1

Honoré de Balzac

Femeia de treizeci de ani

Traducerea: H. Gr mescuă

I. PRIMELE GREŞELI

TÂN RA DOMNIŞOARĂ Ă

Era la începutul lunii aprilie 1813, într-o duminic a c reiă ă diminea f g duia una dintre acele frumoase zile, cândţă ă ă parizienii îşi v d, pentru întâia oar în an, pavajul f ră ă ă ă noroaie şi cerul f r nori. Spre amiaz , o cabriolet falnic ,ă ă ă ă ă tras de doi cai focoşi, intr în strada Rivoli prin stradaă ă Castiglione şi se opri în spatele mai multor echipaje sta ionate la poarta de fier de curând deschis , din dreptulţ ă terasei des Feuillants. Zvelta tr sur era condus de ună ă ă b rbat cu înf işarea îngândurat şi boln vicioas ; p rulă ăţ ă ă ă ă uşor c runt abia îi acoperea capul galben, îmb trânindu-lă ă înainte de vreme. Zvârli h urile unui lacheu ce venea c lareăţ ă în urma tr surii şi coborî spre a lua în bra e o tân r a c reiă ţ ă ă ă frumuse e delicat atrase aten ia celor ce-şi iroseau vremeaţ ă ţ plimbându-se pe teras . M run ica domnişoar se ridic înă ă ţ ă ă picioare pe marginea tr surii şi apoi se l s , cu gra ie,ă ă ă ţ cuprins de mijloc, petrecându-şi bra ele pe dup gâtulă ţ ă înso itorului s u, care o aşez pe trotuar f r a-i fi şifonatţ ă ă ă ă garnitura rochiei de rips verde. Un îndr gostit n-ar fi dovedită atâta grij . Necunoscutul era, de bun seam , tat l aceleiă ă ă ă

2

copile care, f r a-i mul umi, îl lu familiar de bra şi îl târîă ă ţ ă ţ zorit spre gr din . B trânul observ privirile admirative aleă ă ă ă ă câtorva tineri, şi triste ea întip rit pe chipul s u se şterseţ ă ă ă pentru o clip . Cu toate c atinsese de mult vârsta la careă ă b rba ii trebuie s fie s tui de am gitoarele pl ceri pe careă ţ ă ă ă ă le d vanitatea, b trânul surâse.ă ă

— Oamenii te cred so ia mea, spuse el la urechea tinerei,ţ umflându-şi pieptul şi c lcând cu o încetineal care-oă ă exaspera.

P rea c b trânul cocheteaz cu fiica sa şi c se bucur ,ă ă ă ă ă ă poate mai mult chiar decât ea, de ocheadele pe care curioşii le aruncau spre picioruşele-i înc l ate în nişte brodechini deă ţ brunei cafenii, spre talia-i delicios desenat de o rochie cuă ghemp şi spre gâtul gingaş pe care un guleraş brodat nu-lă acoperea în întregime. Mişc rile mersului ridicau pentru oă clip rochia tinerei fete, l sând s se vad , deasupraă ă ă ă brodechinilor, rotunjimea unei pulpe fin reliefate de un ciorap de m tase ajurat.ă

Aşa încât, mul i dintre cei ce se plimbau pe acoloţ începur s se vânzoleasc pe lâng cei doi, spre a admiraă ă ă ă sau spre a mai privi o dat chipul împrejurul c ruia fluturauă ă câteva bucle de p r negru şi a c rui culoare alb îmbujorată ă ă ă era sporit atât prin luciul m t sii de atlaz trandafiriu ceă ă ă c ptuşea eleganta-i pelerin , cât şi prin dorin a şiă ă ţ ner bdarea ce str luceau în fiecare tr s tur a aceleiă ă ă ă ă dr g laşe fiin e. O dulce mali ie însufle ea frumoşii-i ochiă ă ţ ţ ţ negri şi migdala i, adumbri i de nişte sprâncene delicatţ ţ arcuite, m rgini i de gene lungi şi sc lda i într-o lumin pur .ă ţ ă ţ ă ă S n tatea şi tinere ea îşi desf şurau comorile pe acest chipă ă ţ ă r zvr tit şi pe acest bust care r mânea ml dios totuşi, înă ă ă ă ciuda centurii ce pe atunci se purta dedesubtul sânilor.

F r s ia aminte la omagii, tân ra fat privea cu un felă ă ă ă ă de îngrijorare c tre palatul Tuileries, evident inta zoritei saleă ţ plimb ri. Era dou sprezece f r un sfert. Oricât de matinală ă ă ă ă p rea aceast or , o mul ime de doamne, care toateă ă ă ţ vroiser s -şi etaleze toaletele, se întorceau dinspre Palat,ă ă

3

nu îns f r a-şi întoarce capul, cu un aer îmbufnat,ă ă ă reproşându-şi parc faptul c veniser prea târziu pentru aă ă ă se mai bucura de un spectacol dorit. Câteva vorbe rostite cu sup rare de aceste frumoase doamne dezam gite, vorbeă ă prinse din zbor de c tre gingaşa necunoscut , o îngrijorară ă ă în mod deosebit. B trânul urm rea cu un ochi mai degrabă ă ă curios decât înveselit semnele de ner bdare şi de nelinişteă ce se învolburau pe încânt torul chip al tovar şei sale, şi oă ă observa poate cu prea mult grij ca s nu fi avut vreună ă ă ascuns gând p rintesc.ă

Duminica aceea era a treisprezecea din anul 1813. Peste dou zile, Napoleon pleca în fatala campanie în care, rând peă rând, avea s -i piard pe Bessiferes şi pe Duroc, s câştigeă ă ă memorabilele b t lii de la Litzen şi de la Bautzen, s se vadă ă ă ă tr dat de Austria, de Saxa, de Bavaria şi de Bernadotte, şi să ă dea teribila b t lie de la Leipzig. Magnifica paradă ă ă comandat de împ rat avea s fie ultima dintre cele ceă ă ă stârniser de atâta vreme admira ia parizienilor şi aă ţ str inilor. Vechea gard avea s execute pentru ultima oară ă ă ă savantele manevre a c ror pomp şi precizie îl uimiseră ă ă uneori pân şi pe acest uriaş ce se preg tea atunci pentruă ă duelul s u cu Europa. Un sentiment trist mâna spre Tuileriesă o mul ime str lucit şi curioas . Fiecare p rea c ghiceşteţ ă ă ă ă ă viitorul şi presim ea c , poate, adeseori închipuirea vaţ ă trebui, mai târziu, s zugr veasc din amintiri tabloul sceneiă ă ă pe care-o tr iau, dup ce vremurile eroice ale Fran ei vor fiă ă ţ c p tat, aşa cum au c p tat ast zi, culori aproapeă ă ă ă ă legendare.

— S mergem ceva mai repede, tat ! spuse tân raă ă ă domnişoar cu un aer de ner bdare, tr gându-l dup ea peă ă ă ă b trân; aud tobele.ă

— De-abia intr trupele la Tuileries, r spunse el.ă ă— Sau defileaz !… Toat lumea pleac ! replic ea, cu oă ă ă ă

am r ciune copil reasc , ce-l f cu pe b trân s surâd .ă ă ă ă ă ă ă ă— Parada nu începe decât la dou sprezece şi jum tate,ă ă

spuse tat l, abia inându-se în urma zoritei sale fiice.ă ţ

4

Dac ai fi v zut mişcarea pe care o f cea ea cu bra ulă ă ă ţ drept, a i fi zis c se ajut de el ca s alerge. Mânu a-iţ ă ă ă ţ elegant înm nuşat mototolea cu ner bdare o batist şiă ă ă ă p rea vâsla unei b rci despicând undele. B trânul surâdeaă ă ă din când în când, dar mai adesea o expresie îngrijorat îiă întrista pentru o clip fa a uscat Dragostea lui pentruă ţ ă frumoasa-i fiic îl f cea s admire prezentul, dar tot pe atâtaă ă ă s se şi team de viitor. P rea c -şi spune: „E fericit ast zi,ă ă ă ă ă ă dar va fi aşa întotdeauna?” C ci b trânii sunt foarte înclina iă ă ţ s înzestreze cu mâhnirile lor viitorul celor tineri.ă

Când tat l şi fiica ajunser sub peristilul pavilionului înă ă vârful c ruia flutura drapelul tricolor şi pe unde cei ce seă plimb trec din gr dina Tuileries în Carrousel, santinelele leă ă strigar cu voce grav :ă ă

— Nu se mai trece!Copila se ridic în vârful picioarelor şi putu s z reasc oă ă ă ă

mul ime de doamne elegante ce se înghesuiau în jurul celorţ dou laturi ale vechii arcade de marmur pe unde trebuia să ă ă ias împ ratul.ă ă

— Uite, tat , acuma vezi şi tu c am plecat prea târziu!ă ăBotişoru-i sup rat tr da importan a pe care o acorda eaă ă ţ

faptului de a fi de fa la aceast defilare.ţă ă— Atunci, Julie, hai s mergem, ie nu- i place s fiiă ţ ţ ă

înghesuit .ă— S r mânem, tat . De-aici, tot îl pot z ri pe împ rat;ă ă ă ă ă

dac va pieri în lupt , nu-l voi mai vedea niciodat .ă ă ăTat l tres ri auzind vorbele acestea egoiste; fata avea ună ă

tremur în glas; o privi şi i se p ru c vede sub pleoapele eiă ă plecate câteva lacrimi pricinuite nu atât de ciud , cât de unaă dintre acele prime mâhniri a c rei tain este uşor de ghicită ă de c tre un tat b trân. Deodat , Julie se înroşi şi scoase oă ă ă ă exclama ie al c rei în eles nu fu priceput nici de santinele,ţ ă ţ nici de b trân. La strig tul ei, un ofi er, ce se îndrept gr bită ă ţ ă ă din curte c tre scar , se întoarse brusc, veni lâng arcadaă ă ă dinspre gr din , o recunoscu pe tân ra domnişoar , ascunsă ă ă ă ă o clip de uriaşele c ciuli ale grenadierilor, şi porunciă ă

5

numaidecât ca, pentru ea şi pentru tat l ei, s fie înc lcată ă ă consemnul pe care el însuşi îl d duse; apoi, f r a lua înă ă ă seam murmurele mul imii elegante ce asedia arcada, oă ţ trase încetişor spre el pe copila încântat .ă

— Nu m mai mir acum nici de mânia, nici de graba ei,ă de vreme ce tu erai de servici, îi spuse ofi erului b trânul, cuţ ă un aer pe cât de serios, pe-atât de glume .ţ

— Domnule, r spunse tân rul, dac vre i s ocupa i ună ă ă ţ ă ţ loc bun, s nu ne mai pierdem vremea cu vorba. Împ ratuluiă ă nu-i place s aştepte, iar eu sunt îns rcinat de mareleă ă mareşal s m duc s -l vestesc.ă ă ă

Pe când vorbea, o luase pe Julie de bra cu oarecareţ familiaritate şi o conducea gr bit spre Carrousel. Julie v zuă ă mirat o mul ime imens ce se înghesuia în micul spa iuă ţ ă ţ cuprins între zidurile sure ale palatului şi stâlpii lega i între eiţ cu lan uri ce delimiteaz marile careuri acoperite cu nisip dinţ ă mijlocul cur ii de la Tuileries. Cordonul de santinele, pus sţ ă p streze liber trecere pentru împ rat şi pentru statul s uă ă ă ă major, avea mult de furc s nu fie copleşit de mul imea ceă ă ţ se îmbulzea l rmuind ca un roi de albine.ă

— Deci va fi ceva foarte frumos? întreb Julie surâzând.ă— Ia seama! strig ofi erul.ă ţO prinse pe fat pe dup mijloc şi o ridic , pe cât deă ă ă

hot rât, pe-atât de fulger tor, transportând-o lâng oă ă ă coloan . F r acea mişcare brusc , ner bd toarea fat ar fiă ă ă ă ă ă ă fost lovit de crupa unui cal alb, înşeuat cu o şa de catifeaă verde şi aurie, pe care mamelucul lui Napoleon îl inea deţ frâu, aproape sub arcad , la zece paşi înd r tul celorlal i caiă ă ă ţ ce-i aşteptau pe ofi erii superiori care îl înso eau pe împ rat.ţ ţ ă Tân rul conduse pe c runtul tat şi pe fiica acestuia lângă ă ă ă primul stâlp din dreapta, în fa a mul imii şi, printr-un semnţ ţ din cap, îi l s în seama celor doi grenadieri între care seă ă aflau.

Când ofi erul porni iar spre palat, o expresie de fericire şiţ de bucurie înlocui pe fa a lui spaima brusc pe care i-oţ ă pricinuise darea înapoi a calului; Julie îi strânsese tainic

6

mâna, poate spre a-i mul umi pentru micul serviciu pe care i-ţl f cuse, sau poate spre a-i spune: „În sfârşit, te pot vedea!”ă Ba chiar înclinase uşor capul, drept r spuns la salutulă respectuos pe care ofi erul îl adresase ei şi tat lui ei, înainteţ ă de a disp rea gr bit. B trânul, ce p rea c anume-i l saseă ă ă ă ă ă împreun pe cei doi tineri, sta într-o atitudine grav , pu ină ă ţ mai în urma fiicei sale; o observa îns pe ascuns şi seă str duia s -i inspire o aparent încredere, pref cându-seă ă ă ă absorbit de contemplarea magnificului spectacol pe care-l oferea Carrousel-ul. Când Julie întoarse spre tat l ei o privireă ca de şcolar emo ionat în fa a dasc lului s u, b trânul îiţ ţ ă ă ă r spunse cu un zâmbet plin de o binevoitoare voioşie; dară ochiul s u, ager îl urm rise pe ofi er pân sub arcad şiă ă ţ ă ă niciun am nunt al acelei rapide scene nu-i sc pase.ă ă

— Ce spectacol frumos! spuse Julie încet, strângând mâna tat lui s u.ă ă

Aspectul pitoresc şi m re pe care-l înf işa în acea clipă ţ ăţ ă Carrousel-ul f cea ca aceast exclama ie s fie rostit deă ă ţ ă ă toate miile de spectatori, pe ale c ror fe e se citea o vieă ţ admira ie. Un alt rând de oameni, tot aşa de înghesuit ca şiţ cel în care se aflau b trânul şi fiica lui, ocupa, pe o linieă paralel cu castelul, spa iul strâmt şi pavat ce se întindeaă ţ de-a lungul grilajului Carrousel-ului. Mul imea aceastaţ completa, reliefând puternic, prin varietatea toaletelor doamnelor, imensul careu pe care-l formeaz cl dirileă ă Tuileries-ilor şi grilajul cel nou, de curând instalat.

Regimentele vechii g rzi, ce urmau s fie trecute înă ă revist , umpleau acest teren vast, formând în fa a palatuluiă ţ impozante linii albastre pe zece rânduri în adâncime. Dincolo de curte, în Carrousel, se g seau, în alte linii paralele, maiă multe regimente de infanterie şi de cavalerie, gata să defileze pe sub arcul triumfal ce împodobeşte grilajul la mijloc şi pe coama c ruia se vedeau, la acea epoc , statuileă ă magnificilor cai de Vene ia. Fanfara regimentelor, aşezatţ ă sub galeriile Luvrului, era mascat de l ncierii de serviciuă ă polonezi. O mare parte din curtea acoperit cu nisip staă

7

goal ca o aren , preg tit pentru mişc rile trupelor aceleaă ă ă ă ă t cute, ale c ror rânduri, aşezate dup simetria arteiă ă ă militare, reflectau razele soarelui în sclipirile triunghiulare a zece mii de baionete. O boare de aer cl tina panaşeleă solda ilor, f cându-le s se legene ca arborii unei p duriţ ă ă ă b tute de un vânt repezit. Aceste vechi armii, str lucitoare şiă ă mute, înf işau mii de contraste de culori, datorateăţ diversit ii uniformelor, a zorzoanelor, a armelor şi aăţ eghile ilor. Tabloul acesta imens, miniatur a unui câmp deţ ă b t lie înainte de lupt , era încadrat poetic, împreun cuă ă ă ă toate detaliile şi cu toate ciudatele lui aspecte, de c treă înaltele cl diri maiestuoase, a c ror nemişcare p rea a fiă ă ă imitat de to i comandan ii şi de to i solda ii. F r s vrea,ă ţ ţ ţ ţ ă ă ă spectatorul compara zidurile acelea de oameni cu acele ziduri de piatr .ă

Soarele de prim var , rev rsându-şi darnic lumina pesteă ă ă zidurile albe cl dite în ajun şi peste zidurile seculare, luminaă puternic nenum ratele chipuri bronzate, care toateă povesteau primejdii trecute şi aşteptau cu gravitate primejdiile viitoare. Doar coloneii de regimente se mai vânzoleau încolo şi-ncoace prin fa a şirurilor pe care leţ formau acei b rba i viteji. Iar în spatele grosului de trupeă ţ împestri ate de argint, de azur, de purpur şi de aur, curioşiiţ ă puteau z ri fâşiile tricolore ag ate la l nciile a şaseă ăţ ă neistovi i c l re i polonezi care, asemenea unor câiniţ ă ă ţ conducând o turm pe timp, se roteau neîncetat între trupeă şi spectatori, pentru a-i împiedica pe ultimii s dep şească ă ă micul spa iu de teren ce le fusese cedat lâng grilajulţ ă imperial. Dup toate aceste mişc ri, spectatorul mai c s-ară ă ă fi putut crede în palatul Frumoasei din P durea adormit .ă ă Boarea de prim var , adiind peste c ciulile mi oase aleă ă ă ţ grenadierilor, eviden ia nemişcarea solda ilor, la fel cumţ ţ murmurul surd al mul imii le sublinia t cerea. Numaiţ ă arareori, r sunetul vreunei ă p l rii chinezeştiă ă 1 ori vreo uşoară lovitur dat din neb gare de seam în vreo tob şi repetată ă ă ă ă ă

1 Instrument muzical, folosit în fanfarele militare franceze până pe la 1860.8

de ecourile palatului imperial, se asem nau cu tuneteleă surde care vestesc furtuna.

Un entuziasm indescriptibil izbucnea din mul imea înţ aşteptare. Fran a venise s -şi ia adio de la Napoleon, înţ ă ajunul unei campanii ale c rei primejdii erau presim ite până ţ ă şi de c tre cel mai umil cet ean. De data aceasta era vorba,ă ăţ pentru imperiul francez, de a fi sau a nu fi. Acest gând p reaă c însufle eşte atât mul imea de or şeni cât şi mul imeaă ţ ţ ă ţ ost şeasc , ce se înghesuiau, la fel de t cute, în incintaă ă ă unde planau vulturul şi geniul Iui Napoleon. Aceşti solda i,ţ speran a Fran ei, aceşti solda i, ultima ei pic tur de sânge,ţ ţ ţ ă ă reprezentau şi ei o bun parte din îngrijorata curiozitate aă spectatorilor. Cei mai mul i dintre privitori şi militari îşi luauţ r mas-bun, poate pentru vecie; dar toate inimile, chiar celeă mai ostile împ ratului, adresau cerului rugi arz toare pentruă ă gloria patriei. Pân şi oamenii cei mai obosi i de luptaă ţ început între Europa şi Fran a îşi lep daser , cu to ii,ă ţ ă ă ţ trecând pe sub arcul de triumf, vr jm şiile, şi în elegeau că ă ţ ă în ziua primejdiei Napoleon reprezenta întreaga Fran .ţă Orologiul palatului b tu jum tate de or . În acea clip , zarvaă ă ă ă mul imii încet şi t cerea deveni atât de adânc , încât s-ar fiţ ă ă ă auzit pân şi suspinul unui copil. B trânul şi fiica lui, p rândă ă ă a nu mai tr i decât prin ochi, auzir atunci un zdr ng nit deă ă ă ă pinteni şi un z ng nit de s bii ce r sunar sub sonorulă ă ă ă ă peristil al palatului.

Un omule destul de gras, îmbr cat într-o uniform verde,ţ ă ă cu pantaloni albi şi strâm i, înc l at cu cizme de c l rie,ţ ă ţ ă ă ap ru deodat , purtând pe cap o p l rie cu trei col uri, totă ă ă ă ţ atât de impun toare ca şi cel ce o purta; lata panglic roşieă ă a Legiunii de onoare îi flutura pe piept, o sabie mic îi atârnaă la şold. Acest Om fu z rit de to i ochii şi din toate puncteleă ţ din pia deodat . Numaidecât, tobele bubuir m runt, celeţă ă ă ă dou fanfare izbucnir într-o fraz al c rei suflu r zboinic fuă ă ă ă ă repetat de toate instrumentele, de la flautul cel mai dulce pân la toba cea mare. La aceast chemare de luptă ă ă sufletele tres rir , drapelele se înclinar , solda ii prezentară ă ă ţ ă

9

armele într-o mişcare simultan şi bine ordonat ce f cu să ă ă ă zvâcneasc toate puştile, de la primul pân la ultimul rândă ă din Carrousel. Cuvintele de comand trecur de la un rând laă ă altul ca nişte ecouri. Strig te de ă „Vive l’empereur!2”, izbucnir din mul imile entuziasmate. În sfârşit, totul seă ţ înfior , totul se învolbur , totul frem t , Napoleonă ă ă ă înc lecase. Mişcarea lui însufle ise masele acelea t cute,ă ţ ă d duse un glas instrumentelor, d duse un avânt vulturilor şiă ă steagurilor, pusese o emo ie pe toate fe ele. Zidurileţ ţ înaltelor galerii ale vechiului palat p reau c strig şi ele:ă ă ă „Vive l’empereur!” Nu mai fu ceva omenesc, fu o magie, un simulacru al puterii divine, sau mai degrab o fulger toareă ă imagine a acestei domnii atât de fulger toare. B rbatulă ă înconjurat de-atâta dragoste, de-atâta entuziasm, de-atâta devotament, de atâtea înfl c rate urale pentru care soareleă ă alungase norii de pe cer, sta pe calul s u, cu trei paşi în fa aă ţ micului escadron aurit care îl urma, avându-l pe marele mareşal la stânga, iar pe mareşalul de serviciu la dreapta. În mijlocul atâtor suflete emo ionate la vederea lui, nicioţ tr s tur de pe chip nu p ru a i se fi tulburat.ă ă ă ă

— Oh, Dumnezeule, da! La Wagram, în toiul focului, la Moscova, printre mor i, el r mâne liniştit totdeauna, caţ ă Baptiste3, el!

Acest r spuns fusese dat unui potop de întreb ri de c treă ă ă grenadierul ce se afla lâng tân ra domnişoar . Julie r maseă ă ă ă cufundat o clip în contemplarea acelei figuri care prină ă calmul ei ar ta o atât de mare încredere în puterea sa.ă Împ ratul o z ri pe domnişoara de Chatillonnest şi se aplecă ă ă spre Duroc, ca s -i spun o fraz scurt ce-l f cu pe mareleă ă ă ă ă mareşal s zâmbeasc . Manevrele începur . Dac până ă ă ă ă

2 Trăiască împăratul!3 Jean-Baptiste Gaspar Deburau (1796-1846), un foarte popular şi celebru actor de circ, mim şi acrobat, devenit proverbial pentru calmul imperturbabil cu care se lăsa încadrat de cuţitele aruncate împrejurul lui pe panoul de lemn în faţa căruia era aşezat. A murit într-un accident survenit pe când efectua o primejdioasă figură acrobatică.

10

atunci tân ra domnişoar îşi împ r ise aten ia între figuraă ă ă ţ ţ netulburat a lui Napoleon şi rândurile albastre, verzi şi roşiiă ale trupelor, din aceast clip ea aproape c nu se maiă ă ă preocup , în toiul mişc rilor rapide şi ordonate executate deă ă c tre vechii solda i, decât de un tân r ofi er ce alerga c lareă ţ ă ţ ă printre liniile în mişcare şi se întorcea cu un sârg neobosit spre grupul în fruntea c ruia str lucea simplul Napoleon.ă ă

Ofi erul c l rea pe un superb cal negru şi se f ceaţ ă ă ă remarcat, în mijlocul mul imii aceleia îng it nate, prinţ ă ă frumoasa uniform albastr a ofi erilor de ordonan aiă ă ţ ţă împ ratului. Ceaprazurile lui str luceau aşa de viu în soare,ă ă iar egreta de la chipiul s u îngust şi lung c p ta nişte sclipiriă ă ă atât de puternice, încât spectatorii se sim ir ispiti i s -lţ ă ţ ă compare cu o fl c ruie în zbor, cu un duh vizibil, îns rcinată ă ă de c tre împ rat s însufle easc şi s conduc aceleă ă ă ţ ă ă ă batalioane ale c ror arme înv lurate împr ştiau fl c ri atunciă ă ă ă ă când, la un singur semn din ochi al lui, se desf ceau, seă reuneau, se învârteau ca undele unui vârtej, sau treceau prin fa a sa ca vastele talazuri drepte şi înalte pe care oceanulţ înfuriat le trimite spre rmuri.ţă

Când manevrele se terminar , ofi erul de ordonan d duă ţ ţă ă pinteni calului şi se opri înaintea împ ratului, aşteptându-iă ordinele. În acea clip , el se afla la dou zeci de paşi de Julie,ă ă în fa a grupului imperial, într-o atitudine foarteţ asem n toare aceleia pe care Gérard a dat-o generaluluiă ă Rapp în tabloul B t lia de la Austerlitz.ă ă Tân ra domnişoară ă putu atunci s -şi admire iubitul în toat str lucirea luiă ă ă militar . Colonelul Victor d’Aiglemont, în vârst de numaiă ă treizeci de ani, era voinic, bine legat şi zvelt; iar fericita îmbinare a propor iilor lui nu se vedea niciodat mai bineţ ă decât în clipa când îşi folosea for a pentru a st pâni un cal aţ ă c rui spinare elegant şi supl p rea c se îndoaie sub el.ă ă ă ă ă Chipu-i b rb tesc şi oacheş avea acel farmec de net lm cită ă ă ă pe care des vârşita regularitate a tr s turilor o d unei fe eă ă ă ă ţ de b rbat tân r. Fruntea-i era lat şi înalt . Ochii de foc,ă ă ă ă adumbri i de sprâncenele stufoase şi m rgini i de geneţ ă ţ

11

lungi, se conturau ca dou ovale albe între dou linii negre.ă ă Nasul avea gra ioasa curbur a unui plisc de vultur. Purpuraţ ă buzelor îi era sporit de dunga inevitabilei must i negre.ă ăţ Obrajii-i la i şi puternic colora i aveau nişte tonuri smead-ţ ţpalide ce denotau o vigoare extraordinar . Figura lui, unaă dintre acelea pe care era imprimat pecetea bravurii,ă reprezenta tipul pe care-l caut ast zi un artist când doreşteă ă s zugr veasc vreun erou al Fran ei imperiale.ă ă ă ţ

Calul, sc ldat în spume şi fr mântându-şi cu mareă ă neastâmp r capul, sta cu picioarele de dinainte dep rtate şiă ă oprite pe aceeaşi linie, f r ca unul s -l dep şeasc peă ă ă ă ă cel lalt, şi flutura din coada-i lung şi stufoas ; iară ă ă devotamentul lui era icoana îns şi a devotamentului pe care,ă la rându-i st pânul s u îl avea fa de împ rat. V zându-l peă ă ţă ă ă iubitul ei atât de preocupat s capteze privirile lui Napoleon,ă o clip Julie se sim i geloas , gândindu-se c pe ea înc niciă ţ ă ă ă n-o privise.

Deodat , suveranul rosteşte un cuvânt, Victor d pinteniă ă calului şi pleac în galop; dar umbra proiectat pe nisip aă ă unui stâlp sperie animalul, care sare înnebunit înd r t şi seă ă ridic în dou picioare, atât de brusc, încât c l re ul pare înă ă ă ă ţ primejdie. Julie d un ip t, îng lbeneşte, to i o privescă ţ ă ă ţ curioşi, ea nu vede pe nimeni; ochii-i sunt pironi i la calulţ acela abraş pe care ofi erul îl muştruluieşte, gonind maiţ departe s transmit ordinele lui Napoleon.ă ă

Aceste n ucitoare scene o impresionaser aşa de tare peă ă Julie, încât se ag ase f r s -şi dea seama de bra ul tat luiăţ ă ă ă ţ ă ei, c ruia îi dezv lui f r s vrea gândurile, prin felul maiă ă ă ă ă mult sau mai pu in puternic în care degetele ei îl strângeau.ţ Când Victor fusese cât pe-aci s alunece de pe cal, seă ag ase şi mai strâns de tat l s u, de parc ea îns şi ar fiăţ ă ă ă ă fost în primejdie s cad .ă ă

B trânul privea cu o îngrijorare mohorât şi dureroasă ă ă fa a îmbujorat a fiicei sale, şi sim minte de mil , deţ ă ţă ă gelozie, de regret chiar, se strecurar în toate ridurile de peă fa a lui chinuit . Iar când sclipirea neobişnuit o ochilorţ ă ă

12

domnişoarei Julie, ip tul pe care îl scosese şi gestulţ ă convulsiv al degetelor ei îi dezv luir de-a binelea tainicaă ă iubire, f r îndoial c el avusese câteva foarte tristeă ă ă ă presim iri pentru viitor, c ci chipu-i c p t atunci o expresieţ ă ă ă ă jalnic .ă

În acea clip , sufletul tinerei Julie parc ar fi trecut în celă ă al ofi erului. Un gând înc şi mai crud decât toate cele ce-lţ ă înfricoşaser pe b trân îi crisp tr s turile chipului suferindă ă ă ă ă atunci când îl v zu pe d’Aiglemont c schimb , trecând prină ă ă fa a lor, o privire tainic cu Julie, ai c rei ochi se umeziser şiţ ă ă ă al c rei obraz c p t o str lucire extraordinar . El o târîă ă ă ă ă ă brusc pe fiica sa spre gr dina Tuileries.ă

— Dar, tat , spunea ea, mai sunt înc în pia a Carrouselă ă ţ regimente ce trebuie s continue manevrele.ă

— Nu, copila mea, toate trupele defileaz .ă— Cred c te înşeli, tat ; ar fi trebuit ca domnulă ă

d’Aiglemont s le dea ordin s înainteze…ă ă— Mi-e r u, draga mea, şi nu mai pot s stau.ă ăJulie n-avu cum s se mai îndoiasc de vorbele tat luiă ă ă

s u, dup ce îşi arunc ochii asupra acelei fe e, c reiaă ă ă ţ ă îngrijor rile de p rinte îi d deau un aer ab tut.ă ă ă ă

— i-e tare r u? îl întreb ea indiferent şi cu gândulŢ ă ă ă aiurea.

— Oare nu ştii c fiecare zi este pentru mine ca un dar?ă r spunse b trânul.ă ă

— Aşadar, vrei iar s m mâhneşti vorbindu-mi deă ă moartea ta? Eram atât de vesel ! Nu vrei mai bine s - iă ă ţ alungi gândurile astea amare şi negre?

— Ah! exclam tat l, sco ând un suspin, copil r sf at ceă ă ţ ă ăţ eşti! Dar şi inimile cele mai duioase sunt uneori foarte crude. C v închin m via a noastr , c nu ne gândim decât la voi,ă ă ă ţ ă ă c v preg tim tihna, c ne jertfim bucuriile pentru toaneleă ă ă ă voastre, c v ador m, c v d ruim pân şi sângele nostru,ă ă ă ă ă ă ă astea nu-nseamn nimic, nu? Vai! da, voi primi i totul cuă ţ nep sare. Ca s c p t m pentru totdeauna zâmbetul şiă ă ă ă ă dragostea voastr dispre uitoare, ar trebui s avem putereaă ţ ă

13

lui Dumnezeu. Şi pân la urm , vine un altul! un iubit, ună ă soţ – şi ne r peşte inima voastr .ă ă

Uluit , Julie îşi privi tat l, care p şea încet, aruncându-iă ă ă priviri posomorâte.

— Şi v mai şi ascunde i de noi, urm el, ba poate chiară ţ ă şi de tine îns i…ăţ

— Tat , ce tot spui?ă— M gândesc Julie, c ai secrete fa de mine. Iubeşti,ă ă ţă

continu repezit b trânul, b gând de seam c fiica luiă ă ă ă ă începuse s se îmbujoreze. Ah! n d jduiam s te v d al turiă ă ă ă ă ă de b trânul t u tat pân la moartea lui, n d jduiam s teă ă ă ă ă ă ă in fericit şi str lucitoare lâng mine! s te admir aşa cumţ ă ă ă ă

erai tu odinioar . Necunoscându- i soarta, aş fi putut s credă ţ ă c te aşteapt un viitor liniştit; acum, îns , mi-e cu neputină ă ă ţă s duc cu mine o speran de fericire pentru via a ta, deă ţă ţ vreme ce-l iubeşti mai mult pe colonel decât îl iubeşti pe v rul t u. N-am cum s m mai îndoiesc.ă ă ă ă

— Şi de ce n-ar trebui s -l iubesc? exclam ea, cu o vieă ă expresie de curiozitate.

— Ah, scump Julie, n-ai s m în elegi! r spunse tat l,ă ă ă ţ ă ă suspinând.

— Spune-mi, totuşi! izbucni ea, f când f r s vrea ună ă ă ă gest de r zvr tire.ă ă

— Ei bine, copila mea, ascult -m . Adeseori tinerele feteă ă îşi creeaz imagini m re e, fermec toare, chipuri cu totulă ă ţ ă ideale, şi îşi f uresc idei himerice despre oameni, despreă sentimente, despre lume; apoi, naive, ele atribuie unui oarecare des vârşirile pe care le-au visat şi se încred în el; şiă astfel iubesc în b rbatul ce şi-l aleg aceast f ptură ă ă ă imaginar ; dar, mai târziu, când e prea târziu ca s se maiă ă smulg din nenorocire, înşel toarea aparen pe care auă ă ţă înfrumuse at-o, primul lor idol, în sfârşit, se schimb într-unţ ă schelet odios. Julie, mai degrab aş vrea s te v dă ă ă îndr gostit de un moşneag, decât s te v d îndr gostit deă ă ă ă ă ă colonel. Ah! dac ai putea s te închipui cu zece ani maiă ă târziu în via , i-ai da dreptate experien ei mele. Îl cunosc peţă ţ

14

Victor: hazul lui e un haz lipsit de spirit, un haz de cazarm ,ă ei n-are niciun talent şi e cheltuitor. E unul dintre acei oameni pe care Cerul i-a creat ca s înfulece şi s mistuieă ă patru mese pe zi, s doarm , s iubeasc pe cea dintâiă ă ă ă venit şi s se bat . Nu pricepe nimic din via . Inima luiă ă ă ţă bun , pentru c are, într-adev r, o inim bun , l-ar puteaă ă ă ă ă împinge s -şi dea punga unui nenorocit sau unui camarad;ă dar e un fluier -vânt, dar nu-i d ruit cu acea ging şieă ă ă sufleteasc ce ne face sclavii fericirii unei femei, dar eă ignorant, egoist… Exist mul i asemenea ă ţ dar.

— Totuşi, tat , trebuie s aib ceva minte şi haruri, deă ă ă vreme ce-a fost f cut colonel…ă

— Scumpa mea, Victor va r mâne colonel toat via a lui.ă ă ţ Eu n-am v zut înc pe nimeni care s mi se par demn deă ă ă ă tine, urm b trânul, cu un fel de entuziasm.ă ă

Se opri o clip , o contempl pe fiica lui şi ad ug :ă ă ă ă— Buna mea Julie, tu eşti înc prea tân r , preaă ă ă

pl pând , prea gingaş , pentru a indura grijile şi necazurileă ă ă c s toriei. D’Aiglemont a fost r sf at de p rin ii lui, tot aşaă ă ă ăţ ă ţ cum ai fost şi tu de mama ta şi de mine. Cum s n d jduiescă ă ă c v-a i putea în elege amândoi, cu nişte firi atât de diferite,ă ţ ţ ale c ror tiranii vor fi de neîmp cat? Tu vei fi ori victim , oriă ă ă tiran. Şi o alternativ , şi cealalt aduce o sum egal deă ă ă ă suferin e în via a unei femei. Dar tu eşti blând şi modest ,ţ ţ ă ă tu te vei încovoia întâi. În sfârşit, spuse el cu o voce emo ionat , ai o sim ire duioas , care nu va fi apreciat cumţ ă ţ ă ă se cuvine, şi-atunci… Nu ispr vi, c ci îl podidir lacrimile.ă ă ă

— Victor, relu el dup o pauz , va r ni neprih niteleă ă ă ă ă însuşiri ale sufletului t u tân r. Eu îi cunosc pe militari, Julie;ă ă am tr it în armat . Rareori inima unor asemenea oameniă ă izbuteşte s înfrâng deprinderile pricinuite fie deă ă nenorocirile în mijlocul c rora tr iesc, fie de întâmpl rileă ă ă vie ii lor de aventurieri.ţ

— Aşadar, tat , replic Julie, pe un ton jum tate serios,ă ă ă jum tate glume , ai vrea s -mi înfrâng sentimentele şi s mă ţ ă ă ă c s toresc pentru tine, nu pentru mine?ă ă

15

— S te c s toreşti pentru mine? exclam tat l, cu ună ă ă ă ă gest de minunare; pentru mine, cel c ruia în curând, fataă mea, nu-i vei mai auzi glasul atât de prieteneşte dojenitor? Totdeauna i-am v zut pe copii atribuind unui sentimentă personal sacrificiile pe care le fac pentru ei p rin ii!ă ţ C s toreşte-te cu Victor, Julie drag . Într-o zi, vei deplângeă ă ă amarnic nulitatea lui, nechibzuin a lui, egoismul lui, lipsa luiţ de delicate e, n tângia lui în dragoste şi mii de alte suferin eţ ă ţ pe care i le va pricinui. Atunci, s - i aduci aminte c aici,ţ ă ţ ă sub aceşti copaci, glasul profetic al b trânului t u tat aă ă ă r sunat zadarnic la urechile tale!ă

B trânul t cu, o surprinsese pe fiica sa dând din capă ă înd r tnic . F cur împreun cei câ iva paşi pân la grilajulă ă ă ă ă ă ţ ă unde era oprit tr sura lor. În timpul drumului acesta t cut,ă ă ă tân ra domnişoar examin pe furiş chipul tat lui s u şiă ă ă ă ă treptat-treptat fa a ei sup rat se îmbun . Adânca durereţ ă ă ă s pat pe fruntea lui plecat spre p mânt îi f cu o vieă ă ă ă ă impresie.

— Î i f g duiesc, tat , spuse ea cu o voce dulce şiţ ă ă ă emo ionat , c n-am s - i mai pomenesc de Victor pân ceţ ă ă ă ţ ă nu- i vei schimba singur p rerile nefavorabile pe care le aiţ ă despre el.

B trânul îşi privi fata uimit. Dou lacrimi ce i se aprinseră ă ă în ochi se rostogolir de-a lungul obrajilor br zda i de riduri.ă ă ţ Nu putu s-o îmbr işeze pe Julie în fa a lumii dimprejur, îiăţ ţ strânse îns mâna cu dragoste. Când se urc din nou înă ă tr sur toate gândurile negre ce i se îngr m diser pe frunteă ă ă ă ă pierir cu des vârşire.ă ă

Înf işarea pu in trist a fiicei sale nu-l mai neliniştiăţ ţ ă atunci tot atât cât nevinovata bucurie al c rei secret îiă sc pase tinerei Julie în timpul trecerii în revist a trupelor.ă ă

SO IAŢ

În primele zile ale lunii lui martie 1814, la niciun an de la aceast trecere în revist a împ ratului, o caleaşc gonea peă ă ă ă

16

drumul de la Amboise la Tours. Plecând de sub bolta verde a nucilor care ascund poşta de la Prillière, tr sura fu condusă ă cu o asemenea iu eal , încât într-o clip ajunse la podulţ ă ă construit peste Cise, la rev rsarea acestui râu în Loara şiă acolo se opri. Unul dintre şleauri se rupsese din pricina iu eliiţ n valnice cu care, la porunca st pânului s u, tân rul surugiuă ă ă ă îi gonise pe cei patru cai, cei mai viguroşi din câ i se aflau laţ sta ia de poşt . Astfel, datorit acestei întâmpl ri, cele douţ ă ă ă ă persoane care se aflau în caleaşc trezindu-se, avur r gazulă ă ă s contemple una dintre cele mai frumoase privelişti ce leă pot înf işa fermec toarele rmuri ale Loarei.ăţ ă ţă

La dreapta, c l torul îmbr işeaz într-o privire toateă ă ăţ ă meandrele râului Cise, care ca un şarpe argintiu se strecoară prin iarba pajiştilor, c reia întâile fire de prim var îi daă ă ă atunci culorile smaraldului.

La stânga, Loara ap rea în toat m re ia ei.ă ă ă ţ Nenum ratele fa ete ale câtorva unduiri, stârnite de o briză ţ ă matinal destul de rece, reflectau sclipirile soarelui pesteă vastele întinderi de ap pe care le desf şoar maiestuosulă ă ă râu ici-colo, ostroave înverzite se înşiruie pe luciul apelor, ca nestematele într-un colier. De cealalt parte a fluviului, celeă mai frumoase câmpii ale Touraine-ului îşi desf şoară ă comorile cât vezi cu ochii. În dep rtare, ochiul nu întâlneşteă alte stavile decât colinele ce domin valea râului Cher, aleă c ror culmi trasau în acea clip dungi de lumin sub azurulă ă ă str veziu al cerului. Printre frunzişurile gingaşe ale insulelor,ă în fundul tabloului, oraşul Tours pare c iese, ca Vene ia, dină ţ adâncul apelor. Campanilele b trânei lui catedrale se avântă ă în v zduhuri, unde se atingeau în clipa aceea cu fantasticeleă n luciri întruchipate de câ iva nori alburii.ă ţ

Dincolo de podul pe care era oprit tr sura, c l torulă ă ă ă z reşte înaintea lui, de-a lungul Loarei pân la Tours, un lană ă ţ de stânci care, printr-un capriciu al naturii, pare a fi fost pus acolo ca s st vileasc fluviul, ale c rui valuri rod necontenită ă ă ă piatra, spectacol ce totdeauna îl minuneaz pe c l tor. Satulă ă ă Vouvray se afl cuib rit parc în strungile şi în fund turileă ă ă ă

17

acelor clean uri, care încep s descrie o cotitur înainteaţ ă ă podului de peste Cise. Apoi, de la Vouvray pân la Tours,ă înfricoş toarele pr p stii ale acestui povârniş rupt suntă ă ă locuite de neamuri de podgoreni. Pe alocuri, exist câte treiă rânduri suprapuse de case, s pate în stânc şi legate întreă ă ele prin nişte sc ri abrupte, t iate tot în piatr . Deasupraă ă ă unui acoperiş, o feti cu fust roşie alearg prin gr dinaţă ă ă ă casei. Fumul din horn se înal dintre coardele şi l stariiţă ă tineri ai unei vi e de vie. Podgorenii sap p mânturileţ ă ă perpendiculare. O b trân , stând liniştit pe o bucat deă ă ă ă stânc pr v lit , învârteşte la vârtelni a ei, sub florile unuiă ă ă ă ţ migdal, priveşte c l torii ce trec pe dedesubt şi zâmbeşte deă ă spaima lor. Pe ea n-o mai îngrijoreaz cr p turile p mântuluiă ă ă ă şi nici ruina unui zid vechi ce st s cad şi ale c rui temeliiă ă ă ă nu mai sunt inute decât de r d cinile încol cite ale uneiţ ă ă ă mantii de ieder . Ciocanul dogarilor face s r sune bol ileă ă ă ţ pivni elor din v zduh, în sfârşit, p mântul este pretutindeniţ ă ă cultivat şi rodeşte pretutindeni în acele locuri unde natura n-a vrut s -i dea trudei omeneşti p mântă ă

Astfel, nimic nu se poate asemui, de-a lungul Loarei, cu bogata panoram pe care Touraine o înf işeaz acoloă ăţ ă ochilor c l torului, întreitul tablou al scenei, ale c reiă ă ă aspecte le-am schi at doar, prilejuieşte sufletului unul dintreţ acele spectacole ce se înscriu pentru totdeauna în amintire; şi, pentru un poet ce se va fi bucurat de priveliştea lor, ele vor reveni adesea în visurile lui spre a-i reconstrui ca-n poveşti romanticele viziuni.

În clipa când tr sura ajungea pe podul de peste Cise, maiă multe b rci cu pânze albe ieşir în larg dintre insulele de peă ă Loara, dând un nou farmec fermec toarei privelişti. Mirosulă de s lcii de pe malurile fluviului îşi ad uga miresmele laă ă puternica arom ce-o l sa boarea jilav a apelor. P s rileă ă ă ă ă umpleau v zduhurile cu vioaiele lor concerte; cânteculă monoton al unui paznic de capre rev rs peste toate o vagă ă ă melancolie,

În vreme ce strig tele luntraşilor prevesteau de departe oă

18

grea str danie. Aburi domoli, plutind agale împrejurulă copacilor pres ra i în acest vast peisaj, imprimau naturii oă ţ ultim vraja. Era Touraine în toat splendoarea ei, şiă ă prim vara în toat str lucirea.ă ă ă

Aceast parte a Fran ei, singura pe care armatele str ineă ţ ă nu amenin au înc s-o tulbure, era în acele vremuri singuraţ ă care r m sese liniştit şi s-ar fi putut spune c sfida invazia.ă ă ă ă

Un cap acoperit cu un chipiu se ivi din caleaşc de îndată ă ce ea se opri; numaidecât un militar ner bd tor deschiseă ă portiera şi s ri în drum, gata parc s -l mustre pe surugiu.ă ă ă Dar îndemnarea cu care acesta repara hamul rupt îl potoli pe colonelul conte d’Aiglemont, care se întoarse spre portieră întinzându-şi bra ele ca pentru a-şi destinde muşchiiţ amor i i; c sc , privi peisajul şi puse mâna pe bra ul uneiţ ţ ă ă ţ tinere doamne înv luit cu grij într-o ă ă ă vitchoura.

— Micu a mea, îi spuse el cu glas r guşit, trezeşte-te sţ ă ă priveşti locurile! Sunt magnifice.

Julie d’Aiglemont scoase capul din caleaşc . Purta oă c ciuli de jder, iar cutele mantalei îmbl nite, în care eraă ţă ă înf şurat , o ascundeau atât de bine, încât nu i se mai puteaă ă vedea decât fa a. Julie d’Aiglemont nu mai sem na cu tân raţ ă ă domnişoar ce se gr bea odinioar , vesel şi fericit , spreă ă ă ă ă defilarea de la Tuileries. Chipu-i, înc gingaş, nu mai aveaă culorile trandafirii care îi d deau alt dat o str lucire aşa deă ă ă ă frumoas . Câteva bucle de p r negru, întinse de umezealaă ă nop ii, îi sporeau şi mai mult str lucirea alb a fe ei, de peţ ă ă ţ care via a p rea stins . Totuşi, ochii-i ardeau de un focţ ă ă nefiresc; de sub pleoape, îns , câteva umbre vine ii seă ţ zugr veau pe obrajii obosi i. Privi cu indiferen câmpiileă ţ ţă dinspre Cher, Loara şi ostroavele ei, oraşul Tours şi lan urileţ de stânci de la Vouvray; apoi, nemaivrând s priveasc şiă ă fermec toarea cale a Cise-i, se cuib ri zorit în umbraă ă ă caleştii şi spuse cu un glas care, în aerul tare al mun ilor,ţ p ru extrem de slab:ă

— Da, e admirabil.Dup cum se putea vedea, izbutise, spre propria-iă

19

nenorocire, s -l biruie pe tat l s u.ă ă ă— Julie, nu i-ar pl cea s tr ieşti aici?ţ ă ă ă— Oh, aici sau oriunde! spuse ea cu nep sare.ă— i-e r u? o întreb colonelul d’Aiglemont.Ţ ă ă— De loc, r spunse tân ra doamn , cu o vioiciune de-oă ă ă

clip .ăÎl contempl zâmbind pe so ul s u şi ad ug :ă ţ ă ă ă— Mi-e somn.Deodat , se auzi un galop de cal. Victor d’Aiglemont l să ă ă

mâna so iei sale şi întoarse capul spre cotitura pe care-oţ face drumul în acel loc. Din clipa când colonelul nu o mai privi pe Julie, expresia de voioşie pe care tân ra doamn oă ă imprimase palidei ei figuri disp ru, de parc s-ar fi stinsă ă brusc o lumin sub razele c reia s-ar fi aflat pân atunci.ă ă ă Nesim ind nici dorin a de a mai privi peisajul, niciţ ţ curiozitatea de a şti cine era c l re ul al c rui cal galopa atâtă ă ţ ă de aprig, se aşez la loc în col ul caleştii şi ochii i se pironiră ţ ă pe crupa cailor, f r a tr da niciun fel de sentiment. Avea oă ă ă înf işare tot atât de tâmp ca a unui ran breton ascultândăţ ă ţă predica parohului s u.ă

Un b rbat tân r, c lare pe un cal de mare pre , se iviă ă ă ţ brusc de dup un pilc de plopi şi de m ceşi în floare.ă ă

— E un englez, spuse colonelul.— Oh! Dumnezeule, da, generale! zise surugiul. E din

şleahta gars-ilor4 care cic vor s m nânce Fran a.ă ă ă ţNecunoscutul era unul dintre str inii ce se nimeriser peă ă

continent atunci când Napoleon i-a arestat pe to i englezii,ţ ca represalii dup atentatul s vârşit împotriva dreptuluiă ă gin ilor de c tre cabinetul de la Saint-James, dup rupturaţ ă ă tratatului de la Amiens. Supuşi bunului plac al puterii imperiale, aceşti prizonieri n-au r mas to i la domiciliile undeă ţ

4 Aşa cum explică Balzac în Les Chouans, cuvântul gars, care se pronunţă gá, este o rămăşiţă celtică. Folosit pentru a desemna pe locuitorii Bretaniei – provincie închistată în tradiţii medievale şi ostilă Revoluţiei franceze, împotriva căreia a luptat cu arma în mână – gars a devenit sinonim cu contrarevoluţionar (vezi Balzac, Şuanii).

20

fuseser aresta i, nici în cele pe care avuseser la începută ţ ă libertatea s şi le aleag . Cei mai mul i dintre cei ce locuiauă ă ţ acum în Touraine fuseser transfera i aci din diverse puncteă ţ ale imperiului, unde şederea lor p ruse a compromiteă interesele politicii continentale.

Tân rul ostatic care-şi plimba la acel ceas plictisulă matinal era o victim a puterii birocratice. De doi ani, ună ordin dat de la ministerul rela iilor externe îl smulsese dinţ clima de la Montpellier, unde ruperea p cii îl surprinsese înă timp ce se trata de o afec iune de piept. Din clipa în careţ tân rul recunoscu un militar în persoana conteluiă d’Aiglemont, se gr bi s -i evite privirile, întorcându-şi destulă ă de brusc capul c tre pajiştile dinspre Cise.ă

— To i englezii ştia sunt de-o obr znicie de parc întregţ ă ă ă globul ar fi al lor, bomb ni colonelul. Noroc c Soult are s leă ă ă trag câteva scatoalce.ă

Trecând pe lâng caleaşc , prizonierul îşi arunc privirileă ă ă înl untrul tr surii. Cu toat repeziciunea acelei priviri, elă ă ă putu s admire expresia de melancolie ce da fe eiă ţ îngândurate a contesei nu ştiu ce atrac ie vag . Sunt mul iţ ă ţ b rba i care-şi simt inima adânc mişcat numai când v d oă ţ ă ă femeie ap sat de suferin : durerea îi se pare o f g duială ă ţă ă ă ă de statornicie şi de iubire.

Cufundat cu totul în contemplarea unei perne a tr surii,ă ă Julie nu lu seama nici ia cal, nici la c l re . Şleaul hamuluiă ă ă ţ fusese reparat bine şi repede. Contele se urc la loc înă tr sur . Surugiul se str dui s recâştige timpul pierdut, şi-iă ă ă ă purt cât mai iute pe cei doi c l tori pe digul de pe laturaă ă ă şoselei m rginite de clean urile abrupte, la sânul c rora seă ţ ă coc vinurile de Vauvray, de unde se ridic atâtea caseă frumoase, unde se arat din dep rtare ruinele atât deă ă celebrei mân stiri Marmoutier, schimnicia sfântului Martin.ă

— Cam ce-o fi vrând de la noi milordul sta str veziu?ă ă exclam colonelul întorcând capul ca s se încredin eze că ă ţ ă acel c l re , care de la podul de peste Cise se inea după ă ţ ţ ă tr sur , era tân rul englez.ă ă ă

21

Dar întrucât necunoscutul nu înc lca nicio regul deă ă polite e plimbându-se pe drumeagul de pe dig, colonelul seţ aşez la loc în col ul tr surii, dup ce aruncase o privireă ţ ă ă mânioas spre englez, Nu putu, totuşi, în ciuda vr jm şieiă ă ă sale involuntare, s nu ia seama la frumuse ea calului şi laă ţ gra ia c l re ului.ţ ă ă ţ

Tân rul avea una dintre acele figuri britanice a c roră ă culoare este atât de suav , iar pielea atât de gingaş şi atâtă ă de alb , încât eşti ispitit uneori s presupui c apar ină ă ă ţ f pturii delicate a unei tinere domnişoare. Era blond, sub ireă ţ şi înalt. Îmbr c mintea lui avea acea linie rafinat şiă ă ă impecabil , ce caracterizeaz pe oamenii elegan i dină ă ţ austera Anglie. S-ar fi putut spune c se înroşea mai degrabă ă de ruşine decât de pl cerea de a o privi pe contes . Oă ă singur dat Julie ridic ochii spre str in; o f cu însă ă ă ă ă ă oarecum silit de so ul s u, care vroise s-o determine să ţ ă ă admire picioarele unui cal de ras pur .ă ă

Ochii doamnei Julie îi întâlnir atunci pe cei ai timiduluiă englez. Din acea clip , gentilomul, în loc s -şi îndemne calulă ă s mearg cât mai aproape de tr sur , r mase cu câ ivaă ă ă ă ă ţ paşi mai în urm . Contesa abia îl privi pe necunoscut. Nuă v zu niciuna dintre perfec iunile omeneşti sau cabaline ce-iă ţ fuseser semnalate, şi se l s iar în fundul tr surii, dup ceă ă ă ă ă schi ase o uşoar mişcare de sprâncene, ca pentru a-şiţ ă aproba so ul.ţ

Colonelul adormi din nou, şi cei doi so i sosir la Toursţ ă f r a-şi mai fi spus vreo vorb şi f r ca fermec toareleă ă ă ă ă ă privelişti ale schimb toarei scene prin care c l toreau s fiă ă ă ă atras o singur dat aten ia doamnei Julie. În vreme ce so ulă ă ţ ţ s u picotea, doamna d’Aiglemont îl privi de mai multe ori.ă Când îi arunc ultima privire, o zdruncin tur f cu s cadă ă ă ă ă ă pe genunchii tinerei doamne un medalion ce-l purta ag atăţ la gât cu un l n işor de doliu, şi portretul tat lui s u îi ap ruă ţ ă ă ă deodat . La vederea lui, lacrimile, pân atunci reprimate, seă ă rostogolir din ochii ei.ă

Englezul z ri, poate, dârele str lucitoare pe care acesteă ă

22

lacrimi le l sar o clip pe obrajii palizi ai contesei, dar peă ă ă care vântul le usc numaidecât.ă

Îns rcinat de împ rat s transmit nişte ordineă ă ă ă mareşalului Sbult, care avea s apere Fran a de invaziaă ţ început de englezi în Béarn, colonelul d’Aiglemont profitaă de acea misiune pentru a-şi pune la ad post so ia fa deă ţ ţă primejdiile ce amenin au pe atunci Parisul, ducând-o laţ Tours, la o b trân rud a lui. Nu peste mult timp, tr suraă ă ă ă ajunse pe caldarâmul din Tours, trecu podul, intr pe Stradaă Mare, şi opri în fa a vechiului palat unde locuia fostaţ marchiz de Listomère-Landon.ă

Marchiza de Listomère-Landon era una dintre acele frumoase b trâne, cu obrazul p lind, cu p rul alb, cuă ă ă zâmbetul pe buze, p rând c poart jupoane cu cercuri şiă ă ă având pe cap totdeauna o bone ic de o mod necunoscut .ţ ă ă ă Portrete septuagenare ale veacului lui Ludovic al XV-lea, aceste femei sunt aproape totdeauna pline de duioşie, ca şi cum înc ar mai iubi; mai mult bisericoase decât cucernice,ă şi mai pu in cucernice decât par; mirosind totdeauna a pudrţ ă a la marechale, povestind frumos, bârfind şi mai frumos, şi râzând mai mult de o amintire, decât de o glum .ă Actualitatea le displace.

Când o b trân camerist veni s -i anun e marchizeiă ă ă ă ţ (c ci, într-adev r, doamna de Listomère-Landon urma s -şiă ă ă reia în curând titlul) vizita unui nepot pe care nu-l mai v zuse de la începutul r zboiului cu Spania, îşi scoaseă ă repede ochelarii, închise Galerie de l'ancienne Cour, cartea ei favorit ; reg si apoi o brum de sprinteneal pentru aă ă ă ă ajunge pe peronul de la intrarea palatului în clipa când cei doi so i urcau sc rile.ţ ă

M tuşa şi nepoata schimbar o privire rapid .ă ă ă— Bun ziua, drag m tuş , strig colonelul,ă ă ă ă ă

îmbr işând-o pe b trâna doamn şi s rutând-o în grab . i-ăţ ă ă ă ă Ţaduc s p zeşti o tân r f ptur . Î i încredin ez comoaraă ă ă ă ă ă ţ ţ mea. Julie nu-i nici cochet , nici geloas ; e dulce ca ună ă înger… N-are s se strice aici, n d jduiesc, încheie el.ă ă ă

23

— R utate ce eşti! r spunse marchiza, aruncându-i oă ă privire ghiduş .ă

Şi b trâna se gr bi, ea întâi, cu un fel de gra ieă ă ţ binevoitoare, s-o îmbr işeze pe Julie, care sta îngândurat şiăţ ă p rea mai degrab încurcat decât curioas .ă ă ă ă

— Hai s facem cunoştin , dr gu a mea! zise marchiza.ă ţă ă ţ Nu te sfii de mine, eu m str duiesc s nu fiu niciodată ă ă ă b trân cu cei tineri.ă ă

Pân s ajung în salon, marchiza, dup obiceiurile dină ă ă ă provincie, şi poruncise s se pun masa pentru cei doiă ă oaspe i; contele îns îi curm vorba m tuşii, spunându-i peţ ă ă ă un ton serios c nu va putea s r mân la ea decât exactă ă ă ă atâta timp cât îi va trebui surugiului ca s schimbe caii. Celeă trei rubedenii intrar , deci, cât mai repede în salon, şiă colonelul de-abia avu r gaz s -i povesteasc m tuşi-siă ă ă ă evenimentele politice şi militare care-l sileau s -i cear ună ă ad post pentru tân ra lui so ie.ă ă ţ

În timp ce el vorbea, m tuşa se uita când la nepot, careă povestea neîntrerupt, când la nepoat , a c rei paloare şiă ă triste e i se p rur pricinuite de acea desp r ire silit . Eaţ ă ă ă ţ ă p rea c -şi zice: „He, he! tinerii ştia se iubesc!”ă ă ă

În acea clip , nişte plesnete de bici r sunar înă ă ă str vechea curte t cut , ale c rei pietre de pavaj erauă ă ă ă încadrate de smocuri de iarb . Victor o îmbr iş din nou peă ăţ ă marchiz şi ieşi gr bit din cas .ă ă ă

— Adio, scumpa mea, spuse el s rutându-şi so ia, care-lă ţ urmase pân la tr sur .ă ă ă

— Oh, Victor, las -m s te înso esc mai departe, spuseă ă ă ţ ea cu o voce dulce, n-aş vrea s te p r sesc…ă ă ă

— Crezi c se poate?ă— Ei bine, r spunse Julie, adio de vreme ce aşa vrei tu.ăTr sura disp ru.ă ă— Aşadar, îl iubeşti pe bietul meu Victor? o întrebă

marchiza pe nepoata sa, cercetând-o cu una dintre acele priviri atotştiutoare pe care femeile b trâne le aruncă ă tinerilor.

24

— Vai, doamn , r spunse Julie, oare nu trebuie s -lă ă ă iubeşti într-adev r pe un b rbat ca s -l iei în c s torie?ă ă ă ă ă

Aceast ultim fraz fu rostit pe un ton de-o naivitate ceă ă ă ă tr da fie o inim pur , fie nişte taine adânci. Era îns greuă ă ă ă pentru o femeie care fusese prieten cu Duclos şi cuă mareşalul de Richelieu s nu caute s descopere tainaă ă tinerei c snicii. M tuşa şi nepoata se aflau în acea clip înă ă ă pragul por ii celei mari şi priveau dup caleaşca ce disp reaţ ă ă în goan . Ochii contesei nu exprimau iubire, aşa cum credeaă marchiza. Buna doamn era provensal , iar iubirile-iă ă fuseser aprige.ă

— Vas zic , te-ai l sat aiurit de nepricopsitul de nepotu-ă ă ă ămeu? o întreb ea pe nepoat .ă ă

Contesa tres ri f r s vrea, c ci tonul şi privirea acesteiă ă ă ă ă b trâne cochete p rur a-i dovedi o cunoaştere aă ă ă caracterului lui Victor mai bine decât îl cunoştea ea. Doamna d’Aiglemont, tulburat , se înv lui deci în acea pref c torieă ă ă ă stângace, întâiul ad post al inimilor naive şi suferinde.ă Doamna de Listomère se ar t mul umit de r spunsurileă ă ţ ă ă doamnei Julie; se gândi îns cu bucurie c singur tatea areă ă ă s -i fie înveselit de-o tain de dragoste, c ci i se p ru că ă ă ă ă ă nepoata e amestecat în vreo intrig amuzant .ă ă ă

Când doamna d’Aiglemont se afl într-un mare salon,ă acoperit cu tapiserii încadrate cu ciubuce aurite, şi dup ceă se aşez în fa a unui foc straşnic, ferit de curen ii ă ţ ă ţ fenestrali printr-un paravan chinezesc, nu mai izbuti s -şi înfrângă ă triste ea. Era greu ca veselia s se poat naşte sub nişteţ ă ă lambriuri aşa de b trâne, între acele mobile seculare. Totuşi,ă tân ra parizianc sim i un fel de pl cere s p trund înă ă ţ ă ă ă ă singur tatea adânc şi în solemna t cere a provinciei. După ă ă ă ce schimb câteva cuvinte cu b trâna m tuş , c reiaă ă ă ă ă cândva îi scrisese o scrisoare de tân r c s torit , r maseă ă ă ă ă ă t cut de parc ar fi ascultat o muzic de oper . De-abiaă ă ă ă ă dup vreo dou ore de o linişte vrednic de m n stirea de laă ă ă ă ă Trappe, ea îşi d du seama de nepolite ea sa fa de b trâna-ă ţ ţă ăi m tuş şi îşi aminti c nu-i d duse decât nişte r spunsuriă ă ă ă ă

25

reci. Doamna de Listomère respectase t cerea nepoatei, dină acel instinct plin de farmec ce-i caracterizeaz pe oameniiă vechiului regim. În clipa de fa , b trâna doamn tricota. Ce-ţă ă ăi drept, ieşise de câteva ori din înc pere ca s se îngrijească ă ă de o anume camer ă verde în care urma s se culce contesaă şi unde slugile casei aşezau bagajele; îşi reluase îns loculă într-un mare fotoliu şi o privea pe tân ra doamn pe furiş.ă ă Ruşinându-se c se l sase furat de copleşitoarele-i gânduri,ă ă ă Julie se sili s -şi cear iertare glumind.ă ă

— Copila mea dulce, cunosc durerea v duvelor, r spunseă ă m tuşa.ă

Ar fi trebuit s ai patruzeci de ani ca s ghiceşti ironia peă ă care o exprimar buzele b trânei doamne.ă ă

A doua zi, contesa se sim i mult mai bine şi putu s steaţ ă de vorb . Doamna de Listomère începea s spere c o vaă ă ă putea domestici pe aceast tân r de curând m ritat , peă ă ă ă ă care la prima vedere o socotise o fiin s lbatic şi stupid ; îiţă ă ă ă povesti despre distrac iile locale, despre balurile şi despreţ casele unde se puteau duce. Toate întreb rile puse deă marchiz , în ziua aceea n-au fost decât curse pe care, dintr-oă veche deprindere c p tat la Curte, nu s-a putut ab ine s leă ă ă ţ ă întind nepoatei sale pentru a-i cunoaşte caracterul. Julie aă rezistat tuturor st ruin elor, ce i-au fost f cute vreme deă ţ ă câteva zile, de a merge s se distreze undeva. Aşa c , înă ă ciuda dorin ei de a-şi plimba, mândr , frumoasa nepoat ,ţ ă ă b trâna doamn renun pân la urm s mai insiste s-oă ă ţă ă ă ă scoat în lume. Contesa g sise un pretext pentruă ă singur tatea ei şi pentru triste ea ei, în mâhnirea pe care i-oă ţ pricinuise moartea tat lui s u, dup care mai purta încă ă ă ă doliu.

Peste vreo opt zile, doamna de Listomdre admira blânde ea îngereasc , gra iile modeste, spiritul îng duitor alţ ă ţ ă contesei Julie şi începu s-o preocupe nespus tainica melancolie ce consuma inima ei tân r . Contesa era unaă ă dintre acele femei n scute s fie îndr gite şi care par că ă ă ă aduc cu ele fericirea. Tov r şia ei deveni atât de dulce şi deă ă

26

pre ioas doamnei de Listomère, încât b trâna o îndr gi cuţ ă ă ă totul pe nepoata sa şi nu mai vroia s se despart de ea. 0ă ă lun a fost de ajuns pentru a se stabili între ele o prietenieă veşnic . B trâna doamn remarc , nu f r surprindere,ă ă ă ă ă ă schimb rile din fizionomia doamnei d’Aiglemont. Culorile viiă ce-i luminau fa a se stinser treptat şi figura ei c p t nişteţ ă ă ă ă tonuri şterse şi palide. Pierzându-şi str lucirea de maiă înainte, Julie devenea mai pu in trist . Uneori, b trâna trezeaţ ă ă câte un avânt de voioşie sau câte o izbucnire de ris dezl n uit la tân ra sa rud , dar acestea erau curmate bruscă ţ ă ă de un gând întunecat. Ea ghici c nici amintirea tat lui s u,ă ă ă nici lipsa lui Victor nu constituiau cauza profundei melancolii ce punea un v l pe via a nepoatei sale; şi se gândi la atâteaă ţ lucruri sumbre, încât îi fu greu s se opreasc la adev rataă ă ă pricin a r ului, c ci noi nu izbutim poate s descoperimă ă ă ă adev rul decât întâmpl tor.ă ă

Într-o zi, în sfârşit, sub ochii m tuşii sale uimite, Julie l să ă ă s se vad o uitare total a c sniciei ei, o nebunie de fată ă ă ă ă zburdalnic , o candoare de spirit, o naivitate copil rească ă ă vrednic de primii ani ai vie ii, întreg acel spirit delicat şiă ţ adesea atât de profund ce-i caracterizeaz pe tinerii dină Fran a. Doamna de Listomère se hot rî atunci s sondezeţ ă ă acest suflet, a c rei fire ciudat echivala cu o disimulare deă ă nep truns. Se l sase seara, cele dou doamne şedeau peă ă ă scaun lâng o fereastr ce d dea spre strad , Julie luase ună ă ă ă aer gânditor, un om c lare trecu prin fa a lor.ă ţ

— Iat o victim de-a ta, spuse b trâna doamn .ă ă ă ăDoamna d’Aiglemont o privi cu o nedumerire îngrijorat .ă— E un tân r englez, un gentilom, onorabilul Arthură

Ormond, fiul cel mare al lordului Grenville. Povestea lui e interesant . A venit la Montpellier în 1802, n d jduind că ă ă ă aerul de acolo, unde fusese trimis de medici, îl va vindeca de o boal de piept ce amenin a s -l ucid . Ca şi ceilal iă ţ ă ă ţ compatrio i ai s i, a fost arestat de Bonaparte când cuţ ă r zboiul, c ci monstrul acela nu se poate sim i liniştit dacă ă ţ ă nu se r zboieşte. Ca s se distreze, tân rul englez a începută ă ă

27

s -şi studieze boala, socotit mortal . Treptat-treptat, aă ă ă prins gustul anatomiei şi al medicinei; s-a pasionat de acest soi de arte, ceea ce-i foarte neobişnuit pentru un om de rangul lui; dar, regentul nu s-a ocupat şi el de chimie? Pe scurt, domnul Arthur a f cut progrese, uluitoare chiar şiă pentru profesorii de la Montpellier; studiul i-a uşurat captivitatea şi, totodat , s-a vindecat complet. Se pretindeă c a stat timp de doi ani f r s vorbeasc , respirând rar,ă ă ă ă ă culcat într-un staul, bând lapte de la o vac adus din Elve iaă ă ţ şi hr nindu-se cu frunze de hreani . De când se afl laă ţă ă Tours, n-a vizitat pe nimeni, e mândru ca un p un; tu, îns ,ă ă pesemne c l-ai cucerit, c ci doar nu pentru mine s-o fiă ă plimbând pe sub ferestrele noastre de dou ori pe zi, deă când te afli tu aici… F r îndoial c te iubeşte!ă ă ă ă

Aceste ultime cuvinte o trezir pe contes ca prin farmec.ă ă F r s vrea, f cu un gest şi schi un zâmbet care oă ă ă ă ţă surprinser pe marchiz . Departe de a manifesta aceaă ă satisfac ie instinctiv resim it chiar şi de femeia cea maiţ ă ţ ă sever când afl c un b rbat sufer pentru ea, privireaă ă ă ă ă doamnei Julie era aspr şi rece. Fa a ei ar ta un sentimentă ţ ă de repulsie vecin cu groaza. O atare aversiune nu era cea pe care o femeie îndr gostit o arat fa de întreaga lume, deă ă ă ţă dragul unei singure fiin e: ea ştie atunci s râd şi sţ ă ă ă glumeasc ; nu, Julie era în acea clip ca o f ptur pe careă ă ă ă amintirea unei am r ciuni prea crud tr ite o face s maiă ă ă ă simt înc durerea.ă ă

M tuşa, convinsa pe deplin c nepoata nu-l iubeşte peă ă nepotul s u, r mase uluit descoperind c , de fapt, nu iubeaă ă ă ă pe nimeni. Se cutremur constatând c Julie e o inimă ă ă dezam git , o tân r femeie c reia experien a unei zile, aă ă ă ă ă ţ unei nop i, poate, îi fusese de ajuns pentru a-şi da seama deţ nulitatea lui Victor.

„Dac -l cunoaşte, s-a ispr vit, gândi ea, nepotu-meu areă ă s îndure în curând toate nepl cerile c s toriei.”ă ă ă ă

Şi îşi propuse s-o converteasc pe Julie la doctrineleă monarhice ale veacului lui Ludovic al XV-lea; dar, câteva

28

ceasuri mai târziu, ea afl , sau mai degrab ghici, situa ia,ă ă ţ destul de obişnuit în lumea c reia contesa îi datoraă ă melancolia sa.

Julie deveni deodat îngândurat şi se retrase în cameraă ă ei mai devreme ca de obicei. Dup ce camerista o dezbr că ă ă şi o l s gata de culcare, r mase în fa a sobei, tol nit pe oă ă ă ţ ă ă duces de catifea galben , mobil veche tot atât de prielnică ă ă ă celor cu sufletul mâhnit, cât şi celor ferici i; plânse, oft ,ţ ă cuget ; se aşez apoi la o m su , lu o hârtie şi începu să ă ă ţă ă ă scrie. Orele trecur repede, dest inuirile pe care Julie leă ă f cea în acea scrisoare p reau c o cost mult, fiecare frază ă ă ă ă aducea lungi clipe de reverie; deodat , tân ra doamnaă ă izbucni în plâns şi se opri. În acea clip , orologiile b tură ă ă orele dou . Capul contesei, greu ca al unei muribunde, seă înclin pe piept; apoi, când îl ridic iar, Julie o v zu peă ă ă m tuşa sa ivindu-se deodat , ca o fiin ce s-ar fi desprinsă ă ţă din tapiseria de pe pere i.ţ

— Ce ai tu, copila mea? o întreb marchiza. De ce staiă aşa de târziu şi, mai ales, de ce plângi singuric , la vârstaă ta?

Se aşez f r nicio alt ceremonie lâng nepoata sa şiă ă ă ă ă fulger cu ochii scrisoarea început .ă ă

— Îi scriai so ului t u?ţ ă— Oare ştiu eu pe unde se afl ? r spunse contesa.ă ăM tuşa lu scrisoarea şi o citi. Îşi adusese ochelarii,ă ă

presim ise c va avea nevoie de ei. Nevinovata f ptur oţ ă ă ă l s s ia scrisoarea f r s fac nici cea mai mică ă ă ă ă ă ă ă obiec iune. Nici vreo lips de demnitate, nici vreunţ ă sentiment de vinov ie t inuit nu o f ceau s fie atât deăţ ă ă ă ă lipsit de energie; nu, m tuşa a se nimerise acolo într-unulă ă ţ din acele momente de criz când sufletul e f r vlag , cândă ă ă ă totu-i indiferent, binele ca şi r ul, t cerea ca şi dest inuirea.ă ă ă

Asemenea unei tinere domnişoare virtuoase care-l acoper cu dispre pe cel îndr gostit de ea, dar care, seara,ă ţ ă se simte atât de trist , atât de p r sit , încât îl doreşte şiă ă ă ă vrea o inim c reia s -şi împ rt şeasc suferin ele, Julieă ă ă ă ă ă ţ

29

l s , f r a spune un cuvânt, s se violeze pecetea pe careă ă ă ă ă delicate ea o imprim unei scrisori deschise, şi st tuţ ă ă îngândurat , în timp ce marchiza citea:ă

„Scumpa mea Louisa, de ce-mi ceri de atâtea ori îndeplinirea celei mai nesocotite f g duieli pe care şi-o potă ă face dou fete neştiutoare? Te întrebi adesea, îmi scrii, de ceă nu r spund, de şase-luni, la întreb rile tale. Daca n-ai în elesă ă ţ t cerea mea, ast zi ai s -i ghiceşti poate pricina, aflândă ă ă tainele pe care am s i le dezv luiesc. Le-aş fi înmormântată ţ ă pentru totdeauna în adâncul inimii mele, dac nu m-ai fiă înştiin at despre apropiata ta c s torie. Te vei c s tori,ţ ă ă ă ă Louisa. Gândul acesta m înfioar . Biat fat , m rit -te; şi,ă ă ă ă ă ă dup câteva luni, unul dintre cele mai sfâşietoare regrete aleă tale va fi amintirea a ceea ce eram noi odinioar , când, într-oă sear , la Ecouen, stând amândou sub cei mai înal i stejari aiă ă ţ muntelui, contemplam frumoasa vale de la picioarele noastre, admirând lumina soarelui în asfin it, înv luite înţ ă razele lui. Ne-am aşezat pe un col de stânc şi ne-amţ ă cufundat într-o vraj urmat de cea mai dulce melancolie.ă ă Tu, mai întâi, ai socotit c acel soare îndep rtat ne vorbeaă ă despre viitor. Eram atât de curioase şi atât de nebune pe-atunci! Î i mai aminteşti, oare, de toate n zbutiile noastre?ţ ă Ne s rutam, ca doi îndr gosti i, ziceam noi. Ne juram că ă ţ ă aceea dintre noi care se va c s tori cea dintâi îi va povestiă ă am nun it celeilalte tainele himeneului, acele bucurii pe careă ţ inimile noastre copil reşti ni le zugr veau atât de ispititoare.ă ă Seara aceasta va fi o dezam gire pentru tine, Louisa. Pe-ăacele vremuri erai tân r , frumoas , f r nicio grij , dac nuă ă ă ă ă ă ă fericit ; un so te va face, în pu ine zile, ceea ce eu am şiă ţ ţ ajuns: urât , suferind şi b trân . S - i spun cât eram deă ă ă ă ă ţ mândr , de încântat şi de bucuroas c m c s toresc cuă ă ă ă ă ă ă colonelul Victor d’Aiglemont – ar fi o nebunie! Şi cum aş şti s - i spun? nu-mi mai amintesc nimic despre mine. În câtevaă ţ clipe, copil ria mea a devenit un fel de vis. Purtarea mea, înă ziua solemn ce consfin ea o leg tur a c rei însemn tate n-ă ţ ă ă ă ă

30

o cunoşteam, n-a fost lipsit de reproşuri. Tata a încercat deă mai multe ori s înfrâneze veselia mea, c ci tr iam nişteă ă ă bucurii ce p reau nelalocul lor, iar vorbele mele se v deauă ă r ut cioase, tocmai pentru c erau f r r utate. F ceam miiă ă ă ă ă ă ă de copil rii cu v lul acela nup ial, cu rochia şi cu florileă ă ţ acelea. Când am r mas singur , seara, în camera în careă ă fusesem condus cu pomp , m gândeam cu ce pozn s -lă ă ă ă ă pun pe Victor în încurc tur ; şi, aşteptându-l, inima-mi b teaă ă ă ca în zilele acelea solemne de 31 decembrie, când mă strecuram pe furiş în salonul unde erau îngr m diteă ă cadourile. Când so ul meu a sosit şi a început s m caute,ţ ă ă râsul meu în buşit, de sub m t surile ce m acopereau, aă ă ă ă fost ultima izbucnire a dulcii veselii ce însufle ea jocurileţ copil riei noastre…”ă

Ispr vind de citit scrisoarea care, dup tur astfel deă ă început, ar fi urmat s cuprind considera ii destul de triste,ă ă ţ nobila doamn îşi puse binişor ochelarii pe mas , scrisoareaă ă al turi şi pironi asupra nepoatei sale doi ochi verzui, a c roră ă lumin limpede nu fusese înc stins de vârst .ă ă ă ă

— Copila mea, spuse doamna de Listomère, o femeie m ritat nu-i poate scrie astfel unei domnişoare, f r să ă ă ă ă încalce convenien ele…ţ

— La acelaşi lucru m gândeam şi eu, r spunse Julie,ă ă întrerupând-o pe m tuşa sa; şi mi-era ruşine de mine, înă vreme ce citeai…

— Dac la o mas nu i se pare bun un anume fel deă ă ţ mâncare, nu trebuie s dezguşti pe nimeni, copila mea,ă urm b trâna cu bun tate, mai ales c , de la Eva pân laă ă ă ă ă noi, c s toria a p rut un lucru aşa de minunat…ă ă ă

Julie lu scrisoarea şi o arunc în foc.ă ă— Mama ta nu mai tr ieşte? întreb doamna deă ă

Listomère.Contesa tres ri, apoi ridic încet capul şi spuse:ă ă— În ultimul an, adeseori am regretat-o pe mama;

s vârşisem îns greşeala de a nu fi inut seama deă ă ţ

31

împotrivirea tatei, care nu şi-l dorea ginere pe Victor.O privi pe m tuşa ei şi un fior de bucurie îi usc lacrimile,ă ă

când v zu aerul de bun tate ce lumina fa a aceea b trân .ă ă ţ ă ă Întinse mâna spre marchiz , care p rea c i-o cere; iar cândă ă ă degetele lor se împreunar , cele dou femei se în eleser peă ă ţ ă deplin.

— Biat orfan ! ad ug m tuşa.ă ă ă ă ăCuvântul acesta fu o ultim raz de lumin pentru Julie. Iă ă ă

se p ru c aude înc o dat glasul profetic al tat lui s u.ă ă ă ă ă ă— Î i ard mâinile! Totdeauna-s aşa? zise b trâna doamn .ţ ă ă— Numai de vreo şapte-opt zile m-a mai l sat febra,ă

r spunse ea.ă— Aveai temperatur şi nu mi-ai spus nimic!ă— Am temperatur de un an încoace, r spunse Julie cuă ă

un fel de tulburare sfioas .ă— Aşadar, îngeraşul meu dulce, relu m tuşa, c s toriaă ă ă ă

n-a fost pân acuma pentru tine decât o lung durere?ă ăTân ra doamn nu îndr zni s r spund , dar f cu un gestă ă ă ă ă ă ă

afirmativ ce tr da toate suferin ele ei.ă ţ— Prin urmare, eşti nefericit ?ă— Oh, nu, m tuş ! Victor m iubeşte şi m idolatrizeaz ,ă ă ă ă ă

iar eu îl ador, e-atât de bun!— Da, îl iubeşti; dar fugi de el, nu-i aşa?— Da… câteodat … M caut prea des.ă ă ă— Nu eşti adesea tulburat , în singur tatea ta, de teamă ă ă

s nu vin cumva la tine?ă ă— Vai, da, m tuş ! Dar îl iubesc, te-asigur.ă ă— Nu te învinuieşti singur , tainic, c nu ştii sau c nuă ă ă

po i s împ rt şeşti pl cerile lui? Uneori, nu te gândeştiţ ă ă ă ă deloc c iubirea legitim e mai greu de îndurat decât ar fi oă ă pasiune vinovat ?ă

— Oh, asta aşa-i, spuse ea plângând. Oare cum de po i sţ ă ghiceşti totul, atunci când pentru mine totul este o tain ?ă Sim urile mele sunt amor ite, n-am nimic În cap, În sfârşit, oţ ţ duc greu. Sufletul mi-e ap sat de o team nedesluşit , care-ă ă ămi înghea sentimentele şi m înv luie Într-o apatieţă ă ă

32

necurmat . N-am glas s m plâng şi n-am cuvinte s -miă ă ă ă dest inuiesc chinul. Suf r, şi mi-e ruşine c suf r, când îl v dă ă ă ă ă pe Victor fericit de ceea ce pe mine m ucide.ă

— Toate astea nu-s decât copil rii şi fleacuri! exclamă ă b trâna, al c rei chip uscat se însufle i deodat de ună ă ţ ă zâmbet voios, ecou al bucuriilor din tinere ea ei.ţ

— Uite, uite cum râzi de mine! spuse cu dezn dejdeă tân ra doamn .ă ă

— Aşa am fost şi eu, r spunse repezit marchiza. Acum,ă când Victor te-a l sat singur , n-ai redevenit iar şi feti aă ă ă ţ liniştit , f r pl ceri, dar şi f r suferin e?ă ă ă ă ă ă ţ

Julie deschise larg ochii n uci i.ă ţ— În sfârşit, îngerul meu, îl adori pe Victor, nu-i aşa? i-arţ

pl cea îns mai degrab s -i fii sor decât so ie, iară ă ă ă ă ţ c s toria, în sfârşit, nu i-a izbutit deloc?ă ă ţ

— Ei bine, da, m tuş . Dar de ce zâmbeşti?ă ă— Oh, ai dreptate, biata mea copil ! În toate astea nu-iă

nimic prea vesel. Viitorul vostru va fi plin de multe nenorociri, dac nu te iau sub protec ia mea şi dac vecheaă ţ ă mea experien nu va şti s ghiceasc pricina atât deţă ă ă nevinovat a mâhnirilor tale. Nepotu-meu nu-şi merită ă fericirea, t nt l ul! Sub domnia preaiubitului nostru Ludovică ă ă al XV-lea, o tân r doamn care s-ar fi aflat în situa ia înă ă ă ţ care eşti tu şi-ar fi pedepsit numaidecât so ul ce se poartţ ă întocmai ca un sold oi neam . Egoistul! To i militariiăţ ţ ţ tiranului stuia imperial sunt nişte gugumani ignoran i. Iauă ţ brutalitatea drept galanterie, nu cunosc femeile, tot aşa cum habar n-au s iubeasc , îşi închipuie c dac a doua zi seă ă ă ă duc la moarte, sunt scuti i în ajun s mai aib vreo ging şieţ ă ă ă ori vreo aten ie fa de noi. Pe vremuri, se ştia tot aşa deţ ţă bine şi s iubeşti, şi s mori la nevoie. Nepoat , am s i-lă ă ă ă ţ şlefuiesc eu. Am s pun cap t tristei neîn elegeri, destul deă ă ţ fireasc , ce v-ar face s v urâ i, s dori i divor ul; de nuă ă ă ţ ă ţ ţ cumva ai s mori de disperare pân atunci.ă ă

Julie, tot atât de mirat pe cât era de n ucit , o ascultaă ă ă pe m tuş -sa, surprins c aude nişte vorbe a c roră ă ă ă ă

33

în elepciune mai degrab o presim ea decât o în elegea, şiţ ă ţ ţ foarte uimit c i se repet prin gura unei rubedenii pline deă ă ă experien , dar sub o form mai blând , obiec iile pe careţă ă ă ţ tat l ei le ridicase împotriva lui Victor. Poate c avu atunci oă ă intui ie limpede a viitorului s u şi sim i, f r îndoial , povaraţ ă ţ ă ă ă nenorocirilor care urmau s-o ajung , c ci izbucni în lacrimi şiă ă se arunc în bra ele b trânei doamne, spunându-i:ă ţ ă

— Fii mama mea!M tuşa nu plânse, c ci Revolu ia nu le mai l saseă ă ţ ă

doamnelor fostei monarhii decât pu ine lacrimi în ochi.ţ Iubirile de odinioar şi Teroarea de mai târziu leă familiarizaser cu cele mai sfâşietoare n prasne, în aşa felă ă încât ele s-au deprins s p streze în mijlocul dezastreloră ă vie ii o demnitate rece, o afec iune sincer , dar f r exalt ri,ţ ţ ă ă ă ă ce le îng duie s r mân totdeauna credincioase etichetei şiă ă ă ă unei noble i în atitudine, pe care noile moravuri au s vârşitţ ă marea greşeal de a le dispre ui.ă ţ

B trâna doamn o lu pe tân ra contes în bra e, oă ă ă ă ă ţ s rut pe frunte cu o duioşie şi o ging şie ce se afl maiă ă ă ă adesea în manierele şi în obiceiurile acestor doamne, decât în inima lor; o mângâie pe nepoata sa cu vorbe dulci, îi proroci un viitor fericit, o leg n cu visele iubirii, ajutând-o să ă ă se culce, de parc ar fi fost chiar fata ei, o fat scump aleă ă ă c rei speran e şi mâhniri deveniser şi ale sale; în nepoataă ţ ă sa se revedea pe sine tân r , se reg sea lipsit deă ă ă ă experien şi frumoas . Contesa adormi, fericit c a întâlnitţă ă ă ă o prieten , o mam , c reia de aci înainte îi va putea spuneă ă ă totul. A doua zi de diminea , în clipa când m tuşa şiţă ă nepoata se îmbr işau cu acea cordialitate adânc şi cu acelăţ ă aer de în elegere care dovedeşte un spor de sentiment, oţ mai des vârşit leg tur între dou suflete, auzir pasulă ă ă ă ă ă unui cal; întoarser capul deodat şi îl v zur pe tân rulă ă ă ă ă englez care trecea încet, dup obiceiul lui. Pesemne că ă f cuse anumite observa ii asupra vie ii pe care-o duceauă ţ ţ cele dou femei singuratice, c ci niciodat nu întârzia s seă ă ă ă arate exact la vremea dejunului sau a cinei lor. Calul îşi

34

încetinea pasul, f r a mai avea nevoie s fie strunit; şi, înă ă ă intervalul de timp necesar pentru a str bate distan a dintreă ţ cele dou ferestre de la sufragerie, Arthur arunca înl untru oă ă privire melancolic , cele mai adesea ignorat de c treă ă ă contes , care nu-i acorda nicio aten ie. Dar, deprins cuă ţ ă acele curiozit i meschine ce se aga pân şi de cele maiăţ ţă ă m runte lucruri spre a însufle i via a de provincie, şi de careă ţ ţ spiritele superioare se ap r anevoie, marchiza se distra peă ă seama dragostei timide şi serioase exprimat tacit deă englez. Acele priviri periodice deveniser obişnuite pentru eaă şi, în fiecare zi, b trâna doamn semnala trecerea lui Arthură ă cu mereu alte glume.

Aşezându-se la mas , cele dou femei îl priveau înă ă acelaşi timp pe insular. De data aceasta ochii doamnei Julie şi, cei ai lui Arthur se întâlnir , exprimând un sentiment atâtă de precis, încât tân r contes se înroşi. Englezul îşiă ă ă îndemn îndat calul şi plec în galop.ă ă ă

— Dar, doamn , o întreb Julie pe m tuşa sa, ce-i deă ă ă f cut? Trebuie s fie limpede pentru cei ce-l v d pe englezulă ă ă acesta c eu…ă

— Da, r spunse m tuşa, întrerupând-o.ă ă— Oare nu i-aş putea spune s nu se mai plimbe aşa?ă— N-ar însemna, atunci, s -i dai de în eles c a devenită ţ ă

primejdios? Şi, de altminteri, cum po i s împiedici pe cinevaţ ă s umble pe unde-i place? Mâine, nu vom mai lua masa înă sala aceasta; când n-are s ne mai vad aci, tân rulă ă ă gentilom va înceta s te mai iubeasc prin fereastr . Iat ,ă ă ă ă scumpa mea copil , cum trebuie s se comporte o femeieă ă care are experien a vie ii.ţ ţ

Nenorocirea doamnei Julie îns trebuia s fie complet .ă ă ă Nici nu se sculaser bine de la mas , când valetul lui Victoră ă sosi pe neaşteptate. Venea de la Bourges, în galopul calului, pe drumuri l turalnice, şi-i aducea contesei o scrisoare de laă so ul ei. Victor, care-l p r sise pe împ rat, îi vestea so ieiţ ă ă ă ţ sale pr buşirea regimului imperial, c derea Parisului şiă ă entuziasmul ce izbucnea în favoarea Burbonilor în toate

35

p r ile Fran ei; dar, neştiind cum s r zbat pân la Tours, oă ţ ţ ă ă ă ă ruga s vin în mare grab la Orléans, unde n d jduia s seă ă ă ă ă ă poat afla şi el cu paşapoartele pentru ea. Valetul, un fostă militar, trebuia s-o înso easc pe Julie de la Tours la Orléans,ţ ă drum pe care Victor îl mai credea liber.

— Doamn , n-ave i o clip de pierdut, spuse valetul,ă ţ ă prusacii, austriecii şi englezii urmeaz s fac jonc iune laă ă ă ţ Blois sau la Orléans…

În câteva ore, tân ra doamn era gata şi plec într-oă ă ă veche tr sur de c l torie, pe care i-o împrumut m tuşa sa.ă ă ă ă ă ă

— De ce n-ai veni la Paris împreun cu noi? întreb ea,ă ă îmbr işând-o pe marchiz . Acum, când Burbonii revin peăţ ă tron, vei g si acolo…ă

— Chiar şi f r întoarcerea aceasta neaşteptat , eu tot aşă ă ă fi plecat acolo, draga mea, pentru c şi tu, şi Victor, ave iă ţ mare nevoie de sfaturile mele. Aşa c am s dau aici toateă ă poruncile necesare, şi vin dup voi.ă

Julie plec înso it de camerista sa şi de b trânul militar,ă ţ ă ă care galopa pe lâng tr sur , veghind la siguran a st pâneiă ă ă ţ ă sale.

Pe noapte, ajungând la o halt înainte de Blois, Julie,ă neliniştit c tot auzea o tr sur uruind în urma tr surii sale,ă ă ă ă ă f r s-o fi p r sit o clip de la Amboise încoace, se d duă ă ă ă ă ă lâng portier ca s poat vedea pe cine avea ca tovar şi deă ă ă ă ă c l torie. Lumina lunii îi îng dui s -l z reasc pe Arthur,ă ă ă ă ă ă stând în picioare, la trei paşi mai încolo, cu ochii pironi i laţ tr sura ei. Privirile lor se întâlnir . Contesa se retrase repedeă ă în umbra tr surii, dar cu un sentiment de team care-o f cuă ă ă s palpite. Asemenea celor mai multe femei tinere,ă realmente nevinovate şi f r experien , ea vedea un p cată ă ţă ă într-o dragoste inspirat involuntar unui b rbat. Sim ea oă ă ţ spaim instinctiv , pe care poate i-o da conştiin a sl biciuniiă ă ţ ă ei în fa a unei agresiuni atât de îndr zne e. Una dintre celeţ ă ţ mai tari arme ale b rbatului este aceast putere teribil de aă ă ă o face s se preocupe de el pe o femeie a c rei închipuire,ă ă schimb toare din fire, se însp imânt sau se simte jignit deă ă ă ă

36

o urm rire.ăContesa îşi aminti de sfatul m tuşii sale şi se hot rî să ă ă

r mân tot lungul c l toriei în umbra tr surii, f r s seă ă ă ă ă ă ă ă arate vreodat . Dar, la fiecare popas, îl auzea pe englez cumă se plimba în jurul celor dou tr suri: iar pe drum, zgomotulă ă nedorit al caleştii acestuia uruia neîncetat în urechile doamnei Julie. Tân ra contes gândi atunci c , de îndat ceă ă ă ă va ajunge la b rbatul s u, Victor va şti s-o apere împotrivaă ă unei atât de ciudate h ituiri.ă

„Dar, dac totuşi, acest tân r nu m iubeşte?”ă ă ăA fost cea din urm reflec ie pe care a mai f cut-o.ă ţ ă

Ajungând la Orléans, tr sura ei a fost oprit de prusaci,ă ă condus în curtea unui han şi p zit de solda i. Oriceă ă ă ţ împotrivire era cu neputin a. Str inii le explicar celor treiţ ă ă persoane din tr sur , prin nişte semne poruncitoare, că ă ă primiser ordin s nu lase pe nimeni s coboare. Contesaă ă ă st tu, plângând, aproape dou ceasuri prizonier în mijloculă ă ă solda ilor care fumau, râdeau şi din când în când o priveauţ cu o curiozitate obraznic ; în cele din urm , îi v zu dându-seă ă ă la o parte de lâng tr sur cu un anumit respect, auzindă ă ă tropotul mai multor cai. Numaidecât, o trup de ofi eriă ţ superiori str ini, în fruntea c rora se afla un generală ă austriac, înconjur tr sura.ă ă

— Doamn , îi spuse generalul, primi i scuzele noastre; aă ţ fost o eroare, pute i s v continua i f r team c l toria, şiţ ă ă ţ ă ă ă ă ă iat un paşaport care v va scuti pe mai departe de orice felă ă de nepl ceri…ă

Contesa lu , tremurând, hârtia, şi bolborosi câtevaă cuvinte neîn elese. Ea îl v zuse lâng general, îmbr cat înţ ă ă ă costum de ofi er englez, pe Arthur, c ruia îi datora, f rţ ă ă ă îndoial , rapida eliberare. Bucuros şi melancolic totodat ,ă ă tân rul englez întoarse capul şi nu îndr zni s-o priveasc peă ă ă Julie decât pe furiş.

Cu ajutorul paşaportului, doamna d’Aiglemont ajunse la Paris f r vreo alt întâmplare nepl cuta. Acolo îl g si peă ă ă ă ă so ul s u, care, dezlegat de jur mântul de credin fa deţ ă ă ţă ţă

37

împ rat, fusese primit cât se poate de m gulitor de conteleă ă d’Artois şi numit locotenent general al regatului de c treă fratele acestuia, Ludovic al XVIII-lea. Victor c p t înă ă ă corpurile de gard un grad înalt care-i aducea titlul deă general.

Dar, în toiul s rb torilor care marcau întoarcereaă ă Burbonilor, o nenorocire destul de mare, şi care avea s -iă influen eze via a, o lovi pe s rmana Julie: o pierdu peţ ţ ă marchiza de Listomère-Landon. B trâna doamn muri deă ă bucurie şi de o gut ce i se urc la inim atunci când îlă ă ă rev zu la Tours pe ducele d’Angoulfme. Astfel, fiin a c reiaă ţ ă vârsta îi da dreptul s -l d d ceasc pe Victor, singura care,ă ă ă ă cu sfaturile ei pricepute, ar fi putut s fac mai bună ă ă în elegerea dintre so şi so ie, aceast fiin murise. Julieţ ţ ţ ă ţă sim i întreaga însemn tate a acestei pierderi. Nu mai eraţ ă decât ea îns şi, între ea şi so ul s u. Dar, tân r şi sfioas ,ă ţ ă ă ă ă avea s prefere la început suferin a, în loc s se plâng .ă ţ ă ă Îns şi firea sa des vârşit se împotrivea ca ea să ă ă ă îndr zneasc a se sustrage de la datoriile ce şi le atribuia,ă ă sau s încerce s cerceteze cauza suferin elor sale: c ci s leă ă ţ ă ă fac s înceteze ar fi fost un lucru prea delicat: Julie s-ar fiă ă temut s nu-şi jigneasc propria-i pudoare de domnişoar .ă ă ă

Pe sir Arthur nu-l mai întâlni.

MAMA

Nu-s oare destul de numeroşi acei inşi a c ror nulitateă profund r mâne neştiut de cei mai mul i dintre cunoscu iiă ă ă ţ ţ lor? Un rang social de seam , un nume ilustru, vreo slujbă ă influent , un oarecare lustru de polite e, anumite maniereă ţ distante, ori prestigiul pe care-l impune averea constituie, pentru ei, un fel de paznici care nu îng duie ca observa iileă ţ critice s p trund pân în dedesubturile vie ii lor. Oameniiă ă ă ă ţ de felul acesta sunt asemenea regilor, ale c ror statuturiă reale, ale c ror caractere şi moravuri nu pot fi niciodat bineă ă cunoscute sau just apreciate, pentru c sunt privi i fie preaă ţ

38

de aproape, fie prea de departe. Personajele acestea cu merite închipuite întreab în loc s vorbeasc , st pânescă ă ă ă arta de a-i împinge pe al ii în scen , evitând s se arate ei înţ ă ă fa , şi, cu o iscusit dib cie, trag sforile pasiunilor şiţă ă ă intereselor fiec ruia, b tându-şi astfel joc de oamenii ce leă ă sunt realmente superiori, f când din ei nişte marionete şiă considerându-i mici pentru faptul c i-au coborât pân laă ă nivelul lor. Şi astfel dobândesc biruin a fireasc unui spiritţ ă m rginit, dar statornic, asupra mobilit ii marilor cugete. Aşaă ăţ încât, pentru a putea judeca asemenea capete goale şi pentru a cânt ri valoarea lor negativ , cel care-i studiază ă ă trebuie s posede o minte mai degrab subtil decâtă ă ă superioar , mai degrab r bdare decât profunzime deă ă ă vederi, mai degrab fine e şi tact decât superioritate şiă ţ vastitate de idei. Totuşi, oricât iste ime ar desf şuraă ţ ă asemenea uzurpatori. Spre a-şi ascunde laturile şubrede, le e foarte greu s -i am geasc şi pe cei din preajmaă ă ă lor – so iile, mamele, copiii sau pe prietenul casei; aceştiaţ îns , to i, t inuiesc mai totdeauna adev rurile care ară ţ ă ă v t ma, în orice chip, onoarea lor comun , ba adesea chiar îiă ă ă şi ajut s se impun În societate.ă ă ă

Dac , în urma unor astfel de conspira ii familiale, mul iă ţ ţ gugumani trec drept oameni superiori, ei compensează num rul oamenilor superiori ce trec drept gugumani, aşaă încât componen a social p streaz întotdeauna aceeaşiţ ă ă ă mas de capacit i aparente.ă ăţ

Închipui i-v acum ce rol urmeaz s joace o femeieţ ă ă ă inteligent şi sensibil lâng un so de soiul acesta; nu z ri iă ă ă ţ ă ţ nişte existen e pline de durere şi de devotament, c rora, aiciţ ă pe p mânt, nimic nu le-ar putea r spl ti inimile pline deă ă ă iubire şi de bun tate? Dac într-o astfel de situa ie groaznică ă ţ ă se afl o femeie puternic , ea se va elibera prin vreo crim ,ă ă ă aşa cum a f cut Ecaterina a II-a, numit ă ă Cea Mare. Dar, cum nu toate femeile stau pe un tron, cele mai multe dintre ele se jertfesc nefericirilor casnice care, deşi r mân obscure, nuă sunt mai pu in cumplite. Cele care caut , aici pe p mânt,ţ ă ă

39

consol ri imediate pentru suferin ele lor nu fac, de cele maiă ţ multe ori, decât s -şi schimbe chinurile, atunci când vor să ă r mân credincioase datoriilor ce le revin, sau s vârşescă ă ă p cate, atunci când încalc legile, În folosul pl cerilor. Toateă ă ă aceste cuget ri se potrivesc şi tainicei poveşti a doamneiă Julie.

Atâta timp cât Napoleon a stat în picioare, contele d’Aiglemont, colonel ca al ii, bun ofi er de ordonan ,ţ ţ ţă excelent pentru îndeplinirea unei misiuni primejdioase, dar neînstare de un comandament de vreo oarecare importan ,ţă nu a stârnit niciun fel de invidie, trecând drept unul dintre vitejii favoriza i de împ rat şi, totodat , ceea ce militariiţ ă ă numesc de obicei un b iat bun.ă Restaura ia îi înapoie titlul deţ marchiz, iar el nu se dovedi nerecunosc tor; îi urm peă ă Burboni la Gand. Actul acesta de în elepciune şi de fidelitateţ f cu s fie dezmin it horoscopul întocmit cândva de socrulă ă ţ s u, care spusese despre frumosu-i ginere c va r mâneă ă ă colonel. La cea de a doua restaurare a Burbonilor, fiind numit locotenent general şi redevenind marchiz, domnul d’Aiglemont se ambi ion s ajung ţ ă ă ă pair, îşi însuşi politica şi maximele ziarului Conservateur, se înv lui într-o gomoşenieă ce nu acoperea nimic, deveni grav, interogator, prea pu inţ vorb re , şi fu luat drept un om profund. Ad postit purureaă ţ ă sub o polite e formal , înarmat cu formule, re inând şiţ ă ţ debitând frazele gata f cute, fabricate în mod regulat laă Paris pentru a li se oferi proştilor sensul marilor idei sau al marilor fapte în moned m runt , oamenii din lumea bun îiă ă ă ă crear faima de om de gust şi iste . Înd r tnic în opiniile luiă ţ ă ă aristocratice, fu citat ca având un caracter frumos. Dac , dină întâmplare, devenea câteodat uşuratic sau vesel, ca peă vremuri, superficialitatea şi neghiobia din cuvintele lui îi se p reau celorlal i pline de subîn elesuri diplomatice.ă ţ ţ

„O, nu spune decât ceea ce vrea s spun ”, gândeau ceiă ă mai cinsti i oameni.ţ

Calit ile lui îl slujeau tot aşa de bine ca şi defectele.ăţ Vitejia îi crease o înalt reputa ie militar , prin nimică ţ ă

40

dezmin it , întrucât nu comandase niciodat ca şef. Figura-iţ ă ă b rb teasc şi nobil exprima gânduri vaste, iar fizionomia-iă ă ă ă nu era o impostur decât pentru so ia sa. Auzind cum toată ţ ă lumea pre uieşte închipuitele-i talente, marchizulţ d’Aiglemont începu pân la urm s se cread şi el unulă ă ă ă dintre cei mai remarcabili b rba i de la Curte, unde datorită ţ ă înf iş rii lui ştiu s se fac pl cut şi unde feluritele-i haruriăţ ă ă ă ă fur acceptate f r cârtire.ă ă ă

Cu toate acestea, la el acas , domnul d’Aiglemont eraă modest, sim ind în mod instinctiv superioritatea so iei sale,ţ ţ oricât de tân r era ea; şi, din acest respect involuntar, seă ă n scu o putere ocult pe care marchiza se v zu nevoit s-oă ă ă ă accepte, în pofida tuturor str daniilor ei de a respinge oă asemenea povar . Sfetnic a so ului s u, îi dirija şi faptele şiă ă ţ ă averea. Aceast influen , împotriva firii, constitui pentru eaă ţă un fel de umilire şi izvorul multor chinuri pe care şi le îngropa în inim . De la început, instinctul ei, atât de gingaşă feminin, îi spusese c e cu mult mai frumos s te supui unuiă ă om înzestrat, decât s conduci un prost, şi c o tân r so ie,ă ă ă ă ţ nevoit s cugete şi s ac ioneze ca un b rbat, nu mai e niciă ă ă ţ ă femeie, nici b rbat, renun la toate farmecele sexului ei,ă ţă cufundându-se în triste i şi neob inând niciunul dintreţ ţ privilegiile pe care legile noastre le-au acordat celor mai puternici. Via a sa t inuia o foarte amar deriziune. Nu eraţ ă ă ea, oare, obligat s onoreze un idol gol, s -şi protejezeă ă ă protectorul, biet neispr vit care, drept r splat pentru ună ă ă devotament necurmat, îi zvârlea dragostea egoist a so ilor,ă ţ nev zând în ea decât o nevast , necatadicsind ori neştiind,ă ă jignire tot atât de profund , nici s se intereseze de pl cerileă ă ă ei, nici de unde-i venea acea triste e şi acea deprimareţ fizic ? Asemenea celor mai mul i so i care simt jugul unuiă ţ ţ spirit superior, marchizul îşi salva amorul propriu, conchizând c sl biciunea fizic a marchizei se datoraă ă ă sl biciunii ei sufleteşti, compl cându-se s-o deplâng ,ă ă ă învinuindu-şi soarta c -i d duse de so ie o fată ă ţ ă boln vicioas . În sfârşit, se pretindea victim , deşi era c l u.ă ă ă ă ă

41

Marchiza, împov rat de toate nefericirile jalnicei saleă ă existen e, trebuia s -i mai şi zâmbeasc imbecilului ei deţ ă ă st pân, s împodobeasc cu flori o cas îndoliat şi să ă ă ă ă ă afişeze fericirea pe o fa veştejit de chinuri nem rturisiteţă ă ă nim nui.ă

Aceast responsabilitate de onoare şi aceast m reaă ă ă ţă abnega ie îi d dur pe nesim ite tinerei marchize oţ ă ă ţ demnitate de doamn , o conştiin a virtu ii ce-i slujir deă ţă ţ ă ad post împotriva primejdiilor lumeşti. Şi, ca s studiemă ă aceast inim pân în adâncuri, poate c nefericirea intimă ă ă ă ă şi ascuns cu care întâia şi naiva ei dragoste de fat eraă ă încununat o f cuse s se însp imânte de iubire; poate că ă ă ă ă nu-i în elegea nici farmecul, nici bucuriile neîng duite, darţ ă ame itoare, care le fac pe unele femei s uite legileţ ă cumin eniei şi principiile virtu ii pe care se întemeiazţ ţ ă societatea.

Renun ând, ca la un vis, la pl cerile şi la fericita armonieţ ă pe care lunga experien a doamnei de Listomère-Langon i-oţă f g duise, aştepta resemnat sfârşitul chinurilor, n d jduindă ă ă ă ă c va muri tân r . De când se întorsese din Touraine,ă ă ă s n tatea ei sl bise zi cu zi, iar via a-i p rea croit dină ă ă ţ ă ă suferin ; suferin elegant de altminteri, maladie aproapeţă ţă ă voluptuoas în aparen şi care putea s treac în ochii celoră ţă ă ă superficiali drept o fantezie de tân r r sf at . Medicii oă ă ă ăţ ă osândiser s zac culcat pe un divan, unde se stingeaă ă ă ă între florile ce-o împresurau, veştejindu-se ca şi ele. Sl biciunea nu-i îng duia s umble sau s ias la aer şi nuă ă ă ă ă pleca de acas decât într-o tr sur închis . Înconjurată ă ă ă ă totdeauna de toate minun iile luxului şi ale industrieiăţ moderne, nu p rea o bolnav , ci mai degrab o regină ă ă ă indolent . Câ iva prieteni, poate îndr gosti i de nefericirea şiă ţ ă ţ de sl biciunea ei, fiind siguri c o g sesc totdeauna acas ,ă ă ă ă scontând, f r îndoial , şi pe viitoarea ei îns n toşire,ă ă ă ă ă veneau s -i aduc nout i şi s -i povesteasc acele mii deă ă ăţ ă ă întâmpl ri m runte ce fac atât de variat via a la Paris.ă ă ă ţ Melancolia ei, oricât de grav şi de adânc , era aşadară ă

42

melancolia bog iei. Marchiza d’Aiglemont se asem na cu oăţ ă floare frumoas a c rei r d cin e roas de o insectă ă ă ă ă ă ă neagr .ă

Ieşea uneori în lume, nu de pl cere, ci supunându-seă exigen elor pozi iei la care n zuia so ul s u. Vocea ei şiţ ţ ă ţ ă des vârşirea cu care cânta îi puteau permite s culeagă ă ă acele aplauze ce m gulesc mai totdeauna pe o tân ră ă ă doamn , dar la ce i-ar fi slujit nişte succese c rora ea nu leă ă atribuia vreo leg tur nici cu sentimentele, nici cu n zuin eleă ă ă ţ sale? So ului nu-i pl cea muzica. Pe deasupra, se sim eaţ ă ţ totdeauna stânjenit în saloane, unde frumuse ea ei atr geaă ţ ă laude interesate. Starea sa stârnise un fel de comp timireă crud , o curiozitate trist . Era atins de o inflama ie care,ă ă ă ţ cele mai adesea, se dovedea mortal , pe care femeile şi-oă m rturisesc la ureche şi c reia neologia noastr nu i-a putută ă ă înc g si un nume. Cu toat t cerea în mijlocul c reia i seă ă ă ă ă scurgea via a, cauza suferin ei sale nu constituia un secretţ ţ pentru nimeni. Ca pe o domnişoar , în ciuda faptului c eraă ă m ritat , chiar şi cele mai fugare priviri o f ceau s seă ă ă ă ruşineze. Aşa încât, de teama s nu se înroşeasc , se ar taă ă ă totdeauna vesel şi zâmbitoare; afişa o bucurie fals ,ă ă declara totdeauna c se simte bine, sau evita întreb rileă ă despre s n tatea ei prin minciuni pudice.ă ă

Totuşi, în 1817, un eveniment a contribuit foarte mult la schimbarea situa iei jalnice în care Julie fusese cufundatţ ă pân atunci. A n scut o feti şi a vrut s-o al pteze. Timp deă ă ţă ă doi ani, voioasele preocup ri şi neliniştitele pl ceri pe care leă ă dau grijile materne i-au f cut via a mai pu in nefericit .ă ţ ţ ă

A trebuit s se separe de so ul s u. Medicii i-auă ţ ă pronosticat c s n tatea i se va îmbun t i; marchiza însă ă ă ă ăţ ă nu d du nicio crezare prevestirilor lor ipotetice. Ca to i ceiă ţ pentru care via a nu mai are nicio bucurie, poate c doamnaţ ă d’Aiglemont vedea în moarte un deznod mânt fericit.ă

La începutul anului 1819, via a îi deveni mai crud decâtţ ă oricând. Tocmai când se bucura de fericirea negativ pe careă izbutise s-o cucereasc , întrev zu deodat nişte pr p stiiă ă ă ă ă

43

înfricoş toare: so ul s u, încet-încet, se dezobişnuise de ea.ă ţ ă Aceast r cire a unei afec iuni şi pân atunci abia încropiteă ă ţ ă şi cu totul egoiste putea s aduc multe necazuri pe careă ă tactul şi pruden a ei delicat o f ceau s le prevad . Deşiţ ă ă ă ă era sigur c are o mare influen asupra lui Victor şi c îiă ă ţă ă câştigase pentru totdeauna stima, se temea de înrâurirea pasiunilor asupra unui om atât de nul, atât de îngâmfat şi de nechibzuit.

Adesea, prietenii o surprindeau afundat în lungiă medita ii; cei mai pu in lumina i la minte îi cereau, glumind,ţ ţ ţ s le dest inuie secretul acelor gânduri, de parc o tân ră ă ă ă ă doamn nu s-ar fi gândit decât la lucruri frivole, de parcă ă niciodat n-ar putea exista şi un sens mai profund înă gândurile unei mame de familie. De altfel, nefericirea, la fel ca şi adev rata fericire, ne îndeamn la visare.ă ă

Uneori, jucându-se cu micu a ei Hélène, Julie o privea cuţ ochi mohorâ i şi preocupat de soarta sa în prezent şi înţ ă viitor, uita s r spund la acele întreb ri copil reşti care facă ă ă ă ă atâta pl cere mamelor. Ochii i se umpleau de lacrimi atunciă când, brusc, cine ştie ce amintire îi aducea în minte scena de la defilarea de la Tuileries. Profeticele cuvinte ale tat lui ei îiă r sunau din nou în urechi şi cugetul o mustra c nu leă ă pre uise în elepciunea. De la acea nebuneasc neascultare iţ ţ ă se tr geau toate nenorocirile; şi-adeseori nu ştia care dintreă ele îi este cea mai grea de dus.

Nu numai c duioasele comori ale sufletului s uă ă r mâneau necunoscute, dar nici nu izbutea vreodat s seă ă ă fac în eleas de so ul ei chiar şi în lucrurile cele mai banaleă ţ ă ţ ale vie ii. În clipa când facultatea de a iubi se dezvolta înţ sufletul ei mai puternic şi mai via, dragostea îng duit ,ă ă ă dragostea conjugal se spulbera între gravele suferin e fiziceă ţ şi cele morale. În plus, Julie avea pentru so ul s u acea milţ ă ă vecin cu dispre ul care, treptat, usuc orice sentiment. Înă ţ ă sfârşit, chiar dac discu iile pe care le avusese cu câ ivaă ţ ţ prieteni, chiar dac exemplele sau unele aventuri din lumeaă bun nu i-ar fi dezv luit c dragostea înseamn fericiriă ă ă ă

44

nem rginite, r nile ei ar fi ajutat-o s ghiceasc acele pl ceriă ă ă ă ă profunde şi pure ce trebuie s uneasc sufletele înfr ite.ă ă ăţ

În tabloul trecutului pe care i-l zugr vea amintirea, figuraă candid a lui Arthur se reliefa zi de zi tot mai pur şi maiă ă frumoas , dar fulger toare; c ci Julie nu îndr znea s seă ă ă ă ă opreasc la amintirea aceea. T cuta şi sfioasa iubire aă ă tân rului englez era singurul eveniment care, de când seă c s torise, l sase câteva urme duioase în inima ei trist şiă ă ă ă solitar . Poate c toate speran ele înşelate, toate dorurileă ă ţ neîmplinite care, treptat-treptat, întunecau gândurile doamnei Julie, se reflectau, printr-un joc firesc al închipuirii, asupra acestui om, ale c rui maniere, ale c rui sentimente şiă ă al c rui caracter p reau s aib atâtea aproprieri cu sufletulă ă ă ă ei. Gândul acesta îns lua totdeauna aparen a unei n luciri,ă ţ ă a unui vis. Dup un astfel de vis imposibil, totdeaunaă înmormântat în suspine, Julie se deştepta şi mai nefericit şiă îşi sim ea inc şi mai grele durerile-i latente, dup ce şi leţ ă ă adormise sub aripile unei fericiri imaginare.

Câteodat , suspinele sale c p tau un aspect nebunesc şiă ă ă îndr zne , vroia cu orice pre s fie fericit ; dar, cele maiă ţ ţ ă ă adesea, r mânea în prada nu ştiu c rei încremeniri stupide,ă ă asculta f r s în eleag , sau f urea gânduri atât de vagi,ă ă ă ţ ă ă atât de nedesluşite, încât n-ar fi g sit cuvinte s şi leă ă exprime. R nit în dorurile ei cele mai intime, în bucuriile peă ă care, ca tân r fat , le visase cândva, era nevoit s -şiă ă ă ă ă înghit lacrimile. Cui s-ar fi putut plânge? De cine putea fiă în eleas ? De deasupra, mai avea şi acea extrem delicate eţ ă ă ţ de femeie, acea fermec toare pudoare sufleteasc ce constă ă ă în a t inui o triste e zadarnic , în a nu c uta s ob in ună ţ ă ă ă ţ ă avantaj atunci când izbânda ar umili şi pe înving tor şi pe celă învins. Julie se str duia s -şi dedice domnului d’Aiglemontă ă toate însuşirile şi toate virtu ile, şi se l uda c gust oţ ă ă ă fericire care de fapt îi lipsea, întreaga-i ging şie de femeieă era irosit f r niciun folos în menajamentele neb gate înă ă ă ă seam de însuşi cel c ruia ele îi statorniceau despotismul. Înă ă anumite clipe; Julie p rea n ucit de suferin e, f r niciună ă ă ţ ă ă

45

gând, f r nicio c l uz ; dar, din fericire, o pietate sincer oă ă ă ă ă ă readucea totdeauna la speran a suprem : se refugia înţ ă credin a într-o via viitoare, credin miraculoas care oţ ţă ţă ă ajuta s accepte din nou dureroasa povar . Aceste lupte atâtă ă de cumplite, aceste sfâşieri interioare r mâneau f r glorie,ă ă ă aceste lungi triste i r mâneau neştiute; nimeni nu-i alungaseţ ă privirile grele şi lacrimile amare v rsate în t cere şi înă ă singur tate.ă

Primejdiile situa iei critice la care marchiza ajunseseţ treptat-treptat, prin for a împrejur rilor, i se ar tar , în toatţ ă ă ă ă gravitatea lor, într-o sear din ianuarie 1820.ă

Când doi so i se cunosc bine şi s-au deprins de mult unulţ cu altul, şi când o femeie ştie s interpreteze pân şi celeă ă mai neînsemnate gesturi ale unui b rbat şi poate să ă p trund pân şi sentimentele sau lucrurile pe care el i leă ă ă ascunde, atunci adesea nişte lumini izbucnesc deodat dină cuget ri ori din observa ii precedente, datorate întâmpl riiă ţ ă sau f cute altcândva f r nicio inten ie. Adesea femeia seă ă ă ţ trezeşte deodat pe marginea, ori în afundul unei pr p stii.ă ă ă Astfel, marchiza, fericit c era singur de câteva zile, ghiciă ă ă taina singur t ii sale. Nestatornic sau plictisit, m rinimosă ăţ ă sau plin de mil fa de ea, so ul ei nu mai era al ei. În aceaă ţă ţ clip , Julie nu se mai gândi la sine, nici la suferin ele, nici laă ţ sacrificiile sale; nu mai era decât mam , şi se gândi laă soarta, la viitorul, la fericirea feti ei; fata ei, singura fiinţ ţă care-i da o umbr de fericire, Hélène a ei, singurul bun ce-oă mai lega de via . Acum Julie vroia s tr iasc pentru a o feriţă ă ă ă pe copil de jugul însp imânt tor sub care o mam vitregă ă ă ă ă ar fi putut s în buşe via a acestei scumpe f pturi.ă ă ţ ă

La aceast nou presim ire a unui viitor cumplit, Julieă ă ţ c zu într-una dintre acele medita ii arz toare care te mistuieă ţ ă ani întregi. Între ea şi so ul ei, de aci înainte, avea s se afleţ ă o lume de gânduri, a c ror povar n-o va purta decât ea.ă ă Pân atunci, fiind sigur c este iubit de Victor, atâta câtă ă ă ă putea el s iubeasc , doamna d’Aiglemont se devotase uneiă ă fericiri din care nu avea parte de nimic; acum, îns ,ă

46

nemaiavând satisfac ia de a şti c lacrimile sale tulburauţ ă bucuria so ului, singur pe lume, nu-i mai r mânea decâtţ ă ă partea suferin elor. În toiul dezn dejdii, În tihna şi în linişteaţ ă nop ii, p r sit de puteri, în clipa când, ridicându-se de peţ ă ă ă divanul de lâng soba aproape stins , se duse s-o contempleă ă cu ochi trişti, la lumina unei l mpi, pe fiica sa, domnulă d’Aiglemont se întoarse acas grozav de vesel. Julie îlă îndemn s admire somnul micu ei Hélène; Victor însă ă ţ ă întâmpin entuziasmul so iei cu o fraz banal .ă ţ ă ă

— La vârsta asta, spuse el, to i copiii sunt dr gu i.ţ ă ţApoi, dup ce s rut nep s tor fruntea feti ei, l s la locă ă ă ă ă ţ ă ă

perdelele leag nului, o privi pe Julie, o lu de mân şi o traseă ă ă spre el, pe acel divan pe care pân atunci se zbuciumaseră ă atâtea gânduri negre.

— Eşti foarte frumoas ast sear , doamn d’Aiglemont!ă ă ă ă zise el, cu insuportabila voioşie al c rei vid îi era atât deă cunoscut marchizei.

— Unde i-ai petrecut seara? îI întreb ea, pref cându-seţ ă ă cu totul indiferent .ă

— La doamna de Sérizy.Luase de pe c min un ă ecran5 şi-i cerceta cu luare aminte

transparentul, f r a fi z rit urma lacrimilor v rsate de so iaă ă ă ă ţ sa. Julie se înfior . Cuvintele n-ar fi în stare s exprimeă ă torentul de gânduri ce izbucni din inima ei şi pe care trebui s şi-l st pâneasc .ă ă ă

— Doamna de Sérizy d un concert luna viitoare şi ineă ţ foarte mult s vii şi tu. E destul timp de când n-ai mai ieşit înă lume, pentru ca ea s doreasc s te vad . E o femeie deă ă ă ă treab , care ine mult la tine. F -mi pl cerea s mergi;ă ţ ă ă ă aproape c am şi promis în numele t u…ă ă

— Voi merge, r spunse Julie.ăSunetul glasului, accentul şi privirea marchizei avură

ceva atât de p trunz tor, atât de ciudat, încât, cu toată ă ă nep sarea lui, Victor îşi privi so ia mirat. Şi atâta a fost deă ţ ajuns. Julie ghici c doamna de Sérizy era femeia care-iă

5 Mic evantai ce apără obrajii de căldura focului din şemineu.47

r pise inima so ului.ă ţÎnm rmuri într-o visare dezn d jduit şi p ru foarteă ă ă ă ă

preocupat s priveasc focul. Victor r sucea ă ă ă ă ecranul între degete, cu aerul plictisit al b rbatului care, dup ce fuseseă ă vesel în alt parte, Ia el acas aduce numai oboseala fericirii.ă ă C sc de câteva ori, lu apoi un sfeşnic într-o mân , iară ă ă ă mâna cealalt o întinse alene spre Julie, vrând s-o s rute peă ă gât; ea îns se aplec , îşi întoarse spre el fruntea şi primiă ă obişnuitul s rut de fiecare sear , acel s rut mecanic, lipsită ă ă de dragoste, un fel de strâmb tur , care, atunci, i se p ruă ă ă odios. Când Victor închise uşa, marchiza se pr buşi pe ună scaun; picioarele i se înmuiar şi izbucni în lacrimi. E necesară s fi îndurat chinul vreunei asemenea scene, spre a în elegeă ţ toat durerea pe care o ascunde şi spre a intui lungile şiă cumplitele drame pe care ea le pricinuieşte. Acele cuvinte simple şi neroade, acele t ceri dintre cei doi so i, gesturile,ă ţ privirile, felul în care marchiza se aşezase în fa a focului,ţ atitudinea pe care-o avusese când încercase s-o s rute peă gât, totul contribuise s fac din ceasul aceia ună ă deznod mânt tragic pentru via a însingurat şi trist dus deă ţ ă ă ă Julie. În nebunia ei, se aşez în genunchi în fa a divanului, îşiă ţ ascunse fa a în el, ca s nu mai vad nimic, şi se rugţ ă ă ă Cerului, dând cuvintelor obişnuite ale rug ciunii un accentă l untric, o semnifica ie nou ce i-ar fi sfâşiat so ului inima,ă ţ ă ţ dac el ar fi auzit-o.ă

Timp de opt zile tr i cu spaima viitorului, prad nefericiriiă ă pe care-o studia, c utând mijloacele de a nu-şi am gi inima,ă ă de a recâştiga st pânirea asupra marchizului şi de a tr iă ă destul de mult pentru a veghea la fericirea copilei sale. Hot rî atunci s lupte cu potrivnica ei, s ias iar şi în lume,ă ă ă ă ă s devin str lucitoare, s arate fa de b rbatul ei oă ă ă ă ţă ă dragoste pe care nu o mai putea sim i, s -l recucereasc ; iarţ ă ă dup ce, prin aceste artificii, îl va fi supus puterii sale, s fieă ă cochet cu el, aşa cum sunt acele amante mofturoase careă îşi fac o pl cere din a-şi chinui iubi ii. Un asemenea şiretlică ţ constituia singurul leac cu putin pentru durerile sale.ţă

48

Aşadar, va deveni st pân pe suferin ele ei, le va orânduiă ă ţ dup cum îi va pl cea, şi le va face tot mai rare, subjugându-ă ăşi totodat so ul şi supunându-l unui despotism teribil. Şi nu-ă ţşi mai f cu nicio mustrare de cuget c -i va impune o viaă ă ţă grea.

Într-o clip , se avânt în recile calcule ale indiferen ei,ă ă ţ pentru a-şi salva feti a; intui dintr-o dat toate vicleniile şiţ ă minciunile fiin elor care nu iubesc, înşel ciunile cochet riei şiţ ă ă acele crude şiretlicuri care o fac atât de duşm nit pe oă ă femeie pe care b rba ii o presupun corupt din naştere. F ră ţ ă ă ă ca Julie s -şi dea seama, vanitatea ei de femeie, interesele şiă o vag dorin de r zbunare se contopir cu dragostea-i deă ţă ă ă mam spre-a o face s porneasc pe-o cale pe care oă ă ă aşteptau alte dureri. Ea îns avea un suflet prea frumos, ună spirit prea delicat şi, mai ales, prea sincer, ai s r mân preaă ă ă mult vreme complicea unor asemenea tic loşii. Obişnuită ă ă s citeasc în sine îns şi, de la cel din ii pas pe calea viciului,ă ă ă ţ c ci viciu era ceea ce vroia s fac , strig tul conştiin ei aveaă ă ă ă ţ s -l în buşe pe ccl al pasiunilor şi al egoismului. Într-adev r,ă ă ă pentru o femeie a c rei inim mai este înc pur şi pentruă ă ă ă care dragostea mai este înc neprih nit , însuşi sentimentulă ă ă de mam se supune glasului pudorii. Oare nu pudoarea oă caracterizeaz pe femeie? Dar Julie nu vroi s vad nicioă ă ă primejdie şi nicio greşeal în noua sa via . Se duse la serataă ţă doamnei de Sérizy. Rivala se aştepta s vad o femeieă ă palid şi suferind ; marchiza se fardase, înf işându-se acumă ă ăţ în toat str lucirea unei toalete ce-i scotea şi mai bine înă ă lumin frumuse ea.ă ţ

Doamna contes de Sérizy era dintre acele femei careă pretind s exercite, la Paris, un fel de imperiu asupra modeiă şi a societ ii; dicta sentin e care, acceptate în cercul în careăţ ţ domnea i se p reau universal adoptate; avea preten ia c eă ţ ă foarte spiritual ; era ă judec toreasaă suveran . Literatura,ă politica, b rba ii şi femeile, totul era trecut prin sita ei; iară ţ doamna de Sérizy p rea s desfid toate opiniile celorlal i.ă ă ă ţ Casa ei era, în totul, un model de bun gust. În mijlocul

49

saloanelor acelora pline cu femei elegante şi frumoase, Julie o întrecu pe contes . Spiritual , vioaie, scânteietoare,ă ă strânse în jurul ei pe b rba ii cei mai distinşi ai seratei.ă ţ

Spre disperarea femeilor, toaleta ei era ireproşabil , şiă toate îi invidiar croiala rochiei şi forma corsajului, al c roră ă efect fu pus, fireşte, pe seama iscusin ei vreunei croitoreseţ necunoscute, c ci femeilor le place mai degrab s cread înă ă ă ă ştiin a clipelor decât în gra ia şi în des vârşirea celor ce statţ ţ ă f cute anume ca s le poarte frumos.ă ă

Când Julie se ridic spre a se duce la pian ca s cânteă ă roman a Desdemonei, b rba ii alergar de prin toateţ ă ţ ă saloanele s asculte vocea ei celebr , de-atâta timp mut , şiă ă ă se l s o t cere adânc . Marchiza se sim i extrem deă ă ă ă ţ emo ionat v zând atâtea capete înghesuite pe la uşi şiţ ă ă toate privirile a intite spre ea. Îşi c ut so ul, îi arunc oţ ă ă ţ ă privire plin de cochet rie şi v zu cu pl cere c în acea clipă ă ă ă ă ă amorul lui propriu era grozav de m gulit. Fericit de triumf,ă ă Julie fermec pe toat lumea cu partea întâi din ă ă Al piu salice. Niciodat , nici celebra Malibran, nici minunata Pasta nuă izbutiser s cânte atât de perfect, ca sentiment şi caă ă intona ie; dar, în clipa când s reia aria, îşi arunc ochii spreţ ă ă grupurile de auditori şi îl z ri pe Arthur, a c rui privire fix nuă ă ă se dezlipea de ea. Julie tres ri brusc şi glasul i se tulbur .ă ă

Doamna de Sérizy se repezi de la locul ei c tre marchiz :ă ă— Ce ai, scumpa mea? Oh, dulcea de ea, e-aşa de

bolnav ! Tremuram v zând-o c s-a apucat s fac un lucruă ă ă ă ă mai presus de puterile ei.

Roman a fu întrerupt . Julie, înciudat , nu se mai sim i înţ ă ă ţ stare s continue şi îndur comp timirea rivalei sale. Toateă ă ă femeile şuşotir ; apoi continuând s tr nc neasc despreă ă ă ă ă incident, ele îşi d dur seama de lupta început întreă ă ă marchiz şi doamna de Sérizy, pe care n-o cru ar înă ţ ă sporov ielile lor.ă

Ciudatele presim iri, care o fr mântaser de atâtea ori peţ ă ă Julie, se realizau dintr-o dat . Gândindu-se la Arthur, îiă pl cuse s cread c un b rbat cu o înf işare atât de suavă ă ă ă ă ăţ ă

50

şi atât de gingaş trebuia s r mân credincios primei saleă ă ă ă iubiri. Uneori, se sim ise mândr c ea e obiectul aceleiţ ă ă pasiuni frumoase, pasiunea pur şi adev rat a unui tân ră ă ă ă ale c rui gânduri apar in numai iubitei lui, ale c rui clipe îiă ţ ă sunt consacrate numai ei; care nu are niciun ascunziş, care se roşeşte de ceea ce şi pe femeie o face s se roşeasc , şiă ă care cuget ca o femeie, pentru care nu exist nicio rival şiă ă ă care i se d ruieşte f r a se gândi nici la ambi ii, nici laă ă ă ţ glorie, nici la avere. Visase toate acestea despre Arthur din nebunie, din distrac ie; şi i se p ru c , deodat , îşi vede visulţ ă ă ă împlinit. Citi pe fa a aproape feminin a tân rului englezţ ă ă profundele cuget ri, gingaşele melancolii, îndurerateleă resemn ri a c ror victim era ea îns şi. Se recunoscu în el.ă ă ă ă Nefericirea şi triste ea sunt cei mai elocven i soli ai iubirii şiţ ţ alearg , cu o rapiditate de necrezut, între dou fiin eă ă ţ chinuite. O privire tainic şi intui ia lucrurilor sau a ideiloră ţ sunt complete şi exacte pentru ei. Aşa încât, violen a şoculuiţ pe care-i sim i marchiza îi dezv lui toate primejdiile ce-oţ ă aşteptau. Fericit c g sea în obişnuita-i stare de suferină ă ă ţă un pretext pentru tulburarea ei, se l s cu bucurie copleşită ă ă de mila pref cut a doamnei de Sérizy.ă ă

Întreruperea roman ei fusese un eveniment despre careţ discutau în chipuri destul de diferite mai multe persoane. Unii deplângeau soarta doamnei d’Aiglemont şi regretau că o femeie atât de remarcabil era pierdut pentru societate;ă ă al ii ar fi vrut s afle pricina suferin elor şi a singur t ii înţ ă ţ ă ăţ care tr ia.ă

— Ei bine, dragul meu Ronquerolles, îi spunea fratelui doamnei de Sérizy marchizul, îmi pizmuiai fericirea v zând-oă pe doamna d’Aiglemont şi îmi reproşai c -i sunt infidel?ă Poftim, soarta mea i s-ar p rea mai pu in de râvnit dac aiţ ă ţ ă sta şi tu ca mine vreme de un an sau doi lâng o femeieă frumoas , f r s îndr zneşti s -i s ru i mâna, de team să ă ă ă ă ă ă ţ ă ă nu i-o zdrobeşti. S nu te laşi niciodat am git de bijuteriileă ă ă astea gingaşe, bune numai de p strat sub sticl , aşa deă ă fragile şi de pre ioase încât ne silesc s nici nu ne atingemţ ă

51

de ele. Oare tu te foloseşti toat ziua de acel frumos cal ală t u pe care, dup câte mi s-a spus, te temi s -l sco i înă ă ă ţ ploaie sau în z pad ? Aşa-i şi cu povestea mea. E-adev rată ă ă c sunt sigur de virtutea so iei mele; dar c s toria mea e ună ţ ă ă lucru de lux; iar dac tu m consideri c s torit, te-nşeli. Aşaă ă ă ă încât, infidelit ile mele sunt oarecum legitime. Tare-aş vreaăţ s ştiu cam ce-a i face voi în locul meu, domnilor gur -rea?ă ţ ă Nu mul i b rba i ar avea atâtea menajamente câte am euţ ă ţ fa de so ia mea. Sunt convins, ad ug el în şoapt , cţă ţ ă ă ă ă doamna d’Aiglemont nu m b nuieşte întru nimic. De-aceea,ă ă sigur c aş p c tui dac m-aş plânge, sunt foarte fericit…ă ă ă ă Atâta doar c nimic nu-i mai plicticos pentru un om sim itoră ţ decât s vad cum sufer o biat f ptur de care e legat…ă ă ă ă ă ă

— Prin urmare, tu eşti grozav de sim itor, r spunseţ ă domnul de Ronauerolles, de vreme ce rareori stai pe-acas ?ă

Împuns tura aceasta prieteneasc îi f cu pe cei de faă ă ă ţă s râd ; doar Arthur r mase rece şi imperturbabil, ca ună ă ă gentleman care pusese seriozitatea la temelia caracterului s u. Ciudatele cuvinte ale so ului îl f cur , f r îndoial , peă ţ ă ă ă ă ă junele englez s nutreasc unele speran e; aştept r bd toră ă ţ ă ă ă clipa când se va putea g si singur cu domnul d’Aiglemont,ă iar prilejul se ivi destul de repede.

— Domnule, îi spuse el, privesc cu o nem rginit milă ă ă starea doamnei marchize şi, dac a i şti c , f r un regimă ţ ă ă ă special, va muri în mod îngrozitor, socotesc c nu a i maiă ţ glumi în leg tur cu suferin ele ei. Dac v vorbesc astfel,ă ă ţ ă ă sunt întrucâtva autorizat de certitudinea pe care o am c aşă putea s-o salvez pe doamna d’Aiglemont şi s-o readuc la via şi la fericire. Nu e prea firesc ca un om de rangul meuţă s fie medic; şi, totuşi, întâmplarea a vrut ca eu s studieză ă medicina. Or, m plictisesc destul, spuse lordul afectând ună egoism rece care trebuia s -i slujeasc în planurile ce şi leă ă f cea, spre a-mi fi indiferent dac -mi irosesc timpul şiă ă c l toriile în folosul unei fiin e suferinde, în loc s -mi satisfacă ă ţ ă cine ştie ce fantezii aiurea. Vindec rile acestui soi de maladiiă sunt rare, pentru c necesit multe îngrijiri, mult timp şiă ă

52

mult r bdare; e nevoie mai ales de bani, de c l torii, deă ă ă ă respectarea strict a prescrip iilor ce se schimb zilnic, şiă ţ ă care n-au nimic dezagreabil. Suntem doi gentilomi, spuse el, dând acestui cuvânt accep ia cuvântului englezescţ gentleman, şi ne putem în elege. V previn c , dac îmiţ ă ă ă primi i propunerea, ve i fi în orice clip judec torulţ ţ ă ă comport rii mele. Nu voi face nimic f r s v cer sfatul şiă ă ă ă ă supravegherea, şi v garantez succesul, dac ve i consim iă ă ţ ţ s m asculta i. Da, dac ve i accepta s nu fi i so ulă ă ţ ă ţ ă ţ ţ doamnei d’Aiglemont, o bun bucat de timp, îi spuse el laă ă ureche.

— Ceea ce-i sigur, milord, zise marchizul râzând, este ca numai un englez ar fi putut s -mi fac o propunere atât deă ă n struşnic , Îng dui i-mi s n-o resping şi nici s-o primesc,ă ă ă ţ ă m voi mai gândi. şi apoi, înainte de orice, ea trebuie s -i fieă ă spus şi so iei mele.ă ţ

În acel moment, Julie reap ru la pian. Cânt ariaă ă Semiramidei, Son Regina, son guerriera. Aplauze unanime, dar aplauze surde, spre a spune aşa, aclama ii politicoase,ţ tipice foburgului Saint-Germain, dovedir entuziasmul peă care îl provocase.

Dup ce d’Aiglemont o conduse pe so ia sa acas , Julieă ţ ă constat , cu o deosebit pl cere îngrijorat , repedele succesă ă ă ă al încerc rilor sale. So ul, trezit de rolul pe care ea îl jucase,ă ţ vru s-o onoreze cu o surpriz , şi se purt galant, aşa cum s-ă ăar fi purtat cu o actri . Julie g si nostim s fie tratat astfel,ţă ă ă ă ea, femeia virtuoas şi m ritat ; încerc s se joace cuă ă ă ă ă puterea ei şi, în acea prim lupt , bun tatea o f cu s cadă ă ă ă ă ă înc o dat înfrânt , dar aceasta fu cea mai cumplit dintreă ă ă ă toate lec iile pe care i le rezervase soarta.ţ

Pe la orele dou sau trei de diminea , Julie sta treaz ,ă ţă ă întunecat şi îngândurat , în patul conjugal; o lamp cuă ă ă flac ra tremurând lumina slab camera, pretutindeniă ă domnea cea mai adânc t cere; şi, de aproape un ceas,ă ă marchiza, în prada unor sfâşietoare mustr ri de cuget, v rsaă ă lacrimi a c ror am r ciune nu poate fi în eleas decât deă ă ă ţ ă

53

femeile care s-au aflat în vreo situa ie asem n toare.ţ ă ă Trebuia s fi avut sufletul doamnei d’Aiglemont spre a sim iă ţ ca ea oroarea unei îmbr iş ri calculate, spre a se consideraăţ ă atât de r nite de un s rut rece; apostazie a inimii, înc şi maiă ă ă agravat de o dureroas prostituare. Se dispre uia pe sineă ă ţ îns şi, blestema c snicia, ar fi vrut s fie moart ; şi, f r ună ă ă ă ă ă suspin scos de feti a ei, poate c s-ar fi aruncat pe fereastrţ ă ă s se zdrobeasc de pavajul din curte. Domnul d’Aiglemontă ă dormea al turi liniştit, f r s se trezeasc de lacrimileă ă ă ă ă fierbin i pe care so ia le l sa s picure peste el.ţ ţ ă ă

A doua zi, Julie izbuti s se arate vesel . G si puterea să ă ă ă par fericit şi s -şi ascund , nu numai mâhnirea, ci şi o silă ă ă ă ă de neînvins. Din acea zi, nu se mai socoti femeie ireproşabil . Nu se min ise, oare pe ea îns şi? De-aci înainte,ă ţ ă oare, nu va fi ea în stare s dovedeasc mai târziu oă ă pricepere uimitoare în delictele conjugale? C snicia saă constituia pricina acestei perversit i ăţ a priori, ce nu se manifestase înc prin nimic. Totuşi, Julie îşi şi puseseă întrebarea pentru ce s se împotriveasc unui amantă ă îndr git, de vreme ce se da, împotriva inimii şi împotrivaă legilor firii, unui so pe care nu-l mai iubea. Toate p catele, şiţ ă poate c toate crimele, au ca izvor un ra ionament greşit sauă ţ un anume exces de egoism. Societatea nu poate exista decât prin sacrificiile individuale pe care le pretind legile. Acceptându-le avantajele, nu înseamn , oare, a men ineă ţ condi iile care o fac s d inuiasc ? Or, nenoroci ii care, lipsi iţ ă ă ă ţ ţ de o pâine, sunt sili i s respecte proprietatea, nu-s maiţ ă pu in de plâns ca femeile r nite În gândurile şi în delicate eaţ ă ţ firii lor.

La câteva zile dup aceast scen , ale c rei taineă ă ă ă r maser îngropate în patul conjugal, d’Aiglemont îiă ă prezent pe lordul Grenville so iei sale. Julie îl primi peă ţ Arthur cu o polite e rece care încununa putere ei de a seţ preface. Porunci inimii s tac , puse v l privirilor, d duă ă ă ă siguran glasului şi izbuti astfel s r mân st pân peţă ă ă ă ă ă viitorul ei. Apoi, dup ce recunoscu, prin acele mijloace, spreă

54

a spune aşa, înn scute, la o femeie, întreaga m re ie aă ă ţ iubirii pe care o inspirase, doamna d’Aiglemont surise la speran a unei grabnice vindec ri şi nu se mai împotriviţ ă voin ei so ului s u, care o silea s accepte îngrijirile tân ruluiţ ţ ă ă ă doctor. Nu vroi, totuşi, s se lase în seama lordului Grenville,ă pân ce nu îi studie îndeajuns cuvintele şi manierele, spre aă fi sigur c lordul va avea generozitatea s sufere în t cere.ă ă ă ă Exercita asupra lui cea mai absolut putere, ba chiar şiă începuse s abuzeze: nu era ea, oare, femeie?ă

DECLARA IAŢ

Montcontour este un vechi castel aşezat pe una dintre stâncile albe pe la poalele c rora curge Loara, nu departe deă locul unde se oprise Julie în 1814. E unul dintre acele mici castele din Touraine, albe, frumoase, cu turnule e sculptate,ţ brodate ca o dantel de Malines; unul dintre acele casteleă micu e şi gra ioase, care se oglindesc în apa fluviului, cuţ ţ pâlcurile de duzi, cu viile lor, cu c r rile lor abrupte, cuă ă lungile lor balustrade crenelate, cu pivni ele lor s pate înţ ă munte, cu mantiile, lor de ieder şi cu pr v lişurile lor.ă ă ă Acoperişurile castelului Montcontour sclipesc sub razele soarelui, totu-i acolo ca o flac r . Mii de vestigii din Spaniaă ă poetizeaz încânt toarea cet uie; grozamele par de aur,ă ă ăţ clopo eii florilor îmb ls meaz adierile vântului; aerul e ca oţ ă ă ă mângâiere, p mântul surâde pretutindeni, şi pretutindeniă farmece gingaşe înv luie sufletul, umplându-l de blânde e şiă ţ de duioşie, îmbunându-l şi alinându-l. Locurile acestea frumoase şi suave adorm durerea şi trezesc dragostea. Nimeni nu poate r mâne nep s tor sub cerul acela pur, înă ă ă fa a acelor ape scânteietoare. Acolo, multe ambi ii se sting;ţ ţ acolo, te po i culca în sânul unei fericiri liniştite, aşa cum înţ fiecare sear soarele se culc în scutecele lui de purpur şiă ă ă de azur.

Într-o sear blând de august din anul 1821, două ă ă persoane urcau c r rile de piatr ce taie stâncile pe care eă ă ă

55

cl dit castelul şi se îndreptau spre culmi, ca s admire, deă ă bun seam , priveliştile multiplicate ce se pot vedea de sus.ă ă Erau Julie şi lordul Grenville; aceast Julie îns p rea o altă ă ă ă femeie. Marchiza avea acum str lucitoarele culori aleă s n t ii. Ochii ei, ilumâna i de o putere l untric , lic reauă ă ăţ ţ ă ă ă printr-o vapoare umed , asem n toare cu acel fluid ce dă ă ă ă ochilor de copil un farmec irezistibil. Râdea din plin, era fericit c tr ieşte şi se sim ea vie. Dup felul în careă ă ă ţ ă picioruşele ei urcau culmea era lesne de în eles c nicioţ ă suferin nu-i mai îngreuia, ca alt dat , nici cea maiţă ă ă neînsemnat mişcare, nu-i umbrea nici privirile, niciă cuvintele, nici gesturile. Sub umbrela de m tase alb care oă ă ap ra de arşi a soarelui, p rea o tân r mireas sub voalulă ţ ă ă ă ă ei, o fecioar gata s se d ruiasc bucuriilor iubirii.ă ă ă ă

Arthur o conducea cu o grij de îndr gostit, o c l uzeaă ă ă ă aşa cum se c l uzeşte un copil, o îndruma pe drumul celă ă bun, o ajuta s ocoleasc pietrele, îi atr gea aten ia asupraă ă ă ţ vreunei privelişti frumoase sau îi ar ta vreo floare, mereuă îndemnat de un sentiment de neostenit bun tate, de oă ă inten ie gingaş , de o intim cunoaştere a ceea ce-i f ceaţ ă ă ă bine acestei femei, sentimente ce p reau a-i fi înn scuteă ă lordului Grenville, a fel, ba poate chiar mai mult, caţ r suflarea necesar propriei lui existen e. Bolnava şi mediculă ă ţ ei mergeau în acelaşi pas, f r s se mire de această ă ă ă armonie ce p rea s existe înc din primele zile cândă ă ă merseser împreun ; se sim eau st pâni i de aceleaşiă ă ţ ă ţ dorin e, se opreau impresiona i de aceleaşi senza ii, privirileţ ţ ţ şi cuvintele lor corespundeau unor gânduri identice. Ajungând amândoi deasupra unei vii, vrur s se odihnească ă ă pe una dintre acele lungi pietre albe, scoase neîncetat din pivni ele ce se sap în stânc ; înainte îns de a se aşeza,ţ ă ă ă Julie contempl peisajul.ă

— Frumoase locuri! exclam ea. S ridic m un cort şi să ă ă ă tr im aici. Victor, strig ea, vino, hai, vino odat !ă ă ă

Domnul d’Aiglemont r spunse de jos cu un strig t deă ă vân tor, f r îns a-şi gr bi pasul; o privea doar, din când înă ă ă ă ă

56

când, pe so ia s , atunci când cotiturile potecii îi îng duiau.ţ ă ă Julie inspir fericit aerul, ridicând capul şi aruncând spreă ă Arthur una dintre acele priviri fine prin care o femeie inteligent îşi rosteşte ghidul întreg.ă

— Ah, relu ea, aş vrea s r mân aici pentru totdeauna.ă ă ă S-ar putea cineva s tura vreodat s admire această ă ă ă frumoas vale? Şti i cumva numele acestui minunat râu,ă ţ milord?

— E Cise.— Cise, repet ea. Dar colo, jos, în fa a noastr , ce este?ă ţ ă— Sunt colinele de la Cher, spuse el.— Şi la dreapta? A, e Tours! Dar ia uita i-v ce efectţ ă

frumos produc clopotele catedralei în zare!T cu şi îşi l s pe mâna lui Arthur mâna pe care oă ă ă

întinsese, c tre oraş. Admirar amândoi în t cere peisajul şiă ă ă frumuse ile acelei naturi armonioase. Murmurul apelor,ţ puritatea aerului şi a cerului, totul se potrivea cu gândurile ce n v lir în inimile lor duioase şi tinere.ă ă ă

— Oh, Doamne, ce dragi îmi sunt aceste locuri! repetă Julie, cu un entuziasm tot mai mare şi mai naiv. A i locuitţ mult vreme aici? urm ea, dup un r stimp.ă ă ă ă

La aceste cuvinte, lordul Grenville tres ri.ă— Acolo jos, r spunse el cu melancolie, ar tând un pâlcă ă

de nuci de-a lungul şoselei, acolo, pe vremea când eram prizonier, v-am v zut pentru întâia oar …ă ă

— Da, dar eu eram foarte trist pe-atunci; natura de-aiciă mi se p rea s lbatic , şi-acum…ă ă ă

Se opri. Lordul Grenville nu îndr zni s întoarc privirileă ă ă spre Julie.

— Dumneavoastr v datorez aceast pl cere, spuseă ă ă ă doamna d’Aiglemont, în sfârşit, dup o lung pauz . Oare nuă ă ă trebuie s fii viu ca s po i sim i bucuriile vie ii? Iar eu, până ă ţ ţ ţ ă acum, nu fusesem ca şi moart pentru orice?ă Dumneavoastr mi-a i dat mai mult decât s n tate, m-a iă ţ ă ă ţ înv at s -i simt şi întregul pre …ăţ ă ţ

Femeile au un talent inimitabil de a-şi exprima

57

sentimentele f r a se folosi de cuvinte prea mari; vorbireaă ă lor const mai ales în accent, în gest, în atitudine şi în priviri.ă Lordul Grenville îşi ascunse fa a în palme, pentru c i seţ ă umpluser ochii de lacrimi. Cuvintele de-acum erau ceaă dintâi m rturisire de recunoştin pe care Julie i-o f cea de laă ţă ă plecarea lor din Paris.

Un an întreg o îngrijise pe marchiz cu cel mai des vârşită ă devotament. Înso it de d’Amemont, o dusese la apele de laţ Aix, apoi pe rmul m rii, la Rochelle. Pândind în fiece clipţă ă ă schimb rile pe care iscusitele şi simplele sale prescrip ii leă ţ produceau asupra constitu iei sl bite a doamneiţ ă d’Aiglemont, el o îngrijise aşa cum un horticultor p timaş ară îngriji o floare rar . Marchiza p ruse c primeşte priceputeleă ă ă îngrijiri ale lui Arthur cu egoismul unei parizience obişnuite s i se aduc omagii, sau cu nep sarea unei curtezane ce nuă ă ă cunoaşte nici pre ul lucrurilor, nici valoarea b rba ilor, şiţ ă ţ care primeşte totul pe m sura foloaselor ce le poate avea deă pe urma lor.

Înrâurirea pe care locurile o exercit asupra sufletuluiă este un lucru vrednic de luat aminte. Dac negreşit suntemă cuprinşi de melancolie atunci când ne afl m pe rmul uneiă ţă ape, o alt lege a firii noastre impresionabile face ca, peă mun i, sentimentele s ni se purifice; acoloţ ă

Pasiunea devine mai adânc , pe m sur ce pare că ă ă ă pierde din vioiciune, priveliştea vastului bazin al Loarei, în l imea minunatei culmi pe care şedeau cei doi îndr gosti iă ţ ă ţ pricinuiau pesemne fermec toarea linişte cu care ci savurară ă la început fericirea ce se poate gusta când i i dai seama deţ profunzimea unui sim mânt ascuns sub cuvintele înţă aparen cele mai nesemnificative.ţă

În clipa când Julie rostea fraza care îl tulburase atât de mult pe lordul Grenville, o adiere lin cl tin vârfurileă ă ă copacilor şi împr ştie în aer r coarea apelor; elfi va noriă ă acoperir soarele, şi umbrele lor moi f cur s se vad şiă ă ă ă ă mai bine toate frumuse ile acelei naturi fermec toare.ţ ă

Julie îşi întoarse capul pentru a-şi ascunde de tân rul lordă

58

lacrimile, pe care izbuti s şi le st pâneasc şi s le ştearg ,ă ă ă ă ă pricinuite de tulburarea lui Arthur, tulburare care o cuprinsese şi pe ea. Nu îndr zni s -şi ridice ochii spre el, deă ă team s nu i sa citeasc prea marea-i bucurie din priviri.ă ă ă Instinctul de femeie o f cea s simt c în acea clipă ă ă ă ă primejdioas trebuia s -şi îngroape iubirea în adâncurileă ă inimii. Totuşi, chiar şi t cerea putea deveni la fel deă primejdioas . Dându-şi seama c lordul Grenville nu mai eraă ă în stare s rosteasc niciun cuvânt, Julie continu cu glasă ă ă dulce:

— Sunte i emo ionat din pricina celor ce v-am spus,ţ ţ milord. Poate c aceast cald izbucnire constituie însuşiă ă ă felul prin care un suflet delicat şi bun ca al dumneavoastră revine asupra unei judec i greşite. M ve i fi crezutăţ ă ţ nerecunosc toare, v zându-m rece şi rezervat , sau ironică ă ă ă ă şi insensibil , în timpul c l toriei noastre, care, din fericire,ă ă ă se va termâna în curând. N-aş fi fost vrednic s primescă ă îngrijirile dumneavoastr , dac n-aş fi ştiut s le apreciez. N-ă ă ăam uitat nimic, milord. Nu, nu voi uita nimic, nici aten ia cuţ care a i vegheat asupra mea, aşa cum o mam îşi vegheazţ ă ă copilul, nici, mai cu seam , nobila încredere reciproc dină ă convorbirile noastre fr eşti, nici delicate ea procedeelorăţ ţ dumneavoastr ; ispite împotriva c rora noi, femeile,ă ă r mânem dezarmate. E peste puterile mele, milord, s vă ă ă r spl tesc…ă ă

Cu aceste cuvinte, Julie se îndep rt brusc, iar lordulă ă Grenville nu f cu niciun gest s-o re in ; marchiza se duse peă ţ ă o stânc din apropiere şi r mase acolo nemişcat ;ă ă ă sim mintele lor fiind o tain chiar şi pentru ea, plânser înţă ă ă t cere; cântecele p s rilor, atât de vesele, atât de pline deă ă ă dragoste, în asfin itul soarelui, trebuie s fi sporit greauaţ ă tulburare ce-i silise s se îndep rteze unul de altul; firea îşiă ă lua sarcina s le exprime o iubire despre care ei nuă îndr zneau s vorbeasc .ă ă ă

— Ei bine, milord, relu Julie, revenind lâng Arthur, cu oă ă înf işare plin de demnitate ce-i permise s -l ia de mân ,ăţ ă ă ă

59

v cer s p stra i curat şi sfânt via a pe care mi-a i redat-ă ă ă ţ ă ă ţ ţo. Acum, noi ne vom desp r i. Ştiu, ad ug ea, când îl v zuă ţ ă ă ă pe lordul Grenville îng lbenind, ştiu c , drept pre pentruă ă ţ devotamentul dumneavoastr , v pretind un sacrificiu şi maiă ă mare decât cele a c ror m re ie se cuvenea s fie altfelă ă ţ ă r spl tite… Dar trebuie… Nu ve i mai r mâne în Fran a.ă ă ţ ă ţ Poruncindu-v acest lucru, nu înseamn oare a v daă ă ă drepturi ce vor deveni sfinte? ad ug apoi, punând mânaă ă tân rului pe inima ei palpitând .ă ă

— Da, spuse Arthur, ridicându-se.În acea clip , lordul îl ar t pe d’Aiglemont care, inându-ă ă ă ţ

şi feti a în bra e, se ivi, de cealalt parte a unei c r riţ ţ ă ă ă abrupte, pe balustrada castelului. Se c rase acolo ca s-oăţă fac pe micu a lui Hélène s sar peste balustrad .ă ţ ă ă ă

— Doamn d’Aiglemont, n-am s v pomenesc nimică ă ă despre iubirea mea, sufletele noastre se în eleg prea bine.ţ Oricât de adânci, oricât de tainice sunt bucuriile inimii mele, le-a i împ rt şit pe toate. Ştiu, simt, v d! Acum, cap tţ ă ă ă ă fermec toarea dovad a statornicei afec iunii dintre inimileă ă ţ noastre, dar voi pleca… Prea de multe ori şi prea hot rât amă calculat mijloacele prin care s -l ucid pe acest om, pentru aă avea certitudinea c nu m-aş l sa ispitit vreodat s-o fac,ă ă ă dac aş r mâne lâng dumneavoastr .ă ă ă ă

— Şi eu am gândit la fel, spuse ea, l sând s i se ivească ă ă pe chipul tulburat semnele unei dureroase uimiri.

Dar în gestul şi în cuvintele care-i sc par doamneiă ă d’Aiglemont existau atâta virtute, atâta siguran de sine şiţă atâtea biruin e cucerite tainic împotriva iubirii, încât lordulţ Grenville r mase copleşit de admira ie. pân şi umbra crimeiă ţ ă se spulbera din acea conştiin neprih nit . Sim mântulţă ă ă ţă religios ce st pânea frumoasa-i frunte avea s alungeă ă totdeauna negrele gânduri involuntare pe care imperfecta noastr natur le z misleşte, dar care dovedesc totodat şiă ă ă ă m re ia şi ispitele destinului nostru.ă ţ

— Atunci, urm Julie, m-aş fi expus dispre uluiă ţ dumneavoastr , şi asta m-ar fi doborât, relu ea, l sândă ă ă

60

ochii în jos. A pierde stima dumneavoastr n-ar fi, oare,ă totuna cu a muri?

Cei doi s rmani îndr gosti i st tur o clip t cu i, s -şiă ă ţ ă ă ă ă ţ ă mistuie chinurile; bune ori rele, gândurile lor r mâneau exactă aceleaşi, şi ei se în elegeau tot atât de bine şi în bucuriile lorţ l untrice, ca şi în durerile cele mai ascunse.ă

— Eu nu am nici m car dreptul s m plâng, nefericireaă ă ă vie ii mele e opera mea, ad ug doamna d’Aiglemont,ţ ă ă ridicându-şi spre cer privirile pline de lacrimi.

— Milord, strig generalul, f când un gest din locul undeă ă se afla, aici ne-am întâlnit prima oar . Poate c nu- i maiă ă ţ aminteşti? Uite, colo jos, lâng plopii aceia.ă

Englezul r spunse cu o brusc înclinare dm cap.ă ă— Sunt osândit s mor tân r şi nefericit , r spunseă ă ă ă ă ă

Julie. Da, s nu crede i c voi tr i. Mâhnirea îmi va fi la fel deă ţ ă ă ucigaş , pe cât era s -mi fie teribila boal de care m-a iă ă ă ţ vindecat. Nu m socotesc vinovat . Nu, sentimentele peă ă care le am pentru dumneavoastr sunt de neînfrânt şiă veşnice, ele îns nu in de voin a mea, iar eu vreau s r mână ţ ţ ă ă o femeie cinstit . Şi voi r mâne, totuşi, credincioasă ă ă conştiin ei mele de so ie, datoriilor mele de mam şiţ ţ ă sim mintelor inimii mele. S şti i, spuse ea cu un glasţă ă ţ înfiorat, eu nu-i voi mai apar ine acestui b rbat niciodat .ţ ă ă

Şi, cu un gest însp imânt tor, de groaz şi de adev r,ă ă ă ă Julie îi ar t pe so ul ei.ă ă ţ

— Legile omeneşti, urm ea, îmi cer s -i fac via a fericit ;ă ă ţ ă şi m voi supune; voi fi sluga lui; devotamentul meu fa deă ţă el va fi nem rginit; dar, de azi înainte, voi fi ca şi v duv . Nuă ă ă vreau s fiu o prostituat , nici în ochii mei, nici în ochii lumii;ă ă nemaifiind a domnului d’Aiglemont, nu voi mai fi a nim nui,ă niciodat . Şi nici dumneavoastr nu ve i avea de la mineă ă ţ decât ceea ce mi-a i smuls acum. Iat osânda pe care mi-oţ ă dau singur , spuse Julie, privindu-l pe Arthur cu mândrie.ă Este irevocabil , milord. Afla i acum c , dac v-a i l saă ţ ă ă ţ ă mânat de vreun gând criminal, v duva domnului d’Aiglemontă se va retrage în vreo mân stire, fie în Italia, fie în Spania.ă

61

Nenorocirea a vrut s ne vorbim despre dragostea noastr .ă ă Aceste m rturisiri erau poate inevitabile; dar aceasta trebuieă s fie ultima oar când inimile noastre au vibrat atât deă ă puternic. Mâine, v ve i preface c a i primit o scrisoare careă ţ ă ţ v cheam în Anglia, şi ne vom desp r i pentru a nu ne maiă ă ă ţ revedea niciodat .ă

Şi Julie, istovit de efortul, f cut, sim i c i se înmoaieă ă ţ ă genunchii, un frig de moarte o cuprinse şi, printr-o ultimă intui ie de femie, se aşez pe stânc , spre a nu se pr buşi înţ ă ă ă bra ele lordului Grenville.ţ

— Julie! ip Arthur.ţ ăip tul lui n prasnic r sun ca un bubuit de tunet.Ţ ă ă ă ă

Chemarea aceea sfâşietoare exprima tot ceea ce îndr gostitul, mut pân atunci, nu putuse rosti.ă ă

— Ei, dar ce are? întreb generalul.ăAuzind ip tul, marchizul gr bise pasul şi ajunsese într-oţ ă ă

clip lâng cei doi îndr gosti i.,ă ă ă ţ— Nu-i nimic, spuse Julie, cu acel admirabil sânge rece pe

care agerimea fireasc le îng duie femeilor s -l aib mai înă ă ă ă toate marile necazuri ale vie ii. Mireasma nucului acestaţ trebuie s m fi f cut s -mi pierd cunoştin a, şi uite-l peă ă ă ă ţ doctorul meu cum tremur de spaim . Nu-s eu, oare, pentruă ă el, ca o oper de art netermânat înc ? S-a speriat,ă ă ă ă pesemne, s nu m vad sf râmat …ă ă ă ă ă

Îl lu f r sfial pe lordul Grenville de bra , zâmbi so uluiă ă ă ă ţ ţ ei, înainte de a p r si culmea de stânci, privi peisajul, apoi îlă ă târî dup ea pe înso itorul s u de c l torie, inându-l deă ţ ă ă ă ţ mân .ă

— F r -ndoial c aceasta-i cea mai frumoas privelişteă ă ă ă ă pe care am v zut-o noi, spuse ea; n-am s-o uit niciodat . Iaă ă te uit , Victor, cât nesfârşire, cât zare, cât diversitate!ă ă ă ă Locurile astea m fac s în eleg iubirea.ă ă ţ

Râzând cu un râs aproape convulsiv, dar râzând în aşa fel tocit s -l am geasc pe so ul ei, s ri vesel pe c r rileă ă ă ţ ă ă ă ă abrupte şi disp ru.ă

— Ah, da! în curând!… oft Julie, când se v zu departe deă ă

62

domnul d’Aiglemont. Ah, da, prietene! peste o clip nu vomă mai putea s fim şi nu vom mai fi niciodat noi înşine, şi, înă ă sfârşit, nu vom mai tr i…ă

— S mergem cât mai încet, r spunse lordul Grenville,ă ă mai avem înc o bun bucat de drum pân la tr sur . Vomă ă ă ă ă ă merge împreun şi, dac ne va fi cu putin s schimb mă ă ţă ă ă câteva cuvinte prin priviri, inimile noastre vor mai tr i oă clip .ă

Se plimbar pe digul şoselei, pe malul apei, în ultimeleă str luciri ale serii, aproape linişti i, rostind cuvinte vagi, dulciă ţ ca murmurele Loarei, dar care înfiorau sufletul. Soarele, în clipa asfin itului, îi înv lui în razele lui roşii, înainte de a pieri,ţ ă icoan melancolic a dureroasei lor iubiri. Cu totul nedumerită ă c nu-şi g sise tr sura la locul unde o l sase, generalulă ă ă ă trecea când în urma, când înaintea celor doi îndr gosti i, f ră ţ ă ă s se amestece în conversa ia lor. Comportarea nobil şiă ţ ă delicat pe care lordul Grenville o avusese în tot timpulă c l toriei spulberase b nuielile marchizului şi, de la o vreme,ă ă ă el o l sase liber pe so ia s , încrez tor în buna-credină ă ţ ă ă ţă doctorului-lord.

Arthur şi Julie continuar s mearg al turi, în trista şiă ă ă ă dureroasa armonie a inimilor lor chinuite. Cu pu in maiţ înainte, pe când urcau povârnişurile de la Montcontour, amândoi nutreau o vag speran , o fericire neliniştit ,ă ţă ă despre care nu îndr zneau s -şi dea seama; acum, îns ,ă ă ă coborând de-a lungul digului, pl pândul edificiu în l at înă ă ţ închipuirea lor – şi peste care nu îndr zniser nici s respire,ă ă ă asemenea unor copii care se tem s nu-şi d râme casteleleă ă cl dite din c r i de jocă ă ţ – fusese d râmat. Acum nu mai aveauă nicio speran .ţă

Chiar în aceeaşi sear , lordul Grenville plec . Ultimaă ă privire pe care o arunc spre Julie îi dovedi, din nefericire, c ,ă ă din clipa în care afec iunea lor dest inuise m re ia unei iubiriţ ă ă ţ atât de puternice, avusese dreptate s se team de sineă ă însuşi. Când, a doua zi, domnul d’Aiglemont şi so ia sa seţ v zur aşeza i în tr sur , f r tovar şul lor de c l torie, şiă ă ţ ă ă ă ă ă ă ă

63

când trecur în goan pe drumul str b tut cândva, în 1814,ă ă ă ă de marchiz , str in pe-atunci de iubire, şi care aproape c -iă ă ă ă blestema pe-atunci st ruin a, Julie reg si mii de impresiiă ţ ă uitate. Inima îşi are memoria ei. O femeie poate s nu ină ţ ă minte nici evenimentele cele mai grave, dar îşi va aminti toat via a de lucrurile ce sunt în leg tur cu sentimenteleă ţ ă ă ei. Aşa şi Julie, îşi aducea aminte perfect şi de am nunteleă cele mai neînsemnate; recunoştea cu bucurie pân şi celeă mai mici accidente din prima ei c l torie, şi chiar şiă ă gândurile care-i trecuser prin minte în anumite locuri de peă drum. Victor, sim indu-se iar îndr gostit cu patim de so iaţ ă ă ţ s , acum când ea îşi rec p tase prospe imea tinere ii şiă ă ă ţ ţ întreaga-i frumuse e, se lipi de Julie cu un gest tandru. Cândţ îns încerc s-o cuprind în bra e, ea se feri uşor şi g si nuă ă ă ţ ă ştiu ce pretext spre a evita mângâierea aceea nevinovat .ă Apoi, în curând, i se f cu sil de atingerea cu Victor, a c ruiă ă ă c ldur era nevoit s-o simt şi s-o îndure, din pricina feluluiă ă ă ă în care st teau în tr sur . Vru s treac pe scaunul din fa ,ă ă ă ă ă ţă ca s fie singur ; so ul ei îns avu, bun voin a s-o lase înă ă ţ ă ă ţ spate. Ea îi mul umi pentru aten ie, printr-un suspin pe careţ ţ el îl aprecie greşit, şi fostul seduc tor de garnizoan ,ă ă interpretând în folosul s u melancolia so iei, o sili la sfârşitulă ţ zilei s -i vorbeasc cu o hot râre care-l copleşi.ă ă ă

— Dragul meu, îi spuse Julie, tu ştii c era cât pe-aci să ă m omori. Dac aş mai fi înc o tân r fat f r experien ,ă ă ă ă ă ă ă ă ţă aş putea s reîncep sacrificiul vie ii mele; sunt îns mam ,ă ţ ă ă am de crescut o feti şi m d ruiesc ei tot atâta cât şi ie.ţă ă ă ţ S îndur m, deci, o nenorocire care ne loveşte deopotriv .ă ă ă Tu eşti cel mai pu in de plâns. N-ai ştiut tu, oare, s - iţ ă ţ g seşti mângâieri pe care datoria, onoarea noastr aă ă amândurora şi, mai mult înc , natura, mi le interzic? Poftim,ă ad ug ea, i-ai uitat din z p ceal într-un sertar trei scrisoriă ă ţ ă ă ă de la doamna de Sérizy; iat -le. T cerea mea î i dovedeşteă ă ţ c ai în mine o so ie plin de îng duin şi care nu- iă ţ ă ă ţă ţ pretinde sacrificiile la care legile o condamn ; am cugetată îns îndeajuns pentru a şti c rolurile noastre nu sunt la fel şiă ă

64

c numai femeia este menit nefericirii. Virtutea mea seă ă întemeiaz pe principii hot râte şi nestr mutate. Voi şti să ă ă ă tr iesc ireproşabil; dar las -m s tr iesc.ă ă ă ă ă

Marchizul, n ucit de logica pe care femeile ştiu s-oă studieze la lumina iubirii, fu subjugat de demnitatea specific ce le este fireasc în astfel de crize. Repulsiaă ă instinctiv , pe care Julie o manifesta fa de tot ceea ce-iă ţă r nea iubirea şi dorin ele inimii, reprezint unul dintre celeă ţ ă mai frumoase daruri ale femeii şi provine, poate, dintr-o virtute natural , pe care nici legile, nici civiliza ia nu o voră ţ stinge. Dar cine va îndr zni s le învinov easc pe femei?ă ă ăţ ă Atunci când îşi impun t cere sentimentului exclusivist ce nuă le îng duie s apar in la doi b rba i, nu-s ele, oare, ca nişteă ă ţ ă ă ţ preo i f r credin ? Dac unele min i rigide condamn felulţ ă ă ţă ă ţ ă de tranzac ie încheiat de Julie între datoriile şi dragostea ei,ţ ă sufletele pasionale o vor învinui ca de o crim . Această ă reprobare general dovedeşte fie nenorocirea la care trebuieă s se aştepte nesupunerea fa de legi, fie foarte jalniceleă ţă imperfec iuni ale institu iilor pe care se întemeiazţ ţ ă societatea european .ă

REVEDEREA

Doi ani au trecut, în timpul c rora domnul şi doamnaă d’Aiglemont au dus via a oamenilor din lumea bun ,ţ ă v zându-şi fiecare de-ale lui, întâlnindu-se mai adesea prină diferite saloane decât ia ei acas ; divor elegant, prin care seă ţ încheie multe c s torii în înalta societate. Într-o sear , înă ă ă mod întâmpl tor, cei doi so i se aflau împreun în salonul lor.ă ţ ă Doamna d’Aiglemont avea la mas o prieten . Generalul,ă ă care totdeauna lua masa în oraş, r m sese acas .ă ă ă

— Ai s fii foarte fericit , doamn marchiz , spuseă ă ă ă domnul d’Aiglemont, punând pe mas ceaşca din care îşiă b use cafeaua.ă

Marchizul o privi pe doamna de Wimphen, cu un aer pe jum tate r ut cios, pe jum tate mâhnit, şi ad ug :ă ă ă ă ă ă

65

— Plec la o mare vân toare, la care m duc cu mareleă ă vân toră 6. Vei fi cu totul v duv , cel pu in pentru opt zile; şiă ă ţ acesta-i lucrul pe care i-l doreşti, cred eu… Guillaume,ţ spuse el valetului care venise s strâng ceştile, spune s seă ă ă înhame caii.

Doamna de Wimphen era acea Louisa pe care cândva doamna d’Aiglemont vroia s-o sf tuiasc s nu se m rite.ă ă ă ă Cele dou femei schimbar între ele o privire de în elegereă ă ţ ce dovedea c Julie îşi g sise în buna-i prieten o confidentă ă ă ă pentru mâhnirile sale, confident pre ioas şi în eleg toare,ă ţ ă ţ ă c ci doamna de Wimphen era foarte fericit în c snicie; iară ă ă în situa ia diferit în care se aflau ele, poate c fericireaţ ă ă uneia reprezenta o chez şie a devotamentului acesteia faă ţă de nefericirea celeilalte, în astfel de cazuri, deosebirile de soart constituie mai totdeauna o puternic leg tur deă ă ă ă prietenie.

— E sezon de vân toare acum? zise Julie, aruncând oă privire nep s toare spre so ul ei.ă ă ţ

Era pe la sfârşitul lui martie.— Doamn , marele vân tor vâneaz când vrea şi undeă ă ă

vrea. Ne ducem într-o p dure regal , ca s vân m mistre i.ă ă ă ă ţ— Ia seama s nu p eşti vreun accident…ă ăţ— Nenorocirile vin totdeauna f r veste, r spunse elă ă ă

zâmbind.— Tr sura domnului marchiz e gata, zise Guillaume.ăGeneralul se ridic , s rut mâna doamnei de Wimphen şiă ă ă

se întoarse c tre Julie.ă— Doamn , dac aş pieri de col ii unui mistre !… spuse elă ă ţ ţ

cu un aer rug tor.ă— Ce-nseamn asta? întreb doamna de Wimphen.ă ă— Haide, vino, îi spuse doamna d’Aiglemont lui Victor.Pe urm zâmbi, ca pentru a-i spune doamnei deă

Wimphen: „Ai s vezi”.ăJulie îşi oferi gâtul so ului s u, care se apropie ca s -lţ ă ă

s rute; marchiza îns se înclin în aşa fel încât s rutulă ă ă ă

6 Regele.66

conjugal alunec pe pliurile vol naşului de la pelerina ei.ă ă— V iau ca martor înaintea lui Dumnezeu, spuseă ă

marchizul, adresându-se doamnei de Wimphen, c -miă trebuie un firman ca s pot c p ta hatârul acesta m runt.ă ă ă ă Uite cum în elege so ia mea dragostea. Nici nu ştiu prin ceţ ţ vicleşug m-a adus în starea aceasta… Petrecere frumoas !ă

Şi ieşi.— Dar bietul b rbatu-t u e-ntr-adev r un om foarte bun,ă ă ă

exclam Louisa, când cele dou femei r maser singure. Teă ă ă ă iubeşte.

— Oh, s nu mai adaugi o singur silab la acest ultimă ă ă cuvânt! Numele pe care-l port îmi face sil …ă

— Bine, dar Victor î i este cu totul supus, zise Louisa.ţ— Supunerea lui, r spunse Julie, se datoreşte în parteă

unei stime pe care i-am inspirat-o. Dup legi, sunt o femeieă foarte virtuoas ; îi fac casa pl cut , închid ochii în ceea ceă ă ă priveşte aventurile lui, nu-i cheltuiesc nimic din avere; îşi poate irosi veniturile cum îi place; eu nu m îngrijesc decâtă s p strez capitalul. Cu acest pre , am ob inut pacea. El nu-ă ă ţ ţşi explic sau nu vrea s -şi explice existen a mea. Îns , dacă ă ţ ă ă îmi c l uzesc astfel so ul, nu înseamn c nu m tem delocă ă ţ ă ă ă de urm rile firii lui. Eu sunt ca un ursar, care tremur laă ă gândul c într-o zi botni a ar putea s se rup . Dac Victor ară ţ ă ă ă socoti c are dreptul s nu m mai respecte, nu îndr znescă ă ă ă s m gândesc la cele ce-ar putea s urmeze; e un omă ă ă violent, plin de amor-propriu, şi de vanitate mai ales. Dacă nu are o minte destul de ager spre a lua o hot râre cuminteă ă în vreo împrejurare delicat în care urâtele-i pasiuni suntă puse în joc, are în schimb un caracter slab şi poate c m-ară omori într-o clipit , chiar dac a doua zi ar muri şi el deă ă durere. Dar de fericirea aceasta fatal nu prea am eu de ceă s m tem…ă ă

Urm un r stimp de t cere, în care gândurile celor două ă ă ă prietene se concentrar asupra pricinii secrete a acesteiă situa ii.ţ

— Am fost mult prea crunt ascultat , relu Julie,ă ă

67

aruncând o privire de în elegere spre Louisa. Eu, ins , nu îiţ ă interzisesem s -mi scrie. Ah! ă el m-a uitat, şi pe bună dreptate. Ar fi fost prea trist s -şi fi distras via a! nu-i destulă ţ c mi-am distrus-o eu? Ai putea crede, scumpa mea, c stauă ă şi citesc jurnalele englezeşti numai cu n dejdea de a vedeaă şi numele lui tip rit în ele? Ei bine, el înc n-a ap rut laă ă ă Camera lorzilor.

— Ştii, deci, englezeşte?— Nu i-am spus înc ?… am înv at.ţ ă ăţ— Biata de tine! exclam Louisa, strângând mânaă

doamnei d’Aiglemont, dar cum de mai po i s tr ieşti?ţ ă ă— E un secret, r spunse marchiza, f când un gest deă ă

naivitate aproape copil resc. Afl c iau opium. Povesteaă ă ă ducesei de…, la Londra, mi-a dat ideea. Ştii c Mathurin aă scris un roman cu tema aceasta. Pic turile mele deă laudanum sunt foarte slabe. Îmi fac somn. Nu stau trează decât şapte ceasuri, pe care le d ruiesc feti ei mele…ă ţ

Louisa se uita la foc, neîndr znind s -şi privească ă ă prietena, ale c rei nenorociri se înf işau pentru întâia oară ăţ ă în întregime ochilor ei.

— Louisa, s nu-mi tr dezi secretul, spuse Julie dup oă ă ă clip de t cere.ă ă

Deodat un valet îi aduse marchizei o scrisoare.ă— Ah, exclam ea, îng lbenind.ă ă— N-am s întreb de la cine e, îi spuse doamna deă

Wimphen.Marchiza citea şi nu mai auzea nimic: prietena ei v zuă

cele mai vii sentimente, exaltarea cea mai primejdioasă zugr vindu-se pe fata doamnei d’Aiglemont, care se înroşeaă şi îng lbenea, rând pe rând. În cele din urm , Julie aruncă ă ă scrisoarea în foc…

— Scrisoarea aceasta-i incendiar ! Oh, inima mea seă în buşe.ă

Se ridic şi începu s se plimbe prin camer ; ochii eiă ă ă ardeau.

— N-a plecat din Paris! exclam ea.ă

68

Vorbele-i gâfâite, pe care doamna de Wimphen nu îndr zni s le întrerup , erau retezate de pauzeă ă ă înfricoş toare. Dup fiecare t cere erau rostite pe un ton dină ă ă ce în ce mai profund. Ultimele cuvinte avur în ele ceva deă groaz .ă

— F r ştirea mea, a continuat s m vad în tot acestă ă ă ă ă timp. O privire de-a mea, furat în fiecare zi, îl ajut să ă ă tr iasc . Tu nu ştii, Louisa, c moare şi-mi cere s -şi ia adioă ă ă ă de la mine; a aflat c so ul meu a plecat ast -sear pentruă ţ ă ă mai multe zile şi urmeaz s soseasc din clip în clip . Oh,ă ă ă ă ă voi muri. Sunt pierdut . Te rog, r mâi cu mine. În prezen a aă ă ţ dou femei, nu va îndr zni! Oh, r mâi, mi-e fric !ă ă ă ă

— Dar so ul meu ştie c sunt la mas la tine, r spunseţ ă ă ă doamna de Wimphen, şi trebuie s vin s m ia.ă ă ă ă

— Atunci înainte de plecarea ta, îi voi spune s plece el.ă Voi fi c l ul nostru al amândurora. Vai, are s cread c nu-lă ă ă ă ă mai iubesc. Şi scrisoarea aceasta! scumpa mea, cuprindea nişte fraze ce mi se p reau scrise cu litere de foc.ă

O tr sur urui la poart .ă ă ă— Ah, exclam marchiza de bucurie, vine în mod deschis,ă

f r s se ascund …ă ă ă ă— Lordul Grenville! anun valetul.ţăMarchiza r mase în picioare, nemişcat . V zându-l peă ă ă

Arthur palid, slab şi sfârşit, nicio asprime nu mai fu cu putin . Deşi lordul Grenville era viu contrariat de faptul cţă ă nu o g sise pe Julie singur , p ru calm şi rece. Dar, pentruă ă ă aceste dou femei ini iate în tainele dragostei sale,ă ţ st pânirea lui de sine, sunetul glasului, expresia din privireă avur ceva din puterea atribuit torpilei. Marchiza şi doamnaă ă de Wimphen r maser ca împietrite de via imagine a uneiă ă cumplite dureri. Sunetul glasului lordului Grenville f cea să ă bat atât de crunt inima doamnei d’Aigleniont, încât ea nuă îndr znea s -i r spund , de team s nu-i dezv luie putereaă ă ă ă ă ă ă pe care el o exercita asupra ei; lordul Grenville nu cuteza s-o priveasc pe Julie, aşa încât doamna de Wimphen trebui să ă între in aproape singur ostenelile unei conversa ii f rţ ă ă ţ ă ă

69

niciun interes; aruncându-i o privire plin de o caldă ă recunoştin , Julie îi mul umi pentru ajutorul pe care i-l da.ţă ţ Atunci, cei doi îndr gosti i izbutir s impun t cereă ţ ă ă ă ă sentimentelor lor silindu-se s se men in între limiteleă ţ ă prescrise de datorie şi de convenien e. Dar în curând fuţ anun at domnul de Wimphen; când îl v zur intrând, cei doiţ ă ă îşi aruncar o privire, şi, f r a-şi spune un cuvânt, în eleseră ă ă ţ ă noile dificult i ale situa iei. Era cu neputin s i se arateăţ ţ ţă ă domnului de Wimphen secretul acelei drame, iar Louisa n-avea nici iui motiv temeinic de dat so ului ei cerându-i sţ ă r mân la prietena sa. Când doamna de Wimphen îşi puseă ă şalul, Julie se scul ca pentru a o ajuta pe Louisa s seă ă îmbrace, şi-i şopti:

— Voi avea curaj. Dac a venit la mine în v zul tuturora,ă ă de ce m-aş teme? Dar, de n-ai fi fost tu aici, în prima clip ,ă v zându-l atât de schimbat, aş fi c zut la picioarele lui.ă ă Aşadar, nu m-a i ascultat, spuse doamna d’Aiglemont cu oţ voce tremur toare, întorcându-se şi luând loc pe o canapeaă pe care lordul Grenville nu îndr zni s se aşeze.ă ă

— Nu m-am mai putut împotrivi pl cerii de a v auziă ă glasul, de a fi lâng dumneavoastr . Tr iesc o nebunie, ună ă ă delir. Nu mai sunt st pân pe mine. M-am consultat temeinic,ă sunt foarte sl bit. Am s mor. Dar a muri f r s v mai fiă ă ă ă ă ă v zut, f r s mai fi ascultat foşnetul rochiei dumneavoastr ,ă ă ă ă ă f r s v mai fi alinat lacrimileă ă ă ă – ce moarte!

Vru s se îndep rteze de Julie, dar mişcarea lui bruscă ă ă f cu s -i cad din buzunar un pistol. Marchiza privi arma cuă ă ă nişte ochi ce nu mai exprimau nici pasiune, nici gând. Lordul Grenville ascunse pistolul şi p ru foarte nemul umit de aceaă ţ întâmplare ce putea fi luat drept o şiretenie de îndr gostit.ă ă

— Arthur? întreb Julie.ă— Doamn , r spunse lordul l sând ochii în jos, venisemă ă ă

copleşit de dezn dejde, vroiam…ăSe opri.— Vroia i s v sinucide i în casa mea! exclamţ ă ă ţ ă

marchiza.

70

— Nu singur, spuse el, cu voce dulce.— Dar cu cine? cu so ul meu, poate?ţ— Nu, nu! strig el cu glasul sugrumat. Dar linişti i-v ,ă ţ ă

urm lordul, sumbrul meu proiect s-a stins. Intrând aici,ă v zându-v , am sim it c voi avea curajul s tac şi s moră ă ţ ă ă ă singur.

Julie se ridic şi se arunc în bra ele lui Arthur, care,ă ă ţ printre suspinele Iubitei lui, deosebi dou cuvinte pline deă pasiune.

— S afli fericirea şi s mori… spuse ea. Ei bine, fie!ă ăÎntreaga dram a doamnei d’Aiglemont era în acestă

geam t adânc, geam t al fiin ei ei şi al iubirii în fa a c reiaă ă ţ ţ ă femeile lipsite de o religie se pr buşesc. Arthur o lu în bra eă ă ţ şi o conduse, spre canapea, cu o mişcare plin de toată ă violen a pe care o d o fericire nesperat . Dar deodatţ ă ă ă marchiza se smulse din bra ele iubitului s u, îi arunc oţ ă ă privire fix de femeie dezn d jduit , îi apuc de mân , luă ă ă ă ă ă ă un sfeşnic şi îl conduse pe lord în dormitor; apoi, când ajunse la patul în care dormea Hélène, d du încetişor la o parteă perdelele şi i-o ar t pe feti a sa, punând o mân în dreptulă ă ţ ă lumân rii, ca nu cumva lumina s bat pleoapele str vezii şiă ă ă ă abia închise ale feti ei. Hélène dormea cu bra ele date înţ ţ l turi şi zâmbind prin somn. Julie o ar t pe copil printr-oă ă ă ă privire lordului Grenville. Privirea aceea spunea totul.

„Pe un so îl putem p r si, chiar şi atunci când el neţ ă ă iubeşte. Un b rbat este o fiin tare, îşi poate g siă ţă ă mângâierea. Putem dispre ui şi legile omeneşti. Dar un copilţ f r mam ?!”ă ă ă

Toate aceste gânduri şi mii de altele, înc şi maiă impresionante, erau în acea privire.

— Am putea s-o lu m cu noi, murmur englezul; aş iubi-ă ăo…

— Mam ! spuse Hélène, deşteptându-se.ăLa aceast şoapt , Julie izbucni în lacrimi. Lordul Grenvilleă ă

se aşez şi r mase cu bra ele încrucişate, t cut şi întunecat.ă ă ţ ă„Mam !” Aceast dulce, aceast naiv chemare treziseă ă ă ă

71

deodat atâtea sim minte nobile şi atâtea duioşii deă ţă neînfrânt, încât glasul maternit ii sugrum pentru o clipăţ ă ă dragostea. Julie nu mai era femeie, era doar mam . Lordulă Grenville nu putu s îndure mult timp lacrimile doamneiă d’Aiglemont, care îl convinser . În acea clip , o uş deschisă ă ă ă gr bit f cu un zgomot puternic şi cuvintele: „Doamnă ă ă d’Aiglemont, eşti pe-aici?” r sunar ca un bubuit de tunet înă ă inima celor doi îndr gosti i. Marchizul se întorsese. Maiă ţ înainte ca Julie s -şi reg seasc sângele rece, generalul seă ă ă îndrept dinspre camera lui spre cea a so iei sale. Cele două ţ ă înc peri d deau una într-alta. Din fericire, Julie îi f cu ună ă ă semn lordului Grenville şi acesta se repezi într-un cabinet de toalet a c rei uş fu închis fulger tor de c tre marchiz .ă ă ă ă ă ă ă

— Eh, nevast , îi spuse Victor, iat -m . Vân toarea nuă ă ă ă mai are loc. Vreau s m culc.ă ă

— Noapte bun , îi spuse ea; la fel vreau s fac şi eu. Aşaă ă c las -m s m dezbrac.ă ă ă ă ă

— Eşti cam acr ast sear . M supun dorin eiă ă ă ă ţ dumneavoastr , doamn marchiz .ă ă ă

Generalul se întoarse În odaia lui, Julie îl înso i spre aţ închide uşa dup el şi apoi se repezi s -l elibereze pe lordulă ă Grenville. Îşi reg si întreaga prezen de spirit şi gândi că ţă ă vizita testului ei doctor era foarte fireasc ; l-ar fi putut l saă ă în sal şi s se duc s -şi adoarm feti a; se întoarse deci, caă ă ă ă ă ţ s -i spun s treac f r zgomot în salon; dar, când deschiseă ă ă ă ă ă uşa cabinetului, – marchiza scoase un ip t ascu it. Degeteleţ ă ţ lordului Grenville fuseser prinse şi zdrobite în cr p turaă ă ă uşii.

— Hei, ce-ai p it? o întreb so ul.ăţ ă ţ— Nimic, nimic, r spunse ea, m-am în epat la deget cuă ţ

un ac.Uşa dintre cele dou camere se deschise brusc. Marchizaă

îşi închipui c b rbatu-s u venea adus de grija fa de ea, şiă ă ă ţă blestem în sine aceast solicitudine lipsit de orice haz. De-ă ă ăabia avu vreme s închid Ia loc cabinetul de toalet , iară ă ă lordul Grenville nici nu apuc s -şi elibereze mâna. Generalulă ă

72

se ivi din nou, într-adev r; dar marchiza se înşelase, el veneaă adus de o sup rare a lui, personal .ă ă

— N-ai cumva s -mi împrumu i un fular? Dobitocul staă ţ ă de Charles m-a l sat f r nicio leg tur pentru cap. Înă ă ă ă ă primele zile ale c sniciei noastre, te amestecai în toateă treburile mele cu nişte griji aşa de minu ioase de m şiţ ă plictisisem. Ah, luna de miere n-a prea durat mult nici pentru mine, nici pentru fularele mele. Acum, sunt l sat pe mânaă p c toas a slugilor stora care-şi bat joc de mine.ă ă ă ă

— Poftim, ia fularul sta. N-ai trecut prin salon?ă— Nu.— Te-ai fi putut întâlni cu lordul Grenville.— E la Paris?— Aşa se pare.— Oh, am s m duc… bunul doctor…ă ă— Dar trebuie s fi plecat! strig Julie.ă ăMarchizul sta în mijlocul camerei so iei sale şi îşi potriveaţ

fularul pe cap, privindu-se încântat în oglind .ă— Nu ştiu pe unde-or fi servitorii noştri, spuse el. L-am

sunat pân acum pe Charles de trei ori şi n-a venit. Ce, niciă camerista ta nu-i aici? Sun şi cheam-o, aş vrea s -mi maiă ă aduc o cuvertur pentru la noapte.ă ă

— Pauline a plecat în oraş, r spunse scurt marchiza.ă— La miezul nop ii! se minun generalul.ţ ă— I-am dat voie s se duc la Oper .ă ă ă— Ciudat! relu so ul, continuând s se dezbrace, mi s-aă ţ ă

p rut c am z rit-o când urcam scara.ă ă ă— Atunci, pesemne c s-o fi întors, zise Julie pref cându-ă ă

se indiferent .ăPe urm , ca nu cumva s -i dea ceva de b nuit so ului,ă ă ă ţ

marchiza trase de cordonul soneriei, îns foarte slab.ăÎntâmpl rile din acea noapte n-au fost niciodată ă

cunoscute pe deplin; dar toate trebuie s fi fost la fel deă simple, la fel de oribile ca toate incidentele vulgare şi casnice de soiul acesta. Marchiza c zu la pat pentru maiă multe zile.

73

— Ce s-a întâmplat aşa de nemaipomenit la tine acas ,ă de toat lumea nu mai vorbeşte decât despre nevast -ta? îlă ă întreb domnul de Ronquerolles pe domnul d’Aiglemont, laă câteva zile dup acea noapte a catastrofelor.ă

— Ascult -m pe mine şi r mâi burlac, spuseă ă ă d’Aiglemont. S-au aprins perdelele de la patul în care dormea Hélène; so ia mea a fost atât de zguduit , încât iat-oţ ă bolnav pentru un an, zise generalul. Iei de nevast o femeieă ă frumoas şi ea se urâ eşte; iei o fat plesnind de s n tate, şiă ţ ă ă ă se şubrezeşte; o credeai fierbinte, şi e rece; sau, şi mai şi, rece în aparen , şi în realitate e aşa de fierbinte, încât teţă omoar ori te dezonoreaz . Câteodat fiin a cea mai dulce eă ă ă ţ o n zuroas , dar niciodat o n zuroas n-are s devină ă ă ă ă ă ă dulce; alteori, copila, pe care ai luat-o l lâie şi firav ,ă ă desf şoar împotriva ta o voin de fier, o minte de diavol.ă ă ţă M-am s turat de c snicie.ă ă

— Sau de nevast -ta.ă— Asta ar fi mai greu. Apropo, nu vrei s mergi cu mineă

la Saint-Thomas d’Aquin la înmormântarea lordului Grenville?

— Ciudat petrecere. Dar, relu Ronquerolles, s-a aflat înă ă mod sigur pricina mor ii sale?ţ

— Valetul lui de camer pretinde c lordul ar fi stat oă ă noapte întreag pe pervazul unei ferestre, ca s salvezeă ă cinstea iubitei sale; şi-a fost al naibii de frig st timp!ă

— Un asemenea devotament ar fi de mare laud pentruă nişte b trâne tinichele c lite ca de-alde noi; lordul Grenvilleă ă era îns cam tinerel şi… englez. Totdeauna englezii vor s seă ă arate mai iste i.ţ

— Aş! r spunse d’Aiglemont, vitejiile astea depind deă femeia care le inspir , şi de bun seam c nu pentru a meaă ă ă ă s-a pr p dit bietul Arthur!ă ă

74

Paris, ianuarie 1831

II. SUFERIN E TAINICEŢ

Între micul râu Loing şi Sena se întinde o câmpie vastă m rginit de p durea de la Fontainebleau şi de oraşeleă ă ă Moret, Nemours şi Montereau. inutul acesta arid nu oferŢ ă privirii decât câteva muncele rare; ici-colo, în mijlocul câmpului, câteva pâlcuri de copaci, care slujesc de ad postă pentru vânat; şi pretutindeni, liniile f r de sfârşit, cenuşiiă ă sau galbene, specifice z rilor din Sologne, din Beauce şi dină Berri. În inima acelei câmpii, între Moret şi Montereau, c l torul z reşte un vechi castel numit Saint-Lange, ale c ruiă ă ă ă împrejurimi nu sunt lipsite nici de m re ie, nici de str lucire.ă ţ ă Sunt acolo alei de ulmi magnifice, şan uri şi lungi ziduri deţ ap rare, imense gr dini şi vaste construc ii senioriale care,ă ă ţ pentru a fi cl dite, pu necesitat jalnicele profituri ale biruriloră puse pentru acoperirea cheltuielilor de r zboi, sumeleă stoarse din arend rile dreptului de a strânge impozitele,ă delapid rile autorizate, sau marile averi aristocraticeă distruse ast zi de ciocanul Codului civil.ă

Dac vreun artist sau vreun vis tor s-ar r t ci, dină ă ă ă întâmplare, pe adânci le f gaşe ale drumurilor sau peă câmpiile argiloase ce ap r accesul În acest inut, s-ară ă ţ întreba prin ce capriciu a r s rit poeticul castel în savanaă ă aceea de grâu, în pustiul acela de cret , de marn şi de nisipă ă unde voioşia moare, unde triste ea se naşte copleşitoare,ţ unde sufletul este mistuit necurmat de o singur tate f ră ă ă glas, sub o zare monoton ,ă

— Frumuse i negative, îns prielnice suferin elor ce nuţ ă ţ râvnesc nicio mângâiere.

O tân r doamn , celebr la Paris pentru ging şia,ă ă ă ă ă pentru frumuse ea chipului şi pentru inteligen a sa, a c reiţ ţ ă pozi ie social şi a c rei avere erau pe potriva înaltei saleţ ă ă

75

celebrit i, veni, spre marea uimire a s tule ului, situat laăţ ă ţ peste o mil dep rtare de Saint-Lange, s se stabilească ă ă ă acolo, pe la sfârşitul anului 1820. ranii şi arendaşii nu-iŢă mai v zuser pe st pânii castelului din vremi ce nici nu seă ă ă mai ineau minte. Cu toate c p mântul era foarte rodnic,ţ ă ă fusese l sat pe seama unui vechil şi în paza unor slugiă b trâne. De aceea c l toria doamnei marchize stârni oă ă ă oarecare tulburare în regiune.

Mai mul i inşi strânşi la capul satului, în curtea unui hanţ pr p dit, la r scrucea drumurilor dinspre Nemours şi Moret,ă ă ă v zur o caleaşc ce mergea destul de încet, c ci marchizaă ă ă ă venea de la Paris cu caii s i. Pe scaunul din fa al tr surii,ă ţă ă camerista inea în bra e o feti mai mult îngândurat decâtţ ţ ţă ă surâz toare. Mama z cea pe scaunul din spate, ca ună ă muribund pe care medicii l-ar fi trimis ia ar . Înf işareaţ ă ăţ ab tut a tinerei doamne nu se prea dovedi pe placulă ă diriguitorilor din sat, pe care sosirea ei la Saint-Lange îi f cuse s trag n dejdea vreunor schimb ri în comun . Nuă ă ă ă ă ă înc pea nicio îndoial c orice soi de schimbare trebuia s -iă ă ă ă fie v dit nepl cut acestei doamne îndurerate.ă ă ă

Cel mai iste cap din satul Saint-Lange declar , seara, laţ ă cârcium , în odaia în care beau fruntaşii comunei, c , după ă ă triste ea întip rit pe chipul marchizei, domnia-sa trebuie sţ ă ă ă fie ruinat . În lipsa domnului marchiz, despre care ziareleă ar tau c trebuia s -l înso easc pe ducele d’Angouleme înă ă ă ţ ă Spania, ea urma s fac rost la Saint-Lange de sumeleă ă necesare pentru achitarea feluritelor datorii f cute dină pricina unor greşite specula ii la burs . Marchizul era unulţ ă dintre cei mai straşnici juc tori de burs . Poate c moşiaă ă ă avea s fie vândut în loturi mici. Ar fi, atunci, câteva lovituriă ă bune de dat. Fiecare începu s -şi fac num r toarea banilor,ă ă ă ă s -i scoat de prin ascunz tori, s -şi socoteasc puterile, caă ă ă ă ă s poat pune mâna pe p rticica sa din ciopâr irea moşiei deă ă ă ţ la Saint-Lange.

Viitorul acesta îi se p ru aşa de frumos, încât fiecareă gospodar, ner bd tor s ştie dac era adev rat, gândea că ă ă ă ă ă

76

va afla totul de la slugile de la castel; niciuna dintre slugi îns nu putu s dea vreo desluşire despre n pasta care-oă ă ă aducea pe st pâna lor, în prag de iarn , în b trânul ei castelă ă ă de la Saint-Lange, de vreme ce ea st pânea şi alte moşiiă renumite pentru frumuse ea priveliştilor şi gr dinilor lor.ţ ă Domnul primar se duse s prezinte doamnei omagiile sale;ă dar nu fu primit. Dup primar, se prezent şi vechilul, dar totă ă f r niciun succes.ă ă

Doamna marchiz nu ieşea din camera ei decât pentru aă permite s se fac curat şi, în acest timp, sta într-un salonaşă ă de-al turi, unde lua masa, dac se poate numi mas a teă ă ă aşeza pe un scaun, a privi mâncarea cu sil şi a mânca atâtă cât s nu mori de foame. Dup care se întorcea numaidecâtă ă la str vechiu-i fotoliu şi, de cu diminea , se aşeza în fa aă ţă ţ singurei ferestre ce lumina camera aceea. Nici pe feti a saţ nu o vedea decât în timpul celor câteva clipe cât dura trista-i mas , şi chiar şi atunci p rea c de-abia o suport . Pentru aă ă ă ă face s amu easc în inima unei femei tinere sentimentul deă ţ ă mam , oare nu erau necesare nişte dureri nemaipomenite?ă Niciunul dintre servitori nu avea voie s între în camera ei.ă Camerista era singura persoan ale c rei servicii le îng duia.ă ă ă Cerea o t cere des vârşit în castel, feti a trebuind s seă ă ă ţ ă duc s se joace cât mai departe, îi era aşa de greu să ă ă îndure chiar şi cel mai mic zgomot, încât orice glas omenesc, chiar şi cei al copilei, o deranja cumplit.

Oamenii din p r ile locului nu mai vorbir o vreme decâtă ţ ă despre aceste ciud enii ale marchizei; pe urm , dup ceăţ ă ă toate presupunerile posibile fur vânturate, nici s tule ele deă ă ţ prin apropiere, nici ranii nu se mai gândir la aceastţă ă ă doamn bolnav .ă ă

Marchiza, l sat singur , putu deci s r mân cu totulă ă ă ă ă ă t cut în mijlocul t cerii pe care-o stabilise în jurul ei, şi nuă ă ă avu niciun prilej s p r seasc odaia acoperit de tapi erii înă ă ă ă ă ţ care murise bunica ei şi unde venise şi ea s moar încet,ă ă f r martori, f r zgomot, far a îndura mincinoasele doveziă ă ă ă ă ale egoismului fardat cu afec iune care, la oraş, aduc celorţ

77

ce mor o îndoit agonie. Femeia aceasta avea dou zeci şiă ă şase de ani. La o asemenea vârst , unui suflet înc plin deă ă iluzii poetice îi place s savureze moartea, atunci cândă moartea i se pare binef c toare. Moartea îns are cochet riiă ă ă ă fa de cei tineri: pentru ei, moartea când înainteaz , cândţă ă se retrage, când se arat , când se ascunde; încetinealaă aceasta îi scârbeşte de ea, iar incertitudinea ce le-o pricinuieşte viitorul îi readuce pân la urm între oameni,ă ă unde vor g si iar şi durerea care, mai nemiloas decâtă ă ă moartea, îi va lovi f r a se l sa aşteptat . Or, această ă ă ă ă doamn , care nu mai vroia s tr iasc , avea s îndure înă ă ă ă ă adâncul singur t ii sale am r ciunea acestor întârzieri aleă ăţ ă ă mor ii şi, într-o agonie sufleteasc pe care moartea nu o vaţ ă curma, avea s fac o cumplit ucenicie de egoism ce-i vaă ă ă usca inima şi i-o va prelucra pentru a tr i în lume.ă

O astfel de înv tur crud şi trist este totdeaunaăţă ă ă ă fructul primelor noastre dureri. Marchiza suferea cu adev rată pentru primari poate pentru singura oar în via a sa. C ci n-ă ţ ăar fi o eroare s crezi c sentimentele se reproduc? Odată ă ă înmugurite, oare nu vor exista ele totdeauna în adâncul inimii? Adorm sau se trezesc iar, dup capriciile întâmpl riloră ă vie ii; dar r mân acolo, iar existen a lor modific negreşitţ ă ţ ă sufletul. Aşa încât, orice sentiment nu va avea decât o singur zi mare, ziua cea mai lung sau cea mai scurt aă ă ă celei din ii furtuni. Aşa încât, durerea, cel mai statornicţ dintre sentimentele noastre, nu va fi vie decât la întâia ei izbucnire; Iar celelalte lovituri ale ei se vor domoli treptat, fie datorit faptului c începem s ne deprindem cu crizele sale,ă ă ă fie datorit unei legi a firii noastre, fire care, spre a seă men ine în via , opune for ei destructive o for egal , darţ ţă ţ ţă ă inert , ridicat pe temeiurile egoismului. Dar c reia dintreă ă ă suferin e i se va da numele de durere? Pierderea p rin ilorţ ă ţ este o mâhnire fa de care natura i-a preg tit pe oameni;ţă ă r ul fizic este trec tor, el nu cuprinde sufletul; iar dacă ă ă persist , nu mai e un r u, e îns şi moartea. Dac o femeieă ă ă ă tân r pierde un nou-n scut, dragostea conjugal îi d ruie înă ă ă ă ă

78

curând un succesor, şi o astfel de sup rare este, deci, totă trec toare. În sfârşit, aceste necazuri şi multe alteleă asem n toare sunt, oarecum, lovituri, r ni; niciuna îns nuă ă ă ă afecteaz vitalitatea în esen a ei, şi ar trebui ca ele s seă ţ ă urmeze într-un chip nemaipomenit pentru a ucide sentimentul ce ne îndeamn s râvnim fericirea. Marea,ă ă adev rata durere ar fi, deci, acel r u atât de ucig tor, încâtă ă ă s cuprind şi trecutul, şi prezentul, şi viitorul totodat , să ă ă ă nu lase nicio p rticic a vie ii nev t mat , s zdruncineă ă ţ ă ă ă ă cugetul pentru totdeauna, s se întip reasc , de neşters, peă ă ă buze şi pe frunte, s zdrobeasc sau s strice resorturileă ă ă pl cerii, punând în suflet o pricin de sil fa de orice lucruă ă ă ţă de pe p mânt. Mai mult înc , spre-a fi imens, spre-a striviă ă astfel şi sufletul şi trupul, acest r u ar trebui s survin într-oă ă ă clip a vie ii când toate puterile sufletului şi ale trupului suntă ţ tinere, şi s sfarme o inim plin de via . R ul, atunci, vaă ă ă ţă ă face o ran adânc ; suferin a va fi atunci şi ea mare, şi nicioă ă ţ fiin n-ar putea sc pa dintr-o astfel de boal , far a suferiţă ă ă ă unele Schimb ri poetice: fie va lua calea cerurilor, fie, dacă ă r mâne aici pe p mânt, se va întoarce între oameni, pentruă ă a-i min i şi pentru a juca un rol în lume; ea va şti atunci în ceţ umbr s se retrag , spre a calcula, spre a plânge, spre aă ă ă glumi. Dup o asemenea criz solemn , nu mai există ă ă ă mistere în via a social , care de aci încolo este ta modţ ă irevocabil judecat .ă

La femeile tinere, de vârsta marchizei, întâia şi cea mai sfâşietoare dintre toate durerile este cauzat totdeauna deă acelaşi fapt. Femeia, şi mai ales femeia tân r , tot atât deă ă mare prin suflet cât şi prin frumuse e, nu şov ie niciodatţ ă ă s -şi îndrume via a spre elul c tre care şi natura şiă ţ ţ ă sentimentul şi societatea o împing s se avânte în întregime.ă Dac întâiul ei vis va sfârşi ta mod lamentabil şi totuşi ea vaă r mâne ta via , va îndura cele mai cumplite suferin e,ă ţă ţ pentru simplul motiv care face ca întâia dragoste s fie celă mai frumos dintre toate sentimentele. Oare pentru ce o asemenea nefericire nu şi-a avut înc nici pictorul, niciă

79

poetul ei, pân acum? Dar poate ea, oare, s fie zugr vit ,ă ă ă ă poate ea s fie cântat ? Nu, natura durerilor pe care leă ă pricinuieşte se refuz analizei şi culorilor artei. De altminteri,ă asemenea suferin e nu se m rturisesc niciodat : spre aţ ă ă consola o femeie, trebuie s ştii s i le ghiceşti; c ci, tr iteă ă ă ă întotdeauna amarnic şi resim ite religios, ele r mân ta sufletţ ă şi, ca o avalanş pr buşindu-se într-o vale, distrug totul,ă ă înainte de a-şi g si un loc.ă

Marchiza era atunci prad unor astfel de suferin e ce voră ţ r mâne mult vreme necunoscute, pentru c totul pe lumeă ă ă le osândeşte, în vreme ce sentimentul le mângâie, iar cugetul unei adev rate femei i le justific totdeauna. Seă ă întâmpl cu astfel de dureri ca şi cu acei copii irevocabilă condamna i de via , dar fa de care inima mamelor lor seţ ţă ţă simte legat mult mai puternic decât fa de copiii bogată ţă înzestra i. Poate c niciodat o asemenea catastrofţ ă ă ă însp imânt toare, care ucide tot ceea ce reprezint via a dină ă ă ţ afara noastr , nu a fost atât de viu, atât de complet, atât deă crud sporit de împrejur ri, cum fusese pentru marchiz . Ună ă ă b rbat drag, tân r şi bun, c ruia nu-i îndeplinise niciodată ă ă ă nicio dorin , supunându-se astfel legilor societ ii, muriseţă ăţ spre a-i salva ceea ce societatea numeşte cinstea unei femei Cui i-ar fi putut spune marchiza: „Suf r!”? Lacrimile ei l-ar fiă jignit pe so ul s u, cauz principal a nenorocirii. Legile şiţ ă ă ă moravurile îi interziceau lacrimile: o prieten s-ar fi bucurat,ă un b rbat ar fi abuzat de nenorocirea ei. Nu, aceast biată ă ă îndurerat nu putea plânge în tihn decât într-o pustie,ă ă mustindu-şi acolo suferin a sau l sându-se mistuit de ea,ţ ă ă murind sau omorând ceva din sine, poate însuşi cugetul ei.

De câteva zile, r mânea cu ochii pironi i la zarea ştearsă ţ ă ta care, întocmai ca şi ta viitorul vie ii sale, nu exista nimicţ de descoperit, nimic de n d jduit, în care totul se vedeaă ă dintr-o singur privire şi ta care nu reg sea decât imaginileă ă recii dezol ri ce-i sfâşia neîncetat inima. Dimine ile de cea ,ă ţ ţă cerul de o lumin stins , norii lunecând aproape de p mântă ă ă sub o bolt cenuşie se potriveau cu fazele bolii saleă

80

sufleteşti. Inima nu se zbuciuma, nu era cu nimic mai mult şi cu nimic mai pu in veştejit ; nu, firea ei fraged şi înfloritţ ă ă ă se împietrise sub lenta ac iune a unei dureri de neîndurat,ţ pentru c era f r scop. Suferea numai prin ea şi numaiă ă ă pentru ea. A suferi astfel nu înseamn , oare, a c lca în plină ă egoism? În felul acesta, gânduri îngrozitoare îi str b teauă ă conştiin a, r nindu-i-o. Se chestiona cu bun credin şi seţ ă ă ţă g sea c are o fire dubl . Exista în ea o femeie care judecaă ă ă şi o femeie care sim ea, o femeie care suferea şi o femeieţ care nu mai vroia s sufere. Îşi aducea aminte de jocurileă copil riei sale, care se scursese f r ca ea s -i fi sim ită ă ă ă ţ fericirea şi ale c rei imagini senine reveneau de-a valma,ă parc spre a-i face şi mai grele decep iile unei c s toriiă ţ ă ă convenabile în ochii lumii, groaznice în realitate. La ce-i folosiser frumoasele pioşenii ale tinere ii sale, pl cerileă ţ ă reprimate şi sacrificiile f cute lumii? Deşi în fiin a ei totulă ţ exprima şi aştepta iubirea, se întreba la ce-i mai pot folosi acum şi armonia mişc rilor şi zâmbetul, şi farmecul ei? Nu-iă mai pl cea s se simt fraged şi voluptuoas , cum nu- iă ă ă ă ă ţ place un sunet repetat f r rost. Îns şi propria-i frumuse e îiă ă ă ţ era insuportabil , ca un lucru inutil. Întrez rea cu groaz că ă ă ă de act înainte nu va mai putea s fie o fiin întreag . ă ţă ă Eul ei l untric nu-şi pierduse, oare, facultatea de a savuraă impresiile în acel nou încânt tor care d atâta voioşie vie ii?ă ă ţ Pe viitor, cele mai multe dintre senza iile ei vor fi adeseoriţ mai degrab şterse decât acceptate, şi multe dintre celeă care odinioar ar fi emo ionat-o îi vor deveni indiferente.ă ţ Dup copil ria fiin ei, vine copil ria inimii. Or, iubitul eiă ă ţ ă dusese cu sine în mormânt aceast a doua copil rie. Tân ră ă ă ă înc prin dorin ele sale, ea nu mai avea acea tinere eă ţ ţ sufleteasc deplin , ce d ruie tuturor lucrurilor vie ii valoareă ă ă ţ şi pl cere. C ci nu va p stra ea, oare, în sine un motiv deă ă ă triste e şi de neîncredere ce le va r pi tuturor sim mintelorţ ă ţă ei şi fr gezimea şi vraja dintâi? Pentru c nimic nu-i va maiă ă putea reda fericirea, pe care o n d jduise, pe care o visaseă ă atât de frumoas . Întâile ei lacrimi adev rate stingeau acelă ă

81

foc ceresc care ilumineaz întâile tulbur ri ale inimii, şi eaă ă avea s sufere totdeauna c nu este ceea ce ar fi putut să ă ă fie. De la o asemenea credin trebuie s izvorascţă ă ă dezgustul amar ce te face s întorci privirea atunci cândă pl cerea se înf işeaz din nou.ă ăţ ă

Marchiza îşi judeca via a ca un b trân ce se preg tea s-oţ ă ă p r seasc . Deşi se sim ea tân r , noianul zilelor ei lipsiteă ă ă ţ ă ă de bucurii îi c dea peste suflet, sf râmindu-i-l şiă ă îmb trânind-o înainte de vreme. Îi cerea lumii, cu un ip t deă ţ ă disperare ceea ce ea îi d ruise în schimbul iubirii care-oă ajutase s tr iasc şi pe care o pierduse. Se întreba dac , înă ă ă ă dragostea ei spulberat , atât de neprih nit şi de pur ,ă ă ă ă gândul nu fusese mai crimânal decât fapta, îi pl cea s seă ă învinov easc , spre a insulta astfel lumea şi pentru a seăţ ă consola de a nu fi tr it cu cel pe care îl plângea, aceaă leg tur des vârşit care, suprapunând un suflet cu cel lalt,ă ă ă ă ă micşoreaz durerea celui ce r mâne prin certitudinea de aă ă se fi bucurat pe deplin de fericire, de a fi ştiut s-o d ruiască ă pe deplin şi de a fi p strat în sine o urm de Sa cel care nuă ă mai este. Era nemângâiat ca o actri care şi-a ratat rolul,ă ţă iar durerea o sim ea pân -n fiecare fibr „in inim şi înţ ă ă ă creieri. Dac f ptura sa era lovit În dorurile ei cele maiă ă ă tainice, mândria nu-i era mai pu in r nit decât bun tateaţ ă ă ă care o îndeamn pe femeie s se sacrifice. Şi, r scolind toateă ă ă întreb rile, dezb tând toate resorturile diferitelor existen eă ă ţ pe care nu le înf işeaz naturile sociale, morale şi fizice, eaăţ ă redeştepta atât de n valnic for ele inimii, încât, în toiulă ţ cuget rilor cele mai contradictorii, nu putea s aleag nimic.ă ă ă Aşa încât uneori, când se l sa cea a, deschidea fereastra şiă ţ r mânea acolo, f r niciun gând, respirând maşinală ă ă mireasma jilav a p mântului r spândit în aer, stând înă ă ă ă picioare, nemişcat , n uc parc , întrucât clocotul durerii oă ă ă ă f cea tot atât de surd la armoniile naturii ca şi la farmeceleă ă cuget rii.ă

Într-o zi, pe la amiaz , când soarele luminase cerul,ă camerista ei intr f r a fi fost chemat şi-i spuse:.ă ă ă ă

82

— Uita i, domnul paroh a venit acum pentru a patra oarţ ă ca s-o vad pe doamna marchiz ; şi ast zi st ruie atât deă ă ă ă hot rât, c nu mai ştim ce s -i r spundem.ă ă ă ă

— Pesemne c vrea ceva bani pentru s racii din comun ;ă ă ă ia dou zeci şi cinci de ludovici şi d -i-i din partea mea.ă ă

— Doamn , spuse camerista întorcându-se peste o clip ,ă ă domnul paroh nu vrea s primeasc banii şi doreşte s vă ă ă ă vorbeasc .ă

— Atunci s vin ! r spunse marchiza, f când un gest deă ă ă ă mânie ce prevedea o trist primire pentru preot, ale c ruiă ă pis logeli f r îndoial c inten iona s le evite printr-oă ă ă ă ă ţ ă explica ie scurt şi limpede.ţ ă

Marchiza îşi pierduse mama de la o vârst fraged , iară ă educa ia ei fusese, fireşte, influen at de lâncezeala care, înţ ţ ă anii Revolu iei, deznodase leg turile religioase în Fran a.ţ ă ţ Evlavia este o virtute de femeie pe care numai femeile o pot transmite, iar marchiza era un copil al veacului al XVIII-lea şi credin ele ei religioase erau cele ale tat lui s u. Nu urmaseţ ă ă nicio practic religioas . Pentru ea, un preot era ună ă func ionar public, iar utilitatea lui i se p rea îndoielnic . Înţ ă ă situa ia în care se afla, glasul religiei nu putea decât s -iţ ă învenineze suferin ele; şi-apoi, nu credea deloc nici în preo iiţ ţ de stat, nici în luminile lor; hot rî, deci, s -l pun pe al ei laă ă ă locul s u, far r utate, şi s se descotoroseasc de el printr-ă ă ă ă ăo binefacere, aşa cum procedeaz oamenii boga i. Preotulă ţ intr , iar înf işarea lui nu schimb gândurile marchizei, careă ăţ ă v zu un om scurt şi gras, cu pântecele voluminos, cu fa aă ţ roşcovan , dar b trân şi zbârcit , ce se str duia să ă ă ă ă ă zâmbeasc şi zâmbea strâmb; capul pleşuv şi br zdat de-aă ă curmezişul de nenum rate zbârcituri îi c dea ca un sfert deă ă cerc peste fa , turtindu-i-o; câteva fire de p r albe îiţă ă împodobeau partea de jos a capului, deasupra cefei, şi se întindeau, înainte, pân spre urechi. Cu toate acestea,ă fizionomia acestui preot fusese cândva cea a unui om vesel din fire. Buzele lui groase, nasu-i uşor în sus, b rbia-i ceă p rea c dispare într-o guş dubl dovedeau un caracteră ă ă ă

83

senin. Marchiza nu lu în seam la început decât acesteă ă tr s turi principale; dar, de la întâiul cuvânt pe care i-l spuseă ă preotul, fu impresionat de dulcea a glasului lui; îl privi maiă ţ cu aten ie şi b g de seam sub sprâncenele-i înc run iteţ ă ă ă ă ţ nişte ochi care plânseser cândva; iar conturul obrazului,ă privit din profil, da chipului s u o atât de august înf işareă ă ăţ de durere, încât marchiza descoperi un om în acel preot.

— Doamn marchiz , cei boga i nu ne apar in decâtă ă ţ ţ atunci când sufer ; iar suferin ele unei femei c s torite,ă ţ ă ă tin r , frumoas , bogat , care nu şi-a pierdut nici copiii, niciă ă ă ă p rin ii, se pot ghici, şi sunt pricinuite de r ni ale c roră ţ ă ă chinuri nu pot fi îndulcite decât de religie. Sufletul dumneavoastr se afl În primejdie, doamn . Nu v vorbescă ă ă ă în clipa aceasta de via a de dincolo, care ne aştept ! Nu, nuţ ă suntem la spovedanie. Dar nu-i de datoria mea s vă ă luminez în leg tur cu viitorul existen ei dumneavoastr înă ă ţ ă societate? îl ve i ierta, aşadar, pe un moşneag c seţ ă amestec într-o problem de care depinde fericireaă ă dumneavoastr .ă

— Fericirea, domnule, nu mai exist pentru mine. Am să ă v apar in în curând, aşa cum spune i, dar pentru totdeauna.ă ţ ţ

— Nu, doamn , nu ve i muri de durerea ce v apas şiă ţ ă ă care vi se zugr veşte pe fa . Dac ar fi trebuit s muri i, nuă ţă ă ă ţ a i fi acum la Saint-Lange. Pierim mai pu in din pricina unuiţ ţ regret sigur, decât din cea a unor speran e înşelate. Amţ cunoscut dureri mult mai de neîndurat, mult mai cumplite, care n-au adus moartea.

Marchiza f cu un semn de îndoial .ă ă— Doamn , cunosc un om a c rui nenorocire a fost atâtă ă

de mare, încât necazurile dumneavoastr vi s-ar p reaă ă uşoare dac le-a i compara cu ale lui…ă ţ

Fie c lunga ei singur tate începuse s-o oboseasc , fie că ă ă ă se sim i atras de perspectiva de a-şi putea desc rcaţ ă ă gândurile dureroase într-o inim de prieten, ea îl privi peă paroh cu un aer întreb tor, pe care nu era cu putin s nu-lă ţă ă în elegi.ţ

84

— Doamn , urm preotul, omul acela era un tat c ruia,ă ă ă ă dintr-o familie numeroas , nu-i mai r m seser decât treiă ă ă ă copii. Îşi pierduse pe rând p rin ii, apoi o fiic şi so ia,ă ţ ă ţ amândou iubite nespus. R m sese singur, într-un fund deă ă ă provincie, pe o mic proprietate, unde mult vreme fuseseă ă fericit. Cei trei fii ai lui erau în armat şi fiecare avea un gradă propor ional cu anii de slujb . În timpul celor o sut de zile,ţ ă ă cel mai mare trecu în garda imperial şi deveni colonel;ă mijlociul era şef de batalion în artilerie; iar mezinul avea gradul de şef de escadron la dragoni. Doamn , tustrei b ie iiă ă ţ îl iubeau pe tat l lor, tot aşa cum şi tat ! îi iubea. Dacă ă ă dumneavoastr cunoaşte i bine nep sarea celor tineri care,ă ţ ă duşi de pasiunile lor, niciodat nu au timp pentru afec iunileă ţ de familie, ve i în elege printr-un singur fapt cât de mare eraţ ţ dragostea lor pentru bietul b trân p r sit, ce nu mai tr iaă ă ă ă decât prin ei şi pentru ei. Nu trecea s pt mâna, f r ca el să ă ă ă ă primeasc o scrisoare de la vreunul din copiii s i. Dar, deă ă asemenea, el nu fusese niciodat pentru ei nici slab, ceea ceă micşoreaz respectul copiilor, nici pe nedrept aspru, ceeaă ce-i jigneşte, nici zgârcit cu sacrificiile, ceea ce-i înstr ineaz . Nu, el fusese mai mult decât un tat , leă ă ă devenise frate şi prieten. În sfârşit, se duse s -şi ia r mas-ă ăbun de la ei la Paris, atunci când plecar în Belgia; vruseseă s vad dac aveau cai buni şi dac nu cumva le lipseaă ă ă ă ceva. Dup plecarea lor, tat l se întoarse acas . R zboiulă ă ă ă începe, b trânul primeşte scrisori trimise de la Fleurus, de laă Ligny, totul mergea bine. Se d b t lia de la Waterloo, şti iă ă ă ţ cu ce rezultat. Fran a e înv luit în doliu, dintr-o singurţ ă ă ă lovitur . Toate familiile fur cuprinse de cea mai adâncă ă ă îngrijorare. El, doamn , în elege i: aştepta, n-avea o clip deă ţ ţ ă tihn şi de pace; citea gazetele, se ducea personal la poştă ă în fiecare zi. Într-o sear , soseşte servitorul fiului s u colonel.ă ă Îl vede pe acel om c lare pe calul st pânului s u, şi nu maiă ă ă trebuie s pun nicio întrebare: colonelul murise, despicat înă ă dou de o ghiulea. Spre sear , soseşte pe jos servitorul celuiă ă mijlociu; acesta murise în a doua zi a luptelor. În sfârşit, pe

85

la miezul nop ii, un artilerist soseşte s -i vesteasc şiţ ă ă moartea ultimului fiu, pe capul c ruia, un r stimp tare scurt,ă ă s rmanul p rinte îşi pusese întreaga via . Da, doamn ,ă ă ţă ă c zuser tustrei!ă ă

Dup o pauz , preotul, înfrângându-şi tulburarea, ad ugă ă ă ă cu voce blajin aceste cuvinte:ă

— Şi tat l a r mas în via , doamn . El a în eles c , dacă ă ţă ă ţ ă ă Dumnezeu îl l sase pe p mânt, trebuia s continue să ă ă ă sufere, şi el sufer ; s-a aruncat îns în bra ele religiei. Ceă ă ţ altceva ar fi putut s fac ?ă ă

Marchiza îşi ridic ochii spre chipul preotului, devenită sublim de întristare şi de resemnare, şi aştept cuvântulă urm tor, Ia care o trecur lacrimile:ă ă

— E preot, doamn : fusese sfin it prin lacrimi, înainte deă ţ a fi fost sfin it la picioarele altarului.ţ

O vreme se aşternu t cerea. Marchiza şi preotul priviră ă prin geamuri z rile ce oase, de parc ar fi putut s vadă ţ ă ă ă acolo pe cei ce nu mai erau.

— Nu preot într-un oraş, ci un simplu paroh.— La Saint-Lange, spuse ea ştergându-şi ochii.— Da, doamn .ăNiciodat maiestatea durerii nu i se ar tase mai mareă ă

doamnei d’Aiglemont; iar acest Da, doamnă îi c zuse dreptă în inim , cu greutatea unei dureri nem rginite. Glasul acela,ă ă care-i suna blând în urechi, îi tulburase întreag fiin . Ah!ă ţă era însuşi glasul durerii, acel glas adânc şi grav ce pare plin de tainice mângâieri.

— P rinte, spuse aproape respectuos marchiza, şi dacă ă nu mor, ce voi deveni?

— N-ave i un copil, doamn ?ţ ă— Ba da, spuse ea rece.Preotul arunc asupra acestei femei o privireă

asem n toare celei pe care o îndreapt un medic asupraă ă ă unui bolnav grav, şi hot rî s -şi dea toate silin ele spre a oă ă ţ smulge duhului r u care îşi şi întinsese mâna asupra ei.ă

— Vede i, doamn , trebuie s tr im cu durerile noastre,ţ ă ă ă

86

şi numai religia ne ofer adev ratele consol ri. Îmi ve iă ă ă ţ îng dui s mai vin spre a v face s auzi i glasul unui omă ă ă ă ţ care ştie s îndr geasc toate durerile şi care, cred, nu areă ă ă nimic înfricoş tor?ă

— Da, domnule, veni i. Şi v mul umesc c v-a i gândit laţ ă ţ ă ţ mine.

— Atunci, doamn , pe curând!ăVizita aceasta destinse, spre a spune aşa, sufletul

marchizei, ale c rei puteri fuseser prea crunt zguduite deă ă mâhnire şi de singur tate. Preotul îi l sa în inim oă ă ă mireasm de balsam şi izb vitorul r sunet al evlavioaseloră ă ă lui cuvinte. Şi sim i acel fel de mul umire care-l însenineazţ ţ ă pe un întemni at atunci când, dup ce a cunoscut adâncimeaţ ă singur t ii şi greutatea lan urilor, îşi afl un vecin care bateă ăţ ţ ă în perete transmi ându-i un sunet prin care se exprim nişteţ ă gânduri comune. Avea acum un confident neaşteptat. Nu peste mult, îns , se pr buşi iar şi în amarele ei gânduri şi îşiă ă ă spuse, întocmai ca şi cel întemni at, c un tovar ş de durereţ ă ă nu-i va uşura nici lan urile, nici soarta.ţ

Preotul nu vroise s sperie prea tare, de la o prim vizit ,ă ă ă o durere atât de egoist ; spera îns c , gra ie artei lui, vaă ă ă ţ putea face ca religia s progreseze la o a doua vizit . Pesteă ă dou zile, într-adev r, veni din nou, şi felul în care marchizaă ă îl primi îi dovedi c vizita lui era dorit .ă ă

— Ei bine, doamn marchiz , spuse b trânul, v-a i gândită ă ă ţ oleac la mul imea suferin elor omeneşti? v-a i ridicată ţ ţ ţ privirile spre cer? A i z rit acea nem rginire a lumilor care,ţ ă ă micşorând însemn tatea noastr , strivind vanit ile noastre,ă ă ăţ ne domoleşte durerile…

— Nu, domnule, spuse ea. Legile sociale îmi apas preaă greu inima şi mi-o sfâşie prea crunt, ca s mai pot s mă ă ă înal a spre ceruri. Dar legile poate c nici nu sunt atât deţ ă crude pe cât sunt convenien ele societ ii. Oh, societatea!ţ ăţ

— Suntem datori, doamn , sa ne supunem şi unora şiă celorlalte: legea înseamn cuvântul, iar convenien eleă ţ înseamn ac iunile societ ii.ă ţ ăţ

87

— S te supui societ ii?… relu marchiza, f când ună ăţ ă ă gest de oroare. Eh, domnule, toate suferin ele noastre de-ţaici ne vin! Dumnezeu n-a f cut nici m car o singur legeă ă ă aduc toare de nenorociri; oamenii ins , adunându-seă ă laolalt , i-au falsificat opera. Noi, femeile, suntem maiă chinuite de civiliza ie decât am fi de natur … Natura ne-aţ ă impus unele chinuri fizice pe care nu le-a i îndulcit, darţ civiliza ia a dezvoltat sentimente care le am gi i neîncetat.ţ ă ţ Natura sugrum fiin ele slabe, dumneavoastr le osândi i să ţ ă ţ ă tr iasc , spre a! e h r zi unei suferin e statornice. C s toria,ă ă ă ă ţ ă ă institu ia pe care se sprijin societatea ast zi, numai pe noiţ ă ă ne face. S -i sim im toate poverile: pentruă ţ b rbată – libertatea; pentru femeie – datoriile. Noi v dator mă ă întreaga noastr via , dumneavoastr nu ne datora i decâtă ţă ă ţ unele clipe. În sfârşit, b rbatul poate s aleag , atunci cândă ă ă noi nu avem decât s ne supuneam orbeşte. Oh, domnule,ă dumneavoastr v pot spune totul. Ei bine, c s toria, aşaă ă ă ă cum se practic ea ast zi, mi se pare a fi o prostitu ieă ă ţ legalizat . Din aceasta izvor sc suferin ele mele. Numai eu,ă ă ţ îns , dintre nefericitele f pturi atât de tragic împerecheate,ă ă trebuie s p strez t cerea! eu îns mi sunt autoarea r uluiă ă ă ă ă meu: eu mi-am dorit aceast c s torie.ă ă ă

Se opri, plânse cu amar şi r mase t cut .ă ă ă— În aceast mizerie profund , în mijlocul acestui oceană ă

de durere, relu ea, g sisem câteva umbre de nisip pe careă ă s -mi pun piciorul, pe care s suf r în tihn ; un uragan aă ă ă ă spulberat totul. Iat -m singur , f r niciun sprijin, preaă ă ă ă ă slab împotriva furtunilor.ă

— Nu suntem slabi niciodat , dac Dumnezeu este cuă ă noi, spuse preotul. De altminteri, dac nu ave i nicio bucurieă ţ de aşteptat aici pe p mânt, nu ave i, oare, nicio datorie deă ţ împlinit?

— Mereu datorii! exclam ea, cu un fel de mânie. Dară unde-s, în ceea ce m priveşte, sentimentele care ne dauă t ria de a le îndeplini? Domnule, nimic din nimic, sau nimică pentru nimic, este una dintre cele mai drepte legi ale

88

naturii – şi morale şi fizice. A i vrea ca arborii aceştia sţ ă înfrunzeasc f r seva care-i face s înmugureasc ? Şiă ă ă ă ă sufletul îşi are seva lui! Pentru mine, izvorul sevei sale a secat.

— N-am s v vorbesc despre sentimentele religioase ceă ă genereaz resemnarea, spuse preotul; dar maternitatea,ă doamn , nu-i ea oare…?ă

— Destul, domnule! spuse marchiza. Fa deţă dumneavoastr voi fi sincer . Vai, de acum înainte nu voiă ă mai putea s fiu astfel fa de nimeni, sunt osândit laă ţă ă minciun ; societatea nu ne cere decât schime şi, subă amenin area cu oprobriul public, ne porunceşte s neţ ă supunem convenien elor ei. Exist dou maternit i,ţ ă ă ăţ domnule. Nu cunoşteam mai înainte asemenea deosebiri; ast zi le ştiu. Nu sunt decât pe jum tate mam , şi-ar fi fostă ă ă bine s nu fiu deloc. Hélène nu este ă a lui. O, nu vă cutremura i! Saint-Lange este un abis în care s-au irositţ destule sentimente false, din care au izbucnit lumini sinistre, unde s-au n ruit şubredele edificii ale legilor nenaturale. Amă o copil , şi ajunge; sunt mam ; aşa vrea legea. Dară ă dumneavoastr , domnule, care ave i un suflet atât de duiosă ţ şi de blând, poate c ve i în elege ipetele unei biete femeiă ţ ţ ţ care n-a l sat s p trund în inima ei niciun sentimentă ă ă ă pref cut. Dumnezeu m va judeca, dar nu cred c m-amă ă ă ab tut de la legile lui atunci când am cedat afec iunilor peă ţ care el mi le-a pus în suflet, şi iat ceea ce am ob inut. Ună ţ copil, domnule, nu-i el, oare, imaginea a dou fiin e, fructul aă ţ dou sentimente liber contopite? Dac el nu-i legat de toateă ă fibrele trupului ca şi de toate duioşiile inimii; dac nuă aminteşte nici de clipele de iubire desf t toare, nici deă ă ceasurile, nici de locurile în care cele dou fiin e au fostă ţ fericite, şi nici de vorbele lor pline de armonii omeneşti, şi nici de gingaşele lor visuri – acel copil este o f ptură ă neizbutit . Da, pentru ei, el trebuie s fie o încânt toareă ă ă miniatur în care se reg sesc poemele dublei lor vie iă ă ţ tainice; el trebuie s le ofere un izvor de emo ii rodnice, să ţ ă

89

fie totodat şi întregul lor trecut, şi întregul lor viitor. Biataă mea Hélène este copilul tat lui ei, copilul datoriei şi ală întâmpl rii; eu nu-i pot oferi decât instinctul de femeie, legeaă care ne împinge în mod irezistibil s ocrotim f pturaă ă z mislit în pântecelele noastre. Sunt f r nicio pat , dină ă ă ă ă punct de vedere social vorbind. Nu i-am sacrificat eu şi via aţ şi fericirea mea? ipetele ei îmi tulbur întreaga fiin ; dacŢ ă ţă ă ar c dea într-o ap , m-aş arunca în valuri ca s-o scap. Dar eaă ă nu face parte din inima mea. Ah, dragostea m-a f cut să ă visez la o maternitate mai mare, mai complet ; am alintată într-un vis spulberat copilul pe care dorurile mele l-au conceput înainte ca el s fi fost z mislit, în sfârşit, aceaă ă delicioas floare n scut în suflet, înainte de a se fi n scută ă ă ă aievea. Pentru Hélène eu sunt ceea ce, în ordinea natural ,ă trebuie s fie o mam fa de progenitura sa. Când nu vaă ă ţă mai avea nevoie de mine, atunci totul se va fi sfârşit: stingându-se cauza, vor înceta şi efectele. Dac femeia areă fermec torul privilegiu de a-şi desf şura maternitatea pesteă ă întreaga via a copilului s u, oare nu str lucirii concep iei eiţă ă ă ţ morale trebuie s -i atribuim aceast persistenă ă ţă dumnezeiasc din sim ire? Atunci când copilul n-a avută ţ însuşi sufletul mamei lui drept întâiu-i înveliş, maternitatea înceteaz în chiar inima ei, aşa cum înceteaz ia animale.ă ă Acesta-i adev rul, îl simt; pe m sur ce biata mea fetiă ă ă ţă creşte, inima mea se închide în sine. Sacrificiile pe care i le-am f cut m-au şi îndep rtat de ea, în vreme ce pentru un altă ă copil inima mea, simt, ar fi fost neobosit ; pentru acest altul,ă nimic n-ar fi fost sacrificiu, totul ar fi fost pl cere. Aşa încât,ă domnule, ra iunea, religia, totul, În ceea ce m priveşte, eţ ă f r putere împotriva sentimentelor mele. P c tuieşte oare,ă ă ă ă când vrea s moar , femeia care nu este nici mam , aiciă ă ă so ie, şi care, spre nefericirea ei, a întrev zut iubirea înţ ă frumuse ile-i nesfârşite, maternitatea în bucuriile-iţ nem rginite? Ce poate deveni ea? S v spun ce simt eu!ă ă ă De-o sut de ori pe zi, de-o sut de ori pe noapte, un fior îmiă ă zguduie şi creierii, şi inima, şi trupul, ori de cite ori cine ştie

90

ce amintire neîndeajuns izgonit îmi aduce imaginile uneiă fericiri pe care mi-o închipui mai mare decât ar fi fost. Aceste crunte n luciri fac s mi se veştejeasc sentimentele, şi-miă ă ă spun: „Ce-ar fi fost via a mea, ţ dac …?”ă

Îşi ascunse fa a în palme şi izbucni în lacrimiţ— Iat fondul inimii mele! relu ea. Un copil al lui m-ar fiă ă

f cut s accept cele mai cumplite nenorociri! Dumnezeu, celă ă care a murit înc rcat de toate p catele p mântului, îmi vaă ă ă ierta acest gând, ucigaş pentru mine; ştiu îns c societateaă ă este implacabil : pentru ea, cuvintele mele sunt blasfemii;ă eu batjocoresc toate legile ei. Ah, aş vrea s m r zboiesc cuă ă ă societatea aceasta, şi s -i înnoiesc legile şi obiceiurile, sa i leă sf râm! Oare nu m-a r nit ea în toate gândurile, în toateă ă fibrele, în toate sentimentele, în toate dorurile, în toate speran ele, în viitorul, în prezentul, în trecutul meu? Pentruţ mine, ziua e plin de neguri, gându-i o spad , inima mi-e oă ă ran , copila mea-i o t g duire. Da, când Hélène îmiă ă ă vorbeşte, aş vrea s aib o alt voce; când m priveşte, aşă ă ă ă vrea s aib al i ochi. Ea este aici anume ca s -miă ă ţ ă dovedeasc tot ceea ce ar fi trebuit s fie şi tot ceea ce nuă ă este. Mi-e de nesuferit! Îi zâmbesc, m str duiesc s-oă ă desp gubesc pentru sentimentele ce i le r pesc. Suf r! Oh,ă ă ă domnule, prea suf r, pentru a mai putea tr i! Şi voi treceă ă drept o femeie cinstita! Şi n-am s vârşit niciun p cat! Şi voiă ă fi l udat şi onorat de to i! Am luptat împotriva iubiriiă ă ă ţ involuntare, c reia nu trebuia s -i cedez: dar dac mi-amă ă ă p strat credin a fidel , mi-am p strat oare şi inima? Ea,ă ţ ă ă spuse marchiza ap sându-şi cu mâna dreapt pieptul, n-aă ă fost nicicând decât a unei singure fiin e. Şi copila mea nu seţ înşeal . Exist privirile, glasul, gesturile de mam a c roră ă ă ă putere împietreşte inima copiilor; şi biata mea feti nu-miţă simte bra ul înfiorându-se, nici vocea tremurând; ochii mi seţ împânzesc când o privesc, când îi vorbesc sau când o iau în bra e, ti arunc priviri acuzatoare, pe care nu pot s le îndur!ţ ă ă Uneori m cutremur la gândul s nu g sesc în ea un tribunală ă ă care s m condamne f r s fiu ascultat . Deie Cerul ca uraă ă ă ă ă ă

91

s nu se aştearn într-o zi între noi! Dumnezeule mare!ă ă deschide-mi mai degrab mormântul, las -m s sfârşesc laă ă ă ă Saint-Lange! Vreau s m duc în lumea unde voi reg siă ă ă cel lalt suflet al meu, unde voi fi pe deplin mam ! Oh! iart -ă ă ăm , domnule, sunt nebun . Cuvintele astea m în buşeau,ă ă ă ă acum le-am rostit. A, şi dumneavoastr plânge i? nu mă ţ ă dispre ui i! —ţ ţ Hélène, Hélène! feti a mea, vino! strig ea, cuţ ă un fel de dezn dejde, auzind-o pe feti a care se întorcea deă ţ la plimbare.

Micu a veni râzând şi ipând; aducea un fluture pe care-lţ ţ prinsese; dar, când o v zu pe mama sa plângând, t cu, veniă ă lâng ea şi se l s s rutat pe frunte.ă ă ă ă ă

— Va fi foarte frumoas , spuse preotul.ă— E-ntreag tat l ei, r spunse marchiza îmbr işându-şiă ă ă ăţ

cu c ldur copila, parc spre a-şi pl ti o datorie sau spre aă ă ă ă şterge o remuşcare.

— Mam , ce cald eşti!ă ă— Du-te, las -ne, îngeraşul meu, r spunse marchiza.ă ăFeti a plec f r p rere de r u, f r a o privi pe mama sa,ţ ă ă ă ă ă ă ă

aproape fericit s nu mai stea lâng un chip trist, şiă ă ă în elegând de pe acum c sentimentele ce se zugr veau peţ ă ă acel chip îi erau potrivnice. Zâmbetul este apanajul, este graiul, este expresia maternit ii. Marchiza nu putea săţ ă zâmbeasc . Ea se înroşi, când îl privi pe preot: n d jduise că ă ă ă se va ar ta mam , dar nici ea, nici feti a ei nu ştiuser să ă ţ ă ă mint . Într-adev r, s rut rile unei femei sincere au oă ă ă ă dulcea dumnezeiasc , ce pare c pune în fiecareţă ă ă mângâiere un suflet, un foc subtil de care inima se simte cuprins . S rut rile sec tuite de aceast miere sunt aspre şiă ă ă ă ă uscate. Preotul sim ise deosebirea: el putu s cercetezeţ ă pr pastia ce se afl între maternitatea c rnii şi maternitateaă ă ă inimii. De-aceea, dup ce arunc asupra acestei femei oă ă privire inchizitorial , îi spuse:ă

— Ave i dreptate, doamn : ar fi fost mai bine pentruţ ă dumneavoastr s fi murit…ă ă

— Ah, îmi în elege i sentimentele, v d, r spunse ea, deţ ţ ă ă

92

vreme ce dumneavoastr , preot creştin, cunoaşte i şiă ţ aproba i tristele hot râri pe care ele mi le-au insuflat. Da, amţ ă vrut s m omor; mi-a lipsit îns curajul necesar ca s -miă ă ă ă îndeplinesc hot rârea. Trupul mi-era laş, atunci când sufletulă era puternic; iar atunci când mâna nu mai tremura, sufletul meu şov ia. Nu cunosc taina acestor lupte şi a acestoră şov ieli. F r îndoial c , din p cate, sunt destul de femeie,ă ă ă ă ă ă f r statornicie În vrerile mele, în stare doar s iubesc. Mă ă ă ă dispre uiesc! Seara, dup ce slugile se culcau, porneamţ ă curajoas c tre iazul din parc; când îns ajungeam peă ă ă marginea lui, firea mea şubred se îngrozea s piar . Vă ă ă ă m rturisesc sl biciunile mele. Dup ce m reîntorceam înă ă ă ă pat, îmi era ruşine de mine, deveneam iar şi curajoas . Într-ă ăo asemenea clip , am luat laudanum; dar am suferit şi n-amă murit. Crezusem c am b ut tot ce era în sticl , dar mă ă ă ă oprisem la jum tate.ă

— Sunte i pierdut , doamn , spuse parohul grav şi cu oţ ă ă voce plin de lacrimi. V ve i întoarce printre oameni şi îiă ă ţ ve i înşela; ve i c uta în societate şi ve i g si ceea ce socoti iţ ţ ă ţ ă ţ drept o desp gubire pentru suferin ele dumneavoastr ; şi,ă ţ ă într-o zi, ve i îndura pedeapsa, pentru pl cerileţ ă dumneavoastr …ă

— Eu, strig ea, s m duc s -i d ruiesc celui din ii isteă ă ă ă ă ţ ţ care va şti s joace comedia iubirii, cele din urm , cele maiă ă scumpe daruri ale inimii mele, şi s -mi p tez via a pentru oă ă ţ clip de pl cere îndoielnic ? Nu! Sufletul meu va fi mistuit deă ă ă o flac r . Domnule, to i oamenii au sim urile sexului lor; dară ă ţ ţ pe b rbatul înzestrat şi cu un suflet, şi care s poată ă ă satisface astfel toate exigen ele firii unei femei, a c ruiţ ă melodioas armonie s nu se tulbure niciodat , decât subă ă ă ap sarea sentimentelor, pe acela nu-l întâlnim de dou ori înă ă via a. Viitorul meu este îngrozitor; ştiu: femeia nu e nimicţ f r iubire, frumuse ea nu e nimic f r pl cere; dar îns şiă ă ţ ă ă ă ă societatea nu mi-ar osândi, oare, fericirea, dac mi s-ar maiă înf işa vreodat ? Sunt datoare s fiu o mam cinstit ,ăţ ă ă ă ă pentru fiica mea. Ah, sunt închis într-un cerc de fier, dină

93

care nu pot ieşi f r s m acop r de ocar . Datoriileă ă ă ă ă ă familiale, îndeplinite f r bucurie, m vor copleşi; îmi voiă ă ă blestema via a; dar, cel pu in, fiica mea va avea o mamţ ţ ă aparent des vârşit . îi voi d rui comori de virtute, spre aă ă ă înlocui comorile de afec iune de care o voi lipsi. Nu dorescţ nici m car s tr iesc ca s m bucur de bucuriile pe care leă ă ă ă ă simt mamele fa de fericirea copiilor lor. Nu cred în fericire.ţă Ce soart va avea şi Hélène? Tot una ca a mea, de bună ă seam . Ce posibilit i au mamele s le asigure pe fetele loră ăţ ă c b rbatul c rora îi se d ruiesc va fi un so aşa cum şi-lă ă ă ă ţ doreşte inima lor? Le dispre ui i pe bietele f pturi ce se vândţ ţ ă pentru câ iva scuzi unui b rbat oarecare: foamea şi nevoiaţ ă iart asemenea uniri trec toare; în vreme ce societateaă ă îng duie şi încurajeaz unirea imediat , cu mult maiă ă ă groaznic , dintre o tân r fat candid şi un b rbat pe careă ă ă ă ă ă ea nu l-a putut vedea nici m car timp de trei luni; şi ea esteă vândut pentru întreaga-i via . E adev rat c pre ul e mare!ă ţă ă ă ţ Şi m car dac , neîng duindu-i nicio compensa ie pentruă ă ă ţ durerile ei, a i cinsti-o! Dar nu, lumea le calomniaz pân şiţ ă ă pe cele mai virtuoase dintre noi! Aceasta ne este soarta, v zut sub cele dou fe e ale sale: o prostituare public şiă ă ă ţ ă ruşinea, o prostituare secret şi nefericirea. Iar în ceea ce leă priveşte pe bietele fete f r zestre, ele înnebunesc sau mor;ă ă fa de ele, nicio mil ! Frumuse ea, virtu ile nu suntţă ă ţ ţ considerate valori în bazarul dumneavoastr uman, şi totuşiă înc mai numi i societate bârlogul sta de egoism! Dară ţ ă m car dezmoşteni i-le pe femei! Cel pu in ve i îndepliniă ţ ţ ţ astfel o lege a naturi, alegându-v tovar şele şi c s torindu-ă ă ă ăv cu ele dup pofta inimii.ă ă

— Doamn , vorbele dumneavoastr îmi dovedesc c niciă ă ă spiritul de familie, nici spiritul religios nu v mişc . Aşa încât,ă ă nu ve i şov i între egoismul social care v r neşte şiţ ă ă ă egoismul personal care v va face s dori i pl cerile…ă ă ţ ă

— Familia, domnule, exist oare? Eu t g duiesc familiaă ă ă într-o societate care, la moartea tat lui sau a mamei,ă împarte bunurile acestora şi spune fiec ruia s -şi vad deă ă ă

94

drumul lui. Familia este o asocia ie temporar şiţ ă întâmpl toare, pe care moartea o desface grabnic. Legileă noastre au sf râmat casele, moştenirile, tr inicia exempleloră ă şi a tradi iilor. Nu v d în jurul meu decât d râm turi.ţ ă ă ă

— Doamn , dumneavoastr nu v ve i întoarce laă ă ă ţ Dumnezeu decât atunci când mâna sa se va coborî asupra dumneavoastr , şi v doresc s v mai r mân timpă ă ă ă ă ă îndeajuns pentru ca s v împ ca i cu el. V c uta iă ă ă ţ ă ă ţ consolarea coborându-v ochii spre p mânt, în loc s -iă ă ă în l a i spre ceruri. Filozofismul şi interesul personal v-auă ţ ţ cuprins inima; sunte i surd la glasul religiei, aşa cum suntţ ă copiii acestui veac f r de credin ! Pl cerile lumeşti nuă ă ţă ă z mislesc decât suferin e. Nu v ve i schimba decât durerile,ă ţ ă ţ atâta, tot.

— Am s v dezmint profe ia, spuse ea surâzând cuă ă ţ am r ciune, voi r mâne credincioas celui ce a murit pentruă ă ă ă mine.

— Durerea, r spunse el, nu poate tr i decât în sufleteleă ă preg tite de religie.ă

Îşi l s ochii în p mânt respectuos, ca s nu lase s seă ă ă ă ă vad îndoielile ce i se puteau zugr vi în privire. Dârzeniaă ă plângerilor rostite de marchiz îl mâhniser . Cunoscând ă ă eul omenesc sub miile lui de forme, el pierdu n dejdea c ară ă putea înduioşa inima aceasta pe care suferin a o sec tuise înţ ă loc s-o îmbune, şi în care gr untele Sem n torului ceresc nuă ă ă avea s încol easc , pentru c vocea lui dulce era în buşită ţ ă ă ă ă de marele şi cumplitul ip t al egoismului. Totuşi, seţ ă comport cu o statornicie de apostol şi mai veni de câtevaă ori, îndemnat mereu de speran a c va reîntoarce laţ ă Dumnezeu inima aceasta atât de nobil şi de mândr ; îşiă ă pierdu îns curajul în ziua în care îşi d du scama că ă ă marchizei nu-i pl cea s stea de vorb cu el decât pentru c -ă ă ă ăi f cea pl cere s povesteasc despre cel care nu mai era.ă ă ă ă Nevroind s -şi întineze menirea prin a deveni îng duitor faă ă ţă de o pasiune, preotul puse cap t dest inuirilor, revenindă ă treptat la formulele şi la locurile comune ale unei conversa iiţ

95

banale.Veni şi prim vara. Marchiza g si câteva distrac ii pentruă ă ţ

adânca-i triste e, şi începu s se îngrijeasc , din lips deţ ă ă ă altceva, de moşie, unde se apuc s porunceasc uneleă ă ă schimb ri. În octombrie, p r si vechiu-i castel de la Saint-ă ă ăLange, unde redevenise fraged şi frumoas o dal cuă ă ă stingerea unei dureri care, la început violenta ca un pendul aruncat puternic, sfârşise prin a se amortiza în melancolie, aşa cum se opreşte pendulul dup o serie de oscila ii din ceă ţ în ce mai slabe. Melancolia se compune dintr-o suit deă astfel de oscila ii morale, dintre care prima atingeţ disperarea, iar ultima pl cerea: în tinere e, ea esteă ţ crepusculul dimine ii; la b trâne e, cel al serii.ţ ă ţ

Când caleaşca sa trecu prin sat, marchiza fu salutat deă c tre parohul ce se întorcea de la biseric la prezbiteriu; dar,ă ă r spunzându-i, doamna d’Aiglemont l s ochii în jos şiă ă ă întoarse capul, ca s nu-l mai vad . Preotul avea destulă ă ă dreptate împotriva acestei biete Artemis din Efes7.

Paris, 15 august 1834

III. LA TREIZECI DE ANI

Un tân r cu frumoase perspective şi care apar inea uneiaă ţ dintre acele familii istorice ale c ror nume vor fi totdeauna,ă chiar şi împotriva legilor, strâns legate de gloria Fran ei,ţ venise la bal la doamna Firmiani. Aceast doamn îi d duseă ă ă câteva scrisori de recomandare c tre nişte prietene ale ei deă la Napoli. Domnul Charles Vandenesse – aşa se numea tân rulă – venise acum s -i mul umeasc şi s -şi ia r masă ţ ă ă ă bun de la ea.

7 În mitologia greacă, zeiţa vânătorii, protectoare a animalelor şi a păsărilor (la romani, Diana); printre alte atribuţii o avea şi pe aceea de a veghea asupra castităţii. I-a fost închinat celebrul templu din Efes.

96

Dup ce îndeplinise în mod str lucit mai multe misiuni,ă ă Vandenesse fusese ataşat de curând pe lâng unul dintreă miniştrii noştri plenipoten iari trimişi la congresul de laţ Laybach, şi profitând de c l toria ce urma s-o fac , vroia să ă ă ă studieze Italia.

Balul de-acum însemna, aşadar, pentru el, un fel de r mas-bun de la bucuriile Parisului, de la acea via agitat ,ă ţă ă de la acel vârtej de idei şi de desf t ri, atât de desă ă calomniate, dar c rora-i atât de pl cut s i te d ruieşti.ă ă ă ă

Deprins de trei ani încoace s salute capitalele europeneă şi s le p r seasc , dup schimb toarele interese aleă ă ă ă ă ă carierei sale diplomatice, Charles de Vandenesse, p r sindă ă Parisul, avea totuşi pu ine lucruri de regretat. Femeile nu-iţ mai stârneau niciun interes, fie pentru c el considera oă dragoste adev rat ca ocupând un loc mult prea mare înă ă via a unui b rbat politic, fie pentru c meschinele preocup riţ ă ă ă ale unei curtenii superficiale i se vor fi p rut prea vaneă pentru un suflet puternic. Noi avem cu to ii mari preten ii înţ ţ ceea ce priveşte puterea sufletului. În Fran a, nici unuiţ b rbat, fie el cât de mediocru, nu-i convine s treac dreptă ă ă banal din punct de vedere spiritual.

Aşa încât Charles, deşi tân ră – de-abia avea treizeci de ani – se şi deprinsese s vad filosofic idei, rezultate,ă ă mijloace, acolo unde oamenii di vârsta lui nu v d decâtă sentimente, pl ceri şi iluzii. Îşi ascundea c ldura şiă ă entuziasmul, fireşti pentru un tân r ca el, în adâncurileă sufletului, pe care natura i-l crease m rinimos. Se str duiaă ă s devin un ins calculat şi rece şi s pun în manierele, înă ă ă ă gesturile amabile, în artificiile-i de seduc ie social toateţ ă comorile spirituale cu care soarta îl înzestrase: veritabilă int de om ambi ios; trist rol jucat anume spre a r zbate laţ ă ţ ă

ceea ce numim ast zi ă o situa ie frumoas .ţ ă Se duse s arunceă o ultim privire prin saloanele în care se dansa.ă

Înainte de a p r si balul, vroia, f r îndoial , s iaă ă ă ă ă ă imaginea acestuia cu el, aşa cum un spectator nu-şi p r seşte loja de la Oper f r a privi tabloul final. Dar, deă ă ă ă ă

97

asemenea, dintr-o dorin lesne de în eles, domnul deţă ţ Vandenesse studia aspectul cu totul fran uzesc, str lucirea şiţ ă surâz toarele chipuri ale acestei petreceri pariziene,ă comparându-le în gând cu noile fizionomii şi cu pitoreştile scene care îl aşteptau la Napoli, unde îşi propunea să petreac timp de câteva zile, înainte de a se prezenta laă postul s u. P rea s compare atât de schimb toarea şi atâtă ă ă ă de bine cunoscuta Fran cu o ar ale c rei obiceiuri şiţă ţ ă ă peisaje nu le cunoştea decât din povestiri contradictorii sau din c r ile în cea mai mare parte prost f cute. Câteva p reriă ţ ă ă destul de poetice, devenite îns foarte vulgare ast zi, îiă ă trecur atunci prin minte, r spunzând, poate f r ca el s -şiă ă ă ă ă dea seama, dorin elor tainice ale spiritului s u, mai degrabţ ă ă prea preten ios decât blazat, mai degrab lipsit de ocupa ieţ ă ţ decât veştejit.

„Iat , îşi spunea el, femeile cele mai elegante, cele maiă bogate, cele mai alese ale Parisului. Aici sunt celebrit ileăţ zilei, vestitele politiciene, vestitele aristocrate şi literate; dincolo-s artiştii, dincoace oamenii la putere. Şi, cu toate acestea, nu v d decât intrigi m runte, iubiri n scute moarte,ă ă ă zâmbete ce nu exprim nimic, dispre uri f r motiv, priviriă ţ ă ă f r c ldur , mult spirit, irosit îns f r rost. Toate acesteă ă ă ă ă ă ă obrazuri albe şi trandafirii nu caut atât pl cerea, câtă ă distrac iile. Nicio emo ie nu-i sincer . Dac nu vre i s vede iţ ţ ă ă ţ ă ţ decât peneturi bine aşezate, v luri vaporoase, toaleteă frumoase, femei suave, dac via a nu vi se pare decât oă ţ suprafa pe care abia s-o atingiţă – iat lumea pe care-oă dori i. Mul umi i-v cu frazele ei f r importan , cuţ ţ ţ ă ă ă ţă schimele-i fermec toare, şi nu c uta i nicio sim ire în inimi.ă ă ţ ţ Mie îns mi-e groaz de intrigile acestea vulgare ce se voră ă încheia cu c s torii, cu subprefecturi, cu beneficii de totă ă soiul, sau, dac e vorba de vreo dragoste, cu aranjamenteă tainice, aşa de ruşinoasa-i socotit o aparen de pasiune.ă ţă Nu întrev d printre aceste fe e, gr itoare, niciuna care să ţ ă ă reflecte un suflet închinat vreunei idei sau vreunei remuşc ri. Aici, şi regretele şi nefericirile se ascund subă

98

glume, ca nişte lucruri ruşinoase. Nu z resc niciuna dintreă acele femei cu care mi-ar pl cea s m confrunt şi care s teă ă ă ă târasc în pr pastie. Unde s g seşti pasiune la Paris? Ună ă ă ă pumnal aici este o curiozitate ce se aga într-un cui aurit şiţă se împodobeşte cu o teac frumoas . Femei, idei,ă ă sentimente, totul aici se aseam n . Nu mai exist pasiuni,ă ă ă pentru c individualit ile au disp rut. Rangurile, spiritele,ă ăţ ă averile au fost nivelate, şi ne-am deprins cu to ii s neţ ă îmbr c m în haine negre, de parc am purta doliu după ă ă ă Fran a moart . Nu ne putem îndr gosti de cei egali cu noi.ţ ă ă Între doi îndr gosti i, sunt necesare anumite deosebiri deă ţ dep şit, anumite distan e de str b tut. Un asemenea farmecă ţ ă ă al iubirii s-a spulberat în 1789! Plictisul şi moravurile noastre serbede sunt rezultatele sistemului politic. M car în Italiaă totul este limpede. Acolo femeile sunt înc nişte animaleă r uf c toare, nişte sirene primejdioase, f r ra iune şi f r oă ă ă ă ă ţ ă ă alt logic decât cea a gustului şi a poftelor lor, şi de careă ă trebuie s te fereşti aşa cum te fereşti de tigri…”ă

Doamna Firmiani întrerupse acest monolog a c ruiă mul ime de gânduri contradictorii, frânte, confuze, este deţ net lm cit. Întregul merit al unei reverii const , fireşte, înă ă ă vagul ei; c ci nu-i ea ca un fel de abur al spiritului?ă

— Vreau s v prezint, îi spuse ea, luându-l de bra , uneiă ă ţ femei care ine foarte mult s v cunoasc , în urma celor ce-ţ ă ă ăa auzit vorbindu-se despre dumneavoastr .ă

Îl conduse într-un salon vecin unde, printr-un gest, un zâmbet şi o privire într-adev r pariziene, îi ar t o femeieă ă ă aşezat pe un fotoliu, lâng şemineu.ă ă

— Cine-i? întreb curios contele de Vandenesse.ă— O femeie despre care, desigur, trebuie s fi vorbit nuă

numai o dat , fie l udând-o, fie condamnând-o, o femeieă ă care tr ieşte în singur tate, un veritabil mister.ă ă

— Dac vreodat în via a dumneavoastr a i fostă ă ţ ă ţ miloas , v implor, spune i-mi cum o cheam !ă ă ţ ă

— Marchiza d’Aiglemont!— Am s iau lec ii de la ea: a ştiut s fac dintr-un so cuă ţ ă ă ţ

99

totul mediocru un pair al Fran ei, şi dintr-un b rbat nul oţ ă capacitate politic . Spune i-mi, îns , ce crede i: lordulă ţ ă ţ Grenville a murit pentru ea, aşa cum pretind anumite doamne?

— Poate. De la întâmplarea aceea, fals ori adev rat ,ă ă ă biata femeie s-a schimbat mult. Înc n-a ap rut pân azi înă ă ă societate. La Paris, o asemenea statornicie de patru ani înseamn ceva. Dac acum o vede i aici…ă ă ţ

Doamna Firmiani se opri; apoi ad ug cu un aer fin:ă ă— Uitasem c n-am voie s spun nimic. Duce i-v şi sta iă ă ţ ă ţ

de vorb cu ea.ăCharles r mase o clip nemişcat, sprijinindu-şi uşoră ă

spatele de tocul uşii, cufundat cu totul în cercetarea acelei femei devenite celebre f r cii s poat cineva explicaă ă ă ă motivele pe care i se întemeia faima.

În lume se petrec multe anomalii de-astea ciudate. Faima doamnei d’Aiglemont nu era, desigur, mai neobişnuit decâtă a anumitor inşi trudind veşnic la o oper necunoscut :ă ă statisticieni socoti i profunzi în temeiul unor calcule, de careţ se feresc ca de foc s le publice; politicieni ce tr iesc dintr-ă ăun articol de ziar; autori sau artişti a c ror oper r mâneă ă ă pururi închis în mapa lor de lucru; oameni ce se arată ă savan i fa de cei ce habar n-au de ştiin , aşa cumţ ţă ţă Sganarelle e latinist fa de cei ce nu cunosc latina;ţă persoane c rora îi se atribuie cine ştie ce pricepere vestit înă ă vreo privin , fie în domeniul artelor, fie în vreo misiuneţă important . Minunata expresie: ă Este un specialist – pare s fiă fost creata pentru o asemenea specie de acefali politici ori literari.

Charles r mase în contemplare mai mult decât ar fi vroită şi se sim i nemul umit c o femeie îi trezea atâta interes;ţ ţ ă dar, de asemenea, prezen a acelei doamne r sturnaţ ă gândurile pe care, cu o clip mai înainte, privind balul,ă tân rul diplomat le nutrise.ă

Marchiza, pe atunci în vârst de treizeci de ani, eraă frumoas , cu toate c avea trupul cam prea pl pând şi de oă ă ă

100

ging şie exagerat . Cel mai mare farmec al ei provenea deă ă la fa a al c rei calm exprima o neasemuita profunzimeţ ă sufleteasc . Privirea ei plin de str lucire, dar care p reaă ă ă ă umbrit de o îngândurare statornic , dovedea o viaă ă ţă înfrigurat şi resemnarea cea mai total . Pleoapele, mai totă ă timpul coborâte sfios spre p mânt, arareori se ridicau. Dacă ă privea vreodat împrejur, o f cea cu o mişcare trist şi s-ar fiă ă ă zis c îşi p stra flac ra din ochi numai pentru contempl riă ă ă ă oculte. Aşa încât, orice om superior se sim ea în mod ciudatţ atras c tre aceast femeie gingaş şi t cut . Dac spiritul seă ă ă ă ă ă sim ea împins s descopere tainele veşnicei reac ii ce seţ ă ţ petrecea în fiin a ei de la prezent înspre trecut, de la lumeţ înspre singur tate, sufletul nici el nu era mai pu in ispitit să ţ ă se ini ieze în misterele unei inimi oarecum mândre deţ suferin ele sale.ţ

De altfel, nimic nu dezmin ea în f ptura ei impresia peţ ă care o provoca de la bun început. Ca mai toate femeile ce-şi poart p rul foarte lung, era palid şi cu des vârşire alb .ă ă ă ă ă Pielea ei, de o fine e uluitoare, simptom rareori înşel tor,ţ ă v dea o sensibilitate profund , îndrept it prin naturaă ă ăţ ă tr s turilor sale, ce aveau acea minunat des vârşire peă ă ă ă care pictorii chinezi o zugr vesc pe figurile lor fantastice.ă Avea gâtul poate pu in cam lung; dar un gât de felul acestaţ este cel mai gra ios şi d capetelor de femeie o vagţ ă ă asem nare cu magneticele unduiri ale şarpelui. Dac n-ară ă exista niciunul dintre miile de indicii prin care caracterele cele mai ascunse i se dezv luie unui observator, ar fiă suficient s se studieze cu aten ie gesturile capului şiă ţ mişc rile gâtului, atât de variate şi atât de expresive pentruă a aprecia o femeie.

Înf işarea doamnei d’Aiglemont era în armonie cuăţ îngândurarea ce-i domina întreaga fiin . Coadele p rului,ţă ă împletite larg, îi alc tuiau deasupra capului o cunun înaltă ă ă în care nu se vedea nicio podoab , c ci p rea c marchizaă ă ă ă şi-ar fi luat r mas bun pentru totdeauna de la artificiile deă toalet . Aşadar, nu s-ar fi putut z ri la ea nimic din aceleă ă

101

m runte cochet rii ce stric farmecul multor femei. Totuşi,ă ă ă oricât de modest era corsajul s u, el nu-i ascundea întruă totul elegan a taliei. Iar luxul lungii sale rochii consta într-oţ croial distins ; şi dac ne este îng duit a c uta idei înă ă ă ă ă aranjamentul unei stofe, s-ar putea spune c numeroasele şiă simplele pliuri ale acelei rochii comunicau o mare noble e.ţ Poate îns c ea îşi tr da fireştile-i sl biciuni de femeie prină ă ă ă aten ia deosebit ce-o acorda mâinilor şi picioarelor saleţ ă dac totuşi şi le ar ta cu o oarecare pl cere, i-ar fi fost greuă ă ă chiar şi celei mai r ut cioase rivale s g seasc vreoă ă ă ă ă afectare în gesturile ei, atât de involuntare p reau, sauă datorita deprinderilor din copil rie. Chiar r m şi a aceastaă ă ă ţ de cochet rie deveneaă – printr-o gra ioasţ ă nep sareă – scuzabil .ă

Aceast sum de tr s turi, acest ansamblu de lucruriă ă ă ă m runte ce fac ca o femeile s par urât sau frumoas ,ă ă ă ă ă atr g toare sau de nesuferit, nu pot fi decât indicate, mai cuă ă seam atunci când, ca la doamna d’Aiglemont, leg turaă ă tuturor am nuntelor o constituie sufletul, care le şi imprimă ă o delicioas unitate. Astfel, înf işarea ei se armoniza perfectă ăţ cu tr s turile fe ei şi cu toaleta sa. Numai la o anumită ă ţ ă vârst şi numai anumite femei alese ştiu s dea o expresieă ă atitudinii lor. Mâhnirea, oare, sau fericirea o înva pe femeiaţă de treizeci de ani, pe femeia fericit sau nefericit , tainaă ă unei asemenea inute elocvente? Aceasta va r mâne pururiţ ă o enigm vie, pe care fiecare o interpreteaz dup dorin ele,ă ă ă ţ dup speran ele sau dup logica sa.ă ţ ă

Felul în care marchiza îşi sprijinea coatele pe bra eleţ fotoliului şi îşi alipea vârfurile degetelor de la o min deă degetele de la cealalt mân , p rând c se joac ; înclinareaă ă ă ă ă gâtului, del sarea trupului obosit dar suplu, p rând cuă ă elegan frânt în fotoliu, moleşeala picioarelor, nep sareaţă ă întregii sale atitudini, mişc rile-i pline de sfârşeal , totulă ă v dea o femeie f r nimic care s-o lege de via , care n-aă ă ă ţă cunoscut nimic din pl cerile dragostei, dar care le-a visat şiă care se încovoaie sub poverile cu care-o copleşesc amintirile;

102

o femeie care de mult nu-şi mai pune nicio n dejde nici înă viitor, nici în sine îns şi, o femeie p r sit care ia vidul dreptă ă ă ă neant.

Charles de Vandenesse admir tabloul acesta magnific,ă dar ca pe un produs a ceva f cut,ă mai abil decât al femeilor obişnuite. Contele îl cunoştea pe d’Aiglemont. De la cea dintâi privire aruncat asupra so iei lui, pe care pân atunciă ţ ă n-o mai v zuse, tân rul diplomat recunoscu piva marileă ă dispropor ii, incompatibilit ile, ca s întrebuin m termenulţ ăţ ă ţă legal, dintre aceste dou fiin e, spre-a putea crede că ţ ă marchiza l-ar iubi pe b rbatul s u. Cu toate acestea, doamnaă ă d’Aiglemont p stra o conduit ireproşabil , iar virtutea ei daă ă ă un pre înc şi mai mare tuturor misterelor pe care unţ ă observator le putea b nui în fiin a ei.ă ţ

Dup ce prima lui tres rire de uimire trecu, Vandenesseă ă se gândi la cel mai potrivit fel de a intra în vorb cu doamnaă d’Aiglemont şi, printr-o şiretenie de diplomat, destul de banal , hot rî s-o pun într-o situa ie dificil , spre a-şi daă ă ă ţ ă seama cum întâmpin ea o împrejurare incomod .ă ă

— Doamn , spuse contele aşezându-se lâng marchiz , oă ă ă fericit indiscre ie m-a f cut s aflu c , nu ştiu pentru careă ţ ă ă ă motiv, am norocul s fi fost remarcat de dumneavoastr . Vă ă ă datorez o recunoştin cu atât mai mare, cu cât niciodatţă ă pân acum n-am fost obiectul unui astfel de favor. Aşa încât,ă sunte i r spunz toare pentru unul dintre defectele mele. Deţ ă ă acum înainte, n-am s mai fiu modest…ă

— A i greşi, domnule, spuse ea râzând; vanitatea trebuieţ s fie l sat pe seama celor ce nu au altceva de dat laă ă ă iveal .ă

0 conversa ie se înfirip atunci între marchiz şi tân rulţ ă ă ă diplomat; urmând uzan ele, abordar într-o clip o mul imeţ ă ă ţ de subiecte: pictura, muzica, literatura, politica, oamenii, evenimentele şi lucrurile. Ajunser apoi, printr-un ocolişă subtil, la veşnicul subiect al conversa iilor fran uzeşti şiţ ţ str ine: la dragoste, la sentimente şi la femei.ă

— Suntem sclave.

103

— Sunte i regine.ţFrazele mai mult sau mai pu in spirituale rostite deţ

Charles şi de marchiz se puteau reduce la simpla expresie aă tuturor discursurilor, prezente şi viitoare, inute despre acestţ subiect. Cele dou fraze nu ar vrea ele, oare, întotdeauna să ă spun la un moment dat: „—ă Iubeşte-m . —ă Te voi iubi!”?

— Doamn , exclam în şoapt Charles de Vandenesse,ă ă ă dumneavoastr m face i s regret nespus c p r sescă ă ţ ă ă ă ă Parisul. F r îndoial c nu voi mai avea parte, în Italia, deă ă ă ă clipe atât de spirituale ca aceasta de-acum.

— Ve i avea parte de fericire, poate, domnule, iarţ fericirea pre uieşte mai mult decât toate str lucitoarele idei,ţ ă adev rate sau false, ce se rostesc în fiecare sear la Paris.ă ă

Înainte de a se desp r i de marchiz , Charles c p tă ţ ă ă ă ă permisiunea s-o viziteze pentru a-şi lua r mas-bun de la ea.ă Se socoti foarte fericit c d duse dorin ei lui formeleă ă ţ sincerit ii, atunci când, seara, la culcare, şi a doua zi, clipăţ ă de clip , îi fu cu neputin s -şi alunge din minte amintireaă ţă ă doamnei d’Aiglemont.

Uneori se întreba prin ce, oare, trezise aten ia marchizei,ţ ce inten ii avea, oare, acceptând s -l mai vad , şi f cuţ ă ă ă nesfârşite presupuneri. Alteori i se p rea c -i descoperă ă ă motivele curiozit ii; atunci se îmb ta de speran e, sau seăţ ă ţ domolea, dup felul cum îşi t lm cea dorin a aceeaă ă ă ţ politicoas şi atât de banal la Paris. Ba i se p rea c areă ă ă ă totul, ba c nu are nimic. În sfârşit, vru s reziste pornirii ce-lă ă împingea c tre doamna d’Aiglemont; se duse îns la ea.ă ă

Sunt anumite gânduri c rora ne supunem f r a leă ă ă cunoaşte: ele exist în noi, f r ca s ne d m seama. Cuă ă ă ă ă toate c o astfel de afirma ie poate p rea mai degrabă ţ ă ă paradoxal decât adev rat , orice om de bun -credin vaă ă ă ă ţă descoperi mii de asemenea dovezi în via lui. Ducându-seţă acas la marchiz , Charles se supunea unuia dintre aceleă ă texte preexistente fa de care experien a şi cunoştin eleţă ţ ţ noastre, nu sunt, mai târziu, decât îndeplinirea lor aievea.

O femeie de treizeci de ani reprezint irezistibile ispiteă

104

pentru un tân r; nimic mai natural, mai bine urzit, maiă prestabilit decât ataşamentele adânci, din care societatea ne ofer atâtea exemple, între o femeie ca marchiza şi un tân ră ă de felul iu Vandenesse.

Într-adev r, o tân r domnişoar are prea multe iluzii,ă ă ă ă prea mult lips de experien a, iar sexul ei este un compliceă ă ţ prea puternic al dragostei, pentru ca un tân r s se poată ă ă sim i flatat; pe când o femeie cunoaşte întreaga gravitate aţ sacrificiilor ce trebuie f cute. Acolo unde una este atras deă ă curiozitate, de ispitiri str ine iubirii, cealalt se supune unuiă ă sentiment temeinic. Una cedeaz , cealalt alege. Oareă ă aceast alegere nu reprezint , prin ea îns şi, o m gulireă ă ă ă enorm ? înarmat cu o cunoaştere mai totdeauna scumpă ă pl tit prin multe nefericiri, femeia, experimentat d ruindu-ă ă ă ăse, pare c ofer mai mult decât pe sine îns şi; în vreme ceă ă ă tân ra domnişoar , ignorant şi încrez toare, necunoscândă ă ă ă nimic, nu poate nici compara, nici aprecia nimic, ea acceptă dragostea şi c înva . Una ne este dasc l şi sf tuitor, la oţă ă ă vârst când ne place s fim îndruma i şi când supunereaă ă ţ constituie o pl cere; cealalt vrea s înve e totul şi se arată ă ă ţ ă naiv , acolo unde cealalt este tandr . Una nu ne oferă ă ă ă decât o singur biruin , cealalt ne sileşte la confrunt riă ţă ă ă mereu altele. Cea din ii nu are decât lacrimi şi pl ceri, ceaţ ă de a doua numai volupt i şi remuşc ri. Pentru ca o tân răţ ă ă ă fat s devin amant , ar trebui s fie prea corupt , şi-ă ă ă ă ă ăatunci ar fi p r sit cu oroare; pe cât vreme o femeie areă ă ă ă mii de mijloace s -şi p streze şi puterile şi demnitateaă ă totodat . Una, prea supus , v ofer trista siguran a tihnei;ă ă ă ă ţă cealalt pierde prea mult pentru a nu cere de la dragosteă toate miile ei de metamorfoze. Una se dezonoreaz numaiă pe ea, cealalt ucide, de dragul celui iubit, o întreag familie.ă ă O fat nu era decât o singur cochet rie şi crede c a spusă ă ă ă totul atunci când şi-a dat jos hainele; femeia are îns mii deă cochet rii şi se ascunde sub mii de v luri; în sfârşit, eaă ă m guleşte toate vanit ile, iar novicea nu alin decât una.ă ăţ ă De altfel, se r scolesc atâtea şov ieli, atâtea spaime, atâteaă ă

105

temeri, şi tulbur ri, şi furtuni la o femeie de treizeci de ani,ă ce niciodat nu se pot vedea în iubirea unei tinere fete.ă Ajuns la aceast vârst , femeia îi cere tân rului s -iă ă ă ă ă restituie stima pe care ea i-a sacrificat-o; ea nu tr ieşteă decât pentru el, se preocup de viitorul lui, îi doreşte o viaă ţă frumoas , i-o ordoneaz glorios; se supune, implor şiă ă ă porunceşte, se înjoseşte şi se înal , şi ştie s consoleze înţă ă mii de prilejuri, atunci când o fat nu ştie decât s geam . Înă ă ă sfârşit, în afar de toate avantajele situa iei sale, femeia deă ţ treizeci de ani ştie s se fac şi tân r fat , s joace toateă ă ă ă ă ă rolurile, s fie pudic şi s devin frumoas chiar şi într-oă ă ă ă ă nenorocire. Între ele dou , exist incomensurabila diferenă ă ţă de la prev zut la neprev zut, de la putere la sl biciune.ă ă ă Femeia de treizeci de ani satisface totul, pe când tân raă fat , riscând s nu mai existe, nu trebuie s satisfac nimic.ă ă ă ă

Asemenea idei se învolbureaz în inima unui tân r şiă ă închipuie pentru el cea mai puternic pasiune, întrucât în eaă se contopesc sentimentele artificiale, create de moravuri şi de sentimentele reale ale naturii.

Pasul cel mai de seam şi cel mai hot râtor în via a uneiă ă ţ femei este chiar acela pe care ea totdeauna îl consider celă mai neînsemnat. Când o femeie este c s torit , ea nu-şi maiă ă ă apar ine, e regina şi sclava c minului. Virtutea femeiiţ ă r mâne de neîmp cat cu datoriile şi cu libert ile societ ii.ă ă ăţ ăţ A le emancipa pe femei însemneaz a le corupe. Acordându-iă unui str in dreptul de a intra în sanctuarul unei c snicii miă ă înseamn , oare, a te l sa la bunul lui plac? Dar ca o femeieă ă s -l atrag în cas , nu constituie, oare, o greşeal , sau spreă ă ă ă a fi mai exact, începutul unei greşeli? Aceast teorie trebuieă s fie acceptat în toat rigoarea ei, sau, de nu, s fie iertateă ă ă ă pasiunile. Pân acum, în Fran a, societatea a ştiut să ţ ă foloseasc un ă mezzo termine: ea îşi bate joc de nenorociri. Ca şi spartanii, care nu pedepseau decât neîndemânarea, ea, pare s admit furtul. Dar poate c un atare sistem esteă ă ă foarte în elept. Dispre ul general constituie cea maiţ ţ cumplit dintre toate pedepsele, întrucât el o loveşte peă

106

femeie în inim . Femeile in s fie, şi trebuie s fie,ă ţ ă ă respectate, c ci, f r stim , ele nu mai exist : aşa încâtă ă ă ă ă acesta-i cel dintâi sentiment pe care ele îl cer de la dragoste. Chiar şi cea mai stricat dintre ele pretinde, înainte de orice,ă s fie iertat pentru trecut, atunci când îşi vinde viitorul, şiă ă se str duieşte s -l fac pe iubitul ei s în eleag c eaă ă ă ă ţ ă ă d ruie, pentru nişte bucurii de nest vilit, toat onoarea peă ă ă care oamenii i-o vor refuza. Nu exist femeie care, primind laă ea acas , pentru întâia oar , un b rbat tân r, şi g sindu-seă ă ă ă ă singur cu el, s nu gândeasc la aceste lucruri; mai alesă ă ă dac , aşa cum era cazul cu Charles de Vandenesse, tân rulă ă este bine f cut sau inteligent. Tot aşa, sunt pu ini tineri careă ţ s nu-şi f ureasc anumite visuri tainice, întemeindu-se peă ă ă unul dintre miile de gânduri îndrept ite de iubirea lorăţ înn scut pentru femeile frumoase, inteligente şi nefericite,ă ă cum era doamna d’Aiglemont.

Aşa încât, atunci când i se anun sosirea domnului deţă Vandenesse, marchiza se sim i tulburat ; iar el se sim iţ ă ţ aproape ruşinat, în ciuda siguran ei de sine, care la unţ diplomat este oarecum obligatorie. Marchiza îns luă ă numaidecât acea înf işare binevoitoare din care femeile îşiăţ fac ad post împotriva interpret rilor de vanitate. Oă ă asemenea atitudine exclude orice aparen de pref c torieţă ă ă şi, ca s spunem aşa, las loc şi sentimentului, temperându-lă ă sub formele polite ii. Femeile, în asemenea împrejur ri,ţ ă r mân cât de mult vor în acea situa ie echivoc , stând ca laă ţ ă o r spântie ce poate duce, deopotriv , spre respect, spreă ă indiferen , spre desp r ire ori spre dragoste.ţă ă ţ

Numai la treizeci de ani o femeie e în stare s cunoască ă resursele unei atari situa ii. Ea ştie, la aceast vârst , sţ ă ă ă râd , s glumeasc , s cocheteze, f r s se compromit . Eaă ă ă ă ă ă ă ă are atunci tactul necesar pentru a ataca toate coardele sensibile ale unui b rbat şi pentru a studia ce sunete poateă s scoat din ele. T cerea ei este tot atât de primejdioas caă ă ă ă şi cuvântul. Nu v ve i da seama niciodat dac , la această ţ ă ă ă vârst , ea este sincer sau mincinoas , dac -şi bate joc sauă ă ă ă

107

e de bun -credin în m rturisirile sale. Dup ce i-a dată ţă ă ă ţ dreptul s te înfrun i cu ea, dintr-o dat , printr-un cuvânt,ă ţ ă printr-o privire, printr-unul dintre acele gesturi c ruia îiă cunoaşte întreaga putere, curm lupta, te p r seşte şiă ă ă r mâne st pâna secretului t u, liber s te distrug cu oă ă ă ă ă ă glum , liber s se preocupe de tine, ocrotit deopotriv şiă ă ă ă ă de sl biciunea ei şi de for a ta.ă ţ

Cu toate c , în timpul primei vizite, marchiza se situa peă un teren neutru, ea ştiu s p streze o înalt demnitate deă ă ă femeie. Tainicele sale dureri plutir mereu peste veselia-iă pref cut , ca un nor sub ire ce nu ascunde întru totulă ă ţ soarele. Vandenesse plec , dup ce gustase în această ă ă conversa ie delicii nemaiîncercate; ramase îns convins cţ ă ă marchiza era dintre acele femei a c ror cucerire cost preaă ă scump spre-a mai încerca s le iubeşti.ă

„Ar fi, îşi zise el plecând, un sentiment aiurea, o leg tură ă care l-ar otr vi pân şi pe un sub-şef ambi ios! Totuşi, dacă ă ţ ă aş vrea eu…”

Acest fatal dac aş vrea eu!ă i-a pierdui totdeauna pe ambi ioşi. În Fran a, amorul-propriu duce la pasiune. Charlesţ ţ mai veni pe la doamna d’Aiglemont, şi i se p ru a observa că ă ei îi face pl cere s stea de vorb cu el. În loc s se arunceă ă ă ă naiv în fericirea de a iubi, el vru atunci s joace un rol dublu.ă Încerc s par pasionat, pe urm s analizeze receă ă ă ă ă desf şurarea intrigii începute, s fie şi îndr gostit şiă ă ă diplomat; era. Îns generos şi tân r, un asemenea examenă ă avea s -l conduc la o dragoste f r margini; c ci, pref cută ă ă ă ă ă ă sau natural , marchiza era, oricum, mai tare decât el.ă

De fiecare dat , dup ce pleca de la doamnaă ă d’Aiglemont, Charles st ruia în neîncrederea lui şi îşiă supunea unei analize severe, ce-i ucidea propriile emo ii,ţ toate st rile progresive prin care-i trecea sufletul.ă

„Ast zi, îşi spunea el dup cea de-a treia vizit , m-a f cută ă ă ă s în eleg c a fost foarte nefericit şi foarte singur în via ,ă ţ ă ă ă ţă c , f r fiica ei, şi-ar dori fierbinte moartea. A fost de oă ă ă resemnare des vârşit . Or, eu nu sunt nici fratele, niciă ă

108

duhovnicul ei, de ce-mi dest inuieşte necazurile sale? Mă ă iubeşte.”

Peste dou zile, la plecare, el apostrofa obiceiurileă moderne:

„Iubirea ia culoarea fiec rui veac. În 1822 ea esteă doctrinar . În loc s fie dovedit , ca odinioar , prin fapte, eă ă ă ă discutat , tr nc nit , e pus în discursuri de tribun . Femeileă ă ă ă ă ă sunt reduse acum la trei mijloace: mai întâi ele pun în discu ie dragostea noastr şi ne refuz puterea de a iubiţ ă ă atâta cât iubesc ele. Cochet rie! veritabil sfruntare, pe careă ă marchiza mi-a aruncat-o ast -sear ! Dup care, se declară ă ă ă foarte nefericite, spre-a provoca generozitatea noastră natural sau amorul nostru propriu. Ce tân r nu se simteă ă m gulit s consoleze o mare nefericire? În sfârşit, mai au şiă ă mania virginit ii! Pesemne c -şi va fi închipuind c o credăţ ă ă cu totul fraged . Buna mea credin poate deveni pentru eaă ţă o excelent specula ie.”ă ţ

Într-o zi, îns , dup ce îşi m cinase gândurile-i pline deă ă ă îndoieli, se întreb dac marchiza este sincer ; dac atâteaă ă ă ă suferin e pot fi jucate, de ce s se prefac resemnat ? Tr iaţ ă ă ă ă într-o singur tate adânc şi mistuia În t cere mâhniri pe careă ă ă abia le l sa s se b nuiasc prin accentul mai mult sau maiă ă ă ă pu in ap s tor al unei interjec ii. Din acea clip , Charlesţ ă ă ţ ă c p t un interes deosebit pentru doamna d’Aiglemont.ă ă ă Totuşi, venind la obişnuita întâlnire, devenit necesar şiă ă unuia şi celuilalt, la ora rezervat printr-un instinct mutual,ă Vandenesse înc o socotea pe iubita lui mai mult dibaceă decât sincer , iar ultimul lui cuvânt era: „Hot rât, femeiaă ă aceasta este foarte istea ”. El intr , o v zu pe marchiz înţă ă ă ă atitudinea preferat , atitudine plin de melancolie; ridică ă ă ochii spre el, f r s fac vreo mişcare, şi îi arunc unaă ă ă ă ă dintre acele priviri adânci ce seam n cu un surâs. Doamnaă ă d’Aiglemont exprima o încredere, o prietenie sincer , însă ă niciun pic de iubire. Charles se aşez într-un fotoliu şi nuă putu s rosteasc niciun cuvânt. Era tulburat de una dintreă ă acele senza ii pentru care cuvânt de lipsesc.ţ

109

— Ce ave i? îi spuse ea cu glas dulce.ţ— Nimic… Ba da, relu el, m gândesc la un lucru careă ă

nu v-a interesat niciodat .ă— Anume?— Eh… la Congresul care s-a sfârşit.— Şi, spuse ea, ar fi trebuit s v duce i la acel Congres?ă ă ţUn r spuns direct ar fi fost cea mai gr itoare şi cea maiă ă

delicat declara ie; Charles îns nu-l rosti. Fa a doamneiă ţ ă ţ d’Aiglemont v dea o candoare prieteneasc , ce spulberaă ă toate calculele vanit ii, toate speran ele iubirii, toateăţ ţ suspiciunile diplomatului; ea ignora sau p rea s ignore cuă ă totul faptul c este iubit ; iar atunci când Charles, încurcată ă de-a binelea, se închise în sine, fu silit s -şi m rturisească ă ă faptul c el nici nu f cuse şi nici nu spusese nimic care s -i fiă ă ă dat dreptul doamnei marchize s se gândeasc la iubirea lui.ă ă

Domnul de Vandenesse o g si în acea sear pe marchiză ă ă aşa cum fusese totdeauna; simpl şi afectuoas , sincer înă ă ă durerea ei, fericit ca are un prieten, mândr c a întâlnit ună ă ă suflet care ştie s -l în eleag pe al ei; ea nu se gândea laă ţ ă mai mult şi nu-şi închipuia c o femeie s-ar putea l saă ă sedus pentru a doua oar ; cunoscuse îns iubirea şi oă ă ă p stra, înc sângerând , în adâncul inimii sale; nu-şi imaginaă ă ă c fericirea ar putea s -i aduc unei femei a doua oară ă ă ă farmecele sale, c ci nu credea numai în spirit, ci şi în inim ;ă ă iar pentru ea, dragostea nu era o seduc ie, ci întrunea toateţ seduc iile nobile.ţ

În acea clip , Charles redeveni tân r, fu subjugat deă ă str lucirea unui caracter atât de ales şi vru s fie ini iat înă ă ţ toate tainele acelei existen e, veştejite mai degrab deţ ă soart decât de greşeal . Doamna d’Aiglemont nu-i aruncă ă ă prietenului s u decât o singur privire atunci când îl auziă ă cerându-i socoteal despre prisosul de mâhnire ce punea peă chipul s u toate armoniile triste ii; dar privirea aceea adâncă ţ ă fu ca pecetea de pe un contract solemn.

— S nu-mi mai pui asemenea întreb ri, spuse ea. Auă ă trecut patru ani de când, într-o zi ca aceasta, cel care mă

110

iubea, singurul b rbat pentru fericirea c ruia mi-aş fiă ă sacrificat pân şi cinstea, a murit, şi a murit ca s -mi salvezeă ă onoarea. Dragostea noastr s-a stins tân r , pur , plin deă ă ă ă ă iluzii. Înainte de a m fi l sat cucerit de o iubire spre careă ă ă m împingea o fatalitate f r seam n, fusesem cucerit deă ă ă ă ă ceea ce le pierde pe atâtea tinere fete, de un b rbat nul, dară cu o înf işare pl cut . C s toria a scuturat frunzeleăţ ă ă ă ă n dejdilor mele una câte una. Ast zi am pierdut şi fericireaă ă legitim şi acea fericire c reia i se zice criminal , f r s fiă ă ă ă ă ă cunoscut aceast fericire. Nu-mi mai r mâne nimic. Dac n-ă ă ăam ştiut s mor, sunt datoare cel pu in s fiu credincioasă ţ ă ă amintirilor mele.

Spunând aceste cuvinte, nu plânse, îşi plec ochii şi îşiă r suci uşor degetele, pc care şi le împreunase cu gestul eiă obişnuit. Vorbise simplu, dar tonul glasului s u era cel ală unei dezn dejdi tot atât de mari pe cât p rea s -i fi fostă ă ă iubirea, şi nu-i mai l sa lui Charles nicio speran .ă ţă

Aceast crunt existen tradus în trei fraze şiă ă ţă ă comentat printr-o r sucire de mân , aceast crud durere aă ă ă ă ă unei femei pl pânde, aceast pr pastie de sub un chip atâtă ă ă de frumos, în sfârşit, melancoliile şi lacrimile unui doliu de patru ani îl fascinar pe Vandenesse, care r mase t cut şiă ă ă mic înaintea acestei mari şi nobile doamne: el nu-i mai vedea frumuse ile trupeşti atât de alese, atât de des vârşite,ţ ă ci sufletul de o extraordinar sensibilitate, întâlnise, înă sfârşit, acea fiin ideal , atât de fantastic visat , atât deţă ă ă puternic chemat de c tre to i cei ce pun via într-oă ă ţ ţă dragoste, o caut cu ardoare şi mor f r s se fi putută ă ă ă bucura totdeauna de toate aceste comori visate.

Ascultând vorbele ei şi privindu-i frumuse ea sublim ,ţ ă Charles g si c gândurile lui erau m rginite, c neputin a înă ă ă ă ţ care se afla de a-şi alege cuvintele dup în l imea aceleiă ă ţ scene, atât de simpl şi atât de elevat totodat , el r spunseă ă ă ă cu considera iile comune despre soarta femeilor.ţ

— Doamn , trebuie s ştim s ne uit m durerile, sau să ă ă ă ă ne s p m mormântul, spuse el.ă ă

111

Ra iunea îns se dovedeşte totdeauna meschin înţ ă ă preajma sentimentului; una este în mod firesc m rginit , caă ă tot ceea ce este pozitiv, iar cel lalt este infinit. A cugeta,ă atunci când ar trebui s sim i, este tipic sufletelor f r aripi.ă ţ ă ă Vandenesse p str deci t cerea, privi îndelung la doamnaă ă ă d’Aiglemont şi plec , în prada noilor gânduri ce i-o înf işauă ăţ şi mai m rea pe femeia iubit , el se asem n cu un pictoră ţă ă ă ă care, dup ce luase ca tipuri vulgarele modele din atelierulă s u, întâlneşte deodat pe ă ă Mne mosyne de la Muzeu, cea mai frumoas şi cea mai pu in apreciat dintre statuileă ţ ă antice.

Charles se îndr gosti cu totul. O iubea pe doamnaă d’Aiglemont cu acea bun credin a tinere ii, cu aceaă ţă ţ fervoare ce comunic primelor iubiri o gra ie inefabil , oă ţ ă candoare pe care b rbatul n-o reg seşte decât ruine, atunciă ă când, mai târziu, se îndr gosteşte iar şi: delicioase pasiuni,ă ă mai totdeauna savurate cu deliciu de c tre femeile ce le-auă f cut s se nasc , pentru c la frumoasa vârst de treizeciă ă ă ă ă de ani, culme poetic a vie ii unei femei, ea îi poate cuprindeă ţ întregul curs şi poate s vad la fel de bine în trecut ca şi înă ă viitor. Atunci femeile cunosc întregul pre al iubirii şi seţ bucur de ea cu teama c o vor pierde; atunci sufletul loră ă este înc frumos de tinere ea care le p r seşte, iar pasiuneaă ţ ă ă lor sporeşte mereu, pe m sur ce viitorul le însp imânt .ă ă ă ă

„M-am îndr gostit, îşi spunea de data aceastaă Vandenesse, plecând de la marchiz , şi, spre nenorocireaă mea, am dat de o femeie legat de amintirile ei. Lupta eă grea împotriva unui mort care nu mai este aici, care nu mai poate s s vârşeasc nicio prostie, care nu mai poateă ă ă pricinui nicio sup rare şi din care nu se mai v d decâtă ă frumoasele-i calit i. Nu-nseamn , oare, a vroi s detroneziăţ ă ă perfec iunea, când te apuci s ucizi farmecele din amintiri şiţ ă visele ce supravie uiesc unui iubit pierdut, tocmai pentru cţ ă el n-a trezit decât doruri, tot ceea ce are dragostea mai frumos şi mai ispititor?”

Aceast trist cugetare, datorit descuraj rii şi temerii deă ă ă ă

112

a nu izbuti, prin care încep toate adev ratele iubiri, fu cel dină urm calcul al diploma iei sale ce se spulbera. De-atunci, elă ţ nu mai avu niciun gând ascuns, deveni juc ria dragostei luiă şi se pierdu în nimicurile acelei fericiri inexplicabile ce se hr neşte cu un cuvânt, cu o t cere, cu o n dejde vag . Vruă ă ă ă s iubeasc platonic, veni în fiecare zi s respire aerul peă ă ă care-l respira doamna d’Aiglemont, aproape c se incrust înă ă casa ei şi o întov r şi pretutindeni, cu tirania unei pasiuniă ă care îşi uneşte egoismul cu devotamentul cel mai absolut.

Dragostea îşi are instinctul s u, ea ştie s g sească ă ă ă drumul inimii, aşa cum şi cea mai pl pând gâz merge spreă ă ă floarea ei cu o vrere de nest vilit, ce nu se însp imânt deă ă ă nimic. Aşa încât, atunci când un sentiment este adev rat,ă soarta lui poate fi pus la îndoial . Nu are, deci, dreptate oă ă femeie s cad în toate chinurile spaimei, dac se gândeşteă ă ă c via a ei depinde de mai mult sau mai pu in sinceritate,ă ţ ă ţ ă t rie, st ruin pe care iubitul ei o va pune în dorin ele lui?ă ă ţă ţ

Or, îi e cu neputin unei femei, unei so ii, unei mame sţă ţ ă se apere împotriva dragostei unui b rbat tân r; singurulă ă lucru ce-i st în putere este de a nu mai continua s -l vad ,ă ă ă din clipa în care îşi d seama de acea tain a inimii de care oă ă femeie îşi d întotdeauna seama. Dar o asemenea hot râreă ă pare prea decisiv pentru ca o femeie s-o mai poat lua la oă ă vârst când c snicia apas , plictiseşte şi oboseşte, cândă ă ă afec iunea conjugal de-abia mai înc lzeşte, dac nu cumvaţ ă ă ă însuşi so ul n-a p r sit-o. Urâte, femeile sunt m gulite de oţ ă ă ă iubire ce le face frumoase; tinere şi fermec toare, ispitaă trebuie s fie la în l imea ispitelor lor, e imens ; virtuoaseă ă ţ ă un sentiment p mânteneşte sublim le face s caute nu ştiuă ă ce izb vire în îns şi m re ia sacrificiilor pe care ele leă ă ă ţ s vârşesc de dragul iubitului lor şi în gloria acestei lupteă grele. Totu-i o curs . De aceea nicio înv tur nu esteă ăţă ă destul de puternic pentru atât de mari tenta ii.ă ţ

Recluziunea poruncit odinioar pentru femeie în Grecia,ă ă în Orient, şi care devine la mod în Anglia, este singuraă pav z a moralei casnice; dar, sub imperiul unui asemeneaă ă

113

sistem, pl cerile lumii pier; nici societatea, nici polite ea, niciă ţ elegan a moravurilor nu mai sunt atunci posibile. Na iunileţ ţ trebuie s aleag .ă ă

Astfel, la câteva luni dup prima sa întâlnire cuă Vandenesse, doamna d’Aiglemont îşi v zu via a strânsă ţ legat de cea a tân rului diplomat şi se minun f r preaă ă ă ă ă mult tulburare şi aproape cu oarecare pl cere c amândoiă ă ă au aceleaşi gusturi şi aceleaşi gânduri. Oare ea împrumutase ideile lui Vandenesse, ori Vandenesse îşi însuşise chiar şi cele mai m runte capricii ale ei? Nu mai cercet nimic. Luată ă ă de curentul pasiunii, aceast minunat femeie îşi zise, cuă ă falsa bun credin a temerii:ă ţă

„Ah, nu! voi r mâne credincioas celui care a murită ă pentru mine”.

Pascal a spus: „A te îndoi de Dumnezeu înseamn aă crede în el”. Tot aşa, o femeie nu se ap r împotriva iubiriiă ă decât atunci când s-a şi îndr gostit. În ziua în care marchizaă îşi m rturisi c este iubit , se v zu şov ind între mii deă ă ă ă ă sentimente contrarii. Supersti iile experien ei îşi rostirţ ţ ă limbajul lor. Va fi fericit ? Va putea s afle bucuria în afaraă ă legilor din care societatea şi-a alc tuit, pe drept ori peă nedrept, morala? pân atunci, via a nu-i oferise decâtă ţ am r ciune. Era cu putin , oare, vreun deznod mânt fericită ă ţă ă pentru leg turile ce unesc dou fiin e desp r ite prină ă ţ ă ţ convenien ele sociale? Dar, de asemenea, oare fericireaţ totdeauna se pl teşte foarte scump? Şi-apoi, această ă fericire, atât de arz tor râvnit şi pe care-i atât de firesc s-oă ă cau i, se poate s-o g seasc , în sfârşit, şi ea? Curiozitateaţ ă ă pledeaz întotdeauna pentru cauza îndr gosti ilor, în toiulă ă ţ acestei dezbateri l untrice, sosi Vandenesse. Prezen a luiă ţ f cu s se risipeasc fantoma metafizic a ra iunii.ă ă ă ă ţ

Dac aşa se petrec transform rile succesive prin careă ă trece un sentiment, fie chiar trec tor, la un b rbat tân r şi laă ă ă o femeie de treizeci de ani, exist un moment când nuan eleă ţ se contopesc, când judec ile ăţ se adun în una singur , într-oă ă ultim cugetare ce se îngem neaz într-o singur dorin şiă ă ă ă ţă

114

o confirm . Cu cât împotrivirea a fost mai lung , cu atât maiă ă puternic devine atunci glasul iubirii. Aşadar, aici se încheie aceast lec ie, sau mai degrab acest studiu f cut peă ţ ă ă ecorşeu, dac ne este îng duit s împrumut m de la pictură ă ă ă ă una dintre expresiile ei cele mai pitoreşti; c ci întâmpl rileă ă de pân acum mai mult explic primejdiile şi mecanismulă ă iubirii, decât le zugr vesc. Dar, începând din aceast clip ,ă ă ă fiecare zi adaug culori acelui schelet, îl îmbrac în gra iileă ă ţ tinere ii, îi reînvie carnea, îi însufle eşte mişc rile, îi dţ ţ ă ă str lucirea, frumuse ea, seduc iile sim irii şi atrac iile vie ii.ă ţ ţ ţ ţ ţ

Charles o g si pe doamna d’Aiglemont îngândurat , iară ă când o întreb , cu acel ton emo ionat pe care dulcile magiiă ţ ale inimii îl f cur plin de duioşie: „Ce ave i?”, ea se feri s -iă ă ţ ă r spund . Sfioasa lui întrebare dovedea o des vârşită ă ă ă în elegere sufleteasc ; şi cu minunatul instinct al femeii,ţ ă marchiza în elese c plângerile sau exprimarea nefericiriiţ ă sale intime ar fi oarecum un fel de avansuri. Dac fiecareă dintre vorbele ei de pân aci aveau o semnifica ie în eleasă ţ ţ ă la fel de amândoi, în ce pr pastie avea s calce acum? Citi înă ă sine îns şi cu o privire lucid şi clar , t cu, iar t cerea ei fuă ă ă ă ă imitat de Vandenesse.ă

— Nu-mi e prea bine, spuse ea dup un timp,ă însp imântat de înalta semnifica ie a unei clipe în careă ă ţ graiul ochilor înlocuia cu totul neputin a cuvintelor.ţ

— Doamn , r spunse Charles cu o voce afectuoas , dară ă ă cumplit de emo ionat, sufletul şi trupul sunt un tot. Dac a iţ ă ţ fi fericit , a i fi tân r şi senin . De ce refuza i s -i cere iă ţ ă ă ă ţ ă ţ iubirii tot ceea ce iubirea nu v-a d ruit? Socoti i c via a vi s-ă ţ ă ţa sfârşit în clipa când, pentru dumneavoastr , ea începe?ă Încrede i-v în sufletul unui prieten. E-atât de dulce s fiiţ ă ă iubit!

— Sunt prea b trân , spuse ea, aşa încât nimic nu m-ară ă scuza dac n-aş continua s suf r ca şi în trecut. Deă ă ă altminteri, trebuie s iubeşti, spune i dumneavoastr ? Eiă ţ ă bine, eu nu trebuie s-o fac, şi nici nu pot. În afar deă dumneavoastr , a c rei prietenie arunc o brum de duioşieă ă ă ă

115

în via mea, nimeni nu-mi place, nimeni nu-mi va puteaţă şterge amintirile. Accept un prieten, dar aş fugi de un iubit. Şi-apoi, ar fi un gest generos din partea mea s schimb oă inim veştejit pe o inim tin r , s primesc iluzii pe care nuă ă ă ă ă ă le mai pot împ rt şi, s pricinuiesc o fericire în care eu n-aşă ă ă mai crede, sau pentru care aş tremura s n-o pierd? Eu aşă r spunde, poate, cu egoism la devotamentul s u, şi aşă ă calcula, atunci când ea ar sim i; memoria mea ar jigniţ bucuria pl cerilor sale. Nu, vede i dumneavoastr , iubireaă ţ ă din ii nu se mai înlocuieşte niciodat , în sfârşit, care b rbatţ ă ă mi-ar vroi inima, la pre ul acesta?ţ

Cuvintele ei, pline de o cochet rie cumplit , constituiauă ă cel din urm efort al în elepciunii.ă ţ

„Dac se descurajeaz , ei bine, am s r mân singur şiă ă ă ă ă credincioas .” Acesta fu gândul venit din inima doamneiă 1’Aiglemont şi fu pentru ea ceea ce este o ramur de salcieă prea slab de care se aga cel ce se îneac , înainte de a fiă ţă ă luat de ape.

Auzindu-i sentin a, Vandenesse tres ri f r voie, ceea ceţ ă ă ă impresion inima marchizei mai puternic decât toateă st ruin ele lui de pân aci. Ceea ce le emo ioneaz pe femeiă ţ ă ţ ă cel mai mult nu-i, oare, a feâsi în sufletele noastre duioşii gingaşe, sentimente tot atât de alese ca şi ale lor? C ci,ă pentru ele, duioşia şi ging şia sunt dovezi de ă adev r.ă Gestul lui Charles dezv luia o dragoste adev rat . Doamnaă ă ă d’Aiglemont recunoscu t ria afec iunii lui Vandenesse după ţ ă t ria durerii lui. Tân rul spuse calm:ă ă

— Poate c ave i dreptate. O nou dragoste, chinuri noi.ă ţ ăDup care schimb subiectul discu iei şi vorbi despreă ă ţ

lucruri indiferente; era îns în mod v dit tulburat, o privea peă ă doamna d’Aiglemont cu o aten ie concentrat , de parc oţ ă ă vedea pentru cea din urm oar . În sfârşit, se desp r i de eaă ă ă ţ spunându-i cu emo ie:ţ

— Adio, doamn .ă— La revedere, spuse ea, cu acea fin cochet rie al c reiă ă ă

secret nu apar ine decât femeilor alese.ţ

116

El nu r spunse şi plec .ă ăDup ce Charles nu mai fu acolo şi scaunul s u gol vorbiă ă

în locul lui, marchiza se l s cuprins de mii de regrete şi îşiă ă ă g si mii de vini. Dragostea realizeaz un progres enorm la oă ă femeie în clipa când ea îşi închipuie c a procedat prea pu ină ţ generos sau c a r nit un suflet delicat. Niciodat nu trebuieă ă ă s te sperii de sentimentele rele în dragoste, ele sunt foarteă binevenite; femeile nu cedeaz decât sub lovitura uneiă virtu i. ţ Iadul e pardosit cu inten ii buneţ nu este un paradox de predicator.

Vandenesse nu mai veni câteva zile. În fiecare sear , laă ora de întâlnire obişnuit , marchiza îl aştepta cu o ner bdareă ă plin de remuşc ri. S -i scrie ar fi fost o m rturisire; deă ă ă ă altfel, instinctul ei de femeie îi spunea c tân rul va reveni.ă ă În a şasea zi, valetul de cas îl anun . Niciodat ea nuă ţă ă ascultare numele acesta cu atâta pl cere. Bucuria oă înfricoş .ă

— Crunt m-a i pedepsit! îi spuse ea.ţVandenesse o privi cu un aer nedumerit.— V-am pedepsit? repet el. Dar pentru ce?ăCharles o în elesese perfect pe marchiz ; vroia îns s seţ ă ă ă

r zbune pentru suferin ele a c ror prad fusese din clipa înă ţ ă ă care ea i le pricinuise.

— De ce nu a i mai venit pe la mine? întreb ea zâmbind.ţ ă— Aşadar, nu a mai venit nimeni? spuse el, ca s nu deaă

un r spuns direct.ă— Domnul de Ronquerolles şi domnul de Marsay, tân rulă

d’Esgrignon au fost pe aici, unii ieri, altul – ast zi deă diminea , aproape vreme de dou ceasuri. Le-am v zut, miţă ă ă se pare, şi pe doamna Firmiani, şi pe sora dumneavoastr ,ă doamna de Listomère.

Alt suferin ! Durere de neîn eles pentru cei care nuă ţă ţ iubesc cu acel despotism cotropitor şi feroce, al c rui cel maiă m runt efect este o gelozie monstruoas , o dorin continuă ă ţă ă de a o smulge pe fiin a iubit de sub orice influen str inţ ă ţă ă ă de dragoste.

117

„Cum! îşi zicea în sine Vandenesse, a primit vizite, a v zut persoane mul umite, a stat de vorb cu ele, în vremeă ţ ă ce eu am stat singur şi nefericit!”

Îşi îngrop mâhnirea şi îşi arunc iubirea în adânculă ă inimii, aşa cum se arunc un sicriu în mare. Gândurile-i erauă dintre acelea ce nu se exprim niciodat , fulger toare caă ă ă acei acizi care ucid în timp ce se evapor . Fruntea îns i seă ă acoperi de nori, iar doamna d’Aiglemont se supuse instinctului de femeie, împ rt şindu-i acea triste e, f r s oă ă ţ ă ă ă în eleag . Nu îşi d duse seama de r ul ce-l f cuse, iarţ ă ă ă ă Vandenesse remarc acest lucru. £1 vorbi despre situa ia şiă ţ despre gelozia lui, ca de una dintre acele ipoteze despre care îndr gosti ilor le place s discute. Marchiza pricepuă ţ ă totul şi atunci fu atât de puternic tulburat , încât nu-şi putuă st pâni lacrimile.ă

Din acea clip , ei intrar în cerurile iubirii. Cerul şi iadulă ă sunt dou mari poeme care formuleaz singurele două ă ă puncte pe care se învârteşte existen a noastr ; bucuria şiţ ă durerea. Nu reprezint , oare, cerul, nu va reprezenta elă totdeauna imaginea infinitului sentimentelor noastre, ce nu va fi niciodat zugr vit decât în am nuntele lui, pentru că ă ă ă fericirea nu este decât una singur ? Pe când iadul nuă reprezint , oare, chinurile infinite ale durerilor noastre dină care putem face opera poetic , întrucât toate durerile suntă atât de deosebite între ele?

Într-o sear , cei doi îndr gosti i erau singuri, stând unulă ă ţ lâng altul, în t cere, şi preocupa i s contemple una dintreă ă ţ ă cele mai frumoase faze ale firmamentului, unul dintre acele ceruri pure peste care cele din urm raze ale soarelui aruncă ă nuan e uşoare, de aur şi de purpur . În clipa aceea a zilei,ţ ă treptata stingere a luminii pare a trezi sim minte duioase;ţă pasiunile noastre vibreaz molcom şi savur m tremurai nuă ă ştiu c rei cruzimi în mijlocul liniştii. Înf işându-ne fericirea înă ăţ imagini vagi, natura ne îmbie s ne bucur m de ea cât timpă ă se afl lâng noi, sau ne face s-o regret m atunci când piere.ă ă ă În asemenea clipe pline de farmec, sub bolta acelei lumini

118

ale c rei armonii tandre se unesc cu l untricele noastreă ă ispite, e greu s te împotriveşti dorurilor inimii, care cap tă ă ă atunci atâta vraj ! Atunci mâhnirea se topeşte, bucuriaă îmbat , durerea copleşeşte. Str lucirile serii sunt semnalulă ă m rturisirilor, şi le încurajeaz . T cerea devine maiă ă ă primejdioas decât cuvântul, comunicând ochilor întreagaă putere a nesfârşitului cerurilor pe care le oglindesc. Dacă vorbeşti, chiar şi cel mai neînsemnat cuvânt cap t atunci oă ă putere de nest vilit. Nu avem atunci lumin în glas, purpură ă ă în priviri? Oare cerul nu-i ca şi cum s-ar afla În noi, sau nu ni se pare c noi suntem în cer?ă

Vandenesse şi Julie – c ci, de câteva zile, ea se l saă ă numit ia modul acesta familiar de c tre cel pe care îi pl ceaă ă ă s -l numeasc Charlesă ă – st teau amândoi de vorb , dară ă subiectul adev rat al discu iei era destui de departe deă ţ cuvintele lor; şi, dac nu-şi mai d deau seama de în elesulă ă ţ vorbelor ce le rosteau, ascultau totuşi cu deliciu gândurile tainice pe care cuvintele le acopereau. Mâna ei se afla în cea a lui Vandenesse, şi marchiza i-o l sase f r a socoti că ă ă ă aceasta ar fi o favoare.

Se înclinar amândoi ca s priveasc una dintre aceleă ă ă maiestuoase privelişti pline de z pad , de str luciri deă ă ă ghea , de umbre cenuşii care acoper coastele fantasticilorţă ă mun i; unul dintre acele tablouri înc rcate de contrasteleţ ă dure dintre fl c rile roşii şi tonurile negre ee decorează ă ă cerurile cu o inimitabil şi fugar poezie; magnifice giulgiuriă ă în care se naşte soarele, frumos lin oliu în care el moare. Înţ acea clip , p rul doamnei d’Aiglemont atinse obrazul luiă ă Vandenesse; ea sim i uşoara atingere şi se înfior toat , iarţ ă ă el la fel; c ci treptat, amândoi ajunseser la una dintre aceleă ă crize inexplicabile, când liniştea transmite sim urilor oţ percep iune atât de fin , încât cea mai slab emo ieţ ă ă ţ stârneşte lacrimile şi revars triste ea, dac sufletul se află ţ ă ă cuprins În melancoliile sale, sau îi d ruie pl ceri de nespus,ă ă dac este cuprins de vârtejurile iubirii. Julie, aproape f r să ă ă ă vrea, strânse mâna prietenului s u. Strângerea ei delicată ă

119

d du curaj timidit ii îndr gostitului. Bucuriile acelei clipe şiă ăţ ă visele viitorului, totul se contopi într-o singur emo ie, aceeaă ţ a unei prime mângâieri, a castului şi modestului s rut peă care doamna d’Aiglemont îng dui s i se dea pe obraz, Peă ă cât de mic era acea favoare, pe-atât fu de puternic şi deă ă primejdioas . Spre nenorocirea amândurora, nu era niciă p rere, nici falsitate în ea. Fu în elegerea dintre dou sufleteă ţ ă frumoase, desp r ite prin tot ceea ce înseamn lege, uniteă ţ ă prin tot ceea ce în natur înseamn afec iune. În acea clip ,ă ă ţ ă generalul d’Aigiemont intr .ă

— S-a schimbat guvernul, spuse el. Unchiul dumneavoastr face parte din noul cabinet. Aşa încât, ave iă ţ cele mai frumoase şanse s fi i ambasador, domnuleă ţ Vandenesse.

Charles şi Julie se privir şi se înroşir . Aceast pudoareă ă ă mutual constitui înc o leg tur între ei. Amândoi avură ă ă ă ă acelaşi gând şi aceeaşi remuşcare; leg tur cumplit şi totă ă ă atât de puternic între doi tâlhari care au omorât un om, caă şi între doi îndr gosti i vinova i de un s rut. Trebuia dat ună ţ ţ ă r spuns marchizului.ă

— Eu nu mai vreau s plec din Paris, spuse Charles deă Vandenesse.

— Ştim de ce, replic generalul, afectând iste imea unuiă ţ om care descoper un secret. Nu vre i s -l p r si i peă ţ ă ă ă ţ unchiul dumneavoastr , ca s v declare moştenitor ală ă ă titlului s u de ă pair.

Marchiza fugi în camera sa, spunându-şi despre so ul eiţ aceste înfricoş toare cuvinte:ă

„Mai e şi dobitoc!”

aprilie 1832

120

IV. DEGETUL LUI DUMNEZEU

LA BIÈVRE

Între bariera Italiei şi bariera Sânté, de pe micul bulevard de la Jardin des Plantes, se desf şoar o perspectiv demnă ă ă ă s incinte chiar şi pe artistul sau c l torul cel mai blazat deă ă ă privelişti frumoase, Dac ve i urca pe micul deal, de undeă ţ începe s coteasc bulevardul, adumbrit de mari arboriă ă stufoşi, ca o fermec toare alee verde şi t cut de p dure,ă ă ă ă ve i vedea jos, în fa , o vale adânc , plin cu fabrici peţ ţă ă ă jum tate s teşti, pres rat cu pajişti, udat de apeleă ă ă ă ă întunecate ale râului La Bifevre, sau r ul Gobeliniloră

Pe versantul opus, câteva mii de acoperişuri, îngr m diteă ă asemenea capetelor unei mul imi, ad postesc mizeriileţ ă mahalalei Saint-Marceau. Cupola magnific a Panthéon-ului,ă domul cenuşiu şi melancolic de la Val de Grâce, domină falnic un întreg oraş aşezat ca un amfiteatru ale c rui trepteă sunt desenate bizar de întortocheatele str zi. De acolo,ă propor iile celor dou monumente par gigantice; fa de ele,ţ ă ţă locuin ele şi cei mai înal i plopi de pe vale par turti i.ţ ţ ţ

La stânga, l’Observatoire, prin ferestrele şi printre galeriile c ruia lumina se strecoar stârnind jocuri fantasticeă ă de umbre, se iveşte ca un spectru negru şi desc rnat. Iară mai departe, elegantul felinar de la Invalides arde între masele alb strii ale Luxembourg-ului şi turnurile sure aleă bisericii Saint-Suplice. Privite de acolo, liniile acestea arhitecturale apar amestecate cu frunzişuri şi cu umbre, supuse capriciilor unui cer care-şi schimb necontenită culoarea, lumina şi înf işarea, În dep rtare, edificiileăţ ă împodobesc z rile; jur-împrejur, şerpuiesc copaci leg n toriă ă ă şi c r ri câmpeneşti. La dreapta, printr-o larg despic tură ă ă ă ă la acest straniu peisaj, se z reşte lunga desf şurare de apeă ă albe ale canalului Saint-Martin, încadrat de pietre roşietice,

121

împodobit cu tei, m rginit de ă Greniers d’abondance8, construc ii într-adev r romane.ţ ă

În ultimul plan, vaporoasele coline de la Belleville, acoperite cu case şi cu mori, îşi contopesc detaliile cu v lurile de nori. Exist îns şi un alt oraş, pe care nu-l pute iă ă ă ţ vedea, culcat între şirul de acoperişuri ce m rgineşte valeaă şi acel orizont vag ca o amintire din copil rie; e o imensă ă cetate, pierdut ca într-un adânc de pr pastie între culmileă ă spitalului Pitié şi dealul cimitirului de l’Est, între suferin şiţă moarte; ea face s se aud un vuiet surd, asem n tor celuiă ă ă ă al oceanului mugind dedesubtul unei faleze ca pentru a spune: „Sunt aici”.

Când soarele îşi aşterne valurile-i de lumin pesteă aceast fa a Parisului, limpezindu-i şi flmdificându-i liniile;ă ţă când îi aprinde câteva geamuri, înveselindu-i acoperişurile, incendiindu-i crucile aurite, albindu-i zidurile şi transformându-i atmosfera într-un v l str veziu; când îiă ă creeaz nişte bogate contraste de umbre fantastice şi cândă cerul e de azur, p mântul fream t , iar clopotele vorbesc,ă ă ă atunci pute i admira de acolo dintre acele feerii elocvente peţ care imagina ia n-o va uita niciodat , pe care o ve iţ ă ţ idolatriza, îndr gostindu-v de ea ca de o minunată ă ă privelişte de la Napoli, de la Istanbul sau din Florida. Nicio vraj nu lipseşte din acest concert. Acolo murmur vuietulă ă lumii şi poetica tihn a singur t ii, glasul unui milion deă ă ăţ fiin e şi glasul lui Dumnezeu. Acolo doarme o capitalţ ă culcat sub paşnicii chiparoşi de la Père-Lachaise.ă

Într-o diminea de prim var , în clipa când soarele f ceaţă ă ă ă s str luceasc toate frumuse ile acelui peisaj, îl admiram,ă ă ă ţ rezemat de un ulm gros ce-şi scutura în vânt galbenele-i flori. Şi, la vederea acelor bogate şi sublime tablouri, mă gândeam cu am r ciune la dispre ul pe care-l dovedim,ă ă ţ pân şi în c r ile noastre, fa de ara noastr de azi.ă ă ţ ţă ţ ă Blestemam pe acei bie i bog taşi care, ştirbi i de frumoasaţ ă ţ

8 Hambarele publice, cl dite de Napoleon în 1807, ca depozit de grâneă de rezerv , pe bulevardul Bourdon, şi distruse în 1871.ă

122

noastr Fran , se duc s cumpere cu aur dreptul de a-şiă ţă ă dispre ui patria, vizitând, în galop şi examinând printr-unţ lornion priveliştile acelei Italii devenite atât de banale. Contemplam cu dragoste Parisul modern şi m cufundam înă vise când, deodat , zgomotul unei s rut ri îmi tulbură ă ă ă liniştea şi-mi izgoni filosofia.

Pe aleea dimpotriv , care încununeaz panta repede laă ă poalele c reia fream t apele, şi privind dincolo de podul deă ă ă peste râul Gobelinilor, z rii o femeie ce mi se p ru destul deă ă tân r înc , îmbr cat cu cea mai elegant simplitate şi ală ă ă ă ă ă c rei chip dulce p rea c reflect senina fericire a peisajului.ă ă ă ă Un b rbat tân r şi frumos l sa jos din bra e pe cel maiă ă ă ţ frumos copil ce se putea vedea, aşa încât n-am putut s -miă dau seama dac s rutarea fusese dat pe obrazul mameiă ă ă sau pe cel al b ie elului.ă ţ

Un acelaşi gând, tandru şi cald, str lucea în ochii, înă gesturile şi în zâmbetele celor dou tinere f pturi. Se luară ă ă de bra cu o atât de voioas promptitudine şi se apropiar cuţ ă ă o atât de minunat armonie de mişc ri încât, aten i numai laă ă ţ ei, nu b gar de seam prezen a mea acolo. Dar un alt copil,ă ă ă ţ nemul umit şi îmbufnat, şi care le întorsese spatele, îmiţ arunc nişte priviri pline de o expresie tulbur toare.ă ă L sându-l pe fratele s u s alerge singur tind înaintea, cândă ă ă înd r tul mamei şi al tân rului domn, copilul acesta, tot atâtă ă ă de frumos, tot atât de gra ios ca şi cel lalt, dar cu un trupţ ă mai împlinit, r mase mut, nemişcat, în atitudinea unui şarpeă împietrit. Era o feti .ţă

Plimbarea frumoasei femei şi a tovar şului ei avea cevaă maşinal. Poate c din distrac ie, ei se mul umeau s str bată ţ ţ ă ă ă mica distan dintre pode şi o tr sur oprit la cotituraţă ţ ă ă ă bulevardului, reluându-şi mereu scurta cale, oprindu-se, privindu-se, râzând, dup cum decurgea conversa ia lor,ă ţ rând pe rând însufle it , vis toare, glumea ori grav .ţ ă ă ţă ă

Ascuns de ulmul cel gros, admiram delicioasa scen , şiă f r îndoial c i-aş fi respectat tainele, dac nu aş fiă ă ă ă ă surprins pe fa a vis toarei şi taciturnei feti e umbra unuiţ ă ţ

123

gând mai adânc decât se potrivea vârstei sale. De câteva ori, dup ce mama şi tân rul domn, ajungând lâng ea, f ceauă ă ă ă cale întoars , feti a îşi aplecase iscoditoare capul şi aruncaseă ţ asupra lor, ca şi spre fratele s u, o privire furiş , într-adev ră ă ă extraordinar , Nimic îns n-ar putea s redeaă ă ă p trunz toarea fine e, r ut cioasa naivitate, crâncenaă ă ţ ă ă aten ie ce însufle eau fa a-i de copil, cu ochii uşorţ ţ ţ încerc na i, atunci când frumoasa doamn sau înso itorul eiă ţ ă ţ mângâiau buclele blonde şi atingeau cu dragoste gâtul pl pând ori albul guleraş al b ie elul, în clipa în care acesta,ă ă ţ copil reşte, încerca s mearg laolalt cu ei.ă ă ă ă

Era v dit patima de om matur de pe chipul sub irel ală ă ţ ciudatei feti e. Ea sau suferea, sau medita. Or, ceţ prevesteşte mai sigur moartea la aceste f pturi în floareă suferin a s l şluit în trup, sau îngândurarea prematur ceţ ă ă ă ă le devoreaz sufletele abia înmugurite? Poate c o mamă ă ă ştie acest lucru. În ce m priveşte, eu pân acum nu cunoscă ă înc nimic mai îngrozitor decât o îngândurare de om b trână ă pe o frunte de copil; nici blasfemia pe buzele unei fecioare nu e atât de monstruoas .ă

Aşa încât atitudinea aproape stupid a acelei copileă îngândurate, pu in tatea gesturilor ei, totul îmi stârniţ ă interesul. O examânam cu mult curiozitate. Îndemnat deă pornirea fireasc a observatorilor, o comparam cu frateleă s u, c utând s surprind apropierile şi deosebirile dintre ei,ă ă ă

Fata avea p rul brun, ochii negri şi o maturitate precoceă care constituiau un puternic contrast fa de p rul blond, deţă ă ochii verzi ca marea şi de gra ioasa sl biciune a b ie elului.ţ ă ă ţ P rea s tot aib vreo şapte-opt ani, b ie elul de-abia vreoă ă ă ă ţ patru. Erau îmbr ca i la fel. Privindu-i, totuşi, cu luareă ţ aminte, b gai de seam în guleraşele de la c m şile lor oă ă ă ă diferen destul de neînsemnat , dar care, mai târziu, îmiţă ă dezv lui un întreg roman trecut şi o întreag dram viitoare.ă ă ă Şi nu era vorba de cine ştie ce mare lucru; un tiv simplu m rginea guleraşul feti ei celei oacheşe, în timp ce oă ţ broderie dr gu împodobea pe cel al mezinului; faptul însă ţă ă

124

dezv luie o tain a inimii, o p rtinire tacit pe care copiii oă ă ă ă citesc în sufletul mamelor lor, de parc în ei ar exista spiritulă însuşi al lui Dumnezeu.

Nep s tor şi vesel, b laiul b ie el sem na cu o feti ,ă ă ă ă ţ ă ţă atât de fraged îi era pielea alb , atât de gingaşe îi erauă ă mişc rile şi atât de dulce înf işarea; pe când feti a, în ciudaă ăţ ţ maturit ii ei, în ciuda frumuse ii tr s turilor şi a str luciriiăţ ţ ă ă ă tenului, sem na cu un b ie el boln vicios. Ochii-i vii, goli i deă ă ţ ă ţ acea umed vapoare ce d atâta farmec privirilor unui copil,ă ă p reau a fi fost, ca ochii curtezanelor, usca i de un focă ţ l untric. În sfârşit, albea a ei avea nu ştiu ce nuan mat ,ă ţ ţă ă m slinie, simptom al unei firi aprige.ă

De dou ori fr iorul ei venise s -i ofere, cu o ging şieă ăţ ă ă emo ionant , cu o privire dr g stoas , cu un chip expresivţ ă ă ă ă ce l-ar fi fermecat pe Charlet, micu-i corn de vân toare înă care sufla din când în când; de fiecare dat îns , ea nu-iă ă r spunsese decât cu o privire crunt la fraza: „Poftim,ă ă Hélène, îl vrei şi tu?” rostit cu un glas tandru.ă

Şi, sumbr şi cumplit sub mâna-i nep s toare înă ă ă ă aparen , feti a tres rea, ba chiar se şi înroşea destul deţă ţ ă puternic, atunci când fratele s u se apropia de ea; micu ulă ţ îns nu p rea s -şi dea seama de neagra mohoreal a suroriiă ă ă ă sale, iar aceast bun tate a lui plin de aten ii izbutea să ă ă ţ ă fac s contrasteze adev rata fire a copil riei cu greauaă ă ă ă îngândurare a omului matur, de pe acum înscris pe fa aă ţ feti ei şi care de pe acum o şi înnegura cu întuneca i-i nori.ţ ţ

— M mico, Hélène nu vrea s se joace! strig micu ul,ă ă ă ţ care, ca s -şi exprime ciuda se folosi de o clip când mamaă ă sa şi tân rul domn se opriser t cu i pe podul de peste râulă ă ă ţ Gobelinilor.

— Las-o, Charles. Ştii bine c ea-i bosumflat totdeauna!ă ăCuvintele acestea, rostite f r niciun gând de c treă ă ă

mam , care pe urm se şi întoarse brusc împreun cu tin rulă ă ă ă domn, umplur de lacrimi ochii micu ei Hélène. Ea şi leă ţ mistui în t cere, arunc spre fratele s u una dintre aceleă ă ă priviri profunde ce mi se p reau de neîn eles, şi contemplă ţ ă

125

apoi cu o c ut tur sinistr povârnişul pe vârful c ruia seă ă ă ă ă afla b iatul, pe urm râul La Bièvre, pode ul, peisajul şi peă ă ţ mine.

Temându-m s nu fiu z rit de fericita pereche, c reia deă ă ă ă bun seam i-aş fi tulburat întâlnirea, m retr sei încetişor şiă ă ă ă m dusei în spatele unui gard de tufişuri de soc ale c roră ă frunze m ascunser cu totul de orice privire.ă ă

M aşezai liniştit pe vârful povârnişului, privind în tihnă ă când spre frumuse ile schimb toare ale peisajului, când spreţ ă încrâncenata feti pe care înc mai aveam putin a s-oţă ă ţ z resc prin spa iul dintre gard şi tulpina socului pe care îmiă ţ sprijineam capul, cam la acelaşi nivel cu bulevardul. Nemaiv zându-m , Hélène p ru agitat ; ochii-i negri mă ă ă ă ă c utar de-a lungul aleii, pe dup copaci, cu un interesă ă ă tulbure. Ce voi fi însemnând eu pentru ea?

În acea clip , râsul copil resc al lui Charles r sun înă ă ă ă t cere ca un ciripit de pas re. Frumosul domn, blond ca şiă ă b ie elul, îl purta în bra e, dansând, şi-l s ruta murmurându-iă ţ ţ ă acele jum t i de cuvinte f r şir, lipsite de în elesul loră ăţ ă ă ţ adev rat, pe care le spunem cu drag copiilor. Mama zâmbeaă de jocul lor, şi, din când în când, rostea, bineîn eles înţ şoapt , vorbe izbucnite v dit din inim , de vreme ceă ă ă înso itorul ei se oprea, fericit ca totul, şi o privea cu ochii-iţ albaştri plini de fl c ri şi de idolatrie.ă ă

Glasurile lor, amestecate cu glasul copilului, aveau în ele nu ştiu ce mângâiere. Scena aceasta fermec toare, înă mijlocul acelui peisaj magnific, rev rsa o ging şie deă ă neînchipuit. O femeie frumoas , alb , zâmbitoare, un copil ală ă iubirii, un b rbat str lucind de tinere e, un cer pur, în sfârşit,ă ă ţ toate armoniile firii se îmbinau pentru a bucura sufletul. Mă surprinsei zâmbind, de parc fericirea aceea ar fi fost a mea.ă Tân rul b rbat auzi sunând orele nou . Dup ce o îmbr işă ă ă ă ăţ ă duios pe tovar şa s , devenit grav şi aproape trist , seă ă ă ă ă întoarse la tilbury-ul s u, care porni domol, condus de ună servitor b trân. Gânguritul copilului drag se contopise cuă cele din urm s rut ri pe care i le d duse tân rul domn.ă ă ă ă ă

126

Apoi, când acesta se urc în tr sura sa şi când doamnaă ă asculta nemişcat tilbury-ul ce se îndep rta, privind după ă ă norul de praf l sat în urm pe aleea cea verde aă ă bulevardului, Charles alerg la sora lui lâng pode şi îi auziiă ă ţ spunându-i cu un glas de argint:

— De ce n-ai venit şi tu s - i iei la revedere de la bunulă ţ meu prieten?

V zându-l pe fratele s u pe povârnişul malului, Hélèneă ă arunc spre el cea mai îngrozitoare privire care s-a aprinsă vreodat în ochii unui copii şi îl îmbrânci cu un gest plin deă mânie. Charles alunec pe panta abrupt , se împiedic deă ă ă nişte r d cini care-l rostogolir n prasnic peste pietreleă ă ă ă ascu ite ale malului: îşi zdrobi fruntea, apoi, sc ldat Înţ ă sânge, se pr buşi în apele murdare ale râului. Valul seă sparse în mii de stropi negri sub frumosul lui cap b lai. Maiă auzii o clip ipetele ascu ite ale bietului micu , numaidecâtă ţ ţ ţ îns sunetele lui se stinser , în buşite de mocirla în careă ă ă disp ru sco ând un sunet greu ca al unui pietroi ce cade laă ţ fund. Fulgerul nu-i mai scurt decât a fost aceast c dere.ă ă S rii de unde m aflam şi coborâi pe o potec . Hélène,ă ă ă n ucit , ipa ascu it:ă ă ţ ţ

— Mam ! Mam !ă ăMama era acolo, lâng mine. Zburase ca o pas re. Dară ă

nici ochii mamei, nici ai mei nu puteau desluşi locul exact în care se pr buşise copilaşul. Apa neagr clocotea pe oă ă întindere enorm . Albia Bièvrei are aici o adâncime de zeceă picioare de mocirl . Copilul trebuia s moar în ea, era cuă ă ă neputin s fie salvat. La ceasul acela, în zi de duminic ,ţă ă ă totul era în repaos pe Bièvre nu sunt nici b rci, nici pescari.ă Nu v d nic ieri nici vreo pr jin cu care s sondez apaă ă ă ă ă duhnit , nici vreun om în dep rtare.ă ă

De ce, dar, s mai vorbesc despre acest accident sinistruă sau s povestesc taina acestei nenorociri? Poate c Hélène îlă ă r zbunase pe tat l s u. F r îndoial c gelozia ei eraă ă ă ă ă ă ă paloşul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, m cutremurai cândă o privii pe mam . La ce interogatoriu înfior tor avea s-oă ă

127

supun so ul ei, veşnicul ei judec tor? Iar ea târa cu sine ună ţ ă martor incoruptibil. Copil ria are fruntea transparent şi fa aă ă ţ diafan ; iar minciuna este pentru ea ca o lumin care-iă ă înroşeşte pân şi privirea. Nefericita doamn înc nu seă ă ă gândea la chinul care-o aştepta acas .ă

Ea privea râul Bièvre.

martie, 1831

VALEA TORENTULUI

Un asemenea eveniment trebuia s produc urm riă ă ă groaznice în via a unei femei, şi iat unul dintre ecourile celeţ ă mai cumplite care, din timp în timp, tulbur iubirea doamneiă d’Aiglemont.

Cu vreo doi-trei ani mai târziu, într-o sear , dup cin , laă ă ă marchizul de Vandenesse, pe-atunci în doliu dup tat l s u,ă ă ă şi care avea o moştenire de definitivat, venise un notar. Notarul acesta nu era m runtul notar al lui Steme, ci ună notar din Paris, vânjos şi gras, unul dintre acei oameni stimabili care s vârşesc o prostie în mod chibzuit, care teă calc vârtos pe-o ran tainic şi pe urm te întreab de ceă ă ă ă ă gemi. Dac , din întâmplare, afl ce au f cut prin ucigaşa loră ă ă prostie, î i spun; „Pe cinstea mea, habar n-am avut!” înţ sfârşit, era un prost nac de notar cinstit, care nu vedea înă via decât ţă acte.

Lâng diplomat se afla doamna d’Aigiemont. Generalulă plecase politicos, înc înainte de a se fi termânat masa, caă s -i duc pe cei doi copii ai s i la un spectacol, pe bulevard,ă ă ă la Ambigu-Comique ori la Gaieté. Deşi melodramele tulbură sim mintele, la Paris ele trec drept potrivite pentru copii, şiţă neprimejdioase, pe motiv c în ele nevinov ia biruieă ăţ totdeauna. Tat l plecase f r s mai aştepte desertul, atâtaă ă ă ă îl b tuser la cap fata şi fiul s u, ca s ajung la spectacolă ă ă ă ă înainte de ridicarea cortinei.

128

Notarul, netulburatul notar, incapabil s -şi pună ă întrebarea de ce şi-o fi trimi ând doamna d’Aiglemont copiiiţ şi so ul la spectacol f r s -i întov r şeasc , r m sese, dupţ ă ă ă ă ă ă ă ă ă mas , ca înşurubat în scaunul lui. O discu ie f cuse caă ţ ă desertul s se lungeasc destul de mult, iar servitoriiă ă z boveau cu servitul cafelei. Aceste incidente, care f ră ă ă îndoial c r peau un timp pre ios, îi smulgeau frumoaseiă ă ă ţ doamne nişte gesturi pline de ner bdare: putea fi comparată ă cu un cal de ras b tând din copit înainte de curs . Notarul,ă ă ă ă care nu se pricepea nici la cai, nici la femei, g sea că ă marchiza e o femeie pur şi simplu fermec toare şiă scânteietoare. Încântat c se afl în compania unei femei laă ă mod şi a unui om politic celebru, notarul povestea tot felulă de snoave; socotea drept aprobare zâmbetul silit al marchizei, pe care-o scotea din r bd ri, şi-i da înainte.ă ă

St pânul casei, în deplin acord cu tovar şa sa, îşi şiă ă îng duise, de mai multe ori, s p streze t cere atunci cândă ă ă ă notarul aştepta un r spuns elogios; dar, în timpul unor astfelă de t ceri semnificative, diavolul acela de om privea focul dină sob şi c uta anecdote. Pe urm , diplomatul recurse laă ă ă ceasornicul s u. În sfârşit, frumoasa doamn îşi puse p l riaă ă ă ă s plece, dar nu plec . Notarul nu vedea şi n-auzea nimic; seă ă sim ea fermecat de sine însuşi şi era sigur c o cucerise aşaţ ă de tare pe marchiz , încât o intuise locului.ă ţ

„Femeia asta, f r îndoial , are s -mi fie client ”, îşiă ă ă ă ă zicea el.

Marchiza sta în picioare, îşi punea m nuşile, îşi r suceaă ă degetele şi privea pe rând când spre marchizul de Vandenesse care-i împ rt şea ner bdarea, când spre notarulă ă ă care-i bombarda pe amândoi cu tirul spiritelor lui. La fiecare pauz pe care vrednicul om o f cea, frumoasa perecheă ă r sufla, spunându-şi printr-un semn: „În sfârşit, are să ă plece!” Nici vorb ins . Era un coşmar moral ce nu se puteaă ă încheia decât prin a-i mânia pe cei doi îndr gosti i, asupraă ţ c rora notarul ac iona ca un şarpe asupra unor p s ri,ă ţ ă ă împingându-i la cine ştie ce izbucnire de furie, chiar toiul

129

povestirii despre josnicele mijloace prin care du Tillet, un om de afaceri pe-atunci la mod , îşi realizase averea, şi ale c ruiă ă tic loşii erau detaliate meticulos de c tre snovosul notar,ă ă diplomatul auzi pendulul vestind orele nou ; v zu limpede că ă ă notarul lui era un imbecil pe care trebuia s -l dea f r jenă ă ă ă afar şi îi curm vorba cu un gest hot rât.ă ă ă

— Dori i cleştele, domnule marchiz? întreb notarul,ţ ă înmânându-i clientului s u cleştişorul.ă

— Nu, domnule, sunt nevoit s v cer s pleca i. Doamnaă ă ă ţ vrea s se duc dup copiii s i, iar eu voi avea cinstea s-oă ă ă ă înso esc.ţ

— S-a şi f cut nou ! Ca umbra trece timpul în companiaă ă oamenilor amabili, zise notarul, care de un ceas vorbea absolut singur,

Îşi c ut p l ria, veni apoi şi se înfipse înainteaă ă ă ă c minului, izbuti anevoie s -şi st pâneasc un sughi , şi-iă ă ă ă ţ spuse clientului s u, f r a vedea fulger toarele priviri peă ă ă ă care i le arunca marchiza:

— S rezum m, domnule marchiz. Afacerile înainte deă ă orice! Mâine, aşadar, vom trimite o cita ie prin care îl vomţ soma legal pe fratele dumneavoastr ; vom întocmiă inventarul şi pe urm , pe legea mea…ă

Notarul în elesese atât de greşit inten iile clientului s u,ţ ţ ă încât lua afacerea exact pe dos fa de instruc iunile pe careţă ţ acesta abia i le d duse. Incidentul era prea delicat pentru caă Vandenesse s nu fie silit s rectifice, de voie, de nevoie,ă ă planurile mitocanului notar, şi iar şi se încinse o discu ieă ţ care mai r pi un oarecare timp.ă

— Ascult , spuse în sfârşit diplomatul, dup un semn peă ă care i-l f cu tân ra doamn , mi-ai împuiat capul; vino mâineă ă ă la ora nou , împreun cu avocatul meu.ă ă

— Voi avea îns cinstea s v atrag aten ia, domnuleă ă ă ţ marchiz, c nu suntem siguri c -l vom întâlni mâine peă ă domnul Desroches şi, dac soma ia nu este înmânat pân -nă ţ ă ă prânz, termenul expir şi…ă

În acea clip , o tr sur intr în curte şi, la zgomotul f cută ă ă ă ă

130

de ea, biata doamn întoarse repede capul ca s -şi ascundă ă ă lacrimile ce i se ivir În ochi. Marchizul sun cu gândul s -iă ă ă porunceasc valetului s spun c plecase; generalul îns ,ă ă ă ă ă întors pe neaşteptate de la Gaietâ, ajunse înaintea valetului şi se ar t inându-şi cu o mân fiica ai c rei ochi erau roşii,ă ă ţ ă ă şi cu cealalt b ie elul mofluz şi înciudat.ă ă ţ

— Ce vi s-a întâmplat? îl întreb doamna pe so ul s u.ă ţ ă— Am s v povestesc mai târziu, r spunse generalul,ă ă ă

îndreptându-se spre un budoar de-al turi, a c rui uş eraă ă ă deschis şi unde z rise nişte jurnale.ă ă

Marchiza, nec jit , se trânti cu disperare pe o canapea.ă ăNotarul, care se crezu dator s fie gentil cu copiii, lu ună ă

ton copil ros şi-l întreb pe b ie el:ă ă ă ţ— Ei bine, micu ule, ce s-a jucat la comedie?ţ— Valea torentului, bomb ni Gustave.ă— Pe cinstea mea, spuse notarul, autorii de azi sunt pe

jum tate nebuni! ă Valea torentului! De ce nu Torentul, v ii?ă S-ar putea ca o vale s nu aib niciun torent, dar spunândă ă Torentul v ii,ă autorii ar fi indicat ceva hot rât, limpede,ă caracteristic, pe în eles. Dar s trecem peste asta şi s maiţ ă ă vedem: cum po i, oare, s dai de o dram într-un torent şiţ ă ă într-o vale? O s -mi r spunde i c ast zi principala atrac ie aă ă ţ ă ă ţ unor spectacole de soiul sta zace în decoruri, şi c titlulă ă stuia se refer la nişte astfel de decoruri foarte frumoase.ă ă

Te-ai distrat bine, ştrengarule? ad ug el, aşezându-seă ă înaintea copilului.

În clipa când notarul întreba ce dram putea s seă ă întâmple în adâncul unui torent, feti a marchizei întoarseţ încet capul şi începu s plâng . Mama era atât de tulburat ,ă ă ă încât nu v zu mişcarea fetei sale.ă

— Oh, da, domnule, eu m-am distrat bine, r spunseă copilul. Era în pies un copilaş tare dr gu , care era singură ă ţ pe lume, pentru c tat l s u nu putuse s -i fie tat . Şi,ă ă ă ă ă deodat , tocmai când ajunsese la mijlocul podului de pesteă torent, o matahal urât şi b rboas , îmbr cat toat -nă ă ă ă ă ă ă negru, l-a aruncat în ap , şi Hélène a început s plâng şi să ă ă ă

131

suspine; toat sala a început s ipe la noi şi tata ne-a luată ă ţ repede-repede şi ne-a scos afar .ă

Domnul de Vandenesse şi marchiza r maser amândoiă ă înm rmuri i şi cuprinşi parc de o durere ce le luase putereaă ţ ă de a gândi şi de a se mişca.

— Gustave, taci odat ! strig generalul. i-am spus c n-ă ă Ţ ăai voie s povesteşti nimic despre cele ce s-au întâmplat laă spectacol, şi-ai şi uitat vorbele mele.

— Ierta i-l, Senioria-voastr , domnule marchiz, spuseţ ă notarul, eu am s vârşit greşeala de a-l întreba, dar habar n-ăaveam de gravitatea…

— Nu trebuia s r spund , spuse tat l sup rat, privindu-ă ă ă ă ăşi fiul.

Cauza neaşteptatei întoarceri a copiilor şi a tat lui ap ruă ă atunci limpede şi diplomatului şi marchizei. Mama îşi privi fata, o v zu plângând şi se ridic s se duc la ea; fa a îns iă ă ă ă ţ ă se încrunt cumplit, cu toate semnele unei asprimi pe careă nimic n-o înfrâna.

— Ajunge, Hélène! îi spuse ea, du-te în budoar şi şterge iţ lacrimile.

— Ce-a greşit biata copil ? zise notarul, vrând să ă linişteasc totodat şi mânia mamei şi lacrimile fetei. E-aşaă ă de frumoas , încât trebuie s fie cel mai cuminte copil de peă ă lume; sunt foarte sigur, doamn , c ea nu v face decâtă ă ă bucurii. Nu-i aşa, feti o?ţ

Hélène o privi pe mama ei tremurând, îşi şterse lacrimile, încerc s ia o înf işare liniştit şi fugi în budoar,ă ă ăţ ă

— Şi-i sigur, doamn , spunea notarul dând înainte, că ă dumneavoastr sunte i o mama prea bun ca s nu v iubi iă ţ ă ă ă ţ copiii în mod egal. Sunte i, de altfel, prea virtuoas ca sţ ă ă nutri i acele triste p rtiniri ale c ror urm ri funeste ni seţ ă ă ă arat mai cu osebire nou , notarilor. Noi prefir m printreă ă ă degete societatea şi ni-i dat s vedem patimile în chipul loră cel mai hidos: interesul. Uneori câte o mam vrea s -iă ă dezmoşteneasc pe copiii so ului s u în folosul copiilor care-iă ţ ă sunt ei dragi; în vreme ce, alteori, so ul vrea, la rându-i, sţ ă

132

p streze o parte a averii chiar pentru copilul care a îndurată ura mamei lui. Şi se pornesc nişte lupte, şi nişte spaime, şi nişte acte, contra-înscrisuri, vânz ri false, şi fidel-comise; înă sfârşit, nişte potlog rii jalnice, pe cuvântul meu de cinste,ă jalnice! Alteori, ta ii îşi cheltuiesc via a ca s -şiţ ţ ă dezmoşteneasc fiii, furând bunul so iilor lor… Da, furând,ă ţ sta-i cuvântul. Vorbeam de o dram : ah! v încredin ez c ,ă ă ă ţ ă

dac am putea noi s dezv luim taina anumitor dona ii,ă ă ă ţ autorii noştri ar putea s fac din ele nişte tragedii burghezeă ă teribile. Habar n-am de ce puteri se folosesc femeile de izbutesc s fac ce vor; c ci, în ciuda aparen ei şi sl biciuniiă ă ă ţ ă lor, totdeauna ele sunt cele care câştig . Ah! pe mine, deă pild , nu izbutesc s m z p ceasc , nu. Ghicesc totdeaunaă ă ă ă ă ă pricina acelor p rtiniri care în societate sunt calificateă politicos drept de nel murit! So ii îns nu o ghicescă ţ ă niciodat , trebuie s recunoaştem. O s -mi r spunde i laă ă ă ă ţ asta c exist ging şii de…ă ă ă

Hélène, care se întorsese din budoar în salon împreună cu tat l s u, îl asculta pe notar cu aten ie şi îl în elegea aşaă ă ţ ţ de bine, încât arunc spre mama ei o privire tem toare,ă ă presim ind, cu întreg instinctul vârstei fragede, cţ ă împrejurarea aceea avea s sporeasc asprimea dojenitor ceă ă i se adresau. Marchiza îng lbeni şi-i ar t lui Vandenesse,ă ă ă printr-un gest de spaim , pe so ii ei, care privea gânditoră ţ florile de pe tapet. În acea clip , cu toate bunele saleă maniere, diplomatul nu se mai putu st pâni şi arunc spreă ă notar o privire ucig toare.ă

— Pofti i pe-aci, domnule, spuse el, îndreptându-se gr bitţ ă spre antreul salonului.

Notarul îl urm tulburat şi f r a-şi fi încheiat vorba.ă ă ă— Domnule, îi spuse cu o mânie st pânit marchizul deă ă

Vandenesse, care trântise în urma lui uşa de la salon, unde o l sase pe doamn împreun cu so ul ei; de la cin şi până ă ă ţ ă ă acum nu faci decât prostii şi nu spui decât dobitocenii. Pentru Dumnezeu! pleac odat ; ai s-ajungi s pricinuieştiă ă ă cele mai mari nenorociri. Dac eşti un notar excelent, r mâiă ă

133

la meseria dumitale; dar dac , din întâmplare, te afli întreă oameni, str duieşte-te sa fii mai cu b gare de seam …ă ă ă

Şi se întoarse în salon, p r sindu-l pe notar f r s -l maiă ă ă ă ă salute. Notarul r mase un timp cu totul tr snit, înlemnit, f ră ă ă ă a mai şti nici m car unde se afl . Când vuietele ce-i iuiau înă ă ţ urechi se potolir , i se p ru c aude gemete şi paşii unui du-ă ă ăte-vino prin salon, unde soneriile erau zguduite n prasnic, îiă fu fric s mai dea ochii cu marchizul de Vandenesse şi îşiă ă reg si folosin a picioarelor spre a-şi lua t lp şi a şi a dibui peă ţ ă ă ţ unde-i scara; la uşa ce ducea spre apartamente d du însă ă nas în nas cu vale ii ce se înghesuiau s alerge la ordineleţ ă st pânilor lor.ă

„Iat cum sunt to i aceşti mari seniori, îşi zise el, când, înă ţ sfârşit, se v zu în strad , c utând o cabriolet ; te îndeamnă ă ă ă ă s vorbeşti, te îmbie cu fel de fel de complimente, gândeştiă c -i înveseleşti, şi de unde! pân la urm te umilesc, te pună ă ă la respect, ba te mai şi arunc pe uş afar , f r pic de jen .ă ă ă ă ă ă În sfârşit, am fost cât se poate de spiritual, n-am spus nimic lipsit de bun-sim , necugetat ori nechibzuit. Pe legea mea,ţ m sf tuieşte s fiu cu mai mult b gare de seam ! P i euă ă ă ă ă ă ă cum am fost? Ah, fir-ar al dracului! sunt notar şi membru al Camerei mele. He-he! asta-i snoav de ambasador, inşiiă ştia n-au nimic sfânt. Mâine are s -mi explice dumnealuiă ă

cum de n-am f cut la el decât prostii şi cum de n-am spusă decât dobitocenii. Am s -i cer seam , adic am s -i cer s -miă ă ă ă ă dea seama de asta. Şi-apoi, oi fi şi greşit, poate… Pe legea mea, sunt bun-bunu s mi se cr pe capul! Ce mi-o fi trebuitţ ă ă mie asta?” Notarul se întoarse acas şi-i înf iş şi not ri eiă ăţ ă ă ţ enigma, povestindu-i punct cu punct întâmplarea din acea sear ,ă

— Dragul meu Crottat, excelen a-sa a avut perfectţ ă dreptate când i-a spus c n-ai f cut decât prostii şi n-ai spusţ ă ă decât dobitocenii.

— De ce?— Dragul meu, i-aş spune de ce, dac asta te-arţ ă

împiedica mâine s-o iei iar de la cap t, în alt parte. Eu, încă ă ă

134

o dat , î i amintesc numai s nu te mai apuci vreodat să ţ ă ă ă vorbeşti despre altceva decât despre afaceri atunci când ieşi în lume,

— Dac nu vrei s -mi spui, am s -l întreb mâine pe…ă ă ă— Doamne Dumnezeule, cei mai mari gugumani se

str duiesc s ascund lucruri ca astea şi tu i-nchipui c ună ă ă ţ ă ambasador are s i le spun ! M i Crottat, nu te-am v zută ţ ă ă ă niciodat aşa de lipsit de minte ca acum.ă

— Mul umesc, dr gu o!ţ ă ţ

25 mai 1834

V. CELE DOU ÎNTÂLNIRIĂ

VRAJA

Un fost ofi er de ordonan al lui Napoleon, pe care îl vomţ ţă numi doar marchizul sau generalul, şi care sub Restaura ieţ f cuse o mare avere, veni s -şi petreac zilele de bun stareă ă ă ă la Versailles, unde locuia într-o cas de ar , situat întreă ţ ă ă biseric şi bariera Montreuil, pe drumul ce d spre aleeaă ă Saint-Cloud. Serviciul lui de la Curte nu-i îng duia s seă ă îndep rteze de Paris.ă

Construit odinioar spre a sluji de ad post iubiriloră ă trec toare ale unui mare senior, pavilionul acesta avea nişteă dependin e foarte vaste. Gr dinile în mijlocul c rora eraţ ă ă aşezat îl desp r eau, şi pe dreapta şi pe sting , de cele din iiă ţ ă ţ case din Montreuil şi de cocioabele construite în preajma barierei; astfel f r a fi prea izola i, st pânii acesteiă ă ţ ă propriet i se bucurau, la doi paşi de oraş, de toate pl cerileăţ ă singur t ii. Printr-o ciudat contradic ie, fa ada şi uşa deă ăţ ă ţ ţ intrare a casei d deau de-a dreptul în drumul care poate că ă alt dat nu va fi fost prea umblat. Presupunere ce pare deă ă crezut, dac socotim c drumul ducea la frumosul pavilionă ă

135

zidit de Ludovic al XV-lea pentru domnişoara de Romans, şi c , înainte de a ajunge la el, un trec tor curios ar fi putută ă vedea, ici-colo, câteva casinouri ale c ror interioare şiă decoruri dezv luie rafinatele desfrâuri ale str buniciloră ă noştri, care, în dezm ul de care sunt învinui i, c utau totuşiăţ ţ ă s se închid în umbr şi în tain .ă ă ă ă

Într-o sear , de iam , marchizul, so ia şi copiii s i se aflauă ă ţ ă singuri în casa singuratic . Servitorii c p taser învoire s seă ă ă ă ă duc la Vandenesse, la celebrarea nun ii unuia dintre ei; şi,ă ţ socotind c şi s rb toarea Cr ciunului, care era tot în aceaă ă ă ă sear , le prilejuia o scuz valabil fa de st pânii lor, nu-şiă ă ă ţă ă f ceau gânduri c stau la petrecere oleac mai mult decât leă ă ă îng duia porunca de acas . Cu toate acestea, întrucâtă ă generalul era recunoscut drept un om ce nu pregeta niciodat sa se in de vorb cu o rapiditate uluitoare,ă ţ ă ă vinova ii dansau cu oarecare îngrijorare, dup ce oraţ ă întoarcerii acas trecuse. Ceasul b tuse de unsprezece, şiă ă niciun servitor nu sosise. Adânca t cere care domnea pesteă câmp îng duia s se aud , din r stimp, vuietul vântului deă ă ă ă iam printre ramurile negre ale copacilor, mugetul luiă împrejurul casei ori şuierul de prin lungile coridoare. Atât de straşnic limpezise înghe ul aerul, înt rise p mântul şiţ ă ă cuprinsese caldarâmurile, încât totul c p tase aceaă ă sonoritate aspr ale c rei sunete ne uimesc întotdeauna.ă ă Mersul greu al vreunui be iv întârziat ori uruitul vreuneiţ tr suri ce se întorcea spre Paris r sunau mai puternic şi seă ă auzeau mai de departe ca de obicei. Frunzele moarte, începând s se învolbure În de un vârtej brusc, foşneau peă pietrele din curte, dând glas nop ii, când ea ar fi trebuit sţ ă r mân mut . Era, aşadar, una dintre acele seri aspre careă ă ă smulg egoismului nostru câte o comp timire stearp laă ă adresa omului s rac on a celui c l tor şi fac s ni se pară ă ă ă ă atât de pl cut col işorul de lâng sob .ă ţ ă ă

În acea clip , familia strâns în salon nu era îngrijorată ă ă nici de lipsa servitorilor, nici de cei f r un c min, nici deă ă ă poezia de care str luceşte o sear de iarn . F r a-şi faceă ă ă ă ă

136

niciun fel de gânduri negre şi sim indu-se linişti i subţ ţ ocrotirea b trânului militar, so ia şi copiii se l sau în voiaă ţ ă bucuriilor pe care le d via a c minului atunci cândă ţ ă sentimentele nu sunt stânjenite, când afec iunea şiţ sinceritatea însufle esc şi cuvintele, şi privirile, şi ochii.ţ

Generalul era aşezat, sau mai bine zis cufundat, într-o berjer înalt şi înc p toare, în fa a şemineului în careă ă ă ă ţ str lucea un foc straşnic ce rev rsa o c ldur pl cut , semnă ă ă ă ă ă al unui ger n prasnic afar . Rezemat de sp tarul fotoliului, şiă ă ă uşor înclinat, capul bravului p rinte r mânea Într-o atitudineă ă a c rei indiferen v dea o linişte des vârşit , o dulceă ţă ă ă ă mul umire sufleteasc . Bra ele-i pe jum tate toropite,ţ ă ţ ă atârnând alene peste marginea berjerei, izbuteau s exprimeă intru totul acea impresie de fericire. Îl contempla pe cel mai mic dintre copiii s i, un b ie el în vârst de cinci ani, care, peă ă ţ ă jum tate gol, nu voia s se lase complet dezbr cat de c treă ă ă ă mama sa. Piciul zvârlea c maşa sau bone ica de noapte cuă ţ care marchiza îl amenin a din când în când; sta cu guleraşulţ brodat la gât, şi râdea ori de cite ori mama îl chema, v zândă c şi ea râde de nesupunerea lui copil reasc ; pe urm ,ă ă ă ă începea iar s se joace cu sora lui, tot atât de naiv , dar maiă ă r ut cioas şi vorbind mai desluşit decât el, ale c rui cuvinteă ă ă ă stâlcite şi idei confuze abia erau de în eles pentru p rin iiţ ă ţ s i. Micu a Moïna, mai mare decât el cu doi ani, stârnea prină ţ giumbuşlucurile-i de pe-acum feminine, hohote de râs necurmate, ce izbucneau ca nişte petarde şi p reau porniteă f r nicio pricin ; v zându-i îns pe amândoi cum seă ă ă ă ă rostogolesc prin fa a sobei, cum îşi arat f r sfialţ ă ă ă ă frumoasele trupuri durdulii cu forme delicate şi albe, cum îşi împreun buclele p rului negru şi blond şi cum îşi alipescă ă obr jorii trandafirii pe care bucuria s pa nişte gropi e suave,ă ă ţ fireşte c un tat şi mai ales o mam în elegeau mai bineă ă ă ţ micu ele lor suflete, de altfel de mult cunoscute şi de multţ îndr gite de ei. Cei doi îngeraşi f ceau s p leasc , fa deă ă ă ă ă ţă culorile vii ale ochilor lor luminoşi, fa de obrajii lorţă str lucitori şi fa de pielea lor alb , florile moalelui covor,ă ţă ă

137

teatru al zbenguielii lor, pe care se t v leau, se trânteau, seă ă luptau, se rostogoleau f r nicio grij .ă ă ă

Aşezat pe o canapea, de partea cealalt a şemineului,ă ă fa în fa cu so ul s u, mama sta înconjurat de tot soiulţă ţă ţ ă ă de pleduri şi în mân cu un pantof roşu, într-o atitudine deă senin tate deplin . Vaga-i severitate se stingea într-ună ă zâmbet dulce, uitat pe buzele sale. În vârst de vreo treizeciă şi şase de ani, ea mai p stra înc o frumuse e datorat rareiă ă ţ ă perfec iuni a tr s turilor chipului, c ruia c ldura, lumina şiţ ă ă ă ă fericirea îi da în acea clip o str lucire supranatural . Dină ă ă când în când, îşi lua privirile de la copii şi îşi întorcea ochii galeşi spre grava figur a so ului; şi uneori, întâlnindu-se,ă ţ privirile lor îşi împ rt şeau bucurii mute şi cuget ri profunde.ă ă ă

Generalul avea fa a foarte oacheş . Peste fruntea-i lat şiţ ă ă senin c deau câteva şuvi e de p r c runt. B rb teştileă ă ţ ă ă ă ă fulgere din ochii lui albaştri şi bravura înscris în ridurile deă pe obraji-i veştezi dovedeau c îşi câştigase cu trud greaă ă panglica roşie care-i înflorea Ia butoniera de la hain , în aceaă clip , nevinovatele bucurii exprimate de cei doi copii seă oglindeau în fizionomia lui viguroas şi hot rât , plin de oă ă ă ă blânde e şi de o candoare de nespus. Fostul c pitanţ ă redevenise mic, f r multe eforturi. Oare nu se află ă ă totdeauna un sentiment de dragoste pentru copil rie înă sufletul militarilor, care au cunoscut atât de profund nenorocirile vie ii încât ştiu s vad şi mizeriile for ei şiţ ă ă ţ privilegiile sl biciunii?ă

Mai încolo, la o mas rotund , luminat de nişte l mpiă ă ă ă astrale ale c ror str luciri puternice se luptau cu luminileă ă palide ale lumin rilor aşezate deasupra c minului, se afla ună ă tân r de treisprezece ani care parcurgea rapid paginile uneiă c r i groase. ipetele fratelui şi ale surorii nu-l tulburau, iară ţ Ţ chipul lui exprima curiozitatea tinere ii. Aceast lecturţ ă ă adânc se justifica prin captivantele minun ii din ă ăţ O mie şi una de nop i ţ şi printr-o uniform de licean. Sta nemişcat,ă într-o atitudine meditativ , cu un cot pe mas şi cu capulă ă sprijinit pe o min , ale c rei degete şi le trecea prin p rulă ă ă

138

negru. lumina c zându-i de-a dreptul pe fa , iar restulă ţă trupului r mânând în obscuritate, se asem na cu aceleă ă portrete negre în care Rafael s-a înf işat pe sine însuşiăţ concentrat, preocupat, cugetând la viitor.

Între aceast mas şi marchiz , lucra o înalt şi frumoasă ă ă ă ă domnişoar , aşezat înaintea unui gherghef peste care îşiă ă apleca şi îşi îndep rta ritmic capul cu p rul de abanosă ă piept nat artistic în care se reflecta lumâna. Hélène, eaă îns şi, constituia un spectacol. Frumuse ea ei se remarcaă ţ printr-un rar caracter de for şi de elegan . Deşi în l at aşaţă ţă ă ţ fel ca s formeze nişte linii vii împrejurul capului, p ru-i eraă ă atât de bogat încât, nesupus din ilor pieptenelui, se cârlion aţ ţ n struşnic la ceaf . Sprâncenele, foarte dese şi de formă ă ă regulat , contrastau cu albul pur al frun ii. Pe buzaă ţ superioar avea chiar câteva semne de virilitate ce schi au oă ţ uşoar umbr brun sub nasul grec ale c rui tr s turi erauă ă ă ă ă ă de o des vârşire aleas . Dar fermec toarea rotunzime aă ă ă formelor sale, candida expresie a celorlalte tr s turi,ă ă fr gezimea delicat a trupului, voluptuoasa moliciune aă ă buzelor, perfec iunea fe ei sale ovale şi mai ales puritateaţ ţ privirilor ei fecioreşti imprimau acestei viguroase frumuse iţ suavitatea feminin , încânt toarea modestie pe care oă ă pretindem de la aceşti îngeri ai p cii şi ai iubirii. Numai că ă nimic fragil nu exista în înf işarea acestei domnişoare, iarăţ inima ei trebuia s fie tot atât de blând , sufletu-i tot atât deă ă tare pe cât îi erau de minunate tr s turile şi pe cât îi era deă ă atr g tor chipul. T cea, ca şi fratele ei liceanul, p rând a fiă ă ă ă în prada uneia dintre acele fatale medita ii de tân rţ ă ă domnişoar adesea de nep truns nu numai pentru privirileă ă unui tat , ci chiar şi pentru perspicacitatea unei mame; aşaă încât era cu neputin s se ştie dac vagile umbre ceţă ă ă treceau pe chipul s u, ca nişte nori uşori pe un cer pur,ă trebuiau atribuite jocului de lumin sau vreunor necazuriă tainice,

Cei doi copii mai mari erau în acea clip uita i cu totul deă ţ tat l şi de mama lor. Totuşi, de câteva ori, o arunc tur deă ă ă

139

ochi întreb toare a generalului cuprinsese scena mut , care,ă ă în al doilea plan, înf işa o gra ioas împlinire a speran elorăţ ţ ă ţ pe care le îndrept ea zarva copil reasc plasat în prim-ăţ ă ă ăplanul acestui tablou casnic. Ilustrând via a omeneasc înţ ă grada ii treptate, figurile acestea alc tuiau un fel de poemţ ă viu. Luxul mobilelor ce împodobeau salonul, diversitatea de atitudini, deosebirile de culori ale veşmintelor, contrastele dintre aceste chipuri, atât de caracterizate prin diferen eleţ de vârst şi prin contururile pe care luminile le scoteau înă eviden , rev rsau peste aceste pagini umane tot belşugulţă ă de frumuse i cerute sculptorilor, pictorilor, scriitorilor, înţ sfârşit, t cerea şi iarna, singur tatea şi noaptea îşi ad ugauă ă ă m re ia lor la aceast compozi ie de un sublim naiv,ă ţ ă ţ fermec tor efect al naturii. Via a conjugal e plin de astfelă ţ ă ă de ore sfinte, a c ror vraj de nedescris se datoreaz poateă ă ă vreunui vis uitat dintr-o via mai bun . Raze cereşti seţă ă revars , f r îndoial , peste astfel de scene, h r zite s -lă ă ă ă ă ă ă r spl teasc pe om pentru o parte din mâhnirile ce le îndură ă ă ă şi s -l fac s accepte existen a. Pare c universul întreg eă ă ă ţ ă acolo, în fa a noastr , sub o form încânt toare, şi c îşiţ ă ă ă ă desf şur marile-i idei de ordine, iar via a social pledează ă ţ ă ă pentru legile sale, vorbind despre viitor.

Şi totuşi, în ciuda privirii duioase pe care Hélène o aruncă spre Abel şi Moïna, atunci când izbucneau în râs la vreo n zbâtie de-a lor, şi în ciuda fericirii zugr vite pe fa a eiă ă ţ lucid , atunci când îl contempla pe furiş pe tat l s u, ună ă ă sentiment de triste e adânc era înscris în gesturile. Înţ ă atitudinea şi mai ales în ochii-i adumbri i de genele lungi.ţ Mâinile-i albe şi puternice, peste care lumina trecea dându-le o roşea diafan şi aproape fluid , ei bine, mâinile eiţă ă ă tremurau. O singur dat , f r a se ocoli mutual, ochii ei şiă ă ă ă cei ai marchizei se înfruntar . Aceste dou fiin e seă ă ţ în eleser atunci printr-o privire grea, rece, respectuoas laţ ă ă Hélène, sumbr şi amenin toare la mam . Hélène îşi coborîă ţă ă numaidecât ochii pe gherghef, trase acul cu dib cie, şi multă ă vreme nu-şi mai în l capul, care parc -i deveni prea greuă ţă ă

140

de sus inut.ţOare s fi fost mama prea sever cu fiica sa şi s fiă ă ă

socotit necesar o asemenea severitate? S fi fost, oare,ă ă geloas pe frumuse ea Hélènei, cu care ea înc mai puteaă ţ ă rivaliza, dar numai folosindu-se de toate meşteşugurile toaletei? Sau fata va fi surprins la ea, ca multe alte fete atunci când încep s în eleag via a, nişte secrete pe careă ţ ă ţ aceast doamn , în aparen atât de religios credincioasă ă ţă ă datoriilor sale, credea c le înmormântase în inim adânc caă ă într-un mormânt?

Hélène ajunsese la o vârst când puritatea sufletească ă devine de o neînduplecare ce dep şeşte dreapta m sur laă ă ă care trebuie s r mân sentimentele, în unele min i, oă ă ă ţ greşeal cap t propor iile unei crime; imagina iaă ă ă ţ ţ influen eaz în asemenea cazuri conştiin a; şi, adeseori,ţ ă ţ tinerele fete exagereaz pedeapsa, pe m sura importan eiă ă ţ pe care ele o dau tic loşiilor, Hélène p rea a nu se socotiă ă demn de nimeni, O tain din via a ei de mai înainte, ună ă ţ accident poate, neîn eles la început, sporit îns deţ ă susceptibilit ile min ii ei influen ate de precepteleăţ ţ ţ religioase, p rea c de pu in vreme o coborâse roman iosă ă ţ ă ţ în propriii s i ochi. Schimbarea ei de conduit a început înă ă ziua când a citit, în recenta traducere a dramaturgiei str ine,ă frumoasa tragedie Wilhelm Tell, de Schiller. Dup ce oă mustrase pe fata sa c l sase s -i cad cartea din mân ,ă ă ă ă ă mama b gase de seam c tulburarea pricinuit de lectură ă ă ă ă în sufletul Hélènei provenea de la scena în care poetul stabileşte un fel de fr ie între Wilhelm Tell, care varsăţ ă sângele unui om pentru a salva un popor întreg, şi Johann Paricidul. Devenit umil , pioas şi reculeas , Hélène nu maiă ă ă ă râvnea s se duc la baluri. Niciodat nu mai fusese atât deă ă ă dr g stoas fa de tat l s u, mai ales atunci când marchizaă ă ă ţă ă ă nu era de fa la alint rile tinerei domnişoare. Cu toateţă ă acestea, dac exista o r ceal în afec iunea Hélènei fa deă ă ă ţ ţă mama sa, ea era atât de fin exprimat , încât generalul n-ăavea s -şi dea niciodat seama, oricât de grijuliu ar fi fostă ă

141

fa de unirea ce domnea în familia sa. Niciun om n-ar fi avutţă ochiul destul de p trunz tor spre a sonda adâncurile acestoră ă dou inimi de femei: una tân r şi generoas , cealaltă ă ă ă ă sensibil şi mândr ; cea din ii, comoar de iertare; cea de aă ă ţ ă doua, plin de fine e şi de iubire. Dac mama îşi mâhneaă ţ ă fiica printr-un despotism dibaci de femeie, despotismul ei nu era sim it decât de victim . De altminteri, numai întâmplareaţ ă f cu s se nasc toate aceste prezum ii insolubile, Pân înă ă ă ţ ă noaptea aceea, nicio lumin acuzatoare nu sc pase din celeă ă dou suflete; dar, între ele şi Dumnezeu, f r îndoial , seă ă ă ă ridica o tain sinistr .ă ă

— Gata, Abel, spuse marchiza, folosindu-se de o clipă când, t cu i şi osteni i, Moïna şi fratele ei st teau linişti i;ă ţ ţ ă ţ gata, b iete, haide, trebuie s v culca i…ă ă ă ţ

Şi, aruncându-i o privire poruncitoare, îl lu hot rât peă ă ă genunchi.

— Cum, zise generalul, este ora zece şi jum tate şiă niciunul dintre servitorii noştri nu s-a întors? Ah, tic loşii!ă Gustave, ad ug el, întorcându-se spre fiul s u, nu i-am dată ă ă ţ cartea aceea decât cu condi ia ca la ora zece s-o laşi; ar fiţ trebuit s-o închizi tu însu i la ora stabilit şi s te duci s teţ ă ă ă culci, aşa cum mi-ai promis. Dac vrei s fii un om deosebit,ă ă trebuie s - i faci din cuvânt o a doua religie şi s ii la el ca laă ţ ă ţ onoarea ta. Fox, unul dintre cei mai mari oratori ai Angliei, era deosebit mai ales prin frumuse ea caracterului s u.ţ ă Respectarea angajamentelor luate era principala lui calitate. În copil rie, tat l s u, un englez de vi veche, îi d duse oă ă ă ţă ă lec ie destul de straşnic pentru a l sa o impresie de neştersţ ă ă în mintea unui b iat. La vârsta ta, Fox venea, în timpulă vacan elor, în casa tat lui s u, care avea, ca to i engleziiţ ă ă ţ boga i, un parc destul de mare împrejurul castelului s u. Înţ ă acest parc se afla şi un chioşc vechi ce urma s fie dat jos şiă reconstruit într-un alt loc unde priveliştea era de-a dreptul încânt toare. Copiilor le place grozav s vad cum seă ă ă d râm o cas . Micu ul Fox ar fi vrut s -şi lungeasc vacan aă ă ă ţ ă ă ţ cu câteva zile, ca s asiste la d râmarea pavilionului aceluia;ă ă

142

tat l s u îns îi ceru s se prezinte la colegiu în ziua hot râtă ă ă ă ă ă pentru deschiderea cursurilor de aci, vrajb între tat şi fiu.ă ă Mama, ca toate mamele, îi lu parte micu ului Fox. Tat l îiă ţ ă f g dui atunci în mod solemn fiului sau c va amânaă ă ă d râmarea chioşcului pân la vacan a viitoare.ă ă ţ

Fox se întoarse la colegiu. Tat l crezu c un b ie el,ă ă ă ţ ocupat cu lec iile, va uita aceast întâmplare, şi porunci sţ ă ă fie d râmat chioşcul şi s fie reconstruit în locul cel lalt.ă ă ă Înd r tnicul copil îns nu se gândea decât la chioşcul acela.ă ă ă Când veni iar acas , prima lui grij fu s se duc s vadă ă ă ă ă ă b trâna cl dire; se întoarse îns la ora mesei tare mâhnit şi-iă ă ă spuse tat lui s u: „M-ai înşelat”. B trânul gentilom engleză ă ă spuse tulburat, dar plin de demnitate: „E adev rat, fiule, dară îmi voi îndrepta greşeala. Trebuie s ii la cuvântul dat maiă ţ mult decât la bog ie; pentru c a ine la cuvântul dat i iăţ ă ţ ţ aduce bog ie, dar toate bog iile nu şterg pata pe care i-oăţ ăţ ţ las pe conştiin nerespectarea cuvântului.” Tat l puse să ţă ă ă se reconstruiasc vechiul pavilion aşa cum fusese; pe urm ,ă ă dup ce a fost reconstruit, a poruncit s fie d râmat subă ă ă ochii fiului s u. Acest lucru, Gustave, s - i slujeasc deă ă ţ ă înv tur .ăţă ă

Gustave, care-l ascultase pe tat l s u cu luare aminte,ă ă închise cartea numaidecât. Urm un moment de t cere, înă ă timpul c reia generalul o lu pe Moïna, care pica de somn, şiă ă o culc duios în bra ele lui. Micu a îşi l s capul s cadă ţ ţ ă ă ă ă moale pe pieptul tat lui şi adormi astfel îndat , înv luit înă ă ă ă buclele aurii ale frumosului ei p r.ă

În acea clip , nişte paşi gr bi i se auzir r sunând peă ă ţ ă ă strad ; şi deodat trei b t i în uş stârnir ecourile casei.ă ă ă ă ă ă Aceste b t i prelungite avur un accent tot atât de uşor deă ă ă în eles ca şi ip tul unui om în primejdie de moarte. Câineleţ ţ ă de paz l tr cu mânie. Hélène, Gustave, generalul şi so iaă ă ă ţ sa tres rir cu to ii; Abel îns , pe care mama sa izbutise s -lă ă ţ ă ă culce, şi Moïna nu se deşteptar .ă

— Asta-i tare gr bit! zise militarul, aşezând-o pe fiica saă pe berjer .ă

143

Ieşi repede din salon, f r a fi auzit rug mintea so ieiă ă ă ţ sale:

— Dragul meu, nu te duce…Marchizul trecu în camera lui de culcare, lu o pereche deă

pistoale, îşi aprinse felinarul orb, alerg spre scar , coborî cuă ă iu eala fulgerului şi ajunse într-o clip la uşa casei, unde fiulţ ă s u îl urm curajos.ă ă

— Cine-i acolo? întreb el.ă— Deschide i, r spunse un glas aproape sufocat de oţ ă

r suflare gâfâit .ă ă— Eşti prieten?— Da, prieten.— Eşti singur?— Da… dar deschide i, c ci vin ştiţ ă ă a, vin ştiă a!Un om se strecur în antreu cu fantastica iu eal a uneiă ţ ă

umbre, de îndat ce generalul întredeschise uşa; şi, f r caă ă ă marchizul s i se poat opune, necunoscutul îl sili s-oă ă închid , trântind-o cu o straşnic împingere de picior şiă ă rezemându-se de ea ca pentru a-l împiedica s-o mai deschid .ă

Generalul, care ridic îndat pistolul şi felinarul spreă ă pieptul str inului ca s -l in la respect, v zu un b rbat deă ă ţ ă ă ă în l ime mijlocie, înv luit într-o şub de blan , veşmânt deă ţ ă ă ă b trân, larg şi prea lung, ce nu p rea f cut pentru el. Fie dină ă ă pruden , fie din întâmplare, fugarul avea fruntea înţă întregime acoperit de o p l rie ce-i c dea peste ochi.ă ă ă ă

— Domnule, îi spuse el generalului, l sa i jos eavaă ţ ţ pistolului. Nu pretind s r mân în casa dumneavoastr , dacă ă ă ă nu-mi da i îng duin a; dar, dac am s ies, moartea mţ ă ţ ă ă ă aşteapt la barier . Şi ce moarte! ve i da seama de ea înă ă ţ fa a lui Dumnezeu. V cer g zduire pentru dou ore. Gândi i-ţ ă ă ă ţv bine, domnule, oricât de strâmtorat sunt, trebuie s vă ă ă poruncesc cu despotismul nevoii. V cer ospitalitatea arab .ă ă S v fiu ca un lucru sfânt; de nu, deschide i, m voi duce să ă ţ ă ă mor. Nu v cer decât s -mi p stra i taina, s -mi da i ună ă ă ţ ă ţ ad post şi ap . Oh, ap ! repet el, cu un glas care horc ia.ă ă ă ă ă

144

— Cine sunte i? întreb generalul, uimit de repeziciuneaţ ă înfrigurat cu care vorbea necunoscutul.ă

— Ah, cine sunt! Ei bine, deschide i, plec, r spunse omul,ţ ă cu o ironie infernal .ă

În ciuda îndemân rii cu care marchizul proiecta luminaă felinarului, nu izbutea s vad decât partea de jos a fe eiă ă ţ necunoscutului, şi nimic nu pleda în favoarea unei g zduiriă atât de ciudat cerut : obrajii tremurau livizi, iar întregul chipă se contracta îngrozitor. În umbra borului p l riei, ochii i seă ă z reau ca dou lumini ce aproape c f cur s p lească ă ă ă ă ă ă ă slaba lumin a felinarului. Totuşi, trebuia dat un r spuns,ă ă

— Domnule, spuse generalul, ceea ce spune i este atâtţ de uluitor încât, în locul meu, dumneavoastr …ă

— Hot râ i-mi soarta! strig str inul, cu o voce cumplit ,ă ţ ă ă ă întrerupându-şi gazda.

— Dou ore? întreb marchizul nehot rât.ă ă ă— Dou ore! repet omul.ă ăŞi deodat îşi smuci p l ria cu un gest de disperare, îşiă ă ă

descoperi fruntea şi, parc vrând s fac o ultim încercare,ă ă ă ă arunc o privire a c rei lumin vie tulbur inima generalului.ă ă ă ă S get tura aceasta de spirit şi de voin sem na cu ună ă ţă ă fulger şi fu zdrobitoare ca tr snetul; c ci sunt clipe cândă ă oamenii sunt investi i cu o putere inexplicabil .ţ ă

— Bine, oricine a i fi, ve i fi în siguran sub acoperişulţ ţ ţă meu, relu cu gravitate st pânul casei, care socoti c seă ă ă supune uneia dintre acele porniri instinctive pe care omul nu totdeauna şi-o poate explica.

— Dumnezeu s v r spl teasc , ad ug necunoscutul,ă ă ă ă ă ă ă sco ând un suspin adânc.ţ

— Sunte i înarmat? întreb generalul.ţ ăDrept orice r spuns, str inul, abia dându-i timpul să ă ă

arunce o privire, îşi deschise şi îşi închise fulger tor şuba.ă P rea f r arme şi era îmbr cat în costumul cu care un tân ră ă ă ă ă iese de la bal. Oricât de rapid fusese examânareaă b nuielnicului militar, el v zu destul pentru a se mira.ă ă

— Unde naiba a i putut s v murd ri i aşa, pe o vremeţ ă ă ă ţ

145

atât de uscat ?ă— Iar şi întreb ri! r spunse necunoscutul cu un aeră ă ă

mândru.În clipa aceea, marchizul îl z ri pe fiul s u şi îşi aminti deă ă

pilda pe care i-o spusese despre stricta respectare a cuvântului dat; fu aşa de contrariat de aceast împrejurare,ă încât îi spuse, nu f r un accent de sup rare:ă ă ă

— Cum se face, iste ule, c te afli aici, în loc s fii În patulţ ă ă t u?ă

— Am crezut c î i voi putea fi de folos în caz deă ţ primejdie, r spunse Gustave.ă

— Bine, urc în camera ta, spuse tat l, domolit deă ă r spunsul fiului s u. Iar dumneavoastr , ad ug elă ă ă ă ă adresându-se necunoscutului, urma i-m .ţ ă

Amândoi devenir t cu i ca doi juc tori care se tem unulă ă ţ ă de altul. Generalul chiar începuse s se simt cuprins deă ă presim iri sinistre. Necunoscutul îi şi ap sa pe inim ca unţ ă ă coşmar; dar, st pânit de credin a în jur mântul f cut, el îlă ţ ă ă conduse de-a lungul coridoarelor şi al sc rilor locuin ei saleă ţ şi îl introduse într-o camer de la al doilea etaj, exactă deasupra salonului. Odaia aceasta nelocuit servea deă usc torie iarna, nu comunica absolut cu niciun apartament şiă nu avea alt podoab , pe cei patru pere i g lbeji i ai s i,ă ă ţ ă ţ ă decât o oglind l sat pe şemineu de fostul proprietar, şi oă ă ă alt oglind , mai mare, care, devenind inutil după ă ă ă amenajarea f cut de marchiz, fusese aşezat deocamdată ă ă ă în fa a şemineului. Podeaua acestei mansarde vaste nuţ fusese m turat niciodat , aerul era ca de ghea şi două ă ă ţă ă scaune vechi, din care curgeau paiele, alc tuiau întregulă mobilier de acolo.

Dup ce puse felinarul pe marginea şemineului, generalulă îi spuse necunoscutului:

— Siguran a dumneavoastr impune ca aceastţ ă ă mansard mizerabil s v serveasc de ad post. Şi,ă ă ă ă ă ă întrucât ave i cuvântul meu c v voi p stra secretul, îmiţ ă ă ă ve i permite s v închid.ţ ă ă

146

Omul înclin capul, ca semn de acceptare.ă— N-am cerut decât un ad post, secretul şi ap , sublinieă ă

el.— M duc s v aduc apa, r spunse marchizul, careă ă ă ă

închise uşa cu grij şi coborî pe dibuite în salon s ia oă ă lumânare spre a se duce s caute el însuşi o can în c mar .ă ă ă ă

— Ei bine, domnule, ce s-a întâmplat? îl întreb curioasă ă marchiza pe so ul ei,ţ

— Nimic, draga mea, r spunse el scurt.ă— Dar am auzit totuşi limpede cum ai condus pe cineva

sus…!— Hélène, relu generalul, privind-o pe fiica sa care-şiă

ridic spre el capul, s nu ui i c onoarea tat lui t u depindeă ă ţ ă ă ă de discre ia voastr . Voi trebuie s nu fi auzit nimic.ţ ă ă

Tân ra domnişoar r spunse printr-o mişcareă ă ă semnificativ a capului. Marchiza r mase cu totul uluit şiă ă ă jignit în sine de felul în care so ul ei în elegea s -i impună ţ ţ ă ă t cere. Generalul se duse s ia o can şi un pahar, şi se urcă ă ă ă din nou în camera în care se afla prizonierul lui: îl g si înă picioare, rezemat de zid, lâng şemineu, cu capulă descoperit; p l ria şi-o aruncase pe unul dintre cele două ă ă scaune. Str inul nu se aşteptase, desigur, c va fi atât deă ă bine lumânat. Fruntea i se încre i, iar chipu-i deveni îngrijoratţ atunci când ochii s i întâlnir ochii sfredelitori ai generaluluiă ă se linişti îns şi c p t o înf işare amabil , pentru a-iă ă ă ă ăţ ă mul umi ocrotitorului s u, Când acesta din urm aşezţ ă ă ă paharul şi cana pe marginea şemineului, necunoscutul, după ce îi mai arunc o privire scânteietoare, rupse t cerea,ă ă

— Domnule, spuse el cu o voce dulce care nu mai avea convulsiile guturale de mai înainte, dar care totuşi înc maiă tr da o tulburare l untric ; v par, desigur, ciudat. Ierta i-miă ă ă ă ţ nazurile pe care sunt silit s le fac. Dac r mâne i aici, v-aşă ă ă ţ ruga s nu v uita i la mine în vreme ce beau.ă ă ţ

Nec jit c tot trebuie s se supun unui ins ce nu-iă ă ă ă pl cea, generalul se întoarse brusc. Str inul scoase dină ă buzunar o batist alb şi îşi înf şur cu ea mâna dreapt ; luă ă ă ă ă ă

147

apoi cana şi b u dintr-o r suflare toat apa din ea. F r a fiă ă ă ă ă vrut s -şi încalce f g duiala tacit , marchizul privi maşinal înă ă ă ă oglinda cea mare; atunci îns , prin cele dou oglinzi puseă ă fa În fa , ochii s i putur s -l cuprind perfect peţă ţă ă ă ă ă necunoscut şi s vad batista înroşindu-se deodat prină ă ă contactul cu mâinile pline de sânge ale acestuia,

— Ah, v-a i uitat la mine, exclam omul atunci când,ţ ă dup ce b use şi se înf şurase în şuba sa, îl cercet peă ă ă ă general cu un aer b nuitor, Sunt pierdut. Vin ă ia,ă iat -i!ă

— N-aud nimic, spuse marchizul.— Nu sunte i la fel de interesat ca mine s auzi i totul,ţ ă ţ— V-a i b tut oare în vreun duel, de sunte i aşa de plin deţ ă ţ

sânge? întreb generalul, destul de emo ionat atunci cândă ţ distinse culoarea petelor mari de pe hainele oaspetelui s u,ă

— Da, un duel, aşa cum spune i, repet str inul, l sândţ ă ă ă s -i fluture un zâmbet amar pe buze, în acea clip , ropotulă ă galopului gr bit al mai multor cai se auzi în dep rtare;ă ă zgomotul acela era îns slab, ca întâile lumini ale zorilor.ă Urechea experimentat a generalului recunoscu pasulă caden at al cailor deprinşi cu ordinea de escadron,ţ

— Asta-i jandarmeria, spuse el,Arunc spre prizonierul s u o privire de natur a risipiă ă ă

îndoielile pe care ar fi putut s i ie stârneasc prin indiscre iaă ă ţ sa involuntar , lu lumânarea şi se întoarse în salon. Abiaă ă puse cheia de la camera de sus pe şemineu, când zgomotul f cut de cavalerie se intensific , apropiindu-se de pavilion cuă ă o rapiditate care-l f cu s tresar . Într-adev r, caii se opriră ă ă ă ă la uşa casei, Dup ce schimb câteva cuvinte cu camaraziiă ă s i, un c l re desc lec , b tu puternic în uş şi-l sili peă ă ă ţ ă ă ă ă general s se duc s deschid . Acesta nu-şi putu st pâni oă ă ă ă ă tulburare l untric la vederea a şase jandarmi ale c roră ă ă p l rii tivite cu argint str luceau în lumina lunii.ă ă ă

— Monseniore, îi spuse un brigadier, nu cumva a i auzitţ mai adineaori un om fugind spre barier ?ă

— Spre barier ? Nu.ă— Nu a i deschis nim nui uşa?ţ ă

148

— Oare crezi c am obiceiul s deschid eu însumi uşa?ă ă— Vai, ierta i-m , domnule general, în clipa asta, mi seţ ă

pare…— A, aşa! exclam marchizul pe un ton mânios, vre i să ţ ă

m lua i peste picior? Cu ce drept?…ă ţ— Nici gând, nici gând, monseniore, relu dulceă

brigadierul. Ierta i-ne zelul. Ştim prea bine c un ţ ă pair al Fran ei nu se pune în primejdie primind pe un asasin la oraţ aceasta de noapte; dar dorin a de a c p ta vreo indica ie…ţ ă ă ţ

— Un asasin! strig generalul, şi cine-a fost…?ă— Domnul baron de Mauny a fost omorât cu o lovitur deă

topor, relu jandarmul. Dar asasinul e urm rit de-aproape.ă ă Suntem siguri c e pe-aici pe undeva şi n-are s ne scape.ă ă Ierta i-ne, domnule general.ţ

Jandarmul spuse aceste cuvinte în timp ce înc leca peă cai, aşa încât, din fericire, nu putu s vad figuraă ă generalului. Deprins s priveasc totul cu suspiciune,ă ă brigadierul poate c ar fi b nuit ceva la vederea fe ei sale peă ă ţ care se zugr veau atât de limpede tulbur rile sufleteşti.ă ă

— Se cunoaşte numele ucigaşului? întreb generalul.ă— Nu, r spunse c l re ul. A l sat biroul plin cu aur şi cuă ă ă ţ ă

bilete de banc , f r s se ating de ele.ă ă ă ă ă— E o r zbunare, spuse marchizul.ă— Aş, de unde! fa de un moşneag?… Nu, nu, tic losulţă ă

la n-o fi avut vreme s -şi duc lovitura la cap t.ă ă ă ăŞi jandarmul goni dup tovar şii lui, care galopau înă ă

dep rtare. Generalul r mase o clip În prada unei n uceliă ă ă ă lesne de în eles. Nu peste mult, el îşi auzi servitorii care seţ întorceau acas discutând cu o oarecare c ldur şi ale c roră ă ă ă glasuri r sunau la r spântia de la Montreuil. Când sosir ,ă ă ă mânia lui, c reia nu-i trebuia decât un pretext spre a seă rev rsa, c zu asupra lor ca un bubuit de tr snet. Vocea luiă ă ă f cu s se cutremure ecourile casei. Se linişti îns deodat ,ă ă ă ă atunci când cel mai curajos şi mai iste dintre ei, valetul s uţ ă de camer , îşi ceru iertare pentru întârzierea lor, spunându-iă c fuseser opri i la intrarea în Montreuil de c tre jandarmiiă ă ţ ă

149

şi agen ii de poli ie care caut un asasin. Generalul t cuţ ţ ă ă numaidecât. Apoi, chemat la îndeplinirea datoriilor sale prin cele spuse de valet, le porunci scurt tuturor oamenilor s i să ă se duc s se culce îndat l sându-i ului i de uşurin a cuă ă ă ă ţ ţ care admisese minciuna valetului s u de camer .ă ă

Dar, pe când în curte se petreceau evenimentele acestea, un incident, destul de m runt în aparen , schimbaseă ţă situa ia celorlalte personaje ce figureaz în istoria aceasta.ţ ă De cum ieşise marchizul din salon, so ia lui, aruncându-şiţ ochii când spre cheia de la mansard , când spre Hélène. Înă cele din urm se aplec spre fiica s , spunându-i în şoapt :ă ă ă ă

— Hélène, tat l t u a l sat cheia pe şemineu.ă ă ăFata, uimit , ridic ochii şi o privi sfioas pe mama ei, aiă ă ă

c rei ochi scânteiau de curiozitate.ă— Da, mam , şi? r spunse ea cu voce tremur toare.ă ă ă— Tare-aş vrea s ştiu ce se petrece sus. Dac e cineva,ă ă

şade acolo nemişcat. Du-te tu şi…— Eu? f cu fat , cu un fel de spaim .ă ă ă— i-e fric ?Ţ ă— Nu, mam , dar mi s-a p rut c au fost nişte paşi deă ă ă

b rbat.ă— Dac aş putea s m duc eu singur , nu te-aş fi rugată ă ă ă

pe tine s urci acolo, Hélène, relu mama pe un ton deă ă demnitate rece. Dac s-ar întoarce tat l t u şi nu m-ar g siă ă ă ă aici, m-ar c uta poate, pe când lipsa ta n-ar b ga-o deă ă seam .ă

— Doamn , r spunse Hélène, dac îmi porunceşti, m voiă ă ă ă duce; dar voi pierde încrederea tatei…

— Cum? zise marchiza cu un accent de ironie. Dar, dacă iei în serios ceea ce nu fusese decât o glum , acum I iă ţ poruncesc s te duci s vezi cine este sus. Iat cheia, copil !ă ă ă ă Tat l t u, când i-a cerut s p strezi t cere în leg tur cuă ă ţ ă ă ă ă ă ceea ce se petrece acum în casa lui, nu i-a interzis s urci înţ ă camera aceea. Du-te, şi s ii minte c o mam nu trebuieă ţ ă ă niciodat s fie judecat de fata ei… ă ă ă

Rostind ultimele cuvinte cu toat severitatea unei mameă

150

ofensate, marchiza lu cheia şi i-o d du tinerei Hélène, careă ă se ridic f r o vorb şi ieşi din salon.ă ă ă ă

„Mama se va pricepe s ob in oricând iertarea; eu, îns ,ă ţ ă ă voi fi scoas din inima tatei. Oare vrea mama s mă ă ă lipseasc de dragostea pe care el o are pentru mine şi s mă ă ă alunge din cas ?”ă

Gândurile acestea începur s se fr mânte deodat înă ă ă ă mintea sa, în timp ce mergea f r lumin , de-a lungulă ă ă coridorului în fundul c ruia se afla uşa camerei misterioase.ă Când ajunse acolo, tulburarea din gândurile ei avea ceva de fatalitate. Cuget rile acestea confuze f cur s i se reverseă ă ă ă miile de sim minte ascunse pân atunci în inima ei.ţă ă Nemaicrezând poate Într-un viitor fericit, în acea clipă cumplit îşi privi cu dezn dejde întreaga-i via . Tremura dină ă ţă tot trupul când apropie cheia de broasca uşii, iar emo ia-iţ deveni aşa de puternic , încât se opri o clip s -şi pună ă ă ă mâna pe inim , de parc ar fi putut s -i linişteasc astfelă ă ă ă b t ile adânci şi sonore. În sfârşit, deschise uşa.ă ă

De bun seam c scâr âitul uşii izbise zadarnic urecheaă ă ă ţ ucigaşului. Deşi auzul lui era foarte ascu it, el r maseţ ă aproape lipit de perete, nemişcat şi parc pierdut în gânduri.ă Cercul de lumina aruncat de felinar în lumina slab şi îl f ceaă s se asemene, în acea zon de clar-obscur, cu sumbreleă ă statui de cavaleri ce vegheaz veşnic în picioare la c p tâiulă ă ă vreunui mormânt întunecat de sub capetele gotice. Stropi de sudoare rece îi sc ldau fruntea galben şi înalt . O dârzenieă ă ă de necrezut str lucea pe figura aceea greu zbuciumat .ă ă Ochii-i de foc, nemişca i şi usca i, p reau c urm resc oţ ţ ă ă ă lupt în întunericul din fa a lor. Gânduri n prasnice treceauă ţ ă fulger tor pe fa a lui a c rei expresie hot rât şi limpedeă ţ ă ă ă v dea un suflet superior. Atitudinea, trupul, propor iile seă ţ armonizau cu spiritu-i neîmblânzit. B rbatul acesta numaiă for , numai putere, scruta negura ca pe o imagine vizibil aţă ă propriului s u viitor.ă

Deprins s vad figurile energice ale uriaşilor ce seă ă înv lm şeau în jurul lui Napoleon, şi preocupat de oă ă

151

problem de etic , generalul nu d duse aten ieă ă ă ţ particularit ilor fizice ale acestui b rbat extraordinar; dar,ăţ ă supus , ca orice femeie, impresiilor exterioare, Hélène fuă impresionat de amestecul de lumin şi umbr , de m re ieă ă ă ă ţ şi pasiune, de haosul poetic ce-i da necunoscutului înf işarea lui Lucifer ridicându-se dup c dere, Brusc,ăţ ă ă furtuna zugr vit pe fa i se potoli ca prin farmec, iară ă ţă imperiul de neexprimat, c ruia str inul, poate f r voia lui, îiă ă ă ă era şi cauz şi efect, se r spândi împrejuru-i cu iu ealaă ă ţ crescând a unei inunda ii. Un torent de gânduri îi âşni dină ţ ţ fructe în clipa când tr s turile acelea îşi reluar formeleă ă ă fireşti. Vr jit ; fie de ciud enia acestei întruniri, fie de tainaă ă ăţ în care p trundea, tân ra domnişoar putu s admire atunciă ă ă ă o fizionomie pl cut şi plin de interes. Ea r mase un timpă ă ă ă într-o t cere copleşitoare şi în prada unui zbuciumă necunoscut pân atunci sufletului ei tân r. Curând ins , fieă ă ă c Hélène sc pase o exclama ie sau f cuse vreo mişcare, fieă ă ţ ă c asasinul, revenind din lumea ideal la cea real , auzi oă ă ă alt respira ie decât a sa, întoarse capul c tre fiica gazdeiă ţ ă sale şi v zu nedesluşit în umbr figura sublim şi formeleă ă ă minunate ale unei f pturi pe care trebuie s-o fi luat dreptă înger aşa cum st tea nemişcat şi suav ca o vedenie.ă ă ă

— Domnule… spuse ea, cu voce emo ionat .ţ ăUcigaşul tres ri.ă— O femeie! exclam el încetişor. E cu putin ? Pleca i,ă ţă ţ

relu el. Nu-i recunosc nim nui dreptul de a m plânge, de aă ă ă m ierta sau de a m condamna. Eu trebuie s tr iescă ă ă ă singur. Du-te, feti o, ad ug apoi cu un gest de suveran, aşţ ă ă r spl ti urât serviciul pe care mi l-a f cut st pânul acesteiă ă ă ă case, dac aş l sa fie şi o singur persoan care locuieşteă ă ă ă aici s respire acelaşi aer cu mine. Sunt dator s m supună ă ă legilor lumii.

Ultima fraz fu rostit în şoapt . Izbutind s cuprind ,ă ă ă ă ă prin profunda intui ie, necazurile pe care le evoca aceastţ ă afirma ie trist , el arunc spre Hélène o privire şerpeasc şiţ ă ă ă r scoli în inima ciudatei domnişoare o lume de gânduri încă ă

152

adormite în ea. Fu ca o str fulgerare ce i-ar fi lumânată t râmuri necunoscute. Sufletul ei fu îngenuncheat, subjugat,ă f r ca ea s g seasc t ria de a se ap ra împotriva puteriiă ă ă ă ă ă ă magnetice a acelei priviri, oricât de involuntar fusese aruncat .ă

Ruşinat şi tremurând, ieşi din camer şi ajunse în salonă ă doar o clip înainte de întoarcerea tat lui s u, aşa încât nuă ă ă putu s -i spun nimic mamei sale.ă ă

Generalul, copleşit de gânduri, se plimba t cut, cuă bra ele încrucişate pe piept, c lcând cu paşi rari de laţ ă ferestrele ce d deau spre strad la ferestrele dinspreă ă gr din . So ia sa îl privea pe Abel care dormea. Moïna,ă ă ţ culcat pe berjer ca o p s ric în cuibul ei, dormea liniştit .ă ă ă ă ă ă Sora mai mare inea într-o mân un ghemule de m tase, iarţ ă ţ ă în cealalt un ac, şi privea, focul.ă

Adânca t cere ce domnea şi în salon, şi în afara casei, şiă În l untrul ei, nu era întrerupt decât de târşâitul paşiloră ă servitorilor, care se duceau s se culce unul câte unul, deă câteva chicoteli în buşite, ultim ecou al veseliei şi ală petrecerii lor de la nunt , şi, la urm , de uşile de laă ă respectivele lor od i, în clipa când le deschideau, vorbindu-şiă unii altora, şi când le închideau. Câteva zgomote înfundate mai r sunar inc în jurul paturilor. Un scaun c zu. Tuşeaă ă ă ă unui vizitiu b trân se auzi slab, apoi se potoli. În curând,ă m re ia sumbr ce domneşte peste firea adormit la miez deă ţ ă ă noapte se înst pâni pretutindeni. Numai stelele str luceau.ă ă

Gerul cuprinsese p mântul. Nimeni ou mai spunea oă vorb , nimeni nu se mai mişca, Doar focul trosnea, ca pentruă a face s în eleag mai bine deplin tatea t cerii. Orologiulă ţ ă ă ă de la Montreuil b tu ora unu În acea clip , nişte paşi foarteă ă uşori se auzir slab de la catul de deasupra. Marchizul şi fiicaă sa, încredin a i c îl încinseser pe asasinul domnului deţ ţ ă ă Mauny, socotir c paşii aceia erau ai vreunei slujnice şi nuă ă se mirar când auzir deschizându-se uşile de la camera prină ă care se ajunge în salon. Deodat , ucigaşul se ivi în fa a lor.ă ţ N uceala În care se pierdu marchizul, via curiozitate aă

153

mamei şi uimirea fetei îng duindu-i s înainteze până ă ă aproape în mijlocul salonului, el spuse generalului cu o voce ciudat de liniştit şi de melodioas :ă ă

— Domnule, cele dou ore se apropie de sfârşit.ă— Dumneavoastr aici! strig generalul. Prin ce putere…?ă ăŞi, cu o privire teribil , interog pe so ia şi pe copiii lui.ă ă ţHélène se f cu roşie ca focul.ă— Dumneavoastr , relu militarul pe un ton p trunz tor,ă ă ă ă

dumneavoastr între noi? Un asasin plin de sânge, aici?ă Murd ri i tabloul acesta! Ieşi i! Ieşi i! ad ug el, cu ună ţ ţ ţ ă ă accent furios.

La cuvântul asasin, marchiza scoase un ip t. În ce oţ ă priveşte pe Hélène, îns , cuvântul acesta p ru a-i hot rîă ă ă via a, figura ei nu ar t nici cea mai mic uimire. Ea parc l-ţ ă ă ă ăar fi aşteptat pe acest om. Gândurile ei atât de vaste c p tar un sens. Pedeapsa pe care Cerul o p stra pentruă ă ă ă p catele ei izbucnise. Socotindu-se tot atât de crimânal caă ă şi el, tân ra îl privi cu ochi senini: îi era tovar ş şi sor . Înă ă ă ă aceast întâmplare ea vedea îns şi porunca lui Dumnezeu.ă ă Câ iva ani mai târziu, ra iunea i-ar fi îndrept it remuşc rile;ţ ţ ăţ ă acum îns ele o f ceau s -şi piard min ile. Str inul r maseă ă ă ă ţ ă ă nemişcat şi rece. Un zâmbet dispre uitor se zugr vi pe chipulţ ă şi pe groasele lui buze roşii.

— Aprecia i destul de greşit noble ea purt rii mele faţ ţ ă ţă de dumneavoastr , spuse el rar. Eu n-am vrut nici m car să ă ă ating cu min ile mele paharul cu ap pe care mi l-a i dat s -ţ ă ţ ămi astâmp r setea. Nu am inten ionat nici m car s -mi sp lă ţ ă ă ă sângele de pe mâini sub acoperişul dumneavoastr , şi plecă f r a l sa aici despre ă ă ă crima mea (la aceste cuvinte, buzele i se contractar ) nici m car o idee, str duindu-m s trec peă ă ă ă ă aici f r s las nicio urm . În sfârşit, nu i-am îng duit fiiceiă ă ă ă ă dumneavoastr s …ă ă

— Fiica mea! exclam generalul aruncând spre Hélène oă privire de groaz . Ah! nenorocitule, ieşi, sau te omor…ă

— Cele dou ore înc nu s-au încheiat. Nu pute i nici să ă ţ ă m omorâ i, nici s m preda i, f r a v pierde şi propriaă ţ ă ă ţ ă ă ă

154

dumneavoastr stim … şi stima mea.ă ăLa acest ultim cuvânt, militarul, n ucit, încerc s -lă ă ă

scruteze pe crimânal; fu îns silit s -şi plece ochii,ă ă nesim indu-se în stare s înfrunte cumplita str lucire a uneiţ ă ă priviri ce pentru a doua oar îi r scolea sufletul. Se temu să ă ă nu se înmoaie înc şi mai mult, dându-şi seama c voin a iă ă ţ se şi topise.

— S asasinezi un moşneag! Aşadar, niciodat n-a i v zută ă ţ ă o familie? spuse, ar tându-i cu un gest p rintesc so ia şiă ă ţ copiii.

— Da, un moşneag, repet necunoscutul, a c rui frunteă ă se încrunt uşor.ă

— Fugi i! strig generalul, f r a îndr zni s -şi priveascţ ă ă ă ă ă ă oaspetele. Pactul nostru s-a ispr vit. N-am s v omor, Nu!ă ă ă n-am s m fac slujitor al eşafodului. Dar pleca i odat , neă ă ţ ă îngrozi i.ţ

— Ştiu, r spunse resemnat crimânalul. Nu exist p mântă ă ă în Fran a pe care s -mi pot pune piciorul f r team ; darţ ă ă ă ă dac justi ia ar şti s cânt reasc anumite cazuri ca şiă ţ ă ă ă Dumnezeu, dac s-ar osteni s vad c şi în asasin şi Înă ă ă ă victim exist un monstru, aş r mâne f r ezitare printreă ă ă ă ă oameni. Oare nu întrez ri i nişte crime anterioare la un omă ţ care a fost spintecat? M-am f cut şi judec tor şi c l u, amă ă ă ă luat locul neputincioasei justi ii omeneşti. Iat crima mea.ţ ă Adio, domnule. În ciuda am r ciunii pe care a i turnat-o înă ă ţ ospitalitatea dumneavoastr , eu n-am s-o uit niciodat , voiă ă mai p stra în sufletul meu înc un sentiment de recunoştină ă ţă fa de un om de pe lumea aceasta, şi acest om sunte iţă ţ dumneavoastr … Mi-ar fi pl cut totuşi s fi i mai generos.ă ă ă ţ

Se îndrept spre uş . În acea clip , tân ra domnişoar seă ă ă ă ă aplec spre mama ei şi-i spuse ceva la ureche.ă

— Ah!…Exclama ia so iei sale îl f cu pe general s tresar deţ ţ ă ă ă

parc ar fi v zut-o pe Moïna moart . Hélène se ridicase Înă ă ă picioare, iar ucigaşul se întorsese instinctiv, ar tând pe fa aă ţ lui un fel de îngrijorare pentru aceast familie.ă

155

— Ce ai, draga mea? întreb marchizul.ă— Hélène vrea s -l urmeze, spuse ea.ăUcigaşul se înroşi.— Pentru c mama traduce atât de greşit o exclama ie,ă ţ

aproape involuntar , spuse Hélène încet, am s -i îndeplinescă ă dorin a.ţ

Dup ce arunc împrejur o privire aproape s lbatic ,ă ă ă ă tân ra îşi l s ochii în p mânt şi r mase într-o atitudine deă ă ă ă ă minunat modestie.ă

— Hélène, zise generalul, ai fost sus în camera în care…?— Da, tat .ă— Hélène, întreb el cu vocea tulburat de un tremură ă

convulsiv, acum l-ai v zut pentru întâia oar pe acest om?ă ă— Da, tat .ă— În acest caz, nu e firesc s te hot r şti s …ă ă ă ă— Dac nu e firesc, este cel pu in adev rat, tat .ă ţ ă ă— Ah, copila mea!… spuse marchiza încet, dar în aşa fel

încât so ul ei s aud . Hélène, tu îmi înşeli toate principiileţ ă ă de cinste, de modestie, de virtute, pe care m-am str duit să ă le s desc În sufletul t u. Dac pân în clipa aceasta fatal n-ă ă ă ă ăai fost decât o pref cut , atunci nu e nimic de regretat de peă ă urma ta. Oare te ispiteşte perfec iunea moral a acestuiţ ă necunoscut? sau acea for necesar oamenilor care auţă ă s vârşit o crim …? Te pre uiesc prea mult ca s -miă ă ţ ă închipui…

— Oh, crede ce vrei, doamn , r spunse Hélène pe un tonă ă rece.

Dar, în ciuda t riei de caracter pe care o dovedea în aceaă clip , flac ra din privirile ei izbuti cu greu s -i absoarbă ă ă ă lacrimile din ochi. Str inul în elese cuvintele mamei prină ţ lacrimile fetei, şi arunc o privire de vultur asupra marchizeiă care fu silit , printr-o putere irezistibil , s se uite la acestă ă ă teribil seduc tor. Or, când ochii doamnei întâlnir ochiiă ă limpezi şi str lucitori ai b rbatului, ea îşi sim i sufletulă ă ţ cutremurat de un fior asem n tor cu zguduirea ce neă ă str bate la vederea unei reptile sau atunci când atingem oă

156

butelie de Leyda.— Dragul meu, strig marchiza spre so ul ei, sta-iă ţ ă

diavolul! Ghiceşte totul…Generalul se ridic s smuceasc de şnurul unei sonerii.ă ă ă— Vrea s te aresteze, îi spuse Hélène ucigaşului.ăNecunoscutul zimbi f cu un pas, opri bra ul marchizului, îlă ţ

sili s înfrunte o privire ce rev rsa un fel de ame eal şi îlă ă ţ ă deposed de orice energie.ă

— Am s v pl tesc pentru ospitalitatea pe care mi-a iă ă ă ţ dat-o şi vom fi chit. V voi cru a de dezonoare, predându-mă ţ ă singur. La urma urmei, ce-aş mai putea acum s fac în via ?ă ţă

— Ve i putea s v poc i i, r spunse Hélène, aruncându-iţ ă ă ă ţ ă una dintre acele speran e ce nu str lucesc decât în ochiiţ ă unei copile.

— Nu m voi poc i niciodat , spuse ucigaşul cu un glasă ă ă r sun tor şi în l ând capul cu mândrie.ă ă ă ţ

— Mâinile lui sunt mânjite de sânge, spuse tat l c treă ă fiica sa.

— I le voi şterge eu, r spunse ea.ă— Dar, relu generalul, f r a îndr zni s i-l arate peă ă ă ă ă

necunoscut, ştii tu m car dac el te vrea?ă ăUcigaşul înaint spre Hélène, a c rei frumuse e, oricât deă ă ţ

cast şi de evlavioas p rea ilumânat ca de o flac ră ă ă ă ă ă interioar , ale c rei reflexe colorau şi, ca s spunem aşa, îiă ă ă puneau în relief pân şi cele mai neînsemnate tr s turi,ă ă ă liniile cele mai delicate; apoi, dup ce arunc asupra acesteiă ă încânt toare f pturi o privire cald , a c rei flac r era înc şiă ă ă ă ă ă ă mai cumplit , el spuse cu o puternic emo ie:ă ă ţ

— Refuzându-v jertfa, nu înseamn , oare, c v iubescă ă ă ă pentru dumneavoastr înşiv , şi c , totodat , m achit şi deă ă ă ă ă cele dou ore de existen pe care tat l dumneavoastr miă ţă ă ă le-a vândut?

— Ah, şi dumneavoastr v lep da i de mine! exclamă ă ă ţ ă Hélène, cu un accent care sfâşia inimile. Adio, atunci, tuturora, m duc s mor!ă ă

— Ce înseamn asta? îi spuser laolalt şi tat l şi mama.ă ă ă ă

157

Ea r mase t cut şi îşi l s ochii în jos, dup ce oă ă ă ă ă ă interog pe marchiz printr-o privire gr itoare. Din clipaă ă ă când generalul şi so ia sa încercaser s combat cu vorbaţ ă ă ă sau cu fapta straniul privilegiu pe care necunoscutul şi-l aroga r mânând între ei, şi când acesta din urm leă ă aruncase ame itoarea lumin ce-i âşnea din ochi, eiţ ă ţ fuseser supuşi unei st ri inexplicabile de toropeal , iară ă ă mintea lor înm rmurit nu-i ajuta s se scuture de putereaă ă ă supranatural sub care c zuser . Aerul devenise prea greuă ă ă pentru ei şi respirau anevoie, f r a-l putea învinui pe celă ă care-i oprima astfel, cu toate c o voce l untric nu-i l sa să ă ă ă ă ignore c omul acela magic era sursa neputin ei lor. În toiulă ţ acestei agonii morale, generalul îşi d du seama c eforturileă ă lui trebuiau s aib drept obiect influen area ra iuniiă ă ţ ţ şov itoare a fiicei sale: o cuprinse de dup mijloc şi o duse înă ă dreptul unei ferestre, departe de ucigaş.

— Copila mea scump , îi spuse el cu glas încet, dac cineă ă ştie ce dragoste bizar s-a n scut deodat în inima ta, via aă ă ă ţ ta plin de nevinov ie şi sufletul t u curat şi pios mi-au dată ăţ ă destule dovezi de caracter, încât s nu m îndoiesc c veiă ă ă avea t ria necesar pentru a înfrânge un sim mântă ă ţă nebunesc. Purtarea ta ascunde, aşadar, o tain . Ei bine,ă inima mea-i o inim plin de în elegere, po i s -i încredin eziă ă ţ ţ ă ţ totul; chiar şi dac mi-ai sfâşia-o, voi şti, copila mea, s -miă ă în buş suferin ele şi s p strez cu t rie t cerea în leg tură ţ ă ă ă ă ă ă cu m rturisirea ta. Spune, eşti cumva geloas pe afec iuneaă ă ţ noastr fa de fra ii şi de sora ta? Ai în suflet vreo durereă ţă ţ din dragoste? Eşti nefericit aici? Vorbeşte, explic -miă ă motivele ce te îndeamn s - i laşi familia, s-o p r seşti, s-oă ă ţ ă ă lipseşti de cel mai mare farmec al s u, s - i p r seşti mama,ă ă ţ ă ă fra ii, micu a sor !ţ ţ ă

— Tat , r spunse ea, nu sunt nici geloas , niciă ă ă îndr gostit de nimeni, nici chiar de diplomatul cu care eştiă ă prieten, domnul de Vandenesse.

Marchiza îng lbeni, iar fiica ei, care o observa, se opri.ă— Oare nu va trebui, mai devreme sau mai târziu, s plecă

158

şi s tr iesc sub ocrotirea unui b rbat?ă ă ă— E adev rat.ă— Ştim noi, cumva, spuse ea continuând, de ce fiin neţă

leg m soarta? Eu cred în acest om.ă— Copil , spuse generalul, ridicând glasul, tu nu teă

gândeşti la toate suferin ele ce te vor n p di.ţ ă ă— M gândesc la ale lui…ă— Ce via ! zise tat l.ţă ă— O via de femeie, murmur fata,ţă ă— Eşti destui de ştiutoare, exclam marchiza, reg sindu-ă ă

şi graiul.— Doamn , întreb rile îmi dicteaz r spunsurile; dar,ă ă ă ă

dac dori i, am s v vorbesc mai limpede.ă ţ ă ă— Spune totul, fata mea!… sunt mam .ăAici, fata o privi pe mam , şi aceast privire o f cu peă ă ă

marchiz s tac deocamdat .ă ă ă ă— Hélène, î i voi îndura reproşurile, dac ai s -mi faciţ ă ă

reproşuri, mai degrab decât s te v d urmând un om deă ă ă care toat lumea va fugi cu groaz .ă ă

— Vede i bine, doamn , c f r mine ar fi singur.ţ ă ă ă ă— Destul, doamn ! strig generalul; noi nu mai avemă ă

decât o fat !…ăŞi o privi pe Moïna, care dormea cuminte.— Am s te închid într-o mân stire, ad ug el,ă ă ă ă

întorcându-se c tre Hélène.ă— Fie, tat , r spunse ea cu un calm dezesperant; voiă ă

muri acolo. Nu eşti r spunz tor de via a mea şi nici deă ă ţ sufletul lui decât în fa a lui Dumnezeu.ţ

O linişte adânc urm îndat dup cuvintele ei.ă ă ă ă Spectatorii acestei scene, în care totul ofensa sentimentele obişnuite ale vie ii sociale, nu îndr zneau s se priveasc .ţ ă ă ă Deodat marchizul îşi z ri pistoalele, lu unul dintre ele, îlă ă ă înarm gr bit şi îl îndrept spre str in. La zgomotul f cut deă ă ă ă ă ridicarea cocoşului, omul se întoarse, arunc o privire calmă ă şi p trunz toare asupra generalului, al c rui bra , înmuiat deă ă ă ţ o sl biciune de neînfrânt, c zu greu, iar pistolul se rostogoliă ă

159

pe podea…— Fata mea, spuse atunci tat l, doborât deă

înfricoş toarea lupt , eşti liber , îmbr işeaz-o pe mama ta,ă ă ă ăţ dac î i îng duie. În ce m priveşte, nu mai vreau nici s teă ţ ă ă ă v d, nici s te aud…ă ă

— Hélène, îi spune mama tinerei fete, gândeşte-te doar c vei ajunge în mizerie.ă

Un fel de horc it, ieşit din pieptul puternic al ucigaşului,ă atrase privirile asupra lui. O expresie dispre uitoare i seţ zugr vise pe chip.ă

— Ospitalitatea pe care v-am dat-o m cost scump!ă ă exclam generalul ridicându-se. pân adineaori, nu ucisese iă ă ţ decât un b trân; aici a i asasinat o familie întreag . Orice-ară ţ ă urma, în casa aceasta a intrat nenorocirea.

— Şi dac fiica dumneavoastr va fi fericit ? întrebă ă ă ă ucigaşul, privindu-l int pe militar.ţ ă

— Dac va fă i fericit cu dumneavoastr , r spunse tat lă ă ă ă f când un efort de necrezut, nu voi regreta.ă

Hélène îngenunche sfioas înaintea tat lui s u şi îi spuseă ă ă cu glas duios:

— O, tat , te iubesc şi te venerez, fie c îmi vei d ruiă ă ă comorile bun t ii tale, fie c îmi vei acorda asprimeaă ăţ ă dispre ului t u… Dar, te implor, ultimele tale cuvinte s nuţ ă ă fie cuvinte de mânie.

Generalul nu îndr zni s-o priveasc pe fiica sa. În aceaă ă clip , str inul înaint şi, aruncând spre Hélène un zâmbet înă ă ă care era, deopotriv , şi ceva infernal, şi ceva ceresc.ă

— Tu, cea pe care un ucigaş nu te înfricoşeaz , înger ală indur rii, spuse el, vino, de vreme ce st rui s -miă ă ă încredin ezi soarta ta.ţ

— Nemaipomenit! exclam tat l.ă ăMarchiza îi arunc fiicei sale o privire extraordinar şi îşiă ă

deschise bra ele spre ea Hélène se repezi la pieptul ei,ţ plângând.

— Adio, spuse ea, adio, mam !ăHélène f cu un semn hot rât spre str in, care tres ri.ă ă ă ă

160

Dup ce s rut mâna tat lui s u şi îmbr iş în grab , dară ă ă ă ă ăţ ă ă f r pl cere, pe Moïna şi pe micu ul Abel, disp ru împreună ă ă ţ ă ă cu ucigaşul.

— Pe unde-au luat-o? strig generalul, ascultând paşiiă celor doi fugari. Doamn , relu el adresându-se so iei sale,ă ă ţ mi se pare s visez; întâmplarea asta îmi ascunde o tain . Tuă ă ar trebui s ştii despre ce este vorba.ă

Marchiza se înfior .ă— De câtva timp, r spunse ea, fata ta deveniseă

nemaipomenit de roman ioas şi ciudat de exaltat . Cuţ ă ă toate str duin ele pe care mi le-am dat s înfrânez tendin aă ţ ă ţ aceasta a caracterului ei…

— Nu e prea limpede…Dar, n lucindu-i-se c aude în gr din paşii fiicei sale şi aiă ă ă ă

str inului, generalul se întrerupse pentru a deschide gr bită ă fereastra.

— Hélène! ip el.ţ ăGlasul i se pierdu în noapte ca o prorocire zadarnic .ă

Rostind acel nume, la care nimic nu mai r spundea pe lume,ă generalul rupse, ca prin farmec, vraja la care o putere diavoleasc îi supusese. Un fel de spirit Ii trecu peste fa .ă ţă V zu limpede scena care tocmai avusese loc şi îşi blestemă ă sl biciunea, pe care n-o în elegea. Un fior cald îi porni de laă ţ inim spre cap şi spre picioare; redeveni el însuşi, teribil,ă fl mând de r zbunare, şi scoase un strig t înfricoş tor:ă ă ă ă

— Ajutor! Ajutor!…Alerg la şnururile soneriile şi trase de ele mai s le rup ,ă ă ă

f cându-le s scoat sunete stranii. Toate slugile s rir dină ă ă ă ă somn, iar el, strigând întruna, deschise ferestrele din strad ,ă chem jandarmii, îşi g si pistoalele, le slobozi ca s zorească ă ă ă goana c l re ilor, trezirea slugilor şi venirea vecinilor. Câiniiă ă ţ recunoscur glasul st pânului lor şi începur s latre, caiiă ă ă ă nechezar şi b tur din copite. Fu o zarv cumplit în toiulă ă ă ă ă nop ii aceleia calme. Coborând pe sc ri ca s alerge dupţ ă ă ă fiica lui, generalul îşi v zu servitorii speria i sosind din toateă ţ p r ile.ă ţ

161

— Fata mea… Hélène a fost r pit . Alerga i în gr din !ă ă ţ ă ă P zi i strada! Deschide i jandarmilor!.. Dup asasin!ă ţ ţ ă

Şi cu o smucitur mânioas rupse lan ul cu care era legată ă ţ dinele de paz .ă

— Hélène! Hélène!… ip marchizul,ţ ăCâinele s ri ca un leu, l tr n prasnic şi se repezi Înă ă ă ă

gr din atât de repede, încât generalul nu putu s se ină ă ă ţ ă dup el. În acea clip , galopul cailor r sun în strad şiă ă ă ă ă generalul se gr bi s deschid el însuşi.ă ă ă

— Brigadier, strig el, t ia i-i calea asasinului domnuluiă ă ţ de Mauny. Au luat-o prin gr dina mea. Repede, închide iă ţ drumurile dinspre dealul Picardie… Am s pun s seă ă scotoceasc toate col işoarele, toate parcurile, toateă ţ casele… Voi, ştilal i, spuse el slugilor, p zi i strada şiă ţ ă ţ desf şura i-v în linie de la barier pân la Versailles.ă ţ ă ă ă Înainte, to i!ţ

Înşf c o puşc pe care i-o aduse valetul şi se repezi Înă ă ă gr din ipând la câine:ă ă ţ

— Caut !ăL tr turi cumplite îi r spunser în dep rtare şi seă ă ă ă ă

îndrept în direc ia din care p rea c vine l tratul.ă ţ ă ă ăLa ora şapte diminea a, c ut rile jandarmilor, aleţ ă ă

generalului, ale servitorilor şi ale vecinilor s i se dovediră ă zadarnice. Câinele nu se mai, întorsese. Sleit de oboseal şiă îmb trânit de durere, marchizul reintr în salonul s u pustiuă ă ă pentru el, deşi ceilal i trei copii erau acolo.ţ

— Ai fost foarte rece fa de fiica ta, spuse el privindu-şiţă so ia. Iat , deci, ce ne r mâne din ea! ad ug apoi, ar tândţ ă ă ă ă ă ghergheful pe care v zu o floare început . Adineaori era aici,ă ă şi-acum e pierdut … pierdut !ă ă

Începu s plâng , îşi ascunse fa a în mâini şi r mase oă ă ţ ă clip t cut, neîndr znind s mai priveasc acel salon, careă ă ă ă ă mai înainte îi oferea tabloul cel mai gingaş al fericirii casnice. lumina zorilor se îngâna cu l mpile ce se stingeau; lumin rileă ă îşi ardeau dantelele de hârtie; totul se potrivea cu dezn dejdea acestui p rinte.ă ă

162

— Va trebui s distrugi chestia asta, spuse el dup o clipă ă ă de t cere, ar tând ghergheful. N-aş putea s mai v d nimică ă ă ă care s -mi aminteasc de ea.ă ă

C PITANUL PARIZIANĂ

Teribila noapte de Cr ciun, în care marchizul şi so ia saă ţ au avut nenorocirea s -şi piard fata cea mare, f r a se fiă ă ă ă putut opune straniei influen e exercitat de r pitorul eiţ ă ă involuntar, a fost ca o veste pe care le-o d duse Soarta.ă Falimentul unui agent de schimb îl ruin pe marchiz. Ipotecă ă apoi bunurile so iei sale, spre a încerca o specula ie în urmaţ ţ c reia trebuia s restituie familiei întreaga avere de laă ă început; ac iunea aceasta, îns , îl ruin cu des vârşire.ţ ă ă ă Îndemnat de dezn dejde s încerce totul, generalul seă ă expatrie. Şase ani se scurser de la plecarea lui. Deşi familiaă primise rareori ştiri de la el, cu câteva zile înainte de recunoaşterea independen ei republicilor americane de c treţ ă Spania îşi anun întoarcerea.ţă

Aşadar, într-o frumoas diminea , câ iva negustoriă ţă ţ francezi, ner bd tori s se întoarc în patrie cu bog iile peă ă ă ă ăţ care le adunaser cu pre ul unor trude îndelungi şi al unoră ţ c l torii primejdioase, întreprinse fie în Mexic, fie înă ă Columbia, se aflau la câteva leghe de Bordeaux, pe un bric spaniol.

Un b rbat, îmb trânit de trud sau de necazuri mai greleă ă ă decât le-ar fi putut duce anii lui, sta sprijinit de bastingaj şi p rea nep s tor la spectacolul ce se înf işa priviriloră ă ă ăţ c l torilor strânşi pe covert . Sc pa i de primejdiileă ă ă ă ţ naviga iei şi atraşi de frumuse ea zilei, urcaser cu to ii peţ ţ ă ţ punte, ca pentru a saluta p mântul natal. Cei mai mul iă ţ dintre ei vroiau neap rat s vad , în dep rtare, farurile,ă ă ă ă cl dirile Gasconiei, turnul de la Cordouan, îngem nate cuă ă desenele fantastice ale câtorva nori albi ce se ridicau la orizont.

F r unda argintie ce juca în fa a bricului, f r lungul siajă ă ţ ă ă

163

repede şters pe care acesta îl trasa în urma lui, c l torii ar fiă ă putut crede c stau nemişca i în mijlocul oceanului, atât deă ţ liniştite erau apele. Cerul era de o puritate fermec toare.ă Culoarea închis a boltei ajungea pe nesim ite s seă ţ ă confunde cu cea a apelor alb strii, însemnând locul lor deă unire printr-o linie a c rei limpezime str lucea tot atât de viuă ă ca şi cea a stelelor. Soarele f cea s sclipeasc milioane deă ă ă oglinzi pe imensa întindere a m rii, în aşa fel încât vasteleă nesfârşiri ale apei erau mai luminoase, poate, decât câmpiile firmamentului. Un vânt de o suavitate minunat umfla toateă pânzele bricului, iar aceste pânze albe ca z pada, acesteă pavilioane galbene fluturânde, acest dedal de frânghii se desenau cu o riguroas exactitate pe fondul str lucitor ală ă v zduhului, al cerului şi al oceanului, f r de nici o altă ă ă ă nuan decât cea a umbrelor aşternute de voalurile aceleaţă aburii. Ziua frumoas , vântul r coros, vederea patriei, mareaă ă liniştit , foşnetul melancolic, frumosul bric singuratică lunecând pe ocean, ca o femeie ce zboar la o întâlnire,ă alc tuiau un tablou plin de armonie, o scen de unde sufletulă ă omenesc putea s cuprind spa iile neclintite pornind dintr-ă ă ţun punct unde totul era mişcare. Exista o uluitoare înfruntare între singur tate şi via , între t cere şi larm , f r a seă ţă ă ă ă ă putea şii unde era larma şi via a, unde neantul şi t cerea;ţ ă aşa încât niciun glas omenesc nu rupse acel farmec ceresc. C pitanul spaniol, matelo ii lui, francezii st teau fie aşeza iă ţ ă ţ pe cite ceva, fie În picioare, adânci i cu to ii într-un extazţ ţ religios plin de amintiri. În v zduh plutea o toropeal , Fe eleă ă ţ înseninate ale oamenilor v deau o total uitare a necazuriloră ă trecute şi se leg nau pe aceast frumoas corabie ca într-ună ă ă vis de aur.

Cu toate astea, din când, în când, b trânul, pasageră sprijinit de bastingaj, privea orizontul cu o oarecare nelinişte. Neîncrederea în soart era scris pe toate tr s turile sale şiă ă ă ă p rea a se teme c nu va mai atinge vreodat p mântulă ă ă ă Fran ei. Era marchizul. Ursita nu r m sese surd la strig teleţ ă ă ă ă şi la eforturile dezn dejdii lui. Dup cinci ani de încerc ri şiă ă ă

164

de str danii cumplite, se v zuse posesorul unei averiă ă considerabile. În ner bdarea-i de a-şi revedea ara şi de aă ţ aduce fericirea familiei sale, urmase exemplul unor negustori francezi din Havana şi se îmbarcase împreun cu ei pe ună vas spaniol ce ducea o înc rc tur la Bordeaux.ă ă ă

Totuşi, imagina ia sa, s tul s tot proroceasc r ul, îiţ ă ă ă ă ă trasa imaginile cele mat pl cute ale fericirii de odinioar .ă ă V zând în dep rtare linia brun descris de p mânt, i seă ă ă ă ă p rea c îşi z reşte so ia şi copiii. Se. Închipuia în fotoliul s uă ă ă ţ ă de acas şi se sim ea îmbr işat şi alintat. Şi-o zugr vea peă ţ ăţ ă Moïna frumoas , mare, impun toare ca o tân ră ă ă ă domnişoar . Când tabloul acesta fantastic c p t un fel deă ă ă ă realitate, lacrimile începur s i se rostogoleasc din ochi;ă ă ă atunci, parc pentru a-şi ascunde tulburarea, privi orizontulă de ape, opus liniei întunecate ce vestea p mântul.ă

— El…, zise marchizul, ne urm reşte!ă— Ce este? strig c pitanul spaniol.ă ă— O corabie, ad ug încet generalul.ă ă— L-am v zut şi ieri, r spunse c pitanul Gomez.ă ă ăÎl privi lung pe francez, de parc ar fi vrut s -l întrebeă ă

ceva.— Ne-a h ituit întruna, spuse apoi la urechea generalului.ă— Şi nu ştiu de ce nu ne-a ajuns pân acum, reluă ă

b trânul general, c ci pare o corabie mai bun decâtă ă ă blestematul vostru de „Sfântul Ferdinand”.

— O fi având niscaiva avarii, vreo sp rtur …ă ă— Ne-ajunge! strig generalul.ă— E un corsar columbian, îi spuse la ureche c pitanul.ă

Mai avem şase leghe pân la rm, iar vântul sl beşte.ă ţă ă— Nu pluteşte „zboar , de parc ar şti c peste dou oreă ă ă ă

ar sc pa prada. Ce cutezan ! —ă ţă El e! strig c pitanul. Ah,ă ă nu degeaba se numeşte „Othello”. Nu demult a scufundat o fregat spaniol , şi totuşi nu are mai mult de treizeci deă ă tunuri! Nu mi-era fric decât de el, c ci ştiam c pândeşteă ă ă prin Antile… Ah, ah! relu dup o pauz în timpul c reia priviă ă ă ă pânzele cor biei sale, vântul se înte eşte, vom prinde vitez .ă ţ ă

165

Trebuie, c ci ă P rizianul ă nu ştie ce-i mila.— Şi el prinde vitez ! r spunse marchizul.ă ă„Othello” era la numai trei leghe. Deşi echipajul nu auzise

conversa ia dintre marchiz şi c pitanul Gomez, apari iaţ ă ţ acelei pânze îi adusese pe mai to i matelo ii şi pasagerii laţ ţ locul unde se aflau cei doi; aproape to i, îns , luând briculţ ă drept o nav de nego , o priveau oi interes cum se apropie,ă ţ pân când deodat un matelot strig cât putu de n prasnic:ă ă ă ă

— Pe sfântul Jacques! ne-am ars! uite-l pe c pitanulă parizian…

La numele acesta cumplit, spaima se r spândi pe bric, şiă urm o z p ceal pe care nimic n-ar putea-o zugr vi. Pentruă ă ă ă ă un timp, c pitanul spaniol imprim prin cuvintele lui oă ă energie matelo ilor s i; şi, amenin at de primejdie, vrând sţ ă ţ ă ating rmul cu orice pre , încerc s pun rapid toateă ţă ţ ă ă ă bonetele sale, şi mari şi mici, s se ca ere, şi la tribord şi laă ţ babord, şi s întind în vânt întreaga suprafa de pânze ceă ă ţă împodobeau vergele cor biei. Manevrele îns se îndepliniră ă ă cu destul de mare greutate; ele, fireşte, nu avur aceaă minunat armonie ce d atâta farmec pe ua vas de r zboi.ă ă ă Deşi „Othello” zbura ca o rândunic , gra ie felului cum îiă ţ erau orientate velele, el p rea s câştige atât de pu in caă ă ţ distan , încât în clipa când, dup eforturi nemaipomenite,ţă ă „Sfântul Ferdinand” îşi lua un nou avânt, în urma abilelor manevre la care Gomez însuşi ajutase cu gestul şi cu vorba, printr-o greşit mişcare de cârm , de bun seam voit ,ă ă ă ă ă timonierul puse bricul în deriv . Velele, întoarse lateral înă viat, fluturar şi mascară ă brusc; vergile se rupser şi vasul fuă complet demanat. O furie de nespus îl f cu pe c pitan maiă ă alb decât pânzele vasului s u; dintr-o s ritur se repeziă ă ă asupra timonierului şi îl atac aşa de n prasnic cu pumnalul,ă ă încât nu-l nimeri, în schimb îl dobori în mare; pe urm apucă ă timona şi încerc s-o redreseze în dezordineaă însp imânt toare ce vânzolea brava şi curajoasa-i corabie.ă ă Lacrimi de dezn dejde îi n p dir ochii; c ci ne cuprinde oă ă ă ă ă durere mult mai amar fa de o tr dare ce z d rniceşte ună ţă ă ă ă

166

rezultat datorit priceperii noastre, decât fa de o moarte deţă neînl turat. Dar, cu cât înjura c pitanul mai tare, cu atâtă ă treaba mergea mai prost. Slobozi el însuşi tunul de alarm ,ă n d jduind c va fi auzit de pe rm. În acea clip , corsarul,ă ă ă ţă ă care se apropia cu o vitez înfricoş toare, r spunse cu oă ă ă lovitur de tun, a c rei ghiulea c zu la zece stânjeni deă ă ă „Sfântul Ferdinand”.

— E tr snet! exclam generalul. Straşnic mai ochesc! Auă ă caronade special comandate!

— Oh, când vorbeşte sta, vede i şi dumneavoastr ,ă ţ ă trebuie s taci r spunse matelotul. ă ă Parizianul au s-ar teme nici de un vas englezesc…

— Totul s-a sfârşit, strig cu un accent de disperareă c pitanul care, scrutând z rile cu luneta, nu distinse nimic înă ă partea dinspre rm… Suntem inc mai departe de Fran aţă ă ţ decât mi-aş fi închipuit.

— De ce eşti aşa de speriat? relu generalul. To iă ţ pasagerii dumitale sunt francezi, ei au n vlosit corabiaă dumitale. Corsarul acesta spune i c e un parizian? Ei bine,ţ ă înal pavilionul alb şi…ţă

— Şi el ne va scufunda, r spunse c pitanul. Oare nu-i el,ă ă dup împrejur ri, tot ceea ce trebuie s fie, atunci când vreaă ă ă s pun mâna pe prad bogat ?ă ă ă ă

— A, dac -i un pirat…ă— Pirat! spuse matelotul cu un aer crunt. O, sta eă

totdeauna în regul , sau ştie s par .ă ă ă— Atunci, oft generalul ridicând ochii spre cer, s neă ă

resemn m.ăŞi mai avu destul t rie s -şi st pâneasc lacrimile.ă ă ă ă ăCum ispr vi aceste cuvinte, o a doua lovitur de tun, maiă ă

bine intit , trimise în coasta „Sfântului Ferdinand” o ghiuleaţ ă care o spintec .ă

— Coborâ i velele, spuse c pitanul cu un aer trist.ţ ăŞi matelotul care luase ap rarea cinstei parizianului ajută ă

cu mult pricepere la acea manevr dezn d jduit . Echipajulă ă ă ă ă aştept timp de o ucigaş jum tate de or , în prada celeiă ă ă ă

167

mai adânci uluiri. „Sfântul Ferdinand” transporta patru milioane de piaştri, reprezentând averea celor cinci pasageri: cea a generalului era de un milion o sut de mii de franci. Înă sfârşit „Othello”, care se afla atunci la o dep rtare de zeceă b t i de puşc , îşi ar t distinct gurile amenin toare aă ă ă ă ă ţă dou sprezece tunuri gata s sloboad focul. P rea mânat deă ă ă ă un vânt pe care însuşi diavolul îl stârnise anume pentru el; ochiul unui marinar iscusit ghicea îns lesne secretul aceleiă viteze. Era suficient s priveşti o clip iu eala bricului, formaă ă ţ alungit , îngustimea lui, în l imea catargelor, croialaă ă ţ pânzelor, minunata zvelte e a greementului şi sprintenealaţ cu care mul imea lui de matelo i, uni i ca un singur ins,ţ ţ ţ mânuiau des vârşita orientare a albei suprafe e înf işate deă ţ ăţ velele sale. Totul dovedea o uluitoare siguran de putere înţă aceast supl f ptur de lemn, tot atât de sute, tot atât deă ă ă ă inteligent ca un telegar sau asemeni cine ştie c rei p s riă ă ă ă de prad . Echipajul corsarului sta t cut şi preg tit să ă ă ă nimiceasc , În caz de rezisten a, biata nav de comer care,ă ţ ă ţ din fericire pentru ea, aştepta cuminte, ca un şcolar prins cu şoalda de c tre dasc lul s u.ă ă ă

— Avem şi noi tunuri! exclam generalul, strângându-l deă mân pe c pitanul spaniol. Acesta îi arunc b trânuluiă ă ă ă militar o privire plin de curaj şi de disperare, spunându-i:ă

— Dar de unde oameni?Marchizul privi echipajul de pe „Sfântul Ferdinand” şi se

înfior . Cei patru negustori erau palizi şi tremurau; pe cândă matelo ii, strânşi În jurul unuia dintre ei, p reau c seţ ă ă sf tuiesc s treac de partea lui „Othello”, şi-l priveau peă ă ă corsar cu o curiozitate lacom . Numai şeful de echipaj,ă c pitanul şi marchizul, cercetându-se din priviri, schimbauă între ei gânduri curate.

— Ah, c pitane Gomez, mi-am luat cândva r mas-bun deă ă la ar şi de la familie, cu inima moart de am r ciune; vaţ ă ă ă ă trebui, oare, s le p r sesc iar, în clipa când aduc bucuria şiă ă ă fericirea copiilor mei?

Generalul se întoarse s -şi verse în mare lacrimile deă

168

minie, şi-l z ri pe timonierul ce înota spre corsar,ă— De data aceasta, r spunse c pitanul, îi ve i spune adioă ă ţ

pentru totdeauna, f r nicio îndoial .ă ă ăFrancezul îl sperie pe spaniol cu privirea n uc pe care i-ă ă

o arunc , în acea clip , cele dou vase erau aproape bord laă ă ă bord; şi, la vederea echipajului inamic, generalul se încredin de fatala profe ie a lui Gomez. Câte trei inşiţă ţ st teau în preajma fiec rui tun. Dup inuta lor atletic ,ă ă ă ţ ă dup tr s turile col uroase şi dup bra ele goale şi vânjoase,ă ă ă ţ ă ţ puteau fi lua i drept nişte statui de bronz. Moartea i-ar fiţ r pus f r s -i doboare. Matelo ii, bine înarma i, aten i, zvel iă ă ă ă ţ ţ ţ ţ şi viguroşi, şedeau nemişca i. Toate figurile acelea energiceţ erau puternic arse de soare şi c lite de munc . Ochii loră ă str luceau ca tot atâtea puncte de foc, v dind min i iscusiteă ă ţ şi totodat pl ceri infernale. T cerea adânc ce domnea peă ă ă ă puntea înnegrit de oameni şi de p l rii dovedea disciplinaă ă ă implacabil sub care o voin puternic îi încovoia pe diavoliiă ţă ă aceştia umani. Şeful sta în picioare lâng catargul cel mare,ă cu bra ele încrucişate, f r arme; doar un topor se g sea laţ ă ă ă picioarele lui. Pe cap, ca s se apere de soare, avea o p l rieă ă ă de fetru cu boruri mari, a c ror umbr îi ascundea fa a. Caă ă ţ nişte dul i tol ni i înaintea st pânului lor, tunari, solda i şiă ă ţ ă ţ matelo i îşi întorceau privirile când spre c pitanul lor, cândţ ă spre corabia de comer . În clipa în care cele dou bricuri seţ ă atinser , zguduitura îl smulse pe corsar din reverie şi elă spuse dou cuvinte la urechea unui tin r ofi er ce sta la doiă ă ţ paşi mai încolo.

— C ngile de abordaj! strig locotenentul.ă ăŞi „Sfântul Ferdinand” fu ag at de „Othello” cu o iu ealăţ ţ ă

fantastic . Urmând ordinele date în şoapt de c tre corsar şiă ă ă repetate de locotenent, oamenii stabili i pentru fiecareţ serviciu se îndreptar , ca nişte seminarişti ce se duc laă liturghie, spre puntea navei capturate, ca s lege mâinileă matelo ilor şi ale pasagerilor şi s prade bog iile de acolo.ţ ă ăţ Într-o clipit , l zile pline cu piaştri, merindele şi echipajul deă ă pe „Sfântul Ferdinand” fur transportate pe puntea luiă

169

„Othello”. Generalului i se p rea c se afl în puterea unuiă ă ă vis, atunci când se trezi cu mâinile legate, zvârlit pe un balot, de parc el însuşi n-ar fi fost decât o marf . Oă ă consf tuire avea loc între corsar, locotenentul s u şi ună ă matelot ce p rea c îndeplineşte func ia de şef de echipaj.ă ă ţ Dup ce discu ia, care dur pu in, se încheie, matelotul îşiă ţ ă ţ fluier oamenii; la o porunc pe care le-o d du, aceştiaă ă ă s rir cu to ii pe „Sfântul Ferdinand”, se c rar pe cordajă ă ţ ăţă ă şi începur s -l despoaie de vergi, de vele, de frânghii, cuă ă iu eala cu care un soldat îl dezbrac pe cimpul de lupt peţ ă ă un camarad mort, dup bocancii şi mantaua c ruia jinduiaă ă de mult.

— Suntem pierdu i, îi spuse liniştit marchizului c pitanulţ ă spaniol, care pândise din ochi gesturile celor trei şefi în timpul sfatului lor şi mişc rile matelo ilor ce trecuser laă ţ ă jefuirea temeinic a bricului s u.ă ă

— Cum? întreb , rece, generalul.ă— Ce-a i vrea s fac cu noi? r spunse spaniolul. F rţ ă ă ă ă ă

îndoial c şi-au dat seama c l-ar vinde greu pe „Sfântulă ă ă Ferdinand” în porturile franceze sau spaniole, şi-au s -lă scufunde ca s nu-i mai încurce, în ceea ce ne priveşte,ă crede i c pot s -şi mai ia şi grija hranei noastre, când ei niciţ ă ă nu ştiu în ce port s se odihneasc ?ă ă

Nici nu-şi ispr vi bine c pitanul aceste cuvinte, că ă ă generalul auzi un ip t îngrozitor, urmat de zgomotul surdţ ă pricinuit de c derea mai multor trupuri aruncate în mare. Seă întoarse şi nu-i mai v zu pe cei patru negustori. Opt tunariă cu chipuri crunte mai aveau înc bra ele întinse atunci cândă ţ militarul îi privise cu groaz .ă

— Ce v spuneam? îi zise liniştit c pitanul spaniol.ă ăMarchizul se ridic brusc, marea îşi şi reluase calmul, elă

nu putu nici m car s vad locul unde neferici ii lui tovar şiă ă ă ţ ă fuseser înghi i i de ape; în clipa aceea, ei se rostogoleauă ţ ţ prin valuri cu picioarele şi cu mâinile legate, dac nu cumvaă îi şi devoraser peştii. La câ iva paşi de el, perfidul timonieră ţ şi matelotul de pe „Sfântul Ferdinand”, care l udase maiă

170

înainte puterea c pitanului parizian, fraternizau cu corsarii şiă le ar tau cu degetul pe acei marinari de pe bric pe care-iă socoteau vrednici a fi încorpora ii în echipajul lui „Othello”;ţ doi muşi legau picioarele celorlal i, în ciuda înjur turilor lorţ ă cumplite. Dup ce alegerea fu ispr vit , cei opt tunari îiă ă ă înşf car pe osândi i şi-i zvârlir f r mult b taie de cap înă ă ţ ă ă ă ă ă mare. Corsarii privir cu curiozitate r ut cioas diferiteleă ă ă ă feluri în care acei oameni c deau, schimele şi ultima loră zvârcolire; dar fe ele lor nu tr dau nici batjocur , nici mirare,ţ ă ă nici mil . Pentru ei era un eveniment foarte simplu, cu careă p reau deprinşi. Cei mai vârstnici contemplau, cu un zâmbetă sumbru şi st pânit, mai cu seam l zile pline cu piaştri,ă ă ă aşezate lâng catargul cel mare. Generalul şi c pitanulă ă Gomez, aşeza i pe un balot, se consultau în t cere printr-oţ ă privire aproape stins . Nu peste mult, ei r maser singuriiă ă ă supravie uitori din echipajul de pe „Sfântul Ferdinand”. Ceiţ şapte matelo i aleşi de c tre cei doi spioni dintre marinariiţ ă spanioli se şi metamorfozaser ferici i în peruvieni.ă ţ

— Ce groaznici tic loşi! exclam deodat generalul, peă ă ă care o indignare sincer şi curat îl f cu s uite şi de durereă ă ă ă şi de pruden .ţă

— Se supun şi ei nevoii, r spunse liniştit Gomez. Dac v-ă ăa i mai întâlni cu vreunul din inşii ştia, n-a i înfige spada înţ ă ţ el?

— C pitane, spuse locotenentul întorcându-se c treă ă spaniol, parizianul a auzit vorbindu-se de dumneata. Sunte i,ţ zice el, singurul om care cunoaşte bine strâmtorile din Antile şi coastele Braziliei. Nu vrei…

C pitanul îl întrerupse pe tân rul locotenent cu oă ă exclama ie de dispre şi r spunse:ţ ţ ă

— Voi muri ca un marinar şi ca un spaniol credincios, ca un creştin… în elegi?ţ

— În mare cu el! strig tân rul.ă ăLa ordinul acesta, doi tunari îl înh ar pe Gomez.ăţ ă— Sunte i nişte laşi! strig generalul, repezindu-se la ceiţ ă

doi corsari.

171

— B trâne, îi spuse locotenentul, nu te aprinde prea tare.ă Dac panglica ta roşie face oarecare impresie asupraă c pitanului nostru, mie pu in îmi pas …. O s avem şi noiă ţ ă ă îndat micu a noastr conversa ie.ă ţ ă ţ

În clipa aceea, un zgomot surd, neînso it de niciunţ geam t, îl f cu pe general s în eleag c bravul Gomeză ă ă ţ ă ă murise ca un marinar.

— Averea mea sau moartea! strig el, într-un cumplită acces de furie.

— A, ai devenit mai rezonabil, îi r spunse corsarulă rânjind. Aşa, po i fi sigur c ai s cape i ori una, ori alta de laţ ă ă ţ noi…

Apoi, la un semn al locotenentului, doi matelo i seţ repezir s lege picioarele francezului; acesta ins , lovindu-iă ă ă cu o îndr zneal surprinz toare, smulse, printr-o mişcare laă ă ă care nimeni nu se aştepta, sabia pe care o purta locotenentul la şold şi începu s-o vânture, sprinten ca un b trân general de cavalerie care-şi cunoaşte meseria.ă

— A, tâlharilor! n-ave i s -l arunca i în ap ca pe-unţ ă ţ ă neispr vit pe un fost ostaş al lui Napoleon!ă

Împuşc turile de pistol trase de aproape în înd r tniculă ă ă francez atraser aten ia Parizianului, ocupat atunci cuă ţ supravegherea transport rii greementului ce ordonase s fieă ă luat de pe „Sfântul Ferdinand”. F r s se tulbure, veni s -lă ă ă ă prind pe la spate pe curajosul general, îl înh fulger toră ăţă ă şi-l împinse spre bord, preg tindu-se s -l arunce în ap ca peă ă ă un ciot de prisos. În clipa aceea, generalul întâlni ochii crun iţ ai r pitorului fiicei sale. Tat l şi ginerele se recunoscur peă ă ă loc. C pitanul, imprimând avântului s u o mişcare contrarieă ă celei pe care i-o d duse la început, ca şi cum marchizul n-ară fi avut pic de greutate, în loc s -l arunce în ap , îl aşez înă ă ă picioare lâng catargul cel mare. Un murmur se ridic peă ă punte; atunci îns corsarul arunc o privire spre oamenii s iă ă ă şi cea mai adânc t cere se înst pâni numaidecât.ă ă ă

— E tat l Hélènei, spuse c pitanul cu un glas limpede şiă ă hot rât. Vai de cel ce nu-l va respecta!ă

172

Un ura de aclama ii vesele r sun pe covert şi se în lţ ă ă ă ă ţă în v zduh, ca o rug într-o biseric , sau ca întâia invocareă ă ă din Te Deum. Muşii se leg nar pe frânghii, matelo ii îşiă ă ţ aruncar bonetele în sus, tunarii trop ir din picioare, to i seă ă ă ţ agitau, urlau, fluierau, înjurau. Manifestarea aceea fanatică de bucurie îl f cu sumbru şi îngândurat pe general. Atribuindă sentimentul lor cine ştie c rei taine oribile, primul lui strig t,ă ă când îşi rec p t graiul, fu „Fata mea! unde este?” Corsarulă ă ă arunc spre general una din acele priviri profunde care, f ră ă ă a i se putea pricepe tâlcul, tulbur totdeauna chiar şiă sufletele cele mai îndr zne e; amu indu-l astfel pe marchiz,ă ţ ţ spre marea satisfac ie a matelo ilor bucuroşi s vadţ ţ ă ă puterea şefului lor cum se exercit asupra tuturor fiin elor, îlă ţ îndrum c tre o scar , îl îndemn s coboare şi îl conduse înă ă ă ă ă fa a unei uşi de cabin , pe care o deschise brusc, şi spuse:ţ ă

— Iat-o.Dup care disp ru, l sându-i pe b trânul marchiză ă ă ă

cufundat într-un fel de stupoare la vederea tabloului ce i se înf iş privirilor. Când auzise uşa de la camera eiăţ ă deschizându-se brusc, Hélène se ridicase de pe divanul pe care şedea; îl v zu pe marchiz şi scoase o exclama ie deă ţ uimire.

Era atât de schimbat , încât numai ochii unui p rinte oă ă mai puteau recunoaşte. Soarele de la tropice îi înfrumuse ase fa a alb cu o culoare neagr , de o nuanţ ţ ă ă ţă minunat , ce-i da o expresie de poezie oriental şi din careă ă se degaja un aer de m re ie, o fermitate maiestuoas , ună ţ ă sentiment profund care ar fi impresionat pân şi sufletul celă mai grosolan. P ru! lung şi bogat, c zând în bucle mari pesteă ă gâtu-i plin de noble e, ad uga înc o imagine de putere laţ ă ă mândria chipului s u. Şi în înf işarea, şi în gesturile sale,ă ăţ Hélène l sa s se reverse conştiin a pe care tân ra o aveaă ă ţ ă despre puterea sa. O satisfac ie triumfal îi umfla uşor n rileţ ă ă trandafirii, iar liniştea fericirii era întip rit în toată ă ă des vârşirea frumuse ii ei. Exista în fiin a sa nu ştiu ceă ţ ţ suavitate de fecioar şi, totodat , felul acela de orgoliuă ă

173

specific celor ce se ştiu iubi i. Sclav şi regin , ea vroia s seţ ă ă ă lase supus , pentru c putea s domneasc . Era îmbr cată ă ă ă ă ă cu o m re ie plin de farmec şi de elegan . O muselin deă ţ ă ţă ă India alc tuia întreaga str lucire a toaletei sale; dar divanulă ă şi pernele erau de caşmir, un covor persan împodobea podeaua vastei cabine, cei patru copii ai s i se jucau pe josă construindu-şi ciudatele lor castele din coliere de perle, din pietre scumpe şi din nestemate. În câteva vaze de por elanţ de Sèvres, pictate de doamna Jaquotot, se aflau flori rare ce îmb ls mau aerul: erau iasomii din Mexic şi camelii, printreă ă care zburau câteva p s rele micu e din America,ă ă ţ domesticite, p rând rubine, safire şi aur rii însufle ite. Ună ă ţ pian era instalat în acest salon, iar pe pere ii de lemn,ţ tapisa i cu m tase roşie, se vedeau din loc în loc câtevaţ ă tablouri, mici ca dimensiune, dar datorate celor mai buni pictori: un Apus de soare de Hippolyte Schinner sta lâng ună Terburg; o Fecioară de Rafael se înfrunta în armonie cu o schi de Géricault; un Gérard Dow îi eclipsa pe pictoriiţă portretişti ai Imperiului. Pe o mas dat cu lac de China seă ă afla o farfurie plin cu fructe delicioase. Într-un cuvânt,ă Hélène p rea a fi regina unei ri vaste în mijlocul aceluiă ţă budoar în care iubitul ei încoronat strânsese cele mai elegante lucruri de pe p mânt. Copiii îşi pironiser asupraă ă bunicului lor nişte ochi de o vioiciune p trunz toare; şiă ă deprinşi cum erau s tr iasc în mijlocul luptelor, ală ă ă furtunilor şi al larmei, ei se asem nau cu acei micu i romaniă ţ doritori de r zboi şi de sânge, pe care David i-a pictat înă tabloul s u ă Brutus.

— Cum de-i cu putin ? strig Hélène, atingându-şi tat lţă ă ă cu mâinile, ca pentru a se încredin a de realitatea aceleiţ viziuni.

— Hélène!— Tat .ăC zur unul în bra ele celuilalt, şi îmbr işarea b trânuluiă ă ţ ăţ ă

nu fu nici cea mai puternic , nici cea mai afectuoas .ă ă— Erai pe vasul acela?

174

— Da, r spunse el cu un aer trist, aşezându-se pe divană şi privindu-i pe copiii care, strânşi împrejurul lui, îl m surauă cu o aten ie naiv . Aş fi pierit, de n-ar fi fost…ţ ă

— De n-ar fi fost so ul meu, spuse ea, întrerupându-l; îmiţ închipui.

— Ah! exclam generalul, pentru ce a trebuit s teă ă reîntâlnesc astfel, Hélène, scumpa mea, pe tine, dup careă atâta am plâns! Va trebui, aşadar, s plâng mai departeă pentru soarta ta.

— De ce? întreb ea, zâmbind. Oare nu este mul umit să ţ ă afli c sunt cea mai fericit dintre femei?ă ă

— Fericit ! strig el, cu o tres rire de uimire.ă ă ă— Da, bunul meu tat , urm ea luându-l de mâini,ă ă

s rutându-i-le, strângându-i-le la pieptu-i palpitând şiă ad ugind la aceste alinturi o înf işare pe care ochii-iă ăţ str lucitori de pl cere o f ceau înc şi mai semnificativ .ă ă ă ă ă

— Şi cum? întreb el, curios s cunoasc via a fiicei saleă ă ă ţ şi uitând totul în fa a chipului ei fermec tor.ţ ă

— Tat , crede-m , r spunse ea, îl am ca iubit, ca so , caă ă ă ţ servitor, ca st pân, pe un b rbat al c rui suflet este tot atâtă ă ă de necuprins ca aceast mare f r margini, tot atât de plină ă ă de blânde e ca şi cerul, într-un cuvânt, un zeu! De şapte ani,ţ niciodat nu i-a sc pat o vorb , un sentiment, un gest, careă ă ă ar fi putut produce vreun dezacord fa de dumnezeiascaţă armonie a f g duielilor, a îmbr iş rilor şi a dragostei lui. M-ă ă ăţ ăa privit totdeauna cu un surâs dulce pe buze şi cu o lumină de bucurie în ochi. Colo sus, glasul lui tun tor domină ă adesea urletele furtunii sau vuietul b t liilor; aici îns , eă ă ă dulce şi armonios ca muzica lui Rossini, ale c rui capodopereă le duc cu mine. Tot ceea ce capriciul unei femei poate n scoci, mie mi se ofer . Uneori, chiar dorin ele îmi suntă ă ţ dep şite. În sfârşit, domnesc peste m ri, iar aici suntă ă ascultat ca o regin . Oh! fericit ! relu ea, dup ce seă ă ă ă ă întrerupse o clip , fericit nu-i cuvântul care ar putea să ă ă exprime fericirea mea. Am tot ce-şi poate dori o femeie! Să sim i o dragoste, un devotament nem rginit pentru cel peţ ă

175

care-l iubeşti, şi s g seşti în inima lui, ă ă la el, totdeauna, un sentiment nesfârşit, în care sufletul unei femei se pierde! Spune, este aceasta o fericire? eu am şi tr it o mie de vie i.ă ţ Aici nu exist decât eu, numai eu comand aici. Niciodat oă f ptur de sexul meu n-a pus piciorul pe vasul acesta m re ,ă ă ă ţ unde Victor se afl totdeauna la numai câ iva paşi de mine.ă ţ El nu poate merge mai departe decât mine de la pupa la prova, relu ea cu o uşoar expresie de r utate. Şapte ani! oă ă ă iubire care rezist timp de şapte ani la aceast bucurieă ă neîntrerupt , la aceast prob de fiecare clip , mai esteă ă ă ă iubire? Nu! Oh, nu, e mai mult decât ceea ce am cunoscut eu în via … Cuvintele omeneşti nu pot fi în stare s exprime oţă ă fericire cereasc .ă

Un şuvoi de lacrimi izbucni din ochii ei aprinşi. Cei patru copii scoaser atunci un ip t speriat, alergar la ea ca nişteă ţ ă ă puişori la mama lor, iar cel mai m rişor îl lovi pe general,ă privindu-l cu un aer amenin tor.ţă

— Abel, spuse ea, îngerul meu, plâng de bucurie.Îl lu pe genunchi, copilul o mângâie dr g stos,ă ă ă

petrecându-şi bra ele în jurul minunatului gât al fericiteiţ Hélène, ca un pui de leu care vrea s se joace cu mama lui.ă

— Şi nu te plictiseşti? exclam generalul, n ucit deă ă r spunsul exaltat al fiicei sale.ă

— Ba da, r spunse ea: pe uscat, atunci când coborâm: şiă nici acolo nu m-am desp r it înc niciodat de so ul meu.ă ţ ă ă ţ

— Dar cândva î i pl ceau petrecerile, balurile, muzica?ţ ă— Muzica-i glasul lui; petrecerile-mi sunt toaletele pe

care mi le n scocesc pentru el. Când vreo rochie de-a mea îiă place, nu-i ca şi cum întregul p mânt m-ar admira? Numaiă de-aceea nu arunc în mare diamantele, colierele, diademele acestea de nestemate, bog iile, florile, capodoperele deăţ art pe care mi le d ruieşte spunându-mi: „Hélène, deoareceă ă tu nu ieşi în lume, vreau s vin lumea la tine”.ă ă

— Dar, pe vasul acesta, sunt nişte b rba i, nişte b rba iă ţ ă ţ crun i, groaznici, ale c ror pasiuni…ţ ă

— Te în eleg, tat , spuse ea zâmbind. N-avea nicio grij .ţ ă ă

176

Nicicând vreo împ r teas n-a fost înconjurat de mai multă ă ă ă ă cinstire cât mi se acord mie. Oamenii aceştia suntă ă supersti ioşi; îşi închipuie c eu sunt geniul ocrotitor alţ ă acestei cor bii, al ac iunilor şi al izbânzilor lor. Dar ă ţ el este Dumnezeul lor! Într-o zi, o singur dat , un matelot n-a fostă ă cuviincios… în cuvinte, ad ug ea râzând. Mai înainte caă ă Victor s fi putut afla ceva, oamenii din echipaj l-au azvârlită în mare, în ciuda faptului c eu îl iertasem. M iubesc ca peă ă îngerul lor bun, iar eu îi îngrijesc când sunt bolnavi, şi am avut norocul s -i salvez pe câ iva de la moarte, veghindu-iă ţ cu o r bdare de femeie. Aceşti bie i oameni sunt ca nişteă ţ urşi şi ca nişte copii totodat ..ă

— Dar când au loc lupte?…— M-am deprins cu ele, r spunse Hélène. N-am tremurată

decât în timpul celei din ii… Acum, sufletul mi s-a obişnuit cuţ acest pericol, ba chiar… doar sunt fota dumitale, spuse ea, îmi place.

— Şi dac el ar muri?ă— Aş muri şi eu.— Şi copiii t i?ă— Sunt fiii oceanului şi ai primejdiei, şi duc via a pe careţ

o duc şi p rin ii lor.. Existen a noastr -i una singur şi nu seă ţ ţ ă ă poate desp r i. Noi to i tr im aceeaşi via , suntem scrişi peă ţ ţ ă ţă aceeaşi pagin şi ne poart aceeaşi luntre, ştimă ă

— Îl iubeşti, deci, atât de tare, încât ii la el mai multţ decât la orice?

— Decât la orice, repet ea. Dar s nu cercet m această ă ă ă tain . Uite! Copilul acesta scump, ei bine, şi el este tot ă el!

Şi, îmbr işându-l pe Abel cu o patim extraordinar , îşiăţ ă ă lipi buzele de obrajii şi de p rul lui…ă

— Dar, strig generalul, nu voi izbuti s uit c el aă ă ă poruncit s fie arunca i în mare nou oameni.ă ţ ă

— Pesemne c a fost nevoit s fac aşa, r spunse ea,ă ă ă ă pentru c altminteri e omenos şi bun. Se str duieşte s nuă ă ă verse mai mult sânge decât e necesar pentru via a şiţ interesele micii lumi pe care o c l uzeşte şi pentru cauzaă ă

177

sfânt pe care o ap r . Vorbeşte-i despre ceea ce i se pareă ă ă ţ urât, şi vei vedea c va şti s te fac s - i schimbi p rerea.ă ă ă ă ţ ă

— Şi crima lui? zise generalul, de parc şi-ar fi vorbit sieă însuşi.

— Dar dac acea crim va fi fost o datorie? replică ă ă Hélène cu o demnitate rece; dac justi ia oamenilor n-aă ţ putut s -l r zbune?ă ă

— S se r zbune singur? exclam generalul.ă ă ă— Şi ce-i iadul, întreb ea, de nu o r zbunare veşnică ă ă

pentru greşeala de o zi!— Ah, eşti pierdut ! Te-a vr jit, te-a pervertit. Nu maiă ă

judeci.— R mâi aici o zi, tat , şi, dac vei vrea s -l ascul i şi s -lă ă ă ă ţ ă

priveşti, îl vei îndr gi.ă— Hélène, spuse grav generalul, ne afl m la câteva legheă

de Fran a…ţEa tres ri, privi prin fereastra camerei sale şi ar t mareaă ă ă

desf şurându-şi imensele-i savane de ap verde.ă ă— Iat ara mea, r spunse ea apoi, lovind cu vârfulă ţ ă

piciorului covorul.— Şi nu vei veni s - i vezi mama, sora, fra ii?ă ţ ţ— O, ba da, spuse ea cu lacrimi în glas, dac el va vroi şiă

dac va putea s m înso easc .ă ă ă ţ ă— Aşadar, tu nu mai ai nimic, Hélène, relu severă

militarul, nici ar , nici familie?…ţ ă— Sunt so ia lui, replic ea cu un aer de mândrie, cu unţ ă

accent plin de noble e. Iat , de şapte ani, aceasta-i ceaţ ă dintâi bucurie care nu-mi vine de la el, ad ug luând mânaă ă tat lui s u şi s rutând-o, şi iat cel dintâi reproş pe care îlă ă ă ă aud.

— Dar conştiin a ta?ţ— Conştiin a mea? conştiin a mea este el.ţ ţÎn acea clip , Hélène tres ri puternic.ă ă— Iat -l! spuse ea. Chiar şi-n toiul unei lupte, eu îiă

recunosc, pe punte, pasul, dintr-o mie.Şi deodat o roşea îi împurpur obrajii, f când chipulă ţă ă ă

178

s -i str luceasc , ochii s -i ard şi tenul s -i devin de un albă ă ă ă ă ă ă mat… Era numai fericire şi iubire, în to i muşchii ei, în vinele-ţi albastre, în tres rirea involuntar a întregii sale fiin e.ă ă ţ Tulburarea aceasta puternic îl impresion pe general într-ă ăadev r. Peste o clip , corsarul intr , se aşez într-un fotoliu,ă ă ă ă îl lu pe fiul s u şi începu s se joace cu el. O clip domniă ă ă ă t cerea; c ci, timp de o clip , generalul, adâncit într-oă ă ă reverie comparabil cu sentimentul vaporos dintr-un vis,ă contempl eleganta cabin , asem n toare cu un cuib deă ă ă ă alcioni, în care familia aceasta r t cea de şapte ani peă ă ocean, între ceruri şi ape l sându-se în seama unui b rbat,ă ă condus printre primejdiile luptelor şi ale furtunilor, aşa cumă o c snicie este c l uzit în via de c tre un şef, printreă ă ă ă ţă ă nenorocirile sociale… Îşi privea cu admira ie fata, imagineţ fantastic de zei marin , suav de frumuse e, bogat deă ţă ă ă ţ ă fericire şi f când s p leasc toate comorile care oă ă ă ă înconjurau în fa a comorilor sufletului ei, a str lucirilorţ ă ochilor şi a poeziei de nedescris exprimat de întreaga-iă fiin şi de cele din jurul ei.ţă

Situa ia aceasta prezenta o ciud enie care îl uimea, oţ ăţ pasiune şi nişte ra iuni atât de sublime, încât dep şeau toateţ ă ideile obişnuite. Recile şi îngustele combina ii socialeţ disp reau înaintea acestui tablou. B trânul militar sim iă ă ţ toate aceste lucruri şi în elese limpede c fiica sa nu vaţ ă p r si niciodat o asemenea via , atât de larg şi atât deă ă ă ţă ă bogat în neprev zut, plin de o iubire atât de sincer ; apoi,ă ă ă ă dac Hélène savurase o dat gustul pericolului f r a se fiă ă ă ă înfricoşat, ea nu va mai putea s se întoarc la m runteleă ă ă scene ale unei lumi meschine şi m rginite.ă

— V stânjenesc? întreb corsarul rupând t cerea şiă ă ă privind-o pe so ia sa.ţ

— Nu, îi r spunse generalul, Hélène mi-a spus totul. V dă ă c , pentru noi, ea este pierdut …ă ă

— Nu, replic hot rât corsarul. Mai sunt câ iva ani, şiă ă ţ prescrip ia îmi va îng dui s m întorc în Fran a. Cândţ ă ă ă ţ cugetul î i este curat şi când, încâlcind legile dumneavoastrţ ă

179

sociale, un om s-a supus…T cu, neg sind necesar s se justifice.ă ă ă— Şi cum ve i putea, spuse generalul întrerupându-l, sţ ă

nu v face i remuşc ri pentru ultimele crime ce s-au s vârşită ţ ă ă sub ochii mei?

— Nu mai aveam pic de hran , r spunse liniştit corsarul.ă ă— Dar dac i-a i fi debarcat pe oamenii aceia pe rm…ă ţ ţă— Ei ar fi trimis un vas s ne taie retragerea şi n-am maiă

fi ajuns în Chile.— Dar pân ce ei, din Fran a, spuse generalulă ţ

întrerupându-l, ar fi prevenit amiralitatea Spaniei…— Dar Fran a îns şi putea g si drept un fapt r u c unţ ă ă ă ă

om, aflat înc sub urm rirea cur ilor sale cu juri, a atacat ună ă ţ bric închiriat de nişte bordelezi. De altminteri, nu vi s-a întâmplat niciodat , pe câmpul de lupt , s trage i câtevaă ă ă ţ lovituri de tun mai mult decât era necesar?

Generalul, intimidat de privirea corsarului, t cu; fiica sa îlă scrut cu un aer ce exprima tot atâta triumf cât şi triste e…ă ţ

— Generale, spuse corsarul cu o voce adânc , mi-amă f cut o lege din a nu m atinge niciodat de prada luat . Eă ă ă ă îns în afar de orice îndoial c partea mea va fi mai mareă ă ă ă decât era averea dumneavoastr , îng dui i-mi s vi-oă ă ţ ă înapoiez în alt moned …ă ă

Lu din cutia pianului un teanc de bilete de banc şi, f ră ă ă ă a le mai num ra, îi întinse marchizului un milion.ă

— Ve i în elege, relu el, c eu nu m pot distra privindţ ţ ă ă ă trec torii de pe drumul spre Bordeaux… Oră – dac nu cumvaă v ispitesc primejdiile vie ii noastre de nomazi, sceneleă ţ Americii meridionale, nop ile noastre de la tropice, b t liileţ ă ă noastre şi pl cerea de a face s triumfe pavilionul vreuneiă ă tinere na iuni sau numele lui Simon Bolivar,ţ – trebuie s neă p r si i… O şalup şi câ iva oameni de credin v aşteapt .ă ă ţ ă ţ ţă ă ă S n d jduim c o a treia întâlnire între noi va fi maiă ă ă ă fericit …ă

— Victor, aş vrea s mai stau o clip cu tata, spuseă ă Hélène pe un ton nemul umit.ţ

180

— Zece minute mai mult sau mai pu in ne pot pune faţ ţă în fa cu vreo fregat . Fie! ne vom distra oleac . Oameniiţă ă ă noştri se cam plictisesc.

— Oh, du-te, tat ! strig so ia marinarului. Şi du surorii,ă ă ţ fra ilor şi mamei mele, ad ug ea, aceste semne deţ ă ă dragoste din partea mea.

Lu un pumn de pietre scumpe, de coliere, de bijuterii, leă înf şur într-un şal de caşmir şi i le ar t cu sfial tat luiă ă ă ă ă ă s u.ă

— Şi ce s le spun din partea ta? întreb el, p rândă ă ă impresionat de şov iala pe care o ar tase fiica sa înainte deă ă a pronun a cuvântul ţ mamei.

— Oh, te-ai putea îndoi de sim mintele mele? În fiecareţă zi m rog pentru fericirea lor.ă

— Hélène, relu b trânul privind-o cu aten ie, oare n-amă ă ţ s te mai rev d niciodat ? N-am s aflu c rei pricini i seă ă ă ă ă datoreaz fuga ta?ă

— Aceast tain nu o pot spune, zise ea cu voce grav .ă ă ă Aş avea dreptul s i-o spun, dar poate c totuşi nu i-o voiă ţ ă ţ spune-o niciodat . Am îndurat timp de zece ani chinuriă nemaipomenite.

Nu mai spuse nimic şi-i înmân tat lui ei cadourile peă ă care le d ruia familiei. Generalul, deprins din r zboaie cuă ă cele mai largi idei în materie de prad , primi darurile oferiteă de fiica sa şi-i pl cu s cread c , sub înrâurirea unui sufletă ă ă ă atât de curat, atât de frumos ca al frumoasei Hélène, c pitanul parizian va r mâne om cinstit, purtând r zboiulă ă ă numai împotriva spaniolilor. Simpatia lui pentru oamenii îndr zne i îl st pânea. Socotind c ar fi caraghios s seă ţ ă ă ă comporte ca un mironosit, strânse vârtos mâna corsarului, o îmbr iş pe Hélène, singura lui fat , cu acea efuziune tipicăţ ă ă militar şi l s o lacrim s cad pe acel obraz a c ruiă ă ă ă ă ă ă mândrie, a c rui expresie b rb teasc îi zâmbise de atâteaă ă ă ă ori. Marinarul, adânc emo ionat, îi d du copiii s -iţ ă ă binecuvânteze. În sfârşit, îşi spuser cu to ii pentru cea dină ţ urm oar adio, printr-o privire lung , care nu era lipsit deă ă ă ă

181

înduioşare.— S fi i ferici i pururi! strig bunicul, îndreptându-seă ţ ţ ă

spre punte.Pe mare, un spectacol deosebit îl aştepta pe general.

„Sfântul Ferdinand”, cuprins de fl c ri, ardea ca un imensă ă foc de paie. Matelo ii, ocupa i cu scufundarea briculuiţ ţ spaniol, descoperir c la bordul acestuia se afla oă ă înc rc tur de rom, b utur ce se g sea din belşug peă ă ă ă ă ă „Othello”, aşa c îi se p ru nostim s aprind un mareă ă ă ă castron cu punci în mijlocul m rii. Era o petrecere destul deă scuzabil pentru nişte oameni pe care v dita monotonie aă ă m rii îi f cea s se foloseasc de orice prilej spre a-şiă ă ă ă înveseli zilele. Coborând de pe bric în şalupa luat de peă „Sfântul Ferdinand”, mânat de şase matelo i voinici,ă ţ generalul îşi împ r ea f r s vrea aten ia între incendiul deă ţ ă ă ă ţ pe „Sfântul Ferdinand” şi fiica sa, care, sprijinit de corsar,ă sta pe puntea dinainte a navei lor. În fa a atâtor amintiri,ţ privind rochia alb a fiicei sale, care flutura uşoar , ca înc oă ă ă pânz de corabie, şi contemplând pe ocean figura aceeaă frumoas şi impun toare, îndeajuns de m rea pentru aă ă ă ţă domina totul, chiar şi marea, el uitase, cu nep sarea unuiă militar, c trecea peste mormântul bravului Gomez.ă Deasupra sa, o imens coloan de fum plutea ca un noră ă întunecat, iar razele soarelui, str b tând din loc în loc norul,ă ă îşi strecura prin el poeticele-i str luciri. Era ca un al doileaă cer, ca un dom sumbru sub care str luceau un fel deă policandre şi deasupra c ruia se desf şura azurul nep tat ală ă ă firmamentului, ce p rea de mii de ori mai frumos din cauzaă acestui contrast efemer. Culorile bizare ale acelui fum, rând pe rând galben, albastru, roşu, negru, îngem nându-seă vaporos, înv luiau vasul ce str lucea, pârâia şi trosnea.ă ă Flac ra şuiera cuprinzând parâmele şi alerga de-a lungulă cor biei aşa cum zboar o r zvr tire popular pe str zileă ă ă ă ă ă unui oraş. Romul ardea cu fl c ri albastre ce se zvârcoleauă ă de parc însuşi duhul m rilor ar fi agitat licoarea aceeaă ă furibund , aşa cum la o orgie mâna unui student face s seă ă

182

mişte vesela p l laieă ă a unui punci. Soarele îns , mai puternică prin lumina sa, invidios pe aceast str lucire obraznic , abiaă ă ă l sa s se vad sub razele sale culorile acelui incendiu. Erauă ă ă ca o plas , ca o eşarf ce flutura în mijlocul torentului s u deă ă ă fl c ri. „Othello”, ca s fug , se folosise de pu inul vânt peă ă ă ă ţ care-l putuse prinde în noua sa direc ie, şi se înclina când peţ o coast , când pe cealalt , ca un zmeu de hârtie leg nat înă ă ă v zduh. Frumosul bric gonea de-a dreptul c tre sud; şi ba seă ă pierdea din ochii generalului, disp rând în dosul coloaneiă drepte a c rei umbr se proiecta fantastic peste ape, ba seă ă ivea iar, ridicându-se cu gra ie şi alunecând. Ori de câte oriţ Hélène îl mai putea z ri pe tat l s u, îşi flutura batista ca s -ă ă ă ăl mai salute o dat . Curând „Sfântul Ferdinand” se scufund ,ă ă stârnind o clocotire, stins îndat de ocean. Nu mai r maseă ă ă atunci din toat acea scen decât un nor leg nat de briz .ă ă ă ă „Othello” era departe; şalupa se apropia de rm; norul seţă aşternu între aceast fragil ambarca iune şi bric. Ultimaă ă ţ oar când generalul îşi mai z ri fiica fu printr-o despic tură ă ă ă în acel fum unduitor. Profetic viziune! Numai batista alb şiă ă rochia se mai întrez reau pe fondul brun-închis. Între apaă verde şi cerul albastru, bricul nu se mai vedea. Hélène nu mai era decât un punct imperceptibil, o linie sub ire,ţ gra ioas , un înger din ceruri, o idee, o amintire.ţ ă

ÎNV TURAĂŢĂ

Dup ce şi-a ref cut averea, marchizul a murit doborât deă ă oboseal . La câteva luni dup moartea lui, în 1833, marchizaă ă trebui s-o duc pe Moïna la o cur de ape în Pirinei.ă ă N zuroasa copil vru într-o zi s vad frumuse ile aceloră ă ă ă ţ mun i. Se reîntoarse apoi la b i, şi atunci se petrecuţ ă urm toarea scen îngrozitoare:ă ă

— Oh, Dumnezeule, spuse Moïna, am f cut foarte r u,ă ă mam , c nu am mai stat câteva zile în mun i! Ne sim eamă ă ţ ţ mult mai bine ca aici. Ai auzit gemetele nesfârşite ale afurisitului acela de copil şi tr nc neala nenorocitei femei,ă ă

183

care de bun seam c vorbeşte cine ştie ce dialect, de n-ă ă ăam priceput niciun cuvânt din tot ce spune? Ce soi de oameni ne-au dat ca vecini! Noaptea aceasta e una dintre cele mai îngrozitoare pe care le-am petrecut în via a mea.ţ

— Eu n-am auzit nimic, r spunse marchiza; dar, scumpaă mea copil , m duc s-o caut pe propriet reas şi s -i ceră ă ă ă ă camera de-al turi, aşa încât vom fi numai noi în totă apartamentul şi nu vom mai auzi nici o g l gie. Cum te sim iă ă ţ în diminea a asta? Eşti obosit ?ţ ă

Rostind aceste ultime cuvinte, marchiza se ridicase să vin lâng patul pe care sta Moïna.ă ă

— Ia s vedem, spuse, ea c utând mâna fetei.ă ă— Oh, las -m , mam , r spunse Moïna, eşti rece.ă ă ă ăŞi tân ra se întoarse pe perna ei cu o mişcare deă

sup rare, dar aşa de gra ioas , încât i-ar fi fost greu uneiă ţ ă mame s se supere, în acea clip , un vaiet, ai c rui accentă ă ă slab şi prelungit trebuia s sfâşie inima unei femei, se auziă din camera de al turi.ă

— Vai, dac ai auzit astea toat noaptea, de ce nu m-aiă ă deşteptat? Am fi…

Un geam t mai adânc decât toate celelalte o întrerupseă pe marchiz , care exclam :ă ă

— Acolo moare cineva!Şi ieşi gr bit .ă ă— Trimite-mi-o pe Pauline, strig Moïna în urm -i, vreauă ă

s m îmbrac.ă ăMarchiza coborî în fug şi o g si pe gazd în curte,ă ă ă

înconjurat de câteva persoane care p reau s-o asculte cuă ă aten ie.ţ

— Doamn , a i pus lâng noi pe cineva care pare foarteă ţ ă bolnav…

— Ah, nu-mi vorbi i de asta! exclam st pâna hotelului,ţ ă ă tocmai am trimis dup primar. Închipui i-v c e o femeie, oă ţ ă ă biat nenorocit care a sosit asear , pe jos; vine din Spaniaă ă ă şi nu are nici paşaport, nici bani. Ducea în spate un copilaş pe moarte. N-am putut s n-o primesc. Azi-diminea m-amă ţă

184

dus s-o v d, pentru c ieri, când a poposit aici, m-aă ă impresionat. Biata de ea! z cea lâng copilul ei şi amândoiă ă se luptau cu moartea… „Doamn , mi-a spus, sco ând de peă ţ deget un inel de aur, nu mai am decât atât, lua i drept plat ;ţ ă va fi îndeajuns, c ci n-am s poposesc mult aici. Biet copil! oă ă s murim împreun !” a mai spus ea, privindu-şi copilaşul. I-ă ăam luat inelul şi-am întrebat-o cine este; dar n-a vrut s -miă spun în ruptul capului cum o cheam … Am trimis după ă ă doctor şi dup domnul primar.ă

— Vai, exclam marchiza, da i-i toate îngrijirile ce i-ară ţ putea fi de folos. Dumnezeule! poate c mai e timp s fieă ă salvat ! V voi pl ti eu toate cheltuielile pentru ea…ă ă ă

— Ah, doamn , pare nemaipomenit de mândr şi nu ştiuă ă dac are s accepte…ă ă

— M duc eu s-o v d…ă ăŞi numaidecât marchiza urc spre camera necunoscutei,ă

f r s se gândeasc la faptul c apari ia sa în haine de doliuă ă ă ă ă ţ ar putea s -i fac râu acelei femei într-un moment când seă ă spunea c e pe moarte. Marchiza îng lbeni la vedereaă ă muribundei. În ciuda groaznicelor suferin e ce schimbaserţ ă frumoasa înf işare a Hélènei, ea o recunoscu pe fiica sa ceaăţ mare.

La vederea unei femei îmbr cate în negru, Hélène seă ridic în capul oaselor, scoase un ip t de groaz , dar, cândă ţ ă ă îşi recunoscu în acea femeie mama, se pr buşi iar, încet, peă pat.

— Copila mea, zise doamna d’Aiglemont, ce ai? Pauline!… Moïna!…

— Nu-mi mai trebuie nimic, r spunse Hélèneă cu un glas sfârşit. N d jduiam s -l v d pe tata, dar doliul dumitale…ă ă ă ă

Nu ispr vi; îşi strânse copilul la piept, ca pentru a-i redaă c ldura, îl s rut pe frunte şi îndrept spre mama sa oă ă ă ă privire în care inc se mai citea un reproş, deşi domolit deă iertare. Marchiza nu vroi s vad acel reproş; ea uit că ă ă ă Hélène era un copil z mislit cândva în lacrimi şi înă dezn dejde, copilul datoriei, un copil ce fusese cauza celoră

185

mai mari nefericiri ale sale; înaint încet spre fiica sa ceaă mare, ne mai aducându-şi aminte decât c Hélène o f cuseă ă pentru întâia oar s cunoasc pl cerile maternit ii. Ochiiă ă ă ă ăţ mamei erau plini de lacrimi; şi, îmbr işându-şi fiica,ăţ exclam ;ă

— Hélène! fata mea…Hélène privea t cut . Aspirase ultimul suspin ai ultimuluiă ă

ei copil.În acea clip , Moïna, camerist ei Pauline, propriet reasaă ă ă

şi un medic intrar . Marchiza inea mâna ca de ghea aă ţ ţă fiicei sale în mâinile ei şi o privea cu o disperare sincer .ă Zdrobit de nenorocire, v duva marinarului, sc pat dintr-ună ă ă ă naufragiu din care abia izbutise s salveze un singur copilă din întreaga-i familie atât de frumoas , îi spuse cu un glasă cumplit mamei sale;

— Toate astea sunt opera dumitale! Dac mi-ai fi fostă ceea ce…

— Moïna, ieşi… ieşi i cu to ii! strig doamna d’Aiglemont,ţ ţ ă acoperind glasul s rmanei Hélène cu strig tele sale. Fie- iă ă ţ mil , fata mea, sa nu începem iar, în clipa de-acum, tristeleă înfrunt ri…ă

— Am s tac, r spunse Hélène, f când un efortă ă ă supranatural. Sunt şi eu mam , ştiu c Moïna nu trebuie s …ă ă ă Unde mi-e copilul?

Moïna se întoarse în camer , adus de curiozitate.ă ă— Surioar , spuse r sf ata copil , medicul…ă ă ăţ ă— Totu-i zadarnic, relu Hélène. Ah, de ce n-am murit laă

şaisprezece ani, când am vrut s m omor? Fericirea nu seă ă g seşte nicicând în afara legilor… Moïna… tu…ă

Muri, cu capul plecat peste capul fiului s u, pe care-lă îmbr işase convulsiv.ăţ

— Moïna, relu doamna d’Aiglemont, dup ce seă ă întoarser în camera lor, unde izbucni în lacrimi, sora taă vroia, de bun seam , s - i spun c , pentru o fat , fericireaă ă ă ţ ă ă ă nu poate fi niciodat într-o via roman ioas , în afaraă ţă ţ ă principiilor stabilite şi, mai cu seam , departe de mama sa…ă

186

ianuarie 1831

VI. B TRÂNE EA UNEI MAMEĂ Ţ VINOVATE

ISP ŞIREĂ

Într-una din primele zile ale lunii 1844, a doamn de vreoă cincizeci de ani, dar care p rea mai b trân decât s-ar fiă ă ă potrivit cu vârsta ei adev rat , se plimba la soare, pe la oraă ă amiezii, de-a lungul unei alei, în gr dina unui mare palat deă pe strada Plumet, din Paris. Dup ce str b tu de dou -trei oriă ă ă ă c rarea uşor şerpuit pe unde se tot învârtea ca s nu scapeă ă ă din vedere ferestrele de la un apartament ce p rea c -iă ă atrage întreaga aten ie, veni s se aşeze pe unul dintreţ ă acele fotolii pe jum tate r neşti, ce se fac din ramuri tinereă ţă ă de copac nejupuite. Din locul în care se afla acel jil elegant,ţ doamna putea s cuprind cu privirea, dincolo de gardul deă ă fier înconjur tor, şi bulevardele interioare în mijlocul c roraă ă este aşezat admirabilul dom al Invalizilor, care-şi înalţă cupola de aur peste creştetele miilor de ulmi, admirabil peisaj, precum şi aspectul mai pu in grandios al gr dinii saleţ ă terminat sub fa ada sur a unuia dintre cele mai frumoaseă ţ ă palate din foburgul Saint-Germain.

Totul era liniştit împrejur, şi gr dinile din preajm , şiă ă bulevardele, şi domul Invalizilor; c ci, în cartierul acela nobil,ă ziua nu începe decât la prânz. Cu excep ia cine ştie c ruiţ ă capriciu, cu excep ia vreunei tinere doamne ce vrea s facţ ă ă o partid de c l rie, ori a vreunui b trân diplomat care areă ă ă ă de ref cut vreun protocol, la o astfel de or , şi vale ii şiă ă ţ st pânii dorm cu to ii, sau cu to ii se deşteapt .ă ţ ţ ă

B trâna doamn atât de matinal era marchizaă ă ă d’Aiglemont, mama doamnei de Saint-Héreen, c reia îiă

187

apar inea frumosul palat. Marchiza se lipsise de el pentruţ fiica sa, c reia îi d duse întreaga-i avere, neoprindu-şi decâtă ă o pensie viager . Contesa Moïna de Saint-Héreen era ultimulă copil al doamnei d’Aiglemont. Ca s-o poat m rita cuă ă moştenitorul uneia dintre cele mai ilustre familii din Fran a,ţ marchiza sacrificase totul. Nimic mai firesc; ea pierduse succesiv doi fii: unul, Gustave, marchiz d’Aiglemont, murise de holer ; cel lalt, Abel, c zuse în fa a oraşului Constantine,ă ă ă ţ în Alger. Gustave l sase câ iva copii şi o v duv . Dară ţ ă ă afec iunea destul de ştears pe care doamna d’Aiglemont le-ţ ăo purtase celor doi fii ai s i se domolise şi mai mult atunciă când trecuse asupra nepo ilor. Se comporta politicos cuţ doamna d’Aiglemont cea tân r ; dar se limita la ună ă sentiment superficial, pe care bunul sim şi convenien ele neţ ţ prescriu s le manifest m fa de cei ce ne sunt apropia i.ă ă ţă ţ

Averea copiilor s i deceda i fiind perfect orânduit , ea îiă ţ ă rezervase scumpei Moïna toate economiile şi toate bunurile sale personale. Moïna, frumoas şi fermec toare, înc dină ă ă copil rie, fusese totdeauna pentru doamna d’Aiglemontă obiectul uneia dintre acele preferin e în scute sauţ ă involuntare la unele mame cu mai mul i copii; simpatieţ fatal , ce pare inexplicabil , sau pe care spiriteleă ă p trunz toare ştiu s le explice foarte bine.ă ă ă

Încânt toarea figur a scumpei Moïna, sunetul glasuluiă ă acelei copile dragi, manierele, mersul, fizionomia, gesturile, întreaga ei f ptur trezeau ia sufletul marchizei cele maiă ă profunde emo ii ce pot însufle i, tulbura sau fermeca inimaţ ţ unei mame. Izvorul vie ii sale prezente, al vie ii sale deţ ţ mâine, al vie ii sale trecute era în inima acelei tinereţ doamne, în care ea îşi aruncase toate comorile. Moïna supravie uise în mod fericit altor patru copii, fra ii ei maiţ ţ mari. Doamna d’Aiglemont, într-adev r, pierduse, în chipulă cel mai nenorocit, spuneau oamenii din lumea bun , o fată ă încânt toare, a c rei soart era aproape necunoscut , şi ună ă ă ă b ie el ce pierise la vârsta de cinci ani într-o catastrofă ţ ă îngrozitoare. Marchiza v zuse desigur o hot râre a cerului înă ă

188

respectul pe care ursita p rea a-l avea fa de fiica inimiiă ţă sale şi nu acorda decât nişte slabe amintiri copiilor c zu iă ţ sub capriciile mor ii şi care r mâneau tai adâncul inimii saleţ ă ca acele morminte ridicate pe un câmp de b t lie, dar peă ă care florile timpului aproape c le-au şi f cut s dispar .ă ă ă ă

Lumea ar fi putut s cear aspr socoteal marchizeiă ă ă ă pentru o asemenea nep sare şi pentru o asemeneaă preferin ; dar lumea, la Paris, este tr it de un torent deţă ă ă evenimente, de mode, de idei noi, încât întreaga via aţă doamnei d’Aiglemont trebuia s fie oarecum uitat . Nimeniă ă nu se gândea s -i fac o crim dintr-o r ceal , dintr-o uitareă ă ă ă ă ce nu interesa pe nimeni, pe când dragostea ei vie pentru Moïna interesa pe mul i şi avea toat sfin enia uneiţ ă ţ prejudec i. De altfel, marchiza nu prea ieşea în lume; iarăţ pentru cele mai multe dintre familiile care o cunoşteau, ea p rea bun , dulce, pioas , indulgent . Or, nu e necesar s aiă ă ă ă ă un interes destul de viu pentru cineva ca s mergi dincolo deă aceste aparen e, cu care se mul umeşte societatea? Şi-apoi,ţ ţ ce nu îi se iart b trânior, atunci când ei se strecoar caă ă ă nişte umbre şi nu vor s mai fie decât o amintire!ă

În sfârşit, doamna d’Aiglemont era un model recomandat cu delicate e de c tre copii p rin ilor lor şi de c tre gineriţ ă ă ţ ă soacrelor lor. Ea îi d duse, înainte de vreme, toate bunurileă sale fiicei iubite Moïna, mul umit de fericirea tinerei conteseţ ă şi nemaitr ind decât prin ea şi pentru ea. Dac niscaivaă ă b trâni pruden i, sau niscaiva unchi sâcâitori dezaprobau oă ţ atare conduit spunând: „Doamna d’Aiglemont are s seă ă c iasc poate într-o zi c s-a despuiat de avere în favoareaă ă ă fiicei sale; c ci, dac ea cunoaşte bine inima doamnei deă ă Saint-Héreen, poate fi oare tot atât de sigur şi de cinsteaă ginerelui s u?”ă – împotriva unor asemenea profe i se ridicaţ un huiduit general; din toate p r ile ploua cu laude pentruă ţ Moïna.

— Trebuie s recunoaştem meritul doamnei de Saint-ăHâreen, spunea o tân r doamn , anume c mama sa n-aă ă ă ă fost nevoit s schimbe nimic în jurul ei. Doamnaă ă

189

d’Aiglemont locuieşte admirabil; are o tr sur la ordinele eiă ă şi poate s se duc oriunde, în toate casele, ca şi maiă ă înainte.

— Numai la des Italiens nu, r spundea în şoapt ună ă b trân parazit, unul dintre acei inşi care cred c au dreptulă ă s -şi copleşeasc prietenii cu zeflemelile lor, pe motiv c aşaă ă ă îşi dovedesc independen a. B trâna nu mai iubeşte decâtţ ă muzica, lucru cu totul str in copilei ei r sf ate. Pe vremeaă ă ăţ sa, marchiza era o foarte bun muzician ! Dar, întrucât lojaă ă de la des Italiens a contesei este veşnic invadat de tineriiă fluturaşi, iar b trâna ar stânjeni-o pe tineric , despre care aă ă şi început s se vorbeasc oarecum ca despre o mareă ă cochet , biata mam nu se mai duce niciodat la teatru.ă ă ă

— Doamna de Saint-Hlreen, spunea o domnişoar , dă ă pentru mama sa nişte serate minunate şi are un salon unde vine întregul Paris.

— Un salon unde nimeni nu-i d nicio aten ie marchizei,ă ţ r spundea parazitul.,ă

— Adev ru-i c doamna d’Aiglemont nu este niciodată ă ă singur , spunea un crai, sprijinind p rerile tinerelor doamne.ă ă

— Diminea a, r spundea în şoapt b trânul bârfitor,ţ ă ă ă diminea a, scumpa Moïna doarme, la ora patru, scumpaţ Moïna este la Bois. Seara scumpa Moïna se duce la bal sau la Bouffes… E îns adev rat c doamna d’Aiglemont areă ă ă putin a, uneori, s-o vad pe scumpa ei fiic , În vreme ceţ ă ă aceasta se îmbrac , sau în timpul mesei, atunci cândă scumpa Moïna ia masa din întâmplare împreun cu scumpaă sa mam . Nu sunt nici opt zile, domnule, spuse parazitul,ă luându-l de bra pe un tân r preceptor timid, nou venit înţ ă casa în care se afla, de când am v zut-o pe acea biată ă mam stând trist şi singur la gura sobei. „Ce ave i?” amă ă ă ţ întrebat-o. Marchiza m-a privit zâmbind, dar era sigur că ptinsese. „M gândeam, mi-a spus ea, c e tare ciudat s mă ă ă ă v d singur , dup ce am avut când copii; dar asta-i soartaă ă ă noastr ! Şi-apoi, eu m simt fericit când ştiu c Moïna seă ă ă ă distreaz !” Mie putea s mi se dest inuiasc , îl cunoscusemă ă ă ă

190

cândva pe so ul s u. Era un om oarecare, şi a fost destul deţ ă norocos c s torindu-se cu marchiza; ei i-a datorat, f ră ă ă ă îndoial , şi titlul de ă pair, şi slujba de la Curtea lui Carol al X-lea.

Se strecoar îns atâtea erori în conversa iile deă ă ţ societate, se s vârşesc cu uşurin r ut i atât de profunde,ă ţă ă ăţ încât cel ce studiaz istoria moravurilor este dator să ă chibzuiasc temeinic aser iunile emise cu uşurin de atâ iaă ţ ţă ţ uşuratici. În sfârşit, poate c niciodat nu trebuie s hot râmă ă ă ă cine greşeşte sau cine are dreptate între copil şi mam . Întreă aceste dou inimi, nu poate fi decât un singur judec tor.ă ă Judec torul acesta este Dumnezeu! Dumnezeu, care,ă adeseori, îşi aşaz r zbunarea în sânul familiilor, şi seă ă slujeşte veşnic de copii împotriva mamelor, de ta i împotrivaţ fiilor, de popoare împotriva regilor, de prin i împotrivaţ na iunilor, de to i împotriva tuturor, înlocuind în lumeaţ ţ sufleteasc sentimentele cu alte sentimente, aşa cumă franzele tinere le înlocuiesc pe cele vechi prim vara, şiă ac ionând în vederea unei ordini imuabile, a unui el numaiţ ţ de el ştiut. F r îndoial , totul se îndreapt spre sânul lui,ă ă ă ă sau, şi mai exact, se întoarce acolo.

Asemenea cuget ri religioase, atât de fireşti inimiiă b trânilor, pluteau r zle e ia sufletul doamnei d’Aiglemont;ă ă ţ ele se zbuciumau, pe jum tate luminoase, când afundându-ăse, când ivindu-se limpezi, ca nişte flori ce se zbat deasupra apelor În timpul unei furtuni. Marchiza se aşezase pe o bancă obosit , sl bit de o lung meditare, de una dintre aceleă ă ă ă reverii în lumina c rora întreaga via se ridic şi seă ţă ă desf şoar în fa a ochilor celor care îşi presimt moartea.ă ă ţ

Femeia aceasta, îmb trânit înainte-de vreme, ar fiă ă reprezentat pentru un poet în trecere pe bulevard un tablou ciudat. V zând-o cum sta acolo, în umbra sub ire a unuiă ţ salcâm, umbra unui salcâm la amiaz , oricine ar fi putut să ă citeasc unul dintre miile de lucruri scrise pe acel chip,ă r mas palid şi rece chiar şi sub razele fierbin i ale soarelui.ă ţ

191

Figura sa plin de expresie înf işa o anume tr s tur înc şiă ăţ ă ă ă ă mai grav decât o via la declinul ei, sau mai profundă ţă ă decât un suflet gârbovit de experien . Era unul dintre aceleţă tipuri care, între mii de fizionomii neluate în seam pentru că ă sunt lipsite de orice particularitate, v face s v opri iă ă ă ţ pentru o clip şi s cugeta i; întocmai cum, între miile deă ă ţ tablouri dintr-un muzeu, sunte i impresiona i puternic fie deţ ţ capul sublim în care Murillo a pictat durerea matern , fie deă obrazul Beatricei Centi în care Guido Reni a ştiut să zugr veasc cea mai tulbur toare inocen pe fondul celeiă ă ă ţă mai însp imânt toare crime, fie de sumbra fa a lui Filip ală ă ţă II-lea în care Velazquez a imprimat pentru totdeauna m rea a groaz pe care trebuie s-o inspire regalitatea. Uneleă ţ ă figuri omeneşti sunt imagini despotice care v vorbesc şi vă ă întreab , care r spund la gândurile voastre tainice şi chiară ă închipuiesc poeme întregi. Fa a de ghea a doamneiţ ţă d’Aiglemont era unul dintre asemenea poeme teribile, unul dintre asemenea chipuri r spândite cu miile în ă Divina Comedie a lui Dante Alighieri.

În timpul scurtului anotimp cât femeia se afl în floare,ă tr s turile frumuse ii sale slujesc uimitor de bine disimul riiă ă ţ ă la care sl biciunea ei fireasc şi legile noastre sociale oă ă condamn . Sub str lucitoarea lumin a obrajilor ei fragezi,ă ă ă sub flac ra ochilor s i, sub es tura gra ioas a tr s turiloră ă ţ ă ţ ă ă ă sale aşa de fine, a atâtor linii multiplicate, arcuite ori drepte, dar pure şi des vârşit st pânire, toate emo iile ei potă ă ţ r mâne secrete; atunci roşea a îns şi nu dovedeşte nimică ţ ă colorând şi mai mult nişte culori, oricum atât de vii; toate fl c rile l untrice se îmbin atunci atât de bine cu luminaă ă ă ă acelor ochi înfl c ra i de via , c pân şi flac ra trec toareă ă ţ ţă ă ă ă ă a unei suferin e nu mai apare decât ca un farmec mai mult.ţ Aşa încât, nimic nu este atât de discret ca un chip tân r,ă pentru c nimic nu este mai imobil. Figura unei femei tinereă are liniştea, str lucirea, limpezimea suferin ei unui lac.ă ţ Fizionomia femeilor nu începe decât la treizeci de ani, până la aceast vârsta, pictorul nu g seşte în chipurile lor decâtă ă

192

culori trandafirii şi albe, surâsuri şi expresii care repet ună acelaşi gând, gândul tinere ii şi al iubirii, gând uniform şi f rţ ă ă profunzime; la b trâne e îns , totul a vorbit în fiin a femeii,ă ţ ă ţ pasiunile s-au încrustat pe chipul s u; ea a fost amant ,ă ă so ie, mam ; expresiile cele mai violente, de bucurie şi deţ ă durere, în cele din urm i-au schimonosit şi i-au pocită tr s turile, i s-au întip rit în mii de riduri, care toate au ună ă ă limbaj; iar un cap de femeie devine atunci sublim prin groaza lui, frumos prin melancolia lui sau magnific prin liniştea sa; dac ne este îng duit a urma aceast stranie metafor , laculă ă ă ă secat las atunci s se vad toate torentele ce l-au alc tuit;ă ă ă ă un cap de b trân nu mai apar ine nici lumii care, frivol , seă ă ţ ă însp imânt s z reasc în el ruina tuturor ideilor deă ă ă ă ă elegan cu care e obişnuit , nici artiştilor de rând care nuţă ă descoper în el nimic, ci adev ra ilor poe i, aceia care auă ă ţ ţ sentimentul unui frumos independent de toate conven iile peţ care se întemeiaz atâtea prejudec i în materie de art şiă ăţ ă frumuse e.ţ

Deşi doamna d’Aiglemont purta pe cap o bonet la mod ,ă ă era uşor de v zut c p rul ei, cândva negru, fuseseă ă ă înc run it de crude suferin e; dar felul cum îl desp r ea înă ţ ţ ă ţ dou printr-o c rare la mijloc dovedea bunul ei gust,ă ă ilustrând gra ioasele deprinderi ale femeii elegante şiţ încadrând minunat fruntea-i veştejit şi ridat , în formaă ă c reia, se mai puteau vedea câteva urme din vechea-iă str lucire. Conturul fe ei sale, regularitatea tr s turiloră ţ ă ă d deau o idee, slab , într-adev r, despre frumuse ea de careă ă ă ţ trebuie s fi fost mândr cândva; îns aceste indicii ilustrauă ă ă şi mai mult durerile ce trebuie s fi fost destui de crunteă pentru a-i br zda fa a, pentru a-i scobi tâmplele, a-i scofâlciă ţ obrajii, a-i învine i pleoapele şi a i le l sa f r gene, acestţ ă ă ă farmec al privirii. Totul era t cut în fiin a acestei femei:ă ţ umbletul şi mişc rile ei aveau acea încetineal grav şiă ă ă m surat ce impun respect. Modestia sa, schimbat în sfial ,ă ă ă ă p rea s fie rezultatul deprinderii, pe care-o c p tase deă ă ă ă câ iva ani încoace, de a se feri de fiica ei; iar vorba-i era rarţ ă

193

şi slab , ca a tuturor celor sili i s reflecteze, s seă ţ ă ă concentreze, s tr iasc închişi în sine.ă ă ă

Aceast atitudine şi aceast interiorizare inspirau ună ă sentiment nedesluşit, care nu era nici de team , nici deă comp timire, dar în care se contopeau tainic şi ciudat toateă gândurile pe care le pricinuiser aceste sim minte diferite.ă ţă În sfârşit, natura ridurilor ei, felul în care îi era încre it chipul,ţ paloarea privirii îndurerate, totul vorbea limpede despre acele lacrimi v rsate în inim , care niciodat nu cad peă ă ă p mânt. Neferici ii obişnui i s contemple cerul pentru a-iă ţ ţ ă implora s -i scape de chinurile vie ii ar fi recunoscut lesne înă ţ ochii acestei mame crudele deprinderi ale unei rug ciuniă f cute clip de clip şi uşoarele vestigii ale acelor dureriă ă ă tainice care sfârşesc prin a nimici florile sufletului, ba pân şiă sentimentele de mam . Pictorii pot zugr vi, cu ajutorulă ă culorilor, asemenea portrete, dar ideile şi cuvintele sunt neputincioase s le traduc fidel; exist în nuan ele culoriiă ă ă ţ obrazului şi în aerul unui chip fenomene de neexplicat, pe care sufletul le simte v zându-le; dar povestireaă evenimentelor c rora le datoreaz nişte schimb ri deă ă ă fizionomie atât de teribile constituie singura putin ce-iţă r mâne poetului spre a le face în elese.ă ţ

Figura aceasta reflecta o furtun liniştit şi rece, o luptă ă ă tainic între eroismul durerii materne şi infirmitateaă sentimentelor noastre, care sunt finite ca şi noi, şi în care nimic nu este infinit. Suferin ele acelea veşnic refulateţ pricinuiser cu timpul ceva boln vicios în f ptura aceleiă ă ă femd. F r îndoial , anumite emo ii prea violenteă ă ă ţ v t maser fizic inima de mam , şi cine ştie ce boal , vreună ă ă ă ă anevrism poate, o amenin a lent pe Julie, f r ca ea s ştie.ţ ă ă ă Durerile adev rate stau aparent atât de liniştite în patulă adânc pe care şi l-au f cut, în care ele par c dorm, dar deă ă unde continu s distrug sufletul, ca acel înfricoş tor acidă ă ă ă care perforeaz cristalul! În clipa aceea, dou lacrimi seă ă rostogolir pe obrajii marchizei, care se ridic de parc oă ă ă cugetare mai sfâşietoare decât toate celelalte ar fi

194

înjunghiat-o brusc. De bun seam c meditase la viitorulă ă ă scumpei sale Moïna. Şi, prev zând durerile ce-o aşteptau peă fiica ei, toate nenorocirile propriei sale vie i i seţ redeşteptaser în inim .ă ă

Situa ia acestei mame va fi în eleas dup ce o vomţ ţ ă ă explica pe cea a fiicei sale.

Contele de Saint-Héreen plecase de vreo şase luni într-o misiune politic . În lipsa lui, Moïna, care la toate vanit ile deă ăţ tân r st pân ad uga n zuroasele toane de copil r sf at,ă ă ă ă ă ă ă ăţ se distrase, fie din nesocotin , fie pentru a se supune miilorţă de cochet rii ale femeii, şi poate şi pentru a-şi încercaă puterea, jucându-se cu pasiunea unui b rbat abil, dar f ră ă ă inim , care se declara beat de iubire, de acea iubire cu careă se combin toate micile ambi ii sociale şi vanitoase ale unuiă ţ infatuat. Doamna d’Aiglemont, pe care o lung experien oă ţă înv ase s cunoasc via a, s judece oamenii, s se teamăţ ă ă ţ ă ă ă de lume, observase progresele acelei intrigi şi presim iseţ pierderea fiicei sale, v zând-o cum cade în mâinile unui omă pentru care nimic sfânt nu exista. Oare nu însemna pentru ea un lucru îngrozitor s constate c b rbatul pe care Moïnaă ă ă îl asculta fermecat era ă un desfrânat? Copila ei scump seă afla, deci, pe marginea unei pr p stii. Marchiza ştia aceasta,ă ă cu o certitudine îngrozitoare, şi nu îndr znea s-o opreasc ,ă ă pentru c în fa a contesei tremura. Ştia dinainte c Moïna n-ă ţ ăare s asculte niciunul dintre în eleptele sale avertismente;ă ţ nu avea nicio putere asupra acestui suflet – de fier, pentru ea; foarte maleabil, pentru ceilal i. Dragostea de mam aţ ă marchizei ar fi îndemnat-o s ocroteasc nenorocirile uneiă ă pasiuni îndrept ite de nobilele însuşiri ale seduc torului;ăţ ă fata ei îns se supunea unei simple cochet rii; iar pe conteleă ă Alfred de Vandenesse marchiza îl dispre uia, ştiind c era unţ ă b rbat ce nu considera lupta lui cu Moïna decât ca pe oă partid de şah.ă

Cu toate c Alfred de Vandenesse îi producea groază ă nefericitei mame, ea era silit s -şi îngroape în cea maiă ă adânc umbr a inimii motivele supreme ale aversiunii sale.ă ă

195

Era legat intim de marchizul de Vandenesse, tat l lui Alfred,ă ă şi aceast prietenie, respectabil în ochii lumii, îi îng duiaă ă ă tân rului s vin ca în familie la doamna de Saint-Héreen,ă ă ă fa de care se pref cea c din copil rie nutreşte o pasiune.ţă ă ă ă De altminteri, zadarnic doamna d’Aiglemont s-ar fi hot rât să ă arunce între fiica sa şi Alfred de Vandenesse cumplitul cuvânt ce ar fi trebuit s -i despart ; era sigur c n-ar reuşi,ă ă ă ă în ciuda gravit ii acelui cuvânt, care ar fi dezonorat-o înăţ ochii fiicei sale. Alfred era mult prea corupt, iar Moïna mult prea istea ca s cread într-o astfel de m rturisire, de careţă ă ă ă tân ra contes şi-ar fi râs, considerând-o drept o viclenie deă ă mam . Doamna d’Aiglemont îşi construise cu propriile-iă mâini închisoarea şi se zidise pe sine îns şi în ea, ca să ă moar privind cum Moïna îşi va pierde frumoasa via , aceaă ţă via devenit gloria, fericirea şi mângâierea b trânei, oţă ă ă existen ce-i era de o mie de ori mai scump decât a saţă ă îns şi, Suferin e îngrozitoare, de necrezut, de nespus!ă ţ Pr pastie f r fund!ă ă ă

Aştepta ner bd toare scularea fiicei ei, şi totodat seă ă ă temea, asemenea unui nenorocit condamnat la moarte care ar vrea s ispr veasc odat cu via a şi care totuşi seă ă ă ă ţ înfioar gândindu-se la c l u. Marchiza luase hot rârea să ă ă ă ă fac o ultim încercare; şi poate c se temea mai pu in deă ă ă ţ eşecul încerc rii sale, cât de a primi înc una dintre aceleă ă r ni atât de dureroase pentru inima ei şi care-i sleiseră ă întregul curaj. Dragostea sa de mam aici ajunsese: s -şiă ă iubeasc fata, s se team de ea, s ştie c o aşteapt oă ă ă ă ă ă lovitur de pumnal şi s mearg înainte.ă ă ă

Sentimentul matern este atât de mare în inimile iubitoare, încât, înainte de a ajunge la indiferen , o mamţă ă trebuie ori s moar , ori s se sprijine pe o alt mareă ă ă ă putere – religia sau dragostea. De când se trezise în diminea a aceea, fatala memorie a marchizei îi reînviaseţ câteva dintre acele fapte, mici în aparen , dar care în via aţă ţ sufleteasca reprezint evenimente mari. Într-adev r, uneoriă ă un gest dezv luie o întreag dram , accentul unui cuvântă ă ă

196

sfâşie o întreag via , nep sarea unei priviri ucide cea maiă ţă ă fericit iubire. Marchiza d’Aiglemont, din nefericire, v zuseă ă prea multe asemenea gesturi, auzise prea multe asemenea cuvinte, primise prea multe asemenea priviri cumplite sufletului, pentru ca amintirile ei s -i mai lase vreo n dejde.ă ă Totul îi dovedea c Alfred o alungase din inima fiicei sale, înă care ea r mânea, ea, mama, mai pu in ca o pl cere şi maiă ţ ă mult ca o datorie. Mii de lucruri, nimicuri chiar, îi adevereau purtarea detestabil a contesei fa de ea, nerecunoştin aă ţă ţ pe care marchiza poate c o privea ca pe o pedeaps . Eaă ă c uta scuze pentru fiica sa în hot rârile Providen ei, ca să ă ţ ă mai poat înc adora mâna care o lovea, în acea dimineaă ă ţă îşi aminti totul, şi totul îi r ni din nou inima atât de crud,ă încât cupa ei, plin de amaruri, trebuia s se reverse dac ară ă ă fi picurat în ea cea mai uşoar mâhnire. O singur privireă ă rece o putea ucide pe marchiz .ă

E dificil de zugr vit aceste fapte zilnice, dar câteva vor fiă suficiente, poate, s le ilustreze şi pe celelalte. Astfel,ă marchiza, devenind pu in surd , nu izbutise niciodat s-oţ ă ă fac pe Moïna s vorbeasc , pentru ea, ceva mai tare; iar înă ă ă ziua când, în naivitatea ei de fiin suferind , o rug pe fiicaţă ă ă sa s repete o fraz din care nu prinsese nimic, contesa seă ă supuse, dar cu un aer atât de ursuz, încât nu-i mai îng duiă doamnei d’Aiglemont s -i repete vreodat modestaă ă rug minte. Din ziua aceea, atunci când Moïna povestea vreoă întâmplare sau când vorbea, marchiza avea grij s se deaă ă mai aproape de ea; adeseori îns contesa p rea plictisit deă ă ă infirimtatea pe care, necugetat, i-o reproşa mamei sale. Exemplul acesta, ales dintr-o mie, nu putea r ni decât inimaă unei mame. Toate aceste lucruri poate c i-ar fi sc pat unuiă ă observator, pentru c ele erau numai nişte nuan e deă ţ nesesizat pentru al i ochi decât cei ai unei femei. Astfel,ţ doamna d’Aiglemont îi spusese într-o zi fiicei sale c prin esaă ţ de Cadignan venise s-o vad , şi Moïna a exclamat pur şiă simplu: „Cum! a venit pentru tine?” Aerul cu care au fost rostite aceste cuvinte şi tonul cu care contesa le-a spus

197

ilustra în nuan e uşoare o uimire, un dispre elegant ce-arţ ţ face o inim totuşi tân r şi tandr s g seasc filantropică ă ă ă ă ă ă ă datina în virtutea c reia s lbaticii îşi ucid b trânii, atunciă ă ă când aceştia nu se mai pot ine de creanga unui arboreţ zgâl âit cu putere. Doamna d’Aiglemont se ridicase, zâmbiseţ şi se dusese s plâng în tain . Oamenii binecrescu i, şiă ă ă ţ femeile mai ales, nu-şi tr deaz sentimentele decât prină ă câteva tr s turi imperceptibile, care fac totuşi s seă ă ă ghiceasc tremurai inimilor lor de c tre cei ce pot reg si înă ă ă propria lor via situa ii analoge celor ale acestei mameţă ţ chinuite. N p dit de amintirile sale, doamna d’Aiglemontă ă ă rev zu unul dintre acele fapte microscopice, atât deă ustur toare, atât de crude, în care ea niciodat nu z rise maiă ă ă bine decât în aceast clip cruntul dispre ascuns subă ă ţ zâmbete.

Lacrimile ei îns secar atunci când auzi deschizându-seă ă storurile de la camera în care dormea fiica sa. Alerg înspreă ferestre, luând-o pe c rarea ce trecea de-a lungul garduluiă de fier în fa a c ruia st tuse pân atunci. Mergând aşa, b gţ ă ă ă ă ă de seam grija deosebit pe care o depusese gr dinarul în aă ă ă grebla nisipul de pe aceast alee, destul de r u între inută ă ţ ă de câtva timp.

Când doamna d’Aiglemont ajunse sub ferestrele fiicei sale, storurile se reînchiser brusc.ă

— Moïna? spuse ea.Niciun r spuns.ă— Doamna contes e în salonaş, spuse femeia de cameră ă

a doamnei Moïna, atunci când marchiza, intrând în cas ,ă întreb dac fiica sa se sculase.ă ă

Doamna d’Aiglemont avea inima prea plin şi capul preaă îngândurat ca s mai cugete în acea cup la nişte lucruriă ă atât de neînsemnate; intr gr bit în salonaş, unde o g si peă ă ă ă contes într-un capot de cas , cu o bonet aruncată ă ă ă neglijent peste p rul în dezordine, cu picioarele în papuci, cuă cheia de la camera ei legat de cing toare, cu fa a umbrită ă ţ ă de gânduri aproape furtunoase, şi puternic îmbujorat . Staă

198

pe un divan şi p rea c mediteaz la ceva.ă ă ă— Ce vrei? spuse ea, cu o voce aspr . Ah! tu eşti, mam ?ă ă

ad ug apoi, cu un aer distrat, dup ce se întrerupseseă ă ă singur .ă

— Da, copila mea, e mama ta…Tonul cu care doamna d’Aiglemont rosti aceste cuvinte

ilustra o efuziune sufleteasc şi o tulburare l untric despreă ă ă care cu greu s-ar putea da o idee f r a folosi cuvântul deă ă sfin enie. Într-adev r, marchiza luase atât de bine caracterulţ ă sacru al unei mame, încât fiica sa fu impresionat şi seă întoarse spre ea cu o mişcare exprima totodat şi respect, şiă îngrijorare, şi remuşcare. Marchiza închise uşa de la acel salon în care nimeni nu putea s între f r a face zgomot înă ă ă antreu. O astfel de izolare ferea de orice indiscre ie.ţ

— Copila mea, spuse marchiza, e de datoria mea s teă luminez în privin a uneia dintre cele mai însemnate crize dinţ via a noastr de femei, şi în care te afli tu acum, poate f rţ ă ă ă s - i dai seama, dar despre care vreau s - i vorbesc, maiă ţ ă ţ pu in ca mam şi mai mult ca prieten , C s torindu-te, aiţ ă ă ă ă devenit liber s faci ce vrei, nu ai de dat socoteal decâtă ă ă so ului t u; dar eu te-am f cut s sim i atât de pu inţ ă ă ă ţ ţ autoritatea matern (şi poate c asta a fost o greşeal ),ă ă ă încât m cred în drept s fiu ascultat de tine, cel pu in oă ă ă ţ dat , în situa ia grav în care trebuie s ai nevoie de un sfat.ă ţ ă ă Gândeşte-te, Moïna, c te-am c s torit cu un b rbat de mareă ă ă ă valoare, de care po i fi mândr , care…ţ ă

— Mam , exclam Moïna cu un aer îmbufnat şiă ă întrerupând-o, ştiu ce ai s -mi spui… Ai s -mi ii o predic înă ă ţ ă leg tur cu Alfred…ă ă

— N-ai ghicit aşa de bine, Moïna, relu grav marchizaă încercând s -şi st pâneasc lacrimile, dac n-ai sim i…ă ă ă ă ţ

— Ce? întreb ea, cu un aer aproape dispre uitor. Dar,ă ţ mam , în adev r…ă ă

— Moïna, exclama doamna d’Aiglemont f când un efortă extraordinar, trebuie s ascul i cu aten ie ceea ce vreau s - iă ţ ţ ă ţ spun…

199

— Ascult, spuse contesa, încrucişându-şi bra ele şiţ afectând o supunere obraznic . Îng duie-mi, mam , ad ugă ă ă ă ă apoi cu un sânge rece de necrezut, s-o sun pe Pauline ca s-o trimit…

Sun .ă— Scumpa mea copil , Pauline nu poate auzi…ă— Mam , relu contesa cu un aer serios şi care ar fiă ă

trebuit s -i par extraordinar mamei, sunt datoare…ă ăSe opri, c ci camerista intrase.ă— Pauline, du-te tu îns iăţ la Baudran şi vezi de ce nu am

primit înc p l ria mea.ă ă ăSe aşez iar şi o privi cu aten ie pe mama sa. Marchiza,ă ţ

cu inima clocotind, cu ochii usca i şi sim ind atunci unaţ ţ dintre acele emo ii ale sale a c ror durere nu poate fiţ ă în eleas decât de o mam , lu cuvântul spre a o preveni peţ ă ă ă Moïna de primejdia în care aluneca. Dar, fie c tân ră ă ă contes se sim ea jignit de b nuielile pe care mama sa leă ţ ă ă nutrea fa a de fiul marchizului de Vandenesse, fie c fuţ ă cuprins de una dintre acele nebunii de neîn eles al c roră ţ ă secret st în lipsa de experien a tuturor celor tineri, eaă ţă profit de o pauz f cut de mama sa şi-i spuse râzând silit:ă ă ă ă

— Mam , au te credeam geloas decât pe tat l…ă ă ăLa cuvântul acesta, doamna d’Aiglemont închise ochii,

l s capul în jos şi scoase cel mai uşor dintre toateă ă suspinele. Îşi arunc apoi privirile în sus, ca pentru a seă supune sentimentului de neînfrânt ce ne face s -l invoc mă ă pe Dumnezeu în marile crize ale vie ii; pe urm , îşi îndreptţ ă ă spre fiica sa ochii plini de o m re ie teribil şi plini totodată ţ ă ă de o durere adânc ,ă

— Fata mea, spuse apoi cu un glas foarte schimbat, ai fost mai f r mil fa de mama ta decât însuşi b rbatul peă ă ă ţă ă care ea l-a înjosit, mai f r mil decât va fi, poate, însuşiă ă ă Dumnezeu!

Doamna d’Aiglemont se ridic ; dar, când ajunse la uş ,ă ă întoarse capul, nu v zu în ochii fiicei sale decât uimire, ieşiă apoi şi izbuti s mearg pân în gr din , unde puterile oă ă ă ă ă

200

p r sir . Acolo, sim ind nişte dureri ascu ite în inim , seă ă ă ţ ţ ă pr buşi pe o banc . Privirile ei, r t cind pe nisip, z rir urmaă ă ă ă ă ă proasp t a unui pas de b rbat ale c rui ghete l saser nişteă ă ă ă ă ă semne foarte uşor de recunoscut. F r nicio îndoial , copilaă ă ă ei era pierdut ; atunci i se p ru c în elege motivulă ă ă ţ comisionului dat Paulinei. Gândul acesta crud fu înso it de oţ revela ie mai odioas decât tot restul. Îşi închipui c fiulţ ă ă marchizului de Vandenesse distrusese în inima scumpei Moïna respectul datorat de o fiic mamei sale. Suferin a eiă ţ spori şi marchiza leşin r mânând ca adormit ,ă ă ă

Tân r contes socoti c mama sa îşi permisese s -i deaă ă ă ă ă o palm peste botică cam prea tare şi gândi c , seara, oă mângâiere sau câteva aten ii vor fi de ajuns spre-a o împ ca.ţ ă Auzind un ip t de femeie în gr din , privi într-o doar peţ ă ă ă ă fereastr în clipa în care Pauline, care nu plecase înc , strigaă ă dup ajutor, inând-o pe marchiz în bra e.ă ţ ă ţ

— S n-o sperii pe fat ! fu ultimul cuvânt pe care-l rostiă ă aceast mam .ă ă

Moïna v zu cum e transportat mama sa, palid ,ă ă ă leşinat , respirând anevoie, dar mişcându-şi bra ele de parcă ţ ă vroia s se lupte cu cineva ori s vorbeasc . Îngrozit deă ă ă ă acel spectacol, Moïna îşi urm mama, ajut în t cere s fieă ă ă ă culcat pe patul ei şi s fie dezbr cat . Greşeala pe care-oă ă ă ă f cuse o copleşea.ă

Abia în clipa aceea suprem izbutea s-o cunoasc peă ă mama ei, dar nu mai putea s îndrepte nimic. Vru s r mână ă ă ă singur cu ea; şi, atunci când nu mai r m sese nimeni înă ă ă camer , când sim i r ceala acelei mâini totdeaunaă ţ ă mângâietoare pentru ea, izbucni în lacrimi. Trezit deă lacrimile contesei, marchiza mai putu s-o priveasc o dată ă pe scumpa sa Moïna; apoi, la hohotele ei de plâns, ce parcă vroiau s -i sfarme sânul gingaş şi r v şit, marchiza îşi priviă ă ă surâzând fiica. Surâsul ei dovedea tinerei parizience c inimaă unei mame este un abis, în adâncul c ruia se afl pururea oă ă iertare.

De îndat ce starea marchizei fu cunoscut , oameniă ă

201

c l ri fur trimişi dup doctor, dup chirurg şi dup nepo iiă ă ă ă ă ă ţ doamnei d’Aiglemont. Tân r marchiz şi copiii ei sosir înă ă ă ă acelaşi timp cu medicii şi alc tuir o adunare destul deă ă impun toare, t cut şi îngrijorat , la care se ad ugar şiă ă ă ă ă ă servitorii. Tân r marchiz , neauzind niciun zgomot, b tuă ă ă ă încet în uşa camerei. La sunetul aceia, Moïna, trezindu-se desigur dia durerea sa, deschise brusc cele dou canaturi,ă arunc priviri n uce spre acea adunare a întregii familii şi seă ă ar t într-o neorânduial ce vorbea mai puternic decât oriceă ă ă limb . La vederea acestei remuşc ri întruchipate, to iă ă ţ amu ir . Erau uşor de v zut picioarele marchizei epene şiţ ă ă ţ întinse convulsiv pe patul de moarte. Moïna se sprijini de uş , îşi privi rudele şi spuse cu o voce spart :ă ă

— Am pierdut-o pe mama!Paris, 1828 - 1844

202

APENDICE

Mai multe persoane au întrebat dac eroina dină Revederea, din Femeia la treizeci de ani, din Degetul lui Dumnezeu şi din Isp şireaă nu era, sub diferite nume, acelaşi personaj. Autorul n-a putut s dea niciun r spuns la acesteă ă întreb ri. Dar poate c gândul s u va fi exprimat clar în titlulă ă ă care reuneşte aceste scene separate.

Personajul ce str bate, ca s spun aşa, cele şase tablouriă ă din care se compune Aceeaşi poveste nu este o figur , e ună gând. Cu cât acest gând îmbrac deosebite costume, cu atâtă el red mai bine inten iile autorului, Ambi ia sa este de aă ţ ţ transmite sufletului vagul unei reverii din care femeile să poat redeştepta câteva dintre impresiile vii pe care le-auă p strat, s reînsufle easc amintirile risipite în via , spre aă ă ţ ă ţă scoate din de câteva înv minte.ăţă

Exista o foarte mare lacun în aceast schi întreă ă ţă Revederea şi Femeia de treizeci de ani; autorul a umplut-o cu un nou fragment, intitulat Suferin e tainiceţ .

Femeile vor completa, f r îndoial , tranzi iileă ă ă ţ nedes vârşite; dar a fi în eles la fel de toate min ile esteă ţ ţ ceva imposibil Exist , oare, vreo religie care s nu fi fostă ă obiectul a mii de contradic ii? N-ar fi, oare, nebunie s ceriţ ă de la biata oper a unui om favoarea pe care nu o cap tă ă ă nici institu iile omeneşti?ţ

Alte reproşuri i-au fost adresate autorului relativ la brusca dispari ie a unei tinere, în ţ Cele dou întâlniri.ă Ar exista însă în întreaga lucrare incoeren e şi mai puternice, dac autorulţ ă ar fi dator s aib mai mult logic decât au evenimenteleă ă ă ă din via . El ar putea s spun aici c hot rârile cele maiţă ă ă ă ă importante se iau totdeauna într-o clip , c el a vrut să ă ă reprezinte pasiunile ivite rapid, care supun întreaga existen la o anume idee dintr-o zi; dar de ce ar încerca sţă ă explice prin logic ceea ce trebuie s fie în eles prină ă ţ sentiment?

203

De altfel, orice justificare ar fi ori fals , ori inutil pentruă ă cei care nu sesizeaz sensul ascuns în ă Cele dou întâlniriă şi ale c ror elemente alc tuiesc fragmentul intitulat ă ă Degetul lui Dumnezeu, ad ugat, în aceast edi ie, cu un capitol careă ă ţ poate c va motiva mai bine fuga fiicei legitime, alungat deă ă ura unei mame neînduplecate, pe care ea nu vrea s-o scuze de vina s vârşit . Asemenea întâmpl ri sunt mai pu in rareă ă ă ţ decât se crede.

Deşi via a social are, tot aşa de bine ca şi via a fizic ,ţ ă ţ ă legi în aparen imuabile, nu ve i întâlni nic ieri nici timpul,ţă ţ ă nici inima la fel de bine rânduite ca trigonometria lui Legendre.

Dac autorul nu poate s zugr veasc toate capriciileă ă ă ă unei vie i duble, cel pu in trebuie s i se permit a alegeţ ţ ă ă ceea ce i se pare mai poetic.

Paris, 25 martie 1834

204