UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA Facultatea de Drept

EXECUTAREA SILITĂ - suport de curs -

Asist. univ. drd. Valentin Mitea

Cluj-Napoca

2007

Titlul I. PARTEA GENERALĂ

Capitolul 1. NOŢIUNI GENERALE

1.1. Definiţie

Executarea silită reprezintă, de regulă, cea de-a doua fază a procesului

civil, desemnând procedura prin care creditorul, ca titular al unui drept

recunoscut printr-un titlu executoriu, îl constrânge cu concursul organelor

competente pe debitorul său care nu-şi execută de bună-voie obligaţiile

decurgând dintr-un asemenea titlu, să le aducă la îndeplinire, asigurându-se

astfel respectarea dreptului şi restabilirea ordinii de drept încălcate.

- obişnuit, executarea silită este consecutivă fazei judecăţii.

1.2. Modalităţile şi formele executării silite în sistemul Codului

de procedură civilă, ca drept comun al executării silite

- Modalităţile executării silite sunt:

A. Executarea silită directă – este modalitatea de executare în

cadrul căreia creditorul tinde să obţină realizarea în natură a prestaţiei

care formează obiectul obligaţiei ce-i revine debitorului conform titlului

executoriu.

Formele executării silite directe sunt: predarea silită a bunurilor

mobile (art.575-577 C.pr.civ.), predarea silită a bunurilor imobile (578-

580/1 C.pr.civ.), executarea silită a altor obligaţii de a face sau a

obligaţiilor de a nu face (art.580/2-580/5 C.pr.civ.);

4

B. Executarea silită indirectă este modalitatea de executare

prin care creditorul ce are de realizat o creanţă bănească urmăreşte să

se îndestuleze din sumele obţinute prin vânzarea bunurilor imobile sau

mobile ale debitorului sau prin poprirea sumelor de bani, titlurilor de

valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate

debitorului de către un terţ.

Formele executării silite indirecte sunt: urmărirea bunurilor

mobile (art.411-449 C.pr.civ.); poprirea (art.452-461 C.pr.civ.);

urmărirea fructelor neculese şi recoltelor prinse de rădăcini (art.463-

466, 469-470 C.pr.civ.); urmărirea silită a bunurilor imobile (art.488-523

C.pr.civ.).

1.3. Participanţii la executarea silită

- ca activitate complexă, executarea silită implică participarea mai

multor subiecţi ce săvârşesc acte de procedură în temeiul cărora se nasc, se

modifică şi se sting raporturi juridice execuţionale;

- vom reţine, deci, că executarea silită presupune participarea părţilor, a

instanţei judecătoreşti (numită de executare), a organelor de executare

(executorul judecătoresc, dar şi unele organe de executare prevăzute în legi

speciale), uneori a procurorului şi a unor terţi.

1.3.1. Părţile

1.3.1.1. Identificarea părţilor

- în faza executării silite ele sunt denumite creditor (zis şi creditor

urmăritor, cel care este titular al dreptului arătat în titlul executoriu) şi debitor

5

(zis şi debitor urmărit, cel care, prin acelaşi titlu executoriu, este ţinut de

îndeplinirea obligaţiei căreia îi corespunde dreptul creditorului);

- la nivel execuţional, regula este aceea că dreptul creditorului şi

obligaţia debitorului sunt personale, ceea ce înseamnă că nici o persoană nu

poate urmări pe o alta decât în realizarea unui drept ce-i aparţine, precum şi

că nimeni nu poate fi urmărit decât pentru datoria sa personală;

- de la această regulă există şi unele excepţii:

- sub aspectul laturii active, în afară de titularul dreptului

înscris în titlul executoriu, mai pot avea calitatea de urmăritori:

succesorii universali, cu titlu universal sau cu titlu particular ai

creditorului decedat; creditorii creditorului (în aplicarea art.974

C.civ.); procurorul, conform art.45 alin.ultim C.pr.civ., deci numai

cu privire la punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti

pronunţate în favoarea minorilor, a persoanelor puse sub

interdicţie şi a dispăruţilor, precum şi în acele cazuri când printr-o

lege specială se prevede expres; instanţa de judecată din oficiu,

atunci când legea prevede expres aceasta (ex.: art.453 alin.2

C.pr.civ. stabileşte că pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie

de întreţinere sau de alocaţie pentru copii, precum şi în cazul

sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea

pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale

sau a sănătăţii, când executarea se face asupra salariului sau

asupra altor venituri periodice cunoscute realizate de debitor,

înfiinţarea popririi se dispune de instanţa de fond, din oficiu, de

îndată ce hotărârea a devenit executorie potrivit legii);

- sub aspectul laturii pasive, în afară de debitorul propriu-zis

mai pot fi supuşi urmăririi moştenitorii debitorului defunct, precum

şi garanţii;

- moştenitorii universali sau cu titlu universal ce au

acceptat moştenirea pur şi simplu răspund cu întreaga lor

6

avere, în vreme ce acceptanţii sub beneficiu de inventar

răspund doar în limita activului succesoral;

- moştenitorii cu titlu particular sunt susceptibili de

urmărire doar atunci când obligaţia de care era ţinut

defunctul se află în legătură cu bunul obiect al legatului

(ex. când cu bunul s-a garantat (gaj sau ipotecă) creanţa

de realizat);

- când debitorul a decedat în timpul executării silite,

executarea anterior începută va putea continua împotriva

moştenitorilor săi ce au capacitate deplină de exerciţiu

numai după notificarea lor prealabilă, la locul deschiderii

succesiunii, urmată de trecerea unui interval de 8 zile de la

data notificării (art.397 alin.1 C.pr.civ.);

- când printre moştenitori sunt minori, executarea

începută anterior se suspendă până la desemnarea

ocrotitorului lor legal (art.397 alin.2 C.pr.civ.);

- când executarea silită nu se afla începută la data

morţii debitorului, titlurile executorii nu se vor putea

executa împotriva moştenitorilor, sub sancţiunea nulităţii,

decât după o prealabilă încunoştinţare colectivă a lor

făcută la locul deschiderii succesiunii, pe numele acesteia,

urmată de trecerea unui interval de 8 zile de la data

acestei încunoştinţări.

1.3.1.2. Coparticiparea procesuală

7

- în ce priveşte coparticiparea procesuală în faza executării silite,

aceasta poate fi numai activă, în sensul că mai mulţi creditori pot urmări pe

acelaşi debitor;

- coparticiparea pasivă, în sensul unei pluralităţi de debitori urmăriţi, nu

poate însă exista, căci executarea silită are caracter unipersonal şi

unipatrimonial, formele de executare silită putând fi îndeplinite doar distinct

pentru fiecare dintre debitori.

1.3.1.3. Drepturile şi obligaţiile comune ale creditorului şi

debitorului

Drepturile comune creditorului şi debitorului sunt, în principal,

următoarele:

- dreptul de a participa la executare personal sau prin reprezentant;

- dreptul de a fi înştiinţaţi despre începerea executării, precum şi cu

privire la săvârşirea principalelor acte procedurale ce marchează desfăşurarea

ei;

- dreptul de a formula cererile pe care le socotesc utile apărării

drepturilor şi intereselor lor;

- dreptul de a cunoaşte actele aflate la dosarul execuţional;

- dreptul ca declaraţiile lor să fie consemnate în actele încheiate de

organele de executare;

- dreptul de a tranzacţiona cu privire la alegerea formei de executare şi

la obiectul ei (ex: art.371/4 C.pr.civ. statuează că debitorul şi creditorul, sub

supravegherea organelor de executare, pot conveni, în tot cursul executării

silite, ca aceasta să se efectueze, în tot sau în parte, numai asupra veniturilor

băneşti ale debitorului, precum şi că aceştia pot stabili ca vânzarea bunurilor

8

supuse urmăririi să se prin bună-învoială sau ca plata obligaţiei să se facă în

alt mod admis de lege);

- dreptul de a pretinde restituirea cheltuielilor făcute în timpul

executării.

Obligaţiile comune ale creditorului şi debitorului sunt, în principal,

următoarele:

- obligaţia de a-şi exercita drepturile procedurale cu bună-credinţă şi

potrivit scopului recunoscut de lege;

- obligaţia de a avansa sumele necesare efectuării unui act de

procedură a cărui efectuare o solicită, dacă acesta nu trebuie efectuat din

oficiu.

1.3.1.4. Drepturi specifice creditorului

Vom reţine, ca principal drept specific creditorului, pe acela de a alege,

în cazul executării silite indirecte, forma concretă de executare, în sensul că

creditorul este îndreptăţit a stabili bunurile care să fie supuse executării

(mobile sau imobile) din dreptul de gaj general al creditorilor (art.1718 şi 1719

C.civil), precum şi dispoziţiile art.371/3 C.pr.civ., care se referă generic la

veniturile şi bunurile debitorului, acest din urmă text statuând însă şi că pot fi

supuse executării silite doar bunurile urmăribile şi numai în măsura necesară

pentru realizarea drepturilor creditorilor (vezi art.406, 407, 409 C.pr.civ.);

9

1.3.1.5. Obligaţii specifice creditorului

- vom reţine, ca principală obligaţie, pe aceea de a avansa sumele

necesare efectuării din oficiu a actelor de executare.

1.3.1.6. Obligaţii specifice debitorului

Se remarcă, întâi de toate, următoarele:

- obligaţia de a nu se împotrivi organelor de executare;

- obligaţia de a permite organelor de executare, în cazul executării unei

hotărâri judecătoreşti, accesul la bunurile sale, în încăperile ce reprezintă

domiciliul, reşedinţa sau sediul unei persoane, precum şi în orice alte locuri

aflate în legătură cu executarea silită (art.384 /1 C.pr.civ.);

- obligaţia de a nu-şi înstrăina bunurile în frauda creditorilor săi;

- obligaţia de a suporta cheltuielile de executare, inclusiv atunci când

executarea silită a încetat ca urmare a efectuării voluntare a plăţii în cursul

executării silite.

1.3.2. Instanţa judecătorească

1.3.2.1. Competenţa materială şi teritorială

- conform art.373 alin.2 C.pr.civ., „ instanţa de executare este

judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor

când legea dispune altfel”.

- din interpretarea alin.1 al aceluiaşi articol, privitoare la competenţa

executorului judecătoresc, coroborat cu alin.2, rezultă că, întotdeauna,

competentă material este judecătoria;

- din punct de vedere al competenţei teritoriale este de observat că, în

cazul urmăririi silite a bunurilor, este competentă judecătoria de la locul situării

bunurilor, iar pentru celelalte cazuri, judecătoria în a cărei rază teritorială se

face executarea.

10

1.3.2.2. Atribuţiile şi prerogativele instanţei de judecată

Sunt, în principal, următoarele:

- solicită (acest drept fiind recunoscut şi executorului judecătoresc) celor

care datorează sume de bani debitorului urmărit sau deţin bunuri ale acestuia

supuse urmăririi orice informaţie necesară efectuării executării, după cum

poate solicita oricăror instituţii, inclusiv băncilor şi oricăror persoane, să-i

comunice, de îndată, în scris, datele şi informaţiile necesare realizării executării

silite, chiar dacă prin legi speciale s-ar dispune altfel;

- în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, poate lua, la cererea

executorului judecătoresc sau a persoanei interesate, măsura sancţionatorie a

aplicării unei amenzi civile;

- la cererea părţii interesate obligă pe cel care, cu intenţie sau din culpă,

a pricinuit amânarea executării silite prin una din faptele prevăzute de

art.108/1 şi 108/2 C.pr.civ., la plata de despăgubiri pentru paguba cauzată

prin amânare;

- dispune, la cererea persoanei interesate, reunirea executărilor silite

pornite împotriva aceloraşi bunuri;

- autorizează intrarea executorului judecătoresc în încăperile ce

reprezintă domiciliul, reşedinţa sau sediul unei persoane, precum şi în orice

alte locuri aflate în legătură cu executarea silită a altor titluri executorii decât

hotărârile judecătoreşti;

- încuviinţează, în cazurile urgente, efectuarea executării silite inclusiv în

zilele nelucrătoare ori la alte ore decât cele stabilite de lege;

- soluţionează contestaţiile la executare;

- hotărăşte asupra cererii de repunere în termenul de prescripţie a

dreptului de a cere executarea silită;

11

- în cazul în care există pericol evident de sustragere a bunurilor mobile

supuse executării silite indirecte, dispune ca odată cu înmânarea somaţiei să

se aplice şi sechestrul; decide, în caz de nevoie, urgenţă sau pericol, ca

obligaţia de predare de bunuri sau alte obligaţii de a face să fie executate fără

somaţie;

- decide asupra cererii, formulate de debitor sau altă persoană

interesată, pentru încetarea sau suspendarea urmăririi silite indirecte,

mobiliare sau imobiliare;

- dispune, din oficiu, înfiinţarea popririi în cazul sumelor datorate cu titlu

de obligaţie de întreţinere sau de alocaţie pentru copii, precum şi în cazul

sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate

prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, când executarea

se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate

de debitor;

- hotărăşte asupra cererii de validare a popririi;

- soluţionează contestaţiile cu privire la modul de eliberare sau

distribuire a sumei rezultate prin executare;

- stabileşte valoarea bunului mobil sau imobil ce trebuie predat de către

debitor şi care nu se mai află în fiinţă;

- autorizează creditorul să îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane

obligaţia de a face a cărei executare este refuzată de debitor;

- stabileşte, în limitele legii, cuantumul amenzii civile pe care debitorul

unei obligaţii de a face sau de a nu face intuitu personae trebuie să o

plătească statului, pe zi de întârziere, în caz de neexecutare.

1.3.3. Organul de executare

12

- în sistemul Codului de procedură civilă organul de executare este

reprezentat, în regulă, de executorul judecătoresc, fiind de excepţie situaţia în

care instanţa capătă asemenea atribuţii;

- în limitele şi condiţiile prevăzute de legi speciale, există şi alte categorii

de organe de executare.

Executorul judecătoresc

1.3.3.1. Definiţie - este organul ce are ca principală atribuţie

îndeplinirea serviciului de interes public al executării silite a dispoziţiilor cu

caracter civil din titlurile executorii, el putând însă îndeplini şi alte atribuţii

stabilite prin lege în competenţa sa;

- coordonarea şi controlul activităţii executorilor judecătoreşti sunt

exercitate de Ministerul Justiţiei;

- actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competenţelor

legale, purtând semnătura şi ştampila acestuia, precum şi numărul de

înregistrare şi data, este act de autoritate publică şi are forţa probantă

prevăzută de lege;

- pentru serviciul prestat executorul judecătoresc are dreptul la

onorariu, nivelul minim al acestuia fiind stabilit de Ministerul Justiţiei, cu

consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

1.3.3.2. Atribuţiile executorului judecătoresc sunt, în principal,

următoarele:

1) punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile

executorii;

2) notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare;

3) comunicarea actelor de procedură;

4) recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanţe;

13

5) aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanţa judecătorească

(sechestrul asigurător, sechestrul judiciar, poprirea asigurătorie);

6) constatarea unor stări de fapt în condiţiile prevăzute de Codul de

procedură civilă;

7) întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale

urmate de consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispoziţiilor Codului de

procedură civilă;

8) întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor

la ordin şi a cecurilor;

9) orice alte acte sau operaţiuni date de lege în competenţa sa.

1.3.3.3. Competenţa executorilor judecătoreşti

- în cazul de la pct.1) este competent executorul judecătoresc din

circumscripţia judecătoriei unde urmează a se face executarea, afară de cazul

când urmărirea silită s-ar face asupra unor bunuri, caz în care este competent

executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în a cărei rază

teritorială sunt situate sau se află acestea. Când bunurile urmăribile se află în

circumscripţiile mai multor judecătorii, competenţa aparţine oricăruia dintre

executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă acestea;

- în cazul prevăzut la pct.5) competenţa aparţine executorului din

circumscripţia instanţei judecătoreşti care a încuviinţat măsura de asigurare;

- în cazul prevăzut la pct.6) competenţa aparţine executorului

judecătoresc din circumscripţia instanţei în a cărei rază teritorială se va face

constatarea;

- în toate celelalte cazuri, competenţa aparţine oricărui executor

judecătoresc învestit de partea interesată.

14

1.3.3.4. Conflictul de competenţă

- între executorii judecătoreşti pot interveni conflicte de competenţă,

acestea putând fi pozitive sau negative;

- când conflictul de competenţă intervine între birourile executorilor

judecătoreşti situate în circumscripţia aceleiaşi judecătorii , se soluţionează de

acea judecătorie, la sesizarea părţii interesate;

- când intervine între birouri situate în circumscripţii diferite, competenţa

aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie se află biroul executorului

judecătoresc cel dintâi sesizat;

- spre deosebire de procedura de soluţionare a conflictelor de

competenţă ivite între instanţele judecătoreşti, cele dintre birourile executorilor

se soluţionează prin încheiere irevocabilă.

1.3.3.5. Recuzarea executorului judecătoresc

- se poate face în ipotezele prevăzute de art.27 pct.1, 2, 3, 5, 6, 8, şi 9

C.pr.civ., executorul împotriva căruia recuzarea a fost cerută putând însă

declara că se abţine;

- competenţa de soluţionare a cererii de recuzare aparţine instanţei de

executare;

- încheierea prin care s-a respins abţinerea, precum şi cea prin care s-a

încuviinţat recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de atac; cea prin care s-a

respins recuzarea poate fi atacată cu recurs în 5 zile de la comunicare;

- încheierea prin care s-a admis cererea de recuzare va arăta măsura în

care actele îndeplinite de executorul recuzat urmează a fi păstrate.

1.3.3.6. Răspunderea executorului judecătoresc

- poate fi: - penală

15

- disciplinară

- civilă (în condiţiile legii civile pentru cauzarea de

prejudicii prin încălcarea obligaţiilor sale profesionale.

1.3.4. Procurorul

- conform art.45 alin.ultim C.pr.civ., procurorul poate, în condiţiile legii,

să ceară punerea în executare a hotărârilor pronunţate în favoarea minorilor,

persoanelor puse sub interdicţie şi dispăruţilor, precum şi în alte eventuale

cazuri expres prevăzute prin norme speciale;

- rezultă, implicit, că pentru protecţia unor asemenea persoane

procurorul va putea formula şi contestaţie la executare, va putea ataca cu apel

sau recurs hotărârea dată într-o contestaţie la executare, va putea solicita,

când este cazul, întoarcerea executării, va putea cere recuzarea executorului

judecătoresc sau soluţionarea conflictelor de competenţă ivite între birourile

executorilor şi, în genere, va putea face toate actele procedurale execuţionale

recunoscute de lege, inclusiv solicitarea învestirii cu formulă executorie a

titlului executoriu.

1.3.5. Terţii

Uneori, la executarea silită pot participa şi terţe persoane, precum:

- terţul care, formulând contestaţie la executare, pretinde că bunul

urmărit este al lui, iar nu al debitorului;

- terţul poprit;

- custodele (în cazul urmăririi silite mobiliare), administratorul –

sechestru (în cazul urmăririi silite imobiliare);

16

- creditorii neurmăritori care, înfăţişându-şi titlul de creanţă solicită a fi

avuţi în vedere la distribuirea preţului.

Capitolul 2. DREPTUL DE A PORNI EXECUTAREA SILITĂ

Caracterul creanţelor puse în executare

Conform art.379 alin.1 C.pr.civ., „nici o urmărire asupra bunurilor

mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanţă certă, lichidă şi

exigibilă”.

- este certă (art.379 alin.3 C.pr.civ.) creanţa a cărei existenţă rezultă din

însuşi actul de creanţă sau şi din alte înscrisuri, chiar neautentice, emanate de

la debitor sau recunoscute de el;

- este lichidă (art.379 alin.4 C.pr.civ.) creanţa al cărei cuantum este

determinat prin însuşi actul de creanţă sau care este determinabil cu ajutorul

actului de creanţă, inclusiv cu al altor acte, fie şi neautentice, emanate de la

debitor, recunoscute de el sau opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau

stipulaţiilor cuprinse în actul de creanţă, chiar dacă pentru această

determinare este necesară efectuarea unor calcule;

- este exigibilă acea creanţă cu privire la care termenul de plată a ei s-a

împlinit.

Sancţiuni – când creanţa nu este certă sau exigibilă, debitorul poate

cere anularea titlului executoriu sau a formelor de executare;

- când creanţa nu este lichidă, executarea silită se va

amâna până la determinarea cuantumului.

17

Capitolul 3. TITLURILE EXECUTORII

3.1. Definiţie: Titlul executoriu este înscrisul care, alcătuit cu

respectarea cerinţelor stabilite de lege, permite executarea silită a creanţei pe

care o constată.

- conform art.372 C.pr.civ., executarea silită se va efectua numai în

temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii,

constituie titlu executoriu.

3.2. Hotărârea judecătorească în calitate de titlu

executoriu

Pentru a putea fi pusă în executare, hotărârea judecătorească trebuie să

îndeplinească următoarele condiţii:

a) să fie definitivă

- totuşi, există situaţii de excepţie în care este necesar ca

hotărârea să fie neapărat irevocabilă: desfiinţare de construcţii,

plantaţii, lucrări cu aşezare fixă, strămutare de hotare, alte cazuri

prevăzute de lege (ex.: întabularea unui drept în cartea funciară);

- pe de altă parte, există situaţii în care unele hotărâri

judecătoreşti, deşi nu sunt definitive, pot fi puse în executare (a

se vedea cazurile de execuţie vremelnică de drept – art.278

C.pr.civ.: plata salariilor sau altor drepturi provenite din raporturile

juridice de muncă, precum şi a sumelor cuvenite, potrivit legii,

şomerilor; despăgubiri pentru accidente de muncă; rente ori sume

datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru

copii, precum şi pensii acordate în cadrul asigurărilor sociale;

18

despăgubiri în caz de moarte sau vătămare a integrităţii corporale,

dacă despăgubirile s-au acordat sub formă de prestaţii băneşti

periodice; reparaţii grabnice; punerea sau ridicarea peceţilor ori

facerea inventarului; pricini privitoare la posesiune, numai în ceea

ce priveşte posesiunea; în cazul prevăzut de art.270 C.pr.civ.; în

orice alte cazuri prevăzute de lege. De asemenea, a se vedea:

situaţiile în care se poate acorda execuţia vremelnică

judecătorească („faţă cu temeinicia vădită a dreptului, starea de

insolvabilitate a debitorului sau existenţa unei primejdii vădite în

caz de întârziere a executării”); cazul încheierilor premergătoare

date în temeiul art.108/4 C.pr.civ., prin care s-a dispus aplicarea

amenzii judiciare sau plata de despăgubiri etc.

b) hotărârea să fie învestită cu formula executorie prevăzută de

art.269 C.pr.civ.

- potrivit art.373/3 C.pr.civ., cererea de învestire cu formulă

executorie se soluţionează prin încheiere de către preşedintele primei

instanţe;

- împotriva încheierii de respingere a cererii de învestire cu

formula executorie creditorul poate declara recurs în 5 zile de la

pronunţare (pentru creditorul prezent), respectiv de la comunicare

(pentru creditorul lipsă);

- învestirea cu formula executorie este o cerinţă de ordine

publică, debitorul putând invoca nelegalitatea învestirii sau lipsa ei doar

pe calea contestaţiei la executare.

- totuşi, unele categorii de hotărâri judecătoreşti nu trebuie

învestite cu formula executorie, precum: hotărârile date cu executare

vremelnică (art.374 C.pr.civ.); încheierile executorii; hotărârea

judecătorească dată în materie comercială care se aduce la îndeplinire

pe cale de executare silită şi care, purtând menţiunea că este

19

irevocabilă, constituie titlu executoriu fără efectuarea altor formalităţi

(art. 720/9 C.pr.civ.).

c) Hotărârile judecătoreşti străine care nu sunt executate voluntar

pot fi puse în executare pe teritoriul României în temeiul încuviinţării

date de tribunalul în circumscripţia căruia urmează să se facă

executarea sau unde domiciliază partea în contra căreia se face

executarea la cererea părţii interesate (exequatur);

- de regulă, executarea unei hotărâri judecătoreşti străine se

încuviinţează în următoarele condiţii:

- hotărârea este definitivă conform legii statului unde a fost

pronunţată;

- hotărârea a fost pronunţată de o instanţă competentă;

- există reciprocitate, fie şi de fapt, cu privire la efectele

hotărârilor judecătoreşti străine, între România şi statul a cărui

instanţă a pronunţat hotărârea;

- hotărârea este executorie potrivit legii statului în care s-a

pronunţat hotărârea;

- dacă hotărârea a fost pronunţată în lipsa părţii care a

pierdut procesul, trebuie să se facă dovada că pentru termenul de

judecată la care au avut loc dezbaterile în fond partea a fost legal

citată, precum şi că actul de sesizare a instanţei i s-a comunicat în

timp util; de asemenea, că părţii i s-a creat posibilitatea de a

exercita calea de atac;

- dreptul a obţine executarea silită nu este prescris potrivit

legii române.

Notă. a) În ce priveşte recunoaşterea şi încuviinţarea executării

silite pe teritoriul României a hotărârilor în materie civilă şi comercială

pronunţate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în condiţiile

Regulamentului nr. 44/2001(CE), cererile formulate în acest scop de

20

către cei interesaţi sunt de competenţa tribunalului, hotărârea

pronunţată putând fi atacată numai cu recurs. În cazul hotărârilor

judecătoreşti pronunţate în România şi pentru care se solicită

recunoaşterea sau încuviinţarea executării într-un alt stat membru al

Uniunii Europene, competenţa de a emite certificatul îi aparţine primei

instanţe;

- în cazul în care, potrivit art. 57 din Regulamentul nr. 44/2001,

se solicită recunoaşterea sau încuviinţarea executării pe teritoriul unui

alt stat membru al Uniunii Europene a unui act autentic, executoriu

potrivit legii române, competenţa de a emite certificatul îi aparţine

judecătoriei în a cărei circumscripţie se află emitentul actului.

b) În ce priveşte regulile aplicabile în cazul hotărârilor în materie

matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti:

- cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru

încuviinţarea executării silite pe teritoriul României a hotărârilor în

materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti pronunţate

într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în condiţiile prevederilor

Regulamentului nr. 2201/2003, sunt de competenţa tribunalului,

hotărârea pronunţată de acesta fiind supusă numai recursului, în

termen de 15 zile de la comunicare;

- în cazul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în România şi

pentru care se solicită recunoaşterea sau încuviinţarea executării într-un

alt stat membru al Uniunii Europene, competenţa de a emite

certificatele necesare îi aparţine primei instanţe.

3.3. Titlul executoriu european

- în scopul de a se facilita executarea silită între ţările Uniunii Europene,

prin Legea nr. 191/2007 s-a stabilit că titlurile executorii privind drepturi de

21

creanţă având ca obiect obligaţia de plată a unei sume de bani necontestată,

constituite potrivit legii române, pot fi certificate, la cererea părţii interesate,

ca titluri executorii europene, în condiţiile prevederilor Regulamentului nr.

805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului (CE);

- în cazul în care titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre

judecătorească, inclusiv cea care constată o tranzacţie judiciară sau o altă

învoială a părţilor în condiţiile legii, certificarea este de competenţa primei

instanţe;

- în cazul în care titlul executoriu este un alt act autentic, certificarea

este de competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie se află emitentul

actului;

- instanţa se pronunţă asupra cererii de eliberare a certificatului fără

citarea părţilor, prin încheiere. Încheierea prin care cererea a fost admisă nu

este supus niciunei căi de atac, iar aceea prin care cererea a fost respinsă

poate fi atacată cu recurs de către creditor în termen de 5 zile de la

pronunţare (pentru creditorul prezent), respectiv de la comunicare (pentru

creditorul care a lipsit);

- în termen de o lună de la comunicarea acestuia, debitorul poate

solicita instanţei competente să dispună retragerea certificatului în cazul în

care acesta ar fi fost emis fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de

Regulamentul nr. 805/2004. Instanţa dispune printr-o încheiere ce poate fi

atacată separat cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

22

Capitolul 4. CEREREA DE EXECUTARE SILITĂ,

ÎNŞTIINŢAREA PREALABILĂ A DEBITORULUI. UNELE

INCIDENTE LA EXECUTAREA SILITĂ

4.1. Cererea de executare silită

- reprezintă actul de procedură care, emanând de la creditor,

declanşează executarea silită;

- în lipsa unor dispoziţii legale care să o vizeze expres, cererii de

executare silită îi sunt aplicabile, cât priveşte determinarea elementelor ei de

conţinut, dispoziţiile art.82-84 C.pr.civ. privitoare la cererile în justiţie în

general. Astfel, ea trebuie să cuprindă: arătarea executorului judecătoresc

căruia i se solicită efectuarea executării; numele şi domiciliul (denumirea şi

sediul) creditorului şi debitorului; numele şi domiciliul reprezentantului, când

partea înţelege a acţiona printr-un reprezentant; obiectul cererii (punerea în

executare a titlului executoriu, cu precizarea formei de executare silită pe care

o alege); arătarea titlului executoriu; menţiunea că creanţa este certă, lichidă

şi exigibilă; menţiunea că debitorul refuză a-şi îndeplini obligaţia în mod

voluntar; semnătura.

- cererea se depune la executorul judecătoresc ales de creditor cu

observarea regulilor de competenţă;

- la cerere se vor anexa titlul executoriu (în copie), precum şi, când este

cazul, dovada calităţii de reprezentant (legal, convenţional sau judiciar).

23

4.2. Înştiinţarea prealabilă a debitorului

- conform art.387 C.pr.civ., executarea silită poate începe, afară de

cazurile când legea prevede altfel, numai după ce se va comunica debitorului o

somaţie la care se anexează o copie a titlului executoriu;

- somaţia va cuprinde:

- denumirea şi sediul organului de executare;

- data emiterii somaţiei şi nr. dosarului de executare;

- numele şi domiciliul / denumirea şi sediul debitorului;

- arătarea titlului executoriu în baza căruia urmează a se face

executarea;

- termenul în care cel somat urmează să-şi execute de bună-

voie obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi arătarea consecinţelor

nerespectării acesteia;

- semnătura şi ştampila organului de executare.

- în ceea ce priveşte termenul în care debitorul este dator a-şi îndeplini

voluntar obligaţia, acesta diferă în funcţie de forma executării silite: o zi în

cazul urmăririi bunurilor mobile şi predării silite a bunurilor mobile; 2 zile în

cazul urmăririi silite a fructelor neculese şi recoltelor prinse de rădăcini; 15 zile

în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile; 5 zile în cazul predării silite a

bunurilor imobile; 10 zile în cazul executării silite a altor obligaţii de a face sau

a obligaţiilor de nu face;

- comunicarea somaţiei se face conform regulilor stabilite de lege pentru

citarea şi comunicarea actelor de procedură în general (art.91-100 C.pr.civ.);

- înştiinţarea debitorului prin somaţie nu este necesară când legea

prevede o asemenea posibilitate (ex. nu este necesară, dacă instanţa dispune,

în cazul ordonanţei preşedinţiale - art.581 alin.ultim C.pr.civ.; în cazul

decăderii debitorului din termenul de graţie – art.382 C.pr.civ.; în ipoteza

aplicării art.573 C.pr.civ).

24

4.3. Incidente care împiedică, temporizează sau sting

executarea silită

A) Prescripţia dreptului de a cere executarea silită:

- reglementarea generală a prescripţiei dreptului de a cere executarea

silită este oferită de dispoziţiile art.405-405/3 C.pr.civ.;

- termenul general de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită

este de 3 ani;

- ca excepţie, în cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale

imobiliare termenul general de prescripţie este de 10 ani;

- termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte

dreptul de a cere executarea silită (în cazul hotărârii judecătoreşti, de la data

rămânerii lor definitive, afară de situaţiile în care recursul este suspensiv de

executare, când începe a curge de la data pronunţării hotărârii irevocabile, ori,

dimpotrivă, când hotărârile primei instanţe sunt executorii (ex.: ordonanţa

preşedinţială, cazul hotărârilor cu executare vremelnică de drept, încheierile

executorii);

- în condiţiile legii, cursul prescripţiei poate fi suspendat sau întrerupt;

- cursul prescripţiei se suspendă:

- în caz de forţă majoră;

- când creditorul sau debitorul face parte din forţele armate

ale României, iar acestea se află pe picior de război;

- între părinţi sau tutore şi cel ce se află sub ocrotirea lor,

între curator şi acei pe care îi reprezintă, precum şi între orice altă

persoană care, în temeiul legii sau al hotărârii judecătoreşti,

administrează bunurile altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel

25

administrate, prescripţia nu curge cât timp socotelile nu au fost date

şi aprobate;

- cât timp cel lipsit de capacitate de exerciţiu nu are

reprezentant legal şi cât timp pentru cel cu capacitate de exerciţiu

restrânsă nu a fost desemnat cel care să-i încuviinţeze actele;

- între soţi în timpul căsătoriei;

- pe timpul cât suspendarea executării silite este prevăzută de

lege ori a fost stabilită de instanţă sau de alt organ jurisdicţional

competent;

- cât timp debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la

urmărire;

- în alte cazuri prevăzute de lege.

Prescripţia nu se suspendă atâta timp cât suspendarea s-a dispus la

cererea creditorului urmăritor.

- Efectul suspendării prescripţiei este acela de oprire a cursului

prescripţiei pe timpul cât dăinuie cauza de suspendare, el reluându-se la

încetarea acestei cauze; la reluare, se va socoti şi timpul scurs anterior.

- Cursul prescripţiei se întrerupe:

- pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea

executării silite sau în timpul acesteia, a unui act voluntar de

executare a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a

recunoaşterii, în orice mod, a datoriei;

- pe data depunerii cererii de executare silită, însoţite de

titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de

executare necompetent;

- pe data trimiterii spre executare a titlului executoriu, în

condiţiile art.453 alin.2 C.pr.civ.;

- pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de

executare;

26

- pe data depunerii cererii de reluare a executării în

condiţiile art.371/6 alin.1 C.pr.civ. (când s-au descoperit noi

bunuri ale debitorului);

- în alte cazuri prevăzute de lege.

- Întreruperea prescripţiei are ca efect ştergerea prescripţiei

începute înainte de apariţia cauzei de întrerupere şi curgerea unui nou

termen.

- Repunerea în termenul de prescripţie poate fi cerută instanţei de

executare de creditor în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării,

urmând a fi admisă doar în cazul în care împiedicarea creditorului de a

acţiona s-a datorat unor motive temeinice.

B) Suspendarea executării silite

- poate fi voluntară sau legală;

- Suspendarea voluntară concretizează principiul disponibilităţii, ea

intervenind: atunci când creditorul solicită aceasta; atunci când debitorul sau

altă persoană interesată au depus valoarea ce se cere ori, după caz, a bunului

reclamat.

- Suspendarea legală intervine:

- în cazul morţii debitorului, survenită după pornirea

executării silite, însă numai pentru 8 zile; când printre moştenitori

sunt minori, până la numirea reprezentantului legal;

- în cazul în care, exercitându-se recursul sau, după caz,

contestaţia în anulare ori revizuirea, instanţa a dispus

suspendarea executării hotărârii ce reprezintă titlu executoriu şi

care face obiectul acestor căi de atac;

- în cazul declarării apelului în termenul legal;

- până la soluţionarea cererii formulată de debitorul

terenului ipotecat în condiţiile art.492 alin.2 C.pr.civ.

27

- în cazul formulării contestaţiei la executare, dacă s-a

solicitat şi obţinut şi suspendarea executării silite;

- în cazul în care terţul ce se pretinde proprietar al bunului

imobil urmărit a formulat, înainte de împărţirea preţului

adjudecării, o cerere de evicţiune, instanţa de executare va putea

să dispună, la solicitarea adjudecatarului, suspendarea împărţelii

preţului până la judecarea cererii de evicţiune (art.521 C.pr.civ.);

- în cazul admiterii cererii formulate în cadrul urmăririi silite

imobiliare de debitor pentru ca plata datoriei să se facă din

veniturile imobilului urmărit sau din alte venituri ale debitorului pe

timp de 6 luni (art.499 alin.2 C.pr.civ.).

C) Perimarea executării silite

- este o sancţiune procedurală care are ca efect desfiinţarea

actelor de executare, datorită inactivităţii creditorului;

- conform art.389 alin.1 C.pr.civ., dacă creditorul a lăsat să treacă

6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat

alte asemenea acte, executarea se perimă de drept şi orice parte

interesată poate cere desfiinţarea ei;

- termenul de perimare nu curge dacă actul de executare trebuia

îndeplinit din oficiu;

- în cazul în care executarea silită a fost suspendată din alte

motive decât la cererea creditorului, termenul de perimare curge de la

data încetării suspendării;

- Perimarea are ca efect desfiinţarea tuturor actelor de executare

îndeplinite în cauză.

28

D) Încetarea executării silite

- încetarea executării silite este un incident procedural care, potrivit

legii, intervine în următoarele cazuri:

- dacă s-a realizat integral obligaţia prevăzută în titlul

executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum şi alte

sume datorate potrivit legii. În acest caz executorul va urma a

preda debitorului titlul executoriu, menţionând pe acesta stingerea

totală a obligaţiilor;

- executarea silită nu mai poate fi efectuată ori continuată

din cauza lipsei de bunuri urmăribile ori a imposibilităţii de

valorificare a unor astfel de bunuri; şi în aceste cazuri, executorul

va restitui creditorului titlul executoriu, menţionând pe acesta

cauza restituirii şi partea din obligaţie ce a fost executată;

- creditorul a renunţat la executare;

- a fost desfiinţat titlul executoriu.

E) Alte impedimente care pot surveni în timpul executării silite,

împiedicând sau temporizând executarea silită sunt:

- acordarea unui termen de graţie în beneficiul debitorului de către

instanţa care a judecat pricina;

- termenul stabilit de lege pentru înştiinţarea prealabilă a debitorului;

- executarea silită nu se poate face decât în zilele lucrătoare şi, oricum,

nu înainte de ora 6 şi după ora 20. Totuşi, executarea silită începută va putea

continua în aceeaşi zi sau în zilele următoare, iar în cazurile urgente

preşedintele instanţei de executare va putea încuviinţa efectuarea executării

inclusiv în zilele nelucrătoare ori la alte ore decât cele sus-arătate;

- imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub interdicţie nu poate

fi urmărit silit înaintea urmăririi bunurilor sale mobile, afară de situaţia în care

imobilul urmărit este proprietatea comună a celor de mai sus şi a unei

29

persoane cu capacitate de exerciţiu deplină, iar obligaţia înscrisă în titlul

executoriu este comună (art.491 C.pr.civ.);

- în cazul în care se urmăreşte un imobil ipotecat înstrăinat,

dobânditorul acestui bun, care nu este personal obligat pentru creanţa

ipotecară, poate să ceară instanţei de executare urmărirea altor imobile

ipotecate pentru aceeaşi obligaţie, aflate în posesiunea debitorului (art.492

alin.2 C.pr.civ.);

- creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş nu vor

putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate

comună, ei trebuind să ceară mai întâi împărţeala acestora. Creditorii personali

pot urmări însă cota-parte determinată a debitorului lor din imobilul aflat în

coproprietate fără a mai fi necesar să ceară împărţeala (art.493 C.pr.civ.);

- beneficiul de discuţiune şi beneficiul de diviziune în cazul fidejusiunii.

4.4. Contestaţia la executare

Definiţie:

- este mijlocul procedural specific fazei executării silite a

procesului civil prin intermediul căruia persoanele vătămate prin executare sau

interesate ori, în anumite condiţii, procurorul solicită instanţei anularea ori

îndreptarea unor acte de executare, anularea ori încetarea executării silite

însăşi, anularea titlului executoriu, efectuarea actului de executare a cărui

îndeplinire se refuză, obligarea executorului la începerea executării ori

lămurirea titlului executoriu.

- sub aspectul naturii sale juridice, contestaţia la executare are fie

caracterul unei căi de atac specifice executării silite (când este exercitată de

creditor sau debitor), fie al unei acţiuni civile (când este exercitată de un terţ

30

ce se pretinde proprietar al bunului ori bunurilor ce fac obiectul executării silite

sau invocă un alt drept real cu privire la acestea).

4.4.1. Subiectele contestaţiei la executare

- conform art.399 C.pr.civ., contestaţia la executare poate fi

făcută de către „cei interesaţi sau vătămaţi prin executare”.

- astfel fiind, pot introduce contestaţie la executare creditorul sau

debitorul, precum şi orice terţe persoane care pretind că li se urmăresc bunuri

nu pentru propria lor obligaţie, ci pentru a aceea a debitorului şi în raport cu

care ei nu sunt ţinuţi a răspunde;

- la îndemâna terţilor stau însă şi alte mijloace de apărare,

precum, după caz, acţiunea în revendicare ori cea posesorie sau acţiunea

confesorie de uzufruct.

4.4.2. Obiectul contestaţiei la executare:

- potrivit dispoziţiilor art.399 C.pr.civ. contestaţia la executare

poate avea ca obiect fie lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului

executoriu (caz în care ia forma contestaţiei la titlu), fie urmărirea silită însăşi

(caz în care este denumită contestaţie la executare propriu-zisă);

- prin contestaţia la titlu este pus în discuţie însuşi titlul

executoriu, însă nu sub aspectul validităţii sale de fond, ci doar în scopul

lămuririi, al clarificării înţelesului ori întinderii lui sau precizării limitelor lui de

aplicare. Prin urmare, nu s-ar putea pune în discuţie legalitatea ori temeinicia

titlului, căci acesta se află intrat în puterea lucrului judecat (dacă este o

hotărâre judecătorească), pentru aceasta părţilor fiindu-le recunoscute în faza

judecăţii, prin lege, căile de atac;

- prin contestaţia la executare propriu-zisă sunt puse în discuţie

aspecte de nelegalitate ale executării silite, precum: nerespectarea dispoziţiilor

31

privitoare la învestirea cu formulă executorie a titlului executorii; prescripţia

dreptului de a cere executarea silită; perimarea executării silite; caracterul

incert, nelichid sau neexigibil al creanţei creditorului; nerespectarea

termenelor, ulterioare somaţiei, după care se poate trece la efectuarea actelor

propriu-zise pentru executare; urmărirea unor bunuri declarate de lege ori de

părţi ca insesizabile; depăşirea limitelor în care pot fi urmărite veniturile

băneşti; urmărirea unor bunuri care nu-i aparţin debitorului; refuzul

nejustificat executorului judecătoresc de a îndeplini un anume act de

executare sau de a porni executarea silită; neobservarea dispoziţiilor legale

privitoare la condiţiile de timp şi formă cerute în legătură cu efectuarea

executării; intervenirea, ulterior rămânerii definitive sau irevocabile a hotărârii

judecătoreşti puse în executare, a unei cauze de stingere a obligaţiei

debitorului etc.

- regula este că printr-o contestaţie la executare nu se poate

modifica nici în totul şi nici în parte titlul executoriu ce întemeiază urmărirea.

Totuşi, ca excepţie, art.399 alin.ultim C.pr.civ. stabileşte că în cazul în care

executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o

instanţă judecătorească se pot invoca, în cadrul contestaţiei la executare,

apărări de fond (privitoare la existenţa, întinderea şi valabilitatea creanţei)

împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o cale de

atac. De asemenea, trebuie admisă ca excepţie, chiar dacă titlul executoriu

este reprezentat de o hotărâre dată de o instanţă judecătorească, ipoteza

invocării ca apărări de fond a unor cauze de stingere a obligaţiei consemnate

în titlul executoriu (precum plata voluntară, compensaţia etc.) ce au intervenit

după rămânerea definitivă sau irevocabilă a hotărârii, căci, obiectiv, acestea nu

puteau fi invocate în faza judecăţii.

4.4.3. Instanţa competentă să judece contestaţia la executare

32

- stabilirea instanţei competente este influenţată de obiectul

contestaţiei la executare.

- astfel, contestaţia la executare propriu-zisă se introduce la

instanţa de executare;

- contestaţia privitoare la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului

executoriu (contestaţia la titlu) se introduce la instanţa care a pronunţat

hotărârea ce se execută ori, în genere, la organul de jurisdicţie. Totuşi, dacă

se solicită lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării unui titlu executoriu ce

nu emană de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare îi aparţine

instanţei de executare;

- contestaţia la titlu privitoare la dispoziţiile cu caracter civil

cuprinse într-o hotărâre judecătorească penală se soluţionează de către

instanţa penală care a pronunţat hotărârea ce se execută;

- contestaţia la executare propriu-zisă privitoare la executarea

dispoziţiilor cu caracter civil dintr-o hotărâre penală se soluţionează de către

instanţa civilă de executare.

4.4.4. Termenul de exercitare a contestaţiei la executare

- conform art.401 C.pr.civ., contestaţia se poate face în termen

de 15 zile de la data când:

- contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe

care îl contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare;

- cel interesat a primit, după caz, comunicarea (terţul

poprit) ori înştiinţarea (debitorul poprit) privind înfiinţarea popririi.

Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice,

termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la

data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul

poprit;

33

- debitorul care contestă executarea însăşi a primit somaţia

ori, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face

fără somaţie, de la data când a luat cunoştinţă de primul act de

executare;

- când o terţă persoană pretinde, prin contestaţia la executare ce o

formulează, că asupra bunului supus urmăririi deţine un drept real, termenul

de 15 zile curge de la data când s-a efectuat vânzarea bunului (în cazul

executării silite indirecte) ori de la data predării silite (în cazul executării silite

directe) a bunului. Neintroducerea contestaţiei de către terţ în acest termen

atrage decăderea lui din dreptul de a formula contestaţie la executare, însă

terţului îi rămâne deschisă calea unei acţiuni de drept comun (revendicare,

acţiunea posesorie etc.) pentru protecţia dreptului său;

- contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului

executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripţie a

dreptului de a cere executarea silită;

- în condiţiile art.103 alin.1 C.pr.civ., contestatorul poate solicita

repunerea în termenul de exercitare a contestaţiei la executare.

4.4.5. Cererea de contestaţie la executare (elemente de

conţinut)

- în lipsa unor prevederi legale exprese rămân aplicabile dispoziţiile

art.82-84 C.pr.civ. privitoare la cererile în justiţie în general, ceea ce înseamnă

că ea trebuie să cuprindă: arătarea instanţei, numele şi domiciliul (sediul şi

denumirea) contestatorului şi ale intimatului ori intimaţilor, cele ale

reprezentantului, al executorului, obiectul (ce anume contestă), motivele de

fapt şi de drept ale contestaţiei, dovezile care susţin contestaţia şi semnătura;

dacă este cazul, se va alătura la cerere şi dovada calităţii de reprezentant;

34

- la depunerea contestaţiei se va face şi dovada plăţii taxei de timbru şi

a timbrului judiciar, calculate în raport cu dispoziţiile legii. In caz de admitere a

contestaţiei, taxa de timbru se restituie.

4.4.6. Procedura de judecată

- potrivit art.402 C.pr.civ., contestaţia la executare, fie propriu-zisă fie la

titlu, se judecă , de regulă, după procedura prevăzută pentru judecata în

primă instanţă. Regimul procedural al judecăţii este, în principal, următorul:

- părţile se citează;

- termenele fixate de instanţă trebuie să fie scurte;

- judecata se face de urgenţă şi cu precădere;

- hotărârea dată în soluţionarea unei contestaţii la titlu este

supusă căilor de atac recunoscute de lege împotriva hotărârii

reprezentând titlul executoriu;

- hotărârea (sentinţa) dată în primă instanţă cu privire la

contestaţia la executare propriu-zisă este atacabilă doar cu recurs;

totuşi, ea poate fi atacată inclusiv cu apel atunci când este

formulată de un terţ care se pretinde titular al unui drept real

asupra bunului urmărit sau când prin contestaţie s-a solicitat, de

către partea interesată şi împărţirea bunurilor comune;

- sub aspectul efectelor, reţinem că în cazul admiterii contestaţiei

instanţa dispune, după caz: anularea actului de executare contestat;

îndreptarea, când este posibil, a acestui act; anularea ori încetarea executării

silite însăşi; anularea ori lămurirea titlului executoriu; efectuarea actului de

executare a cărui îndeplinire a fost refuzată de executorul judecătoresc;

- în cazul respingerii contestaţiei contestatorul poate fi obligat, la

cererea celui interesat, la plata de despăgubiri pentru pagubele cauzate prin

întârzierea executării; când contestaţia a fost exercitată cu rea-credinţă,

35

instanţa va putea dispune şi obligarea lui la plata unei amenzi civile de la 50 la

700 lei.

4.4.7. Suspendarea executării silite

- art.403 C.pr.civ. permite instanţei învestite cu soluţionarea contestaţiei

ca până la soluţionarea acesteia sau a altei cereri privind executarea silită să

dispună suspendarea judecăţii;

- afară de cazurile în care legea ar stabili altfel, prealabil dispunerii

suspendării instanţa este datoare să stabilească, în sarcina contestatorului, o

cauţiune;

- când bunurile supuse urmăririi sunt perisabile („supuse stricăciunii,

pieririi sau deprecierii”) se va putea suspenda doar distribuirea preţului, însă

nu şi vânzarea bunurilor;

- instanţa se pronunţă asupra cererii prin încheiere executorie

susceptibilă de a fi atacată separat cu recurs în termen de 15 zile de la

comunicarea ei cu părţile;

- în cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea stabilită de lege,

preşedintele instanţei poate dispune fără citarea părţilor, prin încheiere,

suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea de către instanţă a

cererii de suspendare. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac;

- cauţiunea ce trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea

obiectului cererii sau de 500 lei pentru cererile neevaluabile în bani, cauţiunea

depusă fiind deductibilă din cauţiunea stabilită de instanţă, dacă este cazul.

Capitolul 5. INTOARCEREA EXECUTĂRII

- desemnează, în principiu, restabilirea situaţiei anterioare executării

silite întrucât titlul executoriu sau executarea silită însăşi au fost desfiinţate;

- sub aspectul restabilirii situaţiei anterioare trebuiesc făcute

următoarele precizări:

a) conform regulii afirmate de art.404/1 alin.2 C.pr.civ.,

bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui

îndreptăţit (concret, este vorba de: executarea silită directă;

poprirea ce poartă asupra unor sume de bani; urmărirea silită

asupra bunurilor imobile);

b) această regulă nu este însă de aplicaţie generală,

deoarece în cazul urmăririi bunurilor mobile, a fructelor neculese şi

a recoltelor prinse de rădăcini, precum şi în cazul popririi titlurilor

de valoare, repunerea în situaţia anterioară se realizează prin

restituirea de către creditor, în favoarea debitorului, a sumei

rezultate din vânzare, actualizate în raport cu rata inflaţiei. Fac

excepţie situaţiile de urmărire silită a bunurilor imobile, când: 1)

adjudecatar este creditorul; 2) a existat fraudă din partea terţului

adjudecatar (ex. mituieşte executorul judecătoresc pentru a face o

executare silită nelegală). Într-o asemenea situaţie, repunerea în

situaţia anterioară ia forma restituirii către debitor a bunului ce a

făcut obiectul urmăririi, vânzarea fiind desfiinţată ori de câte ori

adjudecatarul a fost de rea-credinţă.

- În ce priveşte procedura de soluţionare a cererii de întoarcere a

executării, vom avea în vedere că:

38

- restabilirea situaţiei anterioare nu se realizează de drept,

fiind necesar ca debitorul îndreptăţit să formuleze o cerere cu

acest obiect;

- instanţa competentă să soluţioneze această cerere este

cea care a desfiinţat titlul executoriu (instanţa de apel, recurs sau

care a judecat o cale de atac de retractare) ori executarea silită

însăşi (ex.: instanţa ce a soluţionat contestaţia la executare);

- când instanţa de recurs a hotărât casarea cu trimitere, iar

hotărârea reprezintă titlul executoriu, însă nu a dispus şi

întoarcerea executării, măsura va putea fi luată, la cererea părţii,

de către instanţa ce rejudecă fondul după casare;

- când întoarcerea executării nu s-a dispus în condiţiile de

mai sus, ea va putea fi cerută în condiţiile dreptului comun, la

instanţa competentă potrivit regulilor generale în materie de

competenţă;

- când titlul executoriu emis de un alt organ jurisdicţional

decât o instanţă judecătorească a fost desfiinţat de acest organ

ori de un alt organ din afara sistemului instanţelor judecătoreşti,

iar modalitatea restabilirii situaţiei anterioare nu este prevăzută de

lege ori, deşi este prevăzută, nu s-a luat această măsură, ea se va

putea obţine prin sesizarea, printr-o cerere, a instanţei

judecătoreşti competente potrivit dreptului comun.

Capitolul 6. OBIECTUL EXECUTĂRII SILITE

- pot fi supuse executării silite veniturile şi bunurile debitorului, însă

numai în măsura necesară realizării drepturilor creditorilor şi sub condiţia ca

legea sau părţile să nu le fi declarat neurmăribile;

39

- rezultă, deci, că numai bunurile aflate în patrimoniul debitorului pot

face obiectul executării silite, fiind de excepţie situaţia în care pot fi supuse

urmăririi bunuri aparţinând unor terţi (ex.: imobilul ipotecat de către debitor şi

vândut unui terţ);

- în cazul executării silite directe, obiectul executării silite coincide cu

obiectul obligaţiei arătate în titlul executoriu;

- în cazul executării silite indirecte, obiectul executării silite este

reprezentat de oricare dintre bunurile urmăribile aflate în patrimoniul

debitorului la momentul executării, fiind posibilă inclusiv urmărirea bunurilor

viitoare (ex.: poprirea asupra salariului).

6.1. Bunuri exceptate de lege de la urmărire

Vom distinge, sub acest aspect, după cum urmează:

a) Bunuri insesizabile (exceptate de la urmărire) datorită caracterului lor

inalienabil:

- dreptul de uz şi dreptul de abitaţie, acestea având caracter

direct personal;

- bunuri inalienabile temporar şi, prin aceasta, şi insesizabile (ex.:

locuinţele cumpărate prin creditare, din fondul locativ de stat, caz în

care cumpărarea nu poate fi făcută fără autorizarea prealabilă a CEC,

conform Decretului-Lege nr.61/1990; bunurile cumpărate în rate,

conform HG nr.280/1990).

b) Bunuri insesizabile în considerarea scopului pentru care sunt folosite,

cu următoarele distincţii:

40

b.1.- bunuri supuse unei insesizabilităţi necondiţionate (în

sensul că este fără interes dacă debitorul mai deţine ori nu şi alte

bunuri urmăribile) şi absolute (în sensul că este fără însemnătate

felul creanţei), şi anume:

- bunurile de uz personal sau casnic strict necesare

debitorului şi familiei sale, precum şi obiectele de cult

religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;

- alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe

timp de două luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu

agricultura, alimentele necesare până la noua recoltă,

animalele destinate obţinerii mijloacelor de existenţă şi

furajele necesare pentru aceste animale până la noua

recoltă;

- combustibilul necesar debitorului şi familiei sale

pentru trei luni de iarnă;

- bunurile declarate neurmăribile prin alte dispoziţii

legale.

b.2.- bunuri supuse unei insesizabilităţi condiţionate şi

relative, sens în care avem în vedere că bunurile care servesc la

exercitarea ocupaţiei debitorului nu pot fi urmărite decât numai în

lipsa altor bunuri urmăribile şi doar pentru obligaţii de întreţinere,

chirii, amenzi sau alte creanţe privilegiate asupra imobilelor. Dacă

debitorul se ocupă cu agricultura nu vor putea fi urmărite, în

măsura necesară continuării lucrărilor în agricultură, inventarul

agricol, inclusiv animalele de muncă, furajele pentru aceste

animale şi seminţele pentru cultura pământului, afară de cazul în

care asupra acestor bunuri există un drept de gaj sau privilegiu

pentru garantarea creanţei.

c) Bunuri insesizabile în temeiul voinţei părţilor

41

- astfel, art. 371/4 C.pr.civ. prevede că în tot cursul executării

silite, sub supraveghea organului de executare, creditorul şi debitorul

pot conveni ca aceasta să se efectueze, în tot sau în parte, numai

asupra veniturilor băneşti ale debitorului, ca vânzarea bunurilor supuse

urmăririi să se facă prin bună învoială sau ca plata obligaţiei să se facă

în alt mod admis de lege.

6.2. Regimul juridic al veniturilor debitorului

În ce priveşte veniturile debitorului, distingem între:

a) Venituri supuse unei insesizabilităţi absolute, dar parţiale (parţiale,

adică doar o parte a acestora nu poate fi urmărită, cealaltă făcând obiect al

urmăririi). Astfel:

- salariile şi alte venituri periodice realizate din muncă, pensiile

acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi alte sume ce se

plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de

existenţă ale acestuia pot fi urmărite:

- până la ½ din venitul net lunar pentru sumele datorate cu

titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii;

- până la 1/3 din venitul lunar net pentru orice alte datorii;

- dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiaşi sume,

urmărirea nu poate depăşi ½ din venitul lunar net al debitorului,

afară de cazul când legea prevede, prin norme speciale, altfel;

- veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc

periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor lui de

existenţă, pot fi urmărite, în cazul în care sunt mai mici decât

cuantumul salariului minim net pe economie, doar asupra părţii ce

depăşeşte jumătate din acest cuantum.

42

b) Venituri supuse unei insesizabilităţi relative şi parţiale

- astfel, ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă,

compensaţia acordată salariaţilor în caz de desfacere a contractului

individual de muncă pe baza oricăror dispoziţii legale, precum şi sumele

cuvenite şomerilor, nu pot fi urmărite decât pentru sume datorate cu

titlu de obligaţie de întreţinere şi despăgubiri pentru repararea daunelor

cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, afară de cazurile când

legea ar dispune altfel. Aceste venituri vor putea fi urmărite în limita a

½ din cuantumul lor, iar distribuirea lor, ca de altfel şi a veniturilor

insesizabile absolut şi parţial, mai sus-arătate, se va realiza cu

respectarea ordinii de preferinţă stabilite de art.563 C.pr.civ.;

c) Venituri insesizabile absolut şi total

- întră în această categorie alocaţiile de stat şi indemnizaţiile

pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de

maternitate şi cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate

de stat, diurnele, precum şi orice alte asemenea indemnizaţii cu

destinaţie specială, stabilite potrivit legii, care nu pot fi urmărite pentru

nici un fel de datorii.

Sancţiunea nerespectării celor de mai sus este nulitatea urmăririi

silite.

Titlul II. EXECUTAREA SILITĂ INDIRECTĂ

Capitolul 1. URMĂRIREA BUNURILOR MOBILE

43

1.1. Definiţie

- este acea formă de executare silită indirectă prin care creditorul tinde

la realizarea creanţei sale prin vânzarea bunurilor mobile ale debitorului;

- cunoaşte următoarele etape: a) identificarea şi sechestrarea bunurilor;

b) vânzarea bunurilor; c) distribuirea sumei obţinute prin vânzare.

1.2. Identificarea şi sechestrarea bunurilor

- dacă se constată că a trecut o zi de la comunicarea somaţiei către

debitor, iar acesta nu şi-a executat voluntar şi în totul obligaţia ce-i revine

potrivit titlului executoriu, executorul judecătoresc de pe lângă instanţa de

executare se va deplasa la domiciliul debitorului sau la locul unde se află

bunurile, inclusiv la locul deţinerii lor de către un terţ;

- executorul va proceda la somarea verbală a debitorului, solicitându-i

să plătească ceea ce datorează, după care, constatând refuzul debitorului de a

plăti, va proceda la identificarea bunurilor, precum şi la evaluarea lor cu

acordul creditorului şi debitorului;

- când acest acord al părţilor nu se poate realiza, executorul

judecătoresc va solicita efectuarea unei expertize de stabilire a valorii lor de

circulaţie, o copie a raportului de expertiză urmând a fi comunicată debitorului;

- dacă uşile debitorului sunt închise şi acesta refuză să le deschidă sau

când refuză să deschidă uşile camerelor ori ale mobilelor sau dacă nici

debitorul, nici o rudă care să-l reprezinte, nu sunt prezenţi, executorul

judecătoresc trebuie să fie, sub sancţiunea nulităţii, însoţit de un lucrător de

poliţie ori de primar sau un ajutor al acestuia;

- după ce uşile s-au deschis în condiţiile de mai sus, lucrătorul de poliţie,

primarul sau ajutorul său se pot retrage, fiind suficientă înlocuirea lor cu doi

martori având deplină capacitate de exerciţiu;

44

- deschiderea camerelor şi obiectelor de mobilier trebuie făcută treptat,

creditorul neavând obligaţia de a fi prezent la efectuarea acestor acte de

executare, însă având dreptul de a participa, dacă doreşte;

- executorul judecătoresc va întocmi de îndată un proces-verbal, care va

cuprinde:

- enunţarea titlului executoriu în virtutea căruia se face

urmărirea;

- arătarea, când este cazul, a bunurilor cu privire la care

creditorul a arătat că doreşte a fi urmărite;

- numele, prenumele şi domiciliul părţilor, ale executorului

judecătoresc, precum şi ale altor persoane care au fost de faţă la

urmărire;

- menţiunea că debitorul a fost somat verbal să plătească,

precum şi răspunsul lui, când a fost de faţă;

- descrierea bunurilor sechestrate şi indicarea valorii fiecărui

bun, după aprecierea executorului judecătoresc, dacă aceasta

este cu putinţă;

- arătarea locului, zilei şi orei când s-a făcut urmărirea.

- acest proces-verbal trebuie să fie semnat de executorul judecătoresc,

precum şi de toate persoanele ce au participat la urmărire;

- întocmirea procesului-verbal marchează momentul sechestrării

bunurilor urmărite, având şi semnificaţia începutului executării silite propriu-

zise; totodată, din momentul sechestrării bunurilor debitorul nu mai poate

dispune de ele pe tot timpul cât durează executarea, sub sancţiunea unei

amenzi civile de la 200 lei la 1000 lei, în cazul în care fapta nu constituie

infracţiune, debitorul putând fi obligat inclusiv la plata unor eventuale

despăgubiri cauzate creditorului, conform procedurii arătate de art.108/3-

108/5 C.pr.civ.

45

- un exemplar al procesului-verbal se lasă debitorului sau, când el

lipseşte, la domiciliul său, după cum, când este cazul, un exemplar se va lăsa

şi custodelui;

- debitorul va putea folosi bunurile sechestrate numai dacă, faţă de

natura lor, acestea nu-şi pierd din valoare prin întrebuinţare, iar prin

sechestrare au fost lăsate în custodia debitorului;

- sechestrul dispus de executorul judecătoresc poate fi: simplu, cu sigilii

sau cu ridicata;

- sechestrul simplu presupune lăsarea bunurilor în custodia debitorului,

însă numai dacă atât debitorul, cât şi creditorul sunt de acord;

- sechestrul cu sigilii, poate fi dispus de executor doar dacă există

pericolul ca debitorul să înstrăineze, să substituie ori să deterioreze bunurile

sechestrate; bunurile rămân deci la debitor, însă pe fiecare dintre ele ori pe

uşa camerei sau dulapului în care se află se va aplica sigiliu. Prin urmare,

înfiinţarea unui sechestru cu sigilii exclude posibilitatea ca debitorul să poată

folosi bunurile, chiar dacă, prin natura lor, ele n-ar pierde din valoare ca

urmare a folosirii;

- sechestrul cu ridicata presupune încredinţarea bunurilor unui terţ

numit custode şi poate fi dispus dacă: 1) debitorul refuză să primească

bunurile în custodie ori nu este prezent la înfiinţarea sechestrului; 2) creditorul

se opune lăsării bunurilor în custodia debitorului întrucât există pericolul ca

debitorul să înstrăineze, să substituie ori să deterioreze bunurile sechestrate;

- când custode este o altă persoană decât debitorul, aceasta are dreptul

la o remuneraţie stabilită de executorul judecătoresc avându-se drept criteriu

activitatea depusă de custode. Remuneraţia acordată custodelui, precum şi

celelalte cheltuieli pe care le presupune ridicarea bunurilor vor fi plătite cu

anticipaţie de către creditorul urmăritor, însă acesta se va putea îndestula cu

precădere la finele executării, din suma obţinută prin vânzarea bunurilor;

- când bunurile supuse sechestrării sunt sume în lei sau valută, titluri de

valoare, obiecte din metale preţioase, pietre preţioase, obiecte de artă, colecţii

46

valoroase sau alte asemenea bunuri, sechestrarea acestora se face

întotdeauna cu ridicata, în sensul că bunurile se depun cel târziu a doua zi la

unităţi specializate, semnarea procesului-verbal de sechestru urmând a fi

făcută, în acest caz, şi de funcţionarul ce a primit bunurile;

- dacă executorul judecătoresc constată că bunurile mobile ale

debitorului au fost deja sechestrate în cadrul unei alte executări silite, va arăta

în procesul-verbal această împrejurare, precum şi numele executorului

judecătoresc ce face urmărirea, declarând şi el urmărite aceste bunuri;

1.3. Valorificarea bunurilor urmărite

- valorificarea bunurilor sechestrate se poate face într-una din

următoarele modalităţi:

- vânzarea directă de către executorul judecătoresc;

- vânzarea făcută de debitor;

- vânzarea bunurilor la licitaţie publică;

- alte modalităţi prevăzute de lege.

b.1. Vânzarea directă – constă în vânzarea bunului către un terţ

care, manifestându-şi voinţa de a cumpăra, plăteşte preţul cerut;

- potrivit legii, executorul poate proceda, cu acceptul ambelor

părţi, la valorificarea bunurilor prin vânzare directă către cumpărătorul

care oferă cel puţin preţul stabilit prin acordul creditorului şi debitorului

sau, în lipsă, prin expertiză.

b.2. Vânzarea făcută de către debitor

47

- conform art.431 alin.2 C.pr.civ., executorul judecătoresc va

putea, dacă şi creditorul este de acord, să-i încuviinţeze debitorului să

procedeze el însuşi la valorificarea bunurilor sechestrate;

- în acest caz, debitorul este obligat să-l informeze în scris pe

executor despre ofertele primite, indicând numele şi domiciliul

(denumirea şi sediul) potenţialului cumpărător, precum şi termenul în

care acesta din urmă se angajează să consemneze preţul propus.

b.3. Vânzarea la licitaţie publică

Regimul procedural ataşat acestei modalităţi de vânzare

presupune, în principal, următoarele:

- în termen de o zi de la întocmirea procesului-verbal de sechestru

ori, în cazul în care i se încuviinţase debitorului efectuarea vânzării, însă

aceasta nu s-a realizat, în termen de o zi de la data la care potenţialul

cumpărător se obligase a consemna preţul propus, executorul

judecătoresc este obligat să fixeze data, ora şi locul licitaţiei;

- despre acestea executorul îl va înştiinţa pe debitor, însă nu şi pe

creditor;

- locul vânzării este acela unde se află bunurile sechestrate sau,

când există motive temeinice, un altul stabilit de către executor;

- sub aspectul termenului de vânzare, art.434 C.pr.civ. dispune că

vânzarea nu se va putea face în mai puţin de două săptămâni, nici în

mai mult de două luni calculat de la data procesului-verbal de sechestru

ori, după caz, de la data la care potenţialul cumpărător se obligase a

consemna preţul;

- acest termen va putea fi scurtat sau prelungit atunci când

creditorul şi debitorul o solicită de comun acord; de asemeni, va putea fi

scurtat de către executor din oficiu atunci când sunt supuse vânzării

bunuri perisabile;

48

- cu cel puţin 3 zile înainte de data stabilită pentru licitaţie,

executorul va întocmi publicaţia de vânzare;

- publicaţia de vânzare va arăta: data, ora şi locul licitaţiei;

bunurile oferite spre vânzare şi preţul de începere a licitaţiei pentru

fiecare dintre ele (preţul stabilit prin acordul părţilor ori, când el lipseşte,

cel stabilit prin expertiză);

- publicaţia de vânzare va fi afişată la locul licitaţiei, la sediul

organului de executare al primăriei de la locul vânzării bunurilor şi la cel

al instanţei de executare, iar atunci când se apreciază ca necesar

vânzarea va fi anunţată şi într-un ziar de largă circulaţie;

- când datorită formulării unei contestaţii sau dacă părţile au

convenit, precum şi atunci când data, locul sau ora vânzării au fost

schimbate de către autoritatea competentă, se vor face alte publicaţii şi

anunţuri, în aceleaşi condiţii;

- costul acestor publicaţii şi anunţuri va fi avansat de către

creditor, el urmând a-l recupera din sumele obţinute prin vânzare;

- în regulă, poate participa la licitaţie orice persoană (inclusiv

creditorii urmăritori sau intervenienţii) care, cel mai târziu până la

începerea licitaţiei, a consemnat la Trezoreria Statului, la Casa de

Economii şi Consemnaţiuni sau la orice altă instituţie bancară, la

dispoziţia executorului judecătoresc, cel puţin 10% din preţul de

începere a licitaţiei pentru bunurile pe care intenţionează să le cumpere;

- în ziua stabilită pentru vânzare, executorul se va deplasa la locul

unde se află bunurile; dacă bunurile se află în altă localitate, executorul

va fi însoţit de un lucrător de poliţie, de primarul localităţii ori de un

ajutor al acestora;

- când bunurile au fost sechestrate cu sigilii, se vor rupe sigiliile;

când s-a numit un custode, el va preda bunurile către executor, primind

de la acesta chitanţă liberatorie;

49

- vânzarea se face în mod public de către executorul

judecătoresc, acesta oferind spre vânzare fiecare bun în parte sau mai

multe împreună, în funcţie de natura şi destinaţia lor;

- preţul de începere a licitaţiei este cel arătat în publicaţiile de

vânzare, adjudecatar urmând a fi declarat acela care după trei strigări

succesive, făcute la intervale de timp care să permită opţiuni şi

suprasolicitări, oferă preţul cel mai mare;

- dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei, bunurile ar fi

vândute, la acelaşi termen, la cel mai mare preţ oferit, sub condiţia de a

fi serios; în caz de preţ egal, va fi preferat cel care are un drept de

preemţiune asupra bunului urmărit;

- validitatea vânzării nu este afectată dacă a existat un singur

ofertant;

- după adjudecarea bunului, adjudecatarul este obligat să depună

de îndată întregul preţ, în numerar, cu ordin de plată sau prin orice alt

instrument legal de plată. Totuşi, executorul judecătoresc îi va putea

acorda adjudecatarului un termen de până la 5 zile în interiorul căruia

să depună suma;

- când adjudecatar este un creditor urmăritor sau intervenient,

acesta nu poate dobândi bunul la un preţ mai mic de 75% din preţul de

începere a licitaţiei; dacă adjudecatar este creditorul urmăritor, iar la

urmărire nu participă alţi creditori ori aceştia se află într-un rang de

preferinţă inferior celui al creditorului adjudecatar, el va putea depune

în contul preţului întreaga sa creanţă ori, după caz, o parte din ea;

- executorul este obligat să consemneze, de îndată, sumele de

bani obţinute, păstrând dovada consemnării;

- dacă adjudecatarul nu depune preţul de îndată ori în termenul

ce i-a fost acordat de executor, licitaţia se va relua, fiind posibilă şi

valorificarea bunului printr-o altă formă de vânzare; în acest caz, primul

adjudecatar va suporta costurile celei de-a doua vânzări, precum şi

50

eventuala scădere a preţului, aceste sume urmând a fi constatate de

executor printr-un proces-verbal cu valoare de titlu executoriu; ele pot fi

reţinute din cauţiunea de 10% din preţ, depusă de primul adjudecatar

anterior licitaţiei.

- închiderea licitaţiei are loc de îndată ce sumele obţinute prin

vânzare sunt suficiente pentru îndestularea creditorilor şi acoperirea

cheltuielilor de executare;

- după închiderea licitaţiei executorul va întocmi un proces-verbal

care va descrie desfăşurarea acesteia şi rezultatul ei, proces-verbal ce

va fi semnat de executor, creditor, debitor şi adjudecatar;

- executorul judecătoresc îi va elibera fiecăruia dintre adjudecatari

o dovadă care va face menţiune despre data şi locul licitaţiei, numele

adjudecatarului, bunul adjudecat şi preţul adjudecării;

- această dovadă constituie titlu de proprietate; în cazul titlurilor

de credit normative (ex.: acţiunile nominative) adjudecatarul va putea

obţine transferul acestora pe numele său în temeiul unei copii legalizate

de pe procesul-verbal menţionat mai sus.

- vânzarea făcută în condiţiile de mai sus are ca principal efect

transmiterea către adjudecatar a dreptului de proprietate asupra

bunului (bunurilor);

- din momentul plăţii integrale a preţului, adjudecatarul este

îndreptăţit la a-i fi predat bunul;

- când adjudecatarului i s-a acordat un termen de plată, predarea

bunului se va face doar după plata preţului, însă până la predare

adjudecatarul suportă riscul pieririi bunului (res perit domino);

- desfiinţarea vânzării la licitaţie va putea fi dispusă împotriva

terţului adjudecatar care a plătit preţul doar dacă a existat fraudă din

partea acestuia;

- când adjudecatar a fost creditorul, vânzarea va putea fi

desfiinţată „dacă există temei de nulitate”.

51

1.4. Imposibilitatea vânzării bunului sechestrat

- dacă bunul (bunurile) nu s-au putut vinde, orice creditor care, potrivit

legii, putea cere executarea silită asupra bunurilor mobile ale debitorului le

poate prelua în contul creanţei sale la preţul de începere a licitaţiei;

- dacă preţul este mai mare decât valoarea creanţei, creditorul va prelua

bunul doar dacă depune, la data preluării ori în termenul acordat de executor,

diferenţa dintre preţ şi valoarea creanţei;

- când mai mulţi creditori declară că doresc să preia bunul, atribuirea se

va face cu respectarea ordinii de preferinţă stabilite de art.563 şi 564 C.pr.civ.;

- când nici creditorul nu doreşte preluarea, bunurile rămân

indisponibilizate cel mult 6 luni de la data sechestrării lor. In interiorul acestui

termen executorul poate proceda la o nouă valorificare a bunurilor; dacă nici

astfel bunurile nu au putut fi valorificate, ele se restituie debitorului.

Capitolul 2. POPRIREA

2.1. Definiţie. Poprirea este acea formă de executare silită indirectă

prin care creditorul urmăreşte sumele de bani, titlurile de valoare sau alte

bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană

sau pe care aceasta o le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice

existente la data formulării cererii de poprire.

2.2. Subiectele popririi

- poprirea presupune, obişnuit, trei subiecte: creditorul popritor,

debitorul poprit şi terţul poprit;

- de esenţa popririi nu este însă numărul subiectelor, ci acela al

raporturilor juridice existente la data formulării cererii: un raport juridic

existent între creditorul popritor şi debitorul poprit; un alt raport juridic

existent între debitorul poprit şi terţul poprit, ambele fiind raporturi de

obligaţie, în sensul că debitorul poprit datorează creditorului popritor, iar terţul

poprit îi datorează debitorului poprit;

- creditorului popritor îi revine obligaţia de a dovedi atât propria sa

calitate, cât şi pe aceea a debitorului poprit şi a terţului poprit;

- calitatea de creditor popritor o pot avea atât creditorii chirografari, cât

şi cei care se bucură de o garanţie reală sau personală ori de privilegii;

- cererea de poprire poate fi formulată şi de creditorul creditorului

(art.974 C.pr.civ.), precum şi de procuror, însă acesta din urmă numai pentru

apărarea intereselor minorilor, persoanelor puse sub interdicţie şi dispăruţilor

(art.45 alin.ultim C.pr.civ.);

- procedura popririi nu exclude pluralitatea creditorilor, fie pentru că mai

mulţi creditori pornesc procedura împotriva unui singur debitor, fie pentru că

54

la poprirea pornită de un singur creditor se alătură alţi creditori ai debitorului

poprit;

- în situaţia pluralităţii creditorilor, distribuirea sumei deţinute de terţul

poprit se va face conform art.563 şi urm. C.pr.civ., iar când este cazul şi cu

respectarea art.409 C.pr.civ.;

- debitor poprit este persoana fizică sau juridică ţinută de îndeplinirea

obligaţiei înscrise în titlul executoriu şi care are calitatea de creditor al terţului

poprit;

- terţ poprit poate fi orice persoană fizică sau juridică ce are calitatea de

debitoare a debitorului poprit.

2.3. Obiectul popririi

- de pe temeiul art.452 C.pr.civ., obiectul popririi poate reprezentat de:

sumele de bani pe care debitorul poprit le are de primit de la terţul poprit;

titlurile de valoare deţinute de terţi (titluri de împrumut, acţiuni sau obligaţiuni

emise de societăţile comerciale), efectele de comerţ (cambia, cecul, biletul la

ordin şi, în genere, contul curent sau alte bunuri mobile incorporale);

- pot forma obiect al popririi şi sumele datorate în viitor debitorului (cele

care corespund unor creanţe neajunse încă la scadenţă), însă plata efectivă a

unor asemenea creanţe va fi făcută doar în momentul exigibilităţii lor;

- pot fi urmărite, de asemenea, şi veniturile periodice (ex. salariile) ale

debitorului, care pot face obiect al popririi deşi nu sunt însă exigibile, însă

plata efectivă va fi făcută de terţul poprit doar pe măsura ce vor deveni

exigibile;

- nu sunt însă supuse executării silite prin poprire:

- sumele care sunt destinate unei afectaţiuni speciale prevăzute

de lege şi asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziţie;

55

- sumele reprezentând credite nerambursabile sau finanţări

primite de la instituţii sau organizaţii internaţionale pentru derularea

unor programe ori proiecte;

- sumele necesare plăţii drepturilor salariale, dar nu mai mult de 6

luni de la data înfiinţării popririi.

2.4. Procedura popririi

- presupune două faze: una - întotdeauna obligatorie – a înfiinţării

popririi (incluzând, în regulă, şi eliberarea sau distribuirea sumelor) şi o alta, a

cărei parcurgere este condiţionată de conduita terţului poprit – validarea

popririi, şi care presupune sesizarea instanţei de executare.

a) Înfiinţarea popririi

- în scopul înfiinţării popririi, creditorul este dator să formuleze o cerere

de poprire care trebuie să cuprindă elementele prevăzute de art.82, 83

C.pr.civ., să arate titlul executoriu în temeiul căruia se solicită poprirea şi

valoarea creanţei (capital, dobânzi şi cheltuieli de judecată);

- organul competent să soluţioneze această cerere, deci să dispună

înfiinţarea popririi, este executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul

debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit;

- cu caracter de excepţie, înfiinţarea popririi este dispusă de instanţa de

fond din oficiu, de îndată ce a devenit executorie hotărârea prin care s-a

dispus obligarea debitorului la a-i plăti creditorului sume datorate cu titlu de

obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii ori sume datorate cu titlu de

despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea

56

integrităţii corporale sau a sănătăţii, când executarea se face asupra salariului

sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate de debitor;

- poprirea se înfiinţează fără somaţie printr-o adresă, însoţită de o copie

de pe titlul executoriu, comunicată terţului;

- copia de pe titlul executoriu va fi certificată de executor că este

conformă cu titlul executoriu;

- despre înfiinţarea popririi va fi înştiinţat şi debitorul, de către executor;

- prin adresa de poprire, terţului – care din acest moment devine poprit

– i se va pune în vedere interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau

bunurile mobile incorporale ce i le datorează sau pe care i le va datora în

viitor, acestea fiind declarate poprite în măsura necesară realizării obligaţiei

înscrise în titlul executoriu;

- adresa de înfiinţare a popririi trebuie să cuprindă numele şi domiciliul

debitorului persoană fizică ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul

lor, precum şi codul de înregistrare fiscală;

- dacă poprirea are ca obiect venituri dintre acelea arătate de art.409

alin.1-5 C.pr.civ. (salarii, ajutoare pentru incapacitate de muncă etc.),

indisponibilizarea se face în limitele şi condiţiile arătate de acest articol;

- efectul înfiinţării popririi este reprezentat de indisponibilizarea, în

măsura necesară realizării creanţei creditorului popritor, a sumelor ori

bunurilor mobile incorporale datorate de terţ, astfel că orice plată pe care el i-

o face debitorului n-ar putea fi opusă creditorului, deci nu este liberatorie

pentru terţ, care va putea fi urmărit în continuare;

- dacă poprirea fusese anterior înfiinţată ca măsură asigurătorie şi nu a

fost desfiinţată până la obţinerea titlului executoriu, terţului poprit i se va

comunica o copie certificată de pe titlul executoriu;

- indisponibilizarea sumelor de bani ori, în genere, a bunurilor obiect al

popririi va înceta dacă debitorul consemnează cu afectaţiune specială, la

dispoziţia creditorului popritor, întreaga valoare a creanţei; în acest caz,

57

debitorul este dator să înmâneze recipisa de consemnare a sumei executorului

judecătoresc, acesta urmând să-l înştiinţeze pe terţul poprit;

- în cazul în care creanţa creditorului priveşte sume datorate cu titlu de

obligaţie de întreţinere, alocaţie pentru copii sau despăgubiri pentru repararea

pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a

sănătăţii, poprirea rămâne în fiinţă şi atunci când debitorul îşi schimbă locul de

muncă sau este pensionat, într-o atare ipoteză unitatea de la care debitorul

pleacă fiind obligată să trimită unităţii ce reprezintă noul loc de muncă al

debitorului sau, după caz, organului de ocrotire socială, înscrisurile prin care

s-a înfiinţat poprirea (adresa de poprire şi copia titlului executoriu), acestea

devenind, de la data primirii înscrisurilor, terţ poprit. Dacă debitorul părăseşte

unitatea, iar aceasta nu cunoaşte noul lui loc de muncă, îl va încunoştinţa pe

creditor despre această împrejurare, urmând ca după ce creditorul află noul

loc de muncă al debitorului să informeze unitatea, care va proceda la

trimiterea înscrisurilor către acest nou loc de muncă;

- în termen de 15 zile de la comunicarea adresei de înfiinţare a popririi,

iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor de la data scadenţei lor, terţul

poprit este obligat să consemneze la CEC suma de bani ori, dacă obiectul

urmăririi sunt bunuri mobile incorporale, să le indisponibilizeze şi să trimită

dovada executorului;

- dacă creanţa creditorului priveşte o sumă datorată cu titlu de pensie

de întreţinere, alocaţie pentru copii sau despăgubiri pentru cauză de moarte,

vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, iar executarea se face asupra

salariului sau altor venituri periodice ale debitorului, terţul poprit este obligat

ca, în acelaşi termen, să-i plătească în mod direct creditorului suma ce i se

datorează, aceasta urmând a-i fi trimisă la domiciliul sau reşedinţa pe care el

le-a indicat, cheltuielile trimiterii căzând în sarcina debitorului;

- când asupra aceleiaşi sume sunt înfiinţate mai multe popriri, terţul

poprit va proceda conform celor arătate mai sus, având însă şi obligaţia de a

58

comunica executorului judecătoresc ori creditorilor numele şi adresa celorlalţi

creditori, precum şi sumele poprite de fiecare;

- dacă sumele de bani poprite se află în conturi bancare, pot face

obiectul executării silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cât

şi încasările viitoare;

- când debitorul este titular de conturi bancare, atât sumele existente în

contul debitorului la data comunicării adresei de poprire, cât şi cele provenite

din încasările viitoare, se indisponibilizează în măsura necesară realizării

creanţei, băncii fiindu-i interzisă, până la achitarea integrală a obligaţiei

înscrise în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării executării silite

prin poprire, efectuarea oricărei plăţi sau a altei operaţiuni care ar putea

diminua suma indisponibilizată, afară de cazurile în care prin lege s-ar stabili

altfel;

- aceleaşi dispoziţii sunt aplicabile şi în cazurile în care poprirea se

înfiinţează asupra bunurilor mobile incorporale ce s-ar afla în păstrarea unor

unităţi specializate.

Eliberarea (distribuirea) sumei de bani consemnate

- va fi făcută de executor, însă doar după trecerea a 15 zile de la

primirea de către el a dovezii de consemnare a sumei la CEC;

- când poprirea are ca obiect titluri de valoare sau alte bunuri mobile

incorporale executorul trebuie, mai întâi, să realizeze valorificarea acestora

urmând procedura aplicabilă vânzării bunurilor mobile aflate în posesia

debitorului, însă ţinând seama de regulile prevăzute în legile speciale privitoare

la aceste bunuri. Suma obţinută printr-o asemenea valorificare va putea fi,

după caz, eliberată sau distribuită către creditori;

- când sunt înfiinţate mai multe popriri, iar sumele cuvenite creditorilor

sunt mai mari decât suma urmărită, executorul va face distribuirea conform

dispoziţiilor art.562-571 C.pr.civ.

59

b) Validarea popririi

- este dispusă de instanţa de executare atunci când terţul poprit nu-şi

îndeplineşte obligaţiile ce-i revin în urma înfiinţării popririi, inclusiv în cazul în

care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit;

- instanţa de executare poate fi sesizată, prin cerere, de creditor, debitor

sau de organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terţul poprit

trebuia să consemneze ori să plătească suma pretinsă de creditor sau să

indisponibilizeze bunurile mobile incorporale;

- cererea de validare se soluţionează cu citarea părţilor (creditor,

debitor, terţ poprit);

- cel care formulează cererea de validare are sarcina de a dovedi că

terţul poprit îi datorează creanţa debitorului;

- dacă o asemenea dovadă este făcută, instanţa va pronunţa o sentinţă

prin care dispune validarea popririi, obligând terţul poprit să-i plătească

creditorului, în limita creanţei, suma datorată debitorului, putând dispune şi

amendarea cu 200 - 1000 lei a terţului care cu rea-credinţă a refuzat să-şi

îndeplinească obligaţiile;

- dacă o asemenea dovadă nu a fost făcută, prin sentinţă se va desfiinţa

poprirea înfiinţată de executorul judecătoresc;

- sentinţa este susceptibilă de atacare cu apel, respectiv recurs în

condiţiile dreptului comun;

- dacă nici după validarea popririi terţul nu înţelege a-şi executa

obligaţia, patrimoniul lui va putea fi urmărit, pe calea executării silite,

creditorul putând alege oricare din formele de executare silită indirectă

permise de lege.

60

Capitolul 3. URMĂRIREA SILITĂ A FRUCTELOR NECULESE

ŞI A RECOLTELOR PRINSE DE RĂDĂCINI

- atunci când creditorul deţine un titlu executoriu, el poate urmări

fructele neculese ori recoltele prinse de rădăcini ce se află în proprietatea

debitorului său (debitorul poate fi şi uzufructuar al fondului, însă bunurile

trebuie să se afle în proprietatea sa);

- urmărirea silită a unor asemenea fructe sau recolte nu se poate face

decât în maximum 6 săptămâni înaintea coacerii lor;

- înfiinţarea sechestrului se face după regulile specifice urmăririi silite a

bunurilor mobile, somaţia de plată trebuind însă să-i fie comunicată debitorului

cu cel puţin 2 zile înaintea începerii urmăririi propriu-zise;

- vânzarea la licitaţie urmează, de asemenea, regulile specifice vânzării

bunurilor mobile, fiind posibilă fie vânzarea fructelor sau a recoltelor aşa cum

sunt prinse de rădăcini, fie după ce vor fi culese.

Capitolul 4. URMĂRIREA SILITĂ ASUPRA BUNURILOR

IMOBILE

4.1. Definiţie: este acea formă de executare silită indirectă prin care

se valorifică bunurile imobile ale debitorului pentru ca din suma rezultată

creditorul să poată fi îndestulat.

- pot face obiectul urmăririi silite imobiliare:

- imobilele prin natura lor, sub condiţia de a se afla în circuitul

civil;

- imobilele prin destinaţie (art.468-470 C.civ.), însă numai odată

cu fondul pe care îl deservesc;

61

- imobilele prin obiectul la care se aplică (uzufructul imobilelor şi

dreptul de servitute, acesta din urmă numai odată cu fondul dominant

căruia îi profită);

- dreptul de superficie;

- conform art.489 alin.1 C.pr.civ. urmărirea imobilelor înscrise în cartea

funciară se face pe corpuri de proprietate în întregimea lor, putând fi însă

supuse urmăririi, în mod separat, construcţiile ce formează o proprietate

distinctă de sol, drepturile privitoare la proprietatea pe etaje sau pe

apartamente, precum şi orice alte drepturi privitoare la bunuri pe care legea le

declară imobile;

- când sunt supuse urmăririi mai multe imobile, procedura de

vânzare trebuie îndeplinită pentru fiecare în parte.

4.2. Formalităţile premergătoare vânzării la licitaţie

- pentru pornirea executării este necesară formularea unei cereri de

către creditor, acesta fiind dator să indice în cuprinsul cererii şi imobilul a cărui

valorificare o doreşte;

- executorul se va deplasa la imobil, încheind un proces-verbal de

situaţie care va cuprinde, pe lângă denumirea şi sediul organului de executare,

titlul executoriu în temeiul căruia se face urmărirea, identificarea imobilului,

semnătura şi ştampila executorului judecătoresc, precum şi o descriere cât mai

detaliată a imobilului supus urmăririi;

- ulterior încheierii procesului-verbal de situaţie, executorul îl va soma pe

debitor, solicitându-i executarea voluntară a obligaţiei, totodată menţionând

că, în caz contrar, se va trece la vânzarea imobilului arătat în procesul-verbal.

Somaţia va cuprinde şi datele de identificare ale imobilului, precum şi

menţiunea că s-a luat măsura înscrierii ei în cartea funciară;

62

- executorul judecătoresc are obligaţia de a-i solicita biroului de carte

funciară al judecătoriei în a cărei rază teritorială se află situat imobilul să

înscrie somaţia în cartea funciară;

- notarea somaţiei în cartea funciară indisponibilizează imobilul urmărit,

în sensul că:

- orice act de înstrăinare sau constituire de drepturi reale

(drepturile de proprietate sau dezmembrăminte ale acestora) este

inopozabil creditorului şi adjudecatarului, afară de cazurile expres

prevăzute de lege, precum şi de cazul în care aceştia s-au declarat de

acord cu acest act ori dacă debitorul sau dobânditorul subsecvent al

imobilului a consemnat sumele ce corespund valorii integrale a creanţei,

dobânzilor la aceasta şi cheltuielilor de executare;

- orice act de închiriere, de arendare ori de cesiune de venituri

făcut de debitor sau de dobânditorul subsecvent nu îi este opozabil

creditorului urmăritor sau adjudecatarului; actele făcute înaintea notării

somaţiei în cartea funciară le sunt însă opozabile, ei putând eventual

cere, în condiţiile legii, doar revocarea lor printr-o acţiune pauliană;

- indiferent de comunicarea ori necomunicarea somaţiei, orice

chirie sau arendă plătită debitorului înainte de scadenţă îi este opozabilă

creditorului urmăritor sau adjudecatarului doar dacă este constatată prin

act scris cu data certă.

4.3. Vânzarea imobilului

- imobilul ce face obiectul urmăririi poate fi vândut în una din

următoarele modalităţi: vânzarea directă; vânzarea de către debitorul însuşi

conform art.431 alin.2 C.pr.civ.; vânzarea la licitaţie publică; alte modalităţi

permise de lege.

63

4.4. Vânzarea la licitaţie

- procedura de vânzare nu poate începe înainte de trecerea a 15 zile

(calculate după sistemul exclusiv) de la primirea somaţiei, totodată fără ca

debitorul să fi făcut plata datoriei;

- preţul imobilului va fi stabilit de executor cu acordul părţilor (creditor şi

debitor), iar în lipsa acestui acord se va solicita unui expert stabilirea valorii de

circulaţie a bunului;

- executorul va cere biroului de carte funciară să-i comunice drepturile

reale şi eventualele sarcini care grevează imobilul, titularii unor asemenea

drepturi urmând a fi înştiinţaţi de către executor cu privire la existenţa

urmăririi, după care vor fi citaţi la termenele ce s-au fixat pentru vânzarea

imobilului;

- dacă imobilul este grevat de un drept de uzufruct, uz, abitaţie sau

servitute întabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, prin expertize se va

stabili, separat de valoarea imobilului şi valoarea acestor drepturi. Stabilirea

prin expertiză nu este necesară dacă valoarea acestor drepturi se găsea deja

determinată şi înscrisă în cartea funciară;

- din momentul emiterii somaţiei executorul poate, dacă apreciază ca

necesar pentru buna administrare a imobilului (încasarea veniturilor,

efectuarea cheltuielilor, reprezentare în litigii etc.), ori dacă o solicită

creditorul, să numească un administrator-sechestru;

- poate fi numit administrator-sechestru creditorul, debitorul sau oricare

altă persoană fizică sau juridică;

- când este numit un altul decât debitorul, executorul îi va fixa o

remuneraţie în raport cu activitatea depusă, stabilind şi modalitatea de plată a

ei;

64

- revocarea administratorului-sechestru va putea fi dispusă de executor

la cererea oricărei persoane interesate, în caz de neîndeplinire a obligaţiilor

stabilite în sarcina sa, instanţa de executare putându-l obliga şi la plata de

despăgubiri;

- în termen de 5 zile de la stabilirea preţului imobilului, executorul va

întocmi publicaţia de vânzare, elementele ei de conţinut fiind cele stabilite prin

art.504 alin.1 C.pr.civ.;

- termenul stabilit pentru vânzare nu va putea fi nici mai scurt de 30

zile, nici mai lung de 60 zile, calculat de la data afişării publicaţiei de vânzare

la locul stabilit pentru desfăşurarea licitaţiei;

- publicaţia de vânzare va fi afişată de executor la propriul său sediu, la

acela al instanţei de executare, la locul situării imobilului, la sediul primăriei în

a cărei rază teritorială este situat imobilul, precum şi la locul unde se

desfăşoară licitaţia (dacă este altul decât acela al situării imobilului);

- la cererea oricărei persoane interesate, executorul va anunţa vânzarea

şi într-un ziar de largă circulaţie;

- despre data, ora şi locul vânzării debitorul va fi înştiinţat prin grija

executorului;

- când urmărirea poartă asupra imobilului unui minor sau pus sub

interdicţie, o copie de pe publicaţia de vânzare trebuie depusă şi la parchetul

de pe lângă instanţa de executare;

- participanţii la licitaţie sunt datori să depună la Trezoreria Statului, la

Casa de Economii şi Consemnaţiuni CEC – S.A. sau la orice altă instituţie

bancară, la dispoziţia executorului, prealabil termenului stabilit pentru vânzare,

o cauţiune reprezentând 10% din preţul la care imobilul a fost evaluat;

- sunt exoneraţi de plata cauţiunii creditorii ce deţin creanţe în rang util,

precum şi coproprietarii, alături de debitor, ai imobilului;

- participarea la licitaţie este precedată de formularea ofertei de

cumpărare la care va fi ataşată recipisa;

65

- vânzarea se poate face: la sediul organului de executare; al instanţei

de executare; la locul situării imobilului; în orice alt loc cu privire la care se

apreciază că ar înlesni valorificarea. In comune, vânzarea se poate efectua şi

la sediul primăriei în a cărei rază este situat imobilul;

- vânzarea se face în mod public, fiind distinctă pentru fiecare imobil sau

corp de proprietate. Totuşi, dacă mai multe corpuri de proprietate sunt

grevate cu o unică ipotecă ori dacă corpul de proprietate este compus din mai

multe parcele, executorul poate dispune, la cererea debitorului sau a

creditorului, ca vânzarea să se facă deodată pentru mai multe corpuri de

proprietate sau, dimpotrivă, separat, pentru fiecare parcelă în parte;

- când corpurile de proprietate sau parcelele se vând separat, ordinea

vânzării este cea stabilită de debitor, în lipsa unei asemenea indicări urmând a

fi stabilit de executor;

- licitaţia începe prin citirea de către executor a publicaţiei de vânzare şi

a ofertelor primite;

- oferirea spre vânzare va fi făcută de executor, prin strigări succesive,

la intervale de timp care să permită opţiuni şi supralicitări, pornindu-se de la

preţul care, oferit fiind de un licitator, îl depăşeşte pe cel arătat în publicaţia

de vânzare;

- în lipsa unui asemenea preţ de ofertă, licitaţia va porni de la preţul

arătat în publicaţia de vânzare;

- dacă imobilul este grevat de un drept de uzufruct, uz, abitaţie sau

servitute întabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, la primul termen de

vânzare strigările vor începe de la preţul cel mai mare oferit sau, în lipsă, de la

cel fixat prin licitaţie, scăzut cu valoarea acestor drepturi astfel cum a fost

stabilită prin expertiză ori, după caz, la înscrierea lor în cartea funciară;

- când datorită existenţei unor asemenea drepturi nu s-a putut obţine

un preţ suficient pentru acoperirea creanţelor ipotecare înscrise anterior,

executorul va relua licitaţia în aceeaşi zi, oferind imobilul liber de aceste

drepturi;

66

- dacă nu este oferit preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se

va amâna pentru un nou termen ce nu va putea depăşi 60 zile, urmând a se

face şi o nouă publicaţie de licitaţie;

- la acest nou termen licitaţia începe de la un preţ de 75% din cel la

care imobilul a fost evaluat, iar dacă nici acesta nu se obţine, imobilul se va

vinde, la acelaşi termen, la cel mai mare preţ oferit, chiar dacă există un

singur ofertant;

- executorul îl va declara adjudecatar pe cel care a oferit preţul conform

celor de mai sus, în caz de preţ egal urmând a fi preferat cel care are un drept

de preemţiune asupra bunului;

- când participantul la licitaţie este un creditor urmăritor sau

intervenient, acesta nu va putea să-şi adjudece bunul la un preţ mai mic de

75% din cel de evaluare;

- executorul este obligat să întocmească un proces-verbal privitor la

desfăşurarea şi rezultatul licitaţiei, şi care trebuie semnat de executor,

creditor, debitor şi de adjudecatar;

- adjudecatarul trebuie să depună preţul la dispoziţia executorului în

termen de cel mult 30 zile calculat de la data vânzării, scăzând din el valoarea

cauţiunii depuse anterior licitaţiei;

- când adjudecatar este un creditor el va putea să depună în contul

preţului propria sa creanţă, iar dacă aceasta este mai redusă decât preţul, şi

diferenţa necesară. Când există creditori cu creanţe prioritare celei a

adjudecatarului, acesta este ţinut să depună, până la concurenţa preţului de

adjudecare, şi suma necesară pentru plata creanţelor lor, în măsura în care

acestea nu sunt acoperite prin diferenţa de preţ;

- dacă adjudecatarul nu depune preţul în termenul legal, imobilul se va

scoate din nou la vânzare, primul adjudecatar urmând să suporte cheltuielile

noii licitaţii şi eventuala scădere de preţ. Primul adjudecatar are posibilitatea

de a achita la noul termen de licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care este

obligat să suporte numai cheltuielile noii licitaţii;

67

- la cererea adjudecatarului executorul va putea, cu acordul

creditorului, să încuviinţeze plata preţului în rate, stabilind avansul, numărul

ratelor, cuantumul lor şi data scadenţei.

4.5. Actul de adjudecare şi efectele adjudecării

- după plata integrală a preţului sau, în cazul vânzării în rate, a

avansului, precum şi după expirarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 401

alin. 1 lit. c) C.pr.civ., executorul va întocmi actul de adjudecare, elementele

lui de conţinut fiind cele arătate de art.516 C.pr.civ.;

- un exemplar al actului de adjudecare se va preda adjudecatarului

constituind titlul său de proprietate asupra imobilului;

- dacă imobilul a fost vândut cu plata preţului în rate, executorul va

înainta un exemplar al actului de adjudecare biroului de carte funciară pentru

a se înscrie în cartea funciară interdicţia de înstrăinare şi grevare a imobilului,

până la plata integrală a preţului şi a dobânzii corespunzătoare;

- un exemplar al actului de adjudecare se va preda, în cazul vânzării în

rate, şi creditorului urmăritor pentru a-i servi ca titlu executoriu împotriva

cumpărătorului, dacă acesta nu va plăti la scadenţă ratele datorate.

Efectele adjudecării sunt, în principal, următoarele:

- adjudecatarul dobândeşte dreptul real supus urmăririi;

- adjudecatarul are dreptul la fructe;

- adjudecatarul poate pretinde posesia bunului;

- adjudecatarul dobândeşte dreptul de a dispune de bun, afară de cazul

în care cumpărarea s-a făcut cu plata preţului în rate, când, în lipsa unui acord

al creditorilor, bunul nu va putea fi înstrăinat sau grevat mai înainte de plata

integrală a preţului;

68

- de la data adjudecării adjudecatarul datorează dobânzi până la plata

integrală a preţului şi suportă toate sarcinile imobilului (dacă a cumpărat cu

aceste sarcini, vezi art.509 alin.3 C.pr.civ.);

- de la data întabulării dreptului de proprietate al adjudecatarului,

imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini ce au garantat drepturi

de creanţe, titularii acestora din urmă putându-le realiza exclusiv din preţul

obţinut prin vânzare. Când preţul adjudecării se plăteşte în rate, sarcinile ce

prevalează imobilul se sting la plata ultimei rate;

- se vor menţine drepturile reale întabulate ulterior înscrierii în CF a

vreunei ipoteci, însă numai dacă adjudecarea s-a făcut cu păstrarea acestor

drepturi, conform art.509 alin.3 C.pr.civ.;

- adjudecatarul are dreptul să fie garantat contra evicţiunii de către

debitorul urmărit.

4.6. Cererea în evicţiune privind imobilul adjudecat

- Conform art.520 alin. 2 C.pr.civ., orice cerere de evicţiune, totală sau

parţială, privitoare la imobilul adjudecat poate fi făcută în termen de 3 ani de

la data înscrierii actului de adjudecare în CF, însă numai în cazul imobilelor

înscrise pentru prima dată în cartea funciară în baza actului de adjudecare;

- pentru imobilele deja înscrise în cartea funciară, orice cerere de

evicţiune, totală sau parţială, este stinsă dacă de la data înregistrării cererii de

înscriere formulată de dobânditorul anterior ale dreptului înscris în folosul

terţului au trecut cel puţin 3 ani;

- dacă adjudecatarul a fost evins total sau parţial, el îl poate acţiona pe

debitor pentru despăgubiri. Când averea debitorului nu este suficientă,

adjudecatarul îi va putea urmări şi pe creditorii ce au încasat preţul

adjudecării, în limita sumei ce au încasat-o;

- când cererea în evicţiune este introdusă anterior împărţirii preţului

adjudecării, instanţa de executare, la solicitarea adjudecatarului, va putea să

69

suspende, cu sau fără cauţiune, împărţeala preţului până la judecarea

definitivă a cererii de evicţiune;

- cererea în evicţiune va putea fi pornită doar dacă, anterior, terţul nu

încercase, pe calea contestaţiei la executare, valorificarea dreptului, în caz

contrar existând autoritate de lucru judecat.

Capitolul 5. ELIBERAREA ŞI DISTRIBUIREA SUMELOR

REALIZATE PRIN EXECUTAREA SILITĂ

- suma de bani realizată prin executarea silită indirectă, precum şi

veniturile debitorului, se distribuie între creditori până la realizarea integrală

(dacă este posibil) a drepturilor lor, suma rămasă disponibilă urmând a se

preda debitorului;

- distribuirea sau eliberarea sunt făcute de executorul judecătoresc;

- participă la distribuirea sumei atât creditorul ori creditorii urmăritori

(deci cei care au pornit executarea silită), cât şi aceia care au intervenit în

timpul executării, depunând titlurile lor de creanţă până la data întocmirii de

către executorul judecătoresc a procesului-verbal de eliberare sau distribuire a

sumei rezultate din executare;

- când executarea silită a fost pornită de mai mulţi creditori ori dacă pe

timpul executării au depus titlurile de creanţă şi alţi creditori, executorul

procedează la distribuirea sumei conform următoarei ordini de preferinţă,

afară de cazurile în care legea ar prevedea expres altfel:

1. creanţele reprezentând cheltuieli de judecată, pentru măsuri

asigurătorii sau de executare silită, pentru conservarea bunurilor al căror preţ

se distribuie, precum şi orice alte cheltuieli făcute în interesul comun al

creditorilor;

2. creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora,

pensiile, sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea

şi îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de

muncă, prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătăţii, ajutoarele

de deces acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi creanţele

reprezentând obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte,

vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;

72

3. creanţele rezultând din obligaţia de întreţinere, alocaţii pentru copii

sau obligaţia de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de

existenţă;

4. creanţele bugetare provenite din impozite, taxe, contribuţii şi din

alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului

asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale;

5. creanţele rezultând din împrumuturi acordate de stat;

6. creanţele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor

pricinuite proprietăţii publice prin fapte ilicite;

7. creanţele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse,

prestări de servicii sau executări de lucrări, precum şi din chirii sau arenzi;

8. creanţele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau

bugetelor locale;

9. alte creanţe.

- dacă există creditori care deţin drepturi de gaj ori ipotecă sau privilegii

conservate în condiţiile legii asupra bunului vândut, la distribuirea sumei

creanţele lor vor fi plătite după cele menţionate la punctul 1 de mai sus;

- ordinea de preferinţă acordată creanţei principale va fi urmată şi de

sumele reprezentând dobânzi, penalităţi sau alte asemenea sume accesorii

creanţei principale;

- în cazul în care unul din titlurile depuse de creditorii urmăritori conţine

obligaţia debitorului de a plăti o sumă de bani în mod periodic, iar bunurile

rămase în patrimoniul debitorului după efectuarea executării sau veniturile sale

nu asigură plata în viitor a ratelor datorate, executorul judecătoresc sau partea

interesată va solicita instanţei în circumscripţia căreia se face executarea să

stabilească suma globală cu care creditorul va participa la distribuirea sumei

realizate prin urmărire. Instanţa hotărăşte cu citarea părţilor, printr-o încheiere

supusă doar recursului;

73

- eliberarea sau distribuirea sumei obţinute prin urmărire se va putea

face numai după trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei şi

sub condiţia citării debitorului şi a creditorilor urmăritori sau intervenienţi;

- cu privire la modul de eliberare sau distribuire a sumei rezultate din

executare executorul va întocmi de îndată un proces-verbal, care va fi semnat

inclusiv de persoanele interesate şi care sunt prezente;

- partea nemulţumită de modalitatea de eliberare sau distribuire a

sumelor este îndreptăţită să-i solicite executorului să consemneze obiecţiunile

sale, putând face şi contestaţie la executare în termen de 3 zile de la

întocmirea procesului-verbal, la instanţa de executare;

- formularea contestaţiei suspendă de drept eliberarea sau distribuirea

sumei;

- judecata se face de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor.

Titlul III. EXECUTAREA SILITĂ DIRECTĂ

Capitolul 1. NOŢIUNI GENERALE

- conform art.572 C.pr.civ., în cazul în care obligaţia debitorului

prevăzută în titlul executoriu constă în lăsarea posesiunii unui bun, predarea

unui bun ori a folosinţei acestuia în desfiinţarea unei construcţii, plantaţii sau

altei lucrări ori în îndeplinirea oricărei alte activităţi stabilite pentru realizarea

drepturilor creditorului, iar debitorul nu execută de bună-voie obligaţia sa în

termenul prevăzut în somaţie, executorul sau, după caz, creditorul, în raport

cu împrejurările cauzei şi natura obligaţiei ce se execută, va proceda fie la

executarea silită, fie va sesiza instanţa de executare în vederea aplicării unei

amenzi civile;

- toate formele de executare silită directe presupun somarea debitorului

prealabil executării silite propriu-zise, însă atunci când creditorul justifică o

nevoie urgentă sau există pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire,

preşedintele instanţei de executare va putea dispune, la cererea creditorului,

prin încheiere irevocabilă, dată fără citarea părţilor, ca executarea silită a

obligaţiilor de mai sus să se facă de îndată şi fără somaţie.

Capitolul 2. PREDAREA SILITĂ A BUNURILOR MOBILE

- dacă în termen de o zi de la primirea somaţiei debitorul nu-şi

îndeplineşte obligaţia de a preda un bun mobil determinat prin calitate şi

cantitate, executorul judecătoresc se va deplasa la locul situării bunului,

76

ridicându-l de la debitor sau de la terţul care îl deţine şi predându-l creditorului

conform cu drepturile acestuia stabilite prin titlul executoriu.

- executorul judecătoresc va încheia un proces-verbal care să ateste

îndeplinirea executării, stabilind totodată cheltuielile de executare pe care

urmează să le plătească debitorul. Procesul-verbal astfel întocmit constituie

titlu executoriu în privinţa cheltuielilor de executare stabilite în sarcina

debitorului.

Capitolul 3. PREDAREA SILITĂ A BUNURILOR IMOBILE

- dacă în termen de 5 zile de la primirea somaţiei, debitorul obligat la a

părăsi sau preda un imobil nu îşi îndeplineşte această obligaţie, executorul

judecătoresc se va deplasa la imobil, cerându-i debitorului să-l părăsească de

îndată, în caz de refuz putând solicita sprijinul agenţilor forţei publice pentru a-

l pune pe creditor în drepturile sale;

- când în imobil se găsesc bunuri mobile ce nu formează obiectul

executării silite şi pe care debitorul nu le ridică singur, executorul va numi, pe

cheltuiala debitorului, un custode căruia îi va încredinţa bunurile.

- despre îndeplinirea executării executorul va întocmi un proces-verbal

având conţinutul stabilit de art.388 C.pr.civ.

Capitolul 4. EXECUTAREA SILITĂ A ALTOR OBLIGAŢII DE A

FACE

(art.580/2- 580/4, 580/5)

- dacă în termen de 10 zile de la primirea somaţiei debitorul refuză să

îndeplinească obligaţia de a o face arătată în titlul executoriu şi care nu

presupune faptul personal al debitorului, creditorul poate:

77

a) să solicite executorului prin cerere executarea silită a obligaţiei,

dacă natura obligaţiei permite aceasta (ex.: demolarea unui gard);

b) să solicite instanţei de executare să îl autorizeze, să

îndeplinească obligaţia el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala

debitorului. In acest caz, instanţa va hotărî, cu citarea părţilor, prin

încheiere irevocabilă .

- în aceste două ipoteze executarea obligaţiei se va putea face şi cu

ajutorul organelor de poliţie, jandarmerie, dacă debitorul se opune;

- când executarea obligaţiei implică faptul personal al debitorului ( este

cazul obligaţiilor intuitu personae), aceasta se poate realiza prin aplicarea

mijlocului de constrângere indirectă al unei amenzi civile.

- în acest caz, creditorul va solicita instanţei de executare, prin

cerere, obligarea debitorului la plata unei amenzi civile în favoarea

statului, în cuantum de 20 lei până la 50 lei, stabilită pe zi de întârziere

până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu. Instanţa

judecătorească va judeca cererea cu citarea părţilor, prin încheiere

irevocabilă;

- când prin întârzierea în executarea obligaţiei de mai sus,

creditorul a fost prejudiciat, el poate cere instanţei de executare

obligarea debitorului la a-i plăti daune-interese. Instanţa va judeca

cererea cu citarea părţilor, prin încheiere executorie supusă doar

recursului;

- dacă în termen de 6 luni debitorul nu va executa obligaţia

prevăzută în titlul executoriu, la cererea creditorului, instanţa care a

dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere

în favoarea statului va fixa suma datorată statului cu acest titlu. Instanţa

va dispune cu citarea părţilor, prin încheiere;

- în scopul acoperirii prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea

obligaţiei de a face intuitu personae, creditorul poate cere şi obligarea

78

debitorului la plata de daune interese, instanţa pronunţându-se cu

citarea părţilor, printr-o încheiere supusă doar recursului;

- amenda civilă aplicată debitorului va putea fi anulată, în tot sau

în parte, ori redusă, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul

executoriu sau, după caz, pentru alte motive temeinice, pe cale de

contestaţie la executare;

- prin dispoziţie expresă legiuitorul a prevăzut că pentru

neexecutarea obligaţiilor ce nu ar putea fi îndeplinite de o altă persoană

decât debitorul nu se pot acorda daune cominatorii.

Capitolul 5. EXECUTAREA SILITĂ A OBLIGAŢIILOR DE A NU

FACE

- se realizează prin aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor

specifice executării obligaţiilor de a face, sus-arătate;

- când debitorul nu a respectat o obligaţie de a nu face, creditorul va

putea solicita instanţei de executare să desfiinţeze el însuşi sau prin alte

persoane, pe cheltuiala debitorului, lucrările realizate de acesta prin

nerespectarea obligaţiei. Instanţa va judeca cererea cu citarea părţilor, prin

încheiere irevocabilă.

Cuprins

Titlul I. PARTEA GENERALĂ ............................................................... 3

Capitolul 1. NOŢIUNI GENERALE........................................................ 3

1.1. Definiţie ................................................................................. 3

1.2. Modalităţile şi formele executării silite....................................... 3

1.3. Participanţii la executarea silită ................................................ 4

1.3.1. Părţile.............................................................................. 4

1.3.1.1. Identificarea părţilor....................................................... 4

1.3.1.2. Coparticiparea procesuală............................................... 6

1.3.1.3. Drepturile şi obligaţiile comune ale creditorului şi debitorului

......................................................................................................... 7

1.3.1.4. Drepturi specifice creditorului.......................................... 8

1.3.1.5. Obligaţii specifice creditorului.......................................... 9

1.3.1.6. Obligaţii specifice debitorului .......................................... 9

1.3.2. Instanţa judecătorească ................................................... 9

1.3.2.1. Competenţa materială şi teritorială .................................. 9

1.3.2.2. Atribuţiile şi prerogativele instanţei de judecată.............. 10

1.3.3. Organul de executare ..................................................... 11

1.3.3.1. Definiţie ...................................................................... 12

1.3.3.2. Atribuţiile executorului judecătoresc .............................. 12

1.3.3.3. Competenţa executorilor judecătoreşti........................... 13

1.3.3.4. Conflictul de competenţă .............................................. 14

1.3.3.5. Recuzarea ................................................................... 14

1.3.3.6. Răspunderea executorului judecătoresc ......................... 14

1.3.4. Procurorul ...................................................................... 15

1.3.5. Terţii ............................................................................ 15

Capitolul 2. DREPTUL DE A PORNI EXECUTAREA SILITĂ.................... 16

Capitolul 3. TITLURILE EXECUTORII ................................................ 17

80

3.1. Definiţie ............................................................................... 17

3.2. Hotărârea judecătorească în calitate de titlu executoriu ........... 17

3.3. Titlul executoriu european ..................................................... 20

Capitolul 4. CEREREA DE EXECUTARE SILITĂ, ÎNŞTIINŢAREA

PREALABILĂ A DEBITORULUI. UNELE INCIDENTE LA EXECUTAREA SILITĂ.. 22

4.1. Cererea de executare silită .................................................... 22

4.2. Înştiinţarea prealabilă a debitorului ........................................ 23

4.3. Incidente care împiedică, temporizează sau sting executarea silită

.......................................................................................................... 24

4.4. Contestaţia la executare........................................................ 29

4.4.3. Instanţa competentă să judece contestaţia la executare .... 31

4.4.4. Termenul de exercitare a contestaţiei la executare ............ 32

4.4.5. Cererea de contestaţie la executare (elemente de conţinut)33

4.4.6. Procedura de judecată .................................................... 34

4.4.7. Suspendarea executării silite............................................ 35

Capitolul 5. INTOARCEREA EXECUTĂRII ........................................... 37

Capitolul 6. OBIECTUL EXECUTĂRII SILITE....................................... 38

6.1. Bunuri exceptate de lege de la urmărire ................................. 39

6.2. Regimul juridic al veniturilor debitorului .................................. 41

Titlul II. EXECUTAREA SILITĂ INDIRECTĂ ........................................ 42

Capitolul 1. URMĂRIREA BUNURILOR MOBILE .................................. 42

1.1. Definiţie ............................................................................... 43

1.2. Identificarea şi sechestrarea bunurilor .................................... 43

1.3. Valorificarea bunurilor urmărite............................................. 46

1.4. Imposibilitatea vânzării bunului sechestrat .............................. 51

Capitolul 2. POPRIREA .................................................................... 53

2.1. Definiţie ............................................................................... 53

2.2. Subiectele popririi ................................................................. 53

2.3. Obiectul popririi .................................................................... 54

2.4. Procedura popririi ................................................................. 55

81

Capitolul 3. URMĂRIREA SILITĂ A FRUCTELOR NECULESE ŞI A

RECOLTELOR PRINSE DE RĂDĂCINI ......................................................... 60

Capitolul 4. URMĂRIREA SILITĂ ASUPRA BUNURILOR IMOBILE ......... 60

4.1. Definiţie ............................................................................... 60

4.2. Formalităţile premergătoare vânzării la licitaţie........................ 61

4.3. Vânzarea imobilului............................................................... 62

4.4. Vânzarea la licitaţie............................................................... 63

4.5. Actul de adjudecare şi efectele adjudecării.............................. 67

Capitolul 5. ELIBERAREA ŞI DISTRIBUIREA SUMELOR REALIZATE PRIN

EXECUTAREA SILITĂ ............................................................................... 71

Titlul III. EXECUTAREA SILITĂ DIRECTĂ .......................................... 75

Capitolul 1. NOŢIUNI GENERALE...................................................... 75

Capitolul 2. PREDAREA SILITĂ A BUNURILOR MOBILE....................... 75

Capitolul 3. PREDAREA SILITĂ A BUNURILOR IMOBILE ..................... 76

Capitolul 4. EXECUTAREA SILITĂ A ALTOR OBLIGAŢII DE A FACE...... 76

Capitolul 5. EXECUTAREA SILITĂ A OBLIGAŢIILOR DE A NU FACE ..... 78