Investeşte în oameni ! Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Axa prioritară 2: Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii. Domeniul major de intervenţie : 2.2: "Tranziţia de la şcoală la o viaţă activă" Titlul proiectului: “Construieşte-ţi inteligent din timp cariera profesională” Contract nr. POSDRU/90/2/2.1/S/62399

ÎNDRUMAR DE PRACTICĂ

FRIGOTEHNIST ŞI INSTALATOR FRIGOTEHNIST

UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCURESTI

Facultatea de Inginerie Mecanică si Mecatronică

 

ÎNDRUMAR PENTRU FRIGOTEHNIST ŞI

INSTALATOR FRIGOTEHNIST

FRIGORIFERIST (FRIGOTEHNIST) - Cod funcţie COR 723301 şi INSTALATOR

FRIGOTEHNIST (Cod funcţie COR 713603)

1. INTRODUCERE

Practicanţii unor astfel de ocupaţii execută operaţii de instalare, montare, întreţinere şi

reparare a sistemelor şi instalaţiilor frigorifice şi de climatizare.

Sarcinile principale care revin unui frigotehnist sau unui instalator frigotehnist, sunt

următoarele:

- Realizează activităţi de întreţinere curentă a instalaţiei frigorifice;

- Pune sau scoate din funcţiune instalaţia frigorifică în funcţie de datele identificate;

- Remediază deficienţele uzuale ale instalaţiei frigorifice;

- Supraveghează în permanenţă starea de funcţionare în condiţiile stabilite a instalaţiei

frigorifice;

- Realizează la cererea clientului activităţi de instalare sau demontare a instalaţiei

conform condiţiilor stabilite contractual

- Întocmeşte planul de activităţi prin identificarea obiectivelor şi stabilirea etapelor

activităţilor;

- Stabileşte necesarul de materiale (piese de schimb, AMC - uri şi echipamente

specifice) şi se asigură de recepţionarea şi depozitarea acestora;

- Diagnostichează deficienţele de funcţionare a instalaţiei frigorifice şi propune măsuri

specifice pentru remedierea acestora;

- Întocmeşte documentele specifice şi le păstrează în bune condiţii.

Îndrumarul este structurat pe patru secţiuni: aparate de măsură şi control utilizate pentru

localizarea defecţiunilor, umplerea instalaţiilor frigorifice, pornirea şi oprirea instalaţiilor

frigorifice şi localizarea şi remedierea defecţiunilor. Volumul limitat de material nu îşi

propune rolul de ghid amănunţit în legătură cu toată problematica abordată.

 

1. APARATURĂ DE MĂSURĂ ŞI CONTROL

Aparatele cel mai des folosite pentru localizarea defecţiunilor în instalaţiile frigorifice

sunt următoarele: manometru, termometru, higrometru, detectorul de pierderi, vacuummetru,

ampermetru cu cleşte, megohmmetru şi polarimetru.

Instrumentele pentru localizarea defecţiunilor şi service din instalaţiile frigorifice

trebuie să îndeplinească anumite exigenţe de siguranţă. Unele dintre aceste exigenţe pot fi

clasificate astfel: precizie, rezoluţie, reproductibilitate şi stabilitate la variaţii de temperatură.

Cele mai importante sunt precizia, rezoluţia şi reproductibilitatea.

Precizia (exactitatea) unui instrument este exactitatea cu care acesta este capabil să

înregistreze o valoare a variabilei măsurate. Precizia este exprimată adesea în % (±) fie pentru

întreaga scală (FS) sau pentru valoarea măsurată. Un exemplu de precizie pentru un anumit

instrument este ± 2% din valoarea măsurată, adică acesta este mai sigur (mai exact) decât dacă

precizia ar fi ±2% din FS.

Rezoluţia unui instrument este cea mai mică unitate de măsură care poate fi citită pe

acesta. De exemplu, un termometru digital care arată 0,1°C ca ultima cifra pe scala de citire

are o rezoluţie de 0,10°C. Rezoluţia nu este o expresie a exactităţii. Chiar cu o rezoluţie de

0,1°C, o precizie de 2 K nu este neobişnuită.

Reproductibilitatea unui instrument este capacitatea acestuia de a arăta în mod repetat

acelaşi rezultat pentru o valoare de măsurare constantă. Reproductibilitatea este dată în % (±).

Stabilitatea la variaţii de temperatură a unui instrument este modul în care şi în ce măsură se

schimbă precizia sa absolută pentru fiecare °C de temperatură la care acesta este expus.

Stabilitatea la variaţii de temperatură este dată în % pe °C. Cunoaşterea stabilităţii la

variaţii de temperatură a unui instrument este desigur importantă dacă se măsoară într-o

cameră răcită sau într-un depozit de congelare.

Instrumentele electronice pot fi sensibile la umiditate. Unele pot fi deteriorate de condens

dacă sunt puse în funcţiune imediat după ce au fost mutate dintr-un mediu mai rece într-unul

mai cald. Ele nu trebuie puse în funcţiune decât după ce li s-a permis să se acomodeze la

temperatura ambiantă. Nu se va utiliza niciodată un echipament electronic imediat după ce a

fost luat dintr-un vehiculul de service rece şi introdus într-un mediu mai cald.

Reglarea şi calibrarea

Indicaţiile citite de pe instrumentele obişnuite şi, probabil şi unele dintre caracteristicile

lor, se schimbă cu timpul. Toate instrumentele trebuie deci să fie verificate la intervale

 

regulate şi reglate dacă este necesar. Verificările simple care pot fi efectuate sunt descrise mai

jos. Verificarea finală adecvată şi reglarea instrumentelor poate fi efectuată prin instituţiile de

testări aprobate.

Manometrele pentru localizarea defecţiunilor şi service sunt în general de tip cu tub

Bourdon (figura 1). Manometrele din instalaţie sunt de asemenea, de obicei, de acest tip. În

practică, presiunea este aproape totdeauna măsurată ca suprapresiune. Punctul zero de pe scala

de presiune este egal cu indicaţia normală a barometrului.  

 

 

 

 

 

 

Fig.1. Manometru cu tub Bourdon 

Manometrele cu o scală în presiune absolută arată circa 1 bar presiune atmosferică.

Ca regulă, manometrele de lucru, au una sau mai multe scale de temperatură pentru

temperatura de saturaţie a agenţilor frigorifici uzuali (figura 2).

Manometrele trebuie să aibă un şurub de reglare accesibil pentru reglarea punctului zero, de

ex. un tub Bourdon "este reglat" dacă instrumentul a fost expus la presiune mare pentru o

perioadă. Manometrele trebuie să fie verificate în mod regulat după un instrument exact.

Trebuie efectuată o verificare zilnică pentru a se asigura că manometrul arată 0 la presiunea

atmosferică.

Vacuummetrele (figura 3) sunt folosite în frigidere pentru măsurarea presiunii în

conducte în timpul şi după un proces de vacuumare. Vacuummetrele arată întotdeauna

presiunea absolută (punctul zero corespunzând vidului absolut). Vacuummetrele nu trebuie să

 

fie expuse în mod normal la suprapresiuni mari şi trebuie deci să fie instalate împreună cu un

set de ventile de siguranţă pentru presiunea maximă admisă a vacuummetrului.

 

 

                                                                                                       

 

Fig.2. Manometru de lucru                                  Fig.3. Vacummetru  

Termometrele electronice cu citire digitală sunt folosite pe scări largi pentru service.

Exemple de versiuni de setări sunt senzori de suprafaţă, senzorii de cameră şi senzorii de

inserţie. Precizia termometrului trebuie să nu fie mai mare de ± 0,1 K, iar rezoluţia trebuie să

fie de 0,1 °C. Adesea este recomandat un termometru cu ac indicator cu bulb cu vapori şi tub

capilar pentru reglarea ventilului de laminare termostatic (figura 4). De regulă este mai uşor să

se observe variaţiile de temperatură cu acest tip de termometre.

Termometrele pot fi relativ uşor de verificat la 0°C, datorită faptului că bulbul poate fi

introdus 150 până la 200 mm într-o sticlă de termos care conţine un amestec de gheaţă

sfărâmată (din apă distilată) şi apă distilată (figura 5). Gheaţa sfărâmată trebuie să umple

întreaga sticlă. Dacă bulbul suportă contactul cu apa fierbinte, el poate fi ţinut la suprafaţa

apei fierbinţi dintr-un container cu capac. Acestea constituie două verificări rezonabile pentru

0°C şi 100°C. O verificare absolut corectă poate fi efectuată prin intermediul unui institut de

specialitate recunoscut.

 

 

Fig.4.Termometrele electronice cu citire digitală     Fig.5. Verificare termometru la 0°C 

Există diferite tipuri de higrometre pentru măsurarea umidităţii în camerele frigorifice şi în

camerele cu aer condiţionat sau conducte:

- Higrometrul cu fir de păr

- Higrometrul cu vaporizare (psihrometrul)

- Diverse higrometre electronice

Higrometrul cu fir de păr (figura 6) necesită reglarea de fiecare dată când este folosit pentru

menţinerea exactităţii.

      Fig.6. Higrometrul cu fir de păr                           Fig.7. Psihrometrul 

Psihrometrul (termometrul umed şi uscat) nu necesită reglare dacă termometrele sale sunt de

bună calitate (figura 7). La temperatură joasă şi umiditate mare, diferenţialul de temperatură

între termometrele umede şi cele uscate va fi mic. Deci, cu psihometre nesiguranţa este mare

în astfel de condiţii şi este recomandat mai degrabă un higrometru cu fir de păr sau higrometre

electronice.

Higrometrul cu fir de păr poate fi reglat prin înfăşurarea unei ţesături curate, umede în

jurul său şi plasarea lui într-un container etanş cu apă în partea inferioară (apa nu trebuie să

intre în higrometru şi nici să intre în contact cu bulbul acestuia),vezi figura 8.

 

 

Fig.8. Reglarea higrometrului cu fir de păr

Containerul cu higrometrul va fi lăsat apoi timp de cel puţin două ore la aceeaşi temperatură

cu cea la care urmează să fie efectuate măsurătorile. Higrometrul trebuie sa indice acum

100%. Dacă nu se întâmplă acest lucru, trebuie acţionat şurubul de reglare.

2. UMPLEREA INSTALATIEI FRIGORIFICE

2.1 Prescripţii referitoare la umplerea instalatiilor cu agenti frigorifici

- Operaţiunile de umplere se execută de personal anume desemnat în scris de conducerea

unităţii şi instruit corespunzător.

- Se interzice efectuarea umplerii cu agent frigorific în timpul nopţii, intre orele 18-7.

- Umplerea cu agent frigorific se va executa separat pe fiecare circuit (recipient, aparat,

compresor etc.) bine stabilit.

Este interzis ca în circuitul de umplere să funcţioneze mai mult de un compresor.

- În timpul executării operaţiei de umplere a instalaţiei cu agent frigorific, manipulantul

tuburilor si mecanicii vor fi dotaţi cu echipament individual de protecţie adecvat.

- Accesul persoanelor străine în spaţiile unde sunt montate instalaţiile frigorifice va fi

interzis.

- La umplerea aparatelor cu agent frigorific în stare lichidă este interzisă depăsirea

încărcăturii maxime admise.

- Se interzice folosirea racordurilor de cauciuc (cu exceptia celor rezistente la presiune,

deci cu inserţie metalică) între colectorul staţiei de încărcare şi butelii sau cisterne. La

umplerea cu amoniac racordarea buteliilor sau a cisternelor se face prin ţeava de oţel fără

sudură.

- Umplerea instalaţiei direct din cisterna de cale ferată se face numai pentru instalaţii mari.

Vagonul cisternă va fi blocat pe linie prin frânare şi saboţi de linie montaţi la ambele capete

ale vagonului.

- Umplerea instalaţiei din cisterna auto se face după frânarea şi blocarea cu saboţi de lemn

la roţile din fată şi din spate

- Pe conducta de legatură de la cisternă la staţia de umplere va fi prevăzut un robinet de

închidere suplimentar.

Legăturile se vor face cu flanşă sau racord olandez. Se interzice umplerea fără funcţionarea

unui manometru la staţia de umplere.

 

- Dupa golirea cisternei de lichid se vor aspira vaporii de agent frigorific rămaşi în aceasta.

- În cazul unui accident în timpul operaţiei de umplere (incendiu, spargeri de conducte sau

aparate etc.) se va întrerupe umplerea.

În caz de incendiu cisterna va fi urgent îndepartată din zona, va fi chemată echipa de pompieri

şi se va uda activ şi continuu cistema cu apă.

- Buteliile din care se face umplerea instalaţiei trebuie să fie plasate în afara sălii

maşinilor.

- Înainte de racordare la staţia de umplere se va verifica fiecare tub, pentru a nu conţine o

altă substanţă (se vor folosi indicatori chimici speciali).

- Nu este permisă deschiderea forţată, prin lovire, a robinetului buteliei. În caz că se

constată dificultăţi la deschidere, butelia va fi restituită furnizorului.

- Nu este permisă deşurubarea capacului de siguranţă prin lovire sau repararea filetului

acestuia.

- Înaintea racordării la instalaţie, buteliile se aşează pe capre construite, la un unghi faţă de

orizontală de 30°, cu o bună stabilitate şi cu racordul de ieşire al robinetului orientat lateral.

- După golire se închide întâi robinetul buteliei, iar după aceea al staţiei; deconectarea

buteliei de racord se va face lent şi cu atenţie.

- Este interzisă încălzirea buteliilor, cisternelor etc. în timpul umplerii instalaţiei cu agent

frigorific.

2. 2.Umplerea instalatiei cu agent frigorific direct 

Umplerea cu agent frigorific a oricărui fel de instalaţie frigorifică se poate executa

numai după ce s-au efectuat obligatoriu următoarele operaţii, care asigură buna funcţionare

ulterioară:

- încercarea de etanşeitate la presiune a întregii instalaţii;

- suflarea şi uscarea instalaţiei;

- rodarea compresorului;

- verificarea instalaţiei electrice de forţă ;

- verificarea instalaţiei de alimentare cu apă de răcire.

Pentru umplerea instalaţiei trebuie executate următoarele operaţii:

- vacuumarea întregii instalaţii, cu ajutorul unuia dintre compresoare;

- racordarea buteliei cu agent frigorific la ventilul de umplere al instalaţiei.

 

Când manometrul de aspiraţie indică vid, se deschide uşor şi treptat ventilul buteliei cu

agent frigorific (în prealabil s-a evacuate aerul din ţeava de umplere a agentului). Agentul

frigorific din butelie pătrunde în instalaţia astfel vacuumată şi trece în vaporizator, de unde

este aspirat de compresor, intrând în circuitul normal al instalaţiei.

Pentru a se stabili cu precizie ce cantitate de agent frigorific s-a introdus în instalaţie,

se cântăreşte fiecare butelie, înainte şi după descărcare. Diferenţa dintre cele două cântăriri

reprezintă tocmai cantitatea de agent frigorific introdus în instalaţie.

În timpul descărcării buteliilor nu este permisă încălzirea acestora cu flacără.

Calculul cantităţii de agent frigorific necesar unei instalaţii frigorifice se efectuează

ţinându-se seama de volumul aparatelor şi conductelor ei şi de greutatea specifică a agentului

frigorific lichid.

Umplerea procentuală (în volume) cu amoniac a diferitelor aparate ale instalaţiilor

frigorifice este indicată în tabelul 1

Tabelul 1 

Denumirea aparatelor Umplerea cu lichid [%]

Vaporizatoare pentru răcirea saramurii:

— multitubulare

— cu ţevi verticale

— cu serpentine

Baterii cu vaporizare directă

Condensatoare:

— multitubulare

— cu elemente

— în contracurent (din ţevi duble)

— atmosferice

Recipiente intermediare

Subrăcitoare

Rezervoare intermediare

Separatoare de lichid

Conducte pentru lichid

Congelatoare cu plăci, cu vaporizare directă

80

80

60

50

15

15

If)

16

80

100

30

20

100

80

 

Cantitatea de agent frigorific se calculează cu relaţia:

m=ΣkV [kg]

în care: ΣV este suma volumelor tuturor aparatelor şi ţevilor instalaţiei, in l; ρ este densitatea

agentului frigorific, în kg/dm3; k este coeficientul de umplere.

Trebuie să se ţină cont de faptul că agenţii frigorifici R404A, R507 şi R407C sunt

amestecuri. Fabricanţii de agenţi frigorifici recomandă pentru R507 încărcarea sub formă de

gaz sau lichid, în timp ce R404A şi în mod special R407C trebuie alimentaţi în formă lichidă.

De aceea, recomandăm respectarea acestor prevederi ale fabricantului folosind un ventil de

încărcare. Dacă cantitatea de agenţi frigorifici care trebuie încărcată este necunoscută,

continuaţi încărcarea până când bulele sunt vizibile în dispozitivul de vizitare. În acest timp,

trebuie să urmăriţi cu atenţie temperatura gazului de aspiraţie şi condensare pentru a garanta

temperaturile normale de funcţionare.

Întotdeauna încărcaţi tipul şi cantitatea de agenţi frigorifici indicate de fabricantul

refrigeratorului. În cele mai multe cazuri informaţia este declarată pe eticheta de tip a

refrigeratorului. Diferite mărci de compresoare conţin cantităţi de ulei diferite, astfel că atunci

când trecem la o altă marcă este indicat să se corecteze în mod corespunzător cantitatea de

agent frigorific.

Încărcarea cu agent frigorific poate fi făcută prin greutate sau volum. Agenţii

frigorifici inflamabili ca R600a şi R290 trebuie întotdeauna să fie încărcaţi prin greutate.

Încărcarea prin volum trebuie făcută cu un cilindru de încărcare agenţi frigorifici.

Dacă cantitatea de încărcare este necunoscută, încărcarea trebuie făcută treptat până

când distribuţia temperaturii deasupra evaporatorului este cea corectă. Totuşi, în cele mai

multe cazuri, cel mai indicat va fi să supraîncărcaţi instalaţia şi apoi să drenaţi afară treptat

agentul frigorific până când se obţine încărcarea corectă. Încărcarea cu agent frigorific trebuie

realizată cu compresorul în funcţiune, refrigeratorul fără sarcină şi cu uşa închisă. Încărcarea

corectă este caracterizată de prezenţa aceleiaşi temperaturi de la orificiul de admisie la cel de

evacuare al evaporatorului. La racordul de aspiraţie al compresorului temperatura trebuie să

fie aproximativ temperatura ambiantă, transferul umidităţii către izolaţia refrigeratorului este

astfel evitată.

Instalaţiile cu ventil de expansiune trebuie să fie încărcate cu agent frigorific până

când nu mai există bule în dispozitivul de vizitare, care trebuie plasat cât mai aproape cu

putinţă de ventilul de expansiune.

 

Dacă limita permisă pentru încărcătura de agent frigorific indicată în specificaţiile

tehnice ale compresorului este depăşită, uleiul va spumega în compresor după o pornire la

rece şi poate rezulta un sistem de ventile deteriorat în compresor.

Echipamentul necesar pentru vacummarea şi încărcarea cu agent frigorific

cuprinde: pompa de vid, vacuummetru, recipient de încărcare (sau cilindru de service care

conţine agent frigorific), furtune de încărcare, detector de scăpări.

Pompa de vid, vacuummetrul şi recipientul de încărcare pot fi asamblate sub forma unei staţii

de vacuumare şi umplere (figura 9).

În momentul evacuării îndepărtaţi umezeala, aerul atmosferic şi gazele inerte din instalaţie.

Pompa de vid trebuie să fie capabilă să scadă rapid presiunea din instalaţie la aproape 0,05

mbar. Capacitatea pompei este, de ex. de 20 l/ minut. Refularea eficientă necesită diametre

mari ale conductei. Furtunurile şi conductele de vid trebuie să fie cât mai scurte cu putinţă şi

cu diametrul suficient de mare. În mod normal, poate fi folosit un furtun de încărcare obişnuit

de 1/4” cu lungimea de cel mult 1 m. Se vacuumează în două etape cu spălare cu agent

frigorific între etape.

Procesul de vacuumare, spălare şi încărcare este descris mai jos.

Pentru verificarea pompei de vid şi a etanşeitaţii:

a) Se montează furtunurile de încărcare între staţia de umplere şi compresor. Se închid

racordurile între furtunurile de încărcare şi compresor.

b) Se porneşte pompa şi se lasă în funcţiune pentru a scădea presiunea cât mai mult posibil.

c) Se închide legătura pompei cu restul instalaţiei.

d) Se opreşte pompa.

e) Se citeşte şi se notează presiunea de pe vacuummetru. Presiunea nu trebuie să fie mai mare

de 0,05 mbar.

f) Se verifică dacă vidul poate fi menţinut. Dacă nu, se înlocuiesc furtunurile de încărcare şi/

sau ventilele de etanşeitate şi/sau uleiul de vid din pompa de vid.

Prima vacummare

Vacuumarea de pe partea de aspiraţie a compresorului şi posibil, de asemenea, de pe

partea de refulare (figura 10).

- Se montează furtunul(urile) de încărcare între staţia de umplere şi compresor.

- Se deschid toate ventilele, inclusiv ventilele electromagnetice.

- Se deschid la maximum ventilele de reglare automate.

 

- Se vacuumează instalaţia, dacă este posibil până la o presiune mai scăzută decât cea

indicată anterior de vacuummetru.

     

Fig.9. Staţie de vacuumare şi umplere   Fig.10. Staţie de vacummare montată la compresor

Proba de vid a instalaţiei se va efectua aşa cum este descris la "Verificarea pompei de vid "

Dacă se detectează scăpări:

- Se localizează aproximativ poziţia prin închiderea secţiunilor din instalaţie.Se strâng

din nou holenderele şi/sau flanşele. Se repetă vacuumarea.

- Se repetă proba până când se menţine vidul sau se continuă etapa următoare.

Spalarea si testarea iniţială a etanşeităţii

- Se introduce agent frigorific în instalaţie (aprox. 2 bar suprapresiune).

- Se verifică etanşeitatea fiecărei îmbinări.

Dacă se detectează scăpări:

- Se foloseşte un aparat de recuperare şi pompa de vid pentru îndepărtarea agentului

frigorific din instalaţie.

- Se repară punctele neetanşe.

- Se repetă procesul până când nu mai rămân puncte neetanşe în instalaţie.

 

A doua vacummare

Dacă rămâne suprapresiune în instalaţie, se foloseşte aparatul de recuperare pentru

evacuarea agentului frigorific (figura 11). Apoi se vacuumează din nou aşa cum se descrie la

"Prima vacuumare". Aceasta va conduce la îndepărtarea completă a oricărui rest de aer şi de

umezeală din instalaţia frigorifică.

Fig.11. Aparat recuperare agent frigorific 

După vacuumarea finală, instalaţia poate fi încărcată cu agent frigorific. În acest scop

poate fi folosită o staţie de umplere şi se va doza cu atenţie cantitatea corectă de agent

frigorific pentru instalaţie (figura 12). Este necesară o precizie înaltă la instalaţiile fără

rezervor de lichid.

Daca instalaţia are un ventil de încărcare, agentul frigorific poate fi alimentat sub forma de

lichid prin conducta de lichid. În alte cazuri, agentul frigorific poate fi alimentat sub forma de

vapori prin ventilul de aspiraţie în timpul funcţionării compresorului.

O supraîncălzire prea mică în timpul procesului de încărcare poate să conducă la

apariţia loviturilor hidraulice în compresor.

Încărcarea trebuie continuată până când nu se mai formează vapori în fereastra vizorului -

numai dacă formarea de vapori nu se datorează altor defecţiuni, Totuşi, şi aici este necesar

întotdeauna să se verifice dacă presiunea de condensare şi presiunea de aspiraţie rămân

normale şi dacă supraîncălzirea ventilului de laminare termostatic nu este prea scăzută.

 

Fig. 12  Umplerea cu agent frigorific 

O presiune de condensare prea mare în timpul procesului de încărcare poate să însemne că

instalaţia a fost supraîncărcată cu agent frigorific şi trebuie să fie parţial golită. Se va folosi

totdeauna echipamentul de recuperare dacă este necesar să se golească agentul frigorific.

2.3. Umplerea instalaţiei cu agent frigorific intermediar

Saramura este numele generic atribuit unor soluţii în apă ale diferitelor săruri, ca de

exemplu NaCl, CaCl2 MgCl2 etc., care joacă rolul de purtător intermediar de căldură.

Umplerea instalaţiei cu saramură este permisă numai după ce s-au executat încercările

de etanşeitate la presiune ale circuitului de saramură. Saramura introdusă în instalaţie trebuie

să fie curată, limpede şi fără suspensii sau corpuri străine. Pentru aceasta se dizolvă în bazine

speciale de dizolvare, unde se lasă să se decanteze, iar apoi este trimisă cu pompa în bazinul

de răcire a saramurii. Este bine ca pe partea de aspiraţie a pompelor care vehiculează saramura

în instalaţie să se monteze un filtru.

Pentru a putea fi folosită, o saramură trebuie să aibă o concentraţie astfel aleasă, încât

temperatura ei de congelare să fie cu minimum 8 grd mai joasă decât temperatura de

vaporizare aleasă pentru funcţionarea de regim a instalaţiei; în caz contrar, saramura

congelează pe ţevile vaporizatorului, ceea ce pe de o parte împiedică transferal de căldură şi

pe de altă parte provoacă spargerea ţevilor sau a corpului vaporizatorului (la vaporizatoarele

multitubulare).

Concentraţia saramurii se verifică cu areometrul. Deasemenea se verifică valoarea pH-

ului, care trebuie să fie cuprinsă între 7 si 7,5, adică saramura trebuie să fie slab alcalină sau

neutră. Saramura de CaCl2 se neutralizează cu NaOH sau Ca(OH)2, până când se obţine

alcalinitatea dorită, deoarece saramura acidă corodează ţevile şi armăturile instalaţiei.

În instalaţiile la care saramura poate intra în contact cu aerul (fabrici de gheaţă, bazine

deschise, răcitoare de aer umed etc.), aceasta se diluează şi acidulează după câtva timp,

 

deoarece dizolvă umiditatea şi C02-ul din aer. De aceea saramura trebuie să fie preparată slab

alcalin. În timpul exploatării instalaţiei trebuie să se verifice periodic concentraţia şi pH-ul

saramurii.

Concentrarea unei saramuri diluate, din cauzele menţionate, se poate realiza în două

feluri:

- prin vaporizarea parţială a unei cantităţi din apa din soluţie, prin încălzirea saramurii

(datorită aburului, rezistenţelor electrice etc.);

- prin eliminarea unei cantităţi din saramura diluată.

3. PORNIREA ŞI OPRIREA INSTALAŢIEI

Pornirea şi oprirea unei instalaţii frigorifere depinde de tipul instalaţiei şi anume:

- cu răcire directă, într-o treaptă;

- cu răcire indirectă, în două sau mai multe trepte.

De asemenea pornirea şi oprirea instalaţiei frigorifice comportă două faze distincte:

- pornirea şi oprirea compresorului frigorific;

- pornirea şi oprirea instalaţiei aferente.

Pentru toate cazurile se studiază cu atenţie instrucţiunile întreprinderii constructoare sau

proiectantului pentru compresoare, respectiv pentru instalaţii, în privinţa pornirii sau opririi,

deoarece aceste operaţii depind de particularităţile constructive şi de proiectare ale instalaţiilor

respective.

În cele ce urmează vom arăta modul de pornire şi oprire al instalaţiilor care lucrează cu

amoniac.

3.1. Pornirea instalaţiilor frigorifice cu răcire directă într-o treaptă

Această operaţie comportă trei faze:

- pregătirea instalaţiei sau a circuitului care se pune în funcţiune;

- pregătirea compresorului;

- pornirea compresorului.

a. Pregătirea instalaţiei sau a circuitului care se pune în funcţiune:

- Se verifică în jurnalul de exploatare, dacă la ultima oprire a instalaţiei sau circuitului

au fost consemnate defecţiuni şi dacă au fost remediate.

- Se verifică dacă toate robinetele de pe coloana de refulare pînă la condensator sînt

deschise, cu excepţia robinetului de refulare de pe compresor.

 

- Se verifică dacă toate robinetele de pe circuitul de scurgere a lichidului din

condensator în rezervor şi de la rezervor sau condensator multitubular pînă la distribuitorul de

amoniac lichid sunt deschise. Se verifică prin indicatorul de nivel, cantitatea de amoniac lichid

în rezervor.

- Se deschide alimentarea cu apă a condensatorului. Dacă acesta este de tipul

multitubular subconstruit sau montat separat de compresor, se deschid robinetele de apă de la

intrare şi ieşire şi se aşteaptă pînă cînd începe să curgă apă în pâlnie. Se reglează debitul de

apă. Dacă ieşirea apei nu se face într-o pâlnie aşezată într-un loc uşor vizibil, ci este condusă

într-un bazin de „acumulare sau tavă de condensator atmosferic, pe conductă, la ieşirea din

condensator trebuie să se monteze un vizor, pentru a se observa circulaţia apei.

În cazul condensatorului atmosferic, se pornesc pompele de recirculare şi dacă este

necesar, se alimentează cu apă proaspătă. În plus, la condensatorul cu vaporizare, se pornesc

ventilatoarele.

-Se deschide alimentarea cu apă la subrăcitor.

-Se verifică dacă sînt deschise robinetele de pe circuitul de alimentare cu agent frigorific

lichid la vaporizatoarele care se pun în funcţiune.

Dacă se lucrează cu reglaj manual, acest ventil şi unul din robinetele de închidere din

amonte sau aval, trebuie să rămînă închise. Dacă se lucrează cu reglaj automat, se deschid

robinetele de la intrarea în ventilul de reglare cu flotor, de pe legătura de egalizare lichid şi

egalizare vapori, precum şi intrarea lichidului în separator. Nu se deschide robinetul de

alimentare al flotorului de la staţia de distribuţie.

Dacă alimentarea cu lichid laminat a circuitului se face prin separator, se deschide

robinetul de pe conducta de scurgere a lichidului din separator în vaporizatoare (elemente de

răcire, răcitor) pentru că altfel, lichidul rămîne blocat în separator şi poate provoca înecarea

coloanei de aspiraţie.

- Se verifică dacă robinetele de izolare a ecluzei sau a oalei de ulei sînt deschise, pentru a

permite scurgerea uleiului din instalaţie şi depozitarea lui aici.

- Se deschid robinetele de pe coloana de aspiraţie de la vaporizatoare pînă la compresor. Se

lasă închis numai ventilul de aspiraţie de la compresor.

- Se citeşte temperatura aerului în camerele aferente circuitului care se pune în funcţiune şi

se notează în jurnalul de exploatare.

 

b. Pregătirea compresorului:

- Se verifică dacă eventualele defecţiuni consemnate în jurnalul de exploatare au fost

remediate.

- Se verifică prezenţa uleiului de ungere în carterul compresorului observându-se ca

nivelul uleiului să fie între limitele de maxim şi minim indicate pe vizor.

-Se verifică prezenţa uleiului în lagărele în consolă şi în corpul pompei manuale de ulei, cu

ajutorul căreia se pompează uleiul la punctele de ungere ale mecanismului bielă-manivelă,

înainte de a se porni compresorul.

-Se verifică prezenţa uleiului în cutia presetupei cu membrană şi se presează uşor bucşa de

presiune la presetupele cu umplutură din inele de diferite tipuri.

-Se verifică dacă robinetele manometrelor de aspiraţie, refulare şi ulei sînt deschise.

-Se verifică, dacă în lăcaşurile tijelor termometrelor există ulei.

-Se alimentează cu apă cămăşile de răcire ale cilindrilor compresorului şi separatorului de

ulei răcit.

-Se deschide robinetul de scurtcircuit, care stabileşte comunicarea între colectorul de

aspiraţie şi cel de refulare, în vederea unei porniri uşoare.

-Se deschide robinetul de pe conducta de egalizare între colectorul de aspiraţie şi carter.

c. Pornirea compresorului.

- Se conectează automatul de protecţie al motorului electric.

- Se manevrează reostalul şi periile sau întrerupătorul stea-triunghi (după tipul motorului

electric de acţionare) pînă cînd compresorul ajunge la turaţia normală.

- O dată compresorul intrat în turaţia normală, se deschide complet robinetul de refulare şi

se deschide simultan şi repede robinetul de scurtcircuit.

- Se deschide treptat şi cu atenţie robinetul de aspiraţie de la compresor. Dacă se aud bătăi

în cilindru se închide rapid robinetul de aspiraţie pînă cînd încetează bătăile, apoi se

redeschide iar cu precauţie. Se continuă astfel, pînă cînd încetează bătăile şi conducta de

refulare se încălzeşte. Aceste bătăi se datorează vaporilor umezi. În cazul unei creşteri bruşte a

presiunii de refulare, compresorul se opreşte şi se comunică acest fapt maistrului.

La deschiderea completă a ventilului de aspiraţie se va avea grijă ca intensitatea curentului

absorbit de motorul electric să nu depăşească indicaţia nominalizată pe placă. De aceea la

pornire este bine ca frigotehnistul să urmărească cu atenţie ampermetrul motorului

 

compresorului. Deschiderea ventilului de aspiraţie trebuie să se facă astfel, încît amperajul să

crească lent.

- În timpul pornirii compresorului este necesar să se observe funcţionarea pompei de ulei,

prin vizorul de pe conducta de ulei de la ieşirea din pompă, urmărindu-se indicaţiile

manometrului de ulei.

În timpul funcţionării compresorului, presiunea uleiului indicată de manometru trebuie să

fie cu 0,5—1,5 at deasupra presiunii de aspiraţie din carter. La pornirea compresorului

presiunea uleiului poate să depăşească aceste valori, dat fiind faptul că uleiul este rece şi are

viscozitate mare. După un timp de funcţionare, această suprapresiune scade. In cazul cînd la

pornire sau după aceea presiunea uleiului are valori mai mari sau mai mici decît cele indicate

mai sus, se reglează presiunea cu ajutorul ventilului de reglare de pe compresor.

Presiunea prea scăzută poate avea ca rezultat o ungere insuficientă a unor organe ale

compresorului şi o eventuală gripare a lor. Presiunea prea mare poate cauza un consum prea

ridicat de ulei. Acesta scapă prin articulaţiile bielelor şi intră în cilindri, de unde trece în

partea de refulare a compresorului şi deci în instalaţie.

- După deschiderea robinetului de aspiraţie, verificarea ungerii şi verificarea presiunii de

refulare, se poate trece la alimentarea vaporizatoarelor cu agent frigorifer lichid. Dacă în

camere se află răcitoare cu circulaţie forţată a aerului, se pornesc ventilatoarele. Apoi se

deschide uşor şi treptat ventilul de reglaj manual, punîndu-se în concordanţă alimentarea

vaporizatoarelor instalaţiei cu capacitatea compresorului, astfel încât atunci cînd se stabileşte

regimul de funcţionare, diferenţa dintre temperatura de vaporizare citită pe manometrul de

aspiraţie şi temperatura aerului din cameră, să fie de 8... 12 grd (după instrucţiunile de

exploatare din proiect). În perioada de început cînd temperatura aerului este foarte ridicată,

această diferenţă de temperatură va fi mai mare.

Cînd reglajul se face prin flotor, se deschide robinetul de pe coloana de alimentare a

flolorului, de pe distribuitor. Dacă ventilul de reglare automată cu flotor este de tipul cu

trecere directă (lichidul după laminare trece prin carcasa balonului) se poate face o verificare

uşoară a funcţionării lui. Pentru aceasta se închide robinetul de pe coloana de egalizare lichid.

Lichidul laminat se acumulează în coloana de egalizare lichid, intră în carcasa balonului, îl

ridică şi opreşte trecerea lichidului atunci cînd flotorul nu este blocat în poziţie deschis.

Dacă se constată că în perioada de început ventilul de reglare automată cu flotor nu

alimentează suficient, se poate ajuta cu ventilul de reglare manuală, însă cu atenţie. Această

 

situaţie se iveşte la punerea în funcţie, cînd instalaţia nu a intrat în regimul proiectat de

funcţionare, capacitatea flotorului fiind calculată pentru regimul proiectat.

- Instalaţia fiind pornită, mecanicul trece în jurnalul de exploatare ora la care a fost pornit

compresorul.

3.2. Oprirea instalaţiilor frigorifice cu răcire directă într-o treaptă de comprimare

- Se închide robinetul de reglaj manual şi un robinet de închidere care îl dublează. Dacă se

lucrează cu ventil de reglaj automat cu flotor se închide robinetul de pe coloana de alimentare

a acestuia.

- Se vacuumează parţial cu compresorul timp de circa 10—20 min vaporizatoarele

circuitului pe care lucrează. Pentru instalaţii cu răcitoare cu circulaţie forţată de aer, procentul

şi deci durata de vacuumare vor fi mai mari. Pentru instalaţii cu elemente de răcire staţionare

(de perete şi plafon), durata de vacuumare va fi mai mică.

- Se închide robinetul de aspiraţie al compresorului şi se aspiră vaporii, din carter.

- Se opreşte motorul electric al compresorului.

- Se închide robinetul de refulare al compresorului.

- Se strânge puţin garnitura presetupei (dacă presetupa este de tip cu membrană sau cu

reglare automată cu arcuri, acest lucru nu este necesar).

- Se opreşte alimentarea cu apă la cămăşile de răcire ale cilindrilor.

- Se întrerupe alimentarea cu apă, la condensator iar la condensatorul atmosferic se opresc

şi pompele de recirculare. La condensatoarele cu vaporizare se opresc şi ventilatoarele.

În cazul cînd se ştie că robinetele de aspiraţie şi de refulare nu închid etanş, pentru a nu le

forţa, este bine să se mai închidă câte un robinet de pe coloanele de aspiraţie şi de refulare,

pentru a se evita şocuri de lichid la pornirea compresorului.

- Se înscrie în jurnalul de exploatare ora opririi şi parametrii de funcţionare înainte de

oprire.

- La o oprire de durată a compresorului cînd temperatura exterioară este sub 0°C (timp de

iarnă), se goleşte apa din cămăşile de răcire ale cilindrilor din condensatorul multitubular, din

subrăcitor etc. pentru a nu se provoca avarii la aceste aparate prin îngheţ.

3.3. Pornirea instalaţiei cu răcire indirectă

Pregătirea instalaţiei şi a compresorului şi pornirea compresorului se fac ca şi la punctul

3.1.. În plus faţă de operaţiile indicate acolo intervin:

- Pornirea agitatoarelor din bazinul de răcire a saramurii.

 

- Pornirea pompelor de saramură. Pentru aceasta se verifică în prealabil ca robinetele de

pe circuitul saramurii să fie deschise. Pornirea pompelor centrifuge se face cu robinetul de

aspiraţie deschis şi cel de refulare închis. După pornire se deschide robinetul de refulare,

controlîndu-se indicaţiile ampermetrului motorului electric al pompei, ca şi la compresor.

Agitatoarele se pornesc în faza de pregătire a instalaţiei, înainte de pornirea

compresorului. De asemenea, dacă instalaţia este echipată cu vaporizator multitubular,

pompele de saramură se pornesc tot în faza de pregătire a instalaţiei, înainte de pornirea

compresorului. Dacă instalaţia este echipată cu bazin de saramură deschis, pompele se pot

porni şi ulterior, însă în orice caz înainte de a se alimenta cu lichid vaporizatorul.

3.4. Oprirea instalaţiei cu răcire indirectă

- Se opreşte compresorul şi se fac manevrele de oprire ale circuitului de amoniac

indicate la punctul 3.2.

- Se opreşte agitatorul bazinului de saramură rece. Funcţionarea agitatorului după

oprirea compresorului, nu face altceva decît să încălzească saramura.

- Se opresc pompele de saramură. Pompele pot fi lăsate să funcţioneze încă o perioadă

de timp după oprirea compresorului, perioadă care este în funcţie de cantitatea de saramură

din instalaţie şi de temperatura sa în momentul opririi compresorului. Răcirea depozitelor pe

care le deserveşte se produce pe baza cantităţii de frig, care este acumulată în saramură. De

altfel, .acesta este unul din avantajele instalaţiilor cu răcire indirectă (cu saramură) deoarece în

cazul defectării compresorului sau a circuitului de amoniac, în timpul eliminării defectului se

mai poate asigura un interval de timp răcirea depozitelor, datorită „cantităţii de frig"

acumulată în saramură.

- Se opresc ventilatoarele care asigură circulaţia forţată a aerului în răcitoare.

Funcţionarea în continuare a ventilatoarelor nu este raţionala, deoarece lucrul mecanic de

funcţionare a ventilatorului se transforma m căldură si duce la creşterea temperaturii aerului în

depozit.

5. LOCALIZAREA ŞI REMEDIEREA DEFECŢIUNILOR

În general funcţionarea incorectă a unei instalaţii frigorifice se poate datora următoarelor

cauze: deservirea incorectă din partea personalului de exploatare; defecţiuni de proiectare;

defecţiuni de execuţie; uzură anormală sau prematură a unor utilaje; materiale

necorespunzătoare; accidente intervenite în exploatare.

 

În tabelul 2 sunt indicate o parte din semnele funcţionării incorecte a instalaţiilor, precum şi

cauzele acestora şi măsurile care trebuie luate în vederea îmbunătăţirii funcţionării.

 

Tabelul 2 

Efectul  Cauza  Măsuri de remediere 1.Presiune ridicată la refulare

1.1.Apă de răcire insuficientă la condensator

a. recirculare insuficientă a apei

b. apă de împrospătare insuficientă

c. temperatura ridicată a apei de răcire

d. distribuţie incorectă a apei pe panouri

1.1.a. Se verifică debitul şi presiunea pompelor de recirculare; se verifică daca funcţionează numărul de pompe necesare pentru sarcina momentană a condensatorului; se verifică dacă pompele nu sînt defecte.

1.1.b. Se măreşte debitul de apa de împrospătare.

1.1.c.Idem. În caz că defectul persistă este necesară construirea unui turn de răcire a apei

1.1d. Se reglează stropitoarele, sau se îndepărtează piatra; care astupă fantele stropitoarelor.

1.2.Coeficientul de transmitere superficială a căldurii α slab din cauza depunerilor din piatră pe suprafaţa condensatorului sau a uleierii suprafeţei interioare.

1.2. Se îndepărtează piatra de pe condensator; se dezuleiază

1.3. Cantitate mare de agent frigorific lichid blocată în condensator

1.3.Se verifică dacă este deschisă legătura de egalizare între condensator şi rezervorul instalaţiei; se verifică dacă nu este înfundat cu murdărie robinetul de amoniac de pe conducta de scurgere a lichidului din condensator.

1.4. Cantitatea prea mare de agent frigorific în instalaţie. O parte din agentul frigorific lichid rămâne în condensator micşorându-i suprafaţa

1.4. Este necesară scoaterea unei cantităţi de agent din instalaţie.

 

activă de schimb de căldură

1.5. Blocarea parţială a supapei de reţinere pe conducta de refulare la condensator.

1.5.Se verifică supapa de reţinere, dacă nu s-a blocat cu impurităţi (zgură, rugină etc)

1.6 Repartiţie neuniformă a reperilor în condensator, datorită execuţiei defectuoase

1.6. Se verifică dacă încălzirea panourilor de condensator (condensator atmosferic) este uniformă; dacă sunt panouri reci, înseamnă că acestea nu primesc deloc sau prea puţini vapori şi în acest caz trebuie modificate legăturile de intrare a gazelor în condensator, astfel încât să se repartizeze uniform între panouri.

1.7.Suprafaţă insuficientă de schimb de căldură la condensator

1.7. Se verifică dacă încărcarea condensatorului este cea indicată de proiectant (dacă funcţionează simultan numărul de maşini şi la parametrii prevăzuţi de proiectant). Dacă funcţionează simultan numărul de maşini rezultă că condensatorul nu a fost bine calculat şi este necesară mărirea; în caz contrar se opresc compresoarele care depăşesc capacitatea condensatorului, luându-se măsuri de reducere a consumului de frig.

1.8.Prezenţa uleiului în condensator

1.8.Se purjează uleiul din condensator

1.9.Robinet de reglare închis sau prea puţin deschis

1.9.Se deschide robinetul de reglare mai mult (respectiv alimentarea la vaporizatoare)

2.Presiunea de refulare ridicată şi vibraţii puternice ale aerului manometrului de refulare şi ale panourilor de condensator

2. Prezenţa aerului în instalaţie

2. Se scoate aerul din instalaţie

3.Temperatura de condensare citita pe manometrul de refulare

3.Cauzele indicate la punctele 1-2

3. Măsurile indicate la punctele 1-2

 

mult mai mare decît temperatura apei de răcire utilizate

4.Presiuni scăzute la condensator (temperatura de condensare aproape egală sau mai mică decât temperatura apei de răcire evacuate)

4.1.Cantitate insuficientă de agent frigorific în instalaţie

4.1. Se introduce agent frigorific în instalaţie

4.2.Prea multă apă de răcire la condensator faţă de sarcina condensatorului în acel moment

4.2.Se reduce alimentarea cu apă

5.Presiune scăzută la aspiraţie. Diferenţa dintre temperatura de vapnrizare citi tă pe nianometrul de aspiraţie şi temperatura mediului răcit nu se menţine în limite normale, care sînt: pentru răcire directă (aer) ∆t= 8...12 grd; pentru răcire indirectă (saramură) ∆t= 4...6 grd

5.1. Robinete pe coloane de aspiraţie deschise parţial

5.1.Se verifică robinetele pe coloana de aspiraţie.

5.2.Filtrul coloanei de aspiraţie sau al maşinii blocat cu murdărie

5.2. Se demontează filtrul şi se curăţă

5.3. Cantitate insuficientă de agent frigorific în instalaţie

5.3. Se introduce agent frigorific

5.4.Robinetul de reglare ma-nuală insuficient deschis

5.4. Se deschide robinetul de reglare în mod corespunzător capacităţii vaporizatorului şi compresorului

5.5. Ventilul de reglare automată nu alimentează suficient

5.5. Se demontează flotorul şi se verifică dacă: - acul este înţepenit; - balonul înţepenit într-o poziţie

intermediară diuza înfundată cu impurităţi

5.6. Filtrul ventilului de reglare automată înfundat cu impurităţi

5.6. Se demontează şi se curăţă filtrul

5.7. Prezenţa uleiului în conducta de egalizare lichid sau carcasa ventilului de reglare automată cu flotor

5.7. Se purjează uleiul

5.8. Ventilul de reglare automată are capacitate necorespunzătoare faţă de vaporizator

5.8. Se înlocuieşte flotorul; se măreşte duza, dacă este posibil

5.9. Ventilul de reglare automată cu flotor montat prea jos

5.9. Se modifică poziţia flotorului

5.10.Prezenţa uleiului în vaporizatoare, care împiedică intrarea amoniacului, sau murdărind suprafaţa înrăutăţeşte coeficientul de transmitere a

5.10. Se purjează uleiul din vaporizator; se face dezulierea

 

căldurii 5.11 Suprafeţele de răcire acoperite cu zăpada, care micşorează coeficientul de transmitere a căldurii

5.11. Îndepărtarea zăpezii de pe suprafeţele de răcire

5.12.Robinetul de reglare manuală înfundat cu impuri-tăţi din instalaţie (zgură, rugină, nisip)

5.12. Se demontează robinetul şi se curăţă

5.13. Puterea frigoriferă a compresorului prea mare faţă de vaporizator - vaporizatorul subdimen-sionat

5.13. În cazul cînd compresorul are posibilităţi de reducere a puterii frigorifere, se reduce aceasta în mod corespunzător. Dacă este necesar şi posibil se măreşte suprafaţa vaporizatorului

6. Temperatură de refulare ridicată

6.1. Presiunea de refulare ridicată din cauzele arătate la punctele 1 - 2

6.1. Se iau măsuri de reducere a presiunii de refulare indicate la punctele 1-2

6.2. Presiune de aspiraţie scăzută din cauzele arătate la punctele 5 - 6

6.2. Se iau măsuri de readucere a presiunii în limite normale indicate la punctele 5-6

6.3. Raport de compresie mare, rezultînd din condiţii normale de funcţionare, ca de exemplu realizarea de temperaturi scăzute la saramură sau în spaţiile de răcit

6.3. Se utilizează şpriţul. (Se injectează printr-un robinet de reglare manuală sau un robinet special de pulverizare, agent frigorifer în conducta de aspiraţie, în mod normal, la rapoarte mari de compresii trebuie să se treacă la in-stalaţii cu răcire în două trepte de comprimare

7. Nu se realizează temperatura necesară în spaţiul frigorific

7.1. Suprafaţa de răcire insuficientă

7.1. Se măreşte suprafaţa

7.2. Circulaţie redusă a sara-murii în suprafeţele de ră-cire

7.2. Se verifică circuitul respectiv dacă nu este înfundat, sau dacă n-a prins aer

7.3. Eficacitatea redusa a su-prafeţei de răcire.

7.3. Se verifică starea suprafe-feţelor de răcire la interior şi exterior (uleiere, înzăpezire).

7.4. Nerespectarea rulajului maxim al spaţiului răcit.

7.4. Se intervine pentru respectarea rulajului maxim prevăzut de proiect.

7.5. Uşi neetanşe. 7.5. Se etanşează uşile. 7.6. Manipulări dese şi de lungă durată .în depozit.

7.6 Se intervine penlru micşorarea duratei manipulări

lor. 7.7. Izolaţii degradate. 7.7. Se refac izolaţiile.