exercising spousal and parental roles in the … 05 28.pdf · 1. introducere în problematica...

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

199 Section: Social Sciences

EXERCISING SPOUSAL AND PARENTAL ROLES IN THE STEPFAMILY

Maria Rodica Iacobescu Lecturer, PhD, ”Ștefan cel Mare” University of Suceava

Abstract: The stepfamily is an option for those who have already experienced life within the universe of a nuclear family that has shattered, have been through the specific dificulties of a monoparental

family, or those of loneliness, and wish to rebuild their lives. This new family configuration, made up

of the adult couple and their children from previous relationships is forced to face several difficulties

which stem from the need to fulfill its roles and excercise parental and martial roles. Given the fact that at least one of the two spouses has been married before, they have the experience obtained from

the old conjugal duo which they can apply in the new marriage. This fact implies both risks and

benefits, because the current conjugal configuration is new and it needs its own recipe to function, not a model that has previously led to failure.

Keywords: stepfamily, conjugal role, parenting, step-parents, step-children

1. Introducere în problematica familiei recompuse

Familia recompusă, numită și familie amestecată (Stănciulescu, 1997) sau mixtă

(Mitrofan; Ciupercă, 2002) este o nouă șansă la o viață familială pentru pentru cei care au

trecut prin trauma unei separări sau a unui divorț, ori a decesului partenerului de viață, au

traversat experiența singurătății sau a unei familii monoparentale și își doresc o existență într-

o nouă familie, în care să le fie împlinite nevoile de dragoste, de stabilitate, de securitate

emoțională și materială.

Acest tip de familie, din ce în ce mai des întâlnit în peisajul familial contemporan, mai

ales ca urmare a creșterii ratei divorțurilor, are trăsături specifice date de faptul că cel puțin

unul dintre cei doi parteneri are unul sau mai mulți copii dintr-o relație anterioară. Orice

familie recompusă are la bază unul sau mai multe sisteme familiale inițiale care s-au

modificat, are istorii familiale anterioare care au dat naștere unor copii ce trebuie integrați în

noua configurație familială. Poate că termenul de recompunere nu pare cel mai potrivit pentru

denumirea acestui mod de a întemeia o famile, fiindcă nu reflectă pe deplin aspectul dinamic

al fenomenului. Recompunerea presupune revenirea la o stare anterioară, sugerează o

restaurare, o reparație a sistemului familial inițial (Heneen-Wolf, 2009:6), or aici este vorba

despre un cuplu care dorește să-și întemeieze o nouă familie. Dar această familie nu are

același start ca o familie nucleară, ea fiind asemenea unui puzzle în care trebuie integrați

copiii din relațiile precedente, dar și foștii parteneri, în calitatea lor de părinți. Legăturile de

rudenie dintre copii și părinții biologici sunt inalienabile, permanente, chiar dacă ele nu

garantează nici calitatea, nici durata legăturilor afective dintre ei. Cu toate că unul sau ambii

părinți trăiesc o nouă experiență de cuplu, acest lucru nu înseamnă sfârșitul familiei inițiale,

nu presupune o descompunere familială reală, deoarece cuplul parental rezistă separării și

legăturile familiale cu copilul nu sunt rupte (Corpart, 2011:12). Legăturile de filiație nu sunt,

în principiu, modificate și, în realitate, copilul nu este înscris juridic în familia recompusă, cu

excepția situației în care este adoptat de părintele vitreg.

Familiile recompuse se confruntă cu aceleași provocări ca și familiile nucleare, dar

relațiile care se stabilesc între membrii lor sunt mult mai complexe și creează numeroase

dificultăți specifice, ce le pot amenința echilibrul fragil. Între cele două tipuri de familie există

diferențe ce țin de structură, îndeplinirea funcțiilor, de exercitarea rolurilor conjugale și

parentale, de relațiile ce se stabilesc între părinții vitregi și copii, între părinții naturali și copiii



lor, dar și între frații vitregi. Ca structură, familiile recompuse se pot împărți în simple, atunci

când doar unul dintre parteneri are copii din una sau mai multe relații sau căsătorii anterioare,

sau compuse, când ambii parteneri au copii. Adeseori, aceste familii cresc numeric odată cu

nașterea propriilor copii ai celor doi parteneri.

În ceea ce privește îndeplinirea funcțiilor în familiile recompuse, funcția de procreare

nu este la fel de valorizată ca în familiile nucleare, pentru că aici există deja copii, ceea ce

presupune o îndeplinire nuanțată, de la caz la caz, a funcțiilor biologice și igienico-sanitare,

economice, moral-juridice, de socializare, de solidaritate familială. Prezența copiilor din

relațiile anterioare necesită numeroase resurse materiale, financiare și emoționale în vederea

asigurării igienei, alimentației, sănătății și educației lor și presupune implicare atât din partea

părinților biologici, cât și a celor vitregi. Funcționalitatea familiei recompuse are de suferit și

ca urmare a faptului că noul soț nu are nici un statut juridic în raport cu copilul celuilalt, iar

copilul vitreg nu are nici un drept asupra patrimoniului părintelui vitreg, care, legal, nu-i este

părinte.

Cât privește exercitarea rolurilor conjugale și parentale, dat fiind faptul că, cel puțin

unul dintre cei doi soți a mai fost căsătorit, el are experiența rolului din vechea diadă

conjugală, pe care o aplică în noua căsnicie, ceea ce implică beneficii, dar și riscuri, pentru că

e vorba de o nouă configurație conjugală, care are nevoie de propria rețetă de funcționare, nu

de un model care a dus la eșec. Spre deosebire de familia nucleară, în familia recompusă

obligațiile parentale nu aparțin în mod exclusiv noului cuplu, ci și foștilor soți care se achită,

într-o măsură mai mică sau mai mare, de aceste îndatoriri.

Relația părinte vitreg- copil vitreg este una problematică și de calitatea ei depinde

evoluția familiei nou întemeiate. Marea dificultate este provocată de faptul că rolurile și

comportamentele părintelui vitreg „sunt destul de ambiguu și confuz definite. Să fie autoritar,

îngăduitor? Nimeni nu știe bine ce ar trebui să facă. De aceea, mulți părinți vitregi încearcă

mai multe roluri și tipuri de conduite până când își găsesc poziția potrivită‖ (Iluț, 2005: 189).

Unii părinți vitregi joacă rolul de părinte, alții doar pe cel de soț; unii copii apreciază prezența

și implicarea părintelui vitreg, alții sunt rebeli și refractari. Pentru unii, părintele vitreg este

prima figură paternală din viața lor, alții au fost nevoiți să participe la perindarea mai multor

parteneri ai părinților lor (Côté; Tahon, 2000: 80).

Configurația unei familii recompuse este mobilă deoarece copiii, îndeosebi atunci când

au fost dați în custodie comună, își împart timpul între un părinte și celălalt. Viața într-o

familie recompusă presupune adaptarea la un numeroase schimbări într-o perioadă scurtă de

timp, mutarea într-o altă locuință și într-o nouă zonă de reședință, integrarea tuturor în noua

familie, aranjamente financiare, travaliul adopției din partea noului partener, imixtiunea

foștilor soți, crearea de noi obiceiuri și reguli de viață. Unele familii reușesc să parcurgă toate

crizele devenind mai unite și mai puternice, altele se pierd pe acest drum anevoios și se

destramă.

Potrivit lui Papernow (apud Bonchiș,2011: 28) în traseul său o familie recompusă

străbate trei stadii de dezvoltare: stadiul timpuriu (Early), stadiul de mijloc (Middle) și stadiul

târziu (Late).

În primul stadiu se trece, mai întâi, printr-o etapă a fanteziei (Fantasy), penrtu că

fiecare membru al noii familii are propriile sale dorințe și așteptări, apoi o etapă a confruntării

cu realitatea (Immersion), care creează șoc și confuzie și o etapă a conștientizării

(Awareness), de înțelegere a regulilor și rolurilor din noua familie.

Stadiul de mijloc cuprinde două substadii, unul al mobilizării (Mobilisation) tuturor

membrilor familiei în vederea rezolvării problemelor majore de neînțelegere, și al acțiunii

(Action), caracterizat prin punerea în practică a ceea ce fiecare și-a asumat.

Al treilea stadiu are și el două substadii, cel al contactului (Contact), de acțiune în

comun în vederea soluționării problemelor apărute în gospodărie, de clarificare a rolului



părintelui vitreg, și un substadiu al rezoluției (Resolution), de familie consolidată în care

securitatea familiei a fost asigurată.

2. Rolurile cuplului în familia recompusă

Motivele care-i pot determina pe doi oameni, dintre care cel puțin unul și-a pierdut,

prin divorț sau prin deces, partenerul de viață, să formeze o familie recompusă sunt diverse:

disconfortul singurătății, dorința de a trăi zilnic cu persoana iubită, de a-și normaliza statutul,

nevoia de securitate emoțională și financiară, încrederea în cuplu, înlăturarea durerii

provocate de eșecul relației precedente (Lamoureux, 1995: 5). Partenerii sunt de obicei

supraviețuitorii sfîrșitului unei relații dureroase, fie ea căsătorie, concubinaj, pact civil de

solidaritate. Pentru unii poate fi prima experiență de cuplu sau parentală, în timp ce alții ies

din monoparentalitatea rezultată din separarea unui cuplu parental.

Într-un cuplu format pentru prima dată, apariția unui copil produce schimbări în

comportamentul cuplului, dar cei doi parteneri încă mai au memoria sau sentimentul unei

conexiuni intime, pe cînd într-un cuplu recompus nu există o istorie comună în acest sens

(Papernow: 2013). Pentru copii, noul cuplu este o reprezentare a pierderii unui părinte, a stilui

de viață cu care erau obișnuiți. Noii parteneri nu au suficient timp pentru viața de cuplu,

fiindcă există deja copii aflați în diferite stadii de viață și cu nevoi diferite.

Deși dragostea este cea care-i unește pe noii parteneri, ei au puțin timp și spațiu

pentru a se descoperi reciproc, pentru a-și construi propriile lor mituri. Luna de miere este

scurtă, euforia trece și prezența unuia sau a mai multor copii face necesară îmbinarea

dragostei romantice cu responsabilitățile părintești și imperativele organizaționale ale

celorlalți părinți, a căror imixtiune nu încurajează adesea noua uniune. Partenerii sunt nevoiți

să trăiască simultan ca familie și cuplu, unii doresc să se implice, alții nu, fiindcă toate aceste

responsabilități nu vin cu drepturi corespunzătoare (Lamoureux, 1995: 14). Principala

provocare a noului cuplu va fi să creeze și să mențină o graniță clară în jurul teritoriului intim

și, totodată, să fie suficient de flexibil și deschis față de copii, astfel încît să devină centrul

noii entități pe care au format-o: familia recompusă. Intimitatea cuplului presupune

„desfășurarea unor activități în contextul unor relații fundamentale afectogene, atât între soți

cât și între ei și ceilalți membri ai familiei, activități și relații care să conducă spre finalitățile

dorite rămânând cât mai delimitate și neafectate de mediul extern‖ (Batâr, 2004: 136).

Pentru că, cel mai adesea, separarea anterioară a fost însoțită de o mare suferință,

partenerii noii uniuni simt adesea frica unui nou eșec, iar acest sentiment este exacerbat și de

absența, la nivel social, a unor modele simbolice care să ofere repere pentru conviețuirea în

noua familie. Situațiile problematice întâlnite în familii mixte, care pot crea tensiuni și

conflicte în noul cuplu și pot duce la disoluția familiei, sunt adesea legate de doliul

nedezvoltat al uniunii anterioare care poate pune în pericol dinamica noului cuplu, de absența

intimității pentru noul cuplu, de lipsa de legitimitate a noii uniuni, în special în ceea ce

privește rolul și autoritatea părintelui vitreg.

Cuplul recompus este nevoit să lupte pentru obținerea recunoașterii și acceptării sale

de către copiii naturali și cei vitregi, să gestioneze problemele pe care le ridică relațiile cu

partenerii anteriori, să-și distribuie sarcinile domestice, să pregătească aranjamentele

financiare și de domiciliu ale familiei, să facă față tuturor stresorilor legați de începutul noii

familii. Acest program încărcat poate explica faptul că satisfacția maritală a familiilor

recompuse scade în timp și o treime din cuplurile reconstituite se separă în primii doi ani.

Cele mai expuse destrămării sunt familiile care suferă de „ceea ce în literatura de

specialitatese numește mitul familiei nucleare, conform căruia lucrurile într-o familie nou

construită trebuie să fie similare cu cele din familia nucleară. Ei se așteaptă din prima clipă la

iubire, apropiere și armonie, ceea ce conduce adesea la rate de rupturi ale relațiilor‖ (Bonchiș,

2011:570).



Instabilitatea crescută a familiei recompuse comparativ cu familia inițială este

recunoscută de mult timp, iar studiile ulterioare s-au concentrat pe identificarea cauzelor și

factorilor de risc. Prezența copiilor din uniunile anterioare este considerată o cauză importantă

a tensiunilor din noul cuplu, putând duce la destrămarea lui. Absența modelelor de

comportament care să ușureze funcționarea noii familii creează la rândul ei, o atmosferă

propice conflictelor. Vârsta copiilor poate juca și ea un rol determinant, pentru că spre

deosebire de copiii mici, adolescenții acceptă cu mult mai greu prezența unui părinte vitreg și

relațiile între aceștia pot deveni foarte încordate. Sexul părintelui care are în custodie copiii

este, la rîndul său, un alt factor invocat de cercetători. S-a constatat că acolo unde femeile sunt

cele care au copii în întreținere, există mai multe conflicte cu noul partener, ceea ce poate

duce la destrămarea familiei.

3.Rolurile parentale. Relația părinte vitreg-copil vitreg Dacă ambii părinți își refac viețile, copiii se găsesc brusc, cu roluri diferite, în două

familii mixte. De exemplu, un copil își poate pierde statutul de copil unic prin apariția fraților

vitregi, sau altul poate fi cel mai mare într-o familie și cel mai mic în cealaltă. Copiii se pot

simți nesiguri cu privire la modul în care vor evolua relațiile atât cu părinții biologici, cât și cu

cei vitregi. Ei pot suferi foarte mult atunci când în urma unor separări sau divorțuri succesive

ale părinților, în viața lor s-au perindat mai mulți părinți vitregi și au apărut alți frați.

Întâlnirea cu noii părinți nu este ușoară pentru copii, deoarece va trebui ca ei să facă

eforturi considerabile de adaptaptare pentru a construi noi repere și noi referințe identitare

(Angel; Schilte, 2005: 226). Realitatea este diversificată: unii copii nu au contact cu tatăl

biologic și tatăl vitreg are rolul unui părinte substitutiv, alteori cel biologic este foarte implicat

și părintele vitreg este o figură parentală substitutivă. În alte situații, părintele vitreg este

implicat doar în rolul conjugal. Copiii nu sunt dispuși să accepte autoritatea părinților vitregi

care adesea se plâng adesea partenerilor lor, sporind astfel ostilitatea copiilor. Noul părinte nu

are niciun statut juridic față de copiii partenerului, rolul lui nu este definit nici de tradiție, nici

de legea socială sau naturală, dar i se cere să intre într-o relație părintească plină de

responsabilități și să creeze relații afective cu copiii. Se poate vorbi despre instituționalizare

incompletă din cauza lipsei de norme sociale clare, care să-i sprijine pe părinții vitregi

solicitați să-și trateze copiii vitregi ca și cum ar fi ai lor, dar să nu uzurpeze locul părinților

naturali. Studiile arată că băieții au mai puține dificultăți de adaptare decât fetele, ele

obișnuindu-se mai greu cu prezența unui tată vitreg, decât băieții cu o mamă vitregă. Fetele

creează legături puternice cu mama în momentul separării și acestea sunt fragilizate odată cu

venirea unui tată vitreg (Sainte-Jacques, 2004: 81).

Familiile alcătuite din mamă și tată vitreg sunt mai frecvente decît cele formate din

tată și mamă vitregă, deoarece, cel mai adesea, după separare sau divorț, copiii râmân în grija

mamei, dar și pentru că tații singuri se implică mai des în formarea unui nou cuplu. Mama din

acest cuplu este, la rândul său, părinte vitreg pentru copiii noului ei partener, chiar dacă

locuiesc cu mama lor biologică. Ea are responsabilități parentale directe și indirecte, chiar

dacă este ,,mamă vitregă la distanță,, (Segalen, 2011: 176), asumându-și rolul matern când

copiii vin în vizite, în week-end sau vacanță, contribuind material și financiar la îngrijirea

acestora, implicându-se emoțional în încercarea de a crea o armonie între actualul soț și copiii

ei, între ea și copiii lui, între fostul soț și copiii lor.

Apariția unei noi figuri masculine, pseudopaternă, tatăl vitreg, care nu este ,,nici

părinte, nici prieten, (idem: 167) într-o fostă familie monoparentală, creează o filiație neclară,

el fiind perceput de către copii ca un intrus care nu are niciun drept să-i disciplineze, fiindcă

nu este adevăratul lor tată. De obicei, acest tată are proprii săi copii, rămași cu mama lor, copii

care, la rândul lor, pot avea și ei un tată vitreg. Prins la mijloc între copiii biologici și cei

vitregi, între cerințele actualei partenere de viață și cele ale fostei soții, aflat în concurență cu

tatăl vitreg al propriilor săi copii, întâmpină greutăți pe care nu le-a prevăzut și pentru care nu



a fost pregătit. Nici copiilor nu le este mai ușor în aceste structuri familiale atât de complicate

create de adulți care luptă pentru autoritate, manifestă subiectivitate cu privire la ceea ce este

și nu este bine pentru educația lor, și ,,nu e de mirare că mulți abandonează familia sau rămân

cu sechele psihoemoționale semnificative‖ (Iluț, 2005: 193). Unii copiii ajung să fie victimele

umilinței și hărțuirii și chiar violenței părinților vitregi.

Copiii trăisc cu noul partener al mamei lor și cu copii care le sunt stăini, dar cu care

împart o viață de familie, motiv pentru care au probleme legate de identitate și pot dezvolta

tulburări de comportament, de somn ori manifestări psiho-somatice. Noua familie e un fel de

„colectivism care favorizează diferitele nuclee familiale, dar asfixiază identitățile și

apartenențele particulare în beneficiul și reușita unei fericiri imediate‖ (Sauzède;Sauzède-

Lagarde, 2003: 15). Integrarea tuturor în noua familie nu se poate face fără diferențierea

fiecărui membru al ei. Majoritatea tinerilor din familia recompusă nu trăiesc cu tatăl lor și

absența acestuia explică dificultățile pe care le au mai ales băieții în formarea identității lor

(Côté; Tahon, 2000: 73).

În ceea ce privește familiile formate dintr-o femeie care se alătură unui bărbat cu

copii, adesea orfani de mamă sau cu o mamă care nu a câștigat custodia lor, studiile arată că

femeile sunt mai pregătite să facă compromisuri în beneficiul copiilor soțului lor (idem: 56).

În societatea noastră rolurile materne sunt mai bine definite decât cele paterne și, în

consecință, mama vitregă trebuie să-și asume, în mod natural, sarcini materne (Van Cutsem,

2001).

De-a lungul timpului, în povești ca Albă ca zăpada sau Cenușăreasa și-n diverse filme,

s-a consolidat stereotipul social al mamei vitrege - mașteră, geloasă, aspră, crudă, lacomă,

nemiloasă, care-i respinge, îi maltratează, îi neglijează sau abandonează pe copiii vitregi, nu și

pe ai ei, dacă îi are. Fără legătură cu această tradiție, în ultimii douăzeci de ani, în statele

dezvoltate a apărut o nouă mitologie, mult mediatizată, a familiilor recompuse fericite ca

model al familiilor de mâine.

O mare parte a mamelor vitrege încearcă să substituie mamele biologice, își asumă

responsabilități și dreptul de control și disciplină, se preocupă de bunăstarea fizică și

emoțională a copiilor vitregi, crezând că vor fi iubite și apreciate de către aceștia. Acest

comportament le aduce profunde dezamăgiri, cercetările dovedind că ,,este destul de frecvent

fenomenul conform căruia cu cât mama se străduiește să fie mai amabilă, duioasă, caldă față

de copiii vitregi, cu atât aceștia o tratează cu o mai mare suspiciune și chiar ostilitate,

judecând că ea face toate acestea doar cu scopul de a da impresia că o înlocuiește cu succes pe

adevărata lor mamă‖ ( Iluț, 2005:191). Alte mame vitrege joacă rolul unei altfel de mame

decât cea biologică, impunând un alt model matern și plasând copilul la intersecția a două

modele culturale și de identificare, ceea ce creează copilului confuzie, frustrare, reacție de

apărare, conflicte cu mama biologică, punerea tatălui în situația de arbitru și deteriorarea

relației de cuplu. Există și o categorie de mame care încearcă să fie un fel de prietene ale

copiilor, urmărind să le câștige afecțiunea și încrederea, nu să-i disciplineze. Nici acest

comportament, de confident și sfătuitor al copiilor, marcat de îngăduință și absența

disciplinării nu este benefic pentru evoluția noii familii, mama vitregă fiind un adult care

trebuie să fie respectat. Pe de altă parte, sunt situații în care mama vitregă poate fi la fel de

tânără ca și unii copii biologici, poziția și rolul ei fiind o sursă de suspiciune și conflicte

pentru aceștia, nu de respect. Totul se complică atunci când tatăl și tânăra lui soție au copii de

vârsta nepoților săi, fapt ce poate activa complexe oedipiene.

Pentru un număr semnificativ de copii vitregi aflați la adolescență, părintele vitreg este

subiectul unui adevărat dispreț și orice încercare a acestuia de a-și exercita autoritatea rămâne

fără ecou. Adolescenții nu se supun, deoarece consideră că singurul deținător legitim al

autorității, chiar dacă nu o exercită, este părintele natural. Manifestările lor de autonomie și

independență se pot ciocni de tendințele autoritare ale părintelui vitreg, mai ales dacă, în



familia monoparentală anterioară recompunerii, adolescentul a preluat și si-a asumat un rol

parental, înlocuindu-l pe părintele absent în ceea ce privește creșterea fraților mai mici,

îndeplinirea unor sarcini domestice sau chiar aducerea de venituri în casă. La problemele

tipice adolescenței, se adaugă stresul inerent al vieții de zi cu zi din familia recompusă, și

acest fapt face ca adolescenții din această familie să treacă mai greu prin această perioadă a

dezvoltării lor, în comparație cu cei din familiile biparentale intacte. Anumite studii arată că

tinerii din familiile reconstituite manifestă atitudinile cele mai moderne în ceea ce privește

viața de familie. Își încep mai repede viața sexuală, părăsesc devreme casa părintească, sunt

mai deschiși la noi forme de viață în doi, dar ezită să aibă copii (Côté, Tahon, 2000: p. 92).

Există însă și copii pentru care părintele vitreg este o persoană pe care o iubesc și o

respectă pentru toate eforturile pe care le-a făcut pentru creșterea și educația lor.

În literatura de specialitate (Sainte- Jacques, 2004: 72-77) sunt prezente cinci modele

explicative de adaptare a copiilor la familia recompusă. Primul model pune accent pe

specificitatea structurală și biologică a familiei mixte și consideră că familia biparentală

intactă este cel mai bun mediu pentru dezvoltarea copiilor. Astfel, copiii din familia

recompusă vor fi defavorizați, chiar dacă în absența unei legături biologice s-a creat una de

atașament. Totuși, se susține că este de preferat ca un copil să aibă doi părinți, decât unul

singur. Al doilea model se axează pe funcțiile, relațiile și rolurile familiale, pe interacțiunile

copiilor cu ceilalți membrii ai familiei, pe consecințele conflictelor conjugale dintre actualii

soți cu privire la creșterea și educarea copiilor, dar și pe influențele foștilor soți. Modelul

ecologist ia în calcul caracteristicile individuale ale copilului, mediul familial și cel școlar, dar

și contextul mai larg în care copilul este prins. Al patrulea model analizează adaptarea pornind

de la separarea părinților genitori, trecerea prin episodul de monoparentalitate, intrarea în

familia recompusă, modul în care s-au desfășurat toate aceste tranziții și dificultățile

întâmpinate în asumarea tuturor acestor schimbări. Ultimul model analizează resursele

familiale, felul în care acestea se împart între actualii parteneri și copiii lor naturali și vitregi și

atrage atenția asupra accesului mai redus al copiilor vitregi la resursele financiare și riscul

sărăciei.

Familiile recompuse complexe sunt alcătuite din copiii ambilor parteneri, copii

despărțiți între ei prin codurile lor genetice, dar cărora li se cere să se comporte ca frații.

Existența rivalităților între frații vitregi este firească, dar prin ,,mijloace zilnice de

comunicare, precum discuțiile, joaca, activitățile comune, experiențele trăite împreună, se pot

cultiva, în timp, relații fraterne‖ (Kluger, 2013: 140). Noile ierarhii fraterne sunt marcate de

rivalități cauzate de preferința părinților pentru copiii biologici și invers, diferențe de vârstă

dintre copii, diferențe de gen, împărțirea responsabilităților, a teritoriului, a resurselor

materiale și financiare. Fiecare familie are însă specificul său și „mulți copii nu suportă

compania fraților vitregi și nu sunt în stare să-și depășească aversiunea inițială. Alții ajung la

un fel de relație amicală, dar rece, fără a trece niciodată dincolo de ea‖ (idem: 140).

,,Nașterea afinităților în rândul fraților vitregi și al surorilor vitrege este departe de a fi

un lucru ușor. Nu-i putem compara cu prietenii, fiindcă nu ei s-au ales și, cu toate acestea,

trebuie să se înțeleagă în multe privințe‖ (Rufo; Schilte: 2015: 216). Pentru a simți că aparțin

aceleiași frății, este bine ca frații vitregi să fie părtași la momentele cruciale ale copilăriei,

ceea ce presupune să crească împreună, să primească aceeași educație, să trăiască în comun

întâmplări intime.

4. Concluzii

Familiile recompuse formează un sistem global ce cuprinde mai multe subsisteme:

cuplu, părinte biologic cu copii, părinte vitreg cu copii și frați vitregi. În interiorul acestor

subsisteme și între ele pot să apară numeroase disfuncționalități care să afecteze dinamica

internă a familiei. Un rol important în acest sens îl au factori precum eterogenitatea filiației,

moștenirea unei istoriii familiale, care include pierderile rezultate din divorțul sau separarea



părinților, relațiile părinte-copil care preced relația de cuplu, lipsa de modele de funcționare și

instituționalizare incompletă (Saint-Jacques et al., 2002).

Calitatea relației conjugale în familia recompusă este afectată de numeroși factori de

stres, cel mai important fiind relația părinte vitreg- copil vitreg, care provoacă numeroase

conflicte între parteneri mai ales la începutul recompoziției familiale. Lucrurile pot fi

îmbunătățite prin consens conjugal cu privire la disciplină, reguli familiale, alocarea

resurselor materiale și financiare, stabilirea rolurilor parentale și a responsabilităților foștilor

parteneri cu privire la întreținerea și educarea copiilor.

Poziția de părinte vitreg este marcată de ambiguitate. Considerat fie părinte substitutiv,

fie complementar sau, dimpotrivă, negat, el are numeroase responsabilități, dar autoritatea sa

este pusă la îndoială și nu are un statut juridic. Poziția de mamă vitregă este mai complexă

decât cea de tată vitreg, pentru că mama biologică rămâne foarte aproape de copii. Când

mama vitregă joacă un rol maternal, copiii vitregi sunt mai conflictuali decât atunci când tatăl

vitreg joacă rolul de părinte.

Cu toate că ,,au cicluri de viață individuale, maritale și familiale incongruente‖ (

Bonchiș, 2011: 372) și au un nivel mai înalt de stres, familiile recompuse pot aduce o o relație

de cuplu mai bună decât cea anterioară, îmbunătățirea situației economice, accesul copiilor la

o educație de calitate, noi rude, noi norme, valori, modele de conduită. Important este ca

partenerii să se implice ca o echipă în gestionarea relațiilor cu copiii, părintele biologic să

exercite rolul parental dominant, să se stabilească un set de reguli care să reglementeze

conviețuirea. Potrivit lui Carr (1999, apud Bonchiș, 2011: 379), între cei doi parteneri se poate

dezvolta cu timpul o relație solidă, mai pragmatică și mai puțin romantică, centrată pe

gestionarea optimă a situațiilor conflictuale, pe o distribuție egalitară a sarcinilor domestice și

a responsabilităților privitoare la creșterea și educarea copiilor. Copiii dintr-o familie vitregă

trăiesc experiențe care le pot dezvolta adaptarea la situații dificile, relaționează cu frații și

părinții vitregi învățând în propriul lor cămin ce înseamnă să-și împartă teritoriul, jucăriile,

timpul liber, vacanțele cu persoane cu care nu au o legătură de sânge, dar care sunt o prezență

constantă în viața lor. Între frații vitregi se pot crea legături de prietenie foarte strânse, care

pot continua la vârsta adultă.

BIBLIOGRAPHY

ANGEL, Pierre; SCHILTE, Christine (2005), Le bonheur en famille, Paris: Edition Odille

Jacob

BATÂR, Dumitru (2005), Familia în dinamica societății, Sibiu: Editura Universității „Lucian

Blaga‖

BONCHIȘ, Elena, coord. (2011), Familia și rolul ei în educarea copilului, Iași: Editura

Polirom

CORPART, Isabelle, coord. (2011), Famille recomposee. Le couple, l enfant, le parents, le

beaux- parents, le patrimonie, le logement, Edition Lamy

COTE, Denise; TAHON, Marie-Blanche. (2000), Famille et Fragmentation, Ottawa: Presses

de l‘Université d‘Ottawa

HEENEN-WOLF, Sussan, (2009), La souffrance des marâtres, Bruxelles, Yapaka.be

ILUȚ, Petru (2005), Sociopsihologia și antropologia familiei, Iași: Editura Polirom

KLUGER, Jeffrey (2013), Frați și surori. Cum ne influențează viața legăturile fraterne,

București: Editura Litera

LAMOUREUX, Jean-Pierre (1995), L'Art de mieux vivre une recomposition familiale,

Quebec: Conseil de la famille

MITROFAN, Iolanda., CIUPERCĂ, Cristian. (2002), Psihologia vieții de cuplu, București:

Editura Sper



PAPERNOW, Patricia L., (2013), Surviving and Thriving in Stepfamily Relationships : What

Works and What Doesn't, London: Publisher Taylor & Francis Ltd.

RUFO, Marcel, SCHILTE, Christine (2015), Frați și surori sau Iubire și rivalitate.

Explicațiile unui pedopsihiatru, București: Editura Philobia

SAINT- JACQUES, Marie-Christine; PARENT, Claudine (2002), La famille recomposée:

une famille composée sur un air différent, Montréal : Éditions de l‘hôpital Sainte-Justine

SAINT-JACQUES, Marie-Christine (2004), Séparation, monoparentalité et recomposition

familiale. Bilan d‟une réalité complexe et pistes d‟action, Laval: Presses Université

Laval

SAUZEDE, Jean-Paul; SAUZEDE-LAGARDE, Anne (2013), Former une famille

recomposée heureuse. Comment faire pour que chacun se sente compris et trouve sa place,

Paris: Edition Inter

SEGALEN, Martine (2011), Sociologia familiei, Iași: Editura Polirom

STĂNCIULESCU, Elisabeta (1997), Sociologia educației familiale, Iași: Editura Polirom

VAN CUTSEM, Chantal (2001), La famille recomposée : Entre défi et incertitude,

Ramonville- Saint-Agne (France): Éditeur: Érès

exercising spousal and parental roles in the … 05 28.pdf · 1. introducere în problematica...

Documents