UNIVERSITATEA ,,VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE TEOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

Duminica – ziua de sărbătoare a creştinilor

-lucrare de seminar la Liturgică-

COORDONATOR: SUSŢINĂTOR:Pr. Conf. Dr. Marian Vâlciu Andrei Florin Anul III, Gr. III

Târgovişte2013

Planul lucrării

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: Ziua Domnului în Vechiul Testament

CAPITOLUL II: Duminica – ziua Învierii în Noul Testament

CAPITOLUL III: Duminica – sărbătoarea săptămânală a creştinilor

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

2

INTRODUCERE

Pentru împlinirea planului iconomiei mântuirii lumii, Dumnezeu a descoperit treptat

voile Sale în raport cu pregătirea omenirii. ,,Primului popor ales i-a dat Legea scrisă cu

instituţiile sau rânduielile sale, care erau numai pentru evrei”1. Aceste instituţii erau tipuri,

sau umbre (Evr. 10, 1) ale celor ce aveau să le urmeze, după Hristos. Legea a fost ,,călăuza

spre Hristos” (Gal. 3, 24), iar El ,,sfârşitul ei” (Rom. 10, 4). Din când în când însă, Dumnezeu

a arătat temporalitatea Legii Vechi şi nefolosul ei pentru mântuire (Ps. 29, 9-11; Evr. 10, 5-9),

făgăduind o Lege Nouă, desăvârşită şi universală, Legea harului, prin Hristos, cu instituţiile ei

corespunzătoare.

Astfel, cu 700 de ani înainte, Dumnezeu vestise prin proorocul Ieremia: ,,Iată vin zile,

zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda Legământ Nou. Însă nu ca

Legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor în ziua când i-am luat de mână ca să-i scot

din pământul Egiptului. Acel Legământ ei l-au călcat, deşi Eu am rămas în legătură cu ei,

zice Domnul. Dar iată Legământul pe care-1 voi încheia cu casa lui Israel, după acele zile,

zice Domnul: voi pune Legea Mea înăuntru lor şi pe inimile lor voi scrie şi le voi fi

Dumnezeu, iar ei îmi vor fi Mie popor”(Ier. 31, 31-33).

Începând propovăduirea Sa, Mântuitorul Hristos, aduce o Lege nouă, cu instituţii noi,

corespunzătoare operei Lui mântuitoare: ,,Nimeni nu pune petic de postav nou la haină veche,

nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi, ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă

se păstrează împreună” (Matei 9, 16-17).

CAPITOLUL I1 Regine Azaria, Iudaismul, trad. de Adina-Gabriela Georgescu Obrocea, Ed. C.N.L „Coresi" S.A., Bucureşti, 2000, p. 87

3

Ziua Domnului în Vechiul Testament

Semnificația acestei sărbători2 este redată în cuvintele din Ieş. 20, 8 – 11, unde se

spune: ,,Adu-ți aminte de ziua odihnei, ca să o sfințești. Lucrează șase zile și-ți fă în acelea

toate treburile tale, iar ziua a șaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în

acea zi nici un lucru… Că în șase zile a făcut Domnul cerul și pământul, marea și toate cele

ce sunt întru-însele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a

șaptea și a sfințit-o”. Cu timpul s-a mai adăugat și o altă semnificației a zilei de Sabat, care

rezultă din Deut. 5, 15: ,,Adu-ți aminte că ai fost rob în pământul Egiptului și Domnul

Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mână tare și cu braț înalt și de aceea ți-a poruncit

domnul Dumnezeul tău să păzești ziua odihnești să o ții cu sfințenie”.

Cea mai des întâlnită sărbătoare era Sabatul (= a se odihni). La evrei ziua începe de

seara precedentă până în ziua respectivă, seara. Sabatul s-a instituit în amintirea zilei de

odihnă a lui Dumnezeu. În timpul patriarhilor nu a fost respectat din cauza vieţii nomade, la

fel în Egipt. A patra poruncă din Decalog amintea de cinstirea Sabatului, care se făcea sub

două aspecte:

- pozitiv, prin dublarea sacrificiului zilnic, schimbarea pâinilor punerii înainte,

ospeţe, cântări.

- negativ, prin încetarea oricărui lucru din partea oamenilor liberi, a sclavilor şi

chiar a animalelor. Se interzicea chiar aprinderea focului, comerţul, transportul etc3.

După exilul babilonic, de Sabat israeliţii nu aveau voie să facă mai mult de 2000 de

paşi (calea Sâmbetei). Toate aspectele, pozitive şi negative, urmăreau să sublinieze importanţa

Sabatului. Erau permise: aducerea jertfelor, tăierea împrejur, participarea la ceremoniile

Templului. ,,Din timpul Macabeilor, evreii aveau voie să poarte arme în Sabat”4. Mântuitorul

le reproşează că mintea lor îngustă opreşte săvârşirea faptelor bune în zi de Sabat. ,,Sabatul a

rămas semn veşnic al legământului lui Dumnezeu cu Israel. El voia să aducă odihnă

oamenilor şi pământului, dar simboliza totodată starea de odihnă şi fericire a omului în

Rai”5.

2 Pr. Lect. Athanase Negoiță, Despre Sabat: Originea Sâmbetei, în rev. ,,Studii Teologice”, nr. 9-10/1951, p.5163Pr. Prof. dr. Dumitru Abrudan, Diac. prof. dr. Emilian Corniţescu, Arheologie biblică, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1996, p. 3084 Josy Eisenberg, Iudaismul, trad. de C. Litman, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995, p. 75 Alexandru Mihăilă, Sabatul. Spre o teologie a timpului sacru, rev. ,,Studii Teologice”, nr. 2/2006, p. 78

4

Numărul şapte este în cinste la iudei, deoarece Dumnezeu a poruncit să nu fie cinstit la

întâmplare, ci cu pedepse foarte grele, în caz de călcare a poruncii (Numeri 15, 32-36).

,,Dumnezeu n-a poruncit aceasta fără motiv, ci pentru anumite motive mistice, pe care le

înţeleg bine bărbaţii duhovniceşti şi cei înzestraţi cu harul profeţiei”6. Dumnezeu, cunoscând

grosolănia, iubirea de plăcerile trupului şi înclinarea completă către materie a poporului

israelitean şi cunoscând în acelaşi timp şi lipsa lui de judecată, a poruncit să se ţină sâmbăta,

în primul loc ,,ca să se odihnească şi robul şi vita”, după cum este scris (Ieşirea 10, 10;

Deuteronom 5, 14), deoarece ,,bărbatul drept are milă de sufletele vitelor lui” ( Pildele lui

Solomon 12, 10); în al doilea loc, ca să fie, prin despărţirea de grijile materiale, ,,liber spre a

se aduna către Dumnezeu, ca să-şi petreacă toată ziua a şaptea în psalmi, în imne, în cântări

duhovniceşti, în studiul dumnezeieştilor Scripturi şi să se odihnească în Dumnezeu. Când nu

era lege şi nu era nici Scriptura inspirată de Dumnezeu, nici sâmbăta nu era afierosită lui

Dumnezeu” 7.

Când însă a fost dată prin Moise Scriptura inspirată de Dumnezeu, i s-a afierosit lui

Dumnezeu sâmbăta, ca măcar în ea să se ocupe cu studiul ei cei care nu-şi afierosesc întreaga

lor viaţa lui Dumnezeu, cei care nu slujesc din dragoste Stăpânului ca unui Tată, şi ca să se

dea, ca nişte robi nerecunoscători, măcar o mică şi neînsemnată parte a vieţii lor lui

Dumnezeu, şi aceasta de frica tragerii la răspundere şi a pedepselor care urmează din călcarea

poruncii. ,,Legea nu este pentru cel drept, ci pentru cel nedrept”(I Timotei 1, 9). Cel dintâi

care a călcat ţinerea sâmbetei a fost Moise. Când acesta a stat lângă Dumnezeu 40 de zile şi

apoi încă alte 40 (Ieş. 25, 18; 34, 28; Deut. 9, 18).

Prin urmare, după cum am spus, a fost hotărâtă păzirea sâmbetei, pentru a avea omul

timp liber şi pentru Dumnezeu, ca să-i dea şi Lui cea mai mică parte din timp, şi să se

odihnească atât robul, cât şi vita. ,,Păzirea sâmbetei a fost hotărâtă pentru cei care sunt încă

copii şi care sunt robiţi stihiilor lumii” (Galateni 4, 3), pentru cei trupeşti, care nu pot să

înţeleagă nimic mai presus de trup şi literă. ,,Dar când a venit plinirea vremii, a trimis

Dumnezeu pe Fiul Său Unul-Născut, făcut Om din femeie, care a fost făcut sub lege, ca să

răscumpere pe cei de sub lege, ca să primim înfierea” (Galateni 4, 4-5).

Cu alte cuvinte, sărbătoarea, odihna, însemna o zi ,,pentru suflet”, o zi de conştiinţă; o

zi de petrecere spirituală cu Dumnezeu, în care credinciosul prăznuia opera lui Dumnezeu,

pătrundea în ,,misterul” Său creator şi proniator, adâncea semnificaţia adevărată a existenţei şi

6 Pr. Constantin Galeriu, Sfinţirea timpului, ziua de odihnă — ziua învierii, în rev. ,,Ortodoxia”, nr. 2/1981, p. 1567 P. I. David, De la Sabatul mozaic la Ziua învierii Domnului: sărbătoarea creştinilor, în rev. ,,Ortodoxia”, nr. 2-3/1994, p. 61

5

a vieţii în Dumnezeu. Timp se şase zile trebuia să lucreze, să se îndrepte spre lucrul său, pe

care îl săvârşea tot după chipul Creatorului său. ,,Să faci acestea toate după modelul ce ţi s-a

arătat în munte” (Ieşire 25, 40), îi spune lui Moise, iar ,,în a şaptea zi stai în faţa lui

Dumnezeu” (Isaia LVIII, 14).

,,Zilele săptămânii se concentrau în ziua de Sabat, aşa cum se concentrează munca în

rod. Iar Sabatul era, în înţelesul spiritual, o adevărată zi de recreaţie”8. Precum odinioară

,,Domnul: căutase spre Abel şi spre darurile lui”(Facere 4, 4) şi acum, darurile, jertfa, rodul

muncii ziditoare erau aduse în faţa Domnului şi dădeau semnificaţie Sabatului. Întâlnirea cu

Dumnezeu în ziua odihnei nu era şi nu este timpul sau locul pasivităţii, inerţiei, imobilităţii.

Dumnezeu, este infinitatea puterii creatoare şi a-L întâlni reprezintă momentul unei regenerări

şi zămisliri ziditoare.

De aceea, în Vechiul Testament ziua de odihnă pe lângă sărbătoarea încheierii creaţiei,

dobândeşte şi o nouă semnificaţie, care cu timpul devine motivul ei principal. ,,S-a subliniat

că porunca ţinerii Sabatului a fost dată Evreilor după instituirea Paştilor şi în legătură cu

aceasta”9. Paştile israelit semnifica ,,trecerea” proniatoare a Domnului ,,peste pământul

Egiptului” (Ieşire 11, 4, 12, 12), şi trecerea poporului Israel din robie la libertate. ,,Paştile se

identifică, deci cu eliberarea din robie şi devenea sărbătoarea centrală anuală a lui Israel.

Însă această semnificaţie pascală va trece în chip firesc şi asupra Sabatului, asupra zilei de

sărbătoare săptămânală”10.

CAPITOLUL II

Duminica – ziua Învierii în Noul Testament

8 Mina Gaspar, Legea lui Moise, Sâmbăta evreilor şi Duminica creştinilor, în rev. ,,Mitropolia Banatului”, nr.5-6/1962, p. 1389 Ovidiu Drimba, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol. 1, ediţie definitivă, Ed. Saeculum I.O. şi Ed. Vestala, Bucureşti, 2001, p. 22410 Ioan Sauca, Duminica - sabatul creştinilor, în rev. ,,Mitropolia Banatului”,nr.1-3/1977, p. 48

6

Conştiinţa ortodoxă se întreabă: a instiuit însuşi Domnul nostru Iisus Hristos Duminica

- Ziua Învierii Sale, ca zi de sărbătoare a Bisericii? La aceasta, Sfânta Scriptură ne

îndreptăţeşte să spunem: da.

Şi iată temeiul. Dumnezeu încheie prin Fiul Său făcut Om - Mântuitorul nostru Iisus

Hristos, Noul Său Legământ. Încheie, cum spune Apostolul Pavel, un ,,testament mai bun”,

,,un testament nou” (Evrei 7, 6-8). Iisus Hristos, Arhiereu al Noului Testament, ,,Slujitor

altarului şi cortului celui adevărat, pe care l-a înfipt Dumnezeu şi nu omul” (Evrei 7, 2),

întemeiază Legea cea Nouă, în propria Sa jertfă11.

La Cină cea de Taină, săvârşită în ajunul jertfei de pe cruce, pentru că în ea, în Cruce,

îşi are izvorul, Mântuitorul luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat ucenicilor zicând:

,,Luaţi, mâncaţi acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre

pomenirea Mea”. Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: ,,Acest pahar este legea cea

nouă, întru sângele Meu, care se varsă pentru voi” (Luca 22, 19-20). Legea de pe Sinai,

încheiată prin jertfă, prin ,,sângele Legământului” (Ieşire 24, 8), cuprindea întreg aşezământul

religios al Vechiului Testament. Şi Noul Legământ încheiat în sângele lui Hristos, cuprinde

întregul său aşezământ spiritual. ,,Se înţelege, că în acest aşezământ intra şi sărbătoarea,

timpul sau ziua de pomenire, de actualizare continuă a Legământului. Căci timpul este, cum

s-a arătat, solidar cu faptul, cu evenimentul revelat”12.

Pomenirea - anamneza Domnului - a jertfei şi învierii Sale, este cum se ştie, identică

cu ,,frângerea pâinii” (Luca 22, 19; Fapte 2, 42; 20, 7), cultul central al Noului Testament,

numit şi Dumnezeiasca Euharistie, Liturghie. Or, e fapt atestat în Noul Testament, că ziua în

care Biserica, de la început, a prăznuit pomenirea Domnului este ziua întâi a săptămânii, adică

Duminica13. Această dată este consemnată în termeni clari, îndeosebi în ,,Faptele Sfinţilor

Apostoli”, unde citim: ,,În ziua întâi a săptămânii, adunându-ne noi să frângem pâinea, Pavel,

care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până

la miezul nopţii” (20, 7). Deci, pomenirea jertfei Domnului s-a săvârşit de la început

Duminica, şi astfel, această zi, întâia a săptămânii, sau a opta, devine ziua, ,,semnul” Noului

Legământ14.

11 Pr. Conf. Dr. Stelian Tofană, Iisus Hristos - Arhiereu Veşnic după Epistola către Evrei, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000, p. 5212 Pr. Ioan Mircea, Răscumpărarea în Noul Testament după învăţătura Sf. Părinţi, în rev. ,,Studii Teologice”, nr. 1-2/1972, p. 31 13 Pr. Lect. Dr. Mihail Teodorescu, Viaţa creştină în secolul apostolic din perspectiva cărţii ,,Faptele Apostolilor”, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2008, p. 16414 P. I. David, op. cit., p. 63

7

Desigur, ,,pomenirea” Domnului cuprinde deodată: Cina cea de Taină, Jertfa Sa de pe

cruce, învierea Sa. ,,De aceea, creştinii din Biserica primară prăznuiau, într-un ciclu firesc:

Paştile crucii şi Paştile învierii”15. Cum se cunoaşte, Cina cea de Taină s-a săvârşit în seara

premergătoare jertfei de pe cruce; şi în cultul divin sărbătoarea începe totdeauna în ajun, ca o

pregătire a evenimentului, ca un mers spre el. Cina a avut loc deci, în seara zilei de joi 13

Nisan. Vineri 14 Nisan Domnul s-a jertfit pe cruce, iar în seara acelei zile, când începea

Paştile iudeilor, Domnul a fost aşezat în mormânt. Sâmbăta - ziua a şaptea a săptămânii,

atunci era şi Paştile iudeilor - trupul Domnului s-a odihnit în mormânt. Duminică, ziua întâi a

săptămânii, la începutul ei, Domnul a înviat (Matei 28, 1; Marcu 16, 9; Luca 24, 1). ,,Aceste

fapte mântuitoare, Cină, jertfă, culminâd cu învierea Domnului, constituie împreună, fiinţa

însăşi a Noului Legământ şi sărbătoarea creştină”16. Desigur întreaga viaţă a Mântuitorului,

începând cu întruparea, întemeiază Noul Testament; dar totul se condensează îndeosebi în

acest eveniment central, al jertfei şi învierii Sale.

S-a observat că sâmbăta, Domnul s-a odihnit în mormânt. Pentru creştini,

aceasta ,,odihnă” a Domnului semnifică încheierea ,,odihnei” prevăzută de Vechiul Legământ.

Aşa o şi tălmăceşte Biserica Ortodoxă în rânduiala slujbei din Sâmbătă Mare: ,,Ziua de astăzi

mai înainte o a închipuit cu taină, marele Moisi, zicând: <<…şi a binecuvântat Dumnezeu

ziua a şaptea!>> Că aceasta este Sâmbăta cea binecuvântată, aceasta este ziua odihnei întru

care s-a odihnit de toate lucrurile Sale Unul născut, Fiul lui Dumnezeu, prin rânduiala morţii

după trup, odihnindu-se. Şi la ce era iarăşi întorcându-se prin înviere, ne-a dăruit nouă viaţa

veşnică, ca un Singur bun şi iubitor de oameni”. Cinstind Domnul, prin odihna Sa, astfel

sâmbăta, şi Biserica prăznuieşte totdeauna în această zi, pomenirea celor adormiţi ,,întru

nădejdea învierii şi a vieţii de veci”.

Dar întrucât, în Hristos, jertfa, moartea şi învierea Sa, una fac, se înţelege că ,,odihna”

Domnului din ziua a şaptea se deschide şi se finalizează în ziua a opta, a învierii. ,,Nu odihna

în mormânt a Domnului este momentul culminant al mântuirii, nici nu poate fi, ci învierea.

Mai profund vorbind, învierea este şi adevărata odihnă”17.

CAPITOLUL III

Duminica – sărbătoarea săptămânală a creştinilor

15 Magis. Pr. Ioan Mircea, Organizarea Bisericii şi viaţa primilor creştini după Faptele Apostolilor, în rev. ,,Studii Teologice”, nr. 1-2/1955, p. 31816 Sfântul Teofilact al Bulgariei, Tălcuire la Faptele Apostolilor, Ed. Sophia, Bucureşti, 2007, p. 14817 Diac. Prof. N. I. Nicolaescu, Venirea a doua a Domnului – împărăţia de o mie de ani, în rev. ,,Studii Teologice”,nr.2/1972, p. 13

8

În Noul Testament, Mântuitorul Hristos „dezlegă sâmbăta” (Ioan 5, 18) şi se consideră

pe Sine „Domn al sâmbetei” (Matei 12, 8), făcând intenţionat cele mai multe minuni în ziua

sâmbetei (vezi toate cele 4 Evanghelii). Domnul Hristos insuflă o atitudine similară şi celor

care-L ascultau, spunându-le că „sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru

sâmbătă” (Marcu 2, 27). Toate acestea marcau sfârşitul „legii sâmbetei” şi instituirea unei doi

zile de odihnă pentru creştini, diferită de cea ţinută de Moise, Iosua şi toţi evreii de până

atunci. Iată ce spune Sf. Pavel în acest sens: „Căci dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu

n-ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi de odihnă. Drept aceea, s-a lăsat altă

sărbătoare de odihnă poporului lui Dumnezeu” (Evrei 4, 8-9).

Duminica a devenit sărbătoarea săptămânală a creştinilor încă din epoca apostolică, de

când este cunoscută cu numele de ,,zi domnească” şi cu destinaţia de zi de adunare şi de

cult18.

,,Duminică era serbată ca zi a învierii Domnului, zi de bucurie, în care creştinii se

rugau fără a posti şi a îngenunchia”19. Obiceiul iudeo-creştin de a serba şi sâmbăta s-a

menţinut la unii creştini, dar Biserica l-a interzis. Din Scrisoarea lui Pliniu cel Tânăr către

Traian, se poate observa că Duminică se făcea şi agapa, dar ea era despărţită de Euharistie,

săvârşindu-se după aceasta20.

Afară de Duminică, se ţineau în cinste zilele de post miercuri şi vineri, după o mărturie

foarte apropiată de vremea Sfinţilor Apostoli21. În aceste zile se făceau şi adunări cu cult, după

mărturii ce avem pentru Egipt şi Africa în secolele III-IV. Zilele de miercuri şi vineri se

ţineau de creştini cu post, spre deosebire de zilele de post iudaic (luni şi joi, numite ziua a

doua şi a cincea) şi aveau justificare creştină: miercuri s-a hotărât de către iudei moartea

Mântuitorului, vineri a fost răstignit şi a murit. Erau zile de tristeţe, în care creştinii se rugau

în genunchi22.

Cel dintâi document, care vorbeşte de Duminică este ,,Didahia”, sau ,,Învăţătura celor

doisprezece Apostoli” - scrisă după ultimele cercetări, între anii 50-70. Aici se arătă că în

această sărbătoare creştină se săvârşea Sfânta Euharistie şi se împărtăşeau credincioşii.

18 Vasile Băncilă, Duhul Sărbătorii, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1996, p. 6419 Magis. Pr. Ioan Mircea, Organizarea Bisericii şi viaţa primilor creştini după Faptele Apostolilor, p. 32320 http://www.crestinortodox.ro/istoria-bisericii/istoria-bisericii-primele-trei-secole/sarbatorile-crestine-primele-secole-70595.html21 Sfântul Ignatie Teoforul, Către Tralieni, în Scrierile Părinţilor Apostolic,. trad. note şi indici de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1995, p. 20422 Pr. Lect. Dr. Mihail Teodorescu, op. cit., p. 308

9

Un alt document este Epistola lui Barnaba (scrisă între anii 70-130). În ea se spune

despre creştinii cărora le era adresată: ,,Noi sărbătorim cu bucurie ziua a opta, după sâmbăta,

în care Hristos a înviat”23.

Sfântul Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei - martirizat în anul 107, când Traian şi-a

sărbătorit biruinţa asupra dacilor - vorbeşte de asemenea despre Duminică, în scrisoarea sa

către Filadelfieni: ,,Aşadar - zice el - cei care au trăit în rânduielile cele vechi, şi au venit la

nădejdea cea nouă, să nu mai ţină sâmbăta, ci duminica, în care şi viaţa noastră a răsărit

prin El (Hristos) şi prin moartea Lui, pe care unii o tăgăduiesc” (cap. IX, 1-2)24. Iar în

capitolul următor (X, 3) spune la adresa acestora: ,,Este o nebunie să vorbeşti de Hristos şi să

trăieşti ca iudeii”25.

În Canonul 19, Sinodul VI ecumenic aminteşte îndatorirea episcopului şi a preotului

de a învăţa poporul Duminica; prin Canonul 66, acelaşi Sinod atrage atenţia cum trebuie să

serbeze toţi creştinii Duminica26.

CONCLUZII

23 http://www.forum.santamia.ro/288-scrierile-primelor-secole-epistola-lui-barnaba-3.html24Sfântul Ignatie Teoforul, Către Filadelfieni, în Scrierile Părinţilor Apostolici, trad. note şi indici de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1995, p. 214;25 Ibidem 26 ***Hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice, ediţie electronică, Ed. Apologeticum, Bucureşti, 2005, p. 14

10

Zidit după chipul şi în vederea asemănării cu Dumnezeu, omul urmează Creatorului

său. Prin întreaga sa activitate şi viaţa, el are de înfăptuit nesfârşita sa asemănare cu Ziditorul.

Făpturile vin la existenţă progresiv, în ritm cu ,,zilele” creaţiei, iar în final apare omul ca o

cunună a lor; ca un sens, o împlinire şi o conştiinţă a lor. ,,L-ai pus pe dânsul peste lucrul

mâinilor Tale”, zice Psalmistul (Ps. 8, 6). ,,Omul ni se descoperă astfel ca şi chip al lui

Dumnezeu şi conştiinţă a creaţiei”27.

În adevăr, Dumnezeu s-a odihnit şi a binecuvântat ziua a şaptea. Dar, El n-a poruncit

omului s-o ţină că zi de odihnă şi sărbătoare. De altfel, nici nu era nevoie. Omul era în rai şi

munca era uşoară, el nu avea nevoie de odihnă. După căderea în păcat, munca a devenit mai

grea. Însă, chiar atunci omul n-a serbat ziua a şaptea. Nu se spune nicăieri că Noe, Avraam

sau Iacov ar fi serbat sâmbătă. Moise a instituit sabatul, spre a curma nemulţumirile poporului

din pustie, care murmură din cauza greutăţilor, făcându-I să-şi amintească de Dumnezeu care-

l scosese din robie.

Biserica a hotărât, dintru început, de pe timpul Sfinţilor Apostoli, că ziua întâi din

săptămână să fie sărbătorită prin cult public şi să fie socotită ca zi de odihnă pentru creştini.

Aceasta este Duminica - ziua Domnului (Apocalipsa 1, 10); ea aparţine Domnului Hristos şi a

fost ridicată la această cinstire pentru că în această zi - de duminică - s-a întâmplat cel mai

mare eveniment al crestinitatii, învierea Domnului Hristos.

BIBLIOGRAFIE

27 Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, Chipul nemuritor a lui Dumnezeu, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1987, p. 16

11

1. *** Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Pre

Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura IBMBOR,

București, 2005

Izvoare patristice:

2. Sfântul Ignatie Teoforul, Către Filadelfieni, în Scrierile Părinţilor Apostolici, trad.

note şi indici de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1995

3. Sfântul Ignatie Teoforul, Către Tralieni, în Scrierile Părinţilor Apostolic,. trad. note şi

indici de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1995

4. Sfântul Teofilact al Bulgariei, Tălcuire la Faptele Apostolilor, Ed. Sophia, Bucureşti,

2007

Cărţi:

5. ***Hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice, ediţie electronică, Ed. Apologeticum,

Bucureşti, 2005

6. Abrudan, Pr. Prof. dr. Dumitru, Corniţescu, Diac. prof. dr. Emilian, Arheologie

biblică, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1996

7. Azaria, Regine, Iudaismul, trad. de Adina-Gabriela Georgescu Obrocea, Ed. C.N.L

„Coresi" S.A., Bucureşti, 2000

8. Băncilă, Vasile, Duhul Sărbătorii, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1996

9. Drimba, Ovidiu, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol. 1, ediţie definitivă, Ed. Saeculum

I.O. şi Ed. Vestala, Bucureşti, 2001

10. Eisenberg, Josy, Iudaismul, trad. de C. Litman, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995, p. 7

11. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. D., Chipul nemuritor a lui Dumnezeu, Ed. Mitropoliei Olteniei,

Craiova, 1987

12. Teodorescu, Pr. Lect. Dr. Mihail, Viaţa creştină în secolul apostolic din perspectiva

cărţii ,,Faptele Apostolilor”, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2008

13. Tofană, Pr. Conf. Dr. Stelian, Iisus Hristos - Arhiereu Veşnic după Epistola către

Evrei, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000

Articole şi Studii:

12

14. David, P. I., De la Sabatul mozaic la Ziua învierii Domnului: sărbătoarea creştinilor,

în rev. ,,Ortodoxia”, nr. 2-3/1994

15. Galeriu, Pr. Constantin, Sfinţirea timpului, ziua de odihnă — ziua învierii, în

rev. ,,Ortodoxia”, nr. 2/1981

16. Gaspar, Mina, Legea lui Moise, Sâmbăta evreilor şi Duminica creştinilor, în rev.

,,Mitropolia Banatului”, nr.5-6/1962

17. Mihăilă, Alexandru, Sabatul. Spre o teologie a timpului sacru, rev. ,,Studii

Teologice”, nr. 2/2006

18. Mircea, Magis. Pr. Ioan, Organizarea Bisericii şi viaţa primilor creştini după Faptele

Apostolilor, în rev. ,,Studii Teologice”, nr. 1-2/1955

19. Idem, Răscumpărarea în Noul Testament după învăţătura Sf. Părinţi, în rev. ,,Studii

Teologice”, nr. 1-2/1972

20. Negoiță, Pr. Lect. Athanase, Despre Sabat: Originea Sâmbetei, în rev. ,,Studii

Teologice”, nr. 9-10/1951

21. Nicolaescu, Diac. Prof. N. I.,Venirea a doua a Domnului – împărăţia de o mie de ani,

în rev. ,,Studii Teologice”,nr.2/1972, p. 13

22. Sauca, Ioan, Duminica - sabatul creştinilor, în rev. ,,Mitropolia Banatului”,nr.1-

3/1977

Internet

23. http://www.crestinortodox.ro/istoria-bisericii/istoria-bisericii-primele-trei-secole/

sarbatorile-crestine-primele-secole-70595.html

24. http://www.forum.santamia.ro/288-scrierile-primelor-secole-epistola-lui-barnaba-

3.html

13