Nr. 28. Anul I.

F Ò I E L I T E R A R Ă - B E L E T R I S T I C Ă .

APARE

IN S I B I I U , DE T R E I ORI P E LUNA.

PROPRIETAR-EDITOR Ş I REDACTOR

S I L V E S T R U M O L D O V A N .

SUMARUL: Profesorul Iordache . . . Marg. Moldovan. Sonet T. Bocancea. Secretarul şi Bucătarul . . Scribe şi Melesville. Amintire Ioan Scurtu. O nopte de vară . . . . Ilie Demetrescu. In cimiter Pitpalac. Rămurele :

Impresii de călătorie . . Ilie din Urseni. Aforisme despre femei . I. Candea.

Feliurite „ * „

Apare: în 10, 20 şi 30 a fiecărei luni.

A b o n a m e n t u l : Pe an 6 fl., pe jumetate de an 3 fi., pe pătrar de an l - 70 fi.

Pentru România şi străinătate pe an 16 franci.

Proprietar-editor şi redactor Silvestru Moldovan.

P R O F E S O R U L I 0 R D A C H E . Novelă.

trăi, că-i

(Urmare.)

sta e frumos — dise Iordache cu capul plecat — că scii apreţ ia întru atât iubirea şi sentimentele lui Veran. Recunoscinţa adevărată nu e venită târdiu nici când. — Apreţiarea deplină "şi recunos­

cinţa sunt calităţile omenesci cele mai nobile. — Ved, că me înţelegi pe deplin şi îţi mul ţămesc

din inimă. Me simt mai bine când sciu, că este ba rem un om în lume, care me pricepe. Veran — durere — nu m ' a cunoscut de ajuns şi astfel nu şi-a încredut tote sentimentele mie . . . . Eu i-am fost spus, că Padu îmi este prietin din copilărie şi că este considerat ca mem­bru al familiei, cu tote aceste el pote se gândea la alt­ceva . . . la . . . mai scie Dumnedeu la ce.

—• Te înşeli, d-şora Leni, Veran nu s'a gândit la nimic rău. Lui nu i-a plăcut de Padu încă de mult.

— Dor ei nici nu s'au cunoscut bine, domnule — dise Eleonora agitată.

— Ba s'au cunoscut din Paris de acum vr 'o patru ani, sau câţi vor fi de atunci.

— Ş'apoi te rog spune-mi tot, dta scii mai mult ca mine despre el, cu tote că mie ar fi t rebuit se îmi destăinuiescă totă durerea lui.

— Atunci, adecă înainte cu patru ani, erau în Pa­ris, şi la o conferinţă a studenţilor din divergenţă de principii — ei ce să-ţi mai şi spun a tâ tea — destul, că au ajuns la ură formală . . .

— A. aşa. Acum înţeleg tot. De aci li se t răgea lor ura reciprocă. 0 Domne, Domne, pentru ce nu mi-a putut spune . . .

— Se lăsăm aceste, domnişoră — dise Iordache, — vădend roşaţa ce s'a ivit pe obrajii Eleonorei, semn, că avea fierbinţeli, cari se r epe tau to tdeuna în u rma iritării spirituale, şi acum erăşi, pomenind de Veran şi de Padu.

In noptea aceea, Eleonorei i-a fost mai reu şi în altă di medicul a consta ta t ir i taţiunea prea mare , din diua premergetore .

Margareta Moldovan.

Profesorul Iordache era desperat . — Nu-i mai vorbesc de ei — îşi dicea — dor cât voiu numai se-i fie mai bine. Eu sunt causa, numai eu, este mai reu. — N'am se-i mai vorbesc de ei, nu.

VII. Padu era încă tot pe acolo. Era ceva, pentru care

nu se putea desface de acest oraş. După duelul avut cu Veran, s'a presentat în vi-

sită la Căldărescii, dar precum am amintit deja, nu a fost primit. Ii s'a spus, că domnişoră Leni este greu bolnavă.

Abia au trecut câte-va dile şi resolut de va fi sau nu primit, se duse din nou.

De astădată fu norocos, căci cea dintâiu fiinţă de care a dat în curte la Căldărescii, a fost Viorica şi acesta nu l'a putut refusa, •— era eestie de bună cu­viinţă din par tea ei.

Eu deci primit numai de Viorica, domna Căldă-rescu fiind la patul Eleonorei.

Padu rămase frapat de Viorica. Numai acum ob­servă el câtă gingăşie, câtă modestie şi bunăta te era în acesta copilă.

Ochii ei mari verdii, aveau priviri atât de inteli­gente şi a trăgetore, încât Padu să simţi de odată apu­cat de gânduri , de cari însuşi el nu îşi putea da semă.

îşi făcea reproşuri , cum de nu a observat el din-tru 'ntâiu farmecul acestor ochi, cum a lăsat el nevă-dute aceste graţii trupeşei şi sufletesci? Se lase el se ajungă lucrul aşa departe, ca el să se bată cu Veran, c u fidanţatul Eleonorei şi pe Viorica nu o luâ în nici o a tenţ iune.

Atunci era condus de ură faţă de Veran şi ca să-i facă năcaz, umbla tot în piciorul Eleonorei. Interesul său faţă de Eleonora era orecum basat pe prietinia din copilărie şi el scia simula acesta simpatie întru atât , încât nimănui nu i-a părut bătător la ochi, afară de

Veran, care singur scia ce însemnă aces ta prietinie for- | ţ a t de mare. El inse răbda în taină, pană ce paciinţa lui a ajuns la culme, atunci nu a mai suferit obrăzni­cia lui P a d u , şi ura lor îşi u rma apoi calea, — noue cunoscută deja.

Padu să gândea acum la modul, prin care se re­câştige simpatia vechie a familiei Căldărescu, ea se se potă delecta mai mult in farmecul Vioricei. Era în­cânta t de acest farmec şi sufletul lui deveni tot mai neliniştit pe di ce merge.

Ore întregi se primbla pe lângă casa lui Căldă­rescu, sperând, că va vedea ochii aceia verdii cu pri­virile lor blânde şi ispititore.

Două dile erau pentru el un semivec, căci mai des nu cuteza se se are te pe la Căldărescu şi chiar şi atunci mergea tot cu frigul în spate.

— Aşa nu să mai pote — îşi dise într 'o di — tre­buie se aflu mijloce, prin care se îmi asigur Intrarea erăşi negenată în casa lor. Eleonora este tot bolnavă, voiu profita de ocasiune, să mă introduc cu încetul în inima Vioricei. — Ah, căci simt, că fără ea viata-mi a r fi nimicită. Me persecută pretutindeni acest chip blând,

| lucirea ochilor ei o văd tot înainte-mi. Simţea o nelinişte şi o iritare sufletescă, ce de

j ani nu a simţit. Diua, noptea, gândul lui tot la Vio-! riea era. (Va urma.)

S O N E T . Căutând din taina fragedelor gene, La chip te-apropii mândrei Cosamene,

Cari ochii tei albaştri i 'ncondee, învins de gingaşia-ţi de femeie Me farmeci ca şi-a gemului idee, Te admir şi-mi pare mintea 'n loc se stee, Ce 'n alţii iscă cugete troiene. Când mai vorbesci de fericiri — alene.

Vedi cum ne 'nvită luminósa, nópte La blând amor, feerică făptură f 0 nu me 'nebuni zimbind anume!

Ci milă ai cu drăgăstâse şapte, Ca sé 'ngropăm ferice gură 'n gură Atâtea vii dorinţi, uitând de lume.

T . cLjoctirijcea.

R Ă M U R E L E .

Impresii de călătorie de I l ie d in Ur sen i .

B r ă i l a (pe Dunăre), Septembre, 1894.

Dela s ta tua libertăţii am plecat direct la gară, toc­mai pe timpul, când după credinţa poporului

„ . . . strigoii ies dia gropă şi încalecă pe draci, „Şi când luna e mâncată de flămândii vâ rco lac i . . .

a d e c ă pe la miedul nopţii. Cu tote aceste vă mărturisesc, că nu era dău ni-

mărui în piept inima r e c e ; nu e r a ! căci cu toţii sor­bisem curaj din vinul şi ideile, ce le-am aflat în res­tauran tu l dela gară al distinsului nostru critic Gherea Dobrogeanul.

Doream a face cunoscinţa acestui talentat bărbat , da r fiind timpul târdiu, era deja re t ras şi aşedat în bra­ţele câldurose ale lui Morfeu.

După o scurtă aş teptare sosesce trenul dela Bu-•curesci cu Ardelenii, întraţi în ţ a ră pe la Verciorova şi cu studenţii şi studentele bucurescene.

împreună cu aceştia am părăsit gara Ploiesci în­t re sunetele lăutarilor şi uralele Ploiescenilor, cari şi i n mied de nopte ne-au petrecut şi am continuat că­

lătoria pănâ la Brăila, unde am sosit tocmai pe când se erepa de diuâ şi unde am fost deşteptaţi din som­nul, ce ne cuprinsese în tren, prin sunetele „Imnului naţional" şi prin sgomotul cetăţenilor eşiţi întru întim-pinarea nostră şi a Bucovinenilor şi Iaşi-enilor, aseme­nea sosiţi aici.

După salutările de binevenire din par tea primăriei, ligei, studenţimei şi după mulţămitele din pa r t ea ospe-ţilor sosiţi, se înşiră tot publicul într 'un mare convoiu, care in frunte cu musica t rece prin stradele principale p a n ă înaintea unei cafenele, unde la mese aş ternute s'au servit din par tea primăriei idei şi cafele cu pane .

Nu trece mult şi întreg spaţiul cuprins de noi era încunjurat de un public curios.

La spatele mele erau nesce ţerani-cetăţeni . din discursurile cărora mi-au atins urechile puţine fărmituri, ca guvern.. . dâjdii, trădători, . .. legea maximului . . . hoţi şi alte epitete nereproducabile .

La moment am înţeles, câ-s de cei din oposiţie. dar apoi prin ce asociaţie de idei au ajuns la aseme­nea discuţii în momentul primirei s tudenţ i lor? Nu se pote altcum, decât că ţăranii aş teptă dela t inerime mân­tuirea de greutăţi şi îmbunătăţ i rea sorţii lor neglijate.

După cafea, la invitarea amicilor Anton şi Costi, ne suim într 'o birje şi percurgem stradele, spre a avea o idee despre Brăi la , acest port important comercial .

Casele înfrumseţate cu st indarde şi covore, er în balcone cocone elegante ofereau o privelişte p lăcută .

S E C R E T A R U L S I B U C Ă T A R U L Comedie tntr'un act.

Contele. Ridică-te, te ie r t ; — fata mea este a Dtale. Cimpoiu. Este prea mul t ! (sărind în sus) De esemplu

Escelenţă, as ta e prea m u l t ! ! Contele. O condiţie însă îţi pun. Deocamdată rămâi

încă secretarul meu, şi îmi scrii imediat o epistolă, o epistolă, cum un fiu supus, îşi recunosce greşelile sale, în caşul acesta, dinaintea tatălui seu. Sper, că vei face, mă înţelegi.

Cimpoiu (deodată forte blegoşit) Vă rog îngenunchind Esc. tot voiu face. Me voiu însura. Inse Ve rog să-mi permiteţi ca umilinţa mea se o pot a ră ta verbal .

Contele. In scris, fără contrazicere . Cimpoiu. Inima mea este aşa de plină, încât nu

sunt în stare . . . Contele. Urmeză-mă. Iţi voiu dicta eu cuvintele,

cunosci drepturile unui t a t ă ; ori trebuie să te rog a căuta în legea sciinţei paragraf!? Vino.

Cimpoiu (cu privirea plecată forte trist) Eu cunosc pa­ragraful Escelenţă.

Contele. 0 să scr i i? Cimpoiu (afirmând, fără a putea vorbi mişcându-şi manile

şi privind trist la contele). Contele. Aşa dară , urmeză-me. (dispare) Cimpoiu (îşi şterge sudorea de pe frunte şi îi urmeză cam

ameţit) Viu. (face din umeri)

S C E N A 16.

Antoniu, imediat Adolf. Antoniu. Intr 'adevăr, nici odată nu am visat, ca

eu să fiu întrepunătorul la măritişul frumdsei con t e se ; (observând pe Adolf). Ah. Dle R o u s s e a u ; spune-mi ce te-ai făcut? De o jumăta te de oră te tot caut, şi nu ţ i-am dat de urmă. Dejunul . . .

(Sflrsit) Scribe şi Melesville.

Adolf. 0 se t u rbez ! Inchipuiesce-ţi, duc ciocolada bine pană la odaia Elisei; când ce să vedi, îmi ţ ine calea un fel de guvernantă , îmi ia tava, şi îmi inter-dice cu desăvârşire intrarea.

Antoniu. Asta de sine se în ţe lege; nici nu ai ce căuta în odaia contesei . Dar lăsăm poveştile. Te poţi face nemuri tor . întâi printr 'un dejun, şi mâne p6te prin supeu de nuntă .

Adolf. Prin un supeu de nun tă ! Cum să o înţăleg eu asta. Cine să m ă r i t ă ?

Antoniu. Tinăra contesă să mări tă . , . tocmai acum s'a pus la cale.

Adolf. E l i sa? Antoniu. Nu sbiera aşa t a r e ! — Ea se mări tă după

secretarul cel tiner, pe care adineaorea ai avut ocasie a-1 vedea aici, şi care tot aşa secretar e s t e . . .

Adolf. Ei, cum tot aşa. Antoniu. Da, aşa secretar ca Dta şi ca mine, căci

nu este alt ceva decât un amant . Adolf. II o m o r ! (vrea se se ducă.) Antoniu (îl ţine) Adolf. Lasâ-mă, îl omor ! Antoniu. Ai nebun i t ? du-te în bucă tă r i e ! Adolf. Dracu s'o ia bucătăr ie , îl omor. (s6 desface

de Antoniu şi vrea se fugă, deodată întră baronul şi-i ţine drumul.)

S C E N A 17.

Baronul, Precedenţ i .

Baronul. Eşti aici, mişelule! — cât pe aci se mă dea jos fluşturatul!

Adolf. 0 , ta tă dragă, lasă-mă se-ţi cad în genunchi şi se cer er tare.

Baronul. Acum să-mi vorbesci, mişelule!

Stradele regulate şi largi, edificiile moderne ridi­cate şi cele deja în lucrare, promit a face Rrăila una din cele mai frumóse cetăţi ale României .

Un alt moment bătă tor la ochi este mosaicul de popóre , ce formâză locuitorii Brăilei, o dovadă aces ta despre ospitalitatea României , unde ori ce strein, ori ce venetic îşi pote asigura esistenţa şi viitorul.

P lecarea din Brăila era statorită pe órele 10, după ce să va fi terminat cu aducerea omagiilor de mulţă-mită Ia adresa acelora, cari s'au grăbit a ne pune la disposiţie trei corăbii, pent ru a fi t ransportaţ i pe Dunăre pană la Cerna-Voda.

Aceste au fost provădute din par tea primăriei cu tote cămătăr i i le posibile, cu b rândă de Brăila, caşcaval şi alte mâncăr i reci şi cu un considerabil număr de sticle pline cu vin, de care numai prin România afli.

Provăduţi cu astfel de muniţie nu ne-am îngrodit de calea, care avea să ţie vre-o 12 ore.

Plecarea din portul Brăilei a presentat un aspect admirabil . Era o di frumosă de tomna. Totă urbea eşise pe cheiul Dunărei spre a pofti „călătorie bună" stu-denţimei imbarcate pe cele trei corăbii.

Maşiniştii dând signalul de plecare, pe cheiu erumpe „un glas de mii de glasuri, un ura lung de glotâ" şi aco­pere acordele musicei ce întona vBeşteptă-te Române".

Pălării, parisóle, batiste de diferite colori fâlfăiau din tote părţile, eră vasele, cufundate sub greuta tea mulţimei şi împodobite cu deci de stoguri, tăiau brazde lungi pe al apei plan senin.

Călătoria pe Dunăre în sus a ţinut până la orele 10 sera. Lungă fiind, mai era şi monotonă, căci ţăr-murii Dunărei nu ofereau nimic mai distractiv. Din când în când observai pe şesurile întinse şi lipsite de păduri , câte un cârd de vite şi câte un număr mai mare de clăi de fân ori paie. Acestea erau semn, că în locul respectiv să află o colonie de omeni, căci coperişele de trestie ori tulei de păpuşoiu, ce să ridicau de-asu-pra chiliilor, respective corturilor săpate în pământ abia să observau.

Intre astfel de împrejurări ne-am fi plictisit, dacă după prândul , luat pe corăbii, nu ne-ar fi scurtat som­nul o par te considerabilă din t imp.

Alintaţi de corabia plutitore, somnul era atât de dulce şi de adânc, încât nici strigătele, nici trescurile slobodite de Tătarii şi Turcii din satele apropiate în onorea nostră, nu ne-au putut deştepta.

* C o n s t a n ţ a , Septembre, 1894.

Ajunşi la Cerna-Voda, ne suim pe trenul, ca re pentru noi făcuse o întârdiere de 5 ore şi după o că­lătorie de 2 ore ajungem după medul nopţei în mijlo­cul cetăţenilor din Constanţa, cari cu toţii mic şi m a r e eşiţi înainte la gară ne aşteptau cu neas tâmpăr .

Gara frumos iluminată şi înfrumseţată înfăţişa o mare de omeni. Femei, bărbaţi , oficeri, preoţi, copii, cu un cuvânt totă Constanţa era aici. La aceştia să mai asociază şi un tren lung şi îndesuit de studenţi .

Adolf. Uită, te rog, ce s'a î n t âmpla t Baronul. Tot aşa de puţin, ca dejunul pe care în

înzădar îl aş tept de două ore. Adolf (cu cel mai mare foc) Iubesc, t a tă ; iubesc ! 0 ! aju­

tă-mi. ca să pot delătura pe adversarul meu. Contele St. Pha r . . .

Baronul. Este din nenorocire p rea b u n ; el ertă şi se învoiesce, eu însă . . .

S C E N A 18.

Contele St. Phar, Elisa, Precedenţ i . Contele (carele a audit cuvintele din urmă) Nu el nu să

învoiesce. In nici într 'un cas. Baronul. Ce e s t e ! Eşti de altă părere ? Contele. Şi cu tot dreptul. Spune-mi, ce fel de pui

a i ? Amice, te compă t imesc ; tocmai acum am avut o întrevorbire cu e l . . .

Baronul. 0 în t revorbi re? cu fiul m e u ? Contele. Cu un cuvânt, dacă nu ar fi fost fiul teu,

l 'aş fi a runcat pe ferestră a fară ; aşa însă i-am ară ta t numai uşa — d e s t u l . . .

Elisa (care recunosce pe Adolf) Adolf v Adolf, al m e u ! Adolf (forte iute) Eliso ! (in braţele ei) unica mea iu­

b i t ă ! Contele (forte iute) Cine este acesta ? Ce însemneză

as ta ? Baronul. Acesta este fiul meu. Contele. Fiul tău, şi prostul şi impertinentul acela

de om, cu care am vorbi t? Adolf. Este un amant prefăcut. Contele. Am înmărmur i t ! Este prea mul t ! Adolf. Un aventurier , care s'a furişat în casă. ca

se potă afla secretele statului, nu ar t rebui lăsat fără supraveghiere .

Antoniu. Trebuie urmări t Escelenţă. Contele. Da, da, momentan , după e l ! Trebuie se

sciu cine e s t e ; îndată vom începe cercetarea.

Baronul. Mai întâi de tote însă dejunul, (cătră Antoniu) Unde este dejunul ?

Antoniu. A h ! Dle Baron, speranţa mea (arătând că­tră Adolf.) Mă rog umilit, a Vă ţ inea de dl fiu.

Baronul. Eu nu vreau să sperez, A d o l f . . . Unde este dejunul ?

Adolf (se învertesce cu Elisa, Baronul după ei mândru.) Baronul. Nenorocitule ! Eşti pe rdu t !

S C E N A 19. (Precedenţi. Servitori în costume elegante, cari aduc o masă

bogată. Cimpoiu în vestă albă eu cravată albă, şi cu o căciulită albă aduce un castron. Servitori, ajutori de bucătărie, asemenea în veste albe, căciulite albe, pantaloni de metasă negri, ciorapi negri şi perul pudrat. Doi vânători. Masa se aduce de servitori forte iute cătră mijloc.)

Baronul, (stringend dintr'odată forte amical mâna conte­lui) Ei, ei, ce surprisâ! Mii de mul ţămite , dar şi t u ai adi să admiri apetitul meu.

Contele. Trebuie se constat , că sunt tot aşa de suprins ca t ine. Antonie cum să esplică lucrul acesta ?

Antoniu. Escelenţă eu cad din nori. Baronul (recunoscând pe Cimpoiu) Ha ! Ha ! (recomandân-

du-1) acesta este nostimul meu pr ie t in! Antoniu şi Adolf. Secretarul cel n o u ! Baronul. Vechiul meu bucă ta r ! Cimpoiu. De esemplu, aicia ar fi el. Baronul. Tu eşti ? Cutezi să aduci totă casa în

d isord ine? Aşteptă! (ridicând trestia în sus). Cimpoiu (la piciorele lui şi ţinendu-i castronul) Vă rog

a gusta Baronul. Domne e r tă -mă! sunt ortolane â la pr#o-

venca le ! Bucata mea de predilecţie. Cimpoiu (vede la baronu lăcomia, cu care ar gusta; scote

din buzunarul vestei, din care se ved cuţite, furculiţe şi linguri, ia furculiţa şi i-o oferă baronului)

Baronul. Delicios! In t r ' adevăr! (forte bun) Ridică-te ridică-te.

Invălmăşala era la culme. Musica militară cântă , cetăţenii s t r igă : „ura!" studenţii răspund, Turcii strigă b i r jă ! bi r jă!

Ordinea era imposibil de ţinut. Noi cu amicul A. P. ne-am şi perdut de ceialalţi

or taci de călătorie şi abia ne-am re 'ntâlnit la s ta tua lui Ovid, unde s'a făcut primirea oficios şi festiv.

După t recerea ceremoniilor şi discursurilor de pri­mire să împrăscie toţi la locuinţele destinate. Noi Ar­delenii şi Bucovinenii suntem conduşi prin stradele ilu­mina te şi înfrumseţate pană la cea din u rmă casă cu s t indarde trei-colori — la Hote l : „Carol I.", situat în inmedia ta apropiere de „Marea negră" .

După masa bogată ne-am ret ras spre a ne recrea d e lunga şi obositorea cale.

Eu însă nu m 'am putut reţ inea de-a nu arunca înainte de culcare o privire peste mare , pe care, nopte fiind, n ' am putut-o observa bine, dar am invocat-o cu cuvintele lui George din Moldova:

„Mări întinse, mări albastre! „Keversaţi cele talazuri „Se-mi înece din necazuri!

Neptun a ascultat rugarea şi n e a trimis pe mare un vuiet plăcut, care adormindu-ne ca odinioră cânte­ce le de legân, ne-a făcut somnul uşor şi visul dulce.

Aforisme despre femei Traduse de l o a n C â n d e a .

Femeilor, voi ângerii pământu lu i ! c rea ţ iunea cea mai plăcută a cerului ! Voi sunteţi unica rază, care ne luminaţi viaţa. , T ,.

Aljonse de Lamartme. *

In femeie zace secretul creaţ iunii . Carol Gutzkow.

* 0 femeie, care nu iubesce, a greşit unicul drum

spre cer. ^ ^ Şandor. *

Femeile sunt sprijona copilăriei nostre, bucur ia ti-nereţei şi mângâierea băt râneţe i . Aretin.

0 femeie nobilă este cel mai frumos dar al Dum-nedeirei , virtutea nu să face mai potrivit accesibilă simţurilor, decât prin o femeie nobilă.

Benzel Sternan. *

La femei totul este inimă, chiar şi capul . Jean Paul.

Cimpoiu (ridicându-se) Nu este aşa Escelenţă, de nu a r fi fost afurisita cea de epistolă, nu aş fi perdut nici odată st ima D-tale. M'aţi alungat din primul étage al hotelului D-ta le ; më linguşesc, că voiu recâştiga stima perdută, ascultând de porunca D-tale şi mergênd cu vre-o câteva étage mai în jos. Eu sunt născut la Spar-he rd şi nici odată nu ar fi t rebuit së-1 părăsesc . — în­cercaţi Escelenţă, acesta mică probă a talentului m e u ; omul së cunôsce după lucrurile sale . . . . şi bucătarul d u p ă fricassele.

Toţi (se aşadă). Baronul. Din punctul aces ta de vedere pot s ta

bun pentru el. — îmi pare reu, că l'am alungat. Contele. Dejunul acesta face erăşi tote bune. Pof­

tiţi ! Dle secretar lângă mine şi lângă fiica mea, şi ba ­rone vis a vis de mine .

Cimpoiu. Şi eu rămân după scaunul Escelenţei Sale, aşa este fie-care la locul seu.

Trad. V. V—u.

A M I N T I R E . Lucesce feeric pe cerul senin

Fantastica lună cu palida-i faţă, Şi 'n sufletu-mi dornic cuprins ca. de ceţă, Trezesce ea tainic: durere, suspin!. . .

Căci ferniecătore-mi apare 'nainte Iubirea-mi, ce vecinie crea idealuri, Prea. iute 'nghiţite de triste morminte, Săpate de-a vieţii năvalnice valuri! . ..

Ioan Scurtu.

0 N O P T E D E V A R A .

IT^ra o nópte framósa de vară. Pe banca de sub nu-Tt cui din grădiniţa mea, discutam cu un prietin des-

•f§ P r e l i teratură, patriotism, socialism şi alte a tâ tea lucruri la ordinea ddei. — Luna ne privea printre

frundele nucului, ca (leită incantatóre , şi faţa ei bălae părea că ne farmecă simţirea. Conversaţia sé încheie, şi eu, despărţ indu-me de bunul meu prietin, me aşedai la ferestră, şi contemplând fermecătorea boltă înstelată, îmi amintii din frumósele scene ale trecutului, pe care nu sciu prin ce farmec, le iubesc şi le ador ca pe nesce deiţe incantatóre , pe care le-am védut odată. —

Fiind târdiu, mé culcai în liniştea ce domnea, a tâ t de mult dorită de poeţi .

Intr 'un târdiu, deşteptat de un vis frumos, în care aş fi vrut sé vieţuiesc în to tdeuna. aud un sgomot, în a şa chip, ca şi cum cineva sé căsnea sé între printr 'o spăr tura a zidului. \

Din fire nu sunt fricos, — şi am dorit adeseori sé mè întâlnesc cu nesce hoţi, nu ca sé mé lupt cu ei, ci ca să-i întreb de ce fură şi nu vor sé muncescâ. Negreşit că o sè-mi zimbescă, daca vor fi ceva mai po-liticoşi, — la din contră, când aş vedea că sunt nesce hoţi, cu care nu te poţi înţelege, m'aş învoi bucuros sé le propun o réscumperare nu cu ghistura, cum mi-ar propune ei de sigur, şi cum n 'aş putea nici eu, — ci ; le-aş face o pensie, o diurnă pe fie ce lună, cu care i sé se potă întreţinea, fără sé mai aibă t rebuinţă de j bâ te . — In ori ce cas, repet , aş dori sé am fericirea sé vorbesc cu asemenea ómeni, al căror ideal e jaful, dar a l căror corp e compus din aceleaşi a tome ca şi al meu.

Condiţiunile înse, în care aş vrea se se îndepli-nescă dorinţa mea, sunt multe şi diferite, — hunăoră : sé nu fie nópte , sé scie sé cetésca şi sé scrie, şi în cas de nu ar avea vr'o diplomă dela vr 'o scóla superiora, s é cunoscă limba francesă ori cea italiană ; — în fine ace­s te condiţiuni ţiu mult ca sé fie îndeplinite în asemenea împrejurare . — Şi cea mai principala condiţie e, sé mé duc eu la ei, ér nu ei la mine, cum e caşul, pe care vi-1 povestesc.

Ei bine, cu tote că nu sunt fricos, când audii sgo-motul, de care vorbii, simţii o nelinişte combinată cu •o t remurătură , pe care înse nu le pot t raduce în fran-

ţozesce c u : peur. Deocamdată me gândii la forţa m e a de apărare , şi audind un alt sgomot ca şi cum ar fi cădut un zid, apucai o puşcă sistem paşopt, fără co ­coş şi cu ţeava ruptă. Me gândeam se iau boxul, da r renunţai , sciindu-1 în colţul celalalt al casei, unde în momentul acela nu m'aş fi dus chiar de-aş fi sciut, că lumea întregă mi-ar pune pe cap o cunună de biruinţă pentru acesta faptă. —

Inima îmi svîcnea. De-ar fi fost luminarea apr insă şi de m'aş fi privit în oglinda, sunt sigur, că me îndo­iam, dacă trebuie se cred, că sunt eu.

îmi venea în minte a tâ tea idei, cum nu mi-a ve­nit în nici unul din momente le mele de inspiraţie. — îmi d iceam: „De sigur, acum mi-a sosit sfirşitul; n u sunt ursit se vieţuiesc mai mult. Şi gândindu-mă la sorte, îmi venea s'o blas tâm cu cuvintele cele mai des întrebuinţate în asemenea ocasie, înse un alt sgomot, ce pă rea că-mi spune, că se tăr ie cineva pe hârt ie , îmi aduse aminte, că trebuie să me gândesc mai serios la apărare . Chibrituri erau pe masa dela capul patului , însă să putea părăsesc posiţia strategică ce-mi l u a s e m ? V a r veni uşor se spune ţ i : da, însă eu v'aş r ăspunde cu un personaj dintr 'o operetă r ecen tă :

„Nu, nu, „Tu nu scii, nu, Ce simt în mine acu'-' . . .

Ei bine, nu putea să ţie mult acea stare psiholo­gică, în care mă aflam.

Gândindu-mS din întămplare ' la victoriile a tâ to r , eroi, me repedii la cutia cu chibrituri şi victorios c a un Napoleon, îmi venea se s t r ig: Vive le couragel Ah, e ram spre culmea isbândei . Nici Cesar, nici Anibal, nici Bismarck n 'au fost a tât de entusiasmaţi la presimţirea apropierilor lor victorii, cum mă aflam eu în momentul acela.

In sfîrşit, pr indend din ce în ce curaj , scosei u n chibrit. •— Suflam grozav de tare . Nu bănuiam cine se fi cutezat să-mi spargă zidul şi să vie să-mi facă visită la o oră neobicinuită. — Aprind chibritul, îl îndreptez spre luminarea de pe masă, — şi spre mulţămirea m e a reuşii s'o aprind.

Aşteptam acum momentul suprem.

Roteam ochii împrejur şi mă căsneam se ghicesc în ce parte se află adversarul. Sforţându-mi curajul, mă dau jos din pat, pe care par ' că nu-mi venea se-1 părăsesc , me retrag eâţi-va paşi spre uşe ş i . . . ascult. — Nimica. Tăcerea îşi reluase firul.

Repur tam victorie după victorie, cum ar d i c e ' u n general . — Me aplecai jos . Sub pat era întunerec. — Iau luminarea , mă u i t . . . şi er nu văd nimica. Câte-va cutii cu cărţi cetite, nu credeam se aibă îndrăsnela ca să-mi ascundă pe adversar . Dau la o par te una, apoi pe cea

de-a doua, pe a treia, c â n d . . . începui se r id ; da . . . am rîs, şi chiar când scriu aceste rînduri rid, fiindcă descoperii, că hârt ia cu caşcaval , pe care o pusesem pe una din cutiile cu cărţi, fusese visitată de acele mi­titele patrupede rodâtore, care nu se as tâmpără nici noptea, de şoreci. Caşcavalul era mâncat , eu reinlegrat în disposiţia de mai nainte , obiectele aşedate la locul lor, numai un singur lucru îmi d isplăcea: p ierdusem două ore de durmit. —

Bucuresci, 3 Octobre, 1894. Ilie Demetrescu.

i m © o i i ^ m * E 'ntunerec. Prin vezduchuri norii negrii trec de-a 'natul Ca şi-o cetei Jiemesitâ, ce-ar voi se 'ngliiţă totul. Nici o fxnţă trăitore nu mai vecii umblând pe stradă Decât ventul, care urlă ca şi leul după pradă, Şi cum dă de-un jam în cale-i, el îl sparge fără milă. .. Din lăuntru se aude jalnic plânsei de copilă!

E trecui de miedul nopţii. Ea castelul singuratic Grabnic porta se" deschide şi 'ntr'un hohot lung, selbatic Eşi tinerul. Pe faţâ-i se pidea ceti durerea, Ce amar îl frământase şi-i răpi totă puterea. El, poetul, domn pe-o lume de gândiri blânde, senine, El, ce n'a crescut la scola de dureri şi de suspine, El, ce n'a crezut, că stânci de reutate-i stau în cale, Merge-acum se-şi curme viata, jertfă-a necredinţei sale. Lângă densul tristul câne stă privind în ochii ţintă, Ear un fulger cade groznic pe biserica prea sfântă. Peste-un cias ca şi-o fantomă trece trist peste morminte,

Şi de-odată-o pldie 'ntreyă din aducerile-aminte, Vin ducendu-l în vârtejul unei lumi de-amărăciune, De-unde numai mortea pote se te scape 'n altă lume. — „ 0! viaţă blăstemată, tu m.i-ai dat un singur cias „Timp de-a te cunosce bine şi-i de-ajuns ca se te las! „Ce iubire me legase de stăpâna mea viaţă, „Când eram orbit de mila dulcei strângere în braţă, „ Când pe-o singură privire-a unei sarbede femei, „Am clădit un falnic templu de visiuni pe sama ei. „ 0! dar ea mi-a dţis o vorbă, eu i-am înţăes sfîrşitul, „ Că viaţa-i gilotină, er femeia e cuţitul"! Şi ca mortea 'ngălbinise, er sub cruda lui manie Sălcile 'nvesmentă morţii se-i scutescă de urgie. Şi cu o furie turbată în pumnedu-i s'a lăsat. Un isvor de roşu sânge într'o clipă l'a 'necat Ear în ejţiua următore toţi alergă se-l admire, Patru omeni sapă grapa, lângâ-un trup fără simţire.

Pitpalac.

Una si aita » Se n e d e s p ă r ţ i m cu o s ă r u t a r e . In Londra s'a

întâmplat nu de mult următorul c a s : Lady Aberdeen, o frumseţă vestită, intră într 'o prăvălie de musicalii şi ; cumpără mai multe note.

Din uşe să întorce repede şi cu un suris dulce dice câtră comis :

— Ei, „se ne despărţ im cu o să ru ta re" . — Cum ? — „Să ne despărţim cu o săru tare" , repeteză fru-

mosa lady. j Comis-ul ce se f acă? Se uită împrejur cu aten­

ţiune ş'apoi cu o mişcare repede îmbrăţişazâ pe lady şi o sărută.

In momentul următor mănuţa fină a lady-ei cu o plesnitură vehementă atinge obrajul comis-ului spăriat.

Din asta s'a născut un scandal mare . A venit nu- ; mai decât stăpânul şi lady i-a spus, că ea a cerut piesa cea mai nouă „Se ne despărţ im cu o săru tare" . Co­mis-ul a fost daţ peste prag numai de cât. ;

Istoria s'a sfirşit la judecător ie . Lady a împroce- j suat pe comis pentru vătămare de onore, er comis-ul a pretins despăgubire, fiind-că şi-a perdut condiţia.

Judele i-a respins pe ambii. ;

Pe comis l'a achitat din motiv, că a fost răpit de frumseţă lady-ei, ér despăgubirea n ' a încuviinţat-o din causă, că comis-ul a fost destul de despăgubit cu să­rutarea.

* * Şorece l e şi leu l . Precum e sciut, femeile sunt

cam de obiceiu curajóse, dar dacă să ivesce un şorece prin odaie, curajul le evaporéza, ca camforul. Dar de şorece au mare téma şi unele din cele mai putern ice animale.

într 'o menagerie au slobodit un şorece în cuşca unui leu. Leul îndată ce îl observa, s'a sculat spăr ia t şi a voit sé îl prindă de mai multe ori, dar n'a succes. In fine şorecele s'a oprit şi leul a început se se jóce cu el, a semenea mâţelor, lăsându-1 să fugă puţin şi prin-dându-1 din nou. Odată înse şorecele şi-a schimbat t ac ­tica şi în loc se fugă i-a sărit drept în cap. Leul s'a spăriat grozav, s'a trânti t de gratiile de fer, încât s'a cu­t remurat cuşca de fe r ' ş i a răcnit pană când şorecele a fugit. Dintre ei doi, de sigur că leul s'a spăriat mai t a re .

In menagerii sé scie, că elefantul mai ta re să spa­rie de un şorece, decât spre esemplu de o locomotivă. Dacă să ivesce vr 'un şorece în cuşca sa, elefantul t re ­mură de frică, îşi ridică t romba în sus şi urlă despe­rat. Ore întregi nu îl pot linişti.

Păzitorii spun, că elefantul se terne se nu-i între şorecele pe t rombă.

* * Stare culturală. Ungurii în îngâmfarea lor ne

bajocoresc. spunendu-ne mereu, că suntem inculţi etc. Se întâmplă însă adeseori la ei caşuri, din cari resultă, c ă deu, dumnealor nu stau pe o treptâ culturală mai înal tă ca noi. Etă un esemplu, scos din o foie un-g u r e s c â :

Un învăţător ungur a concurat la postul vacant din comuna Szeli (comit. Pojonului). După espirarea ter- j minului a primit dela curatorul pr imar din satul vecin i Kajal u rmătorea sc r i so re :

Domnule înveţă tor! Dl Endrefi mă însciinţeză. că dta ai concurat la

Szeli, unde este deja un candidat, care corespunde pof­telor comunei. Iţi aduc înse la cunoscinţă, că la noi în Kajal încă a devenit în vacanţă postul de înveţător şi dacă vrei se concurezi, fii bun a răspunde la urmă-t o r e l e :

Ce înălţime a i ? Câţi kilo apeş i? Nu ai scăderi co rpora le? Cât poţi se mânci şi se b e a i ? Căci la noi j omenii sunt forte curioşi, şi cu deosebire femeile te I aprehendeză dacă pe la nunţi, botezuri etc. mânci şi i beai puţin. Asemenea este mare scădere, dacă înve- j ţâ torul e slab, palid, uscăţiv, căci atunci nu are nici o | autor i ta te şi sciinţa nu-i plâtesce nimic, deorece băiaţii ! nu învaţă nimic, ne având respect de un astfel de das­căl . Apoi un înveţător şchiop s'au ghebos nu are ce se caute la noi în sat, fiind poporul forte superstiţios.

Semnat Farkas Sdndor, curator, măcelar şi şef de pompieri.

La acesta scrisore învăţătorul a răspuns, că nu a r e poftă de-a merge la Kajal de învăţător.

Tablou cultural. *

* * Nume scurte. Să scie, că scrisorea cea mai scurtă

a fost a unui prefect roman, care la în t rebarea în scris a unui conturion, că să mergă cu soldaţii sei preste un rîu ? i-a scris pe scur t : i, adecă mergi (imperativul ver­bului e o , i r e ) . Asemenea acestei scrisori, sunt omeni, ; a căror nume familiar este o literă. Astfel in oraşul Saint-Martin din Normandia trâiesce un marchis , cu nu-mele 0. In Paris să află şese familii, cari au nume de j c â t e o literă ; două să chiamă U, două Y, una A şi una E. La comisiunea de asentare din Orleans s'a presentat un flăcău, care avea ca nume familiar trei l i t e re : E. F. G.

Âşa-i în Francia , la români însă nu esistă nume nici cu două litere, ci cele mai scurte sunt cu trei, pre­cum : Dan, Pop, Rus etc. Românii în genere au nume lungi ; chiar şi cele scurte le-au lungit în decursul tim­purilor, precum din numele scur t : top s 'au făcut: Popa , Popea , Popescu, Poponea , Popiţa, Popşor, Popoviciu, Poparad , Popfiu etc.

Anecdote. Pintenii ţiganului,

A fura nu-i lucru mare 0 pdte face ori care, Dar e greu la apărare , C'atunci nu faci trei parale Dacă nu scii să vorbesci, Atuncea te păcălesci. Ala-i hoţ de omenie Care fură şi nu-1 scie Nimenea şi nu-1 pâresce,

El o duce boe resce ; Şi de aceea sunt destui Şi t râesc ca dintr 'al lui, Mânca beau şi chefuesc Căci când fură să păzesc . Numai ţiganii n 'au minte P e ei totdeuna-i prinde. Şi ei şi la primărie Nu să lasă de hoţie. Aşa un ţ igan odată F u adus la judecată , Căci furase din vecini Nesce raţe şi găini, Şi pe când vru se le vândă Doi panduri fiind la pândă L'au vădut şi l'o' nhăţat Şi primarului l 'au dat. Ţiganul la primărie Să făcu de omenie, Căci sărmanul fiind gol Se puse lângă cuptor Şi să sguli aş teptând Ca să vie şi-a Iui rând, Căci aş teptau şi-alţi pungaşi Ca se fie judecaţi , Dar ce să vedi, pe cuptor Era pus un trezitor, Care pe la două ore Avea să facă sunare . Ţiganul la cias ochiesce Şi la planuri tot c ro iesce : „N'ar fi mare , ar fi bun Da se-1 vîr la mine 'n s î n ? Deşi n 'am lipsă de cias Dar îl vând la vr 'un bi r taş" . Şi mult nu se socotesce Ci ciasul îl sterpelesce, Cu ciasu 'n sîn acoperit S ta ţiganul meu sgulit. E ra unul jumăta te Când pr imarul din o carte S t r igă : Aici e Cula Bos t ina? Aici da, sârutu-ţi mâna. „Spune cine te-a 'ndemnat Ca se umbli la fura t? „Sărut mâna n 'am sciut Că eu o se fiu vedut, Că de me temeam de asta Le mâneam eu cu nevas ta" . Şi primarul îl ascultă Şi-i făcuse vorbă multă Şi pe când tot întreba Ciasu 'ncepe a suna, Er ţiganul plin de frică Sare sus, şi se ridică, Jocă , strigă, dă din gură Ca la el în bătătură . P r imaru l sciind de cias îşi făcii din ţigan h a z : „Ce sună aşa ţ igane? „Ce să sune, primar d o m n e ? Pintenii dela cismuţă Sună-aşa, domne drăguţă. „Da nu vedi cidră spurcat Că tu nu eşti încă l ţ a t?"

„Aşa deu, eu mă credeam, Că în cisme mă aflam.

SIL nu fie cu bănat Eu ve spun cum s'a ntemplat , Când lângă cuptor am stat Ciasul în sîn mi-a picat, De cumva i-al Dtale Uite-1 dau fără para le . Şi ve rog a me ierta Că 'n veci cias n'oi mai fura.

Ploiesei, Octobre, 1894. 1. Cândea.

De ale casei. Oţet de ca să . Sé scie, că oţetul vèndut în pră­

vălii nu e sănătos şi chiar pentru aceea, fie-care eco­noma bună trebuie se-şi pregătescă ea însuşi oţetul, care nu numai că e mai gustuos, dar e nestr icăcios sănătăţi i .

Oţet sé potè pregăti din coceni de cucuruz, din bone de cucuruzi, din vişini uscate , din linte, din sme-ură de pădure (mure) etc. etc.

Se ia într 'un blid din cele de sus descrise ori-eare, după gust, se tornă peste el 2 litre de oţet de vin fer-bènd. Lăsăm oţetul cu stratul acesta sé se răcescă, după aceea îl turnăm cu totul într 'o sticlă cam de 7 l i tre de mare ; punem pe el dóuè linguri de miere de stup şi vre-o dóué litre de vin acrit deja. Sé legă sti­cla cu o cârpă subţire şi rară, şi sé lasă astfel cam 4 săptămâni , ca sé se acrésca deplin.

După ce gustând am aflat că oţetul e destul de acru, sé se umplă sticla eu vin.

Vre-o lună sau dacă sé potè şi dóué e bine sé nu se folosésca din acest oţet, dar după ce stratul s'a învechit şi întărit, putem lua de pe el în tòta luna pa­tru litre de oţet, sé înţelege, umplând sticla imediat cu vin, căci daca stă góla sé strică.

Acesta este un oţet forte gustuos pent ru pregăti­rea mâncărilor.

* * *

U n r a c h i u (v ina r s ) b u n . Un sfert de klgrm de zâhar trebuie muiat în apă şi pus apoi într 'o cratiţă la foc. După ce s 'a topit şi începe deja a fierbe sé se t ó m e pe el dóué litre de rachiu curat şi o lingură de chim (chimin) sau pole aniş, după plac. Rachiul acesta t rebuie fiert mestecându-1 în conţinu un sfert de oră Atunci se ia dela foc şi sé pune în sticlă. In dóué sep­temâni în tòta diua trebuie scuturat bine de câteva ori. Pe u rmă sé slrecórà prin o cârpă subţire şi sé pune în o sticlă curată . Acest rachiu este forte gustuos şi e bun chiar şi la neregularităţi mai mici de s tomach.

Cestiune deschisă. Bcspuns dlui „Sorin".

înainte de a intra în meritul cestiunei, premit. că D-l autor nu a pus pe teren juridic cestiunea, şi că Drul juris nu voiesce a fi lămurit în calitate de jurist, ci ca omul sentimentelor.

Sărmană c o p i l ă . . . cu ochii cei albaştrii ea cico-rea, eu perul cel castaniu, cu guriţa cea numai potri­vită la s ă r u t a t . . . pare că o ved cum va fi t remurând drăgălaşa de manie, ghicindu-ţi nedumerirea din şirele Dtale. 0 văd cum îi roureză ochii cei albaştri şi preste buzele ei de vrajă pline, curg următorele cuvinte la adresa Dtale : „Tontule, se mă laşi pe mine pentru e l ! Pote minte nu a i ? îmi eşti drag şi ţi-am jurat , că flori

şi farmec îţi voiu presăra în calea vieţ i i ; îţi sunt d ragă , mi-ai şoptit-o de deci de ori, şi acum totuşi se me jert-fesci unui prietin, unui pretins prietin veehiu . . . băr ­baţi tirani, inimi înguste!"

Mi-e milă de biata copilă, şi cui nu i-ar fi, c ine nu ar apăra-o ?

DIe! Cestiunile de dragoste nu se judecă după legi codificate! Lăsând ra ţ iunea cu totul la o par te , inima-ţi va da desluşiri de ajuns şi nu dă loc la colisiuni! Dacă ai fi stat puţin serios cu inima-ţi de vorbă, ea ţi-ar fi dictat ca tegor ic : N u m a i ' „ e a " şi nimic mai mult. Ea t e iubesce pe Dta, ergo în acelaş moment nu pote iubi şi pe al tui! Me mir de naivitatea prietinului Dtale, ca re nu vede ce-i calea pe vale! A abdice Dta ar fi o ne ­fericire pentru ea şi D t a ; abdicend însă el, se neferi-cesce numai pe sine, ceea ce încă e problemat ic! Spu-nendu-ţi aceste, cred că e superflu să-ţi mai amintesc şi două criterii principale ale dragost i i : des in te resarea şi egoismul . . .

Sperez, că nu ai lipsă de argumente mai detai late şi nu vei dubita ce să faci, ca să reparezi greşala faţă de vă tămata mea clientă.

Mie mi ai fi putut altfel cruţa ostenelă pentru re -solvirea micului conflict sufletesc, er ei i-ai fi pu tu t cruţa spesele, cu cari îmi datoresce pent ru i n t e r v e n i r e . . .

De încheiere îţi amintesc, că nu aş prea avea poftă de a fi prietinul Dtale din ces t iune!

Budapesta , 8 Novembre n. 1894. Fidelio.

Gâcitura numerică din Nrul 21 se pote resolva în mai multe forme, cea mai potrivită este resolvarea următore:

4 + 4 -p/ ,+ 4 A+*A+ 4 A+ 4 A+7, = s * v . = = 1 4 Au resolvat-o următorii: dşâra Hortensia Penciu (Zerneşti)

şi dl George Petroviciu (Seghedin). Premiul la sortare l'a câştigat do mnul George Petroviciu din

Seghedin.

Câcitură numerică de Livi.

1, 10, 13, 15, 13, 8. Un împerat roman. 6, 2, o, 13. Un port de mare în Austro-Ungaria.

18, 12, 18, 13. Un nume bărbătesc. 14, 13, 10, 15, 17, 13. Un joc naţional românesc ardelenesc.

9, 2, 11, 5, 2, 17. Un oraş în Francia. 3, 16, 3, 16, 17. O plantă forte folosită.

5, 7, 4. Un animal răpitor. Literile dela 1—18 dau o devisâ. Terminul de deslegave este pană la 28 Novembre st v., (10

Decembre st. n.) a. c. Intre abonaţii, cari vor deslega-o, se va sorta portretul M. Sale regelui Carol I. (format mare).

Corespondenţa. Gr. Jf. în Bucur. Avisul a sosit prea târdiu pentru Nr. pre-

sent. In Nr. viitor; lucrarea asemenea se va publica. Mulţămitele nostre.

Pitpalac, Fidelio în Bp., I. S. Sp. în Bucur. Se vor publica. Mulţămite.

Ciprian. Din cele trimise se vor publica unele. Hermes. Istoriora s'ar potrivi mai bine în o ioie politică. L. C. în Bp. Poesiile sunt slabe; cele doue: „Drului T." şi

„Dnei Mii." sunt neurbane. Nu se pot publica. P. d. CI. Pentru minierul present prea târdiu. In numSrul

viitor vine neschimbată; apoi şi altele. /. d. Urs. Am trimis nrii îndată ce s'a început publicarea

acum trimitem alţii, precum şi la adresa dată. Red.