I r . 10. Anul I.

FOIE L I T E R A R Ă - B E L E T R I S T I C Ă

APARE

IN S-IBilü, DÉ T R E I ORI P E LUNA.

PROPRIETÀ R-EDITOR ŞI REDACTOR

S I L V E S T R U M O L D O V A N .

SUMARUL: Tovarăşi nedespărţiţi sau

Sântul Dumitru . . . Carol Scrob. Asra (trad.) M. de Bonacchi. Aşa a fost sé fie . . Marg. Moldovan. Epigramă O. Bocea. Hoţul de cârlani (trad.) . Iulian Popcscu. De ducă Brebenel. Carte cu tablouride condeiu H C. Andersen. Scire literară — Râmurele :

Frunde şi frunduliţe . Vióra Magdu. Tinerimea română . . Silv. Moldovan.

Feliurite * * *

1 I . I II I. . . . I I . . I.I,

o o o o o o-o o ©-©-©- o-o o^o-o o -o-o o~<y ©o o o o o-o o o-o-̂ >-©-© -©-© o ©̂ o o o ©̂ ó

Nr. 10 Anul I.

• *-—. — í s ? ^ *' ' "* - - "

Apare: î n 1 0 , 2 0 s i 3 0 a fiecărei l u n i .

A b o n a m e n t u l : Pe an 6 fl., p e jumetate de au 3 fl., pe pătrar de an 1'70 fl.

Pentru România şi străinătate pe an 16 franci.

Proprietar-editor şi redactor Silvestru Moldoveni.

T O V A R Ă Ş I N E D E S P Ă R Ţ I Ţ I sau S Â N T U L D U M I T R U Comedie în ver

Carol

suri în 1 act de

Scrob. T u t e drepturile do reproducţiune

şi representare resérvate.

P e r s ó n e l e :

Poetul S-tul Dumitru Oficerul Musicanttd

Actorul Bancherul Gloria Sărăcia

Iama.

S-tul Dumitru în costum de arlechin; pe haine sunt lipite bilete tipărite cu : „Case de închiriat", „Plătiţi chiria" etc.

Gloria (Costum roman) cunună de lauri pe cap. Sărăcia, haine sdrenţerose, palidă, slabă. I ama (costum alegoric) haină negră cu fulgi albi represen-

tând zăpada. Căciulită de blană, etc. Scena represintă o cameră a Poetului. Un pat în fund. — O

masă încărcată cu cărţi şi cu hârtii. Flori. Scaune, etc.

S C E N A 1.

Poetul (şedend.) A h ! Iată erăşi tomna cu vecinica ei ja le , Cu frunde 'ngălbenite, cu cerul înora t ! Uritul se întinde din munte pană 'n vale, Urîtul este t6mna, al lumei împera t ! Melancolia negră pe câţi nu ne cupr inde?! . . . Cu noptea cresce dorul acelor ce iubesc ! 0 jale ne 'nţe lesă în lume se întinde Şi vai de cei ce 'n lume duc traiul p ă m e n t e s c !

(cade cu capul în mâni, visător.) (Pe o uşă din fund, apare Gloria, contemplându-1.)

Gloria. A ! Ia tă ' l ; vecinie plânge.. . Aş vrea se-1 fac ferice Dar nu ved nici un zimbet pe buza lui luc ind! (tare) Poete! . . .

Poetul (tresărind şi vedend-o, se scolă, cu braţele întinse spre ea.) Ce ved, Domne? Tu? . . . Visul meu? . . . Aice?. . . Inebunesc? . . . Sau pote că friguri me cupr ind? De când te caut în lume, imagine a lesă!

De când, de când, frumóso, alerg ca sé te pr ind! Acuma eşti la mine , aprópe 'n a mea c a s ă ; 0 , v ino! Vino 'n braţu-mi!. . . (Se repede cu braţele întinse spre ea, în acest moment apare

pe o altă uşă S-tul Dumitru ; Gloria dispare, Poetul e consternat.)

S C E N A 2.

S-tul Dumitru (întră ridénd.) Da réu mai eşti sminti t! Cum casa t a? . . . Plătesce!. . .

Poetul. Te rog, te rog mai l a s ă ; — Nu am acum...

S-tul Dumitru. Dar vecinie aşa te-am pomeni t ! Tot scrii verdi şi u s c a t e ; îndrugi, în poesie, Minuni din altă lume şi basme care n 'au Nici t recere , nici sare ; —- Curată nebun ie ! — H a i ! Scote iute banii , eă n 'am vreme sé s t a u !

Poetul. Eu ?... Bani ?... De unde, Domne ?... Te rog, te [rog, aibi mi lă !

S-tul Dumitru. In l o c se-ţi vedi de trebă, chiria se-ţi [plătesci,

Tu umbli după flecuri; pe ori şi ce copilă, Cu vorbele-ţi deşarte, te 'ncerci s 'ademenesci . Nebune ! Nu scii c 'astă di amorul sé plătesce întocmai ca chir ia? . . . N'ai bani, nu eşti iubit. Ca şi s tăpânul casei, femeia te primesce, Dar améndoi te-alungă, când punga s'a golit. — Plătesce sau... Afară!

Poetul. 0 di aş teptă încă!. . . S-tul Dumitru. De când me rogi întruna, o di şi ér o di.

Nu te mai cred, bă i e t e ! Poetul, (aparte). Ce inimă de s t âncă !

(tare) Ei bine, fă ce-ţi place, căci adi nu-ţi pot plăti. S-tul Dumitru (supérat.) Aşa ţi-e vorba, nene? . . . Ei las

Secuestrul lângă uşă . . . [că-ţi vine 'ndată Poetul. (întrerupându-1, ironic) Şi ce-mi vei secues t r a?

S-tul Dumitru. Tot ce-oiu găsi. Ved masa-ţi eu multe [încărcate.

Volume 'ntregi... Tot flecuri!... Dar... tot me voiu [distra.

Poetul. Ce (Jiei ?.. E cu putinţă"?.. Intrega mea comorâ"? S-tul Dumitru. Nu face cinci para le! . . Dar tot ţi le-oiu

Şi iarna, când urîtul adesea me doboră, [opri Cetesc pe Eminescu sau pe Alesandri. — A tale 's ne să ra t e : tu cânţi de sărăcie, De-amor şi de durere, — şi — adesea superat Pe iarnă şi pe mine, ne faci vr'o poesie Şi de calici ca tine, pe braţe eşti purtat . — Alege d a r : Secuestrul, ori bani acum înda tă !

Poetul. Pote mai e prin ceruri vr 'un drept judecă to r ! S-tul Dumitru. Vorbesci aşa de ceruri , par 'c 'a i fi fost

Prin locurile-acele, smintite muri tor! [vr'odată Poetul. 0 ! M'am plimbat adesea !... S-tul Dumitru. Cu gândul... 0 sciu b i n e ;

Dar cadi er în noroie, pe vechiul teu pămen t ; Uiţi stelele şi luna când te 'ntâlnesci cu mine...

Poetul (aparte). Audi ce vorbe spune şi lumea '1 crede sfânt! S-tul Dumitru. Dar, ce mai tu ra -vu ra? Plătesce-acum Poetul. Ţi-am spus că ri'am parale ! [ îndată! S-tul Dumitru. Atunci — s'a hoţărît ,

Chiar mâne îţi voiu vinde colecţia adunată , Sau o voiu lua acasă se-mi t recă de urî t !

Poetul. Ah! Nu-i nici O scăpare ! (Intră Bancherul )

S C E N A 3. Poetul, S-tul Dumitru, Bancherul.

Bancherul. Cu multă s ă n ă t a t e ; Ce faci, iubite-amice ? De mult nu te-am v&dut. 0 sciu, ai fost la m i n e ; — me iartă, ai dreptate Se fi ţifnos acuma, dar, zeu, nu am putut Ca se găsesc o oră se 'ntorc o datorie.. .

Poetul. Nu e n imic! — Poetul — t o t densul e da tor ! Bancherul. A! Apropo de a s t a : Cu dulce-aţi poesie

Cum merge ? — Eşti un geniu!...

'• Poetul. Nu fii l inguşitor! S-tul Dumitru (plictisit, nerăbdător, încet cătră poet.)

Aşa-dar, va se d'că, ne-am în ţe les ; pe mâne ? i Bancherul (asemenea încet cătră poet.)

Ia spune-mi, cine este bătrânul a r l ech in? Poetul (cătră bancher, înceţi

i Blasfemi!... E S-tul Dumi t ru! S-tul Dumitru (tot incet cătră poet) Aşa-dar cum r ă m â n e ? Bancherul (a parte). A! înţeleg acuma, un sfânt cu dracu

(tarei Dar Domnul?. . . N 'am ono rea ! ['n sîn. S-tul Dumitru. 0 ! Ai avut odată,

j Pe când plăteai chirie, — dar, pote m'ai u i t a t ! | Bancherul. Mi-aduc puţin aminte, — dar sciu că altă dată | Nu visitai pământul . | S-tul Dumitru. E i ! Lumea s'a sch imbat ! | A di chiar şi sfinţii 'n ceruri la aur sg închină, | (ironic) Toţi caută avere, toţi vor a fi bancheri . \ Bancherul. Aşa dar, după aur fiinţa ta suspină?. . . | S-tul Dumitru. Nu semăna, ţi-am spus-o, diua de adi

Şi-acum. — Cu plecăciune ! [cu ieri. Bancherul. Se ne vedem cu b i n e ! S-tul Dumitru (cătră poet, încet). Pe mâni, la r evede re ! Poetul. Se vii când te-oiu chiema. (S-tul Dumitru iese).

S C E N A 4. ' l'oetul şi Bancherul.

Bancherul. Şi ce caută, amice, est clown din cer la t i n e ? Poetul. C u m ? Nu pr icepi? Chiria venit-a se şi-o ia.

Şi nu am nici o frântă!.. . Bancherul. Dar, ce fel? Nu ţii minte

Că ai amici din scolă?. . . De ce nu mi-ai c e ru t ? : Poetul. Prietinia astădi e un cuvânt ce min te !

Pe lup de chinul oiei când ore l'a d u r u t ? ! Bancherul. Nu am venit la tine se fac filosofie! —

Dar am venit a-ţi spune că sunt amoresat Şi se te rog, amice, se-mi faci o poesie, Ş'o dau frumosei mele...

R Ă M U R E L E .

Frunte şi frunzuliţe. — Poesii poporale. —

Düte dor unele-ai pornit Unde-i fi bine primit, Düte printre ierburi, fen, Şi te du la badea 'n sîn.

Şi se scii dorule scii Bădiţa de te-a primi, Şecţi la el cât li trăi La mine nu mai veni.

Căci eu destul te-am purtat Şi 'n sîn dor te-am legănat Şi cu bine şi cu reu, Scie singur Dumneiţeu.

Scie şi frunza de fag Că te-am purtat dor cu drag. Te-am purtat etile 'întregi, Şi-acum la bădiţa mergi.

Viöra Magdu.

Tinerimea română. Nu voiu sé descriu aci cu de-a ménuntul rolul ti­

nerimii române în desvoltarea mai nouă a poporului nostru ; spatul pentru acesta îmi este prea mic. Voiu se ating înse unele momente , cari - caracter isezâ acest rol al tinerimei.

E fapt, că noi românii din Ardei n ' am avut tine­rime cultă, academică,- pană pe la începutul acestui- se­col, în numér mai însemnat până chiar la 1848. Pe timpul revoluţiunii lui Horia nu s'a aflat t inerime ro­m â n ă studiósa. Vor fi fost şi atunci puţini tineri români pe la scólele mai înalte din patr ie, dar aceştia s tăteau depar te de inima şi sufletul românului iobagiu, erau fii de nemeşi , cari — afară de doi trei cunoscuţi ca scrii­tori — nu sé identificau cu ţeranul român, ţ inend la casta lor nobilitară.

Adevărata t inerime academică română s'a ridicat din opincă în primele decenii ale secolului nostru, din părinţi preoţi şi iobagi, şi luptând cu cele mai mari greutăţi , cu sărăcia şi persecuţia, s'a înălţat pană la cele mai înalte grade academice, după cum erau la noi înainte de 1848, alăturea cu t iner imea ungurescă pri­vilegiată. Acesta t inerime, în mijlocul ameninţări lor şi ademeniri lor de-a se ungurisa, a r émas credinciosă po­porului împilat, a îmbrăţişat cu tòta căldura causa lui şi când a sosit momentele de jertfă, a dus în luptă tot

Poetul. Dar... Nu sunt inspirat. Bancherul. Las" câ-ţi descriu figura-i şi te inspiră îndată ;

Inchipuiesce-ţi, peru-i din sore că-i furat, Cu ochi ca doue stele, cu ochi care te 'mbată.. . .

Poetul, untrerupei Cu buzele de roze şi sînul, crin cu ra t ; Cunosc vocabularul!. . . D a r — cum vrei pentru tine Se scrie —• un altul versuri'?...

Bancherul. Ce-ţi pasă ?... Le plătesc!. . . Poetul (indignat) Ce spui ? Versuri plăt i te?. . . Venit-ai

Se m6 insulţi a m a r n i c ? [dar la mine Bancherul. B a ! Nici nu me gândesc.

Dar mie-mi trebui versuri şi eu nu le pot scrie, Iar tu, ai t rebuinţă de bani, — Nu este — aşa ?

Nimic, nimic mai simplu : îmi faci o poesie, lai bani, plătesci chiria, te 'mbraci , et cetera. . .

Poetul (aparte.) Are dreptate densu l ! Bancherul. Ce te gândesc i? Poetul (tare). Ei bine,

Ne-am înţă les! Voiu face aşa precum voesci. Bancherul. Aşa-dar fă-mi plăcerea şi vino pe la mine,

Am vinuri vechi şi b u n e : Cotnar şi Odobesci ; Şi-am audit că vinul ve place câte-odată, Că scriţi mai cu simţire când creieru-i aprins.

Poetul (aparte). Şi mai ales când este simţirea c o m a n d a t ă ! (tare. Se mergem (aparte) Ah! Nevoia la câte m 'a

(îşi ia pălăria şi iese la braţ cn Bancherul). ['mpins ? ! (Va urma.)

A S R A.

Dilnic prea frumosa fată A sultanului venea Înspre sară la avuzul, Unde apa şopotea;

(Traducere din Heine.)

Litro sară, grabnic, Damna Cătră el păşind, grăi : Al teu, nume, a ta ţară, Al téu ném, voesc a sci . . .

Dilnic sta, tot înspre sară Unde apa şopotea, La avuz şi robul tiner . . . Dilnic el îngălbenea.

Robul clise: Sunt din Yemen, Mohamet eu me numesc, Sunt de nem din acei Asra Carii mor dacă iubesc.

Mihaiu de Bdnacchi.

ce a avut bun şi nob i l : minte, inimă, curagiu, sciinţă, avere şi chiar şi viaţă.

Momentele de jertfa pent ru aces ta t inerime au fost la anul epocal 1848.

La început se afla, înainte de 1848, o mică ple­iadă de studenţi români în Cluş şi în al te părţi , cari visau şi plănuiau redeş teptarea politică a poporului ro­mân şi pe cari evenimentele din 1848 i-au aflat ca băr­baţi, s tând în serviciul românismului. Astfel au fost în­tre alţii Bărnuţ, Bariţ, Pumnul , Buteanul , Micheş, Ac-sente, ş. a.

La 1848 t iner imea studiosă română era represen- J ta tă în numer considerabil pe la scole. Când preludiul I marilor evenimente a început se se desvolte, pret inden- | du-se din par tea cetăţenilor noştri unguri uniunea Ar­deiului cu Ungaria, t iner imea română în Cluş, în Blaş, în Sibiiu şi în Oşorheiu îşi ridică vocea pent ru dreptu­rile naţionale ale poporului român.

Incepend dela studentul în filosofie din Cluş, Aprian Moroian, de loc din Săcele, care pe la sfîrşitul lui Mar-tiu 1848 când tineretul unguresc demonst rând striga pe stradele Cluşului: „Eljen a magyar nemzet" , el le respunse din mijlocul lor cu un pu t e rn i c : „Eljen az olâh nemzet" (Trăiescâ naţ iunea română) pentru ce era se fie macerat , şi pană la Avram Iancu, capul şi sufle­tul mişcării naţionale, activitatea şi zelul tuturor t ine­rilor din acest timp a contribuit în locul prim la redeş­teptarea, la consolidarea poporului nostru în acele vre­muri de grea încercare , la procederea uniformă, reso-

lută şi bărbătescă pentru câşt igarea drepturilor naţ io­nale şi apă ra rea onorei şi demnităţii nostre , ca popor.

Când la 25 Martiu 1848 Bărnuţ scrise în Sibiiu o proclamaţiune, în care să pret indea ţ inerea unui con­gres naţional român, ştergerea iobăgiei, recunoscerea românilor de naţ iune, care să-şi potă alege deputaţ i în dieta ardelenă şi apoi numai să se discute uniunea etc. cine a fost, carea primit cu entusiasm proclamaţiunea ace­sta, „scrisă din inima românu lu i "? Tinerimea, care a decopiat-o în mii de esemplare şi a răspândit-o în ţ a ra întregă, luptând pent ru ideile depuse în ea.

Un centru însemnat al tinerimii române era M. Oşorheiu]. In 1848 se aflau în Oşorheiu mulţi iuristi absoluţi români , ca pract icanţi la tabla regescă de acolo, sau cum se numeau e i : juraţ i . Toţi aceştia erau însu­fleţiţi de causa românilor asupriţi . Când colegii lor un­guri făcură o petiţ iune la monarch, cerend uniunea, tinerii români luară pa r t e la adunarea unde s'a făcut şi subscris peti ţ iunea, dar mai mult ca se protesteze în contra ei, er după aceea în 26 Martiu sara, în lo­cuinţa lui Avram Iancu, adunându-se în număr de vre-o 30 de inşi, hotăr îră conchemarea unei adunări naţ io­nale la Blaş, pe Dumineca Tomii. Acest pas este forte însemnat , căci el a avut ca u rmare ţ inerea adunări i dela 3/15 Maiu pe „Câmpul libertăţii".

A. Papiu Ilarian, ne-a păst ra t în istoria sa numele la câţi-va tineri, cari au luat par te la acesta aduna re a t inerimei şi cari sun t : Avram Iancu, Samoil Poruţ , Tordăşan, Tobias, Frâncu, I. Pinciu, Pet ru Roşea, Bota,

A S A A F O S T S E F IE . KovrJ/í. (Crmare Margareta Moldovan.

I f.,

i-am spus Lucreţio, că sunt forte ocupat, acum în săptămâna asta merg I a moşia din Drahoiu şi nu me re 'ntorc decât preste vre-o cineispredece cjile.

Lucreţia mai târdiu trecu cu vorba Ja vânat, mai ia pădure , spera că pe depar te şi cu frumosul

"j îl va descose şi despre Mărioră. Vlad îi înţelese apucătura , şi prin acesta apoi ii

deveniră simtemintele fată de ea mai întunecate şi chiar şi puţ ina simpatie de pănâ acum, se prefăcu în desgust şi antipatie, căci îi atinsese corda cea mai sen­sibilă — corda iuimei.

Acasă să puse Augustin erăşi pe gânduri. Din ce se gândea mai mult. din aceea se încurca

în gândiri şi amintiri mai tare. Nu putea nici de cum se iase la sfirşit.

In urmă se hotărî a-şi pune inima Ja probă, — se nu mergă un timp ore care la pădure .

Şedea totă dina încuiat în odaie, numai spre sară mai eşia când şi când. spre a face o mică primblare.

In modul acesta t recură doue săptămâni . Tot timpul se dădu gândurilor şi planurilor. După

o obosire de doue săptămâni ajunse la un resuLtat trist. Nu pot — îşi dise el — se mai rămân aici, me

duc ori-unde, unde se fiu depar te de ea. Cel puţin du­rerea nu o voiu simţi-o aşa mistuitore. Se stau aici şi se nu o văd, mi-e imposibil. — Te las Mărioră scumpă, te las cu Dumnedeu. El se por te grija sufletului teu bun, lipsit de părinţi, lipsit de fraţi, lipsit de tote plă­cerile şi de totă fer icirea. . . Dar ore unde sg r ă m â n ă ? Tot acolo în pădurea oraşului, — nesigur adăpost pen­tru e a ! Nu o pot lăsa aşa în nesiguranţă — nu mă lasă inima, care e ocupată numai de ea O Mărioră scumpă, se scii ce grije port eu pentru tine. Şi ore s'ar pu tea a l t cum? S'ar p,utea, ca inima aceea bună. ochi­

şorii plini de viaţă, obrajii aceia odinioră rumiori, zim-betul blând şi dulce cu deliciul seu îmbătător să ră­mână neîngrijite ? . . . Ah. o ideie îmi vine, în săptămâna t recuta am cetit, că să vinde pădurea oraşului, cu banii căreia vreau să zidescă o scoTâ, ore să o cumpăr eu, să o las lui Moş-Toder şi Mâriorei în folosinţă pană t r ă i e sc?

Cum îi plesni ideia acesta în cap, nu mai avu odihnă. îşi lua pălăria şi la drum.

Să duse la Grangul. — Servus frate Grangule, ce mai faci ? — Servus, tu eşti Augustine, mare mirare într 'a-

devăr. Den cugetam că te-ai călugărit, nu te vede omul prin societate, pe stradă, nicăiri. — Cum de vii acum la m i n e ? Mai dilele t recute am fost la t ine. să văd de mai trâiesci. Mi s'a spus, că eşti la pădure .

— Pote, dar să nu lungim vorbă multă. Am venit intr 'o afacere la t ine.

Mă miram să vii numai din prietinie. ' Spune, ce afacere te-a adus ?

— Am cetit prin diare în săptămâna trecută, că oraşul îşi vinde o pădure . Scii aceea, unde umblam noi la venat .

— Ş 'apoi? — Apoi eu aş voi să o cumpăr. — Tu ? Pent ru ce ? Ce lipsă ai tu de atâta pădure ? — Precum scii, pădure am puţină, acum dupâ-ce

mi-am vândut moşia dela Topor, vreau să cumpăr pă­dure. Pentru aceea am venit la tine să te rog să iai in-formaţiuni în cestia acesta. Ca advocat ai multe dara-veri cu cei de pe la primărie şi printre altele te-ai putea informa fără multă ostenelă.

— Bine, bine, asta să va face, dar aş vrea să fiu mai în curat cu planul acesta .

loan Marginen, Vasile Vespremian, Alecsandru Papiu, — toţi pract icanţ i la tablă, apoi t inărul Nieolau Bîrlea de la Blaş, care venise anume la Oşorheiu, ca t inerimea din Oşorheiu cu cea din Blaş se purcedă în înţelegere şi a rmonie .

Acesta din urmă, după ce s'a luat conclusul amin­tit, să duse la Blaş şi îl comunica cu blăşenii.

Fiind primit cu aprobare, profesorul Aron Pumnul făcu un convocator al adunării proiectate şi t inerimea studiósa din Blaş, care tocmai era să plece la vatra pă-rintescă pe ferule Paşt i lor , copiindu-1 în sute de esem­plare, îl luă cu sine şi-1 răspândi prin ţară.

Atât tinerii din Blaş. cât şi cei din Oşorheiu şi din al te părţ i să respândiră apoi în ţara întregă, agitând pent ru adunarea proiectată.

Etă cum caracteriseză A. Papiu Harían rolul ti­nerimii în acest punc t :

„Călător i rea tinerimei de-a lungul ţărei te făcea să-ţi aduci aminte de călătoria apostolilor şi de preco-nii romani , pentru-că nicăiri nu poţi ceti în istorie o însufleţire mai mare , de cum era însufleţirea acestor ti­neri aprinşi de dorul fericirei naţiunei române . Ei făceau adevăra tu l servit al preconilor romani, anun ţând româ­nilor pre tut indenea, „că se apropie diua màntuirei şi pen t ru aceea tot românul credincios să se afle pe Du­mineca Tornei în Blaş la adunare , ca să ţină consiliu cum se scape naţ iunea română din lanţurile străinilor".

Ţinerea adunări i proiectate de t inerime pe Dumi­neca Tomei n 'a fost concesă din par tea stăpânirii , dar s'a conces la alt termin, la 3/15 Maiu, când s'a şi ţinut.

Condusă acesta adunare de episcopi şi de alţi in­teligenţi români mai înaintaţi în verstă, t inerimea a avut misiunea de a lumina şi esplica poporului adunat din tote părţile ţărei scopul şi lucrările ei şi a griji de sus­ţ inerea ordinei.

Acesta misiune t iner imea şi-a împlinit-o cu succes eminent, ér mai târdiu a arătat , că dacă trebuie scie în­vârti şi sabia.

Şi aci terminăm, depunând o lacrimă de mulţâ-mită şi r ecunoş t in ţă pe mormintele acelora din acesta bravă t inerime, cari adi nu mai sunt în viaţă.

Puţinii, cari t răiesc încă, pot fi mulţămiţi , căci esemplul dat de ei toţi, a fost urmat cu însufleţire de generaţiunile de tineri u rmătore pană a d i : el a fost şi este isvorul, din care t iner imea tuturor timpurilor pote se-şi ia iubire de ném înfocată şi însufleţire şi curagiu pent ru e luptarea drepturilor poporului.

Tiner imea română dela 1848 prin iubirea, devo­tamentul , munca şi abnegaţ ia de sine, puse în serviciul causei române , a scris cu litere neşterse una dintre cele mai frümóse pagini ale istoriei némului nostru.

Silvestru Moldovan.

— Eu cred. că e destul de clar cjis. Vreau se o cumper şi pace .

— Augustine fi sincer, lasă îneunjurările, se vor­bim prietinesce, dor suntem prietin din copilărie. Cred c ă ai avut timp destul, ca se te convingi ce om sunt. Aş voi se aflu dela tine totul, mai mult decât sciu e u ; a ş voi se . cunosc viaţa ta de acum.

— Cum vii tu la aşa ceva ? — Cum stai cu Lucreţia ? — Tot ca pană aci. — Sper, că în curend vom juca la nuntă. — La nuntă pote, numai nu la a mea. — Augustine dragă, spune-mi odată sincer ce vreai

tu , ce ai de gând se faci? — Nici eu nu sciu încă ce voiu face. — Scii frate, că tu me pui pe gându r i ? Ţi-aş

dice ceva, dar nici nu sciu cum se încep, căci par 'că nu mai suntem amicii de odinioră cei vechi, cari îşi spuneau tote secretele unul altuia. — Ne-am îns t ră ina t . . . Crede-me, că de multe-ori m ' am cugetat la tine şi de multe-ori am voit se îţi ofer ajutoriul meu, dar n ' am îndrăsnit vedendu-te aşa rece. — Te-am vedut de multe-ori venind dela pădure cu puşca pe umer, gânditor, cu faţa tristă şi abătut , voiam atunci se merg la t ine,

se te întreb ce iţi lipsesce, dar erăşi am cugetat se te las — se nu te super cu întrebări . . . Nimeni nu s'a interesat atât de tine. ca mine.

— Iţi mulţâmesc — dise Augustin stringend m â n a amicului seu.

— Spune-mi Augustine ce durere ai în i n i m ă ? De Lucreţia sciu că nu îţi place. Logodna ta precum a m aflat s'a făcut, numai pent ru împlinirea ultimei dorinţe a mamei tale. Spune-mi iubesci pe alta, şi pe c ine? Dor putem face ceva.

— Lasă frate nu me mai întreba. Trebue se scii, că aceste sunt ceştii delicate şi forte strict personale . In amor sunt nenorocos. t rebuie se suport durerea pană în capet . Ce înţeles ar avea se ţi-o mai împărtăşesc şi ţ i e ?

— Nu mai pot ascunde nimic, nu me lasă inima, iţî spun dar verde ce sciu. Am audit vorbindu-se, ba mi s'a spus şi mie, că tu ai sta în reiaţi uni de -amor cu Măriora lui Moş-T6der pădurariul . . . Sincer să îţi spun. eu nu am credut şi nu cred nici astădi. Cu tote că. Măriora este o fată drăgălaşe în feliul seu, şi fru­muşică chiar, dar tot nu se potrivesce . . .

— Pentru ce nu, Măriora este un ânger, pricepi ? . . . Să potrivesce cu ori-cine.

— Va se dică tot e ceva în lucru. (Va urma).

- o j > ! i î < » o - — • —

E P I G R A M Ă . Astă viaţă-i o crâncenă luptă cu s&rtea tirană

Nu-i fericire, în clar cauţi, aci pe păment; Aeli pe o frunte senină, lucesce cunună de lauri

Mâni acel om e târît fără de mila- 'n noroiu. O. Bocea.

H O Ţ U L D E C Â R L A N I . Povestire (lin Carpati.

£7 lobul strălucitor al sorelui plana încă de-asupra mu-1 »\ chei ameţi tore a unui ram vestic ăl Carpaţilor su-V f dici. De tot la vale. — pe şeş-— unduia deja ceţa al-^ burie a seni . ce se întindea ca un spectru, ridicân-

du-se din ce în ce tot mai sus. Numai trunchiul lat al celui mai puternic colos de munte din aceste regiuni, al giganticului Paring. mai era luminat încă un moment de lucirea roşietică a sorelui apunetor . . . Acesta încă se stinse, lăsând loc nopţii, ce cu iuţelă îşi întinse velul întunecos. Ju r împrejur pretut indenea domnea o linişte serbătorescă, majestosă, er vîjeitul lin aprope amuţit al pădurilor şi păraelor, făcea se apară liniştea şi mai pe-t rundetore .

Deodată începură a licări mici lumini presăra te prin întunecimea nopţii de vară târdie. — Erau ore li­curici ? Dar pe acest t imp nu se mai aflau de aceştia, aici pe înălţ imi; er celce nu se afla pentru prima oră aici sus, trebuia se scie , că punctele lucitore, erau de l a locuinţe omenesci.

Pe trunchiul masiv al Paringului nu se pote cultiva cu succes nici grâul, nici porumbul, dar pentru aceea sunt în abundanţă livedi de munte , poeni încântătore cu erba desâ, din care causă muntenii de pe aici sunt aprope fără escepţie oieri, cari în limba poporului se numesc baci, ciobani. Maieriştele lor zac risipite in dis­tan ţe mari una de alta, adeseori chiar câte de o oră.

Albert A m l a c h e r * )

încâ t priveşce aranjamentul şi modul de construcţie, sunt tot cam pe o formă.

In mijlocul unei livedi estinse, înprejmuită de pă­duri şi dumbrăvi , se ridică casa de locuit, — un edi­ficiu de lemn parter , aşedat pe un fundament solid de petră , cu coperiş de şindile şi cu o straşinâ lată, aşe -dată pe stâlpi. Int rând pe uşă, ce numai iarna o ţin în­chisă, dai într 'o t indă spaţiosă. ce formeză centrul ca­sei şi în care se află vatra. La drepta se află de regulă odaia cea mare de locuit, la s tânga una mai mică sau chiar şi done. înaintea casei este grădina de legume îngrădită cu zăbrele, er grajdurile şi şurile sunt situate neregulat şi la distanţe mari una de alta, precum şi de casă.

Locurile de păşunat din inmediata apropiere a maierului sunt cruţate cu îngrijire şi numai în par te păscute, er restul se eosesce şi se păstreză ca nutreţ

*) Pentru aceia dintre cetitorii foiei nostre, cărora nu le-ar ii cunoscut acest uume, amintim, că d-1 Dr. A. Amlacher, preot evangelic săsesc în Komos (lângă Orăştie) a scris o mulţime de naraţiuni, schiţe etc. cu subiecte clin viaţa poporului nostru. Ele au apărut în foile: „Das Buch fur Alle", „Ilustrirte Chronik der Zeit", „îjber Land u. Meer" prin anii 1878-1882 şi au fost re­tipărite în broşuri, în mai multe ediţii.

Credem a face plăcere cetitorilor noştri traducend _ cu per­misiunea autorului unele din ele, drept mulţămită pentru interesul ce are dânsul fată de poporul român si de manifestaţiile vieţii lui.

Red.

pe iarnă. După ce s'a terminat cu adunatul fânului, fânul se pune în clăi mar i depărtate una de alta. Atât aici cât şi la clădirea edificiilor sunt conduşi de principiul de a isola cât se pote obiectele, ca în caşul unui incen­diu aprindendu-se unul se nu fie periclitate şi celelalte prin inmediata apropiere.

Muntenii de pe aici sunt resbunetori . Dacă nu pot face inimicului alt reu, sunt gata a-i pune tăciunele în şură la vre-o ocasie binevenită. Acesta o scie fie-care şi de aceea se şi păzesc de a înlesni vre-unui vrăjmaş actul de resbunare .

Cea mai simţită daună este perderea nutreţului . Un baciu sau oier bogat are adeseori tu rme constătă-tore din mii de oi şi astfel ardendu-i fânul, ajunge în cea mai mare perplesitate. Acesta înse nu este unicul pericol de care este ameninţat . Cel mai temut este ho­ţul de cârlani, care-1 cerceteză din an în an, micşo-rându-i în mod simţitor produsul turmelor.

Secerişul proprietariului de turme este spre sfîr-şitul verii, când sunt cârlanii graşi şi cu preţ şi se pot m â n a la târg. Din preţul cârlanilor vîpduţi îşi pote plăti

a renda pentru păscutul munţilor din teri streine, unde îşi ţin turmele preste vară. Şi tocmai atunci se pun hoţii pe l u c r u şi arareori scapă economii fără daună. Graniţa română fiind aprope, uşor o ajung şi t recendu-o, oile furate sunt perdute pentru totdeuna, căci gazdele de hoţi le iau în primire şi le aduc erăşi înapoi pe lângă un paşa­port , fără a se mai teme de urmărire şi astfel le vând în târgul cel mai apropiat . Totă ostenela ce-şi dau jan­darmii de a-i prinde e zadarnică. Numai dacă ajunge vr 'unul în mâna ţeranilor infuriaţi cari îl „esecut" fără multă ceremonie, adecă îl tocă în cap, mai întră groză în mişeii aceştia, fâcându-i astfel se le t recă pofta de meserie pe câtăva v reme .

Intr 'o sară, spre sfirşitul verei, şedeam pe un scă­unel, în pridvorul unei case eiobânesci de felul des­cris, — dus pe gânduri . Din gânduri fui trezit de paşii greoi ai gazdei mele, de baciul Ilie, care-mi era bine cunoscut de ani de dile şi în a cărui casă aflasem şi de as tădatâ o primire ospitală după obositorele escur-siuni prin munţi.

(Va urma.) Trad. de Iulian Popescu.

D E D U C A Pe un album.

— lat ' a lbumul, te rog scrie Pent ru mine-o poesie,

Scrie adi, că mâne p l e c . . . — Nu-s poet,, şi-i nebunie Se 'nvoci musele se vie,

Se te 'nspire, tu cap — sec.

Totuşi scr iu: „Copilă dragă, Fie-ţi calea 'n viaţa 'ntregă

Bătută cu trandafir i ; Şi albastrul ceriu cu aştri Revărsat în ochi albaştri

Fie-ţi scut de amăgiri .

Eră sortea, care mie Mi-e duşmană, fie-ţi ţie

Bună şi ocro t i tore ; Sg-ţi păstreze 'n neştirbire Pa r t ea ta de fericire. —

Scumpa nostrâ că lă tore" . Brebenel.

CARTE CU TABLOURI DE CONDEIU. S a r a a d o u a .

„Eri s'a întâmplat", aşa îmi povestea luna „privind în o curte mică, care era încunjurată cu case, am v£$ut o cloşcă cu unsprerlece pui; o fetiţă frumuşică făcea sări­turi împrejurul lor. Cloşca clocăi şi îşi întinse înspăimân­tată aripile, ca se îşi scute'scâ puii. Atinci veni tatăl co­pilei, o sfădi, er eu plutii mai departe, fără si me~ mai cuget la acesta. Astă sară inse", cu căte-va minute mai nainte, erăşi privii jos în aceeaşi curte. Acoh era linişte, dar în curend veni fetita cea mică, se furişă în tăcere la cotigar, trase rătesul dela uşe şi se" vîrî în lăuntru la cloşcă şi pui; aceştia începură si sbiere şi să sbo're îm~

Din H. C. A n d e r s e n . * )

prăştiaţi, er mititica s'a luat după ei, eu vedeam curat ace­sta, fiindcă priveam prin o gaură din părete. M'am su-perat pre fetiţa cea rea şi m'am bucurat vedend, că vine tatăl seu şi o sfădesce mai aspru ca ieri, prineţendu-o de mână. Ea îşi dădu capul înderept şi în ochii ei albaştri se iviră lacrimi. „ Ce faci tu aici ?" întrebă el. Ea plân­gea. „Am vrut se merg în lăuntru"', oţise „ca se sărut cloşca, şi se o mg de iertare pentru ieri şi n'am cutesat se-ţi spun". Tatăl sărută pe frunte dulcea nevinovăţie şi eu am sărutat-o pe ochi şi pe guriţă".

S C I R E L I T E R A R A . Dl Ion Pop Ecteyanul s'a decis a întemeia o re­

vistă florcloristă, urmărind lăudabila intenţiune, de-a aduna la un loc productele literaturei nostre poporale, prin ceea ce densul va uşura mult lucrarea acelora, cari se ocupă cu studii în l i teratura poporală , punendu-le la disposiţie materialul de lipsă.

Urând succes nouei întreprinderi, reproducem anun­ţul trimis fdiei nostre :

„Săteanul" va fi numele unei reviste, ce va apare din 1 Septembre a. c. odată pe lună in broşure de 4—5 cole şi va cuprinde literatură poporală în prosă şi în

poesie. Scopul acestei reviste va fi de a aduna la un loc — dupâ putinţă — tot materialul literaturei nostre poporale, a tât cel neapăru t încă, cât şi cel ce se află împrăştiat prin calendarele şi foile apărute pană adi.

Cei ce cunosc valorea acestui material sunt rugaţi a sprigini acesta întreprindere. — Preţul pe un an întreg va-fi G fi. sau 15franci. Materialul: poesii, colinde, bo­cete, snove, poveşti, mituri, ga cituri, proverbe, ş. a., precum şi abonamentele sunt de a se trimite la red. revistei „Săteanul J m F o p R e t e g a n u l

in Besztercze-Monor (Transilvania).

1?

Una şi alta. C ă s ă t o r i a cu c u m n a t a . La noi. precum sciut este

nu e permis a lua in căsătorie pe sora nevestei morte . Aşa este asta şi in Englitera, cu tote că acolo s 'au fă­cut de multe-ori încercări pentru schimbarea legii de oprelişte. In luna trecută erăşi s'a făcut în parlamentul englez propunerea, ca se fie permisă căsătoria între cumnat şi cumnată , dar a fost respinsă, acum a un-spredecea oră.

In decursul timpului, de câte-ori a venit la des-batere acesta cestiune, to tdeuna s'au înşirat mai multe a rgumente atât în favorul ei, cât şi în contra-i. Dintre tote însă, cea mai curiosâ argumentare a fost a lordu­lui Palmerston, care a (dis:

„Legea acesta ar fi forte de folos şi binefâcetore, căci ar da posibilitatea, ca omul se se însore de două ori şi — totuşi şă aibă numai o socrâ".

* * Sinuciderea ca mijloc de traiu. Pană acum n'a

sciut lumea, că şi prin sinucidere îţi poţi câştiga mij-loce de esistinţă. în Paris inse omenii sunt invenţioşi şi dintre toţi de sigur cel mai invenţios este- Leon Gillet, care a ară ta t lumii, că şi acesta e posibil.

Dl Gillet „se sinucide" de obiceiu vara. ' Ese la pr imblare în bois de Boulogne, îmbrăcat în haine se-răcăciose, dar curate, îşi alege un loc cu frecuenţâ, aca ţă funia de o crengă şi când aude paşi în apropiere îşi aruncă latul in grumazi şi se spânzură . Omenii alergă în grabă şi-i taie funea. „Nenorocitul" înse e le­şinat şi numai într 'un târdiu îşi vine în fire. La între­bările omenilor încă nu pote răspunde, ci le scote un bilet din buzunar , pe care stă scris:

„De două dile n ' am avut ce mânca. Nu mai pot suferi miseria. Adio lume şi viaţă."

Grozav lucru, de două cliîe se nu m â n c i ! Mai târziu „bietul om" începe a vorbi. El istori-

sesce, că a fost impiegat la o bancă în provinţâ ; banca a bancrota t şi el a rămas fără pâne . er aici nu capătă aplicaţie.

— Dar ai familie ? — îl întreba omenii. — Of, am nevastă şi trei băiaţi mititei, cari flă­

mânzesc şi mă aşteptă se le duc pâne . Of, pentru ce nu m'aţi lăsat să m o r ?

Omenii să înduioşazâ. Un domn mai milos îşi ia pălăria în mână şi face o colectă pentru familia „ne­fericită" şi e vesel, că pote da dlui Gillet vre -o sută de franci.

: Dl Gillet plecă şi după-ee perde din vedere pe ! binefăcători, întră vesel şi şuerând printre dinţi, în o j cafenea :

— Chelner, un absint — comandă el. *

* * I s t o r i e de c r ino l in . Nu este împlinit anul, de când

s'a vestit prin lume, că un croitor de haine feme-iesci vrea se facă se învieze din morţi un monstru repausat — crinolinul. La vestea acesta, precum seim, s'a revoltat opiniunea publ ică ; cu deosăbire au protes­ta t bărbaţii , cărora s'au alăturat apoi şi femei multe, ba s'au format chiar şi societăţi , ai căror membrii s 'au deobligat a nu lua în căsătorie nici când o femeie, ade­rentă a crinolinului.

Oposiţiunea aces ta puternică a înv ins ; crinolinul n 'a cutezat să iase la ivelă. Şi pu tem afirma, că el mort va r ămâne pe vecie, căci ori-ce încercare , ce să face de a-1 introduce, este zadarnică. Etă d. e. ce au păţit dilele t recute două adepte de-ale crinolinului, după cum scriu foile din Germania :

Pe stradele unui oraş de frunte al Germaniei au ieşit dilele aceste două dame cu crinolin. Trecătorii in­teligenţi le-au primit cu suris despreţuitor, dar plebea şi cu deosăbire ucenicii de pe la prăvălii, au început a le urmări , a le bajocori, a le huidui — pent ru crino­lin. La strigatul lor s 'au adunat mii de omeni, — dar nimeni "nu cuteza să le ofere scutul. In fine au fost si­lite să se refugieze în o boltă, de unde s'au urcat în o t răsură . O parte a publicului au urmări t cu sbierete şi fluierături şi t răsura.

Acum poftim domnelor a încerca, să luaţi careva crinolinul pe s t r adă !

Anecdote. Un dascăl cu o diplomă veche.

E reu să fi şi dascăl, ba încă pe la sate Unde tot nă tângul e pus se 'nveţe carte Erau şi t impuri bune, când învăţai cetitul Scriere, rugăciune, cântări şi socotitul, Dar vremurile acelea de mult s 'au s t recurat . Acum se cer mai multe că lumea 'nâ in ta t Ba chiar dela guvern să întocmesce planul Care să preface aprope în tot anul, Se cere istorie, sciinţe naturale , Fisică, limbi străine în scole poporale.

Adese bieţii dascăli mereu tot scormonesc La cărţi întregi de-a rândul şi le rescetesc. Învaţă la sciinţe, cetesc la cea fisică. Şi dimineţa 'n scolă nu sciu mai nimica. Acesta se esplicâ, că ei au învăţat Numai din cetire, din scris şi calculat. In t impuri din vechime fisicâ nu era Din sciinţe naturale nimic nu se învăţa Acum e lucru mare , că ei la bă t râneţe Să prindă cartea 'n mâna d'a rostul să î n v e ţ e ; Dar n 'are ce să facă, el trebuie se scie, De nu, e dat afară şi scos din dăscălie.

Aşa-mi aduc aminte, e'un dascăl reu de gură Să puse să esplice in scóla din „natură" El clise : „infusorul este un dobitoc Pe care om cu ochii nu-1 vede de loc" Le spuse nu odată, dar de mai multe-ori Ce fel de animale se ţin de infusori, Copii toţi din scola, nătângi ca pe la sate, Priveau la bietul dascăl cu gurile, căscate , Dar nu era nici unul care se 'nţelâgă Ce spuse bietul dascăl în lecţia în t regă ; Ér dascălul p rovocă : „să-mi spună Petrişor Ce-am dis odiniorâ, că ce e infusor?" Băiatul Petrişor sé scóla din şedut Şi d ice : „elefantul, că eu nu Tarn védut!" „Ba un nătâng ca tine, vei sta la închisore V'am spus că elefantul e boul cel mai mare*.

„Deci manile pe bancă şi toţi se ascultaţi Aceia, care sciţi în sus se vă sculaţi. Care-mi sciţi răspunde la asta întrebare, Care dobitoc sciţi că este cel mai mare ?" Era linişte mare, şi numai Gligor Stroia Să scolă şi răspunde- c ă : „calul dela Troia!" „Ba tu măgar cu corne şi boule 'ncălţat, Unde ţ 'a fost mintea când eu am espl ieat? Vă dau o săptămână ca timp de învăţat Car ' nu-mi va sci atuncea, să sciţi că o să-1 bat ."

„Să t recem la reptile. Aceste animale De fel nu au pieiore, ci să târăsc pe fole: Aşadar reptilă aceea să numesce Care nu pote merge ci numai se târesce, Aşa de pildă şerpii şi alte mohundeţe Care de fel umbletul nu pot ca să-1 înveţe Să te vedem acuma pe tine măi Chirilă Că sci-mi-ai tu a spune de pildă o rep t i l ă?" „Sora mea cea mică nu-i reptilă ore, Ea încă nu prea pote se umble pe p ie iore?" „Ba, măta şi cu tine încă sunt rep t i le ! Unde ţi-a stat capul, n 'ai mai avea dile ! De adi în şase clile de nu-mi vei scii chiar bine Voiu smulge fără milă urechia dela tine. Răspunsurile v6stre sunt astădi de minune Să t recem la alt studiu, la religiune".

„Tăceţi dară cu toţii, să-mi spună singur Toma Ceva despre Cain şi ceva despre lona ! " Toma se ridică şi capul sus şi-1 ţine, S 'apucă şi înşiră mai multe mai puţine. El dice despre Iona că ar fi fost pescar Er despre Cain nu-i vorbă, Cain a fost telhar, „Destul e, măi Tomico, din tine nu aştept

Mai multă 'nţelepciune. că n u eşti p rea deştept . Acum plecaţi acasă, că astădi am gătat Vedea-voiu insă mâne , că ce mi-aţi învăţat.

Ploeşci, în Iun iu, 1894. 1. Cândca.

De ale casei. Despre î ng r i j i r ea p e r u l u i . (Sfîrşit.) In acesta scri­

ere am căutat pe cât a fost posibil a ară ta într 'un mod practic mai mult medicamentele cele mai popora le ; de aceea dar nu las a-mi scăpa din vedere şi metodele cele mai poporale, de care poporul mai cu înlesnire se folosesce, cu tote că şi medicina le admite fiind compuse din substanţe folositore. Etă dar ce găsim în „Analele academiei române" Seria II. Tom. XII., „Me­dicina Babelor" de Dimitrie P. Lupaşcu, membrul aca ­demiei, la pag. 73 sub titlul „Crescerea părului" .

„Totdeuna unui bolnav de lungore, după ce se în­dreptă, îi pică părul t o t ; şi pentru a face să crescă pă­rul la loc se se întrebuinţeze u rmătore le :

„Se iai vârfuri de muguri de plop uscaţi , frundă de dafin, frundă de ismă de grădină, frundă de ros-marin, grăunţe de inupere, sămânţă de molotru, flori de livant din tote câte 20 dramuri (sau 60 grame), şi alune prăjite 100 dramuri (300 grame). Aceste tote pi-sându-se bine, câte una deosebit pană ce se va face praf să se pună într 'o tingire nouă spoită, cu jumăta te oca unt prospăt nesăra t (600 grame), una litră (300 grame) vin vechiu, şi să se pună la foc se fiarbă bine şi lin, mestecându-se mereu cu o lingură de lemn spre a nu se arde , pană va scădea vinul ; îndată să se ia t ingirea de pe foc şi mestecându-se pană se va reci pe jumăta te , să se strecore alifia într 'o farfurie curată printr 'o petecă şi se se pice în alifie un dram (3 grame) unt de cuişore sau de percament sau de mii de flori, şi amestecându-se mereu pană se va s le i ; apoi să se pună într 'un borcan şi se se ţină la r e co re ; din care să se ungă pelea capului de două sau trei ori pe săp­tămână , spălându-se to tdeuna capul cu vin ca ld ; ferin-du-se de a se spăla cu leşie, precum de a se pâdi şi de râcelă că în curând perul va cresce mai frumos de cum a fost".

„Er dacă vrea, ca părul să fie şi creţ să pue o beşică de vită pe cap în loc dc căciulă, şi să o ţ ină pană ce părul va fi mare şi va avea un per creţ pen­tru to tdeuna" .

Dr. Elefterescu.

Şaradă. Trei litere mă fac pe m i n e ;

Cetindu-le cum să cuvine Prea uşor ve vine 'n minte Căci eu merg tot înainte. Er de-a M o r s e l e cetit M'aţi mânca cu toţii fript, întors cetit, ve spun drept Atunci merg numa n d ă r e p t ;

De veţi sta şi judeca Şi 'n mijloc veţi pune un „a" Prea uşor mă veţi afla.

I. Cândea. Terminul deslegării este pană la 18/30 Iuliu a. c.