuitor, ca în ipoteza normei pe care o

stabileşte să definească în mod foarte concret, anumite situaţii existente în momentul punerii în

aplicare a legii şi să le ataşeze anumite efecte juridice,

În anumite cazuri nu va fi necesar să se producă vreun nou fapt juridic pentru ca

reglementarea respectivă să genereze, să modifice sau să desfiinţeze raporturi juridice concrete,

ci va fi posibil ca un asemenea fapt să rezulte direct din dispoziţia ei.

d. Faptele materiale juridice

Faptele materiale juridice constau în acţiuni umane care produc efecte juridice independent

de existenţa unei manifestări de voinţă în acest scop dar şi în evenimente naturale (care se

produc evident, fără legătură cu voinţa umană). Ca exemplu de actiuni umane putem menţiona

săvârşirea unei contravenţii ce dă naştere un raport de conflict între stat şi contravenient, ori

săvârşirea de către un funcţionar public a unei abateri disciplinare. Ca exemple de evenimente

naturale putem menţiona: decesul, naşterea, unei persoane, seismele, inundaţiile, epidemiile. Se

are în vedere modul obişnuit în care se pot produce aceste evenimente.

Categoriile de raporturi de drept administrativ.

În contextul organizării, funcţionării şi exercitării competenţei organelor administraţiei

publice, se nasc, se modifică şi se sting o varietate de raporturi juridice, expresie a numeroaselor

particularităţi ale administraţiei privită ca activitate.

A. În funcţie de natura juridică a izvorului lor distingem:

a. raporturi de drept administrativ care îşi au izvorul în acte administrative individuale şi

unilaterale;

b. raporturi de drept administrativ izvorâte din contracte administrative;

c. raporturi de drept administrativ care îşi au izvorul în acte normative;

d. raporturi de drept administrativ izvorâte din săvârşirea unor fapte materiale juridice.

B. După posibilitatea de a avea sau nu avea o expresie, o valoare bănească, putem distinge

între:

1 În acest sens se pot da ca exemplu, obligaţiile impuse conducătorilor auto de a se conforma normelor de drept

rutier.

13

- raporturi juridice administrative patrimoniale (cărora li se poate acorda o valoare

bănească); De exemplu, plata salariului unui funcţionar public ori a unei amenzi

contravenţionale.

- raporturi juridice administrative nepatrimoniale (cărora nu li se poate acorda o expresie

bănească). De exemplu, raportul juridic de aplicare a sancţiunii contravenţionale a

avertismentului.

C. În funcţie de diviziunile domeniilor dreptului administrativ, întâlnim o varietate de

tipuri de raporturi administrative dintre care putem da ca exemplu:

- raporturile de drept administrativ contravenţional;

- raporturile de drept administrativ domenial;

- raporturile juridice administrative privind funcţia publică şi pe funcţionarul public;in

cadrul acestei categorii,principalul tip de raport juridic este raportul de serviciu al functionarului

public;1

- raporturile juridice care se constituie în legătură cu organizarea şi realizarea controlului

administrativ;

- raporturile juridice care privesc acordarea, încheierea şi executarea contractelor

administrative;

- raporturile de drept administrativ care se nasc în sfera transporturilor, cele din sfera

exercitării activităţilor comerciale, cele din domeniul activităţilor financiare, fiscale şi vamale, în

domeniul protecţiei mediuluiş.a.

D. Raporturile de drept administrativ pot fi raporturi de conformare (care sunt cele mai

des întâlnite şi în cadrul cărora subiectele de drept respectă conduita impusă de norma juridică

administrativă) şi de conflict (când legea administrativă, prevede o anumită sancţiune care

trebuie aplicată persoanei ce nu se supune de bună voie normelor de conduită socială).

E. Cea mai importantă clasificare a raporturilor de drept administrativ are în vedere

apartenenţa unuia ori a ambelor subiecte ale raportului la sistemul administraţiei publice. În

acest sens distingem între:

a. raporturi de drept administrativ care se nasc în interiorul sistemului administraţiei

publice;

b. raporturi de drept administrativ care se stabilesc între un subiect de drept care

aparţine sistemului administraţiei publice, iar celalalt subiect persoană fizică sau juridică

nu aparţine acestui sistem.

1 In functie de diviziunile domeniilor dreptului administrativ, intalnim o varietate de tipuri de raporturi

administrative intre care se numara si raportul de serviciu al functionarului public.

In ce priveste conceptul de raport de serviciu, de-a lungul vremii, in doctrina a aparut necesitatea stabilirii naturii

juridice a acestuia.

In opinia specialistilor in dreptul muncii, raportul de serviciu este tot o forma a raportului juridic de munca

si nu un raport de drept administrativ.

In opinia autorilor de drept administrativ, natura juridica a raportului de serviciu trebuie stabilita in functie

de specificul elementelor acestui raport juridic si anume:

-partile ;

-continutul;

- obiectul sau. Dintr-o asemenea perspectiva, functionarii publici sunt priviti ca agenti ai autoritatilor si

institutiilor publice care concura la realizarea puterii publice si de aceea, ei sunt supusi , cu preponderenta, regulilor

speciale de drept administrativ.

14

Ambele categorii de raporturi sunt reglementate, în principal, de normele dreptului

administrativ. În cele ce urmează, vom analiza cele două categorii de raporturi de drept

administrativ şi subcategoriile acestora.

a. Raporturile de drept administrativ care se nasc în interiorul sistemului de organe al

administraţiei publice

Numeroase raporturi de drept administrativ se nasc, se modifică şi se sting în interiorul

acestui sistem şi privesc mai ales, constituirea şi organizarea sa, prezentând un deosebit interes

pentru ştiinţa administraţiei publice. În cadrul acestei categorii de raporturi de drept

administrativ distingem trei subcategorii:

- raporturi juridice administrative de subordorare (ierarhică);

- raporturi juridice administrative de colaborare si cooperare;

- raporturi juridice administrative de participare.

a.1. Raporturile juridice administrative de subordonare ierarhică.

În aceste raporturi, subiectele de drept administrativ nu se găsesc într-o poziţie de egalitate

juridică, ci sunt plasate în poziţii ori trepte ierarhice diferite, primul dintre subiectele raportului

aflându-se într-o situaţie juridică de subordonare faţă de cel de al doilea.

Poziţiile ierarhice diferite ale părţilor raportului, corespund ierarhiei administrative,

permiţând subiectului activ să-şi exercite competenţa ca o autoritate ierarhic superioară, ceea ce

înseamnă dreptul de a conduce, coordona şi controla activitatea subiectelor de drept

subordonate.

Exercitarea acestei competenţe ierarhice este de natură să asigure funcţionarea normală a

întregului sistem al administraţiei publice, imprimându-i un anumit specific care îl

caracterizează şi îl particularizează faţă de celelalte sisteme de autorităţi publice care îndeplinesc

diferite funcţii în stat.

Subordonarea ierarhică are un dublu sens:

- unul obiectiv, mai important care priveşte subordonarea ierarhică a persoanelor juridice

investite cu autoritate publică din cadrul sistemului administrativ; De exemplu în cadrul acestor

raporturi intră relaţiile dintre Guvern şi ministere, Guvern şi prefecturi etc.

- unul subiectiv, ce priveşte subordonarea funcţionarilor publici care lucrează în sistemul

organelor administraţiei şi care ocupă diferite poziţii în ierarhia administrativă. De exemplu

subordonarea ierarhică dintre un funcţionar public care ocupă o funcţie de conducere şi un

funcţionar care ocupă o funcţie de execuţie (respectiv un şef de birou şi un funcţionar din biroul

respectiv).

Totodată, în cadrul raporturilor de subordonare intră raporturile juridice de realizare a

controlului administrativ ierarhic. Deşi nu fac parte din categoria raporturilor de subordonare

ierarhică, raporturile juridice de control de tutelă administrativă şi cele de control de jurisdicţie

administrativă au unele trăsături comune cu aceste raporturi. Astfel, toate cele trei tipuri de

raporturi juridice administrative care se nasc în realizarea controlului activităţii administraţiei

publice privesc legalitatea actelor emise de autorităţile administrative, dar numai controlul

administrativ ierarhic priveşte şi oportunitatea actelor administrative.

a.2. Raporturile juridice administrative de colaborare si de cooperare

15

Raporturile juridice de colaborare sunt acele raporturi administrative în care două sau mai

multe subiecte de drept administrativ, conlucrează la realizarea unor activităţi administrative,

folosindu-şi competenţa cu care au fost investite fiecare. Ca exemplu în acest sens pot fi

menţionate organizarea în comun a unor acţiuni concrete la nivel naţional, pregătirea adoptării

unui act juridic în comun etc.Un continut asemanator il au si raporturile juridice administrative

de cooperare,care sunt reglementate de diferite acte normative printre care putem mentiona

Legea nr.339/2004- privind realizarea descentralizarii administratiei publice.Prin acest act

normativ, o atentie deosebita a fost acordata de legiuitor, cooperarii dintre autoritatile

administratiei publice locale, precum si angajarii unor actiuni de cooperare in cadrul relatiilor

internationale ale acestor autoritati .Un exemplu in acest sens il constituie si dispozitiile art. 47

din Legea Nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române 1 in

cadrul caruia se prevede ca‖Poliţia Română cooperează cu instituţii similare din alte state şi cu

organisme internaţionale de profil, pe baza înţelegerilor la care România este parte, inclusiv prin

ofiţeri de legătură‖. Un alt exemplu il constituie dispozitiile cuprinse in art.25 din O.U.G. Nr.

104 din 27 iunie 20012 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române unde se

prevede ― cooperarea dintre Poliţia de Frontieră Română şi celelalte structuri ale Ministerului de

Interne pentru securizarea frontierei de stat şi combaterea criminalităţii transfrontaliere se

realizează pe baza ordinului ministrului de interne‖3.De asemenea, in art.102 alin.(2) din

Constitutie se prevede ca ―in indeplinirea atributiilor sale, Guvernul coopereaza cu organismele

sociale interesate‖.

a.3. Raporturile juridice administrative de participare

Raporturile juridice administrative de participare sunt acele raporturi în cadrul cărora

titularii diferitelor competenţe participă la realizarea unor atribuţii, sarcini, care potrivit legii

revin organelor administraţiei publice. Astfel de raporturi pot lua naştere între organe ale

administraţiei publice centrale şi organe ale administraţiei publice locale.

a.4. Corelaţie: raporturile juridice de colaborare şi cele de participare care se

formează în cadrul sistemului organelor administraţiei şi raporturile de colaborare şi

participare a unor persoane fizice şi juridice de drept privat la realizarea unor sarcini ale

administraţiei publice

Adesea, persoane fizice sau juridice de drept privat pot participa sau colabora la realizarea

unor sarcini ale administraţiei publice. Este necesar ca legea să permită acest gen de colaborări,

reglementările existente în acest domeniu fiind înainte de anul 1990, mult mai restrictive.

1Publicată în M.Of. nr. 305 din 9 mai 2002: 2M.Of. NR. 351 din 29 iunie 2001 3 Relatiile de colaborare si de cooperare sunt relatii coextensive.

Relatiile de colaborare se manifesta intr-o gama diversa de forme, cum sunt:

*colaborarea dintre principalele categorii de organe ale statului sau in interiorul acestora (ex.colaborarea dintre

ministere);

*cooperarea dintre organele administratiei publice din unitatile administrativ-teritoriale la realizarea unor

obiective comune (ex.intretinerea drumurilor publice, regularizarea unor rauri, intretinerea pasunilor, padurilor s.a.);

*colaborarea dintre compartimentele functionale din structura diferitelor autoritati sau servicii publice;

*colaborarea personala dintre functionarii publici in realizarea sarcinilor autoritatii respective-I.Teodoroiu,

S.M.Teodoroiu, op.cit.,vol.I, pag.188.

16

Acest gen de raporturi juridice în cadrul cărora un subiect de drept aparţine sistemului

administraţiei publice iar celălalt subiect este un particular, este specific dreptului administrativ

al statelor democrate, cu economie de piaţă consolidată.

Colaborarea dintre organele administraţiei publice şi organizaţii nestatale, organizaţii

profesionale şi alte persoane de drept privat se realizează în diferite modalităţi (prevăzute de

lege) dintre care menţionăm:

- încredinţarea unor organizaţii profesionale înfiinţate prin lege, a realizării unor prestaţii de

interes public legate de înfăptuirea unui serviciu public organizat de administraţia publică;1

Aceasta este situaţia profesiunii de avocat în cadrul barourilor de avocaţi organizate prin lege şi

care colaborează şi participă, printr-o prestaţie specifică la funcţionarea serviciului public

organizat de Ministerul Justiţiei pentru înfăptuirea justiţiei. Între Ministerul Justiţiei şi barourile

de avocaţi există raporturi juridice de colaborare şi participare în vederea asigurării unei

funcţionări a serviciului public de realizare a justiţiei.

- acordarea în baza şi în executarea legii de către autorităţi ale administraţiei publice

centrale şi locale de autorizaţii de funcţionare unor persoane de drept privat care realizează

prestaţii şi activităţi de interes public; De exemplu acordarea de autorizaţii universităţilor

particulare ori unor societăţi comerciale care desfăşoară activităţi de utilitate publică.

- încheierea între subiecte de drept administrativ competente şi particulari (persoane fizice şi

juridice) de contracte în vederea realizării unor activităţi social-economice, de natură să satisfacă

interese şi necesităţi generale şi legitime ale membrilor societăţii statale.2

b. Raporturile de drept administrativ care se stabilesc între un subiect care aparţine

sistemului administraţiei publice şi un subiect de drept aflat în afara acestui sistem.

În afara raporturilor juridice de colaborare şi participare a unor persoane fizice şi juridice la

realizarea sarcinilor ce revin administraţiei publice, categoriei raporturilor de drept administrativ

care se stabilesc între un subiect de drept care aparţine sistemului administraţiei publice şi un

subiect de drept aflat în afara acestui sistem îi mai aparţin raporturile de subordonare a

persoanelor fizice şi juridice de drept privat faţă de organele administraţiei publice şi raporturile

de utilizare a serviciilor publice de către persoane fizice şi juridice beneficiare.

În cadrul categoriei raporturilor de drept administrativ care se stabilesc între un subiect care

aparţine sistemului administraţiei publice şi un subiect de drept aflat în afara acestui sistem,

raporturilor de participare şi colaborare a unor persoane fizice şi juridice la realizarea unor

sarcini ale administraţiei publice, raporturilor de subordonare a persoanelor fizice şi juridice faţă

de organele, administraţiei publice şi raporturilor de utilizare de către persoanele fizice şi

juridice a serviciilor publice, li se mai pot adăuga şi alte tipuri de raporturi juridice, cum ar fi

cele dintre organele administraţiei publice şi cele ale puterii legislative ori ale puterii

judecătoreşti.

1 A. Negoiţă, op. cit., pag. 46-47. 2 De exemplu concesionarea catre particulari de activităţi economice, unităţi de producţie, servicii publice. (A se

vedea dispoziţiile Legii nr. 15/1990 cu privire la reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi

societăţi comerciale, H.G. nr. 1228/1990 privind metodologia concesionării, închirierii şi locaţiei gestiunii, Legea nr.

219/1998 privind contractul de concesionare, H.G. nr. 216/1998 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr.

219/1998 şi art. 4 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar.) Colaboratori ai administraţiei publice sunt şi persoanele

fizice şi juridice care au încheiat contracte de închiriere şi locaţie a gestiunii, precum şi contracte de asociere cu

organele administraţiei publice.

17

În cele ce urmează, vom analiza raporturile juridice administrative de subordonare a

persoanelor fizice şi juridice faţă de organele administraţiei publice şi raporturile juridice

administrative de utilizare de către persoanele fizice şi juridice a serviciilor publice.

b.1. Raporturile juridice administrative de subordonare a persoanelor fizice şi juridice

faţă de organele administraţiei publice

Această subcategorie de raporturi juridice este cea mai des întâlnită în sfera raporturilor de

drept administrativ în care un subiect de drept aparţine sistemului organelor administraţiei

publice şi celălalt subiect de drept se situează în afara acestui sistem.

În acest tip de raporturi juridice autoritatea administraţiei publice are o poziţie

supraordonată faţă de administraţii cu care se află în raporturi de drept administrativ. Astfel, în

baza legii şi a competenţei lor legale, autorităţile administraţiei publice pot stabili în mod

unilateral drepturi şi obligaţii pentru subiectele de drept, persoane fizice şi juridice aflate în afara

sistemului de organe ale administraţiei publice.

În principiu,1 acţiunea subiectelor active în aceste raporturi juridice este oficială şi se

declanşează din oficiu şi numai în cazurile prevăzute de lege, acţiunea acestor subiecte se poate

declanşa la cererea, sau cu consimţământul persoanelor în cauză.

Aceste raporturi pot izvorî direct din prevederile unor acte normative, 1 (uneori subiectul

pasiv al raportului trebuie să deţină o calitate specială prevăzută de lege, ca de exemplu cea de

cetăţean străin ori de proprietar al unui anumit bun) din producerea unor evenimente naturale de

care legea leagă anumite consecinţe juridice, săvârşirea unor fapte ilicite prevăzute de legea

administrativă, (de exemplu prin săvârşirea de către subiectul pasiv al raportului juridic a unei

contravenţii) prin emiterea de către autoritatea administrativă a unui act unilateral individual şi

prin încheierea unor contracte cu organele administraţiei publice.2

Pentru a se evita abuzul din partea autorităţilor administraţiei publice, legea a prevăzut o

serie de garanţii în beneficiul persoanelor fizice şi juridice, care se pot adresa cu plângeri

împotriva măsurilor administrative abuzive. Prin art. 51 din Constituţie, a fost reglementat

dreptul de petitionare al cetăţenilor autorităţile publice.

Dreptul tuturor cetăţenilor la petiţionare este garantat, iar autorităţile administraţiei publice

au obligaţia de a răspunde acestor petiţii în formele şi termenele prevăzute de lege.

De asemenea, împotriva actelor administrative vătămătoare există posibilitatea exercitării

recursului administrativ graţios şi a recursului administrativ ierarhic.

Acestor garanţii prevăzute de lege, li se mai adaugă existenţa jurisdicţiei administrative şi a

controlului realizat de către instanţele de judecată asupra actelor administrative în baza Legii nr.

554/2004

b.2. Raporturile juridice de utilizare a serviciilor publice

1 A. Negoiţă, op. cit., pag. 43-44. 2 De exemplu, dreptul autorităţii administrative de a verifica modul în care partenerii contractuali ai

administraţiei îşi execută obligaţiile asumate prin încheierea contractelor administrative. Conform art. 33(1) din Legea

nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, ―concesionarul îşi execută obligaţiile potrivit termenilor şi condiţiilor

prevăzută în contractul de concesiune şi în acord cu normele legale specifice domeniului de activitate respectiv,

elaborate de instituţiile legal abilitate în acest scop. În art. 33(2) se prevede că concedentul are dreptul să verifice, în

perioada derulării contractului (de concesiune), modul în care se respectă condiţiile şi clauzele acestuia, de către

concesionar. Astfel, în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concesionar concedentul poate rezilia

unilateral contractul.

18

În această categorie de raporturi juridice, subiectele active acţionează tot pe baza şi în

executarea legii, dar în calitatea lor de servicii publice înfiinţate pentru desfăşurarea de activităţi

cu caracter de prestaţie în vederea satisfacerii unor nevoi de interes public.1

Realizarea prestaţiilor se face pe baza unor dispoziţii legale şi ca atare, utilizarea de către

beneficiari a serviciilor publice este de natură a genera raporturi juridice foarte diverse cu organe

ale administraţiei publice.

Cetăţenii se pot adresa acestor subiecţi de drept public pentru a solicita înfiinţarea şi buna

funcţionare a serviciilor publice. Administraţia publică este îndreptăţită să le rezolve favorabil

cererea ori de câte ori măsura respectivă se dovedeşte a fi oportună şi realizabilă, iar ulterior ea

are obligaţia să asigure funcţionarea corespunzătoare a serviciului public creat.2

Beneficiarii serviciilor publice pot intra în raporturi cu administraţia şi pe baza unor

contracte3 speciale cum sunt acelea care privesc utilizarea mijloacelor de transport în comun,

4 a

domeniului public şi privat ale statului, a serviciilor telefonice, poştale etc.

În anumite raporturi de drept administrativ, beneficiarilor serviciului public li se recunoaşte

un drept subiectiv în temeiul căruia ei pot să solicite autorităţilor administrative să presteze

serviciul, iar acestea din urmă sunt obligate să realizeze prestaţia. Ca exemple în acest sens

putem menţiona dreptul la învăţătură, asigurat prin înfiinţarea instituţiilor de învăţământ public

şi privat, dreptul la ocrotirea sănătăţii etc. De obicei, raporturile juridice administrative se nasc, se modifică sau se sting pe baza unei

manifestări unilaterale de voinţă a administraţiei publice, realizată de aceasta din oficiu ori în baza unei

cereri legitime a unei persoane fizice sau juridice. În situaţia în care persoana fizică ori juridică solicită

organului administrativ competent prestarea unui serviciu public ce cade, potrivit prevederilor legii în

sarcina sa, atunci prin utilizarea acestor servicii publice se intră în raporturi de drept administrativ.

TESTE DE AUTOEVALUARE

1 A se vedea A. Negoiţă, op. cit., pag. 44-46. 2 În opinia acestui autor nu se poate vorbi de existenţa unui drept subiectiv al cetăţenilor de a pretinde

administraţiei publice înfiinţarea unor servicii publice şi de o obligaţie a acesteia de a se supune acestor pretenţii.

Trebuie totuşi menţionat dreptul constituţional al cetăţenilor la petiţionare, posibilitatea supunerii în condiţiile legii de

către consiliile locale a problemelor de interes deosebit din unităţile administrativ-teritoriale consultării populaţiei

(conform principiului consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit), precum şi faptul că

administraţia publică prin natura ei trebuie, într-un stat democrat să fie slujitoarea intereselor generale ale membrilor

societăţii statale. 3 A se vedea în acest sens L. Giurgiu, A. Segărceanu, H.C. Rogoveanu, Drept administrativ, ediţia a II-a,

Editura Sylvi, Bucureşti, 2001, pag. 30-31. Tot în acest sens se exprimă şi profesorul A. Negoiţă în op. cit. la pag. 45. 4 Transporturile rutiere se particularizează, sub aspect comparativ cu cele feroviare, printr-un grad sporit de

libertate, pe mai multe planuri. În primul rând, sub aspect organizatoric, căile ferate funcţionează în structura de regie

autonomă, unică pe ţară, aşadar în forma juridică de subiect de drept administrativ, iar transporturile rutiere aparţin

domeniului dreptului privat. – O. Căpăţînă, G. Stancu – Dreptul transporturilor – transporturile rutiere interne şi

internaţionale, Ed. Lumina Lex, 1997, Bucureşti, pag. 45-46. Organizarea unei întreprinderi de vehicule rutiere este

accesibilă în principiu iniţiativei particulare. Întreaga activitate de acest fel se desfăşoară în condiţiile concurentei de

piaţă, care se exclude în transporturile feroviare, ocrotite de un adevărat monopol. Totodată, transporturile rutiere se

caracterizează prin descentralizare. Dimpotrivă, în sistemul căilor ferate, construit piramidal, comanda aparţine

organului de conducere şi se execută prin direcţiile regionale. Transportul feroviar este mai strâns legat ca activitate

de sistemul administraţiei publice, deoarece el slujeşte nu numai economia naţională, ci şi interese de ordin strategic,

apărare şi siguranţa naţională, fiind accesibil tuturor persoanelor etc. A se vedea în acest sens R. Bartolt, Les

transports routiers, Paris, 1992.

19

1.Ce sunt normele de drept administrativ,care este importanta lor si cum se clasifica acestrea?

2.Ce sunt normele de drept administrativ cu caracter general?Dar cele care au caracter

special?

3.Cine poate emite norme de drept administrativ?

4.Ce este raportul de drept administrativ?

5.Care sunt izvoarele raportului de drept administrativ?

TEMA 2:Noţiuni generale despre administraţia publică

I.OBIECTIVE

1.Cunoasterea notiunii de obiect al administratiei publice.

2.Insusirea conceptului de serviciu public.

II.CONTINUTUL TEMEI

Prezentare generală

Întocmai oricărui individ, statul urmăreşte prin activitatea sa realizarea unor scopuri care pot

fi de natură politică, economică, social-culturală, religioasă etc.

Puterea sa de voinţă suverană se înfăptuieşte prin trei funcţii esenţiale care sunt:

legislativă, executivă şi jurisdicţională.

20

Cea dintâi este îndeplinită de Parlament ca unică entitate legislativă şi constă în adoptarea

normelor de conduită socială, generale, impersonale şi cu caracter obligatoriu, îmbrăcând forma

juridică a legilor.

Funcţia legislativă a statului se deosebeşte de celelalte funcţii mai sus enunţate prin faptul

că are caracter originar, reprezentând expresia voinţei organului constituit pe plan naţional.

Legile se bucură de forţă juridică superioară faţă de toate celelalte acte normative şi ele apar

ca o manifestare directă a suveranităţii poporului.

Funcţia executivă şi cea jurisdicţională au o autoritate derivată. Aceasta înseamnă că atât

actele administrative, cât şi actele jurisdicţionale trebuie să fie conforme cu dispoziţiile legale în

vigoare la data elaborării lor.

Termenul de administraţie este de origine latină şi el semnifică activitatea de a servi un

stăpân – magister – căruia cel care serveşte îi este subordonat.

Din dicţionarul limbii române, reţinem că verbul ―a administra‖ înseamnă a conduce, a

cârmui, iar termenul de ―administraţie‖ evocă totalitatea autorităţilor administrative existente

într-un stat, secţie sau serviciu, care se ocupă de problemele administrative ale unei instituţii sau

agent economic.

Noţiunea de administraţie este mai cuprinzătoare în comparaţie cu aceea pe care urmează să

o definim. Ea nu se confundă cu administraţia particulară, înfăptuită în alte scopuri decât cele

care privesc interesul general al colectivităţii.

Pentru a o înţelege cât mai bine, câteva precizări în legătură cu faptul administrativ sunt

necesare.

Sensurile noţiunii de administraţie publică

Noţiunea de administraţie publică, are un dublu sens: unul de organizare, iar celălalt de

activitate.

Sensul de organizare

Sub primul aspect, administraţia publică trebuie înţeleasă ca un ansamblu de mecanisme –

organe, autorităţi publice, instituţii şi unităţi publice – care pe baza şi în executarea legii

realizează o activitate cu un anumit specific, bine conturat. Ea a fost astfel concepută, încât în

structura sa se regăsesc o serie de elemente componente distincte, cu atribuţii proprii, dar care

cooperează pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin. Sistemul îl include pe Preşedintele

României, considerat unul din capii puterii executive, Guvernul, care exercită conducerea

generală a administraţiei publice şi formează celălalt cap al puterii executive, ministerele,

celelalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate, precum şi organele

deconcentrate ale acestora care funcţionează în unităţile administrativ-teritoriale, prefectul,

autorităţi autonome ale administraţiei publice locale (consiliile locale, primarul, consiliile

judeţene), instituţii publice subordonate ministerelor, altor organe centrale ale administraţiei

publice sau autorităţilor autonome ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice

(categorie în care, potrivit unei opinii, intră regiile autonome).

Se mai cuvine menţionat că în literatura juridică de specialitate s-a subliniat că atribuţiile

Preşedintelui României care îi conferă calitatea de autoritate a administraţiei publice, se

21

împletesc şi uneori chiar se suprapun cu atribuţiile Guvernului, precizându-se că activitatea celui

dintâi ca garant al independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării şi ca

preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare al Ţării, se îngemănează strâns cu atribuţiile celui

de-al doilea în domeniul organizării forţelor armate şi poliţieneşti.

Sensul de activitate

În cel de-al doilea sens, prin noţiunea de administraţie publică se înţelege activitatea de

organizare a executării şi de executare în concret a legilor, urmărindu-se satisfacerea interesului

general, prin asigurarea bunei funcţionări a serviciilor publice şi prin executarea unor prestaţii în

beneficiul administraţilor.

Cum deja s-a arătat, în anumite situaţii, societăţile comerciale cu capital de stat pot îndeplini

activităţi de administraţie publică şi chiar să emită acte administrative. Noţiunea de

administraţie publică este mai cuprinzătoare decât noţiunea de administraţie de stat, pe care o

include alături de administraţia locală ce are în compunerea sa comunele, oraşele şi judeţele,

precum şi organizaţii de stat distincte, cum sunt regiile autonome, instituţii social-culturale etc.

Pe de altă parte, noţiunea de administraţie publică este strâns legată de puterea executivă

căreia i se subordonează, dar cu care nu se poate confunda. Aşa cum s-a putut constata, ea

depăşeşte cadrul instituţional care formează sistemul administraţiei publice, extinzându-se în

sistemul puterii legislative, al puterii judecătoreşti şi chiar al unor organizaţii nestatale, care

organizează şi execută în concret legea.

În legătură cu sensurile noţiunii, un autor contemporan a afirmat că spre deosebire de

administraţia statului totalitar, unde aceasta este întotdeauna la dispoziţia exclusivă a puterii

unice, fiind organizată centralizat şi unitar la nivelul întregii colectivităţi naţionale şi, pe cale de

consecinţă constituie întotdeauna o ―administraţie de stat‖, în condiţiile statului de drept, în care

separaţiunea puterilor, descentralizarea serviciilor administrative şi autonomia administrativă

constituie coordonate fundamentale, structurile organizatorice şi funcţionale ale administraţiei

sunt amenajate atât la nivelul statului, deci al colectivităţi naţionale, situaţie în care avem

administraţia publică centrală sau teritorială, cât şi la nivelul colectivităţilor locale, unde este

organizată şi funcţionează administraţia publică locală.1

Dar, aspectele teoretice şi practice legate de această noţiune vor putea fi pe deplin

aprofundate şi cunoscute abia odată cu cercetarea în detaliu a obiectului şi conţinutului

administraţiei publice, fapt ce se va realiza pe parcursul expunerilor viitoare ale prezentului curs.

Obiectul administraţiei publice

Notiunea obiectului administratiei publice

Sintetizand, putem spune ca obiectul administratiei publice consta in aplicarea prin metode

specifice sistemului administratiei publice, in societatea statala a valorilor politice instituite de

1 I. Alexandru, ―Criza administraţiei‖, Editura All Beck, Bucureşti, 2001, pag. 20-21.

22

autoritatile puterii de stat liber si democaratic alese.Realizarea administratiei publice trebuie sa

respecte principiul legalitatii actelor unilaterale, contractelor si operatiunilor desfasurate de

autoritatile publice. Respectarea principiului legalitatii presupune doua aspecte:

abtinerea autoritatilor administratiei publice de la activitati contrare literei si spiritului

legii;

realizarea tuturor actiunilor si sarcinilor impuse de lege atunci cand se intrunesc

cerintele de legalitate si oportunitate.

Categorii de activitati desfasurate de administratia publica

Din punctul de vedere al specificului obiectului, activitatea desfăşurată de administraţia

publică poate fi împărţită în trei categorii:

a). activităţi cu caracter de dispoziţie sau de comandă, prin care administraţia publică

ordonează conduita persoanelor fizice şi juridice, stabilind în sarcina acestora anumite obligaţii

(de a face sau de a nu face ceva). Nerespectarea acestor acte de dispoziţie este sancţionată prin

măsuri de coerciţiune ce pot fi aplicate persoanelor vinovate de autorităţile administraţiei publice

în condiţiile prevăzute de lege.In aceasta categorie de activitati intra si masurile de politie

administrativa.

b). activităţi de asigurare a bunei funcţionări a serviciilor publice.

Prin intermediul acestora, administraţia publică întreprinde măsurile pe care le consideră

oportune în vederea asigurării unei funcţionări regulate şi continue a serviciilor publice, precum

şi a satisfacerii intereselor generale ale societăţii.

c). activităţi de prestaţii pe care administraţia publică şi funcţionarii acesteia le efectuează

în cele mai variate domenii care interesează comunitatea cum sunt: gospodăria comunală,

transportul în comun, protecţia ecologică, sănătatea, învăţământul ş.a.

Activitatea prestatoare reprezintă una din modalităţile prin care se asigură calitatea vieţii în

interiorul colectivităţilor umane. Organelor administraţiei publice le revine obligaţia legală de a

satisface cerinţele cetăţenilor şi ale întregii colectivităţi prin realizarea prestaţiunilor respective

cu ajutorul serviciilor publice puse la dispoziţie. Acest gen de activitate se înfăptuieşte aşadar,

tot pe baza şi în executarea legii, reprezentând o formă specifică de executare a legii.

Prestaţiile administraţiei publice se concretizează fie în acte juridice – manifestări

unilaterale de voinţă ale autorităţii emitente (diplome de absolvire, permis de conducere auto,

permise de portarmă, autorizaţii etc.), fie în fapte materiale sau operaţiuni tehnice efectuate tot

pe baza şi în executarea legii.

În unele cazuri, prestaţiile îşi au izvorul în contracte civile sau administrative încheiate între

autorităţi ale administraţiei publice şi beneficiari, persoane fizice sau juridice. Regimul juridic

aplicabil însă, în această ipoteză, va fi diferit faţă de cel care guvernează prestaţiile realizate

direct pe baza şi în executarea legii.

Putem afirma fără teama de a greşi că în ambele situaţii ne aflăm în prezenţa unor activităţi

prin care se înfăptuieşte politica statului prin intermediul administraţiei publice. Cu alte cuvinte,

administraţia publică poate fi considerată, atât din punct de vedere formal – organizatoric, cât şi

23

din punct de vedere material-funcţional ca o totalitate de servicii publice chemate să satisfacă

interesele şi cerinţele legitime ale cetăţenilor şi ale societăţii în ansamblul său.

Serviciul public

Noţiune

Constituie o instituţie fundamentală a dreptului administrativ şi teoria sa a influenţat în mod

decisiv evoluţia acestei ramuri a dreptului şi practica administrativă din Franţa. Explicaţia

acestei constatări trebuie căutată în organizarea judiciară din ţara în care, de mult timp au

funcţionat şi continuă să funcţioneze tribunalele administrative. Prin promovarea teoriei

serviciului public s-a urmărit de fapt, extinderea competenţei materiale a tribunalelor

administrative.

Iniţial, noţiunea de serviciu public a fost concepută în două sensuri:

I) în sensul organic sau formal, serviciul public era considerat ca fiind o organizaţie, o

întreprindere girată de administraţie;

II) în sensul material, serviciul public era socotită orice activitate al cărei scop consta în

satisfacerea unui interes general, indiferent de natura organizaţiei care o exercită.

Dificultăţi în definirea exactă a noţiunii, au început să apară în momentul în care anumite

persoane publice exercitau activităţi ce nu corespundeau riguros unui interes general (ne referim

cu titlu de exemplu la Ordinul medicilor, Ordinul farmaciştilor) şi când, pe de altă parte, s-a

admis că anumite organisme private (Societatea de Securitate Socială) desfăşurau activităţi

apreciate drept servicii publice.

Ca urmare, noţiunea de serviciu public a dobândit un conţinut foarte larg, în aşa fel, încât

practic, tot ceea ce se raporta la interesul general sau la administraţie putea fi socotit serviciu

public.

Doctrina franceză întemeiată pe bogata jurisprudenţă a Consiliului de Stat al Franţei a

încercat că cristalizeze concepţiile privind noţiunea de serviciu public astfel încât problema

determinării exacte a conţinutului şi semnificaţiei acesteia a fost redusă, în principal, la două

cazuri:

a) acela când o activitate de interes general este asumată de o colectivitate publică sau

se desfăşoară în contul acesteia;

b) acela în care un organism lipsit de caracterul de persoană de drept public este

investit să desfăşoare o activitate de interes general.

Preocupări în acest domeniu s-au remarcat şi la autorii români de drept administrativ din

perioada interbelică. Cu toţii au pornit de la constatarea că statului îi revine obligaţia de a

organiza o sumă de activităţi în vederea satisfacerii unor nevoi de interes general (asistenţă

24

medicală, de siguranţă a persoanelor şi a bunurilor acestora, de cultură, circulaţie ş.a.) Aceste

activităţi au fost denumite servicii publice, fără de care existenţa societăţii ar fi de neconceput.

Ţinând seama de constatarea menţionată, serviciul public a fost definit ca acea activitate a

autorităţilor administraţiei publice care are drept scop satisfacerea unei nevoi de interes general

şi care trebuie îndeplinită regulat şi continuu (spre exemplu poliţia, transporturile pe calea ferată,

învăţământul, asistenţa socială etc.).

Profesorul A. Iorgovan a definit serviciul public ca o activitate organizată sau autorizată

de o autoritate a administraţiei publice pentru a satisface nevoi de interes public.1

Prof.Paul Negulescu, înţelege prin serviciu public, un organism administrativ, creat de

stat, judeţ sau comună, cu o competenţă şi puteri determinate, cu mijloace financiare procurate

din patrimoniul general al administraţiei publice care l-a creat, pus la dispoziţia publicului pentru

a satisface în mod regulat şi continuu o nevoie cu caracter general căreia iniţiativa privată nu ar

putea să-i dea „decât o satisfacţiune incompletă şi intermitentă”.2

M.Văraru3 înţelegea prin serviciu public „orice activitate creată pentru satisfacerea unor

interese colective care se realizează după procedura specială a dreptului public, la nevoie cu

concursul forţei publice‖, desprinzând următoarele cinci elemente ale serviciului public:

1) activitate tehnico-juridică;

2) activitate ce funcţionează regulat şi continuu;

3) activitate pentru satisfacerea unor interese publice;

4) activitate fără spirit de câştig material;

5) activitate care poate fi modificată.

Prof. E.D.Tarangul4 a definit serviciul public ca find orice activitate a autorităţilor publice

pentru satisfacerea unei nevoi de interes general, care este atât de importantă, încât trebuie să

funcţioneze în mod regulat şi continuu (de ex: poliţia, învăţământul, justiţia, asistenţa socială).

Prof.V.Vedinaş5 precizează că serviciul public reprezintă, o activitate desfăşurată sau

supravegheată de o autoritate publică, prin care se realizează nevoi sociale de interes general.

Rezumând, vom reţine din cele expuse că ne aflăm în prezenţa unui serviciu public ori de

câte ori:

1. o anumită activitate de interes public general este desfăşurată de o autoritate a

administraţiei publice sau de o persoană juridică de drept public organizată de aceasta în

condiţiile legii;

2. o persoană fizică sau o persoană juridică de drept privat este abilitată în aceleaşi

condiţii să presteze anumite activităţi de interes general.

Trasaturile serviciului public

A.Din definiţiile citate putem desprinde cu uşurinţă următoarele concluzii:

1 A. Iorgovan, ―Drept administrativ‖, vol. I, Ed. Atlas Lex, Bucureşti, 1994, pag. 91. 2 P.Negulescu, Tratat de drept administrativ;Principii generale, vol.I, ed.a IV-a,Institutul de Arte Grafice,

Ed.Marvan, Bucuresti, 1934, p.123 si urm. 3 M.Vararu, Tratat de drept administrativ roman, Ed.Librariei Socec & Co. Societate anonima, Bucuresti, 1928,

p.89-94. 4 E.D.Tarangul, Trtat de drept administrativ roman, Tipografia Glasul Bucovinei, Cernauti,1994, p.15. 5 V.Vedinas, Drept administrativ si institutii politico-administrative, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p.569 si

urm.

25

* Serviciul public era conceput ca o activitate specifică desfăşurată de autorităţile

administraţiei publice centrale şi locale.

Pe cale de consecinţă, o anumită activitate iniţiată de particulari în cadrul unor societăţi

comerciale sau fundaţii, deşi urmărea realizarea unor interese de ordin general nu constituia

serviciu public, ci rămânea, în principiu, supusă normelor juridice de drept civil, comercial ş.a.

* Scopul fundamental al activităţi administraţiei publice viza interesul general, prin

realizarea unor cerinţe cu caracter social considerate de puterea politică ca fiind de interes

general sau de interes public.

* Având în vedere importanţa deosebită a acestei activităţi pentru indivizi şi societate în

ansamblu său, ea trebuie să se desfăşoare fără întrerupere, fiind guvernată de regulile

dreptului public. Aceste reguli, diferite de regulile dreptului privat, formau regimul juridic

special cunoscut sub denumirea de regim administrativ.

B. Potrivit prof.Constantin G Rarincescu,1 trăsăturile caracteristice ale serviciului public

sunt:

* realizează o activitate de utilitate socială;

* se află necontenit într-un raport juridic cu administraţia publică care l-a înfiinţat şi

organizat;

* furnizează prestaţii de servicii, de lucrări, de o manieră colectivă şi generală;

* este supus unui regim juridic, bazat pe principii de drept public, care îl diferenţiază de

serviciile organizate de întreprinderile particulare şi acţionează cu scopul de a satisface

interesele generale pentru care a fost înfiinţat

C.În aprecierea prof.A.Iorgovan, trăsăturile serviciului public, ca dimensiune a

administraţiei publice, se caracterizează prin:

* continuitate;

* egalitatea tuturor în faţa lui;

*un regim juridic dominat de regulile dreptului public în spatele cărora se află o

autoritate a administraţiei publice

D. Deasemenea, in literatura juridica de specialitate mai sunt mentionate urmatoarele

trasaturi ale serviciilor publice:

scopul serviciilor publice -acestea satisfac necesitati de interes public ale membrilor

colectivitatii, indispensabile pentru realizarea nevoilor sociale generale;

activitatea acestora nu poate fi desfasurata decat prin interventia colectivitatilor locale

din unitatile administrativ-teritoriale, prin intermediul autoritatilor administratiei publice locale

sau al institutiilor publice subordonate acestora;

legalitatea acestora-infintarea lor si activitatea desfasurata este determinata sau

calificata astfel prin lege sau prin hotarare a consiliului local sau judetean;

se afla in raspunderea autoritatilor administratiei publice sau a institutiilor publice

subordonate acestora;

finantarea serviciilor publice se realizeaza prin plata unor taxe de utilizare a acestora

sau dsin resurse bugetare;

1 A se vedea lucrerea ―Teoria serviciului public‖, C. G. Rarincescu,, Univ.din Bucuresti , Fac. de Drept, Curs

predat la doctoratul in stiinte juridice.

26

existenta unui control al autoritatii publice asupra desfasurarii acestora,in paralel cu

nasterea,modificarea sau stingerea intre serviciile publice prestatoare si beneficiarii serviciilor

persoane fizice ori juridice a unor raporturi juridice administrative de utilizare a serviciilor

publice;

alaturi de bunurile apartinind domeniului public si de activitatile de interes

public,poate face obiectul contractului de concesiune si concesionarea serviciilor publice1.

Clasificarea serviciilor publice

În ceea ce priveşte clasificarea serviciilor publice, părerile autorilor sunt diferite, regăsindu-

se însă recunoscute, de mai mulţi autori, unele categori.

A. Prof. A. Iorgovan clasifică serviciile publice după cum urmează:

I.După natura lor, serviciile publice sunt:

*) servicii publice tehnico-administrative;

*) servicii publice industriale şi comerciale;

*) servicii publice socio-culturale.

II. După modul în care realizează interesul general, au fost deosebite:

*)servicii publice al căror scop este satisfacerea directă şi individuală a nevoilor cetăţenilor

*) servicii publice care oferă avantaje particularilor în mod indirect;

*) servicii publice destinate colectivităţii în ansamblu (apărarea naţională, serviciul

diplomatic etc).

III. Din punct de vedere al gradului de extensie, deosebim:

*) servicii naţionale sau de importanţă naţională ( care sunt organizate la

scara întregului teritoriu naţional) şi

*) servicii locale, care pot fi judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale.

IV. Din punct de vedere al raporturilor cu serviciul privat, au fost identificate trei

categorii de servicii publice:

*) servicii monopolizate (de stat sau de o unitate administrativ-teritorială);

*) servicii pe care administraţia publică le exercită în paralel cu persoanele particulare

autorizate;

*) servicii publice exercitate de persoane private autorizate sub paza unei autorităţi a

administraţiei publice.

B. M. Oroveanu face distincţie între:

- serviciile publice administrative; şi

- serviciile publice industriale sau comerciale.

Serviciile publice administrative sunt acele care nu au obiect o activitate industrială sau

comercială.

1 A se vedea L.Giurgiu,C.G.Zaharie-Drept administrativ-curs aprofundat, Ed. Pro Universalis, 2005, Bucuresti,

pag. 240 şi urm.

27

Serviciile publice administrative utilizează procedeele prevăzute de dreptul public pentru

satisfacerea interesului general. Ele sunt în întregime supuse principiilor de drept administrativ.

Serviciile publice industriale şi comerciale, se caracterizează prin obiectul lor; ele sunt

producătoare de bunuri sau fac comerţ şi anume cumpără pentru a revinde diferite bunuri sau

servicii.

Uneori, pe lângă normele de drept administrativ se aplică, după caz, normele dreptului

privat.

C. Din prevederile legislatiei in materie rezulta ca, in raport de natura interesului social pe

care sunt chemate sa-l satisfaca, serviciile publice pot fi impartite in doua categorii:

* de interes national;

* de interes local.

Primele, se infiinteaza prin lege sau hotarare a Guvernului, iar cea de-a doua categorie prin

hotarari adoptate de consiliile locale sau de consiliile judetene, dupa caz.

De regula, in actul juridic de infiintare a serviciului public trebuie sa se precizeze:

*daca acesta a fost sau nu inzestrat cu personalitate juridica;

* sursele de venituri si categoriile de cheltuieli;

* modul de finantare;

* obiectul de activitate;

* structura organizatorica;

numarul maxim de posturi.

TESTE DE AUTOEVALUARE

1.Ce este un serviciu public,cum este reglementata institutia si care sunt trasaturile acestuia?

2.Care sunt principiile care guverneaza serviciile publice si cum se clasifica acestea din

urma?

3.Care este obiectul administratiei publice?

4.Care sunt sensurile notiunii de administratie publica?

TEMA 3:Sistemul organelor administraţiei publice

28

I.OBIECTIVE

1.Cunoasterea notiunii de organ al administraţiei publice.

2.Insusirea organizarii si functionarii principalelor organe ale administratiei

publice.

II.CONTINUTUL TEMEI

Prezentare generală

Definiţie

Prin sistemul de organe ale administraţiei publice se înţelege totalitatea organelor care

realizează administraţia publică, ca activitate de organizare a executării şi de executare a legii,

prin care se asigură funcţionalitatea acestui sistem.

Regimul juridic care caracterizează activitatea sistemului este acela de drept administrativ.

Aplicarea lui nu exclude însă, incidenţa şi a altor regimuri juridice, aşa cum este cazul în ipoteza

încheierii unor contracte civile, supuse regimului juridic de drept privat.

Autorităţi ale administraţiei publice centrale

Presedintele Romaniei

A.Mandatul Presedintelui

Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Alegerea are loc conform sistemului majoritar, prin scrutin uninominal în două tururi. Accesul la funcţia prezidenţială aparţine, în principiu, oricărui cetăţean român, care are

exerciţiul dreptului de vot, a împlinit 35 de ani şi îndeplineşte condiţiile constituţionale şi

legale (cetăţenie română şi domiciliu în ţară să nu intre în categoria persoanelor care nu pot

face parte din partidele politice, să nu fi executat două mandate în funcţia de Preşedinte al

României).

Legea nr. 69/1992, cu modificările ulterioare, prevede că pot fi candidaturi propuse

de partide sau formaţiuni politice, şi candidaturi independente. Nu este permis ca un partid să

propună decât un candidat, chiar împreună cu alte partide politice.

De asemenea, legea pretinde candidaţilor să demonstreze că beneficiază şi de sprijinul unui

număr de cel puţin 100.000 de alegători.

29

Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea

voturilor alegătorilor înscrişi în listele electorale.

În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al

doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi

obţinute în primul tur.De această dată, este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai

mare număr de voturi. Mandatul Preşedintelui se exercită cu începere de la data depunerii

jurământului şi încetează atunci când noul preşedinte ales îndeplineşte această solemnitate

oficială1.

Mandatul Preşedintelui este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului.

Reglementări similare există în alte state europene şi anume în Franţa, Bulgaria, Ungaria,

Germania, Portugalia, Polonia, Slovenia2.

Preşedintele îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de către Preşedintele

nou ales.

Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de

război sau de catastrofă.

Aceste situaţii deosebite necesită, desigur, prelungirea mandatului prezidenţial, iar

autoritatea competentă să aprecieze situaţia este Parlamentul, care trebuie să se pronunţe prin

lege organică.

Se poate formula, totuşi, îndoiala cu privire la posibilitatea efectivă a Parlamentului

de a mai decide, la nivelul legii organice, în asemenea situaţii excepţionale, care afectează

întreaga viaţă socială, inclusiv activitatea instituţiilor colegiale ale statului3.

Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel

mult două mandate, care pot fi succesive.

Prin Hotărârea nr. 1 din 8 septembrie 19964 Curtea Constitutionala a stabilit

ca”prevederile art. 81 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora funcţia de Preşedinte al

României poate fi îndeplinită pentru cel mult două mandate, sunt inaplicabile perioadei

anterioare Constituţiei5. In acest sens, Curtea s-a pronunţat prin Hotărârea nr. 18 din 7

septembrie 1992, în care s-a reţinut că „orice judecată cu privire la logica, semnificaţia şi

implicaţiile unor texte ale Constituţiei, inclusiv cele care privesc instituţia Preşedintelui

României, se analizează şi se interpretează începând cu situaţiile care apar după intrarea ei în

vigoare", subliniindu-se că „textul art. 81 alin. 4 (...) îşi găseşte aplicarea numai pentru

viitor".

1 Iulian Teodoroiu,Liviu Giurgiu,Cristian Giuseppe Zaharie,Simona-Maya Teodoroiu,Contencios

constitutional,contencios administrativ si fiscal-Jurisprudenta si adnotari,Editia a II-a, Ed.Pro Universitaria,

Bucureşti, 2006. 2 Drept administrativ, Editia a VII-a, Liviu Giurgiu, Cristian Giuseppe Zaharie,Ed. Pro Universitaria,

Bucuresti, 2007, pag.81-85. 3 I.Teodoroiu,S.M.Teodoroiu,Drept constitutional si institutii politice contemporane,Ed. Pro Universitaria,

Bucuresti, 2005.

4 Publicată în Monitorul Oficial nr. 213 din 9 septembrie 1996.

5 In acelaşi sens, a se vedea şi hotărârile nr. 2,3 şi 4 din 9 septembrie 1996 (Monitorul Oficial nr. 216 din 11 septembrie 1996), nr. 5 din 10 septembrie 1996 (Monitorul Oficial nr. 220 din 13 septembrie 1996), nr. 6,7 şi 10 din 11 septembrie 1996 (Monitorul Oficial nr. 221 din 16 septembrie 1996), nr. 11 din 12 septembrie 1996 şi nr. 13 din 13 septembrie 1996 (Monitorul Oficial nr. 222 din 17 septembrie 1996), nr. 16 din 16 septembrie 1996 (Monitorul Oficial nr. 224 din 19 septembrie 1996), nr. 20 din 19 septembrie 1996 (Monitorul Oficial nr. 228 din 24 septembrie 1996), nr. 30 din 20 septembrie 1996 (Monitorul Oficial nr. 230 din 25 septembrie 1996), nr. 41 din 2 octombrie 1996 (Monitorul Oficial nr. 243 din 4 octombrie 1996) şi nr. 52 din 8 octombrie 1996 (Monitorul Oficial nr. 247 din 11 octombrie 1996).

30

În timpul exercitării mandatului, funcţionează anumite incompatibilităţi: Preşedintele

nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.

Deşi în mod formal Preşedintele nu mai rămâne membru al partidului care l-a propulsat,

este îndoielnic că el nu se va departaja total de acel partid, încât interdicţia aceasta, prin care se

urmăreşte asigurarea echidistanţei politice a Preşedintelui, nu poate fi pe deplin realizabilă.

Mandatul prezidenţial este protejat de imunitatea reglementată de art. 84(2), raportat la art.

72 din Constituţie, referitor la imunitatea parlamentară, text care se aplică în mod

corespunzător.

B.Functiile presedintelui sunt:

Sef al statului; Preşedintele reprezinta statul roman si este garantul independentei

nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii.

Sef al puterii executive;Alături de Guvern, el este unul din cei doi conducatori ai

executivului, între care nu există însă raporturi de subordonare.

Potrivit art.85 din Constituţie, Preşedintele României desemnează un candidat pentru

funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

Acest vot este cunoscut şi sub denumirea de vot de investitură, care se acordă cu luarea în

considerarea atât a unei anumite compoziţii politice ori structuri a cabinetului, cât şi a

programului de guvernare prezentat în faţa deputaţilor şi senatorilor, reuniţi în plen.

În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, şeful statului revocă şi

numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membrii ai Guvernului.

Prin Legea de revizuire a Constituţiei, la art.85 s-a adăugat un alineat nou conform căruia,

dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului,

Preşedintele României va putea exercita prerogativa sa numai pe baza aprobării Parlamentului,

acordată la propunerea primului-ministru.

Aşa cum s-a arătat de unii autori de specialitate, „în felul acesta, textul

Constituţiei întăreşte funcţia de control a Parlamentului asupra executivului,

modificările art.85, prin introducerea alin.(3) fiind de natură a înlătura disputele

dintre opoziţia parlamentară şi majoritatea parlamentară, din anii trecuţi cu prilejul

remanierilor guvernamentale1.

Mediator între puterile statului, precum şi între stat şi societate;Ca garant al Constituţiei şi

mediator între puterile statului, Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la

buna funcţionare a autorităţilor publice. Acest rol se extinde, cum deja s-a arătat şi în privinţa

raporturilor dintre stat şi societate2.În condiţiile în care mulţi autori califică regimul politic

instituit prin Constituţia din 1991 ca fiind un regim politic semiprezidenţial parlamentarizat sau

1 M.Constantinescu, I.Muraru, A.Iorgovan, „Revizuirea Constituţiei României, Explicaţii şi Comentarii‖,

Editura Rosetti, pag.74 2 Drept administrativ, Editia a VI-a, Liviu Giurgiu, Cristian Giuseppe Zaharie,Ed. Pro Universitaria,

Bucuresti, 2007, pag.68-72.

31

atenuat1 rolul şi locul Preşedintelui României între autorităţile şi instituţiile politico-

administrative din cadrul regimului de putere publică în ţara noastră rămâne unul central. Nu

mai puţin, funcţia de mediere conferită de dispoziţiile constituţionale confirmă această poziţie

specială2.

C.Atributiile Presedintelui.In doctrina de specialitate,sunt prezentate citeva categorii de

atributii ale Presedintelui.

Din punct de vedere strict administrativ interesează doar atribuţiile Preşedintelui

României în raporturile cu Guvernul şi cu alte organe ale administraţiei publice3.

Raporturile cu Guvernul privesc trei direcţii importante :

- desemnarea unui candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numirea Guvernului pe

baza votului de încredere acordat de Parlamentul României (art. 85 din Constituţie);

- consultarea Guvernului cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită (art.

86 din Constituţie);

- participarea Preşedintelui României la şedinţele Guvernului şi prezidarea acestora (art.

87 din Constituţie).

Raporturile cu alte organe ale administraţiei publice:

- conducerea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în calitate de preşedinte al acestui

organ central de specialitate autonom (art. 92 din Constituţie);

- propune numirea sau numeşte persoane în anumite funcţii sau numeşte în funcţiile

publice (art. 94 lit. c) din Constituţie).

Alti autori disting intre4:

-atributii ale Presedintelui in relatia sa cu Parlamentul,

-atributia de promulgare a legilor,

1 M. Constantinescu, I. Deleanu, A. Iorgovan, I. Muraru, F. Vasilescu, I. Vida, Constituţia comentată şi

adnotată, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti , 1992, p. 183-184

2 Romeo Paul Postelnicu, Structura institutionala a sistemului administrativ public din Romania, Bucuresti,

2007,pag.28-30.

3 Romeo Paul Postelnicu, Structura institutionala a sistemului administrativ public din Romania, Bucuresti,

2007,pag.28-30.

4 A se vedea-Drept administrativ, Editia a VII-a, Liviu Giurgiu, Cristian Giuseppe Zaharie,Ed. Pro

Universitaria, Bucuresti, 2007, pag.81-85.

32

-atributii ale Presedintelui Romaniei in calitate de sef al puterii executive.

In exercitarea atribuţiilor conferite de Constituţie, şeful statului emite decrete

care se publică în Monitorul Oficial al RomânieiNeîndeplinirea acestei operaţiuni este

prevăzută sub sancţiunea considerării decretului ca un act juridic inexistent.

Decretele prezidenţiale pot avea caracter normativ sau caracter individual.In conducerea

Administratiei prezidentiale, Preşedintele emite dispozitii.

Pentru a sprijinii exercitarea de catre Presedintele Romaniei a prerogativelor care ii

sunt stabilite prin Constitutie si alte legi, functioneaza Administratia prezidentiala1,

institutie publica cu personalitate juridica, cu sediul in municipiul Bucuresti, Palatul Cotroceni

2.

Prin Administratia prezidentiala se intelege serviciile publice aflate la dispozitia Presedintelui Romaniei, pentru indeplinirea atributiilor sale. Compartimentele si functiile din structura Administratiei prezidentiale, organizarea, functionarea si atributiile acestora se stabilesc prin Regulamentul de organizare si functionare a Administratiei prezidentiale, care se aproba de Presedintele Romaniei. Numarul maxim de posturi la Administratia prezidentiala este de 180. Functiile de conducere specifice din cadrul Administratiei prezidentiale sunt urmatoarele: consilier prezidential, cu rang de ministru, si consilier de stat, cu rang de secretar de stat. Consilierul prezidential pentru aparare si siguranta nationala este membru in Consiliul Suprem de Aparare a Tarii. Numirea sau eliberarea din functie a consilierilor prezidentiali se face de catre Presedintele Romaniei. Numirea sau eliberarea din celelalte functii ale Administratiei prezidentiale se face potrivit regulamentului de organizare si functionare a Administratiei prezidentiale. Personalul Administratiei prezidentiale este alcatuit din persoane detasate, la cererea Presedintelui Romaniei, din ministere si alte autoritati publice, precum si din persoane incadrate direct pe functiile sau posturile pe care urmeaza sa le indeplineasca. Acest personal poate fi incadrat numai pe baza increderii acordate de Presedintele Romaniei si cu conditia semnarii unui angajament de loialitate stabilit prin regulamentul de organizare si functionare a Administratiei prezidentiale. Retragerea increderii are ca efect revocarea incadrarii, precum si incetarea detasarii, eliberarea sau destituirea din functie ori desfacerea contractului de munca, dupa caz. Prin Decizia nr.288 din 5 noiembrie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,Partea I,nr.836 din 20 noiembrie 2002, Curtea Constitutionala a respins, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.5 din Legea nr.47/1994 privind serviciile din subordinea Presedintelui Romaniei, republicata si ale art.II din Ordinanta de urgenta a Guvernului nr.1/2001 pentru modificarea si completarea Legii

1 Preşedintele României este o autoritate publică, unipersonală, în sprijinul căruia este organizată şi

funcţionează Administraţia Prezidenţială conform Legii nr. 47/1992 modificată şi completată. Administraţia

Prezidenţială înglobează totalitatea serviciilor publice puse la dispoziţia Preşedintelui României, pentru

îndeplinirea atribuţiilor sale. Aceste servicii publice ale Administraţiei Prezidenţiale colaborează cu autorităţile şi

instituţiile publice pentru realizarea sarcinilor ce le revin(Romeo Paul Postelnicu, SSttrruuccttuurraa iinnssttiittuuttiioonnaallaa aa

ssiisstteemmuulluuii aaddmmiinniissttrraattiivv ppuubblliicc ddiinn RRoommaanniiaa,, Bucuresti, 2007,pag.28-30).

2 Legea nr. 47/1994 privind organizarea si functionarea Presedintiei Romaniei-republicata in Monitorul

Oficial nr. 210 din 25 aprilie 2001.

33

nr.47/1994 privind organizarea si functionarea Presedentiei Romaniei,prin raportare la dispozitiile art.15 alin.(2)din Constitutie.

In considerentele deciziei s-a retinut ca art.5 din Legea nr.47/1994, republicata, prevede,cu privire la personalul ce alcatuieste Administratia prezidentiala, ―ca acesta poate fi incadrat , numai pe baza increderii acordate de Presedintele Romaniei‖ si ―cu conditia semnarii unui angajament de loialitate‖, precum si efectele retragerii increderii.Din analiza continutului acestui articol nu rezulta existenta unor dispozitii care retroactiveaza.De asemenea, prin aceeasi decizie s-a stabilit ca nu retroactiveaza nici prevederile art.II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.1/2001, potrivit carora dispozitiile art.5 din lege ―se aplica personalului existent la Administratia prezidentiala in termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, pe baza unui examen de atestare pe post‖.Dimpotriva, textul dispune ca prevederile de lege criticate se aplica personalului existent, in termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a ordonantei.In considerentele deciziei, s-a retinut ca in jurisprudenta sa ―Curtea Constitutionala a statuat ca o lege nu este retroactiva atunci cand modifica pentru viitor o stare de drept nascuta anterior si nici atunci cand suprima producerea in viitor a efectelor unei situatii juridice constituite sub imperiul vechii legi, pentru ca in aceste cazuri legea noua nu face altceva decat sa refuze suprevietuirea legii vechi si sa reglementeze modul de actiune in timpul urmator intrarii ei in vigoare, adica in domeniul ei propriu de aplicare‖.

În conformitate cu dispoziţiile art.88 ale legii fundamentale, Preşedintele României

adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale

naţiunii.

Mesajul prezidenţial are natura unui act esenţialmente politic şi dată fiind importanţa lui

deosebită, prezentarea sa are loc în faţa ambelor camere legislative, reunite în şedinţă

comună1.

Referindu-se la această atribuţie, Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr.87/1994

2,că „din prevederile art. 88 din Constituţie rezultă că mesajul este mijlocul prin

care Preşedintele României comunică Parlamentului opiniile sale cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii. Dreptului de mesaj al preşedintelui îi corespunde, potrivit art. 62 alin. (2) lit. a) din Constituţie, obligaţia Camerelor, întrunite în şedinţă comună, de a primi mesajul.

Nici o dispoziţie constituţională nu prevede obligaţia supunerii acestui mesaj spre dezbatere Parlamentului.

De asemenea, întrucât art. 99 din Constituţie prevede că numai decretele preşedintelui se contrasemnează de către pri-mul-ministru, rezultă că mesajul constituie un act politic exclusiv şi unilateral al Preşedintelui României pe care Camerele, întrunite în şedinţă comună, au, potrivit art. 62 alin. (2) lit. a) din Constituţie, numai obligaţia de a-l „primi". De aceea organizarea dezbaterii mesajului cu participarea preşedintelui este în contradicţie cu aceste prevederi.

Prin locul şi rolul său, derivate din alegerea directă de către popor — ceea ce îi conferă un

grad echivalent de legitimitate cu Parlamentul, de asemenea ales direct —, Preşedintele României nu poate fi participant la o dezbatere parlamentară, deoarece aceasta ar însemna să-şi angajeze răspunderea politică, ceea ce este contrar poziţiei sale constituţionale, situându-l într-o situaţie similară cu aceea a Guvernului care, potrivit art. 108 alin. (1) din Constituţie, răspunde politic în faţa Parlamentului.Primirea mesajului de către Camerele reunite constituie o modalitate a colaborării celor două autorităţi alese prin vot direct — Parlamentul şi Preşedintele

1 Drept administrativ, Editia a VII-a, Liviu Giurgiu, Cristian Giuseppe Zaharie,Ed. Pro Universitaria,

Bucuresti, 2007, pag.81-85. 2 Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.292 din 14 octombrie 1994

34

României — constând în aducerea la cunoştinţa parlamentarilor a opiniilor preşedintelui cu

privire la principalele probleme politice ale naţiunii. De aceea, după primirea mesajului de către Camere, aspecte ce alcătuiesc conţinutul său ar putea face obiectul unei dezbateri, dar ca o problemă separată. Nimic nu poate împiedica Parlamentul, în calitate de organ reprezentativ su-prem al poporului român, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituţie, să dezbată o problemă prevăzută în mesajul pe care l-a primit şi chiar să adopte o măsură pe baza acestei dezbateri. Acesta este însă un alt aspect, ulterior şi subsecvent primirii mesajului, fără participarea

preşedintelui, nemaiconstituind expresia unei obligaţii constituţionale, ca aceea a primirii mesajului, prevăzută de art. 62 alin. (2) lit. a) din Constituţie, ci exercitarea unei prerogative proprii, caracteristice activităţii parlamentare. Obiectul şi scopul unei asemenea dezbateri nu ar putea fi respingerea mesajului, deoarece „a primi" — aşa cum prevede art. 62 alin. (2) lit. a) din Constituţie — nu poate fi confundat cu „a respinge". De aceea dezbaterea ar putea urmări exclusiv exprimarea opiniei parlamentarilor în legătură cu problema aflată în discuţie şi, după

caz, adoptarea, în mod corespunzător, unei sau unor măsuri. Faţă de cele arătate, rezultă că textul art. 7 alin. 1 din regulament, care se referă la „prezentarea şi dezbaterea" mesajului, în trucât reuneşte două aspecte ce nu pot fi decât distincte, este, în ceea ce priveşte obligaţia dezbaterii, neconstituţional. El vine în con flict nu cu dreptul la mesaj, consacrat de art. 88 din Constituţie, ci cu prevederile art. 62 alin. (2) lit. a) din Constituţie, care instituie obligaţia Camerelor de „a primi" mesajul.

In afară însă de art. 88, Constituţia se referă expres la mesaj şi în cuprinsul dispoziţiilor art. 92 alin. (3), referitor la aducerea la cu noştinţa Parlamentului a măsurilor luate pentru respingerea unei agresiuni. în această situaţie, ţinând seama de atribuţiile constituţionale ale Parlamentului prevăzute la art. 62 alin. (2) lit. c) şi d) din Constituţie şi de faptul că mesajul are ca obiect o decizie adoptată, prezentarea şi dezbaterea acestuia nu pot fi decât concomitente, aşa cum se

prevede la art. 7 alin. 1 din regulament‖1.

Asadar,competenţa Preşedintelui în raporturile cu Parlamentul priveşte mesajele,

convocarea şi dizolvarea Parlamentului, precum şi promulgarea legii.În sistemele

constituţionale, mesajul reprezintă o modalitate de comunicare formală şi oficială între şeful

statului şi puterea legislativă.

Prin mesaj, Preşedintele îşi exprimă opiniile şi poziţiile cu privire la politica generală a

statului.

Sub aspect procedural, adresarea mesajului conduce la întrunirea Camerelor Reunite în

vederea primirii acelui mesaj.

În practica parlamentară e ridică problema dacă mesajele pot fi urmate de întrebări şi

dezbateri sau este suficient ca Parlamentul să ia act de ele.

Având în vedere că mesajul este doar o modalitate de comunicare, astfel cum este

înţeles şi în practica altor parlamente, se pare că a doua ipoteză este corespunzătoare

scopului acelui act2.

O formă deosebită a mesajului este reglementată pentru cazul de agresiune armată îndreptată împotriva ţării (art. 92 din Constituţie). Consecinţa sa este convocarea de drept a Parlamentului; dacă nu se află în sesiune

1.

1Contencios constitutional,contencios administrativ si fiscal-Jurisprudenta si adnotari,Editia a II-a, Iulian

Teodoroiu,Liviu Giurgiu,Cristian Giuseppe Zaharie,Simona-Maya Teodoroiu,Ed.Pro Universitaria, Bucureşti,

2006, pag.22. 2 Drept constitutional,Iulian Teodoroiu,Simona-Maya Teodoroiu,Ed.Pro Universitaria, Bucureşti, 2005.

35

O altă atribuţie a şefului statului, vizează dizolvarea Parlamentului.După consultarea

preşedinţilor celor două camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României

poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea

Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel

puţin două solicitări de investitură.

În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată, dar nu şi în ultimele 6

luni ale mandatului prezidenţial şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau

de urgenţă.

In realizarea acestei atributii Presedintele este ajutat de personalul Departamentului

Constitutional Legislativ din cadrul Administratiei prezidentiale. Acest departament are in

realizarea acestei atributii prezidentiale urmatoarele sarcini:

• Analiza constitutionalitatii masurii de dizolvare;

• Intocmirea Decretului de dizolvare.

După adoptarea în Parlament, legea se trimite Preşedintelui României în vederea

promulgării.În literatura juridică de specialitate, promulgarea are semnificaţia „unei

operaţiuni finale a procedurii legislative care permite şefului statului să investească

legea cu formulă executorie, obligând autorităţile publice să treacă la executarea

prevederilor acesteia‖2.Înainte de promulgare (operaţiune ce nu poate depăşi termenul de

20 de zile de la primirea legii, Preşedintele poate solicita, o singură dată, Parlamentului

să reexamineze legea.

În ipoteza în care şeful statului şi-a exercitat această atribuţie, ori s-a cerut verificarea

constituţionalităţii legii, promulgarea trebuie realizată în maximum 10 zile de la data primirii

legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei instanţei de contencios

constituţional prin care s-a confirmat conformitatea legii cu Constituţia.

In realizarea acestei atributii Presedintele este ajutat de personalul Departamentului

Constitutional Legislativ din cadrul Administratiei prezidentiale. Acest departament are in

realizarea acestei atributii prezidentiale urmatoarele sarcini:

• Analiza constitutionalitatii externe si interne a legilor inaintate spre promulgare;

• Analiza legilor din punct de vedere al oportunitatii lor, a impactului intern sau

international;

• Obtinerea punctului de vedere al departamentelor de specialitate, dupa caz, asupra legilor in

vederea promulgarii;

• Prezentarea proiectului de decret pentru promulgarea legii de catre Presedintele Romaniei,

cu cel putin 5 zile inainte de expirarea termenului constitutional de promulgare, insotit de o

nota ;

• Intocmirea cererii de reexaminare, tinand seama si de punctele de vedere ale

departamentelor cu cel putin 5 zile inainte de expirarea termenului de promulgare;

• Urmarirea desfasurarii procedurii de reexaminare prin participarea la lucrarile comisiilor

parlamentare pentru sustinerea cererii, in situatia in care suntem invitati in acest sens,

contactarea ministrului pentru relatia cu Parlamentul in vederea sustinerii in plenul

1 Contencios constitutional,contencios administrativ si fiscal-Jurisprudenta si adnotari,Editia a I-a, Iulian

Teodoroiu,Liviu Giurgiu,Cristian Giuseppe Zaharie,Simona-Maya Teodoroiu,Ed.Pro Universitaria, Bucureşti,

2006, pag.23. 2 M.Constantinescu, I.Deleanu, A.Iorgovan, I.Muraru, F.Vasilescu, I.Vida, „Constituţia României comentată şi

adnotată‖, pag.177.

36

Camerelor Parlamentului a cererii de reexaminare si informarea Presedintelui Romaniei;

• Intocmirea propunerii de sesizare a Curtii Constitutionale in cadrul controlului anterior de

constitutionalitate a legii;

• Informarea Presedintelui Romaniei cu privire la punctele de vedere privind sesizarea de

neconstitutionalitate invocata de Presedintele Romaniei exprimate de Camerele

Parlamentului, Guvern si, dupa caz, de catre Avocatul Poporului;

• Semnalarea unor aspecte deosebite aparute in desfasurarea procesului legislativ in

Parlament;

• Transmiterea catre Parlament, spre analiza, cu acordul Presedintelui Romaniei, a

memoriilor sau petitiilor prin care se solicita nepromulgarea unei viitoare legi, in forma in

care proiectul de lege sau propunerea legislativa a fost adoptata intr-o anumita faza a

procedurii legislative.

Legile promulgate de Presedinte se publica pe Internet pe site-ul www.presidency.ro

O altă atribuţie vizează posibilitatea şefului statului de a consulta Guvernul cu privire

la probleme urgente şi de importanţă deosebită.Departamentul pentru Relaţia cu Autorităţile

Publice si Societatea Civilă are atributii privind relaţia Presedintelui cu Parlamentul,

Partidele politice, Guvernul şi Administraţia Publică Locală are ca atributii :

-asigură relaţia Administraţiei Prezidenţiale cu Guvernul şi diferite ministere, cu Senatul şi

Camera Deputatilor;

-informează cu privire la tendinţele şi dinamica politică din Parlament;

-formulează propuneri concrete bazate pe semnalele primite din ţară privind îmbunătăţirea

funcţionării administraţiei publice centrale îndeosebi în sensul diminuarii birocraţiei;

-urmăreşte progresele reformei administraţiei publice locale;

-dezvoltă legături cu ONG-urile care derulează programe pe administraţie publică locală,

dar şi cu organizaţiile internaţionale care derulează în România programe privind

administraţia publică locală.

Preşedintele poate lua parte, atunci când apreciază că acest lucru este necesar, la

şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă,

apărarea ţării, asigurarea ordinii publice, precum şi la cererea primului –ministru în alte

situaţii.

Şedinţele sunt prezidate, în situaţiile respective de Preşedinte, care îşi poate expune

propriile opinii, dar nu are dreptul de vot.

Tot ca şef al puterii executive, Preşedintele României îndeplineşte funcţia de comandant al

forţelor armate şi pe aceea de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare al Ţării.Acest organ

de stat constituie o autoritate administrativa autonoma, infiintata in baza art.119 din Constitutie.

Organizarea si functionarea C.S.A.T.formeaza obiect de reglementare al Legii nr.415/20021

.

Principalele sale atributii vizeaza organizarea si coordonarea unitara a activitatilor care

privesc apararea tarii si siguranta nationala.

Prin Legea pentru revizuirea Constitutiei, atributiile C.S.A.T.au fost extinse in ce

priveste participarea Romaniei la mentinerea securitatii internationale si la aprarea colectiva

in sistemele de aliante militare precum si la actiuni de mentinere sau de restabilire a pacii.

1 Legea nr.415/2002 a fost publicata in M.Of.nr.494 din 10.07.2002.

37

Noua reglementare era necesara, tinand seama de noul statut politico-militar dobandit de

Romania prin aderarea la NATO.

Activitatea desfasurata de C.S.A.T. intra sub incidenta controlului parlamentar.

In exercitarea atributiilor care îi revin, C.S.A.T.emite hotarari obligatorii pentru

autoritatile administratiei publice si institutiile publice vizate1.

Secretariatul Consiliului Suprem de Aparare al Tarii este o structura de lucru

permanenta, constituita distinct in cadrul Departamentului Securitatii Nationale, destinata sa

asigure indeplinirea atributiilor ce revin Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, potrivit Legii

nr. 415/2002 privind organizarea si functionarea acestuia. Acesta structura are urmatoarele

sarcini:

• Colaboreaza cu compartimentele de profil din institutiile cu atributii in domeniul securitatii

nationale pentru armonizarea si coordonarea unitara a elaborarii documentelor prezentate

Consiliului, pentru asigurarea legalitatii si operativitatii in exercitarea sarcinilor specifice.

• Expertizeaza datele, informarile si masurile din domeniul apararii si securitatii nationale

elaborate de institutiile componente ale sistemului national de aparare a Romaniei, care

urmeaza sa fie analizate in sedintele Consiliului Suprem de Aparare a Tarii.

• Intocmeste sinteze cu concluzii si propuneri catre Presedinte la documentele primite de la

ministere, institutii, agentii si oficii guvernamentale cu atributii si sarcini in domeniul

apararii tarii si securitatii nationale, ce urmeaza sa fie analizate in sedintele Consiliului

Suprem de Aparare a Tarii.

• Consulta si prezinta propuneri necesare avizarii de catre Consiliu a proiectelor de acte

normative initiate sau emise de Guvern privind securitatea nationala, organizarea generala a

institutiilor cu atributii in domeniile apararii, ordinii publice, informatiilor,

contrainformatiilor si securitatii sau cu incidenta in acest domeniu, ce urmeaza a fi supuse,

spre aprobare, Parlamentului Romaniei.

• Analizeaza proiectele acordurilor si tratatelor internationale in domeniul securitatii

nationale, ce se supun aprobarii Consiliului.

• Consulta si prezinta propuneri Presedintelui referitoare la numirea militarilor in functii

prevazute in statele de organizare cu gradul de general-locotenent, viceamiral, similare si

superioare acestora.

• Consulta si prezinta propuneri Presedintelui privind participarea la examen si acordarea

gradului de general de brigada (similar), precum si pentru inaintarea generalilor in gradul

urmator.

• Coordoneaza activitatea Comisiei interdepartamentale pentru comunicatii si tehnologiei

informatiei.

• Intocmeste proiectul Programului anual de activitate al Consiliului Suprem de Aparare a

Tarii, pe baza dispozitiilor Presedintelui si a propunerilor institutiilor cu atributii in domeniul

securitatii nationale.

• Difuzeaza Programul anual de activitate, aprobat de Presedintele Consiliului, integral

membrilor Consiliului Suprem de Aparare a Tarii si, in extras, institutiilor cu raspunderi

privind apararea tarii si securitatea nationala.

• Redacteaza proiectul ordinii de zi pentru sedintele ordinare si extraordinare ale Consiliului,

1 Pentru dezvoltari mai ample asupra locului si rolului acestei autoritati administrative autonome, se poate vedea

studiul intitulat ― O noua raglementare privind organizarea si functionarea C.S.A.T.‖, aparut in Revista de drept public

nr.2/2003(p.nr.63-69) sub semnatura prof.univ.dr.R.N.Petrescu.

38

pe baza prevederilor Programului anual si a dispozitiilor Presedintelui.

• Multiplica si expediaza membrilor Consiliului ordinea de zi si documentele prevazute pe

agenda sedintei Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, iar invitatilor la sedinta materialele

prevazute la punctele de pe ordinea de zi la care acestia participa.

• Informeaza in timp util membrii Consiliului despre schimbarile intervenite in Programul

anual de activitate sau in ordinea de zi, precum si in legatura cu data, ora si locul de

desfasurare a sedintelor.

• Intocmeste proiectele comunicatelor de presa pentru anuntarea si dupa incheierea

sedintelor, cu principalele probleme analizate si hotararile adoptate, care, dupa aprobarea

Presedintelui Consiliului sunt date publicitatii, prin Biroul de Presa al Administratiei

Prezidentiale.

• Asigura buna desfasurare a sedintelor Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, ingrijindu-se

de amenajarea salii si conditiile tehnice pentru inregistrarea discutiilor purtate.

• Informeaza invitatii in legatura cu data, ora si locul de desfasurare a sedintelor Consiliului

si asigura prezenta acestora la punctele de pe ordinea de zi la care participa.

• Asigura inregistrarea pe suport magnetic a lucrarilor sedintelor Consiliului Suprem de

Aparare a Tarii.

• Intocmeste documentul cu redarea discutiilor din sedinta si il prezinta secretarului

Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, pentru verificare si semnare.

• Redacteaza hotararile adoptate, le prezinta pentru a fi semnate de Presedintele Consiliului

si le expediaza, integral sau in extras, la institutiile responsabile cu punerea lor in aplicare,

iar cele pentru care se dispune altfel, le trimite, spre publicare, la Monitorul Oficial.

• Asigura avizarea juridica a hotararilor Consiliului pentru a nu se incalca prevederile legilor

in vigoare.

• Elaboreaza protocolul sedintei si asigura semnarea acestuia de catre membrii Consiliului.

• Intocmeste hotarari, in intervalul dintre sedinte, pentru rezolvarea problemelor urgente si le

prezinta spre adoptare si semnare membriilor Consiliului.

• Intocmeste rapoarte si informari cu privire la stadiul indeplinirii hotararilor adoptate si a

Programului anual de activitate care vor fi prezentate de secretarul Consiliului in sedintele

ordinare, respectiv, in prima sedinta din an.

• Elaboreaza, la sfarsitul fiecarui an sau ori de cate ori se solicita, rapoarte privind activitatea

desfasurata de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, care, dupa analizare in sedinte, sunt

prezentate Parlamentului Romaniei.

• Intocmeste si actualizeaza permanent evidenta hotararilor adoptate de Consiliu si a

documentelor analizate in sedinte.

• Prezinta propuneri pentru solutionarea rapoartelor si memoriilor adresate Consiliului

Suprem de Aparare a Tarii.

• Asigura redactarea, multiplicarea, evidenta, manuirea, pastrarea (distrugerea), arhivarea si

transportul documentelor si informatiilor clasificate, inclusiv cele NATO, in cadrul

Departamentului Securitatii Nationale si Secretariatului Consiliului Suprem de Aparare a

Tarii, conform legii.

Departamentul Securitatii Nationale este structura specializata in cadrul Administratiei

Prezidentiale destinata asigurarii indeplinirii de catre Presedintele Romaniei a calitatii de

Comandant al Fortelor Armate si a prerogativelor conferite de Constitutie in domeniul

apararii tarii si securitatii nationale. Are in compunere grupul de consilieri si experti, incadrat

39

ca personal militar detasat de la ministerele si institutiile cu responsabilitati in domeniu.

Acest departament are in realizarea acestei atributii prezidentiale urmatoarele sarcini:

•Pentru punerea in aplicare a prevederilor Strategiei de securitate nationala a Romaniei

colaboreaza cu departamentele si compartimentele din Administratia Prezidentiala,

ministerele si institutiile cu atributii in domeniul apararii tarii si securitatii nationale.

• Coordoneaza redactarea proiectului Strategiei de securitate nationala a Romaniei si, dupa

adoptarea prin hotarare a Parlamentului, prezinta modalitatile de punere in aplicare a

prevederilor acesteia.

• Evalueaza documentele si actiunile specifice participarii Romaniei la Alianta Nord-

Atlantica si prezinta Presedintelui fundamentarile necesare adoptarii unor decizii.

• Analizeaza si prezinta Presedintelui propuneri privind activitatile si actiunile de aderare a

tarii la Uniunea Europeana in domeniile justitie si afaceri interne, precum si a implementarii

prevederilor Strategiei europene de securitate.

• Evalueaza orientarile de baza in domeniul relatiilor politico-militare internationale si

prezinta propuneri pentru mandatele delegatiilor care participa la negocierea si incheierea

unor acorduri si tratate in domeniul securitatii nationale.

• Informeaza permanent pe Presedinte in legatura cu problematica apararii tarii si securitatii

nationale.

• Prezinta propuneri cu privire la exploatarea si valorificarea informatiilor in domeniul

securitatii nationale.

• Evalueaza datele si informatiile referitoare la situatii si evolutii interne si externe care pot

afecta apararea tarii si securitatea nationala, de natura sa impuna instituirea starii de urgenta

sau a starii de asediu, declararea mobilizarii generale sau partiale, ori declararea starii de

razboi.

• Analizeaza si evalueaza informatiile obtinute de institutiile specializate ale statului in

legatura cu situatiile de pericol potential la adresa securitatii nationale si prezinta

modalitatile de actiune pentru prevenirea si contracararea acestora.

• Initiaza evaluarea sau analiza unor fenomene economico-sociale care se pot constitui in

amenintari sau riscuri la adresa securitatii nationale.

• Propune Presedintelui masurile de mediere intre autoritatile nationale din domeniul

securitatii si apararii tarii a aspectelor privind cooperarea pentru indeplinirea misiunilor

specifice acestora in situatii deosebite.

• Gestioneaza informatiile obtinute din surse deschise de informare, interne si externe,

furnizate de structurile specializate referitoare la capacitatea de aparare a tarii si starea

securitatii nationale.

• Intocmeste documentarea necesara Presedintelui pentru conducerea sedintelor de guvern in

care se dezbat probleme de interes national privind apararea tarii si asigurarea ordinii

publice.

• Coordoneaza activitatea grupurilor de lucru interdepartamentale si interinstitutionale

constituite pentru redactarea unor proiecte de strategii, acte normative si a altor documente

(doctrine, programe, studii etc.) care vizeaza apararea tarii si securitatea nationala.

• Avizeaza proiectele de acte normative care reglementeaza activitatile pentru asigurarea

securitatii nationale si care urmeaza sa fie supuse, spre aprobare, institutiilor abilitate.

• Evalueaza legile care reglementeaza organizarea si functionarea institutiilor si structurilor

din compunerea sistemului de aparare a tarii si de securitate nationala, care urmeaza sa fie

promulgate de Presedinte si prezinta propuneri in acest sens.

• Analizeaza propunerile de desfasurare a exercitiilor si operatiunilor pe teritoriul national,

40

de participare a unor unitati, in afara teritoriului national, la exercitii militare comune cu

unitati ale altor state, precum si participarea fortelor armate la misiuni in afara teritoriului

statului roman.

• Analizeaza solicitarile de tranzitare a teritoriului si spatiului aerian al tarii de catre trupe,

aeronave si echipamente apartinand armatelor statelor NATO si altor tari si prezinta zilnic

Presedintelui propunerile necesare adoptarii deciziilor, conform prevederilor legale.

• Analizeaza studiile de prognoza si programele elaborate de ministerele si institutiile cu

responsabilitati privind apararea tarii si securitatea nationala referitoare la continuarea

proceselor de restructurare si modernizare a acestora.

• Solicita date si informatii in legatura cu modul de actiune al institutiilor statului pentru

limitarea si inlaturarea efectelor calamitatilor naturale sau catastrofelor produse pe teritoriul

national.

• Gestioneaza si informeaza Presedintele asupra principalelor activitati care se desfasoara in

cadrul ministerelor si institutiilor cu atributii in domeniul apararii tarii si securitatii nationale.

• Pregateste alocutiuni, expuneri si interventii ale Presedintelui in probleme de aparare,

siguranta nationala si ordine publica, precum si documentare cu ocazia primirii unor

delegatii straine.

• Participa la activitati si manifestari interne si internationale (sesiuni de comunicari,

seminarii, evaluari) in care sunt analizate probleme principale ale securitatii nationale si

internationale.

• Participa la activitati importante desfasurate in cadrul ministerelor si institutiilor cu

responsabilitati privind apararea tarii si securitatea nationala, precum si la exercitiile si

aplicatiile de nivel strategic organizate pentru pregatirea populatiei, teritoriului si economiei

pentru aparare.

• Concura la pregatirea ceremoniilor desfasurate cu ocazia unor evenimente militare

marcante (aniversari, parade, inaintari in grad, decorari) la care participa Presedintele.

• Prezinta propuneri pentru solutionarea cererilor si sesizarilor adresate Presedintelui prin

scrisori si memorii, care vizeaza aspecte referitoare la apararea tarii si securitatea nationala.

• Conlucreaza cu Secretariatul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii pentru pregatirea

sedintelor Consiliului si urmarirea indeplinirii hotararilor adoptate.

• Organizeaza si coordoneaza aplicarea masurilor de protectie a informatiilor clasificate la

nivelul Administratiei Prezidentiale.

• Informeaza in timp util membrii Consiliului despre schimbarile intervenite in Programul

anual de activitate sau in ordinea de zi, precum si in legatura cu data, ora si locul de

desfasurare a sedintelor.

• Intocmeste proiectele comunicatelor de presa pentru anuntarea si dupa incheierea

sedintelor, cu principalele probleme analizate si hotararile adoptate, care, dupa aprobarea

Presedintelui Consiliului sunt date publicitatii, prin Biroul de Presa al Administratiei

Prezidentiale.

• Asigura buna desfasurare a sedintelor Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, ingrijindu-se

de amenajarea salii si conditiile tehnice pentru inregistrarea discutiilor purtate.

• Informeaza invitatii in legatura cu data, ora si locul de desfasurare a sedintelor Consiliului

si asigura prezenta acestora la punctele de pe ordinea de zi la care participa.

• Asigura inregistrarea pe suport magnetic a lucrarilor sedintelor Consiliului Suprem de

Aparare a Tarii.

• Intocmeste documentul cu redarea discutiilor din sedinta si il prezinta secretarului

Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, pentru verificare si semnare.

41

• Redacteaza hotararile adoptate, le prezinta pentru a fi semnate de Presedintele Consiliului

si le expediaza, integral sau in extras, la institutiile responsabile cu punerea lor in aplicare,

iar cele pentru care se dispune altfel, le trimite, spre publicare, la Monitorul Oficial.

• Asigura avizarea juridica a hotararilor Consiliului pentru a nu se incalca prevederile legilor

in vigoare.

• Elaboreaza protocolul sedintei si asigura semnarea acestuia de catre membrii Consiliului.

• Intocmeste hotarari, in intervalul dintre sedinte, pentru rezolvarea problemelor urgente si le

prezinta spre adoptare si semnare membriilor Consiliului.

• Intocmeste rapoarte si informari cu privire la stadiul indeplinirii hotararilor adoptate si a

Programului anual de activitate care vor fi prezentate de secretarul Consiliului in sedintele

ordinare, respectiv, in prima sedinta din an.

• Elaboreaza, la sfarsitul fiecarui an sau ori de cate ori se solicita, rapoarte privind activitatea

desfasurata de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, care, dupa analizare in sedinte, sunt

prezentate Parlamentului Romaniei.

• Intocmeste si actualizeaza permanent evidenta hotararilor adoptate de Consiliu si a

documentelor analizate in sedinte.

• Prezinta propuneri pentru solutionarea rapoartelor si memoriilor adresate Consiliului

Suprem de Aparare a Tarii.

• Asigura redactarea, multiplicarea, evidenta, manuirea, pastrarea (distrugerea), arhivarea si

transportul documentelor si informatiilor clasificate, inclusiv cele NATO, in cadrul

Departamentului Securitatii Nationale si Secretariatului Consiliului Suprem de Aparare a

Tarii, conform legii.

Oficiul pentru Informatii Integrate este o Structura care planifica nevoile de informatii

pentru securitate nationala si elaboreaza Buletinul Informatiilor Nationale de Securitate si

alte produse analitice integrate, destinate membrilor Consiliului Suprem de Aparare a Tarii si

altor utilizatori ai informatiilor de securitate, stabiliti potrivit legii.Atributiile sale sunt:

• Elaboreaza proiectul Planului National de Prioritati Informative, in conformitate cu

Strategia de securitate nationala, adoptata de C.S.A.T.

• Repartizeaza institutiilor componente ale Comunitatii nationale de informatii, in functie de

competentele legale, sarcinile ce decurg din Planul National de Prioritati Informative si

urmareste realizarea acestora.

• Elaboreaza evaluarile nationale consolidate asupra problematicii de securitate nationala.

• Elaboreaza produse analitice integrate pe baza informatiilor primite de la componentele

Comunitatii nationale de informatii, precum si de la alte entitati.

• Emite avertismente timpurii asupra amenintarilor directe si indirecte, de orice tip, la adresa

securitatii nationale.

• Elaboreaza evaluarile nationale integrate pe probleme de securitate , destinate schimburilor

de informatii.

• Propune constituirea si coordoneaza grupurile interdepartamentale pentru elaborarea de

prognoze si strategii privind interesele de securitate ale Romaniei.

• Colecteaza si gestioneaza reactiile beneficiarilor legali la produsele analitice curente si

evaluarile nationale ale Oficiului.

• Analizeaza proiectele de acte normative in domeniul securitatii nationale, in vederea

fundamentarii avizului C.S.A.T.

• Asigura secretariatul tehnic pentru nevoile Comunitatii nationale de informatii.

42

Preşedintele poate declara, cu aprobarea prealabila a Parlamentului, mobilizarea

partiala sau totala a fortelor armate. Numai in cazuri exceptionale, hotararea Presedintelui

se supune ulterior aprobarii Parlamentului, in cel mult 5 zile de la adoptare.

In caz de agresiune armata indreptata impotriva tarii, Presedintele Romaniei ia masuri

pentru respingerea agresiunii si le aduce neintarziat la cunostinta Parlamentului, printr-un

mesaj. Daca Parlamentul nu se afla in sesiune, el se convoaca de drept in 24 de ore de la

declansarea agresiunii.

In caz de mobilizare sau de razboi Parlamentul isi continua activitatea pe toata durata

acestor stari, iar daca nu se afla in sesiune, se convoaca de drept in 24 de ore de la declararea

lor.

Presedintele Romaniei instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenta

in intreaga tara ori in unele unitati administrativ-teritoriale si solicita Parlamentului

incuviintarea masurii adoptate, in cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

Daca Parlamentul nu se afla in sesiune, el se convoaca de drept in cel mult 48 de ore

de la instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta si functioneaza pe toata durata

acestora.

Conferirea unor decoraţii şi titluri de onoare;In acest sens Cancelaria Ordinelor

din cadrul Administratiei Prezidentiale are urmatoarele atributii principale:

• Propune Presedintelui Romaniei cota anuala de decoratii pe tipuri, grade sau clase,

conform prevederilor legale;

• Pe baza cotei anuale de decoratii propune Presedintelui Romaniei numarul de decoratii, pe

tipuri, grade sau clase care urmeaza a fi repartizate fiecarui minister sau institutii centrale

autorizate sa faca propuneri de decorare, elaboreaza decretele de decorare;

• Elaboreaza decretele si notele insotitoare pentru decoratiile acordate de catre Presedintele

Romaniei;

• Urmarirea si verificarea, din punct de vedere al respectarii prevederilor legale si al calitatii,

a confectionarii decoratiilor si a accesoriilor acestora (cutii, brevete etc.), receptionarea si

gestionarea acestora;

• Preluarea propunerilor de decorare facute de institutiile abilitate, verificarea si respectarea

normelor legale de acordare si intocmirea tabelelor centralizate, pe tipuri, grade sau clase si

supunerea aprobarii Presedintelui Romaniei impreuna cu proiectele de decret privind

conferirea lor;

• Intocmirea documentarelor (scurt istoric al decoratiei si principalele prevederi legale legate

de acestea) care, prin Compartimentul Protocol, sunt transmise compartimentelor similare

straine in cazul decorarii de catre Presedintele Romaniei a unor inalte personalitati;

• Propunerea spre aprobare si urmarirea realizarii tipizatelor specifice (registre de evidenta,

fise tip pentru persoanele propuse spre decorare, capetele de tabel pentru propunerile de

decorare s.a.);

• Inregistrarea pe suport de hartie si pe suport magnetic, in registrul general si in registrele pe

tipuri, grade si clase, a persoanelor decorate;

• Organizarea ceremoniilor de conferire a decoratiilor acordate inaltelor personalitati straine

in colaborare cu Compartimentul Protocol si Departamentul Financiar si de Logistica;

• Inaintarea catre ministere si institutiile centrale autorizate, conform legii, a propunerilor

43

de decorare, cuantumurile necesare pentru fiecare decoratie, grad sau clasa pentru care

urmeaza sa se faca propuneri de conferire;

• Intocmirea, in colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, a listelor cu cetatenii romani

care au fost decorati de alte state, in vederea acordarii dreptului de port a acestora.

• Asigura evidenta, la zi, a listelor persoanelor decorate si publicarea acestora pe site-ul

Administratiei Prezidentiale;

• Tine evidenta locurilor vacante pentru fiecare decoratie pe grade si clase;

• Colaboreaza cu toate Consiliile de Onoare in vederea bunei desfasurari a activitatii acestora

si exercita activitatea de secretariat in cadrul sedintelor acestora..

Acordarea gradelor militare de mareşal, general şi amiral; Secretariatul Consiliului

Suprem de Aparare al Tarii este structura specializata in cadrul Administratiei Prezidentiale

destinata asigurarii indeplinirii de catre Presedintele Romaniei a unor atributii constitutionale

printre care se numara si aceasta:

•Consulta si prezinta propuneri Presedintelui referitoare la numirea militarilor in

functii prevazute in statele de organizare cu gradul de general-locotenent, viceamiral,

similare si superioare acestora.

• Consulta si prezinta propuneri Presedintelui privind participarea la examen si acordarea

gradului de general de brigada (similar), precum si pentru inaintarea generalilor in gradul

urmator.

Numirea în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de diferite legi speciale;In

doctrina de specialitate sunt date ca exemplu1:

- propunerea Parlamentului privitoare la numirea directorului Serviciului Român de

Informaţii (art. 23 din Legea nr. 14/1992);

- numirea judecătorilor Curţii de Conturi (cf. Legii nr. 94/1992);

- desemnarea a doi membrii din cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului (cf.

Legii nr. 48/1992).

Textul constitutional,utilizeaza un sens larg al notiunii de functie publica. In doctrina

juridica sunt mentionate doua sensuri ale notiunii de functie publica.

-Sensul restrans, dat de Statut potrivit caruia functia publica reprezinta:

un ansamblu de atributii si responsabilitati;

stabilite in temeiul legii;

in scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia publica

centrala si locala;

atributii si responsabilitati pe care le are un functionar public investit in conditiile

Legii nr.188/1999 cu modificarile ulterioare2.

1 Romeo Paul Postelnicu, Structura institutionala a sistemului administrativ public din Romania, Bucuresti,

2007,pag.28-30.

2 Drept administrativ, Editia a V-a, Liviu Giurgiu, Cristian Giuseppe Zaharie,Ed. Pro Universalis, Bucuresti,

2005.

44

-Sensul larg al notiunii1 include ―toate activitatile si sarcinile pe care le au persoanele care

lucreaza la organele administratiei publice‖2.

Definitia legala a notiunii de functionar public este facuta in art.2 alin.(2) al Statutului.

Dreptul pozitiv defineste functionarul public ca fiind ―persoana numita in conditiile Legii

nr.188/1999 (cu modificarile ulterioare) intr-o functie publica‖3. Remarcam vointa expresa a

legiuitorului de a exclude din sfera notiunii de functionari publici pe angajatii publici4 ce

realizeaza servicii publice, dar care nu cad sub incidenta Legii nr.188/19995.

Se observa deasemenea, faptul ca spre deosebire de definitiile date notiunii de literatura

juridica de specialitate, care sunt destul de ample, definitia legala a institutiei functionarului

1 A.Negoita, op.cit., p.86. 2 In incercarea sa de a evidentia trasaturile esentiale ale functiei publice, doctrina juridica a formulat mai multe

definitii.Acestor definitii li se adauga definitia formulata de Statutul functionarilor publici precum si definitiile

formulate in actele normative anterioare care reglementau institutia functiei publice.In prezent, definitia legala a

functiei publice este data in art.2 alin.(1) al Legii nr.188/1999 (cu modificarile ulterioare) privind Statutul

functionarilor publici.

Incapand cu perioada interbelica, functia publica a cunoscut diverse definitii in literatura juridica de specialitate.

-Paul Negulescu a considerat ca functia publica reprezinta ―complexul de puteri si competente organizate de lege

pentru satisfacerea unui interes general, in vederea de a fi ocupata in chip temporar de un titular (sau mai multi),

persoana fizica care exercitand puterile in limitele competentei, urmareste realizarea scopului pentru care a fost

realizata functiunea.Este necesara nuantarea ideii de temporalitate a ocuparii functiei publice. Interpretarea statutelor

functionarilor publici (incepand cu cel din 1923) ―in spiritul si litera legii‖ arata interesul leguitorului de a combate

instabilitatea in ocuparea functiilor publice.2

-Valentin Prisecaru a definit functia publica ca fiind ―acea grupare de atributii, puteri si competente, stabilite

potrivit legii, din cadrul unui serviciu public, infiintat in scopul satisfacerii in mod continuu si permanent de catre

functionarii publici numiti sau alesi in aceste functii, a intereselor generale ale societatii‖.Notiunea de functionar

public nu poate fi conceputa in afara ideii de serviciu public.Functionarul public nu-si poate exercita activitatea decat

in serviciul societatii statale, ori a comunitatii locale din unitatile administrativ-teritoriale ale tarii.Continuitatea si

permanenta reprezinta trasaturi esentiale ale activitatii serviciilor publice.Serviciul public se realizeaza pe o lunga

perioada de timp si se va executa in toate situatiile in care sunt intrunite conditiile legale.

-In opinia lui Alexandru Negoita prin functie publica se intelege ―un ansamblu de atributii stabilite prin lege sau

prin acte juridice emise pe baza si in executarea legii, atributii pe care le indeplineste o persoana fizica angajata intr-

un organ al administratiei publice si care are abilitarea legala de a indeplini aceste atributii ale administratiei

publice‖.Acest autor defineste si un sens mai larg al notiunii de functie publica, care in opinia sa include ―toate

activitatile si sarcinile pe care le au cei care lucreaza in organele administratiei publice, de cele mai diferite tipuri, de

la ministere la unitati economice si institutii social- culturale‖.Aceasta acceptiune este evident ,mai larga decat cea a

dreptului pozitiv.

-Profesorul Antonie Iorgovan apreciaza ca functia publica reprezinta situatia juridica a persoanei fizice investita

legal cu atributii in realizarea competentei unei autoritati publice, ce consta in ansamblul drepturilor si obligatiilor ce

formeaza continutul raportului juridic complex dintre persoana fizica respectiva si organul care a investit-o.

-Autoarea Virginia Vedinas defineste functia publica ca fiind ―situatia juridica legal determinata a persoanei

fizice investita cu prerogative in realizarea competentei unei autoritati publice, in regim de putere publica, avand ca

scop realizarea in mod continuu a unui interes public‖.

Liviu Giurgiu apreciaza ca‖putem afirma ca functia publica reprezinta ansamblul atributiilor si

responsabilitatilor, al drepturilor si obligatiilor exercitate (in mod continuu si stabilite prin lege ori prin acte juridice

emise in baza legii) de catre o persoana fizica legal investita in acest sens, in scopul realizarii interesului public‖.

Functia publica este definita in art.2 alin.(1) al Legii nr.188/1999 cu modificarile ulterioare.Functia publica este

definita ca reprezentand‖ansamblul atributiilor si responsabilitatilor, stabilite in temeiul legii, in scopul realizarii

prerogativelor de putere publica de catre administratia publica centrala si locala.Se remarca faptul ca actuala definitie

legala a functiei publice nu cuprinde diferente esentiale fata de cea anterioara. 3 Vechea reglementare definea functionarul public ca fiind ‖persoana numita intr-o functie publica‖.

4 Diferitelor categorii de angajati ai autoritatilor si institutiilor publice care nu sunt functionari publici dar

conlucreaza la realizarea serviciilor publice li se aplica dispozitii legale cuprinse in statute proprii si in Codul muncii. 5 A se vedea in acest sens art.5 alin.(1) si art.6 din Statut.

45

public este mult mai succinta.In schimb, definitia legala a functiei publice este mai

cuprinzatoare.

Raportand definitia legala a institutiei functionarului public la cea a functiei publice, rezulta

ca functionarul public este persoana care in conditiile Statutului functionarilor publici, realizeaza

atributiile si responsabilitatile stabilite in temeiul legii, in scopul realizarii prerogativelor de

putere publica de catre administratia publica centrala si locala.

Notiunea de functionar public are doua sensuri:

-Sensul restrans al notiunii

In sensul dreptului pozitiv, prin notiunea de functionar public se inteleg acele categorii de

angajati publici, remunerati din banul public, care desfasurandu-si activitatea in cadrul

organelor, institutiilor si serviciilor publice in scopul satisfacerii intereselor generale si legitime

ale membrilor societatii statale, le sunt aplicabile dispozitiile Statutului functionarilor publici si

ale statutelor speciale derogatorii de la Statutul functionarului public.Aceasta este acceptiunea

legala si restransa a notiunii analizate.

-Sensul larg al notiunii

Dar, nu numai functionarii publici carora li se aplica Legea nr.188/1999 realizeaza activitati

de interes public si se afla in serviciul public.De exemplu, demnitarii (carora nu li se aplica

prevederile acestui act normativ) urmaresc prin activitatea lor satisfacerea, realizarea interesului

public.

In doctrina1 se utilizeaza formula de functionari publici in sens larg, ce include si alte

categorii de angajati ai statului care au exercitiul autoritatii publice in scopul satisfacerii

serviciului public.Aceste categorii de angajati ai statului reprezinta institutii ale dreptului

administrativ in masura in care:

satisfac interesul public, prin activitatea specifica;

1 In literatura juridica, de-a lungul timpului, au fost formulate diferite definitii ale institutiei functionarului

public.

Profesorul C.G.Disescu considera ca functionarul public este ―acela care detine, sau, fara a detine o parte din

suveranitate, contribuie la mersul lucrului public, fiind retribuit si prestand juramant‖.

In viziunea profesorului Anibal Teodorescu, functionarul public este persoana care, in schimbul unei

remuneratiuni, indeplineste sau colaboreaza in mod permanent la indeplinirea unui serviciu public depinzand de

autoritatea administrativa a statului, judetelor sau comunelor.

Autorul Mihai Traian Oroveanu apreciaza ca functionarul public ―este persoana care in conformitate cu

dispozitiile actelor normative, este numita de autoritatea publica competenta, repartizata sau aleasa potrivit normelor

legii si investita in mod legal ca titular al functiei si cu atributiile acestei functii, prestand in mod permanent o

activitate cu scopul de a asigura functionarea continua a unui serviciu public, in schimbul salariului periodic‖.

In opinia profesorului Mircea Preda, functionarul public este ―persoana numita sau aleasa intr-o functie publica

cu caracter de permanenta, in serviciile autoritatilor publice centrale sau locale, ori in institutiile publice ori regiile

autonome infiintate de acestea‖.

Autorul Alexandru Negoita apreciaza ca functionarul public este persoana fizica angajata intr-un organ al

administratiei publice si care este legal abilitata sa indeplineasca atributii stabilite prin lege sau prin acte juridice

emise in baza si in executarea legii.

Virginia Vedinas1 defineste functionarul public ca fiind ―persoana legal investita prin numire sau alegere intr-o

functie publica din structura unui serviciu administrativ, in scopul indeplinirii competentei acestuia‖.

După autorul Dumitru Brezoianu ―functionarul public este persoana fizica investita in mod legal cu exercitarea

acestei functii, prin care se realizeaza sarcinile si atributiile organului in cadrul caruia se exercita functia respectiva

Autorul Liviu Giurgiu apreciaza ca‖functionarul public este persoana fizica numita in conditiile legii intr-o

functie publica si care exercita prerogativele puterii publice in scopul realizarii interesului public si al satisfacerii

serviciului public.

46

sunt in serviciul (remunerat din banii publici) statului ori comunitatilor constituite in

unitatile administrativ teritoriale;

au exercitiul autoritatii publice;

serviciul public realizat face parte ori este subordonat sistemului organelor

administratiei publice.Astfel de categorii ( de angajati in cadrul institutiilor publice)

pot fi cadrele didactice din invatamantul de stat sau demnitarii publici care conduc

organele administratiei publice, etc.Intre notiunea de functionar public ( in sens legal,

restrans) si cea de angajat in serviciul public (functionar public in sens larg) exista un

raport de parte-intreg.

In realizarea acestei atributii Presedintele este ajutat de personalul Departamentului

Constitutional Legislativ din cadrul Administratiei prezidentiale. Acest departament are in

realizarea acestei atributii prezidentiale urmatoarele sarcini:

• Analiza constitutionalitatii propunerii de remaniere a Guvernului, intocmirea unei

note de prezentare si a proiectului de decret pentru aprobarea remanierii, pe baza opiniei

departamentului pentru probleme politice;

• Analiza constitutionalitatii propunerii de desemnare a Primului ministru interimar sau a

ministrului interimar, dupa caz; intocmirea, din dispozitia Presedintelui Romaniei, a notei de

prezentare si a proiectului de decret pentru aprobarea masurii;

• Analiza, sub aspectul legalitatii, a propunerilor de numiri, revocari din functie sau de

recunoasteri in functie, prezentarea unei note cuprinzand rezultatele acestei analize si

intocmirea proiectului de decret corespunzator; pentru numirile din domeniul

departamentelor de specialitate, proiectul de decret se elaboreaza dupa avizarea propunerii de

catre aceste departamente.

In realizarea acestei atributii Presedintele este ajutat si de personalul Departamentului

Financiar si Logistica din cadrul Administratiei prezidentiale. Acest departament are in

realizarea acestei atributii prezidentiale urmatoarele sarcini:

• Redactează deciziile de numire a consilierilor de stat, precum şi a altor decizii,

dispoziţii şi ordine din cadrul Administraţiei Prezidenţiale;

• Organizează concursuri/examene şi interviuri în vederea încadrării de personal.

• Ţine evidenţa dosarelor de personal/profesional şi ale fişelor de post pentru salariaţii

Administraţiei Prezidenţiale conform prevederilor legale.

• Ţine evidenţa evaluărilor performanţelor profesionale individuale ale personalului;

• Ţine evidenţa declaraţiilor de interese pentru funcţionarii publici şi a declaraţiilor de avere

pentru persoanele cu funcţii de conducere/control şi funcţionarii publici;

• Întocmeşte proiectul anual de buget pentru cheltuielile de personal al Administraţiei

Prezidenţiale.

• Întocmeşte statul de funcţii al instituţiei potrivit necesităţilor şi solicitărilor şefilor de

departamente/compartimente şi îl supune spre aprobare ordonatorului principal de credite

bugetare.

• Întocmeşte contracte de muncă şi acte adiţionale la contractele de muncă, dispoziţii privind

încadrarea, promovarea, avansarea, sancţionarea, suspendarea sau înceterea raporturilor de

muncă sau de serviciu ale salariaţilor.

• Întocmeşte dispoziţii de încadrare, de indexare, de majorare sau modificare a salariilor de

bază, dispoziţii de acordare a salariilor de merit, dispoziţii de acordare a sporurilor la

47

salariile de bază, cu respectarea legilor în vigoare. Ţine permanent legătura cu Ministerul

Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Familiei şi cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor

Publici.

• Ţine evidenţa resurselor financiare aferente cheltuielilor de personal ale instituţiei.

• Întocmeşte situaţia de monitorizare lunară a cheltuielilor de personal solicitată de

Ministerul Finanţelor Publice, conform legilor în vigoare.

• Răspunde de întocmirea, completarea şi păstrarea carnetelor de muncă pentru întreg

personalul Administraţiei Prezidenţiale.

• Întocmeşte dosare de pensionare pentru limită de vârstă şi pentru invaliditate, conform

legislaţiei în vigoare.

• Întocmeşte, verifică şi centralizează drepturile salariale lunare. Calculează obligaţiile către

bugetul de stat.

• Ţine evidenţa şi calculează contribuţiile individuale de asigurări sociale, pentru asigurări de

şomaj şi pentru asigurări de sănătate pentru personalul încadrat la Administraţia

Prezidenţială, conform prevederilor legale.

Acordarea graţierii individuale; In realizarea acestei atributii Presedintele este ajutat de

personalul Departamentului Constitutional Legislativ din cadrul Administratiei

prezidentiale. Acest departament are in realizarea acestei atributii prezidentiale urmatoarele

sarcini:

• Analizarea cererilor de gratiere avizate pozitiv de catre Ministerul Justitiei sau a

celor pe care Compartimentul Probleme Cetatenesti le considera intemeiate, chiar daca au

primit avizul negativ al Ministerului Justitiei;

• Intocmirea de note cuprinzand propunerile de gratiere sus mentionate, intocmirea

proiectului de decret si inaintarea acestor documente Presedintelui Romaniei.

Instanta suprema a stabilit prim Decizia nr.4416/2005 pronuntata in Dosarul

nr.1303/20051,ca acordarea graţierii este o prerogativa exclusiva a Presedintelui Romaniei

prevazuta expres de art. 94 lit "d" din Constitutia Romaniei, prin efectele produse gratierea

fiind in acelasi timp si o institutie de drept penal.

De altfel, gratierea individuala, ca act de clementa a aparut dintotdeauna in evolutia

sistemelor de drept ca un atribut exclusiv al "suveranului".

In exercitarea prerogativelor sale prevazute de art80-94 din Constitutie, acordand sau

revocand gratierea individuala, Presedintele Romaniei actioneaza nu numai in calitate de

reprezentant al executivului ci si ca sef al statului care exercita functia de mediere intre stat si

societate.

Altfel spus, intre persoana care solicita gratierea individuala si Presedinte nu se naste un

raport de drept administrativ tipic, supus cenzurii instantei de contencios administrativ,

decretul de acordare a gratierii si respectiv de revocare a acesteia, fiind astfel cum au fost

definite in doctrina, acte juridice complexe supuse unui regim de drept constitutional cu

implicatii in planul dreptului procesual penal.

Decretele se semnează de către Preşedintele României, iar în cazurile limitativ prevăzute

de Constituţie, se contrasemnează de primul-ministru, care în acest mod îşi angajează

răspunderea politică faţă de Parlament2.

1 Culegere de spete-Drept administrativ-Dreptul mediului, Editia I-a,Lucia Giosan, Liviu Giurgiu, Iulian

Ionita,Cristian Giuseppe Zaharie,Oana Giosan, Ed. Pro Universitaria, Bucuresti, 2007, pag.43. 2 A.Iorgovan, „Drept Administrativ, tratat Elementar, I, p.407

48

Ne raliem acelor autori care consideră că decretele prezidenţiale, îndeosebi cele de

numire în funcţii publice sau de conferire a unui anumit statut personal au natura unor acte

administrative de autoritate individuale, care nu sunt exceptate de la controlul jurisdicţional

exercitat pe calea contenciosului administrativ1.

În calitate de şef al statului, Preşedintele reprezintă, la cel mai înalt nivel, pe plan

intern şi pe plan extern, România.

De asemenea, încheie tratatele internaţionale în numele României, care au fost negociate

de Guvern şi le supune spre ratificare Parlamentului într-un termen rezonabil, acreditează şi

recheamă pe reprezentanţii diplomatici ai României, la propunerea Guvernului, aprobă

înfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice române în străinătate.În calitate

de şef al puterii executive, Preşedintele este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi

integrităţii teritoriale a ţării.

In realizarea acestei atributii Presedintele este ajutat de personalul Departamentului

Constitutional Legislativ din cadrul Administratiei prezidentiale. Acest departament are in

realizarea acestei atributii prezidentiale urmatoarele sarcini:

• Analiza oportunitatii incheierii unui tratat international la nivel de stat se va realiza de

catre departamentele de specialitate, urmand ca Departamentul Constitutional-Legialativ sa

efectueze numai analiza constitutionalitatii acestora;

• Intocmirea lucrarilor pregatitoare in vederea trimiterii tratatului, dupa semnarea sa, la

Parlament, spre ratificare;

• Incunostintarea Guvernului cu privire la acordul Presedintelui Romaniei cu privire la

ratificarea tratatului international prin ordonanta de urgenta;

• Dupa ratificarea tratatului international, intocmirea proiectului de decret pentru

promulgarea legii de ratificare.

Deasemenea, Presedintele este ajutat si de personalul Departamentului Relatii

Internationale din cadrul Administratiei prezidentiale. Acest departament are in realizarea

acestei atributii prezidentiale urmatoarele sarcini:

• Realizeaza abordarea strategica a evolutiilor si evenimentelor pe plan international

care necesita implicarea autoritatilor romane;

• Monitorizeaza activitatea institutiilor publice implicate in elaborarea actiunilor de politica

externa ale Presedintelui Romaniei;

• Intocmeste calendarul vizitelor in tara la nivel de sef de stat si ale Presedintelui Romaniei

in strainatate impreuna cu Cancelaria Presedintelui;

• Elaboreaza proiecte de pozitie ale Presedintelui Romaniei pe probleme de politica externa;

• Colaboreaza si tine legatura periodica cu organizatiile non-guvernamentale, institutiile de

invatamant superior si institutele de cercetare de profil care deruleaza proiecte in domeniul

relatiilor internationale;

• Participa la activitatile institutiilor inter-guvernamentale, pe baza mandatului Presedintelui

Romaniei;

• Asigura interfata de comunicare a Presedintelui Romaniei cu institutiile statului ce au

atributii in domeniul politicii externe;

1 I.Vida, op.cit. p.69; A.Iorgovan, op.cit. p.420.În sens contrar, a se vedea I.Deleanu, „Drept Constituţional şi

Instituţii Politice, Tratat, vol.II‖, Editura Europa Mare, 1996, p.360

49

• Asigura, in colaborare cu directiile de profil din Ministerul Afacerilor Externe (M.A.E.),

legatura Presedintelui Romaniei cu comunitatile romanesti din strainatate;

• Avizeaza mandatele de negociere si alte documente ce urmeaza a sta la baza semnarii unui

tratat international care angajeza raspunderea Romaniei si a Presedintelui Romaniei pe plan

international; in acest scop, contribuie la fundamentarea aprobarii de catre Presedintele

Romaniei a memorandurilor elaborate de MAE (singur sau, dupa caz, impreuna cu

ministerul sau autoritatea publica competenta) pentru aprobarea initierii negocierilor unui

tratat international in colaborare cu Departamentul Constitutional-Legislativ si/sau

Departamentul Securitatii Nationale;

• Analizeaza, prin raportare la contextul international, oportunitatea incheierii tratatelor

internationale de catre Presedintele Romaniei in colaborare cu Departamentul Constitutional-

Legislativ;

• Analizeaza, pe baza criteriilor formulate la nivel departamental, oportunitatea propunerilor

venite din partea MAE, cu aprobarea Guvernului, privind acreditarea sau rechemarea

reprezentantilor diplomatici ai Romaniei;

• Inainteaza Presedintelui Romaniei documentatia privind acreditarea sau rechemarea

reprezentantilor diplomatici ai Romaniei;

• Analizeaza, pe baza criteriilor formulate la nivel departamental, oportunitatea propunerilor

venite din partea MAE, cu aprobarea Guvernului, privind infintarea sau schimbarea rangului

diplomatic al misiunilor Romaniei in strainatate;

• Inainteaza Presedintelui Romaniei, pe baza criteriilor formulate la nivel departamental,

documentatia privind infiintarea sau schimbarea rangului diplomatic al misiunilor Romaniei

in strainatate;

• Organizeaza primirile acordate de Presedintele Romaniei reprezentantilor diplomatici

acreditati in Romania si altor personalitati politice din strainatate in colaborare cu

Compartimentul Protocol;

• Pregateste documentatia necesara primirilor acordate de Presedintele Romaniei

reprezentantilor diplomatici acreditati in Romania si altor personalitati politice din

strainatate, pe baza punctelor de vedere comunicate de MAE in acest scop;

• Redacteaza, in urma primirilor acordate de Presedintele Romaniei reprezentantilor

diplomatici acreditati in Romania si altor personalitati politice din strainatate, propuneri

privind intocmirea comunicatelor si informatiilor de presa in colaborare cu Departamentul

Comunicare Publica;

• Centralizeaza si selecteaza discursurile, declaratiile sau alocutiunile Presedintelui Romaniei

care urmeaza a fi transmise de catre Departamentul Comunicare Publica ambasadelor si

institutiilor internationale, respectiv inter-guvernamentale;

• Intocmeste documentatia necesara Presedintelui Romaniei pentru participarea la sedintele

de Guvern in care se dezbat problemele referitoare la orientarile de politica externa a

Romaniei;

• Colaboreaza cu Departamentul Securitatii Nationale in ceea ce priveste identificarea si

monitorizarea aspectelor de politica externa a Romaniei conexe domeniului relatiilor

politico-militare internationale si al securitatii nationale;

• Colaboreaza cu Secretariatul Consiliului Suprem de Aparare al Tarii (CSAT) pentru

armonizarea si coordonarea unitara a elaborarii documentelor prezentate CSAT care au

relevanta pentru abordarea strategica a evolutiilor si evenimentelor pe plan international;

• Solicita parerea/avizul ministerului/ministerelor de resort in legatura cu materialele

elaborate de consilierii straini ai Presedintelui;

50

• Analizeaza reactiile incluse in cadrul materialelor trimise de ministere ca reactie la

materialele elaborate de consilierii straini ai Presedintelui;

• Formuleaza o opinie unitara pe marginea materialelor elaborate de consilierii straini al

Presedintelui;

• Organizeaza intalniri cu consilierii straini ai Presedintelui pentru a discuta pe marginea

materialelor formulate de acestia.

Presedintele Romaniei, dupa consultarea Parlamentului, poate cere poporului sa-si

exprime, prin referendum, vointa cu privire la probleme de interes national. In realizarea

acestei atributii Presedintele este ajutat de personalul Departamentului Constitutional

Legislativ din cadrul Administratiei prezidentiale. Acest departament are in realizarea acestei

atributii prezidentiale urmatoarele sarcini:

• Definitivarea obiectului consultarii referendare cu departamentele de specialitate din cadrul

Administratiei Prezidentiale;

• Intocmirea lucrarilor pregatitoare pentru dezbaterea in Parlament a problemelor ce fac

obiectul referendumului;

• Urmarirea impreuna cu departamentul pentru probleme politice a declansarii

referendumului si semnalarea Presedintelui Romaniei a eventualelor neajunsuri aparute.

Presedintele, la propunerea Guvernului, acrediteaza si recheama reprezentantii

diplomatici ai Romaniei si aproba infiintarea, desfiintarea sau schimbarea rangului

misiunilor diplomatice. Reprezentantii diplomatici ai altor state sunt acreditati pe langa

Presedintele Romaniei.

Presedintele Romaniei numeste, in conditiile legii, judecatorii inamovibili. Consiliul Superior al Magistraturii propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a

judecatorilor si a procurorilor, cu exceptia celor stagiari, in conditiile legii.

Presedintele Romaniei prezideaza lucrarile Consiliului Superior al Magistraturii la care

participa.Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei. Consiliul

Superior al Magistraturii este alcatuit din 19 membri, din care:

-14 sunt alesi in adunarile generale ale magistratilor si validati de Senat; acestia fac parte din

doua sectii, una pentru judecatori si una pentru procurori; prima sectie este compusa din 9

judecatori, iar cea de-a doua din 5 procurori;

-2 reprezentanti ai societatii civile, specialisti in domeniul dreptului, care se bucura de inalta

reputatie profesionala si morala, alesi de Senat; acestia participa numai la lucrarile in plen;

-ministrul justitiei, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al

Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un

an, ce nu poate fi reinnoit. Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al

Magistraturii este de 6 ani. Hotararile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot

secret. Hotararile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive si

irevocabile.Consiliul Superior al Magistraturii propune Presedintelui Romaniei numirea in

functie a judecatorilor si a procurorilor, cu exceptia celor stagiari, in conditiile legii.

Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste rolul de instanta de judecata, prin sectiile

sale, in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si a procurorilor, potrivit procedurii

51

stabilite prin legea sa organica. In aceste situatii, ministrul justitiei, presedintele Inaltei Curti

de Casatie si Justitie si procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie

si Justitie nu au drept de vot. Hotararile Consiliului Superior al Magistraturii in materie

disciplinara pot fi atacate la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Consiliul Superior al

Magistraturii indeplineste si alte atributii stabilite prin legea sa organica, in realizarea rolului

sau de garant al independentei justitiei.

Departamentul Constitutional Legislativ participa, impreuna cu alte departamente, la

elaborarea materialelor necesare Presedintelui Romaniei, in cazul in care participa la

sedintele de Guvern sau la sedintele Consiliului Superior al Magistraturii.

D.Raspunderea PresedinteluiConstituţia a prevăzut că şeful statului se bucură de

imunitate, neputând fi tras la răspundere juridică pentru opiniile politice pe care le

exprimă, ori pentru acte sau fapte ce sunt legate de atribuţiile funcţiei.

Răspunderea sa va fi însă angajată, în condiţiile legii, atunci când aceste acte sau fapte

nu au legătură cu prerogativele prezidenţiale.

O primă formă de răspundere este de natură politică şi ea se manifestă prin refuzul

cetăţenilor cu drept de vot de a-l realege în această funcţie pentru un nou mandat.

In plan juridic,legea fundamentala reglementeaza punerea sub acuzare a Presedintelui

pentru inalta tradare.

Potrivit noii reglementări constitutionale această procedură poate fi declanşată de cele

două camere parlamentare în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul

deputaţilor şi al senatorilor.

Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi

senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţa Preşedintelui României, căruia în acest mod,

i se acordă posibilitatea de a da explicaţii referitoare la faptele grave ce i se impută.

De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii, Preşedintele este suspendat de

drept, iar competenţa de judecată aparţine, în primă şi ultimă instanţă, Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie.

De la data rămânerii definitive a hotărârii penale condamnatoare, el este demis de drept.

Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi persoanei care, în condiţiile legii asigură interimatul

funcţiei de Preşedinte al României. Răspunderea preşedintelui interimar (preşedintele

Senatului sau cel al Camerei Deputaţilor) intervine atunci când persoana care exercită funcţia

respectivă, săvârşeşte fapte grave prin care se încalcă prevederile Constituţiei.

Guvernul

A.Notiune.

Guvernul reprezintă autoritatea publică a puterii executive, numită de Preşedintele

României, în baza votului de încredere acordat de Parlament. Acest vot mai este denumit şi vot

de investitură.

52

Potrivit legii1, Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită

conducerea generală a administraţiei publice. El are rolul de a crea condiţiile pentru funcţionarea

echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi social, precum şi conectarea acestuia

la sistemul economic mondial, urmărind garantarea intereselor naţionale.

B.Functiile Guvernului

În vederea realizării Programului de guvernare, Guvernul îndeplineşte următoarele funcţii:

1) funcţia de strategie, prin care se asigură elaborarea strategiei de aplicare efectivă a

Programului de guvernare;

2) funcţia de reglementare care se referă la elaborarea cadrului normativ şi instituţional

necesar în vederea realizării obiectivelor strategice;

3) funcţia de administrare a proprietăţii publice şi private care aparţine statului, precum şi

aceea de gestionare a serviciilor aflate în responsabilitatea acestuia;

4) funcţia de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea lui

în plan intern şi internaţional;

5) funcţia de autoritate de stat, constând în urmărirea şi controlul aplicării şi respectării

reglementărilor adoptate în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, precum şi

în domeniile economic şi social, al funcţionării instituţiilor şi organismelor care îşi desfăşoară

activitatea în subordinea sau sub autoritatea Guvernului.

C.Incompatibilitatile functiei de membru al Guvernului

În compunerea Guvernului intră primul-ministru şi miniştri. De asemenea pot face parte din

cabinet, miniştrii delegaţi cu însărcinări speciale pe lângă primul ministru care se regăsesc pe

lista prezentată Parlamentului cu prilejul votului de investitură.Functia de membru al Guvernului

este incompatibila cu exercitarea altei functii publice de autoritate, cu exceptia celei de deputat

sau de senator.Totodata, nu este compatibila cu exercitarea unei functii de reprezentare

profesionala salarizata in cadrul organizatiilor care au un scop comercial, cu exercitarea de acte

de comert, cu exceptia vanzarii sau cumpararii de actiuni ori de alte titluri de valoare, cu

exercitarea functiei de administrator ori de cenzor la societatile comerciale sau de reprezentant al

statului in adunarile generale ale unor asemenea societati ori de memebru al consiliilor de

administratie ale regiilor autonome, companiilor nationale si societatilor nationale,precum si cu

exercitarea unei functii publice in serviciul unei organizatii straine, mai putin a functiilor

prevazute in acordurile si conventiile la care Romania este parte.

D.Atributiile Guvernului

1 Legea nr. 90 din 23 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 164 din 2 aprilie 2001, Partea I.Legea a fost

modificata prin O.U.G. nr.64 din 28 iunie 2003,pentru stabilirea unor masuri privind

infintarea,organizarea,reorganizarea sau functionarea unor structuri din aparatul de lucru al Guvernului,a

ministerelor,a altor organe de specialitate ale administratiei publice centrale si a unor institutii publice si prin Legea

nr.161 din 19 aprilie 2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice,a

functiilor publice si in medsiul de afaceri,prevenirea si sanctionarea coruptiei.

53

Potrivit art. 11 din Lege, Guvernul exercită următoarele atribuţii principale:

a) realizează conducerea generală a administraţiei publice;

b) iniţiază proiecte de lege care apoi, sunt supuse dezbaterii şi adoptării în Parlament;

c) emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, ordonanţelor în temeiul unei legi

speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă;

d) asigură aplicarea efectivă de către autorităţile administraţiei publice a legilor şi celorlalte

acte normative adoptate în executarea acestora;

e) elaborează proiectele de lege a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat

şi le supune în vederea adoptării, Parlamentului;

f) aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică a ţării, pe ramuri şi domenii de

activitate;

g) asigură realizarea politicii în domeniul social, corespunzător Programului de guvernare;

h) asigură apărarea ordinii de drept, a liniştii publice şi siguranţei cetăţeanului, precum şi a

drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;

i) aduce la îndeplinire măsurile adoptate privind apărarea ţării şi în acest scop, organizează

şi înzestrează forţele armate;

j) asigură realizarea politicii externe a ţării şi, cu prioritate, crearea condiţiilor pentru

integrarea României în structurile europene şi cele internaţionale;

k) negociază tratatele, acordurile şi convenţiile internaţionale care angajează statul român şi

în condiţiile legii, încheie convenţii şi alte înţelegeri internaţionale la nivel guvernamental;

l) conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de

specialitate din subordinea sa;

m) asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului;

n) acordă şi retrage cetăţenia română şi de asemenea, aprobă cererile de renunţare la

cetăţenia română, în condiţiile legii;

o) înfiinţează, cu avizul Curţii de Conturi, organe de specialitate în subordinea sa;

p) cooperează cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribuţiilor sale;

r) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile

Guvernului.

Ministerele

Ministerele sunt organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu personalitate

juridică, care realizează politica Guvernului în domenii de activitate specifice. Ele se

organizează şi funcţionează numai în subordinea Guvernului fiind conduse de către miniştri,

după votul de investitură acordat de Parlament. Sediul tuturor ministerelor se află în municipiul

Bucureşti.

Rolul, funcţiile, atribuţiile, structura organizatorică şi numărul de posturi ale fiecărui

minister se stabilesc corespunzător importanţei, volumului, complexităţii şi specificului

activităţii desfăşurate şi se aprobă prin hotărâre guvernamentală.

Potrivit legii, ministerele pot înfiinţa în subordinea lor, cu avizul Curţii de Conturi, organe

de specialitate. De asemenea, ele pot avea în subordine, servicii publice desconcentrate,

constituite în unităţile administrativ-teritoriale.

54

Miniştrii, reprezintă ministerele în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele

juridice şi fizice din ţară şi străinătate, precum şi în faţa instanţelor judecătoreşti de toate

gradele.

Principalele acte juridice emise de miniştri poartă denumirea de ordine, instrucţiuni,

regulamente, norme metodologice. În activitatea lor, miniştrii sunt ajutaţi de unul sau mai mulţi

secretari de stat care exercită atribuţiile ce le-au fost delegate.

Un rol deosebit îl are secretarul general al ministerului, ca funcţionar public de carieră,

numit pe bază de concurs sau examen, care asigură stabilitatea funcţionării ministerului,

continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între diversele structuri

organizatorice ale acestei autorităţi publice centrale.

Pe lângă ministru funcţionează, ca organ consultativ, colegiul ministerului. Acest organ îşi

desfăşoară activitatea în cadrul unor şedinţe prezidate de ministru şi dezbate probleme interesând

ministerul.

Cele mai importante atribuţii ale miniştrilor vizează organizarea, coordonarea şi controlul

aplicării legilor, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, iniţierea şi avizarea unor proiecte de acte

normative, aplicarea propriei strategii, în concordanţă cu Programul de guvernare,

fundamentarea şi elaborarea propunerilor pentru bugetul anual, reprezentarea intereselor statului

în diferite organe şi organizaţii internaţionale, iniţierea, negocierea sau încheierea unor

convenţii, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale.

Potrivit legii (art. 57), personalul din aparatul de lucru al Guvernului, din aparatul propriu al

ministerelor şi al celorlalte organe centrale de specialitate, care are calitatea de funcţionar public,

se bucură de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute în Legea privind statutul funcţionarului

public.

TESTE DE AUTOEVALUARE

1.Ce sunt ministerele?

2.Care sunt atributiile Guvernului?

3.Ce acte emite şeful statului?

4.Cum isi exercita mandatul Presedintele?

5.Care sunt functiile Presedintelui?

6.Care sunt atributiile Presedintelui?

TEMA 4:Domeniul public şi privat al statului

şi unităţilor administrativ –teritoriale

I.OBIECTIVE

55

1.Cunoasterea notiunii de domeniu public al statului şi unităţilor administrativ

–teritoriale.

2.Insusirea notiunii de domeniu privat al statului şi unităţilor administrativ –

teritoriale.

II.CONTINUTUL TEMEI

Noţiunea, clasificarea şi regimul juridic

ale domeniului public

Definiţia domeniului public

Domeniul public poate fi definit ca totalitatea bunurilor mobile sau imobile aparţinând

statului sau unităţilor sale administrativ-teritoriale, în regim de drept public, afectate unei

folosinţe publice ce se realizează direct sau prin intermediul unui serviciu public, determinate ca

atare prin lege sau care, prin natura lor sunt de uz sau de interes public.1

Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art.135 alin.4 din

Constituţie, din cele prevăzute la pct.1 din anexa Legii nr.213/1998, precum şi din alte

bunuri de uz sau interes naţional, declarate ca atare prin lege.

Legea constituie singurul instrument juridic de determinare a apartenenţei unui bun la

domeniul public al statului. În lipsa unei atari reglementări, nu se poate atribui bunului

natura de bun aparţinând domeniului public al statului cu toate consecinţele ce derivă din

această calificare.

In acest sens s-a pronuntat si Secţia de contencios administrativ a instantei supreme prin

Decizia nr.3224 din 29 octombrie 2002.

Clasificarea domeniului public

În Tratatul elementar de drept administrativ, A. Iorgovan a făcut următoarea clasificare:2

a) Din punctul de vedere al interesului pe care îl prezintă:

- domeniul public de interes naţional (domeniul public naţional);

1 L. Giurgiu, Op. cit, pag. 54-55. 2 A. Iorgovan, ―Drept administrativ, Tratat elementar‖ Editura Pro Arcadia, Bucureşti, 1993, pag. 81-82.

56

- domeniul public de interes judeţean (domeniul public judeţean);

- domeniul public de interes comunal (domeniul public comunal).

b) Din punctul de vedere al modului de determinare:

- bunuri ale domeniului public nominalizate de Constituţie;

- bunuri ale domeniului public nominalizate de legi;

- bunuri ale domeniului public nominalizate de autorităţile administraţie publice în baza

criteriilor stabilite de Constituţie şi legi.

c) Din punctul de vedere al naturii juridice a dreptului statului (autorităţii publice):

- bunuri ale domeniului public ce aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale;

- bunuri ale domeniului public ce aparţin proprietăţii private, dar afectată de dreptul de

pază şi protecţie al statului (drept de poliţie);

d) Din punctul de vedere al modului de încorporare:

- domeniul public natural;

- domeniul public artificial.

e) Din punctul de vedere al modului de utilizare de către public:

- bunuri utilizate direct;

- bunuri utilizate indirect, prin intermediul unui serviciu public.

f) Din punctul de vedere al naturii bunurilor:

- domeniul public terestru (căile de comunicaţii şi instalaţiile aferente acestora, terenurile

afectate utilităţilor publice, rezervaţiile şi monumentele naturii etc.);

- domeniul public maritim (marea teritorială, apele maritime interioare, ţărmurile mării,

faleza şi plaja mării, fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale, resursele naturale

ale zonei economice şi ale platoului continental, porturile maritime);

- domeniul public fluvial (apele de suprafaţă – fluviile, râurile, canalele, lacurile

navigabile, barajele, lacurile de acumulare, lacurile şi nămolurile terapeutice, lacurile de

distracţie şi orice apă cu potenţial energetic valorificabil, apele subterane – izvoarele de ape

potabile, izvoarele de ape minerale, izvoarele de ape termale şi orice alte izvoare care pot fi

folosite în interes public);

- domeniul public aerian (spaţiul aerian cuprins în limitele şi deasupra teritoriului

României);

- domeniul public cultural (obiecte de artă – picturi, sculpturi, mobilier etc., lucrări

arhitectonice, curţi, palate, cetăţi, mănăstiri, biserici, clădiri pentru alte destinaţii etc., vestigii

arheologice, monumente, ansambluri şi situri istorice, letopiseţe, cronici, manuscrise, obiecte de

cult, cărţile din bibliotecile publice, obiectele de muzeu şi orice bun mobil şi imobil care intră în

patrimoniul cultural-naţional);

- domeniul public militar (cazărmile, cazematele, zidurile de apărare, amenajările

genistice şi diferitele tipuri de adăposturi, căile de comunicaţii militare, căile de telecomunicaţii

militare, armamentul şi muniţia, parcul auto etc.).

g) Din punctul de vedere al serviciului public organizat:

- bunuri care sunt puse în valoare prin serviciul public;

- bunuri care mijlocesc realizarea unui serviciu public.

57

Apreciem că acest mod de clasificare corespunde situaţiei existente la ora actuală în dreptul

nostru pozitiv, mai puţin în ceea ce priveşte apartenenţa la domeniul public a unor bunuri

proprietate privată (îndeosebi a celor de patrimoniu cultural-naţional) în legătură cu care

susţinem că doar simplul exerciţiu al unui drept de poliţie din partea unor autorităţi statale este

insuficient pentru a se justifica includerea lor în domeniul respectiv.

Pe de altă parte, opiniem că din punctul de vedere al modului de utilizare a bunurilor

afectate uzului public, se pot distinge două categorii de dependinţe ale domeniului public:

- bunuri destinate uzului direct şi colectiv al publicului (ţărmurile mării, plaja, şoselele,

pieţele publice etc.);

- bunuri destinate uzului direct, dar individual şi privativ realizat prin intermediul unui

serviciu public, pentru care aceste bunuri joacă un rol esenţial (locuri de înmormântare

în cimitire, mese în pieţe şi hale ş.a.).

Regimul juridic al domeniului public

Prin regimul juridic al domeniului public se înţelege un ansamblu de reguli care sunt

aplicabile bunurilor aparţinând domeniului public al statului şi unităţilor sale administrativ-

teritoriale, pe de o parte, iar pe de altă parte, raporturilor juridice ce se stabilesc între aceşti

titulari ai dreptului de proprietate şi terţe persoane cu privire la bunurile respective.

Timp îndelungat, conţinutul regimului a fost limitat la regula inalienabilităţii domeniului

public, pornindu-se de la ideea că acest domeniu se identifică cu dependinţele inalienabile ale

domeniului.

Odată însă, cu fundamentarea unui nou concept de domenialitate s-a admis în doctrină şi

jurisprudenţă că domeniului public îi sunt specifice şi alte reguli, după cum urmează:

- pentru dobândire – moduri speciale de achiziţie, expropriere şi rechiziţie;

- pentru amenajare – un regim special al lucrărilor publice,

- pentru determinarea limitelor – moduri speciale de delimitare;

- pentru utilizarea bunurilor domeniale de către particulari – un regim special de folosinţă

al acestei categorii de utilizatori.

Inalienabilitatea bunurilor domeniale face inadmisibilă înstrăinarea lor prin intermediul unor

acte juridice cu titlu gratuit, prin acte cu titlu oneros ori pe calea exproprierii pentru cauză de

utilitate publică.

Ca o consecinţă a inalienabilităţii sale, domeniul public este imprescriptibil, ceea ce exclude

posibilitatea dobândirii lui pe calea uzucapiunii sau pe calea posesiei de bună credinţă, în cazul

bunurilor mobile.

Regula a fost instituită anterior Constituţiei României din anul 1991, prin Legile nr. 18 şi

69/1991, dar şi prin art. 1844 al Codului civil. Conform acestui ultim text legal, nu se prescrie

domeniul lucrurilor care din natura lor proprie sau printr-o declaraţie a legii, nu pot fi obiecte de

proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerţ.

O alta trasatura caracteristica a bunurilor din domeniul public este insesizabilitatea, care se

opune urmaririi lor silite de catre creditori.In legatura cu acest aspect, G.N.Lutescu afirma ca

―nu se pune problema urmaririi silite, pentru simplul motiv ca statul este prezumat a fi

intotdeauna solvabil, şi indiferent daca bunurile apartin domeniului sau public sau domeniului

58

privat .Datoriile statului, ale judetului sau comunei se lichideaza potrivit unor norme derogatorii

de la dreptul comun‖.1.

În ipoteza încălcării regulii inalienabilităţii domeniului public intervin următoarele

sancţiuni:

1) vânzarea neprecedată de o dezafectare regulată a bunului este anulabilă cu rezerva plăţii

unei indemnizaţii cumpărătorului de bună credinţă;

2) administraţia are deschisă, oricând, acţiunea în revendicarea bunului care îi aparţine;

3) cât timp bunurile se află în posesia administraţiei, toate acţiunile prin care s-ar tinde la o

alienare definitivă a acestora pot fi neutralizate prin invocarea excepţiei de domenialitate

publică.

Dar, alături de aceste prerogative exorbitante, derogatorii de la dreptul comun, există şi

obligaţii de aceeaşi natură care constituie cealaltă faţă a medaliei, specifică bunurilor domeniale

şi anume: obligaţia de a întreţine domeniul; limitarea dreptului de a consimţi la constituirea unor

servituti convenţionale; interdicţia înstrăinării unei dependinţe a domeniului public cât timp nu a

încetat afectarea lui unui scop de utilitate publică.

Controlul modului în care sunt utilizate, în baza unui contract de concesiune sau de

închiriere, bunurile aparţinând domeniului public sau privat al statului şi unităţilor administrativ-

teritoriale se exercită de către organele Curţii de Conturi.

Aceleaşi organe, verifică, în cadrul atribuţiilor de control ulterior, exactitatea şi

conformitatea cu realitatea a operaţiunilor de inventariere a patrimoniului public.

Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ şi fiscal,prin Decizia nr. 397 din 24 ianuarie

2007 a stabilit ca-in conformitate cu prevederile art. 47 alin. (4) din O.G. nr. 43/1997, privind

regimul drumurilor, pentru ocuparea zonei drumurilor prin amplasarea supraterană sau subterană

a unor construcţii, instalaţii sau panouri publicitare se aplică tarife de utilizare.În raport cu

această dispoziţie, este nelegală prevederea din ordinul Ministerului Transporturilor,

Construcţiilor şi Turismului nr.1702/2005, ce extinde aplicarea acestor tarife şi cazului de

traversare aeriană a drumurilor naţionale. Interpretarea potrivit căreia sintagma „suprateran‖ se

referă nu numai la aplicarea directă pe sol ci şi la aplicarea mediată, cu ajutorul stâlpilor pe care

sunt montate cablurile aeriene, nu are suport legal şi nu poate fundamenta soluţia de obligare a

societăţilor de cablu la plata tarifului de utilizare a drumurilor, nefiind întrunite cerinţele art. 47

alin. (4) din O.G. nr. 43/1997.

I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr.39 din 11 ianuarie 2005a

dispus ca-imprejurarea că, în cadrul unui proces în revendicare, nu s-a făcut dovada pozitivă

a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren nu este relevantă pentru soluţionarea

acţiunii în contencios administrativ privind legalitatea adoptării, în baza dispoziţiilor Legii

nr.213/1998, a hotărârii Guvernului prin care respectiva suprafaţă de teren a fost atestată ca

aparţinând domeniului public al unei unităţi administrativ-teritoriale.

În condiţiile în care, cu privire la suprafaţa de teren, dovada unui interes legitim şi a

aparenţei dreptului de proprietate sunt confirmate prin hotărâre judecătorească, atestarea

apartenenţei imobilului respectiv la domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale,

în măsura în care această apartenenţă nu este stabilită cu caracter imperativ de Legea

nr.213/1998, echivalează, prin efectele sale, cu o expropriere abuzivă.

1 G.N.Lutescu,Teoria generala a drepturilor reale,Bucuresti,1947,pag.159-162.

59

Domeniul privat al statului şi unităţilor administrativ-

teritoriale;Regimul juridic şi trăsăturile caracteristice

Domeniul privat este constituit din bunuri mobile şi imobile neafectate uzului public, care

aparţin statului şi unităţilor administrativ-teritoriale şi care întocmai particularilor, exercită

asupra lor, în regim de drept comun, atributele dreptului de proprietate (folosinţa, posesia şi

dispoziţia).

Aceste bunuri pot fi înstrăinate ori dobândite de către particulari pe calea uzucapiunii sau a

posesiei de bună credinţă, în cazul bunurilor mobile.

De vreme ce prin art. 41 din Constituţia României, proprietatea privată era ocrotită în mod

egal de lege, indiferent de titular, statul sau unităţile administrativ-teritoriale, în calitate de

titulari ai bunurilor ce alcătuiesc domeniul privat, au beneficiat, cu unele excepţii, de acelaşi

regim de ocrotire ca şi persoanele fizice ori persoanele juridice de drept privat, titulare ale

dreptului de proprietate privată.

Curtea constituţională a interpretat această dispoziţie în sensul că ea se referă la ocrotirea în

mod egal a proprietăţii aparţinând persoanelor fizice sau persoanelor juridice de drept privat,

precum şi la ocrotirea bunurilor ce constituie obiectul proprietăţii private a statului.

Pe de altă parte s-a considerat ca, pentru creanţele aferente domeniului privat, administraţia

poate să recurgă atât la procedeele de drept comun, cât şi la procedeele specifice dreptului

public. Asupra domeniului privat, administraţia poate să efectueze lucrări publice sau să

consimtă la executarea unor asemenea lucrări de către terţe persoane.

Gestiunea domeniului privat implică nu numai prerogative care conferă titularului dreptului

de proprietate, unele avantaje, în comparaţie cu particularii, ci şi anumite obligaţii specifice,

necunoscute dreptului comun.

Astfel, statul sau autorităţile administraţiei publice locale nu pot constitui servituţi

convenţionale asupra domeniului privat şi nici nu-l pot lăsa neproductiv. Produsele financiare

ale domeniului privat sunt considerate venituri publice şi ca atare, ele se supun regimului juridic

special aplicabil acestor bunuri.

TESTE DE AUTOEVALUARE

1.Ce este domeniului public?

2.Care sunt trasaturile domeniului public?

3.Poate o instanta de contencios administrativ sa anuleze in parte o hotarire de guvern prin

care se atesta calitatea de bun apartinind domeniului public pentru un imobil?

4.Din ce este constituit domeniul public?

5.Cum se clasifica acesta?

6.Din ce este constituit domeniul privat al statului?

7.Care sunt trasaturile domeniului privat al statului?

60

TEMA 5:Funcţia publică şi funcţionarii publici

I.OBIECTIVE

1.Cunoasterea notiunii functie publica.

2.Insusirea notiunii de functionar public.

II.CONTINUTUL TEMEI

Functia publica

Reglementarea statutului functionarilor publici

61

Statutul functionarilor publici este reglementat prin Legea nr.188/19991, act normativ care a

cunoscut numeroase completari si modificari prin:

O.U.G.nr.82/20002 pentru modificarea si completarea Legii nr.188/1999;

H.G.nr.109/20003 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a

Agentiei Nationale a Functionarilor Publici;

O.U.G. nr.284/20004 .

Cea mai ampla modificare si completare a Legii nr.188/1999 a fost efectuată prin Legea

nr.161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor

publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei.Acest act

normativ a fost modificat si completat prin:

O.U.G.nr.92/20045 privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale

functionarilor publici pentru anul 2005;

O.U.G. nr.40/2003,6pentru modificarea si completarea Legii nr.161/2003;

Legea nr.171/2004,pentru completarea art.94dinLegea nr.161/2003;7

● Legea nr.359/2004.8 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul

comertului.

Unele categorii deosebite (atipice) de functionari publici dispun de statute proprii (speciale,

derogatorii) ale caror prevederi se aplica, in cazul lor, cu prioritate fata de dispozitiile Statutului

(general) al functionarilor publici.Dispozitiile statutelor speciale se completeaza cu dispozitiile

Legii nr.188/1999, care se vor aplica in situatiile in care prin dispozitie cuprinsa in statutul

derogatoriu (propriu) nu se dispune altfel. Astfel de statute speciale sunt:

Legea nr.360/2002 (cu modificarile ulterioare) privind Statutul politistului;9

O.U.G.nr.59/2000 (cu modificarile ulterioare) privind Statutul personalului silvic.10

Notiunea de functie publica

In incercarea sa de a evidentia trasaturile esentiale ale functiei publice, doctrina juridica a

formulat mai multe definitii.Acestor definitii li se adauga definitia formulata de Statutul

functionarilor publici precum si definitiile formulate in actele normative anterioare care

reglementau institutia functiei publice.In prezent, definitia legala a functiei publice este data in

art.2 alin.(1) al Legii nr.188/1999 (cu modificarile ulterioare) privind Statutul functionarilor

publici.

1 Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici a fost publicata in M. Of., Partea I, nr.

600/8.12.1999. 2 O.U.G. nr. 82/2000 a fost publicata in M. Of. nr. 293/28.06.2000. 3 H.G. nr. 109/11.02.2000 a fost publicata in M. Of. nr. 68/16.02.2000. 4 O.U.G. nr. 284/2000 a fost publicata in M. Of., Partea I, nr. 696/27.10.2000. 5 O.U.G. nr. 92/2004 a fost publicata in M. Of., Partea I, nr. 1091/23.11.2004. 6 O.U.G. nr. 40/2003 a fost publicata in M. Of. ,Partea I, nr. 378/2003. 7 Legea nr. 171/2004 a fost publicata in M. Of.,Partea I, nr.456/2004. 8 Legea nr. 359/2004 a fost publicata in M. Of., Partea I, nr.839/20004. 9 Legea nr.360/2002 a fost publicata in M. Of. nr. 440,Partea I, nr. 440/24.06.2002. 10 O.U.G.nr.59/2000 a fost publicata in M. Of., Partea I.,nr. 238/30.05.2000.

62

A.Definirea functiei publice in doctrina.

Incapand cu perioada interbelica, functia publica a cunoscut diverse definitii in literatura

juridica de specialitate.

a.Paul Negulescu1 a considerat ca functia publica reprezinta ―complexul de puteri si

competente organizate de lege pentru satisfacerea unui interes general, in vederea de a fi ocupata

in chip temporar de un titular (sau mai multi), persoana fizica care exercitand puterile in limitele

competentei, urmareste realizarea scopului pentru care a fost realizata functiunea.Este necesara

nuantarea ideii de temporalitate a ocuparii functiei publice. Interpretarea statutelor functionarilor

publici (incepand cu cel din 1923) ―in spiritul si litera legii‖ arata interesul leguitorului de a

combate instabilitatea in ocuparea functiilor publice.2

b.Valentin Prisecaru3 a definit functia publica ca fiind ―acea grupare de atributii, puteri si

competente, stabilite potrivit legii, din cadrul unui serviciu public, infiintat in scopul satisfacerii

in mod continuu si permanent de catre functionarii publici numiti sau alesi in aceste functii, a

intereselor generale ale societatii‖.Notiunea de functionar public nu poate fi conceputa in afara

ideii de serviciu public.Functionarul public nu-si poate exercita activitatea decat in serviciul

societatii statale, ori a comunitatii locale din unitatile administrativ-teritoriale ale

tarii.Continuitatea si permanenta reprezinta trasaturi esentiale ale activitatii serviciilor

publice.Serviciul public se realizeaza pe o lunga perioada de timp si se va executa in toate

situatiile in care sunt intrunite conditiile legale.

c.In opinia lui Alexandru Negoita4, prin functie publica se intelege ―un ansamblu de

atributii stabilite prin lege sau prin acte juridice emise pe baza si in executarea legii, atributii pe

care le indeplineste o persoana fizica angajata intr-un organ al administratiei publice si care are

abilitarea legala de a indeplini aceste atributii ale administratiei publice‖.Acest autor defineste si

un sens mai larg al notiunii de functie publica,5 care in opinia sa include ―toate activitatile si

sarcinile pe care le au cei care lucreaza in organele administratiei publice, de cele mai diferite

tipuri, de la ministere la unitati economice si institutii social- culturale‖.Aceasta acceptiune este

evident ,mai larga decat cea a dreptului pozitiv.

d.Profesorul Antonie Iorgovan6 apreciaza ca functia publica reprezinta situatia juridica a

persoanei fizice investita legal cu atributii in realizarea competentei unei autoritati publice, ce

consta in ansamblul drepturilor si obligatiilor ce formeaza continutul raportului juridic complex

dintre persoana fizica respectiva si organul care a investit-o.

e. Autoarea Virginia Vedinas7 defineste functia publica ca fiind ―situatia juridica legal

determinata a persoanei fizice investita cu prerogative in realizarea competentei unei autoritati

publice, in regim de putere publica, avand ca scop realizarea in mod continuu a unui interes

public‖.

B.Definitia legala a functiei publice

a.Reglementarea definitiei

Functia publica este definita in art.2 alin.(1) al Legii nr.188/1999 cu modificarile ulterioare.

1 P.Negulescu, Tratat de drept administrativ, editia a II-a,Bucuresti,1934,p.522. 2 Art.4 lit.f) din Statut- principiul stabilitatii in exercitarea functiei publice. 3 V.Priseicaru, Tratat de drept administrativ roman, Partea generala, Ed.Lumina Lex, Bucuresti, p.149. 4 A.Negoita, Drept administrativ,Ed.Sylvi,Bucuresti,1996,p.95. 5 A.Negoita, Drept administrativ, Ed.Sylvi, Bucuresti, 1995, p.86-87. 6 A.Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Ed.Nemira,Bucuresti,1996, vol.II,p.629. 7 V.Vedinas, Statutul functionarului public, Ed.Nemira, Bucuresti, 1998, p.31.

63

b.Continutul definitiei

Functia publica este definita ca reprezentand‖ansamblul atributiilor si responsabilitatilor,

stabilite in temeiul legii, in scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre

administratia publica centrala si locala.1

Remarcam faptul ca actuala definitie legala a functiei publice nu cuprinde diferente

esentiale fata de cea anterioara.

C.Concluzie

Sintetizand cele aratate mai sus, putem afirma ca functia publica reprezinta ansamblul

atributiilor si responsabilitatilor, al drepturilor si obligatiilor exercitate (in mod continuu si

stabilite prin lege ori prin acte juridice emise in baza legii) de catre o persoana fizica legal

investita in acest sens, in scopul realizarii interesului public.

D.Sensurile notiunii de functie publica

In doctrina juridica sunt mentionate doua sensuri ale notiunii de functie publica.

a.Sensul restrans, dat de Statut potrivit caruia functia publica reprezinta:

un ansamblu de atributii si responsabilitati;

stabilite in temeiul legii;

in scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia publica

centrala si locala;

atributii si responsabilitati pe care le are un functionar public investit in conditiile

Legii nr.188/1999 cu modificarile ulterioare.

b.Sensul larg al notiunii2 include ―toate activitatile si sarcinile pe care le au persoanele care

lucreaza la organele administratiei publice‖.

Trasaturile functiei publice

A.Functia publica este reglementata printr-un statut si continutul ei constituie o expresie a

principiului legalitatii administratiei publice.

Statutul functionarilor publici reprezinta totalitatea normelor juridice care reglementeaza

situatia legala a functionarilor publici si stabilesc atributiile si responsabilitatile acestora.

Exista doua categorii de statute :generale si speciale.3

a.Statutul general- cuprinde principii si norme cu caracter general, care se aplica

tuturor functionarilor publici, reprezentand dreptul comun aplicabil functionarilor publici.Un

astfel de exemplu il constituie Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici.

1 In vechea reglementare (in art.3 alin.(1) din Statut) functia publica era definita ca reprezentand ‖ansamblul

atributiilor si responsabilitatilor stabilite de autoritatea sau institutia publica, in temeiul legii, in scopul realizarii

componentelor sale. 2 A.Negoita, op.cit., p.86. 3 L.Giurgiu, A.Segarceanu,H.C.Rogoveanu, Drept administrativ, Ed.Sylvi,editia a II-a, 2000,p.77.

64

b.Statutele speciale- cuprind dispozitii derogatorii de la cele prevazute de statutul general

si care sunt aplicabile unor categorii determinate de functionari publici.Un astfel de exemplu il

constituie Statutul politistului reglementat de Legea nr.360/2002.

Deasemenea, trebuie mentionat faptul ca exista categorii de angajati ai statului care exercita

autoritatea publica si care au statute proprii, angajati publici care nu cad sub incidenta

dispozitiilor Legii nr.188/1999.In cazul acestora, dreptul comun il va reprezenta dispozitiile

Codului muncii.

B.Funcia publica reprezinta o situatie juridica obiectiva, un ansamblu de atributii si

responsabilitati.Atributiile si responsabilitatile functiei publice sunt reglementate prin lege ori

prin acte normative emise in temeiul legii si sunt comune fie tuturor functionarilor publici, fie

functionarilor din aceeasi categorie a persoanelor care ocupa un post de aceeasi natura, dupa

caz.Drepturile si obligatiile statutare sunt stabilite in temeiul legii si ele nu pot face obiectul unor

negocieri intre functionar si autoritatea publica. In schimb,negocierea continutului contractului

de munca in raporturile de drept privat constituie regula.

Complexul1 de drepturi si obligatii cuprinse in statute este considerat de unii autori, ca

reprezentand o situatie juridica obiectiva.

Realizarea atributiilor functiei publice reprezinta in acelasi timp, un drept si o obligatie a

functionarului public.Odata ce a fost investit legal cu exercitarea functiei, functionarul public are

dreptul la executarea (atributiilor) functiei publice.2Stabilite prin lege sau prin acte normative

emise in baza si in executarea legii, atributiile ce formeaza continutul diferitelor functii in

organele administratiei publice (atunci cand se procedeaza la organizarea sistemului

administratiei publice) primesc denumirea de post.Astfel, un numar de atributii avand un

specific de activitate comun si realizate de acelasi functionar public, definesc notiunea de

post.Autoritatile si institutiile publice cuprind un numar de posturi stabilit prin lege3.

Numarul si natura posturilor depind de:

importanta organului administraţiei publice;

specificul de activitate al entităţii publice;

raza de competenta teritoriala a acesteia;

mijloacele materiale si financiare puse la dispozitia sa;

necesarul de resurse umane;

vointa politica;

numarul si amploarea serviciilor publice prestate si atributiile stabilite prin lege in

sarcina organului administratiei publice.

Prin exercitarea artibutiilor ce revin functiilor publice, este realizat scopul pentru care a fost

adoptat Statutul functionarilor publici si este infaptuita activitatea serviciilor publice si a

functionarilor publici care fac parte din structura acestora.Scopul reglementarii statutului

functionarilor publici si al functiei publice il constituie asigurarea4 in conformitate cu dispozitiile

legale,a unui serviciu public stabil,profesionist, transparent, eficient si impartial, in interesul

cetatenilor, precum si al autoritatilor si institutiilor publice din administratia publica centrala si

1 I.Iovanas,op.cit., p.175. 2 A.Negoita, op.cit., p.93. 3 A se vedea in acest sens I.Deleanu, Criteriul eficientei in organizarea si activitatea administratiei de stat,

R.R.D., nr.10/1976, p.8. 4 Ase vedea art.1 alin.(1) din Statut.

65

locala.Activitatile care cad in sarcina functionarilor publici sunt stabilite, dupa caz, prin statutul

general al functionarilor publici ori prin diferite statute speciale.Activitatile (cu caracter general)

desfasurate de functionarii publici care implica desfasurarea prerogativelor de putere publica

sunt urmatoarele:

punerea in aplicare a legilor si a celorlalte acte normative;

elaborarea proiectelor de acte normative si a altor reglementari specifice autoritatii

sau institutiei publice, precum si asigurarea avizarii acestora;

elaborarea proiectelor, politicilor si strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor

si statisticilor, precum si a documentatiei privind aplicarea si executarea legilor necesare pentru

realizarea competentei autoritatii sau institutiei publice;

consilierea, controlul1si auditul public intern;

gestionarea resurselor umane si a resurselor financiare;

colectarea creantelor bugetare2;

reprezentarea intereselor autoritatii sau institutiei publice in raporturile acesteia cu

persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, din tara si strainatate, in limitele

competentelor stabilite de conducatorul autoritatii sau institutiei publice, precum si

reperezentarea in justitie a autoritatii sau institutiei publice in cadrul careia isi desfasoara

activitatea;

realizarea de activitati in conformitate cu strategia de informatizare a administratiei

publice.

C.Atributiile functiei publice sunt exercitate in mod continuu.

Exercitarea atributiilor functiei publice are, de regula, un caracter permanent in sensul că ea

se realizează fara intreruperi.Atributiile functiei publice trebuie exercitate ori de cate ori sunt

intrunite conditiile cerute de lege pentru exercitarea competentei functionarilor publici din

cadrul autoritatilor administratiei publice.Caracterul de continuitate al exercitarii atributiilor

functiei publice este strans legat de trasatura de permanenta a exercitarii competentei organelor

administratiei publice.

Pentru a se asigura continuitatea exercitarii functiei publice este necesara stabilitatea

functionarilor in ocuparea si exercitarea functiilor publice.Actiunile administratiei publice nu au

un caracter singular, ci sunt exercitate de nenumarate ori, in mod repetitiv.Reglementarea

continuta in art.4 din Statutul functionarilor publici a principiului stabilitatii in ocuparea functiei

publice reprezinta o premiza a asigurarii continuitatii in exercitarea functiei publice.

D.Atributiile functiei publice sunt exercitate de catre o persoana fizica legal investita.

Exercitarea atributiilor functiei publice se face in realizarea competentei3 legale a autoritatii

publice in cadrul careia isi desfasoara activitatea functionarul public.

1 A se vedea capitolul privind Controlul activitatii organelor administratiei publice, din acest curs. 2 A se vedea in cadrul capitolului privind Finantele publice, sectiunea referitoare la Administrarea finantelor

publice locale. 3 A se vedea distinctia intre competenta obiectiva si cea subiectiva, de la Capitolul 1, subsectiunea- Competenta-

conditie juridica indispensabila pentru nasterea raportului de drept administrativ, din acest curs.

66

Functionarul public este persoana fizica numita in conditiile prevazute de Statutul

functionarilor publici, in functia publica.Persoana careia i-a incetat raportul de serviciu din

motive neimputabile ei, isi pastreaza calitatea de functionar public, continuind sa faca parte din

corpul de rezerva al functionarilor publici.

E.Finalitatea functiei publice.

Finalitatea, respectiv scopul existentei functiei publice si al activitatii functionarilor publici,

il constituie realizarea interesului public, deservirea serviciului public.Scopul reglementarii

juridice a functiei publice rezida in asigurarea unui serviciu public legal, stabil, profesionist,

transparent, eficient si impartial, in interesul catatenilor precum si al autoritatilor si institutiilor

publice din administratia publica centrala si locala.

Functionarii publici reprezinta agentii autoritatii publice prin intermediul carora serviciile

publice realizeaza scopul pentru care au fost create si functioneaza si anume, satisfacerea

nevoilor cu caracter general, licit si moral ale membrilor societatii statale.Functionarii publici

conlucreaza la satisfacerea nevoilor materiale si spirituale cu conditia ca aceste nevoi sa fie

recunoscute ca legitime.Deasemenea, este necesar(de regula) ca respectiva trebuinta umana sa

fie comuna unui numar mai mare de persoane, in caz contrar, crearea unui serviciu public putand

apare ca inoportuna.

Clasificarea functiilor publice

A.Clasificarea legala a functiilor publice

a. Dupa caracterul general ori specific al atributiilor si responsabilitatilor functiei publice

distingem intre:

functii publice generale;

functii publice specifice.

Functiile publice generale reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor cu

caracter general si comun tuturor autoritatilor si institutiilor publice, stabilite in vederea

realizarii competentelor lor generale.

Functiile publice specifice reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor unor

autoritati si institutii publice, in vederea realizarii competentelor lor specifice.

Functiile publice generale sunt reglementate de Statutul functionarilor publici (Legea

nr.188/1999 cu modificarile ulterioare), in timp ce functiile publice specifice sunt reglementate

de acte normative cu caracter special ( cum ar fi Legea nr.360/2002 privind Statutul politistului).

b.Dupa criteriul nivelului studiilor necesare ocuparii functiilor publice, acestea sunt

impartite in trei clase dupa cum urmeaza:

● clasa I-a cuprinde functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii superioare de

lunga durata, absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta, (de exemplu absolventii cu licenta

de facultate(cu durata studiilor de 4-6 ani )pot ocupa functii apartinand clasei I-a).

67

● clasa a II-a cuprinde functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii superioare

de scurta durata 1, absolvite cu diploma;

● clasa a III-a cuprinde functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii medii

liceale absolvite2 cu diploma.

Vechea reglementare legala, intemeiata pe criteriul nivelului studiilor necesare

ocuparii functiilor publice, le impărţea in trei categorii(A,B SI C) echivalente in continut

actualelor clase(I,II SI III).

c.Dupa nivelul atributiilor titularului functiei publice, acestea se impart in trei categorii:

● functii publice corespunzatoare categoriei inaltilor functionari publici;

● functii publice corespunzatoare categoriei functionarilor publici de conducere;

● functii publice corespunzatoare categoriei functionarilor publici de executie.

Categoria functiilor publice corespunzatoare inaltilor functionari publici a fost introdusa

de noua reglementare.Pe o pozitie ierarhic superioara categoriei inaltilor functionari publici se

afla demnitarii publici.Acestora din urma nu li se aplica dispozitiile legale privind functia

publica, dar categoria lor constituie o institutie a dreptului administrativ datorita participarii lor

la luarea si organizarea aplicarii deciziei administrative.

B.Clasificarea in doctrina a functiilor publice

In afara clasificarii legale a functiilor publice, in doctrina au fost formulate diferite

clasificari.

a) Astfel, din punct de vedere al naturii actului normativ care le stabileste (functiile

publice) pot fi prevazute in:

Constitutie3;

Statutul functionarilor publici;

statute speciale.

b) Dupa modul de investire a titularilor acestora, exista functii avand titulari:

numiti;

repartizati;

alesi4.In prezent, regula generala o constituie emiterea actului administrativ de numire

in functie.

1 Absolventii cu diploma si ai colegiilor cu durata de 3 ani pot ocupa functii prevazute in clasa a II-a. 2 De exemplu, absolventii cu diploma de bacalaureat ai liceelor si absolventii cu diploma ai scoliilor postliceale

cu durata de 2-3 ani pot ocupa functii ce apartin clasei a III-a. 3 Acestora se adauga dispozitiile privind functiile publice din cadrul acordurilor internationale la care Romania

este parte. 4 M.T.Oroveanu, Tratat de drept administrativ, Ed.Cerma, Bucuresti,1998,p.319.

68

Principiile functiei publice

A.Prezentare generala

Alaturi de normele de drept, o deosebita importanta in reglementarea activitatii

functionarilor publici revine principiilor care guverneaza functia publica.In functie de izvorul lor

se face distinctia intre:

a. principii prevazute in Constitutie;

b.principii prevazute in Statut si in alte acte normative.

Prima categorie formeaza clasa principiilor constitutionale, iar cea dea doua categorie

constituie ansamblul principiilor legale ale functiei publice.

In functie de sfera lor de aplicare, distingem intre principii care guverneaza functia publica

in intregul ei si principii care privesc numai un anumit domeniu al functiei publice.Deasemenea,

exista principii care sunt aplicabile tuturor functiilor publice(fiind prevazute de Statut) si

principii aplicabile numai unor categorii speciale de functii publice(fiind prevazute in statutele si

reglementarile cu caracter special).

Unele idei, concepte fundamentale, care stau la baza principiilor functiei publice se regasesc

in cadrul reglementarii generale si a altor institutii de drept administrativ si nu numai (de

exemplu, regula transparentei este specifica in general intregii activitati a organelor

administratiei publice, iar principiul bunei credinte in indeplinirea obligatiilor si in exercitarea

drepturilor este prevazut sub diverse formulari si in alte ramuri de drept-civil, constitutional,

procesual civil, dreptul muncii,s.a.).

B.Categorii de principii ale functiei publice

a.Principiile constitutionale ale functiei publice

Aceste reguli generale ale functiei publice sunt consacrate de Constitutie.In urma

modificarilor suferite de legea fundamentala in cursul anului 2003, numarul principiilor a

crescut.In cele ce urmeaza le vom analiza pe rand.

a.1.Principiul legalitatii functii publice

In art.73 alin.(3) lit.j) din Constitutie se prevede ca‖ prin lege organica se reglementeaza(…)

Statutul functionarilor publici‖.Si intradevar, Statutul functionarilor publici este reglementat

printr-o lege organica, Legea nr.188/1999.Dar, sa vedem prin ce anume se explica legalitatea

functiei publice.

a.1.1. Functia publica are o natura juridica legala (reglementara, stabilita in mod

unilateral de catre stat prin act de autoritate) si nu o natura juridica contractuala (in cadrul careia

atributiile si responsabilitatile functionarilor publici, precum si drepturile si obligatiile lor sa faca

obiectul negocierii de tip angajat-angajator).Astfel, toate aspectele juridice ale functiei publice

69

(categorii legale, principii, structura interna, conditiile de acces, selectarea si numirea in functii

publice, evaluarea activitatii, promovarea, s.a.) sunt stabilite unilateral de catre stat ori de catre

serviciul public in baza si in executarea legii1.Pentru categoriile speciale de functionari publici,

in situatia in care un aspect juridic nu este reglementat de statutul special, va fi incidenta

dispozitia Legii nr.188/1999 in acest sens, iar daca nici aceasta lege nu va cuprinde o anume

reglementare se vor aplica dispozitiile in materie ale dreptului comun(cuprinse in Codul muncii,

Constitutie, Codul civil, s.a.).

Marea majoritate a dispozitiilor cuprinse in Statut si in statutele speciale reprezinta aplicatii

ale acestui principiu, reglementand in mod imperativ cadrul juridic de ocupare si exercitare a

functiilor publice.

Referindu-se2 la natura juridica a actului de numire in functia publica, un autor de referinta

in scoala romaneasca de drept, (Mircea Djuvara) arata ca ―(…) s-ar parea ca ne aflam in fata

unui contract intervenit intre stat si o persoana privata, care isi ofera serviciile statului.Dar nici

statul3, nici particularul nu pot sa determine clauzele acestui contract cum vor;mai mult, nu s-ar

putea nici chiar,ca particularul numit functionar sa renunte de la inceput la leafa sau sa accepte o

leafa mai mica decat drepturile sale legale.Vointa partii si in special a functionarului este pur si

simplu o vointa de adeziune.(…).De aceea si doctrina si jurisprudenta este constanta (in sensul)

ca aici nu partile fac contractul, ci ne aflam in fata unui act de drept public, care cu nimic nu

poate schimba conditiile legale4‖.

Profesorul A.Iorgovan5 considera ca‖in ce priveste sfera functionarilor publici,aceasta este

un aspect care tine de legiuitorul organic, nefiind insa, de conceput un functionar public in afara

principiilor generale ale Statutului, ce reglementeaza deci, un regim de drept public, mai exact

un regim de drept administrativ‖.

a.1.2. Deasemenea, functionarul public trebuie sa respecte legea, in exercitarea

atributiilor sale legale.In cazul incalcarii legii prin exercitarea in mod abuziv a atributiilor sale

legale, functionarul public va raspunde, dupa caz, administrativ-disciplinar, administrativ-

contraventional, penal ori civil.

Legalitatea exercitarii functiei publice se inscrie in sfera legalitatii exercitarii competentei

autoritatii sau institutiei publice din care face parte functionarul public.

Exercitarea atributiilor functiei publice are in vedere doua aspecte:

unul static, conform caruia functionarul public trebuie sa se abtina de la actiuni

contrare legii si sa-si indeplineasca atributiile in limitele lor legale, morale si materiale;

altul dinamic, care impune obligatia functionarului public de a actiona ori de cate ori

legea si cerinta oportunitatii o impun intr-un anumit caz concret.

1 Autoarea Dana Apostol Tofan (Drept administrativ, vol.I, Curs univesitar, Ed.All Beck,Bucuresti,2003, p.281)

apreciaza ca‖o alta dispozitie constitutionala in materie se regaseste in art.74 alin.(3) (din legea fundamentala) in care

se enumera domeniile in care se reglementeaza prin lege organica, Statutul functionarilor publici putand fi identificat

la lit.j).Deoarece in acelasi articol, la lit.p) se mentioneaza si ―regimul general privind raporturile de munca,

sindicatele, patronatele si protectia sociala‖ ca materie a legii organice, rezulta ca legiuitorul constituant a urmarit sa

consacre un regim statutar, pentru functionarii publici, si un regim contractual, pentru restul salariatilor. 2 L.Giurgiu, A.Segarceanu,H.C.Rogoveanu,op.cit.,p.80. 3 In opinia noastra, statul in ansamblul sau poate modifica clauzele acestui ―contract‖ prin intermediul puterii

legislative.Autorul se refera la stat in sensul de autoritate publica angajatoare, ce nu poate modifica aspectele legale

ale functiei publice. 4 M.Djuvara, Teoria generala a dreptului, Ed.ALL,Bucuresti,1995,p.69. 5 A.Iorgovan, op.cit.,2001, p.543.

70

a.2. Al doilea principiu constitutional este cel conform caruia ― functiile si demnitatile

publice, civile sau militare, pot fi ocupate, in conditiile legii1, de persoanele care au cetatenia

romana si domiciliul in tara.In noua sa redactare2 textul constitutional elimina conditia de a avea

numai catatenia romana pentru ocuparea unei demnitati sau functii publice.Aceasta modificare

esentiala a fost operata in spiritul reglementarilor europene3.Asadar, functiile si demnitatile

publice vor putea fi ocupate si de cetatenii romani care au obtinut cetatenia unui stat strain, daca

au domiciliul in Romania.Pe de alta parte, intrunirea de catre functionarul public a ambelor

conditii (privind cetatenia si respectiv, domiciliul) reprezinta o garantie a fidelitatii sale fata de

tara.Aceste cerinte constitutionale sunt prevazute si in Statut, ca reprezentand conditii conditii

esentiale pentru ocuparea functiilor publice.

In conditiile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, cetatenii U.E., care indeplinesc

cerintele legii organice au dreptul de a alege si de a fi alesi in autoritatile administratiei publice

locale (art.16 alin.(4) din Constitutie).Textul constitutional se refera insa, la functiile eligibile

din administratia publica locala( primar, viceprimar, consilier local ori judetean, etc.) si nu la

functionarii publici de cariera.

a.3.Principiul egalitatii de sanse intre femei si barbati pentru ocuparea functiilor si

demnitatilor publice

Aceasta regula este prevazuta in cadrul art.16 alin.(3) din Constitutie.Principiul a mai fost

prevazut in diferite acte normative cu caracter general ori special, inca dinaintea modificarii

Constitutiei prin Legea nr.429/20034.

Principiul a fost introdus in Constitutie pe fondul necesitatii realizarii egalitatii de sanse

intre barbati si femei in ocuparea functiilor publice, in contextul integrarii europene a

Romaniei.Garantia egalitatii dintre femei si barbati in ocuparea unei functii publice5 corespunde

unui curent de idei caracteristic dezvoltarii democaratiilor contemporane si prezinta semnificatia

unei discriminari pozitive, in favoarea femeilor, pentru a dobandi un rol mai important in viata

publica a tarii6.

Deasemena, (in afara reglementarii constitutionale), in art.49(1)

alin.(3) din Statut se prevede

in legatura cu concursul pentru ocuparea functiilor publice că acesta‖are la baza(…) principiul

egalitatii accesului la functiile publice pentru fiecare cetatean care indeplineste conditiile

legale.Prevederi asemanatoare se regasesc in cadrul statutelor speciale,(de exemplu in art.10

alin.(1) din Legea nr.360/2002 privind Statutul politistului se prevede ca‖la concursul de

admitere in institutiile de invatamant ale Ministerului de Interne si la incadrarea directa a unor

specialisti are acces orice persoana, indiferent de rasa, nationalitate, sex, religie, avere sau

origine sociala, care indeplineste (…) conditiile legale‖).

Consacrarea acestui principiu in Constitutie s-a realizat in contextul incercarii de sporire a

sanselor femeilor de a ocupa diferite functii in societatea romaneasca, inclusiv functii publice.

1 Textul constitutional face trimitere la statutul general si la statutele speciale din dreptul pozitiv. 2 Art.16 alin.(3) din Constitutie in vechea reglementare:‖functiile si demnitatile publice, civile sau militare pot fi

ocupate de persoane care au numai cetatenia romana si domiciliul in tara‖. 3 Statele membre ale U.E. dispun de reglementari similare.Cetatenii acestora dispun pe langa cetatenia statelor

din care fac parte si de cetatenia unionala. 4 Legea nr.429/2003 de revizuire a Constitutiei Romaniei a fost aprobata prin Referendumul national di 18-19

oct.2003-(confirmat prin Hot.Curtii Constitutionale nr.3 din 22.10.2003).Textul Constitutiei Romaniei in forma

republicata a fost publicat in M.Of.Part.I, nr.767/31.10.2003. 5 Dana Apostol Tofan, op.cit., vol.I,2003, p.281. 6 M.Constantinescu, I.Muraru,A.Iorgovan, Revizuirea Constitutiei.Explicatii si comentarii, Ed.Rosetti,

Bucuresti, 2003,p.15.

71

a.4.Principiul conform caruia cetatenii carora le sunt incredintate functii publice

precum si militarii raspund de indeplinirea cu credinta a obligatiilor ce le revin.

In acest scop ei vor depune juramantul cerut de lege.Regula constitutionala are in vedere

fidelitatea functionarului public fata de tara si fata de serviciul public din care face parte.

b.Principiile legale ale functiei publice

Aceste principii sunt in general cuprinse in Legea nr.188/1999 privind Statutul

functionarilor publici.Cum deja s-a aratat, unor categorii speciale de functionari publici le sunt

aplicabile si alte principii legale cuprinse in legi speciale,(de exemplu, principiile aplicabile

politistilor ca functionari publici speciali, prevazute de Legea nr.360/2002 privind Statutul

politistului).In cele ce urmeza, vom prezenta principiile legale aplicabile tuturor categoriilor de

functionari publici.Aceste principii legale1 privesc in general modul de exercitare a functiei

publice, dar si alte aspecte privitoare la functia publica, cum ar fi concursul desfasurat in vederea

ocuparii functiilor publice.

Statutul (general) prevede doua categorii de principii legale.Prima categorie de principii

priveste exercitarea functiei publice, in timp ce a doua categorie de principii priveste modul de

desfasurare al concursului2 pentru ocuparea functiilor publice.

b.1.Principiile legale care stau la baza exercitarii functiei publice sunt:

legalitatea;

impartialitatea si obiectivitatea;

transparenta;

eficienta si eficacitatea;

responsabilitatea in conformitate cu prevederile legale;

orientarea catre cetatean;

stabilitatea in exercitarea functiei publice;

subordonarea ierarhica.

Statutul nu defineste insa, principiile.

Unele din aceste principii erau prevazute si in vechea reglementare3 a Statutului

functionarilor publici, iar alte principii introduse mai recent sunt specifice activitatii4 organelor

administratiei publice.

1 A se vedea in acest sens art.5 din Legea nr.188/1999. 2 A se vedea in acest sens dispozitiile art.49 alin.(3). 3 In vechea reglementare, principiile legale ale functiei publice erau urmatoarele:

■ asigurarea prompta si eficienta,libera de prejudecati, coruptie, abuz de putere si presiuni politice a tuturor

activitatilor asigurate de functionarii publici;

■ selectarea functionarilor publici exclusiv dupa criteriul competentei;

■ egalitatea de sanse la intrarea si la promovarea in corpul functionarilor publici;

■ stabilitatea functionarilor publici. 4 Unele principii guverneaza si activitatea organelor administratiei publice in materia actelor, contractelor si

operatiilor administrative.

72

In doctrina de specialitate1 se remarca faptul ca aceste principii nu sunt ale functiei

publice ci ale functionarilor publici.

b.1.1.Legalitatea exercitarii atributiilor functiei publice are in vedere urmatoarele

aspecte:

atributiile functiei publice sunt stabilite prin legi,(in sens larg) precum si prin acte

administrative emise in baza si in executarea legilor;

functionarul public are obligatia de a exercita atributiile functiei publice pe care o

ocupa, atunci cand sunt intrunite conditiile legii;

functionarul public trebuie sa-si exercite atributiile numai in limitele prevazute de

lege; el nu trbuie sa realizeze actiuni si activitati contrare legii.

Asemenea exercitarii atributiilor functiei publice, responsabilitatile si raspunderea

functionarilor publici sunt stabilite tot prin acte administrative cu caracter normativ.

Principiul legalitatii exercitarii atributiilor functiei publice are in vedere si interdictia ca

aceste atributii sa faca obiectul unui contract ori al unor negocieri2 intre functionarul public si

autoritatea publica din care acesta face parte.

Principiul legalitatii exercitarii functiei publice reprezinta o aplicatie a principiului

legalitatii administratiei publice.Aplicatii similare reprezinta si principiul legalitatii

administratiei publice locale si conditia de legalitate a actului administrativ unilateral si a

contractului administrativ.

b.1.2. Impartialitatea si obiectivitatea3 exercitarii functiei publice au in vedere

echidistanta de care trebuie sa dea dovada functionarul public.In aprecierea oportunitatii actelor

administrative, functionarul public trebuie sa evite crearea unor situatii inechitate.Functionarii

publici vor trebui sa ia decizii in mod liber si fara prejudecati, fara a abuza de putere, fara a fi

corupti sau supusi in mod ilegal presiunilor politice.

b.1.3.Principiul transparentei, avand o sorginte europeana, este din ce in ce mai des

prevazut in actele administrative normative care reglementeaza activitatea4 organelor

administratiei publice si a functionarilor publici.Transparenta implica liberul acces al

persoanelor de drept privat la informatiile de interes public privind exercitiul atributiilor functiei

publice.

Conform art.31 alin.(1) din Constitutie ―dreptul persoanei de a avea acces la orice

informatie de interes public nu poate fi ingradit‖.

Transparenta exercitarii atributiilor functiei publice este similara transparentei activitatii

organelor administratiei publice.O expresie a principiului transparentei in organizarea si

1 V.Priseacaru,op.cit., 2002,p.243. 2 In general, in statele moderne, functionarii publici, militarii si demnitarii publici nu-si pot negocia atributiile

functiei, acestea fiind stabilite in mod unilateral de puterea legislativa ori executiva (in baza legii) intr-un cadru

normativ si general.A se vedea in acest sens si Dana Apostol Tofan,op.cit., vol.I, Bucuresti, 2003, p.277-284. 3 In art.41 alin.(1) din Statut se prevede ca‖functionarii publici au obligatia sa-si indeplineasca cu

profesionalism, impartialitate si in conformitate cu legea indatoririle de serviciu‖. 4 Problema transparentei activitatii administratiei publice se pune in special in domeniul procesului decisional, in

emiterea de acte si incheierea de contracte administrative in care sunt utilizati banii publici ( de exemplu principiul

transparentei procedurii pentru adjudecarea contractelor de achizitii publice, de concesiune de bunuri, servicii si

lucrari publice ori de parteneriat public-privat pentru concesiunea de lucrari).Deasemenea, principiul transparentei

guverneaza finantele publice si actul decizional in realizarea descentralizarii administratiei publice.

73

functionarea administratiei publice o reprezinta si transparenta utilizarii fondurilor publice,

functionarul public fiind un utilizator al acestora.In acest sens, in art.31 alin.(2) din Constitutie

se prevede ca ―autoritatile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa asigure

informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes

personal‖

Asadar, transparenta in domeniul exercitarii atributiilor functiei publice se poate realiza

numai prin asigurarea de catre autoritatile si institutiile publice a posibilitatii exercitarii dreptului

(constitutional) la informatie.

b.1.4.Eficienta si eficacitatea in exercitarea atributiilor functiei publice-privesc

eliminarea actiunilor si a activitatilor care nu produc rezultatele scontate in termen util.Un rol

important in acest sens il are procesul decizional in administratia publica, alaturi de controlul

administrativ ierarhic si organizarea interna a organelor administratiei publice.Deasemenea

conteaza buna pregatire a functionarilor publici, experienta in activitate, precum si o corecta

selectare a acestora.

b.1.5.Responsabilitatea functionarilor publici- implica abordarea de catre acestia a

activitatilor lor cu o deosebita seriozitate si maturitate fara a se implica in actiuni ilegale,

imorale,inoportune, hazardate, inutile ori ineficiente.In acest sens, legea cere pentru diferite

categorii de functionari publici sa aiba o anumita varsta, pregatire, experienta, stare de sanatate,

aptitudini psihologice, etc.Incalcarea dispozitiilor legale de catre functionarii publici in

activitatea lor poate atrage, dupa caz, raspunderea lor civila, penala, contraventionala ori

disciplinara.

b.1.6.Orientarea catre cetatean a activitatii functionarului public- exprima sensul

existentei serviciilor si functiilor publice, anume acela de a servi, sluji, binele public si interesele

legitime ale tuturor cetatenilor.Functionarul public trebuie sa aiba o atitudine deschisa,

serviabila, reverentioasa, fiind un adevarat slujitor al dreptului si intereselor legitime ale

persoanelor fizice si juridice.Conceptul de cetatean are in acest caz o semnificatie mai larga,

neincluzind in sfera sa doar sensurile de cetatean roman, ori de cetatean contribuabil.Orientarea

catre binele membrilor societatii statale include si respectarea si sprijinirea realizarii drepturilor

si intereselor legitime ale cetatenilor straini cu domiciliul ori resedinta in Romania, ale

cetatenilor straini care tranziteaza teritoriul tarii noastre, ori ale persoanelor cu dubla cetatenie1.

In contextul integrarii europene, o atentie deosebita trebuie acordata sprijinirii exercitarii

drepturilor cetatenilor U.E. aflati in tara noastra.

In art.41 alin.(1) din Statut este prevazuta obligatia legala a functionarilor publici ―de a se

abtine de la orice fapta care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice ori juridice sau

prestigiului corpului functionarulor publici‖.

In conceptul de orientare catre cetatean este inclusa si ideea de sprijinire in limitele legii, a

realizarii drepturilor si intereselor persoanelor juridice ce reprezinta colectivitati cu organizare

patrimoniu si interese proprii si care sunt constituite de catre cetateni.

Functionarul public in atitudinea sa fata de cetateni trebuie sa manifeste un comportament

reverentios, binevoitor, incercand chiar sa incurajeze cetatenii in realizarea drepturilor lor

constitutionale si legale.Functionarii publici trebuie sa acorde lamuriri, indicatii si sprijin

persoanelor in realizarea drepturilor si intereselor lor legitime.In acest sens, exista unele

1 A se vedea in acest sens si dispozitiile art.16 alin.(1)- (3) din Constitutie.

74

similitudini intre principiul orientarii catre cetatean a functionarului public si principiul rolului

activ a instantei de judecata.

Principiul orientarii catre cetatean a functionarului public in exercitarea atributiilor functiei

publice este strans legat de dreptul constitutional de petitionare al cetatenilor prevazut in art.51

din Constitutie.Conform acestui text constitutional, ―Cetatenii au dreptul sa se adreseze

autoritatilor publice prin petitii formulate numai in numele semnatarilor.Organizatiile legal

constituite au dreptul sa adreseze petitii exclusiv in numele colectivelor pe care le

reprezinta.Exercitarea dreptului de petitionare este scutita de taxa.Autoritatile publice au

obligatia sa raspunda la petitii in termenul si in conditiile stabilite potrivit legii‖.

Conform art.52 din legea fundamentala, ―persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un

interes legitim, de o autoritate publica printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in

termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a

interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei.Conditiile si limitele exercitarii acestui

drept se stabilesc prin lege organica‖.

b.1.7.Principiul stabilitatii in exercitarea functiei publice - era prevazut si in vechea

reglementare a Statutului functionarilor publici.

Sensul acestui principiu este acela de a garanta functionarilor publici legal investiti,

independenta necesara exercitarii in conditii optime a functiei publice, fara teama de a putea fi

revocati arbitrar de superiorii lor ierarhici.In acest sens, legea prevede proceduri speciale care

garanteaza stabilitatea in functia publica in domenii ca:

transferul functionarului in interesul serviciului;

eliberarea din functie ;

aplicarea sanctiunilor disciplinare si contraventionale, sanctiuni specifice raspunderii

administrative;

modificarea, incetarea si suspendarea raporturilor de serviciu;

drepturile si obligatiile legale ale functionarilor publici ;

raspunderea civila si penala a functionarilor publici, s.a.

Principiul inamovibilitatii care este specific raporturilor de serviciu ale judecatorilor numiti

de catre Presedintele Romaniei, reprezinta o forma superioara (principiului stabilitatii in functia

publica) de garantare a independentei persoanelor care exercita autoritatea de stat.Conform

principiului inamovibilitatii, magistratii nu pot fi transferati si nici chiar avansati, fara acordul

lor .Asigurarea de catre autoritatile si institutiile publice a stabilitatatii si inamovibilitatatii

reprezinta totodata, drepturi legitime ale persoanelor care exercita puterea de stat.Astfel,

functionarul public inlocuit ori transferat ilegal se poate adresa in apararea drepturilor sale legale

privitoare la raporturile de serviciu, instantei de contencios administrativ competente.

b.1.8.Principiul subordonarii ierarhice a functionarilor publici.

In scopul garantarii acestui principiu, prin Statut a fost reglementata obligatia acestora ―de a

se conforma dispozitiilor primite de la superiorii ierarhici‖.

Conform art.43 alin.(2) din legea organica, functionarul public are dreptul, sa refuze, in

scris si motivat indeplinirea dispozitiilor primite de la superiorul ierarhic, daca le considera

ilegale.Daca cel care a emis dispozitia, o formuleaza in scris, functionarul public este obligat sa

o execute, cu exceptia cazului in care aceasta este vadit ilegala.Functionarul public are

indatorirea sa aduca la cunostinta superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispozitia, astfel

de situatii.

75

Tot o expresie a principiului subordonarii ierarhice a functionarului public o reprezinta si

dispozitiile art.47 alin.(1) din Statut care prevad ca ―functionarii publici au obligatia de a rezolva

in termenele stabilite de catre superiorii ierarhici, lucrarile repartizate‖.

Raporturile de subordonare ierarhica a functionarilor publici fata de superiorii lor ierarhici

sunt raporturi specifice dreptului administrativ.

Aceste raporturi de subordonare ierarhica a functionarilor publici au o natura1:

de drept administrativ, intrand in categoria raporturilor juridice administrative de

subordonare;

de drept public, subordonarea ierarhica conditionanad realizarea interesului public si

contribuind la infaptiurea serviciului public;

de raporturi de serviciu, avand loc intre un sef (superior) ierarhic si un subordonat

ierarhic in cadrul serviciului public si definite ca raporturi de serviciu de catre Legea

nr.188/1999;

legale, nasterea, modificarea si stingerea acestor raporturi fiind reglementata prin lege

organica.

Acest tip de raporturi este specific categoriei raporturilor de subordonare ierarhica din

cadrul sistemului administratiei publice, subiectele de drept participante neaflindu-se pe o

pozitie de egalitate juridica.

Subiectul aflat pe o pozitie ierarhic superioara are dreptul de a conduce, indruma si controla

activitatea subiectelor de drept subordonate.

Ierarhizarea aceasta are la baza divizarea in mod subiectiv, la nivelul structurii de posturi si

functii publice, a competentei legale, obiective a autoritatii administratiei publice.

Raporturile de subordonare ierarhica nu sunt specifice numai sistemului de organizare din

cadrul administratiei publice.

Demnitarii, militarii si alti angajati din sectorul public ori privat pot intra in raporturi de

subordonare ierarhica.Dar, in cazul angajatilor din sectorul privat (de exemplu functionarii

privati) aceste raporturi au o natura de drept privat si contractuala.

Raporturi de subordonare ierarhica exista si intre unele institutii ale administratiei publice

centrale, ca si intre demnitarii din cadrul acesteia (de exemplu raporturile dintre Guvern si

ministere, respectiv intre primul-ministru si ministri).

b.2.Principiile legale ale concursului desfasurat in vederea ocuparii functiilor publice.

Daca prima categorie de principii (si cele mai importante ) prevazute de Statut privesc

exercitarea functiei publice, cea de a doua catergorie de principii stabilite de Legea nr.188/1999,

se refera la ocuparea prin concurs a functiilor publice are la baza urmatoarele principii:

al competitiei deschise;

al transparentei;

al meritelor profesionale si competentei;

egalitatea accesului la functiile publice pentru fiecare cetatean care indeplineste

conditiile legale.

1 Natura juridica a raporturilor juridice de subordonare ierarhica a functionarilor publici este controversata in

doctrina juridica de specialitate.Problematica este abordata pe larg in cadrul sectiunii privind raportul de serviciu al

functionarului public din acest curs.

76

b.2.1.Principiul competitiei deschise reprezintă o premiza necesara asigurarii accesului in

mod liber si egal la functiile publice pentru fiecare cetatean care indeplineste conditiile

legale.Acest principiu guverneaza in general si o procedura de acordare (adjudecare) a

contractelor administrative.

Principiul are in vedere posibilitatea inscrierii la concurs a unui numar cat mai mare de

persoane care indeplinesc cerintele legale pentru a putea fi selectata o persoana cat mai potrivita

pentru exercitarea atributiilor postului scos la concurs.Incalcarea dispozitiilor legale aplicabile in

materie atrage anularea concursului.

b.2.2.Principiul transparentei –are in vedere accesul persoanelor interesate la informatiile

de interes public privitoare la concurs.In acest sens, este necesara realizarea procedurilor de

publicitate a concursului si a celorlalte date si informatii cerute de lege.Conditiile de desfasurare

a concursului in vedera ocuparii unei functii publice se publica in Monitorul Oficial al

Romaniei, Partea a III-a cu cel putin 30 de zile inainte de data desfasurarii concursului.

b.2.3.Principiul meritelor profesionale si competentei- era partial prevazut si in vechea

reglementare prin stabilirea regulei‖selectarii functionarilor publici exclusiv dupa criteriul

competentei‖.Recrutarea functionarilor publici se face pe baza de merit, orice functie publica

urmand a fi ocupata de catre o persoana care se dovedeste a fi cea mai bine pregatita dar care are

si cea mai sustinuta activitate profesionala in functie de criteriile legale de departajare a

candidatilor .

b.2.4.Principiul egalitatii accesului la functiile publice- era prevazut in vechea

reglementare sub forma regulei legale‖a egalitatii sanselor la intrarea si la promovarea in corpul

functionarilor publici.Acest principiu impune obligatia autoritatilor si institutiilor publice sa

aplice un tratament egal si nediscriminatoriu fata de toate persoanele care, indeplinind cerintele

legale, candideaza la ocuparea unei anumite functii publice.Acest principiu este prevazut sub

diferite forme si in statutele speciale (de exemplu in Legea nr.360/2002 privind Statutul

politistului) dar si art.16 (egalitatea in drepturi) din Constitutia Romaniei.Astfel, in art.16

alin.(1) din Constitutie se prevede ca‖ cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice,

fara privilegii si fara discriminari‖.

Funtionarii publici

Notiunea de functionar public

A.Definitii in doctrina

In literatura juridica, de-a lungul timpului, au fost formulate diferite definitii ale institutiei

functionarului public.

77

Profesorul C.G.Disescu considera ca functionarul public este ―acela care detine, sau, fara a

detine1 o parte din suveranitate, contribuie la mersul lucrului public, fiind retribuit si prestand

juramant2‖.

In viziunea profesorului Anibal Teodorescu, functionarul public este persoana care, in

schimbul unei remuneratiuni, indeplineste sau colaboreaza in mod permanent la indeplinirea

unui serviciu public depinzand de autoritatea administrativa a statului, judetelor sau comunelor3.

Autorul Mihai Traian Oroveanu apreciaza ca functionarul public ―este persoana care in

conformitate cu dispozitiile actelor normative, este numita de autoritatea publica competenta,

repartizata sau aleasa potrivit normelor legii si investita in mod legal ca titular al functiei si cu

atributiile acestei functii, prestand in mod permanent o activitate cu scopul de a asigura

functionarea continua a unui serviciu public, in schimbul salariului periodic4‖.

In opinia profesorului Mircea Preda5, functionarul public este ―persoana numita sau

aleasa intr-o functie publica cu caracter de permanenta, in serviciile autoritatilor publice centrale

sau locale, ori in institutiile publice ori regiile autonome infiintate de acestea‖.

Autorul Alexandru Negoita apreciaza ca functionarul public este persoana fizica angajata

intr-un organ al administratiei publice si care este legal abilitata sa indeplineasca atributii

stabilite prin lege sau prin acte juridice emise in baza si in executarea legii6.

Virginia Vedinas7 defineste functionarul public ca fiind ―persoana legal investita prin

numire sau alegere intr-o functie publica din structura unui serviciu administrativ8, in scopul

indeplinirii competentei acestuia‖.

După autorul Dumitru Brezoianu9 ―functionarul public este persoana fizica investita in

mod legal cu exercitarea acestei functii, prin care se realizeaza sarcinile si atributiile organului in

cadrul caruia se exercita functia respectiva‖.

B.Definitia legala a functionarului public.

Definitia legala a notiunii este facuta in art.2 alin.(2) al Statutului.

Dreptul pozitiv defineste functionarul public ca fiind ―persoana numita in conditiile Legii

nr.188/1999 (cu modificarile ulterioare) intr-o functie publica‖.Vechea reglementare definea

functionarul public ca fiind ‖persoana numita intr-o functie publica‖.

Remarcam vointa expresa a legiuitorului de a exclude din sfera notiunii de functionari

publici pe angajatii publici1 ce realizeaza servicii publice, dar care nu cad sub incidenta Legii

nr.188/19992.

1 Autoritatea functiei publice are la baza competenta organului administratiei publice care este conferita de stat

prin act normativ emis in temeiul suveranitatii sale interne.In aceasta idee, prin exercitiul functiei publice s-ar realiza

o particica din suveranitatea statului .In prezent, Statutul functionarului public nu este drept comun pentru toate

categoriile de angajati ai statului, renumerati din banul public si care, avand exercitiul autoritatii publice realizeaza

serviciul public. 2 C.G.Disescu, Curs de drept public roman, Bucuresti,1981,p.855. 3 A.Teodorescu, Tratat de drept administrativ, vol.I, editia a III-a, Bucuresti,1929, p.261. 4 M.T.Oroveanu, Tratat de drept administrativ,Ed.Cerna,Bucuresti,1998,p.327. 5 M.Preda, Tratat elementar de drept administrativ roman, editia a II-a, Ed.Lumina Lex, Bucuresti,1999, p.79. 6 A.Negoita, op.cit.,p.87. 7 Virginia Vedinas, op.cit., p.32. 8 Unii autori din literatura de drept administrativ se refera in definitiile date strict la functionarii publici care isi

desfasoara activitatea numai in cadrul organelor administratiei publice( de exemplu: V.Vedinas,A.Negoita, etc.). 9 D.Brezoianu, Drept administrativ, Partea speciala,Ed.Univ.Titu Maiorescu, Bucuresti, 2002, p.342.

78

Se observa deasemenea, faptul ca spre deosebire de definitiile date notiunii de literatura

juridica de specialitate, care sunt destul de ample, definitia legala a institutiei functionarului

public este mult mai succinta.In schimb, definitia legala a functiei publice este mai

cuprinzatoare.

Raportand definitia legala a institutiei functionarului public la cea a functiei publice, rezulta

ca functionarul public este persoana care in conditiile Statutului functionarilor publici, realizeaza

atributiile si responsabilitatile stabilite in temeiul legii, in scopul realizarii prerogativelor de

putere publica de catre administratia publica centrala si locala.

C.Concluzie

Recapituland consideratiile prezentate in cele ce preced, putem retine ca functionarul

public este persoana fizica numita in conditiile legii intr-o functie publica si care exercita

prerogativele puterii publice in scopul realizarii interesului public si al satisfacerii serviciului

public.

D.Sensurile notiunii de functionar public

a.Sensul restrans al notiunii

In sensul dreptului pozitiv, prin notiunea de functionar public se inteleg acele categorii de

angajati publici, remunerati din banul public, care desfasurandu-si activitatea in cadrul

organelor, institutiilor si serviciilor publice in scopul satisfacerii intereselor generale si legitime

ale membrilor societatii statale, le sunt aplicabile dispozitiile Statutului functionarilor publici si

ale statutelor speciale derogatorii de la Statutul functionarului public.Aceasta este acceptiunea

legala si restransa a notiunii analizate.

b.Sensul larg al notiunii

Dar, nu numai functionarii publici carora li se aplica Legea nr.188/1999 realizeaza activitati

de interes public si se afla in serviciul public.De exemplu, demnitarii (carora nu li se aplica

prevederile acestui act normativ) urmaresc prin activitatea lor satisfacerea, realizarea interesului

public.

In doctrina se utilizeaza formula de functionari publici in sens larg, ce include si alte

categorii de angajati ai statului care au exercitiul autoritatii publice in scopul satisfacerii

serviciului public.Aceste categorii de angajati ai statului reprezinta institutii ale dreptului

administrativ in masura in care:

satisfac interesul public, prin activitatea specifica;

sunt in serviciul (remunerat din banii publici) statului ori comunitatilor constituite in

unitatile administrativ teritoriale;

1 Diferitelor categorii de angajati ai autoritatilor si institutiilor publice care nu sunt functionari publici dar

conlucreaza la realizarea serviciilor publice li se aplica dispozitii legale cuprinse in statute proprii si in Codul muncii. 2 A se vedea in acest sens art.5 alin.(1) si art.6 din Statut.

79

au exercitiul autoritatii publice;

serviciul public realizat face parte ori este subordonat sistemului organelor

administratiei publice.Astfel de categorii ( de angajati in cadrul institutiilor publice) pot fi

cadrele didactice din invatamantul de stat sau demnitarii publici care conduc organele

administratiei publice, etc.Intre notiunea de functionar public ( in sens legal, restrans) si cea de

angajat in serviciul public (functionar public in sens larg) exista un raport de parte-intreg.

E.Statutul functionarului public si statutele speciale ale functionarilor publici

a.Functionarii publici care dispun de statute speciale

Datorita specificului unor anumite categorii de functii publice a aparut necesitatea

reglementarii lor in mod special, deosebit, prin acte normative distincte.

Statutul functionarului public in noua sa forma1, permite sa beneficieze de statute speciale,

functionarii publici care isi desfasoara activitatea in cadrul urmatoarelor servicii publice:

structurile de specialitate ale Parlamentului Romaniei;

structurile de specialitate ale Administratiei Prezidentiale;

structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ;

serviciile diplomatice si consulare;

autoritatea vamala;

politia si alte structuri ale Ministerului de Interne;

alte servicii publice stabilite prin lege.

Prevederile cuprinse in aceste statute speciale sunt completate de prevederile din cadrul

Statutului functionarilor publici (Legea nr.188/1999, cu modificarile ulterioare).Dispozitiile

Statutului functionarilor publici reprezinta norme juridice cu caracter general in raport cu

dispozitiile cuprinse in statutele speciale (ale functionarilor publici).Astfel, daca statutul special

al vreunei categorii de functionari publici nu reglementeaza anumite aspecte de ordin juridic,

acestora li se vor aplica dispozitiile cuprinse in Statutul functionarilor publici.Totusi, prevederile

Statutului functionarilor publici nu se aplica tuturor categoriilor de salariati bugetari.

b.Categoriile de angajati din cadrul institutiilor publice carora nu li se aplica

prevederile Statutului functionarilor publici

Prevederile Statutului functionarilor publici nu se vor aplica:

personalului salariat din aparatul propriu al autoritatilor si institutiilor publice care

desfasoara activitati de intretinere, reparatii, protocol, gospodarire, administrative, secretariat si

de deservire precum si altor categorii de personal care nu exercita prerogative de putere publica;

personalului salariat incadrat pe baza increderii personale, la cabinetul demnitarului;

corpului magistratilor;

cadrelor didactice;

persoanelor numite sau alese in functii de demnitate publica.

1 Art.XIII, pct.-ul 6 din Legea nr.161/2003 a modificat cuprinsul art.5 alin.(1) din Legea nr.188/1999 privind

Statutul functionarilor publici.

80

Unele dintre aceste categorii de angajati in institutii publice care realizeaza activitati de

interes public sau exercita autoritatea de stat dispun de statute proprii (de exemplu corpul

magistratilor sau cadrele didactice) dar dispozitiile cuprinse in acestea nu vor putea fi completate

cu prevederile Statutului functionarilor publici.

Anumite categorii de angajati ai statului in cadrul unor autoritati si institutii publice

(functionari publici in sens larg) constituie (datorita naturii si trasaturilor specifice ale activitatii

realizate) subiecte de studiu pentru stiinta dreptului administrativ.Alte categorii de angajati care

nu cad sub incidenta dispozitiilor cuprinse in Statutul functionarilor publici fac obiectul de

studiu al altor stiinte juridice (cum ar fi dreptul muncii, dreptul financiar-fiscal, dreptul

procesual civil, dreptul procesual penal,etc.).

F.Corpul functionarilor publici si corpul de rezerva al functionarilor publici

a.Corpul functionarilor publici

Actuala definitie a acestei institutii este aproape identica cu cea anterioara.Conform

Statutului functionarilor publici1 ―totalitatea functionarilor publici din autoritatile si institutiile

publice din administratia centrala si locala constituie corpul functionarilor publici‖.

b.Corpul de rezerva al functionarilor publici

Persoana careia i-a incetat raportul de serviciu din motive neimputabile ei,2 isi pastreaza

calitatea de functionar public, continuind sa faca parte din corpul de rezerva al functionarilor

publici3.

Functionarii publici din corpul de rezerva pot fi redistribuiti de catre Agentia Nationala a

Functionarilor Publici4 pe o functie publica echivalenta cu functia publica detinuta sau intr-o

functie publica inferioara vacanta (cu acordul scris al functionarului public).

G. Situatia funcţionarilor de fapt

a. Funcţionarul de drept.

Aşa cum am arătat mai sus, atribuţiile ce formează conţinutul unei funcţii publice nu pot fi

exercitate, în mod legal, decât de persoana care – îndeplinind condiţiile legale – a fost investită

în funcţia publică respectivă, conform unei proceduri prevăzute de lege; funcţionarul public

astfel investit în funcţie este un funcţionar de drept.Acesta este persoana numita in conditiile

Legii nr.188/1999 (cu modificarile ulterioare) intr-o functie publica.

b. Funcţionarul de fapt

b.1.Noţiunea de funcţionar de fapt

1 A se vedea dispozitiile art.2 alin.(5) din Statut. 2 Art.2 alin.(2) din Statut. 3 De exemplu, daca autoritatea sau institutia publica isi reduce personalul ca urmare a reorganizarii activitatii,

prin reducerea postului ocupat de functionarul public.A se vedea in acest sens dispozitiile art.90 alin.(4) din Statut. 4 Redistribuirea functionarilor publici din corpul de rezerva se dispune prin ordin al presedintelui Agentiei

Nationale a Functionarilor Publici (A.N.F.P.).

81

Spre deosebire de funcţionarul de drept, funcţionarul de fapt este persoana care, deşi nu a

fost legal investită într-o funcţie publică, exercită – pe o anumită perioadă de timp – atribuţiile

ce constituie conţinutul acelei funcţii publice, îndeplinind acte producătoare de efecte juridice1.

b.2.Cauzele care pot determina apariţia funcţionarului de fapt

Acestea pot fi grupate în două categorii2:

a)situaţii normale, când împrejurări rezonabile împiedică publicul să realizeze

iregularitatea situaţiei deoarece persoana care exercită funcţia publică respectivă prezintă toate

aparenţele unui funcţionar public legal investit;

b) situaţii de natură excepţională, când îndeplinirea unei funcţii de către o persoană

neinvestită în acest sens este justificată de necesitatea funcţionării administraţiei, a serviciilor

publice esenţiale, iar autorităţile legal abilitate nu mai există, cum ar fi, de exemplu,

împrejurările insurecţionale, când autorităţile publice legale au fost înlăturate, atribuţiile acestora

fiind preluate de organismele revoluţionare.

b.3.Efectele juridice ale actelor emise de funcţionarul de fapt

Referitor la efectele juridice ale actelor emise de funcţionarul de fapt, în doctrină3, s-a arătat

că acestea diferă, în funcţie de natura împrejurărilor care au determinat emiterea lor, pe de o

parte, şi – după caz – de buna sau reaua-credinţă a terţilor beneficiari, pe de altă parte.

Astfel, dacă emiterea actelor a fost determinată de împrejurări de natură excepţională

(război, revoluţii etc.) – din raţiuni care ţin de caracterul evenimentelor şi de imperativul ca

anumite servicii publice să funcţioneze şi în aceste împrejurări – ele sunt valabile, chiar dacă

terţii beneficiari aveau cunoştinţă de faptul că persoana care le-a îndeplinit nu era investită în

mod legal cu această atribuţie.

În cazul în care actele au fost emise în împrejurării normale, se disting următoarele situaţii:

-dacă terţii, cu rea credinţă, au apelat la serviciile unei persoane, despre care aveau

cunoştinţă că nu este legal investită ca funcţionar public, actele emise de aceasta vor fi nule;

-dacă însă, terţii au apelat la serviciile unei persoane, pe care, cu bună credinţă, o considerau

legal investită ca funcţionar public, actele emise de aceasta sunt considerate ca valabile4.

Exemplul tipic, pentru această din urmă situaţie, îl constituie oficierea, de către o persoană care

1 Vezi Jean Vermeulen, Statutul funcţionarilor publici, Bucureşti, Institutul de arte grafice ―Vremea‖, 1933, pag.

304. 2 V. Vedinaş, op. cit., pag. 50. 3 Idem, pag. 51. 4 Acest principiu este exprimat sintetic în dictonul latin ―error communis facit ius‖ (eroarea comună creează

dreptul), o aplicare a sa în legislaţia românească regăsindu-se în prevederile art. 7 din Legea nr. 119/1996 cu privire la

actele de stare civilă, potrivit cărora ―Actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public

atribuţiile de ofiţer de stare civilă, cu respectarea prevederilor prezentei legi, sunt valabile, chiar dacă acea persoană

nu avea această calitate.‖; această lege a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 282 din 11

noiembrie 1996.

82

nu avea calitatea de ofiţer de stare civilă, a unor căsătorii, care – datorită bunei-credinţe a celor

în cauză şi în interesul acestora – sunt considerate a fi valabil încheiate1.

Conditiile de acces in functiile publice

Legea a stabilit o serie de conditii privind persoana celui care aspira sa ocupe una din

functiile publice.Acestea sunt conditiile generale pentru ocuparea oricarei functii publice.

In vederea ocuparii unor functii deosebite se cer indeplinite diferite conditii suplimentare

fata de cele generale.Conditiile cerute pentru ocuparea functiilor publice specifice se numesc

conditii speciale.

Chiar si in ipoteza in care o persoana aspiranta la ocuparea unei functii publice specifice

indeplineste conditiile speciale, daca nu va indeplini cerintele generale prevazute in Statutul

functionarilor publici, ea nu va putea ocupa aceasta functie publica.

A.Conditiile generale de acces in functiile publice

Poate ocupa o functie publica persoana care indeplineste urmatoarele conditii:

a.are cetatenia romana si domiciliul in Romania;

b.cunoaste limba romana scris si vorbit;

c.are varsta de minimum 18 ani impliniti;

d.are capacitate deplina de exercitiu;

e.are o stare de sanatate corespunzatoare functiei publice pentru care candideaza;

f.indeplineste conditiile de studii prevazute de lege pentru functia publica pentru care

candideaza;

g.indeplineste conditiile specifice pentru ocuparea functiei publice;

h.nu a fost condamnata pentru savarsirea unei infractiuni care ar face-o incompatibila cu

exercitarea functiei publice;

i.nu a fost destituita dintr-o functie publica in ultimii 7 ani;

j.nu a desfasurat activitate de politie politica, astfel cum este definita de lege.

a.Conditia ca persoana aspiranta la ocuparea unei functii publice sa aiba cetatenia

romana si domiciliul in Romania.

Aceasta cerinta înscrisă in Statut in cadrul articolului 49 la litera a) este prevazuta si in

articolul 16 aliniatul (3) din Constitutie.Intre cele doua texte legale nu exista diferente.In

completare, art.50 din legea fundamentala statueaza ca ―fidelitatea fata de tara este sacra‖.O

garantie similara o reprezinta obligaţia functionarilor publici de a depune juramantul de credinta.

In actuala reglementare constitutionala cat si legala nu este obligatoriu ca persoana aspiranta

la ocuparea unei functii publice sa detina exclusiv cetatenia romana.Noua reglementare

constitutionala si legala deschide calea ocuparii functiilor publice si persoanelor care detin

1 L.Giurgiu,C.G.Zaharie, A.Segarceanu,Drept administrativ, editia a III-a, Ed.Sylvi,2002, Bucuresti p. 126 –

128.

83

alaturi de cetatenia romana si cetatenia altui stat.Totodata, aceasta dubla conditie privind

cetatenia romana si domiciliul in Romania isi gaseste fundamentul in necesitatea atasamentului

si fidelitatii fata de tara a functionarului public in exercitarea functiei in care a fost

investit.Faptul ca persoana care exercita functia publica are si cetatenia romana si domiciliul in

Romania, reprezinta o dubla garantie a fidelitatii si patriotismului sau.

Daca conditia cetateniei romane priveste in special credibilitatea realizarii functiei publice,

cerinta domiciliului in Romania tine si de operativitatea si eficienta indeplinirii atributiilor si a

responsabilitatilor stabilite in temeiul legii, in sarcina functionarului public.

b. Conditia ca persoana care aspira la ocuparea unei functii publice sa cunoasca limba

romana scris si vorbit.

Aceasta este cea de-a doua1 cerinta prevazuta la art.49 din Statut.Prevederea legala este in

concordanta cu dispozitiile art.13 din Constitutie potrivit careia‖limba romana este limba

oficiala‖.Aceasta cerinţă a legii implica o buna pregatire generala a viitorului functionar public.

c.Conditia ca presoana care doreste sa ocupe o functie publica sa aiba cel putin varsta

de 18 ani impliniti.

In general, pentru ocuparea demnitatilor publice(presedinte, ministru, senator, deputat,

prefect, primar), a functiilor publice de conducere si a functiilor publice corespunzatoare

categoriei inaltilor functionari publici este necesara implinirea de catre candidati a unor varste

minime superioare. Aceste varste minime sunt, dupa caz, determinate de lege (23,30,32,35 de

ani, s.a.) sau determinate implicit, prin impunerea unor limite ale vechimii minime in

specialitatea functiei publice respective.

In acelasi timp, legea cere candidatului la ocuparea unei functii publice, capacitatea deplina

de exercitiu.Exceptand situatia femeii casatorite la implinirea varstei de (15) 16-17 ani impliniti,

conform legislatiei civile, orice persoana fizica cu capacitate deplina de exercitiu are implinita

varsta de 18 ani2.

d.Conditia ca persoana care candideaza la ocuparea unei functii publice sa aiba

capacitate deplina de exercitiu.

Aceasta conditie legala este de natura sa ingradeasca accesul la functiile publice a

persoanelor puse sub interdictie (debili si alienati mintali), a minorilor lipsiti de capacitate de

exercitiu (sub 14 ani) ori cu capacitate de exercitiu restransa (intre 14 si 18 ani).Daca persoanele

lipsite de capacitate de exercitiu nu-si pot asuma obligatii de drept privat (cu efecte asupra

1 Noua reglementare nu mai prevede in cadrul conditiilor cu caracter general cerinta conform careia candidatul

trebuie sa fi promovat concursul pentru ocuparea functiei publice.Aceasta conditie însă este prevazuta in cadrul

cerintelor specifice ocuparii fiecarei categorii de functii publice.Rezulta asadar, ca si aceasta cerinta este o conditie

generala necesara ocuparii oricarei functii publice. 2 Totusi, minorul de 16 ani, conform dispozitiilor dreptului comun (legislatia muncii) ar putea face parte din

personalul organelor si serviciilor administratiei publice (in lipsa unei dispozitii speciale contrare), dar fara a ocupa o

functie publica (de exemplu in cadrul personalului de deservire).

84

propriului patrimoniu) cu atat mai putin ele vor putea implica in raporturi juridice, autoritatile si

serviciile publice.Evident, acest aspect subliniaza legatura dintre capacitatea juridica civila de

exercitiu a persoanei fizice si competenta legala subiectiva a functionarului public.

In situatia in care un functionar public incheie sau emite acte juridice, desi nu indeplineste

conditiile legale pentru ocuparea postului (de exemplu nu are capacitatea deplina de exercitiu)

aceste acte vor fi lovite de nulitate absoluta (exceptie facand cazurile de aplicare a principiului

„error comunis facit jus‖).

O problema deosebita se poate crea in cazul in care un candidat avand o capacitate deplina

de exercitiu (deci fara a fi pus sub interdictie) prezinta vizibile tulburari psihice sau alterarea

discernamantului.In acest caz, rezolvarea problemei se va face prin respingerea candidaturii

persoanei respective la ocuparea functiei publice.Respingerea se va face in baza art.49 lit.e) din

Statut, pentru lipsa starii de sanatate corespunzatoare functiei publice, constatata in baza unui

examen medical de specialitate.Indeplinirea conditiilor privind varsta minima si capacitatea

deplina de exercitiu reprezinta o aplicare a a principiului responsabilitatii in exercitarea functiei

publice.

e.Conditia ca aspirantul la ocuparea unei functii publice sa aiba o stare de sanatate

corespunzatoare functiei publice pentru care candideaza.

Atestarea starii de sanatate se face pe baza unui examen medical de specialitate,.Asemenea

celorlalte conditii generale, cerinta starii de sanatate a candidatului era prevazuta si în vechea

reglementare.Conditia reprezinta o aplicatie si totodata, o cerinta necesara pentru asigurarea

aplicarii principiului eficientei si eficacitatii in exercitarea functiei publice.Starea sanatatii

functionarului public nu trebuie sa-l impiedice pe acesta in realizarea atributiilor de serviciu.

Unele legi speciale adauga acestei conditii cerinta conform careia candidatul trebuie sa fie

apt din punct de vedere fizic si psihic.Indeplinirea acestei conditii se constata pe baza unor

verificari din partea specialistilor.

f.Cerinta conform careia candidatul trebuie sa indeplineasca conditiile de studii

prevazute de lege pentru functia publica pentru care candideaza.

Conditiile de studii privesc atat clasa1 din care face parte functia scoasa la concurs cat si

specificul acesteia.

Conditiile de studii pot privi:

nivelul de studii;

specificul unitatii de invatamant absolvite;

specialitatea urmata.

Dupa nivelul lor, studiile pot fi generale, medii (liceale si postliceale), superioare de scurta

durata (colegiu), superioare de lunga durata (facultate), postuniversitare (de perfectionare, de

specializare, academice, aprofundate, master si doctorat).Acestora li se adauga cursurile de

pregatire si formare specializata in administratia publica organizate de institutiile autorizate in

acest sens (de exemplu de Institutul National de Administratie).

1 A se vedea dispozitiile art.8 din Statut.

85

Unele statute speciale cer ca cei care ocupa anumite functii publice sa fie absolventii unor

anumite institutii de invatamant.De exemplu Legea nr.360/2002 privind Statutul politistului

prevede in art.21(3) ca ―persoanele incadrate in functia de subinspector de politie să fie

absolvente ale colegiului de politie sau ale Facultatii de drept din cadrul Academiei de Politie

Alexandru Ioan Cuza‖.

Pentru ocuparea altor categorii de functii este necesara efectuarea unor programe de formare

specializata si perfectionare in diferite domenii specifice de activitate. Astfel de programe

trebuie urmate pentru ocuparea unei functii corespunzatoare categoriei inaltilor functionari

publici-art.18 lit.c) din Statut).

g. Conditia ca persoana care aspira la ocuparea unei functii publice sa indeplineasca

conditiile specifice pentru ocuparea functiei publice.

Aceste conditii sunt cuprinse in statutele speciale ale functionarilor publici ori in alte

reglementari speciale.De exemplu, Legea nr.360/2002 privind Statutul politistului stabileşte in

art.10, conditiile speciale de incadrare in structurile Politiei Romane.Aceste conditii speciale

trebuie indeplinite in mod cumulativ cu cele generale, cuprinse in Statutul functionarilor publici.

Conditiilor generale din Statut si conditiilor specifice din cadrul reglementarilor (statutelor)

derogatorii li se mai adauga obligativitatea indeplinirii cerintelor speciale prevazute pentru

ocuparea diferitelor categorii de functii (de exemplu cerintele speciale prevazute pentru

ocuparea functiilor publice de conducere).

Aceasta cerinta nu era prevazuta in vechea reglementare, dar ea se aplica in baza regulilor

generale de interpretare a normelor juridice.

h. Cerinta ca persoana care aspira la ocuparea unei functii publice sa nu fi fost

condamnata pentru savarsirea unei infractiuni care ar face-o incompatibila cu exercitarea

functiei publice.

Exceptie de la aceasta regula face persoana pentru care a intervenit reabilitarea.

Infractiunile care fac o persoana incompatibila cu exercitarea functiei publice sunt:

infractiunile contra umanitatii;

infractiunile contra statului si contra autoritatii;

cele de serviciu sau in legatura cu serviciul;

cele care impiedica infaptuirea justitiei;

infractiunile de fals;

faptele penale de coruptie;

orice alta infractiune savarsita cu intentie care ar face-o incompatibila cu exercitarea

functiei publice (de exemplu omorul savarsit asupra unui politist aflat in exercitarea atributiilor

functiei sale).Faptele penale de natura sa atraga incompatibilitatea sunt stabilite pe cale de lege

speciala, ori pot fi lasate la aprecierea comisiei de concurs.In general, statutele speciale sunt si

mai restrictive in a permite ocuparea functiei publice specifice, cerand candidatului ―sa nu aiba

86

antecedente penale ori sa nu se afle in curs de urmarire penala sau de judecata pentru savarsirea

de infractiuni1‖.

In alte cazuri, candidatul trebuie ―sa aiba un comportament corespunzator cerintelor de

conduita admise si practicate in societate‖.Mai mult chiar, in unele cazuri, candidatii la ocuparea

de functii publice specifice nu trebuie sa fi savarsit nici macar infractiuni din culpa2 ori abateri

de la principiile morale.

i.Conditia ca persoana care candideaza la ocuparea unei functii publice sa nu fi fost

destituita dintr-o functie publica in ultimii 7 ani.

Vechea reglementare nu prevedea aceasta conditie.Destituirea din functie reprezinta cea mai

grava sanctiune disciplinara aplicabila unui functionar public.Prin urmare, nu numai o sanctiune

penala reprezinta o piedica la ocuparea functiei publice, ci si aplicarea unei sanctiuni disciplinare

(administrative).Dupa scurgerea termenului de 7 ani, de la data destituirii din functie,

functionarul public este, sub aspect administrativ-disciplinar, reabilitat de drept.

j.Conditia ca cel care aspira la ocuparea unei functii publice sa nu fi desfasurat

activitate de politie politica, astfel cum este definita de lege.

Textul de lege face trimitere la un act normativ cu caracter special.Scopul interdictiei legale

este de a impiedica persoanele care au desfasurat o activitate de politie politica (in cadrul

structurilor de securitate si de ordine publica, incalcand drepturile si libertatile fundamentale ale

omului inainte de 1990) sa faca parte din corpul functionarilor publici, a caror probitate morala

trebuie sa fie in afara oricarei controverse.

TESTE DE AUTOEVALUARE

1.Ce conditii trebuie sa indeplineasca candidatul la ocuparea unei functii publice?

2.Ce conditii trebuie sa indeplineasca candidatul la ocuparea unei functii publice de

conducere?

3.Cum se clasifica functiile publice?

4.Ce este un funcţionar public?

5.La eliberarea dintr-o funcţie publică de conducere, care s-a desfiinţat ca urmare a

reorganizării instituţiei publice, şi numirea într-o funcţie publică de execuţie

corespunzătoare, este necesara îndeplinirea condiţiei acordului scris al funcţionarului public?

6.Membri personalului diplomatic şi consular sunt functionari publici?

1 Art.10 alin.(1) lit.b) si c) din Legea nr.360/2002. 2 In principiu, savarsirea de infractiuni din culpa nu atrage incompatibilitatea cu functia publica.

87

7.Care este regimul juridic aplicabil militarilor?

8.Ce sunt militarii?

9.Care este regimul juridic aplicabil cadrelor didactice?

BIBLIOGRAFIE 1. A.Iorgovan, Tratat de drept administrativ,Ed.All Beck, Bucuresti, 2002.

88

2. A.Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Ed.Nemira,vol.II,Bucuresti,1996.

3. V.Vedinas,Drept administrativ si institutii politico-administrative, Ed.Lumina Lex,

Bucuresti,2002.

4. J.Vermeulen, Evolutia dreptului administrativ roman,Institutul de Arte Grafice Vremea,

Bucuresti,1943.

5. A.Molcut,D.Oancea,Drept roman, Ed.Universul, Bucuresti, 1993.

6. G.Jeze,Principes generaux du droit administratife,Tome III,Paris,1926.

7.P.H.Chalvidan,C.Honter,Droit administratif,Manuel practique,Nathan Universite,1995.

8. C.Debbasch ,Institutiones et droit administratife,Tome II,cap.L'action et le control de l'

administration, P.U.F.,1999.

9. J.Rivero, J.Waline,Droit administratif,15e edition,Editions Dalloz, Paris,1994.

10. L.Chiriac, Activitatea autoritatilor administratiei publice,Ed.Accent, Cluj,2001.

11. A.Negoita, Drept administrativ, Ed.Sylvi,Bucuresti,1996.

12. A.Negoita, Stiinta administratiei,E.D.P., Bucuresti,1977.

13. A.Negoita,Drept administrativ,Ed.Sylvi,Bucuresti,1995.

14. R.N.Petrescu,Drept administrativ,Ed.Cordial Lex, Cluj,2001.

15. A.de Laubadere, J.C.Venezia, Y.Gaudenet,Droit administratif general, Tome I, 15e

edition,L.G.D.I.,Paris, 1999.

16. L.Giurgiu,A.Segarceanu,H.C.Rogoveanu,Dreptadministrativ, Ed.Sylvi,Bucuresti,2000.

17. L.Giurgiu,C.G.Zaharie,A.Segarceanu,Drepta dministrativ,Ed.Sylvi,

Bucuresti,2001.

18. V.I.Prisacaru, Tratat de drept administrativ roman,partea generala,Ed.Lumina Lex,

Bucuresti,1993.

19. M.Berthelemy,Droit des affaires,Editions juridiques Lefebure, Paris,1990.

20. G.Vlachos,Principes generaux du droit administatif, Paris

21. E.D.Tarangul , Tratat de drept administrativ roman,Tipografia Glasul Bucovinei,

Cernauti, 1944.

22. F.Terre´,P.Simler, Droit civil.Les biens,5-édition,Dalloz, Paris,1998.

23. G.N.Lutescu, Teoria generala a drepturilor reale, Bucuresti,1947.

24. C.Hamangiu, R.Balanescu,Al.Baicoianu,Tratat de drept civil roman, Ed. Nationala,

Bucuresti, 1929.

25. P.Negulescu, Tratat de drept administrativ.Principii generale, editia a IV-a, Institutul de

Arte Grafice, Ed.Marvan, Bucuresti, 1934.

26. M.Vararu,Tratat de drept administrativ roman,Ed.Librariei Socec si Co.- Societate

anonima, Bucuresti,1928.

27. C.Rarincescu, Teoria serviciului public, Univ.din Bucuresti, Fac.de Drept- Curs predat la

doctoratul juridic.

28. G.Costi, Notiunea contractului administrativ, Monitorul Oficial si Imprimeriile Statului,

Imprimeria Centrala, Bucuresti, 1945.

29. G.Dupuis, M.J.Guedon,P.Chretien, Droit administratf, Paris,1999.

30. L.Duguit, Traite de droit constitutionnel, Paris,1923.

31. L.Pop, Dreptul de proprietate si dezmembramintele sale,Ed.Lumina Lex,Bucuresti.1996.

32. T.Mrejeru, D.A.P.Florescu, R.Lazar,B.Mrejeru, Contractul de asociere in participatiune

intern si international,legislatie si jurisprudenta comentata,Ed.Continent XXI, Bucuresti,2000.

33. C.G.Zotta, Cod de sedinta, Ed.Cugetarea, Bucuresti, 1938.

34. Jean H.Vermeulen, Contractul de concesiune de serviciu public, Ed.Scrisul Romanesc,

Craiova, 1930.

89

35. Liviu Giurgiu,Cristian Giuseppe Zaharie, Drept administrativ, curs aprofundat,

Ed.Prouniversalis,Bucuresti, 2005.

36. O.Capatana, G.Stancu, Dreptul transporturilor rutiere interne si internationale, Ed.Lumina

Lex, Bucuresti, 1997.

37. R.Bartolt, Les transports routiers, Paris, 1992.

38. V.Iulian Nedelcu, Elemente de drept administrativ, Ed.Oltenia, Craiova, 1994.

39. I.Dogaru, Drept civil roman-Tratat, Ed.Europa, Craiova,1996.

40. Ghe.Beleiu, Drept civil roman, Casa de editura si presa‖Sansa‖S.R.L., Bucuresti, 1994.

41. G.Nistoreanu, V.Dobrinoiu, L.Valerica, A.Boroi, Drept pennal- partea generala, Ed.

Europa Nova, Bucuresti, 1997.

42. D.A.Tofan, Drept administrativ, vol.II, Editura All Beck, Bucureşti, 2004.

43.Drept administrativ, Vol.I, Introducere in studiul dreptului administrativ, L.Giurgiu,

C.G.Zaharie, Ed.Pro Universitaria, Bucuresti, 2006;

44.Drept administrativ, Vol.II, Formele de activitate ale administratiei publice, L.Giurgiu,

C.G.Zaharie, Ed.Pro Universitaria, Bucuresti, 2006;

45Drept administrativ, L.Giurgiu, C.G.Zaharie, Curs aprofundat, Ed.Pro Universalis,

Bucuresti, 2005;

46.Drept administrativ, L.Giurgiu, C.G.Zaharie,A.Segarceanu, Edit.a III-a, Ed. Sylvi,

Bucuresti, 2002;

47.Drept administrativ, L.Giurgiu, C.G.Zaharie,Ed. Pro Universitaria, Bucuresti, 2006,edit.

AVI-a;

48.D.Brezoianu, "Drept administrativ român", Editura Lucreţius, Bucureşti, 1997;

D.Brezoianu, "Drept administrativ şi autorităţi publice în România", Editura Metropol,

Bucureşti, 1995;

49.Gh.Filip,M.Onofrei,"Administraţie publică", Editura "Gh.Zane",Iaşi,1999;

50.Ioan Alexandru şi colaboratorii "Drept administrativ", Editura Omnia, Braşov, 1999;

51.Ioan Alexandru, "Administraţia publică", Lumina Lex, Bucureşti, 1999.

Ioan Santai, "Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei", vol.II, Editura Risoprint, Cluj-

Napoca,1999.

CUPRINS

TEMA 1:Administraţia publică, obiect de cercetare ştiinţifică al dreptului

administrativ şi al ştiinţei administraţiei; Institutiile fundamentale ale dreptului

administrativ.........................................................................................................2

TEMA 2:Noţiuni generale despre administraţia publică.....................................21

TEMA 3:Sistemul organelor administraţiei publice...........................................30

TEMA 4:Domeniul public şi privat al statului

şi unităţilor administrativ –teritoriale..................................................................59

TEMA 5:Funcţia publică şi funcţionarii publici.................................................65