15.Jean J. Rousseau 15.1Prezentaţi teoria contractului social în viziunea lui Jean J. Rousseau.„Contractul social” urmează aceeaşi ordine de idei şi exprimă regretul pierderii stării naturale, recunoscând că o reîntoarcere pură şi simplă la starea naturală, după atingerea civilizaţiei este imposibilă. În esenţă el observă că ceea ce constituia fericirea primitivă era bucuria libertăţii şi egalităţii, iar pentru regăsirea echilibrului iniţial, el recurge la ideea contractului social.După Rousseau, contractul trebuie conceput în modul următor:pentru moment indivizii să confere drepturile lor statului care apoi le redă tuturor cu nume schimbat (nu vor mai fi drepturi naturale, ci drepturi civile). În acest mod, actul fiind îndeplinit în chip egal de către toţi, nici unul nu va fi privilegiat, iar egalitatea este asigurată.Legea, pentru Rousseau, nu este altceva decât expresia voinţei generale, prin urmare ea nu este un act arbitrar de autoritate, ci exprimă adevărata suveranitate, care este potrivit concepţiei sale inalienabilă, imprescriptibilă şi indivizibilă.

15.2Comparaţi cauzele de apariţie a statului după Jean J. Rousseau şi Thomas Hobbes.Aparitia statului porneste de la „starea naturala”.Premisa de la care Hobbes proneste este ca toti oamenii suntegali de la natura dupa capacitatile fizice si intelectuale.Spre deosebire de Hobbes, Rousseau considerã cã poporul sau suveranul stabileste nu numai legile fundamentale ale pactului social,ci si toate celelalte legi generale. Chiar dacã unele legi sunt initiate de un anumit legislator, ele trebuie sã fie ratificate de cãtre popor prin liberul sãu sufragiu. Starea de naturala Rousseau se opune civilizatiei,este o stare originara. – amoralitate, asemeni lui Locke, contrat lui Hobbes. În consecinta, Rousseau delimiteaza cel mai net puterea legislativa de puterea executiva si raportul dintre ele. Potrivit lui, suveranul (puterea legislativa) însarcineaza un corp administrativ sau o magistratura (ca putere executiva), care sa se ocupe de aplicarea si mentinerea legilor, precum si de elaborarea de acte referitoare chestiuni de interes particular, acte care, desigur, trebuie sa corespunda contractului social. Rousseau e de parere ca acest corp administrativ trebuie numit principe când e activ, si guvernamânt când e pasiv. Asadar, puterea legislativa îsi subordoneaza puterea executiva, poporul este suveran în raport cu principele. Suveranitatea poporului, argumenteaza Rousseau, este inalienabila si indivizibila.

15.3Apreciaţi influenţa doctrinei lui Jean J. Rousseau asupra programului revoluţiei francezeRousseau a influențat hotărîtor, alături de Voltaire și Diderot, spiritul revoluționar, principiile de drept și conștiința socială a epocii; ideile lui se regăsesc masiv în schimbările promovate de Revoluția franceză din 1789.Rasunetul ideilor lui Rousseau este dovedit de faptul ca "Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului", devenita program al Revolutiei de la 1789, din Franta a fost elaborata pe baza "Contractului social", regasit, în mare parte apoi, în prima Constitutie republicana a Frantei, precum si în alte constitutii europene. Impactul puternic al ideilor contractualiste rousseau-iste a fost asupra iacobinilor care au văzut în minitratatul de drept politic, „Contractul social”, instrumentul de distrugere a statului monarhic-feudal, de construire a unei noi ordini politice. Jean Jack Rousseau ın lucrari criticınd regimul din Franta a scos ın evidenta noi cai de solutionare. In special Rousseau sustinınd ca statul apartine poporului şi nu conducerii a fost eficient ın ınsuşirea ıntelesului de stat-natiune. A initiat prabuşirea suveranitatii divine a regelui şi ın loc a scos ın evidenta vederea suveranitate a poporului. Rousseau sustinınd ca toti oamenii s-au nascut egali şi liberi a subliniat stringenta continuarii şi ın viata sociala a egalitatii şi libertatii. Cu notiunea de consens social a atras atentie la reprezentarea vointei generale, a pus bazele legilor şi constitutiei actuale. Razboaiele la care a participat ın sec. 18 Franta a adus statul ın pragul falimentarii cu exceptia regelui şi aristocratiei poporul traia ın saracie şi mizerie, toate acestea au constituit motive ce au instigat revolta.

16.Utilitarismul englez (Jeremy Bentham, John Mill, Herbert Spencer)

16.1.Expuneţi ideile lui Jeremy Bentham ca fondator al utilitarismului englez.In sec XIX in filosofia engleza se observa tendinta de a renunta la liberalism.Aceasta tendinta se manifesta sub utilitarism.Fondatorul utilitarismului englez este J.Bentham.Lucrarea principala este „introducere in principiile de morala si legislatie”,prin care el introduce utilitarismul,afirmind ca scopul final al vietii omului este obtinerea placerii,iar produce placere tot ce este util,iar ceea ce nu produce placere este imoral.Morala dupa Bentham este calculul placerilor.El afirma ca nimeni nu poate fi fericit intr-o multime de neferiticiti.Daca societatea e nefericita, aceasta se rasfringe asupra fiecaruia,si invers.Scopul legilor este de a asigura cit mai mare placere pentru un numar cit mai mare de oameni.Bentham urmareste un utilitarism colectiv,el nu face deosebire dintre diferite categorii de placeri, la el e vorba de cantitate si nu de calitate. Aceste idei ale lui Bentham au constituit baza unei profunde critici a societatii ce aspira sa dovedeasca utilitatea credintelor, obiceiurilor si institutiilor existente in timpul sau. Activist in favoarea reformei legilor, s-a infruntat cu doctrinele politice ale epocii cum sunt dreptul natural si contractualismul. A fost primul care a propus o justificare utilitarista a democratiei. Inaintand extraordinar pentru timpul sau, a luptat pentru bunastarea animalelor, sufragiu universal si discriminalizarea homosexualitatii.16.2Determinaţi efectele adaptării oamenilor la viaţa socială pe baza teoriei lui Herbert Spencer.Pe baza concepţiilor evoluţioniste, Spencer a construit un sistem întreg de filosofie.Potrivit lui Spencer, viaţa este un gigantic proces ritmic, o mişcare continuă de formaţie şi de descompunere. Sensul acestei mişcări este ceea ce constituie evoluţia, iar ea consistă în mod mai precis dintr-o trecere de la omogen la heterogen, de la nediferenţial la diferenţial, de la incoerent la coerent. Societatea umană este asimilată unui organism biologic. Prin efectul selecţiei naturale, speciile se transformă, adaptîndu-se încetul cu încetul condiţiilor mediului, cele care nu se adaptează, pier.

O privire interesantă asupra relaţiei om – societate o realizează Herbert Spencer. Contemporan şi admirator al lui Ch. Darwin, Spencer proiectează o viziune organicistă, considerând societatea ca un câmp al luptei pentru existenţă. În domeniul dreptului, Spencer formulează un ansamblu de “Principii de Etică absolută”, intre care principiul fundamental este: “Fiecare poate să facă ceea ce voieşte, numai să nu lezeze libertatea egală a celorlalţi”; complementarul acestui principiu se referă la consecinţe, şi el sună astfel: “fiecare trebuie să suporte consecinţele propriei sale naturi şi ale propriei sale conduite”.

În baza acestor principii, Spencer formulează o listă a drepturilor naturale ale omului, derivate din ele: dreptul de a se mişca liber, dreptul de proprietate, dreptul liberului schimb, dreptul libertăţii de credinţă, libertatea cultului, a cuvântului, a presei libere, etc.

Esenţa concepţiei lui Spencer este organizarea vieţii sociale, astfel încât individului să i se permită maximum posibil de drepturi şi libertăţi, statul fiind doar un protector al acestora.

16.3.Apreciaţi contribuţia lui John Mill la dezvoltarea doctrinei utilitariste.John Stuart Mill (1806 – 1873, opera principala – Utilitarianism, 1863), incearca sa concilieze notiunile de justitie cu cea de interes, recurgind la notiunea de interes general, superior interesului individual. Pentru Mill utilitatea este fundamentul moralei. Conform acestui principiu acțiunile sunt corecte proporțional cu tendința lor de a promova fericirea și sunt incorecte în măsura în care tind să producă inversul fericirii. Prin noțiunea de fericire Mill înțelege prezența plăcerii și absența durerii, dar termenul de plăcere trebuie înțeles într-o accepțiune generală care nu înseamnă doar plăcere fizică ci și „plăcerea frumosului, a decorativului, a delectării”. Mill nu abandonează teoria lui Bentham și acceptă utilitatea ca fiind un principiu al valorilor morale motiv pentru care o acțiune poate fi judecată în funcție de fericirea pe care o aduce unui anumit număr de indivizi.Spre deosebire de Jeremy Bentham, Mill accentuează diferența dintre plăceri și imaginează o ierarhie a plăcerilor care ar sta la baza conceptului de fericire. Mill nu este un hedonist (hedonismul privit ca o „doctrină a porcilor”), el vorbește de două categorii de plăceri: trupești și spirituale. Ultimele sunt dezirabile, căci spune acesta, sunt superioare calitativ plăcerilor trupești, deci implicit conduc la o fericire mai mare.Mill își construește propria viziune despre utilitarism având în vedere distincția bine personal - bine public. Acesta este un alt punct în care utilitarismul lui Mill se deosebește de cel al lui Bentham, motiv pentru care utilitarismul lui Mill este numit și Utilitarism altruist. Deși Mill este conștient că un obiectiv ca acela de a ajusta binele personal în funcție de binele public este un demers dificil care nu poate fi atins cu ușurință, el consideră că sacrificiul unui individ poate fi considerat cea mai înaltă virtute.

17.Georg Hegel 17.1.Relataţi principalele idei politico – juridice a lui Georg Hegel.Pricipala opera a sa este „Filosofia dreptului”.LA hegel istorisicmul promova utilizarea in cercetare a materialului isotirc.Istoricismul e o directi in gindire deoarece se intilnesc 3 curente diferite:istoricismul politic,juridic si filosofic.Istoricismul politic- filosofia restauratiei apare in Franta ca reactie la revolutia franceza.acest curent dorea reintoarcerea formelor monarhiei absolute,restaurarea situatiei pina la revolutie.Istoricimul juridic- ideea principala era opozitia absoluta fata de lege,el nu recunostea legile,dupa el legile reprezinta o stopare a evolutiei dreptului.daca la un moment dat apare o lege ea stopeaza reglementarea juridica in materie pt o anumita perioada.Hegel compara evolutia dreptului cu evolutia limbajului.Dreptul este opera legislatorului,acesta doar consfinceste,scrie,dreptul dezvoltat de constiinta juridica populara.Unicul izvor de drept dupa Hegel este obiceiul,altele nefiind acceptate.17.2.Analizaţi evoluţia spiritului obiectiv după Georg Hegel.Trebuie să reţinem că Hegel a fost, în primul rînd, un filosof idealist, a cărui gîndire nu a încremenit la nivelul unui cult al statului, adică la nivelul spiritului obiectiv; el a fost profund şi definitiv ataşat de ideea absolută. Una din nuanţele subtile ale spiritului universal se referă la spiritul-naţiune. Fiecare popor are propria sa istorie ghidată de un spirit naţional specific, care atinge cea mai înaltă formă de exprimare în cadrul statului-naţiune. Fiecare popor are constituţia pe care o merită. Naţiunile au o evoluţie proprie şi se dezvoltă gradual, trecînd prin etapele de creştere, maturitate şi declin. Dacă spiritul subiectiv aparţine entităţilor individuale, iarspiritul obiectiv este specific contextelor sociale, spiritul absolut iese în evidenţă ca stadiu înalt de dezvoltare metafizică. Locul suprem în cadrul acestei evoluţii e rezervat de Hegel artiştilor şi filosofilor, singurele entităţi capabile să se simtă confortabil în cercul restrîns al gîndirii pure.17.3Evaluaţi distincţia dintre stat şi societatea civilă pornind de la ideile politico - juridice ale lui Georg Hegel. Hegel şi apoi Karl Marx defiena societatea civilă ca: „...o stare atinsă de popoarele avnsate, dar marcate însă de egoism şi avariţie, lipsă de coeziune morală, deci se referea în special la ordinea economică şi socială cu principii proprii, independent de cerinţele etice, juridice sau politice”.Ideea de societate civilă reprezintă treapta de mijloc pe drumul organizării sociale de la familie la stat.Destinul conceptului de societate civilă în opera lui Hegel trebuie judecat de pe un palier teoretic în care statul apare ca întruchipare absolută a ideilor universale de libertate, dreptate şi moralitate. Totodată, statul exprimă ideea de întreg, de unitate civilă deplină şi reprezintă un factor unic de stabilitate socială şi politică. la baza constituirii societăţii civile se află trei moment esenţiale: deplina coerenţă între trebuinţele individuale şi sistemul trebuinţelor sociale; asigurarea libertăţii individuale; alături de ocrotirea proprietăţii, impunerea unei puteri administrative care să aibă grijă de interese particulare şi comune ale societăţii.Referindu-se la ideea de stat Hegel şi-a imaginat o structură piramidală de organizare politică şi administrativă. În prefaţa „Prelegerilor de filosofie a istoriei” a oferit un top cratologic în cadrul căruia locul suprem revine monarhului. Următorul nivel este ocupat de funcţionarii de stat şi guvernanţi, iar ultimul loc revine corporaţiilor şi stărilor. Relaţia individului cu statul este mediată de societatea civilă, în sensul că realizarea idealurilor individuale este în strînsă legătură cu satisfacerea intereselor comune ale cetăţenilor.

18.Şcoala istorică a dreptului 18.1.Prezentaţi ideile principale ale şcolii istorice a dreptului.Împotriva dreptului natural au fost formulate numeroase critici iar cel mai important opozant al Şcolii dreptului natural s-a constituit într-o grupare pozitivistă şi anume Şcoala istorică a dreptului.Principalele teze ale scolii istorice a dreptului: 1. dreptul se naste in mod spontan, ca si limba, se cristalizeaza in mod inconstiebnt, se dezvolta in strinsa legatura cu spiritul poporului2. dreptul e produsul colectiv al desfasurarii istorice a vietii unui popor3. nu legea, ci cutuma reprezinta principalul izvor al dreptului si baza acestuia.4. Legiuitorul este numai un organ al constiintei nationale, nu dispune de putere creatoare de drept5. Legile nu au o valabilitate si o aplicabilitate universala18.2.Determinaţi şi argumentaţi legătura dintre şcoala istorică a dreptului şi istoricismul filosofic.

În legătură cu Şcoala istorică a dreptului au fost făcute mai multe remarci critice:-         ea a opus elementul instinctiv, emotiv, mistic, raţiunii;-         această şcoală a fost împotriva reformelor legislative;-         anumite elemente ale ideii „spiritul poporului” au fost preluate şi speculate de doctrina naţional-socialistă şi au servit la justificarea arbitrariului nazist care nu s-a abţinut însă, contrar tezelor Şcolii istorice a dreptului, de la folosirea unui mecanism statal de legiferare, riguros şi eficace, dar în sens negativ.

18.3.Analizaţi raportul drept-obicei în contextul ideilor şcolii istorice a dreptului.Nu legea, ci cutuma reprezintă principalul izvor al dreptului şi baza acestuia. În raport cu cutuma, legea nu are decât o importanţă secundară, legea nu formează reglui conştiente, ea nu poate face altceva decât să capteze ceea ce s-a dezvoltat de la tine în viaţa socială de-a lungul istoriei unui popor si să-i asigure formularea. Teoria acestei şcoli afirmă că există o corelaţie esenţială intre orice manifestare juridică şi geniul naţional al poporului respectiv. Pentru această şcoală dreptul nu se naşte ca un produs reflectat al legislatorului; dreptul este un produs organic al societaţii şi legea, cand formează reguli constiente, nu face decat să prindă ceea ce a crescut de la sine în viaţa socială şi istorică, spre a-l pune în formule. În aceste condiţii dreptul de astăzi este produsul lent şi foarte complex al unei lungi desfăsurări istorice. Şcoala istorică a dreptului a asociat astfel dreptul cu istoria. Dreptul sustinea Savigny „nu e facut, ci se face singur”. Dreptul este un un fenomen natural, comparat de catre Savigny cu limba pe care o vorbim, care nu este o creaţie individuală şi nici nu se naşte din vointa cuiva. Ea este rezultatul culturii, credinţelor, educaţiei etc a unui popor de-a lungu timpului.Ca şi limba unui popor tot aşa şi dreptul reflectă instituţiile în procedeele, în scopurile şi în amănuntele sale cele mai mici, întreg trecutul istoric al unui popor.

19.Immanuel Kant 19.1.Prezentaţi ideile lui Immanuel Kant referitor la stat şi drept.Filosofia sa politică pleacă de la filosofia sa morală, care are în centru noţiunea de lege universală a raţiunii, umanitatea ca scop în sine. Scopul Statului, după Kant, este numai protecTia dreptului; statul trebuie să asigure cetăTenilor posibilitatea de a se bucura de drepturile lor, dar nu trebuie să se amestece în activităTile individuale, nici să îngrijească de activităTile individuale. El si-a îndeplinit funcTia sa, când a asigurat libertatea tuturor; în acest sens trebuie să fie Statul de drept.În mai multe texte politice, el îsi arată preferinTa clară pentru ordinea întruchipată de drept: e mai bun un stat puternic care îi oferă suveranului puterea de a garanta dreptul, decât un stat slab ce duce la haos.Kant reia ideile lui Montesquieu si recunoaste existenTa a trei puteri în stat (legislativă, executivă si judecătorească), însă consideră că această triadă trebuie văzutăca o ficTiune: ea aminteste faptul că orice concentrare excesivă a puterii devine un leagăn al despotismului. În schimb, nu trebuie să pună în discuTie unitatea dreptului. Cele trei puteri nu sunt, de altfel, „separate”, ci complementare.19.2.Analizaţi raportul dintre drept şi morală în concepţia lui Immanuel KantKant îsi completează reflectia asupra societăŃii, subliniind necesitatea de a supune politica exigentelor morale. În acest sens, Kant face o distinctie între actiunile „morale”, caracterizate de bunăvointă si căutarea binelui, si actiunile „legale”, care respectă legile civile stabilite pentru organizarea societătii. O societate de oameni drepti ar fi o societate perfectã. Dar existenta socialã nu se poate baza pe virtutile indivizilor care o compun. Cel care nu recunoaste în el însusi legea moralã trebuie, totusi, sã o respecte ca fiind o constrângere exterioarã. Vedem astfel cum morala poate servi drept cãlãuzã pentru legislator. Justitia legalã trebuie sã se inspire de aici, îndeosebi când îsi propune sã promoveze pacea în vederea statului „republican”.Pentru Kant, asocierea dreptului si a moralei se realizeazã si în celãlalt sens, întrucât, în opinia sa, justitia legalã creeazã conditii favorabile pentru bunãvointã. În fond, tocmaiaceastã legãturã fundamentalã stabilitã între idealul moral si viata juridicã este cea care va permite evitarea rãzboaielor si protejarea libertãtii umane.19.3.Adaptaţi ideile lui Im. Kant din lucrarea „Despre pacea perpetuă” la ideia contemporană despre integrare europeană.Fără îndoială că opera lui Immanuel Kant marchează etapa cea mai importantă în istoria doctrinei pacifismului. Lucrarea Zum ewige Frieden reprezintă concluziile practice ale conceptelor sale sociologice asupra războiului si a păcii. Se pronunTă pentru crearea unui Congres al Statelor, împărtăsind ideea că pacea se va statornici definitiv pe măsură ce libertatea popoarelor va fi câstigată si războiul înlăturat pentru totdeauna.Planul lui Kant de organizare a lumii preconiza o Uniune de state, aceasta fiind, după el,singurul mijloc de a împiedeca războiul si de a înlătura violenTa. Kant credea că războaiele pot fi înlocuite cu

arbitrajul. De altfel, toate principiile stabilite de către el în Spre pacea eternă sunt astăzi aproape universal recunoscute. Aceasta ne arată că doctrine de acest fel nu sunt numai exerciTii dialectice, ci chiar factori istorici, care însoTesc si reglementează progresul real.

20.Giorgio del Vecchio 20.1.Prezentaţi concepţia de bază despre stat şi drept a lui Giorgio del Vecchio.Reputatul filosof al dreptului Giorgio Del Vecchio, începe analiza noţiunii Dreptului menţionând că „întâia observaţie, care pune în lumină natura acestui concept, este că el se referă numai la fapte, la acţiuni. Noi nu putem înţelege predicatele de „just" sau „injust", de „drept", decât aplicându-le la o activitate; simplele fenomene naturale n-au aceste atribute, sunt străine de forma logică a dreptului, care n-ar avea nici un sens faţă de astfel de fenomene20.2.Analizaţi raportul dintre ideea de justiţie şi conştiinţa subiectivă a individului după Giorgio del Vecchio.Acesta susţine ideea că dreptul şi morala, fiind deopotrivă norme de conduită, trebuie să aibă un fundament comun (principiul etic). Conduita umană fiind unică, urmează că regulile care o determină trebuie să fie între ele coerente, să nu se contrazică.

Adevărata distincţie se întemeiază pe poziţia logică diversă a celor două categorii. Morala se referă la subiect în sine, adică confruntă o acţiune cu alta a aceluiaşi subiect. Dreptul, în schimb, confruntă o acţiune cu alta provenind de la subiecte diferite. Astfel, morala apare ca unilaterală, iar dreptul ca bilateral. Esenţa distincţiei între norma juridică şi cea morală, după Del Vecchio, este că „dreptul constituie Etică obiectivă, iar morala Etică subiectivă".

Se arată că dreptul este mai bine determinat decât morala, în el sunt inadmisibile incertitudinile. Normele juridice sunt explicit formulate şi au ca obiect de reglementare anumite relaţii sociale clar determinate. Del Vecchio arată că ambele norme sunt perfecte, având sancţiuni proprii, între sancţiunile specifice normei morale sunt enumerate: sentimentul de satisfacţie sau de remuşcare ce urmează îndeplinirii sau nesocotirii datoriei morale, sancţiunea opiniei publice (concretizată prin ironie, batjocură, respingere, marginalizare a celui ce a încălcat norma morală).

20.3.Apreciaţi originalitatea ideilor dreptului natural împărtăşite de Giorgio del Vecchio.Dreptul subiectiv constituie, după el principiul sau ideea limită a unui drept universal, propriu persoanei, inerent acesteia, care nu se poate epuiza în nici un raport concret de coexistenţă. Acest drept îl numeşte „drept natural”, considerându-l anterior oricărei aplicări şi oricărui raport social. Aceasta duce la concluzia că ideea şi conceptul dreptului nu coincid în mod necesar; nu tot ceea ce este juridic, adică are forma logică a dreptului, este just (nu răspunde principiului care constituie veritabila idee a dreptului). Ideea dreptului nu este pur formală (cum este conceptul) ci are un conţinut şi acest conţinut este cel al instituţiilor juridice pozitive. Ideea de justiţie se conturează mai bine atunci când se recunoaşte posibilitatea unei concepţii pur formale a justiţiei, care este insuficientă în virtutea imposibilităţii aplicării sale particulare şi concrete: o justiţie concepută formal este de fapt juridicitatea şi nu exprimă valori, chiar dacă omul în experienţa dreptului încearcă exigenţa acestuia ca o experienţă absolută.

21.Mircea Djuvara 21.1.Descrieţi principalele idei filosofico - juridice a lui Mircea Djuvara.O contribuţie remarcabilă a lui Mircea Djuvara s-a produs în planul analizei raportului dintre drept, stat şi naţiune. Respingând ideea dreptului pur şi pozitivismul juridic care au instaurat divinizarea absolută a autorităţii legii scrise fără să o controleze prin apelul la ideea de justţtie, dovedindu-se a fi astfel o concepţie greşită şi chiar primejdioasă, Mircea Djuvara a fost convins că dreptul se întemeiază pretutindeni pe realităţile istorice ale comunităţii umane concrete.Astfel, poporul român îşi întemeiază dreptul pozitiv pe viaţa naţională.Naţiunea este o realitate istorică ridicată la rangul de îndatorire etică supremă, iar statul a devenit numai expresia ei juridică21.2.Analizaţi raportul dintre dreptul pozitiv şi dreptul raţional la Mircea Djuvara.Dreptul, precizează M. Djuvara arată „actele permise, interzise sau impuse în societate pe baza ideii de justiţie”. El face o distincţie importantă între dreptul raţional şi dreptul pozitiv.Astfel, toate judecăţile prin care se constată justiţia acţiunilor în societate, de dreptul pozitiv, sunt numite aprecieri de drept raţional.Dreptul raţional este şi sursa idealurilor de justiţie pe care fiecare societate şi le făureşte raportând ideea de justiţie la condiţiile ei specifice. Justiţia, apreciază juristul român, este o valoare raţională şise impune prin propria sa autoritate. . Spre deosebire de conceptul dreptului natural,dreptul rational conceput

de Mircea Djuvara este variabil in loc si timp, in functie de schimbarile obiective .Dreptul pozitiv, respectiv normele juridice impuse prin cutume şi legi, este dreptul care se aplică într-o societate la un moment dat şicare trebuie să dezvolte, să aplice şi să organizeze principiile şi normele dreptului raţional.21.3.Apreciaţi rolul voinţei legislatorului la aplicarea legii, pornind de la ideile lui Mircea DjuvaraPentru realizarea justiţiei este nevoie de o conducere politică,pentru realizarea unei ordini in acţiunile naţiunii este nevoie de conducerea unei elite politice, de o legatură solidă între conduşi şi conducători. Iată de ce Mircea Djuvara considera că politicul nu poate fi desfăcut de juridic, ci el este forma cea mai înaltă a juridicului,întrucât se subordoneaza ideii de justiţie.Asa fiind, activitatea rationala a legislatorului nu mai pare suficienta pentru realizarea acestei ordini de drept rational. Pentru aceasta Mircea Djuvara merge cu conceperea judiciarului pana la interzicerea avocatilor de a face greva: pentru ca avocatul ,, este si trebuie sa ramana aparatorul ordinii legale, el reprezinta in definitiv subtilitatea rafinata a ratiunii si a convingerii, adica Dreptul insusi, in lupta victorioasa cu forta patimasa si brutala”.

22.Eugeniu Speranţia 22.1.Expuneţi principalele idei despre stat şi drept a lui Eugeniu Speranţia.Principalele sale opera:Principii fundamentale de filosofie juridică (1936), Viaţă, spirit, drept şistat (1938), Introducere in filosofia dreptului (1946). Din activitatea sa filosofico-juridica putem delimita citeva probleme cheie care au fost abordate de ginditor.:-contributia sa la conturarea statului dreptului ca stiinta-aprecierile cu privire la opera de legiferare si autoritatea legii-combaterea teoriilor rasiste privind dreptul-raportul dintre drept subiectiv si drept obiectiv-preocuparea de a descoperi legile obiective ale evolutiei dreptului.Statul este prin originea sa o dezvoltare,o amplificare a nevoii de justitie.Statul tinde sa devina un scop insine.Scopul principal si fundamental al statului dupa E.S. este de a asigura si apara aplicarea consecventa a unui anumit ansamblu de principii referitoare la viata sociala,adica realizarea unei justitii conceputa intr-unanumit mod.22.2.Generalizaţi şi analizaţi legile obiective ale evoluţiei dreptului după Eugeniu Speranţia. Abordand problema legilor evoluţiei dreptului, Eugeniu Speranţia stabileşte următoarele două legi generale, şi anume: 1) Dreptul, ca unul dintre aspectele sociale ale vieţii, evoluează in mod analog cu orice proces vital; 2) Dreptul, ca fapt spiritual, evoluează prin afirmarea progresivă a spiritualităţii omeneşti.Dreptul obiectiv:dreptul este un system deductiv de norme sociale destinate ca,printr-un minimum de justitierealizabila sa asigure un maximum de socialitate intr-un grup social determinat.Dreptul subiectiv:interes garantat printr-o norma sociala.Are 3 elemente:1.interesul2.obiectul interesului3.garantarea interesului printr-o norma.Ginditorul recunoaste ca exista dovezi suficiente care sa demonstreze faptul ca poate exista norme ce aparainteresele individuale independente de atitudinea societatii.aceste norme tot fac parte din drept deoareceprovin din ratiunea umana.De asemenea E.S. specifica ca aceste norme,acest drept nu fa vi recunoscutniciodata de dreptul obiectiv deoarece este o creatie a societatii pentru societate si are drept scop unmaximum de sociabilitate posibila.22.3.Estimaţi sancţiunea ca element definitoriu pentru drept (prin prisma ideilor lui Eugeniu Speranţia). E.S. incearca sa propuna o definitie logica a dreptului insa pentru a reusi acest lucru el se vede nevoit sadelimiteze dreptul de alte tipuri de norme sociale,deoarece norma sociala este genul iar dreptul estespecia.Ginditorul nu accepta ca deosebirea ar fi sanctiunea sau modalitatile ei deoarece ele exista si la altecategorii sociale.Dar si chiar daca am incerca sa acceptam aceasta delimitare,am avea 2 neajunsuri saugreseli:am creea impresia ca normele juridice si cele nejuridice au aceeasi esenta si ca sanctiunea estemomentul essential al dreptului.Sperantia neaga faptul ca scopul dreptului este de a sanctiona,si neaga caracterul coercitiv al normelor.

23.Concepţia marxistă despre stat şi drept 23.1.Expuneţi principalele teze politico - juridice ale doctrinei marxiste.În conceptia marxista, statul reprezenta un instrument de dominare a unei clase sociale asupra alteia. Marxismul, sau Socialismul ştiinţific, este denumirea dată systemului de idei elaborate iniţial de Karl Marx şi Friederich Engels . In totalitatea lor, aceste idei formează o bază teoretică pentru lupta clasei muncitoare pentru a dobândi o formă superioară de organizare a societăţii umane, socialismul.

Marxismul inspirându-se din ideile lui Rousseau, a acceptat separaţia puterilor doar ca diviziune a muncii, dar nu ca distincţie între puteri suverane. Dacă iniţial, în definirea partidului politic, accentul se punea pe componenta ideologică (principii politice comune), între timp marxismul accentua rolul intereselor de clasă, pentru ca mai nou să se

acorde atenţie majoră structurii şi funcţiilor grupului. Marxismul a abordat o multitudine întreagă de fenomene şi procese politice, sociale, economice şi cultural-

spirituale, însă chintesenţa doctrinei marxiste îl constituie ideea socialismului şi comunismului ca două faze ale societăţii comuniste, proiect utopic demonstrat de practica social-politică a unor ţări în perioada sec. XX.

Karl Marx şi Friedrich Engels subliniau că rădăcinile ideilor socialiste şi comuniste, ca formă deosebită a dezvoltării omenirii trebuie căutate în primul rînd în factorii materiali, economici, în proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie. Din această perspectivă, ei deosebeau trei forme ale comunismului: communism sălbatic, comunism cu caracter politic „democratic” sau despotic şi comunism fără „stat” sau comunism „desăvîrşit”.La baza teoriei marxiste a socialismului şi comunismului au stat trei izvoare teoretice: filosofia clasică germană (metoda dialectică şi ideea înţelegerii materialiste a istoriei, spre exemplu),economia politică clasică engleză (cum ar fi, de pildă, teoria plusvalorii) şi socialismul utopic (critica aspră a orînduirii capitaliste,caracteristica unor trăsături ale viitoarei societăţi comuniste etc.), ideile cărora au dus la crearea aşa-zisului „comunism ştiinţific”23.2.Determinaţi conceptul dispariţiei statului pe baza cauzelor de apariţie a acestuia după Karl Marx.

După Marx, statul n-ar fi putut nici săapară, nici să se menţină dacă ar fi fost cu putinţă o împăcare întreclase. Karl Marx defiena societatea civilă ca: „...o stare atinsă de popoarele avnsate, dar marcate însă de egoism şi avariţie, lipsă de coeziune morală, deci se referea în special la ordinea economică şi socială cu principii proprii, independent de cerinţele etice, juridice sau politice”. La baza sfârşitului istoriei şi a dispariţiei statului, marxismul punea teza integrării sociale perfecte, totale şi definitive, integrare ce va elimina alienarea,

exploatarea, dominarea omului de către om şi implicit, instrumentele acestora: statul şi proprietatea particulară. Aceste teze erau susţinute prin pretenţia marxismului la predicţia istorică; marxismul dă istoriei un sens şi proiectează un viitor inevitabil întrucât rezultă din analiza ştiinţifică a unei anumite succesiuni necesare a modurilor de producţie. Marxismul încerca astfel legitimarea partizanatului politic printr-o pretinsă obiectivitate ştiinţifică, obţinută prin pretenţia deţinerii monopolului asupra cunoaşterii logicii istoriei.

23.3.Analizaţi doctrina marxistă în contextul vieţii social-politice contemporane.(singur)

24.Concepţia lui Karl Marx cu privire la comunism 24.1.Descrieţi comunismul enunţat de Karl Marx.Comunismul este un termen care se poate referi la una din mai multe noţiuni: un anume sistem social, o ideologie care promovează acest sistem social, sau o mişcare care doreşte să implementeze acest sistem. Ca sistem social, comunismul este un tip de societate egalitaristă în care nu există proprietate privată şi niciclase sociale. În comunism toate bunurile aparţin societăţii ca întreg şi toţi membrii acesteia se bucură de acelaşi statut social şi economic. Cel mai cunoscut principiu al unei societăţi comuniste este: De lafiecare după posibilităţi, fiecăruia după necesităţi. Ca ideologie mai nouă, comunismul, după revoluţia bolşevică din octombrie 1917 din Rusia ţaristă, este sinonim cu marxismul şi diversele ideologii derivate. Conform doctrinei marxiste, socialismul şi comunismul constituie faza inferioară şi cea superioară a formaţiunii socialeconomice comuniste, acestea deosebindu-se prin gradul de maturitate economică, politică şi spirituală. Baza lor comună o constituie dominaţia în economie a relaţiilor de colaborare şi de ajutor reciproc între oameni liberi de exploatare, relaţii ce corespund caracterului social al forţelor de producţie24.2.Caracterizaţi conceptul sociabilităţii omului în cadrul comunismului formulat de Karl Marx.Comunismul ca suprimare pozitivă a proprietăţii private această � autoînstrăinare a omului şi deci ca � apropriere reală a esenţei umane de către om şi pentru om; aşadar, ca o reîntoarcere completă şi conştientă, desăvîrşită în cadrul întregii complexităţi a dezvoltării de pînă acum, a omului pentru sine la starea sa de om social, adică de om uman. Acest comunism, ca naturalism desăvîrşit = umanism, ca umanism desăvîrşit = naturalism; el este adevărata rezolvare a conflictului dintre om şi natură şi dintre om şi om, adevărata soluţionarea conflictului dintre existenţă şi esenţă, dintre obiectivare şi autoafirmare, dintre libertate şi necesitate, dintre individ şi specie. El este dezlegarea enigmei istoriei şi e conştient că este această dezlegare. Caracterul social este, aşadar, caracterul general al întregii mişcări; după cum însăşi societatea îl produce pe om ca om, aşa şi el o produce pe ea. Atît prin conţinutul lor cît şi prin modul lor de existenţă, activitatea şi folosinţa roadelor ei au un caracter social, sînt activitate socială şi folosinţă socială. Esenţa umană a naturii există numai pentru omul social; căci numai în societate natura este pentru el veriga care-l leagă de om, existenţa lui pentru altul şi a altuia pentru el, elementul vital al realităţii umane; numai în societate există ea ca fundament al propriei lui existenţe umane. Numai în societate existenţa sa naturală este pentru el existenţa sa umană şi natura devine pentru el om. Societatea este, aşadar, desăvîrşirea unităţii esenţiale a omului cu natura, adevărata înviere a naturii, naturalismul realizat al omului şi umanismul realizat al naturii.Activitatea socială şi folosinţa socială nu există nicidecum numai sub forma de activitate direct colectivă şi de folosinţă direct colectivă, deşi activitatea colectivă şi folosinţa colectivă, adică activitatea şi folosinţa care se manifestă şi se

afirmă nemijlocit în comuniune reală cu alţi oameni, vor avea loc pretutindeni unde sus-amintita expresie nemijlocită a sociabilităţii îşi are temeiul în însuşi conţinutul acestei activităţi sau folosinţe şi corespunde naturii lui.

24.3.Argumentaţi utopismul/realismul ideilor lui Karl Marx despre comunism.Marx şi Engels au operat o lectură sociologică a textelor utopice “clasice”. Astfel, utopia a fost înţeleasă de către Marx ca “transformare a realităţilor în categorii logice”, ca “speculaţie care supune faptele teoriei”.

25.Concepţia lui Lenin despre stat.25.1.Prezentaţi rolul statului în revoluţia proletară în viziunea lui Lenin.V.I. Lenin (1870-1924), pe baza analizei aşa-zisului stadiului imperialist al capitalismului a îmbogăţit teoria revoluţiei socialiste cu o serie de teze foarte importante pentru doctrina marxistă: despre biruinţa revoluţiei socialiste mai întîi într-o singură ţară sau în cîteva ţări, despre hegemonia proletariatului în revoluţia burghezodemocratică şi transformarea acesteia în revoluţie socialistă, despre forţele motrice ale revoluţiei socialiste, despre importanţa decisivă pentru victoria revoluţiei a alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărănime, despre situaţia revoluţionară, despre diversitatea de forme ale revoluţiei socialiste ş.a. Lenin afirma că proletariatul nu poate atinge conștiința revoluționară decât prin eforturile unui partid comunist care își asuma rolul de "avangardă revoluționară". Lenin mai credea că un asemenea partid nu-și putea atinge scopurile decât prin intermediul unei organizări disciplinate cunoscută drept centralism democratic. În plus, leninismul afirma că imperialismul este ultima formă a capitalismului, iar capitalismul nu poate fi răsturnat de la putere decât prin mijloace revoluționare (orice încercare de a "reforma" capitalismul din interior fiind sortită eșecului. Lenin credea că distrugerea statului capitalist se va face prin revoluția proletară și prin înlocuirea democrației burgheze cu dictatura proletariatului (un sistem al democrației muncitorești, în care ei ar fi deținut puterea politică prin intermediul unor consilii numite soviete).

25.2.Analizaţi sarcinile statului după victoria revoluţiei proletare formulate de Lenin.

25.3.Exprimaţi şi argumentaţi o atitudine faţă de aplicarea în practică a doctrinei marxiste de către Lenin.

26.Neomarxismul 26.1.Prezentaţi principalele modificări aduse doctrinei marxiste despre stat de către neomarxişti.26.2.Analizaţi contribuţia reprezentanţilor Şcolii din Frankfurt la critica sistemului capitalist.

Reprezentanţii Şcolii de la Frankfurt consideră că determinarea configuraţiei vieţii sociale de către economie nu mai poate fi împărtăşită şi accentuează importanţa culturii în viaţa modernă. În opinia lor, potenţialul eliberator al Iluminismului a fost denaturat şi a luat forma unei opresiuni de tip special, care oferă din abundenţă bunuri, dar răpeşte libertatea reală. Într-un asemenea context, reprezentanţii Şcolii de la Frankfurt promovează o viziune critică în ceea ce priveşte rolul culturii de masă şi a mijloacelor de informare în masă, considerate a îndeplini un rol ideologic manipulator. (P.Dobrescu, 2007, p.176) Ulterior, poziţii importante ale gândirii critice în sfera comunicării vom găsi în anii '90, după ce activitatea Studiilor Culturale Britanice sau a Şcolii de la Toronto se încheiase. După cucerirea puterii de către Hitler, Institutul a trebuit să se mute la Geneva, apoi la Paris şi, după aceea, la New York. : în capitalismul modern, întreaga producţie este destinată pieţei, iar bunurile sunt produse nu pentru a satisface nevoi umane, ci de dragul profitului, pentru acumularea unui capital cât mai mare. Din nou proprietăţile intrinseci ale lucrurilor sunt sacrificate. Produsul propriu-zis nu răspunde unor nevoi precis identificate, ci nevoia este creată pentru a corespunde produsului. Valoarea de întrebuinţare este din ce în ce mai mult dominată de către valoarea de schimb. Individul nu cunoaşte mai multă libertate, ci poate doar beneficia de o cantitate de bunuri mai mare.

27.Pozitivismul juridic 27.1.Prezentaţi principalele idei a lui Auguste Comte ca fondator al curentului pozitivist.Termenul de „pozitivism” a fost folosit pentru prima oara de Henri, contele de Saint-Simon pentru a indica metoda stiintifica si legătura ei la filosofie. Adoptat în cele din urmă de Auguste Comte, acesta devine un puternic curent filozofic ce a influentat diferite domenii ale stiintei, începând cu secolul al XVIII-lea.

Comte a urmărit infiinţarea unei filosofii pozitiviste, corespunzătoare ultimului stadiu la care omenirea trebuia să tindă, după ce a trecut prin starea teologică şi acea metafizică, ce reprezentau trepte necesare ale omenirii, in mersul ei de la copilărie spre maturitate pe care o reprezintă cea de a treia treapta, a spiritului pozitiv. doctrina pozitivistă promovată de Comte se limitează la instaurarea unui stat totalitar în care puterea este acaparată de un grup de savanţi, care în numele ştiinţei transformă politica în dogmă. Se resping deci, ideile revoluţionare promovate până la el, numite „drepturile omului”, drepturi naturale şi morale, inalienabile. Individul fiind doar un titular de drepturi pe care i le conferă societatea. Prin urmare tot punctul de greutate al concepţiei lui Comte cade asupra faptelor omeneşti, asupra relaţiilor dintre oameni, relaţii care-i constituie pe oameni într-un tot, într-o societate în care oamenii sunt legaţi printr-o interdependenţă, o solidaritate foarte activă între ei.În aceste condiţii nu poate fi vorba de drepturi, există numai puterea societăţii de a ne constrânge să facem anumite lucruri. Legea intervine cu constrângerea efectivă socială.27.2.Analizaţi raportul stat – drept pe baza concepţiilor pozitivismului etatic.O doctrină desprinsă din şcoala pozitivistă, care începe să se afirme în Germania secolului al XIX-lea şi ţine până la inceputul secolului XX, este pozitivismul etatic în care se pune accentul pe puterea de stat. Argumentele ce au stat la baza constituirii acestui nou curent, pot fi sintetizate ca fiind, singurele drepturi subiective sunt cele garantate de Stat, iar aceste drepturi trebuie să fie izvorâte din sursele juridice etatice; dreptul este faptul etatic pozitiv, adică dreptul este validat prin stat; dreptul se naşte din voinţe exterioare individului şi reglementează condiţia exterioară a acestuia; statul este legat doar de reguli create de el însuşi; se promovează astfel autolimitarea statului. Deosebit de interesantă este teoria autolimitări statului ca singurul corectiv posibil al întregii puteri de Stat. Autolimitarea puterii este necesară pentru că „dacă absolutizăm puterea de stat, şi atunci el va putea din punct de vedere juridic să facă totul, el nu poate să suprime întreaga ordine juridică să fondeze anarhia, pentru că astfel el se distruge pe el însuşi”. Statul este limitat de ordinea juridică a cărei expresie supremă este ordinea constituţională „pentru că Constituţia determină formele sau condiţiile de exercitare a puterii publice, ea excluzând orice putere care se exercită în afara acestor condiţii de formă (...)”.Din punctul de vedere al dreptului, voinţa oamenilor care au creat statul a fost determinată de forţe, provenind din propriile lor instincte de sociabilitate, şi de aceea nu trebuie confundate aceste impulsuri naturale care sunt causa remota a Statului, cu actul de creaţie efectivă a statului care este causa proxima.27.3Determinaţi funcţiile dreptului pornind de la ideile curentului pozitivist.

28.Neopozitivismul lui Herbert Hart 28.1.Relataţi ideile neopozitiviste a lui Herbert Hart.Herbert Lionel Adolphe Hart sustine ca fiecare norma, fiecare cuvint, fraza ar avea un sens, o acceptie centrala unica nesusceptibila de dispute, determinata de uzajul lingvistic comunsi care poate fi descoperit prin analiza contextului si referinta la limbajul comun. Functiile esentiale ale dreptului, ca mijloc de control social, trebuie cautate nu in litigiile private ci in modul in care este folosit pentru a controla, conduce si organiza viata in afara instantelor. Normele se caracterizeaza prin generalitate si permanenta. Normele de bază se clasifică în trei categorii: analitice – întâlnite la Hans Kelsen, normative – întâlnite la Kant şi empirice – întâlnite la Hart.

28.2.Stabiliţi condiţiile minime ale existenţei unui sistem de drept după Herbert Hart.Potrivit lui Hart, în cazurile dificile ( hard cases) legea este indeterminată şi un judecator ce se pronunţă în astfel de cazuri trebuie să dea dovadă de discreţie. Argumentul lui Hart se desfasoara astfel:(1) Legea e constituită din norme juridice formulate in termeni generali.(2) Toţi termenii generali au „open texture” : ei conţin un miez al cărui înţeles este împământenit, şi o periferie unde înţelesul termenilor nu mai este determinat (3) Întotdeauna vor exista cazuri ce nu vor cădea in aria miezului înţelesului termenilor legali ce există in normele juridice.( termenii juridici sunt şi ei caracterizaţi de open-texture datorită faptului că legiuitorii suferă de cunoaştere limitată şi de determinarea limitată a scopului legiferării; ei un pot anticipa toate situaţiile posibile ce pot apărea sub o anumită reglementare şi nu au scopuri bine determinate in legatură cu

aceste situaţii.”Legislatorii umani nu pot avea o cunoastere a tuturor combinatiilor posibile a circumstantelor pe care viitorul le poate aduce.” )

(4) Astfel aceste cazuri sunt din punct de vedere juridic indeterminate.(5) Deci, judecătorii nu pot decide astfel de cazuri pe baze juridice.(6) Astfel „curţile trebuie să decidă astfel de cazuri nu pe motive legale ci de altă natură, morale sau politice de exemplu, ceea ce înseamnă că judecatorul trebuie să exercite discreţie judiciară şi să facă, să legifereze, mai degrabă decât să aplice, legea.”28.3.Apreciaţi raţionalitatea normelor juridice şi morale după Herbert Hart.

The Concept of Law (1961) este o analiză a relaţiei dintre drept, constrângere şi morală. Este de asemenea o încercare de a găsi răspunsul la întrebarea dacă toate legile ar trebui conceptualizate în sens de ordine constrângătoare sau de comenzi morale. Hart susţine că nu există o legatură logică necesară între lege şi constrângere, nici între lege şi morală. El afirmă ca a clasifica toate legile ca ordine constrângătoare sau comenzi morale ar însemna o simplificare a relaţiei dintre drept, constrângere şi morala. În opinia lui Hart, o conceptualizare a legilor în acest fel, de ordine coercitive sau comenzi morale ar impune ideea falsă a uniformităţii diferitelor tipuri de legi şi a funcţiilor sociale diverse pe care dreptul le are. O astfel de conceptualizare a dreptului ar avea ca efect o interpretare gresită a scopului şi funcţiilor acestuia, dar şi o întelegere deformată a conţinutului, originii şi criteriilor de clasificare a legilor.Legile sunt reguli care interzic indivizilor să acţioneze într-un anume mod; le-ar putea impune diverse obligaţii. Legile impun pedepse asupra indivizilor care au făcut vreun rău altor indivizi. De asemenea, în această lucrare, Hart, specifică modul în care trebuie făcute contractele, dar şi felul în care documentele oficiale trebuie create. Pot specifica de asemenea modul de convocare al legislaturilor sau modul de funcţionare al Curţilor de Judecată. Specifică modul în care noile legi sunt activate, dar şi modul în care legile vechi pot fi modificate. Pot exercita o putere coercitivă asupra indivizilor prin impunerea unor penalităţi asupra acelora care nu işi îndeplinesc datoriile şi obligaţiile. Cu toate acestea, nu toate legile pot fi considerate nişte ordine constrângătoare deoarece unele legi pot să confere unor indivizi puteri sau privilegii, fără să le impună acestora datorii sau obligaţii.

29.Pozitivismul pragmatic (realismul juridic american)29.1.Prezentaţi principalele idei juridice a lui Oliver Holmes – fondatorul pragmatismului juridic.Realismul juridic american. Fondatorii sînt J. C. Gray, Jerome Franck şi O. W. Holmes. Pentru aceştia ceea ce contează cu adevărat în drept nu sînt propoziţiile normative, conceptele, ci conduita practică a persoanelor oficiale, modul real în care se soluţionează litigiile. Această acţiune de a face ceva privind litigiile, de a face în mod raţional, de către judecători sau şerifi, funcţionari sau avocaţi, este ceea ce revine dreptului. Ceea ce fac aceste persoane oficiale în legătură cu litigiile este dreptul însuşi. Oliver Holmes consideră că în drept factorul logic nu este unic. O importanţă deosebită o au factorii nonlogici: interese, emoţii, mediul social, personalitatea judecătorului etc. Aceasta se întîmplă deoarece dreptul ca şi societatea este într-un flux permanent, dar dreptul se mişcă încet, în timp ce viaţa se mişcă repede în jurul lui, fapt pentru care unele legi se pot rupe de viaţă. Ca consecinţă, pentru a pune în concordanţă dreptul cu transformările sociale trebuie să se acorde un rol discreţionar instanţelor judecătoreşti. Fiecare caz este unic şi cere soluţii creatoare, netutelate de autoritatea tradiţională a dreptului. În această viziune judecătorul este înţelept şi creator, liber de paragrafe şi precedente, cu o percepţie clară şi calmă.

30.Hans Kelsen 30.1.Descrieţi normativismul şi premizele teoriei pure a dreptului la Hans Kelsen.Nici o teorie despre justitie nu poate face parte din teoria pura a dreptului, idealurile de dreptate apartinind stiintei politice. Teoria dreptului se cere a fi pur formala, normativa. Dreptul este o ierarhie de relatii normative, nu o succesiune de cauze si efecte, ca stiintele naturii. In aceasta ierarhie de norme primeaza cele de drept international, referitoare la relatiile dintre stat: teoria monismului dreptului cu primatul dreptului international. In principala sa lucrare, „Doctrina pura a dreptului”, considerata de exegeti ca fiind expresia desavârsita a normativismului juridic, autorul respinge categoric teoria dreptului natural, teoria sociologica privind justitia si teoria scolii istorice asupra dreptului. Convingerea lui Kelsen era ca teoria dreptului trebuie sa fie pura, adica sa respinga orice influenta de natura politica, morala, sociologica ori istorica, sa fie o teorie

„eliberata de orice ideologie politica si de toate elementele stiintelor naturii, constienta de legitatea proprie a obiectului ei si in acest fel constienta de specificul ei”Kelsen a sintetizat următoarele premise ale teoriei pure a dreptului:-scopul teoriei dreptului este să readucă haosul şi multiplicitatea la unitate;-teoria pură a dreptului este ştiinţă. Ea nu vizează dorinţa sau voinţa în drept, ceea ce trebuie să fie în drept ci ceea ce este;-ştiinţa dreptului este o ştiinţă normativă, nu o ştiinţă a naturii;-teoria dreptului ca ştiinţă normativă nu are îndatorirea de a cunoaşte eficacitatea normelor juridice.

30.2.Demonstraţi identitatea statului şi dreptului în doctrina lui Hans Kelsen. Scopul lui Kelsen este să stabilească ce este dreptul şi cum este el, dar nu cam ar trebui să fie sau cum trebuie el făcut. Astfel, o teorie pură a dreptului nu trebuie să se lase contaminată de politică, etică, sociologie sau istorie. Dreptul, în concepţia lui Kelsen, este o ierarhie de norme, dar nu o succesiune de cauze şi efecte cum este cazul legilor naturale studiate de ştiinţele naturii (ex. dacă este încălzit un metal, acesta se dilată, dilatarea fiind cauzată de încălzire; un hoţ trebuie pedepsit, furtul nu este cauza pedepsei, pedeapsa nu este efectul furtului). Statul se identifică cu dreptul pentru că el nu este altceva decît un sistem juridic, un sistem de conduită umană şi o ordine de constrîngere socială. Statul nu poate fi şi acţiona decît în virtutea normelor juridice care îl califică ca atare. Or, încercarea de a legitima un stat ca „stat de drept” este în realitate perfect inadecvată, pentru simplu motiv că orice stat trebuie să fie cu necesitate stat de drept

30.3.Apreciaţi trăsăturile normei juridice pornind de la ideile lui Hans Kelsen. După Kelsen, norma juridică se caracterizează prin cinci trăsături: -imperativul ipotetic, spre deosebire de imperativul categoric (norma morală) care-i fără condiţii, fără de ce, fără pentru că, prevederile normei juridice sînt subordonate unei condiţii, dacă nu plăteşti datoria, confiscarea bunurilor; săvîrşirea unei infracţiuni - pedeapsa etc.;-constrîngerea; -validitatea, norma juridică provine dint-o normă superioară, preexistentă, deoarece ea este concepută ca o componentă a sistemului;-înlănţuirea – dreptul constituie un sistem ordonat, coerent. Această ordonare se realizează pe niveluri, care constituie piramida nivelurilor juridice. Or, ordinea juridică este o piramidă, o ierarhie formată dintr-un anumit număr de niveluri de norme juridice, între care există o condiţionare ce determină fundamentul validităţii sale, existînd şi norma fundamentală - Grundnorm. Aceasta nu face parte din teoria pură a dreptului, natura acesteia formînd obiectul ştiinţei politice, eticii sau religiei.-eficacitatea – norma juridică este valabilă numai dacă este efectivă. Din concepţia lui Kelsen asupra dreptului rezultă aşa-numitul monism kelsian: identitatea statului cu dreptul; a dreptului obiectiv cu cel subiectiv; a dreptului public cu cel privat; a dreptului naţional cu cel internaţional

31.Teoria dreptului obiectiv sau pseudopozitivismul 31.1.Prezentaţi teoria dreptului obiectiv a lui Léon Duguit. O teorie juridică considerată radical realistă, numită de însăţi autorul ei teoria obiectivă a dreptului, a fost creată de savantul francez Leon Duguit. Doctrina lui Duguit se raportează într-o anumită măsură la pozitivismul juridic, împărtăşind anumite idei ale acestei şcoli, însă înăintînd şi unele idei contrare. Leon Duguit, definea dreptul ca fiind regula de conduită impusă indivizilor în societate , respectul său fiind o garanţie a interesului comun al membrilor societăţii, violarea antrenând reguli de conduită o reacţie colectivă împotriva celui ce a nesocotit-o. Esenţa concepţiei lui Duguit despre drept este ideea că dreptul e obiectiv, fiind impus din afară. El crede că există o regulă de drept superioară şi individului şi statului, superioară guvernanţilor şi guvernaţilor, care se impune şi unora şi altora. Dreptul nu este emanaţia statului ca personalitate juridică. Dreptul devine un fapt social derivat din solidaritate, care este sursa reală a regulilor de drept şi a instituţiilor juridice. Solidaritatea implică direct existenţa regulilor care se impun tuturor fiind superioare şi guvernanţilor şi guvernaţilor. Î

31.2.Determinaţi conţinutul noţiunii „masă de conştiinţe individuale” în cadrul teoriei dreptului obiectiv.Duguit susţine că supremaţia unei voinţe asupra alteia e o noţiune metafizică implicând o ierarhie a persoanelor şi a valorilor ce trebuie exclusă dintr-o disciplină pozitivă.Voinţa generală se poate impune, dar cu condiţia ca ea să fie legitimă, adică conformă cu dreptul obiectiv şi cu morala politică. Statul e doar un aparat de gestionare a serviciilor publice însărcinat cu realizarea solidarităţii sociale.Antivoluntarismul îl va împinge pe Duguit să conteste şi noţiunea de drept subiectiv ce atribuie voinţei individuale o putere aproape mistică – metafizică.Dar dacă dreptul nu este ceea ce doresc guvernanţii, atunci ce este? Duguit cere guvernanţilor să respecte „dreptul obiectiv”, adică cere să existe independent de voinţa lor. Stabilitatea acestui drept s-ar face prin constatarea sa sociologică şi ar fi constituit din ceea ce „masa spiritelor” doreşte să impună printr-o reacţie socială organizată. Omul este în acelaşi timp individual şi social şi aceste două caracteristici inseparabile ale conştiinţei şi voinţei lui se fortifică reciproc. Asociat, omul se simte mai om – în grupurile corporative individualitatea creşte. Astfel, Duguit trage concluzia că solidaritatea oamenilor este un fapt prim şi că acest fapt real al solidarităţii este fundamentul dreptului. Dreptul devine un fapt social derivat din solidaritate, care este sursa reală a regulilor de drept şi a instituţiilor juridice.

31.3.Analizaţi activitatea legislativă a statului prin prisma ideilor lui Léon Duguit.Regula fondată pe conceptul de solidaritate socială este o regulă de drept fiind o regulă obiectivă, pentru că vine din afara indivizilor şi statului. Regula de drept se impune statului, adică indivizilor investiţi cu putere, aşa cum ea se impune tuturor indivizilor. Statul o constată, îi organizează sancţionarea practică, dar n-o creează, or, statul nu poate fi logic obligat de regulile de drept cărora tocmai el, şi numai el, le dă viaţă. Legile nu sînt menite să exprime şi să organizeze forţa statului, ci, dimpotrivă s-o limiteze.

32.Concepţia dreptului social a lui Georges Gurvitch 32.1.Prezentaţi ideile principale a teoriei dreptului social a lui Georges Gurvitch.Metoda sociologică şi-a găsit un nou promotor în persoana lui G. Gurvitch care a dezvoltat teza centrală a şcolii sociologice potrivit căreia dreptul este un produs spontan al vieţii sociale. Intervenţia statului se reduce, după el, la o „procedură tehnică” de constatare a acestui drept spontan. Dreptul constatat de stat nu-i decât o parte minimă a fenomenului juridic, „un mic lac într-o mare”. Fenomenul juridic înglobează în realitate toate regulile de acţiune generate de diferitele societăţi aflate la nivel infrastatal sau suprastatal. Pentru a distinge “agenţii”, “organele” controlului social, G. Gurvitch face apel la varietatea formelor de organizare socială a indivizilor, considerând că “agenţii” controlului social sunt reprezentaţi fie de “societăţile globale”, fie de “grupurile sociale”, fie de “formele de sociabilitate”, iar “mijloacele” controlului social manifestă o flexibilitate, o variabilitate extraordinară, neputând fi considerate ca făcând direct obiectul studiului sociologic al controlului social.Aşa cum arată G. Gurvitch, controlul social nu trebuie înţeles numai ca un susţinător al ordinii sociale sau ca un instrument al progresului, trebuie să debarasăm problema controlului social de orice legătură cu antinomia dintre “ordine” şi progres”… De aceea, prin control social trebuie să înţelegem procesul prin care sistemul îşi păstrează unitatea socială în evoluţie, făcând ca fiecare individ să joace în progres rolul care se aşteaptă de la el32.2.Explicaţi mişcarea şi transformarea forţelor juridice conform concepţiei dreptului social a lui Georges Gurvitch.În concepţia lui G. Gurvitch se simte influenţa lui E. Durkheim după care moravurile şi regulile de politeţe nu diferă esenţialmente de regulile de drept. Primele constituie chiar ”dreptul neorganizat”, adică stratul cel mai profund al realităţii juridice.  G. Gurvitch recunoaşte faptul că statul are monopolul constrângerii necondiţionate dar acest monopol nu înseamnă că dreptul statului îmbracă caractere specifice. Punând în evidenţă contribuţiile şcolii “jurisprudenţei sociologice” la fundamentarea teoriei controlului social, dar şi o serie de limite ale acesteia, pe baza unor achiziţii mai noi în domeniu G. Gurvitch a fundamentat o concepţie pluralistă asupra fenomenelor sociale, considerând că în realitatea socială pot fi identificate tot atâtea sfere ale controlului social, câte tipuri de valori, idealuri şi sisteme de idei pot fi diferenţiate. Principalele sunt însă, după opinia sa, numai şase specii ale controlului social: religia, morala, dreptul, arta, cunoaşterea şi educaţia. Totodată, G. Gurvitch pune în evidenţă formele controlului social, pe care le caracterizează ca “paliere sau

straturi în profunzimea care se manifestă în sânul fiecărei specii a controlului social, ca şi al fiecărui sistem global al acestuia”. Este vorba despre: a) “forme mai degrabă rutiniere ale controlului social”, precum practicile şi zanţele culturale, modelele, regulile şi simbolurile; b) “forme mai spontane ale controlului social” prin intermediul valorilor, ideilor şi idealurilor; c) “forme mai spontane ale controlului social” reprezentată de experienţe colective directe, aspiraţii şi creaţii colective.

32.3.Apreciaţi integrarea conceptului de drept social în domeniul politicului.(singur)

33.Concepţia sociologico-juridică a lui Max Weber 33.1.Prezentaţi concepţia sociologico – juridică a lui Max Weber.Cea mai cunoscută lucrare a sa este eseul Etica protestantă şi spiritul capitalismului, lucrare care a fost piatra de temelie în studiile sale de sociologie a religiilor. În această lucrare, Weber a argumentat faptul că religia este una dintre cauzele cele mai importante, care explică diferenţele de dezvoltare dintre culturile Occidentale şi cele Orientale, şi a subliniat importanţa protestantismului ascetic care a condus la naşterea capitalismului, a birocraţiei şi a statului raţional-legal din Vest.Într-o altă lucrare importantă, Politica, ca şi vocaţie, Weber defineşte statul ca o entitate ce posedă monopolul asupra folosirii legitime a forţei. Sociologia weberiană este numită şi „sociologie comprehensivă”, deoarece nu vizează „sensul obiectiv al acţiunii”, ci „sensul gîndirii”. Totodată, el a adus o contribuţie valoroasă în dezvoltarea metodologiei ştiinţelor umaniste şi, înspecial, a ştiinţelor politice. 33.2.Explicaţi atitudinea lui Max Weber faţă de dreptul natural.In lucrarile sale arata ca notiunile de obicei, conventie si drept, (in care ultimul deriva din dezvoltarea treptata in timp a primelor) coexista in timp.

Weber apreciaza ca sociologia juridica trebuie sa stabileasca opozitia dintre cele trei tipuri de drept:- dreptul material supranatural (mistic si religios);- dreptul material relativ, rational (procedural sau institutional);- dreptul (formal si material) in intregime rational secularizat cu ajutorul logicii formale.

Dreptul privat il considera legat de economie iar cel public de politic.33.3.Analizaţi ideea de raţionalizare progresivă a dreptului prin prisma concepţiei sociologico-juridice a lui Max Weber.Max Weber face o descriere ideal - tipica a birocratiei, prin invocarea a sapte mari caracteristici, unele cu nuanta strict juridica, altele cu reverberatii in planul dreptului, deplin existente si la institutiile juridice, si anume:1).continuitatea principiilor pe care se bazeaza autoritatea; aceasta este la randul sau inserata intr-o ordine legala pe care nu face, intr-un fel, decat sa o inlocuiasca si sa o aplice;2).existenta unui corp de reguli impersonale ce delimiteaza clar sferele de competenta, drepturile si obligatiile fiecaruia;3).existenta unei ierarhii de functii, adica de legaturi de subordonare clar stabilite;4).preponderenta calificarii ca regula de acces la diferitele functii, cu excluderea altor criterii cum ar fi relatiile de rudenie, clientela si altele, ceea ce inseamna:5).existenta unui sistem de pregatire si mai ales de examinare care sa permita detectarea si atestarea acestor calificari;6).separarea functiilor de conducere de proprietatea asupra mijloacelor de productie; si, in sfarsit7).preponderenta procedurii scrise in desfasurarea activitatii cotidiene .

34.Solidarismul 34.1.Relataţi despre solidarismul lui Emile Durkheim.Durkheim consideră că toate cunoştinţele trebuie obţinute din experienţă, din observarea faptelor sociale. Cercetînd viaţa socială, Durkheim face distincţie dintre două feluri de nevoi umane. Pe de o parte sînt nevoile comune care pot fi satisfăcute prin ajutor reciproc şi care solicită din partea oamenilor aptitudini similare care generează o solidaritate socială denumită solidaritate mecanică. Pe de altă parte oamenii au nevoi diverse şi aptitudini diferite, ceea ce implică diviziunea socială a muncii şi un alt tip de coeziune socială – solidaritate organică.

În acest context geneza (originea) normelor juridice trebuie căutată în mediul social. Norma juridică apare ca o variabilă schimbătoare în funcţie de nevoile istorice şi aspiraţiile grupurilor umane. Astfel, dreptul are o natură socială şi nu se poate distanţa de interdependenţele sociale. Corespunzător celor două tipuri de solidaritate socială, Durkheim distinge două tipuri de norme juridice: dreptul represiv (dreptul penal) care se aplică dacă se încalcă solidaritatea mecanică şi dreptul restitutiv (dreptul familiei, comercial) pentru protejarea solidarităţii organice. Astfel, sancţiunile juridice, ca sancţiuni precis reglementate şi aplicate de organe sociale bine determinate sînt un mijloc de conservare a grupurilor sociale. Norma juridică ce se impune nu are ca fundament protecţia drepturilor individuale, ci necesitatea coeziunii sociale în vederea îndeplinirii funcţiunii sociale a fiecărui individ şi a grupurilor sociale

34.2.Stabiliţi legătura dintre justiţia statică şi justiţia dinamică după ideile lui Emile DurkheimEl considera ca in societate exista doua categorii de solidaritate umana:a) solidaritatea mecanica;b) solidaritatea organica.Aceste doua tipuri de solidaritate determina crearea a doua categorii de legi, astfel ca solidaritatea mecanica le genereaza pe cele represive iar cea organica pe cele restitutive34.3.Evaluaţi raportul dintre stat şi individ la Emile Durkheim.“Dreptul reprezinta forma esentiala de structura a societatii” stabilea Emile DurkheimIn conceptia sa, societatea si dreptul sunt inevitabil legate intre ele, acestea din urma fiind de fapt forma speciala de structurare a societatii, viata sociala neputand exista fara ca viata juridica sa nu existe simultan.Dreptul reprezinta forma solidaritatii sociale, in ea fiind reflectate multiplele fatete ale solidaritatii sociale.Durkheim este cel care a fondat scoala sociologica franceza, sociologismul reprezentand acel curent care considera fenomenele sociale ca fapte sau lucruri sociale concretizate in moduri colective de ganduri. Potrivit autorului, dreptul este un mod de conduita creat de colectivitate.

35.Teoria non-dreptului 35.1.Definiţi conceptul flexibilităţii dreptului în concepţia lui Jean Carbonnier.“Absenţa dreptului din cadrul unor raporturi umane în care el ar fi putut exista şi influenţa, prin regulile sale, conduitele umane, l-a determinat pe J. Carbonnier să se oprească asupra acestui aspect şi să elaboreze «ipoteza nondreptului » . Nondreptul este un fenomen marcat de inexistenţa dreptului în domenii în care s-ar fi impus prezenţa sa. Deci, nondreptul nu se confruntă cu dreptul injust sau cu subdreptul, acesta din urmă înţeles ca produs al unor categorii sociale, sau al unor subculturi.Non-dreptul ca un dat social, in conceptia lui Carbonnier, ar avea trei mari surse de alimentare:a) Autolimitarea dreptului – unde se precizeaza existenta locurilor de non-drept: dreptul de azil pare a fi o insula de non-drept penal; locuintele proprietate personala sunt mai greu supuse presiunii juridice (perchezitii sau vizite la domiciliu) decat locurile publice, de altfel, infractiunile care apartin partii speciale a Codului Penal si contin in latura lor obiectiva, conditia publicitatii “per a contrario”, proclama si locuri de non-drept fata de fapta vizata si anume ascunzatorile.b) Autoneutralizarea dreptului – Carbonnier asociaza autoneutralizarea dreptului cu un sarpe care isi musca coada, fapt des intalnit in cazurile in care contradictiile interne tind sa neutralizeze juridicitatea acestor fenomene sociale.

c) Rezistenta la drept – este al treilea fapt al non-dreptului ca un dat social. Exemple de non-drept sunt: infractionalitatea nerelevanta pe plan penal si nulitatea virtuala, nesanctionata judiciar pe plan civil. Carbonnier considera insa ca pentru a ne afla pe taramul non-dreptului nu este suficienta incalcarea normei juridice.Non-dreptul ca o alegere individuala – este al doilea sector al inventarului lui Carbonnier. In cadrul factorilor de non-drept, vointa individuala a omului are o deosebita importanta. Alegerile oamenilor sunt exprimate difuz sau organic:a) Alegerile difuze – in opinia lui Carbonnier dreptul este facultativ, deoarece un individ care face parte dintr-o actiune juridica va alege sau nu un comportament juridic prevazut de norma.b) Alegerile organice – in viziunea lui Carbonnier acestea sunt identificate pe de o parte cu situatiile de fapt si pe de alta cu situatiile de amicitie. Situatiile de fapt sunt reflexe ale dreptului; situatiile de amicitie reprezinta pe langa un non-drept, o alternativa a dreptului.Carbonnier imparte interpretarea fenomenelor de non-drept in doua arii de investigatii: relevarea raportului

ierarhic dintre drept si non-drept si relevarea raportului cronologic dintre drept si non-drept.Non-dreptul nu se manifesta doar in viata laica a individului, ci si in cea religioasa prin diferite forme de protestantism. Raportul ierarhic intre drept si non-drept Carbonnier deduce o dualitate a ipotezelor:- viziunea juristilor care pronunta caracterul primar al dreptului si caracterul secundar al formelor de non-drept.

- invocandu-l pe vestitul Tao, viziunea spiritelor mai putin dogmatice, care releva caracterul principal al fenomenelor de non-drept fata de cele de drept.In legatura cu prima viziune, existenta non-dreptului este pusa in evidenta doar in raport cu dreptul.In relatie cu cea de-a doua viziune, el demonstreaza conceptia potrivit careia numai dreptul ar constitui regulatorul vietii sociale, conceptie pozitivista.Raportul cronologic intre drept si non-drept Aceasta problematica incheie studiul lui Carbonnier. El isi insuseste teza existentei dreptului si in societatile primitive, fireste, un drept mai rudimentar, de asemenea isi insuseste teza sustinuta de Durkheim a dreptului dezvoltat in raport invers proportional cu non-dreptul.

36.Dreptul natural renăscut 36.1.Prezentaţi elementele novatorii a teoriei dreptului natural renăscut.În general, pentru dreptul natural „renăscut” este caracteristică întoarcerea vizibilă la aspectele reale şi concrete ale practicii juridice. O asemenea stare de lucruri dovedeşte sensibilitatea gândirii jusnaturalistefaţă de problemele actuale ale realităţii juridice şi posibilitatea de a propune răspunsurile şi soluţiile sale, în care orientarea tradiţională la valorile aprobate în mod flexibil se combină cu noile adieri, aşteptări şitendinţe, cu spiritul vremii. În limitele întregului curent jusnaturalist învăţăturile teologice în modtradiţional ocupau poziţiile dominante. În cadrul învăţăturilor teologice sunt două curente principale: a) curentul tomist (şi neotomist), orientat către învăţătura lui Thomas d’Aquino despre raţionalitatea ordinii divine a Universului şi dreptul natural ca manifestare a acestei ordini raţionale, şi b) curentul protestantist (şi neoprotestantist), ascendent de la teza lui Aureliu Augustin despre voinţa lui Dumnezeu ca temelie şi izvor aldreptului natural. Spre deosebire de tomişti, care recunosc cunoaşterea raţiunii ordinii divine, reprezentanţii învăţăturilor protestantiste neagă o asemenea cunoaştere şi se orientează înainte de toate la Sfânta Scripturăca izvor al legilor divine. Unul dintre reprezentanţii36.2.Comparaţi teoria clasică a dreptului natural şi teoria dreptului natural renăscut.Teoria contractului social se dezvoltã în epoca modernã si contemporanã sub forma dreptului natural renãscut, încercându-se explicarea necesitãþii apãrãrii unor drepturi esenþiale ale omului în societate. Aceste drepturi sunt proclamate în unele documente internaþionale, fãrã a fi calificate explicit ca drepturi naturale.36.3.Identificaţi cauzele renaşterii ideilor dreptului natural.Excesele pozitivismului juridic au generat la mijlocul secolului XX tendinţa de revenire la principiile dreptului natural, care după Kant, au avut de suportat o eclipsă de un secol. În acest nou context modelultradiţional al confruntării dreptului natural cu dreptul pozitiv capătă un nou conţinut şi este pe larg folosit în calitate de temelie iniţială pentru analiza critică a ideologiei antijuridice şi practicii totalitarismului şilegislaţiei lui delicvente. Pozitivismul juridic era învinuit că prin legitimarea oricărei samovolnicii autoritare în calitate de drept a contribuit la negarea valorilor obiective ale dreptului şi la afirmarea samovolniciei legalizate în condiţiile totalitarismului.

37.Diversitatea concepţiilor neonaturaliste37.3.Apreciaţi contribuţia lui François Gény la dezvoltarea doctrinelor neonaturaliste.Francois Geny a fost acceptat ca fiind cel care si-a consacrat opera studiului procesuluide creare a dreptului. In viziunea acestuia procesul de creare a dreptului este inevitabil legat deconceptele de “dat” si “construit” în drept182. Autorul a operat astfel o distincþie între ceea ce“preexistã” fenomenului juridic si ceea ce se naste din explorarea acestuia prin intermediulstiinþei si tehnicii juridice.Prin “dat”-ul dreptului Francois Geny înþelegea întrunirea celor patru elementeconstitutive, care formeazã baza oricãrui sistem juridic183:1) “dat”-ul real sau pur natural ce rezidã în acele condiþii care stau la baza umanitãþii.

Condiþii care nu creeazã prin ele însele reguli juridice dar prescriu contururile, mediul necesarnasterii normelor juridice de drept administrativ;2) “dat”-ul istoric care nu este altceva decât “dat”-ul natural consolidat de istorie;3) “dat”-ul raþional care reprezintã direcþia fundamentalã ce asigurã, în mãsuraposibilului, elaborarea stiinþificã a dreptului pozitiv si constã în regulile de conduitã pe careraþiunea le extrage din natura omului si din legãturile sale cu lumea.4) “dat”-ul ideal care este o simplã tendinþã cãtre o organizare dezirabilã a raporturilorjuridice.

38.Doctrina naţional-socialistă a statului şi dreptului 38.1.Prezentaţi ideile fundamentale a doctrinei naţional-socialiste.Nazismul sau naţional-socialismul este o ideologie totalitară care a fost aplicată în timpul dictaturii naţionaliste a lui Adolf Hitler în Germania între 1933 şi 1945. Nazismul a evidentiat in permanenta primatul actiunii asupra gandirii. Acestea sunt pe scurt:Naţionalism etnic, inclusiv definiţia germanilor drept „rasă stăpână” (Herrenvolk),Rasismul şi antisemitismul,Anticomunismul,Anticlericalismul,Eugenía (omorârea raselor „sclave” şi a celor „parazitare” pentru a purifica „rasa stăpână”).Teoria economică nazistă se baza pe interesele locale imediate, dar încerca să se îmbine şi cu concepţii ideologice economice recunoscute pe plan internaţional.Politica economică internă era focalizată pe trei obiective principale:eliminarea şomajului,eliminarea inflaţiei devastatoare extinderea producţiei de bunuri de larg consum pentru a îmbunătăţi standardul (nivelul) de viaţă al claselor de mijloc şi jos.

38.2.Analizaţi influenţa şcolii istorice a dreptului şi filosofiei hegeliene asupra doctrinei naţional-socialiste.O doctrină desprinsă din şcoala istorică germană este cea naţional-socialistă, degajată deasemenea din concepţia lui Hegel, un stat bazat pe ideea de spirit al naţiunii. Bazat pe noţiunea de spirit al poporului, gândită de Savigny, naţional-socialismul adoptă o doctrină a acţiunii întemeiată pe iraţional şi pe mistica politică, negând orice adevăr al dreptului. anumite elemente ale ideii "spiritul poporului" au fost preluate si speculate de doctrina national-socialista si au servit la justificarea arbitrariului nazist care nu s-a abtinut însa, contrar tezelor scolii istorice a dreptului, de la folosirea unui mecanism statal de legiferare, riguros si eficace, dar în sens negativ. Negarea dreptului se datorează şi folosirii abuzive a concepţiei hegeliene, a identităţii contrariilor, ceea ce în opinia teoreticienilor naţional-socialişti, poate duce la identificarea dreptului cu forţa. Într-un mod succint, rezultă că naţional-socialismul nu reţine decât raţiunea de stat pe care Führerul este singurul chemat să-l conducă şi să-l judece. În felul acesta dispare, pentru obună perioadă de timp, raţiunea de drept, locul ei fiind luat de statul totalitar care are propria saraţiune de a fi, în opoziţie totală cu dreptul. În plan politic această disoluţie a dreptului a echivalat cu disoluţia oricărei idei democratice şi, implicit, cu dispariţia individului din sfera politicului.38.3.Evaluaţi doctrina naţional-socialistă în contextul vieţii social-politice contemporane. -singur

39.Şcoala dreptului liber 39.1.Prezentaţi ideile fundamentale a şcolii dreptului liber.Teza fundamentală a concepţiei sale este următoarea: centrul de greutate al evoluţiei dreptului nu se găseşte nici în legislaţie, nici în ştiinţa juridică, nici în deciziile judiciare, ci în societatea însăşi. La baza întregului drept sînt faptele juridice ca: obişnuinţa, dominarea asupra oamenilor, posesia asupra lucrurilor, manifestările de voinţă. În concepţia lui Ehrlich, realitatea juridică cuprinde trei niveluri:-Propoziţiile abstracte ale dreptului – sînt elaborate de către stat;-Regulile de decizie privind conflictele între indivizi ţi între grupuri – elaborate de tribunale;-Ordinea paşnică şi spontană a societăţii – un drept viu ce constituie ordinea juridică directă a societăţii. Sarcina sociologiei juridice Ehrlich o vede în investigarea dreptului viu, a realităţilor juridice dinamice, a faptelor sociale în drept. Acest lucru se poate face cu ajutorul observaţiei directe, prin studierea actelor juridice de aplicare a dreptului, a jurisprudenţei. Jurisprudenţa trebuie să coreleze legislaţia cu condiţiile concrete în care se aplică dreptul, stimulînd dezvoltarea social. La ideea unei interpretării libere a dreptului, adică dincolo de norma scrisă, de norma juridică în general, ajung şi reprezentanţii doctrinelor sociologice.

Potrivit acestora (A. Comte, E. Durkheim, L. Duguit etc.) dreptul trebuie considerat ca un fapt social, ca o expresie a forţelor sociale. Individul nu mai este, prin intermediul raţiunii, promotorul dreptului. Dreptul este un fapt social. El nu este imuabil. Nevoile grupurilor sociale se schimbă mai repede ca dreptul, care trebuie să se adapteze intereselor legitime.

40.Teoria psihologică a dreptului 40.1.Descrieţi ideile lui Nicolae Petrajiţky ca fondator a teoriei psihologice a dreptului.Teoria psihologică a fost întemeiată la începutul sec. Al XX-lea, fiind dezvoltată în lucrărilesavantului L.LPetrasycki. El îşi concentrează atenţia asupra studierii fenomenului dreptului, ayînd labază viaţa lăuntrică a omului, în cercetările lui Retrasycki, ştiinţa empirică cercetează existenţa umanăsub aspectele fizic şi psihic. Dreptul, ca fenomen al existenţei, aparţine laturii psihice şi poate fiexplicat numai prin prisma proceselor psihice emoţionale şi intelectuale. El este un fenomen emotiv.Spre deosebire de emoţiile morale, emoţia juridică face parte din sfera emoţiilor irnperativ-atributive.In timp ce emoţiile morale se caracterizează prin adeziune liberă, emoţiile juridice nu sînt libere,deoarece o altă persoană poate să insiste şi să impună realizarea acestei emoţii . Dreptul se divizează îndrept autonom şi drept pozitiv. Dreptul autonom constituie emoţiile generate de îndemnul conştiinţei.Dreptul pozitiv este edificat pe o autoritate străină, ce-şi găseşte expresie în actul normativ, stabilind,astfel, prescripţii juridice obligatorii pentru toţi subiecţii de drept. Normele juridice, fiind o emanaţie astatului, reprezintă o reflecţie a emoţiilor.