Revista școlară

FIRUL ARIADNEI

Nr. 12

AN ȘCOLAR 2013-2014

SEMESTRUL AL II-LEA

1

2

Dragi cititori, Suntem fericiți să anunțăm apariția numărului 12 al revistei Firul Ariadnei. Prin această revistă încurajăm creativitatea, originalitatea elevilor, iar creațiile lor- compuneri, poezii, desene, sunt făcute cunoscute tuturor. Așa cum v-am obișnuit de fiecare dată, vă invităm să pătrundeți alături de noi în universul imaginației, să vă lăsați purtați pe covorul fermecat țesut din cuvinte vrăjite și să pătrudeți tainele creațiilor copiilor, care și-au înmuiat penelul într-un strop de magie. Revista școlii poate fi vizualizată pe site-ul școlii noastre, www.scoala-mea.com.

Cuprins:

Prietenii noștri - paginile 3-17 Mama - paginile 18-21 Lumea cărților - paginile 22-30 Ziua îndrăgostiților - pagina 31 Despre viață - paginile 32-34 Cărțile care-mi plac - paginile 35-37 Primăvara - paginile 38-44 Fructe - pagina 45 Basme - paginile 46-55 Picturile sunt realizate de elevi în timpul orelor de artă plastică, sub îndrumarea domnului profesor de desen Ionuț Barbu. Poeziile din secțiunea PRIMĂVARA se numără printre poeziile premiate la Concursul intern de poezie POETIKON, martie 2014. Elevul Cosmin ȚIC, din clasa a VI-a A, a obținut PREMIUL al II –lea la FESTIVALUL NAȚIONAL DE POEZIE IANUS, ianuarie 2014.

O călătorie inedită Era o zi viforoasă.. Iarna năvălise peste sat acum câteva săptămâni, dar nu ninsese deloc. Mă uitam pe geam. Alături îmi era cea mai bună prietenă. Ea este o fetiță gingașă

ca cea mai plăpândă floare, iar ochii ei albaștri strălucesc mai tare decât văzduhul ce poartă pernuțele de culoarea laptelui. Eu nu am pretenția de a fi foarte sofisticată, dar în schimb sunt foarte isteață. - Oare când va cădea primul fulg? întrebă prietena mea. -Nu știu!

Mai târziu mi s-a aprins beculețul, adică am avut o idee. Era cam trăznită, ce-i drept! Am gândit-o îndelung, iar apoi i-am făcut-o cunoscută prietenei mele. Ea a râs la vorbele rostite de mine. Eram așa de rușinată, încât obrajii mei s-au înroșit ca doi gogoșari. -Chiar dacă e o idee nebunească, eu te voi ajuta! a spus persoana de lângă mine. Poți să ai încredere! Nu vreau să țin acum un secret față de voi, mai ales că îmi sunteți prieteni, așa că dacă sunteți curioși, vă voi spune: ideea mea a fost să suflu într-un fluier magic, pe care nu l-am menționat atunci când am fost în lumea poveștilor. Trebuie să crezi în puterea cuvântului, numai el îți poate descifra tainele universului!

Ana MOCANU, CLASA a V-a A

Soarele

De dimineață când mă trezesc Și de sus pe voi vă privesc, Mă aprind de bucurie Și încep să vă încălzesc. Eu "Soare" mă numesc, Împreună cu voi ziua o pornesc. Pe cerul albastru călătoresc Și tot timpul strălucesc.

Când întunericul apare, Unii din voi merg la culcare , Dar eu luminez în continuare Sufletele călătoare.

Chiar dacă noaptea ne va despărți, Măine iar ne vom întâlni Și razele mele vor străluci, În ochii voștri mă voi oglindi. Nicolas TROHANI, Clasa a VII –a A

Karina ALEXE Clasa a V-a B

Ramona NACU - Clasa a V-a B 3

Pri

eten

ii n

oșt

ri

De vorbă cu o pasăre de pluș Întâmplările copilăriei sunt asemenea unei flori de primă - vară. În amintirea noastră, parfumul întâmplărilor sufletului de copil, este la fel de suav ca al unei flori abia răsărite, care îşi împrăştie mireasma dulce mirositoare , pentru a-i bucura

pe cei din jur. Am să vă dezvălui o întâmplare neobişnuită din copilăria mea, o întâmplare ce a rămas ascunsă într-un sertar al sufle - tului meu şi pe care nu o voi uita niciodată .... Cum aş putea uita ? Sosise toamna şi odata cu ea , şiruri de păsări călătoare plecau grăbite catre ţările calde, în Africa, pe malurile Nilului. Cutreierând cărările pădurii, eram fascinată de peisajele mirifice de toamnă... Deodată, o pasare zbrrrr ! pe creanga unui copac în apropierea mea...Mă apropii cu grijă, de teamă să nu sperii mica vietate şi pe neaşteptate, mă trezesc vorbind cu ea : - Dragă pasăre călătoare, povesteşte-mi ceva frumos din călătoriile tale ! - Scumpa mea copilă, am să-ţi istoricesc peripeţiile mele din

toamna trecută , din drumul spre ţările calde...E o întâmplare neobişnuită ! - Dar de ce trebuie să pleci an de an când vine toamna ? întreb eu nedumerită. Pentru că, dacă eu şi suratele mele am rămâne aici peste iarnă, gerul cumplit ne poate

omorî. Cum începusem să-ţi povestesc, am zburat drum lung şi istovitor şi am ajuns la ocean... Acolo ne-am odihnit, după care a început partea cea mai grea : trebuia să zburăm fără oprire două zile. Una din surioarele mele s-a îmbolnavit şi zbura din ce în ce mai încet. Eu am rămas în urmă cu ea, iar când am ajuns pe o insulă, am îngrijit-o cum am ştiut eu mai bine. Deşi am ajuns cu o întârziere de o săptămână, am câştigat o prietenă pe viaţă ! Prietenia e nepreţuită! - Ce fericită trebuie să fii pentru fapta ta bună, dragă pasăre ! Am să îţi urmez exemplul în relaţiile cu prietenii mei ! Dar, deodată, privirea mi-e săgetată de soarele intrus pe geamul camerei mele, care-și arunca săgețile de foc pe fața mea. Deschid ochii și zăresc pe pat o pasăre… e pasărea mea din pluș… avusesem un vis, sau am …aud apoi un glas blând, al mamei care îmi spune că este deja ora prânzului. Acesta a fost un vis neobişnuit din copilăria mea.... Acum înţelegeţi că n-aş putea să uit copilăria, până și visele sunt magice?

Roxana CÎȘLEANU, Clasa a VII-a A Lucrare premiată la Concursul Național de Creație Literară ,,Tinere Condeie", aprilie 2013

Amintiri…

Am acasă pe-un perete Un tablou cu mine mic, Mă privesc, purtam și plete, Și pistrui aveam un pic. Anii au trecut îndată, Nu mai sunt ca altădată, Am crescut, nu mai port plete, Sunt cu ochii după fete. Merg pe stradă uneori, Gândurile las să-mi zboare, Doar parcul e plin de flori, Toate băncile sunt goale.

Mama parcă-ntinerește, Cu blândețe mă privește, Ești flăcău, băiatul meu, Puiul meu vei fi mereu!

Răzvan MUTU, Clasa a VIII-a

4

Pri

eten

ii n

oșt

ri

Mașina

Frumusețe pe patru roți Și nu prea cred că poți

S-o privești cu așa multă mândrețe Și nu-ți permiți s-o conduci în zdrențe. Caroseria neagră o are Și merge ca pe picioare. Merge, merge și tot merge, Pentru Ugutum rege. În Abu Dhabi eu o găsesc, O găsesc, o pierd, o regăsesc.

Multă benzină ea mănâncă Și pe urmă începe și cântă.

VRUM, VRUM ! ea face, Iar se strică și-o desface. Bagă viteza de rupe,

Până rupe orice punte. Tapițerie albă ea are, A ales-o din manuale. Clar, vrea să se laude Că tapițerie albă are. Tudor ANDRONIC, Clasa a V-a B

Ursuleții jucăuși

Era o zi misterioasă … animăluțele mele din pluș prinseseră viață. Iar eu, stăpâna lor, am început să le ascult povestea… A fost odată o ursoaică singură şi tristă ,pe nume Mary. Singurul prieten al său era o veveriţă pe nume Toby. Ea tot timpul stătea şi vorbea cu veveriţa. Nu prea era genul care să meargă să se plimbe sau să meargă să pescuiască ceva. Doar vecinul său îi mai aducea nişte peşte proaspăt de la lac, ea se ducea rar la prins peşte. Venise între timp toamna, preferatul anotimp al ei, deoarece ea nu era genul care să hiberneze ca toate animalele. Îşi strângea mâncare, dar nu dormea toată iarna. Frunzele cădeau din ce în ce mai repede, iar iarna se apropia. Vântul batea foarte tare, iar lacul deja îngheţase. Copacii erau goi şi tremurau de frig. Venise iarna cea nemiloasă, care-i făcea de fiecare dată să-și piardă cheful de viață! Într-o dimineaţă răcoroasă, ursoaica se trezi şi zări printre troiene un urs ca ea. Se duse la el şi îl întrebă cum îl cheamă şi ce făcea în zapadă, iar acesta îi răspunse că îl chemă Michael şi că ieşise să se plimbe, că el nu era un urs care să hiberneze. Ursoaica a zâmbit şi a ridicat capul din pământ.

Ursul, văzându-i ochii verzi şi strălucitori, se îndrăgosti de ea şi o întrebă dacă poate să stea la ea. Aceasta răspunse că poate, dacă nu o să-i ducă nimeni lipsa. La începutul Primăverii, ursoaica născu şapte pui frumoşi. Aceştia se numeau Musculiţă, Fulg de Nea, Pufulet, Spiriduş, Safira, Dansatoarea şi Ciocolatiul, şapte pui drăgalaşi şi scumpi. Într-o zi, puii ieşiră la joacă pe lângă lac. În timp ce se jucau, tatăl urs stătea la doi metri

şi îi veghea, în timp ce mama urs pregătea cina. Pe când ursuleţii se jucau pe lânga lac, Spiriduş PLEOSC! în apă. Ursul panicat a sarit, l-a apucat pe pui de gât şi l-a scos la suprafaţă. Din fericire, ursul nu s-a înecat, ci a rămas în viaţă. Ursul le-a spus puilor să aibă grijă de acum înainte să nu mai cadă în apă , sau să facă năzdrăvănii când tatal lor nu este prin preajmă. Ursuleţii îi promiseră să aibă grijă. Şi aşa ursuleţii au avut grijă de ei şi au ascultat sfaturile părinţilor, bucurându-se de clipele petrecute împreună. Aceasta a fost o istorisire pe care am aflat-o în taină din camera magică a jucăriilor din pluș. Andreea STĂNESCU, Clasa a VII-a A

5

Pri

eten

ii n

oșt

ri

O aventură a sufletului meu A fost odată ca niciodată…. Dar, de ce aş începe aşa ? E un început comun …Aşa că am să încerc o introducere diferită … Vântul adie lin şi se joacă prin frunzele arborilor, iar eu mă aşez la umbra copacului din curtea casei… Admir peisajul… Doresc să citesc şi deschid o carte la prima pagină .

Răsfoind cartea, observ că ultimele pagini sunt nescrise…Ce ciudat! Dar, dintr-odată, paginile au început să se mişte singure, că prin minune! Încep să văd cum cartea se ridică în aer şi pluteşte deasupra mea ...Zboară ! O carte, să zboare ! Deodată, o voce mă atinge până în interiorul cel mai îndepărtat al sufletului meu : -Vino, copilă ! Vino să descoperi alături de mine lumea întreagă ! -Eu, eu ...am îngânat uimită de tot ce mi se întâmplă... Am stat puţin să meditez. Fără alte clipe de răgaz, am prins cartea de copertă şi m-am lăsat în voia ei! Rând pe rând, personajele cărţii au prins viaţă şi ni s-au alăturat în neobişnuita noastră aventură. De fericire, pluteam ca un fulg de pasărea- paradisului pe deasupra pământului ... pe deasupra pădurilor, a apelor, a caselor , am trecut pe lângă mândrul soare şi pe lângă mândră luna, prinzându-i la gât un colier de perle.... Am colindat întreg universul alături de prietena mea nouă, cartea şi de noii mei amici... Mi-aş fi dorit ca această experienţă să nu se mai termine ! În goana noastră prin necunoscut, deodată, am simţit că suntem atraşi de vârtejul ameţitor

al unei găuri negre, înfricoşătoare... O , nu! Ce se va întâmpla? Mă trezesc, ca din senin, înapoi în grădina mea, la umbra aceluiaşi copac cu cartea în mână. Ultimele pagini erau scrise acum, conţinând aventura pe care tocmai o trăisem, alături de noii mei prieteni . Oare...totul a fost un vis? Indiferent de răspuns, aceasta a fost o aventură ce îmi va rămâne mereu în gând şi în suflet,

ca o întâmplare pe care nu o voi uita niciodată ! Roxana CÎȘLEANU, Clasa a VII-a A

Dragon de umbră Un dragonaş mic Care manâncă un pic Pentru că vrea să fie mare, Vrea să fie tare. Unde locuieşte el, e cel mai mititel, Ca şi un viţel Este şi foarte urâţel. Peste o sută de ani de luptă grea,

A întrecut cu mult înălţimea mea. El acum e foarte fericit. Ştefan COSTESCU,

Clasa a V-a B

Pe lac Pe un lac foarte curat Cânta vesel un brotac. Rățuștele fac mac-mac, În timp ce dau din cap. Pe apa cristalină În care se reflectă lumină Se leagănă lebede grațioase, Albe și frumoase.

Peștișorii zglobii dansează, De minune ei se distrează. Pe lac e multă veselie, Parcă totul e cuprins de magie.

Andra STERPU, Clasa a VI-a A

6

Pri

eten

ii n

oșt

ri

Balul florilor

Era o zi veselă de vară. Soarele strălucea puternic pe cer. Norii veseli dansau pe cerul cristalin. Toţi erau

Bucuroşi, deoarece era prima zi de vară. Toate florile s-au gândit să organizeze un bal al florilor. Florile au adus materiale şi au participat la aranjarea balului. Când toate pregătirile au fost gata, s-au împărţit invitaţiile. Toată lumea a fost invitată. Următoarea zi avea sa înceapă balul florilor. De ziua cea mare, toţi s-au gătit astfel: fetele floricele s-au îmbrăcat în rochiţe elegante şi, de asemenea, au avut şi pantofi cu toc, iar băieţii floricele în costume elegante cu cravată.

Toţi erau la pertrecere şi se distrau de minune. Era mâcare, băutură, muzică bună şi becuri strălucitoare. Toţi invitaţii erau acolo, doar că lipsea regina balului. Regina balului era trandafirul cel roşu. Ea trebuia să vină cu maşina, dar ea nu putea veni, deoarece nu avea

benzină şi toate benzinăriile erau închise, pentru că florile erau la petrecere. Regina și-a adus aminte că în portbagajul maşinii era bicicleta fratelui ei. S-a urcat pe bicicletă şi a pornit spre bal. A ajuns acolo cu întarziere de zece minute, dar invitaţii s-au bucurat

când au vazut-o şi au petrecut împreună toată noaptea. A doua zi , florile au trimis scrisori celor dragi şi toţi s-au bucurat că a venit vara cea călduroasă şi blândă. Maria PACEA, Clasa a V-a B

Visul

M-am trezit speriat odat', Nu știam ce s-a întâmplat. Am visat un vis ciudat, Că de-acasă am plecat. M-am trezit într-o lume ciudată, Elefanți mergeau pe stradă, Leoparzi cu multe pete, Cimpanzei dansau cu fete.

Toate astea la un loc Nu au fost decât un joc, Iar din vis când m-am trezit,

Mamei tot i-am povestit. Răzvan MUTU, Clasa a VIII-a

Iubitei mele învățătoare

Iubitei mele învățătoare O dedicație să-i fac, Să-i mulțumesc pentru răbdare Și pentru ce-a făcut cu drag.

Căci ea mi-a pus creionu-n mână Și m-a-nvățat să și citesc, Să scriu frumos, corect, și tot ea M-a învățat să socotesc! Piticilor din clasa întâia, De școală nu vă speriați! Căci școala nu e o tortură, În pauze vă și jucați!

Aici veți avea și prieteni, Învățătoare, profesori, Când mă gândesc la clasa-ntâia, De școală mi se face dor....

E o schimbare-n viața noastră La care mă gândesc cu dor, Și o iubesc pe-nvățătoare Și vin la școală cu mult spor! Răzvan HOGEA, Clasa a VIII - a

7

Pri

eten

ii n

oșt

ri

Domnișoara

Pantofiorii mei cu toc În dulap nu mai au loc, Mama cu ei nu mă lasă, Dar eu știu că sunt frumoasă. Ochelarii mei de soare Pe măsuță i-am lăsat, De ce nu-i mai găsesc oare? Mamei nici nu i-a păsat. Sunt o domnișoară, mamă, Cu rochițe mă îmbrac, Astăzi voi merge la școală Doar să-ți fac ție pe plac!

Când mă uit în oglinjoară, Văd o mândră fețișoară, Ce-mi plac mie ochișorii Și obrajii roșiorii!

Alexandra NAE, Clasa VII-a A

Stelele de pe cer Stelele de pe cer sunt luminoase, Mai tot timpul bucuroase, Luminează cerul mare Cu mândrele raze ale sale!

Aduc noroc și te-nviorează, Câteodată te minunează, Ele-n spațiu arată mici, Ca niște drăguți pitici!

Cănd te uiți frumos la stele, Îți par ca niște mărgele, Dacă vrei să le culegi, Cu ele să nu te-ntreci! Andreea STĂNESCU, Clasa a VII - a A

Lumea corpurilor geometrice Clasa a III - a

8

Toma Alimoș și Manea

El e Toma cel vestit, Uite că a și venit, De pe cal a descălicat Și pe Manea l-a înfruntat.

Dar Toma cel vestit, Din păcate, a murit, Manea l-a înjunghiat, Dar calul l-a răzbunat. Calul pe Toma l-a-ngropat, De Băiatul cel blond a fost încălicat, Și au plecat spre răsărit Pentru Toma cel vestit. David BOȚOAGĂ, Clasa a VI-a A

Copilașul poznaș Într-o zi, un copilaș poznaș Avea în spate-un ghiozdănaș, Mergea spre școală liniștit Și la o poznă s-a gândit.

Ghiozdănașul i-a scăpat Și el s-a supărat, Căci toate lucrurile din el I s-au împrăștiat defel.

Dar și-a adus aminte, Mama i-a spus să fie cuminte, Să-nvețe și să fie atent, Să nu rămână corijent. La școală el s-a bucurat Pentru că a întârziat, Și-n loc să ia o notă mare, A primit patru la purtare. Raluca TÂNCU, Clasa a VII–a A

Andra POPOVICI – Clasa a V-a B

Tudor SIMIONESCU Clasa a V-a B

Ștefan COSTESCU Clasa a V-a B

Augusta CRISTACHE - Clasa a V-a A

Clara FLOREA - Clasa a V-a A 9

Drumul greșit

Din sămânța florii, pusă în pământ, Iese un copil, Un nou început. O viață plină de aventură, Cunoaștere și învățătură, Este chiar în fața lui, Dar are un gust amărui. Și în sufletul său știe Că ceva nu e bine Și știm și noi Că e o dezordine. Nu vedeți că, crăpăturile unui perete Prin care intră lumina Le astupăm cu rugina

Și ne blocăm în întuneric. Putem să ieșim, Dar suntem grăbiți Încontinuu fugim

De timp și-mbătrânim. Nu știm că, Timpul nu se-ntoarce Nici de dor, nici de pace, Dar noi îl vrem înapoi, Căci ne e frică de schimbări. În timp ce cad petalele florii, Încet, încet, Noi mai căutăm un buchet Pe care să-l plantăm.

Dar, dacă nu-l găsim, Nu supraviețuim Și știm bine de ce, Căci nu mai e.

Ca atunci când vine iarna Și natura moare, Vine și la noi sfârșitul, O durere arzătoare.

Sofia SCARLAT, Clasa a VI-a A

Cărticele cu ghimbir, monștri și copii obișnuiți Clasa a IV - a

10

O balerină și o cucuvea

O balerină mică Și fără pic de frică Se învârtea de zor Pe un picior. Cum se învârtea ea, Se auzea

Un cântec de cucuvea Care suferea. Îngrijorată ,

Balerina fugi îndată, Să vadă ce-a pățit Cucuveaua care-a suferit. Pasărea cu o aripă rănită,

De fată fu cu dragoste îngrijită. Ea nu se mai văita, Pentru că fata avea grijă de ea. Dar într-o zi Cucuveaua se despărți De balerina faimoasă, Pentru că i se făcuse dor de casă.

Ștefania ISAR, Casa a VI-a A

Somnul

Un ochi alb pe cer se deschide, Iar unul de aur se închide Atunci când cerul se-negrește, Iar când frigul începe a crește.

Licurici înoată-n cer Inghețați un pic de-un ger, Lipiți pe cer ca-ntr-un ocean, Pentru a se încălzi, făcând un plan. Greieri și broaște își cântă simfonia, Iar salcia le ascultă melodia, Pe mal de apă ea se odihnește Iar într-o șoaptă ea lunii-i-povestește. Înotând în apă liniștiți Sunt faimoșii peștișori de aur un pic adormiți, Împinși de apă încet, mângâietor Plutind ușor ca pe un nor.

Diana MARINCA, Clasa a VIII-a

Gânduri despre copilărie Copilaria e ca o poezie, Te gândești că ești într-o fantezie Cu balauri, zgripțuroaice și fantome. Demult Mozart era un mare cântăreț, Pe el se punea mare preț, Acum se ascultă muzică grea Și nimeni nu mai vrea Să meargă în parc Cu un prieten adevărat.

Copiii nu se mai pun pe carte Și nu prea învață ca să aibă parte, Ei nu mai văd raza soarelui cea adevărată Și se uită la raza calculatorului cea falsă.

Parcul e părăsit Și nimeni nu se mai joacă în nisip, Copilăria a fugit Și nimic nu s-a mai împlinit. Răzvan HOGEA, Clasa a VIII-a

Daria FRUNZULICĂ Clasa a V-a B

11

Jucăria fermecată

Tic ! Tac ! Acele ceasului au bătut oră douăsprezece.În camera plină de jucării, minunăţiile au început să prindă viață. Ursuleţii de pluş au început să vorbească, păpuşile au început să danseze, casetofonul şi-a dat drumul la muzică, iar soldăţeii de

plumb au început să patruleze . Dar, dintre toate acestea, din acea cameră unul singur strălucea. Era un prinţ făcut din sticlă, foarte sclipitor, într-un castel de cleştar...prinţul Chuck Bass. A prins viaţă, era chipseș seducător, îl sorbeai din priviri. Cu ochii de un căprui intens, înalt şi voinic.

Palatul lui era minunat. Tablouri nemaipomenite, obiecte din aur, camere deosebit de frumoase şi multe altele . Prinţul Chuck era pasionat de sport, atunci când luă viaţă. Pe timpul zilei era doar o jucărie, iar pe timpul nopţii îşi desfăşura Activităţile preferate. Juca baschet, fotbal, picta şi multe altele. El avea şi foarte mulţi prieteni de viţă nobilă, precum Nate Archibold, care şi el era un tânăr foarte chipeș . Viaţa la palat era minunată, atunci când erau ca şi noi oamenii , însă majoritatea timpului erau nişte obiecte de distracţie și de joacă pentru copii. Este minunat atunci când nişte obiecte pe care noi oamenii le vedem doar pentru ceea ce sunt, să ştii că şi ele au viață, iar după miezul nopţii....şi-o trăiesc. Ana-Maria ONORIU, Clasa a VII-a A

Bucurie Vântu-adie, bate-n geamuri, Toți copacii dau din ramuri, Ploaia stă și ea să vină Și e zarvă în grădină.

Florile se-agită tare, Ploaia o să le omoare, Fluturașii cei pătați Se rotesc înspăimântați.

Vântul brusc se oprește, Și ghici, cine ne uimește? Soarele totu-mpânzește Și raze dulci dăruiește.

Liniște-i iar în grădină, Florile nu mai suspină, Fluturașii-s toți zglobii

Și albinele-aurii. Toți copiii merg la joacă, Soarele razele-și descarcă, Norii au fost încuiați Și prietenii la joc invitați. Bucurie, bucurie, Azi ploaia n-o să mai vie, Sunteți cu toți așteptați Cu noi să vă bucurați. Dominic BELCEA, Clasa a VIII-a

12

Cei mai buni prieteni Odată, demult, se născu un cățel, părinții săi l-au numit Jack. Pe zi ce trecea, Jack se făcu din ce în ce mai mare si mai jucăuș. Într-o zi , tatăl lui Jack se hotărî să își trimită fiul la școală, dar Jack nu fu de acord.

El credea că la scoală profesorii îl ceartă și îl sperie. A doua zi de dimineată, tatăl lui Jack reusi să îl convingă că școala e un loc în care înveți lucruri interesante și îți faci prieteni noi. Acolo se întâlni cu o mulțime de animale de vârsta

lui. Într-un colț, timidă și fricoasă, stătea o pisicuță. Jack se apropie ușor și o salută. - Bună, eu sunt Jack! Pe tine cum te cheamă? - Bună, Jack, eu sunt Minzy! Cei doi se împrieteniră foarte bine. Într-o zi, Jack, dornic de o aventură, se duse acasă la Minzy și o chemă afară la joacă. Pisicuța acceptă și ieși afară. Jack o rugă să îl urmeze, iar acesta o conduse pe Minzy în pădure.

Acolo, într-un copac, era o căsuță. Cei doi prieteni s-au cățărat în copacul acela și au găsit jucării și dulciuri. Era ca o casă, dar mult mai mică. Pe ușa de la intrare scria cu litere aurii: “ Pentru Jack si Minzy- Cei mai buni prieteni!”. Ei veneau în fiecare zi la căsuța lor și descopereau tot

felul de jocuri noi. Într-o zi, Minzy cu Jack au stabilit să facă o petrecere. Au venit mulți invitați și s-au jucat multe jocuri frumoase. A doua zi, la școală, Jack si Minzy au observant că toți colegii lor se joacă toate

jocurile pe care le-au inventat ei. Toți colegii lor voiau să fie prietenii lor. În fiecare zi, după ce își terminau lectiile, colegii veneau la Jack si la Minzy ca să îi învețe jocuri noi. Chiar dacă erau prieteni cu toți colegii din clasă, Jack si Minzy au rămas cei mai buni prieteni. Ana DANGUBIC-BOGDAN, Clasa a VI-a A

Cățelul meu Cățelușul meu frumos A mai ros și el un os. Dă din coadă mulțumit, Că doar știe că-i iubit.

Este mic și rotofei, Cu blăniță de ponei. Uite-așa-i cățelul meu

Și eu-s mândră tare, zău! Martina ACCORSI, Clasa a V-a A

Fluturașul

Gândul foarte ușor plutește Mângâiat de un soare de vară, Se plimbă, trăiește și crește, Liber să scape de orice povară! Aripile ușor le-ntinde, În el are mare credință, Când aerul în zbor îl ține, Se lasă purtat de dorință!

Dar de gândit nu uita, Puterea ta nu e prea mare, Nu îți depăși limita, Ori altfel vei cădea în visare.

Talentul tău minunat, Deși nimeni nu îl poate atinge, Aripa vântului turbat, Pe loc te poate învinge! Andreea STĂNESCU, Clasa a VII-a A

Pri

eten

ii n

oșt

ri

13

Pri

eten

ii n

oșt

ri

Buburuza Pe o frunză în curticică Trăia o buburuză mică, Tare milă îmi era Atunci când ea plângea.

Nu mai plânge, draga mea, De toate te voi apăra, De nimic nu îmi va păsa, Doar de viața ta.

Aripa buburuzei am vindecat Și ea –n poiană a zburat, Acolo ea e fericită Și -n curând se mărită. La nunta gâzelor sunt invitat, Căci buburuza nu a uitat Că aripioara rănită i-a fost, Iar eu am tratat-o fără niciun cost. Și pentru nuntă sunt pregătit, Cu haine noi m-am înțolit, La loc de frunte voi sta la masă, Iar buburuza e mândră mireasă.

Ca dar de nuntă în curtea mea O casă nouă le voi da, Tinerii miri se vor bucura Și toată noaptea vor dansa.

Raluca ȚÂNCU, Clasa a VII-a A

Motanul năzdrăvan

Sus pe-o creangă intr-un nuc Cântă ziua-ntregă-un cuc, Iar motanu-și face treaba, Vrea pe cuc să pună laba.

El încet-încetișor Cățărându-se ușor, Hap! pe creanga mai subțire Cucului dându-i de știre. Motanul s-a agățat, Însă cucul a zburat. O pisică mofturoasă A plecat iute de-acasă, Pe motan ea l-a zărit Și de râs s-a prăpădit. S-a ivit o zarvă mare, Toată curtea-i în picioare, Motanul s-a potolit, La cuc nu s-a mai gândit,

Iar pisica mofturoasă S-a întors degrab-acasă. Diana MARINCA, Clasa a VIII-a

Frodo

Cățelușul meu de pluș S-a dus aseară la duș.

Face numai boroboațe Și aleargă după rațe. Rațele s-au supărat, Pe Frodo l-au certat,

Cu el nu s-au mai jucat, Și de cântat s-au apucat. Dar într-o zi s-au împăcat, Împreună au dansat, Până pe la înserare, Când s-au dus la culcare. Maria BELCEA, Clasa a VI-a A

Cristian GHEORGHIU-MILICIN Clasa a V-a A

14

Pri

eten

ii n

oșt

ri

Iepuraşul Aurică Iepuraşul Aurică Frumuşel aşa cum este A mâncat un morcovel Ce era puţin era stricat! Din acest motiv, El nu mai este activ Şi are o lovitură Mare cât o trăsură ! L-am dus la veterinar, Dar a fost în zadar. Aurică acum S-a îmbolnăvit de gripă!

L-am lăsat să se odihnească Şi să umble puţin prin casă, Iar apoi s-a uitat la televizor La emisiunea: “Fii încrezător!”

După o săptămână, A fost sănătos lună. Şi acum e bucuros, Iar prin casă umblă voios! Maria PACEA, Clasa a V-a B

Lord

Câine alb cu pete gri, Blând cu ochii maronii, Urechi lungi și clăpăuge, Coada lungă și stufoasă, Îl găsim la mine acasă.

Dimineața el se scoală, Stă la ușă și așteaptă, Ori mâncare, ori plimbare. Iar când capătă mâncare, Sigur vrea și o plimbare. Acest câine minunat L-am primit în dar odat*, Și-l iubesc nespus de mult, Nu aș vrea să-l pierd nicicând. Răzvan MUTU, Clasa a VIII-a

„Locuințe aglomerate – specificul viețuitoarelor din zonele calde” a fost tema lecției desfășurate la Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, la care au participat elevii noștri din clasa a II-a A.

Căprioara

Era toamnă. Primele raze ale soarelui îmi mângâiau buclele maronii. Eu m-am trezit în drojdii de lumină. Cu o zi înainte, m-am decis să ies afară, la aer curat, și așa am și făcut. Am mers singură. Călcam pe foile ruginite lăsate de copacii îmbracati în haine ruginii. Când fluieram și mă plimbam, dintr-odată am auzit un foșnet de frunze. M-am uitat mai

bine și am văzut un pui abandonat de căprioară. - Ești abandonată, micuțo? Fără să imi dau seama, puteam să vorbesc cu căprioara. Era fantastic. - Da, spuse căprioara. Nu am mai mâncat de zile întregi. - Nu-i nimic. Noroc că am adus eu multă mâncare. Deci, de ce ești abandonată?

- Păi, tot ce îmi aminesc este că eu și mama stăteam liniștite în livezi de roșii flori, ascultând ciripitul încântător al păsărilor. Am adormit acolo, iar când m-am trezit, mama nu mai era lângă mine. De atunci, aud numai plânsul frunzelor. După ce am mâncat, căprioara mi-a arătat colțuri minunate ale pădurii despre care nici nu știam. Mai târziu, ne-am uitat împreună la vânătul amurg. Curând era vremea să mă întorc acasă, așa că i-am spus caprioarei: - Nu ai vrea să vii cu mine acasă? - Ce idee minunată! Am mers împreună acasă și părinții mei au fost de acord s-o păstrez. A doua zi, eu și căprioara am mers să o căutam pe mama ei, ceea ce s-a și întâmplat. Mama căprioarei a spus că s-a dus să aduca de mâncare cât încă dormea

Puiul ei, dar nu a mai găsit-o după aceea. Așa am avut eu două prietene căprioare. Alexia PREDOIU, Clasa a V-a B

Ursulețul nătăfleț

Un ursuleț încruntat, Căruia îi place să fie alintat, Bietul ursuleț, era cam nătăfleț, Cu păr maroniu și un pic creț Și cu un ochi din nasture,

Pe mână purta un plasture, Era fără bucurie în inima lui, Pentru că n-avea mângâierea nimănui, Dar cu pași înceți înainta spre cineva, Un ursuleț nătăfleț, care acum se bucura,

Care acum ștrengărește zâmbește, Pentru că un băiețel drăguț îl privește, Și urmează, după cum bănuiește,

Să fie luat și să nu mai stea încruntat, De acest minunat băiat adoptat, Iar ursulețul se simte acum încurajat, Nu mai este nicicum supărat, Cu noul prieten imediat s-a jucat, Până când s-a înnoptat.

Tudor GAVRILESCU, Clasa a VII-a A

Pri

eten

ii n

oșt

ri

16

Povestea cuvântului Este dimineaţă. În această zi de sâmbătă toate rechizitele sunt libere să facă ce vor. Foile se gândesc să inventeze ceva nou. Foile, creioanele, cărţile, gumele şi stilourile s-au adunat la o sedinţă. O foaie spuse: - Bună ziua, astăzi este o zi mare pentru toţi! Trebuie să inventăm ceva nou! Mmmmmmmmmm! O să inventăm cuvintele, după ce vom inventa alfabetul.

După sedinţă, toţi s-au dus la casele lor şi s-au gândit la alfabet şi la cuvinte. La sedinţa de după-amiază, foaia a scris toate literele pe o ciornă. Pentru că vântul bătea, i-a smuls ciorna din

mână foii. Toate rechizitele au sărit ca să o prindă, dar nu au reușit. Au fost pierduţi. După o săptămână, un pix a venit la ei şi le-a spus că a găsit o foaie cu nişte litere: - Această ciornă este a voastră? Toţi au sărit în sus de bucurie, spunând: - Uraaa, uraaa, uraaa! Este ciorna noastră! Din aceste litere pierdute şi acum regăsite, ei au putut forma cuvintele şi acum foile şi cărţile

nu mai erau goale şi pixurile aveau ce să scrie. Aşa, toate rechizitele au fost fericite, pentru că au inventat cuvintele pe care acum toată lumea le foloseşte. Aceasta este povestea cuvântului.

Maria PACEA, Clasa a V-a B

Condiția unui geniu

Lângă o călimară de cerneală, stropi de cerneală Stau pe foi de manuscrise, foi de geniu cu sfială. Lângă o carte de copist, cărți de fantezie seacă Șade acolo scrisul în slavonă și-n greacă. Pe lângă pana de uliu vânat, Stă mâncarea unui geniu, rață la marinat. Acel condei scrie hieroglife de neîntâlnit, Ceea ce-n viitor va avea invidii de stârnit.

Sub masa erodată de vreme și de schimbare Stă coșul de gunoi în formă de semn de întrebare. El e nereușit, trebuie trecut în uitare, Dus pe a minții cărare. Alexandru BINIG, Clasa a VI-a A

Clasa a VI-a în vizită la Muzeul Tehnic

17

Mamă, te iubesc! Mamă, eu de ziua ta Îți ofer inima mea. Știu că nu pot fi perfectă, Dar dragostea mea e permanentă.

Uneori te dezamăgesc, Dar te rog mult să mă crezi, Că eu nu vreau să te rănesc, Fără tine nu pot să trăiesc!

Tu mă îngrijești, Te rog mult să nu mă părăsești! Mă asculți și mă crezi, Mă crești și mă iubești. Uneori zic lucruri fără a găndi, Dar sufletul meu tu mereu mi-l mângâi Cu vorbe duioase și calde mereu, Iar în dar eu îți dau sufletul meu. Aș putea scrie ,” te iubesc!” în stele, Dar tu nu te uiți noaptea la ele, Aș putea să scriu,” te iubesc!” în vânt, Dar vorbele mi s-ar stinge mult prea curând.

Atunci ,”te iubesc!” din inimă rostesc, Iar cuvintele mele inima îți încălzesc. Andra STERPU, Clasa a VI-a A

Ma

ma

18

Dragă mamă, Vreau să încep prin a-ți spune Niște cuvinte de minune, Oricât de mult timpul ar trece, Iubirea dintre noi n-o să plece.

Sufletul meu ți-l dăruiesc, Și niciodată n-am să te părăsesc. Azi darul meu nu-i material, E un dar sentimental, E o rază din sufletul meu Care îl va încălzi pe al tău. Mamă, vreau să te încurajez, Cu bucurii viața să-ți încununez, Chiar dacă anii trec rând pe rând, Sufletul tău nu va fi cărunt. Mamă, iubirea nu trece nicicând, Chiar dacă vorbele se duc în vânt.

Mihnea MANEA, Clasa a VI-a A

De ziua ta, mamico, Eu te cuprind cu dor, Îți dăruiesc iubire De ziua mamelor. Te strâng în brațe tare Și îți ofer în dar Un ghiocel de floare Și-un mărțișor cu har.

Când ochii tăi căprui De lacrimi se umezesc, Sub cerul albastrui Vei știi că te iubesc! Îți mulțumesc din suflet Că eu sunt a ta fiică Și că vei fi mereu

Cea mai dulce mămică! Bianca BOROȘ, Clasa a VI-a A

Ma

ma

Mama Mama mea e cea mai bună Și-o iubesc ca pe-o căpșună. M-a crescut frumoasă foc, Iar eu îi aduc noroc. Stă acolo și gătește, Cozonacu-l pregătește.

Asta este mama mea Și eu mă mândresc cu ea! Martina ACCORSI, Clasa a V-a A

19

Mama Primăvara a sosit, Cu ziua mamei a venit, Trandafiri roșii i-am cumpărat Și un pupic i-am dăruit. Florile în grădină apar,

Mărțișoare dau în dar, Mamei mele îi dăruiesc Ghiocelul împărătesc. Mami e o hărnicuță,

Seamănă cu o albinuță. Pe cer soarele-l zăresc, Îi spun mamei c-o iubesc. Rebecca ONORIU , Clasa a VI-a A

Ma

ma

Mama O ființă minunată, De la naștere ni se arată, Bine gătită, Aceasta este mama cea iubită. Ea grijă de tine mereu va avea, Toate problemele pe care le ai, Le va rezolva Și la greu nu te va lăsa. La ea în suflet te va purta,

Și tu la fel pe ea, Uneori poate vă veți certa, Dar totul se va rezolva. Pe mama ta mereu o vei iubi, Și o vei îndrăgi.

Cosmin ȚIC, Clasa a VI-a A

Concursul „Monumente din Bucureşti – prin ochii copiilor”: premianții

În data de 2 aprilie 2014 s-au decernat Premiile Concursului de Desen „Monumente din Bucureşti – prin ochii copiilor”. Concursul a fost organizat la nivelul Municipiului de Şcoala nr. 307 şi a fost avizat de ISMB. Lucrările premianţilor au fost expuse în sediul Centrului de Cultură Arhitecturală din str. Jean Louis Calderon, nr 48, sector 2, Bucureşti. Liceul Teoretic „Şcoala Mea” a obținut, în cadrul concursului, patru premii :

Văllimărescu Ioana, cls. a VI-a B, Premiul I Vasile Carina, cls. a VI-a B, Premiul al II-lea Matei Popescu, cls. a VII-a B, Premiul al II-lea Tănase Denisa, cls. a VII-a B, Premiul al III-lea

Elevii au fost coordonaţi de profesorul de educație plastică Ionuț Barbu.

20

Cristian SASU Clasa a V-a B

Sonia SĂVESCU Clasa a V-a A

Alexia STĂNESE Clasa a V-a A

Sabina TOADER Clasa a V-a B

Nicolae TUDOR Clasa a V-a B

Mai sus, în cer…

A urcat spre cer un graur, Meşter, mare zburător, Norii i-au adus un laur, Fiindu-i mare admirator. Cât de sus el se avântă Şi tot are de urcat, Vântul penele îi zvântă Şi încă are de învăţat... Ciocârlia e măiastră Şi nu poate fi întrecută, Sus în zare cea albastră Ea e şefa cunoscută! Maria TĂBĂCARU, Clasa a VIII-a

21

Aventurile din Junglă A fost o dată ca niciodată un ținut numit Jungla. În acest regat trăiau multe animale. Pe împăratul lor îl chema Leul. El trăia într-un castel uriaș făcut din lemnul rezistent al copacilor, dar nu orice fel de lemn. Acesta a fost vrăjit de către magicianul Șarpe. Acum nimeni nu poate ajunge în castel , pentru

că cine deschide ușa, va ajunge într-o altă dimensiune. Nu se știe exact ce este după acea ușă, deoarece nimeni nu a supraviețuit. Dar dacă Leul invită pe cineva la castel, acela poate intra. Leul trăia în castelul său împreună cu cele trei fiice ale sale, faimoasele Maimuțe. Într-o zi, împăratul Tigru, conducătorul celor răi, a trimis din partea întunecată a insulei câțiva dintre spionii săi, Lupii, pentru a le răpi și au reușit un plan foarte complicat.

Când împratul a aflat această faptă, a plâns zile întregi, pâna când a pus un anunț în care scria că oricine le va aduce înapoi pe Maimuțe va lua toată împărăția sa. Leopardul, cel mai rapid animal din acel ținut și prietenul lui cel mai bun, Jaguarul, au văzut acest anunț și au plecat în căutarea prințeselor. Știau că își riscă viețile, dar își doreau foarte mult să devină împărați. Și au mers, și au mers, până când au ajuns în ținutul întunecat al Junglei, care era păzit de lupii cei vicleni. Jaguarul a plecat la luptă primul, dar el știa de la început că Leopardul cu viteza sa îi va prinde de la spate pe păzitori. După ce au trecut de lupi, au văzut trei palate mari, frumos colorate, făcute din pietre prețioase și cu intrarea liberă. Așa și-au dat seama că în fața castelelor era pusă o capcană pentru invadatori, pentru că cei din partea întunecată folosesc doar culori închise pentru toate construcțiile. Au ocolit palatele și s-au uitat în spate. Acolo castelele arătau foarte diferit. Erau de sus până jos în negru. Fiecare dintre cele trei palate avea trei turnuri, iar pe fiecare turn era pictată fața unui fost rege al tărâmului bun sub forma unor oase albe. Toți acei regi au murit în războaie cu cei răi. Mai era înca un turn în construcție fără nicio față pe el. Leopardul și Jaguarul au intrat în castelul din mijloc, crezând că acolo sunt prinse

Maimuțele. Au urcat sute de trepte până la ultimul etaj, unde au găsit un hol fără nimic în el. După ce au făcut un pas, din pereți au înceut sa iasă sulițe, săgeți și bile cu țepi. Cu greu au reușit să le evite, iar la final au sărit peste o groapă de zece metri plină cu lavă încinsă. În față se vedeau cele trei fiice ale regelui închise într-o celulă. Acolo au fost și ei prinși , iar în spatele Maimuțelor au văzut

camera principală a castelului, făcută din aur, iar în mijloc, tronul Tigrului cu un supus în stânga și unul în dreapta. Tigrul a spus: - Voi sunteți trimiși de împăratul binelui pentru a-i recupra fiicele? - Da! Pentru ce le-ai răpit pe bietele fete? - Cred că ați văzut turnurile castelului. Nu-i așa? - Le-am văzut. Eram sigur că Leul va veni să își salveze fetele. El este ultimul împărat al binelui care trebuie pus în turnul ce este acum în construcție. Vreau ca lumea să vadă că eu i-am omorât pe toți rivalii mei. În timp ce Tigrul povestea, Jaguarul și-a scos sabia ascuțită foarte bine și a tăiat gratiile. Mai avea cu el încă două bombe. Cu una a făcut o gaură în perete, pe unde a fugit cu Leopardul și cu Maimuțele, iar cu cealaltă a distrus regatul răului. S-au dus mai întâi la magicianul Șarpe, ca să le spună cum să intre în palatul binelui. El le-a zis că este un loc unde Leul îi poate vedea. Au mers acolo, iar regele nerăbdător a deschis ușa pentru a intra în dimensiunea corectă. Regele le-a mulțumit foarte mult și ca răsplată le-a oferit împărăția sa. De atunci, răul a fost

învins, iar Leopardul și Jaguarul au rămas regii Junglei și au fos foarte fericiți. Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea-așa. Dacă credeți că-i minciună, spuneți voi una mai bună! Dennis SOARE, Clasa VI-a A

22

Katy si Sarah Eram la bibliotecă. Mā plimbam printre rafturile pline de cārti și caiete. Într-un colț îndepărtat, am zārit ceva strālucitor, care m-a atras. Mergånd, am observant cā era o carte, nici prea mică, nici prea mare. Am deschis-o și o lume întreagă mi s-a arātat în fațā: zåne, praf magic, chiar și învolburatul ocean.

…Era ceață. Katy si Sarah, cele mai bune prietene, se plimbau pe asprul nisip auriu…. Eram deja cuprinsă de frumoasele cuvinte și descrieri. Aventuroasele personaje erau în căutarea adevărului despre zânele oceanului de Sud. Și am citit până târziu… Katy era brunetă și înaltă și ochii ei atrāgeau peștii din ocean. Sarah era chiar opusul: pārul ei era blond și aluneca pe spatele ei drept. Era mai scundā, dar ochii ei magici, maro precum boaba

de cafea … nici nu existau cuvinte despre splendida culoare a ochilor ei. Împreună au trecut prin multe aventuri mai plăcute, dar și mai neplăcute. Iar eu am descoperit multe lucruri interesante și am fost în călătorie alături de personajele mele îndrăgite. Voi reveni curând la bibliotecă și îmi voi lua cărți cu mine să pot citi când am timp. Citiți și veți trăi palpitant în lumea minunată a cărților magice! Maria BELCEA, Clasa a VI-a A

Cum văd eu lumea cărţilor

Ceea ce povestesc eu acum, am păţit-o pe propria piele: Lumea cărţilor e o cetate nemărginită care se întinde şi-n neant, făurită din marmura lunii şi înghesuită de cărţile haosului care conţin puteri mistice. Turnurile erau încununate cu fildeş şi cu aramă. Meterezele de bronz se metamorfozau în grifoni cu ochii de safir, cioc de aur făurit cu măiestrie de însuși zeul focului şi corpul de argint sclipind şi în întuneric. Stăteau ca vulturii măreţi pe piscurile munților înfipți în nori. Porţile de cristal de la intrare erau păzite de centauri încununaţi de auroră, aceşti meşteri astrologi. Însă castelul propriu-zis nu se vedea. Locul era plin de ceaţă, era ca un portal între două dimensiuni. Fără permisiune nu puteai să intri în acea ceteate. Cărţile haosului aveau puterea de a invoca orice e fatal pentru cel ce înrăznea să intre în cetate. Ceea ce pare un paradis orbitor întruchipat numai de imaginaţie şi speranţe, era de fapt un infern care mistiuia orice în zare. Aveam patru ani şi nu învăţasem încă să citesc. Priveam nedumerit şi nu ştiam unde eram. Când, deodată, un centaur a venit lângă mine şi mi-a spus:

- Micuţule, tu te afli acum paralel cu realitatea. Dar dacă treci pe această poartă, vei şti cu adevărat ce înseamnă viaţă fără de moarte, dar lumea cărţilor o să o afli mai încolo. Acum păşeşte pragul, pornește în aventură! - Vei deveni orgolios, însă visurile tale se vor împlini așa cum nu poți visa!

Când am păşit pragul, m-am trezit la grădiniţă, unde dormeam. Problema mea este că eram imatur, iresponsabil şi nu-mi plăcea să citesc. Dar când am mai crescut, atunci mi-au plăcut cărţile, m-am aventurat în lumea lor și acestea m-au fermecat și încă există magie... Cum Iisus îşi căuta oaia pierdută (păcătosul), aşa a făcut centaurul şi cu mine. Iar cei care aveau să fie mistuiţi de cărţile haosului sunt proştii. Răi pentru mine, infern pentru ei! Alex BINIG, Clasa a VI-a A

Lum

ea c

ărți

lor

23

http://www.google.ro/url?sa=i&rct=j&q=&esrc=s&frm=1&source=images&cd=&cad=rja&uact=8&docid=qQXFAYFpFFP4PM&tbnid=-2EX4UAFKXSE8M:&ved=0CAUQjRw&url=http://geanina-dansdecuvinte.blogspot.com/2009/12/colectie-de-imagini-cu-carti.html&ei=up06U8q_I8XGtAaj9IHoBg&bvm=bv.63934634,d.bGQ&psig=AFQjCNF7fDE-IIb4SmunacB_Yj3sBOF2Yw&ust=1396436752580296

Misterul din cărți Venise vara, cei doi prieteni aveau multe planuri , îşi doreau să meargă în expediţii. Într-o dimineaţă, Petru şi Sergiu au plecat în pădure. Acolo a început o adevărata aventură. Animalele o luaseră razna! Ele începuseră să mănânce oameni ! Tot Pământul era într-un haos total. Oamenii din toată lumea erau mâncaţi de canguri , maimuţe , lupi , iar viaţa pe Planeta Pământ era pe sfârşite.

Cei doi băieţi s-au aventurat în haos.Ei au plecat în căutarea comorii care avea să aducă liniştea Planetei . Comoara, o strălucire scurtă şi misterioasă , trebuia găsită căt mai repede. Trebuia găsită înţelepciunea! Aceştia au plecat la drum! Deşi la început le era teamă , pe drum au prins curaj. Peste noapte, ei au dormit într-o scorbură . Dimineaţa când s-au trezit, au auzit câteva foşnete stranii , s-au speriat, crezând că este un animal care îi va mânca .

Sergiu spuse: -Mai bine rămâneam acasă ! -Ei ! Acum trebuie să mergem mai departe ! spuse Petru. -Nu ne mai putem întoarce! Cei doi au tras o spaimă colosală , dar şi-au continuat drumul, pană când au întalnit un bătrân care le-a spus să meargă într-o cabană plină cu cărţi şi să nu iasă pană nu citesc toate cărţile. Acolo , înainte de a se apuca de citit, au adormit un pic. Petru i-a visat pe părinţii săi care îi spuneau, chiar îl rugau să salveze lumea. În două zile, cei doi au reuşit să citească toate cărţile. Au reuşit să descopere înţelepciunea. S-au întors acasă şi au preparat licoarea magică , apoi s -au urcat pe cel mai înalt turn şi au raspândit-o către Răsărit şi Apus. iar apoi către Miazăzi şi Miazănoapte. Acea licoare s -a transformat într-un praf strălucitor ca stelele şi a format pe cer o umbrelă gigantică ce adăpostea parcă Pamântul . Din acea seară, totul a revenit la normal. Animalele au devenit prietene cu oamenii. Sergiu şi Petru nu vor uita niciodată acea vacanţă . Petru se uită în fiecare seară către umbrela

gigantică, asigurându-se că este la locul ei. Iar Sergiu are un nou prieten , un animal de companie, pe care îl cheamă Bruno, un câine foarte jucăuş. Bianca BOROȘ, Clasa a VI-a A

Lum

ea c

ărți

lor

Ura pentru Bono

Fiind cam mototol, Bono a căzut în bol.

Of, ce bondoc, Este cel mai mare mormoloc! Cât de dor mi-a fost de el

Căci el este un căţel. Are o putere mare, Ca ceva extrem de tare. Ştefan COSTESCU, Clasa a V-a B

24

Magicul Oraș al Cărților Eu cred că lumea cărtilor este ca un orășel magic în miniatură. Totul este făcut din cărți și iar cărți. În mijlocul acestui oraș se află un palat cu o sută de turnuri, o sută de lumini, o sută de încăperi și o sută de geamuri. În fiecare încăpere se ordonează un diferit tip de cărți: cărți clasice, cărți S.F., cărți de groază, cărți de aventură, cărți pentru copii, cărți de bucate și alte 94 de tipuri de cărți care sunt aproape imposibil de enumerat. Acesta s-ar putea să fie cel mai magic loc din lume. Îți dă un sentiment de fericire, de relaxare, încât ai vrea să trăiești acolo pentru toată viața. Dacă intri în el, vei găsi un imens glob de sticlă. În acesta este un ,,praf” sclipitor care plutește ca și când gravitația nu ar exista… pur și simplu. Însă acesta nu este în niciun caz praf. Sunt chiar cărțile care urmează a fi transportate în lumea

oamenilor, lumea pe care stăm noi acum, aceasta plină de ură și fără niciun pic de onoare. Nu este deloc ca în Magicul Oraș al Cărților… Deloc magic… Un magician, priceput în munca sa, transformă toate aceste cărți în cărți cu aripi. Ele zboară într-un curent de aer rece până în biblioteca din orașul tău. De aici, doamna bibleotecară le ia și le aranjează frumos, le curăță de praf magic din

curentul de aer rece, le pune în ordine pe rafturile din acea minunată bibliotecă. După ce le ștampilează pentru a le avea în inventar, copiii, oamenii mari și studenții vin și le citesc pentru a se simți magic, exact ca în orășelul magic, de unde provin aceste cărți fantastice. De aceea se inventează cărțile, ca să aducă putin din lumea perfectă în lumea adevărată, să aducă magia în viața noastră, a oamenilor, să putem zbura în magicul orășel al fanteziei . Georgia CANURĂ, Clasa a VI-a A

Școala și vacanța

E prima zi de școală! Iată-ne pe toți la școală,

Vacanța a adus mare abureală În mintea copiilor, Dar acum ne pregătim, Informații noi să adăpostim, De profesori să fim îndrumați Și mai mereu ascultați, O să ajungem departe, O să scriem o carte! Acum în clasă noi intrăm Și așteptăm Ca diriginta să sosească, Să-i dăm flori și felicitări să citească. Iată-ne la școală, distracția s-a încheiat, E prima zi de școală, v-am pupat!

Dar ne rămâne speranța, Că sosește iar vacanța! Și fuga ne pregătim de plecare, Care-ncotro, la munte sau la mare.

Alexandra NAE, Clasa a VII-a A

Vara

Vara este cea mai frumoasă Și este și foarte, foarte călduroasă, În vacanță eu cu familia merg Și pe plajă îmi place să alerg.

La mare este bine, Și frații merg cu mine. Soarele ne încălzește Și bucuria crește. Ana-Maria ONORIU, Clasa a VII-a A

Lum

ea c

ărți

lor

25

http://www.google.ro/url?sa=i&rct=j&q=&esrc=s&frm=1&source=images&cd=&cad=rja&uact=8&docid=qQXFAYFpFFP4PM&tbnid=-2EX4UAFKXSE8M:&ved=0CAUQjRw&url=http://geanina-dansdecuvinte.blogspot.com/2009/12/colectie-de-imagini-cu-carti.html&ei=up06U8q_I8XGtAaj9IHoBg&bvm=bv.63934634,d.bGQ&psig=AFQjCNF7fDE-IIb4SmunacB_Yj3sBOF2Yw&ust=1396436752580296

În lumea cărților Într-o seară ploioasă de toamnă am auzit un glăscior firav spunând: - Vai, ce carte mare! Ce penar uriaș și ce stilou imens!

M-am apropiat ușurel de locul de unde se auzea glasul. Când, ce să vezi? Era un omuleț mic, mic de tot, cât degetul mic de la mâna mea. - Bună, eu sunt Neghiniță! - Bună, Neghiniță, eu sunt Ana!

Neghiniță m-a invitata într-o lume numită “Lumea Cărților”. Eu am acceptat invitația și am plecat cu el. - Am ajuns! Spuse Neghiniță. Am văzut o ușă mare facută din multe cărți, care era păzită de Făt-Frumos din Lacrimă și de Greuceanu. Am intrat în “Lumea Cărților”. Podeaua era făcută din aur, străzile din argint, casele din paginile cărților. În orașul cărților fiecare casă avea pe paginile din care era făcută o poveste. - Bună, Neghiniță! Pe cine ai adus? întrebă o zâna frumoasă. - Ea este Ana! răspunse Neghiniță. Zâna mi-a prezentat-o pe Lizuca și pe Albă-ca-Zăpada. Pe drum spre castelul lui Verdeș Împărat m-am întâlnit cu Scufița Roșie, care mergea la bunicuța, cu Pinochio, care

mergea la școală și cu Prâslea cel Voinic care culegea merele de aur dintr-un pom. La castelul lui Verdeș Împărat, am văzut o sală de bal unde dansa Cenușăreasa, o sală de clasă unde preda domnul Trandafir, un codru lângă care stătea Mihai Eminescu și scria poezii, un acvariu mare în

care înota Ariel, o căsuță din turtă dulce din care Hansel și Grettel mâncau și multe alte personaje din povești. Într-o sală plină de cărți stătea pe un tron de aur Verdeș Împărat, împăratul lumii Cărților. El se ridică și veni la mine. Acesta mă salută și începu să îmi povestească: - Lumea Cărților a fost inventată acum mult timp. Aici locuiesc toate personajele din cărți. În lumea cărților chiar și personajele negative din povești sunt… M-am trezit, eram în camera mea. Oare totul a fost un vis? Ana DANGUBIC-BOGDAN, Clasa a VI-a A

Lum

ea c

ărți

lor

O întrebare? Extratereștrii există? Această întrebare persistă. Al ei răspuns Nu este ascuns.

Murim de curiozitate, Dăm însemnătate Oricărei povestiri

Plină de nedumeriri. Clara FLOREA, Clasa a V-a A

26

Lumea cărților-un ținut de fantezie Cartea… Ce este o carte de fapt? Este o adunătură de foi împăturite în coperți cartonate sau este o poveste? Dacă cineva m-ar întreba pe mine acest lucru, eu i-aș spune: ,,Nici una, nici alta.” Presupun că acum toți vă gândiți : “dar cartea este o poveste”, nu, cartea nu este o simplă poveste. Cartea este o viață, pe care o trăiești din ce în ce mai intens cu fiecare secundă, minut, oră pe care ți-o folosești citind.

- Cum putem să ne folosim în viață de o carte? În niciun fel, nu? Cu ce ne ajută pe noi să știm unde și-a găsit adăpost Albă-ca-Zăpada sau de ce să ne umplem memoria cu numele piticilor. Sunt informații inutile, nu? Dar acum a venit momentul să vă explic, că tot ce v-am spus este o minciună. Cărtile ne ajuta foarte mult, ne îmbogățesc mintea cu fantezie, bunătate, sensibilitate și iubire.

Dacă n-am citi cărți, atunci ce am visa noaptea? Nimic interesant, fiindcă nu am avea imginație. Imaginația ți-o dobândești citind cărți de fantezie, aventură. Da, este adevărat, eu nu prea citesc cărți de aventură. Mie îmi plac cele cu aminitiri , cu lucruri care s-au întâmplat, dar acest lucru nu înseamnă că nu citesc basme sau cărți cu creaturi fantastice. Iar acum am să vă răspund la întrebare: ,,Cum văd eu lumea cărtilor?”. Eu văd lumea cărtilor ca un ținut de fantezie, în care dacă deschizi o carte, începi să te pierzi în vise, în speranțe... Ștefania ISAR, Clasa a VI-a A

Dor de copilărie

Cu ochi mari și reci ca gheața, ea se uită mereu înainte, Buzele-i nemișcate, încercând să scoată cuvinte, Dar ele sunt blocate de durere, ruginite de timpul ce a trecut, Cu amintiri din copilărie încercând să răsară când o șansă a apărut.

Lacrimi de aer îi curg pe obrajii de porțelan, reci, Nemângâiați de mâini mici de copil, parcă de veci, Iar corpu-i înțepenit pe prervazul unui geam înghețat Nici măcar nu se aburea de la aerul cald expirat. Purtând o rochie de mătase mâncată în părți de timpul de argint, Prin cap îi trec imagini de copii jucându-se, fugind, Cu păpuși de porțelan în mâini forte îndrăgite, Care acum în pod cu ea stau, de timp veștejite. Diana MARINCA, Clasa a VIII-a

Lum

ea c

ărți

lor

Ana MOCANU Clasa a V-a A

Ținutul magic al cărților Lumea cărților se întinde de pe prima pagină de la orice carte până la ultima. Dacă citești, afli multe de la ea. Titlul este ca un mister care te face să vrei sau să nu vrei să treci la prima pagină a cărții și să citești. Fiecare dintre noi a citit o carte sau a auzit o poveste care i-a plăcut și care l-a inspirat să facă un anumit lucru. Acest lucru mi-s-a întâmplat și mie. În ultima săptămână de vacanță am citit o carte care m-a inspirat să scriu această poveste: A fost odată ca niciodată o prințesă cu inima de gheață. Se purta urât cu toți pe care îi întâlnea. Nici cele mai frumoase și bine gândite vorbe nu o înduplecau, căci acestea doar îi atingeau pieptul și zburau înapoi spre tine, transformându-se în mici fulgi de nea.

Tatăl său, regele, chemase la palat muzicieni, scriitori, poeți, dar niciunul nu reușise să îi dezghețe inima. Într-o zi, un tânăr care locuia cu frații săi la o fermă micuță în afara orașului auzi de prințesă și dori să o vadă. Luă cu el cel mai bun cal pe care îl avea, câteva lucruri de mâncare și apă. Porni pe drumul prăfuit spre oraș. În depărtare se vedeau munții și soarele strălucind deasupra lor.

Merse ce merse și ajunse la un râu. Se gândi să își umple plosca cu apă. Bău un pic din ea și deodată începu să se simtă foarte trist, până începu să plângă. Căzu pe iarbă și închise ochii. Se trezi într-o încăpere mică, călduroasă, care era acoperită de un miros plăcut de ceai din plante medicinale. Lângă el stătea o bătrânică. Aceasta îi zâmbi: - Ce s-a întâmplat? a strigat tânărul.

- Liniștește-te, dragul meu! spuse bătrâna. Cum te cheamă? - Eu sunt Al. - Ce făceai, Al, pe acel câmp? Te puteai rătăci! - Căutam drumul spre oraș. Plec să o văd pe prințesa cu inima de gheață, spuse acesta mândru. - Dar te-ai abătut de mult de la drum! Dacă vrei să continui pe drumul acesta, va trebui să fii foarte atent, căci sunt pericole la fiecare pas. - Dar de ce am adormit? Era devreme de dimineață! - Da, ai adormit, deoarece ai băut apă din Râul Tristeții. El înconjoară pământul. Trece prin toate orașele din lume și strânge toate lacrimile oamenilor triști. Dacă tu le bei, atunci și tu devii trist. - Dar acum pe unde trebuie să o iau ca să ajung în oraș?

- Trebuie să urmezi cursul Râului Tristeții, până la Poarta de Piatră. Acolo va trebui să te lupți cu balaurii care o păzesc. Apoi mergi drept până la Muntele de Aur. O să îl vezi cu siguranță, deoarece are vârful de aur. Trebuie să găsești intrarea în el. Apoi va trebui să mergi prin labirint și să ieși prin ultima ușă. - Nu ieși mai devreme! Și să nu o iei pe lângă munte, căci acolo este lumea giganților.

- Mulțumesc. Am să pornesc imediat. - Drum bun! Ieși din căsuța roșie și se urcă pe cal. Urmă cursul râului până la Poarta de Piatră, așa cum îi spusese bătrâna. Al se dădu jos de pe cal și se apropie de balauri. Se luptă cu ei patru zile și patru nopți, până când balaurii căzură la pământ. Se urcă pe cal și porni mai departe. Ajunse la Muntele de Aur. Soarele apunea deasupra vârfului strălucitor de aur al muntelui. Înconjura muntele de mai multe ori, dar nu găsi intrarea în labirint. Atunci, ultima rază de soare atinse firav vârful muntelui. La baza sa se deschise o ușă mică. Al intră în labirint și porni prin tunelele și galeriile din munte.

Lum

ea c

ărți

lor

28

Toată noaptea a alergat prin munte, intrând pe un tunel și ieșind pe unde a venit, întorcându-se la ușa principală și mergând pe lângă toate ușile din munte, până când, dimineața, găsi ușa pe care o căuta. O deschise și văzu orașul. Mii și mii de căsuțe cu acoperișul cărămiziu și pereții albi, străduțe înguste și întortocheate din pietre strălucitoare, biserici și bineînțeles, palatul. Tânărul se opri la un han, unde fu servit cu cele mai bune bucate și cel mai scump vin, căci cei care urmau să viziteze prințesa, erau tot timpul bine veniți. O servitoare îl conduse pe Al în camera sa. A adormit imediat, frânt de oboseală. Următoarea zi porni spre palat. Era un palat mare, cu mii de ferestruici, cu cinci turnuri, cu grădini ca din povești și fântâni cu apă cristalină. Fu condus în salon, unde o aștepta pe prințesă. Pe pereți erau portrete cu regi si regine, prinți și prințese care locuiseră acolo cu mulți ani în urmă. Pe jos se afla un covor cu figuri geometrice din culori vii, poate chiar prea țipătoare.

De pe hol se auziră două voci certându-se, iar în salon intră prințesa. Era o tânără înaltă, subțire ca o scobitoare, cu ochii verzi, cu părul roșcat și lung, prins într-o codiță împletită, cu nasul mic și cu pielea albă ca spuma laptelui. Purta o rochie albastră cu un guler înalt, auriu. Ea se așeză pe un fotoliu verde, lângă Al. Acesta începu să îi vorbească despre călătoria sa: despre Râul Tristeții, despre bătrânică, despre lupta sa cu balaurii, despre Poarta de Piatră,

despre Muntele de Aur și labirintul din el și despre minunatul apus peste oraș. Vorbele sale intrară în sufletul prințesei și îi dezghețară inima. Prințesa zâmbi. Pentru prima oară în viața sa, prințesa zâmbi. Regele și regina se bucurară nespus de tare și îi mulțumiră de nenumărate ori. Al o ceru în căsătorie pe prințesă, care acceptă cu bucurie, iar aceștia au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Sofia SCARLAT, Clasa a VI-a A

Lum

ea c

ărți

lor

Matematică sau Română?

Gândul îmi zboară la vacanță, Școala mi se pare o cotoroanță Care mă oprește de la distracție, De parcă în învățat aș găsi distracție! La mare, la munte, oriunde, Mâine, la prima oră m-aș ascnde, Pentru a nu mai răspunde Cărei mulțimi îi corespunde, Nicăieri alături de niciunde.

Clara FLOREA, Clasa a V-a A

Gărgărițe Gărgărițe fericite Au ieșit la joacă, La-nvățare sunt primite, Numai dacă știu să tacă!

Mai încolo doar citesc, Ca să-nvețe bine, Vrăbiuțe ciripesc, Cu un cântec pentru tine!

Ele-a doua zi zâmbesc, Ca să-nveți e tare, Chiar dacă mai zăresc, Că soarele e MARE! Andreea STĂNESCU, Clasa a VII-a A 29

http://www.google.ro/url?sa=i&rct=j&q=&esrc=s&frm=1&source=images&cd=&cad=rja&uact=8&docid=qQXFAYFpFFP4PM&tbnid=-2EX4UAFKXSE8M:&ved=0CAUQjRw&url=http://geanina-dansdecuvinte.blogspot.com/2009/12/colectie-de-imagini-cu-carti.html&ei=up06U8q_I8XGtAaj9IHoBg&bvm=bv.63934634,d.bGQ&psig=AFQjCNF7fDE-IIb4SmunacB_Yj3sBOF2Yw&ust=1396436752580296

CĂLĂTORIE ÎN LUMEA CĂRȚILOR Ieri, o zi de toamnă târzie, nu aveam nicio idee ce aș putea face. Dar, dintr-odată,

o lumină aurie se vedea în bibliotecă. M-am dus acolo să văd ce se întâmplă, când, brusc, am descoperit de unde venea acea lumină puternică. Era o carte. Coperta ei era portocalie, iar pe ea scria cu litere mari și albe – ˮDeweryˮ. Am deschis-o și am citit primele zece pagini. Dintr-odată, în fața mea parcă a apărut un pisoi mic și portocaliu, cu niște ochi de un verde intens. Chiar eram în carte. Toate personajele erau lângă mine. Micul motan se urcă pe mine și mă linse. Apoi, bibliotecara îl luă și-l duse la veterinar. Miorlăia atât de tare, încât ți se rupea sufletul, de aceea nu l-am putut lăsa singur. Când am ieșit de la veterinar, am fost la magazinul destinat special lor, acestor prieteni minunați, pentru a-i lua o jucărie. Ajunși din nou la bibliotecă, pisoiul s-a ascuns, l-am strigat îndelung, dar nu a mai venit. Dewery! am mai spus încă o dată, dar și de data aceasta a fost zadarnic. După câteva minute, în spatele meu se ivi o umbră mică. Era motănelul. Stăpâna lui voia să plece de la bibliotecă, dar el nu era de acord.

Într-un final, biata lui stăpână a cedat. De atunci, motănelul a rămas la bibliotecă. Am închis cartea. M-am trezit din nou acasă. Ziua trecuse. Cartea mă făcuse să uit de tot. Cartea este cel mai bun prieten al meu! Andra POPOVICI,

Clasa a V-a B

Lum

ea c

ărți

lor

Iepurașul Urechilă-i prostovan, S-a lovit de-un bolovan, El credea că în gradină Are ouă o duzină. Copiii pe el s-au supărat, Că de Paște nu s-a prezentat. Urechilă a stat în spital, Și nu le-a mai adus ouă în dar.

El le-a promis să fie atent, Să nu mai provoace vreun accident, De Paște să vină cu ouă, Chiar dacă afară plouă.

Ștefania ISAR, Clasa a VI-a A

Un căţeluş Într-un an, De ziua mea, Mama mi-a adus în dar, Un căţel găsit hoinar. Era mic şi drăgălaş De-ncăpea într-un bagaj. Spărgea căni şi farfurii Şi fugea după copii.

Eu l-am îngrijit îndată, I-am dat tort de ciocolată, Biscuiţi şi chifteluţe, Îl spălam şi pe lăbuţe.

Căţeluşul aţi ghicit, E prietenul meu iubit. Alex BUCURESCU, Clasa a V-a A 30

Zâna îndrăgostiților

Zâna ce locuia dincolo de timp În inimă avea un „ghimp’ ”, În viața ei nu văzuse altceva, Decât turnul în care locuia.

Dar într-o zi un călător, De dragoni „răpunător”, Îndemnat de o voie nebunească Pe zână a venit s-o cucerească. El în poartă a-nceput să bată, Ea imediat a coborât fermecată, Ghimpele din inima ei s-a uscat Și ea îndată de el s-a amorezat. La final tinerii s-au sărutat Și ziua îndrăgostiților naștere a luat. Tudor GAVRILESCU, Clasa a VII-a A

Ziua îndrăgostiților Cu o floare în mână Un băiat se pregătea Să meargă la întălnire Cu prietena sa.

Cu o rochiță drăguță Fata pe o bancă-l aștepta, Avea în mână o gentuță Și o floare își dorea.

Ei se întâlnesc, El îi oferă o floare, Pe loc se-ndrăgostesc, Ziua aceasta-i mare! Andreea STĂNESCU, Clasa a VII-a A

Ziua îndrăgostiților

Trandafirii cad Peste asfaltul uscat. Mii de inimioare Vin dinspre pălărioare, Pălărioarele lor,

Ale îndrăgostiților. Doar el fuge alarmat, Oare ce s-a întâmplat? În mână ține o pungă

Plină de mâzgă, Trandafirii ofiliți Stau în buchet liniștiți. Vai de mine, ce să zic, E și el un îndrăgostit mic, Un pic stângaci, Dar, ce să-i faci? Ea la capătul parcului, Cu obrajii ca ai macului,

Îl așteaptă cu drag Lângă înverzitul copac, În mână și ea are un cadou. Aranjată frumos ca de panou, E o cutie mare de ciocolată

Pe care o ține în mâna transpirată, Transpirată de veselie, Că Valentine ’s Day e plină de bucurie. Ușor, ușor se întâlnesc,

Mâinile și le lipesc, Zâmbete gingașe apar, Sunt așa frumoase, zici că au un har El stângaci, ea ca o floare de tei, Un cuplu frumos de Valentine’ s Day. Ștefania ISAR, Clasa a VI-a A

31

Gânduri… Mă bag în pătuț, unde-i cald și bine, Mă omoară gândul că nu ești lângă mine, Mi-e dor să fii aproape, Mă gândesc la tine în fiecare noapte. Și plouă afară, și plouă încet, Cu gândul la tine, eu mă înec, În sentimentele de dor Și de mult amor.

Obosită… Toate mă dor, Căci la muncă am avut mult spor, Departe am ajuns, În inima șefului aproape am pătruns. Încerc să am grijă de casă,

O pâine să pun și eu pe masă, Pe copii să-i servesc, Iar pe cei buni să-i răsplătesc. De toate aceste lucruri ar trebui să-mi fac griji,

Dar când un băiat mi-a adus ferigi, A adus aminte doar de fericire Și faptul că încă mai sunt în copilărie.

Plutind… Nici nu știu acum ce gândesc, Sau de ce îmi doresc să trăiesc,

De ce mă încăpățânez Viața asta să o urmez. Mă simt ca într-o închisoare, Fiecare zi devenind tot mai chinuitoare. Soarele din viața mea a dispărut, Iar în întuneric simt că m-am pierdut. Caut o rază de soare Care să-mi fie scăpare, Caut printre zile amare Cuvintele tale liniștitoare, Caut un vis ce nu poate fi atins. Ioana CîNDEA, Clasa a VII-a A

Des

pre

via

ță

Îmi place să … Clasa pregătitoare

32

Senzația

Inima-mi bate Și pielea încearcă

Să-i țină piept, Iernii! Vibrațiile reci ...îmi cuprind corpul Într-o mușama formată din... Fulgii agitați care se lipesc de podea, Ca o frunză la sfârșitul vieții. Creierul... Mă roagă să închid geamul Dar eu încerc să mă ascund, În plapuma care aproape se descompune... Telefonul sună... Nu vreau să plec,

Sunt într-o senzație de confort Dar, cineva...mă așteaptă să-i raspund! Ilinca ARSENI, Clasa a VI-a B

Des

pre

via

ță

33

Melancolie

Stăteam în livada de pe deal privind vânătul amurg... Bila de foc îşi cobora încet razele după dealul acoperit cu un covor de foi îngălbenite. Din când în când, câte o pală de vânt aducea câte o mireasmă de gutui coapte şi de must.

În livadă domnea tăcerea, iar eu mă lăsam purtată de ea într-o lume a viselor, o lume fără margini; dar, dintr-odată, în lumea aceea a apărut o umbră: frigul. Bila de foc cobora tot mai jos, se lăsa întunericul şi, odată cu el, răcoarea. Acea linişte plăcută fusese întreruptă de vântul cel crud care aducea cu el frigul şi smulgea din copaci toate frunzele. Dar, deodată, toate zgomotele se opresc. Tot ce se mai auzea erau, în depărtare, nişte croncănituri de cioară printre care parcă, în sufletul meu, auzeam plânsul frunzelor care fuseseră smulse de vântul nemilos. Drojdiile de lumină cernute de copaci mai lăsau o dâră luminoasă foarte mică în livadă. Ciorile se îndepărtaseră, iar croncăniturile lor nu se mai auzeau deloc. Era din nou linişte, iar eu mă adânceam încet în evlavia tăcerii.

Deja soarele nu se mai vedea deloc, mai rămăsese doar o geană deasupra dealului, care lumina pădurile, făcându-le să pară nişte livezi de roşii flori. Acum eram din nou în lumea aceea a viselor, incredibil de frumoasă, în care domneau tăcerea şi liniştea. Linişte...!

Ilinca PIȚIGOI, Clasa a V-a B

Viața

Am luat în mâna mea Fir de iarbă înrourată, Am sorbit ca din cişmea Apă vie, nesecată. Urcă-n ramuri, ca un rău, Trunchiul seva îşi petrece, Rămurelele, pârâu Frunzele, descântece, Răcoroasă la cişmea, Doar în trecere prin nori, Când e abur, când e nea, Când e roua cea din zori. Maria TĂBĂCARU, Clasa a VIII-a

Des

pre

via

ță

Umbra mea Din spate văd pe cineva Cred că este umbra mea. Nu o pot păcăli Că ea tot mă va urmări.

Viața

Un șir de momente Legate prin colorata ață, O totalitate de sentimente, Aceasta este a noastră viață.

Viața înseamnă timp, Obstacolele înseamnă viață, Pe care oamenii le înving Și rămâne doar speranță.

Ața vieții este însă subțire, Inevitabil se va rupe, Orice sentiment ascuns reprezintă o slăbire, Iar șirul vieții se va corupe. Însă timpul vieții se va scurge, Se va destrăma colorata ață, Șirul de momente nu va mai curge,

Tot ce știu este că am trecut prin viață. Holly DOLINSCHI, Clasa a IX-a

Toată ziua stau cu ea Până când ea va pleca, Iar când dimineata mă trezesc

Din nou cu ea mă întâlnesc. Sonia SĂVESCU, Clasa a V-a A

34

Idolul meu: Agatha Christie Recent mi s-a adresat o rugăminte de a scrie o compunere despre un om care m-a marcat emoțional. Acea persoană după mine ar fi Agatha Mary Clarissa sau Lady Mallowman, dar cunoscută sub numele de Agatha Christie. Ea a revoluționat lectura și a scris cele mai incitante romane polițiste din care nu lipsește marele detectiv: Hercule Poirot care rezolvă toate cazurile. Ea mai este cunoscută sub numele de „Regina crimei” pentru geniul literar în romanele polițiste, care te ține curios până la marele și surpinzătorul final. Știu că majoritatea copiilor din zilele de azi nu ar alege un scriitor ca omul care i-a marcat viața, dar eu pur si simplu sunt fermecată de romanele ei de când eram mică și sincer ea m-a făcut să văd lumea cu ochii mei

„de adult” și să realizez ce mă înconjoară, în timp ce alți copii încă visau la o lume de basm. Această concluzie a mea știu că poate suna puțin prea matur pentru fata de 7 ani care ar trebui să se simtă într-o altă lume, dar îmi este bine așa, pentru că marcându-mă am devenit mai matură. Să revenim la Agatha. Ea a fost născută în Anglia. Până în 2006, cărțile sale s-au vândut în două miliarde de exemplare, în întreaga lume. Agatha Christie a publicat 80 de romane și nuvele și

19 piese de teatru, traduse în peste 70 de limbi. Părinții ei au fost Frederick Avlah Miller, un broker american bogat, și Clarissa Margaret Boehemer, fiica unui căpitan de armată britanică. Cu toate că era îndreptățită, Chrisie nu a cerut niciodată cetățenie americană. Formula de bază a operelor sale este situația inițială la începutul cărții, iar după aceea intervine crima. După descrierea crimei, intervine domnul detectiv Poirot, iar subiectul cărții este calea prin care crima este rezolvată. Sunt diferite moduri prin care crima sau crimele sunt petrecute. Geniul literar polițist a scris câte o carte pentru mai multe situații despre diferite personaje. Mă simt diferit când pun ochii pe o carte semnată de ea. Conținutul este pentru mine o sursă de inspirație și de interes. A devenit un hobby să intru în cărțile Agathei și să îl ajut pe domnul detectiv Poirot să rezolve cazul. Pe mine m-a marcat prin ajutorul de a putea înțelege mai bine lumea încă de mică, decât să am o dezamagire despre ea la o vârstă mai înaintată. Sincer, e un ajutor uriaș și chiar semnificativ. Sper că v- am lămurit cine e Agtha Christie și v-am trezit interesul de a dezlega tainele crimelor din istorisirile ei, alături de faimosul și enigmaticul detectiv Poirot.

Andreea IVAN, Clasa a VII-a A ESEU PREMIAT la Concursul Național de Creație Literară ,,Tinere Condeie", aprilie 2013

Căr

țile

car

e-m

i pla

c

Pictorul misterios A fost odată un om Care picta un pom. De fiecare dată diferit, dar … Nu se înțelegea din el prea nimic. Cât despre pom, pictor nu știu ce să spun, Cred că era un om bun, Dar nu s-a aflat nimic serios, Așa că de aceea se numea misterios. Sonia SĂVESCU, Clasa a V-a A

Ramona NACU Clasa a V-a B

35

Băiatul în pijama dungată Această carte provocatoare , " The boy in the striped pyjamas " , este un roman dramatic, a carui actiune se desfășoară într-un loc teribil numit Auschwitz , în timpul celui de-al doilea război mondial. Autorul John Boyne , isi descrie propria creatie ca fiind " o poveste a inocentei într-o lume a ignorantei " ,actiunea relevand consecințele unui război oribil asupra vietii oamenilor . Romanul spune povestea unui băiat german in varsta de nouă ani ( Bruno ), care , în ochii unei societăți bolnave , leagă o prietenie adevărată cu " persoana nepotrivita " , Shmuel , un băiat evreu , acțiunea începând atunci când Bruno , care are o viață satisfacatoare , se mută la Auschwitz împreună cu familia lui, pentru că tatăl său este numit comandantul unei închisori. Într-o dimineață , Bruno ,curios, cercetează împrejurimile închisorii, zărindu-l prin gard pe Shmuel,

care este în acest lagăr de concentrare , împreună cu alți multi evrei , pentru că germanii doresc să-i omoare , din rațiuni politice absurde .El îi va aduce alimente lui Shmuel mai multe zile la rand, astfel prietenia lor devenind tot mai puternică. Romanul ajunge la punctul culminant dramatic atunci când Bruno, îmbrăcat în pijamale dungate ca și oamenii din lagar, pentru a nu fi observat, trece pe partea cealaltă a gardului , în lagăr,

încercând să-l ajute pe prietenul său de a-și găsi tatăl. Îndrăzneț fiind și purtând și el pijamale în dungi, el este luat drept un evreu. Sfârșitul romanului este dramatic , cu mult suspans și neprevizibil , și odată ce îl veți afla , veți vedea cum războiul poate ruina viețile și destinele unor oameni nevinovați ! Ca un corolar, recomand acest roman extraordinar, prin prisma faptului că John Boyne l-a scris într-un mod sensibil, făcându-mă să înțeleg de ce lumea nu mai are nevoie de războaie distrugătoare NICIODATĂ ! Roxana CÎȘLEANU, Clasa a VII-a A MICHAEL ENDE ESEU PREMIAT la Concursul Național de Creație Literară ,,Tinere Condeie", aprilie 2013 Pe mine m-a impresionat Michael Ende, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori germani ai secolului trecut, mai ales datorită romanelor sale pentru copii, printre care se numără și “MOMO” sau “JIM NASTUREL SI LUKAS, MECANICUL DE LOCOMOTIVĂ”. Mă impresionează cuvintele lui, deoarece sunt ca si magice, îți dau impresia că ești unul dintre personaje și te cufunzi în miezul aventurii.

De exemplu, am citit de curând o carte pe care ne-a recomandat-o d-na profesoară de limba română pentru lectura particulară. Cartea se numește “MOMO”, scrisă de M.Ende. Momo este o fetiță care locuia în ruinele unui teatru. Un ceasornic o duce pe Momo în camera de unde venea timpul oamenilor. Acolo, Momo vede o floare mare care apare din întuneric. Avea niște culori deosebite. Dar, petalele îi cădeau la fiecare minut, deoarece oamen