introducere in istoria partidelor si doctrinelor politice din romania

8/13/2019 Introducere in Istoria Partidelor Si Doctrinelor Politice Din Romania

1/130

UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” SIBIUFACULTATEA DE ISTORIE ŞI PATRIMONIU

„NICOLAE LUPU”CATEDRA DE ISTORIE MODERNĂ ŞI CONTEMPORANĂ

CONF. UNIV. DR. SORIN RADU

INTRODUCERE ÎN ISTORIA PARTIDELOR ŞI DOCTRINELOR POLITICE DIN ROMÂNIA

NOTE DE CURS

SIBIU 2009

1


2/130

1. PARTID ŞI IDEOLOGIE POLITICĂ – DEFINIREA CONCEPTELOR

1.1. Pl!"#$!%"&"'(l )" '"'%*(l &*(+,!$%",

Sistemul democratic modern bazat pe principiul reprezentării, pe separaţia puterilor în stat şi pe

domnia legii, nu poate funcţiona fără o precondiţie de fond şi anume #l!$l"'(l #+l"%", şi

#l!"#$!%"&"'(l. Constituirea unei puteri care să garanteze libertatea cetăţenilor presupune existenţa

legală şi activitatea unor partide diferite ca orientare şi program, aflate în competiţia pentru putere.

Existenţa partidelor politice, a partidismului ca fenomen politic reprezintă un element esenţial al vieţii

democratice. emocraţia începe şi există numai o dată cu apariţia şi dezvoltarea partidismului.

!artidele politice sunt organizaţii ce exprimă într"o formă concentrată şi explicită, în planul vieţii

publice, valorile, interesele şi opţiunile diferite ale cetăţenilor în privinţa scopurilor şi mi#loacelor pe carear trebui să le urmeze sistemul politic pentru a concilia conflictele şi a asigura libertatea şi ordinea în

societate.

$pariţia şi afirmarea partidelor în viaţa politică sunt procese str%ns legate de modernizarea

societăţii şi de consolidarea sistemului democratic. &n societăţile premoderne, conflictele de interese erau

soluţionate prin recursul la cutume sau la constr%ngere fizică, situaţii în care componenta militară a

puterii era decisivă pentru impunerea unui anumit curs al societăţii. 'elaţiile de putere se manifestau prin

dominaţie (militară, economică sau administrativă) şi subordonarea necondiţionată, prin raporturi de

forţă şi control între guvernanţi şi guvernaţi. &n sc*imb, societăţile moderne născute în urma mişcărilorde emancipare politică şi civică, sunt societăţi în care libertatea individuală, demnitatea persoanei şi

drepturile omului au devenit valori şi norme recunoscute, ce impun o soluţionare nonviolentă a

conflictelor de către sistemele politice.

Societăţile moderne sunt profund diferenţiate şi divizate, gener%nd interese şi grupuri sociale cu

opţiuni variate în privinţa c*estiunilor ma#ore şi a politicilor publice pe care ar trebui să le spri#ine

sistemul politic.

$ceastă structură diferenţiată şi latent conflictuală a societăţilor produce în mod firesc, în

condiţiile libertăţii de asociere şi de exprimare, asocierea indivizilor în funcţie de afinităţile şi opţiunile

lor politice. $stfel, diversitatea de interese, idei şi aşteptări din plan social se traduce în #l!$l"'(l

+!"*-%!"l+! )" $l +#/"-"l+! din plan politic. + dată cu apariţia partidelor, diversitatea de interese sociale

a dob%ndit o expresie organizată şi coerentă, iar mecanismul electoral a fost investit cu semnificaţia de

arbitra# legitim şi decisiv, recunoscut de toţi participanţii la procesul politic.

Pl!"#$!%"&"'(l reprezintă astfel o expresie elocventă a libertăţii politice, manifestată prin

existenţa în societate a mai multor partide, cu orientări şi programe diferite, care susţin politici şi strategii

alternative. e aceea, sistemele democratice garantează dreptul de asociere al cetăţenilor, dreptul legal al

acestora de a forma partide politice sau organizaţii civice, prin intermediul cărora să"şi promoveze

interesele şi aspiraţiile.


3/130

-imitarea sau anularea dreptului de asociere politică sau interzicerea partidelor concurente

reprezintă trăsături ale regimurilor nedemocratice (autoritare, dictatoriale sau totalitare). $cestea se

caracterizează prin existenţa unui #$!%"& -",, care funcţionează ca #$!%"& '%$%, în absenţa unei oferte

politice alternative, astfel că toate instituţiile puterii de stat sunt ocupate de reprezentanţii acestui partid

unic.

e aceea, partidele politice, indispensabile în democraţiile moderne, reprezintă actorii politicima#ori, organizaţiile specifice ale scenei politice, întruc%t prin intermediul lor se exprimă diversitatea de

interese şi sunt promovate opţiuni şi politici menite să orienteze dezvoltarea societăţii într"o anumită

direcţie. !artidele politice constituie condiţia sine qua non a democraţiei.

ndiscutabil, partidele au o bază socială şi istorică, fiind legate de procesele de modernizare şi de

evoluţiile politice dintr"o ţară sau alta. Ele îndeplinesc o serie de funcţii importante în viaţa politică,

dintre care cea mai semnificativă este cea de agregare şi exprimare a intereselor. $socierea liberă a

cetăţenilor în partide (sau manifestarea simpatiei şi a spri#inului pentru unele dintre ele în alegeri)

contribuie la concentrarea opţiunilor politice ale populaţiei şi la formularea lor în documente programatice şi doctrinare. !e baza valorilor şi a credinţelor pe care le promovează, un partid îşi

elaborează un program politic şi economic pe care"l prezintă populaţiei şi pe care încearcă să"l impună în

competiţia electorală cu alte partide.

e asemenea, exercitarea puterii în statele democratice este mi#locită de partide şi de elitele lor,

de cadrele selectate şi propuse pentru diverse funcţii din instituţiile publice şi administrative. !artidele

sunt implicate în toate verigile procesului politic/ competiţii electorale, selectarea candidaţilor, elaborarea

programelor, dezbateri parlamentare, numirea guvernelor şi a demnitarilor, formularea politicilor publice

şi luarea deciziilor guvernamentale, controversele referitoare la problemele ma#ore şi exprimarea poziţiilor în spaţiul mediatic.

1.2. P$!%"&l #+l"%",. D*"-"!*$ ,+-,*#%l"

0oţiunea de partid derivă din latinescul pars – partis şi desemnează într"o accepţie semantică o

grupare de oameni constituită în mod voluntar, animaţi de aceleaşi idei, concepţii, interese, scopuri care

acţionează în comun în baza unui program, în vederea realizării acestora. Sociologic, şi nu numai, este o

evidenţă că fenomenul partizan se defineşte în primul r%nd ca un fenomen social.

eoriile sociale şi politice au abordat existenţa şi activitatea partidelor politice din perspective

multiple, încerc%nd să le definească sub raport social şi istoric, ideologic şi cultural, organizaţional şi

instituţional. Combin%nd aceste perspective, analiştii acestui fenomen au a#uns la unele definiţii şi vederi

comune, ce sunt împărtăşite de ma#oritatea cercetătorilor, cu unele diferenţe de metodă sau de viziune.

intre contribuţiile de referinţă, devenite clasice în literatura de specialitate dedicată partidelor, le

menţionăm pe cele aparţin%nd lui 2ax 3eber, 2aurice uverger, 'a4mond $ron, '. 2ic*els, aniel

Seiler, 5ean 6londel, Stein 'o77an, 8iovanni Sartori, $rend -i#p*art.

$stfel, în accepţiunea generală, un #$!%"& #+l"%", se defineşte ca o organizaţie al cărei obiectiv

este de a cuceri şi exercita puterea în societate, disting%ndu"se de alte organizaţii care urmăresc doar să

influenţeze puterea fără a încerca să o exercite. &ntr"o altă definiţie, #$!%"&l #+l"%", este o organizaţie

9


4/130

relativ durabilă formată din persoane care împărtăşesc aceeaşi concepţie ideologică, subscriu la un set

comun de valori şi acţionează pentru cucerirea puterii, pentru aplicarea programului propriu prin politici

interne şi externe.

2ax 3eber considera partidul politic :o asociaţie de oameni liberi, voluntar constituită,

necesară societăţii, cu un anumit program, cu obiective ideale sau materiale;. upă cum se observă, în

definiţia sa, 2ax 3eber pune accentul pe aportul instituţional, organizatoric şi pe program şi mai puţin pedimensiunea culturală sau socială.

+ definiţie cuprinzătoare a partidului politic o dă Sigmund 0eumann/ :!artidul politic este

organizaţia înc*egată a forţelor active ale societăţii, preocupate de controlul asupra puterii

guvernamentale . El reprezintă acea verigă mare care leagă forţele sociale şi ideologiile de instituţiile

guvernamentale oficiale şi le anga#ează în activitatea politică într"un cadru mai larg al comunităţii

politice;.

+biectivul fundamental al activităţii fiecărui partid politic îl constituie problema puterii, sub

toate ipostazele sale, ale deţinerii şi exercitării ei, a controlului, influenţării sau a cuceririi ei. e aceea,într"un stat democratic lupta pentru putere este o luptă între partide, între doctrinele şi programele

promovate de acestea.

&n acest sens, 'a4mond $ron definea partidele ca :grupări voluntare mai mult sau mai puţin

organizate, care pretind, în numele unei anume concepţii despre interesul comun şi despre societate,

asumarea, singure sau în coaliţie, a funcţiilor de guvernare;.

$naliza de conţinut a diverselor definiţii date partidelor politice pune în evidenţă trei elemente/

(1) partidul politic este o asociaţie de tip liber ? voluntar, () av%nd drept liant un proiect politic

(ideologie, doctrină, credinţă, opinie, idei sau vederi politice, (9) în numele căruia acţionează pentru a oexercita nemi#locit.

&n unele situaţii, frontiera dintre partide şi alte organizaţii nu este netă deoarece există forme

intermediare şi încercări de a le transforma în partide. +rice partid prezintă obiectivele sale ca fiind

expresia intereselor unei anumite părţi a comunităţii şi, totodată, a intereselor generale ale societăţii, iar

programul său exprimă o anumită filozofie politică (liberală, conservatoare, social"democrată). Spre

deosebire de un !# &* #!*'"-* un partid se remarcă prin organizarea sa formală (statut, program,

organisme de conducere) şi prin obiectivul său social de a lua în stăp%nire :maşina de guvernare; a

societăţii prin mecanismul electoral.

&ntr"un sistem democratic, partidele îndeplinesc o serie de funcţii esenţiale, pe care teoreticienii

le"au sistematizat în moduri variate. intre aceste funcţii, cele mai importante sunt următoarele/

• elaborează doctrine şi programe politice pe care le propun populaţiei în vederea aplicării@

• mobilizează cetăţenii în competiţia politică, acţion%nd ca factori de orientare a opţiunilor şi a

voturilor@

• recrutează membrii elitei politice pe plan local şi naţional@

• îşi asumă responsabilitatea guvernării societăţii în cazul obţinerii victoriei în alegeri@

• articulează interesele populaţiei şi le convertesc în politici publice@

• în cazul în care guvernează, partidele au rolul de a rezolva conflictele sociale şi politice, de a

asigura ec*ilibrul societăţii, prin raţionalizarea unui minim de consens social şi naţional.

A


5/130

!artidele sunt grupări politice durabile, capabile să reziste mai mult de un ciclu electoral,

interesate de obţinerea puterii, obiectiv pentru care îşi elaborează un program, recrutează cadre şi îşi

plasează candidaţii în alegeri pentru diverse funcţii publice. Scopul lor fundamental, obţinerea puterii

prin intermediul alegerilor competitive, le determină şi conţinutul acţiunilor organizatorice, ideologice şi

politice dintre alegeri.

B B B

&n sistemul democratic este vital ca +#+3"/"$ să fie considerată un factor instituţional, cu rolul de

a exprima în mod organizat critica de ansamblu, dar şi punctuală, a programului de guvernare şi a

acţiunilor guvernului.

+poziţia constituie, prin esenţa sa, o alternativă politică la ma#oritatea parlamentară, dar între

cele două emisfere ale spaţiului politic pot exista şi este bine să existe momente de colaborare, proceduri

de negociere şi de rezolvare a compromisului politic, pentru a se a#unge la un consens minimal în

privinţa unor probleme ma#ore de interes social şi naţional.!e drept cuv%nt, opoziţia a fost şi este considerată o parte esenţială a ansamblului procesului

politic, în calitate de altera pars (partea adversă) a puterii sau a guvernului.

!artidele politice sunt în zilele noastre principalele organe de reprezentare politică.

1.4. G*-*3$ #$!%"&*l+!

!roblema genezei partidelor politice a fost abordată în numeroase r%nduri, constituind unul dintre

subiectele predilecte în teoria partidelor, iar soluţiile care i s"au dat au fost la fel de diverse.Suveranitatea şi reprezentarea, parlamentele sau adunările şi partidele au fost probleme dezbătute

încă din zorii politicii. !artidele, luate ca simple asocieri de interese care aspirau să împărtăşească

beneficiile puterii, av%nd uneori şi o coloratură ideologică, au existat din toate timpurile, încep%nd cu

Al5$)%!"" şi cu V*!3"" din 6izanţ, cu G6*l"" şi G6"5*l"-"" din talia medievală, cu ,$#*%*l* !+%-&* şi

,$7$l*!"" sau aşa"numiţii 8"6' şi %+!"*' din $nglia secolelor D"D, ori cu 5+-*%*l* şi #l!""l*

din Suedia veacului al D"lea. Ele erau însă diferite at%t cantitativ, c%t şi calitativ, de partidele din

secolul al "lea, ca şi de partidele de masă moderne din sistemele parlamentare contemporane.

$pariţia partidului în forma sa modernă, ca instrument legitim al activităţii politice, datează abia

de la începutul secolului al "lea, o dată cu acceptarea în sfera politicului a principiului reprezentării

personale. 2area 6ritanie, S..$. şi Franţa au evoluat din punct de vedere politic, fiecare pe calea ei, de

la teoria :guvernului bun;, căruia toţi cetăţenii erau obligaţi să"i acorde tot spri#inul, p%nă la înfiinţarea

unuia sau mai multor partide politice care intră în competiţie pentru putere, utiliz%nd modalităţile de

opoziţie legitime.

&n $nglia secolului al D"lea coabitau două curente de opinie în favoarea partidului şi implicit

a opoziţiei. !oliticienii 86"' şi %+!"*' se reuneau în cluburile lor, făceau şi desfăceau alianţe şi camarile,

organiz%nd c*iar acţiuni de spri#inire a unor candidaţi în alegeri. C*iar şi aceia care dezaprobau ideea

guvernării exercitate de partide, îşi dădeau seama că aceste formaţiuni constituiau o pavăză împotriva

tiraniei. !e măsură ce i se atribuia opoziţiei o mai mare pondere, începea să fie recunoscută necesitatea

G


6/130

existenţei unor canale de exprimare pentru opoziţia politică. +poziţia bazată pe principii a început să fie

privită drept expresia legitimă a unor puncte de vedere divergente şi drept suport al libertăţii.

&n 1HHG, filozoful E. 6ur7e definea partidul drept :un grup de oameni uniţi laolaltă pentru ca,

prin strădanii comune, să promoveze interesul naţional în conformitate cu anumite principii asupra cărora

ei au căzut de acord;. &n acest moment, în $nglia, partidul de opoziţie 86" exista de#a, ca un grup unit

pe bază de clientelă politică, prietenie, relaţii şi principii. radiţia i"a determinat să"şi păstreze denumireade 86"', atribuită în mod teoretic acelor persoane care spri#iniseră dinastia de la 1IJJ.

C*iar dacă politica de partid exista în $nglia încă din secolul al D"lea, partidele politice

parlamentare organizate în mod formal s"au constituit în :opoziţie; spre finele veacului al D"lea. &n

ceea ce"i priveşte pe 86"', ei au fost cei dint%i care şi"au organizat un partid parlamentar, unindu"se spre

a acţiona în Camera Comunelor, dar av%ndu"şi sediul şi formele organizatorice în afara acesteia,

pretutindeni în ţară@ în #urul anului 1HJK, fusese de#a asigurată o organizare rudimentară a

reprezentanţilor şi a finanţelor partidului.

răsătura esenţială a sistemului politic englez în această primă perioadă era aceea că 86"' şi%+!"*' alcătuiau formaţiuni ce corespundeau mai cu seamă caracteristicilor individuale ale membrilor lor

şi, mai puţin reprezentării formale a unor interese determinate. $mbele partide acceptau cadrul

constituţional şi reglementările religioase în cadrul cărora îşi desfăşurau activitatea şi am%ndouă

respingeau cu indignare ideea că nu le"ar fi cei mai buni slu#itori. Cele două :partide; dezvolt%ndu"se ca

:opoziţie; faţă de :guvern;, s"a înrădăcinat astfel tendinţa de instaurare a unui sistem bipartid. &n vreme

ce unul dintre aceste partide se afla la guvernare, celălalt i se opunea, însă acum o făcea într"o manieră

loială şi constructivă. !e la mi#locul secolului al "lea, opoziţia era considerată un instrument

constituţional legitim şi o garanţie a stabilităţii guvernului englez.&n secolul al "lea, partidele politice constituiau organe de avangardă sub raportul

reprezentării economice şi sociale. G!#!"l* &* #!*'"-* &* "-%*!*'* *,+-+(",* )" ,*l* #!+*'"+-$l*

nu erau pe atunci îndea#uns de articulate pentru a dovedi suficientă înr%urire în afara facţiunilor pe care

aveau pretenţia că le reprezintă şi nici autoritate înăuntrul lor.

&n legătură cu originea partidelor, sociologul 2aurice uverger a propus o distincţie între

#$!%"&*l* &* +!""-* #$!l$(*-%$! şi cele cu +!""-" *%!$#$!l$(*-%$!*. &n condiţiile unui regim

constituţional şi parlamentar, membrii forului legislativ s"au grupat în funcţie de opţiuni, interese şi

convingeri, astfel că au rezultat grupuri parlamentare diferite ca orientare. &n acelaşi timp, pe măsură ce

drepturile electorale şi politice au fost extinse (ca în cazul $ngliei şi Franţei), parlamentarii aveau nevoie

de forme organizate de spri#in, fapt ce determină apariţia unor :comitete electorale; care să susţină

campaniile candidaţilor. $ceste comitete reprezintă nuclee în #urul cărora se vor coagula viitoarele

partide, cu structuri organizatorice vectorizate ideologic şi politic.

Faţă de aceste partide ce se nasc din #ocul parlamentar şi electoral, celelalte partide, cu origine

extraparlamentară, au apărut în #urul unor organizaţii sau grupări formate în afara parlamentului, cu

rădăcini în spaţiul societăţii civile (sindicate, grupări religioase, asociaţii ţărăneşti, industriale sau

patronale etc.). &n acest fel au apărut partidele de orientare agrariană, cele muncitoreşti şi social"

democrate, partidele democrat"creştine, iar ulterior partidele radicale şi extremiste, de st%nga sau de

dreapta, comuniste sau fasciste.

I


7/130

1.:. T"#!" &* #$!%"&*

!artidele se diferenţiază în funcţie de doctrină şi de program, de modul lor de organizare internă

şi după tipurile de conflicte pe care le exprimă. Cea mai frecventă clasificare, utilizată în limba#ul politic

comun, porneşte de la orientarea ideologică a partidelor şi le poziţionează pe axa dreapta ? st%nga/ partide de dreapta, de centru"dreapta, de centru, de centru"st%nga, de st%nga. -a acestea se adaugă

extrema dreaptă şi extrema st%ngă.

upă opinia lui 2aurice uverger ? Les Partis Politiques (1LG1) ?, distincţia între partide nu

rezidă în dimensiunile, în numărul membrilor, ci în structura lor. 2. uverger deosebeşte din acest punct

de vedere/

• #$!%"&* &* ,$&!*, ce preferă adeziunea unui număr mic de personalităţi, care organizează şi

susţin campaniile electorale în comitete locale@ unele dintre ele se spri#ină în aceste acţiuni pe sindicate şi

asociaţii ce desemnează candidaţi pentru alegeri@• #$!%"&* &* ($'*, ce cuprind un mare număr de aderenţi care plătesc cotizaţii şi au posibilitatea

de a promova în funcţiile elective ale organizaţiilor de partid.

&n afara acestei clasificări, se mai ia în considerare existenţa #$!%"&l" ,+-*'"+-$l, care

recunoaşte o legătură, mai mult sau mai puţin formală, între principiile şi valorile susţinute şi anumite

principii religioase. &n această categorie intră partidele creştin"democrate din Europa sau partidele

fundamentaliste din lumea arabă.

n tip aparte este #$!%"&l -", ce exercită singur puterea într"un stat, în condiţiile în care se

interzice existenţa altor partide opuse sau se acceptă doar prezenţa unor partide obediente, lipsite de personalitate proprie. Formula partidului unic a fost adoptată de regimurile totalitare şi de un număr de

ţări în curs de dezvoltare.

1.;. I&*+l+"*


8/130

Filozoful Marl 2ann*eim, în Ideologie şi Utopie (1LL), consideră că ideologia este un element

constant al societăţii, iar . !arsons conferă ideologiei o funcţie de integrare socială. aniel 6ell, în

Sfârşitul ideologiei (1LIK), a susţinut că abordările pragmatice ale lumii politice constituie astăzi o

alternativă la formularea de ideologii. +pinia lui . 6ell a fost infirmată de viaţa politică contemporană

care este caracterizată prin intensificarea confruntărilor ideologice. &n sf%rşit, estutt de rac4 remarca

că ideologia este o perpetuă fugă înainte provocată de imperfecţiunea prezentului şi insatisfacţiilegenerate de acesta.

&n 1LGG, 'a4mond $ron, în lucrarea Opiul intelectualităţii, pune în mod tranşant problema

renunţării la ideologie, lans%nd teza :sf%rşitului erei ideologice;. Caracteriz%nd ideologia marxistă drept

opiu pentru intelectualitate, în numele progresului contemporan şi al obiectivităţii ştiinţifice, $ron cerea

renunţarea la ideologie.

'olul conferit şi #ucat de ideologie în societate a fost şi este în mare măsură determinat de natura

regimului politic aflat la putere. &n societăţile dictatoriale, totalitariste, de genul celor fasciste sau

comuniste, ideologiile au fost folosite în scopul legitimării regimurilor politice, aflate la putere, în politizarea, în îndoctrinarea ştiinţei şi învăţăm%ntului, a g%ndirii şi a conştiinţei umane, a societăţii în

ansamblul ei. &n aceste regimuri, ideologia celor aflaţi la putere devine ideologia unică şi oficială,

transform%ndu"se într"un important instrument de dominaţie, persuasiune şi manipulare politică.

&n sc*imb, alta este situaţia şi rolul ideologiei în societăţile democratice. !rin principiile şi

valorile pe care sunt constituite şi funcţionează, societăţile democratice impun ca o componentă de bază

pluripartidismul şi pluralismul politic şi ideologic. &n aceste comunităţi vom înt%lni o mare diversitate de

forme de organizare politică şi emitenţi ideologici, cu obiective şi scopuri politice multiple şi diverse.

!roblema puterii va constitui şi în aceste societăţi principalul obiectiv al exprimării şi acţiuniiideologiilor politice.

D+,%!"-$ #+l"%", (lat. doctrina ? învăţătură) reprezintă un sistem înc*egat de principii care

interpretează în mod coerent realitatea politică şi recomandă o modalitate de acţiune în funcţie de

anumite opţiuni ideologice şi scopuri. octrina politică oferă elementele necesare pentru rezolvarea

problemelor fundamentale privind organizarea politică a societăţii, raporturile dintre politic şi economic,

sistemul valorilor care trebuie să guverneze evoluţia societăţii. Dirgil 2adgearu, în octrina ţărănistă

(1L9), arăta că :elementele constitutive ale unei doctrine politice sunt două/ o concepţie asupra situaţiei

sociale sauNşi asupra evoluţiei sociale şi un ideal social;.

&n limba rom%nă, termenul de :doctrine; este mai adesea preferat celui de :ideologii;, căruia i se

atribuie o conotaţie exclusiv negativă datorată carierei pe care termenul a făcut"o în cadrul

:materialismului ştiinţific; şi al propagandei comuniste. e fapt, ideologia este mai generală dec%t o

doctrină, fiind un mod universalist de a interpreta realitatea, din care derivă interpretarea realităţii

politice.

in această perspectivă, se consideră că există doar trei ideologii politice fundamentale ?

conservatorismul, socialismul şi liberalismul, restul fiind derivate şi combinate teoretice sau istorice ale

lor. $şa fiind, ideologiile ma#ore au rădăcini în curente filosofice care par la prima vedere a avea puţin în

comun cu realitatea politică, dar de care sunt în realitate indisolubil legate, înainte de a adera la nişte

J


9/130

politici propriu"zise, să fii părtaş la o anumită concepţie despre om şi despre societatea omenească,

despre natura omului şi despre capacitatea lui cognitivă.

1.:.1 Cl$'"",!" )" '"'%*($%"3!" $l* &+,%!"-*l+! #+l"%",*

!rima şi cea mai comună încercare de a sistematiza orientările politice este cea de a le dispune pe$$ %!$&"/"+-$l '%=-$>&!*$#%$. !ornind de la aşezarea mai cur%nd con#uncturală a conservatorilor

francezi în $dunarea 0aţională Constituantă din 1HJL, st%nga şi dreapta au făcut carieră ca moduri de

g%ndire care şi"au sc*imbat sensul de la o perioadă istorică la alta, dar şi"au păstrat un sens în ciuda

creşterii complexităţii societăţii, a pluralismului cultural şi a revoluţiei informaţiei. eseori acest sens

este sc*ematic, c*iar caricatural, dar este suficient de eficient ca reprezentare socială pentru a servi la

identificarea şi autoidentificarea unui număr considerabil de persoane.

istincţia dintre st%nga şi dreapta datează c*iar dinainte de apariţia capitalismului, dar sensul ei a

evoluat de la o epocă la alta, de la cea mai generală ? reformatoriNconservatori ? la cea modernă ?capitaliştiNanticapitalişti ? şi, în sf%rşit, la cea contemporană, unde elementele materiale şi cele post"

materiale se combină într"o distincţie mai complexă.

St%nga şi dreapta au traversat perioade de recul istoric, dreapta după prăbuşirea totalitarismului

nazist, st%nga după căderea Oidului 6erlinului, c%nd s"a considerat de către unii autori că totalitarismul

sovietic a compromis şi st%nga necomunistă. &n realitate, astăzi putem remarca un reviriment al unei

st%ngi remaniate europene, atracţia lor răm%n%nd bazată pe aceleaşi valori tradiţionale de st%nga.

&n ultimele decenii, au apărut diverse voci care au afirmat că vec*ea di*otomie dreaptaNst%nga a

devenit irelevantă în societatea contemporană, datorită apariţiei unor noi factori politici, economici şiculturali. $stfel, în anii PIK şi PHK, S$!%!* a fost unul dintre numele proeminente care au afirmat că

dreapta şi st%nga şi"au pierdut relevanţa de odinioară, datorită faptului că lumea sf%rşitului de secol

are un profil total diferit faţă de cea în care s"a născut polaritatea st%ngaNdreapta. -ui Sartre i s"au adăugat

toţi cei care au scris despre :criza; sau :sf%rşitul; ideologiilor, precum şi cei care au afirmat că vec*ea

distincţie a devenit inoperantă în condiţiile societăţii contemporane, în care marile corporaţii

internaţionale alături de grupurile de presiune au a#uns să exercite o influenţă tot mai mare asupra vieţii

politice.

+ opinie asemănătoare o înt%lnim şi în spaţiu rom%nesc în eseurile lui Qoria 'oman !atapievici.

&ntr"un articol pe această temă, reapta sau stânga, eseistul notează/ :!%nă la urmă, azi, decesul

binomului dreaptaNst%nga este consecinţa morţii relative a ideologiilor şi, în mod decisiv, rezultatul

revenirii ma#orităţii statelor europene la ideile liberalismului democratic. $stăzi, ceea ce eventual am mai

putea numi dreapta şi st%nga desemnează două atitudini care diferă numai prin accent, în cadrul unei

atitudini filozofice care admite at%t valoarea de neînlocuit a individualismului, c%t şi virtuţile

epistemologice ale capitalismului;.

nul dintre cei mai importanţi filozofi politici contemporani, 0orberto 6obbio, într"o lucrare

devenită clasică ? reapta şi stânga (1LLL în traducere) ? susţine că vec*ea distincţie dreaptaNst%nga nu

şi"a pierdut cu nimic din importanţă astăzi. ermenii :dreapta; şi :st%nga;, afirmă 6obbio, continuă să

fie elemente esenţiale ale vocabularului nostru politic, în pofida acelor argumente venite din diferite

L


10/130

tabere care contestă acest lucru. El porneşte de la premisa potrivit căreia :dreapta; şi :st%nga; nu sunt

concepte absolute, ci noţiuni relative. Ele nu reprezintă noţiuni substanţiale sau ontologice, ci depind de

topologia fiecărui spaţiu politic@ nu eşti de st%nga sau de dreapta aşa cum se înt%mplă să fii, de exemplu,

catolic, ortodox sau evreu. Cu alte cuvinte, dreapta şi st%nga sunt concepte :spaţiale;, care semnifică

lucruri diverse în diferite situaţii istorice. 2ai mult c*iar, uneori st%nga şi dreapta a#ung să comunice în

timp sau să se influenţeze reciproc în mod imprevizibil.&n viziunea lui 6obbio, singurul mod de a reafirma validitatea vec*ii distincţii dreaptaNst%nga este

de a reg%ndi criteriile aflate la baza ei. !entru 6obbio, nici raportul faţă de religie, nici cel faţă de tradiţie

nu poate reprezenta un criteriu suficient pentru a reformula vec*ea di*otomie st%ngaNdreapta. nicul

criteriu valid este atitudinea faţă de principiul egalităţii, modul diferit în care percepem şi ne raportăm la

ceea ce (credem că) ne face egali sau inegali. &n linii mari (şi cu riscul de a simplifica), se poate afirma că

st%nga este egalitară, în timp ce dreapta este inegalitară.

1.?. S"'%*(* #$!%"&"'%*

Sistemul partidist are în vedere modul de structurare, de funcţionare a partidelor politice în

cadrul vieţii politice dintr"o societate. El se referă cu precădere la numărul partidelor politice care există

într"o societate şi prin a căror participare se derulează, se realizează viaţa politică din cadrul acesteia.

0oţiunea de sistem partidist a fost folosită pentru prima oară în perioada interbelică.

Sistemele partidiste se pot structura şi evalua în modul următor/

1. M+-+#$!%"&"'%* ? care constau în fundamentarea activităţii şi vieţii politice din societate pe

existenţa şi funcţionalitatea unui singur partid politic. !rin esenţa sa, sistemul monopartidist este fondatorşi generator de regimuri nedemocratice, dictatoriale.

2. S"'%*(* 5"#$!%"&"'%* ? se întemeiază pe existenţa şi funcţionalitatea a două partide politice.

El se înt%lneşte de regulă în perioada de dezvoltare şi maturizare a sistemelor partidiste. &n multe cazuri,

bipartidismul a constituit fundamentul pe care s"a născut şi dezvoltat pluripartidismul.

4. S"'%*(* #l!"#$!%"&"'%* ? au apărut în perioada imediat următoare primului război mondial

şi sunt legate în principal de impunerea şi generalizarea sufragiului universal. $cest fenomen politic a adus

în planul vieţii politice multiple şi diverse grupuri şi segmente sociale şi"au creat propriile partide politice.

1.@. A#$!"/"$ )" *7+l/"$ ,+-,*#%l" &* #$!%"& #+l"%", - R+(=-"$

8eneza partidelor politice în !rincipatele 'om%ne este foarte apropiată de cea britanică şi

continentală şi destul de sincronă. $t%t în 2oldova c%t şi în Rara 'om%nească primele încercări de

structurare a unor grupări distincte ideologic s"au înregistrat în cadrul primelor adunări reprezentative

($dunarea Extraordinară Electivă şi +bişnuita +bştească $dunare) încă la începutul secolului al "

lea, mai precis după semnarea ratatului de la $drianopol (1JL). Funcţia acestor adunări era aceea de a

limita puterea domnitorului.

!artidele politice, alcătuite după criteriile moderne, au apărut în 'om%nia după adoptarea

Constituţiei de la 1JII. Cei mai importanţi teoreticieni care au avut preocupări de definire a conceptului

1K


11/130

de partid, sau care au analizat geneza partidelor politice în 'om%nia au fost/ $.. enopol, C.

'ădulescu"2otru, 2. Eminescu, !.!. Carp, . răg*icescu, !.!. 0egulescu, raian 6răileanu şi 2i*ail

2anoilescu.

A.D. *-+#+l, în lucrarea Istoria partidelor politice !n "omânia (1L1K), &*"-*)%* #$!%"&l

&!*#% %+%$l"3$!*$ "-%*!*'*l+! "-&"7"&$l* ,+(-* -" !# ($" (l% '$ ($" #/"- !*'%!=-'.

!artidele politice, arată enopol, se alcătuiesc nu numai din reprezentarea acestor interese individuale,totalizate în interese de clasă. :!e din sus şi pe din #os ele primesc adaosuri de elemente străine care le

întăresc organismul. $deseori în stratul lor conducător se văd oameni streini de aceste interese şi se

înt%lnesc minţi şi inimi superioare care iau apărarea unor interese ce nu sunt ale lor, ba cari le sunt c*iar

potrivnice;. e asemenea, într"un partid pătrund indivizi atraşi de :perspectiva funcţiilor statului şi a

altor foloase ce pot fi împărţite de guvern partizanilor săi;.

$.. enopol era de părere că nu toate curentele din viaţa unui popor dau naştere la partide

politice. :!entru ca înmănunc*erile de cugete să dee fiinţă unor asemenea partide, se cere numaidec%t ca

ideile să se coboare din sfera intelectuală către aceea a voinţei şi să devină îmbolditoare de fapte@ căci politica se mişcă pe p%rtia puterei în conducerea oamenilor şi, deci, nu poate fi g%ndită fără îmbinarea ei

cu mi#locul de a realiza puterea adecă fapte;.

enopol considera că nu poate fi vorba despre existenţa unor partide politice la rom%ni înainte de

constituirea lor în state, dar că procesul de constituire într"o formă rudimentară :porneşte din vremuri

anterioare descălecării, şi anume înt%iu în ţerile de peste munţi şi după aceea şi în cele din valea

unărei;. emelia pe care s"au înc*egat mai t%rziu partidele politice era formată din cele două clase ale

poporului/ :nobleţea; (boierii) şi :poporul de #os; (ţăranii).

Constituirea partidelor politice în forme moderne a fost precedată de c%teva etape/1. constituirea #$!%"&*l+! #*!'+-$l* ? alcătuite din grupările de boieri care spri#ineau un anumit

pretendent la tron@

. întemeierea #$!%"&l" $-%"!*,*', ? în epoca fanariotă, ca reacţie împotriva elementului

grecesc@

9. apariţia #$!%"&l" $-%"$'%!"$, ? înc*egat ca urmare a reacţiei boierilor faţă de ocupaţia

austriacă a +lteniei şi 6ucovinei în sec. al D"lea@

A. constituirea #$!%"&l" $-%"!'*', ? drept reacţie la ocupaţia rusească a principatelor din

perioada 1HIJ"1HHA.

Concluzia lui enopol era aceea că aceste etape au premers constituirea a ceea ce el numeşte

#$!%"&l -$/"+-$l, alcătuit din :tagma boierimei rom%neşti, deşteptată în interesul ei de clasă;. lterior,

la începutul secolului al "lea, în prea#ma revoluţiei lui udor Dladimirescu, sub influenţa ideilor

franceze, s"a născut o viaţă politică mult mai intensă. :e acum înainte începe, propriu vorbind, "'%+!"$

#$!%"&*l+! #+l"%",* - R+(=-"$;.

!ătrunderea în principate a ideilor revoluţiei franceze a dus la o dezbinare a #$!%"&l" -$/"+-$l

în două tabere care vor da naştere la cele două partide sau %$!$!", cunoscute mai t%rziu sub denumirea

de #$!%"& ,+-'*!7$%+! şi #$!%"& l"5*!$l.

ermenul de :conservator; a fost întrebuinţat pentru prima dată în ziua de 1 februarie 1J9 de

către vornicul 2i*ail Sturza, pentru a desemna cu el tendinţele de păstrare a vec*ii stări de lucruri de către

11


12/130

marea boierime a 2oldovei, nemulţumită de proiectul de Constituţie din 1J elaborat de cărvunari

(carbonari). enopol vede în aceşti :novatori; germenii mişcării liberale, reformiste, din principatele

rom%ne. !artidul -+7$%+!"l+! #$!7*-"/"l+! ,!7-$!"l+! sau ,"+,+"l+! cum au mai fost ei denumiţi, ia

naştere pentru prima dată în 2oldova şi este alcătuit, în opinia lui enopol, din acei boieri care aveau alte

idei şi alte interese dec%t partidul boierilor conservatori (respectul proprietăţii, libertatea industrială,

libertatea muncii şi a comerţului, egalitatea în faţa legii ş.a.). $stfel, enopol opina că în ţara noastră, ca şiîn alte părţi, deosebirea partidelor s"a făcut pe 5$3$ "&*"l+! şi nu a persoanelor sau a claselor din care

făceau parte. :0u toţi boierii erau conservatori, precum nu toţi erau liberali;. !ropăşirea ideilor liberale nu

putea să se facă pe o altă cale în ţările rom%ne, în condiţiile în care nu exista încă o puternică burg*ezie

care să fi devenit focarul ideilor noi.

'evoluţia de la 1JAJ, ? în opinia istoricului $.. enopol ? a determinat înc*egarea celor două

partide. P$!%"&l l"5*!$l apare la lumină, milit%nd pentru ridicarea clasei ţărăneşti. &ntre liderii liberali,

enopol enumeră pe fraţii 8olescu, fraţii 6rătianu, 0. 6ălcescu, C.$. 'osetti, . 8*ica, . Qeliade

'ădulescu (în Rara 'om%nească), 2. Mogălniceanu, D. $lecsandri, C. 0egri (în 2oldova).!artidul Conservator a fost şi el apărător al :naţionalităţei rom%ne, al dezvoltărei ei lăuntrice. ar

de c%te ori se iveau idei care căutau să lovească în poziţia privilegiată a boierilor, ei căutau alianţa cu

puterile străine, pe care de altfel le combătuseră. !artidul conservator ? conc*idea enopol ? se arăta

întotdeauna gata a #ertfi naţionalismul său pe altarul intereselor sale de clasă;.

Cu toate că $.. enopol foloseşte termenul de #$!%"& l"5*!$l înainte de revoluţia de 1JAJ,

totuşi, p%nă în 1JII, reformiştii revoluţionari se numeau pe ei înşişi :democraţi;, :partid democratic;,

:partidul patrioţilor; sau :partidul naţional;.

$.. enopol îşi înc*eie lucrarea Istoria partidelor politice !n "omânia cu concluzia că/:+ricum s"ar întoarce şi s"ar răstălmăci faptul, ceva răm%ne statornic şi neîndoielnic, anume că partidele

politice se alcătuiesc în 'om%nia pe temelia luptei între cele două mari clase sociale/ proprietarii mari şi

ţărănimea şi că după modul cum se vor grupa ideile şi oamenii ce le împărtăşesc, în #urul intereselor

acestor clase, se va îndruma viaţa partidelor politice la 'om%nii de la unăre;.

+piniile lui $.. enopol cu privire la constituirea partidelor politice în 'om%nia sunt combătute

de C. R&l*',>M+%!, care, prin articolele publicate în :0oua revistă rom%nă; (1L11) arăta că n"au

existat partide politice înainte de 1JII. eoreticianul conservatorilor scria că nu a existat nici ceea ce

numea enopol :partid naţional;. n astfel de partid a putut fiinţa doar ca tendinţă sentimentală, :dar

niciodată ca organizaţie politică;. Căci n"avea nici conducători, nici program. 2embrii lui eventual nu

puteau fi dec%t toţi patrioţi, toţi cei cu oarecare cultură, boieri mici şi mari. 2otru definea perioada de

dinainte de 1JII drept una de :sentimentalism naţionalist;, în care partidele politice încă nu fiinţau.

&ntr"un articol intitulat Partidele noastre politice (:0oua revistă rom%nă;, nr. A din 1G februarie

1LKK), C. 'ădulescu"2otru scria că :-"," - #$!%"& #+l"%", - '* -$)%* &$, - '* '"(%* %!*5"-/ &* *l

&$, - * #!*,*&$% &* $-(* ,+-&"/"-" ,$!* '>l $, -*,*'$!;. !%nă la #umătatea veacului al "lea,

continua el, singura concepţie politică rom%nească era :să existăm ca naţiune şi ca stat;. $bia după ce s"a

dob%ndit o certitudine în această privinţă, :a început viaţa noastră politică;. i ea a început o dată cu viaţa

constituţională, cu adoptarea unei Constituţii după model european, care n"a fost rezultatul luptelor

diverselor partide politice, :ci partidele politice la noi s"au născut din această Constituţie;. Ele au luat

1


13/130

numele de liberal şi conservator. $m%ndouă voiau să asimileze pentru rom%ni ideile timpului :în care s"au

născut; şi dacă un partid s"a numit liberal, iar altul conservator, diferenţa dintre ele nu era dec%t de

:temperament; şi nu de principii. Căci în aceleaşi principii s"au născut am%ndouă şi au intrat în viaţa

publică sub aceleaşi idei. emperamentul însă a diferit/ febril, agitat, neast%mpărat la 6rătieni, 8oleşti sau

Mogălniceanu, liniştit, cumpătat, mai raţional la Catargiu, 2avrog*eni sau Florescu. : S#!* $,*l$)" ',+#

(*!*$ -' )" '#!* $,**$)" /"-% )" - #$!%"& )" ,*ll$l% $&$#%$!*$ #+#+!l" !+(=-*', l$ -+$7"$/ ,* " '* &*',6"'*'*”.

'eabilit%nd conservatorismul cu intenţie, 2otru nu era departe de fixarea menirii reale a

!artidului Conservator în 'om%nia/ alături de cel liberal, el trebuia să fie un instrument al modernizării

ţării. otodată, el fixa momentul naşterii !artidului Conservator, ca fiind concomitent cu acela al naşterii

celui liberal, adică după Constituţia din 1JII.

e asemenea, M"6$" E("-*', (Opera politică) preciza şi el că de un partid :conservator;, ca şi

de unul :roşu; nu se poate vorbi în 'om%nia dec%t după 1JGL. !%nă atunci fuseseră idei conservatoare, idei

progresiste, idei revoluţionare şi oameni care le reprezentaseră mai mult sau mai puţin. $ceste idei auînceput să se grupeze şi să se disciplineze numai după ce Convenţia de la !aris a admis, cel puţin în teorie,

ca guvernele să reprezinte ma#oritatea :ţării legale; şi a invitat diferitele idei de a se formula :pentru lupta

legală; şi diferitele personalităţi a se grupa în partide.

P.P. C$!#, într"un discurs ţinut la G decembrie 1JLH în faţa Senatului, declara şi el/ :e la 1JII

trebuie să ne diferenţiem nu pe aspiraţiuni naţionale, ci pe principii de organizare internă şi numai de

la 1JII p%nă azi se poate vorbi de partide liberale şi de partide conservatoare, care şi unele şi altele au

originea lor nu în Fanarioţii d"lui rec*ia, dar în glorioasa generaţiune de la 1JAJ, care a fost generaţiunea

eroică a acestei ţări;.Cei trei g%nditori rom%ni ('ădulescu"2otru, Eminescu, Carp), între altele şi exponenţi de seamă

ai doctrinei conservatoare, aveau dreptate să susţină că înaintea instaurării unui sistem constituţional n"au

fost partide politice în 'om%nia. $u fost idei politice, ziceau ei, au fost şi grupări politice, adăugăm noi,

dar într"adevăr, partide n"au fost. 0ici în accepţiunea ce se dă astăzi unui partid politic, nici în cea din

secolul trecut. !entru Eminescu, de pildă, un partid politic era :o grupare a unui oarecare număr de oameni

politici făc%nd parte dintr"o adunare legiuitoare care se conduce de aceleaşi idei şi care caută a obţine

ma#oritatea în ţară şi în adunare cu programul lor, spre a putea în numele acelei ma#orităţi pune în practică

teoriile politice;. Cu alte cuvinte, pentru a exista un partid politic trebuie să existe o adunare legiuitoare,

admiţ%nd principiul reprezentativ, ma#oritatea av%nd dreptul să indice Coroanei pe şefii săi pentru a forma

guvernul constituţional.

&n opinia lui N",+l$* F"l"#*', (1JLL), :partidele politice nu sunt nişte ficţiuni, ci sunt rezultatul

practic al operei timpului;@ iar I.I.C. B!%"$- preciza şi el, în 1LKG, că/ :!artidul 0aţional -iberal nu s"a

născut ca o formaţiune spontanee şi teoretică, el nu e concepţiunea unor savanţi doctrinari 0u. !artidul

0aţional -iberal a răsărit ca expresiunea unei nevoi mari şi reale a Statului şi neamului nostru. El s"a făcut

r%nd pe r%nd organul de execuţie al necesităţilor vitale ale 'om%niei şi prima nevoie la care a trebuit să

răspundă, care pe toate le precedă şi pe toate le rezumă, de la care şi"a luat c*iar numele lui de naţional"

liberal, a fost nevoie de a asigura existenţa naţională a rom%nilor;.

19


14/130

D. D!6",*',, ? teoretician de seamă al liberalismului ? într"o lucrare de referinţă, Partide

politice şi clase sociale (1L), susţinea că partidele politice sunt reprezentante ale naţiunii întregi, ale

tuturor claselor. Conştiinţa politică a claselor, puterea lor de iniţiativă, disciplina şi solidaritatea lor,

orizontul lor cultural şi concepţiile de care sunt capabile să le aibă sunt valori politice esenţiale, care trec de

la clasă la partidul politic corespunzător şi determină valoarea acestuia. Daloarea politică a claselor,

continua acesta, este ceea ce determină valoarea politică a partidelor.. răg*icescu nu este preocupat în principal să găsească o definiţie a partidului politic, ci, mai

degrabă, încearcă să stabilească conexiunea dintre acesta şi clasele sociale. $stfel, răg*icescu afirmă că

partidele politice au variat din punct de vedere al compoziţiei sociale/ := p%nă azi, nici un partid politic

propriu"zis n"a fost compus exclusiv numai din oamenii unei clase, nici c*iar cu ma#orităţi din anume

clasă. &n fond, ceea ce le deosebea, nu era clasa de unde se recrutau partizanii, ci anume afinităţi morale şi

de doctrină, anume atitudini faţă de evoluţie şi de progres, era într"un cuv%nt, sentimentul democratic şi

liberal, sau antidemocratic şi antiliberal, care stăp%nea pe conducători şi mi#locia partizanilor. &n ce priveşte

originea acestor partizani, ei veneau indiferent din toate clasele;.ouă ar fi obiectivele pentru viitor ale partidelor politice, în opinia lui . răg*icescu/

1. să pregătească reforma industrială în sensul evoluţiei economice@

. printr"o acţiune legislativă, dublată de o acţiune de educaţie şi propagandă în r%ndul

muncitorilor, să stimuleze spiritul de asociaţie şi de cooperaţie sindicală şi să contribuie prin toate

mi#loacele la disciplinarea acţiunii lor în cadrul asociaţiilor şi sindicatelor profesionale.

Sociologul D"("%!"* G'%", într"o conferinţă susţinută în cadrul nstitutului Social 'om%n, în

decembrie 1L, intitulată Partidul politic# Sociologia unui sistem al partidului politic , arată că într"un

regim constituţional partidele politice #oacă un rol foarte important. 8usti defineşte partidul politic drept:+ $'+,"$/"* l"5*! &* ,*%/*-" -"/" - (+& #*!($-*-% #!"- "-%*!*'* )" "&*" ,+(-* &* ,$!$,%*!

*-*!$l $'+,"$/"* ,* !(!*)%* - #l"- l("- #5l", $ $-* l$ #%*!*$ &* $ 7*!-$ #*-%!

!*$l"3$!*$ -" "&*$l *%", '+,"$l”.

n partid politic nu este ceva compact şi omogen. El este compact pentru că este o grupă în plină

sc*imbare şi primenire prin intrările membrilor noi şi plecările unor membri vec*i@ - #$!%"& #+l"%", *'%*

- #!+,*' '+,"$l )" - + '%$!* '+,"$l. ar dacă un partid politic nu este o grupă compactă, el nu este

nici o grupă omogenă, pentru că este alcătuită din diferite grupări şi grupuleţe, cercuri şi cerculeţe, care

pot fi concentric coordonate, pot avea forţe centrifuge, dar şi centripete, form%nd, îndeobşte, o dreaptă, o

st%ngă şi un centru.

efinitoriu pentru partidele politice este programul. $cesta trebuie să cuprindă :un mic sistem

sociologic şi etic;. orice program de partid, susţine 8usti, îmbrăţişează, într"o măsură mai mică sau mai

mare, următoarele puncte/

1. + analiză explicativă şi o critică a societăţii, aşa cum este ea într"un moment dat@

. + formulare a necesităţilor actuale şi a posibilităţilor de transformare a societăţilor de astăzi în

unele mai bune@

9. 2i#loacele mai nimerite pentru realizarea acestor necesităţi şi tactica necesară pentru a

întrebuinţa la momentul oportun aceste mi#loace@

1A


15/130

A. + doctrină, care oric%t de imperfectă, să dea ideea unei societăţi perfecte, deci oric%t de

fragmentar, să cuprindă un ideal social@ căci în definitiv la aceasta se reduc toate stăruinţele şi toate

construcţiile de program politic de partid/ a indica idealul social de realizat, adică spiritul directiv ce

inspiră toate soluţiile particulare ale nevoilor statului.

&n funcţie de metoda de concepţie a programelor, imitrie 8usti distinge două tipuri de partide/

#$!%"&* &* #!+!$( "-%*!$l şi #$!%"&* &* $,/"-* "(*&"$% sau, cu alte cuvinte, #$!%"&* #!"-,"#"$l* şi#$!%"&* +#+!%-"'%*. $mbele au un scop comun/ cucerirea puterii politice prin luptă. Esenţial este, ?

continuă 8usti ? că partidul de program urmăreşte guvernarea ca mi#loc pentru a realiza programul său,

în timp ce partidul politic oportunist urmăreşte guvernul cu singurul scop, de a guverna.

Concluzia sociologului imitrie 8usti este aceea că partidul politic formează una dintre cele mai

sugestive şi interesante personalităţi colective, fiind o unitate socială originală, cu g%ndire proprie şi

voinţă unitară. Constituţiile democratice adoptate în Europa, şi nu numai, după primul război mondial

ridică partidul politic, dintr"un simplu instrument de realizare te*nică a alegerilor, la rangul de factor

legitim al vieţii publice. e fapt, partidul politic are misiunea să dea cuprins, sens şi colorit formelorconstituţionale. El are c*emarea socială să mi#locească transformarea profundă a stărilor sociale şi să

provoace crearea instituţiilor noi în sensul evoluţiei ascendente către un ideal social şi etic. &n sf%rşit,

partidul politic trebuie să fie un pedagog al naţiunii şi să devină una dintre cele mai importante instituţii

sociale pentru educaţia politică şi socială a individului ca cetăţean, trezind interesul fiecăruia pentru

problemele sociale şi politice ale timpului şi conştiinţa răspunderii. !rin partidul politic cetăţenii sunt

c*emaţi a participa la realizarea de fapt a principiului suveranităţii naţionale.

Cel mai important teoretician şi analist al partidelor politice a fost, fără îndoială, P.P. N*l*',.

-ucrarea acestuia, Partidele politice (1LI), prezintă o valoare deosebită, în principal datorită fericiteiîmbinări a perspectivei teoretice cu analizele istorice sau politice semnificative dintr"o ţară sau alta, cu

regimuri politice diferite ? dar contur%nd o tipologie distinctă sub aspectul problematicii urmărite ?, ca şi

argumentarea unei teze pe deplin confirmată şi de experienţa ulterioară a omenirii/ între despotisme şi

dictaturi mai vec*i sau mai noi, cauza partidelor politice ? oric%t de criticate au fost şi sunt acestea ? este

singura care merită a fi apărată, ele constituind garanţia oricărui regim constituţional, a statului de drept,

capabil să asigure progresul necontenit al omenirii.

upă !.!. 0egulescu, în teorie cel puţin, : partidele politice iau naştere prin gruparea cetăţenilor

!n organi$ări politice diferite% după ideile lor cu privire la direcţia pe care tre&uie s'o urme$e

de$voltarea statului respectiv şi la miloacele cele mai potrivite de a uşura şi gră&i acea de$voltare# n

practică% mai sunt şi alte motive care pot să !mpingă pe cetăţeni !nspre un partid sau altul# *+,

-ruparea cetăţenilor !n partide este un fenomen social# *+, La temelia oricărei grupări politice stă

.otărârea conştientă a fiecăruia din mem&rii săi de a urma !n viaţa pu&lică o anumită direcţie% de a

tinde adică la reali$area unui anumit scop% pe anumite căi;.

&n str%nsă legătură cu aceste teze, !.!. 0egulescu pune problema modului în care trebuie să fie

structurate partidele pentru a conduce la o bună funcţionare a regimului parlamentar într"un stat

constituţional. Spre a răspunde documentat şi convingător la această întrebare de mare actualitate pentru

'om%nia &ntregită, autorul realizează o adevărată sistematizare a principalelor partide politice, aşa cum s"

1G


16/130

au constituit ele istoriceşte, pentru a urmări concomitent felul în care şi"au dovedit sau nu eficienţa şi

viabilitatea. $stfel, !.!. 0egulescu distinge următoarele tipuri de partide/

1. #$!%"&* ,+-*'"+-$l* ? prin care înţelegea grupările cetăţenilor în organizări politice diferite,

după credinţele lor religioase@

. #$!%"&* !*"+-$l* ? acestea reprezintă interesele locale ale diferitelor regiuni ale unui stat

unitar sau ale diferitelor părţi ale unui teritoriu naţional nea#uns încă la unificare@9. #$!%"&* -$/"+-$l* ? apar în veacul al "lea, c%nd a început să se afirme în viaţa politică

principiul naţionalităţilor. $cestea apar îndeosebi în statele în care, ca $ustro"ngaria, naţionalităţile

asuprite, fără drepturi egale, au constituit partide naţionale ca un instrument de luptă împotriva

asupritorilor. $şadar, partidele naţionale nu sunt partide politice propriu"zise, ci organe de protest contra

structurii statelor în care iau naştere, cu tendinţa manifestă de a a#unge prin luptă la independenţa

naţiunilor pe care le reprezintă@

A. #$!%"&* &* ,l$' ? urmăresc scopuri incompatibile cu interesele generale ale statelor. $ceste

partide trăiesc din exploatarea antagonismelor ce presupun ele că există între diferitele părţi ale popoarelorrespective şi principalul lor mi#loc de acţiune e l#%$ &* ,l$', prin aceasta înţeleg%nd aţ%ţarea, fie în mod

public şi pe căi legale, fie în mod ascuns şi pe căi revoluţionare, a clasei pe care o reprezintă împotriva

tuturor celorlalte. &n această categorie intră partidele socialiste şi partidele ţărăneşti.

$rgumentele de natură sociologică, economică, istorică îl conduc pe 0egulescu la concluzia,

susţinută şi de analiza configuraţiei principalelor partide politice din perioada imediat următoare primului

război mondial ? inclusiv în ţara noastră ?, că numai partidele mari şi puternice, expresii ale solidarităţii

întregii naţiuni ? ai căror membri concură cu toţii la realizarea progresului social ?, pot asigura

stabilitatea politică at%t de necesară muncii productive într"un stat constituţional modern. Scopul acestor partide este, în esenţă, acelaşi ? progresul şi fericirea tuturor membrilor societăţii@ numai mi#loacele prin

care asigură realizarea lor consemnate în programe temeinic fundamentate şi ţin%nd pasul cu solicitările

istorice, le diferenţiază.

2odele ale unor asemenea partide răm%n, pentru 0egulescu, cele din democraţiile anglo"saxone/

2area 6ritanie şi Statele nite ale $mericii. Rările cu prea multe partide au cunoscut o istorie politică

zbuciumată şi 0egulescu se referă în mod deosebit la exemplul oferit de Franţa. 0umai calităţile

individuale ale cetăţenilor lor au făcut ca asemenea state să poată depăşi grave momente de criză socială

şi politică şi le"au menţinut în fruntea progresului.

!.!. 0egulescu conc*ide că partidele politice, spre a putea aspira la guvernare, trebuie să

reprezinte interesele întregii naţiuni, în proporţii #uste şi legitime, potrivit cu tendinţele solidarităţii

sociale, fără a pune în prime#die unitatea teritorială, politică şi socială a statelor.

+ remarcabilă lucrare care analizează conceptul de partid politic este Politica (1LJ), aparţin%nd

lui T!$"$- B!"l*$-. &n ansamblu, Politica este prima carte rom%nească de ştiinţa politicii şi, totodată, o

scriere remarcabilă a g%ndirii politice. Contribuţia esenţială a lui raian 6răileanu la dezvoltarea ştiinţei

politice constă în argumentarea autonomiei relative a sistemului politic derivată din independenţa sa

funcţională şi acţională, ca entitate distinctă într"o societate. Sistemul politic impune direcţiile de

organizare şi dezvoltare a societăţii, însă modul cum fiinţează , capacitatea de intervenţie, gradul de

1I


17/130

aplicabilitate a programului său depind, în ultimă instanţă, de structurile sociale, de condiţiile culturale şi

istorice ale societăţii.

&n analiza partidului politic, 6răileanu pleacă de la definiţia lui 8usti, pe care o consideră

adecvată pentru partidul politic al democraţiilor moderne. El crede că fiecare formă politică are partidele

ei caracteristice. !artidul politic ar trebui definit astfel/ :O!",* $'+,"$/"* &* ,*%/*-" -3"-& $ $,$#$!$

#%*!*$ #+l"%", #!"- +!",* ("l+$,* )" #* +!",* ," *'%* #$!%"& #+l"%",;. $şadar, problema generală a partidelor politice trebuie pusă altfel, adică plec%nd de la diferenţierea între clasa politică şi mulţime.

$naliza partidului politic cuprinde c*estiunea luptei politice.

oate deosebirile între cetăţeni, toate inegalităţile şi opoziţiile pot produce partide politice, pot

împinge la lupte politice interne pentru acapararea puterii. 2i#loacele de a menţine ec*ilibrul sunt forţa şi

persuasiunea. !artidul politic caută să organizeze forţa împotriva forţei şi să distrugă ideologia înlocuind"

o cu o altă ideologie.

iferenţierea mulţimii după profesie, religie, tradiţie sunt elemente în organizarea partidelor şi de

luptă electorală. Formula politică se adaptează intereselor categoriei mulţimii căreia i se adresează partidul sau intereselor celor mai accentuate într"un anume moment dat ale celui mai mare număr de

alegători.

in perspectiva doctrinarilor potrivnici democraţiei parlamentare sunt interesante opiniile lui

M"6$"l M$-+"l*',. Susţinător al ideilor neoliberale la începutul anilor PK, trecut prin c%teva partide,

devenit filocarlist şi apoi membru al Camarilei, acesta îmbrăţişează după 1L91 ideea mussoliniană a

corporatismului. deile sale au fost expuse în două lucrări devenite de referinţă pentru adversarii

democraţiei/ Secolul corporatismului (1L9I), Partidul unic (1LA), traduse în c%teva limbi de circulaţie

internaţională.2anoilescu critică pluripartidismul@ el consideră că partidele sunt organisme perimate care şi"au

înc*eiat cariera în ziua în care s"au realizat în toate ţările votul universal şi libertăţile cetăţeneşti depline.

'olurile social, economic şi politic în viaţa unui stat, într"adevăr modern, nu le pot îndeplini dec%t

corporaţiile. e aceea, viitorul este numai al corporaţiilor şi al statului corporatist.

&n statul organizat corporativ nu e admisibilă preeminenţa unui partid oarecare. n anumit partid

poate activa :numai c%nd reprezintă o ideologie profundă, susceptibilă a cuceri toate ramurile vieţii

naţionale şi să"şi menţină mult timp cucerirea. 0u poate fi vorba dec%t de un asemenea partid care are să"

şi spună cuv%ntul în stat deasupra cadrelor corporative şi cu asentimentul lor;.

e la antidemocratismul parlamentar clădit pe ideile corporatiste, la propunerea creării partidului

unic nu era dec%t un pas. 2anoilescu susţine că :#$!%"&l -", *'%* + "-'%"%/"* ,+-%*(#+!$- ,$!* *

,$!$,%*!"3$% - %+$%* /!"l* #!"-%!>+ $,**$)" ,+-,*#/"-* &* '%$%= &n toate aceste regimuri statul ia

asupră"şi de a întruc*ipa un ideal politic şi social şi de a conduce naţiunea într"un mod activ şi conştient

către realizarea acestui ideal;. !artidul unic n"are numai o etică nouă@ el are, de asemenea, o %*6-",

nouă în organizarea sa. Conducerea, ierar*ia, disciplina sunt totdeodată diferite de ceea ce sunt ele în

partidele politice ale regimului liberal. !rima originalitate a partidului unic e şeful său. Conducătorul şi

partidul sunt două realităţi complementare. :0oile partide ? susţine 2anoilescu ? sunt miliţii civile.

2embrii lor sunt soldaţi. oţi îşi aliniază picioarele, iau poziţii de TdrepţiU şi îşi salută cu salutul roman

1H


18/130

superiorul politic în serviciul cerut #+l"%",*)%*, pentru un ideal politic;. &n sf%rşit/ :reptul exclusiv la

activitate politică îl vom numi în c*ip brutal monopolul partidului unic;.

B B B

!artidele politice în formă modernă au apărut în 'om%nia la mi#locul secolului al "lea, ca

expresie a modernizării societăţii şi a diversificării opţiunilor politice. Ca şi în celelalte state europene,

partidele politice din 'om%nia s"au constituit după un îndelungat proces de acumulări şi de experienţe pecalea construirii unui stat modern, liberal, desc*is spre democraţie. e la început, partidele politice au fost

organizate după modelul clasic al +ccidentului european, de unde viaţa politică rom%nească îşi trăsese în

mare parte formele şi cu care căuta să meargă în concordanţă. i la noi partidele politice moderne vor fi

consecinţa logică a rolului cresc%nd al consultărilor electorale şi vor răspunde unor necesităţi funcţionale.

B"5l"+!$"*

$rendt, Qanna*, Originile totalitarismului, traducere de on ur şi 2ircea vănescu, Qumanitas,6ucureşti, 1LLA.

6all, erence, agger, 'ic*ard, Ideologii politice şi idealul democratic, !olirom, aşi, KKK.

6obbio, 0orberto, reapta şi stânga# "aţiuni şi semnificaţii ale unei diferenţieri politice,

traducere de 2i*aela c*iopu, Qumanitas, 6ucureşti, 1LLL.

6răileanu, raian, Politica, Ediţia a "a, Editura $lbatros, 6ucureşti, KK9.

6ucur, oan 2icu, Partidele politice, $genţia 0aţională de !resă 'ompress, 6ucureşti, 1LL9.

C*%telet, FranVois, !isier, Wvel4ne, /oncepţiile politice ale secolului 00 , traducere de 2ircea

6oari şi Cristian !reda, Qumanitas, 6ucureşti, 1LLA.de 3aele, 5ean 2ic*el, Partide politice şi democraţie !n 1uropa /entrală, Qumanitas, 6ucureşti,

KK9.

răg*icescu, ., Partide politice şi clase sociale, ipografia 'eforma Socială, 6ucureşti, 1L.

Fulga, 8*eorg*e, Societăţi şi sisteme politice contemporane# octrine 2 realităţi, Editura

Economică, 6ucureşti, KKA.

8usti, imitrie, Partidul politic# Sociologia unui sistem al partidului politic, în octrinele

partidelor politice, Ediţia a "a, Editura 8aramond, 6ucureşti , p. H"9L.

onescu, 8*iţă, de 2adariaga, sabel, Opo$iţia# 3recutul şi pre$entul unei instituţii politice ,

Qumanitas, 6ucureşti, 1LL.

2anoilescu, 2i*ail, Secolul corporatismului, 6ucureşti, 1L9I.

2anoilescu, 2i*ail, Partidul unic, 6ucureşti, 1LA.

2ungiu"!ippidi, $lina (coordonator), octrine politice# /oncepte universale şi realităţi

româneşti, !olirom, aşi, 1LLJ, p. L"19.

0egulescu, !.!., Partidele politice, Ediţia , 6ucureşti, 1LI@ Ediţia a "a, 6ucureşti, Editura

8aramond, .

!opescu, Corneliu -iviu, Partidele politice, 6ucureşti, 1LL9.

!osea, Constantin, Partidism% pluripartidism% parlamentarism, Editura niversităţii :-ucian

6laga;, Sibiu, KKK.

1J


19/130

'adu, $lexandru, 4enomenul partidist , Editura !rintec*, 6ucureşti, 1LLL.

Seiler, aniel, Partidele politice din 1uropa, nstitutul European, aşi, 1LLL.

ămaş, Sergiu, icţionar politic# Instituţiile democraţiei şi cultura civică, Editura $cademiei

'om%ne, 6ucureşti, 1LL9.

Doicu, 8*eorg*e, Pluripartidismul 5 o teorie a democraţiei, Editura $ll, 6ucureşti, 1LLJ.

enopol, $.., Istoria partidelor politice !n "omânia, vol. , partea , e la origini până la 6787@ partea a "a, e la 6787 până la 6799 , ipografia $lbert 6aer, 6ucureşti, 1L1K.

2. EVOLUIA SISTEMULUI PARTIDIST

HN PERIOADA DEMOCRAIEI PARLAMENTARE

1919>194@

'eformele socio"politice (agrară şi electorală) au determinat modificări radicale în peisa#ul vieţii

politice rom%neşti, inclusiv în sistemul partidelor politice. na din primele urmări a fost restructurarea şi

redimensionarea scenei politice. Dec*iul sistem de partid antebelic bazat pe două formaţiuni politice cu

vocaţie parlamentară (!artidul Conservator şi !artidul 0aţional -iberal), a fost înlocuit cu unul

multipartid.

!rincipalele caracteristici ale sistemului partidist din 'om%nia după primul război mondial au

fost/1. escompunerea partidelor conservatoare@

. Consolidarea poziţiilor !artidului 0aţional -iberal@

9. &nfiinţarea unor noi partide şi impunerea lor în viaţa politică@

A. ntegrarea în cadrul statului rom%n a partidelor care au condus lupta pentru unirea

provinciilor istorice cu patria mamă@

G. &ntemeiere !artidului 0aţional Rărănesc, care a devenit cel de al doilea mare partid de

guvernăm%nt (după !artidul 0aţional -iberal)@

I. $pariţia şi afirmarea partidelor aparţin%nd minorităţilor naţionale@

H. Crearea şi impunerea în viaţa politică a unor organizaţii extremiste, de st%nga şi de

dreapta.

mediat după nire asistăm la o pulverizare a vieţii de partid, care se menţine, cu mici excepţii,

pe întreaga perioadă interbelică. n număr considerabil de formaţiuni politice se înregistrează în

perioada 1L1L"1L, adică în etapa care corespunde primelor trei alegeri parlamentare, organizate în baza

votului universal.

C*iar dacă facem abstracţie de grupările politice neînsemnate şi de dizidenţele temporare şi vom

lua în calcul doar partidele care au participat la alegerile parlamentare, numărul de partide ne apare

disproporţionat de mare/ 1K în 1L1L, 11 în 1LK, 1 în 1L. Cauzele pulverizării politice, ale disocierii

de partid, sunt complexe, unele, desigur, greu sesizabile. 0umărul mare de formaţiuni politice din

1L


20/130

perioada imediat următoare înfăptuirii 'om%niei 2ari este, într"o oarecare măsură, firesc şi rezidă în

însuşi procesul formării statului naţional unitar. 0oile provincii unite cu Dec*iul 'egat au adus, o dată cu

zestrea lor materială şi umană, şi o serie de organizaţii politice cu caracter regional care au rezistat, o

perioadă de timp, graţie structurii şi viabilităţii lor. in această categorie de partide amintim, exempli"

ficativ, P$!%"&l N$/"+-$l R+(=- din ransilvania, P$!%"&l D*(+,!$% $l U-"!"" din 6ucovina, P$!%"&l

!-*', din 6asarabia, precum şi #$!%"&*l* '+,"$l>&*(+,!$%* din aceste provincii. !e măsură ce s"a desă"v%rşit unificarea administrativ"politică şi cultural"morală a ţării, formaţiunile politice provinciale au

dispărut, treptat, îndeosebi prin fuziunea cu alte partide, în funcţie de afinităţi ideologice şi programatice,

de interese con#uncturale, dar mai ales din necesitatea de"a ieşi din regionalism.

!rocesul de formare a 'om%niei 2ari a fost însoţit şi de $#$!"/"$ #* $!*-$ #+l"%", $

+!($/"-"l+! #+l"%",* $l* ("-+!"%/"l+! -$/"+-$l*, fenomen care a contribuit şi el la proliferarea

partidelor politice. upă 1L1J, ca urmare a nirii cu ţara a provinciilor aflate sub stăp%nire străină,

structura etnică a populaţiei 'om%niei a suferit modificări. upă recensăm%ntul din 1L9K, primul efectuat

după nire, structura etnică a populaţiei se prezenta astfel/ H1,L X rom%ni, H,L X mag*iari, A,1 X germani,A X evrei, 9, X ruteni şi ucraineni, 9, X ruşi, X bulgari, alte minorităţi înregistr%nd procente de sub

1 X. &n 'om%nia interbelică cetăţenii rom%ni aparţin%nd naţionalităţilor conlocuitoare s"au bucurat de

drepturi egale cu etnicii rom%ni, fapt confirmat de legile ţării şi, în primul r%nd, de Constituţia din 1L9. &n

acest cadru #uridic şi instituţional, minorităţile naţionale au avut posibilitatea să"şi organizeze o viaţă

culturală şi politică proprie, să"şi constituie formaţiuni politice proprii (P$!%"&l M$6"$!, P$!%"&l

G*!($- &"- R+(=-"$, P$!%"&l E7!*"*',, P$!%"&l !-*', U,!$"-*$- &"- B,+7"-$, P$!%"&l

U,!$"-*$- &"- R+(=-"$ ş.a.) sau să participe, din proprie iniţiativă, la activitatea celorlalte partide din

spectrul politic rom%nesc.Sc*imbările şi deplasările intervenite în structura socială a ţării prin desfiinţarea marii proprietăţi

funciare, ca şi lărgirea considerabilă a spaţiului social în care se desfăşura activitatea politică, efect al

introducerii votului universal, determină modificări spectaculoase în sistemul partidelor politice. !e de o

parte, dispare !artidul Conservator, p%nă la primul război mondial cel de al doilea mare partid, pe de altă

parte apar noi partide cu titulaturi democratice cum au fost/ P$!%"&l P+#+!l", P$!%"&l !-*',,

P$!%"&l M-,"" ş.a.

2enţinerea şi c*iar proliferarea unui mare număr de partide politice în primii ani postbelici au

fost favorizate şi de reglementările electorale din 1L1J"1L1L, în baza cărora s"au organizat primele trei

alegeri parlamentare. $cestea combinau principii din legislaţia belgiană şi cea elveţiană, au introdus

sistemul reprezentării proporţionale, care a favorizat obţinerea unor procente remarcabile de voturi şi

mandate şi, deci, supravieţuirea c*iar a partidelor mici.

&ncep%nd cu a doua #umătate a primului deceniu interbelic survin noi modificări în evoluţia

sistemului de partid din 'om%nia. Fenomenul cel mai caracteristic al acestor ani îl constituie faptul că,

spre deosebire de perioada anterioară, c%nd a avut loc o destrămare a vec*ilor structuri de partid şi o

creştere a numărului de formaţiuni politice, se manifestă o tendinţă de polarizare, de reducere relativă a

grupărilor politice. $stfel, în 1LI numărul partidelor politice participante la alegerile parlamentare se

reduce la H faţă de 11 în 1LK şi se menţine relativ la acest nivel p%nă la sf%rşitul deceniului. Fenomenul

cel mai semnificativ al simplificării vieţii de partid în această etapă şi cu rezonanţa cea mai ad%ncă în

K


21/130

viaţa politică îl constituie dispariţia partidelor conservatoare. !artidul Conservator, care #ucase un rol

important în construirea 'om%niei moderne, s"a dezintegrat o dată cu efectuarea reformei agrare şi

adoptare votului universal. !rocesul de disoluţie interioară a partidelor conservatoare de după război,

continu%nd un proces anterior, este acum mult mai rapid. ispariţia conservatorilor, în c*ip paradoxal, a

simplificat şi complicat, în acelaşi timp, sistemul politic rom%nesc. Simplificarea consistă în faptul că au

ieşit două partide de pe o scenă politică suprapopulată, dar lucrurile s"au complicat prin vidul politic pecare l"au lăsat conservatorii, ca partid de alternanţă la guvern cu liberalii. $ceastă ultimă consecinţă îşi

va pune amprenta asupra dinamicii sistemului de partid, acceler%nd procesul asocierilor politice în sensul

constituirii unui al doilea mare partid politic, capabil să contrabalanseze !artidul 0aţional -iberal în

lupta pentru putere.

Fuziunea grupărilor politice provinciale cu marile partide politice (mai noi sau mai vec*i) a fost,

aşa cum am mai relevat, principala modalitate care a condus spre o polarizare a vieţii de partid, anul%nd,

în parte, pulverizarea politică din primii ani de după primul război mondial. !lin de semnificaţii este

faptul că micile formaţiuni politice au fost captate, în principal, dar nu exclusiv, de noile partide şimişcări care s"au afirmat după război (!artidul Rărănesc, !artidul !oporului, !artidul 0aţional).

Explicaţia rezidă în marea popularitate iniţială a acestor formaţiuni politice, determinată de programele

înnoitoare şi radicale pe care le anunţau, precum şi în disponibilitatea lor pentru fuziuni cu scopul clar de

a"şi extinde raza de acţiune la nivelul întregului teritoriu naţional.

Concomitent cu procesul de asociere politică, preponderent la finele primului deceniu interbelic,

a existat şi un proces invers, de disociere politică, soldat cu dizidenţe sau în#g*ebări de noi grupări

politice. Fuziunile care se realizaseră în prima parte a primului deceniu interbelic, soldate cu dispariţia

partidelor mici sau neviabile (regionale îndeosebi), au pregătit terenul pentru o nouă simplificare a vieţiide partid şi pentru restabilirea sistemului de guvernare bipartid, afectat de dispariţia !artidului Conserva"

tor. -a capătul unor lungi şi laborioase tratative, desfăşurate pe parcursul mai multor ani, la 1K octombrie

1LI s"a realizat fuziunea între cele două importante partide de opoziţie ? !artidul 0aţional şi !artidul

Rărănesc ?, constituindu"se P$!%"&l N$/"+-$l>!-*',, al doilea mare partid politic de guvernăm%nt al

'om%niei interbelice. &ntemeierea !artidului 0aţional" Rărănesc a marcat, totodată, înc*eierea etapei de

regrupări politice, de simplificare şi limpezire a tabloului politic, a sistemului multipartid. -a alegerile

parlamentare din 1LJ se mai prezentau cu liste proprii doar H formaţiuni politice, dintre care doar două

mai puteau emite pretenţii de guvernare.

Este important de subliniat faptul că polarizării vieţii politice din primul deceniu interbelic,

exprimată prin reducerea considerabilă a numărului partidelor politice, i"a corespuns şi o stabilitate

guvernamentală, evidenţiată în primul r%nd de guvernarea liberală 1L"1LI. Se poate aprecia că în

primul deceniu interbelic s"au creat toate premisele pentru ca 'om%nia să evolueze pe calea

pluralismului politic în cadrul unui sistem parlamentar constituţional.

&n cel de al doilea deceniu interbelic, 'om%nia evoluează, în continuare, în cadrul unui sistem

parlamentar"constituţional, dar apar procese şi fenomene noi care indică erodarea treptată a acestuia şi

prevestesc prăbuşirea sa. Criza economică, din anii 1LL"1L99, puternic resimţită în 'om%nia (ca ţară

aflată în curs de dezvoltare), a întrerupt rapida dezvoltare din perioada anterioară şi a fost însoţită de

marasm economic şi social, de îngri#orare, dezamăgire şi derută a unei părţi considerabile a societăţii

1


22/130

rom%neşti. &n plan politic, aceste fenomene s"au tradus în instabilitatea guvernamentală (L cabinete, toate

naţional"ţărăniste, cu excepţia guvernului de :uniune naţională; orga " $rgetoianu) şi în creşterea consi"

derabilă a numărului partidelor politice. Cea de"a doua parte a deceniului (1L9A"1L9J), pe fundalul unei

continue şi accentuate dezvoltări economice şi al unei stabilităţi guvernamentale, are ca dominantă o viaţă

politică agitată, determinată, în principal, de confruntarea dintre forţele politice apărătoare ale demo"

craţiei parlamentare şi cele care se pronunţau pentru regimuri dictatoriale. $lunecarea vieţii politicerom%neşti spre dreapta, deşi are şi cauze de ordin intern, se realizează într"un context internaţional euro"

pean şi sub influenţa decisivă a unor factori exogeni. Sistemul partidelor politice a înregistrat, ca un

sensibil seismograf, mutaţiile survenite în plan social economic, dar şi în ansamblul sistemului politic.

!rocesul pulverizării politice, al fragmentării spectrului politic, cunoaşte în acest deceniu o intensitate şi

frecvenţă fără precedent. 0umărul partidelor politice care au fost înregistrate de comisiile electorale, deşi

acesta nu este egal cu totalitatea formaţiunilor politice, a crescut de la H în 1LJ la aproximativ 9K în

1L9H. &n prea#ma ultimelor alegeri parlamentare din 'om%nia interbelică mai solicitaseră recunoaşterea

#uridică încă H formaţiuni, după toate aparenţele de orientare naţionalist"şovină. Este firesc să ne punem,din nou, întrebarea ce factori au imprimat un asemenea curs dinamicii vieţii de partidY &n primul r%nd, se

constată o degradare şi o făr%miţare ale marilor partide politice burg*eze (P$!%"&l N$/"+-$l"!-*',

şi P$!%"&l N$/"+-$l L"5*!$l), care au fost cele mai afectate de convulsii interne. $ceste frăm%ntări

interne, care au evoluat de la constituirea unor grupări în interiorul partidului respectiv şi p%nă la diziden"

ţe şi formarea unor noi partide politice, aveau cauze foarte diverse. Cea mai des invocată, şi pentru faptul

că avea o motivaţie principială, a fost poziţia divergentă faţă de unele probleme ma#ore ale ţării, cum ar fi

criza dinastică (1LI"1L9K), :restauraţia; carlistă (iunie 1L9K), tendinţele dictatoriale ale regelui Carol al

"lea, sistemul politic al ţării, atitudinea faţă de curentele şi organizaţiile extremiste etc. Frăm%ntări şidisoluţii în viaţa de partid au început să se manifeste cu acuitate în timpul :crizei dinastice; şi mai

*otăr%t după ce s"a pus capăt acesteia prin :restauraţia carlistă; din iunie 1L9K. $nimat de tendinţe dicta"

toriale, din c*iar momentul urcării sale pe tron, regele Carol a trecut la punerea în aplicare a o serie de

acţiuni viz%nd slăbirea sau dezintegrarea principalelor partide politice de guvernăm%nt. $liment%nd ambiţii

politice, specul%nd nemulţumiri, făc%nd promisiuni, regele Carol al ? lea a racolat o serie de perso nali"

tăţi politice din cele două mari partide (P$!%"&l L"5*!$l şi P$!%"&l N$/"+-$l>!-*',), stimul%ndu"le

tendinţele centrifuge. Dom asista, astfel, la dizidenţele liberale ale lui 5ean *. Florescu (1LL),

8*eorg*e 6rătianu (iunie 1L9K) şi Constantin $rgetoianu (decembrie 1L9K). $ceste dezidenţe se vor

transforma în tor at%tea noi partide politice/ P$!%"&l N$/"+-$l L"5*!$l (8*eorg*e 6rătianu), P$!%"&l

L"5*!$l>D*(+,!$% (5. *. Florescu), P$!%"&l A!$! (C. $rgetoianu), care vor diviza şi mai mult

spectrul politic, facilit%nd tendinţele dictatoriale ale monar*ului. $ceste dizidenţe n"au reuşit, însă, să

afecteze prea mult !artidul -iberal.

$cţiunile dezintegratoare carliste au fost îndreptate, deopotrivă, şi împotriva !artidului 0aţional

Rărănesc. $cest partid era lipsit de coeziune internă, cele două aripi (naţionalii şi ţărăniştii) menţin%ndu"

se ca entităţi aproape diferite, fapt ce l"a făcut vulnerabil. &n 1L9, 8rigore unian, vicepreşedinte al !. 0.

R., părăseşte partidul şi înfiinţează o nouă formaţiune politică de tip agrarian ? P$!%"&l R$&",$l

!-*',. $cţiunea lui unian a fost precedată de alte două sciziuni/ gruparea condusă de dr. 0icolae

-upu, care a întemeiat P$!%"&l !-*', (februarie 1LH)@ gruparea lui Constantin Stere care în 1L9K


23/130

părăsea !. 0. R., întemeind în mai 1L91 P$!%"&l !-*', – D*(+,!$%. 'egele Carol al "lea a #ucat un

rol important şi în alimentarea conflictului apărut între uliu 2aniu şi $lexandru Daida " Doevod, soldat

cu excluderea celui din urmă din partid. Sciziunea a fost stimulată de rege şi s"a soldat cu crearea unei

noi formaţiuni politice ? F!+-%l R+(=-*', ?, grupare de extremă dreaptă.

Convulsii şi frăm%ntări, soldate cu dizidenţe şi sciziuni, s"au înregistrat şi în alte partide politice, dar

acţiunea dizolvantă a regelui Carol al "lea a fost îndreptată cu precădere împotriva celor două mari partide ? liberal şi naţional"ţărănesc ? pentru că acestea, prin influenţa lor, puteau constitui un obstacol în

calea ambiţiilor autoritare.

&ntr"o altă ordine de idei, contradicţiile, adesea înverşunate, dintre cele două partide de

guvernăm%nt (!. 0. -. şi !. 0. R.), generate de poziţia lor diferită cu privire la aprecierea unor probleme

economice şi politice fundamentale şi a luptei pentru putere, au generat , de asemenea, fragilitatea

sistemului pluripartid din 'om%nia anilor P9K.

+ cauză importantă a degradării vieţii de partid, inclusiv a exacerbării conflictelor dintre partidele

de guvernăm%nt, a constituit"o disputa pentru c%ştigarea influenţei la palat, pe care Carol al "lea aspeculat"o cu abilitate în favoarea sa. epăşindu"şi prerogativele conferite de Constituţia din 1L9, regele

s"a amestecat mai mult în actul guvernării, în numirea şefilor de guvern, elud%nd uzanţa ca această

funcţie să fie încredinţată preşedintelui partidului respectiv etc.

Formaţiunile politice de extrema"dreaptă erau relativ lipsite de importanţă în ani PK. iferitele

încercări din primii ani ai deceniului de a constitui o mişcare fascistă rom%nească, după modelul aceleia

din talia lui 2ussolini, n"au reuşit să atragă mai mult dec%t o m%nă de membri. 0ici experimentele cu

naţional"socialismul nu au avut o soartă mai bună. !%nă la sf%rşitul deceniului, sloganurile lor în legătură

cu sc*imbarea economică şi socială radicală au avut doar un slab ecou, mai ales pentru că economia erarelativ stabilă, iar ma#oritatea populaţiei era încă încrezătoare că democraţia parlamentară va reuşi să

rezolve problemele economice şi sociale presante.

-a începutul anilor PK $. C. Cuza şi 0. C. !aulescu au încercat să dea o formă organizată

antisemitismului în creştere din universităţi, prin formarea U-"-"" N$/"+-$l C!*)%"-*. &n 1L9, $. C.

Cuza şi Corneliu Oelea Codreanu au creat L"$ A#!!"" N$/"+-$l ? C!*)%"-*, care şi"a propus în primul

r%nd excluderea evreilor din toate domeniile vieţii economice şi culturale şi educarea tineretului în spirit

creştin şi naţionalist. &ntre cei doi lideri vor apărea însă neînţelegeri determinate de deosebirile

fundamentale privind scopul şi mi#loacele de luptă ale -igii. $. C. Cuza concepea -iga nu ca pe un

partid, ci ca un focar al unei largi mişcări naţionale, aşezată deasupra partidelor politice şi pleda pentru

metode legale de luptă şi pentru o sc*imbare în conştiinţa populară prin intermediul educaţiei ca mi#loc

de atingere a scopului. Codreanu dorea cu tot dinadinsul să aibă la dispoziţia sa un partid bine organizat,

care să se dedice unei agresive campanii antisemite şi care să fie gata să uzeze de toate mi#loacele

necesare pentru a"şi atinge scopul. $ceste deosebiri au condus în cele din urmă la o ruptură desc*isă între

cei doi, Codreanu şi adepţii săi form%nd propria lor organizaţie L*"-*$ A!6$-6*ll" M"6$"l în

1LH.

$nii P9K au fost deceniul crizei democraţiei rom%neşti. Criza economică mondială a exacerbat

problemele economice existente şi tensiunile sociale şi a stimulat astfel toate acele forţe care căutau să

submineze guvernarea parlamentară. Criza a sporit atracţia antisemitismului în r%ndurile anumitor

9


24/130

elemente ale societăţii, care au recurs la aceasta pentru a dob%ndi spri#in pentru tipurile lor particulare de

naţionalism. + ascensiune deosebită cunoaşte în această perioadă -egiunea $r*ang*elului 2i*ail care

din 1L9K şi"a creat o aripă politică militară intitulată :G$!&$ &* F"*!;. &n acelaşi timp, personalităţi

politice de dreapta, precum 0ae onescu şi 0ic*ifor Crainic, au promovat un climat de opinie favorabil

mişcărilor naţionalist"extremiste şi politicii autoritare.

B"5l"+!$"*

1. ogan, 2atei, :nali$a statistică a ;democraţiei Parlamentare< din "omânia% Editura !artidului

Social"emocrat, 6ucureşti, 1LAI.

. dem, espre partide şi ocul electoral# Imitarea democraţiei , parea , în :$lternative;, 6ucureşti,

anul , nr. I, 1LLK.

9. răg*icescu, imitrie, Partide politice şi clase sociale, Editura 'eforma Socială, 6ucureşti, 1L. A. van, 2arcel, 1voluţia partidelor noastre politice !n cifre şi grafice 6=6='6=>?, Editura Mraft Z

rotleff, Sibiu, .

G. 5urca, 0icolae, inamica sistemului partidist din "omânia inter&elică (6=67'6=>7)# /onsideraţii, în

:$lternative;, 6ucureşti, anul , nr. 11"1 (9G"9I), iunie 1LL1@ nr. 19"1A (9

introducere in istoria partidelor si doctrinelor politice din romania

Documents