1

R O M Â N I A MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

ACADEMIA DE POLIŢIE ”Alexandru Ioan Cuza”

REZUMAT TEZĂ DOCTORAT

MANAGEMENTUL ACTIVITĂȚILOR DE URMĂRIRE JUDICIARĂ

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT Comisar șef de poliție, Profesor univ. dr. ȘTEFAN PRUNĂ

DOCTORAND DUMITRESCU ADRIAN

BUCUREŞTI 2014

2

C U P R I N S

INTRODUCERE…………………………………………………….. CAPITOLUL 1 – UNELE PRECIZĂRI TEORETICE ȘI

PRACTICE PRIVIND URMĂRIREA JUDICIARĂ

1.1. Precizări terminologice………………………………………... 1.2. Noțiunea și trăsăturile caracteristice ale urmăririi judiciare…... 1.3. Argumentare: Studiu de caz - Dezertorii de la Cernavodă…… 1.4. Importanța urmăririi judiciare…………………………………. 1.5. Dimensiunea urmăririi judiciare la nivel internațional și

național…………………………………………………………

1.5.1. Dimensiunea la nivel internațional………………........ 1.5.2. Date statistice din anumite țări……………………….. 1.5.3. Date statistice la nivel național………………………. CAPITOLUL 2 – ANALIZĂ ISTORICĂ ȘI STRUCTURALĂ A

ACTIVITĂȚII DE URMĂRIRE JUDICIARĂ

2.1. Aspecte ale activității de urmărire în Antichitate și Evul mediu… 2.1.1. Forțele de poliție și urmărirea infractorilor în Egiptul

antic…...................................................................................

2.1.1.1. Tratatul dintre Ramses II - faraonul Egiptului și Hattusili III - regele hitiților, primul tratat din istorie cu referire la extrădarea persoanelor…………………………….

2.1.1.2. Instrumente utilizate pentru menținerea ordinii publice și urmărirea infractorilor în Roma antică……………..

2.1.1.2.1. Străjerii orașului (Urbani Vigiles)………………… 2.1.1.2.1. Cohortele urbane (Urbanes Cohortes)…………….. 2.1.2. Aspecte ale activității de urmărire în epoca medievală. 2.1.3. Potera – instrument al urmăririi judiciare în epoca

modernă.................................................................................

2.1.4. Elemente ale urmăririi judiciare imediat după 22 Decembrie 1989………………………...................................

2.2. Categorii de persoane ce fac obiectul urmăririi judiciare……….. 2.3. Profilul psiho-comportamental al fugarului…………………….. 2.4. Felurile și clasificarea urmăririi judiciare………………………. CAPITOLUL 3 – MANAGEMENTUL COOPERĂRII

INTERNAȚIONALE ÎN DOMENIUL URMĂRIRII JUDICIARE

3.1. Urmărirea în baza mandatului de urmărire internațională………

3

3.1.1. Procedura urmăririi internaționale în legislația română... 3.2. Extrădarea în baza mandatului de urmărire internațională și

acererii de extrădare…………………………………………………..

3.3. Elemente de drept comparat privind reglementarea și procedura urmăririi judiciare în diferite țări……………………………………..

3.3.1. Considerații generale privind urmărirea judiciară în unele țări europene……………………………………………

3.3.2. Comparație între sistemele german și american de urmărire judiciară……………………………………………..

3.3.2. 1. Prezentarea sistemului german de urmărire ………… 3.3.2.2. Sistemul american de urmărire judiciară…………... 3.3.2.3. Asemănări și deosebiri între cele două sisteme de

urmărire judiciară……………………………………………..

3.4. Studiu de caz – Prindera în România a numitului MAXIMOV OFER, zis Regele cazinourilor, urmărit internațional de autoritățile israeliene…………………………………………………………….

CAPITOLUL 4 – MANAGEMENTUL COOPERĂRII EUROPENE ÎN DOMENIUL ACTIVITĂȚII DE URMĂRIRE JUDICIARĂ

4.1. Câteva aspecte referitoare la cooperarea judiciară europeană în materie penală.............................................

4.2. Cooperarea în baza Mandatului European de Arestare………… 4.2.1. Introducere……………………………………………. 4.2.2. Mandatul European de Arestare: definiție și aplicare,

emitter, difuzare și transmitere……………………………….

4.2.2.1. Definiția …………………………………………..... 4.2.2.2. Ce principia fundamentale aduce această nouă

procedură?............................................................................

4.2.2.3. Aplicarea Mandatului European de Arestare……….. 4.2.2.4. Autoritatea competent să emită un Mandat European

de Arestare…………………………………………………….

4.2.2.5. Condiții de emitere a unui Mandat European de Arestare ……………………………………………………….

4.2.2.6. Difuzarea și transmiterea Mandatului European de Arestare………………………………………………………..

4.3. Analiză comparativă între extrădare și predarea în baza Mandatului European de Arestare………………………………….

4.3.1. Rolul și importanța Mandatului European de Arestare… 4.4. Analiza documentelor oficiale: Raportul Comisiei Europene către

Parlamentul European………………………………………………...

4

4.4.1. Anexă – Câteva date statistice privind MEA, prezentate de Comisie…………………………………………………….

CAPITOLUL 5 – MANAGEMENTUL SISTEMULUI REGLEMENTATIV, INSTITUȚIONAL ȘI PROCEDURAL AL URMĂRIRII JUDICIARE

Secțiunea I - Managementul activității de urmărire judiciară în plan legislativ

5.1. Cadrul de reglementare pe plan internațional al activității de urmărire judiciară……………………………………..

5.1.1. Convenții multilaterale…………………………….. 5.1.1.1. Convenția Europeană de Extrădare…………….. 5.1.2. Convenții bilateral…………………………………… 5.1.1.3. Înțelegeri multilateral speciale ……………………… 5.1.1.3.1. Convenții regionale……………………………….. 5.1.1.4. Statutele Tribunalelor penale internaționale………… 5.1.1.4.1. Statutul Tribunalului militar internațional de la

Nurnberg……………………………………………………….

5.1.1.4.2. Statutul Tribunalului militar internațional de la Tokio…………………………………………………………..

5.1.1.4.3. Statutul Tribunalului internațional pentru fosta Iugoslavie……………………………………………………...

5.1.1.4.4. Statutul Tribunalului internațional pentru Ruanda… 5.1.1.4.5. Statutul Curții Penale Internaționale………………. 5.1.2. Cadrul intern de reglementare a activității de urmărire

judiciară……………………………………………………………….

5.1.2.1. Constituția României……………………………….. 5.1.2.2. Codul de Procedură Penală 5.1.2.3. Codul Penal 5.1.2.4. Legea nr. 218 / 2002 privind organizarea și

funcționarea Poliției Române………………………………..

5.1.2.3 Legea nr. 302 / 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală………………………………

5.2. Managementul activității de urmărire judiciară în plan instituțional…………………………………………………………….

5.2.1. Pe plan internațional………………………………………….. 5.2.1.1. O.I.P.C. – INTERPOL…………………………….. 5.2.1.1.1. Structura organizatorică a O.I.P.C. – INTERPOL… 5.2.1.1.2. Aria de acțiune a O.I.P.C. – INTERPOL……….. 5.2.1.1.3. Instrumente de cooperare ale O.I.P.C. –

INTERPOL…………………………………………………….

5

5.2.1.2. Tribunalelel Penale Internaționale…………………… 5.2.2. Organizații europene de cooperare polițienească în domeniul urmăririi judiciare……………………………………………………. 5.2.2.1. Oficiul European de Poliție EUROPOL…………….. 5.2.2.2. Agenția Europeană pentru Managementul Cooperării

Operaționale la Frontierele Externe ale Statelor Membre - FRONTEX…………………………………………………….

5.2.2.3. Colegiul European de Poliție – CEPOL……………... 5.2.2.4. Cooperarea SCHENGEN și Sistemul de Informații

Schengen – S.I.S. ……………………………………………..

5.2.2.4.1. Categorii de date cuprinse in S.I.S. ………………... 5.2.2.4.2. Birourile SIRENE………………………………….. 5.2.3. Pe plan intern:…………………………………………………. 5.2.3.1. Structurile Ministerului Afacerilor Interne…………. 5.2.3.1.1. Poliția Română…………………………………… 5.2.3.1.2. Direcția de Investigații Criminale………………… 5.2.3.1.3. Serviciul Urmăriri………………………………….. 5.2.3.1.4. Centrul de Cooperare Polițienească Internațională 5.2.3.1.5. Direcția Operațiuni Speciale……………………… 5.2.3.1.6. Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor 5.2.3.1.7. Poliția de Frontieră Română……………………… 5.2.3.1.8. Jandarmeria Română………………………………. 5.2.3.1.8.1. Studiu de caz……………………………………... 5.2.3.1.9. Direcția Generală de Pașapoarte…………………. 5.2.3.1.10. Unitatea de Aviație a M.A.I. …………………….. 5.2.3.1.11. Unitatea Canină…………………………………. 5.2.3.2. Ministerul Public……………………………………. 5.2.3.3. Ministerul Justiției …………………………………. 5.2.3.4. Poliția Locală…..……………………………………. 5.2.3.5. Structurile Comunității Naționale de Informații din

România……………………………………………………….

5.2.3.5.1. Departamentul de Informații și Protecție internă al M.A.I. …………………………………………………………

5.2.3.5.2. Serviciul Român de Informații…………………….. 5.2.3.5.2.1. Studiu de caz……………………………………. 5.2.3.5.3. Serviciul de Informații Externe……………………. 5.2.3.5.4. Serviciul de Protecţie şi Pază……………………… 5.2.3.5.5. Structurile informative aparținând altor ministere…. 5.3. Managementul activității de urmărire judiciară în plan

procedural……………………………………………………………

6

5.3.1. Activități investigative și informative – operative…… 5.3.1.1. Investigația…………………………………………. 5.3.1.2. Supravegherea operativă (filajul)…………………. 5.3.1.3. Rețeaua informativă………………………………… 5.3.2. Activități prevăzute de Codul de Procedură penală ce

pot fi efectuate în procedura urmăririi judiciare………..……

5.4. Chestionar de opinie…………………………………………… CAPITOLUL 6 – PROVOCARE: SE POATE ADOPTA

EXTERNALIZAREA ACTIVITĂȚII DE URMĂRIRE JUDICIARĂ ÎN ROMÂNIA?

6.1. Instituția “vânătorilor de recompense” – apariție și evoluție………………………………………………………..

6.1.1. Studiu de caz : Cazul vânătorului de recompense Duane „Dog” Chapman ………………………………………………

6.2. Capitao do mato - vânătorii de recompense în Brazilia colonială și imperială (sec. XVII-XIX)

6.3. Preocupări și inițiative privind înființarea vânătorilor de recompense în România............................................................

6.4. Calități și trăsături caracteristice specific, pe care ar trebui să le îndeplinească un vânător de recompense……………...

CAPITOLUL 7 – CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

7.1. Concluzii…………………………………………………. 7.2. Propuneri…………………………………………………

7

ARGUMENTUM

Progresul înregistrat de societatea umană în evoluţia sa, în toate domeniile, face

ca lumea în care trăim să devină din ce în ce mai mică, iar spaţiul şi timpul par să se fi

comprimat. În prezent, frontierele între ţări nu mai sunt bariere de netrecut, ce cândva

separau o populaţie de alta, iar tot ceea ce uşurează viaţa cetăţenilor în mod pradoxal

uşurează şi activitatea infractorilor.

Dezvoltarea economică şi socială a societăţii moderne a deschis noi oportunităţi

şi posibilităţi criminalităţii internaţionale, care s-a extins, depăşind greutăţile unui stat,

iar infractorii se dovedesc a fi mai greu de identificat, localizat şi arestat. Ca atare,

măsurile întreprinse la nivel național nu sunt suficiente și trebuiesc extinse. Numai

cooperarea şi conlucrarea internaţională, schimbul de informaţii între autorităţile

judiciare și de poliţie ale ţărilor cointeresate pot contribui la conducerea infractorilor

în faţa justiţiei, în vederea tragerii la răspundere și realizării finalității judiciare.

Fugarii reprezintă o amenințare gravă la adresa siguranței publice din întreaga

lume. Ei sunt dinamici, mobili (de multe ori călătoresc între țări pe baza unor

documente de călătorie falsificate sau furate) și oportuniști, finanțează frecvent fuga

lor continuă de lege prin activitati criminale ulterioare.

De asemenea, fugarii subminează sistemele de justiție penală din lume. Ei

puteau fi acuzați de o încălcare a legii, dar nu au fost arestați. Au fost eliberați pe

cauțiune și apoi a fugit pentru a evita urmărirea penală sau pentru a scăpa de

închisoare. Când infractorii fug, cazurile nu sunt soluționate, dosarele nu sunt

judecate, criminalii condamnați nu își ispășesc pedeapsa, iar pentru victimele

infracțiunilor nu se face dreptate.

8

Pentru identificarea, localizarea și arestarea fugarilor la nivel național sau

internațional, acvtivitatea polițiștilor de profil necesită inovație, găsirea de noi soluții

în mod continuu. Infractorii au avut avantajul și au profitat întotdeauna de progresele

din domeniul tehnologiei pentru a fugi și a se ascunde oriunde doresc la nivel

mondial. Ei beneficiază de o multitudine de opțiuni de comunicații ce le permite să

rămână ascunși până la data localizării și depistării în urma eforturilor noastre. Nu

în cele din urma, ei beneficiază de o rețea financiară globală care permite timiterea /

transferul de bani oriunde cu viteza luminii.

De aceea, actul de a captura un fugar este simbolul unui sistem de justiție

penală eficace. El reafirmă încrederea pe care publicul o are în sistemul de justiție.

Aceasta ajută să păstrăm societățile noastre mai sigure, oferind riscuri categorice

fugarilor pentru siguranța cetățenilor noștri. Prin urmare, pentru toate aceste motive,

aducerea lor în fața justiției a fost întotdeauna o prioritate pentru autoritățile de

aplicare a legii și de poliție din întreaga lume.1

Capitolul I

UNELE PRECIZĂRI TEORETICE ȘI PRACTICE PRIVIND

URMĂRIREA JUDICIARĂ

Precizări terminologice. În majoritatea țărilor, indiferent de domeniul în care

se utilizează, termenul de urmărire și acțiunea de a urmări are mai multe înțelesuri,

după cum urmează: acțiune judiciară de strângere a probelor pentru dovedirea

vinovăției infractorului; fugărire; supraveghere; a ține pe cineva sub observație; a face

demersuri judiciare împotriva cuiva; a fila în mod discret pe cineva (fără ca acea

persoană să observe). De asemenea și termenul urmărit are o multitudine de înțelesuri,

1 Ronald K. Noble - Secretar general al OIPC – Interpol - Discurs susținut la Cea de-a 4-a Conferință Internațională privind Fugarii (Persoanele Urmărite) a OIPC – INTERPOL, desfășurată la Lyon-Franța în 20 noiembrie 2007

9

cum ar fi: persoană care este căutată de organele judiciare, polițienești etc. (pentru o

infracțiune comisă), iar în legislația unor țări sau în termeni populari mai este este

cunoscut sub sintagma de fugar de justiție2 ori pur și simplu fugar .

Urmărirea judiciară este o instituție de drept, respectiv este instituție a

dreptului procesual penal. Este reglementată de mai mult timp în dreptul altor state,

sub diferite denumiri, însă în dreptul românesc, ca instituție, a fost introdusă și

reglementată de curând. Luând în considerare punctul de vedere al cercetătorilor

istorici potrivit căruia statul a apărut o dată cu dreptul, iar urmărirea este o instituție de

drept, apreciem că și urmărirea judiciară, în forma ei arhaică, ar fi apărut o dată cu

statul. Totodată, aceiași cercetători au relevat faptul că, în evoluția lor istorică, oricare

dintre societățile omenești și-a dezvoltat propriile metode și structuri de apărare, de

combatere sau de pedepsire a oricăror încălcări ale unor obiceiuri, cutume sau reguli

bine stabilite.

Fiecare societate şi-a intensificat măsurile și intervențiile instituțiilor

specializate de control social împotriva faptelor de delicvență și criminalitate. Fiecare

orânduiere a avut propriul sistem sancționator al fărădelegilor comise de oameni, iar

cei care încercau să se sustragă sancțiunilor erau căutați, prinși și aspru pedepsiți. Ca

atare, istoria societăților umane se confundă practic cu istoria sistemelor de menținere

a ordinii sociale, mai exact, cu existența unor reguli de conduită și a sancțiunilor

specifice, printre care și pedeapsa capitală – ce a jucat un rol considerabil de-a lungul

evoluției sistemelor penale.

Noțiunea și trăsăturile caracteristice ale urmăririi judiciare. Potrivit

opiniilor exprimate de unii autori români3, urmărirea reprezintă o activitate

complexă, informativ-operativă, criminalistică şi de cercetare penală care se

organizează la nivelul tuturor unităţilor de poliţie pentru îndeplinirea unor dispoziţii

2 Termen utilizat în special de justiția americană. 3 Bujor Florescu – Curs de investigaţii criminale, Editura Concordia, Arad, 2007, pag. 349

10

procedurale legale. În lumina noilor reglementări4, pentru urmărire se prevede

următoarea definiție: Darea in urmarire se solicită şi se dispune pentru identificarea,

căutarea, localizarea şi prinderea unei persoane în scopul aducerii acesteia în fața

organelor judiciare ori punerii în executare a anumitor hotărâri judecătoreşti.

Din aceasta se deduce că, urmărirea judiciară (sau darea în urmărire) este o

activitate (procedurală) care se solicită și se dispune pentru identificarea, căutarea,

localizarea și prinderea unei persoane. De asemenea, din această definiţie rezultă şi

scopul urmăririi, respectiv aducerea persoanei - împotriva căreia s-a dispus măsura

dării în urmărire - în fața organelor judiciare ori punerii în executare a anumitor

hotărâri judecătorești.

Analizând conţinutul acestor definiţii, am desprins următoarele trăsături

caracteristice ale activității de urmărire judiciară:

- urmărirea este o activitate complexă;

- urmărirea este o activitate informativ – operativă;

- urmărirea este o activitate criminalistică;

- urmărirea este o activitate procesual - penală.

Importanța urmăririi judiciare. Unul dintre cele mai importante domenii de

activitate ale autorităților de aplicare a legii de pretutindeni îl constituie urmărirea și

arestarea fugarilor, a persoanelor care comit diferite infracțiuni și se sustrag tragerii la

răspundere penală, încercând să submineze sistemul de justiție penală.

În general, persoanele urmărite constituie o amenințare reală la adresa ordinii și

siguranței publice, aspect ce determină organele poliției judiciare să mobilizeze forțe

importante pentru localizarea și capturarea acestora.

Importanța urmăririi judiciare rezultă din însăși trăsăturile caracteristice ale

acesteia, adupă cum urmează:

4 Art. 521 din Noul Cod de Procedură penală (respectiv art 4931 din Vechiul CPP)

11

Executarea cu operativitate a actelor de căutare are drept consecinţă imediată

soluţionarea cauzelor în care sunt implicate persoanele urmărite şi înfăptuirea

justiţiei.

Totodată, prin găsirea cu operativitate a obiectelor urmărite se asigură, pe de

o parte, recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiuni, iar pe de altă parte,

probarea vinovăţiei făptuitorului.

Rolul preventiv al urmăririi judiciare – este dat de faptul că prinderea cu

operativitate a urmăriţilor are drept consecinţă împiedicarea acestora de a săvârşi noi

infracţiuni, de a părăsi legal sau ilegal teritoriul ţării şi de a răspunde conform legii

pentru faptele comise.

Prinderea cu operativitate a infractorilor urmăriți favorizează crearea unui

climat de siguranță în societate. Pornind de la faptul că, adesea, persoanele urmărite

sunt predispuse a săvârşi noi infracţiuni, uneori dintre cele mai grave, ceea ce crează o

stare de teamă, de nesiguranță în rândul unei comunități sau a opiniei publice este

lesne de înţeles ce înseamnă prinderea cu întârziere a infractorilor periculoşi, a

evadaţilor etc.

Dimensiunea urmăririi judiciare la nivel internațional și naţional

Prezentarea unei situații exacte a numărului de persoane urmărite, chiar și la

nivel internațional este dificilă. Acesta variază de la un moment la altul, de la o țară la

alta, precum și de categoriile de parsoane ce fac obiectul activității de urmărire.

Totodată, nu trebuie să omitem faptul că, uneori aceste informații conțin cifre și

statistici ce au un caracter confidențial fapt pentru care nu este recomandabilă

publicarea lor.

Totuși pentru a ne face o părere despre dimensiunea fenomenului urmăririi

judiciare a infractorilor la nivel internaţional, vom lua în calcul unele cifre apărute în

mass-media din România la sfârșitul anului trecut, din care rezultă că, persoanele date

12

în urmărire internaţională de către autorităţile judiciare din România reprezintă

circa 12 % din totalul mondial al persoanelor date în urmărire.

Coroborând procentul respectiv cu o altă cifră, extrasă din Raportul de evaluare

a activității poliției Române pe anul 2012, în care se precizează că, la sfârșitul acestui

an numărul urmăriților internațional la solicitarea autorităților române era de circa

6000 persoane și făcând un calcul simplu, rezultă că numărul persoanelor urmărite

internațional, prin intermediul OIPC – Interpol se situează în jurul cifrei de 65 000 -

70 000 persoane.

Capitolul II

ANALIZĂ ISTORICĂ ȘI STRUCTURALĂ A ACTIVITĂȚII

DE URMĂRIRE JUDICIARĂ

Forțele de poliţie și urmărirea infractorilor în Egiptul Antic. Forțele cu

atribuții de poliție ale Egiptului antic nu au avut vigoarea armatei și nu au fost o

extensie a acesteia. Poliția a fost înființată pentru a pune în aplicare ordinele zeilor și

pentru a proteja pe cel slab de cel puternic, în general societatea. Poliția s-a ocupat cu

aducerea părților vinovate în fața justiției. Forțele de poliție din mediul rural au

protejat fermierii de furt, au alungat scandalagii din comunitatea lor și au convins

țăranii să plătească impozitele, prin orice mijloace au fost necesare, inclusiv prin

persuasiune și forță fizică. Existau, de asemenea, patrule de poliție care au patrulat cu

câini dresați pe frontierele din deșert: datoria lor era de a urmări pe jos problematica

nomazilor și a prizonierilor fugari.

Nomazii nubieni, numiți Medjay5 au făcut deja istorie în a servi în armata

egipteană, ei s-au amestecat acum cu societatea egipteană, căpătând noi

5 Medjay - numele dat de egiptenii antici unei regiuni situate în nordul Sudanului, locuite de un popor vechi din Nubia. Locuitorii Medjay au devenit parte a forţelor militare egiptene.

13

responsabilități, respectiv de a proteja orașele din Teba de Vest, precum și de protecție

a primarilor acestora. De asemenea, Medjay au servit ca gardieni ai mormintelor în

timpul construirii necropolei regale de la Deir – el – Medina. În această calitate

polițiștii Medjay au avut mai multe responsabilități, inclusiv garantarea siguranței

mormântului, controlul acestuia, protejarea lucrătorilor etc.

Unele dintre obligațiile ce le reveneau includeau și calitatea de mesageri, aveau

atribuții de urmărire, prindere și interogarea hoților, fiind totodată martori pentru

funcțiile administrative, dar aplicand și pedepse.

Tratatul dintre Ramses II, faraonul Egiptului şi Hattusili III, regele hitiților -

primul tratat din istorie referitor la extrădarea persoanelor. Ca izvor și document

istoric, Tratatul de pace dintre Ramses II - faraonul Egiptului şi Hattusili III - regele

hitiților este considerat de cercetători și specialiști ca fiind, probabil, primul și

singurul din istoria acelor timpuri care s-a păstrat până în zilele noastre. Tratatul,

încheiat aproximativ la anul 1270 î.Hr., a pus capăt rivalităţii de douăzeci de ani dintre

regii din Egipt şi Hatti pentru controlul asupra teritoriilor situate între ele. Pe

parcursul mai multor articole, acesta prevede, printre altele: extrădarea fugarilor

(oamenilor) mai importanți și clauza reciprocă acesteia; extrădarea fugarilor sclavi

din naştere și clauza reciprocă; amnistia pentru persoanele expulzate și clauză

reciprocă corespunzătoare acestui articol.

Instrumente utilizate în menținerea ordinii publice și urmărirea infractorilor

în Roma antică. Menținerea ordinii publice a constituit una dintre preocupările

romanilor în antichitate, atât în capitală, cât şi în provincii. Întrucât în acea perioadă

nu exista poliție, sau o fortă de poliție specializată, principalul instrument de resta-

bilire a ordinii și liniştii publice era armata. Aceasta zdrobea răzmeriţele şi anihila

bandele de tâlhari sau cuiburile de piraţi.

Deşi Roma antică nu dispunea de o forţă de poliţie în accepţiunea clasică a

termenului, existau anumite structuri ce interveneau pentru restabilirea liniştii publice.

14

Datorită extinderii hotarelor şi a oportunităţilor oferite, din ce în ce mai mulţi oameni

s-au stabilit în metropolă.

În atare condiţii, incendiile mari s-au îndesit, iar gradul de nesiguranţă pe străzi

a crescut. Plebea marelui oraş, fiind capricioasă, se putea răscula din orice motiv, iar

legiunile nu aveau voie să staţioneze în capitală. Văzând acestea, împăratul Augustus

a luat măsuri de înfiinţare a unor formaţiuni militare însărcinate cu păstrarea ordinii

publice şi stingerea incendiilor.

Astfel, izvoarele istorice arată că prima forţă poliţienească organizată în Roma

antică au constituit-o vigilii, primul grup de poliţie non-militară şi non-mercenară.

Vigiles sau mai corect Urbani Vigiles ("străjerii oraşului") sau Cohortes Vigilum

("cohorte de pază") au fost pompierii şi forțele de poliţie ale Romei antice. Ca forțe de

poliție, atribuţiilor lor au inclus arestarea hoţilor şi tâlharilor, precum şi capturarea

sclavilor fugari. Sarcina de paza a băilor publice a fost adaugată ca o datorie a Vigiles

în timpul domniei lui Alexandru Sever, când băile au rămas deschise în timpul nopţii.

Un alt instrument cu atribuții polițienești din Roma antică l-a reprezentat

Cohortele Urbane (semnificaţia latină: urbanes cohortes) create de către împăratul

Octavian Augustus. Principalul rol a fost cel de poliţie a Romei, pentru a contracara

bandele de infractori, care i-au bântuit atât de des străzile, în timpul Republicii. Astfel,

cohortele urbane au acţionat ca importante forţe de poliţie, capabile să controleze

dezordinile și taxele, în timp ce contemporanii lor, vigiles, au avut rolul de zi cu zi al

poliţiei pe străzi şi de protecţie împotriva incendiilor. Ca o organizaţie paramilitară

instruită, cohortele urbane puteau, în cazuri rare, să meargă pe câmpul de luptă, dacă

era necesar. Cu toate acestea, pentru acest rol au fost chemate doar în situaţii grave.

Aspecte ale activității de urmărire în epoca medievală. Dacă pentru

antichitate izvoarele istorice ne oferă oarecare indicii despre forme ale activității de

urmărire existente numai în anumite zone și locuri, cum ar fi Sumer, Egipt, Grecia și

Imperiul Roman, cu cât ne apropiem de zilele noastre aceste izvoare cresc în număr și

15

în conținut. Nici evul mediu nu a făcut excepţie de la asemenea reguli, deoarece pe

măsură ce societatea umană progresa, se dezvolta, devenea mai complexă structural,

social, politic, economic sau cultural - și elementele perturbatoare au cunoscut şi ele o

firească evoluţie.

În acest sens, autorităţile publice locale, referindu-ne aici la comunităţile din

interiorul cetăţilor, oraşelor ori satelor aparţinând unităţilor administrativ - teritoriale

de tipul ținuturilor, comitatelor, plaiurilor etc, s-au organizat cât mai bine, de la

emiterea unor dispoziţii ori instrucţiuni precise, până la încadrarea cu soldă, a unor

profesionişti însărcinaţi cu menţinerea ordinii publice. Aceşti funcţionari nu sunt

altceva decât exponenţii arhaici ai instituţiei poliţiei urbane sau rurale, oameni formaţi

şi plătiţi pentru a preveni şi descoperi fapte infracţionale, folosind la nevoie dreptul de

coerciţie al statului. În interiorul acestor unități administrative menţinerea ordinii era

atributul căpitanului suprem sau a pârcălabului, numit în documente şi castelan.

Ulterior, începând cu finele secolului XVI demnitatea de căpitan al cetăţii se

delimitează de cea de castellanus, funcţie cu atribuţii mai mult administrative.

Mărimea aparatului poliţienesc al unei localităţi urbane era dată tocmai de

nivelul de dezvoltare al acesteia, nivel exprimat în primul rând de numărul locuitorilor

şi nivelul lor de bunăstare, dar şi de cantitatea mărfii gestionate, de arealul politico-

geografic în care este amplasat, dar mai ales de privilegiile regale ori princiare cu care

este investit. De asemenea, exista preocuparea de a ţine sub control întreaga activitate

desfăşurată cu ocazia târgurilor libere obişnuite, a târgurilor anuale sau a

iarmaroacelor. Aceste aglomerări de indivizi şi produse reprezentau adevărate locuri

de interes poliţienesc unde se puteau comite şi constata infracţiuni. Era o lume

pestriţă, formată în principal din rustici ai locului, din neguţători de bună credinţă din

Ardeal, Moldova sau Ţara Românească, dar şi din tot felul de peregrini, mercenari

fără soldă, preoţi ori negustori scăpătaţi aflaţi în căutarea câştigului facil.

16

În Europa, la nivelul comitatelor, inclusiv cele transilvane, respectv ținuturile

din Moldova sau Țara Românească, preocupările concrete în sensul conservării ordinii

şi siguranţei cetăţenilor s-au manifestat prin o serie de activităţi specifice.

Responsabil de menţinerea ordinii publice în comitat era, în mod normal,

comitele suprem. Acesta avea ca instrumente potera sau inquisitia generalis, adică

urmărirea răufăcătorilor. Un rol important era destinat patrulării pe teritoriul de

competenţă, activitate exclusivă a poterei, ce incumba şi autoritatea de culegere a

informaţiilor şi de cercetare a făptuitorilor urmăriţi sau prinşi în flagrant delict.

Categorii de persoane ce fac obiectul urmăririi judiciare. În practica de

specialitate, motivele care stau la baza activității de urmărire judiciară sunt diferite de

la țară la țară, de la sistem la sistem și chiar au diferit de la o orânduire socială la alta.

Pornind de la cazurile în care se dispune şi se solicită darea în urmărire, prevăzute de

Codul de procedură penală, obiectul urmăririi îl constituie următoarele categorii de

persoane: persoanele împotriva cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei

închisorii şi care se sustrag aducerii lor la îndeplinire; persoanele împotriva cărora au

fost emise mandate de arestare preventivă şi care se sustrag acestei măsuri ; evadaţii

din starea legală de reţinere sau deţinere; persoanele care se sustrag de la executarea

măsurii internării într-un centru de reeducare, dispusă prin hotărâre judecătorească,

măsurii internării medicale şi măsurii expulzării; persoanele care au fugit dintr-un

centru de reeducare sau din unitatea în care executau măsura internării medicale;

persoanele urmărite internaţional despre care există date că se află în România.

Pe lângă acestea, de-a lungul timpului, obiect al activității de urmărire judiciară

l-a mai constituit și alte categorii de persoane, ce sunt enumerate pe parcursul

secțiunii. De asemenea, aceste categorii de persoane pot diferi de la o țară la alta.

Profilul psiho-comportamental al fugarului. Acesta este o noutate în domeniul

urmăririi judiciare, pe baza datelor deținute sau obținute ulterior despre persoana

urmărită se încearcă constituirea / stabilirea unui profiling al fugarului. Considerăm

17

că punera sa în practică în activitatea viitoare va ușura într-o măsură apreciabilă

activitatea polițiștilor de profil și îi va canaliza pe anumite direcții de acțiune. Astfel,

considerăm că, înainte de a porni la drum în localizarea și prinderea unui urmărit,

polițistul trebuie să se documenteze și să obțină câteva date despre acesta: dacă este

periculos, dacă reacționează violent la vederea organelor de poliție, dacă suferă de

anumite boli, ce hobby-uri are, ce locuri frecventează, de cine este mai apropiat, ce

surse-resurse pot fi utilizate pentru capturarea lui sau pentru a-l determina să se predea

singur, cel puțin în cazul evadaților, dezertorilor sau celor care fug de sub escortă.

Capitolul III

MANAGEMENTUL COOPERĂRII INTERNAȚIONALE ÎN DOMENIUL

ACTIVITĂȚII DE URMĂRIRE JUDICIARĂ

Urmărirea în baza mandatului de urmărire internațională. Urmărirea

internaţională reprezintă o măsură poliţienească având un caracter operativ, fiind

dispusă de Biroul Central Naţional Interpol al fiecărui stat membru OIPC - Interpol, în

scopul localizării şi prinderii persoanelor solicitate în temeiul unor mandate de

urmărire internațională.

Mandatul de urmărire internațională constituie actul procedural prin care este

continuată - și in afara teritoriului national al unui stat, de către alți subiecți oficiali -

executarea hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești.6 Emiterea mandatului de

urmărire internațională nu este unul și același lucru cu cererea de extrădare. Totodată,

mandatul de urmărire internațională nu trebuie asimilat și nici confundat cu mandatul

european de arestare. Mandatul de urmărire internațională are aplicabilitate la nivel 6Decizia Înaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 30/2008 privind examinarea recursului in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, privind aplicarea dispozitiilor art. 661 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, referitor la emiterea mandatului de urmarire internationala in vederea extradarii.

18

internațional și stă la baza extrădării, pe când mandatul european de arestare stă la

baza predării și are aplicabilitate numai la nivel European, în rândul țărilor membre

ale Spațiului Schengen, inclusiv în România și Bulgaria, care nu sunt încă membre

Schengen. 7

În situația în care un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei

nu poate fi adus la îndeplinire întrucât inculpatul ori condamnatul nu se mai află pe

teritoriul unui stat, instanţa care a emis mandatul de arestare preventivă sau instanţa de

executare, după caz, la propunerea procurorului sesizat în acest scop de către organele

de poliţie, emite un mandat de urmărire internaţională în vederea extrădării, care se

transmite Biroul Central Naţional Interpol în vederea difuzării la Secretariatul General

al OIPC – Interpol, prin canalele specifice .

Mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării trebuie să conţină

toate elementele necesare identificării persoanei urmărite (incluzând fotografii,

impresiuni digitale, etc.), o expunere sumară a situaţiei de fapt şi date privind

încadrarea juridică a faptelor.

Procedura urmăririi internaționale în legislația română. Darea în urmărire

internaţională se solicită şi se dispune pentru identificarea şi căutarea unei persoane în

scopul localizării şi arestării provizorii în vederea extrădării sau predării în România.

În înţelesul legii care reglementează această activitate, prin dare în urmărire

internaţională se înţelege darea în urmărire prin canalele Organizaţiei Internaţionale

de Poliţie Criminală - Interpol sau introducerea în Sistemul de Informaţii Schengen a

unei semnalări cu privire la o persoană căutată pentru a fi arestată în vederea

extrădării. 8

7 Prin Decizia Consiliului nr. 2010/365/UE din 29 iunie 2010 privind aplicarea dispozițiilor acquis-ului Schengen referitoare la Sistemul de Informații Schengen în Republica Bulgaria și România s-a stabilit că începând cu data de 15.10.2010 României (și Bulgariei) i se aplică dispozițiile acquis-ului Schengen referitoare la Sistemul de Informații Schengen, printre acestea fiind și art. 92 – 119 din Convenția Shengen. 8 Art. 65, alin. 1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată.

19

Darea în urmărire internaţională se solicită atunci când persoana menţionată,

după caz, în mandatul de arestare preventivă, mandatul de executare a pedepsei

detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori în hotărârea prin care s-a luat măsura privativă

de libertate nu a fost găsită şi există presupunerea rezonabilă că a părăsit teritoriul

României. 9 Cu toate acestea, pentru ca o persoană să poată fi dată în urmărire

internațională este necesar a fi îndeplinite anumite condiții de pedeapsă. Astfel

potrivit Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie

penală, condiţia esenţială referitoare la pedeapsă dispune că extrădarea este acordată

de România, în vederea urmăririi penale sau a judecăţii, pentru fapte a căror săvârşire

atrage, potrivit legislaţiei statului solicitant şi legii române, o pedeapsă privativă de

libertate de cel puţin un an, iar în vederea executării unei pedepse, numai dacă

aceasta este de cel puţin 4 luni, termen prevăzut şi de legislaţia internaţională.

Darea în urmărire internaţională se dispune de către Centrul de Cooperare

Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române la

cererea instanţei care a emis mandatul de arestare preventivă sau a instanţei de

executare.

Elemente de drept comparat privind reglementarea urmăririi judiciare în

legislaţia unor ţări. Experiența profesională precum și numeroasele vizite de lucru și

documentare realizate în ultimii ani în diferite țări europene și nu numai, au permis

efectuarea unor constatări directe și personale la fața locului, cu privire la modul de

lucru și unele tehnici utilizate de polițiști de profil în căutarea, localizarea și depistarea

infractorilor urmăriți. Astfel, am putut constata că, în ţările occidentale (Belgia,

Franţa, Germania, Austria, Spania, Italia ș.a.), activitatea de căutare şi urmărire a unor

persoane care se sustrag cercetărilor sau punerii în executare a unor hotărâri

judecătoreşti (mandate, sentinţe penale etc.) era și este reglementată de Codul de

Procedură Penală al fiecăreia dintre aceste ţări. 9 Idem, alin. 2)

20

În schimb, în fostele ţări comuniste (Bulgaria, Cehia, Polonia, Ungaria etc.) sau

cu influenţă comunistă (Serbia) activitatea de căutare şi urmărire era prevăzută în

ordine şi instrucţiuni ale propriului Minister de Interne, având diferite trepte de

secretizare10.

După căderea comunismului şi apariţia unor noi state, prin dezmembrarea fostei

Uniuni Sovietice sau a altor entităţi federale, odată cu adoptarea propriilor Constituţii

şi legi procesual-penale, aceste state au prevăzut şi reglementat activitatea de urmărire

în Codul de Procedură Penală, aliniindu-se astfel la modelul occidental (Cehia,

Slovacia, Moldova, Ucraina ş.a.)11. În prezent sunt ţări care încă se află în curs de

reglementare a activităţii de căutare şi urmărire prin prevederea acesteia în Codul de

Procedură Penală (Bulgaria, Serbia), cu menţiunea că şi România12 a soluţionat abia

de curând această problemă. În toate statele, atât cele occidentale cât şi cele foste

comuniste, aspectele privind urmărirea internaţională şi procedura extrădării sunt

reglementate separat, în legi speciale.

În Uniunea Europeană, tendinţa este ca în toate domeniile (inclusiv cel al

urmăririi judiciare) să fie adoptate reglementări unitare pentru toate statele

componente. Un astfel de exemplu îl constituie introducerea mandatului european de

arestare13, care simplifică actul de înfăptuire a justiţiei, respectiv procedura de

extrădare, între ţările membre.

Capitolul continuă cu prezentarea, pe scurt, a activității de urmărire din unele

țări europene, efectuarea unei comparații a sistemului german de urmărire - ținte cu

cel american, desfășurat de U. S. Marshall Service, respectiv a unor studii de caz

10 Ion Chipăilă, Adrian Dumitrescu, Cristian Eduard Ștefan, Alexandra Chipăilă – Urmărirea Judiciară – curs universitar. Editura MIRA (Ministerului Inter nelor și Reformei Administrative), București, 2007, pag. 24 11 Idem 12 Prin apariţia O.U.G. nr. 60 din 06.09.2006 de modificare şi completare a Vechiului Cod de Procedură Penală. 13 EAW (European Arrest Warrant - Mandat European de Arestare). În România prevederile privind mandatul european de arestare au fost introduse prin Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

21

referitoare la depistarea pe teritoriul României a unor urmăriți internațional la

solicitarea altor state, în cadrul cooperării prin intermediul OIPC – Interpol.

Capitolul IV

MANAGEMENTUL COOPERĂRII EUROPENE ÎN DOMENIUL

ACTIVITĂȚII DE URMĂRIRE JUDICIARĂ

În prima parte a acestui capitol sunt prezentate câteva aspecte referitoare la

cooperarea judiciară europeană în materie penală și preocupările pentru armonizarea

dreptului penal în statele membre ale UE.

Principalul argument în favoarea armonizării legislative în acest domeniu al

dreptului penal a fost întotdeauna acela că infractorii pot profita de diferenţele dintre

diferitele sisteme penale pentru a putea scăpa de rigoarea legii, mai precis, se referă în

special la dificultăţile întâmpinate de autorităţi atunci când infractorii plănuiesc

infracţiuni într-o ţară şi le comit în altă ţară sau când le comit într-o ţară şi apoi se

refugiază în altă ţară14.

De asemenea, capitolul face referire la premisele care au stat la baza creerii

unui spațiu UE al justiției și libertății, în baza recomandărilor Parlamentului European

adresate Consiliului UE, la 7 mai 2009.

În continuare sunt prezentate aspecte ale cooperării în baza mandatului

european de arestare, precum și câteva date în legătură cu mandatul european de

arestare, respectiv: definiție și aplicare, emitere, difuzare și transmitere.

14 http://www.clr.ro/eBuletin/1_2009/Buletin_1_2009.pdf.

22

Cea de-a treia parte a cestui capitol prezintă o analiză comparativă între

extrădare și predarea în baza mandatului european de arestare, respectiv rolul și

importanța mandatului european de arestare.

Ultima parte este destinată unei analize a documentelor oficiale, respective a

Raportul Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliu din

11 aprilie 2011 privind punerea în aplicare, începând cu anul 2007, a Deciziei-cadru

a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile

de predare între statele membre, în care este prezentat modul de funcționare a

sistemului privind mandatul european de arestare și punerea în aplicare a acestuia,

prezentarea unor date statistice, iar în urma concluziilor rezultate, activitățile propuse

pentru viitor.

Capitolul V

MANAGEMENTUL SISTEMULUI REGLEMENTATIV, INSTITUȚIONAL ȘI

PROCEDURAL AL URMĂRIRII JUDICIARE

Acest capitol este structurat, în principal, pe trei secțiuni care prezintă

activitatea de urmărire din perspective a trei planuri, respectiv planul legislativ, planul

instituțional și planul procedural. Totodată, pe fiecare plan, aspectele privind

urmărirea judiciară a infractorilor este prezentată atât din punct de vedere internațional

cât și intern.

În cadrul primei secțiuni, care se referă la pilonul legislativ, este prezentat atât

cadrul de reglementare pe plan internațional al activității de urmărire, cât și cel

existent pe plan intern. Astfel, sunt tratate convențiile multilaterale – cea mai

important fiind Convenţia europeană de extrădare (încheiată de Consiliul Europei la

Paris, la 13 decembrie 1957), precum și convenții bilaterale, înțelegeri multilateral

23

special, respectiv statutele tribunalelor penale internaționale și al Curții Penale

Internaționale. Din cadrul intern sunt prezentate acte normative ce conțin referiri la

activitatea de urmărire judiciară, precum: Constituția României, Codul Penal și Codul

de Procedură Penală, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională

în materie penală ș.a.

Secțiunea a II – a este consacrată pilonului instituțional al activității de urmărire

judiciară, tratat, de asemenea, pe plan internațional cât și intern. Astfel, este prezentată

cel mai important organism în atribuțiile căruia întră coordonarea activității de

urmărire a infractorilor la nivel mondial, respectiv OIPC - INTERPOL este o instituţie

interguvernamentală ce asigură asistenţa reciprocă între poliţiile ţărilor membre pentru

prevenirea şi reprimarea criminalităţii de drept comun; nu intervine în probleme cu

caracter politic, militar, religios sau rasial; respectă suveranitatea şi independenţa

fiecărei ţări; asigură schimbul de informaţii cu caracter poliţienesc la nivel

internaţional; identifică infractori urmăriţi internaţional cu mandate; coordonează

activitatea de supraveghere şi prindere a infractorilor internaţionali; informează

unităţile specializate cu privire la furturi sau pierderi de documente străine de

identitate, traficul internaţional de droguri, fals de monedă, furturi auto şi artă etc,

pentru luarea măsurilor operative. La cerere, solicită informaţii necesare soluţionării

unor cauze penale.15 Pe lângă acest organism mai sunt prezentate câteva organizații

europene de cooperare polițienească în domeniul urmăririi judiciare, cum ar fi: Oficiul

European de Poliție - EUROPOL; Agenția Europeană pentru Managementul

Cooperării Operaționale la Frontierele Externe ale Statelor Membre - FRONTEX;

Colegiul European de Poliție – CEPOL; Cooperarea SCHENGEN și Sistemul de

Informații Schengen.

Cu privire la cadrul instituțional intern sunt prezentate cele mai importante

instituții cu atribuții în domeniul urmăririi judiciare, respectiv: Ministerul Afacerilor 15 http://www.mai.gov.ro/Documente/CCPI/Biroul_National_Interpol.pdf

24

Interne (reprezentat de Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Jandarmeria

Română și alte structure subordinate ale acestora), Ministerul Public, Ministerul

Justiției, Poliția Locală și structurile Comunității Naționale de Informații (SRI, SPP;

DIE și DIPI). Nu în ultimul rând este prezentat rolul și atribuțiile Serviciului

Urmăriri - ca parte integrantă a I.G.P.R. - Direcția de Investigații Criminale și serviciu

de profil în cadrul activității de urmărire judiciară la nivel național.

În secțiunea a III-a, referitoare la managementul activității de urmărire judiciară

în plan procedural, sunt prezentate câteva instrumente avute la îndemână de către

structurile de înfăptuire a actului de justiție și, în special, cele de poliție cu atribuțiuni

în căutarea, localizarea și prinderea infrcatorilor urmăriți. Sunt prezentate astfel,

mijloace, tehnici și metode utilizate în acest domeniu, respectiv mijloace informative

– operative (rețeaua informativă, investigația, supravegherea operativă, filajul etc ),

precum și mijloace procedurale (supravegherea tehnică, reținerea, predarea și

percheziționarea corespondenței, percheziția, ridicarea de obiecte și înscrisuri,

utilizarea informatorilor sub acoperire etc).

Ultimul punct al capitolului V îl constituie prezentarea unui raport de

cercetare privind “Percepția specialiștilor din structurile de urmările judiciară

referitaore la atribuțiile profesionale și la necesitatea unor schimbări în domeniu”,

realizat în urma administrării acestor specialiști, a unui chestionar de opinie.

Cercetarea a urmărit un dublu scop: determinarea acomodării polițiștilor de

investigații criminale ce au atribuții de urmărire judiciară cu noile reglementări în

materie, respectiv determinarea măsurii în care aceștia agrează schimbări de lege

ferenda pentru îmbunătățirea activității de urmărire judiciară.

În același timp, cercetarea a avut următoarele obiective: aprecierea

actualului sistem de urmărire judiciară; aprecierea eficienței bazelor de date și altor

metode folosite în urmărirea judiciară; aprecierea sprijinului pe verticală și orizontală

de la alți actori implicați în urmărirea judiciară și aprecierea necesității externalizării

25

unor activități de urmărire judiciară. Referitor la acest din urmă obiectiv, repondenții

au fost chestionați cu privire la o provocare, respectiv eventuala externalizare a

activității de urmărire judiciară: adoptarea unui sistem privat, alături de cel actual,

desfășurat de poliție.

Capitolul VI

PROVOCARE: SE POATE ADOPTA EXTERNALIZAREA

ACTIVITĂȚII DE URMĂRIRE JUDICIARĂ ÎN ROMANIA?

Instituția „vânatorilor de recompense” - apariție și evoluție. Vânatorii de

recompense nu sunt deloc personaje inventate sau imaginare. Ei sunt cât se poate de

reali și au sarcina de a prinde delincvenții dați in urmărire atunci când autoritățile nu

au resurse suficiente pentru a-i depista și aresta.

Totodată, așa cum s-ar putea crede, vânatorii de recompense nu sunt o

„inovație” a secolului trecut, dar se poate spune că erau specificul acelor vremuri. Pe

vremea când răufăcătorii bântuiau prin Vestul Sălbatic (Far West) iar șerifii nu mai

făceau față, în urmărirea lor plecau vânătorii de recompense, oameni atenți la toate

afișele tipărite rudimentar, pe care scria WANTED! (căutat!).

Potrivit sistemului american, un individ acuzat de comiterea unei infracțiuni are

doua variante: fie stă în arest până la judecarea cauzei, fie depune o cauțiune și este

eliberat provizoriu. O dată declanșată urmărirea penală, inculpatul apare în fața unui

judecător care îi analizează dosarul și decide dacă și când va începe un proces cu

jurați. Între hotărârea judecătorului și data primei înfățișări în proces, instrumentarea

cazului, pregătirea strategiilor procurorului - "avocat public", cum este denumit în

sistemul American - și a avocatului apărării, selectarea membrilor juriului, toate

acestea pot dura luni sau chiar ani.

26

În aceste condiții, un acuzat poate solicita judecătorului să fie pus în libertate

până la data procesului, contra unei sume de bani – așa numita cauțiune. Dacă se

prezintă la tribunal în ziua procesului, banii îi sunt înapoiați. Dacă nu, banii intră în

"buzunarul" statului. Sumele cerute de instanțe drept garanție pentru prezența

acuzatului la proces pot ajunge uneori la milioane de dolari.

Așadar, cauțiunea este fixată pentru ca autoritățile să se asigure că persoana în

cauză se va prezenta la judecată. Cu toate acestea, însă, nu toți acuzații își permit să

plătească o cauțiune și atunci intervine un garant al cauțiunii, care oferă suma cu o

dobândă de 10% din aceasta. Suma respectivă va fi asigurată la o firmă de asigurări -

așa-numitele "bail bond companies" (companii de obligațiuni pentru cauțiune)16. În

schimb, învinuitul trebuie să garanteze cu o mașină, o casă, acțiuni etc. iar dacă el se

decide să fenteze legea și nu apare la proces (iar stastisticile spun că 20% dintre

acuzați procedează în acest fel), cauțiunea tot va trebui să fie achitată, și acest lucru îi

revine garantului. Când poliția nu-l poate localiza pe acuzat, atunci garantul angajează

un vânător de recompense și de aici începe… urmărirea!

Preocupări și inițiative pentru înființarea „vânătorilor de recompense” în

România. Așa cum am prezentat, dacă în SUA profesia de vânător de recompense,

alături de cea de detectiv particular au deja o tradiţie, un trecut istoric, o conotaţie

aparte, fiind ceva obişnuit atât pentru omul de afaceri, cât şi pentru cetăţeanul de rând,

în România profesia de detectiv particular este încă în faza de pionierat (drumul fiind

deschis odată cu apariţia Legii nr. 329 din 2003 privind exercitarea profesiei de

detectiv particular, prin care se statuează cadrul legislativ adecvat pentru practicarea

activităţilor specifice acestei profesii), iar despre profesia de vânător de recompense

nici nu poate fi vorba. 16O companie de obligațiuni pentru cauțiune funcționează ca un creditor care se ocupă numai de plăți necesare pentru a scoate oamenii din închisoare. Astfel de companii de își asumă un mare risc, care le poate duce la faliment în cazul în care fugarii nu sunt găsiți ori nu au cu ce acoperi cauțiunea, în astfel de situații compania rămânând în pierdere (Sursa:http://smallbusiness.chron.com/bail-bond-companies-work-4645.html - How Do Bail Bond Companies Work? - by Russell Huebsch, Demand Media

27

Ca activitate, la noi în țară activitatea vânătorului de recompense este cunoscută

mai mult din filme, seriale TV şi eventual romane poliţiste, la fel ca cea a

detectivului, iar la cunoașterea aceasteia din urmă se mai adaugă ceva din activitatea

societăţilor specializate de detectivi existente legal și care încercă să se facă cunoscute

pe piața job-urilor ori să-și să-și promoveze ofertele.

În România legislația nu permite vânătoarea de recompense. Chiar dacă această

activitate ar fi reglementată, probabilitatea că un vânător de recompense să dea repede

faliment ar fi foarte mare, în condițiile în care conceptele de recompensă și cauțiune17

sunt aproape străine Constituției și legilor penale române. Rareori apar recompense iar

acestea sunt oferite, de obicei, de persoane particulare pentru informații legate de

dispariția cuiva sau a unui anumit lucru.

Vânătoarea de recompense nu figurează nici în Codul CAEN privind

Clasificarea Activităților din Economia Naționala a Romaniei, deci ea nu este

recunoscută ca activitate comercială sau civilă pe teritoriul Romaniei, la fel cum în

nomenclatorul CAEN de meserii și Codul COR – Clasificarea Ocupațiilor în România

nu figurează meseria / ocupația de vânător de recompense.

Cu toate acestea, în rețeaua virtuală, pe diferite site-uri au apărut déjà

inițiative și îndemnuri privind înființarea vânătorilor de recompense și în țara noastră.

În cadrul unui alt punct din acest capitol sunt prezentate calitățile și trăsăturile

caracteristice specifice profesiei de vânător de recompense, pe care le-am identificat

și le considerăm necesare în practicarea acestei profesii.

17În noul Cod de procedură Penală, la art. 216 - 217 este prevăzută instituția liberării provizorii sub control judiciar, ca măsură preventivă, ce are o altă valoare juridică decât în dreptul american.

28

Capitolul VII

CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

Urmărirea judiciară a infractorilor necesită o analiză atentă, înainte ca numărul

celor care se sustrag tragerii la răspundere penală sau executării pedepselor să atingă

proporţii alarmante, respectiv să devină un fenomen. De aceea, angajarea eforturilor

tuturor organismelor şi autorităţilor cu atribuţii în aplicarea legii trebuie să constituie

prima măsură pentru a stopa şi chiar diminua această tendinţă de creştere a numărului

de infractori urmăriţi, cu consecinţe imprevizibile. Astfel de cazuri sunt strâns legate

de producerea unor pagube însemnate, atât persoanelor fizice cât şi unor societăţi

private, dar mai ales economiilor naţionale ale statelor.

Menţinerea la cote mari a problematicii infractorilor urmăriţi evidenţiază, din

punctul nostru de vedere, două aspecte majore ale fenomenului: pe de o parte un

aspect negativ de natură socio-economică – faptul că multe familii şi mulţi indivizi

sunt afectaţi de criza economico-financiară şi de lipsa unor posibilităţi care să le

asigure condițiile minime de trai (strictul necesar), dar şi tendinţa unor indivizi sau

grupări de indivizi, unele chiar bine organizate, de a obţine profituri importante pentru

ei şi apropiaţi ilor, prin nemuncă, prin mijloace ilegale.

Pe de altă parte, și tot un aspect negativ, considerăm că îl reprezintă sistemul

sancţionator prevăzut de legislaţia penală. Astfel, dacă în baza pedepselor prevăzute

de vechiul Cod penal statisticile referitoare la infractorii urmăriţi erau cele prezentate

mai sus, ne întrebăm cum vor evolua ele în baza prevederilor Noului Cod Penal în

care najoritatea pedepselor prevăzute pentru diferite infracţiuni, inclusiv cele grave, au

fost reduse substanţial. De asemenea, trebuie luat în calcul și faptul că, la numărul

mare de infractori urmăriți de către autoritățile judiciare române se adaugă și cel al

cetățenilor români care au comis infracțiuni în străinătate și sunt urmăriți de către

autoritățile din țările respective, acestea adresându-se, în primul rând, cu cereri de

29

localizare și arestare, tot autorităților din țara noastră, ca țară de origine și unde aceștia

își au domiciliul. De aceea, când abordăm problematica infractorilor urmăriţi, nu

trebuie să înţelegem numai activitatea de căutare, localizare şi prindere a acestora.

Apreciem că organele judiciare de aplicare a legii şi înfăptuire a actului de justiţie

trebuie să acţioneze şi în direcţia găsirii unor soluţii sau modalităţi prin care să-i

determine pe condamnaţi să nu mai fugă ori să părăsească ţara cu puţin timp înainte de

pronunţarea sentinţei definitive, respectiv să le acorde unele circumstanţe (facilităţi)

celor care se prezintă de bunăvoie să execute pedeapsa (exemplu – reducerea unui

procent din pedeapsa pronunţată etc).

Asemenea situaţii de părăsire a ţării înainte de pronunţarea sentinţelor sau chiar

pe timpul cercetărilor au fost de natură să impresioneze profund opinia publică ( a se

vedea cazurile unor deputaţi sau alte persoane ce deţineau funcţii importante), fiind

puternic mediatizate în ultimii ani şi atrăgând atenţia în polifrerarea acestor practici.

Sarcina poliţiei este de a pune în executare, cu operativitate, toate hotărârile

penale emise de organele judiciare şi a investiga în mod judicios toate cazurile de

infractori care se sustrag aducerii la îndeplinire a acestora. În cazurile în care poliţia

nu a reacţionat imediat, opinia publică, mass-media a acuzat instituţia de lipsă de

reacţie sau ineficienţă. Dar oare este vina ori responsabilitatea poliţiei (sau numai a

poliţiei) că persoanele respective părăsesc teritoriul naţional înainte de pronunţarea

unei hotărâri definitive de condamnare, fără ca poliţia să aibă la îndemână un

instrument legal care să împiedice această fugă.

Propuneri. La momentul actual, cadrul normativ ce reglementează activitatea

de urmărire judiciară îl reprezintă prevederile Noului Cod de Procedură Penală, însă

acesta este un cadru sumar. De asemenea, actul normativ intern reprezentat de

Instrucțiunile M.I. nr. S/1060 din 13.01.2000 privind urmărirea şi identificarea unor

categorii de persoane, cadavre şi obiecte (declasificat) este desuet și nu mai

corespunde noilor reglementări ale Codului Penal și Codului de Procedură penală.

30

În vederea creării unui cadru normativ care să satisfacă toate cerințele specifice

domeniului urmăririi judiciare, respectiv pentru eficientizarea activității de punere în

executare a hotărârilor judecătorești, precum și pentru identificarea, localizarea și

prinderea persoanelor care se sustrag aducerii la îndeplinire a mandatelor și sentințelor

penale, propunem adoptarea și implementarea unei noi proceduri de lucru în

această materie.

De asemenea, mai propunem:

1. Modificarea Noului Cod Penal, prin introducerea unei circumstanţe

agravante privitoare la sustragerea de la urmărire sau judecată a persoanelor

date în urmărire, în contextul în care urmărirea judiciară a persoanelor conduce la

derularea unor activităţi complexe ce determină costuri financiare, logistice, de resurse

umane menite să asigure identificarea, localizarea şi prinderea urmăriţilor.

2. În acelaşi timp, în situaţia condamnaţilor la pedeapsa închisorii cu

executare care se predau de bunăvoie organului de poliţie, conducând la

eficientizarea şi operatiivtatea punerii în executare a hotărârii judecătoreşti

definitive, propunem executarea de către aceştia în regim deschis sau semi-

deschis a pedepsei cu închisoarea. Predarea condamnatului de bună voie constituie

în opinia noastră o confirmare a faptului că acesta regretă comiterea faptei şi urmează

să se supună regimului de executare a pedepsei.

3. Înfiinţarea unor servicii/birouri de urmăriri la nivelul IPJ-urilor unde se

constată o creştere a dinamicii şi evoluţiei numărului de persoane date în urmărire sau

pe principiul Curților de Apel (pe raza fiecărei Curți de apel să funcționeze câte un

Birou Urmăriri).

4. Modificarea art. 522, alin. 2 din Codul de Procedură Penală, prin

introducerea unei reglementări care să oblige şi instituţiile private să sprijine, în

condiţiile legii şi conform competenţelor legale, organele de poliţie care efectuează

urmărirea unei persoane date în urmărire.

31

5. Modificarea art. 14, alin. (6) din OUG nr 97 /2005 privind evidența,

domiciliul, resedinta și actele de identitate ale cetățenilor români, în sensul eliminării

posibilității de obținere de către infractorii urmăriți a unui act de identitate nou prin

intermediul procurii speciale la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale

României din ţara respectivă ori introducerea unei precizări exprese de interzicere în

acest sens.

6. Introducerea unei reglementări legale care să specifice posibilitatea

audierii urmăritului, cu ocazia depistării sale, în vederea cunoaşterii aspectelor

privitoare la modalităţile concrete în care s-a sustras, locurile şi mediile frecventate,

dacă a fost legitimat de poliţie, posibile conexiuni infracţionale, implicarea unor

poliţişti în fapte de corupţie etc.

7. Reglementarea unui fond de recompensă publică prin care orice persoană

care furnizează informaţii decisive şi operative cu privire la locaţia şi identificarea

unei persoane urmărite, să poată fi recompensată de către poliţie.

8. Consolidarea parteneriatului dintre poliţie şi mass-media privind

mediatizarea cazurilor de persoane urmărite.

oooOOOooo

32

BIBLIOGRAFIE

I. Legislație și documente juridice internaționale

1) Declarația Internațională a Drepturilor Omului, Adunarea Generală a ONU, 10 decembrie 1948 2) Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, Adunarea Generală a ONU, 9 decembrie 1948 3) Convenţia de la Geneva din 1949 pentru îmbunătăţirea soartei răniţilor şi bolnavilor din forţele armate în companie 4) Convenţia de la Geneva din 1949 pentru îmbunătăţirea soartei răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor forţelor armate maritime 5) Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la tratamentul prizonierilor de război 6) Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la protecţia persoanelor civile în timp de război 7) Convenţia pentru reprimarea traficului cu fiinţe umane şi a exploatării prostituirii altuia, New York, 2 decembrie 1949 8) Convenţia de la Roma pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, 4 noiembrie 1950 9) Convenţia împotriva discriminării rasiale, New-York, 21 decembrie 1965 10) Convenţia asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii, NewYork, 26 noiembrie 1968 11) Convenţia pentru reprimarea capturării ilicite de aeronave, semnată la Haga la 16 decembrie 1970 12) Convenţia pentru reprimarea de acte ilicite îndreptate contra siguranţei aviaţiei civile, semnată la Montreal la 23 septembrie 1971 13) Convenţia internaţională asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid, New York, 30 noiembrie 1973 14) Convenţia cu privire la prevenirea şi sancţionarea infracţiunilor contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională, inclusiv agenţii diplomatic, New York, 14 decembrie 1973 15) Convenţia internaţională contra luării de ostateci, New York, 17 decembrie 1979 16) Convenţia asupra dreptului mării, Montego Bay, 10 decembrie 1982

33

17) Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, semnată la New York, 10 decembrie 1984 18) Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranţei navigaţiei maritime, Roma, 10 martie 1988 19) Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, Viena, 20 decembrie 1988 20) Convenţia privind securitatea personalului Naţiunilor Unite şi a celui asociat, New York, 9 decembrie 1994 21) Convenţia penală asupra corupţiei, Strasbourg, 27 ianuarie 1999 22) Convenţia internaţionala pentru represiunea falsificatorilor de monede și Protocolul de la Geneva, ambele din 20 aprilie 1929 23) Convenția Europeană de Extrădare, încheiată de Consiliul Europei la Paris, 13 decembrie 1957 24) Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, 1951 25) Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, 1957 26) Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energie Atomice, 1957 27) Tratatul privind Uniunea Europeană (1992), Jurnalul Oficial C 191 din 29 iunie 1992 28) Versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, Jurnalul Oficial C 83 din 30 martie 2010 29) Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Uniunii Europene, semnat la Lisabona, 13 decembrie 2007 30) Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, Jurnalul Oficial C 303 din 14 decembrie 2007 31) Tratatul de la Amsterdam, Jurnalul Oficial C 340 din 10 noiembrie 1997 32) Tratatul de la Nisa, Jurnalul Oficial C 80 din 10 martie 2001 33) Actul Unic European (1986), Jurnalul Oficial L 169, din 29 iunie 1987 34) Actul Consiliului din 29 mai 2000 de elaborare, în temeiul art. 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană, a Convenției privind asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene (2000/C 197/01) 35) Documente privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană (2005), Jurnalul Oficial L 157,din 21 iunie 2005 36) Actul Consiliului din 27 septembrie 1996 de elaborare a Convenției privind extrădarea între statele membre ale Uniunii Europene 37) Decizia – Cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele member

34

38) Decizia 2003/335/JAI a Consiliului din 8 mai 2003, privind cercetarea și urmărirea penală în cazul faptelor de genocid, al crimelor împotriva umanității și al crimelor de război 39) Decizia 2005/671/JAI a Consiliului din 20 septembrie 2005 privind schimbul de informații și cooperarea referitoare la infracțiunile de terorism 40) Decizia Consiliului din 8 noiembrie 2007, privind aderarea Bulgariei și a României La Convenția cu privire la asistența Judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, adoptată de consiliu în temeiul art. 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană 41) Decizia – Cadru 2008/675/JAI a Consiliului din 24 iulie 2008 privind luarea în considerare a condamnărilor în statele member ale Uniunii Europene în cadrul unui nou proces penal 42) Decizia – Cadru 2008/841/JAI a Consiliului din 24 octombrie 2008 privind lupta împotriva crimei organizate 43) Decizia – Cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impugn pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană 44) Decizia-Cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 de modificare a Deciziilor-cadru 2002/584/JAI, 2005/214/JAI, 2006/783/JAI, 2008/909/JAI și 2008/947/JAI, de consolidare a drepturilor procedurale ale persoanelor și de încurajare a aplicării principiului recunoașterii reciproce cu privire la deciziile pronunțate în absența persoanei în cauză de la process 45) Rezoluția Consiliului din 30 noiembrie 2009, privind schimbul de rezultate ale analizelor ADN 46) Convenția elaborată de Consiliu în temeiul art. 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele member ale Uniunii Europene 47) Actul Consiliului din 26 iulie 1995 privind elaborarea Convenției în temeiul art. K 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană referitoare la înființarea Oficiului European de Poliție, 95/C 316/01 (Convenția EUROPOL) 48) Acțiunea comună din 26 mai 1997 adoptată de Consiliu în temeiul art. K 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană referitoare la cooperarea în domeniul ordinii și siguranței publice 49) Decizia Consiliului din 13 iunie 2002, de înființare a unei rețele europene de puncte de contact cu privire la persoane vinovate de genocid, crime împotriva umanității și crime de război 50) Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind înființarea, funcționarea și utilizarea Sistemului de Informații Schengen de a doua generație (SIS II)

35

51) Decizia 2007/533/JAI a Consiliului din 12 iunie 2007, privind înființarea, funcționarea și utilizarea Sistemului de Informații Schengen de a doua generație (SIS II) 52) Decizia Comisiei din 4 martie 2008, de adoptare a manualului SIRENE și a altor dispoziții de aplicare a Sistemului de Informații Schengen de a doua generație (SIS II) 53) Decizia 2008/839/JAI a Consiliului din 24 octombrie 2008, privind migrarea de la Sistemului de Informații Schengen (SIS 1+) la Sistemul de Informații Schengen de a doua generație (SIS II) 54) Regulamentul (CE) nr. 1104/2008 al Consiliului din 24 octombrie 2008, privind migrarea de la Sistemului de Informații Schengen (SIS 1+) la Sistemul de Informații Schengen de a doua generație (SIS II) 55) Decizia Consiliului nr. 2010/365/UE din 29 iunie 2010 privind aplicarea dispozițiilor acquis-ului Schengen referitoare la Sistemul de Informații Schengen în Republica Bulgaria și România 56) Decizia Comitetului executiv din 16 decembrie 1998, privind cooperarea transfrontalieră a organelor de poliție în prevenirea și descoperirea infracțiunilor [SCH/com-ex (98)51 Rev. 3] 57) Decizia Comitetului Executiv din 16 decembrie 1998, privind Manualul de cooperare transfrontalieră a organelor de poliție [SCH/com-ex (98)52] 58) Decizia Comitetului Executiv din 22 decembrie 1994, privind intrarera în vigoare a Convenției de aplicare a Acordului Schengen din 19 iunie 1990 [SCH/com-ex (94)29 Rev. 2] 59) Regulamentul (CE) nr. 2725/2000 al Consiliului din 11 decembrie 2000, privind instituirea sistemului EURODAC pentru compararea amprentelor digitale în scopul aplicării eficiente a Convenției de la Dublin 60) Regulamentul (CE) nr. 407/2002 al Consiliului din 28 februarie 2002, de stabilire a anumitor norme d epunere în aplicare a Regulamentul (CE) nr. 2725/2000 al Consiliului din 11 decembrie 2000, privind instituirea sistemului EURODAC pentru compararea amprentelor digitale în scopul aplicării eficiente a Convenției de la Dublin 61) Raportul Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliu din 11 aprilie 2011 privind punerea în aplicare, începând cu anul 2007, a Deciziei-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele member 62) Statutul Tribunalului militar internațional de la Nurnberg 63) Statutul Tribunalului militar international de la Tokyo 64) Statutul Tribunalului international pentru fosta Iugoslavie 65) Statutul Tribunalului internațional pentru Ruanda 66) Statutul Curții Penale Internaționale

36

II. Legislație și documente juridice interne

1) Constituția României, adoptată în anul 1991, modificată și completată prin Legea nr. 429/2003, republicată 2) Codul penal (Noul Cod penal), adoptat prin Legea nr. 286/2009 3) Codul de procedură penală (Noul Cod de procedură penală), adoptat prin Legea nr 135/ 2010 4) Codul penal (Vechiul Cod penal), adoptat prin legea nr. 15/1968, republicat (în prezent abrogat) și Legea nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor legi 5) Codul de procedură penală (Vechiul Cod de procedură penală), modificat prin legea nr 141/ 1996 (în prezent abrogat) 6) Codul Penal al României, din anul 1818 (Codul Caragea) 7) Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind noul Cod penal 8) Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/ 2010 privind noul Cod de procedură penală 9) Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal 10) Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal 11) Legea nr. 218 din 23 aprile 2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române 12) Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată prin Legea nr. 224/2006, prin Legea nr. 222/2008 și Legea nr. 300/2013 13) Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 103 din 13.12 2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării polițienești internaționale 14) Legea nr. 141 din 12 iulie 2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări şi participarea României la Sistemul de Informaţii Schengen 15) Legea nr. 111 din 13 martie 2002 pentru ratificarea Statutului Curţii Penale Internaţionale

37

16) Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române 17) Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească 18) Hotărârea nr. 83 din 3 Februarie 2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei 19) Legea nr. 14/24.02. 1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii 20) Legea nr. 51 din 25 iulie 1991 privind siguranța nationala a României 21) Legea nr. 80/1997 pentru ratificarea Convenţiei europene de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, şi a protocoalelor sale adiţionale, încheiate la Strasbourg la 15 octombrie 1975 şi la 17 martie 1978, cu modificările și completările ulterioare 22) Legea nr. 1 din 6 ianuarie 1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe, cu modificările și completările ulterioare 23) Legea nr. 191 din 19.10.1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecție și Pază 24) Legea Poliției Locale, nr. 155/2010, republicată 25) Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, actualizată 26) Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, cu modificările şi completările ulterioare 27) Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 63/2003, privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor 28) Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 104/2001, privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române 29) Ordonanţa Guvernului nr. 83/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 362/2002, cu modificările şi completările ulterioare 30) Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare 31) Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 97 /2005 privind evidența, domiciliul, resedinta și actele de identitate ale cetățenilor români 32) Regulamentul din 20 decembrie 2011 de organizare şi funcţionare a Direcţiei Generale de Paşapoarte 33) Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 212 din 23 septembrie 2010 privind procedurile de lucru pentru activităţile autorităţilor naţionale competente din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor aferente

38

semnalărilor din Sistemul Informatic Naţional de Semnalări sau Sistemul de Informaţii Schengen 34) Ordinal M.A.I. nr. 424/2003 privind organizarea și desfășurarea activităților de relații internaționale 35) Ordinal M.A.I. nr. 461/2003 privind organizarea și desfășurarea activităților de reprezentare externă 36) Instrucțiunile M.I. nr. S/1060 din 13.01.2000 privind urmărirea şi identificarea unor categorii de persoane, cadavre şi obiecte (declasificat) 37) Ordinul M.I. nr 00340 din 1 noiembrie 1973 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind urmărirea şi identificarea unor categorii de persoane, cadavre şi obiecte (declasificat și abrogat) 38) Instrucţiunile MI nr. S/162 din 23.09.1991 privind urmărirea şi identificarea unor categorii de persoane, cadavre şi obiecte (declasificat și abrogat) 39) Decizia Înaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 30/2008 privind examinarea recursului in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, privind aplicarea dispozitiilor art. 661 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, referitor la emiterea mandatului de urmarire internationala in vederea extradari.

III. Lucrări de specialitate

1) Abraham Pavel, Ștețcu Petru, Găitan Liviu – Curs de investigații private, Editura Concordia, Arad, 2013 2) Abraham Pavel, Găitan Liviu, Ștețcu Petru – Manualul investigatorului privat, Editura Concordia, Arad, 2007 3) Academia de Științe Sociale și Politice a R.S.R., Institutul de istorie „N. Iorga” – Călători străini despre Țările Române, vol. I – VI, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976 4) Academia Română, Institutul Lingvistic „Iorgu Iordan” – Dicționar explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998 5) Academia Română, Institutul Lingvistic „Iorgu Iordan” - Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Academiei Române, 1975 6) Andea Susana, Instituţiile centrale şi locale în Transilvania, în Istoria 7) Antoniu George, Activitatea normativă penală a Uniunii Europene (I), Revista de Drept Penal nr.1/2007

39

8) Ardevan Radu, Nochmals über Interfecti a Latronibus in Dakien, in Studia Historica et Archaeologica, Timişoara, 2004 9) Bârsan Corneliu, Convenția europeană a drepturilor omului, vol. I, Editura All Beck, București, 2005 10) Benda Richard, Geschichte der Fahndung (Istoria urmăririi), Militzke Verlag, Leipzig, 2006 11) Bianu Eugen, Ordinea obştească. Îndreptar profesional în ştiinţa poliţienească, Tipografia Marvan, Bucureşti, 1938 12) Blekxtoon Rob; Wouter van Ballegooij, Handbook on the european arrest warrant, TMC Asser Press, The Hague, The Netherlands, 2005 13) Bobocescu Vasile, Istoria Politiei Române, Editura Ministerului de Interne, Bucuresti, 2000 14) Boroi Alexandru, Drept penal. Partea generală, Editura All Beck, Bucureşti, 2000 15) Bot Sophie, Le mandat d’arret europeen, Editions Larcier, Bruxelles, 2009 16) Bot Sophie, Le mandat d'arrêt européen, Editura Larcier, 2009 17) Brewer Douglas J., Teeter Emily, Egypt and the Egyptians, Cambridge University Press 2007 18) *** Buletin Securitatea, nr 3/1980 (declasificat CNSAS) 19) Butoi Tudorel, Butoi Ioana - Teodora – Psihologie Judiciară, Curs Universitar, Universitatea Spiru Haret București, Editura Fundației România de Mâine, 2004 20) Butoi Tudorel, Investigatorul acoperit (posibilităţi şi limite), articol în Revista „Lumea detectivilor” nr. 15/2005; 21) Butoi Tudorel, Stolojescu Grigore, Ștefan Cristian – Eduard, Analiza comportamentală în procesul penal, Editura Pro Universitaria, București, 2014 22) Cârjan Lazăr, Istoria Poliţiei Române de la origini până în 1949, Editura Vestala, Bucureşti, 2000 23) Chipăilă Ion – Urmărirea şi identificarea unor categorii de persoane, cadavre şi obiecte, Editura Academica, Bucureşti, 2004 24) Chipăilă Ion, Adrian Dumitrescu, Cristian Eduard Ștefan, Alexandra Chipăilă – Urmărirea Judiciară – curs universitar. Editura MIRA (Ministerului Inter nelor și Reformei Administrative), București, 2007 25) Ciobanu Radu, Delicvenţă şi justiţie în epoca romană: "latrones"-rebeli sau tâlhari? (Delinquence et justice a l'epoque romaine:"latrones"-rebelles ou bandits?), în Sargeţia, 1999-2000, 28-29, nr. 1

40

26) Consiliul Uniunii Europene, Manual european privind modalităţile de emitere a unui mandat european de arestare (ediție revizuită, 17195/1/10 REV 1 - COPEN 275 EJN 72 EUROJUST 139) 27) Corciu Eugen, Băloi Aurel Mihai, Instituții de cooperare polițienească , Editura Ministerului Administrației și Internelor, București, 2006 28) Corstens G., Pradel J., European Criminal Law, Kluwer, The Hague, 2002 29) *** Curs de Poliţie judiciară, Editura MAI, Bucureşti, 1996. 30) Dascălu Ioan, Adrian Dumitrescu, Eduard-Cristian Ștefan, Procedura dării în urmărire, Editura SITECH, Craiova, 2008. 31) De Kerchove G., La cooperation policiere et judiciaire. De la cooperation intergouvernementale a la methode communautaire, in Une Constitution pour l’Europe. Reflexions sur les transformations du droit de l’Union europeenne (O. De Schutter et P. Nihoul coord.), Bruxelles, Larcier, 2004 32) Diaconu Dumitru – Curtea penală internațională- Istorie și realitate, Editura ALL BACK, București, 1999 33) Direcţia Generală Schengen – Serviciul Autoevaluare Schengen, Convenţia de aplicare a Acordului Schengen. Manual de prezentare, Editura MAI, 2008 34) *** Documenta Romaniae Historica, seria A, vol. XVIII, București, Editura Academiei, 2006 35) *** Documenta Romaniae Historica, seria B, Țara Românească, vol. II, București, Editura Academiei R.S.R. 1972 36) *** Documente privind istoria României, A, Veacul al XVII-lea, vol. III, București, Editura Academiei R.P.R., 1954 37) Drăghici Constantin, Iacob Adrian, Iftimie Ciprian – Metode şi tehnici moderne de cercetare şi identificare criminalistică.Tratat, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006 38) Draghici C-tin, Șerb Stancu, Ignat A., Iacob A. – Drept politienesc, Editura Tritonic, Bucuresti, 2003 39) Dumitrescu Adrian, Activitatea Poliției Române de punere în executare a mandatelor europene de arestare emise de alte state, în Revista de Investigare a Criminalității, vol. V, nr. 1/2012, Editura Universul Juridic, București, 2012 40) Dumitrescu Adrian, Unele aspect privind poliția și urmărirea infractorilor în Egiptul antic, în Revista Studii de Securitate Publică, nr. 2/2012, Editura SITECH Craiova, 2012 41) Emily Teeter, Egypt and the Egyptians, Cambridge University Press, 1999

41

42) Fabry Kristof, The European Arrest Warrent: no security without human rights. A SIPRI Project Paper. September 2007 43) Florescu Bujor – Curs de investigaţii criminale, Editura Concordia, Arad, 2007 44) Foucoult Michel, A supraveghea și a pededpsi: Nașterea închisorii, Traducere din limba franceză, postfață şi note de Bogdan Ghiu – Ediția a 2-a, Piteşti, Editura Paralela 45, 2005 45) Gabriel-Virgil Rusu, Urmărirea infractorilor în comitatele ardelene – secolul al XVII-lea (teză de doctorat), Universitatea Babeș- Bolyai, Cluj Napoca, 2011 46) Gay Corinne, Mandatul european de arestare și aplicarea acestuia de către statele member, Robert Schuman Foundation, 2006 47) Geamănu Grigore, Drept internaţional public, vol. I, Ed.Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1981 48) Gheorghe Constantin, O istorie a internelor în date, Editura Ministerului de Interne, Bucuresti, 2001 49) Grant Michael - Istoria Romei, Ed. Charles Scribner și fii, New York,1978 50) Hasan Mihai Florin, Trei surse juridice privind infracţionalitatea în Ungaria (secolele XIV-XVI). Infracţiunile de drept penal oglindite în decretele regilor ungari, Tripartitum-ul lui Werboczy şi statutele municipale săseşti, în Anuarul şcolii doctorale „Istorie. Civilizaţie. Cultură”, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2005 51) Herlea Alexandru (coord.), Constituţiile Aprobate ale Transilvaniei –1653, traducere, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997 52) Hugo Grotius, De jure belli ac pacis (Despre dreptul războiului și al păcii - traducere, note și comentarii de George Dumitriu, prefață de Vladimir Hanga), Editura Științifică, București, 1968 53) Iliescu Ligia – Teodora, Unele consideraţii privitoare la Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală – Interpol, Revista Studii de Securitate Publică, nr. 2/2012, Editura SITECH Craiova, 2012 54) Jasnow Richard, A Late Period Hieratic Wisdom Text, SAOC 52, University of Chicago, 1992 55) Kathrein Ulrike, Miron Cătălina-Gabriela, Ploscă Ana, Radu Florin-Răzvan, Rainer Eckart, Salamun Michaela, Zainea Mariana, Cooperarea judiciară în materie penală. Manual elaborat în cadrul Proiectului de înfrăţire între România şi Austria PHARE RO 2005/IB/JH 03, intitulat “Consolidarea

42

cadrului instituţional şi legislativ în domeniul cooperării judiciare internaţionale”, Centrul de Competenţă Juridică, Viena, 2007 56) Kiss Andrei, Forul dominial în Transilvania, în Revista Arhivelor, Cluj, 1969/2 57) Marcu Florin, Mânecă Constant - Dicționar de neologisme, Editura Academiei R.S.R., ediția a 3-a, București, 1987 58) Mazilu D. H., Lege și fărădelege în lumea românească veche, editura polirom, Iași, 2006 59) Mazilu Dumitru, Drepturile omului, Editura Lumina Lex, București, 2003 60) Monumenta Comitalia Regni Transylvaniae – Erdély Országgyűlési emlékek, (Hotărârile Dietei Transilvaniei), sub redacţia lui Szilágyi Sándor, vol. II, Budapesta, 1876 61) Morris Norval and Rothman David J., Oxford History of the Prison, Oxford University Press 1997 62) Munteanu Corina Sabina, Mandatul european de arestare. Un instrument juridic apt să înlocuiască extrădarea, în Caiete de drept penal 1/2007 63) Neagoe Sever, Teritoriul și frontierele în istoria românilor, București, 1994 64) Nelson Rose Bezerra – Printre sclavi și stăpâni: ambiguitate socială a căpitanului de pădure – Revista Espaso Academica, nr. 39, august 2004, Mensal –ISSN 1519. 6186 65) Ofelia Avarvarei, Aspecte din istoria forţelor de ordine publică din Transilvania, până în anul 1918 (în continuare Avarvarei, Aspecte), manuscris, Cluj-Napoca, 2010 66) Paraschiv Gavril, Drept penal al Uniunii Europene, Editura C.H.Beck, București, 2008 67) Pascu Ştefan, Hanga Vladimir, Crestomaţie pentru studiul istoriei statului şi dreptului, vol. II, Bucureşti, 1958 68) Pele Gheorghe, Hurdubaie Ioan – Interpolul și criminalitatea internaționala, Editura M.I., Bucuresti, 1983 69) Petre Adrian, Interceptările şi înregistrările audio şi audio-video, mijloace de probă în procesul penal, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008 70) Ponchet D., Gully-Hart P., Extradition, the European Model in International Criminal Law, Volume II: Procedure, M.C. Bassiouni (ed.), Transnational Publishers, New York, 1986

43

71) Pop Ioan Aurel, Românii şi maghiarii în secolele IX-XIV. Geneza statului medieval în Transilvania, Fundaţia Culturală Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 1996 72) Popescu Gheorghe – Organizația Internațională de Poliție Criminală - INTERPOL, Revista de Investigare a Criminalității, Anul V, nr. 1/2012, Editura Universul Juridic, București 73) Popescu Gheorghe, Activitaţile poliţieneşti circumscrise procedurii urmăririi judiciare, în Revista de Investigare a Criminalității, Anul V, nr. 1/2012, Editura Universul Juridic, București 74) Popescu Gheorghe, Cooperarea României cu alte state în domeniul urmăririi judiciare a persoanelor, Revista Studii de Securitate Publică, nr. 1/2012, Editura SITECH Craiova, 2012 75) Potra George, Documente privitoare la istoria oraşului Bucureşti (1821-1848), Editura Academiei R.S.R., București, 1975 76) Pradel J., Corstens G., Droit penal europeen, deuxieme edition, Daloz, Paris, 2002 77) *** Pravilniceasca condică, Editura Academiei R. P. R., Bucureşti, 1957 78) Pritchard J. B., Texte antice din Orientul Apropiat. Princeton, 1969 79) Prodan David, Iobăgia în Transilvania în sec. XVII, vol. 1, Supuşii, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986 80) Prună Ştefan, Management poliţienesc, Editura Sitech, Craiova, 2007 81) Radu Florin Răzvan, De la extrădare la mandatul european de arestare. O privire istorică şi juridică, revista „Dreptul”, nr. 2/2006. 82) Reis João José Reis, Quilombos e revoltas escravas no Brasil. Revista USP São Paulo (28): 14-39, Dezembro 95 / Fevereiro 96 83) Rizescu Oana, Avant l’«État-juge»: Pratique juridique et construction politique en Valachie au XVII ͤ siècle, s.l., Editura Notarom, 2008 84) Rosetti Alexandru, Scrisori românești din arhivele Bistriței, București, Casa Școalelor, 1944 85) Sachelarie Ovid, Stoicescu Nicolae, Instituții feudale din țările române. Dicționar, București, Editura Academiei RSR, 1988 86) Shaw Ian, Istoria Oxford a Egiptului Antic, Oxford University Press, 2003 87) Sud Pat, Armata romană: O istorie socială şi instituţională. New York: NY: Oxford University Press, 2006 88) Șinca Florin, Istoria Poliției Capitalei (sec. XVIII – 1949), Editura Academiei Române, București, 2012

44

89) Șinca Florin, Din istoria Poliției Române, vol. I, Editura RCR Print, București, 2006 90) Șinca Florin, Din istoria Poliției Române, vol. II, Editura RCR Print, București, 2007 91) Șinca Florin, Martirii Poliției Române, Editura RCR Print, București, 2014 92) Ştefan Cristian - Eduard, Pintilie Ligia - Teodora, Cooperarea internațională judiciară și polițienească, Editura SITECH Craiova, 2007 93) Ştefan Cristian-Eduard, Evaluarea punerii în aplicare a mandatului european de arestare în statele membre ale UE, articol publicat în Revista „Dreptul” nr.6/2010 94) Stoicescu Nicolae, Curteni și slujitori. Contribuții la istoria armatei române, București, Editura Militară, 1968 95) Stoicescu Nicolae, Despre organizarea pazei hotarelor în Țara Românească, în sec. XV – XVII, vol. IV, București, 1960 96) Streteanu Florin, Tratat de drept penal. Partea generală. Volumul I, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2008 97) Suceavă Ion, Interpol la început de mileniu, București, Editura Meronia, 2007 98) Suciu Camil – Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972

99) Suetonius Tranquillus C., Vieţile celor doisprezece Cezari, Editura Gramar, București 2005 100) Țârău Virgiliu și colectiv, Învățând istoria prin experiențele trecutului: cetățeni obișnuiți supravegheați de Securitate în anii ‘70 – ‘80, Editura CNSAS, București, 2009 101) Troneci Vasile, Interpol - Poliţie fără frontiere, Editura Tehnică, Bucureşti, 2001 102) Tudor Georgiana, Constantinescu Mariana, Mandatul European de Arestare – aspecte teoretice și practică judiciară, Editura Hamangiu, București, 2009 103) Ţupulan Marin-Claudiu, Particularităţile cadrului juridic european circmscris cooperării judiciare în materie penală, Revista de Investigare a Criminalităţii, Anul IV, Nr. 1/2011, Editura Universul Juridic, Bucureşti 104) Ursache Vasile, Pe-un picior de plai… Despre plaiurile Ţării Româneşti la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Editura M.A.I., București, 2006

45

105) Veress Andrei, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei și Țării Românești, vol. IX, București, M.O. Imprimeria națională, 1939 106) Vermeulen G., Van der Beken T., Extradition in the European Union: State of the Art and Perspectives, 4 European Journal of Crime, Criminal Law and Criminal Justice, 1996 107) Voicu Costică, Prună Ştefan, Managementul organizaţional al Poliţiei, Editura Media Uno, Bucureşti, 2007 108) Xenopol A.D. - Istoria românilor din Dacia Traiană. Vol. III, Ediția a IV-a, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti, 1988 109) Zaharia Georgiana, Urmăriți și urmăritori. Despre hoți în Moldova secolului al XVII-lea, Buletinul Cercurilor Științifice Studențești, nr. 17 – 18 Alba Iulia, 2011 – 2012

IV. Alte surse

o http://legal-dictionary.thefreedictionary.com/Fugitive+from+Justice o http://en.wikipedia.org/wiki/Medjay o http://en.wikipedia.org/wiki/Opet_Festival o http://www.curierulnational.ro/Eveniment/2003-06-

18/Dezertorii_Radu_și_Iusuf_ impusca _o_persoana, _fura_o_masina _si_jefuiesc_o_benzinarie

o http://old.banateanul.ro/articol/ziar/timisoara/passaris-de-belcesti/1458 o http://www.evenimentuldebotosani.ro/Articol/Administratie/2005-10-15/

Detinuti+care+au+evadat.html) o http://www.cancan.ro/actualitate/soc/cel-mai-cautat-fugar-din-marea-

britanie-s-a-sinucis-113220.html o http://www.romaniatv.net/galati-doi-tineri-arestati-au-evadat-din-locul-

de-detentie_77782.html# ixzz 2fd14 mp uS) o http://www.cnsas.ro/documente/periodicul_securitatea/Securitatea%2019

80-3-51.pdf o www.usmarshals.gov o http://www.prolex.ro/revista/index.php?cat=articole&articol=223.