mărţişor = un mic obiect de podoabă legat de un fir împletit – roşu cu alb – care se oferă în dar, ca semn al sosirii primăverii, mai ales

femeilor şi fetelor, în ziua de 1 Martie.

mărţişor = denumirea populară a lunii martie

Mărţişorul este o sărbătoare specific românească, ea celebrând venirea primăverii. Mărţişoarele sunt un simbol al primăverii, al revenirii la viaţă. Se consideră că mărţişoarele sunt aducătoare de fericire şi noroc, de optimism şi credinţă. Ele sunt formate dintr-un şnur roşu cu alb la care se adaugă simboluri ale norocului: trifoi cu patru foi, potcoavă, coşar, inimă. Toţi ştim că de 1 Martie dăruim sau primim mărţişoare, dar oare câţi dintre noi s-au întrebat care este povestea mărţişorului? De unde a pornit acest obicei?

Povestea mărţişorului începe cu mii de ani în

urmă. Arheologii au descoperit mărţişoare cu o vechime de peste 8000 de ani. Acestea erau sub forma unor pietricele de

râu, vopsite în alb şi roşu. Ele erau înşirate pe aţă şi se purtau la

gât. Culoarea roşie era dată de foc, sânge şi

soare-însemnând naşterea şi viaţa, adică

femeia. Albul era limpezimea apelor,

culoarea norilor, zăpada rece şi pură-semnificând

înţelepciunea bărbatului. Împletirea şnurului arăta legătura inseparabilă dintre cele două elemente ale vieţii.

Strămoşii noştri, dacii şi romanii, acum mai bine de

2000 de ani, purtau la încheietura mâinii sau prinse

în piept monede găurite, atârnate de un fir împletit,

colorat în alb şi negru. Bănuţii erau de aur, argint sau metal

obişnuit, indicând cât de bogată sau de săracă era

persoana care îi purta. Albul însemna revenirea la viaţă a

naturii şi căldura verii, în timp ce negrul semnifica frigul iernii. Fetele credeau că

aceste mărţişoare le vor aduce noroc, frumuseţe şi le vor feri

de razele arzătoare ale soarelui verii. Când copacii

înfloreau, femeile agăţau firul de o ramură, iar cu moneda cumpărau caş, pentru ca tot restul anului pielea lor să fie

albă şi moale.

În timp, mărţişorul s-a transformat în simbol al

iubirii şi firul negru a devenit roşu.

O altă poveste vorbeşte despre fabricarea

mărţişorului, activitate care este “la modă” în zilele

noastre, în apropierea zilei de 1 Martie. Se spune că a fost

odată un om sărac, care confecţiona tot felul de lucruri

pentru păpuşi: fundiţe, şnuruleţe şi hăinuţe. Într-o zi,

văzând că i s-au terminat materialele, omul a căutat

prin casa sărăcăcioasă şi tot ce a mai găsit au fost două

suluri de aţă: unul alb şi unul roşu. Neştiind ce să facă din ele, le rupse şi le împleti. Era

foarte mândru de ceea ce crease. Apoi făcu un mic

tablou de care prinse şnuruleţul. Se gândi cum să

denumească acel obiect. “Gata, ştiu! O să-i spun

Mărţişor, deoarece suntem în prima zi a lunii martie. Aceste mărţişoare vor fi dăruite de către bărbaţi femeilor, drept cadou.” Şi aşa s-a dus vestea despre omul sărac, cel care a

inventat acest simbol al primăverii.

O altă legendă legată de mărţişor s-a născut din basmele româneşti

şi îşi are originea tot în timpul strămoşilor noştri-dacii şi

romanii. Aceasta spune că odată, Soarele coborî într-un sat, luând

chipul unui băiat. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit, închizându-l

într-o temniţă. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai

curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu. Dar, într-o zi, un tânăr

voinic s-a hotărât să plece să salveze Soarele. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara,

toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au

bătut zile întregi, până când zmeul a fost învins. Slăbit de

puteri şi rănit, băiatul cel viteaz a eliberat Soarele. Acesta s-a ridicat pe cer, înveselind şi bucurând lumea. A reînviat

natura, oamenii erau fericiţi, dar tânărul n-a apucat să vadă

primăvara. Sângele cald i s-a scurs din răni, pe zăpadă. Şi, în locul în care zăpada se topea,

apăreau flori albe: ghiocei, vestitorii primăverii.

De atunci, tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul roşu. Ei îi oferă fetelor pe care le iubesc sau

celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ceea ce este

frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului, iar albul simbolizează puritatea şi gingăşia ghiocelului,

prima floare a primăverii.

Dar cea mai cunoscută legendă legată de semnificaţia mărţişorului

este cea a “Babei Dochia”. 1 Martie este în calendarul ortodox ziua Evdochiei, o femeie martir,

numită şi Dochia. Există mai multe variante ale mitului Baba Dochia,

toate interesante şi la fel de frumoase.Iată una dintre ele: În urmă cu foarte mulţi ani, o femeie bătrână pe nume Dochia

avea o fiică vitregă pe care o ura. Într-o zi cumplită de iarnă, Dochia

i-a dat fetei o haină foarte murdară cerându-i să o spele la râu până devine albă ca zăpada. Tânăra fată a spălat-o mult timp,

dar pe cât o spăla mai tare, pe atât devenea haina mai neagră. Atunci a apărut un tânăr care se

numea Mărţişor şi a întrebat-o de ce plânge. Fata i-a povestit ce i s-a

întâmplat. Mărţişor i-a oferit o floare roşie şi a îndemnat-o să mai spele încă o dată veşmântul şi apoi să se întoarcă acasă. Când a ajuns

fata acasă, haina era albă ca şi neaua. Dochiei nu i-a venit să-şi creadă ochilor. N-ar fi crezut că

fiica sa vitregă va reuşi să îndeplinească sarcina.

Deodată a văzut floarea din părul fetei. Crezând că a venit

primăvara, baba plecă cu turrma de oi pe munte. Pe drum vremea

era frumoasă, aşa că a renunţat la cojoacele pe care le purta. La sfârşit, a fost însă prinsă de

burniţă. În vârful muntelui i s-a arătat Mărţişor, care i-a spus: - Vezi cât de rău este să stai în frig şi umezeală, tu, cea

care ţi-ai obligat fiica să spele iarna hainele la râu? Apoi a

dispărut. Bătrâna a rămas singură pe munte, a venit gerul şi împreună cu oile au fost transformate în pietre.

În funcţie de zonă, se disting şi câteva particularităţi ale tradiţiei mărţişorului. Astfel, în Dobrogea

mărţişorul se purta până la venirea berzelor, apoi era aruncat spre înaltul cerului ca norocul să fie

“mare şi înaripat”. Sau, persoana care primea în dar mărţişorul, îl purta la gât până când întâlnea cea

dintâi roză înflorită, pe crengile căreia depunea apoi darul primit. Această ofrandă făcută reginei florilor

era o salutare poetică adresată primăverii.

În satele din Transilvania, mărţişorul roşu-alb din lână se agăţa la porţi, ferestre, la coarnele animalelor, la strungile oilor, la

torţile găleţilor, pentru îndepărtarea deochiului, a spiritelor malefice, pentru invocarea vieţii, a puterii regeneratoare

care se credea că ar fi stimulată prin însăşi culoarea vieţii.

Prima zi a lunii martie se numea în calendarul tradiţional al satelor

carpatine şi Dragobete, când fetele se spălau cu “apă de omăt” ca să fie curate, frumoase şi albe

ca neaua.

Bihorenii credeau că apa de ploaie adunată de 1 Martie sau din “zilele babelor” te face frumos şi sănătos.

În Banat, datina spune ca fetele să adune stropii de apă sau nea

de pe frunzele fragilor din pădure, să se spele pe obraji

rostind un descântec de dragoste al dragobetelui.

Ca să respectăm tradiţia şi toate legendele, mărţişorul

trebuie legat la răsăritul soarelui, în prima zi a lunii martie. Se poartă de la 1

Martie până când se arată primele semne ale

primăverii, adică până când se aude cucul cântând, până când înfloresc cireşii sau

trandafirii, până la venirea berzelor şi a rândunelelor. Şi atunci, mărţişorul nu se aruncă, ci se leagă de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să ne aducă

noroc. Dincolo de obiceiuri,

însă, mărţişorul rămâne un simbol al bucuriei de a trăi,

al dragostei de viaţă, un semn prin care noi,

oamenii, salutăm venirea primăverii. Mărţişorul este

şi va fi întotdeauna simbolul soarelui şi al

purităţii sufleteşti.

Le ofer tuturor colegilor de pe “didactic” un

mărţişor şi le doresc o primăvară frumoasă!

Şi pentru că se apropie şi ziua de 8 Martie,

doamnelor şi domnişoarelor, un sincer

şi călduros “La mulţi ani! “