drept procesual civil - madalina dinu procesual...capitolul i. aspecte generale privind procesul...

CUPRINS

CAPITOLUL I. ASPECTE GENERALE PRIVIND PROCESUL CIVIL ȘI DREPTUL PROCESUAL CIVIL _________________________________________________ 1

Secțiunea 1. Aspecte generale privind procesul civil ____________________ 1 1.1. Contestarea drepturilor subiective civile ____________________ 1 1.2. Actul jurisdicțional ______________________________________ 4 1.3. Definirea procesului civil _________________________________ 7 1.4. Fazele și etapele procesului civil ___________________________ 8

Secțiunea a 2-a. Dreptul procesual civil _____________________________ 9 2.1. Definirea dreptului procesual civil__________________________ 9 2.2. Caracterele dreptului procesual civil _______________________ 10

Secțiunea a 3-a. Normele de procedură civilă ________________________ 12 3.1. Aspecte generale ______________________________________ 12 3.2. Clasificarea normelor de procedură civilă în funcție de obiectul de reglementare ___________________________________ 13

3.2.1. Norme (legi) de organizare judecătorească ______________ 13 3.2.2. Norme (legi) de competență _________________________ 14 3.2.3. Norme (legi) de procedură propriu-zisă ________________ 14

3.3. Clasificarea normelor de procedură după întinderea câmpului de aplicare _______________________________________ 16

3.3.1. Normele de procedură civilă generale __________________ 16 3.3.2. Normele de procedură civilă speciale __________________ 17 3.3.3. Importanța clasificării_______________________________ 19

3.4. Clasificarea normelor de procedură după caracterul conduitei pe care o prescriu _________________________________ 20

3.4.1. Norme (legi) de procedură civilă imperative _____________ 20 3.4.2. Norme (legi) de procedură civilă dispozitive _____________ 20

3.5. Acțiunea normelor de procedură civilă _____________________ 23 3.5.1. Aplicarea în timp a normelor de procedură civilă _________ 23 3.5.2. Aplicarea în spațiu a normelor de procedură civilă ________ 25

CAPITOLUL AL II-LEA. PRINCIPIILE PROCESULUI CIVIL ___________________ 27 1. Dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil ________ 27 2. Principiul disponibilității ____________________________________ 28 3. Principiul contradictorialității ________________________________ 31 4. Principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului ______________ 34 5. Principiul legalității ________________________________________ 37 6. Principiul egalității _________________________________________ 37 7. Principiul dreptului la apărare _______________________________ 39

VI drept procesual civil

8. Principiul oralității _________________________________________ 42 9. Principiul publicității _______________________________________ 43 10. Principiul continuității _____________________________________ 44 11. Principiul nemijlocirii ______________________________________ 45 12. Principiul bunei-credințe ___________________________________ 45 13. Limba desfășurării procesului civil ___________________________ 46

CAPITOLUL AL III-LEA. ACȚIUNEA CIVILĂ _____________________________ 48 Secțiunea 1. Aspecte generale. Noțiune ____________________________ 48

1.1. Raportul dintre acțiunea civilă și cererea de chemare în judecată ______________________________________________ 48 1.2. Elementele acțiunii civile ________________________________ 49

1.2.1. Părțile acțiunii civile ________________________________ 49 1.2.2. Obiectul acțiunii civile ______________________________ 50 1.2.3. Cauza acțiunii civile ________________________________ 50

Secțiunea a 2-a. Condițiile de exercitare a acțiunii civile _______________ 51 2.1. Afirmarea unui drept/formularea unei pretenții _____________ 51

2.1.1. Condițiile ce trebuie îndeplinite de dreptul subiectiv civil __ 52 2.1.2. Sancțiunea care intervine în cazul lipsei dreptului ________ 53

2.2. Interesul _____________________________________________ 54 2.2.1. Condițiile interesului _______________________________ 54 2.2.2. Sancțiunea care intervine în cazul lipsei interesului _______ 55

2.3. Capacitatea procesuală _________________________________ 55 2.3.1. Capacitatea procesuală de folosință ___________________ 55 2.3.2. Capacitatea procesuală de exercițiu ___________________ 56 2.3.3. Curatela specială __________________________________ 57 2.3.4. Sancțiunea lipsei capacității procesuale ________________ 58

2.4. Calitatea procesuală ___________________________________ 58 2.4.1. Justificarea calității procesuale _______________________ 59 2.4.2. Transmisiunea calității procesuale _____________________ 60

2.4.2.1. Situația procesuală a înstrăinătorului și a succesorilor săi _____________________________________ 61

2.4.3. Sancțiunea lipsei calității procesuale ___________________ 62 Secțiunea a 3-a. Clasificarea cererilor în justiție/acțiunilor civile _________ 63

3.1. În funcție de scopul material urmărit de reclamant ___________ 63 3.1.1. Cereri/acțiuni în realizare ____________________________ 63 3.1.2. Cereri/acțiuni în constatare __________________________ 64 3.1.3. Cereri/acțiuni în constituire de drepturi ________________ 66

3.2. În funcție de calea procedurală aleasă de reclamant __________ 66 3.2.1. Cereri/acțiuni principale ____________________________ 66 3.2.2. Cereri/acțiuni accesorii _____________________________ 67

cuprins VII

3.2.3. Cereri/acțiuni incidentale ____________________________ 67 3.2.4. Cereri/acțiuni adiționale ____________________________ 67 3.2.5. Importanța clasificării_______________________________ 67

3.3. În funcție de natura dreptului ce se valorifică _______________ 68 3.3.1. Cereri nepatrimoniale ______________________________ 68 3.3.2. Cereri patrimoniale ________________________________ 68

3.3.2.1. Cereri/acțiuni personale _________________________ 68 3.3.2.2. Cereri/acțiuni reale _____________________________ 69 3.3.2.3. Cereri/acțiuni mixte ____________________________ 70

3.3.3. Importanța clasificării_______________________________ 70

CAPITOLUL AL IV-LEA. PARTICIPANȚII LA PROCESUL CIVIL _______________ 71 Secțiunea 1. Instanța de judecată _________________________________ 71

1.1. Compunerea și constituirea instanței ______________________ 72 1.2. Incidente procedurale privind compunerea sau constituirea instanței ________________________________________________ 73

1.2.1. Incompatibilitatea _________________________________ 73 1.2.1.1. Cazurile de incompatibilitate absolută ______________ 73 1.2.1.2. Cazurile de incompatibilitate relativă_______________ 78 1.2.1.3. Mijlocul de invocare a cazului de incompatibilitate ____ 82 1.2.1.4. Momentul până la care poate fi formulată cererea de recuzare __________________________________________ 83 1.2.1.5. Forma cererii de recuzare/declarației de abținere ____ 84 1.2.1.6. Starea pricinii până la soluționarea declarației de abținere/cererii de recuzare ____________________________ 85 1.2.1.7. Procedura de soluționare a declarației de abținere/cererii de recuzare ____________________________ 85 1.2.1.8. Căi de atac împotriva încheierii de admitere/respingere a declarației de abținere/cererii de recuzare __________________________________________ 87 1.2.1.9. Incompatibilitatea altor participanți la procesul civil __ 88

1.2.2. Alte incidente referitoare la alcătuirea și constituirea instanței ______________________________________________ 88

Secțiunea a 2-a. Părțile în procesul civil ____________________________ 89 2.1. Aspecte generale ______________________________________ 89 2.2. Coparticiparea procesuală _______________________________ 90

2.2.1. Efectele coparticipării procesuale _____________________ 91 2.3. Participarea terților în procesul civil _______________________ 93

2.3.1. Intervenția voluntară _______________________________ 93 2.3.1.1. Intervenția voluntară principală ___________________ 93

2.3.1.1.1. Noțiune __________________________________ 93

VIII drept procesual civil

2.3.1.1.2. Natură juridică _____________________________ 94 2.3.1.1.3. Domeniu de aplicare ________________________ 94 2.3.1.1.4. Termenul în care se poate formula _____________ 95 2.3.1.1.5. Admiterea în principiu a cererii de intervenție voluntară principală _________________________________ 97 2.3.1.1.6. Regimul juridic al încheierii de admitere în principiu __________________________________________ 98 2.3.1.1.7. Efectele admiterii în principiu a cererii de intervenție voluntară principală _______________________ 99 2.3.1.1.8. Situația intervenientului voluntar în proces ______ 99 2.3.1.1.9. Judecata cererii de intervenție voluntară principală. Disjungerea ______________________________ 99 2.3.1.1.10. Soluțiile posibile _________________________ 100

2.3.1.2. Intervenția voluntară accesorie __________________ 101 2.3.1.2.1. Sediul materiei. Noțiune ____________________ 101 2.3.1.2.2. Condiții de admisibilitate ___________________ 101 2.3.1.2.3. Termen de formulare ______________________ 102 2.3.1.2.4. Forma cererii de intervenție accesorie _________ 103 2.3.1.2.5. Procedura de judecată _____________________ 103 2.3.1.2.6. Efectele admiterii cererii de intervenție voluntară accesorie ________________________________ 104 2.3.1.2.7. Soluții posibile ____________________________ 105

2.3.2. Intervenția forțată ________________________________ 106 2.3.2.1. Chemarea în judecată a altor persoane ____________ 106

2.3.2.1.1. Noțiune. Natură juridică. Forma cererii ________ 106 2.3.2.1.2. Titularii cererii ____________________________ 106 2.3.2.1.3. Termen de formulare. Sancțiunea nerespectării termenului ____________________________ 108 2.3.2.1.4. Procedura de judecată. Admisibilitatea în principiu _________________________________________ 109 2.3.2.1.5. Efectele admiterii în principiu ________________ 111 2.3.2.1.6. Soluții posibile ____________________________ 112

2.3.2.2. Chemarea în garanție __________________________ 113 2.3.2.2.1. Noțiune. Natură juridică. Forma cererii ________ 113 2.3.2.2.2. Titularii cererii de chemare în garanție _________ 113 2.3.2.2.3. Termen de formulare ______________________ 115 2.3.2.2.4. Procedura de judecată. Admisibilitatea în principiu _________________________________________ 117 2.3.2.2.5. Efectele admiterii în principiu ________________ 118 2.3.2.2.6. Soluții posibile ____________________________ 119

cuprins IX

2.3.2.3. Arătarea titularului dreptului ____________________ 120 2.3.2.3.1. Noțiune. Domeniu de aplicare. Forma cererii ___ 120 2.3.2.3.2. Termen de formulare ______________________ 121 2.3.2.3.3. Admisibilitatea în principiu. Procedura de judecată. Efectele admiterii cererii ____________________ 122

2.3.2.4. Introducerea forțată în cauză a altor persoane ______ 124 2.3.2.4.1. Noțiune. Natura juridică ____________________ 124 2.3.2.4.2. Domeniu de aplicare _______________________ 124 2.3.2.4.3. Titularii cererii ____________________________ 126 2.3.2.4.4. Termen de formulare ______________________ 126 2.3.2.4.5. Procedura de judecată _____________________ 126

2.4. Reprezentarea părților în procesul civil ___________________ 127 2.4.1. Noțiune. Formele reprezentării ______________________ 127 2.4.2. Reprezentarea legală ______________________________ 127 2.4.3. Reprezentarea judiciară ____________________________ 127

2.4.3.1. Cazuri_______________________________________ 127 2.4.3.2. Curatela specială în procesul civil _________________ 128

2.4.3.2.1. Noțiune. Cazuri de numire a curatorului special __________________________________________ 128 2.4.3.2.2 Numirea avocatului curator. Drepturile și obligațiile acestuia. Durata. Substituirea curatorului special __________________________________________ 130 2.4.3.2.3. Limitele reprezentării intereselor părții citate prin publicitate de către curatorul numit în condițiile art. 58 C.proc.civ. Înțelesul noțiunii de „dezbateri” _______ 131 2.4.3.2.4. Actele procesuale îndeplinite de curatorul special. Sancțiune în caz de neîndeplinire ______________ 132

2.4.4. Reprezentarea convențională _______________________ 134 2.4.4.1. Aspecte generale _____________________________ 134 2.4.4.2. Reprezentarea prin mandatar neavocat ___________ 135

2.4.4.2.1. Forma mandatului _________________________ 136 2.4.4.2.2. Conținutul și limitele mandatului _____________ 137 2.4.4.2.3. Încetarea mandatului ______________________ 139

2.4.4.3. Reprezentarea prin avocat ______________________ 139 2.4.4.4. Lipsa dovezii calității de reprezentant _____________ 140

2.5. Participarea Ministerului Public în procesul civil ____________ 142

CAPITOLUL AL V-LEA. COMPETENȚA _______________________________ 145 Secțiunea 1. Noțiune și clasificare ________________________________ 145 Secțiunea a 2-a. Competența generală a instanțelor judecătorești ________________________________________________ 146

X drept procesual civil

Secțiunea a 3-a. Competența materială ___________________________ 147 3.1. Competența materială a judecătoriei _____________________ 148 3.2. Competența materială a tribunalului _____________________ 155 3.3. Competența materială a curții de apel ____________________ 157 3.4. Competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție ____ 157 3.5. Criteriul valoric în stabilirea competenței instanței __________ 158

3.5.1. Reguli generale ___________________________________ 158 3.5.2. Ipoteza mai multor capete principale de cerere _________ 159 3.5.3. Ipoteza cererii formulate de mai mulți reclamanți _______ 160 3.5.4. Valoarea cererii în cazuri speciale ____________________ 160

Secțiunea a 4-a. Competența teritorială ___________________________ 162 4.1. Aspecte generale _____________________________________ 162 4.2. Competența teritorială de drept comun ___________________ 162 4.3. Competența teritorială alternativă _______________________ 164 4.4. Competența teritorială exclusivă ________________________ 171 4.5. Întinderea competenței instanței sesizate _________________ 177

Secțiunea a 5-a. Incidente procedurale referitoare la instanța sesizată __ 178 5.1. Excepția de necompetență _____________________________ 178 5.2. Conflictele de competență _____________________________ 182 5.3. Litispendența ________________________________________ 184 5.4. Conexitatea _________________________________________ 185 5.5. Strămutarea _________________________________________ 187 5.6. Delegarea ___________________________________________ 190

Secțiunea a 6-a. Prorogarea de competență _______________________ 191 6.1. Prorogarea legală _____________________________________ 191 6.2. Prorogarea judecătorească a competenței _________________ 192 6.3. Prorogarea convențională (voluntară) a competenței ________ 193

CAPITOLUL AL VI-LEA. ACTELE DE PROCEDURĂ ŞI TERMENELE PROCEDURALE _________________________________________________ 194

Secțiunea 1. Forma actelor de procedură __________________________ 194 Secțiunea a 2-a. Citarea și comunicarea actelor de procedură _________ 195

2.1. Reguli generale. Termenul în cunoștință __________________ 195 2.2. Modalitățile de citare _________________________________ 196 2.3. Cuprinsul citației _____________________________________ 198 2.4. Persoanele care urmează a fi citate și locul citării ___________ 199 2.5. Alegerea de domiciliu în vederea citării și comunicării actelor de procedură _____________________________________ 203 2.6. Data îndeplinirii procedurii de citare _____________________ 204 2.7. Citarea prin publicitate ________________________________ 206

Secțiunea a 3-a. Nulitatea actelor de procedură civilă ________________ 207 3.1. Clasificarea nulității ___________________________________ 208

cuprins XI

3.2. Mijlocul de invocare al nulității __________________________ 213 3.3. Efectele nulității ______________________________________ 214

Secțiunea a 4-a. Termenele procedurale ___________________________ 215 4.1. Clasificarea termenelor procedurale ______________________ 216 4.2. Momentul de la care încep să curgă termenele procedurale ___ 218 4.3. Durata termenelor procedurale _________________________ 220 4.4. Întreruperea termenului procedural ______________________ 221 4.5. Suspendarea termenului procedural______________________ 222 4.6. Decăderea __________________________________________ 222 4.7. Repunerea în termen __________________________________ 225

CAPITOLUL AL VII-LEA. JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANȚĂ ________________ 227 Secțiunea 1. Etapa scrisă _______________________________________ 227

1.1. Procedura prealabilă sesizării instanței de judecată _________ 227 1.2. Invocarea lipsei procedurii prealabile _____________________ 229 1.3. Procedura prealabilă în cazul cererilor având ca obiect dezbaterea procedurii succesorale __________________________ 229

Secțiunea a 2-a. Cererea de chemare în judecată. Întâmpinarea. Cererea reconvențională _______________________________________ 231

2.1. Cererea de chemare în judecată _________________________ 231 2.1.1. Cuprinsul cererii de chemare în judecată ______________ 232 2.1.2. Lipsa mențiunilor cererii de chemare în judecată. Sancțiuni _____________________________________________ 238 2.1.3. Efectele introducerii cererii de chemare în judecată _____ 241 2.1.4. Verificarea și regularizarea cererii de chemare în judecată ___________________________________________ 243

2.1.4.1. Verificarea cererii de chemare în judecată _________ 243 2.1.4.2. Regularizarea cererii de chemare în judecată _______ 244 2.1.4.3. Elemente din cuprinsul art. 194-197 C.proc.civ. a căror lipsă nu atrage anularea cererii de chemare în judecată _____ 250 2.1.4.4. Încheierea de anulare a cererii de chemare în judecată în procedura regularizării. Cererea de reexaminare _________ 253

2.1.5. Fixarea primului termen de judecată __________________ 255 2.1.6. Modificarea cererii de chemare în judecată (cererea adițională) ____________________________________________ 256

2.2. Întâmpinarea ________________________________________ 260 2.3. Cererea reconvențională _______________________________ 264

Secțiunea a 3-a. Cercetarea procesului. Dezbaterea fondului __________ 269 3.1. Ședința de judecată ___________________________________ 269

3.1.1. Atribuțiile grefierului. Aspecte prealabile ședinței de judecată ___________________________________________ 269

XII drept procesual civil

3.1.2. Publicitatea ședinței de judecată. Ordinea soluționării cauzelor. Poliția ședinței ________________________________ 270 3.1.3. Primul termen de judecată în fața primei instanțe în procesul civil ________________________________________ 275 3.1.4. Acte de procedură îndeplinite de către instanța învestită cu soluționarea cauzei la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii ________________ 276 3.1.5. Acte de procedură îndeplinite de către reclamant la primul termen de judecată ______________________________ 278 3.1.6. Actele de procedură ale pârâtului la primul termen de judecată ___________________________________________ 279 3.1.7. Încheierea de ședință ______________________________ 281

3.2. Excepțiile procesuale __________________________________ 283 3.2.1. Noțiune. Comparație între excepțiile procesuale și apărările de fond ______________________________________ 283 3.2.2. Clasificarea excepțiilor procesuale ___________________ 285

3.2.2.1. Clasificare în funcție de obiectul excepțiilor ________ 285 3.2.2.2. Clasificare în funcție de efectul pe care îl produc în caz de admitere ___________________________________ 286 3.2.2.3. Clasificare în funcție de caracterul normei care reglementează excepția invocată _______________________ 288

3.2.3. Procedura de soluționare a excepțiilor procesuale _______ 289 3.3. Probele _____________________________________________ 292

3.3.1. Aspecte prealabile ________________________________ 292 3.3.2. Subiectul. Obiectul. Sarcina probei ___________________ 293 3.3.3. Reguli comune referitoare la admisibilitatea, administrarea și aprecierea probelor ______________________ 295

3.3.3.1. Admisibilitatea probelor ________________________ 295 3.3.3.2. Administrarea probelor. Propunerea probelor ______ 296 3.3.3.3. Încuviințarea probelor _________________________ 298 3.3.3.4. Administrarea propriu-zisă a probelor _____________ 298 3.3.3.5. Aprecierea probelor ___________________________ 299

3.3.4. Proba prin înscrisuri _______________________________ 299 3.3.4.1. Înscrisul autentic ______________________________ 302 3.3.4.2. Înscrisul sub semnătură privată __________________ 304

3.3.4.2.1. Formalitatea multiplului exemplar ____________ 305 3.3.4.2.2. Mențiunea „bun și aprobat” _________________ 306

3.3.4.3. Înscrisurile pe suport informatic _________________ 309 3.3.4.4. Registrele și hârtiile domestice. Registrele profesioniștilor ______________________________________ 310 3.3.4.5. Administrarea probei prin înscrisuri _______________ 311

cuprins XIII

3.3.4.6. Procedura verificării înscrisurilor/de scripte (art. 301-303 C.proc.civ.) ______________________________ 315 3.3.4.7. Procedura falsului (art. 304-308 C.proc.civ.) ________ 316

3.3.5. Proba prin declarațiile martorilor ____________________ 317 3.3.5.1. Admisibilitatea probei prin declarațiile martorilor ___ 317 3.3.5.2. Administrarea probei prin declarațiile martorilor. Propunerea martorilor ______________________ 320 3.3.5.3. Încuviințarea probei cu martori __________________ 320 3.3.5.4. Persoanele care pot fi ascultate ca martori _________ 322 3.3.5.5. Înfățișarea martorilor __________________________ 323 3.3.5.6. Procedura de audiere a martorilor ________________ 324 3.3.5.7. Aprecierea probei cu martori ____________________ 326

3.3.6. Prezumțiile ______________________________________ 326 3.3.7. Expertiza ________________________________________ 328

3.3.7.1. Administrarea probei cu expertiza ________________ 330 3.3.7.2. Raportul de expertiză __________________________ 333

3.3.8. Mijloacele materiale de probă _______________________ 334 3.3.9. Cercetarea la fața locului ___________________________ 336 3.3.10. Mărturisirea (recunoașterea). Interogatoriul __________ 337

3.3.10.1. Caracterele juridice ale mărturisirii ______________ 338 3.3.10.2. Clasificarea mărturisirii ________________________ 339 3.3.10.3. Admisibilitatea mărturisirii _____________________ 340 3.3.10.4. Administrarea probei. Propunerea și încuviințarea interogatoriului _____________________________________ 340 3.3.10.5. Persoanele care pot răspunde la interogatoriu _____ 340 3.3.10.6. Administrarea propriu-zisă a probei cu interogatoriul _______________________________________ 342

3.3.11. Asigurarea dovezilor ______________________________ 343 3.3.12. Administrarea probelor de către avocați sau consilieri juridici _______________________________________ 346

Secțiunea a 4-a. Incidente procedurale ____________________________ 349 4.1. Suspendarea judecății _________________________________ 349

4.1.1. Suspendarea voluntară ____________________________ 350 4.1.2. Suspendarea legală _______________________________ 353 4.1.3. Suspendarea facultativă ____________________________ 357 4.1.4. Reluarea judecății după suspendare __________________ 359 4.1.5. Procedura și efectele suspendării ____________________ 360

4.2. Perimarea ___________________________________________ 361 Secțiunea a 5-a. Actele procesuale de dispoziție ale părților ___________ 366

5.1. Desistarea __________________________________________ 368 5.1.1. Renunțarea la judecată ____________________________ 368 5.1.2. Renunțarea la dreptul subiectiv pretins _______________ 370

XIV drept procesual civil

5.2. Achiesarea __________________________________________ 372 5.2.1 Achiesarea pârâtului la pretențiile reclamantului ________ 372 5.2.2. Achiesarea părții care a pierdut procesul la hotărârea pronunțată ___________________________________________ 373

5.3. Tranzacția judiciară ___________________________________ 374 Secțiunea a 6-a. Dezbaterea în fond a procesului ____________________ 375 Secțiunea a 7-a. Deliberarea și pronunțarea hotărârii judecătorești _____ 377

7.1. Deliberarea _________________________________________ 377 7.2. Pronunțarea hotărârii _________________________________ 379

Secțiunea a 8-a. Hotărârile judecătorești __________________________ 380 8.1. Clasificarea hotărârilor judecătorești _____________________ 380 8.2. Conținutul hotărârii judecătorești ________________________ 382

8.2.1. Partea introductivă (practicaua) hotărârii judecătorești ___ 383 8.2.2. Considerentele hotărârii judecătorești (motivarea) ______ 384 8.2.3. Dispozitivul hotărârii judecătorești ___________________ 384

8.3. Redactarea și semnarea hotărârii judecătorești _____________ 388 8.4. Comunicarea hotărârii judecătorești _____________________ 389 8.5. Efectele hotărârii judecătorești __________________________ 389 8.6. Termenul de grație ___________________________________ 391 8.7. Cheltuielile de judecată ________________________________ 393 8.8. Executarea provizorie a hotărârilor judecătorești ___________ 398

8.8.1. Forme de executare provizorie ______________________ 398 8.8.2. Suspendarea executării provizorii (art. 450 C.proc.civ.) ___ 400

8.9. Îndreptarea, lămurirea și completarea hotărârii judecătorești ____________________________________________ 401

8.9.1. Îndreptarea hotărârii judecătorești ___________________ 401 8.9.2. Lămurirea hotărârilor și înlăturarea dispozițiilor contradictorii _________________________________________ 402 8.9.3. Completarea hotărârilor judecătorești ________________ 403

BIBLIOGRAFIE _________________________________________________ 405

Mădălina Dinu

Drept procesual civil

Principiile procesului civil Acțiunea civilă Participanții la procesul civil Competența instanțelor judecătorești Actele de

procedură şi termenele procedurale Judecata în primă instanță

CAPITOLUL AL II-LEA. PRINCIPIILE PROCESULUI CIVIL

1. Dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil

Principiul fundamental al procesului civil constând în dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil este consacrat legislativ în cuprinsul art. 6 alin. (1) C.proc.civ., în raport de care „orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege. În acest scop, instanța este datoare să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeri-tate a judecății”.

Procesul echitabil presupune respectarea și a altor principii fundamentale, respectiv dreptul la apărare, egalitatea părților în proces, contradictorialitatea.

Soluționarea cauzei în interiorul unui termen optim și previzibil presupune și intervenția instanței judecătorești sesizate, în sensul că judecătorului îi incumbă obligația de a folosi toate mijloacele puse la îndemâna sa de către legiuitor în vederea soluționării cu celeritate a cauzei; în acest sens, legiuitorul a instituit obligația pentru judecător ca, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, să estimeze durata procesului (conform art. 238 C.proc.civ.); cu toate acestea, pentru motive temeinice[1], judecătorul poate reveni asupra duratei procesului estimate inițial[2].

În vederea soluționării cu celeritate a cauzei, legiuitorul a instituit numeroase termene de decădere, obligând astfel părțile să efectueze actele de procedură în interiorul acestora, spre exemplu, conform prevederilor art. 201 alin. (1) C.proc.civ., pârâtul este obligat să depună întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant, în termen de 25 de zile de la data primirii acesteia, sub sancțiunea prevăzută în cuprinsul art. 208 C.proc.civ., respectiv decăderea din dreptul de a invoca excepții relative și de a propune probe; de asemenea, art. 204 alin. (1) C.proc.civ. instituie posibilitatea pentru reclamant de a-și modifica cererea de chemare în judecată până la primul termen la care este legal citat în fața primei instanțe; totodată, nulitatea relativă se invocă la termenul la care s-a săvârșit neregularitatea ori la termenul imediat următor la care partea este legal citată, conform art. 178 alin. (3) C.proc.civ. etc.

[1] Spre exemplu, formularea cererilor de intervenție ale terților, decesul uneia dintre părți pe

parcursul procesului civil etc. [2] G. RĂDUCAN, M. DINU, Fișe de procedură civilă..., p. 2.

28 drept procesual civil

Pentru a stabili dacă termenul de soluționare a cauzei a fost unul optim și previzibil sau măcar rezonabil [art. 21 alin. (3) din Constituție, art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului] vor fi avute în vedere criterii precum conduita părților, complexitatea pricinii (numărul părților, administrarea unor probe care necesită timp îndelungat, elemente de extraneitate etc.), termenele stabilite și măsurile dispuse de către instanță.

Având în vedere faptul că procesul civil începe în ziua în care instanța este învestită (data sesizării instanței), acesta este și momentul de la care este analizată durata procesului pentru a se stabili dacă pricina a fost soluționată într-un termen optim și previzibil, urmând a fi calculat până la momentul la care hotărârea rămâne definitivă, iar în situația în care hotărârea este pusă în executare silită, momentul la care executarea silită se sfârșește (având în vedere că și executarea silită este fază a procesului civil).

2. Principiul disponibilității

Disponibilitatea este un principiu specific procesului civil, spre deosebire de procesul penal care se derulează în conformitate cu principiul oficialității, al obligativității punerii în mișcare a acțiunii penale[1] (organele judiciare, în materie penală, de regulă, se sesizează din oficiu). În procesul civil, întrucât prin intermediul acesteia se urmărește soluționarea unei afaceri private a părților, acestea pot dispune, cu respectarea anumitor reguli, de obiectul procesului, cât și de mijloacele procesuale acordate de lege.

Principiul disponibilității, reglementat în cuprinsul art. 9 C.proc.civ., vizează următoarele aspecte:

(i) dreptul persoanei interesate de a declanșa sau nu procesul civil În materie civilă, instanța, de obicei, nu se sesizează din oficiu (cu excepțiile

prevăzute de lege). În consecință, o persoană care pretinde un drept împotriva altei persoane va trebui să formuleze o cerere de chemare în judecată și să învestească instanța cu această cerere.

Menționăm faptul că, uneori, legea recunoaște legitimare procesuală civilă și altor organe decât persoanei interesate, în conformitate cu art. 92 C.proc.civ. (de exemplu, este cazul procurorului care poate porni acțiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege.) De asemenea, conform art. 9 alin. (1) C.proc.civ., procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume

[1] Art. 7 C.proc.pen.; pentru detalii, a se vedea, C.S. PARASCHIV, Fișe de procedură penală pentru

admiterea în magistratură și avocatură, ed. a 4-a, Ed. Hamangiu, București, 2019, p. 13-14.

principiile procesului civil 29

prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizații ori a unei autorități sau instituții publice ori de interes public, chiar și în situația în care dreptul material la acțiune al reclamantului ar fi prescris, întrucât, în această situație, pârâtul poate invoca până la primul termen de judecată excepția prescripției (conform art. 2513 C.civ.), caz în care, dacă este întemeiată, instanța va respinge acțiunea ca prescrisă.

(ii) dreptul părților de a fixa limitele cererii de chemare în judecată sau ale apărării

Limitele cererii de chemare în judecată sunt fixate de reclamant, prin cererea de chemare în judecată. Reclamantul este cel care fixează atât obiectul cererii de chemare în judecată, cât și cadrul procesual cu privire la persoanele între care urmează să se deruleze procesul civil. Cu toate acestea, limitele procesului pot fi fixate și de către pârât în situația formulării de către acesta a unei cereri recon-venționale sau de către terțul intervenient voluntar. În sistemul procedural civil românesc, instanța nu poate schimba cadrul procesual cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, întrucât art. 9 alin. (2) C.proc.civ. prevede că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, însă poate introduce din oficiu o altă persoană în proces, în condițiile art. 78 C.proc.civ., respectiv în procedura necontencioasă și în procedura contencioasă, în cazurile prevăzute de lege. Astfel, potrivit art. 9 C.proc.civ. coroborat cu art. 22 alin. (6) C.proc.civ., părțile sunt cele care determină cadrul procesual, sub aspectul limitelor învestirii (părți, obiect și cauză), ceea ce înseamnă că introducerea forțată a altor persoane, din oficiu, ca urmare a unor dispoziții legale, adică modificarea, sub aspectul părților, a cadrului procesual reprezintă o derogare de la principiul disponibilității.

Semnalăm faptul că în ceea ce privește temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, judecătorul nu este ținut de temeiul indicat de către reclamant, putând schimba calificarea juridică, după ce, în prealabil, pune în discuția părților acest aspect. Chiar dacă judecătorului îi este recunoscut dreptul de a da ori restabili calificarea juridică exactă, conform dispozițiilor art. 22 alin. (4) C.proc.civ., ca expresie a principiului disponibilității, părțile pot, prin acord expres, să excludă această prerogativă, stabilind calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, însă numai dacă litigiul privește drepturi de care pot dispune și dacă în acest fel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora [art. 22 alin. (5) C.proc.civ.];

În privința apărării, pârâtul este cel care concepe și trasează limitele acesteia, prin excepțiile pe care le invocă și prin formularea concluziilor, pe fondul cauzei.

Posibilitatea instanței de a dispune, din oficiu, îndreptarea erorii materiale privind numele unei părți strecurate în cuprinsul unei hotărâri nu constituie o derogare de la principiul disponibilității, ci o posibilitate acordată judecătorului de a îndrepta erorile strecurate în hotărâre, reglementată de dispozițiile art. 442


C.proc.civ., în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, neavând nicio influență asupra principiului disponibilității părților în procesul civil.

(iii) dreptul părților de a încheia acte procesuale de dispoziție (dreptul de a renunța la judecată sau la dreptul subiectiv, dreptul de achiesare și dreptul de a tranzacționa judiciar)

Pe parcursul procesului, cu respectarea anumitor termene sau condiții, reclamantul poate renunța la judecată (art. 406-407 C.proc.civ.) sau la dreptul pretins (art. 408-410 C.proc.civ.), pârâtul poate achiesa la pretențiile recla-mantului sau părțile pot stinge procesul prin încheierea unei tranzacții judiciare (art. 438-441 C.proc.civ.).

Trebuie reținut faptul că în ipoteza în care acțiunea civilă este pornită de către procuror, conform art. 92 C.proc.civ., titularul dreptului la care se referă acțiunea va fi introdus în proces și va putea face acte de dispoziție, iar în cazul în care procurorul și-ar retrage cererea, va putea cere continuarea judecății (art. 93 teza finală C.proc.civ.).

(iv) dreptul de a exercita calea de atac sau de a stărui sau nu în calea de atac exercitată

Partea care a pierdut procesul are posibilitatea de a ataca hotărârea judecă-torească pronunțată, prin intermediul căilor legale de atac. După declararea căii de atac, partea are posibilitatea ca, în condițiile legii, să renunțe la judecarea căii de atac.

Pe de altă parte, partea care a pierdut procesul poate să achieseze la hotă-rârea pronunțată, declarând că renunță la calea de atac (art. 404 C.proc.civ.[1]) sau executând de bunăvoie hotărârea.

(v) dreptul de a cere executarea hotărârilor judecătorești O hotărâre judecătorească poate fi executată de bunăvoie de către debitor

sau, în caz de refuz de executare, cu respectarea condițiilor legale, această hotărâre poate fi pusă în executare silită de partea care a câștigat definitiv procesul.

De asemenea, și în cazul executării silite, legea recunoaște procurorului calitate procesuală civilă, în sensul că în cazurile prevăzute de art. 92 alin. (5)

[1] Potrivit art. 404 C.proc.civ., „(1) Partea prezentă la pronunțarea hotărârii poate renunța, în

condițiile legii, la calea de atac, făcându-se mențiune despre aceasta într-un proces-verbal semnat de președinte și de grefier. (2) Renunțarea se poate face și ulterior pronunțării, chiar și după declararea căii de atac, prin prezentarea părții înaintea președintelui instanței sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanței, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanța competentă, dispozițiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător”.


C.proc.civ.[1], reprezentantul Ministerului Public poate să ceară punerea în executare a hotărârilor pronunțate în favoarea persoanelor pentru care poate introduce acțiunea civilă.

3. Principiul contradictorialității

Principiul contradictorialității este reglementat expres în cuprinsul art. 14 C.proc.civ. și presupune că orice element de fapt sau de drept trebui pus în discuția contradictorie a părților. În consecință, înainte de a lua orice măsură, instanța de judecată trebuie să dea posibilitatea părților litigante să susțină sau să combată, prin contradictorialitate, orice pretenție, apărare, excepție invo-cată, mijloc de probă sau altă măsură procesuală.

De asemenea, trebuie reținut faptul că acest principiu trebuie respectat atât în faza judecării cauzei în primă instanță, cât și în căile de atac ordinare sau extraordinare, iar, în anumite situații, chiar în faza executării silite.

Pe de altă parte, pentru a se asigura o efectivă contradictorialitate în deru-larea procesului civil, este necesar ca orice aspect ce urmează a fi discutat de părți să fie adus și efectiv la cunoștința acestora. Această cerință esențială este asigurată, de regulă, prin citarea părților. Pentru ca principiul contradictoriali-tății să fie respectat, nu este necesar ca partea (pârâtul) să depună întâmpinare, ci este suficient să i se fi conferit această posibilitate. Principiul contradictoria-lității este respectat atât timp cât părțile au fost legal citate, chiar dacă niciuna dintre ele nu se prezintă la judecată. Astfel, în ipoteza în care la termenul de judecată se prezintă doar una dintre părți, iar instanța pune în discuția acesteia aspecte referitoare la proces (excepții procesuale, împrejurări de fapt sau de drept, probe), principiul contradictorialității nu este încălcat în măsura în care celelalte părți nu s-au prezentat, însă procedura de citare cu acestea a fost legal îndeplinită. Cu alte cuvinte, în vederea respectării principiului contradictoria-lității, părțile trebuie să fie legal citate, indiferent dacă acestea aleg să se prezinte sau nu la termenul de judecată (personal sau prin reprezentant). Potri-vit art. 14 C.proc.civ., principiul contradictorialității presupune faptul că instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea părților sau înfățișarea acestora, dacă legea nu prevede altfel. Ceea ce interesează în respectarea acestui principiu este ca părțile să fie legal citate[2], neavând relevanță dacă

[1] Conform dispozițiilor art. 92 alin. (5) C.proc.civ., „procurorul poate să ceară punerea în

executare a oricăror titluri executorii emise în favoarea minorilor, a persoanelor puse sub interdicție și a dispăruților”.

[2] O situație specială în această materie este în cazul administrării probei cu interogatoriul, când este necesar ca partea să fie legal citată cu mențiunea „personal la interogatoriu”, dacă nu a fost prezentă la încuviințarea lui, când s-a stabilit și termenul pentru luarea acestuia [art. 229


părțile au formulat cereri și apărări în acest sens și dacă s-au prezentat personal sau prin mandatar [1]. Astfel, cauza poate fi soluționată și în absența părții legal citate, dacă partea adversă se înfățișează ori a cerut judecarea cauzei în lipsă. Respectarea principiului contradictorialității nu presupune ca instanța să comunice părții care a lipsit la termenul de judecată ce s-a întâmplat în absența sa, partea având obligația de a urmări desfășurarea procesului și de a efectua actele de procedură pe care le consideră necesare.

Principiul contradictorialității este un principiu fundamental care optimi-zează și respectarea altor principii ale procesului civil, cum ar fi: aflarea adevă-rului, dreptul la apărare și egalitatea părților.

Pe lângă textul art. 14 C.proc.civ., sunt și alte texte cuprinse în Codul de procedură civilă care constituie aplicării ale principiului contradictorialității. Astfel, așa cum rezultă din cuprinsul art. 149 alin. (1) C.proc.civ., „când cererea urmează a fi comunicată[2], ea se va face în atâtea exemplare câte sunt necesare pentru comunicare (...)”, scopul fiind acela al încunoștințării părții adverse asupra pretențiilor și apărărilor formulate, în vederea dezbaterii acestora în contradictoriu. Această comunicare reciprocă se realizează, de regulă, prin citarea părților în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) C.proc.civ., în raport de care instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel.

În ceea ce privește judecata cauzelor civile, judecătorul, în conformitate cu art. 216 alin. (2) C.proc.civ., este obligat ca, înainte de a lua orice măsură, să dea cuvântul, reclamantului, pârâtului. precum și celorlalte părți din proces, în funcție de poziția lor procesuală. Astfel, în virtutea principiului contradictoriali-tății, instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile (indiferent dacă acestea sunt de ordine publică sau de ordine privată) și împrejurările de fapt sau de drept invocate, potrivit art. 14 alin. (5) C.proc.civ.

Principiul contradictorialității este prezent și în materie probatorie. În primul rând, probele se propun prin cererea de chemare în judecată [art. 194 lit. e) C.proc.civ.] sau prin întâmpinare [art. 205 alin. (2) lit. d) C.proc.civ.]. Aceste pro-puneri de probe se dezbat, în mod contradictoriu, în fața instanței de judecată,

alin. (2) pct. 3 C.proc.civ.], în această ultimă situație nemaifiind citată. În situația în care, deși legal citată, partea nu se prezintă la administrarea probei fără a exista motive temeinice care să justifice neprezentarea, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul (art. 358 C.proc.civ.). Prin urmare, nu poate fi pusă în discuție o încălcare a principiului contradictorialității atunci când partea chemată la interogatoriu nu se înfățișează.

[1] G. RĂDUCAN, M. DINU, Fișe de procedură civilă..., p. 7. [2] Cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, cererea reconvențională, cererea de

intervenție.


iar în urma acestei dezbateri, instanța va statua cu privire la mijloacele de probă ce urmează a fi încuviințate [art. 258 alin. (2) C.proc.civ.].

Principiul contradictorialității nu este însă prezent în etapa finală a procesului civil, respectiv a deliberării și a pronunțării hotărârii judecătorești. Astfel, delibe-rarea și pronunțarea, ca etape ale procesului civil, nu presupun contradictoria-litatea, întrucât deliberarea are loc în secret, în camera de consiliu, participând doar membrii completului de judecată, iar hotărârea se pronunță, în principiu, în ședință publică, la locul unde s-au desfășurat dezbaterile, de către președinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi minuta, indicând și calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii sau se poate pune soluția la dispoziția părților de către grefa instanței, potrivit dispo-zițiilor art. 402 C.proc.civ.

Însă, comunicarea hotărârilor judecătorești către părțile litigante este obliga-torie, reprezentând, printre altele, o componentă a principiului contradicto-rialității. Odată ce soluția instanței a fost comunicată, această dezlegare dată pricinii este supusă „analizei” părților care vor decide dacă exercită sau nu calea de atac recunoscută de lege.

Uneori, această contradictorialitate este atenuată dacă avem în vedere procedura specială a ordonanței președințiale [art. 999 alin. (2) C.proc.civ.][1], procedura asigurării dovezilor [art. 360 alin. (5) C.proc.civ.][2] sau sechestrul asigurător [art. 954 alin. (2) C.proc.civ.][3]. Așa cum rezultă din textele legale menționate, judecata în primă instanță, în aceste proceduri speciale, se reali-zează fără citarea părților, sens în care, desigur, contradictorialitatea este supri-mată. Totuși, și în aceste proceduri, în faza judecării căilor de atac, principiul contradictorialității este reinstituit, dacă avem în vedere dispozițiile art. 1000 alin. (3) C.proc.civ., art. 954 alin. (3) teza finală C.proc.civ. și art. 361 alin. (2) C.proc.civ. care consacră regula judecării acestor căi de atac cu citarea părților.

Nu doar instanța trebuie să asigure respectarea principiului contradicto-rialității pe parcursul procesului, ci și părților ce le incumbă această obligație. Astfel, conform dispozițiilor art. 14 alin. (3) C.proc.civ., părțile au obligația de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în mod corect și complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute; de ase-menea, părțile au obligația de a expune un punct de vedere propriu față de afirmațiile părții adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză. De

[1] Art. 999 alin. (2) C.proc.civ.: „Ordonanța va putea fi dată și fără citarea părților. În caz de

urgență deosebită, ordonanța va putea fi dată chiar în aceeași zi, instanța pronunțându-se asupra măsurii solicitate pe baza cererii și actelor depuse, fără concluziile părților”.

[2] Art. 360 alin. (5) C.proc.civ.: „În caz de pericol în întârziere, instanța, apreciind împrejurările, va putea încuviința cererea și fără citarea părților”.

[3] Art. 954 alin. (2) C.proc.civ.: „Instanța va decide de urgență, în camera de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere executorie (…)”.


asemenea, potrivit principiului enunțat, părțile au dreptul de a discuta și argu-menta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu [art. 14 alin. (4) C.proc.civ.].

Nerespectarea principiului contradictorialității este sancționată cu nulitatea hotărârii[1], intrând sub incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ.

4. Principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului

Deși procesul civil vizează interesul privat al părților, soluționarea acestuia revine judecătorului care va aplica legea la situația de fapt învederată și probată de către părți. Așa cum am menționat, această soluționare a litigiului civil presu-pune parcurgerea mai multor faze și etape și respectarea, printre altele, a unui ansamblu de reguli de procedură. În angrenajul procesului civil, rolul judecăto-rului este important, poziția și competența sa fiind reglementate expres de lege, cu atât mai mult cu cât art. 21 alin. (3) din Constituție prevede că părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Cu toate că un litigiu civil vizează interesele private ale părților, totuși nu trebuie uitat faptul că înfăptuirea justiției se realizează în cadrul unui serviciu public, ceea ce determină ca judecătorul să aibă un rol activ pe parcursul derulării procesului civil. În acest sens, legiuitorul a reglementat expres acest rol în art. 22 C.proc.civ. Astfel:

– judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consi-deră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc [art. 22 alin. (2) C.proc.civ.], ordonarea de probe fiind o componentă a principiului rolului activ al judecă-torului în cadrul procesului civil; astfel, în ipoteza în care probele propuse de către părți nu sunt suficiente pentru lămurirea cauzei, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc [art. 254 alin. (5) teza a II-a C.proc.civ]; cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat, întrucât, ordonarea probelor din oficiu este doar o facultate, nu și o obligație

[1] P. PERJU, Jurisprudența civilă comentată a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a altor instanțe

judecătorești, Ed. C.H. Beck, București 2007, p. 324; Trib. Satu Mare, dec. civ. nr. 11/1969, în R.R.D. nr. 6/1969, p. 172.


pentru judecător [art. 254 alin. (6) C.proc.civ.]. Prin urmare, având în vedere că punerea în discuția părților din oficiu de către instanță a necesității administrării anumitor probe este o facultate pentru judecător, iar nu o obligație, omisiunea instanței de a dispune în acest sens nu atrage nulitatea hotărârii astfel pro-nunțate;

– cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris [art. 22 alin. (2) C.proc.civ.];

– judecătorul este în drept să pună în dezbatere orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare[1] [art. 22 alin. (2) C.proc.civ.];

– judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condițiile legii [art. 22 alin. (3) C.proc.civ.]; posibilitatea introducerii din oficiu a unui terț în proces se poate realiza în condițiile art. 78 C.proc.civ., în două situații: în prima, în procedura necontencioasă, precum și în cazurile prevăzute de lege, instanța dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părțile se împotrivesc, în timp în cea de-a doua, în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane, însă, dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond;

– judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire [art. 22 alin. (4) C.proc.civ.]; în acest caz, judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă. Dacă una dintre părți invocă în mod eronat un text legal, judecătorul nu este ținut de dispoziția legală respectivă, ci, după punerea în discuția părților, aplică prevederea legală incidentă situației de fapt din speță. Cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părțile, în virtutea unui acord expres, privind drepturi de

[1] Cu toate acestea, judecătorul nu se poate pronunța asupra unei cereri cu care nu a fost

învestit; astfel, pronunțarea de către instanță din oficiu asupra nulității absolute a unui act juridic, fără a fi sesizată cu o cerere în acest sens, încalcă principiul disponibilității; într-adevăr, conform art. 1247 alin. (3) C.civ., judecătorul trebuie să invoce din oficiu nulitatea absolută, dispoziție care trebuie înțeleasă în sensul că instanța va invoca nulitatea absolută ori de câte ori a fost sesizată cu o cerere având ca obiect nulitatea (indiferent dacă este relativă sau absolută). Prin urmare, în situația în care obiectul litigiului îl constituie executarea unui act juridic încheiat cu nesocotirea unei norme juridice care ocrotește un interes general, instanța, chiar dacă ar aprecia incidentă o cauză de nulitate absolută, nu ar putea constata și declara nul respectivul act în absența unei cereri formulate de către una dintre părți, întrucât ar schimba obiectul cererii de chemare în judecată, aspect nepermis de dispozițiile art. 9 alin. (2) C.proc.civ., în raport de care obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.


care pot dispune, au stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, în măsura în care nu sunt încălcate drepturile sau interesele legitime ale altora [art. 22 alin. (5) C.proc.civ.].

Menționăm faptul că aceste aspecte privitoare la rolul activ al judecătorului se regăsesc în toate fazele procesului civil, în măsura în care nu sunt incom-patibile cu regulile de judecată specifice momentului procesual respectiv.

Astfel, judecătorii au obligația să încerce soluționarea amiabilă a procesului civil, în toate fazele procesuale (deci, în fond și în căile de atac, conform dispo-zițiilor art. 227 C.proc.civ.). De asemenea, și celelalte obligații impuse de rolul activ al judecătorului se regăsesc atât la judecarea în fond a cauzei, cât și în faza căilor de atac (desigur, în recurs, judecătorul, în baza rolului activ, din oficiu, poate ordona administrarea numai a probei cu înscrisuri, prin raportare la dispozițiile art. 492 C.proc.civ.).

Manifestarea rolului activ al judecătorului nu se poate realiza decât în con-textul respectării și a celorlalte principii fundamentale ale procesului civil. Astfel, judecătorii vor putea ordona din oficiu, administrarea unor anumite probe utile cauzei, însă, în baza principiului dreptului la apărare și al contradictorialității, au obligația să pună, în prealabil, în discuția părților necesitatea administrării aces-tor mijloace de probă. În mod similar, prin manifestarea rolului activ, jude-cătorul trebuie să respecte și principiul disponibilității, precum și dreptul la apărare.

De asemenea, judecătorul poate invoca din oficiu încălcarea normelor de ordine publică, aceasta constituind totodată o obligație a instanței, deoarece, dacă nu invocă din oficiu o excepție absolută (care, de cele mai multe ori poate fi invocată pentru prima dată în calea de atac a apelului[1]), atunci va pronunța o hotărâre susceptibilă de a fi desființată în urma controlului judiciar. Însă, excep-țiile procesuale sau motivele invocate din oficiu de către instanță trebuie puse în discuția părților pentru respectarea principiului contradictorialității.

În ipoteza în care încălcarea unei norme de ordine publică a fost constatată de către instanță după închiderea dezbaterilor, cu ocazia deliberării, instanța va trebui să repună cauza pe rol și să citeze părțile, punându-le aspectele respective în discuție.

[1] Desigur, sunt și excepții de ordine publică care nu pot fi invocate pentru prima dată în calea

de atac a apelului, cum este cazul excepției lipsei dovezii calității de reprezentant [art. 82 alin. (2) C.proc.civ.], excepției de necompetență materială sau teritorială exclusivă [art. 130 alin. (2) C.proc.civ.], excepției de conexitate [art. 139 alin. (2) C.proc.civ.], excepției de perimare [art. 420 alin. (3) C.proc.civ.].

drept procesual civil - madalina dinu procesual...capitolul i. aspecte generale privind procesul...

Documents