Îmbunătăţiri funciare

- se execută pe domeniul: - agricol

- silvic

Îmbunătăţiri funciare: - combatea eroziunii solului: - de suprafaţă

- de adâncime

- desecări, drenaje (reglează nivelul apei freatice);

- irigaţii (în pepiniere, răchitării, culturi instalate).

Au rolul de a regla regimul apei de suprafaţă şi adâncime pentru a crea

condiţiile optime de dezvoltare a vegetaţiei silvice.

Rol: - pun în valoare terenurile degradate;

- ridică fertilitatea solurilor slab productive;

- readucerea în circuitul silvic a unor suprafeţe cât mai mari de

terenuri neproductive;

- prevenirea şi combaterea fenomenelor naturale care influenţează

negativ producţia silvică.

Lucrările se execută în complex şi faţă de cele obişnuite se execută obligatoriu

pe bază de proiect.

Trăsături caracteristice ale lucrărilor de îmbunătăţiri funciare

Se deosebesc de lucrările silvice obişnuite prin:

- durata mare de funcţionare (zeci – sute de ani): îndiguiri, drenaje, desecări;

fapt ce impune proiectarea şi executarea lucrărilor în funcţie de teren şi sarcinile care

trebuie să le îndeplinească dar şi de disponibilitatea economică;

- sunt foarte costisitoare şi cer investiţii mari la hectar;

- perioada de recuperare a lucrărilor este de 10 – 15 ani, în funcţie de

complexitatea lucrării;

- lucrările de îmbunătăţiri funciare au un caracter complex de aceea în execuţia

şi completarea acestui complex trebuie să se cunoască complet factorii naturali şi

economici pentru a putea alege soluţiile optime.

Caracteristicile – sarcinile – definitivare a amelioraţiilor

- împădurirea cu soluţii optime a tuturor terenurilor degradate în fondul

forestier;

- ameliorarea şi valorificarea prin culturi forestiere a terenurilor degradate din

fondul agricol;

- recuperarea prin culturi forestiere a unor terenuri degradate antropic prin

excavare sau haldare;

- creearea de reţele de perdele pentru reglarea regimului termic şi hidric;

- extinderea irigaţiilor în pepiniere, răchitării sau culturi intensive;

- conform H.G. 81/1998 sunt precizate masurile privind importanta terenurilor

degradate.

PROBLEME DE HIDRAULICĂ

Lucrările de irigaţii, desecări-drenaje şi combaterea eroziunii se execută în

scopul reglării regimului de apă de la suprafaţa solului şi din profilul de sol, prin

completarea deficitului de umiditate sau eliminarea apei în exces, prevenirea şi

combaterea eroziunii solului, luarea în cultură a terenurilor neproductive în vederea

obţinerii de producţii mari şi stabile pe toate terenurile agricole.

Proiectarea şi exploatarea acestor lucrări se face pe baza legilor furnizate de

hidraulică. Astfel dimensionarea tuturor tipurilor de canale, conducte, construcţii

hidrotehnice, lucrări de combaterea eroziunii solului etc. constituie tot atâtea aplicaţii

ale hidraulicii.

Hidraulica cuprine: - Hidrostatica

- Hidrodinamica

Hidraulica este ştiinţa care are ca obiect de studiu stările de echilibru (repaus)

şi de mişcare a fluidelor în vederea deducerii legilor fundamentale cărora li se supun

precum şi pentru aplicarea acestor legi în probleme de tehnică inginerească.

Hidraulica se împarte în două mari ramuri: hidrostatica, care se ocupă cu

studiul legilor de echilibru şi hidrodinamica, care se ocupă cu studiul legilor de

mişcare.

Hidrostatica:- studiul legilor de echilibru ale fluidelor analizează forţele care

acţionează asupra unui lichid în repaus în scopul stabilirii unei presiuni hidrostatice.

Presiunile din interiorul fluidelor se datoresc acţiunii reciproce dintre

particulele fluidului. Acţiunea reciprocă între particulele de fluid se manifestă sub

forma unor forţe de presiune.

Na – nivelul liber al apei

P0 – presiune atmosferică

Forţele interioare care acţionează asupra unui lichid pe unitatea de suprafaţă se

numesc presiuni hidrostatice ce pot fi acţionate în interiorul lichidului dar şi la nivelul

pereţilor vasului.

Presiunea medie hidrostatică (Pm) reprezintă raportul între modulul forţei (ΔF)

şi suprafaţa (ΔS) pe care se exercită această forţă, numită suprafaţă de acţiune.

(tf)

Presiunea hidrostatică într-un punct (P) este limita către care tinde acest raport

când suprafaţa de acţiune tinde către zero:

(tf)

Unităţi de măsură: kgF/cm2 sau kgF/m2;

Atmosfera fizică: 1 atmfiz = 1,033 kgF/cm2 ;

Atmosfera tehnică: 1 atmteh = 1,0 kgF/cm2 ;

Atmosfera tehnică este egală cu presiunea exercitata de o coloana de 10 m de

apa inaltime la temperatura de 4°C exercitata pe suprafara de 1 cm.

1 atmteh = 10 m C.A. – coloană de apă.

Presiunea hidrostatică are proprietăţile:

- este normală sau perpendiculară pe suprafaţa ce acţionează şi reprezintă un efort de

compresiune;

- nu depinde de orientarea suprafeţei pe care acţionează având aceeaşi valoare după

toate direcţiile;

Forţa totală rezultă din suma tuturor presiunilor hidrostatice ce acţionează

asupra unei suprafeţe şi poartă denumirea de presiune hidrostatică.

Hidrostatica are o serie de aplicaţii în ştiinţă la construcţia aparatelor de

determinare a presiunii şi vacuumului şi în lucrările de îmbunătăţiri funciare la

determinarea presiunilor care acţionează asupra barajelor, stxvilarelor etc.

Legea fundamentală a hidrostaticii

Presiunea hidrostatică din interiorul unui lichid incompresibil aflat în echilibru

în câmpul gravitaţional este egală cu presiunea atmosferică ce se exercită la suprafaţa

liberă a lichidului la care se adaugă produsul dintre greutatea specifică a lichidului şi

înălţimea faţă de suprafaţa liberă a apei.

Po + γz0 = γz + PM = const (tf) PM = Po + γz0 – γz (tf)

PM = Po + γ (zo - z) (tf) zo – z = h PM = Po + γh

PM – presiunea absoluta

Presiunea absolută (PM) reprezintă suma dintre presiunea exercitată pe

suprafaţa liberă a lichidului şi presiunea produsă de coloana de lichid de înălţime h şi

greutatea specifică γ.

Presiunea relativă (P) reprezintă presiunea care se exercită în plus peste

presiunea care se manifestă la suprafaţa liberă a lichidului.

Presiunea relativă se notează cu P şi are relaţia:

P = PM – Po P = Po + γh – Po = γh h = P/γ;

unde: h = înălţime piezometrică;

γ = greutatea specifică a lichidului;

P0 = presiunea care se exercită pe suprafaţa liberă a lichidului.

G = P

unde: P – rezultanta tuturor presiunilor

ω - secţiunea

Înălţimea piezometrică reprezintă înălţimea coloanei de lichid corespunzătoare

înălţimii hidrostatice. Se măsoară cu tuburi gradimetrice, gradate în cm şi cu

diametrul de 10 – 15 mm.

Presiunea se măsoară cu ajutorul manometrelor, iar depresiunea cu ajutorul

vacumetrelor.

Ecuaţia fundamentală a hidrostaticii sub forma generală:

z + P/γ = constant

unde: z – înălţime de poziţie faţă de înălţimea de recepţie

P/γ – înălţime piezometrică

Înmulţind relaţia cu (m x g) mgz + mg (P/γ) = constant

mgz – energie potenţială specifică de pozitie

mg (P/γ) – energie potenţială specifică de presiune

Din legea fundamentalx a hidrostaticii rezultă proprietăţile:

- presiunea hidrostatică creşte direct proporţional cu h;

- valoarea presiunii nu depinde de forma vasului ci numai de greutatea specifică şi

nivelul lichidului.

P = const.

Principiul vaselor comunicante:

Linia piezometrică – linia care uneşte înălţimile piezometrice într-un lichid de-

a lungul forţei de acelaşi plan de suferinţă.

Suprafeţele echipotenţiale – suprafeţe ale căror puncte sunt caracterizate prin

aceeaşi mărime a presiunii hidrostatice.

Aplicatii ale ecuatiei fundamentale ale hidrostaticii

1. Determinarea fortei hidrostatice ce actioneaza asupra unui perete plan. (a)

Forţa hidrostatică pe suprafeţe plane

2. Determinarea fortei hidrostatice ce actioneaza asupra unui perete plan inclinat.(c)

3. Determinarea fortei hidrostatice ce actioneaza asupra unuei vane practicate intr-un

perete plan vertical.(b)

4. Determinarea fortei hidrostatice ce actioneaza asupra unuei vane practicate intr-un

perete plan inclinat.(d)

1. Poate fi peretele unui rezervor de apă:

P = Vprismei

Vprismei = Sb x b = =

P = (tf)

Nu depinde de orientarea suprafeţei pe care acţionează avănd aceeaşi valoare

după toate direcţiile.

Aplicaţii – în construcţia aparatelor de determinare a presiunii şi a vacuumului

în lucrările de îmbunătăţiri funciare, în determinarea presiunii care acţionează asupra

barajelor, stăvilarelor.

Legea fundamentală a hidrostaticii

Presiunea hidrostatică din interiorul unui lichid incompresibil aflat în echilibru

în cămpul gravitaţional este egală cu presiunea atmosferică ce se exercită la suprafaţa

liberă a lichidului la care se adaugă produsul dintre greutatea specifică a lichidului şi

înălţimea faţă de suprafaţa liberă a apei.

(tf)

Presiunea absolută – reprezintă suma dintre presiunea exercitată pe suprafaţa

liberă a lichidului şi presiunea produsă de coloana de lichid H şi greutatea specifică γ.

Presiunea relativă – este presiunea care se exercită în plus peste presiunea

care se manifestă pe suprafaţa liberă a lichidului.

Înălţimea piezometrică ( ) – reprezintă înălţimea unei

coloane de lichid care prin greutatea sa dă o presiune egală cu P sau înălţimea

coloanei de lichid corespunzătoare presiunii hidrostatice.

2. Pe plan înclinat

(tf)

(tf)

3. P = Vprismei (tf)

Vprismei = Sb x a = =

P = (tf)

4. P = Vprismei (tf)

Vprismei = Sb x a =

Vprismei = Sb x a = =

P = (tf)