Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri

Aspecte comune ale infracţiunilor cuprinse în legea 143/2000

Infracţiunile de trafic şi consul ilicit de droguri fac parte din grupa infracţiunilor contra sănătăţii publice, având ca obiect juridic generic relaţiile sociale referitoare la ocrotirea acesteia.

Sănătatea publică reprezintă una din valorile sociale de o deosebită importanţă. În literatura de specialitate s-a arătat ca sănătatea publică înseamnă pe de o parte, totalitatea condiţiilor şi măsurilor menite să asigure cât mai deplin sănătatea unui grup social organizat, iar pe de altă parte starea pe care acel grup o are sub aspectul sănătăţii sale.

În capitolul II al legii 143/2000 sunt incriminate mai multe fapte ilicite care se săvârşesc în legătură cu traficul, precum şi alte operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional.

Obiectul infracţiunilor prevăzute în această lege îl constituie ansamblul relaţiilor sociale a căror normală formare şi dezvoltare sunt condiţionate de respectarea unor norme de convieţuire socială referitoare la sănătatea publică.

Obiectul juridic special diferă în funcţie de specificul fiecărei infracţiuni. În situaţia prevăzută în agravanta din art. 12 alin. (3), obiectul juridic special este complex, în conţinutul său intrând, pe lângă relaţiile sociale referitoare la sănătatea publică şi relaţiile sociale referitoare la viaţa persoanei.

Obiectul material este format din substanţe aflate sub control naţional. Articolul 1 din lege, prevede că acestea se împart în droguri de mare risc, droguri de risc, precursori, inhalanţi chimici.

În privinţa subiectului activ, acesta poate fi orice persoană, care îndeplineşte condiţiile legale de tragere la răspundere penală.

În teoria generală a dreptului s-a arătat că răspunderea juridică nu poate fi concepută decât ca un tip special de raport juridic şi anume un raport juridic de constrângere, al cărui conţinut îl formează pe de o parte dreptul de a trage la răspundere pe acela care a încălcat o normă de drept şi de a aplica sancţiunea prevăzută de norma juridică încălcată, iar pe de altă parte obligaţia corelativă a persoanei vinovate de încălcarea perceptului normei de a răspunde în faţa statului pentru conduita sa şi de a se supune sancţiunii aplicate pe baza normei încălcate, care o prevede. În cadrul acestui raport se stabileşte existenţa faptului juridic generator de răspundere, vinovăţia persoanei în săvârşirea acestui fapt, se stabileşte sancţiunea corespunzătoare şi se impune executarea acesteia, în vederea restabilirii ordinii de drept încălcate.

Astfel, răspunderea penală este însuşi raportul juridic penal de constrângere născut ca urmare a săvârşirii infracţiunii între stat, pe de o parte, şi infractor, pe de altă parte, raport complex al cărui conţinut îl formează dreptul statului ca reprezentant al societăţii, de a trage la răspundere pe infractor, de a-i aplica sancţiunea prevăzută

pentru infracţiunea săvârşită şi de a-l constrânge să o execute, precum şi obligaţia infractorului de a răspunde pentru fapta sa şi de a se supune sancţiunii aplicate în vederea restabilirii ordinii de drept şi a restaurării autorităţii legii. Răspunderea penală este consecinţa infracţiunii care constituie premisa şi temeiul ei iar la rândul său, răspunderea astfel determinată constituie premisa şi temeiul aplicării sancţiunilor penale.

Ca formă a răspunderii juridice, răspunderea penală presupune, pe de o parte, preexistenţa unei norme incriminatoare care interzice, sub sancţiune penală o anumită acţiune sau inacţiune, iar pe de altă parte presupune săvârşirea, de către o persoană, căreia îi incumbă obligaţia de conformare, a faptei interzise în condiţiile în care această faptă constituie infracţiune.

Este necesar ca fapta interzisă de legea penală să satisfacă toate cerinţele legale pentru a constitui infracţiune, fiindcă, numai infracţiunea poate genera raportul juridic penal de constrângere sau de răspundere penală. Infracţiunea constituie în acelaşi timp şi temeiul suficient al răspunderii penale. Constatarea că fapta îndeplineşte toate condiţiile obiective şi subiective cerute de norma incriminatoare pentru existenţa infracţiunii este necesară şi suficientă pentru fundamentarea juridică a răspunderii penale.

Subiectul pasiv al infracţiunilor cuprinse în legea 143/2000 este în principal statul, dar în cadrul răspunderii penale, statul, reprezentat prin organele sale specializate, este întotdeauna subiect activ al răspunderii penale. Subiectul pasiv adiacent al infracţiunii, nu are în genere un astfel de drept şi deci nu poate fi subiect activ al răspunderii penale.

Subiectul activ al infracţiunilor de trafic şi consum ilicit de droguri, persoana vinovată de săvârşirea sau participarea, în calitate de autor, complice, la săvârşirea unei infracţiuni, fapt consumat sau a tentativei pedepsibile, va fi întotdeauna subiectul pasiv în cadrul raportului juridic de răspundere penală.

Deşi, în principiu, subiect activ la infracţiunilor cuprinse în legea 143/2000 poate fi orice persoană, în cazul unor anumite infracţiuni, este nevoie de o calitate specială. Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către medic fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, aşa cum se prevede în art. 6 alin. (1), presupune, în mod obligatoriu, pentru subiectul activ, calitatea de medic. Este necesară calitatea de farmacist, pentru subiectul activ al infracţiunii cuprinse în art. 6 alin.(2), cae incriminează eliberarea cu intenţie de droguri de mare risc în baza unei reţete medicale prescrise în condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete medicale falsificate.

În agravanta prevăzută de lege la art. 14 se cere pentru autorul infracţiunilor cuprinse în capitolul II din lege calitatea de persoană ce îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, fapta fiind comisă în exercitarea acestei funcţii ori de un cadru medical sau o persoană care are, potrivit legii, atribuţii în lupta împotriva drogurilor.

În aceste situaţii coautorii trebuie să aibă calitatea cerută de lege pentru autor, respectiv medic, farmacist, persoană cu atribuţii în lupta împotriva drogurilor sau ce îndeplineşte o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Dacă nu au această calitate, chiar dacă au efectuat acte de executare nemijlocită, activitatea desfăşurată de ei va constitui complicitate la infracţiune.

Pentru existenţa coautoratului este necesar, pe lângă existenţa calităţii cerută de legea penală ce incriminează infracţiunea, ca fapta să fi fost săvârşită4 în mod nemijlocit de două sau mai multe persoane care au calitatea de autori. Coautoratul poate exista atât în cadrul unei participaţii complexe la care doi sau mai mulţi participanţi au calitatea de autori, alţii având calitatea de instigatori sau complici, cât şi în cadrul unei participaţii simple la care toţi participanţii au calitatea de autori.

În cadrul coautoratului cel puţin doi participanţi trebuie să fi săvârşit în mod nemijlocit fapta prevăzută în legea 143/2000 şi deci să fi efectuat acte de executare ale acesteia.

Prin acte de executare sau de săvârşire nemijlocită a faptei se înţelege orice act de conduită exterioară prin care se înfăptuieşte direct acţiunea sau inacţiunea incriminată. Se consideră ca fiind acte de executare şi implicit de coautorat, şi acele acte prin care se contribuie chiar indirect la efectuarea faptei incriminate.

Fiind o formă de participaţiei perfectă, se caracterizează din punct de vedere subiectiv prin existenţa la toţi participanţii a aceleiaşi forme de vinovăţie.

Inexistenţa calităţii cerută de legea 143/2000 privind subiectul activ al unor anumite infracţiuni, face ca, deşi au efectuat acte de executare nemijlocită, persoanele ce nu au calitatea de medic, farmacist, persoană cu atribuţii în lupta împotriva drogurilor, participaţia penală să ia forma complicităţii.

Complicitatea – constă în fapta persoanei care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod autorul infracţiunii. Constituie complicitate chiar şi promisiunea de a-l favoriza pe infractor, chiar dacă, după consumarea infracţiunii, promisiunea nu este îndeplinită.

Caracteristic pentru complicitate, în raport cu celelalte forme de participaţie, este caracterul său de contribuţie indirectă la săvârşirea infracţiunii. Complicele nu determină şi nici nu realizează în mod nemijlocit fapta, ci îi înlesneşte această realizare, făcând, prin sprijinul pe care îl dă, ca autorul să săvârşească mai uşor, mai repede şi mai sigur fapta incriminată. Fiind o contribuţie la săvârşirea faptei, complicitatea se inserează în antecedenta cauzală a acesteia, alături de celelalte contribuţii, atrăgând calitatea de participant a complicelui.

Pentru existenţa complicităţii trebuie să se fi săvârşit în mod nemijlocit, de către o altă persoană, o faptă prevăzută de legea penală, să se fi efectuat de către complice acte de înlesnire sau ajutor la săvârşirea acelei fapte iar contribuţia complicelui să fie efectivă, adică să fie folosit în fapt la săvârşirea de către autor a acţiunii sau inacţiunii.

Complicitatea poate fi materială, constând în efectuarea unor diferite acte de sprijin material, precum poate fi şi complicitate morală, constând în efectuarea de acte de sprijinire a săvârşirii infracţiunii pe latura ei psihică. După momentul în care este dată, complicitatea poate fi anterioară săvârşirii faptei, dar poate fi şi concomitentă, iar după modul direct sau indirect în care este dată poate fi mijlocită, dacă sprijinul este dat direct autorului, sau poate fi nemijlocită.

În oricare din formele sale, complicitatea la săvârşirea infracţiunilor, face să crească gradul de pericol social al faptei.

Infracţiunile prevăzute în legea 143/2000 se săvârşesc de regulă, în forma pluralităţii constituite de infractori. Aceasta presupune, pe de o parte o anumită durată de timp pentru desfăşurarea activităţii infracţionale, iar pe de altă parte, existenţa unei structuri determinate a organizaţiei, cu o ierarhie bine stabilită şi cu sarcini concrete

pentru fiecare participant, cu un plan de acţiune elaborat, în scopul comiterii faptelor prevăzute în legea privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Subiectul pasiv este în principal statul, ca garant şi ocrotitor al sănătăţii publice, iar ca subiect pasiv secundar va fi persoana care suferă consecinţele traficului precum şi ale altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional.

Subiectul pasiv secundar poate fi orice persoană. Există situaţii prevăzute în legea 143/2000 în art. 2-9 şi 11, coroborat cu art. 8 şi art. 14 lit. C, în care subiectul pasiv este calificat, cum este cazul minorului, al bolnavului psihic sau al persoanei aflată în cură de dezintoxicare sau sub supraveghere medicală.

În privinţa condiţiilor de timp nu există cerinţe speciale. Cerinţe speciale de loc, pot apărea în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 2-9 şi 11, atunci când operează agravanta prevăzută la art. 14 lit. c. În aceste cazuri, faptele trebuie săvârşite într-o instituţie medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centru de asistenţă socială, de reeducare, sau instituţie medical-educativă, locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale, ori în apropierea acestor locuri.

Conţinut constitutiv.Elementul material al laturii obiective a infracţiunilor de trafic ori de alte

operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional constă într-o acţiune care se poate desfăşura sub forma cultivării, preparării, producerii, fabricării, experimentării, extragerii, transformării, importului, exportului, vânzării …etc.

Cerinţa esenţială pentru existenţa elementului material este ca aceste activităţi să se desfăşoare “fără drept”, adică de persoane care nu au dreptul să le efectueze. Această cerinţă nu este satisfăcută în cazul persoanelor fizice sau al persoanelor juridice ce sunt autorizate să întreprindă acţiuni cum ar fi cultivarea unor plante în scopul de a obţine droguri de mare risc. Activitatea acestor persoane este autorizată de instituţii competente ale statului ca Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Interne.

Consumul, cultivarea, producerea sau fabricarea de droguri – elemente prevăzute în art. 5,9,11 – trebuie să fie ilicită. În art. 7 se prevede că administrarea de droguri trebuie făcută “în afara condiţiilor legale”.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru sănătatea publică, adică în existenţa unei stări obiective de a se vătăma sănătatea uneia sau mai multor persoane care achiziţionează ilicit substanţe aflate sub control naţional, pentru a le consuma.

În secundar faptele prevăzute în art. 2-7, 9, 11 pot avea ca urmare moartea victimei.

Legătura de cauzalitate între acţiunea întreprinsă şi urmarea imediată trebuie să existe la toate infracţiunile prevăzute în legea 143/2000 art. 2-7, 9, 11.

Pentru aceste infracţiuni, legea nu prevede obligativitatea producerii unui rezultat anume pentru consumarea infracţiunii, starea de pericol creată fiind suficientă.

În cazul realizării conţinutului constitutiv prevăzut în art. 12 alin. (3) care presupune moartea victimei, legătura de cauzalitate între acţiunea întreprinsă şi urmarea imediată trebuie dovedită.

Raportul de cauzalitate presupune cu necesitate doi termeni5 între care el se stabileşte şi anume, fenomenul cauză, ca factor generator şi fenomenul efect, ca

rezultat generat. Cauza este fenomenul care, în anumite condiţii, precede şi determină alt fenomen numit efect.

În dreptul penal, când se pune problema raportului de cauzalitate, cei doi termeni ai acestuia, fenomenul cauză şi fenomenul efect, trebuie consideraţi în lumina caracteristicilor proprii fenomenelor ce formează obiectul studiului dreptului penal. În ceea ce priveşte fenomenul efect, vor fi socotite ca atare numai acele rezultate vătămătoare care privesc valori sociale ocrotite penal. Cât priveşte fenomenul cauză, vor fi socotite ca atare numai acele acte de conduită care sunt interzise.

La întrebarea dacă, atunci când se analizează problema existenţei raportului de cauzalitate, diferitele acte de conduită ce ar putea fi considerate fenomene cauză, trebuie privite numai sub aspectul laturii obiective sau în complexul lor, ca acţiune ori inacţiune săvârşită cu vinovăţie.

Potrivit unui punct de vedere, fenomenul cauză nu poate fi decât acţiunea sau inacţiunea în care s-a manifestat o anumită formă de vinovăţie.

Actul infracţional, ca act volitiv şi conştient, cuprinde într-un tot indivizibil elementul material şi cel subiectiv; ca urmare, raportul de cauzalitate, nu poate fi redus la cauzalitatea fizică dintre acţiune şi inacţiune şi rezultatul produs.

Potrivit altui punct de vedere, deşi se recunoaşte că în penal, fenomenul cauză este un fenomen complex, ce are atât o latură obiectivă cât şi una subiectivă, se susţine că existenţa sau inexistenţa raportului de cauzalitate nu depinde de împrejurarea că persoana a prevăzut sau nu urmările acţiunii sale deoarece prevederea ţine de vinovăţie. În această ordine de idei, prevederea nu este necesară pentru existenţa raportului de cauzalitate care subzistă independent de conştiinţa omului în mod obiectiv.

Latura subiectivă.Săvârşirea infracţiunilor implică din partea subiectului activ intenţia – directă

sau indirectă – ca formă de vinovăţie.Elementul subiectiv reprezintă atitudinea psihică a persoanei care a săvârşit o

faptă, faţă de faptă şi urmările acesteia, atitudine exprimată în vinovăţia cerută de lege pentru existenţa acelei infracţiuni.

Doctrina face distincţie între vinovăţia ca trăsătură esenţială a infracţiunii şi vinovăţia ca element al conţinutului unei anumite infracţiuni.

Vinovăţia ca trăsătură a infracţiunii este exprimată în formele şi modalităţile prevăzute în art. 19 Cod Penal şi există ori de câte ori se constată îndeplinirea uneia dintre aceste modalităţi.

Ca element al conţinutului infracţiunii, vinovăţia va exista numai atunci când elementul material al infracţiunii a fost săvârşit cu forma cerută de lege.

Codul Penal, în art. 19 pct. 1 lit. a, prevede că intenţia este directă atunci când se caracterizează prin prevederea rezultatului faptei şi urmărirea acelui rezultat.

Intenţia indirectă, prevăzută la acelaşi articol, pct. 11 lit. b, se caracterizează prin prevederea rezultatului de către făptuitor, rezultat care nu mai este urmărit ci acceptată eventualitatea producerii lui.

Ca formă a vinovăţiei, intenţia indirectă se întâlneşte la săvârşirea unei fapte ce poate produce cel puţin doua rezultate. Faţă de un rezultat, poziţia psihică a făptuitorului este de urmărire a lui prin realizarea faptei, acest rezultat putând să fie

deopotrivă licit sau ilicit, iar faţă de al doilea rezultat, poziţia psihică a făptuitorului este de acceptare posibilităţii producerii lui. Datorită acestui aspect, că rezultatul al doilea se poate produce, intenţia indirectă se mai numeşte şi eventuală.

În literatura juridică pe lângă modalităţile normative ale intenţiei, se mai face deosebire între intenţia simplă şi intenţia calificată, intenţia unică şi intenţia complexă, între cea iniţială şi cea supravenită. Aceste modalităţi ale intenţiei sunt însă avute în vedere la individualizarea pedepsei, căci evidenţiază grade deosebite de vinovăţie, cu răsfrângere asupra periculozităţii sociale a infractorului.

Pentru infracţiunea prevăzută de legea 143/2000 la art. 4, forma de vinovăţie este doar intenţia directă. Astfel, pentru cultivarea, producerea, fabricarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, este necesar ca intenţia făptuitorului să fie directă, acesta realizând acţiunile ce formează elementul material al infracţiunii în scopul consumului propriu. Inexistenţa acestui scop duce la încadrarea juridică a faptei, ca fiind cea prevăzută în art. 2 din lege, şi anume aceea de a cultiva, produce, fabrica, experimenta, extrage, prepara, transforma, de a oferi sau de a pune în vânzare, de a distribui, livra cu orice titlu, de a trimite, transporta, procura, cumpăra, deţine sau de a efectua orice alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept.

Anumite infracţiuni prevăzute în legea 143/2000 au ca formă de vinovăţie intenţia directă, calificată prin scop. Infracţiunea prevăzută la art. 8 din lege, şi anume aceea de a furniza, în vederea consumului, inhalanţi chimici toxici unui minor, este exemplu în acest sens.

Pentru producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de precursori, echipamente ori alte materiale în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc – infracţiune prevăzută în lege la art. 9, precum şi pentru faptele prevăzute la art. 2-7, 9,11 în cazul în care persoana ce le-a săvârşit face parte dintr-o organizaţie sau asociaţie ori dintr-un grup de cel puţin 3 persoane cu structuri determinate şi care sunt constituite în scopul comiterii acelor fapte şi al obţinerii de beneficii materiale sau alte foloase ilicite, forma de vinovăţie cerută este de asemenea, intenţia directă, calificată prin scop.

Pentru existenţa infracţiunii prevăzută la art. 9 se impune condiţia ca elementul material al infracţiunii să se realizeze în scopul utilizării precursorilor, echipamentelor ori materialelor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită a drogurilor de mare risc.

Inexistenţa scopului va duce la inexistenţa infracţiunii prevăzută la art. 9, fapta putând fi eventual încadrată ca act pregătitor la infracţiunea prevăzută la art. 2 din lege.

De asemenea, existenţa agravantei prevăzute la art. 12 este condiţionată de scopul grupării, organizaţiei, sau asociaţiei, acela de a comite faptele prevăzute la art. 2-7, 9, 11 şi de a obţine pe această cale beneficii materiale sau alte foloase ilicite.

Scopul ce califică intenţia directă se înfăţişează sub forma ţelului urmărit prin săvârşirea faptei şi care întregeşte elementul subiectiv al infracţiunii şi presupune reprezentarea clară a rezultatului faptei de către făptuitor. Scopul apare în conţinutul juridic al infracţiunii şi desemnează o finalitate ce se situează în afara infracţiunii când făptuitorul a urmărit realizarea scopului prevăzut de lege, indiferent dacă acest scop a

fost atins sau nu prin săvârşirea faptei, elementul subiectiv luând forma intenţiei calificate prin scop.

Sunt şi cazuri în care scopul, ca cerinţă esenţială, este ataşat elementului obiectiv al infracţiunii şi trebuie privit ca atare. Este cazul infracţiunilor în care scopul este folosit cu înţelesul de destinaţie, aşa cum este cazul în art. 9 din lege, care incriminează “deţinerea de precursori, echipamente ori materiale în scopul utilizării lor”.

Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, caz prevăzut ca agravantă în art. 12, forma de vinovăţie cerută de textul de lege este praeterintenţia.

Intenţia depăşită este o formă mixtă de vinovăţie ce cuprinde intenţia şi culpa reunite. Praeterintenţia se realizează prin săvârşirea unei fapte cu intenţie şi producerea unui rezultat mai grav decât cel ce s-a urmărit ori a fost acceptat de făptuitor prin săvârşirea faptei, rezultat ce se impută acestuia sub forma culpei, deoarece nu l-a prevăzut deşi trebuia şi putea să-l prevadă. Caracteristic este faptul că făptuitorul săvârşeşte o faptă urmărind un anumit rezultat, dar care rezultat se amplifică devenind mai grav şi realizând o variantă agravantă a infracţiunii iniţiale.

Conţinutul infracţiunilor prevăzute în legea 143/2000 nu prevede ca o condiţie existenţa vreunui mobil. Mobilul şi scopul, în situaţia în care acesta din urmă nu constituie o cerinţă pentru existenţa infracţiunii sau a unei circumstanţe agravante vor fi luate în consideraţie la individualizarea pedepsei.

Pentru existenţa infracţiunilor se cere ca persoana care trafică aceste produse sau substanţe să cunoască faptul că sunt substanţe aflate sub control naţional.

Forme.În privinţa formelor, actele pregătitoare sunt posibile şi se pedepsesc fiind

asimilate ca regim juridic şi sancţionator, tentativei.Actele de pregătire reprezintă prima fază a perioadei externe a activităţii

infracţionale şi constă în anumite acte, activităţi de procurare de date, informaţii ori de adoptare a mijloacelor sau instrumentelor ce vor fi folosite la comiterea infracţiunii ca şi de creare a condiţiilor favorabile săvârşirii acesteia.

Actele de pregătire, fiind comise în vederea realizării unei hotărâri infracţionale sunt posibile numai la infracţiunile intenţionate.

Pentru a fi considerate acte de pregătire a infracţiunii activităţile desfăşurate trebui să îndeplinească o serie de condiţii. Este necesar ca din conţinutul activităţii să rezulte neîndoielnic ca este efectuată pentru săvârşirea infracţiunii. Pe lângă caracterul univoc, actul preparator trebuie să se concretizeze într-o activitate obiectivă de creare a condiţiilor pentru desfăşurarea infracţiunii. Activitatea de pregătire nu trebuie să cuprindă acte ce intră în conţinutul elementului material şi de asemenea, trebuie să aibă un caracter intenţionat.

Faptele incriminate în art. 9 din legea 143/2000 şi anume producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul, vânzarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de precursori, echipamente sau materiale în scopul utilizării la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc – constituie la origine acte pregătitoare la săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 2 alin. (2) din legea 143/2000 care incriminează cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformare, oferire, punere în

vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc.

Aceste fapte nu constituie toate actele pregătitoare la infracţiunea prevăzută la art. 2 alin. (2), ci doar actele pregătitoare la săvârşirea infracţiunii în modalităţile cultivării, producerii sau fabricării. Legiuitorul a dorit incriminarea acestor fapte ca infracţiune de sine stătătoare considerând că prezintă un grad de pericol social ridicat, justificându-se astfel şi sancţionaea actelor pregătitoare şi a tentativei la aceste fapte.

Actele pregătitoare şi tentativa la infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 11, deşi posibile, nu se sancţionează.

Infracţiunile prevăzute în legea 143/2000 sunt posibile atât sub forma infracţiunilor simple, cât şi în formă continuă sau continuată.

Ca formă a unităţii naturale, infracţiunea simplă se caracterizează sub raport obiectiv printr-o singură acţiune, printr-un singur rezultat, iar subiectiv, printr-o singură formă de vinovăţie. Ea poate îngloba mai multe acte de executare, care nu au însă semnificaţie proprie, cuprinzându-se în acţiunea unică.

Când însă, printr-o singură acţiune, se aduce atingere mai multor persoane, nu se mai realizează conţinutul unei singure infracţiuni ci o pluritate de infracţiuni, fiindcă se aduce atingere mai multor titulari de valori sociale ocrotite.

Infracţiunea se consumă în momentul când executarea oricăreia din acţiunile incriminate este dusă până la capăt, producându-se urmarea imediată, starea de pericol pentru sănătatea publică. În cazul agravantei prevăzută la art. 12 alin. (3), infracţiunile prevăzute în art. 2-7, 9, 11 se consumă în momentul producerii rezultatului cerut de norma de incriminare, şi anume – moartea victimei.

În anumite modalităţi de săvârşire, infracţiunile sunt continue. Ca formă a unităţii naturale, infracţiunea continuă se caracterizează prin prelungirea în chip natural a acţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective, după consumare, până la intervenţia unei forţe contrare. Epuizarea infracţiunii continue este dată de momentul intervenţiei unei forţe contrare care poate avea ca sursă voinţa făptuitorului însuşi, intervenţia autorităţii sau intervenţia unei alte persoane. În practica judiciară s-a decis că o activitate infracţională continuă poate fi curmată şi printr-o hotărâre judecătorească de condamnare, chiar nedefinitivă. Activitatea infracţională la unele infracţiuni continue este susceptibilă de întreruperi care sunt determinate de natura activităţii infracţionale. Dacă aceste întreruperi sunt fireşti, ţinând de natura activităţii nu afectează unitatea infracţiunii continue. Dacă activitatea infracţională continuă este desfăşurată de o persoană în diferite etape ale vârstei sale, are importanţă şi stabilirea vârstei făptuitorului, pentru că activitatea continuă începută înainte de împlinirea vârstei de 14 ani nu va fi luată în seamă, iar dacă infracţiunea continuă, începută în timp ce făptuitorul era minor, se desfăşoară şi după ajungerea acestuia la majorat, conform regulii unicităţii ilicitului penal, se va considera că întreaga activitate infracţională s-a desfăşurat cât timp infractorul era major.

În cadrul infracţiunilor prevăzute în legea 143/2000, în anumite modalităţi de săvârşire, cum ar fi deţinerea, cultivarea, experimentarea, organizarea, tolerarea, infracţiunile prevăzute la art. 2, 4, 5 şi 9 din lege, au caracterul unor infracţiuni continue, existând în consecinţă şi un moment al epuizării, anume, al încetării delictuoase.

Infracţiunile din prezenta lege sunt susceptibile de a îmbrăca forma continuată, dacă sunt săvârşite de mai multe ori, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale. Rezoluţia infracţională trebuie să fie unică pentru toate actele de executare cât şi urmărirea ori acceptarea acestora. De asemenea, rezoluţia infracţională trebuie să fie anterioară activităţii infracţionale şi să se menţină în linii generale pe parcursul exercitării actelor ce compun acea activitate. Actele de executare de acelaşi fel, trebuie să reprezinte fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Ele nu trebuie să fie identice ci doar să realizeze conţinutul infracţiunii. Este îndeplinită această condiţie şi atunci când actele de executare nu reprezintă toate infracţiuni consumate, unele putând rămâne în fază de tentativă, ca şi atunci când actele de executare sunt realizate în variantele alternative ale elementului material al infracţiunii.

Aprecierea infracţiunii drept continuată este o cauză reală de agravare facultativă a pedepsei.

Modalităţi.Infracţiunile prevăzute în legea privind combaterea traficului şi consumului

ilicit de droguri se comit în mai multe modalităţi normative, cum ar fi cultivarea, producerea, fabricarea, extragerea, prepararea, transformarea, circulaţia, importul, exportul, tolerarea, prescrierea, administrarea, îndemnul la consum, organizarea, conducerea, înfiinţarea …etc. Oricare dintre aceste modalităţi normative descrise în norma de incriminare poate prezenta variate modalităţi faptice determinate de împrejurări concrete în care a fost săvârşită fapta.

Există concurs de infracţiuni în cazul în care infracţiunile prevăzute la art. 2-7, 9, 11 sunt urmate de moartea unei persoane, cu excepţia cazului în care sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (3).

Prin concurs de infracţiuni, în doctrina şi legislaţia penală este desemnată forma pluralităţii de infracţiuni ce constă în săvârşirea a două sau mai multe infracţiuni de către aceeaşi persoană, mai înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Infracţiunile pot consumate sau rămase în faza de tentativă pedepsibilă ori asimilate tentativei şi pedepsite ca atare.

Nu contează care este forma de vinovăţie, precum nu contează nici dacă infracţiunile sunt de aceeaşi natură sau nu. Infracţiunile pot fi simple, continui, deviate, continuate, complexe, din obicei. Condiţia este îndeplinită şi atunci când infracţiunile sunt săvârşite toate în ţară şi altele în străinătate.

Unitatea de subiect este de esenţa concursului de infracţiuni. Este îndeplinită condiţia atunci când infractorul are calitatea de autor sau de participant la infracţiunile comise, precum şi atunci când infractorul a comis unele infracţiuni în timpul minorităţii şi altele după majorat.

Pentru a exista concursul de infracţiuni, trebuie să nu existe o hotărâre definitivă de condamnare pentru vreuna din infracţiunile comise. Condiţia se va îndeplini chiar dacă infractorul a fost condamnat pentru o infracţiune săvârşită anterior dar hotărârea nu era definitivă la data comiterii noii infracţiuni, ori deşi definitivă, a fost desfiinţată printr-o cale extraordinară de atac.

Ultima condiţie pentru existenţa concursului de infracţiuni este aceea ca cel puţin două infracţiuni să poată fi supuse judecăţii, neexistând cauze care să înlăture răspunderea penală.

Infracţiunile din prezenta lege pot îmbrăca şi forme agravante. Este cazul prevederilor art. 10, care stipulează că organizarea, conducerea, înfiinţarea faptelor prevăzute la art. 2-9 se pedepseşte mai grav. De asemenea, datorită unui pericol social sporit, săvârşirea faptelor de către o persoană care face parte dintr-o pluralitate constituită de infractori, fapte prevăzute în art. 2-7, 9 şi 11, constituie o modalitate agravată. Art. 12 alin (3) sancţionează mai grav faptele prevăzute la art. 2-7, 9 şi 11 săvârşite în condiţiile art. 12 alin (1) şi (2) şi care au avut ca urmare moartea victimei.

Circumstanţe agravante prevede şi art. 14 din legea 148/2000. Acestea sunt circumstanţe agravante speciale care au însă regimul sancţionator al circumstanţelor agravante generale prevăzute la art. 78 Cod Penal.

Art. 14 lit. a consideră drept circumstanţă agravantă comiterea infracţiunii de către o persoană care îndeplinea o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii. Persoana care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice poate fi doar o persoană care funcţionează în cadrul unui organ al puterii legislative, executive sau judecătoreşti şi care îndeplineşte o funcţie care-I permite, în realizarea atribuţiilor ei de serviciu, să emită hotărâri cu caracter obligatoriu, să controleze îndeplinirea lor iar la nevoie să impună această realizare.

Funcţiile vizate sunt acelea de membru al Parlamentului, al Guvernului, al Curţii Constituţionale, al Curţii de Conturi, judecător, procuror, ofiţer, brigadier silvic, membrii din compunerea birourilor electorale, enumerarea nefiind limitativă. Sunt excluse acele peroane care deşi ocupă o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, efectuează acte sau operaţii tehnico-administrative.

De esenţă, pentru existenţa agravantei, este ca fapta ilicită să fie comisă în exercitarea funcţiei ce implică exerciţiul autorităţii publice, iar făptuitorul să se fi folosit de prerogativele pe care i le dă respectiva funcţie la săvârşirea infracţiunii. Nu există agravantă dacă fapta ce a fost comisă, în calitate de particular, în timpul liber al persoanei care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice.

Fapta prezintă un pericol social sporit în situaţia în care este comisă de o persoană care îndeplineşte o asemenea funcţie întrucât aceasta a fost învestită cu acea funcţie ce implică aplicarea dispoziţiilor legale precum şi menţinerea ordinii de drept, iar fapta este cu atât mai gravă cu cât este comisă de către cei ce trebuie să impună respectarea legii. Există riscul ca aceste persoane să se folosească în mod abuziv de atribuţiile funcţiei pentru a-şi înlesni realizarea activităţii infracţionale.

Circumstanţa agravantă prevăzută la art. 14 lit. b din lege consideră fapta mai gravă dacă a fost comisă de un cadru medical sau de către o persoană care are, potrivit legii atribuţii în lupta împotriva drogurilor. Prin cadru medical se înţelege o persoană încadrată în sistemul sanitar, potrivit pregătirii sale care are atribuţii în tratarea problemelor de sănătate ale populaţiei.

Prin persoană cu atribuţii în lupta împotriva drogurilor se numără specialiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, personalul aparţinând unităţilor medicale stabilite de Ministerul Sănătăţii unde se realizează cura de dezintoxicare a toxicomanilor, personal aparţinând Ministerului de Justiţie, Ministerului Sănătăţii – Direcţia Farmaceutică, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, Ministerului Public.

Art. 14 lit. c consideră că fapta are pericol social crescut dacă drogurile au fost trimise şi livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic, unei alte persoane aflate în cură de dezintoxicare sau sub supraveghere medicală ori s-au efectuat alte asemenea activităţi interzise de lege, cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centru de asistenţă socială, de reeducare sau instituţie medical-educativă; locuri unde elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora.

Reţinerea acestei agravante se face doar avându-se în vedere calitatea specială a subiectului pasiv sau a locului unde s-a comis infracţiunea. În acest mod, legiuitorul a dorit să protejeze de efectul extrem de nociv al drogurilor anumite categorii de persoane şi locuri în care acestea îşi desfăşoară activitatea, prin sancţionarea mai gravă a faptelor comise împotriva acestora sau în respectivele locuri.

În special, s-a avut în vedere protejarea minorilor întrucât aceştia au personalitatea în formare, le lipseşte discernământul sau existenţa lui este diminuată. Curiozitatea specifică vârstei îi poate împinge la consumul de droguri, fapt cu consecinţe dezastruoase asupra dezvoltării lor fizice şi psihice.

Deoarece bolnavul psihic, iresponsabil sau cu responsabilitate diminuată, nu poate opune rezistenţă, neavând reprezentarea consecinţelor pe care aceste substanţe le produc asupra organismului, ori având o reprezentare distorsionată asupra acestora, legiuitorul a dorit, de asemenea, protejarea lui de efectele drogurilor.

Şi persoana aflată în cură de dezintoxicare sau sub supraveghere medicală reprezintă o victimă ideală pentru traficanţi, deoarece fiind un consumator obişnuit de droguri, este dependentă atât fizic cât şi psihic de acestea. Este cu atât mai mult de condamnat fapta infractorului, care pentru a obţine câştiguri ilicite se foloseşte de incapacitatea acestor persoane de a opune rezistenţă, voinţa fiindu-la inhibată de dependenţa de drog.

Pericol social sporit prezintă şi fapta comisă într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centru de asistenţă socială, de reeducare sau instituţie medical-educativă, ori în alte locuri în care elevii, studenţii şi tinerii, desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora tocmai datorită specificului activităţii acestora.

Art. 14 lit. d din legea 143/2000 sancţionează mai grav folosirea minorilor în săvârşirea faptelor prevăzute la art. 2-11. În acest caz, există asemănare cu agravanta prevăzută de Codul Penal la art. 75 lit. c, care prevede că săvârşirea infracţiunii de către in infractor major împreună cu un minor se pedepseşte mai grav. Necesitatea agravării penale în această situaţie rezultă din obligativitatea de a-I proteja pe minori şi de a-I îndepărta de fenomenul infracţional, având în vedere faptul că aceştia sunt în proces de formarea personalităţii iar influenţele nefaste ce-I ating în această perioadă vor produce consecinţe dezastruoase în ceea ce priveşte dezvoltarea lor fizică şi integrarea lor socială.

Circumstanţa subzistă indiferent dacă minorul răspunde sau nu penal şi indiferent dacă a contribuit sau nu la săvârşirea infracţiunii. Agravanta de la art. 14 lit. d este cuprinsă deci într-o lege specială, aplicându-se cu prioritate faţă de dispoziţiile generale prevăzute în Codul Penal. De asemenea, agravanta are o sferă de cuprindere mult mai largă decât cea prevăzută la art. 75 lit. c din cod.

Ultima circumstanţă agravantă prevăzută de legea 143/2000 este cea cuprinsă în art. 14 lit. e şi prevede pedepsirea mai aspră în cazul amestecării drogurilor cu alte substanţe, care le-au mărit pericolul pentru viaţa şi integritatea persoanelor.

În speţă, au existat cazuri în care, pentru a obţine un profit şi mai consistent, traficanţii de heroină au oferit spre vânzare doze în care, alături de heroină, a fost amestecată o substanţă pulverulentă, de aceeaşi consistenţă şi culoare cu cea a drogului. Substanţa respectivă, incomparabil mai ieftină decât heroina, era o otravă folosită în mod curent la exterminarea rozătoarelor. Injectată în organism, odată cu drogul, a avut consecinţe letale asupra consumatorilor.

Raţiunea agravantei se bazează pe faptul că drogurile, prin ele însele, reprezintă un pericol social deosebit şi au efect devastator asupra sănătăţii fizice şi psihice. Amestecarea cu alte substanţe va creşte considerabil riscurile de a aduce atingeri majore vieţii şi sănătăţii.

Infracţiunea prevăzută de art. 2

Conţinut legalConstituie infracţiune, conform art. 2, “cultivarea, producerea, fabricarea,

experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept”. Constituie de asemenea infracţiune săvârşirea faptelor de mai sus, având ca obiect droguri de mare risc.Condiţii preexistente

a) Obiectul infracţiuniiObiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale privitore la

sănătatea publică, relaţii a căror existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de respectarea normelor legale privitoare la producţia, fabricarea, vânzarea, cumpărarea, circulaţia, etc… a substanţelor aflate sub control naţional.

Obiectul material este format din substanţele aflate sub control naţional (drogurile de risc şi drogurile de mare risc enumerate în tabelele I-III, anexă la legea nr. 143/2000).

b) Subiecţii infracţiuniiSubiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile

pentru a răspunde penal.Subiectul pasiv al infracţiunii este statul ca garant sau ocrotitor al sănătăţii

publice. În secundar, subiect pasiv poate fi persoana a cărei sănătate a fost periclitată ca urmare a nerespectării circuitului legal al substanţelor aflate sub control naţional.Conţinut constitutiv

a) Latura obiectivăElementul material al infracţiunii se realizează printr-o acţiune care se poate

infăţişa sub forma cultivării, producerii, fabricării, experimentării, extragerii,

preparării, transformării, oferirii, punerii în vânzare, vânzării, distribuirii, livrării cu orice titlu, trimiterii, transportării, procurării, cumpărării, deţinerii ori altor operaţiuni privind circulaţia drogului.

Prin cultivare se înţelege acţiunea de a însămânţa, răsădi, îngriji plante care conţin substanţe stupefiante, a lucra pământul precum şi recoltarea acestor plante. Din ele trebuie să se obţină substanţe ce fac parte din categoria drogurilor pentru ca acţiunea să fie ilicită.

Prin producerea de droguri se înţelege realizarea printr-o activitate oarecare (amestecare, topire, fierbere, ardere, combinare, etc.) a unuia din compuşii chimici care sunt cuprinşi în această categorie.

Fabricarea presupune producerea acestor substanţe în serie şi în cantităţi mari, prelucrând materiile prime şi obţinând astfel substanţe ilicite.

Experimentarea constă în efectuarea de experienţe cu produse sau substanţe stupefiante, în afara cadrului legal, adică în afara laboratoarelor de analize şi cercetări ştiinţifice din instituţiile de învăţământ sau institutele de cercetări ştiinţifice. Constituie infracţiune şi experimentarea substanţelor sau produselor stupefiante asupra propriului corp, legea nefăcând nici o distincţie în această privinţă, pericolul social fiind acelaşi ca şi atunci când s-ar experimenta asupra altei persoane.

Prin extragere se înţelege scoaterea unei substanţe interzise dintr-un compus, separarea acesteia, folosind diverse procedee practice (topire, fierbere, ardere, zdrobire etc.).

Prepararea se referă fie la combinarea a două sau mai multe substanţe, în final obţinându-se una din substanţele prevăzute ca drog în tabelele I-III din prezenta lege.

Transformarea constă în modificarea, schimbarea unor elemente carcteristice unei substanţe considerate drog, obţinându-se în final o altă substanţă, de aceeaşi natură, având însă efecte diferite.

Prin oferire se înţelege acţiunea de a propune cuiva să primească sau de a pune la dispoziţia acestei persoane a vreuneia din substanţele stupefiante considerate droguri.

Distribuirea de droguri se realizează prin acţiunea de împărţire, repartizare a acestor substanţe în mai multe locuri şi la mai multe persoane, acestea urmând ca la rândul lor să le pună în vânzare şi să le vândă efectiv.

Livrarea cu orice titlu reprezintă acţiunea de a furniza, de a preda substanţe supuse controlului naţional.

Prin trimitere de produse sau substanţe stupefiante se înţelege acţiunea de a dispune ca o persoană să ducă, să transporte şi să predea la o anumită destinaţie aceste produse. Nu este necesar în cadrul acestei modalităţi ca persoana care transportă şi predă la destinaţie substanţele stupefiante să aibă la cunoştinţă despre conţinutul transportului.

Transportul acestor droguri înseamnă acţiunea de a le deplsa, de a le căra dintr-un loc în altul.

Procurarea presupune acţiunea de a face rost, de a obţine substanţe aflate sub control naţional. Nu are relevanţă modalitatea faptică prin care se realizează procurarea de droguri pentru existenţa infracţiunii, cu condiţia ca procurarea să nu se realizeze în scopul consumului propriu.

Prin cumpărare se înţelege acţiunea de a intra în posesia unei substanţe stupefiante considerate ca făcând parte din categoria drogurilor, plătind contravaloarea acesteia cerută de vânzător.

Deţinerea constă în fapta persoanei fizice de a ţine, la domiciliul său ori în orice alt loc ştiut de ea, substanţe stupefiante, indiferent dacă este sau nu consumatoare de droguri şi dacă acestea aparţin ei sau altei persoane.

Prin alte operaţiuni se înţelege orice altă activitate care contravine circulaţiei legale a stupefiantelor aflate sub control naţional care fac parte din categoria drogurilor.

De asemenea, elementul material al acestei infracţiuni, aşa cum rezultă din art. 10 din lege, se mai realizeză şi prin organizarea, conducerea sau finanţarea activităţilor enumerate mai sus.

Organizarea reprezintă demesrurile pe care una sau mai multe persoane le fac pentru constituirea unei asociaţii sau grupări precum şi constituirea efectivă a acestei organizaţii, naşterea acesteia, având la bază acordul de voinţă al tuturor participanţilor.

Finanţarea acestor fapte constă în ajutorul, susţinerea materială concretă, de orice fel, acordate de una sau mai multe persoane subiectului activ al infracţiunii prevăzute de art. 2.

Cerinţe esenţiale. Existenţa elementului material al infracţiunii presupune ca cerinţă esenţială ca activităţile mai sus arătate să fie comise ”fără drept”, adică de persoane care nu sunt autorizate să le efectueze.

Urmarea imediată. În ceea ce priveşte urmarea imediată, legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de producerea unui anumit rezultat, distinct de acţiunea incriminată, prin simpla săvârşire a acesteia creându-se o stare de pericol pentru sănătatea publică.

Legătura de cauzalitate. În raport cu urmarea imediată analizată mai sus, nu se pune problema legăturii de cauzalitate între faptă şi rezultat.

b) Latura subiectivăSăvârşirea infracţiunii implică din partea subiectului activ intenţia, care poate fi

directă sau indirectă.

Forme. Modalităţia) FormeActele pregătitoare sunt posibile şi se pedepsesc, fiind asimilate ca regim

sancţionator tentativei. Tentativa se pedepseşte (art. 13 alin. 1).Infraciunea se consumă în momentul când executarea oricăreia dintre acţiunile

incriminate este dusă până la capăt, producându-se urmarea imediată, adică starea de pericol pentru sănătatea publică. În anumite modalităţi de săvârşire (de exemplu cultivarea, producerea, deţinerea) traficul de stupefiante are caracterul unei infracţiuni continue, existând în consecinţă şi un moment al epuizării, respectiv acela al încetării activităţii delictuoase.

b) ModalităţiInfracţiunea se comite în mai multe modalităţi normative descrise de lege

(cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, oferire, punere în vânzare, vânzare, distribuire, livrare cu orice titlu, trimitere, transport, procurare, cumpărare, deţinere). Fiecare modalitate normativă poate

cunoaşte la rândul său nenumărate modalităţi faptice de realizare determinate de împrejurările în care fapta a fost comisă, în raport cu mijloacele de săvârşire etc.

O primă modalitate agravată a acestei infracţiuni este prevăzută la alin. 2 al art. 2 (atunci când faptele prevăzute la alin. 1 au avut ca obiect droguri de mare risc).

În modalităţile organizării, conducerii sau finanţării faptelor prevăzute în prezentul articol, pedeapsa este mai gravă.

O altă modalitate agravată apare în cazul în care faptele prevăzute în prezentul articol sunt săvârşite de o persoană care face parte dintr-o pluralitate constituită de infractori (art. 12 alin. 1), ori dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei (art. 12 alin. 3).

Infracţiunea prevăzută de art. 3

Conţinut legalPotrivit acestui articol este incriminată ”introducerea sau scoaterea din ţară,

precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept”. De asemenea, se incriminează faptele prevăzute la alin. 1 al acestui articol, care au avut ca obiect droguri de mare risc.Condiţii preexistente

a) Obiectul infracţiuniiObiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale privitoare la

sănătatea publică, care sunt condiţionate de respectarea normelor legale privitoare la circulaţia acestora precum şi la respectarea activităţilor de comerţ ce au ca obiect drogurile.

Obiectul material este reprezentat de substanţele aflate sub control naţional care fac parte din categoria drogurilor de risc şi de mare risc.

b) Subiecţii infracţiuniiSubiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile

cerute de lege în modalitatea introducerii sau scoaterii din ţară a drogurilor. În ceea ce priveşte modalitatea efectuării de acte de import sau export cu astefel de produse, subiectul pasiv al infracţiunii este calificat, acesta trebuind să aibă calitatea de comerciant.

Participaţia penală este posibilă în toate formele sale.Subiectul pasiv al infracţiunii este în principal statul iar în secundar poate fi

orice persoană care ajunge în posesia şi consumă astfel de substanţe, sănătatea acesteia fiind pusă în pericol.

Conţinutul constitutiva) Latura obiectivăElementul material. Sub aspectul elementului material infracţiunea se realizează

printr-o acţiune de introducere, de scoatere, de import sau export de droguri, precum şi prin organizarea, conducerea sau finanţarea activităţilor mai sus arătate.

Prin introducere se înţelege acţiunea de aducere în ţară din străinătate, prin orice mijloace de substanţe care fac parte din categoria drogurilor.

Scoaterea de astfel de substanţe din ţară constă în acţiunea de a transporta în afara teritoriului ţării în scopuri ilicite.

Prin importul sau exportul de droguri se înţelege introducerea sau scoaterea din ţară a drogurilor în baza unor convenţii comerciale, derularea unor afaceri care au ca obiect aceste substanţe.

Pentru existenţa elementului material al infracţiunii se cere o cerinţă esenţială, respectiv că săvârşirea uneia din acţiunile descrise să fie făcută fără drept.

Urmarea imediată produsă constă în crearea unei stări de pericol pentru sănătatea publică, adică în existenţa unei stări obiective de a se vătăma sănătatea uneia sau mai multor persoane care au urmat să achiziţioneze pentru a le consuma.

Legătura de cauzalitate. Între acţiunea întreprinsă şi urmarea imediată trebuie să existe raport de cauzalitate.

b) Latura subiectivă.Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea este intenţia, directă sau

indirectă. Pentru existenţa infracţiunii se cere ca persoane care scoate, introduce, importă

sau exportă aceste produse să cunoască faptul că sunt drooguri.Forme. Modalităţi

a) FormeActele pregătitoare sunt posibile şi se pedepsesc, fiind asimilate ca regim

sancţionator tentativei. Tentativa se pedepseşte.Infracţiunea se consumă în momentul când executarea oricăreia dintre acţiunile

incriminate este dusă până la capăt, producându-se astfel o stare de pericol pentru sănătatea publică. Această infracţiune poate să apară ca o infracţiune simplă când consumarea coincide cu epuizarea dar poate fi comisă şi în forma infracţiunii continue, mai cu seamă modalităţile importului şi exportului.

b) ModalităţiTextul de lege prevede mai multe modalităţi normative: introducerea sau

scoaterea drogurilor din ţară, importul sau exportul acestora precum şi organizarea, conducerea şi finanţarea unor astfel de activităţi. Faptic, aceste modalităţi normative, se pot realiza în mai multe feluri, ţinându-se cont de modul de comitere a infracţiunii, mijloacele folosite, etc.

Infracţiunea prevăzută de art. 4

Conţinut legalConform art. 4 din Legea 143/2000 constituie infracţiune “cultivarea,

producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept”.Condiţii preexistente

a) Obiectul infracţiuniiObiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la

sănătatea publică, relaţii a căror existenţă este condiţionată de respectarea normelor

legale privitoare la cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea etc. şi consumul de substanţ stupefiante.

Obiectul material este reprezentat de substanţele şi plantele care intră în categoria drogurilor. În ipoteza acestui articol sunt incluse aici atât drogurile de risc cât şi drogurile de mare risc, enumerate în tabelele I-III din anexa legii.

b) Subiecţii infracţiuniiSubiectul activ al infracţiunii poate fi în general orice persoană întrucât norma

de incriminare nu prevede o calitate specială a acestuia. Se impune însă o discuţie în cazul modalităţii experimentării, unde subiectul activ trebuie să posede cunoştinţe de specialitate (de exemplu medic, farmacist, chimist, etc.), activitatea realizându-se de regulă în cadrul unui laborator.

Participaţia penală este posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare, complicitate.

Subiectul pasiv al infracţiunii este statul ca garant şi ocrotitor al sănă tăţii publice.Conţinut constitutiv

a) Latura obiectivăElementul material al laturii obiective se poate realiza prin mai multe acţiuni

alternative şi anume: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri, organizarea, conducerea sau finanţarea activităţilor menţionate mai sus.

Cerinţe esenţiale. Existenţa elementului material al infracţiunii este condiţionată de xeistenţa cumulativă a două condiţii. Prima condiţie constă în comiterea uneia din acţiunile mai sus arătate “fără drept”, adică de persoane care au autorizarea să le efectueze. A doua condiţie se referă la scopul săvârşirii uneia din acţiunile enumerate, respectiv orice substanţă sau plantă considerată drog obţinută trebuie să fie destinată consumului propriu. Dacă drogurile nu sunt destinate consumului propriu nu vom fi în prezenţa acestei infracţiuni, ci a celei prevăzute la art. 2 alin. 1 sau 2, după caz.

Urmarea imediată. Prin simpla realizare a uneia din acţiunile incriminate se creează o stare de pericol la adresa sănătăţii publice, nefiind necesară producerea unui anumit rezultat.

Întrucât infracţiunea se consumă prin simpla realizare a acţiunii care aduce atingere valorilor sociale apărate de lege, nu se pune problema legăturii de cauzalitate dintre faptă şi rezultat.

b) Latura subiectivăForma de vinovăţie specifică acestei infracţiuni este intenia directă întrucât

făptuitorul urmăreşte ca prin săvârşirea oricărei acţiuni să obţină droguri pentru consum propriu, în mod conştient, urmărind realizarea activităţii infracţionale şi implicit a creării stării de pericol.Forme. Modalităţi

a) FormeActele pregătitoare sunt posibile şi se pedepsesc, fiind asimilate ca regim

sancţionator tentativei. Tentativa se pedepseşte (art. 13 alin. 1). Consumarea infracţiunii are loc atunci când oricare din acţiunile incriminate este dusă până la capăt, fiind produsă urmarea imediată (starea de pericol la adresa sănătăţii publice).

În anumite modalităţi de comitere a faptei, cum ar fi cultivarea şi deţinerea, activitatea ilicită are caracterul unei infracţiuni continue, existând deci şi un moment al epuizării, la încetarea acţiunii delictuoase.

b) ModalităţiLegea prevede mai multe modalităţi normative de comitere a infracţiunii:

cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, deţinere sau organizarea, conducerea sau finanţarea unor astfel de acţiuni. La rândul lor aceste modalităţi normative pot fi comise faptic printr-o gamă variată de acţiuni.

Infracţiunea prevăzută de art. 5

Conţinutul legalEste infracţiune fapta persoanei care “pune la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu

a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul ori tolerează consumul ilicit în asemenea locuri”.Condiţii preexistente

a) Obiectul infracţiuniiObiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaíile sociale referitoare la

sănătatea publică, relaţii a căror existenţă şi desfăşurare sunt condiţionate de respectarea normelor legale privitoare la consumul de droguri.

Obiectul material. Infracţiunea nu are obiect material.b) Subiecţii infracţiuniiSubiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte

condiţiile cerute de lege, întrucât nu se prevede în norma de incriminare o calitate specială a acestuia.

Subiectul pasiv al infracţiunii este în principal statul, ca ocrotitor al sănătăţii publice. În secundar, poate fi subiect pasiv al infracţiunii persoana care consumă droguri în incinta localului, locuinţei sau altui loc unde publicul are acces, puse la dispoziţie de subiectul activ, şi a cărei sănătate este periclitată prin suportarea consecinţelor consumului unor astfel de substanţe.

Conţinutul constitutiva) Latura obiectivăElementul material al laturii obiective a infracţiunii se realizează printr-o

acţiune, de punere la dispoziţie sau tolerare a consumului ilicit de droguri.Prin punere la dispoziţie se înţelege activitatea făptuitorului de a crea o

ambianţă corespunzătoare pentru a atrage consumatorii de droguri, contactarea acestora pentru a-I anunţa în acest sens.

Tolerarea presupune îngrădirea de către făptuitor ca în locul pe care îl deţine sau îl are la dispoziţie (local, apartament, cameră, birou etc.) să se consume droguri de către terţi.

Cerinţe esenţiale. Pentru existenţa infracţiunii legea condiţionează ca făptuitorul să pună la dispoziţie sau să tolereze consumul de droguri “cu ştiinţă”, adică acesta să aibă reprezentarea că punerea la dispoziţie sau tolerarea să fie făcute în scopul consumului de droguri.

Nu există infracţiune, atunci când cel care are la dispoziţie unul din locurile enumerate, permite fumatul fără a avea la cunoştinţă că ţigările consumate conţin substanţe stupefiante.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol la adresa sănătăţii publice, legea necondiţionând existenţa infracţiunii de producerea unui rezultat.

Între faptă şi urmarea imediată trebuie să existe un raport de cauzalitate.b) Latura subiectivăForma de vinovăţie cu care se săvârşeşte această infracţiune este intenţia

directă, în cazul punerii la dispoziţie, şi intenţia directă şi indirectă în situaţia tolerării consumului de droguri.

Forme. Modalităţia) FormeActele pregătitoare sunt posibile şi se pedepsesc, fiind asimilate ca regim

sancţionator tenattivei. Tentativa se pedepseşte.Infracţiunea se consumă în momentul când executarea oricărei activităţi

incriminate este dusă până la capăt, producându-se urmarea imediată. În modalitatea tolerării infracţiunea poate fi continuă, existând un moment al epuizării, în literatura activităţii delictuoase.

b) ModalităţiLegea prevede, în forma simplă, două modalităţi normative de săvârşire a infracţiunii, respectiv punerea la dispoziţie şi tolerarea, susceptibile de a fi săvârşite faptic într-o multitudine de variante. În modalităţile agravate prevăzute la art. 10 infracţiunea se poate săvârşi prin organizarea, conducerea sau finanţarea activităţilor arătate mai sus.

Infracţiunea prevăzută de art. 6

Conţinutul legalEste infracţiune fapta de “a prescrie droguri de mare risc cu intenţie, de către

medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical”. De asemenea, constituie infracţiune, conform alin. 2 al aceluiaşi articol “eliberarea sau obţinerea, cu intenţie, de droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise în condiţiile prevăzute în alineatul precedent sau a unei reţete medicale falsificate”.

Condiţii preexistentea) Obiectul infracţiuniiObiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale referitore la sănătatea

publică care sunt condiţionate de respectarea normelor legale privitoare la prescrierea, eliberarea sau obţinerea drogurilor de mare risc.

Obiectul material este format din produsele sau substanţele stupefiante care fac parte din categoria drogurilor de mare risc prescrise, eliberate sau obţinute în mod ilicit.

b) Subiecţii infracţiuniiSubiectul activ al infracţiunii este diferit în funcíe de modalitatea de săvârşire a

faptei. Astfel, la modalităţile de prescriere şi eliberare, subiectul activ este calificat, acesta trebuind să aibă calitatea de medic în cazul prescrierii unei reţete, sau farmacist în cazul eliberării de droguri în baza unei reţete. În modalitatea obţinerii subiectul activ poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a răspunde penal.

Infracţiunea poate fi săvârşită în oricare din formele de participaţie. Dacă autorul are o anumită calitate, coautorii vor trebui să aibă aceeaşi calitate.

Subiectul pasiv al infracţiunii este reprezentat de stat, ca garant şi ocrotitor al săntăţii publice.Conţinutul constitutiv

a) Latura obiectivăElementul material al infracţiunii se realizează printr-o acţiune care se poate

înfăţişa sub forma prescrierii, eliberării sau obţinerii de droguri da mare risc, precum şi prin organizarea, conducerea sau finanţarea activităţilor mai sus menţionate.

Prin prescrierea de droguri de mare risc se înţelege eliberarea unei reţete de către medic şi predarea ei persoanei solicitante.

Eliberarea reprezintă activitatea farmacistului de a preda, în baza reţetei medicale, substanţele stupefiante prescrise.

Obţinerea de droguri de mare risc reprezintă procurarea acestora în baza unei reţete medicale.

Cerinţe esenţiale. Existenţa elementului material presupune ca cerinţă esenţială, în cazul alin. 1, ca prescrierea de droguri de mare risc fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical.

În ipoteza celui de-al doilea aliniat, se cere ca eliberarea şi obţinerea de droguri de mare risc să se facă având la cunoştinţă modul cum a fost efectuată prescrierea. Astfel, nu va constitui infracţiune fapta farmacistului care eliberează un produs care face parte din categoria drogurilor de mare risc fără să ştie că reţeta a fost prescrisă de medic fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical.

De asemenea, obţinerea de droguri de mare risc se mai poate face şi în baza unei reţete medicale falsificate, situaţie în care se aplică dispoziţiile art. 33 şi 34 Cod Penal, referitoare la concursul de infracţiuni.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru sănătatea publică, existând o stare obiectivă prin care se vatămă sănătatea uneia sau mai multor persoane care consumă aceste substanţe.

Legătura de cauzalitate între acţiunea întreprinsă şi urmarea imediată produsă rezultă din însăşi materialitatea faptei.

b) Latura obiectivăForma de vinovăţie specifică acestei infracţiuni este intenţia directă, forma

cerută expres de textul de lege.

Forme. Modalităţia) FormeActele pregătitoare sunt posibile şi se pedepsesc, fiind asimlate ca regim

sancţionator tentativei. Tentativa se pedepseşte (art. 13 alin. 1).Consumarea infracţiunii are loc atunci când oricare dintre activităţile

incriminate este dusă până la capăt, producându-se urmarea imediată, adică starea de pericol la adresa sănătăţii publice.

b) ModalităţiÎn cazul acestui articol sunt prevăzute trei modalităţi normative prin care

infracţiunea poate fi comisă: prescrierea, eliberarea şi obţinerea de droguri de mare risc. Faptic, fiecare din aceste modalităţi este susceptibilă de a fi realizată printr-o gamă largă de acţiuni.

Dispoziţiile articolului 10 :si 12 alin. 2 şi 3 se aplică în mod corespunzător.

Infracţiunea prevăzută de art. 7

Conţinut legalPotrivit acestui articol constituie infracţiune “administrarea de droguri de mare

risc unei persoane, în afara condiţiilor legale”.Condiţii preexistente

a) Obiectul infracţiuniiObiectul juridic special al infracţiunii este reprezentat de relaţiile sociale a căror

existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de respectarea normelor legale privind modul de administrare a drogurilor de mare risc.

Obiectul material este format din drogurile de mare risc care în mod ilegal sunt administrate unei persoane.

b) Subiecţii infracţiuniiSubiectul activ al acestei infracţiuni poate să fie orice persoană. Drogurile de

mare risc pot fi administrate în afara condiţiilor legale atât de personalul medical cât şi de alte persoane fără o pregătire de specialitate. Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale.

Subiectul pasiv al infracţiunii este în principal statul, ca garant şi ocrotitor al sănătăţii publice, iar în secundar persoana a cărei sănătate este pusă în pericol prin adminstrarea de droguri de mare risc.

Conţinutul constitutiva) Latura obiectivăElementul material al laturii obiective se realizează printr-o acţiune, respectiv

prin administrarea unui drog de mare risc. Pentru existenţa infracţiunii este suficient ca această administrare să se facă o singură dată. Nu are relevanţă modul cum s-a efectuat administrarea (de exemplu prin injectare, prin dizolvare de droguri de mare risc în băutura unei persoane) şi nici dacă persoana căreia i se adminstraeză drogul şi-a manifestat sau nu acordul.

Cerinţe esenţiale. Pentru realizarea laturii obiective a acestei infracţiuni este obligatoriu ca administrarea drogurilor de mare risc unei persoane să se facă în afara

condiţiilor legale. Astfel nu va fi pedepsit medicul sau asistentul medical care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, administrează justificat unui bolnav o astfel de substanţă.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru sănătatea publică, precum şi un pericol la adresa sănătăţii persoanei că reia i se administrează drogul de mare risc.

Între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate, legătură ce rezultă ex re.

b) Latura subiectivăForma de vinovăţie cerută de norma de incriminare este intenţia directă, întrucât

făptuitorul cunoaşte că nu are dreptul să administreze droguri de mare risc decât în anumite situaţii bine determinate.Forme. Modalităţi

a) FormeActele pregătitoare sunt posibile fiind asimilate tentativei. Tentativa se

pedepseşte.Consumarea infracţiunii are loc atunci când făptuitorul a realizat efectiv

administrarea drogului de mare risc, această substanţă ajungând în organismul persoanei.

b) ModalităţiTextul de incriminare precizează numai o madalitate normativă de săvârşire a

infracţiunii (administrarea), însă faptic această infracţiune poate fi comisă în mai multe moduri. În forma agravată prevăzută de art. 10 această infracţiune mai poate fi comisă şi prin organizarea, conducerea şi finanţarea acţiunii tip.

Infracţiunea prevăzută de art. 8

Conţinut legalÎn cadrul acestui articol este incriminată “furnizarea, în vederea consumului, de

inhalanţi chimici toxici unui minor”.

Condiţii preexistentea) Obiectul infracţiuniiObiectul juridic al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la

sănătatea publică, relaţii a căror existenţă şi desfăşurare sunt condiţionate de respectarea normelor legale referitoare la furnizarea de inhalanţi chimici toxici.

Obiectul material este format din substanţele care fac parte din categoria inhalanţilor chimici toxici şi care au fost stabilite ca atare prin ordin al Ministrului Sănătăţii.

b) Subiecţii infracţiuniiSubiectul activ al acestei infracţiuni nu este calificat, putând fi orice persoană

care îndeplineşte condiţiile legale pentru a răspunde penal. Participaţia este posibilă în oricare din formele sale.

Subiectul pasiv al infracţiunii este calificat. Aşa cum rezultă din cuprinsul acestui articol, cel a cărui sănătate este periclitată prin consumul de inhalanţi chimici toxici trebuie să fie un minor.

Conţinut constitutiva) Latura obiectivăElementul material al laturii obiective a infracţiunii constă dintr-o acţiune de

furnizare a inhalanţilor chimici toxici.Prin furnizare de inhalanţi chimici toxici se înţelege remiterea efectivă a unei

astfel de substanţe, predarea acesteia persoanei care urmează să o consume. Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca făptuitorul să cunoască faptul că persoana căreia îi furnizează substanţele ilicite nu a împlinit vârsta de 18 ani.

Cerinţe esenţiale. Existenţa elementului material al infracţiunii presupune ca cerinţă esenţială ca activitatea infracţională de furnizare a inhalanţilor chimici toxici să se facă în vederea consumului.

Urmarea imediată produsă constă în crearea unei stări de pericol pentru sănătatea publică, aspect ce rezultă din vătămarea sănătăţii uneia sau mai multor peroane ce consumă inhalaní chimici toxici. Starea obiectivă de vătămare adusă sănătăţii este cu atât mai gravă în cadrul acestui articol având în vedere minoritatea subiectului pasiv a cărui creşter I educaţie normală sunt deviate de la cursul firesc.

Legătura de cauzalitate. Întrucât legea nu prevede pentru consumarea infracţiunii producerea unui anumit rezultat, legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea acţiunii incriminate.Forme. Modalităţi

a) FormeFurnizarea de inhalanţi chimici toxici fiind o infracţiune comisivă şi

intenţionată este susceptibilă de acte pregătitoare şi de tentativă, care însă prin voinţa legiuitorului nu se pedepsesc.

Infracţiunea se consumă în momentul săvârşirii acţiunii incriminate şi al producerii rezultatului.

b) ModalităţiArticolul de incriminare precizează o singură modalitate tip – furnizarea –

alături de care în forma agravată întâlnim modalităţile organizării, conducerii sau finanţării acţiunii iniţiale. Practic aceste modalităţi se pot realiza într-o multitudine de variante.

Infracţiunea prevăzută de art. 9

Conţinut legalPotrivit acestui articol, constituie infracţiune “producerea, fabricarea, importul,

exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de precursori, echipamente sau materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc”.

Condiţii preexistentea) Obiectul infracţiuniiObiectul juridic special al acestei infracţiuni este reprezentat de relaţiile sociale

privitoare la sănătatea publică, relaţii a căror existenţă şi normală dezvoltare presupune respectarea normelor legale ce se referă la producerea, fabricarea, importul, exportul etc., de precursori, echipamente sau mateeriale utilizate la obţinerea de droguri de mare risc.

Obiectul material este reprezentat în această situaţie de precursori, echipamente sau materiale folosite în scopul utilizării lor la obţinerea de droguri de mare risc.

b) Subiecţii infracţiuniiSubiectul activ. În general, subiectul activ al acestei infracţiuni poate fi orice

persoană. În situaţia importului sau exportului de asemenea produse, subiectul activ este calificat, trebuind să aibă calitatea de comerciant.

Sub aspectul participaţiei penale, infracţiunea poate fi săvârşită în oricare din formele sale.

Subiectul pasival infracţiunii este în principal statul, ca ocrotitor şi garant al sănătăţii publice, iar în secundar subiect pasiv poate fi şi persoana a cărei sănătate a fost periclitată ca urmare a nerespectării circuitului substanţelor socotite precursori, echipamentelor şi materialelor cu ajutorul cărora se obţin droguri de mare risc.Conţinutul constitutiv

a) Latura obiectivăElementul material al laturii obiective se realizează printr-o ac”tiune care se

poate înfăţişa sub forma producerii, fabricării, importului, exportului, oferirii, vânzării, transportului, vânzării cu orice titlu, trimiterii, cumpărării sau deţinerii de precursori, echipamente sau materiale. Aceste modalităţi au fost explicate anterior, în cuprinsul art. 2.

Cerinţe esenţiale. Existenţa elementului material al infracţiunii presupune ca cerinţă esenţială ca acţiunile enumerate mai sus să fie săvârşite în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc.

Astfel, nu va exista infracţiune în cazul unui comerciant care importă precursori, echipamente ori materiale pe care le furnizează unei fabrici de medicamente care în mod legal poate produce şi fabrica droguri de mare risc în scopuri medicale.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări obiective de pericol la adresa sănătăţii publice.

Întrucât existenţa infracţiunii nu este condiţionată de producerea unui rezultat anume, legătura de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea faptei.

b) Latura subiectivăInfracţiunea prevăzută în acest articol, indiferent de modalitaea în care se

săvârşeşte, se comite cu forma de vinovăţie a intenţiei directe calificate prin scop.Forme. Modalităţi

a) FormeActele pregătitoare şi tentativa sunt posibile şi se pedepsesc. Consumarea

infracţiunii are loc în momentul înfăptuirii uneia din acţiunile incriminate şi producerii rezultatului socialmente periculos. Unele modalităţi de comitere a faptei sunt

susceptibile de a fi săvârşite în forma continuă, existând şi un moment al epuizării, la încetarea activităţii delictuoase.

b) ModalităţiTextul de incriminare prezintă mai multe modalităţi normative de săvârşire a

infracţiunii: producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vănzarea, etc.Organizarea, conducerea sau finanţarea acţiunilor enumerate în acest articol

constituie modalităţi agravate de comitere a infracţiunii.Dacă făptuitorul face parte dintr-o pluralitate constituită de infractori ne aflăm

prezenţa unei alte agravante a acestei infracţiuni, prevăzută la art.12 alin. 1 din lege. Constituie agravantă fapta arătată mai sus, dacă are ca urmare moartea victimei (art. 12 alin. 3).

Infracţiunea prevăzută de art. 11

Conţinut legalConstituie infracţiune fapta aceluia care “îndeamnă la consumul ilicit de droguri

prin orice mijloace, dacă este urmat de executare”. Constituie o asemenea infracţiune, conform alin. 2, aceeaşi faptă dacă nu a fost urmată de executare.Condiţii preexistente

a) Obiectul infracţiuniiObiectul juridic special este reprezentat de relaţiile socile privitoare la sănătatea

publică a căror normală desfăşurare şi dezvoltare sunt asigurate prin respectarea normelor privitoare la consumul de droguri.

Infracţiunea nu are obiect material.b) Subiecţii infracţiuniiSubiectul activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană care îndeplineşte

condiţiile legale pentru a răspunde penal. Participaţia este posibilă sub toate formele sale.

Subiect pasiv este statul ca principal ocrotitor şi garant al sănătăţii publice.Conţinut constitutiv

a) Latura obiectivăElementul material al laturii obiective se realizează printr-o acţiune de a

îndemna la consumul ilicit de droguri. Îndemnul se poate realiza atât prin determinarea unei persoane la consumul ilicit de droguri cât şi prin întărirea rezoluţiei acesteia dea aconsuma astfel de substanţe. Aşa cum rezultă şi din norma de incriminare, nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii modul cum a fost efectuat îndemnul, putând fi folosite orice mijloace.

Urmarea imediată constă, în cazul art. 1, tocmai în consumul ilicit de droguri, iar în cazul alin. 2, în crearea unei stări de pericol ce rezultă din simpla realizare a acţiunii incriminate.

Legătura de cauzalitate. În cazul alin. 2 trebuie dovedită legătura de cauzalitate între îndemn şi consumul ilicit de droguri, în schimb, pentru infracţiunea prevăzută în alin. 2 al acestui articol, legătura de cauzalitate rezultă ex re.

b) Latura subiectivăForma de vinovăţie cu care se săvârşeşte această infracţiune este intenţia directă sau indirectă.

Forme. Modalităţia) FormeActele pregătitoare şi tentativa sunt posibile, însă conform voinţei legiuitorului

nu se pedepsesc.Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care îndemnul are ca urmare

consumul ilicit de droguri (potrivit alin. 1), ori în momentul săvârşirii acţiunii incriminate, în cazul alin. 2. Infracţiunea este susceptibilă de a îmbrăca forma continuă, existând în consecinţă şi un moment al epuizării acela al încetării activităţii delictuoase), precum şi forma continuată.

b) ModalităţiArticolul de lege prevede numai o singură modalitate normativă de săvârşire a

infracţiunii, care însă în plan concret poate îmbrăca numeroase forme.Există două modalităţi agravate ale infracţiunii, prevăzute la art. 12 alin. 2 şi 3,

atunci când fapta este săvârşită de o persoană care face parte dintr-o pluralitate constituită de infractori, ori când urmarea imediată a acestei fapte este moartea victimei.

BIBLIOGRAFIE

◘ G. Diaconescu – Infracţiunile în legi speciale şi legi extrapenale,

Editura Sirius, Bucureşti, 1994

◘ Sima Constantin – „Infracţiuni prevăzute în legi speciale (comentate

şi adnotate)”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002

◘ A. Ungureanu, A. Ciopraga - „Dispoziţii penale din legi speciale

române, comentate şi adnotate cu jurisprudenţa şi doctrina”, Vol. V, Ed.

Lumina Lex, Bucureşti, 1996

◘ Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit

de droguri