Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor

I. Noţiunea de moştenire

Moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau

mai multe persoane în fiinţa.1

Patrimoniul unei persoane fizice – totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale şi

bunurile care aparţin acesteia – este însoţitorul permanent al persoanei pe parcursul întregii sale

existenţe.

Patrimoniul (activul şi pasivul patrimonial) nu dispare odată cu încetarea din viaţa a

persoanei fizice, el este o realitate faptica în căutarea unui subiect de drept căruia să îi fie

atribuit. Prin urmare nu poate exista patrimoniu fără titular.

Dreptul succesoral oferă soluţia juridică a transmiterii patrimoniului unei persoane fizice

la decesul acesteia.

Moştenirea este deci transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una

sau mai multe persoane fizice sau persoane juridice, în fiinţa la data transmisiunii.

Moştenirea este unul dintre modurile de dobândire a proprietăţii. Ea se deschide numai la

moartea unei persoane (fizice), fiind astfel un mijloc de dobândirea proprietăţii morţiş causa.

Faptul juridic care determină transmiterea patrimoniului este moartea titularului sau.

În sens juridic, succesiunea are semnificaţia de mod de transmitere a drepturilor

(moştenirii) lăsate de de cuius, succesorilor sau legatarilor.2

Regulile privind transmisiunea patrimoniului pentru cauza de moarte, stabilite de Codul

civil în Cartea a IV-a, Titlul I – “Despre moşteniri şi liberalităţi”, sunt aplicabile la moartea

(decesul) unei persoane fizice.

Transmiterile universale sau transmiterile cu titlu universal determinate de încetarea

persoanei juridice nu intra în conţinutul noţiunii de moştenire.

Codul civil din 1864 (art.644) foloseşte noţiunea de “succesiune” ca echivalent pentru

noţiunea de moştenire, preferată de noul Cod. La data intrării în vigoare a Noului Cod civil,

1 Art. 953 C. civ.2 C. Hamangiu, I. Rosetti – Balanescu, Al. Baicoianu, Tratat de drept civil, vol. III, Ed. All, Bucuresti, 1998, p. 226-227.

1

termenii şi expresiile din legislaţia civilă în vigoare se înlocuiesc de drept cu termenii şi

expresiile corespondenţe în Codul civil.

Defunctul sau de cujus-ul este persoană despre a cărei moştenire este vorba. Termenul

provine din prescurtarea sintagmei latine “Îs de cujus succesionis agitur” ( cel despre

succesiunea căruia este vorba ) şi este folosit în moştenirea legală.

În moştenirea testamentară este utilizat şi termenul de testator, pentru a desemna de

cujus-ul care a dispus de patrimoniul sau pentru cauza de moarte.

Moştenitor sau succesor este o persoană fizică sau juridica care dobândeşte fie întreg

patrimoniul defunctului, fie o fracţiune din acesta.

Vechiul cod civil folosea pentru desemnarea moştenitorului legal şi termenul sinonim de

origine latină de “erede”.

În cazul moştenirii testamentare pentru desemnarea succesorului, este întrebuinţat şi

termenul specific de “legatar”.

Noţiunea de moştenire are un prim sens, de transmitere a patrimoniului unei

persoane fizice decedate, şi un al doilea sens, anume acela de dar şi universalitate a

activului şi pasivului patrimonial care trece de la defunct la moştenitorii săi, altfel zis de

masa succesorala.3

Moştenirea cuprinde întregul patrimoniu al defunctului atât drepturile, cât şi obligaţiile

lui, cu excepţia celor strict personale.

Moştenitorul nu poate avea mai multe drepturi decât avea defunctul, pentru că nimeni nu

poate transmite mai multe drepturi decât are el însuşi conform principiului (Nemo plus juris ad

alium transferre potest, quam ipse habet.)

II. Felurile moştenirii

Art. 955 C. civ. dispune: “Patrimoniul defunctului se transmite prin moştenire legală, în

măsura în care acela care lasa moştenirea nu a dispus altfel prin testament. O parte din

patrimoniul defunctului se poate transmite prin moştenire testamentară, iar cealaltă parte prin

moştenire legală.”

3 Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2011, p. 7.

2

Rezultă că moştenirea este de două feluri: legală sau testamentară.4

Moştenirea este legală când transmiterea patrimoniului pentru cauza de moarte are

loc în temeiul legii.

Legea reglementează în cazul moştenirii legale persoanele care vor fi chemate la

moştenire, ordinea în care vor veni precum şi cotele ce li se cuvin.

Moştenirea legală reprezintă situaţia obişnuită, comună, şi se aplică ori de câte ori

defunctul nu a dispus de bunurile sale pentru cauza de moarte prin testament. De aceea

moştenirea legală este cunoscută şi sub denumirea de moştenire ab intestat (adică fără

testament).5

Temeiul moştenirii legale este rudenia de sânge, iar ideile care determină acest criteriu de

transmisiune sunt afecţiunea presupusă a defunctului faţă de rudele lui de sânge şi consolidarea

familiei prin conservarea bunurilor moştenite.

Moştenirea este testamentara când şi în măsura în care defunctul a dispus de

întregul său patrimoniu sau de o fracţiune din acesta, ori de bunuri individual determinate

prin acte de ultima voinţa (legate) îmbrăcate în forma testamentară.

Voinţa legiuitorului, care stabileşte un sistem legal de transmitere a patrimoniului

defunctului, nu se poate substitui voinţei defunctului, titularul patrimoniului sau. Voinţa

legiuitorului suplineşte numai voinţa neexprimată a defunctului. Există şi câteva norme prin care

legiuitorul intervine şi corectează voinţa liberală a defunctului, în scopul protejării rudelor foarte

apropiate sau a soţului supravieţuitor ( rezerva succesorala şi drepturile speciale ale soţului

supravieţuitor ).6

4 Raluca Voinea, Legatura indestructibila dintre patrimoniu, devolutiunea succesorala legala si devolutiunea succesorala testamentara in “Dreptul” nr. 11/2009, p. 70-75.5 Dumitru Macovei, Drept civil. Succesiuni, Ed. Fundatiei “Chemarea”, Iasi, 1993, p. 5.6 Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2011, p. 9.

3

III. Soţul supravieţuitor al defunctului – noţiuni generale

Art. 971 alin. (1) C. civ. instituie vocaţia succesorală generală a soţului

supravieţuitor la moştenirea defunctului în concurs cu oricare dintre cele patru clase de

moştenitori legali.

În absenţa persoanelor din orice clasă de moştenitori legali sau dacă nici una dintre ele nu

vrea ori nu poate să vină la moştenire, soţul supravieţuitor culege întreaga moştenire.

Pentru a putea veni la moştenirea defunctului, soţul supravieţuitor trebuie să

îndeplinească condiţiile generale ale dreptului la moştenirea legală ( capacitate, să nu fie nedemn

sau dezmoştenit pentru cotitatea disponibilă ).

Spre deosebire de moştenitorii legali din cele 4 clase a căror vocaţie legală este

întemeiată pe rudenia de sânge sau civilă, vocaţia legală a soţului supravieţuitor este

întemeiată pe calitate de soţ al defunctului pe care o avea în momentul deschiderii

succesiunii.7

Soţul supravieţuitor îl moşteneşte pe soţul decedat dacă, la data deschiderii

moştenirii, nu exista o hotărâre de divorţ definitivă ( art. 970 C. civ ).

În afara condiţiilor generale cerute pentru a moşteni, soţul supravieţuitor trebuie să

îndeplinească şi o condiţie specială: aceea de a avea calitatea de soţ la data deschiderii

moştenirii. Nu interesează durata căsătoriei, sexul soţului supravieţuitor ori starea lui materială,

dacă au rezultat sau nu copii, dacă erau despărţiţi în fapt ori trăiau împreună.

În cazul divorţului, până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii de divorţ, soţul

supravieţuitor păstrează calitatea de soţ chiar dacă celălalt a decedat în cursul procesului ori după

pronunţarea hotărârii dar înainte de rămânerea ei definitivă şi irevocabilă.

În cazul constatării nulităţii sau anulării căsătoriei soţul supravieţuitor nu are calitatea

de soţ deoarece nulitatea produce efecte retroactive şi asta chiar dacă hotărârea e pronunţată după

decesul celuilalt soţ. În cazul nulităţii căsătoriei există o excepţie: pentru căsătoria putativă –

“soţul care a fost de buna-credinţă la încheierea căsătoriei declarate nulă sau anulată păstrează

până la dată când hotărârea instanţei judecătoreşti rămâne definitivă, situaţia unui soţ dintr-o

căsătorie valabilă“.8

7 Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2011, p. 37.8 Art. 304 alin. (1) C. civ.

4

La decesul unuia dintre soţi, se pune problema determinării masei succesorale. În masa

succesorală intră bunurile proprii ale soţului decedat şi partea sa din bunurile comune în

devălmăşie cu celălalt soţ. Deci, înainte de determinarea masei succesorale, se face împărţirea

bunurilor comune ale celor doi soţi, în funcţie de contribuţia fiecăruia la dobândirea acestor

bunuri. Partea ce revine lui de cujus intră în masa succesorală, iar partea soţului supravieţuitor

revine acestuia în calitatea sa de codevălmaş, conform regulilor din dreptul familiei, iar nu în

calitatea lui de moştenitor.9

IV. Evoluţia istorică a reglementarii drepturilor succesorale ale soţului

supravieţuitor

Recunoaşterea vocaţiei succesorale a soţului supravieţuitor se înfăţişează de-a lungul

veacurilor ca o luptă necurmata intre principiul conservării bunurilor în familie şi îndreptăţitele

pretenţii la moştenire ale soţului supravieţuitor. Aceste pretenţii îşi găsesc temeiul în locul pe

care, în mod normal, soţul supravieţuitor îl ocupa în afecţiunea soţului, precum şi în

supravieţuirea după moarte a obligaţiei de întreţinere dintre aceştia. Drepturile văduvei sărace au

fost mai des şi mai uşor recunoscute decât cele ale văduvului în nevoie, pornindu-se de la ideea

că femeia este mai inapta decât bărbatul de a-şi procura cele de trebuinţă pentru trăi.

În orânduirea sclavagistă, la Roma, în epoca celor XII table, bărbatul nu putea moşteni pe soţia

sa, nefiind rudă cu ea; aceasta însă, în cazul în care, prin efectul căsătoriei cum manu, devenea

loco filea, avea vocaţie la moştenirea soţului ei, dar nu în calitate de soţie, ci în cea de fiică. În

epoca dreptului classic, soţul supravieţuitor, fiind chemat de pretor la moştenire prin bonorum

possession, moştenea întreaga avere, însă numai în lipsa oricărei rude, adică numai înaintea

fiscului, căci în acest caz nmai conservarea bunurilor în familie nu mai avea obiect.10

9 Codrin Macovei, Drept civil.Succesiuni, Iasi, 2009, p. 35.10 Maria Harbada, Drept civil, Ed. Universitatii ‘’Alexandru Ioan Cuza”, Iasi, 2005, p. 245.

5

V. Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor

Alături de rudele din căsătorie, din afara căsătoriei şi din adopţie, legea civilă cheamă la

moştenire pe soţul supravieţuitor.11 Soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu orice

clasă de moştenitori. În vederea stabilirii componentei patrimoniului succesoral, notarul public

procedează mai întâi la lichidarea regimului matrimonial.12

Soţul rămas în viaţă este chemat la moştenirea soţului predecedat, fără a se ţine cont de

sex, de faptul dacă are sau nu mijloace de existenţă, dacă există sau nu copii, dacă soţii

convieţuiau, sau, din contră, erau despărţiţi în fapt la momentul deschiderii succesiunii,

indiferent din vina căruia dintre ei.

Pentru a putea culege moştenirea la care este chemat, soţul supravieţuitor trebuie să

îndeplinească atât condiţiile generale (capacitate succesorală, vocaţie succesorală şi să nu fie

nedemn), cât şi o condiţie specială, respectiv să aibă calitatea de soţ la data deschiderii

succesiunii.

Spre deosebire de rudenie, calitatea de soţ, dobândită prin căsătorie, se poate pierde ca

efect al desfacerii căsătoriei prin divorţ ori al desfiinţării căsătoriei ca urmare a constatării

nulităţii sau anulării ei.

Căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunţat divorţul a rămas

definitivă. Dacă unul dintre soţi încetează din viaţă după ce s-a pronunţat divorţul, dar înainte că

hotărârea să fi rămas definitivă, efectele ei nu se mai produc, căsătoria nedesfăcându-se prin

divorţ, ci încetând prin decesul unuia dintre soţi, iar cel rămas în viaţă îşi păstrează calitatea de

soţ, având chemare la moştenire.

Calitatea de soţ se poate pierde şi datorită desfiinţării căsătoriei prin hotărâre

judecătorească de constatare a nulităţii ori de anulare a căsătoriei. Dacă hotărârea de desfiinţare a

căsătoriei a intervenit anterior datei deschiderii succesiunii, soţul rămas în viaţă nu va moşteni.

La fel dacă desfiinţarea căsătoriei a fost constatată ori s-a pronunţat prin hotărâre

judecătorească după decesul unuia dintre foştii soţi, căsătoria se desfiinţează cu efect retroactiv,

desfiinţând şi calitatea de soţ pe care cel rămas în viaţă o avusese la data deschiderii succesiunii,

astfel că înlătură de la succesiune pe soţul rămas în viaţă. În mod excepţional, aceste efecte nu se

11 Dumitru Macovei, Drept civil. Succesiuni, Ed. Fundatiei “Chemarea”, Iasi, 1984, p. 52.12 Art. 1133 alin. (2) C. civ.

6

vor putea produce în cazul în care soţul supravieţuitor a fost de bună-credinţă la încheierea

căsătoriei.

Cota succesorala a soţului supravieţuitor depinde de clasa de moştenitori cu care acesta

vine în concurs, ceea ce înseamnă că şi cuantumul rezervei va fi variabil, în funcţie de clasa de

moştenire cu care vine la moştenire13.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 319/1944, rezerva soţului supravieţuitor este de ½ din cota

succesorala care i se cuvine ca moştenitor legal, aşa încât rezerva succesorala a soţului

supravieţuitor diferă în funcţie de clasa de moştenitori cu care vine în concurs.

Astfel, rezerva soţului supravieţuitor este:

Ø De 1/8 din moştenire, atunci când vine în concurs cu descendenţii defunctului;

Ø De 1/6 din moştenire, atunci când vine în concurs cu ascendenţii privilegiaţi şi colaterali

privilegiaţi;

Ø De ¼ din moştenire, atunci când vine în concurs doar cu ascendenţii privilegiaţi sau doar

cu colateralii privilegiaţi;

Ø De 3/8 din moştenire, atunci când vine în concurs cu ascendenţii ordinari şi colaterali

ordinari;

Ø De ½ din moştenire, în lipsa moştenitorilor din cele patru clase de moştenitori legali.

Conform Noului Cod Civil, cota soţului supravieţuitor este de:

Ø un sfert din moştenire, dacă vine în concurs cu descendenţii defunctului;

Ø o treime din moştenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenţi privilegiaţi, cât şi cu

colaterali privilegiaţi ai defunctului;

Ø o jumătate din moştenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenţi privilegiaţi, fie

numai cu colaterali privilegiaţi ai defunctului;

Ø trei sferturi din moştenire, dacă vine în concurs fie cu ascendenţi ordinari, fie cu

colaterali ordinari ai defunctului.

Cota soţului supravieţuitor în concurs cu moştenitori legali aparţinând unor clase diferite

se stabileşte că şi când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele.14

Dacă, în urma căsătoriei putative, doua sau mai multe persoane au situaţia unui soţ

13 Maria Harbada, Drept civil, Ed. Universitatii ‘’Alexandru Ioan Cuza’’, Iasi, 2005, p. 240.14 Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2011, p. 38.

7

supravieţuitor, cota stabilită se împarte în mod egal între acestea ( art. 986 C. civ. ).

Prin urmare, dacă două persoane pretind drepturi succesorale în calitate de soţi

supravieţuitori (bigamie), cota soţului supravieţuitor în concurs cu diferitele clase de moştenitori

se împarte în mod egal intre soţul din căsătoria valabilă şi soţul de buna-credinţă din căsătoria

nulă.

La stabilirea cotei soţului supravieţuitor se ţine seama doar de moştenitorii care vin

efectiv la moştenire ( renuntatorii, nedemnii şi exheredatii fiind consideraţi străini de succesiune)

şi de clasă sau subclasa de moştenitori cu care vine în concurs, fiind indiferent numărul

moştenitorilor din cadrul fiecărei clase sau subclase.15

Cota soţului supravieţuitor nu depinde de numărul efectiv al moştenitorilor legali din

clasă cu care vine în concurs.

De aceea, întâi se calculează partea succesorală a soţului supravieţuitor şi apoi restul, care

se cuvine clasei cu care este în concurs şi care se împarte intre moştenitorii legali cu vocaţie

succesorală concretă din clasa respectivă în funcţie de modul în care vin la moştenire; în mod

egal, dacă mai vin la moştenire în nume propriu, sau pe tulpini, dacă vin la moştenire prin

reprezentare.16

Cu alte cuvinte, dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire împreună cu rudele

defunctului, moştenitori legali, stabilirea cotei ce i se cuvine se face cu întâietate faţă de

stabilirea cotelor moştenitorilor cu care concurează.

Dacă soţul supravieţuitor vine în concurs cu două clase de moştenitori (singura ipoteză

posibilă fiind aceea în care defunctul a dezmoştenit moştenitorii rezervatari dintr-o clasă sau

subclasa preferată), atunci cota să parte succesorală se stabileşte în funcţie de clasa

moştenitorilor legali dezmoşteniţi, şi nu în funcţie de clasa subsecventa, deşi soţul supravieţuitor

vine în concurs şi cu moştenitorii legali din această clasă.

În cazul dezmoştenirii soţului supravieţuitor, moştenitorii din clasă cu care acesta vine în

concurs culeg partea din moştenire rămasă după atribuirea cotei cuvenite soţului supravieţuitor

ca urmare a dezmoştenirii.

Dacă, în urma dezmoştenirii, pe lângă soţul supravieţuitor vine la moştenire atât cel

dezmoştenit, cât şi acela care beneficiază de dezmoştenire, acesta din urmă culege partea rămasă

15 Elena Stanciu, Drepturile succesorale ale sotului supravietuitor, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2008, p. 16.16 Tribunalul Suprem, Sectia civila, decizia nr. 578 din 27 martie 1986 in “Revista romana de drept” nr. 11/1986, p. 66.

8

după atribuirea cotei soţului supravieţuitor şi a cotei celui dezmoştenit.17

Rezultă că întotdeauna, indiferent de clasa cu care vine în concurs (inclusiv cu clasa

a II-a), partea soţului supravieţuitor se împută asupra moştenirii, adică se scade din

moştenire, şi diferenţa urmează să se împarte intre moştenitorii legali cu vocaţie

succesorală concretă cu care este în concurs.

Soţul supravieţuitor vine la moştenire numai în nume propriu şi este moştenitor

rezervatar. El are sezina moştenirii şi este obligat la raportul donaţiilor primite de la

defunct dacă vine în concurs cu descendenţii defunctului.18

Legea nr. 319/1944 recunoaşte soţului supravieţuitor un drept de moştenire legală în

concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori legali şi în lipsa rudelor din cele patru clase

(art.1), inclusive un drept de rezervă succesorala în concurs cu oricare din clasele de

moştenitori legali şi în lipsa rudelor din cele patru clase (art.2), un drept de moştenire special

asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice şi asupra darurilor de nuntă (art.5)

atunci când nu vine în concurs cu descendenţii defunctului, precum şi un drept temporar de

abitaţie asupra casei de locuit (art.4).

Conform Noului Cod Civil, intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, drepturile succesorale

ale soţului supravieţuitor sunt dreptul de abitaţie (art. 973) şi dreptul special de moştenire (art.

974).

A. Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor

Soţul supravieţuitor care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuinţa

corespunzătoare nevoilor sale beneficiază de un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit

până la data deschiderii moştenirii, dacă această casă face parte din bunurile moştenirii. Dreptul

de abitaţie este gratuit, inalienabil şi insesizabil.

Din momentul deschiderii moştenirii, soţul supravieţuitor are, în afară de celelalte drepturi

succesorale şi indiferent de moştenitorii cu care vine în concurs, un drept de abitaţie asupra casei

de locuit, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) la data deschiderii moştenirii avea domiciliul în acea casă;

17 Art. 1075 alin. (2) C. civ.18 Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2011, p. 39.

9

b) nu are o locuinţă proprie;

c) casa face parte din moştenire, în tot sau în parte;

d) de cujus nu a dispus altfel. Acest drept are următoarele caractere juridice: este un drept

real, având ca obiect casa de locuit şi terenul aferent în măsura necesară folosirii

locuinţei; este un drept temporar, durând până la ieşirea din indiviziune, însă cel puţin 1

an de la data deschiderii moştenirii sau până la recăsătorirea soţului supravieţuitor; este

un drept personal, inalienabil (neputând fi închiriată partea casei ce nu e folosită) şi

insesizabil (nu poate fi urmărit de creditorii soţului supravieţuitor); este conferit de lege

soţului supravieţuitor cu titlu gratuit.

Doctrina de specialitate19 susţine că soţul supravieţuitor fiind moştenitor unic al

defunctului, nu poate avea un drept de abitaţie asupra imobilului succesoral, deoarece

proprietarul nu-i este îngăduit prin lege să dobândească un dezmembrământ al dreptului de

propritate asupra bunului care îi aparţine cu titlul de proprietate exclusivă.

Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor se caracterizează prin următoarele20

:

ü este un drept real şi are ca obiect casa de locuit. Titularul dreptului va avea şi

dreptul de a se servi de terenul aferent;

ü este un drept temporar care durează până la executarea ieşirii din indiviziune sau

până la recăsătorirea soţului supravieţuitor;

ü este un drept strict personal, dar inalienabil, neputând fi cedat sau grevat în

favoarea unei alte persoane;

ü acest drept este conferit de lege soţului supravieţuitor cu titlu gratuit; pe timpul

cât se bucura de acest drept, nu este obligat să plătească chirie moştenitorului care

a dobândit proprietatea casei.

Oricare dintre moştenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitaţie, dacă locuinţa nu este

necesară în întregime soţului supravieţuitor, fie schimbarea obiectului abitaţiei, dacă pune la

dispoziţia soţului supravieţuitor o altă locuinţa corespunzătoare.

Dreptul de abitaţie se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii

moştenirii. Acest drept încetează, chiar înainte de împlinirea termenului de un an, în caz de

recăsătorire a soţului supravieţuitor.

19 Mihail Eliescu, Mostenirea si devolutiunea ei in dreptul R.S.R., Ed. Academiei, Bucuresti, 1966, p. 142-143.20 Maria Harbada, Drept civil, Ed. Universitatii ‘’Alexandru Ioan Cuza”, Iasi, 2005, p. 248.

10

Toate litigiile cu privire la dreptul de abitaţie reglementat prin prezentul articol se

soluţionează de către instanţă competenţa să judece partajul moştenirii, care va hotărî de urgenţă,

în camera de consiliu.21

Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor îşi găseşte aplicarea numai atunci când

locuinţă a fost proprietatea exclusivă sau proprietatea comună (pe cote-părţi sau în devălmăşie) a

defunctului.

Dacă cei doi soţi erau chiriaşi, soţul supravieţuitor va continua să folosească locuinţa nu

în temeiul dreptului de abitaţie, ci în temeiul dreptului sau locativ propriu.

Dacă locuinţa era proprietatea soţilor, deci bun comun, soţul supravieţuitor va continua să

o folosească, în baza dreptului sau de proprietar asupra cotei ce îi revine şi în baza dreptului de

abitaţie corespunzător cotei dobândite prin moştenire de către ceilalţi moştenitori.

După efectuarea partajului, dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor va înceta, situaţia

să juridica viitoare depinzând de includerea sau nu a locuinţei în lotul sau.

Dacă locuinţă a fost inclusă în lotul sau, el va deveni proprietar exclusiv al ei. Dacă însă

ea a fost inclusă în lotul altui moştenitor, soţul supravieţuitor care nu mai are nici un titlu pentru

folosinţa ei, ori va obţine un astfel de titlu de la moştenitorul proprietar, ori va putea fi evacuat.22

B. Dreptul succesoral special al soţului supravieţuitor asupra mobilierului şi

obiectelor de uz casnic

Când nu vine în concurs cu descendenţii defunctului, soţul supravieţuitor moşteneşte, pe

lângă cota să succesorala, mobilierul şi obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinţei

comune a soţilor.23

Acesta este totodată un drept perpetuu care apare nemijlocit, în persoana soţului

supravieţuitor, fiind obţinut de la defunct, ca un drept de moştenire legală.24

În ceea ce priveşte mobilierul şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice soţul

supravieţuitor le culege peste partea sa de moştenire în scopul de a nu fi privat de condiţiile de

viaţă pe care le-a avut împreună cu de cujus. Prin mobile şi obiecte aparţinând gospodăriei

21 Art. 973 C. civ.22 Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2011, p. 42.23 Art. 974 C. civ.24 Mihail Eliescu, Mostenirea si devolutiunea ei in dreptul R.S.R., Ed. Academiei, Bucuresti, 1966, p. 142.

11

casnice se înţeleg bunurile care serveau la mobilarea locuinţei soţilor precum şi obiectele care

prin natura lor sunt destinate a servi în cadrul gospodăriei casnice (ex. obiecte de menaj, aparate

electrocasnice) şi care au fost afectate în concret folosinţei comune a soţilor, corespunzător

nivelului de trai al acestora.

Mobilierul şi obiectele de uz casnic sunt culese de soţul supravieţuitor în temeiul unui

drept de preciput legal şi că ele nu vor fi incluse şi contabilizate în masa succesorala la care

urmează să fie calculate cotele succesorale ale soţului supravieţuitor şi ale moştenitorilor legali

cu care acesta ar veni în concurs, alţii decât descendenţii defunctului.

Pentru existenţa acestui drept trebuie îndeplinite cumulativ 2 condiţii25:

v Soţul supravieţuitor să nu vină în concurs cu descendenţii defunctului, adică numai în

cazul în care vine la moştenire în concurs cu moştenitorii din clasele a II-a (ascendenţii

privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi), a III-a (ascendenţii ordinari) sau a IV-a (colateralii

ordinari); dacă soţul supravieţuitor vine în concurs cu moştenitori din aceste din urmă

clase, aceste bunuri îi revin în totalitate şi în mod exclusiv

v În timpul vieţii, soţul decedat să nu fi dispus de partea sa din bunuri prin liberalităţi intre

vii sau pentru cauza de moarte.

Deci, soţul supravieţuitor moşteneşte în plus nu totalitatea bunurilor gospodăriei casnice,

ci numai partea soţului decedat din astfel de bunuri comune şi bunurile proprii ale lui de cujus

din această categorie.

Prin mobilier şi obiecte de uz casnic ce au fost afectate folosinţei soţilor se înţeleg numai

bunurile care prin natura şi afecţiunea lor au fost destinate să servească în cadrul gospodăriei

casnice şi care au fost folosite efectiv în acest scop, corespunzător nivelului de trăi obişnuit al

soţilor, “chiar dacă nu satisfac o necesitate, ci numai o comoditate sau o plăcere comună a

soţilor”.

Sunt considerate mobile şi obiecte ale gospodăriei casnice: mobilierul, obiectele de

menaj, aragazul, frigiderul, aspiratorul, televizorul, maşina de spălat rufe etc.

În schimb, nu intra în categoria mobilierului şi obiectelor de uz casnic care au fost

25 Adriana Laura Banu, Pasivul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2011, p. 78.

12

afectate folosinţei comune a soţilor şi prin urmare vor fi incluse în masa succesorala bunurile

care, potrivit naturii lor, nu pot şi nu au fost folosite în cadrul gospodăriei casnice propriu-zis

(automobil, pian etc.), bunurile necesare exercitării profesiei sau meseriei defunctului sau

obiectele care prin valoarea lor depăşesc noţiunea de bunuri casnice sau care au fost procurate în

scop de investiţie (bijuterii, tablouri de valoare) ori obiecte de uz personal ale defunctului.26

Nu intră, de asemenea, în această categorie bunurile aparţinând gospodăriei ţărăneşti

(uneltele şi animalele de muncă şi de producţie).

Legea vorbeşte despre dreptul soţului supravieţuitor de a moşteni mobilierul şi obiectele

de uz casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor, în realitate dreptul de moştenire

este restrâns şi cu privire la aceste bunuri la cota care ar reveni soţului defunct ca bunuri proprii

şi ar intra în moştenire; cealaltă cota fiind proprietate a soţului supravieţuitor în urma partajului

bunurilor comune. Practic însă, nu se mai face nici o distincţie şi bunurile sunt culese în

întregime de soţul supravieţuitor, fiind scoase din masa succesorala.

În situaţia în care soţul rămas în viaţă vine la succesiune alături de descendenţii lui de

cujus, bunurile mobile aparţinând gospodăriei casnice şi darurile de nuntă intră în masa

succesorală, el putând primi aceste bunuri, sau o cotă-parte din acestea, în cadrul părţii sale

succesorale la care îi dă dreptul legea.

Pentru determinarea concretă a bunurilor care fac parte din categoria mobilelor şi

bunurilor aparţinând gospodăriei casnice, trebuie luate în considerare atât criteriile legate de

natura intrinsecă a bunurilor, cât şi de afectaţia dată de soţi acestor bunuri. În ceea ce priveşte

natura intrinsecă a bunurilor, sunt avute în vedere doar acele bunuri uzuale care, prin definiţie şi

funcţionalitate, deservesc gospodăria.

Cât priveşte afectaţiunea dată de soţi acestor bunuri, vor trebui avute în vedere condiţiile

obişnuite de viaţă ale soţilor, nivelul lor profesional şi cultural, în aşa fel încât soţului

supravieţuitor să nu i se modifice, fără o temeinică justificare, condiţiile de viaţă.

Dreptul succesoral special al soţului supravieţuitor asupra mobilelor şi obiectelor

aparţinând gospodăriei casnice vizează partea care s-ar fi cuvenit soţului decedat în urma

împărţirii bunurilor comune şi bunurile proprii ale lui de cujus din această categorie. Restul

bunurilor aparţinând gospodăriei casnice rămân soţului supravieţuitor, dar nu în calitate de

26 Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2011, p. 40-41.

13

moştenitor, ci ca devălmaş ori ca proprietar al propriilor bunuri.

Dreptul special de moştenire al soţului supravieţuitor asupra mobilierului şi obiectelor de

uz casnic este un drept de moştenire legală, având însă o afecţiune specială, un drept de preciput

legal.

Codul civil reglementează de asemenea “clauză de preciput” dispunând în art. 333 ca

“Prin convenţie matrimonială se poate stipula ca soţul supravieţuitor să preia fără plată, înainte

de partajul moştenitorii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deţinute în devălmăşie sau

în coproprietate. Clauză de preciput poate fi stipulata în beneficiul fiecăruia dintre soţi, sau

numai în favoarea unuia dintre ei”.

Clauză de preciput este o dispoziţie testamentară reciproca sau unilaterala, un legat cu

titlu particular reciproc sau simplu cuprins în convenţia matrimonială, permis expres de lege şi

atare va fi analizată detaliat la devoluţiunea testamentară.27

Este vorba cu alte cuvinte despre un preciput convenţional. Obiectul clauzei de preciput îl

constituie cotă parte din bunul comun său aflat în devălmăşie, aceasta din urmă urmând a fi

stabilită la data decesului defunctului, care devin bun propriu al acestuia. Cealaltă cota este

proprietatea soţului supravieţuitor.

Concluzii

27 Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2011, p. 41.

14

În concluzie, soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu orice clasă de

moştenitori, acesta fiind moştenitor rezervatar şi se prezintă numai în nume propriu. Acesta

prezintă un drept special de moştenire asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic, precum şi

un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moştenirii, dacă această

casă face parte din bunurile moştenirii.

Cota soţului supravieţuitor în concurs cu moştenitorii legali aparţinând unor clase diferite

se stabileşte că şi când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele.

Aceasta nu depinde de numărul efectiv al moştenitorilor legali cu clasa cu care vine în concurs.

Lipsa moştenitorilor din cele patru clase de moştenitori influenţează cota soţului supravieţuitor

numai dacă este totală în cadrul clasei sau subclasei respective.

15

Bibliografie

v Maria Harbada, Drept civil, Ed. Universităţii ‘’Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2005

v Dumitru C. Florescu, Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011

v Adriana Laura Banu, Pasivul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011

v Elena Stanciu, Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor, Ed. Hamangiu,

Bucureşti, 2008

v Dumitru Macovei, Drept civil. Succesiuni, Ed. Fundaţiei “Chemarea”, Iaşi, 1993;

v Codrin Macovei, Drept civil.Succesiuni, Iaşi, 2009

v Mihail Eliescu, Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul R.S.R., Ed. Academiei, Bucureşti

v Raluca Voinea, Legătura indestructibilă dintre patrimoniu, devoluţiunea succesorală

legală şi devoluţiunea succesorală testamentara în “Dreptul” nr. 11/2009

v Noul Cod Civil

16