f17

9
Programa de dezvoltare a sanocreatologiei şi a Institutului de Fiziologie şi Sanocreatologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, elaborată de solicitantul la ocuparea funcţiei de director al IF şi S al AŞM, doctor în biologie, conferenţiar cercetător Valentina Ciochină A prognoza dezvoltarea unui Institut, a elabora programa de activitate în calitate de pretendent la funcţia de director al unei instituţii ştiinţifice academice este, de fapt, identificarea doctrinei de dezvoltare a Institutului şi a direcţiilor ştiinţifice ale acestuia prin vizorul vectorului dezvoltării ştiinţei, necesităţilor ţării şi nivelului de pregătire ştiinţifică a colectivului Institutului. Totodată a prognoza dezvoltarea unui sau altui domeniu al ştiinţei este foarte dificil, în special a unui aşa domeniu, cum este sanocreatologia, care se plasează la intersecţia a mai multor discipline ştiinţifice fundamentale şi care reprezintă o ştiinţă medico-biologică complexă, ce se află în procesul de constituire. Şi totuşi, participând activ la crearea sanocreatologiei şi posedând o anumită practică ştiinţifică şi managerială voi încerca să estimez dezvoltarea sanocreatologiei în baza concepţiei şi premiselor, ce au determinat apariţia şi evoluţia ei. Sanocreatologia: realizări şi perspective Sanocreatologia a apărut ca direcţie nouă în ştiinţele biomedicale, graţie vectorului dezvoltării ştiinţei contemporane şi necesităţilor practice de a preîntâmpina şi a stopa degradarea morfofuncţională precoce în societatea contemporană, morbiditatea de diverse maladii, precum şi de a

Upload: nadea-gaidan

Post on 13-Jun-2015

35 views

Category:

Documents


2 download

TRANSCRIPT

Page 1: f17

Programa de dezvoltare a sanocreatologieişi a Institutului de Fiziologie şi Sanocreatologie al

Academiei de Ştiinţe a Moldovei, elaborată de solicitantul la ocuparea funcţiei

de director al IF şi S al AŞM,doctor în biologie, conferenţiar cercetător

Valentina Ciochină

A prognoza dezvoltarea unui Institut, a elabora programa de activitate în calitate de

pretendent la funcţia de director al unei instituţii ştiinţifice academice este, de fapt, identificarea

doctrinei de dezvoltare a Institutului şi a direcţiilor ştiinţifice ale acestuia prin vizorul vectorului

dezvoltării ştiinţei, necesităţilor ţării şi nivelului de pregătire ştiinţifică a colectivului Institutului.

Totodată a prognoza dezvoltarea unui sau altui domeniu al ştiinţei este foarte dificil, în special a

unui aşa domeniu, cum este sanocreatologia, care se plasează la intersecţia a mai multor

discipline ştiinţifice fundamentale şi care reprezintă o ştiinţă medico-biologică complexă, ce se

află în procesul de constituire. Şi totuşi, participând activ la crearea sanocreatologiei şi posedând

o anumită practică ştiinţifică şi managerială voi încerca să estimez dezvoltarea sanocreatologiei

în baza concepţiei şi premiselor, ce au determinat apariţia şi evoluţia ei.

Sanocreatologia: realizări şi perspective

Sanocreatologia a apărut ca direcţie nouă în ştiinţele biomedicale, graţie vectorului

dezvoltării ştiinţei contemporane şi necesităţilor practice de a preîntâmpina şi a stopa degradarea

morfofuncţională precoce în societatea contemporană, morbiditatea de diverse maladii, precum

şi de a crea şi menţine dirijat sănătatea în scopul sporirii longevităţii.

Care sunt premisele ce determină necesitatea axării activităţii colectivului Institutului

asupra dezvoltării în viitorii 4 ani a sanocreatologiei?

Până în prezent persistă tendinţa de creştere a morbidităţii de maladii somatice, nervoase

şi psihice, de naştere a copiilor cu diverse vicii congenitale, morfologice şi fiziologice,

deşi investiţiile în dezvoltarea medicinei sunt într-o continuă creştere.

În ultimii 50-100 de ani odată cu scăderea morbidităţii de boli infecţioase, a sporit cota

maladiilor cronice neinvazive (până la 77 %) din contul bolii ischemice cardiace,

patologiilor cerebrovasculare, psihice şi a diabetului zaharat, care în conformitate cu

prognoza OMS, de rând cu boala obstructivă cronică pulmonară vor predomina şi în

viitor.

La vârsta de 40 de ani fiecare persoană suferă de cca 3-4 maladii cronice.

După 50 de ani la fiecare a doua persoană apar modificări degenerative ale coloanei

vertebrale.

Populaţia continuă să se afle în stare de stres cronic, care a devenit recunoscut ca un

factor decisiv în dezvoltarea maladiilor contemporane. Dacă în anul 1975 în stare de stres

Page 2: f17

cronic se aflau 59% din populaţie, apoi în anul 1995 – 85%. Odată cu progresul tehnico-

ştiinţific şi cu dezvoltarea crizei financiare mondiale această cifră este în continuă

creştere.

În societatea contemporană continuă să se manifeste degradarea precoce

morfofuncţională .

Cu atât mai mult, că: condiţiile de viaţă ale omului contemporan nu corespund celor în

care s-au format funcţiile organismului; în societatea umană nu funcţionează selecţia naturală -

forţa motrice a evoluţiei; formarea sănătăţii are caracter spontan; ritmul de viaţă al societăţii

umane este simpaticotonic, ceea ce provoacă diverse dereglări ale funcţiilor vitale etc. În

corespundere cu prognoza Institutului factorii sus-menţionaţi vor provoca într-un interval de

timp (aproximativ 9000 de ani) degradarea morfofuncţională în societate.

Din cele expuse devine clar că numai formarea şi menţinerea dirijată a sănătăţii este calea

de salvare a societăţii umane de a preîntâmpina diminuarea şi degradarea precoce a ei, adică

dezvoltarea sanocreatologiei devine un obiectiv de mare actualitate, de rezolvarea căreia depinde

destinul societăţii umane. O altă alternativă nu există.

Înainte de a expune obiectivele principale ale dezvoltării sanocreatologiei şi pe care

trebuie să le soluţioneze Institutul, este clar că apare necesitatea de a expune unele rezultatele

obţinute în această direcţie.

A fost elaborată metodologia şi metodele de studiu ale sanocreatologiei.

A fost determinat setul de noţiuni specifice ale sanocreatologiei.

A fost elaborat conceptul privind fenomenul de sănătate.

Au fost evidenţiate perioadele vulnerabile în ontogeneza organismului uman şi factorii,

ce dereglează dezvoltarea embrionului şi fătului.

Au fost identificate perioadele vulnerabile în dezvoltarea cordului.

Au fost determinate structurile morfo-funacţionale elementare ce cauzează manifestarea

funcţiei cordului şi a sistemului de respiraţie în diferite condiţii de activitate a

organismului.

A fost descris mecanismul ritmogenezei respiraţiei.

Pentru prima dată a fost elaborat conceptul şi tehnologia de estimare a nivelului de

sănătate a sistemului respirator şi descrise 5 nivele de sănătate ale lui.

Pentru prima dată a fost elaborat conceptul alimentaţiei sanogene etc.

Reieşind din cele relatate anterior în următorii patru ani de activitate investigaţiile

ştiinţifice ale Institutului de Fiziologie şi Sanocreatologie vor fi incluse în direcţia de cercetare

„Dezvoltarea continuă a sanocreatologiei. Mecanismele menţinerii şi fortificării dirijate a

Page 3: f17

sănătăţii somatice şi psihice”, ce se include în direcţia strategică 03 „Biomedicina, farmacologia

menţinerea şi fortificarea sănătăţii”.

Care sunt obiectivele principale, ce vor sta la baza cercetărilor ştiinţifice ale Institutului?

Obiective generale

1. Finalizarea elaborării, în prima ediţie, a bazelor ştiinţifice ale sanocreatologiei.

2. Elaborarea metodelor de menţinere dirijată a statusului morfofuncţional al unor

organe şi sisteme vitale, în special al sistemelor mai des afectate în condiţiile

contemporane de viaţă – sistemele cardiovascular, respirator, psihic.

3. Crearea Centrului de Sanocreatologie care va fi o instituţie unică prin implementarea

metodelor de diagnosticare, creare şi menţinere a sănătăţii.

4. Elaborarea şi editarea monografiei fundamentale „Bazele teoretice şi practice ale

Sanocreatologiei”.

Rezultatele preconizate în următorii 4 ani

1. Către finele anului 2010.

În premieră vor fi create bazele ştiinţifice ale menţinerii şi fortificării dirijate a

sănătăţii sistemelor cardiovascular, respirator şi locomotor;

În premieră vor fi elaborate metode de diagnosticare a nivelului de sănătate a

sistemelor cardiovascular şi respirator;

Vor fi elaborate metode de consolidare a funcţiilor în limite sanogene şi de

influenţă dirijată asupra sistemelor cardiovascular, respirator şi locomotor;

Va fi iniţiată construcţia Centrului ştiinţifico-practic de Sanocreatologie, centru

unic, unde vor fi testate şi implementate metodele de diagnosticare, menţinere şi

fortificare dirijată a sănătăţii.

2. Către finele anului 2012.

În premieră vor fi create bazele ştiinţifice ale menţinerii şi fortificării dirijate a

sănătăţii psihicului şi sistemului digestiv;

În premieră vor fi elaborate metode de diagnosticare a nivelului de sănătate

psihică;

În premieră vor fi elaborate metode privind constituirea şi menţinerea dirijată

a sănătăţii psihice;

În premieră vor fi elaborate regimuri şi raţii de alimentaţie sanogenă;

Va fi editat tratatul „Bazele ştiinţifice şi practice ale sanocreatologiei”.

Ajustarea organigramei Institutului

Page 4: f17

La realizarea obiectivelor propuse vor participa toţi colaboratorii celor cinci laboratoare

ale Institutului, formate în rezultatul optimizării în anul curent: Fiziologia stresului, adaptării şi

Sanocreatologie generală; Neurosanocreatologie; Sanocreatologia sistemului digestiv;

Sanocreatologia sistemului reproductiv şi Criobiologie „V.Nauc”; Sanodiagnosticare şi

Sanopronosticare.

Potenţialul ştiinţific şi susţinerea cadrelor tinere

Institutul de Fiziologie şi Sanocreatologie ca şi alte Institute ştiinţifice trece printr-o criză

atât de cadre ştiinţifice, cât şi manageriale de calificare înaltă. Cu atât mai mult, sanocreatologia,

fiind o ştiinţă complexă, cei care vor activa în acest domeniu necesită cunoştinţe în mai multe

domenii (embriologie, morfologie, genetică, fiziologie, psihologie etc.). Din aceste considerente

Institutul va acorda o atenţie deosebită problemei de pregătire şi perfecţionare a cadrelor.

În primul rând va fi organizată evaluarea potenţialului ştiinţific şi managerial al

Institutului.

Se va intensifica activitatea colocviilor şi seminarelor ştiinţifice.

Se vor depune şi în continuare eforturi în scopul perfecţionării colaboratorilor în centrele

ştiinţifice de peste hotare.

O atenţie deosebită se va acorda elaborării tezelor de doctor şi doctor habilitat.

În scopul întineririi colectivului în ultimii 3-4 ani în serviciu au fost angajaţi 23 de tineri,

inclusiv 10 doctoranzi şi 8 masteranzi (1 – la Dubna).

Care sunt principalele măsuri de susţinere a tinerilor specialişti? 1. Crearea condiţiilor de

muncă pentru elaborarea şi susţinerea cât mai rapidă a tezelor de doctor. 2. Delegarea tinerilor

cercetător în centrele ştiinţifice de peste hotare pentru însuşirea metodelor de cercetare (Rusia,

România, Ucraina). 3. Participarea colaboratorilor tineri la forurile ştiinţifice de peste hotare

(Rusia, România, Ucraina; Ungaria, Belorusia). 4. Delegarea tinerilor colaboratori în biblioteca

Naţională din oraşul Moscova pentru lucrul cu literatura ştiinţifică. 5. Includerea tinerilor

cercetători în organizarea forurilor fiziologilor din ţările CSI. 6. Ajutarea cercetătorilor în

elaborarea proiectelor de granturi naţionale şi internaţionale. 7. Participarea tinerilor cercetători

la diverse seminare ştiinţifice pe diferite probleme. 8. Participarea cercetătorilor în elaborarea

programelor de cercetare ale laboratoarelor.

Participarea în pregătirea cadrelor din instituţiile de învăţământ

Nouă colaboratori ai Institutului susţin prelegeri şi cursuri practice la Instituţiile

superioare de învăţământ (UASM; USMF „N.Testemiţanu”; USM; Universitatea de Stat Agrară

din Moldova; Universitatea din Tiraspol), precum şi participă în pregătirea manualelor,

recomandărilor practice şi de laborator pentru studenţii universităţilor date. Concomitent,

Page 5: f17

Institutul va participa activ la pregătirea cadrelor prin Universitatea Academiei de Ştiinţe a

Moldovei.

Susţinerea şcolilor ştiinţifice

În Institut pe parcursul a mai bine de 40 de ani academicianul Teodor Furdui a fondat

şcoala academică în fiziologia stresului, adaptării şi sanocreatologie, care continuă să se dezvolte

şi în prezent prin continuitatea cercetărilor în direcţia dată, pregătirea doctorilor şi doctorilor

habilitaţi, organizarea forurilor ştiinţifice naţionale şi internaţionale.

Colaborarea ştiinţifică cu beneficiarii

Institutul de Fiziologie şi Sanocreatologie va continua activitatea de colaborare cu

beneficiarii, în special cu Ministerul Sănătăţii privind implementarea modului sănătos de viaţă şi

metodelor de fortificare a sănătăţii; Ministerul Apărării privind metodele de evaluare a stării de

stres la recruţi şi soldaţi; Centrul Naţional de Sănătate a Reproducerii şi Genetică Medicală

privind studierea spectrului de aminoacizi în patologiile şi dereglările sănătăţii reproductive;

Institutul Oncologic privind studierea spectrului de aminoacizi în patologiile şi dereglările

oncologice etc.

Activitatea editorială

Institutul este cofondator al revistei „Buletinul AŞM. Ştiinţele vieţii”.

Va fi editat tratatul „Bazele ştiinţifice şi practice ale sanocreatologiei”.

Va fi intensificată activitatea privind publicarea articolelor în reviste

internaţionale.

Colaborarea internaţională

Dat fiind faptul că Institutul activează într-o direcţie ştiinţifică nouă colaborarea

internaţională prin participarea Institutului în cadrul programelor internaţionale este

nesatisfăcătoare. Cu atât mai mult ea va fi puţin posibilă până la publicarea tratatului „Bazele

ştiinţifice şi practice ale sanocreatologiei”. Şi totuşi în anul curent a demarat proiectul

internaţional bilateral al Institutului de Fiziologie şi Sanocreatologie cu Centrul pentru Moarte şi

Societate (CDAS) al Universităţii din Bath, Marea Britanie ce are ca scop cercetările în domeniul

necesităţilor fiziologice, sociale şi spirituale ale persoanelor aflate în stări terminale.

Potenţialul logistic

Este cert faptul, că pentru a obţine rezultate ştiinţifice, ce ar putea să fie apreciate de

comunitatea ştiinţifică este necesar de utilizat în investigaţii utilaj ştiinţific şi de laborator de

performanţă. La moment Institutul dispune într-o măsură oarecare de utilaj performant, ce ar

permite investigarea funcţiilor principalelor sisteme fiziologice (cardiovascular, respirator,

Page 6: f17

digestiv, imun, nervos, locomotor), dar renovarea bazei de cercetare va fi în vizorul conducerii

Institutului şi în continuare.

Care va fi impactul dezvoltării sanocreatologiei asupra economiei?

Rezultatele ştiinţifice ale Institutului au efect social, după cum urmează.

Vor fi implementate metodele de menţinere şi fortificare dirijată a sănătăţii în Centrul de

Sanocreatologie.

Va fi elaborat modusul de viaţă sanogen, ce va fi propus Ministerului Sănătăţii pentru

implementare în plan naţional.

Vor fi elaborate şi propuse pentru uz practic metode de teste a gradului de sănătate a

diferitor organe şi sisteme.