Sr. Cristiana Mareșwww.nazareth.ro

Ce este însoțirea spirituală?

Este o relație umană în care sunt implicate două persoane în căutarea aceluiași scop: Viața veșnică.

Ce însoțim?Însoțim viața spirituală a unei persoane. Aceasta este viața omului trăită din interior, modul în care ne interiorizăm viața; este totalitatea istoriei vieții noastre. Nu este o bucată de viață, ci viața în plinătatea ei.

Orice om are o viață spirituală. Prima întrebare : care este lucrarea Duhului Sfânt în persoana pe care o însoțesc?

Fundamentul vieții spirituale este tocmai această prezențăa Duhului în inima persoanei însoțite. Din acest motiv, însoțitorul trebuie să aibă o atitudine de credință, pentrucă și el are o viață spirituală pe care nu trebuie să o pro-iecteze asupra celui însoțit.

ÎNSOȚIM O EXPERIENȚĂ SPIRITUALĂ:

La nivelul limbajului: EXPERIENȚĂ - CUVINTE - VIAȚĂ SPIRITUALĂ

La nivelul credinței: Însoțim credința unei persoane, care dă adevărata viață. CREDINȚA – EXPERIENȚĂ - VIAȚA DUHULUI

La nivelul reprezentărilor: Îndepărtăm reprezentările religioase care ne împiedică să trăim o adevărată viață religioasă. EXPERIENȚA LUI DUMNEZEU – VIAȚA SPIRITUALĂ- ADEVĂRATA EXPERIENȚĂ A LUI DUMNEZEU – ADEVĂRATA EXPERIENȚĂ DE SINE

La nivelul scopului ultim – mântuirea: Obiectivul: cei însoțiți să aibă viață din plin.

Am venit pentru ca ei să aibă viață, plinătate de viață (In 10,10).

O ÎNSOȚIRE ÎNSOȚITĂ

Îngerul Rafael , icoana însoțirii

Nimeni nu poate însoți, dacă nu este el-însuși însoțit. Călăuza principală a oricărei însoțiri este Cuvântul lui Dumnezeu. Cartea lui Tobia ne va ajuta să aprofundăm această temă.Chipul îngerului Rafael ne va îndruma să reperăm câteva aspecte ale identității și rolul însoțitorului trimis de Dumnezeu, pentru a-l conduce pe drumul cel bun pe tânărul Tobia. Două identități diferite, doi călători, doi pelerini.

1.Însoțitul. Prin lipsa lui de experiență, prin tinerețea lui, neputința de a atinge finalitatea călătoriei, Tobia ne reprezintă pe fiecare dintre noi, în drumul nostru spre Dumnezeu.

2. Însoțitorul. După cuvintele bătrânului Tobit, însoțitorul pe care-l caută pentru fiul său trebuiesă fie ”o persoană serioasă”, o bună călăuză pe care să se bazeze fiul său.

Însoțim spre cine? Spre ce?

Ce caută concret persoana care-l caută pe Dumnezeu? Care este dorința sa profundă?Dorințele sale corespund cu Realitatea pe care o caută?

Să însoțești o persoană înseamnă să verifici autenticitatea căutării, să discerni, să testezi, să alegi căile drepte care te ajută să ajungi la capătul drumului.

Cum să însoțim?

1. Cu atenție și discreție. Acest lucru înseamnă vigilență și dăruire. Este vorba despre o atenție care este orientată spre esențial: nu avem în vedere comportamente exterioare, ci persoana. O astfel de atenție va da naștere la cuvine și fapte discrete față de cel însoțit.

2. Prin cuvinte de încurajare: În general, cuvintele însoțitorului trezesc încredere în Dumnezeu. După ce Rafael îl întâlnește pe bătrânul Tobit, îi vorbește acestuia: Ai încredere, Dumnezeu te va vindeca (Tob 5,10). Tânărului îi spune: Nu te teme, plecarea noastră e de bun augur, la fel și întoarcerea noastră, pentru că drumul este sigur (5,16). Mai târziu îi va spune: Ai să vezi că ochii tatălui tău se vor deschide (11,7).

Treabă serioasă: Nimic nu se poate construi fără iubire și încredere reciprocă!

3. Să dea sfaturi și să facă discernământ. În fața pericolului, în momente critice, însoțitorul trebuie să facă ordine, să dea sfaturi: Băiatul a strigat... Îngerul i-a spus: Prinde peștele, nu-l lăsa, taie-l, ia-iInima, ficatul și fierea... (6,5-6). Sfaturile unui adevăra însoțitor nu ne închid în noi, din contra. Ele ne deschid spre dialog, discernământ șispre decizii personale. Poruncile lui sunt fecunde, interdicțiile sunt po-zitive.

Însoțitorul îl ajută pe cel însoțit să-și dea seama de drepturile și de datoriile sale, trezindu-i sensulresponsabilității: În această seară tebuie să stăm la Raguel...; în afară de Sara, el nu are niciun băiat și nicio fată...; este un copil serios... Tu ești ruda ei cea mai apropiată; e a ta; ai dreptul să o iei... Oare vei uita sfaturile tatălui tău? Tu trebuie să o răscumperi... Demonul se va înfuria, dar nu se va mai întoarce vreodată (6,11-18).

3. A însoți înseamnă să întrebi, să trezești întrebări, dar și să răspunzicu încredere. Lui Tobia nu îi este teamă să-l întrebe pe Rafael despreleacul din fierea peștelui, el nu ezită să-l informeze despre nefericirea Sarei și despre pericolul ce-l paște, dacă se va apropia de ea.

Dar obiecțiile lui relansează intervenția și sfatul lui Rafael: Nu-l lua înseamă pe aces demon... Însă, când vei intra în cameră, să iei fierea...(6,7.17). Însoțitul participă la discernământ prin propria sa cugetare;Însoțitorul nu-l împiedică, intră în ritmul său, îl urmează, orientându-i

pașii. La capătul dialogului, el poate să-l întărească pe cel însoțit. E timpul luării deciziei, plin de încredere: Nu te teme, ea ți-a fost prezisă de la început. Nu ezita (6,16-18).

4. Însoțim prin fapte. Rolul însoțitorului este să-l îndemne pe cel înso-țit la acțiune. Rafael vrea să vorbească cu tatăl Sarei, pentru a-i arătadrepturile lui Tobia (ignorate de acesta). Însă, îl lasă pe Tobia să gă-sească momentul prielnic. Tot Tobia va deschide ochii tatălui său, nuRafael.

5. Umilința și exemplul. Dialogul și îndreptarea nuaduc roade, decât în cazul în care însoțitorul are o ini-mă blândă. El-însuși trebuie să se angajeze pe deplinpe drumul parcurs de cel însoțit, așa cum Rafael l-aurmat pe Tobia. Una din formele de umilință este să fii gata să intri în dialog pentru a învăța, a clarifica. Însoțitorul și cel însoțit au nevoie de lumină. Confruntarea cinstită,ascultarea reciprocă vor permite desc operirea voinței lui Dumnezeu. Uneori Dumnezeu poate săaducă o a treia persoană pe drumul acesta al însoțirii. La sfârșitul călătoriei, Rafael nu ezită săîmplinească poruncile lui Tobia (9,3-6).

6. Milostivirea și respectul. Aducându-și aminte că are și el slăbiciuni și limite, însoțitorul este chipul bunătății lui Dumnezeu, fiind milostiv și iertător. Va acționa respectând libertatea interioarăa insoțitului, învățându-l să-l iubească pe Cristos în frații lui necăjiți și îndurerați. Rafael îi atrage atenția lui Tobia în fața fragilității taălui său, sugerându-i să aleargă înaintea acestuia, ca să nu mai stea cu griji (11,2).

7. Însoțim prin rugăciune. Rolul însoțitorului estesă încredințeze totul lui Dumnezeu. Rafael îi invităPe Tobia și pe Sara să-l laude pe Dumnezeu (Tob 12,6-7). În acest drum al însoțirii există o dimensiunetainică pe care nu o putem atinge. Această parte învă-luită pentru noi nu aparține decât lui Dumnezeu. Ne referim la destinul unic, pe care îl are fiecare om che-mat, de a raspunde unui Sens nespus.... dincolo de această viață, în Împărăția Mielului.

8. Însoțitorul știe când să se facă nevăzut. Însoțitorul îl conduce pe cel însoțit spre recunoaș- terea prezenței lui Dumnezeu în el, ascultându-L. Când ochii i s-au deschis în fața acestei prezențe și când aducerea de mulțumire a intrat în viața lui, însoțitorul se poate face nevăzut, pentru că misiunea lui s-a terminat. El îl slujește pe acela care l-a trimis și Domnul trebuie să locuiască total în inima celui însoțit. Rafael se face nevăzut în acest fel: Căci eu n-am venit de voia mea, ci după voia Dumnezeului nostru, de aceea să-l și binecuvântați în veac. Eu mă înalț la cel care m-a trimis (12,18). De reținut la final: Însoțitorul, ca îngerul, este doar un slujitor, în slujba unuia mai mare decât el.