GRUP ŞCOLAR INDUSTRIAL DE ELECTROTEHNICĂ ŞI TELECOMUNICAŢII - CONSTANŢA

PROIECT DE CERTIFICARE A COMPETENŢELOR PROFESIONALE

TEMA LUCRĂRIIFUNCŢII DE TRANSFER ALE SISTEMELOR

AUTOMATE

Liceu tehnologic ruta directăProfil Tehnic - Nivelul 3

Calificarea: Tehnician în automatizăriAn de absolvire 2013

Elev:Bugu George- Adrian

Clasa a XII-a E

Îndrumător de proiect,Prof. ing. Dumitrache Claudia

CUPRINS

Argument

Capitolul I : Noţiuni generale

I.1. Noţiuni de sistem …………………………………………………………..4

I.2. Sistem automat. Structuri de sisteme automate……………………………7

I.3. Clasificarea sistemelor automate…………………………………………..11

Capitolul II :Funcţii de transfer ale sistemelor automate

II.1. Calculul performanţelor SRA cu ajutorul funcţiei de transfer …………..14

II.2. Regim staţionar şi regim tranzitoriu …………………………………….17

Capitolul III : Norme de tehnica securităţii muncii …………………………..21

Bibliografie……………………………………………………………………23

1

Argument

Omul, ca fiinţă superioară, a fost preocupat din cele mai vechi timpuri de a cunoaşte şi

stăpâni natura, de a dirija fenomene ale naturii în scopul uşurării existentei sale. În procesul

cunoaşterii, omul urmăreşte evoluţia în timp a unor mărimi caracteristice in raport cu evoluţia

altor mărimi, evidenţiind astfel grupul mărimilor care definesc „cauza” şi grupul mărimilor ce

definesc "efectul". Observaţiile asupra presupuselor cauze şi efecte au condus şi conduc la

evidenţierea unor legi, care, creând relaţiile dintre „cauze" şi „efecte", caracterizează fenomenele.

Stabilirea unor legi ce caracterizează fenomene ale naturii şi definirea unor modele ale

fenomenelor au permis omului o cunoaştere şi interpretare aprofundată a multor fenomene,

reuşind să le dirijeze în scopul îmbunătăţirii condiţiilor sale de viaţă, al reducerii eforturilor fizice

şi intelectuale, al uşurării existenţei sale. În acest proces, omul a parcurs următoarele etape:

Etapa mecanizării, în care s-au creat pârghia, roata, scripeţii, multiplicatoarele de forţă de

cuplu, ansambluri de calcul mecanizat etc., cu care omul şi-a uşurat eforturile fizice şi intelectuale

pentru producerea de bunuri materiale.

Etapa automatizării, în care omul a fost preocupat sa creeze mijloace materiale care să

deducă sau să elimine complet intervenţia sa directă în desfăşurarea proceselor de producţie.

Astfel, în aceasta etapă, omul desfăşoară cu precădere o activitate intelectuală, în funcţii de

analiză, control şi conducere.

Etapa cibernetizării şi automatizării, în care omul este preocupat de crearea unor asemenea

obiecte materiale care să reducă funcţia de conducere generală a omului şi să dezvolte sistemul de

informare. Astfel au fost create calculatoare şi sisteme automate de calcul cu ajutorul cărora pot fi

stabilite strategii de conducere a proceselor de producţie şi sisteme de informatizare globală.

Ansamblul de obiecte materiale care asigura conducerea unui proces tehnic sau de altă

natură fără intervenţia directă a omului reprezintă un

echipament de automatizare.

Ştiinţa care se ocupa cu studiul principiilor şi aparatelor prin intermediul cărora se asigură

conducerea proceselor tehnice fără intervenţia directă a omului poartă denumirea de automatică 

2

.Automatizarea reprezintă introducerea în practică a principiilor automaticii. Ansamblul

format din procesul (tehnic) condus şi echipamentul de automatizare (de conducere) care asigură

desfăşurarea procesului după anumite legi poartă denumirea de sistem automat.

Pentru o mai bună înţelegere a acestei teme şi pentru familiarizarea rapidă cu elemente şi

limbajele tehnice, pe care un bun tehnician trebuie să le cunoască, am structurat această lucrare în

5 mari capitole, în care am încercat să fac o viziune uniformă şi generală asupra acestei ramuri a

automatici, deoarece această ramură este într-o continuă expansiune şi modernizare, şi de aceea

eu am încercat să o simplific şi să o fac mai pe înţelesul tuturor, şi a celor mai puţin familiarizaţi

cu acest domeniu

3

CAPITOLUL I

NOŢIUNI GENERALE

I.1. Noţiuni de sistemFuncţie de gradul de dezvoltare şi de nivelul de cunoaştere al fenomenelor, omul creează

mijloace tehnice cauzale destinate reducerii eforturilor sale fizice în procesul de dirijare a

evoluţiei unor fenomene naturale, a uşurării existenţei sale.

Mecanizarea îl eliberează pe om de eforturile fizice mari şi consumurile mari de energie,

dar omul rămâne nemijlocit legat de procesul de producţie.

Automatizarea urmăreşte eliminarea intervenţiei directe a omului în procesul de producţie.

Etapa conducerii complexe a proceselor tehnologice a permis realizarea unor mijloace

tehnice (tehnica de calcul) care asigură conducerea complexă a proceselor, fără intervenţia directă

operatorului uman, după strategii elaborate chiar de asemenea mijloace tehnice (cibernetizarea).

Ansamblul de obiecte materiale care asigură controlul desfăşurării proceselor tehnice sau

altor categorii de procese, fără intervenţia directă a operatorului uman, se numeşte echipament de

automatizare.

Ramura ştiinţei care se ocupă cu studiul metodelor şi mijloacelor prin intermediul cărora

se asigură conducerea proceselor tehnice, fără intervenţia directă a operatorului uman, poartă

denumirea de automatică. Implementarea practică a acestor principii, metode şi mijloace poartă

denumirea de automatizare.

Sistemul este o colecţie de obiecte convenabil aranjate şi interconectate funcţional. Acesta

are ca legături cu exteriorul doar mărimile cauză şi mărimile efect.

Considerând că u1, u2,..., un sunt mărimile cauză (sau variabile de intrare) şi că y1, y2,..., ym

sunt mărimile de efect (sau variabile de ieşire), schema bloc a unui sistem S se poate reprezenta

ca în figura 1.

4

Pentru conceptul de sistem se pot da mai multe definiţii:

1. Concept informaţional: Sistemul este un model fizic realizabil al dependenţei lui y de u, dacă

există o relaţie de cauzalitate u y şi nu există cauzalitate y u.

Un asemenea concept permite construirea unui sistem, dar nu se poate demonstra că

aceasta reflectă realitatea.

2. Concept structural: Sistemul este un model fizic realizabil al unei structuri de elemente fizice

a căror funcţionalitate poate fi caracterizată prin legi deja evidenţiate.

Principial, un astfel de concept poate defini un sistem, dar este imposibil a cunoaşte

complet structura sistemului, datorită complexităţii acestuia şi numărului de legi evidenţiate

care nu permit o caracterizare completă.

3. Concept structural–funcţional: Se numeşte sistem modelul fizic realizabil al dependenţei lui y

de u, dacă se cunoaşte parţial structura S însă suficient pentru a demonstra cauzabilitatea.

Un sistem este dinamic dacă variabila independentă este timpul, putând fi definit pe baza

unui concept mixt structural–funcţional.

Pornind de la definiţia structurală a sistemelor, se pot alcătui structurile a două sisteme

cunoscute: sistemul deschis şi sistemul închis.

Sistemul deschis

Un sistem deschis are structura din figura 2, unde:

u este mărimea de intrare;

m este mărimea de comandă;

y este mărimea de ieşire;

5

S

u1

u2

un ym

y1

y2

Figura 1. Schema bloc a unui sistem.

p1 şi p2 sunt mărimi perturbatoare;

S1 este procesul tehnologic (relaţie de cauzalitate m y);

S2 este echipamentul de automatizare, (sistem conceput pentru realizarea

relaţiei de cauzalitate u m).

Cele două sisteme sunt astfel interconectate astfel încât sistemul conductor S2 asigură

comanda necesară pentru controlul evoluţiei sistemului condus S1.

Figura 2. Schema bloc a unui sistem deschis.

Relaţia de cauzalitate a întregului sistem este u y. Modificări ale mărimii u determină

modificări ale mărimii y fără intervenţia operatorului uman.

Observaţie: În realitate asupra sistemului condus S1 pot acţiona pe lângă mărimea m şi

alte variabile sau mărimi perturbatoare (de exemplu p1 şi p2). Din această cauză, structura

deschisă a sistemului asigură o precizie scăzută, în realizarea relaţiei u y.

O desensibilizare a sistemului, la acţiunea perturbaţiilor externe asupra procesului condus,

se obţine prin realizarea unei structuri închise.

Sistemul închis

Structura unui sistem închis este reprezentată în figura 3.

În cazul acestui sistem, prin adăugarea sistemului S3, se transmit la intrarea sistemului

conducător S2 informaţii cu privire la evoluţia ieşirii, asigurându-se astfel controlul acţiunii

mărimilor perturbatoare asupra procesului condus S1.

6

p1

p2

u m yS2 S1

r

Figura 3. Schema bloc a unui sistem închis.

Astfel, în cazul sistemului închis, se disting două căi de transmitere a semnalelor:

calea directă, de la intrare la ieşire, prin S2, S1, şi

calea de reacţie, de la ieşire la intrare, prin S3.

Sistemului S3 formează mărimea r, numită mărime de reacţie, funcţie de mărimea de

ieşire y, iar sistemului conducător S2 formează mărimea de comanda m funcţie de mărimea de

intrare u şi funcţie de mărimea de reacţie r, ce conţine informaţii cu privire la evoluţia ieşirii.

I.2. Sistem automat. Structuri de sisteme automate.

Sistemul automat este un caz particular de sistem, la care relaţia de cauzalitate u y se

realizează în mod automat, fără intervenţia operatorului.

Structura închisă a unui sistem automat, la care comparaţia între mărimi se face liniar

(prin diferenţă), este reprezentat în figura 4.

Sistemul S2, adică sistemul conducător (sau instalaţia de automatizare), are în structura sa

mai multe subsisteme (S21, S22, S23 şi S24) care să genereze mărimea de execuţie m, în concordanţă

cu programul impus de mărimea prescrisă q şi mărimea de ieşire y.

Sistemul elementar S22 asigură comparaţia valorilor mărimii de intrare i, valori dorite

pentru mărimea de ieşire y, cu valorile obţinute pentru aceasta.

Mărimea є este abaterea sau eroarea dintre valorile dorite şi valorile obţinute, pentru

mărimea y. Ea este obţinută la ieşirea sistemului S22, prin diferenţa dintre mărimea de referinţă i şi

mărimea de ieşire y, şi prelucrată de sistemul S23 care formează mărimea de comandă u.

7

p1

p2

u m yS2 S1

S3

ε

y

Adaptarea la proces a variabilei de comandă u se realizează prin intermediul sistemului de

execuţie S24. Astfel, prin intermediul mărimii de execuţie m, căreia i se asociază în general un flux

energetic, se acţionează asupra procesului condus S1.

Se observă că reacţia sistemului automat închis este negativă. Aceasta asigură filtrarea

perturbaţiilor, creşterea preciziei, reducerea efectelor neliniarităţilor etc.

Figura 4. Structura închisă a unui sistem automat.

În caz general, schema bloc funcţională a unui sistem automat închis se reprezintă ca în

figura 5.

Figura 5. Schema bloc a unui sistem automat închis.

8

yq u

pS2

mS21 S23 S24 S1

S22

i ε+

-

p

q i ε+

-

u mTi S23 EE P

EC

RA EE

Tr

r

Elementele sistemului automat închis sunt următoarele:

P – procesul tehnologic, sau instalaţia automatizată.

Ti, Tr - traductorul de intrare şi, respectiv, traductorul de de reacţie. Ele au rolul de a

converti o mărime de o anumită natură fizică într-o mărime de altă anumită natură fizică.

În unele cazuri, este posibil ca unul unul dintre traductoare, sau ambele, să lipsească.

Traductorul de intrareTi primeşte mărimea prescrisă q, ce reflectă valoarea dorită

pentru mărimea de ieşire y,.şi formează mărimea de intrare i, iar traductorul de reacţie Tr

primeşte mărimea de ieşire y şi formează mărimea de reacţie r,

EC – elementul de comparaţie. Acesta formează, prin diferenţă, mărimea de eroare є = i -

r.

RA – regulatorul automat formează mărimea de comandă u prelucrând eroarea є, după o

anumită lege de reglare.

EE – elementul de execuţie primeşte mărimea de comandă u şi elaborează mărimea de

execuţie m, ce acţionează asupra procesului, modificănd mărimea de ieşire y.

Schema funcţională a unui sistem SA se simplifică şi mai mult dacă elementul de

execuţie, traductorul de ieşire şi procesul sunt grupate într-un singur bloc, notat cu F (vezi fig.6).

Ansamblul rezultat în urma grupării F=EE+P+Tr se numeşte parte fixată.

Figura 6. Schema bloc simplificată a unui sistem automat închis.

Structura evidenţiază faptul că mărimile măsurate sunt transmise direct la intrarea

sistemului de interpretare decizională (EC+RA).

9

y

p

i ε+

-

uS23

EC

RA F=EE+P+Tr

Sistemele automate închise cu structurile prezentate mai sus sunt sisteme automate de

reglare după eroare.

Cănd o mărime perturbatoare p importantă (cum este consumul, în cazul unor instalaţii),

ce acţionează asupra procesului, este cunoscută şi uşor măsurabilă se poate folosi un sistem

automat de reglare combinată (vezi figura 7).

În cazul unui astfel de sistem, reglarea se face după eroare, cu compensarea mărimii

perturbatoare.

Pentru compensarea mărimii perturbatoare p, partea fixată F s-a secţionat în două părţi:

F1, partea din F care nu este influenţată de p, şi

F2, partea din F care este influenţată de p.

Mărimea perturbatoare este măsurată cu un traductor Tp, numit traductor de perturbaţie,

iar cu un regulator RP, numit regulator de perturbaţie, se formează o mărime up care însumată

algebric cu mărimea de comandă uε formează mărimea de comandă u= uε – up, mărime de intrare

pentru secţiunea F1 a părţii fixate.

După F1, se obţine o mărime care are două componente: una datorată lui uε, care se

transmite la ieşirea sistemului, şi una provenită de la up, care are rolul de a compensa mărimea

perturbatoare p.

Figura 7. Schema bloc simplificată a unui sistem automat de reglare combinată.

10

y

p

i ε+

-

uε

EC

RA F1 F2

RP Tp

Σ Σ+ +

+-upu

1.3. Clasificarea sistemelor automate

Criteriul Tipul sistemului automat

1. După tipul ecuaţiei care descrie comportarea dinamică a sistemului

a. Sisteme automate liniareb. Sisteme automate neliniare

2. După caracteristicile de transfer ale procesului tehnologic

a. Sisteme automate pentru procese invariante

în timpb. Sisteme automate pentru procese cu caracteristici variabile (adaptive, extremale ş.a.)

3. După modul de variaţie a mărimii de referinţă

a. Sisteme automate cu referinţă constantă în timpb. Sisteme automate cu referinţă variabilă în timp: - referinţa cunoscută - referinţa necunoscută apriori (sisteme de urmărire)

4. După modul de variaţie a mărimilor din sisteme

a. Sisteme automate continuec. Sisteme automate discrete

(numerice, cu eşantionare ş.a.)

5. După numărul de parametri reglaţi a. Sisteme automate monovariabileb. Sisteme automate multivariabile

6. După construcţia dispozitivului de automatizare şi tipul de semnale folosite

a. Sisteme automate cu echipamente unificateb. Sisteme automate cu echipamente specializate

7. După natura echipamentelor de automatizare

Sisteme automate cu echipamente:a. Electronice;b. Pneumatice;c. Hidraulice;d. Mixte (electrohidraulice,

electropneumatice)

8. După viteza de răspuns a proceselor automatizate

a. Sisteme automate pentru procese lenteb. Sisteme automate pentru procese rapide

11

CAPITOLUL II

FUNCŢII DE TRANSFER ALE SISTEMELOR AUTOMATE

Deoarece scopul este de a obţine algoritmi bine acordaţi, este necesară cunoaşterea

modelelor matematice ale proceselor. Pentru început se va proceda la o clasificare a principalelor

tipuri de procese tehnice.

Procesele tehnice sunt caracterizate de transformarea şi/sau transportul materialelor,

energiei şi/sau informaţiei. Acestea pot fi clasificate în funcţie de tipul semnalelor, de modul în

care are loc transferul materialelor, energiei şi/sau informaţiei şi în funcţie de clasa modelelor

matematice ce se obţin.

După cel de-al doilea criteriu de clasificare, se pot distinge următoarele clase de procese:

-procese continue - fluxuri continue de materiale, energie, informaţie (de exemplu, procesele din

instalaţiile energetice, din industria siderurgică şi industria chimică);

- procese batch - materialele, energia şi informaţia circulă în "pachete" sau fluxuri întrerupte

(acestea sunt procese ce operează într-un spaţiu închis, ca de exemplu procesele chimice cu

reacţie, procesele de spălare, uscare, concasare, vulcanizare);

- procese cu evenimente discrete – materialele, energia şi informaţia sunt furnizate sub formă de

eşantioane (de exemplu, unele procese din domeniul tehnologiilor de fabricaţie, transportul în

loturi şi stocarea).

În cazul de faţă, algoritmii de control sunt trataţi cu referire în special la procesele

continue sau batch. Deoarece pentru controlul numeric al proceselor este necesar un model

matematic, în continuare sunt prezentate câteva metode de a obţine aceste modele.

Considerând un sistem de reglare automată, fiecărui bloc i se poate atribui o FT:

-R(s) pentru regulator,

- EE(s) pentru elementul de execuţie,

- PC(s) pentru procesul condus şi G(s) pentru traductorul de reacţie.

R, EE şi PC alcătuiesc calea directă

iar G, aşa cum s-a văzut, bucla de reacţie.

Pentru calea directă se consideră de obicei funcţia de transfer echivalentă:

12

Hd(s) = R(s)⋅EE(s)⋅PC(s)

Cu bucla de reacţie închisă, FT a SRA va deveni:

H(S)Hd(S)1+ G(s) Hd (s)

Produsul G(s)⋅Hd(s) se numeşte funcţie de transfer în buclă deschisă a sistemului.

Foarte des se apelează la SRA cu reacţie unitară, la care se ajunge uşor dacă vom

considera traductorul de reacţie ca făcând parte din procesul condus iar mărimea de ieşire a

sistemului ieşirea traductorului de reacţie:

H (s)HD(S)1+Hd(S)

Figura 8. Funcţia de transfer ale sistemelor de reglare automată în buclă închisă

Figura 9. Funcţia de transfer ale sistemelor de reglare automată cu reacţie unitară

13

U(S)

Hd(S)

G(S)

Y(S)

Hd(S)

U(S)Y(S)

Exemplu: Funcţia de transfer a unui SRA în buclă închisă.

Figura 10. Exemplu de sistem de reglare automată cu buclă inchisă

Hd(S) 50X(s+1)sx(s2+4s+3)50/sx(s+3)

H(s)50(s+0.1)/sx(s2+3,1s+50,3)

II.1.Calculul performanţelor SRA cu ajutorul funcţiei de transfer

1 . Indici de performanţă în regim dinamic

Pentru introducerea unor indici de performanţă a răspunsurilor SRA, cea mai simplă şi

uzitată metodă face apel la răspunsul indicial, care este utilizabil atât în regim dinamic, prin

regimul său tranzitoriu, cât şi în regim static, spre deosebire de funcţia pondere care poate fi

utilizată numai pentru aprecierea regimurilor dinamice.

a) Pentru sistemele de ordin I care au răspuns indicial (1.50) de forma:

i(t) k0 (1- e-tT)

14

10(1+1s)

U(S)Y(S)

5(s2+4s+3)

2(s+0,1)

se pot defini următorii parametri:

- T: constanta de timp, caracterizând viteza de răspuns;

- tt: durata procesului tranzitoriu;

- εst: eroarea staţionară, caracterizând precizia de reglare.

Prin convenţie se stabileşte momentul când sistemul intră în regim staţionar, ca fiind momentul

când răspunsul intră definitiv în banda

(1±0,05)yst.

Din relaţia:

0,95⋅k0=k0 (1 e-tT )

rezultă:

tt = -T⋅ln(0,05) ≈ 3T

Eroarea staţionară se defineşte ca:

εst = 1 - yst

1 fiind valoarea semnalului de intrare (treaptă)

Figura 11.Parametrii pentru sistemul de ordinul I

15

tc

T

1

K0

t

i(t)

b) Sistemele de ordin II cu ξ>1 au un răspuns indicial supraamortizat asemănător cu cele de

ordin I.

Constanta de timp poate stabili grafic, în punctul în care tangenta la i(t) intersectează dreapta

yst. Pentru cazul 0<ξ<1 al răspunsului oscilator amortizat se pot defini parametrii prezentaţi

în figura 12.

Figura 12. Parametrii pentru sisteme de ordinul II

Principalii parametri legaţi de desfăşurarea în timp a răspunsului sunt:

♦ timpul de întârziere: ti necesar ca răspunsul să crească de la 0 la 0,5yst;

♦ timpul de creştere: tc necesar ca răspunsul să crească de la 0,05yst la 0,95yst;

♦ durata procesului tranzitoriu: tt necesar ca răspunsul să intre în banda 0,95yst ÷1,05yst

definitiv.

Din răspuns se mai pot extrage şi timpul mort τ, necesar că răspunsul să depăşască 0,05yst

şi pulsaţia naturală ωn = 2π/TP obţinută cu ajutorul TP, perioada oscilaţiilor amortizate.

Principalii parametri legaţi de amplitudine răspunsului sunt: suprareglajul:

σ =ymax-yst/yst100 [%]

16

ti

tc

Tp

t

it

0,05k0

0,5 k0

0,95 k0

K0

1,05k0

♦ eroarea staţionară:

εst = k0 – yst

În sens larg, eroarea staţionară trebuie interpretată ca diferenţa dintre valoarea impusă care

se doreşte la ieşire şi valoarea efectiv stabilită, în regim staţionar. Ea se asociază cu

precizia de reglare, care este cu atât mai bună cu cât eroarea este mai mică.

II.2.Regim staţionar şi regim tranzitoriu

1. Regimul staţionar:

Este un regim de echilibru static, când mărimile de intrare şi de ieşire sunt constante în

timp; se mai numeşte şi regim static.

Reprezentarea grafică a dependenţei dintre mărimea de ieşire xe şi mărimea de intrare xi a unui

element al SRA, în regim static, se numeşte cacteristică statică a elementului.

Caracteristicile statice pot fi:

liniară - descrisă de ecuaţia: xe = K * xi

- K este factorul de amplificare al elementului SRA :

K = xe / xi

neliniară - pot fi liniarizabilă pe zona de funcţionare a elementului SRA

Reprezentarea grafică a caracteristicilor statice :

caracteristică liniară caracteristică neliniară

17

0

Xe

Xi

Xe

ee

Xi

0

Mai multe elemente conectate în serie (cascadă), pot fi înlocuite printr-un element

echivalent, care are factorul de amplificare echivalent K egal cu produsul factorilor de

amplificare ai elementelor conectate în serie:

Caracteristica statică a unui SRA :

- în regim staţionar Xe = f ( Xi )

- dacă toate elementele sistemului sunt liniare, atunci şi caracteristica statică a sistemului este

liniară:

- sistemul SRA este descris de ecuaţia :

unde Ko = factorul global de amplificare al sistemului:

- ecuaţia caracteristicii statice a sistemului este dată de relaţia 

unde Ko este factorul global de amplificare al sistemului :

regimul tranzitoriu (DINAMIC):

Caracteristica dinamică a elementelor SRA în regim dinamic, elementele SRA sunt descrise de

ecuaţii care exprimă dependenţa dintre mărimile de ieşire şi intrare, variabile în timp: Xe(t), Xi(t)

18

KRA KEE KIT

KTM

Xi + ε

Xp

Xc Xm Xe

Xr -

K1 K2

K = K1* K2

X1 X3X2

X1 X3

s-a convenit în practică, să se stabilească variaţia mărimii de ieşire, în regim dinamic pentru o

mărime de intrare variabilă sub formă de treaptă unitară;

o astfel de caracteristică dinamică este numită răspuns la semnal treaptă sau răspunsul indicial;

comportarea dinamică a elementelor SRA are loc după anumite legi ca:

- proporţionale

- integratoare

- derivative

- combinaţii ale acestora.

Elementul proporţional:

- este descris de legea:

- grafic - răspunsul indicial:

Elementul integrator :

- este caracterizat de legea:

- grafic - răspunsul indicial:

19

Xe(t) = K * Xi (t)

Xe(t)

Xi(t)

t

t

Xi(t)

Xe(t)

t

t

Elementul derivativ :

mărimea de ieşire a unui element derivativ este proporţională cu viteza de variaţie a mărimii de

intrare, după legea: grafic - răspunsul indicial:

Caracteristica dinamică a unui SRA :

- comportarea dinamică a unui SRA este apreciată în funcţie de răspunsul său indicial : Xe(t) =

f(Xi(t));

- comportarea dinamică a unui SRA depinde de comportarea dinamică a elementelor de

automatizare din componenţa SRA.;

grafic:

răspunsul indicial al SRA reprezintă variaţia mărimii de ieşire a SRA la o variaţie sub formă de

treaptă unitară a mărimii de referinţă (a mărimii de intrare): mărimea reglată atinge valoarea

prescrisă pentru mărimea de referinţă abia la infinit : t ∞ (t tinde la infinit) cu cât constanta de

timp To este mai mică, cu atât mărimea reglată se apropie mai repede de valoarea prescrisă Xo.

CAPITOLUL III

20

t

t

xio

xi i

0xe

xo

To0

Xi(t)

Xe(t)

t

t

NORME DE TEHNICA SECURITĂŢII MUNCII Reglementarea măsurilor de protecţie a muncii în cadrul Normelor specifice de

protecţie a muncii se realizează prin tratarea tuturor aspectelor de asigurare a protecţiei muncii la

nivelul fiecărui element al sistemului, executant-sarcină de muncă-mijloace de producţie-mediu

de muncă, proprii proceselor de muncă din cadrul activităţilor care fac obiect de reglementare.

Prevederile sistemului naţional de reglementări normative pentru asigurarea protecţiei

muncii, constituie alături de celelalte reglementări juridice referitoare la securitatea şi sănătatea în

muncă, bază pentru :

activitatea de concepţie şi proiectare a echipamentelor şi tehnologiilor;

autorizarea funcţionării unităţilor;

instruirea salariaţilor cu privire la protecţia muncii:

cercetarea accidentelor de muncă şi stabilirea cauzelor şi responsabilităţilor;

controlul realizării măsurilor de protecţie a muncii;

fundamentarea programului de protecţie a muncii;

Conducătorul laboratorului/atelierului trebuie să ia măsuri pentru realizarea

următoarelor obiective:

Să se asigure iluminatul, încălzirea şi ventilaţia în laborator;

Să se asigure expunerea vizuală prin afişe sugestive, privitoare atât la protecţia muncii, cât

şi la prevenirea şi stingerea incendiilor;

Instalaţiile din laborator să fie echipate cu instrucţiuni de folosire;

Să se asigure legarea la pământ şi la nul a tuturor echipamenelor acţionate electric;

În laborator să se găsească la locuri vizibile mijloace pentru combaterea incendiilor;

Să se efectueze instructaje periodice pe linie de protecţie a muncii, de prevenire şi stingere

a incendiilor;

Înainte de începerea orei se va verifica dacă atmosfera nu este încărcată cu vapori de

benzină sau cu gaze inflamabile;

Dacă s-a utilizat benzină sau alte produse uşor inflamabile pentru spălarea mâinilor,

acestea trebuie din nou spălate cu apă şi săpun şi şterse cu un prosop;

Machetele sau exponatele trebuie să fie bine fixate în suport, iar utilizarea lor se va face

numai în prezenţa inginerului sau laborantului;

Materialele utilizate se vor manevra cu grijă, pentru a nu se produce accidente precum: răniri ale

21

măinilor, răniri ale ochilor, insuficienţe respiratorii, etc.

Manevrarea instrumentelor, a mijloacelor de lucru, a machetelor mai grele se va face cu

atenţie pentru a evita riscul de lovire.

Prezenţa tensiunii electrice se va verifica cu instrumente de măsură.

BIBLIOGRAFIE

22

1. Dănilă, T. Ionescu–Vaida, M. (1996). Componente şi circuite electronice - manual pentru

clasa a X – a, licee industriale, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică

2. Dănilă, T. Ionescu–Vaida, M. (1996). Componente şi circuite electronice - manual pentru

clasa a XI – a, licee industriale, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică

3. Colectiv – coordonator Robe, Mariana. (2001). Componente şi circuite electronice ,

Bucureşti, Ed. Economică

4. Cosma, D. şi alţii. (2008), Electronică, Bucureşti, Editura CD Press

5. Chivu, A., Cosma, D., (2005), Electronica analogică . Electronica digitală – lucrări

practice, Editura Arves

6. Simion, E., Miron, C., Feştilă, L. (1986), Montaje electronice cu circuite integrate

analogice, Cluj- Napoca, Editura Dacia

7. Sofron, E. şi alţii, (1987), Electronica – îndrumar pentru lucrări practice, Bucureşti ,

Institutul Politehnic

8. Coloşi, T., Morar, R., Miron C. (1979), Tehnologie electronică – componente discrete.

IPCN, Facultatea de Electrotehnică

23