glandele anexe ale tubului digestiv

12
Page 1 of 12 Glandele anexe ale sistemului digestiv Glande salivare Saliva reprezinta un lichid complex cu rol digestiv, lubrifiant si protector. Pe langa glandele salivare mici (accesorii) localizate in submucoasa cavitatii orale (glande linguale, labiale, bucale, molare si palatine), exista 3 perechi de glande salivare mari: glande parotide, glande submandibulare (submaxilare) si glandele sublinguale. Ele asigura 90% din volumul total al secretiei salivare, restul de 10% fiind, in mod evident, format de glandele mici. Glanda parotida si cea submandibulara sunt localizate in afara cavitatii orale, secretiile lor ajungand acolo prin intermediul ductelor lungi. Cea parotida este situata subcutanat, in fata spatiului dintre ramura mandibulei si procesul stiloid al temporalului, dedesubtul urechii. Glanda submandibulara este situata in triunghiul submandibular de la nivelul gatului. Cea de-a treia glanda se gaseste la nivelul podelei cavitatii bucale, sub limba, fiind pozitionata anterior in raport cu precedenta. Saliva este un lichid apos, diluat, ce contine: Apa si electroliti Glicoproteine (mucine) Proteine cu activitate antimicrobiana si digestiva: o Proteina bogata in prolina o Cistadine (proteine bogate in cisteina) o Histatine (proteine bogate in histadina) o IgAs o Lactoferina o Enzime: α-amilaza salivara, lipaza, peroxidaza, lizozim Glandele salivare mari sunt glande compuse acinare/tubuloacinoase ramificate, cu un mecanism de secretie de tip merocrin (granulele secretorii parasesc celule prin exocitoza, fara a se pierde si alte componente celulare).Ele sunt inconjurate de o capsula de tesut conjunctiv dens, bogata in fibre de colagen, de unde pleaca septuri ce divid parenchimul in lobi si lobuli. Septurile contin vase de sange si ducte excretorii. In tesutul conjunctiv din jurul acinilor se gasesc numeroase limfocite si plasmocite. Parenchimul este format din acini si sistem canalicular, iar unitatea sa de baza este salivonul, format din acin, duct intercalat si duct excretor. Acinii salivari contin 2 tipuri de celule secretoare seroase si mucoase precum si celule mioepiteliale, fara rol rol secretor, ci contractil, situate intre membrana bazala a epiteliului si membrana celulelor secretoare din structura acinilor sau a canaliculelor intercalate (portiunea proximala). Ele inconjoara fiecare unitate secretorie, sunt bine dezvoltate si ramificate (uneori sunt denumite si “celule in cosulet”); cele asociate canaliculelor intercalate sunt fusiforme si orientate paralel cu axul canalicular. Desi contractia lor accelereaza secretia, rolul principal al celulelor mioepiteliale consta in prevenirea supradistensiei acinare ca urmare a cresterii presiunii intraluminale. Celulele seroase au, de regula, forma piramidala; portiunea bazala a acestora se afla in contact direct cu membrana bazala a epiteliului, iar portiunea apicala ingusta prezinta microvili mici, neregulati si comunica direct cu lumenul canalicular. Celulele seroase prezinta caracteristicile

Upload: flavius-stefan-marin

Post on 23-Dec-2015

230 views

Category:

Documents


5 download

DESCRIPTION

Curs de histologie - incomplet.

TRANSCRIPT

Page 1: Glandele Anexe Ale Tubului Digestiv

Page 1 of 12

Glandele anexe ale sistemului digestiv

Glande salivare

Saliva reprezinta un lichid complex cu rol digestiv, lubrifiant si protector. Pe langa glandele

salivare mici (accesorii) localizate in submucoasa cavitatii orale (glande linguale, labiale, bucale,

molare si palatine), exista 3 perechi de glande salivare mari: glande parotide, glande

submandibulare (submaxilare) si glandele sublinguale. Ele asigura 90% din volumul total al secretiei

salivare, restul de 10% fiind, in mod evident, format de glandele mici. Glanda parotida si cea

submandibulara sunt localizate in afara cavitatii orale, secretiile lor ajungand acolo prin intermediul

ductelor lungi. Cea parotida este situata subcutanat, in fata spatiului dintre ramura mandibulei si

procesul stiloid al temporalului, dedesubtul urechii. Glanda submandibulara este situata in triunghiul

submandibular de la nivelul gatului. Cea de-a treia glanda se gaseste la nivelul podelei cavitatii

bucale, sub limba, fiind pozitionata anterior in raport cu precedenta.

Saliva este un lichid apos, diluat, ce contine:

Apa si electroliti

Glicoproteine (mucine)

Proteine cu activitate antimicrobiana si digestiva:

o Proteina bogata in prolina

o Cistadine (proteine bogate in cisteina)

o Histatine (proteine bogate in histadina)

o IgAs

o Lactoferina

o Enzime: α-amilaza salivara, lipaza, peroxidaza, lizozim

Glandele salivare mari sunt glande compuse acinare/tubuloacinoase ramificate, cu un

mecanism de secretie de tip merocrin (granulele secretorii parasesc celule prin exocitoza, fara a se

pierde si alte componente celulare).Ele sunt inconjurate de o capsula de tesut conjunctiv dens,

bogata in fibre de colagen, de unde pleaca septuri ce divid parenchimul in lobi si lobuli. Septurile

contin vase de sange si ducte excretorii. In tesutul conjunctiv din jurul acinilor se gasesc numeroase

limfocite si plasmocite.

Parenchimul este format din acini si sistem canalicular, iar unitatea sa de baza este salivonul,

format din acin, duct intercalat si duct excretor. Acinii salivari contin 2 tipuri de celule secretoare –

seroase si mucoase – precum si celule mioepiteliale, fara rol rol secretor, ci contractil, situate intre

membrana bazala a epiteliului si membrana celulelor secretoare din structura acinilor sau a

canaliculelor intercalate (portiunea proximala). Ele inconjoara fiecare unitate secretorie, sunt bine

dezvoltate si ramificate (uneori sunt denumite si “celule in cosulet”); cele asociate canaliculelor

intercalate sunt fusiforme si orientate paralel cu axul canalicular. Desi contractia lor accelereaza

secretia, rolul principal al celulelor mioepiteliale consta in prevenirea supradistensiei acinare ca

urmare a cresterii presiunii intraluminale.

Celulele seroase au, de regula, forma piramidala; portiunea bazala a acestora se afla in

contact direct cu membrana bazala a epiteliului, iar portiunea apicala ingusta prezinta microvili mici,

neregulati si comunica direct cu lumenul canalicular. Celulele seroase prezinta caracteristicile

Page 2: Glandele Anexe Ale Tubului Digestiv

Page 2 of 12

histologice ale celulelor cu polaritate structurala, secretoare de proteine: mult RER, multi ribozomi

liberi, aparat Golgi proeminent, numeroase granule de zimogen, localizate in zona apicala.

Celulele mucoase au, de regula, forma cuboida sau cilindrica; nucleii sunt ovali si localizati in

portiunea bazala a celulelor. Aceste celule prezinta caracteristicile histologice ale celulelor

mucosecretoare (asemanator precedentei, doar cu contin bogat in granule de mucina) si contin

glicoproteine importante pentru doua dintre functiile salivei – cea de umectare si de lubrefiere. In

majoritate, glicoproteinele salivare sunt mucine si, dpdv al compozitiei chimice, carbohidratii

reprezinta 70-80% din structura acestora.

In functie de celulele predominante, la nivelul glandelor salivare pot fi descrisi 3 tipuri de

acini:

Acini serosi – forma sferica, alcatuiti din celule seroase, secretoare de proteine

Acini mucosi – forma tubulara, alcatuiti din celule mucoase, ce secreta mucina

Acini micsti – alcatuiti din ambele tipuri de celule. Celulele mucoase foarmeaza

tubuli, la capatul carora se gasesc semilune seroase (ale lui Gianuzzi) – considerate

artefacte de fixare

Sistemul canalicular are mai multe componente, incepand cu cea intralobulara. Canaliculele

intralobulare nu sunt inconjurate de stroma conjunctiva si prezinta la nivelul lor celule mioepiteliale.

Primele canalicule, in care este varsat practic produsul de secretie acinar si care continua lumenul

salivar, sunt canaliculele intercalate Boll, cu diametru mic, tapetate de celule epiteliale

cuboide/pavimentoase asezate pe o membrana bazala. Acestea se pot divide si diferentia fie in celule

secretoare, fie in cele canaliculare. Ele contin anhidraza carbonica si, la nivelul acinilor serosi sau

micsti realizeaza urmatoarele procese: secreta HCO₃⁻ in secretia acinara si absorb Cl⁻. Canaliculele

Boll sunt mai proeminente la nivelul gradelor salivare cu secretie apoasa.

Prin unirea a doua-trei canalicule intercalate se formeaza canalicule striate Pflüger, ale carui

celule prezinta striatii radiare dispuse intre portiunea bazala a nucleilor si nucleii centrali.La

microscopul optic se observa o citoplasma intens acidofila, iar la cel electronic, se observa ca striatiile

reprezinta invaginatii ale membranei bazale a celulelor, cu un numar crescut de mitocondrii alungite

si dispuse paralel cu invaginatiile membranare; aceasta particularitate structurala este specifica

celulelor transportoare de ioni. Concret, la acest nivel se realizeaza reabsorbtia ionilor de Na⁺ din

secretia primara si secretia ionilor de K⁺ si HCO₃⁻. Este absorbit mai mult Na⁺ decat este secretat K⁺,

deci secretia va fi hipotona. Cand secretia este intensa si rapida, in saliva finala va aparea mai mult

Na⁺ si mai putin K⁺, pentru ca reabsorbia si secretia secondara nu pot tine pasul cu secretia primara.

In acest caz saliva este hipertona.

Canaliculele striate ale lobulilor salivari converg si se continua cu canalicule localizate in

seputurile conjunctive interlobulare, denumite canalicule de excretie interlobulare. In portiunea

proximala aceste canalicule sunt tapetate de epiteliu cubic simplu, in timp ce portiunile distale ale

acestora prezinta un epiteliu pseudostratificat sau cilindric stratificat, care contine un numar redus

de celule mucosecretoare. La nivelul canaliculelor excretoare mai regasim un corion format din tesut

conjunctivo-vascular si un strat fibromuscular.

Sistemul canalicular extralobular este format din canale inconjurate de stroma conjunctiva, la

nivelul carora celulele mioepiteliale sunt absente. Este reprezentat de canalicule interlobulare,

canalicule lobare si canalul excretor principal. Primele 2 au epiteliul asezat pe o membrana bazala, cu

un aspect variabil, in functie de diametru: de la pseudostratificat cilindric (canalicule interlobulare)

Page 3: Glandele Anexe Ale Tubului Digestiv

Page 3 of 12

pana la stratificat cilindric (canalicule lobare). Canalul excretor principal al fiecarei glande salivare

mari se deschide in cavitatea orala si este tapetat de un epiteliu pavimentos stratificat nekeratinizat,

asezat pe membrana bazala. In plus, au un corion format din tesut conjunctivo-vascular si un strat

fibromuscular. Ductele excretoare ale glandelor parotide si submandibulare traverseaza tesutul

conjunctiv al fetei si al gatului pentru a ajunge in cavitatea bucala.

Vasele si nervii patrund in interiorul glandei salivare mari la nivelul hilului, iar ulterior se

ramifica si se distribuie fiecarui lobul glandular. Atat componenta secretoare cat si cea canaliculara a

fiecarui lobul dispun de un plex vascular si un plex nervos bine reprezentate. Capilarele periacinare

au un rol deosebit de important in secretia salivei si se afla sub controlul sistemului nervos vegetativ.

Stimularea parasimpatica, declansata de mirosul sau gustul alimentelor, determina vasodilatatie si o

secretie salivara apoasa abundenta. Stimularea simpatica induce o secretie salivara redusa, vascoasa,

bogata in componente organice – clinic se manifesta prin xerostomie sau senzatia de “uscaciune a

gurii”, intalnita frecvent in situatiile stresante.

Glanda parotida Glanda parotida este cea mai mare glanda salivara, fiind o glanda acinoasa compusa

ramificata; componenta secretoare este alcatuita exlusiv din celule seroase, care contin granule de

secretie bogate in proteine, cu activitate amilazica crescuta. Amilaza asigura cea mai mare parte a

hidrolizei carbohidratilor alimentari. Digestia glucidelor incepe la nivelul cavitatii orale si continua

pentru o scurta perioada de timp in stomac, pana cand sucul gastric produce acidifierea alimentelor

ingerate si, prin aceasta, determina inactivarea amilazei salivare.

Canaliculele intercalate pot fi observate cu usurinta pe sectiuni datorita lungimii si

abundentei lor; in schimb ductele striate sunt putine, dar largi si evidente. Canalul excretor principal

Stensen se deschide la nivelul celui de-al doilea molar superior. Secretia salivara este discontinua,

ritmata de mese, apoasa.

Adesea exista cantitati mari de tesut adipos la nivelul parotidei, adipocitele fiind atat intra-

cat si interlobulare.

Page 4: Glandele Anexe Ale Tubului Digestiv

Page 4 of 12

Ca si in cazul altor glande salivare mari, tesutul conjunctiv din componenta glandei contine

numeroase plasmocite si limfocite. Plasmocitele secreta IgA, care formeaza un complex secretor cu o

substanta secretata de celulele acinilor serosi, ale canaliculelor intercalate si canaliculelor striate.

Complexul secretor bogat in IgA prezent in componenta salivei este rezistent la digestia enzimatica si

consituie un mecanism imunologic important cu rol de aparare a mucoasei cavitatii orale impotriva

agentilor patogeni de la acest nivel.

Nervul facial traverseaza parotida, fiind vizibil pe anumite sectiuni H&E, fiind util in

identificarea glandei (la fel ca si tesutul adipos). Oreionul, o infectie virala a acestei glande, poate

afecta nervul facial.

Glanda submandibulara Glanda submandibulara este o glanda tubuloacinoasa ramificata compusa; componenta

secretoare contine atat celule mucoase, cat si celule seroase. Glanda este de tip seromucos – 90% din

acini sunt serosi si 10% acini micsti. Ductele intercalate sunt scurte, dificil de observat, in schimb cele

striate sunt lungi, evidentiate cu usurinta. Canalul excretor principal Wharton se deschide la nivelul

planseului bucal, lateral de fraul lingual.

Numeroasele invaginatii ale membranei laterale si bazale a celulelor localizate in apropierea

patului vascular determina marirea suprafetei de schimb ionic de 60 de ori, facilitand transportul

electrolitilor si al apei. Din cauza invaginatiilor limitele celulelor sunt imprecise.

Secretia acestei glande este continua si semivascoasa, cu o activitate amilazica redusa.

Celulele seroase secreta lizozim, o enzima capabila sa hidrolizeze peretele celular ale unor bacterii

(ex. Stafilococii). In plus, unele celule striate secreta lactoferina, o proteina ce leaga fierul

microelement esential pentru inmultirea bacteriilor.

Glanda sublinguala

Glanda sublinguala este o glanda tubuloacinara ramificata compusa, cu o capsula mai putin

definita. Ea este o glanda de tip mucoseros – predomina acinii mucosi, alaturi de acinii micsti, iar

acinii serosi sunt rari. Canaliculele intralobulare sunt mai putin dezvoltate comparativ cu celelalte

glande salivare mari. Fiecare lob se deschide prin propriul canal, fie in ductul Wharton, fie direct la

nivelul planseului bucal.

Secretia glandei este continua, alcalina, vascoasa, bogata, in mucina. Asemanator glandelor

submandibulare, celulele seroase secreta lizozim.

Rolurile salivei

- Umidifierea mucoasei linguale, obrajilor si buzelor

- Umidifierea alimentelor uscate pentru a favoriza deglutitia

- Dizolvarea alimentelor prin mucus si apa

- Functie de protectie prin: lizozim (muramidaza), lactoferina (leaga fierul indispensabil

pentru cresterea bacteriilor), IgA (neutralizeaza virusuri si bacterii)

- Functie digestiva prin α-amilaza (ptialina), lipaza

- Rol de sistem tampon prin concentratia mare de anion bicarbonic

- Formeaza la suprafata dintilor o pelicula protectoare prin intermediul proteinelor salivare

bogate in prolina, capabile sa fixeze calciul

Page 5: Glandele Anexe Ale Tubului Digestiv

Page 5 of 12

Pancreas Pancreasul reprezinta o glanda mixta, exocrina si endocrina, care secreta enzime digestive si

hormoni. I se descriu 3 portiuni: cap, corp si coada; capul este o portiune dilatata situata in

apropierea curburii duodenale in forma literei C, duoden de care este legat printr-un strat de tesut

conjunctiv. Corpul traverseaza linia mediana, ajungand in jumatatea stanga a organismului, iar coada

se intinde pana la nivelul hilului splenic. Canalul pancreatic principal (Wirsung) se intinde pe toata

lungimea glandei, deschizandu-se in duoden la nivelul ampulei Vater, alaturi de canalul coledoc ce

transporta bila. Sfincterul Oddi injoara ampula si nu doar regleaza fluxul de bila si de suc pancreatic,

dar, de asemenea, previne un eventual reflux din intestin in canalul pancreatic. La unii indivizi, exista

si un canal pacreatic accesor (Santorini).

Pancreasul nu are o capsula propriu-zisa, dar este inconjurat de un strat subtire de tesut

conjunctiv lax, de la care pleaca septuri ce divid pancreasul in lobuli. In grosimea septurilor se gasesc

vase sangvine, fibre nervoase si neuroni vegetativi, ducte excretorii sau adipocite. In tesutul

conjunctiv din jurul ductelor se pot gasi si mici glande mucoase, ce isi varsa continutul in duct.

Spre deosebire de ficat, la care functia secretorie si cea exocrina sunt exercitate de aceeasi

celula, in cazul pancreasului cele 2 functii determina si o organizare histologica diferita si o clasificare

a pancreasului in componenta endocrina si exocrina.

Pancreasul exocrin

Pancreasul exocrin reprezinta 95% din volumul glandei, fiind o glanda acinara compusa, de

tip seros, asemanatoare din punct de vedere structural cu parotida. Pe sectiunile histologice,

pancreasul se deosebeste de glanda salivara mentionata prin absenta canaliculelor striate, si a

celulelor mioepiteliale, dar si prin prezenta insulelor Langerhans. O alta trasatura morfologica

importanta consta in faptul ca portiunea proximala a canaliculelor intercalate patrunde in lumenul

acinilor pancreatici, formand celulele centroacinare. Acestea sunt intalnite numai la nivelul

pancreasului si sunt considerate componenta intra-acinara a ductelor intercalate. La MO ele sunt

cubice/scuamoase cu nucleul mare si citoplasma palida.

Analog glandei parotide, parenchimul este format din acini serosi si sistem canalicular. Acinii

sunt alcatuiti din celule piramidale cu polaritate tinctoriala, ce prezinta la ME toate caracteristicile

unei celule secretoare de proteine. Acinii sunt inconjurati de o membrana bazala epiteliala, dublata

de o teaca de fibre reticulare. Numarul granulelor de zimogen de la nivelul polului apical al celulelor

seroase variaza in functie de fazele digestiei; ele contin o varietate de enzime pancreatice aflate in

stare inactiva.

Sistemul canalicular isi are originea in celulele centroacinare si este format din canalicule

intercalate ce dreneaza in ducte intralobulare si apoi interlobulare, acestea din urma deschizandu-se

la nivelul canalelor pancreatice Wirsung si Santorini. Acestea sunt alcatuite din epiteliu de acoperire

(scuamos/ cubic simplu – duct intercalat; cilindric simplu – ducte interlobulare si canale mari), asezat

pe o membrana bazala, inconjurate de tesut conjunctiv reticular/fibros. In structura canalelor

Wirsung si Santorini se gasesc si fibre musculare netede. Celulele ductelor intercalate au si rol

secretor, pe langa cel de suport, ele adaugand fluidului secretat de celulele acinare cantitati mari de

apa si HCO₃⁻, ce neutralizeaza chimul gastric si favorizeaza activitatea enzimelor.

Componenta exocrina a pancreasului secreta zilnic o cantitate de 1500-3000 ml de lichid

alcalin izoosmotic, care contine apa, electroliti si o serie de enzime:

Page 6: Glandele Anexe Ale Tubului Digestiv

Page 6 of 12

- Proteaze: tripsinogenul 1, 2 si 3, chimotripsinogen, proelastaza 1 si 2, proteaza E,

kalicreinogen, procarboxipeptidazele A1, A2, B1 si B2; ele digera proteine prin clivarea

legaturilor interne (endopeptidaze – primele 2) sau prin indepartarea capetelor amino si

carboxi terminale (exopeptidaze; ex: procarboxipeptidaze)

- Amilaza pancreatica (α-amilaza) – digera carbohidrati prin clivarea legaturilor glicozidice

ale polimerilor de glucoza

- Lipaze pancreatice (triglicerid-lipaza, colipaza, carboxil-ester-hidrolaza) – digera lipide

prin clivarea legaturilor esterice ale trigliceridelor, producand acizi grasi liberi

- Fosfolipaza A2

- Nucleaze (deoxiribonucleaza, ribonucleaza) – digera acizii nucleici, producand nucleotide

Activarea acestor enzime are loc in lumenul intestinului subtire, dupa ce sunt excretate din

granulele de secretie ale celulelor acinare. Enterokinaza, o enzima proteolitica de la nivelul

glicocalixului microvililor celulelor intestinale, converteste tripsinogenul in tripsina, ce va activa mai

multe enzime proteolitice. Acest mecanism de activare in cascada a enzimelor pancreatice in lumenul

intestinal constituie un important mecanism de protectie a pancreasului fata de actiunea litica a

enzimelor acestuia; in plus, celulele acinare secreta si o serie de inhibitori proteazici.

Secretia pancreatica este controlata in principal de doi hormoni, secretina si colecistokinina,

sintetizati in celulele enteroendocrine din mucoasa intestinului subtire (duoden si jejun). Patrunderea

chimului gastric in dudoden strimuleaza eliberarea acestor hormoni in sange. Secretina stimuleaza

celulele ductale sa secrete fluid cu cantiati mari de apa si HCO₃⁻, dar fara componenta enzimatica;

CCK este cea care cauzeaza secretia proenzimelor. In plus fata de influenta hormonala, pancreasul

primeste inervatie autonoma => fibrele simpatice sunt implicate in reglarea fluxului sanguin

pancreatic, iar cele parasimpatice stimuleaza activitatea celulelor acinare si centroacinare.

Pancreasul endocrin

Insulele Langerhans, componenta endocrina a pancreasului, sunt imprastiate de-a lungul

organului, dispuse in grupuri de celule cu diferite dimensiuni/celule izolate, situate la nivelul acinilor

sau ale ductelor pancreatice mari. Se estimeaza ca exista 1-3 milioane de insule, ce constituie doar 1-

2% din volumul pancreasului, mai numeroase la nivelul cozii. Fiecare insula endocrina este delimitata

de tesutul pancreatic adiacent printr-o capsula subtire, alcatuita din fibre reticulare.

Insulele Langerhans au in majoritate un diametru de 100-200 μm si pot contine de la un

numar mic pana la cateva sute de celule cu forma rotunda sau poligonala, nucleu eucromatic, cu

nucleol vizibil, citoplasma omogena/fin granulara. Celulele sunt organizate in cordoane

anastomozate, separate printr-o retea de capilare sangvine fenestrate. La ME ele prezinta caracterele

unor celule producatoare de amine si peptide mici .

In coloratiile histologice uzuale si cele tricrome permit recunoasterea a doua tipuri celulare:

celule acidofile (α) si celule bazofile (β). Tehnicile de imunocitochimie si microscopul electronic de

transmisie au permis identificarea tuturor celor patru tipuri de celule insulare – A, B, D si F. Cu

metoda Mallory-Azan celulele A se vad rosii, cele B – portocaliu-maronii, D – albastre, iar F -

necolorate

Celulele B constituie 70% din numarul total de celule insulare si sunt de obicei situate in

portiunea centrala. Ele secreta insulina. Celulele B contin numeroase granule secretorii cu un

diametru de 300 nm, forma neregulata; miezul granulelor este neomogen si contine complexe

alcatuita din cristale de insulina si zinc.

Page 7: Glandele Anexe Ale Tubului Digestiv

Page 7 of 12

Insulina actioneaza in principal asupra ficatului, muschilor scheletici si tesutului adipos,

promovand patrunderea glucozei in celule si scaderea glicemiei. In general, insulina stimuleaza

asimilarea glucozei din circulatie, cu ajutorul transportorilor specifici, stocarea ei sub forma de

glicogen (enzima glicogen sintaza) si utilizarea ei ca substrat energetic (glicoliza). Pe langa efectele

asupra metabolismului glucidic, insulina favorizeaza anabolismul proteic si inhiba activitatea lipazelor

la nivelul celulei adipoase.

Celulele A reprezinta 20% din populatia de celule din insule si sunt localizate in general la

periferie. Ele secreta glucagon. Celulele A contin numeroase granule cu diametrul de 250 nm, mai

uniforme, cu o forma regulata, cu miezul dens incojurat de o zona transparenta, localizata imediat

sub membrana granulara.

Glucagonul are actiuni antagonice cu cele ale insulinei, stimuland gluconeogeneza,

glicogenoliza si cresterea glicemiei. De asemenea, hormonul are actiuni catabolizante pe

metabolismul proteic si lipidic.

Celulele D constituie mai putin de 5% din totalul celulelor endocrine si sunt in majoritate

localizate periferic. Granulele de secretie au diametrul de 300-350 nm si contin somastatin, identic cu

cel secretat de hipotalamus. Rolul sau este de a inhiba eliberarea hormonilor sintetizati de alte celule

insulare prin actiune paracrina locala.

Celulele F sunt rare, cu o localizare variabila. Ele secreta polipeptidul pancreatic, al carui rol

este incert – exista presupuneri ca ar controla secretia gastrica sau ca ar inhiba secretia de bila,

secretia pancreasului exocrin sau motilitatea intestinala. Granulele de secretie sunt cele mai mici, cu

un diametru de doar 100-150nm.

La nivelul insulelor Langerhans exista un sistem port de tip arterial. Cateva arteriole aferente

intra la periferia insulei si se ramifica in capilare fenestrate. La om, acestea perfuzeaza mai intai

celulele periferice A si D, apoi pe cele centrale, B. Arteriole eferente parasesc insulele si se

recapilarizeaza intr-o retea ce inconjoara acinii pancreatici. Secretiile endocrine au efecte reglatorii

asupra celulelor acinare: insulina stimuleaza secretia exocrina, iar ceilalti 3 hormoni o inhiba.

Reglarea activitatii celulelor insulare se face, in primul rand, tinand cont de nivelul glucozei

din sange. Glicemia crescuta, unii aminoacizi, cresterea concentratiei de acizi grasi liberi in sange sau

hormoni precum gastrina, CCK sau secretina stimuleaza secretia de insulina. Glicemia scazuta,

scaderea concentratiei de acizi grasi liberi, precum si secretia de insulina inhiba eliberarea

glucagonului din celulele A.

Insulele au inervatie dubla, atat simpatica, cat si parasimpatica. 10% din celulele insulare vin

direct in contact cu terminatii nervoase, iar jonctiunile de tip nexus permit propagarea intercelulara a

modificarilor ionice induse de impulsurile nervoase vegetative. Stimularea parasimpatica creste

secretia ambilor hormoni (insulina si glucagon), iar cea simpatica stimuleaza eliberarea de glucagon si

o inhiba pe cea de insulina.

Ficat Ficatul este al doilea organ al corpului uman in orginea descrescatoare a marimii (cel mai

mare este tegumentul) si cea mai mare glanda, cu o greutate de aproximativ 1-1,5 kg (2,5% din

greutatea corpului). Este situat in cavitatea abdominala, imediat subdiafragmatic. La nivel hepatic,

substantele nutritive absorbite din tractul digestiv sunt prelucrate si depozitate in scopul utilizarii

ulterioare a acestora in alte parti ale organismului. Prin urmare ficatul reprezinta o interfata intre

sistemul digestiv si circulatia sistemica, avand un rol esential pentru viata. In raport cu sistemul

circulator, ficatul ocupa o pozitie optima ce permite colectarea, transformarea si acumularea

Page 8: Glandele Anexe Ale Tubului Digestiv

Page 8 of 12

metabolitilor, precum si neutralizarea si eliminarea substantelor toxice. Eliminarea acestui tip de

substante se face prin bila – produsul secretor exocrin al ficatului, cu un rol important in digestia

lipidelor. De asemenea, ficatul detine si functie endocrina, prin abilitatea sa de a sintetiza hormoni

(GHRH) sau, mai frecvent, de a modifica structura si functia lor; exemple:

- Vitamina D (colecalciferol) -> convertita la 25-hidroxicolecalciferol, forma circulanta

majoritara

- Tiroxina (T4) – convertita prin deiodurare in triiodotironina (T3)

- Insulina si glucagonul – sunt degradate la nivelul ficatului (nu doar aici – rinichiul – alt

sediu important)

- Hormonul de crestere – actiunea sa este modificata de GHRH-ul produs la acest nivel si

de somatostatinul secretat de tractul gastrointestinal

Ficatul este invelit de o capsula conjuctiva subire (capsula Glisson), care prezinta o ingrosare

in regiunea hilului hepatic. La acest nivel, vena porta si artera hepatica patrund in interiorul ficatului,

iar canalele hepatice drept si stang, precum si limfaticele hepatice parasesc ficatul. Toate structurile

vasculare si ductale mentionate sunt inconjurate de tesut conjunctiv pana la capatul distal (sau

proximal) al acestora, la nivelul spatiilor portale localizate intre lobulii hepatici. La acest nivel se

formeaza o retea fina de fibre reticulare ce sustine hepatocitele si celulele endoteliale sinusoidale din

structura lobulilor hepatici. Toate aceste formatiuni de natura conjunctiva formeaza stroma

hepatica.

Parenchimul hepatic este reprezentat de hepatocite, organizate sub forma unor lame (placi)

celulare, care, la adult au grosimea unei celule si sunt separate de capilare sinusoide. La copiii cu

varsta mai mica de 6 ani, hepatocitele sunt aranjate in placi cu grosimea de 2 celule. Indiferent de

varsta, aceste placi dau aspectul unei retele tridimensionale.

Unitatea structurala de baza a ficatului este reprezentata de celula hepatica; hepatocitele

sunt dispuse in cordoane celulare interconectate si reprezinta doua treimi din masa ficatului.

Exista trei modalitati de a descrie structura ficatului in termeni de unitati functionale: lobulul

hepatic clasic, lobulul portal Sabourin si acinul hepatic Rappaport.

Lobulul hepatic reprezinta o masa poligonala de tesut hepatic, cu dimensiuni de 0,7 x 2 mm,

delimitate de spatii portale si centrata de o vena centrala sau centrolobulara, unde dreneaza

capilarele sinusoide. La nivelul ficatului se gasesc aproximativ 1 milion de lobuli hepatici. Masa de

tesut hepatic este formata de lame de hepatocite dispuse sub forma unor cordoane (cordoane

Remak), cu o dispozitie radiara, de latimea unui hepatocit, separate de capilarele sinusoide

anastomozate. Ele sunt orientate de la periferia lobulului catre centrul acestuia, iar intre cordoane

exista anastomoze aleatorii, ceea ce genereaza o structura cu aspect labirintic, spongios. Pe sectiune

transversala, lobulul are forma hexagonala, cu vena centrolobulara in mijloc, iar in unghiuri - spatiile

portale.

La om, un lobul hepatic poate prezenta un numar de 3-6 spatii portale Kiernan, fiecare dintre

acestea continand tesut conjunctiv (il continua pe cel de la nivelul capsulei), o venula (ramura a venei

porte), o arteriola (ramura a arterei hepatice), un duct biliar (parte a sistemului canalicular biliar),

vase limfatice si fibre nervoase amielinice. Venula, arteriola si ductul biliar formeaza triada portala. La

marginile spatiilor portale, intre tesutul conjunctiv si hepatocite, se gaseste un mic spatiu numit

spatiul periportal al lui Mall – acest spatiu este considerat a fi unul din locurile de origine ale limfei la

nivel hepatic.

Page 9: Glandele Anexe Ale Tubului Digestiv

Page 9 of 12

Lobulul portal este o forma de organizare ce tine cont de functia exocrina a ficatului –

secretia de bila. Deci, axul morfologic al lobulului portal este un spatiu portal, ce contine si un duct

biliar interlobular. Marginile sale exterioare sunt linii imaginare trasate intre 3 vene centrolobulare

vecine. Aceste linii alcatuiesc un bloc triunghiular tisular, ce contine portiuni de la 3 lobuli clasici

(unghiurile – vene centrolobulare). Acest concept permite o descriere a structurii parenchimului

hepatic comparibila cu cea a altor glande exocrine.

Acinul hepatic este unitatea functionala ce demonstreaza cel mai bine corelatia intre perfuzia

sangvina, activitatea metabolica si patologia hepatica. El are forma romboidala si reprezinta cea mai

mica unitate functionala a parenchimului hepatic. Axul scurt al acinului este definit de ramurile

terminale ale triadei portale care se intind la marginile a doi lobuli hepatici vecini. Axul lung al acinilor

este o linie ce uneste cele 2 vene centrolobulare ale acelorasi lobuli. Deci, acinul hepatic ocupa

portiuni din doi lobuli hepatici adiacenti. Hepatocitele din fiecare acin sunt descrise ca fiind aranjate

in 3 zone eliptice/concentrice din jurul axului scurt, in functie de gradul de perfuzie, marimea lor,

continutul in organite si activitatea enzimatica:

- Zona 1 – cea mai apropiata de axul scurt, corespune zonei periferice a lobului clasic;

fluxul sanguin provine de la ramurile penetrante ale venei porte si arterei hepatice;

- Zona 3 – cea mai indepartata de axul scurt si cea mai apropiata de venele centrolobulare;

corespunde zonei centrale a lobulului clasic;

- Zona 2 – se intinde intre zonele 1 si 3, fara delimitari foarte clare.

Ca urmare a acestei distributii, celulele din zona 1 sunt primele care primesc oxigen,

nutrienti, toxine, dar si primele care arata modificari morfologice in urma ocluziei ductelor biliare.

Aceste celule sunt ultimele distruse daca circulatia este intrerupta si primele care se regenereaza. Pe

de alta parte, celulele din zona 3 sunt primele care prezinta necroza ischemica in situatii de reducere

a perfuziei si primele care semnaleaza acumularea de lipide. Sunt ultimele care raspund substantelor

toxice si stazei biliare. Variatiile normale ale activitatii enzimatice, numarul si dimensiunea

organitelor celulare si marimea depozitelor de glicogen sunt de asemenea diferite intre zonele 1 si 3.

Celulele din zona 2 au caracteristici intermediare intre cele ale zonelor 1 si 3.

Hepatocitele sunt celule mari, poligonale, cu sase sau mai multe fete, dimensiuni intre 20-30

μm, ce constituie 80% din populatia celulara a ficatului si au atat secretie exocrina, cat si endocrina.

Ele prezinta variatii structurale, histologice si biochimice importante, in functie de localizarea

acestora in raport cu spatiile portale. Suprafata fiecarui hepatocit se afla in contact indirect cu

peretele sinusoidelor, prin intermediul spatiilor Disse, si in contact direct cu hepatocitele vecine. La

Page 10: Glandele Anexe Ale Tubului Digestiv

Page 10 of 12

nivelul jonctiunii interhepatice se formeaza un spatiu tubular = canalicul biliar. Deci, hepatocitele au

2 tipuri de suprafete: unele sinusoidale (la polii vasculari) si unele canaliculare (polii biliari).

Durata de viata a celulelor hepatice este de aproximativ 5 luni; in plus, ele sunt capabile de o

regenerare considerabila in urma unor procese hepatotoxice, boli sau interventii chirurgicale.

Hepatocitul poate fi uni-/bi- nucleat, numarul crescand, de obicei, odata cu varsta sau pe

parcursul proceselor de regenerare. Nucleii sunt rotunzi, centrali, eucromatici, cu unul sau doi

nucleoli; unii dintre acestia sunt poliploizi, adica detin un multiplu par al numarului normal (haploid

de cromozomi) – cel mai frecvent 4n. Nucleii poliploizi au dimensiuni mari, direct proportionale cu

ploidia lor.

Citoplasma hepatocitului este, in general, acidofila. Exista si regiuni bazofile = corpi bazofili

Berg, in zone unde se gasesc agregate de reticul endoplasmic rugos sau ribozomi liberi.

La MO se mai pot observa, pe langa corpii bazofili, numeroase incluziuni de glicogen sau

incluziuni lipidice. Primele se pot observa atat prin metode PAS, dar si prin H&E, unde glicogenul

apare ca un spatiu neregulat, dand un aspect usor spumos citoplasmei. In microscopia electronica

aceste granule polizaharidice apar electronodense, cel mai frecvent dispuse la nivelul citosolului, in

apropierea reticulului endoplasmic neted. Cantitatea de glicogen intrahepatic prezinta o variatie

diurna ritmica; aceasta este, de asemenea, dependenta de statusul nutritional al fiecarui individ.

Glicogenul hepatic reprezinta o sursa importanta de glucoza in conditiile scaderii glicemiei sub valori

normale. In acest mod, hepatocitele reusesc sa mentina glicemia la un nivel cvasiconstant – functie

deosebit de importanta avand in vedere ca glucoza reprezinta una din principalele surse energetice

ale organismului.

In citoplasma hepatocitului exista si un numar variabil de incluziuni lipidice, vizibile in

coloratiile Sudan si albastru de toluidina. Ele au caracter tranzitoriu, fiind frecvente in sarcina si

lactatie, etilism (alcoolism) sau ingestia unor hepatoxine (ex. In etilism – etanol) => numar crescut de

incluziuni lipidice = steatoza hepatica = “ficat gras”.

La microscopul electronic se observa mult mai multe caracteristici ale celulei hepatice,

incepand cu polaritatea ei si continutul mare in organite celule, ce reflecta activitatea celulei.

Despre RER aminteam mai sus gruparea sa sub forma unor agregate (corpi bazofili),

predominant la nivelul polului vascular al celulei. Rolul sau este extrem de important: sintetizeaza

proteine de export, ce nu sunt stocate, ci eliberate direct in sange. Aceste proteine de export sunt de

fapt proteine plasmatice:

- albumina -> implicata in mentinerea volumului plasmatic si a presiunii coloid-osmotice +

transport hormoni steroizi, tiroidieni

- α-globuline si β-globuline -> ajuta la mentinerea presiunii coloid-osmotice si transporta

diverse substante prin sange

- factori de coagulare (ex. fibrinogenul = I, protrombina = II, V, VII, IX, X, XI), precum si

anticoagulanti ca proteina C, proteina S sau antitrombina

- factori de crestere (ex. IGF-1 = insulin-like growth factor 1)

- lipoproteine – in special VLDL => transporta lipide (trigliceride, colesterol, fosfolipide) de

la ficat la alte organe; produce si cantitati mici de LDL si HDL; LDL – rol analog VLDL; HDL

indeparteaza colesterolul de la organele periferice si il transporta catre ficat

- glicoproteine -> haptoglobina (leaga Hb libera), transferina (leaga fierul), hemopexina

(fixeaza hemul)

REN este dispersat difuz in citoplasma hepatocitara, continuandu-se cu RER. La nivelul sau se

desfasoara numeroase procese chimice importante, cum ar fi oxidarea, mertilarea si conjugarea,

Page 11: Glandele Anexe Ale Tubului Digestiv

Page 11 of 12

necesare pentru inactivarea si detoxifierea diferitilor metaboliti toxici si a medicamentelor, inainte de

a fi eliminati/eliminate din organism (ex. bilirubina – conjugata cu ajutorul glucoronil-transferazei).

De asemenea, el dispune de echipament enzimatic pentru a sintetiza colesterol, impacheta

trigliceride, deioda tiroxina sau pentru a se implica in metabolismul glicogenului. REN este un organit

intracelular labil, capabil sa reactioneze prompt la toate semnalele moleculare receptionate de catre

hepatocit. In conditiile in care exista numeroase toxine, medicamente sau alti stimuli metabolici, REN

poate deveni organitul predominant al hepatocitului. In cantitati mari de alcool, medicamente

(fenorbital, steroizi anabolizanti, progesteron) sau agenti chemoterapeutici din tratamentul

cancerului REN se hipertrofiaza, ceea ce creste capacitatea detoxifianta a ficatului.

REN intervine si in formarea bilei, functia exocrina a ficatului. Pe langa apa si electroliti, bila

contine si alti compusi esentiali: acizi biliari, fosfolipide, colesterol, lecitina si bilirubina. Acizii biliari

secretati de catre ficat sunt in proportie de 90% absorbiti in portiunile distale ale intestinului subtire

si transportati prin sange la hepatocite, care ii excreta din nou in canaliculele biliare (circuitul

enterohepatic de reciclare a acizilor biliari). O cantitate de numai 10% din secretia hepatica de acizi

biliari este sintetizata de novo in reticulul endoplasmic neted al hepatocitelor, prin conjugarea

acidului colid (sintetizat la nivel hepatic din colesterol) cu aminoacizii glicina si taurina; in urma

conjugarii rezulta acidul glicocolic si, respectiv, acidul taurocolic. Acizii biliari au un rol important de

emulsionare a lipidelor din lumenul digestiv, facilitand actiunea digestiva a lipazelor si absorbtia

consecutiva a lipidelor.

Bilirubina rezulta in proportie de 70-90% din degradarea hemoglobinei eritrocitelor

senescente, proces ce se desfasoara cu precadere in splina, dar si la nivelul fagocitelor mononucleare

periferice, din care fac parte inclusiv celulele Kupffer. In sange, bilirubina circula legata strans de

albumina. Dupa transportul acesteia la hepatocit, probabil printr-un mecanism de transport facilitat,

bilirubina hidrofoba este conjugata cu acidul glucoronic, in prezenta glucoronil-transferazei, la nivelul

REN, rezultand glucoronatul de bilirubina, hidrosobil. In etapa urmatoare bilirubina conjugata este

excretata in canaliculele biliare.

Mitocondrii + restul organitelor!!!!

Page 12: Glandele Anexe Ale Tubului Digestiv

Page 12 of 12

Membrana plasmatica a hepatocitului prezinta specializari de membrana spre polul vascular

si spre polul biliar.