Fundamentele eticii in afaceri

Etica in afaceri este un domeniu academic de data recenta, o inventie Americana privita, pe de o parte, ca o garantie a calitatii, seriozitatii si performantei, iar, pe de alta parte, ca pe ceva superficial sau chiar rudimentar.

Ce este etica in afaceri?

- O expresie compusa, o teorie etica aplicata in care conceptele si metodele sunt utilizate in abordarea problemelor morale, specific unui anumit domeniu de activitate: medicina, justitie, afaceri.

Termenul de etica are 2 semnificatii diferite:

- În primul rând, etica se refera la asa-numitele moravuri, cutume si obiceiuri traditionale specifice diferitelor culturi.

- În al doilea rând, prin termenul „etica“ se întelege ansamblul de valori si norme care definesc, într-o anumita societate, omul de caracter si regulile de comportare justa, demna si vrednica de respect. In aceasta acceptiune, etica promoveaza anumite valori precum cinstea, dreptatea, curajul, sinceri-tatea, marinimia, altruismul etc.

În firescul limbii române, ansamblul acestor reguli de „buna purtare“ se numeste morala, iar conditia omului care aspira sa traiasca potrivit unor idealuri si principii cât mai înalte se numeste moralitate.

De ce este importanta azi etica in afaceri?

Vom mentiona ca, in practica, puterea si influenta  firmelor private asupra întregii societati este mai mare decât a fost vreodata pâna acum, iar politicile imorale, frecvent întâlnite în mediul de afaceri, pot sa provoace imense daune si prejudicii indivizilor, comunitatilor si mediului.

O data cu retragerea totala sau partiala a administratiei de stat din anumite sectoare de activitate pe care le-a controlat timp de multe decenii, s-au pus tot mai multe întrebari în legatura cu masura în care firmele private ar trebui sa preia responsabilitatile pe care statul si le-a declinat.

Putem spera ca oamenii de afaceri sa sustina financiar dezvoltarea artelor, a stiintei sau a educatiei?

Odata cu cresterea influentei sectorului privat asupra întregii vieti economice si sociale, interesul canalelor mediatice fata de lumea afacerilor a sporit constant. Termenul stakeholders desemneaza toate grupurile sociale afectate direct sau indirect de activitatea firmelor comerciale; mai mult decât atât, aceste grupuri iau parte la „jocul“ economiei de piata, nu doar în calitate de „spectatori“, ci si în calitate de participanti activi. Printre cele mai importante categorii de stakeholders se numara salariatii, consumatorii si comunitatile locale. O data cu explozia pietelor de capital si a operatiunilor bursiere, tot mai multi oameni devin actionari ai firmelor cotate la bursa, iar curentele de aparitie ale acestora încep sa îsi faca simtita influenta în definirea strategiilor manageriale, crescand astfel interesul fata de etica in afaceri si fata de schimbarea naturii acesteia, mai ales pe fondul procesului de globalizare. Firmele comerciale devin

1

tot mai transfrontaliere, mai complexe si mai dinamice decât au fost vreodata pâna acum. În consecinta, apar probleme noi, iar certitudinile valoric-normative ale mediilor de afaceri locale sunt înlocuite de relativitatea unui context multinational si multicultural, în care criteriile corectitudinii morale difera si se modifica rapid.

Bunul simt si scandalurile mediatice

Oamenii care nu fac afaceri simt câteodata pe pielea si în buzunarul lor consecintele unor prac tici comerciale incorecte, pe care le remarca cu indignare, dar nu acorda concomitent aceeasi atentie situatiilor morale si, totodata mai frecvente. Pentru multi dintre noi, e lumea afacerilor nu rezulta dintr-o experienta directa, ci din informatiile primite pe diverse cai, dintre care mass-media primeaza.

Presa si televiziunea îsi bombardeaza publicul cu personaje fictive din filme si seriale, cu exemple reale de oameni de afaceri ce par dubiosi. Repetitia obsedanta a acestor clisee are un efect puternic asupra opiniei publice si, din pacate, etica in afaceri este asociata de catre mass-media cu dezastre si scandaluri financiare, cu mita sau hartuire morala sau chiar trucuri murdare. De aceea, multi oameni devin sceptici cand aud de etica in afaceri si ajung sa creada ca afacerile ignora normele morale, urmarindu-se doar profitul maxim.

Mass-media face un dublu deserviciu luptei in afaceri:

- In primul rand, publicului i se prezinta aproape numai in exclusivitate doar comportamente imorale, ceea ce arata incompatibilitatea intre afaceri si moralitate

- Scandalurile spectaculoase de pe prima pagina sugereaza ca etica in afaceri priveste numai activitatea marilor corporatii.

Adevarul e ca nu toti oamenii de afaceri sunt corupti si nu toate firmele mici sunt exonerate de orice dilma etica.

Campul tematic al eticii in afaceri

Nu punem in discutie daca trebuie sa facem afaceri pentru profit sau nu si nici economia de piata cu regulile ei, ci doar ce trebuie sa faca toti oamenii de afaceri pentru ca activitatea lor sa fie nu numai profitabila, ci si corecta sub aspect moral.

Utilizarea unor termeni precum „datorie“ sau „obligatie“ poate fi derutanta întrucât impune stringenta. De aceea, obligatiile morale ale unei firme fata de actionari si salariati, precum si obligatia acestora fata de firma trebuie privita prin prisma unor interese comune.

Acestor obligatii interne li se adauga obligatii externe, respectiv cele catre consumatori, furnizori, creditori sau competitori.

Normele morale

In teorie, dar si in practica, intalnim termeni precum etica, morala, deontologie. Desi se refera la aceleasi probleme, semantica lor e putin diferita. Morala desemneaza un anumit cod social, un ansamblu

2

de reguli carora fiecare individ trebuie sa i se conformeze pentru a fi acceptat in societate. Deontologia- normele de conduita si obligatii etice in cadrul unei profesii (deontologia medicilor, a juristilor). Standardele morale: enunturi ce au caracter imperativ prin care se indica ce trebuie sa faca sau nu un individ pentru a fi apreciat ca bun de catre semeni sau comunitate.

Normele morale pot fi:

- Generale( universale) prezente in toate tipurile de comunitate umana, au durabilitate in timp si influenteaza toate relatiile ce apar in colectivitate (cinste, demnitate, curaj, generozitate)

- Particulare- se adreseaza unor comunitati umane determinate de anumite activitati. Includem aici normele vietii de familie, cat si cele specifice unor colectivitati profesionale

- Speciale se manifesta in cadrul unor grupuri restranse si in anumite ocazii (de protocol).

Unele din aceste norme au caracter formalist, insa altele nu. Atunci cand 2 sau mai multe norme morale se afla in conflict, alegerea se face in functie de cateva reguli prioritare:

Normele clar definite vor avea prioritate in fata celor generale Prioritare sunt normele cu cea mai mare consistenta in comunitatea globala Normele esentiale ale mentinerii mediului economic ar trebui sa fie prioritare fata de cele ce

ar putea deteriora mediul Normele prioritate ar trebui aplicate atat timp cat nu au efecte adverse semnificative asupra

altor oameni sau comunitati.

Particularitatile eticii in afaceri

1. Sa fii sincer si corect. Sinceritatea si corectitudinea sunt fundamentale si sunt in stransa legatura cu legalitatea venitului si cu armonia in afaceri.

2. Stimeaza puterea statala.3. Stimeaza dreptul asupra proprietatii private. Agentul economic este liber sa-si aleaga

instrumentele necesare pentru atingerea obiectivelor, dar folosirea acestora nu trebuie sa ingradeasca libertatea de actiune a celorlalti.

4. Iubeste si stimeaza omul. Respectul acestuia creaza o atmosfera ce stimuleaza capacitatile oamenlor, generand astfel armonia de interese.

5. Fii sigur in cuvinte. Odata ce ai mintit, nimeni nu-ti va mai crede cuvintele proprii, iar succesul in afaceri depinde de cat de multa incredere au oamenii in tine.

6. Fii axat pe un obiectiv. Intotdeauna trebuie sa ai un tel, iar pentru a-l atinge nu trebuie sa incalci valori morale.

Codul de etica dintr-o intreprindere americana se refera la urmatoarele:1. Profesionalism2. Secretele firmei3. Onoarea bussinessmenului4. Conflictele etice

Notiunea de etica in afaceri nu se limiteaza la legaturile dintre oamenii de afaceri si eticheta afacerilor, dar include in totalitate legaturile dintre business si societate. Vorbim aici despre

3

comportamente responsabile si morale in domeniu investitiei si antrenarii, productiei,protectiei mediului inconjurator si, desigur, in management si marketing.

Primul principiu civil pe care se bazeaza antreprenoriatul de piata clasic este delimitarea puterii economice de cea politica. Antreprenoriatul de piata este activitate de productie riscanta legata de concurenta intre producatori.

Al doilea principiu civil vizeaza intelegerile si contractele si este legat nemijlocit de dreptul afacerilor. Dreptul limiteaza puterea, creaza garantia ca de produsul eforturilor economice va beneficia cel care stimuleaza initiativa si cresterea productivitatii.

In practica, procesul implicarii normelor etice in businessul romanesc se desfasoara intr-un ritm acceptabil. Chiar daca in Romania au aparut multi bogati impertinenti si lipsiti de cultura ce au reflexul acapararii exagerate, viitorul Romaniei il constituie oamenii de afaceri civilizati.

O intrebare ce tine de etica este:” Cum influenteaza banii asupra comportamentului omului?”. Ii influenteaza diferit pe femei si pe barbati. In ceea ce priveste barbatii, acestia pun mare pret pe avere si considera ca bogatia le asigura libertate, confortul interior si independenta. Acestia folosesc darurile bogatiei pentru binele propriu, pentru capricii, insa, in esenta, stilul lor de viata ramane practic acelasi. Femeile de afaceri au alta parere despre influenta banilor asupra vietii personale. Pentru ele, banii sunt o posibilitate de a-i ajuta pe cei din jur sa se afirme, sunt un lucru important, dar schimbarea pozitiei materiale nu le influenteaza esential viata cu toate ca le deschide noi posibilitati pentru viata cotidiana. Femeile cheltuie bani in principal pentru depozitie pentru viitor, investitii in invatamant si educatia copiilor, odihna si sanatate sau alte aspecte ce tin de cresterea calitatii vietii. Mentalitatea femeilor de afaceri imbina prezentul si viitorul. La acestea, se observa o exprimare mai pronuntata a responsabilitatii sociale.

Etica in managementul afacerilor

In ultimele decenii, s-a impus o noua conceptie in afaceri, ceea ce a generat si o vasta literatura. In prezent, se vorbeste despre firma etica si managementul responsabil social.

Abordarea etica in management

Etica trebuie inteleasa fie ca „studiu al moralitatii si al normelor de conduita”, fie ca reguli si principii care definesc conduita buna sau rea.

Etica aplicata presupune analiza dpdv moral a unor situatii concrete din practica sociala sau profesionala, cum ar fi etica profesionala, etica afacerilor si etica mediul inconjurator.

Etica profesionala impune stabilirea unor reguli interne pentru fiecare profesiune si poate lua forma bunelor practici, a codurilor etice sau a codurilor deontologice.

Etica afacerilor este o forma particulara a eticii aplicate care se refera la comportamentul agentilor economici, al angajatilor, patronilor si managerilor. Etica afacerilor reprezinta un sistem de norme de

4

conduita a oamenilor care permite aprecierea dpdv moral si social a ceea ce este bun sau rau in relatiile dintre oameni, dintre indivizi si firme, dintre firme si societate.

Etica manageriala este tot o forma a eticii aplicate care se refera la conduita si actiunile persoanelor cu functii de conducere din organizatiile private sau publice.

Etica are caracter multidisciplinar in sensul ca analizeaza dpdv moral activitatile cadrelor de conducere sub aspecte precum: respectare normelor de drept, cultura, a stiintei conducerii.

Abordarea etica are si un caracter intercultural in sensul ca judecata morala trebuie sa tina seama atat de criteriile etice universal valabile, cat si de specificul valorilor culturale dintr-o comunitate sau alta.

Tipuri si principii de etica manageriala

Costurile materiale si problemele de imagine determinate de comportamentul nonetic al managerului unei firme au determinat impunerea unor standarde ce tine de: valoarea unor fundamente ale societatii, religia la care este circumscrisa persoana, instruirea din familie si din institutii de invatamant, relatiile intermediare ale individului.

Abordarea imorala se caracterizeaza prin neluarea in considerare a principiilor etice. Este nonetic sa privim afacerile doar din perspectiva realitatilor pe termen scurt, fara a tine cont de interesele fundamentale ale corporatiei si de legile ce reglementeaza domeniile respective.

Abordarea morala presupune o planificare pe termen lung cu respectarea standardelor etice sanatoase (cinste, justitie, sentimente datorate fata de corporatie). Dorinta de succes tine cont nu numai de litera legii, ci si de spiritul ei.

Abordarea morala ocupa o pozitie intermediara, situata intre cele 2 abordari tratate anterior.Managerii nu sunt rau intentionati, dar dau dovada de egoism. Ei nu tin cont de implicarile pe care comportamentul lor il are asuprea altora, urmarind cu precadere profitabilitatea si responsabilitatea in limitele legii.

In practica, multe companii au adoptat coduri etice in care prevad misiunea organizatiei si normele pe care salariatii trebuie sa le respecte.

Principiile etice care trebuie sa guverneze activitatea unei corporatii se refera la: incadrarea in litera si sprijinul legii, spunerea adevarului, respectul fata de oameni sau participarea activa.

Obligatiile managerului si responsabilitatea eticii in afacerile economice

Managerii procedeaza corect dpdv etic daca pot raspunde la 4 intrebari:

a. Este buna actiunea pentru mine?b. Este actiunea buna pentru cumparator?c. Este actiunea buna pentru toti pe cei care ii afecteaza?d. Este actiunea cinstita si corecta?

5

Actiunea se considera etica doar daca raspunsul e da la toate cele 4 intrebari. Exista situatii cand ceea ce este bun pentru manager nu e bun pentru firma sau ceea ce e bun pentru firma si manager nu e bun pentru comunitatea locala.

Obligatiile managerului fata de actionari

a. Obligatia de supunereb. Obligatia de confidentialitatec. Obligatia de loialitate

Managerul are obligatia de a raporta neregulile infaptuite de superiori actionarilor, ceea ce inseamna denuntare. Dpdv etic, aceasta obligatie o are si angajatul atunci cand constata actiuni ilegale ale superiorilor. Sarcina conducerii este aceea de a anticipa presiune ce pot aparea in cadrul firmei astfel incat sa nu fie necesara denuntarea.

Obligatiile managerului fata de comunitate

O afacere trebuie privita atat prin prisma intereselor proprietarilor, cat si a intereselor comunitatii in care urmeaza sa se desfasoare. Intre afacerile economice si comunitate, pot sa apara conflicte precum lansarea pe piata a unor produse daunatoare, poluarea mediului sau inchiderea altor activitati.

Relatiile dintre manageri, in general, respectiv dintre intreprindere si comunitate implica urmatoarele principii etice:

- Nicio persoana nu trebuie sa o vatameze pe cealalta fara un motiv intemeiat( dupa principiul: Nu face rau!)

- Vatamarile si costurile suportate trebuiesc compensate (principiul dreptatii compensatorie)

In ceea ce priveste inchiderea intreprinderilor se folosesc 2 argumente pentru sprijinirea dreptului unui proprietar de a inchide o intreprindere la dorinta sa:

1. Dreptul de a inchide sau de a transfera o intreprindere e justificat prin faptul ca o persoana poate face ce vrea cu proprietatea sa

2. Dreptul proprietatii de a face ceea ce doresc pentru maximizarea profitului atata timp cat acest lucru nu implica forta sau frauda.

In legatura cu poluarea mediului, se intalneste adeseori parerea ca pentru poluare nu trebuie acuzati managerii sau intreprinderile, ci consumatorii care cumpara si utilizeaza produsele create. De asemenea, poluarea este privita ca un efect secundar al unui medicament deoarece daca un produs dorit cauzeaza poluare, raul produs face parte din intelegerea tacita.

Acolo unde exista reglementari guvernamentale impotriva poluarii, managerul este in mod clar obligat sa le respecte. Altfel, ar proceda neetic. Totusi, daca asteptam de la manegeri sa faca mai mult decat le cere legea inseamna ca exercitam o presiune puternica asupra lor. Obligatia acestora de a obtine profit vine in contradictie cu obligatia de a nu face rau prin poluare.

6

Obligatiile managerilor fata de consumatori

Managerii trebuie sa actioneze astfel incat sa nu lezeze interesele consumatorilor ceea ce, din pacate, pe piata romaneasca nu se respecta in general.

Consumatorii se asteapta ca firmele sa le furnizeze produse de calitate si sigure. Intr-o conceptie cinica, se poate considera ca, din moment ce un consumator nu este obligat sa cumpere un produs si este liber sa-l accepte sau nu, responsabilitatea pentru siguranta si increderea in acel produs revine mai degraba acestuia decat producatorului.

Acest principiu, simplu in teorie, devine complicat in practica deoarece se intalnesc numerosi consumatori care cumpara produse nocive, fie din lipsa informatiei, fie din motive financiare, preferand produse ieftine si contrafacute.

„Doctrina avertismentului” are o anumita credibilitate intr-o lume in care produsele industriale sunt destul de simple pentru a fi examinate direct iccp siguranta lor. In aceasta lume, doctrina e slaba dpdv moral deoarece lasa intreaga responsabilitate pe seama consumatorului. Mai cinstit ar fi ca responsabilitatea sa se imparte egal intre producator si consumator, ceea ce este greu de facut intr-o societate super tehnologizata.

In majoritatea cazurilor, intreprinderile sunt cele care isi asuma siguranta produselor, asa cum prevede legea.

Obligatiile managerilor fata de angajati

Etica din cadrul firmei depinde de toti participantii la activitati, respectiv de manager, dar si de personalul de executie. La randul lor, patronii trebuie sa creeze managerului conditiile necesare pentru ca acestia sa-si poata valorifica aptitudinile in mod etic, eficient si avantajos.

Comportamentul etic al managerilor in relatiile cu subalternii depinde de:

- Volumul informatiilor pe care managerul doreste sa-l obtina in legatura cu problema etica respectiva

- Volumul resurselor pe care managerul il considera necesar a-l incredinta unui colaborator- Stabilirea clara a limitei raspunderii pentru manageri si subalterni

Dreptul angajatilor la libertate este un drept la neamestec care nu poate fi nelimitat. Definitia este data de J.S. Mill: „Unicul scop pentru care omenirea e justificata, individual sau colectiv, pentru amestecul in libertatea de actiune a oricaruia dintre membrii sai este propria aparare. Singurul scop pentru care poate fi exercitata forta in mod corect fata de orice membru al unei comunitati civilizate impotriva vointei lui este acela de a preveni raul”.

Dreptul la un salariu corect. Potrivit oamenilor de afaceri, intr-o economie de piata libera, ideala oamenii isi vand forta de munca, iar valoarea acesteia se stabileste in functie de raportul dintre C si O. Daca e vorba de munca necalificata, de regula O depaseste C, iar salariul va fi minim. In aceste conditii,

7

daca ofertantii nu doresc sa munceasca pentru acest salariu, sunt libera sa nu o faca, managerii argumentand ca ei actioneaza etic pentru ca respecta regulile sistemului.

Dreptul la intimitate. Relatia patron- angajat nu e o simpla relatie de viata, ci una pe termen lung care nu poate ignora credintele, valorile si obiectivele unei persoane. In acest sen, trebuie garantata o anumita libertate a vietii particulare a angajatului. Iccp restrictiile asupra libertatii individuale, acestea sunt reglementate de Constitutie.

Armonizarea valorilor managerilor cu cele ale angajatilor ia in considerare urmatoarele cerinte:

- Preocuparile managerilor trebuiesc sa fie asimilate de catre personalul de executie, iar aceste trebuie sa sprijine managerii

- Conducatorul resurselor umane constituie cel mai important element al conducerii strategice a firmei, adaptarea acesteia la schimbarile econ.-soc. depinzand in mare masura de factorul uman

- Angajatii trebuiesc recompensati pentru activitatea lor creatoare- Firmele trebuiesc sa evalueze inovatiile si sa creeze un climat corespunzator in cadrul lor

Tipuri de intreprinzatori si manageri, tinand cont de etapele in afacerile internationale

Motivatiile oamenilor de afaceri in domeniul afacerilor internationale

Conform studiilor efectuatem printre motivatiile oamenilor de afaceri se numara: dorinta de a fi stapanul propriului destin, nazuinta de a schimba principiul „muncesc pentru a trai” cu principiul „traiesc pentru a munci”, dorinta de a primi rasplata meritata pentru munca depusa si de a-si imbunatati situatia materiala.

Intreprinzatorii de succes pot fi caracterizate printr-o serie de calitati dupa cum urmeaza:

- Initiativa in cautarea tuturor posibilitatilor- Staruitori si tenace, depun eforturi in scopul invingerii piedicilor- Risca, dar cantaresc riscul si intreprind actiuni care sa-l micsoreze- Tind sa imbunatateasca standardele eficientei, sa atinga perfectiunea- Isi asuma intreaga raspundere si fac sacrificii personale pentru a indeplini obiectivele- Au scos precis, au viziuni pe termen lung, stabilesc si corecteaza permanent sarcini pe termen

scurt- Aduna personal, informatii despre clienti, furnizori sau concurenti- Isi planifica activitatile, dezvolta sarcini pe subsarcini si se ghideaza dupa indicii financiari

pe care ii folosesc in lumea deciziilor- Folosesc strategii atente pentru a influenta si a convinge oamenii- Tind sa ii controleze pe altii si se bazeaza doar pe ei in anumite cazuri

Clasificarea intreprinzatorilor si a managerilor in conformitate cu principiile si normele etice

O clasificare foarte plastica ii imparte pe acestia in rechini si delfini. Rechinii reprezinta cronologic primul tip de intreprinzatori si pot fi definiti in functie de urmatoare criterii:

8

1. Relatia cu oamenii. Oamenii sunt considerati in general rai, slabi, prosti, lenesi, imorali, incorecti si nu apreciaza binele, intelegand doar limbajul fortei. Cel mai bun mijloc de a face afaceri cu ei este sa fii puternic, descurcaret si sa-i crezi pe ceilalti cat mai putin. Se actioneaza conform principiului „invingatorul ia totul”.

2. Relatia cu societatea. Societatea e vazuta ca o „adunatura de oameni”, iar legile care nu-i avantajeaza pot fi incalcate atunci cand nu risca nimic.

3. Relatia cu sinele. Rechinii considera ca ei sunt cei mai buni dintre toti cu toate ca si eu sunt condusi de instincte. Faptul ca sunt saraci e rezultatul legilor societatii si al celorlalti oameni care constituie o piedica in calea imbogatirii lor.

4. Relatia cu lumea si natura. Lumea este considerata ca fiind dusmanoasa, rea si periculoasa, iar natura este depozitul din care se poate lua cat mai mult pentru a nu lua altii. Principiul de baza este: „dupa noi, potopul”.

5. Relatia cu valorile sufletesti. Considera ca e posibil sa existe Dumnezeu, insa legile Lui, legile oamenilor si morala religioasa reprezinta un lucru diferit de legile afacerilor. Cu toate acestea, este avantajos sa aiba reputatia unui credincios.

6. Relatia cu afacerile. Afacerea proprie reprezinta baza si izvorul rechinilor in lume, un mijloc de aparare asteptat si totodata pericolul potential.

7. Relatia cu riscul. Riscul de defineste numai in relatia profitul asteptat- pericolul potential.8. Scopul vietii este acela de a a avea cat mai multi bani si putere asupra celorlalti oameni, de a

trait cat mai confortabil si in siguranta, de a consuma ceea ce este mai bun fara a-si limita dorintele, de a trai cat mai mult avand in vedere ca viata ne este data o singura data.

9. Mijlocul de atingere a scopurilor poate fi oricare. Alegerea morala se defineste prin avantaje materiale.

10. Relatia cu prietenii si dusmanii. Conform ideologiei rechinilor, toti oamenii sunt potentiali concurenti in lupta pentru bunuri materiale. Cu unii poate colabora o perioada de timp, durata relatiilor de colaborare definindu-se prin motivele de castig.

Delfinii sunt o categorie opusa de intreprinzatori si se caracterizeaza astfel:

1. Relatia cu oamenii. Majoritatea oamenilor sunt demni de respect si incredere, omul purtand in sine atat porniri rele, cat si bune. Aceste porniri se dezvolta la oameni in mod diferit, in functie de mai multi factori: naturali, externi, interni, de mediu, de educatie. Principiul de baza al acestei relatii este ca obtii mai mult de la oameni cu binele decat cu raul. Cea mai buna baza a colaborarii consta in sinceritatea si increderea in relatiile de afaceri, iar cel mai bun mijloc de a face afaceri este sa nazuiti spre rezultate reciproc avantajoase.

2. Relatia cu societatea. Societatea si institutiile sale reprezinta un mijloc de punere de acord a intereselor diferitilor indivizi si grupe sociale, precum si garantia apararii cetatenilor. Desi legile nu sunt considerate echitabile, ele trebuiesc totusi respectate.

3. Relatia cu sinele. Delfinul se autoapreciaza ca nefiind un om rau, ci unul demn de respect. Daca e sarac, considera ca aceasta se datoreaza faptului ca nu a depus destule eforturi, a ales sfera de actiune gresit, este prost organizat sau insuficient pregatit.

4. Relatia cu lumea si natura. Lumea e minunata, ea ofera omului multe posibilitati pentru descoperirea propriilor aptitudini, ea este un mijloc de forta naturala la care participa si delfinii. Viata e fericita si nu e limitata numai la ceea ce se vede, ci exista valori de suflet precum dragostea si prietenia. Delfinii considera ca isi datoreaza viata naturii pe care trebuie sa o conserve pentru generatiile viitoare si o sa faca mai frumoasa.

9

5. Relatia cu valorile spirituale. Lumea nu se supune doar legilor materiale, ci exista si anumite legi pe care oamenii pe percep ca fiind glasul constiintei, al milei fata de durerea altor oameni, legi ce actioneaza pretutindeni, inclusiv in afaceri.

6. Relatia cu afacerile. Afacerea proprie reprezinta vocatia si menirea individului, reprezinta ceea ce el poate face mai bine, fiind stapanul propriului destin. Pentru un delfin, afacerea sa reprezinta mijlocul de a-si realiza aptitudinile, de a-si pune in aplicare ideile, e posibilitatea de a trai mai bine, ajutandu-i prin munca sa si pe altii.

7. Relatia cu riscul. Riscul e definit prin calculul corespondentei pe termen lung intre profitul asteptat si pericolul ca afacerea sa nu mearga sau sa aduca prejudicii altora.

8. Scopul vietii este acela de a face viata sa si a altora mai bogata material si spiritual, de a se bucura de realizarea idelor sale cele mai indrazneste, de posibilitatea de a avea independenta. Principiul dupa care se guverneaza este: „Nu conteaza cat traiesc, ci cum.”

9. Mijlocul de atingere a scopului poate fi orice cu conditia sa fie legal si sa nu contravina propriilor principii morale. Alegerea intre un profit mare si o relatie buna se face in favoarea acesteia din urma.

10. Relatia cu prietenii si dusmanii. Toti oamenii pot fi potentiali parteneri ai unui delfin intr-o colaborare reciproc avantajoasa. Principiul de baza al alegerii partenerilor este cel bazat pe reputatia in afaceri in combinatie cu orientarile etice potrivite.

Se poate pp. ca cele 2 tipuri de intreprinzatori sunt identificate in culturi si civilizatii deoarece tipul ideal ramane neschimbat in spatiul istoric. Ceea ce da rechinilor si delfinilor caracteristicile individuale tipice este caracterul natiunii. O societate in care domina o anumita religie sau ideologie produce in mod inevitabil un set uniform de valori.

Etica si cultura in afaceri

Implicatiile culturii afacerilor in procesul de integrare si socializare a angajatilor firmelor economice

Integrarea angajatilor prezinta 2 aspecte: social si profesional. Acestea isi gasesc formele concrete de particularizare in functie de natura sistemelor sociale, de modelele culturii proprii categorii, dar si de trasaturile de personalitate. Integrarea apare ca una dintre fazele procesului de socializare. Este etapa care finalizeaza socializarea indirecta.

Valorile reprezentative pentru integrarea sociala si profesionala au urmatoare componente: nivelul cognitiv, cultura profesionala temeinica insusita la cote de performanta, cunoasterea cerintelor tehnice, intelectuale si a valorilor muncii, un ideal profesional clar determinat, valorile tehnice si tehnologice ale activitatii desfasurate, abilitati, constiinta profesionala, rezistenta la efort prelungit, participarea la ridicarea pregatirii profesionale.

Fiecarui individ ii este rezervat un loc in cadrul societatii ca obiectiv strategic al socializarii sale. Socializarea reprezinta procesul prin care individul invata tot ceea ce trebuie sa faca pentru ceilalti si ceea ce poate in mod legitim sa astepte de la ei.

Interesul rational

10

Afacerile din perspectica microeconomica

1. Ce nu este o afacere?

Cuvantul afacere este de sorginte franceza si acopera o gama foarte variata de acopera o gama foarte variata de activitati sociale de interes public, fie ca e vorba de afaceri juridice, afaceri interne sau externe, afaceri mediatice. Din punct de vedere economic „afacere“ înseamna mai degraba tranzactie comerciala.

Termenul anglo-saxon de business s-ar traduce mult mai bine în româneste prin „întreprindere comerciala privata“, o unitate economica care produce anumite bunuri sau presteaza anumite servicii, oferite pe piata libera.

Clisee si stereotipuri despre business

A. Mediul de afaceri ca jungla

Unul dintre miturile cel mai periculos din lumea oamenilor de afaceri este inspirat de conceptiile darwiniste: supravietuirea celor mai bine adaptati ca intr-o adevarata jungla. O astfel de viziune implica ideea ca afacerile inseamna competitie acerba si nu mereu corecta in care concurentii se devoreaza unul pe celalalt, fiecare bizuindu-se doar pe fortele proprii.

Pe langa faptul ca reflecta o intelegere eronata a biologiei, metafora junglei denatureaza total natura afacerilor. Acestea sunt posibile numai in societati evoluate si civilizate, iar competitia economica are loc nu într-o jungla, ci într-un cadru social bine organizat.

Contrar metaforei „fiecare pentru sine”, afacerile implica aproape întotdeauna largi grupuri de oa-meni care coopereaza si au încredere unii în ceilalti, din care fac parte retele de furnizori, prestatori de servicii, consumatori si investitori“. Afacerile nu au nimic în comun cu lupta biologica pentru supravietuire si reproducere, ci sunt un produs al evolutiei societatii umane, dezvoltându-se pe scara larga numai într-un cadru social guvernat de reguli stricte.

B. Mediul de afaceri ca un razboi

Intelegerea mediului de afaceri ca un camp de lupta se asociaza cu imagini si mai sangeroase decat viziunea darwinista. Razboiul este probabil cea mai dezumanizanta imagine pe care ne-o putem face despre afaceri. Notiunea militarista de aparare a teritoriului, de exemplu, sugereaza un mod gresit de comportament fata de consumatori. Cand o afacere isi apara teritoriul – adica segmentul de piata – in loc sa aiba grija de satisfacerea consumatorilor, are toate sansele sa piarda tocmai ceea ce incearca obsesiv sa pastreze.

Metaforele razboinice sunt in mod intrinsec nationaliste, alarmiste, pesimiste, conservatoare si autoritare, cu implicatii negative asupra sanatatii mintale a unei organizatii productive. „Paranoia nu stimuleaza creativitatea, si nici competitivitatea economica.”

11

Afacerile nu trebuie privite ca intrecerile similare de pe ringul de box in care care scopul este acela de a-ti face adversarul KO. Cele mai aprige batalii din afaceri se termina numai cu invinsi.

C. Mediul de afaceri ca masinarie eficienta de fabricat bani

In aceasta viziune, tot ceea ce este omenesc dispare si se transforma in ceva rece, impersonal si mecanic. Gandurile, sentimentele, intuitiile si relatiile interumane sunt inlocuite de cauze si efecte. Corporatiile nu se mai identifica cu oamenii si personalitatile care intra in alcatuirea lor, ci sunt privite ca niste sisteme functionale, in care oamenii sunt simple componente ce pot fi oricand inlocuite si in care personalitatea umana serveste, in cel mai bun caz, drept lubrifiant al masinariei. Intregul mediu de afaceri inceteaza a mai fi legat de aspiratii umane si este redus la mecanismele pietii.

Restructurarea unei companii se numeste „reproiectare“. Salariatii si managerii sunt „resurse umane“. Angajatii sunt piese intr-o masinarie uriasa, corporatiile devin masini de facut bani, iar managementul se face cu cifre.

Cei care vad afacerile in aceasta maniera mecanicista sunt obsedati de ideea unui control cat mai deplin asupra sistemului, dar tocmai excesul de control genereaza cele mai dificile probleme. Controlul sufoca inovatia deoarece muta accentul de pe ceea ce individul ar putea sa faca pe ceea ce el trebuie sa faca. Oamenii nu pot gandi ei insisi atata timp cat altcineva gandeste pentru ei.

D. Revolutia informatica

Astazi metaforele noastre mecaniciste tind sa fie inlocuite de analogii cu jucaria noastra preferata, computerul. In loc de cunoastere si conversatie vorbim despre „input“, iar toate planurile de afaceri sunt „programe“. Relatiile interumane devin o „interfata“, iar modul nostru de gandire este reprezentat din ce in ce mai insistent in limbajul specific al programatorilor si utilizatorilor de computere. In realitate, n u invata si nu creeaza, nu au intuitii, nu se plictisesc, nu se plang, nu au frustrari si nici ambitii; in schimb, au o uimitoare capacitatea de procesare a informatiilor.

Problema principala pe care o creeaza metafora inteligentei artificiale este aceea ca abilitatile speciale ale fiintelor umane sunt ignorate si minimizate de catre cei fascinati de procesarea mecanica a informatiei. Oricat de avansata ar fi prezenta „revolutie“ informatica, computerele sunt instrumente pentru oameni si nu invers.

E. Afacerile ca joc

Razboaiele sunt brutale si junglele sunt necivilizate. Masinile sunt inumane. Insa munca si afacerile pot fi placute si generatoare de satisfactii intrinseci? Abia de curand am inceput sa ne dam seama de faptul ca oamenii nu muncesc doar ca sa castige, ci si pentru ca munca poate fi in sine atractiva si stimulativa.

Metafora jocului s-a implantat in anii ’60, cand afacerile n-au mai fost vazute ca o lupta sangeroasa, pe viata si pe moarte, ci mai degraba ca activitate voluntara placuta. Imaginea castigarii unui joc s-a raspandit rapid intr-o societate amatoare de intreceri sportive. Afacerile nu sunt niste simple

12

jocuri, chiar daca competitia economica seamana mult cu anumite sporturi populare si se preteaza destul de bine unor comparatii cu intrecerile sportive.

Prezentate ca niste jocuri, afacerile tind sa devina un scop in sine, avand doar o legatura accidentala cu productivitatea, utilitatea si prosperitatea generala. Din acest punct de vedere, afacerile sunt privite ca niste intreceri sportive, ceea ce conteaza este „scorul“ si „victoria“, adica inregistrarea contabila a unor profituri cat mai mari, pierzandu-se din vedere scopul esential al afacerilor, anume satisfacerea unor nevoi sociale reale.

Tratarea „sportiva“ a afacerilor ca jocuri de noroc duce foarte usor la tentatia de a trisa din dorinta oarba de a castiga potul cel mare.

C este o afacere?

T oata lumea este de acord ca o afacere este o activitate menita sa aduca proprietarilor (patroni sau actionari) un anumit profit. Nu orice modalitate de a castiga bani sau bunuri este o afacere. A scoate un profit dintr-o afacere inseamna a inregistra anumite castiguri banesti prin vanzarea pe piata a unor bunuri si servicii. Atunci cand vorbim despre afaceri, luam in considerare si cadrul legal in care se desfasoare activitatea.

P rofitul intreprinzatorului privat este elementul esential al oricarei afaceri. Nu orice activitate economica furnizoare de bunuri sau servicii este o afacere, chiar daca se soldeaza cu anumite beneficii (sistemul national de educatie sau de sanatate nu sunt afaceri furnizeaza niste servicii de importanta vitala in societate). In general , nici serviciile publice precum caile ferate, sistemul energetic national, retelele de apa potabila nu trebuiec considerate afaceri, Nici intreprinderile comerciale aflate in proprietate publica, chiar daca produc bunuri si sunt, eventual, profitabile, nu sunt afaceri. Rostul lor nu este acela de a aduce profituri intreprinzatorilor privati, ci de a satisface anumite nevoi sociale.

Principalele teme aflate in disputa sunt:

a. Care este scopul intrinsec al afacerilor? Unii specialisti considera ca scopul primordial al oricarei afaceri este profitul intreprinzatorilor. Altii considera, dimpotriva, ca scopul oricarei afaceri este in primul rand acela de a satisface anumite nevoi sociale, profitul fiind rasplata cuvenita celor care contribuie eficient la realizarea acestui obiectiv.

b. Care este marimea profitului urmarit? Unii considera ca orice afacere ar trebui sa genereze maxim de profit un conditiile legii. Altii sustin, dimpotriva, ca maximalizarea profitului cu orice pret, chiar daca numai in limite legale, este o forma de egoism si de iresponsabilitate sociala. Grija omului de afaceri trebuie sa fie in primul rand utilitatea sociala si calitatea produselor, intreprinzatorul multumindu-se cu un profit rezonabil.

c. In folosul cui lucreaza oamenii de afaceri? Unii sustin ca managerii lucreaza exclusiv pentru a satisface interesul patronilor sau actionarilor de a realiza profituri cat mai mari. Altii considera insa ca o afacere buna si onorabila nu-i priveste exclusiv pe detinatorii capitalului investit, ci trebuie sa aiba in vedere interesele unor cercuri si categorii sociale mult mai largi care pot avea de castigat sau de pierdut de pe urma unei afaceri. Stakeholders se poate traduce prin participant, intelegand aici consumatorii, salariatii, furnizorii, creditorii sau locuitorii comunitatii.

13

Perspectivele complementare asupra afacerilor sunt:

-   Perspectiva restransa sau interna care priveste lucrurile la scara redusa, din interiorul intreprinderii capitaliste. Cadrul teoretic se limiteaza asadar la ceea ce se petrece in interiorul unei afaceri, considerand relatiile sale cu mediul economic exclusiv din punctul de vedere al celor care poseda capitalul si al managerilor care raspund de utilizarea lui acestuia.

- Perspectiva largita sau externa care priveste afacerile de scara macrosociala, ca elemente ale sistemului economic si ale celui social.

Afacerile in perspectiva microeconomica

Un model de expunere radicala si consecventa a dimensiunilor etice ale afacerilor din perspectiva restransa ne ofera Elaine Sternberg. Potrivit acestuia, managerii nu sunt responsabili decat fata de actionari, singura lor obligatie morala fiind aceea de a realiza un profit maxim pe cai legale. Daca actionarii doresc sa cheltuiasca o parte din profitul lor in scopuri sociale sau filantropice, este problema lor. n manager nu are insa dreptul moral de a fi „generos“ fata de diferite grupuri sociale pe banii actionarilor; tot ceea ce el are de facut este sa gestioneze afacerea pe care o conduce astfel incat proprie-tarii ei sa realizeze profituri maxime.

O activitate teleopatica este o activitatea care desemneaza scopul sau intrinsec, urmarind scopuri improprii sau o activitate care tinteste scopul creat, dar cu mijloace inadecvate.

Care este scopul intrinsec al afacerilor? Conform lui Elaine Sternberg, scopul definitoriu al afacerilor este maximizarea valorii proprietarilor pe termen lung prin intermediul vanzarii de bunuri sau servicii. In ultima vreme, aceasta viziune este cea mai controversata. Tendinta dominanta este aceea ca scopul afacerilor este nu numai profitul proprietarilor, ci afacerile cu 1000 de alte scopuri sociale. A devenit un loc comun ideea ca proprietarii nu sunt decat o categorie de stakeholders, ale caror interese trebuie satisfacute.

Scopul afacerii, pe de alta parte, nu este acela de a produce bunuri, servicii si nici acela de a adauga valoare. Acestea sunt mijloace indispensabile pentru atingerea scopului intrinsesc- maximizarea valorii pe termen lung in favoare proprietarilor.

Divergentele de opinii iccp intrebarea: „Ce este o afacere?”, in marea lor majoritate, nu sunt de natura strict teoretica, ci mai degraba ideologica.

Valoarea pe termen lung a proprietarilor

Valoarea detinuta de catre proprietari are o semnificatie strict economica, masurabila in unitati monetare, si nu trebuie confundata cu valoarea morala. Desi afacerile urmaresc exclusiv valori financiare, ele nu neaga,validitatea sau importanta celorlalte valori, fie acestea etice, spirituale sau artistice.

Oamenii se apuca de afaceri din varii motive. Conexiunea dintre afaceri si valoarea financiara este de natura logica, nu psihologica. Putem spune ca cei care fac afaceri urmarind alte scopuri decat maximizarea profitului nu fac afaceri de fapt. Mai mult, investitorii care refuza sa faca tranzactii

14

comerciale cu acele firme care polueaza mediul, care produc armament, tigari sau bauturi alcoolice, care sustin regimuri politice dictatoriale sau care exploateaza forta de munca ieftina din tarile sarace nu sunt oameni de afaceri.

O afacere poate fi evaluta prin valoarea actiunilor pe pietele bursiere, un instrument destul de bun de masurare a valorii detinute de catre proprietari in cazul companiilor cotate la bursa. In momente de criza, acest instrument se dovedeste ineficient pentru ca actionarii vand actiuni considerate perdante, dar care, pe termen lung, au sanse reale de redresare si consolidare. Nu toate afacerile sunt cotate la bursa si, deci, nu toate afacerile pot fi masurate prin volumul actiunilor pe piata bursiera.

Proprietari si “ participant” (stakeholders )

De ce vorbim despre „proprietari“ si nu despre actionari? Pentru ca nu toate afacerile sunt corporatii sau societati pe actiuni. Este important sa delimitam proprietarii de participanti. Termenul stakeholders desemneaza acele grupuri care participa intr-un fel sau altul la afacere. Astfel, pe langa proprietary, avem: salariati, client, furnizori, creditori, comunitati locale.

Progresiv sensul termenului “stakeholders” a fost denaturat, ajungand sa includa pe oricine are un interes oarecare fata de business. Termenul a ajuns sa incorporeze media, competitorii si teroristii, putand sa cuprinda si generatiile viitoare.

Teoria participarii contine patru erori fundamentale.

In primul rand, confunda afacerile cu guvernarea, intrucat sustine ca toate categoriile de stakeholders sunt la fel de importante in afaceri. Proprietarii au intaietate, de vreme ce scopul afacerilor este profitul acestora si nu binele public.

In al doilea rand, teoria participarii se beazeaza pe o confuzie in ceea ce priveste natura responsabilitatii. Pornind de la faptul ca afacerile sunt afectate de anumite grupuri si ca, la randul lor, afecteaza diferite grupuri, se ajunge la concluzia ca afacerile ar trebui sa le dea socoteala.

In al treilea rand, teoria participarii distruge responsabilitatea unei afaceri. Daca o afacere trebuie sa dea socoteala tuturor, de fapt nu mai este raspunzatoare fata de nimeni. O responsabilitate difuza este mai degraba iresponsabilitate.

In sfarsit, teoria participarii nu ofera nici un criteriu de evaluare a raspunderilor unei afaceri. Negand ca scopul afacerilor este valoarea proprietarilor, teoria participarii lasa fara raspuns o serie de intrebari capitale: Cum sa fie impacate aceste interese? Sunt toate de egala importanta? Sunt unele mai importante decat altele? Daca da, care sunt acestea?

Fara consumatori o afacere n-ar putea exista, dar satisfacerea nevoilor clientilor este numai un mijloc pentru atingerea scopului oricarei afaceri – profitul.

Interesul rational

15

Omul de afaceri nu urmareste decat sa castige cat mai mult, pe termen lung; aceasta este ‘datoria’ lui in calitate de businessman. Din pacate, orice afacere depinde in diversele ei activitati de numeroase alte grupuri de oameni, avand si acestia interesele lor. Ignorarea sau nesocotirea acestor interese ale diferitelor categorii de stakeholders ar putea fi, uneori, profitabila pe termen scurt, insa pe termen lung s-ar dovedi dezastruoasa. Din acest motiv un om de afaceri chibzuit, care isi cunoaste propriul interes este nevoit sa ia in calcul si intereselor celor de care depinde afacerea lui. Aceasta este esenta egoismului luminat sau a interesului rational. Este important sa fii corect atat fata de furnizori, cat si fata de actionari, si sa fii cinstit in relatiile cu salariatii sau clientii. Corectitudinea trebuie sa fie reciproca.

Etica in afaceri nu propune un tip de moralitate diferita de cea universala. ar fi cu totul inacceptabila si de neconceput ideea ca valorile si normele morale valabile pentru ceilalti oameni n-ar fi semnificative pentru oamenii de afaceri, care ar avea de respectat alte valori si principii morale , rezervate numai lor. Etica in afaceri nu este decat o aplicatie a regulilor morale generale in domeniul specific al afacerilor.

Datoria omului de afaceri este maximalizarea profiturilor. Dar acesta nu este un robot, programat sa nu urmareasca nimic altceva, ci este in primul rand un om ca toti ceilalti si, in aceasta calitate, se supune valorilor si normelor morale universale, care trebuie sa aiba prioritate fata de scopul limitat al activitatii sale profesionale. Ori de cate ori interesul omului de afaceri intra in conflict cu valorile si normele morale ca atare, acestea din urma au prioritate, chiar daca respectarea lor poate fi, momentan, in detrimentul afacerii sale.

Valori si principii ale eticii in afaceri

Care sunt, concret, valorile si principiile morale indispensabile in afaceri?

In primul rand, maximizarea valorii pe termen lung a proprietarilor solicita o perspectiva de lunga durata. Dar aceasta solicita confidenta si necesita incredere In plus, valoarea proprietarilor presupune posesie si, ca atare, solicita respectul dreptului de proprietate. Prin urmare, afacerile presupun un comportament care exclude minciuna, inselatoria, furtul, crima, coercitia, violenta fizica si orice ilegalitate, demonstrand in schimb onestitate si spirit de dreptate. Privite in ansamblu, aceste constrangeri formeaza ceea ce numim decenta elementara.

Dreptatea distributiva. practica, cele mai multe organizatii trebuie sa urmareasca simultan mai multe obiective(pana si orchestrele simfonice sau universitatile cu greu isi pot permite sa ignore aspectele de ordin financiar). Dreptatea distributiva serveste atat ca principiu de alocare a beneficiilor, cat si ca principiu de selectie si promovare. Ea ne arata de ce se acorda beneficii pentru contributiile aduse la realizarea obiectivelor asociatiei si cum trebuie alocate aceste beneficii, respectiv direct proportional cu valoare contributiilor pentru realizarea obiectivelor.

Dreptatea distributiva are in vedere realizarile, dispozitiile si aspiratiile in masura in care afecteaza efectiv sau potential valoarea pe termen lung a proprietarilor.Principiul dreptatii distributive sufera adesea anumite denaturari si intelegeri eronate.

In primul rand, dreptatea distributiva se refera exclusiv la contributia fiecaruia la prosperitatea afacerii.

16

In al doilea rand, ceea ce este corect sau just din perspectiva dreptatii distributive se raporteaza intotdeauna la scopul definitoriu al unei anumite organizatii si nu la un standard abstract, exterior.

In al treilea rand, dreptatea distributiva se aplica in interiorul unei organizatii, nu intre organizatii diferite.

In al patrulea rand, dreptatea distributiva nu cere un tratament egal pentru toti aceia care ocupa functii similare.

In concluzie, din perspectiva interna sau restransa asupra afacerilor, recomandam atentia si respectul fata de consumatori; tratamentul corect si stimularea, atat materiala, cat si morala a salariatilor; intelegerea si impartialitatea fata de furnizori; deplina corectitudine fata de creditori sau debitori; implicarea firmelor in viata publica a comunitatilor locale in care isi au sediul; o contabilitate cat se poate de corecta, respectarea legalitatii si achitarea tuturor obligatiilor fiscale fata de stat; protectia mediului si, in ultima instanta, un comportament echitabil in relatiile economice internationale cu parteneri din tarile mai putin dezvoltate din punct de vedere economic.

Afacerile in perspectiva macrosociala

Ideea de baza a specialistilor in business ethics care abordeaza afacerile dintr-o perspectiva largita este aceea ca toti membrii societatii au diferite nevoi materiale, pe care trebuie sa le satisfaca sistemul economic. Afacerile nu reprezinta singurul mod posibil in care pot fi satisfacute nevoile. Ele s -au impus, o data cu ascensiunea capitalismului, ca fiind – cel putin pana in momentul de fata – solutia cea mai eficienta de a sustine o crestere economica rapida si constanta. Esential este faptul ca nu societatea exista pentru ca oamenii de afaceri sa profite de pe urma ei ci, dimpotriva, afacerile exista pentru a satisface nevoile sociale.

Privind relatiile economice la nivel macrosocial, putem spune ca, fara nevoile de consum ale populatiei, n-ar exista afaceri, de niciun fel. functia social-economica a firmelor ca sistem de piata concurentiala nu mai este profitul intreprinzatorilor, ci satisfacerea in cat mai bune conditii a nevoilor sociale ale consumatorilor, printre care se cer enumerate nu numai nevoile de consum, ci si nevoia unui loc de munca si a unor mijloace de trai, nevoia de a trai intr-un mediu natural nepoluat sau nevoia unor servicii publice vitale, precum educatia, sanatatea, justitia.

Adeptii perspectivei largite nu incearca sa impuna oamenilor de afaceri alte datorii si obligatii morale decat acelea pe care le sustine si egoismul luminat sau interesul rational. Toata disputa se poarta asupra motivelor pe care se intemeiaza si prin care se legitimeaza aceste datorii si raspunderi morale. Pentru multi oameni gandul ca sunt tratati corect numai din calcul interesat este pur si simplu inacceptabil.

Ce este o corporatie?

Firma încorporată este, de departe, forma dominantă de entitate organizaţională în economia de piaţă modernă. Chiar dacă nu toate afacerile au statut de corporaţie şi chiar dacă multe corporaţii sunt societăţi non-profit, afacerile care domină economia de piaţă sunt in general societăţile pe acţiuni. Pentru a discuta despre obligaţii morale ale unei corporatii, trebuie să stabilim care sunt trăsăturile esenţiale ale unei corporaţii.

17

A. Trăsături definitorii ale unei corporaţii

Din punct de vedere legal, o corporaţie are personalitate juridică, fiind considerată drept o entitate independentă faţă de indivizii care lucrează în cadrul ei, care o conduc, care investesc în ea. Din acest motiv, o corporaţie se bucură de succesiune perpetuă; cu alte cuvinte, este o entitate ce poate supravieţui după dispariţia oricărui investitor, salariat sau consumator individual, cu condiţia să îşi găsească alţi investitori, salariaţi sau consumatori.

Bunurile aflate în proprietatea unei corporaţii nu sunt ale acţionarilor sau ale managerilor, ci aparţin în exclusivitate organizaţiei. Actionarii nu au dreptul să vină la sediul unei firme şi să plece acasă cu un computer sau cu un birou, în virtutea participării fiecăruia la capitalul integrat al corporaţiei. În mod similar, salariaţii, furnizorii sau consumatorii încheie contracte cu organizaţia şi nu cu acţionarii ei.

Răspunderile ce revin corporaţiilor:- În calitate de „persoane juridice”, corporaţiile au anumite drepturi şi obligaţii în societate, la

fel ca şi cetăţenii unui stat.- Nominal, corporaţiile se află în proprietatea acţionarilor, dar există independent faţă de

aceştia. De aceea, acţionarii nu sunt răspunzători de datoriile sau daunele provocate de corporaţie.- Managerii şi directorii au răspunderea „fiduciară” de a proteja investiţiile acţionarilor.

Aceasta înseamnă că se aşteaptă din partea managementului să păstreze investiţiile acţionarilor în siguranţă şi să acţioneze spre a le satisface cât mai bine interesele.

B. Pot corporaţiile să aibă responsabilităţi sociale? Friedman respinge categoric ideea de responsabilitate socială a corporaţiilor, în virtutea

următoarelor trei argumente:- Numai fiinţele umane sunt moralmente responsabile de acţiunile lor. Corporaţiile nu sunt

fiinţe umane şi, prin urmare, nu pot să îşi assume cu adevărat răspunderea morală pentru ceea ce fac.- Unica responsabilitate a managerilor este aceea de a acţiona în interesul acţionarilor. Asadar,

responsabilitate a managerilor unei corporaţii este aceea de a realiza un profit, deoarece acesta este scopul pentru care a fost creată organizaţia. A acţiona în vederea oricărui alt scop înseamnă abandonul răspunderii lor şi un adevărat „furt” din buzunarele acţionarilor.

- Problemele sociale sunt de competenţa statului şi nu îi privesc pe managerii corporaţiilor. Managerii corporaţiilor nu sunt nici pregătiţi să fixeze şi să urmărească ţeluri sociale.

C. Poate fi o corporaţie moralmente responsabilă? Este corporaţia numai o colecţie de indivizi care lucrează laolaltă sau este o entitate nu numai din

punct de vedere juridic, ci şi moral? Tendinţa dominantă în literatura de specialitate susţine că se pot atribui şi corporaţiilor anumite răspunderi morale, dar acestea sunt mai puţine şi mai slabe decât responsabilităţile morale ale indivizilor.

Argumentele se bazează, în principal, pe următoarea idee: pentru a atribui responsabilitate morală corporaţiilor, este necesar să se arate că acestea contează şi ca agenţi independenţi faţă de indivizii care le alcătuiesc. Două argumente pledează în acest sens. Primul argument este acela că, pe lângă indivizii care iau decizii în cadrul unei companii, fiecare organizaţie posedă o structură decizională internă, care orientează deciziile corporaţiei în direcţia anumitor obiective predeterminate. Structura decizională internă a corporaţiei se afirmă în statutul organizaţiei şi în politicile şi strategiile companiei.

Al doilea argument care susţine dimensiunea morală a responsabilităţii corporaţiilor este faptul că toate companiile au nu numai o structură decizională internă, ci şi un set de valori care definesc ceea ce se consideră a fi correct sau incorect în cadrul corporaţiei şi anume o cultură organizaţională. Aceste

18

convingeri şi valori exercită o puternică influenţă asupra deciziilor şi comportamentelor individuale.

Putem concluziona ca că organizaţiile au, realmente, un anumit nivel de responsabilitate morală ce reprezintă mai mult decât responsabilităţile însumate ale indivizilor din alcătuirea lor.

D. Responsabilitatea socială a corporaţiilor D1. De ce au corporatiile responsabilitati sociale?Această întrebare a stârnit aprige şi extinse controverse în trecut, dar astăzi majoritatea autorilor

acceptă că afacerile au, într-adevăr, şi alte responsabilităţi în afară de imperativul profitabilităţii maxime. Principalele argumente sunt de ordin economic si sunt strans legate de logica interesului rational sau a egoismului luminat. corporaţiile îşi asumă o serie de responsabilităţi sociale în măsura în care efectele

sunt benefice pentru profiturile lor. Exemplificam: - Corporaţiile percepute ca fiind socialmente responsabile pot beneficia de o clientelă mai

largă, în vreme ce o percepţie publică de iresponsabilitate socială se poate solda cu acţiuni ostile din partea consumatorilor.- Angajaţii pot fi atraşi să lucreze pentru acele corporaţii pe care le percep ca fiind socialmente

responsabile şi pot fi chiar mândri să lucreze la astfel de firme.- Contribuţiile pozitive la dezvoltarea socială pot fi considerate de către firme drept investiţii

pe termen lung- Implicarea voluntară a companiilor în acţiuni şi programe sociale poate să prevină iniţiativele

legislative ale guvernelor, asigurând astfel o mai mare independenţă a corporaţiilor faţă de controlul guvernamental.

Acestora li se adauga argumente morale:- Corporaţiile dau naştere unor probleme sociale şi, prin urmare, au responsabilitatea de a le

soluţiona şi de a preveni apariţia unor noi probleme. Prin inovaţii tehnologice şi creşterea eficienţei, firmele duc la dispariţia anumitor ocupaţii şi, implicit, la creşterea şomajului, migraţia forţei de muncă, depopularea unor zone afectate de o recesiune structurală şi suprapopularea zonelor de boom economic;

- În calitate de actori sociali puternici, cu acces la resurse importante, corporaţiile trebuie să îşi utilizeze puterea şi resursele în mod socialmente responsabil. O corporaţie multinaţională, care a acumulat un capital enorm prin munca şi creativitatea angajaţilor săi din ţara de

origine, bucurându-se de sprijin din partea guvernului vreme îndelungată, nu procedează corect atunci când se delocalizează, mutându-şi activele în ţările in curs de dezvoltare, unde salariile sunt mult mai mici şi reglementările de protecţie a mediului mult mai puţin severe.

- Toate activităţile corporaţiilor au un anumit impact social, fie prin produsele şi serviciile pe care le oferă sau locurile de muncă pe care le asigură, fie indirect, prin efectele lor asupra altor companii.

- Departe de a depinde exclusiv de ceea ce fac acţionarii lor, activitatea corporaţiilor se bazează pe contribuţia unor largi şi variate grupuri socio-profesionale, respectiv pe diferite categorii de stakeholders.

Problemele care apar iccp responsabilitatea sociala a corporatiilor sunt cele care vizeaza modul in care corporatia pot fi trase la raspundere pentru comportamentul lor immoral.

D2. Tipuri de responsabilităţi sociale ale corporaţiilorCel mai cunoscut si acceptat model privind responsabilitatea sociala ale corporatiilor este cel

propus de Archie Carroll. Acesta poarta denumirea de model cvartipatrid al responsabilităţii sociale corporatiste.

Carroll priveşte responsabilitatea socială a corporaţiei ca pe un concept multistratificat, în care distinge patru aspecte intercorelate dispuse piramidal astfel încât responsabilitatea socială presupune reuniunea responsabilitatilor dpdv etic, legal, economic si filantropic.

19

Responsabilitatea economică. Companiile au acţionari care pretind un câştig rezonabil pentru investiţiile lor, au angajaţi care doresc slujbe sigure şi bine plătite, au clienţi care cer produse de bună calitate la preţuri accesibile. Aceasta este prin definiţie raţiunea de a fi a diferitelor afaceri în societate, astfel încât prima responsabilitate a unei afaceri este aceea de a fi o unitate economică funcţională şi de a se menţine pe piaţă.

Responsabilitatea legală. Responsabilitatea legală a corporaţiei solicită ca afacerile să se supună legilor şi să respecte „regulile jocului”. În majoritatea cazurilor, legile codifică vederile şi convingerile morale ale societăţii. De exemplu, în ultimii ani mai multe firme de marcă au avut de suportat penalităţi în urma dovedirii în justiţie a unor practice de concurenţă neloială, materializate în strategii ilegale, menite să le asigure păstrarea sectorului lor de piaţă.

Responsabilitatea etică. Responsabilităţile etice obligă corporaţiile să facă ceea ce este just, corect şi echitabil, chiar dacă nu sunt silite să procedeze astfel de cadrul legal existent. Responsabilităţile etice constau în ceea ce societatea aşteaptă din partea corporaţiilor, dincolo de cerinţele economice şi legale.

Responsabilitatea filantropică. Cuvântul grecesc „filantropie” înseamnă literal „iubirea de oameni” şi introducerea acestui termen în contextul mediului de afaceri are în vedere toate acele situaţii în care corporaţia are libertatea de a decide, fără nici o constrângere exterioară, să se implice în acţiuni ce vizează îmbunătăţirea calităţii vieţii angajaţilor, a comunităţilor locale şi, în ultimă instanţă, a societăţii în ansamblu. Acest nivel de responsabilitate socială cuprinde o mare varietate de iniţiative, printre care donaţii caritabile, construcţia unor facilităţi recreative pentru salariaţi şi familiile lor, sprijinul acordat şcolilor locale, sponsorizarea unor evenimente artistice sau sportive. Responsabilităţile filantropice sunt numai cele dorite de societate, fără a fi pretinse ori aşteptate din partea corporaţiilor.

Modelul cvadripartit propus de Carroll structurează diferitele responsabilităţi sociale ale corporaţiilor pe dimensiuni distincte, fără a nesocoti faptul primordial că firmele au obligaţia de a fi, înainte de toate, profitabile în limitele legii.

D3. Responsabilitatea socială a corporaţiilor în context European Conceptul de responsabilitate socială a corporaţiilor s-a dezvoltat cu deosebită vigoare în Statele

Unite, insa nivelurile de responsabilitate sociala din modelul Carroll se regasesc si in Europa. În SUA, responsabilitatea economică este puternic focalizată pe profitabilitatea companiei şi, ca atare, se defineşte, în primul rând, prin obligaţiile acesteia faţă de acţionari.In Europa, obligatiile companiilor sunt mult mai extinse atat de fata de angajati, cat si fata de comunitatile locale.

Responsabilitatea legală este privită în Europa ca bază a tuturor celorlalte forme de responsabilitate social. Europenii au tendinţa de a atribui statului rolul de a impune regulile jocului economic, pe când în concepţia nord-americană reglementările guvernamentale sunt privite mai degrabă ca nişte ingerinţe nedorite.

Iccp responsabilitatea etica, in compartie cu americanii, europenii sunt mai suspiciosi fata de marile corporatii, de aici, o permanenta stare de alerta a publicului fata de buna credinta a firmelor de mare anvergura.

În ceea ce priveşte responsabilitatea filantropică, în Europa ea nu a fost implementată graţie unor acte discreţionare ale unor companii, ci pe calea unor reglementări legislative.

E. Responsivitatea socială a corporaţiilor se refera la capacitatea unei corporatii de a raspunde presiunilor sociale.

Carroll delimiteaza 4 filozofii sau strategii de responsivitate sociala a companiilor:a. Strategia reactiva:Corporaţia neagă orice responsabilitate faţă de problemele sociale, clamând

că de această problemă trebuie să se ocupe guvernul sau încercând să demonstreze că nu are ce să îşi reproşeze, întrucât a respectat toate prevederile legale.

20

b. Strategia defensive: Corporaţia îşi recunoaşte responsabilitatea socială, dar încearcă să scape de ea acţionând pe linia minimului efort, mizând mai ales pe măsuri de faţadă şi pe politici de imagine menite să salveze aparenţele, evitând să se implice serios în acţiuni pozitive şi costisitoare.

c. Strategia acomodanta: Corporaţia îşi acceptă responsabilităţile sociale şi se străduieşte să acţioneze astfel încât să mulţumească grupurile influente de presiune din societate.

d. Strategia proactiva: Corporaţia încearcă să depăşească normele acceptate în domeniul său de activitate şi să anticipeze viitoarele expectaţii ale publicului, făcând mai mult decât ceea ce i se poate cere în mod obişnuit la momentul respectiv.

Dificultăţile de identificare a strategiilor nete de responsivitate sociala au dus la dezvoltarea unor instrumente de conceptualizare a rezultatelor, grupate sub conceptul de performanţă socială a corporaţiilor.

F. Performanţa socială a corporaţiilor

Performanţa socială a unei corporaţii poate fi estimată în funcţie de principiile de responsabilitate social, procesele de responsivitate socială ale firmei şi rezultatele activităţii sale. Aceste rezultate se delimitează în trei domenii distincte:

a. Politicile sociale includ strategii explicit enunţate ale firmei, în care se afirmă valorile, convingerile şi scopurile sale în legătură cu mediul social.

b. Programe sociale. Acestea cuprind ansambluri de măsuri concrete menite să implementeze politicile sociale ale firmei. De exemplu, multe companii au adoptat programe omologate la nivel internaţional de control al efectelor poluante asupra mediului, ceea ce face posibil un audit standardizat al performanţei lor în domeniul protecţiei mediului.

Impacte sociale. Acestea pot fi estimate urmărind schimbările concrete pe care le-a realizat o corporaţie prin implementarea programelor sale într-un anumit interval de timp. Desi sunt mai greu de cuantificat, ele pot fi exprimate sub forma unor parametri măsurabili ai gradului de poluare, sub forma ratei alfabetizarii intr-o zona geografica sau sub forma compozitiei fortei de munca.

G. Teoria participativa a firmei

Termenul de „participanţi” sau stakeholders a apărut în anii 1960, dezvoltarea teoretică a temei a apărut mult mai târziu. In 1984, Edward Freeman dezvolta teoria participativă a firmei care are ca punct de pornire analiza diferitelor grupuri faţă de care o corporaţie are anumite responsabilităţi. Ideea de bază este aceea că o corporaţie nu este condusă numai în interesul acţionarilor săi, ci că, pe lângă aceştia, există un evantai de grupuri sociale sau stakeholders, care au, la rândul lor, interese legitime faţă de activitatea unei companii.

Conform lui Freeman, un stakeholder este un participant intr-o organizatie, un grup sau individ care poate să afecteze ori care este afectat de atingerea obiectivelor organizaţiei. Dar ce se înţelege prin „a afecta” şi „a fi afectat”? Raspunsul se bazeaza pe 2 principii simple. Primul este principiul drepturilor încorporate, potrivit căruia o corporaţie are obligaţia de a nu viola drepturile altora. Al doilea, principiul efectului încorporat, spune că o corporaţie este responsabilă de efectele acţiunilor sale asupra celorlalţi.

Modelul tradiţional de management capitalist presupune că o companie este legată de numai patru grupuri: furnizorii, salariatii, actionarii si consumatorii. Acţionarii sunt proprietarii” firmei şi, drept consecinţă, reprezintă grupul dominant, în interesul cărora firma trebuie să fie condusă, dar compania are obligaţii nu numai faţă de un singur grup, ci faţă de întreaga varietate de grupuri sociale care sunt afectate de activitatea firmei.

21

H. Un nou rol al managementului

Perspectiva lărgită asupra responsabilităţii corporaţiilor faţă de multiple grupuri de participanţi atribuie managerilor un rol nou. În loc de a mai fi nişte simpli agenţi ai acţionarilor, managerii trebuie să ţină seama de drepturile şi interesele tuturor categoriilor legitime de participanţi. De asemenea, trebuie să găsească un echilibru intre responsabilitate fiduciară faţă de interesele acţionarilor si interesele concurente ale altor grupuri de participanţi ca să asigure supravieţuirea pe termen lung a companiei.

Freeman susţine democraţia participativă (fiecare corporaţie acordă fiecărei categorii de stakeholders posibilitatea să influenţeze şi să controleze deciziile companiei) si de guvernare corporatista care codifică şi reglementează diferitele drepturi ale grupurilor de participanţi.

I. Răspunderea corporaţiilor: firma ca actor „politic”

În concepţia lui Friedman, corporaţiile nu ar trebui să se implice în politici şi programe sociale deoarece aceasta este o sarcină a guvernului. Managerii corporaţiilor acţionează mandataţi de acţionari şi sunt răspunzători faţă de acţionarii care i-au investit cu autoritate şi nu faţă de public.

Astăzi răspunderea corporaţiilor este o problemă ceva mai complexă. Corporaţiile au început să se implice din ce în ce mai activ în activităţi sociale, asumându-şi de facto multe dintre funcţiile care înainte reveneau exclusiv statului. Firmele au început astfel să joace rolul de actori „politici”.

Două motive majore stau la baza acestui proces: eşecul guvernamental, pe de o parte; puterea şi influenţa crescândă a corporaţiilor, pe de altă parte.

a. Esecul guvernamental: diferite ameninţări ale supravieţuirii umanităţii încep să ocupe o poziţie dominant în sfera preocupărilor presante ale opiniei publice. Exemplele invocate sunt: riscul catastrofelor nucleare, riscul încălzirii globale, riscul agriculturii industriale şi riscurile inerente dezvoltării unor noi tehnologii, precum ingineria genetic.

În mod normal, acestea sunt probleme de care ar trebui să se ocupe guvernele şi politicienii, insa, de multe ori, guvernele s-au dovedit incapabile în mare măsură să-şi protejeze cetăţenii.

Putem spune ca societăţile moderne se conturează o nouă problemă: chiar dacă, pe de o parte, oferă

cetăţenilor o abundenţă de bunuri şi servicii, pe de altă parte, societăţile modern îşi confruntă cetăţenii cu riscuri severe în ceea ce priveşte sănătatea, mediul şi chiar supravieţuirea umanităţii.

De multe ori, riscurile depasesc posibilitatile de interventie ale unui singur guvern ( de exemplu, efectul de sera, tragedia de la Cernobal). In timp, guvernele şi-au pierdut o parte din capacitatea lor tradiţională de a soluţiona problemele majore cu care se confruntă societăţile moderne.

b. Cresterea puterii corporatiilor Ideea centrală a poziţiilor critice este argumentul că, de-a lungul şi de-a latul globului, vieţile

oamenilor sunt tot mai puţin controlate şi modelate de guverne şi tot mai mult controlate de corporaţii. Iată câteva dintre exemplele cel mai des invocate.

- Liberalizarea şi dereglementarea pieţelor şi industriilor au acordat mai multă influenţă, libertate şi spaţiu decizional actorilor privaţi.

- În aceeaşi perioadă, a avut loc o uriaşă privatizare a unor servicii publice majore şi a unor companii din sectorul public. Industrii de calibru, precum media, telecomunicaţiile, transporturile sau diferite utilităţi sunt acum dominate de actori privaţi.

- Majoritatea ţărilor industrializate au de luptat, într-o măsură diferită, cu fenomenul şomajului. Deşi guvernele sunt responsabile de soluţionarea acestei probleme, ele au din ce în ce mai puţin

22

posibilitatea de a influenţa proporţiile forţei de muncă neocupate, atâta timp cât deciziile privind politica de angajare, de relocalizare sau concediere a forţei de muncă sunt luate de către corporaţii.

- Globalizarea facilitează relocalizarea şi dă companiilor posibilitatea de a antrena guvernele într-o adevărată „cursă către abis”; corporaţiile au tendinţa de relocalizare către regiunile în care preţul forţei de muncă este foarte scăzut, legislaţia privind condiţiile de muncă şi protecţia mediului este foarte permisivă.

Companiile sau corpurile organizate de interese îşi asumă din ce în ce mai mult rolul de actori politici în sfera problemelor sociale sau de mediu. Ideea de democraţie este aceea de a da oamenilor posibilitatea de a controla condiţiile de bază ale vieţii lor şi de a alege acele politici pe care ei le considera dezirabile. Cum însă multe dintre deciziile de importanţă vitală pentru societate nu mai sunt luate de către guverne (şi, ca atare, indirect de către cetăţenii care le-au ales să îi reprezinte), ci de către corporaţii (care nu sunt supuse alegerii democratice), problema răspunderii democratice capătă o importanţă cruciala.

c. Problema răspunderii democratice

Întrebarea esenţială este cine controlează corporaţiile şi faţă de cine sunt ele răspunzătoare. Adepţii lui Friedman accepta organizaţiile comerciale sunt răspunzătoare numai faţă de acţionarii lor. De fapt, corporaţiile influenţează şi modelează acum mare parte din viaţa publică şi privată din societăţile moderne, astfel încât se manifestă ca actori politici, ar trebui ca organizaţiile comerciale să fie în mai mare măsură răspunzătoare faţă de societate.

Dată fiind puterea marilor corporaţii, alegerea individuală a consumatorului (pro sau contra anumitor produse) are mai multă putere decât alegerea unui candidat politic la urne. Alegerile consumatorilor sunt considerate de către unii autori ca nişte „voturi la cumpărături”, chiar daca au putere limitata.

Se ridică astfel problema cum să fie determinate corporaţiile să fie răspunzătoare în cât mai mare măsură faţă de cele mai reprezentative categorii de participanţi. Creşterea răspunderii corporaţiilor faţă de societate este legată de vizibilitatea activităţii şi performanţei sociale a corporaţiilor. Termenul cel mai des folosit este acela de transparenţă. Transparenta e legata, in principal, de latura sociala a intreprinderii, dar si de latura ei comerciala.

23

24